Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnuluipământ nou, facere din nou, nașterea din nou a lumii, care s-a făcut prin cuvânt la început precumși la sfârșit. Amin. Eu, Tatăl Savaot, am grăit și am mărturisit pentru cei ce vor să audă, și de la Tatăl să știe,iar Fiul Meu este în Mine, și Eu în El când grăiesc și când El grăiește. Amin, amin, amin. – O, Tată Savaot, al Fiului Tău și al nostru și al celor ce sunt ai Lui pe pământ acum, lasfârșit de timp! Nu știu oamenii de pe pământ și nici apostolii care se zic pe ei înșiși că sunt uceniciai Fiului Tău, nu știu aceștia nici să creadă, dară să mai aștepte pe Fiul Tău și tot ce este scris înScripturile venirii Lui! Noi știm ce le urmează celor ce cred în Fiul Tău. Știm că urmarea cea maimare este credința în El și în venirea Lui și în lucrarea Lui cea de șapte mii de ani peste om. Darnoi, sfinții Tăi, am vrut să credem, și am crezut și am văzut și am mărturisit. Amin. Nimeni nucrede în Dumnezeu decât după ce El trece lăsând semnele Lui în urma Lui. Nimeni nu crede însfinți decât după ce ei trec lăsând semnele lor și ale credinței lor în urma lor. Dar împărăția FiuluiTău, care este acum pe pământul român, va fi pe veci de veci, căci este scris în Scripturile DuhuluiSfânt aceasta ce mărturisim noi acum, și «Toate neamurile de pe pământ Îi vor sluji Lui». Amin,amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi: Vasile, Grigorie șiIoan, din 12-02-2003 *** O, copii care-Mi sunteți porți pentru ca să intru cuvânt în carte! Cuvântul Meu de pestevoi este venirea Mea. Spun aceasta ca să fie judecată lumea care nu Mă așteaptă să vin. Amin.Acum două mii de ani când a venit vremea să vin de la Tatăl și să Mă fac Fiul Omului, n-au vrutnici cărturarii, nici fariseii, nici învățătorii legii, nici poporul Israel n-a vrut să înțeleagă venireaMea care era scrisă în prooroci, și îl aud și azi pe Israel că va să vină Mesia. Dar Eu am venitatunci, și nu M-au crezut decât câțiva, începând cu Zaharia și Elisabeta, care pregătiseră pe Feci-oara în care Eu, Fiul Tatălui Savaot, trebuia să cobor cu sămânță de Duh Sfânt și să Mă nasc Omîntre oameni, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat fiind. Și M-a cunoscut Ioan Boteză-torul apoi, care era cu puțin înainte de Mine întrupat de la Dumnezeu prin cuvânt, având depărinți pe pământ pe Zaharia și Elisabeta. Și M-a cunoscut Fecioara mama Mea, și M-au cunoscutapoi frații Mei, cei ce erau fiii lui Iosif, iar când eram prunc micuț, M-au cunoscut păstorii cei treide la oi, și magii cei trei, și Simeon cel bătrân de zile, și Ana proorocița. Și apoi, fiilor, M-aucunoscut ucenicii Mei cei doisprezece, și de la ei, M-au cunoscut iarăși câțiva pe care-i trimiteamprin cetăți ca să pot intra Eu apoi cu ucenicii și ca să pot sta cu ei în mijlocul mulțimilor adesea, șica să-Mi fac lucrarea cea de trei ani și jumătate, chemarea omului spre împărăția cerurilor cu carevenisem pe pământ în veacul al șaselea după ce l-am zidit pe om, și apoi poporul Israel M-a puspe cruce ca să mor și ca să nu mai fiu. Dar dacă Eu sunt Cel ce sunt, tot așa am fost și atunci, șimoartea și iadul au fost biruite de Mine, și M-am sculat dintre morți și am împlinit lucrarea mân-tuirii lumii, și apoi M-am așezat din nou în cele ce nu se văd, de-a dreapta Tatălui Meu, locul FiuluiSău. Amin. O, fiilor, n-a crezut lumea atunci că Eu sunt Mesia, Cel ce era scris să vină. N-au crezutdecât cei pe care Tatăl Meu i-a orânduit spre taina aceasta. O, copii ai venirii Mele de azi, nucrede nici acum lumea că Eu sunt Fiul Omului, Cel ce era scris să vină, și iată-Mă pestepământ cuvânt din mijlocul vostru, iată venirea Mea după șapte mii de ani de la facereaomului, căci am venit în al optulea veac, cu care am început pe pământ împărăția Mea cu omul, 101
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnuluiașa cum aș fi voit și la început să stau cu omul în rai și să-i fiu Dumnezeu, dar el s-a semețit căeste împărat peste toată făptura. Toți îngerii îi slujeau lui după ce l-am făcut, căci Eu Mă odihneamîn el cu toate cetele de îngeri, și cel mai frumos dintre îngeri îi slujea și mai mult, iar când omul s-a înălțat prin semeție, Lucifer i-a slujit omului și semeției lui, și apoi a căzut cu numărul oastei luiîngerești. Iar Eu, Fiul Tatălui, Eu, Făcătorul omului, i-am spus lui Mihail arhanghelul să dea po-runcă îngerilor și să spună: «Să stăm bine și cu frică și cu luare-aminte!». I-am spus așa să spună,ca să nu mai cadă și celelalte cete de îngeri, care ar fi putut sluji semeției omului. Și atunci, Mihaila rămas îngerul Meu, așa cum fiecare om are îngerul lui, căci Eu după chipul și asemănarea Meal-am zidit pe omul cel întâi zidit, căci numai pe acela l-am zidit Eu, numai pe acela, fiilor. Cuvântul Meu de peste voi este venirea Mea în al optulea veac după facerea omului.Spun aceasta ca să fie judecată lumea care nu Mă așteaptă să vin, așa cum nici acum două mii deani când am venit, nimeni din lume nu a voit ca Eu să vin, chiar dacă toți știau și spuneau că va săvină Mesia. Dar Eu, din loc în loc mergând cu ucenicii Mei, îi strângeam pe cei aleși cu credințași îi făceam ucenici și ucenițe, pentru credința lor în venirea Mea după cinci mii de ani de la cădereaomului din rai și de la căderea îngerilor din cer, care erau ceata lui Lucifer, cel mai frumos întrecăpeteniile îngerilor, dintre cele zece cete îngerești. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel, din 12-07-2003 *** Mai-marii îngerilor, Mihail și Gavriil, sunt slava cetelor îngerești, iar duhul sărbătorii deazi Mă mângâie dintre îngeri și dintre voi, copii ai Ierusalimului nou. Vă binecuvintez întreit bu-catele, și lângă voi stăm cu masă de sărbătoare și vă mângâiem bucuriile și durerile și vă dăm peDuhul Sfânt să vă fie umplere și să slăviți cerul care stă cu voi în cete-cete mângâindu-vă inimi-oarele și trupușoarele ostenite de toate grijile petrecerii Mele cu voi. Dorul Mi-a fost mare ca săcobor cuvântul Meu peste voi, iar mângâierea tot așa de mare Mi-a fost când vă vedeam cuprinșide duh de rugăciune și de slăvire cu cuvântul și cu cântul slavei cea pentru cer. Iubirea Mea pentrulucrarea Mea cu voi n-o poate pricepe omul de pe pământ, că e taină mare cuvântul dintre Mine șivoi, și apoi strigarea Mea după om. De pe pământ Mă doare de la tot omul, căci deșertăciuneaminții omului Mă alungă cu totul din gândul lui că Eu voi veni și voi întoarce fiecăruia după viațași fapta sa. Omul a văzut că a trecut anul 2000 și că nu am venit, dar Eu îi spun lui că nu știece spune când își spune așa. Curând, curând tot omul va primi vrând-nevrând înțelepciuneaaceasta cu care stau în mijlocul vostru cuvânt, și va înțelege că venirea Mea e cu voi, iar cerulși pământul e cuprins în taina cuvântului Meu de peste voi, și toți sfinții, și toți îngerii, și toateputerile cerești sunt în uimire pentru această taină și pentru acest pământ ales pentru venirea Meaprin taina facerii lumii, ținut în taină ca să Mă slăvesc pe el peste voi, cei ce-Mi sunteți acumucenici așa cum cei de acum două mii de ani Mi-au fost prin credința lor ascultătoare și lucrătoarede minuni. O, dacă n-aș tăinui lucrarea minunilor pe care le lucrez Eu azi din mijlocul vostru princuvântul Meu, Eu n-aș putea să Mă mai strecor peste pământ cu voi spre mărturia care va grăi șiva mărturisi calea Mea de la cer la pământ în zilele acestea pentru împlinirea Scripturilor veniriiMele și a slavei ei cea tainică între voi. Dar Eu, ca un Dumnezeu mare ce sunt, vă țin înfășurațiîn taină ca să pot sta în cuvânt cu omul și ca să poată omul să stea înaintea voastră și să Măia cuvânt atât cât îi îngădui Eu să vadă el slava Mea cu voi. 102
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, din 21-11-2003 *** O, poporul Meu, pe Mine nu M-au prețuit cei de lângă Mine, pentru că erau învățați cuMine, și a venit Ioan și M-a cunoscut. Eu dacă M-aș lăsa văzut s-ar învăța omul cu Mine. Deaceea lucrez în duh, și Mă las văzut cu ochii duhului când omul Mă vede, când omul le vedepe cele ce nu se văd, și fac așa pentru că cel ce are pe Duhul Sfânt vede fără să se suie însuși însus, și se umilește, și de aceea el vede, și vede ca Mine, căci scris este: «Îl vor vedea cum este ceice vor fi asemenea Lui». Amin. Cei ce Mă văd sunt asemenea Mie prin vedere, căci umilința îlînalță pe cel ce vede. Ioan s-a umilit și a întrebat pe Cel ce l-a trimis să Mă boteze, și a spus: «Dupăce voi cunoaște pe Cel ce trebuie să-L botez?». (Vezi selecția tematică: „Venirea în chip văzut”,- și pe edocr; jumpshare; authorstream; joomag; archive; Google Drive; Scribd; issuu; pubhtml5,n.r.) Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea întâiului mucenic și arhidiacon Ștefan,din 19-01-2004 *** Lucrarea Mea de cuvânt pe pământ este salvarea făpturii căzute din viață, este scoatereaomului din locuința morților, și venirea Mea apoi în văzul omului, ca să-și ia de la Mine toatăfirea, toată facerea să-și ia viața ei cea de dinaintea morții care s-a așezat pe pământ când omul amurit, căci omul cel făcut de cuvântul Meu și de mâna Mea cea lucrătoare a murit; a murit omulcel făcut de Dumnezeu. Cei ce nu au nădejde în Dumnezeu se întristează pentru viața lor care trece, pentru că eiuită sau nu pun preț pe Mine, Cel Care am binevoit să Mă nasc ca omul pe pământ, ca să mor caomul și ca să înviez pentru fiecare om care se naște din om și moare apoi, și să-i aduc pe toți înapoiîn viață, după cum este scris în Scripturi de strigarea Mea, de coborârea Mea din cer întru trâm-bița Mea ca să înviez pe morți la strigarea Mea, iar ei, apoi, împreună cu cei vii cu trupul, sevor răpi în nori așa cum am fost Eu răpit la înălțarea Mea la cer din ochii ucenicilor Mei,(Vezi selecția tematică: „Răpirea bisericii”, - și pe edocr; jumpshare; authorstream; GoogleDrive; Scribd; archive; pubhtml5; joomag, n.r.) și ne vom întâmpina în văzduh, și pururea apoivom fi unii cu alții, căci așa este scris. Dar Eu vreau să-l învăț pe om să creadă aceasta. Amin,amin, amin. … O, fiilor, nu va fi venirea Domnului, ci va fi venirea omului, învierea omului, căciDomnul este, și îl așteaptă pe om să vină. Amin. Mai întâi este învierea morților, și apoi Eu,cu slava arătării Mele din nori, așa precum am lucrat de M-am înălțat pe nor din ochii celor ceMă priveau întrebându-Mă de împărăția lui Israel. Eu aveam de desăvârșit pe pământ împărățiaMea, nu pe a lui Israel, dar ei neînțelegând pe Dumnezeu nu au priceput taina împărăției Melepână ce nu a venit peste ei Duhul Sfânt, Care a mărturisit prin ei împărăția Mea peste pământ. O, e mare bucurie, e mare sărbătoare între cei ce așteaptă în locuința morților! O, e marebucurie pe sfinții care așteaptă de la Mine răsplata iubirii lor de Dumnezeu! Binecuvântată să fiela voi pomenirea celor ce așteaptă așteptându-vă pe voi să le rostiți scularea pe care toți păcătoșiio vor rosti, darămite cei ce cred grăbind ziua Mea! Se vor duce păcătoșii la morminte și vor zice: 103
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului«Ieșiți, voi, cei din morminte, ca să intrăm noi, cei care nu mai putem purta mânia lui Dumne-zeu!», dar cei credincioși învierii morților care va fi mai înainte de arătarea Mea pe nori, vorrosti învierea lor și se vor scula cei adormiți și vor învia, și această Scriptură este de lucrat, casă mărturisească apoi cei adormiți care se vor îmbrăca în trup vestind lucrarea cuvântului Meu,glasul Fiului lui Dumnezeu, auzit de cei din morminte ca să se scoale ei la glasul Lui, după cumeste scris în Scripturile Mele despre învierea morților și despre viața cea de după învierea lor, viațaveacului ce va să fie. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în sâmbăta pomenirii celor adormiți, din 14-02-2004 *** Pomenim în cartea Mea din ziua aceasta înfricoșata judecată când Eu, Domnul, Eu, FiulOmului, în care chip Mă voi arăta și toți sfinții îngeri cu Mine vor fi, Îmi voi face tron de slavă șivoi ședea și vor sta înaintea Mea toate neamurile pământului, și le voi pune în dreapta Mea și înstânga Mea și voi da fiecăruia după cum le este fapta. Cei ce și-au strâns la Mine, aceia vor auzidin gura Mea: «Veniți, binecuvântații Tatălui Meu; moșteniți împărăția cea pregătită vouă de laîntemeierea lumii!», iar cei ce și-au strâns lor, Eu le voi spune lor: «Duceți-vă de la Mine în foculcel veșnic, care este gătit diavolilor și îngerilor lui!». Aceasta este lucrarea pe care o fac Euprin venirea Mea de azi. Cei ce au fapte și viață plăcută Mie, Eu pe aceia îi îndemn chemându-i spre voi, frații Mei prea micii Mei, ca să vă facă vouă bine, iar voi, Mie și lor, ca să pot săvin mereu, mereu cu grija Mea de mântuirea lor și a voastră. Aceia sunt binecuvântații Mei căroraEu le voi spune: «Întrucât ați făcut bine unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ațifăcut». Amin. Iar cei ce nu au faptă și viață plăcută Mie, Eu pe aceia nu-i aduc spre voi, că aceiaîși strâng lor și poftelor lor și deșertăciunii pământești, dar le voi spune de pe tronul slavei, dupăcum și fac: «Întrucât nu ați făcut bine unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut».Atunci, cei ce și-au lucrat viață vor avea viață veșnică, iar cei ce și-au lucrat osândă vor aveaosândă veșnică, și așa se vor alege de-a dreapta Mea și de-a stânga Mea oile de capre, și vor auzifiecare cuvintele Mele cele pentru fapte, căci Eu voi da fiecăruia după cum îi este fapta sa. Amin. Nu Eu voi judeca pe om, ci faptele lui îl vor așeza pe el de-a dreapta Mea sau de-astânga Mea. Voi sunteți cei prea mici ai Mei, iar cine vă cercetează pe voi, aceia sunt binecuvântațide Tatăl Meu, și nu este peste ei o mai bună și mai mare binecuvântare ca aceea că pot ei să văfacă vouă, celor prea mici ai Mei, bine și ajutorare pe calea Mea cu voi, pe calea voastră cu Mine,căci calea aceasta este lucrarea venirii Mele cuvânt pentru orice faptă a omului de pe pământ pecare îl strig îmbiindu-l spre învățătura vieții ca să nu fiu Eu vinovat de fapta cea fără de Dumnezeua omului. Eu sunt Judecătorul Cel drept, și de aceea îi arăt omului calea cea dreaptă venind spre elcu cuvântul Meu cel învățător de viață și de cale dreaptă, iar dacă omul nu vrea cu viața, Eu nurămân vinovat de viața lui, de lipsa lui de viață, de lipsa lui de binecuvântare. V-am așezat pe voi, cei prea mici ai Mei, înaintea neamurilor pământului, ca să-și aleagăsingur omul locul lui cel de-a dreapta Mea sau locul lui cel de-a stânga Mea, și așa se face ziuajudecății omului. Eu, Domnul, o fac punându-vă pe voi, cei ce-Mi faceți venirea pe pământ, îna-intea făpturii de pe el și înaintea neamului omenesc de pe el, căci făptura v-a așteptat și vă așteaptă,și prin acest semn care sunteți voi cu crucea venirii Mele pe umerii voștri mici, Eu pot să facjudecata neamurilor, procesul neamurilor; și după ce voi sfârși să le încerc prin voi, Eu voi strălucidin voi, că Mi-ați purtat pe umerii voștri mici crucea venirii Mele peste pământ, cuvânt de viațăpeste oameni. Și după ce voi străluci din voi ca semn al Meu între pământ și cer, vor plângetoate neamurile pământului și Mă vor vedea cu voi pe nori de slavă, cu putere și cu multă slavă de 104
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnuluiîngeri. Și atunci cei ce v-au făcut vouă bine vor fi aleșii Mei și cu glas de trâmbiță îi voi aduna,și nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea așa. Amin. Iar cei ce nu v-au făcut vouăbine după ce Eu v-am așezat ca semn al venirii Mele cuvânt peste pământ pentru judecata făpturii,aceia vor păți ca și cei din vremea lui Noe care nu au crezut, și care mănâncă și beau și se însoarăși se mărită, după cum și fac, până în ziua când Eu voi străluci din voi, și apoi, mai înainte de platalor, ei își vor ști plata care-i va lua pe toți la stânga Mea pentru plata aceasta, și nu va trece neamulacesta până ce nu vor fi toate acestea. Amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii înfricoșatei judecăți. PrazniculÎntâmpinării Domnului, din 15-02-2004 *** O, fii ai lumii, sculați-vă și voi, tată, din așternutul vostru și căutați-vă trezirea, că vineplata pentru orice faptă, iar voi sunteți neveghetori pentru ziua aceea. Grăiesc cu voi ca un tată, căMi-e milă de voi. Numele Meu cel mare este tot mai pitit acum dinaintea oamenilor prin cei carele spun că nu este Dumnezeu și că sunt numai ei. Fiara cea roșie și proorocul mincinos sunt șimai tari acum împotriva lui Dumnezeu și împotriva omului, (Vezi selecția tematică: „Anti-christ şi fiara apocaliptică”, - și pe jumpshare; edocr; authorstream; joomag; Google Drive;Scribd; archive.org; pubhtml5; n.r.) căci necredința e tot ce a mai rămas pe pământ în urma nebu-niei omului cel căutător de putere și de slavă pe pământ. Sculați-vă, voi, fii ai lumii, și căutați peDumnezeu, Care vă poate salva din întuneric! Vine ziua Domnului și se vor face mormane pestemormane casele oamenilor și trupurile lor, case una peste alta, oameni unii peste alții, șiaceste făcături ale fărădelegii se vor desface și vor cădea peste oameni și-i vor strivi, și tot cestă împotriva vederii omului ca să nu-L vadă omul pe Dumnezeu, totul va cădea, și va ră-mâne Domnul față în față cu omul, și Mi-e milă de om și îl strig pe el: Vino, omule, afară,vino la lumină, tată, și te fă prunc la iubire și la faptă, căci tu stai numai în păcate! Vino săte iert și să te împruncesc prin iertare, căci scris este: «Până nu veți fi ca pruncii nu veți intraîn împărăția lui Dumnezeu», iar prunc aceasta înseamnă: nerăutate și iubire, iertare și pace, Dum-nezeu cu omul, tată și fiu, căci pruncii sunt cei ce au tată și îi spun lui tată al lor. Amin. Veniți, voi, fii ai lumii! Ieșiți din lume și faceți-vă popor al lui Dumnezeu, și apoi voi vețivedea, și veți vedea că Dumnezeu v-a spus vouă acest cuvânt de dor, strigându-vă pe voi spre El.Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica vameșului și a fariseului, din 17-02-2008 *** O, poporul Meu de la izvor, îți mulțumesc, tată, că te apleci să asculți de glasul Meu celdin mijlocul tău și să aduci înaintea Mea zile de post pentru biruința Mea și a ta pe pământ, căcizilele sunt pline de întuneric, fiule, și diavolul lucrează și el, și e supărat pe tine diavolul. O, învață-te, fiule, din zi în zi mai mult și mai bine și mai credincios să înveți să crezi că precum Tatăl esteîn Mine, tot așa sunt și Eu în cei ce Mă poartă în mijlocul tău, și în care Eu pun cuvântul Meu casă-l rostească ei ție, că le-am șoptit lor să te așezi înaintea Mea cu zile de jertfă și de strigare,ca să Mă ajuți în biruința Mea asupra șarpelui cu capete multe și cu coarne multe și pe careEu trebuie să i le tai unul câte unul când el le scoate iar și iar, dar fără de unealtă n-aș aveacum să lucrez lucrarea Mea. Eu, Domnul, îți trimit ție cuvânt și îți dau și putere să-l împlinești,dar și tu trebuie să-Mi dai atunci duhul tău ca să-l umplu Eu de dragostea Mea, care ține locde toate, căci fără dragostea Mea nu poți nimic, tată. Le-am spus la ucenici acum două mii deani: «Fără Mine nu puteți face nimic!», și tot așa vă spun și vouă azi, dar vă mai spun, cu multă 105
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnuluiumilință vă spun că fără voi nici Eu nu pot să lucrez și să împlinesc, și că v-am dat putere să văfaceți fii ai lui Dumnezeu ca să aibă Domnul cum să lucreze pe pământ lucrarea Sa, biruința ceapentru împărăția cerurilor cu oamenii, după ce mânia va trece și va rămâne credința, (Veziselecția tematică: „Necazul cel mare”, - și pe edocr; jumpshare; authorstream; archive; GoogleDrive; Scribd; pubhtml5; joomag; Issuu; n.r.) căci credința nu va trece, fiindcă este unealta luiDumnezeu înaintea Sa pe pământ și cu ea Își curăță aria de necredință și de necredincioși, și așava fi ziua Domnului, iar cei ce așteaptă să vină Domnul cu ziua Sa în alt chip,aceia nu știu ce zic și nu știu ce așteaptă. Cei credincioși însă așteaptă făgăduința Meacea pentru ei: cer nou și pământ nou, și îndelung rabdă ei, nepierzându-și răbdarea ca și cei carepier așa apoi. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului, din 19-08-2010 *** — Amin, amin, zic vouă Eu, Domnul, ucenici ai Mei de acum două mii de ani, și voi,ucenici ai Mei de acum, de la sfârșit de timp: numai ochi să fie cel ce se dă Mie pentru împărățiaMea în el. Așa să fiți voi, cei pe care Eu, Domnul, Mă sprijin ca să fiu pe pământ cu oamenii acumși să-Mi pregătesc prin cuvânt ziua slavei Mele, ziua pieirii oamenilor necredincioși, și cer șipământ nou pentru cei ce cred venirii Mele de ieri și de azi ca să dau fiecăruia după cum este faptasa. Amin. Vine ziua Domnului, ziua Mea de slavă peste morți și peste vii! Vine Domnul! EuÎnsumi Mă vestesc și vin. Vin la tine, poporul Meu, și stau la masă cu tine și lumea e lume șinu vrea să știe venirea Mea la tine, iar când va face ea ochii mari ca să vadă, va vedea lumeatoată că Eu, Domnul, am sălășluit în mijlocul tău, smerit ca Dumnezeu și plin de slava sme-reniei Mele, ca lumea să vină la viață, să vină să vadă slava Mea, nepricepută de minteaomului, slava smereniei Domnului, slava Mea cu voi pe pământ, o, fiilor. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Pavel, din 12-07-2011 *** O, pace vouă, fii ai trudei pentru lucrarea Mea de azi prin voi peste pământ! Deschideţi-văca să Mă deşert în voi, fiilor, cu puterea Mea, căci voi sunteţi plăpânzi, dar Eu vă întăresc mereu,mereu, că sunt şi Eu atât de ostenit, dar în sărbători aici la voi Îmi creşte vlaga şi nădejdea căse apropie pic cu pic biruinţa cea mare, ziua Domnului, o, fiilor, ziua când va fi între cer şipământ binecuvântarea Mea şi numai ea şi rodul ei, şi când Eu, Domnul, le voi da la cei ceiubesc, le voi da frumuseţea cea mare, împărăţia cerurilor, iubirea Mea pe pământ şi numaiea. O, pace vouă, celor ce sunteţi cu Mine, măi fiilor! Mă pregătesc cu dulce cuvânt, cu dulcesărbătoare şi vin şi petrecem cu îngerii, fiilor, şi totul, totul va fi în ziua aceea ca în cer pepământ aici. Amin, amin, amin. Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie‚ izvo-râtorul de mir, din 08-11-2014 *** 106
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului O, vă spun vouă, oameni de pe pământ, care spuneți cu gura voastră că va veni Dom-nul și că-I așteptați venirea, vă spun vouă, nu mai așteptați, o, nu mai așteptați cum știți voisă așteptați și să spuneți că așteptați. Eu nici n-am plecat, ci doar Mi-am așezat în taină ființa,în nor de taină, și le-am spus ucenicilor și la toți care vor fi ca ei: «Sunt cu voi până la sfârșit».Iar dacă veți spune că este scris în Scripturi că va veni Fiul Omului, Eu, Fiul Omului, Eu vă spun:Am venit. Și dacă am venit grăiesc și dovedesc că am venit, precum este scris, dar credință pepământ găsesc numai unde Eu pun ca să găsesc, căci omul credință pentru venirea Mea nu are, șise vede că nu are și că nici nu caută să aibă, chiar dacă Eu, Domnul, caut la inima omului și totcaut să pun credință în om și să găsesc ce pun, de vreme ce Eu vin cuvânt pe pământ și grăiesc cuomul ca să-i ajut credința, dar iată, omul nici în Scripturi nu știe să citească. O, cum să știe dacănimeni nu-l învață ca la școală pe om ca să știe el apoi carte, cartea lui Dumnezeu s-o știe omul? Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul sfântului prooroc Ilie Tesviteanul, din 02-08-2016 *** (Cuvântul lui Dumnezeu la Cetatea Sfânta Noul Ierusalim. www.noul-ierusalim.ro) (Sublinierile cu caractere îngroșate aparțin redactorului.) (Vezi reportaj Noul Ierusalim http://www.youtube.com/watch?v=RYtAd-ycLhU&fea-ture=gv n.r.) Alte teme: Acest cuvânt este râul vieţii Adevărata biserică Antichrist şi fiara apocaliptică Ca fulgerul care iese de la răsărit, aşa este venirea Domnului Ca în vremea lui Noe Calul alb apocaliptic Cartea Mielului Ce spurcă pe om, ce intră sau ce iese din el Cerul - scaunul de domnie, pământul - aşternut picioarelor - omul îndumnezeit Despre botez Despre chipul cioplit şi semnul crucii Despre post şi milostenie Enoh şi Ilie Focul apocaliptic Împărăţia cerurilor nu vine în chip văzut Împărăţia de o mie de ani Învierea morţilor Morţii aud glasul Meu Necazul cel mare Nunta Mielului Precum S-a suit, aşa şi vine, cu norii vine Proorocul mincinos şi ecumenismul Răpirea bisericii 107
Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului România - Noul Ierusalim - Noul Canaan Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă Semnul Fiului Omului Slava Domnului Taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii Taina omului şi a femeii Trâmbiţele apocaliptice Venirea în chip văzut Pe aceeași temă din alte surse: Domnul: „Degeaba aștepți «ziua cea din urmă», căci această zi durează continuu. Pentru oameniidrepți, care trăiesc în iubire, această zi este ziua învierii la viața veșnică, care nu înseamnă altcevadecât renașterea deplină a spiritului lor. Pentru cei care nu doresc să Mă primească în inima lor,cu sinceritate și cu iubire, această zi este o zi a judecății continue”. (Soarele spiritual I/64, 15) 108
Search
Read the Text Version
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124