Multiplicaţi potenţialul pe care vi l-a dat Dumnezeu

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 189 Domnul în ziua aceea! Dacă împărțiți acest număr la o sută douăzeci, vedem că grupul ucenicilor s-a multiplicat de douăzeci și cinci de ori. Gândiți-vă numai: Biserica a crescut de douăzeci și cinci de ori în urma unui singur serviciu. Dumnezeu a poruncit binecuvântarea Lui peste unitatea lor! Aceasta este o lege spirituală. Sunt sigur că în camera de sus erau unii ucenici care ar fi acționat altfel decât Petru. Nu încape îndoială că ar fi fost mai bine să urmeze exemplul lui Isus și să fi căutat mai întâi îndrumarea Domnului pentru o perioadă mai lungă de timp, înainte să ia hotărârea. Deși exista o cale mai bună de a aborda lucrurile, oamenii din camera de sus au văzut prioritatea mai importantă, aceea de a rămâne una, însușindu-și strategia liderului lor. Toți au mers înainte ca și cum ideea ar fi fost a lor. Cât de des ne dezbinăm noi din pricina celor mai caraghioase sau mărunte neînțelegeri privitoare la metodele urmate? (Îngăduiți-mi să intercalez aici un adevăr important: dacă liderul vostru ia o hotărâre catalogată de Scriptură drept păcat, aceasta este singura împrejurare în care ni se spune să nu aderăm la ea. Însă majoritatea disputelor sunt pricinuite de metode, nu de păcat.) CONTRACURENȚII Trebuie să ne amintim că disensiunea nu se limitează la cuvinte sau acțiuni, ci ea pătrunde în adâncime, la nivelul minții, inimii și duhului. Priviți la cele trei pasaje din Scriptură citate anterior, pentru a vă împrospăta ideea transmisă de ele. Noi putem fi uniți în exterior, dar divizați în ce privește motivațiile și gândurile. Mama mea locuiește în orașul Vero Beach din Florida. La aproximativ treisprezece mile spre nord de casa ei se află un loc numit golful Sebastian, care este cunoscut de localnici pentru contracurenții lui puternici. Un contracurent este un fenomen inobservabil cu ochiul liber. Toată apa de la suprafața oceanului pare a se îndrepta într-o direcție, înaintând la unison spre plajă. Dar, dedesubt, apa merge cu repeziciune în direcția opusă. Acest curent opus prinde victimele în capcana lui și le duce în larg, curmându-le uneori viața.

190 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Există în bisericile, în afacerile, în școlile, în guvernele noastre, în echipele noastre sportive sau în cluburile noastre contracurenți al căror efect distructiv împiedică multiplicarea? Cu siguranță. De ce oare? Să fie din pricină că noi încercăm să zidim Împărăția lui Dumnezeu având o mentalitate democratică în locul unei mentalități a Împărăției? Noi suntem cetățeni ai unei Împărății adevărate, iar autoritatea delegată de Împăratul nostru nu poate fi trecută cu vederea. Binecuvântarea Lui se manifestă atunci când suntem supuși cu inima liderilor noștri. Trebuie să ne întrebăm pe noi înșine: „Este mai important să avem dreptate decât să fim una?” S-ar putea să aveți dreptate sută la sută, dar în același timp să greșiți sută la sută. Dacă s-ar fi înființat o coaliție care ar fi pledat pentru anularea alegerii sistemului loteriei propus de Petru și pentru înlocuirea lui cu postul și cu rugăciunea (potrivit tiparului pe care l-am văzut în Scriptură), coaliția aceasta ar fi avut sută la sută dreptate. Cu toate acestea, din pricina lipsei unității, revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu ar fi fost oprită. Dacă vă aduceți aminte, prima multiplicare extraordinară a avut loc în Scriptură după ce părinții Bisericii au dat o dispoziție care urma să fie aplicată. După aceea, citim următoarele: „Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări” (Fapte 6:5). Care a fost rezultatul? „Numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim” (Fapte 6:7). Toți cei care făceau parte din Biserică și-au însușit-o ca și cum ar fi fost strategia lor. Sunt convins că oamenii ar fi putut obiecta și de data aceasta, dar ei descoperiseră un adevăr: era mai bine să fie binecuvântați decât să aibă dreptate. Prin urmare, au îmbrățișat metoda ca și cum ideea le-ar fi aparținut. Acum trebuie să punem întrebarea cea mai dificilă: câți dintre noi vor sta înaintea lui Isus, la scaunul de judecată, șocați și uluiți de ceea ce ne va descoperi El? Ne va arăta oare, cu ochii în lacrimi, cum contracurentul nostru a contribuit la împiedicarea binecuvântării? Vom vedea viețile care ar fi fost influențate pentru veșnicie și vom plânge împreună cu El, înțelegând că am pierdut oportunitatea de a ne multiplica? Câți dintre noi își vor dori să se poată întoarce înapoi și să caute să trăiască în unitate, în loc să arate că au dreptate? Însă atunci va fi prea târziu.

CĂLCAȚI PE URMELE MELE 191 MEDITAȚI M E D I TAȚ I 1. Părintele este cel care oferă unui ins sau unei organizații conducerea, hrana și cultura, iar el poate ocupa diferite posturi: director executiv, păstor, lider de grup mic, lider de departament, șef, profesor, antrenor (acestea sunt doar câteva exemple). Care sunt persoanele care joacă în viața voastră rolul de părinte? În ce fel au fost ele părinți pentru voi? 2. Un fiu credincios sau o fiică credincioasă vor multiplica modul de viețuire al părintelui lor. De ce este important să reproducem felul de lucru al liderilor noștri? În ce mod asigură faptul acesta lipsa scurtcircuitelor în domeniul viziunii, metodelor și culturii? 3. Pentru a multiplica ce aparține altcuiva trebuie să vă reproduceți pe voi înșivă. Găsiți oameni care au daruri asemănătoare cu ale voastre și le împărtășiți din înțelepciunea acumulată de voi și din modurile de lucru deprinse? Ridicați alți lideri care să facă în viitor ceea ce faceți voi acum? Dacă nu, cum puteți începe să o faceți?

Doamne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ. — Matei 25:24-25

12 Piedici în calea multiplicării I Acum vom analiza motivațiile și gândurile slujitorului leneș din pilda rostită de Isus. De ce numai ceilalți doi slujitori au multiplicat ce au primit, iar el doar a păstrat talantul încredințat? De ce primii doi slujitori au fost numiți „buni și credincioși”, pe când el a fost considerat „viclean și leneș”? Înainte să continuăm, haideți să lămurim mai întâi următorul adevăr: când un om stă în prezența lui Isus, este cu neputință să mintă. De ce menționez aici acest fapt? Dați-mi voie să vă explic folosind o ilustrație banală. Ați urmărit vreodată un film de spionaj și, la un moment dat, în timpul interogatoriului, este administrat un așa- numit „ser al adevărului”, care să scoată la iveală realitatea ascunsă? Spionul sau agentul dublu spune apoi ceea ce a jurat să tăinuiască; adevărul iese la iveală. Să ne întoarcem acum la o situație din viața reală. În primii ani ai căsătoriei noastre, eu era imatur și nesigur pe mine. Am avut parte de incidente în care m-am purtat într-un mod care mie mi s-a părut acceptabil în momentul acela, până când Lisa m-a confruntat. În discuțiile noastre, mi-am apărat cu înverșunare acțiunile și motivațiile.

194 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Deseori, în cursul acestor confruntări, am apărat cu îndrăzneală acuratețea spuselor mele! Mai apoi, în timp ce mă rugam și mă aflam în prezența lui Dumnezeu, îmi dădeam seama că Lisa avusese dreptate. Mă întorceam la ea umil și îmi recunoșteam greșeala. Ideea celor de mai sus este aceasta: amăgirea, lipsa sincerității, tertipurile, duplicitatea și alte tipuri asemănătoare de comportament nu pot stărui în prezența măreață a lui Dumnezeu. Isus declară: Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice ați spus la întuneric va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche va fi vestit de pe acoperișul caselor. (Luca 12:2-3) Isus Se referă în mod specific la judecată, când va fi imposibil să gândim sau să vorbim într-un mod înșelător, căci adevărul va domina atmosfera și nicio minciună sau cuvânt amăgitor nu vor fi rostite acolo. Însuși faptul că pilda despre isprăvnicie reprezintă judecata înseamnă că putem fi siguri că răspunsul dat de slujitorul leneș este adevărat. El se dă singur în vileag și se acuză prin cuvintele rostite. Cei doi factori majori din pricina cărora slujirea lui nu a fost urmată de o multiplicare veșnică sunt următorii: • nu a cunoscut caracterul stăpânului său; • i-a fost teamă. Aceste două motive sunt menționate în ordine. Al doilea este adesea, dar nu întotdeauna, precipitat de primul, fiindcă necunoașterea caracterului lui Dumnezeu dă naștere cu ușurință fricii. Faptul acesta va deveni tot mai limpede pe măsură ce analizăm amândouă greșelile slujitorului. „CE CRED EU” Înainte să discutăm despre prima greșeală, dați-mi voie să vă spun o poveste. Tocmai ajunsesem la capătul unei călătorii de opt ore cu avionul, pentru o conferință care avea lor în Hawai. Încă purtam hainele cu care pornisem la drum și așteptam să fie gata camera mea de hotel. Am găsit un loc unde să mă odihnesc, sub o umbrelă de soare așezată

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 195 lângă o piscină. S-a nimerit ca în apropiere să se afle o femeie de afaceri care aștepta și ea; doamna aceea urma să participe la altă conferință. Am început să stăm de vorbă și, după ce am aflat că era o autoare și slujitoare creștină, a început să îmi descrie relația ei cu Domnul. În doar câteva minute mi-am dat seama că nu Îl cunoștea pe Dumnezeu. A continuat să îmi spună cu încredere ce credea ea și prea puține dintre cuvintele ei reflectau ceea ce ne arată Scriptura. În timp ce ea îmi vorbea întruna despre convingerile ei, I-am cerut Duhului Sfânt înțelepciune și El mi-a arătat ce să spun. Când femeia și-a încheiat discursul, am întrebat-o: Îl vezi pe bărbatul acela, de pe partea cealaltă a piscinei? Da, a răspuns ea. Dă-mi voie să îți spun câte ceva despre el, am zis eu. E un vegetarian convins. Nu consumă niciun aliment de origine animală; nici măcar miere. Visul lui e să facă parte din echipa olimpică de înot a Statelor Unite. Merge la sală și se antrenează câte trei ore pe zi. Hobbyurile lui sunt squashul, tenisul, skydivingul și pictura. E căsătorit cu femeia de lângă acel jacuzzi și ea e cu zece ani mai tânără decât el. Interlocutoarea mea a fost intrigată și oarecum confuză când am schimbat subiectul atât de brusc. Ea îmi împărtășise gândurile ei profunde privitoare la Dumnezeu, iar eu i-l descriam dintr-o dată pe omul aflat pe cealaltă parte a piscinei. Curiozitatea a îmboldit-o să mă întrebe: A venit aici ca să participe la aceeași conferință ca și tine? Nu, doamnă. Atunci de unde îl cunoști, m-a întrebat ea și mai curioasă. Nu l-am întâlnit niciodată. Cu o privire confuză și preocupată, m-a întrebat de unde știam atât de multe lucruri despre omul cu pricina. Nu știu dacă percepția mea era corectă, dar după privirea de pe chipul ei mi-am zis că m-a luat drept agent CIA sau FBI, detectiv sau chiar hărțuitor. Curiozitatea ei a ajuns la culme. Am făcut o pauză și apoi i-am zis: Asta cred eu despre el. Femeia a rămas înlemnită. Mi-ai vorbit înainte cu atâta încredere despre ceea ce crezi că este Dumnezeu, am continuat eu. Dar aproape tot ce mi-ai spus despre El nu este adevărat. Știu asta pentru că Îl cunosc.

196 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Apoi m-am întors spre ea, am privit-o drept în ochi și i-am zis: Ce am făcut adineaori cu omul acela pe care nu l-am întâlnit niciodată nu diferă cu nimic de ce ai făcut tu când mi-ai vorbit despre Dumnezeu. Eu ți-am spus ce cred despre omul de lângă piscină și cuvintele mele sunau destul de convingător. Dar se prea poate ca aproape nimic din spusele mele să nu fie adevărat, din simplul motiv că nu mi-am făcut niciodată timp să îl cunosc pe omul cu pricina. Femeia mă asculta, dar părea întrucâtva tulburată. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Lui, consemnat pe paginile Bibliei, care ne descoperă cine este El, am continuat eu liniștit. Ne-a trimis și Duhul Său ca să ni-L descopere pe Isus, care ni-L arată, la rândul Lui, pe Dumnezeul cel atotputernic, fiindcă Isus este Dumnezeu întrupat. M-am oprit, iar apoi am întrebat-o cu blândețe: Nu cumva ai făurit în mintea ta un Dumnezeu imaginar, care nu există în realitate? Din păcate, femeia fie nu era gata să se confrunte cu lipsa cunoașterii lui Dumnezeu din viața ei, fie se temea să dea piept cu realitatea întâlnirii Lui. Am mai stat de vorbă câteva minute și apoi ne-am despărțit. Poate că zâmbiți în timp ce citiți povestea aceasta și ziceți în sinea voastră: „Eu Îl cunosc pe Dumnezeu; eu merg la biserică și citesc Biblia.” Dar înainte să ne așezăm prea confortabil, învăluiți în gândul acesta, trebuie să ne amintim de starea în care se găseau fariseii. Oamenii aceștia frecventau cu credincioșie biserica, se rugau și posteau cu regularitate, puteau cita din memorie primele cinci cărți din Biblie. (Eu unul cu siguranță nu am o carte de vizită atât de impresionantă!) Cu toate acestea, ei nu au fost în stare să Îl recunoască pe Dumnezeul întrupat în Isus, care Se afla chiar înaintea lor. CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU Cine are privilegiul de a-L cunoaște pe Dumnezeu? Toți oamenii sunt invitați să o facă, dar există niște parametri prestabiliți. Ușa pentru o relație autentică este deschisă când noi luăm din adâncul ființei noastre hotărârea de a-I dărui deplin viața noastră, fără nicio prefăcătorie, ci însoțind această decizie cu acțiunile corespunzătoare. Isus spune:

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 197 „Dacă renunțați la viața voastră de dragul Meu, o veți salva” (Matei 16:25, NLT). La ce Se referă El când spune: „o veți salva”? Răspunsul este simplu: găsim adevărata viaţă doar cunoscându-L pe El. Noi nu ajungem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu mergând la biserică, înconjurându-ne cu prieteni creștini, citind cărți, ascultând muzică de închinare, repetând „rugăciunea păcătosului” și nici măcar făcând fapte bune. În Scriptură, Isus este zugrăvit deseori ca Mire, iar noi ca mireasa Lui. Când un mire se unește cu o mireasă, cei doi devin una. Pavel scrie: „Aceasta este o ilustrație a felului în care Cristos și Biserica sunt una” (Efeseni 5:32, NLT). Pentru a ne arăta ce înseamnă cunoașterea Lui, Dumnezeu ne-a oferit o predică ilustrată, una care este des întâlnită în rândul oamenilor. Putem vedea zi după zi în fața noastră o reprezentare clară a relației cu El, privind căsătoria. Sfânta căsătorie. Când o femeie pășește pe acordurile marșului nupțial spre altarul unei biserici, îmbrăcată într-o rochie albă, ea face o declarație plină de forță. Mireasa își ia rămas bun de la cei aproximativ 3.930.000.000 de bărbați din lume! Ea își dăruiește cu totul inima, sufletul, trupul și viața bărbatului care o așteaptă la altar. Este interesant faptul că hotărârea ei reprezintă adevărata „pocăință”. Ea lasă în urmă toate oportunitățile de a încheia un legământ de căsătorie cu toți ceilalți bărbați de pe pământ. Ea și alesul ei intră într-un legământ prin care el este cu totul al ei, iar ea îi aparține în întregime lui. Cei doi pornesc într-o călătorie care are potențialul de a adânci relația, de a-i ajuta să se cunoască unul pe altul mai mult decât ar putea cunoaște vreodată pe oricine altcineva. Acum vreau să spun ceva ce s-ar putea să vi se pară controversat, dar ascultați-mă întâi! Personal, cred că una dintre marile piedici pe care le-am așezat în calea cunoașterii lui Dumnezeu este introducerea „rugăciunii păcătosului”. Tradiția noastră arată în mod tipic astfel: vindem o relație cu Dumnezeu aproape ca și cum am oferi un produs unui consumator. După un mesaj biblic sau o convertire, spunem: „Vrei să Îl cunoști pe Dumnezeu? Vrei să ai o relație cu Creatorul tău? Atunci spune rugăciunea aceasta: «Isuse, vino în viața mea. Mă pocăiesc de păcatele mele. Te primesc pe Tine ca Mântuitor al meu. Îți mulțumesc că m-ai iertat și că mă faci acum copilul lui Dumnezeu.»”

198 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Apoi anunțăm în auzul tuturor celor prezenți vestea cea bună, sărbătorim faptul că noii noștri convertiți sunt în siguranță pentru totdeauna cu Dumnezeu și îi invităm să se alăture părtășiei noastre. Nu am spus însă nimic despre pocăință, despre nevoia lor de a lăsa pentru totdeauna în urmă modul de viaţă egoist și de a-și da viața pentru Cristos. Ascultați însă cuvintele pe care le spune Isus: Dacă vreți cu adevărat să Mă urmați, trebuie să lepădați și să abandonați numaidecât și pe deplin propria voastră viaţă. Și trebuie să fiți gata să vă faceți părtași crucii Mele și să o purtați ca pe crucea voastră, în timp ce abdicați necontenit în fața căilor Mele. Dacă alegeți jertfa de sine și dacă vă pierdeți viața pentru slava Mea, veți descoperi necontenit adevărata viață. Dar, dacă alegeți să vă păstrați viața pentru voi înșivă, veți pierde ce încercați să păstrați. (Matei 16:24-25, TPT) Noi Îl putem cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu doar intrând într-o relație veritabilă cu El, fapt pe care îl rezumă Isus în aceste versete. Cunoașterea lui Isus nu este un eveniment unic, ci o decizie fermă de a ne supune căilor Lui, renunțând la ceea ce credeți că este cel mai bine pentru voi. Aceasta este o decizie care trebuie luată în fiecare zi, clipă de clipă. Dacă un subiect este prezentat clar în Cuvântul lui Dumnezeu, nu mai avem ce discuta, nici nu mai putem căuta o cale de a evita ascultarea. A-L urma pe Isus înseamnă a lua în adâncul inimii voastre hotărârea de a lăsa în urmă tot ce Îl ofensează și de a-L sluji continuu. Apostolul Iacov scrie: „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri” (Iacov 1:22). Omul care aude Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu se dovedește receptiv față de acesta la nivelul gândurilor, cuvintelor și faptelor lui, s-a înșelat singur. Versiunea The Passion Translation numește atitudinea aceasta autoamăgire, termen care cred că îi descrie cu acuratețe pe al treilea slujitor, pe farisei, pe femeia de la piscina din Hawai și pe mulți alți oameni pe care i-am întâlnit, care credeau din toată inima că au o relație cu Dumnezeu doar pentru că mergeau la biserică și pentru că citau din Scriptură, dar care vorbeau și trăiau într-un mod care

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 199 contravenea Cuvântului Său. Din păcate, oamenii aceștia se află pe un drum greșit; ei se amăgesc singuri. Dați-mi voie să subliniez pe scurt un aspect important. Lisa v-ar putea spune că a făcut multe greșeli în căsnicie (eu am făcut mai multe, dar aici mă concentrez asupra miresei), însă nu a căutat niciodată, cu bună știință, să își împlinească propriile dorințe în detrimentul legământului nostru de căsătorie. Purtarea ei nu a fost desăvârșită, dar inima ei nu s-a îndepărtat niciodată de loialitatea neclintită. Tot astfel, în relația noastră cu Dumnezeu, dacă noi ne dovedim din când în când neascultători, El ne iartă. La fel se întâmplă cu un soț și o soție, care nu pun capăt relației lor pecetluite prin legământ atunci când intervine o greșeală. Relația cu Creatorul nostru presupune o loialitate adevărată, care izvorăște din inimă, nu una de pe buze, care nu este însoțită de acțiuni autentice corespunzătoare. Isus face una dintre cele mai remarcabile declarații: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaște…” (Ioan 7:17, NKJV). Totul începe în adâncul ființei noastre, când ne dorim din toată inima să și acționăm, nu doar să auzim. Facem orice ne spune El şi atunci cunoaştem. Îl recunoaştem pe Dumnezeu şi Îl cunoaştem pe El, precum şi Cuvântul Lui. Traducerea The Passion redă foarte frumos textul din Ioan 7:17: „Faceți mai întâi cu pasiune voia lui Dumnezeu și apoi veți putea discerne dacă învățăturile Mele vin de la Dumnezeu.” În pilda talanților, toți cei trei slujitori au auzit aceleași instrucțiuni înainte de plecarea stăpânului lor. Doi dintre ei au pus în practică instrucțiunile primite, pe când unul nu a făcut nimic. Nu este o coincidență faptul că al treilea slujitor nu l-a cunoscut cu adevărat pe stăpânul lui, astfel că a privit cu ușurătate importanța însărcinării primite. Acest slujitor s-a înșelat singur. TEAMA SFÂNTĂ Discuția noastră de până acum este cuprinsă în următoarea sintagmă biblică: frica de Domnul. Dată fiind mulțimea fricilor care se găsesc mai ales în vremea aceasta în jurul nostru, înclinăm să evităm expresia aceasta. Există însă două frici și ele sunt total opuse una alteia. Una

200 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu este „duhul de frică”, iar cealaltă este „frica de Domnul”. Scriptura face distincție între ele. Moise a spus poporului lui Dumnezeu chiar după ce israeliții au plecat din prezența Domnului: „Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.” Poporul stătea în depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. (Exod 20:20-21) La prima vedere, Moise pare că se contrazice singur. Dați-mi voie să parafrazez cuvintele rostite de el, ca să fac afirmația lui mai clară: „Nu vă fie frică, fiindcă Dumnezeu a venit să vadă dacă aveți în voi frica de El.” Declarația lui nu este o contradicție, ci ea face mai degrabă distincția între „a fi speriați de Dumnezeu” și „a ne teme de Domnul”; între cele două există o deosebire. Omul care este speriat de Dumnezeu are ceva de ascuns. Amintiți-vă cum s-a ascuns Adam, ferindu-se de prezența Domnului, după ce a păcătuit împotriva Lui (vezi Geneza 3:8). Pe de altă parte, omul care se teme de Domnul nu are nimic de ascuns. De fapt, lui îi este frică să stea departe de El. Îngăduiți-mi să exprim deschis un adevăr important: frica de Domnul presupune să nu fim speriați de El. Cum putem avea o relație strânsă cu o persoană de care ne este frică? După cum am arătat deja, adevărata teamă sfântă este frica de a sta departe de Dumnezeu. Când vă temeți de Domnul, nu doriți să fiți nicăieri altundeva decât în prezența Sa, bucurându-vă de grija și de dragostea Lui. Sunteți de neclintit, indiferent de împrejurări și oricât de sumbre ar părea lucrurile; voi știți că nu este alt loc mai bun decât cel din apropierea Lui. Faptul acesta reiese din ascultarea voastră față de El. A ne teme de Dumnezeu înseamnă a-L venera, a-I arăta reverență, onoare și respect mai mult decât oricui altcuiva, a-L privi cu cea mai mare admirație și a ne însuși dorințele inimii Lui ca pe unele care sunt mai de preț decât cele proprii. Iubim ceea ce iubește El și urâm ce urăște El. Ce este important pentru El devine important și pentru noi; ce nu este atât de însemnat pentru El nu este atât de însemnat nici pentru noi.

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 201 Postura aceasta ne așază între cei care sunt bine-veniți să se apropie de El. Dacă priviți la copiii lui Israel, veți vedea că dragostea lor față de Dumnezeu era una condiționată. Când împrejurările erau favorabile, se închinau lui Dumnezeu, Îl ascultau și Îl iubeau. Când împrejurările erau neprielnice, cârteau. Israeliții nu s-au încrezut în Dumnezeu fără rezerve, ci au preferat instinctul de conservare. Căutând să-și scape viața, au făcut opusul celor spuse de Isus în Evanghelie și au pierdut privilegiul glorios al unei relații autentice cu El. Moise s-a temut de Dumnezeu; ei nu. Motivațiile lor s-au manifestat în consecință: poporul a stat în depărtare, pe când Moise s-a apropiat de norul prezenței lui Dumnezeu. Viața trăită de israeliți a fost oarbă față de ce era mai bun. Spre deosebire de ei, Moise a văzut clar. El L-a cunoscut pe Dumnezeu, a cunoscut Cuvântul, căile și înțelepciunea Lui. Pe de altă parte, israeliții Îl cunoșteau pe Dumnezeu doar după felul în care le răspundea la rugăciuni. Acționăm cum se cuvine, în frica de Domnul, când Îl ascultăm neîntârziat, chiar dacă ni se pare că nu are logică îndrumarea Lui, că nu va aduce niciun beneficiu sau chiar când pare că va dăuna bunăstării noastre. Noi cunoaștem caracterul Lui și de aceea suntem convinși. Chiar și atunci când ceva pare a fi în detrimentul nostru, în final nu se va dovedi așa, dacă Îi dăm ascultare lui Dumnezeu. În ultimul rând, umblarea în frica de Domnul se manifestă prin ascultarea de El până la sfârșit. Avraam a făcut așa când Dumnezeu i-a spus să renunțe la ce era cel mai important pentru el, la fiul său, Isaac, pe care îl așteptase douăzeci și cinci de ani; Domnul i-a cerut să I-l predea Lui pe cel pe care îl iubea mai mult decât pe orice alt om și orice alte posesiuni. Patriarhul a plecat dimineața devreme și a făcut un drum de trei zile ca să ducă la îndeplinire ce îi ceruse Dumnezeu. Domnul nu îi spusese motivul pentru care îi dăduse acea poruncă și se părea că această jertfă urma să ruineze toate motivele pentru care trăise Avraam. Cererea Domnului părea vătămătoare. Însă Avraam s-a încrezut fără rezerve în caracterul lui Dumnezeu (însăși antiteza acțiunii slujitorului leneș). Odată ce Avraam a ridicat cuțitul să îl înjunghie pe Isaac, un înger al Domnului l-a oprit și i-a zis: „Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci

202 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu” (Geneza 22:12). Acest fel de dragoste, încredere și credință se găsește în inima celui care se teme cu adevărat de Dumnezeu. Scriptura ne spune: „Frica de Domnul este începutul științei [cunoașterii]” (Proverbe 1:7). A cărei cunoașteri? Găsim răspunsul imediat după versetul citat, dar haideți să vedem ce ne conduce spre el: așezarea Cuvântului divin deasupra tuturor celorlalte, alegere pe care a făcut-o și Avraam: Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învățăturile mele, dacă vei lua aminte la înțelepciune și dacă-ți vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înțelepciune și dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi cunoștința Domnului. (Proverbe 2:1-5) Răspunsul este destul de clar: frica de Domnul este începutul cunoașterii lui Dumnezeu. Astăzi am formula puțin altfel fraza. Am putea spune: „Vei înțelege frica de Domnul și vei începe să Îl cunoști pe Dumnezeu îndeaproape.” Acum înțelegem rădăcina greșelii slujitorului leneș. Acestuia i-a lipsit frica sfântă, fapt pe care îl arată vădit lipsa lui de acțiune și răspunsul său final. După cum poporul Israel L-a privit uneori pe Dumnezeu ca pe un tiran, slujitorul acesta l-a privit prin aceeași lentilă pe stăpânul său, fiind orb față de caracterul acestuia. Teama sfântă este punctul de pornire al cunoașterii lui Dumnezeu. Psalmistul confirmă faptul acesta, declarând: „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 25:14). Prietenii sunt cei pe care îi cunoaștem îndeaproape. Isus face următoarea afirmație surprinzătoare: „Voi sunteți prietenii Mei [apropiați] dacă faceți ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Mulți dintre noi spun adesea că Îl „iubesc” pe Isus, așa cum spunem că iubim un star faimos de cinema, un sportiv renumit sau altă personalitate publică bine cunoscută. La începutul anului 2020, când Kobe Bryant și fiica lui, Gianna, au murit într-un

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 203 tragic accident de elicopter, întreaga națiune i-a jelit și mulți au plâns. Oamenii au pus o mulțime de baloane, cărți poștale și flori lângă stadionul Staples Center din Los Angeles, unde jucase el baschet. Am deplâns și eu tragedia și m-am gândit destul de mult la ea. Însă cei mai mulți dintre oamenii care au jelit nu l-au cunoscut pe Kobe la fel ca soția lui, membrii familiei și prietenii apropiați. Dacă ne-ar fi văzut pe stradă, el nu ar fi știut cine suntem. Eu nu am petrecut niciodată timp cu baschetbalistul acesta, dar trecerea lui din viață m-a îndurerat, ca și cum aș fi avut o relație cu el. După cum Kobe nu m-a cunoscut niciodată cât timp a fost în viaţă, vor fi o mulțime de oameni care vor pretinde că Îl cunosc pe Isus, doar pentru că au mers la biserică, au vorbit despre El pe rețelele de socializare, au ascultat muzică despre El, au făcut anumite lucruri în Numele Lui și chiar L-au declarat Domn al lor. Însă răspunsul lui Isus va fi: „Niciodată nu v-am cunoscut.” Și iată de ce: Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege [care încălcați legile lui Dumnezeu].” (Matei 7:21-23) Nu ne dorim ca Stăpânul nostru să ne spună asemenea cuvinte. Dacă analizați cu atenție acest pasaj din Scriptură, veți vedea că acești oameni aveau încredere în relația lor cu Isus, ba chiar erau implicați emoțional în ea. Kobe mi-ar fi spus: „Tu cine ești? De unde vii? Care ți-e numele?” Tot astfel, Isus le va spune multora dintre cei care vor pretinde că Îl cunosc: „Nu v-am cunoscut niciodată și nu știu de unde sunteți” (vezi Luca 13:25).

204 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu PETRECEȚI TIMP CU EL Frica de Domnul este punctul de pornire al cunoașterii Lui, dar de ce ne-am opri în punctul de pornire? Mergeți mai departe, în profunzime, în relația voastră, fiindcă El vă cheamă să vă apropiați de El. Iată ce ni se spune în Cuvântul Domnului: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi” (Iacov 4:8). În mod uimitor, noi suntem cei care stabilesc nivelul relației pe care o avem cu El. Mă surprinde cât de mulți dintre oamenii care se declară credincioși nu se deosebesc prea mult de femeia pe care am întâlnit-o lângă piscină, în Hawai. Ei au preluat „cunoașterea de Dumnezeu” de pe rețelele de socializare, din versurile cântecelor de închinare, de pe bloguri, din conversații purtate cu prietenii, din predica rostită o dată pe săptămână de păstorul lor. Însă ei nu petrec personal timp cu Dumnezeu. Ultimele statistici arată că oamenii cu vârsta cuprinsă între cincisprezece și douăzeci și cinci de ani petrec 53,7 ore pe săptămână în fața ecranelor (a telefoanelor inteligente, tabletelor, computerelor și televizorului).15 Mă întreb cât timp petrec ei în Cuvântul lui Dumnezeu. Întrebarea aceasta nu este relevantă doar în ceea ce-i privește pe tineri! Eu citesc Biblia de peste patruzeci de ani și aceasta continuă să fie una dintre activitățile mele preferate. Înainte să citesc, Îl rog pe Duhul Sfânt să mi-L descopere pe Isus într-un mod plin de prospețime. Ani de-a rândul mă trezeam devreme și petreceam timp plimbându-mă în subsolul casei, în aer liber, într-un loc retras ori în camera mea de hotel, citind, rugându-mă și ascultând. Nu vreau să fiu unul dintre cei care au predicat Evanghelia peste tot în lume, bazându-mă doar pe darul meu, dar fără a ajunge să Îl cunosc pe Cel care mi l-a dat. Dumnezeu vrea să aibă o relație strânsă cu voi. Dragostea Lui desăvârșită izgonește frica. Mult prea adesea ne trezim acționând asemeni slujitorului care a fost orb față de bunătatea stăpânului său. De aceea vă îndemn să vă rugați ca Dumnezeu să vă umple de frica Lui sfântă. Apoi petreceți timp de calitate cu El și descoperiți cine este El cu adevărat: Dragostea.

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII I 205 Dumnezeu ne-a căutat, ne-a iubit și a murit pentru noi cu mult înainte ca noi să Îl fi cunoscut. El a inițiat această relație nemaipomenită. El este de partea voastră și tânjește să vă cunoască îndeaproape. Însă Dumnezeu ne iubește atât de profund încât refuză să ne silească să intrăm în relație cu El. Așadar, alegeți acum! Alegeți viața! Alegeți să Îl cunoașteți… îndeaproape. M E D I TAȚ I 1. Frica este alimentată întotdeauna de necunoașterea caracterului lui Dumnezeu. Cum a afectat o perspectivă incorectă despre natura lui Dumnezeu modul în care ați administrat darurile și chemarea voastră? 2. O relație autentică cu Dumnezeu este posibilă atunci când vă dăruiți pe deplin Lui și când trăiți în ascultare de Cuvântul Său. Există vreun tipar de gândire sau vreun comportament care pune piedici relației voastre cu Dumnezeu? 3. Este o mare diferență între a ne fi frică de Dumnezeu și a avea frica de Domnul. Care este deosebirea dintre cele două? De ce este esențial să avem frica de Domnul pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu îndeaproape?

Stăpâne, știu că ai standarde înalte și că urăști căile ușuratice, că pretinzi ce e mai bun și că nu îngădui greșeala. Mi-a fost frică. — Matei 25:24-25, MSG

13 Piedici în calea multiplicării II Suntem gata acum să trecem la a doua afirmație a slujitorului leneș: „Mi-a fost frică.” Teama l-a paralizat. Îmi place mult traducerea din versiunea The Message a cuvintelor celui de-al treilea slujitor: „Știu că ai standarde înalte, …că pretinzi ce e mai bun și că nu îngădui greșeala.” Aceasta îmi amintește de o întâmplare. Am jucat baschet sub îndrumarea a doi antrenori. În amândouă echipele eram aruncător dinăuntrul semicercului de trei puncte, fiindcă unul dintre puținele lucruri pe care le puteam face bine în sportul acesta era să înscriu puncte de la 4-5 metri. Primul meu antrenor era un om care vroia să scoată ce era mai bun din noi și, pentru a atinge acest obiectiv, folosea încurajările și corectarea constructivă. Știam că era de partea mea, nu împotriva mea. Înscriam puncte încrezător, de pretutindeni de pe teren. Faptul că antrenorul meu credea în mine mi-a întărit încrederea. Următorul meu antrenor a fost diferit. După cum spunea chiar el, era „un om care avea standarde înalte și nu îngăduia greșeala.” Când aruncam la coș și ratam, antrenorul mă corecta cu asprime în timpul pauzei și deseori ajungeam îndată după aceea pe banca rezervelor. Cât timp l-am avut pe el ca antrenor, nu am putut înscrie bine. Când mă antrenam singur, fără să fie el de față, dădeam coș din orice loc de pe teren. Eram același jucător, cu același talent, dar nu puteam marca puncte când era el prezent.

208 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Dacă vă uitați la răspunsul slujitorului din pasajul de mai sus, percepția pe care o avea el despre stăpân era cea pe care o aveam și eu în raport cu antrenorul meu critic. Însă există o mare diferență: în realitate, stăpânul slujitorului nu semăna câtuși de puțin cu al doilea antrenor al meu. Continuând ce am învățat în capitolul anterior, vedem că acesta este motivul pentru care e esențial să ne facem timp să Îl cunoaștem pe Dumnezeu. El nu aduce nici pe departe cu percepția pe care o avea slujitorul cel leneș despre stăpânul lui. Dumnezeu este de partea noastră; El crede în noi și are încredere în noi. Dacă nu Îl vedem în felul acesta, putem ceda cu ușurință fricii, iar darurile noastre vor fi în consecință îngropate. Acestea fiind spuse, ne vom îndrepta acum atenția spre altă cauză a lipsei de rod. După cum aminteam în capitolul anterior, sunt oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu, dar care tot se luptă cu frica și chiar cedează în fața ei. Există anumite motive pentru aceasta, pe care Scriptura le abordează, iar în restul capitolului de față le vom analiza. Dar, înainte să o facem, voi enumera câteva remarci grăitoare legate de frică și de alte subiecte înrudite: Omului nu ar trebui să-i fie frică de moarte, ci de faptul că nu a început niciodată să trăiască. — Marcus Aurelius Nu îți fie niciodată frică să încerci ceva nou. Nu uita: amatorii au construit arca; profesioniștii au construit Titanicul. — Autor anonim Cea mai mare greșeală pe care o facem este să trăim dominați de frica necontenită că vom face o greșeală. — John C. Maxwell Una dintre cele mai mari descoperiri pe care le face omul, una dintre marile lui surprize, este să vadă că putea face ceea ce s-a temut că nu va reuși să facă. — Henry Ford

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 209 Haideți să începem discuția noastră cu o declarație care conține un adevăr neclintit: opusul fricii nesănătoase este iubirea de Dumnezeu. Când îi iubim necondiționat pe Dumnezeu și pe oameni, frica este exterminată. După cum scrie apostolul Ioan, „dragostea desăvârșită izgonește frica” (1 Ioan 4:18). În ce privește adevărul acesta, nu voi uita niciodată o întâlnire pe care am avut-o cu Duhul Sfânt în San Diego și care mi-a deschis ochii. Tocmai încheiasem un serviciu, eram singur în camera mea și m-am trezit luptând cu frica în legătură cu fiii noștri. Auzisem despre copii ai slujitorilor lui Dumnezeu care muriseră în moduri tragice: unul prin electrocutare, mulți alții în accidente de mașină, unii în urma supradozelor de droguri sau prin înec, iar alții din felurite alte motive. Tocmai auzisem despre altă tragedie și încercam să îndepărtez îngrijorarea care îmi dădea târcoale. Dintr-o dată, am auzit în inima mea: „Fiule, frica este un indicator. Ea doar scoate la lumină un domeniu din viața ta care nu a fost predat Mie; tu încă stăpânești acel domeniu al vieții tale.” Cuvintele Lui m-au țintuit locului. Mi-am dat seama că îmi însușisem ceva ce nu aveam puterea să păstrez. După câteva clipe de la acel moment de iluminare, am strigat în camera mea: „Tată, fiii aceștia nu sunt ai mei. Eu sunt doar un administrator în viața celor ce sunt ai Tăi. De aceea, orice dorești Tu pentru ei este ce vreau și eu să se împlinească în viața lor, orice ar fi. Îi poți duce până la capătul pământului și apoi în cer, când ești gata pentru ei, dar Îți cer cu îndrăzneală ca ei să împlinească toate lucrurile pe care i-ai creat să le facă în lumea aceasta.” Apoi am strigat și mai tare: „Dar, Diavole, în Numele lui Isus, nu te vei atinge de ei! Declar că ei sunt ai lui Dumnezeu și îți interzic să omori, să furi sau să distrugi ce este al Domnului!” O pace copleșitoare mi-a cuprins inima și de atunci nu m-am mai îngrijorat niciodată cu privire la cei patru fii ai noștri. Dacă îngrijorarea încearcă să se strecoare din nou, spun apăsat: „Am predat lui Dumnezeu grija copiilor noștri și nu o mai iau înapoi asupra mea.” De fiecare dată, frica a cedat și pacea a revenit. Frica este un stăpân teribil. Este vicleană, caută să obțină controlul și, odată ce pune stăpânire pe voi, este copleșitoare. Dacă nu confruntați

210 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu cum se cuvine problema fricii, ea vă va schimba destinul. Dar iată care este vestea bună: frica poate fi învinsă, însă trebuie abordată cum se cuvine. FIȚI ATENȚI LA DARUL VOSTRU Pavel a scris două epistole fiului său spiritual, Timotei. În amândouă, apostolul a adus în discuție darul (charisma) lui Timotei, care era neglijat și inactiv. Să lămurim mai întâi un aspect: Timotei era un om evlavios. Pavel s-a lăudat în epistolele sale cu caracterul dovedit și cu credinţa autentică a ucenicului său. Nu încape îndoială că Timotei nu intră în categoria celor care sunt paralizați de frică, fiindcă nu cunosc caracterul lui Dumnezeu. În prima epistolă pe care i-o adresează, Pavel spune: „Nu neglija darul care este în tine” (1 Timotei 4:14, NKJV). Cuvântul a neglija din limba greacă este ameléo, care poate fi definit ca „a trece cu vederea sau a privi cu ușurătate”.16 Altă sursă definește cuvântul acesta ca „a nu se gândi la ceva și, astfel, a nu reacționa potrivit; a nu acorda atenție”.17 De ce Timotei sau oricare dintre noi ar trece cu vederea sau nu ar acorda atenție unui dar primit de la Dumnezeu și, în cazuri extreme, nici nu s-ar gândi la el? Unul dintre motive ar putea fi următorul: Darul nu funcționează sau nu rodește potrivit așteptărilor noastre. Gândurile care însoțesc o asemenea situație pot fi: „Am încercat și nu merge.” Am fost și eu tentat deseori să gândesc așa când aveam între douăzeci și treizeci și ceva de ani. După cum scriam mai devreme, o asemenea ocazie s-a ivit după ce Lisa și prietena ei au adormit în timpul mesajului meu. Atunci mi-a trecut prin minte: „De ce ar vrea cineva să mă asculte, când oamenii cei mai apropiați mie nu reușesc nici măcar să stea treji în timpul mesajului meu?” În aceeași perioadă, am întâlnit altă realitate care a intensificat lupta mea cu gândurile privitoare la eșec, pe când predam împreună cu

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 211 un prieten câte un curs la școala duminicală. Numărul participanților la cursul lui era de peste două sute de oameni care stăteau în picioare, în vreme ce media celor prezenți la cursul meu era de aproximativ douăzeci de oameni. În una dintre duminici, a participat o singură persoană! Am întâmpinat și alte ocazii, prea multe ca să le enumăr, când am fost tentat să îmi pun la îndoială darurile. Acum îmi dau seama că, dacă aș fi cedat în fața acestor gânduri legate de așteptările neîndeplinite și aparentul eșec, aș fi renunțat la slujire și aș fi urmat alt drum, ajungând în final să am o viaţă mizerabilă, fiindcă am părăsit chemarea primită. Alt motiv pentru care putem trece cu vederea sau acorda prea puțină atenție darului primit de la Dumnezeu este: Critica altora. De bună seamă, am fost puternic ispitit să încetez să mai scriu, după ce primul meu manuscris a fost ignorat, criticat și respins de primul editor și apoi de felurite edituri. Mai târziu, după ce am tipărit cartea prin mijloace proprii, un prieten a făcut niște remarci calomniatoare la adresa stilului meu scriitoricesc. După ce le-am auzit, în seara aceea am stat întins pe podeaua din sufragerie, fără să mă clintesc vreo douăzeci-treizeci de minute, cu ochii țintă în tavan, simțindu-mă teribil de abătut. M-am întrebat dacă nu cumva irosisem un an întreg din viaţă și o mulțime de bani pentru cartea aceea! Mi-am zis: „Toată lumea a criticat-o: primul editor, editurile și acum prietenii. Trezește-te, John! De ce nu poți recunoaște pur și simplu că nu are rost și că ai eșuat?” Dacă aș fi cedat acestor gânduri și altor remarci, nu aș mai fi scris a doua carte, care a părut și ea a fi un eșec. Țin minte că am trimis-o fostei mele profesoare de la școala biblică, dar și ea a criticat-o cu asprime. Am fost și mai dărâmat. Trecuseră deja doi ani și jumătate, dar niciuna dintre cărți nu stârnise vreun interes. Dacă aș fi dat ascultare în acest răstimp criticilor altora și propriilor gânduri descurajatoare, ar fi fost atât de ușor să mă dau pur și simplu

212 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu bătut. Atunci nu aș mai fi scris a treia carte, care a fost Momeala Satanei. Alt motiv pentru care putem trece cu vederea sau acorda prea puțină atenție darului cu care ne-a înzestrat Dumnezeu este: Frica de eșec. Iată care este realitatea ironică a acestei frici: ne așteptăm să eșuăm înainte să începem măcar, așa că ne protejăm pe noi înșine evitând să încercăm! Gândul care însoțește această frică este următorul: „Dacă încerc și nu merge?” Câte visuri și viziuni au fost zădărnicite de frica de eșec? Cât de tragic este faptul că darurile oferite de Dumnezeu sunt irosite așa cum vedem că s-a întâmplat în viața slujitorului leneș. În ce privește efectele fricii de eșec, prietenul meu, Myles Munroe, a scris în cartea lui, Maximizing Your Potential: Cimitirul este cel mai bogat loc de pe pământ, fiindcă acolo veți găsi toate speranțele și visurile care nu au fost niciodată împlinite, cărțile care nu au fost niciodată scrise, cântecele care nu au fost niciodată cântate, invențiile care nu au fost niciodată împărtășite, tratamentele care nu au fost niciodată descoperite din următorul motiv: cuiva i-a fost prea frică să facă acel prim pas.18 În concordanță cu spusele lui Myles, îndemnul pe care vi-l spun apăsat este acesta: nu lăsați darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu să nu se manifeste în viața aceasta. S-ar putea să vă surprindă ceea ce vă voi spune în continuare, fiindcă toți îl privim cu admirație pe Timotei. Dar din epistolele lui Pavel aflăm că Timotei se îndrepta în aceeași direcție urmată de slujitorul cel leneș! Darul primit de el de la Dumnezeu stătea în stare inactivă, iar tânărul nu îi acorda nicio atenție. Din fericire, avea pe calea credinței un părinte bun, care nu i-a îngăduit să rămână în starea aceasta.

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 213 În a doua epistolă trimisă „fiului” său, Pavel nu pierde timpul și abordează încă de la început subiectul acesta: „îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine” (2 Timotei 1:6). Cuvântul a înflăcăra din greacă este anazopuréo, care e definit ca „a reînvia un foc”.19 Însă Lexiconul grec-englez explică și mai bine semnificația acestui cuvânt. El îl definește astfel: „a determina ceva să înceapă din nou, a reactiva”.20 Darul lui Dumnezeu din Timotei era inactiv și avea nevoie să fie trezit din nou. Cum a ajuns oare darul să fie inactiv? Pavel explică în următorul verset cauza acelei stări: Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. (2 Timotei 1:7) Cuvântul grecesc pentru frică este deilia, tradus cel mai bine ca „timiditate”. Pavel spune: „Timotei, darul pe care îl ai de la Dumnezeu este inactiv din cauza unui duh de timiditate” sau, ca să mă exprim mai direct, „Timotei, darul pe care îl ai de la Dumnezeu este inactiv din cauza unui duh de intimidare.” Cuvântul acesta este unul cu care ne este ușor să ne identificăm. Intimidarea înseamnă „împiedicarea acțiunii din pricina fricii”. Dar un aspect mai important este acela că originea ultimă a intimidării constă într-un duh. Este vorba despre o forță spirituală și, dacă nu confruntăm frica la nivel spiritual, rădăcinile ei nu vor fi smulse cu totul. LUPTA MEA CU INTIMIDAREA Știu despre ce este vorba în privința aceasta, fiindcă m-am luptat timp de mulți ani cu spiritul acesta. Am crezut la început că era o slăbiciune a personalității mele. Dar, în cursul unor întâlniri la care am participat la începutul anilor ‘90, am descoperit că evaluarea mea era total greșită. Întâlnirile fuseseră programate pentru patru zile, într-o biserică dintr-un oraș mic, dar s-au transformat într-o mișcare a lui Dumnezeu care a durat trei săptămâni. În fiecare seară, clădirea era plină până la refuz și mulți oameni au fost mântuiți, vindecați și

214 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu eliberați. Darul predicării pe care mi-l dăduse Dumnezeu se manifesta la capacitate maximă. Ce se întâmpla era remarcabil. Oamenii parcurgeau câte nouăzeci de mile ca să participe la serviciile de seară. Țin minte că am intrat la un moment dat în sanctuar în timpul zilei și am simțit că prezența lui Dumnezeu se coborâse peste clădire. Dar într-o seară din ultima săptămână, totul urma să se schimbe. Unii dintre liderii de închinare criticaseră slujirea mea din seara precedentă. Cuvintele lor mi-au fost spuse de unul dintre liderii bisericii chiar înainte de începerea serviciului. Comentariile lor erau apăsate, deși inofensive. Cu toate acestea, nu mi-am putut scoate cuvintele acelea din minte. Atenția mea s-a mutat de la serviciul care urma să înceapă la analizarea mesajului pe care îl rostisem cu o seară în urmă. Păstorul a respins remarcile lor; ne-am rugat și am intrat în sanctuar, așa cum făcuserăm înaintea tuturor celorlalte servicii. În seara aceea, totul a părut sec. Am încercat să slujesc la fel ca în ultimele două săptămâni, dar eram confuz, nu reușeam să îmi fac ordine în gânduri și detestam faptul că eram pe scenă. Vroiam să dispar pe ușa din spate! M-am simțit neputincios, ca un adolescent la ora de vorbire în public din liceu, care se simte mizerabil, nereușind să comunice în fața colegilor. Ungerea divină lipsea; prezența Domnului nu era peste mine. A fost groaznic. Am încheiat serviciul devreme și m-am întors la locul unde eram cazat. Eram supărat pe Dumnezeu. „De ce nu m-ai ajutat? De ce a fost serviciul acesta atât de diferit? De ce m-am simțit părăsit?” Mi-am zis: „Mesajul și timpul de slujire au fost patetice. Nimeni nu va mai veni mâine seară. De fapt, nici nu mai vreau să mă întorc mâine acolo.” M-am culcat nădăjduind că lucrurile vor fi diferite a doua zi. În dimineața următoare, m-am trezit apăsat și descurajat. Am încercat zadarnic să mă rog. Preocuparea legată de ceea ce nu era în ordine a început să crească. În după-masa aceea, am petrecut trei ore în rugăciune. În tot acel răstimp m-am luptat cu gândurile care gravitau în jurul eșecului. M-am căznit să îndepărtez apăsarea aceea de pe umerii mei și să mă pun pe picioare pentru serviciul care urma. În seara aceea, închinarea din sanctuar a părut seacă, așa cum fusese și cu o seară în urmă, iar eu simțeam că nu aveam nimic de dat. Îmi venea din nou să fug de acolo pe ușa din spate. După ce am fost

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 215 prezentat, am urcat pe scenă și am vorbit fără noimă câteva minute. Nu reușeam să îmi adun gândurile. La un moment dat, am auzit în mintea mea un glas care îmi zicea: „De ce ai spus asta? Încotro te îndrepți cu mesajul ăsta? Ești jalnic!” Am hotărât atunci că îmi ajunsese. Am izbucnit dintr-o dată, în fața a șase sute de oameni: „Nu știu ce nu e în ordine, dar lucrurile nu au mers cum trebuia în ultimele două seri. Vă puteți ridica să vă rugați pentru mine?” În timp ce ne rugam cu toții, Dumnezeu mi-a vorbit. Am auzit glasul Lui pentru prima dată în ultimele douăzeci și patru de ore. El mi-a amintit de ceea ce a scris Pavel în 2 Timotei 1:7 și mi-a zis: „Fiule, ești intimidat de echipa de închinare care stă în spatele tău pe scenă. Frânge duhul de intimidare și apoi rostește mesajul pe care ți-l dau.” Am făcut ce mi-a spus și apoi a urmat îndată un mesaj plin de îndrăzneală din Scriptură. Serviciul acela a fost cel mai plin de putere dintre toate cele douăzeci și una de seri. Trei sferturi dintre oameni au venit în față, recunoscând că se luptau cu intimidarea. Culoarele erau pline de oameni care vroiau să ne rugăm pentru ei să fie eliberați. Păstorul m-a contactat după câteva săptămâni și mi-a spus cât de eficient fusese acel serviciu. Liderii care făcuseră comentariile acelea critice la adresa mea trăiau în păcate ostentative (adulter, desfrânare și beție). Toate acestea au fost date în vileag în următoarele două săptămâni și toți în afară de unul au părăsit biserica. Păstorul mi-a spus că, de atunci, echipa de închinare a devenit mai unită și mai eficientă ca niciodată. Experiența aceea a fost de natură să le schimbe viața și lucrarea. Pentru mine, ea a pus capăt anilor în care luptasem cu depresia și cu încercarea de a conduce unele servicii în timp ce darul meu era inactiv. Descoperirea cea mai importantă a fost aceea că trebuia să mă adresez direct duhului de intimidare, așa cum a făcut Isus când a rostit Cuvântul lui Dumnezeu în fața Satanei, în timpul ispitirilor din pustie. Isus nu I-a cerut lui Dumnezeu să ușureze atacurile, ci S-a adresat El Însuși direct și ferm Diavolului.

216 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu ÎNLOCUIREA LUI ILIE Vă îndemn să citiți pasajul din 1 Împărați 17-19. Veți vedea o experiență legată de intimidare asemănătoare celei trăite de mine, pe care a avut-o Ilie cu Izabela, împărăteasa Israelului. Acest mare profet confruntase cu îndrăzneală poporul Israel pe Muntele Carmel, în fața potrivnicilor, printre care se numărau 850 de proroci mincinoși, împăratul Ahab și slujitorii lui. Înaintea ochilor întregului popor, Dumnezeu a răspuns cu putere rugăciunii lui Ilie, coborând foc din cer, iar profetul ceruse poporului să îi omoare pe toți prorocii mincinoși. Ilie acționa plin de putere, manifestându-și darul! Apoi s-a rugat și seceta care stăruia de trei ani și jumătate s-a încheiat. În plus, a întrecut în fugă carul împăratului! Toate acestea s-au întâmplat într-o singură zi! Ce mai zi de slujire! Dar înainte să apună soarele, Izabela a aflat ce se petrecuse și atunci a început adevărata luptă: Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia dintre ei.” (1 Împărați 19:2) Înainte să luăm în discuție amenințarea Izabelei, dați-mi voie să vă spun că duhurile seamănă cu surferii. Aceștia au nevoie de valuri pe care să meargă; duhurile au nevoie de cuvinte care să le înlesnească mișcarea. Cuvântul Domnului ne spune: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; și pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi [o vei reduce la tăcere]. Aceasta este moștenirea robilor Domnului” (Isaia 54:17). Observați că noi suntem chemați să reducem la tăcere orice glas care se ridică împotriva noastră. Aceasta este slujba noastră, nu a lui Dumnezeu. Isus nu I-a cerut lui Dumnezeu să îl reducă la tăcere pe Satana în pustie. Nici noi nu o facem când suntem atacați. Evident, cuvintele Izabelei purtau cu ele un spirit uriaș de intimidare. Odată ce ele au ajuns la Ilie, observați care a fost răspunsul

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 217 lui: „Când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat ca să-și scape viața” (1 Împărați 19:3). Omul acesta, care confruntase întregul popor, prorocii mincinoși și pe împărat, acum o ia la fugă. A străbătut toată țara, s-a dus în pustie, s-a așezat sub un copac și s-a rugat să moară. Avem în față aceeași persoană? Ce se petrece aici? Ilie este în mod vădit confuz, deprimat, deznădăjduit și și-a pierdut viziunea. Acestea sunt simptomele unui duh de intimidare. Realitatea tristă este că cei mai mulți oameni încearcă să trateze simptomele în loc să înfrunte duhul din spatele lor. Din pricina ignoranței, m-am luptat și eu ani de zile cu aceste simptome, înainte ca Dumnezeu să dea în vileag, în seara amintită, modul de lucru al acestui duh ticălos. Mă chinuiam să îmi folosesc darurile și nu știam de ce îmi era atât de greu. Ilie s-a dat bătut, așa că Dumnezeu l-a trimis pe profetul descurajat să facă o călătorie. Un înger i s-a arătat și i-a dat hrană pentru drumul de patruzeci de zile pe care îl avea de făcut până la Muntele Sinai. Odată ce a ajuns acolo, prima întrebare pe care i-a pus-o Dumnezeu a fost: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împărați 19:9). Poftim? Ia stați o clipă! Dumnezeu l-a trimis pe înger să îi ducă mâncare pentru drum, așa că Ilie a făcut acea călătorie. Dar, la sosire, Dumnezeu îl întreabă de ce se afla acolo. Să fie Dumnezeu schizofrenic? Nu. Iată ce trebuie să înțelegem din pasajul citat: dacă suntem învinși de intimidare, Dumnezeu ne trimite adesea într-un loc neutru, ca să ne slujească, fiindcă ne iubește. Eu nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat în întâlnirile acelea, dar nu cred că la fel au stat lucrurile în cazul lui Ilie. El a știut cum să îi confrunte cu îndrăzneală pe potrivnici, dar s-a temut de această împărăteasă. Adevărata întrebare care se ridică acum este aceasta: ce se afla în spatele întrebării lui Dumnezeu? El îl întreba pe Ilie de ce nu a confruntat-o pe împărăteasă, fiindcă ea era vârful de lance al răului. Izabela trebuia oprită, dar în loc să facă lucrul acesta, Ilie a fugit de ea.

218 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu În loc să răspundă întrebării din spatele întrebării, Ilie a schimbat subiectul și a început să se plângă Domnului că el era singurul care Îl mai slujea cu adevărat. Cuvintele lui întrupează povestea lacrimogenă clasică: Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața. (1 Împărați 19:10). Dumnezeu a ignorat cu totul răspunsul acesta și i-a pus din nou aceeași întrebare: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împărați 19:13). Profetul i-a spus încă o dată aceeași poveste sentimentală (vezi versetul 14). Se dăduse bătut și nu vroia să înfrunte răul din spatele răului. Dumnezeu a ignorat iarăși, cu totul și pe deplin, această poveste în care profetul își plângea de milă și i-a dat cea mai surprinzătoare poruncă: Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie, până la Damasc; și când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei. Să ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca împărat al lui Israel; și să ungi pe Elisei, fiul lui Șafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău [să îți ia locul ca profet al Meu]. (1 Împărați 19:15-16) Ați observat ultimele cuvinte ale pasajului: „să îți ia locul ca profet al Meu”? Dumnezeu îl înlocuia pe Ilie, fiindcă acesta cedase și se lăsase biruit de intimidare. Dacă veți citi mai departe a doua carte a Împăraților, veți descoperi că Ilie a petrecut cea mai mare parte a următorilor lui ani pregătindu-l pe cel care urma să îl înlocuiască. Veștile uluitoare nu s-au oprit însă aici: nu Ilie i-a uns pe Hazael sau pe Iehu, ci Elisei, înlocuitorul lui, a trebuit să facă lucrul acesta. Elisei nu s-a lăsat intimidat la niciun nivel. A fost plin de îndrăzneală și nu a dat înapoi în fața vreunei ticăloșii. Dumnezeu spune despre el: „Pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei” (1 Împărați 19:17). Dinastia malefică a lui Ahab și a Izabelei a fost înlăturată cu ajutorul lui Iehu și al lui Elisei. În ce mă privește, cred că aceasta a fost inițial sarcina lui Ilie, dar că destinul acestui profet a fost schimbat din pricina intimidării. Spre deosebire de slujitorul cel leneș, Ilie a cunoscut caracterul lui Dumnezeu. Însă lupta lui arată lămurit ce pot face frica și intimidarea în raport cu darurile și chemarea noastră.

PIEDICI ÎN CALEA MULTIPLICĂRII II 219 Este foarte important să luăm hotărârea fermă de a nu da înapoi în fața fricii și a intimidării. Dumnezeu ne va susține când ne confruntăm cu această forță. Ea poate fi învinsă, dar trebuie să o lovim frontal, folosind ca armă Cuvântul și promisiunile lui Dumnezeu. Repet: Dumnezeu este de partea voastră. El crede în voi și vrea să înfloriți în ce privește darurile pe care le-a pus în viața voastră. Nu dați înapoi. Nu lăsați ca nimeni și nimic să vă abată de la misiunea și destinul vostru. M E D I TAȚ I 1. Frica a fost hoțul multor visuri. Ea este vicleană, caută să obțină controlul și, dacă nu este confruntată cum se cuvine, vă va schimba destinul. În ce moduri a încercat frica să vă schimbe destinul? 2. Timotei a fost avertizat să nu își neglijeze darul. De ce este periculos să ignorați darul pe care îl aveți? Din exemplele enumerate, în care dintre motivele din spatele neglijării darurilor vă regăsiți mai mult? De ce? 3. Intimidarea este un duh. În ce forme ați întâlnit acest spirit? Cum trebuie să fie el biruit?

Cercetați cu grijă cine sunteți și ce lucrare v-a fost dată, iar apoi cufundați-vă în această realitate… Fiecare dintre voi trebuie să își asume responsabilitatea de a face tot ce poate mai bun cu viața lui, în modul cel mai creativ. — Galateni 6:4-5, MSG

14 Descoperiți și dezvoltați darurile voastre Acum ne întoarcem la subiectul descoperirii și dezvoltării darurilor primite de la Dumnezeu. După cum am arătat deja, intenția mea nu este de a discuta despre dezvoltarea talentelor și abilităților naturale. Cu suficientă practică, mai toți oamenii pot deveni pricepuți în aproape orice domeniu. Familia mea m-ar putea contrazice când vine vorba despre cântat și s-ar putea ca aici să aibă dreptate. Îngăduiți-mi să vă dau un exemplu realist: dacă aș exersa cântatul la un instrument muzical timp de zece mii de ore, s-ar putea să trec de la statutul de muzician groaznic la cel de muzician mediocru. Timpul și efortul investit ar putea face ca ascultarea pieselor interpretate de mine la pian sau la chitară să devină plăcută, dar chiar după tot acest exercițiu concentrat, nu aș ajunge la acea charisma care ar propulsa chemarea mea de zidire a Împărăției. IMPLICAREA LUI DUMNEZEU În prima parte a acestui capitol, ne vom concentra atenția asupra cuvintelor lui Pavel, care ne îndeamnă să cercetăm cu grijă cine suntem și lucrarea care ne-a fost dată. Nu există formule cu ajutorul cărora să

222 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu descoperiți care este chemarea voastră și darurile care o însoțesc. Deși există diferite resurse care vă pot ajuta să descoperiți la ce vă pricepeți, atunci când vine vorba despre exercitarea unei influențe care dăinuie veșnic, aveți nevoie de ajutorul Creatorului vostru pentru a scoate la lumină chemarea și charisma voastră. Uneori, implicarea directă a lui Dumnezeu este ușor de perceput în descoperirea darurilor, cum s-a întâmplat atunci când El mi-a vorbit și mi-a spus să scriu. Nu aș fi încercat niciodată să scriu dacă nu aș fi primit în rugăciune mesajul acela din partea Domnului, într-o dimineață de vară a anului 1991. Nicio carte nu m-ar fi putut convinge să scriu și cu certitudine nu m-aș fi apucat de scris din întâmplare. Alt exemplu este al împăratului David, care nu ar fi știut niciodată că el era un războinic, dacă nu și-ar fi apărat turma de urși și de lei. După experiențele acelea, a fost nevoie de un om care să îl izbăvească pe Israel din mâna filistenilor. Pentru David, prădătorii amenințători pe care îi înfruntase înainte au constituit doar puntea spre lupta cu Goliat, pe care a purtat-o în timp ce restul poporului stătea ascuns. Dumnezeu a îngăduit ca David să își descopere darul prin intermediul nevoilor care au apărut în jurul lui. Dacă vă gândiți la Ghedeon, el semăna mai mult cu mine. A fost nevoie ca Dumnezeu să folosească semnele cu lâna pentru a-l convinge că era chemat să fie un războinic. Să începem cu începutul. Este esențial să căutați și să credeți în implicarea lui Dumnezeu în descoperirea charismei voastre. Scriptura declară că Dumnezeu îi răsplătește pe cei care Îl caută stăruitor, cu credință. Ea nu spune că Dumnezeu îi răsplătește pe aceia care Îl cauză ocazional și cu îndoieli (parafrazarea autorului la textul din Evrei 11:6). Isus ne spune în același sens: Continuați să cereți și vi se va da; continuați să căutați și veți găsi; continuați să bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește și celui ce bate i se deschide. (Matei 7:7-8, NLT) Noi trebuie să avem o dorință plină de pasiune în ce privește cunoașterea charismei noastre. Sper că această carte va înteți dorința

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 223 voastră de a descoperi darurile pe care le aveți și de a le folosi. Această tânjire vă va împiedica să cereți, să căutați și să bateți cu indiferență, ci vă va îmboldi să fiți stăruitori, așa cum ne îndeamnă Isus în pasajul citat. Dumnezeu nu refuză să vă dea darurile Lui, dar vrea să vadă crescând în voi o pasiune pentru ceea ce cereți. Când eram la liceu, îmi doream un telescop puternic, fiindcă îmi plăcea astronomia și vroiam să studiez stelele care străluceau pe cerul nopții. Un telescop bun întrecea limitele bugetului meu, dar am continuat să citesc cărți și reviste de astronomie. Luam câte patru sau cinci de la bibliotecă și le citeam în timpul liber, uneori în repetate rânduri, după care le restituiam și împrumutam altele. Lectura a dat naștere unei dorințe aproape disperate după acel telescop. În cele din urmă, pasiunea mea m-a îmboldit să găsesc o idee neobișnuită de a strânge bani pentru telescopul visurilor mele. Eram instructor de tenis la un club sportiv și dădeam ore doar în timpul vacanțelor de vară. Am făcut ceva nou pentru clubul nostru. Cu permisiunea conducerii lui, am venit cu planul de a oferi lecții private de tenis după orele de la școală, în sezonul de toamnă. Dacă planul funcționa, urma să strâng destui bani cât să pot cumpăra telescopul. Planul a mers! Credeți-mă: nu am privit niciodată telescopul acela ca pe o achiziție de la sine înțeleasă. Dacă mi l-ar fi dăruit cineva înainte ca dorința mea să devină atât de intensă, poate că nu l-aș mai fi prețuit prea mult după ce entuziasmul inițial pălea. Dumnezeu nu are auzul slab și nici nu refuză să vă dea ceea ce-I cereți. El dorește să nu priviți ca de la sine înțelese darurile pe care vi le dă pentru zidirea poporului Său. Pasiunea voastră trebuie să devină mai puternică decât dificultățile pe care le întâmpinați în timp ce înaintați spre împlinirea visurilor voastre. De aceea, lăsați dorința voastră să crească, iar spontaneitatea vă va face să căutați cu ardoare să cunoașteți charisma și darurile voastre. Apoi, trebuie să conștientizăm faptul că nu există un tipar anume pentru modul în care ne răspunde Dumnezeu; El acționează diferit în fiecare caz în parte. Sunt nedumerit uneori văzând că vorbim mereu despre o „relație personală” cu Isus, dar când vine vorba despre auzirea glasului lui Dumnezeu (în cazul de față, despre înțelegerea charismei și darurilor noastre), vrem o formulă. Lui Dumnezeu îi

224 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu place să lucreze la nivel personal. El vrea ca interacțiunea noastră cu El să rămână specială. Dumnezeu nu răspunde în același fel fiecăreia dintre rugăciunile făcute de copiii Lui iubiți. De aceea Isus ne învață să continuăm să cerem, să căutăm și să batem la ușă. Voia Lui trebuie „căutată”, iar faptul acesta este în realitate foarte bun pentru noi. În căutarea noastră, ar trebui să ne punem întrebări nouă înșine (și altora). Ele fac parte din procesul căutării. Noi nu căutăm înțelepciunea omului, ci vrem să distingem glasul lui Dumnezeu în glasurile celor cu care vorbim. Este important să știm cu cine să stăm de vorbă. Trebuie să îi găsim pe cei care ne încurajează, dar care, în același timp, nu se tem să spună adevărul. Mi-ar plăcea să spun că numărul acestora este mare, dar, în realitate, asemenea oameni sunt rari. Cunosc oameni la care pot merge și care îmi vor spune întotdeauna ce vreau să aud. Altă categorie este apoi cea a oamenilor care sunt pesimiști, critici și negativi cu privire la toate lucrurile; acestora le lipsește viziunea. Feriți-vă și de unii, și de ceilalți. Găsiți o persoană care are credință, care este matură și înțeleaptă. Găsiți un tată sau o mamă în credință ori o persoană înțeleaptă, care umblă pe calea credinței de mai multă vreme, care a făcut greșeli și a învățat din ele. Este important ca oamenii în care aveți încredere să fi evitat să devină blazați sau cinici, fiindcă aceste atitudini care vădesc disprețul și neîncrederea își fac loc în viața celor care nu trec peste jigniri. Căutați o persoană care iartă cu repeziciune, pe cineva care nu este înțepenit în religie, ci care înaintează odată cu vremurile și cu mișcarea proaspătă a Duhului lui Dumnezeu. Mai important decât toate, persoana aleasă trebuie să fie una care vede lucrurile din perspectivă eternă. Când găsiți această persoană, faceți tot ce puteți ca să păstrați și să prețuiți relația cu ea. Sunt mulți oameni înțelepți în felul lumii, dar cărora le lipsește perspectiva eternă. Puteți avea încredere în sfatul lor doar până la un anumit nivel. Aveți grijă când îi ascultați și filtrați întotdeauna sfatul lor prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu și a rugăciunii. Părinții, soțul și păstorii ar trebui să dorească întotdeauna ce este mai bine pentru voi și să vă dea sfaturi înțelepte, dar există și excepții. Când eram tânăr, i-am împărtășit tatălui meu visurile pe care le aveam

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 225 de a intra în slujirea creștină. Generația lui era susținătoarea înfocată a vieții lipsite de riscuri (fapt care constituie o slăbiciune când vine vorba despre o viaţă de credință). Tatăl meu mi-a spus: „Fiule, calea aceasta nu îți oferă nicio siguranță.” Mi-a sugerat ingineria, fiindcă eram bun la matematică și la științe, dar și pentru că el însuși era inginer de patruzeci de ani. Era o alegere sigură în materie de carieră. Nu mi-am dat seama atunci că m-am înhămat la șase ani de chin petrecuți la colegiu! Cu toate că eram înzestrat pentru materiile acelea, ele mi-au făcut viața mizerabilă, fiindcă nu aceasta era chemarea lui Dumnezeu pentru mine. Prima mea slujbă ca inginer a fost la firma IBM. Într-o zi, șeful meu m-a chemat în biroul lui și mi-a zis: Bevere, ce cauți tu în domeniul ingineriei? Tu ești făcut să lucrezi cu oamenii; ar trebui să te afli într-un domeniu care presupune interacțiunea cu ei. În numeroase întâlniri, slujitori cunoscuți ai Domnului m-au luat deoparte și mi-au spus: Fiule, văd în tine chemarea lui Dumnezeu de a predica Evanghelia. În momentele pe care le petreceam singur în rugăciune, Dumnezeu continua să îmi atragă inima spre slujire, cu toate că nu vroiam să am nimic de-a face cu ea. Toți slujitorii pe care îi întâlnisem eu păreau a fi ciudați. Însă inima mea continua să fie sensibilă față de Creatorul nostru. Înainte să fiu mântuit, am mers pentru o săptămână la un seminar catolic și am simțit că eram chemat la slujirea creștină. Însă m-a speriat gândul acesta, fiindcă preoții catolici nu se căsătoresc. Am continuat să primesc în repetate rânduri confirmări în direcția slujirii, fapt care m-a ajutat în cele din urmă să las deoparte sfatul tatălui meu. Îl respectam foarte mult pe tata, lucru care era plăcut Domnului, dar în anii în care am studiat și am practicat ingineria mi-am dat seama că ceva nu era în ordine. Fiindcă m-am rugat și am căutat mereu îndrumarea lui Dumnezeu, El nu m-a lăsat să merg într-o direcție greșită (nici măcar urmând sfatul bine intenționat al tatălui meu) și mi-a arătat faptul acesta cât se poate de clar. Când lucrurile s-au lămurit în mintea mea, aveam o pasiune aprinsă, care a luat naștere după un an și jumătate de căutări. Deja parcursesem trei sferturi din drumul care urma să se încheie cu

226 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu obținerea unei diplome în inginerie. Am hotărât să îmi închei studiile și să intru în lucrarea creștină îndată după absolvire. A fost o decizie bună, fiindcă am învățat astfel strategii care nu mi-ar fi fost predate la școala biblică. Dumnezeu folosește toate experiențele ca să ne pregătească! Alt element foarte important pentru descoperirea darului vostru este să faceți parte dintr-o biserică locală sănătoasă. Scriptura declară: „Cei sădiți în Casa Domnului înfloresc” (Psalmul 92:13, NKJV). Dacă semănați o sămânță de bumbac, din pământ nu vor crește dovleci. Pământul reprezintă o biserică locală sănătoasă și, atunci când sunteți oameni dedicați, darurile date vouă de Dumnezeu se vor manifesta acolo. Nu contează dacă sunteți chemați să lucrați în domeniul afacerilor, al educației, al administrației, al sportului sau în oricare altul: veți înflori acolo unde sunteți. Acesta este designul lui Dumnezeu. ÎNTREBĂRI PENTRU VOI ÎNȘIVĂ ȘI PENTRU PRIETENII VOȘTRI ÎNȚELEPȚI Să ne întoarcem acum la câteva întrebări pentru noi înșine și pentru prietenii noștri înțelepți. Întrebările potrivite puse oamenilor potriviți vă pot ajuta să vă dați seama ce sunteți înzestrați să faceți. Iată câteva exemple. La ce vă pricepeți în mod natural? Întrebarea aceasta este un punct bun de pornire. Poate că darul vostru este să vă pricepeți la cifre, să formulați propoziții elocvente, să construiți lucruri, să creați materiale video, să concepeți modele de haine sau să organizați evenimente. Poate aveți abilități sportive înnăscute, un simț deosebit al mirosului sau un ochi pentru detalii. Oricare ar fi punctele voastre tari, identificați-le. Dacă puteți duce până la capăt o melodie și aveți dorința de a-i conduce pe oameni în prezența lui Dumnezeu, acesta ar putea fi un

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 227 indiciu bun că e posibil să fiți chemați la închinare sau să vă implicați în alt tip de slujire muzicală. La fel stau lucrurile și dacă sunteți interesați de corpul uman și sunteți fascinați de medicină. În cazul acesta, ar trebui să Îl întrebați pe Dumnezeu dacă sunteți chemați să lucrați în domeniul sănătății. Lista nu se încheie aici. Însă aceste indicii nu ar trebui să aibă cuvântul final în lămurirea lucrurilor. Eu am fost un jucător foarte bun de tenis, am început să joc la școala NCAA Division I, am intrat în circuitul United States Tennis Association și am jucat în Cupa Davis pentru juniori. După cum am spus deja, am fost antrenor de tenis timp de trei ani și am câștigat, de asemenea, turneul de tenis al liceelor din Virginia de Vest. Dar, în rugăciune, am înțeles că tenisul profesionist nu era chemarea mea. Pe de altă parte, am un prieten pe nume Aaron Baddeley care este un jucător remarcabil de golf și membru al Asociației Jucătorilor Profesioniști de Golf. Dar, în anul 2004, cel de-al doilea an în care a participat la turneul asociației, a întâmpinat dificultăți. (De-abia a reușit să se califice pentru anul 2005, fiindcă a terminat pe locul 124 din clasament.) Spre finalul acelui an dificil, în timpul turneului a stat la noi acasă și, din păcate, nu a reușit să se califice. După aceea, am mers împreună cu avionul la Las Vegas, unde eu urma să slujesc la o conferință. În timpul acelui serviciu, Dumnezeu i-a spus de patru ori în inima lui: „Eu nu te-am chemat la slujirea creștină; te-am chemat să joci golf.” Aaron nu își concentrase toate eforturile spre jocul de golf, fiindcă voia să facă ce făceam eu. Își dorea să călătorească cu jumătate de normă și să vorbească la conferințe și în biserici, iar cu altă jumătate de normă să joace golf. A hotărât în seara aceea să se consacre pe deplin chemării și darului său. În doi ani, a ajuns să ocupe locul 16 în clasament și, în cele din urmă, a câștigat patru turnee ale Asociației Jucătorilor Profesioniști de Golf, precum și concursul Australian Masters. Joacă de peste cincisprezece ani și continuă să meargă înainte. Influența lui a sporit și a avut numeroase ocazii să slujească și să împărtășească mesaje cu mulți oameni care altminteri nu ar fi călcat pragul unei biserici. Un prieten al meu care este păstor, Al, a avut cu ani în urmă în biserica lui un om căruia îi plăcea să dea învățătură din Biblie și

228 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu care era foarte înzestrat pentru aceasta. El își dorea să ajungă păstor învățător. În același timp, era foarte priceput și la reparatul mașinilor. I s-a promis un post de păstor învățător într-o biserică mare din altă parte a orașului. L-a invitat pe păstorul Al la masă pentru a-l înștiința despre oportunitatea ivită. Al este un om înțelept, așa că i-a spus: „Când m-am rugat pentru tine, nu am simțit că ești chemat să fii învățător cu normă întreagă. Tu ești nemaipomenit de înzestrat în domeniul mecanicii auto.” Omul nu a urma sfatul păstorului și a plecat în cealaltă biserică. Un an mai târziu, era cumplit de nefericit. Postul de învățător încă nu îi fusese oferit oficial, căsnicia lui era în declin și întâmpina dificultăți financiare. Dumnezeu i-a vorbit într-o duminică, în timp ce era la biserică: „Eu nu te-am chemat niciodată să fii păstor, ci un mecanic auto care îi învață pe alții Scriptura în biserica locală.” Omul s-a întors la păstorul Al, s-a pocăit fiindcă nu îi ascultase sfatul și a revenit în biserica din care plecase, după care și-a îndreptat toată atenția spre afacerea lui de reparații auto. Într-o seară, Dumnezeu i-a dat ideea să lege un computer de o mașină, pentru a identifica problemele motorului. Mecanicul avea un prieten care se pricepea la computere și cei doi au conceput un mecanism computerizat de testare a motoarelor. S-a dovedit că acesta putea identifica problemele mașinilor de patru ori mai repede decât metodele obișnuite. Cu timpul, omul acesta a deschis service-uri auto peste tot în Carolina de Nord, folosind această invenție unică. Mai târziu, omul s-a dus la păstorul lui și i-a spus zâmbind: „Eu sunt chemat să repar mașini!” Ce vă umple de energie? Într-o zi, asistenta mea mi-a cerut să țin o evidență a „nivelului de energie” din cursul activităților mele săptămânale obișnuite. Tabelul folosea următoarea măsurătoare: sarcinile care mă storceau de energie erau notate cu -2, cele care consumau cantități mici de energie erau notate cu -1, cele care sporeau cu puțin nivelul meu

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 229 de energie primeau +1, iar cele care mă umpleau de energie erau marcate cu +2. Unele dintre sarcini, cum ar fi întâlnirile de departament, călătoriile, munca de birou, făcutul bagajelor pentru drum și altele asemenea, au primit -2 și -1. Pe câteva le-am notat cu +1, dar singurele două lucruri pe care le-am putut nota sincer cu +2 au fost predicarea și scrisul. Am fost surprins de rezultate. Contemplând rezultatele, mi-am dat seama că, deseori, când scriu, pierd cu totul noțiunea timpului. Sunt momente în care încep să scriu dimineața devreme și nu realizez când s-a făcut amiază. De obicei, obosesc intelectual după atâta scris, dar sunt totodată energizat. La fel mi se întâmplă când predic. În zilele de odinioară, când nu eram limitați de timp, predicam deseori mai bine de două ore. Mie mi se părea că abia trecuseră treizeci de minute, dar nu știu ce gândea publicul! L-am văzut pe fiul nostru cel înclinat spre creativitate, Alec, lucrând ore întregi, absorbit de proiecte inovatoare și pierzând cu totul noțiunea timpului. El a excelat în departamentul nostru creativ. Am văzut-o pe Lisa stând de vorbă ore în șir cu participantele la întâlnirile de femei și uitând la rândul ei cât timp trecuse. Discuțiile acestea care aduc hrană și întărire în viața celorlalți o umplu de energie. Albert Einstein lucra ore întregi și, când era extenuat fizic, se așeza pe un scaun cu o tavă de metal în mână, sprijinită pe genunchi. În momentul în care ațipea, scăpa tava pe jos, iar aceasta se izbea de podea. Zăngănitul puternic îl trezea și astfel se întorcea la muncă. Acesta este un mod destul de ușor de identificare a chemării voastre: adevărata voastră înzestrare vă umple de energie, chiar dacă obosiți mintal și fizic după un interval mai lung de muncă. Pentru cei care și-au descoperit adevărata chemare, orele în care exersează, în care concurează sau în care muncesc pot părea doar câteva minute. De aceea, întrebați-vă: „Ce anume mă umple de energie și mă face periodic să pierd noțiunea timpului?” Răspunsul vostru constituie un indiciu bun al direcției în care trebuie să priviți pentru a descoperi care vă sunt darurile.

230 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Spre ce sunteți atrași? Ce anume vă stârnește interesul? Ce vă trezește la viaţă? Când cântați, simțiți că aveți inima plină? Vă treziți cântând când nimeni altcineva n-o face? În cazul meu, a cânta este o adevărată trudă care mă obosește repede, fiindcă nu acesta este darul meu. Eu nu aș putea sta într-o încăpere cu alții, să cânt pe voci cu ei și să compunem împreună. Nu am niciun interes în direcția aceasta, dar știu că sunt oameni care sunt pasionați de sfera muzicală. Ce reviste vă interesează? Ce materiale video de pe YouTube vă stârnesc entuziasmul? La ce vă opriți când vă uitați pe Pinterest? Care au fost materiile voastre preferate la școală? Care sunt cărțile spre care vă îndreptați când intrați într-o librărie? Iată o întrebare importantă: ce ați fi dispuși să faceți chiar dacă n-ați fi niciodată plătiți pentru acea muncă? Majoritatea sportivilor de performanță ar practica sportul respectiv și dacă nu ar fi plătiți pentru aceasta. Tatăl meu mă chema să șed lângă el sâmbătă dimineața și îmi explica în ce fel funcționau un motor cu abur sau ale mașinării. Țin minte că, într-o asemenea dimineață, a desenat și mi-a explicat mai bine de o oră cum funcționa un boiler. Experiența aceea m-a plictisit de moarte, ceea ce ar fi trebuit să-mi dea de înțeles că nu eram chemat să devin inginer! Însă îl iubeam pe tata atât de mult încât nu m-a lăsat niciodată inima să îi spun că detestam momentele acelea. Am făcut greșeala uriașă de a porni pe drumul ingineriei de dragul siguranței financiare; nu faceți și voi greșeala aceasta. Cât de mulți oameni sunt nefericiți la locul lor de muncă, fiindcă lucrează având drept singură motivație încasarea cecului lunar? După cum spuneam mai devreme, cu ani în urmă soția păstorului meu mi-a zis că nu își permiteau să mă angajeze și că răspunsul meu a fost: „Ba da, vă permiteți!” Eram gata să muncesc pentru un salariu mai mic, fiindcă eram atras de acest fel de slujire. Odată ce am început lucrul, cele șaptezeci de ore pe săptămână în care îi slujeam pe păstorul nostru și pe musafirii lui mi se păreau o nimica toată. Îi spuneam deseori Lisei că eu ar trebui să îl plătesc pe păstor fiindcă îmi îngăduie să slujesc, în loc să fiu eu plătit de el.

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 231 Ezit să scriu despre următorul lucru, fiindcă s-ar putea să considerați că mă laud, dar sper că veți alege să credeți că motivația mea este să fiu de folos. Când am început lucrarea, eu și Lisa am hotărât ca venitul care îmi revenea în urma scrisului să fie direcționat spre Messenger International. Până în prezent am scris peste douăzeci de cărți, iar scrierea și editarea fiecăreia dintre ele necesită, în medie, între patru sute și patru sute cincizeci de ore. Aceasta înseamnă că am investit aproape nouă mii de ore scriind, adică peste trei ani cu câte opt ore de muncă pe zi, inclusiv weekendurile. Nu am fost plătit pentru acei trei ani și am ales să procedez astfel pentru că scrisul este darul meu, care îmi întărește chemarea. Pot spune cu sinceritate că, dacă ar trebui să aleg între ceea ce fac acum și salariul de două sute de mii de dolari pe an, pe care îl încasează un inginer, aș alege într-o clipă munca de acum. De aceea scrie apostolul Pavel: Mie mi-a fost încredințată isprăvnicia Evangheliei, fie că sunt plătit, fie că nu. Care este atunci răsplata mea? Ea stă în semănarea continuă a veștii bune în inima oamenilor, fără nicio obligație, fără plată și fără a insista asupra drepturilor mele de a fi sprijinit financiar. (1 Corinteni 9:17-18, TPT) Spre cine sunteți atrași? Identificarea persoanelor spre care sunteți atrași vă dezvăluie multe, de asemenea, despre chemarea și darurile voastre. Unii oameni trezesc și descătușează darurile dinăuntrul vostru. Găsiți „clanul” căruia îi aparțineți, adică oamenii cu daruri și chemări asemănătoare cu a voastră. Ei vor juca un rol important în a vă ajuta să înțelegeți cine sunteți și cum v-a înzestrat Dumnezeu. Acest „clan” ar trebui să fie format din oameni care vă acceptă și vă înțeleg. Mie îmi place să stau împreună cu alți slujitori și să discutăm despre aventurile, despre provocările lucrării și, desigur, despre Cuvântul lui

232 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Dumnezeu. Îmi place să interacționez și cu antreprenori și oameni de afaceri. Acestea sunt domeniile din viața mea în care am puncte tari. Conducerea unei organizații creștine prezintă numeroase similitudini cu conducerea unei afaceri. Eu și Lisa am fost nevoiți să fim antreprenori. Când eram tineri, nu existau organizații creștine care să facă exact ce ne doream noi să facem, astfel că nu am găsit un model de urmat. A trebuit să ne croim singuri calea. Din acest motiv, antreprenorii din lumea afacerilor au stârnit întotdeauna în mine lucruri care mă ajută să înfăptuiesc mai bine ceea ce sunt chemat să fac. Dacă vă place designul interior, vă veți simți în largul vostru în jurul altor designeri. Dacă sunteți doctori, vă veți simți stimulați de conversațiile purtate cu alți colegi de breaslă. Dacă sunteți muzicieni, alți muzicieni vor contribui la înflăcărarea darului vostru. Exemplele pot continua. Găsirea „clanului” vostru vă poate ajuta să identificați și chiar să dezvoltați darurile cu care sunteți înzestrați. Este important să vă amintiți că niciunul dintre răspunsurile la aceste întrebări nu poate fi separat de momentele petrecute personal căutând voia lui Dumnezeu pentru voi și ceea ce v-a chemat El în mod specific să faceți. Dacă eu aș fi dat ascultare celor mai mulți slujitori creștini care mi-au vorbit în anii mei de formare, aș fi ales un oraș și aș fi deschis acolo o biserică pe care aș fi păstorit-o. Foarte puțini au putut vedea chemarea și darurile unice și diferite pe care le aveam eu și Lisa. Pe de altă parte, am întâlnit și câțiva oameni înțelepți, care ne-au ajutat să ne îndreptăm în direcția pe care o simțeam în inima noastră. DEZVOLTAȚI DARUL VOSTRU Să ne îndreptăm acum atenția spre a doua jumătate a versetului cu care am început: „Fiecare dintre voi trebuie să își asume responsabilitatea de a face tot ce poate mai bun cu viața lui, în modul cel mai creativ” (Galateni 6:5, MSG). Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi potențialul de a ne zidi viața, fapt care contribuie la zidirea Împărăției Lui. Cu toate acestea, într-o împrejurare sau în alta, cu toții va trebui să ne

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 233 confruntăm cu faptul că nu este de ajuns doar să avem potențialul; el trebuie atins. Cât de trist ar fi pentru voi sau pentru mine să ajungem la finalul vieții și să ne dăm seama că am fi putut contribui mai mult? În fața scaunului de judecată, durerea regretului va fi de nesuportat când vom vedea ce am fi putut fi sau, mai rău, când vom afla câte vieți nu au fost niciodată atinse de mesajul Evangheliei din pricina neglijenței noastre în a dezvolta ceea ce ne-a încredințat Dumnezeu. Hotărâți acum că veți muri fără să fi ținut nimic pentru voi și că veți fi revărsat spre alții tot ce a fost sădit în voi, astfel că vă veți fi golit. Lumea are nevoie de ceea ce aveți voi, de darurile pe care vi le-a dat Dumnezeu. În Proverbe 18:16 găsim o perspectivă interesantă asupra realității darurilor încredințate nouă de Dumnezeu: Darurile unui om îi fac loc și-i deschid intrarea înaintea celor mari. Darul vostru „vă face loc” și vă aduce „înaintea celor mari”. A face loc înseamnă a crea spațiu. „Spațiul” despre care vorbim are două dimensiuni. În primul rând, darul vostru face loc pentru atingerea potențialului vostru, clădind un pod între locul unde vă găsiți acum și cel unde ați putea fi. În al doilea rând, darul vostru vă face loc spre a fi promovați la noi niveluri ale destinului vostru. Nu uitați că, la fiecare promovare, aveți nevoie de un nivel mai înalt al abilităților. Iată ce scrie tot Solomon: Dacă sunteți înzestrați într-un mod unic în lucrarea voastră, vă veți ridica și veți fi promovați. Nu veți rămâne pe loc. (Proverbe 22:29, TPT) Gândiți-vă la David. În 1 Samuel 16, găsim relatarea despre împăratul Saul, care era chinuit de un duh rău, fiindcă Duhul Domnului plecase de la el. Căutând cu disperare ușurarea, Saul a poruncit slujitorilor lui să caute un cântăreț iscusit și să îl aducă la el.

234 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu Unul dintre tinerii care îl slujeau a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, betleemitul, care știe să cânte [cu iscusință]” (1 Samuel 16:18). David nu era doar un cântăreț înzestrat, ci era și iscusit. Ce anume l-a făcut să fie iscusit? Dezvoltarea darului pe care îl avea. Faptul acesta i-a deschis ușa spre înaintarea pe drumul chemării lui. Oare nu cumva mulți oameni nu înaintează în chemarea lor pentru că darurile le sunt subdezvoltate? Este posibil ca măsura în care ne dezvoltăm darurile să o determine pe cea în care putem fi promovați? Să revenim la cuvintele adresate de Pavel lui Timotei, pe care le-am citat în capitolul anterior. Însă de data aceasta vom continua cu remediul sugerat de apostol fiului său spiritual: Nu neglija darul care este în tine [acea înzestrare interioară specială], care ți-a fost dat în mod direct… Pune în practică, cultivă și meditează asupra acestor îndatoriri; consacră-te lor cu totul [ca lucrare a ta], astfel încât progresul tău să fie evident pentru toți. (1 Timotei 4:14-15, AMPC) Avem atât de multe de învățat din aceste cuvinte înțelepte. Vedem bărbați și femei care excelează în domeniul lor. Uneori, este ușor să minimalizăm succesul lor, spunând: „S-au născut cu un dar special.” Adevărul este că ei, la fel ca voi, s-au născut într-adevăr cu un dar, însă ei au ales să îl dezvolte. Cu alte cuvinte, simplul fapt că nu suntem martorii felului în care își perfecționează ei darul nu înseamnă că oamenii aceștia nu au muncit din greu pentru a-l dezvolta. După cum menționam în capitolul anterior, Pavel începe avertizându-l pe Timotei să nu neglijeze darul pe care i l-a dat Dumnezeu. Noi neglijăm darul primit când îi acordăm puțină atenție. Apostolul îi spune lui Timotei că progresul lui va fi evident dacă se va consacra dezvoltării darului său, obiectiv pe care Pavel scrie că ucenicul lui îl putea atinge practicând darul, cultivându-l și meditând la el. Haideți să analizăm pe scurt fiecare dintre cele trei acțiuni.

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 235 Practica A practica înseamnă „a efectua sau a lucra ceva în mod repetat, pentru a deveni priceput”, potrivit definiției din Merriam-Webster. Practica desfășurată departe de ochii altora determină performanța noastră publică, fiindcă performanța noastră va reflecta întotdeauna nivelul la care am exersat. Este ușor să ne minunăm de performanțele publice spectaculoase, dar să pierdem din vedere săptămânile, lunile și anii de practică și de muncă asiduă care au dus la atingerea acestui nivel. Potrivit experților din sfera comportamentului și performanțelor umane, este nevoie de aproximativ zece mii de ore de exercițiu pentru a deveni pricepuți într-un domeniu sau pentru a stăpâni o abilitate anume. Însă profesorul K. Anders Ericsson de la Universitatea de Stat din Florida contestă convingerea potrivit căreia „practica perfecționează”. El merge un pas mai departe și arată că nu este suficient să exersăm timp de zece mii de ore, decât dacă acele ore de practică se desfășoară având intenția concentrată de a îmbunătăți performanța, nu doar de a repeta mecanic mișcările necesare. El a numit acest tip de exersare „practică intenționată”. Profesorul scria: Iată în ce constă, pe scurt, practica intenționată: ieșiți din zona voastră de confort, dar faceți-o într-un mod concentrat, având scopuri clare, un plan pentru atingerea acelor scopuri și un mod de a monitoriza progresul înregistrat.21 Dacă nu depunem efortul de a trece dincolo de nivelul în care ne simțim confortabil și de cel obișnuit al abilității noastre, nu ne vom dezvolta niciodată. Dacă nu urmărim cu bună știință progresul, ne paște pericolul ca, odată ce ajungem să fim „suficient de buni”, să devenim mulțumiți cu starea în care ne găsim. Apoi e doar o chestiune de timp până când vom ajunge neglijenți în practica noastră, fapt care va avea în cele din urmă un efect negativ asupra performanței noastre și care va împiedica multiplicarea. Dezvoltarea punctelor voastre tari este eliberatoare, nu limitativă. Ea sporește potențialul vostru de a vă multiplica. Aceasta nu înseamnă

236 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu că nu căutăm să îmbunătățim și punctele noastre slabe sau că nu ne însușim abilități noi, ci că ne concentrăm atenția și investim în domeniile care vor aduce cea mai mare dezvoltare a potențialului nostru. Eu vă recomand să dobândiți abilități noi, dar să nu neglijați niciodată domeniile în care sunteți chemați. Ideea principală este aceasta: dezvoltarea nu este automată; ea necesită eforturi deliberate. Dacă nu exersăm cu consecvență, ca să devenim „iscusiți” în darurile noastre, nu ne vom atinge niciodată potențialul deplin. De aceea trebuie să rămânem consacrați dezvoltării personale. Cei mai mulți oameni vor să facă lucruri mărețe în viață, dar nu toți sunt dispuși să depună efortul necesar pentru a ajunge acolo. Practica este plătirea prețului care aduce mari răsplătiri. Cultivarea Punctul anterior ține de latura practică, pe când cultivarea are de-a face mai mult cu cea educațională. A „cultiva” înseamnă „a dezvolta sau a îmbunătăți prin educație sau pregătire; a promova creșterea sau dezvoltarea”.22 Când vă gândiți la cuvântul cultivare, gândiți-vă la cel de „antrenament”. Antrenamentul este esențial pentru creșterea și dezvoltarea voastră personală, fiindcă vă asigură critica constructivă și îndrumarea de care nu puteți avea parte singuri. Oricine a excelat în manifestarea darurilor sale a avut parte de pregătire și îndrumare din partea altora pe parcursul traseului străbătut. Ceea ce este minunat cu privire la antrenori este faptul că ei văd potențialul vostru și se consacră scoaterii lui la lumină, chiar dacă e nevoie pentru aceasta să fie duri cu voi! Antrenarea poate avea loc în relația dintre un mentor și persoana mentorată, între tată și copil, între mamă și copil, între profesor și elev, între antrenor și sportiv, în raporturile de ucenicie și stagiatură, iar în mod indirect, prin intermediul cărților, al cursurilor și al resurselor care ne sunt puse din belșug la dispoziție.

DESCOPERIȚI ȘI DEZVOLTAȚI DARURILE VOASTRE 237 Un alt mod de a avea parte de educație în sfera darurilor voastre este de a vă strânge laolaltă cu cei care au daruri asemănătoare. După cum aminteam mai devreme, asocierea aceasta este numită deseori „găsirea clanului” căruia îi aparțineți. Când sunteți în prezența celor cu daruri și pasiuni asemănătoare, faptul acesta vă oferă oportunitatea de a colabora și de a inova împreună. În anii 1930-1940, un grup de scriitori plini de creativitate, care s-au intitulat The Inklings, s-au întâlnit într-o încăpere a unui local din apropierea Universității Oxford. Printre acești entuziaști ai literaturii s-au numărat C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien. Scopul întâlnirilor era de a citi și de a critica scrierile în lucru ale membrilor grupului; în acest context s-au născut Stăpânul inelelor, al lui Tolkien, și Cronicile din Narnia, ale lui Lewis. Așa da clan! Meditarea A „medita” înseamnă „a reflecta, a contempla”. Un anumit tip de dezvoltare poate avea loc doar atunci când ne facem timp să ne oprim și să medităm la lecțiile pe care le învățăm. Când monitorizăm cu sinceritate dezvoltarea din viața noastră și când ne facem timp pentru a evalua progresul și performanțele înregistrate, devenim conștienți de domeniile specifice care au nevoie de atenție sau de îmbunătățire. Prietenul meu, John Maxwell, amintește adesea ascultătorilor și cititorilor lui că cel mai bun dascăl nu este experiența, ci experiența evaluată. În timp ce meditați la progresul vostru, luați aminte la feedback-ul primit de la antrenori și prieteni, gândindu-vă totodată la moduri inovatoare de a vă îmbunătăți și folosi darurile. Puneți-vă vouă și lui Dumnezeu întrebările potrivite: ce trebuie să schimb? Care au fost domeniile în care am cunoscut cea mai mare dezvoltare? Care sunt cele care au nevoie de mai multă atenție? Ce trebuie să fac pentru a ajunge la nivelul următor? Timpul destinat meditării nu este niciodată unul irosit.

238 X: Multiplicați potențialul pe care vi l-a dat Dumnezeu FĂRĂ REZERVE În încheiere, haideți să ne întoarcem la cuvintele adresate de Pavel lui Timotei: Pune în practică, cultivă și meditează asupra acestor îndatoriri; consacră-te lor cu totul [ca lucrare a ta], astfel încât progresul tău să fie evident pentru toți. (1 Timotei 4:15, AMPC) Tot ce am discutat depinde de alegerea noastră de a ne consacra în întregime lucrării la care ne-a chemat Dumnezeu și pe care ne-a înzestrat să o facem. Chemarea voastră necesită o dedicare deplină. Când ne dăruim cu toată inima lucrurilor pe care ni le-a încredințat Dumnezeu, progresul nostru va deveni evident pentru toți, iar noi ne vom multiplica potențialul. Fiecare dintre noi este responsabil de administrarea darurilor sale și de a face tot ce poate mai bun, într-un mod creativ, cu viața lui. Am văzut deja că măsura în care ne dezvoltăm darurile va determina măsura în care înaintăm în sfera chemării noastre și în care ne multiplicăm eficiența. Avem o singură șansă de a da tot ce avem în viaţă. Haideți să acționăm fără rezerve, golindu-ne și revărsând spre alții ce a sădit Dumnezeu în noi, ca un dar pe care I-l înapoiem. Aceasta este adevărata viaţă. Când procedăm astfel, trăim cu adevărat și experimentăm viața în toată plinătatea ei.