Scrisori către prieteni

pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi. Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ, şi am auzit un glas, care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi El mi-a zis: „Eu Sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.” Cei ce erau cu mine, au văzut bine lumina, şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te” mi-a răspuns Domnul „du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.” Această revelaţie a însemnat trecerea lui Saul de la a cunoaşte despre Dumnezeu la a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trecerea de la o cunoaştere bazată pe informaţii intelectuale, la cunoaşterea personală a unui Dumnezeu viu. Acest eveniment a marcat transformarea lui Saul din prigonitor al Bisericii, în cel care a devenit Apostolul Pavel, cel care a scris mai bine de trei sferturi din Noul Testament, şi care a murit ca martir pentru credinţa lui. Lucrurile care ţin de credinţă sunt lucruri duhovniceşti, adică ele ţin de duh, de spirit, sunt lucruri spirituale, care aşadar nu sunt lucruri fizice, materiale, şi nici intelectuale sau emoţionale. Putem avea o cunoaştere intelectuală despre Dumnezeu, dar El doreşte să avem o cunoaştere spirituală a Lui, cunoaştere care se obţine numai prin revelaţie, prin experienţă personală. DUMNEZEU SE ASCUNDE Biblia ne spune că El este un Dumnezeu care se ascunde, altfel viaţa prin credinţă nu ar mai putea fi posibilă - ea ar deveni o viaţă prin „vedere”. Isaia 45:15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule! Cu toate acestea avem promisiunea că El se va revela celor care Îl caută din toată inima: Isaia 45.19: „Eu n-am vorbit în ascuns, 4

într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!” Ieremia 29.11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. ... Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” Deci Dumnezeu se dezvăluie celor care Îl caută din toată inima!!! Dumnezeu oferă o cale şi celor care caută înţelepciunea. Proverbe 2.2-5: „dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” A avea o relaţie personală cu un Dumnezeu viu, este cheia creştinismului autentic. Aceasta are loc pe baza unei revelaţii şi a unui legământ, aşa cum vom vedea în continuare. 6.2 Confuzii cu privire la Isus Într-o societate cu pretenţia de “creştină”, desigur că majoritatea oamenilor vor spune ca Îl cunosc nu doar pe Dumnezeu, ci şi pe Isus Hristos. Putem afirma, la modul declarativ, că noi credem că Isus este Mântuitorul, putem merge la biserică de Crăciun să sărbătorim naşterea lui Isus, şi de Paşte pentru a proclama învierea Lui, şi cu toate acestea Isus să spună „Niciodată nu v-am cunoscut” (Matei 7:23) Cum este posibil ca Isus – Dumnezeul Omniştient să spună că nu cunoaşte pe cineva ? Secretul constă în înţelesul verbului “a cunoaşte” care nu are sensul comun. În original este folosit acelaşi termen ca în versetul despre Iosif şi Maria: Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi 5

poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus. (Matei 1.24 ) După cum vedem, cuvântul desemnează o cunoaştere personală intimă, nu o cunoaştere în sensul comun. Ceea ce Isus subliniază este dorinţa Lui de a avea o relaţie directă, personală şi intimă cu fiecare dintre noi. Or, El nu ne invită să facem ceva ce nu ar fi posibil ! Aşadar voi sublinia încă o dată ideea că esenţa credinţei autentice constă în a avea o relaţie directă, personală şi intimă cu un Dumnezeu viu. Unii susţin că ei cred în Isus şi în jertfa lui, că frecventează biserica şi se roagă, sunt oameni cumsecade, şi că asta li se pare suficient. In Biblie ni se spune: 2 Corinteni 5.16: „Aşa că, de acum încolo...chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Aici putem observa că există un mod de cunoaştere a lui Isus “în felul lumii”, la modul intelectual, ca şi cum ai avea “nişte cunoştinţe despre cineva/ceva”, în acelaşi mod în care putem “cunoaşte” chiar pe cineva cu care nu ne-am întâlnit personal niciodată, de exemplu pe preşedintele SUA. Creştinul autentic posedă un fel cunoaştere a lui Isus care provine din relaţia sa personală cu El. Aceasta este condiţionată de faptul de “a fi o făptură nouă în Hristos”, lucru care se realizează prin Naşterea din Nou. 6.3. Confuzii cu privire la Faptele Bune 5

Există unii oameni foarte cumsecade, care afirmă că ei cred în Dumnezeu, sunt morali, frecventează biserica, citesc Biblia, se roagă, şi care au o anumită încredere că ei vor fi mântuiţi datorită acestor lucruri. Aceştia se află într-un mare pericol. Isus le-a zis fariseilor: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 21.31) Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! (Luca 6.26 ) Cum este posibil acest lucru? Aceştia sunt oamenii care şi-au pus nădejdea în faptele lor bune şi în cumsecădenia lor pentru a fi mântuiţi. Acestora, Isus le prezintă pilda fariseului şi vameşului : Luca 18:10-14 „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.” Bine, vom spune, şi atunci nu trebuie să facem fapte bune? Dumnezeu ne spune că El Însuşi a pregătit „faptele bune” pe care să le facem: Efeseni 2.10 „Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Problema care se pune e cea a cauzalităţii: nu facem fapte bune ca să fim mântuiţi, ci, deoarece suntem mântuiţi (atunci când suntem) facem acele fapte bune pe care Dumnezeu Însuşi le-a 5

pregătit. În caz contrar, toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. (Isaia 64.6 ) Nu orice ni se pare nouă a fi o faptă bună, chiar este bună. 6.4. Confuzii cu privire la botez CAZUL LUI CORNELIUS Există şi o altă categorie de oameni cumsecade şi evlavioşi, care nu pot fi încadraţi în modelele de mai sus. Aceştia Îl caută cu toate sinceritatea pe Dumnezeu, dar cu toate acestea ei pot să rateze mântuirea. Cum este posibil acest lucru? Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3.5 ) Exemplul biblic este cel al lui Corneliu (Faptele Ap. cap.10) În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. (Faptele Ap. 10.1) Acest om era un comandant militar roman. Din dragoste pentru Dumnezeul evreilor el a renunţat la zeităţile romane oficiale, riscându-şi astfel poziţia socială şi profesională, şi chiar viaţa. Cu toate acestea, Biblia ne istoriseşte că Dumnezeu a considerat necesar să-l trimită pe Petru pentru a „certifica” legământul naşterii din nou prin actul botezului. Faptele Apostolilor 10:44 Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi 5

peste Neamuri7. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Concluzia este întărită în Marcu 16.16 „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” Observăm şi aici că în vederea mântuirii ne sunt necesare credinţa şi botezul (în această ordine!) CAZUL LUI ISUS Isus Însuşi a cerut să fie botezat de către Ioan, pentru a împlini ceea ce Dumnezeu a cerut. El nu a avut păcat, ceea ce dovedeşte că botezul este mai mult dacât o spălare de păcate, el exprimă un legământ de dedicare pentru Dumnezeu. Există şi persoane care se bazează pe faptul că ei sunt deja “botezaţi”, de către părinţii lor. Biblia nu pomeneşte însă nicăieri clar de copii care să fi fost botezaţi. Ceea ce Biblia spune despre botez, aşa cum vom vedea şi în continuare, are de-a face cu un legământ şi o dedicare personală. Dumnezeu se aşteaptă ca fiecare din noi să luăm o decizie personală şi responsabilă, la o vârstă la care suntem suficient de maturi pentru a ne asuma responsabilităţi. 7 Neamuri, in Biblie, se referă la orice altă naţiune decât evreii, “poporul ales”. 5

Scrisoarea 7. ISTORIA UNIVERSULUI-VIITORUL Satan a fost detronat. Luca 10.18 Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer” Isus va reveni Matei 24.25-40 Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. … soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. … Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi n- au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Va avea loc învierea credincioşilor, pentru viaţa veşnică. 1Tesaloniceni 4.14-17. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 5

Credincioşii vor primi un trup nou, indestructibil, nemuritor. 1 Corinteni 15.51-54. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Va exista o judecată  Pentru cei credincioşi în vederea răsplătirii; ei vor merge în ceruri (Apocalipsa 21.1-4)  Pentru cei necredincioşi în vederea osândirii; ei vor merge în Iad pentru veşnicie (Apocalipsa 21.8) Judecata va avea în vedere deciziile şi faptele proprii făcute în timpul vieţii, nu parastasele, nu deciziile părinţilor.(2 Cor.5.10 ) A face fapte bune nu este suficient, ci a face voia Lui ( Matei 7. 21-29 ) Judecata are un caracter veşnic (Matei 25.46 ) Lumea pe care o ştim noi se va sfârşi, şi o alta va începe. 2Petru 3.9-13: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” 5

Scrisoarea 8. CONCLUZII 1. Dumnezeu există. El este creatorul Universului şi Legiuitorul tuturor legilor: fizice, chimice, morale etc. El are toate drepturile asupra creaţiei Sale, şi are planuri bune pentru Creaţia Sa. 2. Tot ce putem cunoaşte despre Dumnezeu este scris într-o colecţie de cărţi ce alcătuiesc Biblia. Ea a fost scrisă de oameni aleşi de Dumnezeu şi s-a transmis nealterată prin veacuri până la noi. A fost “curăţată” de orice scriere suspectată de a fi o contrafacere. La ea nu se poate adăuga nimic şi din ea nu se poate scoate nimic. Ea conţine Adevărul. 3. Isus este o persoană istorică care a dovedit prin naşterea, viaţa, moartea şi învierea Sa că este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Ceea ce El a susţinut este Adevărul. 4. Omul este despărţit de Dumnezeu datorită păcatului, şi nu există o altă cale de împăcare cu El decât prin acceptarea cu simplitate a faptului ca Isus a plătit prin jertfa Sa preţul de răscumpărare pentru viaţa fiecăruia. Această acceptare se face prin recunoaşterea lui Isus ca Mântuitor şi ca Domn pentru tot restul vieţii, şi printr-un act public de botez în apă şi Duh. Acesta constituie momentul naşterii din nou, pentru o nouă viaţă alături de Creator. Implicaţii:  Nu o religie te mântuieşte, nici faptele tale bune, nici o anumită biserică, nici frecventarea unei biserici, nici asigurările unui preot sau călugăr care se roagă pentru tine, nici urmaşii tăi prin parastasele şi lumânările pe care ţi le vor dedica, nici averea ta, nici ţinerea unor posturi sau zile speciale, nici că mănânci sau nu mănânci carne de porc, nici că bei sau nu bei un pahar de vin. Ceea ce te mântuieşte este legământul şi relaţia ta de supunere în dragoste faţă de o persoană-Dumnezeu care îţi vrea binele: Isus Hristos !  Aşa cum, chiar dacă te naşti intr-o familie de medici nu înseamnă că tu însuţi eşti sau vei deveni neapărat medic, tot aşa nu poţi afirma ca eşti ortodox, catolic, protestant (sau musulman, budist etc) doar prin naşterea într-o familie de ortodocşi, catolici, protestanţi 5

(respectiv musulmani, budişti etc). Tu însuţi vei da socoteală de viaţa ta, de aceea ai dreptul la o alegere; “cercetează lucrurile şi alege ce este bun “ zice Biblia (1Tesaloniceni 5.21). Fă astfel încât să fii convins că vei fi mântuit, să ai siguranţa că te-ai împăcat cu Dumnezeu! Fă un legământ cu El! După cum am văzut avem de-a face cu o problemă de viaţă şi de moarte....veşnică! De aceea vă invit să vă acordaţi suficient timp pentru a o clarifica .... şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (2 Corinteni 5:20) 5

PARTEA A II-A De ce să crezi?

Partea a II-a De ce să crezi? INTRODUCERE Această secţiune este scrisă pentru cei care au îndoieli referitoare la existenţa lui Dumnezeu, autenticitatea Bibliei, persoana lui Isus, sau nedumeriri referitoare la Biserică şi varietăţile ei, ca şi pentru cei care, deşi cunosc în parte aceste lucruri, au încă întrebări care îi preocupă. Dacă aceste subiecte vă sunt cunoscute, citiţi numai Partea I pentru a vă răspunde la întrebările: Ce este naşterea din Nou? şi Care este esenţa creştinismului autentic? 6

Scrisoarea 1. DUMNEZEU ARGUMENTE IN FAVOAREA EXISTENŢEI LUI DUMNEZEU 1. Originea moralei Trebuie să vă avertizez că acest subcapitol are un caracter mai filosofic. Dacă simţiţi că nu puteţi ţine pasul cu argumentaţia, vă recomand să citiţi doar caseta de la pg. 65 şi apoi să săriţi la Argumentul cosmologic.Creaţia. (pg 66) Ce e binele? Ce e răul ? Ce e Adevărul ? Ce e Dreptatea? Cine suntem noi în acest Univers? Care este sensul şi scopul final al actelor noastre şi al Universului ? Ce e cu adevărat important în viaţă? Ce ne face fericiţi? Deşi evităm să ne confruntăm cu acestea şi să le dăm un răspuns, convingerile noastre în legătură cu aceste întrebări ne guvernează de fapt viaţa, sunt cel mai important resort care ne pune în mişcare. Fie că suntem constienţi sau nu, noi nu putem trăi fără o filozofie de viaţă. Problematica Bine – Rău Vom da nişte exemple şocante: ♦ De ce considerăm noi că e bine să ocrotim handicapaţii, vârstnicii, bolnavii cu boli terminale sau incurabile, când ar fi mai simplu şi mai eficient din punct de vedere economic să-i ‘eutanasiem’? Spartanii obişnuiau să-i arunce de pe stânci pe bebeluşii handicapaţi. ♦ In procesul de la Nurnberg naziştii s-au apărat cu următorul argument: Voi ne judecaţi pe noi pentru că aţi fost mai tari (legea junglei). Dacă învingeam noi, noi vă judecam pe voi. Pe ce bază susţineţi voi că ceea ce am încercat noi să facem

(rasa ariană ) nu a fost bine? De fapt, teoria evoluţionistă le– ar da dreptate. ♦ Genetica evoluţionistă a introdus în gândire conceptul de ‘eugenie’, adică teoria “ameliorării rasei “. Rasele sunt privite ca inegale între ele. Rasa albă e superioară şi trebuie evitat orice amestec cu rasele inferioare. Alexis Carel afirma: “datorită civilizatiei eficienţa selecţiei naturale diminuează. Pretutindeni se amplifică procentul indivizilor handicapaţi.” El cere eliminarea tuturor celor care periclitează viaţa socială. Gazarea lor ar fi, după părerea lui, o soluţie umană şi economică. Darwin observa că “spre deosebire de populaţiile care elimină toţi handicapaţii, noi oamenii civilizaţi facem toate eforturile pentru a opri mersul eliminării… construim spitale pentru idioţi, infirmi şi bolnavi. Facem legi pentru a veni în sprijinul celor nedemni … Membri inconştienţi, degradaţi, vicioşi ai societăţii tind să se înmulţească într-o proporţie mai mare decât cei ce sunt prudenţi şi, de obicei, înţelepţi.” Încă din 1899 a avut loc prima sterilizare eugenică. Până în 1935 au fost sterilizaţi numai în SUA un număr de 21500 de bolnavi schizofrenici, epileptici, înapoiaţi mental. Apoi şi Germania şi Danemarca au legiferat sterilizarea bolnavilor psihici. Deşi o să vi se pară poate ciudat, aceasta este concepţia umanistă, bazată pe teoria evoluţionistă. Umanismul are în centru omul, dar nu orice om, ci doar exemplarele performante ale rasei. E bine? E rău? ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e bine şi ce e rău ? Problematica Drept - Nedrept ♦ Un tânăr: Mama mă îndoctrinează cu ideile ei, dar eu cred că fiecare are dreptul să facă ce vrea.

Filozoful: Ai dreptate; şi mama ta are dreptul să facă ce vrea! (să te îndoctrineze cu ideile ei) ♦ Un terorist a plasat o bombă într-o şcoală şi au murit 6 profesori şi 30 de copii nevinovaţi. Cineva a exclamat: Ce viaţă nedreaptă ! • O mamă şi-a pierdut fiul, nora şi nepotul într-un accident stupid, din vina unui şofer beat. Prin diferite mijloace acesta a scăpat de pedeapsă. Mama îndurerată a exclamat : Ce viaţă şi ce societate nedreaptă! Dacă viaţa a apărut „din întâmplare”, de ce ne ofensăm când ea dispare tot din întâmplare ? Este drept ca tu să-ţi câştigi existenţa muncind din greu, iar alţii să o ducă mult mai bine înşelând pe alţii, furând, sau abuzând de poziţia lor? Probabil vei răspunde: e nedrept. ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e drept şi ce e nedrept? Problematica Moral - Imoral ♦ Soţia ta are un amant (sau soţul tău are o amantă). Te deranjează asta? De ce ? Eschimosul se supără dacă îi eşti musafir şi nu-i cinsteşti casa culcându-te cu soţia lui. ♦ Canibalii mănâncă oameni. Aşa e în cultura lor. Nimănui nu i se pare că ar fi ceva greşit. Pentru tine ar fi asta o problemă? Să mănânci oameni sau să fii tu mâncat ? De ce? ♦ Un proaspăt ieşit din penitenciar nu are nici o şansă de angajare. Astfel el este silit să fure, iar dacă i te împotriveşti e constrâns să te lovească sau chiar să te ucidă. Ţie iţi pasă de el, dacă există sau nu, dacă are sau nu ce să manânce? Lui de ce să-i pese de tine? La fel se pune problema pentru cei pe care astăzi îi numim “copii străzii” şi care vor creşte, cei din

familii sărace, cei abuzaţi fizic sau emoţional, brutalizaţi, toţi respinşii şi dispretuiţii lumii. ♦ Este moral ca cineva să-ţi violeze fiica ? De ce ? Peste 100 de ani vom fi toţi morţi; cui îi va mai păsa de fiica ta şi de violul ei ? ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e moral şi ce e imoral? De unde a apărut această noţiune şi ce rost are ea? In legătură cu aceste întrebări, ca dealtfel şi în legătură cu întrebările de la începutul capitolului, se pune problema: -au ele un răspuns ? -dacă DA, care e valoarea de adevăr a răspunsului, adică e acesta întotdeauna şi universal valabil, sau e relativ şi depinde de persoana care dă raspunsul, de cultura ţării în care trăieşte, de nivelul de civilizaţie, de anumite circumstanţe? Aceasta este numită “Problema Adevărului “. Ea este tratată de filozofi în următoarele trei abordări : A. ADEVĂRUL NU POATE FI CUNOSCUT 1. Agnosticii susţin că “nu poţi cunoaşte adevărul”. Dar chiar această propoziţie are pretenţia de a afirma un adevăr. Dacă adevărul nu poate fi cunoscut, înseamnă că nici această afirmaţie nu poate fi considerată adevărată. Α.1 Scepticii susţin ca poţi cunoaşte, dar ”nu poţi fii sigur de nimic“. Îi putem întreba: sunteţi siguri de asta? Α.2 Perspectiviştii sunt sceptici moderni care susţin că adevărul poate fi cunoscut, dar numai în perspectivă. Aşadar nu te poţi baza pe teorii cu valoare de adevăr acum, ci într-o perspectivă continuu perfectibilă, cu alte cuvinte nu vom cunoaşte de fapt niciodată adevărul ultim în legatură cu problemele

fundamentale. Asta înseamnă că tot atunci vom afla şi dacă această teorie e valabilă (adică niciodată). B. ADEVĂRUL POATE FI CUNOSCUT SUBIECTIV ŞI DECI E RELATIV Β.1 Fideismul şi existenţialismul susţin că “lucrul acesta este adevărat deoarece Eu cred că este adevărat” sau , “lucrul acesta este adevărat pentru mine“. Realitatea este privită prin prisma experienţei personale. Adevărul e personal, şi deci relativ. Este un concept al toleranţei şi libertinismului, al vieţii pentru sine. Fiecare are dreptul să creadă ce vrea şi să facă ce vrea ca să-i fie lui cât mai bine, dar în acelaşi timp trebuie să respecte şi dreptul celuialt de a crede ce vrea. Poziţia aceasta e completată de regulă cu afirmaţia “important e să fii sincer“. Aceasta este poziţia adoptată şi de mişcarea New Age. Implicaţiile concepţiei: ♦ Tu, fiind tolerant, trebuie să tolerezi şi o concepţie intolerantă faţă de tine. Deşi poate ţie ţi se pare nedrept ca cineva să-ţi ucidă soţia, totuşi trebuie să respecţi filozofia de viaţă a ucigaşului. ♦ Hitler şi Stalin au crezut foarte sincer că ceea ce au făcut este bine. ♦ Degeaba credem sincer în ceva greşit, nu ne va fi de nici un folos (de exemplu că gravitaţia nu există). Β.2 Experienţialismul şi evidenţialismul sunt concepţii bazate pe experimente. Ei susţin că “este adevărat doar ce se poate dovedi “. Implică repetabilitate ca în experienţele de fizică sau chimie: acelaşi experiment efectuat în aceleaşi condiţii conduce la aceleaşi rezultate. Sunt concepţii incapabile să răspundă la problematica istoriei (de orice fel), artei, psihologiei, moralei etc. Β.3 Pragmatismul susţine că “ceva este adevărat dacă funcţionează când este aplicat la viaţă”. Criteriul nu poate fi

aplicat în materie de morală. Haideţi să facem afirmaţia: furtul, crima, violul sunt morale. Această propoziţie este adevărată fiindcă aceste fapte funcţionează când sunt aplicate? Β.4 Raţionalismul susţine că “este adevărat tot ceea ce poate fi demonstrat raţional. Aplică metodele matematice la gândirea umană. Apelează, ca şi matematica care are nevoie de axiome, la o realitate ultimă care nu mai poate fi demonstrată. Or, aceasta poate fi relativată dacă nu există absolut. Β.5 Alte concepţii, populare, susţin că în aflarea adevărului te poţi baza pe • Instinctele tale (e adevărat ceea ce presimţi) • Sentimentele tale (e adevărat ceea ce simţi ) • Intuiţia ta (e adevărat ceea ce iţi spune experienţa ta ) • Tradiţii , obiceiuri (e adevărat ceea ce spuneau strămoşii ) • Consensuri (e adevărat ceea ce toată lumea spune că e adevărat ) Este limpede că nici una dintre aceste concepţii nu rezistă la o analiză atentă. C. ADEVĂRUL EXISTĂ OBIECTIV, POATE FI CUNOSCUT ŞI ESTE ABSOLUT. Am văzut că celelalte concepţii nu stau în picioare; o altă posibilitate nu există. Asadar, Adevărul : Nu este ceva ce ni se potriveşte sau nu! Nu este o chestiune de percepţie diferită asupra lumii! Nu este ceva asupra căruia oamenii se pun de acord şi apoi legiferează!

Faptul că oamenii folosesc noţiunile de Bine-Rău, Drept-Nedrept, Moral-Imoral, arată că toţi oamenii sunt conştienţi de existenţa unei Legi Morale Obiective, tot atât de absolută şi imuabilă ca şi legile fizicii. Fie că o credem, fie că nu, legile Universului funcţionează fără a ţine seama de părerile subiective ale oamenilor. Cine ar fi nebunul care, după ce a votat împreună cu prietenii împotriva legii gravitaţiei, să se arunce de la etaj? Existenţa unei legi morale implică şi existenţa unui Legiuitor Moral Suprem, fiindcă dacă Dumnezeu nu există pot face ce vreau. Căci chiar dacă unii sunt de altă părere decât mine în ceea ce eu fac, nu există nici o bază pe care să afirme că ei au dreptate şi nu eu. Dacă Dumnezeu nu există, noţiunile de Moral-Imoral, Bine-Rău, Drept-Nedrept se golesc de orice conţinut şi işi pierd sensul. Dacă Dumnezeu nu există, tu eşti un accident biologic (ca toată rasa umană dealtfel), n-ai nici un sens în viaţă şi nici o valoare. Orice ţi s-ar întâmpla e o “întâmplare“ şi n-ai nici un drept să spui că eşti nedreptăţit sau abuzat. Dacă mori mai devreme sau mai târziu, şi în ce fel, sunt doar întâmplări, egale cu aceea de a te fi născut. Oricum peste 1000 de ani nimeni nu va mai şti că tu ai existat şi nimănui nu-i va mai păsa ce viaţă ai dus tu, ce te- a frământat, ce te-a bucurat, ce te-a întristat. S-ar putea obiecta ca există o “opinie publică”, sau legi şi norme care reglementează inclusiv problemele legate de moralitate, dar : ♦ Istoria arată că societatea şi civilizaţia nu ne-au făcut mai buni. In al doilea război mondial s-au luptat cele mai “civilizate“ naţiuni . ♦ Căminele studenţeşti ar trebui să fie unele dintre cele mai “sfinte “ locuri dacă civilizaţia şi cultura ne-ar face mai buni.

♦ In ţările considerate mai civilizate problematica crimei, violenţei, drogurilor este mai accentuată decât în ţările mai puţin civilizate. ♦ Dacă normele societăţii ne sunt suficiente, de ce ne supărăm totuşi dacă într-un proces instanţa dă cîştig de cauză părţii adverse şi de ce ne simţim nedreptăţiti ? De ce suntem contrariaţi şi afirmăm despre unele legi că nu sunt bune? În raport cu ce evaluăm noi dacă aceste legi sau verdicte sunt drepte sau nu, dacă n-ar exista ceva exterior, obiectiv, ca punct de referinţă la care să ne putem raporta ? Legile morale ale societăţii arată ce ar trebui să facă oamenii, nu ceea ce fac; de unde această idee despre cum ar trebui să fie ? Cum stau însă lucrurile dacă Dumnezeu există ? ♦ Noţiunile de Moral-Imoral ,Bine-Rău, Drept-Nedrept au un sens, şi acesta este definit de Legiuitorul Moral Suprem. ♦ Adevărul există obiectiv, poate fi cunoscut şi este absolut. ♦ Tu eşti unic, creat după chipul lui Dumnezeu, pentru scopurile lui Dumnezeu şi eşti destinat pentru o viaţă veşnică, într-un trup indestructibil, alături de Creatorul tău, într-o lume a dragostei în care nu va mai exista suferinţă. ♦ Tu poţi avea o relaţie directă cu Creatorul tău. ♦ Dumnezeu te iubeşte şi are un scop bun pentru viaţa ta. ♦ Viaţa ta are un sens, un scop şi o valoare. 2. Argumentul cosmologic.Creaţia. In ce priveşte originea Universului avem doar următoarele 3 posibilităţi:  Universul e veşnic. Această ipoteză este infirmată de ştiinţă : • Cercetătorii fizicieni afirmă că Universul are o vârstă

• Teoria ”Big-Bangului” afirmă că Universul are un început estimat la câteva miliarde de ani în urmă • “Teoria deplasării spre roşu”, legată de mişcarea de îndepărtare a galaxiilor, susţine că Universul are o vârstă • Legea radioactivităţii implică faptul că dacă Universul nu ar avea o vârstă finită, deja demult ar fi încetat orice radioactivitate • Legea entropiei (Legea a 2-a a Termodinamicii ) stabileşte că evoluţia tuturor sistemelor este spre dezordine. Dacă Universul ar fi veşnic, acum ar trebui ca totul să fie haos. Şi tot ar rămâne întrebarea: de unde a apărut ordinea ?  Universul nu e veşnic, dar e autocreat. Această ipoteză este infirmată de asemenea de ştiinţă, Legea Conservării Energiei “nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă” afirmând că materia şi energia se transformă, dar nu au capacitatea de autocreaţie.  Universul nu e veşnic, el este creat. Aceasta ipoteză este singura care rămâne, iar ea implică existenţa unui Dumnezeu Necreat, Veşnic, Creator. 3. Teoria vidului fizic Iată că, prin descoperiri recente, chiar ştiinţele exacte aduc argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. (Acest material a fost preluat dintr-un studiu prezentat la o sesiune de comunicări stiinţifice ale Armatei, în legătură cu războiul energo-informaţional). Vidul fizic este un concept modern specific mecanicii cuantice, şi reprezintă „un obiect cuantic complex şi dinamic care se manifestă prin fluctuaţii”. Vidul fizic reprezintă cauza apariţiei aşa- numitei „deplasări Lembov” într-o structură ultrasubţire a radiaţiei atomului de hidrogen determinând apariţia efectului Cazimir. Descrierea ştiinţifică a teoriei vidului fizic a lui Sipov se bazează pe teoriile lui S. Veinberg, A. Salam şi S. Gleshou, şi are la bază trei ecuaţii de vid: a lui Einstein, a lui Heizenberg şi cea a lui Yung-Millis, care reprezintă ecuaţii structurale ale geometrei lui R.

Veitzenbok. Concluzionăm ca teoria lui Sipov este construită pe baze fundamental riguroase8. Teoria Vidului Fizic (TVF) a permis înţelegerea de pe poziţii noi a structurii Universului. Conform acesteia, realitatea, a cărei parte suntem şi noi toţi, se compune din 7 niveluri ierarhice: • Primele 4 nivele inferioare au fost numite „fizică obiectivă”, care reprezintă obiectul de studiu al fizicii standard. • Următoarele două nivele au fost numite „fizică subiectivă”, deoarece o serie de rezultate teoretice şi experimentale arată că aceste două nivele, împreună cu ultimul, joacă un rol primordial în conştiinţa omului. • Ultimul nivel, al Spiritului, denumit de Sipov nivelul „Nimicului Absolut” reprezintă nivelul legat de manifestarea globală a Spiritului ca factor cosmic. De reţinut este afirmaţia că „Nivelul spiritului trebuie să aibă un început creator şi volitiv” care incumba iminenţa esenţei creatoare a Spiritului şi inevitabilitatea esenţei volitive a acestuia. „TVF ca şi modelele fizice construite, nu numai că ne oferă baze de creare a unei „fizici a conştiinţei”, dar ne permit chiar să ne apropiem de reprezentările fizice ale rolului Spiritului” concluzionează autorul articolului. Vedem aşadar că oamenii de ştiinţă l-au găsit pe Dumnezeu, chiar dacă nu Îl numesc aşa. Ce altceva putem înţelege când ni se vorbeşte de iminenţa esenţei creatoare şi inevitabilitatea esenţei volitive a Spiritului decât că există un Creator care prin Voinţa Sa a declanşat naşterea Universului. 8 Ca o dovadă a funcţionalităţii sale, această teorie a permis realizarea aşa- numitelor „dispozitive termice cu randament supraunitar” (de până la 400%) - în sisteme fizice deschise - de neconceput până astăzi, datorită limitărilor impuse de legea conservării energiei – în sisteme închise - care postula imposibilitatea construirii unor perpetuum mobile. Aşa numitele „Pompe de căldură geotermală” sunt o implementare domestică a acestor cercetări.

4. Argumentul antropiei. Totul este atât de precis alcătuit încât orice modificare ar putea duce la imposibilitatea existenţei vieţii pe Pământ (distanţa Pământ – Soare, raportul apă – uscat, compoziţia chimică a atmosferei, a corpului omenesc etc). 5. Argumentul conştiinţei. Cum ar fi putut apărea conştiinţa de sine dintr-un Univers fără conştiinţă de sine ? Cum ar fi putut apărea ideea că fiecare trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă ? Ce este conştiinţa, de unde vine, şi de ce trebuie s-o urmăm ? De ce atunci când greşim simţim nevoia să ne justificăm în faţa acestei conştiinţe? 6. Argumentul personalităţii. Cum a putut apărea personalitatea dintr-un Univers impersonal ? Cum a putut apărea dragostea, ce este ea, şi de unde provine nevoia de dragoste ? Cum putem demonstra existenţa / inexistenţa dragostei, şi pe ce bază o putem defini într-un Univers insensibil? 7. Argumentul ontologic. De unde există în toate culturile ideea că există Divinitate, că omul e certat cu Divinitatea şi că trebuie să caute o cale de împăcare? Cine ar fi inventat un Dumnezeu care ne refuză toate plăcerile dubioase? 8. Mărturia oamenilor de ştiinţă şi a altor personalităţi 8.1 Ştiinţa este compatibilă cu credinţa în Dumnezeu9. Mărturie stau o serie întreagă de oameni de ştiinţă, care au crezut în El. Johannes Kepler, cel care a formulat matematic Legea atracţiei Universale, a spus: Mare este Dumnezeu, şi înţelepciunea Lui nu are sfârşit... Intenţionam să devin teolog...dar văd acum că prin strădaniile mele Dumnezeu este slăvit şi în astronomie deoarece “cerurile spun slava lui Dumnezeu”, şi de asemenea „Cred ... numai şi numai în slujirea lui Isus Hristos...” 9 Referinţă: Abou-Rahme, Farid. Dr. ( 1998). Şi Dumnezeu a zis... Autoritatea Bibliei Confirmată de ştiinţă. Cluj: Editura Logos

Sir Isaac Newton, al cărui nume este legat de formularea legii gravitaţiei şi care a adus contribuţii fundamentale în fizică şi calculul matematic : „Am convingerea fundamentală că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu. Studiez zilnic Biblia.” şi ”există mai multe semne sigure de autenticitate în Biblie decât în orice istorie profană.” Michael Faraday, pionier al electricităţii, inventator al generatorului şi transformatorului electric, fiind întrebat de un reporter ce speculaţii face în legătură cu ce urmează după moarte, a răspuns, făcând referire la versetul 2 Timotei 1.12: Speculaţii? Nici una. Am certitudini. “Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce i-am încredinţat, până în ziua aceea”. James Joule, al cărui nume este legat de Legea Joule, de numele unităţii de măsură a energiei, de contribuţii în Termodinamică, a fost un creştin cunoscut. În perioada în care darwinismul făcea ravagii în Anglia, la 1864, un număr de 717 oameni de ştiinţă au semnat un manifest remarcabil numit „Declaraţia studenţilor în ştiinţele naturale şi fizică” în care îşi mărturiseau încrederea pe care o aveau în integritatea ştiinţifică a Sfintelor Scripturi. Joule credea cu tărie că Dumnezeu este Creatorul. El a afirmat: după cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu, următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale - înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate în lucrarea mâinilor Sale. James Clerk Maxwel, autorul teoriei câmpului electromagnetic era prezbiter în biserica locală. În notiţele sale s-a descoperit o rugăciune: Dumnezeule atotputernic, Tu l-ai creat pe om după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să te poată căuta pe tine ... Invaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune pământul spre folosinţa noastră, şi întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta ... ca astfel să primim binecuvântatul Tău cuvânt pentru a crede în Cel pe care Tu l-ai trimis să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a iertării păcatelor noastre.

William Thomson-Lord Kelvin, descoperitor al scalei de temperatură absolută şi inventator cu peste 70 patente, a afirmat: pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui proiect divin, inteligent şi binevoitor. Concepţia ateistă mi se pare atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte. Samuel Morse, inventatorul telegrafului şi a codului ce-i poartă numele, a transmis ca primul mesaj oficial din lume un text din Biblie: “ce lucruri mari a făcut Dumnezeu” Louis Pasteur, a pus bazele microbiologiei şi bacteriologiei. A inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea. Este autorul legii biogenezei care afirmă că viaţa nu poate proveni decât din viaţă, contrazicând ideea evoluţiei prin generare spontană. El a afirmat: Stiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu. Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului. Baronul de Marchestown, fondatorul logaritmilor,a publicat comentarii la cartea “Apocalipsa” Altii: Fleming (electronică), Lister (chirurgie antiseptică), Simpson (anestezie), Dalton (teoria atomică), Fraţii Wright (avionul cu motor), Mendel (genetică), Euler (calcul matematic), von Braun ( rachete spaţiale), …….. Toţi aceştia, şi încă mulţi, mulţi alţii, au fost convinşi de faptul că adevărata ştiinţă confirmă întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. 8.2 Mărturii ale altor oameni celebri10: Abraham Lincoln : “Eu cred că Biblia este cel mai mare dar dat vreodată omului. Tot ce e bun de la Mântuitorul lumii ne este dat prin intermediul acestei Cărţi“. George Washington :“este imposibil să guvernezi lumea cum se cuvine fără Dumnezeu şi fără Biblie”. Regina Victoria : Cartea aceasta (Biblia) stă la baza supremaţiei Angliei 10 Referinţă: Halley, H.Henry. (1983). Manual Biblic. Editura „Door of hope”

Immanuel Kant: Existenţa Bibliei ca o carte pentru popor este cel mai mare bine pe care l-a trăit rasa umană. Orice încercare de a o minimaliza este o crimă împotriva omenirii. Dumnezeu există, fără urmă de îndoială. În ce fel ne afectează viaţa această concluzie ? Poate că nu ne deranjează prea mult faptul că există undeva în Univers un Dumnezeu : El e cu treaba lui, noi cu ale noastre. Abia când începem să-l cunoaştem pe El, şi ce spune El, ne dăm seama că nu mai putem ignora felul în care ne trăim viaţa.



Scrisoarea 2. BIBLIA Tot ce putem ştii despre Dumnezeu este cuprins într-o carte numită Biblia. Această scriere afirmă despre sine că este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi că a fost scrisă prin revelaţie de nişte oameni insuflaţi (inspiraţi) de El. Este pe de o parte o carte istorică, iar pe de altă parte conţine voia lui Dumnezeu revelată oamenilor. Termenul “biblia“ vine de la grecescul “biblos” - cărţi. Se mai numeşte şi Scriptura. Are două părţi numite Vechiul Testament (V.T.), care conţine legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu şi istoria acestuia, si respectiv Noul Testament ( N.T.), care conţine chemarea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire la un legământ veşnic. Unele Biblii mai conţin nişte scrieri numite “ apocrife “. Cărţile bibliei au fost scrise pe papirus, apoi pe pergament (piei de animale rase şi tratate vegetal sau mineral; denumirea vine de la orasul Pergam). Tocul a fost mai intâi de trestie, apoi s-au folosit pene. Cerneala era din praf de cărbune amestecat cu sucuri de plante şi apă. Cărţile erau copiate manual cu respectarea unor reguli foarte severe a căror încălcare se putea solda cu moartea scribului şi arderea copiei greşite. Două manuscrise descoperite ale V.T. datate la o diferenţă de 1000 de ani între ele au sub 5% erori de transcriere şi aceste diferenţe nu sunt în legătură cu fundamente doctrinare. DE CE ESTE BIBLIA CREDIBILĂ ? 1. Autorii Scripturii V.T. a fost scris de nişte evrei numiţi prooroci (profeţi), recunoscuţi ca atare de poporul evreu, şi care au fost martori oculari la majoritatea actelor istorice descrise în Scriptură. 7

N.T. a fost scris de apostoli sau apropiaţi ai acestora care au fost şi martori oculari la evenimente.(2Pet1.16, 1Ioan1.3, Luca 1.1-3) Dacă scrierile ar fi fost minciuni ele ar fi fost criticate şi demascate imediat, căci existau încă de pe atunci destui duşmani ai creştinismului. Insă noi putem observa apelul plin de îndrăzneală al autorilor la cunoştintele ascultătorilor (Fapte 2.22, Fapte26.24 ) Fapte 2.22 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; Fapte 26.24-26 Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie. „Nu sunt nebun, prea alesule Festus a răspuns Pavel „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ! Cele 4 evanghelii sunt scrise de autori în stil propriu. Necorelările în anumite chestiuni arată sinceritatea autorilor şi dau, cu atât mai mult, o deosebită credibilitate lucrurilor prezentate identic. Scrierile includ şi incidentele, disputele dintre apostoli, fuga lor (laşitatea), nesiguranţa cu privire la identitatea lui Isus etc. 2. Mărturii ale altor scriitori antici despre N.T. şi despre evenimentele din acea perioadă. Pe de o parte nu există nici o scriere antică care să contrazică afirmaţiile făcute de Biblie. Pe de altă parte există scrieri ale unor oameni care i-au cunoscut pe apostoli, au cunoscut evenimentele, şi pe baza veridicităţii şi autenticităţii acestora s-au convertit la creştinism, şi au fost gata chiar să moară pentru convingerile lor. Cine ar fi gata să moara pentru o minciună ? 7

Iată câţiva dintre aceştia : ♦ Clement din Roma, (95 en ) episcop al Romei. Ucenic al lui Petru. ♦ Ignatiu,(70-110 en ) episcop de Antiohia. Martirizat. Ucenic al lui Ioan. ♦ Policarp (70-156 en ),episcop de Smirna. Martirizat.Ucenic al lui Ioan. ♦ Papias (130 e.n. ) Episcop de Hierapolis. Martirizat.Ucenic al lui Ioan. Alti scriitori antici Iosefus Flavius.(100 en)-Istoric Evreu. Aristide (135 en)- Filozof grec. 3. Confirmări arheologice. Se poate afirma categoric că nici o descoperire arheologică nu a putut contrazice vreo referinţă biblică. Polemicile care există se referă la faptul că până acum n-au fost descoperite unele lucruri la care Biblia face referire. Mulţi arheologi care au încercat să contrazică Biblia, după 30- 40 de ani de cercetări s-au convertit la creştinism.(ex. Sir William Ramsay) Exemple din V.T.: • Criticii susţineau că pe vremea lui Moise (1500 ien) nu erau cunoscute oglinzile de alamă ,care ar fi apărut abia 1000 de ani mai tirziu, şi că deci scrierile lui Moise sunt contrafaceri şi au fost scrise mult mai târziu decât pretind. Ulterior s-au descoperit asemenea oglinzi în Egipt, datate 1500 ien. • Prăbuşirea zidurilor Ierihonului (Iosua 6) exclusiv prin puterea lui Dumnezeu era contestată de critici. Săpăturile efectuate între 1930-1936 au confirmat că zidurile au fost prăbuşite înspre exterior (nu în interior cum se întâmplă în urma 7

unui asediu), şi care confirmă afirmaţia Bibliei potrivit căreia atacatorii au urcat în cetate păşind peste aceste dărâmături. • Geneza 11.9 afirmă că exista o singură limbă, dar Dumnezeu a încurcat limbile întregului Pământ la Turnul Babel. Mulţi filologi sunt astăzi de părere că toate limbile au o origine comună, iar alţii susţin chiar că pot dovedi acest lucru cu metodele specifice lingvisticii. • Istoria bătăliei lui Avram cu Chedorlaomer (Geneza 14 ) a fost considerată fictivă deoarece nu s-au găsit urme ale celor 5 cetaţi legendare (Sodoma,Gomora, Adma, Teboim şi Ţoar). Săpăturile de la Ebla 1964-1974 au descoperit 17 000 de tăbliţe care consemnează existenţa celor 5 cetăţi şi aduc lumină asupra multor altor probleme aflate în discuţie. Exemple din N.T.: • Criticii susţineau că în perioada naşterii lui Isus n-a fost nici un recensământ şi că nu a existat un guvernator cu numele Quirinius. Ulterior s-a descoperit ca Romanii făceau un recensământ la fiecare 14 ani pentru a-i înregistra pe plătitorii de taxe. Acest procedeu intrase în vigoare sub domnia lui Augustus, şi al doilea recensământ este azi plasat de istorici pe vremea naşterii lui Isus. O inscripţie găsită în Antiohia confirmă că un anume Quirinius a fost guvernator în anul 7 ien. • Scăldătoarea Betesda era considerată o legendă fiindcă ea nu apărea în alte izvoare istorice, doar în N.T. Săpături ulterioare au identificat-o, în 1888. • Luca n-ar fi folosit corect titlurile conducătorilor filipeni, numindu-i “praetori “ în loc de “duumuirs “. Descoperiri ulterioare au confirmat corectitudinea lui Luca. • A.N. Sherwin White, istoric clasic scria : ”în ce priveşte cartea “Faptele Apostolilor “ confirmarea istoricităţii ei este de-a dreptul uimitoare. Orice încercare de respingere a 7

istoricităţii acestei cărţi, chiar şi în materie de detalii, este absurdă. 4. Comparaţia Bibliei cu alte scrieri ale antichităţii Autor Când a fost Cele mai Interval Număr scrisă vechi de timp de copii Cesar copii găsite Platon (tetralogii) 100-44 ien 900 en 1000 Tacitus (anale) 427-347 ien 900 en 1200 10 Plinius cel 1100 en 1000 7 tinar(istorie) 100 en 850 en 750 20 Tucidide (istorie ) 61-113 en 7 Suetoniu (viata cezarilor) 460-400 ien 900 en 1300 8 Herodot (istorie ) 75-160 en 950 en 800 8 Sofocle Lucretiu 480-425 ien 900 en 1300 8 Euripide 496-406 ien 1000 en 1400 193 Demostene 1000 en 1050 Aristotel 53 ien 1100 en 1500 2 Homer (Iliada) 480-406 ien 1100 en 1300 9 Noul Testament 383-322 ien 1100 en 1400 200 384-322 ien 500 49 400 en 643 900 ien 125 en 25 Peste 40-100 en 24000 Compararea scrierilor se face după următoarele criterii: • Câte exemplare s-au găsit • Cât de mult se apropie cea mai veche copie găsită de data scrierii originalului • Ce diferenţe există între diferitele manuscrise. Comparând Biblia cu Iliada, pentru care s-au găsit cele mai multe copii, cercetătorii au descoperit următoarele: 8

-Iliada –degradare textuală 5% -V.T. –degradare textuală 5% -N.T. –degradare textuală 0,5% Nici un specialist nu ar pune la îndoială autenticitatea scrierilor lui Herodot sau Tucidide pentru faptul că cele mai vechi copii găsite sunt scrise la 13oo de ani după original, sau pentru că au fost găsite doar 8 exemplare. Oricine desconsideră Biblia, din aceleaşi motive va trebui să desconsidere întreaga literatură a antichităţii. In paralel cu scrierea şi multiplicarea cărţilor Scripturii au început să apară şi falsuri cu pretenţii de “scripturi”. În anul 397 en conducătorii Bisericii s-au întâlnit în Conciliul de la Cartagina pentru a stabili Canonul Bibliei. Pentru a fi considerată “Scriptură” orice carte trebuia să satisfacă următoarele condiţii: ♦ Să fie inspirată de Dumnezeu ♦ Cărţile V.T. trebuiau să fie scrise, aşezate împreună sau recomandate ca adevărate de un profet din vechime. ♦ Cărţile N.T. trebuiau să fie scrise de un apostol sau un ucenic al acestora care a umblat şi a lucrat alături de ei. ♦ Să fie autentice. Să fi fost folosite şi acceptate de oameni recunoscuţi ai lui Dumnezeu, şi aceştia să fi folosit citate din ea. ♦ Sa fie dinamică; să aibă puterea transformatoare de viaţă a lui Dumnezeu. Toate cărţile asupra cărora exista o urmă de îndoială au fost îndepărtate. În urma acestei selecţii au fost păstrate şi considerate canonice scrierile pe care le avem astazi în Bibliile noastre. În afara de acestea, unele biblii (ex. cea ortodoxă) mai conţin câteva cărţi numite Apocrife, care: -nu au pretenţia că sunt inspirate de Dumnezeu 8

-au doar valoare istorică, acoperind perioada de la 300 ien până la relatările în legatură cu naşterea lui Isus. -nu sunt acceptate de canonul ebraic (nu fac parte din VT) -n-au fost citate de Isus sau de apostoli In ţara noastră , până la 1858 traducerile au fost scrise cu alfabetul slavon, litere chirilice, apoi cu alfabetul latin : ♦ 1561 Evangheliarul slavo-român (cele 4 evanghelii ). Tiparit de Diaconul Coresi. ♦ 1582 Palia de la Orăştie (Geneza şi Exodul în limba română). Tipărit de Şerban, fiul Diaconului Coresi. ♦ 1648 Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia ). Pentru prima dată întregul N.T. în limba română. ♦ 1688 Biblia de la Bucureşti. Tradusă de Nicolae Milescu sub domnia lui Şerban Cantacuzino. ♦ 1795 Sfintele Scripturi tipărite de Samuel Micu Klein la Blaj ♦ 1858 şi 1874 tipărită la Sibiu respectiv Iaşi ♦ 1895 tradusă direct din greacă de Dr. N. Nitzulescu, tipărită la Bucureşti. ♦ 1923 Traducerea Dumitru Cornilescu, cea mai răspândită în România. ♦ 1988 Ultima traducere ortodoxă, modernă, sub îngrijirea lui Teoctist. Polemicile izvorâte din eventualele diferenţe de traducere trebuiesc analizate direct pe original, şi ţinând cont de spiritul şi litera în care au fost scrise. În Apocalipsa 22.18-19 şi Deuteronom 4.2 există avertismente severe împotriva celor care vor contraface scrierile biblice. 8

E interesant să ştim ce spune Biblia despre ea însăşi, ceea ce o deosebeşte de alte scrieri: ♦ 2 Petru 1.21 Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt. (afirmaţie a lui Petru) ♦ 2 Timotei 3.16,17 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (afirmaţie a lui Pavel ) ♦ Ioan 10.35 Scriptura nu poate fi desfiinţată. (afirmaţie a lui Isus) ♦ Galateni 1.11,12 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos. (afirmaţie a lui Pavel ) ♦ Matei 24.35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. (afirmaţie a lui Isus ) DE CE ESTE CONTESTATĂ BIBLIA? Având atâtea dovezi clare şi incontestabile că Biblia este adevărată, ne putem întreba pe bună dreptate: de ce totuşi unii o contestă? De ce oare când aduci vorba de Dumnezeu şi de Biblie ai sentimentul că oamenii caută motive să schimbe vorba, sau chiar să plece? S-a constatat că motivul de bază pentru care oamenii nu cred în Dumnezeu şi în Biblie este că nu vor să creadă, şi asta pentru simplul motiv că “le-ar da peste cap” felul de a trăi. Ei nu vor să se confrunte cu adevărul. E mult mai uşor să crezi ce spune Herodot sau Tucidide, dar dacă iei în serios ce scrie Biblia tu trebuie să iei o decizie pentru viaţa ta. 8

In esenţă, Biblia susţine că Isus este ultimul cuvânt adresat de Dumnezeu unei omeniri căzute şi răzvrătite împotriva Lui şi care trăieşte în independenţă de Creatorul său, şi Acesta aşteaptă un răspuns. Poate că este un lucru dureros pentru mândria ta să trebuiască să recunoşti că eşti o “creatură“, ceva făcut de altcineva, pentru un scop stabilit de acela, că există un Creator care are drept de viaţă şi de moarte asupra ta, care poate face orice vrea cu viaţa ta şi că nu există nici o instanţă mai înaltă la care să-ţi revendici vreun drept de “autodeterminare“. Este enervant să conştientizezi că nu eşti de capul tău în acest Univers, că nu ceea ce vrei tu e important, ci ceea ce vrea El este determinant atât pentru viaţa ta cât şi pentru intregul Univers, şi că El e atât de Suveran încât nu dă nimănui socoteală de hotărârile Sale. În acest Univers e drept ceea ce El zice că e drept, e bun ceea ce El zice că e bun, e moral ceea ce El consideră moral, e Adevăr ceea ce El numeşte Adevăr. In Istoria Universului se va întâmpla ceea ce El a decis, şi a afirmat că se va întâmpla. Până nu înţelegi Suveranitatea Sa nu poţi să înţelegi bunătatea Lui care te cheamă să faci parte din familia Sa. Până când nu înţelegi că eşti o fiinţa fără drepturi, fără merite, că nu poţi revendica nimic, că nu ţi se cuvine nimic, nu poţi aprecia ceea ce El iţi oferă: paternitatea Sa. Poate ţi se pare “nedrept” că lucrurile stau aşa ? Biblia răspunde: Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pămîntului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci? Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâni? Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut? Şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut? 8

Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mânilor Mele? Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.( Isaia 45.9-12) Citeşte şi cartea lui Iov capitolele 38-41 Concluzii : Biblia este adevărată şi conţine voia Creatorului pentru creaţia Sa, revelată prin oameni aleşi de El. A fost “curăţată” de falsuri, fiecare carte fiind selectată pe principiul: “dacă ai îndoieli, arunc-o”. A fost transmisă peste generaţii fără modificări. E o carte care ne arată cine suntem, ce destin avem, ce trecut de plâns avem şi cum putem fi salvaţi. Aşadar avem toate motivele să luăm Biblia foarte în serios. 8

Scrisoarea 3. ISUS CINE A FOST ISUS ? Ori de câte ori vorbesc despre faptul că există un Dumnezeu, oamenii pot să cadă de acord asupra celor mai multe chestiuni, dar când vine vorba despre Isus încep să apară divergenţe. Oare de ce? Toate cele 3 mari religii (Mozaică, Creştină şi Islamică) cred în acelaşi Dumnezeu şi recunosc V.T. (Vechiul Testament), dar au probleme ireconciliabile când e vorba să dea răspuns la întrebarea “cine a fost Isus? “. Întrebarea nu se referă la istoricitatea persoanei Isus ci la identitatea acestuia. Isus este singurul om cunoscut în istorie care nu a fost condamnat la moarte pentru vreo faptă reprobabilă ci pentru identitatea pe care şi-a asumat-o. În repetate rânduri El a susţinut că este Însuşi Dumnezeu. Ioan 10.30-33 “Eu şi Tatăl una suntem”. Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine? Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu. Ioan 14.7-9 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut. „Doamne, i-a zis Filip „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns. Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl? 8

În momentul în care încercăm să analizăm această pretenţie a lui Isus, vom constata că avem practic doar 4 posibilităţi, pe care le vom investiga în continuare: 1. Isus a fost un mincinos. Această ipoteză nu stă în picioare. Nu poţi să fii un mare profet şi învăţător în domeniul moralei dacă în punctul central al învăţăturii tale ai fi un mincinos. Caracterul lui a fost întotdeauna în concordanţă cu afirmaţiile lui. Ioan 8.45,46 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Nu putea fi un mare profet şi învăţător care propovăduia smerenia şi să pozeze el, un muritor, în Dumnezeu. 2. Isus a fost un nebun. Această ipoteză n-are nici un suport. În toată viaţa lui nu a existat nici un indiciu de dezechilibru, nebunie, megalomanie, lucruri care ar fi trebuit să însoţească pe unul care s-ar fi pretins Dumnezeu şi care, bazându-se doar pe sărăcia şi pe vorbele sale, să vrea să răstoarne orice altă religie şi să pretindă închinare chiar şi după moartea Sa, ba mai mult chiar să pretindă celorlalţi sacrificiu până la moarte pentru el. 3. E o legendă faptul că el a susţinut că este Dumnezeu. Cu alte cuvinte el n-ar fi susţinut acest lucru, doar ucenicii i-au atribuit cuvintele care revendică Dumnezeirea lui. Aceasta ipoteză cade fiindcă acesta este motivul pentru care el a fost condamnat. Evangheliile au fost scrise la scurt timp de la evenimente, când mulţi martori erau încă în viată, şi astfel nimeni nu le-ar mai fi luat în serios, darămite să le perpetueze prin rescriere, să şi le însuşească, şi să fie gata să moară pentru ele. 4. Isus chiar este Dumnezeu. Deşi unii nu vor să admită, aceasta este singura alternativă care rămâne şi care este susţinută de argumente imposibil de demontat: • N-a avut păcat Ioan 8.45,46 Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? 8

• A împlinit profeţiile, chiar şi pe cele care nu depindeau de voinţa lui (locul naşterii, seminţia etc). • A făcut minuni ( Ioan 10. 37,38: Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea): a liniştit furtuna, a transformat apa în vin, a hrănit 5000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti, a înviat pe Lazăr, a vindecat mii de oameni, a scos demoni. • A înviat din morţi (dar nu ca Lazăr, ci într-un altfel de trup, un trup de slavă) Acest punct este esenţial pentru învaţătura pe care a propovăduit-o Isus. Dacă El n-a înviat, principiile pe care le-a enunţat nu sunt decât o nouă filozofie, pe când dacă este adevărat aceasta înseamnă că într-adevăr viaţa veşnică, într-un trup nemuritor, alături de Creator, este o realitate. Un tânăr judecător, Frank Morison , a cercetat după procedurile juridice toate dovezile existente, cu scopul declarat de a arăta o dată pentru totdeauna că învierea lui Isus este o farsă. El dorea să scrie totul într-o carte în care să explice cum s-au întâmplat în realitate lucrurile. După mulţi ani de zile de cercetări a scris într- adevăr o carte cu titlul “Who moved the stone” (Cine a mutat piatra ) în care demonstreză însă, fără putinţă de echivoc, că Isus într-adevăr a înviat. Lucrarea se deschide cu un capitol intitulat “Cartea care a refuzat să fie scrisă“, cu referire la intenţia lui iniţială. Argumentul principal al învierii este că mormântul era gol. Care ar fi ipotezele alternative principale care ar putea explica de ce mormântul era gol? ♦ Ucenicii i-au furat trupul. Dacă ucenicii ar fi ştiut că învierea e o minciună nu putem explica faptul că nişte oameni laşi au devenit peste noapte nişte eroi gata să moară pentru convingerea lor ca Isus a înviat. ♦ Romanii i-au luat trupul. Dacă ei ar fi vrut să-l ia, ce rost ar mai fi avut să pună nişte ostaşi să-l păzească. 8

♦ Iudeii i-au luat trupul. Dacă l-ar fi luat ei, l-ar fi arătat imediat pentru a stinge zvonul învierii lui. ♦ Altcineva i-a luat trupul. Cine şi-ar fi riscat viaţa înfruntându-se cu soldaţii romani, şi care ar fi fost mobilul? ♦ Isus nu era mort ci doar leşinat, şi a dat singur piatra la o parte. Este absurd să credem că după toate suferinţele pe care le-a îndurat, după o presupusă trezire din leşin să aibă puterea să dea la o parte piatra care cântărea câteva sute de kilograme, apoi să treacă neobservat de soldaţii romani şi în cele din urmă să se prezinte plin de viaţă şi putere în faţa ucenicilor prezentându-se ca “Prinţul Vietii”. Un alt argument al învierii sunt arătările lui Isus după înviere. Biblia ne prezintă 10 arătări distincte dintre care unele unor persoane particulare (Petru, Iacov), apoi ucenicilor ca grup, şi în cele din urmă unui grup de peste 500 de adepţi, întâlniri la care a vorbit cu ucenicii, a mâncat cu ei, a fost pipăit de Toma. Concluzia este fără doar şi poate că Isus a fost Dumnezeu cu adevărat tot aşa cum a fost şi Om cu adevărat. Aşadar, cea mai bună dovadă că Dumnezeu există este că El ne-a vizitat. Recomandare: citiţi Faptele Apostolilor Cap 17.30,31. 8

Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII La origine, termenul grecesc pentru biserică, “ecclesia“, desemna comunitatea credincioşilor şi nu clădirea. Termenul “biserică“ vine de la latinul “basilica – casa împăratului“ utilizat ulterior, şi se referă la o clădire, adică la locul de adunare al credincioşilor (în acelaşi mod termenul englez “ church “ provine din termenul grecesc “Kiriakos Doma - casa Domnului” ) Biblia foloseşte termenul “ecclesia“ când vorbeşte despre biserică, adică esenţa bisericii nu este clădirea ci comunitatea credincioşilor, ansamblul relaţiilor dintre ei. Am putea afirma că Isus a murit pentru restaurarea relaţiilor, atât cele dintre om şi Dumnezeu cât şi cele dintre oameni. Porunca supremă este dragostea, care semnifică relaţii şi atitudini, şi nu se rezumă la faptul de a respecta nişte norme rigide de conduită morală. Biserica a luat naştere în aşa numita zi a Cincizecimii sau Penticostului, sau a “Pogorârii Duhului Sfânt” sau a “Rusaliilor” (Fapte 2.1-4) . Extinderea creştinismului s-a produs prin: prigonire, călătorii misionare, romani creştinaţi. Factori de influenţă au fost: ♦ Imperiul Roman prin dimensiune, libera circulaţie în cadrul lui, existenţa drumurilor şi căilor de comunicaţie, mişcările masive de populaţie între diferite puncte ale Imperiului. ♦ Dialectul Koine al limbii greceşti era dialect comercial internaţional, şi era cunoscut în orice parte a Imperiului Roman. Creşterea a fost foarte rapidă, la sfârşitul anului 100 en creştinismul prinsese rădăcini din Germania până în Sahara, şi din Spania până în India. In anul 70 en Vespasian asediază Ierusalimul. Survine moartea lui Nero. Vespasian retrage legiunile, se îndreaptă spre Roma şi se proclamă Împărat. Îl trimite pe Titus să continue asediul 90

Ierusalimului. Acesta reuşeşte, dărâmă Templul şi îl incendiază. Aurul topit curge printre pietre. După incendiu soldaţii romani au demontat piatra cu piatra pentru a recupera acest aur. Astfel s-a împlinit profeţia făcută de Isus în ziua de Florii: Luca 19.41-44 Cînd S-a apropiat de cetate ( Ierusalim ) şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată. In acest timp, creştinismul care apăruse iniţial ca o sectă (partidă sau eres (erezie)) în cadrul religiei Iudaice, este separată oficial de aceasta şi devine credinţa ilegală. Încep perioade de prigonire intensivă alternate cu perioade de linişte. Începe declinul bisericii creştine din următoarele motive: ♦ Amestecul cu filozofia greacă ♦ Legalismul iudaic ♦ Slaba învăţătură, datorată martirizării multor învăţători ♦ Apariţia de doctrine false şi falşi apostoli 100-150 en. Perioada “Părinţilor Apostolici“, ucenici direcţi ai apostolilor (Clement din Roma, Papias, Polycarp, Ignatiu etc). 150-300 en perioada “Apologeţilor”, oameni care au apărat adevărurile credinţei creştine. 300-600 en perioada “Teologilor“ oameni care s-au împotrivit teologiilor false, deoarece după anul 100 en au început să apară şi să se dezvolte primele erezii majore: 1. Filosofia greacă susţine că spiritul omului e bun, dar el e captiv într-un trup rău. Biblia spune invers, trupul nu are nimic rău în sine, deşi e afectat de “cădere“. 91

Influenţa acestei doctrine false: ♦ ascetism, monasticism, autoflagelare (toate acestea fiind greşite): Luca 11.33, Ioan 17.15,18 ♦ schimbarea modului de închinare în biserică, dintr-unul plin de bucurie într-unul rigid, ca a unor oameni aflaţi sub condamnare. În biserica primară închinarea se făcea după modelul evreiesc, plin de bucurie: Psalm 149 Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui! Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L laude cu toba şi cu arfa! Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. Să salte de bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de bucurie Psalm 150 Lăudaţi pe Domnul! … lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită! Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi arfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul! 1 Timotei 2.8 Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mâni curate, fără mânie şi fără îndoieli. 2. Controversa Ariană : erezia conform căreia Isus nu este Dumnezeu ci e doar Prima creatură a lui Dumnezeu. A necesitat întrunirea conducătorilor bisericii în Conciliul de la Niceea în 325 en unde a fost întocmit “crezul”, şi Conciliul de la Constantinopol în 381 en unde a fost definitivat, în care se consfinţeste că Isus e Dumnezeu 100% şi Om 100%. 92

3. Pelagianismul, intemeiet de Pelagius, un călugar britanic susţinea că omul se poate mântui singur, prin ascetism. E un curent foarte la modă şi azi, sub influenţa religiilor orientale. Conciliul de la Efes 431 en. condamnă definitiv pelagianismul. Postul şi înfrânările nu sunt greşite, dar ele nu te mântuiesc. La fel stau lucrurile cu ritualurile. 4. Apariţia unor scrieri false a determinat întrunirea Conciliului de la Cartagina, 397 en, prin care s-a stabilit Canonul Scripturii. Conducerea Bisericii era iniţial exercitată în comun de mai mulţi “bătrâni ai credinţei“, respectaţi de oameni şi confirmaţi de Dumnezeu. În oraşele mari existând mulţi credincioşi, s-a considerat ca păstorirea lor necesită o ierarhizare după modelul statal. Astfel s-a ajuns la numirea unor episcopi, şi în cele din urmă a condus la Papalitate. Primul care şi-a luat numele de Papă a fost un anume Siricius în Sec III. Primul Papă adevărat se pare că a fost Grigore cel Mare la 600 en. Pe la anul 800 Papalitatea devenise o forţă şi îi confirma pe Împăraţi. CARACTERISTICILE BISERICII PRIMARE  Se petreceau semne şi minuni, proorocii, vindecări, eliberări de demoni, învieri din morţi.  Credincioşii se întâlneau în case, la asfinţitul soarelui, zilnic, în grupuri de 20-50 persoane.  Săptămânal, de regulă duminica (Fapte 20.7) mai multe biserici din case participau la o adunare mare, de câteva sute de persoane, în aer liber sau în catacombe, în funcţie de libertatea de moment de exercitare a credinţei. În oraşele mari existau biserici de până la 5000 de membri.  Participarea nu era ca în cadrul unei activităţi ci ca în cadrul unei familii. Oamenii se implicau unii în ajutorarea celorlalţi.  Intre diferitele biserici erau relaţii de colaborare şi nu de concurenţă; periodic conducătorii bisericilor se întruneau în aşa- 93

numitele Concilii pentru a decide în lucrurile majore privind doctrina şi viaţa creştină. Programul în biserica primară se desfăşura astfel: ♦ începea cu cântări de laudă şi chiar cu dans în cerc după modelul evreiesc (Psalm 95,149,150). Era o celebrare liberă însoţită de bătăi din palme şi strigăte spontane de Aleluia şi Amin. ♦ urma un timp de rugăciune, pe genunchi sau în picioare, însoţit de ridicarea mâinilor. ♦ exista un timp dedicat luării cinei în comun (agapa), cu discuţii libere despre viaţa cotidiană. ♦ se sărbătorea cina Domnului, împărtăşirea cu pâine şi vin. ♦ nu lipsea învăţătura, începută cu citirea unui fragment din Scriptură, tot după modelul Iudaic ♦ exista o alternanţă de învăţături, cântări, mărturii, rugăciuni pentru bolnavi şi pentru problemele comunităţii. ♦ fiecare membru îşi aducea contribuţia personală în desfăşurarea întâlnirilor prin profeţii, mărturii, cântări de laudă, etc. ♦ Nu exista o diferentă de tip laici şi clerici, nu exista o îmbrăcăminte specială pentru conducerea bisericii. ♦ Biserica era caracterizată prin dragoste şi acceptare, aceasta fiind ţinta poruncii lui Isus. CONSTANTIN CEL MARE O întorsătură radicală avea să aducă în istoria creştinismului convertirea Impăratului Constantin cel Mare. Înaintea unei lupte el are un vis cu o cruce şi cuvintele “sub acest semn vei învinge“. După câştigarea războiului el se creştinează şi legalizează creştinismul prin Edictul de la Mediolanum 313 en. Proclamă Duminica zi oficială de sărbătoare. Deoarece în religia Romană Împăratul avea şi titlul de “Pontifex Maximus” adică de conducător 94

suprem al religiei (Mare Preot), se autoproclamă şi Mare preot al religiei creştine şi incepe să “îmbunătăţească“ rânduielile în Biserică. Atitudinea lui a fost continuată de Împăratul Theodosie I, 379-395 en, care a distrus templele păgâne şi a dus o politică de creştinare forţată. Edictul de la Thesalonic 380 en decretează Creştinismul ca religie oficială în stat . Care au fost urmările acestor guvernări: ♦ Începe amestecul Bisericii cu Statul, se politizează creştinismul şi devine “religie de stat“. ♦ Apar construcţii mari dedicate Adunării credincioşilor. Biserica din case dispare treptat şi odată cu aceasta conţinutul de relaţii între membrii comunităţii. ♦ Ceremoniile devin oficiale, rigide şi formale, cu forme fixe de servicii divine. ♦ Incepe diferenţierea clerici-laici, clericii purtând o îmbrăcăminte specială; apar tot felul de ritualuri. ♦ Miracolele au încetat. Francisc de Assisi, cel care a întemeiat ordinul Franciscanilor, fiind în vizită la Papa, a avut cu acesta următorul dialog (în legătură cu versetul din Fapte 3.6) Papa: A fost un timp când Petru a zis “aur şi argint n-am“, astăzi nu mai putem spune acelaşi lucru despre Biserică ( făcând aluzie la opulenţa în care se trăia la Curtea Papală) Francisc: Da, dar nici nu mai putem spune “în Numele lui Isus ridică-te şi umblă”, referindu-se la viaţa de falsă evlavie în care trăiau, şi la încetarea manifestărilor Duhului Sfânt) ♦ Apar elemente păgâne în Biserică. Datorită creştinării forţate, oamenii nedorind să renunţe la convingerile şi ritualurile lor, au preluat aceste tradiţii în Biserică dându-le o nouă semnificaţie, astfel:  Ziua de 25 decembrie, ziua de naştere a zeului Soare a devenit Ziua de naştere a lui Isus, iar sărbătoarea Saturnaliilor, 95

festival dedicat în perioada 17-21 Decembrie zeului Saturn s-a transformat în Crăciun.  Paştele, numit în engleză “Easter” îşi trage numele de la Iştar, zeiţa babiloniană a fertilităţii, al cărui nume era asociat cu simboluri ale fertilităţii cum sunt ouăle şi iepurii. Astfel au fost inventate tot felul de legende care să justifice prezenţa ouălor roşii şi a iepurilor în sărbătoarea de Paşte. Originea paştelui autentic este în scoaterea din robia Egiptului a evreilor sub conducerea lui Moise şi, după părerea mea, ar fi mai îndreptăţit să fie serbat de creştini odată cu paştele evreiesc. Nu există menţiuni care să ateste că în biserica Noului Testament exista vreo altă sărbătoare în afară de Cina Domnului, care nu avea o dată fixă (ba chiar în anumite perioade era sărbatorită zilnic).  Cultul icoanelor. Iniţial creştinii respectau porunca a 2-a “să nu-ţi faci chip cioplit” refuzând reprezentările figurative. În sec III însă au apărut în Egipt, Siria şi Sinai picturi pe lemn (eikon) despre care se credea că pot fi mediatoare între om şi Dumnezeu. Numărul lor s-a amplificat datorită unor teologi care susţineau că oamenii nu se roagă la pictura în sine ci la figura pe care o reprezintă, şi că au rol pedagogic. Distincţia a devenit neclară atunci când s-au atribuit icoanelor în sine puteri miraculoase şi au început să fie adorate, ceea ce semăna izbitor cu practicile păgâne. Au apărut două curente: pro (iconodulii) şi contra (iconoclaştii). Sinodul de la Constantinopol, 754 en, a condamnat icoanele. Cu toate acestea icoanele au reapărut după 843 en.  Cultul zeiţei egiptene Isis cu copilul Horus în braţe a devenit binecunoscutul cult al Fecioarei Maria cu Pruncul. Dincolo de deosebita cinste pe care trebuie să o acordăm Mariei ca mamă pământească a lui Isus, nu putem totuşi să nu ne delimităm de concepţiile care o transformă pe aceasta în ceea ce nu este (1.Timotei 2.5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.) 96

 Credinţele păgâne în mai mulţi zei s-au transformat în cultul sfinţilor, care primesc închinare şi ajută pe oameni, ca şi cum aceştia ar fi mai înţelegători decât Isus.  Cultul păgân al morţilor a îmbrăcat şi el o formă “creştină“ prin promovarea conceptului de “purgatoriu”, impropriu creştinismului autentic, care susţine că prin diferite acţiuni iniţiate de rudele rămase în viaţă ale mortului este posibil ca acestuia să i se îmbunătăţească soarta veşnică -prin parastase, lumânări, rugăciuni etc Biserica Ortodoxă nu neagă aceste transformări, dar susţine că prin puterea care I-a fost acordată de Dumnezeu, aceasta a putut să “creştineze obiceiurile păgâne“. Personal nu pot să apreciez că această afirmaţie are un suport Biblic. În perioada 600-1600 Biserica s-a caracterizat printr-o îndepărtare accentuată de la normele creştine, şi slujirea unor interese străine Bibliei, sub masca religiei: • Corupţie. Conducătorii Bisericii au înfiinţat case de toleranţă (bordeluri) la Roma. • Biserica a devenit o putere militară. • Pentru a avea venituri Biserica a inventat vânzarea de indulgenţe, astfel fiecare putând să păcătuiască “legal” dacă avea bani. • Biserica catolică a decretat infailibilitatea Papei. • Au apărut ordine cavalereşti care au purtat războaie de creştinare forţată, în fapt urmărind anexarea de teritorii (Teutoni, Crucea de Malta, Templieri, Ospitalieri, Iezuiţi) • A apărut Inchiziţia. 97

Care a fost situatia în România? După cum se spune, poporul Român s-a născut creştin. Ce înţelegem prin asta? Isus s-a născut într-un staul, dar n-a fost viţel; tu poate frecventezi o Biserică, dar asta nu te face creştin, aşa cum nu devii maşină dacă intri zilnic în garaj. Faptul că poporul Român s-a născut creştin se referă la faptul că, într-adevăr creştinismul s-a răspândit pe teritoriul de astăzi al României în aceeaşi perioadă în care istoricii situează formarea poporului nostru din Daci şi Romani (101-237 en). Putem presupune că creştinismul s-a format aici sub influenţa directă a bisericii primare. Datorită faptului că Imperiul Roman se scindează în 395 en în Imperiul Roman de Apus (care a dăinuit până în 476 en), şi Imperiul Roman de Răsărit - Bizantin - (care a dăinuit până în 1453 en), a existat şi o separare a Bisericii în Ortodoxă (răsărit) şi Catolică (de apus), care a culminat cu Marea Schismă11 în 1054 en. În 870 en poporul Român intră sub dominaţia Imperiului Bulgar, de formaţie Ortodoxă. Astfel a fost impus ritul Bizantin şi limba slavonă. In 1701, sub Habsburgi, românilor din Transilvania li se oferă şansa de a primi drepturi culturale şi politice cu condiţia trecerii la catolicism. Astfel a apărut Biserica Greco-Catolică, o combinaţie între ortodoxie şi catolicism. Românii au primit dreptul de a studia la Viena şi Roma, şi a apărut mişcarea culturală “Şcoala Ardeleană”. În 1948 regimul comunist îi obligă pe greco-catolici să treacă la Ortodoxie şi le confiscă proprietăţile trecându-le în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. 11 Cauzele schismei au fost neînţelegeri dogmatice referitoare la celibatul preoţilor, luarea Cinei cu pâine dospită sau nu, existenţa sau nu a purgatoriului, autoritatea supremă a Papei, limba în care să fie cunoscute scrierile teologice (greacă sau latină), si dacă să fie adaugată sau nu o completare la “Crez”. Schisma s-a produs când conducătorii celor două mari biserici s-au excomunicat reciproc. Excomunicarea reciprocă a fost anulată abia în 1965, dar încă nu se poate vorbi de o unitate între cele două mari biserici. 98