Voinicul în piele de javră
Emanuel Pope ‘‘VOINICULÎN PIELE DE JAVRĂ’’ REPUBLICA ARTELOR CITITOR DE POEZIE
Atenție,aici sălășluiește inima lui! despre care unii spun că ar fi o inimă obișnuită de om. Eu însă nu-i cred. autorul
to Bridie
Seria aceasta de poeme n-arfi apărut dacă autorul nu s-ar fibucurat din partea doamneiMaria Sava de toată înțelegerea șisusținerea. Pe deplin îndatorat!
„Şi în animale, şi în planteexistă o părticică a Duhului,fiindcă şi în ele există viaţă, iar acolo unde este viaţă este şi Duhul Sfânt.” Sfântul Luca al Crimeei
în loc de introducereomul mic gândeşte: „Eu sunt Omul de Stâncă născutnicăieri, călcând pe drumul ăsta demaculatură nu am frați și sub greutatea meacuvintele celorlalți vor scrâșni și se vorfrânge. Eu nu-mi împărtășesc setea cu nimeniși mă adăp numai din apa izvoarelor propriice-mi susură prin vene. Cum stau așa, prinsîntre Alfa și Omega, structura din care suntfăcut nu-mi permite niciun fel de renunţare.Vântul, câteodată, îmi aduce din valeagleznelor mele zvonul unor insectechemându-se oameni, însă platoșa mea defildeș îl respinge și acesta se-ntoarceîntodeauna la ei sub forma unui ceas zdrobitde perete. Și e corect! Ce munte se ocupă cu studiulinsectelor? Entomologia este un exercițiuinventat numai și numai pentru insecte, cume și iubirea sau alte asemenea goange. Nudatorez nimănui nimic – meditează pentrusine omul mic – și aerul pe care sunt nevoita-l respira cu ceilalți îmi este suficient pentrua da conținut conceptului de ‹umanitate›.
Câteodată, scuturând din umeri, dinplictiseală mai mult decât dintr-unsentiment înălțător de milă, trimit spre eisemne ale dărniciei mele: cuvintepreschimbate-n stânci de gheață. Asta este arta mea – o artă minerală –egală și neîndurătoare pentru ei toți. Cumisticismul ei strivesc insectele din vale.”
Robinson Crusoe fraţilor meiNu am mulţi fraţidoar o mare albastrăsub cortul ei de luminăstau cu Vineri la masă. song: Tracy Chapman – Behind The Wall
Emanuel Pope CădereaDin noufirimituri pe coaja albă de hârtiedin noumoartea târându-şi trupul prin albia luniiprivită ca renunţareaumbra sa ne pare o năframă voievodală.La durere însă se participă fără zgârcenienu-i aşa?din tot sufletulcum numai voinicii ştiu s-o facăla vreme de beţie şi de nuntăvin toate deodatăcu neamuri şi scroafepână şi judecăţile au modul lor elegantde a-şi da arama pe faţăsigurfiecăruia i se va dărui numai atât cât a înţelesdupă sunetul inimii sale de javrăcât a adunat şi cât a iubitzbaterea, trecerea, înălţareape sânii lumii, pe propriile braţepe faţa tuturor celor ce nu au contenita contempla nepăsători, în tăcerecăderea. 18
Voinicul în piele de javrăşi apoiîn câtă pâine să te preschimbi Tu, Doamnecând viaţa, aicinici vie nici moartăumilă prihanăca o pasăre plânge în mâna vânătorilor ei?o haită de lupi cât o mie de săbiiîmi aleargă prin sânge! song: Sergei Rachmaninoff – Praise the Lord 19
Emanuel Pope ...am călătorit lui Joni Stoianapoi am călătorit multpână la capătul pământului și până la capătulzilelor melecălătorind cum călătoresc zmeii varasau câinii sălbatici turbați de foameori licuricii zănatici prin întunericulunei carcase putrezite de calși auzeam peste mine venind din afarăzgomotul unor neobosite perechi de aripinenumărate aripiși cum eram trist ca o lebădă albănoaptea visam asemenea unui gutui rodindsperanțe împrejurul lunii:„Sunt îngerii, băiete!”, îmi spuneam„... sunt îngerii veniți să te ajute!”altfel, nu eram idiot pe de-a-ntregulși dimineața, când îmi spălam fața în izvorulpropriei luciditățiștiam că nu era decât murmurul nepotoliteipofte de sângemuște, numai muștedând târcoale universului meu.„un arhanghel niciodată nu și-a lipiturechea sa sfântă de inima frântă a unuistârv de cal” 20
Voinicul în piele de javrăși porneam din nou la drumcu jumătățile mele de om și de fiarăabia respirând înăuntru.… am mers multpână la capătul pământului și până la capătulzilelor melecum, odată, numai marii pustnici însetați desuferință obișnuiau să meargăori licuricii zănatici prin întunericulfără milă al unei carcase putrezite de calrugându-mă– cu tot mai mare greață –privind scârbit spre nodul din cuvinteși azi și mâine insidios și crudorice-ntreb mi se reverberează-n oasepustiul și elnu-i ușă-n care să mă-ncrednu-i prag pe care să mă așeztoți caii au obosit să mai aștepteși câmpul este tot mai alb de oase.Între cadavre nu există nicio formăde comunicaredoar o empatie sumară, surdăca o licoare curgând tăcutădintr-o parte-n altaneconvingător ca-n filmesau cum vedem că se-ntâmplă între lumeaviețuitoarele mării și lumina plăpândă a luniisau cum există între lumea pietrelorși lumea metalelorsau între lumea de-aici și lumea de-acoloși atât. 21
Emanuel Pope... am mers prea multaș spuneatât de mult, încât de-acum aud luminacum se frângegeme ca o tablă-ndoită în mâna celuice a plămădit pământu’cutie a unei rezonanțe amaree greu de-nchipuit, dar nici nu simtvreun fel de milădin plânsul ei mă cheamătot drumul străbătutsfârșitu-mi e aproapeși-ncep să râd cum n-am mai râs de mult... song: Pink Floyd – Wish You Were Here 22
Voinicul în piele de javrădin peripețiile Sfântului Gulliver lui Emanuel StoicaHaideți să vorbim despre lucrurile noastresfinte, particulare și intimepunând mâna pe rană, mâna când e cuțitcând e pradăhaideți să ne simțim acasă, concitadinicetățeni puterniciîmpreună cu 96 % dintre noicare sunt antisemiți, rasiști, șovini.Nu e ușorpatria niciodată nu s-a dovedit a fio plapumă moalesă ne așezăm, așadar, lângă focul din vatrăal străbunilor noștriși să ne privim în ochifără prea multe cuvinte:eu sunt singur, tu ești ungurimediat se face frig!când ultimul țigan ar putea deveniun vers iubit într-o lume de proză.Ce luciri capătă absența!parcurgând aerul dintre noicu plumbul în veneîn România cuvântul ori e gheață, ori e piatrăcineva îmi șoptește că sunt plecatdintr-o directivă greșităși că Bucureștiul tolerează altfel de gesturiacumdeci mult mai bine ar fi să vorbim despre gayși despre viața lor intimă 23
Emanuel Popemoment în care toți, dar absolut toține vom jura de complezențăcă avem cel puțin doi prieteni printre ei.Și toate parcă-s desprinsedin peripețiile Sfântului Gullivernoul secol ne va înghiți cu fruntea deschisă.Eu beau neîncetat din paharul neîncrederiiîmi cunosc bine conaționaliiniciun român n-ar trăi liniștit lângă farfuria„murdară” a unui hindusși câți nu s-ar strânge de gâtnoroc cu Big Brother...Vai! vouăvai nouă – lume închisăalfabetul iubirii se-nvață din casăpragul e tristcrucea-i pe masăplopul urăște salcâmul din preajmă...Altfeltoate sunt cum au fost„și plângă poeții poema lor vană”1banul e viu, e istețîn inima noastră iubim rotunjimeamaxim profit, deplin interesce mai contează?aceiași stăpâni infailibili acasă. song: 4 Non Blondes – What’s Up1 George Bacovia, Poemă finală 24
Voinicul în piele de javră ascunde, poete, întristareaAscunde, poete, întristareaacceptă nevolnicia ființei talecum ai accepta orice plecaredin pliurile existenței talea venit timpul să ieși în cetatemăsurând întristarea cine să mai creadăîn tinesoarele o vară numai despre asta ți-a vorbitdar tu, nunu și NU!Singur umblând prin spațiul timpului tăucu valijoara de hârtie și cele câteva gânduricare abia mai amintesc de tinete consolezi (deși viața pare că îți deruteazăpașii)cu privirea pierdută înspre buchetul tăude femei galbenedin glastra închipuirii neastâmpăratese revarsă peste pieptul tău numai țărânăe pământ, dar tu strigi și te bucuri: apă, APĂ!„florile au întrecut eternitatea”, îți spuiși ăsta ți se pare un vers reușitsuficient într-atât încât cu dor și pasiunenu încetezia măsura nepăsareaascunzîndu-le tuturor gustul tăupentru oameni 25
Emanuel PopeIubitorule, păcatul tău de moarteare de-acum un nume exotic: webul.Ai devenit de nerecunoscut.Ce tigru flămând se hrănește cu ceară?tu, cel mai bun dintre toți extratereștriiva purta minciuna și numele tău?ori... ba!Odată, puteai așeza pe culori şi reflexiitoate frunzele toamneiîncrezător în spiritul dovedit temeraracum scufundându-se, acum revenindde sub ape.Ce e iubirea, poete?stau pânzele tale în văzul tuturoracoperite de cuvintedoar geniul te despartede Toulouse-Lautrec, însingurat mincinoscu lentila ta șlefuită în piață nu mai poțiîncânta nicio umbrăcariu în lemnul iubiriiascuns, singur, tăcutdin ce în ce mai politicos cu durereape neauziterabzi şi râzi cu visele și cărțile talecând plângi, vorbele te trădează.Of, falsificatorule de cuvinteDumnezeu te-a luat chiriaș din milăinvenție teribilă a rafinamentului în artăești tuPoetul, care a uitat de cetateamarul tău de ființă nevolnicăprivește-te în semenul tău de pe stradăşi învaţă. 26
Voinicul în piele de javră am autor, caut text lui Sorin Tunaruce norocoși sunt unii plecați în căutareaautorului!O, Doamne, ce norocoși suntviața, sigur, nu e o femeie cinstităși mă-ntreb oare ce mănâncădimineața, la prânz și seara– oh, nu! nu, viața!ei îi cunosc bine meniulși colții înfipți adânc din umăr până-n inimăoare ce beau eicei cu textul mereu la îndemână?ce beau ei când este lună plină?și lună plină e în fiecare vineri– mie așa mi se-ntâmplă –şi inimii mele de javră străinămereu, numai și numai vinerica-ntr-un caruselcineva se ocupăde tot ce urmează chenzineiși e musai „de verde”cum verzi îmi par cuvintele toatecoborând peste mineîn șuvoi de luminănecoaptevirgineîn fiecare vinericând e lună plină. 27
Emanuel Pope azi a lovit din nou… prietenilorAzi, România supusă m-a lovit din noupeste fațăcu brațul ei de utilaj greu balcanicuniversul mi s-a înclinat la cel puțin30 de gradeși pe chip mi-a apărut mirastam mut și cineva de sus hotărât deversaacum toate lucrurile nefolositoareunei societățipeste lumina unei mări mustindde inimi calde.asta mi-a readus în memorie, fără efortîntreaga mizerie a unei adolescențebatjocoriteși toate jurămintele ce se nășteau atunciîn mintea tinerelor fire de iarbăși pe obrazul pe care mi-l pregăteama-l întoarce viețiimi-a înflorit din nou ca un stigmat rușinea.îmi era silă de mine și de toți care veneausă mă asigure că și-au ruptcu propriile mâinidin trupul lor de zăpadăcâte o bucată de pâineși că e un gest de nespusă tandrețerostogolirea muntelui de gheațăpeste oameni. 28
Voinicul în piele de javrăvorbele lor aveau toate darul de-a ucideca napalmulși sub imperiul pustiitoral aceluiași soare roșunumai cei născuți din părinți luceferimai puteau scăpa doar cu semnepână și ecoul tăia afară în carne vieca briciul.– ... de câte răni e nevoie, tată, pentru a zidio cetate? dar o conștiință?și tare mult mi-aș fi dorit să am azisub ochii mei, o lupăca în livada pomilor odată tineriodată visătorisă pot privi mai bine spre vechiul meu cercde prieteniacum îngustându-se din ce în ce mai multbrutal... ca viața. 29
Emanuel Pope King Kong, ascultă-mă bine memoriei eroilor revoluției din dec.’89King Kong, ascultă-mă bineam vești mari pentru tine:„vremea maimuțelor a trecut!”asta-i vestea cea bunăcând vremea trădării se coacecine trădează sau picănu mai contează delocdar tu asta o știi cel mai bine!Acum vine vestea prea bună:„ziua ta s-a pornit”și din lăcașul ei de sub lunăde ieri, alergând hămesitsperă-n curând să te-ajungă din urmăCățelul Pământului, numai asta mi-a spuso noapte-ntreagă plimbându-și cu sârgpe struna vioriilimba și colții de plumb.De aceea îți zic: timp nu mai este delocstrânge totul în grabătot ce n-ai tăvălit prin făinăarde, amanetează:scrisori, documente...de mâine te urc în caleașcăspre locul de fum unde o salvă de tunte așteaptă. 30
Voinicul în piele de javrăNu plânge și nu-ți fie teamăgorilele crapă mereu ca-n filme:tot cu pieptu’ săltat înaintetot cu ochii pizdiți de lumină.Eu voi veni să te salt cum am spus– ce termen de odată :)la câțiva ani după moartela câțiva ani după stingerea gărziicând trupul îți va fi ajuns într-atâtcât să-mi încapi fără taine-n valiză.Cu tine așa comod așezatvoi zbura apoi fericitefeb-naripat sub soarele vieții celei adevăratespre Câmpia Libertății Deplineunde nemuritori mă așteaptăsă jucăm miuța cu sfecla ta seacă. 22 decembrie 2014P.S. mama voastră de comuniști, tatăluivostru liber-cugetător din cerul vostru desecuriști!În final toți veţi muri și peste ani... un nepotsau un strănepot din neamul oamenilordrepți tot va juca fotbal cu craniile voastreseci pe Câmpia Libertății Depline. 31
Emanuel Pope ... ca norocul de rar Mariei Savade câte ori reuşesc să prind o fărâmădin cel care suntde sub tăişul de umbră al apelor murdareşi reflectez cu ochi ieșiți ca de melcprintre zăbrelele colţilor de rechinla lumea ce acum mă ascundeacum mă aruncăpentru a mă frângedeasupra talazurilor vieţiinu pot mulţumi îndeajuns zeilorşi plâng de fericire!Zilnicpe nemâncatedelicatmeticulos sub ghilotina luniica un grădinar cu trandafirii săiplivesc răbdător din blana mea de javrăfirele lăsate-n urmă de hoarda hienelor cufaţă de om.– ce spaimă ciudată despică apele?! –sub greutatea lor inima mi se frângeieftină şi proastă... ca pâinea... dintre noi câţi or mai fi în viaţă?cât abur tot atâta sânge. 32
Voinicul în piele de javrădar eu am o patimă uriaşăde pământ norocosîn mijlocul furtuniica o insulă fără astâmpăr mă simtnu mă oprescla zgomotul valuluiși continui să dansez subţireelegant pe marginea asta de hârtieîngustă ca o lamă de cuţitîntr-o lume dezlănţuităîntr-o lume născând neîntrerupt valurinumai valurişi hiene...în spectacolul naufragiului de trupuridesprinseși de visedansez, dansez, dansezşi nu pot mulţumi îndeajuns zeilorpentru că ştiu şi văd cât de sigur mă-ndreptspre tine –Promontoriu al Prieteniei Veşnice! song: Indila – Dernière Danse 33
Emanuel Pope geaca galbenă de fâş lui Budeanu Stănicăviaţa se anunţa radioactivăîşi îmbrăcase iarăşi geaca ei de fâş galbenănu mă întrebaţi carecând a trecut pe lângă mine ploua teribileram pe stradăveneam de la muncăşi nu dădeam pe ea niciun bani-am auzit doar materialul impermeabiltrecând pe lângă minefâş, fâşşşun sunet pe care îl ştiam de demultapoioricât m-am străduit, n-am mai auzit nimic 34
Voinicul în piele de javră câine de soi, caut un stăpân mai bun! Virginiei Paraschiv și lui Mihai GaneaNu ştiu din ce pricini, dar m-am calificatşi pot, azi, să vă confirm– în deplinătatea facultăţilor mele mintale –că sunt ogarpe scurt, ogarul lui Dumnezeuşi, deseoriAcesta mă foloseşte în „petrecerile” Salejuvenilerecunosc – deloc frumosși de cele mai multe ori rânjesc prosteştecu buza umflată în lumina lumiidar asta nu ar fi nimicse spune că dincolo de „toate” ar existaceva ineditun fel de pedigree umblând năucprin venele melevedeţi binede aceea şi sunt cotat ca un ogar de soi.Eu vă iubesc! – iertaţi-mi dezinvoltura –a devenit ca un instinctunii îl numesc „falsitate”alţii îi spun „sentiment de apartenenţăcorelativ la umanitate”nu ştiuprecum confraţii mei canini sunt tot ces-ar putea numi mai „dulce”. 35
Emanuel PopeUn lucru însă mă face… oare să vă spun?!TRIST, da’ trist rău...Că tot ce ademenesctot ce iubesc– aşa fără de prihană(cum pică bine la unele texte)iertate fie-mi păcatele de câine! –Domnul, stăpânul meuucide şi-şi aduce în casăpradă.E plină sala de trofeerăsună de triumful său de vânător. 36
Voinicul în piele de javră câinele Dingo lui Cargo, cățeaua lupAi venit, Doamne, în pustiul meuşi mi-ai poruncit să nu mă vând oamenilorsufletul mi l-ai hărăzit să se hrăneascădin singurătate ca o fiarălumina să mi-o culeg din ceaţa zilelorobositoare şi grele ca aniişi trupul să mi-l apăr împovărat sub hainaumilinţei.Iar pentru a mă feri din caleatrădării cuvintelorla plecare, ai luat cu tine şi graiul meu.A fost prima şi ultima oară cândte-am adulmecat, Doamneşi când mi-am îndreptat spreumbra picioarelor Tale gura mutăşi ochii umeziTu nu mai eraideşi mă iubeaidesi, dinainte, ştiai tot nesomnuldin ascunzişul inimii mele nările mele spre suflarea-Ți cerească se roagă 37
Emanuel PopeDe ani de zile vieţuiesc înconjuratnumai de pustiuriele nu mă văd şi nu mă mirosînsă eu le cunosc pe de rostfiecare meteahnăfiecare aromă, fiecare umbrăfiecare colţişor, fiecare adierea inimii lor de plumbşi am încetat demult să mai sângerezla întunecareaerul fierbinte al deşertului a devenitcasa mea. nările mele spre suflarea-Ți cerească se roagăAcoperit de praf, batjocoritbântuit de coşmaruripâine încinsă eu însumi în cuptorul roşual deşertuluiîmi rod singurătatea ca pe o piatrăşi nenumărate zile fără hrană trecca somnul topindu-se în blana mea de vise.Adulmec şi aşteptnările mele spre suflarea-Ți cerească seroagă: „Doamne, nu-l îndepărta pe câinele Tău de la miezul pâinii Tale!”song: Rachmaninoff – 13. Troparion. Today Salvation is Come 38
Voinicul în piele de javră inima mea lui Gabi Schusterzorii au fost azi aşa: negridacă-mi plimbam un singur deget pe sticlafumurie a ferestrei ca să privesc afarăla urmă îmi rămânea agăţat de el un om micnegrucum mi s-a mai întâmplat odată jucându-măpe geamul unei cârciumi la Copşa Micăochii îi erau mari, de cărbunetrupul rotunjorşi era tot numai şi numai zâmbetar fi semănat cu un om de zăpadădacă zăpada ar fi fost neagrăoridacă zăpada ar fi fost roşiear fi semănat tot cu un om de zăpadăcum am văzut că pățesc sfinţii şi pruncul Isusîn Ţările Americii de Suddar eu eram tristşi nu înţelegeam ce motive aveasă-mi zâmbească aşataman azi când zorii erau atât de negrişi ca să mă-nveselesc puţinam făcut ce fac toţi copiii: l-am luat cu mineîntr-o călătorieşi împreună am desenat pe geam o inimămare 39
Emanuel Popevai! n-o să vă vină a crededar primul care a venit să ne vadă ispravaa fost cerulera atât de albastruuu!și imediat după el, în mijloca apărut și soarele... şi asta în pofida conturului negrual inimii mele.song: Israel Kamakawiwo’Ole – Somewhere Over the Rainbow 40
Voinicul în piele de javră sub atâtea mări unei „recuperări” pierdute Sub atâtea mări numai distanţe sub atâtea ape numai noroi mergeam amândoi prin sălile goale îngenuncheaţi aproape în silă respirând greu unul în altu’ cu feţe lungi ceara stâlpilor de lumânare aerul ni se lipise de spate şi de zidul încăperilor joase răstignit pe tavan cineva picta cerul cu smoală din penel picura imobilul nu era încă dat în folosinţă se lucra la detalii la izolaţii la instalaţii geana lumii muşca cu teamă zilele se uscau pe mal nespălate ca sacii rând pe rând uitate femeile și ele 41
Emanuel Pope „Odată apele mergeau braţ la braţ cu poemul şi vara pe bulevarde vedeai o mare de umbreluţe albastre”îi spuneam asta cât să nu moară de foamesau de ruşinedracu ştie ce era mai rău el da semne de oboseală din ce în ce mai des se-ncurca în lucruri mărunte de frică eu mă rugam înlăuntrul lui ca un peşte în alt peşte şi când nu plângeam mă temeam de viaţa lui de viaţa mea de viaţa lumii toată asta ne îngreuna mersul înainte şi-n plus din aval rejectate ne loveau valurile la dreapta apă la stânga apă el înjura se-mpiedica lupta cu ele la dreapta apă la stânga apă pe unele le mustra pe altele le acoperea cu inima lui bună cădea cu vorbele mele 42
Voinicul în piele de javră se izbea de silabe la dreapta apă la stânga apă auzeam lumina cum se frângea ca vreascul în jurul lui ... deşi-l salutau vechi galioane deşi mai primea din trecut scrisori de iubire deşi cu noaptea trecând sirene-i şopteau duios pe la gene. song: James Arthur – Recovery 43
Emanuel PopeCântec Florii-SoareluiNu am avut prieteni… ştii binedoar cuţite la masăstându-ne alături cu aerul cel mai nevinovatşi furculiţe şi linguri din prun uscaturmate de zeci de confetiun carnaval venețianasta ne amuza teribilaşteptam umăr lângă umărodată cu noilumea să explodeze dintr-o clipă în altadar nu…am crescut săraci într-un cartier bogathrăniţi de misterenici azi şi nici ieri nimic nu era la fel...ne minunam în fiecare dimineaţăca doi feţi-frumoşide forţa lucrurilor în viaţăpe-atunci nu ştiam cum se nasc viselepărinţii nici eica plopii pe stradănevinovaţi şi drepţiîmbătrâneau cu mâinile-n sustoamna prin oraş îşi anunţau dispariţiafire albe purtate de vântne intrau în gurăscuipamuitamşi eram iarăşi veseli 44
Voinicul în piele de javră– Priveşte acolo! îmi spuneai... Oh! ai mai văzut aşa ceva? da, uite...– Unde? ..– Acolo! oamenii încă mai dau semnede viaţă…– Wow!– Vinoooo!și câte minuni nu se iveau chiar din margineablocului!BOGAT ORAŞUL TOT SE ÎNVÂRTEA!noi încercam să prindem din fugăcât mai multe sensurica într-un puzzle, cât mai multe sensuritu purtai un echipament special– un fel de costum de astronaut gen Sputnikdin care ți se vedeau numai ochii verzide culoarea vinuluieu înotam în lumina lor ca Omul din Atlantisfără să-mi pesesteaua Chinei strălucea galbencusută pe buzunarele jeanşilor mei evazaţiPământul abia de se zăreaDunărea ni se mutase și ea în călcâieplângea proastă ca o salcie peste oraşşi toate ar fi trebuit să ne obosească nespusdar nu…la cinematograful din cartier rula filmulindian „LANȚUL AMINTIRILOR” 45
Emanuel Popenu aveam timp de minciunănici de urădar nici de iubirealtfel, desigur, citisem amândoi în acel aertot ce se putea citi şi ne simţeam zei...Oh, Van Gogh!cât te urăsctu cu florile tale precum chiparoşiide semețecum n-ai putut să laşi neatins mitul?venind după tine, acumce să-i mai pot dărui iubirii mele?fiară hulpavă...până şi tu m-ai trădat! cântec: Maria Răducanu & Maxim Belciug – Anda Jaleo! (Federico García Lorca) 46
Voinicul în piele de javră singurătate, planetă „rotundă”Alla breve,mi-am parcurs jumătate din spaţiulsingurătăţiica să pot ajunge în această Siberie surdăautoexilat din aburul copilărieinu am luat cu mine decât un nume de câineaici… drumurile pier… dintr-odatăiar poveştile par să-şi fi smuls demultdin vorba lor ispitae un continent de o melancolie fără marginifără porturifără catargede jur împrejur numai uitarecândva, uşor ca un poetmă înălţam să privesc peste crenelurilede ceaţă ale cetăţii în formă de soare... prea uşor s-ar putea spunePrietene, nu te-ntrista pentru mineextremitatea firească a singurătăţii meleîţi este veşnic aproapenu-ţi fie teamăca să te recunoască e suficientsă-i întinzi mânapentru tine ea e atât de blândă...Ah! altfel nu m-aş simţi atât de singur. song: Beethoven – Moonlight Sonata 47
Emanuel Pope lecţia de istorie Mariei Sava „Pitatagoreicii spun că geometria a fost dată în vileag în felul următor: unul dintre pitagoreici şi-a pierdut averea, iar după ce i s-a întâmplat aşa i-a fost dat să se îmbogăţească cu ajutorul geometriei.” Vita Pythagore 245, IamblichosAm construit o casă: „Itaca”ultima baricadăultima fortăreaţăazi şi pentru viitorpereţi mari, camere multe… ei, nici chiar aşade multeşi în pod l-am îngropat pe bunicu’:Doamne, iartă-mă!în sicriu de nuc şi cu cruce celtică la capdin piatrădin piatră neagră şi durăfără sunet, fără apăca pe un rege nordic. 48
Search