Exerciţii de trezire

SĂ NU TE ROGI? 1 SEPTEMBRIE Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, și pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. (Luca 2:14) Într-o biserică, o credincioasă, care se considera a fi o doamnă impor- tantă în societate, s-a simţit ofensată de o femeie mai simplă. A înţeles total greșit o expresie a acesteia. Pastorul aflase despre incident și a stat de vorbă cu cea din urmă. E a repetat expresia și a spus că nici nu s-a gân- dit la ceea ce a înţeles cealaltă. Apoi pastorul a stat de vorbă cu doamna ofensată și a sfătuit-o să se liniștească, pentru că femeia aceea simplă nu a vrut s-o supere. Dar doamna era foc și pară și spunea că nu o va ierta niciodată. După multe stăruinţe, văzând că doamna nu vrea nicidecum să fie iertătoare și împăciuitoare, pastorul a întrebat-o: - Dumneata ai obiceiul să te rogi zilnic? - Desigur, ca orice creștin, a răspuns aceasta. - De acum înainte va trebui să renunţi la acest obicei, spuse pastorul. Nu ai de ce să te rogi lui Dumnezeu, dacă în primul rând nu ești împăcată cu oamenii. Este adevărat. Nu Îi putem aduce slavă lui Dumnezeu în rugăciune, dacă între noi și ceilalţi nu este pace. De aceea este bine să nu amânăm împăcarea și rezolvarea problemelor cu cei din jur. Numai așa vom putea veni înaintea Lui în rugăciune cu o conștiinţă curată și-I putem prezenta cererile noastre. Dacă iertaţi oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. (Matei 6:14-15) Te-a jingit cineva și n-ai reușit încă să-l ierţi? Cere putere de sus pen- tru a putea face acest lucru chiar azi. [Anca] 249

2 SEPTEMBRIE A ALES SĂ FIE CA REGELE Noi toţi privim cu faţa descoperită ca într-o oglindă slava Donului și suntem schimbaţi în același chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18) Hawthorne a scris despre un popor care a fost guvernat atât de bine, încât oamenii au cerut ca înfăţișarea regelui să fie dăltuită într-o stâncă a muntelui ce se afla la marginea capitalei lor. Când regele a murit, au numit o comisie care să caute în toată ţara un bărbat care să semene cu regele mort și acela să fie înscăunat. Au căutat mult, dar nu au găsit un astfel de om. Într-un târziu, într-o căsuţă sărăcăcioasă din apropierea stâncii unde era profilul, au zărit un tânăr ce avea întrutotul trăsăturile fostului rege. Timp de ani de zile el a privit mereu la chipul regelui și trăsăturile lui au ajuns să i se imprime pe faţă. Acel tânăr a fost făcut rege. Noi, în calitate de creștini, trebuie să reflectăm chipul moral al Regelui nostru, Domnul Isus Hristos. Trebuie să arătăm că avem aceleași trăsături desăvârșite de caracter: bunătate, credinţă, dragoste, pace și toate acestea se vor reflecta și în înfăţișarea noastră fizică. Vom avea privirea blândă și senină, vocea calmă, pasul sigur și încrezător, obrazul înfrumuseţat de o lumină interioară, fruntea pură străbătută de gânduri bune, mâinile înno- bilate de fapte mari... Omul din afară va fi înnoit, la fel ca omul dinăuntru. Așa se petrece cu orice păcătos care vine la Domnul Isus. El îl curăţește, îl schimbă la faţă atât la propriu, cât și la figurat. Domnul Isus Însuși a trăit această experienţă când, pe muntele Tabor, în prezenţa slavei lui Dumnezeu-Tatăl, chipul Său a strălucit ca soarele, reflectând părtășia spirituală cu Cel care L-a trimis (Matei 17:2). Roagă-te azi ca Dumnezeu să-ţi schimbe și ţie viaţa în felul acesta. [Anca] 250

VIAŢĂ = MINUNE 3 SEPTEMBRIE Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! (Psalmul 72:18) Se spune că doi creștini s-au întâlnit într-o seară foarte animaţi. - Frate, a zis primul, Dumnezeu m-a salvat de la moarte! Ieri m-am răsturnat cu căruţa în șanţ, pe drumul ăsta. Puteam să mor pe loc, dar Dumnezeu a făcut o minune mare. N-am să uit niciodată experienţa asta! - Povestea ta e nimic pe lângă a mea, a răspuns celălalt cu ochii strălu- citori. Minunea făcută cu mine e și mai mare. Eu de zeci de ori am trecut prin locul unde tu te-ai răsturnat, dar Dumnezeu nici măcar n-a îngăduit să mi se întâmple așa ceva! Nu-i așa că cel de-al doilea om a avut dreptate? Poate că nu-ţi vine să crezi, dar când Dumnezeu te ferește de o nenorocire e mai mult decât atunci când te scoate din ea! De câte ori trecem prin adevărate minuni fără să ne dăm seama! Cine poate spune de câte ori am fost salvaţi de la o tragedie sau chiar de la moarte? Atunci când un accident are lor la câţiva metri de tine, te gândești cât de bine ai fi putut să fii chiar tu în locul uneia dintre victime? Viaţa ta este un șir de miracole. Însuși faptul că exiști e o adevărată minune! Imaginează-ţi că ţi-ai putea vedea îngerii păzitori. N-ai fi uimit de ceea ce poate face Dumnezeu pentru viaţa ta? Omul nu înţelege întot- deauna căile Sale, dar întotdeauna ele sunt cele mai bune. Ia-ţi astăzi timp să-I mulţumești lui Dumnezeu pentru ocrotirea Sa și să privești mai atent în jurul tău. Nu cumva tocmai ai trecut printr-o minune? [Otilia] 251

4 SEPTEMBRIE BEŢIA GÂȘTELOR Inginerul silvic S. Pașcovischi, distins ornitolog român, povestea: „În jurul Aradului și al Timișoarei sunt plantaţi foarte mulţi duzi; se găsesc peste tot în jurul șoselelor, pe străzile satelor, în curţile oamenilor. Vara, când se coc dudele, lumea nu mai dovedește să le culeagă pe toate; o mulţime cad jos și câteodată acoperă pământul cu un strat negru. Atunci ies gâștele oamenilor să le mănânce. Cine a mers cu mașina pe șosea în acel timp, n-a putut să nu remarce cârduri de gâște pe sub duzi, mâncând fructele. Bieţii șoferi trebuie să fie foarte atenţi să nu calce vreuna, căci de la un timp gâștele cam ameţesc și nu mai știu să se ferească din drum. Pe căldură mare, în dudele răscoapte se produce repede o fermentaţie alcoolică, iar alcoolul produs se urcă în capul gâștelor. De obicei totul se termină cu nesiguranţă în mișcări. Dar am găsit și o gâscă beată de-a binelea. Este foarte comică și seamănă mult în purtări cu un om afumat. Calcă rar, cu un aer de extremă gravitate, vrând parcă să arate că nu are nimic; se clatină pe picioare, lasă capul în jos, te privește cu ochi buimă- ciţi, iar se clatină, în fine se așază pe iarbă. Curând își întinde gâtul pe pământ, clipește din ochi de două-trei ori, apoi îi închide de tot și e gata adormită. Ce e drept, uneori durează cam mult până când beţivana se re- face. Mai și cade uneori într-o parte, rămânând întinsă lung, de crezi că-i o mortăciune.” Beţia nu este o stare doar a unor oameni. Există „drogaţi” și printre animale. Am auzit de cai beţi, de vaci sau chiar oi care s-au îmbătat. Probabil că ai fost ispitit vreodată de către colegi sau prieteni să guști puţină băutură. Ţi s-a spus că nu prea are alcool, că nu te vede nimeni sau că nu ţi se întâmplă nimic. Dacă n-ai căzut, ferice de tine. Dacă n-ai rezis- tat, fii atent. „Consumul de alcool dăunează grav sănătăţii!” Nu uita! Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegeri- le? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roșii? Ale celor ce întârzie la vin, și se duc să golească paharul cu vin amestecat. (Proverbe 23:29-30) Hotărăște-te acum să nu (mai) folosești niciodată ceva ce nici Isus n-a vrut să bea. [Mirela] 252

FĂRĂ RĂDĂCINI 5 SEPTEMBRIE Există creștini care se aseamănă cu florile dintr-o vază. Ca și aceste flori, creștinismul lor are frumuseţe, gingășie, culoare și miros, dar n-are rădăcini. De aceea, ei nu pot sta pe poziţia de creștini atunci când vine căldura dogoritoare a unor încercări. Creștinismul fără rădăcini nu se poate înmulţi. E un soi frumos la înfăţișare, dar cu viaţa scurtă, trecă- toare. Se ofilește repede și nimeni nu-și mai aduce aminte de el. Viaţa lui nu mai poate fi prelungită pentru că nu mai are nici o cale prin care să-și tragă seva. În parabola semănătorului, Isus ne vorbește despre creștini fără ră- dăcini. Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stânci, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita cad. (Luca 8 :13) “Sămânţa căzută în loc stâncos găsește puţin pământ. Planta răsare repede, dar rădăcina nu poate pătrunde în stâncă pentru a găsi hrana ne- cesară creșterii și se usucă repede. Mulţi dintre aceia care mărturisesc a fi creștini sunt astfel de ascultători stâncoși. Ei par a fi cu adevărat conver- tiţi, dar au numai o religie superficială. Ei se încred în faptele lor bune și în bunele lor intenţii și sunt tari în propria lor îndreptăţire. Ei nu sunt tari în Hristos și în puterea tăriei Sale. Un astfel de credincios nu are rădăcini în sine, pentru că nu este legat cu și de Domnul Hristos.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 22) Soluţia este Hristos, căci fără El nu putem face nimic, pentru că în El avem viaţa, mișcarea și fiinţa (Fapte 17:28). Iată câteva întrebări prin care ne putem analiza pe noi înșine: 1. Ce ne dorim cel mai mult? 2. La ce ne gândim cel mai adesea? 3. Pe ce cheltuim banii? 4. Ce facem în timpul liber? 5. Cu cine ne simţim bine? 6. Cu cine și la ce râdem ? 7. Pe cine admirăm cel mai mult? [Daniela] 253

6 SEPTEMBRIE INVENTIVITATE FATALĂ Un om sărac trăia într-o casă ţărănească scundă și îmbătrânită, la margi- nea unui sat. De veche ce era casa, lipseau câteva dintre șindrilele de deasupra streșinii, lăsând o spărtură cât o palmă. Toamna, omul și-a adunat porumbul și a întins știuleţii în pod, ca să se mai usuce, iar strujenii i-a re- zemat de streșina casei. Câteva nopţi la rând, cei din casă au auzit că ceva umblă prin pod, răsco- lind știuleţii. Hoţ nu era, pentru că nu avea cum să urce, scara fiind în tindă. Miros de șobolan nu simţiseră pe la casă. De aceea, s-au bucurat, crezând că este vreo pisică din vecini, venită să prindă șoareci. Până la urmă, au căzut de acord că zgomotele nu semănau cu cele pe care le face pisica când vânează șoareci, iar gospodarul urcându-se în pod, a găsit știuleţi cu boabe roase. Trebuia să vadă despre ce era vorba, așa că într-o noapte, când din nou se auzeau zgomotele ciudate, s-a urcat încetișor pe scară, luminând podul cu felinarul. Ce crezi că era? Un iepure. Când s-a văzut prins asupra faptu- lui, hoţul a sărit afară prin gaura din acoperiș. Nevenindu-i să creadă, mai ales că nu auzise până atunci de iepuri care să mănânce porumb, s-a așezat gospodarul și seara următoare la pândă, după colţul casei. Așa a văzut și cum reușea iepurele să ajungă la porumb. Se căţăra pe grămada de strujeni, intra în pod prin acoperiș, se hrănea și, sătul, se întorcea pe aceeași cale. Ce-i trebuiau iepurelui grăunţe, când în grădină putea găsi varză? Și, cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, omul a pus la gaura din acoperiș o capcană și a prins iepurele cel mare și gras. De câte ori nu ai profitat și tu de neglijenţa părinţilor, a rudelor, a cunos- cuţilor sau chiar a necunoscuţilor? Poate ţi s-a înfundat, sau poate că încă nu! Poate au fost momente când ai crezut că și Dumnezeu nu este prea atent. Lucrul acesta este foarte grav. Nu uita că ești văzut în orice moment! Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. (Proverbe 14:12) Să nu crezi că poţi să scapi oricând și de oriunde. Încre- derea în sine „nu miroase a bine”. Așa că ai grijă să nu te pomenești unde nu ar trebui să fii. Crezi că vei fi fericit la sfârșit? Dacă ai apucat greșit, acum este timpul să-ţi schimbi drumul! [Viorel] 254

NUNŢILE ȘI CREDINŢA 7 SEPTEMBRIE Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împă- răţia cerurilor. (Matei 5:10) În ultimul timp am fost la foarte multe nunţi. Pentru toţi cei din sală este un moment emoţionant. Acolo se află prieteni și cunoștinţe. Pe rându- rile din faţă sunt rudele și, pe două scaune, despărţiţi de toti oamenii, stau mirii. Unul lângă altul, fericiţi și zâmbind. Pentru cei mai mulţi, nunta reprezintă o dovadă de iubire și fidelitate. Am văzut și nunţi cu multe sute de invitaţi, zeci de aranjamente florale și nu știu câte etaje la tort. După câteva luni, am văzut cum “căsnicia” se termina cu o despărţire plină de ură și resentimente. Am văzut și alte nunţi cu mai puţini invitaţi, cu flori frumoase și cu un tort mai mic și mai apoi o viaţă fericită și liniștită. Evident că reușita sau eșecul unei vieţi de cuplu nu depinde de numă- rul invitaţilor de la nuntă sau de numărul etajelor tortului. Alta era ideea. Cei mai importanţi de la o nuntă sunt, evident, mirii. Nu trebuie să fie o mare de oaspeţi sau multe kilograme de tort. E nevoie ca doi oameni, mirii, să renunţe la o viaţă și să înceapă alta. Viaţa de creștin seamănă foarte mult cu o nuntă. Începutul? E frumos chiar dacă e greu să renunţi la felul de viaţă pe care îl duceai înainte. De-a lungul drumului întâlnești și greutăţi, dar și momente luminoase. Învaţă să te bucuri și să le preţuiești pe fiecare în parte. De ce să te bucuri de greutăţi? Pare cam sadic, dar gândește-te că pentru fiecare în- cercare Dumnezeu ţi-a pregătit și izbânda iar bucuria biruinţei va fi pe măsura încercării. [Iulia] 255

8 SEPTEMBRIE VINOVAT SAU... ÎMPĂCAT? Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. (Ioan 14:27) La o intersecţie importantă dintr-un oraș stătea un om care își îndrepta ameninţător degetul arătător spre unele persoane și striga cu toată hotărârea: “Vinovat! Ești vinovat!!!”. Cei în cauză grăbeau pasul, se ascundeau cât mai repede de privirile lui, apoi se întrebau între ei: “Oare de unde știe?”. Biblia prezintă o serie de exemple ale unor oameni care, în urma con- solidării relaţiei cu Dumnezeu, au trăit experienţa refacerii chipului divin în ei. Unul dintre ei este Moise. După patruzeci de zile petrecute pe Sinai, alături de Domnul, “... când se pogora de pe munte, nu știa că pielea feţei lui strălucea...” (Exod 34,29) Preotul Zaharia slujea la templu, când un înger al lui Dumnezeu i s-a înfăţișat și i-a descoperit lucrurile minunate ce aveau să se întâmple în familia sa.” Dar când a ieșit din Sfânta, faţa lui strălucea de slava lui Dumnezeu” și cei care așteptau afară “au înţeles că avusese o vedenie în templu.” (E. White, Hristos lumina lumii, pag.71) Pe pământ, Domnul Isus Hristos a avut înfăţișarea unui om. Totuși, atunci când pășea în apa Iordanului spre a fi botezat, “trupul Lui era scăldat în lumină veșnică, coborâtă de la tronul lui Dumnezeu. Faţa lui, înălţată spre cer, era plină de slavă, așa cum niciodată nu văzuseră ei o faţă de om.” (E. White, Hristos lumina lumii, pag. 81) Ioan Botezătorul nu Îl văzuse niciodată pe Domnul Isus înainte de evenimentul botezului. Dar acum L-a cunoscut. Și faţa lui a fost inundată imediat de aceeași lumină cerească de care era învăluit Hristos. Iată ce se întâmplă atunci când creatura, deși afectată de consecinţele nefaste ale păcatului, se întâlnește cu Creatorul! Dacă dorim să știm ce se petrece în sufeletele celor care nu Îl cunosc pe Mântuitorul nostru, este suficient să privim la feţele lor: apăsare, griji, deznădejde... păcat. Dar oamenii aceștia ce ar putea să vadă pe chipul nostru? Vor descoperi ei spe- ranţa, încrederea deplină în Tatăl și, mai presus de toate, dragostea Sa? În timpul pe care îl trăim este nevoie, mai mult decât oricând, să pri- vim la Hristos și să primim de la El lumina caldă a iubirii Sale pentru a o dărui celor care așteaptă salvarea. [Sebastian] 256

PAZNICUL GAZDĂ 9 SEPTEMBRIE Un gospodar avea în spatele casei o livadă cu tot felul de pomi. Era acolo și un păr bătrân în care se coceau spre toamnă niște fructe galben-aurii, mai dulci ca mierea și foarte parfumate. Aceste pere erau deliciul oamenilor, dar și al graurilor. Omul nu putea sta toată ziua să alunge păsările, de aceea a făcut o sperietoare. A umplut cu paie niște pantaloni vechi și un pulovăr, a trecut prin mâneci un par și i-a cusut pe cap o căciulă ruptă, găsită pe undeva. Apoi, a suit sperietoarea în pom și a legat-o bine. Perele s-au copt, oamenii au mâncat din ele și au dat și la vecini. Spe- rietoarea a rămas în copac și peste iarnă. Vântul și zăpada nu au dobo- rât-o. Într-o zi, pe la sfârșitul lunii martie, își chemă omul vecinul, să vadă ce n-a mai văzut. Intrară amândoi în livadă și-i arătă minunea: pe capul sperietoarei cânta un graur. „Asta nu-i destul. Mai stai puţin și ai să vezi ceva și mai și!” – îi spuse omul vecinului său. Nu după mult timp, sătul de cântat, graurul zvâcni din aripi și intră în… căciula sperietorii. În loc să se sperie, graurii își făcuseră cuib în căciula ei. Omul era cam rușinat de „succesul” paznicului perelor, dar era și bun la suflet, așa că nu le-a stricat păsărilor cuibul. Acolo și-a scos perechea de grauri puii, iar din pere au mâncat în acea toamnă și oamenii, și graurii. Se întâmplă de multe ori ca paznici plătiţi să favorizeze furtul venind hoţilor în ajutor. Instituţia care are astfel de paznici merge ușor înspre ruină. De exemplu, dacă părinţii sunt strângători și economi, iar tu chel- tuiești cu nesăbuinţă sau risipești banii, cum crezi că va arăta bugetul familiei? Atunci când unul dintre membrii familiei este nechibzuit și „aruncă” banii în stânga și în dreapta, inevitabil acea familie va avea de suferit. Nu e normal ca unul să tragă înainte și altul înapoi. Niciodată nu se va realiza nimic. Isus, care le cunoștea gândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăși, este pustiită; și orice cetate sau casă, dezbinată îm- potriva ei însăși, nu poate dăinui. (Matei 12:25) Roagă-te acum ca să poţi fi un sprijin și un ajutor pentru părinţi. Fă tot ceea ce poţi ca să nu ruinezi ceea ce vor ei să întreprindă. [Mirela] 257

10 SEPTEMBRIE AUTOSTRADA Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulţi sunt cei ce intră pe ea. (Matei 7:13) Fără să fie nevoie să fii un mare automobilist, starea jalnică a drumu- rilor și a străzilor din ţară și existenţa altora pe care hurducăturile și gropile nu mai sunt de găsit și nu mai “invită” conducătorul auto la in- finite labirinturi de evitare, pare să fie un adevărat vis. Poate că știi că prima autostrada europeană a fost construită în 1924 în Italia pe ruta Milano - Gallarete -Varese (astăzi A8), sub îndrumarea și susţinerea inginerului milanez Piero Puricelli, în dorinţa de a oferi confortul și a spori viteza de deplasare pe șosele. De atunci, nenumărate ţări precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia și multe altele au extins acest program de construcţie, ajungându-se la incredibila cifră de aproape 65.000 de km de șosele pe teritoriul Europei. Dacă ai avut ocazia să ajungi în străinătate, ai simţit probabil pe pielea proprie multe din avantajele oferite de o astfel de “invenţie”: comoditatea sporită (fără salturi pe banchetă!), rapiditatea datorată vitezei crescute (incluzând anumite curse ad-hoc pe traseu făcute din plictiseală poate!), timpul câștigat ș.a.m.d. Pe de altă parte, blocajele rutiere de km întregi, în care mașinile merg “bară la bară”, mai micșorează din entuziasm, ca să nu mai menţionăm momentele în care ai uitat să ieși la timp de pe autostradă și ești nevoit să mergi înainte până la următoarea variantă - asta te poate costa mari abateri de la traseul iniţial. Biblia ne avertizează în legătură cu autostrăzile vieţii... Nici măcar fap- tul că sunt mai comode, nici argumentul majorităţii care merge pe calea largă nu ar trebui să fie în stare să te ispitească și să te abată de la drumul mai anevoios pe care uneori îl ai de străbătut... Dacă ai intrat cumva pe o astfel de autostradă - reacţionând sau alegând să urmezi aceeași direcţie ca mulţimea, singura libertate ce îţi rămâne este ritmul în care alegi să te îndrepţi spre prăpastie, mai încet sau mai repede! Totuși nu te descuraja! Poţi ieși chiar azi de pe autostrada ce are ca final moartea! Isus a pregătit deja o ieșire pentru tine. Depinde însă de tine dacă Îl urmezi! [Alina] 258

ADĂPOSTUL 11 SEPTEMBRIE Siguranţa este un element-cheie atunci când ești în natură. Trebuie să fii sigur că nu ţi-e frig, că nu te bate soarele, că nu te plouă, că ai unde să dormi liniștit și că nu te deranjează animalele sălbatice. Într-un cuvânt, ai nevoie de un adăpost sigur. Orice om care folosește un adăpost, fie că este un cort, o casă, o cabană sau oricare alt tip de construcţie, ar vrea ca acesta să fie cât mai sigur. Ne aflam aproape de vârful Fărăoanilor (lângă Vatra Dornei) și am luat decizia că ar fi foarte util și instructiv dacă ne-am face adăposturi pentru noapte (și să nu mai folosim corturile). Nu era prea frig, dar nici prea cald, iar norii se jucau cu noi ameninţându-ne foarte serios. Așa că trebuia să facem treabă bună. Ne-am împărţit în echipe încercând să facem mai multe tipuri de adăposturi, de diverse mărimi (de o persoană sau de două, de șase sau de nouă și un altul mare pentru restul. Aveam sfoară, frânghii, topoare, bușteni și crengi. Aveam deci tot ce ne trebuia. Am început să construim, printre copaci, sprijinindu-ne pe ei. Unii au promis că vor dormi în vreun hamac construit de ei și legat între copaci. S-au apucat de treabă. Nu prea au vrut să ne ajute pe ceilalţi care lucram la adăposturile lemnoase. S-au chinuit, s-au luptat din răsputeri și și-au înjghebat câte un hamac (vai de capul lui). Spre seară, adăposturile erau gata și fără contri- buţia unora dintre diversioniști. S-a lăsat răcoarea și a venit momentul să ne pregătim de culcare. Credeţi că a dormit cineva în hamac? Bineînţeles că nu. Toţi s-au grăbit spre adăposturile serioase care au fost făcute din lemne și crengi. Sunt foarte multe situaţii în care credem că ne descurcăm singuri. Ne amăgim afirmând că suntem capabili să ne protejăm de tot ceea ce ne-ar ameninţa, fără ca Altcineva să ne ajute. Credem că suntem specialiști în sisteme de protecţie, alarme și încuietori. Dar oare așa să fie? Diavolul are cheia la orice încuietoare pământeană. Adăposturile noastre nu pot oferi nici un fel de siguranţă dacă nu ne protejează Cineva mai Mare! Cel mai bun sistem de protecţie este rugă- ciunea! Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseș- te niciodată în nevoi. (Psalmi 46:1) [Viorel] 259

12 SEPTEMBRIE POVESTEA UNUI RÂU Aruncă-ţi pâinea pe ape și după multă vreme o vei găsi iarăși. (Ecle- siastul 11:1) Stăteam pe malul unui râu și ascultam clipocitul apei. Parcă ar fi vrut să-mi spună o poveste. Nu știu dacă am înţeles chiar tot, dar știu că am citit și într-o carte povestea lui. Ce-mi amintesc este că a fost mai onorat decât toate celelalte râuri. Un tinerel a traversat odată acest râu doar cu un toiag și s-a întors după 20 de ani cu o familie mare pe care a împărţit-o în două. Apoi, a fost nevoit să se oprească dând prioritate unui popor obosit de 40 de ani de pribegie prin pustiu și cu o istorie de 400 de ani de robie. Peste foarte multă vreme, lovit de haina făcută sul a unui profet, s-a oprit din nou din mers lăsându-l să treacă, iar după ce a asistat la răpirea lui Ilie, l-a lăsat pe Elisei să treacă, lovit fiind și de data asta de aceeași manta. Și tot în apa lui a fost vindecat un lepros doar scăldându-se de 7 ori. Studenţii din școala profeţilor au venit într-o zi să taie lemne iar securea unuia dintre ei a căzut în apa lui. Împotriva legii naturii, când Elisei a aruncat un lemn în acel loc, imediat i-a înapoiat fierul greu de la fundul apei. Așa-i că a trecut prin multe? Dar… nu e tot. Ani mai târziu, pe malul lui veneau mulţimi s-asculte glasul unuia care striga: ”Pregătiţi calea Domnului!…” Și mulţi își mărturiseau păcatele, iar apoi urma actul sacru al botezului… în apa lui. Și ca și când toate astea n-ar fi fost de ajuns, vine o zi în care, tresăl- tând, Îl vede pe Creator apropiindu-se și pășind cu pași siguri în apă. S-ar fi oprit cum mai făcuse de trei ori până atunci. Apa lui așa murdară, ce păcat putea să-I spele? Dar aude glasul Lui dulce spunându-i lui Ioan: ”Lasă-Mă, căci așa se cade să-mplinim.” El a venit aici ca să-și reîntregească familia cu care vrea să se întoarcă acasă, în Canaanul pe care îl dorim de atâţia ani de pribegie și robie. El vrea ca, vindecaţi de lepră, să ne înălţăm la cer. Dar cel mai mult dorește să ne ridice din ‘apa’ în care am căzut. Pentru a ne ajuta, a tăiat o bucată de lemn pe care a așezat-o în lumea noastră, pe dealul Golgotei. Spune-I azi că vrei să fii salvat și că accepţi darul mântuirii. [Gabriela Ţ.] 260

UN LEGĂMÂNT NOU 13 SEPTEMBRIE Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; și Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine și voi... (Ge- nesa 9,14-15) Cu siguranţă că știm cu toţii diferenţa dintre o ploaie de vară și una de toamnă. Ploaia de vară este furtunoasă, rapidă, imprevizibilă și scur- tă. Adeseori soarele iese în toată puterea lui, după un “duș rece”. Uneori se poate forma un curcubeu, lucru care aduce culoare și bună dispoziţie de dincolo de nori. Să privim însă și la ploaia de toamnă. Spre deosebire de prima, aceasta este lungă și rece. Norii nu sunt delimitaţi și cerul este de o culoare ce- nușie și persistentă. Durează uneori chiar zile în șir. Totul este închis la culoare și lipsit de viaţă. Nu plouă tare, dar plouă constant, supărător și deprimant. Nu-i așa că preferi o ploaie de vară? Și eu sunt de aceeași părere! Uneori este chiar binevenită, spre deosebire de cea de-a doua. Îmi amintesc de o poezie care compara supărarea creștinilor cu o ploaie de vară: trece repede, apoi apare din nou soarele. În schimb, când ceilalţi oameni se supără, aceasta durează mult timp. Cu care dintre ploi se aseamănă supărarea ta? Trece repede sau durea- ză mult, întunecând și bucuria celor din jur? Dacă te regăsești în prima categorie, e O.K. Și mai e un mic secret: dacă după ce supărarea îţi trece vei învăţa să spui și “Iartă-mă!”, Soarele dreptăţii va răsări în toată puterea lui și peste sufletul tău și al celorlalţi va răsări cel mai minunat curcubeu. Încearcă să faci din el legământul de pace dintre tine și semenii tăi, adică să promiţi că supărarea ta nu se va mai revărsa în potop asupra lor. Ce zici, va răsări azi curcubeul și în inima ta? [Otilia] 261

14 SEPTEMBRIE ȘERPI ȘI PIETRE PREŢIOASE Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înţelepciunea ta! (Proverbe 3:5) Poate că cel mai greu lucru pe care trebuie să-l facem în viaţă este să discernem între rău și bine. De multe ori, aceste domenii devin foarte greu de deosebit și este dificil să le separăm printr-o linie de demarcaţie. Multe experienţe ne învaţă că am greșit atunci când am considerat bun un lucru care în cele din urmă s-a dovedit a fi rău. O astfel de experienţă a avut și W. E. McKay, directorul grădinii zoologice din orașul canadian Calgari. El a vrut să știe dacă în insula Hawai există și șerpi. S-a adre- sat lui Jack Thorp, directorul grădinii zoologice din Hawai, de la care a primit următorul răspuns: “Există un șarpe mic orb care se pare că a fost adus din insulele Filipine și astăzi poate fi găsit în toate insulele Pacificu- lui. Localnicii îl numesc șarpele florilor din ghivece, pentru că a fost adus împreună cu ghivecele de flori și plante, unde îi place să se ascundă.” Un alt exemplu. Cinci experiţi de la muzeele din Cairo și New York au examinat amănunţit bijuteriile faraonului TutanKamon și, spre marea lor surpriză, au constatat că multe din pietrele lui preţioase, care erau considerate ca fiind lapis lazuli, nu sunt decât bucăţi de sticlă colorată. “Toţi am fost șocaţi”, a declarat Dr. Alt Hassan, unul din administratorii muzeului din Egipt. Când Howard Carter a descoperit mormântul farao- nului și a văzut atâta bogăţie, a fost gata să eticheteze și bucăţile de sticlă ca lapis lazuli, un fel de pietre semipreţioase, de culoare albastră. A făcut aceasta fără să le supună verificării. Diavolul are, de asemenea, multe bucăţi de sticlă pe care unii le con- sideră valoroase: plăceri de o clipă pe care le numesc fericire, paharul cu băutură pe care îl consideră sănătate, dorinţele care li se par flori frumoa- se, dar care la urmă își lasă otrava. Unii își vor da seama doar în veșnicie de această înșelăciune, dar atunci va fi prea târziu. Acum e vremea să verificăm ce avem. Și să nu uităm că șarpele, chiar dacă se află printre flori, este tot șarpe. Atenţie! [Anca] 262

ÎNVAŢĂ DIN GREȘELI 15 SEPTEMBRIE Sub streșina casei unui om, și-au instalat cuiburile mai multe perechi de rândunele. Revenite de curând în ţară, se căzneau să-și repare cui- burile vechi, deteriorate în timpul iernii. Lucrau din greu cărând material și lipind acolo unde era nevoie. Apoi, când au considerat că toate sunt gata, au depus ouăle, le-au clocit și, după un timp, din ele au ieșit puii mi- cuţi. Urmau acum câteva săptămâni de muncă grea. De dimineaţă și până seara, păsările aduceau hrană puilor. Aproape că nici nu se odihneau. Într-o seară, omul auzi gălăgie mare printre ele, așa că ieși afară să vadă ce se întâmplă. Un pui căzuse din cuib. O pisică pândea în apropiere, deci puiul era cu siguranţă pierdut, dar omul îl luă și-l puse la loc, într-un cuib. A doua zi, la unul dintre cuiburi se întâmpla ceva ciudat. Rândunelele nu mai aduceau mâncare, ci lut, pe care îl clădeau așa cum fac primăva- ra. Cine-a mai auzit ca rândunelele să-și refacă cuibul acum, când aveau atâta treabă cu hrănirea puilor? Uitându-se mai bine, omul văzu că acel cuib nu era lipit și de streșina de deasupra, ci avea numai pereţi laterali. După o zi de muncă, cuibul era gata: pereţii erau zidiţi până sus și lipiţi de streșină, având numai o intrare obișnuită, ca la alte cuiburi. Probabil că puiul căzuse din acel cuib, care nu fusese refăcut de la început așa cum trebuia. Păsările și-au dat seama care a fost cauza acci- dentului, așa că nu au întârziat să ia măsuri, completându-și locuinţa în așa fel încât puii să nu mai poată cădea peste „balcon”. Ai văzut vreodată lucruri făcute fără responsabilitate? Nu cred că ai vrea să cumperi astfel de lucruri pe care nu te poţi baza. Ai vrea să achi- ziţionezi doar lucruri de foarte bună calitate, nu-i așa? Ţi-a ieșit ceva din mână care era făcut de proastă calitate? Te-au mustrat vreodată părinţii pentru că nu ai făcut curăţenie desăvârșită sau că nu ai spălat bine vasele? Este momentul să demonstrezi că ești înţelept. Învaţă să faci lucruri de cea mai bună calitate, de care să nu-ţi fie rușine. Nu te plafona, ci dez- voltă-te cât mai mult! Încearcă să te autodepășești! Dă înţeleptului, și se va face și mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, și va învăţa și mai mult! (Proverbe 9:9) [Mirela] 263

16 SEPTEMBRIE ATRACŢIE IREZISTIBILĂ Capacele albastre, bucăţi de material în nuanţe de albastru, creioane albastre, fragmente de piaptăn și alte lucruri albastre împrăștiate peste tot prin iarbă. Te întrebi: ce să fie oare cu «chestiile» astea albastre împrăștiate peste tot? Aceste «flecușteţe» albastre aparţin... (poate n-o să vă vină să credeţi) unei păsări satinate numită pasărea umbrar. Culoarea albastră reprezintă o atracţie irezistibilă pentru aceste păsări care trăiesc în Australia. Ele adună tot felul de obiecte albastre: de la flori, la cioburi de sticlă și chiar gunoaie. Aceste zorzoane sunt așezate cu grijă înăuntrul și în jurul unei colibe speciale care se numește umbrar. Această colibă este construită din ierburi. De la această construcţie meșteșugită vine denumirea păsării: pasărea umbrar. Tot din ierburi pasărea își construiește și cuibul pe care îl împodobește... aţi ghicit cu ce? Cu obiecte, podoabe albastre. Aceste păsări adună atât de multe lucruri nefolositoare din simplu motiv că are o atracţie irezistibilă faţă de ele. Dacă ne uităm cu atenţie în jurul nostru, vom descoperi foarte multe lucruri nefolositoare, «flecușteţe» pe care le-am dorit cu ardoare și pe care am dat o grămadă de bani, pentru ca imediat după aceea să-și piardă atracţia, să nu ne mai pară că avem nevoie de ele. Aceste lucruri se găsesc peste tot în camerele noastre: în dulapuri, în bibliotecă etc. Suntem sfătuiţi să renunţăm la lucrurile nefolositoare: «Câţi bani nu se cheltuiesc pentru lucruri care nu sunt decât idoli care stăpânesc cugetul, timpul și puterea ce ar trebui folosite într-un chip mai demn? Cât de mult se risipește pe cadouri care nu aduc nimănui nici un folos! Pentru lucruri care nu sunt de nici un folos, ba chiar stricăcioase, creștinii cu numele cheltuie în zilele acestea mai mult, mult mai mult, decât cheltuiesc să salveze un suflet.» (Ellen White, Solii pentru tineret, pag.247) Aici este pusă în balanţă adevărata valoare a lucrurilor și faptul că de multe ori aproape că aruncăm bani cumpărând lucruri nefolositoare, când am putea să-i întrebuinţăm mult mai bine ajutând unul dintre semenii noștri aflaţi în nevoie. Domnul Isus ne spune că acolo unde este comoara noastra va fi și inima noastră. Să fim înţelepţi deci și să ascultăm de îndemnul Domnului nostru: Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoţii nu le sapă nici nu le fură. (Matei 6 :19-20) [Daniela] 264

SIMŢ PATERN 17 SEPTEMBRIE Cu prilejul unei expoziţii canine care a avut loc la Timișoara, câţiva prieteni stăteau de vorbă în jurul unei mese, după terminarea arbitra- jului. Atunci, unul dintre ei a început să povestească: „Am un lup blând, primit când era doar un pui. Datorită blândeţii cu care l-am tratat, lupul s-a domesticit. Este însă un mare mâncăcios. Odată a înghiţit șapte kilograme de carne, fără să lase nimic. Deoarece aveam în crescătoria mea de câini și câţiva pui, am fost nevoit să închid lupul separat. Căţeii făceau mare gălăgie dacă, în loc să fie hrăniţi ei primii, dădeam de mâncare mai întâi celorlalţi câini. Am observat că lupul era atunci foarte neliniștit. Într-o zi, nu s-a mai putut stăpâni. Am adus lupului carne, tocmai pe vremea când trebuiau hrăniţi și căţeii, care scânceau nerăbdători. Lupul, auzind scâncetele, luă carnea în gură, apoi o lăsă jos. A repetat acest lucru de vreo trei ori, alergând nervos prin ocolul lui. Curios să văd ce vrea, am deschis și i-am dat drumul. A alergat îndată lângă gardul căţeilor, lăsând acolo carnea jos. Căţeii au venit lângă gard, au mirosit carnea prin reţeaua de sârmă și au început să scâncească și mai tare. Riscând să-mi înghită vreun căţel, am deschis ușa. Atunci, lupul a luat carnea de jos și a lăsat-o în faţa căţeilor, care, fără sfială, începură să mănânce. Nici vorbă să-l ata- ce pe vreo unul. Dimpotrivă, se vedea că era foarte mulţumit. A privit un timp cum mâncau căţeii, apoi s-a lungit la soare, iar căţeii, după ce s-au săturat, sau culcat cu toţii pe lângă el.” Întâmplarea aceasta este foarte interesantă. Chiar dacă lupul era foarte mâncăcios, când a auzit schelălăitul celorlalţi mai mici, l-a cuprins mila faţă de ei, căci îi credea mai flămânzi, și a renunţat la hrana lui. Ce gest frumos! Când masa este gata și mâncarea așezată la locul ei, cine vrei să fie servit primul: tu, fraţii tăi, mama sau tata? Cui crezi că i se cuvine porţia cea mai „babană” și partea cea mai mare din desert? Ești gata să renunţi la ceea ce ţi se cuvine de dragul altora, poate mai flămânzi decât tine? Împarte-ţi pâinea cu cel flămând, și adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l, și nu întoarce spatele seme- nului tău. (Isaia 58:7) Dumnezeu ne învaţă să le dăm altora întâietate. Nu vom pierde nicio- dată nimic! [Viorel] 265

18 SEPTEMBRIE LUMINA LUMII lsus le-a vorbit din nou și le-a zis:”Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (loan 8:12) Un artist a pictat odată un peisaj de iamă. Tabloul reprezintă câţiva co- paci acoperiţi de zăpadă și o casă cenușie, posomorâtă, sărăcăcioasă. Pare că se aude crivăţul zgâlţâind ferestrele și strecurându-se în casă. Este o pictură tristă! Nu e nici o urmă de viaţă. De jur împrejur este singurătate, un decor dezolant. E frig și e pustiu! Dar, deodată, artistul cu o singură mișcare de penel, face să strălu- cească o lumină caldă, aurie, într-una din ferestrele căsuţei. Efectul este magic! Deodată toată scena se transformă. Este cu totul altceva! Tabloul îţi transmite acum veselie, confort și căldură. Tot așa, printr-o iesle sărăcăcioasă și nespus de tristă, a venit pe Pământ, LUMINA LUMII - MÂNTUITORUL care ne îndrumă pașii. Mi-am amintit unele discuţii referitoare la semnificaţia luminii: pace, că- lăuză, puritate, speranţă. Dacă stăm să ne gândim bine, toate acestea au o mare legătură cu viaţa lui Isus. Călăuzindu-ne, ne-a dat speranţa unei vieţi mai bune. Ne dăruiește mereu pace și ne învaţă ce înseamnă, cu adevărat, puritatea. El ne dă un sentiment de siguranţă în orice situaţie. Lasă LUMINA care s-a născut la Betleem să te călăuzească și pe tine. [Iulia] 266

IA-ŢI ȘI INIMA LA CÂNTAT! 19 SEPTEMBRIE Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! (Psalmul 81:1) Una din cele mai amuzante situaţii care îmi era dat să le trăiesc ca instructor de compa la comunitatea Iași-Sărărie erau momentele de început ale lecţiunii de compa, mai precis atunci când “trebuia” să găsim o cântare. Bineînţeles, trebuia să fie mai în stil compa, adică să fie în stare să trezească și ultimii somnoroși și să dea o așa de bună dispoziţie, încât să fie urmată de o avalanșă de replici pe parcursul desfășurării lecţiunii! Mda, cam ăsta era ţelul... Numai că de multe ori se întâmpla ca imnul respectiv să fie atât de lălăit, că în ciuda exerciţiilor de entuziasmare făcute de mâinile mele (nu că m-aș fi priceput la dirijat!), mai că te îndemna la somnic din nou, sau avea ca efect “ghidușii vocale” de genul acelora în care băieţii începeau să cânte piţigăiat varianta lor proprie de sopran! Nu aș fi insistat în mod tradiţionalist asupra cântecului de dinaintea începerii lecţiunii de compa dacă nu aș fi fost convinsă că în el se află putere! Prea adesea ne lăsăm purtaţi de obișnuinţă și monotonie și pier- dem din vedere cuvintele melodiei! Și în majoritatea cazurilor e vorba de texte care pot fi o adevărată rugăciune, cuvinte care au puterea de a alunga tristeţea, de a încuraja și de a exprima încă o dată încrederea noastră în Tatăl ceresc! Să ne gândim doar la situaţiile în care o mare parte din ele au fost compuse - în deznădejde și încercări, în temniţe - și asta ar trebui să ne fie un motiv convingător. Nu ai de-a face cu cuvinte goale sau melodii oarecare! Sunt cântece al căror mesaj îţi poate da puteri nebănuite să te ridici, să crezi și să speri în continuare. Nu-i așa că dacă te gândești mai bine, chiar ai un cântec preferat? Uneori, cântecul poate fi cea mai bună predică! Depinde însă de modul în care îl cânţi! Experimentează puterea pe care cântecul o poate avea în viaţa ta! Dacă ești ispitit să lălăi sau să-ţi lași gândurile să rătăcească aiurea în tim- pul cântării, înţelege că tu ești cel care pierde! Poate chiar acum îţi vine în minte o cântare... Nu uita să-ţi iei și inima la cântat! [Alina] 267

20 SEPTEMBRIE VECIN CU DUȘMANUL Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar și pe vrăjmașii lui. (Proverbe 16:7) Un tânăr asistent universitar, plecat să observe păsări, intră în desișul de stuf al unui teren inundat. Apa era mică și nu permitea vâslitul, așa că renunţă la barcă, își încălţă cizmele lungi de cauciuc și începu lupta cu stuful. Era greu să meargă prin stuful des, dar, din când în când, mai dădea și peste cărări făcute de animale. Departe de marginea bălţii, dintr-un loc mai ferit, s-a ridicat deodată în aer, vertical, o pasăre de pradă, pe care a identificat-o imediat: o femelă de erete de stuf. Aproape în aceeași clipă, o lișiţă, speriată de apropierea omului, s-a strecurat printre trestii și a dispărut. Amândouă se ridicaseră de pe cuiburile lor, cuiburi aflate la o distanţă de patru-cinci metri unul de celălalt. Cuibul eretelui era construit la marginea stufului, clădit din tulpini vechi de papură și ridicat cam la 25 cm deasupra apei. În cuib se găseau două ouă, calde încă, de pe care se ridicase pasărea. În cuibul lișiţei, de asemenea construit pe tulpini de papură, erau zece ouă. Cum se putea așa ceva? Eretele, unul dintre cei mai aprigi dușmani ai păsărilor de apă, să-și facă cuibul lângă o lișiţă? Cum de nu s-a atins de prada ușoară pe care o reprezenta lișiţa și ouăle ei? De remarcat este și lipsa de frică a lișiţei, care locuia în vecinătatea dușmanului. Amândouă femelele și-au făcut cuib, și-au depus ouă și cloceau liniștite. Poate că și-au scos mai târziu și puii, în deplină prietenie. Ai auzit, cred, de pisici prietene cu câini sau de pisici prietene cu iepuri. Sunt foarte multe exemple de prietenii între animale care n-ar trebui să se accepte între ele, pentru că sunt specii rivale. Dumnezeu poate schimba ura în prietenie. Acest lucru nu este valabil doar la animale. Trebuie să fie adevărat mai ales în cazul relaţiilor interumane. Iată un sfat biblic: Voi însă, iubiţi pe vrăjmașii voștri, faceţi bine și daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei nemulţămitori și cu cei răi. (Luca 6:35) Gândește-te la un „dușman”, roagă-te acum pentru el și fă-i astăzi un bine! Bucură-te de aceeași experienţă în fiecare zi! [Mirela] 268

N-A FOST SĂ FIE... 21 SEPTEMBRIE ... ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă și evla- vioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu...? (2 Petru 3: 11-12) Cu ceva timp în urmă, am auzit o “experienţă” interesantă. Într-un Sabat, într-o comunitate s-a anunţat că se caută voluntari pentru o activitate de prânz nu tocmai plăcută, având în vedere ora, ziua și canicu- la de afară. Era vorba despre o înmormântare. Ca de obicei, s-au înscris mulţi, dar s-au prezentat puţini. După masă, când grupul celor ce s-au “sacrificat” s-a întâlnit cu cel al absenţilor, una din surorile din al doilea grup s-a scuzat în felul următor: “Mi-am dorit din suflet să particip și eu. Chiar m-am dus acasă și m-am rugat să se facă voia Domnului, dar apoi m-am întins în pat și am adormit. Asta e... N-a fost să fie... Se pare că El n-a vrut să particip.” Îţi vine să râzi? E mai degrabă de plâns, mai ales dacă ne gândim că toţi procedăm uneori în felul acesta. Suntem plini de râvnă în a face lu- crare (evanghelizare) și a aduce suflete la Domnul. Am merge și în zone albe, și în misiune, am face și colportaj și câte altele... Dar ne punem în pat și... adormim. Sau ne apucăm de afacerile și treburile noastre și... s-a mai dus încă o zi. Iar apoi ne spunem: “Timpul ăsta parcă zboară! Uite, m-am rugat să fac ceva pentru Domnul, dar... n-a fost să fie nici de data asta. Știe El de ce e mai bine așa.” Oare?! El să fie vinovat pentru că noi nu reușim să ne finalizăm planurile? (Mă refer la cele misionare, pentru că pe celelalte, care privesc direct bunăstarea noastră materială, le finali- zăm din plin) E timpul să ne trezim din amorţire, să ne rugăm mai mult, dar să și lucrăm mai cu râvnă. Destul ne-am minţit singuri că venirea Domnului întârzie din cauze necunoscute nouă, deși știm cu toţii că nu prea facem mare lucru pentru a o grăbi. Atunci când te ridici de pe genunchi, nu te întinde pe pat așteptând ca o mână nevăzută să te ridice și să-ţi dea brânci acolo unde e nevoie de tine, ci du-te chiar tu unde știi că ai putea fi de folos. Numai așa vei avea siguranţa că împlinești voia Lui, iar venirea Sa va fi să fie mult mai curând. [Medana] 269

22 SEPTEMBRIE CAUZA NEVĂZUTĂ Pot totul în Hristos, care mă întărește. (Filipeni 4:13) Cei care călătoresc iarna prin regiunea Alberta din Canada pot observa ceva cu totul neobișnuit și fascinant. Deși iernile sunt geroase și cu zăpadă multă, căci este o zonă nordică, există în acea provincie o zonă fără zăpadă, cu iarbă și plante frumoase, întocmai ca în plină vară. Oricât ai căuta în jur nu găsești nici o explicaţie. Chiar dacă ești acolo într-o zi când ninge, poţi observa că fulgii se topesc imediat ce ajung la sol. În locul acela nu se depune zăpadă niciodată, măcar că de jur împre- jur este plin de nămeţi. De ce? Iată secretul: în anul 1919, în acea regiune se afla o mină de cărbuni care a fost incendiată. Localnicii au încercat să stingă focul, dar n-au reușit. Atunci au închis mina, iar focul arde în sub- teran și acum. Astfel solul este încălzit și iarba biruiește chiar gerul cel mai crâncen. Tot așa cel credincios trebuie să biruiască chiar și cele mai critice îm- prejurări. Dragostea lui Dumnezeu trebuie să-i încălzească mereu inima și viaţa lui să mărturisească despre o cauză secretă, care îl face să biruias- că împrejurările și condiţiile potrivnice. Dacă Îl avem mereu pe Hristos în mintea și în inima noastră, putem trece peste orice necaz, luând putere de la El. Părtășia cu Mântuitorul trebuie să fie secretul și sursa biruinţei noastre. [Anca] 270

E MAI TÂRZIU CA NICIODATĂ 23 SEPTEMBRIE Iată Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12) Freddy era un copil foarte cuminte, asculta de părinţi și învăţa foarte bine. Tatăl lui i-a promis că îi va îndeplini o dorinţă dacă va fi primul în clasă la învăţătură. Auzind aceste lucruri, Freddy a fost și mai motivat să înveţe, încât a ajuns primul în clasă la învăţătură. Acum era rândul ta- tălui său să-și îndeplinească promisiunea, așa că s-a ţinut de cuvânt. Freddy a vrut să meargă într-o călătorie la Londra, ca să viziteze mo- numentele importante și să afle obiceiurile oamenilor de acolo. Umblând pe străzile aglomerate ale Londrei, Freddy a fost atras de un obiect dintr-o vitrină. Era un magazin cu obiecte vechi. Ceea ce l-a fascinat pe Freddy a fost un ceas cu cuc. Și l-a dorit foarte mult încât tatăl său i l-a cumpărat. Acum era mai ușor pentru el să știe cât e ceasul, deoarece cucul cânta din jumătate în jumătate de oră. În fiecare dimineaţă știa când trebuia să se scoale. El se ghida după cântecul cucului. Știa de câte ori trebuia să cânte cucul și așa afla cât e ceasul. Într-o dimineaţă cucul cântă de două, trei, până la zece ori. Copilul, speriat că era foarte târziu, a alergat în camera părinţilor lui strigând: “Mami, mami; tati, tati e mai târziu ca niciodată!”. Noi, creștinii de astăzi, ne dăm seama cât de târziu este? Acum avem un ceas pe care toată lumea poate să-l studieze. Ceasul care ne arată cât de târziu e fiecare creștin trebuie să-l aibă. Acest ceas este Biblia. Ne-am dat seama că e târziu cu adevărat, că Isus Hristos vine în cu- rând, iar noi nu suntem pregătiţi? Ceasul inimii te anunţă și el. Dacă nu iei seama la acest semnal, venirea lui Isus te va găsi nepregătit. Dumnezeu face astăzi un apel fiecărui dintre noi, pentru a preţui timpul pe care îl avem pentru pregătire. Să ne rugăm chiar în acest moment lui Dumnezeu pentru a ne deschide ochii să vedem cât de târziu e ca să ne putem pregăti pentru revenirea Lui pe norii cerului. [Laura] 271

24 SEPTEMBRIE ISTORIA DESPĂRŢIRII Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile,…nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dra- gostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:38-39) Deși nu-mi place acest cuvânt pentru realitatea crudă pe care o ex- primă, am încercat să găsesc un răspuns la întrebarea: ‘De când a început despărţirea pe planeta noastră?’. M-a surprins când am descoperit că pentru pământeni își are originea în Creaţiunea pământului. În prima zi a Creaţiunii, Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Apoi, pentru că această despărţire a fost bună, a doua zi a urmat a doua - între ape, și apoi a treia - între ape și pământ, între luminătorii de zi și cei de noapte. Totul ar fi fost perfect dacă doar Dumnezeu ar fi făcut despărţirea. Când omul a făcut despărţirea, a dat ocazia Satanei să-l despartă de Crea- tor. Și dacă pe Dumnezeu nu l-ar fi durut aceasta, am fi rămas așa pe ve- cie. Dar El a decis ca planul salvării să fie pus în aplicare imediat. Cu durere a despărţit primii oameni de minunata grădină Eden, dar le-a dat și făgăduinţa minunată că într-o zi va veni să-i salveze. Aceasta implica despărţirea dintre Tată și Fiu. Cât de mult au suferit și cât de greu le-a fost! Putem înţelege doar o fărâmă din această infinită durere când privim la Ghetsemani și la cruce. Aceasta le dă putere creștinilor să treacă prin momentele cele mai grele ale despărţirii de cineva drag. Sfârșitul istoriei este minunat. Tânjesc după acea despărtire pe care o va face Dumnezeu atunci: despărţire de lacrimi, suferinţă și moarte și de tot ce se găsește rău pe pământ. Singurul lucru care ar trebui să ne îngrijo- reze este să fim găsiţi despărţiţi de păcat. Dacă-L vom lăsa pe Dumnezeu să despartă lumina de întuneric din viata noastră, atunci “nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum nici cele viitoare... nu vor fi in stare să ne despartă de dragostea lui Hris- tos”. [Gabriela Ţ.] 272

ATENŢIE LA TAURI! 25 SEPTEMBRIE Noi rătăceam cu toţii ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. (Isaia 53:6) N-am să pot uita niciodată acel traseu! Tabăra noastră mărșăluia pe potecile de munte într-un șir interminabil, când sângele ne-a înghe- ţat deodată în vene la imaginea deloc liniștitoare a unui taur care venea hotărât spre noi. Nu puteam ghici ce intenţii avea, dar nici nu aveam timp de dat cu părerea. Nu părea înfuriat, dar totuși n-am fi avut curajul să trecem pe lângă el. Peste tot șirul s-a lăsat liniștea. Acum fiecare aștepta cu încordare soluţia salvatoare. Când ne așteptam mai puţin, unul dintre instructori a ieșit din grup și s-a așezat calm în faţa taurului. Rând pe rând, exploratorii au trecut de locul cu pricina. Când toţi am ieșit din zona periculoasă, instructorul a plecat liniștit și s-a alăturat șirului. Părea că nimic nu se întâmplase. Când m-am uitat la el, am ob- servat un amănunt care m-a uimit peste măsură: purta în spate un imens rucsac... roșu. Oricine știe că roșul îi întărâtă pe tauri. Abia atunci am realizat noi cât de mult riscase. Din fericire, taurul fusese “de treabă”. Dintr-o dată, ne-am simţit foarte recunoscători. Această întâmplare mă duce cu gândul la alta, mult mai importantă și mai tensionată. Isus, Prinţul Universului, a coborât pe pămnt. Și, ca și cum n-ar fi fost de ajuns să dea piept cu păcatul și să înfrunte ispitele, a murit pentru întregul neam omenesc. Abia la cruce s-a cunoscut sacrifi- ciul Lui și tot acolo noi am primit în dar mântuirea. Acum, totul depinde de tine. Poţi accepta salvarea sau poţi merge sin- gur în faţa taurului. Nu merită să alegi ultima variantă. Preţul a fost deja plătit! [Otilia] 273

26 SEPTEMBRIE COMPROMISUL - O PRACTICĂ MODERNĂ Petru i-a zis: ,,Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt?”... (Fapte 5:3 pp) Am auzit de curând o povestire. Ţi-o spun și ţie. La Roma, într-un car- tier unde locuiau doar catolici, era și un luteran. Catolicii ţin vinerea post și nu au voie să mănânce came. Luteranul, însă, avea un alt obicei la care nu voia să renunţe. În fiecare vineri, se trezea devreme să-și pre- gătească friptura de vacă. Punea puţină sare, puţine condimente și punea carnea pe grătar. De fiecare dată, vecinii erau constemaţi. Veneau mereu la el și îi spuneau: “Nu se mai poate așa ceva. Noi toţi suntem catolici și ţinem post vinerea. Vino și tu și botează-te catolic ca să avem toţi aceeași religie.” După multe insistenţe, în cele din urmă luteranul cedează și spu- ne: “Bine, fie, mă botez catolic”. Zis și făcut. Merg împreună la biserică și aici se oficiază botezul. În timp ce îl dădea cu tămâie, preotul spune: “Te-ai născut luteran, ai trăit luteran și acum ești catolic”. După slujbă, toată lumea se întoarce acasă fericită că de-acum înainte nu vor mai exista probleme. Vine și ziua de vineri când luteranul... ce credeţi că face? Iese în curte și se apucă să-și pregătească friptura la grătar, senin de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. În timp ce dădea cu sare carnea, proaspătul catolic vor- bea cu friptura lui și-i spunea: “Te-ai născut vacă, ai trăit vacă și acum ești șniţel de soia”. Nu-i așa că de fiecare dată când nu ne convine ceva încercăm să ne păcălim singuri? Uneori ne ascundem de oameni, alteori credem că Dumnezeu nu vede “șarlatania”, mai mică sau mai mare, pe care o fa- cem. Roagă-L azi pe Dumnezeu să-ţi dea curajul de a nu te mai minţi singur și, ce e mai important, de a nu-L mai minţi pe El și pe cei de lângă tine. [Iulia] 274

SONDAJ ACVATIC 27 SEPTEMBRIE Băgaţi de seamă să nu vă înșele cineva. (Matei 24:4) Pentru cineva care se scufundă pentru prima oară în apele mării sau oceanului, acestea pot prezenta o multitudine de pericole, mai mult sau mai puţin reale: de la peștii întâlniţi, până la accidentele de decomprimare. Dar până și scafandrii profesioniști simt fiori de teamă la scufundarea în necunoscut. O principală sursă de neliniște au constituit-o dintotodeauna „tovarășii de mare” ca: pisica de mare, epinefelii, ariciul de mare, rechinii, șarpele de mare etc. Pisica de mare își pune în acţiune spinul, cu care provoacă răni și apoi infecţii, când este deranjată sau atacată. Însă ariciul oferă o răzbunare și mai mare: mii de ţepi care se înfig în carne și infectează. Alţi doi duș- mani perfizi ai „omului-pește” sunt mărgeanul de foc și urzica de mare, ce provoacă niște arsuri care persistă timp de câteva zile, sau stârnesc reacţii alergice. Urmează, apoi, meduzele colorate în albastru, trandafiriu, cafeniu sau galben, dintre care unele sunt veninoase și atingerea lor poate provoca un șoc puternic. Din partea rechinilor, scafandrul nu suferă mari neajunsuri, cu excepţia speciei „Carcharodon carcharias”, cu o lungime de opt metri. De obicei, aceștia atacă în grup, dansând în cerc în jurul prăzii. Din când dîn când, câte unul se aruncă spre victimă și, dacă aceasta nu ripostează, rechinul smulge la fiecare apropiere câte o bucată de carne. Lăsând la o parte legendarii monștri marini, o specie cu un comporta- ment interesant, ce stârnește râsul, este peștele-flaut, care își alege drept prieten un pește mai mare, pe care îl plictisește cu drăgălășenii prietenești până ce acesta fuge. Astfel, peștele-flaut rămâne singur și o ia de la capăt. O experinţă interesantă a fost făcută asupra unui banc mare de delfini, care se îndreptau spre Gibraltar. Un vas a luat conducerea lor și a deviat pe nesimţite direcţia cu câteva grade. După câteva minute, însă, delfinii au descoperit înșelătoria și și-au reluat direcţia. Ai simţit vreodată că ești pe punctul de a-ţi pierde direcţia, sau chiar ai pierdut-o? Întoarce-te la Cuvântul lui Dumnezeu și redirecţionează-ţi sensul vieţii, rugându-L pe Dumnezeu să dirijeze vasul tău în direcţia cea bună. [Gabriela S.] 275

28 SEPTEMBRIE PROSTIA PURICILOR Vânătorilor tineri, fără experienţă, li se întâmplă de obicei un lucru neplăcut după ce împușcă vulpea. Încântaţi de succesul avut, iau re- pede vulpea, sau pielea ei, și o pun în rucsac. Abia așteaptă să meargă spre casă cu coada vulpii ieșind în afară, ca să-i vadă toţi și să-i felicite. Dar, nu după mult timp, ei încep să facă niște gesturi ciudate. Mișcă din umeri, se scarpină în dreapta, se scarpină în stânga, dar, mai ales, se scarpină după cap. De abia într-un târziu observă că s-au umplut de purici. Toţi puricii care i-a avut vulpea (și vulpile au destui purici) s-au mutat pe ei. Simţind trupul cald al vânătorului, s-au mutat de pe vulpea care se răcea. Nu tot așa este și cu iepurii, de la care nu te umpli de purici, deși au și ei. De fapt, pe iepuri nici nu se prea văd purici mișunând, așa cum poţi vedea pe câini sau pisici. De ce? În general, fiecare specie de purici este „specializată”: purici de câine, de pisică, de veveriţă, de arici, de șobolan și așa mai departe. Cele mai puricoase mamifere sunt carnivorele, in- sectivorele și rozătoarele. Erbivorele nu prea au purici. Iepurele, însă, are purici, numai că aceștia nu migrează pe om, chiar dacă iepurele este mort. De ce? Puricii iepurilor sunt mai proști, în comparaţie cu cei ai vulpii (care fug îndată ce gazda moartă începe să se răcească și își caută o nouă gaz- dă). Puricii iepurilor, în aceeași situaţie, se înfundă în piele, în căutare de căldură. Ei mor acolo, înţepeniţi în pielea iepurilor. Am auzit de oameni care au murit cu sticla de alcool sau cu drogurile chiar lângă ei. Cineva, care consuma foarte mult alcool și care era pe pragul morţii spunea, printre sughiţurile alcoolului, „Măcar să mor beat și fericit”! Ce crunt, să nu te poţi despărţi de viciul tău nici măcar înainte de a muri! Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, adu- ce moartea. (Iacov 1:14-15) Ai vreun viciu la care îţi este foarte greu să renunţi? Acum mai ai timp de har, dar cânt timpul acesta se va încheia nu mai poţi face nimic. Tu alegi: viaţa, sau moartea? [Viorel] 276

METAMORFOZA 29 SEPTEMBRIE Căci voi turna ape peste pământul însetat și râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale. (Isaia 44:3) În zona Asiei Mijlocii și a depresiunii arabo-caspice, unde cad mai puţin de 250 mm cubi de precipitaţii anual, se întâlnesc mai multe tipuri de deșert. Printre acestea se numără și deșertul cu plante efemere sau stepa flămândă. În timpul lunilor de secetă, terenul este complet mort, oferind privirii un peisaj dezolant, uscat, fără viaţă. În scurtul anotimp umed, în perioadele cu ploi, totul se metamorfozează într-un mod incredibil. Din seminţele și bulbii care, în timpul secetei rezistă ascunși în pământ, apare vegetaţia caracteristică formată din pajiști întrgi de flori. Ce contrast între peisajul dezolant și simfonia de culori și miresme care se naște în urma ploii! Bogăţia de flori ce se leagănă în bătaia vântului, multitudinea de culori care îţi mângâie privirea te fac să crezi cu greu că aici, în urmă cu puţin timp, a fost un deșert arid. La fel se poate întampla și în viaţa spirituală. Cu timpul se formează obiceiurile: obiceiul de a veni la Biserică, obiceiul de a te ruga, obiceiul de a cânta imnuri (chiar dacă nu ai voce sau plăcere), obiceiul de a fi creștin (?!). Aceste obiceiuri intră în rutina vieţii spirituale care este de mult sub influenţa «anotimpului secetos». De aceea unii credincioși rămân blocaţi când sunt luaţi prin surprindere și întrebaţi de ce merg la Biserică sau de ce cântă. Răspunsurile de genul «așa e bine», «așa trebuie», «așa se face» sau «așa face un creștin» sunt false și la fel de aride ca deșertul. Lucrurile se pot schimba, cu condiţia să fie dorită schimbarea. Cel care face să crească flori în deșert poate să schimbe viaţa spirituală a unui om, de fapt să dea viaţă unei religii care a intrat în rutină. «Voi turna ape peste pământul însetat și râuri peste pământul uscat; voi turna Duhul meu peste sămânţa ta, și binecuvântarea Mea peste odraslele tale, și vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.» Acesta să fie motivul pentru rugăciunea din aceasta dimineaţă. Amin! [Daniela] 277

30 SEPTEMBRIE PĂCĂLIT DE DUȘMAN De multe ori a fost observat și descris felul în care potârnichea cu pui încearcă să atragă asupra ei atenţia dușmanului, încercând în felul acesta să îndepărteze primejdia de la locul unde și-a ascuns puii. Dar, să știi că acest comportament nu este specific doar potârnichii. Într-o zi de vară, un om trecea printr-o pădure bătrână de stejari. Deo- dată, aude un piuit. Se ia după sunet și ajunge lângă un copac în care se afla un cuib destul de mare. Pe margine cuibului, împletit din crengi us- cate, stăteau doi pui, îmbrăcaţi în puf albicios, cu pete cafenii și cenușii. După capul mare și rotund, nu puteau să fie altceva decât pui de bufniţă. Mai sus, pe o creangă, lipită strâns de trunchiul copacului, văzu și pasărea. Era un ciuf de pădure. Ciuful îl observase deja pe om și-l privea când cu un ochi, când cu altul. Pe marginea cuibului apăruse și un al trei- lea pui. Împreună, au ieșit toţi din cuib și au început să se caţere printre crengile copacului. Cum nu puteau să zboare, plecaseră la plimbare pe jos. Omul, s-a apropiat de stejar, ca să-i vadă mai bine, dar ceva căzu chiar atunci la picioarele lui, ca un bolovan. Era chiar ciuful pe care-l văzuse în copac. A început să se zbată, să ţipe, pășea de parcă ar fi fost șchiop, târa o aripă rănită după el, se răsturna pe spate. Cam două minute a durat totul, apoi, dintr-o dată, ciuful și-a revenit și a zburat într-un copac mai în- depărtat. Nu fusese altceva decât o manevră de ademenire a dușmanului. În acest timp, puii se ascunseseră în cuib, unde stăteau nemișcaţi. După ce omul s-a îndepărtat, ciuful a revenit la locul lui de strajă din copacul cu cuib. În ziua de astăzi sunt foarte mulţi înșelători. Ademenitorii își pregătesc ţinuta potrivită, își dreg glasul, ţi se arată a fi foarte serioși și dau impresia că sunt foarte binevoitori. Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pân- tecelui lor; și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșeală inimile celor lesne crezători. (Romani 16:18) De aceea, ca să nu fii amăgit, trebuie să fii foarte atent. [Mirela] 278

JOCUL MULŢUMIRII 1 OCTOMBRIE Mulţumiţi-vă cu ce aveţi... (Evrei 13:5) Adina avea 7 ani și era o mare iubitoare de animale. De asemenea, era o fire veselă care se mulţumea cu orice. Deviza ei era: “Mulţumește- te cu ce ai și fii optimist”. În satul în care locuia ea, fiecare familie avea cel puţin un cal și fiecare copil se mulţumea cu căluţul lui. Numai că într- o zi, calul Adinei a murit. Adina a fost foarte supărată, dar s-a consolat cu gândul că familia ei a putut cumpăra în locul calului un măgăruș. Atunci când a ieșit la joacă, toţi copiii au început să râdă de ea că nu mai are cal și, făcând roată în jurul ei, i-au spus că de acum încolo nu mai poate să se joace cu ei. Întâmplător, mama Adinei a auzit tot și s-a întristat și descurajat foarte tare. Era curioasă ce va face fiica ei. Atunci Adina, cu o demnitate demnă de invidiat, a răspuns: “Da, nu am cal, dar în schimb am un măgăruș. Care din voi are așa ceva?” Acest argument a părut logic în ochii copiilor, așa că au încetat să mai râdă de ea și au primit-o în jocul lor. Mama Adinei a fost foarte impresionată de atitudinea fiicei ei și de atunci încolo nu s-a mai descurajat niciodată. Este bine ca fiecare dintre noi să se mulţumească cu ce are. Tendinţa umană este aceea de aţi dori ceea ce nu ai și să vezi lucrurile care îţi aparţin pe moment. Totdeauana vrem mai mult, iar când nu obţinem, ne descurajăm. Cât a fost pe pământ, Isus s-a mulţumit cu ceea ce a avut, chiar dacă în anumite momente nu avea nici strictul necesar. Problema este că mulţi spun că se mulţumesc doar cu strictul necesar, dar depinde ce înţeleg ei prin asta. Unii îl definesc astfel: mașină luxoasă, vilă, excur- sii etc. Alţii îl văd altfel: o căsuţă modestă, hrana zilnică pe masă. Domnul Isus nu a avut nimic și totuși a fost mulţumit de starea Lui. Pentru ca să fii fericit trebuie să fii mulţumit. Într-o carte chiar am găsit un joc minunat: “jocul mulţumirii”. Adică orice s-ar întâmpla, tu trebuie să fii mulţumit. De exemplu, dacă primești o haină în loc de ultimul joc apărut pe piaţă, tu fii mulţumit deoarece un alt copil nu are cu ce se îmbrăca. Roagă-te pentru asta! [Florina] 279

2 OCTOMBRIE ASIGURAREA DE VIAŢĂ În locul spaţiilor libere, te rog să completezi cu numele tău și abia apoi să citești. Dar nu citi oricum: citește așa cum ai citi o promisiune ce îţi este adresată, sau o poliţă, o asigurare de viaţă pe numele tău. De fapt, chiar este o asigurare de viaţă: «Acum așa vorbește Domnul, care te-a făcut, _______________, și Cel care te-a întocmit,_________! Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, Te chem pe nume: ești al Meu. Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; Dacă vei merge prin foc, Nu te va arde și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia și Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei Pentru că ești preţuit și te iubesc, Dau oameni pentru tine și popoare pentru viaţa ta! NU TE TEME DE NIMIC, căci EU SUNT CU TINE!» (Isaia 43:1-5) Ce asigurare deosebită! Suntem asiguraţi împotriva focului, apei, răpirilor, împotriva oricărui rău care ni se poate întâmpla. Această asigurare nu este atât de specială doar datorită multitudinii domeniilor pe care le asigură, cât mai mult datorită Celui care face asigurarea și relaţiei Lui cu noi. Domnul Dumnezeu ne spune: te preţuiesc și te iubesc! Ceea ce nici o asigurare pământeană nu face, face această asigurare: ne asigură chiar și împotriva singurătăţii. Crezi că ești singur și lacrima din colţul sufletului nu ţi-a văzut-o nimeni? Te înșeli: El este cu tine și lăcrimează alături de tine... Șterge-ţi ochii ca să-L poţi vedea mai bine! [Daniela] 280

CORECŢIE PĂRINTEASCĂ 3 OCTOMBRIE Nuiaua și certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale. (Proverbe 29:1) Te-ai supărat vreodată când ai fost certat și bătut de părinţi? Se pare că și unele animale, când au grijă de puii lor, dau dovadă că ar cunoaște vechea zicală populară: „bătaia e ruptă din rai”. Când puii nu sunt cumin- ţi, nu le strică o mică păruială. O ursoaică a fost văzută odată cum își pă- ruia puiul, care nu se depărta destul de repede de omul care le primejduia viaţa. Și acesta nu este doar un caz izolat. Într-o seară blândă, de început de vară, un vânător se plimba cu pușca în spate de-a lungul marginii unei păduri, când văzu ceva sur-roșcat miș- cându-se încet prin iarba mare de la marginea pădurii, cam la treizeci de pași de el. Când animalul se ridică puţin, vânătorul observă că era o vulpe slabă, așa cum sunt vulpile care au pui. În loc să sară speriată în pădure, vulpea îl privi ţintă, apoi făcu câteva salturi spre el. Acolo unde s-a oprit, văzu și vânătorul un pui de vulpe mărișor, cu părul lânos. Îndată, mama începu să-l lovească cu labele, să-l pălmuiască în toată legea și să-l îm- pingă cu botul. Mama-vulpe administră o mustrare scurtă, dar dură, după care sări în desiș, urmată de puiul ei. Fără îndoială, mama grijulie a socotit că este necesară o corecţie pen- tru puiul obrăznicuţ. Se poate să-i fi vorbit cam așa în limba ei: „Neascul- tătorule, nu ţi-am spus să nu pleci de lângă mine, ci să stai la coada mea, ca fraţii tăi? Haide, șterge-o, că acuș te pomenești cu blăniţa ciufulită!”. Iată ce spune înţeleptul Solomon: Nebunia este lipită de inima copilu- lui, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. (Proverbe 22:15) Corecţia plină de iubire, de înţelegere și de hotărâre, dar venită la timp, aduce cu ea rezultate deosebite. Planul divin cuprinde și îndreptarea prin pedepse. Dumnezeu așa a procedat și așa va acţiona până când se va sfârși istoria păcatului. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” (Evrei 12:6) Nu da niciodată motive ca să fii pedepsit și va fi bine! [Mirela] 281

4 OCTOMBRIE ÎMPOTMOLIT ÎN NOROI Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El s-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii. (Psalmul 40:1-2) Nu știu dacă ai avut vreodată ocazia să vezi un om împotmolit într-o mlaștină. Nu-i deloc o experienţă plăcută! Regula de bază ca să poţi salva un astfel de om este să stai pe marginea mocirlei. Ar fi o greșeală ireparabilă să intri și tu acolo ca să-l ajuţi. N-ai face decât să te împotmo- lești și după aceea să-i ţii companie. Dar ce faci atunci când ești chiar tu în mlaștină? Atunci e mai greu să fii optimist, însă nu e imposbil. Prima regulă e să stai liniștit. Cu cât te vei zbate mai mult, cu atât te vei afunda mai tare în noroi. Trebuie să fii con- știent că singur nu poţi face nimic și să aștepţi ajutorul altcuiva (în nici un caz al cuiva care este cu tine în mocirlă!). Cam așa e și cu viaţa noastră. Cu toţii ne zbatem fără folos în noroiul păcatului sau al disperării, însă nu facem decât să ne afundăm și mai tare. E inutil și caraghios să cerem ajutorul cuiva care este în aceeași situaţie cu noi. Isus este singurul care ne poate ajuta, iar mâna Lui este mereu întinsă. Trebuie doar s-o vezi și s-o apuci cu încredere, căci este singura salvare. În al doilea rând, dacă vezi pe cineva împotmolit în disperare, ajută-l, dar nu intra și tu după el. Ar însemna două vieţi pierdute! Pune-l în le- gătură cu Isus, Cel care unește cerul cu pământul, și atunci salvarea va fi totală! [Otilia] 282

FRICĂ DE MOARTE 5 OCTOMBRIE Credinţa populară atribuie șerpilor puterea de a „vrăji” victima prin privirea fixă, rigidă a ochilor. Oamenii de știinţă, care au cercetat exis- tenţa acestei puteri, o contestă. Într-adevăr, șarpele privește fix, dar aceasta este din cauză că ochii lui au o mobilitate redusă și sunt lipsiţi de pleoape, care ar putea modifica expresia ochilor. Această privire este involuntară. Șarpele privește așa pentru că nu poate privi altfel. Ceea ce a dus la apariţia credinţei populare este comportarea unor ani- male mici (șoareci, broaște, șopârle), care văd deodată în faţa lor groaznicul dușman. Nu privirea șarpelui este cea care le paralizează, ci șocul produs de spaima mare a viitoarei victime. Această stare de imobilitate, produsă de spaimă, poartă numele de „catalepsie”. Ea este întâlnită și la animale mai mari sau la păsări. Printr-o întâmplare, ea a fost bine observată la fazani. Într-un câmp de trifoi, cosit de curând, ciuguleau niște fazani, împreună cu făzăniţele lor. Deodată se repede asupra lor un uliu care, luându-i prin surprindere, reușește să prindă unul dintre fazani. Ceilalţi fazani, dând din aripi, s-au grăbit să se ascundă după niște tufe aflate în apropiere. Numai că, o făzăniţă, în loc să se ducă împreună cu ceilalţi, a căzut la pământ. Stătea nemișcată, căzută pe o parte, cu ochii deschiși. Numai bătăile inimii i se simţeau. Picioare, aripile și chiar gâtul parcă erau de lemn. După vreo cinci minute, pasărea s-a mișcat ca trezită din somn și a dispărut după ceilalţi, în desișul tufelor. Dintre toţi, numai ea încremenise de „groaza morţii”. Probabil că era… mai slabă de nervi. Asupra celorlalţi fazani, apariţia duș- manului a avut efectul normal: încercarea de a scăpa prin zbor. Teama de ceva (sau groaza) este un foarte bun sistem de alarmă ce de- termină autoprotecţia. Din punct de vedere spiritual, groaza își are un rol bine stabilit. Fără teamă de anumite lucruri, am face de toate, fără discernământ. Dar sunt atâtea pericole de care ar trebui să ne fie frică. Iată ce spune Scriptura: Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, și lipiţi-vă tare de bine. (Romani 12:9) Te temi de păcat? Te îngrozește gândul de a face o prostie? Acesta este glasul conștiinţei care lucrează din partea lui Dumnezeu. [Viorel] 283

6 OCTOMBRIE CAPCANA OCULTISMULUI Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă fiul sau fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. (Deuteronom 18:10-11) Vorbeam la lecţiune despre acest subiect. Fascinant pentru unii, înfri- coșător pentru alţii și indifererent pentru cei mai mulţi, ocultismul a apărut încă din Antichitate. Sub diverse forme s-a manifestat până în ziua de azi. Cititorii în stele, prezicători ai viitorului și mulţi alţii, au reușit să capteze atenţia întregii lumi. Ne întrebăm de ce mulţi preferă spiritismul în scopuri personale. Am căzut de acord că toţi vor să fie niște mici dumnezei. Sunt interesaţi foarte mult să pună stăpânire și să controleze viitorul. Marea majoritate a cole- gilor mei își consultă zilnic horoscopul. Ei vor să devină stăpâni, dar nu își dau seama că, de fapt, se transformă în robi. Chiar dacă tu crezi că poţi rezista ispitei, am să îţi povestesc despre un pastor care s-a mutat într-o casă care aparţinuse cândva unui vrăjitor. În acea vilă mai erau încă unele lucruri care aparţinuseră vraciului. Pas- torul nu s-a îndurat să le arunce. A spus că le păstrează pentru a le arăta și oamenilor în timp ce predică despre practicile oculte. În fiecare noapte auzea zgomote și lucrurile începeau să se miște prin casă. Și-a dat seama că toate acestea se întâmplau din cauza obiectelor de vrăjitorie. Tot nu s-a îndurat să le arunce și le-a pus în garaj. Și din garaj au început să se audă tot felul de zgomote ciudate. Oricât de putemică este credinţa ta, nu te apropia de tărâmul acesta. Nu e deloc sigur și nu știi când poţi să aluneci. [Iulia] 284

NOUL PALAT 7 OCTOMBRIE Și m-a dus în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul care se pogora din cer de la Dumnezeu… Teme- lile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străve- zie… Cetatea nu are trebuinţă nici de soare nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu și făclia ei este Mielul. (Apocalipsa 21:10,19,21,22) Germania este una din ţările renumite pentru numeroasele palate, devenite azi muzee. Mai ales în partea de sud, în landul Bavariei, se găsesc nenumărate vestigii ale vremurilor de altădată... printre ele și binecunoscutul palat Neuschwannstein. Construit în vârful unei stânci abrupte, într-un peisaj de-a dreptul mi- rific (munţi și lacuri), el este opera regelui german Ludwig al II-lea, renu- mit pentru pasiunea sa faţă de Evul Mediu, dar și pentru tendinţa sa de a se retrage din lumea reală într-o lume a viselor, o lume ideală, ca refugiu în care străinul nu avea intrare. Construit pe fundamentul vechiului castel Hohenschwangau al tatălui său, noul palat era menit să fie o combinaţie între un palat bizantin și Versailles. Povești de dragoste, despre vină, despre căinţă și salvare sunt zugrăvi- te pe pereţii imenși din încăperile palatului, iar sala tronului se aseamănă cu o biserică bizantină, împodobită parcă cu pietre preţioase și mozaicuri incredibile. Numărul vizitatorilor depășește cel de 3 milioane pe an! Palatele acestui pământ, deși încântă privirile și astăzi, lasă în urmă un gust amar, pentru că îţi aduc aminte că ești doar un vizitator, iar regii care le locuiau altădată au dispărut! Privești, admiri și apoi pleci. Nu pot să nu mă gandesc la cea mai frumoasă și reală poveste... Pe pământul Tatălui Său, Isus a construit o cetate cu un nume nou - Noul Ierusalim! Dar nu a construit-o doar pentru Sine, ci pentru omenirea pe care a iubit-o atât de mult, pentru tine și mine. Bogăţiile ei nu sunt doar iluzii, iar ea nu este destinată a fi un muzeu, ci va fi locuinţa celor care Îl recunosc ca rege al inimilor lor pe Isus. Istoria mântuirii și a sacrificiului suprem nu sunt înscrise însă pe pereţi, ci în inimile tuturor și pe palmele Lui. Iar acolo noi nu suntem simpli vizitatori, ci copii ai Regelui. Unde mai există oare un așa Dumnezeu ca Dumnezeul nostru? [Alina] 285

8 OCTOMBRIE ȘCOALĂ DE ÎNOT Pentru vidră, apa reprezintă în cea mai mare parte a timpului mediul de viaţă și locul de unde își procură hrana. De aceea, vidrele își învaţă puii, încă de când sunt mici, să înoate. Paznicul Achim avea în grijă un iaz cu păstrăvi. El a fost martorul unei scene rare. Era seară și stătea într-un loc de unde putea vedea o mare porţiune din apă. Deodată, s-au mișcat bălăriile de pe malul din faţă. Dintre ele a ieșit o vidră urmată de doi pui, care au mers după ea până la marginea apei, oprindu-se pe fâșia îngustă de nisip. Vidra a intrat în apă și i-a chemat cu un șuierat slab. Aceștia s-au apropiat, au atins apa cu botișoarele, apoi s-au retras pe ţărm, nehotărâţi. Vidra i-a mai chemat un timp, apoi și-a pierdut răbdarea. A ieșit pe nisip și, pe neașteptate, l-a împins pe unul dintre pui în apă. Bietul pui nu știa cum să iasă mai repede la mal. După ce vidra a văzut că a scăpat teafăr, l-a luat la rând pe celălalt. Și acesta păţit la fel. Cu aceasta nu s-a încheiat însă lecţia de înot. Ieșea la mal, își chema puii și, când pe unul, când pe celălalt, îi împingea în apă. Văzând că nu merge treaba, se gândi să aplice o nouă metodă. Îl prinse pe unul cu gura de după cap și intră cu el la apă adâncă. Înspăimântat, puiul începu să dea din lăbuţe disperat, mai înghiţi puţină apă, dar ieși la mal nevătămat. Apoi veni rândul celui- lalt. După ce i-a lăsat să se odihnească un pic, vidra a început să se joace cu ei. În bucuria jocului, puii au intrat în apă fără să-și dea seama. Am auzit copii care spuneau ceva de genul: „Ce știe tata? Știu eu mai multe!”. Dacă tu n-ai afirmat lucrul acesta, măcar o dată, tot l-ai gândit. Întreabă-te: ce s-ar întâmpla dacă părinţii nu și-ar învăţa copii să meargă, să mănânce, să vorbească sau să facă alte lucruri esenţiale. Crezi că s-ar descurca singuri? Ascultă sfaturile, și primește învăţătura, ca să fii înţelept pe viitor! (Proverbe 19:20) Să nu crezi că tu știi mai multe decât părinţii tăi. Ei au un timp mult mai lung de când învaţă și au învăţat de la înaintașii lor. Au mai multă experienţă, au trecut prin multe și pot să-ţi îndrume pașii. Folosește prilejul acesta de a învăţa! Ascultă-i și respectă-i! [Mirela] 286

MELANCOLIE 9 OCTOMBRIE Acăzut o frunză... Și încă una... două... trei... Suratele rămase pe ramuri sunt înveșmântate în roșu-aprins, galben-pal sau maro, și, zgribulite, își așteaptă rândul. Cerul albastru e acoperit de nori care aduc stropi mari de ploaie, stropi ce bat monoton în ferestre și se sparg zgomotos de trotuar. Rândunelele au plecat, lăsând în urmă o atmosferă ce te invită la melanco- lie. Dar la început n-a fost așa... Florile nu au fost create ca să se ofilească, nici frunzele ca să cadă, nici vreun piţigoi ca să moară de frig... “Când a ieșit din mâna Creatorului său, pământul era deosebit de fru- mos. [...] dealurile și munţii nu erau prăpăstioși și accidentaţi, plini de cobo- râșuri ameţitoare și abisuri înspăimântătoare, așa cum sunt astăzi; vârfurile ascuţite și inegale ale munţilor pământului erau îngropate sub pământul roditor, care făcea ca pretutindeni să crească o vegetaţie luxuriantă. Nu existau mlaștini nesănătoase sau pământuri aride. Boschete pline de farmec și flori delicate se înfăţișau ochilor în orice parte ai fi privit. Înălţimile erau acoperite de copaci mult mai falnici decât cei care există astăzi. Aerul era curat și sănătos, nepoluat de miasme otrăvitoare. Întreaga priveliște între- cea în frumuseţe chiar și grădina cea mai bogat ornamentată a celui mai de seamă palat.” (E.G.White, Patriarhi și profeţi, p. 44) A căzut o frunză... Căderea ei este nebăgată în seamă, privită ca făcând parte din firescul lucrurilor. Dar a fost cândva o zi când acest spectacol a fost recepţionat cu totul altfel: “Când au văzut florile ofilindu-se și frunzele căzând, primele semne ale decăderii, Adam și tovarășa sa au plâns mult mai mult decât îi plâng oame- nii pe morţii lor. Moartea fragilelor și delicatelor flori era, într-adevăr, un motiv de durere; dar, când pomilor celor falnici le cădeau frunzele, scena aceasta le-a adus în mod viu în minte faptul dureros, că moartea este partea a tot ce are viaţă.” (E.G.White, Patriarhi și profeţi, p.62) A căzut o frunză... Nu e un subiect pentru prima pagină a vreunui ziar, nici măcar pentru ultima. Ne-am obișnuit cu frunzele căzute, cu florile ofi- lite, cu smogul, mlaștinile și deșertul. Ne-am obișnuit cu păcatul... Ce bine însă că lucrurile nu vor rămâne așa. Va veni o zi când frunzele nu vor mai cădea și florile nu se vor mai ofili: Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou, pentru că cerul dintâi și pă- mântul dintâi pieriseră și marea nu mai era. (Apocalipsa 21:1) [Daniela] 287

10 OCTOMBRIE GHEM… DE ȘERPI La un ocol silvic era angajat de mult timp, ca paznic, bătrânul Toma. Într-o zi, a văzut intrând sub niște pietre un șarpe. Nu a trecut mult și a mai venit unul, care a intrat în același loc. Bătrânul și-a dat seama că este un culcuș de iarnă. De felul lor, șerpii sunt friguroși. Dacă temperatura coboară sub 50C, încremenesc de frig. Dacă apa îngheaţă, mor. Cuiburile de iarnă sunt locuri în care se strâng mulţi șerpi și așteaptă venirea primăverii. Dacă găsesc un loc bun de iernat, unii șerpi se întorc acolo, ani la rând, chiar de la mari depărtări, dovedind un simţ de orientare asemănător cu cel al păsărilor migratoare. Bătrânul Toma, după ce s-a încredinţat că nu sunt vipere, ci șerpi de apă, ce și-a zis? Să ridice piatra de deasupra, ca să vadă și el ce este în- ăuntru. Zis și făcut. Prinde piatra cu ambele mâni, pentru că era grea, și o prăvălește la o parte. Apoi, instinctiv, sare un pas înapoi. Acolo nu era numai un șarpe. În pământ era săpat un culcuș cam cât o minge. Culcușul era plin de șerpi negri, încolătăciţi unul în altul. Erau așa de încâlciţi, încât nu se putea desluși al cui este capul sau coada. În loc să se agite, speriaţi de musafirul nepoftit, șerpii de abia se mișcau, ameţiţi, fără putere. În loc să se împrăștie, parcă se înghesuiau, strângând mai mult ghemul. Bătrânul a numărat zece capete, dar se poate să fi fost și altele, ascunse în ghemul care părea să cântărească trei-patru kilograme. După această numărătoare, bătrânul a așezat lespedea de pia- tră la loc, apoi a pus deasupra și niște pământ, ca să le ţină de cald. Dacă vrei să păstrezi firele în cele mai bune condiţii, le faci ghem. Dacă vrei să ocupi cât mai puţin loc, în lungime, te faci ghem, iar dacă vrei să te încălzești, te faci tot ghem. Aproape toate animalele folosesc ghemuirea în diverse scopuri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor. (Matei 18:20) Adunarea laolaltă aduce multe beneficii: încurajare, sfătuire, mijlocire în rugăciune și învăţare. Crezi tu că poţi, de unul singur, să te dezvolţi, să capeţi învăţături și să reziști în noianul de ispite? Fără ajutorul lui Isus, al familiei și al fraţilor din Biserică nu vei reuși prea multe. [Viorel] 288

FÂNTÂNA NEAMŢULUI 11 OCTOMBRIE Ţâșnește, fântână! Cântaţi în cinstea ei! (Numeri 21:17 u.p.) Una dintre marile binecuvântări pe care Dumnezeu le-a pus în natură este apa. Durata de viaţă este foarte scurtă când apa lipsește. Apa este izvor de viaţă și de sănătate. Este groaznic să fii într-o călătorie și să nu ai apă. Și ce fericire este acolo unde se află apă. “Și în timp de sănătate, ca și în timp de boală, apa curată este una din cele mai alese binecuvântări ale cerului. Folosirea ei în mod cuvenit ajută mult la întreţinerea sănătăţii (...) O baie rece sau răcoritoare este un exce- lent mijloc de întreţinere a corpului.” (Divina vindecare - E. White) Există persoane care ignoră valorea apei. Așa se face că există izvoare de apă neîngrijite, fântâni înfundate cu mizerii și ape mari poluate. Ce frumoase sunt în pustie oazele din jurul izvoarelor cu apă! Dacă vei face o excursie în Munţii Căpăţânei aflaţi în Carpaţii Meridionali vei fi plăcut impresionat de numărul mare al izvoarelor de apă aflate aici. Este foarte adevărat că aici se găsesc multe stâni cu păstori, dar aceștia au un ade- vărat respect faţă de apă și de regulă au grijă ca izvoarele să fie curate și bine amenajate. La hotarul dintre Piscu Lung și muntele Groapa Mălăii se găsește un izvor de apă deosebit de bună și rece. Aici este amenajată o fântînă numită “Fântâna Neamţului”. Aceasta se află la o altitudine de peste 1700 de m. Apa de aici este atât de rece, încât simţi că-ţi îngheaţă măruntaiele și așa este și vara când simţi că o să te topești de căldură. Vechimea izvorului nu este cunoscută, dar se spune că în timpul primului război mondial un ofiţer neamţ fiind cu soldaţii lui a fost impresionat de calitatea apei așa că a săpat și a amenajat aici o fântână. În semn de res- pect pentru munca lui, păstorii au numit-o “Fântăna Neamţului” și așa i-a rămas numele. În Munţii Căpăţânei fiecare munte are izvorul lui cu apă. Dar apă rece ca la “Fântna Neamţului” nu există. Cititorule, oricine ai fi, preţuiește acest dar al lui Dumnezeu - APA! Așa cum înaintașii noștri au construit fântâni să protejeze apa, așa să faci și tu. Nu uita că tu ești un intendent al acestui pământ. Și dacă vei dori să vizitezi Munţii Căpăţânei, caută și “Fântâna Neamţului”. Merită! [Flori- na] 289

12 OCTOMBRIE SUPERSTIŢII DEMOLATE Dar pe voi, care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi numele Meu cel sfânt, care puneţi o masă “Norocului” și umpleţi un pahar în cinstea “Soartei”, vă sortesc sabiei și toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, și n-aţi răspuns, am vorbit și n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea, și aţi ales ce nu-Mi place. (Isaia 65:11-12) Incidental, mi-am privit ceasul de mână. Arăta ora trei fără un sfert. M- am întrebat de ce mă mai uitam la el, din moment ce știam că bateria se terminase. Dar... culmea! Când m-am uitat la ceasul de pe perete, care funcţiona, am constatat cu uimire că era chiar trei fără un sfert! Deci, am concluzionat eu, bateria mea și-a revenit. Numai că, peste vreo zece minute, când mi-am privit din nou ceasul, era tot trei fără un sfert... A trebuit, până la urmă, să accept că fusese doar o coincidenţă! Cam așa e și cu superstiţia. E de ajuns să se nimerească o dată și... gata, totul e clar și precis. Sau e de-ajuns să-ţi dai cu părerea de vreo două ori și “profeţia” ta să se împlinească, și data viitoare nu mai “cobești”. Iată în ce fel iau naștere superstiţiile și în ce fel se păcălesc oamenii. Îmi amintesc că mi-am întrebat odată o colegă care este cea mai mare superstiţie a ei. Răspunsul m-a uimit: “Dacă la o masă sunt 13 oameni, cel care se ridică primul va muri până la sfârșitul anului!” Fantastic, nu? Ai crezut vreodată în așa ceva? Sau încă mai crezi? Atunci e timpul să scapi de superstiţii! Încearcă să găsești o reţetă pentru demolarea lor. De exemplu, dacă ai fobii legate de cifra 13, citește relatarea “Cinei de tai- nă”, unde 13 oameni au mâncat la o masă. Seara aceea s-a terminat cu un aparent ghinion, însă nu acela a fost sfârșitul. Din fericire pentru planeta noastră, a urmat cea mai mare victorie din Univers. Așa că data viitoare când te vei simţi ispitit să crezi în superstiţii, gân- dește-te la ele ca la un ceas fără baterie... [Otilia] 290

TAINA FERICIRII 13 OCTOMBRIE Binecuvântează, suflete, pe Domnul, și nu uita nici una din binefaceri- le Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale El îţi vindecă toate boalele tale; El îţi izbăvește viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate și îndura- re; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea, și te face să întinerești iarăși ca vulturul. (Psalmul 103:2-5) Astazi o să îţi pun o întrebare foarte simplă: “Ce te-ar face fericit și mulţumit?”. Hai, gândește-te. Poate că secretul fericirii tale este... o ciocolată sau o plimbare la munte. Am citit într-o carte o povestire foarte frumoasă. Poate că o știi, dar eu tot ţi-o spun. Un negustor și-a trimis fiul să înveţe “Taina Fericirii” de la cel mai înţelept om. Ajuns la castelul înţeleptului, s-a trezit într-o încăpere cu mulţi oameni. Negustorul vorbea cu fiecare în parte. După doua ore de așteptare îi vine rândul și băiatului să își exprime dorinţa de a afla marea taină. Înţeleptul ascultă cu atenţie motivul vizitei, după care îi spune băiatului să se plimbe puţin prin castel dar să ţină în mână o lin- gură cu două picături de ulei și să nu le verse. Copilul începe să se plimbe prin palat, dar mai mult se uita la lingură decât la minunăţiile care îl în- conjurau. Ajuns înapoi la înţelept, a fost întrebat: “Ţi-au plăcut tapiseriile persane din sufragerie? Dar grădina care i-a luat maestrului grădinar 10 ani ca s-o creeze? Și frumoasele pergamente din bibliotecă?” Rușinat, băiatul a mărturisit că nu a văzut nimic, deoarece a fost atent doar la pică- turile de ulei. Înţeleptul l-a trimis din nou să viziteze palatul. De această dată, copilul a văzut toată frumuseţea din castel. La întoarcere, i-a po- vestit înţeleptului tot ce a văzut. Înţeleptul s-a uitat la lingură și a văzut că picăturile de ulei dispăruseră. Finalul poveștii? “Taina fericirii stă în a privi toate minunile lumii și a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă”. M-am gândit mult cam ce ar putea să însemne asta. Am ajuns la o con- cluzie (care nu am pretenţia că este cea bună): palatul este lumea care ne înconjoară, cu bune și cu rele; picăturile de ulei sunt datoriile și conștiinţa noastră. Trebuie să avem grijă să nu ne lăsăm pradă doar contemplării lumii, ci să avem grijă și de obligaţiile noastre. [Iulia] 291

14 OCTOMBRIE NOSTALGIE DE TOAMNĂ Stau pe o bancă si mă bucur de peticul de cer albastru de toamnă și de razele de soare care au apărut după zile nesfârșite de ploi. Din când în când, câte o frunză cade alene; zborul ei lent mă face să cad în visare. Ca prin vis, aud niște pași pe alee. Deodată, tresar: o mână se întinde pe lângă banca pe care stau și... caută în coșul de gunoi. Îl privesc cu mirare pe stăpânul mâinii: e un om în vârstă, cu chipul galben. Nu mă vede... Mâna obosită caută în coșul de gunoi, dar nu găsește nimic. Faptul că nu a găsit nimic nu îi provoacă nici o emoţie; probabil e obișnuit cu lipsa, cu resturile mucegăite. Pleacă. Merge agale, cu pași mici și târșâiţi; îi observ pantofii: prea mari, prea vechi; probabil că în timpul ploilor sunt ca două bărci care se scufundă. E ca o umbră. Poate ești o tânără care toată viaţa a avut de luptat cu visele neîm- plinite, suferinţe și dezamăgiri. Venind la Biserică, de multe ori te simţeai inferioară fetelor care se îmbrăcau după ultima modă, și uneori nedreptăţită în favoarea fetei de predicator... Poate ești un tânăr căruia nu i-a lipsit nimic și ai chiar și o mașină trăznet pe care o visează toţi prietenii tăi. Ești cel mai invidiat băiat... Nu contează ce sau cât ai, ci ceea ce ești cu adevărat. În lume toate sunt trecătoare: frumuseţea și bogăţia trec, prieteniile se sfârșesc, chiar și viaţa aceasta are un sfârșit, dar caracterul va rămâne. E cartea ta de vizită pe care o porţi și o arăţi fără să vrei oricui. Nu te împiedica de aspectele vieţii care par importante, dar de fapt nu sunt decât ambalaje: căci și hainele de cerșetor pot ascunde un suflet mare. Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să îţi formezi un caracter care va dăinui pentru veșnicie. Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă. (Psalmul 15:1-2) [Daniela] 292

PARAȘUTIȘTII 15 OCTOMBRIE Un om observă că o pereche de raţe sălbatice și-a depus ouăle într-un cuib de cioară părăsit, clădit într-un salcâm, la o înălţime de 5-6 m. Salcâmul era la numai câţiva pași de marginea apei. Puii de raţă sălbatică, îndată ce ies din găoace, pornesc cu mama lor pe apă, după mâncare. Raţa nu aduce hrana la cuib, ci își duce puii la ea. De aceea, marea întrebare era: „Cum va coborî raţa puii din cuib?”. Calculând cam când ar trebui să iasă puii, omul a pus un băiat să spio- neze cuibul. Acesta și-a găsit un loc de observaţie foarte bun, într-un plop bătrân din apropierea salcâmului. Cobora de acolo doar pentru a mânca și dormi. Într-o seară, când a văzut că încep să cadă coji de ou pe pământ, a fugit și a dat de veste omului. A doua zi, dimineaţa devreme, au venit împreună și s-au așezat la pândă, să vadă ce face raţa cu puii. Pe la amiază au fost martorii unui lucru neașteptat. Raţa a zburat din cuib, s-a așezat în stuful din apropierea malului unde se afla copacul cu pui, și a început să-i cheme. Peste vreo cinci minute, din cuib cade la pământ unul dintre pui. Apoi, la intervale de două-trei mi- nute, cad și ceilalţi opt. Unii chiar se loveau de crengi până ajungeau jos. La început, au crezut că primul pui a căzut accidental din cuib și probabil s-a rănit, dar, până să cadă al doilea și al treilea, cel dintâi, a început să se miște și a pornit spre mama lui, care-i chema necontenit. Cum de nu și-au rupt oasele căzând de la 5-6 metri? Explicaţia este următoarea: saltul este făcut în prima sau a doua zi de viaţă, când puii au oase foarte ușoare și trupul lor mic este îmbrăcat în mult puf. Coborârea se face astfel cu un fel de parașută, așa cum cad seminţele cu puf. Ţi-ai da drumul de la o înălţime mare dacă ai ști că părinţii tăi te vor prinde? Copiii mici au încredere în părinţii lor în astfel de cazuri. Poate și unii dintre cei mai mari. Mai mult decât părinţii, Dumnezeu este atent. Poţi avea încredere în El. Dacă te lași în palma Lui, atunci n-ai de ce să-ţi faci nici o grijă. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. (Psalmul 55:22) [Mirela] 293

16 OCTOMBRIE DE CINE ÎŢI ESTE RUȘINE? Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul omului de el, când va veni în slava Sa și a Tatălui și a sfinţilor îngeri. (Luca 9:26) Cetatea antică, Sparta, a fost fondată de dorieni în jurul secolului al IX- lea î.e.n. Activitatea spartanilor era zilnic consacrată antrenamentelor militare. Întreaga lor viaţă, ei trăiau într-o disciplină severă, de dezumani- zare chiar. Caracteristic lor este stilul laconic, acel stil de exprimare verbală foarte concis și sobru. Cu o anumită ocazie, unii dintre inamicii Spartei i-au ameninţat pe cei doi regi: “Dacă vă vom învinge și vom cuceri cetatea voastră, atunci veţi fi pentru totdeauna supușii noștri, pe voi vă vom omorî și vă vom lua toate bogăţiile, copiii voștri vor lupta în armata noastră ș.a.m.d.” La aceasta, spartanii au răspuns cu un singur cuvânt: “Dacă!!!”. Cu altă ocazie, inamicii au venit la spartani și, pentru a le ilustra felul în care vor năvăli cu armatele lor, au răsturnat câţiva saci cu grăunţe peste un mușuroi de furnici. Spartanii nu au spus nici măcar un cuvânt, ci au adus câteva găini flămânde care, în scurt timp, au făcut să dispară toate grăunţele. Stilul laconic al spartanilor seamănă, uneori, cu modul nostru de a ne prezenta în faţa lumii, mai ales atunci când suntem întrebaţi despre nădejdea care este în noi. Ne place să apărăm cu toată puterea fortăreaţa doctrinelor noastre, să ne bucurăm de lumina adevărului descoperit. Ne simţim în siguranţă în interiorul zidurilor. Petrecem timp pentru a învăţa să luptăm cu “sabia Duhului”. Totul pentru cine? Și pentru ce? Când luptătorii pământești poartă războaie, a oferi inamicului secretele luptei, strategia și armele înseamnă înfrângere garantată. Dar pe plan spiri- tual, a oferi celor prinși în captivitatea păcatului Cuvântul lui Dumnezeu - “sabia Duhului” - este echivalentul biruinţei. Ei au nevoie să asculte despre jertfa lui Hristos, au nevoie să știe despre planul salvării. Aparenţii dușmani strigă cu ultimile puteri după ajutor! De cine să îţi fie rușine? Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. (1 Petru 4:16) Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricărui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe și teamă. (1 Petru 3:15) [Sebastian] 294

CREȘTERE PERMANENTĂ 17 OCTOMBRIE Pe o coastă de deal însorită, în apropierea unui râu, un om găsi o gră- măjoară de ouă albe. Cuibul era făcut într-un loc puţin mai neobiș- nuit, în rumegușul putred rezultat din măcinarea unei buturugi de molid. În jur nu se vedea nici o pasăre, așa că omul s-a apropiat, cu gândul să ia oule. Ouăle erau mici, albe, în formă de elipsă, dar cu un capăt mai lat. Punând mâna pe ele, a constatat că erau moi, gelatinoase, lipicioase. Se lipeau chiar unele de altele. Cu siguranţă că nu puteau fi ouă de pasăre. Într-adevăr, nu erau de pasăre, ci de șarpe, așezate nu de mult timp în rumeguș. Prin acele locuri existau doar două tipuri de șerpi: vipere și șerpi de apă, din aceia negri și cu lunișoare pe cap. Cum viperele fac pui vii, nu i-a fost greu omului să ghicească ce fel de ouă erau. S-a hotărât să nu strice cuibul, și să mai treacă pe acolo, pentru ca să vadă ce se mai întâmplă cu ele. Peste două săptămâni, când omul a revenit la cuib, era să nu mai re- cunoască ouăle. Acum nu mai erau lipite unele de altele, iar coaja li se întărise și la atingere semăna cu pielea. Parcă erau și mai mărișoare. Dar dacă era numai o iluzie? După zece zile, omul veni din nou să le cercete- ze. Fără dar și poate că erau mai mari decât cele pe care le găsise prima data. Crescuseră aproape dublu, atât în lungime, cât și în grosime. Revenind după alte zile, găsi cuibul gol. I-ar fi plăcut să vadă cum ies puii de șarpe din ou. Se mulţumi însă că i se confirmase o teorie citită pe undeva: ouăle de șarpe continuă să crească și după ce au fost depuse, pe măsură ce cresc embrionii și apoi puii din ele. Creșterea este caracteristică organismelor vii. Acolo unde nu este creș- tere ceva nu este în regulă. Știai că poţi să fii rahitic și din punct de vedere spiritual (rahitismul este o formă de lipsă a creșterii)? Iată câteva sfaturi benefice oferite de apostolul Petru: Ci creșteţi în harul și în cunoștinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. (2 Petru 3:18) Simţi că ai crescut în cunoștinţa Domnului? Nu este prea târziu nici acum! [Viorel] 295

18 OCTOMBRIE PÂINEA NOASTRĂ... În dimineaţa aceea de vineri eram de serviciu la cantină, efectuând orele de muncă obligatorii pentru toţi studenţii de la Institutul Teologic din Cernica. Înainte de a ieși din camera mea m-am rugat pentru ca Domnul să-mi dea putere și spor la lucru, iar mai presus de toate L-am implorat cu binecunoscutele cuvinte din “Tatăl nostru”: “Pâinea mea cea de toate zilele dă-mi-o mie și astăzi… Și dacă se poate, Te rog, dă-mi și pe mâine și pe poimâine, adică pe-ntregul weekend…”. Și când am rostit aceste cuvinte, știam că nu-I cerusem lucruri imposibile: din belșugul cantinei avea să rămână și pentru cei care nu-și permiteau să plătească hrana de sâmbătă și duminică. Orele de muncă se apropiau de sfârșit. Făcusem deja pachetele cu ali- mente pentru studenţi (la Cernica în Sabat nu se servește mâncare gătită), și speram să primim și noi, cei care am muncit, câte ceva. Dar cu nod în gât și sufletul amărât am contabilizat doar pachetul de nervi al aceleia care ar fi putut să ne ajute, dar n-a vrut. Așa se face că m-am întors în cameră fără pâine. Acest incident mă preocupa în timp ce, stând în faţa ferestrei, mâncam brânză goală. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi… (Matei 6: 11) Am găsit în aceste cuvinte o triplă învăţătură pe care mi-am însușit-o atunci pentru totdeauna: 1) Pâinea, acest aliment simplu, trebuie cerut de la Tatăl. Nu este ceva “normal” s-o avem în fiecare zi. O primim doar prin harul lui Dumnezeu, Cel care a promis copiiilor Săi atât cât le este necesar pentru trai. 2) Isus ne-a învăţat să cerem pâinea “noastră”. Când cerem pentru noi, să-i avem în vedere și pe cei din jurul nostru. Pâinea mea trebuie să devină hrană și pentru ceilalţi. Bucuria părtășiei va îndulci bucăţica mea de pâine. 3) “Dă-ne-o nouă astăzi”. Doamne, iartă-mă pen- tru înclinaţia mea de a aduna rezerve de pâine. Mi-ai spus că trebuie să cerem doar pentru ziua de azi. Ziua de mâine nu este a noastră. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, Tată, și te mai rugăm, împreună cu ea, dă-ne și încrederea în Tine, cea de toate zilele - astăzi și până-n veșnicii. [Judit] 296

MERGÂND PE CALEA LUI ISUS 19 OCTOMBRIE Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă. (Psalmul 32:11) Era o zi ploioasă, iar cerul era înnorat. Toţi locuitorii stânii de la Măceșu erau mohorâţi. Din cauza ploii nu puteau face nimic și de aceea erau într-o stare de indispoziţie totală. Dar, ca de obicei, exista o excepţie, și această excepţie se numea Elena. Avea numai 3 ani și era o fetiţă foarte drăguţă. Pentru că ploua afară, trebuia să stea în stână, și de aceea s-a hotărât să se culce. Dar înainte trebuia să-și dea jos șosetele care aveau o mulţime de culori. Elena era o fetiţă căreia îi plăcea foarte mult să cânte și totodată să improvizeze atunci când nu-și aducea aminte cuvintele cântării. Și, ca de obicei, în timp ce-și dădea șosetele jos, a început să fredoneze următoarea cântare cu versuri improvizate: “Mergând pe calea lui Isus cu șosete roșii, verzi, galbene, albastre etc.”. Toţi care au auzit-o au început să râdă și toată indispoziţia s-a risipit. Atunci un baci mai bătrân, pe nume Toma, a zis: “Așa, fata tatii, nu contează cu ce șosete mergem pe calea lui Isus, important este să fim veseli, să cântăm și să ne bucurăm chiar și pentru cel mai mic lucru pe care îl facem.” De multe ori uităm să ne bucurăm chiar și de faptul că suntem încă în viaţă. Și chiar în zilele negre, când avem impresia că nu mai avem nici un motiv de bucurie, trebuie totuși să fim optimiști. Atunci când ne punem încrederea în Hristos, El ne face să găsim în orice lucru mărunt bucurie. Pentru a avea o zi plină de bucurii, chiar și atunci când apar necazuri, trebuie să urmărim doi pași: Pasul 1: La începutul fiecărei zile, predă-te lui Isus cu toată fiinţa ta și cântă o cântare. Pasul 2: Păstrează legătura cu Hristos pe tot parcursul zilei prin rugăciune și în special prin cântare. Urmând cei doi pași, Hristos va locui în mintea ta, iar tu vei fi fericit și mulţumit. [Florina] 297

20 OCTOMBRIE AL MEU! Opisică fătase câţiva pui, care au murit la scurt timp. Spre uimirea stăpânului, a doua zi, pisica stătea în coș, lângă un pui de iepure, care nu avea mai mult de 2-3 zile. De unde să fi găsit pisica iepurașul? Singurul răspuns era că, ieșind la vânătoare în câmpul de trifoi din spa- tele casei, a găsit puiul (pe care în alte circumstanţe l-ar fi mâncat) și l-a adoptat de dorul puilor ei. După două zile, stăpânului îi vine o idee. Pe când „mama” era prin bu- cătărie, luă iepurașul din coș, îl duse afară și-l așeză în trifoi, apoi se puse la pândă. După nici o jumătate de oră, auzi mieunatul jalnic al pisicii, care-și chema puiul. Omul luă pisica și o aduse cam la zece pași de locul unde era iepurașul, care stătea ghem și moţăia. Când pisica a observat ie- purele, s-a tupilat așa cum fac toate pisicile când vor să sară asupra prăzii. Apoi, a început să se târască, până a ajuns la distanţa cea mai bună pentru a face ultima săritură. Clipele vieţii iepurașului erau numărate. Stăpânul pisicii se hotărî să intervină, dar nu mai avu timp, pentru că pisica se ridi- că în picioare și porni repede, mieunând, spre puiul de iepure. Ajunsă la el, începu să-l lingă bucuroasă. Îl recunoscuse că era… al ei. După un timp, pisica încercă să-l ia în gură pentru a-l duce în casă. Văzând cum se necăjește, omul luă puiul de jos, și, escortat de mama îngrijorată, îl duse în culcușul ei. Îndată pisica se așeză lângă puiul de iepure, care începu să sugă. „Înfiat” este un cuvânt ciudat pentru unii. N-ar trebui să fie așa pentru că Dumnezeu, deși n-am vrut să fim ai Lui, ne-a luat și ne-a făcut copii ai Săi. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; și v-am rânduit să mergeţi și să aduceţi roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. (Ioan 15:16) Vrei să fii copilul lui Dumnezeu? El este Tatăl care ne iubește și care vrea să ne dea tot ce este mai bun. Vrei să-L asculţi și să nu-L superi niciodată? El va avea grijă de tine în permanenţă și vei constata că va fi minunat. [Mirela] 298