Americanizarea creştinismului

Americanizarea Creştinismului în România Gene Edwards

Titlul original: Americanization of Christianity by Gene Edwards Copyright Publicată în SUA de către SeedSowers, Christian Books Publishing House Traducător: Abel Avram Editor: Legisa Amalia Tehnoredactarea computerizată şi coperta: ISBN Drepturile de autor pentru ediţia în limba română: © 1999 LIFE PUBLISHERS INTERNATIONAL Springfield, Missouri, SUA, şi Life Publishers - Oradea, România. Toate drepturile rezervate. 2

Nu putem preveni apariţia unei biserici americane universale sau americanizarea creştinismului decât dacă redescoperim expresia neobişnuită a bisericii locale şi organice. 3

Nota autorului Când se citeşte o carte în mintea cititorului se naşte, ceea ce în literatură se cheamă, opinia autorului. Dacă nu l-aţi auzit pe autor vorbind sau dacă nu-l cunoaşteţi, atunci va trebui ca imaginaţia voastră să vă furnizeze această opinie. Adesea, opinia şi predispoziţia cititorului sunt acelea, care crează opinia despre care vorbim. Daţi-mi voie vă rog să vă ajut să găsiţi opinia acestei cărţi. Cartea nu este scrisă cu dorinţa de a face rău cuiva, ci spre binele tuturor şi este sărată cu puţin umor şi accent texan. 4

Partea I-a Recunoaşterea Problemei 6



1 Americanizarea creştinătăţii Am văzut-o întâmplându-se de două ori în viaţa mea. Prima dată am fost şocat şi consternat. Însă nu puteam să fac nimic. Aveam doar nouăsprezece ani. O văd întâmplându-se din nou, dar de data aceasta am şaizeci de ani. Şi pot face ceva. La fel puteţi face şi voi de data aceasta! Americanizarea Europei de Vest Imediat după cel mai dezastruos război din istoria omenirii, Europei de Vest i s-a dat creştinismul american. La acea dată, continentul european era un morman de dărâmături, oamenii ieşind afară din subsoluri şi încăperi subterane. În timp ce ieşeau de sub ruine, europenii s-au uitat şi au văzut pe creştinii americani sosind la ei cu vapoarele. Noi veneam ca să evanghelizăm Europa Vestică. Am rămas ca să o americanizăm. Noi, creştinii americani, am umplut corturi şi stadioane uriaşe... şi am predicat evanghelia la milioane de oameni. Şi au fost mântuiţi mii şi mii. Când Vestea acestei minunăţii a ajuns în America, au venit şi mai mulţi americani de-ai noştri! Şi au curs mai mulţi bani americani. Europa Vestică a făcut cunoştinţă cu evanghelismul american. Mentalitatea creştină americană a măturat Europa de Vest. Atunci, în acele zile, creştinii europeni ne-au primit. La urma urmei, noi eram tot timpul zâmbitori, foarte curaţi, fericiţi şi entuziaşti. Noi le-am ridicat şcoli biblice şi i-am învăţat mentalitatea noastră. Noi am americanizat creştinismul evanghelic al Europei de Vest. De atunci evanghelismul în stil american s-a extins acoperind o mare parte a acestei planete. La fel s-a întâmplat şi cu experienţa americană a „bisericii”. (Să dau câteva exemple: Korea, Africa, America Latină!) Se puteau întâmpla lucrurile mai bine decât s-au întâmplat? Creştinii Europei de Vest aveau trei posibilităţi de ales la acea dată. (Din nefericire ei erau conştienţi doar de două!) Prima posibilitate Prima posibilitate pe care Vest-europenii au avut-o era ca ei să se întoarcă la modul lipsit de viaţă în care făcuseră lucrurile înainte de război. Cei care au ales această variantă şi-au semnat propria condamnare la moarte! Astăzi bisericile mai tradiţionaliste ale Europei sunt destul de lipsite de relevanţă! A doua posibilitate 7

A doua posibilitate a fost ca ei să imite versiunea americană a creştinismului. Aceasta a fost uşor de făcut. Noi, americanii, mişunam peste tot începând şcoli biblice, fondând centre de recreere, borduri de misiune, aducând mişcările noastre denominaţionale şi non- denominaţionale. (Nimeni nu ştia atunci, dar noi inventam şi perfecţionam ceea ce mai târziu aveau să se numească organizaţiile para-biserică.) Noi, americanii, aveam bani de dat creştinilor Vest-europeni! O grămadă de bani. Tot ce aveaţi de făcut ca să primiţi o parte din acei bani era să vă alăturaţi uneia din zecile de misiuni, denominaţii, organizaţii evanghelice sau şcoli biblice americane pe care noi vi le-am trimis cu vaporul. Dacă făceaţi aceasta atunci voi aţi intrat în graţia noastră şi primeaţi banii noştri. În schimb noi vă americanizam. Bisericile europene care au ales o abordare americană a credinţei creştine au crescut. Să nu uitaţi asta. Bisericile acelea americanizate au înflorit. Ele s-au făcut mari. Au avut succes. Repet: bisericile europene americanizate s-au răspândit în întreaga Europă şi au avut succes. Bisericile europene tradiţionale s-au scufundat. Bisericile europene cele mai bune şi mai mari - şi cu siguranţă cele mai pline de viaţă - sunt cele în stil american. Dragi Vest-europeni, noi, americanii, v-am americanizat bisericile voastre. Am făcut-o. Să nu credeţi că n-am făcut-o. V-am americanizat. Am făcut acelaşi lucru în America Latină şi aproape în toată Africa. Aceasta aduce în discuţie subiectul Europei de Est. Singurul motiv din care cauză bisericile Est-europene nu au fost americanizate în acele zile a fost prezenţa comunismului. Dragi creştini europeni, acum Este timpul ca voi să fiţi americanizaţi! Suntem pe drum. Nu! Am venit. Am sosit deja!!! Chiar în aceste zile noi lucrăm din greu ca să vă americanizăm pe voi, Est-europeni! Noi vă dăm versiunea americană a creştinismului şi a bisericii. UNIVERSALISM CONTRA UNICITATE A mai fost universalism în creştinism şi înainte. Romano-catolicii au înfiinţat aceast practică şi cu o mână de fier au obligat întreaga creştinătate să aibe aceeaşi expresie a bisericii timp de o mie de ani! Apoi, denominaţiunile care s-au născut au avut „o expresie şi numai una.” Modul în care fiecare denominaţie a creştinătăţii înţelege că trebuie să fie biserica are câteva trăsături unice. Indiferent de naţiunea sau cultura în care este această mişcare ajunge, modul ei nu se schimbă. Nici o schimbare. Nici una! Fiecare organizaţie para-bisericească are un manual care vă învaţă „cum să faceţi” şi ei folosesc acest manual în fiecare naţiune şi cultură în care ajung. Fără schimbări. Nici una! Dar acum noi am depăşit universul mărunt al metodelor unei denoinaţiuni. Aceste metode sunt atotprezente doar într-un cerc de influenţă limitat. Avem de-a face cu o sferă de influenţă mult mai mare: cea a mentalităţii americane ce conduce întreaga creştinătate evanghelică! Singurul tipar cunoscut de către toţi creştinii născuţi din nou este cultura creştină americană, indiferent de locul în care ei trăiesc. O biserică americană mondială, un creştinism american mondial. Ce zi întunecoasă şi îngrozitoare va fi aceea. Sau ziua aceea a şi sosit deja? Ce părere aveţi? Aceasta ne aduce pe noi la cea de-a treia posibilitate. Aceasta este alegerea pe care voi, cei din Estul Europei aveţi nevoie să o faceţi chiar acum. Este şansa pe care Vest- europenii au scăpat-o! Nu li se va întâmpla nimic rău Vest-europenilor dacă încearcă din nou. Nici celorlaltor triburi, limbi, şi naţiuni ale acestui pământ care au acum credinţa creştină americanizată. Altfel, va învinge din nou universalismul pe această planetă. Nu avem nevoie 8

de o biserică americană universală, după cum nu am avut nevoie nici de o biserică catolică universală. Nu ne putem permite să avem un al doilea Ev mediu bisericesc. În următorul capitol voi vorbi pe faţă creştinilor Est-europeni. (Cei ce trăiţi în alte părţi ale lumii sunteţi invitaţi să ascultaţi întrucât aceasta îi afectează pe toţi.) Ajungem acum la cea de- a treia posibilitate. Este mult mai bună decât prima; şi da, este deasemenea mai bună decât a doua posibilitate. 9

2 A treia posibilitate Est-europeni, ascultaţi cu atenţie. Să nu uitaţi că imediat după holocaustul celui de-al doilea război mondial bisericile Europei de Vest mai aveau încă o a treia posibilitate. De fapt, oricine care citeşte această carte are o a treia posibilitate! Bisericile Europei de Vest puteau: (1) să părăsească practicile lipsite de viaţă, vechi de 4oo de ani; (2) să respingă americanizarea bisericii Vest-europene; (3) să se arunce în necunoscut şi să ajungă la o expresie a bisericii cu totul nouă, unică, locală, indigenă şi care se potriveşte cu cultura în care se manifestă! Europa de Vest, n-aţi făcut aşa! Europa de Est, ce vei face? Chiar acum cei care sunteţi nativi Europei de Est sunteţi îndreptaţi în exact aceeaşi direcţie în care a mers Europa de Vest după război. Dar nu uitaţi niciodată există o a treia posibilitate. Numai voi veţi face alegerea. Mă tem că unii dintre voi vor alege prima variantă. Plini de mânie faţă de americanizarea bisericii Est-europene şi respingând cea de-a treia variantă, veţi alege să rămâneţi aşa cum sunteţi!!! TREBUIE SĂ VĂ SCHIMBAŢI Dragi creştini ai Europei de Est, recunoaşteţi că bisericile voastre sunt lipsite de viaţă. Primul pas Este să recunoaşteţi şi să admiteţi completa lipsă de viaţă a serviciilor bisericilor voastre. Felul în care vă întâlniţi duminica dimineaţa este plictisitor şi foarte neplăcut. Recunoaşte! Acceptă. Acesta Este primul pas. Bisericile voastre nu au nici o atracţie pentru cei din propria voastră ţară. Rămâneţi aşa cum sunteţi şi cei din neamul vostru vă vor ignora. Pe veci! Continuaţi să aveţi neplăcutele voastre servicii de duminică dimineaţa şi veţi muri încet şi neobservaţi. Nimănui nu-i va păsa. Unde vor merge credincioşii atunci? Vor merge la biserica americanizată! Acum este o nouă eră în istoria creştinismului Europei de Est. Te schimbi sau mori. Poporul vostru, cei născuţi în ţara voastră se schimbă. Voi trebuie să vă schimbaţi sau veţi fi ignoraţi. Acest timp nu aparţine acelora dintre voi care slujiţi sau care frecvenaţi bisericile tradiţionale. Felul în care voi vă întâlniţi şi-a pierdut de mult atracţia. Voi nu aparţineţi acestei vremuri. Sunteţi anacronici. Păstraţi modul vostru de întâlnire şi modul în care înţelegeţi biserica şi veţi muri! Prima voastră posibilitate, de fapt, nu este deloc o şansă. Trebuie să vă schimbaţi! Aceasta ne aduce la o a doua posibilitate: să fii americanizat. Priveşte împrejur. Se întâmplă în întreaga Europă de Est. A început deja şi în viaţa ta? Probabil! Au intrat banii şi metodele americane în viaţa ta şi în viaţa bisericii tale? În viaţa prietenilor tăi? A oraşului tău? A naţiunii tale?! Chiar dacă refuzi să fii americanizat, tot vei fi americanizat. Când organizaţiile para- bisericeşti americane sunt peste tot în Europa de Est, când voi sunteţi înconjurat de ele, când toate celelalte biserici din jur sunt americanizate... oamenii din biserica voastră vă vor părăsi. Ei vor merge acolo unde lucrurile sunt noi, proaspete şi interesante! 10

Nu uitaţi, versiunea americană a creştinismului este interesantă. (Aceasta cu toate că unii dintre noi americanii considerăm că biserica americană ca fiind moartă. Pentru noi este şocant faptul că exportăm versiunea americană a creştinismului.) Tinerilor voştri le place mai mult decât orice să fie americani. Pentru generaţia tânără, a fi american este cel mai atractiv lucru de pe acest pământ. Generaţia tânără va fi americanizată! Nu subestimaţi niciodată puterea noastră de americanizare a creştinilor. Am reuşit deja să americanizăm biserica protestantă din America Latină, Africa şi Asia. Vă veţi uni cu noi sau nu veţi avea parte de anumite avantaje. Sau poate vă veţi trezi loviţi. S-ar putea chiar ca noi americanii să vă atacăm dacă refuzaţi să vă alăturaţi procesului de americanizare a credinţei creştine din ţara voastră. Cealaltă posibilitate Aveţi o a treia alternativă! Această alternativă constă în: (1) lepădaţi lucrurile lipsite de viaţă ale reformaţiei, sfârşiţi cu practicile voastre, (2) refuzaţi să fiţi americanizaţi, (3) la urmă prezentaţi o expresie a eclesiei mai bună decât orice americanii şi britanicii au... mai bună decât orice au văzut sau visat vreodată americanii. Şi ce-ar putea fi aceasta? Eclesia, în stilul primului secol. Întoarceţi-vă la acea eclesie extraordinară, glorioasă, plină de libertate, de participare şi de funcţionare. Ea, eclesia, este pentru poporul vostru mai atrăgătoare decât orice altceva pe pământ, chiar şi decât biserica americanizată. Daţi-mi voie să introduc câţiva termeni noi: „organic”, „nativ ţării voastre”, „o expresie a bisericii care este o expresie a culturii voastre”, „biserica spontană şi indigenă”. O expresie organică, indigenă şi spontană a bisericii! Priviţi cu atenţie aceste cuvinte. Organic. Eu vorbesc despre o expresie a eclesiei care este nativă naţiunii voastre, a românilor. Descoperirea unei expresii a bisericii care să se potrivească cu cultura în mijlocul căreia aceasta s-a născut. Descoperită, nu importată. Acesta este subiectul acestei cărţi. Şi nu doar a acestei cărţi. Voi aveţi acum câteva cărţi care vă pot fi de ajutor dacă îndrăzniţi să alegeţi a treia posibilitate. Aceste cărţi vă pot ajuta să nu fiţi americanizaţi! Dar mai mult de atât, ele sunt destinate să vă ajute să descoperiţi voi înşivă o expresie indigenă a eclesiei din România. În final, ceea ce avem de făcut este să începem de la început. Urmează ca, mai mult sau mai puţin, să ignorăm situaţia prezentă, sau poate să ne imaginăm că ea nu există! Urmează să privim această planetă ca având nevoie de biserici, cu toate că această lume are o mulţime de credincioşi, dar fără eclesia. Apoi, ceea ce va trebui să apară este o nouă specie de lucrători, plantatori de biserici care să ridice biserici ce sunt unice. Biserici care se potrivesc cu cultura în care se găsesc. Biserici în care credincioşii să descopere ei înşişi cum să fie ca „biserică” şi cum să fie „viaţa bisericii”. Trebuie să vedem o nouă specie de plantatori de biserici, care plantează biserici organice, indigene. Bărbaţi care duc lucrurile până la capăt. Aş vrea să vă spun o întâmplare ce a avut loc în Ungaria. 11

3 Cum ajungi neglijat Liderii creştini din întreaga lume s-au întâlnit la Budapesta. Scopul? Să decidă felul în care să decurgă evanghelizarea Estului Europei. Întâlnirea s-a numit „O întâlnire la nivel înalt pentru evanghelizarea lumii”. Au fost prezente doar circa 15o de persoane şi acestea pe bază de invitaţie. Şi eu am fost invitat. Am ascultat timp de o lună. Am auzit aceleaşi lucruri pe care le-am auzit ca student la seminar în urmă cu patruzeci de ani. Nu s-a schimbat nimic. Nimic! Cea mai vie amintire a acelei conferinţe este discuţia pe care am purtat-o cu un pastor maghiar. Era baptist, ca mine. Conversaţia noastră era energică, şi animată, exprimându-ne regretul în legătură cu procesul de americanizare a creştinilor maghiari. Cuvintele cu care eu am încheiat discuţia sunt următoarele: „- În curând Ungaria va fi una din cele mai moderne şi mai avansate ţări din Estul Europei. Ea se va alătura în curând Occodentului. Dar ţine minte cuvintele mele! Peste zece ani maghiarii vor fi prosperi şi vor deveni una din cele mai materialiste societăţi din lume rivalizând cu Germania şi Japonia. Ce se va întâmpla cu bisericile din Ungaria? Ungaria este centrul reformaţiei din Europa de Est. Liderii maghiari sunt mândri de moştenirea pe care le-a lăsat-o Reformaţia. Atât de mândri încât cei ce slujesc sunt legaţi trup şi suflet de serviciile bisericeşti ce au fost inventate în urmă cu aproape 5oo de ani! Fii sigur că cea mai mare parte a bisericilor şi a slujitorilor lor, nu se vor schimba. Dar peste zece ani actuala biserică va fi irelevantă pentru o Ungarie lumească şi materialistă. Maghiarii nu vor mai veni în bisericile voastre pentru că sunteţi în urmă cu 5oo de ani faţă de ceea ce ei au nevoie. Ungaria va avea nevoie în continuare de Hristos, dar felul în care voi înţelegeţi biserica este atât de depăşit încât oamenii vă vor ignora. Voi aveţi două posibilităţi: să fiţi americanizaţi, ceea ce este cu ceva mai bine decât ceea ce aveţi acum. În felul acesta veţi fi mai atractivi, dar veţi fi o ruşine pentru Ungaria. A doua posibilitate este să faceţi ceva mai bun.” Dragi creştini maghiari, voi puteţi face ceva mai bun. Spun acelaşi lucru la toţi cei ce nu sunt americani şi citesc această carte. „Faceţi ceva mai bun. Puteţi face ceva mai bun!” România, fă ceva nou şi revoluţionar! Este o cale mult mai bună decât cea a trecutului. Este o cale mult mai superioară decât cea de a fi americanizaţi de către creştinii americani care în prezent vă invadează ţara. Dar veţi avea nevoie de îndrăzneală. De multă îndrăzneală. Şi de mult curaj. Încotro vă veţi îndrepta? Vă sugerez să faceţi ceva atât de radical încât numai cei mai buni creştini vă vor urma! 12

O nouă specie de lucrători creştini? Plantatori de biserici complet devotaţi unei noi expresii a bisericii? Biserici fără clădiri de întrunire? Biserici în case? Biserici organice? Biserici fără păstori? Biserici care să descopere ele însele propria expresie culturală. Biserici ridicate şi lăsate apoi singure... la doar şase luni de la naştere! Cei slabi de înger să nu citească mai departe. 13

4 Cea mai întunecată zi din istoria misionarilor creştini Ca american sunt consternat de superficialitatea celor care slujesc ca misionari. Este şi mai dureros să vezi ceea ce se întâmplă în ţările care acum îşi deschid porţile. Sunt consternat de lipsa de respect pe care o avem faţă de voi, faţă de cultura şi obiceiurile voastre. (Cei mai mulţi dintre americani nici nu consideră că aţi avea aşa ceva!) Dar ceea ce eu nu pot înţelege este cum putem face aşa ceva. Oare în America nimeni nu studiază misiologie? Nimeni nu-şi mai aduce aminte de cărţile lui Roland Allen? El a cerut o schimbare a modului în care americanii şi britanicii practică activitatea misionară şi evanghelizarea. O schimbare a concepţiei Occidentului referitoare la plantarea de biserici, precum şi a tratamentului care este aplicat lucrătorilor şi lucrării din alte părţi ale lumii. Nu l-am ascultat pe Roland Allen. Am continuat să americanizăm creştinismul. De aceea eu voi aborda problema diferit de Roland Allen şi nu mă voi adresa americanilor şi britanicilor. Mă adresez vouă... non-americanilor. Chiar în aceste momente voi suntetţi americanizaţi. Este sarcina voastră să respingeţi această abordare total nescripturală a lucrării de evanghelizare şi misionare, şi îndeosebi a celei de plantare de biserici. Un nou Ev Mediu întunecat Dacă permiteţi americanizarea bisericilor voastre s-ar putea foarte bine să intrăm într-o nouă eră întunecată în care doar biserica americanizată este considerată ca fiind scripturală. Celelalte tipuri de biserici vor fi condamnate, atacate şi chiar acuzate ca fiind eretice. Va exista o singură expresie universală a creştinismului... cea americană. Va fi doar o singură mentalitate, cea americană. Concepţia americană Ceea ce se întâmplă chiar acum în Estul Europei pune într-o lumină clară completa lipsă de discernământ a creştinismului de tip american. Priveşte de aproape şi atent la creştinismul american! Aceasta este ceea ce vreţi? Aşa doriţi să arate creştinismul de pe întreaga planetă? Este clar că apariţia în Estul Europei a creştinilor americani, imediat după căderea cortinei de fier, a arătat sărăcia şi goliciunea mentalităţii creştinilor evanghelici americani. Poţi învăţa foarte multe despre creştinii americani privindu-i la lucru în Europa de Est sau în orice altă ţară care îşi deschide porţile către evanghelie. Istoria şi cărţile lui Roland Allen ne arată un fapt evident. Noi nu ne schimbăm chiar şi atunci când ne vedem greşelile şi ne ruşinăm de ele! Daţi-mi voie să vă împărtăşesc un secret. Noi, americanii, în general nu suntem în stare să ne schimbăm metodele. Deasemenea ar trebui să ştiţi că nu vă vom lăsa să scăpaţi de sub controlul nostru. (1) Noi vă vom americaniza. (2) Americanizându-vă, vă vom controla. 14

Dacă nu vom putea face aceste două lucruri atunci nu vom avea prea multe în comun cu voi. S-ar putea chiar să vă atacăm. Am făcut aşa ceva în alte ţări. Cu toate că noi suntem de condamnat pentru tirania pe care o manifestăm faţă de voi şi pentru lipsa de respect faţă de cultura voastră, voi nu sunteţi lipsiţi de responsabilitate. Este sarcina voastră să găsiţi o cale mai bună decât cea americană. Nu puteţi lăsa lucrurile aşa cum sunt, nu trebuie să ne lăsaţi să vă americanizăm! Trebuie să descoperiţi o nouă expresie a bisericii, o abordare revoluţionară a evanghelismului. În ţara voastră şi pentru ea, voi trebuie să redescoperiţi biserica indigenă şi organică!!! Noi, americanii, nu ne-am oprit să vedem greşelile pe care le-am făcut în trecut când ne-am îmbarcat cu miile în avioane şi am venit în ţara voastră cu evanghelia noastră! Erorile sunt teribile. Ei bine, noi tot le facem. Cine dintre noi a protestat cu ceva împotriva exportului metodelor noastre? Cine dintre noi şi-a ridicat glasul pentru... cine dintre noi a cerut „O expresie indigenă a creştinismului” din Europa de Est? Numeşte un american care s-a ridicat şi a spus: „De data aceasta să procedăm ca Pavel! Să nu mai repetăm greşelile trecutului! Să nu mai facem ce am făcut în Africa, China, India şi America de Sud”. Noi nu ne-am schimbat pentru că noi nu putem concepe că greşim. Din contră, ceea ce facem acum este mai rău decât tot ceea ce am făcut în trecut! Aceasta Este cea mai întunecată zi din întreaga istorie a lucrării misionare americane şi britanice!!! De la evanghelizarea Insulelor Hawaii aceasta este cea mai neagră perioadă!!! Da! În Hawaii misionarii au devenit milionari pe spinarea convertiţilor lor! Superficialitatea noastră este deosebită în Europa de Est. Dar cel mai rău este că noi, americanii, care avem o biserică bolnavă la noi acasă, vă dăm aceeaşi biserică bolnavă vouă! În tot ceea ce facem, nu încercăm deloc să îmbunătăţim cu ceva felul de a lucra. Există vreo explicaţie pentru această atitudine condamnabilă? Răspunsul este simplu: aşa suntem noi. Trebuie să vă schimbaţi. Radical. Noi nu ne vom schimba. O conferinţă misionară desfăşurată în Germania La scurt timp după deschiderea Europei de Est am participat la o conferinţă a unor lideri americani şi britanici care acum sunt la lucru în această regiune a globului. În timpul discuţiilor am încercat să mă refer asupra atitudinii noastre lipsite de sensibilitate. Am atras atenţia asupra comportamentului nostru total neetic, asupra minciunilor sfruntate în legătură cu rezultatele campaniilor de evanghelizare, asupra rezultatelor distorsionate pe care le trimitem înapoi în ţară, imoralitatea fragrantă cu care strângem fonduri pe baza istoriilor supralicitate şi neadevărate. M-am referit deasemenea la atacurile pe care americanii le îndreaptă împotriva slujitorilor creştini nativi ce încearcă eroic să se împotrivească acestui flux de americanism din Estul Europei. Am adus apoi aminte de ceea ce s-a întâmplat în Nepal, repovestind cum în acea ţară creştinii americani au distrus bisericile indigene. Bineînţeles au fost câteva reacţii. Câţiva din cei prezenţi au negat că ar fi făcut asemenea greşeli. „Noi nu facem aşa ceva în Europa de Est”. Un frate mi-a răspuns: „Gene, de ce nu spui cea mai rea întâmplare?” Ei bine, în acel moment s-a întâmplat ceva. Îndată un român a luat cuvântul. „Ceea ce Gene a spus nu este cazul cel mai rău, ci ceea ce se întâmplă... de regulă, ceea ce voi, americanii, faceţi în întreaga Europă de Est”. În următoarele câteva minute acel frate ne-a făcut cu ou şi cu oţet cum rar se întâmplă. Ne-a spus istorii teribile ale activităţii americanilor în Estul Europei. Când el a terminat era o linişte deplină. 15

Conferinţa a contiuat. Nu s-a schimbat nimic. Dragi Est-europeni, credinţa voastră este şi va continua să fie americanizată. Dolarii împreună cu o mulţime nenumărată de americani plus încă ceva bani vor americaniza biserica din Europa de Est, din ţara voastră, din oraşul vostru. Americanizarea Europei de Est este inevitabilă. Citiţi capitolul următor dacă ceea ce aţi citit până acum nu vă este de ajuns. Veţi citi istoria a ceea ce noi, americanii, am făcut bisericii din Nepal. Daţi-mi voie să vă avertizez că s-ar putea să fiţi prea tânăr ca să citiţi acest capitol. 16

5 Scandalul nepalez Ce s-a întâmplat în Nepal? Iată istoria unei naţiuni micuţe, atât de săracă, de izolată şi de înapoiată, fiind aproape la fel de primitivă cum era lumea pe timpul lui Pavel! Să nu vă gândiţi la o ţară cu şosele care să lege oraşele între ele. Găsiţi doar poteci. Dacă ieşiţi din capitala ţării, Katmandu, procentul analfabeţilor Este aproape 1oo%. Foarte mulţi oameni sunt bolnavi. Când s-a născut biserica în Nepal, evanghelia lui Hristos era în afara legii. Într-o zi un nepalez a fost mântuit în India. El s-a întors înapoi în ţara lui ducând cu el şi evanghelia. Preţul pe care el şi cei ce au crezut l-au plătit a fost foarte mare. Povestea lor este fără precedent în istoria creştinismului. După multă persecuţie Nepalul a fost binecuvântat cu o biserică atât de pură, atât de răspândită în toată ţara precum a fost biserica din primul secol. Povestea bisericii indigene din Nepal nu are echivalent în istoria creştinismului. Bisericile care s-au format în Nepal au fost atât de bine încorporate ţării ca nimic altceva ce a fost făcut în Numele lui Hristos. Dacă biserica „Nou-Testamentală” a existat vreodată în ultimii 17oo de ani, atunci ea a existat în Nepal. Din nefericire pentru ei, ei nu erau buni din punctul de vedere al mentalităţii americane. (Mă tem că nici Pavel n-ar fi fost bun, la fel!) Cum a ajuns credinţa creştină în Nepal? Nu a venit din Occident deoarece abia după treizeci de ani guvernul nepalez a acordat libertate religioasă. Evanghelia a ajuns în Nepal printr-un nepalez. El a dus evanghelia poporului său, pe vremea când credinţa creştină era în afara legii! În Nepal, biserica s-a născut fără nici o influenţă occidentală şi cu totul în afara legii. Ţineţi minte, un nepalez a dus evanghelia acolo. Biserica din Nepal a fost în întregime în afara influenţei vestului!!! Acest lucru s-a dovedit a fi mai târziu punctul cel mai slab. Biserica nepaleză, o biserică indigenă, organică, nativă, cu propriile ei căi, obiceiuri, cu propria cultură şi experienţă nu a putut fi oprită de către persecuţia guvernamentală. Dar ceea ce nu a putut face persecuţia unui guvern păgân, au făcut misionarii americani. Misionarii americani şi organizaţiile para-bisericeşti au distrus o mare parte din biserici. Nu poate fi pe această planetă o biserică pură, ne-occidentală, ne-americană care să nu fie incriminată. Ceea ce s-a întâmplat în Nepal, când s-a dat libertatea religioasă, era de aşteptat. Ceea ce s-a întâmplat acolo se întâmplă în Albania chiar acum. Ascultă, Europa de Est, aceste lucruri s-au întâmplat în multe ţări. S-au întâmplat peste tot unde noi, americanii şi britanicii am mers cu evanghelia. Voi trebuie să cunoaşteţi adevărata faţă a misiunilor evanghelismului şi organizaţiilor religioase americane. Noi avem căile noastre lipsite de etică! (Bineînţeles, noi facem toate aceste lucruri în numele aducerii oamenilor la Hristos!) Ce s-a întâmplat? Înainte ca să fie acordată libertatea religioasă, în Nepal existau legi aspre împotriva credinţei creştine. Nu-i era permis accesul în ţară niciunui misionar creştin. Când acEste legi s-au schimbat, organizaţiile noastre non-denominaţionale au mers cu sutele în Nepal! Am mers în Nepal cu aceaşi mentalitate şi metode cu care chiar acum mergem în România, Albania, Rusia, ţările C.S.I. şi toate celelalte ţări din Estul Europei. În toate ţările, cu mici deosebiri, manifEstăm aceeaşi agresiune, aceeaşi lipsă de respect pentru ceea ce nu Este american. În Nepal aceste fapte au fost mai evidente! 17

Noi am văzut o biserică ca nici o altă biserică pe care o văzusem înainte şi am fost îngroziţi. Ceea ce văzusem nu era vestic, şi ca urmare am considerat ca fiind ceva ciudat şi inferior. Americanii nu pot concepe o evanghelie, o biserică sau un lucrător creştin care nu este în întregime influenţat de către Occident. Noi nu putem accepta o biserică ca fiind bună, scripturală şi adevărată, decât dacă este după tiparul nostru. Pentru noi, o evanghelie ca cea din Nepal este de la sine rea şi nescripturală. Şi dacă ea ar deveni plină de succes, s-ar putea să ajungem s-o numim sectă, cu toate că ştim bine că nu este aşa. Fiţi atenţi! Faptul că eu spun aceste lucruri nu va schimba cu nimic pe americani şi nici modul lor greşit de a proceda în lucrări. Noi am putea să atacăm şi să distrugem un lucrător nativ, care se străduieşte să facă propria lui lucrare în ţara în care noi ajungem. În general noi atacăm o lucrare nativă care nu a fost influenţată de Occident şi care nu ni se alătură nouă. Nepalul este doar un caz. este povestea unei lucrări native şi a unui plantator de biserici indigen. Este povestea a ceea ce s-a întâmplat cu lucrarea lui când a ajuns în contact cu evanghelismul fulger, cu bordurile de misiune, cu misionari şi cu organizaţiile religioase americane. Speranţa mea este ca această întâmplare să te schimbe pe tine. Este puţin probabil ca citirea aceste întâmplări să ne schimbe pe noi americanii. Când este vorba de evanghelizat noi ştim să trecem cu vederea chiar şi cele mai rele lucruri pe care le facem. Biserica organică din Nepal În momentele în care eu scriu aceste rânduri, biserica din Nepal este sistematic distrusă de către organizaţiile religioase şi misionarii americani. Aceasta este valabilă mai ales în localităţile care sunt accesibile occidentalilor. Când au ajuns misionarii occidentali, În Nepal erau circa 3o.ooo de credincioşi. Eclesia de aici era una din cele mai pure şi mai deosebite din întreaga istorie modernă. Expresia ei era organică. Când evanghelismul fulger american a intrat din plin în această ţară, această frumoasă odisee care durase treizeci de ani a început să se încheie. Literalmente, au venit mii de misionari care stăteau câte o lună. În capitală s-au instalat cartierele generale a câteva organizaţii religioase americane. Evanghelismul american a atins Nepalul. Ştirea unui rezultat fantastic a înconjurat lumea. Au început să curgă banii. Când americanii au văzut bisericile indigene, ei au văzut un faliment total! Ce a făcut omul acela în Nepal constituie una din cele mai măreţe realizări din toată istoria creştinătăţii. După părerea mea, cu greu ai putea găsi credinicoşi mai buni ca cei din Nepal. Cuvântul lui Dumnezeu era cel care prevala. Nepalul a auzit evanghelia. Dar, mai ales, biserica a fost plantată în toate locurile şi convertiţii acestor biserici rămâneau în ele. Rămâneau în trupul lui Hristos. Evanghelizarea Nepalului înaintase cu un ritm constant. Ei făcuseră ceva ce evanghelismul nostru nu făcuse niciodată. Pentru ei convertiţii contau. Aceştia erau incluşi în biserică. Spre deosebire de convertiţii organizaţiilor religioase, convertiţii erau incluşi în eclesia şi funcţionau în aceasta. Noi, americanii, fiind orbi faţă de o eclesie organică şi slujind un dumnezeu numit „evanghelizarea lumii într-o singură generaţie”, pe deasupra fiind saturaţi de o evnghelie lipsită de conceptul de biserică nu puteam concepe aşa ceva. Dacă nu am văzut metodele noastre, mentalitatea noastră şi evanghelismul nostru, noi am văzut că totul este falimentar! Probabil că lucrul cel mai preţios pe care acei creştini nepalezi l-au avut, şi de care noi americanii nu ştim nimic, este faptul că pentru ei evanghelia era inexorabil legată de viaţa bisericii. Ei nu aveau conceptul occidental potrivit căruia trebuie să mergi prin oraşe ca să 18

predici evanghelia şi să câştigi cât mai multe suflete, iar apoi să-ţi iei zborul către următorul oraş, ţară, sau continent. La început acest frate a mers din sat în sat, predicând evanghelia, adunându-i pe noii convertiţi şi stând cu ei până experienţa eclesiei se năştea. Biserica devenise centrul vieţii creştinilor din Nepal, aşa cum şi trebuie să fie! De fapt, aşa ar trebui să fie şi în America. Dar acesta este un lucru pe care evanghelicii occidentali nu-l pot pricepe. Pentru noi, „biserica” reprezintă o oră petrecută într-o clădire duminică dimineaţa. Creştinii nepalezi erau cu ani lumină înaintea noastră în ceea ce privesc înţelegerea, experienţa şi devotamentul lor pentru biserică. Eclesia era viaţa lor... pentru ei biserica era un mod de viaţă!!! Probabil că cea mai mare greşeală a lor a fost că au procedat ca Pavel. Biserica era centrul lor. O biserică locală, organică, indigenă! Ei şi-au păstrat cultura. Un localnic care venea la întâlnirile lor nu se simţea ca şi cum a aterizat în Occident. Pentru nepalezi biserica nu era o clădire cu bănci. Absolut deloc! Biserica erau oamenii. Şi această eclesie nu era plictisitoare. Era stilul lor de viaţă. Nu mai este nevoie să spunem că întâlnirile erau pline de viaţă. Fiecare participând. O poveste minunată. Biserica era un mod de viaţă, o civilizaţie... o comunitate a lui Hristos în mijlocul lumii. Americanii s-au uitat şi n-au văzut ce se întâmpla şi n-au băgat în seamă. Nu ne interesa. Înainte de toate noi eram interesaţi în organizaţiile noastre! Eclesia nu era în mintea noastră atunci când am ajuns acolo captivaţi în întregime de propria noastră însărcinare de a evangheliza lumea. În sufletul nostru nu ardea focul pentru eclesia. Noi n-am încercat să păstrăm biserica organică care era acolo. Pe nimeni nu l-a interesat. Am venit, ne-am uitat şi am furat! Am cumpărat creştini. Nu ne-am oprit să observăm că decimam acele biserici şi că mutilam expresia nepaleză a trupului lui Hristos. Noi am făcut ceea ce era în minţile noastre. Când am dat de acele biserici, nici măcar nu le- am privit ca biserici. Le-am văzut doar ca o sursă de oameni pentru organizaţiile noastre. Totala noastră lipsă de respect pentru cultura unui popor întreg este grotească. Ceea ce ar fi trebuit să facem, era să stăm la picioarele acelor nepalezi şi în umilinţă să învăţăm viaţa bisericii. Această oportunitate rară a fost ratată. Biserica organică, indigenă a fost exterminată în orăşelele mai mari ale încă unei ţări! Americanizarea creştinităţii a continuat. Scorul: încă o biserică indigenă a fost distrusă. Au fost americanizaţi creştinii a încă unei naţiuni. Dragilor de americani, nu le-a păsat absolut deloc de calitatea acelor oameni nici de suferinţa pe care aceştia au răbdat-o pentru Hristos. Tot ce a contat a fost că ei procedeau altfel. Nu ca misionarii. Nu ca americanii! Ascultă Europa de Est! Voi aveţi o şansă. Nepalul n-a avut-o. Dar povEstea continuă cu tragedia ei. 19

6 Americanizarea Nepalului Când citeşti aceste rânduri, în Nepal organizaţiile religioase interdenominaţionale angajează liderii acestor biserici indigene făcându-i membrii lor. Înainte erau lucrători creştini organici, acum sunt membri organizaţiilor americane. Chiar în această perioadă misionarii şi membri organizaţiilor religioase introduc în Nepal cultura americană, unde până acum creştinii erau o expresie organică a trupului lui Hristos. Muzica noastră, băncile aliniate, serviciul nostru bisericesc, stilul nostru de predică şi ritualul nostru de duminică dimineaţa. Până acum creştinii nepalezi se întâlneau în case, cântau cântece nepaleze, funcţionau şi participau. Acum ei stau muţi în clădirile de tip american. Dumnezeu să ne ajute! Noi dăm bisericii din Nepal serviciul nostru de duminică dimineaţa. Cineva care să stea în faţă să conducă cântările! Altcineva care să predice! Ritualul nostru a mai triumfat o dată! A dispărut participarea din întâlnirile lor! Dumnezeu să aibe milă de noi! I-am americanizat pe creştinii nepalezi. Am distrus biserica!!! O biserică laică dispare de pe faţa pământului fiind sufocată de dolarii americani. Este extirpată expresia lui Hristos din Nepal! Am făcut-o din nou! Roland Allen a atras atenţia asupra acestui lucru cu mulţi ani în urmă, când a scris că noi aşa am procedat de la începutul activităţii noastre misionare. Timp de 2oo de ani... noi am fost experţi în ceea ce am făcut în Nepal! Am început evanghelizarea lumii în 189o când a fost înfiinţată prima organizaţie religioasă ce avea drept motto: „Evanghelizarea lumii într-o generaţie”. Am falimentat să evanghelizăm lumea într-o generaţie. Dar remarcă, că suntem pe punctul de a avea un mare succes. Suntem pe punctul de a îndeplini sarcina de americanizare a întregii creştinătăţi evanghelice din lumea întreagă! Am pornit să facem ceva ce noi ziceam că este bun. Acum suntem pe punctul de a face ceva atât de groaznic şi de dezastruos încât vor trebui probabil o mie de ani ca să reparăm ce am stricat. Niciodată nu vom evangheliza lumea dacă nu vom avea în vederea biserica indigenă organică. Însă am reuşit să americanizăm credinţa creştină. Oriunde am mers, n-am încercat să păstrăm sau să formăm o expresie culturală a bisericii. În Nepal nu ne-am gândit să învăţăm de la unul din cei mai deosebiţi lucrători din toată istoria bisericii. Noi nu putem concepe că un credincios cu pielea mai neagră ştie mai multe decât noi toţi la un loc. Ce ar putea să ne înveţe un nepalez? Acel plantator de biserici, din toate punctele de vedere un uriaş în istoria bisericii, a fost călcat în picioare, bisericile lui au fost stoarse de bani şi chiar şi acum lucrarea lui este desconsiderată şi criticată. Fii sigur de un lucru. Misionarii americani şi membrii organizaţiilor religioase au distrus numele acelui lucrător nepalez. Au căutat să-i distrugă numele atât în ochii nepalezilor, cât şi a Occidentului. Ce mascaradă. Ce crucificare! Nu puteam face ceva mai rău! Astfel exportăm serviciile mizerabile de duminica dimineaţa în alte ţări. Eclesia şi întâietatea lui Hristos sunt trântite le pământ. Viaţa şi funcţionarea trupului dispar. Cultura este trecută cu vederea. Demnitatea a ceea ce este nativ este desconsiderată. Şi nici un american nu a zis nimic, sau dacă a zis, vocea lui n-a fost auzită. 20

Consider, că ceea ce s-a întâmplat în Nepal este unul din cele mai mari scandaluri din istoria misionară, dar mă îndoiesc că ai auzit vreodată de el sau că vei mai auzi în viitor. Ar trebui să fie un scandal mondial. Ce s-a întâmplat acolo ar trebui să declanşeze o revoltă. Ar trebui să ne determine să ne pocăim, să ne schimbăm metodele, atitudinea şi mentalitatea. În Nepal, noi, americanii, am comis echivalentul cultural al unui genocid... în stil american! Roland Allen a subliniat că noi de mult timp facem aceste lucruri lucrătorilor creştini nativi. El a spus-o în 1912! Noi nu ne vom schimba metodele noastre teribile. Ce vei face tu care eşti nativ? Ce părere ai de o schimbare radicală a acestor metode? De ceva nou? UNDE ESTE BISERICA? În timp ce americanizarea Nepalului continuă, nouă ne este de folos să realizăm că creştinii occidentali nu înţeleg eclesia şi că noi, americanii suntem dedicaţi doar evanghelismului. Europa de Est şi Rusia sunt şi ele victimele acestei mentalităţi americane. Singura diferenţă este că efectele acestui proces nu sunt aşa de evidente întrucât în Europa de Est biserica de tip occidental există de circa 1oo de ani ca urmare a activităţii misionare britanice. Activitate misionară nu a ajuns niciodată în Albania. Este singura excepţie. Doar din 1991 s- a deschis Albania pentru evanghelie. Aşa că putem urmări ce se întâmplă. Urmăreşte şi vei vedea că se va întâmpla din nou! Albania, tu urmezi. Te vom americaniza. Ceea ce vom face în Albania va depăşi ceea ce am făcut în Nepal pentru că Albania este mult mai accesibilă. Cuvintele lui Roland Allen au fost repudiate de cam toate bordurile de misiune şi societăţile evanghelice din lume. Timp de aproape 1oo de ani nimeni nu a dat atenţie celor spuse de el. Cărţile lui Allen, el însuşi un misionar britanic, au fost uitate şi nu mai sunt tipărite. Glasul care s-a ridicat împotriva activităţii misionare imperialiste s-a stins nebăgat în seamă. GLASUL VOSTRU Au trecut aproape 1oo de ani. Un glas trebuie să se ridice din nou. Dar de data aceasta fie ca el să nu se ridice din partea unui misionar britanic. De data aceasta el trebuie să se ridice din inimile şi piepturile a mii de credincioşi de pe întreaga suprafaţă a pământului. Trebuie să se ridice din Europa. Din România, din Nepal, din Asia de Sud-Est, din America Latină şi din Africa. Trebuie să se ridice din voi, victimele! Strigătul de protest nu va fi strigat niciodată de noi. Trebuie să se audă de la voi! Însă fii sigur că noi tot vom continua să vă colonizăm şi să vă americanizăm. Urmează Albania! Noi, americanii, studiem Scriptura şi oameni salvaţi de iad. Da, noi putem citi întregul Nou Testament şi să nu vedem niciunde centralitatea bisericii lui Isus Hristos. În Biblia noastră nu găseşti aşa ceva! Nici nu găsim o biserică a cărei expresie este nativă şi culturală. Ceea ce noi, americanii vedem cânt citim Noul Testament este creştinismul american. Tot ceea ce vedem în Noul Testament este un creştinism american. Aşa că exportăm acest creştinism cu un zel de care numai noi suntem în stare! Dar, de fapt, ce facem cu cei câţiva convertiţi care îi avem în urma evanghelizărilor noastre superficiale? Îi occidentalizăm! Sunteţi satisfăcuţi cu aceasta? După părerea mea, nu avem nici cea mai mică nevoie să trimitem vorbitori de limba engleză care să înveţe pe alţii cum să fie eclesia. Cu toate acestea, tocmai asta facem în timp ce măturăm Rusia şi Europa de Est. Urmează Albania! 21

În felul acesta câţiva Est-europeni, care ne urmăresc şi văd în noi nişte turişti care umblă pe aici şi pe acolo, se gândesc dacă cumva este ceva minte în capetele noastre! Acum am de gând să-ţi dezvălui unul din cele mai uimitoare secrete pe care le-ai auzit vreodată. Dacă nu poţi crede ce îţi voi spune, întreabă-l pe un misionar american dacă este adevărat sau nu! 22

7 Ironia Aveam nouăsprezece ani când am auzit prima dată acest secret. Un misionar mi l-a împărtăşit pe când eram student la un seminar din Europa. De atunci l-am mai auzit de sute de ori. Atunci când misionarii şi membrii organizaţiilor religioase americane vin ca un şuvoi în Estul Europei, înrolând noi pastori şi lucrători cu ajutorul dolarilor fără număr, îndoctrinându-i apoi cu metodele noastre, cu stilul nostru şi dându-le mentalitatea noastră... undeva adânc în lăuntrul nostru noi nu suntem mândri de credinţa creştină din America! Nici de bisericile noastre. Mulţi misionari când vin în ţara voastră sunt ruşinaţi de bisericile americane. Da, noi avem credinţa creştină americană! Şi noi nu putem deloc să ne lăudăm cu creştinismul pe care îl lăsăm în ţara noastră când venim la voi. Atunci de ce îl exportăm vouă? Mulţi misionari americani merg în misiune pentru că ei consideră că creştinismul a falimentat totul în America. Misionarii şi membri organizaţiilor religioase au renunţat să mai facă ceva în America. În ochii lor, în America, biserica este falimentară. De aceea vin ei la voi, sperând că acolo vor face o treabă mai bună. Ei încearcă să facă în ţara voastră ceea ce nu s-a putut face aici. Întreabă-i. Aceasta este ironia. Vă dăm un creştinism falimentar. Vă dăm vouă, în ţara voastră, ceva ce aici este falimentar. Dacă vei întreba pe un lucrător american de ce face aceste lucruri, s-ar putea să primeşti următorul răspuns: „Creştinismul american nu este eficient în America din cauza americanilor. Noi suntem prea bogaţi. Dar, va fi eficient în România şi Albania pentru că voi sunteţi săraci”. Ei bine, creştinismul american şi biserica lui sunt de compătimit. Metodele şi ritualul lui, evanghelia şi viziunea lui superficială, biserica lui de suprafaţă nu vor fi mai eficiente într-o ţară săracă, după cum nu sunt eficiente într-una bogată. Dragi compatrioţi, dacă acesta este singurul motiv pentru care mergeţi peste mări şi ţări, şi dacă tot ce aveţi de oferit este creştinismul american îmbunătăţit cu câteva inovaţii preferate, atunci... vă rog, veniţi acasă. Cât timp staţi acolo sunteţi o ameninţare. Opriţi-vă pentru un moment şi gândiţi-vă ce faceţi. Găsiţi un lucrător creştin local şi, cu banii americani, îl aduceţi în organizaţia voastră. Faceţi din el o copie leită a slujbei, lucrării şi a organizaţiei. O copie a voastră şi a Americii. Indiferent că este în Est sau în Vest, că Este din junglă sau de la oraş, că este barbar sau student la universitate, voi folosiţi acelaşi manual scris în America plin de metodele şi modul de gândire american. Nu contează unde mergeţi. Voi folosiţi acelaşi manual în fiecare neam, trib, cultură şi limbă. Observaţi că lucrarea voastră Este americană? Indiferent de diferenţa de cultură în care ajungeţi, voi folosiţi acelaşi manual din care aţi fost învăţaţi. (Primul pas ar fi să aruncaţi acel manual. Al doilea pas ar fi să veniţi acasă şi să încercaţi o abordare cu totul nouă, radicală a vieţii bisericii şi a evanghelismului aici în America... în propria ţară.) Voi sunteţi determinaţi să folosiţi popularitatea culturii americane ca mijloc principal în evanghelizare... chiar dacă aceasta înseamnă distrugerea unei culturi, sau mai rău, atragerea convertiţilor voştri într-o biserică de tip american, un stil pe care voi îl consideraţi lipsit de viaţă. 23

Voi nu vă abateţi de la manualul vostru cu nimic, indiferent de conceptele şi cultura unei ţări. Formula este precisă. Ştiţi exact ce va ieşi. Şi apoi scrieţi acasă cu litere uriaşe ce lucruri mari aţi făcut. Într-un mod similar organizaţiilor religioase, misionarii americani fac nişte copii la indigo a bisericii americane. Şi totuşi, şi unii şi alţii ştiu că stilul de biserică american este plictisitor şi lipsit de viaţă. Lipsit de relevanţă pentru realitatea din jur. Domnule, nu ai fost chemat de Dumnezeu să răspândeşti cultura americană!! Şi tocmai aceasta faci. Douăzeci şi patru de ore pe zi. Voi siluiţi culturile care sunt pe întregul glob pământesc, distrugând orice speranţă pentru experimentarea organică a eclesiei. Voi distrugeţi ultima fărâmă de speranţă pentru o expresie adevărată şi pură a vieţii bisericii pe acest pământ! În curând, tot ce este creştin va arăta la fel pe întreaga planetă. Asta au făcut catolicii în Evul Mediu. O singură expresie universală a bisericii, indiferent de rasă, cultură, trib sau regiune. Orice abatere este tratată ca erezie. Pedeapsa pentru că eşti diferit este persecuţia! Ei bine, domnule, tu aduci un nou ev mediu întunecat! În scurt timp eclesia va deveni o aromă, o culoare, o notă, o dimensiune. Creştinii de pe întreaga planetă vor arăta unul ca celălalt, făcând aceleaşi lucruri. Atât de predictibil. Atât de limitat. Atââât... de plictisitor. Atât de american. Aproape că a dispărut pe de pământ şansa unei expresii a lui Hristos în varietatea şi diversitatea ei. Mireasa lui Hristos este nebăgată în seamă, uitată şi neştiută. Prin mintea noastră nu a trecut niciodată ideea lucrătorului indigen, a bisericii indigene şi a expresiei organice a vieţii bisericii. În orice locşor de pe această planetă veţi fi primii sosiţi cu creştinismul american înainte ca viaţa de biserică indigenă să apară. Şansa ca o expresie organică a bisericii să supravieţuiască în prezenţa voastră Este nulă!!! Sunteţi pe punctul de a crea o nouă versiune a bisericii romano-catolice. Cu cinci sute de ani în urmă, aceasta a fost expresia universală a creştinătăţii. De data aceasta va fi însă un creştinism mondial, universal american. Va fi atât de atotprezent şi de neiertător, precum a fost biserica catolică în cea mai rea perioadă a ei. Peste o mie de ani istoricii vor scrie despre o biserică universală americană, o biserică protestantă mondială complet americană în expresia ei. Se va scrie oare că această biserică a persecutat pe toţi aceia care au încercat să aibe o expresie organică a bisericii? La fel cum biserica catolică a persecutat odată tot ce era diferit de ea? Ceea ce s-a întâmplat în Nepal, ceea ce se întâmplă acum în Estul Europei şi în Albania este o evidenţă reală că o astfel de vreme se apropie. Viaţa bisericii completamente organică este pe cale de dispariţie pe această planetă. Vă rog, pentru Hristos, opriţi-vă. Schimbaţi-vă, schimbaţi-vă radical sau veniţi acasă. Dacă credeţi că creştinismul american nu este în regulă, nu-l mai exportaţi, veniţi acasă şi creaţi o expresie organică americană a bisericii. Şi voi, cei care sunteţi invadaţi, occidentalizaţi, colonizaţi şi americanizaţi... voi ştiţi ce aveţi de făcut! Şi dacă nu credeţi aceasta, vă invit să faceţi cunoştinţă cu nişte oameni care au făcut lucrări cu mult mai bune decât cele făcute de americani. Nu sunt americani, dacă nu te superi. 24

8 Există alţii care au făcut ceva mai bun ca americanii? În ultimii 1oo de ani, cele mai importante evenimente din istoria creştină nu au avut loc în occident. America nu a avut nimic de-a face cu cele mai măreţe manifestări ale credinţei creştine din secolul nostru. Cele mai impresionante lucrări ale lui Dumnezeu în ultima sută de ani sunt rodul activităţii a trei oameni care nu au pielea albă şi care s-au desfăşurat în ţări cu populaţie de altă culoare decât cea albă! Trei oameni v-au lăsat vouă non-americanilor, o mărturie că se poate face ceva mai bun. Toţi cei trei lucrători sunt din Orientul Îndepărtat: Bakht Singh în India, Prem Pradham în Nepal şi Watchman Nee în China. Toţi au ridicat biserici şi aceste biserici au avut o rată de păstrare a convertiţilor atât de mare încât nici o misiune occidentală şi nici o organizaţie religioasă nu a egalat-o vreodată. În toate cazurile lucrarea şi biserica au fost atât de centrate în Hristos încât noi occidentalii nici nu putem pricepe. Toate cele trei lucrări sunt unice şi deosebite ca forţă. Toate au avut o rată de păstrare a convertiţilor foarte mare, dar cea a lucrării lui Prem Pradham a fost de-a dreptul fenomenală. (Cea a lui Bakht Singh a urmat-o de aproape.) Toate cele trei lucrări şi-au păstrat roadele. Lucrarea din India a fost indigenă. Cea din Nepal a fost atât de indigenă cât şi organică. Fiind indigenă în expresia ei şi unică pentru cultura nepaleză, ea s-a integrat poporului nepalez. Dar iată ce am făcut noi, americanii. Dacă lucrările lui Pradham şi Singh ar fi fost în America şi dacă ei ar fi fost anglofoni, influenţa lor ar fi fost uriaşă. Dacă ei ar fi fost americani, ei ar fi influenţat lumea întreagă. Mii, chiar zeci de mii de oameni ar fi stat la picioarele lor. Dar ei n-au fost americani. N-au fost albi. Şi lucrarea lor era prea puţin occidentală. Aşa că nici un american nu a folosit prilejul ca să înveţe de la ei. Asta nu e tot. Mulţi dintre misionarii occidentali (americani şi britanici) i-au urât pe ei, pe colucrătorii care au muncit alături de ei şi bisericile lor. Ceilalţi i-au dispreţuit sau i-au tratat ca şi cum n-ar fi existat. Aceşti oameni au fost deseori atacaţi şi vorbiţi de rău ca nişte răufăcători. Unii au făcut tot ce le-a stat în putere ca să-i distrugă pe ei şi lucrarea lor. De ce? Pentru că lucrarea lor era indigenă şi nativă. Aşa ceva ne îngrozeşte! De ce? Nu ştiu! Probabil pentru că aceşti oameni făceau cel mai mare păcat: nu depindeau de banii americani. Absolut deloc. Aceasta nu numai că i-a îngrozit pe misionarii americani, dar i-a terorizat. Dacă nu eşti dependent de banii lor înseamnă că nu poţi fi controlat de ei. Nici convertiţii tăi nu pot fi controlaţi. Iar dacă lucrarea ta este organică, atunci ea va fi atractivă şi creştinii din bisericile americanizate vor veni în bisericile tale pentru că în ele ei se vor putea integra. Asta ne sperie pe noi! Aceasta este o ameninţare pentru noi. De ce? Pentru că ne loveşte la bază, afectându-ne financiar şi numeric. Nimeni din America nu este lăudat dacă tu urmezi un lucrător nativ. Când aceasta se întâmplă noi pierdem bani. 25

În al doilea rând, cei ce sunt nativi observă dacă o biserică care se naşte este potrivită pentru ei! Ei vor părăsi bisericile americanizate şi vor merge „acasă”. Aceasta s-a întâmplat în China şi în India. Mulţi oameni au părăsit bisericile americanizate. Misionarii erau foarte mânioşi din cauza aceasta. Ar fi trebuit să fie invers. Ca misionari, ar fi trebuit să fie scopul nostru să-i vedem pe creştini părăsind ceea ce este neorganic mergând la ceea ce este organic. Noi nu trebuie să ne aprindem dacă ei fac aşa. Oricine poate vedea diferenţa clară între cele două expresii diametral opuse ale credinţei creştine. Localnicii s-au bucurat; misionarii au atacat! Da, o experienţă locală a trupului lui Hristos îi îngrozeşte pe misionarii americani şi britanici mentalitatea lor imperialistă. Şi pe organizaţiile religioase. Noi suntem ameninţaţi de o lucrare nativă care este în întregime în afara influenţei noastre. Dacă lucrarea are succes noi suntem şi mai umiliţi! Iar dacă este şi minunată devenim turbaţi! Cele două lucrări, cu fonduri puţine şi întruniri pline de oameni săraci, erau în măsură să umbrească tot ce a făcut Occidentul în cele două ţări! Sau în America! Acele lucrări nu aveau nimic din mentalitatea vestică cu strane şi amvoane, cu şcoli biblice şi pastori. Revin însă la problema ruşinii. Pe noi nu ne-a interesat să învăţăm de la aceşti oameni. Ne putem da seama astfel de mentalitatea americană: nimeni nu a venit să înveţe de la cei doi bărbaţi!!! Ţine cont că în America şi în toată lumea anglofonă sunt zeci de mii de tineri care învaţă în seminarii şi în şcoli biblice. În fiecare săptămână creştinii se duc cu grămada la seminarii, conferinţe, încercând să afle tot mai mult despre Hristos. Ei vin din toată lumea anglofonă pentru a sta la picioarele câtorva pastori cu succes. Însă cele mai bune lucrări creştine făcute pe această planetă în ultima sută de ani au trecut neobservate. Te îndoieşti de asta? Încearcă să găseşti ceva despre lucrările acEstor oameni în orice carte de istoria activităţii misionare! Încearcă să afli istoria lor. Nee, va avea două propoziţii. Pradham, poate o propoziţie, sau niciuna. Pentru Occident Singh nici nu există! Dar asta nu e tot. Sute de mii de occidentali au stat la picioarele slujitorilor americani, dar niciunul nu a mers în India să stea la picioarele lui Bakht Singh. (Unii l-au vizitat pentru câteva zile! Cu siguranţă nimeni nu a stat trei ani de zile!) Nici măcar un occidental nu a stat vreodată la picioarele lui Prem Pradham. Niciunul. Şi s-ar putea ca el să fie cea mai proeminentă figură a istoriri bisericii din ultima mie de ani. De ce au fost trecuţi cu vederea? Pentru că ei nu erau occidentali, pentru că pielea nu le era albă, stilul lor era diferit, cultura străină, bisericile organice... cu alte cuvinte complet diferiţi de expresia occidentală. În plus, cine vrea să stea alături de nişte oameni pe care misionarii i- au defăimat aşa de tare! Noi suntem americani! Ei erau indieni, noi americani. Ei erau nepalezi, noi, americani. Dragul meu, ascultă-mă! Pe noi, americanii nu ne interesează creştinismul indigen. Pe noi, americanii, nu ne interesează o biserică diferită, unică, care se autofinanţează, autonomă, şi indigenă în ţara voastră. Noi ştim doar un lucru, să vă dăm creştinismul şi biserica americană. Altă posibilitate nu aveţi! Vom sta împotriva voastră cu toată puterea, banii şi influenţa pe care o avem dacă încercaţi să aveţi un creştinism nativ, organic. Nici un profesor de misiologie n-a sugerat vreodată tinerilor, care studiază în America ca să devină lucrători creştini, să meargă şi să viziteze India şi Nepalul. Nici un bord de misiune sau vreo organizaţie religioasă nu au mers vreodată să studieze modul de lucru al acestor oameni şi să înveţe din viaţa lor! Mulţi dintre noi i-au atacat cu înverşunare. De ce? 26

Pentru că suntem orbi. Şi occidentali! Cei mai mulţi dintre noi suntem orbi să vedem eclesia, viaţa bisericii, o comunitate de credincioşi! Nici nu putem concepe ca acestea să fie indigene. Noi n-am auzit niciodată de termenul organic. Nu ştim ce înseamnă. Americanii nu ştiu nimic de viaţa bisericii. Noi cunoaştem doar „biserica”, aşa cum ne-a fost ea dată de reformaţie... o întâlnire de o oră pe săptămână care are loc duminica dimineaţa. Asta-i tot. Mai rău este că noi nu putem vedea complexul nostru de superioritate. Nici măcar nu ne dăm seama că îl avem. Pentru noi, el este ca aerul pe care-l repirăm. Şi niciodată nu ne vom schimba. Deasemenea, noi cunoaştem puţin despre cruce. Dar cel mai rău lucru este, că noi niciodată nu am participat la o întâlnire a unui trup organic de credincioşi. Nici în ţara voastră, nici în a noastră. În întreaga noastră istorie, noi nu am văzut vreodată o biserică americană, care să se potrivească cu cultura noastră, să fie indigenă şi organică. Probabil ne întrebăm cam cum ar arăta. Înţelegi ce spun? De când este America, noi nu am văzut o expresie americană organică a vieţii bisericii!!! Probabil că mai greu găseşti în America o biserică indigenă organică decât oriunde pe pământ. Avem nevoie de ceea ce şi voi aveţi nevoie. Şi vouă şi nouă ne lipsesc aceleaşi lucruri. Sunt convins că cei mai mulţi creştini americani nu s-ar deplasa 1oo de kilometri ca să vadă o eclesie organică. Şi dacă totuşi sunt interesaţi, se duc doar la o întâlnire. Foarte probabil că vor spune că nu-i mare lucru ce au văzut! Sau cel puţin nu va fi prea important pentru ei, pentru evanghelizare, pentru activitatea misionară sau pentru nevoia disperată de a avea o reală viaţă a bisericii. Acum ai înţeles o frântură din mentalitatea imperialistă americano-britanică care urmăreşte colonizarea credinţei creştine. Aceasta este realitatea dură a lipsei de respect şi a dispreţului inconştient pentru cultura altor popoare, pentru ceea ce este indigen şi pentru ceea ce este o lucrare a voastră, în ţara voastră. Noi nu avem o biserică organică, după cum nici voi nu aveţi. Noi avem nevoie de ea, la fel şi voi. Suntem la fel. Poate exista o biserică nativă, organică şi indigenă în ţara voastră? Cine va îndrăzni să o înceapă? Cum se ajunge la aşa ceva? 27

9 Pot exista biserici indigene în locuri Imaginează-ţi o ţară fără creştini. Asta înseamnă o ţară fără lucrători nativi şi fără biserici. În acest loc este cel mai greu cu putinţă să se nască ceva organic. Iată care este problema: Un străin trebuie să înceapă lucrarea! Este obligatoriu ca acest străin să dea o versiune străină a bisericii... aşa cum fac tot timpul americanii? Este cu putinţă ca el să nu ducă propria lui experienţă a bisericii în ţara aceea? Este posibil ca oamenii aceia să descopere o experienţă organică, indigenă a bisericii, chiar dacă singurul creştin pe care îl cunosc este de pe partea cealaltă a planetei şi vine dintr-o cultură comple diferită de a lor? Acestea sunt întrebări cruciale. Este de conceput ca convertiţii, încă prunci, să desopere ei înşişi o expresie a bisericii care le este proprie? Dacă răspunsul este adevărat, atunci el este valabil şi pentru voi! Dar cum îşi va ţine deoparte propria cultură un lucrător creştin? Se poate ridica o biserică care să fie nativă? Organică! Să nu fie străină! Nici americană! Haide să vorbim de Albania. Este laboratorul final. Albania este un obiect de studiu perfect. De ce este Albania cel mai bun caz? Pentru că Albania este unică în istoria omenirii. N-a mai fost aşa ceva şi nici nu va mai fi. A merge într-un oraş din Albania ca să predici evanghelia este ca şi cum ai merge în primul secol într-un oraş unde nu s-a mai auzit de numele lui Isus Hristos. Dar mai mult! Pe unde a mers Pavel exista o anumită experienţă religioasă. Dar nu şi în Albania. Pentru prima dată în toată istoria omenirii o ţară nu a avut religie, deloc! Omenirea n-a mai cunoscut aşa ceva. Albania este unică. Totuşi misionarii americani au avut tupeul să meargă acolo şi să le dea acelor oameni nişte întruniri ale bisericii mizerabile. Suntem plini de zel să le dăm albanezilor tocmai ceea ce aici în America sufocă bisericile. Mergem în Albania pentru a fi siguri că albanezii stau în bănci şi se uită la amvon, că ne dă nouă colecta, că sunt învăţaţi să cânte şi că nu zic nimic când noi predicăm. Suntem determinaţi să vedem toată lumea de pe pământ participând la felul nostru de întâlnire plictisitor şi mizerabil! Americanilor le lipseşte priceperea cum să predice evanghelia astfel încât, în alte ţări, să fie o experienţă indigenă a bisericii. Şi noi arătăm un fel de întâlnire la fel de rău ca porcăria catolică. Poate fi găsit organicul? Noi nu ştim nimic despre modul cum s-az ridicat bisericile în primul secol. Dar dacă noi nu ştim cum, înseamnă oare că nu se poate? Dacă pe noi nu nu interesează, înseamnă oare că nu este important? Dacă americanii nu pot să o facă, înseamnă că este imposibil de făcut? Deci, se poate face aşa ceva în România? În Turcia? În satele din China interioară? Sau întotdeauna trebuie să le dăm convertiţilor un fel străin de biserică? În cei şaizeci de ani de când sunt pe acest pământ, am călătorit în multe părţi ale globului. Însă nu am văzut un lucrător occidental care să arate vreun interes în găsirea unui nou mod de întâlnire... sau un alt mod de a ridica o biserică care să respecte cultura celorlalţi sau o eclesie 28

care să-i integreze pe localnici! Eu cel puţin nu am văzut un american sau un britanic care să- şi dea viaţa pentru aşa ceva. Noi ne gândim doar la câştigarea de suflete. Sau la orice altceva. Nu la viaţa bisericii. Nu ne gândim niciodată la viaţa bisericii locală, nativă. Este vreun misionar care s-a gândit vreodată serios că ceea ce el face este de fapt impunerea unor oameni din alte culturi a modului de întâlnire de tip protestant reformat? Sau nenorocindu-i cu un ritual american de duminică dimineaţa? Dacă a fost vreunul, eu n-am auzit să fi făcut ceva semnificativ ca să oprească aşa ceva!!! N-am auzit niciodată de discuţii asupra acestui atentat la conceptele sociale ale altor popoare, această insultă la cultura altor naţiuni. Este posibilă o biserică organică într-o ţară care tocmai se deschide? Să mai intenţionez că nu avem încredere în convertiţii locali? Nu ne trece prin cap să ne întoarcem acasă după ce am predicat evanghelia şi eclesia a fost experimentată. Cei mai mulţi din banii noştri ar trebui să meargă la lucrătorii nativi, nu la cei americani. Se poate începe în două feluri. (Cam toţi banii strânşi în America ajung la misionarii americani. Şi toţi misionarii aceştia sunt determinaţi să colonizeze credinţa din ţările în care merg. La localnici ajunge doar o fracţiune din banii noştri, şi aceştia sunt bine controlaţi.) Cum poate avea Albania o biserică indigenă? O biserică albaneză în esenţa ei? În Albania nu sunt lucrători indigeni. Urmează ca Albania să fie americanizată doar pentru că nu sunt lucrători albanezi? Nu! Există o posibilitate. Iat-o. Există o posibilitate ca biserica să fie organică chiar dacă toţi lucrătorii sunt străini. Tot ce avem de făcut este să lepădăm metodele de până acum şi să procedăm ca Pavel. Pavel era evreu, provenind dintr-o cultură de elită. (Evreii au avut parte de o aroganţă asemănătoare cu cea pe care americanii şi britanicii o manifestă astăzi faţă de alte popoare.) Cum a reuşit Pavel să nu influenţeze formarea bisericilor dintre neamuri cu propria lor cultură? Din fericire, el s-a născut şi a crescut într-o ţară păgână, aşa că ştia câte ceva despre o societate păgână. S-ar fi putut ca Pavel, fără să-şi dea seama, să iudaizeze bisericile dintre neamuri. Dar n-a făcut-o. A avut un mod de a ridica bisericile fără ca aşa ceva să se întâmple, cu toate că era un străin. Pavel s-a luptat pentru ceva organic. A pus temelia bisericii. Apoi, pe când ei erau încă în starea de copilaşi... a plecat. S-a născut o expresie nativă, organică a bisericii!!! Expresia aparţinea neamurilor. Da, este posibil. Pavel a reuşit!!! Deci, se va putea întâmpla la fel şi în ţara ta! Dar, şi mai mult! Pavel a făcut mai mult. El şi-a concentrat tot efortul ca să formeze lucrători nativi. Lucrători ne-evrei, dacă nu te superi. 29

Noi suntem în întregime preocupaţi ca să formăm lucrători americani ca să meargă în alte ţări. E o nebunie. Şi nimeni nu-şi pune problema, de ce se face aşa. Nici nu se schimbă ceva. Nici nu se va schimba. Voi, localnicii, trebuie să ridicaţi lucrători care sunt nativi. Şi trebuie să o faceţi fără să fiţi deloc influenţaţi de metodele noastre, de mentalitatea noastră. Ştii că peste nouăzeci şi nouă la sută din dolarii americani cheltuiţi pentru pregătirea de lucrători sunt destinaţi americanilor? Lucrători americani care să meargă în ţara voastră şi să ne asigure că noi, nu voi, suntem liderii! În ţara voastră veţi avea tradiţiile noastre bisericeşti reformate, nu întrunirile voastre organice. Dacă Pavel ar folosi aceşti bani, el ar cheltui fiecare cent pentru formarea de lucrători localnici. Ar trebui ca ţelul vostru să fie întotdeauna cel al lui Pavel. Biserici indigene, organice, locale... ridicate de lucrători locali. Dar noi, străinii? Noi trebuie să renunţăm la metodele noastre occidentale. Trebuie să procedăm ca Pavel. Să plecăm, cât se poate de repede! Fii atent, că Pavel nu a pregătit camarazi evrei care să lucreze în bisericile neamurilor. În zilele noastre el ar fi pregătit albanezi, nepalezi, români, etc. Dar el n-a format nici măcar un singur plantator de biserici iudeu sau galilean sau evreu. Toţi lucrătorii formaţi de el erau foşti păgâni: Aristarh, Secund, Tihic, Trofim, Gaiu, Tit, Epafras. Timotei, pe jumătate evreu, s-a născut într-o ţară păgână şi toată experienţa lui creştină o avusese într-o biserică dintre neamuri. Aceştia au fost oamenii pe care i-a pregătit Pavel ca să ridice biserici. Fie ca cei ca el să se înmulţească. Fie ca numărul lor să crească. Dacă noi, americanii, nu putem să urmăm acest exemplu, (1) să lăsăm bisericile să descopere viaţa organică, (2) dacă nu-i părăsim cât mai repede cu putinţă şi dacă (3) nu ridicăm apoi lucrători locali (fără şcoli biblice pentru că ele sunt tipic americane)... atunci ar trebui să mergem acasă! Eu sunt american. Sunt total împotriva activităţii misionare americane de orice fel ar fi ea. Eu cred într-o biserică nativă, cu propria expresie, condusă de nativi şi îngrijită de către plantatori de biserici locali. Sunt îngrozit de ceea ce fac misionarii şi organizaţiile religioase americane şi britanice în alte ţări. Şi o fac cu înverşunare din 179o, de la William Carey încoace! Ce anume au făcut? Au britanizat credinţa creştină, pe toată suprafaţa pământului. Astăzi, însă, din ce în ce mai mulţi sunt americanii care fac aceste lucruri. Dar tot o britanizare este, pentru că britanicii ne-au britanizat pe noi, americanii, în urmă cu 3oo de ani! (Repet: americanii n-au avut niciodată în ţara lor o biserică nativă, indigenă, organică care să se integreze culturii americane. Noi nu avem o expresie nativă a bisericii, aşa cum nici Albania... sau voi, românii nu aveţi!) În ciuda a tot ce am arătat, eu n-aş ezita să ridic o eclesie în orice ţară. De ce? Pentru că în prima zi, îaninate de toate, le voi spune acelor dragi credincioşi locali ce impresie am eu depsre americanizarea credinţei creştine. În al doilea rând, le voi spune din prima zi, că în curând... voi pleca şi îi voi părăsi. Foarte curând! În al treilea rând, în timp ce sunt cu ei, îi voi pune să se manifEste în felul lor unic, cu obiceiurile, cultura şi conceptele lor. Voi face tot ce-mi stă în putinţă ca să-i fac să fie mândri de obiceiurile şi felul lor, de excentrităţile şi exprimarea lor unică, îi voi încuraja să se exprime în felul lor nativ. În al patrulea rând, li-l voi prezenta pe Hristos. Doar Hristos, nimic altceva. În al cincilea rând, le voi da o mulţime de ajutor practic în vederea atingerii unei relaţii organice. Apoi, îi voi părăsi! Şi trupul acela de credincioşi va descoperi singur viaţa bisericii! 30

Ei se vor întâlni în case. (Ei nu vor avea lideri. Nu la început.) Nu vor avea pastor. Nici la început, nici mai târziu!!! Ei vor depinde unul de celălalt şi vor descoperi propriul fel de întâlnire. Eu unde voi fi atunci? Plecat! În final, voi face tot ce-mi stă în putere să ridic lucrători nativi, îndeosebi plantatori de biserici nativi! Şi dacă prind pe vreunul din credinicoşi că Este americanizat sau „trans- cultural”, o să-l pun la colţ să asculte discurile lui Elvis Presley până se pocăieşte! Nu este greu de făcut aşa ceva. Aşa a făcut Pavel. Drag coleg occidental, te implor, procedează ca Pavel, sau nu fă nimic! Acum câteva zile eram cu un misionar american în Albania. El mi-a mărturisit că el crede că în zece ani de zile Albania va fi una din cele mai creştine ţări duin lume. El avea o viziune că Albania va avea mai mulţi convertiţi decât oricare altă ţară. N-am îndrăznit să-i spun ce gândeam. Îndrăznesc să vă spun vouă. Sper să nu aibă dreptate. De ce? Ei bine, dacă fiecare albanez care are vârsta de şaptesprezece ani devine un creştin, atunci clădirile de întrunire ale bisericilor vor fi goale. Ascultă-mă. Americani, auziţi ce spun. Ascultă, creştinule. Creştinii nu vor merge prea mult la biserică duminică dimineaţa. Vor înceta să mai meargă la biserică. Sau, poate, din cauza simţământului de vinovăţie pe care li-l insuflaţi, vor îndura să mai meargă la serviciile mizerabile de tip american... dar numai din vină. Dar, chiar şi aşa, până la urmă tot se vor sătura. În zece ani, întâlnirile, pe care voi îi învăţaţi să le aibă, vor fi la fel de mizerabile ca ale noastre. Sunt atât de oribile că nenorocesc pe oricine. Atâta timp cât noi exportăm tipul nostru de biserică protestantă cu băncile şi amvoanele ei, în care toată lumea se uită la amvon, cu clădiri de biserici şi cu pastori, noi ne vom pierde convertiţii. În serviciile în care laicii trebuie să tacă... nu este nici o oportunitate ca fiecare să împărtăşească. Poate să se convertească toată omenirea, dacă voi păstraţi modelul actual, oamenii nu vor participa la serviciile voastre de tip american!!! Să revenim la India. Probabil că n-aţi auzit niciodată de Bakht Singh. Ei bine, el şi co- lucrătorii lui au câştigat zeci de mii de oameni la Hristos. Poţi să-i găseşti pe aceşti convertiţi? Da! În 6oo de adunări înfloritoare, încântătoare, extraordinare, pe tot cuprinsul Indiei de Est. Bisericile lor şi-au păstrat convertiţii. De ce? Pentru că adunările acelea se integrau poporului indian. Acesta este motivul. Şi mai este unul. Dacă toţi misionarii şi organizaţiile religioase se adună şi dau tot ce au mai bun, cu toată pompa - lumini, aparate de fotografiat, teatru şi fum - şi toate acestea într-o biserică din India, nu va fi atât de minunat, de plăcut şi plin de veselie cum este într-o întrunire a unei adunări de-a lui Bakht Singh. Voi, americanilor, care câştigaţi atât de multe suflete în Albania, nu vă veţi ţine pentru multă vreme convertiţii! Convertiţi toată planeta şi tot nu vă veţi păstra convertiţii, şi asta din cauza întrunirilor voastre plicticoase. În plus, voi nici nu ştiţi ce înseamnă biserica! Niciodată n-aţi ştiut. Lipsa voastră de interes arată că niciodată nu veţi şti. Indiferent de amploarea evanghelismului, de numărul de convertiţi, de cât de mare este trezirea sau vina pe care o insuflaţi cu siguranţă, ceea ce voi exportaţi de 15o de ani încoace nu va reuşi să păstreze convertiţii în biserică. Biserica inorganică, moartă şi ne-indigenă pe care voi o exportaţi nu-şi va păstra niciodată convertiţii. De ce sunt încă acolo convertiţii lui Bakht Singh? Pentru că el a făcut totul prin Hristos. Pentru că a avut în vedere biserica. Pentru că biserica este indigenă. Pentru că el era un plantator de biserici după modelul celor din primul secol. Dar lucrarea din Nepal a fost superioară celei din India, întrucât a fost pur nepaleză. Spre deosebire de India, la acea vreme, în Nepal, nu se manifesta nici o influenţă a creştinismului occidental. V-aş cere să mergeţi cu toţii acolo să vedeţi bisericile acelea, să vedeţi locurile unde este una din cele mai mari „rate de păstrare a convertiţilor”. Să mergeţi acolo şi să descoperiţi cu 31

adevărat ce înseamnă organic şi indigen. Aş invita pe orice membru al unei organizaţii religioase şi orice lider creştin occidental să meargă să stea la picioarele acelor oameni. Dar nu se va putea întâmpla aşa ceva. Pentru că voi, americanii, aţi distrus aproape în întregime lucrarea de acolo. În aceste momente biserica organică din Nepal este atacată, lucrătorii şi bisericile nepaleze fiind americanizate. Drag american, ce părere ai de aceasta? Drag Est-european, ce părere ai de aceasta? Dispare cea mai bună şansă din ultimii o mie de ani, de a vedea şi învăţa ce înseamnă organicul! L-am distrus! Asta s-a întâmplat în Nepal. Cea mai bună şansă să ne schimbăm metodele este acum Albania. Dar, acolo ce facem? Siluim cultura şi demnitatea unei naţii. Asta se întâmplă în Albania. Lepădăm cea mai bună şansă din istoria creştinismului. Ne vom schimba vreodată? În capitolul următor vom vedea pe scurt cum se prezintă bisericile americane. 32

1O America, te vei schimba vreodată? Mi s-a spus nu de mult, că un creştin chinez a ieşit pe ascuns din ţară şi a vizitat câteva biserici americane. Când s-a întors înapoi în China a fost întrebat care este cea mai puternică impresie pe care o are în urma călătoriei efectuate. Răspunsul lui a fost: „Sunt uimit câte pot să facă americanii fără ajutorul lui Dumnezeu!” Există o organizaţie în America care nu face altceva decât să ţină evidenţa activităţii creştine din America. Un prieten de-al meu i-a luat un interviu şefului acestei organizaţii. Iată o cifră pe care el a menţionat-o: În ultimii şapte ani bisericile americane au cheltuit 25o.ooo.ooo.ooo dolari (adică 25o miliarde de dolari). Asta înseamnă un sfert de triliard de dolari. Dar, în toţi aceşti ani, biserica nu a crescut!!! S-au cheltuit atâţia bani şi nu s-a înaintat deloc! Noi mărşăluim, dar pe loc. Un sfert de triliard de dolari doar ca să nu dăm înapoi. În America creştinismul nu înaintează. Punctul nostru de plecare este greşit, iar creştinismul pe care noi îl exportăm distruge sufletul şi spiritul oamenilor. Domnilor, punctul vostru de plecare este greşit. Ideile şi practicile voastre, indiferent cât de biblice sunt, nu sunt biblice. Sunt tradiţii. Nu au efect. Ele nu sunt ca să fie folosite şi nu vor avea nici un efect. Ne vom schimba? Probabil că nu. Vom inova. Atâta tot. Până nu înţelegem ce înseamnă o comunitate de credincioşi vom fi ca omul din povestea chinezească care a stat toată ziua într-o cameră umflând baloane, ca apoi să le dezumfle. Viaţa de biserică, organică şi indigenă, aşteaptă să fie experimentată. Fii sigur, că într-o zi, viaţa indigenă, organică a bisericii va reapare. Ne vom vedea depăşiţi de o nouă specie de creştini şi de lucrători. În istoria eclesiei va fi o nouă zi, cu care va veni sfârşitul metodelor misionare actuale. Chiar acum, când eu scriu aceste rânduri, mii de creştini părăsesc bisericile din America. Unde se duc? Se întorc în case, în camerele de zi. Mişcarea „biserica în case” ne arată ce va fi viitorul. În vederea evanghelizării acestei lumi noi nu vom putea forma destui lucrători şi niciodată nu vom putea strânge suficienţi bani ca să ridicăm clădirile pe care noi le numim „biserici”. Într-o zi va învinge camera de zi, biserica laică, biserica organică. Atât în America cât şi peste tot în lume. Actualele tradiţii ne vor ajuta la aceasta! Ele ne vor face să părăsim actualele clădiri!!! Dumnezeu să grăbească ziua aceea. 33

Am ajuns la sfârşitul părţii întâi şi la începutul celei de-a doua. A doua parte a cărţii este să vă ajute pe voi, care nu sunteţi americani, să ne înţelegeţi pe noi! Noi mişunăm peste tot pământul şi s-ar părea că suntem pe punctul de a îngrămădi pe toţi creştinii, pentru o mie de ani, într-o versiune americană a Împărăţiei lui Dumnezeu. Învaţă modul nostru de gândire. Înţelege-ne naivitatea, superficialitatea, modul cum ne folosim banii, puterea şi influenţa noastră. Suntem ca o forţă periculoasă în calea vieţii bisericii şi a experimentării creştinismului în viitor. Pericol pentru voi şi pentru cultura voastră. Printre răscumpăraţi, în curând, nu va fi decât credinţa americanizată. Sau cel puţin aşa se pare. Dar voi, care nu sunteţi americani, puteţi opri acest marş mondial. Stă în puterea voastră să-l opriţi! Ce urmează sunt câteva frânturi despre noi. Şi când terminăm, adu-ţi aminte: (1) bisericile noastre sunt moarte; (2) ajutorul dat de americani nu va fi de folos pentru nevoile voastre; (3) există o posibilitate mai bună. Lepădaţi-o pe prima. Nu vă atingeţi de a doua. Găsiţi o cale mai bună. VOI PUTEŢI AVEA MAI MULT DECÂT VĂ OFERIM NOI VOUĂ 34

Partea a II-a Căutând o soluţie 35

11 „Revelaţia” americană a bisericii Păstorul se dă jos din maşina pe care o parcase în parcarea bisericii, priveşte la clădirile uriaşe ale bisericii şi vede culoarele pentru popice, un teren de baschet, o tabără de vară, o clădire pentru orele şcolii duminicale, o creşă de copii cu program de cinci zile pe săptămână, birourile administrative cu zece funcţionari, etc. Este un punct geografic unde oamenii vin... o dată pe săptămână. De fapt, păstorul pretinde că acest lucru numit biserica, reprezintă doar un petec de pământ şi două ore pe săptămân㤠. Da, mai sunt câţiva care se urcă în maşinile lor şi vin miercurea seara la această clădire. Un număr şi mai mic de oameni slujesc într-o duzină de comitete. Dar, pentru cei mai mulţi americani, „biserica” înseamnă duminica dimineaţa la ora 11. În general vorbind, conceptul american referitor la biserică nu este mai mult de atât. „Biserica” este un loc geografic. Te urci în maşină, conduci până acolo, stai o oră şi pleci. Biserica, de multe ori, este doar un ansamblu de clădiri care nu se mişcă. Biserica are o adresă, o parcare de maşini şi un număr de telefon la care răspunde secretarul bisericii. După acest concept, biserica este atât de lipsită de importanţă încât ocupă doar o oră pe săptămână din viaţa unui creştin. Nu-i nici o mirare că cineva a inventat organizaţiile parabisericeşti! În primul secol, biserica, viaţa creştină, 365 de zile pe an cu 24 de ore pe zi, erau unul şi acelaşi lucru. Pentru noi, (americanii), biserica este duminica de la 1o dimineaţa la 12 la amiază. Cea care nu poate fi biruită de porţile locuinţei morţilor se rezumă la un petec de pământ, o parcare de maşini şi o oră sau două pe săptămână în care toată lumea tace din gură, cu excepţia unuia! Dragi ne-occidentali, această oră de duminica este probabil cea mai plictisitoare oră pe care a cunoscut-o omenirea. Astăzi, biserica este literalmente ancorată într-un petec de pământ, prinsă în beton şi cărămidă. Tu trebuie să mergi la ea, nu vine ea la tine. Biserica este atât de lipsită de importanţă încât altceva ocupă celelalte şase zile ale săptămânii. Şi nimeni nu a băgat de seamă şi nici nu i-a păsat. Să păşim în una din cele mai mari invenţii americane: organizaţiile parabisericeşti. Aceste organizaţii au program de douăzeci şi patru de ore pe zi şi şase zile pe săptămână. Sunt extraordinare. Şi toţi participă. Chiar dacă au clădiri, tot pot veni la tine. Organizaţiile parabisericeşti, fără a fi stânjenite de ceva atât de plicitisitor cum este „serviciul bisericesc de duminică dimineaţa”, sunt mobile, au teatre, spectacole, concerte, orchestre, video-cluburi, studiouri de înregistrare, clase de pregătire dinamice, cântăreţi ce-ţi fură inima cu cântecele lor, banchet cu prezentatori ce-ţi transformă lacrimile în cascade, ¤ O megabiserică - sau o superbiserică - poate avea un centru comercial, o piscină, o sală de gimnastică, etc. Dar toate acEstea, cu un centru de cazare aruncat între ele, nu vor fi niciodată viaţa bisericii. Spre deosebire de organizaţiile parabisericeşti ele sunt îngropate în beton, într-o singură zonă rEstrânsă. Şi în această situaţie, păstorul şi-a rezervat activitatea pentru Împărăţia lui Dumnezeu doar la o oră sau două pe săptămână pe o suprafaţă de douăzeci de acri! Ceea ce face el pe parcela aceasta păleşte în lumina a ceea ce fac organizaţiile parabisericeşti!!! 36

vapoare, avioane, formaţii muzicale, magicieni, grupuri de pantomimă, concerte rock, companii muzicale, edituri şi programe mondiale de radio şi televiziune. În plus, o armată de tineri care economisesc bani un an de zile pentru ca vara să se împrăştie în mare număr prin toată lumea. Aceste organizaţii au ocupat celelalte 167 de ore ale săptămânii pe care biserica nu le-a pretins timp de 17oo de ani. În aceste zile, oganizaţiile parabisericeşti domină scena vieţii creştine. Ele au viziuni ce captează imaginaţia oricui. Provoacă tot ce are omul mai bun. Au întâlniri de rugăciune ce rivalizează cu cele din camera de sus, sateliţi ce înconjoară lumea, călătorii în zone plăcute şi îndepărtate, cum ar fi Micronezia sau în regiuni vaste cu iceberguri, cum este Groenlanda. Au reviste, rugăciuni prin poştă şi o cameră mare cât un hangar de avion unde se scriu cereri pentru primirea de ajutoare financiare. Astăzi, sunt o mulţime de astfel de organizaţii, care se adresează aproape oricărei categorii imaginabile de oameni, de la militari la manechinele de modă. Sunt organizaţii flexibile, fiind întotdeauna primele într-o ţară care se deschide, intrând acolo cu sunete şi trâmbiţe. Sunt elastice, dinamice şi foarte mobile. Intrarea lor este trâmbiţată peste tot - dar mai ales donatorilor - cu un fler ce ar face ca Madison Avenue să se facă neagră de invidie. Ele fac multe lucruri; fac orice! Oriunde! Pentru fiecare! Doar un singur lucru nu au. Ele nu sunt biserica! Aceste organizaţii ne arată nouă ceva, ne dau o frântură de înţelegere despre ce ar putea şi ar trebui să fie biserica, ca dinamism, mobilitate, adaptibilitate şi deschidere faţă de toţi. Aceste organizaţii sunt o imagine deformată a ceea ce eclesia ar fi putut fi, dacă reformatorii ar fi reformat cu ceva mai mult decât au făcut-o. Partea nevăzută a acestor organizaţii? O uzură şi o epuizare a membrilor, de te sperii. O rată record „de păstrere a convertiţilor” ce se găseşte undeva între zero şi zero virgulă ceva. Şi un cost general ce ar face politica Washington D. C.-ului să semene cu sufletul conservativului... Adaugă la acestea: parabisericile nu au aproape nici o pricepere în ceea ce priveşte biserica. Dar, la urma urmei, credinţa creştină ar fi foarte plictisitoare fără ele. Sunt extraordinare. Cu totul nescripturale, un substituit slab pentru adevărata viaţă a bisericii, dar cel mai bun lucru care funcţionează. O altă faţă a lor: niciodată să nu stai în calea lor. Biserica tradiţională este paşnică în raport cu furia pe care o poate revărsa o astfel de organizaţie asupra a oricărui creştin ce i-ar sta în cale. Ele pot persecuta din plin. Ceea ce noi, americanii avem să vă oferim vouă, sunt acestea două: biserica moartă tradiţională şi organizaţiile parabisericeşti suprasolicitate. Misionarii vă aduc unul sau două feluri de plictisitoare de întâlniri numite „biserica”. Parabisericile sunt extraordinare. Ele sunt americane ca stil. Astăzi, biserica şi parabiserica lucrează împreună acoperind cele 168 de ore ale săptămânii. Dacă s-ar combina cele două, vor fi ele atât de minunate ca o biserică organică? Pot ele, împreună, să înlocuiască trupul biologic al lui Hristos? 37

12 În culisele unei organizaţii parabisericeşti Dragă non-american, ţi se va cere să te alături unei organizaţii parabisericeşti! Ei bine, nefiind american, ai dreptul să cunoşti câte ceva despre conceptul „para” biserică. Capitolul acesta cu aceasta se ocupă. Îmi dai voie să te invit înlăuntrul acestui tip de organizaţie? Ai tot dreptul să cunoşti această invenţie americană. Nu uita, ea este 1oo % americană. Noi am inventat-o! În loc să învăţăm despre o organizaţie parabisericească, mai bine să ne imaginăm că tu tocmai ai fondat una! Asta te va ajuta să înţelegi de ce vă invadează americanii ţările ce fac ei. Dacă eşti şocat citind acest capitol. Iată o surpriză pentru tine: orice lucrător creştin din America bine informat ştie ce scrie în acest capitol. Capitolul te duce în culisele unei organizaţii parabisericeşti. Adu-ţi aminte, considerăm că tu eşti pe punctul de a fonda o astfel de organizaţie! Pentru a porni o astfel de organizaţie tu, ca fondator, trebuie să ai la început o viziune. Una simplă, dar plină de putere! Cea mai bună viziune a americanilor este „evanghelizarea lumii în această generaţie”. Acest motto ne-a însoţit timp de 1oo de ani. Chiar prima organizaţie parabisericească a folosit acest motto demult în 189o! (Adică cu trei generaţii în urmă.) Nu contează că viziunea pe care o ai nu este scripturală. Nu contează că este o viziune şi o mişcare fără biserică. Această viziune made-in-America va continua să ne ofere o lume plină de oameni salvaţi... care au doar o poliţă de asigurare ce-i scapă de iad, nimic altceva. Milioane de mântuiţi dar nici o relaţie reală cu Hristos sau/şi cu biserica. Nu contează că, atunci când lansezi această organizaţie, tu că convertiţii tăi vor prezenta puţin interes faţă de bisericile tradiţionale sau că vor fi doar o perioadă scurtă de timp activi în aceste biserici moarte. Nu contează că cele spuse mai sus vor face ca convertiţii tăi să nu mai poată fi în măsură să aibe o relaţie minunată cu eclesia. Organizaţia ta ştie că bisericile tradiţionale nu vor fi prea atrăgătoare pentru convertiţii tăi; în acelaşi timp tu vei avea nevoie de sprijinul acestor biserici. De aceea, pentru totdeauna organizaţia ta va fi pe muchie de cuţit. Pe de o parte, tu ştii că actualele biserici arhaice sunt reci, moarte, lipsite de viaţă, sterile, iar serviciile lor o ceremonie funebră. Pe de altă parte, tocmai aceste biserici sunt una din sursele importante de bani. Şi tu ai nevoie de o mulţime de bani pentru organizaţia ta. Aceasta înseamnă că trebuie să ignori faptul că cea mai mare parte a convertiţilor tăi nu vor deveni niciodată membri ai acestor biserici şi, în acelaşi timp să obţii un suport de la aceste biserici. Cum te vei împăca cu tine însuţi cunoscând toate acestea? Doar ignorând realitatea!!! Concentrează-te asupra sarcinii de mântuire a sufletelor. Uită restul, niciodată nu da faţă cu faptul că noii convertiţi nu vor avea viaţa trupului după ce sunt aduşi la Hristos de către organizaţia ta. 38

Organizaţia ta va avea un mare număr de convertiţi. Cu toate acestea, niciodată să nu iei în considerare cifrele care îţi spun câţi din aceştia au rămas în organizaţie. Peste zece ani nimeni de pe pământ nu va şti unde îţi sunt convertiţii. (Cu excepţia câtorva care ţi se alătură. Ţine cont că tu trebuie să subliniezi, să arăţi şi să faci publicitate că ai ceva rezultate. Fă în aşa fel să pară că sunt foarte mulţi. În felul acesta, eviţi faptul că masele de oameni pe care le-ai condus la Hristos au dispărut. Ignoră faptul că din 5.ooo de convertiţi, doar unul se alătură organizaţiei tale... nimeni neştiind unde sunt ceilalţi.) Unde sunt milioanele de convertiţi dispăruţi? Nu ştie nimeni. Nu încerca să afli! Ignoră realitatea încă o dată. Noua ta organizaţie parabisericească are nevoie de o mulţime de bărbaţi şi femei care să slujească. Cei mai potriviţi sunt tinerii între douăzeci şi douăzeci şi opt de ani. Sunt buni şi cei până la treizeci de ani. Deasemenea, ai nevoie de o mulţime de tineri care să participe la conferinţele tale şi să meargă în turnee evanghelice. Întotdeauna tineri idealişti entuziaşti ce pot fi impresionaţi. Cei mai potriviţi sunt cei între şaptesprezece şi douăzcei şi patru de ani. Nu uita că aceşti tineri sunt motorul organizaţiilor parabisericeşti. Fără ei nu ai nimic. Ignoră faptul că pui în funcţiune un motor puternic ca are la bază entuziasmul tineresc trecător. Tineri fără un orizont clar, căutând un sens al vieţii creştine. Tineri, care sunt foarte uşor de condus. Ei sunt în perioada cea mai aventuroasă a vieţii lor, aşa că oferă-le aventuri. Aici începe viziunea să-şi joace rolul. Viziunea va aduce în organizaţie atât personal cât şi tineri. O viziune plus personal plus tineri. (Nu fă niciodată greşeala să porneşti o asemenea organizaţie cu oameni care sunt toţi pEste treizeci de ani!!!) După ce ai viziunea, personalul şi tinerii, mai trebuie adăugat un ingredient: înzestrarea cu putere. Arată personalului şi tinerilor recruţi cum să primească puterea lui Dumnezeu. Apoi, cu această putere, ei vor merge să evanghelizeze lumea, „într-o generaţie”. Spune-le că această putere va fi cu ei cât trăiesc. (Niciodată nu încerca să vezi ce-i cu aceşti tineri când au patruzeci de ani. Sunt şanse ca nici să nu mai fie creştini! Întreabă-i, şi probabil îţi vor spune că au uitat tot ce au auzit despre înzEstrarea cu putere de sus şi abia îşi mai aduc aminte despre activitatea misionară din timpul vacanţelor.) Apoi, urmează pregătirea personalului şi a tinerilor. Mai întâi personalul. Apoi, aceştia vor pregăti pe tineri. Perioada de pregătire nu trebuie să dureze prea mult. Aici va fi de folos mentalitatea evanghelică care peste tot în Noul Testament vede creştinismul zilelor noastre (cu toate că nu-i aşa). Nu vei avea nici o problemă să le arăţi oamenilor un Nou Testament şi o viziune fără biserică. Vei fi în măsură să le arăţi că în Noul Testament se spune despre evanghelizarea lumii într-o generaţie şi chiar despre... organizaţia ta! Dar tinerii, aşa dragi cum sunt, adesea sunt incorigibili, sau cel puţin nu prea disciplinaţi. Aşa că va mai trebui să le dai vreo trei lucruri. Unul din ele este conceptul despre autoritate şi ascultare. Un altul este o structură organizatorică foarte solidă cu un sistem de transmitere al comenzii bine definit. În final, va fi de folos să împrăştii puţină teamă şi vinovăţie printre toate regulile pe care le-ai instituit. După ce pregătirea s-a încheiat, urmează ceea ce noi vom numi marea aventură. Sau aducerea unor Biblii undeva într-un loc izolat şi îndepărtat. Ce vei face dacă nu se poate face aşa ceva? O expoziţie mondială! Cupa mondială de fotbal. Sau planificarea unei întâlniri susţinute într- un stadion uriaş unde să vină 1oo.ooo de tineri. Alege Las Vegas sau Washington D.C. Întotdeauna este ceva care poate deveni „Marea Aventură”. 39

Când scriu această carte, Rusia, şi Europa de Est sunt aventuri fantastice ce pot face să vibreze inima oricărui tânăr. Dar Siberia? Ce zici despre Expoziţia Mondială de anul viitor de la Budapesta? Ca să poţi lansa această mare aventură vei avea nevoie de bani, de o mulţime de bani. Aceste aventuri cer bani. De fapt, nemărturisit al „Marii aventuri” este să strângi bani cu care să-ţi poţi ţine organizaţia în viaţă. Iată care îţi sunt sursele de bani. Tinerii care vin la conferinţe de pregătire şi care vor merge în această aventură. Bisericile. Dacă este posibil, fă ca personalul să participe la serviciile de duminică dimineaţa ale bisericilor care donează bani organizaţiei tale. Deasemenea, încurajează-ţi convertiţii aduşi la Hristos de către personalul din organizaţie, să participe la serviciile aceloraşi biserici. Ce vei face dacă convertiţilor le place să meargă la alte biserici din zonă care nu dau bani organizaţiei tale? Ai grijă ca personalul să-i îndemne să nu meargă la acele biserici. Oricine îţi atrage personalul şi convertiţii făcându-i să părăsească organizaţia este un duşman! A treia sursă importantă de bani o reprezintă laicii bogaţi. Cum îi vei atrage pe cei bogaţi să îţi ajute organizaţia? O modalitate fructuoasă este să organizezi banchete unde personalul şi convertiţii tăi să depună mărturie. Manualul de pregătire folosit la şcolarizarea personalului are un capitol special care arată cum trebuie organizate aceste banchete. (Vezi Manualul Personalului, capitolul „Banchete”.) Se poate face mult mai mult ca să atragi pe laicii bogaţi în organizaţie. Instruieşte-ţi personalul să poarte relaţii personale avantajoase cu aceşti oameni. Instruieşte-i cum să o facă. Bineînţeles, ceea ce vei avea va fi personal care tot timpul vorbesc în termeni foarte pompoşi despre viziunea pe care o au, despre „marea aventură” care urmează. Toată viaţa lor ei vor trăi cu o mască pe feţele lor. Dar nu-i nici o problemă, pentru că întotdeauna vei avea un personal surâzător în căutare de noi surse de bani, recrutând tot mai mulţi laici plini de succes care să fie „consilieri”. Întotdeauna, personalul trebuie să facă tam-tam în jurul organizaţiei. Ei trebuie să spună istorii ale unui trecut măreţ, unele succese recente, dar şi marile evenimente ce urmează! Învaţă-i să facă aşa şi vei vedea continuu laici care se înscriu în organizaţie ca „sprijinitori”. Laicilor trebuie să li se dea acelaşi mesaj ca tinerilor. Ei, deasemenea, vor putea găsi un sens pentru viaţa lor prin faptul că sprijină pe aceşti tineri. Fă-le viaţa interesantă. Fă-i să simtă că au valoare înaintea lui Dumnezeu dacă sprijină organizaţia ta. Nu contează pagubele produse în vieţile acestor creştini. Nu contează că în felul acesta vei avea un personal format din oameni care sunt atât necinstiţi cu ei înşişi cât şi prefăcuţi cu alţii. Neagă faptul că cea mai mare parte a membrilor personalului îşi vor da curând demisia pentru că nu se mai pot împăca cu starea în care sunt. Şi nu te gândi prea mult la faptul că cei mai mulţi necredincioşi văd această ipocrizie. Da, toate acestea distrug pe personal. Le subminează caracterul. De fapt, este vorba de trăirea unei vieţi necinstite înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Nu lua seama la faptul că într-o perioadă cuprinsă de cinci şi şapte ani se schimbă tot personalul şi laicii din organizaţie. Cei mai mulţi din cei ce au lucrat dispar. La fel se întâmplă şi cu laicii care ţi-au sprijinit organizaţia. Tot timpul vei avea nevoie de noi oameni în personal şi de noi laici. Lucrurile acestea se vor repeta tot timpul. Nu te opri niciodată să le iei în considerare sau să înţelegi cauzele lor. (Nevoia de a face organizaţia să fie populară şi apreciată, precum şi prefăcătoria de care este nevoie pentru a se obţine aşa ceva sunt cauzele de mai sus!) Încă o dată ignoră realitatea. Şi anul viitor, începe din nou cu şi mai mulţi tineri, cu un nou personal şi cu o nouă listă de laici. 40

Acest şablon nu se schimbă şi nu se va schimba niciodată. Nu analiza niciodată. Nu întreba de ce? Şi mai ales, nu căuta să afli ce s-a ales de cei care au fost cu tine timp de cinci ani şi nici cât de distruse sunt sufletele lor. Dacă te îndoieşti de ceea ce-ţi spun întreabă pe oricine dintr-o organizaţie parabisericească, care este de vârsta medie a unui angajat cu normă întreagă. Este în jur de douăzeci şi opt de ani. Peste cinci ani media va fi douăzeci şi opt. Şi tot aşa. Întreabă câţi consilieri laici are organizaţia şi când au intrat în ea. Vei afla acelaşi răspuns. Uzarea acestor oameni este înspăimântătoare. Acum, în legătură cu marea aventură. Banii îi primeşti datorită Marii Aventuri. Trebuie să prindem această şansă care apare o dată în viaţă! Să luăm în considerare că aventura este Jocurile Olimpice. Sau o mare expoziţie. Trebuie să arăţi tuturor fantastica oportunitate a acEstui eveniment şi necesitatea de a merge acolo. Adună o armată de tineri, pregăteşte-i şi trimite-i. Cea mai mare parte a banilor pe care aceşti tineri voluntari îi vor da se vor cheltui pe biletele de călătorie, mâncare şi altele. Dar, o parte din ei vor trebui folosiţi pentru cheltuielile generale. La urma urmei „Cartierul General” al organizaţiei a cheltuit o grămadă de bani pentru a face posibilă această „aventură deosebită”. De fapt, acest eveniment a costat o avere. Aşa că, în timp ce tinerii sunt pregătiţi cere-le să mai dea nişte bani. Ai grijă să fie nişte probleme. Aceste probleme îi vor face pe aceşti tineri entuziaşti să caute posibilităţi noi de astrânge bani. Tinerii aflaţi în perioada de pregătire întotdeauna sunt o sursă bună de bani. Deasemenea, cere bani şi de la laicii de pe lângă organizaţie. Jocurile olimpice vor dura două săptămâni, dar le va preceda un an întreg de pregătiri. Totul este minunat. Viziunea începe să prindă contur. Se strâng bani timp de un an de zile pentru... două săptămâni! În cele două săptămâni organizaţia ta va cheltui milioane de dolari. Rezultatul va fi un mic profit care să acopere cheltuielile conducerii. Costurile administrative au fost astronomice. După ce marea aventură s-a încheiat fă cunoscute rezultatele peste tot. (Ignoră numărul convertiţilor care se menţin.) În tot acest timp, caută o altă posibilitate care să devină marea aventură. Aceste proiecte sunt cele ce fac organizaţia ta să supravieţuiască. Fără ele, cu timpul organizaţia ta va muri. Şi după ce au trecut cinci ani de la marea expoziţie internaţională, nu căuta să găseşti vreo evidenţă cum că tu împreună cu câteva mii de tineri aţi fost în oraşul în care ea s-a desfăşurat! Da, vei mai avea adresele a cinci convertiţi din acel oraş şi a zece oameni care încă mai lucrează în organizaţia ta. Asta este tot ce poţi să arăţi ca rezultat în urma a milioane de dolari cheltuiţi? Se poate justifica aşa ceva? O organizaţie similară cu a ta a încercat să contacteze 2o.ooo de convertiţi de-ai ei. Doar 2oo mai urmau pe Hristos! Mulţumim lui Dumnezeu pentru cei 2oo, dar sunt mijloace mai bune de a cheltui milioane de dolari cu scopul de a converti oameni şi de a-i păstra. Aşa că ce vei face? Vei ignora în continuare realitatea. Haideţi să privim lucrurile altfel. Cum ar fi fost dacă Pavel ar fi mers în oraşul acela în acelaşi timp cu tine? El ar fi ridicat o eclesie cu... oh, probabil patruzeci de convertiţi. S-ar fi născut o comunitate de credincioşi. Peste doi ani, comunitatea ridicată de Pavel ar număra în jur de patruzeci de oameni sau poate şaizeci. În cinci ani, probabil că numărul lor s-ar ridica la 1oo. În zece ani poate la... 2oo! (Dar poate şaptezeci şi cinci.) Indiferent de câţi ar fi, ar costa mai puţin şi n-ar fi o biserică unde oamenii îşi fac prezenţa într-o clădire o dată pe săptămână. Ar fi o eclesie plină de viaţă... elastică, adaptabilă, mobilă, 41

iubitoare, grijulie, frumoasă, energică, fascinantă, atractivă... o bucăţică din Împărăţia lui Dumnezeu! Poate ahicar extraordinară! Dar, mai ales permanentă. Şi ar fi scopul lui Dumnezeu, o adevărată comuniate a credincioşilor. Ar avea o astfel de eclesie fundament scriptural? Cât de scriptural? Fiecare pagină din Noul TEstament!!! Ceva mai mult decât ar putea o organizaţie parabisericească să facă ca să-şi justifice existenţa. Ideea: ne vom concentra asupra unei comunităţi de credincioşi, cum Pavel a făcut-o, sau asupra evanghelismului fără biserică care are o rată de păstrare a convertiţilor aproape nul㤠? De ce este nevoie de acest capitol? Pentru ca tu, care eşti creştin nativ în ţara ta, în România, să cunoşti dedesubturile unei organizaţii parabisericeşti şi să-ţi pui întrebarea: „Asta e ceea ce vreau?! Aşa vreau să devină mentalitatea poporului meu, al românilor?” Există posibilitatea ca să te alături unei organizaţii parabisericeşti sau să o sprijineşti. Tu trebuie deasemenea să ştii că veştile extraordinare pe care le trimitem acasă se referă la voi. Acesta este unul din modurile în care o organizaţie parabisericească strânge bani. Şi ţine minte, lucrarea pe care noi o facem este americană în esenţa ei, nefiind interesaţi într-o expresie organică a bisericii din ţara voastră. Şi, dacă vreo organizaţie parabisericească are vreun interes în ceea ce priveşte biserica, atunci este interesată într-o expresie americană a acesteia. Biserica aceea va avea băncile aliniate. Toţi veţi privi către predicator, posibil unul american, şi veţi sta fără să spuneţi nimic cât timp veţi trăi. Puteţi avea ceva mai bun! Este ceva cu care se pot lăuda organizaţiile parareligioase? Ele sunt interesante! Fac ca bisericile tradiţionale să arate ca un sloi de gheaţă. Aceste organizaţii au diversitate - o diversitate extraordinară. Cu alte cuvinte, ele oferă, la un preţ fantastic şi pentru o scurtă perioadă de timp, ceva din aroma a ceea ce ar trebui să fie biserica. Dar nimic din toate acestea nu este similar unei biserici indigene sau organice. Ce lipseşte; Cam totul. O profunzime a cunoaşterii lui Hristos. O lipsă totală de înţelgere a eclesiei. Şi apoi urmează... ¤ În vara aceasta o organizaţie parabisericească a trimis 2.ooo de tineri pe o perioadă de şase săptămâni ca să facă evanghelism de tip fulger. Totul a costat 3.ooo.ooo de dolari. Ce ar fi putut face un plantator de biserici de felul celor din primul secol cu o zecime din această sumă? El ar fi putut ridica câteva eclesii permanente care ar putea spune unde sunt convertiţii lor şi după cincizeci de ani. 42

13 Misionarul american, un turist Noi, americanii, trăim într-o ţară izolată. Deasupra noastră este gheaţă, dedesupt deşert, iar de o parte şi de alta ocean. Ne urcăm într-un avion, zburăm spre Europa de Vest şi ne mirăm descoprind că europenii au băi în case. Deasemenea, noi nu pricepem geografie şi nici nu avem nevoie să ştim aşa ceva pentru că pur şi simplu, nu sunt alte ţări pe lângă noi. Mulţi dintre noi nu ştiu ce şi unde este Canada sau Mexic. Sau Maine! Întreabă-l pe un american unde este Uruguay! Noi locuim în case plăcute, cu aer condiţionat, cu două televizoare, cu o curte mare (sau poate o piscină) şi avem două maşini. De ce am avea nevoie să ştim unde este Uganda? Dar, suntem religioşi. Da, noi încă mai suntem probabil cea mai creştină naţiune de pe pământ, ca număr de creştini. Avem anual conferinţe misionare uriaşe la care participă zeci de mii de tineri. La aceste conferinţe noi ascultăm mesaje mişcătoare despre cât de săraci şi nevoiaşi sunteţi voi. Apoi, un vorbitor întreabă câţi tineri sunt gata să meargă ca lucrători creştini în ţara voastră ca să vă conducă. Culoarele se umplu în timp ce mulţi iasă oferindu-se ca voluntari. Şi, Domnul ştie că suntem serioşi în ceea ce facem! Suntem sinceri, Dumnezeu să ne binecuvinteze. Suntem americani. Şi, mulţi dintre noi îl iubesc pe Domnul cu adevărat. Şi dăm bani. Dăm mai mulţi bani decât orice alt popor din istoria creştină (bineînţeles, că avem mai mulţi ca alţii). Să nu subEstimaţi niciodată dragostea noastră pentru Hristos, sinceritatea sau devotamentul nostru. Dar, atunci când păşim în faţă ca să devenim misionari, fiecare dintre noi se vede liderul vostru. Şi venim în ţara voastră ca să vă conducem. Acum urmăriţi-ne când ajungem în câmpul de misiune (adică la voi), căci aveţi ce vedea. Vă voi împărtăşi câteva lucruri despre noi. Dar, când citiţi aceste rânduri gândiţi-vă că urmează să tragem o concluzie. Prima mea experienţă legată de „câmpul de misiune” o am de când aveam vârsta de nouăsprezece ani. eram în Israel. Primul cuplu american cu care devenisem prieten era în câmpul de misiune de şase săptămâni. Soţia nu era în măsură să facă nimic. Ar fi omorât cu drag pe cineva pentru nişte Coca Cola. Îmi aduc aminte cum se ruga de mine: „Când te întorci în America, trimite-mi te rog câţiva litri de esenţă de Coca Cola”. Am văzut-o implorându-şi soţul să meargă la Haifa sau Iope şi să caute vreun vapor în port doar-doar va găsi nişte Cola. Nimeni nu se întoarce din alte ţări atât de şocat cum se întorc americanii. Nu ştiu dacă consideri Spania ca fiind puţin dezvoltată economic, greu accesibilă pentru misionari. (Personal, eu n-o consider.) Ei bine, din 1oo de misionari care merg în Spania, 95 nu se mai întorc a doua oară. De ce? Şoc cultural! Cei mai mulţi americani nu se mai întorc în câmpul de misiune după cinci ani. Adaptarea la condiţiile din ţara voastră aproape că ne distruge. Şi, interesant, când ne întoarcem acasă avem alt şoc cultural. Noi trecem prin profunde probleme fizice şi psihice când ne întoacem acasă. Un prieten misionar mi-a spus că după ce s-a întors acasă a fost sedat cu morfină timp de două săptămâni atât era de afectat. Unele borduri de misiune spun că până la douăzeci şi cinci la sută din misionarii trimişi în misiune au depresiuni nervoase. 43

Află, te rog, că noi suntem foarte încântaţi de ţara voastră când sosim pentru prima dată. Suntem numai ochi şi urechi, facem poze, filmăm, fiind foarte entuziasmaţi de noua lume pe care ajungem s-o cunoaştem. Este o aventură! Şi când ne întoarcem seara la apartamentul nostru (când nici un străin nu este în jurul nostru) stăm şi povestim cât de „pitoresc” arătaţi, şi cât de „minunată” vă este cultura. S-ar putea să ne auziţi spunând: „Iubim aceste locuri şi oamenii aceştia minunaţi. Vrem să lucrăm aici pentru veci de veci.” Aşa vorbim în primele două săptămâni! Dar să vedem cum e după şase luni. Urâm sistemul vostru telefonic, felul vostru de a conduce maşina, ne e silă de meniurile voastre şi am face crimă pentru un hamburger american. Am călca legile internaţionale pentru o banană. Am da în cap dacă am putea obţine în felul acesta o budincă americană. Ne-am vinde sufletele numai să vedem sâmbăta un meci de fotbal american. În timp ce ne veţi cunoaşte, îţi vei da seama de complexul de superioritate pe care îl avem? Noi nu ne dăm seama. Aflaţi vă rog, că noi nu suntem conştienţi de faptul că ne considerăm superiori vouă. Nu ne dăm seama. Când ne îmbolnăvim noi nu ne ducem la un doctor de-al vostru, şi nici în spitalele voastre. Mergem acasă, la un doctor american şi într-un spital american! Pentru noi, medicii voştri seamănă cu un om de ştiinţă imprudent ce umblă murdar şi cu mâinile murdare. „Nici morţi” nu ne-am lăsa internaţi într-un spital de-al vostru! Observaţi deasemenea, cu cine ne petrecem vacanţele şi cine ne sunt prietenii cei mai apropiaţi. Ce facem în timpul nostru liber? Ne petrecem timpul cu colegi americani. În timpul liber, noi nu avem aproape deloc prieteni apropiaţi dintre creştini de-ai voştri. (Voi nu veţi fi invitaţi în vacanţele noastre; noi ne petrecem vacanţele cu americani.) Într-un cuvânt, noi suntem consumatorul american de tip misionar-turist. După câteva luni în câmpul de misiune, cei mai mulţi s-ar transfera cu drag în Elveţia, Hawaii sau Paris. Sau, şi mai bine, „Să mi se ofere o slujbă la birou în ţară!” De-a dreptul ironic, când ne întoarcem acasă, noi petrecem doi ani de zile călătorind şi povestind creştinilor americani tot felul de povestiri mişcătoare până la lacrimi despre voi şi despre ţara voastră minunată. Şi mai mult, noi sfătuim pe tinerii noştri să se facă misionari şi să meargă în ţara voastră. (În ţara pe care noi tocmai am părăsit-o din cauza unei depresiuni nervoase.) Care este concluzia acestui capitol? Aceasta: nouă niciodată nu ne trece prin cap să stăm acasă. Nu ne trece niciodată prin cap că, voi localnicii, puteţi face o activitate misionară în mijlocul poporului vostru mult mai bună decât noi. La urma urmei, voi nu trebuie să învăţaţi propria limbă. Nu trebuie să vă adaptaţi la o cultură străină. Voi nu aţi avut niciodată un şoc cultural trăind în ţara voastră. Şi costă mult mai puţin să fiţi voi finanţaţi în activitatea misionară decât nişte americani. Cam de zece ori mai puţin. Noi, pur şi simplu, nu înţelegem şi nici nu gândim în termenii: biserici organice, întâlniri compatibile cultural sau misiuni indigene. Trimitem americani! Atât. De ce? Pentru că... 44

14 Colonizatori până la capăt Lucrarea pe care noi o începem în ţara voastră este condusă de americani. Niciodată nu vă vom lăsa să conduceţi. Ceea ce tocmai am spus este important. Oare chiar aşa este? Şi dacă da, ce ne determină pe noi să controlăm tot ceea ce facem în ţara voastră? Este o maladie care afectează toată omenirea. Noi nu putem accepta că suntem limitaţi. Este prea dificil pentru noi să admitem că foarte puţin din viaţa noastră este sub controlul nostru. Aşa că controlăm tot ce apucăm, în aşa fler încât să ne simţim mai în siguranţă în noi înşine, separat de Dumnezeu. Spunându-vă vouă cum să vă închinaţi lui Dumnezeu este doar unul din modurile care ne fac pe noi să credem că controlăm vieţile noastre. Nu ne vom opri să vă punem să staţi în clădiri... cu scaune aliniate pe rânduri... orientate spre înainte, şi să priviţi la un vorbitor. Toate instrucţiunile vor veni „de sus în jos”. Adică, noi conducem. Nimic nu va veni de jos... în sus!!! Noi suntem determinaţi, indiferent ce-ar fi, să vă facem să participaţi la un servici de biserică american. La urma urmei, aceasta este „cel mai bun” pentru voi. Tot ce-i mai bun pentru voi este american. Aveţi încredere în noi. Atâta timp cât noi suntem superiori, este normal ca creştinismul nostru să fie mai bun decât orice voi aţi putea avea. Vă vom încredinţa lucrarea Domnului sau biserica din ţara voastră? Nu! Există o excepţie. Vă vom lăsa pe voi să conduceţi biserica, dar numai când suntem siguri că sunteţi pe deplin americanizaţi. Numai când nu putem face diferenţa dintre noi şi voi, numai când voi promovaţi doctrinele denominaţiei noastre (sau manualul ori viziunea organizaţiei noastre parabisericeşti). Până atunci, voi nu vă veţi găsi într-o adevărată poziţie de conducere. Dacă nu sunteţi americanizaţi nu veţi fi niciodată promovaţi la conducere. Şi - americanizaţi sau nu - nu veţi fi niciodată în eşaloanele superioare de luare a deciziei. Puterea nu vă va aparţine niciodată. Puteţi trăi o mie de ani, dar nu veţi avea control asupra banilor. Nici ieri, nici astăzi, niciodată! Controlul banilor va fi întotdeauna în mâinile americanilor. Mentalitatea non-indigenă Noi considerăm că lumea este pierdută şi că are nevoie de noi. Lumea are nevoie de americani în aceeaşi măsură ca şi de creştinism. Aşa că, noi avem în vedere pregătirea de lucrători americani, nu băştinaşi. Oh, s-ar putea să dorim o şcoală biblică în Bosnia. O şcoală biblică care să pregătească băştinaşi. Dar, noi vom fi profesorii şi conducătorii şcolii. Cheltuim miliarde de dolari în fiecare an pentru pregăătirea de lucrători americani care să vină în ţara voastră. Cheltuim mai nimic pentru lucrătorii băştinaşi. Nu contează că voi nu suferiţi niciodată un şoc cultural în propria ţară. Nu contează că voi vorbiţi propria limbă ca un localnic (aproape fără accent străin)! Nu contează că nu vă mai 45

îneţelegeţi cu adevărat propria cultură şi propriul popor. Nu contează că voi puteţi face aceeaşi lucrare pe care noi o facem, că o puteţi face mai bine şi doar pentru zece la sută din banii de care noi am avea nevoie. Nu contează că voi nu trebuie să vă părăsiţi ţara pentru o perioadă de un an la fiecare trei ani din cauza depresiunii nervoase. Noi pregătim americani. Noi trimitem americani. Este nevoie de 6o.ooo¤ de dolari pe an ca să ţii un cuplu american în „câmpul de misiune”. Nu contează că voi puteţi face acelaşi lucru pentru 2.ooo de dolari. Sau 1.ooo. Însă noi nu putem concepe aşa ceva. Niciodată nu ne trec prin minte asemenea idei. Trebuie americani pentru aşa ceva! Lumea va fi evanghelizată de către americani. Doar de americani (poate şi câţiva britanici). De ce nu vă lăsăm pe voi să o faceţi? Pentru că voi nu sunteţi americani! Noi, americanii, suntem un popor prietenos. Noi vă vom da cămaşa de pe noi. În Numele lui Hristos ne vom da viaţa cu drag pentru voi. Ne vom întoarce acasă şi vom aduna bani ca să vă ajutăm. Dar noi suntem superficiali, imaturi spiritual, orbi... orbi pentru cultura voastră, pentru felul vostru de a proceda, orbi pentru ceea ce este eclesia pentru cultura voastră, orbi pentru lucrarea crucii în vieţile noastre şi orbi pentru o revelaţie a lui Isus Hristos. Da, noi suntem în ţara voastră pentru a vă da vouă pe Hristos! Dar, împreună cu el vă dăm doctrinele noastre speciale. Dacă nu procedăm în felul acesta nimeni în America nu va da un ban pentru activitatea misionară. Doctrinele noastre ne ajută să venim în ţara voastră. Doctrinele noastre speciale sunt singura noastră sursă de bani. Vi-L vom da pe Hristos, dar pe lângă evanghelie, vă vom da şi învăţăturile noastre doctrinale! Noi suntem superiori vouă şi noi vom fi în control a tot ce se va face. Ieri, azi şi în veci. Cel mai rău, însă este că misionarii americani acţionând în stil american nu vor zămisli niciodată o biserică organică, indigenă în ţara voastră. Suntem incapabili de aşa ceva pentru că niciodată nu am auzit de aşa ceva!!! Cu siguranţă, niciodată n-am văzut aşa ceva. De aceea, singurul lucru care ne mai rămâne de făcut este să vă americanizăm. În felul acesta noi rămânem americani, iar voi vă schimbaţi. Noi nu facem efortul de a ne schimba. Rămânem sută la sută americani. În plus, nu vrea fiecare să fie american? Suntem ca englezul legendar ce s-a pierdut în junglele Americii de Sud şi care a fost găsit de un trib de băştinaşi necunoscuţi. Ei n-aveau nici o idee să-i spună unde se găseşte sau cum să meargă spre casă. Şi-a dar seama că n-avea nici o ieşire. Aşa că, în loc să le înveţe limba i-a învăţat pe toţi engleza! Cam aşa suntem noi. Şi nu ne vom schimba. Voi puteţi face lucrarea Domnului în ţara voastră mai bine ca noi. Faceţi-o! Ardeţi vă rog, băncile în care v-am pus noi să staţi. Şi faceţi la fel cu clădirea pe care noi, în orbirea noastră o numim „biserica”. Apoi, începeţi totul de la început! Dar, de data aceasta faceţi ca Pavel¤ . Creştini locali trebuie să descopere pentru ei înşişi o expresie a vieţii bisericii care este organică ţării lor. Noi, americanii şi britanicii nu suntem nativi ţării voastre. De ce vreţi să ne urmaţi pe noi? De fapt, noi, americanii suntem nişte turişti cu un complex de superioritate şi cu o însărcinare din partea lui Dumnezeu (dată tuturor creştinilor americani) „să salvăm pe cei pierduţi de pe întreg pământul”, şi în timpul acesta să-i americanizăm. Repet: această planetă va fi evanghelizată de americani şi i se va da biserica americană! Întotdeauna vă vom da o clădire un pastor şi bănci. Mai rău, noi niciodată nu vom pleca acasă. Dacă noi nu mergem ¤ Dacă citiţi această carte după cincizeci de ani de la scrierea ei s-ar putea să vă întrebaţi cât înseamnă acum 6o.ooo de dolari. (Din cauza inflaţiei statisticile financiare devin irelevante după câţiva ani. ) Sunt două posibilităţi de a cunoaşte cât valorează astăzi 6o.ooo de dolari. Prima: calculaţi cât Este salariul mediu pe un an de zile şi dublaţi-l! A doua: deoarece aurul nu-şi schimbă valoarea (banii şi-o schimbă, aurul, nu) calculaţi cam cât costă 5,6 kg. de aur. Cam atâta costă să ţii un misionar obişnuit în câmpul de misiune timp de un an! ¤ Vezi: „Cum trebuie să fie biserica” de Gene Edwards 46

acasă, dragi nativi, părăsiţi întâlnirile şi clădirile noastre... şi mergeţi voi acasă! Începeţi să vă întâlniţi în camerele voastre de zi. 47

15 Două secrete bine păzite Daţi-mi voie să vă spun două secrete. Primul secret Cei mai mulţi lideri ai organizaţiilor parabisericeşti urăsc să meargă la biserică! Repet: cei mai mulţi bărbaţi şi femei din „conducere” sunt dedicaţi evanghelizării lumii, dar le este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să participe la serviciile de duminică dimineaţa ale bisericilor de aici din America. Ei trebuie să meargă la biserică, dar pe măsură ce se maturizează şi îmbătrânesc ei încep să nu le mai placă să meargă la biserică. Aceşti oameni trăiesc un paradox: câştigă suflete cu milioanele pentru Hristos, folosind metode noi, extraordinare, trecând însă cu vederea faptul că nu le place să meargă la biserică. Ei sunt la fel de conştienţi că pentru convertiţii lor serviciile de duminică dimineaţa vor fi la fel de plictisitoare cum sunt şi pentru ei înşişi. Dacă prietenii voştri misionari şi membri ai organizaţiilor parabisericeşti ar trebui să stea în bănci ca voi, s-ar plictisi ca voi!!! Lor le place biserica doar dacă ei sunt cei care slujesc. Nevoia lor de funcţionare este satisfăcută prin a fi liderii voştri. Urmează deci, ca voi să rămâneţi pentru totdeauna nematurizaţi, nefiind în stare să împărtăşiţi sau cu atât mai puţin să slujiţi. Duminica, voi staţi! Cu mult timp în urmă Pavel ştia ceva ce nu a trecut niciodată prin mintea slujitorilor din organizaţiile parabisericeşti. Eclesia primului secol a fost prin ea însăşi cea mai puternică forţă de atracţie pe care evanghelismul a cunoscut-o vreodată. Când ea se întâlneşte sub directa conducere a lui Isus Hristos, fără prezenţa evidentă a unor lideri omeneşti, ea este cea mai frumoasă şi mai irezistibilă fată din lume. Ea este evanghelismul. Pavel din Tars nu a ridicat biserici pentru a evangheliza pe cei pierduţi. Pavel nu a ridicat biserici pentru a câştiga suflete. Pavel a predicat evanghelia, a evanghelizat şi a câştigat suflete în vederea ridicării bisericii! Acesta este singurul mod în care ar trebui să se procedeze! Dar gândul acesta nu trece prin mintea americanilor. Noi evanghelizăm! Organizaţiile parabisericeşti nu zidesc viaţa bisericii şi cei mai mulţi dintre convertiţii lor nu rămân în biserici. Cei mai mulţi dintre convertiţii lor care rămân în credinţa creştină ajung membri ai organizaţiilor lor. Dacă organizaţiile parabisericeşti îşi păstrează convertiţii, dacă este o adevărată lărgire a Împărăţiei lui Dumnezeu, atunci aceasta se răsfrânge doar în aceea că creşte numărul membrilor organizaţiei lor. Ei nu plantează biserici. Ei evanghelizează. Aici se opreşte totul. Cu convertiţii Pavel a format biserici. El nu i-a salvat de iad şi atâta tot. Pavel era acolo, în primul rând şi înainte de toate, ca să vadă născându-se o fată numită eclesia. Există o uriaşă diferenţă între aceste două concepte! Unul din concepte este personificat astăzi de către evanghelişti, misionari şi mişcările parabisericeşti. Celălalt a fost conceptul lui Pavel. La urma discuţiei noastre, suntem noi pe acest pământ doar ca să mergem peste tot şi să salvăm oamenii de la iad, sau suntem pentru ca să vedem naşterea unei expresii organice a lui 48