Imperceptibila Junime, autor Florin Paraschiv, 2015

preocupări Maiorescu legate de Eminescu )Titu Maiorescu,Critice,pp.481,485,490,495;IoanAl.Brătescu-Voineşti,Din pragul apusului,pp...; E.Lovinescu, Antologie critică,p.80;Titu Maiorescu şienciclopedia \"Astrei\",cu o notă de Mircea Stoia,înManuscriptum, II,nr.2(3),1971, p.209; I.E.Torouţiu, op.cit., IV, p.20, IX, p.393 şi XII (\"Sămănătorul\"),\"Bucovina\", 1940,p.294;Duiliu Zamfirescu,Cele maifrumoase scrisori, p. 160; G.Călinescu,Scrisori şidocumente, p. 230; Călin Cernăianu, Cabalaantieminesciană , p.12;Scrisori către G.Ibrăileanu,vol.IV,ediţie îngrijită de Mihai Bordeianu, col.\"Documenteliterare\",Editura Minerva,1982,p.62Junimea )I.L.Caragiale,Scrisori şi acte,p.251;omul Maiorescu, prieten )Titu Maiorescu,Călătoria în Rusia,vara 1895.Însemnărituristice,text ales şi prezentat de Georgeta Rădulescu-Dulgheru, în Manuscriptum, XVIII, nr. 2(67), 1987, pp.108-118;Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu..., pp.71,163,165,318,353;Titu Maiorescu şi enciclopedia \"Astrei\",pp.208-209;Iacob Negruzzi,Scrieri ,II,pp.584, 748;Adeverul,VI,nr.1512,3 mai 1893,p.2 comportarea lui TM cu dezertorii 400

)Din cronica unui veac,pp.196-197 preocupări politice; P.P.Carp )Titu Maiorescu şi enciclopedia...,pp.208-209;E.Lovinescu, Scrieri,IX,p.473;Duiliu Zamfirescu şi TituMaiorescu...,p...;Junimea şi junimiştii,p.48;Liviu Papuc,Carpisme,p.109;H.-R.Patapievici,Cerul văzut prinlentilă,cuvânt înainte de Virgil Ierunca,grafica de DanPerjovschi, col.\"Totem\",Editura Nemira, Bucureşti,1995,p.260 viaţa literară )O epistolă a lui Titu Maiorescu către AnaConta,pp.102-104;Titu Maiorescu şi enciclopedia...,pp.208-209;Duiliu Zamfirescu,op.cirt.,p.284; Caragiale-propriul său editor,cu o prezentare de Corin Grosu,înManuscriptum,II, nr.3(4), 1971, p.186; Gavril Scridon,Pagini despre Coşbuc. Contribuţii la cunoaşterea vieţii şioperei poetului,Societatea de ştiinþe istorice şi filologice,Bucureşti,1957,p.59;Alexandru Macedonski,Opere... profesorul )Titu Maiorescu,Însemnări zilnice(1903), p...;Nicolae Florescu, Titu Maiorescu în amintirile lui IoanPetrovici,pp.136-137;Amintiri despre Titu Maiorescu,pp...;Constantin Popescu-Cadem,Titu Maiorescu-rectoral Universităţii din Bucureşti,pp...;Geo Şerban,Un tezaur 401

neexplorat,în Manuscriptum,III,nr.2(7),1972,pp.119-120;Al.Piru,G.Ibrăileanu(viaţa şi opera), col.\"BPT\",seria\"Cultură generală\",Editura Minerva,1971,pp.99-102;Valeriu Mangu,De vorbă cu Iorgu Iordan,seria\"Memorialistică\",Editura Minerva,1982,p.190;OnisiforGhibu,Pe baricadele vieţii,pp.124-125;Amintiri despreG.Ibrăileanu,p.204discipoli)I.L.Caragiale,op.cit.,p.45;Nicolae Florescu,art.cit., pp.136-137 ;Valeriu Mangu,op.cit., pp.118,190,302;\"Regii pot fi câteodată asasinaţi\", cu prezentarede Ileana Ene,în Manuscriptum, II, nr. 3(4),1971,p.187;Junimea junimiştii, p. 284; Al.Piru,op.cit.,p.102; I.E. Torouţiu, op. cit., vol. VIII (\"Sămănătorul\"),\"Bucovina\", 1939,p.141,IX,p.392 şi XI,p.216; * **violenţa Autorităţii,nov.1896;cazul Kirileanu)Constantin Popescu-Cadem,doc.cit.,pp.125-130;Onisifor Ghibu,op. cit.,pp.126-127;Aurel Leon,Umbre,II,p.147 402

Capitolul 16: 1896-1910 politică Partidul Conservator se frământă teribil prin\"boierii săi schimbăcioşi\", cum taxează presa! Ce să maiînţelegi ca militant loial, când P. P. Carp(şi Maiorescu,după el) refuză să cuvânteze electoral, ca să nu fie preaviolent, ba chiar cerând camarazilor mărturisirea\"onestamente\" a greşelilor politice săvârşite!? Dupămoartea subită a lui Lascăr Catargiu în 1899, impulsivulNicolae Filipescu înlătură-printr-o revoluţie de palat-şefia lui P. P. Carp, instalându-l pe Gh.Cantacuzino. Darîn curând, acelaşi impulsiv de profesie îşi părăseşte unsulşi se alătură lui Carp...De îndată, N.Filipescu devine fac-totumul conservatorilor. În primii ani '1900, luând cuvântul în Parlament îndiscuţiile la mesaj, Maiorescu aruncă o privire la bancaministerială împestriţată de traseişti politici şicomentează: astăzi se găsesc la guvern conservatori puri,observaţi puritatea de pe banca ministerială! 403

Altădată, ascultând discursul emfatic al ministruluide finanţe Take Ionescu(am creat un buget perfectechilibrat ş.c.l.), Maiorescu îşi râde de la tribună: mi separe că domnul Take confundă echilibrul bugetar cuechilibristica oratorică! Rezultatul, de aşteptat, va fi undeficit bugetar mirobolant... Cu ce sentimente priveşte Maiorescu genul dedevotament junimist de cursă lungă al lui Slavici, unulcare în felul lui a urmat nesmintit linia politicăMaiorescu, care l-a condus-iată-în 1908-1909-spre şefiaziarului Minerva, căruia sponsorul G. Cantacuzino îiimprimă o pronunţată linie germanofilă... Se tot vesteşte între junimişti, aşa află de exempluS.Mehedinţi, mult dorita schimbare în \"meteorologiapolitică\" şi bine-l parodiază inteligentul C. Meissner peEminescu: \"grija schitului se lasă-n mânaarhimandritului\", conu Petrache Carp! Căci din aprilie1907, Partidul Conservator, reîntregit prin fuziune, îlrecunoaşte de şef pe Carp şi boierul de la Ţibăneşti areparte de câţiva ani tihniţi, în opoziţie. Mai şi greşeşte\"junkerul\", de pildă când elogiază în Parlamentprosperitatea ţăranilor români bucovineni, doar zărindu-le cãsuţele albe din expresul care-l duce la Berlin. Eminescu intervine ocazional chiar în disputelecivico-politice în 1906, an premergător răscoalei: când\"apostolomania\" lui Iorga este luată în răspăr de presă, 404

câte un fan iorghist îşi apără naiv idolul cu câte oformulã hyperionică: \"Trăind în cercul vostrustrâmt\"...Iar după răscoala din 1907, Slavici nu va fichiar singurul să amintească high-life-ului extenuat dedesfrâu de zicerile severe ale lui Eminescu despre păturasuperpusă! (...) -chestiunea Eminescu De îndată ce Gherea îşi expune viziunea criticămaterialistă, emulii maiorescieni îl apără pe Eminescu înConvorbiri... Bucovineni inimoşi se preocupă de editarea şicercetarea lui Eminescu, dar se şi iluzionează că vorobţine publicarea la Munchen în traducerea vreunui poetgerman! Aceiaşi bucovineni garantează acurateţea cucare intelectuali de altă etnie din zonă îl abordează peEminescu în primii ani '1900. În 1902, Maiorescu donează la Academia Românămanuscrisele lui Eminescu. Fireşte că izbucneştechestiunea publicării postumelor Poetului.Îşi dă cu părerea şi Duiliu Zamfirescu, dar nu cătreMagistru, ci către un emul maiorescian, I. Rădulescu-Pogoneanu. Duiliu e drastic, nu numai că nu doreşte săse publice tot Eminescu, e chiar revoltat, dacă El n-apublicat respectiva pagină, asta i-a fost hotărârea şibasta! Dar să zicem că Poetul nu ţinea în mod deosebit 405

să fie publicat-chestiune relativă-atunci trebuie ales unom cu gust absolut indiscutabil care să trieze, bunăoarăMaiorescu. E scandalos că indivizi fără autoritateîndrăznesc să delibereze asupra intimităţii lui Eminescu,aflată în custodia unui for. Să-i fie iertat diplomatului dinItalia, dar acolo opera lui Leopardi intră în grija uneicomisii Carducci! În România s-a pornit pe un drumaiurizant, uite chiar Rădulescu-Pogoneanu a îndrăznit săpublice un manuscris şters de Eminescu, dar şi dacă n-arfi fost şters...Iar pe Maiorescu să binevoiască a-l ajuta înmunca eminesciană tinerii de la Convorbiri..., pluserudiţi specioşi ca Hodoş şi Chendi. Şi atenţie, unelepoezii nu-s demne de Eminescu! Prin Lessing,Schopenhauer şi Maiorescu, s-ar zice că s-a statornicitprintre junimişti un consens asupra calităţii în poezie. Nu-i poate scăpa lui Maiorescu un mic scandal din1906: o revistă franţuzească aminteşte că Macedonski\"avec l'indépendance et la franchise de ses jugements, aose ou a laisse écrire\" nişte vorbe despre Eminescu, iarViaţa Românească răspunde ţâfnos şi inflamat căfranţujii fac clasamente dubioase, în care ieseMacedonski întâiul şi că românii cetăţeni se ruşinează căs-au îndoit de acest adevăr!? Ce bine că tinerii crecuţi de Magistru se aratăreceptivi în păstrarea renumelui lui Eminescu, iată-l peCerna propunând grijuliu ca să facã apărute înConvorbiri literare nişte aprecieri ale sale despre 406

prezenţa Poetului în recenta ediţie a lui Meyer-Lexikon.(...) -TM şi viaţa literară Maiorescu poate fi suspectat de ipocriziepărtinitoare măcar într o privinţă: bine, respingeimixtiunea \"politicului\" în literatură, dar şi-o aminteştenumai în direcţia socialistă, n-a fost deloc deranjat încazul unor Eminescu şi Caragiale, ba e bănuit că râde şi-acum pe-nfundate recitindu-le satirele! Un germanRudow, cu vagi legături româneşti, încearcă o istorie aliteraturii româneşti şi-doritor s-o pigmenteze cuanecdotică- apelează deopotrivă la cerculConvorbirilor..., dar şi la cercul Hasdeu. Maiorescupoate fi mulţumit că a scăpat ieftin: doar cã e descris capurtând pe cap bicornul lui Napoleon şi fãcândgimnastică din barbişon! Duiliu Zamfirescu apreciază că în anii '1890 criticulIlarie Chendi îl consideră un scriitor deja format, pecând emulul maiorescian Mihail Dragomirescu îltratează doar ca o \"speranţă\". Dar apoi, M. Dragomirescus-a supărat pe Chendi, iar Chendi nu suportă rezerveleexprimate de Duiliu la adresa nuvelelor lui Slavici! Cecurios se învârte roata lumii, rumegă Duiliu... Către 1899, discipolii convorbirişti ai lui Maiorescuţin să purceadă la schimbări, adoptând ca panaş portretullui Traian din Lydda lui Duiliu Zamfirescu. Mai cu 407

seamă Mihail Dragomirescu ar vrea să-l împace peCaragiale cu Maiorescu. Ilustrul cabotin s-a săturat deperegrinări prin cotloane depărtate de \"firea saoriginară\", pare convins că-ntre el şi \"Titu\" n-au fostdecât mărunte mizerii de familie ale unor oamenieminamente superiori, aşa c-ar dori să se întoarcă lamatcă, să se împace cu Maiorescu şi să colaboreze iarăşila Convorbiri..! Dar Magistrul a refuzat împăcarea cuCaragiale. Interesant ni se pare că, solicitat să ofere oopinie netă despre Caragiale, Duiliu îşi manifestă înaltaapreciere pentru autorul nuvelei O făclie de Paşti, deşialtădată se simţise rival gelos în exact aceastã temă,Maiorescu şi cercul cunoşteau chestiunea. Steaua lui Caragiale tot urcă în diverse cercuri, celpuţin amicul M. Dragomirescu îl sugestionează căJunimea a murit, \"Eminescu\" trece, astfel că e binesosită vremea lui Caragiale şi a curentului său! Către1904, fraţii literari de peste munţi ating o asemeneaexaltare, încât îl doresc pe Caragiale mutat la Cluj, spre aimpulsiona prin colaborare şi prezenţă o \"renaştereliterară\" a Ardealului. Mai să zici că-i o descălecareinversă faţă de aceea a lui Gh. Lazăr!? Iar Nenea Iancumormăie apelpisit că ar trăi un \"frumos vis al declinuluivieţii sale\"... În 1901, deranjat de o mărturisire a lui DuiliuZamfirescu că, la Convorbiri literare n-a întâlnit niciunbărbat cu suflet cald şi că se cam simte stingher la revista 408

junimistă, astfel că va publica un roman în Literatură şiartă română, Titu Maiorescu adnotează tăios scrisoarea:\"N-au căldură cei de la \"Conv.\" şi au căldură mişelul dePetraşcu şi secătura cinică de Ascanio\". Şi totuşi, parcă l-ar îndemna Duiliu pe Magistru s ia în propria mânăConvorbirile... Poate afla cu bucurie Maiorescu că nu toţi tineriimomentului sunt atinşi de molima Macedonski(\"băieţiliterari\", pofticioşi de recunoaşterea genialităţii), deşipot fi uşor bãnuiţi de asemenea apropiere, e de ajuns ca-n poezia lor să se simtă vreo muzicalitate de \"clopot şitoacă\"! Unii tineri nu-s încântaţi că-i laudă \"adormiţii dela Academie\", alţii suspectează antisemit chiarrecenziile favorabile din presă, precum popitul scriitorGalaction...E căutată relaţia cu poeţii D. Anghel şi Şt. O.Iosif. Unii tineri se vor admiraţi total, fără discuţiuni.Unii sunt măguliţi de atenţia acordată de un Vlahuţă,Tudor Arghezi deloc! Câţiva nu fac caz de niciunscriitor, excepþie Eminescu şi parţial Caragiale, pe sinese văd purtãtorii şi preţuitorii singurei literaturi posibile,ce nevoie mai au să dialogheze cu aldeCaragiale/Delavrancea/Duiliu Zamfirescu! Culmea, peunii îi încântă omul Slavici...Cei mai duri, cu Arghezi înfrunte, se simt-ca şi Baudelaire-mai degrabă părtaşi luiLucifer, decât lui Dumnezeu Tatăl, aşa că fondeazărevista Linia dreaptă, ca unii ce vor să păstrezeechilibrul între tradiţionalişti şi modernişti. 409

Cei tineri talentaţi se irită citind de-alde RaduRosetti şi Haralamb G.Lecca, socotiţi mari poeţi în aniipremergători lui 1900! Revista Artă şi literaturăromână, a lui N. Petraşcu, e socotită \"boierească\", la eascriu Olănescu-Ascanio ş.a. Tinerii observă că între\"nume\" literar şi talent nu e nicio legătură!? În 1905există o reacţie a câtorva literatori (\"fraudă literară\")împotriva ingerinţelor sămănătoriste ale lui Iorga, care arîncuraja \"mediocritatea şi suficienţa\". Spre sfârşit de 1906, Mihail Dragomirescu sedesparte de Maiorescu, sătul de \"nedreptatea şi perfidia\"Magistrului. Încă o dată bârfindu-l crunt pe Maiorescu,Caragiale vede în Dragomirescu un centru de ralierepentru cei \"nedreptăţiţi\" de pontiful junimist, aşa ca eidoi! Dar e musai să scoată o revistă bună, ca să nurăspundă prin \"ruşinea\" lor, \"neruşinării\" lui Maiorescu... Sigur că Maiorescu rămâne deschis surprizelor, deuna îl poate informa Jacques Negruzzi, care asistă cu alţiconservatori la lectura unei piese semnificative: Vlaicu-Vodă. În 1902, Magistrul putea citi în Sămănătorul omişcătoare Baladă a strămoşilor, de acelaşi AlexandruDavila. Deşi românizat recent, autorul nu-i genul deşmecheri străini patriotarzi, pe care-i punea la punctEminescu. Uite că Davila poate pomeni \"De Lege, deDomn şi de Ţară\", fără să-ţi vină să zâmbeşti.În genere,de destui ani se arată Magistrul îngăduitor, chiarfavorabil literaturii patriotice/ ţărăneşti/poporane/mic- 410

burgheze! Un ideal de viitor ar fi, poate zâmbeşteinterior Maiorescu, să se armonizeze literatura oligarhicăa Regatului cu colega poporană din alte provinciiromâneşti. Autorilor care-i trimit cărţile lor, de exemplupoetesa Elena Farago din Craiova, Maiorescu lemulþumeşte formal/ceremonios/corect cu câteva cuvintepe o carte de vizită. În cercul său, Maiorescu încurajeazăde pildă preocuparea pentru Leopardi şi avizeazã aceastapentru Convorbiri... Altceva trebuie să-i fi dat de gândit îndestul deiniţiatului Magistru: Caragiale, care s-a tot achitat demisiunea ingratã de a judeca prin Logosul creaţiei saleîncălcările dharmei cosmice săvârşite de români,pomeneşte de la o vreme-în « Scrisori publice » cătreVlahuţă-de datoria tinerilor de a limpezi tulburea, acravreme fără credinţă, printr-o inspirată injectare cucredinţă! Păi atunci, la apariţia în 1906 a romanului luiMacedonski, de larg respiro în ale păgânismuluiestetizant, are de ce să se indigneze Caragiale, poate şiDuiliu Zamfirescu, cu siguranţă Maiorescu, cel veşnicimplacabil în prezenţa ameninţării de viţiere esteticăadusă de Macedonski!? Şi totuşi, Le calvaire de feu e unmoment în proza europeană a momentului. Începând cu 1906, junimismul literar şiConvorbirile..., întreaga mişcare maioresciană din viaţa 411

literară a ţării, se trezesc cu un vajnic concurent prinViaţa Românească, apărută tocmai în Iaşul Junimii deodinioară. Întemeitorii aparţin stângii liberale şi\"poporaniste\", dar oficiosul conservator îi tratează deîndată de \"socialişti\". Maiorescu putea sesizaataşamentul la revistă nu numai a bătrânului Nicu Gane,care patronează cu surâsul lui fin şi vetust de ex-junimistşi Moldovă eroică, dar şi atracţia resimţită de mulţi tineriscriitori ai momentului, precum Octavian Goga, MihailSadoveanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction ş. a. Dar şifostul apropiat maiorescian Brătescu-Voineşti, plusonorabila Matilda Cugler-Poni. Pentru mentalul junimist se mai petrece cevaciudat: V. R. plăteşte colaborările la revistă(recordfabulos: Caragiale primeşte în 1909 1000 lei=800 mărcipentru o nuvelă!), are o administraţie boemă dareficientă, probabil că managerii revistei acceseazăfonduri substanţiale prin mecanismul liberal-bănci, firmelucrative, subvenţii guvernamentale-sau beneficiază degeneroase sponsorizări, cine ştie? Totuşi se zvoneşte înmediile conservatoare că, oricum,revista se sprijină peliberali-nu rezistă oare atâtea reviste pe abonamentelepartizanilor politici?-iar pentru nasurile antrenate,\"poporanismul\" duhneşte a apetit de colegiul al III-lea!(...) - Anul 1909-un apogeu fals 412

Greu pentru Maiorescu să-l acuze public peDuiliu Zamfirescu de incultură! Trebuie să-i riposteze,oricum şi atunci va afirma că poeţii nu au căderea sătranşeze critic...Credem a-l fi deranjat pe Duiliu umorulrece, de altitudine impersonală, al Magistrului, care-ltratează acum pe el, Duiliu, cum îi tratase cândva peimpostori, beţivii de cuvinte, sau ardelenii cavernoşi. Un an de forţă pentru Maiorescu, nu doartămbălăul cu Duiliu Zamfirescu, dar prin diktatulmaiorescian de la Academie: pătrund-ca membricorespondenţi-yesmeni de la Convorbiri literare, îngenere oamenii \"de acasă\" ai lui Maiorescu, apreciazăsarcastic de la Berlin tânărul Vasile Pârvan, care-i şiînşiruie: Brătescu-Voineşti, Bassarabescu, Murnu,Ţiţeica, Giurescu ş.a. Cât despre S. Mehedinţi, el fuseseinstalat deja de un an.(...) -TM omul; pensionarea forţată; sărbătorirea 1910 În 28 noiembrie 1897, Maiorescu face cunoscutdecanilor de facultăţi-într-un consiliu special-hotărâreasa de a demisiona din funcţia de rector, în care se afla înal doilea mandat, valabil pânã în 1900.-relaţii cu Gherea Spunea Hasdeu că mâncarea de la restaurantul luiGherea din gara Ploieşti e mai presus de orice critică!Maiorescu e încântat că nu mai trebuie sã cobori din 413

vagon, vine un băieţel cu şapcă inscripţionată şi teserveşte cu bunătăţi de la coş: sandvişuri cu şuncă,\"petits pates\", bere. E chiar convins Maiorescu că\"birtaşul\" Gherea nu-i bun decât de atât?! Dar Magistrula sprijinit împământenirea adversarului de idei şiconversează cu el la restaurant cu excesivă delicateţe. Foarte interesantă turnură umană în momentul atâtde politic al ţării, în 1907...Duiliu Zamfirescu, odatăizbucnită răscoala, nu ia model de atitudine panicagenerală a lumii bune şi nici \"curentul burghez\" deatitudine, nu, el pleacă de la Bucureşti la via de laFaraoane, sigur pe fapta sa dreaptă: aceea de a-i sfătui,cu omătul până la brâu, să stea cuminţi! Iar în casaMaiorescu au loc, la vreme de răzmeriţe, serateagreabile, unde-s prezenţi Jacques Negruzzi şi alţifruntaşi ai vieţii publice, iar Duiliu Zamfirescu îşi aducebăiatul să cânte la piano vreo variaţiune de Beethoven. În 1908, bântuie zvonul că Maiorescu şi-ar fivândut casa din str. Mercur şi o parte din bibliotecă, cugând de mutare la Berlin. Unii apreciază pozitivpresupusul proiect maiorescian, situaţia morală a ţăriieste insuportabilă...- sărbătorirea 1910 Fireşte că secretele bucătăriei se păstrează un timp,dar apoi Maiorescu va putea afla câte ceva. Întreorganizatori, se află S. Mehedinţi, la el se centralizează 414

multe, de pildă poetul Cerna student şi doctorand înGermania aude că până şi Caragiale ar fi dorit săcolaboreze la volumul omagial pentru Maiorescu şi parefoarte afectat că n-a fost invitat să colaboreze! În sinealui, Cerna îl ceartă pe prefăcut: \"Dar dacă primeaiinvitaţia, colaborai?!\"(...) -oratorul Oricât de sâcâit şi subiectiv se poartă Caragiale cuMagistrul, admite public şi privat că-după moartea luiAlexandru Lahovary-Maiorescu e cel mai mare oratorromân! \"Un boa constrictor\", apreciază A. Demetriescuacest stil de a-şi strânge adversarul în inele. Fanii lui Maiorescu nu ignoră stilul oratoric alMagistrului: în Parlament nu vorbeşte marele profesor, ciomul politic, aşadar e loc din belşug pentru răutăţi şi duhcaustic, emise spre a înţepa şi chiar răni susceptibilităţi. Şi ceva nostim. Preocupat prin 1901-1902 destudiul său Oratori, retori şi limbuţi, Maiorescucorespondează cu G.Ibrăileanu, rugându-l să-i ofere untermen arhaic pentru orator şi tânărul îi aminteşteMagistrului sintagma din N. Costin: \"acela domnulvoroavei râmleneşti, Ţiţero\", dar Magistrul nu acceptă\"voroava\" drept elocvenţă, însã nu uită să-şi încheiemulţumirea prin \"al d-tale de bine voitoriu\". (...) 415

Note bibliografice politică )Nicolae Florescu,Titu Maiorescu în amintirile luiIoan Petrovici,pp.137-138;Ioan Slavici în procesulziariştilor,p.76;St.Antim, Alte studii şi portrete,pp.74-75;Din cronica unui veac, p. 174;I.E.Torouţiu, St.şidoc.lit.,VII,p.237,VIII,p.406,IX,p.83,XI,p.346 şi XII,p.118 chestiunea Eminescu )Duiliu Zamfirescu,Scrisori inedite,pp.265-268;I.E.Torouţiu,op. cit.,VIII,pp.102,109 şi XII,p.324;Scrisori către G.Ibrăileanu,IV,p.270;Din cronica unuiveac,p.175 viaţa literară )I.L.Caragiale,Opere,IV,p.466 şi Scrisori şiacte,pp.45,73,75, 101,154;N.Iorga,Istoria literaturiiromâneşti...,p.245;Duiliu Zamfirescu şTitu Maiorescu înscrisori,pp.254-255;Vasile Demetrius,Amintiri de laînceput de secol(II),în Manuscriptum,VII,nr.3(24),1976,pp.79,82,84-87; Adrian Botez,Loja iohanicăromânească, p.257; Duiliu Zamfirescu,op.cit.,p. 266 şiCele mai frumoase scrisori,pp.283-285; Amintiri despreG.Ibrăileanu, II,p.60;Paul Zarifopol, Eseuri, II,pp. 85,246; Ioan M. Negreanu, 3 prezenţe semnificative în 416

destinul Elenei Farago, în Manuscriptum,VII,nr.2(23),1976, pp.183-184;Marin Manu Bădescu,Alexandru Davila-corespondenţă inedită, seria\"Testimonia\", Editura Dacia, 1973, pp. 218, 288;IoanCăpreanu, Eseul unei restituiri, C.Stere, EdituraJunimea, 1988,pp. 107,115-117;Demostene Botez,Memorii, seria \"Memorialistică \",Editura Minerva,1970,p. 324; I.E.Torouţiu,op. cit.X (\"Sămănătorul\"),\"Bucovina\", 1940, p. 198, XI,476 şi XII,p.324;MihaiZamfir,Proza lui Alexandru Macedonski(II),în Rev.deist.şi t.lit.,XXXIV, nr.1,ianuarie-martie 1986,p.36 Anul 1909 )Vasile Pârvan,Corespondenţă şi acte,ediţieîngrijită,cu introducere,note şi indice de AlexandruZub,col.\"Studii şi documente\", Editura Minerva,Bucureşti, 1973, p.385;G.Călinescu, Istoria literaturiiromâne-compendiu,p.147;Duiliu Zamfirescu şi TituMaiorescu...,p... omul; pensionarea forţată;sărbătorirea 1910 )G.Călinescu,Istoria literaturii române, p.550;Constantin Popescu-Gadem,Titu Maiorescu- rector...,p.130;Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu...,pp.297-298;Titu Maiorescu şi enciclopedia \"Astrei\",p.209;Din cronica unui veac,p.212; I.E. Torouţiu,op.cit.,IX,p.64 şi XI,pp... 417

oratorul )G.Călinescu,op.cit.,p.542;Nicolae Florescu, art.cit., pp.136-137; Al.Piru,G.Ibrăileanu,p.102 418

Capitolul 17 : 1910-1917 etapa 1910-1913 viaţa literară(Em inclus) S-ar zice că Maiorescu execută un gest de rutinăcând traduce studiul Mitei Kremnitz despre Eminescu,Ein rumanischer Lenau, apărut în PreussischeJahrbucher, 1910. Un caz trebuie să-l fi frapat, între multe altele, peMaiorescu: Panait Cerna. Va reuşi cu el ce n-a reuşitcândva cu Eminescu? Adică sã facă dintr-un poettalentat(sigur,trebuie păstrate proporţiile, Maiorescu numai ţine să lanseze pe nimeni ca \"Eminescu redivivus\"!)un doctor în filosofie. Mecanismul redutabil se porneşteşi băiatul primeşte o bursă pentru Germania...De câţivaani se constituise la conservatori un fond pentru Cerna,la care contribuiseră prinţul George Ştirbey, IoanCantacuzino şi mai ales Al. Marghiloman. La plecare, în 1911, auzindu-i proiectele legate de\"lirica de idei\" , Maiorescu îi aruncă nu prea încurajator:Ja, die Gedankendichtung ist ein verfluchtes Ding(=mda,poezia asta gânditoare este un lucru drăcos). BietulCerna şi aşa e cap sucit, sensibil peste poate, l-o fi crezut 419

pe Magistru pervers(o nimica toată, în Germania intră încercul lui Caragiale şi chiar nu mai înţelege dacã aretalent!?), dar s-a achitat loial, prea disciplinat, deînsărcinare: a muncit crunt, a luat examenele şi-laapariţia tezei sale Die Gedankenlyrik-s-a epuizat şipielea sa de sagri, bietul Cerna se sfârşeşte detuberculoză la Leipzig. Are doar 32 de ani. A fost săracşi orfan, supus puternicei autorităţi a lui Maiorescu(omână binefăcătoare, dar care ştie să şi stăpânească, nuuită să aluzioneze Iorga). Paul Zarifopol nu-i singurul să-l bombăne pe demnitarul Maiorescu: mai bine-l aranja pepoet ca învăţător la Sinaia, sau în orice sat de munte, sărămână flăcău sănătos! Vor să zică unii şi alţii că sepoate lupta nuanţat în contra indiferenţei animalice asocietăţii româneşti faţă de Spirit. Ştie Maiorescu cât sunt de văicăreţi scriitorii, darcâte unul chiar nimereşte tonul, de exemplu Şt. O. Iosifcătre Sadoveanu, 3 ianuarie 1913: în Bucureşti e oatmosferă apăsătoare, cu zvonuri de mobilizare şi războidezminţite a doua zi, dar şi zăpadă/ger/plictiseală/sărăcie, bietul poet nici nu crede cã va supravieţuiacestui an 1913! În 1911, Maiorescu îşi notează în carnete oobservaţie corectă despre creşterea alarmantă aneurasteniei juvenile, cu urmări pe care le credealarmante pentru fiinţă: sporul negativ în ură/dezgust/invidie, dar şi întărirea tulburării/xenofobiei/anarhiei. Ne 420

putem întreba dacă Magistrul reflecta şi la pondereafenomenului în viaşa literară!? Uite, cât l-o fi influenţatpe bietul Cerna cunoaşterea prea apropiată a luiCaragiale, cum îl recepta pe acest fabulos şi amoralNepot al lui Rameau, când îl vedea în 1912dezlănţuindu-se cătrănit împotriv a netrebnicei Europe:uite, Norvegia îl sărbătoreşte pe prostul de Ibsen, nemţiilui sunt nişte imbecili care cască gura la Goethe, unburghez mâzgălitor de hârtie, nenea Iancu e sastisit deByron şi Madach(pe care nici nu i-a citit!). Dar cel maiscârbit e nenea Iancu pe Românica, ce tupeu pe ţărişoarăsă vrea să-l sărbătorească la 60 de ani, după ce nu l-aapărat la 50, când îl terciuia Caion ş.c.l. Mă rog, la Caragiale e bârfă pitorească de interior,dar ce te faci cu presa română care explodează depropriile aberaţii: Eminescu, ia, un biet pamfletar, acolo;Caragiale, plagiator; Hasdeu, venal; Alecsandri, unplagiator şi un evreu(!); Ronetti-Roman, un insultător alneamului românesc ş.c.l. În schimb, nişte secături de pela gazete de şantaj domină viaţa literară- purificatănaţional-a patriei: alde C.Ionescu, G.Ranetti, Al.Mavrodi..Să fie sănătos Nenea Iancu dacă a încercat să-şi repereze onoarea la Cremenal, tocând 15000 lei, alţiautori se apără decent în faţa presupusei opinii publiceluminate. Magistrul nu poate ignora gălăgia amicală pe careo face fermentul stângist N. D. Cocea, decretându-l pe 421

Tudor Arghezi al doilea mare poet român, dupăEminescu! Cine să-şi închipuie o asemenea îndrăznealădementă în promovarea unui poet în viaţă, de altfelremarcat mai cu seamă ca ziarist foarte talentat? Mai ales prin impuls românesc şi multietnicbucovinean, apar lucrări de visat impact european, înultimul an astral feeric, de exemplu Peter Tomascheck,Mihail Eminescu. Der Dichterkonig Rumaniens. EinBild seines Lebens und seines Zeit, Czernowitz,1914.(...) - politică Îndată ce P. P. Carp e chemat la guvernare, pentruel şi pentru Partidul Conservator reîncep zilele tulburi.În timpul guvernării carpiste izbucneşte îmbâcsita\"afacere a tramvaielor\". Ar fi de văzut cât din comportamentul uman şipolitic al \"junkerului\" P. P. Carp se subsumează ideiisale de socialism prusian. Oricum , fără a mai aşteptareformele de sus, Carp împărţise ţăranilor moşia de laŢibăneşti! Impresia lui Iorga, oaspete la Ţibăneşti... Sunt, acum în 1912, vremuri bune, poate ultimelepentru simţul popular: un mare ziar politic trage vreo700 de foi zilnic, din care vinde 300...Totul costă ieftin,eleganţa unui individ costă maximum 200 lei, darmultora le lipseşte din buzunar primul leu al totalului!Iar oameni realmente superiori, ca G.Ibrăileanu, se plâng 422

de lipsa apetitului şi \"predestinaţie\", dar consumă dintr-osuflare la restaurant: 3 ochiuri, un fel de mâncare, unşniţel garni şi macaroane cu parmezan. E \"răzeş\" fãrãorizont cel care nu pricepe şpilul, se ofuschează acestadmirator al lui Eminescu şi Nietzsche. Şi în aceste vremuri feerice, mai cu seamămulţimile nu cunosc existenţa lui Eminescu.(...) cearta TM-P. P. Carp Pierderea şefiei conservatoare de către Carp nu elegată de încheierea guvernării sale, cât de izbucnireacrizei balcanice. N. Filipescu ş.a.vor un guvern decolaborare cu Take Ionescu, iar Carp se împotriveşte, dinnefericire pentru el. Partidul Conservator întruneşte înpripă un consiliu de reformă şi N.Filipescu-până decurând ministru de Război, deja nărăvit la justiţiemilitară expeditivă-îl dirijează pe Carp spre debarcare,fãrã politeţuri! Din acest \"avort politic\", după apreciereapresei, va rezulta un guvern de coabitare, visat deN.Filipescu şi curând părăsit de sâcâitul cel impulsiv. Să se fi apucat aprins Maiorescu, orbit de ambiţiesuspectă, să-l îmbrobodească pe rege? În cercul lui P. P.Carp aşa se aude, că Maiorescu învăluie Tronul înlinguşeli şi zvonuri false, până ce Carol I derutat îi vaoferi lui Maiorescu un cabinet-conglomerat! Aşa ştie şiMaiorescu de acuzaţia lui Carp: Magistrul l-a înşelat peJunkerul de la Ţibăneşti, acum în 1912, înţelegându-se 423

cu Take Ionescu-la insistenţa lui Carol I-pe când numaiel, Carp, avea dreptul să realizeze înţelegerea! Scârbit degestul lui Maiorescu a promis că nu mai vrea să-l vadă înochi pe Maiorescu niciodată, nici mort. (...) - TM-prim ministru În guvern, Maiorescu îi are pe alde Marghiloman,N.Filipescu, Take Ionescu. Trebuie navigat prin hăţiurilerăzboaielor balcanice şi membrii guvernului au păreriîmpărţite: ba au teamă să se amestece, ba ar interveni înforţă, ba ar pofti o halcă pentru patrie(Cadrilaterul).Încep să se manifeste \"prietenii Austriei\", care l-ar doripe P. P. Carp prim ministru, de acord cu visul acestuia dea porni dorobanţii români la asaltul Rusiei (până laKiev!), aşa, ca să deschidă România războiul mondial... În acest an 1913 se dezveleşte la Craiova un bustal lui Ioan Maiorescu şi Iorga îl mustră pe fiul care aabsentat, ocupat la Bucureşti cu lucruri mari, fărăîndoială, dar nu lucruri de profesor. În Parlament, aldeIorga şi Stere nu critică neaparat guvernul, dar îl totdădăcesc să fie prudent în privinţa războiului balcanic,spre a feri ţara de aventuri! Scandalul Duiliu Zamfirescu Unii cronicari ai epocii reţin că Duiliu ar fi fost-într-o convorbire particulară de alte opinii decât Maiorescu înpolitica externă. 424

Cum să mai apere Maiorescu Ordinea? Uite câteun caz simptomatic: un învăţător oarecare e reclamatpentru răspândire de idei nocive, prin broşuri, ministrulînvăţământului porunceşte anchetă şi inspectorul artelor(onorabilul scriitor al momentului, Dimitrie Anghel)referă cam obraznic: \"ideile\" pot fi primejdioase numaiunei clase ce se opune progresului democratic, or ideileînvăţătorului reclamat sunt de un \"sănătos democratism\",apropiate chiar partidului liberal! De altfel, D. Anghelface însuşi imputări \"castei de privilegiaţi\" româneştipentru egoismul ei miop. Şi mai sosesc la primul ministru şi pile obraznice:zbătându-se pentru aranjarea universitară a marelui săupupil, G. Ibrăileanu, C. Stere intervine în iunie 1912 cuun \"iubite prietene\"(mă rog, de când au devenit aşaapropiaţi?!), cerând energic depăşirea \"chinezismelorbirocratice\" prin intervenţia înaltului demnitar în feudaministrului Arion, momentan absent. Trebuie să aibă cineva şi ochi rău, la sfârşitulcabinetului Maiorescu? Regele nu-şi va depăşi surâsulsobru, parlamentul se va comporta stas, aplauze/şampanie/ pişcoturi pentru miniştri şi apoi \"latinii\" vorasalta trăsurile şi automobilele către \"Flora/ Capşa/Boulevard\", sau acasă.(...) omul fără demnităţi (...) 425

omul cu demnităţi Bănuim că, dacă ar fi aflat că în apogeuldemnităţii sale publice cineva l-a poreclit \"Metternichdin strada Mercur nr.1\", Maiorescu n-ar fi avut motivede supărare, era comparat cu un monument de abilitate şistrăşnicie politică, \"o stâncă a Ordinii\" europene(cercetat, în secret, şi de Kogãlniceanu în 1844), unmodel Mitteleuropa la urma urmelor! Prin mai 1913, Duiliu Zamfirescu îl vede peprimul ministru în biroul său de lucru: Maiorescu eproaspăt bărbierit, arată rumen şi sănătos, încât Duiliu îlfelicită cu sinceră admiraţie. Primul ministru nu uită nimic: trece în automobilpe strada Dionisie şi tocmai atunci trece N. Petraşcu, iarMaiorescu văzându-l şi recunoscându-l îşi fixeazăprivirea drept înainte, clipind des din ochi!(...) - 1914;epoca neutralităţii - TM-personale Ce face acum Maiorescu ca om liber? Ca onorabilprim-ministru, îşi nota ca un ştrengar, în iunie 1913, căîndată încheiată misiunea guvernului său, va ceda înlinişte puterea liberalilor şi în ianuarie 1914 se duce tiptilîn străinătate-sub pretext de tratarea ochilor soţiei-şi tottiptil se evaporă din viaţa politică! 426

Normal, plecarea îndelungată din ţară a luiMaiorescu este interpretată ca o retragere din politicamilitantă şi Marghiloman rãmâne conducător de fapt alpartidului conservator. În 1 martie 1914, Maiorescu îi trimite luiMarghiloman demisia din partid, amintind că n-aacceptat şefia conservatoare decât a mon corps défendantşi pentru ieşirea partidului din impas. Maiorescu eprimul şef conservator care pleacă de bunăvoie, iarMarghiloman-doritor a fi erede incontestabil-îl convingepe N. Filipescu(care de curând îl trata pe Marghilomandrept \"banditul de la justiţie\") să patroneze transferul deputere conservatoare! Vor fi intelectuali, militanţi oneşti ai PartiduluiConservator, rămaşi convinşi în durată că au oficiat şi ei,după puteri, \"în marele templu al lui Maiorescu şiMarghiloman\". Şi totuşi, poate au dreptate şi tinerii ardeleniprecum Onisifor Ghibu, unii foşti studenţi ai săi, care auîndoieli că Maiorescu ar fi capabil să rezoneze cuidealurile-fie şi \"nebuneşti\"-ale neamului românesc,îndeosebi ale ardelenilor clipei istorice. (...) Maiorescu e atent la nodurile şi reţelele politiciieuropene, de unde va ţâşni şi un destin românesc. Iată, în1909, la insistente rugăminţi ardeleneşti, se asigurase obunã primire moştenitorului Coroanei habsburgice. De, 427

politichie...La Viena, presa europeană pândeşte laJournalistenzimmer \"dacă mişcã ceva în Europa\", câte ovoce românească aluzionând caragialeşte fandacsia:\"Şinimica mişcă!\" Ultimul Habsburg domneşteimperturbabil zaharisit, vestea tragediei de la Mayerlingo comentase sec: fiul său \"a murit ca un croitor\", iar laanunţul asasinării fiului-arhiduce trânteşte alta:\"Îngrozitor, nicio încercare nu mi-a fost cruţată!\",continuîndu-şi dejunul...Ştie Maiorescu că, parţial,istoria se aliniază colecţiilor sale bric-a brac. La Bucureşti, regele, high life-ul şi lumeacumsecade se distrează pe hipodrom, la cursele de cai.Un ziarist care cunoaşte ştirea-bombă i-o comunică luiAl. Marghiloman(proprietar de cai de curse şi pasionatde echitaţie) şi acela o şopteşte regelui, al cărui gest deconsternare nu scapă mulţimii...Dar curând, năvălesc pehipodrom răspândacii Adevărului! Va avea loc un Consiliu de Coroanã (....) \"Prietenii Austriei\" ies la atac. Iorga introducesarcastic în categorie pe unii liberali şi pe destuiconservatori, atât boieri de viţă, cât şi parveniţi, o liotăde advocaţi şi proprietari, amalgam de instinctivi cuochii injectaţi de sânge şi cugetători eleganţi cu vorbărafinată. Iată tabăra germanofilă a României! \"PrieteniiAustriei\"(mai puţin carpiştii cei mai insistenţi) se 428

aliniază un timp la formula ipocrită: \"neutralitate leală şidefinitivă\". Pe cine interesează zbaterea morală a atâtorromâni ardeleni mobilizaţi de \"Împăratul\", care întreabăpe ofiţerii lor români:\"Ce face Ţara de nu mai vine?\" Mă rog, în tabăra conservatoare, N. Filipescustrăluceşte spiritual: \"Neutralitate leală, da, darprovizorie!\" Dar despre el s-a spus mereu că-i o puteresterilă şi acum exerciţiul său de idealism voluntar nu arecine ştie ce urmări: farse, glumiţe, apostrofări...Unperfect politician! Iar Maiorescu nu e hotãrâtdeocamdată, dar ce poate gândi de Simion Mehedinţi,răzeş prudent în Epoca, dar prea angajat \"germanofil\" încalitatea sa de director al Convorbirilor literare, aproapecerând \"lichidarea\" României în conglomeratul \"StatelorMari ale Austriei\"?! Semnificativă este şi poziţia unui DuiliuZamfirescu. Acesta crede, în octombrie 1914, În martie 1915, N. Iorga observă că P. P. Carp s-aretras de la şefia Partidului Conservator, voise să se batăcu toată lumea, mai ales cu Rusia, pe care s-o fugăreascăpână la Kiev! Parc-ar fi aflat Junkerul că Eminescu îşinotase în caietele sale: \"Krieg mit Russland-wenn es seinmuss\". Deocamdată, Carp face glume amare şi tăioase în 429

Camera liberală şi a deschis ziarul personalMoldova...De parcă ar vrea să folosească provincianatală în contra ideii de viitor al României, aşa cum îlvăd alţii din clasa politică, Iorga inclus. Dupã pacea de la Bucureşti, se retrăsese şiMaiorescu. Poate chiar dorise o anume descătuşare deenergii româneşti, ca apoi să arbitreze diplomatic cu aceasolemnitate dârză, pe care i-o respectă şi Iorga. Iar prinretragerea sa din 1913, Maiorescu putuse să lase oexcelentă impresie de lipsă de ambiţie şi dezinteresare.Şi de bun echilibru al forţelor active ale ţăriirecunoscătoare...Dar în februarie 1915, Magistrul reintrăîn politica militantă! Ce l-a apucat pe Maiorescu să revină acum lamilitantismul politic şi încă într-o direcţie condamnabilă,se întreabă Iorga? Ţara nu mai are nevoie acum de\"pietrele\" puse de bătrânul junimist, a pus destule latemelie când a fost trebuinţă, Maiorescu parcă şi-arretrage darurile de până în 1913 şi s-ar autoprofana! Unrevenant, apreciază întristat Iorga, cât drept/cât nedrept. Unul din \"prietenii Austriei\", C. Stere, va chibzui-pe baza stimei trezite de poziţia sa la Viaţa Româneascăşi în Cameră-cu destulă închipuire orgolioasă că poatestârni o mare agitaţie în ţară în favoarea ideilor sale, econvins că a greşit prin poziţia sa foarte rezervată...Sevede cu lideri liberali la Bucureşti şi I. G. Duca nu e 430

singurul în poziţia de a suporta imprecaţiile lui Stere:guvernanţii sunt orbi/imbecili/ criminali, soldaţii luiMackensen produc istorie favorabilă interesuluiromânesc, nu Rusia ş.c.l. Duca, sau alţii, îl privesc pefuriosul din odăiţa sa din strada Luterană, cu havana îngură şi înconjurat de maldăre de presă germană şi rusă,se abţin să-i riposteze, s-ar ajunge la situaţii irevocabileşi-l respectă prea mult... Şi totuşi dincolo de patetisme şi de chichiţe deboieri şi vocali, se iveşte în ecuaţia de epocă un sănătos\"patriotism naţionalist\", botezat astfel şi acceptat deE.Lovinescu. (....) - politica guvernului Mult îl bate la cap Iorga pe primul ministruBrătianu să pună în lucrare reformele promise, mai cuseamă să dea pământ ţăranilor, viitorii luptãtori. Brătianuripostează că nu se poate preocupa de nimic alta îngândul său, decât de baza solidă a unei viitoare acţiuni!?Dar tot Iorga are dreptate în durată: clasa dirigentăromână nu vrea să priceapă că nu există putereomenească, provenită de aiurea, ci numai de la stări despirit decisive. Ionel Brătianu se consumă cumplit în înalta sarăspundere, gata să ia o hotărâre istorică. Şi într-o zi,Brătianu cel mic va merge în deal la Florica, spre a sesfãtui cu Brătianu cel Mare. Înseamnă că Hotărârea 431

urmează iminent...Mai ales că-păstrând secretul opţiuniisale politice- Ionel Brătianu dăduse a înţelege că nu vaface război împotriva opiniei publice româneşti. (...) - atmosfera neutralităţii Multe ziare şi tipărituri se lasă corupte şi ajungmercenare ale trinităţii Hennenvogel-Iversen-Roselius,\"centralişti\" aşadar, dar nici rublele nu duhnesc. Seaşteaptă de către unii nişte victorii aliate maiconvingătoare şi vine \"Marna\", de pildă. Pentru cei sensibili viaţa este foarte grea, de pildăse face scrum redacţia Vieţii Româneşti de la Iaşi.Incendiu accidental, sau mână criminală de \"patriot\"împotriva revistei \"germanofile\"? Pe când Europa arde, la Bucureşti abundã aurul,proliferează distracţia, se întinde eleganţa feminină şiluxura.Bieţii refugiaţi şi emisari ardeleni se cutremură,iar Goga şi Lucaciu nu pot sã le explice nimic.Samsarii/speculanţii/misiţii/geambaşii frisonează...Ei vorapăra mâine-poimâine patria?! De samsari te împiedicipe toate culoarele instituţiilor vitale, nu întâmplător celedouă miliarde ale Ministerului de Război se evaproă...Şila un moment dat, bursa permiselor de export se închide,semn că bâlciul dement va înceta în faţa gravuluieveniment al intrării româneşti în război. 432

În Universităţi, patimile politice sunt cumplite şitânărul ministru al Instrucţiunii, I. G. Duca, se vede silitsă recunoască faptul că la Bucureşti suspină inutil dupăordine, sub rectoratul \"antantofil\" al echipei TomaIonescu & co., pe când la Iaşi îi convine ministrului cărectorul C. Stere păstrează linişte(poate cu mijloace cam\"siberiene\"). Ce înălţare sufletească pe unii care au prilejul săzărească în cadru restrâns(în casa Zoei Mandrea, oBălcească) capul roman al părintelui Lucaci, care nuripostează la flatări decât cu: \"Lucrăm pentru ideea ceamare!\" Face destulã impresie câte un eveniment tragic,de pildă accidentul auto din august 1915 în care-şi pierdeviaţa unicul copil al lui Coşbuc, Alexandru. Băiatul de20 de ani, student filolog la Universitatea din Capitalăera foarte dotat, cu excelente preocupări în studiullimbilor (moderne, plus latina/elina, dar şi sanskrita/ebraica/araba/limbile slave). Va rămâne pe canapeauabăiatului o gramatică egipţiană, studiu din care plecaseîn drumul nenorocit. Şi speranţa năruită a unui talentnăruit, ce ar fi rodit cu siguranţă în literatură. Pedant, în grădina Legaţiei germane din Bucureştise îngroapă- pentru orice eventualitate-lăzi cu explozibilidestinaţi obiectivelor nevralgice ale Capitalei României,la fel microbi de răpciugă destinaţi animalelor acesteiţări suspecte! (...) 433

- manifestări antantofile De acord că unii germanofili sunt stângaci şiinsistenţi, amintind unora şi altora-precum cochetelebătrâne, cerând consecvenţă în baza vechilor scrisori...-poziţiile spirituale de altădată! Antantantiştii de Capşaproduc glumiţe de soiul \"germano-filou\", dar e depresupus că adepţii profunzi ai Germaniei nu admirădoar armele lui Krupp, cum admiratorii Franţei au şi altenostalgii decât Moulin Rouge, midinetele şi luxurapariziană... Tot felul de bufoni încurcă viaţa publică, genIonaş Grădişteanu mereu cocoţat ecvestru pe statuiacentrală, \"dublându-l\" nevoie mare pe Mihai Viteazul! Iar Goga, cu apropos spre adepţii \"centralilor\",îlcondamnă pe Slavici: \"Vin popi bătrâni cu barbasură,/Ţărani cu chip însângerat,/Vin să te-ntrebe depăcat./Şi, spune-mi, nu te-ncearcă oare/Un vis cumplit,un vis urât?/Cu mâna lor răzbunãtoare/Te-ar strânge într-o zi de gât\". La nişte alegeri parţiale(Galaþi ţi Caracal) diniarna 1915-1916, activa Federaţie Unionistă îi propunepe vajnicii luptători Goga şi părintele Lucaciu. Guvernule foarte ambarasat, agitatorii ar câştiga lesne, dar sunt\"dezertori\" dintr-o Putere Centrală şi nici nu suntcetăţeni români...Guvernul şi complicii vor proceda,fireşte, balcanic! 434

Cu tristeþe,poate remarca Maiorescu-întreantantofilii lui Take Ionescu şi N.Filipescu-discipoli de-ai sãi,precum P.P.Negulescu... Ciudat, la câte o banală adunare antantofilăpopulară, se iţeşte numele lui Eminescu, semn căvremurile bune se duc...Un \"patriot\"-orator latră că el eromân verde ca stejarul şi românul nu piere, cum a zis-oştiţi...Din adunare răsună voci informate:VasileAlecsandri! Take Ionescu! Ce \"Take\", obraznicule,idiotule! E un trădător, afară!\" Oratorul, blajin, cere sănu fie spurcate momentele sfinte de entuziasm...Take eplin de merite, dar el nu scrie poezii. În fine, a zis-oAlecsandri, sau Eminescu, totuna e... Eu, de altfel suntom cu avere(voci de raisonneuri ironici urlă:\"Vagoane,zahăr, orez!\"), n-am nevoie de...jos nemţii şi cum spuneaăla...(Eminescu!), nu, strămoşii noştri latini \"DelendumCarthagos\"!? (...) -TM în politica conservatoare Doamne, ce splendid discurs în contra curentuluiţine P.P.Carp în Parlamentul României şi, fireşte,nimeni nu aplaudă singularitatea bătrânului om deOrdine, poate îşi spune Maiorescu. Într-acestea, Partidul Conservator ajunge să sedivizeze în mai 1915, grupările deosebindu-se prinnumele liderilor: Nicolae Filipescu (antantist) şi Al.Marghiloman, grupare în care intră-cu statut special-şi 435

Maiorescu. S-ar zice că gruparea Marghiloman ţine laprelungirea indefinită a neutralităţii României, dar pe dealtă parte-prin gesturi şi acţiuni- Marghiloman &co.simpatizează vizibil cu Puterile Centrale. Ziarelemarghilomaniste Steagul şi La Politique reflectă aceastăambiguitate. Se crează impresia că Maiorescu nu face alta decâtcă-şi dictează memoriile şi pândeşte puterea! (...) -viaţă literară, Em inclus(1914-1916) Să însemne \"viaţă literară\" întrecerea întrepublicaţii cu pretenţii, în acuze îngrozitoare împotrivaNataliei Negru, modestă literată din Tecuci, socotită \"dedouă ori\", chiar de \"trei ori asasină\" pentru presupusul eirol macabru în dispariţia lui Şt. O. Iosif şi D. Anghel,campanie sordidă la care participă-vai-şi un E.Lovinescu. În genere,ce mai înseamnã viaţă literarăromânească, dacă ziaristul Slavici de la Ziua merge umilla casa patronului său-pitorescul Bogdan-Piteşti-săprimească indicaţii politice germanofile? Nu-i o viaţădemnă, bine că marele scriitor mai scapă vara pe laBuşteni, chiar dacă nu mai are chipul surâzător şicomunicativ ca altădată. Ai zice, după aplomb, că Bogdan-Piteşti e\"literatul\", nu bătrânul Slavici! Dar nu e acest aventurierşi mecenă a artiştilor vremii un personaj de literatură?Cinic şi duios, escroc şi generos, savurându-şi propria 436

abjecţie. Totuşi românii îl găbjesc pe escroc şi-l aruncăîn puşcărie pentru şantaj, unde nemţii găsindu-l şimirându-se că eroul lor zace la Văcăreşti pentru şantaj şinu pentru idee, primesc excelenta replică a lui Bogdan-Piteşti: dar pe cine credeaţi că puteţi cumpăra înRomânia, decât un escroc?! Alta de a individului: sătul că \"haiducul\" ardeleanDrumaru(din partea Gărzii Demnităţii Naţionale) îi totsparge geamurile, Bogdan-Piteşti îl cheamă în biroul săupe malac şi se joacă de-a mita cu patriotul, pânã ce acelacedează. Aventurierul încheie apoftegmatic: e bine că te-ai mai vândut o dată, Drumarule, consecvenţa e o forţămorală! Chiar dacã nu-i foarte prolificã literatura epocii,vafi de acord ºi Maiorescu:iatã \"Personajul\". De ce-şi închipuia G. Călinescu imposibilitateapentru un român de a-l insulta pe Eminescu că ar fi scrisdupă un \"normativ\", fie şi conservator? În 1914, partidulliberal-aflat pe cai mari-se gândeşte să tranşeze şidelicata chestiune Eminescu, aşa că apare în oficiosulViitorul un articol care opinează că Poetul a emis ideireacţionare pentru că lucra la un ziar conservator şi\"posteritatea nici nu va dori să recunoască\" acelecontribuţii politice eminesciene!? Ce să mai spunăMaiorescu la o insultă aberantã adusă \"celui maicaracteristic temperament etic\" al României 437

contemporane, cum ripostează de îndată voci de bunsimţ. O oarece cucoană, cu bune intenţii şi veleităţicritice, semnează un studiu despre Postumele luiEminescu. Lucrarea e primită foarte rezervat în epocă,dar elogiată suspect de Mihail Dragomirescu...Şi iată căizbucneşte o polemică de toatã frumuseţea în Nouarevistă română, 1915! Se ceartă oamenii pentru glorialui Eminescu, poate sesiza Maiorescu. Flacăra lui C.Banu iar se agită: chipurile, piesaVlaicu-Vodă ar fi fost scrisă de Al. Odobescu!? Mă rog,urmează ca Al. Davila să demisioneze din direcţiuneaTeatrului şi atunci \"dreapta\" campanie se opreştemiraculos! Apar în 1916 Balade vesele şi Parodii originale deTopîrceanu, pline de vioiciune, umor, sentimentalism şisarcasm, mirific îmbinate. (...) -omul Îl amuză pe Maiorescu o culegere academică decântece populare, îndeosebi această tatonare a eternuluifeminin pe linia misterului Mona Lisei: \"Lola, a draculuimai eşti,/Nici nu râzi,nici nu vorbeşti,/Numai din buzezâmbeşti\". 438

Şi uite că prin înalta hotărâre a Consiliului deCoroană, acest neam vioi intră în război!(...) În cursul după amiezii, oamenii aud câte cevadespre Consiliu. Pe la ora 3, trece automobilul primuluiministru, cu un Brãtianu tras la faţă şi palid şi cu pălăriaînfundată pe cap, gonind la Externe. La ora 4 se declarăstarea de asediu, sună trompetele, iese lumea pe străzi înoraşe. Spre seară, camioane militare blochează căile deacces, fie şi în zona mânăstirilor, trebuie să circule doaroştirea. La miezul nopţii bate tocsinul de mobilizare şipentru lumea rurală. Are o salutară intuiţie studentul Camil Petrescu,pregătit pentru întâia sa noapte de război: acum setermină, har Domnului, cu epidemia de epigonismeminescian care a bântuit după 1889 intelectualitatearomână, punând-o într-o lumină penibilă, se poatevisa/leşina/iubi şi altfel decât în \"stil Eminescu\", deşibărbaţii eminescizaţi ai acestui interval continuu şi poateîn anii ce urmează iubesc femei cărora acelaşi Poet le-aumbrit sufletul cu sufletul lui (...) Frumoasă formula luiCamil. - începutul războiului, august-noiembrie S-ar zice că după catastrofa de la Turtucaia,I.Brătianu ar înclina să ceară pacea, umblă zvonul prinBucureşti. 439

Nu ştim ce domină cercurile oficiale, în faţadezastrului previzibil, panica sau vigilenţa responsabilă,dar tare ne îndoim de a doua câtă vreme între măsurileforte se află şi arestarea lui Slavici de către SiguranţaStatului, cu care ocazie i se confiscă bãtrânului suspectnişte manuscrise dragi. Nu i se vor restitui niciodată şinici nu vor mai fi găsite. Abia această situaţie îl conducepe robustul, confucianistul Slavici la decepţie şidisperare. Scandalul incendierii puţurilor de petrol ajungepână la bătrânul Maiorescu. Opinia publică îl blestemăpentru acest gest guvernamental pe prinţul Bibescu, daradevărul era că ideea vinovată îi aparţinea unui oarecareCrisoveloni, prinþul Bibescu(care face războiul caautomobilist) doar plimbându-l pe la instalaţiilepetroliere pe un sir, aliat britanic şi supervizor alsabotajului! (...) - ocupaţie Populaţia bucureşteană e îngrozitã de teamabulgarilor prădalnici, impresia fiind că nemţii preaîntârzie. În chiar prima seară a ocupaţiei germane dinBucureşti, la locuinţa lui P. P. Carp se prezintă doiofiţeri, spre a-l complimenta pe marele prieten alGermaniei. De acum, respectul Kommandaturii semanifestă şi prin forme de distincţie, de exemplu că la 440

poarta lui Carp va sta de pază un jandarm român, iarintrarea casei \"marelui prieten\" va fi inscripţionatănemţeşte, contra musafirilor inoportuni! Ar fi eleînduioţătoare atenţiile, dar bãtrânul Carp admite cătreintimi: \"Deloc nu-mi mai recunosc nemţii pe care-iştiam\"... În ceea ce-l priveşte, Maiorescu adoptă altcomportament. În ziua nefericită a intrării germanilor înBucureşti, 26 nov,/6 dec., Magistrul(.... ……). De altfel,Maiorescu participă de îndată la o întrunire a oamenilorpolitici, opinând că o guvernare Carp devine oalternativă viabilă numai la caz de victorie germană, iarproblema creării unei noi armate româneşti pentru o altădinastie nici nu se pune! În luna decembrie 1916, Maiorescu reia biografialui Goethe cu nepoatele sale Georgeta şi MarioaraBerindei.(1) În presa germană se putea citi prin decembrie1916, mai direct, mai printre rânduri, despre un plan deîmpărţire a României între Rusia şi QuadruplaAlianţă(adică aliaţii Germaniei, Austro-Ungariei,Bulgariei). Demult era calculată distrugerea României...Maiorescu va fi bănuit că alături de Marghiloman şiGh.Ştirbey i-ar fi propus arhiducelui Joseph \"coroanaRomâniei Mari\"(!), fiind refuzaţi. 441

Tzigara-Samurcaş şi alţi \"carpişti\" se dau înstambă, insultând pe refugiaţii de la Iaşi că s-ar deda la\"patriotism ieftin\", apăraţi de armata română şi de cearusă!? Interesantă reflecţie aruncă Maiorescu în carnetelesale, la început de februarie 1917: când eşti cu cineva,gândeşte-te la el şi nu la tine. Ion Bianu organiza şedinţevinerile cu cei 10 membri ai Academiei disponibili laBucureşti. Venea Maiorescu la aceste ocazii colocviale.Din punct de vedere birocratic(avea Bianu grijă...)Magistrul putea să-şi încaseze diurna academică, delocneglijabilă, numai dacă venea la şedinţe.(2) Câtă lume interesantă a rămas în Bucureştiulocupat! Uite-l pe C. Stere, posibil să fi rămas cuaprobarea lui I. C. Brătianu, plus motive intime (\"NasulCleopatrei\"). Poate are şi o misiune salvifică...Ca şibătrânul Th. Rosetti, Stere e membru în Consiliul deadministraţie al Băncii Generale, dar fără a se puteaamesteca în activitatea secţiei care emite monedă înteritoriul ocupat. Desigur că hirsutul personaj fusesezdravăn sprijinit să acceadă într-o slujbă atât deonorabilă. Stere oficiază şi ca profesor stând în picioare şiplimbându-se în spaţiul disponibil, călcând grav şiconcentrat. Sadoveanu l-a poreclit \"Sacerdotul\" pe acestfurios încrâncenat, cu aspect de mistreţ! Acasă la Iaşi se 442

deda unei devorante patimi astronomice, avea lunetă şicupolă, plus biroul înţesat cu fluturaşii constelaţiilor şiunde pătrunderea unui intrus era oprită cu un autoritar\"Stai\". Trecea rar prin redacţia Vieţii Româneşti, care-linteresa îndeosebi ca instrument politic. E atât deîncăpăţânat reformist şi stângist, încât e urât şi deşmecherii partidului liberal. În genere, face figură deerou ibsenian în societatea românească şi abia aceastapoate suscita interesul lui Maiorescu. Cât despreapartenenţa sa la clasa politică, Stere arată ca o insulă decorali într-o baltă puturoasă! Joacã rolul veşniculuiînvins, fără să fi atins blazarea şi dispreţul deoameni...Ca să ajungă atât de izolat, \"ibsenianul\" trebuiesă fi fost din adolescenţă înzestrat cu neastâmpărspiritual, vigoare morală şi temperament îndărătnic. Daraceasta fusese valabil în Rusia, în lumea românească aînceputurilor pe fumegosul Stere l-a ghidat în practicapolitică un apropiat şi rămâne acesta încă un meritnecunoscut al lui G. Ibrăileanu. În aşa zisa tabără a \"centralilor\", Stere n-areîncredere nici măcar în Vaida. S-a rupt violent şi injuriosde vechile sale relaţii, acum deveniţi antantişti, gen dr. I.Cantacuzino, pe care nu-i iartă nici în fiinţa copiilor lor!Îi merge buhul lui Stere ca prost crescut, vanitos şivindicativ. Acest om va avea oarecari contacte politicecu Maiorescu. (3) 443

Prefectul de poliţie, Al. Tzigara-Samurcaş, apărăaverile celor refugiaţi în Moldova şi se acoperă cu hârtiijustificative...Altfel, se produce un jaf german metodic! Jaf se petrece şi de către locatarii casei lui JacquesNegruzzi, refugiat la moşia sa din Moldova: se răscolescdocumentele din preţioasa sa arhivă literară şi uneledispar, împreună cu multe cărţi, între care cele ale MiteiKremnitz...Şi când ne gândim că în rândurile trupelor deocupaţie din Bucureşti se afla şi fiul scriitoarei, căpitanulKremnitz, micul Baby de altădată. Nu putea nici el faceminuni, a putut salva doar arhivele Academiei Româneşi ale Castelului Hasdeu din Câmpina. Oare îl viziteazăcăpitanul Kremnitz pe Maiorescu ? (4) -moartea Cu ocazia tristului eveniment, I.Bianu se preocupăde adunarea membrilor Academiei Române, aflaţi subocupaţie, într-o \"şedinţă intimă extraordinară (5) Note bibliografice viaţa literară (Em inclus) )Titu Maiorescu,[Însemnări de lectură](1906-1917),p.39;Paul Zarifopol,Scrisori către confraţi,prezentate de Al.Săndulescu,în Manuscriptum ,XVIII,nr.1(66),1987,p.114;Convorbiri literare,XLIV,1910,pp. 444

783-793; Al. Tzigara-Samurcaş, Mentorii mei, p.124;N.Iorga, Oameni cari au fost,I,pp.336-338;Vechiprieteni: Vlahuţă, Caragiale, Coşbuc, Şt. O. Iosif,cu oprezentare de Horia Oprescu,în Manuscriptum, III,nr.4(9),1972,p.183;Panait Cerna despre I.L. Caragiale,cu o prezentare de Eliza Ispăşoiu,în Manuscriptum,II,nr.1(2),1971,p.184;Marin Manu Bădescu, AlexandruDavila..., p.125;I.E.Torouţiu,St.şi doc.lit., IX,p.80;CamilPetrescu,Note zilnice(1927 -1940),text stabilit,note,comentarii,indice de nume şi prefaţă de Mircea Zaciu,Cartea Românească, 1975, pp. 89-90 politică) C.Gane,P.P.Carp...,p..;T.Arghezi,Pătru Lupul Maglavitul, înRevista Fundaţiilor Regale,II,nr.11,1 noiembrie 1935,p.427 şi Pagini din trecut,ed. a II a,adăugită,cu o prefaţăa autorului,ESPLA,Bucureşti, 1956,pp.424-425; St.Antim,Alte studii şi portrete,p.75;N.Iorga,O viaţă deom...,p...;Amintiri despre G.Ibrăileanu,p.151 cearta TM-P.P.Carp) C. Gane, P.P.Carp...,pp...; T.Maiorescu,Ultimele file din \"Însemnări zilnice\", p.65; NicolaePetraşcu,Biografia mea,p.CCIV;Al. Tzigara-Samurcaş,op.cit.,p.127;St.Antim,op.cit.,p.7 TM-prim ministru) N.Iorga,Războiul nostru în note zilnice,vol.I(1914-1915),p.307 şi Oameni cari au fost, I, pp. 335-336;Duiliu Zamfirescu şi Titu Maiorescu.., pp. 10-12, 298-304; Tudor Arghezi, Pagini din trecut, p.60; NicolaePetraşcu,op. cit.,p.CCIV;Ioan Căpreanu,Eseul uneirestituiri, pp.109,202-203 ;Dimitrie Anghel protestatar,cu o prezentare de M.I.Dragomirescu,în Manuscriptum, 445

II,nr.1(2),1971,pp.172-173;I.E.Torouţiu, op.cit., XI,pp.112-113, 216-217 omul fără demnităţi omul cu demnităţi )I. E. Torouţiu, op. cit., XI, pp.112, 215; NicolaePetraşcu, op.cit., p. CCIV; Al.Zub, Kogălniceanu istoric,p.387 1914;neutralitatea )Titu Maiorescu,Caietele moralistului,înManuscriptum, VII,nr.4 (25),1976,pp.28-42;Ion Bulei,op.cit.,pp.363,373;Vartan Arachelian,Toamna pătimiriinoastre,pp.7,10-11,17;Junimea şi junimiştii,p. 140;St.Antim,op. cit.,p.76;Onisifor Ghibu,Pe baricadele vieţii,p.125 )Al. Tzigara-Samurcaş, op. cit., p. 127; VartanArachelian, op.cit.,pp. 50-52 )M.Eminescu,Opere,XV,p.379;N.Iorga,Războiulnostru...,I,pp.156- 157,306,346;Tudor Arghezi, op.cit.,p.76;I. E. Torouţiu, op.cit., IX, pp. 118-129; VartanArachelian, op.cit.,pp.56-57;Ion Bulei,op.cit.,p.389;IoanCăpreanu,op.cit.,pp.271-274;H.-R.Patapievici,Cerulvîzut prin lentilă , p.146 politica guvernului 446

)Vartan Arachelian, op.cit.,pp.60, 119, 125;IoanCăpreanu, op. cit., p.278; N.Iorga, Memorii, vol.VI(Încercarea guvernării peste partide,1931- 1932),Bucureşti,1939,p.343 atmosfera neutralităţii )Vartan Arachelian,op.cit.,pp.92,102,118,142,316;Ioan Căpreanu, op.cit.,p.268;Nicolae Petraşcu, op.cit.,pp.CCVIII,CCXXII;Amintiri despre G.Ibrăileanu, p.228;Gavril Scridon,Pagini despre Coşbuc,pp.154-155 manifestări antantofile )Ion Bulei,op.cit.,p.406;Ioan Slavici în procesulziariştilor,p. 85;Adrian Botez,Loja iohanică românească,pp.440-441; Vartan Arachelian,op. cit., pp.62;TudorArghezi, op.cit., pp.96-98; Camil Petrescu,Opinii şiatitudini,antologie şi prefaţă de Marin Bucur, Editurapentru literatură,1962,pp.4,8 TM în politica conservatoare )Ion Bulei,op.cit.,pp.405-406;Vartan Arachelian,op.cit.,p.61; Ioan Căpreanu,op.cit.,p.271; viaţa literară,Em inclus(1914-1916) )\"Regii pot fi câteodată asasinaţi\", p.187;IoanSlavici în procesul ziariştilor, p.77; Adrian Botez…Marin Manu Bădescu, op. cit .,p. 286;G.Călinescu, 447

Gîlceava înţeleptului cu lumea, II, p.527;Din cronicaunui veac,p.17;Ioan Marcel Slavici,Amintiri,p.133 omul;Consiliul de Coroană )Titu Maiorescu,Însemnări de lectură...,p.40 şi Filede jurnal- \"chiar în această vreme de război\",îngrijire şiadnotări de Georgeta Rădulescu-Dulgheru, înManuscriptum, XVIII, nr.4 (69), 1087,pp.23-33;VartanArachelian, op.cit., pp.131-138;Camil Petrescu, op.cit.,pp. 184,202;Amintiri despre G.Ibrăileanu,II,p.230 începutul războiului,august-noiembrie )N.Iorga,Războiul nostru în note zilnice,III,pp.205-206 şi Memorii,VI,p.29;Vartan Arachelian,op.cit.,pp.113,142-143,146,167,172,183, 186,195,224,229,323,338;Nicolae Petraşcu, op. cit., pp.CCVIII-CCIX; Ioan Marcel Slavici,art.cit.,p.134;Aurel Leon,Umbre, III,p.119 ocupaţia 1)Titu Maiorescu,Însemnări de lectură..,p.42;N.Iorga,Memorii,VI, p.29 şi Războiul nostru în notezilnice,III,pp.224,...;Nicolae Petraşcu, op.cit.,pp.CCIX-CCX;Paul Zarifopol, op. cit., II, p.204 2)Titu Maiorescu, Însemnări de lectură,p.40;N.Iorga,Memorii,VI,pp. 7,51;Ioan Căpreanu, op.cit.,p. 275; Din cronica unui veac,p.50 448

3)N.Iorga,op.cit.,VI,pp.339,343;Demostene Botez,Memorii,pp.283- 289;Ioan Căpreanu, op.cit.,pp.280-281;Amintiri despre G.Ibrăileanu,II,p.102 4)N.Iorga,Războiul nostru în note zilnice,III,pp.156,190-192,198- 199,220,224-226,258, 262-264şi Memorii,VI,p.7;Al.Tzigara-Samurcaş,op.cit., pp.124-125;Iacob Negruzzi, Scrieri, II,pp.593-594;GeorgetaRădulescu- Dulgheru,T.Maiorescu traducător al luiMaeterlinck,în Manuscriptum,XVII, nr.2(63), 1986,pp.136-147 moarte5)Al. Margiloman, Note zilnice,....;I.E.Torouţiu,St.şidoc. lit., IX,p.34; 449