Școala Romei Antice

Soroca, 2022 1

2

I. Educația copiilor în Roma Antică Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma în spiritul integrării lor în viata colectivităţii; deci, şi în sensul de a şti cum să-şi exercite şi drepturile şi datoriile. Dezvoltarea fizică Exerciţiile fizice nu deţineau un loc de seamă în programul de educaţie. Echilibrul dintre dezvoltarea fizică a tânărului prin sport şi formaţia sa morală nu era pentru romani – ca pentru greci – un ideal de educaţie. Pedepsele corpoale Romanii erau adepți convinși ai pedepselor corporale. O zicală populară spune că „un om care nu a fost biciuit nu este educat”. Principala formă de pedeapsă erau loviturile cu un bici din piele. 3

Analfabetismul Analfabetismul era, la romani, un fenomen de proporţii relativ reduse. Aproape fiecare cetăţean ştia să scrie, să citească şi să socotească; încât cetăţeanul obişnuit era primul dascăl al copiilor săi, şi singurul, când n-avea posibilităţi să-i dea la şcoală. 4

II. Organizarea școlara Scoala primară Şcoala primară – la care băieţii şi fetele învăţau împreună – începea la vârsta de 7 ani. Din secolul II î.Hr. şcoala era ţinută de un dascăl de profesie (ludi magister), plătit de părinţi. În aer liber sau în localuri de ocazie, sărăcăcioase, mizere chiar, în mijlocul zgomotului asurzitor al străzii, copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească, să repete pe de rost şi să recite texte literare. Sistemul pedagogic în uz urmărea înmagazinarea mecanică a unor date şi noţiuni considerate indispensabile. Pedepsele corporale se aplicau, până la abuz. Familiile bogate nu îşi trimiteau copiii la şcoala populară a unui ludi magister, ci îi încredinţau unui pedagog, de obicei unul din sclavii cei mai instruiţi ai casei. 5

Quintilian, importnat retor și pedagog roman din secolul I d.Hr., considera că școlile publice erau mai bune decât profesorii particulari, susținând acest lucru prin faptul că școlile încurajează concurența și astfel cresc standardele de educație. Treptat s-au convins de acest lucru și familiile înstărite și astfel școlile au devenit mai populare. Școala gimnazială În veacul al III-lea i.Hr. este mentionata organizarea unui invatamant gimnazial sau “scoala de gramatica”. În cadrul invatamantului secundar, cunostintele dobandite in anii anteriori erau aprofundate insa, erau studiate si noi discipline. Cursurile, care durau 4 ani, erau urmate de un numar relativ restrans de copii, in varsta de 12 ani, provenind din familii mai bogate. La aceasta varsta, copiii din familii cu venituri mai mici erau considerati a fi suficient de mari pentru a presta diferite munci. Cursurile se tineau tot intr-o mica incapere saracacioasa din for despartita de exterior, in unele cazuri de exterior, doar de o patura. Se studia printre altele notiuni de geografie, istorie, fizica sau astronomie s.a. La literatura greaca si latina, de exemplu, erau studiate diverse opere poetice. Profesorul care se numea grammaticus dicta textul, iar apoi se faceau exercitii de lectura si pronuntie. Primul grammaticus pe 6

care il cunoastem a fost poetul greco-latin Livius Andronicus. Acesta fusese adus ca prizonier la Roma in anul 272 i.Hr si istoria il consemneaza ca pe primul scriitor si dramaturg roman. Acesta va deschide o scoala secundara la Roma si pentru a avea material de studiu necesar elevilor sai va face prima traducere din greaca in latina al celebrului poem “Odiseea”. Atat profesorii de gimnaziu cat si cei din invatamantul primar nu beneficiau de indemnizatii prea mari rolul lor fiind, in general, indeplinit de cetateni cu o stare materiala modesta, fara origini nobiliare ori chiar de liberti. In societatea romana, profesorii nu se bucurau de prea multa stima fiind asimilati unor oameni de rand. 7

Învățământul superior La inceputul secolului I i.Hr, la Roma, i-a fiinta si prima institutie de invatamant de grad superior. Cursurile erau sustinute de un rhetor sau orator care se bucura de o mai mare apreciere in societate, printre acestia numarandu-se in unele cazuri demnitari si nobili romani. La 17 ani copilul lepada tunica puerila imbracand toga virilis. Devenea cetatean cu drepturi depline, iar tanarul putea sa-si completeze studiile la o scoala de retorica. Pentru copiii din familiile instarite urmarea acestor cursuri era un prim pas in cariera politica. Ca si la invatamantul gimnazial si aici un mare accent se punea pe invatarea materiei in limba greaca. Existau si alte forme de invatamant superior in care tinerii dobandeau cunostinte in domeniul medicinei sau stiintelor juridice. In epoca republicana, scolile indiferent de nivelul lor, erau particulare implicarea statului fiind nula. Cu timpul insa, in epoca imperiala rolul statului in invatamant a inceput sa creasca. Octavian Augustus organizeaza o prima scoala chiar in resedinta sa de pe Palatin. Succesorul sau, Tiberiu 8

(14-37 d.Hr.) acorda diferite ajutoare conducatorilor de scoala, participa chiar la unele cursuri, interesandu-se astfel indeaproape de bunul mers al invatamantului. In timpul lui Vespasian (69-79) invatamantul la Roma capata un nou avant prin instituirea unor subventii regulate acordate de stat. Tot atunci se instituie si primele catedre de greaca latina si retorica. In timpul lui Traian (98-117), o lege stipula incadrarea in sistemul de invatamant a 5000 de copii din familii nevoiase si suportarea cheltuielilor de catre stat. Cel care a dat un imbold serios educatiei a fost Marcus Aurelius Severus Alexandrus (222-235). In vremea sa este oficializat invatamantul de stat construindu-se in acest scop si primele scoli. Pe lângă aceste şcoli, mai existau şi altele care formau anumiţi specialişti – medici, arhitecţi, jurişti. Studiul dreptului, în special, s-a bucurat de un înalt prestigiu. Poporul educat – motiv de îngrijorare pentru elitele politice romane Unele surse spun că patricienii erau îngrijorați de puterea profesorilor de a modela mintea tinerilor și în 92 î.Hr. Senatul a expulzat toți profesorii din Roma, pe motiv că făceau elevii să fie „prea inteligenți”. Senatul a fost deosebit de preocupat de predarea filosofiei grecești despre care credeau că încurajează cetățenii la nesupunere. 9

Bibliografie Teodor Axioti “Cum invatau grecii si romanii” in Almanahul Cutezatorii 1990, pg.35-37 Ovidiu Dramba “Istoria culturii şi civlizaţiei”, vol.III, Editura Saeculum, Bucureşti, 2003 Nicolae Lascu “Cum traiau romanii”, Editura Stiintifica, 1965 10

Cuprins I. Educația copiilor în Roma Antică……………………3 II. Organizarea școlară…………………………………..5 11