Scrisori către prieteni

SCRISORI CĂTRE PRIETENI INTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC Răzvan Ardelean Motto: Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia Cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea. Matei 11.12 Ediţia a III-a revizuită Braşov 2010

SCRISORI CĂTRE PRIETENI INTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC Autor: Răzvan Ardelean Ediţia a III-a revizuită Braşov, 2010 Coperta: Ardelean Răzvan-Mitel, 13 ani, montaj foto computerizat Copyright pentru limba română: © 2010 Editura Ema-Braşov Publicat de Editura Ema-Braşov ISBN 978-973-7896-11-7

CUPRINS Partea I Să fii Născut din Nou! 5 INTRODUCERE 6 Scrisoarea 1. ISTORIA UNIVERSULUI-TRECUTUL 8 Scrisoarea 2. PĂCATUL 13 Scrisoarea 3. CRUCEA 25 Scrisoarea 4. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII 28 Scrisoarea 5. CREŞTINUL AUTENTIC 39 Scrisoarea 6. CONFUZII 43 Scrisoarea 7. ISTORIA UNIVERSULUI -VIITORUL 53 Scrisoarea 8. CONCLUZII 55 Partea a II-a De ce să crezi? 57 INTRODUCERE 58 Scrisoarea 1. DUMNEZEU 59 Scrisoarea 2. BIBLIA 73 Scrisoarea 3. ISUS 83 Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII 87 Scrisoarea 5. ÎN LOC DE CONCLUZII 99



PARTEA I Să Fii Născut din Nou!

Partea I Să fii Născut din Nou INTRODUCERE Expunere de motive Trăim, ca români, într-o societate care se autodeclară creştină. Suntem creştini de 2000 de ani, zic unii. Ne naştem creştini, spun alţii. Dar, conform Bibliei, creştinismul nu are de a face cu o tradiţie culturală şi nici cu o descendenţă genealogică. Ba mai mult, în epistola 1 Corinteni 15:1-2 ni se spune: „Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.” Putem să observăm aşadar că nu orice credinţă este mântuitoare şi că există şi o credinţă „degeaba”. Acest lucru ne este întărit în Evanghelia după Matei 7.21 unde Isus Însuşi ne spune: „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne ! N-am proorocit noi în Numele Tău ? N-am scos noi draci în Numele Tău ? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut;...” Aceşti oameni cu siguranţă se credeau mântuiţi pe baza faptului că au fost implicaţi în activităţi spirituale ale bisericii, dar cu toate acestea ei nu au fost pe placul lui Dumnezeu. 6

Problema care se pune, aşadar, nu este doar aceea de a crede, ci mai ales aceea de a crede în mod corect. Este ceea ce eu numesc un creştinism autentic. Lucrarea de faţă se vrea o modestă contribuţie la clarificarea unor aspecte esenţiale legate de credinţa mântuitoare. Am scris-o cu pasiune faţă de Dumnezeu, pentru toţi prietenii mei, pentru toţi cei pe care îi cunosc şi mă cunosc, cu dorinţa sinceră ca ei să scape din „cursa celui rău” şi să fie mântuiţi. Vă aştept oricând pentru discuţii şi dezbateri legate de acest subiect al credinţei mântuitoare, care este, în opinia mea, cel mai important lucru pe care îl avem de lămurit în această viaţă. Răzvan În cele ce urmează vom pleca de la următoarele premize: 1. Dumnezeu există, El este Dumnezeul Creator şi Suveran al tuturor lucrurilor. 2. Biblia este o carte adevărată în integralitatea ei. 3. Isus Hristos este Fiul Omului 100% şi Fiul lui Dumnezeu 100%, şi tot ceea ce El a susţinut este Adevărul. Pentru cei care au îndoieli asupra acestor premize, ca şi pentru cei care sunt interesaţi de aceste subiecte, am inserat în Partea II a lucrării câteva capitole care le tratează în mod specific. Aşadar, dacă nu sunteţi sigur că Dumnezeu există, citiţi mai întâi Scrisoarea 1 a părţii a II-a, sau dacă vă îndoiţi de autenticitatea Bibliei citiţi Scrisoarea 2, dacă aveţi rezerve referitor la persoana lui Isus, studiaţi Scrisoarea 3. În fine, dacă aveţi o problemă în acceptarea religiei din cauza existenţei prea multor tipuri de biserici, citiţi Scrisoarea 4 pentru a vă clarifica lucrurile în această privinţă. 7

Scrisoarea 1. ISTORIA UNIVERSULUI-TRECUTUL Ne putem pune în mod legitim întrebarea : dacă Isus a fost Dumnezeu, de ce a trebuit El să vină pe Pământ, să ia chip de om şi astfel să se supună limitărilor trupului omenesc, şi , ceea ce este cel mai şocant, de ce s-a lăsat batjocorit, scuipat, lovit şi răstignit, El Creatorul, de către creatura Sa? Pentru a înţelege aceste lucruri trebuie să privim înapoi, înainte de naşterea Universului. Se pare că lucrurile s-au petrecut cam aşa… DRAGOSTEA DIVINĂ În veşnicia dinaintea naşterii Universului, când încă nu se “inventase” timpul, exista o comuniune minunată între trei persoane –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt- care alcătuiau o singură fiinţă. Relaţia lor era guvernată de principiul dragostei divine, a dragostei care se dăruieşte, astfel încât fiecare era preocupat nu de propria persoană ci de a-i onora pe ceilalţi şi de a le face bucurie. Această atitudine, definitorie pentru Divinitate, o putem intui din afirmaţiile făcute în Biblie cu diferite ocazii, astfel: Deşi Tatăl avea autoritatea supremă, El a avut deplină încredere şi a dat-o în întregime Fiului (Matei 28.18: Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. Ioan 5.22: Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.). Isus n-a profitat de acest lucru pentru “a-şi face de cap” ci a rămas ascultător de Tatăl până la moartea lui pe cruce (Filipeni 2.6- 11: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a 8

înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul). De asemenea, după încheierea completă a lucrării Sale, Fiul va restitui autoritatea în mâna Tatălui (1 Corinteni 15.24-28: În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale ... Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”... Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.). In ce priveşte pe Duhul Sfânt, acesta niciodată nu se glorifică pe Sine, ci doar pe Isus şi pe Tatăl; cu toate acestea Fiul spune “Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12.31 ); astfel El îl onorează pe Duhul Sfânt considerându-l mai important decât propria persoană. CREAREA OMULUI La baza creării omului a stat dorinţa lui Dumnezeu de a multiplica relaţia din Trinitate într-o familie mai numeroasă. Putem vedea acest fapt în Geneza, prin faptul că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu”, spre deosebire de toate celelalte fiinţe create. (Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” Geneza 1.26) Astfel a fost creat Adam1, 1 În momentul în care a fost creat , Adam arăta ca un tînăr de 25-30 de ani, aşadar ca şi cum ar avea un trecut. De aceea nu este exclus ca şi Pământul, care după estimările cercetătorilor Bibliei are vârsta de doar 6ooo de ani, să fi fost creat ca şi cum ar avea un trecut de 4.5 mld ani) 9

şi apoi Eva. Dumnezeu, spune Biblia, a creat toate lucrurile bine, aceasta neînsemnând însă că Adam a fost creat perfect, şi asta pentru simplul motiv că doar Dumnezeu poate fi perfect. De asemenea, pentru că Dumnezeu nu a intenţionat să creeze nişte “roboţi”, caz în care noţiunea de ascultare şi dragoste îşi pierd sensul, El l-a înzestrat pe Adam cu “liber arbitru “, adică având capacitatea de a face alegeri. (Geneza 2.9: Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Geneza 2.16: Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”) Adam trebuia să evolueze şi să se desăvârşească pe un drum al ascultării, hrănindu-se din pomul vieţii şi exersând liberul arbitru în dependenţă de Creator. Lui i s-a pus o singură interdicţie, pentru a i se testa ascultarea. Lui Adam i-a fost dată stăpânirea peste Grădina Eden. Acest domeniu însă, aparţinuse cândva unui personaj numit Satan. De aceea Adam trebuia să-şi păzească grădina. (Geneza 2.15: Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.) SATAN Satan a fost un arhanghel foarte frumos, supranumit şi “Lucifer”, despre care Biblia spune: Ezechiel 28.13-17 “Tu aveai pecetea desăvârşirii, erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost 1

fără prihană în căile tale, din ziua, cînd ai fost făcut, pînă în ziua cînd s-a găsit nelegiuirea în tine. … Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.” În urma acestei îngâmfări Satan n-a vrut să se mai supună lui Dumnezeu, şi a corupt circa o treime din numărul îngerilor ca să-l urmeze în răzvrătirea lui. Datorită acestui fapt Dumnezeu i-a alungat din cer, dar nu i-a putut pedepsi deoarece îngerii au fost şi ei creaţi cu voinţă liberă, iar supunerea prin forţă nu are ce căuta în Împărăţia dragostei lui Dumnezeu. CĂDEREA Pentru a-şi recăpăta anumite privilegii, Satan, numit şi Diavolul, l-a amăgit pe Adam, fiul creat al lui Dumnezeu, să mănânce din “fructul oprit”. De remarcat este faptul că Satan nu l-a forţat pe Adam, el doar i-a sugerat o alegere (“dacă veţi mânca, veţi fi ca Dumnezeu” ), iar acesta a acceptat de bună voie să-l creadă mai degrabă pe Lucifer decât pe Dumnezeu, căzând astfel în aceeaşi răzvrătire ca şi acesta. Biblia spune: “Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?” Romani 6:16 (vezi şi 2 Petru 2:19). El voia ca astfel, ţinându-l captiv pe Adam -creat după chipul lui Dumnezeu, deci “membru al familiei”- şi stăpânind peste el şi urmaşii acestuia, să-L determine pe Dumnezeu să-l reprimească în cer şi să recapete anumite drepturi. Acest fapt a avut două consecinţe: 1. Observăm faptul că într-adevăr Satan a reuşit să recâştige dreptul de a participa la întâlnirile îngerilor (Iov 2:2). Putem să ne întrebăm de ce Dumnezeu n-a luat nici o măsură împotriva lui Lucifer? Deşi ne e greu să ne închipuim, cu toate că Dumnezeu nu dă socoteală nimănui de faptele Sale, Atotputernicia Lui este cumva limitată de Sfinţenia Lui. El nu putea să-l pedepsească pe Satan pentru simplul motiv că Adam i s-a supus de bună-voie. 1

2. Adam, împreună cu toate proprietăţile lui, a devenit robul lui Satan. De atunci Lucifer a devenit “stăpânitorul aceste lumi“ (Ioan 12:31 ; Ioan 14:30), iar Adam şi toţi urmaşii lui -fiindcă toţi copiii de robi sunt şi ei robi- adică toţi oamenii, au devenit “copii ai diavolului“ (1 Ioan 3:10 , Ioan 8:44). Fiind proprietatea sa, Satan a plasat în om, am putea zice chiar în ADN-ul acestuia, o “marcă de proprietate”, un fel de “genă mutantă” care i-a transferat acestuia caractere proprii lui Satan cum sunt: minciuna, înşelarea, lăcomia, aroganţa, invidia, violenţa, distrugerea, egoismul, dorinţa de a trăi pentru sine, independenţa de Dumnezeu, dorinţa de putere şi de a exercita control asupra voinţei altora, manipulare, răzbunare, dorinţa de a impresiona pe ceilalţi pentru a „fi slăvit de oameni”. Aşa cum Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul şi asemănarea Sa”, la fel şi Satan l-a transformat pe om „după chipul şi asemănarea sa”, astfel oamenii au devenit, cu toţii, „fii ai diavolului” (Ioan 8.44 şi 1 Ioan 3.10). Din acest motiv pornirile naturale ale omului sunt rele. N- aţi simţit niciodată nişte porniri interioare rele pe care vi le-aţi reprimat doar pentru că legea le pedepseşte ? 1

Scrisoarea 2. PĂCATUL Urmarea tragică a neascultării lui Adam este aceea că omul a devenit păcătos. Omul nu e păcătos fiindcă face păcate, ci face păcate fiindcă e păcătos în esenţa lui. Faptele lui doar confirmă „genetica” lui. Aşadar, oricâte fapte bune ar face omul, el nu se poate împăca cu Dumnezeu deoarece el e putred în esenţa lui, în genetica lui. Sămânţa pe care Satan a sădit-o în inima lui Adam şi a Evei, aceea a suspiciunii şi neîncrederii în dragostea lui Dumnezeu, dorinţa de autonomie, independenţă faţa de Creator şi satisfacerea propriului „eu”, a rodit la toţi urmaşii lor. De aceea Biblia zice: Romani 3.10 Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Romani 3.23 Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. 1 Ioan 5.19 Ştim că … toată lumea zace în cel rău. Isaia 37.6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Denumirea Păcat provine dintr-un termen ce înseamnă “a rata ţinta “ şi semnifică faptul că omul şi-a ratat destinul pentru care a fost creat. Care este această ţintă ratată ? Aşa cum arătam mai sus, ţinta lui Dumnezeu pentru noi este aceea de a forma o familie bazată pe principiul dragostei care se dăruieşte celorlalţi, în dependenţă de Creator. Desigur, tuturor ne-ar place o astfel de lume, dar fiecare aşteptăm ca mai întâi ceilalţi să se poarte aşa, şi abia atunci ne vom purta şi noi mai bine. Sau poate ne purtăm bine atâta timp cât ceilalţi nu ne deranjează în vreun fel; dar odată ce avem un motiv „întemeiat” suntem gata să răspundem cu rău pentru rău. Dumnezeu 1

ne spune însă ca noi să fim aceia care facem primii binele, fără să aşteptăm ca alţii să procedeze la fel, şi fără să-i judecăm pentru asta. Luca 6.32-37: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare, şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţămitori şi cu cei răi. Fiţi, deci, milostivi, cum şi Tatăl vostru este milostiv. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.” Luca 6.43: „Nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea, şi nici un pom rău care să facă roadă bună. Căci orice pom se cunoaşte după roada lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini... De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?” Bineînţeles, ne este destul de uşor să zicem că toţi oamenii sunt păcătoşi când ne referim la ceilalţi. Dar când e vorba de noi înşine ? De regulă găsim o mulţime de argumente cum că noi nu suntem aşa de păcătoşi ca alţii, că noi n-am furat , n-am curvit, n-am omorât pe nimeni, sau că atunci când am facut-o am avut cu adevărat motive, sau că a fost o întâmplare, sau dăm vina pe circumstanţe, sau pe soţie aşa cum a facut Adam. Biblia spune ”Calea nebunului este fără prihană în ochii lui…” (Proverbe 12.15). Cu alte cuvinte, fiecăruia i se pare că el e bun şi ceilalţi sunt răi. Uneori chiar ne întrebăm “cum pot fi unii atât de răi ?”. Dar oamenii despre care noi gândim astfel, cred despre sine că sunt buni, şi se miră la rândul lor cum de pot fi alţii atât de răi. Fiecare are un talent în a vedea răutatea altora, şi o orbire deplină când e vorba de a-şi vedea propria răutate. Noi ne credem buni, dar Dumnezeu ştie cum suntem de fapt. Luca 6.42: „cum poţi să zici 1

fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi” şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău ?” Suntem noi buni ? Cel mai bine putem vedea acest lucru observându-ne cum reacţionăm când ni se face un rău ? Dacă răspundem cu rău la rău, înseamnă că şi noi suntem răi. Dumnezeu n-o să ne întrebe pe noi de păcatele altora, aşa că să nu ne preocupăm de ele şi să nu ne comparăm cu alţii sau să-i judecăm. Fiecare va da socoteală de păcatele sale, “proprii şi personale”. Haideţi să citim câteva pasaje din Biblie Apocalipsa 21.1-8: “Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii ! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate. Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit ! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor 1

este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Vedem aici, spre surprinderea noastră, că fricoşii (mai exact spus laşii) şi mincinoşii sunt puşi în aceeaşi categorie cu curvarii şi ucigaşii. Apoi mai vedem că pentru a ajunge în cer există ceva ce ţi se dă gratis, dar şi ceva ce trebuie ca tu să biruieşti. Acel ceva ce trebuie biruit este spiritul acestei lumi, aşa cum se reflectă el în firea noastră pământească, este independenţa noastră de Dumnezeu. In altă parte găsim scris, în legatură cu păcatul: Galateni 5.19-21: „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Ne aşteptam să găsim în această listă a lucrurilor care ne separă de Dumnezeu lucruri “grele” cum sunt curvia, vrăjitoria, crima, dar nu ne aşteptam să găsim aici lucruri ca certurile, mâniile, neînţelegerile, îmbuibările. Acestea ni se par absolut normale şi scuzabile. Matei 5.21-22: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule! Va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule va cădea sub pedeapsa focului gheenei.” Există oare cineva dintre noi care măcar o data în viaţă să nu se fi mâniat? Sau care să nu fi spus vreodata cuiva “prostule “ sau “ăsta e nebun”? 1

Iacov 3.6,9: „Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.” Ţi s-a întâmplat vreodata să înjuri, măcar în gând, pe cineva ? 1 Ioan 3.15: „Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţă veşnică rămânând în el”. Aşadar ura şi neiertarea sunt echivalente în faţa lui Dumnezeu cu crima. Deuteronom 18.10: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”. Putem vedea şi aici că lucruri considerate de noi “nevinovate” cum ar fi determinarea viitorului cu ajutorul horoscoapelor, ghicitul – chiar şi în joacă- în cafea sau în cărţi, sau descântatul de “deochi “, sau pentru căsnicie, sau pentru despărţire, şi alte influenţe exercitate prin aşa-numita magie albă, ca să nu mai vorbim de magia neagră, toate acestea din punctul de vedere al lui Dumnezeu sunt păcate. 1 Samuel 15.23: „Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi voinţa proprie nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El” . Încercăm noi uneori să ne impunem voinţa proprie asupra altora pornind de la principiul (nu totdeauna valabil ) că „noi ştim mai bine”, şi „nu-i dorim celuilalt decât binele”? Suntem noi ascultători de Dumnezeu, sau de cele mai multe ori ştim noi mai bine ce trebuie să facem? 1

Esenţa Păcatului Toate cele menţionate mai sus sunt „păcate”, dar există ceva care generează toate aceste manifestări şi care este însuşi „PĂCATUL”. PĂCATUL constă în glorificarea sinelui, îşi are originea în independenţa de Dumnezeu, şi se exprimă prin sintagma „a fi ca Dumnezeu”. Să identificăm câteva forme de manifestare sinelui ca dumnezeu: • A te considera mai presus de ceilalţi (veşnica problemă: cine e „mai mare”); se manifestă prin a căuta poziţie socială, a impresiona, a ieşi în evidenţă. Dorinţa de a fi admirat/ă, idolatrizat/ă, invidiat/ă (ca avere, ca poziţie socială, ca aparenţă fizică), şi altele asemenea sunt echivalente cu „a căuta slavă de la oameni” cum spune Biblia. Pe de altă parte, tot Biblia spune, „... cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” 1 Corinteni 4.7. Faptul de a avea mai multe daruri naturale, capacităţi, talente, ne conferă valoare, ne fac deosebiţi, dar nu ne fac mai presus2 de alţii. • A te lua prea în serios pe tine însuţi, a „te da mare”, a te considera important / a îţi da importanţă, (Galateni 6.3); a te simţi jignit cu uşurinţă, indică de asemenea faptul că tu „te crezi cineva”. Trebuie să facem diferenţa între preferinţa pe care o avem ca ceilalţi să se poarte faţă de noi, într-o anumită situaţie, într-o anumită manieră, şi pretenţia că ei trebuie să se poarte în acel mod. • A cere respect precum şi atitudinea de „a-i pune pe alţii la respect”, sunt echivalente cu „a cere închinare”. Trebuie, din nou, să facem diferenţa între „a prefera să fii respectat” care este ceva normal şi de dorit, şi a avea pretenţia, sau de a impune acest respect, care este o atitudine demonică. 2 Sa rămânem smeriţi, căci smerenia nu înseamnă a fi umil; smerenia este aptitudinea de a trăi în plinătatea valorii tale umane şi a staturii spirituale, fără a te considera mai presus de alţii, trăind cu conştiinţa faptului că, celui ce i s-a dat mult, i se va cere mult. Isus a fost smerit, dar nu a fost umil. 1

• Atitudinea „mi se cuvine”, „eu merit”, conştiinţa de a fi mai presus decât ceilalţi, dorinţa de a fi privilegiat, pretenţia de a fi slujit de alţii, de a fi servit, „de a sta în capul mesei” sau căutarea „locurilor dintâi” cum spune Biblia; • A considera că poţi stabili tu însuţi ce e bine şi ce e rău, exercitarea voinţei proprii3 în loc de autonomie în supunere faţă de El, înseamnă rebeliune, înseamnă a deveni propriul tău dumnezeu (1 Samuel 15.23). Dezvoltarea progresivă a acestei atitudini are ca urmare faptul că oamenii nu se mai pot supune nici unei autorităţi (şcoală, loc de muncă, societate). Criticarea autorităţilor locale, eludarea legii, a judeca guvernul, parlamentul ca şi cum „tu ştii mai bine”, te poziţionează deasupra celor aleşi pentru a guverna ţara, iar această poziţie este o manifestare a Păcatului, a infatuării sinelui. (Iuda 1.8 şi 2 Petru 2.10b) • Centrarea pe sine, egoismul, nepăsarea faţă de alţii, atitudinea dispreţuitoare, batjocoritoare, câştigul în detrimentul altora prin înşelare, furt, deposedare de bunuri, exploatarea celorlalţi, atitudinea de a încălca drepturile altora, este o altă ramificaţie a problemei. • Independenţa, în sensul negativ că poţi face ce vrei cu viaţa ta, având ca urmare distrugerea propriului trup, care este destinat să fie un Templu al Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19) prin exces de alcool, beţii, droguri, îmbuibări, orgii sexuale, şi orice alt mod de „a-ţi bate joc” de viaţa ta, Îl ofensează pe Dumnezeu. • Asertivitatea exagerată, a insista asupra drepturilor proprii, lipsa blândeţei. A fi blând nu înseamnă a fi moale. Conform Bibliei, blândeţea este „caracterul unui om care nu insistă asupra drepturilor lui” (Filipeni 4.5 - analiza cuvântului în original). A-ţi face dreptate singur, violenţa, răzbunarea sunt forme de manifestare a Păcatului. • Mânia, enervarea, supărarea, atitudinea de neiertare, amărăciunea că lucrurile nu merg „cum vrei tu”, sunt semne ale aceleiaşi probleme. E atitudinea de a avea pretenţia că „ţi 3 De exemplu a practica sexul liber, care este contrar voii lui Dumnezeu. 1

se cuvine” ca lucrurile să funcţioneze în sensul dorit de tine; atitudinea că „universul îţi e dator”, e o reacţie provenită din neîmplinirea aşteptării inconştiente ca „întreg universul să conspire” în folosul tău, cum se exprima Coelho în „Alchimistul”. • Dominaţia, dorinţa de putere, orice formă de control, manipularea, a-ţi impune voinţa asupra altora, a decide în locul altora, a dirija viaţa altora, a ştii tu mai ce e bine pentru alţii, a-i face pe alţii dependenţi de tine (de hotărârile tale), atitudinea de „a avea drepturi” asupra unei persoane, toate înseamnă „ a fi ca dumnezeu” pentru ceilalţi. • A avea drept de viaţă şi moarte asupra cuiva; a salva o viaţă, sau a scurta o viaţă, te fac „dumnezeu pentru o zi”. Pe de o parte, medicii, în special chirurgii, sunt expuşi riscului de a se crede dumnezei, deoarece ei salvează vieţi. Pe de altă parte comiterea unei crime îţi oferă acelaşi sentiment de a fi dumnezeu, iar unii sunt gata să plătescă riscul închisorii pentru asta. • Pretenţia de a avea întotdeauna dreptate, a avea ultimul cuvânt, a fi mai deştept ca ceilalţi, atitudinea de superioritate, considerarea altora ca inferiori, a da sfaturi nesolicitate, a fi mai „bun” ca ceilalţi, pretenţia de a se face cum ai propus tu, a avea tu cea mai bună idee, a da tu lecţii altora, atitudinea „te învăţ eu minte”, „vă arăt eu cine e şeful aici”, „îţi spun eu cum se face”, „tu nu faci bine”, „el nu ştie corect”, „vă explic EU cum vine chestia asta” şi orice altă formă de a te pune deasupra altora. Vreau să fiu bine înţeles, nu este greşit să avem idei bune; problema constă în atitudinea cu care le exprimăm, şi aşteptarea pe care o avem faţă de reacţia celorlalţi la ideile noastre. • Bârfa, a considera pe alţii proşti, tâmpiţi, a-i critica şi judeca pe alţii, sunt atitudini care te situează deasupra lor. • A avea bani, posesiuni, creează iluzia puterii. Putem vedea deseori persoane care odată devenite avute, încep să se creadă mai înţelepte şi mai presus de ceilalţi. Invidia este „motorul progresului” acestei lumi (Eclesiast 4.4), deoarece fiecare 2

vrea să fie dumnezeu, şi e la concurenţă cu cel de lângă el. Problema invidiei este, în esenţă, „care din noi e mai mare?”. Competiţia rău înţeleasă hrăneşte acest păcat. Competiţia e bună când are ca scop evoluţia personală, dar aceasta se realizează doar atunci când întrecerea este cu tine însuţi, chiar atunci când concurezi cu alţii. Autoînşelarea noastră stă în faptul că noi nu pretindem în mod conştient că vrem să devenim Domnul Dumnezeu. Dar, în mod inconştient, noi dorim să devenim un fel de „dumnezeu local”. Mai întâi vrem să devenim, prin independenţă, dumnezeul nostru, dumnezeu pentru noi înşine, prin faptul că nu mai vrem să ascultăm de nimeni şi nu mai suportăm autoritatea, vrem să devenim „propriul nostru stăpân”. Apoi extindem „dumnezeirea noastră” peste cei din imediata noastră proximitate, judecându-i şi spunându-le ce trebuie să facă cu viaţa lor. În acelaşi timp aspirăm să dovedim că suntem „mai presus” decât cei din jur, prin dispreţ, vorbindu-le „de sus”, dând sfaturi nesolicitate, sau bârfind. Încercăm apoi să impresionăm prin statut profesional, social, economic, prin aparenţa fizică, prin realizări, sau prin a face lucruri neobişnuite. Odată ajunşi într-o poziţie de autoritate încercăm să ne impunem voinţa asupra celorlalţi, vrem să avem ultimul cuvânt într-o dispută, şi pretindem mai mult respect. Cu cât reuşim mai bine, cu atât dorim mai mult, astfel că tendinţa de a deţine controlul asupra altora creşte proporţional cu „îndumnezeirea noastră”. În final, deşi în număr mic, unii chiar ajung să se creadă dumnezei, chiar dacă nu recunosc asta. În fapt, însăşi istoria societăţii umane este o istorie a dezvoltării şi înălţării sinelui. Aceasta este percepută o capacitate necesară pentru succes şi în cele din urmă necesară chiar supravieţuirii într-o lume egoistă. Tocmai de aceea ne este atât de greu s-o percepem ca păcat, fiindcă este o trăsătură necesară adaptării în această lume, şi deci considerată pozitivă. ( Romani 1.32) 2

VESTEA CEA REA Biblia spune : Romani 1.18-25 Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, 2

neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi desvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu. După cum observăm, Creatorul are o cu totul altă imagine despre ceea ce înseamnă păcat şi urmările acestuia decât mulţi dintre noi. Partea neplăcută este că El are dreptate, pentru simplul fapt că El a stabilit “regulile jocului “. Partea şi mai rea vine când aflăm că “plata păcatului este moartea “(Romani 6.23) adică suferinţa veşnică în Iad, şi că “fără vărsare de sânge nu există iertare “ (Evrei 9.22 ). Am putea spune ca aceste afirmaţii sunt grele de tot. Nu putem să ştim sigur de ce a hotărât El aşa, noi putem doar să luăm la cunoştinţă. Motivul este, probabil, faptul că omul e atât de putred încât nu mai poate fi reparat. Astfel, singura soluţie ar fi aceea ca cineva neprihănit să renunţe la viaţa lui şi să ne-o dăruiască nouă, astfel ca Dumnezeu să ne facă din nou. MOARTEA ŞI IADUL 2

Moatea nu este, aşa cum se crede uneori, o extincţie a vieţii, ci înseamnă “despărţit de... “. Moartea Biologică înseamnă despărţirea trupului fizic, care intră în putrefacţie, de suflet şi duh; se mai numeşte “moartea întâia“ Moartea Spirituală înseamnă despărţirea definitivă a sufletului şi duhului de prezenţa lui Dumnezeu, şi se mai numeşte “moartea a doua“ Apocalipsa 20.14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. Dumnezeu, în Suveranitatea Sa, a hotărât ca oricine nu intră în destinul pentru care a fost creat să-şi petreacă veşnicia într-un loc îngrozitor numit Iad. (Matei 13.42, Apocalipsa 14.11, Matei 25.46 ). Mulţi oameni afirmă că ei cred în Dumnezeu, dar nu cred că există Iad, sau, chiar dacă există, Dumnezeu e prea bun ca să arunce oamenii acolo. Să vedem ce spune Biblia despre acest subiect: Matei 25.4: „ Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui !” Observăm aici că într-adevăr există un asemenea loc de chin, “vidat” de prezenţa lui Dumnezeu, că acesta este veşnic, şi că a fost pregătit iniţial pentru Satan şi adepţii lui. Trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu aruncă pe nimeni în Iad, dar respectând liberul arbitru al fiecăruia, a fost nevoit să creeze o alternativă pentru cei care nu doresc să-şi petreacă veşnicia în compania Sa. Omul alege dacă vrea să trăiască alături de Dumnezeu sau nu ! Aş vrea să accentuez faptul că nu există o extincţie a vieţii deoarece noi am fost creaţi “după chipul lui Dumnezeu” şi din acest motiv sufletul nostru este nemuritor! Aşadar întrebarea corectă nu este dacă există veşnicie, ci unde ne petrecem veşnicia?! 2

Aceasta implică şi faptul că suferinţa iadului este veşnică! Apocalipsa 14:11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. (Vezi şi Apocalipsa 20:10) 2

Scrisoarea 3. CRUCEA - TRATAMENTUL PENTRU PĂCAT Din fericire nu avem doar veşti proaste; haideţi să vedem ce s-a întâmplat la cruce. În primul rând remarcăm că Satan a făcut cu această ocazie o crimă. Isus era un om fără păcat, care nu-i aparţinea lui Satan ca să poată avea drept de viaţă şi moarte asupra lui. Prin acest act, Dumnezeu a primit din punct de vedere juridic dreptul de a-l pedepsi pe Satan4, şi a putut retrage acestuia dreptul de stăpânire asupra Pământului şi asupra oamenilor, şi l-a aruncat din cer. Cu toate acestea, Satan nu vrea să cedeze. Acesta încă ţine omenirea în minciună făcând tot posibilul ca prin influenţa sa să-i determine pe oameni să nu se intereseze de Dumnezeu, de planurile Lui, de ceea ce a făcut Isus pentru ei, ci să se intereseze cât mai mult de problemele lor, de viitor, de carieră, de succes, de bunăstare materială, confort etc. Oamenii merg degeaba la biserică sau citesc Biblia atâta timp cât nu fac din asta un mod de viaţă ci rămân într-o formă de ritual în care nu cred cu adevărat. VESTEA CEA BUNĂ În al doilea rând, la cruce Isus şi-a dat viaţa lui ca preţ de răscumpărare din păcat pentru întreaga omenire. El şi-a asumat păcatul întregii omeniri şi a luat asupra lui întreaga pedeapsă, aceea de a coborâ în Locuinţa Morţilor. 4 Să ne amintim că Satan a reuşit să-l amăgească pe Adam fără să încalce “regulile” lui Dumnezeu. Dar încercarea de a-l amăgi pe Isus a eşuat (citeşte “ispitirile” din Evanghelia după Matei cap 4). 2

Era absolut necesar pentru mântuirea noastră ca El să facă acest lucru. Nimeni altcineva nu putea s-o facă pentru că nu exista nici o altă persoană fără păcat. Dacă s-ar fi putut mai “ieftin“ n-ar fi fost nevoie ca Însuşi Dumnezeu să ia chip de om şi să se lase batjocorit, scuipat şi răstignit de creatura Sa . Astfel El ne-a dat cel mai înălţător exemplu de jertfă şi dovada incontestabilă a dragostei Sale pentru noi. El ar fi putut să distrugă întreaga creaţie căzută şi să creeze din nou, dar n-a făcut-o. Prin moartea Sa, Dreptatea lui Dumnezeu, cerută de Sfinţenia Lui, în legătură cu plata păcatului este satisfacută şi noi putem avea acces la viaţa veşnică pe care a pierdut-o Adam. Ioan 3.16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnic ... Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” O povestioară ne prezintă situaţia unui judecător care avea de soluţionat un proces în legătură cu un tâlhar care a produs o pagubă destul de serioasă unei familii. În urma ascultării declaraţiilor martorilor şi a pledoariilor celor doi avocaţi, judecătorul a decis ca vinovatul să plătească despăgubiri părţii vătămate în valoare de 3000 USD şi cheltuieli de judecată în valoare de 100 USD. Toţi au considerat sentinţa ca fiind corectă. Apoi judecătorul şi-a dat roba jos, a plecat la casierie şi a achitat întreaga sumă de 3100 USD. De ce? Fiindcă el a recunoscut în acel tâlhar un prieten din copilărie, la care a ţinut foarte mult, dar pe care împrejurările vieţii şi deciziile greşite l-au condus într-o direcţie greşită. În acelaşi fel Dumnezeu este drept şi sfânt, şi în acelaşi timp plin de dragoste. Prin Isus am primit un cec în alb care ne răscumpără libertatea din robia Diavolului, şi ne oferă şansa unei noi alegeri. 2

2 Timotei 2.26 „…în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.” Ca oameni, şi tu şi eu, suntem din nou astăzi, ca Adam odinioară, în faţa unei alegeri : Vei alege tu să te supui de bunăvoie sub Domnia lui Dumnezeu şi vei face voia Lui recunoscându-l ca Domn şi Mântuitor, crezând din toată inima ta că El te iubeşte şi are cele mai bune planuri pentru viaţa ta? Sau vei continua să crezi că, de fapt, cu ajutorul raţiunii, ştiinţei şi a “bunului-tău-simţ” vei putea decide singur ce e bine5 şi ce e rău, ce e drept sau nedrept şi poţi până la urmă să-ţi fii propriul tău dumnezeu, ba chiar ai putea să devii dumnezeu şi pentru o bună parte dintre oamenii care intră în sfera ta de influenţă? În ce mă priveşte eu deja am ales ! “Eu şi casa mea vom sluji Domnului !” (Iosua 24.15) 5 Citeşte despre problematica bine-rău în Scrisoarea 1 din Partea II 2

Scrisoarea 4. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII Diferitele religii susţin diferite scenarii. Cei toleranţi susţin că toate sunt la fel de bune. În orice caz se pare că, indiferent de cultură sau zonă geografică, există o unitate de vederi în privinţa faptului că omul este certat cu Dumnezeu şi că trebuie să se împace cu El. De aici şi denumirea religie, de la „religare” - a reface o legătură ruptă. Toate religiile au pretenţia de a arăta modul în care omul poate ajunge la Dumnezeu. Biblia însă susţine că omul nu va putea ajunge niciodată la El prin eforturi proprii, în acest scop fiind necesar ca Dumnezeu Însuşi să coboare la om. Teoria celor care spun că la mântuire se poate ajunge pe mai multe căi la fel cum poţi urca în vârful unui munte pe diferite cărări este falsă (conform Fapte 4.12 „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”) Oamenii pot avea diferite idei despre cum poţi ajunge la Dumnezeu şi mântuire, dar cea mai sigură cale este cea pe care chiar Dumnezeu o recomandă, iar această cale este unică: Ioan 14.6 „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” CE TREBUIE SĂ FACEM CA SĂ FIM MÂNTUIŢI ? Fapte 2.36-39 „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos6 pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem? „Pocăiţi-vă le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi 6 “Hristos” în greacă este echivalentul lui “Mesia” în ebraică şi înseamnă Salvator, Mântuitor. Hristos nu este, cum ar putea crede unii, numele de familie a lui Isus. 2

primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Remarcăm în acest text trei termeni cheie legaţi de mântuire: Pocăinţa, Botezul (în apă) şi darul Duhului Sfânt. Pocăinţa este un termen prin care a fost tradus cuvântul grec “metanoia” care înseamnă “a-ţi schimba mintea“ şi cel ebraic “schuff” care înseamnă “a-ţi schimba traiectoria cu 180° ”. Este vorba de schimbarea unei atitudini, a modului de gândire, de la cel bazat pe independenţă, la unul bazat pe dependenţa de Creator, de la a face voia proprie la a fi preocupat de a face voia lui Dumnezeu, de la egoism la altruism, de la revanşă la iertare, de la mânie la răbdare. Nu este doar căinţă, adică un regret sincer faţa de păcatele comise şi dorinţa de a nu mai păcătui, ci dorinţa de a trăi într-o relaţie intimă cu Creatorul tău. Unii cred că pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu şi a fi mântuiţi este suficient să fim nişte oameni morali şi cumsecade. Să spunem că ai un copil (fiu, fiică), şi investeşti în el tot ce ai mai bun, îi oferi toate condiţiile ca să se dezvolte cât mai bine, şi toată dragostea ta, şi desigur, îl inveţi ce e bine şi ce e rău. Copilul ajunge la vârsta de 30 de ani, obţine un serviciu bun, se căsătoreşte, are copii, şi îi merge bine. Intr-o zi iţi spune: „îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, te voi respecta întotdeauna, îţi promit că voi face întotdeauna ce mi-ai spus că e bine şi niciodată din cele ce mi-ai spus că e rău, însă de astăzi nu vreau să mai am de-a face cu tine.” Ce părere ai avea de un astfel de copil? Şi totuşi noi exact aşa procedăm în relaţia cu Creatorul nostru, vrem să reducem relaţia cu El la nişte raporturi de respect, moralitate şi legalitate. E atunci necesar şi suficient să fim nişte oameni cumsecade, şi să facem fapte bune? Biblia zice în Romani 3.23-28 „Căci toţi ... sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a 3

rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu; pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este, deci, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” Iar în Efeseni 2.8-9 „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Vedem din nou că nu faptele primează ci relaţia cu Creatorul. LEGĂMÂNTUL NAŞTERII DIN NOU Am ajuns acum la momentul culminant al acestei expuneri, momentul în care putem înţelege cum putem fi mântuiţi. 2 Corinteni 5.17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. “Lucrurile s-au făcut noi” se referă la faptul că Dumnezeu nu cârpeşte o natură coruptă, ci face în viaţa noastră ceva cu adevărat nou, pe baza unui legământ. Isus spune: „Căci acesta este Sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” Matei 26.28 3

De aici putem deduce cu uşurinţă faptul că nu o anumită religie sau biserică ne mântuieşte ci o persoană, Isus Hristos, printr-un legământ semnat cu preţul sângelui Său. Mântuirea este gratis, dar asta nu înseamnă că a fost ieftină; ea a presupus sacrificiul suprem al lui Isus. Biblia are două părţi: Vechiul Testament, sau legământ, încheiat de Dumnezeu cu poporul ales, poporul evreu, şi Noul Testament sau noul legământ la care Dumnezeu cheamă întreaga omenire, şi acesta ne priveşte pe noi toţi. Ioan 3:3-5 „Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, şi să se nască? Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă suntem păcătoşi prin esenţă nu doar prin fapte, Isus a decretat: “trebuie să vă naşteţi din nou “(Ioan 3.7), iar naşterea din nou se referă, cum am văzut, la un legământ “din apă şi duh”. El nu vorbeste aici de reîncarnare ci de un legământ cu Dumnezeu, prin care, noi Îi dăm viaţa noastră plină de păcat şi El ne dă în schimb viaţa neprihănită a lui Isus. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil a trebuit ca mai întâi Isus să moară pentru noi. Acesta este ceea ce se numeşte “schimbul de la cruce”. Botezul este mărturia acestui legământ, este un act public, în faţa lumii vizibile şi a celei invizibile. Aşa cum Isus ne-a mântuit printr-un act public al răstignirii Sale, şi după cum şi în viaţa civilă se declară prin acte publice la Primărie naşterea, căsătoria, decesul, tot aşa ni se cere să ne declarăm public moartea dintr-o existenţă fără Dumnezeu şi naşterea din nou pentru Impărăţia lui Dumnezeu. 3

Pentru a prezenta sugestiv acest legământ, o vom face sub forma încheierii unui contract între două persoane. Orice contract are un conţinut şi se încheie cu semnăturile părţilor Conţinutul legământului se referă la: • A recunoaşte faptul că eşti păcătos şi ai trăit fără Dumnezeu, că ai vrut să trăieşti după capul tău fără să-ţi pese de scopul pentru care El te-a creat. • A recunoaşte că ai încercat să trăieşti după cerinţele unei legi morale, dar n-ai reuşit întotdeauna, nici măcar atunci când tu însuţi ţi-ai stabilit această lege. • A declara că Isus a devenit Mântuitorul tău prin jertfa Sa în locul tău, şi că altfel nu ai fi putut fi salvat. Accepti astfel aşa- numitul “schimb de la cruce“ : tu îi dai păcatele tale lui Dumnezeu şi El iţi dă în locul lor neprihănirea lui Isus. • A declara că Isus a devenit Domnul vieţii tale, şi că vrei să trăieşti în ascultare de El, nu doar din punct de vedere legal şi moral ci împlinind porunca Lui referitoare la Dragoste: Matei 22.36-40 „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii. Prin legământ devin valabile pentru tine toate promisiunile din Biblie:  Vei primi astfel o nouă identitate, cea de copil al Lui Dumnezeu (1 Ioan 3.1) 3

 Dumnezeu îţi va pune pecetea Sa în locul celei a lui Satan. (2 Corinteni 1.22)  Tu vei fi legat astfel de Dumnezeu şi vei putea înţelege voia Lui. (Ioan 10.27)  Tu devii cetăţean al cerului (Filipeni 3.20, Efeseni 2.19), iar pe pământ vei fi de acum doar un “călător” (1Petru 2.11, Evrei 11.13).  Viaţa ta veşnică începe chiar acum şi nu mai mergi la judecată (Ioan 5.24)  Incepe drumul tău spre desăvârşire. Deşi nu vei deveni un “sfânt” de mâine şi vei mai comite ocazional păcate, tu nu vei mai avea un stil de viaţă păcătos, nu vei mai fi ceea ce Biblia numeşte “rob al păcatului” sau “fiu al Diavolului”. Genetica ta s-a schimbat, eşti acum „fiu al lui Dumnezeu” şi nu mai ai o natură păcătoasă. Să facem o comparaţie : o maimuţă oricât de bine ar fi educată să poată imita un om, ea nu devine om. Tot aşa un om, chiar dacă se maimuţăreşte, el nu devine maimuţă. Este o diferenţă de genetică, nu de comportament. In acelaşi mod, un păcătos nenăscut din nou, oricât ar fi de „bun” şi de „educat” în materie de moralitate, el nu poate fi acceptat de Dumnezeu datorită naturii sale alterate genetic de „gena rebeliunii” lui Satan. Pe de altă parte, un om născut din nou, născut din Dumnezeu (Ioan 1.12,13), chiar dacă uneori mai greşeşte, el deja aparţine familiei lui Dumnezeu, iar desăvârşirea lui este doar o chestiune de timp şi educaţie. Putem fi astfel siguri de Mântuire, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, cu condiţia respectării “reţetei autentice” a lui Isus. Mai jos am realizat o schiţă-model a acestui legământ care conţine esenţialul; nu există o formulă standard. Nimeni nu îţi va cere să-l scrii sau să-l semnezi, este ceva ce se întâmplă între tine şi Dumnezeu, în rugăciune. 3

Citeşte-l cu atenţie, deoarece este cel mai important lucru din aceasta broşură. Îţi recomand să nu te grăbeşti, ci să îţi iei timp să-l citeşti pe îndelete, incluzînd şi referinţele biblice, şi să meditezi la toate aceste lucruri. Dacă ai întrebări nu ezita să mă contactezi pentru a discuta şi clarifica aspectele care ţi se par confuze. LEGĂMÂNT PENTRU NAŞTERE DIN NOU Referinte Biblice EU ………………………………………… Matei 26.28 Ioan 1.12,13 1. Recunosc că mă identific cu natura umană căzută, şi am Ecleziast 7.20 Romani 7.18 înţeles că sunt irecuperabil pierdut în păcat. Mi-am trăit Marcu 2.17 viaţa după capul meu, în independenţă de Dumnezeu, care este Creatorul meu, fără să-mi pese de scopul pentru care El m-a creat. Recunosc că am nevoie de mântuire. 2. Inţeleg că Isus a plătit prin jertfa Sa plata cerută de sfinţenia lui Dumnezeu pentru păcatul meu. Sunt de acord Efeseni 1.7 să primesc acum, prin credinţa în sângele Lui, iertarea Efeseni 2.8,9 păcatelor mele, fără plată, fără fapte, prin har. Cred că Tit 2.12 Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu întrupat care Romani10:9,10 1 Cor.15.1-4 din Duhul s-a născut şi din Fecioara Maria. Cred că a murit Romani răstignit pe lemn, El cel fără de păcat, că a fost îngropat, că 8.14,25,34 a înviat a treia zi, că s-a înălţat la ceruri şi stă acum la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru mântuirea mea. Accept schimbul de la cruce prin care Isus ia asupra Lui păcatele mele şi imi dă în schimb neprihănirea Lui. Imi însuşesc prin credinţă ceea ce Biblia spune despre mine. Din acest moment sunt copilul lui Dumnezeu şi sunt tot ce Dumnezeu spune că sunt, am tot ce Dumnezeu spune că am, pot tot ce Dumnezeu spune că pot. Imi însuşesc prin credinţă toate promisiunile Lui. Viaţa mea veşnică începe acum, şi nu mai merg la judecată decât în vederea Ioan 5.24 răsplătirii. 3

3. Decid ca din acest moment să mă lepăd de mine însumi şi să trăiesc pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru mine, Luca 9.23-25; încredinţat fiind că El are un plan bun pentru viaţa mea, 2 Cor.5.15 mai bun decât aş putea avea eu însumi. Cred că în voia Lui 1Petru 2.9 este cuprins binele meu, de aceea nu-mi mai doresc altceva decât ca voia Lui desăvârşită să se împlinească în viaţa mea; nu mai judec pe alţii ci îl las pe El să judece; nu-mi mai fac dreptate singur ci îl las pe El să-mi facă dreptate. Înţeleg să fac o deosebire între păcat şi păcătos, urând păcatul, dar iubind pe cei păcătoşi deoarece sunt creaţi după chipul şi asemănarea Celui Preaînalt şi sunt chemaţi să moştenească viaţa veşnică. Înţeleg să-i iubesc pe oameni nu pentru că ei ar merita ceva, ci pentru că Isus mi-a cerut asta. Decid să-i iert pe ceilalţi aşa cum Isus m-a iertat pe mine. Efeseni 4.32 Inţeleg că am primit o misiune, aceea de a vesti mântuirea în Numele Lui. Matei 28.19 Inţeleg scopul pentru care am fost creat, să fiu o expresie a voii şi dragostei lui Dumnezeu pe Pamânt, caracterul Lui să se dezvolte în mine, să beneficiez de toate binecuvântările de care au parte copii Lui, şi să am parte de Luca 9.57-62 viaţa veşnică în familia Lui. 1Pet 2.21 Mărturisesc că Isus este Domnul şi Mântuitorul meu Ioan 5.19,30 Semnătura mea Semnătura lui Dumnezeu Botezul în apă ( “baptiso” - imersie totală) Pecetluirea cu Duhul Sfânt 1 Petru 3.21 …botezul,…nu este o curăţire de Efeseni 1.13 Şi voi, după întinăciunile trupeşti, ci ce aţi auzit cuvântul mărturia unui cuget curat adevărului (Evanghelia înaintea lui Dumnezeu, prin mântuirii voastre), aţi învierea lui Isus Hristos crezut în El, şi aţi fost (Botezul nu te spală de pecetluiţi cu Duhul Sfânt, păcate în mod automat, ci care fusese făgăduit, şi 3

prin acordul conştiinţei tale, care este o arvună a de aceea el nu are putere la moştenirii noastre, pentru copiii mici. Botezul fără răscumpărarea celor conţinutul legământului este câştigaţi de Dumnezeu, doar o baie obişnuită) spre lauda slavei Lui. Inainte de a ne hotărî să facem acest legământ, trebuie să înţelegem seriozitatea acestuia. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce ne aşteaptă, deoarece intrăm într-o dimensiune spirituală, care include lucruri considerate în mod uzual ca fiind “supranaturale”. 1. Dumnezeu ne ia în serios ! El îşi va ţine legământul şi se aşteaptă ca şi noi să facem acelaşi lucru. a. În timp ce sufletul şi duhul nostru sunt născute din nou, trupul nostru încă nu este răscumpărat; abia la intrarea în cer vom primi trupuri noi. Aceasta înseamnă că trupul poartă încă gena “firii pământeşti”, şi din acest motiv vom fi într-o luptă permanentă cu ce a mai rămas pământesc în noi înşine. Biblia descrie aceasta luptă ca pe o “răstignire”: Galateni 5.17 „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Galateni 5.24 „Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” b. Dacă L-am proclamat pe Isus ca Domn al nostru, El se aşteaptă ca noi să-L ascultăm, ceea ce presupune repectarea poruncilor de moralitate, dar nu se reduce la acestea, ci înseamnă a avea o relaţie intimă cu El, prin Duhul Sfânt, a vorbi cu El, a-I auzi glasul,(„Oile mele aud glasul Meu şi vin după Mine”) a trăi în comuniune cu El. S-ar putea să nu înţelegeţi imediat cum vor avea loc toate acestea, deoarece sunt lucruri spirituale. Când le veţi trăi, le veţi înţelege altfel. 3

c. Biblia spune că credinţa noastră va fi încercată: 1 Petru 1:5 „Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” 2. Satan ne ia în serios! Prin acest legământ el pierde un suflet, şi va face totul pentru a vă determina să regretaţi decizia pe care aţi luat-o: vi se pot întâmpla lucruri neplăcute, şi veţi fi prigoniţi: Faptele Apostolilor 14.22 „… întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. 2 Timotei 3.12 „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” Prigonirea poate însemna că prietenii vă vor părăsi, că părinţii sau partenerul de viaţă se vor supăra iremediabil pentru pasul pe care l-aţi făcut, şi altele. Totuşi acestea nu trebuie să vă descurajeze. Aveţi încredere că Dumnezeu veghează şi este suveran peste toate lucrurile:1 Corinteni 10:13 „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” CUM TRĂIM DUPĂ ÎNCHEIEREA LEGĂMÂNTULUI Biblia ne transmite îndemnul, referitor la Isus, să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.21). La ce se referă acest îndemn? De regulă identificăm această cerinţă cu faptul de a respecta cele 10 porunci, de a-i ajuta pe cei săraci, de a fi în general nişte oameni cumsecade. Cheia comportamentului lui Isus stă însă în altceva. El nu a fost preocupat niciodată să fie mai cumsecade, să fie mai “bun”, să facă mai mulţi oameni sănătoşi, să aibă o biserică mare (la moartea Lui, biserica Sa 3

avea doar 120 membri după toate minunile pe care le-a făcut), n-a fost preocupat de carieră deşi a învăţat o meserie, n-a fost preocupat de o împlinire pământească. El a afirmat : • Ioan 4.34 Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui. • Ioan 5.19 Fiu l... nu face decât ce vede pe Tatăl facând. • Ioan 5.30 Eu (Isus) nu pot face nimic de la Mine Însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă pentru că nu caut să fac voia Mea ci voia Tatălui, care M-a trimis. Atitudinea de totală dependenţă faţă de Tatăl a fost esenţa comportamentului lui Isus pe Pământ. În acelaşi fel El ne cere nouă o totală dedicare pentru Sine, să ne “facem orice gând rob al ascultării de Hristos” • Luca 9.23 dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. • Matei 28.18 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. • Luca 9.62 Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu e vrednic de Impărăţia lui Dumnezeu • 2.Timotei 2.4 Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii dacă vrea să placă celui care la înscris la oaste. • Matei 10.32 De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. • Matei 10.37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 3

Subliniez faptul că dependenţa de Tatăl nu se rezumă la a respecta nişte porunci morale, şi nici la a urma nişte principii spirituale, deşi le include pe acestea, ci înseamnă a lua fiecare decizie, în fiecare situaţie concretă de viaţă, împreună cu Duhul Sfânt, la fel ca Isus. 4

Scrisoarea 5. CREŞTINUL AUTENTIC Biblia ne sfătuieşte în 2 Corinteni 13.5 Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Bun, şi cum facem asta? Cum ne dăm seama dacă suntem în credinţa corectă? Cineva zicea să nu judecăm pe nimeni, nici măcar pe noi înşine, deoarece nici Dumnezeu Însuşi nu judecă pe nimeni până când nu şi-a dat ultima suflare. Deci autoevaluarea noastră trebuie să fie obiectivă, dar în acelaşi timp relaxată, deoarece încă e timp de îndreptare. Biblia ne sugerează câteva criterii de (auto)evaluare, astfel: 1. Trebuie să existe o mărturie interioară, o convingere profundă, o siguranţă a faptului că suntem mântuiţi: Romani 8.16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. 2. Trebuie să existe o călăuzire conştientă în Duhul Sfânt: Romani 8.14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 3. Trebuie să existe o evidenţă, o dovadă a prezenţei Duhului Sfânt în credincios: Romani 8.9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. 4. Trebuie să existe o dedicare a creştinului pentru lucrurile spirituale, şi o non-conformare la valorile acestei lumi: Romani 8:4 noi ... trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă 4

umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. 5. Trebuie să existe o manifestare a lucrărilor duhovnicesti: Marcu 16.17 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” 6. Trebuie să existe o manifestare a „roadelor” Duhului Sfânt în viata credinciosului: Galateni 5.22 Roada Duhului, ..., este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul. 7. Trebuie să se manifeste dragostea divină (care se dăruieşte pe sine fără a aştepta nimic în schimb): Ioan 13:35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Ioan 13.14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 1 Corinteni 12.7 Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. Galateni 5.13 Fraţilor... slujiţi-vă unii altora în dragoste. Galateni 6.2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos. Efeseni 4.25 De aceea, lăsaţi- vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că Suntem mădulare unii altora. Efeseni 5.21 Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Evrei 10.24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Iacov 5.9 Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Iacov 5.16 Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. 1 Petru 4.10 Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. 4

8. Trebuie să existe atitudinea de a sluji celorlalţi: Marcu 10.43 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi!” 9. Trebuie să existe o dedicare totală pentru Isus: Luca 9.23 dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine işi va pierde viaţa pentru mine o va mântui. 10. Trebuie să existe o manifestare a implicării în Marea Misiune încredinţată de Isus: Matei 28.18 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi invăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. 11. Trebuie să avem în inimă izvoare de apă vie. Ioan 7.38 “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”a zis Isus, referindu-se la Duhul Sfânt care urma să fie dat. 12. Nu trebuie să mai existe frică, teamă, şi mai precis teama de moarte: 1 Ioan 4.18 În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste. 2 Timotei 1.7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. 13. Interesul celorlalţi să fie pus la acelaşi nivel, sau chiar mai presus decât interesul personal: Filipeni 2.4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. 1 Corinteni 10.24 Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. 14. Trebuie să existe o anumită atitudine în legătură cu cei care ne fac rău: Matei 5.39-48: Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele 4

celui ce vrea să se împrumute de la tine. Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Această listă nu este exhaustivă, ci doar orientativă. Întrebarea este în ce măsură îndeplinim noi aceste câteva criterii? Răspunsul la această întrebare ne oferă o imagine asupra modului în care ne raportăm la Dumnezeu, Isus, Mântuire. Unii vor spune probabil că nu e posibil să îndeplinim toate aceste condiţii, dar Isus nu ne-ar cere ceva imposibil. Despre ce înseamnă a trăi o „viaţă creştină autentică”, îmi propun a descrie mai pe larg într-o lucrare viitoare. 4

Scrisoarea 6. CONFUZII In continuare vom trata cateva confuzii ce pot denatura percepţia corectă a lucrurilor privitoare la Dumnezeu şi mântuire. 6.1. Confuzii cu privire la Dumnezeu Mulţi dintre noi cred că există Dumnezeu. Intrebarea care se pune este dacă “Dumnezeul nostru” este acelaşi cu Dumnezeul adevărat, sau cu alte cuvinte dacă imaginea noastră despre Dumnezeu este cea corectă. Viaţa arată că oamenilor le place să creadă că există un Dumnezeu care e un fel de Moş Crăciun sau Duhul din Lampa lui Aladin; adică Dumnezeu ar fi un fel de duh supraputernic, al cărui stăpân suntem noi înşine, şi pe care noi îl putem controla: îl invocăm când avem o nevoie, pentru ca după aceea să-I spunem “poţi intra din nou în lampă”. Alţii cred că Dumnezeu e atât de bun încât singura lui preocupare este să ne facă bine, şi în nici un caz nu va arunca pe cineva în Iad. Alte păreri îl văd pe Dumnezeu ca pe un veghetor sfânt care abia aşteaptă să greşeşti ceva ca să te poată pedepsi, e unul care face totul ca prin legile Lui să-ţi strice orice bucurie. Sunt şi unii care Îl văd pe Dumnezeu ca pe o energie, ca ceva impersonal, o lege Karmică, sau chiar că totul este Dumnezeu. Care dintre toate acestea e Dumnezeul adevărat? Biblia Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind o singură fiinţă, trinitară, constituită deci din trei persoane, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi având- dar nelimitându-se la- următoarele atribute: • VEŞNIC. El are o existenţă în SINE, care nu e determinată de factori externi, şi este necuprins. • CREATOR. Este creatorul Universului şi legiuitorul tuturor legilor naturale (fizice, chimice, etc) şi morale. El are Dreptul să ceară socoteală Creaţiei Sale. Totul Îi aparţine. • SUVERAN (DOMN). El hotărăşte soarta Universului, şi nu dă socoteală decât în faţa Sfinţeniei Lui. 4

• ATOTPUTERNIC (OMNIPOTENT). El are puterea să înfăptuiască ceea ce a promis. El are puterea să judece lumea care este Creaţia Sa. • DREPT ( JUDECATOR). El va judeca toate faptele oamenilor cu dreptate şi nepărtinire. • SFÂNT. El urăşte cu desăvârşire păcatul deşi iubeşte pe păcătoşi. Va veni o zi când El va distruge păcatul, iar cei ce nu îl abandonează vor fi distruşi împreună cu el. • BUN, PLIN DE DRAGOSTE, ÎNDURARE, RĂBDARE. Începând de la creaţie El a avut planuri bune pentru om, de aceea l-a şi făcut pe Adam după chipul şi asemănarea Sa. Este plin de îndurare, deşi în lume se face atâta rău. Are îndelungă răbdare ca oamenii să se întoarcă la El. Dovada supremă a dragostei Lui este faptul că a plătit El însuşi preţul mântuirii cerut de sfinţenia Sa, luând chip de om şi lăsându-se batjocorit, scuipat, bătut şi în final răstignit de creatura Sa, lucru pe care nimeni nu putea să I-l ceară, nici să I-l impună. El a făcut- o de bună-voie, din dragoste. • ATOTŞTIUTOR (OMNIŞTIENT). El posedă toată cunoştinţa, toată înţelepciunea şi nimic nu este ascuns de cunoştinţa Lui. • OMNIPREZENT. El se află permanent pretutindeni, şi poate comunica simultan cu întreaga creaţie. Ca să-L înţelegem pe Dumnezeu trebuie să avem în vedere toate aceste aspecte. Sfinţenia lui Dumnezeu urăşte păcatul, cu toate acestea Dragostea Îl determină să fie răbdator şi să uzeze de toate mijloacele pentru a salva creaţia Sa. Pe de altă parte El este Drept şi recunoaşte libertatea de voinţă a omului care poate alege să trăiască sau nu împreună cu El : dragoste cu forţa nu se poate. Fiindcă Universul acesta Îi aparţine, va exista totuşi o zi în care, cu durere, va fi nevoit să facă o separare între cei care au crezut Dragostea Lui şi au înţeles Sfinţenia Lui, şi cei care au dispreţuit aceste lucruri. El a promis că va fi un Judecător drept pentru că Omniştienţa şi Omniprezenţa Lui îi permit să ţină cont de toate faptele, gândurile, motivaţiile inimii fiecăruia. El are totodată 4

Puterea să izoleze pentru veşnicie pe cei ce L-au respins, într-un loc golit de prezenţa Sa numit Iad. DUMNEZEII FALŞI - IDOLATRIA Prima posibilitate de confuzie este aceea de a crede în Dumnezei falşi. În limbaj biblic, aceasta poartă numele de idolatrie. Idolatria nu se referă doar la diferite zeităţi, icoane sau statui, ci la orice este în inima noastră mai important ca Dumnezeu, de exemplu lăcomia pentru ceva, puterea, plăcerile, sexul, dragostea de sine (egoismul) : Coloseni 3.5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Habacuc 1.11 ... se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui! Filipeni 3.19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Alţi dumnezei falşi, foarte la modă acum, sunt Universul, Mama Natura, iar curentul New Age, interpretând eronat anumite descoperiri din Fizica Cuantică, proclamă că omul însuşi este adevăratul dumnezeu. CAZUL LUI IOV O altă posibilitate de confuzie este aceea în care, fără a fi idolatri, să credem în Dumnezeul adevărat şi totuşi să nu-L cunoaştem. Un exemplu reprezentativ este cel al lui Iov, care credea sincer în Dumnezeul Adevărat: Iov 1.8: „Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” 4

Cu toate acestea, la sfârşitul istorisirii despre Iov aflăm cum acesta are o revelaţie despre Dumnezeu, şi îşi dă seama că nu l-a cunoscut pe Dumnezeu ca Dumnezeu. El exprimă metaforic acest lucru astfel: Iov 42.5 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.” Toţi avem nevoie de o cunoaştere prin revelaţie a lui Dumnezeu, care transcede cunoşterea intelectuală „despre” El. CAZUL LUI PAVEL Un alt exemplu cunoscut este cel al Apostolului Pavel. Pe vremea aceea el se numea Saul din Tars. (citeste Faptele Apostolilor cap. 8-9). Faptele Apostolilor 8.1 „Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei … Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.” Saul era plin de zel pentru Dumnezeu, era un fariseu de vază şi era foarte învăţat. Cu toate acestea el avea doar o cunoaştere intelectuală, atât a Scripturilor cât şi în ceea ce priveşte persoana lui Dumnezeu. De aceea prigonea Biserica Creştină. În Drumul său spre Damasc, unde mergea tot cu scopul de a prigoni Biserica, are o revelaţie a lui Isus. El povesteşte astfel despre ce i s-a întâmplat: Faptele Apostolilor 22.3: „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu deamănuntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: Marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim 4