răsfiră în sufletul meu. În poala roșie a serii timpul trece speria de căldura verii. Ascult 51 încet, simt cum o boare de răcoare se strecoară pe viorile liniștite ale valurilor. O fereastră. Îmi place să stau până târziu afară când plouă. salcie unduioasă mângâie malul Câteva minute... pare un duș rece, scurt peste grădină. apei. Aduceri aminte se Picuri năvălesc peste pământ, se joacă printre crengi, în năpustesc prin frunzișul verde geamul casei lovesc. Plouă, îmi place să culeg cireșile al inimii. Istorii îmbibate de spălate bine, cu stropi de răcoare! Doar o ploaie scurtă, nostalgia anilor trecuți, amintiri călătoare, îmi pictează sufletul cu vânt, cu ploaie, cu vii din alte vremuri, din alte soare. toride veri.În cuptorul încins al verii se coc fructele copilărie. Caseta verii O după-amiază de vară Este o zi caniculară de vară, trag repede perdeaua calmă, nu se clatină nici o ca să opresc căldura toridă să intre în casă. Într-o frunză. Zielele par mai lungi, cameră ticsită de cărți ciupesc câteva cuvinte pe așa ca în copilărie, doar anii coardele chitării, departe zgomotul zilei. Deschid dulapul, aleg o rochie înflorită, subțire, așa ca în trec mai repede. Deseori stau copilărie. Armoniile verii și-au făcut culcuș în sufletul ascunsă la umbra casei, ascult meu. Nici o frunză nu se mișcă, văpaia împletește rodioul încet, lucrez sau scriu ramurile cu mută stăruință. Mă pierd printre amintirile ceva. Când vine seara doar mele, printre amintirile altora. Pregătesc o casetă, zumzetul micilor viețuitoare ascund visul florilor, le voi da drumul la iarnă. Aveam sparg liniștea grădinii. Privesc obiceiul să alerg cu picioarele goale prin iarbă, să pe fereastra dormitorului, simt privesc bolta cerească, să mă odihnesc întinsă pe iarbă. mirosul de vară, proaspăt acum Sufletul poposește deseori pe un câmp de maci roșii, după o mică ploaie. Când înfloriți, departe de caldarâmul torid al străzii. Este o asfințitul se lasă, încet, după o liniște odihnitoare, cuvintele se aștern liniștite în suflet.. zi toridă, deschid larg fereastra nopții. În liniștea binecuvântată Deschid ușa, stau în pagul casei, ascult concertul ascund în casetă printre florile de gâze, și-un foşnet lin trecea printre tufele de verii un gând hoinar. trandafiri. Culorile verii îmi inundă sufletul, este cald, foarte cald. Cu picioarele goale, mă simt întotdeauna bine, stropesc grădina, vara își arcuiește tulpinile vezi peste amurgul încins. Nu rezist mult afară, prefer răcoarea casei. Pe masă un pahar plin, compot de caise rece și o felie de pepene roșu. Deschid caietul, parcă și stiloul se ascunde de căldura de afară, nu-l găsesc. Se odihnește, ascuns bine după o carte. Îmi place să stau afară, pregătesc rochia înflorată... Înserarea lasă soarele să plece, larmă mare pe strada care spre faleză coboară. Sub lumina scânteietoare curge Dunărea bătrână. Bunicul mi-a povestit și tonul lui devenea însuflețit când vorbea despre agitația din port, despre negustorii care făceau afaceri aici pe malul Dunării la Brăila. Tineri și mai puțin tineri ieșeau la promenadă pe malul Dunării. Romanțele răsunau în Grădina de vară și nimeni nu se ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
traduceri 54-55 ... nu poţi să-ndrepţi: Eşti Nicu Doftoreanu depăşit! Tangoul bătrâneţii Motto 1: De vrei cumva a face schimbul Deosebim două tipuri de pedepse: Cu moartea şi… Constaţi că nu-ţi ajunge timpul! cu viaţa. Şi pasul tău spre tinereţe E luat în seamă… ca bineţe! Filosoficus Anonymus Motto 2: Te simţi privit impertinent Dacă tinereţea ar şti… Dacă bătrâneţea ar putea… Toţi care vin din urmă, Şi fără nici un sentiment?! Filosoficus Anonymus De fapt … le eşti indiferent La tineri pari cam demodat Dacă încerci să dai un sfat! Nu fi aşa de… tulburat! Nu fi pe viaţă supărat! Nu are rost să fii copil! Ce-a fost, a fost: Acu-i alt stil! Când eşti bătrân Dar nu te face că nu ştii: … devii obiect, Ce-a fost din nou… va reveni, Chiar de-ai trei inimi mari în piept! Chiar dacă tu nu vei mai fi! Şi, TOŢI, … ca obiect, vor trece prin aceleaşi porţi! … n-ai nici un drept! Nu iei în seam-acest aspect?! Chiar speri că nu vei deranja!? E treaba ta, dar să-ţi spun drept! E cam târziu spre-a mai spera. Nu scapă nimeni de subiect,… Tot ce-ai avut de spus ai spus Oricâte inimi are-n piept … în alte vremuri ce s-au dus! Şi chiar de vezi ce-a fost greşit, 52 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
Old age tango Don’t be angry with your life! It’s no use acting like a child! Let bygone, be bygone Motto 1: Now’s another style, so wild! We distinguish two kinds of punishments: death But don’t say you didn’t know: penalty and… life penalty What happened again… will return, Even if you will be long gone! Philosophicus Anonymus Motto 2: All those coming from the past, If youth knew… If old age could ALL, Philosophicus Anonymus When you are old Will go through the same gates! … you turn into an object! Don’t you consider this aspect?! Even if you had three hearts in your chest! It’s your business, the truth I said! And, No one gets away with that, … as an object, However many hearts you had you have no right to rest! You really hope you’re not disturbing!? Traducerea şi adaptarea Frederica It’s rather late to be hoping. Dochinoiu All you had to say you’ve done 53 … in times of yore that are gone! And even if you see what went wrong, … you cannot repair: It’s an outdated song! And if you want to change your rhyme You find there is not enough time! And your step towards youth Is taken for a real… truth! You feel an impertinent look Without any sentiment you took?! In fact … you’re indifferent to them To young ones you seem out of fashion If some advice you try to give them! Do not be so … disturbed! ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
exclusivitate Paul Rotaru Rigor mortis Ia să mergem mai departe pe făgașul omeniei, Să descoperim în lume seva brută-a ironiei, Astfel lămurind premisa rațiunii de a scrie Cam ce credem noi că este și ce ar putea să fie. Dacă vrei cu-o poezie să te-afirmi către norod, Pregătește-te să suferi ca la rug sau eșafod. Nu-ncerca să-ți faci opinii despre ce nu înțelegi Și enigme prea înalte din creion să le dezlegi, Epatând în verbul searbăd al discursului anost, Să te-ascunzi în fraze șterse învățate pe de rost Din antologia unor critici nostimi și obscuri – A-i cita pe toți aceia e tot una să înjuri! Lasă clipele să curgă, sufletul să ți-l mărească, Mintea s-o elibereze, inima să-ți întărească Și-ai să vezi, apoi, că multe texte sapiențiale Sunt limbarnițe produse în registre glaciale. Nu-ncerca să faci paradă din potcoave de cuvânt – Soarta frazei lustruite este de-a se pierde-n vânt Și de-aceea lumea asta-n care monștrii se desfată Va respinge cu stupoare poezia ta curată. Știu, mă inflamez degeaba în strigările vetuste, Care prind numai naivii cu mentalități înguste. Mulți vor spune că esența scrierii patriotarde E un cumul trist și palid de parade lozincarde. Iar gândirile sumare ce pastișele vânează Sunt la fel de obstinate și la vârf, dar și la bază. Dezbinații se adună construindu-și front comun Într-o luptă temporară contra unui om nebun, După care-și reiau drama și se-ntorc la ei acasă, Unde încropesc litanii pentru-o viață mai frumoasă. Adâncindu-te în lumea literaților de azi, Mai că-ți vine să-ți dai palme și-apoi de leșin să cazi. La noi, toată lumea scrie, rar dacă se mai citește; Criticii încurajează, oligarhic și orbește, Elitismul de cămară, scriitorii de tavernă, Construind literatură cu pretenție modernă. Ai să-ntrebi, acum, amice, care-i rostul de a scrie 54 Despre drama omenirii – mai ales în poezie! – Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
Și de ce cultiv speranțe dacă viitorul nostru 55 E supus fatalității cu figura ei de monstru. Vezi tu? Nu speranța însăși e problema ce apasă, Ci absența ei, căci omul din prezent captiv se lasă În torente uriașe ce-l cuprind, față de care El un ce infim se simte și lipsit de apărare. Chiar din primii ani ai vieții, el înghite cu lopata Mii de gânduri și precepte de la mama, de la tata, Astfel confundându-și eul într-o mare de-anonimi, Estompându-se cu firea tot mai mulți în mai puțini. Mințile înăbușite de prejudecăți discrete Aparțin societății de tipare, siluete; Vagi păreri că ar fi oameni se înalță cu răceală Într-o epocă incertă și din ce în ce mai goală. Înmulțindu-și indivizii după legile gregare, Lumea doar se șubrezește, compromisă din născare. Arta, în această lume construită cam pe dos, A lăsat să i se fure tot ce are mai frumos Și, din veac în veac, s-ajungă o paradă de idei Pentru care nu mai este ce să dai și ce să iei. Filosofi, poeți ori pictori mulți s-au remarcat prin vremuri, Dar de soarta lor amară, când o afli, te cutremuri, Căci în fața omenirii dacă-ajungi să te ridici, Devorat vei fi de oameni și mai mari, dar și mai mici. Viziunea ideală despre monștrii cei de humă Se probează și se-acceptă când va deveni postumă. Altfel, tot ce spui în viață sună grav a distopie – N-or aduce ordinarii credit sincer tocmai ție! Știu că pare-o resemnare scepticismul meu de-acum, Dar măsoară tu ideea pe-al istoriilor drum: Din imberbii de-altădată, cu pretenții de atlanți, S-au perpetuat în lume tot mai proști și ignoranți. Tot mai mulți își promovează simfonia lor debilă, Scoarța, pseudocalitatea și emoția sterilă. Tot ce s-a dorit să fie artă, azi e-un paradox, Un soi de principiu cinic, fără suflu ortodox, retorică bizară, o oglindă deformată Care vrea să își prezerve farmecele de-altădată. ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
Astăzi toți ar vrea să fie limpezi și operativi, Înregimentați doctrinei care nu-i vrea creativi, Abuzând până la greață de folclorul lor minuscul Și făcând epifanie din eternul lor crepuscul. Toată dogma ce rezidă în filozofii de gheață Îi tâmpește, îi absoarbe și devine stil de viață. Toate falsele principii ce derivă și decurg Din gândiri corporatiste, îi țin veșnic în amurg Ca pe turme de recoltă, ca pe vite de povară, Într-o viață cenușie, într-o perspectivă chioară. Sorții lor se suprapune mantia religioasă, Pe sub care toți se află mai comozi decât acasă; Temători de un periplu care le-ar schimba destinul, S-au lăsat atrași orbește și-n mulțime-și văd căminul. E comod să-ți dai iluzii dintr-o falsă competență Care-mbată și se cheamă autosuficiență, Să cultivi idei mărunte și concluzii fără miez, Într-un spirit mediocru, doar cu hashtag și diez. Din cultura suburbană își invocă dumnezeul, Nepricepători, de altfel, că-i așteaptă apogeul Undeva la colț de stradă ori la casa lor în prag, Ruinându-se cu tocmai ce le este cel mai drag. Din aceste obiceiuri nonșalante și sumare, Practica încurajează prostituții literare, Libertinii își trag seva și se dau cumva boemi. Dacă îi privești de-aproape, inocentule, te temi? Necesară rezistenței e o inimă de fiară, postură degajată și-o privire din afară, Sau inconștiența crasă de-a-i lua pe toți în piept, Fără-a ține cont de cine e mai prost ori mai deștept. Treaba nu-i deloc prea simplă: lumea și-a sădit beția, Se complace-n vegetare și-și respectă inerția, Spiritul de-apartenență, fondul etic și moral Ce constituie impulsul și flagelul social. Toate se dispun sinergic, contopite și pliate Pe-un tipar inconfundabil: contemporaneitate, Termenul ce definește într-un mod cam arogant Tot ce ar fi vrut să fie optimistul de atlant. Cum să scoți din letargie miliardele de oi Rumegându-și utopia despre lumea de apoi? 56 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
Cum desființezi monada capsulată și bizară 57 ʼN care omul își petrece simularea lui precară? Lumea rece și ostilă naște bule hedoniste Care-atrag ușor tendința vieții evazioniste Pe diverse căi și moduri într-un spectru virtual, Fără să-și demaște riscul cu potențial fatal. De aceea omul pică într-un separeu distant, Unde tot ce este-afară e sordid, irelevant, Căci exteriorul pare doar un for obscur, ilogic Ce-l forțează-n izolare să se-nchidă patologic. Tot ce vrea să reprezinte formă de realitate Face notă discordantă, o particularitate A problemei ce-l muncește zi de zi la foc intens Fără-a da un rost mișcării și destinului vreun sens. Așadar, contemporanii cinici, refractari, obtuzi, Plini de ei și de iluzii care îi mențin confuzi, Au doar căi tangențiale spre al cărților decor, Căci dorința de cultură nu e din prezentul lor. Poate că prezentul nostru e motivul pentru care Cei mai mulți devin apatici și se-ncuie în blazare. Disprețuitori, frenetici și vexați, nu dau o iotă Pe condiția umană transformată în marotă. Însă e ciudat că viața li se pare o șaradă Care cântărește numai cât o stranie butadă, Iar, dacă-i descoși în parte, cât îi vezi de oropsiți, Mulți vor spune cu emfază că sunt calmi și fericiți. Oamenii preferă șarmul amăgirii și minciunii, Regăsesc naturalețe doar în ce le zic nebunii, Angrenați în teatrul sumbru cu actori schimonosiți Și sunt, mai presus de toate, cu ei înșiși ipocriți. Vezi, amice, ironia? Să fi fost așa mereu Sau alunec în prăpăstii ce-ngustează gândul meu? De aceea cred în taină că acolo, undeva, minune trecătoare cinic se va suspenda Și că cheia sol a lumii nu se-abate din solfegii. Simfonia moare, gata! Pier și oile, și regii! Azi se bucură prostimea invocând egalitatea, Neștiind că forța morții este chiar natalitatea, Iar prin asta, omenirii, care cum o să mai fie, Nu pot să-i prevăd o soartă proiectată-n veșnicie. ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
proză scurtă Lenuța... dar omul ei plecase acasă. Aveau gospodărie mare, Dorina Pop iar vitele necesitau a fi îngrijite. Neluțu plecase cu tatăl său. Biletul de papagal Iubea junincile. Erau una din principalele lor surse de venit. La umbra castanilor, Lenuța cocea clătite. Lângă Tot anul, Lenuța mergea o dată ea, Neluțu le umplea cu dulceață. Alături alte și alte pe săptămână la o piață din gospodine din Moneasa făceau același lucru. Din capătul Arad să vândă lapte și brânză. poieniței, printre fum și aromă de dulceață, se auzea Venea cu buzunarele pline. muzica de fanfară. Le acompania? Nu. Era un ritual împământenit de ani: Festivalul clătitelor! Puțin mai – Bileteee, bilete de departe, oportuniștii vindeau care ce puteau de la papagal... gablonțuri, la tricouri, ii naționale și chiar covoare țesute. Puzderia de lume venise de dragul clătitelor? Visele Lenuței se închid. Nu înțelegea mesajul. Căscă Soarele mângâia întinderea omenească și zâmbea. ochii. O ciudățenie de bărbat Mirosul de clătite îi pătrunsese adânc în nări. Își trimite domina orizontul adormit prin înălțimea și sunetele stridente care-i ieșeau din gură: – Aflați-vă viitorul! Cumpărați un bilet... Lângă țigara care alimenta periodic plămânii împricinatului se putea zări un bărbat de vreo doi metri, încălțat în cizme de piele asortate cu o pereche de pantaloni trei sferturi, din care ieșea dezordonat o cămașă în carouri ușor decolorată. Pe cap câteva raze solie, în speranța unei degustări din trona o pălărie verde cu o pană minunățiile rumenite. Nu se oferea nimic de pomană. de păun pe partea dreaptă. Totul avea un preț bine stabilit. Zgomotosul ținea în mâna Printre ofertantele tarabe de suveniruri și locul stângă o cutie veche din lemn. unde se coceau ademenitoarele dulcegării, turiștii se Din ea, agățat pe o bară prinsă plimbau ca soldații într-o fortăreață. de cutie, un papagal „rupea” cu privirea mulțimea. Lenuța era mulțumită. Copsese câteva sute de clătite... făcuse ceva „cheag”. Obosise. Pe un platou mai – Cumpărați un bilet! așteptau a fi degustate (contra cost) o grămadă mare de Destinul vă șoptește... minunății umplute cu dulceață de nuci verzi. Lenuța nu știa cum să Soarele, insistând de câteva ore să primească reacționeze. Cuvintele i se măcar o porție mică, dezamăgit se pregătea de culcare. opresc în gâtlej, dar amintirile Fumul se cam risipea, iar acordurile muzicii de fanfară lunecă printre zâmbete. au fost înlocuite cu muzica populară. În joc de doi, într- * un colț al poieniței, femei și bărbați săreau care cum Când locuia la Felix, cu știau și puteau. Din depărtare o tobă dirija: dansatorii, bunica, cu câțiva zeci de ani în 58 soliștii și pe ceilalți instrumentiști. Ce-ar fi dănțuit și urmă, în fiecare vară venea la Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
băi o doamnă din Bacău: Manea Maricica. Era cam de Lenuța, surprinsă de vârsta bunicii. Îi plăcea uneori să se ascundă sub masă și spontaneitatea papagalului, să le asculte cum sporovăiau vrute și nevrute. râde cu poftă. Se caută în buzunar și îi întinde Într-o zi ce-i veni Maricicăi să-i spună bunicii? O precupețului suma cerută. amintire din vremea studenției ei la Iași. Fusese târg mare. De acolo, în joacă, își cumpărase un bilet de – Piri, dă-i un bilet papagal. Curioasă, l-a citit imediat. Dar în timp ce citea doamnei. biletul și încerca să pătrundă în taina celor două propoziții scrise pe acesta, Maricica devenise martora Cu ciocul plin de fum, unei scene de tot hazul. Și bineînțeles talentul ei oratoric papagalul amestecă biletele și a multiplicat veselia. Bunica Lenuței s-a distrat pe alege unul. Bărbatul îi întinde cinste. Cică domnul care-i vânduse biletul de papagal Lenuței biletul. fusese dărâmat în ambuscada creată de trei tineri, iar biletele de papagal căzuseră bucată cu bucată într-o – O seară bună, spuse căldare cu vin fiert. Al ei „supraviețuise”. Era ultimul bărbatul în timp ce se supraviețuitor. depărtează de ea. M i-am mutat repede râsul de sub masă, în curte, O voce mecanică silabisea: pentru a nu fi descoperită. În seara aceea, mult le-a trebuit celor două femei (bunicii și doamnei Maricica) „Mul-țu-mim! Mul-țu-mim!” să instaleze tăcerea în căsuța cu prispă. Doar revenirea Lenuța zâmbește, dar mea le-a mai potolit nițel. Hazul îl aveau în sânge amândouă. Doar trebuia gâdilat și erupea în atmosfera grăbită desface biletul să din jurul lor spre deliciul auditoriului. citească „ce-i rezervase destinul său”. – Și cum zici, Maricico? Biletul de papagal ți-a dirijat destinul? – Da, Anuță. Am doi copii din două căsnicii și am rămas văduvă. Așa a scris acolo. – Da, amu, dară... dacă așe-i vorba... * O podidește râsul, dar printr-un gest necugetat îl strigă pe bărbatul cu papagalul. – Hei, domnu’... vreau și eu un bilet! Bărbatul întoarce capul, dar nu reușește să deslușească de unde venea vocea. Era încă furnicar. Lenuța îi face cu mâna. Pentru a nu se răzgândi, bărbatul grăbește puțin pasul. Ajunge în fața mesei cu clătite. – Vă pot ajuta cu ceva, señora? – Da. Vreau un bilet. Cât costă? Nu se grăbește să-i răspundă. Se întoarce spre papagal: – Piri, doamna vrea un bilet... – Cinci lei... Vă costă cinci lei! 59 ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
impresii – lecturi în foileton 64 canalele de comunicații că după 1989 nu s-a mai publicat nimic Nicolae Vasile bun, căutând, probabil din comoditate, doar prin cercul Citadela perpetuă restrâns de cunoscuți și prieteni. (Episodul 2) 4 Este o poveste O construcție se face din cărămizi și liant. În fascinantă!... În cuadripolul prezent, în România, chiar în întreaga lume, este o mare format din două familii: Ana- criză de liant. Vlad și Corina-Adrian, prin (9 septembrie 2018) iubirea la prima vedere dintre 5 Ana și Adrian se declanșează o Am publicat în același timp, în același loc, unde se avalanșă de trăiri și evenimente indexează numărul de citiri, trei poeme: Geneza, în care se regăsesc, într-un Apoteoza și Apocalipsa. climat specific societății românești a ultimelor decenii, toate marile teme ale iubirii, creației și legăturii dintre acestea, toate sub lumina panteistă a lui Dumnezeu. Ce este iubirea, cum apare ea, cum se manifestă, cum dispare, cât durează, care este relația dintre iubire și căsătorie? sunt tot atâtea întrebări ale căror răspunsuri Cel mai mult se citește Apocalipsa, apoi Geneza și pot fi găsite în epopeea lui Eros abia ultima Apoteoza. Avea dreptate Constantin Noica când spunea că ți se iartă până la urmă și crimele, dar nu din trenul personal București- ți se iartă să fii fericit. Cățelu-Oltenița, acestă luntre a lui Charon, fizică, ce făcea legătura dintre lumea (9 septembrie 2018) intelectuală a capitalei și cea a 6 satului românesc din județele Subiectul perpetuu, iubirea, mi-a revenit în atenție învecinate, dar și o luntre citind două excelente romane, Întâlnirea de la muzeu și filozofică dintre creația literară, Umbra dintre noi, legate între ele, ca acțiune, scrise de reprezentată de familia Corina- același autor, Ion C. ȘTEFAN, publicate de aceeași Adrian, filologi, și creația editură, AREFEANA, primul în anul 2011, iar al doilea în științifică a cuplului Ana-Vlad, 2016. Acest moment de revelație mă face să privesc cu fizicieni. mai multă reținere fandoseala criticilor și istoricilor O bună parte din ipotezele literari actuali care, fără a-și îndeplini menirea lor de a celebre din istorie referitoare la scoate la lumină realizarile Generației 2000 din iubire își regăsesc 60 literatura română, se mulțumesc prin a declara pe toate exemplificarea în acțiunea celor Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
doua cărți, fără ca acestea să fie menționate explicit În romanul Întâlnirea de evitând, astfel, păcatul curent al căderii în didacticism, la muzeu, Vlad nu înțelege ce s- deși toți cei patru eroi principali sunt profesori. a întâmplat cu Ana, nici Corina, Ambianța în care se desfășoară acțiunile este cel al ce s-a întâmplat cu Adrian!... cenaclurilor literare, de la nivelul copiilor din școlile Cum iubirea lor frumoasă, rurale până la cele mai elevate medii culturale continuată prin căsătorie, nu bucureștene, activitate culturală foarte puțin abordată mai există? partenerii lor de de creatorii de opinie contemporani. viață găsindu-și sufletul pereche în alta parte. Cum apare iubirea?... Dintr-o dată!... Când Ana și Adrian s-au văzut în tren, ei păreau că se știu de când Nietzsche, marele filozof lumea! german, spunea că, în trăirile umane, importantă nu este Care este natura iubirii?... După Descartes, iubirea este controlată de glanda pineală, deci este un fenomen intensitatea, ci durata, dar tot chimic. Personal, adaug la aceasta și o explicație el, aparent contrazicându-se, electromagnetică având în vedere ca tot sistemul nervos afirma că iubirea pentru o funcționează pe un principiu electric, iar în cadrul singură persoană este o mare acestuia fenomenul de rezonanță este răspunzător de nedreptate făcută celorlalți. multe întâmplări, din viață, legate de jocul cu infinitul. Ar putea fi amândouă! că doar iubirea este și lumină, o Ieșirea din aparenta mare sursă de lumină, care, știm, că este și corpuscul și dilemă de mai sus se poate face undă. Iubirea aruncă spre persoana iubită o lumină pe doar prin acceptarea ideii de care numai cel ce iubește o vede, iar percepția acesteia infinitate a iubirii și atunci, la este de o fragilitate și gingășie, pe care ceilalți n-o oricâți ai împărți-o nu scade înțeleg. partea ce revine fiecăruia. În roman, Adrian o întreabă pe Ana, imediat după 61 ce pragul de accesibilitate a fost depășit și sentimentele reciproce au fost declarate: Ai ceva de mătase în îmbrăcaminte? Care este relația iubire-căsătorie?... în general și în căsătoriile celor patru eroi. Întâmplarea dintre personajele celor două cărți, grupate în doua familii formate prin iubire, acestea s-au căsătorit din dragoste, deschide un spectru larg de interpretări atât în ceea ce privește durata unei iubiri libere cât și a coexistenței căsătorie-iubire. Kierkegaard, filozof danez, părintele existențialismului, când iubirea vieții sale se apropia de consfințirea desăvârșirii personale și sociale, prin căsătorie, cei doi iubindu-se declarat, a decis ruperea relației pe motiv că, după căsătorie, în câțiva ani, vor deveni dușmani sau străini sentimental, pe când o iubire neîmplinită, lumina stinsului amor ne urmărește veșnic. ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
Cum, în cuadripolul celor două familii, doi sunt Ana și Adrian, vor să fie altceva fizicieni, putem modela problema de durată și decât au fost când s-au căsătorit intensitate a iubirii printr-un impuls Dirac, care are cu Vlad, respectiv Corina. valoarea infinită în momentul zero și este egal cu zero în tot restul timpului, dar integrala acestuia pe tot Este fascinantă împletirea domeniul este egală cu unitatea. acțiunii celor două romane cu Deci, o iubire împlinită se consumă, practic, toată în momentul inițial, dar tot atunci te și duce până la realitatea, în diverse momente, Dumnezeu. Iubirea, ca și toate formele de creație sunt căile prin care omul ajunge la divinitate și devine acel intervenind personaje reale om neeuclidian definit în teoria filozofică a sistemismului. precum Solomon Marcus, în Și procrearea este tot o formă de creație. O familie Întâlnirea de la muzeu, la capătă o aură divină numai atunci când apar copiii, justificându-se, astfel, zicala: început, când Adrian, vrând să epateze, vorbea cu deosebită apreciere despre un matematician poet, pentru a o încânta pe Ana, o fiziciană care scrie versuri, urmând ca în Umbra dintre noi, cei doi să participle, la Curtea de Argeș, la evenimente comune cu Gheorghe Păun, urmașul celui menționat mai sus în combinația matematică-poezie. Discuțiile despre creație au farmecul lor aparte, Adrian întrebându-se, retoric, cum un fizician poate scrie poezie mai bine decât un filolog, iar Ana, Iubirea te atrage ca un magnet, dar de familie ești întrebându-l direct: prins cu șuruburi!... Tu iubești ca să scrii cărți, sau scrii cărți ca să iubești? o Aceasta poate fi una dintre explicațiile a ceea ce țin altă formă a dilemei unite cele două familii, Ana-Vlad și Corina-Adrian, cu scriitorului: dacă vrea să își facă toată iubirea devastatoare apărută, declarată și din nevastă, muză, sau din acceptată reciproc, dar neîmplinită, dintre Ana și muză, nevastă? Adrian. Acțiunea, în patru, este Tendința unificării formelor de creație prin deschisă și tranșantă, fiecare interdisciplinarizare, nedorită de unii, acceptată de alții, cunoscând tot ce fac ceilalți, reprezintă un factor perturbator suplimentar al acestor strategiile fiind, însă, doar în două familii. Aceasta evoluție este dorită și realizată de diagonalele, Corina cu Vlad și către Ana, fizician care scrie poezie, este dorită, dar Ana cu Adrian. nerealizată de către Adrian, scriitor, care ar fi vrut să fie fizician, ca să se asemene cu Ana și să-l egaleze pe Vlad, Deși Vlad a avut inițiativa este nedorită de către Corina și Vlad, care n-o înțeleg. De de a o contacta pe Corina, aici rezultă și conflictul romanelor, cei doi îndrăgostiți, pentru a vedea ce este de făcut, 62 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
ulterior, inteligența și echilibrul acesteia au condus la Toate marile iubiri sunt preluarea conducerii, ajungând până la a grăbi inoportune, cele oportune nu împlinirea iubirii celorlalți doi, mizând pe răcirea au timp să devină mari! ulterioară a relației, soluție neagreată inițial de soțul pierzător, dar care a cedat în final. Lucian BLAGA, în romanul postum Luntrea lui De partea cealaltă, Ana, deși a înțeles strategema, Charon, a găsit soluția nu s-a formalizat, din contră a provocat ajungerea la dedublării, separând scriitorul apogeul relației sale cu Adrian, dorită de ceilalți, care a de filozof, ambii iubind aceeași eșuat datorită onestității acestuia față de juramântul femeie. În final scriitorul a casătoriei și promisiunii făcute lui Vlad că nu va merge supraviețuit, dar filozoful nu. mai departe în iubirea lui față de Ana. Apele liniștite sunt adânci!... Corina, foarte În cazul lui Ion C. stapână pe situație, afișând o încredere totală în soțul ȘTEFAN, în urma scrierii său, încrezătoare că totul va trece, a cedat medical și în acestor romane, acesta s-a final a murit. Vlad, agitat tot timpul, reproșând în toate format ca filozof, iar, ca scriitor, direcțiile, a depășit cu bine turbulențele unei căsătorii s-a desăvârșit, ambii neconvenționale. Adrian a rămas cu o iubire stabilă față supraviețuind întâmplărilor. de Ana, cu speranța că relația lor va redeveni cândva fierbinte, dar și cu regrete și un simțământ de vinovăție 63 față de moartea soției, toate întâmplările vieții sporindu-i inspirația literară care l-a consacrat ca scriitor. Ana a continuat viața de familie în paralel cu cenaclurile literare, gândind tot timpul că va mai avea o nouă șansă pentru desăvârșirea iubirii sale. În relația cu Dumnezeu, toată întâmplarea dintre Ana și Adrian întră la capitolul păcătuirii cu gândul, dar judecând așa, ar însemna că toți cei care crează, având desemnare divină pentru aceasta, sunt păcătoși apriori, pentru că ei nu pot crea fără muze, iar acestea sunt foarte rar și nevestele lor. Nu a fost să fie!... La început, reținerile lui Adrian, apoi moartea Corinei, care a devenit umbra dintre ei, iar când totul părea a merge până la capăt, nimic nemaiputând sta în calea fericirii lor, Dumnezeu a spus nu! Fica ei și fiul lui s-au cunoscut și s-au îndrăgostit, iar divinitatea a fost de partea lor, tinerii având prioritate. Cele două romane descriu o frumoasă poveste de iubire, care a întâmpinat o serie de inoportunitați, între un bărbat kierkegaardian și o femeie ce parcă vine din romanele lui Tolstoi, pe care Dumnezeu nu a vrut s-o întrerupă prin împlinire. ANUL V, serie nouă, nr. 6 (41), 2018
Lenuş Lungu în ploaia de smaralde Suflet la ţărm de mare vibrând ascult cu fruntea-n răcoare. Mi-am ancorat sufletul la ţărm de mare Morgana am pictat speranţele-n culori mi-am sculptat dorurile Sunt fantasma pe tărâmul tăcerii din ochiul tău am cules fire de nisip unde curge lacrima dintr-un buchet de amintiri şi-ţi picură-n vene străbat cărarea frunzelor galopând de toamnă prin deşertul pustiu în râuri de soare calci nisipul în picioare printr-o simfonie striveşti cuvinte în valuri de fantezie. doruri,vise şi speranţe sunt îngropate Vise pictate te îmbeţi cu licoarea bahică a unei morgane Vise pictate în zale ce trupu-ţi lănţuie-n noapte de scoici sclipitoare oriental luna dansează săgeată înfricoșătoare caii în depărtare sfredelită de dor şah la regină mat mă târesc în timp ca o boare de mătase din nisip auriu nufăr cu petale stele izvorâşte dă glas lirei ozana curgătoare. în safire căzătoare 64 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură
Search
