Trăim vremuri biblice - Sibliu 2007

Preot Iosif TRIFA James Jeans, preşedintele Societăţii Naţionale de Astronomie, a declarat că în curând vom asista la un fenomen de fărâmiţare a lunii. Avem motive foarte serioase, a declarat domnia sa, să afirmăm că în curând Luna va trece printr-o zonă primejdioasă pentru ea şi că rezultatul va fi o bucătăţire a ei. Se vor desprinde întâi două părţi din ea, apoi patru şi, în urmă, opt bucăţi, care se vor aşeza în jurul lunii ca inelul din jurul lui Sa- turn. După această catastrofă a Lunii ar urma, după sir James Jeans, ca, în toate nopţile, pă- mântul să aibă lună plină.” Fireşte, această ştire a stârnit pe tot locul o mare curiozitate. Şi au început îndată discuţi- ile în jurul ei. O parte dintre astronomi spun: Ceea ce spune colegul nostru din Londra nu e un lucru nou. Luna e o planetă fără viaţă; şi-a trăit traiul. Moartea şi stingerea ei e de aştep- tat. Însă calculele noastre arată că vor mai tre- ce câteva milioane de ani până va muri Luna cu totul. Prin urmare, lumea poate fi în pace. Şi îşi poate vedea în linişte de treburi (de pă- cate). Alţi astronomi spun: Ei, şi ce are să fie da- că s-ar rupe Luna în opt bucăţi? Asta nu în- seamnă nici o primejdie pentru pământ, chiar dacă ar fi să cadă pe pământ unele dintre acele 49

Trăim vremuri biblice bucăţi, iacă, se vor sparge câteva case şi câteva capete şi atât! Prin urmare, lumea îşi poate ve- dea liniştită de treburi (de păcate)! Alţii zic, iarăşi: E adevărat că, în cazul unei Luni rupte în opt bucăţi, pe pământ ar urma o mare tulburare de climă, dar vom avea şi far- mecul nopţilor cu opt Luni, în care farmec, „dragostele” vor spori şi mai mult. Şi iac-aşa discută învăţaţii o problemă care stă scrisă în Biblie. Căci învăţaţii, dacă ar citi Biblia, ar afla acolo şi istoria Lunii şi a sfârşi- tului ei. Profeţind sfârşitul veacurilor, Domnul Iisus a zis: „Iar în zilele acelea… vor fi semne în soa- re, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării. Oamenii îşi vor da sfârşitul de groază, în aşteptarea lucrurilor ce vor să se întâmple (Lc 21, 25-26. Iar după aceste zile de necaz, soarele se va întuneca, lu- na nu-şi va mai da lumina şi stelele cerului vor cădea din cer” (Mt 24, 10). Despre când vor fi acestea, Domnul Iisus a zis numai atât: Ele vor veni pe neaşteptate şi îi vor afla pe oameni cufundaţi în păcatele lor. „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, când mâncau şi beau şi se însurau… şi n-au ştiut nimic până a venit potopul, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Mt 24, 37-39). 50

Preot Iosif TRIFA Prin urmare, iată cum Biblia arată lămurit şi istoria cu luna. Va veni o vreme când se vor arăta semna mari în soare şi în lună şi va fi mare necaz pe pământ, dar oamenii îşi vor ve- dea înainte de păcate şi astronomii vor da co- municate să fie lumea liniştită… şi să-şi vadă înainte de… păcate, că cu-i nici o primejdie. Aşa a fost şi pe timpul lui Noe, când astro- nomii îi „linişteau” pe oameni că ploile sunt trecătoare. Îi va ajunge pe oameni sfârşitul pe neaşteptate, aşa cum i-a prins şi potopul. Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri apo- caliptice. De-acum înainte, pentru cel credinci- os e o plăcere să vadă cum se împlinesc Scrip- turile zi de zi. Urgiile din America Seceta şi furtunile de nisip. Peste 300 de ani, America va fi o pustie? Un brâu de îm- pădurire lung de 2000 de km Semne şi arătări cereşti nu s-au arătat nu- mai la noi în România, ci şi în alte continente decât al nostru. Îndeosebi în anii din urmă, America de Nord a avut urgia secetei şi a fur- tunilor de nisip. Grozavă este seceta, dar fur- tunile de nisip pun capăt. Sunt ceva îngrozitor, 51

Trăim vremuri biblice apocaliptic. Unde încep aceste furtuni, oamenii şi animalele fug ca de foc. Ele nimicesc totul. Pe urma lor, pământul rămâne acoperit cu un strat de nisip pe alocuri gros de câte un metru – şi locul acela rămâne pustiu pentru totdeau- na. Nu se mai poate folosi. În Oklahoma şi pe alte locuri, furtunile de nisip au pustiit sute de mii de hectare. Care să fie cauza acestor secete şi furtuni de nisip? Cercetătorii spun: Europenii au aflat America de Nord plină de imense păduri care regulau ploile şi clima. Însă europenii au făcut imensa greşeală de a se repezi cu topoarele şi maşinile la păduri şi a le nimici. Iar nimicind pădurile s-a tulburat şi clima; s-au împuţinat ploile şi a crescut uscăciunea. Dacă nimicirea pădurilor va continua – spun cunoscătorii – în- cetul cu încetul, America va deveni o ţară pus- tie. Ministrul agriculturii din America, dl Tugyel, prezice că seceta şi furtunile de nisip vor pustii cu totul America în timp de 300 de ani. Râul Missisippi va fi înghiţit pe rând de marea de nisip; oraşul St. Louis va ajunge o ruină şi totul se va preface în pustiu, dacă nu se vor lua măsuri de oprire a pustiirii pădurilor şi de replantare a pădurilor nimicite. Dar mai presus de toate, seceta şi urgia din America este şi ea strigarea cerului de sus. Seceta şi celelalte urgii din America şi de pe la 52

Preot Iosif TRIFA noi ne vin pentru purtările noastre. Furtunile păcatului au pustiit ogoarele sufleteşti, de ace- ea se pustiesc şi ogoarele celelalte. Să cadă ploaia şi „apa cea vie” peste aceste „ogoare”, şi atunci vor rodi şi brazdele plugului. Urgiile ce- reşti strigă şi ele să ne întoarcem la Dumne- zeu, cum aşa de bine strigă un de-al nostru din America, în scrisoarea ce urmează. Ce ne scrie unul din America despre grozavele furtuni de nisip Cucernice părinte Trifa! Veţi şti că de vreo şase ani ne aflăm într-o stare de tot săracă, fiindcă în aceşti 5 ani trecuţi seceta şi lăcustele ne-au nimicit rău ogoarele cu grâu şi alte bucate. Şi nu numai că au fost secetă şi lăcuste, dar şi furtuni şi vânturi mari, care ţi- neau câte două şi trei zile, dar aşa vânturi mari că ridica lutul de pe ogoare sus în aer, de se fă- ceau nori de lut şi nisip. Şi măcar că era ziua pe la amiazi şi senin, dar norii de lut întunecau soa- rele, de nici casele de prin migieşi nu le puteai vedea, aşa că pentru mulţi oameni era foarte greu să meargă până la fântână după apă, fiindcă în preajma vântului nu puteai deschide ochii, aşa că de multe ori trebuia să mergem cu spatele înainte sau să punem un vas pe cap. 53

Trăim vremuri biblice Şi aşa, aceste vânturi cu nori de lut ţineau timp de câte două, trei zile şi după aceea, vreo zi, ceva, se cam liniştea şi apoi altă furtună, din altă parte venea. Dar acest an, a dat Dumnezeu că îi mai li- nişte, dar acuma, în contra altor vânturi şi nori întunecoşi, mulţi dintre noi mergem încă cu spa- tele înainte, prin furtunile şi norii întunecoşi ai fărădelegilor şi ai păcatelor; şi atunci norii întu- necoşi ai păcatelor ş pulberea fărădelegilor uşor ne va orbi ochii sufletului şi atunci ne face de cădem prin gropi şi temniţe: aşa mă gândesc că rău ne înşelăm când ne lăsăm şi umblăm toată viaţa în nelegiuire, plăceri rele, beţii şi altele – şi la urmă, cu candela stinsă şi cu spatele înainte, cum oare vom intra în împărăţia cerului? Mihai Bocico, P.O. Readl. Sask – Canada 5000 de oameni au murit în căldurile din America Dumnezeu a vorbit cu Noe şi a zis: „Iată, Eu fac un legământ cu voi… şi apele nu se vor mai face un potop care să nimicească orice făptură (Fac 9, 8-15). „În ziua aceea – ziua Domnului – cerurile 54

Preot Iosif TRIFA vor trece cu trosnet, trupurile se vor topi de căldură şi pământul cu tot ce este pe el va ar- de” (II Ptr 3, 10). Un uriaş val de căldură a trecut peste America şi Europa: peste „lumea cea nouă” şi „lumea cea veche”. În America, acest val de căldură a atins culmi neatinse niciodată pâ- nă azi. Telegramele au vestit că în aceste căl- duri au murit acolo mai mult de 5000 de oa- meni. Ne putem închipui ce prăpăd va fi pe acolo. Pe unde mor 5000 de oameni, ne putem închi- pui câte vite, câte animale, câte vietăţi se vor fi prăpădit. Peste America a trecut seceta de la proorocul Hagai: „Am chemat – zice Domnul – seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu… peste oameni şi peste vite, peste tot lucrul mâinilor voastre” (Hagai 1, 9-11). „Voi face ca cerul de deasupra voastră să fie fier şi pă- mântul aramă” (Lev 26, 19). La sfârşitul potopului, Biblia ne spune că Dumnezeu s-a împăcat cu omul şi omenirea, lăsându-ne curcubeul făgăduinţei că nu va mai pedepsi lumea cu potop care să nimicească orice făptură (Fac 9, 8-15). Dar, după potop, pământul şi mul s-au stricat din nou. „Şi a văzut Dumnezeu că pă- mântul s-a stricat şi tot omul s-a abătut de la calea lui” (Fac 6, 12). 55

Trăim vremuri biblice De aceea, prin graiul Apostolului petru, Dumnezeu a vestit un nou potop, de foc, prin care va trece lumea la sfârşitul veacurilor. „În ziua aceea – ziua Domnului – cerurile vor tre- ce cu trosnet, trupurile se vor topi de căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde” (II Ptr 3, 10). De acest potop de foc, de acest sfârşit al lumii prin foc ne aduce Dumnezeu aminte prin semnale şi arătările din zilele noastre. Seceta, focul şi prăpădul din America şi de la noi ne aduc şi ele aminte de „potopul cel de foc” care se apropie. Mor oamenii de căldu- ră, ne topim de căldură, ca să ne aducem minte de apropierea vremii când „trupurile se vor topi de căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde”. În toate felurile, cerul de sus strigă pe noi: Pocăiţi-vă, căci se apropie Împărăţia lui Dum- nezeu… se apropie sfârşitul! Cel ce nici acum nu se trezeşte e pierdut pe veci! 56

Preot Iosif TRIFA „Şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ”… (Mt 24, 7) Pe lângă alte multe răutăţi şi urgii pe care le-au avut, anii de după război au fost plini şi de cutremure de pământ. Nu trece lună în care să nu se audă despre „cutremure pe alocuri”. În anul 1924 a fost groaznicul cutremur din Japonia, în care au pierit peste trei sute de mii de oameni. Anii 1927 şi 1928 au fost nişte ani ai cutremurelor. În anul 1928 a fost şi cu- tremurul din Balcani care a ţinut două luni. Sunt şi aceste cutremure un semn al vre- murilor ce le trăim. Despre cutremurele de pământ, ştiinţa are trei păreri. Unii spun despre cutremure că sunt stârnite de nişte uriaşe goluri ce s-ar afla în pântecele pământului. Alţii spun că de un strat de pământ care este încă în fierbere, care nu s-a răcit de tot. Şi iarăşi, alţii spun că atracţia soarelui şi a lunii ar mişca scoarţa pământului. Ştiinţa nu ştie nici azi cauzele adevărate şi precise ale cutremurelor. Lucrul acesta îl ştie numai credinţa. Nu ştiinţa, ci credinţa e chemată să explice cutre- 57

Trăim vremuri biblice murele de pământ. Cutremurele de pământ sunt grăiri despre tăria şi puterea lui Dumne- zeu. Cutremurele vorbesc celor necredincioşi, celor mândri şi îngâmfaţi despre puterea lui Dumnezeu. Domnul de sus este „Cel ce caută spre pământ şi îl face pe el de se cutremură, Cel ce se atinge de munţi şi ei fumegă” (Ps 103, 32). „Cutremurat-ai pământul, Doamne, şi l-ai tulbu- rat pe el” (Ps 52). „Să se teamă de Tine tot pă- mântul şi să zică: cât sunt de înfricoşate lucrurile Tale!” (Ps 65, 3). În vreme de cutremur poate afla omul cât este de slab şi de neputincios faţă de Făcătorul lui şi al lumii. Cutremurul ia omului reazemul cel mai sigur ce-l are: pământul de sub picioa- re. Cutremurul prăbuşeşte toate reazemele cele pământeşti ale omului. Atunci numai se arată ce preţ mare are reazemul cel sufletesc, reaze- mul credinţei. Oraşe şi sate întregi s-au prăbu- şit în Bulgaria într-o clipă de vreme, ca nişte ridicături făcute de nişte biete furnici. Înainte de cutremurul din Bulgaria, în oraşul Filipopoli, un bogătan îşi sfârşise de zidit un palat. Şi tocmai în preseara cutre- murului dăduse un mare banchet, de bucu- ria intrării în casele cele noi. Dimineaţa era pe stradă, abia scăpat cu fuga, numai cu hainele de noapte pe el. Palatul său era una 58

Preot Iosif TRIFA cu pământul. Într-un alt loc, pământul s-a crăpat şi a înghiţit case şi oameni. Cutremurele sunt, mai departe, o strigare şi o chemare a Domnului Dumnezeu către oa- meni şi popoare, să se lase de răutăţi. Cutre- murul este un semn prin care Domnul vor- beşte cu neamurile pământului. „Tulbura-se- vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc pe pământ de semnele Tale, Doamne” (Ps 64, 8). De ani de zile avem mereu astfel de semne care „tulbură neamurile şi le înspăimântă”. Şi răz- boiul a fost un astfel de semn. Şi plăgile ce ne îmblătesc şi cutremurele şi toate celelalte fră- mântări sunt tot atâtea semne prin care Dom- nul ne arată că într-o clipeală ne poate trimite pieirea şi ne cheamă să ne lăsăm de răutăţi. „Luaţi învăţătură, ca nu cumva să se mânie Domnul pe noi” (Ps 2, 12). Cei ce locuiau pe un vulcan În Japonia, ţara vulcanilor şi a cutremu- relor, un om şi-a luat îndrăzneala şi s-a aşezat cu casa tocmai sus, unde fusese gura unui vulcan ce se stinsese. După el, altul şi altul. N-a trecut mult şi un sat întreg s-a înfiri- pat pe locul unde vulcanul mai înainte scuipa foc şi cenuşă. Anii trecură şi oamenii uitară pe 59

Trăim vremuri biblice ce fel de loc stăteau. Deveniră nişte oameni ves- tiţi de răi, beţivi, suduitori, desfrânaţi etc. Îşi băteau joc de chemările mântuirii. Dar ce s-a întâmplat? Într-o noapte, tocmai când satul avea petrecere şi chef, pământul în- cepu a bubui. Vulcanul îşi deschise gura şi într-o clipă satul şi oamenii se scufundară în adâncul pierzării. O, cum nu se gândesc oamenii că şi noi lo- cuim pe un astfel de „vulcan”! În zilele noastre plouă cenuşă vulcanică, o arătare că Domnul Dumnezeu într-o clipeală ne poate pierde. Şi totuşi oamenii nu se înspăimântă şi de răutăţi nu se lasă. Se bucura pe timp de cutremur… Pe timpul unui cutremur, când lumea era îngrozită şi înspăimântată, o femeie credincioa- să stătea plină de linişte şi bucurie. Se bucura pe un timp de groază şi de spaimă. – Ce-i cu tine, femeie, o întrebă un om, de te bucuri pe o groază ca asta, când şi cei ne- credincioşi se cutremură? – Tocmai pentru asta mă bucur, răspunse femeia, că-i văd pe necredincioşi cutremu- rându-se în faţa puterii lui Dumnezeu. Eu mă 60

Preot Iosif TRIFA bucur că Tatăl meu cel Ceresc Îşi arată pute- rea… Eu mă bucur că am în cer un Dumnezeu atât de puternic, de poate scutura pământul… Eu mă bucur văzându-i pe cei necredincioşi cutremurându-se în faţa puterii lui Dumnezeu şi m-aş bucura şi mai mult dacă prin asta L-ar afla pe Dumnezeu… Doamne, deschide-le lor ochii cei sufleteşti, să Te vadă! 61

Trăim vremuri biblice Dumnezeu face şi azi minuni Pe Core şi pe soţii lui, din Biblie, i-a înghiţit pământul. O aşa minune s-a întâmplat şi în cutremurul din Bulgaria, din anul 1928 Vorbind astă-vară cu un om din popor, acesta îmi zicea: – Oare de ce nu mai face Dumnezeu şi azi atare minune, ca în Biblie? Poate atunci oame- nii s-ar mai înfricoşa şi s-ar mai lăsa de răutăţi. – O, dragul meu, i-am răspuns, Dumnezeu face şi azi minuni. Vremurile noastre sunt pline de fel de fel de minuni şi arătări cereşti. Numai cât oamenii n-au ochi sufleteşti să le vadă… În primăvara anului 1928, a fost un puter- nic cutremur de pământ în Bulgaria şi în Gre- cia. Cutremurul s-a simţit şi în partea sudică a ţării noastre. Două luni a ţinut acest cutremur. Sute de oameni au pierit în el. Sate şi oraşe au fost pustiite. Multe amănunte înfricoşătoare s-au petrecut cu acest prilej. Cu prilejul acestui cutremur s-au petre- cut minuni tot atât de mari ca şi cele din Bi- blie. Într-un loc ne spune Biblia că pe Core şi pe soţii lui i-a înghiţit pământul de vii. Se răsculaseră împotriva lui Moise „şi pământul 62

Preot Iosif TRIFA de sub ei şi-a deschis gura şi i-a înghiţit pe ei şi casele lor împreună cu toate averile lor şi pământul i-a acoperit de tot. Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit două sute cinzeci de oameni şi tot Israelul a fugit, strigând: Să fu- gim ca să nu ne înghită pământul” (Num 16); (imaginea de mai jos arată această înfrico- şată minune şi pedeapsă cerească). Mare şi înfricoşată a fost minunea aceas- ta. Ei, bine. O astfel de minune s-a petrecut şi în Bulgaria în zilele noastre şi în vecinătatea noastră. 63

Trăim vremuri biblice Iată ce a scris un trimis al ziarului «Uni- versul», care a fost la faţa locului unde s-a pe- trecut cutremurul: Am fost într-un sat, scrie gazetarul, distrus cu totul de cutremur, în satul Papazil. Ţăranii de acolo mi-au istorisit prăpădul astfel: Primul cutremur l-am simţit în sâmbăta Paş- tilor. Pagube prea mari n-a făcut. Miercuri, în 18 aprilie, la vreo două-trei ceasuri după ce se în- noptase, o nouă zguduitură, însoţită de bubui- turi, ne trezi buimăciţi din somn. Într-o clipă fu- girăm care încotro, pe câmp şi prin grădini. În adâncul pământului se auzi o rostogoli- re de bubuituri ca un tunet grozav, ca un clo- pot uriaş. Vitele mugeau şi nechezau înspăi- mântător, cele legate rupseseră funiile şi toate porniră razna, ca zăpăcite, galopând către porţi şi înapoindu-se de unde plecaseră. Câi- nii urlau sinistru, a pustiu. Femeile şi copiii ţipau şi se tânguiau, bătrânii căzură la pă- mânt, bătând cu frunţile pământul. Sub ochii noştri aveam vedenii apocaliptice, din vremu- rile de mânie cerească. Deodată pământul prinse să se zgâlţâie. Zguduiturile legănau pământul şi oamenii, voind să umble, se împleticeau ca pe puntea unui vapor prins de furtună în larg. Mulţi au fost trântiţi la pământ. Nu se mai auzea nici un glas, deşi toată lumea ţipa, gemea, se jeluia. 64

Preot Iosif TRIFA Tunetele subpământene se înteţiră, iar casele se prăbuşeau cu huruiri asurzitoare. Şi oame- nii nici nu se mai zăriră între ei. Un nor gros de praf, ieşind din dărâmături, orbi cele câteva lumini din sat. În întunericul deplin, oamenii înlemniră. Nimeni nu gândea să se mişte, fie- care, în spaima lui, socotind că poate pămân- tul se scufundase şi dacă avea să se mişte, ar fi căzut în vreo gură nevăzută a pământului. De la o vreme zguduirea slăbi. Încetă şi prăbuşirea clădirilor. Numai artileria grea de sub pământ îşi continua bubuiturile. Gemete şi horcăieli răzbeau sinistre de pretutindeni. Într-un colţ al satului cineva flu- iera din răsputeri, strident, alarmant: era un ţăran ce-şi pierduse minţile şi, în nebunia lui, încerca să întreacă cu fluierul lui tunetul din adâncul pământului. De la un timp bubuiturile mai încetară. Părinţii şi copiii începură a se striga între ei şi alergau unii la alţii, uitând de frica pământului şi îmbrăţişându-se de bucu- ria întâlnirii. Când s-a luminat de ziuă, o privelişte înfio- rătoare văzură ochii noştri. Satul era una cu pământul. Mulţi îşi aflară moartea sub dărâ- mături. Alţii, şi mai mulţi, erau răniţi. Într-un loc pământul înghiţise cu totul cinci case şi câţiva oameni. Un ţăran, cu picioarele frânte, ghemuit pe 65

Trăim vremuri biblice marginea unei gropi, povesti că „l-a înghiţit pă- mântul şi apoi l-a azvârlit afară”. Mamă-sa fu- sese de asemenea aruncată, din căruţa în care dormea, în aceeaşi groapă şi, printr-o minune, rochia i s-a prins într-un cui dintr-o grindă răsturnată peste gura gropii şi femeia, în ne- simţire, a rămas spânzurată până la ziuă, când oamenii au scos-o şi au readus-o la viaţă. Un jandarm a fost găsit prins până la brâu într-o crăpătură a pământului. La ziuă oamenii au săpat pământul şi l-au scos nevătămat. Într-o mulţime de locuri, pământul s-a deschis şi a înghiţit case şi oameni. În orăşelul Cirpan, pământul a înghiţit patru case cu oa- meni cu tot. Strigătele celor înghiţiţi se auzeau din adâncul pământului. Pe urmă, pământul s-a închis şi vaietele s-au stins. Într-o casă cu etaj din Filipopoli, trei oa- meni care se rugau în clipele cutremurului s-au trezit coborâţi în adâncul pivniţei cu odaie cu tot, aşa cum se rugau, nevătămaţi. Într-un sat s-a năruit biserica, dar crucea din vârful turnului a rămas neatinsă înfiptă în vârful mormanului de ruine, ca şi când atare mână ar fi făcut acest lucru. Gazetele au fost pline de astfel de minuni. Cine a zis dar că Dumnezeu nu mai face minuni? Domnul Dumnezeu face şi azi minuni, tot atât de înfricoşătoare şi minunate ca şi cele 66

Preot Iosif TRIFA din Biblie. Pe Core şi pe soţii lui, din Biblie, i-a înghiţit pământul de vii. Acelaşi lucru s-a în- tâmplat şi în Bulgaria, în vecinătatea noastră chiar în zilele noastre. Domnul vorbeşte şi azi prin fel de fel de mi- nuni şi arătări înfricoşate şi prin ele ne cheamă să ne lăsăm de răutăţi. Dar oamenii nu vor să le înţeleagă, nu se înfricoşează şi de păcate nu se lasă. Vremurile noastre sunt pline de fel de fel de semne şi arătări. „Şi voi, oamenilor, nu vă spăimântaţi de semnele cerului?” (Ier 10, 2) Vai celor ce nici în ceasul acesta, în ceasul al doisprezecelea, nu se înfricoşează şi de rău- tăţi nu se lasă! 67

Trăim vremuri biblice Învăţături din cutremurul din Balcani Vitele şi şoarecii au scăpat, dar oamenii ba În primăvara anului 1928 a fost un groaz- nic cutremur de pământ în Bulgaria. Prăpădul acesta are multe amănunte pline de învăţături. Iată alături unul mult spunător: În timpul cutremurului din Bulgaria s-a adeverit că vitele presimt prăpădul cutremu- rului. Un sat a fost distrus. În preseara prăpă- dului, vitele au lat-o razna la câmp. Aşişderea şi şoarecii au părăsit casele, ieşind afară la câmp. Noaptea a venit prăpădul. Vitele şi şoa- recii au scăpat, dar oamenii ba. Această întâmplare întăreşte şi istoria cu potopul lui Noe. Necredincioşii spun: Cum s-a putut să intre în corabia lui Noe atâtea ani- male sălbatice? Cine le-a strâns şi cine le-a băgat în corabie? Întâmplarea din Bulgaria, iată, ne dă răspunsul: le-a băgat în corabie presimţirea prăpădului. Animalele au presim- 68

Preot Iosif TRIFA ţit potopul şi au intrat degrabă în corabie. Ele s-au mântuit, dar oamenii ba. Se ridică însă întrebarea: se poate oare ca animalele să fie înzestrate cu simţuri mai alese decât omul? Se poate oare ca şoarecele, cel mai mic, să ştie mai mult decât omul, cel făcut du- pă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? La această întrebare, un mare învăţat creş- tin răspunde: Şi omul a avut acest simţ al pre- simţirilor. L-a avut şi l-a pierdut. L-a pierdut tocindu-şi puterile sufleteşti cu fel de fel de patimi rele. Prin păcat, omul a pierdut o mare parte din zestrea sufletească ce a avut-o de la 69

Trăim vremuri biblice Dumnezeu. Între acestea a pierdut şi presimţi- rea dezastrelor. Numai cei credincioşi mai au o parte din această zestre. Se şi vede acest lucru: lumea e plină de semne şi arătări cereşti, dar câţi se spăimântă de ele? Şi câţi intră în „corabie”? Vremurile noastre sunt chemarea Domnului Dumnezeu să intrăm îndată în corabia mântui- rii. Vremurile noastre sunt strigarea ce s-a auzit în timpul potopului: „Noe, intră în corabie tu şi toată casa ta”. Trăim vremuri în care parcă ce- rul şi pământul strigă către noi: Oameni buni, intraţi îndată în corabia mântuirii! Cutremurul din Turcia În anul 1939, un groaznic cutremur a zgu- duit ţara turcească, pe o întindere de pământ cât jumătate din ţara noastră. Au fost zeci de mii de morţi, 12 oraşe şi peste 80 de sate com- plet distruse. Localităţi în plină dezvoltare şi capitale de judeţ, dintre care şi vestitul oraş Kayserî (fosta Cezarea Capadociei) au fost şterse de pe faţa pământului. Şi foamete mare a cuprins fiinţele rămase sub cerul liber, fără adăpost şi în gerul cel mai cumplit, fără hrană. 70

Preot Iosif TRIFA Dar, mai mult, în centrul regiunii unde a fost groaznicul cutremur, lângă muntele vulca- nic Eergias, înalt de 4000 metri, se înalţă muntele vulcanic Ararat, cu o înălţime de peste 5000 de metri (munte pe care s-a oprit corabia lui Noe după cele 40 de zile şi nopţi de potop); dar, de această dată muntele n-a mai fost locul de scăpare, ci el a aruncat valuri de foc şi pu- cioasă, iar lumea îngrozită a fost prinsă de un mare potop de ape din râurile ce se revărsau. De pe tărâmurile biblice s-a ridicat, sub ochii noştri, un semn mare. Araratul biblic a vărsat din adâncurile lui valuri de foc şi de pu- cioasă. Vremurile noastre sunt strigarea ce s-a auzit în vremea potopului. Trăim vremuri biblice, „şi voi, oamenilor, nu vă spăimântaţi de semnele cerului?” vai celor ce nici în ceasul al 12-lea nu se în- fricoşează şi de răutăţi nu se lasă. Marele cutremur din România Dintre multele semne cereşti care s-au arătat şi în ţara noastră, cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost dintre cele mai grozave. A fost cutremurul cel mai nimicitor care s-a abătut vreodată asupra ţării noastre. Sute şi 71

Trăim vremuri biblice mii de case au fost dărâmate, sute de oameni au fost omorâţi. Orăşelul Panciu din judeţul Putna a fost complet dărâmat. Şi chiar Bucureştiul, capitala ţării, a fost încercat nespus de greu. A fost grozavă îndeosebi completa dărâma- re a uriaşei case cu unsprezece etaje numită «Carlton», de sub dărâmăturile căreia s-au scos peste 100 de morţi. Acest cutremur care a urmat îndată după groaznicul cutremur din Turcia, unde s-au dă- râmat chiar localităţi biblice, a îngrozit şi a pus pe gânduri lumea toată. În faţa acestor semne cereşti, acei care au avut urechi să audă şi ochi să vadă s-au întors către Dumnezeu. Copilaşul Andrei, care a scăpat cu viaţă din dărâmăturile casei «Carlton» a dat lumii cea mia frumoasă lecţie, răspunzând ziariştilor care-l întrebau despre cum a scăpat, prin următoarea scrisoare: „Dumnezeu a auzit rugăciunile mele, ne-a scăpat de la moarte, mulţumesc lui Dum- nezeu...” (Andrei Aubert, cl. a II-a primară) Copii şi bătrâni s-au întors cu frică la Dum- nezeu. În faţa acestei nenorociri, omul s-a văzut cât este de mic şi s-a întors la Dumnezeu. Ce mai aşteptăm noi astăzi? Nici tu, dragă cititorule, auzind despre a- cest semn ceresc, n-ai părăsit încă fărădelegile, întorcându-te cu adevărat la Dumnezeu? 72

Preot Iosif TRIFA Ştiinţa şi arătările cereşti Ştiinţa se sileşte să explice pe „cale natu- rală” toate semnele şi arătările cereşti (şi se si- leşte „să combată şi superstiţia poporului”). Despre ploile de cenuşă din primăvara anului 1928, învăţaţii spuneau la început că provin din nori de nisip aduşi de vânturi de prin ste- pele Rusiei sau de prin… pustiul Saharei. Însă cercetătorii aflară a doua zi că cenuşa căzută era de „natură vulcanică”, adică nu ni- sip, ci tocmai cenuşă de care au vulcanii. La asta, învăţaţii au sucit-o, spunând că cenuşa a fost adusă de vânturi de la cine ştie ce vulcan de prin „mari depărtări”. Ploile de cenuşă s-au repetat în iarna anu- lui 1929, în luna februarie. Şi de data asta se grăbiră unii învăţaţi, motivând tot cu „nisipul” din stepele Rusiei, dar se încurcară; pentru că prin stepele Rusiei era zăpadă de trei-patru metri. A rămas iarăşi explicaţia cu ceva vulcani din „mari depărtări”. Pe lângă asta, în 15 februarie 1929, la Chi- şinău şi prin alte locuri din Basarabia a căzut 73

Trăim vremuri biblice zăpadă roşie. De data asta, ştiinţa nu s-a prea grăbit să-şi spună cuvântul. Tot cam aşa a păţit ştiinţa şi cu explicaţia cutremurelor de pământ. Dăm mai jos două mult-grăitoare întâmplări: Cu prilejul cutremurului de pământ din Bulgaria, trimisul unui ziar din Bucureşti a cules o ştire despre următoarea întâmplare: A doua zi de Paşte, o ceată de geologi – şi străini şi bulgari – cercetători ai scoarţei pă- mântului şi ai cutremurelor, au sosit cu au- tomobilul din Sofia în oraşul Stara-Zagora, unde fusese cutremurul. Sosind la faţa locu- lui, şi-au instalat pe pământ aparatele lor şi au început a face fel de fel de desene şi cal- cule. După o muncă de trei ore, au vestit po- porului că perioada oscilaţiilor s-a sfârşit (adică pământul şi-a isprăvit lucrarea, terme- nul clătinărilor a trecut). Geologii s-au pus apoi la masă să ia prânzul. Dar tocmai în clipele când s-apucară să mănânce, pământul se zgudui cu furie de trei ori. Masa se răsturnă şi supa sări în faţa mân- cătorilor. Bravii geologi puseră mâna repede pe unelte şi se repeziră în galop la automobile şi părăsiră în fugă oraşul. Această întâmplare este şi ea o mărturie despre neputinţa omului şi a ştiinţei în faţa puterii lui Dumnezeu. La ocoşelile învăţaţilor 74

Preot Iosif TRIFA din Stara-Zagora a răspuns pământul, zicân- du-le parcă: „Şi tu, omule, o biată furnică, te apuci să explici şi să profeţeşti lucruri în care singur Dumnezeu are cuvântul şi puterea”. Mai bune prevestitoare ale cutremurului s-au adeverit a fi vitele. Vitele presimt cu ceasuri înainte cutremurul. Se umplu de nelinişte. A- leargă încoace şi încolo, iar câinii urlă a pustiu. Ţărani bătrâni din Bulgaria, care au mai trecut prin cutremure, s-au orientat după neli- niştea vitelor. Se aminteşte despre un sat dis- trus, unde oamenii au scăpat prin observarea 75

Trăim vremuri biblice acestei nelinişti. Seara vitele arătau o nelinişte bătătoare la ochi şi câinii urlau. Atunci bătrâ- nii satului au zis: „Ăsta nu e semn bun; ăsta e semn de cutremur… Să dormim în noaptea asta afară din case”… S-au culcat pe afară; noaptea a venit pră- pădul, a distrus casele, dar ei au scăpat cu vi- aţă. În vremea asta, lumea de la oraş, ascul- tând de comunicatele „liniştitoare” ale învăţa- ţilor, s-au culcat prin case şi mulţi au pierit. „Comunicatele” vitelor s-au adeverit mult mai de preţ decât comunicatele seismologilor. Este şi întâmplarea aceasta o mărturie des- pre neputinţa ştiinţei în faţa puterii lui Dum- nezeu. Sunt hotare în faţa cărora ştiinţa trebuie să îşi pună uneltele jos şi să îngenuncheze îm- preună cu noi în faţa lui Dumnezeu cel Atot- puternic, Făcătorul cerului şi al pământului. 76

Preot Iosif TRIFA „Iar în vremurile din urmă...” (I Tim 4, 1) Vor fi şi semne false. Să nu daţi crezare oricărui duh Dar mai jos, să spunem ceva şi despre semnele cereşti false. Un copil al lui Dumnezeu trebuie să citească Biblia şi în ceea ce vede şi aude. Aşa am făcut şi eu tâlcul acesta în trenul de la Sibiu la Bucureşti. În gara Copşa, aştept un ceas după accele- ratul de Bucureşti. În vremea asta, mă strecor în sala de aşteptare a poporului. Îmi place tot- deauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi cum vede lumea poporul. E popor mult în gară, spo- rit şi de soldaţi care se întorc acasă de la ma- nevre. Mă apropii de un grup care discuta ceva aprins. Aflu că vorbesc despre minuni şi ară- tări cereşti. Un soldat bănăţean spune că la ei în Banat s-a ivit un bou care vorbeşte. Cică un ţăran a început să-şi bată un bou care nu trăgea. şi boul s-a întors către el, zicându-i: „Până acum am tras eu, de acum vei trage tu”... Soldatul istorisea plin de convingere 77

Trăim vremuri biblice această minune. Şi lumea credea. Azi e plin Banatul de zvonul acestei „minuni”. Un alt călător spunea despre „minunea” care colindă de mult prin unele părţi din Olte- nia şi sudul Ardealului. E vorba despre un preot din judeţul Gorj care n-a vrut să îngroape pruncul unui om să- rac până nu i se achită taxa. Tocmai în timpul ăsta, omul sărac a găsit o comoară de galbeni şi i-a dus preotului un galben pentru îngropă- ciune, spunându-i şi cum a dat norocul peste el de a găsit galbenii. Noaptea, preotul şi-a tras pe faţă pielea unei bărbi de ţap. Şi, ducându-se la fereastra omului, a strigat: „Eu sunt dracul şi am venit să-mi dai galbenii înapoi, căci sunt ai mei”. Omul a dat galbenii. Dar, ajungând acasă, preotul a văzut că nu mai poate lepăda barba cea de ţap. A rămas cu barbă de ţap şi umblă cu ea prin lume. I s-a spus şi la Maglavit că trebuie să o poarte trei ani de zile, drept canon. Un alt călător, din nordul ţării, spunea despre un cal-nălucă ce se vede în unele părţi zburând peste dealuri în zorile şi amurgul zilei. Şi nechează de se îngrozeşte lumea. Şi obser- vam că oamenii credeau şi se îngrozeau. Poate se mai afla cineva cu atare minune, dar se anunţă sosirea acceleratului şi trebuie să plec. 78

Preot Iosif TRIFA Urcat în tren, răsfoiesc ziarele şi, iată, aflu în ele încă o „minune”. Într-un ziar citesc: Câmpulung 16: Primul pretor din regiunea Podgoria, judeţul nostru, a raportat telefonic Pre- fecturii că o găină a femeii Sabina Gheorghe Cristea din Comuna Râncăciov a făcut un ou având imprimat pe coajă chipul Domnului Iisus Hristos şi o scriere indescifrabilă. Oul a fost de- pus în biserica satului. Întâmplarea a produs senzaţie în întreaga regiune. Ajuns în gara Braşov, îmi cumpăr încă un ziar. Şi mai aflu şi aici o „minune”: Vaslui 14: Soldatul Nichita Gh. din reg. 25 „Mareşal Prezan”, originar din comuna Dragşeni din judeţul Vaslui, spune că, pe când făcea de santinelă noaptea, i S-a arătat Dumnezeu într-un tei din faţa postului şi i-a poruncit să spună la oameni să se pocăiască. Şi locul din faţa gheretei să fie ţinut curat, pe o rază de 5 metri. După aceasta, glasul i-a spus să dea alarma şi să scoată soldaţii din corpul de gardă afară şi să facă câte trei mătănii. Nechita, spăimântat, a în- ceput să strige şi garda a ieşit afară. Vestea asta s-a răspândit îndată în întreg oraşul. Plecând mai departe cu trenul, mă gândesc în mine: dacă de la Sibiu până la Braşov aflai despre atâtea „arătări” şi „minuni”, apoi, desi- gur, ţara va fi plină cu astfel de minuni. Desfac acum Biblia şi citesc: 79

Trăim vremuri biblice „Căci va veni o vreme când oamenii îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor îndrepta către basme” (II Tim 4, 3). „Pentru cei ce sunt pe calea pierzării din pricină că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi, Dum- nezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiui- re, să fie osândiţi (II Tes 2, 10-12). Ce mult spune acest loc din Biblie! Cu- vântul lui Dumnezeu spune lămurit că, în vremurile din urmă, oamenii vor crede în tot felul de basme şi amăgiri şi se vor spăimânta. Dar această spaimă nu va fi spre mântuire, ci spre osânda celor nelegiuiţi. De ce oare aceas- tă aspră sentinţă? Au nu este bine că oamenii se cutremură şi se îngrozesc? Ba da! Dar asta vine după ce omul n-a vrut să creadă în dra- gostea adevărului; în minunile ce le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Faptul că oamenii cred cu putere în fel de fel de bas- me şi amăgiri trage după sine mustrarea ce- rească: Vezi, omule! Tu poţi crede... Tu ai pu- tut crede în fel de fel de basme. Dar n-ai cre- zut în Cuvântul Meu, în Jertfa Fiului Meu, în solia Fiului Meu... Bogatul din Evanghelia lui Lazăr cerea de la Dumnezeu să meargă în lume un om înviat 80

Preot Iosif TRIFA din morţi – şi atunci oamenii vor crede şi se vor pocăi. „Au acolo pe Moise şi pe prooroci”, i-a răs- puns Dumnezeu. Acelaşi răspuns îl dă Dumnezeu şi azi, cu deosebire că El zice azi: Au acolo Cuvântul Meu, Cartea Mea... au acolo solia Fiului Meu... L-am trimis în lume pe Fiul Meu... L-am omo- rât şi L-am înviat din morţi pe Fiul Meu cel scump pentru voi şi mântuirea voastră... Dacă nu credeţi şi nu vă înfioraţi de această înfrico- şată Minune, atunci totul e în zadar... mântui- rea voastră e pierdută... Aşa e şi cu „minunile” şi „arătările” de azi. De-ar grăi toţi caii din lumea asta – cei nelegi- uiţi nu s-ar mântui. Chiar spaima şi cutremu- rul lor le va fi spre osândă, căci au crezut într- o minciună, dar n-au crezut în dragostea ade- vărului şi nu s-au înspăimântat de Minunea cea mare de la dealul Golgotei. (Dealtfel, un frate preot îmi spunea din experienţa lui pasto- rală că, spaimele ce s-au ivit în timpul din ur- mă cu convertesc, ci fac numai un cutremur trecător. Se îngrozesc oamenii, plâng chiar, dar pe urmă se întorc iarăşi la păcatele lor...) Şi încă ceva. Basmele şi vedeniile care cir- culă azi sunt şi o mare ispită religioasă. Ele atrag încetul cu încetul privirea oamenilor de la Iisus cel Răstignit. O probă ar adeveri deplin 81

Trăim vremuri biblice acest lucru. Dacă la o mică depărtare s-ar ridi- ca două amvoane, de la unul să se vorbească despre Golgota şi Iisus cel Răstignit, iar de la celălalt, despre boii şi caii care grăiesc – apoi eu cred că amvonul cu caii şi boii care grăiesc ar fi plin de ascultători. Dar la Minunea Golgo- tei n-ar asculta nimeni. Oamenii caută o mi- nune mai mare decât asta. Vine sfârşitul! Vine ispita religioasă, care I-l fură omului – aşa, pe nesimţite – pe Iisus cel Răstignit. Deci, fraţii mei, mai mult ca oricând în zilele noastre, cu ochii ţintă la Iisus cel Răs- tignit. Cu ochi ţintă la Cuvântul lui Dumne- zeu: „Preaiubiţilor! Să nu daţi crezare orică- rui duh. Ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu. Iar duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care nu-L mărturiseşte pe Iisus nu este de la Dum- nezeu” (I In 4, 1-3). 82

Preot Iosif TRIFA Trăim vremuri biblice Se apropie anul 2000. Tropăie prin lume caii apocaliptici… se bat împărăţiile, se ridică „fiarele” şi hălăduie Antihrist În poporul nostru s-a păstrat o vorbă de ve- chime şi de adâncime biblică. „O mie de ani va trece, dar a doua nu se va împlini – şi atunci va veni sfârşitul. şi iată, vremea arată că este ceva în această vorbă. Hotărât, miroase ceva prin lume a vremurile de apoi. Se simte ceva din apropierea sfârşitului. Până la anul 2000 mai este numai o viaţă de om şi cine va trăi va vedea semne şi arătări tot mai înfricoşate. Hotărât, trăim vremuri biblice. Cei patru cai apocaliptici de la Apocalipsa, capitolul 16 tropăie azi prin lume.„Calul cel roşu” a luat pa- cea de pe pământ. „Calul cel negru ţine în mâ- nă „cumpăna” crizelor şi a greutăţilor, iar după el vine „calul cel galben” cu sabie, foamete şi moarte (Apoc 16, 1-10). Lumea se miră de ceea ce se petrece azi în lume. Dar, dacă lumea ar citi Biblia, ar afla în- dată şi ar înţelege îndată toate frământările vremurilor noastre. Căci Cuvântul lui Dumne- 83

Trăim vremuri biblice zeu ne-a lăsat amănunţit şi lămurit toate sem- nele şi arătările vremurilor de apoi. Semnele şi arătările vremurilor noastre nu mai sunt un „Mene, Tekel, Fares” din vremea lui Daniel pro- orocul, ci ele sunt peceţi biblice care se desfac sub ochii noştri. Niciodată cele profeţite la Matei 24 nu s-au potrivit aşa de bine ca în vremurile şi la oame- nii de azi. Avem toate semnele de la Matei 24: războaie, cutremure de pământ, bătălia împă- răţiilor, răcirea dragostei, ivirea hristoşilor min- cinoşi etc… Se ridică în lume şi fiarele apocaliptice (Apoc 13, 1). Şi, peste toate, avem semnul cel mai sigur al apropierii sfârşitului: stricăciuni sufleteşti şi fărădelegi mai grozave ca oricând. Cu adevărat, Antihristul hălăduie azi prin lu- me. „Copilaşilor, aţi auzit că vine Antihristul… el este acum chiar în lume” (I In 2, 18 şi 4, 3). Trăim parcă plăgile Egiptului Biblia ne spune că odinioară Domnul Dum- nezeu a pedepsit cu zece plăgi pe Faraon cel trufaş şi pe egiptenii lui. Fiecare plagă era o chemare a Domnului Dumnezeu. Era un fel de înfricoşătoare arătare şi minune cerească. 84

Preot Iosif TRIFA Cele zece plăgi au început cu minunea pe- trecută când Moise şi Aron se prezentară în faţa lui Faraon şi prefăcură toiagul în şarpe şi şarpele în toiag (imaginea de alături arată această minune). Şi ce-au făcut Faraon şi egiptenii în faţa celor zece înfricoşătoare minuni şi arătări ce- reşti? Exact ceea ce facem noi azi. S-au spăi- mântat de ele, au făgăduit ascultare, dar n-au ascultat. Spaima lui Faraon ţinea numai până când şarpele şi celelalte plăgi stăteau cu gura căs- cată spre el şi apoi iar se învârtoşa să nu as- 85

Trăim vremuri biblice culte porunca Domnului. De câte ori sosea o plagă, Faraon făgăduia ascultare, dar îndată ce trecea plaga, „văzând că are uşurare, i se în- vârtoşa inima şi nu asculta”. Exact aşa parcă se petrece şi cu noi. De la război încoace, cu adevărat, parcă şi noi trăim plăgile Egiptului. Abia se gată un ne- caz şi altul şi mai mare soseşte. Abia scăpăm dintr-un rău şi altul, mai mare, ne ajunge. De câţiva ani încoace, Domnul vorbeşte cu noi prin fel de fel de pedepse şi plăgi, aşa cum vorbea odinioară către Faraon prin Moi- se şi Aron. Între plăgile Egiptului a fost plaga cu sân- gele, cu broaştele, cu musca câinească, cu ci- uma vitelor, cu vărsatul negru, cu grindina şi focul, cu lăcustele şi altele (Exod, capitolele 7, 8, 9 şi 10). Trăim parcă şi noi astfel de plăgi. După „plaga sângelui” (războiul), veni plaga cu gripa, cu scumpetea, cu musca columbacă, cu valuri de foc iarna şi valuri de ger iarna, cu secete cumplite, cu furtuni şi uragane grozave şi al- tele multe. Câte plăgi trecură peste noi de la război în- coace şi câte poate vor mai trece, căci semnele sunt mai mult de rău decât de bine. Prin aceste plăgi, Domnul Dumnezeu vor- beşte cu noi, însă noi ne vedem înainte de pă- cate şi răutăţi. 86

Preot Iosif TRIFA Domnul Dumnezeu a început a vorbi cu noi şi prin fel de fel de înfricoşătoare semne şi arătări cereşti: ploi de cenuşă, cutremure de pământ, uragane etc. Ca odinioară Moise şi Aron în faţa lui Faraon cel împietrit, aşa şi Domnul Dumnezeu a făcut minuni în faţa noas- tră: a schimbat ploaia în cenuşă, zăpada cea albă în zăpadă roşie. Iar noi ce facem? Exact ceea ce făcea odi- nioară Faraon şi egiptenii. Simţim plăgile, dar nu ascultăm chemarea lor. Vedem sem- nele şi arătările cereşti, ne spăimântăm de ele, dar de răutăţi nu ne lăsăm, nu vrem să ne îndreptăm. „Şi, văzând Faraon că are uşurare, i se în- vârtoşa inima şi nu asculta” (Exod 8, 15). Aşa şi noi: făgăduim îndreptare numai până când ne îmblăteşte pedeapsa cerului de sus, dar, în- dată ce se uşurează pedeapsa, uităm de în- dreptare. Şi zicem: „suntem scăpaţi”; şi iarăşi facem tot aceleaşi urâciuni (Ier 7, 10). Istoria celor şapte chefuitori Am citit un mic teatru în limba germană intitulat „Potopul”. Oglindeşte admirabil vremu- rile şi oamenii de azi. Iată-i pe scurt cuprinsul: 87

Trăim vremuri biblice Şapte oameni se pun într-o noapte pe chef la o crâşmă. Afară plouă. Înăuntru oamenii beau, răcnesc şi suduie, „întrecându-se a se arăta unul mai al dracului decât celălalt”. Dar afară ploaia se înteţeşte. S-aude vuietul valu- rilor. E inundaţie. Nu mai e chip de plecare. Crâşma e înconjurată de valuri fioroase. Vese- lia a amuţit. Înjurăturile au încetat. Apa creşte văzând cu ochii. Cei şapte încep a se certa: „Tu m-ai îndemnat să vin astăzi la cârciumă…” „Tu nu m-ai lăsat să plec mai devreme”… De la sfadă, lucrul ajunge la bătaie. Zboară scaunele, palmele, „dumnezei” şi pumnii. Dar deodată, uşa crâşmei e izbită în lături cu putere. Apele năvălesc cu furie înăuntru. E potop. Orice încercare de scăpare e zadarnică. Cei şapte se umplu de spaima morţii. Bătaia deodată încetează. Stau în faţa morţii şi iată-i schimbaţi cu desăvârşire. Mâinile lor se împre- ună în semn de rugăciune. Simt deasupra lor fâlfâirile morţii. Se apropie unii de alţii… nu mai sunt duşmani. Sunt fraţi. Plâng şi se roagă cu lacrimi fierbinţi. Se îmbrăţişează. În faţa morţii parcă s-a topit tot răul şi toată ticăloşia din ei. Dar deodată, ploaia încetează. Apele încep a scădea. Zorile se ivesc. Primejdia a trecut, cei şapte au scăpat. Şi oare ce fac cei scăpaţi din gura morţii? Au plecat căiţi? Da’ de unde! Ei îşi ziseră: 88

Preot Iosif TRIFA „Scăparăm de potop… a naibii mai fu şi furtu- na asta… Bine că scăparăm cu atât… Pentru asta se face să mai bem una şi să ne bucu- răm… să-i tragem un adălmaş”. Şi, de bucuria scăpării, cei şapte mai tra- seră o noapte de chef. Florile din sufletele lor repede s-au ofilit. Au devenit iarăşi ceea ce au fost mai înainte: „unul mai al dracului decât celălalt”, cum îi intitulează neamţul. Cam în chipul celor şapte chefuitori sun- tem şi noi. Suntem oamenii lui Dumnezeu, plini de dragoste şi iubire frăţească, numai pâ- nă ce peste capul nostru plouă cenuşă, grindi- nă şi alte urgii, iar sub picioare se cutremură pământul. Dar îndată ce scăpăm de urgia ce- rească, facem iarăşi tot aceleaşi urâciuni. Din frontul războiului îmi scria un popo- rean că, de va scăpa, apoi trei sferturi din viaţa lui va petrece în rugăciune. L-am văzut după război, izbind cu mâna în masa unui birt şi suduind de cele sfinte de te lua o groază. În Moldova, pe timpul când se întunecase ziua la amiază şi ploua cu cenuşă, oamenii au tras clopotele şi s-au strâns în biserici. Însă peste câteva zile, răsunau iarăşi crâşmele şi păcatele. Ne spăimântăm de semnele cerului, dar nu ne îndreptăm. 89

Trăim vremuri biblice Neascultarea lui Faraon s-a gătat cu pieire în valurile Mării Roşii. Acesta e şi azi sfârşitul neascultării de Dumnezeu: pieirea în valurile pierzării sufleteşti. Vremurile noastre sunt vremuri biblice, sunt vremuri prin care Dom- nul Dumnezeu vorbeşte cu noi. Câţi însă aud şi ascultă chemările Domnului? 90

Preot Iosif TRIFA Iosif tâlcuieşte visul lui Faraon, cu cele şapte vaci slabe şi cu cele şapte spice goale Imaginea de mai jos arată cunoscuta isto- rie din Biblie, când Faraon a visat visul cu cele şapte vaci slabe care au înghiţit pe cele grase şi cu cele şapte spice goale care au în- ghiţit pe cele pline. 91

Trăim vremuri biblice Faraon „s-a tulburat” pentru acest vis şi, trimiţând, a chemat pe toţi tâlcuitorii Egiptului şi pe toţi înţelepţii lui, dar nimeni n-a putut să tâlcuiască visul. Atunci au adus din temniţă în faţa lui Fa- raon pe Iosif, care singur a putut tâlcui acest vis spunând că cele şapte vaci slabe şi cele şapte spice goale înseamnă şapte ani de foa- mete pentru Egipt (citiţi pe larg această istorie la Facere, capitolul 41). Istoria lui Faraon, cu visurile lui, este plină de înţeles şi pentru noi şi vremurile noastre. Faraon cu visurile lui stă în faţa noastră ca o predică vie şi grăitoare. De ani de zile trăim şi noi vremuri de grele încercări, trăim vremuri cu fel de fel de arătări şi semne cereşti. Trăim vremuri pline de spai- mă şi de groază pentru ziua de mâine. Scăpăm dintr-o încercare şi dăm peste alta şi mai grea. Se pare că se plineşte şi în zilele noastre visul lui Faraon, cu vacile cele slabe şi spicele cele goale. Pe an ce merge, pe zi ce merge sporesc „spicele goale” şi „vacile slabe “, sporesc lipsu- rile, greutăţile, necazurile. De ani de zile mergem din rău în mai rău. Încep parcă anii cu „spicele cele goale” şi cu „vacile cele slabe”. Prin Basarabia a fost secetă trei ani de-a rândul. În al treilea an – iarna 1928-1929 – a 92

Preot Iosif TRIFA fost primejdie de foamete. Guvernul a trebuit să ia măsuri pentru cei înfometaţi. În vara anului 1928 a fost o secetă grozavă, un val de foc care a distrus pe alocuri porumbul şi se- mănăturile. Prin unele părţi din Vechiul Regat a fost primejdie de foamete. A trebuit luate mă- suri pentru cei înfometaţi. În mare criză de nutreţ, au suferit în anii din urmă şi vitele. Cine ştie de nu s-ar începe şi nişte ani cu „spicele goale” şi cu „vacile slabe”, de care să ne ferească bunul Dumnezeu. Vremurile şi încercările ce le trăim ar tre- bui să ne pună şi pe noi pe gânduri, ca pe Fa- raon din Biblie. Ca Faraon din Biblie, aşa ar trebui să ne întrebăm şi noi, oare ce înseamnă aceste vre- muri de grea încercare?… Oare ce vrea Dum- nezeu cu noi?… Însă oamenii nici habar n-au de aceste lu- cruri. Trăim vremuri biblice. Se plinesc Scrip- turi sub ochii noştri, dar oamenii nici habar n-au. Faraon s-a speriat pentru un vis; noi ve- dem visul cu ochii şi nu ne speriem, ci stăm li- niştiţi în păcatele şi răutăţile noastre. Înţelepţii Egiptului n-au putut tâlcui visul lui Faraon, cu cele şapte spice. Nici înţelepţii vremurilor noastre nu pot tâlcui semnele, ară- tările şi încercările vremurilor noastre. 93

Trăim vremuri biblice Acest lucru îl poate face numai credinţa. Credinţa spune şi strigă că semnele şi încercă- rile vremurilor noastre sunt pedeapsa cerului de sus pentru fărădelegile noastre şi sunt chemarea cerului de sus de a ne lăsa de rău- tăţi şi de a ne întoarce degrabă la Tatăl Ceresc. Ca un Iosif din Biblie, încercările vremuri- lor noastre stau în faţa noastră şi ne strigă: Oameni buni! Lăsaţi-vă de răutăţi, lăsaţi-vă în- dată de răutăţi, căci, altcum, vor veni peste voi încercări şi necazuri şi mai mari! Vremurile ce le trăim ar trebui să fie vre- muri de spaimă, de înfricoşare, de post, de ru- găciune şi de întoarcere la Dumnezeu. Însă, în loc de aceasta, vremurile noastre sunt vremuri de cumplite păcate şi fărădelegi. 94

Preot Iosif TRIFA Greutăţile cresc în rând cu răutăţile Oriunde te-ai mişca printre oameni, la sate ca şi oraşe, dai peste plângeri, greutăţi, neca- zuri. La sate ca şi la oraşe s-aude acelaşi cân- tec: viaţa e tot mai grea, greutăţile tot mai mari. Un lucru însă nu-l bagă de seamă oame- nii şi nu-l spune nimeni. Greutăţile cresc în rând cu răutăţile. Trăim vremuri grele pentru că suntem răi. Voi spune o pildă: Mai anul trecut am fost la casa şi moşia mea de la ţară. Un om a venit să mă ducă cu căruţa de la gară. Cât a ţinut drumul s-a jeluit mereu de greutăţi. Dar jelania nu-l împiedica să se oprească puţin la fiecare birt. Se tânguia omul de greutăţi, dar treaba asta nu-l împiedi- ca să-şi deschidă punga la fiecare cârciumă. Suduia ţara şi cârmuitorii, însă lui nu-şi băga nici o vină că îşi bea banii şi mintea pe drum. Pe urmă, omul cel cu „jalbele” s-a îndobitocit de tot şi ne-a răsturnat cu căruţa în drum. Căruţaşul meu închipuia lumea de azi ce se tânguie de greutăţi şi necazuri, dar pe de altă parte se înfundă tot mai adânc în păcate 95

Trăim vremuri biblice şi răutăţi. Ne plângem de greutăţi şi neca- zuri, dar se beau pe an 14 miliarde de lei1. Aşteptăm vremuri mai bune, dar noi ne fa- cem tot mai răi. Trăim vremurile ce le merităm. La aşa oa- meni, aşa vremuri; la aşa răutăţi, aşa greutăţi; la aşa cap, aşa căciulă. În zadar aşteptăm vremuri mai bune până când noi suntem răi. Când noi înşine suntem răi, nici vremurile nu pot fi bune. Animalele ascultă chemarea omului Un câine aleargă de departe când îl chea- mă stăpânul lui. Oaia aleargă îndată când aude glasul păs- torului ei. Tot aşa şi caii, boii, vacile cunosc şi as- cultă glasul stăpânului lor. Numai omul, cel făcut „după chipul şi ase- mănarea lui Dumnezeu”, nu cunoaşte şi n-as- cultă glasul şi chemarea Făcătorului său. Vai, ce lucru grozav este acesta! Şi, vai, ce lucru şi mai grozav este acesta când ne gândim că omul ascultă vocea şi voia diavolului. Pe Dumnezeu nu vrea să-L asculte, dar pe diavolul îndată îl ascultă şi face voia lui. Ş-apoi ne mirăm de ce-i tot rău în lume!… 1 Este o statistică a anului 1929 (n.ed.) 96

Preot Iosif TRIFA Vremurile noastre sunt un mare fiu rătăcit Vremurile noastre sunt pilda fiului rătă- cit, din Evanghelie, arătată în chip mare. Pe fiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foa- mea şi necazul. Necazurile şi suferinţele vin din depărtarea de Dumnezeu, ca o chemare cerească de a ne opri din calea morţii şi de a ne întoarce „aca- să”, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şi lipsurile vremurilor noastre sunt strigarea şi chemarea Tatălui Ceresc de a ne opri din calea răutăţilor şi de a ne întoarce „acasă”, la El. În- să lumea şi oamenii de azi aleargă înainte în căile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-au putut opri în loc. Oamenii din vremurile noastre sunt un mare fiu rătăcit cate a ajuns să mănânce „roş- covele”... a ajuns să îndure cumplite lipsuri şi greutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă”, la Tatăl Ceresc... Chefuieşte, rabdă şi stă slugă la diavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă”, la mântuire. 97

Trăim vremuri biblice Zilele trecute am auzit în târg pe un om suduind necazurile şi greutăţile. Vai, ce nebu- nie! Suduie oamenii necazurile, dar de răutăţi nu se lasă. Îşi „îneacă necazurile în pahar”, dar la Dumnezeu nu se întorc. De greutăţi şi de necazuri nu vom scăpa până nu vom apuca înapoi pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii ră- tăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai soseşte binele şi uşurarea. Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne tre- buie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărâ- rea lui: „Scula-ne-vom (din răutăţi) şi ne vom întoarce la Tatăl nostru cel Ceresc”... Fără această hotărâre nu vom avea uşu- rare. 98