Faptele firii pământeşti Vol. I

FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI STUDIU IOSIF ANCA

IOSIF ANCA

FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI STUDII BIBLICE VOL. I

Prefaţa Studiul „Faptele firii pământeşti” a apărut din dorinţa de „sfinţire” a credincioşilor, stare indispensabilă în procesul mântuirii şi atribut fundamental al divinităţii. Fiecare din aceste fapte a fost prezentată , pe de o parte, în formele ei de manifestare, iar pe de alta, sub procedura de lucru a Cuvântului în vederea anihilării acestor stări şi trăirii unei vieţi prin puterea Duhului Sfânt. Totodată la fiecare dintre ele au fost amintite exemple negative, respectiv pozitive, considerând că Biblia conţine atât situaţii care trebuie evitate, cât şi stări şi fapte ce trebuie urmate. Aceste studii sub formă de predici au fost prezentate în Biserica Betel, Calea Aurel Vlaicu Nr. 121-125 din Arad, după care au fost răspândite prin casete audio, iar apoi sub călăuzirea Domnului şi ajutorul dat de mai mulţi

colaboratori au ajuns sub tipar şi apoi sub ochii celor ce le vor citi. Iar cu rugăciunea noastră a tuturor vor ajunge în inima celor ce vor să devină părtaşi firii dumnezeieşti după ce au scăpat de „faptele firii pământeşti”.

Cuprins DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI........................................ 5 INTRODUCERE ................................................................................... 5 DECĂDEREA FIRII UMANE ............................................................... Cauze ..................................................................................................... Etapele căderii (schimbării) ................................................................. Efecte ..................................................................................................... PREZENTARE ......................................................................................... Identificare ............................................................................................ Clasificare ............................................................................................. ELIMINAREA FAPTELOR FIRII PĂMÂNTEŞTI ............................. Prin Duhul ............................................................................................. Prin disciplinarea la nivel de biserică .................................................. Prin judecata vesnică ............................................................................ ÎNCHEIERE ............................................................................................. IUBIREA DE SINE .................................................................................. INTRODUCERE ...................................................................................... OMUL CU IUBIRE DE SINE .............................................................. Principii ................................................................................................. Exemple ................................................................................................. Rezultate ................................................................................................ OMUL CU LEPĂDARE DE SINE ...................................................... Principii ................................................................................................. Exemple ................................................................................................. Rezultate ................................................................................................ ÎNCHEIERE ............................................................................................. PACATELE TRUPULUI ......................................................................... INTRODUCERE ...................................................................................... PREZENTARE ......................................................................................... Etapele decăderii .................................................................................. Stări şi fapte ..........................................................................................

EXEMPLE BIBLICE .............................................................................. Exemple negative .................................................................................. Exemple pozitive .................................................................................... ÎNCHEIERE ............................................................................................. ÎNCHINAREA LA IDOLI ....................................................................... INTRODUCERE ...................................................................................... REPREZENTARE .................................................................................... Evoluţia istorică ............................................................................... 85 Păcatul idolatriei .................................................................................. EXMPLE BIBLICE ................................................................................. Exemple negative ............................................................................. 92 Exemple pozitive ...............................................................................98 ÎNCHEIERE............................................................................................. VRĂJITORIA ............................................................................................. INTRODUCERE ...................................................................................... VRĂJITORIA - PREZENTARE .............................................................. Ghicitoria .............................................................................................. Ştiinţele oculte ....................................................................................... Ştiinţele medicale paralele .................................................................... LEGATURA VRĂJITORIEI .................................................................. Implicarea în vrăjitorie ......................................................................... Urmările vrăjioriei ................................................................................ Etape de eliberare ................................................................................. EXEMPLE BIBLICE............................................................................... Din Vechiul Testament .......................................................................... Din Noul Testament ............................................................................... ÎNCHEIERE............................................................................................. CEARTA ..................................................................................................... INTRODUCERE ...................................................................................... PREZENTARE ......................................................................................... Tipuri de certuri .................................................................................... Cauzele certurilor ................................................................................. Efectele certurilor ................................................................................. Principii biblice pentru evitarea certurilor ........................................... EXEMPLE BIBLICE .............................................................................. Exemple negative .................................................................................. Exemple pozitive ....................................................................................

ÎNCHEIERE ............................................................................................. INVIDIA...................................................................................................... INTRODUCERE ...................................................................................... PREZENTARE ......................................................................................... Zelos ...................................................................................................... Phthonos ................................................................................................ EXEMPLE BIBLICE .............................................................................. Exemple negative .................................................................................. Exemple pozitive .................................................................................... ÎNCHEIERE............................................................................................. MÂNIA........................................................................................................ INTRODUCERE ...................................................................................... PREZENTARE ......................................................................................... Mânia păcătoasă ................................................................................... Mânia sfântă .......................................................................................... Efectele mâniei ...................................................................................... EXEMPLE BIBLICE .............................................................................. Exemple negative .................................................................................. Exemple pozitive .................................................................................... ÎNCHEIERE ............................................................................................. CLEVETIREA ............................................................................................ INTRODUCERE ............................................................................... 217 PREZENTARE ..................................................................................217 Ispitele clevetirii .............................................................................218 Efectele clevetirii ............................................................................220 Eliminarea clevetirii .......................................................................222 EXEMPLE BIBLICE ....................................................................... 224 Exemple negative ........................................................................... 224 Exemple pozitive .............................................................................227 ÎNCHEIERE....................................................................................... 230 MINCIUNA ..........................................................................................235 INTRODUCERE ............................................................................... 235 MINCIUNA – PREZENTARE ......................................................... 237 Forme ale minciunii ....................................................................... 237 Efectele minciunii ...........................................................................243 MINCIUNA- ELIMINARE ...............................................................247

Din viaţa personală ........................................................................247 Din comunitate, societate ...............................................................248 EXEMPLE BIBLICE ....................................................................... 251 Exemple negative ........................................................................... 251 Exemple pozitive .............................................................................261 ÎNCHEIERE ...................................................................................... 264

10 Lecţia 1 DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI INTRODUCERE 1. Faptele cărnii (firea pământească): sarx (lb. greacă) - elementul păcătos al naturii umane, cu dorinţele ei corupte 2. Omul şi faptele (Matei 7:17-18; 12:33). Imposibilitatea imparţialităţii – ori fapte (roade) bune ori fapte (roade) rele (Romani 6:21-22) I. DECĂDEREA FIRII UMANE A. Cauze 1. L-au schimbat pe Dumnezeu – idolatria (Romani 1:23-25) a) au slujit făpturilor în loc să slujească Făcătorului: (Romani 1:25; Matei 6:24) b) nu L-au păstrat pe Dumnezeu în cunoştinţa lor (Romani 1:28) 2. Dumnezeu i-a lăsat - libertatea responsabilă (Romani 1:26; Isaia 53:6) B. Etapele căderii (schimbării) 1. Păcatul inimii (Marcu 7:21; Iacov 1:15) 2. Comiterea în fapte, apoi prin asociere şi cumulare; tot felul de fapte rele (Romani 1:29; Efeseni 4:19; Iacov 3:16) 3. Păcatul ca virtute (Romani 1:32) C. Efecte 1. Întinează pe om (Marcu 7:23; II Corinteni 7:1) 2. Atrag mânia lui Dumnezeu (Romani 1:18; Efeseni 5:6; Coloseni 3:6) 3. Anulează dreptul la moştenirea vieţii veşnice (1 Corinteni 6:9; Galateni 5:21; Efeseni 5:5) 4. Condamnă la pedeapsa veşnică (Apocalipsa 21:8) II. PREZENTARE A. Identificare (sunt cunoscute - Galateni 5:19) 1. Prin Lege (Romani 7:7-13) 2. Prin conştiinţă (Romani 2:14-15; I Corinteni 11:14) B. Clasificare (Marcu 7:21-22; Romani 1:29-31; I Corinteni 5:11; 6:9-10; Galateni 5:19-21; Efeseni 4:25-31; 5:3-5; II Timotei 3:2-5; I Petru 4:3-4; Iuda 16, 18-19; Apocalipsa 21:8; 22:15) 1. Păcatele trupului: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, sodomia, malahia, beţia, îmbuibarea, chefuirea

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 11 2. Idolatria: închinarea şi slujirea la idoli, vrăjitoria, 4. Păcatele materiei: lăcomia de avere şi de bani, furtul, înşelăciunea 5. Păcatele vorbirii: cearta, dezbinarea, certuri de partide, vrajba, pizma, zavistia, neînduplecarea, amărăciunea, cârtirea, călcarea de cuvânt, minciuna 6. Păcatele spiritului – gândirii: iubirea de sine, mândria, lăudăroşia, glumele proaste, vorbele trufaşe, bârfa, obraznicia, gânduri rele, necredinţa, evlavia de formă, frica, nebunia, neiubirea de bine, neascultarea „... şi altele asemănătoare cu acestea” III. ELIMINARE A. Prin Duhul (Galateni 5:16 Isaia 64:6) 1. Izbăvire de trecut (I Corinteni 6:11; Romani 8:1-2) 2. Călăuzire pentru viitor (Romani 8:5-11; 6:17-22) 3. Luptă (Romani 8:4-14; Galateni 5:17) B. Prin disciplinare la nivel de Biserică 1. Ruperea legăturilor (I Corinteni 5:9; Eseni 5:7; II Timotei 3:5; Matei 18:15- 18) 2. Eliminare, judecată (I Corinteni 5:12-13) C. Prin judecata veşnică (Apocalipsa 22:15) ÎNCHEIERE 1. Este necesară schimbarea minţii (Romani 12:1-2; I Petru 4:1; Coloseni 3:10,12) 2. Faptele bune sunt pregătite, numai să le cunoaştem şi să le practicăm (Efeseni 4:17- 24)

12 Lecţia 1 DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI INTRODUCERE A cest studiu se doreşte a fi un studiu practic, care să dea rezultate, dar este un studiu care trebuie aplicat de fiecare individ în viaţa lui personală. Mai apoi, dacă el a dat rezultate, fiecare va putea ajunge să fie un ajutor pentru alţii. Ce sunt, de fapt, „faptele firii pământeşti”? Ele sunt „faptele cărnii”; sau ceea ce numim noi de obicei „firea pământească”. În limba greacă, pentru a defini această noţiune se foloseşte cuvântul „sarx” care înseamnă „elementul păcătos al naturii umane”, cu dorinţele ei corupte. Atunci când Dumnezeu i-a pus pe Adam şi pe Eva în grădină, ei nu aveau haine, aşa cum avem noi, astăzi. Ei aveau un alt înveliş, probabil cum au fiinţele celeste. Dar în momentul când au păcătuit, ei au simţit nevoia să se îmbrace. Lui Dumnezeu însă nu I-au plăcut hainele confecţionate de cei doi, astfel că le- a făcut haine din piele. Nu există posibilitatea de imparţialitate: să nu fii îmbrăcat nici cu unele, nici cu altele. Această stare este încorporată în natura noastră. Nimeni nu i-a spus lui Adam să se îmbrace, dar în momentul în care i-a dispărut un fel de haine, el a socotit necesar să se îmbrace cu alte haine. Domnul Isus spunea: „Ori faceţi pomul bun ... ori faceţi pomul rău”. Dacă eşti născut din nou şi nu mai faci fapte rele, din acel moment eşti un rob al neprihănirii (Romani 6) şi vei face fapte bune sau invers, când încetezi să faci fapte bune, vei începe să faci fapte rele.

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 13 I. DECĂDEREA FIRII UMANE A. Cauze Am notat două cauze ale decăderii fiinţei umane. Prima o găsim în Romani 1:23-25 - „au schimbat slava Dumnezeului nemuritor… au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului”. Omul şi-a schimbat concepţia, şi-a schimbat Dumnezeul. Oamenii au început să-i slujească unui alt dumnezeu, făcând alte fapte. Slujindu-I Dumnezeului Celui adevărat, oamenii trebuie să trăiască în sfinţenie. Când s-au schimbat şi au început să-i slujească Afroditei, zeiţei fertilităţii şi a dragostei, sau altor zeităţi, oamenii au fost nevoiţi să-şi schimbe atitudinile şi faptele. Până când au ascultat de Dumnezeu, Adam şi Eva au avut un anumit gen de haine. Când au început să asculte de Diavolul, s-au echipat în alte haine. De exemplu, dacă cineva vrea să se apuce să repare o maşină, mai întâi se schimbă şi îşi ia haine de lucru. Pe de altă parte, nimeni nu pleacă la plimbare îmbrăcat în salopetă. Astfel, fiecare activitate îşi are echipamentul ei corespunzător. O altă schimbare pe care au făcut-o o citim în versetul 28 - „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor…”. Pe de o parte, poartă în el nevoia de a se închina cuiva: ori Dumnezeului adevărat, ori unui dumnezeu străin şi fals. Pe de altă parte el are nevoia de a se hrăni la nivelul minţii cu ceva. Stomacul poate fi pus la post, dar nimeni nu-şi poate pune mintea la post, adică să nu se gândească la nimic. Când în conştiinţa ta, la nivelul gândurilor tale, nu te mai ocupi cu lucrurile sfinte, nu mai citeşti din Scriptură, nu te mai gândeşti la lucrurile bune, din acel moment tu tot gândeşti, dar gândeşti la altele. Altfel spus, treci de la lucrurile bune la cele rele. Aceasta a fost poziţia omului; pentru aceasta a optat omul: să-şi schimbe Dumnezeul ca slujire şi închinare şi să-şi schimbe gândirea, mintea, ideile. În Romani 1:26 citim: „…Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi…”. Iar în Isaia 53:6 scrie: „…Fiecare îşi vedea de drumul

14 Lecţia 1 lui…”. Dumnezeu putea să apeleze la forţă, dar ne-a lăsat libertatea de a face ceea ce vrem noi. Bineînţeles, este o libertate responsabilă: Dumnezeu a rânduit în final judecata tuturor faptelor noastre. B.Etapele căderii (schimbării) Mai întâi păcatul este, în miezul lui, la nivelul inimii. Domnul Isus spunea, înşirând o listă de păcate în Marcu 7:21 - „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele...”. Completăm cu Iacov 1:15 - „Apoi, pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea”. La nivelul inimii se produc păcatele. Cu o haină: înainte a de a te îmbrăca, te uiţi la ea, îţi place de ea şi spui: „Cu aceasta am să mă îmbrac!” şi te îmbraci cu ea. La fel, prima etapă a decăderii este la nivelul minţii, al gândurilor, acolo unde oamenii L-au schimbat pe Dumnezeu. Urmează a doua etapă, descrisă în Romani 1:32 - „Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu (şi tocmai acesta este cel mai trist lucru, că omul ştie şi cu toate aceasta continuă să păcătuiască), că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac”. Vedeţi, urmează fapta. Ce fel de faptă? Să ne gândim la Adam: a făcut, apoi s-a ascuns. De regulă, păcatul se face pe ascuns, în taină. Apoi, păcatele se leagă unele de altele. Ele se asociază foarte uşor. În citim: „Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă (deci acolo unde s-a făcut prezent un duh rău), este tulburare şi tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16). Într-una dintre poeziile lui Costache Ioanid, despre David, se spune: „Şi patima chemă minciuna, minciuna duhul ucigaş...”. Toate păcatele au venit la rând, unul după altul, ca şi chemate la apel. Despre ultima etapă a decăderii citim în Efeseni 4:19 - „Ei şi-au pierdut orice pic de simţire ( nu dintr-o dată, ci treptat, apoi), s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie”. Omul, după ce se dedă la păcat ajunge la ceea ce este scris în continuare în Romani 1:32 - „…nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac”. Păcatul, aşadar, a fost ridicat la rang de virtute. Şi când acest

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 15 lucru se întâmplă, când nu mai păcătuieşti pe ascuns, când nu mai faci păcate în mod accidental, eşti dintre aceia care s- au dedat păcatului, precum se spune în Tit, că păcătuieşti de la sine sau mai mult chiar, te lauzi cu ceea ce ai făcut şi îi onorezi pe cei ce fac aceste lucruri neîngăduite şi nu-i condamni. În Efeseni 5:11 este scris: „şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le”. Iar versetul 12 accentuează poziţia greşită a acestor oameni: „Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns”. Aceste lucruri ar trebui „…nici să nu fie pomenite între voi…” (Efeseni 5:3). Deci, celui care a păcătuit ar trebui să-i fie teamă pentru ceea ce a făcut, să se mărturisească cu groază şi cutremur. Dar se ajunge la starea exact opusă, la ceea ce numea Dumnezeu (în dreptul amaleciţilor), că nelegiuirea lor va atinge culmea, adică atunci când păcatul este pur şi simplu afişat. Aceasta este trista realitate a zilelor noastre: afişe de evanghelizare sunt tot mai puţine şi sunt rupte, dar oamenilor le face plăcere să privească afişe murdare. Păcatul este scos deja la rang de virtute, păcătoşenia a ajuns la culme. Mai jos decât atât ce să mai fie altceva decât însuşi iazul de foc? C. Efecte Ca efecte ale acestor stări şi fapte, citim cuvintele Domnului Isus din Marcu 7:23 - „Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru şi spurcă pe om”. Aţi remarcat? Toate: nu unul sau două, ci toate. Ce fac ele? Îl spurcă pe om, adică îl întinează. Astfel, un prim efect al acestor lucruri este că te întinează, te pătează. Nu mai eşti sfânt. Pavel subliniază nevoia de curăţire în II Corinteni 7:1 - „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”. Al doilea efect este că aceste lucruri atrag mânia lui Dumnezeu. În Romani 1:18 citim astfel: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor”. Aceeaşi idee este subliniată şi de textul din Efeseni 5:6 -

16 Lecţia 1 „Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători”. Mânia lui Dumnezeu este graduală, ea se poate manifesta aici pe pământ şi suntem pedepsiţi într-un fel, sau poate fi pre mânia finală, definitivă, prin pedeapsă veşnică. De asemenea, Coloseni 3:6 ne aminteşte că: „Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. În al treilea rând, ceea ce se amintea aici este faptul că păcatul anulează dreptul de moştenire, la viaţa veşnică. Apostolul Pavel scria: „…Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5:21). Sunt multe alte versete care scot în evidenţă acest adevăr. Poate cel mai puternic dintre ele este cel din Apocalipsa 21:8, care spune despre cei păcătoşi: „…partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua”. Iată care este efectul ultim, irevocabil şi atât de trist: plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Dacă cineva zace în această stare, Dumnezeu poate să-l ridice. Căci iată ce scrie Pavel lui Tit 3:3-5: „Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit…”. Domnul să fie mărit pentru această lucrare minunată! II. PREZENTAREA FAPTELOR FIRII PĂMÂNTEŞTI A.Identificare În Galateni 5:19, apostolul Pavel scrie: „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute,...” Întrebarea care se pune este: „Cum le cunoaştem, cum le identificăm?” Criteriu cel mai clar de identificare a lor este Legea lui

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 17 Dumnezeu. În Romani 7:7, apostolul Pavel scrie: „…Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: «Să nu pofteşti!»”. Iar în Romani 7:13 adaugă: „Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă”. Deci Legea lui Dumnezeu a apărut în diferitele ei forme, tocmai ca să arate păcatul, ca să dovedească faptele omului. Un alt mod de depistare a păcatului ne este prezentat în Romani 2:14: „Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele”. Să admitem, prin o reducere la absurd, că cineva nu ştie care sunt legile în domeniul circulaţiei într-o anumită ţară. Dar dacă se tamponează cu maşina de cineva, chiar fără să ştie care sunt legile, ceva îi spune că unul din doi nu a făcut ceea ce trebuia. Sau, dacă luăm un alt exemplu, al unui copil mic, care sparge un vas: el, chiar dacă nu i-a spus nimeni, niciodată, nimic despre acest lucru, va înţelege că a făcut un lucru rău: instinctul din el îl ajută să vadă lucrurile; se aprinde un beculeţ roşu. Dumnezeu a lăsat, aşadar, în firea noastră nişte semne, ca să putem identifica ce este bun şi ce este rău. Pavel întreabă în I Corinteni 11:14: vorbind într- un anumit context: „Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine…” Vedem că orice om, depinzând desigur de nivelul lui de degradare, ştie că anumite lucruri sunt bune şi altele sunt rele. Numai că acest nivel de distingere a albului de negru şi, mai ales a albului imaculat, depinde de gradul de curăţie al omului respectiv. Pavel spune, în Romani 9:1: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor”. Deci sunt lucruri, cum ar fi să-i dai cuiva în cap, să furi etc., despre care şi oamenii fireşti spun că este păcat. Astfel, în cazul lucrurilor mari, grave, ei ştiu să facă distincţie între ce este faptă a firii şi ce este faptă a Duhului. Dar noi, în sensibilitatea Duhului lui Dumnezeu trebuie să ridicăm ştacheta la un asemenea nivel, încât să despărţim măduva de

18 Lecţia 1 os, simţirile, gândurile inimii, să spunem clar ce este alb şi ce este negru. Aceasta se va produce în noi doar în măsura apropierii noastre de Dumnezeu. Căci doar în măsura în care te apropii de o lumină poţi depista toate petele, toate impurităţile de pe un material, ce apoi pot fi curăţite. Până nu ai descoperit un inamic, până nu l-ai depistat, nu poţi nicidecum să-l învingi, să-l elimini. Până nu-ţi cunoşti duşmanul, cum vei şti împotriva cui să lupţi? Augustin a spus: „Cea mai mare perfecţiune este să-ţi descoperi propria imperfecţiune şi apoi să o elimini”. Identificarea trebuie să o facem fiecare dintre noi în timp, căci nimeni nu o poate face forţat, dintr-o dată, ci numai direct proporţional cu gradul de maturitate spirituală la care am ajuns, după cum şi Domnul Isus le-a spus ucenicilor în Ioan 16:12: -„Mai am să vă spun şi alte lucruri, dar acum nu le puteţi purta”. Până a ajuns să vină Duhul Sfânt peste ei, să fie acea unitate, în gând, în simţire, a mai durat. Ei aveau alte probleme: se certau între ei care va fi cel mai mare, Petru îşi afirma, în stilu-i caracteristic, superioritatea: „Chiar dacă toţi vor face aşa, eu sunt altfel decât ei. Doamne, eu nu Te voi părăsi”. B. Clasificare În ceea ce priveşte clasificarea faptelor firii pământeşti, am extras zece liste din Noul Testament, deşi sunt asemenea liste şi în Vechiul Testament. Una Îi aparţine Domnului Isus, şase lui Pavel şi câte una lui Petru, Iuda şi Ioan. Mai înainte este necesară o menţiune: Această clasificare a fost împărţită pe câteva domenii, cum ar fi, în domeniul păcatelor trupului: curvie, precurvie, necurăţie, desfrânare; domeniul vorbirii: ceartă, vrajbă, pizmă, certuri de partide; domeniul idolatriei: închinare la idoli, vrăjitorie; domeniul mândriei: îngâmfare, trufie, lăudăroşie. Lista nu se încheie repede, căci în Galateni 5, Pavel scrie: „şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”. Dacă ar fi să luăm lista lui Petru, observăm domeniul îmbuibărilor: beţii, îmbuibări, chefuri, ospeţe, astfel vedem încă o dată că ele sunt grupate pe domenii. Prima listă este prezentată de Domnul Isus, în Marcu 7:21-22 -

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 19 „...gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.”. A doua listă este în Romani 1:29-31, o listă mai extinsă, cu douăzeci şi trei de păcate: „…nelegiuire, curvie, viclenie, lăcomie, răutate, pizmă, ucidere, ceartă, înşelăciune, porniri răutăcioase, şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.”. Când le vom lua pe grupe, pentru a le dezbate, vom vedea cât de împânzit este păcatul în firea noastră: este ca un cancer, ca o cangrenă. A treia este în I Corinteni 5:11 şi cuprinde păcate grave pentru care Pavel le propune a fi luate în considerare pentru scoaterea în afara adunării a celor ce le înfăptuiesc: „Ci v-am scris să n- aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că-şi zice «frate», totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ...”. Avem apoi o altă listă, pe baza căreia oamenii nu vor fi excluşi întodeauna din biserică, pentru că nu toate pot fi depistate, dar vor fi scoşi afară din Împărăţie! Iată această listă: „curvarii, închinătorii la idoli, preacurvarii, malahii, sodomiţii, hoţii, cei lacomi, beţivii, defăimătorii, hrăpăreţii” (I Corinteni 6:9). Ce se va întâmpla cu ei? E scris limpede: „…nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. A patra listă este în Galateni 5:19-21 şi cuprinde: „…preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”. Pavel spune, prin aceste cuvinte de încheiere că lista ar putea continua. A cincea din Efeseni 4 este puţin diferită, începe cu minciună (versetul 25), furt (versetul 28), apoi devine mai sensibilă: cuvânt stricat (versetul 29) şi apoi şi mai sensibilă: amărăciune, iuţime, strigare, clevetire, orice fel de răutate (versetul 31); cea din 5:5: curvar, stricat, lacom de avere este mai gravă. Mai sunt menţionate în capitolul 5 alte trei păcate înrudite şi foarte frecvente în zilele noastre: cuvinte porcoase, vorbe nechibzuite şi glume proaste. A şasea listă se găseşte în Coloseni 3:5 şi evidenţiază: curvia,

20 Lecţia 1 necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia. Iar versetele 8 şi 9 enumeră alte păcate: mânie, vrăjmăşie, răutate, clevetire, vorbe ruşinoase, minciună. A şaptea listă urmează în II Timotei 3:2-5: „Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu- i puterea”. A opta listă din I Petru 4:3-4 ne spune despre: desfrânări, pofte, beţii, ospeţe, chefuri, slujiri idoleşti şi batjocuri. A noua listă din Iuda 16, 18 şi 19 ne prezintă alte păcate şi stări ale oamenilor care trăiesc în păcat: cârtitori, nemulţumitori cu soarta, trăiesc după pofte, folosesc vorbe trufaşe, slăvesc pe oameni pentru câştig (versetul 16); batjocoritori, trăiesc după poftele lor nelegiuite (versetul 18); dau naştere la dezbinări, cu alte cuvinte oameni supuşi poftelor firii (versetul 19). A zecea listă este prezentată de Ioan, în Apocalipsa, aşezată în două versete, este lista de la Judecata de Apoi, dacă putem spune aşa: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua” (21:8); „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”(22:15). Am enumerat toate aceste liste nu pentru că am crede că nu le-aţi citit niciodată, nici pentru a vă solicita prea mult timp, ci pentru a vedea multitudinea de păcate de care ne putem face vinovaţi. Dar ce este foarte important este faptul că aceste liste pot fi nu numai înşiruiri de păcate, ci pot fi prezentate şi sub formă de înşiruiri de nume. Cum adică? Iată: in loc să se spună „mincinoşii”, s-ar putea spune: Ion, Gheorghe, Maria…, în loc să se spună „curvarii”, s-ar putea spune: X, Y, Z..., în loc să se spună alte păcate, s-ar putea înşira nume, pentru că, în final, vor fi aruncaţi cei ce vor săvârşi aceste păcate. Cei care seceră păcatele care au fost odată semănate. Atunci nu va mai exista o listă de păcate. Lista de păcate este acum, la dispoziţia noastră, pentru a ne consulta, pentru a ne verifica; dar în ziua aceea va fi o listă cu nume.

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 21 Să ştiţi, în cer nu există liste de biserici, sau de denominaţiuni, ci liste de oameni sfinţi cu fapte bune. Cum a fost controlat omul din pilda nunţii fiului de împărat? Ce întrebare i s-a pus? „Prietene… cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” (Matei 22:12). III. ELIMINAREA FAPTELOR FIRII PĂMÂNTEŞTI A. Prin Duhul Referitor la eliminarea prin Duhul, citim în Romani 8:13 - „...dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”. Când vom trăi? Aici? Şaptezeci de ani? Nu, ci este vorba despre veşnicia întreagă. Astfel, prima eliminare a păcatelor este prin Duhul. Şi lucrul acesta se poate face concret, aşa cum citim în I Corinteni 6:11 - „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi...”. Ce s-a întâmplat cu fiul risipitor când s-a întors acasă? A venit cu haina lui, o haină de curvar, de petrecăreţ, care a chefuit la multe ospeţe. Dar ce a făcut tatăl? L-a dezbrăcat, l-a spălat şi l-a îmbrăcat cu o haină nouă. Este exact ce ne spune versetul de mai sus: „El a fost socotit neprihănit!”. Începutul a fost promiţător şi foarte ieftin, având în vedere graţia tatălui său. Nu a trebuit să se roage de el, să-l implore, nici să slujească o vreme pentru a primi hainele cele curate, ci tatăl lui l-a aşteptat, ştiind ce are de făcut. I-a ieşit în întâmpinare şi i-a spus, plin de dragoste: „Vino!” Este adevărat, că unii s-au umplut de întristare, aşa cum se lasă ispitiţi şi unii în zilele noastre când se întoarce un fiu risipitor. Dar Dumnezeu rămâne acelaşi, plin de dragoste. Îi primeşte acasă, îi înnoieşte şi le schimbă veşmintele. Pilda aceasta se încheie aici, pe paginile Scripturii, dar v-aţi gândit vreodată ce i-o fi spus tatăl fiului risipitor, în continuare? Socotesc că l- a sfătuit să-şi păstreze hainele pe care le-a primit în curăţie. Aşa ni se spune şi nouă: „…Ferice de cel ce

22 Lecţia 1 veghează şi îşi păzeşte hainele...” (Apocalipsa 16:15). Cum ar putea să fie asigurat viitorul? Un text foarte relevant ca răspuns la această întrebare este cel din Romani 8:2 - „…Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci – lucru cu neputinţă legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească…”. Firea noastră păcătoasă, pământească, aşa cum spune Pavel în versetele de mai sus, din Romani, de la 7:14 la 7:23, terenul acesta din care suntem făcuţi este în aşa mod degradat, încât nu se poate cultiva ceva bun, decât dacă vine Dumnezeu şi aduce „îngrăşămintele” Sale, dacă îi schimbă condiţiile. Isaia spune aceleaşi lucruri, referindu-se la faptele noastre de dinainte de a-L fi cunoscut pe Dumnezeu: „... faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). O ştim prea bine: pământul este blestemat; el dă numai spini şi pălămidă. Dar Dumnezeu vrea să schimbe şi să dea binecuvântarea Sa peste noua viaţă. Citim mai departe, în Romani 8:5: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului”. Iar Romani 8:9 scrie: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi…”. Iată cum este prezentată schimbarea în Romani 6:17-22: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o... Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!... Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică”. Când te eliberează Dumnezeu, El nu o face pentru ca apoi să cazi iar în robie. Când devii liber eşti robul Lui, te „angajează”; lucrezi pentru El şi împreună cu El. Prin El se poate trăi, căci faptele bune sunt pregătite, noi trebuie doar să umblăm în ele. Călăuzirea se realizează la nivelul Duhului, pe care L-a pus

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 23 Dumnezeu în inima noastră şi care ne vrea cu gelozie pentru El, prin îndemnuri de care dacă asculţi vei trăi. Desigur, în paralel sunt şi îndemnuri fireşti. Dumnezeu te va îndemna: „Du-te la biserică!”, dar Diavolul va spune minţii tale: „Du-te în altă parte, la distracţii!”, Dumnezeu îţi va şopti: „Citeşte Biblia, roagă-te!”. Adică îndeletniceşte-te cu lucrurile Duhului. Nu aţi simţit cum vă şopteşte Duhul? Dar de partea cealaltă vine şoapta străină. Cineva spunea că Dumnezeu ne şopteşte prin Cuvânt, strigă la noi prin dureri şi glasul mâniei Lui şi-l va face auzit la Judecata de Apoi. Dumnezeu, pentru că vrea să-L ascultăm din dragoste, de aceea ne vorbeşte cu o tonalitate blândă, accesibilă oricui. De exemplu, cineva are nişte bani şi vrea să facă o faptă bună. Crezi că urechile tale nu vor auzi glasul care va spune: „Dă banii la cutare sărac sau fă lucrarea aceea cu ei!”, dar şi Diavolul va şopti: „De ce să-i dai? Investeşte ceva pentru tine sau păstrează-i!”. Aşadar, faptele sunt pregătite, noi trebuie doar să umblăm în ele, ori în dreapta, ori în stânga. Gura este făcută să vorbească. Dar când cineva te provoacă, ştii tu să îi vorbeşti înţelept sau îţi foloseşti gura pentru a ocărî? Aşa cum am mai spus, noi nu putem fi imparţiali, neutri, să umblăm pe o cale proprie. Nu, ci noi umblăm pe una dintre cele două. Nu există trei căi. Ori una, ori alta. Ori pomul bun cu rodul bun, ori pomul rău cu rodul rău. Pavel nu vorbeşte, în Romani 6, unor oameni care au venit din cerşi la care le-ar fi putut spune: „Voi aţi văzut acolo în cer cum Se poartă Domnul Isus şi îngerii. Voi aţi fost sfinţi, fiţi şi acum exemple bune” Nu, dimpotrivă, deşi le numeşte păcatele fără menajamente el spune: „Voi aţi fost aşa cum sunt cei din lume acum, dar voi aţi fost sfinţiţi”. Să ştiţi, că sfinţii din adunări nu sunt căzuţi din cer, ci sunt foştii păcătoşi ai zilelor trecute. Mădularele lor erau roabe ale necurăţiei, dar acum aceleaşi mădulare sunt parte din Trupul lui Hristos”. Acelaşi om, care mai înainte era grabnic la mânie, acum este calm, acelaşi om, care era un mincinos fără pereche, acum este un om de o bunătate extraordinară şi în care poţi să ai încredere; acelaşi om, prin Duhul, iată ce viaţă schimbată are. Dar aceasta o poate face numai Dumnezeu. Dacă şi oamenii sunt în stare să facă schimbări: de exemplu, dintr-un fier care a fost armament (aduceţi- vă aminte cum scrie Isaia: „Din săbiile lor vor face pluguri...”), prin returnare, prin remodelare, să producă ceva bun, cu cât mai mult poate face Dumnezeu în dragostea Lui! În acest context poetul Dionisie

24 Lecţia 1 Giuchici spune: „Şi de ce să fii bastonul, Lemnul care ameninţă, Vino zi şi fii creionul, Schimbă-ţi viaţa, schimbă-ţi tonul, De la moarte, la credinţă, Vino, lasă ale tale, uscăciunile lumeşti, Căci toiagul de migdale, Sărbătoarea de Rusalii Te va face să- nfloreşti.” Din ce a înflorit toiagul lui Aaron? Dintr-un băţ uscat, care înverzit şi a copt migdale peste noapte. Aceasta este cu putinţă, dar numai prin Duhul. Dar Diavolul ne provoacă la jumătăţi de măsură, căci aceasta este strategia lui: să afişăm o coroană, să lăsăm să se vadă, pe undeva, pe la suprafaţă, nişte roade bune, dar înăuntru să fie şi altfel de roade. „Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apa dulce şi apa amară?” (Iacov 3:11). Vedeţi, un izvor nu poate, dar noi putem uneori. Noi suntem o... excepţie! Suntem în stare şi de una şi de alta. Domnul Isus spune acelaşi lucru prin cuvintele: „Nu puteţi sluji la doi stăpâni”. Noi totuşi putem, dar nu e acceptată slujirea de acest fel. Această stare nu se confundă cu diferite etape de dezvoltare spirituală. Pavel recunoaşte că nu a ajuns desăvârşit. Ba mai mult, ni se relatează, în Fapte, episodul cu Anania, pe care îl numeşte „perete văruit”, iar apoi spune: „nu ştiam că este marele preot...”. Chiar dacă nu ar fi ştiut, Duhul, care îl călăuzea, i-ar spus acest lucru. Sau poate a fost un moment de neveghere? Nu ştim. Pavel spune despre sine: „Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus” (Filipeni 3:12). Acesta este îndemnul pe care trebuie să-l urmăm: să tindem spre desăvârşire, să ne luptăm cu toată puterea, cerându-I Domnului permanent ajutorul.

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 25 B. Prin disciplinarea la nivel de biserică Trebuie să fim cu mare băgare de seamă cum interpretăm lucrurile pentru că uneori, conducerile bisericilor sunt învinuite cu superficialitete. Cineva spunea că liderii au o caracteristică comună: sunt criticaţi cu toţii, ba chiar bârfiţi. Acelaşi lucru se observă în plan social sau în politică. De exemplu, politicienii, până sunt în opoziţie, au „rezolvări” şi „soluţii”. Dar când ajung ei la conducere şi văd posibilităţile şi nivelul de la care trebuie să pornească, se comportă de parcă nu ar fi fost niciodată cei care au acuzat inainte. Din păcate, aşa este adesea şi în biserică: Unii ne impută uneori: „De ce nu sunteţi mai buni?” Şi noi am vrea să fim îngăduitori, dar când ne vedem responsabili înaintea lui Dumnezeu de purtarea unora trebuie să recurgem la disciplinări. Citeam deunăzi un articol despre un frate pastor, lucrător de peste treizeci de ani. Ştiţi ce regreta el cel mai mult? Că uneori a fost „mai bun” decât ar fi trebuit să fie, decât i-a spus Dumnezeu să fie. Poate fi de fapt cineva mai bun decât Dumnezeu? Dar cum se face că, în final, pe cei care sunt pe lista „respinşilor”, El îi va scoate afară. Cum, Dumnezeu, care este atât de bun? Dar aşa facem şi noi, de exemlu: Luăm un măr şi îl punem într-un coşuleţ, dar dacă s-a stricat, a putrezit ce mai facem cu el? Îl aruncăm, desigur! Dacă nu îl aruncăm le va afecta şi pe cele bune. Dumnezeu va răbda lumea aceasta până în ultimă instanţă: îi va întoarce pe oameni pe toate părţile, până se vor coace. Dar la urmă... Ce spune în Apocalipsa 6? „Secerişul e copt, trebuie secerat”. Eliminarea prin biserică are două aspecte: Primul priveşte conducerea bisericii. Aspectul acesta poate fi slujit de o ilustraţie: Stând odată de vorbă cu un preot ortodox, i-am spus: „La dumneavoastră, biserica are o mare carenţă!”. „Care?”, m-a întrebat preotul, curios. „Nu-i daţi afară pe cei care comit păcate grave”. „O – a replicat el – dar nici nu putem...”. Desigur că nu se mai poate acum. Când păcatul a ajuns să fie un fenomen de masă, nu se mai poate face nimic cu el. Dacă nu-l separi de când este un fenomen izolat nu mai ai nici o scăpare. Nici măcar dacă faci carantină! I Corinteni 5:11 spune limpede: „Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice «frate» totuşi este

26 Lecţia 1 curvar, sau lacom de bani...”. Mai apoi, în versetele 12, 13 Pavel întreabă şi tot el dă răspunsul: „În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? ... Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu.”. Desigur, El îi judecă, căci lumea este a Lui, nu este treaba noastră să-i judecăm, până la ziua judecăţii. Dar cum acţionăm în biserică? Apostolul le-a scris corintenilor: „Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela...”. Noi urâm păcatul, nu îl urâm pe păcătos, dar când păcatul este lipit în aşa hal de cel păcătos, încât nu mai poate fi dezlipit, ce poţi să faci decât să-l dai afară cu totul? Desigur, aceasta este o situaţie extremă, o soluţie de ultimă instanţă. Cine ar face-o cu plăcere? Dar dacă trebuie neapărat, cu durere, este adevărat, dar o facem! Cel de-al doilea aspect, care are de-a face cu atitudinea membrilor bisericii faţă de păcat şi îl găsim arătat în I Corinteni 5:9 - „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii”. Desigur, nu este vorba de a nu avea legătură cu curvarii din lume. Dacă colegul meu de serviciu este curvar, ce am să fac eu? Apostolul scrie desluşit: Dacă este vreunul care îşi zice „frate” şi trăieşte în păcat, cu un astfel de om nu trebuie să avem prietenii. Să nu mâncăm cu el, după cum spune Pavel. Nu uitaţi că în Corint, masa era luată împreună cu Cina. Cu alte cuvinte, nici nu are voie să participe la împărtăşire, dar nici la o altă masă, oarecare, el nu are ce căuta. Ce să faci cu el la un ceas de părtăşie? Este scris şi în I Petru 4:4 - „De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.” Iată încă un motiv foarte serios pentru care trebuie să refuzaţi cu orice preţ a vă alătura acestor oameni. Iar Iuda scrie: „Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste…” (versetul 12). Dacă oamenii aceştia ar fi descoperiţi, ar trebui ca anturajul nostru să fie curăţat de ei, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Dar până sunt ascunşi, te pomeneşti convieţuind cu ei, la fel ca ucenicii cu Iuda, până când Domnul l-a descoperit. Textele ar putea continua în această privinţă, dar ne vom limita la a mai menţiona unul: „Depărtează-te de oamenii aceştia” (II Timotei 3:5b). Se întâmplă de obicei două greşeli: ori că cei ce sunt aşezaţi în fruntea bisericii nu-şi fac partea, ori că membrii nu acţionează aşa cum ar trebui s-o facă. Greşeala conducătorilor este că nu exclud la timp pe

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 27 cineva care, potrivit Cuvântului, ar trebui exclus (desigur, după ce s-au străbătut toate etapele mustrării şi disciplinării, lăsând excluderea ca o ultimă soluţie). Iar membrii bisericii vin pe bună dreptate să întrebe de ce nu s-au luat măsurile cuvenite în cazul respectiv. Dar există şi partea cealaltă a monedei, când conducătorii văd partea negativă a vreunui membru, dar membrii stau împotriva unei decizii, dar cum citeam mai sus? „Depărtează-te de asemenea oameni!” Cu alte cuvinte: rupe legăturile cu ei! Ce se poate întâmpla când vreunul dintre membrii bisericii este prieten cu un asemenea om? Dacă luăm exemplul lui David vom înţelege mai bine cum stau lucrurile. El a avut greşelile lui, ca tată, căci a avut faţă de copii o îngăduinţă mult prea mare, ajungând chiar la o toleranţă vinovată. Amintiţi-vă de Absalom, care stătea la poarta cetăţii, unde îşi făcuse propria „grupare” şi toţi ştiau despre ea, căci lucrurile acestea au durat patru ani. Nici Adonia nu a fost mai bun, căci a spus, în mândria lui: „Eu voi ajunge împărat!” Ce a făcut David? Nu le-a spus nimic, le-a tolerat comportamentul. Dar oare cei din popor nu au greşit şi ei, la rândul lor? Ba da. S-au unit cu Absalom fără să se gândească la roadele acestei uniri şi când greşeala conducerii şi greşeala poporului au ajuns la culme, ce s-a întâmplat în ţară? O tragedie: războiul civil. De ce au murit atâţia oameni? Pentru că nici David şi nici poporul nu au sesizat prezenţa răului şi rezultatele la care se puteau aştepta. Astfel, David ar fi trebuit să elimine răul, iar poporul să se depărteze de el, să nu aibă relaţii cu Absalom. Aici se cuvine o sesizare: „Fraţilor, chiar dacă vreun om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (Galateni 6:1). Sunt unii care răstălmăcesc înţelesul cuvintelor în care ni se spune că Domnul Isus mânca cu vameşii şi cu păcătoşii. De ce? La acele întâlniri Domnul crea o atmosferă spirituală suspendând activităţile lor, posibile fireşti. Vedeţi, pe Domnul Isus nu L-au putut corupe, dar ce ar fi cu noi dacă ne-am uni cu oricine? Dacă, de exemplu, este vreun frate care abia a scăpat de tentaţia de a bea, nu este deloc indicat să-l trimitem la o întâlnire de familie sau colegială pentru a câştiga vreun suflet pentru mântuire. Dacă eu am fost un microbist înrăit, credeţi că este cea mai bună idee să mă duc să mă alătur unui grup de microbişti, cu gândul de a-

28 Lecţia 1 i câştiga pentru Hristos? Oare nu m-ar atrage ei la vechile mele patimi? Aceasta înseamnă să împlinim îndemnul: „ia seama ca să nu fii ispitit şi tu”. Cu alte cuvinte, să spunem cum a zis cineva: „Eu te ajut să scapi de patima respectivă, dar dacă mă apropii prea mult de ea, încât să devină un pericol evident pentru mine, iartă-mă, dar voi continua să mă ţin deoparte”. C. Prin judecata veşnică Al treilea aspect al eliminării păcatului este cel prin judecata divină. Un text de referinţă este Apocalipsa 22:15: „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”. Dar ştim noi oare cu adevărat ce înseamnă afară? Citim în Luca 13:25-28 - „Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară ... Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Am auzit oameni vorbind sfidător la adresa credincioşilor, spunând: „E mai bine de noi, cei de afară! Căci noi ştim şi ce e înăuntru şi ce este afară! Intrăm când vrem”. Este adevărat, până când se va închide uşa, pot intra, dar după aceea? Dacă vor fi afară când uşa se va închide? Este periculos, căci ni se spune: „Nu vă înşelaţi în această privinţă; Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit” (Galateni 6:7). Dacă îi putem oarecum păcăli pe oameni, dacă ne putem ascunde de ei, pe Dumnezeu nu L-a înşelat nimeni şi nici nu va reuşi. ÎNCHEIERE Sperând că lucrurile sunt bine întipărite în mintea noastră, vom mai surprinde numai aspectul că este nevoie de o schimbare; pe de o parte a minţii şi de cealaltă parte a faptelor. În I Petru 4:1 ni se spune: „Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire…”. Este acelaşi lucru cu „înnoirea minţii” (Romani 12:2), cu alte cuvinte, este necesar să ne schimbăm gândirea. Altfel spus să

DESPRE FAPTELE FIRII PĂMÂNTEŞTI 29 refacem ceea ce au stricat oamenii, ceea ce au pierdut ei, căci ei nu L-au păstrat pe Dumnezeu în cunoştiinţa lor şi că noi trebuie să depunem acum efortul (prin Duhul) de a-L redobândi. Cum? Citind, meditând, studiind zi şi noapte până când vom avea din nou întipărit în mintea noastră ceea ce ni s-a şters. Dacă cineva a cunoscut, de exemplu, limba engleză şi nu a mai vorbit-o douăzeci de ani, nu-i aşa că şi-a pierdut deprinderea? Acum va trebui să facă din nou exerciţii, până când îşi va imprima în memorie din nou toate cuvintele pe care le-a cunoscut odată. Să nu uităm cele srise în Coloseni 3:12 - „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare”. Rugăciunea noastră, la finalul acestei lecţii, este ca Dumnezeu să ne dea harul să ne îmbrăcăm cu astfel de fapte ale Duhului. Aşa după cum în Eden Dumnezeu le-a făcut lui Adam şi Evei haine, sacrificând un animal, tot aşa, acum ne-a pregătit şi nouă cea mai minunată haină în care trebuie să ne îmbrăcăm, prin jertfa Domnului Isus Hristos. Noi trebuie să ne îmbrăcăm în Domnul Isus Hristos. De aceea S-a jertfit El pentru noi. Dar atenţie, îmbrăcarea noastră nu trebuie să fie doar pe dinafară! Pavel spune în Galateni 4:19 - „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!”. Tot în Galateni spune Pavel: „...să descopere în mine pe Fiul Său…” (1:16). Un text în încheiere: „Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: Să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi o sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:17-24). Dacă privim cu atenţie acest text, vom vedea câteva etape prin care trebuie să trecem în cadrul acestui proces:  schimbarea felului de viaţă, a felului de a trăi, a nu mai trăi

30 Lecţia 1 ca păgânii, care sunt cu mintea întunecată, care şi-au pierdut conştiinţa, prin împietrirea inimii.  învăţarea, acumularea de cunoştinţe la nivelul inimii.  împlinirea planului lui Dumnezeu pentru viaţa noastră: să devenim oameni total schimbaţi. Iar dacă vom sta la îndemâna lui Dumnezeu, pe măsură ce vom studia lecţiile privitoare la faptele firii pământeşti, cei sinceri vor fi ajutaţi de Domnul, prin mărturisire, sfaturi, strădanie şi mai ales prin recunoaşterea dependenţei de Dumnezeu, să ajungă la schimbarea pe care o vrea Dumnezeu în noi. Care dintre noi este cel care ar putea contrazice cuvintele care spun că noi nu ne-am împotrivit încă păcatului „până la sânge”? Nici unul, desigur. Vedem aşadar că lupta în care ne-am angrenat nu este deloc uşoară. De aceea va trebui ca tot mai mult să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu. Iar El ni-l va da cu siguranţă. A Lui să fie slava! Amin.

IUBIREA DE SINE 31 IUBIREA DE SINE INTRODUCERE 1. Un fenomen de masă în zilele din urmă (I Timotei 3:2) 2. Prima lege a firii pământeşti; tendinţa de divinizare; eul care trebuie răstignit şi lepădat (Luca 9:23) I. OMUL CU IUBIRE DE SINE A. Principii 1. Folosul propriu este prioritar (Filipeni 2:21) 2. Scopul scuză mijloacele (Ieremia 2:33; Romani 2:1) 3. Iubirea de sine conţine: iubirea de bani (Eclesiastul 5:10), slava deşartă (Apocalipsa 18:7; Daniel 11:37, Ioan 5:41; Romani 1:21), iubirea plăcerilor (II Timotei 3:4; Proverbe 21:17) B. Exemple 1. Haman - cultul personalităţii (Estera 3:2, 5-6; 5:9-14; 6:6) 2. Absalom – ambiţii personale (II Samuel 14:25-33; 15:1-6) 3. Dima - iubirea de sine manifestată prin iubirea plăcerilor din lume (2 Timotei 4:10) C. Rezultate 1. Slavă, bogăţie, plăceri de moment (I Timotei 4:8) 2. Pofta care trece; a-ţi scăpa (iubi) viaţa; a-ţi pierde viaţa (Ioan 12:25; I Ioan 2:15-17) II. OMUL CU LEPADARE DE SINE A. Principii 1. Lepădare de sine în favoarea lui Dumnezeu şi a semenilor (Marcu 12:29-31; Galateni 5:14) 2. Folosul altora = folosul propriu (1 Corinteni 10:24; Filipeni 2:4; I Corinteni 13; Efeseni 5:28 - în familie) 3. Iubirea agape - fără corespondent şi răsplată (Matei 5:44; Luca 6:27, 35) B. Exemple 1. Ionatan – prinţul care cedează tronul în favoarea altuia (I Samuel 18:1,3; 20:17; 23:17; 1 Ioan 3:17) 2. Neemia – omul iubitor de neam, ca Iosif, Moise, ... (Neemia 1:4-11; 5:14-19) 3. Pavel – apostolul dator tuturor (I Corinteni 10:33: II Corinteni 12:15; 11:7- 11)

32 Lecţia 2 C. Rezultate 1. Evlavia are ca final slava, bunăstarea veşnică - viaţa de acum şi viaţa viitoare (I Timotei 3:16; 4:8) 2. Efecte în lume (Ioan 13:34-35), efecte veşnice (Apocalipsa 12:10-11) ÎNCHEIERE 1. Modelul suprem: Isus Hristos (Filipeni 2:4-11) 2. „Nimeni n-a ajuns vreodată singur în cer, dar de acolo a căzut cineva, pentru că a vrut să urce mai sus – Diavolul şi apoi a cauzat căderea multora”

IUBIREA DE SINE 33 IUBIREA DE SINE INTRODUCERE D e obicei, oamenii care se duc la un izvor de apă, sunt însetaţi. Dacă s-ar pune problema: Cine ar vrea să meargă să aducă apă? Cel care este cel mai însetat nu va aştepta ca cineva să se ofere, ci se va grăbi el însuşi să meargă, să bea apă, după care le va aduce apă şi celorlalţi. În general, la biserică vin cei care sunt însetaţi; dar s-ar putea ca nu toţi cei care vin la biserică să fie însetaţi, cel puţin pe moment, dar acum, dacă tot am venit la izvorul învăţăturilor Sfintelor Scripturi, nu are rost să plecăm de aici cu vasul gol, pentru ca mai târziu, când ne va fi sete, să vedem că nu avem ce bea. Chiar dacă nu eşti însetat acum, iubit cititor, mă rog ca să iei totuşi din această apă şi, ori de câte ori îţi va fi sete, să poţi să-ţi stâmperi setea de Cuvântul lui Dumnezeu. Textele de care ne vom apropia în acest studiu ne spun că iubirea de sine nu este un fenomen izolat, ci că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele, pentru că oamenii vor fi iubitori de sine. Este adevărat că, de-a lungul istoriei, pe măsură ce oamenii s-au înmulţit, s-a înmulţit şi păcatul, aşa după cum ne spun profeţii. În Biblie avem exemple de oameni neprihăniţi, cum este cazul lui Noe sau al lui Iov, sunt nişte nume sau un grup restrâns de oameni. De regulă, când este vorba despre păcate însă, este o masă de oameni. Dar în anumite

34 Lecţia 2 momente ale istoriei, cum a fost vremea potopului sau cazul Sodomei şi Gomorei şi cel actual, sunt momente de vârf, în care păcatul este la culme, la un volum foarte mărit, la nişte dimensiuni colosale. Cum am putea defini noţiunea de „iubitor de sine”? Prin egoism. Egocentrismul este prima lege a firii pământeşti. De aici pornesc toate celelalte şi atunci când te întorci la Domnul, acesta este primul lucru pe care trebuie să-l anulezi. Domnul Isus spunea în Luca 9:23, vorbindu-le celor care veneau după El: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…”. Eliberarea de iubirea de sine, specifică firii pământeşti, este punctul de plecare în pocăinţă. Şi dacă cineva nu a realizat acest pas, nu poate să meargă mai departe. Domnul Isus spunea că oricine va voi să-şi scape viaţa, sau altfel spus, nu va voi să se lepede de sine, îşi va pierde viaţa Tot în Luca 14:26-27 Domnul Isus accentuează: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte ... ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu”. Cu iubirea de sine, cu acel „eu”, care trebuie răstignit, nu putem şi nu vom putea niciodată să fim nu neapărat în ceruri, dar nici măcar ucenici ai Domnului. Dar eu cred că noi vrem să renunţăm la aceste lucruri, vrem să ne lepădăm de noi înşine şi să-L primim pe El în viaţa noastră. Domnul să ne ajute la acest lucru. Doresc să fac o paralelă între omul care se iubeşte pe sine şi omul cu lepădare de sine. Care sunt principiile care îl călăuzesc pe omul iubitor de sine şi principiile care îl călăuzesc pe omul lepădat de sine? Voi lua trei exemple de oameni iubitori de sine şi trei exemple de oameni cu lepădare de sine. În final, vom vedea rezultatele celor două categorii de oameni.

IUBIREA DE SINE 35 I. OMUL CU IUBIRE DE SINE A. Principii Primul principiu – folosul propriu este prioritar. Citim în Filipeni 2:21 cuvintele apostolului Pavel: „Ce-i drept (aceasta însemnând că este evident, se vede la orice pas), toţi umblă după foloasele lor...”. Este specific oamenilor să-şi caute dreptul lor, să se îndeletnicească cu o lucrare din care să le revină lor în primul rând un beneficiu şi de multe ori în detrimentul celorlalţi. Biblia nu ne spune să nu ne căutăm deloc folosul, adică să nu te intereseze nimic pentru viaţa aceasta, dar să nu călcăm peste cadavre, folosul propriu să nu fie prioritar. Să nu fim dintre aceia pe care nu-i interesează dacă alţii au ajuns; important este dacă ei au ajuns. Sunt unii care gândesc aşa: „Pe mine nu mă interesează dacă alţii au mâncat; eu să fiu sătul... Nu contează dacă alţii sunt dezbrăcaţi; eu să fiu îmbrăcat bine... Nu contează dacă alţii nu au ceva; eu să am. Şi cu aceasta, m-am închis în carapacea mea”. Cineva îşi imagina, căci aici tinde firea umană: dacă s-ar putea să omori pe altul, iar anii care ar trebui să-i trăiască el să-i trăieşti tu, mulţi ar fi ucigaşi şi şi-ar lua asupra lor dreptul de viaţă, să-şi prelungească lor existenţa. Totuşi, harurile acestea ţin de Dumnezeu. Al doilea principiu – scopul scuză mijloacele. Ieremia 2:33 spune: „Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti; chiar şi la nelegiuire te deprinzi”. Desigur aţi văzut printre oameni, că dacă cineva a furat ceva, a săvârşit un păcat, e socotit vinovat; dar dacă eu sunt cel care am furat, eu am o scuză! Dacă cineva nu vine la adunare este vinovat, dar când eu nu vin, există o scuză pentru mine. Dacă cineva s-a enervat, este un păcătos, dar dacă eu m-am enervat, e vinovat cel care m-a ispitit. Un om cu iubire de sine va şti să se scuze întotdeauna şi îşi va păstra mereu interesele, găsindu-i vinovaţi pe alţii, şi pe sine socotindu-se nevinovat. Dar Biblia ne spune că „Oricine ai fi tu” omule, nu te poţi dezvinovăţi, învinuindu-i în acelaşi timp pe alţii (Romani 2:1).

36 Lecţia 2 Al treilea principiu – ibirea de sine se manifestă prin iubirea de bani, slavă deşartă, plăceri. Înţeleptul Solomon spunea câteva lucruri, de altfel valabile şi pentru el: „Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint… şi aceasta este o deşertăciune” (Eclesiastul 5:10). În iubirea de sine, oamenii sunt în stare să agonisească atâţia bani până când nu mai au ce să facă cu ei, până când nu mai sunt în stare să doarmă din cauza îmbuibărilor şi problemelor pe care le au, până când sunt gata să-şi distrugă sănătatea sau chiar să-şi sacrifice copiii, să sacrifice totul, pentru că iubesc banul. Se iubesc pe sine prin bani. O altă formă de manifestare a iubirii de sine este slava deşartă: În Daniel 11:37 se face referire la sistemul de valori ce va conduce lumea zilelor din urmă, când „Eul“ se vrea divinizat, fiecare fiind provocat să se creadă, să descopere în sine un zeu (dumnezeu). Oamenii umblă după slava sinelui, sau îşi dau reciproc slavă (Ioan 5:44). Neacceptând slava care vine de la Dumnezeu şi totodată nu dau slavă lui Dumnezeu (Romani 1:21). Iubirea de plăceri este o altă pasiune a firii egoiste. Unii oameni se iubesc pe sine prin iubirea de plăceri. Solomon scria „Cine iubeşte petrecerile va duce lipsă şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul dresurilor nu se îmbogăţeşte” (Proverbe 21:17). Deci sunt oameni care nu umblă după bani şi nu se iubesc pe sine prin bani ci prin plăceri. De fapt, aceste trei manifestări ale iubirii de sine sunt cele trei pe care le găsim de-a lungul Bibliei şi pretutindeni pe pământ: iubirea de bani, iubirea de slavă şi iubirea de plăceri; altfel spus: pofta ochilor, pofta firii pământeşti şi lăudăroşenia vieţii. Omul nu se poate iubi pe sine mai mult decât prin acestea. Oricât s-ar iubi cineva pe sine, mai mult decât să- şi adune bani, să-şi facă un nume, o slavă, care mâine se va prăbuşi şi mai mult decât să se desfăteze în toate plăcerile pe care le vede în această lume, cu ce te poţi iubi mai mult? Oricât s-ar idolatriza cineva pe sine, oricât ar fi de înalt un cult al personalităţii, mai mult de atâta nu poate obţine. Acestea sunt culmile iubirii de sine: să aduni, să te lauzi şi să te bucuri de plăcerile de o clipă ale păcatului.

IUBIREA DE SINE 37 B. Exemple Vom lua acum trei imagini din Bibli, trei oameni care s-au iubit pe sine până la culme. Au încercat să facă totul pentru sine, să sacrifice totul în jur, să se înalţe pe sine, să se satisfacă. Haman – cultul personalităţii Estera 3:1- 3 - „…Împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul. L-a ridicat în cinste şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el. Toţi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului, plecau genunchiul şi se închinau înaintea lui Haman, căci aşa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-şi pleca genunchiul şi nu se închina. Şi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta împăratului, au zis lui Mardoheu: «Pentru ce calci porunca împăratului?»”. În iubirea sa de sine, Haman nu era mulţumit că o capitală întreagă i se închina (desigur, cu excepţia împăratului), ci a vrut ca până şi ultimul din cetate să i se închine. Din iubire de sine pornesc de fapt toate relele enumerate în II Timotei 3: mânia, cearta, revolta, uciderile şi toate celelalte lucruri. Ce-i mai lipsea oare lui Haman? În Estera 3:6 citim: „Dar a crezut prea puţin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu...”. Exact manifestarea prezentată mai sus. Pentru a se înălţa pe sine, Haman era gata să recurgă la cele mai crude atitudini. În Estera 5:9-12 ni se spune despre ascensiunea lui Haman în cultul personalităţii: „Haman a ieşit în ziua aceea, vesel şi cu inima mulţumită. (De ce era el mulţumit? Pentru că Estera, împărăteasa, îl invitase, alături de împărat, la ospăţ.) Dar când a văzut la poarta împăratului pe Mardoheu, care nu se ridica, nici nu se mişca înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva lui Mardoheu. A ştiut totuşi să se stăpânească şi s-a dus acasă. Apoi a trimis să aducă pe prietenii săi şi pe nevastă-sa, Zereş. Haman le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor ... despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice ... Şi a adăugat: „«Eu sunt chiar singurul pe care împărăteasa Estera l-a primit împreună cu împăratul la ospăţul pe care l-a făcut şi sunt poftit şi pe mâine la ea cu împăratul»” Iată cele trei satisfacţii ale iubirii de sine: strălucirea, bogăţia şi plăcerea că urma să mănânce bucate alese şi să bea vin la

38 Lecţia 2 ospăţul dat de Estera. Atenţie! Dacă te-ar întreba cineva: „Cine cântă cel mai bine la voi în biserică?” Te gândeşti: „Eu”; „Dar chiar nu mai este nimeni să cânte ca tine?”, „Nu, eu sunt singurul!”; „Dar cine e cel mai capabil din neamul tău?”, „Eu”; „Dar nu mai este nimeni ca tine. Expresie specifică omului cu iubire de sine este. „Eu sunt singurul”. Tendinţa iubirii de sine, de a fi înălţat, se poate vedea încă din copilărie. Şi dacă e cultivată va ruina totul în jur. Citind mai departe, găsim în versetul 13 profunda manifestare a iubirii de sine: „Dar toate acestea n-au nici un preţ pentru mine, câtă vreme voi vedea pe Mardoheu, iudeul acela, şezând la poarta împăratului”. În iubirea lui de sine, Haman a spus că bogăţiile şi toată slava pe care o avea prin poziţia lui (era un fel de prim-ministru) nu aveau nici o valoare pentru el până când nu-şi împlinea şi ultima poftă egoistă. Iubirea de sine este în stare să pună omul să mintă, să ucidă, să fure, să se mânie, să înşele ca să-şi satisfacă acest spirit demonic. Iată ce citim în versetul 14: „…Părerea aceasta a plăcut lui Haman şi a pus să pregătească spânzurătoarea”. În Estera 6:6 apare încă un aspect al iubirii de sine: „Haman a intrat şi împăratul i-a zis: «Ce trebuie făcut pentru un om pe care vrea să-l cinstească împăratul?» Haman şi-a zis în sine: «Pe cine altul decât pe mine ar vrea împăratul să-l cinstească?»”. Iată cuvintele omului cu iubire de sine. „Pe cine altul?” Dar dacă Haman s-ar fi gândit astfel: „Pe cine altul ar putea pune împăratul să plimbe calul prin oraş?”. Dacă el se gândea că el este bun de dus calul şi-ar fi făcut o cinste şi ar fi spus: „Ai văzut? Eu am aceleaşi idei ca împăratul!”. Dar el nu s-a gândit cine avea să ducă calul. El se gândea cine avea să stea pe cal! Se spune că la un creştin a venit într-o noapte un înger şi i-a spus: „Tu eşti cel mai bun om din adunare, şi Domnul m-a trimis să-ţi spun că vrea să facă o lucrare cu tine.”. Omul nostru a răspuns: „Diavole, îmi pare rău, ai greşit adresa! Eu sunt ca oricare altul din adunare”. Diavolul, când te caută vrea să-ţi sugereze ideea că nimeni nu este ca tine, iar dacă ar fi cazul de a cinsti pe cineva, de a-l ridica în funcţie, de a-l recompensa te face să simţi că tu eşti acela. Atunci îmi pare rău pentru tine; se pare că ai făcut cunoştinţă cu duhul ui Haman, poate ai împrumutat ceva lucruri de la el.

IUBIREA DE SINE 39 Expresia rostită de Haman: „Pe cine altul decât pe mine?”, ne dă dreptul să afirmăm că dacă împăratul i-ar fi spus lui Haman: „Iată, am obosit, aş vrea să-ţi dau ţie conducerea împeriului!”, acesta nici nu s-ar mai fi dus acasă, nici nu ar mai fi stat de vorbă cu prietenii săi, cu nevasta lui, ci ar fi zis: „Accept bucuros! De când aştept clipa aceasta!”. Dacă el nu suporta ideea că ar fi cineva dintre cei ce sunt mai prejos decât el care să nu i se închine, nu gândea oare acelaşi lucru şi cu privire la cei din poziţii mai înalte? Desigur, ştiţi deznodământul. După ce omul se înalţă, ce urmează? Prăbuşirea în valea cea mai adâncă. Omul cu iubire de sine vrea mereu locul dintâi. Doamne, ajută-ne să fim pe postul lui Mardoheu, căci el a ajuns prim-ministru, în vreme ce Haman a căzut rău de tot. Un om cu iubire de sine este omul care „dă din coate” să ajungă la locul de cinste, care caută locuri pe scaunele din faţă la ospeţe, aşa cum spunea Domnul Isus despre farisei, care pretinde lucrul cel mai bun pentru el. Este ca şi în cazul celor doi copii, care erau la masă, iar pe o farfurie se aflau două bucăţi de prăjitură: una mai mare şi alta mai mică. Primul, iubindu-se pe sine, a pus mâna pe cea mai mare şi al doilea a spus: „Nu este corect ce ai făcut...”. Primul l-a întrebat: „Dar tu cum ai fi făcut?”, „Eu aş fi luat-o pe cea mai mică...”, „Vezi, chiar aceea ţi-a rămas!” a răspuns primul. Absalom – ambiţii personale II Samuel 14:25 - „Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului n-avea nici un cusur”. Pe dinafară nu avea nici un cusur, iar omul cu iubire de sine se uită la aspectele frumoase şi va spune: „Nimeni nu-i aşa de bogat sau de frumos ca mine!”. Dar de ce iei în calcul că eşti cel mai bun la educaţie fizică? Nu ştii ce note ai la matematică? „După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. Se scula dis- de- dimineaţă, şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: «Din ce cetate eşti?» După ce-i răspundea: «Sunt din cutare seminţie a lui Israel», Absalom îi zicea: «Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.» Absalom

40 Lecţia 2 zicea: «De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată ar veni la mine şi i-aş face dreptate»”(I Samuel 15:1-4). Vedeţi ce părere avea Absalom despre sine? „Tatăl meu David care a stat fugărit de Saul atâţia ani şi s-a luptat pentru Israel cu atâtea primejdii, toţi ceilalţi, prorocii Gad, Natan, Ioab Abişai şi toţi vitejii... sunt nimic. Eu...”. Absalom se purta aşa cu toţi cei care se duceau la împărat şi câştiga inima oamenilor lui Israel. Ce e mai trist este că uneori suntem induşi în eroare de asemenea oameni şi îi credem personalităţi. Atunci când vreţi să măsuraţi un om, rugaţi-L pe Dumnezeu să-l măsoare. Nu vă lăsaţi impresionaţi de oamenii care singuri îşi dau valoare şi, asemeni lui Absalom, sunt în stare să adune mase de oameni în jurul lor. Dumnezeu ştie adevărata valoare a omului. Cineva spunea că te poţi înşela cu privire la înălţimea unui copac. Dar îi poţi măsura cu adevărat măreţia doar dacă- l dobori la pământ... Acolo poţi să vezi cât e de lung. Aşa s-a întâmplat şi cu Absalom. Dima – iubirea de lume În II Timotei 4:10 ne este prezentat un colaborator al lui Pavel, până la un moment dat. Se pare că lucrarea apostolică şi realizările duhovniceşti nu i-a adus lui Dima ceea ce el aştepta. Pavel ne spune: „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic”. Aşadar a plecat în lume pentru a-şi satisface Eul. Cine ştie câţi ani de „fericire” a mai avut Dima înaintea pierzării veşnice? C. Rezultate Potrivit cu I Ioan 2:15-17, cele trei ispite care sunt în lume: pofta firii, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii sunt de fapt dorinţe ale iubirii de sine. Dima nu l-a părăsit pe Pavel pentru că voia să de dedice unor proiecte de caritate, să ajute lumea săracă. Nu, ci el avea dragoste pentru ceea ce-i oferea lumea. Cu ce credeţi că s-a ales Dima? A câştigat mult? A câştigat mai mult decât Haman şi Absalom? Tot pe acolo a ajuns şi el.

IUBIREA DE SINE 41 Pentru că în final, rezultatele omului care se iubeşte pe sine sunt: slavă, bogăţie, plăceri. În I Timotei 4:8 citim: „Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare”. Cât poate să câştige un om care se iubeşte pe sine? Cât au câştigat cei de faţă. Din istoria poporului român, îi putem adăuga pe cei ce au fost în slujbe înalte. Despre cultul personalităţii care i-a caracterizat pe unii este inutil să mai amintim. Unde au ajuns? Departe? Ştim cu toţii. Imaginea ne este încă proaspătă în minte. Dar să zicem că asemenea oameni nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, dar l-am dat mai sus de exemplu pe Dima. Nu ştim cât de tânăr sau bătrân a fost el. Se poate să fi fost tânăr. Avem printre noi tineri care socotesc că în biserică nu ar putea fi suficient împliniţi. Ei se iubesc pe sine şi atunci când sunt invitaţi să ia crucea Domnului şi să vină după El, socotesc că lumea le-ar putea oferi mai mult. Ce poate oferi lumea mai mult? Poate o căsnicie în lume să fie binecuvântată? Nu, este o zadarnică căutare, o fugă după plăceri, să nu stai într-un loc normal şi la un câştig cinstit, să te avânţi în afaceri care te subjugă, dar unde ai să sfârşeşti? Vei sfârşi intrând în conflict cu legile, dedându-te la compromisuri, urcând în slavă, căci pocăiţii nu vor avea niciodată o slavă deosebită în lume. Oricum, aici totul este efemer aşa după cum spun versurile poeziei lui Traian Dorz: „Toată slava lumii piere mai degrabă decât vine, Veşnică e numai slava celui care face bine”

42 Lecţia 2 II. OMUL CU LEPĂDARE DE SINE A.Principii Vom dezbate trei principii ale caracterului omului cu lepădare de sine. Primul principiu: lepădarea de sine trebuie să fie în favoarea lui Dumnezeu şi a semenilor. În Marcu 12:29-31 avem cuvintele Domnului despre cea mai mare poruncă din lege: „Isus i-a răspuns: «Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn’ şi ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta»”. De altfel, logic, dacă-L iubeşti pe Domnul cu toată puterea ta, cu tot sufletul tău, şi pe aproapele tău, pe tine cât te mai iubeşti? Dacă ai spune că-L iubeşti pe Domnul cu 90% din capacitatea ta, pe tine cât te mai iubeşti? Cu 10 %. Dar dacă-L iubeşti pe Domnul cu tot sufletul tău, înseamnă că pui în practică lepădarea de sine în favoarea lui Dumnezeu şi a semenilor. Al doilea principiu: Folosul altora trebuie să fie mai mare sau cel puţin egal cu al nostru. Apostolul Pavel ne spune: „Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia” (I Corinteni 10:24). Este aşa ceva specific firii noastre pământeşti? Nicidecum! Dar sfatul este sănătos pentru fiecare, nu doar cei care sunt mai în vârstă, nu doar părinţii, ci fiecare să caute folosul altuia. În Filipeni 2:4 se întăreşte ideea: „Fiecare dintre voi să se uite nu la foloasele lui ci şi la foloasele altora...”. Dacă eu am un beneficiu dintr- o anumită lucrare, dar cel care vine după mine, are şi el un câştig? Pot să caut folosul meu, dar trebuie să-l caut pe cel al aproapelui meu cel puţin cât îl caut pe al meu.

IUBIREA DE SINE 43 În I Corinteni 13:5, este scris despre dragoste, printre altele, că ea nu caută folosul său. Să luăm un exemplu: Dacă o mamă are nevoie de câteva clipe de somn, ea nu va căuta folosul ei, mergând în altă cameră şi lăsându-şi copilul să plângă. Ridicându-se, pentru a vedea de ce plânge copilul, mama nu-şi caută folosul ei, ci se uită la folosul copilului. Când o mamă are o singură bucată de ciocolată, sau o bomboană, o mănâncă ea, sau i-o dă copilului ei? Desigur, o va da copilului, pentru că îl iubeşte. Dragostea nu caută folosul ei, dar iubirea de sine? E limpede: cei care se iubesc pe sine caută folosul lor propriu. Dacă ştiu că undeva pot primi anumite lucruri, se duc şi iau cât mai mult, pentru ei. Vă amintiţi ce au făcut cei patru leproşi de la poarta Samariei? Au considerat de datoria lor să spună şi altora unde şi cum au găsit hrană şi alte bunuri. Haideţi să spunem şi altora, dacă ştim undeva un loc de muncă bun, o modalitate mai uşoară de a câştiga un ban cinstit. Să luăm un alt exemplu, un copil: Dacă are o pungă cu bomboane la şcoală. Ce va face? O vamânca, pe toată, până i se va face rău, sau le vei da şi colegilor, să se bucure şi ei. Dar dacă nu-i va mai rămâne nici una? Nu-i nimic, îi va rămâne punga, ca amintire pentru gestul său de dragoste, dar va primii şi el cu altă ocazie de la alţii. În frăţietate ar trebui să fie tot aşa. Fraţii care au făcut închisoare au mărturisit că dacă aveau doar o felie de pâine, o împărţeau, chiar dacă nu le ajungea decât o fărâmitură la fiecare... dar mâncau toţi şi rămâneam cu un gust plăcut. În alte situaţii unii ofereau cele primite altora care erau mai bolnavi, mai necăjiţi sau mai flămânzi. Un frate povestea că aveau o vestă şi o purtau pe rând. Se îmbiau unii pe alţii: „Poartă-o şi tu, că este frig!”. Ce minunat, să poţi face o faptă bună în condiţii critice! Cel puţin cât folosul tău să cauţi şi folosul altuia. Doamne, ajută- ne în această privinţă! Al treilea principiu: adevărata lepădare de sine este iubirea agape. Fă binele, nu cu gândul că vei împărţi frăţeşte. Domnul Isus a spus: „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Dă-ne, Doamne şi nouă acest har! Dacă ar fi să-ţi faci chiar acum o cercetare privitor la ce principii te însufleţesc pe tine, cititorule, care ar fi rezultatul? Eşti unul care aduni numai pentru tine? Eşti unul care, dacă este vorba despre cineva cu

44 Lecţia 2 calităţi deosebite, te consideri că tu eşti acela? Dacă cineva ar trebui să se bucure, socoteşti că tu ar trebui să fii acela? Sau consideri invers, spunând: „Doamne, eu încă am prea mult. Aş vrea să-i caut pe fraţii mei, care nu au atâta şi să le dau cel puţin cât am şi eu.”; „Doamne, eu sunt încă prea privilegiat în lumea aceasta. Sunt atâţia necăjiţi în jurul meu”. B. Exemple Ionatan – prinţul care cedează tronul În vechime, ca şi în zilele noastre, tronurile se moşteneau. Ionatan, având în vedere rangul lui în armată, era prinţul moştenitor al tronului lui Israel. Dar citim în I Samuel 18:1 - „David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.”. Nu exact aceasta înseamnă să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi? „Ca pe sufletul din el”. Eu îndrăznesc să spun că l-a iubit chiar mai mult decât atât. Dacă îl iubea numai cât îşi iubea sufletul, Ionatan i-ar fi spus lui David: „După ce va muri tatăl meu, noi vom fi coregenţi la tron. Dacă ne vom împăca bine, vom domni amândoi”. Dar nu, el i-a spus în I Samuel 23:12 - „…Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine”. Aceasta înseamnă că a ajuns să-l iubească pe David, mai mult ca pe sine însuşi. Cursul evenimentelor descoperă şi mai mult acest adevăr: „Ionatan a făcut legământ cu David pentru că îl iubea ca pe sufletul lui” (I Samuel 18:3); iar în 20:17 ni se spune că Ionatan şi-a întărit dragostea pe care o avea pentru David. Ştim cu toţii ce a făcut Ionatan pentru David. A mijlocit la Saul pentru el, a fugit lăsând ospăţul, ca să-i dea de ştire şi l- a încredinţat în mâna Domnului. Desigur, Ionatan l-a iubit pe David potrivit cu I Ioan 3:18: „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul”. Dacă Ionatan ar fi acţionat potrivit îndemnurilor firii pământeşti, i- ar fi spus lui David: „David, tu eşti un copil, nu uita, eu sunt un ofiţer de rang înalt în armată şi sunt fiul regelui. Cât este de frumos în biserică să-l iubeşti pe fratele tău, să fii în stare să accepţi ca el să fie mai sus şi în societate, să aibă un serviciu mai bun, o casă mai frumoasă... Dar dacă vrei să te iubeşti pe tine, vei găsi

IUBIREA DE SINE 45 mereu motive, în favoarea ta. Biblia ne spune să ne purtăm cu soţiile noastre ca şi cu trupul nostru, căci nimeni nu s-a urât vreodată pe sine. Să-ţi iubeşti soţia măcar ca pe tine – aceasta este natura dragostei. Un soţ care i-ar spune soţiei sale: „ Să faci mâncare, să pui totul la punct, să calci hainele, să vezi de copii, iar pe mine să mă laşi liber”, este un soţ cu iubire de sine. O soţia, de asemenea, dacă ar spune: „Îmi trebuie haine noi, vreau timp la dispoziţie pentru distracţii...” şi soţul va întreba: „Dar eu?...”. Dacă se va arăta mirată şi se va mânia ca Haman, gândind: „Dar eu nu mi-am pus problema aşa”, în ea iubirea de sine este dominantă. Dar cine îi iubeşte pe altul nu pune niciodată problema dreptului şi pretenţiilor lui. Neemia – omul iubitor de neam În cartea sa ni se spune că el era paharnicul împăratului şi putea să stea liniştit acolo, în starea bună în care se găsea. Dar când el a auzit că poporul său este în nevoi şi cetatea este cu zidurile dărâmate, iată ce a făcut: „Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos şi am plâns...” (Neemia 1:4). De ce a plâns? Pentru el? Nu! Pentru poporul său aflat în sărăcie. „M-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor… Dă astăzi izbândă robului Tău, şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia (împăratului)” (Neemia 1: 11). Neemia s-a identificat cu poporul şi a spus: „Doamne, dacă ei nu au, degeaba am eu. Căci nu mă simt bine să mănânc, aici în palat, având tot ce-mi trebuie”. În loc să fie vesel, ca până atunci – iar împăratul a sesizat imediat lucrul acesta – el trăia durerea cu poporul lui, pe care-l iubea, căci el trăia deja în lepădare de sine. Astfel, el a plecat de la împărat, primind dreptul de a se duce şi rezidi Ierusalimul. Iată aici o lepădare de sine văzută pe teren. Neemia nu a plecat, pur şi simplu, că ar fi dorit să fie dregător în ţara lui Iuda, căci a declarat mai târziu: „Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în ţara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci şi doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei n- am trăit din veniturile cuvenite dregătorului. Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul şi luau de la el pâine şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frică de Dumnezeu. Ba mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat nici un ogor şi toţi slujitorii

46 Lecţia 2 mei erau la lucru. Aveam la masă o sută cincizeci de oameni, iudei şi dregători, afară de cei ce veneau la noi din neamurile de primprejur. Mi se pregătea în fiecare zi un bou, şase berbeci aleşi şi păsări şi la fiecare zece zile se pregătea din belşug tot vinul care era de trebuinţă. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia. Adu- ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!” (Neemia 5:14-19). Iată exemplul unui om care a ştiut să se sacrifice pentru popor, care şi-a iubit poporul. Dar Neemia nu şi-a iubit poporul într-un moment fericit, într-un moment în care ar fi putut să beneficieze de pe urma poporului. Câţi nu se dau patrioţi, dar nu pentru binele poporului, ci pentru că îşi ascund propria iubire de sine în spatele interesului popular. Dar Neemia a fost un om care i-a iubit într-adevăr pe alţii şi, desigur, în primul rând, pe Dumnezeu, căci era vorba despre cetatea lui Dumnezeu. Mai sunt multe exemple pe paginile Vechiului Testament: Iosif, care s-a dăruit pentru cei din jur, Moise, care a preferat să moară el mai degrabă decât să fie pedepsit poporul. Pavel – apostolul dator tuturor În I Corinteni 10:33 el spune: „După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi”. Despre această grijă a lui Pavel mai citim şi în II Corinteni 11:7- 11 - „Sau am făcut un păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi şi v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Şi când eram la voi şi m-am găsit în nevoie, n-am fost sarcina nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, când veniseră din Macedonia. În toate m- am ferit şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. Pe adevărul lui Hristos, care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! Pentru ce?... Pentru că nu vă iubesc? Ştie Dumnezeu!”. Pavel, într-un moment de criză, nu în viaţa lui, ci în adunarea din Corint, a vrut să le facă lumină în acest sens. El le spune: „Corintenilor, eu m-am iubit pe mine, am vrut să mă ridic prin voi la titlul de apostol al neamurilor, sau m- am smerit pe mine însumi şi am vrut să vă înalţ pe voi? Măcar că aş avea dreptul, spune el, căci am făcut atâtea pentru voi şi

IUBIREA DE SINE 47 sunt părintele vostru spiritual, eu m-am jertfit pe mine şi am vrut ca voi să nu fiţi împovăraţi cu nimic ”. Doamne, dă-ne şi nouă asemenea dorinţe! Să ne silim şi noi să facem bine pentru alţii, să ne sacrificăm pentru Dumnezeu, pentru lucrarea Lui şi pentru fraţii noştri şi în final, de ce nu, pentru cei din afară. C. Rezultate Pentru a trage o concluzie, despre cele prezentate, să privim la două texte: I Timotei 3:16 - „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… (lepădarea de sine este o taină pe care oamenii fireşti nu o înţeleg) Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă”; I Timotei 4:8: „…evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare”. Mai mare făgăduinţă are un om care se sacrifică pentru alţii; chiar şi în viaţa de aici. Dacă te iubeşti pe tine, vei fi singurul care îţi vei vrea binele, care îţi vei căuta interesele şi care îţi aduni bani pentru tine. Cât vei putea aduna? Dar dacă îl iubeşti pe Dumnezeu şi îi iubeşti pe cei din jurul tău, Dumnezeu şi toţi ceilalţi vor căuta binele tău. Nu ar fi cu mult mai bine pentru tine dacă Dumnezeu ar fi cel care ar căuta să-ţi rezolve problemele şi toţi din biserică să te iubească, decât să te iubeşti tu singur? Unii caută să fie foarte drepţi şi spun: „Nu iau de la nimeni, dar nici nu dau nimănui. Altcineva spunea: „Eu nu am nevoie de Dumnezeu, nici Dumnezeu să nu aibă nevoie de mine!”. Este foarte tristă şi păgubitoare această tendinţă de izolare. Dar Dumnezeu ne-a creat să trăim în colectivitate. Noi să trăim pentru El, căci El, prin Domnul Hristos a trăit pentru noi. Noi să trăim pentru fraţi, pentru ca şi fraţii să trăiască pentru noi. „Dă până poţi din pâinea ta şi banii tăi cu bucurie/ şi atunci când tu u vei avea, o mie îţi vor da şi ţie”. Merită amintite cuvintele Domnului Isus care afirma că în lumea aceasta, ucenicii Săi se disting pe baza iubirii sau a lepădării de sine. El a zis: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit

48 Lecţia 2 Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13:34). Prin ce sunt cunoscuţi în mod practic pocăiţii? Prin părtăşie şi ajutor reciproc. Este adevărat, ei trăiesc unul pentru altul, căci Biserica este un trup. Tăiaţi o mână, puneţi-o într-o cameră, cealaltă o în altă cameră, dar ce se va întâmpla cu ele? Se mai aplică proverbul: „O mână spală pe alta şi amândouă obrazul”? Nicidecum! Dar în biserică aşa stau lucrurile. Aşa a lăsat Dumnezeu să fie. Prin aceasta vor cunoaşte oamenii, că noi căutăm binele celorlalţi şi al lucrării lui Dumnezeu, iar El caută binele nostru al tuturora. Această atitudine trebuie să rămână până la sfârşit, căci în Apocalipsa 12:10 este scris: „…Acum a venit mântuirea...”. Pentru cine? Pentru cei din în versetul 11, care nu şi-au iubit viaţa, chiar până la moarte. Nu s-au iubit pe sine, ci i-au iubit pe fraţi şi pe Domnul. ÎNCHEIERE Cea mai mare lepădare de sine şi iubire de oameni a fost arătată de Domnului, de aceea este scris: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor...” (Filipeni 2:4-7). Aici este adevărata pocăinţă. Dă- ne- o, Doamne, tuturor! Dacă în momentele de criză nu dovedim că ne-am dezbrăcat de sine şi dacă atunci când cineva ne atacă interesele noastre, facem exact ceea ce făceam înainte de a ne pocăi..., ştiţi ce înseamnă pocăinţa noastră? O vopsire peste rugină, afişarea unei blăni de oaie pe dinafară. Iar când cineva ne înghionteşte, ne arătăm colţii de lup. Nu ne- am dezbrăcat cu adevărat, ca să ne îmbrăcăm cu haina albă. Desigur firea pământească va mai încerca să ne subjuge şi atunci când este vorba despre o haină, despre un ban, să-l vrei pentru tine, nu pentru fratele tău, dar trebuie permanent să avem gândul acesta în noi şi să tindem spre desăvârşire. Despre Domnul Isus ni se spune că „S-a dezbrăcat pe Sine însuşi

IUBIREA DE SINE 49 şi a luat chip de rob...”. Pavel şi ceilalţi, când îşi încep epistolele, spun: „ rob...”. Câţi nu ar vrea să fie apostoli, reverenţi sau superindentenţi? Dar câţi vor să fie sclavi? Textul grecesc foloseşte clar termenul de sclav. Dar Domnul Isus nu a venit tocmai ca să fie sclav? Unii oamenii din zilele noastre nu sunt în stare să-şi dea jos cravata când este vorba să le slujească unor oameni mai simpli. Dar Domnul Isus şi-a dat jos haina de slavă din ceruri şi a venit jos să ne slujească nouă; S-a lepădat de Sine însuşi. Un om care a înţeles aceste lucruri şi care are în el gândul acesta, cum spune Pavel în Filipeni 3:12: „Nu că am şi ajuns desăvârşit...”, dar dacă gândul acesta ne preocupă, vor vedea fraţii, peste ani şi evenimente, că vei fi în stare să-i slujeşti şi ultimului om, să-i speli picioarele celui despre care ştii că te va vinde. Poate noi l-am spăla cu bucurie pe Petru, căci a fost apostol, dar Domnul Isus l-a spălat când ştia că foarte curând avea să se lepede de El. Doamne ajută-ne, să ne coborâm, să-i putem sluji oricărui om, să fim în stare să dăm tot ce avem mai bun pentru alţii! Dacă nu vom fi în stare acum, pe timp de libertate, cum va fi în timp de prigoană? Un om care face acum scandal pentru orice lucru, oricât de mic, credeţi că va accepta să-i fie răpite averile, să-i fie luat ce are el? Nicidecum! De acum se învaţă pocăinţa, nu la examen. Nu ne vor veni în minte nişte formule pe care nu le-am învăţat niciodată. Domnul Isus „la înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit...” (Filipeni 2:8). Dacă am fi fost noi aceia care aveam să coborâm din sferele celeste pe pământ, poate am fi spus: „Doamne, eu accept să merg printre oameni, dar să fiu pe o poziţie şi de o statură impunătoare, nu-i aşa? Să fiu un om mai frumos ca Absalom. Să ştie toţi cine sunt!...”. Dar Domnul Isus S-a făcut asemeni oamenilor şi a fost ascultător până la moarte, ba încă moarte de cruce. De aceea – să reţinem „de aceea” – şi nu pentru că a predicat ca nimeni altul, uimindu-i pe toţi ascultătorii, nu pentru că a înviat morţi, nu pentru că a vindecat bolnavi, ci pentru că S-a lepădat de Sine. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult... Doamne ajută-ne, să coborâm până în Valea Umilinţei, ca apoi să ne înalţi pe Muntele Sionului, odată cu Biserica Ta. Nimeni nu s-a urcat vreodată singur în cer, iar dacă vei ajunge cumva ispitit să spui ca Haman: „Vreau să urc numai eu, singur!”, să ştii că Dumnezeu nu va onora eul tău. Aceasta este ideea Diavolului, de

50 Lecţia 2 divinizare a omului, socotind că fiecare este un dumnezeu. Dimpotrivă Dumnezeu v-a mântui pe tot cei ce se leapădă de sine, făcând loc adevăratului Dumnezeu şi ţinându-ne de mână cu toţi fraţii cei mici şi neînsemnaţi ai Domnului Isus. Doamne, ajută-ne să ne smerim cu toţii până la pulberea pământului, căci acolo sunt fiii lui Avraam, înainte de a fi proslăviţi ca stelele cerului. Amin!