Invazia antihriştilor

Efectele cărturărismului După cum ştim, cărturarii erau cei care studiau Scripturile. Activitatea lor principală, spune dicţionarul biblic, era „studiul netulburat al Scripturilor”. Ei păstrau Legea, erau numiţi „învăţători ai Legii”, adunau în jurul lor ucenici pentru a-i învăţa, şi aveau calitatea de judecători în Sinedriu-Curtea Supremă Ebraică. Ei respectau Legea, erau morali în toate privinţele, şi sunt pomeniţi deseori în Biblie alături de Farisei. Dintre farisei făcea parte şi Saul din Tars, viitorul apostol Pavel. El ne povesteşte despre stilul lui de viaţă dinainte de covertire: …eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; …cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Filipeni 3.5. Prin extensie am putea să caracterizăm stilul de viaţă al tuturor fariseilor şi cărturarilor ca fiind, cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Ne putem întreba atunci, de ce Isus le-a adresat cuvinte atât de grele acestora. In repetate rânduri El le-a spus „Vai de voi, cărturari şi farisei...” Explicaţia, cred eu, rezidă în faptul că aceştia aveau o abordare intelectuală asupra lucrurilor spirituale, şi din acest motiv ei nu puteau ajunge la esenţă. Ceea ce ţine de Dumnezeu şi credinţă sunt, prin excelenţă, lucruri spirituale, iar ei încercau să reducă la nivelul intelectual fenomenul spiritual. Isus a spus: Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Ioan 3.12. Înţelegerea cărturarilor era oprită de orbirea lor spirituală, ei erau nişte „povăţuitori orbi”. (Matei 23.16, 24; Matei 13.14). Aceeaşi idee o găsim şi în versetele: Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu 149

vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. 1 Corinteni 2.12 -14. Lucrurile spirituale trebuiesc înţelese şi judecate spiritual! Din versetul ... Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. 2 Corinteni 5.16, deducem că poate exista o cunoaştere a lui Isus „în felul lumii” şi un alt fel de cunoaştere, cea spirituală. Biblia fiind Cuvântul lui Dumnezeu, iar Isus fiind acest Cuvânt întrupat, deducem că şi pentru Biblie putem avea o cunoaştere „în felul lumii”, la modul intelectual, şi un alt fel de cunoaştere, de natură spirituală. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. 1 Corinteni 15.46. Astfel, în cunoşterea Bibliei există mai multe etape, în trecerea graduală de la firesc la spiritual. • Mai întâi putem avea o cunoaştere intelectuală, culturală, „în felul lumii”. În acest „fel” nu pricepem prea multe din punct de vedere spiritual, deoarece „slova este moartă” (2 Corinteni 3.6), iar Duhul care dă viaţă lipseşte. Doar celor care citesc Biblia în smerenie, cu atitudinea corectă de a-L căuta pe Dumnezeu, Duhul Sfânt le va deschide ochii şi El se va lăsa găsit (Ieremia 29.13-14). În această etapă Duhul are rolul de a-i dovedi omului îndepărtarea de Dumnezeu (Ioan 16.8) arătându-i calea mântuirii. 150

• Etapa următoare este cea a „legii”, caracteristică Vechiului Testament. Chiar dacă trăim în epoca Noului Testament, etapa legalistă este întrucâtva necesară celor începători în ale credinţei, şi este consecutivă procesului naşterii din nou, a încheierii legământului cu Dumnezeu, este etapa „înfrânărilor până la sânge” (Evrei 12.4). • Urmează etapa „principiilor” prin înţelegerea adevărurilor şi realităţilor care se află în spatele Legii. Viaţa bazată pe principii este o formă superioară a legalismului. Majoritatea acestor principii sunt descoperite prin metoda „studiului inductiv” în care, pe baza Scripturii şi a experienţei acumulate, corelăm într-un mod nou adevăruri biblice cu ajutorul metodelor logicii. Problema este aceea că metoda inductivă ne oferă un adevăr probabilistic, nu un adevăr absolut, cu excepţia cazului în care metoda utilizată ar fi cea a inducţiei complete, ceea ce ar însemna analiza tuturor situaţiilor şi cazurilor particulare posibile, metodă care nu este aplicabilă, din păcate, Scripturii, aşa cum nu este aplicabilă nici istoriei, artei etc. Metoda inductivă este un instrument logico- matematic la originea lui, şi nu poate fi aplicat oricum, oricărei ştiinţe. Aplicarea ei de către neavizaţi conduce la elaborarea de doctrine şi învăţături false. Marele risc este acela că oamenii pot ajunge în doctrine eretice, total contrare Bibliei, cum s-a şi întâmplat, pe baza studiului inductiv. Etapele de până acum formează stadiul cărturăresc. În toate acestea factorul intelectual are un rol determinant. • În fine ajungem la ultima etapă, cea în care noi devenim dependenţi de Duhul Sfânt, aşa cum era Isus (ce este duhovnicesc vine la urmă) şi acesta este nivelul pe care trebuie să-l atingem. Unii consideră că această dependenţă ar implica o pierdere a personalităţii individuale, că cei 151

dependenţi de Duhul Sfânt vor umbla ca nişte hipnotizaţi, ca nişte cyborgi teleghidaţi42. Nu este deloc adevărat. Toţi oamenii lui Dumnezeu au trăit aşa. Isus ne-a dat următorul model: o Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui. Ioan 4.34 o Eu (Isus) nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă pentru că nu caut să fac voia Mea ci voia Tatălui, care M-a trimis. Ioan 5.30 o Fiul... nu face decât ce vede pe Tatăl făcând. Ioan 5.19 Atitudinea de totală dependenţă faţă de Tatăl a fost esenţa comportamentului lui Isus pe Pământ. În acelaşi mod, El ne cere nouă o totală dedicare pentru Sine, să ne „facem orice gând rob al ascultării de Hristos” ( 2 Corinteni 10.5) Cu titlu exemplificativ doresc să încerc să arăt cum se întâmplă atunci când o revelaţie vine de la Duhul Sfânt, nu prin studiu inductiv. Să facem împreună un experiment. Opriţi-vă o clipă din lectura acestei cărţi şi citiţi versetele 2 Corinteni 10.6 şi 1 Ioan 1.7, vedeţi ce înţelegeţi, şi abia apoi citiţi cele ce urmează. 42 Watchman Nee explică foarte clar modul în care voinţa noastră trebuie în mod activ să intre în armonie cu voia Tatălui, arătând în acelaşi timp pericolele la care se expun cei care, dorind, într-un exces de „spiritualitate”, să se supună în mod pasiv voinţei lui Dumnezeu, pot ajunge sub influenţe demonice. (Nee, 2006, pg. 357) 152

Citind aceste versete, Duhul Sfânt a revelat unui om al lui Dumnezeu, Peter S., faptul că ”păcatele nu pot fi descoperite, sesizate, la acelaşi nivel la care au fost produse”, ci e nevoie de o lumină suplimentară. Aceasta seamănă foarte bine cu adevărul descoperit de Einstein care spunea că în ştiinţă „problemele nu pot fi rezolvate la acelaşi nivel de înţelegere la care au apărut (au fost produse, descoperite)”. Implicaţiile acestui adevăr au de a face cu consilierea pastorală şi au ca urmare faptul că pedepsirea sau criticarea celui care a greşit43 sunt inutile şi nu vor produce rezultate, deoarece chiar prin faptul că a greşit se dovedeşte că acea persoană nu avea nivelul spiritual necesar pentru a înţelege. De aceea şi Isus a spus „Iartă-i Doamne, căci ei nu ştiu ce fac”. Mai întâi e nevoie să i se asigure persoanei care a greşit o creştere spirituală, cu o abordare individuală specifică, prin dedicarea personală a pastorului, sau a unui presbiter, pentru ca ulterior, acea persoană intrând într-o lumină mai mare, să poată vedea, înţelege, şi să poată cere iertare. De regulă, odată cu creşterea spirituală, persoana vede singură problema, nu mai e nevoie să fie criticat. Cu cât umblăm mai în lumină, prin creştere spirituală ajungem într-o lumină mai mare, în care începem să vedem la noi înşine lucruri pe care până atunci nu le-am observat, nu ne-au deranjat, şi ne-am auto-evaluat ca „fiind în ordine”. Dumnezeu nu ne arată toate defectele nostre deodată căci „nu le putem purta”. Nu doresc să intru într-o prezentare mai detaliată a descoperirii. Recitiţi acum versetele. Întrezăriţi revelaţia? 43 Desigur, ne referim aici la greşeli făcute fără voie, din neştiinţă, necunoştinţă. 153

Biserica de astăzi a rămas în stadiul cărturăresc, conducerea pe bază de principii, faţă de conducerea Duhului Sfânt, sunt ca legea faţă de har, sunt învăţăturile începătoare, sunt abecedarul. Modelul consacrat astăzi este hrănirea poporului lui Dumnezeu pe baza studiului inductiv realizat de păstor. Călăuzirea Duhului Sfânt se manifestă doar la un număr restrâns de creştini dedicaţi, păstori sau simpli credincioşi. Aceştia împărtăşesc în adunare revelaţiile primite, unii le scriu în cărţi ce pot fi cumpărate de la librăriile creştine, şi apoi acestea sunt importate în celelalte biserici de către păstorii fără revelaţii, şi prezentate de la amvon. Astfel e hrănit poporul lui Dumnezeu. Iată cum, cu „cinci pâini şi doi peşti” de revelaţie Isus hrăneşte şi azi poporul. Eu nu cred că acesta e modelul pe care Dumnezeu îl vrea pentru Biserica Sa. Doctrina Bisericii este bună: fiecare credincios poate avea o relaţie directă şi personală cu Creatorul. Cel puţin acesta este nivelul declarativ. Dar care sunt rezultatele practice? Are într-adevăr fiecare credincios această relaţie pe care pretinde că o are? Biblia spune ca, atunci când Biserica se adună laolaltă, fiecare „să aducă ceva” spiritual: Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru. Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. ... cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.. Fiindcă puteţi să 154

proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. 1 Corinteni 14.24-31. Vedem aici o adunare despre care se spune că toţi proorocesc. Aici e vorba de o lucrare spirituală, nu intelectuală, e vorba de participarea fiecărui credincios, nu doar a unor lideri. Acest verset se poate aplica şi cărturăreşte, şi în anumite biserici, credincioşii chiar vin cu câte o poezie, cu câte un cântec, cu câte o învăţătură, lucruri care toate sunt intelectuale. Dar câţi vin cu o descoperire duhovnicească sau proorocie autentică, cu vorbire în limbi urmată de tălmăcire? Mă întreb cum poate aplica Biserica de cărturari acest verset, în alt mod decât intelectual, în zilele noastre. Pentru a justifica incapacitatea păstorilor şi celorlalţi lideri ai bisericii de a avea o comuniune autentică cu Duhul Sfânt, cărturarii au găsit scuze: „Ştiţi, timpul semnelor şi minunilor a trecut”. „Ştiţi, aceste lucruri erau valabile doar pentru Apostoli şi ucenicii lor.” E mult mai uşor să fii firesc şi să rămâi la nivelul cărturăresc. Să te ocupi cu „studiul netulburat al Bibliei”, să citeşti ce mai e la modă în lumea creştină şi să predici improvizând pe marginea revelaţiilor primite de alţii. Nu trebuie să fii dependent de Duhul Sfânt, poţi să-ţi planifici predicile cu un an înainte. Găseşti în librăriile creştine cărţi cu sute de schiţe de predici, ca şi pe Internet dealtfel. Dacă, metaforic vorbind, Dumnezeu ar pleca în vacanţă, cărturarii nu şi-ar da seama. Cărturarii cunosc atât de bine Biblia încât, dacă Dumnezeu ar pleca în altă galaxie să realizeze vreo lucrare, ei s-ar descurca şi fără El, pe bază de principii şi studiu inductiv. Cum zicea cineva, vor exista biserici (de cărturari) care şi în ziua răpirii vor avea un serviciu normal de închinare „în prezenţa Domnului”, şi nici nu îşi vor da seama că răpirea a avut loc. 155

Cu toate acestea, dacă aduci vorba despre Duhul Sfânt cărturarii îţi răspund imediat, cu argumente teologice din doctrinele bine întemeiate „cărturăreşte”, ceva de genul: toţi avem Duhul Sfânt, îl primim automat; nu contează că nu vedem nici o manifestare, noi declarăm că Îl avem. Vedeţi cum se repetă istoria? ...Ei s-au adunat împotriva lui Moise şi Aaron, şi le-au zis: „Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” Numeri 16.3 Istoria care se repetă Istoria se repetă. În ce fel? Prin falsa spiritualitate. Biserica rătăceşte, „înaintează” spre nicăieri, ca poporul evreu prin pustie. Unii au chiar râvnă, dar fără pricepere. Râvna fără pricepere este scuzabilă la ucenicii începători, dar pe cei mai vechi în credinţă Pavel îi ceartă ...În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Evrei 5.12. Nu se pune problema că aceştia nu ar fi fost sinceri sau morali. Ei erau bine intenţionaţi, dar greşit poziţionaţi. Cărturarii utilizează pentru studiu exclusiv scripturile, care sunt revelaţia specială a lui Dumnezeu. De aceea pătrunderea lor este limitată. Dumnezeu a spus să cercetăm toate lucrurile, şi să luăm ce e bun. Ca urmare trebuie să analizăm cu aceeaşi sârguinţă realitatea înconjurătoare, Creaţia, care este revelaţia generală a lui Dumnezeu, precum şi să fim atenţi la călăzirea noastră în Duhul, care este revelaţia personală. Cărturarii nu pot avea o revelaţie personală atâta timp cât nu experimentează lucrurile lumii spirituale. De aceea teologia cărturarilor nu este foarte practică din punct de vedere spiritual. 156

Absenţa viziunii. Biserica de cărturari nu are viziune, scopul ei părând a fi mai curând acela de a conserva o stare de fapt, nu de a progresa. Iar poporul fără viziune piere (Proverbe 29.18). Desigur, aici vorbim de nişte trăsături generale ale Bisericii actuale, căci există şi biserici locale care sunt, în mod excepţional, pline de viaţă şi viziune. Scopul Bisericii ar trebui să fie maturizarea sfinţilor, dar Biserica nu are criterii clare de a monitoriza acest proces. ...Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc. 1 Timotei 1.7. Sfinţii sunt hrăniţi cu predici fără nici o finalitate, ancorate în „învăţăturile începătoare”, care, fără a fi rele în sine, ne determină totuşi să ne punem întrebarea: când vom mai merge spre cele desăvârşite (conf. Evrei 6.1), căci deja au trecut 2000 de ani? Biserica încă mai este alăptată cu învăţăturile acestea începătoare. De ani de zile se predică aceleaşi şi aceleaşi lucruri. Orice enoriaş cu vechime poate predica la fel de bine ca pastorul despre o temă dată. Ce ar trebui să urmărească de păstorii? Desăvârşirea sfinţilor (Efeseni 4.12, Coloseni 1.28). Cum definim această desăvârşire, cum măsurăm progresele credincioşilor şi a bisericii de la an la an? În loc de asta, Biserica pare a avea un singur scop: creşterea numerică. Numărul participanţilor la slujbă este singurul indicator. Chiar nu am învăţat nimic din lecţia lui David cu numărarea poporului? (2 Samuel 24.10). Biserica lui Isus avea doar 120 membri, cei adunaţi în ziua de Rusalii în camera de sus, după toate minunile pe care le-a făcut; şi El era Însuşi Dumnezeu! Numărul este un indicator, dar nu trebuie să fie singurul, nici cel mai important. Riscul dorinţei de a avea un număr mare de membri este acela de a da învăţături după plăcerea oamenilor şi nu după standardele lui Dumnezeu. ...Căci va veni vremea 157

când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 2 Timotei 4.3. Biblia ne vorbeşte de cel puţin trei categorii de credincioşi: copilaşi, tineri şi părinţi (1 Ioan 2.13). Care sunt standardele pentru fiecare din aceştia, care sunt indicatorii de maturitate, care sunt criteriile pe baza cărora biserica locală însăşi se autoevaluează? Exacerbarea intelectului Nu conştientizăm suficient pericolul cărturărismului. Cărturărismul intelectual este o „cursă şi un laţ”. Dezvoltarea intelectului poate deveni dăunătoare, cunoştinţa îngâmfă (1 Corinteni 8.1), şi frizează chiar Păcatul. Esenţa Păcatului este cuprinsă în cuvintele diavolului „veţi cunoaşte binele şi răul şi veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3.5). Există şi astăzi o mulţime de predicatori care continuă să „mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului” şi să ne ofere rezultatele digestiei lor ca fiind roade ale Duhului Sfânt. Atitudinea de astăzi în Biserică ne aminteşte versetul.... şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: „Învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo” ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi. Isaia 28.13. Să ne amintim că Lucifer ajunsese la cea mai înaltă desăvârşire, era plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe. (Ezechiel 28.12) iar Solomon era cel mai înţelept om de pe Pământ, dar asta nu i-a ajutat prea mult pe nici unul dintre ei. Cunoaşterea, înţelepciunea şi frumuseţea sa desăvârşită l-au dus pe Satan în rebeliune faţă de Dumnezeu, iar Solomon a avut sute de neveste dintre neamuri care l-au 158

atras în idolatrie. Ei, cele mai înţelepte creaturi, unul în cer şi altul pe Pământ. Dependenţa de Dumnezeu ne eliberează de acest pericol. Nu vreau să spun aici că trebuie să ne negăm latura intelectuală, nici că trebuie să ne depersonalizăm devenind nişte sclavi care execută obedienţi, fără să gândească. Dumnezeu nu ne cere asta. Să privim începând de la Avraam, Iacov, Moise, David, Ilie, Ieremia, Anania din Damasc, şi până la Isus: toţi oamenii lui Dumnezeu şi-au avut negocierile şi disputele lor cu Dumnezeu. Ei n-au fost nişte oameni care nu au gândit, dar au fost nişte oameni care au trăit în ascultare, şi nu s-au bizuit pe înţelepciunea lor (Proverbe 3.5) Intelectul nostru poate deveni Dumnezeul nostru, şi nu putem sluji la doi stăpâni. Marea Misiune incompletă Sunt unele biserici astăzi care afirmă că manifestările Duhului Sfânt nu mai sunt de actualitate, că vremea lor a trecut deoarece „nu mai e nevoie de ele”. Cine stabileşte dacă mai e nevoie sau nu? ...Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Faptele Apostolilor 7.51. Care era poziţia lui Isus relativ la manifestările spirituale? Vedem cum propovăduirea Evangheliei era însoţită de semne şi minuni. Apoi, când şi-a trimis ucenicii în misiune, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. Matei 10.1. 159

Să vedem în continuare care era poziţia lui Pavel relativ la manifestările spirituale. • Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2.4. • În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. 1 Tesaloniceni 1.5. • ...şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru. Efeseni 3.16. Nu ştiu cum a putut unor „cărturari” să le vină ideea că Isus ne-ar putea trimite pe noi în Marea Misiune fără a ne înzestra cu aceleaşi resurse de autoritate în lumea spirituală. Cum ne- ar putea El trimite în luptă fără echiparea completă. Isus a spus, referindu-se la toţi cei ce vor crede, fără limită de timp şi spaţiu: Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl. Ioan 14.12 Misiunea bisericii este afectată de lipsa ei de spiritualitate, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea (2 Timotei 3.5). Biserica a rămas la „faceţi ucenici” (Matei 28.19) şi întârzie să treacă la etapa următoare care spune ...şi învăţaţi- i să păzească tot ce v-am poruncit. (Matei 28.20) . Ce ne-a mai poruncit Isus? ... Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. Matei 10.1-8. 160

Accentul Bisericii de astăzi se pune pe Evanghelizare, în loc să fie pus pe întreaga Evanghelie, iar a trăi pentru Evanghelie înseamnă mult mai mult decât de a trăi pentru Evanghelizare. Biserica încearcă din greu să îndeplinească prima cerinţă, aceea de a face ucenici, dar în privinţa celei de a doua cerinţe, de a-i învăţa tot ce Isus ne-a poruncit, Marea Însărcinare din Matei 28 trebuie corelată cu Marea Însărcinare din Marcu 16 ...Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-i însoţeau. Amin.) Marcu 16.15-20. În primul rând, vedem că aceste versete se referă la toţi cei care vor crede, nu doar de apostoli şi ucenicii de atunci, sau doar în legătură cu evanghelizarea evreilor. În al doilea rând, vedem că şi azi e nevoie de semne deoarece ele „întăresc Cuvântul” evangheliei. Dealtfel Isus a spus clar... voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului (Faptele Apost. 1.8). Puterea este dată pentru a fi martori până la marginile pământului, adică până la sfârşit, până la finalizarea procesului evanghelistic (Matei 24.14). 161

Cu toate că evenimentul menţionat de Isus a avut loc la Rusalii (Fapte Cap. 2), nevoia continuă de resurse de putere spirituală rezultă din cererea ucenicilor exprimată după aceea, în camera de sus ...”Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus”. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Faptele Apostolilor 4.29-31. Saducheilor, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Matei 22.29. Vedem că El lua în considerare două elemente ca semn al cunoaşterii lui Dumnezeu, Scripturile şi Puterea lui Dumnezeu; credinţa noastră se sprijină pe aceste două realităţi. Pentru a nu rătăci, avem nevoie atât de revelaţie din Cuvânt cât şi de putere în Duhul. Cărturarii erau mai avansaţi decât Saducheii, ei măcar cunoşteau scripturile, dar cerinţa lui Dumnezeu este să cunoaştem şi puterea Lui. Eu cred că toate teoriile cărturăreşti care vorbesc despre faptul că semnele şi minunile sunt de domeniul trecutului, sau că au fost apanajul unei elite selecte de apostoli si ucenici, sunt o jignire la adresa lui Dumnezeu. El spune că mâna Lui nu s-a scurtat şi puterea nu I s-a împuţinat. Această atitudine dovedeşte doar incapacitatea unor conducători ai Bisericii de a avea o comuniune autentică cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Cum am putea să ducem lupta spirituală indicată de Pavel, dacă nu am avea putere de la Duhul Sfânt ? ...Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de 162

luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. Efeseni 6.10-12 Aş vrea să-i întreb pe unii lucrători ai Bisericii lui Hristos când au dus ultima luptă „împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”, cum au realizat-o, şi care au fost rezultatele. Celor care mi-ar răspunde în mod religios „prin post şi rugăciune” trebuie să le amintesc că nivelul teoretic-declarativ nu este suficient. Tot ceea ce facem trebuie să producă rezultate vizibile, aşa cum a fost la Isus, Pavel, Petru şi anume eliberare de demoni, proorocie, vindecări, semne şi minuni. Căci Isus spune „ Îi veţi cunoaşte după roadele lor ” (Matei 7.16), adică după rezultatele vizibile nu după declaraţii cărturăreşti. ...Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe ci în „dovezi date de Duhul şi de putere”. 1Corinteni 2.4. ne spune şi Pavel. Pavel spune iarăşi ...Unii s-au îngâmfat, şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi. Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere. 1 Corinteni 4.18-20. Cărturărismul este o îndepărtare de Biserica autentică şi de Cuvântul cel viu. El confundă corectitudinea teologică cu credinţa vie. El intelectualizează lucrurile spirituale şi complică lucrurile simple ale Bibliei. Cărturarii contemporani se confruntă, presupun, cu mari dificultăţi. Mă întreb cum pot aplica ei anumite învăţături şi îndemnuri pe care le găsim în Biblie, cum ar fi: 163

• A umbla în lucrurile pregătite dinainte de El să umblăm în ele (Efeseni 2.10). Cum ştim care sunt acele lucruri, căci aici nu e vorba de nişte fapte bune la modul general, ci de nişte fapte care se adresează specific fiecăruia dintre noi. • Voi când vă adunaţi, fiecare să aducă un psalm, o profeţie, etc. • Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Ioan 7.38. Ei bine, unde sunt acele râuri? • Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin. 1 Petru 4.10-11 • Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Galateni 5.16 • În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. 1 Corinteni 1.6. Vedem şi aici că darurile sunt disponibile până la revenirea lui Isus. Avem nevoie de o relaţie personală cu un Dumnezeu viu, pe lângă cea intermediată prin Cuvânt. Această atitudine nu subminează autoritatea Scripturii. Biblia este revelaţia lui Dumnezeu specială, aşa cum Creaţia este revelaţia lui 164

Dumnezeu generală. Noi ne referim aici la călăuzirea în Duhul care este revelaţia lui Dumnezeu personală. Toate acestea sunt revelaţii ale lui Dumnezeu, nu pot fi neglijate nici una din ele. Biserica actuală tinde să ignore atât cercetările ştiinţei care ne aduc informaţii despre Creaţie, cât şi să submineze revelaţia personală împreună cu toate manifestările Duhului care o însoţesc. Prejudecata cărturarilor este aceea că putem înlocui revelaţia personală cu învăţătura, sau cu principiile, ceea ce este fals. Dumnezeu poate spune prin călăuzire personală cuiva să meargă la o persoană anume şi să-i transmită ceva, să o vindece sau să scoată demoni; cum poate acel ucenic să răspundă acestei cerinţe? Filip a fost trimis să vestească evanghelia Famenului Etiopian: Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!” Faptele Apostolilor 8.29. Aceasta este călăuzirea spirituală, şi nici o învăţătură bazată pe principii nu o poate înlocui! Scriptura spune că „slova omoară, duhul dă viaţă” (2 Corinteni 3.6). Într-o comunicare, desigur, cuvintele joacă un rol foarte important. Problema este aceea că dacă avem o comunicare de la intelect la intelect cuvintele au o anumită semnificaţie, dar nu au viaţă. Dacă avem o comunicare de la spirit la spirit aceleaşi cuvinte au o altă semnificaţie, deoarece ele sunt „încărcate” spiritual. De pildă, nu poţi spune în mod intelectual unui demon să plece, dar dacă i-o spui „în Duhul”, el va trebui să plece. La fel, putem spune rugăciuni şi putem cânta în mod intelectual, sau ne putem ruga şi închina în „duh şi adevăr”. Cuvântul lui Dumnezeu este fundamentul credinţei noastre. Tot ce avem bun ni s-a dat prin intermediul acestei cărţi. Cunoaşterea ei este fundamentală, iar principiile ce derivă din ea sunt esenţiale pentru viaţa de zi cu zi. Nivelul vieţii bazate pe principii biblice precum şi studiul consistent şi 165

regulat al Scripturii sunt indispensabile în evoluţia noastră, de aceea ele nu trebuie nicidecum ignorate. Eroarea principală constă în faptul de a privi nivelul intelectual al principiilor şi învăţăturilor biblice ca pe un nivel superior, când în realitate el nu este decât nivelul pregătitor pentru a intra în viaţa spirituală! Efectele super-spiritualismului Manifestările sufleteşti Există o anumită categorie de erori în Biserică, care se află la polul opus Cărturărismului, şi care se referă la manifestările spirituale în adunare. În timp ce cărturarii minimalizează sau chiar desfiinţează importanţa manifestărilor spirituale, o altă categorie de biserici le exagerează, aducând prin aceasta un mare deserviciu lucrării lui Dumnezeu, în special din cauza alunecării spre New Age, datorate lucrărilor executate cu „puterea ascunsă a sufletului”. Dacă în cazul cărturărismului confuzia se făcea între spiritual şi intelectual, în cazul acesta confuzia se face între spiritual şi emoţional. Aşa cum am mai arătat, puterea psihică, sub aparenţa unor daruri spirituale, poate conduce la predicare emoţională/ sufletească, la evanghelizare emoţională/sufletească, profeţii emoţionale/sufleteşti, activităţi umaniste/sufleteşti, doctrine sufleteşti, chiar semne şi minuni realizate cu putere sufletească. Vom da câteva exemple de erori provenite din super- spiritualitate: • Doctrina Evangheliei sănătăţii şi prosperităţii afirmă că toţi creştinii trebuie să fie sănătoşi, prosperi şi fericiţi, în 166

caz contrar însemnând că nu au Duhul. Aceasta este o învăţătură care nu are suport biblic. Biblia ne vorbeşte atât despre binecuvântare, sanătate şi prosperitate, cât şi despre încercări, necazuri şi atacuri ale Celui Rău. Doctrina sănătăţii şi prosperităţii ne raportează la lumea spirituală la fel ca doctrinele New Age, prin căutarea binecuvântării în locul căutării unei relaţii cu sursa acesteia. (Ioan 6.26; 1 Corinteni 15.19). O carte reprezentativă pentru cele de mai sus este „Puterea creatoare a cuvintelor” a „pastorului” Charles Capps. Feriţi-vă de astfel de învăţături! • Doctrinele războiului spiritual, adevărate în esenţa lor, şi cu multe rezultate de eliberare, pot fi afectate de exagerări şi pot degenera până într-acolo încât peste tot să fie văzuţi demoni: orice boală, orice manifestare emoţională, orice întâmplare neconformă aşteptărilor devin susceptibile de a avea origini demonice. • Graba în lucrarea spirituală poate duce la multe erori: (1) multe învăţături ce ar putea fi catalogate drept „hrană tare”, inclusiv cele cu privire la războiul spiritual, au fost predate creştinilor imaturi, total nepregătiţi să aibă de a face cu astfel de lucruri; (2) din cauza unei creşteri numerice spectaculoase, în anumite biserici au fost promovaţi ca diaconi tineri imaturi şi fără experienţă; (3) sentimentul puterii divine duce la dorinţa de a „face bine” în mod sufletesc, şi nu în ascultare de Dumnezeu. • Profeţirea cu uşurătate. Tot ca urmare a imaturităţii în lucrurile spirituale, mulţi credincioşi au început să spună profeţii „din burtă” pentru a nu părea mai puţin spirituali decât ceilalţi. Trebuie să ne amintim că în Vechiul Testament profeţii falşi erau condamnaţi la moarte. • Învăţături cu uşurătate. Entuziasmaţi de manifestarea Duhului, s-a crezut că tot ce trece prin mintea unui 167

predicator este de la Dumnezeu. Ordinea corectă a fost inversată. În loc să aştepte revelaţie de la Dumnezeu, unii predicatori au încercat să adapteze Biblia la propriile lor idei sufleteşti. • Manifestările spirituale sunt deseori însoţite de plăcere şi bucurie. Dar ele au fost utilizate de multe ori exclusiv în acest scop, uitând că rostul lor este acela de a fi folosite pentru slujire, pentru creşterea spirituală a Bisericii şi pentru maturizarea sfinţilor. De cele mai multe ori ne-am lăsat copleşiţi de emoţiile noastre în prezenţa Duhului Sfânt, în loc să fim atenţi la ce vrea Duhul să ne comunice în acel moment. Mulţi au trăit manifestările duhovniceşti, dar şi-au ratat destinul deoarece nu au ascultat la ce Dumnezeu le-a vorbit în timpul acelor manifestări. Istoria arată că manifestările spirituale nu au dus la maturitate spirituală. Fiind folosite doar pentru plăcerea de moment, ele nu au condus la o mai mare consacrare în lucrare, şi nu au zidit Biserica. • S-a crezut că fiecare poate folosi după bunul plac puterea lui Dumnezeu, şi mulţi s-au jucat de-a profeţia, de- a eliberarea de demoni şi de-a vindecarea. • Alunecarea spre New Age. Lipsa unei înţelegeri mai profunde a fenomenului spiritual a dus la confundarea nivelului primului cer cu nivelul celui de al treilea, şi a avut drept consecinţă accentuarea puterii sufleteşti şi utilizarea acesteia neconform cu voia lui Dumnezeu. Îmi doresc ca revelaţia privind nivelele spirituale prezentată în această lucrare să contribuie la clarificarea unor aspecte importante în această privinţă. 168

Ce putem spune în apărarea celor care, deşi bine intenţionaţi, în căutarea lor de a înţelege mai în profunzime şi de a aplica lucrurile spirituale menţionate în Biblie, au eşuat? Şi apostolii la vremea uceniciei lor, au avut parte de exagerări şi eşecuri, de aceea ele ar trebui privite ca lucruri normale în evoluţia spirituală. Isus le-a adresat ucenicilor cuvinte grele în câteva ocazii datorită confuziei spirituale: • Isus S-a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! Luca 9.55 • ... „O neam necredincios şi pornit la rău” a răspuns Isus „până când voi fi cu voi şi vă voi suferi?”. Luca 9.40. • Dar Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano...” Matei 16.23 Cu toate astea Isus nu i-a lepădat, nu i-a excomunicat, nu i-a ars pe rug, şi nu i-a trimis în focul veşnic. Când înveţi să patinezi sau să schiezi, nu poţi avea pretenţia că nu vei cădea. Dar dacă nu îţi asumi riscul să cazi, niciodată nu vei învăţa. În domeniul ştiinţific, în orice cercetare se porneşte de la nişte ipoteze, şi nu toate se verifică în final. Cu cât mai mult în ce priveşte lucrurile spirituale suntem supuşi greşelii. Dacă nu-ţi asumi riscul de a greşi, nu vei cunoaşte niciodată adevărul! Folosirea greşită a puterii este posibilitate mereu prezentă, dar aceasta n-ar trebuie să ne determine să abandonăm căutarea adevărului. Cred că trebuie să avem încredere în Isus care spune: • Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este tatăl acela 169

dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Luca 11.9-13 • Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Aşadar, dacă cerem puterea Duhului Sfânt şi daruri spirituale de la Dumnezeu El nu va permite să primim daruri false de la Satan, ci ne va da ce i-am cerut. Ioan 16.23. Isus nu îi condamnă pe cei ce caută adevărul, chiar dacă greşesc. Ioan I-a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu venea după noi.” „Nu-l opriţi” a răspuns Isus „căci nu este nimeni, care să facă minuni în Numele Meu, şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi. Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă, în Numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata. Marcu 9.38. Eroarea principală constă în faptul de a ne aventura în lumea spirituală fără o înţelegere a realităţii spirituale şi a legilor care o guvernează, pe baza unor doctrine îndoielnice, obţinute prin studiu inductiv, care ne pot duce în erezie, şi care ne fac vulnerabili în lupta spirituală. Scurtă incursiune în doctrina Duhului Sfânt Spuneam în capitolul despre Cerul al treilea, în legătură cu transformările care au loc în spiritul celor născuţi din nou, că pecetluirea acestora se face prin Duhul Tatălui, prin 170

primirea unui Duh de Înfiere, care este un aspect al Duhului lui Dumnezeu diferit de aspectul puterii reprezentat prin acelaşi Duh Sfânt. Să ne oprim un moment pentru clarificarea acestei chestiuni, deoarece ea este o revelaţie de o importanţă vitală în Biserica de azi. Neînţelegerea acestui aspect a dus la mari divergenţe de opinii între diferitele confesiuni creştine. Duhul lui Dumnezeu este Unul, dar El există sub mai multe aspecte. Biblia ne vorbeşte de cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu, de aceea trebuie să facem diferenţa între diferitele Sale aspecte. (Apocalipsa 4.5). Pecetluirea care are loc cu ocazia naşterii din nou (Efeseni 1.13) este realizată în aspectul Tatălui (Duhul Domnului) şi aduce în noi duhul filiaţiei, în timp ce Umplerea cu Duhul Sfânt de la Rusalii este realizată în aspectul Puterii (Duhul de Tărie44) Să vedem cum este reflectată această distincţie în Biblie. Avem modelul lui Isus: Mai întâi Duhul Sfânt vine ca Duh al filiaţiei....şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” Luca 3:22. Porumbelul reprezintă Duhul Sfânt, dar nu în simbolul puterii. Plin cu acest aspect al Duhului Sfânt, Isus a fost dus în pustie (Luca 4.1) Apoi vine puterea pentru slujire: venind din pustie....Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galilea, şi I s-a dus vestea în tot ţinutul deprimprejur. Luca 4.14. Desigur aceasta nu înseamnă că şi noi trebuie să mergem în pustie, ca Isus, pentru umplerea cu putere. 44 Referire la Isaia 11.2 171

Modelul pentru noi este următorul: Pecetluirea Naşterii din Nou se face cu Duhul Sfânt ca Duh al filiaţiei: Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!”. Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Romani 8.15 . Apoi se primeşte Duhul Sfânt sub aspectul Puterii, pentru slujire: Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Faptele Apostolilor 1.8. Modul concret în care se primeşte acestă putere este diferit, uneori vine direct de la Dumnezeu, fără intermediar, alteori prin punerea mâinilor unui Uns al Domnului. Care sunt implicaţiile acestui fapt Precizarea că există două aspecte diferite ale Duhului Sfânt implicate în lucrarea transformatoare a lui Dumnezeu cu omul ne este de mare ajutor în explicarea doctrinei despre Duhul Sfânt, care este subiect de dispută între diferitele denominaţiuni religioase creştine. Naşterea din nou autentică este confirmată de Dumnezeu prin sigilarea în Duhul Său de Înfiere. Aceasta ne face copii ai lui Dumnezeu şi ne face capabili să auzim glasul Său. Manifestarea Duhului filiaţiei, ca rezultat al primirii firii dumnezeieşti (2 Petru 1.4) trebuie să fie vizibilă prin: • Călăuzirea personală: Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Romani 8.14. , precum şi ...Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Ioan 10:27 172

• Dragoste divină: Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. Romani 5.5 Dragostea divină se exprimă prin dorinţa de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor45. • Credinţă supranaturală ...pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.1 Ioan 5.4. În această calitate de fii, noi suferim o înnoire a minţii, primind o înţelegere despre lucrurile lui Dumnezeu, şi putem sluji cu darurile noastre naturale potenţate spiritual, şi prin aplicarea legilor credinţei. Darurile naturale de slujire sunt cele din Romani 12.8 şi anume darurile: slujirii în lucruri practice, al ajutorărilor, al învăţării în lucruri practice, încurajării, dărniciei, administrărilor, conducerii, milosteniei. Pentru slujirea la un alt nivel avem însă nevoie de putere spirituală. În acest scop Dumnezeu ne dă daruri spirituale de slujire. Acestea se primesc prin aspectul de Putere al Duhului cu ocazia primei Umpleri cu Duhul Sfânt. Acest eveniment mai este cunoscut sub numele de Botezul cu Duhul Sfânt. Denumirea „Botez cu Duhul Sfânt” este de natură să stârnească divergenţe, deoarece poate lăsa impresia că mai avem nevoie de încă un botez în vederea mântuirii, în timp ce Biblia afirmă că există un singur botez (Efeseni 4.5). De aceea unii cercetători ai Bibliei o numesc, mai adecvat (prima) umplere cu Duhul Sfânt În baza celor scrise în 1 Corinteni cap. 12, se acceptă în general existenţa a nouă daruri spirituale, supranaturale, ale 45 A sluji oamenilor nu înseamnă să ne facem robi oamenilor! Îi slujim după cum ne dă Duhul să slujim. ...Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuşi nici unul din ei n-a fost curăţit, în afară de Naaman, Sirianul. Luca 4:27. Elisei nu a fost robul oamenilor. 173

omului regenerat. Ele sunt de regulă clasificate în trei grupe: (1) darurile vorbirii: vorbirea în diferite limbi (de obicei îngereşti), traducerea (interpretarea, tălmăcirea) acestor limbi, şi darul profetic; (2) darurile revelaţiei: cuvinte de înţelepciune, cuvinte de cunoştinţă/descoperire şi darul deosebirii duhurilor; şi (3) darurile puterii: puterea de a face minuni, darul credinţei de neclintit şi darul vindecării (care include scoaterea demonilor). Toate aceste daruri s-au manifestat şi sub Vechiul Legământ cu excepţia vorbirii în diferite limbi şi a traducerii limbilor. Aceastea două sunt specifice Noului Legământ. Ştim că, în mod natural toţi putem să cântăm, dar nu toţi suntem Pavaroti, toţi putem să desenăm dar nu toţi suntem Rembrandt. Tot astfel, deşi noi primim ca potenţial toate darurile, nivelul intensităţii diferitelor daruri este dat fiecăruia după voia lui Dumnezeu. În general un anumit dar este mai proeminent, şi pot exista încă unul sau două însoţitoare. Din pildele cu talanţii înţelegem că Dumnezeu a dat fiecărui credincios cel puţin un dar duhovnicesc, altora mai multe şi niciunuia pe toate. Fiecare va da socoteală de modul în care îşi foloseşte talanţii primiţi. Aşa cum talantul din pildă poate fi îngropat, Duhul primit poate fi întristat (Efeseni 4.30) sau chiar „stins” (1 Tesaloniceni 5.19). Greşeala care s-a făcut, şi care a dus la manifestarea puterilor sufleteşti în Biserică, are la bază o confuzie între diferitele aspecte ale Duhului Sfânt. Vechea abordare pleca de la ideea că, odată născuţi din nou, puterea făcătoare de minuni este la dispoziţia noastră prin Duhul Sfânt care a fost sigilat în noi. Noua abordare arată că sigilarea nu se face în Duhul Puterii ci în Duhul Tatălui, acestea fiind două lucruri diferite. Duhul Tatălui sădeşte în noi noua noastră fire, cea dumnezeiască, şi se exprimă prin roadă (Galateni 5.22), în 174

timp ce puterea Duhului Sfânt ne este dată pentru lucrare (Matei 10.8). Puterea sufletului se manifestă prin voia proprie, a sufletului, pe când puterea Duhului Sfânt vine atunci când voia noastră este în armonie cu voia desăvârşită a lui Dumnezeu. Puterea sufletească este un rezultat al credinţei, în timp ce puterea Duhului este un rezultat al umblării noastre „în El”. Unii cărturari elaborează o întreagă teologie pentru a demonstra că toţi credincioşii sunt mântuiţi, cu sau fără prezenţa manifestărilor duhovniceşti. Fie considerând că umplerea cu puterea Duhului Sfânt se primeşte automat, odată cu Naşterea din Nou, fie argumentând că darurile spirituale nu se mai manifestă astăzi, aceşti teologi duc poporul în rătăcire. Problema este greşit pusă. Umplerea cu puterea Duhului Sfânt nu are de a face cu mântuirea ci cu împuternicirea pentru slujire. Adevărata întrebare care se pune este de fapt: poţi să fi mântuit şi în acelaşi timp să nu doreşti să slujeşti? Mântuit fiind, poţi să nu doreşti aceste daruri? Pavel ne îndeamnă: • Umblaţi, deci, după darurile cele mai bune. 1 Corinteni 12.31 • Umblaţi...după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi. 1 Corinteni 14.1 Adormirea Bisericii În opina mea adormirea bisericii se datorează în mare măsură unor doctrine greşite despre Duhul Sfânt, de aceea am abordat acest subiect, fără însă a intenţiona să-l tratez aici exhaustiv şi cu rigurozitate teologică. Primul motiv al „adormirii” este cărturărismul, care, deşi la nivel teologic vorbeşte despre Duhul Sfânt, la nivel practic 175

îl ignoră total. Uscăciunea spirituală care domneşte în bisericile cărturăreşti duce la adormire şi orbire spirituală. Al doilea motiv este supra-spiritualismul. Confuzia între puterea Duhului Sfânt şi puterea sufletească a dus, în anumite biserici, la alunecarea în New Age şi a descurajat eforturile celor ce aspirau la o viaţă spirituală creştină autentică. Biblia ne arată că manifestările Duhului funcţionează şi astăzi. • Isus a spus: ...Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl Ioan 14.12. Deoarece acest lucru nu pare să se fi întâmplat, înseamnă că el urmează să se întâmple. • Mai mult, manifestările se vor intensifica, deoarece este scris că profeţia lui Ioel se va împlini în mod desăvârşit la sfârşitul vremurilor. ...După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.... înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Ioel 2:28 • În versetul ce urmează Isus arată că cei ce vor crede în El vor primi darurile de putere ...Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Ioan 7.38. Întrebarea este dacă vedem aceste râuri în Biserică. • Istoria demonstrează, prin persoana şi lucrarea lui Smith Wigglesworth, numit Apostolul Credinţei, şi altora asemenea lui, că darurile funcţionează şi în zilele noastre. 176

Noi nu putem nega nişte realităţi şi dovezi istorice, doar pentru că nu se potrivesc cu doctrinele cărturarilor. • Apoi, noi nu putem realiza ceea ce ne spune Biblia să facem, în lipsa acestor daruri: să vindecăm bolnavi (Iacov 5.14-16), să ne împotrivim diavolului (Iacov 4.7), să ducem luptă spirituală (Efeseni 6.12), să deosebim duhurile (1 Ioan 4.1) etc. Conform Bibliei par să existe trei moduri de raportare a Duhului Sfânt faţă de fiinţa umană. 1. Raportul de „vizitator”. În cadrul acestui raport Duhul Sfânt este „cu” noi toţi, este dat tuturor fiinţelor umane, aşa cum ...El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi Matei 5.45. În cadrul acestui raport Duhul poate da presentimente, convingeri supranaturale, vise premonitorii ...Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul; dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău, şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei. Iov 33.14-18. Scopul este protecţia supranaturală a lui Dumnezeu pentru întreaga Creaţie. 2. Raportul de „flotant”, termen preluat din vocabularul statutului de domiciliu („viza de flotant”). În cadrul acestui raport Duhul nu locuieşte în om, ci vine „peste” cei aleşi de el, la momentul ales de El, pentru diferite scopuri. Acest statut era predominant în Vechiul Testament. Duhul a venit „peste” Samson, dar şi „peste” Saul, venea „peste” prooroci etc. În Noul Testament avem în vedere momentul în care Isus i-a împuternicit pe cei 12 ucenici, apoi pe cei 70 177

pentru a merge să vestească Evanghelia; în această situaţie Duhul a venit „peste” ei, manifestările Duhului fiind facerea de semne şi minuni şi eliberarea de demoni. Tot în această categorie aş dori să includ cele ce se vor întâmpla atunci când profeţia lui Ioel, care nu s-a împlinit în totalitate la Rusalii, se va împlini complet în ultimele vremuri. După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.... înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Ioel 2.28 Manifestări ocazionale ale acestui mod de a lucra a lui Dumnezeu s-au împlinit şi în Vechiul Testament ...Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de prooroci care prooroceau, cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimeşii lui Saul, şi au început şi ei să... proorocească. 1 Samuel 19.20. În conformitate cu această profeţie putem lua în considerare posibilitatea ca cineva să primească manifestările puterii Duhului Sfânt chiar înainte de a se fi născut din nou! 3. Raportul de „domiciliu stabil”. În cadrul acestui raport Duhul Sfânt se află „în” noi, şi locuieşte acolo. (1 Corinteni 6.19). Atunci când Duhul din noi este „înflăcărat” (2 Timotei 1.6) el ne poate „umple” până acolo încât se revarsă „peste” noi, şi în acest moment apar manifestările supranaturale vizibile. Vreau să accentuez faptul că o bună doctrină a naşterii din nou, nu poate naşte pe nimeni din nou. Naşterea din nou este ceva ce se întâmplă între om şi Dumnezeu. Dumnezeu cunoaşte gândurile şi motivaţiile ascunse ale inimii, chiar 178

atunci când noi înşine nu ni le cunoaştem. De aceea nu orice „pocăinţă”, „ieşire în faţă”, sau „rugăciune de întoarcere”, chiar urmate de botez, sunt acceptate în faţa Domnului şi duc la naşterea din nou. Nu îi amăgiţi pe alţii, şi nu vă amăgiţi singuri. Naşterea din nou autentică are ca urmare sigilarea cu Duhul Tatălui. A avea o doctrină corectă a naşterii din nou nu înseamnă a fi născut din nou. Pot să existe chiar pastori care să predice exemplar despre naşterea din nou, şi ei să nu fie născuţi din nou; sau să predice învăţături corect întemeiate teologic despre Duhul Sfânt, fără ca ei să aibă Duhul Sfânt. Cei cu adevărat născuţi din nou sunt născuţi „din Dumnezeu” (Ioan 1.13 ), sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti”(2 Petru 1.4), şi sigilaţi cu Duhul Înfierii (Efeseni 1.13). Odată aceste evenimente având loc, firea dumnezeiască va căuta să se manifeste prin dragostea divină, care se exprimă prin dorinţa de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, în ascultare de Tatăl. Este atunci cu putinţă, vă întreb, ca un om cu adevărat născut din nou să nu dorească darurile spirituale? Pentru mine aceasta este o imposibilitate. Desigur el va înceta să le dorească într-o biserică în care i se spune că aceste daruri nu mai funcţionează, şi ca urmare va sluji pe Dumnezeu cu darurile sale naturale potenţate spiritual. Dar va sluji Domnului! Eu nu-mi pot închipui că o persoană care a primit natura lui Dumnezeu mai poate trăi ca înainte. În realitate însă putem vedea mulţi „creştini” a căror viaţă nu se deosebeşte prea mult de cea a unor păgâni morali. Ei consideră că odată 179

„legământul” fiind încheiat, îşi pot vedea în continuare de „viaţa lor”, cu singura deosebire că sunt mai morali, frecventează biserica locală, şi respectă „cele 10 porunci”. Semnul cel mai important care confirmă filiaţia divină, este călăuzirea personală, auzirea glasului lui Dumnezeu în duh. Întrebarea pentru fiecare creştin este dacă are sau nu are această călăuzire supranaturală. Nu ne referim aici la a fi morali, sau la a trăi după principii biblice. Călăuzirea personală se referă, în esenţă la două lucruri. (1) A primi, la citirea Bibliei, revelaţie personală din Cuvântul „logos”, precum şi cuvinte „rhema” care exprimă voia lui Dumnezeu specifică pentru viaţa noastră. (2) A primi în Duhul, în intuiţia noastră divină, cunoştinţă, îndemnuri, misiuni de la Dumnezeu personal. Anania din Damasc era un simplu ucenic. Dumnezeu l- a strigat pe nume în Duhul, iar Anania a răspuns: Iată-mă Doamne. (Fapte 9.10). Duhul lui Anania era treaz. Dumnezeu a încredinţat acestui simplu ucenic o sarcină foarte importantă, şi anume aceea de se deplasa la o adresă precisă şi de a-l boteza pe cel care avea să devină Apostolul Pavel. Întrebarea pentru fiecare credincios este: Dacă ai fi fost tu în locul lui Anania, şi Dumnezeu ţi-ar fi vorbit ţie în acea situaţie, ai fi auzit glasul Lui? Ai fi înţeles corect adresa? Principiile biblice nu ne sunt de ajutor într-o astfel de situaţie. Nu vă amăgiţi singuri, dacă nu există o manifestare vizibilă a călăuzirii spirituale precum şi o dorinţă de a-L sluji pe Dumnezeu care să se manifeste ca un foc în inima şi oasele 180

voastre46, trebuie să vă puneţi în mod serios întrebarea dacă aţi primit naşterea din nou. Nu e nici o condamnare pentru cei care ajung la concluzia că nu o au, încă nu e prea târziu să o primească, câtă vreme încă se spune ‘astăzi’( Evrei 3.13). Dacă firea Dumnezeiască a luat cu adevărat fiinţă în noi cu ocazia naşterii din nou, ea trebuie să se manifeste în chip vizibil, prin călăuzire personală şi dependenţă de Tatăl, prin dragoste divină şi prin dorinţa de a avea putere spirituală pentru slujire, exprimată prin diferite daruri. Unii cărturari afirmă că perioada apostolilor şi profeţilor, ca şi a semnelor şi minunilor a încetat deoarece în această etapă „nu mai e nevoie” de ele. Cine stabileşte când e nevoie şi când nu mai e? După logica unora aşa pare. Dar noi putem face greşeli atunci când aplicăm logica omenească în legătură cu lucrurile spirituale. În logica umană întotdeauna există nişte presupuneri tacite care operează şi produc efecte chiar fără ca noi să fim conştienţi, iar aceste presupuneri nu operează în lumea spirituală în acelaşi mod ca în spaţiul vizibil. De aceea trebuie să fim foarte atenţi când operăm cu logica noastră în lucrurile spirituale. Să dăm un exemplu. Oamenii de ştiinţă au făcut un studiu asupra „vorbirii în limbi”, aşa numita „glosolalie”, pentru a constata dacă aceasta este într-adevăr o limbă. Studiul a fost efectuat pe un lot reprezentativ de „vorbitori în limbi”, de către specialişti în lingvistică, folosind metodele lor specifice. Ei au ajuns la concluzia că înşiruirile de „cuvinte” formate din vocale, consoane, sunete, nu îndeplinesc condiţiile minime pentru a putea 46 Referire la Ieremia 20.9 şi Apocalipsa 3.16 181

fi luate în considerare ca având caracteristicile unei limbi omeneşti sau îngereşti. Aceasta e concluzia înţelepciunii omeneşti. În această analiză presupoziţia implicită, mascată şi falsă, a fost aceea că o limbă îngerească se supune aceloraşi reguli lingvistice ca o limbă pământească. Am stat de vorbă despre această problemă cu o persoană care are darul vorbirii în limbi împreună cu darul tălmăcirii limbilor. Această persoană mi-a spus că înţelege tot ce spune când vorbeşte în limbi, dar dacă ar trebui să traducă în cuvinte, pentru altcineva, ceea ce spune în limbi, i-ar trebui câteva minute pentru fiecare frază rostită în limbi. Mi-a spus „Răzvane, e ceva asemănător cu compactarea Winrar de la computere. Informaţia vine arhivată.” În opinia mea, aceasta explică totul; dacă am putea intra într-un fişier Winrar cu siguranţă nu am putea înţelege mesajul iar acesta nu s-ar supune regulilor lingvistice. Abia după decodarea şi expandarea fişierului mesajul devine inteligibil. 182

Capitolul 11. „Ce să facem fraţilor?\" Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, ...aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu? 2 Petru 3.11. Apropierea unei treziri a Bisericii este iminentă în viziunea mea. Dar, pentru ca o trezire să aibă loc, e necesară o reformă a bisericii care să includă baze doctrinare corespunză- toare revelaţiilor actuale ale Duhului Sfânt, şi care să afecteze profund modul de închinare, de predicare, de evanghelizare, activităţile apologetice, activităţile sociale, totul. Sunt multe voci care avertizează astăzi că formatul actual al Bisericii nu mai este adecvat şi nu mai răspunde mişcării Duhului în aceste ultime vremuri. Credinţa noastră este fundată pe temelia Apostolilor şi Proorocilor (Efeseni 2.20), dar în acelaşi timp Isus ne-a avertizat că, la acel moment, nu ne poate spune toate lucrurile, deoarece „nu le putem purta” (Ioan 16.12), şi că ne va trimite Duhul care ne va revela la timpul potrivit acele lucruri. Noi nu ne putem baza numai pe Scriptură. Revelaţiile Duhului Dumnezeului celui Viu aduse prin profeţii contemporani vor avea o importanţă crucială în aceste vremuri. De aceea trebuie să luăm seama „să nu dispreţuim proorociile”, să „nu stingem Duhul” ci „ să cercetăm toate lucrurile şi să păstrăm ce e bun.” (1 Tesaloniceni 5.19). Profeţia lui Ioel va fi împlinită cu putere (Ioel 2.28). Ceea ce Isus a spus, şi anume că cei ce vor crede vor face minuni mai mari decât El însuşi a făcut, se va împlini (Ioan 183

14.12). Aşadar trebuie să ne pregătim pentru ultima şi cea mai mare trezire. Este ultimul asalt al Duhului înainte de lăsarea întunericului. Profeţii contemporani avertizează asupra faptului că Dumnezeu îşi pregăteşte armata pentru aceasta. În viziunea lor, El va face o distincţie între creştinii care spun rugăciuni şi cei care se roagă, între creştinii care cântă şi cei care se închină lui Dumnezeu, între creştinii care citesc Biblia şi cei cărora Biblia le vorbeşte, între creştinii care îl aşteaptă pe Isus pentru a-i lua „acasă” şi cei care ştiu că au o misiune şi se angajează în a face ceva pentru Dumnezeu şi cu Dumnezeu înainte de a pleca „acasă”, între creştinii care îşi conduc viaţa pe bază de principii biblice, cunoscând „binele şi răul” şi cei care cunosc şi ascultă de glasul Său, evitând să facă ceva de la sine. Alţi profeţi prevăd apariţia şi dezvoltarea unor aşa numite „întâlniri de taină”. Acestea se referă la faptul că există credincioşi, în diferite biserici în care nu se manifestă o mişcare a Duhului, şi care aspiră după aceasta, tânjesc după călăuzirea spirituală şi după o comuniune mai apropiată cu Dumnezeu prin Duhul. Aceştia vor începe să se viziteze şi să se adune împreună pentru a avea o comuniune autentică în Duhul Sfânt, indiferent de confesiunea adunărilor locale din care provin. O altă modalitate prin care, probabil, Dumnezeu va lucra în aceste „penultime” vremuri, vor fi lucrările interdenominaţionale, interconfesionale. Acestea vor fi activităţi iniţiate de oameni ai lui Dumnezeu cu viziune, care se vor adresa credincioşilor din toate bisericile, indiferent de „culoarea politică”, şi fără a cădea într-un soi de ecumenism. Menţinerea actualelor deosebiri denominaţionale nu contribuie la unitatea Bisericii ca Trup al lui Hristos, de aceea, va fi nevoie de lucrări care să realizeze punţi, legături între credincioşi. Aceste lucrări răspund, ca şi mişcările subterane, unor nevoi ce nu pot fi împlinite corespunzător în bisericile locale, şi vor fi realizate astfel încât oamenii să nu fie puşi în 184

situaţia de a-şi părăsi biserica. O biserică locală mare poate acoperi, în general, aproape toate nevoile, dar realitatea arată că există o mulţime de biserici de mici dimensiuni, care nu pot realiza acest lucru. Spre exemplu, o astfel de lucrare poate să se adreseze consilierii spirituale şi pastorale realizate profesional, de creştini cu studii de psihologie alături de studii de consiliere biblică şi pastorală; îmi pot imagina, de asemenea, centre de învăţare aprofundată a modului de laudă şi închinare, sau centre funcţionând ca nişte „şcoli ale proorocilor” cum este cea a lui Dr. Jonathan David în Malaezia, centre de conferinţe şi seminarii la care sunt invitaţi să conferenţieze lucrători recunoscuţi pe plan mondial, centre specializate în lucrarea pentru femei, tineri, adolescenţi, copii, centre de „turism spiritual” şi multe altele. În prezent asociaţiile creştine cu caracter interconfesional răspund, într-o anumită măsură, aceluiaşi deziderat, toate încorporând valori creştine: asociaţii ale oamenilor de afaceri creştini, cele cu caracter educaţional, social, de asistenţă socială, centre de consultanţă juridică etc. În viitor însă, lucrările vor avea un caracter mult mai profund spiritual. O altă schimbare importantă va fi mutarea unei mari părţi a activităţii bisericii pe Internet. Evanghelizarea se va muta pe Internet. Se vor înmulţi şi dezvolta site-urile de apologetică creştină, cele de resurse creştine (predici, cărţi, filme, clipuri, slujbe on-line etc). Creştinii vor interveni pe forumurile de discuţii cu tematică spirituală din Internet. Este necesară şi o mişcare de conştientizare în rândul maselor a diferenţei dintre Biserica lui Hristos şi lucrurile ruşinoase ale religiei false, care îşi asumă pe nedrept apartenenţa la Hristos, şi care a dus la cruciade, inchiziţie, erori papale, corupţie bisericească, desfrânare monastică, crime săvârşite în numele lui Hristos. Asocierea lui Hristos cu această istorie face ca oamenii să-L respingă pe Dumnezeu... În norod s-au ridicat şi 185

prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare... Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 2 Petru 2.1. Ce ar trebui să facă credinciosul autentic şi biserica locală în aceste cirscumstanţe? Apropierea cu repeziciune a sfârşitului trebuie să determine în primul rând, în fiecare din noi ca persoană, dar şi ca adunare, o reevaluare responsabilă a stării noastre de fapt, împreună cu o reevaluare a sistemului nostru de referinţă în ce priveşte viaţa de credinţă. Venirea Domnului e aproape, începe confruntarea cu forţele întunericului, suntem noi pregătiţi? Timpul predicilor de umplutură a trecut. Trebuie să trecem la învăţăturile desăvârşite, şi nu doar ca predicare, ci ca trăire a lor. Viaţa noastră, prin faptul că avem mai mult „cer” în noi, trebuie să devină o Evanghelie vie. E timpul ca Biserica să devină în adevăr o împărăţie spirituală de preoţi (Apocalipsa 1.6). E timpul să încetăm să ne mai jucăm „de-a Biserica”. E timpul să-L luăm pe Dumnezeu în serios. Înainte de toate, dacă citiţi această carte şi nu aveţi încă un legământ cu Isus, grăbiţi-vă să îl faceţi. Pentru cei care nu ştiu cum, sau nu înţeleg ce înseamnă „a fi născut din nou”, am scris cartea „Scrisori către prieteni. Introducere în creştinismul autentic”. Scrieţi-mi pe E-mail şi solicitaţi această carte. 1. În primul rând trebuie să ne asigurăm că avem în mod autentic sigiliul Duhului Sfânt în noi (Efeseni 1.13). Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva 186

Duhul lui Hristos, nu este al Lui. Romani 8.9 . Trebuie să fim siguri de asta. Trebuie să experimentăm călăuzirea personală a Duhului „în” noi. (Romani 8.14), ca semn al sigilării. 2. După ce am avut prima experienţă a umplerii cu Duhul Sfânt, noi înşine avem responsabilitatea re-umplerii regulate, permanente, cu puterea Sa: De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mânilor mele 2 Timotei 1.6. Acelaşi mesaj îl avem în Pilda fecioarelor (Matei 25) şi în Efeseni 5.18, Efeseni 6:10, 1 Corinteni 14.32. Trebuie să ne asigurăm că avem ulei în candelă. În întuneric nimeni nu va putea lumina cu „principii” biblice. Cărturărismul îşi va dovedi insuficienţa. Cine nu va avea ulei nu va putea rezista. 3. Trăiţi Evanghelia. Sfinţiţi-vă tot mai mult! Trăiţi ceea ce mărturisiţi! Trăiţi Împărăţia! Esenţa ei este dragostea care se dăruieşte. Umpleţi-vă de bucuria Lui autentică; nu puteţi dărui decât ceea ce aveţi! Practicaţi Adevărul şi Dragostea Divină alături de Călăuzirea personală, acestea sunt semnele pecetluirii voastre! Deveniţi prin viaţa voastră o Evanghelie vie! Fiţi „sare” şi „lumină”! Fiţi „mireasma lui Hristos” în mijlocul oamenilor între care trăiţi. 4. Operaţi cu darurile spirituale. Trebuie să folosim ceea ce Dumnezeu ne-a dat. Cu această autoritate, pe care deja am primit-o trebuie să mergem şi să facem lucrarea. (Luca 10.19, Fapte 4.29-30, Matei 28.19-20, Marcu 16.15-18). Manifestarea Duhului va fi diferită, dar trebuie să existe o manifestare a Lui! Trebuie să existe semnalmente că Isus, prin Duhul, este în noi, şi se manifestă prin noi! O teologie „bună” nu este suficientă. Nu vă lăsaţi amăgiţi de doctrinele moarte, cărturăreşti. Curg sau nu curg râuri de apă vie din inimile noastre? Aceasta e întrebarea! 187

5. Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi. 2 Corinteni 13.5. Cum ne dăm seama dacă suntem în credinţa corectă? Detalii în Scrisori către prieteni. Introducere în creştinismul autentic. Ardelean, (2009). 6. Întâlniţi-vă cu fraţi în Domnul care vă împărtăşesc dorinţa de a fi mai aproape de Dumnezeu, tânjirea de a avea mai mult din El, de a fi mai aproape de El, de a avea o comuniune personală autentică cu El, dorinţa de a vedea cum râuri de apă vie chiar curg din inima voastră şi cereţi lui Dumnezeu toate aceste lucruri, în rugăciune, cu stăruinţă. Fiţi preocupaţi întru totul de acestea. Chiar dacă în cea mai mare parte a timpului toţi avem îndatoriri existenţiale, important este unde este inima noastră. 7. Înarmaţi cu resursele spirituale, vestiţi Evanghelia. Întunericul se apropie, trebuie să lucrăm cât mai este încă ziuă, cât încă se poate spune „astăzi”. În zilele nostre în Indonezia Dumnezeu a ridicat doi predicatori în vârstă de numai opt ani. Moko predică Evanghelia, iar Selfin face semne şi minuni ( Îi găsiţi pe Internet, la http://www.alfanet.ro/stiri/? pag=mc&cat=intl&id=55) . Dumnezeu ne face de ruşine, dar îşi împlineşte cuvântul. ...Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea, şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!” s-au umplut de mânie. Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da” le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug?” Matei 21:15 ( vezi şi Luca 19.40) 8. Bisericile locale trebuie să-şi reevalueze întreaga lucrare, doctrine şi activităţi. Urmează ele norul şi stâlpul de foc al Duhului? (Exod 13.21). Sunt ele nişte adunări spirituale, sau 188

sunt sufleteşti? Satisfac ele setea de hrană spirituală a credincioşilor, sau stagnează în învăţături începătoare nereuşind să depăşească stadiul principiilor? Cum stau cu călăuzirea personală în Duhul Sfânt şi cu Puterea Duhului Sfânt conducătorii bisericii? Care sunt criteriile după care îşi evaluează aceştia activitatea? Care este debitul de „apă vie” care curge din inimile credincioşilor? Care este proporţia oilor care aud glasul Domnului? 9. Trebuie să redefinim, în mod spiritual, nu intelectual, ce înseamnă „maturitatea” şi „desăvârşirea sfinţilor” precum şi modul în care evaluăm progresul credincioşilor şi al bisericii. Biserica trebuie să devină una spirituală! 10. Aroganţa confesională trebuie să dispară. Atitudinea în care privim „de sus” la celelalte denominaţiuni este toxică. În definitiv, oamenii sunt mântuiţi, printr-un legământ personal, de către Isus, nu de către o anumită biserică sau confesiune. 11. Trebuie să renunţăm la eforturile noastre de a zidi Biserica prin lucrări omeneşti şi idei bune sufleteşti. Isus Însuşi îşi va zidi Biserica Sa, atunci când fiecare discipol va fi în contact cu El prin călăuzire personală. Biserica are nevoie de viziune revelată şi de foc proaspăt din Duhul Sfânt. Cei care aduc „foc străin” printr-o lucrare sufletească vor fi descalificaţi. (Levitic 10.1). 12. Trebuie să încetăm să percepem viaţa creştină în termeni de „binecuvântare”47 şi să începem să o definim în termeni de „ascultare”. Biserica este o armată, nu un spital şi nici un centru de asistenţă socială, deşi, ca orice armată, încorporează şi aceste departamente. Experienţa a arătat că 47 Deşi face parte din viaţa creştină, binecuvântarea materială pământeană nu este esenţa vieţii creştine ...Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 1 Corinteni 15.19. 189

„binecuvântarea” nu schimbă pe nimeni. Isus în noi schimbă totul. Isus în noi face diferenţa. 13. Rolul pastorului se va schimba. El nu va mai juca nici rolul unui „dumnezeu” în biserică, şi nici nu va mai fi „omul orchestră”, care face toate lucrurile, ci va deveni un mentor, al cărui scop principal va fi acela de a arăta credincioşilor cum să trăiască într-o ascultare permanentă şi activă de vocea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, viaţa lui însuşi fiind un model al unei relaţii autentice cu El. 14. Tot mai multe voci susţin că biserica nu va mai fi un loc atât de public ca Gara de Nord. Deşi vor mai exista întâlniri deschise tuturor, la întâlnirile „adevărate” vor participa doar cei care îşi vor fi dovedit consacrarea faţă de Isus, doar cei în a căror viaţă există semne şi roade ale prezenţei Împărăţiei, care trăiesc în ascultare de Duhul. Aceasta pentru a crea un „loc curat” de care Dumnezeu să se poată apropia, în Sfinţenia Lui, şi în care El să se poată manifesta în plinătate prin revelaţie, viziune, cuvinte de cunoştinţă şi înţelepciune, umplere cu putere pentru slujire. 190

Bibliografie selectivă Aïvanhov, Omraam M. (2005). Natură umană şi natură divină. Bucureşti: Prosveta Ardelean, Răzvan. [2008], (2009). Scrisori către prieteni. Introducere în creştinismul autentic. Braşov: Editura Ema Biblia, traducerea Cornilescu , versiunea electronică „Theophilos” 3.1.6 Braden Gregg. ( 2004). Efectul Isaia. Decodificarea ştiinţei pierdute a Rugăciunii şi a Profeţiei. Bucureşti: Editura For You. Brennan, B. Ann. (1993). Puteri tămăduitoare. Oradea: Hungalibri Byrne, Rhonda. (2007). Secretul. Braşov: Adevăr Divin Capps, Charles. (2007). Puterea creatoare a cuvintelor. Bucureşti: Prestige Capra, Fritjof. ( 2004). Taofizica. O paralelă între fizica modernă şi mistica orientală. Bucureşti: Editura Tehnică Cocoru, Daniel. (1981). 20 de stiinţe ale secolului XX. Bucureşti: Albatros Crabb, Larry. (2007. Conectarea interpesonală. Oradea: Imago Dei Douglas, J.D. coord. (1995). Dicţionar biblic. Oradea: Cartea Creştină. Emoto, Masaru. (2006). Mesajele ascunse din apă. Braşov: Adevăr Divin Epperson, A.R. (1997). Noua ordine mondială. Tucson(Arizona): Publius Press 191

Grudem, Wayne. (2004). Teologie sistematică. Oradea: Editura Făclia & Editura Universităţii Emanuel Lee, Witness. (2003). Economia lui Dumnezeu. Anaheim(USA): Living Stream Ministry Nee, Watchman. Ed II (2000). Puterea ascunsă a sufletului. Oradea: Lampadarul de aur Nee, Watchman. (2006). Omul spiritual. Oradea: Lampadarul de aur Pearl, Eric Dr. ( 2006) Reconectarea. Vindecă-i pe alţii, vindecă-te pe tine. Bucureşti: Editura For You Petran, Anna. (2006).Taijiquan. Sănătate şi tinereţe sau...iubire în paşi de dans. Arad: Cristal Life Schlink, M.B. (1987). New Age dintr-o perspectivă biblică. Cluj- Napoca: Alo Teodorescu,C.coordonator. (2007). Spaţiul Sud-Est European. Strategii XXI. Acţiuni energo-informationale. Sesiunea de comunicări ştiintifice cu participare internaţională. Bucureşti: Editura Universităţii de Apărare „Carol I”. Vitale, Joe. (2008). Factorul de Atracţie. Bucureşti: Meteor Press Weldon, J. & Wilson, C., Dr. (2000). Yoga şi Meditaţia Transcedentală. Făgăraş: Agape. Welwood, John. (2006). Psihologia Trezirii. Budismul, psihoterapia şi calea transformării personale şi spirituale. Bucureşti: Elena Francisc Publishing. ***. (2007). Zoharul. Cartea splendorii. Bucureşti: Herald 192