Schiţe de predici

3. DACĂ ÎNTORCI PE ALŢII LA DUMNEZEU – v. 15 §§„El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel, la Domnul Dumnezeul lor.” §§Ioan Botezătorul, este premergătorul Domnului Isus. §§ Mat. 3.3 mărturiseşte că el este cel ce a fost vestit de Isaia 40.3: „ ... „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” §§După ce a venit peste el duhul profeţiei, a început să predice pocăinţa şi iertarea păcatelor, apoi după marturisirea lor, mulţimile erau botezate în apa Iordanului – Mat. 3.5, 6. Apoi spunea că el botează cu apă, dar Isus care vine după el, îi va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc – Mat. 3.11. §§Ca predicator, a avut o atitudine de condamnare radicală, a rânduielii existente în Israel. A spus adevărul vameşilor şi ostaşilor – Luca 3.12-14, dar şi lui Irod – Mat. 13.3, 4. I-a condamnat pe conducătorii religioşi spunându-le: „pui de năpârci!”– Mat. 3.7. §§Ioan nu a botezat numai în apa Iordanului, ci şi la Enon, aproape de Salim, unde erau multe ape, şi mulţi oameni au venit să fie botezaţi – Ioan 3.23. §§ Ioan Botezătorul, a fost un predicator de referinţă, şi mulţi păcătoşi s-au întors la Domnul. V. 14 spune, că mulţi oameni se vor bucura de naşterea lui. §§ El a constituit un punct de plecare pentru propovăduirea apostolică – Fap. 10.37; 13.24. §§ Domnul Isus a spus că El este Acela despre care a proorocit Maleahi – Mal. 4.5, care trebuia să vină şi să completeze lucrarea de restaurare în ajunul „zilei Domnului, cea mare şi înfricoşată” – Marcu 9.13, Mat. 1.14. §§ Tot Domnul, l-a considerat ca fiind ultimul şi cel mai mare dintr-un şir lung de profeţi, când a spus în Luca 16.16: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, se propovăduieşte: şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.” §§Îngerul Gavril, i-a spus lui Zaharia că fiul său, Ioan „va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inima părinţilor la copii, şi pe cei neascultători, la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului, un norod bine pregătit pentru El.” – v. 17 din text. CONCLUZIE §§Ca să te folosească Dumnezeu la întoarcerea altora la Domnul, trebuie să predici adevărul Evangheliei, indiferent de consecinţe. Ioan a fost decapitat de Irod, însă a rămas în istoria omenirii, ca un om mare înaintea Domnului, şi mulţi au fost binecuvântaţi prin el. §§Este o mare diferenţă în „a fi mare înaintea Domnului”, sau doar „a te da mare”. §§ Philip Yancey, spunea într-o carte: „Diferenţa între vedete şi slujitori, este că slujitorii lucrează pe salarii de nimic. Programul lor de muncă, este 101

prelungit. Nimeni nu-i aplaudă, şi îşi consumă darurile spirituale, cu oamenii simpli care au nevoi urgente. Totuşi, pierzându-şi vieţile, şi le-au câştigat.” §§Apoi trebuie să te sfinţeşti – 1 Tes. 4.4, ca Duhul Sfânt să-ţi umple vasul cu toată plinătatea lui Dumnezeu – Efes. 3.19. §§ „Dumnezeu are sfinţi de toate dimensiunile. Dacă nu poţi fi unul dintre cei mari, fii unul mic. Dar fii sfânt în toate zilele vieții tale.” Richard Wurmbrandt. 48. CUM POŢI INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR LUCA 14.15-24 INTRODUCERE §§Domnul Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod, şi călătorind spre Ierusalim – cap. 13.22. §§Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia dintre fruntaşii Fariseilor, ca să prânzească. Acolo a închis gura Fariseilor, dându-le răspunsuri în privinţa Sabatului şi a smereniei la ospeţe – cap. 14.1-11. §§ Apoi, a vorbit Fariseului care îL poftise, spunându-i că atunci când oferă un prânz sau o cină, trebuie să cheme pe săraci, schilozi, şchiopi şi orbi – v. 13. §§ „Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.” – v. 14. §§Afimaţia Domnului Isus, l-a făcut pe unul din cei ce şedeau la masă, să exclame următoarele cuvinte: „ ... Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu.” – v. 15 din text. §§Plecând de la spusele acestui om, Domnul Isus a vorbit despre „Pilda celor poftiţi la cină”. În ea, Domnul Isus le sugerează Fariseilor ce se strecuraseră în casă ca să-L ispitească, modul în care evreii, în marea lor majoritate, au refuzat chemarea lui Dumnezeu, la Împărăţie. Apoi le arată că Dumnezeu Şi-a îndreptat chemarea înspre Neamuri. §§În spatele acestei pilde, este ascuns un mesaj de chemare pentru toţi oamenii, despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce vor să ajungă în Împărăţia cerurilor, ca să stea la masă cu Isus. 1. DACĂ RĂSPUNZI CHEMĂRII LA ÎMPĂRĂŢIE – v. 16. §§Scriptura localizează Împărăţia lui Dumnezeu, în două locuri: §§În sensul spiritual, ea se află în inima credinciosului: §§ Luca 17.20, 21: „ ... El le-a zis: «Împărăţia lui Dumnezeu, nu vine în aşa fel 102

ca să izbească privirile. Nu se va zice: ‚Uite-o aici’, sau: ‚Uite-o acolo!’ Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.»” §§ Când este vorba despre poporul lui Dumnezeu din noul Testament, sunt locuri unde este asemănat cu o împărăţie, iar slujitorii acestei împărăţii, sunt preoţi. §§ Apostolul Ioan, în partea introductivă a ultimei sale cărţi, transmite salutul Domnului Isus „ ... martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului!” El „care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre, cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi, pentru Dumnezeu, Tatăl Său: A Lui să fie slava în vecii vecilor!” – Apoc. 1.5, 6. §§În sensul literal al cuvântului, Împărăţia cerurilor este definită ca fiind un loc din univers, unde locuieşte Dumnezeu. §§ Domnul Isus o numeşte „casa Tatălui Meu”, unde S-a dus ca să ne pregă­ tească un loc – Ioan 14.2, 3. §§ Apostolul Pavel o situează mai exact „în al treilea cer” – 2 Cor. 12.2. §§Dumnezeu face omului, trei mari chemări: la mântuire, la moarte şi la judecată. §§ La ultimele două, omul nu poate răspunde decât în mod afirmativ, după cum este scris: „Căci trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru binele sau răul, pe care-l va fi făcut, pe când trăia în trup.” – 2 Cor. 5.10. §§ Chemării la mântuire însă, omul poate să răspundă afirmativ, sau negativ. §§Chemarea la mântuire implică cel puţin trei lucruri: a. Dumnezeu îi cheamă pe oameni, prin Evanghelie. §§Apostolul Pavel spune că este de obârşie dumnezeiască – Gal. 1.11, 12. §§Ea a fost transmisă păstorilor de pe câmpia Betleemului – Luca 2.10. §§Ea priveşte viaţa Domnului Isus care a trăit, a murit pentru păcatele noastre, şi a înviat – Rom. 1.3, 4. §§ „Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.” – Col. 1.19, 20. §§Evanghelia mai este numită şi Evanghelia Împărăţiei – Mat. 4.23. §§Deasemenea este numită, Evanghelia mântuirii – Efes. 1.13. §§Chemarea la mântuire, este pentru toţi oamenii – Isa. 55.1. §§ Domnul Isus a zis în Mat. 11.28: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împo­ văraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Exemplu: Un predicator vestea Evanghelia, cocoţat pe o platformă de pământ la marginea unui sat. Printre ascultătorii cu urechea, erau şi nişte 103

tineri care îşi băteau joc de el. Aceştia au luat bulgări de pământ şi au aruncat în el, dar predicatorul nu s-a oprit. Unul din ei, a luat o piatră şi l-a lovit, iar vestitorul a căzut jos. De frică, tânărul a fugit şi s-a ascuns în podul unei case părăsite. A doua zi, pe acolo a trecut un copil căruia i-a spus să îi aducă nişte ţigări, iar acesta i-a adus câteva, învelite într-o foaie ruptă din Biblia tatălui său. Citind din foaia respectivă, atenţia vinovatului a fost atrasă de Numeri 32.23: „Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului, şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge.” Atunci l-a apucat o frică de pedeapsa lui Dumnezeu. În următoarea zi, când a desfăcut altă foaie în care copilul i-a adus ţigări, ochii păcătosului s-au oprit asupra cuvântului din Proverbe 15.3: „Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd şi pe cei răi, şi pe cei buni.” Şi frica de pedeapsă, s-a accentuat. A treia oară, pe foaia adusă de copil, tânărul ce se ascunsese în pod, a citit §§Isaia 1.18: „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe, ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” Şi tânărul acela s-a pocăit, ascultând de chemarea Evangheliei. b. Dumnezeu îi cheamă pe oameni la pocăinţă §§Pocăinţa este porunca lui Dumnezeu – Fap. 17.31. El îi cheamă pe toţi oa­ menii să se pocăiască, pentru ca nici unul să nu piară – 2 Pet. 3.9. §§Şi Domnul Isus a poruncit, ca oamenii să se pocăiască – Marcu 1.15. §§Pocăinţa este un moment în care te întorci la Dumnezeu de pe căile rătacite ale păcatului – Isa. 55.7. Adică schimbarea totala a vieţii vechi, cu una nouă, după Cuvântul lui Dumnezeu – Rom. 2.4. §§Dar este şi un proces continuu. §§ Când păcătuieşte un credincios, este îndemnat să se pocăiască de faptele săvârşite – Apoc. 2.5, Gal. 6.1. §§ Prov. 28.13: „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” §§Pocăinţa cuprinde trei aspecte: 1. Schimbarea gândirii §§Efes. 4.22-24: „cu privire la modul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” 2. Schimbarea inimii §§În ziua Cincizecimii, ascultătorii predicii lui Petru, au rămas străpunşi în inimă, şi au întrebat pe apostoli ce să facă, iar apostolii le-au zis că trebuie să 104

se pocăiască – Fap. 2.37. Pocăinţa este autentică numai atunci când este făcută dintr-o inimă sinceră şi curată. §§ Mat. 5.8: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” §§1 Pet. 3.4, vorbeşte despre lucrul care ar trebui să fie podoaba credinciosului: „ ...omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” 3. Schimbarea atitudinii §§Efes. 4.28: „Cine fura, să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.” §§Colos. 3.8: „Dar acum, lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăşmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, care v-ar putea ieşi din gură.” §§După ce s-a pocăit de faptele lui, Zacheu a spus Domnului Isus: „ ...Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit cu ceva pe cineva, îi dau înapoi, împătrit.” – Luca 19.8. c. Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se boteze §§În fiecare religie, exista practica unor botezuri sau îmbăieri ritualice, atunci când cineva adera la religia respectivă. Existau chiar spălări ceremoniale evreieşti în Vechiul Testament, apoi, ritualurile de purificare a Eseenilor de la Qumran şi botezul prozeliţilor dintre neamuri. §§BOTEZUL LUI IOAN, era un botez al pocăinţei – Mat. 3.11; Marcu 1.4; Luca 3.3. A§§ fost un act simbolic pregătitor pentru botezul creştin: îl pregătea pe cel botezat, pentru lucrarea Celui ce avea să vină. Deasemenea, la botez, oamenii care nu voiau să se pocăiască şi să se boteze, erau avertizaţi de către Ioan că vor avea parte de grozăvia judecătii Domnului Isus descrisă în cuvinte pe înţelesul tuturor: §§ Judecata Domnului Isus, este ca şi curăţirea unui pom şi a ariei – Mat. 3.10, 12; Luca 3.9, 17. §§BOTEZUL CREŞTIN marchează începutul vieţii creştine. §§ La fel ca la botezul lui Ioan, şi botezul primilor creştini, era o expresie a pocăinţei şi credinţei – Fap. 2.38, 41; 8.12; 16.14. §§ Botezul îl fac numai oamenii conştienţi de valoarea mântuirii, de realitatea ei în viaţa lor şi de însemnătatea botezului – Mat. 3.7. §§ Se face acelor persoane care mărturisesc public credinţa personală – Rom. 10.9. De aceea, botezul se face la cererea personală a candidatului pentru botez – Luca 9.23; Fap. 2.37, 38. §§ Prin botez te înscrii ca membru în Biserică, dar poarta de intrare pentru Împărăţia lui Dumnezeu, este naşterea din nou – Ioan 3.3, 5. 105

§§ Cu alte cuvinte, botezul creştin este ca un document de transfer prin care cel botezat se predă pe sine, ca să fie proprietatea sau ucenicul Domnului Isus. §§ Botezul pentru cei dintre Neamuri, se face în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh – Mat. 28.19. §§ Dacă cineva are obiecţii privind la cazul sutaşului Corneliu, care era dintre neamuri, şi a fost botezat doar în Numele lui Isus, atunci să nu uităm că omul acesta, era un prozelit; așa că el credea în Dumnezeul lui Israel și în Duhul Sfânt. §§ Altfel, Luca, de religie Iudeu, nu ar fi spus despre Corneliu că „Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” – Fap. 10.2. §§Există şi un simbolism adânc în spatele botezului, amintit de apostolul Pavel în Rom. 6.4 şi Col. 2.12. §§ Acolo, se vorbeşte despre scufundarea în apa botezului, ca fiind o îngropare cu Hristos, adică ascunderea din vedere a omului vechi pentru ca apoi, cum a înviat Hristos, şi noi să trăim o viaţă nouă. §§În Noul Testament nu există nici un pasaj care să susţină botezul la copiii mici, deşi sunt texte care pot fi interpretate, luându-le din context – Fap. 16.31‑33. Să nu uităm însă că acolo a fost implicată credinţa în mesajul Evangheliei şi o judecată matură de a analiza învăţătura, şi a lua o decizie. §§Botezul este o poruncă a Domnului Isus şi trebuie făcut, dar să nu creadă cineva că este o curăţire de păcate; este doar mărturia unui cuget curat – 1 Petru 3.21. §§Al doilea lucru pe care trebuie să-l facă cineva pentru a moşteni Împărăţia cerurilor, este: 2. SĂ DAI PRIORITATE LUCRĂRII LUI DUMNEZEU ÎN VIAŢA TA v. 16-20 §§În pilda celor poftiţi la cină, Domnul Isus vorbeşte despre un om care a dat o cină mare, şi a trimis din timp, invitaţii multor oameni. v. 16. §§Nu ni se spune cu prilejul cărei ocazii a programat acea masă, dar în spatele acestui eveniment, Domnul Isus le spune conducătorilor evrei, pentru a câta oară, faptul că poporul Iudeu L-au respins în marea lor majoritate pe Isus. §§De la v. 18-20, robii trimişi de stăpânul lor au primit trei scuze clasice pentru acea vreme, de la cei cărora le fuseseră adresate invitaţia: §§ Unul a spus că nu are timp pentru că a cumpărat un ogor, şi trebuie să-l inspecteze – v. 16. §§ Altul s-a scuzat spunând că trebuie să încerce cinci perechi de boi pe care tocmai le cumpărase – v. 17. 106

§§ Celălalt, a spus că era însurat de curând, şi nu putea veni – v. 18. §§Aceşti oameni care au refuzat invitaţia, aveau trei lucruri în comun care reies din text: toţi parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească, apoi şi-au cerut iertare pentru faptul că refuză invitaţia. §§Pentru oamenii aceştia, nu era prioritară prezenţa la cina dată de omul acela mare, ci erau mai importante problemele lor zilnice. §§Asemenea acestor oameni, au fost şi evreii care au refuzat invitaţia la Împărăţie, unde urmau să stea la masă cu Isus. §§ Această pildă vorbeşte și tuturor oamenilor ce vor să fie în Împărăţia cerurilor. Pentru a ajunge acolo însă, trebuie să dea prioritate lucrării lui Dumnezeu în viaţa lor, şi să-I slujească. §§Domnul Isus i-a chemat pe oameni să moştenească cerul, şi mai întâi le-a slujit El, murind pe cruce, mântuind, şi vindecând. §§ Mat. 20.28: „Pentru că nici Fiul omului nu a venit să I se slujească, ci el să slujească, şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” §§ Le-a slujit ucenicilor la masa de Paşte, când a instituit cina Domnului – Luca 22.27. §§Dar El, i-a chemat pe cei ce au intrat în Împărăţia spirituală, ca să dea prioritate lucrării Lui, şi să slujească altora, pentru lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Sunt slujitorii unui legământ nou – 2 Cor. 3.6. §§ Ioan 12.26: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.” §§Slujitorii sunt aleşi de Isus, şi primesc putere pentru slujirea specifică în care vrea El să-i folosească – Mat. 10.1. §§Ştiind că pe măsură ce vor vedea rezultate în viaţa lor, ucenicii ar putea să creadă că sunt mai importanţi decât alţi slujitori, a spus că cine vrea să fie mai mare între slujitori, „ ...trebuie să fie cel mai de pe urmă, şi slujitorul tuturor.” – Marcu. 9.35. §§Apoi, trebuie să dea dovadă de credincioşie în slujire, ca şi Epafras – Col. 1.7. §§Isus l-a chemat pe tânărul bogat, să dea prioritate lucrării lui Dumnezeu în viaţa lui, dar tânărul s-a întristat pentru că avea multe bogăţii ce erau prioritare pentru viaţa lui – Luca 18.18-20. §§Exemplu: §§Au fost cândva doi colegi de clasă: Max Jukes şi Jonathan Edwards. §§ Max Jukes a ales să fie ateu. §§Din urmaşii lui, 310 urmaşi au murit săraci lipiţi pământului. Alţi 150, au fost criminali, 100 beţivani, şi mai bine de jumătate din femeile din neamul lui, au fost prostituate. Cu cei 540 de descendenţi, statul a cheltuit, un sfert de milion de dolari. 107

§§ Jonathan Edwards, a ales să-L urmeze pe Hristos. §§El a avut 1394 descendenţi. Din ei, 13 au ajuns decani de facultăţi, 65 profesori universitari, 3 senatori, 30 judecători, 100 avocaţi, 60 medici, 75 ofiţeri, 100 predicatori şi misionari, 60 autori de scrieri valoroase. Unul din descendenţi, a ajuns vicepreşedinte al Americii, 80 au fost funcţionari publici, 295 guvernatori, ambasadori, şi consuli în alte ţări. Statul nu a cheltuit nimic cu ei, iar pe Jonathan Edwards, Dumnezeu L-a folosit pentru a întoarce zeci de mii de oameni la Isus. §§ Aceste lucruri s-au întâmplat pentru că a făcut din invitaţia lui Dumnezeu la Împărăţie, lucrul cel mai prioritar în viaţa lui. §§Ca să intri în Împărăţia cerurilor, să ai parte de fericirea de a sta la masă cu Isus, mai trebuie să faci ceva: 3. SĂ CHEMI PE ALŢII LA ISUS – v. 24-26 §§Văzând omul, că la reînoirea invitaţiei la cină, aceştia au respins-o, i-a trimis pe robii săi în uliţele cetăţii şi în pieţe, să cheme pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi – v. 21, apoi pe cei care stau pe la drumuri şi garduri – v. 23. Aceste categorii, simbolizează neamurile de oameni, care nu sunt de religie, Iudei. §§Toate Neamurile sunt chemate la cina din Împărăţia cerurilor, dar pentru a răspunde la invitaţie, Dumnezeu vrea să ne folosească pe noi. De aceea trebuie să mergem în „pieţele şi uliţele cetăţii” apoi, la „drumuri şi la garduri” §§Nu este slujbă mai nobilă, ca aceea de a chema pe alţii la Isus. §§ „Îngerii pot să-L mărească prin cântări pe Dumnezeu, dar ca despre har să spună, ei nu pot, ci numai eu.” 1§§ Pet. 2.9 spune: „Voi însă, sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împără­ tească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa minunată.” §§Apostolii au fost trimişi în lume, să cheme pe alţii la Isus – Mat. 28. §§Apostolul Pavel spune că slujba lui, era „să aducă toate Neamurile, la ascultarea credinţei.” – Rom. 1.5. §§Cine spune altora despre Isus, va ajunge să stea în ceruri la ospăţul nunţii Mielului: „Apoi mi-a zis: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” – Apoc. 19.9. CONCLUZIE §§Conducătorii religioşi ai evreilor au venit în casa unui prieten de-al lor, ca să-L ispitească pe Isus. Dar El le-a arătat încă odată, că au respins invitaţia pe care o face Dumnezeu, de a intra în Împărăţia cerurilor. §§Pentru oamenii de astăzi, cei care din punct de vedere spiritual, sunt 108

săraci, ciungi, orbi, şi şchiopi; pentru cei ce stau prin uliţele şi cetăţile lumii, pe la drumuri şi la garduri, chemarea lui Dumnezeu, răsună prin robii Săi. §§În fiecare zi oamenii fac alegeri bune sau rele. Cea mai bună alegere este de a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu, unde vor avea fericirea de a sta la masă cu Isus. §§Pentru aceasta însă, oamenii trebuie să răspundă chemării lui Dumnezeu la mântuire, primindu-L pe Isus ca Domn şi Mântuitor, apoi să dea prioritate lui Dumnezeu în viaţa lor, şi să mărturisească altora despre Isus. 49. CÂND NU-L POŢI RECUNOAŞTE PE ISUS LUCA 24.13-27 INTRODUCERE §§În ziua învierii Domnului Isus, prima zi a săptămânii, au fost cinci întâlniri între El, şi cercul apropiat al ucenicilor: a. Cu femeile, la mormânt – Mat. 28.9. b. Cu Maria Magdalena – Ioan 20. c. Cu Simon Petru – 1 Cor. 15.5. d. Cu cercul ucenicilor, mai puţin Toma – v. 36. e. Cu cei doi ucenici care mergeau de la Ierusalim spre Emaus – textul de faţă. §§Cei doi ucenici se duceau în localitatea Emaus, la o distanţă de şaizeci de stadii de Ierusalim – v. 13. Dacă un stadiu are 185 metri, atunci distanţa era de 11, 1 kilometri. §§Vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase în Ierusalim, referitor la procesul lui Isus, răstignirea, relatările femeilor, şi observaţiile ucenicilor care au fost la mormânt – v. 14. §§Versetul 15, spune că vorbeau, şi se întrebau între ei, semn că nu erau sută la sută convinşi că Isus a înviat. Erau trişti – v. 17, dezamăgiţi – v. 21, uimiţi – v. 22. Atunci Domnul Isus Cel înviat s-a apropiat de ei, dar ei nu L-au cunoscut. §§Asemenea acestor doi ucenici, şi astăzi sunt mulţi oameni care nu-L recunosc pe Isus, măcar că El tot timpul este în preajma lor. Aş vrea să vedem care sunt factorii care ne împiedică să-L recunoaştem pe Isus: 1. CÂND AI OCHII ÎMPIEDICAŢI SĂ-L RECUNOŞTI – v. 16 a. Chiar dacă El s-a apropiat de tine – v. 15 §§ Zilnic, Dumnezeu este în preajma oamenilor şi merge pe drumul vieţii împreună cu ei, însă mulţi nu-L cunosc şi nu sesizează faptul că le poartă de grijă. La un moment dat Dumnezeu spune despre poporul Său, într-o vreme când aceştia deveniseră insensibili la vocea Lui: 109

§§ „Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu mă cunoaşte, poporul Meu, nu ia aminte la Mine.” – Isa. 1.3. §§Ucenicii de pe drumul Emausului, nu puteau să-L recunoască pe Isus, pentru că nu era încă, voia Domnului. Ei aveau ochii împiedicaţi să-L cunoască, deşi Isus se apropiase de ei. b. Chiar dacă Isus merge pe drum cu tine – v. 15 §§ Poporul evreu a mers în pustie însoţit de prezenţa lui Dumnezeu. Ziua, au fost călăuziţi de un stâlp format din nor, iar noaptea, de un stâlp de foc. Dar cu toate că Dumnezeu a mers cu ei pe drumul din pustie, totuşi nu L-au recunoscut ca singurul Dumnezeu, ci şi-au făcut ca dumnezeu, un viţel turnat. §§ Poporul Israel era în pustie, asemenea poporului lui Iuda, din timpul lui Ieremia: „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.” – Ier. 4.22. §§ Câţi oameni care s-au întors la Isus, și fac parte din poporul Său, nu sunt asemenea acestor oameni. Şi asta, datorită faptului că nu-L cunosc pe Isus, deşi El merge pe drum cu ei, şi le poartă de grijă. §§ Ucenicii nu L-au recunoscut pe Isus Cel înviat, deşi mergea pe drum cu ei. Şi asta, pentru că ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască. c. Chiar dacă Isus vorbeşte cu tine – v. 17 §§ Dumnezeu vorbeşte oamenilor când într-un fel, când în alt fel – Iov 33.14. §§ Ucenicii au vorbit deseori cu Isus. Cu siguranţă şi cei doi ucenici care mergeau pe drum cu El, au auzit vocea Domnului, deseori în cuvântările Sale, dar nu L-au cunoscut după voce. §§Isus vorbeşte şi astăzi oamenilor dar nu întotdeauna, ei cunosc faptul că Domnul vorbeşte. §§ Cu ei se împlineşte cuvântul din Isaia 44.18: „Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii ca să nu vadă, şi inima ca să nu înţeleagă.” §§ Dacă păcatele lor pun un zid de despărţire între Dumnezeu şi ei, atunci Scriptura are o veste bună, pentru că Isus a venit „să deschidă ochii orbilor, să scoată din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare, pe cei ce locuiesc în întuneric.” – Isa. 42.7. 2. NU ÎL MAI POŢI CUNOAŞTE PE ISUS CÂND ÎŢI SCADE CREDINŢA – v. 22. a. Atunci poţi crede că a fost doar un prooroc – v. 19. §§ Ucenicii s-au mirat când au văzut că străinul cu care discutau, nu ştia „ ...ce s-a întâmplat în Ierusalim, cu Isus din Nazaret, care era un prooroc puternic, în fapte şi în cuvinte...” 110

b. Sau te poţi baza pe nădejdi înşelătoare – v. 21. §§ Nădejdea lor era că Isus va izbăvi pe Israel de sub ocupaţia romană, şi va întemeia Împărăţia veşnică a lui David, când neamurile vor veni la Ierusalim, pentru a se închina la Templu. §§ Ier. 7.4: „Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: „Acesta este Tem­ plul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!” §§Domnul Isus le-a spus deseori ucenicilor, că El trebuie să moară, apoi să învieze, după cum spun Scripturile Vechiului Testament. Dar după moartea Lui, ucenicilor le-a scăzut credinţa. §§ Şi aceşti doi ucenici erau sceptici, sau cel puţin miraţi, uimiţi de vestea învierii, adusă de femeile care au fost la mormânt: „ ... au spus că ar fi văzut o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.” – v. 23. §§ Nici când, unii din ucenici s-au dus la mormânt şi au văzut că mormântul era gol, n-au crezut că Isus a înviat. De aceea Domnul i-a mustrat pentru necredinţa lor pe cei doi ucenici, şi le-a zis: „O, nepricepuţilor, şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” – v. 25, 26. §§Dacă îţi scade credinţa, atunci îţi ancorezi nădejdea, speranţa, în alte lucruri în care ţi-ai pus încrederea. §§ Biblia spune că este ferice de cel ce îşi pune nădejdea în Domnul Isus pentru că: „În El avem slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere” – Efes. 3.12. §§Soren Kierkegard a spus: „Nădejdea în cele cereşti, se naşte exact în clipa în care, nădejdea în cele pământeşti, începe să se afunde în slăbiciune şi disperare.” §§ De aceea, „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!” – Evr. 10.35. 3. NU ÎL CUNOŞTI PE ISUS CÂND NU PRICEPI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU a. Deşi Moise a vorbit despre Mesia – v. 27. §§ Şarpele de aramă pe care Moise l-a pus pe o prăjină, vorbea despre Isus, care avea să fie ţintuit pe cruce, pentru mântuirea întregii lumi. Num. 21.9. §§ El a vorbit despre un mare prooroc, ce va veni în banda vremii, şi va avea rolul de a fi conducătorul poporului Israel. Deut. 28.15. b. Deşi alţi prooroci au spus despre El – v. 27. §§ David a vorbit despre învierea Domnului: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău tău să vadă putrezirea.” – Ps. 16.10. §§ Proorocul Isaia a vorbit despre jertfirea Lui pentru binele nostru – Isa. 53. 111

§§ Daniel a vorbit despre piatra care se desprinde din cer şi va sfărâma toate împărăţiile pământeşti, simbolizate prin chipul mare şi înfricoşător, visat de Nebucadneţar – Dan. 2.34. §§Domnul Isus a început să le tâlcuiască Scripturile, în toate aspectele unde ele vorbeau despre El – v. 27. §§Mulţi oameni din timpul Domnului Isus, nu pricepeau Scriptura, pentru că nu aveau Duhul lui Dumnezeu. De aceea, îi mustră şi le spune: „Voi nu cunoaşteţi Cuvântul, şi nici puterea lui Dumnezeu!” – Mat. 22.29 §§Cu cât mai mult citeşti şi meditezi asupra Cuvântului, cu atât mai mult îl vei cunoaşte pe Isus. Cu cât mai mult vei căuta să petreci timp cu El, cu atât mai mult îl vei recunoaşte în toate aspectele vieţii. CONCLUZIE §§De multe ori, chiar şi credincioşii nu recunosc vocea şi prezenţa Domnului, când merg pe drumul vieţii, zilnic, cu Isus. Şi asta, pentru că ochii noştri sunt împiedicaţi să-L vadă. §§ Oare nu păcatele noastre pun un zid de despărţire între noi şi El? §§ Sunt duhurile întunericului, care vor să nu vedem strălucind faţa Domnului Isus”? §§ Sau este doar un moment în care Domnul Isus nu vrea să se descopere? §§Oricum ar fi, credincioşii trebuie să „ ... puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lungimea, lărgimea, adâncimea, înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”– Efes. 3.18, 19. 50. CE FACE ISUS CÂND SE ÎNTÂLNEŞTE CU TINE IOAN 4.1-26 INTRODUCERE §§Fariseii, aceaşti zeloşi apărători ai Legii, şi mai ales ai tradiţiei iudaice, urmăreau orice mişcare religioasă care apărea în popor. Apoi, îi aprindea pe oameni împotriva acelei mişcări, care în cazul creştinismului, a început cu Ioan Botezătorul, şi a continuat cu Isus. §§Ucenicii botezau pe mulţi oameni, iar Fariseii erau pe urmele Domnului Isus. Versetul 3, spune: „Atunci a părăsit Iudeea, şi S-a întors în Galileea.” §§În drumul Său, a ajuns la Sihar, o cetate din Samaria, aproape de ogorul pe care îl dăduse Iacov fiului său, Iosif – v. 4, 5. Era pe la ora doisprezece, în zăduful zilei – v. 6. 112

§§În mod normal, El ar fi trebuit să ocolească satele samaritenilor, datorită urii cultivate de evrei, la adresa samaritenilor – v. 9. §§ Samaritenii se trăgeau din popoarele pe care Salmanaser, împăratul Asiriei le adusese în Samaria, în locul evreilor deportaţi în Asiria – 2 Împ. 17.24. Pentru că nu se închinau decât la idoli, Dumnezeu i-a pedepsit prin nişte lei – v. 25. §§ Apoi, împăratul le-a trimis preoţi evrei dintre deportaţi, ca să-i înveţe să se închine Dumnezeului ţării, astfel că Samaritenii au ajuns să se închine lui Dumnezeu, dar şi idolilor lor – 2 Împ. 17.25-41. La rezidirea Templului au vrut să dea ajutor evreilor întorşi din robie, dar au fost refuzaţi de către cărturarul Ezra – Ezra 4.1-5. Se crede că lucrul acesta, a dat naştere urii celei mai mari dintre iudei şi samariteni. §§ Atunci samaritenii au zidit un templu pe muntele Garizim, de unde Moise a rostit binecuvântarea asupra poporului, şi s-au închinat acolo Dumnezeului lui Israel. Ei aşteptau pe Mesia, dar nu credeau decât cele cinci cărţi ale lui Moise, din Scriptură. §§ Pretenţiile la binecuvântările pe care le aducea Mesia, întărâtau mai mult pe iudei, care aveau o ură mai mare, decât împotriva altor popoare. §§Cu toate acestea, Domnul dragostei, „Domnul păcii” Isa. 9.6, „ ...trebuia să treacă prin Samaria.” spune v. 4 din text. §§Domnul Isus nu S-a oprit acolo doar pentru că era obosit de călătorie. El nu S-a oprit, doar ca să-i aştepte pe ucenici să cumpere mâncare. S-a oprit pentru că ştia că are să întâlnească o samariteancă păcătoasă, prin care ulterior să producă o trezire spirituală în zona Samariei. §§Zilnic, Domnul Isus călătoreşte prin localităţile lumii şi are întâlnire cu oamenii păcătoşi, de aceea aş vrea să vedem: „Ce face Domnul Isus când se întâlneşte cu tine” 1. SCURTEAZĂ DISTANŢA DINTRE TINE ŞI DUMNEZEU – v. 3 a. Dumnezeu este sfânt §§Au mărturisit lucrul acesta serafimii, pe care i-a văzut Isaia când Domnul era în Templul din ceruri pe scaunul de domnie. §§ Isa. 6.3: „Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” §§Domnul a vorbit despre sfinţenia Sa lui Moise, şi i-a zis: §§ Lev. 19.2. „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel, şi spune-le: „Fiţi sfinţi, căci şi Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru”. b. Omul este păcătos §§Datorită păcatului moştenit de la Adam. §§ Rom. 5.12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat moartea în 113

lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit ...” c. Păcătosul nu poate ajunge unde locuieşte Dumnezeu §§1 Tim. 6.16: „Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin”. d. Ca să elimine distanţa, Dumnezeu a dat Legea lui Moise §§Deut. 10.13: „să păzeşti poruncile Domnului şi legile pe care ţi le dau astăzi ca să fii fericit.” §§ Scopul legilor acestea, era ca omul să poată deosebi ce este sfânt, de ce este nesfânt – Lev. 10.10. e. Dar oamenii nu au urmat calea Legii şi a proorocilor, de aceea la urmă, l-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos – Evr. 1.3. §§Moise a proorocit despre El, când a spus: §§Deut. 18.15, 16: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii mei, un prooroc ca mine. Să ascultaţi de el” „Astfel, El va răspunde la cererea pe care ai făcut-o Domnului Dumnezeului tău, la Horeb, în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu, şi să nu mai văd focul acesta mare, ca să nu mor.” §§ Era o distanţă între Dumnezeu şi samariteni, între poporul evreu şi samariteni. Era o distanţă între sfinţenia Domnului Isus şi samariteni, dar ca să-i aducă pe „calea cea vie şi nouă pe care ne-a deschis-o El”, aşa cum spune Evr. 10.20, s-a întâlnit cu o femeie imorală, căreia i-a dat să bea din apa vieţii veşnice. 2. TE PROVOACĂ SĂ CUNOŞTI MAI MULT – v. 10 a. A-L cunoaşte pe Dumnezeu, nu înseamnă doar a fi conştient de existenţa Lui. §§ Fiecare om este conştient de existenţa lui Dumnezeu, prin conştiinţa, cu care Dumnezeu a înzestrat inima omului, încă de la naştere. §§ Ecl. 3.11: „Orice lucru, El îl face frumos la vremea lui, a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”. §§Apoi, Dumnezeu S-a descoperit în natura încojurătoare şi în univers. §§ Rom. 1.20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi”. §§Dumnezeu S-a descoperit şi prin lucrările pline de putere desfăşurate în viaţa unor oameni credincioşi – Evr. 11. 114

b. A-L cunoaşte pe Dumnezeu, înseamnă să recunoşti suveranitatea Lui asupra tuturor lucrurilor, şi să asculţi de El. §§Dar măcar că oamenii aveau suficiente argumente ca să asculte de El, ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. §§ Rom. 1.21: „fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au pros­ lăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” c. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a respinge zeii păgâni. §§Oamenii care cred în alte zeităţi, sunt consideraţi de Scriptură, oameni care au înebunit – Rom. 1.22. De ce? §§ Pentru că au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu – Rom. 1.25. §§ Şi pentru că au schimbat slava Dumnezeului nemuritor, într-o icoană pe care au zugrăvit oameni sau animale, cărora li s-au închinat – Rom. 1.23, 25. Într‑un astfel de stadiu al cunoaşterii, erau samaritenii, care pe timpul Dom­ nului Isus, nici nu mai aveau templu închinat lui Dumnezeu. §§În versetul 20, samariteanca a spus: „Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta”. d. A-L cunoaşte pe Dumnezeu, înseamnă a cunoaşte pe Fiul Său, Isus Hristos. §§De aceea a venit Domnul Isus în Samaria. Să-L descopere pe Tatal şi dragostea lui faţă de păcătoşi. Cunoaşterea Tatălui şi al Fiului, aduce viaţă veşnică celor ce vor să meargă în cer. §§ Ioan 17.3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. §§Când crezi în Fiul lui Dumnezeu, când cunoşti planul Lui, ai parte de dragostea lui Dumnezeu – 1 Ioan 4.10, 16. §§Femeia samariteancă nu cunoştea darul lui Dumnezeu privitor la viaţa veşnică prin Isus, dar El a căutat să-i provoace setea de a cunoaşte mai mult despre darul vieţii veşnice, de aceea Domnul Isus i-a spus în v. 10: „ ...Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” 3. ÎŢI DĂ RĂSPUNSURI VITALE a. Despre nevoia sufletului tău §§Sufletul este partea imaterială a omului, care moşteneşte veşnicia. §§Sufletele oamenilor sunt conştiente după moarte, indiferent unde merg, în iazul cel de foc, sau în rai. §§ Exemplu Luca 16: Bogatul, în locuinţa morţilor, simţea chinurile, a văzut cu ochii pe Lazăr şi pe Avraam, a vorbit cu Avraam, avea memorie. A înţeles că nu 115

este nici o şansă pentru oameni să scape de chinuri, decât dacă aceştia, când sunt în viaţă, îşi hrănesc sufletul prin Cuvântul lui Dumnezeu, şi ascultă de Scripturi. §§Domnul Isus a spus în Ioan 7.37. „ ... Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea”. §§Domnul Isus ştia nevoia femeii de a-şi hrăni sufletul prin Cuvântul lui Dumnezeu, care dă şi întreţine viaţa veşnică, de aceea foloseşte ilustraţia apei care întreţine viaţa trupului, pentru a-i vorbi despre apa vieţii veşnice, de care depinde sufletul. §§Femeia şi-a dat seama de importanţa vitală pe care o are apa vieţii pentru veşnicia sufletului, de aceea a cerut Domnului să-i dea apa vieţii – v. 15. b. Despre păcătoşenia ta §§Domnul cunoştea faptul că femeia care stătea înaintea Lui, era o femeie uşoară, aşa că i-a descoperit că a trăit în curvie cu cinci bărbaţi, iar acum trăieşte în concubinaj cu al şaselea – v. 16-18. §§Dumnezeu cunoaşte păcatul oamenilor, şi când aceştia se întâlnesc cu Isus, le descopere păcatele. §§ A cunoscut gândurile cărturarilor şi a Fariseilor – Mat. 9.4. §§ A cunoscut păcatele femeii prinse în curvie – Luca 7.48. §§ A cunoscut păcatele slăbănogului – Mat. 9.2. §§Domnul Isus cunoaşte păcatele tale şi ale mele. De ce ? §§ Pentru că El este Atotştiutorul, şi „în El sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu.” – Colos. 2.3. c. Despre cum poţi fi un închinător adevărat – v. 20 §§Femeia avea încă o nelămurire, şi anume, unde trebuie să te rogi lui Dumnezeu ca să fii ascultat. Mai exact, care este locul de închinare, la Templul din Ierusalim, sau pe muntele Garizim, unde se rugau samaritenii? §§Şi la iudei, şi la samariteni, închinarea era legată de un loc pământesc înalt considerând că înălţimea pământului îl apropie pe om de Dumnezeu. Ce înşelare! Domnul Isus este singura înălţime de unde poţi avea acces la Dumnezeu. De aceea, Domnul Isus îi spune femeii, că mântuirea vine de la Iudei. Adică, Mântuitorul care a luat chip de om, s-a născut în Iudeea – v. 22. §§Dar Isus îi spune despre închinarea adevărată care va veni, că va fi în duh şi în adevăr, pentru că Dumnezeu este Duh, nu idoli făuriţi cu iscusinţa omului. Ce este de remarcat aici, este că El a spus că această închinare a şi venit pentru că Isus se apropiase ca Mântuitor, de samariteni – v. 23, 24. §§Închinarea în duh şi în adevăr. Ce înseamnă aceasta ? §§ Un hindus care se închină cu evlavie, este în duh, dar nu în adevăr. Tot aşa, un creştin care se închină fără sinceritate, este în adevăr, dar nu şi în duh. 116

Trebuie amândouă elementele, ca să fii un închinător adevărat. §§Evr. 12.28, 29: „Fiindcă am primit o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să-I aducem astfel lui Dumnezeu, o închinare plăcută, cu evlavie şi frică” „fiindcă Dumnezeul nostru, este un foc mistuitor”. d. Despre cum poţi să cunoşti pe Isus §§Samariteanca ştia de la părinţii săi despre scrierile iudaice ale lui Moise, în care el a spus că va veni un Mare prooroc, în persoana lui Mesia, care i se zice, Hristosul – v. 25. §§Când Domnul Isus i-a vorbit despre apa vie, i-a descoperit starea de păcat în care trăia. Apoi ea L-a recunoscut că este prooroc, dar nu ştia într-adevăr, că este Hristosul. §§Noi putem cunoaşte multe lucruri religioase, ca şi femeia samariteancă, însă acestea nu ne aduc mântuirea, şi viaţa de părtăşie cu Tatăl ceresc. §§Dar Domnul i-a zis: „Eu, cel ce vorbesc cu tine sunt Acela.”– v. 26. §§Şi femeia a crezut că este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul ei personal, de aceea a fost persoana prin care s-a făcut o trezire personală în Samaria, şi mulţi oameni au fost mântuiţi. CONCLUZIE §§Ce trebuie să faci când Isus se întâlneşte cu tine ? §§Acceptă descoperirea Bibliei – v. 25. §§Pune întrebări potrivite cu nevoile tale. §§ Întrebările samaritencei §§v. 11 – De unde poate Isus, să aibă apa vie ? §§v. 12 – Este Isus, mai mare ca sfinţii ? §§v. 20 – Este corectă închinarea mea ? §§ Întrebările tale §§Cum pot să fiu iertat de păcate ? §§Cum pot să fiu eliberat de patimi ? §§Cum pot să mă păstrez curat, ca să ajung în ceruri ? §§Cere Domnului Isus să-ţi dea apa vieţii, ca să-ţi potoleşti setea sufletului tău – v. 15. §§ Isa. 55.1: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani. Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată. §§ Ioan 7.37, 38: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. 117

51. CREDINŢA ÎN ISUS, ŞI EFECTELE NECREDINŢEI IOAN 5.31-47. INTRODUCERE §§Domnul Isus participa la Ierusalim, la o sărbătoare a Iudeilor. v. 1. Acolo a vindecat pe un slăbănog bolnav de treizeci şi opt de ani, chiar într-o zi de Sabat – v. 9. Lucrul acesta nu a plăcut Iudeilor, şi căutau să-L omoare – v. 16. §§Domnul Isus ţine o cuvântare în faţa lor, vorbindu-le despre lucrarea Lui, care I-a fost dată de Tatăl din cer. Le spune despre autoritatea de a face lucrări mari v. 20, despre faptul că I-a fost dată puterea de a da viaţă morţilor – v. 21, şi despre faptul că Tatăl din ceruri I-a dat puterea de judecată asupra oamenilor – v. 27. §§În versetul 24, El spune fariseilor: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţă veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte, la viaţă.” §§Prin aceste cuvinte, le descoperea păcatul care îi caracteriza pe Farisei, în ce priveşte lucrarea pe care o avea Isus, aceea de mântuire a lumii. Păcatul lor era, necredinţa. §§Textul de faţă vorbeşte despre dovezile în favoarea credinţei în Isus, şi despre efectele necredinţei în Fiul lui Dumnezeu. 1. CREDINŢA ÎN ISUS, SE BAZEAZĂ PE MĂRTURII §§Aşa cum în faţa unui complet de judecată, sunt martori audiaţi care să dovedească dreptatea unui acuzat prin mărturiile lor, tot aşa, dreptatea lui Isus, se bazează pe mărturiile mai multor persoane. a. Mărturia Tatălui în Scriptură, despre Fiul Său – v. 32, 37 §§Domnul Isus ştia că în faţa unor judecători, doar mărturia acuzatului, nu are greutate. De aceea, spune în versetul 31: „Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia mea nu este adevărată.” §§Viaţa Domnului Isus, cu lucrările pe care le avea de făcut, reprezentau pentru El, ocazii despre a vorbi despre Acela, în Numele căruia venise. El ştia să se ascundă, atunci când oamenii erau gata să-şi îndrepte privirile mai degrabă asupra Lui, decât a Tatălui. §§De aceea, cuvintele din v. 31, par mai degrabă a spune: „Am vrut să spun despre Tatăl Meu, şi dacă aţi înţeles că am vrut să spun despre Mine, înseamnă că aţi înţeles greşit.” §§Fiul apără întotdeauna pe Tatăl, iar Tatăl, pe Fiul. Tatăl mărturisea despre Fiul, şi Fiul, mărturisea despre Tatăl, şi mărturisirea aceasta este adevărată, pentru că ei se cunosc desăvârşit, unul pe altul. 118

§§ Fariseii, spuneau că ei cunosc pe Dumnezeu, şi vorbesc zilnic prin ru­ găciune, cu El. Dar Isus le spune în v. 37. „Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El însuşi pentru Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut niciodată faţa.” §§ Un Tată care este drept, pentru că „în El nu este umbră de mutare”, va mărturisi adevărul, şi mărturia Lui are cea mai mare greutate. §§De aceea, apostolul Ioan scrie în prima sa epistolă, capitolul 5.9: „Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu, este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu, este mărturisirea pe care a făcut-o El, despre Fiul Său.” §§ Cea mai credibilă sursă pentru Farisei, ar fi trebuit să fie Scripturile Vechiului Testament. De aceea, le spune în v. 39. „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” §§ Ps. 2.7: „ ... „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.” §§ Deşi Tatăl I-a dat dreptul să judece pe cei ce nu cred în Isus, Domnul le spune Fariseilor care nu credeau în dumnezeirea Lui: „Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.” „Căci dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că Moise a scris despre Mine.” – v. 45, 46. b. Mărturia lui Ioan Botezătorul – v. 33-35. §§Voi, Fariseii, le spunea Domnul Isus, aţi trimis la Ioan, pe reprezentanţii voştri – v. 33, ca să-l întrebe: „Tu cine eşti?” – Ioan 1.19. Cu alte cuvinte voi v-aţi întrebat dacă nu cumva este vreunul din prooroci care a înviat, sau chiar Hristosul promis de Dumnezeu. Şi el v-a spus. „Nu sunt nici unul dintre ei”. Atunci trimişii voştri l-au întrebat: „Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?” – Ioan 1.25. §§ Atunci Ioan a mărturisit despre Mine, a mărturisit despre adevărul lui Dumnezeu: „Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie cunoscut lui Israel.” – Ioan 1.31. §§Prin arătarea adevărului oamenii primesc lumină şi văd desluşit voia Lui. Ioan Botezătorul avea lumina desluşită a adevărului, iar el însuşi, trăia în lumină, pentru că avea o viaţă sfântă. Dar el a venit ca martor, să mărturisească despre Lumina popoarelor, pentru ca toţi să creadă prin el – Ioan 1.6-8. §§ Şi voi tot nu aţi crezut în mărturia lui despre Mine, pentru că faptele voastre, erau rele – Ioan 3.19. §§ Voi v-aţi veselit o vreme la lumina lui – v. 35, apoi v-aţi bucurat când lumina a fost stinsă de Irod, care i-a tăiat capul – Mat. 14.6-12. 119

c. Mărturia Duhului lui Dumnezeu §§Apostolul Ioan, vorbind despre mărturia Duhului Sfânt despre Isus, scrie astfel, în prima epistolă, la capitolul 5.6-8: „El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge, nu numai cu apă, ci cu apă şi sânge; şi Duhul, este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta pentru că Duhul, este adevărul.” „(Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul, şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt)” „Şi trei care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa, şi sângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor.” §§Dumnezeu a vestit despre plinătatea Duhului Sfânt care va fi peste Fiul Său, care va lua chip de rob, până va împlini planul lui Dumnezeu, de mântuire a lumii. §§ Isa. 42.1: „Iată Robul Meu pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care‑şi găseşte plăcere, sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti nea­ murilor, judecata.” §§ Isa. 11.2: „Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.” §§Apoi, înainte de a se înălţa la cer, Domnul Isus Le-a amintit ucenicilor, despre faptul că va ruga pe Tatăl, ca să le trimită un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt, care „ ...vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”– Ioan 14.26, iar în capitolul 16.14: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” §§ Când proslăveşti pe cineva, înseamnă a-l cinsti înaintea oamenilor, arătând că învăţătura pe care o vesteşti, este învăţătura acelei persoane pe care tu o stimezi. A proslăvi, înseamnă a scoate în evidenţă, a face reclamă bună, despre cineva care are merite clare, vădite prin faptele sau vorbele scrise de acel cineva, căruia tu îi duci opera, mai departe. §§Asta face Duhul Sfânt, duce mai departe mărturia despre lucrările lui Isus. 2. Credinţa în Isus, se bazează şi pe lucrările săvârşite de Isus §§„Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, toate lucrările acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine, că Tatăl M-a trimis.” – v. 36. §§ Domnul Isus a făcut o lucrare de scoatere a unui duh de drac necurat, dintr-un om ce se afla în sinagoga din Capernaum. „Toţi au fost cuprinşi de spaimă, şi ziceau unii către alţii: „Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!” – Luca 4.36. §§ O astfel de minune a fost crezută de cei din jur, pentru că ea vorbea, sau adeverea, faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Mai mult, lucrarea aceasta a vorbit apoi prin gura martorilor care au spus altora, de aceea I s-a dus vestea în toate împrejurimile – Luca 4.37. 120

§§ Dar Fariseii nu au crezut lucrările Domnului. §§ Când era în faţa noroadelor care ascultau cu urechea ce spune Isus, erau între ei şi oameni religioşi. A început să le vorbească despre Ioan Botezătorul, şi modul în care s-au comportat cu el. Apoi le-a zis. „Cine are urechi de auzit, să audă.” „Cu cine voi asemăna neamul acesta? Seamănă cu nişte copilaşi, care şed în pieţe, şi strigă la tovarăşii lor: „V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.” „Căci a venit Ioan nici bând, nici jucând, şi ei zic: „Are drac!” „A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor !” Totuşi Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.” – Mat. 15.15-19. §§Isus este Înţelepciunea lui Dumnezeu, ţinută ascunsă de veacuri, dar des­ coperită pruncilor care cred în lucrările Domnului Isus. Această Înţelepciune a fost participantă la creaţie, şi era meşterul, nu „meştera” lui Dumnezeu – Prov. 8.30. §§ De aceea, apostolul Pavel când scrie credincioşilor din Colose, le spune în capitolul 2.3, că în Hristos „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii, şi ale ştiinţei.” §§Prin lucrările pe care le-a făcut Domnul Isus pe pământ, El a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu, prin care pot fi mântuiţi oamenii de la iazul cel de foc şi pucioasă. 3. EFECTELE NECREDINŢEI ÎN ISUS §§Nu pot primi viaţa din Dumnezeu a. Pentru că nu vor să vină la El §§v. 40: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” §§Viaţa din Dumnezeu, nu o poate da un om muritor. Nici un întemeietor de religii, nu poate să facă lucrul acesta, pentru că el însuşi este mort, sau va muri odată. Nici Legea lui Moise, nu putea să dea viaţa veşnică, doar arăta înspre ea. §§Viaţa o poate da, numai cine este sursa vieţii. Şi Acela este Domnul Isus. §§ Ioan 4.4: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” §§ Oricine crede în El, are viaţa veşnică – Ioan 3.15. §§ Pentru aceasta, trebuie să-L cunoşti pe Dumnezeu, şi pe Isus – Ioan 17.3. §§El ţine „toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui.” – Evr. 1.3. §§Deţine şi „cheile morţii şi a Locuinţei morţilor.” – Apoc. 1.18. b. Pentru că nu rămâne Cuvântul lui Dumnezeu în ei §§Necredinţa, este adusă în viaţa omului, dacă acesta nu păstrează în inimă, Cuvântul auzit, sau citit. §§În pilda semănătorului din Mat. 13, sămânţa căzută lângă drum, n-a încolţit, pentru că a răpit-o diavolul – v. 19. A ţinut doar pentru un timp scurt, 121

pentru că prigonirile din cauza Cuvântului, au fost factorul care l-a făcut pe omul acela, să se lepede de credinţă – v. 20, 21. Cea care a căzut între spini, a fost înecată, din cauza îngrijorărilor, şi a înşelăciunii bogăţiilor pieritoare. §§Fariseii nu au păstrat nici măcar cuvântul lui Moise, n-au crezut nici în el, de aceea le spune Domnul Isus în v. 47 din text: „Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele mele?” c. Pentru că nu-L iubesc pe Dumnezeu §§v. 42: „Dar ştiu că n-aveţi în voi dragoste de Dumnezeu.” §§Domnul Isus a spus lucrul acesta iudeilor religioşi, care apărau Sabatul: Ioan 5.18, şi toate rânduielile date prin Legea lui Moise. S-ar părea că ei făceau acest lucru, din dragoste pentru Dumnezeu. Dar Isus cunoştea inima lor. §§ Poţi să fii foarte religios şi zelos pentru nişte lucrări religioase, ca şi Saul de altădată, şi totuşi, să nu iubeşti felul Său de a fi, să nu primeşti în tine voia Lui. Poţi să fii plin de râvnă în lucrarea Evangheliei, şi totuşi, să nu-L iubeşti pe Dumnezeu, sau pe oamenii cărora le predici Evanghelia. §§Domnul Isus a mai mustrat cândva pe Farisei, zicându-le: „Dar vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din ... , şi daţi uitării dreptatea şi dragostea faţă de Dumnezeu ...” – Luca 11.42. §§Dragostea este ţinta poruncii lui Dumnezeu, şi vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută – 1 Tim. 1.5. §§ Dacă nu avem dragoste din Dumnezeu, suntem un chimval zăngănitor, o aramă sunătoare – 1 Cor. 13.1. §§ Mai întâi, trebuie să ne îmbrăcăm cu dragostea din Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii, spune Col. 3.14. §§ Numai aşa putem să ne slujim unii altora în dragoste – Gal. 5.13. §§Fariseii nu umblau după dragostea din Dumnezeu, ci după cinstea care şi-o dădeau unii altora, după slava care vine de la oameni. Dar Domnul nu umbla deloc după aşa ceva – v. 41. CONCLUZIE §§Oamenii credincioşi cred mărturiile şi dovezile lăsate în Biblie, de către martorii oculari ce au văzut lucrările Domnului, când erau contemporani cu El. Ei cred şi mesajele inspirate prin Duhul sfânt, profeţilor şi apostolilor. §§ Aceste dovezi sunt, ca noi să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să avem viaţă veşnică, şi totodată, părtăşie cu ceilalţi credincioşi – 1 Ioan 1.1-3. §§Oamenii necredincioşi, oamenii care sunt ca şi Fariseii „oamenii răi şi înşelători, vor merge din rău, în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.” – 2 Tim. 3.16. 122

§§Drept urmare, vor fi judecaţi de către Dumnezeu, pentru necredinţa şi modul lor de viaţă. §§Apoc. 21.8: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, curvari, vrăji­ tori, închinători la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul de foc care arde cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.” §§Tu unde vrei să mergi ? Ce fel de om vrei să fii, credincios sau necredincios? 52. CUM POATE SCHIMBA DUMNEZEU LUMEA, PRIN TINE FAPTE 1.1-11. INTRODUCERE §§Cartea Faptele apostolilor, ne arată începuturile Bisericii primare, dar şi biruinţele Duhului Sfânt în lume, prin Biserică. Deasemenea, ni se arată viaţa curată a primilor creştini. §§Luca, scrie cartea „Faptele apostolilor”, prea alesului Teofil – v. 1, care era se pare, o persoană cu rang înalt în societatate. Dar în trupul lui Hristos, toţi credincioşii sunt egali şi au diferite slujbe, potrivit cu măsura de credinţă, dată de Dumnezeu, fiecăruia – Rom. 12.3. §§Smerenia şi buna cuviinţă, îi învaţă pe cei care sunt mai bine situaţi în societate, să nu pretindă mai mult respect, iar pe ceilalţi fraţi mai simpli, să nu se încreadă că sunt mai bine văzuţi în ochii lui Dumnezeu – Iacov 1.9, 10. După ce acesta s-a întors la Dumnezeu, zidul despărţitor dintre el şi creştini dispăruse, aşa că a devenit un prieten apropiat, evanghelistului. §§În prima sa carte, Luca a scris despre ce a făcut Isus, când era pe pământ – v. 1, 2. Despre planul de mântuire a oamenilor prin jertfa de pe cruce, despre lucrările şi învăţăturile Lui. §§În cartea „Faptele Apostolilor”, Luca scrie despre expansiunea Bisericii din Ierusalim, şi până la marginile pământului. De fapt acesta era mandatul pe care Domnul Isus L-a dat apostolilor, şi Bisericii Sale: de a schimba lumea din jurul lor, prin propovăduirea Evangheliei – v. 8: „Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” §§Aş vrea să vedem „Cum poate schimba Dumnezeu lumea, prin tine”. 1. DACĂ RĂMÂI ÎN LUCRURILE ŞTIUTE DESPRE ISUS a. Lucrurile legate de patimile Domnului Isus – v. 3. §§Suferinţele Domnului Isus au fost prevestite în Vechiul Testament. §§ Isa. 53.10: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va 123

trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” §§Domnul Isus a fost ispitit în ceea ce a suferit, dar a rezistat, spune: §§ Evr. 2.17, 18: „Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.” „Şi prin faptul că El însuşi a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” A§§ fost ispitit de norod şi de trecătorii aflaţi lângă crucea Lui. De fruntaşii iudei, de cei ce L-au răstignit, şi de unul dintre tâlhari. Toţi I-au spus batjocoritor: „ ... „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mântuieşte-ne şi pe noi!” – Luca 23.39. §§Domnul Isus a fost lepădat de păcătoşi, şi a pătimit pe cruce pentru noi, iată lucrurile în care să rămâi deplin încredinţat, şi pe care să le spui altora. b. Lucrurile ştiute despre învierea şi înălţarea la cer – v. 2 §§Locul de unde S-a înălţat la cer era Muntele Măslinilor. Mai precis, în preajma localităţii Betania, spune Luca 24.50, 51: „El i-a dus spre Betania. Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat.” „Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei, şi S-a înălţat la cer.” §§ Pe Muntele Măslinilor, era grădina Ghetsimani, unde se ruga Domnul. „Ghetsimani” înseamnă, „teasc cu untdelemn”. Acolo a fost zdrobit în duhul Său, Domnul Isus, în teascul lui Dumnezeu, şi copleşit de puterea rugăciunii. §§ Luca 22.24: „A ajuns într-un chin ca de moarte, şi a început să se roage şi mai fierbinte, şi sudoarea I se făcuse, ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” §§ După tradiţia evreiască, învierea începe de aici, de pe Muntele Măslinilor, şi cei înmormântaţi acolo, vor fi primii, la înviere. Pe acest munte, se îngroapă şi miile de bileţele cu rugăciuni pe care vizitatorii le depun în crăpăturile „zidului Plângerii”, singurul rămas din Templul de la Ierusalim, mai precis, din Templul lui Irod. Credinţa lor, poate că se baza pe Zah. 14.4, 5, unde spune că Domnul Se va întoarce pe acest munte, împreună cu sfinţii Săi. §§Domnul Isus, după înviere, S-a arătat ucenicilor „ ...viu, prin multe dovezi, arătându-li-se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.” §§După ce a spus aceste lucruri, Domnul Isus S-a înălţat la cer. Apoi, după ce a fost ascuns de nor, s-au arătat doi îngeri îmbrăcaţi în alb, care au spus apostolilor, că El se va întoarce la fel, când va reveni pe pământ – v. 9-11. §§De aceea, iubitorii de Dumnezeu, trebuie să rămână în lucrurile ştiute despre înălţarea lui Isus la cer, şi despre scopul pentru care S-a înălţat. Dacă ştii cu certitudine acest lucru, spune şi altora. 124

2. DACĂ EŞTI BOTEZAT CU DUHUL SFÂNT §§Versetul 8 din text, spune. „Ci voi veţi primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” §§Duhul Sfânt este o persoană din Dumnezeire, pe care Tatăl a promis-o Fiului, că o va trimite pe pământ, ca să continue lucrarea Domnului Isus pe pământ. §§Dar ucenicii, trebuiau să stea în Ierusalim, până când Acesta urma să fie trimis – v. 4. §§ Când urma să vină Duhul asupra lor, vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Adică, scufundaţi, acoperiţi, învăluiţi, cu şi în, puterea lui Dumnezeu. Pentru a ilustra experienţa aceasta a botezului cu Duhul Sfânt, Domnul Isus foloseşte imaginea scufundării şi învăluirii credinciosului, la botezul în apă – v. 5. §§Duhul Sfânt urma să-i convingă pe păcătoşi, să le dea siguranţa mântuirii, să-i călăuzească în tot adevărul, şi să-i înveţe aspectele practice ale sfinţirii. El Îi echipează cu daruri spirituale, mijloceşte cu suspine negrăite, şi Îi înviază pe credincioşi la răpire. §§Nu omul dă Duhul Sfânt, ci Dumnezeu. Un singur lucru trebuie să facă omul. Să se golească de sine, şi de tot ce are, să creadă în promisiunea botezului cu Duh Sfânt, şi să primească în întregime, adevărul dumnezeiesc. Numai aşa poţi face loc lui Dumnezeu, care te poate umple pe de-antregul cu Duhul Sfânt. §§ 1 Cor. 12.13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” §§ Isa. 44.3 arată promisiunea turnării Duhului, peste sămânţa lui Israel. §§ Ioel 2.28, 29 spune că această promisiune, este şi pentru Neamuri §§Au experientat-o Corneliu şi casa lui – Fap. 10.45, 46. §§Apoi, în Efes, ucenicii lui Ioan Botezătorul – Fap. 19.6. §§De-a lungul vremii, cei mai mulţi dintre creştini. §§În momentul când eşti botezat cu Duhul Sfânt, eşti umplut cu o putere care se revarsă în afara vasului nostru; şi semnul vizibil în cazurile din Scriptură, a fost că oamenii au vorbit în alte limbi, sau au proorocit, ca şi în cazul ucenicilor lui Ioan Botezătorul, pe care i-a întâlnit Pavel în Efes. §§Eu am fost un om, care atunci când eram în vremurile de neştiinţă, spuneam că cei ce se manifestă astfel, se poartă într-un mod ieşit din tiparele unui om normal. Dar atunci când am crezut şi cerut de la Dumnezeu să fiu umplut cu acest botez, şi mi s-a întâmplat, am primit o mai mare putere de a mărturisi altora pe Isus, dar şi o mai mare putere de a trăi o viaţă mai aproape de El. 125

3. DACĂ SPUI ALTORA DESPRE ISUS §§În versetul 8, Domnul Isus le spune ucenicilor că scopul final al botezului cu Duhul Sfânt, nu este doar să primească o putere pentru ei, ci să aibă îndrăzneala şi imboldul de a merge pretutindeni, ca să vestească pe Cel ai cărui martori erau: martorii lui Isus Cel înviat. §§Un martor, este persoana care a asistat la întâmplările din viaţa Domnului Isus, la discursurile pline de învăţătură dumnezeiască, şi care poate de informaţii despre aceste lucruri. §§ Ei trebuiau să vestească: §§Fap. 10.36: ... Cuvântul Său, fiilor lui Israel, ... şi Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.” §§Fap 13.38: iertarea păcatelor. §§Fap. 16.17: calea mântuirii. §§Fap. 28.23: Împărăţia lui Dumnezeu. §§Rom. 9.17: Numele Lui, pe tot pământul. §§1 Pet. 2.9: puterile minunate ale Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. §§Luca 8. 39: ceea ce le-a făcut Isus. §§Fap. 4.2: învierea din morţi. §§Evr. 9.27: judecata lui Dumnezeu. §§Credincioşii sunt zidiţi pe învăţătura apostolilor, învăţătură care are la bază Cuvântul spus de Isus, cât era în viaţă, dar şi Cuvântul Scripturii, care este în totalitate inspirat prin Duhul Sfânt a lui Dumnezeu – 2 Tim. 3.16. Aceste învăţături trebuie să le transmitem altor oameni, pentru ca aceştia să creadă, şi crezând, să aibă viaţă veşnică. §§Evanghelia nu a fost vestită numai de către apostoli, sau de apropiaţii lor, ci şi de cei care s-au împrăştiat cu prilejul prigoanei dezlănţuite cu prilejul morţii lui Ştefan – Fap. 11.19-21. CONCLUZIE §§Dumnezeu vrea să schimbe lumea prin „Teofili” „iubitorii de Dumnezeu”. prin care să lărgească Împărăţia Lui, pe acest pământ, şi tu poţi fi unul din ei. §§Pentru aceasta, tu ai nevoie să rămâi în lucrurile ştiute despre Isus, să fii plin de Duhul Sfânt, şi să mergi ca să vesteşti Evanghelia altor oameni păcătoşi. §§Marea problemă în bisericile locale, este că sunt prea puţini predicatori dispuşi să lase confortul amvonului, pentru a merge să predice la amvoane neconvenţionale, în locuri despre care Domnul a spus: „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi, în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate, ca porumbeii. §§Cineva a spus: „Lumea se entuziasmează de vizitatorii străluciţi care vin 126

să predice, dar lucrarea avansează apoi, numai dacă se nasc oameni anonimi, care să stăruiască în lucrurile mici şi necesare din biserică.” §§„În armată există o vorbă, şi este bine să ţinem seama de ea: „Biruinţa finală şi cuceririle, sunt făcute de infanterie.” Cu alte cuvinte, nu poţi câştiga războiul, fără infanterişti. §§ Aviaţia zboară pe deasupra, dar vine şi pleacă. Aruncă bombele, face pagube imense inamicului, dar nu poate lua în stăpânire, pământul. §§ Artileria trage de departe. Ea împinge duşmanul în derută, distrugând structurile de apărare. Totuşi, doar cu artileria, ţara distrusă, rămâne tot a duşmanului. §§De aceea, trebuie să vină infanteriştii, dispreţuiţii tuturor, iepurii, mărşă­ luitorii, care să înainteze pe jos, pas cu pas; şi teritoriul cucerit se măsoară doar cu pasul şi încălţămintea râvnei Evangheliei lor. Numai evangheliştii care merg din loc în loc pot pune steagul pe redută, şi cunoaşte promisiunea lui Dumnezeu, care spune: „Orice loc pe care veţi pune talpa piciorului vostru, vi-l voi da vouă” Richard Wurmbrandt. 53. ÎN VREMEA PRIGOANEI FAPTE 12.1-12 INTRODUCERE §§Biserica primară din Ierusalim, era în perioada de început. §§ Duhul Sfânt se pogorâse asupra celor o sută douăzeci de creştini, în casa lui Ioan Marcu, iar la predica apostolului Petru, s-au adaus la numărul ucenicilor, aproape trei mii de suflete – Fap. 2.41. §§Deşi au fost sfătuiţi, opriţi şi închişi de către Sinedriu, forul legislativ şi religios al Iudeilor, format din marii preoţi; apostolii Petru şi cu Ioan au vestit în continuare cu îndrăzneală, poporului, Evanghelia Domnului Isus. §§Au fost aleşi şapte diaconi, ca să slujească la masele de oameni care participau la întrunirile din cercul ucenicilor – Fap. 6.1. Unul dintre ei, era Ştefan, care „ ... era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod.” – cap. 6.8. Potrivnicii lui, l-au prins şi l-au dus înaintea Soborului, tocmind nişte martori mincinoşi, să-l învinuiască de faptul că l-au auzit vorbind că Isus va dărâma Templul, şi va schimba obiceiurile trasate de Moise – cap. 6.14. §§Ştefan a vorbit plin de îndrăzneală de la Duhul Sfânt, dar vorbirea nu a plăcut Soborului, aşa că martorii mincinoşi au pus hainele lor la picioarele unui proaspăt absolvent al facultăţii iudaice, numit Saul, apoi l-au ucis pe 127

Ştefan cu pietre – cap. 7.58-60. §§De aceea, aş vrea să vedem din pasajul de faţă „Ce se întâmplă când vine vremea prigoanei”. 1. CREŞTINII SUFERĂ PENTRU CREDINŢA LOR a. Întotdeauna oamenii religioşi majoritari au colaborat cu împăraţii pământului ca să-i prigonească pe credincioşi. §§După dezlănţuirea prigoanei împotriva creştinilor prilejuită de moartea lui Ştefan, tânărul prigonitor Saul, se întoarce la Isus, care i se descopere pe drumul Damascului – cap. 9. Acesta la rândul lui, din prigonitor, devine prigonit, pentru că a început să predice Evanghelia în Damasc, de unde fraţii l-au scăpat şi dus în Tarsul Ciliciei, localitatea sa de baştină. §§Prigonirea creştinilor, a luat şi o amploare politică. Împăratul Irod Antipa I, ca să le facă plăcere Iudeilor religioşi s-a implicat în această prigoană „ ... a pus mâna pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască; şi a ucis cu sabia, pe Iacov, fratele lui Ioan. Dacă primul martir creştin a fost un diacon, Ştefan, primul martir dintre apostoli, a fost Iacov – v. 1, 2. §§ Ps. 2.1-3: „Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele, lucruri deşerte? Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii pământului se sfătuiesc împreună, împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile, şi să scăpăm de lanţurile lor!” §§Irod a omorât pe Iacov, pe sfântul lui Dumnezeu, dar 1 Cor. 3.17, spune: „Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.” b. Din momentul în care un păcătos devine creştin, el trebuie să mărturisească pe Domnul Isus înaintea oamenilor. §§Domnul Isus a spus ucenicilor: §§Mat. 10.32, 33: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri;” „dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu, înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” §§ Ioan 15.20: „Aduceţi-vă aminte de vorba care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare ca stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni, dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.” §§ Mat. 5.10: „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” c. În mărturisirea lor, creştinii nu trebuie să sacrifice adevărul, pentru a-şi scăpa viaţa. 128

§§Apostolul Petru a mărturisit pe Domnul în Ierusalim, dar pentru aceasta, în zilele praznicului Azimelor, a fost întemniţat de Irod. Lucrul hotărâtor care a dus la această întemniţare, a fost faptul că Iudeii se bucurau de moartea lui Ştefan şi a lui Iacov. Irod a văzut lucrul acesta ca pe o oportunitate prin care putea să fie respectat ca împărat – v. 3. §§Irod a sacrificat adevărul, în favoarea cinstei şi respectului pe care-l aştepta de la cei cărora le-a făcut pe plac. §§ La fel a făcut împăratul Saul, când Samuel i-a spus că Domnul Dumnezeu l-a lepădat ca împărat 1 Sam. 15.23, pentru că nu a ascultat de porunca Lui. De aceea când proorocul nu a vrut să-l însoţească în faţa poporului şi a vrut să plece, a insistat la Samuel să vină cu el şi i-a spus: „ ... Acum, te rog, cinsteşte- mă în faţa poporului meu, şi în faţa bătrânilor lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin în faţa Domnului, Dumnezeului tău.” – 1 Sam. 15.30. §§Au fost oameni care au retractat mărturisirea despre Fiul lui Dumnezeu, atunci când le-a fost primejduită viaţa, şi au scăpat cu viaţă, dar au murit în păcatele lor. Alţii, ca şi Petru, s-au pocăit şi întors la Dumnezeu – Mat. 26.75. §§Să nu uităm că Domnul Isus a spus: „Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde, şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” – Mat. 10.39. §§Suntem noi mai tari ca şi Petru? Putem noi rezista în astfel de momente critice, când viaţa ne este pusă în pericol? Vom rămâne noi în adevărul Evangheliei, fără a-l compromite? §§Răspunsul ni-l dă apostolul Pavel, prin cuvintele scrise lui Timotei: §§ 2 Tim. 1.8: „Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.” §§Puterea primită prin Duhul lui Dumnezeu, la Cincizecime, l-a întărit pe Petru ca să predice Evanghelia cu îndrăzneală, dar pentru aceasta, a fost închis. §§Versetul 4, spune. „După ce l-a prins şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşti, să-l scoată înaintea norodului.” 2. ÎN VREMEA PRIGOANEI, BISERICA SE ROAGĂ §§Versetul 5: Deci Petru era păzit în temniţă, şi biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.” §§Solidaritatea în dragoste şi rugăciune faţă de fraţii închişi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, este lucrarea Duhului Sfânt, în inima credinciosului, pentru că: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.” – Rom. 5.5. §§Când eşti închis pentru Evanghelie, dispar graniţele cultice, pentru că suntem uniţi de aceeaşi cauză, suferinţa pentru Hristos. 129

§§ 1 Cor. 12.26, 27: „Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împre­ ună cu el, dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împre­ună cu el.” „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare în parte, mădularele lui.” §§Când te bazezi pe ajutorul unor oameni influenţi, apelezi de obicei la ei, să-ţi rezolve problema. Dar când toate soluţiile tale au fost epuizate, când ajungi pe marginea prăpastiei, când vii înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale, atunci te apropii de rugăciunea care poate fi ascultată. §§1 Tes. 5.17, ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat. §§„Cea mai mare tragedie a vieţii, nu este rugăciunea fără răspuns, ci rugăciunea nerostită” spunea F. B. Meyer. §§Când se dezlănţuie prigoana între creştini, aceştia se roagă unii pentru alţii. Dacă până atunci mulţi din ei nu participau la serile de rugăciune, în momentele când se întâlnesc pe ascuns, pun perne în geam ca să audă Tatăl lor care este în ascuns şi le răspunde rugăciunii făcută cu lacrimi, pentru cei dragi care sunt închişi. §§John Bunyan, cel care a scris cartea „Călătoria creştinului” spunea cândva: „Adeseori, cele mai bune rugăciuni, au mai multe suspine, decât cuvinte.” 3. ÎN VREMEA PRIGOANEI, DUMNEZEU LUCREAZĂ PRIN SUPRANATURAL a. Chiar dacă eşti legat şi păzit de oameni §§Versetul 6. „În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini, cu doua lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.” §§ La romani era obiceiul ca mâna unui întemniţat cu vază, să i se lege mâna dreaptă, de mâna stângă a unui ostaş de pază. Pentru siguranţă, lui Petru, i s-au legat amândouă mâinile, de câte un ostaş de pază. §§Dar ce sunt aceste legături, pe lângă funiile dragostei pe care le aminteşte proorocul Osea 11.4, şi cu care suntem legaţi de Dumnezeu! §§ Rom. 8.35 spune: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbră­ căminte, sau primejdia, sau sabia?” §§Nimic nu ne poate despărţi de Dumnezeu, pentru că Domnul Isus a spus despre oile Sale: „Eu le dau viaţă veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” – Ioan 10.28. §§Oamenii lui Dumnezeu, au fost în închisori, legaţi cu lanţuri, au suferit batjocori şi bătăi, din pricina lui Hristos – Evr. 11.36. Un astfel de exemplu a fost şi apostolul Pavel – Filip. 1.13. Dar Cuvântul Domnului nu era legat, aşa că şi în închisoare au fost oameni printre cei care l-au vizitat, care s-au întors la Hristos, ca şi Onisim. 130

§§Petru era şi el legat în închisoare, dar Dumnezeu avea de gând să-l elibereze în mod miraculos. El mai lucrează prin supranatural, b. Când se foloseşte de îngerii Săi §§Versetul 7. „Şi iată, un înger al Domnului, a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru şi i-a zis: „Scoală‑te iute.” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.” §§Înger, în greceşte „angelos” adică sol, trimis, mesager. Ei vin întotdeauna cu un mesaj pe neaşteptate, iar când îşi fac apariţia, apar în lumină. El vine în lumina adevărului pentru că ai lanţuri, şi vrea ca să te scape. Îngerul nu vine să pună lanţuri, ci să dezlege lanţurile. §§Pentru ca supranaturalul să aibă continuitate, există şi o parte activă a voinţei omului. Petru a trebuit să facă partea lui, pentru ca supranaturalul să se întâmple. §§ v. 8 – a trebuit să se încingă, să-şi lege încălţămintea, să se îmbrace, şi să meargă după înger. §§Câteodată nu facem distincţia dintre natural şi supranatural. §§ v. 9 – lui Petru i se părea că ce făcea îngerul era ca într-o vedenie, nu în realitate. §§Apoi, din v. 10, putem concluziona faptul că, pentru a fi eliberat din temniţă, poţi experimenta lucrul acesta, şi progresiv, nu doar la clipeala ochiului. §§Dar când eşti eliberat atunci eşti convins de realitatea faptului că eşti liber în realitate. Pavel, spune v. 11, s-a convins că îngerul l-a scăpat din mâna lui Irod şi a poporului Iudeu. §§ILUSTRAŢIE §§ Împăratul Marcu Aureliu, pe la anul 174 după Hristos, lupta alături de legiunea a XII-a împotriva altor patru popoare. Cu toate că legiunea era una din cele mai viteze legiuni, romanii puteau pierde bătălia, din cauza arşiţei dogoritoare şi a lipsei de apă. Văzând situaţia, prefectul cartierului general s-a dus la împărat şi i-a spus că în legiunea aceea erau foarte mulţi creştini care, dacă împăratul dă poruncă să se roage, Dumnezeul lor Îi ascultă. Auzind aceasta, împăratul porunci să se roage. După ce s-au rugat, numaidecât apăru un nor greu, care asupra romanilor a revărsat un torent de apă, iar asupra celeilalte tabere, au fost fulgere grozave şi piatră. Astfel, romanii au câştigat bătălia, iar Marc Aureliu a numit acea legiune „Fulminatrix” adică, „Fulgerătoarea”. A fost o adevărată minune. Ea e amintită de Iustin Martirul, în a doua sa Apologie, de Tertulian, de istoricul Eusebiu, Dimitrie Cantemir şi alţii. 131

§§Psalmul 32.6, spune: „De aceea, orice om evlavios să se roage Ţie la vremea potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” Şi aşa s-a întâmplat cu Petru, când biserica s-a rugat. §§În tot timpul cât s-au întâmplat aceste lucruri, biserica din Ierusalim se ruga ca Dumnezeu să facă o minune. O parte din ei erau adunaţi în casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, ucenicul lui Petru. Acolo s-a dus apostolul. v. 12. §§De la v. 13 la v. 16, putem să vedem că de multe ori când Dumnezeu face o minune, creştinilor care s-au rugat pentru producerea acelei minuni, le este greu să creadă, chiar şi când aceasta se întâmplă. 4. ÎN VREME DE PRIGOANĂ, CREDINCIOŞII TREBUIE SĂ FIE PRECAUŢI §§Versetul 16, 17, îl surprinde pe apostolul Petru eliberat de înger din în­ chisoare, bătând în continuare la uşa în cadrul căreia o slujnică numită, Roda, după ce-i deschisese odată, s-a dus să le spună apostolilor că a venit Petru. Deşi acestora nu le venea să creadă, s-au dus împreună cu slujnica pentru a se convinge de realitatea celor spuse. §§ „Petru însă, bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.” „Petru le-a făcut semn să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit, şi s-a dus într-alt loc.” §§Dacă ucenicii nu ar fi ţinut secret lucrul acesta, soldaţii trimişi să-l caute, l-ar fi prins din nou, şi l-ar fi omorât. §§ v. 18, 19: „Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.” „Irod, după ce l-a căutat în toate părţile şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să-i omoare. În urmă, s-a pogorât din Iudeea, la Cezareea, ca să rămână acolo.” §§În vremuri de prigoană, creştinii trebuie să fie precauţi, întrucât chiar Domnul a spus: „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii, şi fără răutate ca porumbeii.” – Mat. 10.36. §§ De ce a spus Domnul despre înţelepciunea şarpelui, şi nu despre cea a delfinului, elefantului sau câinelui, animale care sunt mai inteligente ca şarpele? §§ Cuvântul grecesc „phronimos” folosit pentru înţelepciune, înseamnă mai mult „prudenţă” decât „înţelepciune”. §§Şarpele nu se aruncă niciodată singur în primejdie, ci o evită cu iscusinţă şi dibăcie, când se vede încolţit. De aceea în Biblie, în cazul acesta, şarpele a fost luat ca simbol al înţelepciunii, dar şi în scrisul hieroglific egiptean, sau proverbele altor popoare, ca să fie arătat faptul că cei prigoniţi nu trebuie să se arunce singuri în martiraj. §§„Fără răutate, ca porumbeii” înseamnă că oricât ar suferi, creştinii nu 132

trebuie să se răzbune pe adversarul lor, aşa cum face şi porumbelul. §§Domnul Isus, odinioară când era în viaţa pământească, şi făcea câte o vindecare, spunea celor vindecaţi să păstreze secretul Mesianic, adică să nu spună cine a l-a vindecat, doar să meargă la preoţi, să aducă darul înaintea lui Dumnezeu, pentru curăţirea de lepră, sau alte boli – Mat. 8.4, Luca 17.14. §§Au fost multe cazuri în istoria Bisericii creştine, când datorită unor infor­ maţii scăpate din gura unor fraţi, alţi creştini şi familiile lor, au avut de suferit. §§Au fost însă şi credincioşi care au preferat să sufere ei, dar să nu spună despre alţi creştini, când au fost căutaţi de autorităţi. §§Dacă cineva merge misionar într-o ţară care din start este împotriva creştinilor, mergând până la a-i omorî, nu trebuie să fie „carne de tun”, ci trebuie să lucreze prudent, ca viaţa lui să fie de folos, când Dumnezeu va deschide inima unui om, ce poate ajunge un potenţial ucenic. §§De aceea, în prigoană, creştinii trebuie să fie precauţi. CONCLUZIE §§Apostolul Pavel scria lui Timotei, că în vremurile din urmă, vor fi vremuri grele, pentru creştini – 2 Tim. 3.1. Că vor fi oameni care vor avea doar o formă de evlavie, dar care tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu – cap. 3.5. §§Suntem în vremurile din urmă, şi diavolul, împreună cu slujitorii lui, îşi vor intensifica tot mai mult eforturile, împotriva celor ce vor să trăiască în sfinţenie. §§2 Tim. 3.12, 13: „De altfel, toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.”„Dar oamenii răi şi înşelători, vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.” „După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi, ca nişte oi de tăiat.” – Rom. 8.36. §§Dar sfatul Scripturilor, este să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc şi ne prigonesc – Mat. 5.44, şi să-i binecuvântăm – Rom. 12.14. §§Deocamdată, putem să ne practicăm credinţa în Hristos, în mod liber. Dar s-ar putea ca într-un viitor apropiat, să fim prigoniţi. Să fim încolţiti în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi – 2 Cor. 4.9. §§Chiar dacă se vor întâmpla astfel de lucruri în viaţa noastră, să nu uităm că nimeni nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, şi că „ ...în toate aceste lucruri suntem mai mult biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” – Rom. 8.37. §§Apostolul Petru a fost scăpat în prigoană, de îngerul Domnului. Dumnezeu poate face minuni, dar noi trebuie să fim precauţi, şi să veghem asupra căilor noastre. 133

54. NU TE LUA DUPĂ SISTEMUL DE VALORI AL LUMII ROMANI 12.1-8 INTRODUCERE §§Apostolul Pavel scrie această epistolă, în anul 57 d. Hr, pe când se afla în casa lui Gaiu, în Corint. Scrisoarea a fost trimisă la Roma, prin intermediul surorii Fivi, din Corint – cap. 16.1, 2. §§Pavel nu fusese niciodată în Roma, dar avea o dorinţă arzătoare să călătorească acolo. cap. 15.24; şi asta, nu numai pentru că avea acolo prieteni dragi sau tovarăşi de misiune, ci şi pentru răspândirea mai rapidă a Evangheliei, pentru că Roma, era capitala imperiului. §§Biserica din Roma, era martora modului de viaţă pe care-l aveau cei din înalta societate, care trăiau într-un huzur de nedescris, de pe spatele popoarelor cucerite şi înrobite de legiunile armatei romane. §§Într-o astfel de lume idolatră şi materialistă, apostolul transmite în acest capitol, un mesaj despre modul în care credincioşii, trebuie să trăiască neprihănirea lui Dumnezeu, în mijlocul lumii necredincioase. De aceea apostolul spune în versetul 2: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia...” adică, să nu ne conformăm standardului de valori după care oamenii necre­ dincioşi, îşi călăuzesc viaţa. §§Un creştin, J. B. Phillips, a asemănat lumea cu un topitor, care „topeşte” oamenii cu ajutorul lucrurilor din lume, ca apoi să-i toarne în forma lipsită de viaţă spirituală a ei. De aceea spunea el: „Nu lăsa ca lumea să te toarne în tiparul ei”. §§„Chipul veacului acestuia” este standardul de valori al lumii, modul de viaţă păcătos, care-şi pune amprenta peste oricine se lasă turnat în forma lipsită de viaţă spirituală. §§Aş vrea să vedem câteva motive pentru care copiii lui Dumnezeu nu trebuie să se lase influenţaţi de un astfel de sistem de comportare: 1. PENTRU CĂ TREBUIE SĂ DUCI O VIAŢĂ DE SFINŢIRE CONTINUĂ §§v. 1: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre, ca pe o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră, o slujbă duhovnicească.” §§Ca să poată sluji cineva lui Dumnezeu, să aducă jertfe duhovniceşti şi acestea să fie primite, trebuie ca acesta să fie un vas sfinţit, consacrat pentru Dumnezeu. a. Sfinţirea pe care o face Dumnezeu Prin sângele Domnului Isus 134

§§Apoc. 1.6: El „a făcut din noi, o împărăţie, şi preoţi, pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea, în vecii vecilor! Amin.” §§1 Cor. 1.30: „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut pentru noi, înţelepciune, neprihănire, sfinţire, şi răscumpărare.” §§Evr. 10.10: „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” Prin Cuvântul lui Dumnezeu §§Ioan 17.17: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău, e adevărul.” spu­ nea Domnul, în rugăciunea Sa către Tatăl. §§Ioan 8.30, 31: „Şi a zis Iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul, vă va face slobozi.” §§Ioan 15.3. „Acum, voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” §§Apostolul Pavel deasemenea, spune despre Biserica Domnului Isus, că „ ... S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt.”– Efes. 5.26, 27. Prin Duhul Sfânt §§2 Tes. 2.13: „Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului, şi credinţa adevărului.” §§Apostolul Petru, vorbind despre sfinţirea aceasta, spune în: §§1 Petru 1.2: „după știinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!” b. Sfinţirea personală §§În vechime, ca să fie de folos la Templu, vasele şi obiectele ritualice erau sfinţite. Puşi deoparte, sfinţiţi, consacraţi pentru slujire, erau deasemenea, şi preoţii. Dar dacă ei nu trăiau în sfinţire personală continuă, aceştia nu mai erau folosiţi de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Sfânt. Trebuiau să aducă jertfe pentru vina lor înaintea lui Dumnezeu, ca să fie sfinţiţi din nou. §§De aceea, pentru că noi suntem „ ... împreună, cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” – Ef. 2.19, apostolul Pavel, aminteşte în versetul 1 din textul de faţă, să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, placută lui Dumnezeu. 1§§ Pet. 1.14: „Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.” 135

§§ Rom. 6.12: „Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” §§ Rom. 6.19: „ ... trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihăni­ rii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră.” §§1 Tes. 4.3, 4: „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie, fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi în cinste.” §§ 1 Pet. 1.15: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat, este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.” §§Dragi creştini, noi trebuie „să mulţumim Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină” – Col. 1.12. Dar să nu uităm un lucru foarte important pentru sfinţirea noastră personală: §§ 1 Pet. 3.15: „Sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi întotdea­ una gata, să răspundeţi oricui vă va cere socoteală de nădejdea care este în voi.” §§ 2. PENTRU CĂ SE DĂ O LUPTĂ PENTRU SUFLETUL TĂU §§v. 2: „Să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine, voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” §§Mintea sau raţiunea, este o componentă a sufletului, care are raţiune, sentimente, şi voinţă. Când omul s-a întors la Hristos, s-a petrecut acea înoire a minţii sau „metanoia” cum este numită în limba greacă „schimbarea găndirii”. De atunci sufletul credinciosului, este schimbat şi orientat spre lucrurile lui Dumnezeu. Mintea lui, trebuie orientată spre lucrurile de sus. §§ Col. 3.2, 3: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” §§Când se întoarce la Hristos, credinciosul este doar la stadiul de prunc în Hristos, şi îşi hrăneşte mintea cu lapte, pentru că „stomacul spiritual” nu este obişnuit cu hrana tare, care este pentru mintea oamenilor maturi din punct de vedere spiritual – Evr. 13.14. §§Se pare că unii dintre creştinii din Roma, nu aveau „o inimă mai aleasă” cum erau cei din Berea „ ... care au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, era aşa.” – Fap. 17.11. Şi pentru că erau în pericol ca inima lor fără pricepere de-a aplica Cuvântul în viaţa lor, să se întunece, spune Rom. 1.21, apostolul Pavel caută să le trezească mintea sănătoasă prin înştiinţări – 2 Pet. 3.1. §§Avertismentul pe care îl iterează încă o dată apostolul, este acesta: „înoiţi- vă mintea cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, ca să ştiţi care este voia Lui, şi care este voia lumii; ca să ştiţi care sunt duşmanii sufletului vostru. 136

Trei mari duşmani are sufletul nostru. a. Diavolul §§1 Pet. 3.15: „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” §§În pilda semănătorului, diavolul este cel care vine să fure din inimă, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu – Luca 8.12. Apostolul Pavel vroia ca romanii creştini, să-şi înoiască mintea tot timpul pentru a fi la curent cu toate uneltirile diavolului, ca să-i poată ţinea piept. §§Acelaşi lucru îl spunea şi creştinilor din Efes: §§ Efes. 6.11, 17: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu,ca să puteţi ţinea piept împotriva tuturor uneltirilor diavolului.” „Luaţi şi ...sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” §§Un prunc în Hristos, unul care este întors de curând, dacă nu cunoaşte Cuvântul mai cu de-a măruntul, poate cădea în osânda diavolului. 1 Tim. 3.6. Dar dacă îşi înoieşte mintea prin Cuvânt, poate să-şi vină „în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care a fost prins, ca să-i facă voia.” – 2 Tim. 2.26. §§ Dacă ne înoim mintea, dacă o echipăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu vom da prilej diavolului să ne ademenească pentru a păcătui – Ef. 4.26, 27. §§ Dacă ne supunem lui Dumnezeu, ne vom împotrivi diavolului, şi el va fugi de la noi – Iacov 4.7. b. Următorul duşman sunt poftele firii pământeşti §§1 Pet. 2.11: „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.” §§Omul nemântuit, moşteneşte natura păcătoasă a lui Adam. De aceea, el nu se mai naşte cu starea de om inocent, pe care au avut-o primii doi oameni, înainte de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. §§ Despre natura decăzută a lui Adam, pe care am moştenit-o, ne-a făcut conştienţi, Legea lui Moise, prin faptul că ne spune ce este păcat şi ce nu: §§ Rom. 7.8: „Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca lui, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.” §§Poftele îl frământă pe om – 2 Tim. 3.6. §§Ele sunt instrumentul prin care omul poate cădea în ispită – Iacov 1.14. §§Apoi, 1 Pet. 1.14 spune că, poftele te pot târî spre păcat, şi te pot despărţi de Hristos – 1 Tim. 5.11. §§Poftele se războiesc în mădularele noastre, şi pot duce la certuri şi lupte cu cei din jur – Iacov 4.1. §§Ce ar trebui să facă omul care a fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte? – 2 Pet. 1.4. 137

§§ Să umble cârmuit de Duhul, şi să nu împlinească poftele firii pământeşti – Gal. 5.16. §§ Să se îmbrace în Domnul Isus Hristos şi să nu poarte de grijă firii pămân­ teşti, ca să-i trezească poftele – Rom. 13.14. c. Al treilea duşman al omului, sunt lucrurile din lume §§1 Ioan 2.15: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui, nu este în el.” §§Apostolul Pavel aminteşte cazul unui fost colaborator de lucrare care l-a părăsit nu numai pe el, ci şi pe Dumnezeu. §§ 2 Tim. 4.10: „Căci Dima din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit, şi a plecat ...” §§Cel mai important lucru, este să-ţi păstrezi sufletul cu viaţă veşnică. De aceea nu te conforma cu „chipul veacului”, nu umbla după lucrurile de pe pământ, ci după cele de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. – Col. 3.1. §§„Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi, sau s-ar pierde pe sine însuşi?” spune Luca 9.25. §§De aceea, fraţi creştini: „ .. .fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înconjoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea ce ne stă înainte.” – Evr. 12.1. 3. PENTRU CĂ TREBUIE SĂ AI O VALOARE DE SINE, CORECTĂ §§v. 3: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine, o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu, fiecăruia.” §§În cartea „Cheile consilierii biblice” volumul 2, June Hunt vorbeşte despre „VALOAREA DE SINE”. Valoarea de sine, este credinţa că viaţa ta, are sau nu, valoare şi semnificaţie. §§De exemplu, credinciosul trebuie să creadă că are valoare în ochii lui Dumnezeu. Spre comparaţie, citează cuvintele Domnului Isus legat de faptul că, dacă vrăbiile au valoare în ochii lui Dumnezeu, şi nu sunt uitate, cu atât mai mult, omul are valoare în ochii Lui – Luca 12.6, 7. §§Apoi, vorbeşte despre faptul că la o licitaţie, valoarea unui lucru este determinată de cel mai mare preţ plătit, nu de cât se aşteaptă organizatorii, să capete pe un obiect. Adevărata valoare a omului, a stabilit-o Dumnezeu, măcar că omul era păcătos, şi nu ar fi meritat mult. Pe când omul era vrăşmaşul Lui, Dumnezeu i-a stabilit preţul de răscumpărare: Omul Isus Hristos, trebuia să moară, ca preţ de răscumpărare pentru toţi – 1 Tim. 2.6. 138

§§ Isa. 43.4 arată că preţul poporului Israel, în ochii lui Dumnezeu, este dragostea pe care El o poartă faţă de ei. §§Autoarea, vorbeşte apoi, şi despre „RESPECTUL DE SINE” adică, acel sentiment de stimă şi consideraţie, sau preţuire deosebită, faţă de tine însuţi. §§ Unii oameni, recunosc faptul că tot ce au, vine de la Dumnezeu, datorită jertfei lui Hristos. Aceasta este adevărata atitudine a unui credincios smerit, şi este o atitudine obiectivă. §§Isa. 66.2: „Toate aceste lucruri, doar mâna Mea le-a făcut, şi toate şi-au căpătat fiinţa, – zice Domnul. Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu.” §§ Alţi oameni însă, au o părere exagerată despre valoarea proprie. Acestora, le spune Pavel în versetul 12 „ ...să nu aibă o părere mai înaltă decât se cuvine” pentru că Dumnezeu a împărţit daruri, cui a considerat de cuviinţă, nu pentru merite personale. Apoi în versetele 4 şi 5, ca să înţeleagă mai mult adevărul acesta, Pavel ilustrează din metafora trupului, care este Biserica lui Hristos, că El alege şi dă funcţii specifice, fiecărui mădular în parte. §§1 Cor. 4.7: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă te lauzi, de ce te lauzi, ca şi cum nu l-ai fi primit?” §§Sfatul lui Pavel, era că noi trebuie să avem un respect de sine echilibrat, potrivit cu măsura de credinţă, dată de Dumnezeu. El era conştient că este slobod, dar se numeşte rob al lui Dumnezeu, în ce priveşte darul primit. Totodată, el era conştient de responsabilitatea primită de la El, prin harul Său, aceea de apostol. Se laudă el când spune asta? Nu, pentru că asta era slujba lui. §§ Atunci când aminteşte într-un mod voalat, că a fost răpit la cer, spune: „Cu un astfel de om, mă voi lăuda, dar întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.” „Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni o părere mai înaltă decât ce vede în mine, sau aude de la mine.” – 2 Cor. 5, 6. §§Concluzia este că tot ce avem ca daruri spirituale, sau alte lucruri, sunt prin voia şi harului lui Dumnezeu, pe care l-a revărsat Dumnezeu peste noi, datorită lucrării lui Hristos. §§1 Cor. 15.10: „Prin harul lui Dumnezeu, sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine, n-a fost zadarnic; ba încă, am lucrat mai mul decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.” 4. PENTRU CĂ TREBUIE SĂ FII PERSEVERENT ÎN LUCRAREA ÎNCREDINŢATĂ §§v. 7, 8: „Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.” „Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu mână largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.” 139

§§A PERSEVERA, înseamnă A STĂRUI în LUCRUL ÎNCREDINŢAT, a stărui în slujba sau darul încredinţat. §§ Biblia ne învaţă că trebuie să stăruim necurmat în rugăciune – Fap. 6.4; Rom. 12.12. §§ În propovăduirea şi cercetarea cuvântului lui Dumnezeu – 2 Tim. 4.2. §§ În alergarea pe calea credinţei – Evr. 12.2. §§ În dragostea frăţească – Evr. 13.1. §§A PERSEVERA, înseamnă, A SLUJI cu CREDINCIOŞIE §§ În lucrurile mici, dar şi în cele mari – Luca 16.10. §§ În lucrul încredinţat nouă – 1 Cor. 4.2. §§ Până la moarte – Apoc. 2.10. §§Fiecare din noi, suntem lucrători împreună cu Dumnezeu – 1 Cor. 3.9. §§ 1 Cor. 4.1, 2: „Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios, în lucrul încredinţat lui.” §§ Rom. 14.12: „Fiecare din noi, are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.” §§ 2 Cor. 5.10: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de jude­ cată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata pentru binele sau răul pe care-l va fi făcut, când trăia în trup.” 1§§ Cor. 3.11: „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc, şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” CONCLUZIE §§Am un prieten care a lucrat la secţia de turnătorie a metalelor sau nemetalelor, în diverse forme sau chipuri. Odată când m-am dus la secţia lui, am văzut o piesă care tocmai se răcise, după ce a fost turnată. Acolo erau mai mulţi meşteri, care au dat mai întâi la o parte legăturile cu care au fost strănse cele două jumătăţi gemene ale formei în care s-a turnat piesa. Apoi, alţii au dezbătut nisipul acela care rămăsese pe piesă. Au tăiat cu un flex, toate resturile de fier întărit, care erau în afara materialului ce întruchipa forma lipsită de viaţă, a chipului. Alţi meşteri au început să şlefuiască metalul, până au finisat toată suprafaţa acelei înfăţişări. §§Textul pe care l-am dezbătut din Romani capitolul 12, vorbeşte despre chipul veacului şi despre „meşterii” cu ajutorul cărora, încearcă diavolul să ne „topească” şi să ne „toarne” în chipul lipsit de valoare spirituală, al lumii. §§De aceea, să nu ne potrivim „chipului veacului acesta” adică, sistemului de valori al lumii, ci să ne înoim mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu, schimbându‑ne după chipul lui Dumnezeu care s-a reflectat în chipul lui Hristos. 140

55. PIEDICI ÎN CALEA CREŞTERII SPRE MATURITATE 1 COR. 3.1-9 INTRODUCERE §§Apostolul Pavel scrie această epistolă, bisericii din Corint, biserică pe care el însuşi o fondase: §§ cap. 4.15: „Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” §§Epistola este plină de învăţătură, mustrare şi corectare a unor aspecte practice ale vieţii de credinţă, pe care credincioşii din Corint le-au încălcat şi au săvârşit păcate grave. El a fost informat de aceste lucruri şi despre certurile din adunare, de un grup de trei persoane; Stefana, Fortunat, şi Ahaic, sau de cei din familia Cloei, – cap. 16.17, 1; 1.11. §§ De aceea spune în cap. 1.10: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, şi să fiţi uniţi într-un gând şi o simţire.” §§Apoi, le vorbeşte despre înţelepciunea lui Dumnezeu, în contrast cu înţe­ lepc­­ iunea lumii şi le arată că lumea, prin înţelepciunea ei, nu a putut să ajungă să cunoască puterea lui Dumnezeu – cap. 1.21. Înţelepciunea creştină, care se bazează pe descoperirea Duhului Sfânt a lui Dumnezeu, ne-a ajutat să cunoaş­tem şi să avem parte de planul de mântuire a omenirii, prin Isus Hristos – 1 Cor. 2.10. §§ 1 Cor. 1.30: „Şi voi prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut pentru noi, înţelepciune, neprihănire, sfinţire, şi răscumpărare.” §§Apostolul se aştepta de la corinteni, să crească în harul şi cunoştinţa lui Dumnezeu, dar se pare că nu ajunseseră la maturitatea creştină, aşteptată de apostol. §§De aceea, aş vrea să surprindem printre rândurile scrise de apostol în acest pasaj, câteva „Piedici în calea creşterii spre maturitate” în bisericile locale. 1. DECALAJELE SPIRITUALE DINTRE CREDINCIOŞI §§Existau diferenţe în capacitatea de a înţelege lucrurile spirituale, între credincioşii din Corint, aşa cum întotdeauna vor fi în bisericile creştine, şi asta pentru că nu erau toţi, pe aceeaşi treaptă de maturitate creştină. §§Apostolul, când a fost la ei, nu a putut să le vorbească despre lucruri duhovniceşti adânci, pentru că nu le puteau înţelege. De aceea aminteşte categoriile de creştini din adunările locale: §§v. 1: „Cât despre mine fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor prunci în Hristos, ca unor oameni lumeşti.” 141

§§OAMENII LUMEŞTI sau FIREŞTI, nu pot înţelege învăţătura duhov­ nicească, pentru că nu au Duhul. §§ Cap. 2.14: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului, căci pentru el, sunt o nebunie; şi nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhov­ niceşte.” §§Erau pe atunci în Corint, oameni care au venit la evanghelizările ţinute în locuri publice, au crezut că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ce a murit pentru păcatele noastre, şi s-au predat Domnului Isus. Apoi au participat la serviciile divine, dar nu erau încă, eliberaţi de puterea păcatului şi de viciile pe care le aveau. §§Şi în zilele noastre, pot fi astfel de oameni care ridică o mână la chemările făcute de predicatori, dar nu sunt eliberaţi de sub domnia păcatului, nu sunt născuţi din nou. Aceştia, probabil, au generat certuri în adunarea corintenilor: §§ v. 3: „pentru că, tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi, tot lumeşti?” §§Preponderentă, în viaţa acestor oameni este roada firii pământeşti, amintită în Gal. 5.19-21. §§PRUNCII ÎN HRISTOS, sunt cei care erau născuţi din nou, și au avut parte de iertarea prin jertfa Domnului Isus, dar nu aveau dezvoltată mintea, ca să poată examina adânc lucrurile lui Dumnezeu. Ei se hrăneau doar cu lapte, hrana copiilor mici. Laptele, este învăţătura de început – Evr. 6.1, cu care se hrăneşte progresiv, până când i se dezvoltă şi mintea. Unor astfel de creştini, le spune: §§ 1 Pet. 2.1, 2: „Lepădaţi dar, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de pre­ făcătorie, de pizmă şi de clevetire;” „şi ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el, să creşteţi spre mântuire.” §§Pot fi oameni în adunări, care de ani de zile, se pot hrăni tot cu lapte: §§ Evr. 5.12, 13: „În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” „Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc.” §§Pruncii în Hristos, au încă un atu în plus faţă de oamenii fireşti: acela că la răutate, ei se comportă ca nişte prunci: §§ 1 Cor. 14.20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte, ci la răutate, fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari.” §§OAMENII MATURI, sau OAMENII MARI, care au capacitatea de a exa­ mina lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, pentru că au Duhul Lui. Această capacitate, îi face să deosebească binele şi răul. §§ Evr. 5.14: „Dar hrana tare, este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror 142

judecată, s-a deprins prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” §§Oamenii maturi, când văd greşelile de gândire sau comportare a pruncilor în Hristos, se poartă cu îngăduinţă, ca să-i câştige pentru El. §§ Rom. 14.1, 2: „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm pe cei slabi, ca să nu ne plăcem nouă înşine.” „Fiecare din noi, să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii.” §§Decalajele spirituale dintre credincioşi, pot crea grave dezechilibre şi neînţelegeri în biserici, de aceea spune apostolul Pavel, că Hristos a dat slujitori în lucrarea Sa, pentru „desăvârşirea sfinţilor” „pentru zidirea trupului lui Hristos”. Ajungând aici, el spune şi limita până când se va face această lucrare de maturizare a fiecărui creştin: §§ Efes. 4.13-15: „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;” „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor, şi prin şiretenia lor, în mijloace de amăgire;” „ci, credincioşi adevărului, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la cel ce este Capul, Hristos.” 2. A DOUA PIEDICĂ, SUNT PARTIDELE DIN BISERICĂ §§Creştinii din Corint, erau împărţiţi şi pe baza clasamentelor care se fac de obicei între predicatori, învăţători şi păstori. §§ v. 4: „Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel !” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo! nu sunteţi voi, oameni din lume ?” §§Partidele, sunt nişte grupări de oameni, uniţi prin comunitatea concepţii­ lor religioase, ideologice, sau sociale, şi care reprezintă interesele lor, în funcţie de concepţiile de bază formulate într-un statut reprezentativ. §§Partide religioase, au fost şi în sânul iudaismului, cele mai cunoscute fiind, Fariseii şi Saducheii. §§Apostolul Pavel, spune că el, înainte de a fi creştin, a făcut parte din partida cea mai îngustă a Iudeilor religioşi, partida Fariseilor – Fap. 26.5. §§În Ierusalim, era o sinagogă în care se adunau partida numită, a Cirinenilor, a Izbăviţilor, a Alexandrinilor – Fap. 6.9. §§Creştinismul însuşi, a fost considerată o partidă religioasă §§După ce a devenit creştin, Pavel a fost prigonit şi scăpat de la moarte din mâna Iudeilor religioşi. Dus înaintea dregătorului din Cezareea ca să fie judecat, purtătorul de cuvânt al marelui preot Anania, a adus plângere împotriva lui Pavel, şi l-a identificat ca fiind mai marele partidei religioase, numită „partida Nazarinenilor” pentru că avea învăţătura lui Isus din Nazaret – Fap. 24.5. §§Apoi, Iudeii din Roma, au spus că partida lui Pavel, stârnea pretutindeni, împotrivire – Fap. 28.22. 143

§§În Corint erau la un moment dat patru partide, grupate în jurul a patru nume: Pavel, Apolo, Chifa, şi Hristos – 1 Cor. 1.12. §§1 Cor. 11.10, spune: „Căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină, cei găsiţi buni.” §§Fraţi şi surori creştini, certurile de partide, sunt incriminate ca făcând parte din roadele firii pământeşti – Gal. 5.20, 21. De aceea, să facem uz de armele spirituale pe care ni le-a dat Dumnezeu, ca să învingem duhul de partidă. 3. COMPARAŢIILE GREŞITE §§v. 4: „Când unul zice. „Eu sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo! nu sunteţi voi din lume!” §§În bisericile creştine, credincioşii au anumite afinităţi printre cei ce conduc, predică, recită poezii, sau cântă. Aşa era şi în Corint, în privinţa predicatorilor, sau a celor care i-au botezat pe fiecare în parte. Şi aceasta pentru că au făcut comparaţii greşite: au comparat predicatorii unii cu alţii, în loc să-i compare pe aceştia, cu Hristos. §§De obicei, duhul de partidă inoculează otrava împotriva celorlalţi, prin „acul” numit, „simţul critic”. §§Critica are două sensuri: a. A vorbi cu dreptate despre o valoare, sau despre un merit Exemplu: §§ Criticul literar, care este un specialist în analizarea operelor de artă, vorbeşte analitic, şi cu dreptate despre acea operă, arătând şi lucrurile negative, care pot fi îndreptate. Şi de obicei chiar autorii, ţin cont de părerea specialistului. §§ În Fap. 15, la primul Consiliu bisericesc, s-a ţinut cont de părerea „spec­ialiştilor” care au analizat situaţia Neamurilor, cărora li s-a predicat Evanghelia, aşa că s-a adoptat hotărârea apostolilor, şi a Duhului Sfânt, cu care s-au consultat, şi au formulat cele patru lucruri de care să se ferească, neamurile care au crezut în Hristos. §§ Fap. 15.28: „Căci ni s-a părut nimerit Duhului Sfânt, şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate, decât ceea ce trebuie.” Şi le-au enumerat cele patru lucruri de care să se ferească – v. 29. b. Al doilea sens al cuvântului „critică” este acea persoană care vorbeşte în mod nedrept, folosind sentinţe aspre şi nefondate. §§Apostolul Pavel avea astfel de contestatari, care spuneau că este un pre­ dicator moale, care nu are autoritate, ca şi Apolo de exemplu, care era tare în Scripturi, avea darul vorbirii şi un duh înfocat – Fap. 19.24, 25. 144

§§ Astfel de oameni, condamnă persoana dar şi acţiunile ei. În lipsa lor de dragoste, se concentrează doar asupra greşelilor celorlalte partide religioase, şi a liderilor lor. Judecă după aparenţe, şi presupune tot ce este mai rău despre acuzat, înainte de a-l asculta. §§Prov. 11.12: „Cine defaimă pe aproapele său, este fără minte, dar omul cu pricepere, primeşte, şi tace.” §§Prov. 27.3: „Piatra este grea, şi nisipul este greu, dar supărarea pe care o pricinuieşte nebunul, este mai grea decât amândouă.” §§În biserici vor fi partide, şi una din cauze este pentru că noi facem comparaţii greşite. Rădăcinile comparaţiilor greşite, pot fi: interesele noastre, egoismul, lăudăroşenia vieţii, duhul de partidă, simţul critic. §§Se fac comparaţii greşite între familii, între copii, între tineri, între soţiile, sau soţii altora. Care este soluţia pentru a ieşi de pe teritoriul minat al comparaţiilor greşite şi să facem comparaţii corecte? Să ne comparăm cu: §§ Cu Căpetenia credinţei noastre, cu Isus – Evr. 12.2. §§ Cu lucrările lui Dumnezeu – Ps. 66.5. §§ Cu frumuseţea Domnului, şi a Templului din cer – Ps. 27.4. §§ Cu sfârşitul vieţilor martirilor care au biruit – Evr. 12.1. §§ Cu cine ai fost când erai în groapa pieirii – Isa. 51.1. §§În Filip. 4.2, 3 Pavel spune că ar trebui să ne purtăm unii cu alţii „cu toa­ tă smerenia şi blândeţea,cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste” „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.” 4. OAMENII CARE FURĂ SLAVA LUI DUMNEZEU §§Slavă, înseamnă, faimă, glorie, preamărire. Un alt sens înseamnă, înaltul cerului, acolo unde este strălucirea lui Dumnezeu. §§Slava lui Dumnezeu a fost arătată: §§ Pe muntele Sinai – Exod 24.16. §§ Când a umplut Cortul Mărturiei în pustie – Exod. 40.34. §§ Prin persoana şi lucrarea lui Isus Hristos – Ioan 1.14; Evr. 1.3. §§El a fost înviat prin slava Tatălui – Rom. 6.4. §§ În slava slobozeniei copiilor lui Dumnezeu – Rom. 8.2. §§ Că această slavă ne-a fost dată, ca să avem unitate – Ioan 17.22. §§ Şi ca orice limbă, să dea slavă lui Dumnezeu – Rom. 14.11. §§ Slava lui Dumnezeu vine, când se coboară Duhul Lui peste noi – Fap. 2. §§Cum putem fura slava lui Dumnezeu: §§ Când atribuim merite în exces, anumitor lucrători. §§Apostolul spune în cap. 10.31, că tot ce facem, să facem pentru slava 145

lui Dumnezeu. Dar prin faptul că atribuiau merite lui Apolo, Chifa, sau chiar lui însuşi, corintenii furau din slava lui Hristos, prin care vin bogăţiile harului, peste credincioşi. §§De aceea, el clarifică rolul celor ce au trecut prin Corint, după lucrarea cărora s-au împărţit în aprecieri: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu face să crească. Aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă, nu sunt nimic; ci Dumnezeu care face să crească.” – v. 6, 7. §§v. 9: „Căci noi suntem împreună, lucrători împreună cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” §§Când ne lăudăm singuri. §§ Fariseii trâmbiţau prin pieţe, sinagogi şi pe uliţe, milosteniile pe care le făceau. Domnul Isus îi acuză de făţărnicie, şi spune că nu vor avea răsplată pentru acele fapte – Mat. 6.2. §§1 Cor. 1.28, 29: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari.” „pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” CONCLUZIE §§Va veni o vreme în care „ ... fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” spune v. 8. §§Atunci vom fi îmbrăcaţi cu slava lui Dumnezeu, dacă nu cumva vom fi dezbrăcaţi; pentru că atunci când am fost pe pământ, am furat slava Lui. §§Ca să nu se întâmple lucrul acesta, trebuie să creştem, să ne maturizăm în Cuvântul lui Dumnezeu, ca să ştim cum să ne comportăm în casa lui Dumnezeu. Şi lucrul acesta este posibil, pentru că: §§ 2 Pet. 1.3, 4: „Dumnezeiasca Lui putere, ne-a dat tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.”„prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui, nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte.” §§De aceea să dăm la o parte piedicile care stau în calea creşterii noastre spirituale, ca să umblăm în Hristos, şi să avem unitate între noi. §§ Col. 2.6, 7: „Astfel dar, cum aţi primit pe Hristos Isus Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi în credinţă, după învă­ ţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.” 146

56. CE TREBUIE SĂ FACI, DUPĂ CE TRECI PRIN SUFERINŢĂ 2 COR. 1.3-11 INTRODUCERE §§În acest pasaj, apostolul Pavel le scrie credincioşilor din Corint, despre necazurile şi suferinţele din viaţa lui, suferinţe pentru vestirea Cuvântul lui Dumnezeu. §§Suferinţa, poate este cea mai mare provocare pentru criticii creştinismului. „Dacă voi spuneţi că sunteţi copiii lui Dumnezeu, de ce trebuie să suferiţi boală şi necazuri? Dacă boala este o urmare a păcatului, şi voi spuneţi că sunteţi sfinţi, de ce trebuie să vă pedepsească Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este cu voi, de ce ne permite să vă pedepsim, şi să vă omorâm? Unde este Dumnezeul vostru? §§Apostolul Pavel a trecut prin astfel de suferinţe, şi voia să arate corintenilor, cum a schimbat Dumnezeu suferinţele din viaţa lui, în lucruri folositoare pentru alţii. §§Dincolo de acest lucru, cred că fiecare din cei ce am trecut prin suferinţă, trebuie să ştim „Ce trebuie să faci după ce treci prin suferinţă”. 1. SĂ BINECUVÂNTEZI PE DUMNEZEU §§În versetul 3 şi 4, găsim motive pentru care trebuie să binecuvântăm pe Dumnezeu: a. Pentru că s-a îndurat de tine în Isus Hristos §§v. 3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, Părintele îndurărilor...” §§Dumnezeu este bun şi îndurător cu noi oamenii, şi vrea ca nici unul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică – Mat. 18.14. 1 Tim. 2.3, 4. §§ Ps. 103.8: „Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.” §§Ca să se îndure de noi, trebuie să-L chemăm prin rugăciune: §§ Ps. 86.5: „Căci tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare, cu cei ce Te cheamă.” §§Omul păcătos are nevoie să i se ierte păcatele, şi Dumnezeu în îndurarea Lui, le iartă. David a apelat la îndurarea Lui, şi i-au fost iertate păcatele: §§ Ps. 51.1: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!” §§ Ps. 32.5: „Atunci ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fără­ delegea. Am zis: Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! Şi Tu, ai iertat vina păcatului meu.” 147

§§După ce omul se întoarce la Dumnezeu, mijloceşte pentru cei din neamul lui, şi El se îndură până la al miilea neam, de cei ce păzesc poruncile Lui – Ex. 20.6. §§ Fecioara Maria a spus, după urarea Elisavetei: „ ... Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt.” „şi îndurarea Lui, se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.” – Luca 1.49, 50. §§Dumnezeu ne-a iertat păcatele în Isus Hristos, dar nu numai atât, ci El ne-a şi născut din nou: §§ 1 Pet. 1.3: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care după îndurarea Lui cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie.” §§Prin îndurarea Lui căpătăm daruri. §§ Apostolul Pavel recunoaşte că atunci când era împotriva lui Hristos, şi lucra din neştiinţă în necredinţă, Dumnezeu S-a îndurat de el – 2 Tim. 2.3. Dar mai mult decât iertare de păcate, Dumnezeu i-a încredinţat slujba împăcării oamenilor cu Dumnezeu, prin Evanghelie – 2 Cor. 4.1. §§Pentru această Evanghelie, a suferit în Asia, când s-a pornit răscoala argintarului Dimitrie, care-şi pierduse câştigul pentru că cei ce credeau în Hristos, nu mai cumpărau icoane și statui cu Diana Efesenilor. Atunci i-au prins tovarăşii lui de călătorie, pe Gaiu şi pe Aristarh, dar logofătul a potolit mulţimea, care erau în stare să-i linşeze. – Fap. 19. §§De aceea, Pavel mai arată un motiv pentru care trebuie să binecuvântăm pe Dumnezeu: b. Pentru că ne mângâie în necazurile noastre §§v. 3: „Binecuvântat să fie ...Dumnezeul oricărei mângâieri.” §§v. 4: „care ne mângâie în toate necazurile noastre ...” §§ Isa. 66.13: „Cum mângâie pe cineva, mamă-sa, aşa vă voi mângâia, Eu” §§Apostolul, îi informează pe credincioşii din Corint, despre necazul pe care l-au avut, în timpul căruia nu mai aveau nădejde de viaţă. §§ v. 8, 9: „În adevăr fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă, despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsat peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nu mai trăgeam nădejde de viaţă.”„Ba încă, ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încredearea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.” §§Domnul Isus, I-a arătat lui Pavel ce are să sufere pentru Numele Lui. – Fap. 9.15, 16. Duhul Sfânt îl înştiinţa din cetate în cetate, că îl aşteaptă necazuri în misiunea de vestire a Evangheliei – Fap. 20.23. El aminteşte despre suferinţele lui multiple, în 2 Cor. 11.23-28. Dar a putut să simtă mângâiere, pentru că el primise o mângâiere veşnică, nu una de circumstanţă, doar: §§ 2 Tes. 2.16, 17: „Şi însuşi Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl 148

nostru, care ne-a iubit, şi ne-a dat prin harul Său, o mângâiere veşnică, şi o bună nădejde” „să vă mângâie inimile, şi să vă întărească în orice lucru bun.” §§Domnul Isus a venit să mângâie pe toţi cei întristaţi – Isa. 61.2. §§ Poţi suferi pentru pocăinţă, când te întorci la Domnul Isus, şi să ai necazuri de la cei din casa ta. Poţi suferi din partea colegilor, sau a celor din societate. Poţi suferi când mergi să vesteşti Evanghelia la păgâni, şi-ţi este teamă să nu-ţi pierzi viaţa. Poţi suferi între fraţi mincinoşi, şi să ai frustrări interioare. Poţi suferi de boli terminale, să ai cancer, să-ţi moară cineva drag, să nu te asculte copilul, să te părăsească soţul sau soţia. §§ În toate aceste situaţii, vei simţi amărăciune, vei avea duhul zdrobit, şi vei fi apăsat peste peste măsură de mult. De multe ori, vei ceda nervos, şi vei plânge înaintea Domnului. §§Dar, ştii ce a spus Domnul Isus? §§ „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” – Mat. 5.4. §§ „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu, vă voi da odihnă.” – Mat. 11.28. §§Apostolul Pavel, spune că după ce treci prin suferinţă, trebuie să bine­ cuvântezi pe Dumnezeu, și să arăţi celor ce suferă scopul pentru care ne trece El, prin încercări: 2. SĂ MÂNGÂI PE ALŢII, CARE TREC PRIN NECAZURI §§Apostolul Pavel şi tovarăşii lui, au fost mângâiaţi de Hristos, când au suferit în Asia, pentru Numele Lui. §§ v. 5: „Căci după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere.” §§„A mângâia” înseamnă, a netezi uşor cu palma, în semn de dragoste o persoană, a dezmierda, a alina. A căuta să alini durerea, mâhnirea, suferinţa cuiva, prin vorbe de încurajare. §§„Mângâiere” înseamnă, dezmierdare, alintare, gest prin care se mângâie. Liniştire, consolare, încurajare, îmbărbătare. §§Despre omul neprihănit, vorbeşte Scriptura, în Ps. 112.7, 8: „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.”„Inima îi este mângâiată, n-are nici o teamă, până îşi vede împlinită dorinţa faţă de potriv­ nicii lui.” §§Totuşi, când trece prin suferinţă şi necazuri, credinciosul poate scădea în credinţă, poate ajunge cu duhul zdrobit, este deprimat, are inima plină de amărăciune, este amărât şi întristat, poate intra chiar într-o stare de depresie. §§Depresia, este acea stare patologică de tristeţe şi descurajare profundă,o vreme în care speranţa sau nădejdea este la pământ, şi inima îţi este bolnavă. §§Psalmul 102, este, aşa după cum spune titlul, o rugăciune a unui nenorocit, 149

când este doborât de întristare, şi îşi varsă plângerea înaintea Domnului. §§ În v. 4, 5, David spune. „Inima îmi este lovită, şi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit s-o mănânc.” „Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.” §§ Versetul 9-11, arată în continuare cum a fost David, omul după inima lui Dumnezeu, într-o astfel de stare: „Mănânc ţărână în loc de pâine, şi îmi amestec lacrimile cu băutura”, „din pricina mâniei şi urgiei Tale; căci Tu m-ai ridicat şi m-ai aruncat departe.” „Zilele mele sunt ca o umbră, gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.” §§În modul cel mai intim, Dumnezeu îi mângâie personal, pe cei ce au ajuns într-o astfel de stare: „ ...Căci Domnul mângâie pe poporul Său, şi are milă de nenorociţii Lui.” „Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul, şi m-a uitat Domnul!” „Poate o mamă să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar de l-ar uita, totuşi, Eu nu te voi uita cu nici un chip.” §§Dar bolnavul are nevoie de încurajările unui om care a trecut prin necazuri şi suferinţe. Cuvintele unui astfel de om, au mai multă greutate, pentru că se poate identifica mai bine cu suferindul. §§ „Îngerii pot să-L mărească prin cântări pe Dumnezeu, dar ca despre har (mântuirii, vindecării) să spună, ei nu pot, ci numai eu”,spun versurile unei poezii. a. Cum poţi să mângâi în mod practic, pe cel descurajat? §§Spune-i că are dreptul să-şi plângă necazul înaintea Domnului, pentru că „plânsul are vremea lui.” – Ecles. 3.4 §§Sfătuieşte-l să renunţe la gândirea negativă, şi să se gândească mai mult, la dragostea lui Dumnezeu. §§ Ier. 31.1-3: „Domnul mi se arată de departe, te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea, îti păstrez bunătatea Mea.” §§Înţelege că Dumnezeu îţi vrea binele veşnic. §§ Rom. 8.28: „De altă parte, ştim că toate lucrurile, lucrează împreună, spre binele (veşnic) celor ce iubesc pe Dumnezeu.” §§Aminteşte-ţi că Dumnezeu îţi promite nădejde pentru viitor. §§ Ier. 29.11: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul: „Gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” §§Adesea ne rugăm pentru cei bolnavi, şi se pare că situaţia lor se înrăutăţeşte, îi consiliem în continuare, şi căutăm să împlinim versetul din Prov. 15.30: „O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele.” §§Apoi, le spunem că şi creştinii „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă; dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu 150