Trăim vremuri biblice - Sibliu 2007

Preot Iosif TRIFA Glasul proorocilor În vremurile Bibliei, când se stricau purtă- rile oamenilor, se ridicau prooroci trimişi de la Dumnezeu, care strigau oamenilor să se lase de răutăţi! Glasul proorocilor trebuie să se au- dă şi azi. Să-i ascultăm pe cei din Biblie, căci ei au grăit către toţi oamenii din toate timpurile. Ei ne grăiesc şi nouă şi vremurilor noastre. O, cum se potrivesc proorociile proorocilor la vremurile şi la oamenii de acum. Sunt parcă proorocii anume scrise pentru noi şi pentru vremurile noastre. „Aşa zice Domnul: Mă voi judeca cu voi şi cu copiii voştri pentru că aţi pângărit pământul Meu şi moştenirea aţi pus-o întru urâciune” (Ier 2, 7 şi 9). „Toţi sunt nişte preacurvari, au limbă min- cinoasă şi merg din răutate în răutate… Se înşală frate pe frate şi tot prietenul umblă cu vicleşug… Se înşală unii pe alţii, îşi deprind limba să mintă şi se trudesc să facă rău… Ca- mătă peste camătă şi vicleşug peste vicleşug… Şi să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri? zice Domnul” (Ier 9, 2-9). 99

Trăim vremuri biblice „De la cel mic, până la cel mare, sunt la- comi de câştig; de la prooroc, la preot, toţi înşală” (Ier 6, 13). „Copiii Mei, zice Domnul, M-au părăsit, se dedau la preacurvie. Ca nişte cai bine hrăniţi, aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează du- pă femeia aproapelui său… Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?… (Ier 5, 7-8). „Aşa zice Domnul: Iată, Eu chem toate nea- murile pământului şi voi grăi către ele cu jude- cată pentru răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi s-au închinat idolilor” (Ier 1, 16). „Iată, Domnul iese din locuinţa Lui să pe- depsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26, 21). „Ascultaţi Cuvântul Domnului, căci vrea să se judece Domnul cu cei ce locuiesc pământul, că nu este adevăr, nici milă, nici cunoştinţă de Dumnezeu pe pământ. Blestem şi minciună, ucidere, şi furtişag, şi preacurvie s-au revărsat pe pământ... Pentru aceea va plânge tot pă- mântul” (Osea 4, 1-3). Nu caută oamenii altceva decât să-şi facă rău unul altuia (Dan 11, 27). „Fiecare iubeşte mita şi umblă după plată” (Isaia 1, 23). „Apropiaţi-vă, neamuri, şi auziţi! Popoare, luaţi aminte! S-audă pământul şi cei ce locu- iesc pe dânsul, căci mânia Domnului este pes- te toate neamurile” (Isaia 34, 1-2). 100

Preot Iosif TRIFA „Aşa zice Domnul: Iată, voi aduce peste ei nenorociri din care nu vor putea scăpa” (Ier 11, 11). „Vai peste vai va fi şi veste peste veste” (Iezec 7, 26). Ce vezi tu, Ieremia?… (Ier. 1, 16) „Şi a întins Domnul mâna Sa către mine – scrie Ieremia – şi S-a atins de gura mea şi a zis către mine: «Ce vezi tu, Ieremia?» Şi am răspuns: toiag de nuc văd…; şi căldare clocotind la miază- noapte. Şi a zis Domnul către mine: «Dinspre mi- azănoapte se vor aţâţa relele peste toţi cei ce lo- cuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu ju- decată pentru toată răutatea lor, căci Mau pără- sit pe Mine şi au jertfit dumnezeilor străini şi s- au închinat idolilor»” (Ier 1, 11-16). Pentru acestea, iată, vin zile când voi face să se audă (iarăşi) strigare de război (Ier 49, 2). Iată o proorocie care parcă s-a făcut ieri sau azi, anume pentru frământările timpului de acum. Proorocia… parcă e fotografia precisă a vremurilor noastre. (…) Dumnezeu vesteşte căldare clocotind de la miazănoapte, adică pedeapsă şi urgie de război. 101

Trăim vremuri biblice Căldare clocotind la miazănoapte – iată i- coana frământărilor de azi. La miazănoapte clocoteşte azi căldarea războiului. Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri care strigă la noi să ne întoarcem la Dumnezeu. Trăim parcă capitolul 24 de la Matei, când Domnul Iisus a profeţit de pe Muntele Măsli- nilor, zicând: Veţi auzi de războaie. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate acestea nu vor fi decât începutul durerilor. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegilor, dra- gostea celor mai mulţi se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Mt cap. 24). „Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu, şi se vor scula fiii asupra părinţilor şi îi vor omorî pe ei… că va fi în zilele acelea un necaz aşa de mare cum n-a fost de las începutul lu- mii până azi şi cum nu va mai fi vreodată” (Mc 13, 12-19). „Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele şi pe pământ va fi strâmtorare între neamuri… oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aştep- tarea celor ce au să vie în lume” (Lc 21, 25-26). Fericită este sluga aceea pe care, venind domnul său, o va afla priveghind (Mt 24, 46). 102

Preot Iosif TRIFA Vremurile noastre sunt vremuri de certa şi mânie cerească. „Mă voi certa cu voi, zice Domnul” (Ier 2, 9), „pentru că cu este adevăr, nici iubire, nici cunoştinţă de Dumnezeu pe pământ” (Osea 4, 1). Vremurile noastre sunt vremuri de mânie şi urgie cerească. Sunt vremuri de grăire a Tatălui Ceresc cu noi. „Domnul vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă (Iov 33, 14). De ani de zile Dumnezeu vorbeşte cu noi prin fel de fel de urgii şi arătări cereşti. Vorbeşte aşa pentru că ne-am înfundat în păcate şi răutăţi. când un copil începe a-şi face de cap, tatăl o ia cu asprul. Cu buna nu mai poate face nimic. Tatăl Ceresc lucrează cu dragoste, dar când dragostea nu prinde, vine urgia. Cerul de sus lucrează acum şi cu urgia. Vai de cei ce nici acum nu se trezesc din răutăţi. Bătăile, urgiile şi arătările cereşti vor mărturisi şi ele în contra lor în ziua cea mare a judecăţii. Trăim vremuri biblice. Oamenii suspină după vremuri mai bune… oamenii aşteaptă vremuri de uşurare, dar nici un bine nu ne va veni până nu ne vom întoarce la Tatăl Ceresc. Din urgiile vremurilor noastre, numai o singu- ră cale de scăpare avem: să ne împăcăm cu Tatăl Ceresc, „să facem pace cu El, da, să fa- cem pace” (Isaia 27, 5). 103

Trăim vremuri biblice În zilele acelea – zice proorocul Daniel – va fi vreme de necaz, de care n-a fost niciodată de când sunt neamurile pe pământ… Mulţi se vor curăţi, se vor albi, se vor lămuri (în aceste ne- cazuri), dar cei fărădelege vor nelegiui. Cei răi vor face răul şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege (Dan 12, 1-10). Cine este înţelept să ia seama la aceste lu- cruri! Cine este priceput să le înţeleagă. Căile Domnului sunt drepte şi cei drepţi umblă pe ele, dar cei răzvrătiţi cad pe ele (Osea 14, 9). 104

Preot Iosif TRIFA Ne predică şi umblarea vremii În tot felul, Domnul Dumnezeu vorbeşte cu noi şi ne cheamă să ne lăsăm de răutăţi. A început să predice şi vremea. Parcă s-a schimbat şi mersul vremurii. Binecuvântarea cerului de sus nu se mai pogoară peste hota- rele noastre cu căldură şi ploaie la vreme, ci, în loc de binecuvântare, cerul ne trimite urgie. „Aşa zice Domnul: Ochii Mei privesc asu- pra pământului vostru, de la începutul, până la sfârşitul anului. De veţi asculta poruncile pe care vi le poruncesc Eu vouă, de veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi veţi sluji Lui din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru… Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie şi ploaie târzie… Binecuvântate vor fi roadele pământului vostru şi cirezile vacilor voastre şi turmele oilor voastre… Dar de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru şi nu veţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste voi blestem, lipsă şi ameninţări” (Deut 11, 12-21 şi 28). Iată, Biblia ne spune apriat ceea ce se în- tâmplă în zilele noastre. De la binecuvântare, am 105

Trăim vremuri biblice ajuns şi cu mersul vremurii la „blestem şi ame- ninţări”, pentru fărădelegile noastre. Vremea tre- ce pe neaşteptate de la o schimbare la alta. Va- luri de căldură se perindă cu furtuni groaznice şi cu valuri de răceală şi frig. Atâtea uragane, fur- tuni, grindină, tempeste şi aşa schimbări neaş- teptate de vreme parcă nu s-au mai pomenit. Vremea stăruie deasupra capului nostru ca o adevărată „ameninţare”. Văzduhul parcă e în- cărcat cu ceva; parcă vrea ceva cu noi. Norii de deasupra capului nostru parcă sunt încărcaţi cu ceva. Sunt încărcaţi cu mânia lui Dumnezeu; cu tunetele şi fulgerele mâniei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre. „În loc de ploaie, Domnul ne dă grindină şi flăcări de foc” (Ps. 105, 32). În loc de căldură, frig. În loc de vreme binecuvântată, „iată, Domnul vine ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, cu o rupere de nori, cu şiroaie de ape” (Isaia 28, 2)… „De la Domnul puterilor vine pedeapsă cu tunete, cu- tremure de pământ şi pocnet puternic, cu vije- lie, cu furtuni şi foc mistuitor” (Isaia 29, 6). Vremea cu tempestele ei este şi ea o predi- că a cerului de sus. Este şi ea un glas al mâni- ei lui Dumnezeu pentru fărădelegile noastre. „Şi Domnul va face să răsune mânia Lui aprin- să în mijlocul înecului, furtunilor şi pietrelor de grindină” (Isaia 30, 30). Vremea strigă şi ea să ne lăsăm de răutăţi. 106

Preot Iosif TRIFA O altă plagă a zilelor noastre: seceta „Aşa zice Domnul: «Iată, iuţimea Mea şi mânia Mea se varsă peste tot locul acesta, şi peste oameni, şi peste dobitoace, şi peste roa- dele pământului… Că va fi cerul deasupra ca- pului tău, de aramă şi pământul de sub tine, de fier»” (Ier 7, 20; Deut 28, 23). În anii din urmă, secete grozave au fost pe la noi şi prin alte ţări. În Basarabia, seceta a stăruit trei ani de-a rândul. Seceta este şi ea certarea şi mustrarea ce- rului de sus. Biblia ne spune clar acest lucru. Ascultaţi cuvântul Domnului: „Aşa zice Domnul: Ochii mei privesc asupra pământului vostru de la începutul anului, până la sfârşitul anului. De veţi asculta toate porun- cile care poruncesc Eu vouă, de veţi iubi pe Domnul Dumnezeu vostru şi veţi sluji Lui din toată inima şi din tot sufletul vostru, Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie şi ploaie târzie şi veţi strânge grâul şi vinul vostru şi voi da iarbă în ţarinile voastre pentru vite”… „Dar de vă veţi abate, cu mânie se va aprinde Dom- nul asupra voastră şi va închide cerul, ca să 107

Trăim vremuri biblice nu fie ploaie şi pământul să nu-şi dea roada sa”… (Deut 11, 12-17). „De veţi asculta cu lua- re-aminte glasul Dumnezeului vostru, ca să păziţi şi să faceţi toate poruncile care vă po- runcesc eu vouă astăzi, va deschide Domnul vistieria Sa cea bună, cerul să dea ploaie pă- mântului tău în vremea sa”… „Iar de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru şi nu veţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste tine blestem, lipsă şi ameninţări. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă şi pă- mântul care este sub tine, de fier şi va face Domnul praf şi pulbere ploaia pământului vostru” (Deut 28). 108

Preot Iosif TRIFA „Aşa zice Domnul: «Iată, iuţimea Mea şi mânia Mea se varsă peste tot locul acesta: şi peste oameni, şi peste dobitoace, şi peste roa- dele pământului… Că va fi cerul deasupra ca- pului tău, de aramă şi pământul de sub tine, de fier»” (Ier 7, 20; Deut 28, 23). „Căci iată, Domnul vine cu foc şi carele Lui sunt ca un vârtej; îşi prefac mânia într-un jăratic şi ameninţările în flăcări de foc” (Isaia 66, 15). Iată, ne-a ajuns şi pedeapsa aceasta. În câteva veri de-a rândul, Domnul a făcut aramă cerul deasupra capului nostru şi fier a făcut pământul de sub picioarele noastre. Iată, a venit şi „focul Domnului”, care „face praf şi pulbere ploaia pământului nostru”. Se- ceta este şi ea certarea Domnului şi graiul Domnului: „Semănat-aţi grâu (şi porumb), dar veţi secera spini. Ostenit-aţi, dar nici un folos nu veţi avea” (Ier 12, 13). Seceta este porunca Domnului ca „nici roua, nici ploaia să nu cadă pe noi” (II Sam 1, 21). „Veţi merge la fântână şi nu veţi găsi apă” (Ier 14, 3). „Cum gem vitele! Rătăcesc cirezile de boi, căci nu mai au păşune. Chiar şi tur- mele de oi sufăr. Focul a mâncat păşunile, apele au secat” (Ioil 1, 18-20). Seceta vorbeşte. Prin secetă vorbeşte Dom- nul cu noi. Seceta ne spune şi ne aduce aminte că deasupra capului nostru stă cerul şi Dom- 109

Trăim vremuri biblice nul Care ne vede şi nu mai poate răbda păca- tele noastre. Contra secetei numai o singură cale de scăpare avem, o scăpare avem, pe care ne-o arată şi ne-o spune tot Biblia: Aşa zice Dom- nul: De voi închide cerul şi nu va fi ploaie şi de voi trimite moarte în poporul Meu şi de se va smeri poporul Meu, şi se vor ruga, şi se vor întoarce din căile lor cele rele, Eu îi voi auzi din cer, milostiv voi fi păcatelor lor şi voi vindeca pământul lor. Unii astronomi spun că ar fi să avem „o pe- rioadă de ani secetoşi, care va culmina între anii 1930 şi 1935”. Faţă de această eventuală primejdie, se află unii care spun: Să facem în ţară irigaţii… să irigăm apa râurilor peste ogoarele uscate de secetă… Alţii, iarăşi, zic: Să ne apărăm de secetă cu arături adânci… să arăm cât mai adânc... Noi însă zicem: contra secetei şi a celorlalte urgii n-avem decât o singură apărare: să des- cuiem iertarea şi binecuvântarea cerului de sus. Biblia ne spune că pe vremea lui Ilie proo- rocul a fost secetă mare. N-a plouat trei ani. Dumnezeu încuiase ploaia cerului pentru pă- catele păgânilor. „Pe viaţa Mea, zice Domnul, în anii aceştia nu va fi nici ploaie, nici rouă, decât după cuvântul Meu” (I Regi 17, 1). Proorocul Ilie 110

Preot Iosif TRIFA a descuiat ploaia cerului cu rugăciunea. S-a rugat şi a plouat. Şi noi am încuiat ploaia şi binecuvântarea cerului de sus cu fărădelegile şi păgânătăţile noastre. Să le descuiem cu căinţă şi întoarcere la Dumnezeu. Oh, ce nemernic este omul, acest vierme neputincios! El umblă să scape de mustrarea Domnului cu „irigaţii” şi „arături adânci”. Copilaşul meu, când era mic, tot um- bla să mă împiedice cu un pai. Aşa sunt şi cei cu sfatul irigaţiilor. Urgiile ne strigă să ne împăcăm degrab cu Tatăl Ceresc. Să descuiem mila şi iertarea ce- rului de sus. Mai zilele trecute, copilaşul meu, ieşind din casă, a încuiat uşa pe dinafară. Mai târziu, vrând să intre, striga la mine: – Tată, descuie uşa! – Fiule, i-am răspuns eu, uşa e încuiată de tine pe dinafară. Dinăuntru uşa e descuiată. Descui-o şi intră! Bunătatea şi binecuvântarea cerului de sus este încuiată numai dintr-o parte: din par- tea dinspre noi. Din partea lui Dumnezeu este totdeauna descuiată. Dumnezeu e Atotbun şi iertător. Noi, cu fărădelegile noastre, am încuiat pe dinafară uşa bunătăţii lui Dumnezeu. Cheia este în mâna noastră, iar această cheie este 111

Trăim vremuri biblice căinţa şi întoarcerea la Dumnezeu. Până nu vom folosi această „cheie”, de urgii şi de bătăi nu vom scăpa. Numai cu cheia aceasta vom putea des- cuia şi cerul. „Ne-a părăsit bunul Dumnezeu” „Ne-a părăsit bunul Dumnezeu”, spun unii oameni. Ce vorbă nesocotită! Bunul Dumnezeu n-a părăsit şi nu părăseşte pe nimeni. Noi L-am părăsit pe El. 112

Preot Iosif TRIFA Cică „soarele este marele vinovat” În anii din urmă parcă s-a schimbat cu totul şi mersul vremii. Vremea trece brusc, pe neaşteptate, de la o stare la alta. Vara avem valuri de foc ce se perindă cu valuri de furtuni, grindină şi ape. Iar iarna avem valuri de ger ce se perindă cu moişte. Astronomii spun că mersul neobişnuit al vremii ar fi în legătură cu soarele. Tot din unsprezece în unsprezece ani, cică puterile de foc şi de magnetism ale soarelui lu- crează cu putere mai mare şi atunci se ivesc pe suprafaţa lui nişte enorme pete solare. Unele dintre astfel de pete solare sunt de două-trei ori mai mari ca pământul. Din ele ţâşnesc flă- cări uriaşe ce ating înălţimi de sute de mii de kilometri (în fotografia de alături se văd pe bolta soarelui două astfel de pete cu ţâşniri de flăcări uriaşe). Astfel de ani cu „pete solare” au fost anii 1907, 1918 şi 1929. Aceste „pete solare”, cică ar fi cauza valurilor de ger, secetă, furtuni, cu- tremure, revărsări de ape şi alte tempeste din zilele noastre. 113

Trăim vremuri biblice „Soarele este marele vinovat”, zic astrono- mii. Soarele, cu petele lui, este cauza tulbură- rilor ce s-au ivit în timpul din urmă în umbla- rea vremii. Şi iacă aşa, iubite cititorule, ştiinţa a aflat că marele vinovat al nenorocirilor din vremurile noastre ar fi soarele, soarele drăguţul, care ne dă lumină, căldură şi viaţă. Ah! Ce ticălos mare este omul! El nu află niciodată vina nenorocirilor în el însuşi, ci nu- mai în afară de el! Domnul Dumnezeu ne ceartă pentru fărădelegile noastre cu vremea nepotrivită şi noi punem vina… pe soare. Nu soarele este de vină, ci noi şi purtările noastre. Umblarea vremii s-a schimbat din pri- cina grozavelor pete sufleteşti care s-au ivit în 114

Preot Iosif TRIFA viaţa cea sufletească a oamenilor. E plină lu- mea de răutăţi. Vremea este şi ea o strigare a Tatălui Ce- resc să ne lăsăm de toate acestea şi să ne în- toarcem de îndată la El. „Şi se vor ivi semne în lună şi în soare”, zi- ce Evanghelia (Mt 24, 29). Aceste semne, pe ca- re astronomii le numesc pete, strigă şi ele după noi să ne lăsăm îndată de păcate şi să ne în- toarcem la Tatăl Ceresc. 115

Trăim vremuri biblice „Babilonul cel mare”: desfrânarea. Păcatul vremurilor noastre Desfrânarea, ispita cărnii, este arma cea mai temută a diavolului, căci prin aceasta a dat prima lovitură în grădina Edenului. Şi prin aceasta – prin ispita cărnii – a câştigat prima biruinţă. Şi prin asta câştigă şi azi cele mai multe biruinţe. În toate vremurile, satan a avut seceriş bo- gat cu ispita şi păcatul desfrânării. Niciodată în- să ca azi. Niciodată, de când e lumea, n-au fost stricăciunile desfrânării atât de grozave ca azi. Desfrânarea şi păcatele lumeşti nu mai cunosc nici un hotar. Oraşele cele mari sunt adevărate Sodome şi Gomore. Dansurile, măs- căturile, beţiile, chefurile şi orgiile se ţin lanţ. Dacă ai cerceta noaptea localurile de petrecere ale oraşelor mari, ai rămânea îngrozit. Şi nici pe la sate nu e cu mult mai bine. Iată, spre pildă, ce ne scrie un abonat: „Oh, d-le redactor! Cu lacrimi în ochi vin a vă ruga să publicaţi acest lucru ce se petrece în comuna noastră din jud. Arad. Am constatat că, în cei din urmă doi-trei ani, cam 70 % din 116

Preot Iosif TRIFA cei ce s-au căsătorit au divorţat. Despre ce bo- gat seceriş a început diavolul pe aici aş fi în stare să introduc o întreagă istorie. Voi spune numai câteva pilde. Femeia N. N. a stat cu bărbatul o săptămână, iar la săptămână a mers, ziua la amiază, cu altul şi la două luni iar cu altul. Şi tot aşa au făcut şi alte femei”. Şi tot aşa e şi pe alte locuri. Concubinajul, divorţurile, lepădarea de prunci şi ferirea de prunci sunt păcate care au umplut lumea, la oraşe, ca şi la sate. Dispare familia, dispare căsătoria, dispar copiii. Totul mătură potopul desfrânării. Cu adevărat, parcă am ajuns vremurile cu Babilonul cel mare din cartea Apocalipsa, ca- pitolul 17. Şi eu, Ioan, fratele vostru, văzui o femeie şe- zând pe o fiară roşie, având şapte capete şi zece coarne. Şi femeia era îmbrăcată în purpură, îm- podobită cu aur şi pietre scumpe. Iar pe fruntea ei purta scris un nume tainic: Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului… Şi cei ce locuiesc pe pământ s-au adăpat din vinul desfrânării ei. (Apoc 17). Cu adevărat, lumea de azi a ajuns un uriaş Babilon sufletesc. Scripturile spun şi aici că valuri de grozave desfrânări vor otrăvi lumea înainte de a veni sfârşitul. „Desfrânata cea ma- re” va stăpâni „noroade, gloate, neamuri şi 117

Trăim vremuri biblice limbi” (Apoc 17, 15) şi apoi va răsuna strigătul: „Căzu, căzu Babilonul” (Apoc 18, 2). Desfrânarea este un păcat greu şi de suflet pierzător. Scripturile sunt pline cu arătări şi pilde despre ce prăpăd grozav face acest păcat. 118

Preot Iosif TRIFA Dăm mai jos câteva din învăţăturile biblice des- pre păcatul desfrânării. Desfrânarea este şi ea uin fel de beţie. Căci întocmai ca beţia, ea omoară şi trupul, şi su- fletul omului. Întocmai ca beţia, şi ispita des- frânării se pare dulce la gust, dar vai, amare sunt urmările ei, precum zice înţeleptul Solo- mon: „Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele cele străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul. Dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. Pi- cioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii… Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei, ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă… ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă” (Pilde 5, 3-11). Întocmai ca beţia, desfrânarea e o patimă rea. Cine a căpătat-o merge repede pe calea cea largă a pieirii. „Calea spre iad este calea ce duce la desfrânata” (şi la desfrânare) şi toţi cei ce apucă pe ea nu se mai întorc pe cărările vieţii” (Pilde 2, 16-19). Desfrânarea e o beţie sau, mai bine zis, o orbie. Cine o capătă merge ca orbul înainte, fă- ră ruşine şi fără groază de pieire. „Cum merge boul la junghiere, câinele le legătoare şi cum 119

Trăim vremuri biblice pasărea se grăbeşte în laţ, aşa merge în moarte desfrânatul” (Pilde 7, 12, 24). Preţul curviei este moartea, căci „oare va ascunde cineva foc în sân şi nu-şi va arde hai- nele, sau călca-va cineva pe cărbuni de foc aprinşi şi nu-şi va arde picioarele? Aşa şi cel ce intră la femeia cu bărbat… (Pilde 24-35). Desfrânarea este o patimă rea şi greu de biruit, de aceea a lăsat Dumnezeu taina că- sătoriei. „pentru înlăturarea curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” (I Cor 7, 2). Căsătoria este de la Dumnezeu, desfrânarea, de la dia- volul, întocmai precum şi vinul este de la Dumnezeu, dar beţia, de la diavolul. Evan- ghelia nu pune „laţ” cu oprirea căsătoriei, dar cere de la cei căsătoriţi curăţia căsătoriei, de la tânăr şi tânără, curăţia fecioriei, iar de la cei care au darul înfrânării şi nu s-au căsăto- rit, înfrânare (II Cor cap. 7). Ferice de cei ce trec şi vor trece curaţi prin valurile de foc ale desfrânărilor ce vuiesc astăzi prin lume! 120

Preot Iosif TRIFA „Copiii mei, aţi auzit că vine Anti- hrist… El este acum chiar în lume” (I In 2, 18; 4, 3) Un om mă întreba astă-vară: – Oare când se vor găta răutăţile din lu- me?… Oare când va veni iar binele şi dragostea între oameni?… – O, dragul meu, i-am răspuns eu, citeşte cu luare-aminte Biblia şi vei afla acolo răspunsul cuvenit. Toate Scripturile spun că în vremile din urmă lumea va merge cu paşi repezi spre de- cădere sufletească. O generală decădere sufle- tească va cuprinde lumea şi omenirea. Vor veni vremuri de stricăciuni sufleteşti şi răutăţi care n-au fost de la începutul lumii. „Apoi am văzut ridicându-se o fiară mare… şi balaurul i-a dat puterea şi scaunul lui de domnie… Şi şi-a deschis fiara gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu… Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi orice neam. Şi se vor închina ei toţi locuitorii pământului, 121

Trăim vremuri biblice ale căror nume n-au fost scrise în cartea vie- ţii Mielului Care a fost junghiat. Cine are u- rechi de auzit să audă” (Apoc 13). 122

Preot Iosif TRIFA Fiara aceasta este Antihristul, ce se va ri- dica în vremile de apoi. Vremile lui Antihrist sunt profeţite în Scriptură ca vremuri de o ge- nerală decădere sufletească; ca vremuri de o împotrivire pe faţă contra Evangheliei. Poate că suntem încă departe, foarte departe de acele vremuri. Singur Tatăl Ceresc ştie acest lucru. Nu se poate însă tăgădui faptul că vremile noastre încep să semene cu vremile de apoi. Înaintăm parcă spre vremile lui Antihrist. An- tihrist parcă hălăduieşte prin lume. Semnele lui Antihrist au început parcă a se ivi în lume. Au început parcă a se ivi în trei feluri, pe care le arată şi Scripturile: Ivirea lui Antihrist va fi precedată de groza- ve stricăciuni sufleteşti. O cumplită decădere sufletească – acesta este semnul cel dintâi al vremii lui Antihrist. În acest înţeles scria A- postolul Pavel tesalonicenilor: „În privinţa veni- rii Domnului nostru Iisus Hristos, vă rugăm, fraţilor prea degrabă zguduiţi în cugetul vostru, ...să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip. Căci ziua Domnului nu va sosi până ce nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuit, fiul pierzării…” (II Tes 2, 1- 12). Adică Apostolul Pavel le spune tesaloni- cenilor să fie liniştiţi, căci lumea încă nu-i des- 123

Trăim vremuri biblice tul de stricată pentru ivirea lui Antihrist şi ve- nirea Domnului. Dar de atunci, lumea „s-a mai copt” şi s-a mai pregătit – cu răutăţile – pentru ivirea lui Antihrist. Antihrist se va ivi apoi ca o împotrivire pe faţă contra lui Dumnezeu. Avem şi acest semn. E plină lumea de cei care Îl tăgăduiesc pe faţă pe Dumnezeu şi hulesc numele Lui (necredin- cioşii, ateii). Dar Antihrist nu se va mulţumi numai cu tăgăduirea lui Dumnezeu, ci pe urmă va porni o prigoană cumplită contra celor ce vor mai păstra credinţa. Când cei fără Dumnezeu vor ajunge la putere în lume, atunci va veni vea- cul ucigătorilor de Dumnezeu (Apoc. 6). Toţi cei ce vor mărturisi pe Domnul vor fi prigoniţi şi omorâţi. În Rusia, comuniştii au o puternică socie- tate a „celor fără Dumnezeu”, care luptă pe faţă contra lui Dumnezeu. La praznicele mari, soci- etatea îşi bate joc de credinţa în Dumnezeu, aranjând în faţa bisericilor jocuri, petreceri, teatre. La Chişinău, societatea a ridicat statuie lui Iuda. Antihrist va veni apoi şi în chip de Hristos mincinos… Va veni ca un „Satan îmbrăcat în haină de lumină” (II Cor 11, 14). Avem în lume şi acest semn. Ascultaţi numai ce lucruri pre- 124

Preot Iosif TRIFA dică, spre pildă, secta mileniştilor. În contra- dicţie cu toate Evangheliile, mileniştii predică: Nu este rai, nu este iad, nu este înviere… Prin urmare, beţi, mâncaţi, chefuiţi şi păcătuiţi… Milenismul – şi alte secte adventiste – pre- dică venirea lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică întoarcerea la iudaism. Şeful mileniştilor este un evreu din America. Acest fapt este deci un fel de tăgăduire a lui Iisus Hristos. Citind Scripturile şi privind la ceea ce se petrece în lume, îţi vine cu adevărat să te gândeşti la cuvintele Apostolului Ioan: „Copiii mei, este ceasul de pe urmă şi, precum aţi auzit că vine Antihrist, acum mulţi antihrişti s-au arătat: de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (I In 2, 18)… „El este acum chiar în lu- me” (I In 4, 3). Îţi vine cu adevărat să te întrebi: oare nu cumva am intrat în zodia vremurilor de apoi? Poate că am intrat în ele, poate că suntem încă departe de ele… singur Tatăl Ceresc ştie acest lucru (Mc 13, 32). Un lucru este însă si- gur: trăim vremuri biblice. Trăim vremile când diavolul e pe cale să ajungă la o culme a puterii sale. El îi va ră- tăci şi pe cei aleşi. Dar, tocmai în culmea pu- terii sale, „Domnul Iisus îl va nimici cu sufla- rea gurii Sale” (II Tes 2, 8) şi apoi va veni „sfârşitul”. 125

Trăim vremuri biblice „Şi alt înger auzii strigând: Trimite secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul secerii şi secerişul pământului este copt. Atunci Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ şi pământul a fost secerat” (Apoc 14, 14-16) (în imaginea de la pagina 122 se vede Domnul având în mână secera; dedesubt se vede fiara cea mare, în faţa căreia „se închină locuitorii pământului”, iar sus, la dreapta, se vede Cru- cea şi Jertfa Mântuitorului care va zdrobi pute- rea lui Antihrist). 126

Preot Iosif TRIFA Trăim vremuri apocaliptice „Voi mai clătina o dată pământul” (Hagai 2, 6), după care „se vor clătina puterile cerului” (Mt 24, 29) şi „vor plânge toate neamurile pământului” (Mt 24, 30) Hotărât lucru, trăim vremuri biblice, vre- muri apocaliptice. Lumea şi omenirea trece prin nemaipomenite schimbări, frământări, cri- ze, războaie etc. Şi totul merge repede, catas- trofal. Ceea ce nu aducea mai înainte un veac, aduce azi un an. O spaimă şi nesiguranţă stă- pâneşte lumea. Nimeni nu poate şti ce ziua de mâine. Frica de ziua de azi şi teamă de ziua de mâine. Diplomaţii, învăţaţii, politicienii umblă me- reu să pună iar carul lumii la drum. Dar totul e în zadar. Omenirea merge din rău în mai rău. O, dacă ar citi oamenii Biblia, ar vedea tot anume încotro merge lumea. Ar vedea tot anume cum se împlinesc Scripturile. Ar vedea tot anume cum se apropie ziua de apoi. „Eu am vestit de la început – zice Domnul – ce are să se întâmple. Şi cu mult înainte, ce nu este încă împlinit (Isaia 46, 10). 127

Trăim vremuri biblice Un semn al sfârşitului va fi acesta, că chemarea lui Dumnezeu va răsuna mai tare ca oricând. Strigarea Mântuitorului „Pocăiţi-vă!” va răsuna, în vremurile din urmă, mai tare ca oricând. „Voi mai clătina o dată pământul”, a zis Domnul prin proorocul Hagai (Hagai 2, 6-7). Înaintea sfârşitului, Domnul va mai clătina o dată sufletele oamenilor, pentru ca orice om să se poată mântui. Această clătinare, acest cu- tremur sufletesc îl avem azi. Domnul ne scutu- ră. Domnul ne cheamă la mântuire cu fel de fel de urgii şi semne cereşti. Chemările Domnului răsună azi mai cu- tremurător ca oricând. Ca un Tată bun şi mi- lostiv, Domnul Dumnezeu Îşi cheamă încă o dată copiii neascultători. Îi cheamă acasă pen- tru cea din urmă oară; de aceea chemarea Lui e mai cutremurătoare ca oricând. Şi, în acelaşi timp, mai dulce ca oricând. „Glasul Domnului peste ape strigă gră- ind…” (Ps 29, 3). Glasul Domnului peste po- poare strigă, grăind: Mântuiţi-vă sufletele, căci vine sfârşitul. Niciodată chemările mântuirii n-aui fost atât de puternice ca azi. Niciodată nu s-au răs- pândit şi nu s-au citit atâtea Biblii ca azi. Nicio- dată n-au fost în lume atâtea chemări ca azi. 128

Preot Iosif TRIFA Iar după această ultimă chemare au venit „valurile” cele mari. A urmat încăierarea de mânie a „împăraţilor pământului”, cu urgii şi necazuri ce nu au fost de la începutul lumii (Mc 13, 19). După ce Domnul Dumnezeu va scutura în- că o dată pământul, El va clătina şi puterile ce- rului. „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul (Evr 12, 26). Atunci „soa- rele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumi- na ei şi stelele vor cădea din cer” (Mt 24, 29). „Atunci vor plânge toate neamurile pământu- lui” (Mt 24, 30). Dar tot Biblia ne spune şi o veste bună. În aceste vremuri din urmă, în vremea înfricoşa- telor urgii apocaliptice, mântuirea va fi mai aproape ca oricând. Mântuirea se va putea apuca mai uşor ca oricând. „Înainte de a veni ziua cea mare şi înfrico- şată – zice Domnul – oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Ioil 2, 29-32). Ce veste dulce şi scumpă este aceasta! Dragostea lui Dumnezeu ne vesteşte înainte ziua cea mare a sfârşitului şi ne îmbie mântui- rea. Pentru că „El doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (II Ptr 3, 9). Dar tot Biblia ne spune şi o veste de în- tristare. Oamenii nu se vor pocăi nici în timpul urgiilor apocaliptice. 129

Trăim vremuri biblice Se va umple pământul de moarte şi urgie (Apoc 8, 12). A treia parte din oameni vor pieri în aceste bătăi, dar ceilalţi oameni, care n-au murit de rănile acestea, nu s-au pocăit de fap- tele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor… şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” (Apoc 9, 20-21). Iată o veste apocaliptică, o veste grozavă, care a început să se împlinească sub ochii noştri. Trăim vremuri grele, de nemaipomenite urgii, semne, arătări şi bătăi cereşti. Însă oa- menii se închină mai departe dracilor şi idolilor şi nu se pocăiesc de uciderile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” Ferice de „pricepuţii” de la Daniel, care îşi caută mântuirea în aceste vremuri. „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi (în vremurile din urmă); dar cei răi vor face răul şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor în- ţelege” (Dan 12, 10). Dragă cititorule! Eu te întreb, cum stai tu cu cele ale mântuirii sufleteşti în aceste vre- muri apocaliptice? O, nu mai sta şi nu mai în- târzia. Trezeşte-te, iubitul meu, căci vine sfâr- şitul. Trezeşte-te îndată şi treci şi tu în ceata celor „pricepuţi”, care îşi mântuiesc sufletul în aceste vremuri din urmă. 130

Preot Iosif TRIFA „Homo hominis lupus”… Strămoşii noştri latini aveau zicătoarea: „Homo hominis lupus”, adică: un om faţă de un alt om este lup. Aşa e în zilele noastre. Un fel de lupi grozavi sunt şi oamenii de azi. Stau oamenii să se sfâşie unii pe alţii de ură. „Nu caută altceva decât să-şi facă rău unul altuia” (Dan 11, 27). Mieluşeii Domnului parcă au de- venit nişte lupi fioroşi. O lăcomie nebună după câştiguri şi bani fără muncă a omorât mila dintre oameni. Că- mătarii de azi, cei care iau pielea de pe oameni 131

Trăim vremuri biblice cu camete de 30-40 %, nu sunt oare nişte „lupi răpitori”, ce „jupoaie pielea de pe oameni şi carnea de pe oasele lor”? (Mih 3, 2). „Lupii” îşi fac de cap. „Fiecare iubeşte mita şi umblă după plată” (Isaia 1, 23). „Pe văduvă şi pe sărac l-au omorât” (Ps 96). E plină lumea de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele nişte cuţite, ca să-i mănânce pe cei săraci şi lipsiţi” (Pilde 30, 14). „Fiecare jefuieşte în dreapta şi rămâne flămând, mănâncă în stânga şi nu se satură” (Isaia 9, 20). 132

Preot Iosif TRIFA Magii (astronomii) de odinioară şi cei de azi În serile din luna martie 1929, s-a văzut pe cer o aşa-numită conjuncţie de planete. Luceafărul de seară (Planeta Venus) a avut o strălucire mai mare ca altădată, iar nu de- parte de el a strălucit un alt luceafăr (Planeta Jupiter). Acest „fenomen” ceresc este numit de as- tronomi „conjuncţie” de planete, adică întâlni- re, apropiere de planete. Astronomii spun că şi steaua din timpul naşterii Mântuitorului ar fi fost o astfel de conjuncţie de stele, ar fi fost conjuncţia celor două planete, Venus şi Jupiter, care s-au văzut strălucind în serile din martie. Aceste două stele s-ar fi apropiat atunci atât de mult una de alta, încât lumina lor s-a contopit, dând naştere la o stea extraordinar de luminoasă. Lumina ei se vedea şi ziua. Această stea ar fi călăuzit pe cei trei magi. Unii astronomi spun că conjuncţia celor două planete e un „fenomen ceresc ce se iveşte tot la mai mulţi ani. Prostimea vede o anumită 133

Trăim vremuri biblice legătură între aceste conjuncţii şi întâmplările din lume”. Noi însă zicem că şi această „conjuncţie” este o înştiinţare că Tatăl Ceresc vrea ceva cu noi. Steaua din noaptea Naşterii a vestit o schimbare mare în viaţa lumii. Cine ştie ce ne vesteşte azi această stea! 134

Preot Iosif TRIFA Cei trei magi au fost şi ei nişte astronomi învăţaţi. Dar câtă deosebire, între ştiinţa lor şi ştiinţa de azi! Au văzut şi ei „conjuncţia” celor două planete, dar au văzut-o cu alţi ochi; au văzut-o cu ochii credinţei. Ştiinţa de azi vede numai „lucruri naturale”. Ştiinţa magilor a vă- zut în conjuncţie o arătare cerească. Punând jos aparatele de astronomie, s-au rugat şi au cercetat Scripturile, să afle ce înseamnă aceas- tă „conjuncţie”. „Conjuncţia” i-a dus la peştera din Vifleem şi i-a îngenuncheat la picioarele Mântuitorului. O, de ar face tot aşa şi ştiinţa şi oamenii de azi! Semnele şi arătările cereşti din zilele noastre ne cheamă – ca pe magi – la picioarele scumpului nostru Mântuitor. Astronomii de azi, dacă ar fi văzut steaua Mântuitorului, ar fi dat imediat un comunicat, vestind lumea că „s-a ivit o interesantă con- juncţie a planetelor Venus şi Jupiter; lumina lor s-a împreunat. Prostimea spune că această conjuncţie ar fi în legătură cu naşterea unui om mare”. Dar magii de atunci n-au făcut aşa. Ştiinţa lor căuta pe Domnul. Ştiinţa ar trebui să ne cheme la Domnul. 135

Trăim vremuri biblice „Şi propovăduia Ioan în pustie, stri- gând: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” Domnul Dumnezeu a ridicat în diferite timpuri prooroci care să predice oamenilor că- ile mântuirii. Ioan a fost cel din urmă prooroc. După el a venit în lume însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu. După Ioan a venit în lume, Lumi- na, Calea, Adevărul şi Viaţa. Însă, vai, lumea şi oamenii s-au cufundat din nou în întuneric, în răutăţi şi fărădelegi. Lumea şi oamenii au stricat parcă din nou le- gământul de iertare şi pace pe care scumpul nostru Mântuitor L-a încheiat cu Dumnezeu prin scump sângele Său. De aceea, începe din nou să răsune în lume glasul mâniei lui Dumnezeu. Începe din nou parcă glasul profeţilor. Semnele, arătă- rile, urgiile, frământările, necazurile vremilor noastre sunt glasul celui ce striga odinioară în pustie: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împă- răţia cerurilor”. 136

Preot Iosif TRIFA „Iată, securea, striga Ioan, la rădăcina po- milor zace… Pui de năpârci, unde veţi fugi de urgia ce va să vină?… Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă!” (Mt 3, 7-8). Cu adevărat, securea stă la rădăcina pomului vieţii noastre. Cine ştie ce urgii, ce pedepse şi încercări ne mai aşteaptă pentru fărădelegile noastre, căci semnele sunt mai mult tot de rău decât de bine. „Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau pe Ioan: Ce trebuie să facem?” (Lc 3, 10). „Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: Învăţătorule, ce trebuie să facem?” (Lc 3, 12). „Şi îl întrebau şi ostaşii: Ce trebuie să fa- cem?” (Lc 3, 14). „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia ceru- rilor” – striga Ioan. Ioan le-a răspuns tuturor să se lase de ră- utăţi şi să trăiască o viaţă după poruncile lui Dumnezeu (Lc 3, 10-14). Urgiile, şi arătările, şi frământările vremilor noastre trebuie să ne ducă şi pe noi la întreba- rea: „Ce trebuie să facem?”. Trebuie să ne dăm seama că Dumnezeu vrea ceva cu noi şi, în faţa acestui lucru, trebuie să ne întrebăm: ce tre- buie să facem? „Întoarceţi-vă şi vă abateţi de la toate fără- delegile voastre şi nu voi fi vouă spre certare, zice Domnul. Lepădaţi de la voi toate fărădele- 137

Trăim vremuri biblice gile voastre care le-aţi făcut asupra Mea şi vă faceţi vouă inimă nouă şi duh nou. Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul, ci să se întoarcă şi să fie viu” (Iezec 18, 31-32). Să cădem plângând la piciorul Crucii Mân- tuitorului. Să-L rugăm pe scumpul nostru Mântuitor să ne împace din nou cu Tatăl Ce- resc prin Jertfa cea sfântă a sângelui Său! 138

Preot Iosif TRIFA „Să căutăm căile noastre, să le cer- cetăm şi să ne întoarcem la Dom- nul” (Plângerile lui Ieremia) Imaginea de mai jos îl arată pe proorocul Ieremia plângând pustiirea Ierusalimului. Pen- tru păcatele lor, Domnul Dumnezeu i-a pedep- sit pe israeliteni cu robia Babilonului şi cu pustiirea Ierusalimului. În mijlocul acestei pedepse s-a ridicat proo- rocul Ieremia, chemând poporul la căinţă şi la 139

Trăim vremuri biblice întoarcere către Dumnezeu. „Veniţi să ne întoar- cem la Domnul, căci îndurările Lui nu s-au sfâr- şit. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte spre El, cu sufletul care-L caută” (Plâng 3, 22 şi 25). La chemarea lui Ieremia, bătrânii poporului şi întreg poporul şi-au presărat cenuşă pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului şi-au plecat capul la pământ… şi-au stors ochii de la- crimi… şi-au ridicat mâinile spre Domnul şi şi- au vărsat inima ca nişte apă înaintea Lui, stri- gând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bol- navă este inima noastră şi ochii noştri s-au întu- necat” (Plâng 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors” (Plâng 4, 40-42). Aşa trebuie să facem şi noi. Pentru păcatele noastre stăm şi noi sub judecata şi pedeapsa ce- rului de sus. Am ajuns şi noi într-un Babilon de necazuri. Din starea aceasta putem scăpa numai prin căinţă şi întoarcere la Dumnezeu, aşa cum au scăpat odinioară ninivitenii şi israelitenii. Vremile noastre trebuie să fie vremuri de plângere, de căinţă şi de întoarcere la Dumnezeu. „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors”… 140

Preot Iosif TRIFA „Milostiveşte-Te, Doamne, şi nu Te mânia până în sfârşit pentru fărăde- legile noastre”… Imaginea de mai jos ne arată cum se rugau israelitenii din Biblie, când veneau asupra lor nenorociri, necazuri şi alte plăgi şi pedepse tri- mise de la Dumnezeu pentru păcatele lor. Pro- feţii, preoţii şi regii se puneau atunci în fruntea poporului şi se rugau cu toţii pentru dumneze- iasca iertare şi împăcare cu Dumnezeu. 141

Trăim vremuri biblice O vreme de pedeapsă cerească trăim şi noi. De ani de zile trecem dintr-un necaz în- tr-altul şi dintr-o plagă în alta. Ca odinioară israelitenii, să ne întoarcem către Dumnezeu cu rugăciuni, rugându-ne şi noi cu cuvintele proorocilor: „Mâniatu-Te-ai pe noi, Doamne, pentru că am păcătuit. Făcutu-ne-am toţi necuraţi şi dreptatea noastră ca o cârpă mânjită. Toţi ne-am vestejit şi am căzut ca frunzele pentru fărădelegile noastre. Nu este cel care să cheme numele Tău sau care să se alipească de Tine, că ai întors faţa Ta de la noi şi ne-ai dat pe noi să pierim pentru fărădelegile noastre. Şi acum, Doamne, Tatăl nostru eşti; iar noi tină, lucrul mâinilor Tale, toţi. Nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, că poporul Tău suntem cu toţii” (Isaia 64, 5-9). „Păcătuit-am, păcătuit-am, de aceea izbă- virea este departe de noi şi mântuirea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul” (Isaia 59, 9). „Aşteptat-am pacea, dar nici un bine nu ne-a venit” (Ier 14, 19). „Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua la amiază ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca morţi. Mormăim ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea şi nu este, căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta 142

Preot Iosif TRIFA şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noas- tră” (Isaia 59, 10-12). „Toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut. De la cel mic până la cel mare, de la profet până la preot, toţi am făcut fărădelegi” (Ier 6, 13). Greşit-am, nelegiuit-am, făcut-am necu- răţie… Toţi ne-am abătut, împreună netreb- nici ne-am făcut… Nu este cine să facă jude- cată şi dreptate, nu este până la unul… Încu- iat-am îndurările Tale şi iubirea Ta de oa- meni… Tu eşti bun, dar noi am făcut fărăde- lege… Tu eşti îndelung-răbdător, iar noi vred- nici de bătăi… Puţin am fost bătuţi pentru cele ce am făcut. Tu eşti înfricoşat, cine Îţi va putea sta împotrivă?… De vei încuia cerul, ci- ne va putea suferi?… Uşor este înaintea ochilor Tăi a face săraci sau a îmbogăţi, a face viu sau a omorî, a răni sau a tămădui… Tu Te-ai mâniat, iar noi am greşit, zicea oarecine dintre cei de demult, măr- turisindu-se, iar noi, împotrivă, vreme este a zice: noi am greşit şi Tu Te-ai mâniat… Pentru aceasta întors-ai faţa Ta de la noi. Ci încetează, Doamne, slăbeşte, Doamne, milostiveşte-Te, Doamne, şi nu Te mânia pe noi până în sfârşit pentru fărădelegile noas- tre… Ceartă-ne pe noi cu bunătatea Ta, iar nu cu mânia Ta… Plecând genunchii inimilor 143

Trăim vremuri biblice noastre, Te rugăm cu deadinsul, încetează bătaia mâniei Tale ca şi de demult, în zilele lui David, măcar că noi nu arătăm asemenea că- inţă… că mila Ta este negrăită şi iubirea Ta de oameni nemăsurată. (Din rugăciunea ce se citeşte la Litie) „Veniţi să ne întoarcem către Dumnezeu, căci El ne-a rănit şi tot El ne va vindeca. El ne-a lovit şi El ne va tămădui. El într-o zi-două ne va vindeca şi a treia zi ne va scula” (Osea 6, 1-2). „Domnul este drept, căci ne-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui” (Plâng 1, 18). „Aşa zice Domnul: Întoarceţi-vă către Mine şi Eu Mă voi întoarce către voi” (Mal 3, 7). „În- toarceţi-vă către Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu tânguire. Rupeţi-vă inima, şi nu veşmintele voastre şi întoarceţi-vă către Mine” (Ioil 2, 12-13). „Ca pe un copil pe care-l mângâie mama sa, aşa vă voi mângâia” (Isaia 66, 13). 144

Preot Iosif TRIFA Iisuse, scumpul nostru Mântuitor, împacă-ne iarăşi cu Tatăl Ceresc… Tatăl Ceresc este Atotbun. El ne iubeşte cu o dragoste nemărginită. Nici în cer, nici pe pă- mânt nu s-a auzit o veste mai mare de dra- goste decât aceasta: „Atât de mult a iubit Dum- nezeu lumea, încât şi pe Fiul Său cel unul năs- cut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci” (In 3, 16). Dar însemnaţi-vă bine un lucru: Tatăl Ceresc ne iubeşte prin această dragoste, ne iubeşte prin jertfa cea scumpă a Fiului Său. Tatăl Ceresc nu este numai Atotbun, ci este şi Atotdrept. Dreptatea Lui nu poate suferi păcatul. Dreptatea Lui cere pedepsirea păca- tului. De sub pedeapsa şi osânda aceasta ne-a scos Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor. Ei, şi dacă lucrurile stau aşa, atunci de ce am ajuns sub urgia cerului de sus? De ce Domnul Dumnezeu vorbeşte cu noi şi se jude- că cu noi ca şi cu nişte „fii ai urgiei”? Pentru că noi nu-L avem cu adevărat pe marele Mij- locitor, pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui. Am 145

Trăim vremuri biblice ieşit de sub aripile Crucii, aşa cum puii ies de sub aripile găinii şi cum oile ies din turma păstorului. Prin unele părţi din Brazilia cea caldă, în anumite ceasuri din zi soarele arde atât de ta- re, încât oamenii nu pot suferi săgeţile lui. Dar, spre noroc, în alte ceasuri din zi, iese regulat un nor, sub scutul căruia oamenii pot ieşi la lucru. Îndată ce trece norul, oamenii fug iarăşi în umbrele pădurilor şi ale stâncilor. Aşa e şi cu noi. Soarele dreptăţii cereşti ne arde pentru păcatele noastre… ne arde pentru că noi am ieşit de sub norul ce ne apără... am ieşit de sub umbra Crucii… am ieşit din umbra stâncii Golgotei. Stăm descoperiţi în focul cerului de sus, Domnul Dumnezeu ne vede descoperiţi şi El nu poate suferi păcatul. De aceea mânia Lui se revarsă asupra pământului; de aceea în loc de pâine, ne dă piatră şi în loc de peşte, şarpe (Mt 7, 9-10). În loc de fii iubiţi ai Tatălui Ceresc, am ajuns „fiii urgiei”. Din urgia vremilor de azi o singură cale de scăpare avem: să alergăm sub braţele Crucii. Să scăpăm sub braţele Crucii. Urgiile vremilor noastre strigă spre noi să alergăm degrabă sub braţele Crucii. Să-L rugăm pe scumpul nostru Mântuitor să ne împace iarăşi cu Tatăl Ceresc. El singur ne poate împăca cu Tatăl 146

Preot Iosif TRIFA Ceresc. El este marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu (I Tim 2, 5). 147

Trăim vremuri biblice Rugăciune Iisuse, scumpul nostru Mântuitor! De ani de zile ne urmăreşte urgia cerului de sus. Tatăl Ce- resc s-a mâniat pe noi pentru nesfârşitele noas- tre fărădelegi şi păcate. Doamne Iisuse, suntem bătuţi de nevoi şi răniţi de păcate. Sângele curge din rănile noas- tre trupeşti şi sufleteşti. Fie-Ţi milă de noi, Iisuse Doamne, căci pie- rim în această osândă. Tu singur ne poţi ajuta; Tu singur ne poţi scăpa. Plângând, cădem în faţa Ta şi cu lacrimi ne rugăm Ţie: împacă-ne iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-ne prin Jertfa Ta cea mare şi sfântă. Singura noastră nădej- de de mântuire este Jertfa Crucii Tale. Mântu- ieşte-ne, Doamne, şi ne scapă mai înainte de a ne sfârşi. 148