harap (1)

POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creangă Publicat in anul 1877, în revista \"Convorbiri Literare\",\"Povestea lui Harap-Alb\", de Ion Creangă, este o sinteză abasmului românesc, în care schema folclorică este preluată înliniile ei esenţiale: lupta dintre bine şi rău, existenţa unui mezin,care i se substituie lui Făt-Frumos, probele la care este supus şinunta ca final fericit. Operă narativă în proză, în care realitatea este transfigurată înfabulos, iar personajele poartă valori simbolice, basmul este ospecie literară străveche, prezentă atât în literatura populară, cât şiîn cea cultă, basmul cult având ca particularităţi reflectareaconcepţiei despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului,individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului. Titlul basmului „Povestea lui Arap Alb” sugerează caracterulfabulos al operei(\"povestea\"), dar şi caracterul său iniţiatic: Harap-Alb este numele sub care eroul trece prin toate probele, care îi aducdesăvârşirea umană(„Harap”- rob, „Alb” – nobil). Tema basmului este iniţierea unui tânăr care parcurge drumulde la stadiul de novice, la acela de om total. Astfel, basmul luiCreangă întruneşte trăsăturile unui bildungsroman. Motivelespecifice sunt superioritatea mezinului, călătoria, muncile,demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria. Conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilorpărinteşti, eroul fiind nevoit să refacă experienţa tatălui, pe carecalul îl purtase, în tinereţe, prin aceleaşi locuri. Întâlnirea cuSpânul este, deci, o reluare a veşnicului conflict dintre cele douăforţe, simboluri ale binelui şi răului. Perspectiva narativă a basmului aparţine unui naratoromniscient, care subiectivizează prin intervenţii directe sau prinfolosirea dativului etic. Naraţiunea este realizată la persoana a III-

a. Tehnica narativă folosită este tehnica înlănţuirii cronologică şicauzală a secvenţelor. Reperele temporale sunt neprecizate (\"în vremurile acelea\"),situând întâmplările în atemporalitate, iar reperele spaţiale seconfigurează prin locuri şi fiinţe fantastice sau personaje: PădureaSpânului, Grădina Ursului, Pădurea Cerbului. Acţiunea se desfăşoară liniar, succesiunea secvenţelor fiindredată prin înlănţuire. Incipitul acestui basm se deosebeşte de formula iniţială aprototipului folcloric, compusă din doi termeni: unul care atestă oexistenţă (\"A fost odată\") şi altul care o neagă (\"caniciodată\").\"Povestea lui Harap-Alb\" începe cu formula \"Amu cicăera odată\", care pune povestea pe seama spuselor cuiva, fără a onega, intrarea în text făcându-se prin \"era odată un craiul care aveatrei feciori...\". Tot în incipit se regăsesc două motive literarespecifice basmului: cel al fraţilor despărţiţi şi al împăratului fărămoştenitori. Finalul este închis şi compensator,ca la basmul tradiţional.Odată iniţierea încheiată, eroul reintră în posesia paloşului,primeşte recompensa(pe fata Împăratului Roş şi împărăţia), şi îşischimbă statutul social(devine împărat), fapt ce confirmămaturizarea acestuia. Ca şi în cazul incipitului, Creangă inoveazăformula finală pentru că aduce un element de originalitate,introducând o referire critică la adresa societăţii naratorului:\"iar pela noi, cine are bani mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă”. \"Povestea lui Harap-Alb\" urmăreşte formarea unui tânărpentru a-şi dobândi dreptul de a deveni conducător şi pentru a-şiforma o familie. Această călătorie se realizează în trei etape. Prima este pregătirea şi anticipează drumul de iniţiere.Sfânta Duminică, simbol al experienţei acumulate, îl învaţă pe fiulde crai cum să dobândească calul, paloşul şi hainele de mire aletatălui său(simboluri ale legăturii cu strămoşii). Cea de-a doua etapă, drumul de iniţiere(de formare),cuprinde proba podului, rătăcirea prin Pădurea Spânului(spaţiul

labirintic), schimbarea indentităţii eroului prin vicleşug, care areloc în fântână, şi cele două probe la care este supus de către Spân:aducerea sălăţilor din Grădina Ursului şi pielea bătută cu nestematea Cerbului. Din toate aceste probe, Harap-Alb iese învingător,graţie ajutorului primit de la Sfânta Duminică. Cea de-a treia etapă este cea mai grea şi încheie drumul dematurizare a eroului. Acesta trebuie să se descurce singur(SfântaDuminică dispare din basm) şi să o aducă pe fata Împăratului Roş.După ce trece cu succes de această probă cu ajutorul celor cinciprieteni, al furnicilor şi a albinelor, Harap-Alb este ucis de Spân,decapitarea şi învierea eroului fiind ultima treaptă a iniţierii. Personajele basmului “Povestea lui Harap-Alb” suntpurtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diversele loripostaze, personajele antagonice şi simbolice care le reprezintăfiind Harap-Alb şi Spânul. La construcţia celor două personaje contribuie fabulosul, careeste tratat în mod realist: nici Harap-Alb nu se confundă cu Făt-Frumos, ci este un om care are calităţi şi defecte, şi nici Spânul nueste zmeu, ci o fiinţă umană însemnată de natură prin lipsabărbii(expresie a bărbăţiei). Amândoi sunt nişte personaje \"deghizate\": Harap-Alb este unfiu de împărat ascuns sub haine de slugă, iar Spânul este \"răulnecesar\", deghizat în fecior de împărat. Harap-Alb este personajul principal, protagonist şi eponimal basmului lui Creangă. Eroul săvârşeşte un act de iniţiere învederea formării lui pentru viaţă. Autorul îşi scoate personajul din tiparele clasice, pentru cărenunţă la perfecţiunea eroului şi îl introduce în categoriaoamenilor simpli. Iniţial, personajul lui Creangă este timid, ruşinosşi lipsit de curaj. Reacţia sa atunci când Craiul îi ceartă pe fraţiimai mari, este evidenţiată de către narator prin caracterizareadirectă. Tot acum găsim o trăsătură definitorie a personajului,milostenia, care face ca el să fie alesul. Întâlnirea cu Spânul constituie episodul-cheie în evoluţiaulterioară a

personajului. În pădure, el trăieşte sentimentul de frică şi neputinţăşi nesocoteşte sfatul tatălui său, luându-l în slujba sa pe Spân. Urmează momentul crucial: cel al supunerii prin vicleşug.Naiv, fiul de împărat coboară în fântână la îndemnul Spânului.Acolo, el renunţă la originea sa nobilă pentru a porni fără nimic înlupta cu destinul. Din acest moment, Harap-Alb(un oximorom)este eroul care va lupta şi va birui cu bunătatea inimii sale, nu cumândria eroului perfect. El apare ca un om simplu, modest, calităţi apreciate de toţicei din jurul lui, spre deosebire de Spân, ale cărui defecte omeneştiîl duc la pierzanie: rău, antipatic, arogant. Ajutat mai mult de sfatul Sfintei Duminici, Harap-Alb va dacele dintâi probe de curaj şi de bărbăţie, nu fără ezitări şi slăbiciuniomeneşti. În cea de-a treia probă, călătoria prin locuri pustii şi greuaccesibile constituie un permanent prilej de cunoaştere pentru erou,care ţnţelege că fiinţele cele mai neinsemnate (furnicile, albinele)îţi pot fi de folos. De asemenea, Harap-Alb poate constataciudăţeniile fiinţelor umane şi variatatea indivizilor, dovedindtoleranţă şi sociabilitate. Pe drumul de întoarcere, el se îndrăgosteşte de fataÎmpăratului Roş, dar rămâne loial Spânului, considerând că datoriaeste mai presus de sentimentele lui. Ajunşi la Verde Împărat, tânăra îl demască pe Spân.Acestanu are demnitatea zmeilor, care se recunosc învinşi, şi îi taie capullui Harap-Alb. Experienţa capitală prin care trece eroul se petrece în sensinvers celor din fântână: \"moare\" sluga şi \"se naşte\" împăratul. Spânul întruchipează forţa răului în basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamănă în lume teroare, răutate şi violenţă. El estepersonaj negativ specific basmului şiîntruchipează nedreptatea, răutatea, minciuna - trăsăturicondamnate în orice basm popular sau cult. Omul spân este prin naştere un om rău, viclean peste măsură,nu se dă în lături să păcălească un \"boboc\" (nepriceput, lipsit de

experienţă) cum era mezinul craiului şi-l atrage în capcana dinfântână prin minciuni şi tentaţii ce dovedesc o bună cunoaştere deoameni. Trăsăturile lui morale reies în mod indirect din faptele sale şidin relaţiile cu celelalte personaje. Impostor şi grosolan, secomportă ca un stăpân tiran, considerând că slugile seamănă cuanimalele. Din proprie experienţă, ştie că \"să te fereascăDumnezeu, când prinde mămăliga coajă\", deoarece el, obraznic şiprost crescut, cum vede că \"i s-au prins minciunile de bune\" si căeste primit cu toate onorurile de către împăratul Verde, devineameninţător cu sluga, îi dă o palmă, cu scopul \"să facă pe Harap-Alb ca să-i ieie şi mai mult frica\". Văzându-se ajuns urmaş la tronul împărătesc, Spânul devinearogant şi lăudăros, însuşindu-şi toate meritele lui Harap-Alb, bamai mult, fălindu-se că ştie să fie stăpân adevărat şi să-şistrunească slugile. Ca moduri de expunere, spre deosebire de basmul popular,unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinareanaraţiunii cu dialogul şi cu descrierea. Naraţiunea este dramatizatăprin dialog, iar individualizarea acţiunilor şi a personajelor serealizează prin amănunte(limbaj, gesturi). Dialogul susţine evoluţiaacţiunii şi caracterizarea personajelor. Descrierea contureazăindicele spaţial şi personajele prin portretistică. Registrele stilistice oral, popular şi regional conferăoriginalitate limbajului, care diferă de al naratorului popular prinspecificul integrării termenilor. Limbajul cuprinde termeni şiexpresii populare, regionale, ziceri tipice(proverbe, zicători). Umorul se realizează prin ironie, porecle şi apelativecaricaturale, scene comice, expresii populare. Oralitatea stilului se realizează prin expresii narative tipice,exprimarea afectivă în propoziţii interogative şi exclamative,dativul etic şi inserarea de fraze ritmate sau versuri populare. „Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă este un basmcult, deoarece prezintă reflectarea concepţiei despre lume ascriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea

personajelor, umorul şi specificul limbajului, însă, asemeneabasmului popular, pune în evidenţă idealul de dreptate, de adevăr şide cinste.