MOARA CU NOROC (1)

MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici - comentariu - Nuvela „Moara cu noroc” a fost publicată în 1881, în volumul de debut „Noveledin popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cuo construcţie riguroasă, un plan narativ central, intriga şi conflictul sunt bine conturate iarpersonajele relativ puţine pun în evidenţă personajul principal, complex, puternicindividualizat. Nuvela aparţine realismului clasic prin imaginea veridică a realităţii sociale laînceputul secolului al XX-lea, în Ardeal; tema şi motivele aparţin realismului; conflictulpredominant interior, dar şi social; fixarea exactă în timp şi spaţiu de la începutul operei;determinarea socială a personajelor şi complexitatea acestora; stilul sobrul, uneoriimpersonal şi perspectiva narativă şi tipul de narator (omniscient, omniprezent şineimplicat) Tot de realism ţine şi interesul pentru analiza psihologică (nuvelă psihologică),prin temă, conflictul predominant interior, investigarea psihologică a personajului,folosindu-se ca tehnică analiza psihologică şi monologul interior. Titlul capătă valenţe ironice. Cuvântul „Moara” este sinonim cu „han”, motivfrecvent în literatura interbelică. Fixează indicele spaţia predominant. Cuvântul „cunoroc”, raportat la desfăşurarea evenimentelor, capătă o încărcătură ironică pentru căspaţiul se dovedeşte a fi nefast pentru familia protagonistului. Tema susţine caracterul realist, dar şi pe cel psihologic al nuvelei: efectele nefasteşi dezumanizante ale dorinţei de înavuţire, în contextul societăţii ardeleneşti de laînceputul secolului al XX-lea. Alte teme se mai întâlnesc în nuvelă sunt tema familiei, adestinului şi tema iubirii. Tema este conturată şi de motive specifice realismului, cum arfi motivul hanului sau al banului. Conflictul este predominant psihologic, cuprinde zbuciumul interior alpersonajului între dorinţa de înavuţire şi dorinţa de a rămâne om cinstit. În plan secundarse dezvoltă şi un conflict social, determinat de dorinţa eroului de a-şi schimba statutulsocial, iar pe de altă parte relaţia dintre el şi Lică. Perspectiva narativă a nuvelei este obiectivă, viziune din spate, aparţinând unuinarator omniscient, omniprezent şi neimplicat, narator la persoana a III-a. Tehnicanarativă folosită este tehnica înlănţuirii cronologică şi cauzală a secvenţelor. Acţiunea se desfăşoară la sfârşitul secolului XIX, început de secol XX, peparcursul unui an, având ca reper temporal două evenimente cu rezonanţă religioasă.(Sfântul Gheorghe şi Paştele). Ca reper spaţial întâlnim vestul Ardealului, între Ineu şiArdeal, la „Moara cu noroc”.Lungimea de text impresionantă , include, conform spuselor lui George Călinescu, unsubiect de roman. Structurată în 17 capitole, fără titlu, include un singur plan narativ careare o desfăşurare liniară şi ascendentă până la un punct culminant. Expoziţiunea aredimensiuni neobişnuite. Incipitul şi finalul conferă simetrie structurii

compoziţionale. Ambele sunt realizate prin tehnica punctului de vedere, incluzândvorbele bătrânei care fixează normele morale între care vor evolua personajele şi seconstituie în vorbele naratorului. În expoziţiune, descrierea drumului care duce la „Moara cu noroc”, realizată înmanieră realistă, prin tehnica detaliului semnificativ şi a locului în care se află cârciuma,redă un peisaj. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului.Simbolistica iniţială a drumului se completează, în final, cu sugestia drumului vieţii carecontinuă şi după tragedia de la Moara cu noroc. Apariţia lui Lică, şeful porcarilor şi al turmelor de porci, care tulbură echilibrulfamiliei, constituie intriga în manieră realistă, prin utilizarea tehnicii detaliului, relatareaamănuntului semnificativ. Lică are un orgoliu de stăpân şi îşi impune încă de la începutregulile. Desfăşurarea acţiunii se concentrează în jurul procesului înstrăinăriicârciumarului faţă de familie, analizat cu măiestrie de Slavici. Devine mohorât, violent, îiplac jocurile crude, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana, pe care o ocroteapână atunci. Prin intermediul monologului interior, sunt redate frământările personajuluiîn proza lui Slavici, relaţia specifică realistă între individ şi mediul din care provine iaforma relaţiei individ-colectivitate. Punctul culminant coincide cu momentul în care Ghiţă ajunge pe ultima treaptă adegradării morale. Ghiţă îşi aruncă soţia în braţele lui Lică, Ana i se dăruieşte lui Lică,deoarece acesta este un „om”, pe când Ghiţă „nu e decât muiere îmbrăcată în hainebărbăteşti”. Când se întoarce şi realizează acest lucru, Ghiţă o ucide pe Ana, iar el, larândul lui, este ucis de Raţiu, în numele lui Lică. Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuiecârciuma. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cucapul de un copac. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii. În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.Slavici este un observator imparţial al vieţii rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârşit,anticipând astfel tehnica lui Rebreanu. Numărul personajelor nuvelei este redus, însăacestea sunt bine conturate, realiste şi determinate social. Dacă la început personajelesunt antagonice, acestea ajung până la sfârşit personaje complementare. Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destinilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. Lică rămâne egal cu sine: „un om rău şi primejdios”. În schimb, Ana suferătransformări interioare, care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize apsihologiei feminine. Personaj secundar, jandarmul Pintea urmăreşte pedepsirea lui Lică pe căi legale,motiv pentru care se asociază cu Ghiţă. Bătrâna şi copiii, personaje episodice, supravieţuiesc incendiului pentru că suntsingurele fiinţe inocente şi morale. Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente deîncordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relaţiile dintre ele(caracterizare indirectă). De asemenea, realizează portrete sugestive(caracterizaredirectă); detaliile fizice relevă trăsături morale sau statutul social (ex: portretul lui Lică).Sunt utilizate şi mijloace de investigaţie psihologică (dialogul, monologul interior, stilulindirect liber, notaţia gesticii, a mimicii şi a tonului vocii).

Personajul principal al nuvelei, Ghiţă, evoluează de la tipicitate, sub determinatesocială(cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinarea psihologică şimorală. El parcurge un traseu al dezumanizării, cu frământări sufleteşti şi ezitări. Ezităîntre cele două căi, simbolizate de Ana(valorile familiei, iubirea, „liniştea colibei”) şi deLică(bogăţia, atracţia malefică a banilor). Se arată slab în faţa tentaţiilor şi sfârşeşte slab. Statutul social se schimbă, din cizmar ajunge cârciumar, fiind capul familiei. Şiprofilul psihologic se schimb. Dacă la începutul nuvelei Ghiţă are curajul de a-şi modificadestinul, mândria îl face să nu mai suporte batjocura oamenilor. Este hotărât, nesocoteştesfaturile bătrânei, impunându-şi punctul de vedere, hotărând destinul familiei. Estecinstit, harnic, realizează în scurt timp din „Moara cu noroc” un loc popular. Îşi iubeştefamilia, îi place să stea de vorbă cu oamenii care poposesc la cârciumă, se face respectat,iar în mentalitatea comună, hanul încetează să mai fie „Moara cu noroc”, ci ajunge să senumească „cârciuma lui Ghiţă”. Este demn şi curajos, îl înfruntă pe Lică precaut, avertizându-l pe acesta din urmăasupra faptului că ar fi mai bine să-l aibă prieten decât duşman. Derularea evenimentelor îl face să vadă că nu are decât două soluţii: să rămânăcinstit şi să plece de la han sau să intre în jocul necurat al lui Lică. Ghiţă se schimbă, Lică reuşind să stârnească în el dorinţa de înavuţire. Devineursuz, irascibil, se îndepărtează de familie şi îi consideră o piedică în calea înavuţirii şi nurăspunde încercărilor Anei de a-i spune ce anume îl frământă. Îşi conştientizeazăschimbarea şi are remuşcări, frământările personajului observându-se prin monolog.Regretă că s-a îndepărtat de Ana şi încearcă să reaprindă sentimentul iubirii. Se considerăun tată nevrednic, ticălos, însă devine ezitant şi nu-şi duce până la capăt intenţia. Îi estefrică de Lică şi devine din ce în ce mai dependent de acesta. O probă majoră a gradului de dezumanizare a personajului este mărturia falsă dela procesul lui Lică, în urma căruia acesta scapă. Acest moment constituie rupturadefinitivă dintre el şi Ana, ea ştiind că Ghiţă a depus mărturie mincinoasă. Nu-l pârăşte,suportând violenţele verbale şi fizice ale acestuia. Dorinţa de înavuţire îl face să devină ucigaş. Această dorinţă este dublată de unsentiment de răzbunare, născută din gelozie. Moartea personajului este o consecinţăfirească a faptelor lui, o pedeapsă pe care autorul o aplică lui Ghiţă pentru că a încălcatprincipiile morale. Mijloacele de caracterizare pe care Slavici le utilizează pentru a-l caracteriza peGhiţă sunt cele specifice. Caracterizarea directă se realizează prin monologul interior,prin autocaracterizare, prin intermediul celorlalte personale(Lică, Ana, bătrâna, Pintea) şide narator. Predomină caracterizarea indirectă , realizată prin faptele personajului,atitudini, limbaj, mimică, relaţia cu celelalte personaje. Un alt personaj al nuvelei este Lică, personaj secundar, liniar, care stă sub semnuldemonicului. Acesta are o influenţă nefastă asupra tuturor personajelor. Este Sămădău,şeful porcarilor, dar şi tâlhar. Spre deosebire de Ghiţă, naratorul îi realizează un portret fizic şi vestimentardetaliat, care pe de o parte îi trădează caracterul malefic(ochi verzi, sprânceneîmpreunate, îşi muşca colţul mustăţii), iar pe de altă parte sugerează faptul că personajulîşi obţine veniturile din afaceri necurate(vestimentaţia). Autocaracterizarea subliniazăcaracterul violent, crud, cinic, şi părerile celorlalte personaje, Ana fiind cea care intuieşteinfluenţa malefică a lui Lică.

Om care impune frică, are tendinţa de a-şi intimida convorbitorii. Fără scrupule,omoară omoară fără niciun fel de remuşcare, singur afirmând că uneori simte dorinţa desânge cald. Este un bun psiholog, întăreşte dorinţa de înavuţire a lui Ghiţă pe care p aţâţăpermanent, este invidios pe Ghiţă pentru că are o familie şi de aceea o distruge treptat,încălcând orice normă morală. Trăieşte după propriile legi, fapt care face să fie perceput ca un om de temut,influent, are relaţii sus-puse. Este un disimulat, ascunzându-şi cu abilitate intenţiile. Dinpunctul de vedere al lui Pintea, singura lui slăbiciune sunt femeile. Comportamentul luifaţă de copiii Anei contrastează cu ticăloşenia personajului şi nu reuşeşte să-l umanizeze.Are influenţă distrugătoare asupra tuturor personajelor cu care intră în contact. Esteputernic, orgolios, preferând să-şi pună capăt zilelor într-un mod violent, decât să fieprins de Pintea. Această trăsătură este evidenţiată şi de Ana, care, comparativ cu Ghiţă, îlconsideră un bărbat adevărat. Moartea personajului este o pedeapsă adusă răului absolut. Ana, personaj feminin secundar, reprezintă condiţia femeii din acea perioadă,supunându-se necondiţionat dorinţei lui Ghiţă de a se muta la Moara cu noroc. Ca statutsocial, este soţia lui Ghiţă, mamă a doi copii. Portretul fizic se conturează încă dinexpoziţie(tânără, frumoasă, fragilă), îşi iubeşte familia, este răsfăţată de către soţul ei şiconsideră că Ghiţă a făcut o alegere bună. Maturitatea personajului se dovedeşte înmomentul în care intuieşte caracterul malefic al lui Lică, avertizându-şi soţul. Observând schimbarea lui Ghiţă, încearcă să-l salveze, rugându-l să-imărturisească ceea ce-l frământă. Relaţia dintre cei doi începe să se răcească, la aceastaadăugându-se violenţa verbală şi fizică pe care Ghiţă o manifestă faţă de Ana şi faţă decopii. Când Ghiţă neglijează afacerile de la Moara cu noroc, Ana este cea care preiaconducerea, contrazicând îndoiala mamei. În momentul în care Ghiţă depune mărturie mincinoasă la proces, Ana seînstrăinează definitiv de acesta, intrând în jocul seducţiei făcut de Lică. Este un finpsiholog, simte că ceva se va întâmpla şi refuză să plece de Paşti împreună cu bătrâna şicopiii, rămânând la han. Rănită de gestul lui Ghiţă, Ana încalcă normele familiale şi, într-un gest de răzbunare, i se dăruieşte lui Lică. Acesta este motivul pentru care autorul opedepseşte printr-o moarte violentă, fiind ucisă de către soţul ei. Ca moduri de expunere predomină naraţiunea obiectivă la persoana a III-a,monologul interior evidenţiază natura psihologică a nuvelei şi descoperă frământareainterioară a personajelor, dialogul contribuie la stabilirea relaţiilor dintre personaje şidinamizează discursul narativ, iar descrierea conturează indicele spaţial şi personajeleprin portretistică. Stilul este sobru, lipsit de încărcătură stilistică, iar limbajul este autenticardelenesc, acesta contribuind la realizarea atmosferei. Opera literară „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă deoareceoglindeşte viaţa socială şi de familie în satul ardelenesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea, importanţa acordată banului, cât şi personaje tipice, reprezentative pentru lumeaardelenească din perioada evocată.