Citiri şi tâlcuiri din Biblie

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 201 Într-o cetate erau doi oameni – a început Natan – unul sărac şi altul bogat. Cel bogat avea turme întregi de oi şi boi, dar cel sărac n-avea decât o mieluşea. Totuşi bogatul i-a răpit mieluşeaua săracului, să facă din ea mâncare unui oaspete… „Şi s-a mâniat David cu mânie mare pe omul acela şi a zis: «Omul care a făcut lucrul acela vrednic este morţii; să dea înapoi patru oi pentru că a făcut fapta aceasta”… Dar stai, Davide, stai, nu te grăbi cu osânda, căci auzi ce zice Natan: „Tu eşti omul acesta, Davide… căci Dumnezeu te-a dăruit cu toate bunătăţile, dar ai râvnit să răpeşti şi pe soţia lui Urie… Şi acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta”… (Citiţi pe larg la II Sam 12, 1-14) Grozavă osândă, grozavă judecată! Grozav a fost păcatul lui David, aşa e şi osânda, căci scris este: „plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23). În faţa acestei judecăţi, ce face David? El cade înaintea Domnului cu toate suspinele inimii sale şi cu toate lacrimile ochilor săi, căindu-se şi cerând iertare (atunci a scris David Psalmul 50, „Miluieşte-mă, Dumnezeule…”). Căinţa i s-a primit, iertarea i s-a dat. „Domnul îţi iartă păca- tul, nu vei muri”, zice proorocul Natan. Sufletul şi l-a mântu- it David, dar urmările păcatului şi pedeapsa păcatului tot le-a purtat. Sabia din casa lui nu s-a mai depărtat din acea clipă şi cele „patru oi” le-a pierdut rând pe rând. Mai întâi i-a murit copilul. Acesta a fost „mielul” cel dintâi. Apoi David îşi vede copiii desfrânând şi Absalom îl ucide pe fratele său, Ammon desfrânatul. A doua „oaie” s-a dus. Nu peste mult timp moare şi Absalom tăiat de sabia lui Ioab. Încă o „oaie”, a treia! Mai rămăsese una – şi aceasta vine la rând când Adonia, un alt fiu al lui David, a căzut şi el junghiat de sabie. Iată şi a patra „oaie”, aşa cum ceruse David să fie pedepsit omul din istorioara lui Natan, care fusese însuşi el.

202 Părintele IOSIF TRIFA Plină de înţeles şi de învăţătură este această istorie a lui David. David a fost alesul şi iubitul Domnului şi totuşi dia- volul l-a biruit şi pe el cu ispita într-o clipă de slăbire. Oricât de tare ai fi în Domnul, dragă suflete, nu te încrede, ci prive- ghează neîncetat şi te roagă, căci „trupul este neputincios” (Mt 26, 41). Iar dacă ai păcătuit, nu te lăsa târât mai adânc în calea pieirii, ci, ca David, te întoarce degrabă cu lacrimi de căinţă la Domnul. Păcatul lui David – desfrânarea – a fost un păcat de moar- te. Sunt şapte astfel de păcate de moarte: mândria, lăcomia, desfrânarea, zavistia, îmbuibarea (în mâncări şi băuturi: beţia), mânia şi lenea, nepăsarea. Din moartea şi pieirea trupească a acestor păcate punem scăpa şi noi păcătoşii prin căinţă şi prin Jertfa Mântuitorului. David a fost iertat prin căinţa sa, dar to- tuşi a trebuit să mai dea drept ispăşire şi sângele celor patru „miei” scumpi ce-i avea. Noi însă avem un Mieluşel Care „ca o oaie spre junghiere S-a adus” şi Se aduce mereu pentru ispă- şirea păcatelor noastre. „Sângele Lui ne spală de orice păcat” (I In 1, 7). Şi dacă va fi păcătuit cineva, avem mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos „cel drept” (I In 2, 1). Însă cei mai mulţi păcătoşi nu-L cunosc pe acest Mijlocitor şi Jertfa Lui cea sfântă. Dragă cititorule! Când ai apucat pe calea morţii şi pieirii sufleteşti, Dumnezeu cel mi- lostiv îţi trimite şi ţie câte o chemare să te întorci de la rău. După fiecare păcat de moarte – ca, spre pildă, desfrânarea – îi vine omului câte o „plăc­ intă”; îi vine atare boală, pagubă etc. Îi vine ca o chemare, ca un Natan trimis de la Dumnezeu, să se întoarcă omul din calea morţii. Cine nici această chemare n-o înţelege şi n-o ascultă, cu adevărat este un pierdut. Eu nu mă înfiorez când văd în lume atâtea beteşuguri, necazuri, dureri, ci mă înfiorez de cei ce nu înţeleg glasul lor, chemarea lor şi nu se întorc la Dumnezeu. Ferice de cel ce simte calea

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 203 pieirii şi chemarea Domnului şi, ascultând această chemare, aleargă degrabă sub braţele Crucii, ca să ia iertare şi scăpa- re prin sângele Celui răstignit. Pe unul ca acesta, chiar dacă l-ar mai ajunge şi urmările păcatului, le va purta cu răbdare, ştiind că a scăpat din pieire sufletească şi pedeapsa i-a venit pentru ispăşirea sa deplină. Gaura morţii Un om bogat, un boier, îşi făcuse casă nouă şi frumoasă. La intrarea în casa cea nouă, boierul a ţinut să facă un ospăţ de bucu- rie prietenilor şi cunoscuţilor săi. Ca de obicei, la masă, prietenii l-au gratulat cu multe vorbe frumoase şi laude măgulitoare. Dar pe sfârşite, s-a ridicat unul mai din coada mesei şi a grăit cam aşa: – Frumos lucru ai făcut aici, prietene. Zidirea a ieşit cu bine în toate cele, dar uite, a rămas o gaură în casa ta cea nouă. Să astupi şi această gaură dacă veri să fii deplin fericit. – Ce gaură? Întrebă stăpânul casei mirat. – Gaura prin care va intra moartea după tine şi prin care te va scoate din casa ta cea nouă, răspunse prietenul. Creştine! Cititorule! De locuieşti în bordei sau palat, adu-ţi aminte că gaura morţii stă totdeauna deschisă în bordeiul tău sau în palatul tău. „Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul” când moar- tea va intra prin ea să vă ducă înaintea dreptului Judecător. Fetele diavolului O veche poveste din popor spune că diavolul îşi aduse aminte într-o zi să se însoare şi el, să-şi ia o muiere şi să facă cu ea fete pe care să le mărite şi pe ginerii lui să-i ducă cu el în pustie. Aşa se apucă dracul şi îşi luă muiere pe Nedreptatea, cu care născu şap-

204 Părintele IOSIF TRIFA te fetişcane. La cea dintâi îi puse numele Trufia şi o mărită după oamenii cei mari; a doua fu Pizma şi o mărită după oamenii de la sate; a treia fu Înşelăciunea şi o mărită după negustori; a patra fu Lăcomia, Zgârcenia, şi o mărită după cei bogătani; a cincea fu Făţărnicia şi o mărită după feţele bisericeşti; a şasea fu Înălţarea şi o trimise în femei; a şaptea fu Curvia şi pe asta nu vru să o mărite, ci o ţine în casă şi îmbie cu ea pe tot omul.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 205 Luaţi sabia Duhului Sfânt Chipul de mai sus arată o întâmplare din Biblie. Împotriva iudeilor se ridicaseră odinioară duşmani cu război. În faţa vrăj- maşilor, iudeii stăteau puţini şi neînarmaţi. Atunci un erou al iudeilor, cu numele Iuda Macabeul, începu a-şi îndemna po- porul „să nu se sperie de venirea neamurilor, ci, aducându-şi aminte de cele mai dinainte ajutoare care s-au făcut lor din cer, să aştepte şi acum de la Cel Atotputernic biruinţă şi aju-

206 Părintele IOSIF TRIFA tor”. Spre îmbărbătarea poporului, Macabeu viteazul spunea tuturor un vis ce l-a avut. Într-o noapte – spunea Macabeu – pe când dormeam îngrijorat şi descurajat de atacul vrăjmaşilor, o vedenie mi s-a arătat în vis. Onia, cel ce fusese arhiereu, om bun, cuvios, cucernic, se ruga cu mâinile întinse pentru toa- tă adunarea noastră. După aceea s-a arătat Ieremia proorocul, care şi-a întins dreapta şi mi-a dat o sabie de aur, zicându-mi: „Ia această sfântă sabie care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi”. Viteazul Macabeu a trăit mai departe în puterea acestui vis. Cu acest vis încuraja poporul la luptă şi biruinţă. „Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi şi arme îi întărea”, ci spunându-le acest vis vrednic de crezare. În puterea acestei arătări, iudeii au biruit pe urmă armata vrăjmaşilor. (Această istorie se află în cartea a doua a Macabeilor, la cap. 15; în Biblia Societăţii Anglicane, această istorie nu se află.) Plin de un adânc înţeles creştinesc este această isto- rie. În faţa cumplitului vrăjmaş, Macabeu viteazul s-a încre- zut în Domnul şi şi-a îndemnat poporul să aştepte de la „Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor”. Macabeu era un viteaz mare, dar puterea şi biruinţa o cerea şi o aştepta de la Domnul. Şi Domnul l-a dus la biruinţă. Avem şi noi creştinii un vrăjmaş înfricoşător căruia i s-a dat „să facă război cu cei din seminţia femeii” (Apoc 12, 17). Diavolul este acest vrăjmaş înfricoşător, şi noi trebuie să pur- tăm război cu el. În faţa acestui vrăjmaş cumplit şi bine înarmat, „omul nostru cel lumesc” (I Cor 2, 14) este slab şi neînarm­ at. Lumea aceasta nu ne poate da nici o putere şi nici un ajutor ca să luptăm împotriva vrăjmaşului diav­ ol şi să-l biruim. Ca să putem purta această luptă, trebuie să fim şi să ne facem un „om duhovnicesc” (I Cor 2, 15) şi „să ne îmbrăcăm în omul cel nou” (Col 3, 10). În acest înţeles îi îndemna Apostolul Pavel

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 207 pe efeseni când le scria: „Îmbrăcaţi-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva meşteşugirilor diavolu- lui… Drept aceea, încing­ ân­du‑vă mijlocul vostru cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu zaua dreptăţii… peste toate luând pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse. Şi coiful mântuirii luaţi şi sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Ef 6, 11-17). Între armele cu care îl vom putea birui pe satana, iată, este şi „sabia Duhului Sfânt”. Aceasta a fost sabia ce i s-a arătat lui Macabeu viteazul în vis şi această sabie ne trebuie şi nouă, ca să-l putem birui pe vrăjmaşul diavol. Taina puterii şi biruinţei noastre creştineşti nu stă în puterile noastre, ci stă în puterea ce ne vine de sus. „Prin darul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, zicea Apostolul Pavel (I Cor 15, 10). „Armele luptei noastre nu sunt omeneşti, ci puternice de la Dumnezeu” (II Cor 10, 4). Darul şi harul Duhului Sfânt sunt puterea şi biruinţa noastră. O sabie de aur ni s-a dat şi nouă: sabia Duhului Sfânt. Dar această sabie nu se poate câştiga decât printr-o pregătire neîncetată, printr-o încre- dere desăvârşită în Domnul, prin rugăciune şi printr-o neînce- tată predare Domnului. Viaţa noastră este o războire neîncetată cu vrăjmaşul diavol şi trebuie să fie o pregătire şi luptă neînce- tată pentru câştigarea acestui război. Fiecare creştin e chemat să se lupte ca „un bun ostaş al lui Hristos” (II Tim 2, 3) şi să fie biruitor (Apoc 2, 7). Dar vai, pentru cei mai mulţi oameni acest război e un război pierdut; i-a biruit cu totul vrăjmaşul diavol şi i-a făcut robii şi prizonierii lui. Te ia o milă când îi vezi pe atâţia oameni în toată firea biruiţi de patimi şi ispite. Istoria biblică de mai sus îndeosebi către voi se întoarce, iubiţi ostaşi din Oastea Domnului. Să înţelegem din această istorie că puterea noastră de ostaşi luptători nu stă în puterile noastre, ci stă în darul şi harul Celui de sus. Macabeu viteazul o viaţă întreagă a istorisit arătarea cu sabia cea de aur, aşa pre-

208 Părintele IOSIF TRIFA cum şi Pavel apostolul istorisea pe tot locul despre lumina ce i s-a arătat pe drumul Damascului. Din această arătare de sus au scos Pavel şi Macabeu putere şi biruinţă pentru ei şi pentru alţii. Această „sabie” şi „lumină” ne trebuie şi nouă, ca să fim ostaşi biruitori. Schimbă-ţi ori numele, ori purtările Pe vremea lui Alexandru Macedon, trăia un tânăr pe care îl chema Alexandru Macedon, ca şi pe marele împărat şi viteaz. Tânărul era foarte mândru de acest lucru şi, cum îi cam plăcea să bea şi să chefu- iască, pe la toate chefurile îşi arăta „vitejia”, bătându- se cu toată lumea, făcând scandaluri şi strigând că el se numeşte Alexandru Macedon. S-a întâmplat că împăratul Alexandru Macedon a auzit despre acest lucru, adică a auzit despre tânărul care, prin purtările sale, îi defăima numele. Împăratul l-a che- mat pe tânăr la sine. Toată lumea se aştepta să vadă ce va zice Alexandru împă- ratul. Dar împăratul i-a zis numai atât: Dragă tinere, ori te porţi cum ţi-e numele, ori îţi schimbi numele. Un înţeles adânc este şi pentru noi creştinii în această isto- rioară. Că şi noi purtăm numai nume frumoase de creştini: Ioan, Nicolae, George, Dumitru etc., dar faptele noastre sunt fapte de

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 209 păgâni. Ni se potrivesc şi nouă atât de bine cuvintele ce le-a zis împăratul Alexandru Macedon către tânărul cel nesocotit: ori vă purtaţi după numele ce-l aveţi (de creştini), ori vă schimbaţi acest nume. Sunt atâţia creştini care, ca şi tânărul de mai sus, batjocoresc numele ce-l poartă, prin purtările şi fărădelegile lor.

210 Părintele IOSIF TRIFA „Judece Domnul între mine şi tine”... În chipul de mai sus se vede întâmplarea lui David cu Saul împăratul, când David a fost chemat la curtea împărătească să-i cânte lui Saul din harfă. Căci ne spune Biblia că „Duhul Domnului se depărtase de la Saul şi un duh rău îl muncea pe el”, iar peste David era Duhul Domnului şi avea putere să-l liniştească pe Saul cu cântecul psalmilor (citiţi pe larg la I Samuel 16, 13-14). Însă într-o astfel de clipă, duhul cel rău a

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 211 venit cu o mare putere peste Saul, ce şedea cu suliţa în mână, şi Saul a vrut să-l pironească pe David cu suliţa în perete; dar David s-a ferit (sau, mai bine zis, l-a ferit Domnul) şi a scăpat cu fuga (I Sam 19, 9-10). Duhul cel rău ce-l muncea pe Saul n-a fost altceva decât mânia şi ura ce o apucase pe David după ce David îl biruise pe Goliat şi era mai iubit în popor ca el. Acest duh rău şi cumplit bântuie şi între oamenii de azi. O, ce duh rău e mânia şi ura de om! O viaţă întreagă Saul a fost muncit de acest duh rău. O viaţă întreagă şi-o petrec şi cei mai mulţi oameni munciţi de acest duh rău al urii şi răzbunării. Muncit de duhul cel rău al zavistiei, Saul îl căuta pe tot lo- cul pe David să-l omoare. Însă David se încredea în Domnul şi se ruga Domnului şi Domnul ştia să-l scape mereu din mâinile lui Saul. În această vreme de persecuţie a scris David cei mai frumoşi psalmi. În necazuri de acestea a învăţat David să-L cunoască pe Domnul şi să se alipească cu tot sufletul de El. „În ziua necazului meu pe Domnul am căutat şi nu m-am amăgit (Ps 76, 2). „În umbra aripilor Sale voi nădăjdui până va trece fărdelegea” (Ps 56, 1). „Spre Dumnezeu am nădăjduit şi nu mă voi teme ce-mi va face mie omul?” (Ps 55, 11). David a şi trăit psalmii ce i-a scris; şi cine vrea să înţeleagă Psaltirea mai adânc, negreşit, să citească istoria lui David din Biblie. David l-a lăsat pe Saul ca şi pe Şimei în judecata Domnului. Şi Domnul n-a întârziat să-i facă dreptate. De trei ori Domnul l-a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui. O dată, când Saul umbla să-l prindă pe David şi din în- tâmplare (sau, mai bine zis, din voia lui Dumnezeu) s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis: „Iată, Domnul l-a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; să-i fa- cem sfârşitul”. Însă David i-a oprit pe oamenii săi să se arunce asupra lui Saul şi, ieşind afară şi plecând, au început să-l strige

212 Părintele IOSIF TRIFA pe Saul, zicând: „Îm­părate, iată, Domnul te-a dat pe mâinile mele. Oamenii mei mă îndemnau să te omor, eu însă te-am cruţat… Judece Domnul între mine şi tine… Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna mea pe tine. El va vedea şi El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâinile tale”… Când a sfârşit David, Saul a ridicat glasul şi a plâns şi i-a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”. (Citiţi pe larg la I Samuel, cap. 24). Iată, aceasta este Evanghelia Mântuitorului: iubiţi pe cei ce vă urăsc şi faceţi bine celor ce vă fac vouă rău (Lc 6, 27). Cu această Evanghelie încerca David să-l împace pe Saul şi să mântuiască un suflet pierdut. Cu această Evanghelie l-a dez- armat şi l-a biruit de trei ori David pe Saul, făcându-l să zică vorbele: „Tu, Davide, eşti mai bun decât mine”. Aici stă, dragă cititorule, şi înţelesul vieţii noastre creştine: să-i dezarmăm şi să-i biruim cu Evanghelia pe cei ce ne urăsc şi să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi cu bunătatea sufletului nostru. David a fugit de răzbunare şi de judecată, pentru că răzbunarea şi judecata este a Domnului, nu a omului. Un ostaş din Oastea Domnului îmi scrie: „Un fost prieten de crâşmă pe toate drumurile striga după mine. Eu însă am stat liniştit în faţa batjocurilor lui, i-am răspuns blând cu vorbe din Sfânta Scriptură şi m-am rugat lui Dumnezeu să-l ierte. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el că de la o vreme cel batjocoritor a tăcut, iar azi e tovarăşul meu în lucrul Domnului”… Da, da, pentru că dragostea, liniştea şi iertarea celui bat- jocorit au lucrat (mai cu putere decât orice predică) în sufletul batjocoritorului şi l-a adus şi pe el la Mântuitorul. Cu o mie de ani înainte de Hristos, David a trăit Evanghelia Mântuitorului. Noi însă suntem la aproape două mii de ani după venirea lui Hristos şi nu trăim această Evanghelie.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 213 „Beţia” Duhului Sfânt şi beţia alcoolului... În cartea I Regi (sau I Samuel) se află o minunată întâm- plare despre o femeie cu numele Ana, soţia unui om cu nu- mele Elcana. Această Ană n‑avea copii, din care pricină „o potrivnică a ei deseori o înţepa cu vorba” şi Ana „se mâh- nea şi plângea”. Ana a intrat cu durerea sufletului său în casa Domnului din Şilo, unde „preotul Eli şedea pe scaun uşa cor- tului Domnului”; şi a început Ana să se roage către Domnul cu

214 Părintele IOSIF TRIFA suflet amărât şi plângea. Şi a făcut juruinţă Domnului, zicând: „Doamne Dumnezeule, de vei vrea să cauţi spre smerenia roa- bei Tale şi Îţi vei aduce aminte de mine şi vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi vin şi băutură ameţitoare nu va bea”. Şi a fost când se ruga ea mult înaintea Domnului, Eli, preotul, privea cu băgare de seamă la gura ei. Şi Ana grăia în inima ei şi numai buzele şi le mişca, dar glasul nu i se auzea. Eli credea că este beată şi i-a zis: „Până când vei fi beată? Ridică‑te şi te du din locul Domnului”. Şi răspunzând Ana, a zis: „Nu, dom- nul meu, eu sunt o femeie ce suferă în inima ei şi n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi revărs sufletul înaintea Domnului”… Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Anei şi i-a dăruit un co- pil, pe Samuel. Dar şi Ana şi-a ţinut făgăduinţa, crescându-l pe Samuel în dragoste faţă de Dumnezeu şi „în toată viaţa lui aducându-l spre slujbă Domnului”. Mai târziu, Samuel a ajuns judecător (I Regi 7, 15). (Citiţi pe larg în Biblie la I Regi sau I Samuel, cap. 1.) O, cu câtă dragoste, cu cât duh, cu câtă căldură şi cu câtă putere s-a rugat Ana! Este şi rugăciunea ei o pildă despre rugă- ciunea cea adevărată care iese şi se revarsă din adâncul sufle- tului omenesc, aşa cum izvorul izvorăşte din adâncul pămân- tului. Buzele Anei, spune Biblia, abia se mişcau şi glasul ei se stinsese aproape cu totul, însă cu atât mai tare vorbea inima ei. Aceasta e şi azi rugăciunea cea bună, când toate simţirile tale, toate darurile şi toate puterile tale sufleteşti se retrag înăuntrul tău, se retrag în inima ta, iar inima te pune în legătură cu cerul, cu Dumnezeu. Rugăciunea nu trebuie să fie atât o larmă mare a gurii şi a buzelor tale, ci mai ales o aprindere, o grăire, o suspinare a inimii tale.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 215 Eli zicea despre Ana că-i beată. Da, da, Ana era beată, numai că beţia ei era o altfel de beţie decât cea pe care, face băutura cea îmbătătoare. Beţia Anei era o beţie ce o face Duhul Sfânt. Ana se ruga cu Duh mult, Ana trăsese prin rugăciune atâta Duh în fiinţa ei, în sufletul ei, încât lui Eli i se părea că-i beată. Duhul Sfânt are şi El puterea de a-l „îmbăta” pe om şi, când te rogi cu toată inima şi cu tot sufletul tău, simţi – ca Ana – cum te cuprinde şi te aprinde această beţie sfântă şi dulce ce te ridică, te înalţă, te curăţă, te înnoieşte şi te întăreşte. Eli nu înţelegea această „beţie” – aşa cum nu o înţeleg nici cei mai mulţi oameni de azi – şi îi venea să râdă de ea aşa cum mulţi- mea râdea de apostoli când S-a pogorât Duhul Sfânt peste ei, zicând că sunt „beţi de must”. O, ce minunată este „beţia” ce o face darul Duhului Sfânt, însă oamenii nu cunosc această beţie, ci o cunosc numai pe cea pe care o face alcoolul, adică duhul diavolului. Cu ade- vărat, sunt două feluri de beţii: una a Domnului, a Duhului Sfânt, şi una a diavolului şi a duhului lui, care este alcoolul. Amândouă aceste beţii fac minuni şi isprăvi. „Beţia” Duhului Sfânt îl aprinde pe om spre dragoste şi viaţă curată. „Beţia” Duhului Sfânt îl schimbă pe om, îi schimbă vorbele, îi schimbă purtările, îl face să plângă, îl face să cadă în genunchi, îl face să vorbească din Scripturi… Cealaltă beţie, a alcoolului, cred că e de prisos să spun ce fel de isprăvi face. Le vedeţi şi le auziţi pe la crâşme şi pe tot locul pe unde oamenii se îmbată. Şi totuşi, lucru ciudat. Lumea şi oamenii râd de „beţia” ce o face Duhul Sfânt; râd de omul ce s-a lăsat de rele şi citeşte din Scripturi. Te faci de râs când te laşi de rele, dar când te îmbeţi ca un porc eşti mare viteaz. O, ce creştinătate ciudată e în vremile noastre! Dacă într-o strânsură de oameni te-ai pune în genunchi să te rogi cu glas înalt şi să-I cânţi o cântare de mărire lui Dumnezeu şi i-ai chema şi pe oameni la acest lucru,

216 Părintele IOSIF TRIFA ar începe lumea să râdă, şoptind că eşti ori beat, ori nebun. Dar când ragi în crâşmă lângă glaja cu băutură, eşti un om „sănă- tos” şi la rând cu toate celea. Creştinii de azi nu caută „beţia” cea sfântă ce o face Duhul Sfânt, ci caută beţia ce o face duhul diavolului, alcoolul. Ana a cerut prin rugăciune darul unui copil. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. O, ce putere mare este în rugăciune! Cu adevărat, rugăciunea străbate cerul şi pământul. Cuvintele Mântuitorului „cereţi şi vi se va da” sunt cuvinte adevărate. Prin rugăciune adevărată ne putem împlini toate lipsurile vieţii noastre. Oamenii de azi nu trăiesc o viaţă cu Domnul şi nu se ştiu rezema în darul şi ajutorul rugăciunii, de aceea e plină viaţa lor de atâtea frământări, necazuri şi lipsuri. Rugăciunea este ca un telefon sufletesc prin care putem vorbi oricând şi de oriunde cu Dumnezeu şi prin care putem lua tot ce ne trebuie. Rugăciunea îţi duce la cer toate rugările şi cererile tale, iar de acolo îţi aduce dar, putere, viaţă şi tot ce îţi lipseşte. Un prieten m-a întrebat mai deunăzi ce dorinţe şi ce pla- nuri mai am eu. I-am răspuns: eu, dragă prietene, de când L-am aflat pe Domnul, nu mai am nici un plan, nici o dorinţă şi nici o grijă, pentru că pe toate le-am predat Lui. I-am dat Lui toate cheile de la toate încăperile şi toate ale mele stau acum încuia- te în cămara Lui. Mie nu mi-a rămas altceva şi mie nu mi-am lăsat nimic altceva decât rugăciunea prin care să cer clipă de clipă tot ce îmi trebuie. Şi El îmi dă la vreme tot ce îmi trebuie. O, cât este de uşoară şi de plăcută viaţa când o trăieşti împreu- nă cu Domnul în rugăciune! Prin rugăciune a coborât Ana în viaţa ei darul Duhului Sfânt. Prin rugăciune putem şi noi coborî asupra vieţii noastre darul şi puterea Duhului Sfânt. O, ce dar mare ne este nouă rugăciunea! Foloseşti tu, cititorule, acest dar?

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 217 Zidurile Ierihonului cad... Chipul de mai sus arată cunoscuta istorie din Biblie, când israeliţii au cuprins cetatea Ierih­ on­ ului. „Luaţi chivotul legă- mântului – a zis Dumnezeu către Iosua – şi înconjuraţi cetatea de şase ori în şase zile, iar în ziua a şaptea o înconjuraţi de şapte ori. Preoţii să sufle din trâmbiţe, poporul să strige cu glas mare în ziua a şaptea şi atunci zidurile cetăţii se vor pră- buşi.” Israeliţii, ascultând cuvântul Domnului, au făcut întoc-

218 Părintele IOSIF TRIFA mai şi în ziua a şaptea zidurile Ierihonului s-au prăbuşit. (Citiţi pe larg în cartea lui Iosua, cap. 6.) O, ce adânc înţeles creştinesc este în această istorie! Şi noi avem, fiecare, o cetate de biruit: cetatea patimilor, păcatelor, înşelăciunilor şi ispitelor acestei lumi. O cetate înfricoşătoare şi întărită foarte este aceasta. Comandantul ei este diavolul, duşmanul cel mare şi viclean care neîncetat aruncă din ea săgeţi pline de otravă şi moarte sufletească. Pe mulţi i-a făcut satana prizonierii lui. Însă Domnul ne-a dat şi nouă putere să biruim această cetate înfricoşătoare. Această putere este şi azi tot aceea care i s-a dat odinioară lui Iosua şi israeliţilor. Iosua n-a biruit Ierihonul cu puterea oştii sale, ci l-a biruit cu dar şi ajutor de la Dumnezeu. Israeliţii aveau de la Dumnezeu un dar şi ajutor deosebit, pe care îl scoteau în faţa tuturor primejdiilor şi în toate luptele îl purtau cu ei. Acest dar era chivotul legii, adică o ladă sfântă în care se păstrau tablele legii, poruncile date lui Moise pe Muntele Sinai. Cu acest chivot au înconjurat israeliţii şi Ierihonul, cu acest chivot au trecut şi Iordanul ca pe uscat (Iosua 6, 6, 6), cu acest chivot au trecut biruitori prin toate luptele şi prin toate primejdiile până au ajuns în Canaan. Puterea is- raeliţilor era acest chivot, adică nu lada şi pietrele din ea, ci legământul de ascultare ce-l făcuse Dumnezeu cu israeliţii prin Moise. „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, dacă veţi umbla în legile Mele şi veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini… Eu Îmi voi ţine legământul ce l-am făcut cu voi… Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu” (Lev., cap. 26). Acest legământ a surpat şi zidurile Ierihon­ ului; iar când acest legământ a slăbit şi s-a stricat, s-au dărâmat şi zidurile Ierusalimului, puterea poporului Israel.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 219 O, ce adânc înţeles creştinesc este şi pentru noi în această istorie! Mai întâi de toate trebuie să ne dăm seama că nici noi nu putem birui Ierihonul vrăjmaşului diavol cu putere de la noi, ci numai cu dar şi cu putere de la Dumnezeu. O hotărâre de luptă contra păcatelor n-ajunge nimic dacă nu se pogoară peste ea darul şi harul cerului de sus. Însă acest dar se pogoară numai atunci când porţi şi tu cu tine un chivot ca odinioară israeliţii. Ştii tu care este acest chivot al vieţii tale? Este le- gământul tău şi legătura ta cu cerul, cu Dumnezeu. Este chi- votul legii celei noi: Jertfa Mântuitorului, care ne-a împăcat cu Dumnezeu şi a făcut legământ nou între noi şi Dumnezeu. Oricui a primit şi poartă acest chivot sfânt, oricui L-a primit pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă i se dă putere să-l biruie pe vrăjmaşul diavol (Mt 10, 1) şi să fie biruitor până în sfârşit (Apoc 2, 26). Când ai acest „chivot” în viaţa ta, când pleci la luptă cu el şi îl porţi neîncetat cu tine, atunci steagurile tale fâl- fâie de biruinţă şi zidurile vrăjmaşului Ierihon trosnesc din toa- te părţile. Creştinii de azi stau neputincioşi şi cad biruiţi în faţa Ierihonului cel rău tocmai pentru că n-au Jertfa Mântuitorului în fruntea luptei şi atacului. N-am primit cu adevărat puterea şi darul ce-l dă acest „chivot”, acest legământ de sânge. Din chi- votul nostru a rămas numai lada goală (aşa precum mulţi creş- tini dimineaţa încep ziua cu semnul Sf. Cruci, însă seara o gată cu biruinţă pentru diavolul); lipseşte însă legământul, legătura dintre noi şi Dumnezeu, cea făcută prin Jertfa Mântuitorului; şi de aceea, în loc să se dărâme Ierihonul vrăjmaşului diavol, se dărâmă Ierusalimul sufletelor noastre. Biblia ne spune că şase zile de-a rândul au înconjurat is- raeliţii Ierihonul, iar a şaptea zi a fost zi de biruinţă. O, de am înţelege că şase zile din săptămână sunt zile de lucru pen- tru Domnul, iar ziua a şaptea trebuie să fie ziua de biruinţă a Domnului, a sufletului şi zi de dărâmare a Ierihonului păcate-

220 Părintele IOSIF TRIFA lor! Aşa era în vremile de demult. Duminica, bisericile erau pline de suflete însetoşate. În fiecare duminică, creştinii cei dintâi se cuminecau cu mic, cu mare, căci doar Sf. Liturghie e şi întocmită pentru acest lucru. În vremurile de demult, preoţii erau trâmbiţe ce răsunau Cuvântul lui Dumnezeu, iar popo- rul îi urma pe calea mântuirii şi ierihoanele păcatelor se dărâ- mau mereu. Azi însă, vai, ziua a şaptea e zi de biruinţă pentru diavo­lul. Azi în ziua a şaptea răsună trâmbiţele de biruinţă ale diavolului: crâşmele, beţiile, petrecerile, jocurile, desfrânările, minciunile etc., etc. Butoaiele de băuturi (şi alte păcate) sunt parcă azi chivotul legii (sau, mai bine zis, chivotul diavolului) după care merge întreg poporul şi bea din otrava lui. Eu te întreb, iubite cititorule, cum stai tu în faţa zidurilor Ierihonului? Ce cauţi în orologiu? Între nişte meseriaşi de la oraş veni odată vorba despre Dumnezeu. Între ei se afla şi un tăgăduitor de Dumnezeu. – Dacă ar fi Dumnezeu, zicea hulitorul, atunci de ce nu L-a văzut sau nu Îl vede cineva? Încă nimeni nu poate spune că L-a văzut pe Dumnezeu… Între apărătorii credinţei în Dumnezeu era şi o calfă de ceasor- nicar. Acesta nu zise nimic la hula necredincios­ ului, ci luă un ceas şi, cu ochelarii lui, începu să se uite cu încordare în el, ca şi când ar căuta ceva… – Dar tu ce cauţi în ceas? întrebă unul dintre cei de faţă. – Îl caut pe cel ce a făcut ceasul şi nu îl găsesc… aşa cum ca- ută acest necredincios să-L vadă în lume pe Dumnezeu, făcătorul lumii… Necredinciosul înţelese lecţia şi se depărtă ruşinat.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 221 Cum apără Dumnezeu banii văduvelor şi ai orfanilor Chipul de mai sus arată o întâmplare pe care o istoriseşte Biblia în cartea a doua a Maca­beilor, la capitolul 3. Se spune acolo că un împărat păgân al vremurilor de atunci l-a trimis pe

222 Părintele IOSIF TRIFA dregătorul Iliodor să ia pentru împărăţie banii din lada tem- plului din Ierusalim. Ajungând Iliodor la Ierusalim cu porunca împărătească, arhiereul templului i-a arătat că banii din templu sunt „banii văduvelor şi ai săracilor” (II Macabei 3, 10) şi l-a rugat să lase aceşti bani şi pe mai departe pentru ajutorarea săracilor. Dar Iliodor nici nu voia să audă de aceasta, ci se pre- gătea să intre în templu şi să ia cu puterea banii. Atunci – ne spune Biblia – „arhier­ eul şi preoţii au făcut rugăciuni înaintea altarului şi Îl chemau din cer pe Cel de sus, să apere El banii săracilor”. De asemenea „şi femeile toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau”. În acest timp, iată, se iveşte Iliodor încon- jurat cu armată multă. Izbeşte în uşa templului şi intră să ia ba- nii. Dar, când apucă în mână vasul cu banii săracilor, o minune înspăimântătoare se arată: „un cal care groaznic călăreţ are pe sine, cu sabie de foc în mână; şi calul, pornindu-se înainte iute, l-a lovit pe Iliodor cu copitele cele dinainte. Încă şi alţi doi tineri s-au arătat înaintea lui, care neîncetat îl băteau pe el cu săbii de foc”. „Şi a căzut jos Iliodor şi zăcea mut; aşij- derea şi ostaşii, spăimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leşinat şi s-au înfricoşat”… Iliodor abia şi-a putut scăpa viaţa şi s-a întors la împărat fără de bani. Aşa a apărat odinioară Dumnezeu „banii văduvelor şi ai săracilor”. Această întâmplare din Biblie este cu învăţătură şi pentru vremile noastre. Că şi azi sunt parcă mai mulţi ca oricând acei lacomi şi tirani care, în chipul lui Iliodor, râvnesc şi răpesc banul văduvelor şi săracilor. Mai ales de la război încoace este plină lumea de speculanţi care fac dobânzi şi câştiguri din ba- nii şi lacrimile celor săraci şi lipsiţi. Auzirăţi cum spune Biblia că „femeile cu mâinile ridicate spre cer se rugau şi blestemau pe cel ce se apropia să le ia cu puterea bănuţul lor. Câte femei

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 223 nu s-au rugat tot aşa în vremea războiului când în chipuri şi feluri li se fura ajutorul! Pe vremea războiului, alături de oastea ce se lupta la fron- turi s-a format şi prin ţară o oaste neagră şi sălbatică ce s-a pornit şi ea la atac. Era oastea speculanţilor şi cămătarilor. Ofensiva acestei armate a fost cea mai sălbatică şi mai tirană din întreg războiul, căci această armată ataca oastea cea slabă şi neînarmată a săracilor şi lipsiţilor. Ofensiva cămătarilor nu cunoştea nici mila, nici lacrimile, nici iertarea, ci ucidea fără milă, ca să poată face „câştig”, cât mai mare câştig. Războiul s-a gătat de mult, însă fronturile şi ofensiva speculanţilor stă- ruie mai departe. Armata cămătarilor n-a demobilizat, ci parcă mai mare s-a făcut în vremile noastre. Întreagă ţara, întreagă lumea e parcă azi plină de războiul gheşeftarilor, speculanţilor, de năvala celor ce vor să se îmbogăţească fără muncă, specu- lând truda şi munca celor mulţi şi nevoiaşi. E atât de mare azi această armată neagră, încât parcă şi pe noi nimeni altul nu ne va putea scăpa de ea decât strigarea noastră la cer cu psalmistul: „Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit” (Ps 9, 32). „Ţie s-a lăsat săra- cul, sărmanului Tu, Doamne, fi ajutor”. „Înalţă-Te, Părintele celor săraci, Judecătorul văduvelor” (Ps 67). „Înalţă-Te, Cel ce judeci pământul, căci pe văduva şi săracul l‑au omorât” (Ps 93). Şi Dumnezeu va auzi strigarea celor speculaţi, căci El este „părintele celor săraci, judecătorul văduvelor”. „Rugă­ ciu­nea celui ce strigă, în amărăciunea sufletului său, o va auzi Cel ce l-a făcut pe el” (Înţ. Sirah 4). Vai de averea şi câştigurile strânse cu înşelăciune şi ne- dreptate. Ele nu sunt avere, ci blestem şi osândă. „Cel ce face avere din lacrimile văduvelor şi ale orfanilor este ca cel ce ucide copilul înaintea tatălui său”, zice înţeleptul Solomon. „Câştig necurat în casa omului” e banul scos din lacrimile şi lipsurile celor speculaţi. Este o vorbă sănătoasă în poporul

224 Părintele IOSIF TRIFA nostru care spune că banii strânşi pe cale de vicleşug sunt bani spurcaţi, care-i strică şi pe cei buni pe care-i are omul. Aşa sunt şi „câştigurile” speculanţilor. Nu râvniţi la averile ce le face specula. Până în cele din urmă, nimica se va alege de ele. Cei ce nu credeţi şi aţi simţit că lăcomia vrea să vă înşele pe căile ei, deschideţi Psaltirea şi citiţi cu luare-aminte Psalmul 36: „nu râvni celui ce vicleneşte, căci ca iarba se va usca… Vei căuta locul lui şi nu-l vei afla”. „Iar tu nădăjduieşte spre Domnul – zice înţeleptul Sirah – şi rămâi întru osteneala mâi- nilor tale, căci în mâinile Domnului este sprijinul omului”. Sunt acestea adevăruri pe care le puteţi vedea şi după ce închideţi Biblia şi vă uitaţi în viaţă. Băgaţi de seamă şi-i urmă- riţi de-aproape pe cei ce fac averi cu speculă şi vicleşug, căci mai curând ori mai târziu nimica se alege de averea lor – semn că Domnul priveghează de sus. Domnul e şi azi Judecător as- pru asupra celor ce umblă să fure – prin speculă şi înşelăciune – „banii văduvelor şi săracilor”. „Brânza câinească câinii o mănâncă”… Aşa zice o veche vorbă românească. În această vorbă e pus un adevăr scos din Scripturi. Nimica se alege de averile strânse cu vi- cleşug. Nimica se va alege şi de averile strânse cu fel de fel de vicle- şuguri şi afaceri în vremea războiului şi după război.2 Un cunoscător financiar şi bun creştin spune că 50 la sută din îmbogăţiţii de război şi-au pierdut averile în fel de fel de întreprinderi. Cei mai mulţi şi-au pierdut banii când cu mărcile cele nemţeşti. Au lăcomit să cumpere mărci ca să câştige şi pe urmă mărcile au rămas pe nimic. Uitaţi-vă bine şi băgaţi de seamă că toate averile strânse cu vicleşug şi cu câştig necurat se sparg rând pe rând şi nimica se ale- ge de ele. Aşa vrea Dumnezeu. 2 Primul Război Mondial

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 225 „Duhule, suflă asupra acestor morţi, ca să învie” Chipul de mai sus reprezintă o arătare dumnezeiască pe care a văzut-o proorocul Ezechiel şi o istoriseşte în Biblie după cum urmează: „Fost-a asupră-mi mâna Domnului şi m-a scos Domnul în duh şi m-a pus în mijlocul unei văi plină de oase. Şi m-a fă-

226 Părintele IOSIF TRIFA cut să trec pe lângă dânsele de jur împrejur; şi iată, ele multe foarte erau pe faţa văii şi iată, erau uscate foarte. Şi mi-au zis: «Fiul omului, putea‑vor învia oasele acestea?» Şi am răspuns: «Doam­ne, Doamne, Tu ştii». Şi mi-a zis: «Porunceşte oaselor acestora şi le zi: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată, Eu voi face să intre în voi Duh şi veţi învia. Şi înşira-voi vinele pe voi şi voi face să crească carne pe voi, şi vă voi acoperi cu piele, şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia; şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul». Şi am profeţit cum mi s-a proorocit. Şi când am profeţit s-a făcut un vuiet şi iată un foşnet şi oasele s-au îm- preunat la loc, os la os. Şi am văzut şi iată, vine şi carne creş- teau pe dânsele şi pielea le-a acoperit deasupra; dar Duh nu era într-însele. Şi mi-a zis: «Prof­eţeşte Duhului, profeţeşte, fiul omului, şi zi Duhului: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă asupra acestor morţi, ca să învie». Deci am profeţit cum mi s-a poruncit şi duh de viaţă a intrat într-înşii; şi au stătut pe picioarele lor, o oaste mare foarte, foarte”… (Ezec. 37, 1-10). În multe locuri vorbeşte Sf. Scriptură despre tainica putere a Duhului Sfânt, însă parcă nicăieri nu e pusă această putere aşa de potrivit ca în chipul de mai sus, când Ezechiel învie oa- sele uscate cu puterea Duhului Sfânt. Taina şi puterea Duhului Sfânt tocmai aceasta este: viaţa, o viaţă nouă, o trezire, o învie- re la o viaţă nouă. Oriunde S-a arătat şi Se arată Duhul Sfânt, El a făcut şi face un mare răsunet, El face o zguduire, o schimbare din temelie a vieţii, El face o înviere la o viaţ­ă nouă. Oriunde se arată puterea Duhului Sfânt, se face o minune ca cea din chipul de alături. Minunea din chipul de mai sus trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră sufletească. Aceasta este minunea pe care i-a spus-o Iisus noaptea lui Nicodim, când zicea că tre-

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 227 buie să se nască de sus, să se nască din nou, căci altcum nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu (In 3). Nicodim se mira şi nu înţelegea această naştere din nou; şi atunci Mântuitorul i-a spus că naşterea din nou se face cu putere şi cu dar de la Duhul Sfânt. De această naştere din nou, de această înviere la o via- ţă nouă prin harul şi darul Duhului Sfânt avem lipsă şi noi. Fără această renaştere şi înviere sufletească nu este mântuire. Lumea e plină şi azi, mai mult ca oricând, de oase goale de viaţă şi uscate în patimi şi fărădelegi. E plină lumea de cei care trăiesc numai cu trupul, însă cu sufletul au murit de mult. E pli- nă lumea de „morţi care trăiesc”, cum foarte potrivit îi numeşte Apocalipsa pe cei păcătoşi (Apoc 3, 1). Din această moarte sufletească trebuie să înviem şi noi la o viaţă nouă, iar aceas- tă înviere o pot face numai darul şi harul Duhului Sfânt. Însă „vuietul” şi „vântul” cel de viaţă trezitor şi făcător al Duhului Sfânt suflă numai peste o viaţă pregătită sufleteşte pentru pri- mirea Lui. Cea dintâi pregătire pentru primirea Duhului Sfânt este o viaţă îngenuncheată la picioarele Crucii, o viaţă predată Domnului, o viaţă de întoarcere la Domnul. Fiul cel pierdut a înviat la picioarele tatălui său. Căzut în genunchi şi plângând la picioarele tatălui său, a auzit vestea cea bună că „mort era şi a înviat”. O viaţă de neîncetată rugăciune este, şi aceasta, o cerinţă pentru primirea darului Duhului Sfânt. Un alt ajutor pentru cunoaşterea şi primirea Duhului Sfânt este apoi primi- rea Cuvântului lui Dumnezeu. Minunea de mai sus, cu învierea oaselor, a făcut-o Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Ezechiel proorocul l-a strigat peste oasele uscate, zicând: „Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului!”… Şi oasele îndată au început a se mişca. Împreună cu Ezechiel strigăm şi noi păcătoşilor: Oase uscate, ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu şi vă apropi- aţi de Cuvântul lui Dumnezeu din Sf. Scriptură, căci în acest

228 Părintele IOSIF TRIFA Cuvânt este o putere, este un duh de viaţă dătător. În Cuvântul Sfintei Scripturi este Duhul Domnului, este Dumnezeu Însuşi şi de aceea în el este o putere, este un dar ce nu se poate spu- ne, ci se simte şi trebuie simţit. „Cuvântul Domnului s-a făcut în oasele mele ca focul ce arde, zicea Ieremia” (Ier 20, 8-9). „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător”, zicea Ap. Pavel (Evrei 4, 12). Oricine citeşte cu credinţă şi stăruinţă Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, oricine stă sub ploaia acestui Cuvânt, ca un pământ însetat, va simţi coborând­ u-se în viaţa lui un dar dătător de viaţă nouă şi de putere creştinească. E darul şi harul Duhului Sfânt. Creştinii cei dintâi „cercetau şi citeau Scripturile în fiecare zi” (Fapte 17, 11) şi de aceea era atâta Duh şi putere creştinească în viaţa lor. Cuvântul lui Dumnezeu face şi azi în sufletele oamenilor minuni ca cea de mai sus. «Lumina Satelor» a înviat şi ea multe oase uscate – o oaste întreagă – cu Cuvântul lui Dumnezeu. Peste sate şi oraşe pli- ne de „oase uscate”, strigăm şi noi acum de câţiva ani de zile Cuvântul lui Dumnezeu, zicând ca şi Ezechiel: Oase uscate, ascultaţi Cuvântul Domnului!… Suflete pierdute, primiţi-L pe Mântuitorul şi înviaţi cu El la o viaţă nouă!… Puterea noastră nu e a noastră, ci e a Duhului Sfânt, Care ne învaţă şi ne arată cum să-i chemăm pe oameni să ia dar şi viaţă. Dragă cititorule! Tabloul de mai sus închipuie şi învierea noastră în ziua cea de apoi. Când trâmbiţa judecăţii va suna, oasele noastre se vor mişca, se vor încheia laolaltă, carnea va creşte iarăşi pe ele şi ne vom înfăţişa la judecată. Ferice de cei ce au înviat mai întâi în această viaţă din moartea păcatelor la o viaţă nouă cu Domnul. Aceştia vor învia spre viaţă veşnică. Vai însă de cei ce nu vor să se lase de păcate; aceştia vor învia spre osândă veşnică. Stă în voia ta, iubite cititorule, să‑ţi alegi o înviere din aceste două feluri de învieri. Pe care ţi-o alegi tu?

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 229 Cuprins CITIRI ŞI TÂLCUIRI DIN BIBLIE ................................. 3 Cartea I ..................................................................................5 Cuvânt înainte.........................................................................7 „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine”....9 „Şi învăţa Ezdra şi le tâlcuia învăţătura Domnului”..............13 Biblia e cea mai răspândită carte din lume....................15 Care aveţi o ţigară?........................................................15 Cum e alcătuită Biblia ...................................................16 Toate cărţile se învechesc…...........................................16 „Dă-mi cartea!…” .........................................................16 Într-un sat cu 5000 de suflete .........................................17 Biblia este cartea lui Dumnezeu ....................................17 Ziua Domnului... ziua sufletului... ........................................18 Cerşetorul ce fură al şaptelea leu ..................................20 Cel ce nu-şi închide oile noaptea ...................................21 O statistică... ..................................................................21 Întoarcerea lui Saul pe drumul Damascului... ......................23 Urechi mântuite ..............................................................27 „Rotarii să păşească înainte” .......................................27 Un alt Saul pe drumul Damascului... ....................................29 Peştii cei vii şi cei morţi .................................................31 „Cornuri calde!” ...........................................................32 „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta!”... ................................33 O întâmplare ca pe vremea Sodomei .............................35

230 Părintele IOSIF TRIFA Lăcomia lui Adam ..........................................................36 Marea Moartă şi „stânca femeii lui Lot!” .....................36 Pâine (mană) din cer şi apă din stâncă... ...............................38 „Mâncarea” unei femei evlavioase ...............................41 „Mana” din ziua de azi ..................................................41 Semnul bolii e greaţa de mâncare ..................................42 Şcoala lăcomiei ..............................................................42 „Şi a băut Noe din vin şi s‑a îmbătat”... ...............................43 O poveste despre Noe .....................................................45 Ce a cerut diavolul .........................................................46 Noe, plânge-ţi fiii! ..........................................................46 O poveste de la Ierusalim ..............................................46 „Noe! Fă-ţi corabie din lemne ce nu putrezesc”... ................48 „Intră în corabie tu şi toată casa ta!” ...........................51 La orice fel de meşteşug trebuie deprindere ..................52 Cuvântul cel mai lung şi cel mai scurt ...........................52 La ce se gândeşte omul în clipele morţii ........................53 Trăim vremuri biblice ...........................................................54 „Mergeţi, vărsaţi pe pământ cele şapte cupe...” ....................57 O scrisoare din război ....................................................59 Proorocul Iona în pântecele chitului .....................................60 Despre puterea rugăciunii .....................................................62 Cea mai scurtă rugăciune ..............................................65 Mâinile cele mai lungi ...................................................65 Doi prieteni adevăraţi: David şi Ionatan ...............................67 Apostolul Pavel, despre dragostea creştină ...................69 Biblia este cea mai răspândită carte de pe pământ .......70 Istoria cu blidul de linte ........................................................71 Un om a înconjurat lumea pe jos ...................................74 Căpăţâna lui Adam ........................................................74 Briliantul mincinos ........................................................75 Jertfa lui Cain şi a lui Abel ...................................................76

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 231 Fumul lui Cain în sat la noi ...........................................79 Împăcarea lui Isav şi Iacob – izvorul păcii şi împăcării... ....81 „Am aprins, am aprins…” .............................................84 „Şi s-a sculat poporul să joace”... .........................................86 O întâmplare din timpul războiului ...............................89 „Şcoala” lăcomiei .........................................................90 Cartea a II-a ........................................................................91 Cuvânt înainte ......................................................................93 Spre Canaan... spre Ţara Făgăduinţei... ................................94 Şcoala pustiei .................................................................97 „Staţi liniştiţi”! ..............................................................97 „Adame, unde eşti?”... ..........................................................98 Tu trebuie să te întâlneşti cândva cu Dumnezeu ..........101 Biruinţa lui David asupra lui Goliat ...................................102 Răspunsul lui Diogene .................................................105 Daniel în groapa leilor ........................................................107 Peştii mărilor ...............................................................110 Avram rugându-se pent­ru Sodoma şi Gomora ................... 111 O mică Gomoră din zilele noastre... ..............................113 A vrut să suduie din cartea de rugăciuni .....................114 Iosif fuge de ispita desfrânării ............................................115 Ce zice Apostolul Pavel despre desfrânare ..................117 Pune-le în slujba Domnului .........................................118 „Şi mirosind diavolul mirosul inimii, a fugit” ....................119 Inima omului care slujeşte păcatului şi diavolului .......121 „Iată, neamurile pământului M-au părăsit...” .....................123 Umbra măgarului ........................................................125 Sarea nu suferă pământul în ea ...................................126 „Până când vei dormi, o, leneşule... ..................................127 Păţania fierului şi a pârâului .......................................129 Şi diavolul se apropie de cel leneş ...............................129 Plugul ...........................................................................130

232 Părintele IOSIF TRIFA Ascuţitul coasei ............................................................130 „Vai nouă, căci am păcătuit” ..............................................131 Tatăl lui Alexandru Macedon .......................................134 Ce legătură ai tu cu cerul, cu Dumnezeu? ..........................135 Mi s-a stricat electrica .................................................137 „După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”... ...................139 Cu capul în sus .............................................................141 „Domnul veacului acestuia”... ............................................142 „Ochii Mei privesc asupra pământului...” ..........................144 S-a schimbat şi umblarea vremii ..................................147 „Şi a început a-i creşte lui Samson iarăşi părul capului” ....148 „Şi văzând faraon că are uşurare...” ...................................151 Biruinţa lui Samson asupra leului .......................................154 Urme de lup .................................................................156 Cartea a III-a ................................................................... 159 Cuvânt înainte ....................................................................161 „Şi s-a luptat îngerul cu Iacob şi l-a biruit” ........................162 O temniţă dulce ............................................................165 Doi biruiţi... .................................................................165 Ceva despre viaţa familială ................................................167 Ce sădeşte unul smulge celălalt ...................................170 Iosif scapă în temniţă de robia diavolului... ........................172 Acul doctorului ............................................................175 Vinul l-a smintit şi pe înţeleptul Solomon ..........................176 Cele două căruţe ..........................................................179 La praznicul nostru naţional din 1 Decembrie ...................181 Lăudaţi-L, că e mare Dumnezeu ..................................184 Diavolul şi azi tot aşa îi ispiteşte pe oameni .......................186 De ani de zile, un potop de necazuri ne urmăreşt­e... ..........191 David îl lasă pe Şimei în judecata Domnului .....................195 Carul îngheţat ..............................................................199 Cele patru „oi” ale lui David ..............................................200

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 233 Gaura morţii ................................................................203 Fetele diavolului ..........................................................203 Luaţi sabia Duhului Sfânt ...................................................205 Schimbă-ţi ori numele, ori purtările ............................208 „Judece Domnul între mine şi tine”... .................................210 „Beţia” Duhului Sfânt şi beţia alcoolului ...........................213 Zidurile Ierihonului cad... ...................................................217 Ce cauţi în orologiu? ...................................................220 Cum apără Dumnezeu banii văduvelor şi ai orfanilor ........221 „Brânza câinească câinii o mănâncă”... .....................224 „Duhule, suflă asupra acestor morţi, ca să învie” ...............225