Imperceptibila Junime, autor Florin Paraschiv, 2015

FLORIN PARASCHIVEMINESCU – MAIORESCU Imperceptibila Junime EDITURA TRANSILVANIA

FLORIN PARASCHIV_______________________________________________EMINESCU – MAIORESCU ( Imperceptibila Junime )



FLORIN PARASCHIV EMINESCU – MAIORESCU ( Imperceptibila Junime )

EDITURA TRANSILVANIAEditor: MIHAI GANEARedactor: VIRGINIA PARASCHIVTehnoredactor : ALIN OLTYAN EMINESCU – MAIORESCU (Imperceptibila Junime)Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiPARASCHIV, FLORIN Eminescu - Maiorescu : (imperceptibila Junime) / FlorinParaschiv ; cuvântul editorului: Mihai Ganea ; postf.: VirginiaParaschiv. - Baia Mare : Editura Transilvania, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-8423-25-8I. Ganea, Mihai (pref.)II. Paraschiv, Virginia (postf.)821.135.1.09 Toate drepturile aparţin Editurii Transilvania

Nota editorului Apariţia postumă a acestui volum, este uneveniment editorial nu numai necesar şi drept, ci şi uneveniment aşteptat. Această afirmaţie este legată deecoul public al primei ediţii postume a cărturaruluiFlorin Paraschiv, Viaţa cotidiană în ImperiulRoşu(1917-1945), Editura Transivania, 2015. Volumulrespectiv, apărut în ediţie print, dar lăsat la îndemânacititorilor şi on line, a suscitat discuţii interesante privindconivenţa umaniştilor occidentali cu iadul roşu boşevic,temă în care Florin Paraschiv se exprimă liber,neîngrădit de niciun interes partizan. Aceeaşi libertate deabordare istoric-monografică, aceeaşi temeritatesintetizatoare, pe baza unei documentaţii impresionante,o vădeşte Florin Paraschiv şi în tematica pasionantăprivind destinului eminescian, destinul antum şi, ceea cedă greutate specifică scriiturii, destinul postum. FlorinParaschiv trece cu sensibilitate şi inteligenţă dincolo declişee şi prejudecăţi, şi compune imaginea unicităţiieminesciene în contextul epocii care îi cuprinde biografiaşi creaţia, în contextul mişcării culturale a Junimii, dar şiîn corelaţie cu coerenţa decizională a bărbatului de statcare a fost Titu Maiorescu. Junimea este surprinsă îndinamica ei subtilă de dezvoltare, urmărim pe parcursullecturii cu surprindere şi interes iţele vizibile şi invizibile 5

ale acestui fenomen cultural în care strălucireaeminesciană devine şi mai fascinantă, pentru că esteraportată la valori spirituale şi intelectuale autentice. Esteadevărat că Eminescu, precum orice creator de geniu,trăieşte într-o lume mică şi mediocră care nu poate să-lînţeleagă şi să-l cuprindă, dar nu este mai puţin adevăratcă lumea culturală, aşa cum era, a încercat să facă unefort de adaptare la ineditul spiritului eminescian.Tocmai în direcţia acestui efort, prin voinţă şibunăvoinţă, se îndreaptă interesul major al lui FlorinParaschiv. Îndeosebi preocuparea lui Titu Maiorescupentru filosoful poet, constituie centrul gravitaţional altextului pe care îl aducem la cunoştinţa publicului. Untext aflat încă în stadiul de manuscris, care aşteptacompletări şi finisări ale demonstraţiei , un text aflat încăîn plin proces de elaborare. Să ne mulţumim cu ce avem,nu să scrutăm abisurile cuvintelor nescrise. Îmi vine înminte şi ca editor, şi ca lector pasionat şi onest, obiecţiileunui calofil de lux, fumisme , cum ar fi spus cu ironiebonomă Florin Paraschiv, în legătură cu textul întreruptdin când în când de anumite semne, observaţiiprescurtate etc. Desigur că întotdeauna, în oriceconjunctură, cititorul e suveran în percepţia şi gustul său,desigur că domnia sa are pe undeva dreptate că seîntrerupe din când în când firul ideii, numai că uneori,să-mi fie cu iertare se mai întâmplă să se rupă şi să securme difinitiv firul vieţii, cum s-a petrecut cu FlorinParaschiv în anul de graţie 2009, 4 august, iar 6

manuscrisul să rămână pe-a locuri în faza program,punctual, asta e tot, în rest e vorbărie searbădă. Sărevenim la obiectul fundamental al chestiunii, trinomulEminescu-Maiorescu- Imperceptibila Junime. Junimeaomniprezentă, în cele mai neaşteptate împrejurări,literare, politice, mondene, o reţea teribilă, inclusiv reţeade interese, şi în acelaşi timp o grupare mai mult sau maipuţin declarată, de personalităţi fascinante. Junimeaimperceptibilă, dar redutabilă, Florin Paraschiv aduce înprim plan relaţiile umane, cu bune şi cu rele, condiţiaumană în diversitatea ei se descătuşează din informaţiamonumentală pe care o pune cu generozitate la dispoziţiacititorului. Ca locuitor al nordului, am fost extrem desensibilizat de presimţirea şi germinarea ideii MariiUniri, desigur prematură idee în veacul lui Eminescu, darpusă în practică în veacul următor. Măreţie istoricăalături de firescul cotidian, uneori anecdotic. În evocareacotidianului viu şi natural, Florin Paraschiv îşi dă măsurade narator, deopotrivă cu vocaţia evocatorului şiscotocitorului de Idee. Demersul lui Florin Paraschivpleacă de la dramatismul unei realităţi contemporane:Eminescu nu este citit, este evocat memorial ca „poetnaţional”, atât şi nimic mai mult, totul se îneacă într-unfestivism fad. Pe de altă parte se aud vocile stridente dedetractori. Pe bună dreptate, se cuvine să ne punem, odată cuFlorin Paraschiv, dureroasa întrebare cu privire la 7

capacitatea noastră ca popor de recunoaştere şi depăstrare a tezaurului istoric, intelectual, etic şi spiritual.În ceea ce ne priveşte ne facem cu modestie şi simplitatedatoria de a aduce publicului interesat un text de onegrăită frumuseţe şi limpezime, aşa cum l-am preluat dela Virginia Paraschiv care a depus o muncă asiduă pentruaşezarea în pagină a paragrafelor din textul original. Aduc cu respect mulţumiri Consiliului JudeţeanMaramureş, care, prin aprobarea proiectului cultural derestituire a lui Florin Paraschiv, şi susţinerea financiarăa acestui proiect, a făcut posibilă apariţia acestui volumde restituire a unui autor important pentru cultura noastrăumanistă. Florin Paraschiv nu a fost îndeajuns decunoscut din timpul vieţii, din aceleaşi difuz motiv careface elitele româneşti să nu facă obiectul recunoaşterii,notorietăţii şi respectului naţional autentic. Acoladacomunistă a fost o etapă a damnării spiritului românescliber şi creativ, dar, din păcate, complicitatea la tăcereavinovată continuă, precum se vede, fără termen limită.Textul lui Florin Paraschiv, gândit şi redactat peparcursul a decenii de cercetare şi reflexie, este de oexemplară actualitate. Ca editor mă simt şi onorat şiobligat să aduc la lumină o astfel de scriere vie, de operpetuă şi provocatoare actualitate .Mihai Ganea 8

mottouri: \"În noi nu izbucneşte numai raţiunea mileniilor, cişi nebunia lor. Este periculos să fii moştenitor\". Friedrich Nietzsche \"E o idee profundă în expresia BeschrankterUntertanenverstand. Ochii mulţimii nu se deschidpentru ca să nu se sperie de abisul de nenorocire cătrecare merge, ci capul ei se îmbată cu umbre,cu plăceri.Laisser vivre!\" Mihai Eminescu \"Rezervă, discreţiune, cumpătare, în generenegaţiune şi în rezumat abnegaţiune\". Titu Maiorescu \"Ceea ce stârneşte mila în privinţa unei mulţimiascultătoare nu este de-a o vedea expusă primejdieiprintr-o voinţă care îi este necunoscută, ci faptul că eaeste târâtă în primejdie printr-o greşeală care îi rămânenecunoscută\"... Karl Kraus9

INTRODUCERE Cumpăna între milenii a aflat gândirea occidentalăpradă unei bănuieli apăsătoare: reflecţia noastrămodernă-prea-omenesc-de-modernă se auto-suspecteazăde sadomasochisme, lipsă de prospeţime, strangulare. Iarmemoria colectivă, lamura şi elita incluse, traversează oconfuzie sufocantă, mai ales nu mai avem, nu ne maisuportăm memoria...De parcă am suspiciona-o că nereaduce Cunoaşterea în hlamidă. . Bine procedează George Anca, împrospătând ideealui N.Bagdasar din1938: deja, încă de atunci civilizaţiaeuropeană (între timp, dominată de un trend acut\"materialist, american\" făcea contrast scandalos cucultura indo-orientală a sufletului, a interiorului, Tagorese incorporase firesc în cultura română a deceniilor '20-'3o de veac XX. Numai că prin înclinaţia sa\"sovietică\",Tagore a zguduit încrederea în incorporări oneste... De ce-l mai deschidem atât de rar pe Eminescu?Încă ne poate învăţa câte ceva, uităm nesimţitori de\"vremea/ce vremuieşte-adânc în tot ce e\"(O, te-nseninăîntuneric rece), sau că \"dară din neputinţă, /Se naşteironia vieţii noastre\"(Demonism), sau că \"viitorul untrecut mi-i pe care-l văd întors\" (Mureşanu), sau cămereu un Mag, regizor al istoriei oculte, nici sacre/niciprofane,citeşte \"semnul întors\"(Memento mori). Mult s-a aplecat excelentul sculptor DimitriePaciurea asupra temei \"Sfinxului\"(ca şi asupra 10

\"Himerelor\"), cu mâna izbucnind singuratic din corpulanimal. Mâna, cu a sa semnificaţie de gest creator...S-arzice că Sfinxul e o taină fără sfârşit, ca şi geniul omenescinsondabil şi nu-i de loc exclus ca-pentru profilulreflexiv şi tragic al Sfinxului său-Paciurea să-l fi avut învedere şi pe Eminescu, a cărui insistenţă în tema geniuluie vădită de la Geniu pustiu până la Luceafărul şi Odă înmetru antic!(1) Încă ne poate fascina dilematica reflecţieeminesciană: \"Durerea mea cumplită-un veşnicAhasver\", oh, nici Satan nu mai e ce-a fost: \"Căci tu nueşti în stare să nimiceşti nimic\"(Mureşanu)...Cum să n-ajungă Eminescu la indica Maya? În budism, \"maya\"este doar una dintre cele \"24 minore şi diabolicepasiuni\"! Să existe pe lume răsplata faptelor bune? Bouddhanu credea în mod deosebit în suflet, dar poporul credea şiIluminatul nu ţine să schimbe credinţa, spre a nu gonipoporul spre eronatul nihilism (ucchendvada). E rândullui Eminescu: \"Cel ce în lume a dus numai durerea/Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi\"(Împăratşi proletar). Fie la brahmani păcăleala oamenilor curăsplata de dincolo, Eminescu rămâne de parteabudismului! În Convorbirile literare din 1872, însoţindu-şitraducerea Aforismelor lui Schopenhauer cu o notiţă,Titu Maiorescu afirmă onest că filosoful germanpesimist a îndrăznit să reînvieze metafizica budhistă înmijlocul Europei creştine. Ce ecou crâncen putea să aibăideea şi asta nu la vreun piţifelnic de rea credinţă al 11

epocii, sau la cine ştie ce lector inocent, dar chiar la unavizat mai târziu ca Onisifor Ghibu: cum adică, netrezim noi românii trecuţi de la creştinism la \"budhism\",prin tupeul filosofic conjugat al domnilor Schopenhauerşi Maiorescu?!(2) Eminescu nici nu mai e pomenit înscandal... \"Nihilismul\", cel rezultat din gnoza iudaică, sau celfals, provenit din prea de tot inocenta interpretare abudismului indic, a stat în atenţia binecuvântată a unorsavanţi ca Gerschom Scholem şi Ioan Petru Culianu,cum altădată a lui Friedrich Nietzsche. Ce păcat că încazul ultimului, se pripeşte profesorul Maiorescu încursurile sale filosofice, prin 1906-1907: \"Nietzsche...nue filosof, ci un aforist alienat\", evanghelie a cinicilor şiariviştilor, profitor de lacunele pozitivismului!? Parcă numai acum şi numai în România s-ar fiepuizat angoasa metafizică a inşilor confruntaţi cudramatismul condiţiei umane (doar moderne?), a omului-în-stare-socială?! Lumea iluziilor (cândva/undeva, Mayanumită) e minată de disperaţii lucizi, cei ce mor spre a senaşte în/din discursul de compozitor al unorSchopenhauer şi Nietzsche, dar şi Eminescu- Cioran. Şitare bine procedează Gabriel Liiceanu, amintindu-l peBouddha ca nenumit întemeitor al privirii metafizicedisperat-lucide. E desigur altceva decât îngustul concept de\"nihilism\" social- politic, de sorginte răsăriteană, ceapare în dezbaterea românească de după 1880, spre a fiseparat de ideea socialistă. (3) 12

Cât s-or fi ridicat a uimire sprâncenele luiMaiorescu, uluit în faţa unor astfel de versuri, ceinvestighează zona nefiinţei(Nichtsein): \"Nu e nimic şitotuşi e/O sete care-l soarbe/E un adânc asemene/Uităriicelei oarbe\", zona unde apele uitării şi ale memoriei seunesc, călătoria în bucla din afara Timpului...Doar astfel,poate numai astfel se revăd originile şi devine posibilăre-amintirea unei cunoaşteri, una de care Luceafărulîndrăgostit n-ar mai fi dorit să aibă ştiinţă... Cunoaşte desigur Maiorescu destule despregingaşul mecanism de gândire ce dãruieşte astfel desuperbii cutremurătoare. E şi Platon aici, dar nu numai.Herr Professor-bănuim cu dinadinsul-cată a-şi \"re-aminti\" ce- i scria Poetul în 1874, de la Berlin: să afledemnitarul de atunci şi Kulturtrager-ul din veac, că elEminescu neaparat filtrează gândirea filosofică străinăprin die intuitive Wiedergeburt (re-naştere intuitivă),pânã ce atinge senzaţia de aromă a pământului reavăndin sufletul propriu (in meinem Innere), uite de pildă, ede acord cu \"voinţa şi reprezentarea\" lumii dupăSchopenhauer, dar a zăbovit (anume?) pe acel \"Das Dingan sich\" (lucru în sine), pe care filosoful german-atât deiubit şi de Maiorescu-îl transpune în Nichts (nimicul).Nici nu e mulţumit Eminescu, cel de la Berlin, desistemul lui Hegel, cum să crezi identice unind cugetareşi existenţă (Denken und Sein)?! La gânditorulEminescu, sistemul porneşte de la un \"dasZeitlose\"(atemporal) şi ideea zburdă printre antinomiileacestuia, (6) lucru util până şi în istorie, politică etc.,zice cel care va scrie Poveste indică...Iar cugetarea, 13

eliberată din chingile hegeliene, se va putea dedica şinonexistenţei/nefiinţei (das Nichtsein). Ce înseamnă să fi dotat cu sensibilitate şi intuiţiemetafizică? Cu siguranţă, să percepi multistratificareaUniversului, să te minunezi de stările multiple ale fiinţei,să te desfeţi de spectacolul mirabil ştiind că nu existăsfârşit al Lumii, ci al unei lumi...Înzestratul întrumetafizică contemplă geometria Lumii, spirala ciclurilorei, mângâind veşmintele succesive până la nucleuladevărat, posibil Increat sau Non- Fiinţă! Dar se cuvineca sentimentul metafizic cu care întâmpini dureros dedulcea inconsistenţă a Lumii, atrocea ei iluzie, să sedoteze cu-vorba lui Dan Stanca-\"otrava unei beatificemelancolii\". Şi ar mai fi, cred unii, o siguranţă a gândiriide spaţiu ortodox în a detensiona naivităţile spăimoaseale altor culturi, prin simţul liturghiei cosmice. S-ajungă \"Nimicul\" un Absolut? Uite că se poate înviziunea şcolii Mahayana, Absolutul nu înseamnă altadecât tocmai dorinţa saltului în vid (sunya), dorulatingerii Nimicului! Ce grăia Bouddha, numai zâmbet?\"Acela este rătăcitor, acela este sărac, acela este vid, acelaeste lipsit de substanţă!\" Aşadar, vid (sunya) şi lipsit desubstanţă(anatmaka)...Îndată după vârsta de 20 de ani,Eminescu se va instala în această hermeneutică subtilă,concepând versuri aparent obscure, oricum fioroase! Trebuie să-l fi fascinat pe Eminescu-sunt urme-proverbul românesc \"Ceasul umblă, loveşte, iar vremeastă, vremuieşte\". Mircea Vulcănescu distingea în acesta,durata istorică de durata cosmică. Bănuim că Eminescua fost câştigat de indiferenţa duratei cosmice, era chiar 14

dorul spre \"Nimic\". (7) Acesta ni se pare chiar Absolutuleminescian, căruia i-au dat târcoale avizate Rosa delConte, Mircea Eliade ş.a. Dar s-a stabilizat îndeosebiConstantin Barbu. E posibil ca Eminescu să fi conceput \"Nimicul\" şica pe o indiferenţă a Fiinţei-Dumnezeu, capabilă-vorbalui C. Amăriuţei-să adoarmă cu capul pe un clopot, cauitare de Fiinţă golită ontologic! Într-o variantă a Luceafărului, apare îndemnul: \"Şidacă vrei să fii un sfânt,/Să ştii ce-i chinul, truda, /Îţi dauun petec de pământ,/Ca să te cheme Buddha\". Iar încaietele sale, Eminescu noteazã: \"Eu sunt budist... creştinla puterea a 10-a\". Unui \"fervent bouddhist\" (Caragiale)ca Poetul nu putea să-i scape că \"petecul de pământ\" alomului sfânt poate fi pădurea sacră, în care acela scapăde ispite prin luminoasă încântare ascetică! E mai cevadecât singurătatea pădureaţă (Waldeinsamkeit) pe care odeprinsese Eminescu de la Tieck (Zoe Dumitrescu-Buşulenga).(10) Este atitudinea lui Eminescu faţă de \"Cezarul\" de pemalurile Senei o introiectare în Puterea dictatorului-filosof, cel aflat în tainică legătură metafizică cu revoltacelor umili? Ar fi o pedeapsă meritată pentru Franţaduhurilor rele de răzmeriţă universală, abhorate dePoet!? O fantomă a Puterii în \"faeton de gală\"...\"Astfelsă aud/Repovestit ca de-o străinã gură/Viaţa ăstui biet,sărman Cesar/...asta-i diferenţa între viaţă şipoveste/...pîrău de sânge închegat/unde-mpăratul estecerşitor\"...De-ale avatarelor! \"Cezarul\", mixtură a celor 15

doi Napoleoni, meditând la malul lui Okeanos desprePuterea amăgitoare. Reîncarnare în tânăr voievod... Observă Eminescu, ajutându-se cu savantulMiklosich că \"voievod\" e compus din \"voi\"(=bellum-război) şi \"voditi\"(=ducere), aşadar semnifică unconducător în război, belli dux, Herzog, Duc, iar Mirceacel Bătrân se numeşte\"Grand Duc\"! Nu neapărat din parti pris, G. Călinescu îl ataşează\"Şun-ului\" său pe sentenţiosul Eminescu din Glossă, dealtfel în bună tovărăşie cu Ion Creangă şi Anton Pann.(11) II Pornind de la filosoful preferat, Schopenhauer,Eminescu îşi aminteşte că e indiferent sub ce semnnaţional te iveşti pe lume, oricum trebuie să aparţiicumva unei etnii, chiar dacă te nenoroceşti prin aceasta!Cu ultimele zvâcniri ale fiinţei, budistul Eminescu sedefineşte-cât general/cât particular-\"omul din Ipoteşti\"şi astfel îl pomeneşte cu tâlc Luca Piţu. Eminescu îşinota în caietele intime că \"omul ca atare e al omenirii\",numai că în arătarea lui mărginită,el aparţine unei părţidefinite a omenirii, doritoare a se împlini în misia ei pelume, aşadar omul e îndatorat să-şi pună toate puterile înmisia părţii sale de lume. (1) 16

S-a observat că se produc manipulări ştiinţifice,spre a se proba construcţia istorică a identităţii naţionale,evoluţia literaturii e atrasă şi ea în cursă, de pildă Omuldin Ipoteşti e ataşat \"poetului naţional\", aşadar devineerou mesianic şi constructor identitar al culturii şi naţieiromâne...Nu se cuvine ignorat că universalismul political modernităţii s-a trezit, în fapt, fragmentat într-o seriede \"particularisme naţionale\", izvor de întâmplăriproblematice. Eminescu e pedepsit şi el pentru că se trezeainsistând uneori pe drepturile membrilor adevăraţi aisocietăţii...Poate că de aceea îndrăzneşte Cristian Predasă anuleze dintr-un condei gândirea politică a poetului!De aceea resping şi alţii acest sector eminescian. Aşa ne-am pricopsit că în Statul de drept, o culegere de eseuripolitice ale lui Eminescu este amestecatã împreună cu„Mein Kampf” a lui Hitler într-o plângere penală, ce apoposit în \"Anul Eminescu 2000\" pe biroul Parchetuluidin Bucureşti!? Câte un profesor german românist observăbinevoitor că, în lipsa pătrunderii gândirii filosofice a luiEminescu, nici reflecţia sa politică nu e înţeleasă, niciambivalenţa patriotismului eminescian, nici\"antisemitismul\" său şi nici chiar \"pasivitatea\" patrioticăde care e cuprins când şi când Eminescu... Cum Poetul a fost intim junimist, să ne amintim că-după criteriile valabile în România anilor 1860'-1870'-junimiştii erau naţionalişti, din oportunitate politică,precum P. P.Carp, sau din sentimentul inutilităţii, ca V.Pogor, iar alţii rezervaţi...În ce-l priveşte, Titu Maiorescu 17

opreşte moale excesele unor colegi junimişti, apoi-dacă-lcredem pe G.Călinescu- Maiorescu ar fi devenit unxenofob, bine cântărit la cuvinte şi îndestul de hotărât cuevreii în politică şi mai cu seamă în cultură! Junimeaaşează raporturile cu evreii în termenii concurenţeieconomice...Iar Maiorescu resimte faţă de tipul iudaic încultura umanistă un soi de idiosincrasie socio-spirituală!? Cum romantismul, îndeosebi cel politic-o ştiu atâtEminescu, cât şi Maiorescu-e primejdios Ordinii şiCreaţiei, trebuie să-i fi plăcut mult lui Eminescu ţesăturaintimă a gândirii Junimii(aşa cum o interpretează,excelent, Sorin Alexandrescu), datorată decisiv lui TituMaiorescu, anume proiectul ca o elită intelectuală săîncerce a disciplina corpul social, cumva idealulcristalului prusian, sau spaţiul civilizaţiei Nara, să zicem.India Tradiţiei nu-i insinuată, dar bănuim aspiraţia uneielite către o Ordine în Adevăr şi Dreptate. Da, cavaleri aiunei francmasonerii intelectuale (după dorinţa luiMaiorescu) cu puţini iniţiaţi, ce se recunosc întredumnealor după aspiraţia către o lume impersonală aIdealului, aflaţi aceşti iniţiaţi într-o stare de fericirestranie-va aprecia Duiliu Zamfirescu-, mai cu seamăexultantă, în parte melancolică! Parcă spre a-şi legitima simpatiile conservatoare,junimiştii intră în loja masonică ieşeană \"L'Etoile deRoumanie\", condusă de George Şuţu. Se înregimenteazăfruntaşii, dar şi o parte din \"caracudă\". Eminescu, nu. În Iaşul din 1866, când Junimea elitară începea săasalteze civic, Gazeta de Iaşi e de-a noastră...-oferă dări 18

de seamă despre cuvântările junimiştilor, dar nu-lremarcă pe tânărul preot Ion Creangă, care rosteşte înaceeaşi adunare ceva interesant tocmai pentru ţesăturaintimă a ideaţiei Junimii: \"Învăţătura elementară, carepână acum nu este destul de bine organizată\". Ce nuconvenea, că nu era \"boier\" şi moţat?! Mai târziu,Junimea îl va recupera ca povestitor duhliu, deşi i-ar fifost mai necesar ca povestaş şi om de idei, chiar\"scriitor\". Şi Miron Pompiliu observă că numai acelînvăţământ \"al începutului\" este raţional-folositor, dacăpoate continua dezvoltarea inteligenţei pe firul naturiiînsăşi. Va surprinde N. Iorga această latură educativă aunora dintre oamenii Junimii, de exemplu elogiindu-l pe\"ultimul junimist\" Constantin Meissner pentru\"libertatea prin cultur a ţărănimii\", aspect implicit alactivităţii sale de management pedagogic. Junimea se întemeiază din pătura redusă /luminată/conştientă/cultă, o-vezi bine-aristocraţie de lalumiere. Junimea e altoiul reacţionarismului luminat dinRomânia! Rămâne de văzut dacă va prinde... O glumiţă(şi nu prea...) aruncată la bancheteleJunimii insinuează şi un altfel de îndemn alînceputurilor: \"Să facem societatea a celor treisprezece!\"Suntem în plin Balzac... E încă un merit al Junimii de a-i fi ataşat, individual,pe membrii invizibilei Loje Iohanice româneşti, IonCreangă(un \"Ioan al Inimii\") aflat în consubstanţialitatespirituală cu Aminul-Maestru Eminescu, demni urmaşiai unei Collegia Fabrorum , organizaţia secretă a 19

lucrătorilor în spirit, cei capabili să armonizezesimbolurile vechii şi noii credinţe. \"Junimism\" înseamnă-odată pentru totdeauna-incapacitatea privirii indulgente asupra \"funcţiilor\",îndeosebi represiunea şi cenzura, cei nobili nu pot jucarol de \"Torquemada\", asta se pasează fanaticilor /plebeilor/pehlivanilor, orice deraiere din starea dejunimist cere grabnică reintegrare în inteligenţaoriginară! (....) Eminescu (Aminul-Maestru al Lojei Iohaniceromâneşti) intuieşte, fireşte, această aspiraţie junimistăşi-i sugerează lui Maiorescu o politică-să-i zicem acumneo-conservatoare-instruită de deschiderile unor\"Zeitlose\"(atemporalul)şi \"ererbte Vorrecht\"(nu atâtprivelegii moştenite, la care şi Eminescu ştie că ar fi fostdreptul \"liberalilor\" să protesteze , încât-credem-preeminenţa unui drept al însuşirilor dobândite). S-arrăsfrânge astfel în politică ceva misterios, ivit dinTradiţie, o alchimie meritocratică, nici vorbă aşadar debanala \"avere\"...Eminescu ar putea adăuga din bătrânaînţelepciune indică şi jocul puterii încântătoare(lilahladini sakti), prin care Işvara \"domnul lumii\" seduceerotic.Şi politica cunoaşte seducţia! Mai că-l ierţi de confuzie pe simpaticul pontifjunimist Vasile Pogor(Nirvana-Calea vieţii a sa e maidegrabă \"Tao\"...), dar o face ca grup şi castă: \"Şi eu cufruntea senină, calea vieţii am urmat/.../(ei) Trăiescnumai cu speranţa de o dubioasă splendoare, /Jertfind 20

chiar scurtele zile date unui muritor\". Mă rog, mai existăşi deziderate pioase...Junimea chiar a avut iniţial doaraspiraţii pur literare şi abstinenţă programatică de laviaţa publică(exceptând conferinţele), dar a trezit-oapelul unui ministru conservator către Titu Maiorescu: lace bun literatura, dacă e periclitată ţara prin pasivitateaoamenilor de ordine? Da, se coalizează \"elementele de ordine\", fie şi subliderul Lascăr Catargiu. În aprilie 1871, emisarulconservator Costa-Foru îl contactează la Iaşi peMaiorescu şi obţine asentimentul junimist la grupareadreptei. Se va observa de analistul Şt. Zeletin şi nunumai, că boierimea conservatoare româneascã s-apriceput să-şi alieze elita politică şi culturală laprincipiile de Ordine ale \"lagărului reacţiunii\". Dar Maiorescu e repede dezamăgit de prietenii cucare a pornit-o pe linia Ordinii, Carp & co.se dovedescmolâi şi anemici...Poate numai el, Maiorescu, a dorit-oîn complexitatea ei culturală şi civilizatorie, aceastãOrdine. El e convins,dintru început, că idealismul nu eatât important prin ceea ce poate săvârşi pozitiv înpolitică, dar prin ceea ce împiedică, vulgaritatea care-celpuţin-nu mai cutează să se arate în faţa lui. Iar pentru practică să reflectăm,împreună cu AdrianBotez, de nu cumva onestul Cetăţean Turmentatcaragialesc a intrat în vrie tocmai pentru că i-a rămas-aproape numai lui-ca-n teatrul absurd, Ionesco şi Becket,să zicem-răspunderea omului de Ordine într-o lumeameţită, ea şi nu el! (...) 21

Observă şi gazetarul Eminescu că fie ea democraţiaviabilă, numai că \"demosul\" fi-va adeseori un suverancam inexperient, nestatornic, lesne crezătoriu şi cu viaţaabsorbită într-un veşnic prezent, toate făcându-l la dreptvorbind pe acest \"demos\" ca şi inapt pentru adâncareflecţie asupra interesului public...E atunci rândul celorcărora Maiorescu le adresează îndemnul jertfei ideale.Sigur, nu poţi elimina substratul \"material\" al vieţiiindivizilor într-un Stat, dar \"jertfa\" se cuvine să existe şisă fie perceptibilă ca emanaţie curată a sufletului unuiom ce sacrifică pe altarul patriei. E altceva decât jertfalui Ana şi Manole. Maiorescu atrăsese atenţia că \"naţionalitatea\" nu secuvine nicicum să fie un pretext spre a ascunde lenea,barbaria şi instinctul primitiv/ teluric/brutal! Deci,naţionalitate în marginile adevărului, rezumă Eminescucrezul politic junimist. Şi \"naţiunea ca formă deconlucrare sufletească\", adaugă subţire tânărul Slavici.Eminescu ar plusa, cu oarece sensibilitate masonică, înacelaşi duh al \"geniului neamului\" Şi se cuvine adăugată lichidarea teoretică a oricărorîndreptăţiri posibile la importarea nechibzuită(unkritisch)de instituţiuni străine...Iată, s-ar amuza Eminescu, cumdepind istorie/drept/ politic de jucăuşul \"Zeitlose\".Aşadar, o luminată politică neoconservatoare, credibilăşi organică ofertă. (...) * ** 22

Instituţii, mda...Dar ideile? Cu bunul ei simţ grosier,Junimea boicotează încercările lui Eminescu şi alealtora, puţini, de a aduce roadele unui anumit soi maidificil de cultură germană! \"Bunul simţ\" respinge acesteroade, din-aşa zicând-imposibilitatea asimilării cumentalul românesc şi cu stadiul de dezvoltare al culturiinaţionale. Bun, treacă- meargă filosofia unor Fichte,Kant, Hegel, se suportă şi Schopenhauer, dar înpropaganda lui Eminescu, poate nici mintea sa nu facefaţă(?!), a colegilor de cenaclu e sigur insuficientă...Ocrede hotărât memorialistul G. Panu. Nu vor fi tolerateproductele ce vin, posibil, pe filiera Schopenhauer: purulraţionalism, budaismul(!), metempsihoza, îndeobşte\"supranaturalul\". Ce mai, adică autori ca Eminescuproduc confuzie! Marile spirite se-ntâlnesc, cel mai tareîn toată lungimea epocii se agită Hasdeu, vituperând\"microbii pesimismului\", pe \"microschopenhauerii\" şi îngenere \"cuimoasa şcoală a lui Schopenhauer\" careîmpiedică fixarea luminoaselor idealuri de tip \"48\" înneamul românesc!? (...) Un anume mesaj al Poetului către patrie avea să fierespins de cercul ieşean al Junimii: în poemulMureşanu, Eminescu meditează asupra destinuluiromânesc, ca şi al omenirii în ansamblu, Dumnezeu i-apărăsit pe oameni(români, incluşi), lumea cam vieţuieşteîntr-un vis nefondat! E vorba de o slăbiciune a Statului,ameninţat de neant şi de vis. Parcă exista în Eminescu oideaţie naţională, peste care Schopenhauer şi budismulabia urmează să se suprapună. De pildă, dacă nu-l 23

iniţiază/redactează, studentul vienez Eminescu se declarăde acord cu textul unui mesaj către pateticulD.Brătianu...Or, mesianismul nu se plia pe gustulJunimii. I . P . Culianu reţine oricum din aceastăefervescenţă eminesciană atracţia către \"îngeriipopoarelor\". Iar noi observăm insistenţa în captareametafizică a Răului, între altele aflăm că studentulberlinez Eminescu selecta în caietele sale poeziagermană Verdirb du Bosewicht(=Tulbură tu,Căpcăunule). Indiferent ce cred junimiştii/caracuda/papugiii de laIaşi, Eminescu şi Maiorescu gândesc Răul ca nişte inşiconstructivi. Maiorescu e convins că omul rău se pierdeprin partea sa cea bună, iar omul bun prin partea sa cearea. Eminescu zice că numai statornicia în Rău a celor răipoate asigura victoria celor buni şi vai de nefericitul veacîn care nici cei răi nu mai au caracter! Şi cade ca oghilotină versul din Mureşanu, anume subliniat deEminescu: \"Că sâmburele lumii e eterna răutate!!\" Iararticlerul îl prelungeşte pe Poet: vai de ăst veac nefericit,nici Răul nu mai e ce-a fost...Et c'est pour cause. Şi cuintimă adeziune extrage Eminescu-dintr-o conferinţă alui Maiorescu-observaţia amară a Magistrului că Răul eultima zvâvnire a fiinţei. Fragedul public român din anii '1880-1890 urma săasculte-pe cât posibil de Maiorescu (în disputa sa cuGherea)-că legat de Eminescu emoţia noastrăimpersonală se poate găsi şi ceva util în legătura fireascăa Egoismului cu Răul şi izbutinţele artistice eminescieneîn temă. 24

Îşi are locul aici şi iniţiatul Caragiale: nu cumvatocmai Cetăţeanul Turmentat e alesul cruciat al lupteicontra Răului?! Poate că acest honnete homme îiselectează pe agenţii Răului, spre a-i anihila, limitându-iîn dharmă...Bine hotărăşte Adrian Botez, Caragialeechivalează Răul-ca naştere -cu Facerea lumii! (...) Să zicem că n-au pornit toate numai din mintea luiSchopenhauer! Tocmai posedând la asemenea nivel dehar minte de filosof, patriotism cu bună măsură şidemnitate fiinţială budistă, Poetul nu putea fi niciun\"anti\" dubios, antisemit îndeosebi. Într-un concept epistolar din 1876, Eminescupomeneşte de modeştii formatori intelectuali aiadolescenţei sale, dunkle Ehrenmaner. S-a propus deeditori echivalentul \"spirite pieze rele\", dar Paul Corneapropune \"oameni onorabili, însă de reputaţiedubioasă\"(din punct de vedere literar, fireşte). Am puteazice:...Aşadar, ne întâlnim cu insatisfacţia Poetului faţăde inşii oneşti, dar mediocri! Spune oracular Eminescu, într-o zi de februarie1880, că lui(\"nouă\") nu-i inspiră respect decât fieinteligenţa superioară, fatalmente osândită a urmaadevărul, oricare ar fi purtătorul ei; fie caracterulsuperior, la rându-i osândit întru adevăr, oricare i-ar fiinteligenţa. De exemplu, pe inteligentissimul sir Baconde Verulam \"mărimea creierului\" l-a condamnat să fierob adevărului, scriind Novum Organon, în ciudacaracterului personal deficitar. Iar prin fraţii Goleşti, cu 25

care suntem mai acasă , înţelegem valoarea caracterelorstatornice şi limpezi, în pofida mărginirii lorintelectuale...Aşadar, izbeşte Eminescu, tot ce se aşeazăla mijloc, aurea mediocritas, oroare a dualităţii omeneştiatotîntregitoare, un ce \"jumătate onest, jumătateinteligent\" se constituie într-un nimic pentru \"noi, lumeproblematică\". De nu cumva e sălaşul dezgustătorului\"advocatus diaboli\"! Cu limpezime observăm că ambii Dioscuri aiJunimii, Eminescu şi Maiorescu, se află în rarisimasituaţie de a fi-deopotrivă-inteligentissimi şi oameni demare caracter. Nu totdeauna îi este net favorabil publicEminescu lui Maiorescu, de exemplu când pontifuljunimist publică articolul său politic în Deutsche Revue,în 1881, Eminescu comentează prompt: \"Dacă ne- amînchipui naţiunea întreagă concentrată oarecum într-unsingur om, într-o singură conştiinţă individuală, amvedea că în momentele actuale acea conştiinţă ar finedeterminată şi turbure\".(...) Unul dintre Dioscurifereşte orgoliul amândurora! Urmează o chestiune în care ambii vor avea nevoiedin plin de ambele alese însuşiri, spre a se pronunţarelativ în contradictoriu şi a păstra bunele relaţii speciale:situaţia evreilor din România. * **- evreii Pe când se pregătea amplasarea unei statuiEminescu(pentru anul jubiliar 2000), în scuarul din 26

preajma fostului templu israelit din Cernăuţi, apare unapel suspect din partea unor foşti deţinuţi(inexistenţi) înlagăre naziste, care acuză de blasfemie la adresavictimelor Holocaustului poziţionarea în preajmă tocmaia unui Eminescu! Spre onoarea lor, evreii cernăuţenianunţă că nimeni dintre ei nu protestează împotrivastatuii lui Eminescu, cu totul dimpotrivă. S-ar zice că evreii spaţiului românesc l-au iubitsincer pe marele poet, i-au ştiut poeziile pe de rost, aucompus romanţe pe versurile lui, l-au tradus în limbi decirculaţie+idiş/ivrit, l-au tipărit în ediţii splendide întipografiile lor...Parcă sunt fericiţi aceşti evrei că înpoezia eminesciană demersul antisemit lipseşte cudesăvârşire! Aşa că au ignorat, delicaţi, prezenţadiscursului ca şi antisemit în articolele lui Eminescu...Săreţinem reproşul din 1990 al rabinului Moses Rosen:dacă Eminescu ar fi apucat Ausschwitzul, ar fi regretatce a scris despre evrei! Trecând prin Suceava, Eminescu observa că şiacum, acelaşi râu curge ca şi odinioară, pe sub aceeaşipoală de deal, în vremurile de strălucire ale capitaleidomneşti, doar că acum biserica Mirăuţilor e de cândhăul o ruină, simplă moaşte de piatră, pavajul uliţelor serostuieşte cu pietre de vechi morminte, iar-culmea pentruEminescu cel sumbru-acolo unde cândva pârgarii ţineausfat cu Şoltuzul Sucevei, acum vorbesc nemţeşteconsilierii evrei. Pentru Hasdeu, tragedia Bucovinei catăa se reflecta în \"sinistrul\" der-die-das! Culmeadecadenţei-continuă Eminescu-ar fi aceea că româniibucovineni trimit în parlamentul Imperiului pe câte unevreu şmecher, păcăliţi, cumpăraţi de malonest...Dar 27

evreul poate fi şi simbol înţelept, cum reţine tânărulEminescu pentru Sărmanul Dionis, de pildă. Dar un preot catolic german din Praga publica laMunster, în 1871, o carte murdară: „Der Talmudjude-Zur Beherzigung fur Juden und Christen allerStande”(=), care reactualizează întunericul medieval prinideea crimei rituale, de care s-ar face vinovat \"jidovultalmudic\". Eminescu se pătrunde de mesajul lucrării, fiedin lectură directă, fie din discuţiile aprinse ale preseigermane. El salută într-un articolaş din 1876, „Jidovultalmudist”, traducerea în română a unei broşuri germaneîn temă. Cu această ocazie va pomeni Eminescu, întâiaoară,de \"cetele internaţionalei iudaice\" ce ar năpădi-la unsemn al \"Alianţei israelite\"-Transilvania ş.c.l. Evreuluniversal ar fi fost catalizat de Talmud(şi de fructul eisuperior, \"Alianţa israelită\") să se constituie ca \"stat înstat\" oriunde ar trăi, impunîndu-şi o conduitărecalcitrantă şi duşmănoasă faţă de alte popoare, româninclusiv.Vom încerca să corelăm atitudinile lui Eminescuîn chestiunea evreiască din România cu acelea aleJunimii. În 1868, Maiorescu reflectă că mulţimea străinilor-îndeosebi evrei- în spaţiul micii Românii este simptomulunui mare rău, anume lipsa de activitate economică şi\"lipsa de cunoştinţe\" în poporul român. Aşadar, nu evreiisunt \"răul\" ţării. La Şedinţa Junimii din 7 septembrie 1872, la careasistă şi Eminescu, se discută-după partea literară-asuprachestiunii evreieşti, iar în şedinţa din 29 septembrie-înlipsa lui Eminescu, dar în prezenţa lui P. P.Carp-se 28

insistă iarãşi pe \"chestiunea evreiască\". În aceastăexplozivă Judenfrage, Maiorescu caută lumină şi lacutare profesor de filosofie Lasarus, din Berlin...Îngenere, în delicatul subiect , Maiorescu, P.P.Carp şiVasile Pogor sunt moderaţi, iar Iacob Negruzzi-modelnegativ de antisemit îndârjit. Acesta va fi şi prilej dedezbinare a Junimii politice. Nuanţa antisemită rămâneinadmisibilă în concepţia(şi comportamentul) junimist,apreciază N. Iorga. Dar şi bănuiala antisemituluiHasdeu(când cu \"farsele\" sale) că Junimea e naiv şiinconştient filosemită e aberantă: adicã antisemitul IacobNegruzzi, redactorul Convorbirilor literare, se va lăsapăcălit ca filosemit?! Află Maiorescu, în 1871(sau măcar apoi)căEminescu l-a apărat cam ambiguu la întrunirea\"României June\" din Viena? Maiorescu era atacat decâţiva studenţi rabiaţi că ar fi cerut ca fiind dreaptă egalaîndreptăţire a evreilor în România. Eminescu nu poatecrede ca justă \"egala îndreptăţire a jidanilor\", adică de alăsa mână liberă asupra populaţiei majoritare româneştiunor indivizi cărora Talmudul le-ar ordona să urască şisă înşele pe creştini!? Învoit nu e nimeni cu modurile dedeslegare a chestiunii israelite, pare a tranşa Eminescuraporturile cu Maiorescu în chestiune. Cel puţin, pentrumoment. Dar iată-l sosind în chestiunea fierbinte şi pe Slavici,cu broşura sa Soll şi Haben, din 1878. Sub acest titluamintind de romanul lui Freytag, „Soll und Haben”(=Credit şi debit), iniţiatul Slavici se pronunţă în stilulsău molcom/confucianist/patriotic asupra problemeievreieşti, fără ură, mai degrabă ciudos: evreii sunt cuiul 29

oricărui eşafodaj civilizatoriu, asta e! CumsecadeleSlavici reflectează nu doar conform sensibilităţiiromâneşti a momentului istoric, dar şi unor uzanţepolemice în curs Mitteleuropa. Nici vorbă nu poate fi deură la aceşti oameni-Slavici, Eminescu-ci un frison defacere a unei naţiuni. Interesant ni se pare că, exact înacest context, Slavici îl citează pe Eminescu: \"Nu existăpoporul român, ci doar putinţa de a-l închega\". Mă rog,pe această linie a paradoxului istoric, asistăm la obinefăcătoare artă a autodistrugerii la români, de laEminescu şi Slavici până la Cioran! În 1879, an de crâncene dezbateri româneşti legatede modificarea articolului 9 din Constituţie (încetăţenireaevreilor) , Maiorescu se simte atacat direct de furibundulEminescu. În 1878-1879, se formează între junimiştiimpresia că P. P. Carp se manifestă filosemit, iarMaiorescu ar fi fost \"naţionalist\"...De fapt, Carp,Maiorescu, Pogor şi alţi câţiva junimişti sunt de părere săse accepte ingerinţa germană ca preţ al neatârnăriiromâneşti, numai Jacques Negruzzi se menţine înantisemitismul său ireductibil! Alde Conta, Xenopol şiBuicliu părăsesc din acelaşi motiv al articolului 9Junimea politică, înfiinţând un mic partid liberal ieşean.Cam în această perioadă, reţine Mite Kremnitz în ale sale„Fluchtige Erinnerungen”, că în subiectul \"evrei\" faţalui Eminescu-de obicei blândă şi amabilă-se contractăoribil! Adesea referirile lui Eminescu asupra evreilor nudepăşesc iritaţia sa programatică, adresată păturiisuperpuse, vasăzică grecime şi scursură levantină. Altfel, 30

cu unii evrei precum cărturarul Moses Gaster, Eminescuîntreţine un comerţ uman perfect rezonabil. Iar înarticolele sale, Eminescu nu-i lipsit de netezimi careaduc a conciliere: \"Noi nu urâm pe evrei, dar nu suntemde vină pentru psihologia pe care şi-au format-o aiurea,deprinderile de speculă şi parazitism, nu putem iubi răulelementar al acestor deprinderi triste, care acum apasăeconomic şi social asupra românilor\". Pentru renumitul organ Neue Freie Presse, P.P.Carp devine \"un marchiz al civilizaţiei occidentale lagurile Dunării\", dar în Partidul Conservator pe la '1900unii ca Delavrancea, A. C. Cuza, S.Mehedinţi cred căevreilor nu li se poate răspunde numai prin vocea lui P.P.Carp, cu cine ştie ce declaraţii deşănţate sau în 2peri...(...)Adică nu e suficient filosemitismul deautoritate, nici măcar prudenţa bonomă. III Afacerea Strussberg şi \"asasinarea\" luiEminescu Începuse în epoca lui Cuza-o spune economistulStrat, o ştie Poetul -o natură cam bizară a Statului:democratică la dări şi aristocratică la lefuri! Eminescuaplică şmecherilor români(clasă politică, tehnocraţi)reţeta lui Machiavelli: carevasăzică, domnii mei,vrând săconvingeţi mulţimea de rostul vostru la putere, e musais-o distraţi cu mirajul progresului, \"întreprinderi nouă, 31

pline de viitor\", deja cu gândul la \"iscodituri şi afaceriscabroase\". Iar într-acestea, nu fără complicitatea unoroneşti ca M.Kogălniceanu şi C.A.Rosetti, directorulgeneral al Căilor Ferate primeşte leafă de 36000 leilunar. Dar cine-i individul, oftează exasperat Eminescu,\"Lesseps al României\"?! A ajuns să se colporteze în presa română a anilor1900-2000 până şi ipoteza aberantă că Eminescu ar fifost suprimat-la directiva francmasoneriei internaţionale,cu acordul lui Titu Maiorescu-(şi) din cauză căincomodul ziarist de la Timpul a scormonit prea tare\"Afacerea Stroussberg\"! Dar să ne amintim că şiG.Călinescu, într-un moment din vesela sa demokratură,a socotit că Eminescu-inamic al teoriei liberului-schimb-a suspinat \"Şi cum vin cu drum de fier/Toate cântecelepier\" ca protest împotriva afacerii Strussberg, adică aexploatării României de către capitalul german.(1)Teamăne e că în complicata gândire care a percutat în Doina,\"afacerea\"...n-a jucat nici măcar rolul picăturii careumple paharul. În 1868, un prieten de la Bucureşti îl informa pefostul domnitor Cuza că afacerea lui Strussberg seîncurcă, nu sunt bani, se continuă vânzarea domeniilorStatului spre a se acoperi deficitul curent, dar mare partedin sumele obţinute merge la cumpărarea de armeprusiene, cât şi în buzunarele celor însărcinaţi cucumpărarea... În 1884, în Convorbiri literare apare în nov.1884un articol- scrisoare de Ion Ghica(semnat X), cu referirila Afacerea Strussberg, apoi se discută în Junimea 32

replica generalului Manu, ce va apare în revistă (lacererea lui Maiorescu), dar expurgată de \"politicamilitantă\", neagreată la Convorbiri... (2) Cum aprecia Eminescu \"afacerea Strussberg\"? Mai întâi, Poetul aminteşte de câte un pamfletar alepocii, care-l socoteşte pe Carol I în conivenţă cu\"gheşeftarul Strusberg şi prinţişorii coţcari\", pentru caapoi \"condeiul răbdător\" al Domnului să netezească visulcarieristic al pamfletarului. (3){???…………………………………………………………………………………………….} IV Eminescu primeşte şi mustrări ucronice, de pildă I.P. Culianu afirmă epistolar că-dacă Poetul ar fi apucatanii '1930-s-ar fi încontrat cu Căpitanul pentrusupremaţia în Legiune! Why not, se întreabă sibilinicLuca Piţu. Credeam că ne ajunge performanţa echipei dezgomote gorjene Mischie & co.de a-l afilia PSD-ului peBrâncuşi, dar ne ameninţă alt record: cu prilejulomagierii Poetului, în ianuarie 2002, filiala PRM-Botoşani a afirmat că de-ar fi trăit, Eminescu ar fi fostmembru PRM!? Cu justeţe, presa momentului a titrat:\"Jos labele de pe simbolurile naţionale\". Pitoreasca ex- 33

poetă Leonida Lari a insistat în acest spirit al iubiriiPRM-iste de Eminescu. Să ne amintim că în Săptămâna din 5 septembrie1980, C.V.Tudor- probabil închipuindu-se clona luiEminescu-semnează un editorial, în care cere caonorurile Puterii să fie îndreptate spre \"patrioţii\"veritabili, iar nu spre nu ştiu ce \"profeţileneşi...paiaţe...gheşeftari\", evrei cu \"caftane puturoase\",cu \"sânge uşor de cumpărat\", inşi cărora le-ar lipsi\"dimensiunea jertfei româneşti\" ...Fireşte că editorialulse intitula Idealuri! Vadim-Eminescu, fie şi într-ochestiune punctuală? Non bis in idem. Cu ocazia anului jubiliar 2000, un I. I. Lazăr pareconvins că-în contestarea lui Eminescu în deceniul'1990-tot \"masoneria iudaică\" şi-ar fi băgat coada, darfaptul abominabil nu va dura, căci tribunalele morale,vigilente nevoie mare în apărarea lui Eminescu, se vordota la momentul potrivit şi cu plutoane de execuţie!? Nu are acum Eminescu mai mulţi duşmani decât petimpul vieţii. Dar cu siguranţă că are prea destui\"prieteni\" de care se cuvine ferit. Note bibliografice I 1)=M. Eminescu, Opere, I-IV, ..., pp...; AngeloMitchievici, Universul chimeric al lui Paciurea, în ExPonto(Constanţa),VI,nr.3(20),iulie- septembrie 2008,p. 34

172;George Anca,Calcutta în trei personaje: Tagore,Maica Teresa,Eliade,în Oglinda literară(Focşani),VII,nr.89,mai 2009,p.4491 2)=M.Eminescu, op.cit.,I-IV,pp....;Amita Bhose,Eminescu şi India, col.\"Eminesciana\", Editura Junimea,Iaşi, 1978, pp.74, 85; Sir Monier....., Sanskrit-EnglishDictionary, ... Publishers, Delhi,1993, pp....; OnisiforGhibu , Pe baricadele vieţii. Anii mei de învăţătură,ediţieîngrijită, prefaţă,note şi comentarii de Nadia Nicolescu,postfaţă de Mircea Zaciu,Editura Dacia, Cluj, 1981,p.113 3)Gerschom Scholem,Der Nihilismus als religiosesPhanomen,în Eranos Jahrbuch(Leiden), Nr.43,1974,pp.1-50;I.P.Culianu,Iter in silvis. Saggi scelti sulla gnosie altri studi,vol.I,coll. \"GNOSIS\" -Studi storico-religiosia cura di Giulia Sfameni Gasparro\", EdizioniDott. Antonino Sfameni, Messina,1981,pp...;FriedrichNietzsche, Der Wille zur Macht,..;Titu Maiorescu,Schedulae academicae,cuvânt înainte şi note de EmilManu, în Manuscriptum,VI,nr. 4(21),1975, p.117;Gabriel Liiceanu,Oamenii nu mai recunosc nevoia deelită...,interviu obţinut de Tania Radu,în LA&I(supliment de cultură al Cotidianului),serie nouă,VIII,nr.3(259),20 ianuarie 2003,p.4;Theodor Codreanu,Transmodernismul,seria\"Ananta-studii transdisciplinare\",Editura Junimea,2005,pp.49,53;Istoria Parlamentului şia vieţii parlamentare din România până la1918,coordonatori Paraschiva Câncea,Mircea Iosa,Apostol Stan,Editura Academiei,Bucureşti, 1983,p.267 35

6)M.Eminescu,Opere,I-IV,...;I.E.Torouţiu,op.cit.,vol.IV(\"Junimea\"),Inst.de artegrafice \"Bucovina\",Bucureşti,1933,pp.99-104;IsabelaVasiliu- Scraba,Configuraţii noetice la Platon şi laEminescu,Editura Star Tipp, Slobozia,1998;CristianLivescu,art.cit.,p.25 7)Mircea Eliade,Despre Eminescu şi Hasdeu,ediţieîngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca, EdituraJunimea,1987,p.49;Dan Stanca,Mărturii,în Aldine(supliment al României libere), VII,nr.353,8 februarie2003,p.I; Constantin Amăriuţei,Eminescu sau lumea casubstanţă poetică, col.\"Critica\" ,Editura \"Jurnalulliterar\", Bucureşti, 2000, p. 193; Florinel Agafiţei,Eminescu şi Nasadasya,în Monitorul de Vrancea(Focşani), VII, nr.11 (1818), 15 ianuarie 2003,p.8;Constantin Cubleşan,Eminescu în privirile criticii,Editura Grinta,Cluj,2005,p.222 10)M.Eminescu, op. cit.,vol. XV (Fragmentarium.Addenda ediţiei), în coordonarea lui DimitrieVatamaniuc şi Petru Creţia,Editura Academiei Române,1993,p.391 şi Poezii inedite, ediţie de Petru Creţia,înManuscriptum(număr special \"Eminescu\"), XXII,nr.1(82), 1991,p.134; Amita Bhose,\"Cu pădurea ta cu tot\",înRevista de istorie şi teorie literară, XXXVII, nr.1-2,ianuarie-iunie 1989,pp.79-80,82.În continuare:Rev.deist.şi lit. 11)M.Eminescu,op.cit.,I,p.381 şi VI,..., p...; G.Călinescu ,Gîlceava înţeleptului cu lumea. demoralist,vol.II(1943-1949),Editura Minerva, Bucureşti ,1974,pp....,115;Alain Guillermou,Geneza interioară a 36

poeziilor lui Eminescu,traducere de Gh.Bulgăr şi GabrielPîrvan,col. \"Eminesciana\", Editura Junimea, 1977, pp.129,151-152,444;G.Mihăilă,Eminescu şi studiul limbiipaleoslave,în Caietele Mihai Eminescu, studii, articole,note,documente,iconografie şi bibliografie de MarinBucur,vol.IV,Editura Eminescu ,Bucureşti, 1977,p.91 II 1)M.Eminescu,Opere,XV,p.56; -franc.intel;cei 13 )G.Călinescu,Istoria literaturii române de la originepână în prezent,ed.a II-a revăzută şi adăugită,ediţie şiprefaţă de Al.Piru, Editura Minerva,1982,p.439;DuiliuZamfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori(1884-1913),cuun cuvânt de introducere de Emanoil Bucuţa,Fundaţiapentru literatură şi artă \"Regele Carol al II-lea\",Bucureşti,1937,p.342;Z. Ornea,Junimea şi junimismul,Editura Eminescu,1975,pp.219-220;Iacob Negruzzi,op.cit., II,p....;Pogoriada-poem eroi-comic în 3 cânturi,transcriere şi prefaţă de Andrei Nestorescu,înManuscriptum, XXI,nr.2 (79), 1990,p.11; N.Iorga,Oameni cari au fost(2 vol.),ediţie îngrijită ,prefaţă şinote de Ion Roman, col.\"BPT\",seria \"Cultură generală\",Editura pentru literatură, Bucureşti,1967,vol.I, p.258;Adrian Botez,Loja iohanică românească.Pentru o nouăhermeneutică,aplicată asupra textelor lui ION Creangă,ION Luca Caragiale,IOAN Slavici,Editura Rafet, 37

Râmnicu Sărat,2006, p.235;St.Antim, Alte studii şiportrete,Editura Adeverul S.A.,Bucureşti, [1939],p.19;Junimea şi junimiştii-scrisori şi documente inedite,ediţieîngrijită,introducere şi note de Ion Arhip şi DumitruVacariu,Editura Junimea,1973,pp.206-207;Aurel Leon,Umbre,vol.II,Editura Junimea,1972,p.38 )Titu Maiorescu,Însemnări zilnice,I(1855-1880),publicate cu o introducere,note,facsimile şiportrete de I.Rădulescu-Pogoneanu,Editura LibrărieiSocec & co.S.A., Bucureşti,1937,p.201; Ion Bulei,Sistemul politic al României moderne. Partidulconservator, Editura Politică,Bucureşti,1987, p.467;Adrian Botez,op.cit.,p.259;Amita Bhose,\"Cu pădurea tacu tot\" ,p.81; Apostol Stan,Grupări şi curente politice înRomânia între Unire şi Independenţă(1859-1877),Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1979, pp.416, 421; I.E.Torouţiu, St.şi doc.lit., vol.VI (\"Junimea\"),\"Bucovina \", 1938,p. 9 )Titu Maiorescu,Opere,I,ediţie,note,variante,indicede Georgeta Rădulescu-Dulgheru şi Domnica Filimon,studiu introductiv de Eugen Todoran, col. \"Scriitoriromâni\",Editura Minerva, 1978,pp.474-47 Răul )M.Eminescu,Opere,I-IV,pp...;Adrian Botez, op.cit., pp.261,267;Theodor Codrean, Transmodernismul,p.57;E.Lovinescu,Antologie critică, col.\"Scriitori românicontimporani-pagini alese\",Editura literară \"CasaŞcoalelor\",Bucureşti,1921,p.16 Schopenhauer 38

)George Munteanu, B.P. Hasdeu, col.\"Micabibliotecă critică\", Editura pentru literatură, Bucureşti,1963,pp.46,63; inteligenţă şi caracter )M.Eminescu,op.cit.,....şi vol.XVI (Corespondenţă.Documentar),coordonator Dimitrie Vatamaniuc,transcriere filologică Oxana Busuioceanu ş.a.,EdituraAcademiei,1989,p...;Paul Cornea,Cu Eminescu despresine şi despre alţii,în Viaţa Românească, LXXXIV,nr.6,iunie 1989,p.70 \"naţiune\")M.Eminescu,op.cit.,VII,p...;I.E.Torouţiu,op.cit.,vol.II(Junimea),\"Bucovina\",1932,p.223; Adrian Botez,Spirit şiLogos în poezia eminesciană,p.9 evreii )TituMaiorescu,op.cit.,I,p.474;E.Lovinescu,Scrieri,vol.IX(T.Maiorescu şi contemporanii lui),ediţie şi postfaţă deEugen Simion, Editura Minerva, 1982, p. 174;MiteKremnitz, Fluchtige Erinnerungen an Mihai Eminescu.Meinem Adoptivsohne anvertraut(=Amintiri răzleţedespre ME. Încredinţate fiului meu adoptiv), înI.E.Torouţiu,op.cit.,IV,pp.15,36;C. Stănescu,\"Cuiul\"sau \"vâna de aur\",în Adevărul,nr.3237,4 noiembrie 2000,p.4;I. E. Torouţiu,op. cit., vol.IX (\"Junimea\"), \"Bucovina\",1940, pp.81-82;A.D.Xenopol,Istoria ideilor mele,înI.E.Torouţiu, op. cit., IV,p.390 39

III 1)M.Eminescu,Opere,XIII,pp.113-114,275;IonCârnu , Boala poetului,în Antiteze(Piatra Neamţ),nr.8-10,august-octombrie 2000,p.20;G.Călinescu, Gîlceavaînţeleptului cu lumea, II, p.860 2)Mihai Eminescu, op. cit., pp....;Titu Maiorescu,Însemnări zilnice,vol.II(1881-1886), publicate cu ointroducere,note,facsimile şi portrete de I.Rădulescu-Pogoneanu,Editura Librăriei Socec & Co.S.A. ,[1937],p.275;Victor Slăvescu,\"Afacerea Strousberg\"(III),înMagazin istoric,XIII,nr.4 (145),aprilie 1979,pp.58-61;Constantin C.Giurescu,Viaţa şi opera lui Cuza Vodă,Editura ştiinþifică, 1966,pp.438-439 3)M. Eminescu, op. cit., vol.XI(Publicistică 17februarie- 31 decembrie 1880),ediţie îngrijită de DimitrieVatamaniuc şi Petru Creţia, Editura Academiei,1984,p.439 40

Capitolul 1: Titu Maiorescu (1840-1866) Eminescu hotăra cam paternalist că ţara arhaică,fericită Arcadie, cată a fi arătat cam astfel: un boier ruralbun şi prietenos, vesel şi glumeţ la petreceri, îngăduitorcu supuşii săi şi unde-i de trebuinţă punea însuşi mâna casă mai uşureze greul.N-a învăţat boierul prea multe înviaţa lui, nici nu se cereau multe pe vremuri, dar eraomul dotat cu isteţime firească şi înţelepciune, tocmai cepreţuia mai mult decât pretenţiosul semidoctism de maitârziu! S-ar zice că toţi cei interesaţi să găsească un rostclasei sociale din care fac parte, credinţei pe care şi-oasumă, ca şi idealului de artă pe care-l îmbrăţişează, eibine, toţi apelează la Hegel şi nici Mihai Eminescu şiTitu Maiorescu nu fac excepţie, ei cultivând analogiasocietate-organism, vasăzică respingerea chibzuită deinstituţii străine culturii româneşti. Va exclama odată Eminescu: \"[Titu] Maiorescu,fiul ardeleanului Ioan Maiorescu din Bucerdea\"(iarSlavici va adăuga tactic, în surdină:\"Şi nepotul lui PetruMaior\") Din ţărani vine aşadar Titu Maiorescu şi va ştisă gândească inimos despre ei: ţăranul român estesingura clasă reală la noi, doar că ea suspină şi suspină 41

de fantasmagoriile claselor superioare, de \"ridicolulplebei de sus\", ţinând în cârcă pe \"atenianii de laBucureşti\"! În concluzie,\"eu sînt dar nepot de ţăran\". Dar acelaşi Titu Maiorescu îşi va râde cu cruzime(\"vanitatea urmaşilor lui Traian\"ş.a.) de agonia idealuluivechilor ardeleni, în care se încadra-la urma urmelor şitatăl său! Dar era nedreaptă cruzimea fiului faţă de oparţialitate a tatălui, minciuna ardeleană urzitoare decultură a fost necesară punctual şi observă cu justeţeE.Lovinescu că ea are la bază minciuna filosofică deobşte a Veacului Luminilor. Iar ardeleanul OnisiforGhibu condamnă dur procedura titumaioresciană de a semanifesta nedrept faţă de \"Ardealul...muceniciilormilenare\" şi chiar faţă de mentorii tatălui său! Cuexcepţii, de pildă Timotei Cipariu e rudă cu I. Maiorescuşi se arată afectuos cu el şi cu fiul acestuia, iar Titu îi vapăstra dragoste lui Timotei, peste disputa ideilor. Şi va trebui Titu să rabde în cercul său junimistnuanţa gânditoare că de fapt ruşii ne învaţă în literaturalor cum prea multe nuanţe fine de psihologie nu se potobţine din naturile fruste ţărăneşti, adevărata lor firefiind pusă în mişcare doar de interese de pământ şi eros! Îi place acestui cărturar Ioan Maiorescu, ivit de pevalea Mureşului, să înceapă memoriile către autorităţicam aşa:\"Wenn nicht alles trugt, was vor unserem Augensich entwickelt\"(=dacă nu este înşelător tot ceea ce sedezvoltă sub ochii noştri), e vasăzică un ins lucid, de lacare ai ce aştepta! Şi de la care poţi moşteni în voie, dacăeşti dispus să accepţi intact legatul, disponibilitatea de a 42

sacrifica totul pentru o convingere, crezul naţionalnestrămutat şi dispoziţia luptătoare.(1) Ioan Maiorescu s-a născut într-adevăr la Bucerdea-Grânoasă(Blaj), în 1811, dar îl cheamă Trifu şi numaiînrudirea prin mamă cu Petru Maior îl împinge să-şischimbe numele în Măioreanu/Măiorescu/Maiorescu. Vastudia la Blaj. Ne putem închipui atmosfera de gimnaziude aici, măcar în felul cum i-o va aminti I.Maiorescu luiGeorge Bariţ: \"Leapădă-te de făţărie, la care ai fostaplecat de când erai în gimnaziu, precum ţi-am mai zis-o.Fugi de arginţi!\" Tânărul Ioan Maiorescu se arată a fi unelement de speranţă şi episcopul Lemeny îl sprijinăpentru studii mai înalte. Dar Eminescu va reflecta asupracitadelei Blajului, atât de ieşită din timp, cumva emitentăde duh nesănătos!? Cum că \"blăjenii\" nu iubesc şi nucultivă naţiunea română aşa cum se prezintă dumneaei,ci îndrăgesc o abstracţiune, un principiu plăsmuit desavanţii-canonici ai citadelei...Tocmai o naţiune românãcum nu există. Aşa să fi fost, dar nici modelul feeric detrecut povăţuit de Eminescu pentru prezentul-viitorulnaţiei nu va străluci prin \"realitate\". Normal, cercetătorii şi-au pus întrebări: de ce arenunţat Ioan Trifa, alias Maiorescu la harul călugăriei(şiatunci nu s-ar mai fi născut 2 splendizi urmaşi!) şi atrecut în Valahia? Tânărul are studii solide de teologie şifilosofie, a luat un doctorat la Viena. E ambiţiosintelectual? Z.Carcalechi îi publică lui Ioan Maiorescu,în \"Biblioteca românească\" din 1834 o Istorie aromânilor. Va face carieră? I se vor cere,sau acceptaserviciile cam după hazard...Pare a fi devotat îndeosebişcolii ca om de Ordine, ca manager pedagog! 43

Şi totuşi, briantul tânăr va părăsi precipitat Viena şi-i scrie protectorului-episcop \"ilustrissim\" că nu poateproceda altcum, chiar dacă provoacă durere episcopuluişi altora...Pur şi simplu, doctorandul ia hotărâreadeznădăjduită de a părăsi Ordinul preoţesc, doctoratul încurs şi chiar patria habsburgică! Superiorii blăjeni vor fidezolaţi, prea se legaseră mari speranţe de junele bruscnăbădăios, doar Blajul îl şlefuise a fi metodic şi calculat.Renunţă la preoţie şi carieră? Poate să fie vorba dedragoste...(2) Acest Ioan Maiorescu, ins cu fire dură şi certăreaţă,trece în Valahia şi primeşte de la cinstita „Eforie aŞcoalelor” postul de \"dascăl supleant\", aşadar un fel de\"învăţător elementar\" de cl. I-a şi a II-a la Cerneţi, lângăTurnu Severin. Îndată i se iţeşte firea specifică şi începesă combată public \"grozava stricăciune a năravurilor înpatria noastră\", nu numai creind sămânţă de scandalpublic prin viu grai, dar şi scriind critic în „Foaie pentruminte,inimă şi literatură”, „Monitorul din Braşov”! Sejustifică la şefi,de exemplu scrie lui PetrachePoenaru,directorul Eforiei :\"Te-ai luat şi dumneata dupăzgomotul obştii, nu vrei să te uiţi la adevărul ce-am ziseu acolo, că maimuţăria şi preaiubirea lucrurilor străine,deosebit franţuzeşti, nasc multe rele\"...Dar după un an defuncţionare, trecând domnitorul Alexandru Ghica prinCerneţi şi aflând lucruri măreţe despre stilul de pedagogşi învăţătura aleasă a lui Ioan Maiorescu, îl strămută cadirector al gimnaziului din Craiova. În capitala Băniei, apare din octombrie 1838revista „Mozaikul” sub îndrumarea pictorului-dascălConstantin Lecca. În acest al doilea periodic al Valahiei, 44

Ioan Maiorescu semnează alături de alţi cărturari demarcă ai Craiovei, precum St.Căpăţână, Gr.Pleşoianu ş.a.Nu fără legătură cu prezenţa bătăiosului nostru răspopit,revista craioveană angajează polemici cu marilecolege:”Curierul Românesc”,”Gazeta de Transilvania”,”Albina Românească” (3) Într-acestea, Ioan Maiorescu se repede la Braşov şi-şi răpeşte o nevastă potrivită făpturii sale învăţate şicolţoase! Ana Popazu e născută în 1819, fiică deprotopop. Fratele tinerei, Ioan Popazu, va ajunge episcopde Caransebeş, colaborator al lui Şaguna şi vrednicpaşoptist, întemeitor de şcoli româneşti la Braşov.Căsătoria religioasă se produce la Craiova, în 1837. În 1838 i se naşte familiei Maiorescu o fetiţă,Emilia. Iar apoi, aşa ca să ne gândim la aşezarea astrelor,sau măcar la semne prevestitoare, tânăra doamnă AnaMaiorescu pofteşte-însărcinată fiind-nişte prune, e annoChristi 1839...şi se va naşte un băieţel cu un zbenghi înmijlocul frunţii, în 15 februarie 1940. Cândva, cu dulce umor bătrânesc, prietenul P. P.Carp(n.1837) va rosti: Maiorescule, eu ştiam la Iaşi cândte-ai născut tu la Craiova, mă ierţi că n-am venit, dar erao iarnă cruntă şi eu eram cam mititel! Familia Maiorescu vieţuieşte într-o casă delocarătoasă(năruită cu vremurile), pe o uliţă îngustă şi urâtă.Şi totuşi, aici se vor îmbulzi în copilăria lui Tit Liviuvariile impresii ale copilăriei. E un an dur acest 1840 al Valahiei. După ce poetulGr.Alexandrescu legase atâtea speranţe de el, Ioan 45

Maiorescu poate sesiza cu angoasă că te poţi aştepta lamulte primejdii prin presupusă gândire asociativă lacomploturi! De exemplu, binevoitorii constată cuîncântare cât se agită inimosul I. Brezoianu pentruridicarea de şcoli în Mehedinţi şi aiurea şi nicidirectorul-inspector I. Maiorescu nu-i străin de aceastăosârdie. Şi deodată trăznetul izbeşte acest paşnicsegment de Oltenie: prin grabnică ştafetă, Brezoianu edus la Bucureşti şi aruncat în arest la \"Sf.Sava\".Domnitorul Al.Ghica îl bănuie de participare nelegiuităla complotul lui Mitiţă, Filipescu, N.Bălcescu & co.Deşi abia învinuit de disipare a unei corespondenţesuspecte, băiatul tot se alege cu 6 luni de puşcărie! Nuînainte de a i se organiza mazilitului un banchet de adio,de către colegi dintre care I.Maiorescu nu putea lipsi. Tit Liviu încă nu are asemenea griji, deocamdatăînregistrează pe uliţă cântecele locale: \"Oltule, Olteţule,/Ţi-au scăzut pâraiele,/Ţi se văd dudaiele!\" IoanMaiorescu îşi creşte ambii copii cu acelaşi stil deeducaţie sănătoasă. Nu numai Titu va reuşi, dar şiEmilia va ajunge o figură luminoasă de femeie aRomâniei moderne. Sunt la modul ideal Geschwister(=frate şi soră), Emilia şi Titu, li se potriveşte de minunepoezia lui Goethe, Nachbarskinder, va aprecia TituMaiorescu. Copiii Maiorescu au prin preajmă şi o micăprietenă, Louise Favre şi un soi de rubedenie, peCleopatra Lecca, fată de pictor. Şi învaţă intens băiatul, ca şi fata de altminteri...În1845, la cinci ani aşadar, Titu vede laHermannstadt(=Sibiu) o piesă de Kotzebue: « DerWirrwarr »(=Încurcătura) şi încă o \"Ritterstuck\", vreo 46

piesă cavalerească după modelul goethean Goetz vonBerlichingen. Tatăl va afirma că, înainte de a împlini 7ani(când fratele lui Ioan, Vasile Maiorescu, pleacăprofesor de istorie la Bucureşti), Titu deja cunoaştedeclinarea şi conjugarea latină şi până în 1848 se vadescurca binişor cu gramatica germană.(4) În aceşti ani '40, tatăl lipseşte mult de la Craiova.Ioan Maiorescu are de răspuns unor chemăripedagogicce îndepărtate, din spaţiul moldovalah oricum.Poate că au fost, în 1843, nişte iritaţii locale iscate prinpopimea craioveană şi directorul gimnaziului se ducetocmai la Iaşi, unde ar fi ajuns directorulseminarului(gimnaziu clerical) Socola, fiind şi profesorde istorie şi retorică, timp de 1 an. E numit şi profesor de\"istoria universală şi a patriei\" la Academia Mihăileană.Sigur că învăţatul ardelean întreţine bune legături cuintelectualitatea ieşeană de vârf, mai cu seamă cuKogălniceanu, de altfel îl întâlnim printre colaboratoriiPropăşirii. De la Iaşi, I. Maiorescu pleacă la Braşov şi deacolo la Bucureşti, unde devine profesor de istorie.Chemarea din 1844 îi aparţine domnitorului Bibescu,care-l doreşte în continuare directorul gimnaziului dinCraiova. În 1847, I. Maiorescu e instalat-alături de Aug.Tr. Laurian-inspector al Şcoalelor din Principat. Lavreo întâlnire înaltă, Domnitorul Bibescu se uită la IoanMaiorescu şi-i vorbeşte franţuzeşte! Ce fineţe maliţioasăla Principele valah... Se declanşează Revoluţia valahă, din iunie 1848. Încurtea gimnaziului din Craiova, entuziasmul e de 47

nedescris: Ioan Maiorescu, distins director, citeşte căţăratîntr-un pom Proclamaţia de la Islaz! E prezent şipandurul Gh.Magheru, călare pe un cal alb, cu o largăpălărie rotundă ornată cu trei pene tricolore. Apoi, uniureş ciudat, tatăl pleacă în Germania cu misie de laRevoluţie şi rămâne în memoria locală drept cel mai deseamă dascăl al gimnaziului (liceului), îndeosebi ca rarăfigură etică. Iar Titu are 8 ani şi atât i-a fost\"oltenismul\", în rest va fi treaba micilor humorişti să-iamintească marelui Titu Maiorescu glumiţa cu cele\"două duzini de măsele\". Dar şi adultul Maiorescu vapăstra \"oltenisme\" de exprimare, pe care şi le va corectagrijuliu în ciorne! (5) Ioan Maiorescu se străduieşte să cuprindăamploarea Revoluţiei în toate teritoriile româneşti, deexemplu a fost convins cã moldovenii nu vor maisuporta variile silnicii ale domnitorului M.Sturdza, întrecare persecutarea feţelor bisericeşti. Ioan Maiorescu pleacă în misiune revoluţionară pelângă Dieta din Frankfurt a. Mein şi cum revoluţionariimunteni îşi pun familiile la adăpost, Ana se duce şi easpre ţinut ferit(de la o vreme exil...) în Ardeal, cu cei doicopii. În Bucureştii revoluţiei valahe de vară, Titu vedepiesa Două sute de galbeni, sau Păhărnicia de trei zile,inspirată din tensiunile momentului. Apoi, familiaMaiorescu e protejatã la Sibiu de generalul revoluţionarBem, în continuare de crăişorul Avram Iancu care-ipasează la Blaj şi Vişegrad în grija lui Vasile Maiorescu.În fine, mama cu copiii se vor întoarce la Braşov. 48

În acest război civil din Ardeal, românii pierd40000 de suflete, apărând Tronul Habsburg de asaltulmaghiar. Dar \"drăguţul\" de Kaiser nu le va arăta vreorecunoştinţă deosebită... (6) - I.Maiorescu la Viena, memorii; micul şcolar TM Ioan Maiorescu îşi dezvoltă sămânţa de scandal,astfel reclamă la Împărăţie pe Şaguna şi alţi ierarhiortodocşi că ar fi denunţat vindictei vieneze pe el, IoanMaiorescu, ca şi pe alţi greco-catolici de vază şi chiaraminteşte guvernului că-i favorizează numai peortodocşi!? Bănuielile lui I. Maiorescu în materie decruţare şi necruţare habsburgică sunt aiurizante....Petentul devine rezonabil când îşi analizeazăactivitatea politică personală. (7)- studiile gimnaziale;la Theresianum;adolescenţă Îşi spune Titu: las'că v-arat eu vouă, vienezilor, ce eun român! (8) - studenţia Gr.Sturdza, coleg cu Kogălniceanu la Universitateadin Berlin, va fi cooptat-ca şi Titu Maiorescu-membru înPhilosophische Gesellschaft, pentru preocupări cuînrudire hegeliană: ansamblul legilor spaţiale şi ideeaabsolută. (9) Nu ne jucăm cu legile fundamentale aleUniversului!- Întoarcerea lui TM în Bucureşti, 1861-1862 49