ÎNCHINAREA LA IDOLI 101 Bisericii, a credincioşilor, a celor care refuză să se închine Diavolului şi Fiarei va fi de scurtă durată; perioadă în care trebuie dovedită adeziunea faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său, după cum scrie apostolul „… după ce veţi suferi pentru puţină vreme …”(I Petru 5:10), urmată la puţină vreme de învierea cea fără de asemănare (Apocalipsa 20:4). Fiind vorba de suferinţă în dreptul închinării la idoli mult mai mult vor avea de suferit închinătorii prin plăgi apocaliptice (Apocalipsa 16:2) şi iazul de foc (Apocalipsa 22:15) - nu un cuptor ca pentru cei care nu se închină icoanei fiarei. ÎNCHEIERE Să încheiem precizând că la disciplina „închinarea la idoli” se va da proba scrisă (pe mână), orală (pe frunte) şi practică (închinarea propriu-zisă), probă obligatorie şi eliminatorie (Apocalipsa 13:8,16). Să avem în vedere sfatul Domnului din Ieremia 10: 5-10 - „… nu vă temeţi de ei (idoli) căci nu pot să facă nimic rău şi nu sunt în stare să facă nici un bine ... Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui şi neamurile nu pot suferi urgia Lui”. „În ziua aceea oamenii îşi vor arunca idolii … la şobolani şi la lilieci” (Isaia 2:20). Să-i aruncăm de acum, să lichidăm în mod absolut cu tot patrimoniul idolesc, demonic (Deuteronom 7:5). Să nu uităm şi ultimul sfat al apostolului iubirii din I Ioan 5:21 „Copilaşilor (ai Tatălui nu ai Diavolului) păziţi-vă de idoli”. Amin.
102 Lecţia 5 VRĂJITORIA INTRODUCERE 1. Vrăjitoria şi alte fapte, păcate asemănătoare (Galateni 5:21); ghicitoria, cititul în stele, vestirea viitorului, chemarea duhurilor celor morţi (Deuteronomulul 18:10- 11); astrologia, spiritismul, francmasoneria, ocultismul, acupunctura, hipnotismul, yoga, radiestezia şi altele 2. Vrăjitoria – pharmakeia (lb. greacă) – farmece, spiritism, magie, venerarea demonilor pentru a realiza experienţe spirituale 3. Vrăjitoria este strâns legată de închinarea la idoli ( Isaia 2:6; II Împăraţi 17:16- 17) şi păcatele trupului (Naum 3:4; Numeri 25:1-2; Apocalipsa 2:14) I. PREZENTARE A. Ghicitoria (descoperiri pe cale demonică - Deuteronom 29:29) 1. Ghicirea cu ajutorul paharelor (Genesa 44:5), în carti, cu bilete de papagal, cu ajutorul pendulului (pentru aflarea sexului), cheia de mostenire (Levitic 20:6) 2. Cărţi de interpretare a viselor (Daniel 2:28; Genesa 40:8), descoperirea cu toiagul (Osea 4:12), cercetarea măruntaielor (Ezechiel 21:21-23) B. Ştiinţele oculte (originea lor este în Babilon - înţelepciunea ascunsă a cunoaşterii umane) 1. Astrologia (infirmată de ştiinţă): horoscop, calendare astrale (Isaia 47:12-15). În forma ei primară, astrologia prezenta existenţa a doar cinci planete şi douăsprezece constelaţii (Iov 38:33). 2. Spiritismul: a întreba morţii (prin atingere de obiecte etc). A înflorit în secolul XIX, prin surorile Fox, ajungându-se la zeci de mii de medii spiritiste (Leviticul 20:6) 3. Magia: a) albă: tămăduiri, premoniţie (consultare, văzători în somn), obiecte purtate b) neagră: îndreptată să facă rău prin blesteme, descântece, ritualuri Există asociaţii internaţionale secrete, oculte – francmasonice (oameni de mare succes), gen vrăjitorii naţionali din Egipt (Exodul 7:11), Filistia (I Samuel 6:2), Babilon (Daniel 2:2; Apocalipsa 18:23) 4. Altele: muzica rock (onorarea Diavolului ca în Valea Dura), lanţuri de rugăciune satanice, superstiţii (I Timotei 4:7), psihografia (transmiterea mesajelor la distanţă) Există posibilitatea împlinirii prezicerilor în procent de 10-30% prin: autoîmplinire; puterea Satanei; întâmplare, coincidenţă (Isaia 44:25; Daniel
VRĂJITORIA 103 2:27; 5:8). Vrăjitorii Egiptului au fost în stare să reproducă două dintre cele zece minuni C. Ştiinţele medicale paralele (infirmate de Biblie şi de ştiinţă) 1. Yoga (karma, bah, juana şi roja): gimnastica trupului şi relaxarea spiritului. Fixarea minţii într-un punct fix, în sfere necunoscute, depersonalizând fiinţa, prin meditaţie transcendentală. 2. Dinamica de grup: schimbarea lui eu cu noi, prin intimităţi totale - ginte (Ieremia 17:10) 3. Hipnotismul: somnul ocult – deschidere spre spirite; psihanaliza – golirea minţii 4. Iridiologia: diagnosticarea prin ochi (iris – centrul de informare pentru toate organele), dar nu toate bolile se pot observa prin ochi (diabet, hepatită) 5. Radiestezia: descoperirea de izvoare, obiecte, alimente, prin pendul şi bagheta magică 6. Homeopatia: vindecarea prin diluarea concentraţiei medicamentelor, prin forţa de dinamizare (combinaţie de medicină şi religie hindusă) 7. Acupunctura (acus - ac; punctura - înţepătură – limba latină). Originea ei este în China, cu 3000 î.Hr., ca practică a religiei astrologice şi apoi taoiste chineze (tao - principiul deasupra divinităţii cu două laturi – yin şi yang - acesta controlând energiile din univers, astfel când în trup există echilibru între „-” şi „+”, omul este sănătos. Acest concept se sprijină afirmaţia că există energii vitale „chi” şi meridiane (linii invizibile) care comunică, aliniind organismul la stele, degajând energii într-un ritm de 24 de ore, prin 14 meridiane, dintre care 12 sunt simetrice, iar prin înţepături se refac meridianele întrerupte. Un procedeu similar este auriculoterapia 8. Sofrologia: imitarea naşterii din nou - cucerirea de noi cunoştinţe şi dobândirea personalităţii – specifică religiilor păgâne, echivalente minciunilor din Eden: nu veţi muri - reîncarnarea; veţi fi ca Dumnezeu - totul e în tine, tu eşti dumnezeu. Există tot felul de bioenergii asemănătoare, toate având în spate o forţă spirituală supranaturală (I Corinteni 10:19-20; Faptele Apostolilor 3:6 – „Ce am îţi dau” – bioenergia lui Petru sau puterea Duhului Sfânt? II. LEGATURILE VRAJITORIEI A. Implicarea în vrajitorie (ca subiect sau ca obiect) 1. Din voinţă proprie - din mândrie sau din dorinţă de putere (Leviticul 20:6; Deuteronomul 18:9). Acestea nu au putere peste sfinţi (I Ioan 5:4-5) 2. Din ignoranţă, amăgire (Ieremia 29:8-9; Zaharia 10:2), pe fond religios (Isaia 3:1-3) B. Urmarile vrajitoriei
104 Lecţia 5 1. Efecte imediate: senzualitate de nestăpânit, înclinaţii spre deprimare, sinucidere, minciună, raporturi sexuale anormale, duh de somn la slujbe sfinte, boli mintale, somnambulism, însuşiri de prezicere, citirea gândurilor, vedenii şi informaţii dincolo de cele cinci simţuri 2. Efecte de durată: posesiuni demonice (dialog vrăjitor – duh: „Am ajuns departe, vă avem la dispoziţie”. „Dimpotrivă, noi facem ce vrem cu voi”); pedeapsa veşnică: (Apocalipsa 22:15) C. Etape de eliberare 1. Mărturisire (Faptele Apostolilor 19:18; Isaia 59:2) 2. Ruperea legăturilor, distrugerea obiectelor, a cărţilor (Faptele Apostolilor 19:19-20; Iacov 4:7) 3. Chemarea Numelui şi a Sângelui Domnului Isus (I Ioan 1:7-9; Evrei 9:14; Marcu 16:17-18; Matei 10:1) 4. Umplere proaspătă cu Duhul Sfânt şi îndeletniciri sfinte (Luca 11:20- 26; Efeseni 5:18, 6:11; Coloseni 2:15) III. EXEMPLE BIBLICE (Deuteronomul 18:9- 14, 15-18; Evrei 1:1- 3; Exod 15:26) A. Vechiul Testament 1. Vrăjitorii - cât şi ce poate Diavolul!: Egipt (Exod 7:11-22, Isaia 19:3); Babilon (Daniel 1:20; 2:18- 22) 2. Balaam – proroci sau ghicitori? (Numeri 22:7; Apocalipsa 2:14) 3. Vrăjitoarea din En- Dor – demoni înşelători (I Samuel 28:7-25) 4. Izabela – vrăjitoria, o pîrghie a puterii politice (II Împăraţi 9:22) 5. Manase – oameni robiţi de vrăjitorie (II Cronici 33:6; II Împăraţi 23:5) B. Noul Testament 1. Simon – influenţe locale (Faptele Apostolilor 8:9-11) 2.Elima – împotrivitori ai adevărului (Faptele Apostolilor 13:6-8) 3. Roaba din Filipi – victime ale vrăjitoriei (Faptele Apostolilor 16:16) 4. Prorocul mincinos – ultima înşelăciune (Apocalipsa 9:21; 18:23; 13:13- 15) ÎNCHEIERE 1. Dumnezeu interzice cu desăvârşire vrăjitoria. „Feriţi-vă de orice se pare rău” (Deuteronomul 18:14; I Tesaloniceni 5:22) 2. Nevoia şi posibilitatea de eliberare şi sfinţire (Faptele Apostolilor 19:13-20; Marcu 16:9; Luca 10:19)
VRĂJITORIA 105 VRĂJITORIA INTRODUCERE Textul din Galateni 5 ne oferă o amplă listă a păcatelor, reunită de Pavel sub numele generic de „faptele firii pământeşti”. Printre ele se numără şi vrăjitoria. La alte fapte ale firii pământeşti, menţionate aici, mai sunt diferite anexe, după cum la vrăjitorie s-ar putea anexa un citat din Deuteronomul 18:10-11: „…meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi”. Sau, potrivit cu denumirile actuale, lista ar suna astfel: astrologie, spiritism, acupunctură, radiestezie, iridiologie, magie albă şi neagră, yoga şi toate cele care sunt din gama aceasta. Cuvântul grecesc pentru vrăjitorie este pharmakeia, care înseamnă farmece, spiritism, magie, venerarea demonilor pentru a produce experienţe spirituale. Într-un sens mai popular, am putea defini magia ca fiind încercarea oamenilor de a ajunge în sferele lui Dumnezeu, de a poseda, de a dispune de mijloace spirituale supranaturale pe alte căi decât cele lăsate de Dumnezeu. Alte căi sunt cele demonice, pentru că o altă sursă negativă de putere în acest Univers nu există decât Diavolul. Nu există decât aceste două forţe: Dumnezeu şi Diavolul. Bineînţeles că ele nu sunt echivalente, după cum presupun religiile păgâne: forţa binelui şi forţa răului. Dumnezeu este suveran peste toate. Diavolul însă dispune de anumite forţe pe care le desfăşoară între oameni în cursul istoriei. Aşa după cum putem vedea, vrăjitoria apare imediat după
106 Lecţia 5 păcatele trupului şi închinarea la idoli. Pe parcursul Bibliei şi în viaţa cotidiană, putem observa că ea este strâns legată de aceste două păcate. Putem citi despre legătura dintre vrăjitorie şi închinarea la idoli în Isaia 2:6 - „Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sunt plini de idolii răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii, şi se unesc cu fiii străinilor”. Ei au rupt legăturile cu Dumnezeu şi Dumnezeu, la rândul Lui, cu ei. Acestea două, vrăjitoria şi închinarea la idoli, merg mână în mână. De altfel, vrăjitoria este şi ea o închinare la idoli. Citim despre sentinţa dată de Dumnezeu, prin care a condamnat Israelul de nord la robia siriană: „Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeului lor, şi- au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-au slujit lui Baal. Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s- au dedat la ghicire şi la vrăjitorii şi s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mâniindu- L” (II Împăraţi 17:16- 17). Aici, Israelul a procedat la fel ca seminţia lui Iuda, idolatria mergând pas la pas cu vrăjitoria. În ceea ce priveşte cealaltă legătură, dintre idolatrie şi păcatele trupului, putem citi la Naum 3:4 - „Din pricina multelor curvii ale curvei plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin vrăjitoriile ei”. Aici avem o legătură clară între păcatele trupului şi vrăjitorie. O altă imagine este aceea provocată (indirect) de Balaam între Israel şi Moab, ceea ce s-a întâmplat în Câmpia Moabului: „Israel locuia la Sitim şi poporul a început să se dedea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeului lor şi poporul a mâncat şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor” (Numeri 25:1-2). Prezenţa permanentă a acestei legături apare şi în Apocalipsa 2:14 - „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balaac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfe idolilor şi să se dedea la curvie”.
VRĂJITORIA 107 I. VRAJITORIA - PREZENTARE A. Ghicitoria Să continuăm prin a prezenta diversele ipostaze ale vrăjitoriei între oameni, atât în vremurile biblice, cât şi acum, pentru că în general lucrurile se repetă. Demonii care au marcat şi au stăpânit timpurile biblice sunt la lucru şi astăzi. Eventual şi-au schimbat strategia, dar scopul este acelaşi. În primul rând, vom discuta despre ghicitorie. Când oamenii nu sunt mulţumiţi cu ceea ce cunosc pe cale naturală, când nu sunt doritori să primească anumite descoperiri pe cale spirituală, de la Dumnezeu, apelează la diferite mediumuri, intrând astfel în contact cu lumea demonilor. În Deuteronom 29:29 scrie: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia”. Dumnezeu le-a vorbit evreilor prin Lege, prin profeţi, apoi tuturor prin Fiul, dar atunci când oamenii vor să afle şi alte lucruri, ei apelează la mijloace străine. În Genesa 44:5 avem o menţiune despre ghicitorie: „De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit?…”. Nu cred că Iosif era un ghicitor, dar erau unele practici ale vremii, păstrate până în zilele noastre: cititul în ceai, în zaţul de cafea etc. La aceste surse de ghicire putem adăuga cărţile de vrăjitorie, despre care putem citi şi în Faptele Apostolilor19:19 - „Şi unii dintre cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile şi le-au ars…”. Apoi acele „nevinovate” bilete de papagal, ghicirea cu ajutorul pendulului, pentru aflarea sexului copilului care urmează să se nască, sau „cheia de moştenire”. Iată o condamnare a acestor lucruri: Leviticul 20:6 - „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui”. Am putea să adăugăm la instrumentele acestor practici oculte şi cărţile de interpretare a viselor, pe care le putem găsi la chioşcurile de ziare. Povestea este veche, în Genesa 40:8 -„Iosif le-a
108 Lecţia 5 zis: …«Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu.»…”. Oamenii nu pot intra în posesia unor astfel de daruri decât pe cale spirituală, dar Dumnezeu nu colaborează cu oamenii păcătoşi. În Daniel 2:28 avem o situaţie în care oamenii au fost puşi din nou în imposibilitatea de a dezlega visele, ca o dovadă a faptului că Dumnezeu a păstrat darul acesta doar pentru Sine şi pentru cei ascultători de El.Daniel a zis: „Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descopere tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău”. Dumnezeu a dat o dovadă că oamenii, cu toată înţelepciunea babiloneană – căci de acolo au pornit toate aceste lucruri – nu au fost în stare să descifreze ce înseamnă acele visuri. Doar Dumnezeu le poate da o interpretare completă şi reală. În Iov scrie că „Dumnezeu le vorbeşte oamenilor prin vise.”. În Eclesiastul, Solomon ne spune că „După cum există o deşertăciune a vorbelor, tot aşa există şi o deşertăciune a viselor”. Despre descoperirile cu toiagul, folosite mai mult în Orient, pentru descoperiri de izvoare, este scris în Osea 4:12 - „Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte...”. Un alt lucru, pe care îl găsim atât în Biblie, cât şi în viaţa cotidiană, este cercetarea măruntaielor, pentru aflarea unor taine sau pentru ghicirea unor lucruri. Despre aceste fapte putem citi la Ezechiel 21:21-23 -„Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgeţile, întreabă terafimii, şi cercetează ficatul. Sorţul, care este în dreapta lui înseamnă Ierusalimul... Copiii lui Israel nu văd în aceasta decât nişte vrăjitorii deşarte, ei, care au făcut jurăminte mincinoase. Dar împăratul Babilonului îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, aşa că vor fi prinşi”. Evreii ştiau că sunt vrăjitorii deşarte, dar ele s-au adeverit, pentru că poporul Israel Îl părăsise pe Dumnezeu. Este o regulă generală: când oamenii Îl părăsesc pe Dumnezeu, se pun, din oficiu, la îndemâna Diavolului; se dau pe mâna lui şi astfel, el are acces la viaţa lor, la mintea şi la căile lor. El poate să- i influenţeze, şi să facă anumite lucrări asupra lor, pentru că cei în cauză nu se bucură de protecţia lui Dumnezeu. Amintiţi- vă ce a spus Pavel la Corint, atunci când un om a păcătuit foarte grav: a fost dat pe mâna Satanei care urma să aibă putere asupra lui. Cam atât despre ghicitorie, dar mai sunt şi alte forme legate de
VRĂJITORIA 109 acestea. Există vrăjitoria modernă, cum este cazul acelui englez, de origine evreiască, care este în stare să ghicească locul unde ţi-ai pierdut cheile sau alte obiecte. Toate acestea se practică din plin în zilele noastre. Atunci când vreunul apelează la ele, fapta lui este un păcat categoric înaintea lui Dumnezeu. Este o acţiune ce arată că Dumnezeul nostru ar fi incapabil să rezolve acea problemă, sau o dovadă că nu am avea Dumnezeu, şi am fi nevoiţi să apelăm la alte mijloace. Este o impresie că Dumnezeu nu ne-ar pune suficiente date la dispoziţie, suntem lipsiţi de anumite informaţii şi trebuie să apelăm la Diavolul să ni le dea. Nu uitaţi: Diavolul este mincinos, chiar dacă minciuna sa este învelită în adevăr şi asociată cu lucruri bune. El este în stare să ghicească lucruri ascunse, dar în final duce în rătăcire. La fel ca un om, când vrea să inducă în eroare pe cineva, nu îi va pune în faţă lucrurile negative de la început, ci îl va înşela, încetul cu încetul, în funcţie de posibilităţi. B.Ştiinţele oculte Acestea, ca celelalte, îşi au originea în Babilon şi ar putea fi denumite: ştiinţe ascunsă de cunoaşterea umană naturală. Aici vom aminti astrologia, spiritismul şi magia. Astrologia este cititul în stele. În vremea noastră, găsim horoscoape şi calendare astrale. Fiecare naţie are horoscoapele ei. Chiar dacă acestea se contrazic între ele, oamenii sunt atât de naivi, încât citesc în mai multe dintre ele, văd că se bat cap în cap, şi cu toate acestea se lasă duşi în eroare de ele. Una dintre ţările cele mai afectate de această practică este, se pare, Franţa, unde o proporţie de 60% din populaţie citeşte horoscopul regulat şi crede în acesta. Cu toate acestea, Franţa se consideră o ţară creştină (vă daţi seama cel fel de creştinism se manifestă acolo). Despre astrologie scrie în Isaia 47:12-15 - „Vino dar cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are
110 Lecţia 5 să ţi se întâmple! Iată- i, au ajuns ca miriştea, pe care o arde focul şi nu- şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care stă. Aşa va fi soarta acelora pe care te oboseai să-i întrebi. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare într-o parte; şi nu va mai fi nimeni care să-ţi vină în ajutor”. Aceste lucruri încep să ia amploare şi printre noi. Oamenii au ajuns să-şi pună încrederea în aceste lucruri, dar care se dovedesc a fi false. Chiar din punct de vedere ştiinţific, astrologia este infirmată. Când a fost înfiinţată, astrologii cunoşteau doar cinci planete. Între timp, numărul celor descoperite ştiinţific a crescut, dar astrologii nu şi-au modificat datele, pentru că acestea sunt axate pe cunoaşterea cea veche. Apoi, ei spun că sunt douăsprezece constelaţii, dar de fapt sunt patrusprezece. Calculele lor conţin erori şi, cu toate acestea, oamenii îi cred. Potrivit astrologiei, gemenii, cei care s-au născut în aceeaşi zi, ar trebui să aibă aceeaşi soartă. Destine totalmente diferite pentru gemeni infirmă astrologia. În Iov 38:33, Dumnezeu întreabă: „Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orânduieşti stăpânirea pe pământ?”. Ştiinţa astrelor este unul dintre domeniile pe care Dumnezeu le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Dacă oamenii au un oarecare acces la informaţii, prin Satan, care este un domn al puterii văzduhului, căzut din cer, totuşi, datele deţinute de ei şi pe care ni le pot furniza sunt, în cea mai mare măsură, false. Acestea nu pot fi dovedite nici din punct de vedere biblic, nici ştiinţific. Atât Biblia cât şi ştiinţa infirmă aceste lucruri. O altă ştiinţă ocultă este spiritismul. În ea sunt încadraţi cei care întreabă duhurile morţilor. Lucrul acesta se realizează prin mediumuri speciale, prin atingerea de mese sau alte obiecte, timp în care spiritiştii contactează aceste duhuri. După ce, o anumită perioadă, acest fenomen a scăzut în intensitate, începând cu secolul trecut, prin surorile Fox, iarăşi s-a dezvoltat, mai apoi, în vremea noastră, ajungând la zeci de mii de cazuri de mediumuri spiritiste, care se ocupă cu chemarea duhurilor celor morţi. Chiar şi în România, acest fenomen s-a dezvoltat foarte mult, de la Bogdan Petriceicu-Haşdeu încoace. Oamenii sunt curioşi să afle cum e pe lumea cealaltă, dar cu toate aceste mijloace, nimeni nu a ajuns să afle vreun adevăr. Pentru că Diavolul nu se demască
VRĂJITORIA 111 pe sine, ci induce în eroare pe cei creduli. Sunt multe texte în Biblie care condamnă astfel de lucruri. Amintim Leviticul 19:31 - „Să nu vă duceţi la cei care cheamă duhurile morţilor…”. Biblia condamnă categoric astfel de lucruri. Sunt lucruri care ne sunt interzise cu desăvârşire: „Vezi să nu te laşi prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: «Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel»” (Deuteronomul 12:30). Este interzis orice contactul, cât de mic, cu aceste lucruri. Pentru că în momentul în care calci pragul unor astfel de localuri, când citeşti astfel de lucruri, deja ai deschis uşa pentru Satan şi astfel, el ajunge să aibă anumite drepturi asupra ta. Când intră un om în biserică, noi ne rugăm pentru el, şi Dumnezeu îl cercetează. La fel, când un om intră într- un asemenea loc, Satan îl cercetează: a intrat pe terenul lui. Cum spuneau filistenii despre Samson: „Samson a venit aici”. Au avut un drept asupra lui, din pricina prezenţei lui într-un loc nepermis. Psalmul 1 ne spune că este ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori, nu se compromite cu asemenea lucruri. O altă ştiinţă ocultă este magia, cu ramurile ei: albă şi neagră. Magia albă este îndreptată aparent spre bine: tămăduiri, premoniţie (consultarea unor clarvăzători), purtarea unor amulete, sau prezenţa unor statuete în casă, pentru a-i păzi pe cei din casă de anumite rele. Dar după cum spunea Domnul Isus, Satan nu-l poate scoate afară pe Satan. Magia neagră, la rândul ei, este îndreptată să facă rău: blesteme, descântece sau alte ritualuri. Oamenii apelează la magie neagră când vor ca Diavolul să lucreze asupra altora, să le facă rău. Potrivit legii iubirii de sine, nouă să ni se facă bine, iar altora rău! Un om a apelat odată la acest sistem al magiei, pentru că a avut un copil bolnav. În final, copilul s-a tămăduit. Dar după o săptămână, tatăl şi-a omorât copilul. Diavolul, într-o primă fază, îţi poate face un bine, dar mai apoi îţi face un rău mai mare decât binele anterior. Există asociaţii internaţionale secrete – francmasoneria - care cuprind oameni de mari succes. A apărut şi în limba română o carte în care scrie despre faptul că oameni din diferite ţări comunică între ei şi practică aceste ritualuri oculte, ba au chiar anumite legături cu
112 Lecţia 5 satanismul. Hitler, Karl Marx şi alţii i s-au închinat pe faţă lui Satan, începând cu aceste ritualuri oculte. Aceste asociaţii internaţionale par a se potrivi cu ceea ce era în vechime, sub forma vrăjitorilor organizaţi, de la curţile împăraţilor : „Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitor, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor” (Exodul 7:11). În Egipt nu erau dispersaţi, ca pe vremea lui Saul, erau profesionişti, aveau instituţia lor. Aşa era la multe popoare. În I Samuel 6:2, citim: „Şi filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitorişi au zis: «Ce să facem cu Chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să-l trimitem la locul lui»”. Ghicitori au ştiut ce au de făcut, căci Diavolul ştie şi el să-şi apere pielea în anumite condiţii. Vrăjitori au fost organizaţi în Babilon pe vremea lui Daniel: Daniel 2:2 -„Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititori în stele, pe descântători şi pe Haldei”. Câte categorii existau în această clasă specială! Aşa cum erau şi prorocii lui Ahab: cu sutele. Şi în vremea noastră, în unele ţări sunt mai mulţi vrăjitori decât preoţi. Diavolul are mai mulţi slujitori decât Dumnezeu. Chiar dintre cei care poartă titluri creştine mai are Diavolul lucrători, dar dintre ceilalţi, Dumnezeu nu are nici unul, cu siguranţă. Tot în această categorie mai putem enumera şi muzica rock, care este o onorare a Diavolului, pusă pe versuri. Dacă tinerii ar înţelege cuvintele acestor cântece, mulţi nu ar mai asculta o asemenea muzică. Acestea sunt venerări ale Diavolului. Prin ritualuri rock avansate se imploră prezenţa lui Satan, oamenii se pun la îndemâna lui şi totodată îl înjosesc în cele mai odioase moduri pe Domnul Isus şi Biserica Sa. O muzică rea înlesneşte o închinare greşită. Muzica demonică, înlesneşte închinarea la un dumnezeu fals, ca în Babilon: „Nebucadneţar a luat cuvântul şi le-a zis «înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat? Acum fiţi gata şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Şi care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?»” (Daniel 3:14-15). Foarte interesant, Nebucadneţar a dat ordin să se cânte din tot felul de instrumente, care înlesneau închinarea falsă. Muzica lipsită de sacralitate realizează în în
VRĂJITORIA 113 suflet, o stare propice pentru a te închina unui dumnezeu fals. În acelaşi mod când cântarea de cor este sub călăuzirea lui Dumnezeu, sub ungerea Duhului Sfânt, este nemaipomenit după aceea să predici. Simţi efectiv cum primeşti o libertate şi terenul este pregătit pentru a te închina şi a face o lucrare bună pentru gloria Domnului. La ora actuală este o tragedie ce se întâmplă în multe biserici unde muzica rock conduce o lucrare de apostazie. Se începe cu cântări şi la un moment dat ajung se aruncă pe jos şi râd fără să se poată stăpâni, crezând că se bucură în Domnul. Pentru ce lacrimi pe faţa unui mântuit, spun ei? Dar Biblia ne spune că este ferice de cei care plâng nu de cei care râd, iar în Apocalipsa ni se spune că în ziua aceea Domnul ne va şterge lacrimile. Trebuie acordată o mare atenţie muzicii care se cântă în biserică. Diavolul vrea să amestece lucrurile, să dea o turnură falsă, şi printre altele vine şi spune că închinarea în rugăciune nu e bună, se poate şi altfel. Noi păşim spre nişte zile foarte triste profeţite de Biblie. Se apropie cea mai mare rătăcire prin cel mai mare imitator care există - Diavolul. El copiază şi imită dumnezeirea. Apocalipsa 12 şi 13 arată cum balaurul a dat scaunul de domnie şi gloria lui fiarei care avusese rana de moarte şi care a fost tămăduită aşa cum Tatăl I-a dat scaunul de domnie Fiului şi L-a pus să şadă împreună cu El. În aceste condiţii, se impune atenţionarea apostolului Pavel: „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi nici de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă…” (II Tesaloniceni 2:1-2). Mai putem aminti cunoscutele ritualuri ale „sfântului” Anton: Mesajele pe care le primim în cutia de poştă, prin care ni se cere să facem nu ştiu câte rugăciuni, către acel sfânt, să trimitem alte scrisori, altfel se întâmplă ceva rău. Totul este minciună. Tot aici se încadrează superstiţiile. Poate sunt mai puţine acum, în general, dar încă persistă, în special, în mediul rural. De exemplu când iese mortul, oamenii spun că ar trebui să se răstoarne scaunele, sau când este copilul mic, trebuie să facă cutare şi cutare lucru. Să nu uităm ceea ce spune Pavel: „Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti…” (I Timotei 4:7). Ce bine este când luăm seama la ceea ce spunea Dumnezeu în Vechiul Testament: „Să nu vă temeţi de lucrurile
114 Lecţia 5 acestea!”. Deşi Diavolul vine în forţă să nu ne temem de obiceiurile neamurilor, de aceşti vrăjitori. Căci dacă suntem sub autoritate divină, suntem protejaţi, altfel trebuie să luăm aminte la pilda acelor exorcişti, copiii lui Sceva, care s-au dus să scoată demoni. Iată ce li s-a spus: „…Pe Isus îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?” (Faptele Apostolilor 19:15). Deci, dacă eşti la nivelul lor, te atacă. În I Ioan 4:4, apostolul spune: „…Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.”. Domnul Isus explic afenomenul: „Când vine cineva asupra casei, numai dacă-l leagă pe cel mai tare poate face ceva, altfel atunci nu poate face nimic.”. Niciodată nu vom găsi scris în Biblie că Diavolul le-a putut face ceva oamenilor lui Dumnezeu. El urlă, face gălăgie, încearcă să intimideze, dar nu poate face nimic, doar cât i se permite. Amintiţi-vă de cazul lui Iov. Am mai putea adăuga psihografia (transmiterea mesajelor la distanţă). Însă toate acestea sunt de fapt nu profeţii ci ghicitorii, nu ştiinţe exacte, ci oculte. Astfel, potrivit statisticilor, Diavolul ghiceşte şi împlineşte între 10 şi 30% din ceea ce spune. În Isaia 44:25 scrie: „Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoşi şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi şi le prefac ştiinţa în nebunie”. Acest procent de 10 până la 30% se poate vedea şi la plăgile din Egipt. Până aici au putut merge, dar apoi au fost obligaţi să se oprească. Citim în Exodul despre cele zece urgii. Vrăjitorii au reuşit să facă primele două plăgi, dar când au ajuns la a treia (8:18), „Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut…”. Apa au prefăcut-o în sânge, doar era o reacţie chimică; broaştele le-au adus, că doar le-au scos din apă pe uscat. Dar când a fost vorba de păduchi, trebuiau să facă din pământ animale, ca în Genesa şi aceasta numai Dumnezeu o poate face. Citim în Exodul 8:17 -„…Aaron şi-a întins mâna cu toiagul, şi a lovit ţărâna…”. Şi din pământ a făcut păduchi; dar Diavolul nu poate da viaţă. Acest exemplu ne poate dovedi că Diavolul nu poate realiza tot ce doreşte, căci Dumnezeu îi zădărniceşte planurile şi îi face mincinoşi pe ghicitori. Nu ştiu ce s-ar întâmpla dacă o anumită firmă ar executa numai între 10 şi 30% dintre serviciile cerute. Cu siguranţă şi-ar pierde clienţii. Dar observaţi cât de naivi sunt oamenii, că Diavolul, chiar cu acest procentaj atât de slab, îi duce cu preşul de şase mii de ani. Da, oamenii înţeleg greu că restul de 70-90% din lucrările lui sunt numai minciuni.
VRĂJITORIA 115 Mai putem citi despre zădărnicirea acestor porniri demonice în Daniel 2:27 - „…Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului”. Aşadar, Diavolul nu este în stare să ghicească anumite lucruri, cu toată tehnica lui avansată. Dar chiar dacă ghiceşte unele dintre ele, Dumnezeu le zădărniceşte, le schimbă. Citim tot în Daniel: „Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului” (5:8). Diavolul este neputincios; numai Dumnezeu le ştie pe toate, Numele Lui să fie slăvit. Amin! Iată câteva explicaţii care arată cum se face că se împlinesc o parte din previziunile ghicitorilor şi ale vrăjitorilor. În parte, cei în cauză le împlinesc. Diavolul le dă sugestia, iar oamenii, prin autosugestie, le împlinesc, fie că le este frică, fie că le place ceea ce le sugerează. În cazul lui Saul, nu este sigur că filistenii l-ar fi ajuns în ziua aceea. Dar cine l-a pus să se arunce în suliţă? El s-a aruncat. Nu l-au omorât filistenii, el a decis, măcar că era plin de viaţă. S-a omorât singur. Dacă unor oameni oameni li se prevesteşte de către cineva că, de exemplu, la vârsta de patruzeci de ani vor păţi cine ştie ce. Atunci, respectivii sunt în stare de orice, chiar să se arunce în apă sau să nu mai mănânce. Dar de ce îl credeţi pe Diavolul? Îi poţi răspunde: „De la patruzeci de ani voi începe a doua tinereţe, indiferent de ce părere ai tu!”. El doar ghiceşte, iar noi îl putem contrazice. În nici un caz să nu ne lăsăm impresionaţi, să nu ne conducem după ceea ce spune Diavolul. Un alt motiv pentru care se împlinesc unele dintre preziceri este că Satan are puterea peste cei care sunt ai lui şi prin această putere şi prin aceşti oameni el împlineşte anumite lucruri. Dacă te laşi cârmuit de Diavolul, nu evenimentele în sine ar merge într-acolo, ci el le conduce, de aceea au să se împlinească cele prezise A treia explicaţie este că parte din aceste preziceri se împlinesc din pură coincidenţă. Diavolul ghiceşte pentru că ştie care este mersul normal al lucrurilor. Este adesea o simplă coincidenţă. La fel este şi în cazul horoscopului. Dacă îţi spune cineva că vei avea lipsă de bani, e şi normal: toţi au lipsă de bani. Când prezice cuiva că are probleme, oare cine nu are probleme? Unele sunt pure coincidenţe, viziuni imaginare şi înşelătorii
116 Lecţia 5 C. Știinţe medicale paralele O altă categorie de vrăjitorii, cea de-a treia, sunt ştiinţele medicale paralele. Numele de „paralele” provine de la faptul că sunt paralele faţă de ştiinţă, medicină şi-n primul rând faţă de Biblie. Yoga (karma, bah, juana, roja) sau meditaţia transcendetală, la început, pare un joc nevinovat, o gimnastică pentru trup şi o relaxare pentru duh, dar ea, prin aţintirea minţii asupra unui punct fix, te scoate din sferele normale de gândire şi te duce în alte sfere necunoscute, depersonificând fiinţa umană. Te face să nu mai simţi că tu trăieşti, ci să gândeşti în afara fiinţei tale. În timp ce omul gândeşte profund într-un anumit punct, el este pus de un guru (învăţător) să repete un cuvânt, numit „mantra”, pe care i-l dă acel învăţător, cuvânt pe care îl repetă şi care îl ajută să se piardă şi să iasă în afara gândirii obişnuite. Toate acestea sunt o imitare a Diavolului, potrivit cu ceea ce vrea să facă Dumnezeu cu noi: să ne scoată din condiţia noastră umană şi să ne ducă în Cer, ca nişte fiinţe noi. Ceva asemănător vrea să facă şi el, dar prin mijloacele lui şi, desigur, cu alte scopuri. Yoga are diferite faze: mai întâi este gimnastica, iar apoi apar alte faze, când omul cade în transă şi când se poate ridica deasupra pământului, se poate muta dintr-un loc într-altul, când poate să pronunţe anumite lucruri, sau chiar să prezică. Aşa cum s- ar simţi un om prin Duhul când este dus, răpit, aşa ar vrea Diavolul să facă cu yoghinii lui, să-i ducă pe nişte culoare încâlcite, la gândul că îi duce în cer. Bineînţeles că nu îi duce acolo, căci totul este o înşelare. Dinamica de grup sau yoga de grup, presupune grupuri de oameni care discută unele cu altele, ajungând chiar şi la cele mai mari intimităţi. Ei se complac în fel şi fel de acţiuni, gen familiale şi ajung să se contopească, schimbând eul cu noi. „Nu mai gândesc eu, ci gândim în comun.”. Într- un fel, această practică aduce omul la acea formă primitivă de gintă: nu mai există familie. Toţi sunt una, ajung chiar la relaţii murdare, totul este un vacarm. Dar acele grupuri, care se pretind o frăţietate egală, sunt şi ele tot o imitaţie a Diavolului, a ceea ce vrea să facă Dumnezeu în biserică. Grupurile acestea au unii şefi, care dispun de ele şi beneficiază de anumite lucruri. Diavolul nu face nimic de gratis; numai Dumnezeu are haruri. Diavolul lucrează numai pe plată şi de regulă înşeală.
VRĂJITORIA 117 Hipnotismul – acel somn ocult, care de la o simplă terapie te duce la deschidere în faţa unor duhuri. La început te prelucrează prin nişte scheme bizare, dar mai apoi te duc până acolo încât Diavolul poate face cu tine ce vrea. La fel este şi psihanaliza, acea golire a minţii: Unul povesteşte tot ce ştie, iar celălalt ascultă, până când primul se goleşte de tot. Bineînţeles că Diavolul nu vrea să-ţi goleşti mintea ca să ţi-o încarci apoi cu ceva bun, ci vrea să ţi-o golească până îţi vei pierde personalitatea şi tot ce a mai rămas în fiinţa umană în urma decăderii. Iridiologia - diagnosticarea prin ochi. Practicanţii iridiologiei spun că în iris există un tablou de comandă a tuturor organelor, unde se pot diagnostica bolile. Există într- adevăr boli care se pot diagnostica prin ochi cum ar fi, de exemplu, hepatita sau diabetul. Dar ei au lărgit gama, pretinzând că orice boală poate fi diagnosticată prin ochi. În parte au succes şi astfel capătă credit în mintea oamenilor fără discernământ spiritual Dar Dumnezeu spune: „Dă-mi ochii tăi şi inima!”. Atunci când Diavolul te priveşte profund în ochi, el vrea să te cucerească. Priveşte în ochii tăi până când ţi-a intrat în minte. Toate aceste practici au o formă doar aparentă de tămăduire a omului, dar ele te prind, te ţin strâns şi ajungi din ce în ce mai rău. Radiestezia - o metodă cu ajutorul căreia, prin pendulare sau printr-o baghetă magică, se descoperă izvoare, obiecte pierdute, sau se determină ce alimente trebuie alese pentru anumită dietă . Homeopatia este o ştiinţă foarte curioasă. Un anumit medic austriac, prieten cu Mozart, a iniţiat această ştiinţă. El ajunsese sărac şi, ca să câştige, a născocit ideea că dacă iei un anumit medicament sau substanţă şi le diluezi, 1 la 9, sau în altă proporţie, ele se pot folosi cu efecte miraculoase. Această soluţie diluată trebuie foarte bine agitată, pentru că în forţa de agitare, prin dinamizare, este puterea de vindecare mai puternică decât în medicamentul concentrat. De fapt, homeopatia este o combinaţie de medicină cu religie hindusă. Este vorba despre acea forţă obţinută prin dinamizare, prin agitare. Bineînţeles că atunci când agită acea substanţă, homeopaţii nu recită psalmi, ci anumite „formule magice”, prin care medicamentul, spun ei, el ştie, nu noi ca oameni, cum trebuie tratată o boală. Astfel, omul se deschide pentru acele puteri magice, de fapt pentru Satan.
118 Lecţia 5 Acupunctura, ca termen provine din limba latină: acus - ac; punctura - înţepătură. De fapt, acupunctura este mai veche decât latinii, fiind folosită de medicii chinezi cu trei mii de ani înainte de Hristos. Ea provine din religia astrologiei chinezeşti şi a religiei taoiste şi are la bază principiul tao, potrivit căruia există două elemente: yin şi yang - pozitivul şi negativul. Aceste două principii conduc Universul. Atunci când în om acest echilibru este păstrat, omul este sănătos; dar când acest echilibru se pierde, omul devine bolnav. Există două afirmaţii fundamentale: sunt energii - chi şi meridiane, căi localizate sub piele, care comunică şi sunt identice cu cele din constelaţii. Atunci când se dereglează ceva în organism, acest echilibru între + şi - se pierde şi omul devine bolnav. Teoria lor spune că ritmul acesta se repetă la fiecare douăzeci şi patru de ore şi are la bază patrusprezece meridiane, dintre care douăsprezece sunt simetrice, iar înţepăturile cu acele de argint sau de aur în diferite puncte ale corpului, restabilesc aceste legături. Altfel spus, ei susţin că în trup s-a pierdut alinierea dintre el şi stele, iar prin înţepături, se reface legătura ca ntr-un sistem electronic. Ce nebunie! Dar nu numai atât: ce origine! De unde a pornit practica aceasta şi cum a reuşit să se dezvolte în timp, ajungând chiar şi la noi, în această formă atât de atractivă! Dar ce înţelepciune dovedesc ei, oare? Auriculoterapia nu foloseşte corpul întreg, ci doar urechea, în mod asemănător acupuncturii Se spune că urechea are legătură cu orice loc din organism. Astfelprin înţepături în ureche, s-ar putea reface sănătatea. Într-o primă fază, practicanţii aplică anestezia, care, spun ei, ar modifica anumite stări la nivel de coloană vertebrală şi nervi. Prin aceste practici, oamenii se deschid spre religiile orientale, care presupun o altă existenţă şi înţelegere a lucrurilor, care este incorectă, şi nu poate fi verificată cu Biblia şi nici prin intermediul ştiinţei. Reflexologia este practicată des sub forma presupuncturii prin masarea cu degetul, unghiile sau, sub altă formă, masarea tălpii piciorului. Explicaţia lor constă în faptul că omul trăieşte într-un câmp de energii cosmice, iar boala este o consecinţă a dezechilibrului energetic al organismului, tratamentul fiind rezultat prin concentrarea energiei spre organul afectat potrivit principiilor yin şi yang, aşadar aceeaşi poveste veche a vracilor chinezi şi indieni. Pericolul mai mare e dat de faptul că cei ce practică nu se pot păstra departe de implicări oculte, chiar dacă unii
VRĂJITORIA 119 vor să susţină o presupunctură creştină, aceasta va indica cursul spre adevăratul izvor de energie demonică. Filosofia oriental-mistică rătăceşte mase întregi de oameni, care nu vor să înţeleagă toate formele de înşelare, în spatele cărora stă Satan. Sofrologia este ceva cu totul ieşit din comun, ce vrea să imite naşterea din nou şi convertirea. Practicând toate acestea, omului i se spune că va ajunge să cucerească noi cunoştinţe şi să- şi dezvolte personalitatea. Toate acestea sunt noţiuni specifice religiilor păgâne, asemănătoare cu cele două minciuni spuse de Satan în Eden, aceleaşi idei îmbrăcată în alte cuvinte: nu veţi muri - vă reîncarnaţi, veţi fi ca Dumnezeu - totul se regăseşte în tine, tu eşti dumnezeu, divinizează- te pe tine! II. LEGĂTURILE VRĂJITORIEI A. Implicarea în vrăjitorie În continuare vom studia legăturile vrăjitoriei, felul în care oamenii sunt implicaţi, care sunt urmările şi cum se poate ieşi din această cursă demonică. Oamenii ajung la vrăjitorie fie ca subiect, deci ca vrăjitor, ocultist, fie ca obiect al lor, ca victime din următoarele motive. Din voinţă proprie, care este un rezultat al sentimentelor de slăbiciune sau de mândrie, a dorinţei de putere. Omul lumesc în disperarea sau în plictiseala lui vede în aceastea o rezolvare: Leviticul 20:6 - „... se duce la cei ce cheamă morţii…”. În ceea ce ne priveşte pe noi, cei care suntem ai Domnului, dacă nu alegem noi înşine să luăm contactul cu Diavolul şi legătura cu aceste medii, el nu ne poate sili să o facem. „…pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (I Ioan 5:4-5). Din ignoranţă şi amăgirea descrisă şi în Ieremia 29:8-9 „…Nu vă lăsaţi amăgiţi de prorocii voştri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror visuri voi le
120 Lecţia 5 pricinuiţi! Căci ei vă prorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul”. Biblia ne avertizează şi ne îndeamnă la veghere: „Nu fiţi în necunoştinţă”. „Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii prorocesc minciuni, visurile mint şi mângâie cu deşertăciuni. De aceea, ei rătăcesc ca o turmă, sunt nenorociţi, pentru că n-au păstor” (Zaharia 10:2). Oile rătăcite pot fi mult mai uşor ucise e fiarele sălbatice. De aceea este important şi indicat să păstrăm unitatea bisericii şi legătura cu Domnul pentru a nu fi amăgiţi. B. Urmările vrăjitoriei Ca urmări ale acestor fapte am putea aminti ca efecte imediate: senzualitatea de nestăpânit, înclinaţii spre deprimare, gânduri de sinucidere, minciună frecventă, raporturi sexuale anormale, un duh de somn în special la slujbele sfinte, boli mintale, însuşiri de prezicere, citire a gândurilor, vedenii şi informaţii dincolo de cele cinci simţuri. Parte din aceste efecte, par de dorit pentru firea pământească, numai că există o altă parte de efecte, mai de durată, unele chiar de durată veşnică şi aici amintim posesiunile demonice. Într-o carte este surprins un dialog între un spiritist şi un demon. Spiritistul se mira că demonul era la îndemână ori de câte ori spiritistul bătea în masă. Ori de câte ori dorea să stea cu el de vorbă, era la dispoziţia lui, „îl stăpânea”, zicea spiritistul. Dar Diavolul îi răspunde că se înşelase, căci dimpotrivă, el, duhul, îl are la dispoziţie pe spiritist şi face cu el ce vrea, lăsând însă impresia că lucrurile stau altfel. Este uşor să contactezi un mediu spiritist, este uşor să ajungi să colaborezi cu un demon, dar este imposibil fără ajutorul lui Dumnezeu să mai scapi de el şi dacă nu îi dai de „lucru” te munceşte el, căci demonii din vremurile de pe urmă sunt foarte activii. Ca efect de durată este pierzarea veşnică. „Afară... (printre alţii) sunt câinii, vrăjitorii, curvarii ...” (Apocalipsa 22:15).
VRĂJITORIA 121 C. Etape de eliberare Mărturisirea: Fapte 19:18 - „Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră”. Nu te poţi elibera dacă nu ai mărturisit tot ce ai făcut. Isaia 59:2 - „…nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”. Ruperea legăturilor, distrugerea obiectelor şi a cărţilor oculte: Faptele Apostolilor 19:19 - „Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci mii de arginţi”. Oricât de mari ar fi valorile sau uneori nimicuri, toate acestea trebuie distruse şi îndepărtate. În Vechiul Testament un vas numai dacă se atingea de ceva necurat, dacă era de pământ trebuia distrus, cu atât mai mult dacă cu acel obiect s-au făcut lucrări demonice. Chiar dacă s-a îndepărtat pentru moment ispita de la tine (spune Pavel, „Un idol e tot una cu nimic, dar voi care mai înainte eraţi obişnuiţi cu idolul...”), când vezi acel obiect nu poţi să scapi de el în conştiinţa ta şi îi oferi posibilitatea să revină. De aceea orice lucru trebuie îndepărtat. Iacov 4:7 spune: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi”. A te supune lui Dumnezeu înseamnă a mărturisi orice păcat şi a distruge orice lucru rău. Ce a făcut Moise când a văzut viţelul turnat? A zis cumva să-l pună într-o magazie şi materialul să fie folosit la ceva bun? Nu. L-a distrus cu desăvârşire. Chemarea Numelui şi sângelui Domnului Isus, atât la început cât şi pe parcurs, când Diavolul va încerca să revină: I Ioan 1:7,9 - „Dacă umblăm în lumină după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi sângele Domnului Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept să ne ierte şi să ne curăţească de orice nelegiuire”; Evrei 9:14 - „cu cât mai mult sângele lui Hristos care prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!”. În Numele Lui putem să fim eliberaţi. Domnul i- a autorizat, în Numele Lui, pe ucenici şi apoi pe ceilalţi urmaşi ai Lui; le-a dat putere să scoată duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, în Numele Lui, atât atunci când era El pe pământ, cât şi după înălţarea Sa (Matei 10:1). Demonii trebuie să se
122 Lecţia 5 retragă, căci pentru ei Numele lui Hristos înseamnă autoritate, ei trebuie să părăsească acel teren pentru că Domnul a biruit la Golgota. Doar în Numele Lui putem să primim eliberare, de acei demoni care i-au stăpânit sau, cel puţin, i-au influenţat pe unii. Umplere proaspătă şi îndeletniciri sfinte: Luca 11:24-26 - „Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: «Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit». Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi”. Diavolul are în general tendinţa să vină înapoi. O casa este goală când omul este fără activitate, nu are o umplere proaspătă, nu are îndeletniciri sfinte şi nu şi-a făcut mădularele roabe ale neprihănirii. De aceea: „Fiţi plini de Duh”(Efeseni 5:18). „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, pentru ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11). Diavolul va unelti din nou să cucerească terenul pierdut, dar dacă vom fi tot timpul înarmaţi şi implicaţi în lucrarea Domnului, vom avea biruinţă, iar dacă nu, Diavolul ne va recuceri şi ne vom pierde libertatea, poate şi mântuirea. III. LEGI ŞI FAPTE A. Pincipii biblice În ceea ce urmează vom prezenta poziţia Scripturii referitoare la existenţa vrăjitoarelor şi motivaţia reţinerii noastre faţă de orice implicaţii demonice. Domnul a poruncit prin Moise în Deuteronomul 18:9-14 - „După ce vei intra în ţara pe care ţi- o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci
VRĂJITORIA 123 oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta ... Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta” Pomul cunoştinţei a fost ispititor în Eden, însă experienţa lui ne ajunge. În Evrei 1:1-2, omul lui Dumnezeu ne scrie care este modul lui Dumnezeu de a ni se revela şi de a lucra. Dumnezeu are alte căi de a lucra, alte surse: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri în multe chipuri la sfârşit ne-a vorbit prin Fiul, care este oglindirea slavei lui Dumnezeu”. Când Filip a cerut: „Doamne ... arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns. (aşa este omul ar vrea) „Isus i-a zis: « .... Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl»”(Ioan 14:8-9). Isus este o revelaţie suficientă pentru noi. În Coloseni este scris: „Noi avem totul deplin în El”. Nu mai avem nevoie de nimic altceva, iar cât despre vindecări, în Exodul 15:26 este scris: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui … nu te va lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul care te vindecă”. Prin evanghelie, prin Duhul Sfânt care ne este dat, prin darurile lui noi avem totul. Dar Dumnezeu lucrează numai în condiţii de alb imaculat, de sfinţenie. În schimb la Diavolul putem să apelăm oricum; dacă vrei să faci rău cuiva nu poţi să apelezi la biserică, ci va trebui să apelezi la un lucrător al lui. Biblia spune „Binecuvântaţi şi nu blestemaţi”. Acestea sunt principiile divine. Ne este interzis cu desăvârşire să intrăm în cursa şi slujba Diavolului, spre binele nostru. B. Exemple biblice Instituţii oculte – cât şi ce poate Diavolul Astfel au fost acei vrăjitori ai Egiptului care reuşeau să facă unele minuni şi semne: Exodul 7:22 - „…vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel…” Uneori Diavolul îi imită pe slujitorii lui Dumnezeu: Exodul 8:18 - „Vrăjitorii au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut…”. Foarte bine spunea psalmistul: „puterea este a lui
124 Lecţia 5 Dumnezeu”. În Daniel 1:20 din nou este evidenţiată puterea lui Dumnezeu: „În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui”. Un pocăit veghetor este oricând mai înţelept decât zece vrăjitori. Dacă vrei să ceri informaţii de la cineva, dacă vrei să ai de-a face cu cineva, la cine te duci? La acela care este de zece ori mai priceput sau la cel nechibzuit? Oamenii lui Dumnezeu sunt de zece ori mai pricepuţi decât ceilalţi. Peste ani s-adovedit aceeaşi realitate: Daniel 5:8 - „Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar nu au putut să citească scrisoarea şi nici s-o tâlcuiască împăratului”. Ne bucurăm că Diavolul era atât de neputincios, numai că oamenii sunt duşi în eroare de el. În vremea noastră instituţiile francmasonice au preocupări în acest domeniu. Aceştia vor fi probabil primii consilieri ai Anticristulu, dar Apocalipsa scrie că vor veni doi de la Dumnezeu care vor fi mai puternici şi vor desfăşura o lucrare minunată şi împreună cu Domnul vor birui. Balaam – proroci sau ghicitori Un caz, care este un aviz pentru biserică. Balaam apare sub diferite denumiri fie de proroc, fie de ghicitor şi se pare că el le-a îmbrăţişat pe amândouă într-o ordine succesivă. „Bătrânii lui Moab şi Madian au plecat având cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam şi au spus cuvintele lui Balac” (Numeri 22:7). Au urmat diferite încercări a lui Balac de a provoca un efect spiritual negativ asupra evreilor, n-au reuşit însă pentru că Balaam a rămas pentru o vreme în ascultare de Dumnezeu. Ulterior el a căzut în acea rătăcire despre care este scris în II Petru 2:15 - „După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam fiul lui Bosor care a iubit plata fărădelegii”. În Apocalipsa 2:14 apare ca un simbol negativ, „…învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie. Balaam, din proroc bun, a ajuns ghicitor, cei de-afară l-au crezut şi înainte ghicitor şi el s-a comportat ca un ghicitor. Unii din noi, dintre creştini, care au fost lucrătorii lui Dumnezeu pot ajunge să folosească bioenergia în loc de Duhul Sfânt şi să folosească ghicitoria în loc de darul prorociei. Ei pot să îi ducă în eroare pe mulţi. Vrăjitoare din En-Dor – demoni înşelători
VRĂJITORIA 125 Aici avem un caz de spiritism din Vechiul Testament. După ce Saul a fost în tinereţe un om evlavios şi i-a scos din ţară pe cei care chemau morţii şi pe cei care ghiceau, spre sfârşitul vieţii s-a răzgândit, odată cu duhurile care l-au (re)cucerit: I Samuel 28:11-15 - „Femeia a zis: «Pe cine vrei să-ţi scol?»… «Scoală-mi pe Samuel» … «Văd o fiinţă dumnezeiască cum iese din pământ.»…«Cum e la chip?»…«Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu mantie» Saul a înţeles că era Samuel şi s-a aplecat cu faţa la pământ şi s-a închinat. Samuel a zis: «Pentru ce m- ai tulburat, chemându-mă?»”. În aceste situaţii duhul mediului ocult este cel care acţionează simulând şi influienţând pe cei implicaţi. Izabela – vrăjitoria, o pârghie a puterii politice Pe lângă închinarea la viţeii de aur făuriţi de Ieroboam, prin Ahab şi Izabela, s-a introdus în Israel şi închinarea la Baal şi la Astarteea. Pe lângă aceasta ca şi dovadă că există o strânsă legătură între vrăjitorie şi închinare la idoli avem textul din II Împăraţi 9:22 - „…Pace, Iehu? Iehu a răspuns: «Ce pace! Câtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale, Izabela şi mulţimea vrăjitoriilor ei! »…”. Izabela a fost o vrăjitoare de renume. Cum credeţi că i-a dus în eroare pe cei din Izreel în cazul lui Nabot? Cu vrăjitoriile ei avea un mare succes. Cum a putut o femeie să introducă într-o ţară leginoi şi să schimbe religia? Bineînţeles făcând apel şi la vrăjitorii. În vremurile de pe urmă Diavolul va acţiona în acelaşi fel. În Apocalipsa sunt prezise aceste lucruri. Simon – influnţe demonice în plan local Fapte 8:9 - „... În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei” (Fapte 8). Simon avea nişte realizări la activul lui şi voia să-şi menţină influenza şi după ce s-a botezat. El a cerut apostolilor: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine îmi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt. Dar Petru a zis: «Banii tăi să piară împreună cu tine»…” (versetele 19-20). De ce credeţi că a vrut Simon să dea bani? El a vrut să facă o investiţie în această lucrare din dorinţa de câştig. Se poate ajunge foarte uşor în plasa Diavolului şi sunt unii ajutaţi şi de masa de oameni care îi forţează în lucrare. Ghicitoarea din Filipi – victime ale vrăjitoriei Ca o dovadă că Dumnezeu nu vrea cu nici un chip să se
126 Lecţia 5 colaboreze cu aceste persoane, amintim acest caz din Noul Testament: Faptele Apostolilor 16:16-18 - „Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire... şi striga: «Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vestesc calea mântuirii» Aşa a făcut timp de mai multe zile, Pavel necăjit s-a întors şi a zis duhului: «În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi afară din ea» Şi a ieşit chiar în ceasul acela”. S-ar putea să întâlneşti astfel de sluji ale Satanei care să-ţi spună: „du-te la biserică! aceasta-i biserica cea bună!”, ca roaba aceasta - aceasta a spus Diavolul, dar scopul lui a fost compromiterea lucrării apostolului. Pavel însă avea autoritate divină, căci în Fapte 19:13-15, când fii ai lui Sceva au încercat să scoată demoni, li s-a răspuns: „…Pe Isus îl cunosc, pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?”. Nu încercaţi să spuneţi că mergeţi în Numele Domnului, dacă nu va trimis El. Numele tău trebuie să fie confirmat de Domnul. Roagă-te pentru tine şi pentru casa ta şi deocamdată şi lasă-i pe cei însărcinaţi să meargă şi să poruncească în Numele Domnului. Prorocul mincinos – ultima înşelăciune Ca un ultim exemplu amintim că Diavolul va împânzi această lume cu toate amăgirile şi oamenii vor fi prinşi în vrăjitorii: Apocalipsa 9:21 - „Şi nu s-au pocăit de uciderile lor nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor” şi găsim apoi scris că există o instituţie specială, însărcinată cu aşa ceva: Babilonul: Apocalipsa 18:23 - „…pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta…”. Prorocul mincinos – fiara a doua, vrăjitorul numărul unu în vremea din urmă – „Săvârşea semne mari până acolo că făcea să coboare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rană de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei care nu se vor închina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:13- 15). Diavolul pe unii îi înşeală, pe alţii îi forţează şi pe care nu-i poate afecta nicicum Domnul îi va mântui. Vrăjitoria împletită cu religia este cea mai mare rătăcire şi oamenii sunt duşi în osândă în masă, după cum scrie în Isaia 3:1-2: „Domnul, Dumnezeul oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice
VRĂJITORIA 127 sprijin şi orice sprijin de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă, pe viteaz, omul de război, judecător şi pe proroc, ghicitor şi pe bătrân”. Cum de au fost puşi astfel în text, „buni” şi răi laolaltă! Nu Dumnezeu i-a pus, ei se puseseră şi lucrau împreună ca un tot unitar. Îmi amintesc la noi în zonă era un preot bătrân specializat în vrăjitorie. Odată s-a dus cineva la el ca să-i facă rău cuiva, să blesteme şi bătrânul l-a trimis unui alt preot zicând: „Du-te că i-am vândut lui demonul”. Şi într-adevăr respectivul l-a moştenit câţiva ani până când a murit şi el. ÎNCHEIERE În final amintim două versete pentru cei care s-au păstrat curaţi: Deuteronom 18:13- 14 - „Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău ... dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta”. Lista lucrurilor interzise include toată gama vrăjitoriei, de la horoscop la acupunctură sau alte mediumuri spiritiste. „Feriţi-vă de orice se pare rău”(I Tesaloniceni 5:2). Fereşte-te de vrăjitorie şi împreună cu cei care au fost eliberaţi şi slujiţi Domnului cu toată pasiunea, preocupaţi-vă cu lucruri sfinte. Ucenici, alături de victimele Diavolului, se bucurau că duhurile le sunt supuse. Cum să nu se bucure cel eliberat? „Cei 70 s-au întors plini de bucurie şi au zis: «Doamne chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău» Isus le-a zis: «Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer». Iată v-am dat putere, să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va putea vătăma” (Luca 10:17-19). Domnul Isus le-a spus că bucuria cea mai mare este dată de mântuire, de o eliberare desăvârşită şi veşnică, de înfrângerea definitivă a forţelor întunericului. Domnul este suveran şi noi, prin El dispunem de tot ce este necesar pentru viaţa aceasta şi cea viitoare. Nu este cazul să apelăm la oameni străini de Dumnezeu, ca să nu ne prindă Diavolul în cursă cu momeala lui. Ssă rămânem ai Domnului să ne ţinem strânşi legaţi de capul care este Hristos, prin care tot trupul bine închegat îşi primeşte creşterea prin ce dă fiecare încheietură şi se zideşte în dragoste pentru gloria şi onoarea Lui. Amin.
128 Lecţia 6 CEARTA INTRODUCERE 1. Cearta, vrajba, neînţelegea, vrăjmăşia (Galateni 5:20; Romani 1:29; Coloseni 3:8) Alte sensuri: conflict, contradicţie, polemică, gâlceavă, altercaţie, ostilitate, antipatie; 2. Vrajba (echthra - lb. greacă ) este o atitudine a minţii, iar cearta (eris - lb. greacă) este rezultatul produs de această stare a minţii. Neînţelegerile (eritheia - lb. greacă) - rivalitate din egoism, ambiţie este strâns legată de acestea. I. PREZENTARE A. Tipuri de certuri 1. Cearta (duşmănia) de clasă (I Timotei 1:4; Exodul 23:2; Luca 15:1-2) 2. Cearta de naţionalitate, religie (Ioan 4:9; Efeseni 2:14- 16; 3:16; 5:29; Genesa 11:1-9) 3. Cearta de natură păcătoasă (ura) – antagonismul (Matei 10:36; Tit 3:3; Apocalipsa 6:4) B. Cauzele certurilor (sunt demonice şi „urâte înaintea Domnului” - Proverbe 6:19; Tit 3:8; Iacov 3:15) 1. Nebunia vorbelor - lipsa întelepciunii (Proverbe 18:6; 26:21; 29:9; II Timotei 2:23; Proverbe 29:9) 2. Poftele firii pământeşti (Iacov 4:1; Proverbe 28:25 – lăcomia; 13:10; 30:32 - mândria) 3. Ura, dusmania (Proverbe 6:14; 10:12; 24:17; I Ioan 2:9- 11; I Împarati 3:11) 4. Mânia (Proverbe 15:18; 30:33), iuţimea (Proverbe 16:28; 29:22) Dacă elimini cauza, Dumnezeu îţi schimbă duşmanii în prieteni (Proverbe 16:7) şi invers (I Împăraţi 11; Iov 22:21) C. Efectele certurilor (zăvoarele - Proverbe 18:19) 1. Cearta este păcat: (Proverbe17:19), iar supărarea un rău (Psalmul 37:8), Cearta este mama păcatelor (I Timotei 6:4-5; Iacov 3:16) 2. Slujba fără răsplată (Isaia 58:3-5; Filipeni 1:15; I Corinteni 13:3) 3. Pierderea mântuirii (Galateni 5:20- 21; II Timotei 2:14) D. Principii biblice pentru evitarea certurilor 1. Fereşte-te de rău (Psalmul 34:13; 12-15; I Timotei 6:5; Proverbe 20:3): a) nu fi gata de ceartă! (Tit 3:2; Proverbe 17:14; 25:8), ci de slujbă (Psalmul 108:1)
CEARTA 129 b) nu te amesteca în ceartă! (Proverbe 26:17), nici de la distanţă (Leviticul 19:14) c) nu întreţine cearta! (Proverbe 22:10; 26:20) 2. Cearta nu apartine vieţii Bisericii. În lb. greaca nereligioasă „eris” nu era considerată ceva rău, căci la pagâni era socotită necesară lupta dintre bine şi rău (Tit 3:3). Este admisă numai mustrarea şi certarea cu autoritate (Leviticul 19:17; Marcu 1:25; II Timotei 4:2), nu disputa (Iuda 1:9) ci evitarea certurilor (Proverbe 17:1; Romani 12:17- 21) Dragostea este mediul sacru al credincioşilor (Matei 5:43- 48). În Biserică nu există vrajmaşie (I Corinteni 11:16; II Timotei 2:24; Tit 1:13) 3. Instituirea de înţelegeri, legi; respectarea lor evită cearta (Fapte 18:14-15; Luca 12:13-14; I Corinteni 6:1-6; Proverbe 18:18; Deuteronomul 21:5; I Împăraţi 3) 4. Duşmanii creştinului: Diavolul (I Petru 5:8; Genesa 3:15); lumea (Iacov 4:4; Romani 8:7) II. EXEMPLE BIBLICE A. Exemple negative 1. Turnul Babel – o ceartă generată de planuri rele (Genesa 11:7) 2. Doi evrei – atitudini specifice certurilor (Exodul 2:13-14) 3. Masa şi Meriba – „locul certei cu Dumnezeu” (Exodul 17:7) 4. Fiul unei femei israelite – o ceartă aspru pedepsită (Leviticul 24:10-14) 5. Amnon şi Tamar – o cauză imorală (II Samuel 13:15) 6. Ucenicii – o lipsă de maturitate (Luca 22:24) 7. Saducheii şi fariseii –diferenţe doctrinare (Faptele Apostolilor 23:9) 8. Corintenii – oameni fireşti (I Corinteni 1:11, 3:3; II Corinteni 12:20) B. Exemple pozitive 1. Avraam şi Lot – cum poţi evita o ceartă? (Genesa 13:7 ) 2. Isaac şi filistenii – probleme cu vecinii (Genesa 26:16-22) 3. Ghedeon şi efraimiţii – atenţie la certurile dintre neamuri (Judecători 8:1-3) 4. David şi Saul - victoria împotriva răului (I Samuel 24:10:15; II Samuel 22:1) 5. Ioan Botezătorul – secretul smereniei (Ioan 3:25-31) 6. Isus Hristos - folosul înţelepciunii (Matei 12:19; Marcu 8:11-13) 7. Ştefan – autoritatea Duhului (Faptele Apostolilor 6:9) 8. Ucenicii - călăuzirea Duhului (Faptele Apostolilor 15:2) ÎNCHEIERE 1. Cearta trebuie stopată din start, oricare ar fi motivul ei (Romani 13:11-13; Filipeni 2:3). Să nu vă certaţi pe drum! (Genesa 45:24)
130 Lecţia 6 2. Dumnezeu le face dreptate creştinilor, fără ca ei să se certe (Luca 18:7; Deuteronomul 12:10; II Samuel 22:1), de aceea ei trebuie să-L laude pe Domnul (Psalmul 108:1; Proverbe 28:25) CEARTA INTRODUCERE Certurile contituie o altă gamă a faptelor cărnii -„vrajbile, neînţelegerile” (Galateni 5:20); „ ... ceartă... porniri răutăcioase” (Romani 1:29). „Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste ... vrăjmăşie ...” (Coloseni 3:8). Pentru „ceartă” se folosesc şi alţi termeni: conflict, contradicţie, polemică, gâlceavă, altercaţie, ostilitate sau antipatie. Termenii greceşti cei mai des întâlniţi pentru aceste lucruri sunt: eris (ceartă), echthra (vrajbă), eritheia (neînţelegere). Există o strânsă legătură între eris şi echthra, dacă vrajba este o atitudine a minţii, cearta este rezultatul acestei atitudini. O relaţie similară, avem la roada Duhului: bunătatea şi facerea de bine. Bunătatea este un sentiment, o atitudine lăuntrică, iar facerea de bine este transpunerea în practică a acestei stări sufleteşti. La fel cearta este punerea în practică a interiorului care este cuprins de vrajbă.
CEARTA 131 I. CERTURILE – PREZENTARE Facem o prezentare a certurilor pentru a putea vedea toate problemele, cazurile şi situaţiile în care poate apărea. În această prezentare vom aborda tipuri de ceartă, cauze ale certurilor şi efectele lor. Chiar în limba greacă a Noului Testament certurile sunt prezentate ca fiind de trei feluri: Certuri sau duşmănii de clasă, certuri sau rivalitate de naţionalitate şi religie, şi antagonismul, ura, cearta de la om la om. Vom citi pentru fiecare dintre ele pasaje biblice. A.Tipuri de ceartă Cearta de clasă poate apărea oricând. Săracii pot găsi motive să se certe cu bogaţii, o anumită caretegorie de meseriaşi va găsi motiv să rivalizeze cu alta, o echipă sportivă sau anumiţi suporteri vor găsi motive să se certe cu alţii. Între categoriile sociale, sau chiar între generaţii se naşte uşor o stare de duşmănie. Apostolul Pavel surprinde aceste ispite, când scrie în I Timotei 1:3-4 - „…Te-am rugat... să porunceşti unora... să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfârşit, care dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu…”. Se pare că evreii, în naţionalismul lor, nu numai că îi socoteau eretici şi răi pe samariteni şi toate neamurile, dar ei între ei, potrivit cu spiţa de neam din care se trăgeau, rivalizau adesea. Încă din vechime exista o reglementare în această privinţă. O avem scrisă în Exodul 23:2 - „Să nu te iei după mulţime ca să faci rău şi la judecată să nu mărturiseşti de partea celor mulţi ca să abaţi dreptatea”. De exemplu Dumnezeu avea un scop aparte pentru egipteni, însă le-a spus evreilor să se poarte frumos cu ei „adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob acolo”. Nu a spus aceasta condiţionat: „dacă egiptenii vă vor favorabili să-i priviţi cu respect” ci să „aveţi grijă de ei pentru că sunt străini” şi întotdeauna străinul este într-o condiţie inferioară faţă de cei care sunt din partea locului. Luca 15:1-2 ne prezintă disputa între diferite categorii sociale ale vremii Noului Testament: „Toţi vameşii şi păcătoşii
132 Lecţia 6 se apropiau de El ca să-l asculte, dar fariseii şi cărturarii se apropiau şi cârteau, «Omul acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei»”. Celor de afară le sunt specifice certurile. Cei din opoziţie să se certe cu cei de la conducere, sindicatele cu patronatul, tinerii să se certe cu cei bătrâni, dar Domnul Isus spunea că între noi nu trebuie să fie aşa. Dumnezeu procedează la schimbări de situaţii. În Psalmi este scris că Dumnezeu îl ridică pe cel sărac din gunoi şi-l pune alături de împăraţi şi uneori pe cei mari îi coboară. Dumnezeu face toate acestea cu scopul ca oameni să nu uite că sunt efemeri, să nu rămână solidificaţi numai într- o anumită poziţie, ca să găsească astfel tot timpul motiv de ceartă. Cearta de naţionalitate, de religie, este evidentă şi în ţara noastră între români şi naţionalităţile conlocuitoare. Dar noi, ca şi creştini, chiar dacă vorbim limbi diferite, putem să ne înţelegem. Însă pe motive religioase, deşi se vorbeşte aceeaşi limbă, oamenii fireşti pot intra în conflict. Când Domnul Isus stătea la fântână, femeia L-a întrebat: „«Cum, Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă? » Iudeii în adevăr, nu au legături cu samaritenii” (Ioan 4:9). Motivele de rivalitate între evrei şi neamuri, au fost anulate, prin Domnul Hristos: „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele Lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc, care-i despărţea şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia…” (Efeseni 2:13-15). Pentru cei de afară zidul însă a rămas în picioare. Antisemitismul pe de o parte şi naţionalismul evreilor de cealaltă parte este în picioare şi în ziua de astăzi, dar pentru cei care se întorc la Domnul, vălul este luat, fie evrei, fie neamuri. „Că adică neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup…” (Efeseni 3:6) şi în acelaşi trup, nu există dezbinare. Pavel spunea în Efeseni 5:29 - „Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui...”. Nici un om înţelept nu se bate pe sine, nimeni nu se pedepseşte pe sine şi cine înţelege că toate popoarele vor fi împreună în ziua aceea nu va găsi motive să înalţe pe unii şi să coboare pe alţii. Pentru că toţi sunt creatura lui Dumnezeu. Ceartă între naţionalităţi apare de la turnul Babel. Nu ştiu cum i- a împărţit Dumnezeu, probabil că familiile nu le-a despărţit, pentru că Dumnezeu urăşte despărţirea în căsătorie. Atunci a fost prima ceartă între naţionalităţi. Ei nu trebuiau să se certe, ci să plece care încotro aşa cum s-
CEARTA 133 a despărţit Avraam de Lot. Cearta de natură păcătoasă, ura, este opusul dragostei. Domnul spunea în: Matei 10:36 - „şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui”. Este atât de trist când oamenii nu se pot vedea unii pe alţii. „Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii” (Tit 3:3). Este scris în Apocalipsa 6: că atunci când va fi luată pacea de pe pământ oamenii se vor urî, se vor ucide unii pe alţii. Există o dezlănţuire a duhurilor de ceartă, unele sunt destinate să ţină cearta între popoare, altele între clasele sociale, între generaţii şi sunt alte soiuri de duhuri mai specializate care reuşesc să dezbine, care îi fac pe oameni să se certe chiar în sânul familiei, acolo unde toţi stau sub acelaşi acoperiş şi mănâncă din aceeaşi mâncare. Diavolul şi acolo a reuşit să producă ceartă, discordie, vrăjmăşie, opusul a ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la oameni. Paradoxal, oamenii se îndreaptă spre o organizare mondială unică şi vor da în final puterea fiarei lui Anticrist, dar aşa cum a văzut profetul Daniel, picioarele din lut şi fier nu se vor uni niciodată cu adevărat. Un exemplu: Statele care compun Piaţa Comună propun o unitate monetară, vamală, şi alte asemeni prevederi, şi totuşi au atâtea probleme şi atâtea divergenţe. Cum se schimbă un guvern apar alte probleme. Diavolul nu vrea să provoace o unitate desăvârşită. Doar Hristos în biserică poate realiza o unitate desăvârşită într-un singur trup. Diavolului nu-i este permis să facă un singur trup, să se poată spune „os din oasele mele şi carne din carne mea…”. El realizează unitatea între fier şi lut, o unitate aparentă, care curând sau mai târziu, va duce la ceartă şi antagonism. B. Cauzele certurilor Este important să analizăm care sunt cauzele certurilor, după cum nici un medic nu poate să elimine o boală până nu va analiza care este cauza ce a provocat-o. Aşa este şi în privinţa păcatului şi a morţii, oamenii se luptă să îndepărteţe moartea dar ea, este provocată de păcat. Cine îndepărtează păcatul nu mai moare niciodată. Domnul Isus spunea:
134 Lecţia 6 „nu cumva să muriţi în păcatele voastre că nu mai înviaţi decât în Ziua de Apoi pentru judecată”. Deci să eliminăm ceea ce provoacă cearta, căci fiecare om care se ceartă are motivele lui particulare. Dacă cineva crede că mai are timp şi pentru alţii, să o facă dar cu precauţie, căci viaţa este ca o călătorie cu trenul în care nu poţi vedea bine decât de o parte a trenului şi nu în amândouă deodată. Cauzele certurilor sunt foarte urâte Domnului. Domnul Isus spunea în evanghelii, „Vai de cel prin care vine prilejul de păcătuire”, şi Dumnezeu va răsplăti celui ce provoacă cearta. Proverbele 6:16-19 - „Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte îi sunt urâte ... cel ce stârneşte certuri între fraţi”. Notăm patru cauze ale certurilor: Nebunia vorbelor sau lipsa înţelepciunii: Proverbele 18:6 - „Vorbele nebunului aduc ceartă şi gura lui înjură până stârneşte lovituri”. Nebunii sunt pe primul loc în topul certăreţilor. Ei dau drumul gurii şi rostesc şi bune şi rele ba mai şi înjură... II Timotei 2:23 scrie: „Fereşte- te de întrebările nebune şi nefolositoare căci ştii că dau naştere la certuri”. Sunt unii care nu vorbesc în aşa fel încât să înceapă ei cearta, dar îţi pun câte o întrebare ispititoare în domeniul unde ştiu că eşti sensibil. Fereşte-te de întrebările nebune şi când vezi că vine câte o săgeată din aceasta. Fii atent că este otrăvită la vârf. Mai bine fereşte-te de ei. Am auzit o întâmplare, despre un om, undeva, la ţară, care la orice nuntă făcea scandal şi a ajuns foarte renumit în privinţa certurilor, încât cei ce urmau la un moment dat să aibă nunta au mers la el şi au zis: „Îţi aducem ce mâncare vrei şi câtă vrei, te cinstim noi, nu trebuie să ne cinsteşti cu prezenţa, chiar te rugăm să n-o faci, căci nu vrem să fie scandal”. Omul a stat acasă, dar când au mers oamenii să-i ducă mâncare a zis: „Faceţi-mi şi mie un hatâr şi când mergeţi înapoi întrebaţi numai atât: care culoare e mai multă pe coţofană albă sau neagră?”. Oamenii s- au dus şi au cerut vornicului să întrebe aceasta în sală. Imediat a început cearta şi s-a ajuns la bătaie. Unii sunt în stare prin întrebările pe care le pun să provoace certuri. Acestea sunt întrebări nebune. Dar ce ne-ar fi interesat pe noi ce e mai mult: alb sau negru? Le vopsim noi şi trebuie să ştim câtă vopsea albă sau neagră să cumpărăm? Asta-i treaba lui Dumnezeu şi coţofana poate să zboare chiar dacă-i de-o culoare sau alta.
CEARTA 135 În Proverbele 29:9 scrie: „Când se ceartă un înţelept cu un nebun să se tot supere sau să tot râdă, căci pace nu se face”. Se pare că la o ceartă nu trebuie neapărat doi nebuni, ajunge unul. Nu te certa cu nebunul, că cearta este pasiunea vieţii lui. Dacă eşti înţelept arată- ţi altfel înţelepciunea, nu certându-te. „Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni cu el” (Proverbele 26:4). Sunt situaţii când trebuie să o faci, dar cu înţelepciune: „Răspunde nebunului după nebunia lui ca să nu se creadă înţelept”(Proverbe 26:5). „După cum cărbunele face jăratic, şi lemnele foc, tot aşa şi omul gâlcevitor aprinde cearta”(Proverbele 26:21). Păziţi-vă, că aceştia au volum de gaz inimaginabil, o scânteie să le dai şi vei vedea că nu li se termină combustiilul. „Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri; alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbele 26:22). „Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic. Ea şade totuşi la uşa casei sale, pe un scaun, pe înălţimile cetăţii, ca să strige la trecătorii, care merg pe calea cea dreaptă: «Cine este prost, să vină aici!» Iar celui fără minte îi zice: «Apele furate sunt dulci!…»” (Proverbele 9:13-1). Cartea sfântă spune că cine umblă cu înţelepţii se face şi el înţelept, iar cine umblă cu nebunii o duce rău. Fii atent cu cine te- nsoţeşti că s-ar putea să nu prinzi înţelesul vorbei şi să cazi în plasă. Să ţi se spună nişte lucruri neadevărate şi să n-ai puterea să le discerni; să n- ai posibilitatea să le verifici şi nebunie a vorbelor să te prindă şi pe tine într-o anumită ceartă. Poftele firii pământeşti sunt o cauză cu diverse complicaţii. În Iacov 4:1, fratele Domnului spunea în special israeliţilor: „De unde vin certurile între voi, nu vin oare din poftele voastre?”. Poftele sunt o altă cauză majoră a certurilor. Dacă ai poftit ceva şi vine altul şi ţi-o ia înainte, aceasta te împinge la ceartă. „Cel lacom stârneşte certuri…” (Proverbele 28:25). Cum să nu stârnească lacomul certuri pentru că el ar cumpăra tot ce-i bun, ar vrea să beneficieze de toate facilităţile, ceilalţi se văd nedreptăţiţi şi este simplu să te laşi prins în această ceartă. Aş vrea să ne întrebăm dacă nu cumva lăcomia noastră a provocat certuri. Sunt şi alte pofte care pot provoca certuri; iată una simplă de tot: pofta de mâncare. Dacă vrei o anumită mâncare şi soţia nu a avut cele necesare la îndemână sau nu a avut timp să o facă poţi provoca scandal în familie, dorind ceea ce te-ai gândit sau ai văzut la alţii. Numai că ultima poruncă spde mâncare la amiază. Deasemenea pofta soţiei de a avea mulţi
136 Lecţia 6 bani poate să provoace certuri. Soţul nu aduce bani destui, iar ea pofteşte un lucru şi nu-l poate cumpăra. Când vrei şi nu ai, ce îţi mai rămâne să faci? Diavolul îţi dă numai argumente să te pui la dispoziţia lui, să te cerţi şi îţi sugerează ce puteai avea şi tu. Îţi pune pofta în faţă şi nu ţi-o împlineşte. Nici Dumnezeu nu ţi-o împlineşte prin ceartă, căci El nu împlineşte pofta celor răi. O altă cauză provocatoare de certuri este pofta spiritului – mândria: Proverbele 13:10 - „Prin mândrie se aţâţă numai certuri….”. Dacă pe un om smerit l-ai jignit sau l-ai frustrat cumva, acestea nu generează în el motive de ceartă. „Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie şi dacă ai gânduri rele pune mâna la gură”(Proverbele 30:32). Când se întâlnesc mândria cu mânia poţi să-ţi aduci aminte de Haman, care era mândru şi ştia şi să se mânie. El a fost în stare să deschidă un conflict cu toată ţara pentru ca să-şi potolească marea lui mândrie şi mânie. Ura şi duşmănia sunt un focar de ceartă: Proverbele 10:12 - „Ura stârneşte certuri…”. Cel cu „Răutatea este în inima lui, urzeşte lucruri rele întruna şi stârneşte certuri” (Proverbele 6:14). Când urăşti pe cineva atât îţi trebuie: puţină urzeală că apoi faci tu bătătura. Numai să ai pe ce agăţa cârligul şi în el pui tu ce vrei. Poţi verifica câţi oameni urăşti prin felul în care te porţi cu ei. Cu un om pe care îl iubeşti cu greu te cerţi, dar cu cel pe care îl urăşti e foarte simplu să o faci. „Dar cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii” (I Ioan 2:11). Atunci nu mai vezi, totul e negru şi te loveşti fără să vezi. Roagă-te să fie lumină să nu ajungi rătăcit şi pierdut. Aşadar, „Nu te bucura de căderea vrăşmaşului şi să nu ţi se înveselească inima când se poticneşte el” (Proverbele 24:17). Nu numai să nu te cerţi, dar nici măcar să nu savurezi victoria împreună cu alţii, împotriva vrăjmaşilor. Mânia şi iuţimea sunt alt set de slăbiciuni: Proverbele 15:18 - „Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile”. Unii sunt oameni buni: dacă vrei să te ajute o fac imediat, dar necazul la ei este că parcă ar fi plămădiţi cu explozibil. Să nu te fi atins de ei că imediat simţi cum se-nfierbântă, apoi când se răcesc (căci aşa cum se-nfierbântă de repede aşa se şi răcesc), îşi cer
CEARTA 137 iertare şi te strâng în braţe. Cunosc un frate bătrân care are o vorbă, atunci când i se spune că este iute la mânie: „Aşa e firea mea” (gura păcătosului adevăr grăieşte). Dar Duhul unde-i? „Un duh potolit” zice Scriptura. Cum, ne-a greşit nouă Dumnezeu concentraţia la duh şi a lăsat mai multă iuţime decât trebuie? Imposibil. „Un om mânios stârneşte certuri şi un înfuriat face multe păcate” (Proverbe 29:22). În general oamenii sentimentali se enervează repede şi din aceştia sunt mulţi. Să dea Domnul să ştim să ne păstrăm sângele rece care ne păzeşte de multe păcate. O situaţie asemănătoare apare în Proverbele 16:28 -„Omul neastâmpărat stârneşte certuri şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni”. Nu ştiu unde să-i includem pe pârâtori, dar aceia care poartă poşta Diavolului stârnesc multe certuri. Feriţi-vă de oameni aceştia sau spuneţi-le să se pocăiască. Ei obişnuiesc când sunt doi să vorbească de al treilea. Nu-i corect aşa! Când vine al treilea vorbim şi despre el, dar cu el. Se spune că la un frate lucrător a mers un pârâtor şi-i spunea verzi şi uscate despre cineva. Fratele l-a întrerupt şi i-a zis: „E grav, frate! Eu acum mă pun să mă rog pentru el”. O oră nu s-a mai sculat de pe genunchi, s-a rugat pentru cel pârât. Când a terminat rugăciunea s-a ridicat şi l-a întrebat: „A mai făcut şi altceva?”. Pârâtorul atât a aşteptat, era nervos deja că nu pentru asta a venit el, să se roage o oră, ci să pârască o oră şi a continuat să pârască. Fratele iarăşi a îngenunchiat şi s-a mai rugat o oră. De atunci respectivul nu a mai venit la el să pârască. Aşa ar trebui să li se astupe gura celor care umblă numai cu denigrări şi provocări. Du-te de-l pârăşte lui Dumnezeu şi roagă-te, dar nu cum a pârât Satan, ci fii un om care ştii să împaci, care îţi faci bine slujba, pentru că pârâtorii nu vor fi plătiţi bine, ci doar cei ce sunt împăciuitori: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5:9). Dar pârâtorii ai cui fii vor fi ei? Diavolul este pârâtor. Ei vor moşteni acolo unde este partea tăticului lor! De multe ori noi spunem: „Eu aş elimina cauza, dar ce să fac, că rămân defavorizat, rămân nedreptăţit dacă nu -mi apăr pricina?”. Elimină cauza şi pocăieşte-te şi îţi va rezolva Domnul problema. „Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşi lui” (Proverbele 16:7). Tu pocăieşte-te căci Dumnezeu ne face prieteni şi în loc să fie nevoie să ne certăm cu ei va fi nevoie să ne rugăm cu ei, să
138 Lecţia 6 avem o bună părtăşie. Noi trebuie să abandonăm cearta. Dumnezeu ne rezolvă nouă aceste probleme. Noi nu le lăsăm abandonate din laşitate. Lucrurile acestea le rezolvă Dumnezeu, nu noi certându-ne. Cearta nu este o modalitate recunoscută de Dumnezeu şi nu este autorizată pentru rezolvarea problemelor. Chiar şi oamenii lumeşti spun că e mai bine ca problemele la nivel înalt, între state, să fie rezolvate pe cale paşnică. În timpul lui Solomon, Dumnezeu a dat pace de jur- împrejur, pentru că I-au plăcut căile lui. Când Solomon a abandonat poruncile sfinte bune, Dumnezeu i-a ridicat vrăjmaşi. Dacă se pocăia, Dumnezeu îi îndepărta iarăşi de la el: I Împăraţi 11:14 -„Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon pe Hadad edomitul…”; I Împăraţi 11:23: „Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaş lui Solomon pe Rezon fiul lui Eleada.”. De multe ori noi avem atâţia vrăjmaşi şi atâtea motive de ceartă pentru că nu ne-am împrietenit cu Dumnezeu! „Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace şi te vei bucura iarăşi de fericire”(Iov 22:21). C. Efectele certurilor Efectele certurilor sunt grele şi de durată: Proverbele 18:19b - „Certurile sunt tot aşa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărăteşti”. La casele împărăteşti sunt porţi grele şi chei speciale. Cearta îi închide pe oameni şi Diavolul îi încuie pe unii dincoace, pe alţii dincolo. Amintim că cearta este un păcat, deci nu te poţi certa fără să păcătuieşti. Iată câteva pasaje biblice doveditoare: Proverbele 17:19 - „Cine iubeşte certurile, iubeşte păcatul…”; Psalmul 37:8 - „Nu te supăra, că supărarea duce numai la rău”; I Timotei 6:4-5 - „...din care se nasc o sumedenie de păcate...” ; Iacov 3:16: „…tulburare şi tot felul de fapte rele”. Rezultă din aceste texte că cearta este mama păcatelor, iar tata este Satana (Ioan 8:44). Orice slujbă bisericeacă dacă e făcută în spirit de ceartă n- are nici un efect, nici o răsplată: Isaia 58:4 - „…postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul…”; Filipeni 1:15 - „Unii ... propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă”. Aceştia vor fi răsplătiţi cu mânia lui Dumnezeu. „Şi chiar dacă aş avea
CEARTA 139 darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic ... dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău…” (I Corinteni 13:2-5). „Dragostea acoperă o sumedenie de păcate”. Un alt efect distructiv este că cearta duce la pierderea mântuirii: Galateni 5:20-21 - „…vrăjbile, certurile, mâniile, neînţelegerile… vă spun mai dinainte cum am mai spus, că cei ce fac aceste lucruri, (e suficient doar unul) nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Să nu credeţi deci că „un pic de ceartă nu strică.”. Adam şi Eva n-au mâncat toate fructele din pomul oprit, dar au fost alungaţi din Eden. A considera că cearta nu-i un păcat, ci doar o greşeală este suficient ca să-ţi aducă moartea. Ea dă naştere la păcate şi are cauze şi rădăcini în firea pământească, iar noi trebuie să trăim prin Duhul. D. Principii biblice pentru evitarea certurilor Cum trebuie să abordăm noi cearta şi certăreţii? Iată calea sfântă: „Fereşte-ţi limba de rău…” (Psalmul 34:13). „…Fereşte-te de astfel de oameni” (I Timotei 6:5). Adică fii atent la tine şi la alţii. Nu fi gata de ceartă! Tit 3:1 - „Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor ... să fie gata să facă orice lucru bun”; Psalmul 108:1: „Gata îmi este inima să cânte…”. Dacă te cheamă un frate la rugăciune sau la orice alt lucru bun lasă lucrul deoparte şi du-te, că oricum din lucrul de fiecare zi ne va întrerupe Dumnezeu cu răpirea şi trebuie să ne obişnuim de acum, trebuie să fim gata să ne întrerupem munca. Dar dacă un ispitit te provoacă la ceartă spune-i că încă nu eşti gata nici cu lucrurile pământeşti, zilnice, nici pregătit spiritual pentru acesta. „Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi” (Proverbele 17:1). Opreşte-o, nu
140 Lecţia 6 deschide ecluzele şi nu da drumul la baraje că vor fi inundaţii. Este foarte simplu să dai drumul la un robinet şi să te uiţi cum curge apa, dar trebuie să ai la îndemână şi soluţia, ce faci cu ea, cum rezolvi canalizarea? Eşti sigur că nu-ţi va scăpa de sub control? „Nu te grăbi să te iei la ceartă, ca nu cumva la urmă să nu ştii ce să faci, când te va lua la ocări aproapele tău” (Proverbele 25:8). Stai şi te judecă singur, merită să te cerţi? Ai tu dreptate sau vei ajunge de ruşine? Doamne ajută-ne să nu fim gata de ceartă! Nu te amesteca în ceartă! Proverbele 26:17 -„Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte, este ca unul care apucă un câine de urechi”. Nu te amesteca într-o ceartă: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu se opreşte pe scaunul celor batjocoritori” (Psalmul 1:1). „Să nu vorbeşti de rău pe un surd şi să nu pui înaintea unui orb nimic care poate să-l facă să cadă” (Leviticul 19:14). Toţi cei care nu ne aud sunt surzi. Scrie-i o scrisoare, dacă nu poţi vorbi cu el, nu vorbi despre cel absent, nu te amesteca într-o ceartă pe o temă necunoscută. Nu întreţine cearta! S-ar putea să fii într-o ceartă acum, când citeşti acest studiu. Ce poţi să faci acum, te-ai amestecat deja? Nu trebuie s-o continui, ci s-o opreşti! „Când nu mai sunt lemne focul se stinge, când nu mai este nici un clevetitor cearta se potoleşte” (Proverbele 26:20). „Izgoneşte pe batjocoritor şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta” (Proverbele 22:10). Opreşte-te, pentru că acest lucru se poate! Nu mai pune lemne pe foc! Nu te-mprieteni cu astfel de oameni! Pleacă tu dacă ei nu pleacă. Cearta nu aparţine vieţii bisericii. În Noul Testament avem o învătătură clară: „Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu” (I Corinteni 11:16). Dacă cei din conducere nu se ceartă, adunările nu au motiv să o facă. O persoană care este cunoscută că nu se ceartă are putere în a-i opri pe ceilalţi să nu se certe. Înainte de a fi pocăiţi era normal să ne fi certat (Tit 3:3), dar acum, în biserică, nu există nici un motiv de ceartă. „Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l socotiţi ca pe un
CEARTA 141 vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate” (II Tesaloniceni 3:14-15). În biserică este autorizată mustrarea din partea celor care conduc. Oricine poate mustra, dacă are o problemă directă cu cineva şi dacă nu este rezolvată, trebuie să mai intervină alţi, iar în final adunarea, pentru ca să se se soluţioneze cazul (Matei 18:15-17). „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta, să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui” (Leviticul 19:1). În II Timotei 4:2 Pavel îl îndemna pe Timotei printre altele: „Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp; mustră, ceartă”. Este deosebire între a te certa şi a certa. Biblia ne spune să-l mustrăm pe cel înţelept, nu pe nebun, căci nebunul imediat se ceartă, cum l-ai mustrat. „Şi robul Domnului nu trebuie să se certe…”(II Timotei 2:24). Este recomandată mustrarea cu duhul blândeţii, în dragoste. În unele situaţii este autorizată şi mustrarea aspră (Tit 1:13), dar nici într-un caz cearta. Dacă un frate din conducere mustră pe cineva şi cel mustrat recurge la ceartă nu mai trebuie să i se răspundă. „Nu te certa ca să nu semeni cu el.”. Nu ne putem lua la harţă. „Stoarcerea mâniei dă certuri.”. În biserică sunt alte principii, suntem ca un singur trup şi nu avem voie să ne certăm. Tratamentul duhovnicesc care trebuie aplicat, mai întâi fraţilor şi apoi celor din afară, potrivit cu ceea ce scrie Petru este: „dragostea de fraţi, apoi iubirea de oameni”. Domnul Isus spunea în Matei 5:43-45 - „Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău» Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. În Romani 12:17-18 ni se porunceşte: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”. Doamne ajută-ne! Pentru a fi evitate certurile, pentru a fi eliminate cauzele şi pentru a putea vieţui cât mai bine, cât mai plăcut, este necesară respectarea şi aplicarea anumitor legi precum şi sancţionarea fără amânare a abaterilor. Atunci când în timpul împăratului Solomon două femei se certau şi disputa lor a ajuns în faţa împăratului, el prin înţelepciune, a putut rezolva acea problemă. Dragostea şi înţelepciunea se pare că sunt
142 Lecţia 6 principalele elemente care previn, curmă şi elimină cearta. în Faptele Apostolilor capitolul 15 la o contradicţie, o ceartă de vorbe aprinse în cadrul bisericii primare, Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre fraţi s- au dus la Ierusalim, unde, împreună cu apostolii şi prezbiterii au luat o hotărâre şi au stabilit clar ce este de făcut. Au scris totul şi i-au trimis pe Iuda şi pe Sila ca să „întărească” cele scrise; să rămână la înţelegere ca să evite cearta. Dacă reglementările şi legile nu sunt suficiente putem să apelăm chiar la sorţi numai să punem capăt certurilor pe o cale paşnică. „Sorţul pune capăt neînţelegerilor…” (Proverbele 18:18). Pavel propune o formă de rezolvare a certurilor în I Corinteni 6:5 - „…nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?”. De aceea în familie, în biserică şi în societate există legi. Ele trebuie cunoscute, respectate, pentru ca cearta să fie mai puţin întâlnită. Imaginaţi-vă că în circulaţie nu ar exista reglementări cu privire la partea pe care se circulă sau cu privire la prioritatea de trecere. Ar fi ca între animalele sălbatice: „Scapă cine poate”. Reglementările legii ne ajută ca să nu ne „tamponăm”, iar atunci când se mai întâmplă să ştim cine a greşit. Biserica are doi duşmani, (nu din carne şi oase căci despre ei spune Biblia în II Tesaloniceni 3:15 „Să nu-l socotiţi ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate”): primul este Diavolul şi al doilea este lumea, nu în sensul de oameni, ci de pofte, păcate, sistem corupt. În Iuda 9, citim că arhanghelul Mihail, ca una dintre cele mai mari puteri militare în univers, atunci când se împotrivea Diavolului şi se certa cu el în legătură cu trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „…Domnul să te mustre”. Pe demoni trebuie să îi certăm şi să nu parlamentăm cu ei, iar faţă de lume trebuie să avem o poziţie categorică. Să fim vrăjmaşi cu lumea nu cu oamenii, ca să avem parte de prietenia lui Dumnezeu.
CEARTA 143 II. EXEMPLE BIBLICE Să analizăm câteva exemple biblice. Vom vedea că acolo unde s- au respectat principiile, când oamenii le-au înţeles şi le-au aplicat, cearta s-a stins sau a fost oprită de la început. În schimb, acolo unde oamenii nu au ţinut cont de reguli, au ajuns la lucruri grave. Toate acestea, spune apostolul Pavel în I Corinteni 10:11, sunt scrise pentru noi drept pildă. Să nu facem ca ei, iar celor ce sunt exemple pozitive să le urmăm credinţa (Evrei 13). Domnul să ne ajute! A. Exemple negative Turnul Babel – o ceartă generată de planuri rele Genesa 11:7-8 - „«Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora» şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea”. Din aceste două versete rezultă clar că oamenii au ajuns la ceartă. Ar putea cineva înţelege că Dumnezeu este de vină pentru că le-a încurcat limba. Ei se înţelegeau la început şi voiau să-şi facă o casă comună, cu renume, cum vor şi oamenii de acum. Dacă se unesc doi oameni şi principiile lor nu sunt bune, nu este Dumnezeu vinovat pentru consecinţele răului pe care vor să-l facă. Mândria i-a împins pe oameni să caute să ajungă la cer prin propriile lor puteri. Iar prieteniile legate prin mijloace necinstite cu scopuri negative şi neclare vor duce în final la ceartă şi chiar Dumnezeu îi va lăsa duşi în acea stare. Dacă ai pornit cu cineva să furi şi în final vă certaţi că nu puteţi să împărţiţi banii, este Dumnezeu de vină? Cine a fost de vină? Dumnezeu sau cei de la Turnul Babel? Ei s- au dus singuri în ispită, iar Dumnezeu i-a lăsat şi a trebuit să recurgă la încurcarea limbilor şi împrăştierea lor. Doi evrei în Egipt – atitudini specifice certei Cearta naşte bătaia şi oamenii chiar au o vorbă murdară între ei: „Cearta fără bătaie nu-i bună”. Acest lucru îi place lui Satan. Celor care se ceartă şi n-au dreptate nu le place legea şi nici judecătorii care-i pun
144 Lecţia 6 capăt, ca evreului, care a zis: „Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine cum ai omorât pe egipteanul acela?”(Exodul 2:13-14). Moise a trebuit să se retragă. Nu avea încă autoritatea să poată face ceva pentru stingerea conflictului. Omul acesta avea duh de ceartă, căci deşi nu avea dreptate, era mai înfocat decât cel care avea dreptate. Uneori, cei gălăgioşi sunt cei mai vinovaţi. Ei merg după dictonul că „cea mai bună armă de apărare este atacul”. Cineva spunea, de asemenea, că „după mulţimea proptelor poţi să cunoşti slăbiciunea unui gard. Israel la Masa şi Meriba (ispită şi ceartă)– locul certei cu Dumnezeu Poporul evreu este prezentat în peripeţiile pustiei unde avea apă. Astfel ajuns la Masa şi Meriba. Acolo a apărut ispita certurilor, căci există înainte de ceartă o ispită în care dacă nu veghezi, poţi cădea foarte uşor, „căci copiii lui Israel se certaseră şi îl ispitiseră pe Domnul, zicând: «Este Domnul în mijlocul nostru sau nu este?»” (Exodul 17:7). Să nu credeţi că toţi aşa dintr-o dată, aşa cum, se dă tonul la cor au început să spună: „Nu este Domnul cu noi şi ne este sete”. Această stare vinovată s- a instalat treptat. Probabil suntem şi noi, în România, ca şi Israel, la Meriba. Staţi liniştiţi, nu vă certaţi, că faceţi păcate şi noi n-avem înaintea noastră un Moise să dea cu toiagul în stâncă să mai curgă apă sau lapte şi miere şi să ne rezolve problemele. Ne certăm până vine Domnul şi ne găseşte, prin pustia acestui pământ. Acestea nu sunt motive de ceartă pentru cine înţelege! Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean – o ceartă aspru pedepsită În Leviticul 24:10-14 avem următoarea situaţie: un copil dintr- o căsătorie mixtă, a venit în mijlocul copiilor lui Israel şi s-a certat cu un bărbat israelit. Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat numele lui Dumnezeu. De regulă, în ceartă intervin înjurăturile şi oamenii încep să spună ce n-au învăţat, dar Diavolul le pune pe buze ca şi Duhul Domnului la cei care se roagă sau cântă. Numai că acea biserică, acea adunare de acolo a fost pe poziţie şi l-au aruncat în temniţă până va spune Moise ce va porunci Domnul. Şi iată ce pedeapsă a dat Domnul pentru o ceartă cu înjurături: „Scoate din tabără pe cel ce-a hulit, toţi cei ce l-au auzit să-şi pună mâinile pe capul lui şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre…” – pentru o ceartă cu înjurături pedeapsa capitală! Oare a mai lăsat
CEARTA 145 Dumnezeu din preţ între timp? Nici vorbă. Pentru acest păcat pedeapsa este aceeaşi. În Vechiul Testament erau condamnate cu moartea mai multe păcate, dar dacă întoarcem paginile până la sfârşit, în Apocalipsa, găsim reluate aceleaşi păcate, cu aceeaşi pedeapsă şi încă mai mare. Căci dacă atunci îi omora, în noul legământ ne facem vinovaţi nu pentru o lege dată prin îngeri ci de una dată prin Fiul. Astfel vom primi un număr de lovituri potrivit cu statutul şi cunoaşterea noastră. Amnon şi Tamar – o cauză imorală După ca a abuzat de Tamar, „Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: «Scoală-te şi du-te!» Ea i-a răspuns: «Nu mai mări răul pe care l-ai făcut izgonindu-mă». El n-a mai vrut-o şi a chemat băiatul care-l slujea şi, a zis: «Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară şi încuie uşa după ea!»”(II Samuel 13:15-17). Am amintit acest caz pentru tineri. De multe ori sunt unii mânaţi de poftele firii pământeşti sub pretext de dragoste; şi, în final, după acea pseudo-dragoste apare cearta. Cel căruia te-ai dăruit şi care ţi s-a părut că- ţi va dărui paradisul şi ţi-l va aduce în familie te izgoneşte afară în urma certei. Fiţi bine încredinţaţi asupra ceea ce faceţi ca în final să nu regretaţi şi într-un moment de slăbiciune să vă pierdeţi toată viaţa. Nu vă lăsaţi duşi în eroare de aparenţe!. Ucenicii – lipsa de maturitate Luca 22:24 - „Între apostoli s-a iscat şi o ceartă ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare”. Nu numai că s-au bătut apropo-uri: îl punem pe cutare sau îl acceptăm pe cutare, ci s-au certat. Biblia nu redă dialogul cum s-au certat ei, dar s-au certat efectiv pe tema: „care să fie cel mai mare”. Isus le-a zis: „Împăraţii neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare din voi, să fie ca cel mai mic şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte” (Luca 22:25- 26). Doamne ajută-ne! Cineva spunea: „dacă te crezi şef nu mai ai nevoie de altul lângă tine, dar dacă te consideri slugă mai ai nevoie de mai mulţi care să te ajut”. Oricine crede că slujeşte vrea să fie ajutat, oricine crede că poate conduce vrea să fie lăsat singur. Certuri de genul acesta nu sunt autorizate şi nici indicate de Domnul căci nici nu pot să rezolve nimic. Saducheii şi fariseii – diferenţe doctrinare În Faptele Apostolilor 23:6-9 avem notată o ceartă între două
146 Lecţia 6 culte. „Pavel ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin Sobor: «Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu: din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată». Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei şi adunarea s-a dezbinat. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă…”. Astfel de certuri pot avea loc şi între cultele neo- protestante. Nu uitaţi, fariseii erau una din cele mai înguste partide în vremea lor, este drept, saducheii erau mai liberali şi ei u început să se certe, dar noi ştim că nu erau buni nici unii, nici alţii. Corintenii – oameni fireşti I Corinteni 1:11 - „Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri”. „…pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când intre voi sunt zavisti, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Când unul zice: «Eu sunt a lui Pavel!» şi altul: «Eu sunt al lui Apolo!» Nu sunteţi voi oare oameni de lume?” (I Corinteni 3:3-4). Cum noi oameni de lume când zicem că suntem ai lui Pavel? Poţi să zici că eşti şi al lui Dumnezeu nu numai al lui Pavel dacă nu eşti şi nu dai dovadă, nu eşti al lui Dumnezeu. „... robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plini de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţă, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului” (II Timotei 2:24- 25). Să nu cădem în greşeala de a ne angrena în asemenea discuţii contradictorii şi să dovedim astfel că suntem fireşti. Petru spunea: „să daţi oricui socoteală de nădejdea care e în voi, dar cu blândeţe şi cu teamă” (I Petru 3:15). Atunci sunt şanse să câştigăm pe cineva. Scopul slujrii noastre este mântuirea în pace. Pavel scria acelor credincioşi fireşti în II Corinteni 12:20 - „Fiindcă mă tem ca nu cumva la venirea mea să vă găsesc aşa cum nu aş vrea să vă găsesc. Şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări”. Dacă vrem să ne certăm, să bârfim şi să clevetim sunt motive şi în felul cum ai stat pe bancă, unde ai ţinut Biblia
CEARTA 147 şi cum te-ai uitat, dar aceasta înseamnă să umblăm în dragoste? Sau suntem oameni fireşti şi nu vedem decât ce este rău? „Dacă ochiul tău este rău”, spunea Domnul Isus, „totul este rău...”. B. Exemple pozitive Avraam şi Lot – ce alegi! Genesa 13:6-8 - „Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau atât de mari încât nu puteau să locuiască împreună. S- a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avraam şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi fereziţii locuiau atunci în ţară. Avram i-a zis lui Lot: «Te rog să nu fie ceartă între mine şi tine»…”. Auziţi: nu i-a poruncit să plece sau să rezolve imediat problema ci, îi spune: „te rog”, ca şi Pavel care îi spune lui Filimon „Măcar că aş putea să-ţi poruncesc, dar eu, te rog”. Foarte mulţi care spun că nu vor să se certe, totuşi nu au de gând să cedeze. Minciună! Dacă nu vrei să fie ceartă trebuie să cedezi, altfel tu spui indirect că vrei să cedeze celălalt!Avraam i-a zis: „Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă tu apuci la stânga, eu voi apuca la dreapta, dacă tu apuci la dreapta eu voi apuca la stânga” (versetul 9). Este unul dintre cele mai frumoase exemple din Biblie. Măcar că Avraam vea atâtea atuuri să spună: „Sunt mai bătrân, mie mi-a făgăduit Dumnezeu ţara aceasta, nu ţie, am documentele aici în mână”. Dar el a spus: „Dacă tu alegi aceasta, eu rămân cu cealaltă”. Atunci când abandonăm o ceartă nu mai suntem noi cei care ne susţinem cauza, dar nu suntem laşi, ci ne- am angajat un avocat: pe Dumnezeu care ne-o susţine. Cine a câştigat Canaanul: Avram sau Lot? L-a câştigat Avraam şi urmaşii lui. În timp ce Lot – moabiţii şi amoniţii, urmaşii lui (Genesa 19:37-38) – a pierdut tot ce a avut. Cine renunţă câştigă şi cine nu renunţă pierde, spune Domnul Isus. Cine vrea să-şi câştige viaţa o va pierde. Acestea sunt principiile lui Dumnezeu şi o exemplificare a felului în care trebuie potolită o ispită de ceartă între creştini sau rudenii. Probabil exemplele acestea se potrivesc mai bine pentru oamenii bogaţi, dar la noi oamenii se ceartă şi de la sărăcie. Când un împărat al lui Iuda a plătit o sută de mii de oameni din
148 Lecţia 6 regatul de nord să meargă la război, prorocul i- a spus: „Trimite-i acasă, căci Domnul nu-i cu ei” „Dar i-am plătit”. „Domnul te ajută să recuperezi paguba” (II Cronici 25). Este ca într-o familie când doi copii se ceartă pentru că unul a pus mâna pe amândouă bomboanele şi celălalt se plânge tatălui: „Uite mi-a luat-o” şi tatăl zice: „Lasă că ţie-ţi dau altele trei”. Aşa face şi Dumnezeul nostru. Isaac şi filistenii – probleme cu vecinii Genesa 26:18-22 - „Isaac a săpat din nou fântânile de apă, pe care le săpaseră robii tatălui său Avraam şi pe care le astupaseră filistenii ... Păstorii din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: «Apa este a noastră.”. Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el. Apoi au săpat o altă fântână, pentru care iar au făcut gâlceavă, de aceea a numit-o Sitna (gâlceavă). Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână, pentru care nu s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot; «căci», a zis el «Domnul ne-a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în ţară»”. Vedeţi, filistenii au provocat cearta şi Isaac când a văzut că iese cu scandal s-a mutat de acolo. Uneori este îngăduită o ceartă şi unii chiar te scot din moştenirea ta dar Dumnezeu îţi dă o altă moştenire mai bună. Istoria aceasta se poate repeta. Isaac a procedat foarte frumos şi în finalul episodului: „Isaac a zidit acolo un altar şi a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână” (Genesa 26:25) Iar apoi au venit la el cei cărora le-au rămas fântânile pentru care se certaseră. „Isaac le-a zis: «Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urâţi şi care m-aţi izgonit de la voi?». Ei au răspuns: «Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: Să facem un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ cu tine!»” (Genesa 26:27-28). Cei care au venit cu ceartă, dacă au văzut că n-au cu cine se certa, în urmă au zis: „Hai să facem un legământ de pace”. Doamne ajută-ne aşa să fim cu vecinii noştri ca ei, să fie conştienţi că au de-a face cu nişte oameni care se roagă şi slujesc lui Dumnezeu. Să fim ca Isaac, un om care nu s-a certat pentru o fântână şi Domnul i-a dat alta. Aici a fost o ispită de ceartă între cei de afară şi un credincios care trebuia să trăiască în pace cu toţi oamenii. Ghedeon şi efraimiţi – atenţie la certurile dintre neamuri Judecătorii 8:1-3 - „Bărbaţii lui Efraim au zis lui Ghedeon: «Ce înseamnă felul acesta de purtare faţă de noi?» Pentru ce nu ne-ai chemat
CEARTA 149 când ai plecat să te lupţi cu Madian?”. Şi au avut o mare ceartă cu el. Ghedeon a răspuns: «Ce-am făcut eu pe lângă voi?»”. Ghedeon putea să le spună: „Da, eu am fost cel mai mic din casa lui Manase, n-aţi putut să vă bateţi împotriva lui Madian până acum, că doar străbunicul nostru l-a pus pe Efraim înaintea lui Manase! De ce nu v- aţi dus, că voi aţi fost primii?”. Lor însă nu le-a păsat de război, ci doar pofteau să savureze victoria, după ce au văzut bătălia câştigată şi-au dorit prada. Dar ca să se îndreptăţească au dat vina pe Ghedeon. Dar Ghedeon, cu înţelepciune şi cu smerenie a zis: „...«Oare nu face mai mult culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a lui Abiezer? În mâinile voastre le-a dat Dumnezeu pe căpeteniile lui Madian: Oreb şi Zeeb. Ce am putut face eu deci pe lângă voi?» După ce le-a vorbit astfel, li s-a potolit mânia” (8:2-3). „… O vorbă aspră aţâţă mânia”(Proverbe 15:1). Atunci când cineva te-nfruntă şi spune că de ce nu ai făcut aşa cum li s-ar potrivi lor mai bine şi tu eşti încredinţat că ai lucrat după planul lui Dumnezeu, ca Ghedeon, ce-ţi mai rămâne este doar să stai liniştit, cum n-a putut Saul, când a fost tulburat de cântarea dedicată lui şi lui David; Ghedeon putea să procedeze altfel pentru că doar el era puternic în ţară cu popularitate după ce a bătut 120.000 de duşmani cu 300 de evrei, imediat ar fi terminat cu ei, cum a făcut Iehu. Ghedeon n-a făcut aşa, ci a dat un răspuns blând, iar conflictul s-a stins. Mai târziu Iafta a procedat diferit şi au murit zeci de mii de efraimiţi (Judecători 12). David şi Saul – victoria împotriva răului I Samuel 24:10-11 - „Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat şi am zis: «Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului»”. Sunt cuvintele lui David, care nu numai că nu l-a omorât, sau că nu i-a pricinuit o altă pierdere, dar a vorbit politicos cu Saul şi i-a zis: „Uite părinte colţul hainei tale…”. De unde a mai avut David atâtea resurse, după atâta ură cât a avut Saul pentru el, după cât rău i-a făcut? Eu cred că numai de la Dumnezeu. De aceea este atât de frumoasă cântarea lui David din II Samuel 22, pe care a îndreptat-o către Domnul după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mâna lui Saul. Mai putea să cânte David dacă el se izbăvea singur? „Eu l-am învins pe Saul!”. Dar el a
150 Lecţia 6 înălţat dreapta Domnului şi a spus: „Domnul m-a izbăvit, Domnul a lucrat pentru mine.”. Doamne ajută-ne şi nouă să credem în rezolvarea pe care o dai Tu, în izbăvirile care vin de la Tine Ioan Botezătorul – secretul smereniei Ioan 3:25-30 - „Între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţie. Au venit deci la Ioan şi i-au zis: „…Învăţătorule, cel care era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează şi toţi oamenii se duc la el. Drept răspuns Ioan i-a: «Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer… Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorezi»”. Ce frumos a pus Ioan problema. El nu s-a lăsat prins de ispita certei, acceptând cu bucurie poziţia lui inferioară faţă de Domnul Hristos. Domnul Isus – folosul ânţelepciunii Marcu 8:11-13 - „Fariseii, au venit deodată şi au început o ceartă de vorbe cu Isus şi ca să-L pună la încercare I-au cerut un semn din cer. Isus a suspinat adânc în Duhul Său şi-a zis: «Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn» Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie”. Când a venit la El cineva pornit şi pus pe ceartă, Isus a suspinat adânc. Şi mai apoi le spune ucenicilor lăsaţi-i în pace că sunt nişte călăuze oarbe. Evită pe cel care are duh de ceartă, spune-i că te grăbeşti, dă mâna cu el şi pleacă, lasă-l. În Matei 12:19 este citat profetul Isaia, profeţind despre Domnul: „El nu se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe”. Iar nouă ne este recomandat în Efeseni 4:31 - „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru”. Doamne ajută-ne să se spună şi despre noi că nu strigăm, nu suntem auziţi certându-ne şi dacă ar vrea să se certe cineva cu noi să nu aibă cu cine! Martirul Ştefan – autoritatea Duhului Faptele Apostolilor 6:9-10 - „Unii din sinagoga numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor împreună cu nişte iudei din Cilicia şi din Asia au început o ceartă de vorbe cu Ştefan, dar nu puteau să-i stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el”. Sunt situaţii când Dumnezeu îţi pune în gură cuvinte, dar asta presupune o putere, o tărie în duh, o înţelepciune. Atunci le închizi gura vrăjmaşilor şi ei rămân fără cuvânt. Doamne ajută-i şi îmbracă-i cu putere pe aceşti
Search
Read the Text Version
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- 129
- 130
- 131
- 132
- 133
- 134
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- 140
- 141
- 142
- 143
- 144
- 145
- 146
- 147
- 148
- 149
- 150
- 151
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- 157
- 158
- 159
- 160
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- 167
- 168
- 169
- 170
- 171
- 172
- 173
- 174
- 175
- 176
- 177
- 178
- 179
- 180
- 181
- 182
- 183
- 184
- 185
- 186
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- 194
- 195
- 196
- 197
- 198
- 199
- 200
- 201
- 202
- 203
- 204
- 205
- 206
- 207
- 208
- 209
- 210
- 211
- 212
- 213
- 214
- 215
- 216
- 217
- 218
- 219
- 220
- 221
- 222
- 223
- 224
- 225
- 226
- 227
- 228
- 229
- 230
- 231
- 232
- 233
- 234
- 235
- 236
- 237
- 238
- 239
- 240
- 241
- 242
- 243
- 244
- 245
- 246
