Multiplicaţi potenţialul pe care vi l-a dat Dumnezeu

EVALUAȚI-VĂ SINCER 39 cei chemați sau adunați pentru treburile publice ale unui stat liber, grupul cetățenilor liberi chemați laolaltă de un crainic.”1 Noi constituim biserica doar atunci când ne strângem într-o clădire? Suntem o biserică numai când ne adunăm să ne rugăm, să ne închinăm, să predicăm sau să slujim? Paradigma aceasta îi face pe oameni să acționeze într-un fel când se află în acest context și să revină la alt tip de comportament când se află în societate. Noi suntem biserica și suntem înzestrați cu daruri pentru zidirea Împărăției oriunde ne-am găsi, timp de douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, trei sute șaizeci și cinci de zile pe an! Am întâlnit de curând un multimiliardar care desfășura ceea ce el numea „turneul lui Dumnezeu”. El și echipa lui călătoriseră în diferite orașe, merseseră la felurite biserici și conferințe pentru a întâlni anumiți slujitori. Scopul urmărit de el era următorul: dorea ca slujirea bazată pe cele cinci daruri menționate în Efeseni să îl pregătească mai bine pentru lucrarea lui. Întâlnirea mea cu el fusese programată dinainte de un bun prieten. Ea a avut loc în timpul unei conferințe din Dallas, la care eram invitat să vorbesc. Prânzul servit împreună s-a prelungit la trei ore și am plecat de acolo cu sentimentul că eu eram mai câștigat în urma acelor ceasuri decât el. Mi-a povestit că se zbătuse să supraviețuiască în lumea afacerilor la începutul carierei lui, dar că a venit o zi în care i s-au deschis ochii. Iluminarea a început când s-a întrebat de ce activitatea Împărăției are loc doar în contextul bisericii, al conferințelor și nu pretutindeni. Știa că el fusese chemat în sfera afacerilor, dar de ce se purta acolo într-un mod care nu se deosebea de al celor necredincioși? Nu îl despărțea nimic de lume. A hotărât că el va „umbla cu Dumnezeu” în lumea afacerilor și că va asculta glasul Duhului Sfânt, așa cum face un slujitor al Domnului în fața adunării. În esență, s-a confruntat cu întrebarea legată de chemare și a decis că era la fel de chemat de Dumnezeu cum era orice păstor. Apoi a identificat darurile cu care îl înzestrase Dumnezeu și a hotărât să le exercite cu bună știință. A ales să asculte vocea lui Dumnezeu în momentele de liniște petrecute cu El, precum și în timpul întâlnirilor de afaceri. Ca urmare, Dumnezeu i-a dat cuvinte de cunoștință și de înțelepciune pentru afacerile pe care le conducea.

40 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Rezultatele sunt grăitoare; omul acesta nu se mai zbate să supraviețuiască! A împărtășit unele dintre mesajele specifice pe care i le-a dat Dumnezeu și ele i s-au părut adesea nesemnificative. Însă el era hotărât să asculte, chiar dacă instrucțiunile divine contraveneau înțelepciunii consacrate în lumea afacerilor și dacă erau incomod de urmat. Mi-a povestit despre întrebările care au urmat, despre sprâncenele ridicate, despre preocupările și chiar împotrivirile întâmpinate, atât din partea clienților, cât și a membrilor propriei echipe. Însă roadele încrederii lui nezdruncinate în cuvintele lui Dumnezeu s-au dovedit a valora miliarde. Am rămas fascinat de experiențele miraculoase pe care mi le-a împărtășit. UCENICI DIN TOATE NAȚIUNILE Dacă am putea răsturna această mentalitate privitoare la daruri în biserica de astăzi, care ar fi rezultatul? Dacă am comunica eficient tuturor celor ce aud mesajele noastre că fiecare persoană este chemată, înzestrată cu daruri și valoroasă pentru zidirea Împărăției, ce s-ar întâmpla? Răspunsul este simplu: toți ar lucra animați de scopul și de pasiunea lui Billy Graham, Oral Roberts, Maica Teresa și a apostolului Pavel. Am remarcat scopul și pasiunea aceasta la multimiliardarul cu care m-am întâlnit atunci. El își cunoștea misiunea și importanța pe care o aveau darurile primite de la Dumnezeu pentru înfăptuirea ei. Aceasta este paradigma pe care trebuie să o avem pentru ca națiunile să fie ucenicizate. Haideți să săpăm puțin mai adânc în domeniul acesta. Isus nu spune: „Faceți ucenici care să frecventeze biserica.” El ne poruncește să facem ucenici din națiuni (vezi Matei 28:19). Cuvântul grecesc pentru națiuni este cel de ethnos, care este definit drept „totalitatea oamenilor uniți prin legături de rudenie, cultură și tradiții comune.”2 Aceasta include, cu siguranță, națiuni, triburi, teritorii și grupuri etnice. Însă cuprinde, de asemenea, oamenii care fac parte dintr-o anumită categorie, cum ar fi bicicliștii, actorii, medicii, oamenii de afaceri, piloții, avocații, mamele care stau cu copiii acasă, angajații administrației locale, sportivii și mulți alții;

EVALUAȚI-VĂ SINCER 41 lista este nesfârșită. Noi suntem chemați să facem ucenici din oamenii care fac parte din toate aceste sfere diferite ale societății. Dar haideți să facem un pas mai departe. Isus nu spune: „Faceți ucenici din oamenii națiunilor.” El ne cere: „Faceți ucenici din națiuni.” Este important să remarcăm diferența; noi suntem chemați să schimbăm modul în care operăm prin Cuvântul lui Dumnezeu în aceste cercuri diferite. Desigur, împlinim porunca Lui mai întâi de toate ducând mesajul Evangheliei la oamenii din aceste sfere diferite. Însă lucrurile nu se limitează la atât. Noi suntem chemați să botezăm (cufundăm) nu doar oamenii, ci și modul lor de a acționa în căile Tatălui, ale Fiului și ale Duhului Sfânt. Un exemplu ar fi ajutorul acordat pentru transformarea modului de gândire al celor care lucrează în sfera afacerilor, după modelul acelui miliardar. Acesta este doar vârful aisbergului. Gândiți-vă la Zacheu. El era mai marele vameșilor; nu încape îndoială că era unul dintre cei mai buni din zonă. În esență, era șeful mafiei din regiune. După toate probabilitățile, era detestat de oameni, fiindcă proceda la fel ca majoritatea vameșilor: profita de poziția lui pentru un câștig egoist. Probabil fura de la concetățenii lui, îi estorca, îi înșela, îi intimida și îi domina. Era un personaj notoriu, influent, așa că exemplul lui era urmat de subalterni. Am avut ocazia să văd asemenea situații în câteva dintre țările în care am călătorit. Liderul națiunii este un om corupt și le cere demnitarilor lui să îi strecoare bani pe sub mână. Ei bine, purtarea lui se propagă în rândul subalternilor. Acum funcționarul de la biroul de imigrări din aeroport are nevoie de o mită ca să vă pună ștampila care vă permite să părăsiți țara. Revenind la Zacheu, Isus l-a strigat pe nume și, în mod interesant, i-a spus doar aceste cuvinte: „Zacheu! Dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” Zacheu a stat înaintea Stăpânului și a răspuns: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit” (Luca 19:5-8). Ce s-a întâmplat în regiunea aceea în legătură cu strângerea taxelor? Modul de lucru al șefului vameșilor a trecut de la practicile întunecate, lumești, la cele ale Împărăției! Acum acest domeniu al afacerilor/administrației urma să fie condus aici, pe pământ, într-o

42 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu manieră mult mai apropiată de modul de lucru al cerului. În societate a avut loc o schimbare. Această schimbare nu s-a petrecut în timpul unui serviciu dintr-o biserică, nici al mesajului predicat de Isus în cadrul unei conferințe care să îl fi convins pe Zacheu să devină un ucenic al Lui. Ea a avut loc în centrul orașului. Zacheu avusese o întâlnire cu Isus, iar modul lui de a acționa s-a schimbat numaidecât. Lucrul acesta ar trebui să se întâmple de fiecare dată când oamenii ne întâlnesc pe noi în diferitele noastre „națiuni” (cercurile de influență în care am fost chemați), fiindcă același Isus trăiește în noi. În prezent sunt îndrumătorul unui fost jucător de fotbal din liga națională, care are un public larg pe rețelele de socializare, alcătuit din bodybuilderi. El îi instruiește pe aceștia în așa fel încât Împărăția culturii cerului să coboare peste această națiune (grup ethnos), indiferent dacă oamenii care îl urmăresc sunt consacrați domniei lui Isus sau nu încă. El le vorbește într-un mod care demonstrează căile și metodele Împărăției. Darurile noastre nu au doar menirea de a-i aduna pe sfinți într-o clădire, deși aspectul acesta este valid și important; nu doresc, desigur, să minimalizez rolul întâlnirilor noastre. Intenția mea este de a lărgi perspectiva noastră legată de modul în care operează darurile lui Dumnezeu. Dacă avem o chemare care se exercită în afara bisericii, lucru care se aplică celor mai mulți dintre noi, avem menirea de a acționa în mod supranatural prin darurile noastre în sfera noastră de influență, adică în mijlocul grupului ethnos în care suntem așezați. Dacă până acum ați separat secularul de sacru, mentalitatea aceasta trebuie să se schimbe. Atunci când intrați într-o încăpere, indiferent care anume (în salonul de spital, unde lucrați ca asistentă medicală sau chirurg, în sala de clasă, unde predați ca profesor într-o școală publică, în fabrică, unde sunteți mașiniști etc.), voi ați fost înzestrați cu darurile necesare pentru a aduce sacrul în acea atmosferă și pentru a uceniciza în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Cu alte cuvinte, aveți parte de susținerea lor și de autoritatea necesară pentru a aduce cerul pe pământ, la fel cum a făcut Isus cu Zacheu și cu alții. Voi sunteți chemați să multiplicați modul de operare al Împărăției prin intermediul sferei voastre de influență. Nu transformă perspectiva aceasta mersul la birou sau la școală într-o aventură?

EVALUAȚI-VĂ SINCER 43 M E D I TAȚ I 1. Scriptura ne avertizează să fim sinceri în evaluarea pe care ne-o facem nouă înșine. Această evaluare ar trebui făcută raportat la momentul în care ne găsim. V-am împărtășit experiența de care am avut parte când am încercat să încep o lucrare înainte de vremea potrivită. Cum puteți evita să faceți aceeași greșeală? Ce sunteți înzestrați să faceți în momentul de față? 2. Fericit și binecuvântat este omul care își cunoaște darurile și care le folosește. Nefericit și stresat este cel care încearcă să exercite darurile altuia. Ați fost tentați vreodată să exercitați niște daruri care diferă de chemarea voastră? Dacă da, de ce? 3. Darurile noastre nu au doar menirea de a strânge sfinții în clădiri, ci sunt destinate și sferelor noastre specifice de influență. Cum puteți privi viața voastră de fiecare zi ca pe o parte vitală a zidirii Împărăției lui Dumnezeu? În ce feluri puteți folosi darurile voastre vocaționale în slujba scopurilor Împărăției?

Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Cristos și ca niște ispravnici [administratori] ai tainelor lui Dumnezeu. — 1 Corinteni 4:1

4 Administratori Am prezentat cuvintele har și dar; acum ne vom îndrepta atenția spre cel de administrare. După ce stabilim care este înțelesul acestui cuvânt, putem alătura toate aceste trei cuvinte din Scriptură, pentru a descoperi mandatul clar al vieții noastre. Dicționarul Merriam-Webster definește administrarea ca pe „managementul atent și responsabil a ceva încredințat grijii cuiva”. Este înțelept să examinăm definițiile din limba greacă ale cuvintelor cheie, fiindcă deseori cuvintele traduse nu au exact aceeași semnificație. Dar nu este cazul când vine vorba despre administrare; sensul din limba greacă și din engleză este similar. Termenul grecesc pentru administrator din versetul citat mai sus este cel de oikonomos. El este definit ca „persoană care are autoritate și responsabilitate cu privire la ceva; om care este răspunzător pentru ceva, administrator, manager”.3 Există trei aspecte clare ale administrării derivate din aceste două definiții: • Administratorul supraveghează ceva ce aparține altuia. • Are autoritatea de a gestiona ce i-a fost încredințat. • Este responsabil: el sau ea va da socoteală în fața proprietarului. Dumnezeu a creat și stăpânește totul! Psalmul 24:1 declară: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” Aceasta ne face administratori peste tot ce există pe tărâmul pământesc. Suntem chemați să administrăm pământul: tot uscatul, apa, aerul, resursele,

46 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu animalele, peștii și păsările. Noi suntem responsabili să ne îngrijim de binele spiritual, emoțional, intelectual și fizic al ființelor omenești. Aceasta include toată cunoașterea, înțelepciunea și înțelegerea duhovnicească și folositoare. Aș putea continua, dar, în esență, noi suntem responsabili de tot ce este pe pământ, atât de cele văzute, cât și de cele nevăzute. Dar haideți să analizăm în profunzime modul precis în care este folosit termenul de administrare în afirmația lui Pavel. El scrie despre administratorii tainelor lui Dumnezeu. Versiunea New Living Translation spune că noi „avem responsabilitatea de a explica tainele lui Dumnezeu.” Unul dintre darurile (charisma) din viața lui Pavel a fost revelația, cel de a comunica tainele, adevărurile ascunse care nu fuseseră încă revelate. Prin urmare, administrarea la care se referă el nu are de-a face cu gestionarea banilor, a timpului sau a resurselor (toate acestea sunt domenii valide ale administrării), ci mai degrabă cu administrarea darului (charisma) din viața lui. Ni se aplică lucrul acesta și nouă? Petru scrie: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10). Toate cuvintele subliniate de noi până acum se găsesc în acest verset (dar = charisma, administratori = oikonomos; har = charis). Petru ne vorbește, la fel ca Pavel, despre sarcina care ne-a fost încredințată: de a administra charisma. Cuvintele acestui verset ne descoperă multe aspecte, așa că este important să le analizăm cu atenție. După cum observați, Petru scrie că „fiecare” a primit un dar. Este esențial să evidențiem faptul că autorul nu spune „fiecare lucrător”, „fiecare păstor”, „fiecare lider de închinare” sau orice om înzestrat cu un dar profetic, ci doar „fiecare”. Dacă sunteți născuți din nou, înseamnă că aveți un dar sau mai multe care v-au fost împărțite și încredințate. Acesta este răspunsul din Scriptură la întrebarea pe care am pus-o cu două capitole în urmă. Voi aveți un dar sau mai multe și ele sunt înzestrări specifice ale harului, care vă împuternicesc cu abilități speciale. Pentru a vă arăta importanța darurilor voastre, haideți să folosim ca model atitudinile lui Pavel. El a luat foarte în serios rolul său de

ADMINISTRATORI 47 administrator al darurilor primite. Ceva mai târziu, apostolul scrie în epistola adresată corintenilor: Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată. (1 Corinteni 9:16-17) Atenția mea este atrasă imediat de cuvintele vai de mine. Sunt cuvinte rostite apăsat, mai apăsat decât înțeleg cei mai mulți dintre noi. Cuvântul grecesc pentru vai este ouai și se definește ca „dezastru, groază”.4 Alt dicționar explică înțelesul lui ca o „interjecție care exprimă durerea sau indignarea”.5 De fiecare dată când termenul acesta apare în Noul Testament, el implică o judecată foarte serioasă și înspăimântătoare care îi așteaptă pe cei cărora le este adresat. Când Pavel spune „vai de mine”, e ca și cum ar invoca în dreptul lui un blestem. Faptul acesta ar trebui să ne atragă neîntârziat atenția. Neglijarea darurilor încredințate nouă de Dumnezeu este o chestiune foarte serioasă. Pavel știa că Dumnezeu îi încredințase ceva de mare valoare pentru el. Iată un adevăr menit să ne pună pe gânduri: dacă apostolul nu administra cum se cuvine darul primit, atunci alții nu ajungeau să beneficieze de ceea ce Dumnezeu vroia ca ei să primească, ba chiar pierdeau ce pregătise Domnul pentru ei. Pavel știa că darul nu îi fusese dat pentru el însuși, ci era dat altora, prin el. Cu alte cuvinte, apostolul purta ceea ce Dumnezeu vroia să aibă alții; acesta este motivul pentru care neglijarea acestei isprăvnicii este întâmpinată de cuvinte atât de aspre precum „vai de mine”. Să revenim acum la voi și la mine. Sunt două aspecte interesante care trebuie subliniate. În primul rând, darul lui Pavel era unul ușor „observabil”. Amintiți-vă că Dumnezeu a ales ca darurilor care nu sunt evidente să le fie acordată mai multă cinste decât celor vădite. Dacă Pavel trata darul lui evident cu atâta seriozitate, nici nu ar trebui să subestimăm darul oferit de Dumnezeu nouă, mai cu seamă dacă nu este unul ușor observabil.

48 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Cel de-al doilea aspect este și mai important: darurile puse de Dumnezeu în viața voastră nu sunt pentru voi; ele sunt pentru alții, ca ei să beneficieze de ele prin voi. Darul scrisului nu este pentru mine, ci pentru voi. Darul vorbirii nu este pentru mine, ci pentru cei cărora mă adresez. Darul conducerii nu este pentru mine, ci pentru cei pe care îi conduc. Exemplele pot continua. NOI ALEGEM CUM FOLOSIM DARUL Noi putem folosi bine sau greșit darul din viața noastră. Alegerea ne aparține. Darul tot va opera, chiar dacă nu este întrebuințat potrivit cu scopul lui divin original, acela de a zidi Împărăția lui Dumnezeu. Adolf Hitler a fost un lider înzestrat și ar fi putut conduce națiunea lui într-un mod care să fie în beneficiul a milioane de germeni, evrei, ruși, francezi, englezi și alte naționalități. A folosit el acest dar pentru slava lui Dumnezeu sau în beneficiul propriu și al preferaților lui? Și-a folosit darul pentru a face rău? Au fost jefuiți, chinuiți, torturați și dați morții evreii și numeroși alți oameni pentru o cauză ticăloasă? A folosit el în mod greșit darul conducerii din viața lui? Răspunsurile la aceste întrebări nu necesită dezbateri prelungi, fiindcă sunt cât se poate de clare. Felul în care și-a administrat Adolf Hitler darurile este vădit, dar dați-mi voie să aduc în discuție alte două personalități bine cunoscute, a căror atitudine se poate să nu fie la fel de evidentă. Să începem cu Whitney Houston, o artistă care a avut una dintre cele mai deosebite voci dintre câte am auzit în viața mea. Atingerea divină era evidentă în viața ei. Când cânta Whitney Houston, toți cei care o ascultau erau profund mișcați. Era diafană, cu un aer angelic și plină de forță. Un al doilea exemplu este cel al lui Freddie Mercury, solistul trupei de rock Queen. Acesta avea abilitatea de a mișca stadioane întregi cu darul lui de a compune și de a cânta. Abilitatea lui era departe de a fi obișnuită, iar unii o considerau chiar supranaturală. Putea stârni o mulțime întreagă să îl urmeze în aproape orice context. La ani de zile după moartea lui, cântecele sale încă se cântă pretutindeni.

ADMINISTRATORI 49 Și-au administrat bine Whitney sau Freddie Mercury darurile? Nu încape îndoială: mulți ar susține că da. Însă haideți să privim întrebarea prin prisma cuvintelor lui Isus: Înțelepciunea este dovedită a avea dreptate prin rezultatele ei. (Matei 11:19, NLT) Înțelepciunea este dovedită a avea dreptate prin viața celor ce o urmează. (Luca 7:35, NLT) Haideți să examinăm roada acestor doi artiști uimitori, atât privind la rezultatele pe termen scurt, cât și la cele pe termen lung ale administrării lor. Și-a folosit Whitney darul pentru a-i conduce pe oameni în prezența lui Dumnezeu? După ce o asculta cântând, privirea publicului era îndreptată spre evlavie? Au întărit cântecele ei legămintele de căsătorie sau au hrănit nemulțumirea, creând așteptări romantice nerealiste? Și-a folosit Freddie darul pentru a îndrepta publicul spre neprihănire? I-a încurajat pe oameni să Îl onoreze pe Creatorul lor? Cum au plecat Whitney și Freddie de pe pământul acesta? Este moștenirea lăsată de ei în urmă una trainică sau trecătoare? Va dăinui veșnic sau va pieri odată cu lumea aceasta? Isus ne îndeamnă să analizăm rezultatul; eu vă voi lăsa pe voi să cântăriți rezultatele isprăvniciei lui Whitney și a lui Freddie. Însă examinarea supremă va avea loc în prezența Creatorului nostru. Fiecare om va da socoteală la judecată. Sunt conștient de faptul că, dacă sunteți fani ai lui Whitney sau ai lui Freddie, această discuție s-ar putea să vi se pară incomodă. Dar haideți să ne punem o întrebare care va aduce mai multă lumină asupra felului în care va fi evaluat la judecată modul în care și-au administrat darul. Haideți să privim moștenirea lăsată de ei gândindu-ne că facem analiza de acum în zece milioane de ani. Cum ar privi în urmă Whitney și Freddie la felul în care au administrat darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu? Examinarea perspectivei eterne s-ar putea să vă schimbe punctul de vedere inițial.

50 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Perspectiva este totul în viaţă. Dacă privim prin niște lentile care se limitează la optzeci de ani, vom vedea lucrurile într-un fel. Însă, dacă le privim prin lentilele perspectivei eterne, ele vor arăta diferit. Gândiți-vă la următorul scenariu: sunteți invitați să serviți cina într-un bufet. Achitați o sumă la intrare și puteți mânca tot ce doriți. Dați acolo peste o masă mare, plină cu deserturi delicioase. Dacă o priviți având o perspectivă de o zi, ce veți face? Cel mai probabil, veți mânca toate deserturile de pe masă. Dar ce se întâmplă dacă priviți aceeași masă cu o perspectivă de un an de zile? Probabil veți gusta dintr-un singur desert sau din niciunul. De ce? Nu veți vrea să aveți stomacul deranjat a doua zi dimineața, nici să depuneți cinci kilograme în plus de grăsime până săptămâna viitoare, nici să vă compromiteți sănătatea pe termen lung! Atunci când privim la roadele lui Whitney și ale lui Freddie din perspectiva eternității, măsura în care au dovedit înțelepciune în administrarea darului lor devine mai clară. Nu ne simțim amenințați când vorbim despre Adolf Hitler sau chiar despre Freddie Mercury și Whitney Houston. Dar iată care este realitatea menită să ne pună pe gânduri: voi și eu va trebui la rândul nostru să dăm socoteală de darurile încredințate nouă, când vom sta înaintea Judecătorului. Darurile noastre vor fi privite atunci din perspectiva eternității, nu din una de optzeci de ani. Ele vor fi analizate în lumina Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu, care ne însărcinează să zidim Împărăția Lui. Va dăinui moștenirea noastră sau va trece odată cu sistemul lumii acesteia? O PRIVIRE ATENTĂ LA MOTIVAȚIE Dați-mi voie să repet ce am discutat în primul capitol. Puteți administra darul vostru în orice moment în unul dintre următoarele trei moduri: • Îl puteți folosi pentru a zidi Împărăția. • Îl puteți întrebuința în propriul folos.

ADMINISTRATORI 51 • Îl puteți neglija, nefolosindu-l deloc. Este important să dezvoltăm al doilea punct, care ne poate induce în eroare. Mulți oameni cred că ei îi zidesc pe alții, chiar de dragul Împărăției, când realitatea este că acționează mânați de motivația câștigului personal. Am căzut și eu în capcana aceasta fără să îmi dau seama. Cu ani în urmă, în perioada de început a slujirii, spuneam întotdeauna cuvinte amabile și frumoase celor din echipa noastră, din biserică și tuturor celor cu care interacționam. Rosteam astfel de afirmații plăcute chiar dacă nu erau adevărate. Ca urmare, am auzit spunându-se despre mine că eram o persoană foarte amabilă și iubitoare. Complimentele acestea mi-au încurajat purtarea. Într-o zi, în timp ce mă rugam, Dumnezeu mi-a zis: Oamenii spun că ești un om iubitor, grijuliu și amabil, nu-i așa? În mod normal, aș fi luat cuvintele Lui ca pe o afirmație, însă felul în care mi-a vorbit Duhul Sfânt nu mi-a dat de înțeles că discuția se îndrepta în direcția aceea. Prin urmare, am răspuns cu prudență: Într-adevăr, așa este. El mi-a zis îndată: Știi de ce le spui oamenilor numai lucruri plăcute? Am răspuns cu și mai multă prudență: De ce? Fiindcă ți-e teamă să nu fii respins de ei, mi-a răspuns Domnul. Și atunci spre cine se îndreaptă dragostea ta? Spre tine sau spre ei? Știind că motivația mea fusese dată în întregime în vileag, am recunoscut că spusele Lui erau adevărate. Apoi mi-a zis: Dacă ai iubi cu adevărat oamenii, le-ai spune adevărul, chiar cu riscul de a fi respins. Această corecție se aplica felului în care îi tratam eu pe oameni. Însă în ce privește discuția noastră de aici, trebuie să vă întreb: putem folosi greșit, într-un mod asemănător, darul lui Dumnezeu din viața noastră? Cu alte cuvinte, se poate întâmpla ca altora să li se pară că darul nostru este folosit pentru zidirea Împărăției, dar în realitate el să fie întrebuințat din motivații egoiste? Răspunsul poate fi da, cu

52 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu siguranță, și mă voi da iarăși pe mine drept exemplu, iar apoi voi adăuga câteva exemple din Scriptură. În mod obișnuit, nu primesc un cuvânt direct din partea Domnului cu privire la subiectul despre care să vorbesc la o conferință sau biserică, însă întotdeauna îmi ascult inima pentru a discerne îndrumarea Duhului Sfânt. Acestea fiind spuse, a existat un caz anume în care am primit un cuvânt de la Domnul înainte să vorbesc. Am fost programat să slujesc la o conferință în jumătatea de vest a țării. Când m-am trezit în camera mea de hotel, în dimineața zilei în care eram programat să vorbesc, L-am auzit fără nicio umbră de îndoială pe Duhul Sfânt spunându-mi: „Vreau să slujești în seara aceasta pe tema cărții Momeala Satanei.” (Este vorba despre o carte pe care am scris-o în 1994 despre depășirea jignirilor și despre iertarea celor care ne-au rănit.) M-am frământat toată ziua în legătură cu instrucțiunile primite. Mesajul din Momeala Satanei era cunoscut de ani de zile. Cartea devenise un bestseller, iar eu predicasem mesajul ei în toată țara pentru o bună bucată de vreme, astfel că o mulțime de oameni îl auziseră deja. Ceea ce făcea ca îndrumarea Duhului să fie și mai dificil de urmat era faptul că mă aflam în procesul de redactare a unui nou manuscris. Când ești în toiul mai multor luni de scris, adevărurile care fac subiectul cărții sunt mai puternice și mai proaspete în inima ta. Pe scurt, nu vroiam să vorbesc despre acel mesaj mai vechi, însă primisem o îndrumare directă din partea Duhului Sfânt. Când am ajuns în seara aceea la sala unde avea loc evenimentul, organizatorii conferinței mi-au spus că erau oameni care veniseră de la mare distanță să mă asculte. M-a trecut un fior, gândindu-mă că acei călători mă vor auzi probabil repetând mesajul cu pricina sau că era foarte probabil să fi citit deja Momeala Satanei. Când am intrat în sală, am remarcat că atmosfera era plină de energie. Sentimentul anticipării era evident și făcea chiar mai dificilă urmarea instrucțiunilor pe care le primisem în dimineața aceea. Cumva, nu vroiam să îi dezamăgesc pe oameni. Am cedat presiunii, am hotărât să prezint mesajul cel „proaspăt” și am fost încântat de felul cum a mers. Predicarea a fost plină de putere și oamenii au răspuns cu entuziasm. Unii chiar s-au ridicat în picioare, pentru a întări punctele

ADMINISTRATORI 53 principale ale predicii. Se părea că „scăpasem basma curată” sau poate că nu de la Dumnezeu venise gândul pe care îl auzisem în acea dimineață. În orice caz, eu eram fericit. La final, toți cei implicați s-au arătat încântați și recunoscători pentru mesajul deosebit. În mod obișnuit, plec dintr-un oraș însoțit de un sentiment de satisfacție și de bucurie; e aproape ca și cum Dumnezeu ar zâmbi în inima mea. Nu așa mi s-a întâmplat în dimineața următoare. M-am trezit cu inima foarte grea, fără nicio vlagă și apăsat chiar de depresie. Am știut îndată de ce: fusesem neascultător față de Dumnezeu. Primul lucru pe care l-am făcut în dimineața aceea a fost să mă plec pe genunchi, să mă pocăiesc și să îmi cer iertare. Am implorat curățirea sângelui lui Isus. Cu toate acestea, nu am simțit nicio ușurare. Am purtat apăsarea și tristețea aceea toată ziua, în restul timpului petrecut la hotel, în timpul drumului spre aeroport, în vreme ce așteptam în aeroport o cursă întârziată și în cursul zborului spre coasta de vest. Tristețea, apăsarea și deprimarea erau aproape de nesuportat. În timp ce mergeam pe centura orașului San Diego, toate acestea s-au ridicat de peste mine. Am întrebat: Tată, m-am pocăit și mi-am cerut iertare dimineață. De ce nu mi-ai înapoiat bucuria, pacea și liniștea până acum? L-am auzit pe Domnul spunând: Te-am lăsat să porți greutatea neascultării tale ca să îi înțelegi gravitatea. La serviciul de aseară era prezent un păstor care avea nevoie să audă mesajul pe care ți l-am încredințat: Momeala Satanei. Trece printr-o perioadă critică a vieții și lucrării lui. Tu nu M-ai ascultat și faptul acesta are consecințe. Greutatea pe care ai simțit-o este un avertisment să nu lași să se mai întâmple lucrul acesta. Ai ajuns în alt oraș; acum Mă asculți pe Mine. Dacă stăteam să mă gândesc la seara anterioară, oamenii prezenți, echipa de organizare și liderul ei erau cu toții încântați. Am fost invitat să revin acolo și chiar am auzit rapoarte despre rezultatele acelui serviciu. Este evident că darul lui Dumnezeu a lucrat prin mine în acea seară, chiar dacă nu a fost folosit potrivit intenției divine. Sunteți încredințați că se pot întâmpla asemenea lucruri? Să privim la câteva incidente din Scriptură care ilustrează folosirea greșită a unui

54 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu dar divin. Gândiți-vă la Moise. El a fost chemat să conducă Israelul în Țara Promisă și a fost înzestrat cu darurile necesare pentru a săvârși minunile de care era nevoie pentru îndeplinirea misiunii lui. Într-o împrejurare, Dumnezeu i-a cerut să vorbească stâncii, ca apa să țâșnească din ea și poporul să poată bea. Însă Moise a lovit stânca, plin de mânie, dovedind neascultare față de instrucțiunile divine. Apa tot a țâșnit din belșug, fiind de ajuns pentru a potoli setea milioanelor de oameni aflați în pustiu. Aceasta a fost încă o minune spectaculoasă din CV-ul lui Moise! Oamenii au rămas iarăși uluiți văzând cât de înzestrat era conducătorul lor. Cu toate acestea, mai apoi, când „conferința” s-a încheiat, Moise a fost chemat să dea socoteală pentru că nu folosise darul așa cum îi ceruse Dumnezeu. I-a fost refuzată intrarea în Țara Promisă din pricina acestei întrebuințări greșite a darului. Incidentul acesta este de natură să dea de gândit. Un alt exemplu este cel al lui Balaam. El a profețit cu privire la Israel și cuvintele lui sunt consemnate până astăzi în Scriptură. Ce mărturie nemaipomenită: profeția ta să fie inclusă în Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu! Însă povestea nu se rezumă la atât: Dumnezeu i-a spus clar să nu se ducă, să nu facă ce vroiau alții. Însă darul încredințat lui Balaam s-a manifestat chiar și atunci când Dumnezeu i-a poruncit direct: „Să nu te duci cu ei” (Numeri 22:12). Darul s-a manifestat iarăși, chiar și în afara perimetrului intenției divine inițiale. Iată care este ideea principală: Dumnezeu nu este un micro- manager al darurilor pe care le-a încredințat oamenilor. Dacă ne-ar supraveghea în felul acesta, nu ne-am mai numi administratori, fiindcă unui administrator i se dă autoritatea de a gestiona ce îi este încredințat, fără a fi supravegheat în mod direct. Găsim un astfel de exemplu în Scriptură, în pilda lui Isus despre ispravnicul nedrept: Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipește averea. El l-a chemat și i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poți fi ispravnic.” (Luca 16:1-2) Fiindcă isprăvnicia era mai cunoscută în epoca Bibliei decât astăzi, e ușor să ne scape aici un aspect semnificativ. Observați că a existat o

ADMINISTRATORI 55 perioadă în care bogatul nu a știut ce se petrecea. El nu supraveghea zi după zi fiecare mișcare a ispravnicului. A fost nevoie ca cineva să atragă atenția omului bogat cu privire la gestionarea greșită de care ispravnicul se făcea vinovat de o bună bucată de vreme. Observăm aceeași idee și în cazul lui Iosif, în cartea Geneza. El și-a început viața în Egipt ca sclav în casa lui Potifar, însă în cele din urmă a fost făcut ispravnic al întregii case a acestuia. Iată ce citim în Scriptură: „Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif tot ce avea și n-avea altă grijă decât să mănânce și să bea” (Geneza 39:6). Potifar nu supraveghea cu atenție munca lui Iosif. El i-a încredințat acestuia sarcina de a-i administra bunurile. Situația este asemănătoare și în privința darurilor pe care Dumnezeu le sădește în voi și în mine. Apostolul Petru ne îndeamnă să fim buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu din viața noastră, adică al charismei. DARURI VEȘNICE MAI PUȚIN VIZIBILE Haideți să săpăm mai adânc. Să ne împrospătăm întâi în memorie cuvintele lui Petru: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.” În calitate de ispravnici sau administratori, Dumnezeu așteaptă de la noi să slujim sau să ne folosim darurile. Repet: ele nu sunt pentru noi, ci pentru alții. Cuvântul pentru slujire este diakoneo, care este definit ca „a sluji, a sta la îndemâna cuiva, cu accent pe munca pe care să o îndeplinească slujitorul.”6 Noi trebuie să păstrăm o atitudine de slujire în ce privește darurile noastre. Ele ne-au fost date fără plată și suntem chemați să le folosim de bunăvoie în vederea zidirii vieții altora. Menirea noastră este de a ne sluji unii altora cu darurile care ne-au fost încredințate, ca niște buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu. Cuvântul felurit din textul lui Petru înseamnă „de diferite feluri”.7 Aș avea nevoie de prea multe pagini ca să enumăr feluritele daruri pe care le-a dat Dumnezeu copiilor Lui. De fapt, probabil nici nu este posibil să întocmesc o astfel de listă. În cazul unora dintre

56 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu daruri, este vădită legătura lor cu zidirea Împărăției. Însă există multe altele pe care este o provocare să le descoperim. Iată un asemenea exemplu. Am auzit de curând un păstor bine cunoscut vorbind despre o conversație care avusese loc chiar înainte de conferința anuală pe care o organiza. Acest eveniment anual este unul care se bucură de popularitate și de o largă participare. În timp ce echipa pregătea sala, păstorul a văzut un doctor, care era membru al bisericii lui, așezând pliante pe scaune pentru participanții la conferință. Păstorul s-a dus la el și și-a cerut scuze, zicând: Doctore, n-ar trebui să faci asta. Avem stagiari și alți voluntari care să se ocupe de munca aceasta. Păstorul a povestit că medicul l-a corectat sec, dar politicos: Îmi iau liber de la lucru în fiecare an pentru conferința aceasta. Pentru mine, e săptămâna cea mai prețioasă din an, fiindcă acum am și eu ocazia să fac ceva pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu. Când l-am auzit pe păstorul acela, care-mi era prieten, relatând experiența cu pricina, m-a durut inima pentru medicul despre care povestea. Mi-am dat seama că el nu unise punctele care îi arătau valoarea pe care o avea darul lui pentru zidirea Împărăției lui Dumnezeu. După cum spuneam, în cazul unor daruri, contribuția lor la extinderea Împărăției este directă, pe când în al altora, aportul este indirect, dar nu mai puțin important. Medicul acesta nu se deosebea de Stan, prietenul meu pe care l-am amintit în primul capitol. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista doctori? Ce se întâmplă când se îmbolnăvesc oamenii care sunt chemați să zidească Împărăția în alte domenii? Mulți dintre ei ar muri înainte de vreme dacă nu ar beneficia de ajutorul medicilor. Haideți să creionăm un scenariu ipotetic pentru a ilustra această conexiune. Un doctor își folosește darul pentru a ajuta la refacerea sănătății unei mame care stă acasă cu copiii. Ca urmare, fiindcă această mamă nu zace neputincioasă în pat, pentru a se stinge în cele din urmă prematur din viaţă, ea își poate exercita pe deplin darul de a-și crește copiii într-un mod evlavios. Una dintre fiicele ei este înzestrată în domeniul inovațiilor și mama o încurajează. După ce fiica termină

ADMINISTRATORI 57 facultatea, având o specializare în domeniul softurilor, se angajează la o companie care lucrează în această sferă a dezvoltării de noi softuri. Această fiică ajunsă acum la maturitate își exercită fără opreliști darul și concepe un nou mod de comunicare, mult mai eficient decât tot ce există pe piață. Cu toate acestea, inovația ei nu va ajunge prea departe fără ajutorul colegului ei, care lucrează în departamentul de publicitate. El își folosește darul astfel încât comercianții și consumatorii să afle despre potențialul noului pachet de softuri. O companie condusă de o femeie de afaceri foarte capabilă cumpără produsul. Această companie are o echipă de vânzări, iar un angajat din cadrul ei își folosește darul pentru a vinde pachetul de softuri unei organizații creștine care este chemată să facă ucenici din națiunile lumii. În această organizație lucrează un inginer IT înzestrat, care recunoaște potențialul acestui soft și recomandă cumpărarea lui, după care îl integrează în sistemul pe care îl folosea deja. Ca urmare, sporește eficiența acestei organizații în influențarea păstorilor și liderilor la nivel global. Rezultatul constă în creșterea exponențială a numărului de bărbați și femei care vin la mântuire și care trec prin procesul uceniciei, grație acestui pachet de softuri folosit în domeniul comunicării. În ziua judecății, Isus îi va arăta medicului, care a tratat-o inițial pe mama care își creșterea copiii, mulțimile de oameni din toată lumea la care a dus el Evanghelia. Aproape că ne putem imagina scena. Doctorul va spune: „Nu se poate una ca asta. Eu nu am mers niciodată în mijlocul acelor oameni.” Isus îi va arăta apoi că, datorită credincioșiei cu care a folosit darul din viața lui, a avut loc o reacție în lanț care a dus în cele din urmă la mântuirea multor oameni și la întărirea credincioșilor din toată lumea. Probabil că Isus îi va spune acelui medic: „Ai lucrat la locul tău de muncă din toată inima, ca și cum ai fi lucrat pentru Domnul, nu pentru oameni, iar roadele tale se văd. Mulți au fost atinși datorită ascultării tale. Bine, rob bun și credincios!” Poate că vă veți întreba: „Ideea aceasta chiar are suport biblic?” Haideți să citim următorul pasaj: În toată munca voastră, lucrați cât de bine puteți. Lucrați ca și cum ați face-o pentru Domnul, nu pentru

58 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu oameni. Nu uitați că voi veți primi o răsplată de la Domnul. (Coloseni 3:23-24, NCV) Acesta este doar unul dintre nenumăratele scenarii posibile când vine vorba despre aceste conexiuni sau reacții în lanț. Să ne întoarcem acum la povestea pe care mi-a relatat-o acel păstor. Ce s-ar întâmpla dacă doctorul s-ar sătura într-o zi să se simtă împlinit doar o săptămână pe an? (Desigur, lipsa satisfacției este alimentată de necunoașterea importanței darului său.) Se prea poate ca, în cele din urmă, să părăsească domeniul medical, căutând să fie împlinit timp de cincizeci și două de săptămâni pe an. Să presupunem că devine parte a personalului bisericii sale, unde începe să predea în cadrul unui program de ucenicie. Ce se va întâmpla în ziua judecății? Va primi o răsplată la fel de mare după ce a părăsit darul care îi fusese încredințat? Din păcate, am văzut adesea bărbați și femei căznindu-se în diferite slujbe din lucrarea creștină, fiindcă nu au înțeles faptul că darurile lor vor înflori în sfere din afara mediului bisericii. Este nevoie de cunoaștere, sensibilitate spirituală și maturitate pentru a observa rolurile mai puțin evidente în slujirea Împărăției. Iată adevărul gol-goluț: darul vostru, fie că se exercită cel mai bine în sfera sănătății, a educației, a administrației, a sportului, a afacerilor, a artelor, a mass-mediei, acasă ori în orice alt domeniu, se leagă de zidirea Împărăției. Arhitectul Șef l-a conceput astfel. Se prea poate ca noi să nu recunoaștem conexiunile care există între ascultarea noastră și succes, până când vom sta efectiv înaintea lui Isus, în ziua judecății. După cum scrie Pavel, „La fel se întâmplă cu faptele bune: chiar dacă nu sunt cunoscute la început, în cele din urmă sunt recunoscute și confirmate” (1 Timotei 5:25, TPT). Așadar, indiferent dacă darul vostru este sau nu evident, sarcina care vă revine este următoarea: „Cum v-a chemat Domnul pe fiecare dintre voi, așa să umblați” (1 Corinteni 7:17, NKJV). Să revenim la cuvintele lui Pavel, pe care le folosim ca tipar pentru isprăvnicia noastră: Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine dacă nu

ADMINISTRATORI 59 vestesc Evanghelia! Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. (1 Corinteni 9:16-17) Următorul adevăr pe care trebuie să îl subliniem este acela că „răsplata” noastră se leagă direct de măsura în care am lucrat de bunăvoie sau, mai general spus, de „atitudinea” noastră. Așadar, dacă atitudinea noastră este altruistă, vom primi o răsplată; dacă atitudinea noastră este egoistă, nu vom primi o răsplată. Diferitele scenarii în care putem dovedi o motivație altruistă sau egoistă sunt mult prea multe pentru a le enumera. Haideți să evidențiem doar câteva comparații. O atitudine altruistă ar putea fi următoarea: ce privilegiu este să îi slujesc pe alții cu abilitățile care mi-au fost încredințate! O motivație egoistă ar suna astfel: ce pot câștiga de pe urma abilităților mele? Mai direct spus, prima poziție poate fi reformulată astfel: ce pot face pentru tine? A doua poate suna astfel: cu ce mă aleg eu? Altă atitudine altruistă ar fi: voi face tot ce îmi stă în putință, indiferent ce primesc în schimb, pe când o motivație egoistă spune: de ce aș face lucrurile cum trebuie, până la capăt, dacă nu mă aleg cu prea multe de pe urma lor? Altă motivație altruistă spune: trebuie să merg înainte; sunt atât de mulți oameni care trebuie influențați, pe când cea egoistă spune: mă bucur de succes; acum o pot lăsa mai moale. Pavel scrie despre importanța atitudinilor sau a motivațiilor: „Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Cristos și ca niște ispravnici [administratori]”, iar aceste cuvinte se continuă îndată cu următoarele: Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea; totuși, nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul. De aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor [motivațiile personale]. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu. (1 Corinteni 4:3-5) Pavel nu este preocupat de evaluarea primită din partea prietenilor, criticilor sau al altei autorități autodesemnate, nici măcar de cea

60 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu proprie. Aceste evaluări sunt fără noimă în comparație cu cea cu care ne vom confrunta cu toții în cele din urmă: examinarea divină. Ceea ce contează este modul în care Isus va evalua isprăvnicia noastră. Fără îndoială, acțiunile sau faptele săvârșite de noi în ascultare vor fi importante în ziua judecății. Isus declară foarte lămurit: „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22:12). Scenariul nu este unul de tipul „fie una, fie alta”, ci mai degrabă de felul „atât una, cât și cealaltă”, adică deopotrivă motivațiile și faptele vor fi examinate în ziua judecății. S-ar putea ca unii să creadă că Pavel se referă la judecata necredincioșilor, cea de la „marele tron alb”, unde aceștia vor da socoteală pentru păcatele lor, fiindcă nu au primit harul mântuitor al lui Isus Cristos. Nu încape îndoială că nu despre această judecată este vorba, fiindcă la marele tron alb nimeni nu va primi din partea lui Dumnezeu „lauda” despre care vorbește Pavel. Este important să nu pierdem din vedere contextul subiectului abordat de Pavel; apostolul vorbește aici de isprăvnicie. Este foarte limpede la ce se referă el. Tainele noastre ascunse în întuneric și motivațiile personale, când vine vorba despre administrarea darurilor noastre, vor fi scoase la lumină în ziua judecății. Adevărul acesta îmi trezește numaidecât atenția! Dați-mi voie să fiu foarte clar pe tema aceasta, folosind relatarea anterioară despre neascultarea față de Domnul pe care am dovedit-o când am ales eu subiectul predicii. Probabil oamenii care au participat la acea întâlnire cred până în ziua de astăzi că am fost ascultător de Dumnezeu când le-am predicat acel mesaj „proaspăt”. Nu am fost. Se prea poate ca, în ziua judecății, să afle despre neascultarea mea, fiindcă Isus declară: Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus la întuneric [motivațiile noastre personale și secretele noastre] va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor. (Luca 12:2-3; clarificarea din paranteză îmi aparține) Se prea poate ca, în ziua judecății, să fiu chemat să îmi cer iertare de la păstorul acela și de la alții care nu au primit în seara cu pricina mesajul din Momeala Satanei.

ADMINISTRATORI 61 CE SE AȘTEAPTĂ DE LA NOI? Am clarificat deja importanța înțelegerii conceptului de administrare. Întrebarea cea mai importantă care se ridică acum este aceasta: ce se așteaptă de la noi? Cu alte cuvinte, care sunt rezultatele pe care le va căuta Isus în ziua judecății, când va examina felul în care am folosit darurile pe care ni le-a încredințat? Putem ști care sunt aceste rezultate? Fără îndoială, căci Isus declară că noi vom fi judecați în ziua de pe urmă după adevărul pe care l-a rostit El (vezi Ioan 12:48). Vom începe această discuție revelatoare, care ne va împuternici să trăim cum se cuvine, în capitolul următor. Acesta este elementul spre care se concentrează atenția în cartea de față. M E D I TAȚ I 1. Înainte să citiți acest capitol, v-ați privit pe voi înșivă ca pe niște administratori? De ce da sau de ce nu? 2. Darurile cu care ați fost înzestrați nu sunt pentru voi; ele trebuie date altora prin intermediul vostru. Cu alte cuvinte, voi purtați ceea ce Dumnezeu vrea să aibă alții. Păstrând în minte lucrul acesta, de ce este important să vă administrați cu credincioșie darurile? Ce este în joc dacă vă neglijați chemarea de administratori? 3. În orice moment, puteți alege să folosiți darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu în unul dintre următoarele trei moduri: le puteți întrebuința pentru zidirea Împărăției, în folosul propriu sau le puteți neglija, nefolosindu-le deloc. Cum vă folosiți voi darurile? Ce schimbări ar trebui să faceți cu privire la modul în care administrați ce v-a dat Dumnezeu?

Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Cristos și ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui. — 1 Corinteni 4:1-2

5 Credincioși Apostolul Pavel îl identifică pe Apolo și pe sine ca pe niște slujitori ai lui Isus Cristos și ispravnici sau administratori ai darurilor încredințate. În capitolul anterior, am învățat că această identitate nu se aplică numai acestor doi mari sfinți sau unei persoane care conduce în prezent o biserică, ci fiecărui credincios. Eu și voi suntem, de asemenea, slujitori ai lui Isus Cristos, iar unul dintre modurile principale în care ne îndeplinim acest rol stă în faptul că suntem administratori buni ai darurilor care ne-au fost încredințate. Ne vom îndrepta acum atenția spre ceea ce se cere de la un administrator și vedem că Scriptura menționează un singur atribut: credincioșia. Înainte să aprofundăm subiectul, să ne gândim cum ar fi fost dacă erau enumerate două, trei sau mai multe caracteristici. Pavel ar fi putut afirma că administratorilor li se cere să emane bucurie, să fie puternici, erudiți într-ale Scripturii, să fie plini de compasiune sau să aibă orice altă trăsătură duhovnicească. Desigur, nu vreau să minimalizez importanța acestor atribute, dar subliniez faptul că Biblia menționează unul singur și că el se cere de la ispravnici. Prin urmare, este foarte important să urmărim această virtute dacă vrem să fim buni administratori și să Îl auzim într-o zi pe Stăpânul nostru spunând: „Bine, rob bun.”

64 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu DEFINIȚIA CREDINCIOȘIEI Am avut privilegiul de a mă adresa unor echipe de conducere din întreaga lume, implicate nu doar în slujirea creștină, deși acestea constituie majoritatea, ci și echipe din lumea afacerilor, a administrației, educației și sportului. Le-am cerut în repetate rânduri membrilor echipei să definească într-un cuvânt termenul de credincioșie. Fiind lideri, de obicei oamenii aceștia sunt dornici să vorbească. După ce am auzit răspunsuri similare în aproape toate contextele, am hotărât să alcătuiesc o listă cu sinonimele cel mai des întâlnite pentru cuvântul credincios: • statornic; • consecvent; • de nădejde; • serios; • loial; • corect; • de încredere; • devotat; • sincer; • tenace; • ascultător. Am întâlnit și alte definiții, dar acestea au fost cele mai populare. Mai important decât atât, toate aceste răspunsuri corespund definițiilor și sinonimelor din dicționar. Există însă o definiție foarte importantă pe care nu am auzit-o nici măcar o dată în vreunul dintre contextele în care m-am aflat: „multiplicare”. S-ar putea să spuneți îndată: „Multiplicare? Aceasta nu e o definiție a credincioșiei!” Probabil îmi veți pune la îndoială abilitățile din

CREDINCIOȘI 65 domeniul exprimării, cum au făcut și foștii mei profesori de engleză. Vă asigur însă că, până la finalul acestui capitol, nu doar îmi veți da dreptate, ci probabil veți privi multiplicarea ca pe una dintre cele mai importante definiții ale credincioșiei. PILDA TALANȚILOR Pentru a vă prezenta conceptul multiplicării, haideți să ne îndreptăm atenția spre pilda talanților spusă de Isus. Vă rog să o parcurgeți cu atenție, chiar dacă ați mai citit-o de multe ori până acum. Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă țară [într-o călătorie lungă], a chemat pe robii săi și le-a încredințat avuția sa. (Matei 25:14) În primul rând, aceasta este o pildă; prin urmare, înțelesul ei este simbolic, nu literal. Așadar, trebuie să o interpretăm în lumina înțelegerii biblice, a învățăturii care reiese din Cuvântul lui Dumnezeu privit în ansamblul lui. Omul plecat într-o călătorie lungă Îl reprezintă pe Isus. El încredințează avuția Sa fiecăruia dintre slujitorii Lui, care ne simbolizează pe voi și pe mine. Apoi, observați călătoria lungă, care vine în sprijinul a două realități. În primul rând, au trecut aproape două mii de ani de când Isus a plecat, lăsându-ne sarcina de a zidi Împărăția pentru care a murit. Evident, El nu S-a întors încă, dar chiar și în acest moment al istoriei, putem spune că a trecut mult timp de la plecarea Lui. Apoi, această pildă arată o dată în plus că isprăvnicia nu este supravegheată în detaliu. Omul din pildă pleacă și nu se întoarce în fiecare lună să verifice progresul înregistrat de slujitorii lui. Potrivit pildei, el nu le inspectează munca decât atunci când se întoarce. Să citim mai departe: Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și a plecat. (Matei 25:15)

66 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu În această relatare, slujitorilor le-au fost încredințați bani. Cele mai multe traduceri ale Bibliei folosesc termenul talant, iar el exprimă cu acuratețe intenția textului, fiindcă termenul grecesc este talanton. Talantul era o unitate de măsură pentru greutate și era folosit mai ales pentru a cântări aurul și argintul. Un talant cântărea aproximativ treizeci și patru de kilograme. Cei mai mulți experți estimează că un talant de argint valora în jur de optsprezece mii de dolari americani (estimările variază, însă nu semnificativ). Aspectul cu privire la care sunt de acord toți experții este acela că Noul Testament reprezintă talantul ca fiind o sumă mare de bani. Un sac cu argint care cântărește treizeci și patru de kilograme nu e o nimic toată! Potrivit înțelegerii pe care o am acum asupra textului, personal nu cred că suma exactă este importantă pentru interpretarea pildei. Ceea ce pot afirma însă cu încredere este că un talant reprezenta o responsabilitate semnificativă. Nu cred că Isus vorbea aici despre bani, deși principiul se poate aplica și acestora. În pildele Sale, Isus Se referă rareori la reprezentarea exactă a celor înfățișate. El folosește grâul pentru a-i descrie pe oamenii evlavioși, neghina pentru cei răi, semințele pentru cuvinte, spinii pentru grijile vieții, secerișul pentru sfârșitul lumii, secerătorii pentru îngeri, iar lista nu se oprește aici. Ținând cont de imaginea de ansamblu a Noului Testament, este aproape cert faptul că acești talanți reprezintă charisma sau darurile care ne-au fost încredințate. Alt punct important al acestei pilde este acela că slujitorii nu au primit aceeași sumă. Vom dezbate în profunzime acest aspect mai târziu, însă acesta este motivul pentru care m-am referit deja la ceea ce ne-a fost încredințat ca la niște „daruri”. Unii au unul, alții două, iar alții mai multe. Numărul diferit poate reprezenta, de asemenea, dimensiunea darurilor noastre. Să fim sinceri: unii oameni au daruri mai mari decât alții. Sunt mulți care au darul de a cânta și care îi inspiră pe toți cei ce îi aud. Însă nu toți cei care cântă au aceeași măsură de talent ca Céline Dion sau Andrea Bocelli. Așadar, dacă ar fi să rezum ideea, aș spune că fiecare talant reprezintă un anumit dar, după cum poate reprezenta, la fel de bine, dimensiunile unui dar. Haideți să continuăm:

CREDINCIOȘI 67 Îndată, cel ce primise cei cinci talanți s-a dus, i-a pus în negoț și a câștigat cu ei alți cinci talanți. Tot așa, cel ce primise cei doi talanți, a câștigat și el alți doi cu ei. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ și a ascuns acolo banii stăpânului său. (Matei 25:16-18). Dați-mi voie să personalizez povestea, dând nume celor trei slujitori. O vom numi Allison pe prima dintre cei trei, pe al doilea îl vom numi Bob, iar pe ultimul, Larry. Allison a început cu cinci talanți și a multiplicat ce a primit, sfârșind cu zece. Bob a multiplicat cei doi talanți primiți și a sfârșit cu patru, însă Larry nu a multiplicat darul încredințat, ci doar l-a păstrat. Haideți să vedem cum arată mai clar situația: Allison: 5x2=10 Bob: 2x2=4 Larry: 1=1 De acum înainte, voi personaliza pasajul, folosind numele pe care le-am atribuit fiecărui slujitor. JUDECATA Este esențial să subliniem încă o dată accentul pus de Isus pe cuvântul lung. Povestea începe cu descrierea unei călătorii lungi și Isus afirmă din nou: „După multă vreme [după un timp îndelungat], stăpânul robilor acelora s-a întors și le-a cerut socoteală [de felul cum îi folosiseră banii]” (Matei 25:19). Socoteala pe care o cere stăpânul de la fiecare dintre administratori reprezintă judecata fiecăruia dintre noi cu privire la felul în care am folosit darurile încredințate. Haideți să ne oprim mai întâi în dreptul lui Allison: Allison, care primise cei cinci talanți, a venit, a adus alți cinci talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți; iată că am câștigat cu ei alți cinci talanți.” Ascultați judecata stăpânului ei:

68 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Stăpânul său a lăudat-o: „Bine, slujitoarea mea bună și credincioasă; ai fost credincioasă în folosirea acestei sume mici, așa că acum îți voi da mult mai multe responsabilități. Vino să celebrăm împreună!” (Matei 25:20-21, parafrazare) Acesta este un aspect foarte important, pe care nu trebuie să îl trecem cu vederea: stăpânul îi spune primei slujitoare că a fost credincioasă. Puteți privi cum doriți răspunsul stăpânului, însă nu există altă interpretare: Isus pune în mod direct credincioșia pe seama multiplicării. Recitiți cu atenție cuvintele stăpânului; nimic altceva din ce a făcut Allison nu este scos în evidență! Stăpânul nu a spus că ea a fost consecventă, statornică, loială, devotată, corectă sau că a avut altele dintre atributele oferite ca definiție a cuvântului credincios. Nu mă înțelegeți greșit: toate aceste atribute admirabile descriu credincioșia, însă ele nu sunt menționate sau subliniate în text. Stăpânul nu a evidențiat nicio altă virtute, acțiune sau vreun rezultat al isprăvniciei ei, ci doar faptul că a multiplicat ce i s-a dat. Prin urmare, el leagă în mod direct credincioșia de multiplicare! La fel stau lucrurile și în cazul lui Bob. Citiți cu atenție relatarea despre el: Bob, care primise cei doi talanți, a venit și el și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți; iată că am câștigat cu ei alți doi talanți.” Judecata stăpânului este asemănătoare celei dinainte: Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în folosirea acestei sume mici, așa că acum îți voi da mult mai multe responsabilități. Vino să celebrăm împreună!” (Matei 25:22-23, parafrazare) Isus identifică din nou credincioșia cu multiplicarea. Textul nu subliniază nimic altceva; nici acțiunea, nici virtutea sau rezultatele! Isus nu vrea ca aspectul accentuat de stăpânul din pildă să fie diluat; există o singură idee principală în pasajul citat: omul acesta a

CREDINCIOȘI 69 multiplicat ce i s-a încredințat, iar purtarea lui este echivalată în mod clar cu credincioșia. De asemenea, laudele adresate lui Bob sunt identice cu cele spuse lui Allison. Faptul acesta arată că, în ziua judecății, „punctajul” multiplicării noastre se va baza pe munca depusă. Isus va fi în egală măsură mulțumit de noi, indiferent cât de multe daruri am primit sau cât de mari au fost ele. Tot ce va conta va fi ca noi să le fi multiplicat. Un exemplu în privința aceasta ar fi cel al unei mame care stă acasă și își crește copiii, multiplicându-și eficiența. Ea va fi lăudată în egală măsură cu antreprenorul care și-a multiplicat afacerea și dărnicia față de Împărăția lui Dumnezeu. Să ne întoarcem acum atenția spre Larry: Apoi Larry, care nu primise decât un talant, a venit și el și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost frică să nu îți pierd banii, așa că i-am ascuns în pământ. Iată-ți banii înapoi. (Matei 25:24-25, parafrazare) Înainte să trecem la judecata lui Larry, haideți să evidențiem câteva aspecte importante. În primul rând, ultimul slujitor nu a multiplicat, ci doar a păstrat ce i s-a încredințat. Observați, de asemenea, motivul pentru care el nu a multiplicat resursele: în primul rând, el nu a cunoscut caracterul stăpânului său, așa că l-a perceput în mod incorect ca pe un om aspru. De-a lungul anilor în care am slujit credincioșilor din diferite părți ale lumii și din toate sferele sociale, am observat că una dintre principalele piedici în calea rodirii este necunoașterea naturii lui Dumnezeu. (Voi acoperi subiectul acesta în detaliu într-un capitol ulterior.) Când Îl percepem în mod incorect pe Dumnezeu, faptul acesta alimentează deseori ceea ce se află în spatele eșecului nostru legat de multiplicare, și anume frica. Lui Larry i-a fost frică! Frica, timiditatea sau intimidarea vor decupla darurile autentice lăsate de Dumnezeu în viața noastră. Faptul acesta este foarte important și este cu neputință să îl accentuăm în mod exagerat. În ce mă privește, am descoperit

70 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu acest adevăr în urma experienței proprii, fiindcă am suferit ani întregi din pricina fricii. (Voi aborda și acest subiect într-un capitol ulterior.) Să ne uităm acum la judecata lui Larry: Stăpânul său i-a răspuns: „Slujitor rău și leneș!” (Matei 25:26, NLT) Oau! Să ne oprim și să examinăm această declarație înainte să trecem mai departe. Nu uitați că toți trei, nu doar Allison și Bob, ci și Lerry erau slujitori ai stăpânului. Ei nu erau niște străini. Stăpânul lor era cel care le evalua munca. Larry nu aude cuvintele: „Bine, rob bun și credincios”, care le-au fost adresate celorlalți doi. În schimb, lui i se spune: „Slujitor rău și leneș!” Apelativele acestea ne captează, fără îndoială, atenția. Isus nu vorbește despre mântuire, ci mai degrabă despre judecarea modului în care ne administrăm darurile, pentru ca apoi ori să fim răsplătiți, ori să pierdem tot ce am lucrat. Haideți să privim cu atenție la cuvintele aspre ale stăpânului. Vom începe cu cele mai ușor de digerat. Cuvântul grecesc pentru leneș este okneros. El este definit ca „întârziat, încetinit, apatic, indolent, leneș”.8 Alt dicționar îl definește în felul următor: „care are de-a face cu ocolirea sau cu ezitarea față de angajarea în ceva care merită osteneala, fapt care se poate să implice lipsa ambiției”.9 Prietenul meu, Rick Renner, care este expert în limba greacă, spune despre cuvântul okneros că „se referă la o persoană care are o atitudine letargică, nepăsătoare, apatică, indiferentă, pasivă față de viaţă”. Potrivit acestor trei surse, vedem că definiția cuvântului din limba greacă ne lărgește orizontul și ne ajută să înțelegem mai bine lucrurile. Dacă sunteți temători, veți ezita sau vă veți feri să vă implicați într-o activitate care ar trebui sau ar putea fi făcută. Dacă sunteți letargici, vă va lipsi determinarea necesară pentru a realiza ce ar trebui făcut. Dacă sunteți apatici, nu vă va păsa îndeajuns pentru a lua măcar în calcul ideea de a trece la acțiune. Toate scenariile se aplică acestui cuvânt grecesc, dar slujitorul din textul nostru a mărturisit: „Mi-a fost frică.” Celelalte aspecte ale leneviei puteau juca și ele un rol în cazul acestui slujitor, însă în cele din urmă, ezitarea determinată de frică a fost factorul dominant.

CREDINCIOȘI 71 Ați simțit vreodată imboldul de a face ceva, imbold de care nu ați putut scăpa, mai ales în rugăciune, însă ați șovăit prea multă vreme pentru că v-ați temut că veți eșua? Iar apoi ați privit cum altcineva a făcut lucrul acela? Mai apoi v-ați spus: eu am avut ideea și ar fi trebuit să o pun în aplicare. Acesta este mesajul pe care ni-l transmite Isus în legătură cu cel din urmă slujitor. El a ezitat și a tot ezitat, nu doar o dată sau de două ori, ci pe întreaga durată a isprăvniciei lui. Este acceptabil să acționăm așa o dată sau de două ori, fiindcă de obicei ne dezvoltăm în urma unor asemenea situații. Dar atunci când cochetăm suficient de multă vreme cu ezitarea, aceasta poate deveni un tipar care ne duce în cele din urmă spre evitarea totală a acțiunii și spre o isprăvnicie lipsită de rod. Când Domnul mi-a cerut prima oară să scriu, am ezitat timp de zece luni. Îmi era teamă să scriu. Dădusem greș de atâtea ori în anii de școală. La colegiu am avut un coleg care critica în fața tuturor felul în care scriam! O parte a uneia dintre temele primite a fost să ne citim unul altuia lucrarea și, în timpul discuțiilor desfășurate în clasă, colegul meu și-a exprimat dezaprobarea față de lucrarea mea în fața profesorului. Am fost singurul student care a fost criticat de unul dintre colegi. Teama pe care mi-o provoca scrisul era bine întemeiată: obținusem un punctaj jalnic la proba de engleză la bacalaureat, avusesem parte de numeroase observații negative din partea profesorilor, de note slabe și de un coleg critic; nu s-ar putea spune că istoria era de partea mea. Toate acestea nu făceau decât să îmi întărească ezitarea. Scrierea unei cărți presupunea foarte mult timp, iar timpul este esențial. Un asemenea proiect urma să mă îndepărteze de eforturile pe care le depuneam pentru dezvoltarea lucrării noastre de curând începute. A trebuit să las deoparte aceste temeri și preocupări însemnate, ca să dau ascultare poruncii lui Dumnezeu. Ce s-ar fi întâmplat dacă ezitam prea mult și nu ascultam? Rezultatul ar fi fost cel pe care Dumnezeu mi l-a făcut cunoscut prin cele două doamne pe care le-am menționat înainte. El ar fi dat altcuiva talantul, unei „Allison”, ca să spun așa, care ar fi dus misiunea la îndeplinire. Ea ar fi primit sarcina mea. Unde m-aș fi aflat eu astăzi, în cazul acesta? Aș fi fost numit „leneș” când ajungeam în fața scaunului de judecată?

72 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Nu mi-am dat seama că destinul meu urma să fie legat de scris! Dacă mi-ați fi spus când aveam douăzeci de ani: John, Dumnezeu te va trimite la națiunile lumii prin intermediul cărților tale”, v-aș fi răspuns, râzând în hohote: „V-ați pierdut mințile! Eu nu sunt în stare nici să scriu o lucrare de trei pagini.” Dar acum cărțile au ajuns bestselleruri la nivel național și internațional, fiind traduse în peste o sută de limbi și tipărite în zeci de milioane de exemplare. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ascultam? Dar dacă îngăduiam fricii să mă țină pe loc? Mă înfior când mă gândesc la proporțiile oportunității pe care aș fi pierdut-o! Să ne concentrăm acum asupra cuvântului mai dificil adresat de stăpân celui de-al treilea slujitor. Cuvântul rău poate părea prea aspru, dar Isus nu a folosit niciodată cuvintele în mod ușuratic. Termenul grecesc pentru rău este poneros. El este definit ca „având o deficiență gravă și fiind, în consecință, inutil, lipsit de valoare.”10 Definiția aceasta se potrivește felului în care a administrat Larry ce i-a fost încredințat. Ea ne ajută să înțelegem de ce a spus apostolul Pavel că era vai de el dacă nu era credincios darului pe care i l-a dat Dumnezeu. Percepția greșită pe care o avea Larry cu privire la caracterul stăpânului său era o deficiență gravă care i-a alimentat frica. El s-a dovedit inutil în ce privește întrebuințarea darului care îi fusese dat. Afirmațiile acestea sunt foarte apăsate; însă, când comparăm cuvintele lui Pavel privitoare la potențiala nefolosire a darului său cu purtarea lui Larry, vedem că ele sunt adevărate. Dați-mi voie să rezum clar faptul că în acest context nu este vorba despre mântuirea noastră, ci despre felul în care administrăm darurile încredințate nouă. Perspectiva lui Dumnezeu este următoarea: Cei care multiplică darul sunt buni și credincioși. Cei care doar îl păstrează au o deficiență gravă, sunt inutili și leneși. Se poate oare ca perspectiva noastră asupra credincioșiei să fie incompletă? Gândiți-vă la exemplul unui om de afaceri care locuiește într-o zonă care se bucură de o economie puternică, aflată în expansiune. Afacerea lui, un mic magazin pe care l-a moștenit de la

CREDINCIOȘI 73 tatăl lui, este profitabilă, dar nu se extinde. Omul a avut oportunitatea de a deschide sucursale ale afacerii în alte zone ale orașului, însă, cu tot darul lui de antreprenor, s-a mulțumit să ducă o „viaţă comodă”. Îngăduiți-mi să duc lucrurile un pas mai departe. În lumina judecății de care a avut parte Larry în pildă, haideți să punem două întrebări importante. Ar trebui să deschidă acest om de afaceri magazine noi și să se aventureze să pătrundă pe alte piețe, în vederea zidirii Împărăției? Este dorința lui de a se feri de riscuri sinonimă cu strategia „conservării” adoptată de al treilea slujitor? Am folosit aceleași criterii de evaluare a credincioșiei pe care le-a întrebuințat Isus? Cu toate că omul de afaceri trăiește o viaţă bună, nu cumva întrebarea de căpătâi ar trebui să fie: își multiplică el darurile sau doar le menține? Haideți să fim sinceri în evaluarea noastră. Măsurăm credincioșia doar privind la caracterul demn de încredere, fără să luăm în calcul reproducerea? Statornicia, fără să ne gândim la expansiune? Consecvența, fără să acordăm atenție multiplicării? Nu cumva ne scapă întreaga anvergură a ceea ce înseamnă să fim credincioși, și anume multiplicarea darurilor primite, oricare ar fi ele? Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii când i-a așezat pe bărbat și pe femeie pe pământ a fost: „Creșteți și înmulțiți-vă” (Geneza 1:28). Desigur, El ne cerea să avem copii și să populăm pământul. Însă porunca include cu atât mai mult următorul aspect: orice ne dă Dumnezeu în grijă, noi trebuie să Îi înapoiem înmulțit. Suntem chemați să procreăm prin multiplicare. În pilda talanților, Isus aplică în mod specific această poruncă inițială din Geneza darurilor care ne-au fost încredințate. NU ABILITATEA VOASTRĂ! Vă simțiți incomod? Probabil că da, însă nu uitați că harul lui Dumnezeu vă este de ajuns. Nouă nu ni se cere să facem toate acestea prin puterea proprie, ci prin charis și charisma lui Dumnezeu. Scopul scrierii acestui mesaj nu este de a vă descuraja, ci de a vă face conștienți de potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu și de a spori credința voastră în harul divin și darurile din viața voastră. Nu urmăresc să

74 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu pun pe umerii voștri o povară apăsătoare, prea greu de ridicat. Pavel a strigat de trei ori către Dumnezeu să îi ușureze povara, dar iată cum îi răspunde Domnul: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni. (2 Corinteni 12:9-10) Una dintre definițiile cuvântului grecesc slăbiciune este cea de „limitări”. Voi și eu nu suntem singurii care se simt uneori copleșiți. Cu toții avem limitări; chiar și apostolul Pavel a avut. În contextul specific al acestui verset, el se referă la împotriviri, la opoziție și chiar la persecuțiile fizice cu care s-a confruntat în fiecare oraș (vezi capitolul 11), însă adevărul acesta se aplică și restricțiilor sau situațiilor imposibile pe care s-ar putea să le întâmpinăm, momente în care sarcina ni se pare cu neputință de realizat. Deși cu siguranță nu este ușor, faptul acesta s-ar putea să ne întărească hotărârea, să ne determine să ne bizuim pe tăria Domnului. În loc să ascultați glasul limitărilor care strigă în mintea voastră, rostiți în schimb promisiunile lui Dumnezeu. Nu cumva ne ascultăm prea mult pe noi înșine când, în schimb, ar trebui să ne vorbim nouă înșine? Pavel L-a rugat pe Dumnezeu de trei ori să intervină și de fiecare dată Domnul i-a amintit apostolului de charis. A treia oară, Pavel a înțeles; și-a dat seama că limitările ar trebui doar să îl determine să creadă în harul lui Dumnezeu și în înzestrarea divină din viața lui. De aceea refrenul lui s-a schimbat din: „Doamne, îndepărtează limitările” în „Simt plăcere în limitările mele.” Chiar a folosit cuvântul „plăcere”? Da! Apostolul a înțeles acum următorul fapt: cu cât provocarea pare mai imposibilă, cu atât puterea lui Dumnezeu se va manifesta și mai mult în și peste viața lui, dacă va crede lucrul acesta! Iată un adevăr important: putem avea acces la harul de care avem nevoie pentru multiplicare doar crezând! Pavel scrie: „Noi avem acces prin credință la acest har” (Romani 5:2, NKJV). Imaginați-vă astfel ideea: credinţa este conducta care furnizează inimii noastre harul

CREDINCIOȘI 75 de care avem nevoie pentru multiplicare. Când auzim acest mesaj, credinţa noastră sau conducta amintită ar trebui să se mărească, nu să se diminueze. Însă aceasta este alegerea voastră. Iată ce ne spune Scriptura: Dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihna despre care a vorbit El. (Evrei 4:2-3) Nu priviți ceea ce citiți într-un mod care nu vă ajută la nimic, ci împletiți citirea cu credința. Același Cuvânt venit de la Dumnezeu a avut două rezultate diferite în cazul copiilor lui Israel. Le-a fost de folos lui Moise, Iosua și Caleb; aceștia au fost întăriți, privindu-l într-o lumină pozitivă. Însă același Cuvânt nu a fost de folos celorlalți israeliți, fiindcă l-au privit într-o lumină negativă. Aceasta este deosebirea dintre credință și necredință. Credeți că Dumnezeu v-a înzestrat în așa fel încât să treceți dincolo de abilitățile voastre! El nu v-a pus la îndemână altă opțiune pentru a fi întăriți și împuterniciți, decât aceea de a depinde de harul Lui. Când faceți astfel, intrați în adevărata odihnă, încetând eforturile proprii și strădaniile de a produce rezultate. Ce înseamnă această odihnă? Înseamnă să cooperați cu abilitatea lui Dumnezeu de a îndeplini misiunea voastră. Atunci când intrați în odihnă, Dumnezeu vă conduce spre multiplicare! Acesta este unul dintre motivele pentru care David a fost numit un „om după inima lui Dumnezeu”. El a depins de tăria Domnului, nu de cea proprie. David a proclamat în repetate rânduri: „Domnul este tăria vieții mele” (Psalmul 27:1, NKJV). În tot ce a înfăptuit el, există un numitor comun: David a depins de abilitatea lui Dumnezeu manifestată în și prin el. De aceea Pavel spune fiului său spiritual, Timotei, care se lupta cu teama și intimidarea: „Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos” (2 Timotei 2:1). Iată de ce am consacrat al doilea și al treilea capitol al acestei cărți lămuririi clare a termenilor charis și charisma, înainte de a discuta

76 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu pilda talanților. Am fi copleșiți și descurajați dacă am încerca să administrăm prin propriile puteri darurile primite. Vă rog să nu uitați niciodată: chemarea voastră este mai mare decât abilitățile voastre naturale. Poate că de aceea ni se spune: De pildă, fraților, uitați-vă la voi, care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1:26-29) De ce oare se întâmplă așa? De ce doar puțini oameni înțelepți, puternici și nobili sunt chemați? Să fie oare pentru că este mai ușor pentru cei înzestrați cu talente înnăscute să „reușească” prin propriile puteri? Dar oamenii aceștia sunt nesăbuiți! Ei se compară cu alții și se consideră câștigători, când ar trebui să se privească pe ei înșiși în lumina chemării pe care le-a dat-o Creatorul lor. Pavel a procedat altfel. Cu toate că, dacă era să se măsoare cu contemporanii lui, Pavel era înțelept și de neam ales chiar înainte de a fi mântuit, el a ajuns la un moment în care a socotit toate abilitățile lui naturale ca pe un „gunoi”, ca să poată beneficia de puterea lui Cristos pentru viața lui. El a fost unul dintre puținii de felul acesta, fiindcă a înțeles că, deși era mai înțelept decât mulți, firește vorbind, rămânea lipsit de înțelepciune dacă se compara cu înțelepciunea lui Dumnezeu (vezi Filipeni 3:4-11). ABORDARE SOCIALISTĂ SAU CAPITALISTĂ?

CREDINCIOȘI 77 Să continuăm pilda spusă de Isus. Chiar dacă nu pare posibil, cuvintele ei devin chiar mai apăsate și mai șocante! Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. (Matei 25:28) Ia stați o clipă! Oare am citit bine? Stăpânul poruncește ca sacul cu argint (talantul) să fie luat de la Larry și dat lui Allison. Să clarificăm ce înseamnă aceasta: Allison: 5x2=10+1 (de la Larry)=11 Larry: 1-1 (dat lui Allison)=0 Allison ajunge să aibă unsprezece talanți, iar Larry sfârșește cu zero! Într-o dimineață, în timp ce mă rugam, am rămas uluit de ceea ce am auzit în inima mea. Dați-mi voie să vă prezint contextul. Nu mă mai gândisem de o bună bucată de vreme la pilda talanților. În acea dimineață, L-am auzit pe Duhul Sfânt spunându-mi: „Fiule, Eu sunt mai degrabă capitalist decât socialist în gândire.” Poftim? Am ridicat din sprâncene, însă umblam cu Domnul de suficientă vreme ca să recunosc momentele în care El îmi revela lucruri pe care nu le cunoaștem. Deseori, ceea ce ne spune El contrazice gândirea religioasă sau obișnuită și, uneori, cuvintele Lui par chiar absurde! De data aceasta așa mi s-a părut și mie ce am auzit. I-am cerut să mă ajute să înțeleg, fiindcă, la drept vorbind, mie mi se părea că Dumnezeu înclina mai degrabă spre socialism în felul în care a făcut lucrurile. În dimineața aceea, Domnul mi-a îndreptat atenția spre pilda talanților și mi-a arătat că, dacă ar fi avut o gândire de tip socialist, parabola ar fi decurs altfel. Povestea ar fi început în felul următor: toți cei trei slujitori ar fi primit un număr egal de talanți: Allison: 3 Bob: 3 Larry: 3 Allison și Bob ar fi fost credincioși (multiplicând banii primiți), însă Larry, fiindcă era inutil și leneș, ar fi rămas cu aceeași sumă. Rezultatele ar fi fost următoarele: Allison: 3x2=6 Bob: 3x2=6

78 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Larry: 3=3 Dumnezeul ipotetic pe care ni-L închipuim închinat spre socialism ar fi acționat astfel: Allison: 6-1=5 Bob: 6-1=5 Larry: 3+1 (de la Allison) + 1 (de la Bob)=5 Toți ar fi sfârșit având cinci talanți! Însă nu așa s-au petrecut lucrurile. Dumnezeu a luat talantul de la Larry și l-a dat persoanei care avea zece. De ce? Isus ne dă explicația: Celor care folosesc bine ce li s-a dat (care multiplică), li se va da și mai mult, astfel că vor avea din belșug. Însă de la cei care nu fac nimic (de la cei care doar păstrează), li se va lua și puținul pe care îl au. (Matei 25:29, NLT) Eu nu afirm că Dumnezeu este capitalist. În niciun caz! Doar că, în cazul acesta, capitalismul se aliniază în mai mare măsură gândirii și căilor Lui decât socialismul. În secolul al XXI-lea, tinerii din America și din lume sunt învățați să gândească după tiparul socialist. Socialismul nu este un sistem cu frica lui Dumnezeu și nici unul benefic; de fapt, el contravine direct înțelepciunii lui Dumnezeu. Este un spirit antihrist, ascuns sub masca binelui comun, care vrea să răsplătească lenea și să penalizeze sârguința, succesul și abundența. Calea lui Dumnezeu este cea a multiplicării și pe El nu Îl deranjează ca slujitorii Lui să se bucure de abundență. Isus spune: „vor avea din belșug”. Dumnezeu dorește ca noi să ne bucurăm de belșug, atâta timp cât inima noastră caută să zidească Împărăția și să folosească abundența în folosul altora. Probabil ați mai auzit zicala: Dumnezeu nu e împotriva belșugului, dar nu vrea ca belșugul să ne stăpânească. Ea este foarte adevărată. Pentru cei în a căror inimă arde pasiunea pentru lucrurile Domnului, satisfacția nu vine din acumularea de bogății, ci mai degrabă din umblarea cu Dumnezeu și din folosirea belșugului pe care li-l dă El ca să zidească Împărăția Lui. Abundența este doar o unealtă pe care sunt chemați să o folosească în beneficiul altora. Și, evident, dacă suntem înțelepți, nu ne vom îndrăgosti de uneltele noastre.

CREDINCIOȘI 79 Este important să ne oprim și să accentuăm un adevăr important: noi trebuie să îi ajutăm pe cei săraci, pe cei care nu pot munci sau care au nevoie de sprijin pentru a se putea pune pe picioare. „Dragostea ne împuternicește să împlinim Legea lui Cristos, în timp ce ne purtăm poverile unii altora. Dacă vă credeți prea importanți ca să vă plecați să îi ajutați pe alții, trăiți în amăgire” (Galateni 6:2-3, TPT). Când s-au întâlnit liderii Bisericii, și-au dat seama care erau sarcinile diferite care le reveneau și chiar s-au contrazis în anumite aspecte mărunte. Însă au căzut cu toții de acord asupra responsabilității de a-i ajuta pe cei care se luptau să supraviețuiască. Pavel scrie: Ne-au cerut numai să ne aducem aminte de cei săraci și chiar așa am și căutat să fac. (Galateni 2:10). Acestea fiind spuse, este important să discernem dacă un om e nevoiaș sau doar leneș. Abordarea socialistă dă în egală măsură celui leneș și celui sărac. Dacă dăm celor din categoria leneșilor, nu facem decât să le sporim dependența de noi. Scopul nostru este întotdeauna să îi ajutăm pe oameni să folosească darurile pe care le-au primit de sus, ca să poată propăși ei înșiși, dar și să zidească Împărăția lui Dumnezeu. APLICAȚIA PRACTICĂ În orice caz, aspectul important pe care trebuie să îl reținem este acela că ne-au fost încredințate daruri și că Dumnezeu așteaptă de la noi să le multiplicăm. Dacă Îl iubiți pe Dumnezeu, veți dori cu pasiune să vă folosiți darurile pentru slava Lui. Intenția mea principală este să trezesc dorința voastră lăuntrică și potențialul din voi. Ați fost creați dinadins pentru un scop urmărit în adins. Voi aveți abilitatea de a multiplica pentru slava Împăratului nostru ce vi s-a dat. Aceasta este ideea cea mai importantă cu care trebuie să rămâneți din capitolul de față. Acum, când am ajuns să înțelegem pilda talanților și ce reprezintă ea, suntem gata să trecem la chestiuni practice. Cum se traduce învățătura aceasta în viața de fiecare zi? Călătoria noastră se va îndrepta în direcția aceasta în capitolul următor.

80 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu M E D I TAȚ I 1. Există un atribut care definește clar un ispravnic: credincioșia. Cum ați privit până acum credincioșia? După ce ați citit capitolul acesta, cum vi s-a schimbat perspectiva? 2. Multiplicarea care dăinuie veșnic nu se realizează prin puterile noastre. Ea este rezultatul cooperării cu harul lui Dumnezeu. Încercați cumva să vă multiplicați darurile prin propriile puteri? Cum le puteți multiplica dintr-o postură a odihnei, nu a caznei și strădaniilor personale? 3. Dumnezeu nu este împotriva abundenței, ci împotriva stăpânirii exercitate de ea asupra noastră. De ce credeți că este important pentru Dumnezeu să vă multiplicați darurile? Cum Îl poate onora pe Dumnezeu multiplicarea darurilor voastre și cum poate avea un impact în viața altora, la scară mai mare?



Cel ce administrează cu credincioșie și integritate puținul care i-a fost dat va fi promovat și i se vor încredința responsabilități mai mari. —Luca 16:10, TPT

6 Sârguința și multiplicarea Potrivit cuvintelor lui Isus, dacă trăim în integritate și suntem oameni statornici, de nădejde, vrednici de încredere, sinceri, sârguincioși și dacă multiplicăm ceea ce avem în prezent în administrare, ni se vor da responsabilități mai mari. Mai simplu spus, când multiplicăm cu integritate, Dumnezeu ne încredințează mai multe responsabilități. El ne promovează. Aceasta este o lege a Împărăției Sale. Faceți-vă o verificare personală. Aveți o perspectivă care urmărește multiplicarea sau ați dovedit mai degrabă o mentalitate care trădează spiritul de conservare? Ați rămas în perimetrul sigur al coastei atunci când corabia voastră a atins un nivel al succesului pe care l-ați considerat mai înalt decât al altora, decât cel atins de părinții voștri sau suficient pentru a vă permite să duceți o viaţă comodă? Fiți sinceri când vă evaluați. Dacă ați fost mai degrabă înclinați spre conservare decât spre multiplicare, vestea cea bună este aceasta: încă trăiți pe pământ și aveți timp să vă schimbați, să multiplicați ce ați primit și, în cele din urmă, să vi se acorde mai multă responsabilitate!

84 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu DOUĂ REZULTATE DIFERITE Încă de când eram un băiețaș, nu mi-a fost greu să recunosc aceste două motivații opuse ale celor înclinați spre conservare sau spre multiplicare, din pricina celor doi bunici ai mei care exemplificau diferențele dintre cele două chiar sub ochii mei. Unul s-a pensionat la vârsta de șaizeci și cinci de ani, după care a ales să ducă o viaţă liniștită. Ne vizita de două ori pe an și îl vedeam cum, zi după zi, nu făcea de fapt nimic. Ședea sub stejarul falnic din curtea noastră și își fuma pe îndelete pipa. Lucrurile nu se schimbau prea mult nici când mergeam noi să îl vizităm. Din păcate, în ultimii lui ani, părea să se fi mulțumit mai degrabă să existe decât să trăiască. Celălalt bunic al meu s-a pensionat la șaizeci și doi de ani și a început ceea ce părea a fi a doua lui viaţă. La cei șaizeci și ceva de ani ai lui, s-a înscris la Universitatea Rutgers și a studiat agricultura. În următorii douăzeci de ani, a scris două cărți, și-a amenajat și a întreținut o grădină mare, a crescut animale și s-a implicat în asamblarea de locuințe mici pe plajele din Florida, ca să ofere un loc frumos oamenilor înaintați în vârstă, și a fost activ în multe proiecte ale comunității. Întotdeauna a fost gata să întindă o mână oricui avea nevoie de ajutor. Când venea să ne viziteze sau când mergeam noi să îl vedem, de-abia așteptam momentele petrecute împreună. Bunicul planifica excursii la pescuit, la parcuri de distracție și în orașul New York. Juca jocuri cu noi, ne ducea să îi întâlnim pe vecinii lui, îi ajuta pe oamenii de afaceri din apropiere, îndeplinind felurite sarcini în magazinele lor și gătea în fiecare seară o cină delicioasă. Celălalt bunic al meu nici măcar nu dădea o mână de ajutor în bucătărie. Unul dintre bunici a murit la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, iar celălalt la nouăzeci și unu. Puteți ghici care dintre ei a trăit mai mult? Da, cel care avea o viziune, care urmărea multiplicarea. Este interesant faptul că doar la nouăzeci și unu de ani a primit mântuirea. Cu toate acestea, el a trăit și înainte în conformitate cu principiile lui Dumnezeu, cu legile Împărăției, și a fost binecuvântat din abundență. Înainte să am privilegiul de a-l conduce la Isus, bunicul m-a persecutat mult din pricina convingerilor mele! Îmi lua în derâdere

SÂRGUINȚA ȘI MULTIPLICAREA 85 credinţa aproape de fiecare dată când eram împreună. După numeroase încercări de a-i împărtăși Evanghelia, era cât pe ce să cad din picioare când a spus în sfârșit: „Vreau să Îl primesc pe Isus ca Domn al meu.”A fost o zi minunată! La o lună după convertirea lui, l-am vizitat din nou. În perioada aceea, bunicul locuia la depărtare de o oră de casa noastră. Tocmai se mutase din locuința lui din Daytona Beach într-un centru pentru vârstnici din Ormond Beach. Când l-am vizitat cu ocazia aceea, mi-a zis: John, vrei să știi care este misiunea mea? Ce am de făcut pe pământul acesta? Am rămas uimit văzând că un om mântuit de curând, aflat la o vârstă atât de înaintată, gândea în felul acesta. Dar, în loc să îmi exprim surprinderea, am zis doar: Da, bunicule, care e misiunea ta? Mi-a răspuns zâmbind: Duhul Sfânt mi-a spus că sunt aici ca să le vorbesc tuturor acestor oameni despre Isus Cristos. (În complexul acela se aflau câteva sute de oameni.) Doi ani mai târziu, mama mea și fratele ei l-au mutat în Oklahoma, ca să fie mai aproape de singurul lui fiu. În prima săptămână în care a ajuns acolo, a stat treaz toată noaptea, ca să spună povestea vieții lui asistentei medicale care îi fusese repartizată. În primele ore ale dimineții, chiar înainte de răsăritul soarelui, i-a zis: E timpul să mă duc acasă. Spune-i fiului meu să dea o petrecere pentru mine. După ce a rostit cuvintele acestea, și-a părăsit trupul și s-a alăturat familiei lui din cer. Mama a fost tulburată și preocupată, gândindu-se că îl supuseseră unui stres prea mare mutându-l din Florida în Oklahoma. Când mi-a mărturisit lucrul acesta, am asigurat-o numaidecât că nu era cazul: Mamă, când bunicul avea optzeci și nouă de ani, mi-a spus că Dumnezeu i-a arătat că mai avea de trăit pe pământ doi ani ca să-și încheie misiunea în Ormond Beach. Aceasta a fost prima lui săptămână în Oklahoma; și-a dus misiunea la bun sfârșit. Mama a fost deopotrivă mângâiată și uimită.

86 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Deși bunicul era un om nemântuit, principiile divine privitoare la credincioșia însoțită de sârguință s-au manifestat în viața lui. Fiind martorul alegerilor diferite ale celor doi bunici ai mei, am hotărât chiar înainte de a deveni credincios că viața mea va urma modelul bunicului care a preferat multiplicarea și care a trăit cu un scop până la ultima lui suflare. Dați-mi voie să fiu sincer cu voi. Am avut de înfruntat adesea tentația de a coti în altă direcție, spre o viaţă de tihnă. E nevoie de o redirecționare intenționată a gândurilor noastre pentru a nu ceda modului de viaţă care urmărește conservarea, fiindcă acesta din urmă este mult mai ușor. Multiplicarea nu se va manifesta dacă motivația noastră este indolentă, ezitantă, nepăsătoare sau apatică. Apostolul Pavel ne spune: „Nu fiți niciodată leneși, ci lucrați din greu, slujind Domnului cu entuziasm” (Romani 12:11). În primul rând, înțelegeți că aceasta este o poruncă, nu o sugestie. Uitați-vă la cuvintele lui: „lucrați din greu”. Ca să aveți parte de multiplicare, aceasta este una dintre principalele trăsături pe care trebuie să le manifestați. Pe lângă chemarea de a lucra din greu, trebuie să o facem cu entuziasm. Nu mă înțelegeți greșit: credinţa, viziunea și perseverența sunt trei factori foarte importanți pentru multiplicare. Însă ei nu sunt de niciun folos fără principiul bun, de modă veche al muncii asidue! Eu și Lisa am lucrat cu sârguință aproape din ziua în care am devenit credincioși. Atitudinea aceasta este adânc înrădăcinată în noi și Dumnezeu face ca ea să fie astfel în viața fiecărui credincios. Entuziasmul nostru nu a fost motivat de circumstanțe exterioare, ci de o pasiune profundă care izvora din două lucruri: dragostea nezdruncinată pentru Isus și pentru copiii Lui. Această pasiune are ca fundament o decizie fermă a inimii, nu sentimentele, și ea alimentează dorința arzătoare de a zidi Împărăția Lui. Lucrul acesta este foarte important, fiindcă emoțiile pline de entuziasm nu vă vor însoți întotdeauna. De fapt, s-ar putea să aveți perioade în care sentimentele nu vor fi deloc prezente. Una dintre rădăcinile cuvântului entuziasm din limba greacă este termenul entheos, care înseamnă „a-L avea pe Dumnezeu înăuntru”.11

SÂRGUINȚA ȘI MULTIPLICAREA 87 Sârguința noastră trebuie să fie alimentată de prezența divină care locuiește în noi, nu de emoțiile noastre sau de împrejurările în care ne aflăm. MULTIPLICAȚI CE APARȚINE ALTCUIVA După ce ne-am căsătorit, prima biserică la care am mers împreună cu Lisa se afla în orașul texan Dallas. Era una dintre bisericile cele mai cunoscute din țară, iar personalul ei angajat număra sute de oameni. Ca voluntari, ne-am oferit mereu să facem orice era nevoie. Eu am devenit ușier, m-am alăturat ca voluntar lucrării desfășurate în închisori, am slujit în centre de detenție, am vizitat azile de bătrâni, am dat o mână de ajutor la organizarea conferințelor, îi sprijineam pe angajații bisericii să îndeplinească felurite sarcini mărunte și chiar am dat ore de tenis copiilor păstorului. Nu am spus niciodată „nu” la vreo formă de slujire, oricare ar fi fost ea, și toate acestea se întâmplau în timp ce lucram câte patruzeci de ore pe săptămână ca inginer la firma Rockwell International. În cele din urmă, văzând pasiunea mea pentru slujire, soția păstorului principal (care era coordonatoarea angajaților bisericii), m-a întrebat dacă aș fi dispus să mă alătur cu normă întreagă personalului bisericii. În timpul interviului pe tema aceasta, mi-a zis: John, nu ne permitem să te angajăm. Răspunsul meu a fost: Ba vă permiteți. Nu îmi păsa cât îmi ofereau. Eram gata să accept orice post pentru orice salariu. După interviu, mi-a oferit postul de asistent al echipei executive. Nu a fost nevoie ca eu și Lisa să ne rugăm prea mult cu privire la pasul acesta, fiindcă știam că era voia lui Dumnezeu pentru noi. Am acceptat oferta, care era însoțită de un salariu de optsprezece mii de dolari pe an; suma reprezenta o scădere majoră a venitului nostru, însă nouă ni se părea ca o promovare. Eu și Lisa știam că vom avea nevoie de purtarea miraculoasă de grijă a lui Dumnezeu ca să putem trăi din noul meu salariu, dar nu ne păsa. Ne-am angajat în ceea ce credeam din toată inima că era chemarea vieții noastre.

88 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Responsabilitățile mele erau de asistent al păstorului, al familiei și al musafirilor lui. Principalele trei motivații care mă animau erau să îi slujesc așa cum L-aș fi slujit pe Isus, să privesc întotdeauna înainte, anticipând nevoile lor și împlinindu-le înainte să le rostească, iar a treia era ca, dacă mi se cerea să fac ceva, să nu răspund: „Nu se poate face.” Eram hotărât să găsesc întotdeauna o cale de a împlini orice nevoie prin rugăciune, creativitate și muncă asiduă. Dacă întâlneam ceva ce nu se putea face (iar astfel de situații au fost rare), veneam întotdeauna cu cea mai bună soluție alternativă. Deseori era o cale chiar mai bună de a duce la îndeplinire sarcina încredințată decât cea care îmi fusese indicată inițial. Eu și Lisa nu aveam copii în perioada în care am ocupat postul acela. Săptămâna mea de muncă număra de obicei între cincizeci și șaptezeci de ore, împărțite în șase zile. Lisa și eu consideram că era important să îndepărtăm pe cât posibil presiunile de pe umerii păstorilor noștri. Vroiam ca ei să își poată îndrepta întreaga atenție spre conducerea bisericii. V-aș putea împărtăși multe experiențe care ar ilustra motivațiile noastre, însă mă voi limita la una singură. Păstorul meu avea un musafir care făcea parte din echipa de slujire a unui evanghelist cunoscut în toată lumea, care a trecut între timp din viaţă. Păstorul meu vroia să știe mai multe despre evanghelistul acela, așa că a stat de vorbă cu oaspetele până seara târziu. Pe la ora unu dimineața mi-a sunat telefonul. Era păstorul, care mă chema să merg până la el acasă (făceam douăzeci și cinci de minute cu mașina de la apartamentul meu până la el) și să îl duc pe musafir înapoi la hotel. „Ajung imediat”, am răspuns fără să stau pe gânduri. M-am dus la el acasă și am așteptat în timp ce își luau rămas bun, după care l-am dus pe oaspete la hotel. M-am întors la culcare după ce trecuse cu mult de ora două dimineața. Păstorul meu nu știa că aveam de făcut un alt drum până la aeroport, să iau de acolo alt musafir care urma să vorbească la noi la biserică seara următoare. Noul oaspete ajungea la aeroport în aceeași dimineață, cu un zbor care venea din Hawai și care ateriza la 5:40. A trebuit să mă trezesc la 4:30 ca să merg după el. Nu i-am spus niciodată păstorului meu că în noaptea aceea am dormit mai puțin de trei ore.