metamorfoze4iarna-v5

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Pregătim cântece frumos să o primim, Sărbătorile iernii cu iubire să cinstim. Afară a venit iarna şi este foarte frig, În suflet iubirea goneşte frigul aprig. Iau zăpadă în palme şi mă joc cu ea, A îngheţat bocnă apa de la cişmea. Aleargă veseli fulgi mari de zăpadă, Nimeni nu mai este seara pe stradă. O steluţă sau o floare de mărgăritar, Iarna îmi umple cu fulgi un buzunar Tot ea alergă şi face cu mine glume. Vreau să ningă frumos ca în basme. Ninge liniştit, mult îmi place iarna, Îmi pregătesc mănuşile şi haina, Mă uit spre înaltul fulgilor de nea, Îmi ating faţa cu atingerea de catifea. 2 decembrie 2012 49

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Zăpada iubiriiDă-mi mâna să păşim amândoi,Fulgii de nea veseli ning peste noi.Gerul desenează pictură minunată,Prin tainice simţiri de noi luminată.Fulg după fulg ne mângâie chipul,Nu mai vedem, se împrăştie timpul,Zăpada iubirii noastre vine peste noi,În seri fermecate ştiute de amândoi.Luminate de zâmbetul iubirii nostre,Stelele ard tăcute în nopţile albastre.Se aude un murmur de calde şoapte,Privesc sclipirea ochilor în noapte.Dă-mi mâna în prima noastră iarnă,Cerul peste noi fulgii de nea să cearnă.Ninge, ninge cu ale noastre dragi trăiri,Zăpada iubirii ne-a nins cu amintiri. 29 ianuarie 2015 50

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Colind de iubire Se aud vocile unui colind străbun. În această sfântă seară de Crăciun. Valuri de iubire într-un sfânt colind, Luminează steaua şi ieslea cuprind. Mulţi ani Moş Crăciun a lipsit, Oameni fără credinţă l-aţi oropsit. Este un bunic darnic şi foarte bun, Vine numai în noaptea de Crăciun. Umili în suflet, să fim mereu buni, Să înălţăm cu slavă sfinte rugăciuni. E noaptea sfântă cântăm colinde, Pe cer steaua credinţei se aprinde. Să colindăm cum bunicii făceau, Din buhai trăgeau şi se întreceau. În noaptea care acum nu mai tace, Să învăţăm să trăim mereu în pace. Se aud peste tot cântece şi colindul, Răsare din iesle iubirea şi cuvântul. Îngerii se bucură şi umple văzduhul, Să ne bucurăm, să nu oprim cântecul. 25 noiembrie 2011 51

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Iarnă capricioasăIarna, nasul rău îngheaţă,Este ger în această dimineaţă.Flori de chiciuiră pe ramuri,Şi mai flori multe pe geamuri.A început de ieri să cadă,Multă zăpadă pe stradă,Cu schiuri, patine şi sănii,Nu ne temem de capriciile vremii.Ninge încet parcă cu brumă,Când mergi nu rămâne o urmă,Ajung acasă mai pe înserat,Pun pe foc un lemn bine uscat.A început cerul tare să cearnă,Fulgii nu vor să mai doarmă.Aleargă să acopere pământul,Dansează… îi cântă vântul. 11 noiembrie 2013 52

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Bucuria Crăciunului Naşterea Domnului să vă lumineze, Cu sania Moş Crăciun să vă viziteze Când din cer curge neaua minunată, Să nu uitaţi să priviţi cerul niciodată. Lăsaţi magia colindului să vă picure, În suflet fiori de sfinţenie şi iubire Primiţi speranţa vie a unei vieţi curate, În suflet iertare pentru greşelile făcute, Iubire pentru cel aflat acum la greu, Aşa cum tu ai primit de la Dumnezeu. Pe buze dragoste, în ochi tăi bunătate. Învaţă, de la tine iubire la alţii împarte. Crăciunul vine şi anul acesta cu bucurii, E iarnă, Moş Crăciun îi iubeşte pe copii. Magia Crăciunului să vă cuprindă pe toţi, Să păstrăm copilăria în suflet pentru nepoţi. Pe aripi sfinte purtat să atingi bolta cerească, Să culegi un strop de credinţă creştinească, Treci peste ce-a fost, crede cu adevărat în tine. Un bătrânel cu chipul drag la toţi acum vine… 53

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”Bucuria să învie mereu în inimile voastre,Dăruieşte iubire, cea mai frumoasă zestre.Luminându-vă sufletul, să vă aducă sănătate.Colind curat, brad luminat la toţi împarte. 2 decembrie 2015 FulgulNu ne mai înţelegem în vârtej deloc,Alergăm cu toţii bezmetici în acelaşi joc.Pe mine mă cheamă Fulg, dar pe tine?Tot Fulg mă cheamă şi alerg mai bine.Haide degeaba acum ne mai certăm,Mai bine pe cer ceva frumos desenăm.O stea mare şi un om frumos de zăpadă,Să acoperim totul cu fulgi pe stradă.Dar Fulguleţ ţipă singur cel mai tare,Când vede aproape o rază de soare.Se ascunde pe cerul rece şi luminos,În iarna asta voi fi un fulg curajos. 54

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Privesc pe geam cum toţi se joacă, Ştiu că în necaz acum vor să-mi facă. Eu câteva zile voi sta cuminte acasă, Voi privi fulgii după perdeaua trasă. Unul mă ceartă cu o voce gravă şi rece, Alergi, nimeni pe tine să nu te întrece. Acum stai cuminte, citeşte, scrie frumos, Până ai să fii iar un om voinic, sănătos. 18.12.2013Duminică de iarnă burghezăPrivesc cum frunzele toamnei se târăsc,De multe la geam ele cu mine vorbesc.Gonite departe de un foarte rece vânt,Eu le acopăr cu căldura unui cuvânt.În casa caldă ceasul ticăie somnoros,Printre frunzele toamnei merg pe jos.Se aud din depărtare ecourile unui joc,Toamna îşi schimbă degrabă un cojoc.Câteva frunze târzii ceva mai povestesc,Ninge, lemnele uscate în foc trosnesc.Totul străluceşte şi este atât de viu,Cu sufletul liniştit despre iarnă scriu.55

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”Privesc un album cu fotografii plin,Aşez rânduri scrise în al iernii destin.Poate voi culege de pe cer multe stele,Când ninsoarea rătăceşte voi cu ele.Astăzi vreau să stau mai mult în casă,Strănut dar de iarnă nu-mi mai pasă.De câteva zile mă urmăreşte un gând,Ninge, ninge, simt că voi adormi curând.E o duminică foarte rece, puţin burgheză,Dimineaţa deschid geamul să fiu trează.Poezia tace, nu mai vreau să scriu nimic,Din streşinile toate picură Soarele pic, pic. Ninge cu iubireIubite, să adunăm fericiţi mii de stele,Să colorăm fulgii de nea cu visele.Vine o iarnă atât de rece dar şi albă,Din gheaţa ei să-mi faci mie o salbă.Iubite, va nige frumos şi peste noi,Vom merge prin zăpadă amândoi. 56

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Iubite, ne bucurăm la venirea iernii, Cristale gingaşe cad la venirea serii. În frig iubirea noastră înmugureşte, Pe geamuri iarna frumos înfloreşte Iubite, cuvinte îţi scriu printre fulgi, Numai tu ştii tristeţile să le alungi. Iubite, să facem din iubire un poem, Respirăm aerul rece şi atât de boem. Prin voalul iernii ne zâmbesc iar fulgii, Ne plac jocurile iernii reci dar şi hazlii. Iubite, stelele vin toate în urma noatră, Dansăm într-o noapte rece şi albastră. Iubite, mi-ai încărcat sufletul cu bucurii, Alai de stele, şirag de fulgi mari, argintii. Sărutul tău îmi aduce în suflet soare, Fiecare iarnă este pentru noi sărbătoare. Iubite, îţi aminteşti de prima noastră iană, Vântul ne trezeşte cu a lui rece goarnă. Iubite, fulgii de nea aleargă în tăcere, Scriu versuri în taină, citeşti cu plăcere. Dansăm prin zăpadă, suntem bucuroşi, Privim ninsoarea în tăcere suntem voioşi. Iubite, mai trece o zi peste zările argintii, Totul este troienit, noi vom fi veşnic copii. 57

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Melancoliile ierniiPrivesc cum fulgii de nea dansează,E miezul nopţii, eu sunt acum trează.Cad lin şi acoperă frunzele toamnei,Prind un fulg speriat în podul palmei.Deschid fereastra, simt frigul nopţii,Văd pe stradă acum strălucirea gheţii.A venit iarna cu ale ei multe amintiri,Îmbraţişaţi eram în multe albe seri.Bradul din curte este de iarnă îmbrăcat,Cu albe haine el este al pădurilor împărat.Zăpada este tot mai mare acum la apus,Sub ea zăpada multe amintiri a ascuns.Mai am multe de scris, las frigul afară,Privesc cerul este o noapte atât de clară.Colind cu gândul printre multe amintiri,Stau la gura sobei, fulgii aleargă în priviri.Lumina scade, genele-mi sunt mai obosite,Aşez în minte multe cărţi citite şi îndrăgiteSe deschide larg cutia plină de visele iernii,Perna este mângâiată de o rază a Lunii. 4 noiembrie 2015 58

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Iernile de odinioară Îmi lipesc nasul, ca altă dată, de geamul îngheţat, Îmi place când ninge, mai am multe de colorat, Valuri albe de fulgi, dau navală, mă zăpăcesc, Crengile sunt încărcate de zăpadă, rău trosnesc. Viscoleşte din ce în ce mai mult, vântul e turbat, Îl ascult ce-mi spune, se crede şi el ca alţii împărat, E iarnă, e ger, vânturile sunt îngheţate, zgomotoase, Drumurile blocate, multe vise sunt de el întoarse. Pe lângă geam s-au strâns îngheţate, albe mărgele, Geamul îmi spune o poveste, sunt toate ale tale. Câteva zile sau luni pot fi admirate, chiar purtate, Numai de o raza de Soare pot fi mereu alungate. Noaptea, ziua, ninsoarea este veselă, nu se opreşte, Printre copacii înzăpeziţi, peste noi iar viscoleşte, Sunt trişti, îngheţaţi, aşa de săraci par, când sunt goi, Acoperiţi de mii de fulgi de zăpadă reci şi moi. Vântul loveşte tare, fulgii sunt singuri acum pe stradă, Aleargă bucuroşi, aduc un mare potop de zăpadă. E frig cumplit, stelele se ascund, nu vor să se arate, Stau la căldură, mai dau încă o pagină într-o carte. 59

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”O noapte de iarnă, o zi, fulgii de zăpadă strălucesc,Zboară peste noi într-un dans îngheţat, atât de zburlesc,Crivăţul mătură totul, aşa este la noi în marea câmpie,Îmi place iarna îngheţată, ascult cum cântă a ei vijelie.Privesc bradul meu alb, mai bag câteva lemne în sobă,Ninge, îmi place când ninge, mai stăm puţin de vorbă,Gerul, la geamul îngheţat, aşteaptă şi parcă se opreşte,Vede în sobă focul, dansează prin casa toată, străluceşte.Ninge, ninge, troieneşti tu vântule peste câmpurile multe,Nu vrea visele şi rugăminţile copacilor albi să asculte.Aşa au fost mereu iernile mele de demult, de odinioară,Poate au mai dispărut, dar eu nu le văd venind prima oară.Este frig, se întunecă încet, vântul tot mai rău este supărat,Nu vrea să se oprească, mai are multe zile şi nopţi de vânat.Strigă la noi, este frumoasă, nu vrea să fie de noi abandonată,Aşa este ea albă, frumoasă, veselă, luminoasă, înfrigurată. Un ceai aromatUite zăpada îmbracă pomii dezgoliţi,Fulg după fulg ne trezim înzăpeziţi.Gerul năprasnic mi-a îngheţat suflarea,Merg la întâmplare, nu mai văd cărarea. 60

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Albul îmi place mă duce spre plăcere, Mă lupt cu frigul şi zăpada în tăcere. Sub un copac înzăpezit văd un om mâhnit. Mă apropii de el şi uimită am zâmbit . Am spus să mă iertaţi dacă am scuturat, Creanga unui copac trist şi îngheţat. Fulg după fulg cad mereu peste noi, Bucuria iernii ne cuprinde pe amândoi Totul este pustiu, nu se vede de ceaţă, Merg atentă pe drumul plin de gheaţă. Zăpada se aşterne în covoare suprapuse, Bătute neîncetat de vânturile iernii aduse. Cerul alb cu aromă dulce de decembrie, Pe geamul meu şi-a deschis o florărie. Trec zile şi nopţi gonite de vântul rece, Fulgii strălucesc când începe să se întunece. Privesc pe geam, ascult cu plăcere jazz, Doar stâlpul, prietenul din colţ este treaz. O plăcere... o gură de ceai bun şi aromat, Închid ochii şi pe Moş Ene l-am chemat. 12 decembrie 2015 61

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Bucuria ierniiMulte sentimente mă învăluiesc,Chiar şi atunci când rar le rostesc,Este un anotimp care nu este favorit,Dar mă bucur când totul a albit.Mă gândesc deja la prima ninsoare,Zăpada din cer colorează întreaga zare.La sărbători într-o iarnă cu zăpadă,Mă bucură când primul fulg vrea să cadă.Când spun zăpadă vin multe sentimente,În restul anului sunt mereu prezente.E o stare de spirit a Crăciunului simţit,Iubire şi bunătate ai mereu de împărţit.Îmi redescopăr inima de copil bucuros,Număr fulgii în dansul lor atât de graţios,Urmăresc coregrafia iernii prezente,Repetată an de an în poveştile ştiute.Îmi amintesc poveste pe care o citeam,Şi de multe ori în ea mă regăseam,De primul meu Crăciun, de prima zăpadă,Toate începeau atunci cu a fost o dată. 62

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Dansul fulgilor frumoşi cum am visat, Crăciun sfânt şi multe case de colindat, Povestea unui fulg de nea din poveşti, Zăpadă, în fiecare iar ne înveseleşti 6 februarie 2009 Atunci când ninge… Ningea atât de frumos cu fulgi furioşi, Două mâni se încălzeau, eram frumoşi. Doi copii care trăiam iubirea curioşi. Râdeam când cu patinele alunecam, Fugeam, dansam, pe gheaţă desenam. Mă ameţeşti când te văd, îmi spuneai, Cădeam, mă ridicai uşor şi nu mă certai Îmi luai mâinile în ale tale să le încălzeşti, Ai grijă de tine nu vreau să te îmbolnăveşti. Simţeam în fiecare clipă cât poţi să iubeşti Alergam prin gerul mare, obrajii erau rozii, Ce am vorbit eu cu Moşul nu trebuie să ştii, Ne înţelegeam din priviri, nici nu vorbeam. Tu şi eu, fulgii de zăpadă, în inimă ardeam. 63

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”Îmi amintesc fiecare clipă de noi frumos trăită,Poştaşul aduce o scrisoare de departe înfrigurată,Două cuvinte repetate pe pagini, iubirea curată.O scrisoare cu acea căldură uriaşă a dragostei,Topea nămeţii şi arunca peste gerul iernii scântei.Băiatul pe care îl iubeam era plecat acum militar,Nu aveam mobil, rupeam foile toate din calendar.Cred că avem numai optsprezece ani atunci,Ne ştiam de când eram amândoi frumoşi prunci,Iubirea noastră floare de ceară printre stânci.Printre nămeţi mari eu te-am aşteptat la gară,Nu simţeam frigul deloc, nu vedeam nimic afară.Când ai coborât din tren repede mi-ai luat mâinile,Le-ai încălzit cu iubirea ta ce topea gheţurile.Din buzunarul hainei mi-ai dăruit un trandafir,Printre fulgii de zăpadă era un minunat musafir,La piept l-ai încălzit, l-ai apărat pe micuţul fir.Ochii s-au reîntâlnit acum parcă mai curioşi,Nu aveam habar de iarnă, eram aşa de bucuroşi.Alergam după fulgii furioşi care se jucau cu noi,Eram două suflete şi o inimă pentru amândoi. 18 decembrie 2011 64

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Aş vrea să fiu Moş Crăciun Am fost şi sunt un copil foarte cuminte, Mă gândesc bine şi ţin eu bine minte, Mi-am dorit să am o haină frumoasă, Să am o sanie mare, de nouă reni trasă. Dar cel mai mult doresc să fiu sănătoasă. Să vă pun daruri minunate sub brad, Când în sobă lemnele zgomotoase ard. Îmi doresc să fiu o dată Moş Crăciun, Să vin în casa voastră de acest ajun. Gerul năprasnic să-l trimit în surghiun Iubirea mea vreau numai cu voi să o împart, Să vă acopăr cu al iernii minunat brocart. Aş vrea să vă colind pe toţi cu mult drag, Cu un sac de bucurii să trec al vostru prag Stelele cerului să vi le dăruiesc într-un şirag. Am sacul mare, de bucuriile iernii foarte plin, Pe cel bolnav aş vrea să pot acum să-l alin, Să şterg tristeţi ce s-au cioplit adânc în inimă, Rugăciunea spusă curat orice durere suprimă, Cu zâmbetul meu să şterg durerea şi o lacrimă. 12 decembrie 2015 65

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”PatinaCerul s-a întunecat, pare îngheţat,Trandafirul înflorit este încurcat.Un boboc care nu va ajunge floare,Plânge printre fulgii reci, îl doare.Fulgule eu sunt pregătită pentru tine,Am o haină bună dar şi nişte patine.Dansul fulgilor mă îndeamnă la mişcare,Până la vara trebuie să uit de soare.Ştiu să mă bucur de tot ce este frumos,Mă dau pe gheaţă, alunec graţios.Obrajii sunt roşii, plini de sănătate,Mi-e foame, aş mânca acum de toate.Nu am frică de gheaţă sau de frig,În fiecare zi fac un ceai bun în ibric.Mai lustruiesc ghetele pentru patine,Pe gheaţa lucioasă voi aluneca bine.Un fulg mi se aşează acum pe nas,Strănut, intru şi eu în acest dans.Patina alunecă şi râde cu mine,Surprinsă spune... bine încă se ţine.Mulţi fulgi acoperă voioşi văzduhul,Sunt ameţiţi de cum îi aruncă vântul.Mă pregătesc să plec acum spre casă,Cumpăr portocale, sunt bucuroasă. 25 noiembrie 201466

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Claudia Bota Motto: Când dragostea te întoarce din drum mergi până la capăt demn și plin de încredere. Viața nu îți oferă mai mult decât iubirea, nu reţine alături de tine decât strădania de a fi lumină, căci toate în lumea aceasta sunt deșarte într-o lume a deșărtăciunii. Bucură-te de lumină, crește în lumină. Nimic nu e mai de preț decât să fii lumină. 67

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Fluturii albiFluturii albi desprinși din neaua ierniiDansând al vieții ultim vals sublim,Primind lumina clară în faptul seriiTu, fiind poeta la care să mă-nclin.Și ne-ai lăsat printre cetăți dezlănțuiteUn gol pe pietre ale unor zidurilor prăfuite,O lacrimă din mine se desprinde și se-nfiripăȘtiind că azi nu va mai fi ca ieri.Eu stau și meditez la ziua dintre anotimpuri sugrumate,Clepsidra din privirea ta străbate depărtăriUn pas ne leagă printre cuvintele înlănțuiteAle unei lumi de-a pururi învechite. 68

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Până când? Trup învechit în sânge, Istovit fiind în apăsare, Sufletu-ți fidel din născare Te ridici ca și-un rege. Om căzut într-un ungher de istorie, Culegându-ți fala ta pierdută-n glorie, Devenit un rob al păcatului Jucând piesa, tragedia veacului. Până când, până când, vei sta în beznă? Printre guri de lupi flămânzi ce-ți cer Al tău suflet plămădit din lumina divină, Și târându-te-n tină ai ales să fii stingher. Până când în iarna grea, inima îți vei purta? Într-o lume care a umbrit lumina ta Tu zidit după Chipul și Asemănarea Sa Nu te-ndepărta, căci osândă îți vei afla! 69

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Răsună lin colindulRăsună lin colindul, din glasul omului creat,Pentru că Dumnezeu Prea Bun, nu ne-a lăsat,Pe Fiul Său ne-a dat și lumea din păcat a ridicat.Prin Prea curat Sângele Său a răscumpărat,Întreaga omenire, care prin veacuri adormite a stat,În somn de tainică orbire, întunericul a gravat.Eliberându-ne din crunta robie, ce ne-a presat,Acum, ne ducem rând pe rând, cu inimile pline,În Betleemul Iudeii, unde smerit, Tu, te-ai arătatÎn ieslea cea săracă, născut în zorii zilei prea divine,Tu, Însuți fiind Unicul Fiu de Împărat!Acum a glasurilor cinstiri se-nalță în cer,Iar heruvimii și serafimii saltă cu cântări:Leru-i ler și inima-i prin cer,Leru-i ler și colindele nu pier,Leru-i ler și inima-i prin gerLeru-i ler, ajungând la praznicul cu miel prier,Leru-i ler, aprinzând lumini de stea,Flori dalbe, flori de măr,Pentru a lumina, tainică colinda mea! 70

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Prin albul iubirii mă zidești Mă chemi din nou să reclădim Anii care ne-au purtat Între lumină și păcat. Prin vijeliile timpului sidefat, Trupul îți este înmiresmat, Prin albul iubirii mă zidești, Căutând să-mi dăruiești, O stea din inima ta. Mă chemi în iernile grele și reci, Luminându-mi viața pe poteci, Călătorim în dimineți. Nu vezi că în departare, Soarele nu dispare? 71

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Am rămasAm rămas un înger părăsit de dor,La marginea unui pământ multicolor,Am rămas un cântec în albastrul serii,Topit de amurgul trist al tăcerii.Am rămas cu gândul la lumina celestă,Uluit de a ta frumusețe angelică neștirbită.Am rămas uitând că visul s-a închis,Eu care-n iarnă inima mi-am deschis.Am rămas la poarta vieții țintuit de al tău dor,Tu care nu-mi lăsai durerea să mi-o măsor.Am rămas cu viscolul hain ținându-i piept,Pentru a fi un om ce judecă curat și drept.Am rămas de dorul tău străin pribeag,Fie vreme bună sau rea, neclintit ca și un fag. 72

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Magică noapte coboară azi peste noi Magică noapte coboară azi peste noi, În Betleem se naște un Prunc Mântuitor, În ieslea cea săracă o stea strălucitoare, Călăuzit-a trei magi din Răsărit, Veniți cu daruri la Prințul cel smerit, Și îngerii din cerurile prea-nalte, Cântând colindul sfânt, Să salte cerul și pământul Căci astăzi s-a născut Cuvântul. Magică noapte coboară azi peste noi, Peste noi, peste voi și peste toți, Fecioara Maria născut-a astăzi, În ieslea cea săracă pe Hristos, Iar boii peste El suflând milos, Și îngerii vestind în sus și-n jos, Că Fiul Omului s-a coborât aicea pe pământ, Dezgolindu-se pe sine, pe toate le-a ridicat, Ca să răscumpere lumea-ntreagă, Din moarte și păcat. 73

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” O zi de decembrieO zi de decembrie,Mereu îmi aduce aminteDe fiinţa ce-n pântec m-a purtatŞi viaţă mi-a dat s-o duc mai departe.Într-o zi de decembrie,Am purces la viaţă,Ţinând piept cu crivăţu-n faţă.Minunata mea mama la piept mă purta,Temându-se să nu mă răstorn cu ea.Dar tata putenic cum era,A tras până la locaşul din creierul munţilor, sania.Atunci, am simţit lumea ca un miracol,Căutând cu mirare la tainica lume ce mi se deschidea...Era o zi din luna decembrie,Când copiii căutau în noapte, la fereştri,Colindând lumea prin datina cu versuri dumnezeieşti!Atunci şi îngerii au cântat,Cu flori de măr în mânăÎntr-un alai cântând în corColind pentru Pruncul Ceresc.Eram la tainica chemareA lumii care nu se încheia, 74

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Acum mergeam în viaţă Ţinâdu-mă de mână cu Domnul nostru Iisus Hristos. Aşa a fost la începuturi Pentru mine acel decembrie. Atâta ninsoare Atâta ninsoare Se cerne în ţară Într-o zi de sărbătoare, Şi pomii sunt îmbrăcaţi, între vis şi culoare. Mirifică stea, e inima mea, Cuvânt către cer aduc chiar acum, Şi străbat iar în gând, dureri, bucurii, Către oamenii care-s vii, De mai râd, de mai cer Ei acum sunt la masa din cer. Sunt pătrunşi de Lumina Cuvântului Prunc, Care Om S-a făcut pentru noi. Să n-avem moarte, să trăim în dreptate, Iară îngerii-n glas spun: Lerui ler, Lerui ler, Lerui ler...! E atâta Lumină, e atâta ninsoare! Pe cărări încărcate din ţară, E atâta ninsoare! 75

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Setea de tine, DoamneComoara sufletului tău e liniștea,Ce izvorăște din mireasma clipelorImpregnate pentru a-ți potoli setea,Setea luminată de lumina sărbătorilor.Setea de tine, Doamne!Setea de viață făcătoare a lacrimilor izbăvitoare,Setea Cuvântului întrupat, ce lumea din păcat a ridicat,Setea Luminii ce ne-a înălțat și viață de har, Tu ne-ai dat,Setea Iubirii ce topește neputința dorului înaripat.Te vreau aici, lângă mine, până dincolo de suspine,La hotarul nedeslușit dintre moarte și viață,Stăpân a dorului din mine, Tu, fiind mereu,Mă cucerești cu a Ta iubire, deși mi-e greu. 76

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Fâlfâind aripile Printre luminile străvezii ale neantului, Ai renăscut din moartea cea de demult, În boarea de vânt te-ai ridicat de la pământ. Fâlfâind aripile neumbrite a unei iubiri stăpânite, De dorul pământului, în freamătul gândului, Cuvânt înaripat din înalt prin cer înstelat Renasc la lumină unde-i iubirea divină. 77

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Trupul inimii meleTrupul inimii mele răzvrătit de atâtea himereEliberând lacrima gândului prin care am învins,Cetățile părăsite din vis.Te-am găsit printre zâmbete oglindite-n artere,Coloane dăltuite de lumini și de stele.Înmugureau trandafirii inimii mele,Iar iernile hibernale deveneau simfonii epocale,Prin lumini ancestrale.Tu mă cauți, eu te caut, în bezna lutului și a sărutului,În glasul pământului așteptând freamătul vântului,La izvorul cel viu al cuvântului. 78

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Am rămas Am rămas un înger părăsit de dor, La marginea unui pământ multicolor, Am rămas un cântec în albastrul serii, Topit de amurgul trist al tăcerii. Am rămas cu gândul la lumina celestă, Uluit de a ta frumusețe angelică neștirbită. Am rămas uitând că visul s-a închis, Eu care-n iarnă inima mi-am deschis. Am rămas la poarta vieții țintuit de al tău dor, Tu care nu-mi lăsai durerea să mi-o măsor. Am rămas cu viscolul hain ținându-i piept, Pentru a fi un om ce judecă curat și drept. Am rămas de dorul tău străin pribeag, Fie vreme bună sau rea, neclintit ca și un fag. 79

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”Mi-aș fi dorit mai mult de la oameni... Mi-aș fi dorit mai mult de la oameni, Ca ei să mă iubescă, nu doar să ceară Visele mele, care s-au risipit, Printre nopțile grele, de iarnă. Mi-ar fi plăcut să mă privească, Deși, la tâmple am albit de gînduri, Cine nu crede că viața ne lasă, Puterea de-a trece prin ea, Să ducă tristețea și inima grea. Mi-aș fi dorit mai mult de la oameni, Ca-n diminețile vii, de atâta lumină, Să văd răsărite surâsurile mii, A oamenilor ce dus-au tăcerea, De la moarte la viață, cu dalbe făclii. În leaganul Maicii, care-n rugă, ea stă, Ne-așteaptă, neadormită de veghe, Tăcută și dreaptă cu brațele-ntinse, O, Maică de-a pururi Fecioară înțeleaptă, Primește-mi o rugă fierbinte: 80

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Trimite azi pacea, cea sfântă și dreaptă, Pe care drepții demult o așteaptă. Să picure rouă, din cer peste lume! Să nu mai fie vreodată războaie, Nici prunci care pier, Nici mame cu lacrimi în ochi, Îngenuncheate-n nopțile albe, Cu vise deșarte și atâta mister. 81

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Dor nesecatTe-am privit prin dorul ochiului meu luminat,Ale cearșafurilor îngălbenite și topite de sentimente seci,Prin gândul neputinței mele, reținute m-am schimbat,Am răsturnat valurile care mă purtau spre alte bărci.M-ai petrecut până dincolo de durerea rătăcirii,Până la limita neștiută și neîmblânzită a decăderii.Fiind un suflet damnat, durerile toate mi Le-ai luat,Dorul Tău mă pustiește mereu, prin cetăți neștiute,Zborul ridicând praful de pe piatra, unde mi-ai săpat,Cuvântul pe care Tu, în suflet mi L-ai încrustat! 82

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Ion Vanghele Motto: „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.” George Bernard Show 83

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” cad zăpezile...cad zăpezile albe la uşăun decor de iarna funerarvântul smulge pumnii de cenuşăca un semn târziu crepuscularîn adâncul sobei arde focullemnele trosnesc flăcări se-ntindde-amiază au cuprins mijlocultot aşa cum eu mi te cuprindmi-este frig zăpada asta slutăs-a întins pe lucruri un linţoipăsările frigul îl ascultătremurând alăturea de noifumul urcă-n cer o rugăciunecâinii stau de iarnă rebegiţiar lătra dac-ar avea ce spunedar acuma parcă-s obidiţi 84





Vorbe de vis – volumul IV (iarna) e zbucium în cer apa curge şuvoi sacadat nefiresc pe umăr un înger îmi plânge e frig totuşi eu te iubesc nu-mi vine să ies dintre perne nu pot să te las să mai pleci ninsoarea amarnic se cerne şi buzele tale sunt reci iubito... chiar dacă nu sunt prea cuminte eu te invit la o cafea şi noaptea ca un dor fierbinte în luna oarbă va cădea iar dacă bate totuşi vântul şi fulgii îi va risipi noi vom rămâne în cuvântul în care iarna va doini va ninge alb ca o durere de arbori ce mai mor în noi şi-om împărţi mica avere partajul vorbelor în doi... 87

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” ne ninge...ne ninge... obsesii de iarnacad fulgii bolnavi de dorinţemă-nchid în bătrâna mea hainăvisând doar la blonde catrinţene vântură vântul nămeţiimaşinile freamătă greledin cerul supus dimineţiivin pulberi albite de steleşi paşii îşi leapădă fireaun alb ce ne-nghite cu totulîngheaţă de doruri iubireazăpada cea crudă-i ia loculiar pomii se umplu de floarede gânduri se mistuie searami-e frig de atâta ninsoarese tânguie-n noapte vioara 88

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) cafeaua să deie în clocot îmi port singuratic povara şi fulgii au glasuri de clopot şi mugurii plâng primăvara... poate-ntr-o zi... poate-ntr-o zi am să te prind şi prin zăpadă să te-ntind cu bulgări moi să mi te frec când clipe tremurânde trec şi nasul deveni-va roş cum se întâmplă pe la moşi când beau pălincă din pahar să se îmbete iar şi iar afară viscolul va sta pe rătăciţi îi va veghea pe urma îi va ispiti şi în zăpadă-i va zidi apoi pe drumuri hăulind l-om auzi prin porţi bufnind prin hornuri azvârlind ninsori din norii nopţii călători 89

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”la ceasu-n care tu rămâicu buzele-am să te mângâipe trupul alb de-i cald şi gersă te colind cu leru-i lersă muşc din farmecele toatecând încă ştiu că se mai poateşi-am să mă joc fără motivcu mâinile umblând la tivsă smulg amorul cel vrăjmaşce rătăceşte prin oraşcu-acelasi viscol care treceunul mai cald celălalt receşi gura s-o sărut năprasnicîn iarna asta ca la prazniccand în iubire mă desfacun om bogat, un om săracafară iar va fulguicopiii se vor zbenguişi vor zbura cu sănii miciprin iarna noastră de aicice nu aş da din nou să fugpe derdeluşul meu zăludzvârlind cu bulgări împrejurşi nurii tăi tăcut să-i fur 90

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) într-o istorie discretă în care timpul se repetă şi bate luna în chirpici cu flori de gheaţă mari şi mici. iubita mea... iubita mea a început să cearnă zăpada rece curge cu nesaţ cu fluturi albi îmbătrâniţi de iarnă când savuram cafelele cu zaţ trec umbrele cu pârtii prin zăpadă tu buzele pe gura mea le culci ninsorile au început să cadă pe trupul tău cu forme-atât de dulci copacii-au înflorit cu disperare atât de albi rotunzi ca nişte sâni aş vrea să rup din ei o sărutare cu patima bătrânilor hapsâni dar viscolul pe străzi mă risipeşte trec lupii furişându-se-n păduri şi frigul la fereastră înfloreşte cum înfloresc în palme ai tăi nuri. 91

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” mai zace frunza...mai zace frunza rătăcind în mineiar zilele obloanele îşi tragla pândă şade iarna şi nu vinesă fluture cu viscolul în pragpeste natură bate-un vânt subţireprin ceruri trece-o ceată de păgânine sună telefonul în neştirecă lupii pe un deal se dau stăpâniîn cupe fierbe viscolul tenaceloveşte în amurguri nesătulcând mantia zăpezii o desfaceşi-ngheaţă tot porumbul în pătulafară ninge ca în paradiscenuşa nopţii în tăceri ne coaseşi eu alăturea de tine mi-splângându-mă de vechi dureri de oase... 92

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) prin albe poiene... prin albe poiene pierdute sub lună se scutură toamna cu umbre de brumă iar paşii înoată prin frunze uscate prin flori şi iubiri de vremuri uitate trec albe fecioare cu gânduri curate cu flori de lumină pe poale brodate cu braţe rotunde cu ochii ca focul strivind între sâni de dorinţi busuiocul pe-un maldăr de lună luceafarul zace doar lira din braţe cântarea-i desface apoi de-ntuneric el aripi întinde în vis şi în haos la piept te cuprinde iubito îţi tremură pleoapele pale se zbat de lumină picioarele goale şi pieptul respiră uşor sacadat ea e langă mine şi eu n-am plecat se scutură pomii de dor şi de smirnă ghirlandele-s aur şi perla-i lumină o umbră o ceaţă o prind şi-o sărut luceafar în stele în om prefăcut... 93

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” şi pânge...şi plânge natura-n copacisăpându-şi durerile-n ceruriiubito acuma tu tacimuşcată de doruri şi gerurirămâne decorul pustiurămân şi cuvintele moartemi-e teamă că n-am să-ţi mai scriuşi n-am să-ţi mai las nici-o carterefren:plânge pădurea cu frunza ei rarăîşi poartă toamna în doliul de searăşi vântul loveşte în crengile tristeîn păsări ce pleacă să nu mai existetrec clipe bătrâne de frunze-ncărcateîn porţile-nchise tăcerea mai bateiar paşii răsună lipsiţi de puterecând ziua în noapte se pierde şi pieree trist şi pustiu că nu vineiubirea în treacat să steiecând ea are buzele plineşi şoaptele dulci de femeie 94

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) să-şi lase parfumul în casă să bea din cafeaua cu zaţ ce zace uitată pe masă în lungul şi albul ei braţ refren: plânge pădurea cu frunza ei rară îşi portă toamna în doliul de seară şi vântul loveşte în crengile triste în păsări ce pleacă să nu mai existe trec clipe bătrâne de frunze-ncărcate în porţile-nchise tăcerea mai bate iar paşii răsună lipsiţi de putere când ziua în noapte se pierde şi piere 95

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” 96

Vorbe de vis – volumul IV (iarna) Maria Giurgiu Motto: „Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul” Maria, Regina României 97

ciclul antologic „Metamorfozele naturii – simfonii albastre” Vulpe Și-a câștigat porecla de Vulpe în mare parte pentruînclinarea sa, de a lua în bășcălie pe oricine avea ocazia.Aghiuță profita de defectul ăsta al lui și îl împingeamereu la păcate. Obiceiul lui de a zgândări mereugunoiul din ochiul altora și de a le amărî zilele îi eracaracteristic încă din fragedă copilărie. Acum cândtrecuse bine de anii tinereții, nici nu mai existausperanțe de a se schimba și nici nu mai avea chef, s-ofacă. Făcuse el câteva tentative anemice în acea direcție,însă lumea se obișnuise cu el cel dintotdeauna și nu eraniciunul dispus să creadă într-o schimbare reală laVulpe. Cei mai mulți credeau, că e o manevră nouă demanipulare, inventată de el sau îl întrebaseră îngrijorațidacă nu cumva e bolnav, când încercase să se poarte cuei serios și politicos. Într-o zi trecuse pe lângă Nae al lui Bute fără să-lsalute, cum făcea în fiecare zi, cu nelipsitele necuviințede genul: „Hai noroc mă bețivul dracului! Pe unde aidormit azinoapte, mă prăpăditule? Iar ai nimerit înașternutul babii Chiva? Te-a vrăjit vădana aia cu vinul eide șapte ani și cu hartanele de purcei fripți pe varză,hai?” Îl salutase simplu: 98