Invazia antihriştilor

ARDELEAN RĂZVAN INVAZIA ANTIHRIŞTILOR BRAŞOV 2009

Invazia Antihriştilor Autor: Răzvan Ardelean Coperta: Ardelean Răzvan Mitel, 12 ani; montaj foto computerizat Copyright pentru limba română: © 2009 Editura Ema Toate drepturile acordate editurii Publicat de: Editura Ema – Braşov Tipărit la Imprimeria „Emaus” srl Braşov, RO. Ediţia I, tiraj 1000 expl. 192 pag, - 14 cm ISBN: 978-973-7896-12-4

CUPRINS Introducere 5 Partea I Fundamente spirituale 9 Capitolul 1. Înţelegerea vremurilor 11 Capitolul 2. Realitatea spirituală 25 Capitolul 3. Cele 3 ceruri. Omul spiritual 36 Capitolul 4. Primul cer 55 Capitolul 5. Al doilea cer 75 Capitolul 6. Al treilea cer 93 Capitolul 7. Confuzii între ceruri 99 Partea II Începutul sfârşitului 109 Capitolul 8. Ofensiva antihriştilor contemporani 111 Capitolul 9. Viitorul apropiat 122 Capitolul 10. Biserica-Frumoasa din pădurea adormită 147 Capitolul 11. Ce să facem, fraţilor? 183 Bibliografie 191 4



Introducere Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. 1 Ioan 2.18 „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” Luca 4.21 Motivul scrierii acestei cărţi este revelaţia faptului că antihriştii, care activau încă de pe vremea Apostolului Ioan, şi- au intensificat activitatea. Pe baza principiului „dublei referiri”, conform căruia orice profeţie din Biblie are o împlinire parţială la o anumită dată urmând ca împlinirea ei integrală să aibă loc la o dată ulterioară, putem afirma că evenimentele descrise în versetele de mai sus au avut o împlinire parţială la momentul la care au fost scrise, dar împlinirea lor totală are loc în prezent. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. 2 Tesaloniceni 2.7 Antihriştii sunt azi printre noi. Duhul Sfânt, „cel care oprea” până acum manifestarea plenară a „tainei fărădelegii”, va începe să se retragă; ziua a trecut, vine seara şi se lasă întunericul peste naţiuni1. Toate semnele arată că intrăm într-o nouă epocă care va diferi radical de ceea ce cunoaştem. 1 În limbaj biblic, toate popoarele, cu excepţia poporului evreu, sunt numite „neamuri” sau „naţiuni”. 5

Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi Marcu 13.22. Aceasta se întâmplă în zilele noastre. În aceste circumstanţe lipsa discernământului spiritual ne face vulnerabili. Să nu ne înşelăm singuri; dacă îngerii care trăiau în prezenţa lui Dumnezeu au putut fi înşelaţi de Satan şi convinşi să-l urmeze, cu atât mai mult noi suntem expuşi acestui pericol, dacă nu ne pregătim. Nivelul spiritual al Bisericii de astăzi este nesatisfăcător şi îşi dovedeşte ineficienţa. De aceea, şi prin intermediul acestei cărţi, Duhul Sfânt vrea să trezească Biserica-”Frumoasa din Pădurea Adormită”. Pentru a putea pricepe ce se întâmplă în jurul nostru în lumea de azi, avem nevoie să înţelegem fenomenul spiritual. Lucrarea vrea să aducă un plus de claritate celor care sunt preocupaţi de înţelegerea manifestărilor spirituale, atât a celor ce au loc în Biserică, cât şi a celor din afara ei. Fenomenele religioase, esoterice, oculte, paranormale, parapsihologice nu sunt decât expresii ale aceleiaşi realităţi spirituale, care trebuie abordată în mod unitar. Realitatea spirituală este abordată de pe poziţii creştine, păstrând o echidistanţă în privinţa diverselor confesiuni, iar la baza întregii argumentaţii stă Biblia, care este Cuvântul lui Dumnezeu revelat oamenilor. Abordarea teologică nu este în totalitate cea clasică, fapt care va stârni la început, poate, reţineri sau chiar împotriviri, dar pe măsura înaintării în argumentaţie am convingerea că cele mai multe obiecţiuni vor fi depăşite. Biblia ne încurajează să cercetăm lucrurile şi să păstrăm ce este bun. Chiar dacă Biserica pare să fi obosit, să se fi blazat şi să fi intrat într-o dulce moleşire, Duhul Sfânt este încă la lucru pentru a ne descoperi lucruri şi perspective noi asupra Cuvântului şi lucrării lui Dumnezeu, cele pe care până acum nu 6

le „puteam purta” (Ioan 16.12-14). Fără călăuzirea Duhului toată învăţătura şi înţelepciunea noastră se vor dovedi a fi fost zadarnice. Am scris această carte sub imperiul urgenţei, în urma unei viziuni, achitându-mă de datoria de a avertiza asupra faptului că intrăm chiar acum într-o nouă fază a „sfârşitului vremurilor”, şi asupra implicaţiilor şi pericolelor legate de aceasta. De aceea cer îngăduinţă pentru acele lucruri care poate vi se va părea că „ar fi putut” sau „ar fi trebuit” spuse „mai bine”. Vă aştept cu orice fel de observaţii, comentarii, contra- argumente, critici, ca şi eventualele aprecieri, la adresa de mai jos. Îmi ofer disponibilitatea pentru discuţii individuale, ca şi pentru dezbateri sau seminarii legate de acest subiect. Mă rog ca această carte să devină acel instrument pe care Duhul Sfânt l-a dorit atunci când a dat revelaţia, prin care să se poată împlini voia Lui cea bună, plăcută şi desăvârşită în cei chemaţi să fie sfinţi. Cu dragostea Lui, Răzvan Ardelean [email protected] Braşov 31.03.2009 7



Partea I Fundamente spirituale Şi vorbim... nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte. 1 Corinteni 2.13-14



Capitolul 1. Înţelegerea vremurilor Şi dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roşu- posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi? Matei 16:3 Contextul social-cultural-istoric Urmărind programele de televiziune putem să ne facem o idee despre contextul social-cultural al momentului. Ca urmare a dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei, a creşterii nivelului de cunoaştere, ne-am aştepta ca în secolul XXI să nu mai credem în fantome, în descântece sau magie. Surprinzător este faptul că, din contră, preocupările sociale s-au intensificat în ceea ce priveşte fenomenul supranatural. Fenomenele paranormale şi activităţile esoterice au invadat viaţa noastră socială. Multă lume practică Yoga, Meditaţie Transcedentală, Bioenergoterapie, Reiki, Radiestezie, Ghicitorie, Divinaţie, Horoscop, Magie, Vrăjitorie, Channeling. Cărţi şi filme ca Harry Poter, Stăpânul inelelor, Medium, Cronici Paranormale, filme documentare despre fantome, au umplut spaţiul nostru cultural. Filme cu eroi posesori ai unor puteri supranaturale (Superman, Batman, Omul păianjen, Ucenicul lui Merlin, Harry Potter etc) au darul de a stârni în spectator pofta de putere, aspiraţia după forţe supranaturale precum şi dorinţa de 11

intra în contact cu eventuale „entităţi” supranaturale care ar putea furniza astfel de puteri. Jocurile pe calculator în care protagoniştii primesc puteri supranaturale prin consumarea unor poţiuni magice, au acelaşi efect. Cărţi de iniţiere în magie, literatură ocultă, parapsihologică, mistică, esoterică, umplu rafturile librăriilor, chiar şi a celor pentru copii. Cărţile pentru copii şi benzile desenate nu mai prezintă lupta între bine şi rău cu victoria celei dintâi, ci de multe ori învinge răul, iar în alte povestiri binele nici nu mai există, lupta desfăşurându-se între rău şi rău. Planşa spiritistă OUIJA se poate acum cumpăra la fel ca orice alt joc de societate. Încercând să dăm o explicaţie acestui fenomen, am putea ajunge la concluzia, în mare măsură adevărată, că motivul practicării pe scară largă a unor discipline spirituale este legat de faptul că dezvoltarea umană şi-a atins apogeul, aducând cu sine constatarea că resursele naturale obişnuite ale omului sunt insuficiente. În atmosfera concurenţială ce domină societatea de azi, în dorinţa de a avea un avantaj asupra celuilalt, oamenii au început să caute resurse în domeniul supranatural. De asemenea lipsa vindecării prin metode medicale, în anumite situaţii, au determinat oamenii să caute resurse spirituale. Istoria ne arată că întotdeauna au existat persoane care au operat în lumea spirituală pe baza unor cunoştinţe ţinute secrete, iar astăzi tot mai mulţi oameni vor să le descopere, să şi le însuşească şi să le practice. Aceste preocupări ar fi încetat însă, dacă ele nu ar produs efecte. Cu alte cuvinte, se constată practic că există o lume spirituală, omul însuşi fiind o fiinţă spirituală, deoarece poate influenţa lumea spirituală, şi poate fi influenţat de aceasta. Motivul fundamental al preocupărilor spirituale ale fiinţei umane trece dincolo de urmărirea unor efecte particulare. Omul caută lucrurile spirituale deoarece a constatat că există 12

o realitate spirituală, iar el, omul, este o fiinţă spirituală în natura lui. Contextul ştiinţific Teoria vidului fizic2 . Vidul fizic este un concept modern specific mecanicii cuantice, şi reprezintă „un obiect cuantic complex şi dinamic care se manifestă prin fluctuaţii”. Vidul fizic reprezintă cauza apariţiei aşa-numitei „deplasări Lembov” într-o structură ultrasubţire a radiaţiei atomului de hidrogen determinând apariţia efectului Cazimir. Descrierea ştiinţifică a teoriei vidului fizic a lui Sipov se bazează pe teoriile lui S. Veinberg, A. Salam şi S. Gleshou, şi are la bază trei ecuaţii de vid: a lui Einstein, a lui Heizenberg şi cea a lui Yung-Millis, care reprezintă ecuaţii structurale ale geometrei lui R. Veitzenbok. Concluzionăm ca teoria lui Sipov este construită pe baze fundamental riguroase. Teoria Vidului Fizic (TVF) a permis înţelegerea de pe poziţii noi a structurii Universului. Conform acesteia, realitatea, a cărei parte suntem şi noi toţi, se compune din 7 nivele ierarhice: • Primele 4 nivele inferioare au fost numite „fizică obiectivă”, şi reprezintă obiectul de studiu al fizicii standard. • Următoarele două nivele au fost numite „fizică subiectivă”, deoarece o serie de rezultate teoretice şi experimentale arată că aceste două nivele, joacă un rol determinant în conştiinţa omului. 2 Sursa: Victor Jalo „ Bazele fundamentale ale unei tehnologii de varf”, în Teodorescu, 2007. 13

• Ultimul nivel, al Spiritului, denumit de Sipov nivelul „Nimicului Absolut” reprezintă nivelul legat de manifestarea globală a Spiritului ca factor cosmic. De reţinut este afirmaţia cercetătorilor că „Nivelul spiritului trebuie să aibă un început creator şi volitiv” care incumbă iminenţa esenţei creatoare a Spiritului şi inevitabilitatea esenţei volitive a acestuia. „TVF ca şi modelele fizice construite, nu numai că ne oferă baze de creare a unei „fizici a conştiinţei”, dar ne permit chiar să ne apropiem de reprezentările fizice ale rolului Spiritului” concluzionează autorul articolului. Războiul psihotronic Vreau să precizez că ceea ce am prezentat mai sus este un extras dintr-o lucrare ştiinţifică. Aceasta, alături de alte lucrări din aceeaşi categorie, au fost prezentate la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice ale Armatei, în legătură cu Războiul energo-informaţional. Armata se preocupă mult şi ia foarte în serios lucrurile spirituale, pe care ei le numesc „energo- informaţionale” sau „psihotronice”. Arme energo- informaţionale au fost utilizate cu succes în războiul din Irak. Magia, farmecele si descântecele, pe care le credeam apanajul exclusiv al vrăjitoarelor, au devenit, de aproximativ 50 de ani, practici ale serviciilor secrete ale marilor puteri. De atunci domeniul s-a dezvoltat incredibil, mai ales din raţiuni militare, armele denumite parapsihologice fiind experimentate, studiate si folosite în tot mai multe ţări, în primul rând pentru spionaj, dar şi pentru derutarea sau chiar anihilarea inamicului. 14

Un atac parapsihologic sau energo-informational 3 se bazează pe emiterea unui fel de unde în spectrul de frecvenţă situat între 4 şi 13 hertzi, ce te poate influenţa să faci ceva anume, anihilându-ţi voinţa, te poate îmbolnăvi sau chiar omorâ. Metodele folosite sunt influenţa directă provocată de subiecţi umani, un fel de ‘magi’ moderni (ruşii fiind cei mai buni în domeniu), sau tehnologii avansate, respectiv aparate care produc unde ce influenţează negativ organismul uman (la acest capitol primii fiind americanii). Atacurile parapsihologice (numite şi psihotronice, termen introdus de profesorul Zdenek Rojdak în 1973) pot fi contracarate prin acţiunile altor specialişti în domeniu, un fel de ‘vraci’ care ştiu cum să asigure protecţia sau cel puţin să scoată la timp persoana atacată din zona malefică. La summitul NATO de la Bucureşti (2008), au participat în jur de 50 de şefi de stat şi de guvern. Pentru protecţia lor a fost desfaşurată o impresionantă armată de profesionişti în paza şi protecţia oficialităţilor de rang înalt. Printre ei, şi persoane care s-au ocupat exclusiv cu protecţia parapsihologica a VIP-urilor summitului de eventuale atacuri mentale, un fel de ‘vrăjitori’ ai serviciilor secrete. „La summitul de la Bucureşti, câţiva şefi de stat vor avea cu siguranţă propria protecţie parapsihologică adusă de acasă. În primul rând, reprezentanţii statelor care deţin arma nucleară”, a declarat generalul de brigadă dr. Emil Străinu, consilier al Parlamentului României ‘pe probleme de ameninţări neconvenţionale şi asimetrice’, director al Centrului Special de Situaţii şi Cercetări Ufologie şi Psihotronice. „În momentul de faţă, a fost depăşită faza conflictelor clasice, cu tancuri, mitraliere şi trupe, intrându-se 3 Sursa: Ziarul Libertatea, 30 Martie 2008 15

într-o nouă perioadă, a unor operaţiuni militare speciale denumite neconvenţionale sau a ameninţărilor în care relaţia agresor-ţintă nu mai respectă raporturile obişnuite, încadrându-se în zona conflictelor asimetrice. Cu alte cuvinte, nu mai primeşti direct un pumn în faţă, ca ţintă, ci îl primeşti de la distanţă, prin mijloace nemateriale, invizibile. În această categorie se pot încadra tehnicile de agresiune de tip informaţional-energetic şi agresiunile psihotronice”, a declarat generalul Emil Străinu. Pentagonul deţine “arma cu rază telepatică”. Pentagonul a declasificat recent un raport ce dezvăluie planurile armatei americane de a se dota cu arme “cu rază telepatică”. Raportul, numit “Bioefectele unor arme non- letale”, se referă la dispozitive care utilizând microunde, laser şi sunete, ar putea cauza inamicului febră, l-ar face să “audă voci”, proiectând cuvinte direct în urechile oamenilor, sau care le pot afecta echilibrul. Cei care doriţi să ştiţi mai multe, citiţi articolul următor pe internet: http://bisericasecreta.wordpress.com/2008/03/30/bush- putin-si-sarkozy-au-vrajitori-printre-garzile-de-corp/ Fizica Cuantică. Din nefericire, descoperirilor fizicii cuantice li s-a dat o interpretare anti-Teo-logică şi pro-Tao-logică. O contribuţie decisivă în acest sens a avut-o cartea „Taofizica” (2004) scrisă de cunoscutul fizician Fritjof Capra, în care autorul face o paralelă între fizica modernă şi mistica orientală. El spunea: \"În fizica modernă, tema conştiinţei a fost ridicată în legătură cu observarea fenomenelor atomice. Teoria cuantică a arătat foarte clar că aceste fenomene pot fi înţelese doar ca legături dintr-un 16

lanţ de procese, al cărui final se află în conştiinţa observatorului uman.\" În lucrarea \"Simetrii şi reflecţii - Eseu ştiinţific\", fizicianul Eugene Wigner nota: \"Nu este posibil să formulăm legile teoriei cuantice într-un mod complet, fără a ne referi la conştiinţă.\" \"O astfel de ipoteză deschide posibilităţi uluitoare pentru o interacţiune directă între fizică şi misticismul oriental. Înţelegerea conceptului de conştiinţă şi al legăturii sale cu Universul este punctul de plecare al tuturor experienţelor mistice... Dacă fizicienii doresc cu adevărat să includă natura conştiinţei umane în aria lor de cercetare, atunci un studiu al ideologiei orientale le poate asigura cu uşurinţă un punct de vedere stimulant\", susţine Capra. Cea mai importantă trăsătură a viziunii orientale este aceea că toate lucrurile sunt privite ca părţi interdependente şi inseparabile ale întregului cosmic, ca manifestări diferite ale aceleiaşi Realităţi Ultime. Tradiţiile orientale se referă în mod constant la această realitate ultimă, indivizibilă, care se manifestă în toate lucrurile şi din care fac parte toate lucrurile. În hinduism ea este numita Brahman, în budism Dharmakaya, în taoism Tao. O importantă implicaţie a descoperirilor Fizicii Cuantice este tocmai această conştiinţă a unităţii şi intercorelării tuturor lucrurilor şi evenimentelor, experienţa fenomenelor ca fiind manifestări ale unei unice conştiinţe primordiale. Această unitate devine evidentă la nivel atomic şi se manifestă din ce în ce mai pregnant pe măsură ce pătrundem mai profund în domeniul particulelor subatomice. Diversele modele care descriu lumea subatomică exprimă mereu în moduri diferite, aceeaşi idee, şi anume că elementele constitutive ale materiei şi fenomenele în care acestea sunt 17

implicate sunt interconectate şi interdependente; ele nu pot fi înţelese ca entităţi izolate, ci doar ca părţi ale întregului. Pe măsură ce coborâm în adâncul materiei, ne dăm seama că deşi ea pare a fi compusă din particule la nivel macroscopic, la nivel atomic masa nu mai poate fi asociată cu „bucăţi” de materie ci cu nişte conglomerate de energie; astfel particulele au o natură intrinsec dinamică. Particulele nu sunt grăunţe izolate de materie, ci “structuri de probabilitate”. Particulele reprezintă condensări locale de câmp, concentrări de energie care vin şi se duc, pierzându-şi astfel caracterul individual şi dizolvându-se în câmpul suport. Einstein spunea că “materia este constituită din regiuni ale spaţiului în care câmpul este foarte intens... în noua fizică nu este loc şi pentru câmp şi pentru materie căci câmpul este unica realitate” (Capra, 2004, 208). Particulele sunt mai curând idealizări utile scopurilor practice, dar fără semnificaţie fundamentală. Aşa cum afirma Niels Bohr: “Particulele materiale izolate nu sunt decât abstracţiuni; proprietăţile particulelor pot fi observate numai prin intermediul interacţiunilor acestora cu alte sisteme”. Teoria cuantică a relevat unitatea Universului arătând că lumea nu este compusă din entităţi independente între ele. Pe măsură ce coborâm la nivel submicroscopic natura nu ni se mai înfăţişează sub forma unor “cărămizi” solide, dure, ci ne apare mai ales ca un sistem de relaţii care leagă diferitele părţi ale întregului, iar observatorul este întotdeauna inclus în acest sistem, astfel la nivel atomic nu mai funcţionează diferenţierea eu-lume (Capra, 2004, 69,70 şi 134). O particulă elementară nu este o entitate independentă. Ea reprezintă în esenţa ei un sistem de relaţii corelat cu alte sisteme. (Capra, 2004, 134) Vă mai ofer câteva afirmaţii interesante ale oamenilor de ştiinţă, fizicieni care activează în acest domeniu: 18

• O particulă se poate deplasa înainte şi înapoi în timp tot aşa cum cum se poate deplasa spre stânga sau dreapta în spaţiu. Nu are rost să alegem un sens de curgere a timpului. (Capra, 2004, 184) • Vidul este departe de a fi un gol. El conţine un număr nelimitat de particule care se formează şi se distrug fără încetare. (Capra, 2004, 219) • Singura cale de a descoperi constituenţii particulelor este aceea de a le sparge, antrenându-le într-un proces de ciocnire la energii înalte. Dar fragmentele rezultate în urma acestor procese nu sunt niciodată “bucăţi mai mici” ale particulelor iniţiale. Fragmentele rezultate sunt particule de acelaşi tip cu cele iniţiale, şi se formează din energia cinetică şi masele implicate în ciocnire. Astfel particulele subatomice sunt destructibile şi indestructibile în acelaşi timp. (Capra, 2004, 79 şi 245) • La nivel subatomic materia nu există cu certitudine într- un anumit loc, ci mai degrabă prezintă “tendinţa de a exista”, iar evenimentele nu se desfăşoară în mod cert la momente de timp bine stabilite ci prezintă “tendinţa” de a se produce. (Capra, 2004, 69) • Două evenimente care îi par unui observator ca simultane, pot fi văzute de alţi observatori în secvenţe temporale diferite. (Capra, 2004, 162) • La ceea ce par a fi întrebări simple, suntem tentaţi fie să nu dăm nici un răspuns, fie să dăm unul care la prima vedere va părea mai mult o reminiscenţă dintr-un straniu catehism decât o afirmaţie din ştiinţa fizicii. Când întrebăm, de pildă, dacă poziţia unui electron rămâne aceeaşi, trebuie să răspundem “nu”; când întrebăm dacă poziţia electronului se schimbă în timp trebuie sa răspundem “nu”; când întrebăm dacă electronul stă pe loc, trebuie să răspundem 19

“nu”; când întrebăm dacă electronul este în mişcare, trebuie să răspundem “nu”. (Capra, 2004, 148) • Suntem conduşi către noţiunea de întreg indestructibil, noţiune opusă ideii clasice de realitate separabilă în părţi ce pot fi analizate independent. Ideile clasice de realitate constituită din “componente elementare” fundamentale şi de sistem alcătuit prin alăturarea şi aranjarea părţilor au fost părăsite. Spunem acum că interdependenţa cuantică a intregului constituie realitatea fundamentală şi că părţile, care se comportă doar în mod relativ independent, sunt forme particulare integrate acestei unităţi. (Capra, 2004, 133) Misticii orientali afirmă că percepţia unităţii lumii este atinsă în acea stare de conştiinţă în care individualitatea se dizolvă în nediferenţiere, în care lumea simţurilor, ca şi noţiunea de “obiect” sunt depăşite. După cum afirma Chuang Tse: “Legătura cu trupul şi cu părţile sale dispare. Percepţia senzorială este înlăturată. Astfel, părăsindu-mi forma materială şi conştiinţa egoului, devin una cu Marele Unu”. Unii dintre aceşti mistici şi-au descris experienţa spirituală în termeni aproape identici cu cei folosiţi de fizicienii atomişti: “Obiectul material... se deosebeşte de ceea ce ne apare nouă; el nu este un obiect separat de restul naturii, ci o parte integrantă şi, într-un mod încă şi mai subtil, chiar expresia unităţii naturii.” (Sri Aurobindo, “Sinteze de Yoga” citat în Capra, 2004) “Lucrurile îşi află natura şi existenţa în interdependenţă; ele nu sunt nimic prin ele însele.” (Nagarjuna). După ultimele descoperiri, un anumit număr de cercetători, în special fizicieni, tind să încline că fizica cuantică şi teoria relativităţii se apropie de tradiţiile mistice orientale, devenind astfel căi de cunoaştere spirituală. Cine ştie, poate 20

peste câţiva ani, la cursurile de fizică copiii noştri ar putea fi siliţi să urmeze programe de meditaţie! Toate acestea sunt în acord deplin şi cu afirmaţiile Bibliei, dar fizicienii preferă să ofere credibilitate mai mare misticii orientale decât Scripturii. Apa. Masaru Emoto. Coandă. Ştim din Biblie că apa are o importanţă deosebită, atât în Creaţie (Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei. 2 Petru 3.5), cât şi în răscumpărare (El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge. 1 Ioan 5.6), chiar dacă nu înţelegem pe deplin această importanţă. Apa s-a aflat printre primele lucruri create de Dumnezeu. Ea acoperă circa două treimi din suprafaţa globului, reprezintă circa două treimi din compoziţia chimică a omului, are proprietăţi fizice inexplicabile (se dilată la rece), şi are un caracter chimic amfoter (uneori se comportă ca o bază, alteori ca un acid). Toate organismele vii, plante şi animale, au nevoie de apă. S-a mai descoperit că în corpul uman apa nu se află în stare lichidă. Deşi chimic identică, apa biologică se deosebeşte structural de apa obişnuită deoarece moleculele ei se află orientate sub formă de “gheaţă lichidă”. Savanţii americani au arătat că aceasta gheaţă se topeşte la 42,8 oC, ducând la extincţia vieţii. (Cocoru, 1981, 95) Cartea “Mesajele ascunse din apă” prezintă munca omului de ştiinţă, japonezul Masaru Emoto. Experimentele sale arată că intenţia, dorinţa, gândurile, voinţa, cuvintele, 21

sentimentele, muzica, rugăciunea, bioenergia umană, diferite câmpuri informaţionale şi cele electromagnetice, pot influenţa structura moleculară a apei. Prin cercetările sale ştiinţa confirmă ceea ce tradiţiile spirituale susţin de milenii: “spiritul mişcă materia”. Folosind tehnici fotografice de mare viteză, profesorul Emoto a constatat că cristalele ce se formează prin îngheţarea apei iau forme diferite atunci când către ele sunt îndreptate gânduri specifice, concentrate. A descoperit că apa din izvoarele limpezi, ca şi cea expusă cuvintelor de iubire, rugăciune, fie scrise, fie vorbite, fie doar gândite, cristalizează prin îngheţare în modele strălucitoare, frumoase, complexe şi viu colorate, în forma fulgilor de zăpadă. În schimb, apa expusă gândurilor negative formează modele urâte, asimetrice, în culori lipsite de strălucire, asemănătoare mostrelor de cristale obţinute din ape poluate, reziduale, toxice. S-a constatat astfel că apa este un element „viu”, capabil să recepteze şi să memoreze informaţia. Apa „memorează“ diferite influenţe şi le transformă în cristale care imită structura energoinformaţională. Implicaţiile acestor cercetări nasc o nouă conştienţă a modului în care putem avea o influenţă asupra a tot ce ne înconjoară. Omul având o compoziţie formată din circa 2/3 apă, putem înţelege ce influenţă pot avea gândurile şi afirmaţiile pozitive sau negative, iubirea sau ura, binecuvântarea sau blestemul asupra celor din jurul nostru şi asupra noastră înşine. Doar în trecere vreau să menţionez faptul că unul dintre pionierii cercetărilor în acest domeniu a fost românul Henri Coandă, care a fost probabil primul care, pornind de la lucrările lui Descartes (1635) asupra cristalizării fulgilor de zăpadă, a întocmit o colecţie de fotografii a fulgilor de zăpadă (circa 1500 fotografii), atrăgând atenţia asupra faptului că apa, 22

dincolo de formula simplă H2O are proprietăţi care depăşesc sfera noastră de înţelegere. (Cocoru, 1981) Concluzii Marele pas înainte, rezultat în urma tuturor acestor descoperiri, este acceptarea faptului că vechea paradigmă a ştiinţei, fundamentarea materialistă, a fost spulberată. Iată ce spunea părintele cuanticii, marele fizician german Max Planck, în cuvântarea rostită la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru fizică (1918), citat în (Braden, 2004, 107). “Ca un om care şi-a dedicat întreaga viaţă ştiinţei exacte – studiului materiei - vă pot spune, ca rezultat al cercetărilor mele în legătura cu atomii, doar atât: nu există materie ca atare. Tot ceea ce numim 'materie' îşi are originea şi există doar în virtutea unei forţe care face să vibreze particulele unui atom, şi care menţine integritatea acestui minuscul sistem solar al atomului. Suntem obligaţi să presupunem că în spatele acestei forţe există o minte conştientă şi inteligentă. Aceasta minte este matricea întregii creaţii.” Vedem aşadar că oamenii de ştiinţă l-au găsit pe Dumnezeu, chiar dacă nu Îl numesc aşa. Ce altceva putem înţelege când ni se vorbeşte în Teoria Vidului Fizic de iminenţa esenţei creatoare şi inevitabilitatea esenţei volitive a Spiritului decât că există un Creator care prin Voinţa Sa a declanşat naşterea Universului? Ce putem înţelege din declaraţia lui Planck, că în spatele întregii creaţii se află o minte conştientă şi inteligentă, decât că existenţa unui Dumnezeu-Creator a fost demonstrată stiinţific? De unde până acum ştiinţa nega afirmaţiile Bibliei, dintr-o dată aceasta îşi arogă un merit din faptul că ar fi 23

descoperit lumea spirituală. Or, Biblia a spus de la început că Dumnezeu, care e Spirit, a creat Materia, şi că omul însuşi a fost creat ca fiinţă spirituală. Marea durere este aceea că ştiinţa mai degrabă este dispusă să accepte concepţiile misticii orientale, decât să-l accepte pe Dumnezeu ca Creator. De ce? S-a constatat că motivul de bază pentru care oamenii nu cred într-un Dumnezeu Creator şi în Biblie este acela că ei nu vor să creadă, şi asta pentru simplul motiv că “le-ar da peste cap” felul de a trăi. Ei nu vor să se confrunte cu adevărul. E mult mai uşor pentru cineva să creadă în Budism sau Hinduism, dar dacă ia în serios ce scrie Biblia el nu-şi mai poate trăi viaţa „de capul lui”, trebuie să ia nişte decizii capitale pentru viaţa sa. Ceea ce aş dori să punctăm la sfârşitul acestui capitol este faptul că ştiinţa, până acum duşman declarat a tot ce nu este măsurabil, începe să admită existenţa conştiinţei şi a spiritului, şi chiar existenţa unei ”forţe creatoare, înzestrată cu inteligenţă şi voinţă”, şi nu doar ca pe nişte concepte aparţinând disciplinelor filosofic-umaniste sau mistic-teologice ci ca pe nişte realităţi care pot fi studiate cu ajutorul metodelor ştiinţelor exacte. A doua observaţie se referă la faptul că, deşi oamenii de ştiinţă l-au „găsit” pe Dumnezeu, ei preferă să Îl numească mai degraba Tao decât Teo (Theos), mai degrabă Marele Unu sau Nimicul Absolut decât Dumnezeu. Astfel se împlineşte Scriptura care zice „cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu” Romani 1:21 A treia menţiune se referă la faptul că asocierea cu fizica cuantică oferă o mare credibilitate filosofiei orientale, care îmbracă prin aceasta o formă pseudoştiinţifică numită New Age. 24

Capitolul 2. Realitatea spirituală Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Evrei 11.1 Iată că ştiinţa a început să vorbească de „spirit”. Ce înseamnă spirit, spiritualitate? Să începem prin a arăta ce nu este spiritualitatea, deoarece în lumea de azi există o mare confuzie în această privinţă. Deseori termenul „spiritual” este folosit ca sinonim cu termenul „cultural” sau „ intelectual”. Astfel, o persoană „spirituală” este considerată o persoană cultă, erudită, care dă dovadă de multă cunoştinţă sau posedă o anumită formă de înţelepciune. Uneori chiar şi despre cei care fac glume bune, selecte, rafinate, se spune că sunt „spirituali”. O altă interpretare este aceea prin care se consideră că o persoană este cu atât mai spirituală cu cât cunoaşte mai bine Biblia, Coranul, sau lucrările mistice orientale. Ei bine, toate acestea nu sunt spiritualitate. Spiritualitatea înseamnă a interacţiona cu lumea nevăzută, are de a face cu ceea ce numim în mod obişnuit supranatural, paranormal, parapsihologic: prevestirea viitorului, vindecări miraculoase, vise premonitorii, clarviziune, facere de minuni, proiecţie astrală, telepatie, teleportare, comunicare cu entitaţi spirituale şi altele din această categorie. Spiritualitatea este arta de a opera cu ceea ce nu se vede, cu realitatea invizibilă. 25

Legea fundamentală prin care omul poate acţiona în lumea spirituală este Legea Credinţei. Această Lege este definită în Biblie astfel: Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Evrei 11.1 Unii teologi susţin că în acest fragment (Evrei 11.1) este vorba de credinţa în Dumnezeu şi aduc în sprijinul poziţiei lor contextul în care este folosită fraza, şi care, într-adevăr, se referă la credinţa în El. Totuşi, modul de formulare al frazei sugerează că este mai degrabă o definiţie cu caracter general, care se aplică apoi în mod particular la situaţia contextuală. „Credinţa” în sine nu înseamnă implicit credinţa în Dumnezeu, ci credinţa în legităţile realităţii spirituale, ale lumii nevăzute, care, desigur, a fost creată tot de Dumnezeu. Subliniez faptul că spiritualitatea are de a face cu a interacţiona cu lumea nevăzută, nu se reduce la a cunoaşte în mod intelectual aspecte despre lumea nevăzută. Chiar dacă nu au o idee prea clar definită despre ce înseamnă spiritualitate, oamenii pot cădea de acord cu faptul că există o spiritualitate „pozitivă” şi una „negativă”. Dificultatea intervine în momentul în care ne propunem să definim care e pozitivă, care e negativă şi mai ales care este criteriul prin care facem această deosebire. Să luăm, de exemplu, radiestezia. Este bună sau este rea? Terapiile cu cristale, bioenergie sau Reiki, sunt bune sau rele? Mai ştim că există magie albă care se doreşte a fi percepută ca acţionând în folosul oamenilor, în contrast cu magia neagră considerată malefică. Promotorii disciplinelor menţionate susţin că promovează iubirea aproapelui, vindecarea semenilor, facerea de bine, atitudinea morală. Poliţia foloseşte persoane cu înzestrări paranormale pentru elucidarea unor cazuri (psychic 26

witness), iar armata pentru a obţine informaţii despre inamic sau pentru a influenţa armata oponentă. Multe alte discipline spirituale se află în aceeaşi situaţie. Sunt ele bune sau rele? Problema fundamentală care se ridică este cea a criteriului de diferenţiere. Dacă criteriul este ajutorarea semenilor, multe dintre acestea pot fi considerate bune. Dacă aplicăm criteriile Lui Dumnezeu, concluzia s-ar putea schimba în mod dramatic. De fapt, întrebarea fundamentală care se pune este: cine stabileşte ce este bine şi ce este rău, omul sau Dumnezeu? În Scriptură putem citi:... şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem, şi să-i zică: „Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele, şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!” Şi femeia să zică: „Amin! Amin!” Preotul să scrie blestemurile acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare. Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea. ... După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea, şi-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei. Dar dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă, şi va avea copii. Numeri 5.21-28 Dacă nu am şti că este un fragment din Biblie, am spune că e un ritual magic, esoteric, ocult nu-i aşa? Elisei a aruncat un lemn în apă, care s-a dus la fund, făcând să plutească un fier de topor (2 Împăraţi 6. 6), a aruncat făină într- o fiertură otrăvită şi a anihilat în mod miraculos otrava (2 Împăraţi 4. 41). Ilie a alergat, sub puterea lui Dumnezeu, mai 27

repede decât calul împăratului Ahab (1Împăraţi 18.46), la fel ca acei călugări tibetani numiţi lung gom pa care străbat deşertul cu viteze incredibile. Chemarea ploii o întâlnim atât în Biblie, toţi ne amintim de Ilie care a oprit şi apoi a declanşat ploaia (1Împăraţi 17.1; 18.41), cât şi în cultura popoarelor primitive, sau în ritualurile şamanice. Urim şi Tumim, aruncarea sorţului în poala hainei, interpretarea viselor, pe care le găsim în Scriptură par de asemenea nişte lucruri similare practicilor esoterice oculte. Prevestirea viitorului are diferite denumiri şi forme: în lumea esoterică divinaţie (Yi Jing, Tarot), ghicitorie (în stele, în cafea, în cărţi, în oase, în palmă), iar în Biblie proorocie / profeţie. Vindecările spirituale. Au ajuns să cunoască în zilele noastre o dezvoltare extraordinară vindecările ce folosesc „punerea mâinilor”. Fie că se numesc Bioenergie, Reiki, sau vindecări prin daruri spirituale ale unor sfinţi, ele descriu aceeaşi realitate. Biblia este plină de astfel de evenimente de vindecare. Observăm că există o aceeaşi realitate spirituală, dar care este privită din două perspective diferite: cea esoterică şi cea biblică. Să investigăm mai îndeaproape câteva manifestări spirituale: 1. Teleportarea. Teleportarea este un proces de deplasare a unui obiect dintr- un loc în altul, mai mult sau mai puţin instantaneu, fără ca obiectul să parcurgă spaţiul dintre cele două poziţii, găsim scris în Enciclopedia Wikipedia. Teleportarea este un concept paranormal şi parapsihologic dar şi biblic în acelaşi timp. • Biblia ne vorbeşte despre acest fenomen, atunci când proorocii au întrebat pe Elisei dacă într-adevăr Ilie a fost răpit la cer sau doar a fost teleportat. Această abordare este un semn că asemenea lucruri erau ceva obişnuit pe acea vreme. Ei i-au zis: „Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci 28

de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?” Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: „Nu-i trimiteţi.” 2 Împăraţi 2.16 • Filip a fost şi el teleportat după ce l-a botezat pe Ministrul de Finanţe al Etiopiei. .... şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot .... Faptele Apostolilor 8:38, 40 • Profetul Ezechiel a fost teleportat: Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărît şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine Ezechiel 3:14 • Isus a fost dus pe acoperişul Templului, apoi pe un munte, fie teleportat, fie sub forma unei proiecţii astrale (Matei 4.5, Matei 4. 8) 2. Proiecţia astrală Proiecţia astrală sau experienţa extracorporală este prezentă în multe locuri în Biblie • După realizarea unei vindecări Elisei a refuzat să primească plată. Ghehazi, slujitorul său, crezând că Elisei nu îl vede, a alergat după cel vindecat şi a cerut acestuia o plată. Elisei i-a zis: „Oare n-a fost duhul meu cu tine, când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe? 2 Împăraţi 5.26 • Pavel a spus despre sine: Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 2 Corinteni 12.2 29

• Şi din nou Pavel ...În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât......1 Corinteni 5.4 • Şi profetul Ezechiel a experimentat proiecţia astrală... Mâna Domnului a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Ezechiel 37.1 3. Telepatie - citirea gândului • Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul şi le-a zis.... Luca 5:22 La fel Luca 9.47, Luca 11.17, Ioan 16.19, Marcu 2.8 • Elisei a ştiut că cineva a fost trimis să-l ucidă (2 Împăraţi 6. 32) 4. Experienţa OZN. Pentru cei ce cred în OZN-uri şi extratereştri am o veste bună şi una mai puţin bună. • Vestea bună este că au dreptate, există extratereştri, există OZN-uri şi originea vieţii este într-adevăr extraterestră. • Vestea proastă este că aceşti extratereştri nu sunt nişte omuleţi verzi de pe Marte, ci sunt fiinţe spirituale materializate, despre care Biblia ne vorbeşte. Originea vieţii este extraterestră, fiind lucrarea lui Dumnezeu, Isus este extraterestru, Ilie şi Enoh au devenit extratereştri după răpirea lor, toţi cei care cred în mântuire vor deveni, la un moment dat, extratereştri. Îngeri-extratereştri au venit pe pământ cu diverse misiuni (Geneza 19.1-12, Luca 24.4 etc). Satan şi demonii săi sunt, de asemenea, extratereştri. În ce priveşte OZN-urile, există descrieri biblice ale acestora: 30

o Răpirea lui Ilie, în prezenţa lui Elisei, a fost realizată de un astfel de OZN. Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într- un vârtej de vânt. 2 Împăraţi 2:11 o Profetul Ezechiel descrie ... Mă uitam ...şi iată că ..., era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roţi şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încît fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor... Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roţile, căci duhul făpturilor vii era în roţi. Ezechiel 1:15 -20 . o Ezechiel 10, întregul capitol, ne prezintă, din nou, un astfel de OZN. Extratereştri şi OZN-urile sunt mai degrabă rezultatul unor materializări ale lumii spirituale, decât al activităţii unor „fiinţe inteligente venite de pe alte planete”. În zilele noastre, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, ele reprezintă manifestarea activităţii îngerilor căzuţi, întrucât Satan este momentan „domnul puterii văzduhului”. (Efeseni 2.2). Celor care nu sunt convinşi de aceste lucruri le recomand articolul lui Teodor Macavei, OZN-URILE, PRIETEN, PERICOL SAU PLASMUIRE? pe care îl găsiţi la adresa http://www.rcrwebsite.com/ufo1.htm, şi mărturia câtorva personalităţi, cercetători ai fenomenelor OZN, care susţin că acestea sunt manifestări ocultice şi/sau demonice la http://www.rcrwebsite.com/ufo2.htm. 31

5. Comunicarea cu entităţi: comunicare cu îngeri, cu demoni, cu sufletele morţilor. Aş vrea să precizez aici şi să subliniez faptul că nu există o comunicare cu sufletele morţilor. Conform Bibliei, înainte de Hristos sufletele morţilor se duceau într-un loc subteran numit Şeol (ebr) sau Hades (gr) în aşteptarea Judecăţii. Şeolul avea două zone, una pentru credincioşi numită „sânul lui Avraam”, şi una pentru necredincioşi, de unde nimeni nu putea pleca de capul lui. Dacă ar fi fost posibil, bogatul din pilda menţionată în Luca 16.19-31 (Lazăr şi bogatul) ar fi mers personal să-şi anunţe familia de existenţa acelui „loc de chin”. În timp ce pentru cei credincioşi teologia susţine că de la Isus încoace ei merg direct în cer, nu pare să existe nici o modificare în statutul morţilor necredincioşi. În oricare caz, în toate aceste situaţii sufletele morţilor au o destinaţie precisă şi nu umblă libere prin cosmos. Aşa numitele duhuri ale morţilor nu sunt altceva decât ceea ce se numesc „duhuri de casă” sau „demoni de casă”. Aşa cum Dumnezeu ne-a dat fiecăruia îngeri păzitori, şi Satan îşi are soldaţii săi la datorie. Aceştia îşi petrec timpul alături de noi şi familiile noastre, şi pot lua înfăţişarea persoanei chemate în mod spiritist. Ele capătă credibilitate prin faptul că ştiu totul despre noi şi istoria familiei noastre. De unde ar putea cunoaşte toate intimităţile noastre spiritul unui mort chemat de un vrăjitor? Sau chiar un mort din familia noastră apărut în vis, de unde ar putea cunoaşte viitorul? Ele nu sunt spirite ale morţilor, 32

sunt demoni4. Posibilitatea comunicării cu aceste entităţi este menţionată în Biblie, şi privită ca o activitate condamnabilă. „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”. Deuteronom 18.10 6. Legămintele de sânge. Ştim că legămintele sacre au la bază vărsarea de sânge, şi că numeroase ritualuri mistice şi oculte în sine implică folosirea sângelui uman sau animal. Dar şi în Biblie vedem cum legământul lui Dumnezeu cu Avraam (Geneza 15), ca şi ritualurile sacrificiale animale pentru ispăşirea păcatelor implică sânge (Levitic 4). Chiar şi Noul Testament (Noul Legământ) se face „în sângele lui Isus”(Luca 22.20). Aceasta se întâmplă deoarece sângele are o încărcătură spirituală (Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. Levitic 17.11. De aici şi interdicţia de a mânca sânge, valabilă atât în Vechiul Testament (Geneza 9.4, Levitic 7.26 ) cât şi în Noul Testament. (Fapte 15.20). Mă voi opri aici deoarece scopul nostru în acest moment nu este acela de a face o comparaţie amănunţită între 4 În descrierea din Biblie cu privire la Samuel (1Samuel 28.13-23), personal cred că cel „sculat din morţi” nu a fost Samuel şi nici un demon de casă, ci un înger trimis de Dumnezeu, de aceea s-a speriat medium-ul spiritist. Vrăjitoarea nu s-ar fi speriat de Samuel, deoarece ea însăşi l-a chemat, şi nici de un demon, deoarece avea de a face în mod curent cu aceştia. În schimb a declarat că vede o „fiinţă dumnezeiască”. 33

practicile spirituale biblice şi cele esoterice. Scopul nostru este acela de a conştientiza că: Deşi folosesc un vocabular diferit, Misticismul, Ocultismul, Paranormalul, Parapsihologia, Psihotronica, Esoterismul şi Biblia descriu o aceeaşi realitate spirituală. Acest adevăr este susţinut şi de faptul că Daniel, om sfânt al lui Dumnezeu, a ajuns să fie numit şeful esoteriştilor. Într-o situaţie critică, Împăratul Belşaţar este informat că: În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldei, ghicitori. Daniel 5.11. Totuşi Daniel nu s-a amestecat în practicile lor. Lumea spirituală este o lume la fel de reală ca şi lumea materială. Ea îşi are propriile legi care o guvernează, iar aceste legi funcţionează indiferent dacă cineva crede sau nu în realitatea spirituală, indiferent dacă el crede sau nu în Dumnezeu! Această afirmaţie poate fi surprinzătoare, mai ales pentru lumea creştină. Deşi toate lucrurile, atât cele văzute cât şi cele nevăzute au fost create de Dumnezeu, unii pot alege să nu creadă în existenţa lui Dumnezeu, şi totuşi pot cunoaşte şi utiliza legile spirituale, tot aşa cum oamenii care nu cred în Dumnezeu pot cunoaşte şi utiliza legile lumii materiale. Care sunt aceste „legi spirituale” constituie un subiect care nu face obiectul cărţii de faţă. Vom menţiona totuşi, la timpul potrivit câteva dintre ele. Am arătat că există o singură realitate spirituală. Atunci se pune întrebarea: există vreo diferenţă între creştinism şi esoterism? Diferenţa constă în modul în care ne raportăm la 34

Dumnezeul Bibliei. Întrebarea fundamentală, aşa cum am arătat, este: cine stabileşte ce este bine şi ce este rău? Creştinii îl recunosc pe Dumnezeu ca Creator şi Suveran, îl recunosc pe Isus ca Mântuitor şi se supun lui ca Domn, acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu inspirat. Dumnezeu este cel care defineşte binele şi răul. Esoteriştii îl scot din ecuaţie pe Dumnezeul Bibliei înlocuindu- l cu un Dumnezeu-Forţă-Natură-Univers, impersonal, în timp ce persoana-dumnezeu devine Omul însuşi. Acesta nu se supune decât propriei voinţe, el însuşi fiind cel care defineşte binele şi răul după sloganul „omul e măsura tuturor lucrurilor”. 5 5 Excepţie de la această categorizare sunt sataniştii, care cred în Dumnezeul Bibliei, dar preferă în mod deliberat să fie de partea lui Satan, şi se supun acestuia. 35

Capitolul 3. Cele 3 ceruri. Omul spiritual. Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer ...a fost răpit în rai. 2 Corinteni 12.2 Să încercăm împreună, în cele ce urmează, să aducem mai multă lumină asupra realităţii spirituale. Dacă în capitolelele precedente scopul era să conştientizăm existenţa lumii spirituale, pentru cei care încă mai aveau nevoie de aceasta, acum vom încerca, cu ajutorul unei „chei” să pătrundem mai adânc în problematica spiritualului. Această cheie este „conceptul celor trei ceruri”. În diferite culturi spirituale se vehiculează existenţa unui număr de ceruri care poate varia de la două, trei, şapte, nouă sau mai multe. În Biblie găsim referiri care sugerează faptul că există mai multe ceruri astfel: • Deuteronom 10.14 Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el. • Marcu 11:10 Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!” Deci putem identifica cerurile, cerurile cerurilor şi cerurile preaînalte. 36

Pavel ne spune despre sine... Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer ....a fost răpit în rai. 2 Corinteni 12.2 Putem deduce din cele de mai sus că există trei ceruri. Dumnezeu locuind în cel de al treilea cer, presupun că nu poate exista un cer mai înalt decât acesta. Desigur, fiecare cer la rândul lui poate avea una sau mai multe trepte, de exemplu cel de al treilea cer ar putea avea 7 astfel de subnivele. Cărţile de teologie explică realitatea celor trei ceruri în felul următor: primul ar fi cerul în care zboară păsările, al doilea cer ar fi cel în care sunt stelele, iar al treilea cer este locuinţa lui Dumnezeu. Dincolo de aspectul poziţional-spaţial al acestor ceruri eu cred că există şi o conotaţie spirituală a acestora. Când Isus spune ...cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? Ioan 3.12, sau Pavel... şi gemem în cortul 6 acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc 2 Corinteni 5.2, cred că ei au în vedere o conotaţie spirituală a cerurilor. Cele trei ceruri reprezintă trei nivele spirituale, care vor fi prezentate în continuare. În cadrul fiecărui nivel există mai multe subnivele şi grade de putere. Iniţial exista un singur nivel spiritual, apoi au fost două, şi în cele din urmă trei. Pentru a înţelege cum s-a întâmplat acest lucru, trebuie să aruncăm o privire în Istoria Universului7, şi chiar puţin înainte de naşterea acestuia. Se pare ca lucrurile s-au petrecut cam aşa… Istoria universului - istoria celor trei ceruri 6 Pavel se referă la trupul fizic 7 Sursa: Ardelean (2009) 37

Dragostea divină În veşnicia dinaintea naşterii Universului, când încă nu se “inventase” timpul, exista o comuniune minunată între trei persoane –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - care alcătuiau o singură fiinţă. Relaţia lor era guvernată de principiul dragostei divine, a dragostei care se dăruieşte, astfel încât fiecare era preocupat nu de propria persoană ci de a-i onora pe ceilalţi şi de a le face bucurie. Aceasta atitudine, definitorie pentru Divinitate, o putem intui din afirmaţiile făcute în Biblie cu diferite ocazii: • Deşi Tatăl avea autoritatea supremă, El a avut deplină încredere şi a dat-o în întregime Fiului (Matei 28.18) • Isus n-a profitat de acest lucru pentru “a-şi face de cap” ci a rămas ascultător de Tatăl până la moartea lui pe cruce (Filipeni 2.6-11) • În ce priveşte pe Duhul Sfânt, acesta niciodată nu se glorifică pe sine, ci doar pe Isus şi pe Tatăl; cu toate acestea Fiul spune “Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.”(Matei 12.31 ); astfel El îl onorează pe Duhul Sfânt considerându-l mai important decât propria persoană. Satan Dumnezeu a creat făpturile angelice, populând cu ele cerul şi atribuindu-le diferite funcţii şi diferite grade de putere spirituală (îngeri, arhangheli, heruvimi, serafimi etc). Satan a fost un arhanghel foarte frumos, supranumit şi “Lucifer”, despre care Biblia spune: ... Tu aveai pecetea desăvârşirii, erai plin de înţelepciune, şi desăvîrşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui 38

Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua cînd ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. … Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi- ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. Ezechiel 28.13-17 ... Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; ..., voi fi ca Cel Prea Înalt.” Isaia 14.13-14 În urma acestei îngâmfări Satan n-a vrut să se mai supună lui Dumnezeu, şi a corupt circa o treime din numărul îngerilor ca să-l urmeze în răzvrătirea lui. Datorită acestui fapt Dumnezeu i-a alungat din cerul său, dar nu i-a putut pedepsi deoarece îngerii au fost creaţi cu voinţă liberă, iar supunerea prin forţă nu are ce căuta în Împărăţia dragostei lui Dumnezeu. Astfel a apărut al doilea cer spiritual, care este cerul oştirii lui Satan Să reţinem că elementul cheie al răzvrătirii este aspiraţia lui Satan: „voi fi ca Dumnezeu!” Crearea omului La baza creării omului a stat dorinţa lui Dumnezeu de a multiplica relaţia din Trinitate într-o familie mai numeroasă. Putem deduce aceasta din faptul că Adam şi Eva au fost creaţi după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, spre deosebire de toate celelalte fiinţe create (Geneza 1.26). Lui Adam i-a fost dată stăpânirea peste Grădina Eden. Acest domeniu însă, aparţinuse cândva lui Satan, aşa cum am văzut. De aceea Adam trebuia să-şi păzeasca grădina. (Domnul 39

Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s- o lucreze şi s-o păzească. Geneza 2.15) Dumnezeu a a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Geneza 2.16 Adam trebuia să evolueze şi să se desăvârşească pe un drum al ascultării, hrănindu-se din pomul vieţii şi exersând liberul arbitru în dependenţă de Creator. Prin crearea omului a fost creat un nou subnivel spiritual, specific omului. Căderea în păcat Pentru a-şi recăpăta anumite privilegii, Satan, numit şi Diavolul, i-a amăgit pe Eva şi Adam, să mănânce din “fructul oprit”. De remarcat este faptul ca Satan nu i-a forţat să mănânce, el doar le-a sugerat o opţiune ... Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri! dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Geneza 3.4-5. Adam şi Eva au acceptat de bună voie să-l creadă mai degrabă pe Lucifer decât pe Dumnezeu, căzând astfel în aceeaşi răzvrătire ca acesta. Remarcăm în modul în care Adam a fost ispitit, elementul cheie al rebeliunii: „veţi fi ca Dumnezeu”. Să reţinem deci, că Adam a acceptat să mănânce din fruct pentru „a fi ca Dumnezeu”. Biblia spune: “Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?” Romani 6.16 (vezi şi 2 Petru 2.19). Aşa a devenit Adam robul lui Satan. 40

Satan urmărea ca astfel, ţinându-l captiv pe Adam - creat după chipul lui Dumnezeu, deci “membru al familiei”- şi stăpânind peste el şi urmaşii acestuia, să-L determine pe Dumnezeu să-l reprimească în cer şi să-i acorde anumite drepturi. Acest fapt a avut câteva consecinţe: 1. Observăm faptul că într-adevăr Satan a reuşit să recâştige dreptul de a participa la întâlnirile îngerilor (Iov 2.2). Putem să ne întrebăm de ce Dumnezeu n-a luat nici o măsură împotriva lui Lucifer? Deşi ne e greu să ne închipuim, cu toate că Dumnezeu nu dă socoteală nimănui de faptele Sale, Atotputernicia Lui este cumva limitată de Sfinţenia Lui. El nu putea să-l pedepsească pe Satan pentru simplul motiv că Adam i s-a supus de bună-voie. 2. Prin acest eveniment numit „cădere” omul a „murit” în sensul că comuniunea sa cu Dumnezeu a fost întreruptă, iar puterea sa spirituală a fost diminuată. Omul a rămas cu „duhul omului” care îi asigură viaţa biologică, alături de nişte rudimente ale puterii spirituale iniţiale. Prin „cădere” a luat naştere primul cer spiritual, adică nivelul spiritual al „omului căzut”. 3. Adam, împreună cu toate proprietăţile lui, a devenit robul lui Satan. De atunci Lucifer a devenit “stăpânitorul acestei lumi“ (Ioan 12.31; Ioan 14.30), iar Adam şi toţi urmaşii lui, fiindcă toţi copiii de robi sunt şi ei robi, adică toţi oamenii au devenit “copii ai diavolului“ (1 Ioan 3.10; Ioan 8.44). Fiind proprietatea sa, Satan a plasat în om, am putea zice chiar în ADN-ul acestuia, o „marcă de proprietate”, un fel de „genă mutantă” care i-a transferat caractere proprii Diavolului cum sunt: minciuna, înşelarea, lăcomia, aroganţa, invidia, violenţa, egoismul, dorinţa de a trăi pentru sine, dorinţa de a impresiona, de a fi admirat, dorinţa de independenţă de Dumnezeu, dorinţa de putere şi de a exercita control asupra voinţei altora, 41

manipulare, răzbunare. Din acest motiv pornirile naturale ale omului sunt rele. N-aţi simţit niciodată nişte porniri interioare rele pe care vi le-aţi reprimat doar pentru că legea le pedepseşte? Aşa cum Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea Sa, Satan l-a remodelat pe om „după chipul şi asemănarea sa”. Stilul de gândire definitoriu al lui Satan este „voi fi ca Dumnezeu”. Astfel, omul caută acele lucruri care îl fac să fie „ca Dumnezeu”. Chiar şi filosofii au descoperit acest adevăr, J.P. Sartre, filozof ateu, afirma că „omul îşi doreşte să fie Dumnezeu”. Trebuie să subliniem că esenţa tuturor păcatelor este atitudinea reprezentată prin sintagma „a fi ca Dumnezeu”, şi ea ne afectează pe toţi, ca oameni „căzuţi”. Autoînşelarea noastră stă în faptul că noi nu pretindem în mod conştient că vrem să devenim Domnul Dumnezeu, dar nu ne dăm seama că fiecare din noi vrea să devină un „dumnezeu local”. Ne construim o imagine de infailibilitate prin a nu ne recunoaşte greşelile, prin a da vina pe alţii, prin a nu ne cere iertare. La început vrem să devenim dumnezeul nostru, dumnezeu pentru pentru noi înşine, prin faptul că nu mai vrem să ascultăm de nimeni şi nu mai suportăm autoritatea, vrem să devenim „propriul nostru stăpân”. Apoi extindem „dumnezeirea noastră” peste cei din imediata noastră proximitate, judecându-i şi spunându-le ce trebuie să facă cu viaţa lor. În acelaşi timp aspirăm să dovedim celor din jur că suntem „mai presus” decât ei. Încercăm să impresionăm prin statut profesional, social, economic, prin aparenţa fizică, prin realizări, sau prin a face lucruri neobişnuite. Odată ajunşi într-o poziţie de autoritate încercăm să ne impunem voinţa asupra celorlalţi, vrem să avem ultimul 42

cuvânt într-o dispută, şi pretindem mai mult respect. Autoritatea de a putea pedepsi ne hrăneşte sentimentul de superioritate. Cu cât reuşim mai bine, cu atât dorim mai mult, astfel că tendinţa de a deţine controlul asupra altora creşte cu cât înaintăm în această direcţie. În final, chiar dacă în număr mic, unii chiar ajung să se creadă Dumnezeu pentru ceilalţi. În fapt, însăşi dezvoltarea societăţii umane este o istorie a dezvoltării acestei atitudini. Ea se dezvoltă ca o capacitate necesară pentru succes şi în cele din urmă necesară chiar supravieţuirii într-o lume egoistă. Tocmai de aceea ne este atât de greu s-o percepem ca păcat, fiindcă este o trăsătură necesară adaptării în această lume, şi deci considerată pozitivă. (vezi Romani 1.32) Recapitulând, avem trei ceruri spirituale, pe care le vom privi mai îndeaproape în cele ce urmează: • Primul cer reprezintă primul nivel spiritual, corespunzător puterii spirituale inerente fiinţei umane căzute. • Al doilea cer reprezintă nivelul spiritual al entităţilor cosmice din familia lărgită a îngerilor căzuţi şi subnivelele de putere corespunzătoare acestora. • Al treilea cer reprezintă nivelul lui Dumnezeu, al fiinţelor angelice necorupte, şi al omului regenerat8 (născut din nou). 8 Pe scurt, numim om regenerat sau născut din nou persoana care are o relaţie mântuitoare cu Isus pe baza unui legământ (Matei 26.28), în conformitate cu afirmaţiile biblice din Ioan 3.3-5, legământ consfinţit prin botez. Pentru detalii privind naşterea din nou, vezi Scrisori către prieteni. Introducere în creştinismul autentic. Ardelean R. (2009). Scrieţi autorului pe E-mail şi solicitaţi această carte. 43

Omul spiritual Pentru a putea înţelege modul în care omul este conectat la lumea spirituală, trebuie să vorbim pe scurt despre alcătuirea lui. Până acum lumea creştină opera fie cu un model dihotomic trup-suflet, fie cu unul trihotomic duh-suflet-trup. Fiecare dintre iniţiatorii acestor modele au adus argumente solide în favoarea lor. (Grudem, 2004, pp500) Modelul trihotomic este susţinut în special de versete ca: Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru... 1 Tesaloniceni 5.23 (v. şi Evrei 4.12). De aici ar rezulta că omul are trei părţi: trup, suflet şi duh. Modelul dihotomic se sprijină în special pe argumentul că în multe locuri din Biblie conceptele de Suflet şi Duh sunt folosite interschimbabil. De pildă, în legătură cu moartea fizică se spune uneori că persoana „şi-a dat sufletul” (Geneza 35.18, Luca 12.20) iar alteori că „şi-a dat duhul” (Eclesiastul 12.5, Ioan 19.30). Mai mult, Biblia spunând despre om fie că este trup şi suflet (Matei 10.28), fie trup şi duh (Iacov 2.26), am putea concluziona că sufletul şi duhul sunt acelaşi lucru. Aşadar omul ar avea două părţi, o parte vizibilă, trupul, şi o parte invizibilă, spirituală, numită în mod interschimbabil suflet sau duh. Modelul omului spiritual pe care l-am elaborat, şi pe care vi-l ofer în continuare în rezumat, împacă cele două modele anterioare, având capacitatea de a explica mai bine realitatea spirituală, aşa cum vom vedea. Biblia spune... Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Geneza 2.7 44

În original, când se referă la suflare de viaţă, cuvântul utilizat pentru suflare este neshamah, iar cel utilizat pentru viaţă este chay şi este la plural (Nee, 2006, 20). În schimb, expresia s-a făcut un suflet viu sugerează că avem un singur spirit. Pe de altă parte, în Noul Testament se utilizează în greacă, în original, pentru cuvântul „viaţă” trei cuvinte diferite: Bios pentru ceea ce întreţine viaţa fizică, Psyche pentru viaţa sufletească sau psihică, şi Zoe pentru viaţa din Dumnezeu care este în noi. Acestea par să sugereze, în opinia mea, că Dumnezeu ne-a insuflat o „viaţă triplă” pentru a fi „după chipul şi asemănarea Sa”, dar a pus acest triplet într-un singur spirit triunic. În consecinţă noi avem un singur spirit, aşa cum avem un singur trup fizic şi dar acest spirit este triunic, la fel cum Dumnezeu este unul şi trei în acelaşi timp. Să vedem care sunt cele trei componente ale spiritului triunic al fiinţei umane. Duhul este exprimat prin cuvintele ruach în ebraică şi pneuma în greacă. Este depozitarul valorilor lui Dumnezeu (Sfinţenia) şi scopurilor generale şi specifice ale lui Dumnezeu, a Dragostei Lui ca Acţiune (Agape-gr) şi Comuniune (Koinonia-gr)). Cuprinde conştiinţa de Dumnezeu, care include conştiinţa morală din noi, precum şi conştiinţa Adevărului, nivelul informaţional al cunoaşterii, care se manifestă în om ca acel tip de înţelepciune care începe cu „frica de Domnul”. În general este acceptat faptul că funcţiile duhului sunt Conştiinţa de Dumnezeu, Comuniunea cu Dumnezeu şi Intuiţia. 45

Sufletul este exprimat prin cuvintele nefesh în ebraică şi psyche în greacă. Cuprinde aspectul operaţional, decizional, acţional, voliţional, liberul nostru arbitru. El este acela care ne dă individualitate, personalitate, unicitate. Cuprinde conştiinţa noastră umană, conştiinţa de sine, autoritatea noastră. Dumnezeu a avut încredere să dea Fiului toată autoritatea (Matei 28.18), şi la fel cum Fiul ascultă de Tatăl, tot aşa sufletul nostru a fost creat pentru a sta în ascultare de duhul nostru, care era în comuniune cu Tatăl. Sufletul, sau psihicul, este în mod clasic considerat a fi sediul intelectului, afectelor (emoţii/sentimente) şi voinţei (comportamentului). Voinţa implică atât aspectul decizional cât şi cel energetic, adică puterea de a îndeplini deciziile luate. Suflarea de viaţă, cea care ne animă9, este exprimată prin cuvântul neshamah în ebraică. Este aspectul energetic- informaţional10, aspectul cel mai fluid al persoanei noastre. El este pentru spirit echivalentul sângelui pentru trupul uman. Acest aspect al spiritului triunic a fost denumit în diferite moduri: suflu vital, forţă vitală sau vitalitate, Ki, Qi, Chi, Prana, bioplasmă (V. Iniuşin), bioenergie, biocâmp, jesod, forţă odică, magnetism animal (Mesmer) etc. Unii susţin că există peste 100 de denumiri diferite pentru acest concept. Suflul vital stă la baza tuturor teoriilor ce privesc circulaţia energiilor în trup, a terapiilor energetice. În Noul Testament, Suflarea de viaţă este exprimată prin „viaţa sufletului” şi anume prin psyche în greacă, ceea ce ar putea crea confuzie cu Sufletul. După o analiză pertinentă, şi pe baza 9 Suflarea este cea care mai ţine în viaţă, de exemplu, persoanele care se află în comă. 10 Aspectul informaţional al duhului (cunoaştere) diferă de aspectul informaţional al suflării de viaţă. Nivelul Duhului corespunde conţinutului informaţiei, pe când nivelul energetic-informaţional corespunde curgerii, sau transmiterii informaţiei. De aceea Isus a zis că Duhul „va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” Ioan 16.14 46

a numeroase exemple, Nee (2006, 31) arată că în multe locuri, deşi în original este utilizat acelaşi cuvânt psyche, în interpretarea de context nu se poate folosi cuvântul „suflet” deoarece acolo nu e vorba de „suflet” ci de „viaţa sufletului”. În consecinţă, este necesar să considerăm sufletul şi viaţa sufletului ca fiind lucruri diferite. Ca şi consistenţă, sufletul pare a fi cel mai dens, duhul este ceva mai fluid, fiind deseori simbolizat prin apă sau ulei, sau chiar prin vânt, suflul vital fiind cel mai fluid. Sufletul şi duhul au caracteristici de corporalitate, sunt corpuri spirituale deoarece au atribute de personalitate (gândesc, se mâhnesc), pe când suflul este spirit pur. „Zoharul”(2007, pp34), lucrare majoră a misticii ebraice, text fundamental al Kabbalei, susţine aceeaşi idee: Spiritul este o lumină învăluită. Lumina este triplă: Nechamah, Ruach şi Nephesh. Copilul are spirit (suflet şi duh) din momentul concepţiei, odată cu formarea ADN-ului, dar nu are încă suflu (Ki) propriu, el alimentându-se din cel al mamei. Spiritul precede trupul fizic, generând o matriţă energetic- informaţională în care se va dezvolta acesta din urmă. În momentul naşterii, odată cu tăierea cordonului ombilical, la prima respiraţie şi primul ţipăt, el primeşte „suflare de viaţă” şi se face „un suflet viu” (Geneza 2.7). Trupul, pe de altă parte, este partea noastră fizică, materială, care ne dă, prin intermediul simţurilor conştiinţa a ceea ce ne înconjoară. Modelul prezentat pare a fi susţinut şi de versetele: • „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 2 Timotei 1.7 În acest verset este vorba despre a avea un spirit cu trei componente, şi anume de dragoste, care ţine de aspectul 47

duhului, de chibzuinţă, care are de a face cu decizia şi este aspectul sufletului, şi de putere, care este aspectul energetic. • „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Marcu 12.30 Această poruncă ne îndeamnă să iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră spirituală formată din sufletul nostru şi duhul nostru (cugetul este conştiinţa morală, parte a duhului), împreună cu toată energia (puterea) noastră. Să recapitulăm alcătuirea spirituală a omului: • Duhul, cu următoarele funcţii o Conştiinţă de Dumnezeu (Suveranitate, Sfinţenie, Adevăr, Cunoaştere, Înţelepciune, Valori, Scopuri) o Comuniune cu Dumnezeu (Dragoste Divină agape-gr) o Intuiţie11 sau inspiraţie divină, prin care se exprimă voinţa divină. • Sufletul, cu următoarele funcţii: o Conştiinţă de sine, Intelect, Raţiune o Afectivitate (Emoţii / Sentimente) o Voinţă: aspectul decizional, liberul arbitru, alături de aspectul energetic. Puterea 11 Folosim cuvântul intuiţie în lipsa unui cuvânt mai adecvat. În contextul nostru intuiţia semnifică purtătoarea energo-informaţională între om şi Dumnezeu, un fel de sânge spiritual, energo-informaţional care circulă între ei, care aduce omului revelaţie, inspiraţie divină, iar în sens invers duce gândurile şi rugăciunile omului la El. E o comunicare „telepatică”, spirituală între om şi Dumnezeu. 48