Multiplicaţi potenţialul pe care vi l-a dat Dumnezeu

INVESTIȚI 139 pe care îl abordează pilda talanților. Iată ce spune Isus în ea: „Slujitorul care a primit cinci săculeți cu argint a început să investească banii și a câștigat alți cinci” (Matei 25:16, NLT). El folosește în mod specific termenul a investi, pentru a ilustra felul în care a realizat slujitorul multiplicarea. ALTĂ PILDĂ DESPRE MULTIPLICARE Haideți să privim la altă pildă folosită de Isus pentru a ilustra multiplicarea: Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. (Luca 19:11) Îmi place introducerea care precedă această pildă. Oamenii așteptau ca Isus să instaureze împărăția și să îi elibereze de sub asuprirea și stăpânirea Romei. El le corectează mentalitatea, oferindu-le perspectiva corectă, și anume dorința Lui ca noi să zidim Împărăția după plecarea Sa. Dar cum urma să fie atins obiectivul acesta? Prin investiție. Ascultați povestea: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată, ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă. A chemat zece dintre robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: „Puneți-i în negoț [investiți-i] până mă voi întoarce.” (Luca 19:12-13) Ca și în povestea din Matei, stăpânul le cere slujitorilor să „investească”. Noi nu suntem chemați să fim leneși în raport cu ce ni s-a încredințat, ci să lucrăm asiduu și înțelept. Deși aceste două pilde par identice, ele diferă. Haideți să analizăm ceea ce le deosebește. În primul rând, Matei vorbește despre trei slujitori, pe când Luca identifică zece. În al doilea rând, în relatarea lui Matei, fiecare slujitor primește o sumă diferită, dar în cea de față, slujitorii primesc aceeași sumă: un pol de argint. În al treilea rând, în

140 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu povestea din Matei, unitatea de măsură nu a fost polul, ci un săculeț care conținea treizeci și patru de kilograme de argint. Comparând cele două pilde, eu cred că relatarea din Matei vorbește despre daruri, care nu sunt distribuite în mod egal, pe când cea din Luca zugrăvește ceea ce Domnul a dat în egală măsură tuturor credincioșilor: credinţa mântuitoare, dragostea față de Dumnezeu, Cuvântul divin, binecuvântările legământului și așa mai departe. Însă principiile de bază rămân aceleași. Haideți să continuăm povestea: Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. Cel dintâi a venit și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli. [Am investit banii și am câștigat de zece ori mai mult decât am avut la început!]” El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.” (Luca 19:15-17) Sunt câteva puncte care trebuie subliniate. În primul rând, slujitorul a investit ce i s-a dat. În al doilea, a muncit din greu și înțelept, fapt care a făcut ca suma inițială să fie multiplicată de zece ori. A lucra deștept înseamnă a fi acordat la frecvența înțelepciunii lui Dumnezeu, iar lucrul acesta are loc doar ascultând sfaturile Lui, așa cum a făcut prietenul meu, Mike. În al treilea rând, multiplicarea este legată din nou de credincioșie. Nu este menționată nicio altă acțiune sau virtute, fiindcă, în ochii lui Dumnezeu, credincioșia înseamnă multiplicare. În ultimul rând, răsplata veșnică a slujitorului este proporțională cu multiplicarea realizată: primului slujitor îi era încredințată guvernarea a zece cetăți. Să ne îndreptăm acum privirea spre cel ce-al doilea: A venit al doilea și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli. [Am investit banii tăi și am câștigat de cinci ori mai mult decât am avut la început!]”

INVESTIȚI 141 El i-a zis și lui: „Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.” (Luca 19:18-19) Slujitorul acesta nu a multiplicat de zece ori suma primită, ci de cinci. Răsplata lui veșnică a reflectat nivelul investiției făcute: a primit cinci cetăți, nu zece. De ce nu a multiplicat și el banii de zece ori, cum făcuse celălalt? Nu a ascultat cu băgare de seamă înțelepciunea lui Dumnezeu? A pierdut oportunitățile care i s-au oferit? A preferat să rămână în perimetrul comodității în ultimii ani, cum avea de gând să facă Stan, prietenul meu din primul capitol? A avut o mentalitate de om ieșit la pensie? Cu câțiva ani în urmă am vorbit despre multiplicare la o conferință de leadership. Unul dintre dezvoltatorii cei mai importanți de proprietăți pentru uz comercial din California, care dăruise deja milioane de dolari Împărăției lui Dumnezeu, a venit la mine după ce mi-am încheiat mesajul. Părea a fi în stare de șoc, dar totodată de iluminare. Mi-a zis: John, am alunecat pe panta unei mentalități a perimetrului confortabil, din cauza succesului pe care l-am avut. E ușor să cazi pradă unei asemenea atitudini, dar acum îmi văd greșeala. Voi fi mai concentrat și mai sârguincios în munca mea, urmărind multiplicarea a ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Se poate ca pocăința veritabilă a acestui om să fi schimbat traiectoria lui și să fi făcut din el un slujitor care multiplică de zece, nu de cinci ori polul primit. Ce putem spune despre cel de-al treilea slujitor? A venit un altul și i-a zis: „Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar; căci m-am temut de tine, fiindcă știam că ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.” Stăpânul i-a zis [a răcnit]: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?” (Luca 19:20-23)

142 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Ca și în relatarea din Matei, slujitorul acesta a avut aceleași două cusururi importante. În primul rând, i-a fost frică, iar în al doilea, nu a cunoscut caracterul stăpânului său. Povestea lui arată și ea că păstrarea a ceea ce ne dă Dumnezeu nu dovedește credincioșie, ci răutate. Observați că împăratul a răcnit! Atitudinea trândavă l-a înfuriat pe stăpân și el și-a arătat mânia! Faptul acesta e de natură să ne pună pe gânduri. Ceea ce se întâmplă în continuare nu face decât să confirme concluzia pe care am tras-o din relatarea lui Matei: Apoi a zis celor ce erau de față: „Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli.” „Doamne, i-au zis ei, el are zece poli.” Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are [de la cei ce nu fac nimic se va lua și puținul pe care îl au].” (Luca 19:24-26) Vedem încă o dată că Dumnezeu nu are o gândire socialistă, ci mai degrabă una de tip „capitalist”. Isus ilustrează explicit faptul că oamenii care erau de față au protestat, fiindcă primul slujitor avea deja zece poli de argint, iar stăpânul a corectat mentalitatea lor care spunea: „Să fim corecți”, declarând: „Celor ce investesc bine li se va da și mai mult.” Pe de altă parte, celor care doar păstrează ce au li se va lua și puținul pe care îl dețin. Este deopotrivă uimitoare și înspăimântătoare realitatea că, dacă nu facem ce a făcut Mike, petrecând mult timp cufundați în Cuvântul Domnului și în comuniune cu El, putem ajunge cu ușurință să privim caracterul lui Dumnezeu prin prisma mediului în care trăim. S-ar putea să alegem filtrul societății, al Hollywoodului, al Instagramului, al unui canal de știri, al unui tată aspru, un filtru religios sau orice altă experiență de viaţă sau orice tipar sociologic de gândire care ne place sau ne displace. Când Îl cunoaștem îndeaproape pe Dumnezeu și Cuvântul Lui, putem recunoaște aceste filtre defectuoase.

INVESTIȚI 143 TOȚI SUNT CHEMAȚI SĂ DĂRUIASCĂ Mike are darul dărniciei și excelează în el. Însă noi toți ar trebui să dăruim. Pentru a clarifica subiectul, dați-mi voie să îl compar cu însărcinarea dată nouă de Isus de a merge în toată lumea și de a predica Evanghelia (vezi Marcu 16:15-16). Sarcina aceasta este dată fiecărui credincios. Noi toți ar trebui să fim ambasadori și să împărtășim Evanghelia cu cei pierduți. Adevărul acesta este surprins și de următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Fă lucrul unui evanghelist” (2 Timotei 4:5), care sunt adresate tuturor credincioșilor. Însă există o slujbă unică și o înzestrare complementară, cea a evanghelistului. Pavel scrie: „Și El a dat… pe alții, evangheliști” (Efeseni 4:11). Nu toți, ci doar unii sunt chemați la slujba aceasta. Darul evanghelistului excelează în abilitatea de a aduce o recoltă bogată de suflete (vezi Fapte 21:8). Billy Graham, T.L. Osborn și Reinhard Bonnke au fost toți evangheliști înzestrați. Cu ajutorul echipelor lor, fiecare dintre ei a câștigat zeci de milioane de suflete. Ei au multiplicat darul încredințat lor de Dumnezeu, așa cum au făcut Mike și ceilalți oameni amintiți mai devreme. La fel ca ei, și noi suntem chemați să dăm, dar sunt unii care au charisma dăruirii. Ei excelează în ce privește contribuția lor financiară, așa cum un evanghelist excelează în câștigarea de suflete. Mesajul acestei cărți se concentrează asupra multiplicării darurilor primite de la Dumnezeu. Însă, fiindcă dărnicia financiară constituie un aspect crucial al multiplicării, în restul acestui capitol vreau să mă opresc la ceea ce este chemat să facă fiecare dintre noi: să cunoască multiplicarea în sfera dărniciei bănești. În cei patruzeci de ani de slujire, am văzut două extreme când vine vorba despre finanțe și dăruire. Ele afectează un număr mult prea mare de oameni din biserică și speranța mea sinceră este că situația aceasta se va schimba. Există o categorie de oameni care dau doar ca să primească; aceștia vor să aibă mai mult din motive egoiste. Dacă suntem obiectivi și spunem lucrurilor pe nume, motivația aceasta poate fi identificată drept lăcomie.

144 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Această mentalitate greșită a contribuit la apariția celeilalte extreme (aflată la capătul opus al pendulei). Ea apare mai cu seamă în cazul oamenilor care, spre deosebire de Mike, nu studiază în ansamblu ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. Ei disprețuiesc orice învățătură care zidește credinţa poporului lui Dumnezeu în legătură cu dărnicia financiară. Această atitudine poate ajunge până în extrema respingerii a tot ce are de-a face cu dărnicia. În esență, susținătorii acestei idei limitează singuri eficiența lor, precum și pe a celor care îi ascultă. Ca urmare, lucrarea Evangheliei în ansamblul ei este limitată. După ce am venit la Isus, eu și Lisa am fost membrii unei biserici a cărei învățătură punea mare accent pe dărnicie. Eram în anii ‘80 și, în vremea aceea, multe congregații își îndreptau atenția mai mult spre ele însele decât spre misiunea lor. Deși învățătura bisericii noastre era în mare parte corectă, din pricina lipsei de caracter, mulți oameni dăruiau având ca motivație dorința de a primi case mai mari, mașini mai bune, de lux, vacanțe costisitoare și felurite alte mofturi narcisiste. Accentul nu diferea cu nimic de cel din viața celor mai mulți necredincioși, doar că avea în spate o formulă biblică. Eu și Lisa ne-am dat seama de la început că există un dezechilibru, însă nu reușeam să ne dăm seama care anume. Sincer să fiu, după ce am trăit într-un astfel de mediu, eu și Lisa am avut nevoie de purificare și maturizare ca să dobândim o perspectivă sănătoasă asupra dărniciei. În cele din urmă, liderul bisericii a cedat ispitei și a pierdut totul. După ce am văzut rezultatul, a fost tentant pentru noi să pendulăm spre extrema cealaltă, însă am ales să dăm mai multă crezare Cuvântului lui Dumnezeu decât experiențelor. O întâlnire care mi-a deschis ochii în privința aceasta a avut loc la vreo doi ani după ce am fost împuterniciți de biserica aceasta să începem propria lucrare. Mă pregăteam să predic la un serviciu divin, când Duhul Sfânt m-a întrebat: Fiule, știi ce este un spirit de religiozitate? Citisem, vorbisem și îi auzisem pe alții predicând pe tema aceasta, ba chiar și scrisesem despre ea, însă când m-a întrebat Duhul Domnului, mi-am dat seama îndată că era ceva ce nu înțelegeam. Am răspuns: Trebuie că nu știu, altfel nu m-ai întreba. Ce este, deci?

INVESTIȚI 145 L-am auzit pe Duhul Sfânt răspunzând: Un duh de religiozitate este unul care folosește Cuvântul Meu pentru a-și împlini voia proprie. Un om cu un astfel de duh nu împlinește poruncile Mele urmărind ca dorințele inimii Mele să aibă prioritate, ci aplică Cuvântul Meu pentru propriul câștig. Cuvintele acestea au constituit catalizatorul necesar pentru ajustările de care avea nevoie inima mea în urma mediului toxic în care mă aflasem. Acest mesaj primit de la Duhul Sfânt mi-a arătat că putem dărui și chiar culege roadele dărniciei noastre, dar fiind animați de intenții greșite. Legile lui Dumnezeu continuă să fie benefice și atunci când motivația nu este corectă. Fiindcă apostolul Pavel a folosit agricultura ca ilustrație pentru dărnicie, îngăduiți-mi și mie să fac la fel. Un fermier poate semăna sămânța având un singur scop: acela de a strânge pentru sine întreaga recoltă. Face un hambar mai mare, în care să depoziteze orice parte a ei pe care nu o consumă și își spune: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te” (Luca 12:19). Iată cum îi răspunde Dumnezeu acestui om: „Nebunule” (versetul 20). Principiul semănatului și al seceratului a funcționat în viața acestui fermier, cu toate că, așa cum sublinia Isus, el era un om lacom. Pe de altă parte, alt fermier poate dori să îi ajute și să îi hrănească pe semenii lui. Va avea parte de aceeași recoltă ca primul fermier, dar răspunsul lui va fi diferit. El își va spune: „O, acum nu voi mânca doar eu, ci voi putea ajuta comunitatea mea să fie mai puternică și mai sănătoasă! Pot fi darnic!” Legea semănatului și a seceratului funcționează pentru amândoi oamenii. Ar fi ridicol ca toți fermierii să înceteze să mai semene și să secere, din pricina lăcomiei primului om. Însă chiar așa au procedat mulți oameni în Împărăția lui Dumnezeu, în ce privește dărnicia. Haideți să analizăm mai profund cuvintele lui Pavel. El începe spunând: M-am gândit să îi trimit pe frații aceștia înaintea mea, să mă asigur că darul pe care l-ați făgăduit este gata.

146 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Dar vreau ca el să fie un dar făcut de bunăvoie, nu unul dat în silă. (2 Corinteni 9:5, NLT) Nu încape îndoială că Pavel se referă la un dar bănesc sau la o colectă. El continuă să folosească principiul cultivării pământului pentru a ilustra ce va face Dumnezeu pentru cei care dăruiesc: Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. (2 Corinteni 9:6) Dacă singura noastră motivație când dăruim este de a-i ajuta pe oameni, atunci de ce vorbește Pavel despre recolta de care vor avea parte credincioșii în urma dăruirii? Este greșit să avem o dorință secundară a multiplicării, mai cu seamă când ea ne va ajuta să alimentăm și să sporim dorința primară de a zidi vieți pentru Împărăție? Nu cumva Pavel îi învăța pe credincioșii din Corint să își multiplice eficiența, așa cum a făcut Isus în pilda talanților? Oare apostolul nu îi cheamă să își lase inima mișcată de compasiune, dar în același timp să investească urmărind scopul de a deveni o binecuvântare mai mare? Eu cred că aceasta este motivația lui Pavel, căci iată cum continuă el: Fiecare trebuie să hotărască în inima lui cât să dea. Și nu dați cu părere de rău, nici ca răspuns la presiune. „Căci Dumnezeu iubește dătătorul voios.” Iar Dumnezeu Se va îngriji cu generozitate de tot ce aveți nevoie. Atunci veți avea întotdeauna tot ce aveți nevoie și vă va mai rămâne destul pentru a împărți și cu alții. (2 Corinteni 9:7-8, NLT) Observați cele două lucruri care vor fi realizate: nevoile personale vor fi împlinite, dar Pavel afirmă specific faptul că va mai rămâne destul pentru a împărți și cu alții. Capacitatea noastră de a fi generoși este multiplicată, pentru că am investit sau am semănat sămânța. Motivul acesta este întărit în și mai mare măsură: Căci Dumnezeu este Cel care dă sămânță semănătorului și pâine să mănânce. Tot astfel, El vă

INVESTIȚI 147 va da și vă va înmulți resursele, și apoi va produce în voi o recoltă bogată a dărniciei. Da, veți fi îmbogățiți în toate privințele, ca să puteți fi întotdeauna darnici. (2 Corinteni 9:10-11, NLT) Pavel declară în mod specific faptul că, prin dărnicie, Dumnezeu vă va spori resursele. Aceasta vă va da abilitatea de a fi întotdeauna darnici. Adevărul acesta nu este doar pentru cei înzestrați cu darul dăruirii financiare, ci este valabil pentru fiecare credincios. Este o lege spirituală pe care Dumnezeu a instituit-o cu mult timp în urmă. Când eu și Lisa am început lucrarea Messenger, venitul nostru era de optsprezece mii de dolari pe an. Suma aceasta de-abia ne acoperea facturile. Îmi aduc aminte primul Crăciun de care am avut parte după ce am inițiat lucrarea. Am luat cei câțiva dolari disponibili pe care-i aveam și am cumpărat materialele necesare pentru a confecționa niște coșuri mici în care am pus cadouri făcute de noi înșine. Nu am avut destui bani pentru a cumpăra nimic altceva. După vreo doi ani, un păstor a făcut o colectă specială. Eu și Lisa doream să luăm parte la lucrarea aceea. Dumnezeu ne-a vorbit și ne-a spus: „Dați o mie de dolari.” În ultimii doi ani, economisiserăm mereu și mereu, ca să putem strânge avansul pentru o casă mică. Reușiserăm să punem deoparte o mie opt sute de dolari; banii aceștia erau tot ce aveam; nu contribuiserăm la vreun fond de pensii, nu făcuserăm alte investiții și nici nu aveam alte economii pe care să ne putem baza. Dacă dădeam suma aceea, rămâneam cu doar opt sute de dolari pe numele nostru. Se părea că economiile noastre aveau să scadă semnificativ în urma acelei colecte și că vom avea nevoie de ani întregi până să putem strânge destui bani pentru avansul la o casă. Cu toate acestea, am dăruit, fiindcă vroiam să fim părtași la influențarea vieții altora. În același timp, vroiam să fim mai darnici. Știam din Scriptură că singurul mod în care ne puteam spori capacitatea de a dărui era multiplicând puținul pe care-l aveam. Odată cu trecerea anilor, am putut dărui de Crăciun mai mult decât niște coșulețe făcute de noi și am putut contribui la colecte cu mai mult de o mie de dolari. Doar anul acesta am reușit să dăm pentru misiune de cincizeci de ori mai mult decât acel prim mare

148 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu dar al nostru. Vrem să avem în fiecare zi un impact în viața tot mai multor oameni. Dumnezeu a multiplicat abilitatea noastră și ne-a împuternicit să fim generoși. Traducerea The Passion evidențiază atât de frumos adevărul acesta: Acest Dumnezeu generos, care dă sămânță din belșug semănătorului, sămânță care devine pâinea de la mesele noastre, este și mai extravagant față de voi. Mai întâi, El vă asigură ce aveți nevoie și chiar mai mult. Apoi, El multiplică sămânța în timp ce o semănați, astfel ca recolta generozității voastre să sporească. Veți fi îmbogățiți din belșug în orice fel, pe măsură ce dăruiți cu generozitate cu fiecare ocazie. (2 Corinteni 9:10-11, TPT) Observați faptul că El este extravagant față de noi. Dumnezeu va multiplica investiția pe care o facem în zidirea Împărăției Lui, așa încât generozitatea noastră să crească. Noi ne mărim conturile cerești, pe care moliile și rugina nu le pot mânca, nici hoții nu le pot fura, și ne vom bucura de conturile acestea și în viața de aici. Da, există o răsplată veșnică, însă există și un cont al generozității pe care îl deschidem în veacul de acum. Pavel a arătat lămurit lucrul acesta când a scris credincioșilor din Filipi: Nu că umblu sau că aș căuta cu nerăbdare darul vostru. Dimpotrivă, umblu și caut cu nerăbdare roada care sporește câștigul vostru [recolta binecuvântării care se strânge în contul vostru]. (Filipeni 4:17, AMPC) După cum unii oameni au conturi bancare, pachete de acțiuni și conturi de investiții, toți credincioșii au un cont ceresc. Acest cont ne împuternicește să sporim eficiența noastră în zidirea Împărăției pe acest pământ. Ce s-ar întâmpla dacă toți credincioșii ar ajunge să cunoască, să înțeleagă și să creadă această lege spirituală? Am răspândi mult mai repede mesajul Evangheliei în lumea noastră! Este lămurit de ce vrăjmașul Împărăției caută pe toate căile să

INVESTIȚI 149 îi împiedice pe credincioși să semene semințele aportului lor financiar? Eu și Lisa avem niște prieteni apropiați, Phil și Dana, care dăruiesc într-un mod uluitor. Ei dau Împărăției aproximativ jumătate din venitul lor. Au donat de curând unei lucrări creștine o sută de mii de dolari pentru un proiect. Două zile mai târziu, au donat altei lucrări încă o sută de mii de dolari, pentru alt proiect misionar. Știu lucrul acesta pentru că Messenger International a fost cea de-a doua organizație. Phil a început o afacere cu ani în urmă și aceasta s-a dezvoltat într-un ritm obișnuit, neavând o creștere impresionantă. Însă acum douăzeci și cinci de ani, Phil și Dana și-au luat angajamentul înaintea lui Dumnezeu că vor dărui două sute cincizeci de mii de dolari unei lucrări creștine în următorii trei ani. Suma părea imposibil de atins, dar ei au vrut să lase loc pentru intervenția lui Dumnezeu. Afacerea lui Phil a înflorit, însă el nici nu a conștientizat cât de bine mergea. Trei luni mai târziu, și-a dat seama că aveau în cont cu două sute cincizeci de mii de dolari în plus. Așa că el și Dana au hotărât să dăruiască numaidecât suma cu care se angajaseră să contribuie, în loc să o doneze pe parcursul a trei ani. Phil mi-a spus: „John, de atunci dărnicia noastră a început să crească la niveluri uluitoare.” Asemeni lui Mike, nu au dat înapoi. Au continuat să meargă înainte când ar fi fost mai ușor să bată în retragere; în consecință, contul lor ceresc a crescut, ajungând la dimensiuni pe care nu le crezuseră posibile. Oare putem avea și noi parte de experiența aceasta? Pavel ne spune apăsat: Nu vă îndoiți niciodată de puterea cea mare a lui Dumnezeu de a lucra în voi și de a înfăptui toate acestea. El va face infinit mai mult decât cererea voastră cea mai mare, decât visul vostru care pare de necrezut și va întrece imaginația voastră! El va face nespus mai mult, căci puterea Lui miraculoasă vă umple necontenit de energie. (Efeseni 3:20, TPT)

150 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu BIRUINȚA De-a lungul anilor de slujire am învățat că vom fi puși la încercare atât în ce privește charisma, cât și dărnicia. S-ar putea să aveți parte de perioade în care nicio editură nu va fi interesată să stea de vorbă cu voi despre cartea voastră; de fapt, s-ar putea ca acea perioadă să dureze ani întregi. Vă gândiți să vă opriți, fiindcă ați muncit mult, cartea nu pare să ajungă nicăieri, iar voi nu vedeți nicio cale de a schimba situația. Însă continuați să dovediți ascultare. Dintr-o dată, vine victoria. Sau dăruiți mereu și mereu, dar nu aveți parte curând de recoltă, iar resursele voastre financiare par prea limitate pentru a mai continua. Dar apoi Dumnezeu vă vorbește, cum i s-a întâmplat lui Mike, iar voi Îi dați ascultare chiar și atunci când pare imposibil să o faceți. Vedeți apoi cum se deschide înaintea voastră o breșă care vă îngăduie să pășiți pe alt tărâm al dărniciei. Ce este o astfel de breșă? Dictionary.com o definește ca pe „un act sau un moment care îndepărtează sau depășește o piedică sau o limitare”.12 Gândiți-vă la imaginea următoare: apa este împiedicată să curgă de un zid. Nivelul apei continuă să crească, dar zidul rămâne o piedică în calea ei. Dintr-o dată, în zid încep să apară fisuri; în scurt timp, apa țâșnește brusc prin ele. Acum obstacolul este dat la o parte și apa care fusese până atunci ținută în frâu curge liber. Aceasta este o breșă. Împăratul David declară: „Dumnezeu a risipit pe vrăjmașii mei prin mâna mea, ca pe niște ape care se scurg” (1 Cronici 14:11). Apa al cărei nivel crește este o imagine a ascultării noastre continue față de adevăr și, după ce se produce breșa, apa care curge liber reprezintă rodirea sau abundența. În ce îi privește pe prietenii noștri, Phil și Dana, după ce au donat darul lor de o sută de mii de dolari, Phil mi-a spus că afacerea lor a avut parte de o săptămână record și a câștigat în doar șapte zile chiar mai mult decât suma dăruită. Așa arată o breșă. Însă lucrurile nu au început așa pentru ei; cei doi au dăruit mereu și mereu, fără să vadă îndată o mare recoltă. Însă, după ani și ani în care au semănat continuu, au avut parte de o breșă, iar acum secerișul lor pare să vină îndată după ce seamănă.

INVESTIȚI 151 Aceasta este o împlinire a cuvintelor profetului Amos: „Va veni vremea, spune Domnul, când grâul și strugurii vor crește mai repede decât pot fi culese” (Amos 9:13, NLT). În traducerea New King James Version, adevărul acesta este surprins într-o imagine frumoasă: Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura din munți și va curge de pe toate dealurile. Secerătorul va avea parte de o recoltă atât de bogată, încât semănătorul îl va ajunge din urmă. Cei care zdrobesc strugurii vor călca peste roadele din recolta trecută; în același timp, cei ce ară își încep munca pentru anul următor! Însă imaginea rezultatului este remarcabilă. Cei ce ară, culegătorii și cei ce calcă strugurii în teasc au toți în comun dorința de a face vin. Ascultați rezultatul declarat: „Vinul va curge necontenit; nu se va opri și nu vor mai fi vremuri neroditoare” (parafrazarea autorului). În ce privește charisma și dărnicia noastră, există un loc în care se întâmplă chiar lucrul acesta. El i s-a întâmplat și lui Mike, precum și prietenilor noștri, Phil și Dana. În cadrul lucrării Messenger International am auzit și noi multe mărturii despre vieți schimbate în urma resurselor pe care le-am semănat în cursul anilor. Strugurii se coc acum mai repede decât pot fi culeși! Mulți oameni se dau bătuți chiar cu puțin înainte să se producă breșa. Au ajuns să fie copleșiți de lipsa rezultatelor dorite. Eu și Lisa am fi putut recurge cu ușurință la rațiune și logică, ignorând vocea Duhului lui Dumnezeu. Ne trebuia un avans de cel puțin cinci mii de dolari pentru casa de care aveam atâta nevoie. Cele mai multe apartamente frumoase din orașul nostru făceau parte din comunități destinate exclusiv adulților, nefiind permisă în ele prezența copiilor. Am fi putut spune: „Haide să ne mutăm mai întâi la casă și apoi putem economisi și dărui o mie de dolari pentru un proiect viitor.” În cazul acesta, am fi pierdut o oportunitate minunată de a investi în Împărăția lui Dumnezeu și de a ne spori resursele.

152 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Un aspect uimitor al experienței noastre este acela că, șase luni mai târziu, în mod miraculos aveam cei cinci mii de dolari. Lisa a primit o sumă de bani dintr-un cont pe care nu știuserăm că îl deschisese tatăl ei. În plus, alte două persoane care nu știau nimic despre nevoia noastră ne-au dat două mii de dolari. Am intrat în noua noastră casă în mai puțin de un an. A fost o experiență miraculoasă, iar pentru credinţa și rezistența noastră a fost mult mai bine să Îl vedem pe Dumnezeu purtându-ne de grijă atunci când lucrul acesta părea „imposibil”. Nu cred că ni s-ar fi întâmplat toate acestea dacă ne-am fi agățat de cei o mie de dolari pe care Duhul Sfânt ne-a spus să îi dăruim. Odată ajunși aici cu discuția, este înțelept să adaug un avertisment: nu ar trebui să acționăm cu aroganță. La ce mă refer? Ar trebui să fim atenți la sfatul Partenerului nostru senior, Duhul Sfânt. El ne spune: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi” (Isaia 48:17). Păstrarea unei conștiințe sensibile (locul unde ne iluminează Duhul Sfânt) și ascultarea față de ceea ce ne arată El sunt de o importanță crucială, fiindcă Duhul Domnului este Cel care ne îndrumă să lucrăm așa încât să vedem beneficii în urma investițiilor făcute în Împărăție. Noi nu am fi dat cei o mie de dolari dacă El nu ne-ar fi șoptit în inimă să o facem. Unii oameni nu dau ascultare sfatului venit din partea Lui. Alții nu pot auzi acest sfat, fiindcă au spus „nu” de prea multe ori. Conștiința lor nu mai este sensibilă. Dacă acesta este cazul vostru, pocăiți-vă pur și simplu și cereți-vă iertare pentru că ați înăbușit glasul Duhului Sfânt. Sensibilitatea voastră va reveni îndată; El este grabnic la iertare! Dar apoi dați ascultare îndemnurilor Lui și nu lăsați glasul rațiunii să vă convingă să renunțați.

INVESTIȚI 153 M E D I TAȚ I 1. Dumnezeu a pus dragostea Lui pentru oameni în inima voastră, fapt care ar trebui să vă îndemne să dăruiți și să slujiți. În ce moduri slujiți și dăruiți altora în prezent? Care sunt câteva dintre modurile creative în care vă puteți dezvolta în ce privește dărnicia și slujirea? 2. Un dătător înțelept vede contribuția lui nu doar ca pe un dar al dragostei și al slujirii, ci și ca pe o investiție. La ce fel de rezultat vă puteți aștepta în urma dărniciei și slujirii voastre? Cum se schimbă atitudinea voastră față de slujire și dărnicie când le priviți ca pe o investiție? 3. Veți fi puși la încercare atât în ce privește charisma, cât și dărnicia. În timpul acestor încercări, veți avea parte de momente când recolta va părea că întârzie și truda voastră este lipsită de rod. Când sunteți ispitiți să vă dați bătuți, care ar trebui să fie răspunsul vostru? Cum continuați să vă încurajați pe voi înșivă?

Dumnezeu a dat fiecăruia dintre voi un dar din marea Lui varietate de daruri spirituale. Folosiți-le bine pentru a vă sluji unii altora. — 1 Petru 4:10, NLT

10 Catalizatorul În acest capitol central, voi prezenta catalizatorul creșterii eficiente. Când folosesc cuvântul eficient, vorbesc despre multiplicarea care dăinuie veșnic. Un catalizator este ingredientul cheie pentru precipitarea sau accelerarea unui eveniment sau al unei schimbări (aceasta este definiția mea, preluată din mai multe dicționare). Tuturor ne-au fost date felurite daruri, însă ceea ce pune în mișcare potențialul lor de durată se găsește în cuvintele apostolului Petru: „Folosiți-le bine pentru a sluji.” Slujirea este un catalizator, dar slujirea veritabilă este întotdeauna motivată de dragoste. Apostolul Pavel scrie: Ne aducem aminte înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, cum v-ați pus credinţa în practică și cum dragostea voastră vă motivează să îi slujiți pe alții. (1 Tesaloniceni 1:3, TPT) Adevărata slujire izvorăște dintr-o inimă în care arde dragostea. Ea este o stare lăuntrică pe care nu o pot schimba adversitățile, greutățile sau orice alte împrejurări nefavorabile. Uneori se manifestă prin cuvinte, dar cel mai adesea se arată prin fapte.

156 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu DOAMNA CU CURCANII Voi ilustra slujirea cu ajutorul unei povestiri. Soții despre care vă vorbesc sunt niște prieteni foarte apropiați ai noștri, care ne-au cerut ca misiunea lor să rămână anonimă. De aceea, pentru a le respecta dorința, voi folosi nume fictive. Riley și Dave locuiesc într-o suburbie a unuia dintre cele mai mari orașe din Statele Unite. Destinul a făcut să se întâlnească, fiindcă apartamentele lor erau învecinate. La scurt timp după ce s-au căsătorit, Riley s-a întrebat de ce majoritatea bisericilor, a adăposturilor pentru oamenii străzii și alte organizații de caritate ofereau mese și daruri de Crăciun, dar făceau atât de puțin pentru cei defavorizați cu ocazia Zilei Recunoștinței. Ea crede că această sărbătoare este importantă, fiindcă se concentrează asupra familiei și a mesei pe care membrii ei o servesc împreună. Multe mame singure, oamenii cu infirmități și cei fără adăpost întâmpină dificultăți când vine vorba să asigure sau să participe cu această ocazie la o masă pregătită cum se cuvine. Din perspectiva lui Riley, cantinele sociale împlinesc o nevoie, dar sunt lipsite de intimitatea pe care o oferă unei familii o masă gătită acasă. Riley afirmă: „Fiecare dintre noi, la nivel individual, poate avea un impact, însă atunci când ne strângem împreună, impactul este mai mare.” Riley este o bună cunoscătoare a Scripturii și știe că eforturile a doi oameni care lucrează împreună, în unitate, realizează de zece ori mai mult decât pot face ei separat (vezi Deuteronom 32:30). În același timp, ea este conștientă de faptul că rezultatele continuă să se extindă atunci când se unesc mai mulți credincioși. Alt adevăr care arde în inima ei este acela că adevărații slujitori vor să facă parte dintr-o echipă și că lor nu le pasă dacă primesc sau nu laurii pentru munca depusă. Atitudinea lui Riley este caracterizată de aceste ingrediente importante ale multiplicării. Cu ocazia primei Zile a Recunoștinței în care a luat inițiativa, Riley a strâns bani de la membrii familiei sale și de la prieteni ca să cumpere curcani. Având o mentalitate a multiplicării, ea și Dave au promis că vor adăuga un dolar pentru fiecare dolar primit. În anul acela, a cumpărat unsprezece curcani și i-a distribuit, anonim, din

C ATA LIZ ATO RUL 157 portbagajul mașinii ei. În al doilea an, numărul a crescut la treizeci și unu de curcani. În al treilea an, Riley a spus familiei și prietenilor că puteau împărtăși viziunea cu alți cunoscuți, atâta timp cât o păstrau anonimă. Aceștia au făcut așa, iar efortul a început să se multiplice cu repeziciune. În al cincilea an, au reușit să ajute cinci sute de familii și să adauge la fiecare donație câte două conserve cu legume și cu cele necesare umplerii curcanului. În etapa aceea, a încheiat un acord de distribuire anonimă cu Armata Salvării. Această organizație de caritate are legături cu serviciile sociale, astfel că a putut selecta oamenii cu adevărat nevoiași. Persoanele alese nu aveau niciun alt sprijin (bonuri de masă, programe guvernamentale etc.). Riley și echipa ei au instalat un punct de distribuire la sediul Armatei Salvării. Mulți oameni au improvizat cum au putut ca să primească hrana necesară. Unii au venit trăgând după ei cărucioare, alții au venit pe bicicletă, i-au rugat pe vecinii lor să îi ducă cu mașina sau au venit pe jos, după care au plecat ducând cu ei un curcan, legume și umplutura pentru friptură, fiind nevoiți uneori să le ducă distanțe lungi, până în rulota, în apartamentul, în parcul lor sau în alt loc de sub cerul liber unde trăiau. Un om al străzii a găsit o cale de a găti curcanul afară, pentru el și pentru prietenii lui, lipsiți și ei de adăpost: au folosit o friteuză aruncată și o mică butelie. În cele din urmă, proiectul a ajuns atât de extins încât a fost nevoie de un alt loc pentru distribuire, unde să poată veni un număr atât de mare de oameni. O organizație a tinerilor creștini (YMCA) din vecinătate avea un teren întins nefolosit, însă relațiile ei cu Armata Salvării erau tensionate. Nevoia a împins cele două organizații să stea de vorbă despre lucrurile care le deosebeau. Au ajuns la o reconciliere și au lucrat împreună în cadrul proiectului lui Riley, precum și cu ocazia altor eforturi puse în slujba comunității. În fiecare an, Riley și Dave își stabileau drept țintă depășirea numărului de persoane cărora le distribuiseră hrană în cel precedent. Au hotărât ca nicio persoană din toată regiunea să nu rămână fără o masă gustoasă de Ziua Recunoștinței. Pe măsură ce numărul oamenilor ajutați a sporit, distribuirea a devenit tot mai complexă și

158 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu mai dificilă, îndeosebi în contextul creșterii prețurilor și al retragerii din proiect a unor prieteni sau al mutării altora. Celor doi soți le mergea bine din punct de vedere financiar și nu vroiau ca progresul să fie împiedicat în etapa aceea, așa că au hotărât să doneze câte doi dolari pentru fiecare dolar dăruit de alții. (În paranteză fie spus, nu este de mirare că puterea lor financiară a crescut în acei șase ani. Dumnezeu a multiplicat dărnicia lor, astfel că au putut fi tot mai eficienți.) Potrivit spuselor lui Riley, „cumva, într-un fel sau în altul, Dumnezeu trimitea întotdeauna bani, din diferite surse, făcând ca totalul să sporească mereu și mereu.” Ceea ce face ca povestea aceasta să fie și mai uimitoare este faptul că cei doi soți au hotărât de la început să nu primească niciun cent din partea vreunui program de stat sau a unei companii. Toate resursele au provenit de la membrii familiei, de la prieteni și de la prietenii prietenilor. Odată cu extinderea proiectului, au apărut și provocări noi. A devenit imposibil să distribuie toți curcanii într-o singură zi, fiindcă numărul beneficiarilor era atât de mare. Riley și Dave au fost nevoiți să adauge încă o zi pentru distribuție, însă pasul acesta a adus cu sine un obstacol însemnat: unde puteau păstra peste noapte curcanii pentru a doua zi de distribuție? Riley a perseverat în căutarea unui răspuns. La miezul nopții, un lanț de magazine alimentare de unde cumpăraseră toți curcanii le-a venit în ajutor și le-a donat folosirea camioanelor frigorifice. Acum banii puteau fi folosiți pentru mâncare, nu pentru plata depozitării. Cei doi au avut multe alte obstacole și lupte de depășit, prea multe pentru a le enumera. Credinţa acestor soți e puternică, iar hotărârea lor e de neclintit. În fața adversităților, au continuat să se roage, au strigat spre Dumnezeu, au venit cu idei strategice inspirate și au avut parte de bunăvoința oamenilor care îi puteau ajuta. Acum au ajuns la al douăzeci și șaselea an de slujire și doar cu ocazia ultimei Zile a Recunoștinței au hrănit zece mii cinci sute de familii (dacă media este de patru persoane pe familie, aceasta înseamnă patruzeci și două de mii de oameni). Riley și Dave au hrănit efectiv fiecare om nevoiaș din toată regiunea lor și o bună parte a celor din alte două regiuni învecinate (nu uitați că zona unde locuiesc ei include unul dintre cele mai mari orașe din Statele Unite).

C ATA LIZ ATO RUL 159 Pentru realizarea acestui proiect, au umplut cinci tiruri (fiecare de cincisprezece metri lungime) cu curcani și trei tiruri cu legumele și celelalte ingrediente necesare umplerii fripturii. Au fost mobilizați peste două sute de voluntari, mulți dintre ei lucrând neobosit timp de câteva zile. O bună parte a lor o susțin pe Riley încă de la început. Și ce este uimitor e faptul că majoritatea voluntarilor încă nu știu cine este „doamna cu curcanii”! Ar fi imposibil să enumerăm minunile, poveștile și mărturiile despre viețile schimbate în urma acestei multiplicări. Mulți oameni au ajuns să Îl cunoască pe Isus, inclusiv soțul lui Riley, Dave, și mulți alții au revenit pe drumul credinței. Numeroase familii au avut parte de reconciliere și mulți oameni au fost inspirați de ceea ce au văzut, inclusiv angajați ai administrației locale, ai magazinelor alimentare, ai organizației Armata Salvării sau YMCA, voluntari și, într-un fel sau altul, întreaga comunitate. Dați-mi voie să vă împărtășesc doar câteva relatări scurte. Unul dintre prietenii lui Riley este casierul clubului local de motocicliști. În fiecare an, el le cere membrilor clubului să facă o colectă pentru „doamna cu curcanii”. De fapt, este o provocare ca fiecare să dea cât mai mult. Anul trecut, Riley a primit un mesaj după Ziua Recunoștinței, prin care era anunțată că motocicliștii își sporeau donația cu trei mii de dolari pentru anul următor. Într-un an, echipa „doamnei cu curcanii” a hotărât să doneze unei biserici locale surplusul rămas. Gestul acesta a inspirat acea biserică să folosească modelul lui Riley pentru a iniția propriul program de ajutorare a săracilor în preajma Zilei Recunoștinței și în alte perioade ale anului. Membrii echipei Armatei Salvării care au fost transferați în diferite state sunt nerăbdători să înceapă programe care copiază modelul lui Riley. Alții s-au mutat în zona ei și de-abia așteaptă să afle mai multe despre această lucrare, fiindcă au auzit povestea lui Riley pe când se aflau în alte state, de la colegii lor din Armata Salvării. Riley nu este păstor, nu lucrează pentru o biserică și nu e nici femeie de afaceri. Este soție, mamă și o creștină devotată, care merge cu credincioșie la biserică. Ea este foarte conștientă de faptul că

160 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu slujește un Dumnezeu măreț, care e încântat văzând multiplicarea din viața ei. Eu sunt onorat să fiu prietenul acestei familii. EXEMPLUL SUPREM DE MULTIPLICARE VEȘNICĂ Slujirea motivată de dragoste este catalizatorul multiplicării. Gândiți-vă la unele dintre marile exemple de multiplicare din Scriptură. Desigur, cel aflat deasupra tuturor este Isus. El spune: Dacă vrei să fii cel mai mare, atunci trăiește ca unul chemat să slujească altora. Drumul spre promovare și importanță necesită o inimă de slujitor aflat în slujba tuturor. Căci nici măcar Fiul Omului nu a venit așteptând să fie slujit de toți, ci ca să slujească tuturor și să Își dea viața ca preț de răscumpărare, în schimbul salvării multora. (Marcu 10:43-45, TPT) Isus ne arată că, pentru a ajunge la adevărata măreție, trebuie să căutăm să slujim, nu să fim slujiți. Nu este de mirare că El descrie actul Lui suprem de slujire prin următoarele cuvinte: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut [a fost semănat] pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12:24). Întâlnim din nou ideea de semănat (sau investit) și de secerat. După cum investirea unui singur grăunte de grâu produce o mulțime de alte grăunțe, ascultarea dovedită de Isus prin slujire a avut drept rod o mulțime de fii și fiice ale lui Dumnezeu. Ce exemplu! El a deschis calea și a fixat ștacheta, arătându-ne cum să multiplicăm în mod eficient. Isus ne spune: Voi Mă numiți „Învățătorul și Domnul”, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă [de urmat], ca și voi să faceți cum am făcut Eu. (Ioan 13:13-15)

C ATA LIZ ATO RUL 161 Ca lider și comunicator, cunosc importanța ultimelor cuvinte. Acestea constituie afirmația sau mesajul pe care îl lăsați înainte de despărțire cititorului, ascultătorului, elevului, membrului echipei, angajatului, copilului sau oricui altcuiva. Este gândul principal cu care vreți să rămână ascultătorii când își văd de drum. În răstimpul petrecut pe pământ, care au fost ultimele cuvinte ale lui Isus? Este interesant că ele au luat forma unei predici ilustrate pe care a rostit-o înainte de răstignire: spălarea picioarelor ucenicilor Lui. Voi fi sincer cu voi: când eram tânăr în credință, detestam situațiile în care cineva sugera, în contextul unui grup mic: „Haideți să ne spălăm unii altora picioarele.” Găseam îndată un pretext banal ca să o șterg îndată de acolo, fiindcă nu îmi plăcea să îmi atingă vreun bărbat picioarele! Ani mai târziu, am fost ușurat să aflu că spălarea picioarelor a devenit mai degrabă o tradiție de care se agățau prietenii mei. Un exemplu paralel este cel al lui Moise care a pus șarpele pe un lemn (vezi Numeri 21:8-9), astfel că toți cei care priveau spre el erau vindecați de mușcătura șerpilor. Efectul era miraculos și plin de putere. Însă, după mai multe generații, poporul Israel a făcut un idol tocmai din șarpele acesta (vezi 2 Împărați 18:4). Israeliții au scos în evidență obiectul, în loc să înțeleagă faptul că, inițial, cu ani în urmă, accentul căzuse pe ascultarea față de porunca Domnului. În anii ‘80, credincioșii din grupurile de studiu biblic pe care le frecventam eu au urmat un drum asemănător. Am înțeles greșit ideea spălării picioarelor. Ne-am concentrat mai mult asupra acțiunii decât asupra a ceea ce reprezenta ea. În primul secol, drumurile nu erau pavate și animalele erau singurul mijloc de transport, în afara mersului pe jos. Oamenii nu purtau încălțăminte Adidas sau Nike, ci sandale sau, în multe cazuri, erau desculți, astfel că tălpile lor se murdăreau cu praf, excremente de animale și alte soiuri de mizerie. Putem spune că, în contextul acela, mirosul picioarelor murdare întrecea tot ce cunoaștem noi astăzi, în lumea occidentală. Când oamenii intrau în casa unei persoane înstărite, slujitorii sau sclavii aveau sarcina să spele picioarele stăpânului, ale membrilor familiei lui și ale oaspeților. Într-o gospodărie tipică a unor oameni

162 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu din eșalonul superior al societății existau felurite responsabilități: grajdurile trebuiau întreținute, mâncarea trebuia gătită, camerele curățate și multe altele. Sarcina spălării picioarelor revenea celor mai de jos slujitori. În unele cercuri, această muncă neplăcută era atribuită exclusiv celei mai umile dintre femeile care slujeau în gospodărie, ca una considerată singura suficient de „nevrednică” încât să facă o muncă atât de dezgustătoare. Cu ocazia Cinei de taină, cei doisprezece ucenici se aflau într-o casă îndeajuns de mare încât întreg grupul apropiaților lui Isus să încapă într-o singură cameră. Se poate ca aceasta să fi fost locuința celui mai înstărit om din oraș. Cu câteva ore înainte, picioarele fiecăruia dintre cei de față fuseseră spălate de slujitorul cel mai umil din casă. Dar, în mod surprinzător, în aceeași seară, Isus nu doar a luat ligheanul și urciorul cu apă, ci S-a și dezbrăcat de haină, dând astfel la o parte simbolul poziției Lui de Învățător, și a început să le spele picioarele. Ucenicii știau prea bine ce se petrecea și care era semnificația acestui act. Spre deosebire de situația de atunci, când eu mă aflam la colegiu, eram confuz cu privire la practica aceasta și chiar o respingeam, fiindcă picioarele mele erau curate; tocmai făcusem un duș înainte de studiul biblic. În același timp, nu mă simțeam în largul meu la gândul: „De ce să îmi spele picioarele un om pe care de-abia dacă îl cunosc?” Dacă recitiți cuvintele lui Isus, ele vor căpăta o semnificație mult mai profundă. El vrea să lase o impresie de durată, una care va rămâne imprimată în mintea ucenicilor pentru tot restul vieții lor. Actul acesta constituie ultimele Lui cuvinte. Pe scurt, ca să fim mari, trebuie să ocupăm de bunăvoie locul celui mai de jos slujitor. Oare de aceea spune Isus: „Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29)? Am avut nevoie de timp ca să înțeleg cu adevărat realitatea aceasta. În zilele de început ale vieții mele de credință, se părea că mulți dintre noi priveau lucrarea creștină ca pe opusul imaginii de mai sus. Convingerea noastră nerostită era: „Nu devii important decât atunci când vorbești în fața multor persoane sau când conduci un mare număr de oameni.” Slujirea era pentru oamenii aflați pe poziții mai umile în biserica noastră. Dacă munceai din greu, în cele din urmă ajungeai să fii o persoană importantă. O, cât de greșită era perspectiva noastră!

C ATA LIZ ATO RUL 163 Sunt atât de recunoscător pentru răbdarea pe care o are cu noi Duhul Sfânt în procesul maturizării! El a transformat gândirea mea, dar a fost nevoie de timp. După cum spuneam mai devreme, primii mei patru ani de slujire au constat în împlinirea nevoilor personale ale păstorului nostru. Într-o zi, în timp ce făceam un comision, Duhul lui Dumnezeu mi-a șoptit: „Fiule, dacă te promovez, vei ajunge să ai o poziție mai mare în slujire. Dacă o dai în bară acum, ruinezi doar o cămașă dusă la curățătorie. În lucrarea publică, nu va fi vorba despre o cămașă care poate fi înlocuită, ci despre vieți ruinate, despre viața oamenilor pe care Eu îi iubesc.” Cuvintele Lui m-au țintuit locului. Pe lângă faptul că mi-a vorbit despre responsabilitățile mai mari în slujire care însoțesc pozițiile mai înalte, Duhul Domnului mi-a spus cât de important este să fiu întotdeauna credincios în lucrurile mai mici. Nivelul meu de slujire nu urma să se schimbe odată ce ajungeam să fiu pus în slujba adevăratelor bogății, adică a oamenilor. Rebeca În Vechiul Testament, un exemplu fascinant de multiplicare determinată de slujirea altruistă îl întâlnim la Rebeca. Haideți să recapitulăm pe scurt povestea ei. Avraam l-a trimis pe slujitorul în care avea cea mai mare încredere până în țara din care pornise la drum, ca să găsească o soție pentru moștenitorul său, Isaac. Slujitorul a plecat îndată, luând zece cămile pentru îndelungata călătorie. Când a ajuns la destinație, slujitorul lui Avraam și-a dat seama că era acel ceas din zi în care femeile mergeau să scoată apă din fântâna așezării. S-a rugat și a zis: „Fă ca fata căreia îi voi zice: «Pleacă-ți vadra, te rog, ca să beau» și care va răspunde: «Bea și am să dau de băut și cămilelor tale», să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău, Isaac” (Geneza 24:14). Înainte să sfârșească el rugăciunea, a venit Rebeca la fântână, iar el i-a cerut apă. Este uimitor ce s-a întâmplat după aceea:

164 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu „Bea, domnul meu”, a răspuns ea. Și s-a grăbit de a plecat vadra pe mână și i-a dat să bea. După ce i-a dat și a băut de s-a săturat, a zis: „Am să scot apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura.” A vărsat degrabă vadra și adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă; și a scos pentru toate cămilele lui. (Geneza 24:18-20) Slujitorul a urmărit-o în tăcere cu privirea, până când fata a scos destulă apă pentru toate cele zece cămile. În aceste câteva versete întâlnim multe trăsături remarcabile prezente în slujirea Rebecăi. Le voi enumera una câte una: • Dornică să slujească. Rebeca nu și-a târât picioarele. A făcut totul cu repeziciune, ba chiar alergând de la fântână la adăpătoare. Slujirea comodă sau făcută agale nu e o adevărată slujire. Ați remarcat vreodată oameni care slujesc, dar cu letargie, având o atitudine care spune: „Sunt obosit de toată munca asta”? Nu aceasta este atitudinea Rebecăi și nici a vreunui slujitor adevărat. Slujitorii veritabili au o atitudine energică, una care trădează disponibilitatea și care reiese din acțiunile lor. • Gata să facă o milă în plus. Slujitorii excelează. Rebeca a făcut nespus mai mult decât i s-a cerut. Cei mai mulți dintre noi nu au avut vreodată cămile și nici nu au locuit într-un deșert din Orientul Mijlociu, așa că ne scapă din vedere acest element care face ca slujirea Rebecăi să fie chiar mai uimitoare. După o călătorie îndelungată, o cămilă însetată poate bea de obicei între 120 și 190 de litri de apă. Slujitorul lui Avraam avea zece cămile! Haideți să facem socoteala: dacă fiecare cămilă a băut doar 120 litri de apă, aceasta înseamnă că Rebeca a trebuit să scoată 1200 de litri de apă din fântână! Dacă într-o găleată obișnuită intrau 20 de litri de apă, fata a trebuit să facă șaizeci de drumuri până la fântână și înapoi. Însă povestea devine și mai uimitoare! În vremea aceea existau două tipuri de fântâni. În cazul unora, se lega o frânghie de găleată, iar aceasta din urmă era coborâtă până la suprafața apei.

C ATA LIZ ATO RUL 165 În cazul altora, oamenii aveau de coborât douăzeci sau treizeci de trepte până să ajungă la nivelul apei. Știm ce fel de fântână era cea din care a scos apă Rebeca? Nu încape îndoială că era o fântână din a doua categorie, fiindcă mai târziu, când slujitorul a povestit familiei fetei ce făcuse aceasta, a zis: „S-a coborât la izvor și a scos apă” (versetul 45). Pe lângă faptul că a făcut șaizeci de drumuri purtând pe umeri 20 de litri de apă, a dus găleata în sus și în jos pe trepte la fiecare drum. Și nu uitați că ea s-a oferit să facă slujirea amintită, fără să i se ceară! Faptul acesta ne conduce spre punctul următor. • Receptivă. Un adevărat slujitor nu așteaptă să i se ceară când o nevoie este evidentă; el sau ea pășește îndată înainte. În toți anii mei de experiență, am văzut că, atunci când oamenii așteaptă mereu să li se spună, nu ajung la multiplicare. Cei care trec întotdeauna primii la acțiune sunt cei care se dezvoltă. • Dedicată. Cu toate că sarcina era dificilă, Rebeca a slujit cu sârguință. De-a lungul anilor, am observat următorul tipar: cu cât este mai dificilă sarcina, cu atât atitudinile remarcabile scad mai repede; aceasta este natura umană. Însă noi avem natura lui Isus Cristos. El nu S-a dat bătut nici când a avut de întâmpinat împotriviri și greutăți de neînchipuit. Trăiți manifestând natura lui Isus și lăsați-vă inspirați de Rebeca! • Hotărâtă să ducă sarcina la bun sfârșit. Rebeca nu s-a oprit până când nu a terminat treaba. Nu îi stătea în fire să renunțe. Dacă facem 99% dintr-o sarcină, nu am dus-o la bun sfârșit. Ne amintim ce a făcut împăratul Saul în lupta cu amaleciții: când a ucis zeci de mii de oameni, dar a cruțat unul singur, Dumnezeu nu i-a răsplătit eforturile (vezi 1 Samuel 15). Rebeca a depus toată munca aceea neștiind că o aștepta o răsplată pentru truda ei. Acesta este adevăratul semn al slujirii: slujitorii nu lucrează urmărind să primească o răsplată, ci văd actul slujirii ca pe o recompensă în sine. Lor le place bucuria, sentimentul împlinirii și al satisfacției pe care îl oferă slujirea. Dacă există o răsplată, aceasta este doar o binecuvântare în plus, nu motivația din spatele slujirii. Răsplata de care a avut parte Rebeca a fost nemaipomenită. Ea nu a știut că acele zece

166 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu cămile purtau în spinare comori și daruri pentru ea, nici că ea urma să devină soția unui om evlavios. Însă niciuna dintre acestea nu a constituit adevăratul premiu. Răsplata de durată a Rebecăi a fost aceea că a devenit beneficiara promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam. Ea urma să devină mama multor neamuri și toate națiunile pământului aveau să fie binecuvântate prin ea. Rebeca a cunoscut o multiplicare deosebită. ALTE EXEMPLE Sunt multe alte exemple în Scriptură de multiplicare cu efecte veșnice, care a luat naștere dintr-o inimă consacrată slujirii. Voi enumera alte câteva, pe care le puteți analiza în detaliu în timpul pe care îl dedicați studiului personal. Rut Moabita Rut a fost îndemnată de trei ori de soacra ei, Naomi, să se întoarcă în țara ei de baștină. Însă Rut a refuzat, zicând: Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge și eu, unde vei locui tu voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. (Rut 1:16) Aidoma Rebecăi, Rut a fost dispusă să străbată o milă în plus, să lucreze din greu, să rămână consacrată și atunci când drumul a devenit dificil. Se prea poate ca drumul lui Rut să fi fost mai greu decât al Rebecăi. Fiindcă era moabită, probabil că a fost prigonită de locuitorii orașului din pricina obârșiei ei și a locului de unde venea. Cu toate acestea, a îndurat toate greutățile pentru a-și sluji cu credincioșie soacra. Care a fost rezultatul? A devenit strămoașa multor oameni de seamă, printre care și împăratul David, împăratul Solomon și toți împărații lui Iuda. Mai important decât atât, a fost inclusă în linia

C ATA LIZ ATO RUL 167 genealogică a lui Isus. Și ea a intrat în legământul multiplicării veșnice făgăduite lui Avraam. Elisei Elisei a hotărât să rămână cu Ilie chiar și atunci când acesta l-a îndemnat de trei ori să plece. Și atunci când ceilalți profeți și-au bătut joc și au râs de el fiindcă își pierdea timpul slujindu-l pe Ilie, Elisei a rămas lângă acesta. Analiza celorlalți părea logică: ei aveau să devină profeți cu normă întreagă, bucurându-se de un statut admirat și de experiență. Ce urma să se aleagă de Elisei când Ilie era luat de pe pământ? Își irosise anii slujindu-l pe Ilie, fără a avea oportunitatea de a-și clădi propria lucrare? Aceasta era logica celorlalți profeți, dar Elisei nu i-a ascultat, ci le-a spus apăsat, de fiecare dată: „Tăceți!” (vezi 2 Împărați 2). Elisei nu avea de gând să se lase descurajat și și-a dus la bun sfârșit însărcinarea. Purtarea lui seamănă cu cea a Rebecăi și a lui Rut. Care a fost rezultatul ei? A sfârșit înfăptuind de două ori mai multe minuni decât Ilie și a reușit să facă ceea ce nu a făcut Ilie: să pună capăt dinastiei Izabelei. Elisei a cunoscut multiplicarea! Ghehazi Ghehazi a avut șansa să multiplice lucrarea lui Elisei, dar el nu a avut o inimă de slujitor. Era egoist și lacom, astfel că nu a avut parte de o multiplicare eficientă (vezi 2 Împărați 5). x În Noul Testament, vedem bărbați care au slujit la mesele pentru văduve. Oamenii aceștia și-au luat responsabilitatea în serios. Apostolii și-au pus mâinile peste ei, ca să se asigure că sarcina pe care le-au încredințat-o va fi îndeplinită cum se cuvine. Rezultatul a fost impresionant, căci în cartea Fapte citim următoarea declarație uimitoare:

168 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea [se multiplica] mult în Ierusalim. (Fapte 6:7) Ce anume era atât de uimitor? Spuneți cu voce tare cuvintele acestea: „se înmulțea (multiplica) mult”. Gândiți-vă la ele! Cuvintele acestea nu au fost folosite după mesajul clasic al lui Petru, în urma căruia au fost născuți din nou trei mii de oameni, în ziua Cincizecimii. Nu, ci termenul întrebuințat acolo este s-au adăugat (vezi Fapte 2:41). În descrierea convertirilor care aveau loc zilnic, întâlnim din nou cuvântul adăuga (vezi Fapte 2:47). Același termen este întrebuințat și în cazul celor cinci mii de oameni care și-au predat viața lui Isus la scurt timp după aceea (vezi Fapte 4:4). Cuvântul multiplicat nu este folosit până în capitolul 6 din Fapte, când întreaga Biserică a devenit activă în zidirea Împărăției. Astăzi, multiplicarea are loc atunci când oameni ca Stan, Mike, Phil, Riley și Dave ocupă locul care le revine în slujire și își folosesc darurile. Asemenea situații sunt descrise prin cuvintele mare multiplicare. ELEMENTUL ESENȚIAL Înțelegeți acum care este ingredientul esențial al multiplicării eficiente? Gândiți-vă din nou la prietenii noștri, Riley și Dave, în lumina celor observate în Scriptură. Acești soți care au implementat strategii inspirate și au slujit bine au avut deja impact în viața a mii de oameni. Ei au ajuns să fie mari, potrivit cuvintelor lui Isus. La fel putem spune despre Stan, Mike, Phil și Dana. Toți acești oameni au caracterul slujitorilor adevărați. Ascultați, vă rog, aceste cuvinte importante: puteți ajunge la o multiplicare egoistă, dar impactul vostru nu va fi unul veșnic. Sunt oameni care multiplică, dar într-o zi vor vedea că toate eforturile lor vor fi mistuite de foc, fiindcă au fost motivate de câștigul personal. Faptul acesta este ilustrat în pilda pe care a spus-o Isus despre omul care și-a zidit hambare mai mari. Omul s-a felicitat cu îngâmfare: „Suflete, ai multe bunătăți strânse

C ATA LIZ ATO RUL 169 pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te.” Dar povestea aceasta nu s-a încheiat bine, fiindcă toate realizările omului cu pricina au dispărut într-o clipă. Mesajul principal al acestei cărți nu are menirea de a vă face să aveți credință pentru multiplicarea care urmărește strângerea de bogății pentru voi înșivă, ci mai degrabă de a vă îndemna să vă puneți viața în slujba altora. Isus declară că, atunci când procedăm astfel, toate lucrurile pe care le caută necredincioșii ne vor fi date pur și simplu pe deasupra (vezi Matei 6:33). Știu că așa este, fiindcă am trăit eu însumi adevărul acesta. Să revenim la povestea mea și a Lisei legată de prima noastră biserică. Ca urmare a faptului că am trăit timp de șase ani în acel mediu toxic, am ajuns să am atitudini nesănătoase cu privire la multiplicare, iar ele au persistat o vreme. Curând după ce am plecat, am avut parte de una dintre întâlnirile cele mai transformatoare și mai eliberatoare cu Duhul Sfânt, într-o dimineață, în timp ce conduceam mașina. El mi-a zis: „Fiule, nu Mă căuta pentru binecuvântările Mele. Lasă-Mă să ți le dau Eu.” Mi-a venit îndată în minte pasajul din Matei 6:33: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra [și El vă va da tot ce aveți nevoie].” Cuvintele Duhului lui Dumnezeu mi-au corectat perspectiva și m-au ajutat să dau la o parte tendințele egoiste pe care le mai aveam. O, Îi sunt atât de recunoscător Domnului! Știu cum e să fii egoist și lacom: atitudinile acestea aduc nefericire, stres și ne îndepărtează de prezența lui Dumnezeu. Faptul că am descoperit care este calea Lui și ce se află în inima Lui (dorința ca noi să căutăm mai întâi să zidim Împărăția) mi-a adus atâta bucurie, pace și prezența Lui în viața de zi cu zi! x Am ajuns acum în punctul în care ar trebui să ne întrebăm: cum multiplicăm atunci când nu suntem liderii propriei lucrări, ci când slujim în echipa altcuiva? Vom răspunde la această întrebare în capitolul următor și, odată cu răspunsul, vom descoperi marile beneficii care urmează.

170 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu MEDITAȚI M E D I TAȚ I 1. Isus identifică slujirea ca pe calea spre adevărata măreție. Cum a demonstrat El slujirea? Care au fost rezultatele slujirii Lui? Cum se deosebește calea lui Dumnezeu spre măreție de cea a lumii? 2. Amintiți-vă povestea Rebecăi. Care sunt trăsăturile remarcabile implicate de slujirea ei? 3. Puteți multiplica în mod egoist, dar impactul vostru nu va fi veșnic. Care este deosebirea dintre slujirea care urmărește să obțină și cea care caută să dea? De ce este atât de important să slujim fără egoism?



De aceea, vă rog să călcați pe urmele mele. Pentru aceasta… — 1 Corinteni 4:16-17

11 Călcați pe urmele mele Înainte să continuăm discuția noastră cu ceea ce împiedică multiplicarea și cu ce o înlesnește, mai avem o idee importantă de analizat. Cum ajungem la multiplicare atunci când suntem angajați de altcineva sau când slujim altcuiva? Mulți dintre noi se găsesc în cea mai mare parte a timpului în postura aceasta. Pentru a discuta acest subiectul, mă voi concentra asupra sferei specifice a lucrării, însă aceste principii se aplică oricărei slujbe pe care o aveți într-o corporație, în lumea afacerilor, a educației, sănătății, administrației, presei, sportului, artelor sau la orice alt loc de muncă. Pavel declară: „Ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui” (1 Corinteni 4:2). După cum am văzut în Scriptură, una dintre trăsăturile principale ale credincioșiei este multiplicarea. Câteva versete mai târziu, în aceeași epistolă, Pavel prezintă o componentă cheie a multiplicării masive. El scrie: Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Cristos, totuși, n-aveți mai mulți părinți [tați]; pentru

174 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu că eu v-am născut în Cristos Isus, prin Evanghelie. (1 Corinteni 4:15) Pavel este un părinte pentru biserica din Corint. După cum arată acest verset, părintele este cel care îi conduce pe alții la credință. Însă un părinte poate fi definit și în alte moduri. În Scriptură, termenul de părinte este întâlnit mai des cu referire la o persoană care nu are de-a face cu convertirea. Același Pavel, când se adresează bisericii din Galatia, face următoarea afirmație: „Eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulți din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești [pentru tradițiile taților mei]” (Galateni 1:14). Pavel nu se referă aici la o singură persoană, ci folosește pluralul tați, așa cum face și în textul în care spune „n-aveți mai mulți părinți [tați]”. Cuvântul mulți este definit în greacă drept „mare la număr”. Aceasta ne arată că putem avea mai mult decât un „tată” în viața noastră. Pavel se referă deseori la Timotei ca la „fiul” lui. Însă nu el îl condusese pe Timotei la mântuire, fiindcă citim în Scriptură că apostolul a mers „la Listra. Și iată că acolo era un ucenic numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec. Frații din Listra și Iconia îl vorbeau de bine” (Fapte 16:1-2). Este clar că Timotei era deja un credincios consacrat când l-a întâlnit Pavel pentru prima oară. Dacă privim în Vechiul Testament, David se referă la liderul lui cel foarte aspru și dur ca la părintele său (vezi 1 Samuel 24:11), iar Elisei folosește același termen cu privire la Ilie (2 Împărați 2:12). Ilie spune că nu este mai bun decât „părinții” lui (vezi 1 Împărați 19:4) și lista lungă continuă. Având în vedere tema acestei cărți, intenția mea nu este de a prezenta în detaliu ce este un părinte, ci de a arăta mai degrabă ce poate reprezenta un părinte, un tată. Un tată este cel care oferă unui ins sau unei organizații conducerea, hrana și cultura. În contextul discuției noastre, un părinte poate avea o varietate de roluri: poate fi proprietarul firmei pentru care lucrați, liderul departamentului vostru, păstorul, liderul grupului celulă, supraveghetorul mișcării

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 175 voastre, profesorul sau antrenorul vostru, medicul pentru care lucrați, pentru a enumera doar câteva posibilități. Desigur, probabil ați concluzionat că, în asemenea situații, rolul „părintelui” poate fi ocupat cu ușurință de o femeie. Prin urmare, când mă refer la rolul de „părinte”, includ aici și femeile. MODURI DE LUCRU DIFERITE Ca părinte al bisericii din Corint, Pavel îi învață pe credincioși următoarele: „De aceea, vă rog să călcați pe urmele mele” (1 Corinteni 4:16). Apostolul nu spune: „Călcați pe urmele mele, după cum și eu calc pe urmele lui Cristos.” (El face afirmația aceasta mai târziu, în capitolul 11.) Însă instrucțiunea dată aici de Pavel credincioșilor este pur și simplu de a urma exemplul lui. El are motive întemeiate pentru aceasta, pe care le descoperim în afirmația următoare: Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Cristos și de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. (1 Corinteni 4:17) Cuvintele cu care începe versetul de mai sus, „pentru aceasta”, sunt semnificative. Pavel tocmai le-a spus cititorilor lui să îi urmeze exemplul. Apoi, pentru a se asigura că nu vor apărea scurtcircuite cu privire la viziune, metode, cultură și convingeri, îl trimite pe fiul lui credincios. Care este indicatorul care caracterizează un fiu credincios? Un fiu credincios sau o fiică credincioasă multiplică felul de purtare al părintelui său! Voi intra în detalii pe subiectul acesta curând, dar deocamdată gândiți-vă la aspectul următor: Pavel nu scrie bisericii din Corint spunând că Timotei le va aminti credincioșilor de felul de purtare în Cristos al apostolului Petru. Nu era Petru un lider autentic al Bisericii primare? De bună seamă că da. Era un conducător evlavios, uns de Dumnezeu? Desigur că era. Petru are două epistole incluse în

176 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Biblie! Era Petru apostol de mai mult timp decât Pavel? Răspunsul este din nou afirmativ. Pavel nu scrie nici că Timotei le va aminti credincioșilor de felul de purtare al apostolului Iacov în Cristos. Ca și Petru, Iacov era unul dintre părinții Bisericii, era apostol de mai multă vreme decât Pavel și era un lider de nădejde. Și el are o epistolă inclusă între cărțile Bibliei și a slujit ca supraveghetor al bisericii din Ierusalim. Au acționat Petru și Iacov altfel decât Pavel? Da. A făcut atunci faptul acesta ca scrierile și modul de purtare al lui Petru și Iacov să își piardă validitatea? În niciun caz! Cu toate acestea, modul lor de purtare nu se potrivea bisericii corintene, al cărei părinte spiritual era Pavel. Apostolul Pavel era în plin proces de implementare a culturii sale în biserica din Corint. Metodele lui erau diferite de ale altor „părinți”, însă erau în concordanță deplină cu crezurile creștine fundamentale și cu învățăturile lui Cristos. Cu toate acestea, fiecare dintre ei avea metode, căi și convingeri diferite la care ținea în procesul atingerii sarcinii de a face ucenici din toate națiunile. Faptul acesta evidențiază un adevăr cu care mulți credincioși nu sunt familiarizați, pricină din care apar numeroase dezbinări vătămătoare în trupul lui Cristos. Iată care este adevărul respectiv: în biserică există moduri de lucru diferite. Cu alte cuvinte, sunt căi diferite de a atinge același scop al extinderii Împărăției. Pavel dă următoarea învățătură bisericii din Corint: Sunt felurite lucrări [moduri de a realiza lucrurile], dar este același Dumnezeu care lucrează totul în toți. (1 Corinteni 12:6) Călătorind în lucrare de treizeci de ani încoace, am văzut cu ochii mei o varietate de culturi, metode și convingeri în cadrul Bisericii globale. Cu toate acestea, pot simți prezența lui Isus în fiecare atmosferă în parte. Pavel folosește adesea termeni din domeniul militar pentru a da învățătură Bisericii. Aceasta nu este doar o figură de stil; noi suntem cu adevărat membri ai armatei lui Dumnezeu pe pământ. Voi face și eu la fel ca Pavel pentru a ilustra modul diferit de operare al slujirii

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 177 creștine. Armata Statelor Unite cuprinde unități diferite. Avem forțele terestre, navale, aeriene, pușcașii marini, garda de coasă și forțele spațiale. Aceste unități au proceduri și metode diferite cu ajutorul cărora își îndeplinesc scopurile și responsabilitățile. Însă toate aceste unități fac parte din aceeași tabără, când vine vorba să protejeze și să slujească țara. Un cadet din forțele aeriene va fi antrenat în mod specific pentru a activa ca membru al Forțelor aeriene ale Statelor Unite. O mare parte a instrucției lui se va axa pe operațiile tactice aeriene, fiindcă unitatea căreia îi aparține operează în principal în sfera aeriană. Dacă acest cadet s-ar transfera într-o unitate de marină, ar avea nevoie de o nouă pregătire. Desigur, multe tehnici de bază sunt identice în cele două ramuri ale armatei. Cu toate acestea, fiindcă forțele navale acționează în principal pe apă, fostul membru al forțelor aeriene ar trebui să învețe multe manevre operaționale și strategii militare noi. La fel se întâmplă și în Împărăția lui Dumnezeu. Vom apela la o ilustrație ipotetică. Să spunem că numele păstorilor voștri principali sunt Joe și Terri Anderson. Prin harul lui Dumnezeu, ei și echipa lor au făcut biserica să crească și să ajungă la o mie opt sute de membri; pe parcursul acestui proces, au instituit metode și o cultură care sunt unice stilului lor de conducere. Rodnicia bisericii voastre a influențat într-un mod remarcabil comunitatea în care vă găsiți. Biserica se bucură de recunoaștere la nivel local, dar sfera ei de influență se limitează la atât. Să spunem că, în altă parte a orașului, există o biserică foarte populară, care are zeci de mii de membri și se bucură de recunoaștere la nivel mondial. Păstorii ei sunt Kevin și Marissa Smith. Ei stabilesc tendințe noi și conduc aplicând tactici noi, pline de prospețime, astfel că influențează mult mai mulți oameni decât păstorii voștri. Pe urmele cui vreți să călcați: pe ale familiei Smith sau Anderson? S-ar putea să fiți tentați să îi urmați pe liderii care se bucură de popularitate la nivel global și să încercați să îi determinați pe liderii voștri să își adapteze metodele. Dacă cedați acestei tentații, aș spune că nu sunteți slujitori credincioși ai lui Isus Cristos, ci că încurajați mai degrabă lipsa unității, dezbinarea și chiar disensiunile. De dragul unității, voi ar trebui să căutați, aidoma corintenilor, să cunoașteți și

178 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu să urmați metodele și cultura instituite de liderii voștri. Realitatea este că nu soții Smith sunt liderii voștri, ci soții Anderson. În cursul anilor în care am călătorit în lumea întreagă, având o perspectivă panoramică asupra trupului lui Cristos, am fost deseori martorul tragediilor rezultate în urma necunoașterii acestui adevăr esențial. I-am văzut pe cei care au mers la școli de leadership sau de pregătire biblică și care au adoptat o cultură diferită de cea a bisericii în care au crescut. Deseori, aceste școli au legături cu o biserică mare, care stabilește cultura de ansamblu. Studenții văd cum funcționează biserica aceea, atât în cadrul cursurilor, cât și în timpul experienței în închinare de care au parte la sfârșit de săptămână. După absolvire, studenții se întorc acasă plini de pasiune și își încep eforturile de a schimba cultura și metodele bisericii lor. Deși s-ar putea să aibă dreptate crezând că metodele pe care le-au văzut sunt mai relevante și mai eficiente, dacă insistența lor este prea mare, ei pot deveni cu ușurință o piedică în calea unității de ansamblu a misiunii bisericii din care provin. Dacă metodele sugerate de foștii studenți sunt respinse de biserica mamă, ar fi cel mai bine pentru toți cei implicați ca studenții să se roage și să Îl întrebe pe Dumnezeu dacă ar trebui să se mute în altă biserică sau să se supună cu toată inima culturii și metodelor liderului lor. În cazul în care pleacă în altă parte, ar trebui să o facă într-o manieră care să nu rănească fosta lor biserică. De fapt, de obicei e cel mai bine dacă se mută din zonă. Dumnezeu poate aduce întotdeauna un alt lider în zonă care să inițieze o lucrare nouă, evitând astfel să tragă oamenii dintr-o parte în alta, fapt care se întâmplă altminteri din pricina relațiilor existente. FIUL CREDINCIOS Haideți să discutăm acum apelativul folosit de apostolul Pavel pentru Timotei, acela de „fiu credincios”. După cum am afirmat deja, un fiu credincios va căuta să multiplice căile tatălui său. E foarte probabil ca voi să aveți daruri pe care liderul vostru nu le are; întrebarea care

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 179 se pune este următoarea: multiplicați darurile voastre în concordanță cu ceea ce se află în inima lui? Motivația din spatele multiplicării voastre corespunde convingerilor și culturii lui sau luptați să instituiți propriul mod de lucru, care este contraproductiv și care contravine celui al liderului vostru? Ce formă îmbracă în practică obiectivul vostru de a fi credincioși? Următoarele două: în primul rând, încercarea de a folosi darurile voastre pentru a reproduce rezultatul pe care l-ar avea liderul vostru dacă s-ar afla în postura voastră și dacă ar avea darurile voastre unice. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să compromiteți sarcina care vă revine, devenind o clonă a liderului vostru. Iată la ce mă refer: să zicem că sunteți păstori de tineret. Nu veți putea ajunge cu mesajul Evangheliei la tinerii din comunitatea voastră dacă veți copia slujba de duminică dimineață a păstorului vostru. Este important să adaptați slujirea voastră într-un mod care îi atinge pe tineri, dar lucrând în același timp într-o manieră care ține cont de ceea ce se află în inima părintelui vostru. Lucrul acesta se poate realiza doar comunicând cu el. Ar trebui să purtați discuții deschise despre strategiile și metodele voastre. Când ascultați răspunsurile lui, ar trebui să discerneți felul în care inima lui se potrivește parametrilor voștri. Ca să puteți face eficient lucrul acesta, este nevoie de discuții deschise și sincere. Dacă vă treziți implementând ceva ce sperați că „el nu va observa sau nu va afla”, deja știți că mergeți pe o cale care duce la distrugere. Dacă aveți îndoieli, aduceți-le înaintea lui; fiți specifici, ca el să poată afla cu exactitate care sunt preocupările voastre. Ar fi înțelept să îi cereți să participe la unul dintre serviciile pe care le conduceți. Dacă îi este greu să accepte metodele voastre, explicați-i raționamentul din spatele lor. Dacă se simte în continuare inconfortabil, căutați numaidecât un plan agreat de amândoi. Al doilea mod în care sunteți fii credincioși este alegând să vă reproduceți pe voi înșivă. Să presupunem că voi conduceți cel mai mare grup de tineret din oraș. Lucrurile merg minunat; Dumnezeu binecuvântează metodele voastre, iar darul pe care vi l-a dat atrage mulți oameni. Dar găsiți voi alte persoane cu daruri asemănătoare, cărora le transferați înțelepciunea dobândită și modurile de lucru pe

180 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu care le-ați descoperit? Ridicați mai mulți potențiali păstori de tineret? Dacă procedați astfel, în cazul în care „părintele” vostru declară că biserica va deschide un nou punct de lucru în altă parte a orașului, voi aveți deja oameni pregătiți și gata să treacă la treabă. Eu cred că unul dintre motivele pentru care multe biserici nu pot deschide puncte de lucru în alte zone din orașul lor sau pentru care nu pot planta noi biserici în alte părți este acela că oamenii aflați în subordinea păstorului principal nu au căutat să se reproducă pe ei înșiși. Puteți fi cel mai bun inginer de sunet, editor video, păstor al copiilor, lider de închinare, chitarist, comunicator, ușier sau cel mai bun în orice alt domeniu al slujirii, însă acest lucru nu definește adevăratul succes în Împărăție. Semnificația reală stă în reproducerea propriei persoane. Întrebați-vă: „Mă rog eu și caut alți oameni care au daruri asemănătoare alor mele?” Odată ce ați identificat asemenea persoane, le învățați, le pregătiți și scoateți la lumină darurile lor, în timp ce le faceți cunoscut ce se află în inima părintelui vostru? Acestea sunt cele două moduri în care puteți fi credincioși în timp ce slujiți viziunii altcuiva. Trebuie să ne amintim că Isus spune apăsat: „Dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16:12). Haideți să repetăm cuvintele lui Isus, folosind propria definiție pentru credincioșie: „Dacă nu ați multiplicat ce este al altcuiva, cine vă va da ce este al vostru?” Sau: „Dacă nu ați multiplicat căile, cultura, tăria, viziunea, resursele și, mai presus de toate, inima liderului vostru, cine vă va da ce este al vostru?” Putem formula și altfel ideea: „Dacă nu ați investit toată tăria voastră, toate resursele intelectuale, toată energia și inima pentru a extinde sfera responsabilității voastre, cine vă va da propria lucrare?” Ideea este de natură să ne pună pe gânduri când o rostim în felul acesta. În călătoriile mele, oamenii pe care îi întâlnesc și care se bucură de succes sunt cei care au dovedit inițial credincioșie față de ceva ce aparținea altcuiva. I-am întrebat deseori cum au început. Nu am întâlnit încă pe niciunul care să fi avut parte de un adevărat succes și care să nu fi fost mai întâi credincios cu privire la ceea ce aparținea părintelui sau părinților lui.

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 181 CEA MAI MARE LUPTĂ A MEA Când eram la începutul slujirii, lupta mea cea mai mare era legată de o nesiguranță ascunsă care mă făcea să-mi doresc să fiu cunoscut și important. Trebuia să dovedesc altora și mai ales mie însumi că eram un lider cu idei originale. Am aflat între timp că mulți potențiali lideri luptă cu nesiguranța, iar dacă problema aceasta nu este abordată la nivelul inimii, ea poate provoca prăbușirea lor. Eram păstor de tineret într-un oraș mare, la una dintre bisericile cu cea mai rapidă creștere din țară, iar echipa noastră gândise un mod de a ajunge cu Evanghelia la fiecare licean din oraș. Era un plan unic și foarte bun. Viitorul grupului nostru de tineri gravita în jurul acestei inițiative, a cărei strategie fusese dezvoltată de asistenții mei și de mine pe parcursul a opt luni. Împărtășisem viziunea cu grupul nostru de tineri și aceștia o întâmpinaseră cu brațele deschise. Însă, când ne-am apropiat de momentul lansării ei, am descoperit că era contrară dorințelor păstorului nostru. El ne-a cerut să nu o punem în aplicare. Am încercat să îl conving timp de vreo douăzeci de minute, dar nu l-am putut clinti. Nu știam ce altceva să îi mai spun, așa că în cele din urmă am tăcut, dar eram furios. Opt luni de muncă se duseseră pe apa sâmbetei, un plan grozav fusese azvârlit la gunoi, dar, mai rău decât toate, întreaga viziune fusese construită în jurul acestui program. A trebuit să o luăm din nou de la zero. Cum le puteam da vestea celor douăzeci și patru de lideri ai noștri și întregului grup de tineri? Munciseră cu toții din greu în acel răstimp. Dărâmat, am stat de vorbă cu Lisa, așteptând să găsesc astfel mângâiere. După ce mi-a auzit frustrările, ea mi-a spus dulce: „Ei bine, John, se pare că Dumnezeu încearcă să te învețe ceva.” Acum eram furios și pe păstorul meu, și pe soția mea! Am plecat de lângă ea, spunându-mi că Lisa nu mă susținea. Credeam că pusesem la cale cel mai grozav plan pentru a duce Evanghelia atât de multor liceeni pierduți. Trebuie că păstorul meu și soția mea sunt cu totul orbi! Cel puțin, așa mi se părea mie. Mă simțeam singur, frustrat și eram de neconsolat. La un moment dat, chiar mi-a trecut prin minte că aveam un coșmar din care mă voi trezi

182 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu curând și că totul va reveni apoi la normal. Chiar mi se întâmplă așa ceva? În momentele acelea, Dumnezeu a vorbit atât de clar inimii mele și mi-a zis: Fiule, când te voi judeca pentru perioada în care ai fost păstor de tineret, nu te voi judeca în primul rând după numărul tinerilor pe care i-ai câștigat pentru Mine, ci după cât de credincios ai fost față de omul sub autoritatea căruia te-am așezat. Cuvintele acestea m-au țintuit locului, dar nici pe departe în aceeași măsură ca următoarea afirmație auzită. Dumnezeu a spus apăsat în inima mea: Poți câștiga toți liceenii din întregul oraș pentru Mine, dar să pierzi tot creditul și toată răsplata pentru munca ta, fiindcă ai fost necredincios păstorului tău. Am început dintr-o dată să tremur, cuprins de o teamă sfântă. M-am pocăit îndată și mi-am cerut iertare, după care l-am sunat pe păstorul meu și am făcut la fel în fața lui. După ce am încheiat convorbirea, în timp ce mă gândeam la cele petrecute, Domnul mi-a dat dintr-o dată o viziune. M-am văzut întâlnindu-mă cu cei douăzeci și patru de lideri ai noștri. Eram apăsat, trist și i-am anunțat cu dezgust în glas: „Oameni buni, știți că am muncit luni întregi la proiectul acesta; este viziunea grupului nostru de tineret, dar păstorul senior nu e de acord cu programul. Tot ce am vrut noi să construim nu mai există.” Am văzut cum își plecau capetele dezgustați; ochii și gurile lor larg deschise arătau că nu le venea să creadă. Erau cu toții șocați și supărați. Am știut în viziunea aceea că erau toți furioși pe păstorul principal și că ne considerau pe toți victime ale lipsei lui de creativitate. Dumnezeu m-a întrebat dacă așa aveam de gând să procedez. Am răspuns: Nu, Doamne! Nu, Doamne! Am știut că El scotea la lumină atitudinea și poziția inimii mele. Viziunea pe care mi-a dat-o mi-a arătat că inima mea încă nu o reflecta pe cea a părintelui meu. M-am pocăit îndată la un nivel mai profund.

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 183 Țin minte că, după câteva zile, am avut întâlnirea cu liderii. Acum, când în inima mea ardea o teamă sfântă, aveam pasul vioi, o licărire în ochi și căldură în glas. Le-am spus cu entuziasm: Oameni buni, am vești grozave! Păstorul principal ne-a ferit să aducem pe lume un Ismael. A spus că inițiativa la care lucram nu merge în direcția pe care o dorește pentru biserica aceasta, așa că renunțăm la program! Au răspuns toți cu bucurie. Unii au zâmbit, alții au bătut palma între ei, iar ceilalți au scos un chiot aprobator. Au înțeles ce era în inima mea, fiindcă în sfârșit îmi însușisem și eu ce era în inima păstorului. Un an mai târziu, am fost pus din nou la încercare cu alt proiect important la care lucram de câteva luni. De data aceasta, păstorul senior era informat și își exprimase acordul cu privire la direcția noastră. Cu toate acestea, s-a răzgândit după ce lucram de trei luni la proiect. Și aceasta a fost o schimbare drastică de direcție, iar păstorul și-a cerut iertare pentru cele petrecute. Am abordat situația cu o atitudine total diferită de cea pe care o avusesem prima dată. Am anulat proiectul, nu am ripostat, nu am invocat felurite argumente și nici nu mi-am exprimat dezacordul. Îmi amintesc foarte clar cât de diferite au fost sentimentele care au însoțit cele două reacții; faptul că am putut accepta ce se petrecea mi-a adus satisfacție, deși eu aș fi ales să merg înainte cu planul inițial, dacă alegerea ar fi ținut de mine. Am prezentat din nou liderilor mei anularea proiectului ca și cum ar fi fost ideea mea. Dumnezeu a binecuvântat grupul nostru de tineret și l-a făcut să se tripleze în cei doi ani cât am fost păstorul lui. Sunt convins că nu aș fi astăzi unde sunt dacă aș fi căzut la aceste teste. Vă pot spune ce s-ar fi întâmplat, fiindcă Duhul Sfânt mi-a arătat. În cele din urmă, aș fi anulat programul, fiindcă nu aș fi avut de ales. Aș fi făcut pasul acesta cu o atitudine care i-ar fi molipsit pe liderii mei, otrăvindu-i și pe ei. În cele din urmă, aș fi părăsit biserica și, datorită darurilor din viața mea, aș fi influențat un număr mic de oameni. Dar nu am fi avut niciodată lucrarea pe care o avem acum, vorbind și scriind pentru milioane de oameni de pe întregul pământ. De ce? Din pricina lipsei de credincioșie în lucrul altuia, care ar fi făcut ca Dumnezeu să nu îmi încredințeze o altă misiune.

184 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Nu a fost ușor să învăț lucrul acesta. Fiind un lider cu personalitate de tip A, tendința mea era să lupt pentru ce credeam că era mai bine. Însă am învățat că Dumnezeu e mai preocupat de caracterul meu decât de rezultatele pe care le obțin. El dorea o temelie solidă înainte să ne încredințeze mie și Lisei misiunea proprie. Dragi prieteni, și voi sunteți niște lideri. Dacă umblăm pe calea Lui, Dumnezeu a promis tuturor copiilor Săi oportunități de slujire. Noi suntem „cap și nu coadă”, suntem „sus și niciodată…jos” (vezi Deuteronom 28:13). Vă rog să nu loviți înapoi cu piciorul în țepuș, cum am făcut eu. Învățați de la mine, ca să puteți primi și voi responsabilități mai mari în Împărăție. IMPORTANȚA UNITĂȚII O organizație trebuie să fie unită ca să aibă parte de multiplicare. Unul dintre pasajele cele mai revelatoare din Scriptură se găsește în cartea Geneza. Un grup de oameni lipsiți de evlavie au hotărât să facă ceva aproape de nerealizat pentru vremea lor: să construiască un turn care să ajungă până la cer. Ascultați ce spune însă Dumnezeul atotputernic: Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă; și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând. (Geneza 11:6) Amintiți-vă cine vorbește aici: Dumnezeu Însuși. Ascultați cuvintele Lui: „Nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.” De ce a spus Dumnezeu cuvintele acestea? Fiindcă oamenii despre care vorbea erau „una” și aveau o singură limbă; ei erau uniți și acționau împreună, în învoială. Dacă Dumnezeu spune așa ceva în legătură cu niște oameni nemântuiți, ce spune El despre poporul cu care a încheiat un legământ? Cuvintele Lui sunt mai promițătoare, căci atunci când poporul Lui se unește, „acolo dă [poruncește] Domnul binecuvântarea” (Psalmul 133:3). Cuvântul a porunci înseamnă „a ordona, a comanda, a

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 185 desemna”.13 Nu încape îndoială: unitatea atrage binecuvântarea, iar aceasta din urmă include multiplicarea. Cu atât mai mult se aplică principiul acesta copiilor lui Dumnezeu din Noul Testament! Nu este de mirare că vedem în repetate rânduri afirmații de felul: Faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. (Filipeni 2:2) Încolo, fraților, fiți sănătoși, desăvârșiți-vă, îmbărbătați-vă, fiți cu un cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi. (2 Corinteni 13:11) Numai purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneți tari în același duh și că luptați cu un suflet pentru credinţa Evangheliei. (Filipeni 1:27) Din textele de mai sus răzbat apelurile părintelui acestor biserici. Pavel folosește cuvinte precum „o simțire”, „un gând”, „același duh”. El vrea să ajute aceste biserici să ajungă în postura în care să poată primi binecuvântarea lui Dumnezeu. El știe că numai atunci ele vor putea cunoaște cu adevărat multiplicarea în toate aspectele. Iată aici un exemplu grăitor de binecuvântare păstrată pentru cei care se unesc: ucenicii credincioși ai lui Isus au dat ascultare poruncii Lui de a rămâne în camera de sus (vezi Fapte 1:4). În timpul celor patruzeci de zile de după înviere, Isus S-a arătat la cel puțin cinci sute de bărbați și femei (vezi 1 Corinteni 15:6); cu toate acestea, la doar zece zile după înălțarea Lui, în Ierusalim mai rămăseseră doar o sută douăzeci. Unde erau ceilalți? Concluzia este că peste șaptezeci și cinci la sută dintre ei nu au ascultat de cuvintele lui Isus. Nu știm unde erau ucenicii aceștia, dar știm că dorința Lui nu a constituit pentru ei o prioritate. Bărbații și femeile din camera de sus s-au unit sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Întrebarea care se ridica era următoarea:

186 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu cum se vor raporta ei la Petru, autoritatea delegată de Isus, părintele Bisericii pe care Cristos îl lăsase răspunzător de grupul ucenicilor? În Evanghelii, Petru este înfățișat deseori ca un om impulsiv, care nu reușea să își acordeze acțiunile cu voia lui Dumnezeu. Când a declarat cu îndrăzneală că Isus era Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, Isus a spus despre Petru că era binecuvântat. Însă doar câteva momente mai târziu, Isus „S-a întors și a zis lui Petru: «Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor»” (Matei 16:23). Cu altă ocazie, Petru a pășit pe ape în timp ce restul ucenicilor doar priveau. El a fost din nou deschizătorul de drumuri. Însă câteva clipe mai apoi, a început să se scufunde. Isus a deplâns starea lui, zicând: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31). În altă împrejurare, Petru, împreună cu Ioan și Iacov, a urcat cu Isus pe muntele schimbării la față. Cei trei ucenici au văzut cu ochii lor chipul lui Isus, care strălucea ca soarele, și îmbrăcămintea Lui, care se făcuse albă ca lumina. Li s-au arătat Moise și Ilie, care au stat de vorbă cu Isus. Ce onoare! Cu toate acestea, înainte ca Isus și cei trei ucenici să coboare de pe munte, pe Petru l-a luat gura pe dinainte și s-a oferit să facă trei colibe, dintre care două pentru Ilie și Moise (vezi Matei 17). Nici de data aceasta Petru nu a fost pe aceeași lungime de undă cu planurile și scopurile lui Dumnezeu. Păstrând în minte incidentele acestea, haideți să privim la una dintre primele hotărâri pe care le ia Petru, în calitate de lider al Bisericii nou formate. Însă, înainte să o facem, trebuie să ne amintim încă un fapt important: până la Cincizecime trecuseră doar câteva zile de când Petru tăgăduise că Îl cunoștea pe Isus. În mod firesc, incidentul acela le-ar fi oferit ucenicilor un motiv temeinic să nu se supună conducerii lui Petru, mai cu seamă dacă nu erau de acord cu direcția dată de el sau cu deciziile lui. Să vedem care era cadrul în care se derula acea scenă. Trecuseră câteva zile de la înălțarea lui Isus, iar Petru a găsit un cuvânt profetic din cartea Psalmilor care era legat direct de evenimentul trădării lui Iuda. Petru a citit în fața micii congregații din camera de sus: „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: «…Slujba lui s-o ia altul»” (Fapte

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 187 1:20). Petru a văzut din nou ceva ce restul ucenicilor nu au remarcat, dar avea să abordeze corect situația? Ceea ce urmează să citiți poate fi privit, fără îndoială, drept o speculație, dar sper că vă voi oferi suficient suport biblic pentru a face ideea aceasta să stea în picioare. În ce mă privește, cred că Petru nu a fost nici de data aceasta pe aceeași lungime de undă cu Dumnezeu când a luat decizia, fiindcă a propus să strângă toți bărbații care fuseseră cu ei de la început, ca să poată trage la sorți și să vadă pe cine alegea Dumnezeu în locul lui Iuda. Nicăieri în Noul Testament nu Îl vedem pe Dumnezeu alegând apostoli printr-un sistem al loteriei! Isus le arătase acestor oameni modul lui Dumnezeu de a lucra, lăsându-le un exemplu: S-a rugat toată noaptea și a auzit glasul lui Dumnezeu înainte să îi aleagă pe primii doisprezece apostoli (vezi Luca 6:12-13). Cel mai bine ar fi fost dacă Petru ar fi căutat să aleagă următorul apostol într-un mod asemănător celui văzut la Isus. Nu uitați, câțiva ani mai târziu, profeții și învățătorii din Antiohia au urmat exemplul lui Isus. Au postit și s-au rugat înainte ca Barnaba și Pavel să fie puși deoparte ca apostoli (vezi Fapte 13:1-4). Aceasta este încă o confirmare a faptului că hotărârea pripită luată de Petru a fost greșită. Cei o sută douăzeci de ucenici din camera de sus au găsit doi candidați: pe Matia și pe Iust. Matia a câștigat loteria și a fost numărat în rândul apostolilor (vezi Fapte 1:23-26); cu toate acestea, nu veți mai întâlni nicăieri numele lui Matia în Noul Testament. De ce? Fiindcă Scriptura arată că Pavel a fost persoana aleasă de Dumnezeu în locul lui Iuda, nu Matia. De aceea a scris Pavel: În urmă [Isus] S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri [ca unuia născut la vremea nepotrivită], mi S-a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. (1 Corinteni 15:7-9) Pavel s-a referit la sine ca la un om născut la vremea nepotrivită; cu alte cuvinte, probabil că era prea tânăr să fie unul dintre cei doisprezece.

188 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu În urma cercetărilor mele, am descoperit opinii diferite privitoare la data nașterii lui Pavel; estimările provenite din felurite surse diferă, între ele fiind o distanță de paisprezece ani. Cert este faptul că nimeni nu știe în ce an s-a născut apostolul. De aceea, haideți să aruncăm o privire la succesiunea evenimentelor din Noul Testament ca să estimăm vârsta lui Pavel. Potrivit majorității relatărilor, martirajul lui Ștefan a avut loc la patru ani după învierea lui Isus, ceea ce înseamnă că Isus Cristos îi alesese pe primii ucenici cu șapte ani mai devreme. În timp ce Ștefan era împroșcat cu pietre, Scriptura îl menționează pe Saul (Pavel) ca pe „un tânăr” (vezi Fapte 7:58). Lexiconul grec-englez afirmă că termenul grecesc pentru „tânăr” se referă la o persoană care tocmai a încheiat pubertatea. Dacă scădem încă șapte ani din vârsta aceasta, putem spune fără să greșim că Pavel era prea tânăr să se fi numărat printre primii ucenici. În ce mă privește, cred din toată inima că Pavel a fost alegerea lui Dumnezeu. Omul acesta avea în mod clar roada și autoritatea unui apostol, într-o măsură mult mai mare decât Matia. Ideea principală este următoarea: cred că Petru a luat o decizie impulsivă, care nu a corespuns planului lui Dumnezeu. Dacă ar fi făcut mutarea cu pricina în biserica de astăzi, probabil că aceasta s-ar fi împărțit în trei: grupul contestatarilor metodei alegerii apostolilor cu ajutorul loteriei, grupul celor care susțineau că nu era nevoie de noi apostoli și grupul susținătorilor alegerii apostolilor prin sistemul loteriei. Dar ascultați care au fost următoarele cuvinte consemnate în Scriptură după acest incident: În ziua Cincizecimii, erau toți împreună [în acord] în același loc. (Fapte 2:1) Cuvintele în acord redau un singur termen din limba greacă, şi anume homothumadon. El este definit astfel: „cu un gând, cu un consimțământ unanim, în acord, toți laolaltă”.14 Definiția aceasta nu lasă loc pentru dezbinări, nici la nivelul gândurilor, nici al comportamentului. Ucenicii erau una în scopuri, gânduri, inimă și duh. Care a fost rezultatul? Scriptura declară că trei mii de oameni s-au adăugat la