Simpozionul Internațional de Pace ”România-Țara Păcii și Sarmizegetusa 2050-Capitala Păcii Mondiale”

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  99 Pace și simplitate Prof. Spătaru Paul – Cosmin Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu” Craiova Pacea este cheia de bolta a învățăturii lui Iisus. Dobândirea păcii trebuie să fie țelul oricărui creștin.Totul trebuie să conveargă spre ea: rugăciunea, asceza, milostenia. Ce înseamnă de fapt pacea? Se spune că pacea adevărată este rezultatul a trei componente: pacea cu Dumnezeu, cea cu oamenii și cea cu tine. Din punct de vedere psihologic ea presupune: lipsa mâniei, acceptarea (destinului propriu, al celorlalți, etc.), stingerea oricăror conflicte interioare și exterioare, neimpunerea celorlalți a propriei atitudini. Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminării sau a foametei. Aşa cum afirmă unii scriitori, aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. Pacea nu e ceva ce ți-ai dori. Pacea e ceva ce faci, e ceva ce creezi, e ceva ce ești, e ceea ce dai mai departe. Sunt trei lucruri în aceasta lume, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică și le dorește cu ardoare. Pacea, sănătatea și fericirea. Un trio care le înglobează pe toate celelalte componente-piloni ale unei vieți împlinite. Pacea, în simplitatea dumnezeieștii sale misiuni este etalonul purității, al iubirii și-al armoniei mondiale. De aceea din anul 1981, la 21 septembrie pacea este celebrată și citită pe buzele tuturor celor care-i înțeleg și simt cu sufletul, cu mintea, valoarea-i incomensurabilă. Ziua mondială a păcii a fost promovată la această dată de către Națiunile Unite prin Rezoluția 36/67 a Adunării Generale. Această zi este dedicată consolidării și promovării idealurilor păcii între toate națiunile și popoarele lumii.Cei care au simțit nevoia adoptării unei zile atât de însemnate, știu că în pace se naște iubirea, în pace e cerul senin și tot în pace ne crește rumenă pâinea pe ogoare.Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru, îndulcit cu roz și pictat subtil în nuanțe mustoase de verde. Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului. Cei care și-ai căutat cu disperare copiii printre mormane de fiare, cei care au adunat bucăți din casa în care și-au zidit sănătatea, cei în ochii cărora s-au năruit speranțe, visurilor cărora li s-au tăiat aripile, nereușind să zboare. Cu certitudine, pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a reuși să promovăm pacea mondială, trebuie să promovăm mai întâi de toate, pacea interioară. În această învălmășeală, alergătură de colo, dincolo, în acest stres colectiv, pacea, greu își mai găsește loc în sufletele noastre. E doar din cauza că nu mai gândim colectiv, ci gândim egoist, individual, de parcă am putea ține singuri pe umeri această planetă. Dacă răul se extinde cu viteza sunetului, atunci binele se propagă cu cea a lumii, deci, oferiți din albeața sufletului vostru, dăruiți lumină și dragoste, sădiți în urma voastră dreptate și adevăr, căci, binele e întotdeauna cu un pas în fața răului. Astăzi, suntem privilegiați să glorificăm pacea, să slăvim cerul pentru că a așezat-o suavă, precum o pânză curată peste noi. Cu inima tremurândă, însă, vedem că pânza imaculată nu-și păstrează nici astăzi curățenia pe tot mapamondul, mai sunt pământuri pârjolite de contradicții, iar pânza păcii mai e pătată de sânge și stropită de lacrimi. Dacă cineva nu a înțeles încă cât de prețioasă este pacea, să privească în ochii unui copil fericit ce se zbenguiește desculț printr-un lan de păpădii.Să-l privească topindu-se de bucurie atunci când mama și tata îl răsfață cu sărutări pline de dragoste.Să-l vadă cum râde până la urechi, de i se văd gropițele rumene, în care se pierde și soarele, atunci când sora mai mare îl leagănă. Pentru a fi in pace cu Dumnezeu (cu divinitatea, deci), trebuie sa faci totul avand constiinta ca El este cu tine, atata timp cat si tu esti cu El, ca iti vegheaza pasii. Trebuie sa faci totul ca si cum ai fi mereu sub ochii Lui. Aceasta implica o stare de continua constiinta (\"trezvie\" in termeni duhovnicesti) si de mare responsabilitate. Trebuie sa te intrebi mereu daca ceea ce faci este in voia Lui, sa astepti urmarea faptelor tale, intelegand astfel daca ai gresit sau nu (de multe ori ceea ce ni se intampla este consecinta a ceea ce am facut - bine sau rau), sa accepti voia Lui (chiar daca este contrara celei personale).

100  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pacea cu semenii presupune, de fapt, iubire. Cand nu mai ai in tine afecte negative: manie, ura, gelozie, resentimente, in suflet vine si se instapaneste iubirea, reusesti sa-i iubesti pe toti, chiar daca ti se par imperfecti, realizezi ca si tu esti astfel. Reusesti sa-i accepti, sa-i ierti daca e nevoie. Daca simti ca nu-i poti iubi in totalitate (desi sfintii reusesc cu siguranta) te rogi pentru ei, pentru indreptarea lor. Pacea vine totodata din lipsa \"judecarii\" si a \"osandei\". Practic, si psihologic vorbind, nu trebuie sa judecam pentru ca putem gresi aplicand celuilalt, care este de cele mai multe ori diferit de noi, criteriile noastre, sistemul nostru de valori. De cele mai multe ori aceasta este o modalitate subiectiva de a-i aborda pe ceilalti, si putem foarte usor sa ne dam seama ca gresim, constatand ca o persoana vazuta de alte doua, diferite, poate sa i se para uneia buna si alteia rea. De fapt, perceptia legata de un om poate fi diferita de la un moment la altul, iar ceea ce vedem rau in celalalt este de fapt rezultatul a ceea ce este in noi. De acea sfintii nu mai vad raul, pentru ca nu mai exista in ei. De cele mai multe ori, judecata este primul pas, al doilea este \"osanda\", cu alte cuvinte, invinuirea celuilalt. De multe ori ajungem sa ne suparam pentru motive minore. Solutia ar fi sa-l respectam cu adevarat pe celalalt, sa-i respectam felul de a fi, individualitatea. Bibliografie Dimensiunile păcii – Arthur Buliov

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  101 Spre un cod universal al păcii Geo Stroe În Geografia dreptului pe Terra, se pare că dreptul roman este dreptul Europei, un drept imperial, un drept care s-a răspîndit in Americi, Africa, unele state din Asia, Australia, Noua Zeelandă, Extremul Orient siberian etc. Adevărul este că Dreptul roman are la baza Legea celor XII TABLE care sunt părti ale legilor pe care Hestia, Vesta le-a primit de la Titani și Atlanți și le-a perfecționat Zamolse -SATURN, ATLAS – TROIANUL. La orizontul adinc al cunoasterii de peste 35 000 de ani, la baza lor stau legile lui THOTH din TABLELE DE SMARALD care sunt in curs de pătrundere și așezare în originile dreptului universal. Legile lui Manu, tabla de legi a lui Moise (numele pe care l-au dat vechii iudei lui Zamolse), învățătura lui Enoch, a lui Noe, epopeile indiene din Vede, sanscrita, Ramayana și Mahabharata, alte scrieri vechi și inca nedeslușite europenește. Un COD UNIVERSAL AL PĂCII nu este o glumă, nu se face peste noapte și nici de unul singur. Am indrăznit sa incep măcar sa pune temeliile si sa cream un colectiv interdisciplinar din care sa faca parte nu numai juristi și militari, ci si oameni de cultura, filosofi ai dreptului și al filosofiei sociale. Lucrări de sinteză în toate culturile există, trebuie îndelung cercetate, pătrunse cu gîndul pasnic și comparate, extrase din esențele înțelepciunii lor multimilenare, cu unicul scop de a răspunde condițiilor sine qua non ale păcii universale. Mulți oameni de știință, filosofi, scriitori, unii de geniu, teologi, oameni enciclopedici au abordat proiecte de acest gen și au făcut pași inainte în cunoașterea naturii umane și a teoriilor, metodelor și metodologiilor, tehnologiilor și tehnicilor de abordare a acestei probleme vitale care este și va rămîne pacea lumii. Și OMUL trebuie invățat de la grădinița, incepind cu bătrînul proberb ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Aforistica este si ea un instrument tot atît de important ca si Arta războiului de Sun Tzî, ca și tratatele de drept, lucrări complexe cum a fost și rămîne DESPRE DREPTUL RĂZBOIULUI ȘI AL PĂCII al marelui Hugo Grotius pe care intenționam să îl reedităm la Editura DacoRomnă TDC și să îl comentăm la nivelul secolului XXI. Pentru început pornim de la Legile Frumoase, Legile Belagine, Legile lui Zamolse primite de la Hestia, primite de ea, la rîndul ei, de la Titani și Atlanți, dăruite geților nemuritori și divini și ajunse la dacoromni. Iată cum arată, pentru începători, aceste legi pe înțelesul tutoror: Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt minile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină este viaţă şi ia făptura. Precum fulgerul aduce lumină, şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă, aşa este şi gîndul omului, el trece în vorba omului şi apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci pnă la focul ce arde trebuie să fie o lumină şi un tunet. Lumina omului este gîndul său şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina prinde putere prin cuvnt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său. Fii ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiaşi paşi îi faci în vîrful muntelui ca şi în josul său, acelaşi aer este sus, ca şi jos, la fel creşte copacul în vîrf de munte, ca şi în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeţ, ca şi pămntul cel neted. Fii cumpătat ca pămntul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frntă de vînt, sămnţă prea adîncă nu răzbate, iar prea multă apă îi stinge suflarea. Ia aminte la copacul cel falnic, cu ct este mai înalt cu atît rădăcinile sale sunt mai adînci în pămnt, căci din pămnt îşi trage tăria, nu uita asta. Cu cît te ridici mai mult, cu atît trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura coborîrii.

102  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminţei care încolţeşte, nici nu se vede cnd prinde suflare de viaţă. Lumina seminţei este cea care o ridică, pămntul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie. Priveşte rîul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creşte tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare şi lucrurile aşa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gîndul cel bun şi drept rînduit, el îşi face loc printre pietre şi stnci, nu ţine seama de nimic, îşi urmează drumul şi nimic nu-i stă în cale. Apa cu apă se adună, şi împreună puterea este şi mai mare. Ia seama de taina aceasta şi nu o uita: acel firicel de apă ştie unde va ajunge, căci una este cu pămîntul şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri pînă la sfrşit. Astfel să iei seama la gîndul tău unde trebuie să ajungă şi vei vedea că nimic nu poate opri drumul său. Să-ţi fie gîndul limpede pînă la sfîrşit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întîlnesc, pămînt cu pămînt şi munte cu munte. Ia seama la gîndul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr, sunt ca pulberea cîmpului ce-ţi acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru minte şi sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelăciune, hoţie şi vărsare de sînge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia, boala, amărăciunea şi moartea. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumuseţea lor sau după rvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel tare este slab pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mişcătoare, asemeni este şi omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinţă sau frumuseţea? Duce un om mai mult decît boul? E mai bogat vreunul ca pămîntul? Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace şi degeaba ai cunoaşterea daca ea nu este lămurită de vreme. Fierul roşit a fost rece şi se va răci iarăşi, vasul a fost pămînt şi va fi iarăşi pămînt, pămîntul ce-a fost sterp, acum este pămînt roditor şi se va strpi iarăşi peste vremi. Rîvna omului face schimbătoare toate acestea, Dar rîvna îi întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte. Fierul şi focul ajută omul, dar îl şi vatămă şi aceeaşi rîvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui. Tot rîvna îl îndeamnă la strîngerea de averi, la mărirea puterii şi la a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naşte, ea te va coborî mai jos de dobitoace, ea te va despărţi de fratele şi de vlăstarul tău. Neînţeleptul este mînat de rîvnă, dar înţeleptul încalecă rîvna. Neînţeleptul suferă cnd rîvna îl duce la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte cîştigul în pierdere şi înălţarea în cădere. Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu exista dobitoc mai josnic decît omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintîi putere şi chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gîndul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge. Gîndul bun şi vorba înţeleaptă îţi poate potoli necazul, îţi poate răcori inima, dar nu te vindeca pentru ca omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinţa este umbra trufiei. Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, argint sau aur, căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. după orice zi vine şi noaptea, iar după iarnă vine primăvara, căci aşa este rînduit şi aşa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc şi apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămîne pururea şi aceasta are nenumărate şi nesfrşite ramuri, iar asemenea izvoarelor mintii şi sufletului tău, ele nu se arată la vedere, căci o suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace şi oameni – şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se întorc, şi vatra aceasta este pururea. Precum copacul cel falnic creşte lîngă cel mic fără a-i face rău, aşa să fiţi între voi; cel mare să nu lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul. Aruncă un lemn pe rîu şi mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i lumina pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai tîrziu înflorite în inima ta.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  103 Nu lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveşte prin ochii tai este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta. Nu grăbi nici o lucrare, căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amari sufletul. Cum creşte cadrul, aşa crește şi stinghia, şi cum creste roata, aşa crește şi spiţa. Rămîi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mînia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mînia vine din teamă şi nu a locuit dintru început în inima ta; daca nu creşte prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur lîngă dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decît toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minţii şi sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udată de vreme. Nu-ti amărî sufletul cînd simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă căuta să te foloseşti de ele pentru îndreptare, căci în rod ai şi sămînţa. Nu se poate ca o sămînţă bună sa dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boala, gîndurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mînia întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc neputinţă, trufia întotdeauna aduce suferinţă. Mergi la izvor cnd sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apa limpede şi aşteaptă pînă ce devine iarăşi curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău precum tulburarea aceea. Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gîndul tău şi cum sămînţă nu se poate fără coaja, aşa este şi gndul cel rodnic al omului. Coaja gndului rodnic este voinţa, iar fără voinţă, gîndul se usucă şi nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată prin pămîntul tare. În vremea lucrului tău înveseleşte-ți inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îşi anunţă venirea cu o floare, tot aşa fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea limpede înainte de a fi terminată. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci nici una, nici alta nu sunt fireşti. Omul sărac are multe gnduri deşarte şi le schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a învelit braţele şi picioarele, cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul altuia şi caută a- l amăgi, de acolo îşi trage grabnica avuţie. Fii blînd şi răbdător cu cei de lîngă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se poartă şi alţii cu tine, căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din aceeaşi suflare este şi simţirea lui, iar lumina ce vede prin ochii lui este din aceeaşi lumină cu cea care vede prin ochii tăi. Unde este tăria omului, acolo îi este şi slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl şi coboară; rămîi în limpezimea minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blnd este deasupra celui aprig. Limpede să-ţi fie mintea şi simţirea, şi ia seama de toate acestea. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stînca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vînt, de apa cea lină. Ia-ţi puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin limpezimea gndului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stînca, ci limpezimea sa. Lucrarea făcută din teamă nu are viaţă lungă, iar tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ţine puţin aşa este şi cu tulburarea oamenilor; ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine prin necunoaştere, iar necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie. Soarbe cunoaşterea de la cei cu barba albă şi neroşită de vin şi lasă vremea să o îmbrace cu înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gîrbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea lucrurilor şi creşterea înţelepciunii.

104  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Mulţumeşte pămîntului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte cerului pentru ploaia care îţi hrăneşte pămntul, mulţumeşte soarelui pentru căldura şi lumina casei tale şi a pămntului tău, mulţumeşte lunii pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte muntelui pentru poveţele şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulţumeşte izvorului pentru apa ce-o bei, mulţumeşte copacului pentru lucrările ce-ţi arată, mulţumeşte omului bun ce-ti aduce bucurie şi zîmbet pe chip. Precum iarba buna creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii, dar ţine seama că purtarea lor cea rea este semănată şi crescută din teamă şi neputinţe, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor şi nu căuta a-i îndrepta din vorbe şi mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amară pîntecului tău? Aşa este şi cu omul; de vei vrea să-l îndrepţi, adu-i pentru început gîndul şi simţirea la ce este plăcut atît omului bun cît şi omului rău. Unul vede roata plecînd, iar altul vede aceeaşi roata venind. Cine vede mai bine ? Doar cel înţeleptit poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui tulburat, căci cel înţeleptit a fost odată la fel ca şi cel tulburat, iar roadele amare l-au făcut să țina seama de alcătuirea fiinţei sale. A fugit de roadele sale amare în vîrful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii şi iată ca roadele erau cu el, apoi a privit înlăuntrul sau şi iată ca roadele sale amare aveau rădăcini în mintea şi simţirea poftelor sale. Este o floare mai frumoasa ca cealaltă? Este un izvor mai limpede decît altul? Este un fir de iarba mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumuseţea şi priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea sa aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori şi de dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeaşi mînă, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mîna stîngă mai bună ca dreapta? Altfel vede ochiul stîng de cel drept? Cele de sus îşi au rostul lor şi cele de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor şi cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor şi cele încete îşi au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor şi cele ce vin îşi vor avea rostul lor. Neputinţa vine după răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tău şi al celui de lîngă tine are aceeaşi vatră şi rămîne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în minte, iar bătrîneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor slăbi şi te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmaşilor tăi. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie, căci acolo îţi sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiţi cu privirea de prunc şi fără teamă. Cele tari, cele slabe şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea, iar toate acestea le găseşti în om şi toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seama la toate acestea cînd îţi apleci privirea înăuntrul tău şi vei găsi toată înţelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiinţei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi Veşnic. Ia aminte că bătăile inimii, curgerea sîngelui prin vine, vindecarea rănilor, frumuseţea ochilor şi minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în fiecare şi al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărmă din puţinul ce se vede… Curăţenia trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pune doar puţin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare şi nici o bucurie a ochilor, căci unde este căldura apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este plăcutul apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, şi unde este rîs pîndeşte şi bocetul. Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrîni şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mnie, buna purtare între semeni. Dimineaţa să te trezeşti cu ele în minte, ziua să le porţi mereu cu tine, seara să le ai cu tine în somn, iar astfel, supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa, boala şi răutatea altora nu se vor atinge de tine.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  105 Dincolo de acestea se afla iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia, iar ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Viu şi Veşnic, iar prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnica şi trainica lucrare. Dar iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţa poate apărea şi delăsarea, unde este curajul poate apărea şi frica, unde este răbdarea poate apărea şi graba, iar unde este modestia poate apărea şi trufia. Căci mişcătoare sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gndeşte şi acesta este cel ce vede mişcarea în nemişcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale. Cel tulburat vede binele ca bine şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de cealaltă, dar înţeleptul vede şi frumosul şi urîtul, simte şi frigul şi căldura, şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele. El vede desluşit ca firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urt se trage şi urtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi se va face iarăşi amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut. şi toate acestea luminează sufletul înţeleptului, precum cele bune şi plăcute hrănesc şi bucură trupul şi simţurile sale, iar cele neplăcute neînţeleptului hrănesc mintea şi înţelepciunea lui, căci prin ele vede înnoirea lucrurilor şi seminţele viitoarelor bucurii. Nu este uşoară cărarea zeilor, dar nu uită că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult dect poate cuprinde în ura sa, căldura se ridica mai mult dect poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe dect cel ce este dedesubt, uşorul se întinde mai mult dect se întinde greul, lumina răzbate mai mult dect poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare dect puterea ce desparte. Lungul şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul mare, pe acelaşi punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe. Înţeleptul uneşte pe cel ce vede cu cel ce gîndeşte, cel ce simte şi cel ce face, dar neînţeleptul îi desparte. Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gîndeşte sunt asemeni norilor care vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic şi lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă şi moarte, dincolo de bine şi rău, dincolo de frumos şi urît, dincolo de curgerea timpului. Dr. Geo Stroe, un dac liber și neastîmpărat București – Traian (Troian), Ialomița, 23.08.2019 după Christos (d.Chr.), de la Facerea Lumii 23.08.7527 d.Fl. după Calendarul dacoromânesc 23.08.12 019 după Zamolse (d.Zm.) și după Calendarul atlantodacoromânesc 23.08. 35 019 după Thoth Atlantul (d.Th.)

106  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Educație și pace Prof. inv. prescolar: Corcoata Cristina Letitia Ungureanu Alina Gradinita cu P.P.”RAYKIDS”, Carcea Pacea-i cel mai scump cuvant, Dintre toate pe pamant, Fara pace nu-i nimica , Fara ea ne creste frica. Fara pace nu e soare, Nu e munca pe ogoare, Nu adie nicio boare, Nu e munca pe ogoare. Fara pace nu e scoala, Fara pace e doar boala, Nu e zbor de ciocarlii , Nu e raset de copii. Fara pace nu e cantec, Nu e zambet si alint, Fara pace e-ntuneric, Nu-i lumina pe pamant . Fara pace nu e mama, Iar in suflet suntem goi, Fara pace nu e tata, Fara pace ... e razboi. Copilăria este o perioadă de asimilări masive, de formare a unor atitudini şi abilităţi care se vor transforma în instrumente pentru tot restul vieţii, iar grădiniţa şi apoi şcoala, prin autoritatea morală pe care o au, pot aduce o contribuţie substanţială în formarea unor atitudini și comportamente pacifiste şi tolerante la copii. În urma ultimelor studii şi interpretări ale specialiştilor se arată cât de mult sunt afectaţi copiii din cauza violenţei în general, dar și de violențele verbale din mediul şcolar, de pe stradă sau de acasă. Copiii se nasc cu dorinţa pentru pace. PACEA este un subiect minunat, un subiect despre care ne place să vorbim şi mai ales ne place să o simţim! De ce? Pentru că aceasta-i natura noastră omenească, originală. Am fost creaţi sa trăim în pace cu toţi oamenii . Pacea nu este numai un Dar de la Dumnezeu, este un dar pe care ni-l oferim unul celuilalt, nu este departe, este în interiorul nostru.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  107 Dacă cineva nu a înțeles încă cât de prețioasă este pacea, să privească în ochii unui copil fericit ce se zbenguiește desculț printr-un lan de păpădii. Să-l privească topindu-se de bucurie atunci când mama și tata îl răsfață cu sărutări pline de dragoste. Să-l vadă cum râde până la urechi, de i se văd gropițele rumene, în care se pierde și soarele, atunci când sora mai mare îl leagănă în scrânciob. Apoi să privească în ochii disperați ai unui copil rătăcit, să arunce o privire în hăul întunecat în care copilul își caut părinții, aleargă fără speranță într-un labirint fără sfârșit, cufundat în beznă și asurzit de mitraliere care împrăștie moarte. De aceea, păstrati-vă sufletul curat, lăsați ca pacea să coboare peste el, purtați pacea în piept, în ochi, în mâini, în fapte, în iubire. Pentru a”construi pacea”este în nevoie de multă muncă și elemente specifice, chiar activități dedicate. La noi, în grădiniță, nu există competiție: copiii sunt încurajați să formeze o comunitate bazată pe respect și cooperare, parteneri de drum în explorarea lumii. Atunci când apar conflicte, copiii sunt încurajați și susținuți în a găsi singuri soluții pentru rezolvarea problemelor într-un mod civilizat. Rolul cadrului didactic este de a– i ghida către rezolvarea constructivă și pe cale pașnică a conflictelor (prin moderarea situațiilor acolo unde este nevoie dar și prin exemplul personal) – o lecție de viață extrem de importantă ce le va influența comportamentul ulterior în ”lumea reală”. Această ghidare se face respectând sentimentele tuturor persoanelor implicate, fără a le știrbi stima de sine, prin ascultare activă și oferind oportunitatea de a își exprima sentimentele. Înmânându-le copiiilor instrumentele și metodele necesare pentru a-și rezolva conflictele în mod pașnic, educația neoumanistă oferă în realitate instrumentele necesare pentru a trăi în pace acum și în viitor. Îmi place ideea de „pace” ca subiect. Adevărata pace este în primul rând o stare interioară, care izvorăște din adâncul inimii fiecăruia, iar noi le putem arăta copiilor acest lucru, indiferent de sistemul de educație în care se află. Este un limbaj universal, cel al păcii, și este esenţial să nu fim doar ”consumatori” de pace ci și promotori, generatori a ei. Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru, îndulcit cu roz și pictat subtil în nuanțe mustoase de verde. Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului. Cei care și-au căutat cu disperare copiii printre mormane de fiare, cei care au adunat bucăți din casa în care și-au zidit sănătatea, cei în ochii cărora s-au năruit speranțe, visurilor cărora li s-au tăiat aripile, nereușind să zboare. Cu certitudine, pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a reuși să promovăm pacea mondială, trebuie să promovăm mai întâi de toate, pacea interioară. Militați pentru pacea mondială și amintiți-vă că e de ajuns un singur război interior, pentru a se declanșa un război mondial.

108  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pace în lume, pace în familie Prof. Înv. Preșc.: Marin Adelina Ileana, Grădinița cu p.p. ,,Phoenix”, Craiova Motto: Pacea nu este decât o scurtă pauză între două războaie. (Constantin Kirițescu - \"Istoria războiului pentru întregirea României: 1916-1919\") Cuvântul pace derivă din latinescul pax. El definește în general, în sens pozitiv, o stare de liniște, o stare lipsită de conflicte militare. Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminării sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre, oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit Se spune că acasă e locul în care inima se simte în siguranţă. Probabil că acesta este motivul pentru care persoanele pe care le găseşti stând mereu cu inima şi cu braţele deschise pentru tine le numeşti familie. O familie nu e întreagă dacă ea nu transmite iubire, armonie şi pace celor din jur. Te naşti din iubire şi traieşti iubind. Înveţi să accepţi orice greutate cu calm şi cu răbdare. Înveţi să ajuţi,să speri şi să zâmbeşti. Înveţi să dăruieşti ceva lumii acesteia în care eşti călător şi muritor. Să laşi o urmă, o mireasmă sau un mesaj, ce poate că lumea în graba ei îl va citi cândva şi astfel să iei parte la schimbarea necesară acestei lumi. Pacea pe care o găseşti acasă e pacea pe care, personal cred, că nu o găseşti în niciun alt loc. E o pace care nu aduce cu ea doar sentimentul de linişte, ci şi de protecţie, iubire, armonie şi acceptarea a ceea ce eşti. Tind să cred că suntem fiinţe care ne rezumăm doar la traiul nostru cotidian. Dar faptul că tu ai o pâine pe masă nu îţi garantează nimeni faptul că cel de lângă tine are. Iar faptul că întotdeauna ai găsit un loc cald şi un braţ care ţi-a fost întins nu înseamnă că nu sunt oameni care tânjesc dupa astfel de lucruri. Strigătele de disperare ale celor ce se află în nevoie sunt suficient de mari pentru a le auzi, dar de multe ori uităm sau nu avem timp să ascultăm. Am învăţat că ajutorul nu vine întotdeauna atunci când ai nevoie şi mi-am dat seama că, dacă nu e în momentul de durere, atunci la ce folos? Trecem fără să fim conştienţi pe lîngă cei ce suferă, negândindu-ne deloc la ceea ce am putea face sau cu ce i-am putea ajuta. Având pace în familie, ai pace în inimă şi astfel poţi dărui lumii ceea ce are nevoie. Nu putem convieţui fără a fi armonie între noi. Fără a ne considera egali, aşa cum ne-a creeat Dumnezeu. Fără a conştientiza că lumea are nevoie de cei care pot înfaptui ceva şi nu de cei care pot afirma foarte convingător de ce au stat degeaba. Nu te poţi simţi împlinit atunci când ştii că puteai face bine şi totuşi nu l-ai facut. Când ai aflat că e prea târziu pentru a mai schimba ceva începi să conştientizezi. Dar nu e târziu pentru remuşcări? Aşa că, acum e timpul ca fiecare dintre noi să nu mai aştepte pe cel de lângă el să acţioneze, ci să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să transformăm lumea din acest teatru cu maşti de fericire în oameni adevăraţi care zâmbesc şi care după mult timp de descurajare şi nelinişte sufletească şi nu numai au găsit un motiv în a trăi şi îşi pot re-aduce aminte de frumuseţea vieţii acesteia scurte pe care o avem. Trebuie să avem grijă să avem pace în suflete și în gânduri, astfel putem tansmite celor din jur starea de pace . De ce avem bani să întreţinem războaie, dar nu avem bani să hrănim săracii? Fără pace nu ne putem continua viaţa pe acest pământ. Orice fiinţă căreia nu îi este milă nu este demnă de a trăi. Deşi majoritatea dintre noi trăim în pace, nu suntem recunoscători şi nu suntem conştienţi de adevărata valoare a acesteia. Probabil că acesta este un alt factor pentru care nu luptăm, pentru pacea celor în nevoie , deoarece nu cunoaştem agitaţia şi rutina unei vieţi duse în nelinişte. Hrăneşte-ţi inima cu pace! Aceasta înseamnă să dovedeşti respect faţă de tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea. “Pacea este o comoară pe care nu o putem plăti îndeajuns\".

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  109 • Pacea înseamnă libertate fără grijă. (Cicero ) • Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea. (Benjamin Franklin ) • Daca nu este pace, toate celelalte sunt de prisos. (Sfantul Ioan Gura de Aur) • Pacea nu este absența războiului. Este o virtute, o dispoziție spre bunăvoință, încredere, dreptate. (Baruch Spinoza) • Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aștepta să-ți moară dușmanul.(Victor Martin) • Pacea nu este un dar al lui Dumnezeu creaturilor sale. Este un dar pe care noi ni-l facem unul altuia. (Elie Wiesel) • Pacea e capodopera rațiunii. (J. Muller) • Pacea nu este o relație între națiuni. Este o stare a minții dată de liniștea sufletului. (Jawaharlal Nehru) • Pacea înseamnă libertate înfăptuită, libertate și în același timp adevăr. (Aldous Huxley) • Pacea este o stare în care frica de orice fel este necunoscută. (John Buchan) BIBLIOGRAFIE: www.wikipedia.org www.edusoft.ro

110  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Aspecte ale educației pentru pace la vârsta preșcolară Prof. înv. preșcolar: Didu Mirela C.N. „Frații Buzești” Craiova Educația pentru pace, abordată la vârsta preșcolarității, reprezintă o provocare pentru cadrele didactice care doresc să se implice cu dăruire și responsabilitate. „Educația pentru pace - afirmă M. Stephen – corespunde șirului de activități educative care are drept scop pregătirea oamenilor în vederea participării la consolidarea unei lumi mai drepte și a unei ordini sociale în care violența directă sau structurală este redusă pe cât posibil”. În lucrările sale, Constantin Cucoș precizează o serie de obiective ale educației pentru pace: • achiziționarea unor concepte și cunoștințe specifice problematicii propensării păcii și bunei înțelegeri (pace, dezarmare, cooperare,agresiune, război, terorism, etc.); • formarea unor atitudini și trăsături de personalitate (toleranță, respectarea opiniilor celorlalți); • structurarea unor atitudini responsabile față de propria comunitate și față de umanitate (iubirea față de aproape, încrederea în semeni, solidaritatea umană, etc.). Profesorul Ștefan Bârsănescu propunea constituirea unei „pedagogii a păcii” care să cuprindă ideea apelului la rațiune, ideea că disputele se rezolvă prin discuții, argumentări, demonstrații. Privită din perspectiva noilor educații aceasta ar trebui să urmărească: • educarea copiilor astfel încât aceștia să se debaraseze de impulsuri agresive și de comportamente ostile și să devină sensibili la ordine, liniște, echilibru, dreptate: • formarea tinerilor în spiritul ideilor de înțelegere mutuală, cooperare, toleranță; • educarea tinerilor în ideea unei concepții despre lume care să le permită să se entuziasmeze la valorile spirituale ale omenirii. Educația pentru pace presupune cultivarea la copii a unor atitudini superioare și pregătirea lor ca viitori adulți în vederea promovării dialogului constructiv pentru evitarea conflictelor, pentru cultivarea receptivității, a respectului față de sine și de ceilalți. Maria Montessori considera că educația poate schimba lumea și afirma că „Evitarea conflictelor este misiunea politicii. Construirea păcii este misiunea educaţiei.” Educația în spiritul păcii, înțelegerii, toleranței, prieteniei, nonviolenței, solidarității are la bază patru principii generale precizate în „Convenția cu privire la Drepturile Copilului: nondiscriminare, interesul superior al copilului, participare, supraviețuire și dezvoltare. Curriculum pentru învățământul preșcolar este bazat pe diversitate culturală, bunătate, toleranță, grijă și respect, iar educația pentru pace este o componentă esențială în grădiniță. Grupele de copii sunt adevărate comunități la scară mai mică, în cadrul cărora copiii descoperă lecții de viață ce le vor folosi pe întreg parcusul existenței lor. Fiecare copil este respectat, iubit, acceptat, îndrumat și încurajat să își găsească propriul rol și astfel să contribuie la funcționarea micii comunități. Treptat preșcolarii învață să ia decizii referitoare la problemele ce apar în grupă, să gestioneze activități de întreținere a spațiului, să îndeplinească responsabilități legate de viața practică. Pentru ca preșcolarii să ajungă la dezideratele afirmate de principiile educației pentru pace, am considerat necesar abordarea unor aspecte esențiale în cunoașterea socială, și anume: cunoașterea de sine, a drepturilor și îndatoririlor cetățenești, cunoașterea și respectarea valorilor naționale și pe cele de identificare și reprezentare ale altor naționalități, înțelegerea și interiorizarea unor atitudini sociale pozitive. Ideea de la care am pornit a fost aceea că omul, indiferent de locul unde trăiește, de culoarea pielii, de cultură sau convingeri religioase, constituie valoarea socială supremă, idee pe care am dorit să o transmitem copiilor prin activitățile desfășurate. Astfel am organizat activități educative care au avut ca scop cunoașterea de către copii a costumelor naționale din diferite țări și a unor tradiții și obiceiuri specifice: „Parada costumelor populare”, „Turist prin țări europene”, vizite la Muzeul Olteniei, participări la festivaluri de folclor, învățarea unor dansuri populare specifice unor popoare, serbări școlare, jocuri de rol. Cultivarea unor atitudini pozitive în relațiile interumane, a dorinței de a trăi în pace, libertate, siguranță și acceptarea diferențelor față de alți copii au fost obiective pentru o serie de activități: citiri de imagini, vizionarea unor reportaje cu tema „Copilărie fericită”, studii de caz „Să ajutăm un copil trist”, lectura „Trei

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  111 semne ale prieteniei” de I. Străuț, poezia „1 Iunie” de Ileana Bumbac, povești create „Gânduri pentru toți copiii lumii”, audiție „Odă Bucuriei”, cântec „Să fie pace în lume”, pictură/ desen/ activități practice „Crenguța de măslin”, „Porumbeii păcii”, „Daruri pentru prietenii mei”, „Hora prieteniei”, etc. O activitate îndrăgită de copii a fost intitulată „Copacul Prieteniei” și a constat în realizarea unui colaj colectiv în care imaginea unui copac a fost realizată prin alăturarea conturului palmei sau amprenta palmei fiecărui copil. Lucrarea a fost îmbogățită prin lipirea unor flori, fluturi, vrăbiuțe și înfigerea unor stegulețe ale statelor Uniunii Europene și nu numai. De asemenea, copiii au fost încântați să participe la marșuri dedicate păcii sau să „scrie” mesaje de pace sub genericul „Piciumanii doresc PACE!” și să le transmită prin inermediul imaginii, activități organizate de Asociația „Arta Zalmoxa”. Toate activitățile ce vizează educația pentru pace reprezintă o ocazie pentru socializare și cultivarea grijii față de comunitate, față de fiecare membru al acesteia. Copiii sunt încurajați să descopere diversitatea lumii și conexiunile lor cu ceilalți. Astfel ei reușesc să înțeleagă și să aprecieze bogăția culturilor care îi înconjoară. Experimentând cu copiii metodele necesare pentru a rezolva conflictele în mod pașnic, le oferim în realitate instrumentele necesare pentru a trăi în pace acum și în viitor. Bibliografie: 1. Cucoș, C. – „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 2002 ; 2. Popescu, V. – „Educația pentru pace a copiilor preșcolari”, Revista Învățământul preșcolar, Nr. 3- 4/2008;

112  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pacea în familie Prof. Stan Maria Daniela Grădinița cu P.P.„Phoenix” Craiova Se spune că acasă e locul în care inima se simte în siguranţă. Probabil că acesta este motivul pentru care persoanele pe care le găseşti stând mereu cu inima şi cu braţele deschise pentru tine le numeşti familie. O familie nu e întreagă dacă ea nu transmite iubire, armonie şi pace celor din jur. Te naşti din iubire şi traieşti iubind. Înveţi să accepţi orice greutate cu calm şi cu răbdare. Înveţi să ajuţi,s ă speri şi să zâmbeşti. Înveţi să dăruieşti ceva lumii acesteia în care eşti călător şi muritor. Să laşi o urmă, o mireasmă sau un mesaj, ce poate că lumea în graba ei îl va citi cândva şi astfel să iei parte la schimbarea necesară acestei lumi. Pacea pe care o găseşti acasă e pacea pe care, personal cred, că nu o găseşti în niciun alt loc. E o pace care nu aduce cu ea doar sentimentul de linişte, ci şi de protecţie, iubire, armonie şi acceptarea a ceea ce eşti. Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminârii sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre, oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. Tind să cred că suntem fiinţe care ne rezumăm doar la traiul nostru cotidian. Dar faptul că tu ai o pâine pe masă nu îţi garantează nimeni faptul că cel de lângă tine are. Iar faptul că întotdeauna ai găsit un loc cald şi un braţ care ţi-a fost întins nu înseamnă că nu sunt oameni care tânjesc dupa astfel de lucruri. Strigătele de disperare ale celor ce se află în nevoie sunt suficient de mari pentru a le auzi, dar de multe ori uităm sau nu avem timp să ascultăm. Am învăţat că ajutorul nu vine întotdeauna atunci când ai nevoie şi mi-am dat seama că, dacă nu e în momentul de durere, atunci la ce folos? Trecem fără să fim conştienţi pe lângă cei ce suferă, negândindu-ne deloc la ceea ce am putea face sau cu ce i-am putea ajuta. Având pace în familie, ai pace în inimă şi astfel poţi dărui lumii ceea ce are nevoie. Nu putem convieţui fără a fi armonie între noi. Fără a ne considera egali, aşa cum ne-a creeat Dumnezeu. Fără a conştientiza că lumea are nevoie de cei care pot înfaptui ceva şi nu de cei care pot afirma foarte convingător de ce au stat degeaba. Nu te poţi simţi împlinit atunci când ştii că puteai face bine şi totuşi nu l-ai facut. Când ai aflat că e prea târziu pentru a mai schimba ceva începi să conştientizezi. Dar nu e târziu pentru remuşcări? Aşa că, acum e timpul ca fiecare dintre noi să nu mai aştepte pe cel de lângă el să acţioneze, ci să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să transformăm lumea din acest teatru cu maşti de fericire în oameni adevăraţi care zâmbesc şi care după mult timp de descurajare şi nelinişte sufletească şi nu numai au găsit un motiv în a trăi şi îşi pot re-aduce aminte de frumuseţea vieţii acesteia scurte pe care o avem. Aceşti oameni s-au născut într-un colţ al lumii prea nedrept, spunem noi, dar continuăm să trăim fără a da importanţă acestor lucruri, ca şi cum ar fi vorba de noroc sau destin. Nu. Aici este vorba despre a ajuta în a face lumea să nu mai ţină cont de diferenţele dintre semeni şi să se accepte aşa cum sunt, pentru că fiecare este diferit şi frumos în felul său. Deşi mass-media ne atrage tot mai mult atenţia asupra acestui subiect, oamenii se consideră prea ocupaţi pentru a-l dezbate. Atunci îmi pun întrebarea firească: Prea ocupat pentru ce? Să te gândeşti că tu însuţi ai putea fi sufletul acela flămând de pâine, acea rană dornică de mângâiere sau acea privire doritoare de un zâmbet?Aşa că nu e nici prea greu şi nici prea târziu. Fă-o înainte ca acele vieţi să nu mai fie în stare să îţi mulţumească. Pentru că a spune că îţi pare rău în faţa unui mormânt nu mai are niciun sens. Ne naştem cu stăpânirea sentimentului de pace, dar uităm să îl dăruim celor din jur. Generaţia noastră uită că unii oameni nu s-au născut cu dreptul de a alege şi astfel, aceştia sunt forţaţi să accepte ceea ce li se oferă. De ce avem bani să întreţinem războaie, dar nu avem bani să hrănim săracii? Fără pace nu ne putem continua viaţa pe acest pământ. Orice fiinţă căreia nu îi este milă nu este demnă de a trăi. Să nu uităm niciodată că “Pacea este o comoară pe care nu o putem plăti îndeajuns\". Deşi majoritatea dintre noi trăim în pace, nu suntem recunoscători şi nu suntem conştienţi de adevărata valoare a acesteia. Probabil că acesta este un alt factor pentru care nu luptăm, pentru pacea celor în nevoie , deoarece nu cunoaştem agitaţia şi rutina unei vieţi duse în nelinişte. Hrăneşte-ţi inima cu pace! Aceasta înseamnă să dovedeşti respect faţă de tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.\"

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  113 Pacea în lume Prof. Rața Iustina Fevronia Grădinița cu P.P.„Phoenix” Craiova Cuvântul pace derivă din latinescul „pax”. El definește în general, în sens pozitiv, o stare de liniște, o stare lipsită de conflicte militare. În Grecia antică, ideea de pace era legată de vârsta de aur inițială a umanității. Simbolul porumbelului cu ramură de măslin, este izvorât tot din mitologia antică : alegând casca lui Ares (Marte), zeul războiului, pentru a cuibări, această pasăre sacră prelungi starea de pace, împiedicând zeul să-și îndeplinească funcția. Pe planul colectiv, pacea este absența războiului : latină pax absentia belli, a violenței între grupuri umane. În acest sens, societățile totalitare sau dictatoriale pot fi în pace pe planul militar, dar nu pe planul social : de exemplu, lupta claselor este o stare de război social. Menținerea păcii internaționale este unul dintre obiectivele organizațiilor ca de pildă ONU. Există și organizații ne-guvernamentale (ONG) care susțin tratativele pentru pace acolo unde domnește starea de război, ca de exemplu Neve Șalom - Wahat as Salam, mișcarea comună israelo-palestiniană. Adepții unor religii, cum ar fi Jainism-ul, încearcă să nu rănească orice ființă vie, inclusiv insectele. Budiștii și hindușii cred că pacea poate fi realizată atunci când orice dorință și suferință sfârșește. Pentru a elimina suferința și pentru a dobândi această pace, ei urmează o serie de învățături numite cele « Patru nobile Adevăruri » : principala doctrină a filozofiei lor. În yi-kingul chinezesc, pacea nu este lipsa de război, ci căutarea permanentă a rezolvării non-violente a conflictelor. Bineînțeles că nici în culturile hinduiste, confucianiste și budiste nu au lipsit războaiele, iar unii deservenți ai cultelor le-au aprobat sau chiar încurajat. Pacifiștii, cum ar fi anarhiștii creștini, consideră că orice tip de violență va da naștere doar la altă violență. Alte grupuri de persoane iau o varietate de poziții în fața violenței, multe dintre ele susținând teoria războiului just. Ideologii comunismului au afirmat și ei, nu o dată, atașamentul lor la \"lupta pentru pace\", dar sloganele lor antibeliciste au ascuns adesea intenții expansioniste. Politicienii și militarii au susținut în diverse perioade că doresc pacea, dar o \"pace dreaptă\", sub care denumire puteau înțelege o pace care ține seama numai de interesele uneia din părțile aflate în conflict (a lor). Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminârii sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre, oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. Cea mai mare plagă a omenirii este războiul. Numai în secolul XX, cele două războaie mondiale au provocat moartea a peste 100 de milioane de oameni. Nici măcar „Moartea Neagră” nu a provocat atâtea victime şi vorbim aici doar de cele două războaie mondiale. Dacă luăm în calcul pe toate celelalte războaie pe care le-a cunoscut omenirea până în prezent, numărul victimelor depăşeşte cu siguranţă cifrele tuturor pandemiilor prin care a trecut civilizaţia umană. De fapt, unele dintre acestea îşi au originea tot în războaie… După un secol îngrozitor de sângeros, am ajuns în mileniul III şi ne-am aştepta ca omul să fie mai înţelept. Cunoaşte istoria, greşelile înaintaşilor săi, şi poate învăţa din ele. Atunci, de ce mai există în lume războaie? Cum se face că oamenii se ucid şi acum ca nişte bestii, aşa cum au făcut-o şi în cele mai negre perioade ale istoriei? Cum se face că în fiecare zi cad victime atâţia oameni nevinovaţi? De ce este promovat războiul în dauna păcii? De ce? Oricât de multe lucruri ne-ar separa, sunt cel puţin la fel de multe care ne apropie. Indiferent de rasă, de convingeri, de idealuri, la urma urmei suntem cu toţii oameni. Cu toţii ne-am născut pe această planetă, cu toţii am încercat să ne „adaptăm” aici, să trăim. Cu toţii vrem să fim fericiţi, cu toţii ne dorim o lume mai bună pentru copiii noştri. Vrem cu toţii toate aceste lucruri, oare nu putem să le atingem la fel, „cu toţii”, împreună? De ce să le atingem doar noi? Trebuie numaidecât să ne ucidem între noi? Atunci, să renunţăm la orgolii, la certuri, violenţe şi război şi să investim în pace, într-o pace a tuturor!

114  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Copiii și pacea Educatoare Ghiță Elena Loredana Gradinița cu Program Prelungit “Sfânta Tatiana” MOTTO : „Dacă războiul pornește din mințile oamenilor, tot acolo trebuie să se găsească și pacea…”. Pacea este condiţia esenţialã a vieţii; de dobândirea, menţinerea şi consolidarea ei depind dezvoltarea normalã a naţiunilor, realizarea obiectivelor de progres şi civilizaţia întregii umanităţi. Pacea este condiţia creaţiei, premisa fundamentalã a marilor descoperiri ale geniului uman, garanţia folosirii lor în scopul propãşirii tuturor popoarelor. Numai pacea poate sã asigure omului climatul firesc, necesar afirmãrii şi dezvoltãrii sale multilaterale. Pacea reprezintã condiţia existenţei, a liniştii şi siguranţei pe planeta noastră. Victor Hugo arată că „oricum ar fi ziua de azi, ziua de mâine e pacea” Inca de la varste fragede ne putem ajuta copiii sa inteleaga şi să aplice conceptul de pace, să observe că există şi să vadă cum se poate aplica. Îi ajută să rezolve conflicte ţinând cont de lumea din jur, fără să intre în război sau să reducă, pe cât posibil, numărul luptelor între naţiuni. Copiii reprezinta bazele evolutiei lumii, asadar pentru ei trebuie asigurata atat pacea cat si metode diverse de a fructifica acest spirit in interiorul sau. Vom ști că am obținut pacea când lumea este în siguranță pentru toți copiii. Copilăria este o perioadă de asimilări masive, de formare a unor atitudini şi abilităţi care se vor transforma în instrumente pentru tot restul vieţii, iar grădiniţa şi apoi şcoala, prin autoritatea morală pe care o au, pot aduce o contribuţie substanţială în formarea unor atitudini și comportamente pacifiste şi tolerante la copii. În urma ultimelor studii şi interpretări ale specialiştilor se arată cât de mult sunt afectaţi copiii din cauza violenţei în general, dar și de violențele verbale din mediul şcolar, de pe stradă sau de acasă. Copiii se nasc cu dorinţa pentru pace. Pacea este un subiect minunat, un subiect despre care ne place să vorbim şi mai ales ne place să o simţim. Pentru că aceasta-i natura noastră omenească, originală. Am fost creaţi sa trăim în pace cu toţi oamenii . Pacea nu este numai un dar de la Dumnezeu, este un dar pe care ni-l oferim unul celuilalt, nu este departe, este în interiorul nostru. Pentru a”construi pacea”este în nevoie de multă muncă și elemente specifice, chiar activități dedicate. Trebuie diminuata existenta competiției: copiii sunt încurajați să formeze o comunitate bazată pe respect și cooperare, parteneri de drum în explorarea lumii. Atunci când apar conflicte, copiii trebuie încurajați și susținuți în a găsi singuri soluții pentru rezolvarea problemelor într-un mod civilizat. Rolul cadrului didactic este de a–i ghida către rezolvarea constructivă și pe cale pașnică a conflictelor (prin moderarea situațiilor acolo unde este nevoie dar și prin exemplul personal) – o lecție de viață extrem de importantă ce le va influența comportamentul ulterior în ”lumea reală”. Această ghidare se face respectând sentimentele tuturor persoanelor implicate, fără a le știrbi stima de sine, prin ascultare activă și oferind oportunitatea de a își exprima sentimentele. Înmânându-le copiiilor instrumentele și metodele necesare pentru a-și rezolva conflictele în mod pașnic, educația neoumanistă oferă în realitate instrumentele necesare pentru a trăi în pace acum și în viitor. Adevărata pace este în primul rând o stare interioară, care izvorăște din adâncul inimii fiecăruia, iar noi le putem arăta copiilor acest lucru, indiferent de sistemul de educație în care se află. Este un limbaj universal, cel al păcii, și este esenţial să nu fim doar ”consumatori” de pace ci și promotori, generatori a ei. Nu există încredere mai sacră decât cea pe care lumea o acordă copiilor. Nu există responsabilitate mai importantă decât cea de a ne asigura că drepturile le sunt respectate, bunăstarea le este protejată, vieţile le sunt ferite de teamă şi lipsuri şi că pot creşte în pace. Scopul educatiei copiilor pentru pace este dezvoltarea plenară a personalităţii acestora, educarea lor în spiritul respectului La nivel comportamental copilul trebuie pregătit să-şi asume responsabilităţile vieţii într-o societate deschisă şi liberă, bazată pe înţelegere, pace, nediscriminare, pe egalitate de gen şi de prietenie între toate popoarele şi grupurile sociale, etnice, naţionale şi religioase. Conceptul competenţei de respectare, revendicare şi promovare a Drepturilor Omului reprezintă ansamblu de cunoştinţe, abilităţi, atitudini şi comportamente, care îmbinate armonios şi complementar permit

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  115 rezolvarea adecvată a unor situaţii de interacţiune persoană-stat, persoană-societate, persoană-comunitate, interpersonale şi interculturale. Astfel in urma unor modalitati benefice de educare a copiilor sub emblema pacii ,ei vor asigura bunul mers al lumii, respecta drepturile celorlalţi şi vor fi conştienti de demnitatea proprie şi a altora, vorştii cum şi sunt împuterniciti să-şi exercite sau să-şi revendice propriile drepturi şi drepturile altora. Copiii îşi dezvoltă propria cunoaştere, însă nu înseamnă că fac acest lucru singuri, izolaţi. Promovarea învăţării active presupune şi încurajarea parteneriatelor în învăţare. De fapt, adevărata învăţare, este cea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi, este nu doar simplu activă (individual activă), ci interactivă. Mediul educational este chemat să ofere, un model de dezvoltare multilaterală a unei personalităţi libere şi aptă de convieţuire paşnică şi constructivă.

116  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Educația pentru pace în mediul școlar Prof. Angelica Nuta Școala Gimnazială „Decebal”, Craiova Pacea mondială, sau pacea pe Pământ, este conceptul unei stări ideale de fericire, libertate și pace în interiorul și printre toate persoanele și națiunile de pe planeta Pământ. Această idee de nonviolență mondială este o motivație pentru oameni și națiuni să coopereze de bună voie, fie voluntar, fie în virtutea unui sistem de guvernare care obiectează că va fi rezolvată prin dragoste și pace. Diferite culturi, religii, filozofii și organizații au concepte variate cu privire la modul în care ar rezulta un astfel de stat. Educația pentru pace presupune cultivarea unor atitudini superioare, formare a oamenilor pentru evitarea conflictelor, receptivitate, respect pentru valori etc., formarea și cultivarea aptitudinilor de abordare a problemelor sociale prin dialog și participarea efectiva la rezolvarea pedagogică a contradicțiilor obiective și subiective. Aceasta presupune absența violentei, dispariția cauzelor conflictelor morale și prezența condițiilor care duc la respectarea drepturilor omului de diferite etnii. Programele de educație pentru pace centrate pe rezolvarea conflictelor se concentrează, de obicei, pe simptomele social-comportamentale ale conflictului, antrenând indivizii să rezolve disputele interpersonale prin tehnici de negociere și de mediere (de la egal la egal). Învățarea pentru a gestiona furia, „a lupta corect” și a îmbunătăți comunicarea prin abilități precum ascultarea, preluarea, identificarea nevoilor și separarea faptelor de emoții, constituie elementele principale ale acestor programe. În primele decenii ale secolului XX, programele de „educație pentru pace” din întreaga lume au reprezentat o serie de teme focale, inclusiv anti-nuclearism, înțelegere internațională, responsabilitate de mediu, abilități de comunicare, nonviolență, tehnici de rezolvare a conflictelor, democrație, conștientizarea drepturilor omului, toleranță de diversitate, coexistență și egalitate de gen. Ian Harris și John Synott au descris educația pentru pace ca o serie de „întâlniri didactice” din care se desprind: dorința oamenilor pentru pace; alternative nonviolente pentru gestionarea conflictului; abilități pentru analiza critică a aranjamentelor structurale care produc și legitimează nedreptatea și inegalitate Declarația mondială din 1990 privind educația pentru toți (Declarația de la Jomtien) afirmă clar că nevoile de învățare de bază includ nu numai instrumente esențiale precum alfabetizarea și numerația, ci și cunoștințele, abilitățile, atitudinile și valori necesare pentru a trăi și a lucra cu demnitate și pentru a participa la dezvoltare. Aceasta educație nu trebuie să se limiteze la activitățile care se desfășoară în școli. O serie de activități pot fi desfășurate după programe școlare și programe de vară, cu accent pe educația pentru pace. Se pot crea ateliere, programe de formare și activități pentru tineri din școală, împreună cu inițiative care se concentrează pe mass-media, publicații pentru tineri și programe de artă bazate pe comunitate. Luate împreună, astfel de abordări demonstrează că învățarea are loc în multe contexte diferite, toate putând promova mesaje de pace. Procesul de promovare a cunoștințelor, abilităților, atitudinilor și valorilor necesare pentru a produce schimbări de comportament permite copiilor, tinerilor și adulților să prevină conflictele și violența; să rezolve conflictul în mod pașnic; și să creeze condițiile propice pentru pace, fie la nivel intrapersonal, interpersonal, intergrup, național sau internațional. Bibliografie: https://en.wikipedia.org/wiki/World_peace https://theglobalobservatory.org/2018/03/why-need-sustaining-peace-examining-vision-that-ties-un- together/ https://www.slideshare.net/RekhaShukla2/peace-education-in-school

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  117 Educație pentru pace Prof. Bejan Laura Cristina – Școala Gimnazială „Decebal”, Craiova Prof. Paun Daniela Elena – Școala Gimnazială „Tătulești“, Olt Nu este suficient să vorbești despre pace. Trebuie să crezi în ea. Şi nu este suficient să crezi în ea. Trebuie să faci eforturi pentru a o obține. Eleanor Roosevelt Pacea este un obiectiv care se poate realiza numai printr-un acord şi există două mijloace care conduc la această uniune pacificatoare: unul este efortul imediat de a rezolva conflictele fără violenţă, adică evitând războiul; celălalt este efortul prelungit de a construi în mod stabil pacea între oameni. Evitarea conflictelor este misiunea politicii. Construirea păcii este misiunea educaţiei. Educația pentru pace se referă la modul specific și holistic în care privim dezvoltarea abilităților emoționale, sociale și intelectuale ale copilului, precum setea de cunoaștere, atașamentul față de adevăr, respectul față de proprietatea celorlalți, echilibrul dintre libertatea personală și responsabilitatea față de sine și de comunitate sau respectarea regulilor unui joc. Educația pentru pace reprezintă scopul esențial al educației Montessori, spre care întreagă natură umană, sănătoasă și autentică, este atrasă din interior și spre care este îndreptată orice formă de dezvoltare umană înnăscută, oferind ființei umane cea mai profundă satisfacție. Așa cum a zis Daniel Goleman, inteligența emotională este mult mai valoroasă decât IQ-ul. Acordarea recunoașterii în loc de laude reprezintă o practică importantă care respectă și protejează stimă de sine a copiilor și atașamentul față de adevăr al acestora. În locul laudelor tradiționale, încercăm să oferim recunoaștere descriptivă și încurajări. Copiii sunt determinați să se autoevalueze conform abilităților lor proprii și cu scopul de a progresa în dezvoltarea performanțelor lor. Adulții doresc să îndrume copiii spre a-și recunoaște propriile lor sentimente de succes, să tindă către binele personal și să-i stabilească singuri standarde înalte, în loc să caute doar să mulțumească adulții. Ritmul individual și progresul în dezvoltarea caracterului se referă la recunoașterea și respectul nostru față de progresul unic al fiecărui copil pe drumul către adevăr, onestitate, empatie, compasiune, bune maniere și acțiune pentru binele social, economic și spiritual, cel al planetei, al familiei umane și al comunității din imediata apropiere. Toate acestea se află în opoziție cu programele tradiționale de dezvoltare a caracterului care solicită respectarea unui cod extern de comportament. Se află de asemenea, în opoziție și cu noțiunea idealizată de „copil Montessori” că ființă perfectă, care nu este nevoită niciodată să se confrunte cu chestiuni de etică și putere, cu impulsuri agresive sau neplăcute, cu metode de înfruntare nemanierate sau alte experiențe necesare devenirii unei ființe umane complete. Descrierile comportamentului copiilor, făcute cu acuratețe și respect, se referă la modul în care încercăm să sprijinim drumul unic al fiecăruia către valorile sociale, folosind un limbaj precis și respectuos când discutăm cu aceștia sau despre comportamentul propriu sau al altor persoane. Încercăm să folosim expresii precum „respectarea adevărului”, „respectarea regulilor jocului”, „respectarea drepturilor și sentimentelor celorlalți”, sau a „proprietății altora”, în loc să folosim verbe agresive precum a minți, a trișa, a umili sau a fură. Medierea între colegi reprezintă procesul dinamic prin care copiii își dezvoltă abilitățile de soluționare a problemelor apărute între ei, sub îndrumarea și cu ajutorul adultului, probleme reprezentând aspecte interpersonale, specifice, intense sau generale și frecvente, cu forme de soluționare care să respecte principiile Montessori și valorile și cultura școlii. Prin înlăturarea conceptelor de „agresori și victime”, noi ajutăm copiii să dobândească abilități de mediere în problemele cu colegii și astfel, să-i ajutăm să evite să adopte aceste roluri de autoapărare. Îi ajutăm să-și canalizeze și să-și transforme furia în energie pentru transformările productive ale relațiilor și pentru redresarea nedreptăților. Scopul nostru este acela de a apela la schimbări și la reconciliere, în locul pedepselor.

118  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Respectarea identităţii etnice, importanţa interculturalităţii ca dimensiune a educaţiei preşcolare Prof. Coșeran Dorina Grădiniţa cu P.P. „Elena Farago” - Craiova Toti suntem diferiţi, dar în același timp, egali. Semnul de egalitate care s-ar pune în relaţiile pe care le împărtăşim cu cei din jurul nostru nu vine din spaţiul pe care îl ocupăm şi nici de la ceea ce considerăm că ceilalţi asteaptă de la noi. Semnul de egalitate este dat de respectul faţă de cel de lângă noi şi de posibilitatea de comunicare pe care trebuie s-o valorificăm. Interculturalitatea reprezintă o variantă de dorit pentru populaţiile care convieţuiesc aşa cum multiculturalitatea reprezintă o soluţie în cazul conlocuirii unor populaţii. De fapt cred că ambele variante ale culturalităţii corespund unor stadii de integrare a populaţiei rrome în viaţa populaţiei majoritare. Astfel multiculturalitatea corespunde conlocuirii în sensul de locuire împreună adică derularea vieţii în acelaşi loc fără a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar, respectate de către toţi cei implicaţi în context. Convieţuirea presupune în schimb vieţuirea în comun, după aceleaşi reguli, împreună, atitudinea de tolerare fiind în acest caz fără sens. În cadrul acestei abordări convieţuirea apare ca o consecinţă a conlocuirii, ca o prelungire, în variantă superioară, a acesteia. După cum vedeţi, se încearcă o redefinire a cuvântului toleranţă, purtător al unor conotaţii peiorative, până în prezent cu sensul de: suportat, acceptat în mod concesiv, cu statut de inferiorioritate, supus unei inevitabile precarităţi etc. În acelaşi timp, convieţuirea, pe lângă vieţuirea împreună presupune interculturalitatea aşa cum conlocuirea, pe lângă sensul de locuire împreună presupune multiculturalitatea. Întotdeauna învinge cultura superioară impunându-şi structurile şi sistemul de valori. Rromii au rezistat, în mod paradoxal, ca purtători ai unei culturi orale, neevoluate în sens tradiţional, faţă de culturile populaţiilor cu care au venit în contact. Acest lucru pare să contrazică principiul confruntării culturilor care spune că în asemenea contacte învinge cultura mai evoluată. Problematica lumii contemporane este prezentă în noile tipuri de educaţii sau „noile educaţii”. Aceste „noi educaţii” corespund unor trebuinţe socio-pedagogice. În programele UNESCO figurează 11 exemple de „noi educaţii” între care: educaţia relativă la mediu, educaţia pentru comunicare şi pentru mass-media, educaţia în materie de preocupare pentru o nouă ordine economică internaţională, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia nutriţională, educaţia economică şi casnică modernă, educaţia pentru timpul liber, educaţia interculturală, educaţia pentru pace, educaţia pentru democraţie şi toleranţă. Manifestările intoleranţei pot duce la: încălcarea libertăţii şi demnităţii persoanei, privarea de libertate, marginalizarea, persecuţia sau chiar suprimarea fizică. Intoleranţa este sinonimă cu discriminarea. În România după 1989 se fac eforturi pentru construirea unei societăţi democratice. În acest scop statul român a conceput mai multe principii de diminuare a discriminării pe care încearcă să le implementeze în societatea românească. Acestea sunt: politica şanselor egale, chiar şi prin legislaţie; reprezentativitatea în organismele de decizie; tratamentul egal al persoanelor, respectând diversitatea şi diferenţierea individuală; monitorizarea permanentă din partea societăţii civile. Toţi copiii trebuie educaţi pentru a participa deplin şi a contribui la societatea democratică. Aceasta înseamnă că trebuie să le fie transmise principiile democratice de bază. Astfel ei se angajează în apărarea valorilor democratice dobândind cunoştinţele, deprinderile, atitudinile şi abilităţile necesare. Acestea includ un angajament faţă de o ordine socială dreaptă şi umană,încredere mutuală, respect pentru drepturile şi identităţile celorlalti, deschidere, abilităţi analitice, abilităţi interpersonale. Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei conduce la evitarea conflictelor şi eradicarea violenţei. Educaţia interculturală se referă la teme ca “acceptare şi participare” “învăţarea convieţuirii – a învăţa să trăieşti împreună”, evitarea “stereotipiilor şi a prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru promovarea valorilor democraţiei şi interculturalităţii /multiculturalităţii. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare interculturală presupune învăţarea acestora atât în cadrul organizat (educaţia formală), cât şi în şi prin activităţi de educaţie non-formală şi informală.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  119 Sentimentul apartenenţei la o comunitate interculturală se formează din primii ani ai vieţii,altfel spus, în cei ” şapte ani de acasă”, care includ, firesc, anii petrecuţi în grădiniţă. Iată de ce noi, educatoarele, avem misiunea de a dezvolta în forme si conţinut, activităţi de educare şi formare interculturală a copiilor. Acestor deziderate se înscriu şi proiectele educaţionale interculturale în parteneriat cu grădiniţe şi şcoli din toate zonele ţării. Scopul acestor proiecte “Promovarea valorilor culturale multietnice în vederea perpetuării identităţii etnice prin cunoaşterea specificului etnic integrat în diversitatea multiculturală,” poate fi realizat în gradiniţă printr-o serie de activităţi cu caracter complex, sistematic, adaptate la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor. Gama de activităţi interculturale poate lua forme multiple: jocuri în aer liber, plimbări, excursii, drumeţii,activităţi interactive comune; activităţi demonstrative; spectacole; serbări dedicate evenimentelor religioase; comemorări de personalitaţi istorice şi culturale aparţinând celor două culturi; carnavale; expoziţii de lucrări plastice şi practice cu continut adecvat; etc. Printre cele mai eficiente activităţi care antrenează atât copiii cât şi cadrele didactice, părinţii cât şi întreaga comunitate, sunt serbările, desfaşurate cu ocazia diferitelor evenimente religioase, istorice sau culturale. Valorificând frumuseţea tradiţiilor şi obiceiurilor populare în cadrul serbărilor cu preşcolarii, îi ajutăm să cunoască tradiţiile româneşti şi ale altor naţionalităţi, rolul important pe care-l au în viaţa oamenilor din cele mai vechi timpuri, modul cum aceste tradiţii au dăinuit peste timp.Cu acest prilej copiii sunt introduşi într-o lume mirifică a cântecului, dansului, poeziei, poveştilor, glumelor, proverbelor, zicătorilor şi strigăturilor, a unor evenimente tradiţionale - Crăciunul, Paştele, Moş Nicolae, etc. Toţi avem datoria să ne aducem contribuţia la construirea unei lumi mai umane, mai corecte şi mai unite, lipsite de prejudecăţi. Această responsabilitate revine în primul rând deţinătorilor puterii, dar şi nouă tuturor, de la mic la mare. Bibliografie: Teodor Cozma, Elena Sechedin, Concepte de împrumut în educaţia interculturală, Bucureşti, 2007, Constantin Cucoş, Educaţia. Dimensiuni culturale şi intrculturale, Editura Polirom, Iaşi, 2000, Alvin Toffler, Al-treilea val, Editura Politică, Bucureşti, 1983

120  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pacea își are izvorul în noi Educatoare: Diaconescu Andreea Cristina Grădinița cu P.P. Elena Farago, Craiova „Pacea nu e ceva ce ți-ai dori. Pacea e ceva ce faci, e ceva ce creezi, e ceva ce ești, e ceea ce dai mai departe.” John Lennon Sunt trei lucruri în aceasta lume, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică și le dorește cu ardoare: pacea, sănătatea și fericirea. Un trio care le înglobează pe toate celelalte componente-piloni ale unei vieți împlinite. Pacea, în simplitatea dumnezeieștii sale misiuni este etalonul purității, al iubirii și-al armoniei mondiale. De aceea din anul 1981, la 21 septembrie pacea este celebrată și citită pe buzele tuturor celor care-i înțeleg și simt cu sufletul, cu mintea, valoarea-i incomensurabilă. Ziua mondială a păcii a fost promovată la această dată de către Națiunile Unite prin Rezoluția 36/67 a Adunării Generale. Această zi este dedicată consolidării și promovării idealurilor păcii între toate națiunile și popoarele lumii. Cei care au simțit nevoia adoptării unei zile atât de însemnate, știu că în pace se naște iubirea, în pace e cerul senin și tot în pace ne crește rumenă pâinea pe ogoare. Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru, îndulcit cu roz și pictat subtil în nuanțe mustoase de verde. Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului. Cei care și-au căutat cu disperare copiii printre mormane de fiare, cei care au adunat bucăți din casa în care și-au zidit sănătatea, cei în ochii cărora s-au năruit speranțe, visurilor cărora li s-au tăiat aripile, nereușind să zboare.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  121 Cu certitudine, pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a reuși să promovăm pacea mondială, trebuie să promovăm mai întâi de toate, pacea interioară. Educația pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a agresivității, a violenței, a terorismului și a conflictelor dintre comunități. Ea reprezintă un factor capabil de a contribui la crearea unei societăți democratice. Pacea este o aspirație a popoarelor, un imperativ fundamental al epocii noastre și o finalitate prioritară a educației de astâzi și de mâine. \"Cu toate diferențele dintre continente și țări, cu toate diferențele culturale și ideologice finalitățile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni aceleași. Pretutindeni se pune problema aparării păcii, a asigurării unei educații de bază pentru toți oamenii, a eliminării foametei și a protejării sănătății, a apărării valorilor mediului natural , a salvării identității culturale a diferitelor grupuri umane \"( Bogdan Suhodolski- filozof polonez ). Educația pentru pace are șanse să fie eficientă pe plan socio - politic numai dacă se propagă simultan în toate țările, pe bază de încredere reciprocă și cu obiective fundamentale comune. Maria Montessori considera că educația poate schimba lumea și afirma că ”Evitarea conflictelor este misiunea politicii. Construirea păcii este misiunea educaţiei.” Trăind în vremuri de război, ea a fost cunoscută ca un promotor activ al păcii, fiind nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Pace. Din acest motiv educația Montessori este numită și Educație pentru pace, crezul profund al Mariei Montessori fiind că educația este cheia pentru dezvoltarea, prin intermediul generațiilor viitoare, a unei lumi mai bune. Educația pentru pace cuprinde două laturi: • combaterea ideilor și concepțiilor care favorizează sau cultivă atitudinile ostile, agresive, xenofobe, rasiste etc. – preocupare ce presupune o poziționare activă, ofensivă, de eliminare și anihilare a propagandei agresive, razboinice; • promovarea și formarea unor conduite pașnice, de respect, înțelegere între indivizi, comunități, popoare – dimensiune ce presupune o centrare a atenției pe cultivarea empatiei, a dragostei, dăruirii față de celălalt. Deşi majoritatea dintre noi trăim în pace, nu suntem recunoscători şi nu suntem conştienţi de adevărata valoare a acesteia. Probabil că acesta este un alt factor pentru care nu luptăm, pentru pacea celor în nevoie, deoarece nu cunoaştem agitaţia şi rutina unei vieţi duse în nelinişte. “Hrăneşte-ţi inima cu pace! Aceasta înseamnă să dovedeşti respect faţă de tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.\" (Phil Bosmans, Raze de soare). Bibliografie: 1. Cucoș C.,(2014) Pedagogie ediția a III – a revăzută și adăugită, Polirom, Iași 2. Montessori M.,(2016) Educație și pace, Vremea

122  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Educație pentru pace Prof. înv. preșcolar Drîmboi Crăciuna Grădinita cu program prelungit Phoenix, Craiova „Evitarea conflictelor este misiunea politicii. Construirea păcii este misiunea educaţiei.” (Maria Montessori) Trăind în vremuri de război, Maria Montessori a fost cunoscută ca un promotor activ al păcii, fiind nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Pace. Din acest motiv educația Montessori este numită și Educație pentru pace, crezul profund al Mariei Montessori fiind că educația este cheia pentru dezvoltarea, prin intermediul generațiilor viitoare, a unei lumi mai bune. Educația pentru pace este o parte esențială a pedagogiei Montessori, atât de prezentă încât se consideră că pacea este o arie curriculară în sine în clasele Montessori Pentru a construi această ”prezență” constantă este însă nevoie de multă muncă și elemente specifice, chiar activități dedicate. Primul pas este reprezentat de atmosfera din clasă: cheia de boltă a abordării Montessori este respectul, mai precis respectul pentru sine, ceilalți si mediul înconjurător. În metoda Montessori nu există competiție: copiii sunt încurajați să formeze o comunitate bazată pe respect și cooperare, nefiind competitori ci parteneri de drum în explorarea lumii. Ei devin prieteni, se ajută unii pe alți în depășirea problemelor, exersând spiritul de echipă și conlucrarea. Se dezvoltă astfel un simţ al responsabilităţii faţă de ceilalţi membri ai comunităţii și se naște responsabilitatea socială. Rolul adulților nu este doar de vorbi despre pace, ci de a construi un mediu care promovează valorile acesteia și dezvoltarea în direcția păcii, iar pentru aceasta este nevoie să se redefinească pe ei înșiși în primul rând, în direcția păcii. Nu este suficient să susțină pacea fără a aplica ei însuși toate lucrurile legate de aceasta și nu se poate construi un mediu de învățare a păcii Montessori și atmosfera potrivită în clasă atunci când adultul nu a interiorizat toate elementele acesteia (se află în conflict cu colegii sau transmite mesaje negative, de exemplu) – din acest motiv pedagogul Montessori se află într-un proces continuu de creştere şi dezvoltare personală. Pacea nu este o destinație, pacea este chiar drumul care începe cu noi iar educația ESTE pace. Adevărata pace este în primul rând o stare interioară, care să izvorască din adâncul inimii fiecăruia, iar noi le putem arăta copiilor acest lucru, indiferent de sistemul de educație în care se află. Este un limbaj universal, cel al păcii și este esenţial să nu fim doar ”consumatori” de pace ci și promotori, generatori a ei. Educaţia pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a agresivităţii , a violenţei , a terorismului şi a conflictelor dintre comunităţi. Ea reprezintă un factor capabil de a contribui la crearea unei societăţi democratice. Pacea este o aspiraţie a popoarelor , un imperativ fundamental al epocii noastre şi o finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine. \"Cu toate diferenţele dintre continente şi ţări , cu toate diferenţele culturale şi ideologice finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni aceleaşi. Pretutindeni se pune problema apărării păcii , a asigurării unei educaţii de bază pentru toţi oamenii, a eliminării foametei şi a protejării sănătăţii , a apărării valorilor mediului natural , a salvării identităţii culturale a diferitelor grupuri umane \"( Bogdan Suhodolski- filozof polonez ) Educaţia pentru pace are şanse să fie eficientă pe plan socio – politic numai dacă se propagă simultan în toate ţările , pe bază de încredere reciprocă şi cu obiective fundamentale comune. Fără pace , dezvoltarea este imposibilă : fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii: fără drepturi pentru om , pacea este violenţă. (College de France ) BIBLIOGRAFIE: https://www.slideshare.net/RekhaShukla2/peace-education-in-school https://www.globalpartnership.org/blog/role-education-promoting-peace

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  123 Rolul cadrului didactic în predarea educației pentru pace Prof. Înv. Preșcolar Dumitrescu Ionela-Cristina Școala Gimnazială „Decebal”, Craiova \" Atunci când puterea dragostei va depăși dragostea de putere, în lume va fi pace\" Jimi Henrix Educația pentru pace întruchipează elevii și profesorii într-un proces orientat spre schimbare; de asemenea, contribuie la crearea unui spatiu de acomodare pașnic. Această contribuție se menține după terminarea educației, astfel încât se creează medii orientate către soluții, unde nu există elemente de violență sau unde conflictele sunt rezolvate funcțional, iar acest lucru este apreciat ca fiind destul de important pentru procesele educaționale, pentru dezvoltarea și calitatea vieții (Salomon, 2002; UNESCO, 2005). Educația pentru pace este luată în considerare cu pedagogia formată din învățare cooperativă, societate democratică, sensibilitate morală, gândire critică, toleranță (Harris, 2002). De asemenea, se afirmă că tendințele de agresiune ale persoanelor și problemele psihologice scad, abilitățile lor constructive de soluționare a conflictelor se îmbunătățesc și au atitudini mai pozitive față de a fi izolați de violență cu ajutorul educației pentru pace , după cum afirma Sağkal, 2011. Astfel, educația pentru pace este văzută ca una dintre cele mai eficiente metode de a crea societăți pozitive, orientate spre cultura păcii (UNESCO, 2005). Activitățile de educație pentru pace promovează cunoștințele, abilitățile și atitudinile care vor ajuta oamenii fie să prevină apariția conflictului, să rezolve conflictele în mod pașnic, fie să creeze condiții sociale favorabile păcii. Valorile fundamentale ale nonviolenței și justiției sociale sunt centrale pentru educația pentru pace. Nonviolența se manifestă prin valori precum respectarea drepturilor omului, libertatea și încrederea. Justiția socială este realizată prin principii de egalitate, responsabilitate și solidaritate. Pentru a atinge aceste idealuri, programele de educație pentru pace din întreaga lume abordează o gamă largă de teme. Acestea includ nonviolența, tehnicile de soluționare a conflictelor, democrația, dezarmarea, egalitatea de gen, drepturile omului, responsabilitatea de mediu, istoria, abilitățile de comunicare, coexistența și înțelegerea internațională și toleranța diversității. Educația pentru pace poate fi oferită oamenilor de toate vârstele, atât în mediul formal, cât și în cel informal. Programele există la nivel local, național și internațional și în perioade de pace, conflict și post- conflict. Pentru a crea un dialog public, diferite structuri ale societății sunt adesea reunite în programele de educație pentru pace - acestea includ de obicei grupuri ale societății civile, școli, lideri și mass-media. Cu toate acestea, din cauza numeroaselor domenii acoperite de educația pentru pace, inițiativele sunt determinate în primul rând de cultură și context, precum și de obiectivele proiectelor. Competențele profesorilor în materie de educație pentru pace ar trebui îmbunătățite în timpul pregătirii înainte de serviciu și în timpul serviciului. Scopul principal al educației pentru pace este acela de a câștiga metode și strategii de obținere a indivizilor (Apaydın și Aksu, 2012). Pentru ca educația pentru pace să-și atingă scopurile, este nevoie de profesori care sunt în pace cu sine, care au sensibilitate socială, care adoptă soluțiile pentru rezolvarea problemelor în mod pașnic și care au cunoștințe și experiență adecvate (Demir, 2011). Rolul cadrului didactic este de a îi ghida către rezolvarea costructivă și pe cale pașnică a conflictelor (prin moderarea situațiilor acolo unde este nevoie dar și cu exemplul personal) – o lecție de viață extrem de importantă ce le va influența comportamentul ulterior în ”lumea reală”. Această ghidare se face respectând sentimentele tuturor persoanelor implicate, fără a le știrbi stima de sine, oferind ascultare și oportunitatea de a își exprima sentimentele. Înțelegerea conceptului de pace s-a schimbat de-a lungul istoriei și la fel are rolul și importanța sa în sistemul educațional încă de la începuturile socializării instituționalizate a copiilor. Un aspect important care nu este adesea remarcat este faptul că educația timpurie, incluzivă a copiilor, care subliniază importanța rezolvării pașnice a conflictelor și acceptarea diferenței poate fi esențială în crearea unei societăți viitoare care să privească interacțiunile pașnice ca modalitatea necesară de soluționare a disputelor. Școlile care educă copiii să fie mai degrabă împreună uniți, decât unul împotriva celuilalt, care

124  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace învață cum să lărgească conceptual de al meu/ al nostru pentru a face loc „al tuturor”; școlile care dezvoltă abilitățile de a rezolva conflictele în mod constructiv, mai degrabă decât distructive, sunt reperele societăților pașnice. Copilăria timpurie este un moment în care un copil pune bazele dezvoltării viitoare capacități pe toate domeniile. Interactiunea limbajului, cognitiei, capacitatilor social-emotionale iar abilitățile fizice devin utilizate mai frecvent și cu intenție. Pe măsură ce copiii se dezvolt limbajul, îl folosesc pentru a-și transmite nevoile și dorințele, pentru a-și exprima emoțiile și pentru a rezolva verbal conflict. Întrucât abilitatea cognitivă a copiilor le permite să vadă o distincție între ei și alții, își folosesc noile abilități sociale pentru a testa capacitățile de a face prietenie. Din cauza acești mari pași în dezvoltare, copilăria timpurie devine un moment crucial pentru dezvoltarea abilități și capacități necesare pentru luarea păcii, păstrarea păcii și consolidarea păcii. . BIBLIOGRAFIE: • Harris, I. M. and Morrison, M. L. (2003). Peace Education (2nd Ed.) Jefferson, NC: McFarland • Salomon, G. and Nevo, B. (2002). Peace education: the concept, principles, and practices around the world., New York, Lawrence Etlbaum • https://www.peaceinsight.org/themes/peace-education/ • https://www.researchgate.net • https://education.stateuniversity.com/pages/2314/Peace-Education.html

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  125 21 septembrie – Ziua Internațională a Păcii Profesor, Olivia-Laura Popescu, Craiova Una dintre marile valori ale omenirii este PACEA. „Când puterea dragostei va copleși dragostea de putere, lumea va cunoaște pacea.” – Jimi Hendrix 21 septembrie este Ziua Internaţională a Păcii, care a fost proclamată în 1981 de către Organizaţia Naţiunile Unite. A fost stabilită pentru prima dată în 1981, prin Rezoluţia 36/67, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, pentru a fi aniversată în fiecare an în deschiderea sesiunilor din luna septembrie. Această zi este dedicată păcii, în special absenței conflictelor militare și a violenței. În zonele de război se produce o încetare temporară a focului timp de 24 ore și este permis accesul ajutorului umanitar. În aceste 24 de ore se fac multe: pot fi trimise prozivii de alimente si medicamente victimelor și refugiaților din zonele de conflict în care, altfel, avioanele nu pot ajunge, milioane de copii din zonele de conflict pot fi vaccinați (în 2009 peste 1,4 milioane de copii din Afganistan au primit vaccin!), pot fi mutate victimele de război și refugiații, se obține un răgaz important, în care… cei care luptă se pot gândi la ceea ce fac si la victimele pe care le lasă în urmă. Nu în ultimul rând, în cele 24 de ore de PACE MONDIALĂ, peste 100 de milioane de oameni din peste 100 de țări militează pentru același lucru. Foarte mulți dintre cei care se află în teatre de război sau în zone de conflict, în lumea întreagă, resimt acest “La mulți ani, de Ziua Internațională a Păcii” drept unul emoționant și important, frecvent și vital! Această zi este sărbătorită de mai multe națiuni, organizații politice și militare. Pentru a inaugura ziua, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU (în New York City). Clopotul este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii și a fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”. Suntem un popor creștin. Valoare importantă a creștinismului este Pacea, atât pacea cu Dumnezeu cât și cu semenii. Un foarte frumos mesaj ce sublinia misiunea creștinului de a fi „făcător de pace”a fost transmis în

126  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace urmă cu doi ani, la Congresul Internațional de la „Pavleia” de către Patriarhul României, Părintele Daniel : „În contextul lumii de astăzi, adesea tulburată de violenţă şi terorism, de conflicte armate, de războaie şi de ample migraţii de refugiaţi, glasul profetic al Sfântului Apostol Pavel ne cheamă să căutăm pacea lui Hristos „care covârșește toată mintea” (Filipeni 4, 7) şi să devenim făcători de pace, adică oameni care, prin rugăciune, dialog şi acţiune, pot preveni sau aplana conflictele în societate sau între popoare. Sfinţii Bisericii Ortodoxe spun că pacea socială depinde mult de pacea spirituală a sufletului când omul exprimă această pace în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.” O Zi Mondială a păcii este serbată şi la 1 ianuarie, aceasta fiind instituită, în 1968, de Papa Paul al VI- lea, care a dorit ca aceasta să fie celebrată în fiecare an în prima zi a anului calendaristic. Prin crearea Zilei Internaționale a Păcii, ONU și-a dedicat activitatea întru susținerea păcii în întreaga lume și a încurajat oamenii să lucreze în cooperare pentru acest obiectiv. Încă de la începuturile sale, Ziua Păcii a marcat un progres personal și planetar spre stalibirea păcii. Însemnătatea acestei zile a crescut odată cu trecerea timpului și acum a ajuns să ,,conecteze” milioane de oameni și multe evenimente organizate în fiecare an pentru a comemora și a sărbători această zi. Război sau pace este alternativa globală a timpului nostru. Starea de „nici pace, nici război” este, în condițiile înmulțirii aberante a teribilelor arsenale nucleare, doar amânarea unui deznodământ feroce pe care orice om cu simțul rațiunii trebuie să-l respingă. S-au adunat prea multe arme de distrugere în masă pentru ca, accidental sau intenționat, civilizația noastră, în formele pe care le cunoaștem, să nu riște să dispară o dată pentru totdeauna. Istoria omenirii poate fi considerată drept istoria războaielor sale? (Se întreabă Radu Budeanu în lucrarea „Pacea pentru o planetă” ). La nivelul UE sunt analizate în permanență rapoarte ce vin din diferite zone cu conflicte armate sau potențial de declanșare a unor războaie și se propun soluții de rezolvare pe calea tratativelor. Pacea și războiul se succedă într-un ciclu infinit, chiar dacă neregulat. Idealiștii optimiști cred că războiul este o problemă care poate și trebuie să cedeze, și va ceda într-o zi în fața unui atac cu armele potrivite. În ochii realistului pesimist însă, războiul nu ridică o singură problemă, ci mai multe, toate fiind unice în fiecare conflict. Prin urmare nu poate exista o soluție generală la „problema războiului”. În cartea sa „ Războiul, pacea și relațiile internaționale”, Gray Colin S., se concentrează asupra relației dintre pace și război și, nu mai puțin important, dintre război și pace. În general se afirmă că o stare de pace și securitate este rezultatul unei ordini internaționale caracterizate prin dreptate sau nedrepatate tolerabilă, prin norme împărtășite privind comportamentul internațional acceptabil și, nu în ultimul rând printr-un mecanism de supraveghere de către un agent de control. Războiul este un blocaj mental, incapacitatea minții umane de a găsi soluțiile creative, pașnice, pline de empatie în cadrul unui conflict. Pacea pozitivă nu este doar opusul războiului, ci efortul zilnic în fiecare aspect al vieții de a depăși în mod nonviolent conflictele pe care le avem cu noi înșine, cu mediul înconjurător, cu ceilalți, cu Dumnezeu. Pacea este o decizie individuală și în același timp una a comunității, este o decizie morală și una politică. Pacea este acțiune, mai mult decât tiradele exaltate, porumbei albi și ramurile de măslini. Pacea este o provocare enormă pentru noi toți și o dovadă a evoluției speciei umane. În lucrarea „Cultură, umanism, pace”-ed militară, Gheorghe Lencan Stoica, afirmă :„ Edificarea unei lumi a păcii reprezintă cea mai importantă și actuală preocupare a omenirii. În pătrunzătoarele analize ce caracterizează documentele programatice ale politicii noastre se întâlnește, în acest sens, o formulare foarte sugestivă: “Lupta pentru dezarmare și pace constituie problema fundamentală a prezentului și viitorului umanității. Cât timp se vor menține armele nucleare se va menține și pericolul unui război nuclear, care va duce la distrugerea întregii omeniri.” Evenimentele desfășurate cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii sunt structurate pe întâlniri ale conducătorilor de stat, conferințe, adoptarea de rezoluții, trimiterea de ajutoare medicale în zone de conflict, furnizarea de alimente, adunări publice și concerte cu participarea a mii de oameni. Una din temele abordate a fost și implicarea și mobilizarea oamenilor din lumea întreagă în manifestarea sprijinului față de refugiați și migranți, transmiterea de mesaje non-violență, etc. Conducătorii lumii trebuie să înțeleagă că doar la masa tratativelor, lăsând la o parte orgoliile, interesele politice, geo-strategice, economice pot aduce pace omenirii. Noi, Românii, trăitori de mii de ani pe aceste meleaguri, privim în urmă și ne vedem părinții, frații, moșii și strămoșii ce și-au pierdut viața în războaie. Am luptat și luptăm în permanență pentru pace în lume, distrugerea armelor nucleare, rezolvarea conflictelor între popoare pe cale pașnică.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  127 Să fie pace în lume! Să fie pâine pe masă, Și toți ai casei acasă, Și grâu-n brazdă să iasă, Să fie pace, pace, pace pe Pământ! Și ale lumii guverne, Să știe bine-a discerne, Nevoia vieții eterne, Să fie pace, pace, pace pe Pământ! Să fie-o blandă lumină, Și nu rachete-n grădină, Doar vești frumoase să vină, Să fie pace, pace. pace pe Pământ! Ca focul rău să nu ardă, Cât viață-n noi nu e moartă, Să stăm cu toții de gardă, Să fie pace, pace, pace pe Pământ! Sub zbuciumatele astre, Destul cu- atâtea dezastre, O cer durerile noastre, Să fie pace, pace, pace pe Pământ! Destul cu traiul de câine, Spre dezvoltare și pâine, Și pentru ziua de mâine, Să fie pace, pace, pace pe Pământ! Miniștrii lumii să n-asculte, De interese oculte, Ci de vointele multe, Să fie pace, pace, pace pe Pământ! Adrian Paunescu DOAMNE, SĂ FIE PACE ÎN LUME !!!

128  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Dreptul la pace Prof. Minoiu Ramona Anamaria Școala Gimnazială Ioan Grecescu, Bradesti, Dolj Cuvântul pace derivă din latinescul pax. El definește în general, în sens pozitiv, o stare de liniște, o stare lipsită de conflicte militare. Pe planul colectiv, pacea este absența războiului : latină pax absentia belli, a violenței între grupuri umane. În acest sens, societățile totalitare sau dictatoriale pot fi în pace pe planul militar, dar nu pe planul social : de exemplu, lupta claselor este o stare de război social. Menținerea păcii internaționale este unul dintre obiectivele organizațiilor ca de pildă ONU. Există și organizații ne-guvernamentale (ONG) care susțin tratativele pentru pace acolo unde domnește starea de război, ca de exemplu Neve Șalom - Wahat as Salam, mișcarea comună israelo-palestiniană. Pe planul individual, pacea poate fi și o stare de spirit personală, lipsită de mânie, de furie, de acreală, de frică, și în general de sentimente negative. Poate fi dorită pentru sine și pentru ceilalți, multe salutări tradiționale fiind bazate pe această urare (latină pax vobis, arabă salam aleikum, comună în întreaga lume islamică, șalom în ebraică, devenit șulem în idiș). Are in limbile semitice și sensul de sănătate (ceea ce se aseamană cu semnificația salutărilor din alte culturi și limbi - fii sănătos, salve, zdrastvîite, geia su ș.a.m.d.). Pacea este condiţia esenţialã a vieţii; de dobândirea, menţinerea şi consolidarea ei depind dezvoltarea normalã a naţiunilor, realizarea obiectivelor de progres şi civilizaţia întregii umanităţi. Pacea este condiţia creaţiei, premisa fundamentalã a marilor descoperiri ale geniului uman, garanţia folosirii lor în scopul propãşirii tuturor popoarelor. Numai pacea poate sã asigure omului climatul firesc, necesar afirmãrii şi dezvoltãrii sale multilaterale. Pacea reprezintã condiţia existenţei, a liniştii şi siguranţei pe planeta noastră.În condiţiile multiplicării actelor de forţă şi ameninţare cu forţa, apariţiei şi proliferarii conflictelor armate, a războaielor și, în consecință a încălcării dreptului fundamental la pace, dezbaterile internaţionale din ultimele decenii s-au concentrat în direcţia edificării unei adevărate construcţii a păcii, a acelor mecanisme necesare realizării principiilor şi normelor specifice unui Drept al păcii. Dreptul la pace, ca parte componentă a drepturilor de solidaritate, se regăsește în „Declaraţia cu privire la dreptul popoarelor la pace”, declaraţie prin care se subliniază obligaţiile fiecărui stat pentru menţinerea păcii, adoptată în noiembrie 1984, de către Adunarea Generală a O.N.U. Din punct de vedere al omului dreptul la pace se constituie ca şi o componentă fundamentală a dreptului la viaţă. Aşadar, viaţa în sine, aparţinând oricăruia dintre noi este de neconceput fără pace, fără acea clipă de maximă intensitate şi trăire la care fiecare are dreptul, atât ca individ cât şi ca naţiune. Sensurile şi conţinutul Dreptului la Pace este dat de cele trei stări caracteristice ale Păcii: 1. Pacea - stare de drept rezultată în urma încheierii războiului. În acest sens, pacea este definită ca fiind situaţia ce rezultă din încheierea războiului dintre două sau mai multe state şi reglementarea diferendului sau diferendelor care au generat confruntarea armată respectivă. Pacea are aici ca efect precizarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor în relaţiile dintre el. 2. Pacea – stare caracterizată prin absenţa războiului. În acest sens, pacea este definită şi înţeleasă ca o stare temporară, caracterizat prin absența războiului în relaţiile dintre state şi popoare la un moment dat. Această accepţiune a păcii nu exclude ostilitatea latentă, cursa înarmărilor, echilibrul bazat pe forţa, menţinerea şi proliferarea unor focare de încordare şi conflict. Toate religiile propovăduiesc pacea, cel puțin între proprii lor credincioși și enoriași, dar uneori și războiul, îndeosebi împotriva necredicioșilor. Preoții creștini, imamii musulmani și mai recent, rabinii evrei, predică adesea despre pace, dar câteodată binecuvântează și trupe sau inițiative militare. În religia creștină, pacea este starea eternă, trancendentă, din viața de apoi (pentru sufletele admise în Rai), sau din Domnia Domnului Dumnezeu pre Pământ ce va veni după Apocalipsă (pentru bisericile care cred în istoricitatea viitoare concretă a acesteia). Tradiția judeo-creștină susține \"Să nu ucizi\", deși nu există nici-un consens în privința interpretării corecte. Adepții unor religii, cum ar fi Jainism-ul, încearcă să nu rănească orice ființă vie, inclusiv insectele. Budiștii și hindușii cred că pacea poate fi realizată atunci când orice dorință și suferință sfârșește. Pentru a elimina suferința și pentru a dobândi această pace, ei urmează o serie de învățături numite cele « Patru nobile Adevăruri » : principala doctrină a filozofiei lor. În yi-kingul chinezesc, pacea nu este lipsa de război, ci căutarea permanentă a rezolvării non-violente a conflictelor. Bineînțeles că nici în culturile hinduiste, confucianiste și budiste nu au lipsit războaiele, iar unii deservenți ai cultelor le-au aprobat sau chiar încurajat.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  129 Pacifiștii, cum ar fi anarhiștii creștini, consideră că orice tip de violență va da naștere doar la altă violență. Alte grupuri de persoane iau o varietate de poziții în fața violenței, multe dintre ele susținând teoria războiului just. Ideologii comunismului au afirmat și ei, nu o dată, atașamentul lor la \"lupta pentru pace\", dar sloganele lor antibeliciste au ascuns adesea intenții expansioniste. Politicienii și militarii au susținut în diverse perioade că doresc pacea, dar o \"pace dreaptă\", sub care denumire puteau înțelege o pace care ține seama numai de interesele uneia din părțile aflate în conflict (a lor). Conform teoriei lui Niles Eltridge și John Sepkoski (1972), atât în viața individuală și familială, cât și în cea socială, în istoria omenirii și în istoria naturală, perioadele de pace alternează cu perioade conflictuale numite punctuații. În perioadele de pace, evoluția este graduală : un echilibru personal sau familial se formează, obiceiuri se statornicesc, regimul politic rămâne același, clima, flora, fauna se schimbă puțin și treptat. În perioadele de ponctuație, diverse incidente sau accidente, nașteri, decese, boli, căsătorii, divorțuri, schimbări de serviciu, deschideri sau închideri de întreprinderi, schimbări politice majore, revoluții, războaie civile sau internaționale, prăbușiri de state, schimbări teritoriale, catastrofe naturale, climatice, vulcanice sau meteoritice, pun capăt stării de pace, distrug echilibrul anterior și inaugurează un nou echilibru, o nouă perioadă de pace (stază), pe baze noi. Această teorie a fost numită : Teoria echilibrului punctual. În concluzie, putem spune că dreptul la pace reprezintă doar o verigă a extraordinarului lanț al drepturilor omului. Încălcarea dreptului la pace conduce, inevitabil, la încălcarea tuturor celorlalte drepturi ale omului. BIBLIOGRAFIE: • Diaconu, Ion - Manual de drept internaţional public- Lumina Lex., Bucureşti, 2010 • Mazilu, Dumitru, Dreptul international public, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2011 • https://ro.wikipedia.org/wiki/Pace • Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948

130  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Să trăim în pace, fără violență Prof. înv. Preșcolar Zuleanu Livia Corina - G.P.N. Ion Creangă’’ Balș, Olt Fiecare dintre noi știe foarte bine ce este violența. Ea ne evocă în minte moarte, tortură, masacre, război, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare și genocid. Într-un registru mai puțin dramatic, ne gândim la « lipsa de civilizație », insulte și injurii, nepolitețe si atitudini nerespectuoase. Cu toate că e un fenomen atât de cunoscut, nu e ușor să ajungem la o definiție satisfăcătoare și în același timp consensuală. Unii evocă în mod spontan folosirea forței și se focalizează asupra vătămărilor fizice. Dicționarul enciclopedic român definește violența ca fiind “un viciu de consimațământ, care constă în constrângerea exercitată pe cale psihică asupra unei persoane spre a o determina să facă un anumit act juridic“. Deși violența domestică e un fenomen care a însoțit dintotdeauna construirea și dinamica familiei, intrarea ei în atenția științelor juridice și sociale este de data recentă. Doar in ultimii 20 de ani, științele sociale și reglementarile legale internaționale fac referință la violența domestică. Abordarea fenomenului de violență domestică s-a petrecut, ulterior generalizării, în rândurile profesioniștilor și ale comunităților, a interesului privind prevenirea maltratării copilului. Este interesant de remarcat faptul că majoritatea femeilor implicate într-o relație violentă conștientizează amploarea pericolului violenței pe care o suportă, abia în momentul în care manifestările copiilor le trezesc sentimentul responsabilității parentale. Principala funcție a familiei și a părintelui izolat – protejarea copiilor - este cel mai adesea neglijată în cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care ramân în relație cu un partener violent e :‘ în momentele bune, el știe să fie un tată bun, iar copiii au nevoie de amândoi părinții..’. Ideea că familia reprezintă celula de bază a societății apare în mod implicit în dezvoltarea măsurilor de protecțieî cazul violenței în familie. Agresivitatea în cuplu conduce la stabilirea unui raport de forțe. Când avem de-a face cu niște cupluri egalitare, în care puterea de decizie aparține ambilor parteneri, dându-le sentimentul de satisfacție, riscul de violență domestică e foarte scăzut. În raporturile de dominare-supunere, violența ia o formă punitivă. Cel care domină se bucură de o judecată morală imatură. În majoritatea cazurilor, raportul de putere îl desemnează pe bărbat ca fiind pe poziția dominantă, iar femeia supusă. Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup social cu existență privată, e guvernată de valorile, normele și tiparele comportamentale ale adulților formând cuplul. Acest corp de judecăți morale vor fi apoi, în procesul educației directe și indirecte, prin imitație, insuflate copiilor. Dacă privim familia ca spațiu al satisfacerii nevoilor existențiale ale tuturor membrilor ei, e evidentă nevoia unei morale bazate pe cunoaștere și dragoste care sa regleze relațiile între membrii familiei. În absența acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilații comportamentale. Cel mai bun predictor al violenței domestice este existenta unui incident produs anterior momentului în care se discută riscul de violențăî familie. Indiferent de forma pe care a luat-o manifestarea violenței, apariția ei în relațiile dintre membrii familiei reprezintă o breșă ce treptat va ingădui forme și manifestări tot mai ample, mai variate și mai frecvente. O nevinovată remarcă de genul “ nu-mi place cum ți-ai aranjat părul“ sau “nu-mi place cum te-ai îmbrăcat “ va atrage după sine, în timp, consecințe tot mai dramatice. Aceste remarci pot fi apreciate de cel /cea căruia îi sunt adresate ca o manifestare a interesului său, altfel spus, a iubirii. În realitate, apare aici deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele existenței și ale manifestărilor, după bunul plac al celui care se simte in poziția dominantă. Cel supus nu are dreptul la o existența proprie, la nevoi proprii. În timp, variațiile care apar privesc gravitatea și perioada de timp a fazelor dintre incidente. Dupa câțiva ani, incidentele pot fi tot mai grave, iar faza remușcărilor, a insistențelor pentru iertare și împăcare tot mai scurtă, până la absența totală. Violența domestică, comparativ cu alte tipuri de violență, are aspectele ei specifice, incriminate prin lege. Acestea sunt : • Accesul permanent al agresorului la victima.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  131 În spațiul privat al căminului nu există locuri sigure, de ‘adăpostire’ și tocmai de aceea agresorul are control total asupra victimei sau victimelor. Se evidențiază aici un aspect de terorizare și de neputință a victimelor. • Desfășurarea previzibilă a evenimentelor de violență, în formă ciclică, cu episoade multiple, inevitabile și tot mai frecvente și severe in timp. • Angrenarea intregului sistem al familiei. Toți membrii familiei violente devin victime -directe și indirecte- ale agresorului. • În cazul violenței domestice apar modificări de structură a personalității tuturor celor implicați. Victima își va pierde încet stima de sine și va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin care va încerca să facă față situației. Riscul de a ceda într-un anumit moment crește pe masură ce situația se cronicizează. El poate ajunge un șomer cronic, un alcoolic, păstrând relații cu mediul social din afara familiei doar în grupuri selectate din mediile marginale, cu tulburări de integritate socială. Cât despre modificările de personalitate ale copiilor sub influența atmosferei de violență în familie, statisticile care arată o trecere a comportamentelor violente de la o generație la alta în proportie de 75% , sunt probabil cea mai convingătoare și crudă mărturie. • Relatțiile emoționale dintre cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violenței domestice. Poate ca cea mai deviantă manifestare emoțională în relația agresor-victimă e sindromul Stockholm. Sindromul, descris în situații de teroare în care victimele ajung să se simtă legate emoțional de agresor, să fie de partea acestuia în cazul când s-ar lua masuri din afară împotriva lui, e o manifestare patologică a atașamentului. Regulile după care se instaurează această trăire sunt : amenintarea vieții și intercalarea unor momente de slăbire a amenințării sau chiar de îngăduință și înțelegere, în cursul amenințării. De asemenea, ținând seama de anormalul acestor trăiri explicațiile amuzante ce se fac auzite adeseori în rândul ‘gardienilor absenți’ : “stă pentru că îi place, dacă nu i-ar plăcea ar pleca“ sau “nu mă amestec, pentru că dacă o fac, ea va fi cea care mă va blama că am intervenit și îl va apăra pe agresor“ sunt inacceptabile. • Caracterul secret, privat, care face ca victima să aibă un acces mai mic la surse de sprijin, apare invariabil in cazul violenței în familie. Dacă la început, victimele suprinse de agresor ar avea intenția de a căuta ajutor, de a spune celor apropiați, în timp, ele nu o mai pot face, deoarece se supun unui ordin mai mult sau mai puțin explicit al agresorului, acela de a-și îndepărta familia și prietenii, cei la care ar putea să recurgă în momentele dificile. • Ne- intervenționismul. Reprezintă tendința celorlalți de a trece sub tăcere astfel de manifestări si e un specific consemnat de toată literatura din domeniu. Acest specific al violenței domestice l-a condus pe Felson la o descriere triunghiulară a ei, având următoarele puncte de sprijin : agresor, victimă și “gardianul absent “. • Aspectele de tortură ale femeii victimă sunt cvasiprezente în violența domestică. • Violența domestică are un registru larg de manifestări : psihice, fizice, sexuale și sociale. Ele se pot combina într-un amalgam infernal și cu anumite consecințe evidente, de suprafată, dar și de profunzime asupra victimelor. Femei care își pierd încrederea și bucuria vieții, copii care cresc învățând violența ca pe o metoda de schimb în relațiile cu ceilalți sunt dramaticele dovezi ale modificărilor profunde ce apar în cazul victimelor violenței domestice. Principala funcție în familie, aceea de a crește tinerele generații, făcându-le capabile de o viață autonomă și de a-și asumă responsabilitatea creșterii generației urmatoare, este profund alterată de violență. Brazelton și Greenspan (2001), identifică nevoile copilului pentru o dezvoltare normală ca fiind: 1. Nevoia de a avea relații emoționale calde, apropiate, stabile ; 2. Nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranța și o viață regulată ; 3. Nevoia de a avea experiențe adaptate nivelului de dezvoltare a copilului ; 4. Nevoia de a avea limite, de viață cotidiană structurată și de responsabilități adecvate nivelului de dezvoltare ; 5. Nevoia de experiențe adecvate diferențelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare ; 6. Nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul si cultura acesteia ; 7. Nevoia de a avea un viitor protejat.

132  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Părinții violenți vor expune copiii la riscuri fizice, fie prin țintirea lor în timpul incidentelor de violență, fie prin neglijarea lor. În familiile violente stabilitatea și reguleritatea vieții e întreruptă de evenimente violente și nu exista o preocupare speciala pentru a procura copilului experientele de care are nevoie, in acord cu varsta si particularitatile ei. Responsabilitatile acordate copiilor depasesc de regula capacitatile lor, devenind abuzuri. Intrebata asupra dorintei ei de a avea copii atunci cand va fi mare, o fetita provenind dintr-un cuplu violent,raspunde : “da, vreau sa am copii pentru ca vreau sa ma ingrijeasca si pe mine cineva, ca am obosit tot avand grija de parintii mei…“ . Regula existentei familiilor violente este marginalizarea lor in comunitate. Ca o consecinta a acestei marginalizari, din randurile familiilor violente provin cei mai multi copii analfabeti sau cu abandon scolar. Cat despre viitor, unul din semnele distincte ale victimelor violentei domestice e absenta planurilor de viitor, asa cum capacitatea femeii victima de a-si construi un plan de viitor si de a-l urmari cu consecventa o consideram a fi semnul reabilitarii ei, dupa convietuirea cu un partener violent. In final, concluzia la toate aceste afirmatii este ca violenta in familie se afla la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunitatilor. Pare de necrezut faptul ca atentia publica si a specialistilor pentru aceasta maladie sociala dateaza de putin timp. Atata vreme cat violenta domestica e ignorata, lasata sa isi continue existenta secreta si devastatoare, nu putem vorbi de o reala politica sociala, tinzand spre o buna calitate a vietii individului si a familiei. BIBLIOGRAFIE : Violenta, Aspecte generale – volum coord. de Gilles Ferreol si Adrian Neculau Dictionarul Enciclopedic Roman – vol. IV, editura politica, Bucuresti 1966 www.educativ.ro

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  133 Pacea pretutindeni Prof. Inv presc. PORA OANA STOENICA ANCA GRADINITA CU P.P. ”RAYKIDS”, Carcea PORUMBELUL PĂCII Se spune că acasă e locul în care inima se simte în siguranţă. Probabil că acesta este motivul pentru care persoanele pe care le găseşti stând mereu cu inima şi cu braţele deschise pentru tine le numeşti familie. O familie nu e întreagă dacă ea nu transmite iubire, armonie şi pace celor din jur. Te naşti din iubire şi traieşti iubind. Înveţi să accepţi orice greutate cu calm şi cu răbdare. Înveţi să ajuţi,s ă speri şi să zâmbeşti. Înveţi să dăruieşti ceva lumii acesteia în care eşti călător şi muritor. Să laşi o urmă, o mireasmă sau un mesaj, ce poate că lumea în graba ei îl va citi cândva şi astfel să iei parte la schimbarea necesară acestei lumi. Pacea pe care o găseşti acasă e pacea pe care, personal cred, că nu o găseşti în niciun alt loc. E o pace care nu aduce cu ea doar sentimentul de linişte, ci şi de protecţie, iubire, armonie şi acceptarea a ceea ce eşti. Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminârii sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre, oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. Tind să cred că suntem fiinţe care ne rezumăm doar la traiul nostru cotidian. Dar faptul că tu ai o pâine pe masă nu îţi garantează nimeni faptul că cel de lângă tine are. Iar faptul că întotdeauna ai găsit un loc cald şi un braţ care ţi-a fost întins nu înseamnă că nu sunt oameni care tânjesc dupa astfel de lucruri. Strigătele de disperare ale celor ce se află în nevoie sunt suficient de mari pentru a le auzi, dar de multe ori uităm sau nu avem timp să ascultăm. Am învăţat că ajutorul nu vine întotdeauna atunci când ai nevoie şi mi-am dat seama că, dacă nu e în momentul de durere, atunci la ce folos? Trecem fără să fim conştienţi pe lîngă cei ce suferă, negândindu-ne deloc la ceea ce am putea face sau cu ce i-am putea ajuta. Având pace în familie, ai pace în inimă şi astfel poţi dărui lumii ceea ce are nevoie. Nu putem convieţui fără a fi armonie între noi. Fără a ne considera egali, aşa cum ne-a creeat Dumnezeu. Fără a conştientiza că lumea are nevoie de cei care pot înfaptui ceva şi nu de cei care pot afirma foarte convingător de ce au stat degeaba. Nu te poţi simţi împlinit atunci când ştii că puteai face bine şi totuşi nu l-ai facut. Când ai aflat că e

134  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace prea târziu pentru a mai schimba ceva începi să conştientizezi. Dar nu e târziu pentru remuşcări? Aşa că, acum e timpul ca fiecare dintre noi să nu mai aştepte pe cel de lângă el să acţioneze, ci să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să transformăm lumea din acest teatru cu maşti de fericire în oameni adevăraţi care zâmbesc şi care după mult timp de descurajare şi nelinişte sufletească şi nu numai au găsit un motiv în a trăi şi îşi pot re-aduce aminte de frumuseţea vieţii acesteia scurte pe care o avem. Aceşti oameni s-au născut într-un colţ al lumii prea nedrept, spunem noi, dar continuăm să trăim fără a da importanţă acestor lucruri, ca şi cum ar fi vorba de noroc sau destin. Nu. Aici este vorba despre a ajuta în a face lumea să nu mai ţină cont de diferenţele dintre semeni şi să se accepte aşa cum sunt, pentru că fiecare este diferit şi frumos în felul său. Deşi mass-media ne atrage tot mai mult atenţia asupra acestui subiect, oamenii se consideră prea ocupaţi pentru a-l dezbate. Atunci îmi pun întrebarea firească: Prea ocupat pentru ce? Să te gândeşti că tu însuţi ai putea fi sufletul acela flămând de pâine, acea rană dornică de mângâiere sau acea privire doritoare de un zâmbet?Aşa că nu e nici prea greu şi nici prea târziu. Fă-o înainte ca acele vieţi să nu mai fie în stare să îţi mulţumească. Pentru că a spune că îţi pare rău în faţa unui mormânt nu mai are niciun sens. Ne naştem cu stăpânirea sentimentului de pace, dar uităm să îl dăruim celor din jur. Generaţia noastră uită că unii oameni nu s-au născut cu dreptul de a alege şi astfel, aceştia sunt forţaţi să accepte ceea ce li se oferă. De ce avem bani să întreţinem războaie, dar nu avem bani să hrănim săracii? Fără pace nu ne putem continua viaţa pe acest pământ. Orice fiinţă căreia nu îi este milă nu este demnă de a trăi. Să nu uităm niciodată că “Pacea este o comoară pe care nu o putem plăti îndeajuns\". Deşi majoritatea dintre noi trăim în pace, nu suntem recunoscători şi nu suntem conştienţi de adevărata valoare a acesteia. Probabil că acesta este un alt factor pentru care nu luptăm, pentru pacea celor în nevoie , deoarece nu cunoaştem agitaţia şi rutina unei vieţi duse în nelinişte. Hrăneşte-ţi inima cu pace! Aceasta înseamnă să dovedeşti respect faţă de tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.\"

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  135 Toleranţă şi intoleranţă Prof. Onea Elena Eliana Grădiniţa cu p.p. „Elena Farago” – Craiova Toleranţă (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic şi religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineşte respectul libertăţii altuia, a modului său de gândire şi de comportare, precum şi a opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.). Toleranţa e necesară atât între indivizi cât şi în cadrul familiei şi comunităţii. Promovarea toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, în sensul unei deschideri reciproce şi al solidarităţii urmează să aibă loc în stradă, în şcoli şi universităţi şi prin intermediul educaţiei non-formale, acasă şi la locul de muncă. Mijloacele de informare de masa sunt în măsură să joace un rol constructiv, în acest sens, favorizând dialogul şi dezbaterile libere şi deschise, propagând valorile toleranţei şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea ideologiilor şi grupurilor intolerante. În toate grupurile urmează a fi întreprinse măsuri în vederea asigurării egalităţii în demnitate şi drepturi pentru grupuri şi indivizi, pretutindeni oriunde este necesar. În acest sens, o atenţie deosebită va fi acordată grupurilor vulnerabile dezavantajate din punct de vedere economic sau social astfel ca să le fie asigurate protecţia legii şi măsurile sociale, mai ales, în materie de locuinţă, muncă şi sănătate, cât şi în sensul respectării autenticităţii culturilor şi valorilor lor şi facilitării, în special prin educaţie, a promovării şi integrarii lor profesionale şi sociale. Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranţa. Prima etapa, în sensul educaţiei pentru toleranţă, e de a o învăţa pe fiecare persoană din societate care-i sunt drepturile şi libertăţile pentru ca ele să fie respectate şi de a promova voinţa de a proteja drepturile şi libertăţile altora. Educaţia în sensul de a fi tolerant trebuie să fie considerată un imperativ prioritar; iată de ce trebuie să fie promovate metodele sistematice şi raţionale de predare a toleranţei care să se adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice şi religioase ale intoleranţei, surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violenţei şi excluderii. Politicile şi programele toleranţei atât între indivizi cât şi între grupurile etnice, sociale, culturale, religioase şi lingvistice şi naţiuni. Educaţia în domeniul toleranţei urmează a viza contracararea influenţelor care ar duce la frica şi excluderea altora şi trebuie să-i ajute pe tineri să-şi dezvolte capacităţile de a-şi formula o parere proprie, de a avea o reflexie critică şi de a judeca în termeni etici. Credinţa ortodoxă nu admite lipsa de nobleţe sufletească, mârlania, datul în barbă la fiecare cuvânt, strâmbătura fetei când ne vedem cu cineva, împunsăturile de prost gust. Nu le admite pentru că nu îi sunt proprii. Toleranţa înseamnă să ştii să vezi pe altul şi să îl accepţi dacă vrea să vorbească sincer cu tine. Intoleranţa înseamnă să te crezi singurul posesor al întregului adevăr în orice problemă şi să nu vezi, că tocmai iubirea şi comunicarea te fac mult mai încăpător pentru adevăr, că adevărul intră în sufletul tău pe măsură ce vezi mult mai profund pe oameni şi lumea în care trăim. Bibliografie: Ciocârlan, C.V., Raporturi interpersonale,Bucureşti, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică,1981 Lemeni, G., Miclea,M., Consiliere şi orientare, Cluj-Napoca, Editura ASCR,2002 Palade D., Dimensiuni ale educaţiei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,1998

136  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pacea… Prof.Inv.Preșcolar Pascu Florentina Cristina Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu”, Craiova Motto: ”Pacea nu e ceva ce ți-ai dori. Pacea e ceva ce faci, e ceva ce creezi, e ceva ce ești, e ceea ce dai mai departe.” John Lennon Sunt trei lucruri în aceasta lume, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică și le dorește cu ardoare. Pacea, sănătatea și fericirea. Un trio care le înglobează pe toate celelalte componente-piloni ale unei vieți împlinite. Pacea, în simplitatea dumnezeieștii sale misiuni este etalonul purității, al iubirii și-al armoniei mondiale. De aceea din anul 1981, la 21 septembrie pacea este celebrată și citită pe buzele tuturor celor care-i înțeleg și simt cu sufletul, cu mintea, valoarea-i incomensurabilă. 21 septembrie este ziua în care oamenii din mai multe ţări sunt invitaţi să se gândească la pace, la o societate lipsită de ură şi violenţă. În fiecare an, pe 21 septembrie, de la ora 9.00 până la 21.30, Clopotul Păcii este tras la Sediul Naţiunilor Unite în numele păcii mondiale. Clopotul este turnat din monede donate de copiii de pe toate continentele, mai puţin Africa. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”. Ziua mondială a păcii a fost promovată la această dată de către Națiunile Unite prin Rezoluția 36/67 a Adunării Generale. Această zi este dedicată consolidării și promovării idealurilor păcii între toate națiunile și popoarele lumii. Cei care au simțit nevoia adoptării unei zile atât de însemnate, știu că în pace se naște iubirea, în pace e cerul senin și tot în pace ne crește rumenă pâinea pe ogoare. Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru, îndulcit cu roz și pictat subtil în nuanțe mustoase de verde. Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului. Cei care și-ai căutat cu disperare copiii printre mormane de fiare, cei care au adunat bucăți din casa în care și-au zidit sănătatea, cei în ochii cărora s-au năruit speranțe, visurilor cărora li s-au tăiat aripile, nereușind să zboare. Cu certitudine, pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a reuși să promovăm pacea mondială, trebuie să promovăm mai întâi de toate, pacea interioară. Simboluri ale păcii: Porumbelul alb cu ramura de măslin • Indiferent de ţară, timp, bariere culturale sau lingvistice, porumbelul a fost şi rămâne un simbol al păcii. Încă de acum mii de ani, porumbelul a adus ramura de măslin şi a vestit sfârşitul potopului şi revenirea la normalitate. Peste secole el a fost folosit ca simbol al păcii sufleteşti sau sociale, în traducerile biblice şi mai târziu pe sigilii, bancnote şi monezi.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  137 Steagul alb • Steagul alb înseamnă mai degrabă „hai să facem pace”, decât o afirmaţie generală a păcii. E simbolul armistiţiului, al predării paşnice. Prima oară a fost folosit în timpul dinastiei chineze Han, apoi de romani, în primele secole ale erei noastre (când în loc de steag se mai fluturau şi crenguţe de măslin, în acelaşi scop). Pipa păcii • O expresie împrumutată de la indienii din America de Nord, a fuma pipa păcii reprezenta iniţial o ceremonie spirituală în care rugăciunile erau trimise în ceruri prin fum. Odată cu apariţia omului alb, care a fost ocazional invitat prieteneşte la ceremonia fumatului pipei, semnificaţia s-a restrâns la un gest reprezentativ pentru armistiţiu, pentru „făcutul pacii”. O mie de cocori • Şi cei 1000 de cocori veniţi din antichitatea japoneză au devenit un simbol al păcii, după ce micuţa Sadako Sasaki, diagnosticată cu leucemie, în urma atacului cu bomba atomică de la Hiroşima, a murit înainte să poată realiza cei 1.000 de cocori care să-i îndeplinească ultima dorinţă. După moartea ei, în Parcul Păcii de la Hiroşima a fost fost inaugurat un monument care o reprezintă pe micuţa Sadako ţinând un cocor de aur. Acesta a devenit un simbol internaţional al păcii ca urmare a legăturii cu povestea acesteia şi semnificaţiile ei. Degetele în V • Originea sa, foarte îndepartată, pare să fie lupta de la Agincourt, când se zice că francezii declaraseră că după ce vor învinge, tuturor arcaşilor englezi li se vor tăia degetele (indexul şi mijlociul, folosite la încordatul arcului). Englezii însă au ieşit învingători şi ca dovadă arătau cele două degete intacte, ridicate. V de la victorie, care aduce după ea pacea, a devenit un semn popular în al Doilea Război Mondial (prin imaginea lui Winston Churchill) şi mai ales în anii ’60, în timpul demonstraţiilor pentru pace. După ce Churchill a popularizat semnul cu degetele în V, V de la victorie a căpătat o asemenea greutate simbolică încât a început să fie folosit chiar şi în forma auditivă, în codul Morse, în care V se „transcrie” cu trei bătăi scurte şi una lungă. Steagul în culorile curcubeului • Folosit prima oară în Italia, în 1961, în timpul unui marş pentru pace, a fost împrumutat de mai multe ţări, fiecare naţiune scriind pe el cuvântul pace în limba ei.

138  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Dreptul la pace Prof. Postelnicu Eliza Prof. Nita Maria Corina Gradinita cu P.P. „Elena Farago”, Craiova “ORICUM AR FI ZIUA DE AZI, ZIUA DE MÂINE E PACEA.” (Victor Hugo) Pacea este acel tip de relatii internationale din care se exclud mijloacele violentei armate, fiind caracterizate prin absenta razboiului intre popoare si state. Este un drept fundamental atat al omului, cat si al statelor. Sta la baza creatiei, a implinirii personale, dar si a progresului fiecarei natiuni. Este conditia esentiala a vietii. NOTIUNEA PACII = “Pacea este un fenomen de miscare. Este un lucru viu care se infaptuieste treptat. Pacea nu inseamna odihna si nici delasare! Pacea nu este decat un scop, nu este decat o directie. Dar in directia aceea zace implinirea, iar drumul este strabatut din clipa in care ai pasit pe el. Totul este sa asiguri ritmul inaintarii! (Nicolae Titulescu) DREPTUL PACII SI DREPTUL LA PACE Dreptul la pace se regaseste in structura organica a dreptului pacii. Respectarea dreptului la pace este o norma imperativa, dar pentru ca existenta lui sa fie posibila este necesara existenta dreptului pacii. Cele doua concepte se includ reciproc fiind intr-o stransa interdependenta si interferenta conceptuala. DREPTUL PACII: Este un ansamblu de norme constituite prin acordul de vointa al statelor care vizeaza statuarea unor structuri adecvate mentienrii si consolidarii pacii, prevenirii conflictelor si starilor conflictuale, precum si solutionarea acestora pe cale pasnica. DREPTUL LA PACE: Instrument normativ ce realizeaza trecerea de la protectia formala legala a pacii la implementarea obligatiei de mentinere a pacii. Drept aflat la “intersectia” drepturilor omului cu drepturile popoarelor si cu cele ale statelor. „Orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi infaptuite.”(Declaratia Universala a Drepturilor Omului). Dreptul la pace nu poate fi conceput ut singuli, intrucat pacea nu poate fi garantata decat prin actiunea concertata a intregii comunitati internationale. „NOI, POPOARELE NATIUNILOR UNITE, HOTARATE sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului, care, in cursul unei vieti de om a provocat de doua ori omenirii suferinte nespuse, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea fiintei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari sau mici.”( CARTA NATIUNILOR UNITE). DREPTUL LA PACE Este consacrat in Carta Natiunilor Unite, atat ca obiectiv, cat si ca o conditie a dezvoltarii omului si popoarelor. 12.11.1984-DECLARATIA CU PRIVIRE LA DREPTUL POPOARELOR LA PACE – Precizeaza ca fiecare stat are datoria sacra de a asigura popoarelor o viata pasnica – Popoarele Pamantului au dreptul sacru la pace – Salvgardarea dreptului popoarelor la pace si promovarea realizarii acestui drept constituie o obligatie a statelor – Politica statelor trebuie sa urmareasca eliminarea razboiului ca instrument politic Desi este considerat un drept important, NU este consacrat intr-un document juridic cu valoare imperativa.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  139 DREPTUL LA DEZVOLTARE = Reprezinta dreptul indivizilor, al grupurilor socio-profesionale si al popoarelor si a participa si a contribui la dezvltarea economica, sociala si politica continua in care toate drepturile omului si toate libertatile fundamentale pot fi pe deplin realizate, dar si dreptul de a beneficia de pe urma acestei dezvoltari. MODALITATI DE EXERCITARE: Libertatea politica – bazata pe cei doi piloni:democratie si participare democratica Respectarea primordialitatii legii – bazata pe : accesul egal la justitie, acordarea de asistenta juridica, egalitatea in fata legii CONSACRARE JURIDICA CARTA NATIUNILOR UNITE: Dezvoltarea sta la baza ridicarii nivelului de trai, precum si la respectarea universala a drepturilor omului si libertatilor publice COMISIA O.N.U. PENTRU DREPTURILE OMULUI: Exercitarea deplina a drepturilor omului depinde strict de dezvoltarea tuturor statelor, de inlaturarea decalajelor economice, astfel, se va atinge obiectivul dezvoltarii sociale a popoarelor DECLARATIA ASUPRA DREPTULUI LA DEZVOLTARE- 4.DEC.1986: – Presupune dreptul persoanei si al poporului de a participa si de a contribui la o dezvoltare economica, sociala, culturala si politica – Presupune deplina realizare a dreptului persoanelor/popoarelor de a dispune de ele insele, cu rezerva pertinenta a dispozitiilor pactelor drepturilor omului – Toate fiintele umane au raspunderea dezvoltarii in mod individual si colectiv, tinandu-se seama de respectul deplin al drepturilor omului si de indatoririle lor fata de colectivitate. DECLARATIA ASUPRA DREPTULUI LA DEZVOLTARE- 4.DEC.1986: Indatoririle statului pentru exercitarea efectiva a dreptului la dezvoltare: – Respectarea principiilor dreptului international – Cooperarea internationala – Formularea de politici internationale de dezvoltare – Masuri de eliminare a incalcarilor masive a drepturilor omului – Promovarea, instaurarea si mentinerea pacii si securitatii internationale – dezarmare – Asigurarea egalitatii de sanse – Asigurarea participarii femeilor la procesul dezvoltarii – Incurajarea participarii populare in toate domeniile Declaratia specifica faptul ca toate aspectele dreptului la dezvoltare sunt indivizibile si interdependente, iar fiecare dintre aceste drepturi trebuie sa fie considerat in relatie cu ansamblul celorlalte drepturi.

140  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Acasă Prof. Înv. Preșcolar Grigorașcu Cristina Nicoleta Școala Gimnazială Lascăr Catargiu Craiova Se spune că acasă e locul în care inima se simte în siguranţă. Probabil că acesta este motivul pentru care persoanele pe care le găseşti stând mereu cu inima şi cu braţele deschise pentru tine le numeşti familie. O familie nu e întreagă dacă ea nu transmite iubire, armonie şi pace celor din jur. Te naşti din iubire şi traieşti iubind. Înveţi să accepţi orice greutate cu calm şi cu răbdare. Înveţi să ajuţi,s ă speri şi să zâmbeşti. Înveţi să dăruieşti ceva lumii acesteia în care eşti călător şi muritor. Să laşi o urmă, o mireasmă sau un mesaj, ce poate că lumea în graba ei îl va citi cândva şi astfel să iei parte la schimbarea necesară acestei lumi. Pacea pe care o găseşti acasă e pacea pe care, personal cred, că nu o găseşti în niciun alt loc. E o pace care nu aduce cu ea doar sentimentul de linişte, ci şi de protecţie, iubire, armonie şi acceptarea a ceea ce eşti. Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminârii sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre, oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. Tind să cred că suntem fiinţe care ne rezumăm doar la traiul nostru cotidian. Dar faptul că tu ai o pâine pe masă nu îţi garantează nimeni faptul că cel de lângă tine are. Iar faptul că întotdeauna ai găsit un loc cald şi un braţ care ţi-a fost întins nu înseamnă că nu sunt oameni care tânjesc dupa astfel de lucruri. Strigătele de disperare ale celor ce se află în nevoie sunt suficient de mari pentru a le auzi, dar de multe ori uităm sau nu avem timp să ascultăm. Am învăţat că ajutorul nu vine întotdeauna atunci când ai nevoie şi mi-am dat seama că, dacă nu e în momentul de durere, atunci la ce folos? Trecem fără să fim conştienţi pe lîngă cei ce suferă, negândindu-ne deloc la ceea ce am putea face sau cu ce i-am putea ajuta. Având pace în familie, ai pace în inimă şi astfel poţi dărui lumii ceea ce are nevoie. Nu putem convieţui fără a fi armonie între noi. Fără a ne considera egali, aşa cum ne-a creeat Dumnezeu. Fără a conştientiza că lumea are nevoie de cei care pot înfaptui ceva şi nu de cei care pot afirma foarte convingător de ce au stat degeaba. Nu te poţi simţi împlinit atunci când ştii că puteai face bine şi totuşi nu l-ai facut. Când ai aflat că e prea târziu pentru a mai schimba ceva începi să conştientizezi. Dar nu e târziu pentru remuşcări? Aşa că, acum e timpul ca fiecare dintre noi să nu mai aştepte pe cel de lângă el să acţioneze, ci să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să transformăm lumea din acest teatru cu maşti de fericire în oameni adevăraţi care zâmbesc şi care după mult timp de descurajare şi nelinişte sufletească şi nu numai au găsit un motiv în a trăi şi îşi pot re-aduce aminte de frumuseţea vieţii acesteia scurte pe care o avem. Aceşti oameni s-au născut într-un colţ al lumii prea nedrept, spunem noi, dar continuăm să trăim fără a da importanţă acestor lucruri, ca şi cum ar fi vorba de noroc sau destin. Nu. Aici este vorba despre a ajuta în a face lumea să nu mai ţină cont de diferenţele dintre semeni şi să se accepte aşa cum sunt, pentru că fiecare este diferit şi frumos în felul său. Deşi mass-media ne atrage tot mai mult atenţia asupra acestui subiect, oamenii se consideră prea ocupaţi pentru a-l dezbate. Atunci îmi pun întrebarea firească: Prea ocupat pentru ce? Să te gândeşti că tu însuţi ai putea fi sufletul acela flămând de pâine, acea rană dornică de mângâiere sau acea privire doritoare de un zâmbet?Aşa că nu e nici prea greu şi nici prea târziu. Fă-o înainte ca acele vieţi să nu mai fie în stare să îţi mulţumească. Pentru că a spune că îţi pare rău în faţa unui mormânt nu mai are niciun sens. Ne naştem cu stăpânirea sentimentului de pace, dar uităm să îl dăruim celor din jur. Generaţia noastră uită că unii oameni nu s-au născut cu dreptul de a alege şi astfel, aceştia sunt forţaţi să accepte ceea ce li se oferă. De ce avem bani să întreţinem războaie, dar nu avem bani să hrănim săracii? Fără pace nu ne putem continua viaţa pe acest pământ. Orice fiinţă căreia nu îi este milă nu este demnă de a trăi. Să nu uităm niciodată că “Pacea este o comoară pe care nu o putem plăti îndeajuns\". Deşi majoritatea dintre noi trăim în pace, nu suntem recunoscători şi nu suntem conştienţi de adevărata valoare a acesteia. Probabil că acesta este un alt factor pentru care nu luptăm, pentru pacea celor în nevoie , deoarece nu cunoaştem agitaţia şi rutina unei vieţi duse în nelinişte. Hrăneşte-ţi inima cu pace! Aceasta înseamnă să dovedeşti respect faţă de tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.\"

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  141 Pacea Prof. Înv. Preșcolar Nicolcea Andreea Diana Școala Gimnazială Lascăr Catargiu Craiova „Pacea nu e ceva ce ți-ai dori. Pacea e ceva ce faci, e ceva ce creezi, e ceva ce ești, e ceea ce dai mai departe.” John Lennon Sunt trei lucruri în aceasta lume, pe care, fiecare om, indiferent de apartenența etnică, religioasă sau politică și le dorește cu ardoare. Pacea, sănătatea și fericirea. Un trio care le înglobează pe toate celelalte componente-piloni ale unei vieți împlinite. Pacea, în simplitatea dumnezeieștii sale misiuni este etalonul purității, al iubirii și-al armoniei mondiale. De aceea din anul 1981, la 21 septembrie pacea este celebrată și citită pe buzele tuturor celor care-i înțeleg și simt cu sufletul, cu mintea, valoarea-i incomensurabilă. Ziua mondială a păcii a fost promovată la această dată de către Națiunile Unite prin Rezoluția 36/67 a Adunării Generale. Această zi este dedicată consolidării și promovării idealurilor păcii între toate națiunile și popoarele lumii. Cei care au simțit nevoia adoptării unei zile atât de însemnate, știu că în pace se naște iubirea, în pace e cerul senin și tot în pace ne crește rumenă pâinea pe ogoare. Pacea e cu certitudine oglindirea raiului, un rai pământesc, scăldat în albastru, îndulcit cu roz și pictat subtil în nuanțe mustoase de verde. Cu siguranță, cel mai profund simt dulceața păcii curgându-le prin vene, cei care au gustat din amărăciunea războiului. Cei care și-ai căutat cu disperare copiii printre mormane de fiare, cei care au adunat bucăți din casa în care și-au zidit sănătatea, cei în ochii cărora s-au năruit speranțe, visurilor cărora li s-au tăiat aripile, nereușind să zboare. Cu certitudine, pacea se naște în fiecare dintre noi, iar pentru a reuși să promovăm pacea mondială, trebuie să promovăm mai întâi de toate, pacea interioară. În această învălmășeală, alergătură de colo, dincolo, în acest stres colectiv, pacea, greu își mai găsește loc în sufletele noastre. E doar din cauza că nu mai gândim colectiv, ci gândim egoist, individual, de parcă am putea ține singuri pe umeri această planetă. Dacă răul se extinde cu viteza sunetului, atunci binele se propagă cu cea a lumii, deci, oferiți din albeața sufletului vostru, dăruiți lumină și dragoste, sădiți în urma voastră dreptate și adevăr, căci, binele e întotdeauna cu un pas în fața răului. Marii tirani au instigat la război din cauza războiului interior de identitate, ură, prejudecăți. Cei care aprind focul unui război, nu duc un război cu ”dușmanul”, ci cu ei, cu propria conștiință și propriul demon sufletesc, care le ciuruiește mai întâi propriul suflet și tocmai apoi inima întregii umanități. Astăzi, suntem privilegiați să glorificăm pacea, să slăvim cerul pentru că a așezat-o suavă, precum o pânză curată peste noi. Cu inima tremurândă, însă, vedem că pânza imaculată nu-și păstrează nici astăzi curățenia pe tot mapamondul, mai sunt pământuri pârjolite de contradicții, iar pânza păcii mai e pătată de sânge și stropită de lacrimi. Dacă cineva nu a înțeles încă cât de prețioasă este pacea, să privească în ochii unui copil fericit ce se zbenguiește desculț printr-un lan de păpădii. Să-l privească topindu-se de bucurie atunci când mama și tata îl răsfață cu sărutări pline de dragoste. Să-l vadă cum râde până la urechi, de i se văd gropițele rumene, în care se pierde și soarele, atunci când sora mai mare îl leagănă în scrânciob. Apoi să privească în ochii disperați ai unui copil rătăcit, să arunce o privire în hăul întunecat în care copilul își caut părinții, aleargă fără speranță într-un labirint fără sfârșit, cufundat în beznă și asurzit de mitraliere care împrăștie moarte. De aceea, păstrati-vă sufletul curat, lăsați ca pacea să coboare peste el, purtați pacea în piept, în ochi, în mâini, în fapte, în iubire. Militați pentru pacea mondială și amintiți-vă că e de ajuns un singur război interior, pentru a se declanșa un război mondial.

142  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Despre dreptul la pace Prof. Inv. Presc. Maciu Luiza Cojocaru Tatiana Gradinita cu P.P. “RAYKIDS”CARCEA “ORICUM AR FI ZIUA DE AZI, ZIUA DE MÂINE E PACEA.” (Victor Hugo) Pacea este acel tip de relatii internationale din care se exclud mijloacele violentei armate, fiind caracterizate prin absenta razboiului intre popoare si state. Este un drept fundamental atat al omului, cat si al statelor. Sta la baza creatiei, a implinirii personale, dar si a progresului fiecarei natiuni. Este conditia esentiala a vietii. NOTIUNEA PACII = “Pacea este un fenomen de miscare. Este un lucru viu care se infaptuieste treptat. Pacea nu inseamna odihna si nici delasare! Pacea nu este decat un scop, nu este decat o directie. Dar in directia aceea zace implinirea, iar drumul este strabatut din clipa in care ai pasit pe el. Totul este sa asiguri ritmul inaintarii! (Nicolae Titulescu) DREPTUL PACII SI DREPTUL LA PACE Dreptul la pace se regaseste in structura organica a dreptului pacii. Respectarea dreptului la pace este o norma imperativa, dar pentru ca existenta lui sa fie posibila este necesara existenta dreptului pacii. Cele doua concepte se includ reciproc fiind intr-o stransa interdependenta si interferenta conceptuala. DREPTUL PACII: Este un ansamblu de norme constituite prin acordul de vointa al statelor care vizeaza statuarea unor structuri adecvate mentienrii si consolidarii pacii, prevenirii conflictelor si starilor conflictuale, precum si solutionarea acestora pe cale pasnica. DREPTUL LA PACE: Instrument normativ ce realizeaza trecerea de la protectia formala legala a pacii la implementarea obligatiei de mentinere a pacii. Drept aflat la “intersectia” drepturilor omului cu drepturile popoarelor si cu cele ale statelor. „Orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi infaptuite.”(Declaratia Universala a Drepturilor Omului). Dreptul la pace nu poate fi conceput ut singuli, intrucat pacea nu poate fi garantata decat prin actiunea concertata a intregii comunitati internationale. “NOI, POPOARELE NATIUNILOR UNITE, HOTARATE sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului, care, in cursul unei vieti de om a provocat de doua ori omenirii suferinte nespuse, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea fiintei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari sau mici.”( CARTA NATIUNILOR UNITE). DREPTUL LA PACE Este consacrat in Carta Natiunilor Unite, atat ca obiectiv, cat si ca o conditie a dezvoltarii omului si popoarelor. 12.11.1984-DECLARATIA CU PRIVIRE LA DREPTUL POPOARELOR LA PACE – Precizeaza ca fiecare stat are datoria sacra de a asigura popoarelor o viata pasnica – Popoarele Pamantului au dreptul sacru la pace – Salvgardarea dreptului popoarelor la pace si promovarea realizarii acestui drept constituie o obligatie a statelor – Politica statelor trebuie sa urmareasca eliminarea razboiului ca instrument politic Desi este considerat un drept important, NU este consacrat intr-un document juridic cu valoare imperativa.

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  143 DREPTUL LA DEZVOLTARE = Reprezinta dreptul indivizilor, al grupurilor socio-profesionale si al popoarelor si a participa si a contribui la dezvltarea economica, sociala si politica continua in care toate drepturile omului si toate libertatile fundamentale pot fi pe deplin realizate, dar si dreptul de a beneficia de pe urma acestei dezvoltari. MODALITATI DE EXERCITARE: Libertatea politica – bazata pe cei doi piloni:democratie si participare democratica Respectarea primordialitatii legii – bazata pe : accesul egal la justitie, acordarea de asistenta juridica, egalitatea in fata legii CONSACRARE JURIDICA CARTA NATIUNILOR UNITE: Dezvoltarea sta la baza ridicarii nivelului de trai, precum si la respectarea universala a drepturilor omului si libertatilor publice COMISIA O.N.U. PENTRU DREPTURILE OMULUI: Exercitarea deplina a drepturilor omului depinde strict de dezvoltarea tuturor statelor, de inlaturarea decalajelor economice, astfel, se va atinge obiectivul dezvoltarii sociale a popoarelor DECLARATIA ASUPRA DREPTULUI LA DEZVOLTARE- 4.DEC.1986: – Presupune dreptul persoanei si al poporului de a participa si de a contribui la o dezvoltare economica, sociala, culturala si politica – Presupune deplina realizare a dreptului persoanelor/popoarelor de a dispune de ele insele, cu rezerva pertinenta a dispozitiilor pactelor drepturilor omului – Toate fiintele umane au raspunderea dezvoltarii in mod individual si colectiv, tinandu-se seama de respectul deplin al drepturilor omului si de indatoririle lor fata de colectivitate. DECLARATIA ASUPRA DREPTULUI LA DEZVOLTARE- 4.DEC.1986: Indatoririle statului pentru exercitarea efectiva a dreptului la dezvoltare: – Respectarea principiilor dreptului international – Cooperarea internationala – Formularea de politici internationale de dezvoltare – Masuri de eliminare a incalcarilor masive a drepturilor omului – Promovarea, instaurarea si mentinerea pacii si securitatii internationale – dezarmare – Asigurarea egalitatii de sanse – Asigurarea participarii femeilor la procesul dezvoltarii – Incurajarea participarii populare in toate domeniile Declaratia specifica faptul ca toate aspectele dreptului la dezvoltare sunt indivizibile si interdependente, iar fiecare dintre aceste drepturi trebuie sa fie considerat in relatie cu ansamblul celorlalte drepturi.

144  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Educați copiii pentru pace! Prof. Inv. Preșc. POPESCU ALINA Grădinița ,,Lascăr Catargiu”, Craiova Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la copii\" Ghandi Copilaria este o periodă de asimilari masive, de formare a unor atitudini și abilitati care se vor transforma in instrumente pentru tot restul vieții,iar grădinița si apoi școala,prin autoritatea morală pe care o au, pot aduce o contribuție substanțială în formarea unor atitudini și comportamente pacifiste și tolerante la copii. Copiii se nasc cu dorința pentru pace, Pacea este un subiect minunat,un subiect despre care ne place să vorbim și mai ales ne place să o simțim. De ce? Pentru că aceasta-I natura noastră omenească. Am fost creați să trăim în pace cu toți oamenii.Pacea nu este numai un Dar de la Dumnezeu, este un dar pe care ni-l oferim unul celuilalt. Educaţia pentru Cetăţenie Democratică (E.C.D.) cuprinde educaţia pentru drepturile omului, educaţia civică, educaţia pentru pace, educaţia globală şi interculturală . Afirmând încrederea în capacitatea educaţiei pentru pace , pentru pregătirea generaţiilor în formare în spiritul cooperării , al participării şi al democraţiei , ne afirmăm de fapt încrederea în succesul acţiunilor de apărare a păcii şi în viitorul umanităţii. Educaţia pentru pace are precursori mai îndepărtaţi sau mai apropiaţi de vremea noastră J.A. Comenius (1592-1670), considerat un precursor al O.N.U.-ului şi al UNESCO-ului năzuia spre o pace universală şi căuta structurile şi mijloacele necesare pentru a o instaura şi menţine. După primul război mondial , evitarea unei noi conflagraţii mondiale a preocupat spiritele laminate, iar unele organizaţii au iniţiat acţiuni educative specifice păcii. După al doilea război mondial , problema apărării păcii s-a pus şi se pune în termeni noi , cu o insistenţă în creştere devenind o preocupare prioritară şi o năzuinţă a tuturor naţiunilor. Ea intră în conexiune cu alte probleme din lumea contemporană , caracterizată prin caracter global , universal şi pluridisciplinar : interdependenţele şi transspecificitatea nu anulează diversitatea şi specificitatea problemelor şi a colectivităţilor naţionale, dar problematica societăţii democratice ni se înfăţişează din ce în ce mai mult ca o unitate indivizibilă. Probleme cum sunt : protejarea mediului terestru, acvatic şi aerian , decalajele între Nord şi Sud , subdezvoltarea , subnutriţia , apărarea păcii şi îmbunătăţirea calităţii relaţiilor dintre oameni şi dintre grupurile umane , lupta împotriva maladiilor şi protejarea copiilor , promovarea unei vieţi democratice şi apărarea drepturilor omului etc. nu sunt numai probleme ale diplomaţilor sau specialiştilor diferitelor domenii , ci având un caracter concret este o preocupare prioritară a tuturor oamenilor şi tuturor naţiunilor indiferent de mărimea lor şi de regiunea căreia îi aparţin. Această problematică complexă este abordată de omenire , dar soluţiile par să nu o acopere. În acest mod se declanşează o serie de întrebări : o lume umană şi armonios dezvoltată sau o lume divizată , plină de tensiuni şi hărţuită de tulburări şi conflicte ? Un mediu protejat şi umanizat sau o deşertificare galopantă ? O afirmare a spiritului raţional şi a toleranţei sau generozităţii sau o dezlănţuire a fanatismului de tot felul ? O promovare a democraţiei şi a unei noi etici internaţionale sau o răspândire a totalitarismului şi a arbitrarului ? Cooperare , respect reciproc , încredere , dezarmare şi pace sau un război nimicitor care s-ar extinde pe întreaga planetă ? „Fără pace , dezvoltarea este imposibilă : fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii : fără drepturi pentru om , pacea este violenţă. (College de France ) Cel mai pertinent şi mai util răspuns propus de organizaţiile internaţionale active în domeniul cercetării educaţiei îl constituie noile tipuri de conţinuturi. Se impun din ce în ce mai insistent ca sursă ale unui conţinut pertinent , un sistem de noi educaţii care dispun de obiective şi conţinuturi specifice, dar care sunt greu de conturat sub forme de discipline independente . Educaţia relativă la mediu ale cărei conţinuturi pot fi distribuite atât în sfera ştiinţelor exacte , cât şi în cea a ştiinţelor umaniste ; Educaţia pentru bună înţelegere şi pace ; Educaţia pentru o nouă ordine economică şi internaţională ; Educaţia pentru participare şi democraţie ale cărei conţinuturi nu pot fi reduse numai la cele ale educaţiei civice ; Educaţia pentru participare şi dezvoltare care

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  145 îşi propune să îi înveţe pe tineri şi să iniţieze schimbări , să domine schimbările, situându-se şi menţinându-se în centrul dezvoltării ca agent , scop, şi beneficiar al acesteia ; Educaţia nutriţionistă etc. Se vorbeşte foarte mult despre educaţia pentru comunicare şi mass-media , educaţia pentru viitor , educaţia economică , educaţia culturală şi pentru timpul liber , educaţia sanitară etc. Noile educaţii corespund unor trebuinţe de ordin socio- pedagogic. Autorii de cursuri şi tratate de pedagogie nu au reuşit să distribuie noile educaţii în sfera educaţiilor tradiţionale care o compun pe cea integrală ( intelectuală, tehnologică şi pentru muncă , moral- patriotică , estetică ,sportivă şi igienică ) dar noile tipuri de conţinuturi au pătruns în cadrul activităţilor educative curriculare şi extracurriculare. Educaţia pentru pace constituie cea mai sigură modalitate de eliminare a agresivităţii , a violenţei , a terorismului şi a conflictelor dintre comunităţi. Ea reprezintă un factor capabil de a contribui la crearea unei societăţi democratice. Pacea este o aspiraţie a popoarelor , un imperativ fundamental al epocii noastre şi o finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine. \"Cu toate diferenţele dintre continente şi ţări , cu toate diferenţele culturale şi ideologice finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni aceleaşi. Pretutindeni se pune problema apărării păcii , a asigurării unei educaţii de bază pentru toţi oamenii, a eliminării foametei şi a protejării sănătăţii , a apărării valorilor mediului natural , a salvării identităţii culturale a diferitelor grupuri umane \"( Bogdan Suhodolski- filozof polonez) Educaţia pentru pace are şanse să fie eficientă pe plan socio – politic numai dacă se propagă simultan în toate ţările , pe bază de încredere reciprocă şi cu obiective fundamentale comune.

146  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pace în familie, pace în lume Prof. Stefan Elena Claudia Ed. Simulescu Daniela Gr. cu P.P. „Elena Farago”, Craiova Se spune că acasă e locul în care inima se simte în siguranţă. Probabil că acesta este motivul pentru care persoanele pe care le găseşti stând mereu cu inima şi cu braţele deschise pentru tine le numeşti familie. O familie nu e întreagă dacă ea nu transmite iubire, armonie şi pace celor din jur. Te naşti din iubire şi traieşti iubind. Înveţi să accepţi orice greutate cu calm şi cu răbdare. Înveţi să ajuţi,s ă speri şi să zâmbeşti. Înveţi să dăruieşti ceva lumii acesteia în care eşti călător şi muritor. Să laşi o urmă, o mireasmă sau un mesaj, ce poate că lumea în graba ei îl va citi cândva şi astfel să iei parte la schimbarea necesară acestei lumi. Pacea pe care o găseşti acasă e pacea pe care, personal cred, că nu o găseşti în niciun alt loc. E o pace care nu aduce cu ea doar sentimentul de linişte, ci şi de protecţie, iubire, armonie şi acceptarea a ceea ce eşti. Când vorbim despre pacea în lume, în general, avem tendinţa de a ne gândi la lipsa războiului, la încetarea oricărei crize financiare, a problemelor materiale, discriminârii sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii. Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre, oamenilor pe care îi întâlnim. Şi, mai mult decât aceastǎ durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit. Tind să cred că suntem fiinţe care ne rezumăm doar la traiul nostru cotidian. Dar faptul că tu ai o pâine pe masă nu îţi garantează nimeni faptul că cel de lângă tine are. Iar faptul că întotdeauna ai găsit un loc cald şi un braţ care ţi-a fost întins nu înseamnă că nu sunt oameni care tânjesc dupa astfel de lucruri. Strigătele de disperare ale celor ce se află în nevoie sunt suficient de mari pentru a le auzi, dar de multe ori uităm sau nu avem timp să ascultăm. Am învăţat că ajutorul nu vine întotdeauna atunci când ai nevoie şi mi-am dat seama că, dacă nu e în momentul de durere, atunci la ce folos? Trecem fără să fim conştienţi pe lîngă cei ce suferă, negândindu-ne deloc la ceea ce am putea face sau cu ce i-am putea ajuta. Având pace în familie, ai pace în inimă şi astfel poţi dărui lumii ceea ce are nevoie. Nu putem convieţui fără a fi armonie între noi. Fără a ne considera egali, aşa cum ne-a creeat Dumnezeu. Fără a conştientiza că lumea are nevoie de cei care pot înfaptui ceva şi nu de cei care pot afirma foarte convingător de ce au stat degeaba. Nu te poţi simţi împlinit atunci când ştii că puteai face bine şi totuşi nu l-ai facut. Când ai aflat că e prea târziu pentru a mai schimba ceva începi să conştientizezi. Dar nu e târziu pentru remuşcări? Aşa că, acum e timpul ca fiecare dintre noi să nu mai aştepte pe cel de lângă el să acţioneze, ci să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să transformăm lumea din acest teatru cu maşti de fericire în oameni adevăraţi care zâmbesc şi care după mult timp de descurajare şi nelinişte sufletească şi nu numai au găsit un motiv în a trăi şi îşi pot re-aduce aminte de frumuseţea vieţii acesteia scurte pe care o avem. Aceşti oameni s-au născut într-un colţ al lumii prea nedrept, spunem noi, dar continuăm să trăim fără a da importanţă acestor lucruri, ca şi cum ar fi vorba de noroc sau destin. Nu. Aici este vorba despre a ajuta în a face lumea să nu mai ţină cont de diferenţele dintre semeni şi să se accepte aşa cum sunt, pentru că fiecare este diferit şi frumos în felul său. Deşi mass-media ne atrage tot mai mult atenţia asupra acestui subiect, oamenii se consideră prea ocupaţi pentru a-l dezbate. Atunci îmi pun întrebarea firească: Prea ocupat pentru ce? Să te gândeşti că tu însuţi ai putea fi sufletul acela flămând de pâine, acea rană dornică de mângâiere sau acea privire doritoare de un zâmbet?Aşa că nu e nici prea greu şi nici prea târziu. Fă-o înainte ca acele vieţi să nu mai fie în stare să îţi mulţumească. Pentru că a spune că îţi pare rău în faţa unui mormânt nu mai are niciun sens. Ne naştem cu stăpânirea sentimentului de pace, dar uităm să îl dăruim celor din jur. Generaţia noastră uită că unii oameni nu s-au născut cu dreptul de a alege şi astfel, aceştia sunt forţaţi să accepte ceea ce li se oferă. De ce avem bani să întreţinem războaie, dar nu avem bani să hrănim săracii? Fără pace nu ne putem continua viaţa pe acest pământ. Orice fiinţă căreia nu îi este milă nu este demnă de a trăi. Să nu uităm niciodată că “Pacea este o comoară pe care nu o putem plăti îndeajuns\". Deşi majoritatea dintre noi trăim în pace, nu suntem recunoscători şi nu suntem conştienţi de adevărata valoare a acesteia. Probabil că acesta este un alt factor pentru care nu luptăm, pentru pacea celor în nevoie , deoarece nu cunoaştem agitaţia şi rutina unei vieţi duse în nelinişte. Hrăneşte-ţi inima cu pace! Aceasta înseamnă să dovedeşti respect faţă de tot ce este slab şi vulnerabil. Să fii atent la tot ceea ce te face fericit. Nu există pace în lume dacă nu există pace în inima ta şi a mea.\"

Simpozion Internațional de Pace  septembrie 2019  147 Forme de realizare a educaţiei interculturale Prof. Smarandache Gheorghiţa Cristina Grădiniţa cu p.p. „Elena Farago” - Craiova A. Formele de realizare a educaţiei interculturale rămân cele generale, în care se face orice tip de educaţie: lecţiile obişnuite, activităţile nonformale din şcoală sau influenţele informale exercitate în afara perimetrului şcolar. În ceea ce priveşte metodologia didactică, se vor prelua şi adapta procedeele activizante cunoscute, care se vor combina în modalităţi cât mai inteligente pentru a favoriza şi forma comportamente interculturale. Va fi promovată o pedagogie activă şi participativă, metode active care să solicite interesul şi creativitatea elevilor, care să facă apel la toate capacităţile lor şi care să le permită să se exprime şi să colaboreze. La aceasta pot concura mai multe tipuri de activităţi: • realizarea de proiecte, • cercetări, anchete prin interviuri, • jurnale de clasă, recitări de poezii, • povestiri, interpretări de roluri, • manifestări teatrale cu sau fără marionete, • dezbateri de idei plecând de la studii de caz, discuţii asupra unor probleme cu impact asupra vieţii şcolii, • posibilitatea de a negocia şi ajunge la decizii consensuale, • exerciţii de reflecţie critică şi constructivă. • utilizarea nu numai a documentelor pedagogice ci şi a unor \"documente autentice\", ca foile de jurnal, fotografii, diapozitive, emisiuni T.V., filme video, ce vor permite acumularea unor informaţii diverse şi reale asupra obiectelor, culturilor şi limbilor pe care le studiază elevii. B. Un rol deosebit în sporirea sensibilităţii faţă de alteritate îl joacă mass media. Instanţele mediatice electronice (îndeosebi televiziunea şi Internetul) presupun mai multe calităţi, printre care ubicuitatea (prezenţa peste tot) şi imediatitatea (prezentarea faptelor în direct). Lumea este prezentă aici iar îndepărtatul este apropiat. Culturile se amestecă unele cu altele, trecerile de la un spaţiu cultural la altul se fac instantaneu, difuziunea modelelor culturale este garantată. Străinul nu mai este străin, evenimentele petrecute aiurea marchează şi telespectatorul devine mai sensibil la alteritate. Actualitatea mediatică vine cu un imens potenţial intercultural. Canalele specializate (în ştiri, documentare ştiinţifice) penetrează conştiinţele, realizând o integrare cognitivă care, dincolo de funcţiile discutabile, uniformizatoare au şi avantajul de a crea premisele unei înţelegeri în planul cunoaşterii la care se raportează fiecare. C. Un alt cadru de realizare a educaţiei interculturale îl constituie sportul. Sportul nu este numai o practică fizică ci este şi una culturală. Fiecare disciplină sportivă presupune mai multe grade de universalitate. Fotbalul în Europa sau base-ball-ul în SUA au în subsidiar şi funcţii interculturale. Sportul vehiculează modele, vedete care întrec spaţiul limitat al unei ţări astfel încât marii sportivi nu mai au cetăţenie unică, au devenit “mondiali”. Sportul poate uni, dar şi dezbina. El oferă oportunităţi pentru cunoaştere şi comunicare între oameni de origini diverse, dar constituie şi prilej de distanţare şi reliefare a orgoliilor personale, comunitare, naţionale. Dacă nu este semnificat cum trebuie, sportul, practicanţii şi admiratorii lui îşi întăresc apartenenţele, spiritul de castă, de adversitate, de opacitate faţă de “duşmani”, “străini” e D. În practica şcolară se va recurge la mai multe formule: • necesitatea de a apela la o pedagogie activă şi participativă; • învăţarea cooperativă - ce antrenează mai mult pe copiii cu posibilităţi materiale modeste pentru a promova o egalitate a şanselor educaţionale; • gestiunea democratică a învăţământului la nivelul clasei sau şcolii; • educaţia pentru comunicare. Gama de activităţi în şcoală se va lărgi, prin îmbinarea diferitelor forme de organizare cu noi mijloace de învăţământ şi împrumutarea unor practici sau strategii specifice manifestărilor culturale de nivel comunitar sau global. Bibliografie: 1. Cozma, Teodor (coord.), 2001, Educaţia interculturală – ghid pentru formatori, Editura Erota, Iaşi; 2. Cozma, Teodor (coord.), 2001, O nouă provocare pentru educaţie : interculturalitatea, Polirom;

148  septembrie 2019  Simpozion Internațional de Pace Pacea şi nonviolenţa Prof. Liliana Gabriela Sprîncu Gradinița Nr.12 „Albinuța” București A trăi fericit presupune a avea acea linişte şi bucurie care ne face să apreciem viaţa şi pe cei din jur. Pacea presupune iubire, toleranţă, respect, aprecierea celor din jur, comunicare, progres, într-un cuvânt fericire. CE PUTEM FACE PENTRU A FI FERICIŢI? Putem face noi ceva? Răspunsul este simplu: trebuie să înţelegem că noi suntem cei care vom clădi viitorul, care depinde de noi. Trebuie să ne deprindem cu acea cultură a păcii, trebuie să ne asumăm un rol în a crea armonie în jur, a crea pacea. Fiecare trebuie să fie mesagerul păcii şi nonviolenţei pe acest pământ. Elevii trebuie să contribuie la instituirea unui climat de pace, linişte, armonie. Elevii pot fi implicaţi în câteva aspecte care pot contribui la o armonioasă dezvoltare a societăţii. Cel mai important lucru este că elevii pot avea un rol important în realizarea unui stil de viaţă armonios, în rezolvarea unor probleme legate de viitorul lor şi al altora. Elevii şi tinerii trebuie să se implice şi să ofere soluţii în anumite situaţii, conflicte, probleme ivite în interiorul şcolii, între elevi cu nevoi speciale şi ceilalţi, între familii şi comunitate. A-i implica pe elevi înseamnă a avea soluţii viabile pentru posibile probleme de integrare în societate. Elevii trebuie să fie educaţi într-o adevărată cultură a păcii. Ei trebuie să înţeleagă problemele reale ale lumii şi trebuie să îşi asume un rol important în dezvoltarea unei culturi pentru pace. Dezvoltarea unei culturi a păcii înseamnă: să trăieşti după standarde internaţionale, după drepturile omului, echitate şi să înveţe să aprecieze diversitatea culturală, să respecte Pământul, cu tot ce este frumos şi să se respecte între ei. Elevii trebuie să trăiască într-un mediu propice, aceasta însemnând o societate care să le ofere exemple bune şi siguranţă. Ei au drepturi să fie respectate şi să simtă nevoia să comunice unii cu alţii. Toată lumea vrea să trăiască într-o societate care să le ofere siguranţă şi încredere în viitor. Elevii trebuie să înveţe să îşi asume un rol şi să aprecieze aspectele pozitive ale vieţii şi societăţii. Prin piese de teatru/realizate de elevi se pot dezvolta aceste valori, iar tematica acestora să fie Conflictele şi educaţia pentru pace. Ei pot crea poezii prin care să scoată la iveală sentimente şi gândurile lor bune. Într-un cuvânt copiii înseamnă viitorul, care trebuie să implice pace, armonie, toleranţă, respect. DREPTURILE COPILULUI Pe 20 noiembrie 1989 Adunarea Generatla a Natiunilor Unite a adoptat Conventia asupra Drepturilor Copilului. Conventia a fost asumata si de Romania prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Conventiei cu privire la drepturile copilului (publicata in Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001). „Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989. Până în prezent, Convenţia a fost adoptată de 194 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite (cu excepţia SUA si a Somaliei). Orice stat care semnează Convenţia îi recunoaşte conţinutul, se obligă să îl respecte şi să îl aplice în mod corespunzător. Ideea elaborării unui document special care să cuprindă drepturile copilului îi aparţine lui Englatyne Jebb, care a fondat prima organizaţie Salvaţi Copiii în 1919, la Londra. Revoltată de consecinţele Primului Război Mondial şi ale Revoluţiei din Rusia (mii de copii mureau zilnic din cauza bolilor şi a foametei în toate ţările Europei), E. Jebb a luat decizia de a se dedica salvării şi îmbunătăţirii vieţii copiilor din întreaga lume. De aceea, scopul urmărit a fost de a crea o organizaţie internaţională puternică în măsură să intervină şi în zonele mai puţin cunoscute, unde protecţia copilului nu era aplicată, iar drepturile copilului nu erau respectate. Programele dezvoltate în acea vreme urmăreau în special combaterea foametei şi asigurarea asistenţei medicale copiilor. Astfel, prin perseverenţă şi implicare activă, EJ a conceput şi a reuşit adoptarea de către Liga Naţiunilor (astăzi, Organizaţia Naţiunilor Unite) a Declaraţiei Drepturilor Copilului, primul document internaţional în care „drepturile copilului” sunt menţionate şi promovate în mod unitar iar protectia copilului se impune de la sine. Această Declaraţie, alături de forma sa extinsă din 1959, reprezintă sursele de inspiraţie folosite la redactarea Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului din 1989. Conform prevederilor Convenţiei, copilul trebuie tratat cu respect, iar statul este obligat să îi asigure cele mai bune condiţii de dezvoltare, să respecte drepturile copilului şi normele de protecţie a copilului. Drepturile copilului conţinute în Convenţie trebuie să fie aplicate tuturor copiilor, fără discriminare. Astfel, fiecare copil are dreptul la viaţă, la educaţie şi la o dezvoltare armonioasă. Interesul superior al copilului reprezintă unul din principiile fundamentale ale Convenţiei, cât şi al Legii 272/2004 privind protecţia copilului şi activitatea de a promova drepturile copilului. România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Naţiunilor Unite, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990. După