maria savaPartea întunecată a lunii Editura SAGA
maria savaPartea întunecată a lunii Poezii şi traduceri Traduceri: Maria Frandoş Desene: PinterestCoperta, tehnoredactare: AG Foto: Wikimedia © Maria Sava Edita I-a 2018 2
„Mi se pare aşa de sec ce scriu, adevărul estecă am plâns aproape la fiecare dintre ele.Aceasta este POEZIA, jupuită de piele, fâşie cufâşie până ce rămâne carne vie ca şi inima ta.Îmi amintesc că bunica avea o icoană cuMaica Domnului, cu o sabie în inimă. Mi-amamintit de multe ori în viaţă că Simeon îispusese \"şi sabie va trece prin inima ta\"! Nuştiu cum se poate îndura asta, chiar nu ştiu. Nudegeaba se spune să nu ne dea Dumnezeu câtputem duce. Citind poemele tale gândul m-adus la Sylvia Plath care scria: \"Cred că poeziamea izvorăşte direct din experienţa senzorialăşi emoţională. Cred că trebuie să fii în stare sămanevrezi experienţele,chiar şi pe cele maiîngrozitoare... acestea ar trebui manipulate deo minte inteligentă şi inspirată\". Este ceea ce aifăcut tu cu durerea şi întristarea, le-aitransformat în poezie.”Maria Frandoş 3
4
”Nașterea noastră nu e decât somn și uitare…”despre viaţă şi moarte cu aceeaşiseninătateodată,povesteşte pribeagul,am văzut câinii turmei plângândera ziua în care păstorul îşi părăsea turmapentru totdeaunape chipul de culoarea pergamentuluilacrimi amare brazde tăiau 5
asemeni firului de apă stins în oaza de tainăşi câinii lui,câinii lacrimilor,lingeau cu duioşie faţa pustiităîn ochii lor câineşti, adânci, înţelepţişi plini de credinţăsclipeau diamantin sub razele de lunăgrele şi rotunde lacrimi...deasupra cătunului tristse vălurea somnolent cerul tomnaticlăsând în urmă o noapte jilavă şi neagră...turmele s-au risipitpeste câmpurile înecate în ceaţăcâinii lacrimilor s-au făcut câinii nimănuirăzleţindu-se de turmăiar oamenii au început să-i bată cu pietreşi să-i alungecă prea urlau a pustiuşi păstorul se făcu Îngerul Azrail...zbura...zbura...ca o molie grasăpierzându-se-n noapte......tăcu pribeagul.înălţând către tânărul soare al dimineţiiprivirile reci şi lăptoaseşopti pentru sine:„în lume, doar moartea e una singură” 6
alter ego...iară tu, trup al meu, orb şi surdmergi până acolopână unde nu mai poţioprindu-te istovitîn faţa propriilor paşiîn sufletu-ţi brăzdat de crevasepăsări dezaripate-şi găsesc adăpost 7
viermele uităriiroade la rădăcina pomului tăuca un balaur în agonieTimpulîşi trage cu sine trupul mortnerostitecuvintele se pierd precum aburul ceţiiîn zorile sparte de un hohot de râs-o, desigur, cu un singur hohot de râspoţi ucide lumina-n trezie-şi voi, spectatorii,să nu-l credeţi când urlă prin pieţefluturând cu mişcări delirantefrunze de dafin în piatră dăltuitedin urma luiploaia şi vântulcresc riduri pe feţele morţilorCain îl mai ucide pe Abel! 8
alter ego...e tu, quello che seiancora il mio corpo cieco e sordovai fino al finale amarofino dove non potrai piufermandoti esauritodavanti ai tuoi passinella tua anima solcata di crepacceucelli con le agli staccati trovano nidoil verme del obliorossica le radici del tuo albero 9
come un Drago morendoil Tempotrascina dietro di se il suo core estintonon dette parole svaniscono nella foschianelle mattinate spezzate da una risata-o,certamente che poi uccidere con una risata laluce che appena si svegliae voi, spettatori,non credetelo quando urla in piazzaoneggiando con le mosse delirantele foglie di alloro scolpite nella rocciacon la sua tracciala pioggia ed il ventodisegnano rughe sulla faccia de la mortalitaEcco!Caino ucide ancora una volta Abele!Trad. Maria Frandoș 10
miserereîn singurătateridic ochii către cerul careîmi evită privirile cu dibăcietrăgând peste lumina tandră a stelelorplapuma unui nor obositiar vântul stingher care se abătuse dinspre sudmuşca adânc din carnea şi sângele meu,printre buzele-mi arse ca pământul uscatpicurau cuvintele unul după altulgolite de sens 11
privirile-mi rănite orbecăiau prin întunericpipăind cu vârfurile degetelormarginile reci ale zidurilor nopţiicăutam sprijin, acolo, sus,unde ştiam că Te afli Tula fel de singur şi de părăsitînvins de zădărnicia acestei lumicare-ţi tot promite mereu şi mereusă se schimbepunându-şi vremelnic zarafii în umbrăapoi să-i scoatăşi să-i pună pe soclurifăcând din ei idoli...ce greşeală, Doamne,ce greşeală să cred că învăţând limba morţiloraş putea pătrunde taina gândurilorcuibărite în pieptul Tăustrăpuns de fierul sutaşului. 12
la margine de cuvântla margine de cuvântse-nfruntă lumina şi umbraprecum Iacob cu Îngerul săuînvăluit în noapteProfetul dă strigăt luminos:„pentru ce Tu, Înger al meu, numele-mi ceri?”îngerul-umbră îi dă binecuvântarea luminiidin locul său din înalt 13
lumina coboară-nlăuntru dând umbra-n afarăla margine de cuvântumbra-i o muzică neagră ce sfâşie somnuladusă-n luminăe pacePoetul a fost răstignitşi umbra sa poartă durerila margine de cuvântTimpul dăltuieşte formele morţiianimal de lumină,omul ridică ochii şi taceabandonându-se mâinilor veşnicedin tenebrele nopţilorel smulge luminadând tainică strălucire Inimii sale şi Vieţiila margine de cuvântumbra îmbrăţişează luminaîntr-o eternă spirală. 14
cei trei hoţi de visedintotdeauna,spune Borges, trei coşmaruri m-au urmărittrei balauri îmi cotropesc fiinţade câte oriînvăluiţi de noaptea din câmpiile Argentinei 15
ochii mei de orbetecad pradă morţii câte puţinuneori,visez că mă cheamă Dedal şi sunt sclavulcumplitului Minospun cărămidă peste cărămidăşi uit de unde-am pornit joculalteori,numele meu e Homeralerg ca bătrânul aed printr-un lan de cuvinteîmi pierd echilibrulalunec pe hârtia lucioasă pe care litere albe şiroşiidansează freneticsunt nopţicând Narcis mă cheamă-chipul palid mi-l spăl în oglinda râului Lethe...însătoate nenorocirileşi toate umilinţeleşi-nchipuirile toatemi-au fost date cu un singur scop :din lacrimi şi tinăversuri să facsuspin şi lumină... 16
I tre ladri di sognida sempre,dice Borges, tre incubi mi inseguivanotre draghi invadano il mio esseretutte le volteche i miei occhi di ciecoavolti nella pianura di Argentinapoco per pocodiventano la preda di morte 17
ogni tantosogno che mi chiamo Dedalo e che sono ilschiavo del terribile re Minosmetto mattone sopra mattonee poi dimentico da dove ho iniziato il giocoaltre volteil mio nome ce Omeroe corro come il vechio bardo attraverso uncampo di paroleperdo il equilibrioscivolo sulla carta lucida dove lettere bianche erosseci si mettono in una danza freneticasono dele nottequando Narciso mi chiamo-e mi lavo îl mio volto palido nello spechio delfiume Lethe...perotutte le sventuree tutte le umiliazionie le fantasie tuttemi sono state donatecon una sola ragione:di impastarli come l,argila fatta di terra elacrimeche poi diventera versisospiro e luceTrad. Maria Frandoș 18
tăcere...dăinui-va clipaîn careascultam tăcerea sângelui tăupulsândsub clavicula stângăîn sufletlumina-ţi vibrează ca-n Soarede multulfrumosul din Lumeşi tu o transformiîn timpîn ploiîn iubire...dăinui-va clipaîn caretu pe o steaeu în abisascultam povestea 19
tânărului cioplitorAlegenor**Vasile Pârvan, Laus Daedali (Memoriale) 20
SilenzioDurera per semprel`attimonel quale ascoltavo il silenziodel tuo sanguemormorandosotto la clavicola sinistraun raggio di sole fa fremerela tua animaper lo splendore di questo Mondopoi, tucon una magiafai diventare la lucetempopioggiaamore...durera per semprel`attimo nel qualetu sopra una stellaio nel abisso ascoltavamo insiemeil racconto del giovane scultoreAlegenor*.Trad. Maria Frandoș 21
flashbackun vânt cu miros de trandafiri înzăpeziţişuieră tristprintre crengile umede vestindsfârşitul unui vag anotimpîn parcurialbele statui şi-au anunţat triumfal sfârşitulcoborând de pe socluricu un simplu gestaşa cumaltădată buniculcu două degete albe şi reci 22
mi-a atinsfruntea de copilîn semn de binecuvântareau venit apoi nopţileşi gândurile au pornit a-şi scuturacoama nărăvaşăprin labirintul coridoarelor îngusteale vieţiisufletul mi se decojea ca o ranăce da să se vindeceînsă nu-şi mai găsea răgazul şi putinţanici nu mai ştiamîn ce poveste să-mi găsesc loculunde să-mi sprijin umărul şi tâmpla...căci zilele-mi semănau una cu altaprivirile mi se subţiau ca o aţăşi degetele meletot mai albe şi mai descărnatesimulaufix la ora şaptegestul definitiv al binecuvântării 23
trepte către cerul din noicălători de o noapteam străbătut împreună lumea viselor pureo vrememi-ai vorbit în tăcerecuvintele cripticeau luat foc în adâncul sufletului meu 24
ascultând o tristă ghicitoarela care numai morţii ar fi putut să răspundăla capăt de drum ne-am oprit şi ţi-am spus:eu mă voi întoarce dar tu vei locui de-acum aicişi multe lucruri ţi se vor întâmplaprin lumeîmpovărat de darurile stranii ale vieţii vei umblacu sentimentul unui veşnic exilatca setea râului secătuit de soarele amieziidesfrânate.ssst! ascultă!greaua lumină a zorilorse umplede ţipătul speriat al păsărilor ce disparîn înălţimile de dincolo de linia orizontului.adio, prietene, îţi spun,s-au trezit nebunii istoriei ratateşi-au împânzit câmpurile arse şi pustiicu gonaci şi arme sofisticate- s-a deschis sezonul de vânătoarela mierle, prigorii şi ciocârlii. 25
gradini verso il cielo dentro di noiviaggiatori per una notteabbiamo percorso insieme il mondo degli sognipuriun tempo siamo stati nel silenziopoi enigmatiche parole hanno preso fuoco nellamia animaascoltando uno triste indovinelloa quale soltanto i morti potevano risponderela fine strada ti ho detto: 26
io torno ma tu adesso devi restare quie tante cose ti succederannonel mondogravato dagli strani doni di vita cammineraicome un eterno esiliatocome un fiume assetato dal sole di unmezzogiorno nudopsst! ascoltacome pesante la luce del albaal di la del orizzontesenti i versi degli ucceli che spariscono piano,piano...addio caro mio ti lasciosono svegliati i matti della fallita storiae hanno riempito campi bruciati e deserticon i levrieri ed armi sofisticatisi e aperta la caccia agli merli, gruccioni edallodole.Trad. Maria Frandoş 27
lupi fără stepădinspre râupe deasupra arinilorpale de flăcări şi fum văluresc pe cerul câmpieişi-n aerul fierbinte al seriiurlă lupii cei purpuriiurlă lupii cei sidefii,urlăcu glas răguşitlupii cei diamantiicu sufletele lor,cu inimile lor 28
profeticepânditoaresfâşiate...nori de păsări zburau către râuşi lumea se făcu cimitirascuns privirilor oarbeîn ţara lupilor nu mai sunt lupi!s-au mutat în stelele care ardînspre zorişi în bezna somnolentă a nopţiilupii triştiurlă a pustiu:„râule, râule, ajută-ne...”din adâncuri,din apele tulburiun murmur străbate...\"o, va veni ziua în caremâncătorii de carne - caii cu dinţi de oţel-înghiţi-vor hulpavicălăreţii.\" 29
poet în surghiun lui Publius Ovidius Nasonopţi şi zilecorabia morţii plutise-n derivă...de sub puntea rece şi umedărăzbătea duhoarea acră a vărsăturilorşi gemetele marinarilor în agonieun scâncet de căţelse auzea tot mai stins din întunericul caleiîn dimineaţa ceţoasă de iarnăun val uriaşo aruncase sub zidurile năpădite de muşchiale bătrânului Tomis-oraş locuit de un popor aflat în zodiafurnicilor- 30
unii ieşeau noaptea pe marela pescuitblestemând apele pustii şi învolburate,alţii trudeau pământulblestemând buruienile,bolovanii,vânturile încrucişate şi geruldispre ţărmul pustiuo lumină izbucni către cerpe nisipul rece şi umedstrăinul aprinsese primul lui focdin surghiunşi oriunde se aşezaaprindea câte un focîn amintirea cenuşii rămasă în patria mamă-o carte întreagă îi fusese arsă acasă-localniciil-au luat drept incendiatorşi cum aprindea câte un foci-l stingeaupovestea cărţii lui arsefăcuse înconjurul cetăţiicu timpulîn oraşul de piatrăoamenii au început să se aşeze cu plăcerela focurile luivedeau în ele pietre viu coloratecare pulsau ca nişte inimi. 31
în plină iarnăo asurzitoare tăcere s-a prăvălitasupra cetăţiipoetulîşi dăltuise pe stâncile albetainicul vis. 32
metamorfozăpentru a câta oară moare omul din mine?umbra paşilor meise pierde-n văzduhul cernitcuvintelemi se prefac în melci târâtorice lasă în urmă o umbră de balemă opresc şi ascult-de pe culmea colinei 33
văd marea tăcută oftând cu valuri tristesub tălpile-mi aspreiarba foşneşte uscatăamintind ucisa pădure de pinişi dintr-o altă lumedoruri halucinante mă cuprind-mă visez copac-din tălpi rădăcini răsucescneîmblânziteputernicepline de noduriprin mădularesimt mocnirea blândă a lemnuluiîn sângele meuplatani, cedri, chiparoşibraţe uriaşe înalţă spre cerînvăluite de coaja crăpată a muşchilor...prin crengile-mi uscateun vânt sălbaticîşi scutură nenumăratele glasuri ale friciiadusă din larg 34
MetamorfosiMa quante volte il uomo dentro di meandra per morire?l`ombra dei miei passisvanisce nell` aria grigiale parolesi trasformano nelle chioccioleche lasciano una strisciadi colore bianco-perlatomi fermo sul colmo della collinaed ascolto il mare che sospiraondeggiando tristemente 35
sotto la rauca pianta del piedel`erba stormiva appassitaricordando il bosco dei pini ucisida un altro mondoillusorio strugimento mi abbraccia-mi sogno un alberodai piedi le radicisi attorciglianovigorosepiene di nodiattraverso il mio sangueil legno cova dolcementeplatani, cedri, cipressialzano gigantesche bracciacon il guscio screpolatotra i rami secchiil vento selvaggiospazza via innumerevole vocidi tutte le pauretirate dal largo.Trad. Maria Frandoș 36
să nu mă naşti, mamă!am îmbătrânit în pântecul tăusă nu mă naşti, mamă!rogu-te, pune-mi în loc de braţe, aripi, mamă,şi-n loc de inimă,-un zeuluna îmi umblă greţos prin oaseşi-mi numără coastele, mamă,îmi pipăie sângele amorţit de spaimă 37
în timp ce mâinile tale tremurândemângâie pânteculîn care zac eu, cel ce va fi ucis,într-un asurzitor asfinţitîntr-un fel sau altul, mamă,schimbă-mi destinulmâinile-acestea să nu mai poarte armeochii-mi să nu mai vadă sânge,să nu mai simt între dinţi gustul coclit al tristeţiicând moartea vine şi-mi seceră fraţiistrăin pe la porţile altora, mamă,să nu mă naşti- nu voi să mai fiu. 38
eternitatedincolo de râunoaptea cea neagră coboarăca un cheag de sângepe fundul inimiide-a lungul apeiprintre arbuştii ţepoşi de măceşpăşesc alăturipribeagul şi câinele său-ochii rotunzi, câineşti, poartă-n adâncurichipulinimaşi suferinţa stăpânuluiîn sufletul lui de pribeagomul simtecum se avântă-nsetate sute de păsărisuspendat între două lumiîşi numără singur orele putredeaşa cum râul învolburatîşi numără aceleaşi pietre de mii ani . 39
alienarede o vreme, tot mai stingherăprintre oameni mă simt...pielea-mi miroase dureros a ger şi-a ploi ninsetrupului meu lovit, ciopârţit,îngenunchiat de mii de oriîn loc de aripii-au crescut ghimpi...ani la rând,am hoinărit încoace şi încolo adunând 40
răni şi experienţeviaţa mi-a fost chinîn spatele acestor urme străinece-au străbătut oraşultăcut sub o tristă ninsoare.acum,în singurătate,ruinele meleascunse ochilor hămesiţi ai lumiiîşi înalţă tenebrele morţiilăsând să se vadă pe cerul senindoar soarele uriaș, de un roşu aprinsca un trup uriaş spintecatcu măruntaiele-mprăştiate-n afarătrăind printre fiarele lumiiochii mei s-au golit de iubire- toată mizeria singurătăţii s-a aşezat pe fundullor - 41
Alienazioneda qualche tempomi sento sempre piu solitaria fra la gentela mia pelle ha un aspro sapore di geloi brucciate pioggiaal mio corpo colpitotagliato 42
messo in ginochio mille volteci sono cresciute invece di agli, le spineanno dopo anno ho vagatodi qua e di laracogliendo ferite e saggezala mia vita e stata soltanto calvariodietro a queste orme straniereche hanno atraversato questa cittaimbiancata da una triste neve.Adesso,nella solitudine,le mie rovine nascoste dagli ochii del mondointerosi alzano gli tenebre della mortelasciando sul cielo serenosoltanto il soledi uno rosso che brucciacome quello di uno corpo spaccatoil sangue score come uno sorgentevivendo insieme con le bestie del mondoI miei ochi diventano selvagginel loro sprofondo si e sedimentatatutta la miseria della solitudine.Trad. Maria Frandoș 43
44
limitepe-acel strâmt promontoriuunde idealurile au capitulatse-ntinde-acum o linişteca un tunet istovit!în spate moarteîn faţămoarte iarăşi- 45
o moarte precum viaţa sub cerul atât dealbastru!soareleroşu aprinsca plânsetul acelui copilîntinat de greul viselor de dinaintea tăceriise-aruncă în mare!în juraerul e tot mai rotundşi noapteapulsând ca o rană! 46
noi, cei fără de umbră... (după un tablou al lui Giorgio de Chirico)noi, cei fără de umbră,umili călători pe drumuri albite...în amurgul fiinţei ne întoarcem la vatrăfără dragostefără urăcălcând apăsatsă ajungem tăcerea ce vine din urmă 47
cum să mai încapă şi dragosteaîn viaţa noastrăatât de măruntăale cărei scene le-am regizataşa cum ai aranja un salon de primire?-cu albe cearşafuri acoperimzilnicmobile şi oglinzica după moartea celui iubit-în braţele noastre uscatepână şi cerula prins rădăcinidespletitele nopţi ale pustieiplănuiau să ucidă soarele-n zori-pustiu şi tăcere ne-aşteaptă la capătul lor-grădina viselor noastrecreşte acum sângepietre cad sfărâmând carnea şi oaseleşi toate acestea ne aparţinşi morţile,şi naşterileşi orologiul care bate miezul nopţiinumărând anii, nu secundele ce ne-au mairămas. 48
hiatusoraşul era tot mai albzidurile lui amorţitese scufundau în ceaţa lăptoasăca într-o mare de vatănegre presimţiricântau cocoşii la miez de noapteşi câinii urlau a moarteatunciam simţit că ceva s-a rupt înăuntrul meu\"şi mare a fost prăbuşirea acelei case\"*în urmădoar praf şi pulbere a rămasnici dragoste 49
Search
