Important Announcement
PubHTML5 Scheduled Server Maintenance on (GMT) Sunday, June 26th, 2:00 am - 8:00 am.
PubHTML5 site will be inoperative during the times indicated!

Home Explore Leapădă-te de tine însuţi!

Leapădă-te de tine însuţi!

Published by The Virtual Library, 2022-11-15 08:00:11

Description: Leapada-te de tine insuti!
Steve Gallagher

Search

Read the Text Version

LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI! STEVE GALLAGHER


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI! exemple ale sacrificiului de sine creştin pentru înnoirea inimilor noastre spre biruinţa în Hristos “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” Matei 16:24 STEVE GALLAGHER


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER EXEMPLE ALE SACRIFICIULUI DE SINE AL CREŞTINILOR Istoria Bisericii este înţesată de mărturiile caracterului diferiţilor creştini de-a lungul secolelor. Scopul acestui studiu este simplu. Citind aceste relatări, vreau să fii profund impresi- onat de gradul devoţiunii altora care au slujit pe Dumnezeul lor. Relaţia lor cu Domnul a fost tot ce au avut ei, şi au arătat aceasta prin vieţile lor. Pe măsură ce vei parcurge aceste istorioare, te rog să Îi ceri lui Dumnezeu să îţi arate ce înseamnă în esenţă creştinismul. Să îţi arate ce vrea Domnul să îţi vorbească personal, atunci când El spune, “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” PAG 3


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER CUPRINS Exemple ale sacrificiului de sine al creştinilor....................................... 3 1. PRIMII CREŞTINI.............................................................................. 5 2. SCRISOARE DESPRE O MĂRTURIE .......................................... 9 3. PERSECUŢIA ROMANĂ SE ÎNCHEIE.....................................13 4. REFORMA..........................................................................................17 5. REFORMATORII .............................................................................21 6. WILLIAM CAREY ............................................................................25 7. ADONIRAM JUDSON....................................................................31 8. DAVID LIVINGSTONE.................................................................35 9. HUDSON TAYLOR .........................................................................39 10. JONOTHAN GOFORTH .............................................................45 11. MASACRUL DIN TAIYUAN ......................................................51 12. MASACRUL REBELILOR BOXER CONTINUĂ ..................55 13. FRICĂ? DE CE? ..............................................................................59 14. JOHN ŞI BETTY STAM................................................................63 15. AFRICA: CIMITIRUL ALBILOR................................................67 16. “BILL ZÂMBITORUL” DIN AFRICA ......................................69 17. FAMILIA TEN BOOM..................................................................73 18. DEITRICH BONHOEFFER........................................................79 19. JIM ELLIOT .....................................................................................83 20. RICHARD WURMBRAND ..........................................................87


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 1. PRIMII CREŞTINI Totul a început cu Ştefan, care a fost omorât cu pietre după ce a rostit o predică tăioasă. Apoi, Iacov, fratele lui Ioan, a fost decapitat. După aceea, toţi ceilalţi ucenici, cu excepţia lui Ioan, au fost martirizaţi. De atunci încoace, milioane şi milioane de creştini au fost ucişi pentru că au vorbit în Numele lui Hristos. Pentru noi, care trăim într-o vreme de pace şi prosperitate, este adesea greu să ne imaginăm că am putea fi nevoiţi să plătim un astfel de preţ pentru creştinismul nostru. Ceea ce este uluitor nu este atât de mult faptul că creştinii au fost persecutaţi şi martirizaţi pentru credinţa lor, ci faptul că atât de mulţi au făcut acest lucru bucurându-se. În cele ce urmează voi prezenta numai două din istorisirile despre aceia care, când au ajuns în situaţia de a alege viaţa fără Hristos sau o moarte oribilă pentru El, au ales cu bucurie pe a doua. Conform scriitorului antic Ieronim, apostolul Andrei a călătorit peste tot în Imperiul Roman predicând pe Hristos. În timp ce se afla în Ahaia, el a fost chemat de Aegeas, guvernatorul regiunii, pentru a răspunde înaintea unui conciliu în legătură cu faptele lui. El a fost acuzat de către cei din conciliu de încercarea de a convinge pe oameni să se alăture “sectei” interzise, denumită “creştini”. Andrei a recunoscut imediat acest PAG 5


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER lucru şi a continuat spunând că zeităţile la care se închinau romanii nu erau nimic altceva decât nişte diavoli. Înfuriat de comentariile lui Andrei, consulul l-a avertizat că dacă continuă să predice astfel de lucruri în curând va sfârşi pe cruce. Aşa cum relatează Ieronim, Andrei a replicat: “Dacă mi-ar fi fost frică de moartea pe cruce, n-aş fi predicat cinstea şi gloria crucii.” Aegeas l-a condamnat imediat să fie crucificat. În timp ce mergea către locul crucificării, Andrei nu s-a dat înapoi nici un pic şi nici nu a arătat că i-ar fi fost frică. Dimpotrivă, din inima lui a izbucnit această exaltare: “O, cruce, atât de binevenită şi atât de îndelung dorită! Vin la tine, cu o minte dornică şi bucuroasă, fiind predicatorul Aceluia care a fost ţintuit pe tine: vin pentru că te-am iubit întotdeauna şi am tânjit să te îmbrăţişez.” La rândul lui, Policarp, episcopul Smirnei, a trăit în secolul al II-lea. În vremea sa, a fost pornită o persecuţie straşnică împotriva bisericii din Smirna, conducând la uciderea multor creştini curajoşi. Însă Policarp era cel pe care persecutorii îl voiau mai degrabă mort. Ei l-au căutat îndelung, însă într-o seară târzie l-au găsit. El ar fi putut cumva scăpa, dar a refuzat acest lucru, spunând: “Facă-se voia Domnului.” Auzind că au venit soldaţii după el, a ieşit în întâmpinarea lor cu o faţă bucuroasă şi a poruncit să fie adusă mâncare pentru toţi. Soldaţii au fost uimiţi de comportamentul calm al bătrânului Policarp şi i-au permis să mai petreacă o oră în rugăciune înainte de a pleca. Apoi el a fost dus să fie interogat de consulul acelei regiuni. La început, consulul a încercat să îl convingă pe Policarp să se lepede de Hristos, apelând la argumentul vârstei sale înaintate. Când acest argument a eşuat, a încercat să îl ameninţe. PAG 6


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Însă Policarp i-a răspuns: “L-am slujit 86 de ani şi nu mi-a făcut niciodată vreun rău. Cum crezi că aş putea să blasfemiez pe Regele şi Mântuitorul meu?” Consulul l-a ameninţat că o să îl dea să fie rupt în bucăţi de fiarele sălbatice. Policarp a răspuns cu calm: “Dă-le drumul să vină”. Consulul l-a avertizat apoi că îl va arde pe rug, la care Policarp a replicat: “Tu mă ameninţi cu un foc care arde numai pentru o oră şi apoi se va stinge, căci nu cunoşti focul judecăţii care vine şi a pedepsei veşnice a celor păgâni. Ce mai aştepţi? Fă- mi ce vrei.” Se spune că în timp ce el vorbea consulului, faţa i-a strălucit în interior, pe când nu a părut în nici un fel îngrijorat de ameninţările acestuia. Policarp a fost apoi luat şi dus la un rug, şi au fost aduse lemne în jurul lui. Când călăul a vrut să îl ţintuiască pe acel lemn, el a răspuns cu calm: “Lasă-mă liber! Acela care îmi dă tărie să îndur focul îmi va da şi tăria să stau pe acest lemn neclintit, fără a fi constrâns de cuiele tale.” Istoria calmului lui Policarp în faţa morţii s-a răspândit cu rapiditate în rândul Bisericii. Curajul lui s-a dovedit sursa pentru curajul multor altora, la rândul lor. PAG 7


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 8


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 2. SCRISOARE DESPRE O MĂRTURIE Ceea ce urmează este un fragment dintr-o scrisoare compusă de creştinii care trăiau în Franţa în anul 177. “Slujitorii lui Hristos care trăiesc ca străini în Vienne şi Lyons în Galia, către fraţii din Asia Mică şi Frigia...Vrăjmaşul s-a năpustit asupra noastră cu toată puterea lui. El ne-a făcut să gustăm un pic din infamia care îi este rezervată în viitor, când va veni judecata... “Matures, Sanctus, Blandina şi Attalus au fost daţi la fiarele sălbatice în amfiteatru, pentru a le oferi mulţimilor păgâne adunate acolo un spectacol public al lipsei sale de omenie. Apoi pe unii i-au tăiat în două cu fierăstrăul. Această practică era deja obişnuită. Fraţii noştri s-au lăsat de bunăvoie târâţi şi sfâşiaţi de fiarele sălbatice. Ei au avut de îndurat orice poftea acea mulţime de oameni care urlau, ba dintr-o parte, ba dintr-alta. I-au aşezat apoi pe scaunul de fier încins, care le-a prăjit trupurile până când fumul lor s-a ridicat spre cer. Totuşi, din partea lui Sanctus n-au putut auzi nimic altceva în afara mărturiei credinţei, pe care a repetat-o insistent de la început. Când au descoperit în final că unii erau încă vii, în ciuda torturii groaznice şi prelungite, i-au ucis. Blandina a fost spânzurată de un par, apoi aruncată drept hrană pentru fiarele sălbatice. Pe când era spânzurată în semnul Crucii, trupul ei se putea vedea de departe, iar rugăciunile ei înflăcătate au încurajat zelul în cei care încă se luptau...Pe când încă nici unul din animalele sălbatice nu se atinsese încă de PAG 9


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Blandina, ea a fost dată jos de pe podium şi aruncată în închisoare, ca să o folosească pentru următoarea luptă... “Blandina se învăţase deja cu loviturile, cu fiarele sălbatice şi cu grătarul acela înroşit. În final, ei au legat-o într-o plasă de pescuit şi au aruncat-o înaintea unui taur. Animalul acesta a torturat-o vreme îndelungată, până când a ucis-o.” [Eberhard Arnold, The Early Christians, Plough Publishing, Rifton, NY, 1979, p. 80-81] Cartea Martirilor a lui Foxe ne prezintă următoarea relatare despre această fetiţă slujitoare care de bunăvoie a suferit atât de mult pentru credinţa ei în Hristos. “(Blandina) se temea că nu va fi capabilă să dea o mărturie bună, din cauza slăbiciunii trupului ei. Blandina a fost înzestrată cu atâta tărie, încât cei care au torturat-o succesiv, de dimineaţă până seara, erau frânţi de oboseală şi s-au declarat ei înşişi învinşi şi epuizaţi de întregul lor aparat de tortură, fiind uimiţi să o vadă încă respirând când trupul ei era literalmente sfâşiat şi deschis. Femeia aceasta binecuvântată şi-a recuperat vigoarea în actul mărturisirii, iar pentru ea mărturia următoarelor cuvinte era o evidentă anihilare a tuturor durerilor fizice - “Eu sunt o creştină, şi între noi credincioşii nu se face vreun lucru rău....” “În final, Blandina cea binecuvântată...s-a îndemnat să tolereze suferinţele, bucurându-se şi triumfând în moartea ei, ca şi cum ar fi fost invitată la sărbătoarea nunţii, nu ca şi cum ar fi fost dată fiarelor sălbatice. După ce a îndurat loviturile călăilor, sfâşierea de către fiarele sălbatice şi scaunul de fier încins în foc, ea a fost legată într-o plasă de pescuit, şi aruncată înaintea unui taur; după ce a fost torturată câtva timp de acest animal, PAG 10


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER provocându-i dureri groaznice, ea şi-a dat în final duhul...fiind încurajată în nădejde.” [W. Grinton Berry, Foxe’s Book of Martyrs, Baker Book House, Grand Rapids, MI, 1978, p. 28]. PAG 11


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 12


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 3. PERSECUŢIA ROMANĂ SE ÎNCHEIE Vreme de aproape 300 de ani, a fi creştin însemna persecuţie, suferinţă şi adesea moarte. Toate aceste lucruri s-au schimbat în anul 312, când împăratul Constantin a acceptat creştinismul ca pe o religie legitimă în Imperiul Roman. În decursul secolului al 4-lea, creştinismul a crescut de la o “sectă” mică, persecutată, la religia oficială a imperiului. Chiar dacă aceasta a reprezentat o victorie majoră a creştinismului în acea vreme (comparabilă cu prăbuşirea comunismului pentru creştinii din Rusia), pe termen lung acest lucru a venit cu un mare preţ. Odată cu creşterea libertăţii religioase, au apărut şi multe învăţături eretice. De fapt, ereziile erau prezente din abundenţă şi la orice pas. Dar chiar mai rău decât aceasta era faptul că dintr-o dată, poziţia de episcop al Bisericii s-a transformat dintr-una care de regulă se termina în gura leilor din Colosseum, într-o poziţie de influenţă extraordinar de mare în imperiu. Rezultatul gradual al acestui fapt a fost că în curând, în loc ca la conducerea Bisericii să se ridice cei evlavioşi şi blânzi, şi-au făcut loc cei plini de ambiţii personale. De la momentul încarcerării lui Pavel, biserica din Roma a devenit progresiv cea mai vibrantă şi mai importantă dintre bisericile din imperiu. Acest lucru a devenit şi mai clar când Constantin a pus capăt oficial tuturor persecuţiilor asupra creştinismului. Astfel, dintr-o dată, poziţia de episcop al Romei PAG 13


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER devenise o poziţie foarte importantă, de râvnit. Omul care a ocupat această poziţie a ajuns să fie în final cunoscut drept Papă. O altă influenţă negativă pe care Constantin a avut-o asupra Bisericii Creştine a constat în ideile păgâne pe care el le-a sprijinit pentru a fi integrate în Biserică. Constantin a crezut întotdeauna în închinarea faţă de mai mulţi zei. Zeul său favorit era Soarele Necucerit. Deşi mulţi cred că el a devenit un creştin de bună credinţă, indiferent dacă aşa a fost sau nu, totuşi este clar faptul că el a adus în Biserică multe din lucrurile păgâne pe care el le practicase dinainte. Prima zi a săptămânii a devenit o zi de sărbătoare, cunoscută drept “ziua venerabilă a Soarelui.” Prima zi a Soarelui, 25 Decembrie, a devenit ziua când naşterea lui Hristos a fost sărbătorită. Saturnalia, sărbătoarea romană de iarnă era de asemenea celebrată în această perioadă a anului, şi de la ea au fost introduse ulterior în sărbătorile de crăciun elemente precum lumânările, oferirea de daruri şi amuzamentul zgomotos. Foarte probabil că şi venerarea Fecioarei Maria a fost stimulată de religiile păgâne. Ideea existenţei unei “mame a cerurilor” provine de la închinarea antică la zeiţa feniciană Iştar (care avea un fiu, şi care a fost denumită în ciuda acestui fapt “Marea Fecioară”). Paştele (provenind tot de la Iştar) a devenit apoi sărbătoarea morţii lui Hristos. Aşadar, deşi la vremea când persecuţia aceea îngrozitoare s-a sfârşit, trebuie să fi fost mare bucurie în cer, Tatăl nostru ceresc ştia cât de mult va răni creştinismul adevărat această stopare a persecuţiei. Pentru primii 300 de ani de existenţă, creştinismul a fost marcat de persecuţie aprigă, dar şi de un zel înfocat pentru Dumnezeu. Când persecuţia s-a oprit, şi zelul creştinilor pentru Dumnezeu a slăbit. PAG 14


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER De-a lungul următorilor 1200 de ani, până la începuturile Reformei, a fi creştin însemna să urmezi calea Bisericii Catolice. Gradual, tot mai multe practici nebiblice au fost adăugate catolicismului. Papa a ajuns astfel să fie văzut ca vocea oficială a lui Dumnezeu faţă de această lume, şi astfel cuvintelor lui li s-a dat importanţă egală cu Scriptura. În decursul acestor “epoci întunecate,” oamenilor obişnuiţi nu li s-a permis să citească Biblia. Singurele versiuni ale Bibliei care erau disponibile erau scrise numai în limba latină, astfel încât numai preoţii catolici le puteau citi. Dacă oamenii ar fi vrut să cunoască pe Dumnezeu, ei nu puteau învăţa despre El decât din ceea ce preoţii îi învăţau. Aceia care îndrăzneau să pună la îndoială sistemul catolic ajungeau adesea în mâinile “inchiziţiei.” Inchizitorii aveau autoritatea totală de a acţiona în calitate de procurori, judecători şi juraţi. Oamenii care ajungeau la mâna lor adesea înfundau închisorile şi îndurau tortură vreme de ani de zile, în perioada Evului Mediu. Toate acestea au început însă să aşeze scena pentru Reforma care avea să vină. PAG 15


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 16


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 4. REFORMA Au fost multe lucruri care au contribuit la apariţia Reformei. De-a lungul Europei, seminţele schimbării au început să prindă rădăcini în cadrul mai multor grupuri de oameni. Secolele al XV-lea şi al XVI-lea au fost o perioadă de mari revoluţii sociale. Exploratorii călătoreau deja peste tot în lume, în numele principalelor naţiuni europene. Interesul în arte, filosofie şi ştiinţă era împrospătat. În general, oamenii începuseră să se dezică de barierele societăţii închise care dominase omenirea în decursul Evului Întunecat. Tocmai în această perioadă de mari oportunităţi, Dumnezeu a ridicat oameni speciali care i-au condus pe ceilalţi la a-L cunoaşte într-o modalitate care nu fusese posibilă până atunci. Astfel, au existat mai multe persoane care au deschis calea pentru marii reformatori ai secolului al XVI-lea. John Wycliffe, care a trăit în secolul al XIV-lea, a încercat la rândul lui să provoace o reformă, dar nu era încă momentul. Învăţăturile lui, totuşi, au deschis calea pentru alţii. Unul din cei care au beneficiat de lucrarea lui Wycliffe a fost Jan Hus, care fusese ordinat ca preot în 1401. În învăţăturile lui, Hus a subliniat nevoia evlaviei personale şi a purităţii vieţii. El a predicat de asemenea faptul că numai Cuvântul lui Dumnezeu poate să determine doctrina şi că nici papii, nici cardinalii nu aveau acest drept. Hus s-a luptat împotriva închinării la icoane, împotriva credinţei în minunile false şi PAG 17


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER împotriva vânzării de indulgenţe. În 1415, Hus a participat la Conciliul de la Constance pentru a-şi apăra credinţa. Deşi i-a fost garantată de către Împărat securitatea personală, în final el a fost cercetat ca eretic şi ars pe rug. În adevăratul sens, Reforma a început în ajunul Zilei Tuturor Sufletelor din 31 Octombrie 1517. În acea zi, Martin Luther, profesor de studii biblice la o universitate neimportantă din Germania, a lipit pe uşa catedralei ceea ce au devenit cunoscute drept Cele 95 de Teze. În acele vremuri, preoţii obişnuiau să afişeze învăţături sau anunţuri în locuri publice. Tânărul călugăr Luther pur şi simplu şi-a scris îngrijorările proprii cu privire la abuzurile din Biserică în ce priveşte vânzarea indulgenţelor. În acele vremuri, oamenilor li se spunea că dacă erau iertaţi şi binecuvântaţi de un preot înainte de moarte, atunci vor merge într-un loc denumit Purgatoriu. Biserica spunea că înainte ca o persoană să meargă în Rai, trebuia să petreacă o perioadă necunoscută de timp în Purgatoriu, pentru a fi curăţată de păcatele pe care le-a făcut în viaţa sa. Dacă persoana aceea cumpăra o indulgenţă de la Biserică, atunci putea să petreacă mai puţin timp în Purgatoriu. La mijloc nu era nimic altceva decât o şmecherie papală de a strânge bani pentru a construi catedrale uriaşe în Roma. Nimeni nu şi-ar fi închipuit la ce avea să conducă hârtia călugărului acesta necunoscut. În decurs de câteva zile, orice universitate şi centru religios din Europa ştia despre ea. La început, papa nu a tratat cu seriozitate această chestiune. Însă Martin Luther s-a descoperit pe sine luat cu forţa de o mişcare pe care nu avusese nici o intenţie să o înfiinţeze. În decurs de 3 PAG 18


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER ani, el a fost excomunicat de papă, iar în anul următor a fost declarat urmărit public de către Împărat. Oamenii însă erau gata să susţină un lider ca Luther. Ei deja cereau să se facă o reformă, după ce ajunseseră împovăraţi de mulţimea de abuzuri şi erori ale Bisericii Catolice. Martin Luther a devenit astfel una din persoanele cele mai controversate care au trăit vreodată pe pământ. Părea că nu se mai poate ajunge la un compromis, pentru că învăţăturile lui deja împărţeau Europa. Dar în timp ce se bucura cu sfială de popularitate din partea susţinătorilor, el a trebuit să înfrunte o teribilă opoziţie din partea colegilor lui din interiorul Bisericii. Nu este un lucru uşor să stai împotriva colegilor, mai ales când eşti de unul singur. Martin Luther a fost un bărbat foarte curajos, care mereu s-a aşezat cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu, împlorându-L să îi dea puterea de a îndura împotrivirea incredibilă de care se izbea la tot pasul. În ciuda acesteia, el a refuzat să dea înapoi. Timp de 25 de ani, el a continuat să scrie împotriva abuzurilor Bisericii Catolice şi despre necesitatea de a veni la Dumnezeu numai prin credinţă. Chiar dacă învăţăturile lui nu erau cu mult diferite de cele ale altor reformatori, momentul apariţiei lui în istorie a fost perfect. Prin ascultarea sa credincioasă de Mântuitorul lui, Martin Luther a fost folosit într-o modalitate plină de putere pentru a schimba întreaga istorie a felului cum oamenii au înţeles să se raporteze la Dumnezeu. PAG 19


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 20


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 5. REFORMATORII Aproape în aceeaşi vreme când acţiunile lui Martin Luther zguduiau Europa, un englez pe nume William Tyndale a început, cu discreţie, să traducă Biblia în limba engleză. Tyndale avea o dorinţă arzătoare de a vedea Scripturile ajunse în mâinile oamenilor simpli. Cândva, el a făcut următorul comentariu faţă de un preot: “Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă, peste mai mulţi ani, voi reuşi ca un băiat care nu face altceva decât să tragă la plug, să ştie mai multe din Scriptură decât ştii dumneata.” Apoi, el a căutat să îşi atragă susţinerea financiară a comercianţilor din Londra. William a trudit din treu în proiectul său, dar în anul 1535, pe când era în Bruxelles, a fost strâns de gât şi apoi ars. Cu toate acestea, înainte de moartea sa, el a reuşit să traducă în engleză întreg Noul Testament şi o parte din Vechiul Testament. În decursul secolului următor, au fost publicate mai multe traduceri ale Bibliei, culminând cu versiunea Regelui Iacov (King James Version/KJV), care a fost publicată în 1611. O mare parte a acestei versiuni a Bibliei a fost împrumutată din lucrarea lui Tyndale. Un alt mare reformator din această perioadă a fost tânărul francez Jean Calvin. În timp ce se afla la studii la Universitatea din Paris, el a venit în contact cu învăţăturile lui Luther. În această perioadă, el a experimentat o convertire neaşteptată. Mai târziu, el scria, “Dumnezeu mi-a supus şi mi-a adus inima la ascultare de El. Inima îmi fusese anterior PAG 21


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER convertirii mai împietrită împotriva acestor lucruri decât era în mod obişnuit de aşteptat de la un tânăr.” După aceea, el a părăsit Biserica Romano-Catolică şi a trăit în exil în Basel. În timpul exilului, el a început să formuleze teologia evanghelică publicată ulterior sub titlul de Învăţătura Religiei Creştine (în engl. Institutes of the Christian Religion). Mai târziu, el s-a mutat în Geneva şi a reuşit să înfiinţeze o guvernare creştină în acel oraş. El a încercat să aducă pe toţi cetăţenii oraşului la supunere faţă de disciplina morală a bisericii, însă această încercare a fost întâmpinată cu multă împotrivire. La un moment dat, a fost arestat unul din criticii lui, a fost dovedit vinovat de erezie, şi deci condamnat la moarte prin ardere pe rug. Cu toate acestea, contribuţia lui Calvin la înţelegerea creştinismului a fost mare. Punctul central al învăţăturilor sale a fost suveranitatea lui Dumnezeu – anume că înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a ales ca să mântuiască pe unii, din toţi aceia care se răzvrătiseră împotriva Lui. Deşi opoziţia faţă de Calvin a fost una viguroasă, el a trăit până când boala i-a luat viaţa, la vârsta de 55 de ani. În timp ce Luther conducea reforma spirituală în Germania iar Calvin în Geneva, un alt bărbat, Huldreich Zwingli, a condus o mişcare asemănă-toare în Zurich. Zwingli a fost contemporan cu Luther, dar el n-a mers atât de departe în învăţăturile lui. El a slujit în consiliul oraşului Zurich, combinând ideile legate de biserică şi stat pentru a conduce acea regiune. Mişcarea Anabaptistă a apărut din acest grup de creştini. În timp ce alţi reformatori îi considerau creştini pe toţi cei care aparţineau de “creştinism”, anabaptiştii credeau că doar dacă oamenii pretind că aparţin Bisericii asta nu îi făcea să fie creştini. PAG 22


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Mişcarea Anabaptistă nu a fost una organizată, ci o asociere de oameni care aveau aceleaşi concepţii de bază, anume că o persoană este creştină numai în baza relaţiei sale personale cu Iisus Hristos. Aceste lucruri erau considerate revoltătoare până şi pentru unii dintre reformatori. Catolicii îi urau deschis, considerându-i eretici periculoşi. Adesea ei au fost persecutaţi însăşi în zone controlate de protestanţi pentru că unele din ideile lor ameninţau stabilitatea religioasă din acele regiuni. Mulţi dintre reformaţii evlavioşi s-au alăturat anabaptiştilor, avansând în creştinism mai mult decât majoritatea reformaţilor erau dispuşi să o facă. Vreme de 25 de ani, aceşti creştini paşnici au fost arşi pe rug în teritoriile catolice şi înnecaţi până la moarte în zonele controlate de protestanţi. Ceea ce protestanţii au făcut ananaptiştilor este o amintire tristă cu privire la ceea ce se întâmplă când creştinismul canalizat greşit ajunge să se amestece cu puterea civilă de guvernare. PAG 23


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 24


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 6. WILLIAM CAREY Pionierul mişcării misionare moderne s-a născut în Anglia, în 1761. În tinereţe, William Carey a fost cizmar, dar după ce L-a primit pe Hristos, a devenit curând foarte serios cu privire la lucrurile spirituale. Ca tânăr creştin, Carey a avut acces la scrierile faimosului explorator Cook. Tânărul William a deve- nit fascinat de ideea de a duce Evanghelia la acele ţinuturi înde- părtate. Alături de un grup de prieteni, au format o “societate misionară” cu scopul de a studia ideea ducerii Evangheliei în India. Când ei au încercat să se ducă cu această idee la întâlnirea predicatorilor din acea zonă, au fost cel puţin ridiculizaţi, dar nu s-au descurajat. Nu după mult timp, William l-a întâlnit pe John Thomas, un doctor care călătorise în India. Acesta s-a oferit să îl ia pe tânărul Carey cu el până acolo, la care Carey a acceptat fără ezitare. Cu puţin timp înainte, William se căsătorise cu o tânără care îi cunoştea inima pentru misiune, dar când el a anunţat că va pleca în India, ea a refuzat să îl însoţească sau să lase pe copiii lor să meargă cu el. Dar opoziţia pe care o avea el de înfruntat nu s-a oprit aici. Tatăl său i-a trimis o scrisoare usturătoare, mus- trându-l pentru o astfel de idee nebunească. Dar el ştia că Dum- nezeu îl chemase, aşa că a mers mai departe. El şi Thomas au călătorit la Londra pentru a încerca să îşi rezerve biletele către India. În timp ce se afla acolo, el i-a scris următoarele cuvinte soţiei sale într-o scrisoare datată pe 6 Mai 1793: “Dacă aş stăpâni PAG 25


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER toată lumea, aş lăsa-o în urmă ca să vă am, pe tine şi copiii noştri, alături, dar simţul datoriei este atât de puternic încât îmi stăpâneşte toate celelalte motivaţii. Nu mă pot întoarce de pe acest drum fără să am sufletul împovărat de vină.” Pe când cei doi au încercat să îşi cumpere biletele de călătorie, au dat numai de probleme. În această perioadă, soţia sa a agreat în final să i se alăture. Odată ce acest lucru a avut loc, Dumnezeu a deschis uşa providenţei Sale în mod miraculos şi micul grup s-a aşezat pe calea lor către India. După şase luni, ei au ajuns la Calcutta. Carey scria în jurnalul său: “Simt ceva din ceea ce Pavel a simţit când s-a uitat la oraşul Atena şi ‘i se întă- râta duhul.”’ Dar lucrurile n-au fost uşoare pentru ei. Mişcarea misio- nară modernă nu avea să se urnească fără multe probleme şi o- poziţie demonică. În decurs de câteva luni, toţi banii lor erau de- ja cheltuiţi. Dna. Carey şi fiul lor s-au îmbolnăvit destul de grav. Unul din biografii lui povesteşte despre situaţia lor: “Se aflau într-o ţară ciudată, unde cu greu puteau vorbi limba localnicilor. Erau fără bani şi fără hrană. Dna. Carey era bolnavă. La fel erau şi copilaşii lor neajutoraţi, şi bebeluşul lor.” Dar Dumnezeu a in- tervenit şi mica echipă şi-a revenit în final. Primii ani petrecuţi în India şi-au pus amprenta asupra familiei. De la bun început, soţia lui a fost incapabilă să suporte greutăţile pe care le-au avut de înfruntat. Gradual, ea a început să piardă legătura cu realitatea. Lucrurile s-au înrăutăţit chiar când băieţelul lor a murit. Şi ca şi cum acestea n-ar fi fost de ajuns de descurajatoare, a durat 7 ani – 7 ani de trudă – până când Carey a avut primul convertit. PAG 26


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Cu toate acestea, el a continuat să meargă înainte. La un moment dat, i s-a oferit o poziţie de preşedinte al unui colegiu, lucru care i-a permit să aibă mai multă credibilitate decât înainte. Dar nici chiar aceasta nu era o garanţie că lucrurile aveau să fie uşoare. Când alţi misionari au ajuns aici din Anglia pentru a oferi ajutor, guvernatorul le-a refuzat intrarea în ţară. Numai după ce Carey a pornit un adevărat război împotriva acestuia, permisiu- nea le-a fost dată. Dar a fost apoi pusă multă presiune asupra grupului de misionari să nu încerce să îşi câştige convertiţi. Soţia lui Carey a murit însă pe 7 Decembrie 1807. “Chiar dacă moartea ei ar fi putut să fie ca eliberarea de o povară, totuşi Carey a fost întristat de moartea ei. El o iubise pe Dorothy mulţi ani. A îngrijit-o şi protejat-o ca un tată pe copilul ei, pentru că mintea îi fusese afectată mult în perioada de când ei veniseră în India. Prietenii îi recomandaseră la un moment dat lui Carey să o trimită la un azil, dar el n-a vrut niciodată să facă aceasta, fiindcă îi era soţie şi mama copiilor lui. Carey a tratat-o până la sfârşit cu cea mai mare dragoste şi respect.” În 1809, William s-a îmbolnăvit foarte grav din cauza unei febre. Trudise deja vreme de mulţi ani, predicând, învăţând, administrând lucrarea misionară, şi făcând ceea ce era pasiunea vieţii lui: traducerea Bibliei în multele dialecte din India. Trupul său părea că va ceda. Dar încă o dată, el a depăşit aceste obstacole şi s-a întors la lucru, afundându-se în lucrarea lui cu şi mai multă pasiune. A tradus Biblia în întregime sau părţi din ea în următoarele dialecte: Bengali, Sanskrit, Orissa, Hindustani, Marathi, Sikh, Chineză, Pushtoo (Afgană), Kunkuna, Wuch, Assam, Bikaneer, Nepaleză, Marwar, Kashmeer, Oojein, Jumboo, Kanoj, Khassee, Khosol, PAG 27


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Bhutuneer, Dogura, Madjudha, Kumaoon şi Judwal. Pare să fi fost o reuşită absolut incredibilă pentru un singur om. Este ade- vărat că a avut ajutoare care au lucrat la diferitele traduceri, dar totuşi el trebuia să facă analiza traducerilor şi să editeze fiecare frază pentru a se asigura că traducerea era corectă. În 1825 Carey scria, “Noul Testament va fi tipărit în curând în 34 limbi, iar Vechiul Testament în 8 limbi, în afara celor 3 versiuni ale Noului Testament în Hindustani.” Dar reuşitele sale nu au fost posibile fără paşi înapoi. Una din multele astfel de întâmplări a avut loc în 1812, când un incendiu a mistuit clădirea tipografiei lor. Acesta a fost un dezas- tru peste putinţă de a fi descris. Manuscrisele şi caracterele care fuseseră culese în mulţi ani de trudă se pierduseră. Deşi aceasta a reprezentat un mare pas înapoi, Carey scria, “Îmi doresc să ră- mân calm şi ştiu că Domnul este Dumnezeu, aşa că vreau să mă plec înaintea voii Sale în toate lucrurile. Fără îndoială că El va a- duce un lucru bun din acest eveniment nefericit şi El Îşi va pro- mova voia, dar în prezent, providenţa este peste măsură de întu- necată de acest incendiu.” Numai în providenţa Lui poate Dumnezeu să cunoască felul cum aceste lucruri vor lucra în viitor. Nici unul dintre misi- onari nu şi-ar fi putut imagina ce lucru bun ar putea ieşi din această nenorocire. Dar când ştirea despre incendiu a ajuns în Anglia, Biserica a sărit în ajutorul lor ca niciodată înainte. Atât de mulţi bani veneau în ajutorul lor încât, cu o conştiinţă curată, ei au fost nevoiţi să publice o declaraţie prin care au anunţat că ne- voile lor fuseseră deja împlinite. Dar dincolo de asta, evenimen- tul a stârnit o imensă atenţie în Anglia în legătură cu lucrarea sa. PAG 28


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Astfel, cu ajutor nou de acasă, el şi-a continuat această lucrare importantă. Le-a luat mai mulţi ani ca să recupereze anu- mite părţi din lucrarea care se pierduse în foc, dar aşa au primit ajutor şi pentru alte proiecte. Până la capătul vieţii, William Ca- rey a ajuns să fie umplut de prezenţa lui Hristos. George Goge- rly, unul din contemporanii lui, povestea despre una din vizitele pe care le-a făcut bătrânului misionar, înainte de moartea aces- tuia: “Stătea acolo aproape de biroul lui, studiind, îmbrăcat în hainele sale obişnuite. Ochii îi erau închişi şi mâinile împreu- nate... (imaginea aceasta a lui) m-a umplut de un fel de uimire, căci părea ca unul care asculta la îndemnurile Stăpânului său şi era gata să meargă să le împlinească. Am stat acolo lângă el vre- me de vreo jumătate de oră fără să aud sau să spun vreun cu- vânt, căci mă temeam să întrerup acea linişte şi astfel să chem înapoi pe pământ acel duh care părea că este aproape în cer. În final, totuşi, am vorbit, şi îmi amintesc bine cuvintele care au fost spuse între noi. “Dragă prietene,’ a spus Gogerly, ‘tu pari să stai la însăşi graniţa veşniciei. Te rog să nu consideri ceva greşit dacă te întreb ce simţi şi la ce te gândeşti.’ “Întrebarea l-a trezit pe Dr. Carey. Încet, şi-a deschis ochii şi apoi a răspuns, cu o voce firavă, dar plină de zel: “Ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. Dar tremur când mă gân- desc că sunt aproape de momentul când mă voi înfăţişa înaintea prezenţei sfinte a lui Dumnezeu, şi îmi amintesc de toate păca- tele mele.”’ La două zile după aceea, William Carey a mers într- adevăr în prezenţa Mântuitorului său. PAG 29


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER [Basil Miller, William Carey - The Father of Modern Missions, Betha- ny House Publishers, Minneapolis, MN, 1952, p. 54 şi 149.] PAG 30


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 7. ADONIRAM JUDSON Probabil că nu a existat vreodată un misionar care să sufere mai mult decât Adoniram Judson, primul misionar american. Născut în 1788, el s-a căsătorit cu Ann Hasseltine în anul 1812 şi amândoi au plecat imediat către India. Când au ajuns acolo, au descoperit că guvernul nu le-a permis să rămână. Dar venerabilul bătrân misionar William Carey le-a spus de marea nevoie pentru Evanghelie din Birmania, însă i-a avertizat de greutăţile pe care aveau să le întâmpine acolo, spunându-le că un preot fusese bătut cu o bâtă de fier până când a înnebunit. Cu toate acestea, tânărul cuplu a vrut să meargă acolo. Prima lor prioritate era să stăpânească limba birmaneză, însă acest lucru s-a dovedit un coşmar, când a văzut cum cuvintele erau înşirate la nesfârşit formând propoziţii şi chiar paragrafe întregi. Adoniram a învăţat în final limba birmaneză în cea mai dificilă modalitate posibilă – arătând cu degetul la obiecte şi învăţând sunetul cuvântului care le definea. Dar, la fel cum a fost de dificil pentru Carey în India, tot aşa a fost şi pentru Adoniram şi Ann, poate chiar mai greu. După puţin timp de la sosirea lor, Ann s-a îmbolnăvit foarte grav, iar băieţelul lor a murit. În acelaşi timp, pe când Judson s-a trudit să înveţe limba birmaneză, a experimentat dureri groaznice la ochi. În ciuda acestora însă, el a continuat studiul limbii cu îndârjire. Astfel, după 3 ani de la sosirea în Rangoon, el a finalizat un manual de gramatică bilingv, în birmaneză şi engleză. PAG 31


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Pe măsură ce Judson a învăţat limba, a început să predice despre mântuire, dar, spre descurajarea lui, oamenilor le era prea frică de autorităţi ca să vină să îl asculte. În acelaşi timp, problemele de sănătate ale lui Ann au continuat. Se simţea mai bine pentru o vreme, dar în curând clima tropicală o aducea din nou pe patul suferinţei. În final, i s-a spus că singura şansă de a supravieţui era să facă o călătorie mai îndelungată în America. Cu toate acestea, Judson şi-a continuat lucrarea. După doi ani şi jumătate avea să îşi revadă soţia iubită, însă la scurt timp, Adoniram a fost arestat sub acuzaţia de spio- naj. Britanicii tocmai invadaseră Birmania şi orice alb era considerat suspect. Aşadar, Adoniram a fost aruncat în închisoa- re, şi chiar dacă el era deja prezent în Birmania de mai mulţi ani, nimic nu ar fi putut să îl pregătească pentru lucrurile prin care a fost nevoit să treacă acolo. “Orice simţ i se încorda din cauza mirosului îngrozitor al acelui loc sordid...Pardoseala era îmbâc- sită de cadave de animale, de mizerii omeneşti şi de saliva urât mirositoare pe care o scuipau pe jos miile de prizonieri de acolo.” Adoniram a stat în această închisoare vreme vreme de doi ani, consumând insecte. În decursul întregii perioade, scum- pa lui, Ann, a făcut petiţii cu insistenţă la fiecare funcţionar din guvern ca să o asculte şi să îi elibereze soţul. Când în final a fost eliberat şi a ajuns acasă, a găsit-o numai piele şi oase, în pragul morţii, din cauza bolii şi a epuizării. El a îngrijit-o şi a repus-o pe picioare pentru scurtă vreme, însă după aceea trupul ei a cedat din nou. Ann Judson a murit la vârsta de 37 de ani. Adoniram a fost zdrobit dincolo de ceea ce poate fi des- cris. El s-a aruncat într-un mod fanatic în lucrare, fiind aproape de limita nebuniei. În aceste circumstanţe, după 6 luni, i-a murit al 3-lea copil. Dar el a continuat lucrarea cu îndârjire. A lucrat la PAG 32


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER traducerea birmaneză a Bibliei, a predicat cu orice ocazie, a scris tractate în birmaneză şi şi-a continuat lucrarea cu o mână de convertiţi. Apoi, după 16 de lucrare în Birmania, oamenii au în- ceput dintr-o dată să fie mântuiţi! Pentru ceva vreme, lucrurile mergeau astfel că nu se gândea să mai dea de greutăţi. Oamenii începuseră să îl caute ca să îl audă vorbind despre mântuire. Tractatele lui erau distribuite peste tot în Birmania. În această vreme a sosit un alt cuplu de misionari, dar în curând soţul a murit. După 3 ani de la moartea acestuia, Adoniram s-a căsătorit cu Sarah Boardman, rămasă văduvă. La 22 de ani de la sosirea în Birmania, Judson a început să aibă o durere ascuţită în gât, care avea să rămână astfel pentru tot restul vieţii sale. Clima tropicală îi distrusese plămânii şi gâtul. Întrucât a fost nevoit, nu fără întristare, să nu mai predice, s-a angajat într-o lucrare monumentală de a dezvolta un dicţionar al limbii birmaneze. Aceasta avea să se dovedească drept o resursă nepreţuită pentru misionarii care aveau să îl urmeze în această regiune aspră, iutată de lume. După 10 ani de căsătorie şi mai mulţi copii, a doua lui soţie a sucombat din cauza bolii. Încă o dată, Adoniram şi-a îngropat durerea în lucrare. Pentru încă 5 ani, el a trudit neobosit, astfel că la vârsta de 62 de ani, veteranul misionar a mers în final în cer acasă, unde şi-a primit multă răsplată. Adoniram Judson a suferit mult pentru Hristos. Pierderea celor dragi, accesele constante de boală, sărăcie şi persecuţie au fost însoţitorii lui tot timpul vieţii. Dar mii de oameni au putut veni la Hristos datorită vieţii pe care el şi-a sacrificat-o în acest fel. [Faith Coxe Bailey, Adoniram Judson - American’s First Foreign Missionary, Moody Press, Chicago, 1955, p. 70]. PAG 33


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 34


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 8. DAVID LIVINGSTONE David Livingstone, marele misionar şi explorator care a deschis continentul negru al Africii, s-a născut în Scoţia în 1813. Până la acest moment, Carey deja era în India de mai mulţi ani iar Judson tocmai îşi începuse lucrarea în Birmania. Dar Livingstone nu avea să ajungă pe câmpul său de misiune decât începând cu 1841. Nici n-a ajuns bine în Africa, că primele dintre multele lovituri de moarte la adresa lui Livingstone au şi apărut. El slujea într-o zonă care fusese plină de lei. Pe când se afla la vânătoare într-o zi, a dat peste un leu şi l-a împuşcat. Dar înainte ca să îşi poată încărca din nou arma, leul l-a atacat. “Leul m-a prins de şold şi am căzut la pământ în ghearele lui. Urlând îngrozitor, m-a scuturat la fel cum un terrier ar scutura un şobolan. Şocul a fost la fel de mare de parcă m-am simţit ca un şoarece după ce a fost prins prima dată în ghearele pisicii.” Leul s-a întors apoi către ceilalţi doi care îl însoţeau pe Livingstone, apoi a murit sub tirul gloanţelor. Oasele mâinii stângi a lui Livingstone au fost rupte în bucăţi, aşa că el a rămas mutilat pentru tot restul vieţii. Chemarea cea mare pe care a avut-o David Livingstone a fost aceea de a deschide Africa pentru alţii care să îl urmeze. Câtă vreme a stat printre triburi şi L-a predicat continuu pe Hristos, nu a văzut prea multe rezultate imediate. Era un misionar deschizător de drumuri. Când misionarii creştini au venit în urma lui, eforturile sale au fost folosite în acea vreme de PAG 35


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER Satana într-o modalitate îngrozitoare. La vremea aceea, comercianţii de sclavi cutreierau Africa în căutare de victime pe care să le ducă în America şi Europa. Livingstone a avut un succes imens faţă de triburi, pentru că membrii acestora vedeau că el era cu adevărat un om sincer şi iubitor. Dar imediat ce Livingstone deschidea o cale către o nouă regiune, comercianţii de sclavi veneau pe urmele lui, adesea pretinzând că sunt chiar copiii lui! Acest lucru i-a făcut pe mulţi africani să nu mai aibă încredere în intenţiile lui Livingstone. “Este greu” spunea el, “să lucrezi ani de zile având cele mai curate motivaţii, şi în acelaşi timp să fii privit de majoritatea acelora cărora ne dedicăm vieţile ca având nişte scopuri sinistre în minte.” Dar indiferent de eforturile vrăjmaşului de a-l descuraja, chemarea cea mare a lui Livingstone a fost explorarea. În cei 33 de ani de slujire în Africa, se spune că el a călătorit aproape 29.000 mile – în cea mai mare parte pe jos, traversând jungla deasă! Eforturile lui au făcut cunoscute zone de milioane de kilometri pătraţi, care nici nu existau pe hartă înaintea lui. El a fost cel care a descoperit lacurile N’gami, Shirwa, Nyassa, Moero şi Bangweolo, şi care a descoperit sectorul superior al fluviului Zambezi, ca şi uimitoarea cascadă Victoria. În anul 1862, soţia lui Livingstone a murit de temuta febră africană. Despre această tristă circumstanţă, Livingstone scria în jurnalul său astfel: “Este prima lovitură grea pe care am primit-o, şi pare că mă lasă fără putere. Am plâns pentru cea care a meritat din plin multe lacrimi. Am iubit-o când m-am căsătorit cu ea, şi cu cât am avansat în viaţă, cu atât am iubit-o mai mult. Dumnezeu să se îndure de sărmanii noştri copilaşi, care erau atât de ataşaţi de ea. Iar eu sunt lăsat în această lume de cea care a fost parte din mine. Trag nădejde ca, prin harul divin, să PAG 36


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER conştientizez mai mult că Raiul este casa mea, şi că ea mi-a luat- o înainte în călătoria aceasta. O, draga mea Mary, draga mea Mary, cât de adesea am tânjit după o casă fără încercări...Pentru prima dată în viaţă, simt că vreau să mor.” Totuşi, el şi-a continuat drumul, aventurându-se în călătorie tot mai în inima Africii, căutând triburi cărora să le prezinte pe Hristos. Dar aceste importante călătorii nu s-au făcut fără mari sacrificii şi suferinţe. Livingstone călătorea luni de zile, ajungând uneori să fie prea bolnav ca să mai poată merge pe picioare. Oamenii lui îl cărau atunci prin junglă. Următoarele cuvinte din jurnalul lui prezintă una din multele situaţii în care avea de plătit un preţ mare pentru a duce Evanghelia la cei nemântuiţi: “27 Ianuarie. Când mi-am schimbat hainele azi de dimineaţă, m-am îngrozit văzând cât slăbisem. “1 Aprilie 1867. Sunt peste măsură de epuizat; nu pot să merg fără să mă clatin şi ceva îmi ţiuie constant în cap, dar Cel Preaînalt mă va duce mai departe... După câteva zile de staţionare aici, am avut un sentiment că mă voi prăbuşi, lucru care arată puterea acestei febre dacă nu te tratezi cu medicamente. Am ajuns să mă împleticesc în drumul meu din afara cortului şi n-am fost în stare să mai intru înapoi, aşa că am încercat să mă ridic ţinându-mă de cei doi stâlpi de la intrare, dar când m-am ridicat şi mi-am luat mâna de pe ei, am căzut înapoi pe spate, lovindu-mă cu capul de o cutie.” Livingstone şi-a continuat călătoria vreme de mai mulţi ani; uneori a fost nevoie să meargă mai mult bolnav de febră decât sănătos. După mulţi ani de slujire cu lepădare de sine PAG 37


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER pentru Stăpânul lui, David Livingstone a murit de febră în mijlocul junglei, la vârsta de 62 de ani. [Mrs. J.H. Worcester, Jr., David Livingstone - First to Cross Africa with the Gospel, Moody Press, Chicago, 1989, p. 19, 32, 66-67, 89.]. PAG 38


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 9. HUDSON TAYLOR Hudson Taylor, cel care avut China pe inimă, s-a născut în Anglia în 1832. Când era tânăr, Taylor a simţit chemarea lui Dumnezeu pentru a-şi petrece viaţa pe câmpul de misiune. A intrat la o şcoală de medicină şi a petrecut acolo următorii ani pregătindu-se pentru slujirea Stăpânului său. Dar, spre deosebire de mulţi alţii care au tratat această chemare cu un răspuns parţial, tânărul Hudson a luat lucrurile foarte în serios. Despre această perioadă din viaţa lui, el scria: “Având acum în vedere aceste două scopuri, de a mă obişnui cu greutăţile şi de a economisi pentru a ajuta mai mult şi a petrece mai mult timp printre cei faţă de care am de petrecut o bună perioadă de timp lucrând pentru Evanghelie, am constatat că pot să trăiesc cu mult mai puţine resurse decât credeam mai înainte că ar fi posibil. Am încetat în curând să consum unt, lapte şi alte astfel de produse de lux. Apoi am văzut că o sumă foarte mică îmi era de ajuns ca să îmi procur hrana formată din ovăz şi orez, care îmi era suficientă, cu doar unele variaţii ocazionale. În acest fel, am ajuns ca mai mult de două treimi din venitul meu să îl pot economisi pentru alte scopuri; iar experienţa m-a învăţat că pe cât cheltui mai puţin pentru mine şi dăruiesc mai mult, pe atâta este mai deplină bucuria şi binecuvântarea asupra sufletului meu. Aşa am experimentat zi de zi fericire şi bucurii de negrăit. Dumnezeu, da, Dumnezeul meu, PAG 39


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER este o realitate vie, strălucitoare; iar tot ce aveam de făcut era să Îl slujesc cu bucurie. Mi se părea o chestiune foarte serioasă, în orice fel aş fi contemplat la plecarea în China, departe de orice ajutor din partea oamenilor, să merg acolo şi să depind numai de Dumnezeul cel viu în ce priveşte protecţia mea, nevoile mele şi ajutorul de orice fel. Simţeam că muşchii spirituali care erau necesari trebuiau să fie întăriţi pentru o astfel de acţiune.” Hudson şi-a continuat studiile, lucrând din greu atât la slujba sa cât şi la lucrarea de slujire pentru Domnul. Dar chemarea din viaţa sa avea să îi fie serios testată. Pe vremea când era încă în Londra, s-a îmbolnăvit destul de grav şi a petrecut luni întregi astfel, fiind atât de bolnav încât abia se putea ridica din pat. În final, starea lui s-a îmbunătăţit tocmai când era vremea să plece spre China. Dar imediat ce vaporul a plecat pe mare, acesta a fost avariat de o furtună puternică. Vaporul a fost târât încoace şi încolo până când a atins o zonă stâncoasă de ţărm. Însă chiar şi în mijlocul acestor evenimente, Taylor avea pace, ştiind că mâna lui Dumnezeu controla totul şi că lucrurile o vor lua pe un făgaş normal. În ultimul moment posibil, vânturile s-au schimbat şi vaporul şi-a reluat cursa pe mare. După câteva luni, în 1854, tânărul Hudson Taylor păşea în afara punţii vaporului, în portul oraşului Shanghai. Hudson a locuit cu un alt misionar vreme de câteva luni, timp în care a învăţat dificila limbă chineză. În această perioadă, a descoperit imediat cât de instabilă era China ca ţară. Shanghai era un oraş răvăşit de bande de rebeli care se luptau unii cu alţii. În decursul unei astfel de lupte, doi hamali care călătoreau cu el PAG 40


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER au fost ucişi de o ghiulea de tun. Altă dată, o altă ghiulea a trecut la doar câţiva centimetri de el. Dar Hudson Taylor era în misiune pentru Dumnezeu şi era protejat de mâna Sa puternică. Însă Dumnezeu nu protejează mereu de necazuri pe slujitorii Săi preţioşi. Într-una din călătoriile evanghelistice într- un alt oraş, Taylor şi însoţitorii lui au fost avertizaţi să nu intre acolo, pentru că mai mult ca sigur vor fi ucişi de soldaţi. Ei simţeau că Dumnezeu îi trimisese oricum acolo, aşa că atunci când au umblat prin oraş, oamenii au început să strige vorbe urâte către ei, dar ei nu s-au simţit deranjaţi. Taylor povesteşte ce a urmat: “Cu mult timp înainte să ajungem la poartă, un om înalt şi puternic, fiind de 10 ori mai turbat datorită beţiei, ne-a spus că bandele acelea nu erau la urma urmei atât de paşnice, şi l-a prins de umeri pe Dl. Burdon. Însoţitorii au încercat să îl smulgă din braţele acelui om. Când m-am întors să văd care era problema, dintr-o dată am fost înconjuraţi de o duzină de oameni brutali, care ne-au târât efectiv prin oraş într-un ritm îngrozitor. Geanta mi se părea foarte grea şi nu puteam să o iau cu cealaltă mână. În curând am transpirat atât de mult încât abia mă mai puteam ţine după ei. Am cerut să fim duşi înaintea judecătorului şef, dar ni s-a răspuns că ştiu unde să ne ducă şi ce trebuie să facă cu persoane ca noi, după care ne-au oferit cele mai jignitoare epitete. Bărbatul care l-a prins pe Dl. Burdon l-a lăsat apoi pentru a veni la mine, şi astfel a devenit cel care m-a chinuit cel mai mult, pentru că nu eram nici înalt, şi nici puternic pe cât era prietenul meu, şi deci eram mai puţin capabil să mă împotrivesc lui. Mă punea jos mereu, mă trăgea de păr, mă lua de guler de era cât pe ce să mă sugrume, mă strângea de mâini şi PAG 41


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER îmi smucea umerii, până i-a învineţit. Dacă aceste chinuri ar fi continuat, probabil că aş fi leşinat.” În final, ei au fost duşi în biroul unui procuror, unde au fost trataţi cu mai mult respect. Procurorul s-a simţit atât de jenat de abuzurile pe care ei le-au îndurat încât a trimis oameni cu ei ca să îi protejeze când predicau şi ofereau literatură! Astfel, Dumnezeu s-a folosit de atacul lui Satana pentru a răspândi Evanghelia. Taylor a petrecut următorii câţiva ani predicând cu orice ocazie, distribuind literatură şi demonstrându-şi disponibilitatea de a suferi pentru cauza lui Hristos. Dar tocmai când credea că lucrarea îi era binecuvântată de Domnul, s-a îmbolnăvit grav şi a fost forţat să se întoarcă în Anglia. Acesta a fost un pas înapoi care l-a întristat mult, dacă ne gândim la pasiunea lui pentru sufletele pierdute. În perioada când a stat în China, el şi-a dezvoltat o reală pasiune pentru a pătrunde în interiorul Chinei, acolo nici un alt misionar ajunsese. Dar acum părea că toate planurile şi speranţele lui se năruiau. Cu multă descurajare, a luat drumul înapoi către Anglia. Cu toate acestea, inima sa era încă în China. Pe când a început treptat să se recupereze în Anglia, a descoperit că are posibilitatea de a împărtăşi şi altora viziunea lui de a duce Evanghelia în China interioară, dar îi era teamă să spună mai multe despre această viziune, de frică să nu i se replice că va fi ucis dacă va merge acolo. “Şi totuşi, ce era să fac? Simţământul vinei pentru sângele acelor necredincioşi devenise tot mai puternic. Doar pentru că eu refuzasem să le cer să meargă în China, ei nu plecaseră într- acolo, şi astfel zeci de mii de oameni mureau zilnic în China fără PAG 42


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER să cunoască pe Hristos. Imaginea Chinei care pierea îmi umpluse inima şi mintea atât de mult încât n-am avut odihnă zi şi noapte până când boala m-a doborât... În Duminica din 25 Iunie 1865, incapabil să mai suport imeginea unei adunări de mai bine de o mie de creştini bucurându-se de siguranţa lor în Hristos, în timp ce milioane de oameni piereau în China din lipsă de cunoştinţă, m-am aventurat singur pe plajă, într-o mare agonie spirituală; acolo Domnul mi-a dat la o parte necredinţa, şi m-am predat slujirii lui Dumnezeu”. Satan a vrut să se folosească în scopuri rele de boala lui, dar Dumnezeu a folosit-o pentru scopurile Sale. Ca urmare a călătoriei lui în Anglia, a luat fiinţă organizaţia China Inland Mission. În perioada următorilor 40 de ani, Dumnezeu s-a folosit de Hudson Taylor şi de cei ce i s-au alăturat, ca să ducă preţioasa Evanghelie în interiorul Chinei. Mii de oameni aveau să vină la Hristos prin intermediul eforturilor lor, dar poate că cel mai important aspect a fost faptul că interiorul Chinei a fost astfel deschis pentru sute de alţi misionari. [J. Hudson Taylor, Hudson Taylor, Bethany House Publishers, Minneapolis, MN, 1937, p. 21, 68-69, 145.]. PAG 43


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER PAG 44


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER 10. JONOTHAN GOFORTH Deşi nu provenea dintr-o familie renumită, viaţa lui Jonothan Goforth în China a fost un exemplu de primă mână de viaţă dedicată voii Mântuitorului. Născut în Canada în 1859, Jonothan a ajuns alături de soţia lui Rosalind în Shanghai, China, abia în anul 1888. Tânărul cuplu nu ajunsese decât de câteva zile acolo, când un incendiu a izbucnit în casa în care locuiau şi a ars aproape toate lucrurile lor. Chiar dacă acest lucru însemna doar un temporar pas înapoi pe care Jonothan trebuia să îl îndure cu bucuria sa obişnuită, pentru Rosalind acest eveniment avea să reprezinte arderea punţilor de legătură dintre ea şi posesiunile materiale. După mai multe luni de studiu a limbii, familia Goforth a primit permisiunea să îşi aleagă zona în care să slujească: Honanul de nord. Veteranul misionar (de acum) Hudson Taylor a trimis familiei Goforth o scrisoare în care a spus: “Frate, dacă vei merge în acea provincie, va trebui să înaintezi pe genunchi.” În câteva luni de la stabilirea lor acolo, a izbucnit un focar de dizenterie printre unii dintre lucrători şi astfel şi micuţa lor fetiţă s-a îmbolnăvit şi a murit la doar o săptămână după aceea. “Nimeni nu poate să înţeleagă durerea noastră decât aceia care au pierdut o comoară preţioasă, însă în cazul nostru pierderea pare să fie şi mai mare pentru că suntem departe, într- o ţară străină... Ne rugăm ca această pierdere să ne facă mai PAG 45


LEAPĂDĂ-TE DE TINE ÎNSUŢI | STEVE GALLAGHER pregătiţi să le spunem acestor milioane de muritori despre Acela care a biruit moartea.” La numai 6 luni după aceea, o altă tragedie a lovit, de data aceasta, pe fiul lor. În timp ce alerga la balconul casei, băieţelul a căzut de acolo, lovindu-se la cap de o vază de flori. Deşi la prima vedere nu părea să fie o rană serioasă, încetul cu încetul el şi-a pierdut capacitatea de a se folosi de mâinile lui, şi după câteva luni a murit. Dar soţii Goforth nu trăiau pentru ei înşişi, ci pentru mulţimile de nemântuiţi la care fuseseră chemaţi. În acea vreme, slujirea era şi mai dificilă în China din cauza neîncrederii mari pe care oamenii o manifestau faţă de albi. Tot felul de poveşti ciudate circulau despre misionari, despre care se spunea că “minunile” pe care le făceau ei cu medicamentele trebuiau să aibă la mijloc lucruri ciudate. Aceşti oameni care făceau tulburare între mase, spuneau că “diavoli străini” au scos ochii şi le-au tăiat inimile copiilor, pentru a-şi fabrica medicamentele pe care le foloseau. Au fost instalate panouri în toată provincia, care cereau moartea tuturor misionarilor. Predicarea era de asemenea dificilă. Misionarii mergeau în oraşe sau sate şi atrăgeau prin însăşi presenţa lor oamenii, şi astfel începeau să Îl propovăduiască pe Hristos. Inevitabil, apărea mereu cineva care îi lovea pe la spate, provocându-i. Mulţimile urlau aprobând pe aceşti oameni care doar voiau tulburare. Dacă misionarul făcea greşeala să se întoarcă să vadă cine l-a lovit, ajungea să fie atacat de alţii. Goforth a descoperit că soluţia era să predice cu spatele lipit de un zid, evitând astfel această problemă. PAG 46


Like this book? You can publish your book online for free in a few minutes!
Create your own flipbook