PĂCATELE TRUPULUI 51 PĂCATELE TRUPULUI INTRODUCERE 1. Preacurvia - moicheia (lb. greacă) - relaţii sexuale ale unei persoane căsătorite cu altcineva decât partenerul legal; relaţii nelegitime 2. Curvia - porneia (lb. greacă) - comportament şi relaţii imorale, plăcere pentru imagini şi scrieri pornografice, adulter, corupţie sexuală, prostituţie 3. Necurăţia - akatharsia (lb. greacă) - păcate sexuale, fapte rele, vicii, incluzând gânduri şi pofte ale inimii, pervertirea personalităţii, murdărie fizică şi materială 4. Desfrânarea - aselgeia (lb. greacă) - senzualitate, urmărirea unor pasiuni până la limita la care nu mai există ruşine şi decenţă publică, pofta rea, fapte de ruşine; Starea de a fi gata de a te deda la orice plăcere, încetarea consideraţiei pentru sentimentele altora, pierderea respectului de sine. 5. Alţi termeni: fără dragoste firească (Romani 1); malahi, sodomiţi (I Corinteni 6); stricaţi (Efeseni 5); neînfrânaţi (II Timotei 3); pofte, desfrânări (I Petru 4); trăiesc după pofte (Iuda) I. PREZENTARE A. Etapele decăderii (la nivel de individ) 1. Păcatul la nivelul gândirii / inimii (Matei 15:19) a) acţiunea privirii asupra femeilor, imaginilor, scrierilor (Iov 31:1; Matei 5:27-28) b) prezenţa şi staţionarea în zone de ispită (Proverbe 7:7-8, 24-25; 6:25; Genesa 34:1-2; Judecătorii 14:1) 2. La nivel fizic preliminar - aprinderea poftei (1 Tesaloniceni 4:3-5; Proverbe 6:27- 28) a) vorbirea (Proverbe 5:3-4; 6:24; 7:5, 11, 21) b) îmbrăcămintea (Proverbe 7:10; 1 Petru 3:3-5) c) plimbările (Proverbe 5:5-8-11; 6:29; 7:8-9 - seara, 11-12, 22-27) d) îmbrăţişări, sărutări, atingeri ale trupului (Proverbe 5:20; 7:13; Matei 5:29- 30) e) prezenţa în locaţii imorale – întâlniri la „temple” păgâne (Exodul 34:16); în case „străine” (Proverbe 7:18-20; Ieremia 5:7)
52 Lecţia 3 3. La nivelul săvârşirii faptei imorale de curvie: o groapă adâncă, strâmtă (Proverbe 23:27) a) relaţii sexuale nelegitime cu persoane de sex opus (Deuteronomulul 22:13- 21; Evrei 13:4; Osea 4:12- 14; Romani 6:19) b) relaţii sexuale nelegitime cu persoane de acelaşi sex şi alte perversiuni (Romani 1:24-27; 1 Petru 4:3-4; Proverbe 28:7; Efeseni 4:19) c) relaţii sexuale cu animale – „o mare mişelie” (Leviticulul 18:23; 20:16) B. Stări şi fapte (Marcu 8:38 - la nivel de societate, de grup) 1. Interzicere sau liberalizare - legislaţie, concept, principii (Leviticul 19:29 - pentru părinţi); 1 Corinteni 5:11 - pentru Biserică); (Deuteronomul 23:17 - pentru autorităţi) 2. Pricini de curvie: o cursă (Proverbe 6:26; Apocalipsa 2:14-20); asocierea cu proorocia şi templele păgâne (Amos 7:17); pedeapsă (Proverbe 22:14); slujitori necuraţi (Iuda 4, II Petru 2:18); neîmpliniri în familie (Matei 5:32); absenţa căsătoriei - pentru despărţiţi şi tineri văduvi (ICorinteni 7:2-5, 8-11) 3. Necurăţie (Ezechiel 18:6; Iacov 1:21; Leviticulul 15:31; 18:19; 22:3) 4. Desfrâu în masă (Osea 4:14; Ezechiel 22:9; Luca 15:30; 2 Petru 2:10; Tit 1:15; Efeseni 4:19, Romani 13:13) II. EXEMPLE BIBLICE A. Exemple negative (căderi în ispită) 1. Lot şi fetele lui - incest (Genesa 19:30-36) 2. Esau - preacurvie, desfrânare (Evrei 12:16; Genesa 26:24-35; 28: 8,9) 3. Sihem şi Dina - curvie (Genesa 34:1-2, 31) 4. Iuda şi Tamar - preacurvie şi necurăţie (Genesa 38:14-21; STOP – Genesa 38:26) 5. Ruben - imoralitate şi pedeapsă (Genesa 35:22; 1 Cronici 5:1; 1 Corinteni 5:1: 2 Corinteni 12:21) 6. Samson - „slăbiciunea” celui tare (Judecători 16:1; 16:4; Isaia 1:21) 7. Fiii lui Eli – imoralitate în slujba Domnului (1 Samuel 2:22; Proverbe 29:3; 6:26) 8. Cele două curve - toleraranţa lui Solomon (I Împăraţi 3:16; Eclesiastul 2: 8,10; I Împăraţi 11:1-4) 9. Fiii lui Israel în pustie – atenţie la invitaţii (Numeri 25) 10. Sodoma – păcatul în ultima fază (Iuda 1:7; Genesa 19:5) 11. Rahav - de la curvie la credinţă (Iosua 2:1; 6:17,22,25; Evrei 11:31; Iacov 2:25) 12. David - un păcat ce „doare”(II Samuel 11:2-4) B. Exemple pozitive (ispite învinse)
PĂCATELE TRUPULUI 53 1. Abimelec- inima curată (Genesa 20:2-17) 2. Iosif – puritatea (Genesa 39:7-12; II Timotei 2:22; I Corinteni 6:12-20) 3. Rebeca - fecioria (Genesa 24:16) 4. Maria – sfinţenia (Matei 1:18) 5. Timotei - evlavia (Fapte 16:1-3; I Corinteni 4:17) ÎNCHEIERE 1. Feriţi-vă (fugiţi) de curvie - orice alt păcat este afară din trup (I Corintei 6:18; I Tesaloniceni 4:3-5,7; I Corinteni 6:13). Trupul este pentru Domnul, pentru neprihănire (Romani 6:19; 15:20) 2. Porunca a 7-a - moartea, totuşi în Ioan 8:11 Domnul Isus mai dă o şansă: „să nu mai faci”. Astfel, curvarii pot ajunge în rai (Matei 21:31-32), altfel rămîn sub pedeapsă (Apocalipsa 22:15; Proverbe 5:23) 3. La astfel de făgăduinţe, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului (II Corinteni 7:1) şi să fim sfinţi (Matei 5:8)
54 Lecţia 3 PACATELE TRUPULUI INTRODUCERE Vom lua, ca punct de plecare pentru studiul acestui subiect, textul din I Corinteni 6:18. Este o poruncă extrem de directă în ceea ce priveşte felul în care trebuie să ne raportăm faţă de un păcat atât de des întâlnit în zilele noastre, în orice ţară de pe pământ: „Fugiţi de curvie. Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său”. Pe baza acestui text şi a altora din Scriptură, la care vom face referire în cele ce urmează, am intitulat această parte a studiului nostru: „Păcatele trupului”. În ordinea în care sunt prezentate în Epistola lui Pavel către Galateni, păcatele trupului sunt următoarele: Primul: preacurvia - grecescul moicheia, înseamnă „relaţii sexuale ale unei persoane căsătorite cu altcineva în afară de soţ sau soţie” sau altfel spus relaţii nelegitime. Al doilea: curvia, termenul grecesc porneia, exprimă comportament şi relaţiile imorale, plăcerea pentru imagini şi scrieri pornografice, adulter, corupţie sexuală sau prostituţie. Întâlnim într-un sens larg termenul de curvie în Biblie, acolo unde sunt cuprinse toate aceste aspecte ale păcatelor trupului, împreună cu preacurvia, necurăţia până la desfrâu, iar într-un sens restrâns atunci unde noţiunea este separată de preacurvie, curvia referindu-se la perioada de până la
PĂCATELE TRUPULUI 55 căsnicie, iar preacurvia privind perioada de după căsătorie. Al treilea: necurăţia, termenul grecesc akatharsia, ceea ce înseamnă “păcate sexuale”, fapte rele, vicii şi – reţineţi – incluzând gânduri şi pofte ale inimii, pervertirea personalităţii. De fapt, termenul provine de la un înţeles laic, însemnând murdărire materială şi fizică, dar a fost adaptat mai apoi şi pentru aspectele spirituale, de necurăţie, de pierdere a sfinţeniei, a purităţii. Iar al patrulea termen din această categorie este desfrâul sau desfrânarea, termenul grecesc folosit pentru a descrie acest păcat fiind aselgeia, care înseamnă “senzualitate”, urmărirea unor pasiuni care ajung până acolo unde nu mai există ruşine şi decenţă publică: poftă rea, faptă de ruşine numită în alte texte, adică starea de a fi gata de a te deda la orice plăcere, încetarea consideraţiei pentru sine şi pierderea respectului pentru alţii. Atunci când un om ajunge în această fază şi-a pierdut orice noţiune de respect, de ruşine şi, aşa cum spune Pavel, săvârşeşte deja cu lăcomie orice păcat, ba încă sunt situaţii în care oamenii au ajuns să săvârşească aceste orgii în văzul lumii, mergând până la nişte situaţii inimaginabile. Alţi termeni folosiţi în Noul Testament pentru această categorie de păcate sunt: fără dragoste firească (Romani 1), malahi, sodomiţi (I Corinteni 6), stricaţi (Efeseni 5), neînfrânaţi (II Timotei 3), pofte, desfrânări (I Petru 4) şi oameni care trăiesc după pofte (Iuda 1). Acestea sunt în mare denumirile sub care se manifestă aceste atât de urâte şi grele păcate, dar există în societate, în paralel cu o tendinţă de agravare a lor, şi o tendinţă de a le schimba denumirea pe zi ce trece. E adevărat că orice limbă se înnoieşte şi orice popor se emancipează cu vremea şi denumirile şi expresiile folosite în limbajul de fiecare zi se schimbă, dar uneori se merge până la o schimbare a expresiilor, având de a minimaliza, a acoperi păcatul. Studiul de faţă foloseşte aceşti termeni pentru că aceştia sunt în traducerea Cornilescu. Oricum, fie că i-am folosit pe aceştia, fie că i-am folosit pe alţii potrivit unor traduceri mai noi, gravitatea păcatului este aceeaşi, indiferend dacă îi spunem „curvie”, „adulter”, sau „relaţii nelegitime”. În faţa lui Dumnezeu este, în fond, acelaşi lucru şi numai pentru urechea noastră sau a altora sună uneori a fi mai puţin păcătos un anumit lucru dacă nu-i spunem cu adevărat pe nume.
56 Lecţia 3 I. PĂCATELE TRUPULUI – PREZENTARE A. Etapele decăderii O primă etapă este păcătuirea la nivelul gândirii, apoi cea de- a doua etapă, la nivelul fizic, preliminar - „aprinderea poftei” şi, a treia fază, la nivelul săvârşirii faptei imorale. Aceste trei grade de păcătuire le vom analiza în continuare. În primul rând, orice păcat este şi se manifestă la nivelul gândirii, al inimii. Domnul Isus spunea în Matei 15:19 – „Căci din inimă ies ... (printre altele) preacurviile, curviile ...”. Acolo se cuibăresc, acolo ia naştere acel germene păcătos. În Matei 5:27-28, ne este detailată puţin această situaţie: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.» Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”. Domnul Isus, ca Unul care cunoştea inima oamenilor şi n-avea nevoie de nimeni ca să-I facă vreo declaraţie asupra faptelor, le-a spus că ceea ce se vede manifestându-se din punct de vedere fizic, este doar o fază ulterioară. Într-o primă fază, păcatul se desfăşoară la nivelul inimii, al privirii, unde gândirea face legătura între una şi cealaltă, de aceea El a zis în versetul 29: „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat – deci această primă cădere, se manifestă la nivelul privirii, sau, altfel spus, pătrunde prin privire în gândire şi în inimă – scoate-l şi leapădă-l de la tine, căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu fie aruncat tot trupul în gheenă”. Deci ochiul, această primă treaptă, atrage după sine întreg trupul în groapă adâncă şi strâmtă a curviei, cum este acest păcat numit în cartea Proverbelor. De aceea este indicat ca oamenii să reziste păcatului, la nivelul privirii. Iov 31:1 prezintă atitudinea sănătoasă a unui bărbat: „Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare”. Aceasta nu înseamnă să te legi la ochi (n-ai cum să umbli), dar reţineţi ce spune Iov: „nu mi-aş fi oprit privirile” Umblăm printre oameni, pe stradă, n-ai cum să nu vezi o femeie sau o femeie să nu vadă un bărbat, dar să nu-ţi opreşti privirea, să nu persişti asupra gândului, să nu cazi în această greşeală. Cu cât mai din faşă elimini un lucru, cu atât
PĂCATELE TRUPULUI 57 este mai uşor să scapi de el şi cu atât este mai mică pedeapsa pentru el. După ce s-au format gânduri, este greu să le alungi din minte . Să luăm doar un exemplu: Dacă o femeie pierde un copil în perioada cât este însărcinată, va ţine minte lucrul acesta, dar nu va fi legată de amintiri, nu va şti cum arăta copilul, ce făcea el. Dar, dacă un copil moare după ce a venit în viaţă, cu cât este mai mare, cu atât este mai greu să-l uiţi. La fel este şi cu păcatul: Dacă a murit încă în faza conceperii lui sau nici n-a apucat să fie conceput, s-a pierdut imediat, dar cu cât îl ţii mai mult în tine, cu cât eşti mai mult „însărcinat” în mintea ta cu el, cu cât a crescut mai mult sau a luat fiinţă, cu atât este mai greu la urmă să te scapi de el, căci rămân toate acele amintiri şi gânduri vinovate. Tot în această privinţă este relevant şi textul din Proverbe 7:7-8 – „Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una dintre aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei”. Acea intersecţie la care s-a oprit tânărul şi a luat-o pe alt drum a fost locul unde a săvârşit greşeala lui. Solomon îl numeşte „băiat fără minte” pentru că în acel moment el nu şi-a folosit mintea. Este evident deci că acest păcat trebuie eliminat încă de la nivelul gândirii. Dacă acest băiat îşi folosea mintea, el nu apuca pe acel drum. Dar în momentul în care şi-a schimbat traiectoria şi a luat-o pe o cale greşită, Biblia spune că a fost fără minte. Dacă gândea la ceea ce urmează după alegerea lui, dacă-şi urma drumul lui iniţial mai departe, dacă nu se oprea să o privească pe acea străină şi să vorbească cu ea, sau să-şi permită şi alte lucruri, în acel moment ar fi fost uşor şi totul se ştergea repede din mintea lui. Numai că greşeala oamenilor este că ei nu afirmă că vor să păcătuiască şi nu recunosc că vor să ajungă până undeva într-o fază avansată a păcatului, dar îşi permit să flirteze, îşi permit să negocieze cu Diavolul şi spun: „Nu! Rămân aici numai puţin, fac doar o plimbare. Vreau numai să am o discuţie...” Dar, aşa cum spunea cineva, omul, când se duce să bea, îşi propune să bea numai un pahar, dar după ce a băut un pahar, mintea lui nu mai judecă tot aşa şi mai bea unul şi, slăbită de două pahare, mintea judecă şi mai slab. Dacă în prima fază nu îţi foloseşti mintea, la urmă, capacitatea ei o să fie şi mai redusă şi-ţi va fi cu atât mai greu să te opui. În orice problemă, fie vorba despre orice alt păcat, furt, sau alte lucruri, din start trebuie să ştii să i-o retezi Diavolului şi să-i spui:
58 Lecţia 3 „Nu! Şi de-aici nu mă duci!” Dar dacă ai spus aşa: “Poate, să vedem, nu ştiu exact”, ai o motivaţie greşită, iar el te duce încet-încet cu preşul. Dacă a reuşit să te seducă la nivelul gândirii, încet-încet te va duce în păcatul fizic. Citim tot aici, în Proverbe 7:24-25 – „Şi-acum fiilor, ascultaţi-mă şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele. Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femeişi nu te rătăci pe cărările ei” În momentul în care în minte îţi dai seama de ispitele acestea, dacă rămâi tare şi refuzi păcatul, ai biruit, dar când ai acceptat plăcerea şi pasiunea păcatului, când în inima ta a început să se nască plăcerea pentru o altă persoană, în afara căsniciei tale, sau nutreşti gânduri care nu sunt îngăduite, când iubeşti cu pasiune fizică şi sufletească, o persoană care nu iţi aparţine de drept, s-a zămislit păcatul, chiar dacă nu ştie nimeni. Într-o primă fază poate nici ţie nu-ţi vine să crezi: este ceva foarte sensibil, foarte uşor în inima ta, dar sentimentele prind contur, la fel ca un copil în pântecele maicii sale, dar într-o zi se va naşte şi va fi văzut. În Genesa 34:1 avem cazul Dinei, pentru tinere iar în Judecătorii 14:1 al lui Samson, pentru tineri. „Dina, fata pe care i-o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă fetele ţării”. Iată de la ce a pornit curvia Dinei: de la o privire. Ce credeţi că a vrut să vadă ea la fetele ţării? A vrut probabil să vadă îmbrăcămintea lor şi comportamentul lor, să vadă locurile pe unde umblau ele, nu doar să vadă oamenii, căci nu a trăit undeva închisă, încât ea nu văzuse tineri până atunci. A ieşit să vadă fetele, la o întrunire. Şi totul a pornit de aici, de la o privire. Numai să vadă... Numai că exact aşa se întâmplă cu vederea, cum spunea Domnul Isus: „Dacă ochiul tău e sănătos, tot trupul este sănătos”. Dar dacă de la vedere pornesc ispitele nebiruite, tot trupul sfârşeşte în gheenă. „Samsonl s-a coborât la Timna şi a văzut acolo o femeie, dintre fetele filistenilor”. De unde a început nesăbuinţa lui Samson? De la a-şi opri ochii să studieze profund. Am putea să-l amintim în această privinţă şi pe împăratul David, pentru familişti. „Într-o după amiază, spre seară David s-a sculat de pe pat şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip”(II Samuel 11:2). Când treci aşa cu privirea, reuşeşti să vezi toate aspectele acestea, că se scaldă, că e frumoasă? Nicidecum! Asta ce înseamnă? Că David a zăbovit cu privirea asupra ei şi după
PĂCATELE TRUPULUI 59 această zăbovire a mai rămas doar ceea ce a fost neplăcut înaintea Domnului: cel mai grav păcat al lui David. Am putea spune că, la fel ca în domeniul circulaţiei, sunt zone unde staţionarea este interzisă, şi parcarea de asemenea. La fel, în dreptul unor femei, bărbaţii ar trebui să-şi pună în mintea lor aceste semne: „Parcarea interzisă! Staţionarea interzisă!” Şi femeile ar trebui să fie atente la aceste lucruri. Dacă o să staţionezi, gândindu-te cumva că poliţia nu-i prin preajmă, fraţii nu te văd, părinţii nu te văd, o să vezi că în cele din urmă o să te trezeşti pe parbriz cu tichetul că parcarea aceea e cu plată. Şi o să pleci de acolo doar după ce vei plăti amenda. Păcatul e o cursă din care nu-ţi se dă drumul când vrei tu! Al doilea nivel al păcătuirii este nivelul fizic preliminar. În I Tesaloniceni 4:3-5 citim următoarele: „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră. Să vă feriţi de curvie. Fiecare din voi să ştie să- şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste. Nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu”. De la privire, de la păcatul în inimă şi până la păcatul propriu-zis există un proces de aprindere a poftei: Proverbe 6:27- 28 – „Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi fără să-i ardă picioarele?” Dar foarte mulţi cred că se poate merge, numai că ei, în cele din urmă, ne pot arăta cicatricele şi nouă dacă au mers pe cărbuni aprinşi. Aceste situaţii care aprind pofta, am putea să spunem că se manifestă cel puţin prin următoarele acţiuni: mai întâi prin vorbire. Textul din Proverbe 5:3 este concludent în această privinţă: „Căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul” Cum a zis Samson şi filistenii apoi? „Ce-i mai dulce decât mierea?” Am putea continua: „Ce-i mai lunecos decât untdelemnul?” “Dar la urmă, este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. Picioarele ei pogoară la moarte şi paşii ei dau în locuinţa morţilor”(vers. 4-5). Această momeală este ca medicamentele care au un strat exterior foarte subţire, dulceag, ca să le înghită şi copiii. Dar dacă le vor suge învelişul, după aceea nu le mai înghit decât cu forţa şi cu lacrimi. Aşa este şi acest păcat: dulce la suprafaţă, ca mierea, şi lunecos ca untdelemnul. Dar în cele din urmă, este amar ca locuinţa morţilor. Să luăm seama, căci este scris în Proverbe 6:24: „Ele – îndemnul şi mustrarea – te vor feri de femeia stricată, de limba
60 Lecţia 3 ademenitoare a celei străine.” Cum se realizează ademenirea? Prin inducere în eroare, prin falsificare, prin derutare. Diavolul nu-şi poate niciodată exprima şi expune pe faţă intenţile lui. Ar însemna să vină să ne spună cam aşa (să luăm exemplul Evei): „Am venit la voi fiindcă vreau să vă scot din rai şi să vă duc în iad, de-acum încolo tu să naşti toţi copiii cu dureri şi soţul tău, Adam, să muncească până la epuizare.” Ce i-ar fi răspuns Eva Diavolului? Desigur că l- ar fi alungat. Dar Diavolul nu procedează aşa, nici slujitorii lui. Ei se prefac în slujitori ai luminii. Citim un sfat asemănător şi în Proverbe 7:4-5 – „Zi înţelepciunii: «Tu eşti sora mea!» şi numeşte-o priceperea «prietena ta», ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare”. Iar versetul 11 ne spune: „Era bună de gură”, astfel „Tot vorbindu-i, l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare” (versetul 21). Se pare că nu toţi oamenii cedează dintr-o dată, la prima propunere. Dar sunt unii care pot fi duşi în eroare la prima întâlnire. Imaginaţi-vă ce diplomaţie dovedesc aceste femei sau aceşti bărbaţi. Încercaţi să v-o imaginaţi pe nevasta lui Potifar, o femeie care nu avea nici un fel de jenă în a-l ispiti pe Iosif. Toată ziua o refuza Iosif, dar ea nu se lăsa. Şi tot ademenindu-l – că era bună de gură – a încercat să-l ducă. Şi pe mulţi i-a dus... De aceea este important, spunea cineva, să nu dialoghezi cu Diavolul, căci te bate în dialectică. Să nu ne permitem în a trata cu el, căci cu el nu poţi fi politicos ci milităros, căci el nu ştie de politeţe, ci numai de lege şi de forţă. Nu putem să negociem, că adevărul nu se vinde niciodată la jumătate de preţ. Nu avem voie să spunem: “Ne permitem, dar ne permitem numai atât.” Cum spunea cineva despre o afacere: “Nu trebuie să te mânjeşti mult, ci doar un picuţ.” Diavolul este mulţumit într-o primă fază cu puţintel, căci puţin aluat face să dospească toată plămădeala şi nu trebuie – spunea Iacov – să aprinzi pădurea, ci un foc mic ce pădure mare aprinde! Şi limba aprinde toată roata vieţii, tot trupul. Deci trebuie să ştim ce vorbim şi să ne folosim urechile atunci când cineva vorbeşte, de asemenea mintea şi inima, ca să stopăm păcatul din prima fază. Un alt nivel preliminar este cel al îmbrăcămintei, despre care citim în Proverbe 7:10 –„Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată” Orice s-ar spune, orice s-ar afirma, biblic nu se poate dovedi că Dumnezeu nu are nimic cu îmbrăcămintea. Dacă şi
PĂCATELE TRUPULUI 61 cei din ceruri, care sunt scutiţi de păcate şi de pofte, în faţa lui Dumnezeu, heruvimii, serafimii îşi acopereau trupurile, dacă şi Domnul Isus a fost văzut îmbrăcat într-o anumită haină... Deci toţi au anumite norme în această privinţă, cu cât mai mult ar trebui să avem noi, pământenii. Ca o femeie să fie stricată îi trebuie şi haine pe măsură, de „curvă”. Într-un caz din Genesa 38, când Iuda s-a dus cu prietenul său, Hira adulamitul, la tunsul oilor. În versetele 14-15 citim despre Tamar: „Atunci, ea şi-a lepădat hainele de văduvă, (Ce înţelegem de aici? Că Tamar, ca văduvă, avea un anumit fel de haine) s-a acoperit cu o mahramă, s-a îmbrăcat cu alte haine, ... Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă” Dacă Tamar era îmbrăcată cu hainele ei de văduvă Iuda ar fi luat- o drept o văduvă. Dar s-a îmbrăcat cu acele alte haine, a ceea ce voia săe considerată. Există un text important pe aceasă temă în I Petru 3:1-4. El se adresează surorilor, dar şi bărbaţii trebuie să ia seama la el. Nu este vorba aici doar despre haine, ci sunt surprinse mai multe aspecte. Deci, din acest punct de vedere, pot să ia aminte şi bărbaţii: „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul (reţineţi, este vorba despre femei cu bărbaţi nepocăiţi sau poate pocăiţi dar mai fireşti), să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii...” Într-o biserică, am spus unei femei: „Soră, ieşi în evidenţă, în îmbrăcăminte faţă de celelalte surori, ceea ce nu este bine nici pentru tine, nici pentru alţii” La care ea mi-a răspuns: „Dar aşa-mi pretinde soţul şi-i nepocăit?” „Dar dacă ţi-ar pretinde să umbli îmbrăcată ca o curvă, ai umbla, că aşa-ţi pretinde soţul? În I Petru 3 le este scris unor femei care au bărbaţi nepocăiţi să fie atrăgătoare în omul dinlăuntru, că aşa îşi vor cuceri bărbaţii, nu cu „echipamentul” din afară. Astfel, acest aspect surprins de apostolul Petru se referă în mod special la femei, dar poate să aparăşi la bărbaţi, pentru că, în zilele noastre, este posibil orice. Atunci când ne îmbrăcăm, să ne amintim acel cuvânt spus de Domnul prin gura profetului: „Pentru cine te-ai gătit?” Pentru cine te-ai sulemenit? Pentru soţ? Soţul este tot timpul acasă. Dar atunci când ieşim în lume, ce vrem noi să părem în faţa oamenilor? Adevărata frumuseţe
62 Lecţia 3 este oricum pe dinlăuntru. Dar când cineva vrea să afişeze o frumuseţe deosebită pentru a induce în eroare pe cineva, pentru a ademeni pe cineva, este păcat. S-ar putea ca tu să nu fii vinovată cu nimic, până la o anumită măsură, dar cei care te văd ce cred despre tine? Proverbe 7:10b-11 dezvăluie altă cădere: „Şi iată că i-a alergat înainte o femeie. Picioarele nu-i puteau sta acasă”. „De îndată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă” (versetul 22). „Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locaşurile morţii” (versetul 27). Să citim şi alte versete şi le vom analiza: Proverbe 5:5-8 – „Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor. Aşa că ea nu mai poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei şi nu ştie unde merge. Şi- acum fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi de la cuvintele gurii mele. Depărtează- te de drumul care te duce la ea şi nu te apropia de uşa casei ei”. Dacă-l întrebi uneori pe un tânăr, sau pe o tânără: „Unde te duci?”. Dacă este sincer va recunoaşte că nu ştie unde merge. Merge la plimbare. Un drum nu are nici un folos decât dacă te duce la o ţintă dorită. De fapt, noi ştim unde merge acest drum, „la plimbare”: spre locuinţa morţilor. Dar printre toate semnele de circulaţie, oricâte ar fi ele, nu vei găsi niciodată vreun asemenea indicator: „Spre locuinţa morţilor!”. Ajungi acolo fără indicatoare: este suficient să fii fără băgare de seamă! Dacă umbli aşa fără treabă, dacă faci o plimbare care n-are nici un rost. Oamenii fac cele mai multe păcate când sunt liberi, când n-au nici o treabă. Un om care e grăbit şi are o treabă, chiar dacă vrea să facă un rău, îl amână pentru altădată şi poate că ajunge între timp să se răzgândească. Citim şi în Proverbe 6:29 – „Tot aşa este şi cu cel care se duce la nevasta aproapelui său ...” şi în Proverbe7:8-9 – „Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei. Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă” De regulă, aceste plimbări care au în ele însele sâmburele de păcat se derulează seara. Nişte băieţi la locul lor sunt ori la lucru, ori merg la o întâlnire sfântă, ori stau acasă şi studiază şi se roagă. Şi fetele de asemenea îşi văd de treburile casei ori merg la vreo activitate bună, educativă. Unei tinere care a fost ocupată doar cu plimbările, îi va fi greu după ce se căsătoreşte să împlinească versetul scris de Pavel: să fie
PĂCATELE TRUPULUI 63 gospodină, să-şi vadă de treburile casei, căci ea n-a fost obişnuită cu aşa ceva. Eu cred că printre noi nu sunt asemenea tinere, dar e folositor pentru tinere să reţină aceste lucruri, pentru a le împărtăşi şi altora, iar dacă sunt printre noi şi dintre cele care se clatină mai uşor în faţa ispitei, Domnul să le dea izbăvirea. Aşadar, să ne păzim de astfel de plimbări păcătoase, precum a fost cea pe care a făcut-o David, care se plimba pe acoperiş. N-avea companie, n-avea de lucru, dar l-a costat plimbarea? Sigur, căci în plimbări, când n-ai nici o treabă, ai multă vreme să te uiţi. Când te duci cu o treabă n-ai vreme de privit. Dar plimbările presupun un mers agale, care dă loc la priviri şi la vorbe provocatoare, căci „era bună de gură”. Alt aspect deja mai grav, căci fiind seară, după plimbări, fiind povestea lungă, după priviri multe, urmează: îmbrăţişări şi sărutări (Proverbe 5:20). Fac o paranteză, întrebând de ce unii consideră că aceste subiecte nu trebuie abordate în plen?. Tăcem din gură în plen până când o să le vedem în plen! De ce ne este greu să vorbim despre ele devreme ce ele trebuie rezolvate! Căci, având în vedere gradul de cultură, dacă putem numi aşa starea în care lumea de azi se găseşte, orice copil este familiarizat cu asemenea noţiuni. De aceea, educaţia trebuie să înceapă la o vârstă mai fragedă decât a fost ca şi până acum. Solomon întreabă pe cei ispitiţi: „Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?” (Proverbe 5:20). Termenul grecesc porneia, folosit în Noul Testament pentru curvie, are la origine un verb care înseamnă „a vinde şi a cumpăra”, o dragoste „vândută şi cumpărată”. De regulă, lucrurile acestea se derulează aşa cum am văzut în Genesa 34, când Dina a ieşit să le vadă pe fetele ţării şi a avut loc ceea ce se numeşte acum a fi o dragoste la prima vedere, cu un necunoscut, o necunoscută, o străină. Care sunt efectele? Sunt prezentate în continuare: Proverbe 7:13 – „Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat cu o faţă fără ruşine” Aceste lucruri au, pentru oamenii lui Dumnezeu, decenţa lor, dar atunci când omul ajunge într-o fază mai avansată a păcatului, îşi pierde ruşinea. Apoi urmează ceea ce spunea Domnul Isus despre mădularele ce ar trebui să fie eliminate, îndepărtate: „Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine, căci este spre folosul tău” (Matei 5:30). Căci pentru ce ai îmbrăţişa o străină? „Este mai de folos să piară
64 Lecţia 3 unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” Pentru ce? Acel fiu risipitor din Luca 15 pentru ce a făcut-o? Doar pentru a- şi cheltui averea. Cu prietenii nu se consumă bani atât cât „topesc” destrăbălările. Prieteniile se ţin cu bani, dar în destrăbălare se strică cei mai mulţi bani. Este scris în cartea Proverbelor 6:26 –„Căci pentru o femeie curvă omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine. Şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump”. După aceste etape urmează o alta, care de fapt este ultima înaintea păcatului propriu-zis: prezenţa la întâlniri în templele păgâne, cum era în vechime. În zilele noastre templele păgâne au fost înlocuite cu discotecile şi cu alte localuri de noapte, dar aceste păcate pot avea loc oriunde oamenii trăiesc fără frică de Dumnezeu şi dau frâu liber patimiilor trupului. Citim în această privinţă atenţionarea din Exodul 34:16 – „Nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi şi astfel fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor” Atunci când te invită un tânăr sau o tânără, sau poate unul căsătorit, la o întâlnire, la un asemenea local, el nu- ţi va spune din start că trebuie să dansezi şi tu, că trebuie să faci alte lucruri murdare, să te compromiţi, ci îţi va spune că doar vei asista, că numai vei discuta. Dar în final, după ce te vei duce acolo, citim în Proverbe 7:18-20 ce urmează: „Vino să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări! Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă” Când omul a ajuns aici, intră în casă şi păcatul este ca şi înfăptuit. Citim şi din Ieremia 5:7, despre o asemenea situaţie: „«Cum să te iert?» zice Domnul – Copii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n- au fiinţă şi după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, şi aleargă cu grămada la casa curvei!” Cei care sunteţi tineri ştiţi mai bine ca noi care sunt locurile unde nu este înălţat Dumnezeu ca Domn şi Stăpân şi unde Afrodita, Bachus, Venus şi ceilalţi aliaţi ai lor domnesc peste fiinţele umane. Odată, nişte nepoţi i-au propus bunicii lor: „Vino cu noi la un film, să vezi şi dumitale ce n-ai văzut. Dacă erau asemenea lucruri când erai tânără, să ştii că te duceai. Vino măcar acum, să prinzi ocazia până nu mori”. Şi s-a dus bătrânica. Când a intrat s-a plecat pe genunchi şi a început să se roage. Atunci au sărit nepoţii: „Bunico, da aici nu se face aşa ceva”. La care ea a răspuns: „Dacă nu-i loc pentru Domnul,
PĂCATELE TRUPULUI 65 nu-i nici pentru mine. Eu plec”. Cum putem să credem că în asemenea localuri ar putea să intre un copil al lui Dumnezeu? Este inadmisibil, este ca şi cum cineva şi-ar propune: „Mă duc să locuiesc pentru o vreme în iad. Şi apoi o să ies afară”. Nu se poate evada de acolo. Sunt atâtea versete în cartea Proverbelor care ne spun acest lucru. De exemplu 7:27 - „Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor …” Nu se poate să mai găseşti drumul înapoi. Cine apucă pe această cărare se pierde. Cu aceasta nu vrem să spunem că dacă cineva a căzut nu mai are nici o şansă. Vom arăta că se poate scăpa de acolo, dar foarte greu şi foarte puţini îşi mai revin. „Căci curva este o groapă adâncă şi străina o fântână strâmtă” (Proverbe 23:27). Dintr-o groapă adâncă şi strâmtă greu se iese. Continuăm cu al treilea nivel, arătând câteva stări de păcate din această categorie: relaţii sexuale cu persoane de sex opus, fie din categoria curvie, fie preacurvie (Deuteronom 22:13-30). Despre cele două situaţii privitoare: curvie, atunci când o fată este nelogodită şi preacurvie, când este cineva deja logodit (este foarte important acest aspect, logodit, nu neapărat căsătorit, pentru că logodna presupune deja o anumită înţelegere, un anumit angajament între cei doi). Notăm spre exemplificare, din cartea Osea 4:12-14, o prezentare a decăderii evreilor: „Poporul meu îşi întreabă lemnul şi toiagul lui proroceşte, căci duhul curviei duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor. Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră este plăcută. De aceea fetele voastre curvesc, nurorile voastre sunt preacurve. (deci curvia până la căsătorie, preacurvia după aceea) Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că sunt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sunt preacurve, căci ei înşişi se duc la o parte cu nişte curve şi jertfesc împreună cu desfrânatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire”. „Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului” (Osea 4:11). Omul nu mai raţionează, nu mai judecă, pentru că nu există logică în această privinţă. Ce logică a avut David? N-avea atâtea neveste? N-avea câte a avut Solomon, dar avea destule, mai multe decât îi trebuiau. Ce logică era să mai adauge încă una lângă ele? Dar mintea i-a fost luată, pentru că a păşit pe acele trepte preliminare, fără să se oprească în momentul în care trebuia. Pentru evitarea păcatelor trupului avem un sfat în Evrei 13:4 –
66 Lecţia 3 „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari” Aşadar, este simplu de enunţat, dar poate mai greu de trăit: Până în momentul căsătoriei, Biblia interzice orice fel de relaţii, iar după căsnicie, le admite doar între soţi. De altfel, căsnicia este un refugiu în faţa acestor probleme. Un al doilea domeniu este format de pervertirile despre care ni se scrie în Romani 1, unde Pavel se referă la oamenii care au schimbat întrebuinţarea firească, naturală. Citim în versetul 24 – „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că-şi necinstesc singuri trupurile” Avem de-a face cu ceea ce în I Corinteni 6 este numit „malahi” şi „sodomiţi” sau în Genesa 38, de la numele lui Onan şi ceea ce făcea el, onanie, acea autosatisfacere a poftelor, care, din nefericire, este frecventă printre tineri şi tinere. Este foarte important ca acest aspect să nu fie trecut cu vederea cu uşurinţă, la gândul că este o necesitate fiziologică, căci la urma urmei, oamenii spun că şi curvia e o necesitate fiziologică, în anumite circumstanţe! Nu avem voie să trecem atât de uşor peste Scripturi. Apoi citim în Romani 1:26-27 – „Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii. Tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii şi s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii”. Ştiţi, desigur, despre ce este vorba. Este o carte scrisă de un profesor de la un seminar din Anglia: „Descătuşarea sexului. Teologia sexualităţii”, apărută şi în limba română. În acel volum, aceste păcate sunt „dezlegate” şi se spune că Pavel le-a condamnat aici pentru că ei se jigneau unii pe alţii cu aceasta, nu că ar fi vorba despre un păcat în sine. Cine întâlneşte cartea aceasta poate s-o pună pe foc căci încă nu s-a stins jarul vrăjitorilor din Fapte 19. Aceste lucruri trebuie amintite, aşadar, pentru că diferite curente din occident au pătruns treptat şi la noi şi vor pătrunde într-un ritm alarmant de acum încolo. Şi ştiţi prin cine vor pătrunde? Prin cei care îşi permit astfel de lucruri şi care vor face tot posibilul ca să le apere, prin o teologie a lor. Citeam despre un conducător religios anglican ce are patru copii, dintre care doi au divorţat. Se scria că până în acel moment în biserica anglicană nu s-a legiferat divorţul şi recăsătorirea. Dar când au intrat stările de păcat în familia lui era dispus să propună rediscutarea
PĂCATELE TRUPULUI 67 vechilor interdicţii despre divorţ şi recăsătorire. Deci, vor intra mai întâi păcatele în familiile celor ce conduc, şi apoi ei vor promulga legi ca să-şi acopere faptele. Dar, să nu uităm ce este scris, căci „Biblia, - spunea Luther - nu este nici antică, nici modernă ci este veşnică”. Aşa este, într-adevăr. Domnul să ne- ajute aşa să credem! Mai amintim în această privinţă şi I Petru 4:3-4, pentru că sunt folosiţi aici termenii pentru desfrâu, pentru neruşinare, pentru exacerbarea poftelor: „Ajunge în adevăr că în trecut aţi făcut voia neamurilor, aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. De aceea se miră ei că nu mai alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc”. Reţineţi! În aşa măsură era avansat desfâul şi în vremea în care au trăit apostolii, în perioada Imperiului Roman, încât se spunea „castitatea este o dovadă a urâţeniei”. Se spune că romanii i-au învins pe greci din punct de vedere militar, dar grecii i-au învins pe romani din punct de vedere cultural! Unele dintre cele mai vestite femei greceşti, erau amante ale marilor oameni. Se spune că în acea vreme unii nu-şi numărau căsnicia după numărul de ani, ci după numărul de femei. Erau nişte orgii de nedescris. Mulţi dintre filosofii pe care lumea îi cinsteşte pentru scrierile sau lucrările lor au fost de fapt nişte stricaţi. Lucrurile se repetă şi acum şi să nu ne mire faptul când oameni cu renume vor dovedi aceste lucruri, cum e scris în cartea profetului Ieremia: „Credeam că numai poporul de jos este stricat. M-am dus la cei mari, dar când colo şi ei au părăsit legea”. Dacă numai poporul de rând ar păcătui, păcatul n-ar fi ridicat la rang de virtute, căci cei mari ar aplica legea pntru ei. Când cei mari fac asemenea fapte cei mici se pot asocia uşor, ca şi în zilele când a fost răstignit Domnul: Cei din conducere au pus la cale omorârea Lui; în urmă a fost foarte simplu pentru popor să strige: „Răstigneşte-L!” În final se ajunge la ceea ce citim în Efeseni 4:19 – „Ei şi-au pierdut orice pic de simţire. S-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie”. Aici am putea de fapt să mai adăugăm un alt domeniu, format din celelalte pervertiri, pe care ne este şi greu să le pomenim, pînă la pedofilie şi zoofilie, care nu sunt fapte scârboase făptuite doar în trecut, când oamenii trăiau în natură, căci acum câinii locuiesc în casele oamenilor. În Levetic 20:16 este scris: „Dacă o femeie se apropie de o
68 Lecţia 3 vită … să ucizi şi pe femeie şi pe vită …” De fapt este scris în Genesa 6 că înainte de potop şi animalele îşi stricaseră cărarea. Se pare că şi animalele se pervertesc într-o aşa manieră încât, după ce au fost folosite de către oameni în scopuri inorale, trebuie ucise. B. Stări şi fapte Ne vom referi la interzicerea acestor păcate de către Scriptură în familie, în adunare şi în societate şi apoi la pricinile de curvie, acel domeniu foarte sensibil, prin care oamenii, uneori involuntar, creează un cadru propice dezvoltării acestor lucruri. Citim mai întâi despre stoparea curviei în familie: „Să nu-ţi necinsteşti fata, dând-o să fie curvă, pentru ca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie şi să se umple de fărădelegi” (Leviticulul 19:29). Poate între noi n- ar fi cazul să spunem numai atât: să nu-ţi dai copilul să se desfrâneze, dar aţi văzut că desfrânarea nu este doar actul propriu-zis? Povestea este lungă. Tu nu-l trimiţi să curvească, dar îi îngădui să vizioneze un film, îi permiţi cu ştirea ta să se plimbe aiurea, să aibă prieteni când încă nu-i cazul să se gândească la căsătorie, îi dai voie să citească anumite cărţi, care îl vor afecta. Acesta înseamnă să-l dai, căci nimeni, când îşi dă copilul la şcoală, nu-l dă direct la facultate. L-ai dat numai în clasa întâi acum, dar după aceea îl duc ei, dascălii, până când termină facultatea şi până când îţi va veni acasă cu diploma. Dar unii părinţi nu înţeleg fenomenele şi vor suferii. Au fost situaţii când au fost sesizaţi de cei din jur. „Ai văzut ce face copilul tău?” „Nu, copilul meu nu face aceasta” „Fii sigur că n-ai să vezi tu. O vor vedea alţii. Părinţii văd numai la urmă, căci copii se ascund de ei. Dar ca părinte, esti dator să fereşti copii, cât poţi, de cursele păcatului, căci sunt situaţii când oricât i- am ocroti noi, nu mai putem fi prezenţi tot timpul cu ei. Când sunt mici, spunea cineva, acoperi trei-patru copii cu o pătură, dar când sunt mari, unul poate nu reuşeşti. Biblia spune să nu ţi-l dai tu, cu ştirea ta, cu acceptul tău. Şi cât poţi, să eviţi şi să interzici aşa ceva. Despre situaţia din adunare, citim în I Corinteni 5:9 cuvintele apostolului Pavel: „V-am scris în epistola mea să n-aveţi nici o legătură cu curvarii” Tinerilor, tinere! Pe cei care-i ştiţi că sunt curvari, nu dintre
PĂCATELE TRUPULUI 69 aceia „cu facultate”, ci dintre cei în faza de iniţiere, de ce umblaţi cu ei? Dacă Biblia scrie „nu te împrieteni cu omul mânios, că te dedai la faptele lui”, credeţi cumva căci curvia este mai puţin molipsitoare decât mânia. De ce te împrieteneşti cu ei? Sigur vei cădea. Nu este o probabilitate: Este o certitudine. Nu te însoţi cu ei! Iar pentru cei din conducere este scris, în versetele 12-13 – „ ... nu este datoria voastră să-i judecaţi pe cei dinăuntru?” … daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela”. Un măr stricat, o smochină rea, i-a spus Dumnezeu lui Ieremia, trebuie scoasă, căci le afectează şi pe celelalte. Este adevărat, răul ar trebui eliminat şi din societate, dar aceasta depinde de noi într-o măsură mai mică. În Deuteronom 23:17, atunci când Dumnezeu a pus problema la nivelul unei naţiuni, fiind vorba despre Israel, a poruncit: „Să nu fie nici o curvă din fetele din Israel şi să nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel”. Nu se pomeneşte doar curvia, sodomia sau celelalte necurăţii. Dumnezeu a spus să nu fie nici o urmă sau germen de păcat. Dar din societate va fi eliminat doar atunci când îngerii vor veni şi când vor face ei dreptate. Ei nu sunt afectaţi în această privinţă, nu au rudenii, spunea cineva şi pot să taie drept. Dacă oamenii încă din antichitate, în Grecia pe timpul lui Solon şi în vremea noastră pe timpul acestor regimuri au legalizat câte şi câte lucruri murdare, aceasta nu înseamnă că în faţa lui Dumnezeu ele sunt un păcat mai mic. Ele rămân la fel de păcătoase şi Dumnezeu într-o zi, la judecată, potrivit listelor din Noul Testament, va începe exact cu păcatele trupului. Sunt situaţii în care dacă noi nu umblăm cu atenţie, putem să cădem atât noi, dar ceea ce este mai frecvent, să constituim o pricină de cădere pentru alţii. O situaţie specifică avem în cartea Apocalipsa 2:14 unde este scris celor din conducerea bisericii: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oamenii care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie”. Dumnezeu este împotriva acestor lucruri, dar trist, spune Biblia aici, cei din frunte tolerează asemenea situaţii. Atunci când la nivel de biserică sunt tolerate, se întâmplă ca în Vechiul Testament – Numeri 25, când Balaam a prorocit bine până la un moment dat, dar apoi a început să dea sfaturi greşite, căci oameni afectaţi în vreo privinţă, facilitează şi
70 Lecţia 3 tolerează între tineri, de regulă, stări de genul acesta. În Apocalipsa 2:20 este scris ceva asemănător: „Dar iată ce am împotriva ta: Tu laşi ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociţă să înveţe să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor”. Urmăriţi Biblia, încă din Vechiul Testament şi până în cartea Apocalipsei, aceste păcate de curvie, de desfrânare, sunt legate de prorocii. Diavolul a făcut casă bună cu prorocii mincinoşi, bineînţeles. Cu Biblia nu se poate autoriza un astfel de păcat, dar cu prorociile se poate autoriza şi cei care sunt mai în vârstă cunosc, dacă se îndoiesc de ceea ce spun, acel caz de la Cluj, care a avut o amploare deosebită, când pe bază de prorocii, oamenii au ajuns la lucruri foarte grave, fiind destrămate mai multe familii prin curvii şi recăsătoriri. Astfel de oameni oameni prorocesc, dacă ar trebui să păstrez expresia biblică ar trebui spus: „prorocesc pe Baal”, pentru că la templul lui Baal şi al altor zeiţe din lumea antică, aveau loc asemenea lucrări. Eu cred că Dumnezeu are prorocii lui adevăraţi, care nici într-un caz nu admit aşa ceva. dar să ne păzim şi să fim atenţi ce ascultăm şi încotro ne duc acele sfaturi pe care le primim. Citim şi în Amos 7:17, pentru că Amaţia, un preot al seminţiei din nord, tolera aceste lucruri în slujba lui „Din pricina aceasta – îi spune Amos – iată ce zice Domnul: «Nevasta ta va curvi în cetate, fiii tăi şi fiicele tale vor cădea loviţi de sabie»“. Permiterea la nivelul unor biserici, chiar de către conducere, a acestor păcate va face ca familia lor să ajungă să cadă în păcat. Am auzit un caz când la o şedinţă de comitet s-a propus scoaterea din drepturi a unui om afectat de curvie. Şi unul au spus: „Fraţilor, să- l lăsăm”. Şi în atât de mult s-a opus încât s-a impus în luarea deciziei. Noaptea cel care a pledat pentru toleranţă a avut un vis şi un înger al Domnului i-a spus: „Pentru că ai lăsat în biserică pe acel om, să ştii că el va fi eliberat momentan, dar copiii tăi vor fi loviţi de păcatul acela”. Dacă-l tolerezi, pe de o parte va fi lovită familia ta, Dumnezeu va îngădui aşa, iar pe de altă parte acest păcat se va întinde, la nivel de biserică. Aceasta este una din pricinile pentru care curvia persistă. O altă pricină este scrisă în Proverbe 5:18-19 - „Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută, fi îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fi îndrăgostit necurmat de dragostea ei”. Un om care din tinereţe este îndrăgostit
PĂCATELE TRUPULUI 71 numai de partenerul lui, nu se poate să ajungă în păcatul preacurviei, nici să-i dea prilej celuilalt, conform Matei 5:32 – „Dar Eu vă spun că orişicine îşi lasă nevasta, afară numai de pricina de curvie, îi dă prilej să preacurvească”. Separându-te de soţ, îi dai prilej să cadă în păcat şi în multe situaţii s-a întâmpla aşa ceva. Fie soţi, fie soţii, pe motiv că s-au certat, pe motiv că… ştiu eu ce lucruri poate să motiveze Diavolul, şi-au neglijat partenerul. Dar peste doi-trei ani, l- au văzut aruncat în braţele altcuiva şi apoi au plâns. Acum taci din gură şi suferă şi roagă-te Domnului să te ajute, să-şi întoarcă din nou inima spre tine, dacă ai făcut aşa ceva. Domnul, să ne păzească de la asemenea lucruri şi să fim tot timpul uniţi şi cinstiţi în familie! O altă pricină se manifestă tot la nivel de familie, căci de aici pornesc majoritatea problemelor: I Corinteni 7:2 - „Totuşi, din pricina curviei fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei”. Familia este cel mai sigur refugiu împotriva acestor probleme. De aceea Biblia merge până acolo şi spune în versetul 9 - „Dar dacă nu se pot înfrâna, (au probleme, fie că sunt tineri sau văduvi) să se căsătorească …” În versetul 11, dă şi altă posibilitate: „…să rămână nemăritată – dacă n-are probleme şi nu vrea celălalt - sau să se împace cu bărbatul ei …”, dar nu să se recăsătorească. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta pentru că automat îi dă pricină să păcătuiască. În versetele 4 şi 5 avem alte sfaturi importante, pentru evitarea păcatelor trupului: „Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, cu nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi … ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre”. Fiecare îşi cunoaşte problemele lui şi trebuie să i le cunoască şi pe ale partenerului de viaţă. Familia, repet, este locul unde oamenii pot să se refugieze de aceste probleme, până la o anumită limită. Dacă cineva este stăpânit de un duh încât nici din punct de vedere familial nu poate fi stăpânit acest duh, aici este nevoie de intervenţia lui Dumnezeu, care poate să regleze toate lucrurile. Aşadar reţineţi aceste trei pricini de curvie. O pricină este tolerarea lor în biserică, cea de-a doua, atunci când în familie când unul dintre soţi nu îl împlineşte pe celălalt şi cea de-a treia, atunci când tineri necăsătoriţi sau alţii despărţiţi sau văduvi, rămân în această stare (au dreptul să se căsătorească şi nu o fac) şi au probleme.
72 Lecţia 3 Pe lângă cele amintite până acum, curvie, preacurvie, care sunt mai simple şi uneori încearcă să se vâre şi printre noi, se întâlnesc alte două asemănătoare cu ele: necurăţia şi desfrânarea. Despre necurăţie doresc să citim în Iacov 1:21, unde este scris: „De aceea, lepădaţi orice necurăţie …” Există o categorie de necurăţii, arătate în Vechiul Testament în Leviticul 15: stări fizice normale pe lângă aceste necurăţii, care uneori sunt involuntare, există alte tipuri de necurăţie, când această necurăţie trece asupra partenerului. În Ezechiel 18:6 este condamnat ceea ce cred că n-ar fi cazul printre noi, când soţii nu îşi ştiu care este timpul dat pentru relaţiile cu soţia. Tot în această privinţă, pentru tineri, Biblia spune că dacă cineva are probleme, să se căsătorească, nu să se satisfacă singur, fie băieţi fie fete, pentru că este o necurăţie, şi nimic necurat şi întinat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Doamne, păzeşte-ne de aşa ceva! Dar cea de-a patra stare, desfrâul, este cea mai gravă dintre toate, după cu citim din Osea 4:12-14 - „Poporul meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui proroceşte, căci duhul curviei duce în rătăcire. Şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor. Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră e este plăcută. De aceea fetele voastre curvesc şi nurorile voastre sunt preacurve. Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că sunt curve, nici pe nurorile voastre …, căci ei înşişi se duc la o parte cu nişte curve şi jertfesc împreună cu desfrânatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire”. România se laudă pe de o parte că este o ţară creştină, dar aceste lucruri nu sunt printre noi? În lume vor fi, de aici vor face curăţenie îngerii, dar în biserică şi în familii este datoria noastră şi Domnul să ne ajute să ne păstrăm curaţi. Amin! Mai amintim doar Efeseni 4:19 – „Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s- au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie ...” o stare care arată stricăciunea la culme. Căci desfrânare este starea când omul şi-a pierdut ruşinea şi respectul de sine şi faţă de semeni. Aceste lucruri niciodată nu se opresc. După cum Dumnezeu nu are treaptă de oprire spre neprihănire, nici Diavolul spre stricăciune, nu are limită de decădere. După ce ai ajuns să comiţi un anumit păcat, Diavolul nu se va opri aici ci te va târî tot mai jos, tot mai jos, până la dezumanizare.
PĂCATELE TRUPULUI 73 II. EXEMPLE BIBLICE A. Cazuri negative Familia lui Lot – incest (Genesa 19:30-36) Lot s-a refugiat din Sodoma împreună cu fetele lui într-o peşteră, unde a avut loc primul caz de incest relatat în Biblie. El a fost un om neprihănit, dar vinul, mustul şi curvia iau minţile omului. Lot s-a îmbătat, iar fetele lui au fost influenţate de practicile imorale pe care le-au văzut în Sodoma şi astfel s-a comis păcatul. Să fim atenţi căci şi copii noştri pot să fie influenţaţi de modelul lumii în care trăim, pentru că decăderea morală a Sodomei este foarte asemănătoare cu cea a lumii de azi şi intr-o clipă de neveghere, părinţii pot fi toleranţi faţă de comportamentul copiilor lor iar istoria lui Lot să se repete. Esau - desfrânare Genesa 26:34 - „La vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata hetitului Beri şi pe Basmat, fata hetitului Elon”. Într-un fel, poligamia este tot o curvie. Când un om nu se mulţumeşte doar cu soţia lui. Acum nu există din punct de vedere legal posibilitatea poligamiei (în ţara noastră) dar oamenii pot să-şi permită o altă soţie, sub diverse forme. Nu chiar să trăiască cu ea, ci poate numai la nivelul gândirii, să-şi permită să spună: „Cealaltă femeie este mai frumoasă decât soţia mea” şi el, din punct de vedere fizic să fie într-o familie cu o soţie, iar din punct de vedere mintal el să trăiască de fapt într-o altă lume, cu un alt partener. În nestăpânirea şi răzvrătirea lui, Esau a trecut chiar la desfrânare: Genesa 28:8 – „Esau a înţeles că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său, Isaac (fără pic de ruşine, şi-a sfidat părinţi) şi Esau s- a dus la Ismael şi a mai luat de nevastă pe lângă nevestele pe care le avea şi pe Mahalat, fata lui Ismael ...”. Nu degeaba l-a respins Dumnezeu pe Esau. În Evrei 12:16 este scris: „Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau …” Pentru el lucrurile sfinte n- aveau nici o valoare, pentru că lumea şi cu aceste stricăciuni sunt tare înrudite. Sihem şi Dina - curvie Genesa 34: 1, 2 - „Dina, fata pe care i-o născuse lui Iacov Lea a ieşit să vadă pe fetele ţării. Ea a fost zărită de Sihem, fiul hevitului
74 Lecţia 3 Hamor, domnitorul ţării. El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o....” Fraţii ei au identificat corect fapta când au răspuns: „«Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o curvă?»“ (vers. 31) Vinovatul principal bineînţeles că a fost Sihem, dar şi-a avut indiscutabil şi Dina vina ei. O vină poate simplă am putea spune noi, dar dureroasă la care ar putea să cadă pradă surioarele noastre, dacă nu sunt atente. Acest duh din Sihem nu este mai puţin răspândit în zilele noastre, ci mai mult. Iuda şi Tamar – preacurvie şi necurăţie Atunci când Tamar s-a aşezat la marginea drumului, a venit Iuda şi a luat-o drept o desfrânată şi a păcătuit cu ea. În urmă, când a aflat ce a făcut ea, ca şi cum ar fi uitat, i s-ar fi şters filmul ca lui Lot, dar el a făcut- o ziua, nu noaptea, a spus să fie ucisă. Ca şi în Ioan 8, când au spus că au prins-o în fapt o femeie; dar bărbatul unde-a fost? Oamenii în general îi acuză pe alţi că sunt de vină. Dacă un bărbat este ispitit de o femeie sau o femeie cu un bărbat, spune: „Celălalt mă ispiteşte!” Nu! Dacă unul este rece, nu vor lua foc amândoi. Oricât de ispitit ar fi unul, dacă celălalt ştie să rămână în standardul lui, dacă ştie care sunt limitele lui, unul va fi ispitit, va face păcatele lui, dar cu alţii, nu cu cei care vor rămânea curaţi. Iuda totuşi s-a trezit şi avem aici ceva îmbucurător. S-ar putea ca printre noi să fie oameni care o singură dată au căzut în păcat. Ei pot să- şi revină dacă se trezesc repede, ca Iuda „ ... a zis: «Ea este mai puţin vinovată decât mine …». Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci” (vers. 26). Până când bagi vina la celălalt, vei păcătui mai departe. Când vei socoti că tu eşti de vină, ai şanse să te opreşti din păcătuire. Iuda s-a mărturisit şi a spus: „eu sunt de vină” şi de atunci Dumnezeu l-a ajutat să pună capăt păcatelor lui. Doamne ajută pe cei care au păcătuit să se recunoască, să-şi vadă vina şi să nu mai păcătuiască, după cum a spus Domnul Isus femeii: „Du- te şi să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8:11). Amin. Ruben – imoralitate şi pedeapsă Genesa 35:22 – „Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său şi Israel a aflat” Un caz similar avem şi în Noul Testament, în I Corinteni 5:1 – „Din toate părţile se spune că între voi este curvie, – s-a spus, dar şi era – şi încă o curvie de acelea care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său” Pentru aceasta, cel din Corint
PĂCATELE TRUPULUI 75 a fost dat pe mâna Satanei şi Ruben şi-a pierdut dreptul de întâi născut. Fiecare şi-a primit plata pentru păcatul lui. Samson – slăbiciunea celui tare Judecători 16:1 - „Samson a plecat la Gaza. Acolo a văzut o curvă” În 14:1 să admitem că s-a dus să se căsătorească, greşeala e că s-a dus în ţara filistenilor. Dar aici Samson a cunoscut statutul acestei femei şi totuşi a intrat la ea. De aici a început căderea gravă a lui Samson, când a ştiut ce face. A ştiut cu cine se încurcă şi a căzut. Din acel om credincios a ajuns unul cum scrie în cartea profetului Isaia 1:21 – „Vai, cetatea acea credincioasă, cum a ajuns o curvă! …” la fel şi „viteazul din Israel” a fost doborât la capitolul acesta; un Samson care era mişcat de Duhul Domnului, Da! Pentru că şi-a permis ce nu trebuia şi a continuat în păcatul lui. Diavolul nimănui până acum nu i-a spus: „Auzi, tu nu păcătui, că eşti prea sfânt.” Dacă s-a dus şi la Sfântul Sfinţilor şi L-a provocat să păcătuiască, se va ruşina sau sfii să nu vină la noi? Nici pe departe! Fii lui Eli – imoralitate la Casa Domnului I Samuel 2:12 - „Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul”– şi erau în slujbă, ca preoţi în Israel. „Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul, a aflat că se culcau cu femeile care slujeau afară la uşa Cortului Întâlnirii” (vers. 22). Cât de grav. Şi totuşi, ce-i mai trist, Eli i-a lăsat în slujbă. Şi au primit toţi pedeapsa pentru păcatele lor. Solomon şi „femeile” – atacul nebuniei Un alt caz, iarăşi tolerat de conducere -acestea sunt se pare cele mai grave – este în I Împăraţi 3: 16-17, unde este descrisă judecata lui Solomon, şi în general ne gândim ce drept a judecat împăratul. „Atunci au venit două femei curve la împărat … Una din femei a zis: «... eu şi femeia aceasta locuiam în aceeaşi casă»” Mă întreb şi vă întreb: De ce n- a fi zis Solomon să le taie pe ele cu sabia în două? Ele trebuiau tăiate. Cum a tolerat împăratul atât de înţelept curvia? Ştiţi cum? Era el însuşi un afectat. „Împăratul Solomon a iubit multe femei străine” (I Împăraţi 11: 1). Cum să le ucidă pe aceste curve când avea şi el sute de ţiitoare. „Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului …”(I Împăraţi 11: 4). El avea o înţelepciune deosebită şi uneori suntem înşelaţi când cineva predică
76 Lecţia 3 foarte frumos, „dar dacă lasă curvele acolo”, poate să fie mai înţelept decât Solomon. În final se va duce pe sine şi poporul la ruină. Fii lui Israel – atenţie la invitaţii O situaţie de păcătuire în masă avem în Numeri 25:1 - „Israel locuia la Sitim, şi poporul a început să se dedea la curvie cu fetele lui Moab”. Îndrăznesc să spun că acest duh este astăzi printre noi. Sunt fete foarte multe în biserica de acum şi totuşi Diavolul le spune la băieţi că cele din Moab sunt mai bune. Acelea au gura ca mierea şi gâtlejul lunecos ca untdelemnul. Dar în urmă, unde a ajuns Samson şi Solomon? Şi invers. Sunt băieţi în biserică, câţi vrei. Dar când vine unul din afară, un Sihem, un Făt-Frumos li se pare surorilor că ar fi mai bun. Nu-i acesta duhul de aici? Nu erau tineri în Israel? Erau, căci bătrânii muriseră toţi prin pustie. Era numai tineri! Dar voiau altceva, de dincolo de Iordan şi dincolo de Iordan s-au dus în robie. Acest duh demonic, care până eşti fată şi fecior îţi spune că nu-s frumoşi cei din biserică, după ce o să te căsătoreşti o să-ţi spună că nu-i frumos soţul, nici soţia, ci altcineva. Dar toate acestea nu sunt de la Dumnezeu, ci de la Satan, care va duce lumea la pierzare. Doamne trezeşte pe cei tineri! Dar uneori e necesar să trezească Domnul şi pe cei bătrâni, că duhurile acestea nu-i lasă în pace după 40 de ani. Nici la 80 de ani dacă nu-s înţelepţi ci ştiu să-i ducă în rătăcire la orice vârstă. Te miri uneori că soţi care au stat împreună până s-au căsătorit copiii şi la 60 de ani divorţează. Cum este posibil aşa ceva? Au tolerat asemenea lucruri şi în final au ajuns într- o fază de unde n-au mai putut să facă cale întoarsă. Sodoma şi Gomora – păcatul în ultima fază Aceste cetăţi „ ... care se dăduseră şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia ne stau înainte o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic”(Iuda 7). Începe să crească procentajul de oameni care nu mai sunt mulţumiţi cu familia clasică, naturală. Vor alt tip de combinaţii. Dar cu cât creşte acest procentaj, cu atât numărătoare inversă a lui Dumnezeu funcţionează şi se va pune o dată capăt la toate. Rahav – de la curvie la credinţă Un ultim caz negativ, care totuşi are o nuanţă de bine: Iosua 2:1- „Cei doi au plecat şi au ajuns în casa unei curve care se chema Rahav şi s- au culcat acolo”. Această femeie stricată a avut o trezire în viaţa ei şi a fost singura femeie care şi-a salvat întreaga casă dintr-un oraş-stat păgân
PĂCATELE TRUPULUI 77 care a fost sortit nimicirii cu tot ce era acolo şi condamnat să nu mai fie zidit niciodată. S-a întâmplat cum spunea Domnul Isus în Matei 21:31: „ ... Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu”. Dacă cineva a păcătuit, să nu-şi piardă nădejdea, dar să nu mai păcătuiască. Această curvă Rahav a luat-o înaintea întregii ţării. Dar cum? Citim în Iosua 6:17 – „Cetatea să fie dată în mâinile Domnului spre nimicire şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe soli care-i trimisesem noi”. Iată care a fost motivul siguranţei ei Iosua 2:12 – „Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul …” Deci credinţa se născuse în viaţa ei (acelaşi lucru scrie în Evrei 11:31) şi faptele au urmat îndată după aceasta. „Tot aşa, curva Rahav: n- a fost şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi I-a scos afară pe altă cale?” (Iacov 2:25). Deci sunt şanse reale pentru cei care au fost afectaţi de aceste probleme trupeşti. Domnul să aibă milă de ei, dar ei să fie gată de o pocăinţă reală şi durabilă. B. Cazuri pozitive Abimelec – inima curată Genesa 20:3-6 - „Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec şi i-a zis: «Iată, ai să mori din pricina femeii, pe care ai luat- o» … «Doamne, vei omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat? Nu mi-a spus el că este soră-sa? Şi n-a zis el însuşi că el este fratele său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu mâini nevinovate». Dumnezeu i-a zis în vis: «Ştiu şi Eu că ai lucrat cu inimă curată: de aceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea…»”. S-a întâmplat în conformitate cu ce-i scris în Proverbe 22:14 - „Gura curvelor este o groapă adâncă; pe cine vrea să-l pedepsească Domnul, acela cade în ea”. Cum se face că pe unii Domnul îi păzeşte şi-n vis şi-i trezeşte iar pe alţii Domnul îi pedepseşte? Abimelec a fost cu inimă curată, de aceea l-a păzit Domnul, dar care-i cu inimă necurată în inima lui deja a făptuit păcatul. Pe acela credeţi că-l mai păzeşte Domnul? Ba dimpotrivă, pentru acesta este scris că-l lasă în
78 Lecţia 3 voia pornirii inimii lui, că- n inimă păcatu-i deja săvârşit şi nu- l mai opreşte Domnul. El se îndură de cel care-i cu inima curată căruia Diavolul îi scoate în cale o ispită peste puterile lui, sau de care n-are cunoştinţă exactă, şi-l păzeşte. Iosif - puritate În cazul lui n-a fost ca şi la Abimelec, o ispită pe moment, ci ispita zi de zi. Există diferite situaţii, când la locul de muncă sau în altă parte eşti ispitiţ; poate serviciul sau moştenirea să-ţi fie în joc dacă nu păcătuieşti. La Iosif i-a fost în joc libertatea şi nu s-a dat bătut. El a spus: „…«Vezi că stăpânul meu nu-mi cere socoteala de nimic din casă, şi mi-a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta, şi nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare…?»” (Genesa 38:8-9). Ştiţi care nu păcătuiesc? Cei care văd curvia un păcat mare. Cei care spun că-i un păcat mititel o să păcătuiască, pentru că de un lucru mic crezi că uşor te scapi de el, dar cei care o văd un lucru mare şi o văd ca păcat înaintea lui Dumnezeu se feresc. Iosif chiar dacă a făcut închisoare, a ajuns bine. Să presupunem cealaltă variantă, dacă-şi permitea să păcătuiască. Cât credeţi că trecea fără să se afle? Domnul Isus a spus în Matei 10:26 - „…nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit…”. Nu tot în temniţă ajungea? Dar nu mai ajungea el domnitor în veac. Diavolul te sperie determinându-te să-i accepţi oferta dar ca şi Iosif, care a ajuns mare vizir, n-ai de pierdut nimic ci numai de câştigat în timp. Rebeca – feciorie Genesa 24:16 - „Fata era foarte frumoasă; era fecioară şi nici un bărbat n- avusese legături cu ea…”. De regulă, pentru lume, în vremea noastră, ca şi-n antichitate, castitatea este legată de urâţenie şi se consideră că numai care nu-i frumoasă şi descurcăreaţă, n-are un prieten. Rebeca erai frumoasă şi bogată şi totuşi n-avea nici un prieten, dar a avut un soţ pe măsură. Este important pentru cele care sunt fiicele Sarei, aceasta a fost nora ei, să ştie să-şi păstreze locul lor şi Dumnezeu le dăruieşte unor adevăraţi tineri. O nevastă bună este doar aceea care o căpătăm de la Dumnezeu. Credeţi că Domnul ne dă marfă din depozitul Diavolului? Nici vorbă. Dumnezeu ne dă dintr- a Lui, dar El nu ţine numai lucruri
PĂCATELE TRUPULUI 79 curate. Dumnezeu nu are deşeuri, rebuturi. Nu, la Dumnezeu totu-i produs finit şi nou. Cine vrea să lucreze cu Domnul la firma Lui, care-i Biserica, la această instituţie deosebită unde Dumnezeu prelucrează, sfinţeşte şi apoi ne binecuvântează ca atare să vină cât mai grabnic. Maria - sfinţire Matei 1:18 - „…Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună…”. Unii dacă sunt logodiţi, dacă sunt cununaţi la starea civilă, desconsideră sfinţenia biblică spunând că doar ei şi-au jurat unul altuia. Iosif şi Maria au ştiut că fiecare lucru îşi are locul lui şi momentul lui şi Dumnezeu i-a binecuvântat ca atare în căsnicie. Timotei - evlavie Acest tânăr din Noul Testament avea şi el ispitele lui în viaţă şi în slujbă. De aceea Pavel îi scrie: „Fugi de poftele tinereţii” (II Timotei 2:22). Iată ce ştim despre el din Fapte 16:1-2 - „În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine. Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec”. Tot despre el citim în I Corinteni 4:16 ca şi o completare la ce avem aici: „Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul”. Tinerii pe care vrea Dumnezeu să-i folosească în slujbă trebuie să-şi păstreze curăţia în această privinţă. Un frate bătrân spunea: „dacă unui tânăr slujitor îi afişezi în spate o tăbliţă că este un om stricat, curvar sau lumesc l-ai scos din slujbă pe toată viaţa”. Chiar dacă din punct de vedere tehnic el ar putea să mai facă slujba, din moment ce are o reputaţie slabă este foarte greu să se ridice la nivelul de a mai sluji cu succes ÎNCHEIERE Să concluzionăm cu un gând pentru cei care şi-au păstrat curăţenia: Rebeca, Timotei, Iosif şi ceilalţi. Un gând pentru cei curaţi: I Corinteni 6:15-20 - „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui
80 Lecţia 3 Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, – nu a mele, spun - fac ce vreau cu trupul meu – şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!. Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea?… Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte , păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu?… Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. Amin. Trupul nostru este Templul lui Dumnezeu unde nu este permis să fie introduse altare străine şi jertfe străine. Cei ce sunt în părtăşie cu altarul sunt un singur trup cu acel dumnezeu căruia îi slujesc. La templele păgâne, cum era în Corint, ispita era mare căci la templul Afroditei erau o mie de preotese prostituate, care seara se lansau pe străzi. Totuşi Pavel n- a slăbit cu nimic principiile nici acolo şi le-a spus clar: „cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Fugiţi de curvie, dacă până acum v-aţi păstrat, nu vă întinaţi cum nu s-a întinat nici Iosif. „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu… Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” (I Tesaloniceni 4:3,7). Şi în Fapte 15:20 s-a hotărât să „ ... li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie…”, lucruri foarte prezente în societatea de atunci şi de astăzi. Acum un gând pentru ei care au fost prinşi cândva în acest laţ. Domnul are şi pentru ei o salvare. Porunca a şaptea spune: „Să nu preacurveşti!”. Cine preacurvea era omorât, dar a venit Domnul Isus şi a spus în Ioan 8:11 - „…să nu mai păcătuieşti…” de acum încolo. Dacă de acum încolo veţi şti să vă păstraţi curaţi n-o să fiţi în final pe lista celor vinovaţi. Nu! O să fiţi pe lista celor care, spunea Domnul Isus, intră întâi în ceruri. Femeia care a ştiut să-şi plângă păcatul, acea Magdalena din care a scos Domnul şapte draci, dar apoi a fost prima la mormânt, acea Rahav care a fost cea mai stricată, dar când s-a pocăit a fost în stare să-şi rişte viaţa, nu numai să creadă şi să facă fapte vrednice de pocăinţa ei. Am văzut cazuri când cineva face fapte cu nemiluita, se roagă mult, dar continuă şi-n păcat. Aceştia nu-s primii în rai ci primii care vor fi scoşi
PĂCATELE TRUPULUI 81 afară. Să facem faptele credinţei până la moarte şi să ne împotrivim păcatului. Domnul să ne ajute!. Atât acelora care nu s-au pătat, cât şi acelora care au căzut, dar care vor spune un NU hotărât păcatului, tuturor, le amintesc II Corinteni 7:1 pentru viaţa de aici încolo: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt în frică de Dumnezeu” Ce fel de făgăduinţe? „Ferice toţi cei cu inima curată – spune Matei 5:8 – căci ei vor vedea pe Dumnezeu”. Aceştia vor vedea pe Dumnezeu. Chiar dacă ai fost o curvă ai făgăduinţa dacă încetezi să păcătuieşti. Dacă te-ai păzit până acum, nu te încrede, ci teme-te şi fugi mai departe spre Împărăţia lui Dumnezeu. Fugi de aceste păcate şi de stricăciunea din această lume! Nu te opri undeva lângă Sodoma! Fii atent, du-te mai departe! Domnul să ne ajute să fim sfinţi şi fără prihană, ca în ziua aceea ca să putem intra cu toţii în ceruri. Dacă aici pe pământ despre un David s-au făcut referiri, că a fost un om care a căzut la un moment dat, dacă despre tine oamenii ştiu ce ai făcut şi uneori îţi este greu poate să ridici capul în sus, sau te mustră conştiinţa pentru ce ai făcut, luptă-te de aici încolo să fii liber, căci în ceruri nimeni nu-ţi va mai aduce aminte de păcatul tău. Acolo vom fi liberi de tot ce-am suferit, de tot ce-am păcătuit. Vom fi liberi, căci Domnul ne-a eliberat. Amin.
82 Lecţia 4 ÎNCHINAREA LA IDOLI INTRODUCERE 1. Apare în listele faptelor firii imediat după păcatele trupului, fiind legată direct de aceasta (Psalmul 95:5) 2. Închinarea la idoli – eidolatreia (lb. greacă) – idolatrie, închinare la zeităţi, include şi lăcomia de avere (Efeseni 5:5; Coloseni 3:5), precum şi alte forme de manifestare I. PREZENTARE A. Evoluţia istorică 1. În lumea veche: idoli (reprezentare a zeilor) ciopliţi, turnaţi, de la aur la lemn, uneori hidoşi (Osea 9:10) şi capricioşi, pretinzând jertfe, chiar de copii (Ieremia 32:35) 2. Etape de formare a idolilor (exemple): zeiţa Romei – recunoştinţă faţă de spiritul de dreptate al Romei, atribuită apoi împăratului (iniţial au existat opoziţii), transferându-i-se apoi total statuii; 3. Funcţiile idolului: a) localizarea zeului (templu, copac, munte etc.) b) vizualizarea lui (asemănător cu atributele lui: zeul peşte, zeiţa dragostei) 4. În lumea modernă: idoli vechi în haine noi (aceleaşi duhuri demonice): icoane, televiziune, teatru, sport, cărţi, tradiţii, sărbători, plăceri (ajungând iarăşi la ucideri de copii), filosofie, magie, lăcomie după avere, lux, dezvoltarea economică forţată, muncă fără odihnă. B. Pacatul idolatriei 1. Obiectul închinării a fost schimbat, Dumnezeu a fost înlocuit cu universul material şi uman-spiritual – ideea Diavolului (Romani 1:19-23; Matei 4:8-9; Apocalipsa 13:4) 2. Uzurpă locul lui Dumnezeu din inimă, minte (devotare, închinare, ascultare) luptând să-l ocupe cu altceva (Matei 6:21-24; II Împăraţi 17:16); închinarea este urmată de slujire ( Exodul 20:4- 5) 3. Închinarea adevărată - în duh şi adevăr (Ioan 4:23) este înlocuită cu o închinare în stare de păcat, în special păcate trupeşti (Osea 4:12- 14,17)
ÎNCHINAREA LA IDOLI 83 4. Închinarea la idoli este o lipsa de cunoaştere. Sursa binecuvântărilor se crede a nu fi Dumnezeu, ci fortele supranaturale, alti oameni, noi înşine (Osea 2:5,8-10). Este o răzvratire şi o ignoranţă (Ioan 4:22; Faptele Apostolilor 17:23) II. EXEMPLE BIBLICE A. Exemple negative 1. Turnul Babel, Nimrod, Semiramis, Tamuz - lucrări fără Dumnezeu şi împotriva Lui (Genesa 11:1-9) 2. Rahela – idolii furaţi din lăcomie sau plăcere (Genesa 31:19,32-35); efectul ( Genesa 35:2-4) 3. Israel şi Aaron – viţelul de aur; idoli cu sărbători speciale (Exodul 32:1-6) 4. Ghedeon şi efodul din Ofra – distrugerea unei idolatrii şi înfiinţarea alteia (Judecătorii 6:25- 32; 8:24-27) 5. Mica – diferite păcate tolerate de cler favorizează idolatria (Judecători 17:1- 10) 6. Solomon – slăbiciune şi pedeapsă (I Împăraţi 11:1-10) 7. Ieroboam - un împărat „creator” de idoli (I Împăraţi 12:26-33) 8. Ahab şi Izabela – o familie iubitoare de idoli (I Împăraţi 16:32-33) 9. Iehu – o eliminare parţială cu perpetuarea idolatriei tradiţionale (II Împăraţi 10:26-31) B. Exemple pozitive 1. Iacov – Israel - un popor monoteist (Genesa 35:2-7) 2. Moise – omul care l-a „văzut” pe Dumnezeu nu a acceptat idoli (Exodul 32:20-35) 3. Cei trei tineri din Babilon – cei ce rezistă presiunii idolatre (Daniel 3:16-30) Mardoheu – omul ce se închină numai lui Dumnezeu (Estera 3:2-5) 4. Biserica – o istorie a alegerilor spirituale (II Corinteni 10:14-22; Apocalipsa 13:8- 15; 17:13; 16:1; 22:15) ÎNCHEIERE 1. Examenul final „închinarea la idoli”: scris, oral, probă practică (Ieremia 10:1- 16) 2. Eliminarea prin lichidare (I Petru 4:3; Isaia 2:20) 3. Ferirea (păzirea) de idoli (I Ioan 5:21; Exodul 20:23)
84 Lecţia 4 ÎNCHINAREA LA IDOLI INTRODUCERE Închinarea la Dumnezeul adevărat, prezentă într-o casă de rugăciune legată strict de sfinţenie, de adevăr, căci închinătorii adevăraţi I se închină Tatălui în Duh şi în adevăr, aşa cum spunea Domnul şi Psalmii: „ ... sfinţenia este podoaba Casei Tale pentru tot timpul cât vor ţinea vremurile” (Psalmul 93:5). La fel se poate spune că închinarea falsă are o strânsă legătură cu toate păcatele cuprinse în „închinarea la idoli”. Dacă la Templul lui Dumnezeu primează sfinţenia şi adevărul, la templele păgâne desfrâul şi minciuna sunt la loc de cinste. De aceea tema aceasta apare imediat după păcatele trupului. Termenul folosit în limba greacă este eidolatreia, care înseamnă idolatrie, sau închinare la zeităţi. Potrivit Efeseni 5:5 - „…Nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli...”, putem afirma că Biblia extinde această listă a închinării la alte zeităţi, nerezumându-se la cele din argint, aur sau alte materiale. Închinarea la idoli poate cuprinde multe alte manifestări. Vom vedea aceasta în funcţie de ceea ce reprezintă în fond păcatul idolatriei.
ÎNCHINAREA LA IDOLI 85 I. IDOLATRIA - PREZENTARE A. Evoluţie istorică Vom analiza idolatria, privindu-o printr-o prismă istorică, iar apoi prin ceea ce constituie acest păcat în sine. În lumea veche, idolii, fie ciopliţi sau turnaţi, din lemn sau metale, erau foarte diferiţi: de la idoli frumos poleiţi până la idoli de-a dreptul hidoşi, după cum este scris în Osea 9:10 - „Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustie; am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară; …. Dar ei s-au dus la Bal-Peor, s-au pus în slujba idolului scârbos şi au ajuns urâcioşi ca acela pe care îl iubeau”. Nu întotdeauna chipurile zeilor din vechime erau atractive. Zeul peşte, Dagon, arăta ca o fiinţă jumătate om, jumătate peşte. Zeiţa Diana arăta ca o femeie cu zeci de sâni. Uneori aceşti zei erau de-a dreptul urâcioşi. Dacă ar fi să aruncăm o privire în zilele noastre, nu toate VIP-urile şi starurile societăţii (care deseori ajung idolatrizate) sunt neapărat ceva plăcut la vedere. Diavolul îşi porneşte strategiile de la ceea ce este plăcut la vedere, aşa cum a făcut şi atunci când a sedus-o pe Eva. Când vrea să te tragă pe panta lui, începe cu ceva plăcut la vedere; dar după ce câştigă teren în mintea şi seduce gusturile, te duce până acolo încât iubeşti ceva ce este pur şi simplu urât, chiar şi pentru standardele lumii. Când Diavolul vrea să seducă pe cineva în păcate murdare, la început îi va fura mintea printr-un partener frumos. Dar în final, când oamenii se strică sunt capabili să-şi lase soţia sau soţul, care arată bine din punct de vedere fizic şi chiar intelectual şi se duc cu nişte oameni care nici măcar fizic nu ar putea fi comparaţi cu cei lăsaţi în urmă. La fel este şi din punct de vedere al idolatriei. Dumnezeul nostru este, după cum spune Psalmul 45:2 - „cel mai frumos dintre oameni”, dar oamenii, în stricăciunea lor, după ce au început să-şi strice gusturile şi să- şi piardă minţile, au ajuns să se închine la fel şi fel de idoli, urâţi şi murdari, în cele mai stranii forme. Oamenii au deviat de la nişte idoli care prezentau diverse avantaje, ca în Eden, când Diavolul i-a spus Evei că li se va deschide mintea şi vor fi ca Dumnezeu, până au ajuns că slujeau unor idoli care îi chinuiau în fel şi fel. Dacă
86 Lecţia 4 citim în cartea profetului Ieremia 32:35, aflăm că „Au zidit înălţimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să treacă prin foc lui Moloc pe fiii şi fiicele lor, lucru pe care nu li-l poruncisem...”. Acest dumnezeu, Moloc, nu numai că era urât, ci era şi foarte rău: un dumnezeu reprezentat din punct de vedere fizic printr-un chip de om cu mâinile întinse, pe care îţi puneai copilul ca jertfă, iar dedesubt era foc. Să privim la etapele de formare ale unui idol, luând un exemplu din istorie. Atunci când s- a extins Imperiul roman, oamenii aveau respect faţă de spiritul de dreptate al Romei. Este cunoscut şi astăzi dreptul roman. Oamenii au vrut să răsplătească, să cinstească acest spirit de dreptate. Dar ei au transferat această cinste din dreptul Romei în dreptul împăratului. În acest fel, ei îl cinsteau pe împăratul care era la cârma Imperiului. Pentru că ei nu aveau mijloacele de informare în masă pe care le avem noi acum, iar oamenii din diferite părţi ale imperiului doreau şi ei să- l cinstească pe împărat şi-au făcut statui ale împăratului, cărora au început să li se închine, considerând că se închină spiritului de dreptate al Romei. Se spune că împăraţii romani, la început, nu înţelegeau cum se poate ca oamenii să li se închine lor. Dar mai târziu (pentru că aşa este păcatul, te cucereşte pas cu pas), acest fapt le-a făcut plăcere. Oamenii au ajuns că s-au închinat împăratului şi când a venit următoarea generaţie, ei au rămas doar cu statuia. Putem lua un alt exemplu, acela din Numeri 21, când Dumnezeu i- a poruncit lui Moise să ridice un şarpe de aramă. Ideea centrală era ca cei ce fuseseră muşcaţi de şerpi să privească spre şarpele de aramă, pentru a- şi scăpa viaţa de la moarte. Mai târziu nu au mai fost şerpi, iar poporul nu mai ştia poate nici de Moise şi nici măcar de unde a pornit acest lucru; cu toate acestea, obiceiul închinării s-a perpetuat. În ziua de azi sunt foarte multe sărbători, în cadrul fiecărui popor. Dacă îi întrebi pe oameni ce reprezintă o sărbătoare anume, nu ştiu; ştiu doar că este scris cu roşu sau cu albastru în calendar! De asemenea, tot necunoscută este şi originea a foarte muţi idoli din zilele noastre. Uneori, originea lucrării a fost una bună, dar, cu timpul, esenţa acesteia a fost schimbată cu simple forme de manifestare, rămânând în final doar imaginea sau obiectul închinării. Cel mai relevant exemplu este crucea. Când Domnul Isus a fost răstignit, nimeni nu şi-a pus problema să facă din cruce un obiect de închinare. Dar Domnul a plecat la cer, oamenii şi-
ÎNCHINAREA LA IDOLI 87 au pierdut adevărata imagine a crucii şi au rămas doar cu lemnul, devenit un simplu obiect de închinare. Niciodată un lucru nu a fost de la început un obiect de închinare şi de slujire, idolatru. El a devenit aceasta cu timpul. În istoria bisericii creştine iniţial nu s-au acceptat icoanele; dar apoi au fost acceptate vizualizări, pentru cei care nu cunoşteau carte. Cu timpul, s-a pierdut scopul iniţial şi ceea ce a rămas a fost doar un idol. De fapt, am putea spune, fără să ne îndoim, că aceasta este strategia Diavolului. Vom vedea în final că închinarea la idoli este transferată de la Dumnezeu spre lucrurile create de El, apoi transferată omuluiă şi în sfârşit Diavolului. Acest drum, care este destul de lung, va fi finalizat conform celor scrise în cartea Apocalipsei. Idolul avea o funcţie de localizare a zeului. Pentru omul lipsit de capacitatea spirituală prin care putea gândi într-un plan îndepărtat, pentru omul redus la o condiţie fizică foarte îngustă, a trebuit ca zeul să fie localizat într-un fel. Atunci s-au făcut temple, altare pe vârful munţilor, forme idolatre sub copaci. Oamenii au vrut ca relaţia lor cu zeul să fie mai palpabilă. Pentru a realiza lucrul acesta, şi din dorinţa de câştig, cei care construiau idolii, (precum a fost şi argintarul Dimitrie), au încercat să facă un idol care să semene cât mai mult cu imaginea teoretică a zeului. Dacă Baal era zeul fertilităţii, al solului, aceştia au încercat să-i dea o imagine cât mai apropiată a ceea ce reprezenta el. În general oamenii aveau un dumnezeu localizat, adus cât mai aproape de ei. În India, în vremea noastră sunt milioane de zei! Ei sunt pe regiuni, pe case. Există extrem de mulţi zei ai casei. Oamenii au considerat că este prea complicat să faci pelerinaje în alte oraşe, aşa că şi- au făcut zeul propriei casei, care te ocroteşte, şi căruia încerci să-i dai o formă cât mai accesibilă nevoilor tale. Dacă de exemplu cineva ar fi pescar şi-ar face un zeu care să ocrotească pescuitul. Pentru agricultori era indicat un zeu care să aibă de-a face cu soarele, cum aveau egiptenii, care trăiau din agricultură şi îl aveauprintre alţii pe zeul Ra, zeul soarelui. Dar Dumnezeu le-a dat o lovitură cu întunericul, încât zeului lor i s-au ars toate „siguranţele”, încât nu mai reuşea să aprindă lumina în Egipt. Oamenii au căutat într-un fel să se ascundă sub aripile cuiva, dar nu au reuşit decât să-şi facă numai imagini de păsări. Într-un fel, duhurile sunt interpretate biblic ca şi păsări; unul ocrotea o zonă, altul o altă zonă,
88 Lecţia 4 iar prin acest lucru, Diavolul a făcut o copie denaturată a unui adevăr. În Apocalipsa găsim îngerul apelor, îngerul focului, îngerul nimicitor, îngerul care se ocupă de ştiri. Diavolul i-a făcut pe toţi aceşti îngeri zei. Probabil acest lucru le-a şi propus atunci când s-a răzvrătit în cer: „Eu vă ridic de la gradul de colonel şi vă fac pe toţi generali!”, făcându-i pe toţi zei. El le-a sugerat oamenilor ideea că aceştia sunt zei. Prin aceasta, Diavolul a transferat autoritatea de la Dumnezeu pe diferite capete de îngeri, împărţind funcţiile între îngerii căzuţi odată cu el. În lumea modernă întâlnim de fapt aceleaşi duhuri, numai că, aşa ca la oameni, haina se schimbă, dar omul rămâne acelaşi. Temperamente ca cel al lui Iosif sau ca cel al nevestei lui Potifar pot fi regăsite şi astăzi. Duhurile, atât cele rele cât şi cele bune, sunt regăsite şi astăzi, numai că au îmbrăcat forme noi, ca şi oamenii. Idolii moderni se regăsesc în televiziune, teatru, cărţi, sărbători, tradiţii legate de sărbători, plăceri prin uciderea copiilor, magie, lăcomie după avere, economie supraforţată, muncă fără odihnăşi lista ar putea continua. B. Păcatul idolatriei Să analizăm acum în ce constă păcatul idolatriei. În primul rând, obiectul închinării a fost schimbat: Omul nu i se mai închină lui Dumnezeu, ci li se închină făpturilor şi universului creat de Dumnezeu. Citim pentru aceasta în Romani 1:19-21 - „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi. (universul întreg, material, uman sau spiritual, este o dovadă clară că este lucrarea lui Dumnezeu, opera Lui, de aceea) fiindcă măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s- a întunecat”. Oamenii au început să-şi piardă viziunea corectă asupra realităţii. Apoi „s-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (vers. 22). Iar
ÎNCHINAREA LA IDOLI 89 „înţelepciunea” aceasta consta în nişte idei noi, care le-au venit oamenilor; aşa s-au născut în decursul istoriei diferitele filosofii. A venit un om care a spus: „aşa stau lucrurile!”. După el a venit un altul, Aşa a fost de la Aristotel şi Platon până la Kant, Nietzche, Marx şi alţii după ei, fiecare crezând că vine cu idei noi, dar de fapt ei „au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor: păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare” (versetul 23). După prima şi cea mai mare greşeală a păcatului idolatriei: pierderea lui Dumnezeu şi înlocuirea cu alte lucruri imaginare, după ce au schimbat închinarea, au schimbat şi slujirea. Ce spune porunca a doua? „Să nu- ţi faci alţi dumnezei şi să nu te închini lor”. Da, căci după ce i-ai făcut, următoarea fază este slujirea lor. Aceasta este ideea Diavolului şi citim despre ea în Matei 4:8-9 - „Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis: «Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie»”. Vedeţi, Diavolul nu a putut dintr-o dată să pretindă autoritate divină pentru sine. Mai întâi i-a transferat-o naturii. Apoi L-a dus pe Domnul şi I-a spus: „Vezi natura aceasta? Ea îmi aparţine. Din dreptul ei îmi transferi mie autoritatea”. Diavolul a făcut acest lucru în mod indirect. Dar, bineînţeles că nu a reuşit cu Domnul Isus. Să dea Domnul să fie şi cu noi la fel! Să ştim spune ca Domnul, când i-a zis lui Petru: „Înapoia mea, Satano! Gândurile tale vin din altă parte”. În Apocalipsa 13:4 citim despre ceea ce Diavolul va realiza în parte cu lumea aceasta: „Şi au început să i se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: «Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?»”. Prin acea ultimă împărăţie pământească, Diavolul va încerca să-şi transfere puterea şi închinarea. Va intra în Templul lui Dumnezeu: dându-se drept Dumnezeu. Acesta a fost drumul Diavolului; n-a putut să preschimbe Templul. A făcut mai întâi un alt templu, apoi a zis: „Colaborăm - ecumenism. De ce să mai fie două temple: facem o combinaţie. Aducem altarul din primul templu şi îl punem în acesta”. După aceea, oamenii au făcut rocada: L-au schimbat pe Dumnezeu cu Diavolul. În al doilea rând păcatul idolatriei constă în faptul că uzurpă locul lui Dumnezeu din mintea omului. El compromite noţiunile de
90 Lecţia 4 devotament, închinare, ascultare, luptând să ocupe locul acestora din mintea omului cu altceva. Domnul Isus spunea, în Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi-l va nesocoti pe celălalt. (Diavolul ştie acest lucru) Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. Mamona sunt bogăţiile; de aceea, lăcomia de avere este şi ea o închinare la idoli. Când împărăţia de nord, Israelul, a fost dusă în robie, Dumnezeu a spus: „Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeului lor şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteeii, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi au slujit lui Baal” (II Împăraţi 17:16). Mai întâi s-au închinat, iar în faza a doua a urmat slujirea. Diavolul urmăreşte ca noi să facem la fel. De aceea este scris în Exodul 20:4-5 - „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor că Mă urăsc,...”. Dumnezeu ştie şi o ştie şi Diavolul, că atunci când ţi-ai făcut un idol, mai întâi poate că nu ţi l- ai făcut pentru un scop atât de vinovat, ci pur şi simplu dintr-o anumită ignoranţă, dar dacă idolul acela va rămâne acolo, în casa ta, cu vremea vei ajunge să i te închini, iar cui i te închini, vei ajunge în final să-i şi slujeşti. Un al treilea aspect al păcatului idolatriei este faptul că închinarea adevărată este înlocuită cu o închinare în stare de păcat. Oamenii din Israel aveau o anumită religie, dar se manifesta o stare de păcat deosebit de avansată. „Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui şi toiagul lui îi proroceşte, (aparent, acestea sunt slujbe sfinte: prorocii trebuie să-L întrebe pe Domnul) căci duhul curviei îi duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor. Aduc jertfe – oameni religioşi – pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi, a căror umbră este plăcută. De aceea fetele voastre curvesc şi nurorile voastre sunt preacurve. Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că sunt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sunt preacurve. … Poporul fără minte aleargă spre pieire. … Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven şi nu juraţi zicând: «Viu este Domnul!»” (Osea 4:12-15). De ce a schimbat Israel slujirea adevăratului Dumnezeu cu o închinare falsă?
ÎNCHINAREA LA IDOLI 91 Pentru că la Templu li s-a permis fiilor lui Eli, Hofni şi Fineas, să trăiască, dar când s-au dus cu Chivotul pe câmpul de bătălie, au murit. Aşa că au făcut un alt templu, în care să li se permită să trăiască în păcat. Oamenilor le convine închinarea la idoli. De ce le place unora religia ortodoxă? Pentru că nimeni nu-i dă afară din acest cult pentru curvie sau pentru alte păcate. Pentru că acolo se pot închina şi în acelaşi timp pot trăi în păcat. Îţi poţi închipui că slujeşti lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp poţi trăi în poftele şi plăcerile tale? Nu te înşela! Căci Dumnezeu nu primeşte aşa ceva, şi cine I se închină Lui trebuie să o facă în sfinţenie. În cer nu va intra nimic necurat, şi cei care în momentul de faţă sunt în slujba sfântă, dar trăiesc în acelaşi timp în păcat, vor fi daţi afară şi li se va spune, potrivit cu Matei 7:23 - „Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”. „Dar, Doamne, nouă ne-a plăcut închinarea...”. „V-a plăcut, dar nu o închinare cu reverenţă, cu frică de Domnul”. Un al patrulea aspect: închinarea la idoli este o lipsă de cunoaştere. Sursa binecuvântărilor se crede că nu este Domnul, ci forţele supranaturale sau noi înşine. În alte părţi ale lumii se crede că zeii le dau oamenilor binecuvântări. Pavel spune, în Faptele Apostolilor: „Nu vă gândiţi că Domnul v-a dat ploaie, nu zeii la care vă închinaţi?”. Închinarea la idoli dovedeşte ignoranţa oamenilor. Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt foarte neştiutori. Oamenii se încred în idoli chiar şi în zilele noastre. Mulţi se aseamănă tot mai mult ca Ahazia, care s-a dus la Belzebut, zeul Ecronului, să-l întrebe dacă se va vindeca. Dar nu exista un Dumnezeu în Israel? Da, dar el a ignorat acest lucru. Oamenii pot face cele mai mari năzbâtii în ceea ce priveşte închinarea la idoli. Sunt în stare chiar să aducă jertfe. În vechime, mergeau până acolo încât îşi ardeau copiii. Chiar şi astăzi oamenii sunt capabili, să facă sacrificii mari. Oamenii care se închină la idoli dovedesc o totală lipsă de cunoaştere şi se dovedesc a fi şi total neînţelepţi. Doar cei care se întorc la Domnul încep să se trezească. Domnul poate să ne dea lumină în minte, ca şi lui Ghedeon, care şi-a pus corect problema: „ca să-i învingem pe madianiţii haideţi să-l distrugem pe Baal” şi abia apoi vom putea scăpa de ei.
92 Lecţia 4 EXEMPLE BIBLICE - APLICATII A.Exemple negative Să urmărim câteva exemple biblice. Urmărindu-le pe cele negative, să ne gândim dacă cunoaştem pe cineva în această postură şi să- l ajutăm să scape de idoli. În privinţa celor pozitive, fie ca Domnul să ne dea putere să le putem trăi. Nimrod – lucrări fără Dumnezeu, împotriva Lui Închinarea la idoli; într-o formă mai avansată, a apărut prin Nimrod. În Genesa 10:9, Nimrod este prezentat ca un viteaz vânător înaintea Domnului. În textul original el apare ca un viteaz luptător care I s-a împotrivit Domnului. Căci el a fost cel care a zidit turnul Babel, a fost printre cei care au zis, în Genesa 11:4 - „…Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului”. În toate aceste versete scrie ceva despre închinarea înaintea lui Dumnezeu? Nu, căci ei au părăsit închinarea la Dumnezeu şi au vrut să facă pentru ei un alt templu, un simbol al cuceririlor şi al înălţărilor umane. Prin acel turn, ei urmăreau să ajungă la cer, pe o altă cale. Mitologia mesopotamiană păstrează câteva scrieri despre Nimrod, soţia sa, Semiramid şi copilul lor Tamuz, omorât la vârsta de nouă ani. Şi pe seama lor sunt puse semne cereşti cu substrat demonic. Dorinţa celor de la Babel nu a fost numai materială ci spirituală, idolatră. Ceea ce s-a întâmplat la turnul Babel se întâmplă şi în vremea noastră. Oamenii nu vor să ştie de Dumnezeu, ci zidesc pe pământ. Unii bogătaşi americani au plătit deja în avans pentru ca să ocupe primele locuinţe extraterestre, pe Lună sau în alte spaţii cosmice. Oamenii vor să zidească ceva care să atingă cerul, fără Dumnezeu. Dar Dumnezeu spune, în cartea Obadia: „Chiar dacă te-ai sui până între stelele cerului, şi de acolo vei cădea”. Această dezvoltare economică suprasolicitată a Terrei este tot o închinare la idoli, prin lăcomia de avere. Este un exces de zel în a construi ceva cât mai impunător, de grandoarea piramidelor. Este de fapt ideea Diavolului, de a distruge în noi gândul veşniciei, gândul de a fi înălţat la Cer, gândul unei cetăţi eterne. Diavolul, ca să ne înşele, ne oferă ceva asemănător. El ne îmbie cu idoli care sunt
ÎNCHINAREA LA IDOLI 93 cât mai aproape de imaginea lui Dumnezeu. Rahela – idoli furaţi din lăcomie sau plăcere Un alt exemplu biblic, la nivel familial: „Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său … Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic”(Genesa 31:19-34). Ea l-a minţit pe tatăl său, spunându-i că nu ştie unde sunt. Dacă ar fi căutat în inima Rahelei, cu siguranţă i-ar fi găsit, dar acolo numai Dumnezeu poate căuta. De ce a furat ea aceşti idoli? O explicaţie ar fi cea că în tradiţia de atunci, cel care deţinea idolii părinţilor intra în posesia moştenirii, avea un drept aparte, ca un întâi-născut. Probabil că Rahelei i-au fost dragi aceşti idoli. Nu sunt exact şi astăzi oamenii sunt în stare să se închine anumitor idoli şi chiar să mintă pentru a deveni mai bogaţi sau pentru a trăi în plăceri. Potrivit cu învăţătura nou- testamentară, e de ajuns dacă avem cu ce ne îmbrăca şi ce mânca; porţia cea mare o vom primi sus. Diavolul vine însă şi îţi dă şansa să obţii mai mult în viaţa aceasta; iar omul este în stare să se închine chiar la mai mulţi idoli. De exemplu, în lăcomia omului după avere, omul este în stare să mintă, să fure, să nu mai vină la biserică, să-şi pună familia la o înrobire şi să înşele semenii, numai să adune. Efectul acestor idoli ascunşi poate fi regăsit în Genesa 35:2: „Iacov a zis casei lui şi tuturor celor care erau cu el: «Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele»”. După ce Iacov s-a întors în Canaan, Isaac se închina la dumnezei străini? Nu! Dar de unde aveau toţi copiii lui Iacov dumnezei străini? Probabil că i-au văzut la mama lor. Bunicul nu i-a găsit, dar copiii i-au găsit şi nu numai atât, au început să-i multiplice. Dintr-un dumnezeu străin la părinţi, copiii şi-au făcut fiecare câte unul. Şi Dumnezeu a trebuit să-i dea un mesaj special lui Iacov: „Scoate-i afară”. Dar de unde? De la acel unul singur. Dacă cineva ar face inventarul tuturor cruciuliţelor din lumea aceasta, cine ştie câte ar fi. Dar de unde sunt atâtea? Poate au pornit ca focul, dintr-o scânteie. Efectul? Îl cunoaşteţi. „Să piară acela la care vor fi dumnezeii tăi” (Genesa 31:32). Şi a murit. Găsim scris în Genesa 35:19 - „Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem”. Israel şi Aaron – viţelul de aur; idoli cu sărbători speciale Un alt exemplu biblic, care se poate petrece la nivel de adunare:
94 Lecţia 4 Exodul 32:1-4 - „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: «Haide!, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut». Aaron le-a răspuns: «Scoateţi cerceii...»... El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: «Israele! Iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului»”. Când poporul n-a mai crezut, a vrut să vadă ceva aproape. Evreii au auzit glasul Domnului din cer, dar după aceea şi-au pierdut răbdarea şi au vrut să vadă ceva, cu toate că Dumnezeu le-a zis: „Nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol...” (Deuteronom 4:16). Nişte candidaţi la botez, m-au întrebat: „Cum se face că au început să apară crucile şi pe bisericile noastre?”. Fără să mă gândesc prea mult, le-am răspuns: „Omul, când nu-şi mai poartă crucea, trebuie să o aşeze undeva”. Atunci când oamenii nu au un Dumnezeu adevărat, trebuie să-şi facă unul pe care să-l vadă. Sau, spunea cineva: „Când sfinţii nu mai stau pe bănci, trebuie să-i punem pe pereţi”. Atunci când oamenii nu mai au o relaţie cu Dumnezeul Cel adevărat, spun: „Unde-i dumnezeul nostru?”. Dar voi nu ştiţi când v-a vorbit, nu a dat El porunci lui Israel, nu avem noi Biblia? În II Corinteni 5:7 scrie: „Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere”. Dar idolatria presupune să trăieşti prin vedere, să vezi şi să guşti. Dumnezeu a spus: „Cine Mă vede pe Mine moare”. Nu că lui Dumnezeu I-ar plăcea să se joace de-a v-aţi ascunselea cu noi de şase mii de ani şi să nu ne arate chipul Lui. Lui Moise i-a zis: „Moise, nu se poate vedea, numai pe dinapoi, după ce te-am curăţit Eu cu câteva rânduri de 40 de zile de post şi cu 80 de ani de şcoală”. Oare Dumnezeu nu ne-ar putea arăta o poză de-a Lui? Ne-a şi arătat una: În Ioan 14:9, Domnul Isus a spus: „…Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl…”. Nu vă este îndeajuns? Dar El a fost atunci. Şi de atunci, cum i-a zis lui Toma: „Ferice de cine va crede”, nu de cei care vor vedea filmul „Viaţa lui Isus”. Oamenii vor o imagine. Dar ceea ce vedeţi sunt dumnezei falşi: idoli şi cristoşi mincinoşi. Adevăratul Dumnezeu nu poate fi văzut, ci numai crezut. Numai că Diavolul, prin aceste înscenări, ne va duce la închinarea la Satan. Dar acest lucru îl va face lent: întâi închinarea la natură, apoi la oameni şi în final la Diavolul.
ÎNCHINAREA LA IDOLI 95 Poate aţi auzit despre acel tânăr care a fost surprins cu nişte lucruri interzise în biserică şi întrebat: „Ce faci cu aceste lucruri? Ştii că nu-i bine să le porţi”, la care tânărul a răspuns: „Aştept să plece Moise, că Aaron ne lasă”. Mai pot exista asemenea idei şi la alţi oameni: să plece Moise, să moară Moise... Dar dacă analizăm mai bine situaţia, Aaron a fost primul care a murit. Istoria s-ar putea repeta şi când pleacă Moise, să rămână Iosua, un urmaş de-al lui Moise. Dacă nu e pericol. Ghedeon şi efodul din Ofra –distrugerea unei idolatrii şi iniţierea alteia Judecătorii 8:24- 27 – „Ghedeon le-a zis: «Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă...» Ei au zis: «ţi le vom da cu plăcere» ... Ghedeon a făcut din ele un efod şi l- a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui”. După cum spuneam la început, idolatria face un tandem puternic cu păcatele trupului. Dumnezeu le-a făcut lui Aaron şi fiilor lui veşminte preoţeşti, dar acestea au ajuns la un moment dat să fie nebăgate în seamă. Diavolul s-a gândit să facă şi el un efod. Cât de tristă a fost această greşeală a lui Ghedeon! A stârpit viţelul tatălui său, dar a făcut el un efod. A nimicit o închinare la idoli şi a iniţiat alta, puţin mai mică. Aceasta este greşeala pe care o întâlnim frecvent în istorie: condamnăm o închinare la idoli şi promovăm o alta, de altă formă, dar cu acelaşi obiect de activitate. Iehu – eliminarea parţială a idolatriei, dar perpetuarea celei tradiţionale Iehu a fost un duşman înverşunat al lui Baal. A adunat pe toţi prorocii lui Baal, spunându-le să nu lipsească nici unul, căci este o serbare mare: II Împăraţi 10:26-29 - „Au scos afară stâlpii Astarteeii..., au sfărâmat stâlpul lui Baal, au dărâmat templul lui Baal..., dar Iehu nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, n-a părăsit viţeii de aur din Betel şi Dan”. Ce i-a spus Dumnezeu lui Iehu? „Te felicit pentru ce ai făcut, dar îmi pare rău că nu ai făcut tot ceea ce trebuia să faci”. Asemenea lucruri se pot întâmpla frecvent printre creştinii din zilele noastre. Un frate spunea: „Toţi idolii şi dumnezeii străini i-am nimicit, numai viţelul lui Aaron mi-a mai rămas şi i-au crescut coarnele, că le-a scos prin acoperiş”. Oamenii sunt în stare să mai lepede câte un idol, dar câte unul le este mai drag. Să dea Domnul să-
96 Lecţia 4 i putem omorî pe toţi, nu numai pe Baali şi Astartee! Mica – păcatul împreună cu clerul (apostat) favorizează idolatria Mica a furat arginţii mamei lui. Apoi când mama lui a blestemat pe cel ce i-a furat el a recunoscut. Atunci mama i-a răspuns prin binecuvântare – „…închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-l voi da înapoi. ... Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot”( Judecătorii 17:3-5). Tot despre acest caz citim în Judecătorii 17:7-8 - „Era un tânăr în Betleemul lui Iuda; era levit şi locuia pentru o vreme acolo... a ajuns în muntele lui Efraim în casa lui Mica”. El a primit o ofertă din partea lui Mica: Judecători 17:10- „Rămâi la mine; tu să-mi fii tată şi preot şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, haine de care vei avea nevoie şi mijloace de trai”. Oare de ce a acceptat un levit, care învăţa legea pe poporul Israel, să slujească la un chip cioplit! Nu ştia el că nu-i bine ce face? Ştia, dar pentru că i se oferise un salar a acceptat o închinare falsă, pe care a „împletit-o” el cumva. A făcut ca locul acela să arate ca o biserică. Credeţi că Mica şi mama lui s-au pocăit? Nu; dar levitul nu-i putea da afară din acea biserică, căci doar de acolo era plătit. Vedeţi cât de bine se împacă lucrurile acestea împreună? Pe de o parte, clerul este mulţumit cu starea în care se află, atâta vreme cât primeşte salar, iar de cealaltă parte, poporul este şi el mulţumit că este lăsat să păcătuiască şi în acelaşi timp are parte de o închinare oarecare. Diavolul este mulţumit dacă te poate duce în eroare pornind de la nivel naţional, la nivel de biserică, familial, sau invers; oricum, numai să te inducă în eroare. Aici de la o familie s-a extins la seminţia lui Dan. Despre Dan se pot spune lucruri aparte de ceilalţi fii ai lui Israel: „Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiul lui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei aniţilor, până pe vremea robirii ţării” (Judecătorii 18:30). Şi pe vremea împăraţilor care nu au fost idolatri, David şi Solomon, a existat această închinarea lor idolatră. Se poate face o comparaţie cu zilele noastre. Unii nu sunt cu religiile seculare, nu sunt nici păgâni, dar au doctrinele şi practicile lor tot fără Dumnezeu. În cazul lui Mica, el l-a sfinţit pe unul dintre fiii lui ca preot. Dar oare cum l-a sfinţit după ce a furat? Ce putere de sfinţire a mai avut?
ÎNCHINAREA LA IDOLI 97 Ei trăiau în păcat, dar îşi imaginau că slujesc lui Dumnezeu. Dacă ar fi mers să se corecteze, la cei din Israel, să întrebe, ar fi fost altfel. Dar ei şi- au făcut un statut al lor, aparte şi acolo practicau o închinare la idolii proprii. Închinarea falsă ajută păcatul, iar păcatul ajută închinarea falsă. Când într-o biserică, familie sau în viaţa unei persoane se manifestă păcate, acolo există şi închinare la idoli. Iar unde există închinare la idoli, există şi păcate. Ahab şi Izabela – o familie iubitoare de idoli Ei au fost cei care a multiplicat închinarea la idoli în Israel: I Împăraţi 16:31 - „Şi ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, împăratul sidoniţilor şi a slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui. A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal, pe care l-a zidit în Samaria, şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui, că să- L mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel”. Nu i-au fost destul viţeii, ci a mai introdus şi alti idoli, prin Izabela, soţia sa. Pedeapsa lor a fost pe măsură şi casa lor a fost nimicită de Domnul prin Iehu. Aceeaşi greşeală a făcut-o şi Solomon. Găsim acest caz în I Împăraţi 11:6-8 - „Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său, David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor”. B. Exemple pozitive Iacov – Israel - un popor monoteist Genesa 35:1-7 - „Dumnezeu i-a zis lui Iacov: «Scoală-te şi suie- te la Betel...» Iacov a zis casei lui şi tuturor celor care erau cu el: «Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim». Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mâinile lor şi cerceii pe care îi purtau
98 Lecţia 4 în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ, sub stejarul de lângă Sihem. ... A zidit acolo un altar şi a numit locul acela El- Betel (Dumnezeul Betelului)…”. Iacov a înţeles pe Domnul şi le-a spus clar celor din familia lui: „Ca să ne închinăm unui Dumnezeu adevărat nu o putem face oricum.” Dacă vreţi să ne suim la Betel, să ne curăţim de dumnezeii străini. Dacă lăsa Iacov dumnezeii străini, ce se întâmpla? Mai ajungea poporul acesta un popor monoteist, care să I se închine numai lui Dumnezeu? Nu, căci închinarea la idoli se infiltrează foarte puternic. O astfel de închinare se scoate foarte greu din inima poporului. Noi, românii, avem o astfel de experienţă. Idolatria este infiltrată până în sânge în popor Dumnezeu i-a spus lui Iacov să stârpească această închinare din faşă, pentru că din ei, Dumnezeu dorea să facă un popor mare, ca stelele cerului. Pe vremea rezidirii templului, Tobia, Sanbalat, Gheşem, arabul au spus: „Vrem să zidim şi noi împreună cu voi.”. Dar ei le-au spus: „Nu, voi vă închinaţi la alţi dumnezei şi nu puteţi să zidiţi la templul nostru. Dumnezeu nu acceptă”. De acolo, din familie, trebuie stârpită idolatria în primul rând. Dacă aceşti idoli sunt acceptaţi, se înmulţesc în aşa măsură, încât nu se mai poate face nimic. Iacov a ascultat de Dumnezeu şi nu a acceptat să meargă cu ei la închinare. Doamne, ajută-ne şi pe noi! Moise – omul care l-a „văzut” pe Dunezeu În el avem un exemplu valabil la nivel de biserică, despre modul cum trebuie lichidată închinarea la idoli: Exodul 32:17 - „Iosua a auzit glasul poporului, care scotea strigăte şi i-a zis lui Moise: «în tabără este un strigăt de război!»”. Atunci când bisericile încep să se strice, gălăgia rămâne, iar cei mai tineri, aşa ca Iosua, nu ştiu ce se aude: strigă pentru Domnul sau este har fals? În Isaia 5:12-14 scrie: „Arfa şi alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele, dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mâinilor Lui. De aceea poporul va fi dus pe neaşteptate în robie; boierimea lui va muri de foameşi gloata lui se va usca de sete. De aceea îşi şi deschide locuinţa morţilor gura şi îşi lărgeşte peste măsură gâtlejul, ca să se pogoare în ea măreţia şi bogăţia Sionului cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă”. Aşa sunt multe biserici în Occident; au apărut treptat şi în ţara noastră. O mulţime gălăgioasă, dar nu cu plâns, gălăgioasă şi veselă, cu râs „charismatic”. Şi „Iosua”, care nu ştie ce se întâmplă, când aude ce se petrece într-o astfel de biserică, crede că este har. Moise a răspuns lui Iosua: „Strigătul acesta
ÎNCHINAREA LA IDOLI 99 nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu este glasul unor oameni care cântă! Şi pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s- a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de piciorul muntelui. A luat viţelul pe care-l făcuseră ei şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenuşa pe faţa apei şi le-a dat-o copiilor lui Israel să o bea. Moise i-a zis lui Aaron: «Ce ţi-a făcut poporul acesta de ai adus asupra lui un păcat atât de mare?» Aaron a răspuns: «Să nu se aprindă de mânie domnul meu!»” (Exodul 32:18-22). Ce părere aveţi: să nu se fi mâniat Moise? Chiar şi Domnul Isus S- a mâniat în asemenea situaţii. „Aaron a răspuns: (în apărare) «Tu ştii că poporul acesta este pornit la rău, chiar ei mi-au spus: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră» (Ei nu au spus că vor să se întoarcă, ci să meargă înainte) Căci Moise acela care ne-a scos din ţara Egiptului nu ştim ce s-a făcut» Eu le- am zis: «Cine are aur să-l scoată!» Şi mi l-au dat l-am aruncat în foc şi din el a ieşit viţelul acesta” (Exod 32:21-24). Ca şi cum ar fi zis: „Aşa s-a născut. N-am ştiut exact ce va fi, dar asta a ieşit”. „Moise a văzut că poporul era fără frâu; căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu…” (Exod 32: 25). Am reţinut o discuţie a unui frate, care a scos afară de la stăruinţă în rugăciune pe o femeie care trăia în adulter. Cineva a venit să-l întrebe: „Când a dat Domnul afară din biserică pe cineva? Nicicând nu s-a întâmplat aşa ceva”, la care i s-a răspuns: „Citeşte în Biblie: ba încă i-a dat afară cu forţa” (Matei 21). În biserică sunt cel puţin două frâuri: unul la conducere, iar altul la proroci. Cei care nu vor să fie struniţi nici de conducere, nici de proroci, vor un dumnezeu care să meargă înaintea lo, în direcţia dorită de ei. Dacă Aaron ar fi fost în stare că conducă poporul, nu mai era nevoie să vină Moise din Madian. Dar Dumnezeu i-a spus lui Moise că Aaron va trebui doar să vorbească în locul lui. El numai atâta ştia: să-i dea porunci, nu să ia decizii. Aaron nu putea să ţină poporul sub control. Iosua nu ştia să descifreze încă, aşa că rămânea doar Moise. La nivel de biserică, închinarea la idoli trebuie stârpită cu desăvârşire. Dar nu după un timp, după ce este „furat” modelul viţelului, ca să-şi construiască cineva unul acasă. Închinarea la idoli trebuie stopată la timp.
100 Lecţia 4 Cei trei tineri din Babilon – tinerii ce rezistă pasiunii idolatriei EI au avut o poziţie personală în faţa închinării la idoli: „…Noi n- avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia ţi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins ... şi chiar dacă nu ne va scoate ... tot nu vom sluji dumnezeilor tăi” (Daniel 3:16-18). Lor nu li s-a cerut iniţial să-i slujească chipului, ci numai să i se închine, dar nu au acceptat, pentru că ştiau că dacă astăzi i se vor închina, mâine trebuia să-i şi slujească. Refuzul lor de a se închina lor la idoli a adus slavă pentru adevăratul Dumnezeu, căci împăratul a zis: „Iată, acum porunca pe care o dau: orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, care îl va vorbi de rău pe Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed- Nego, va fi tăiat în bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este nici un alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El” (Daniel 3:29). Aceşti trei oameni, pentru că nu s-au închinat şi nu au cedat, au fost în stare să schimbe o ţară întreagă. Cineva spunea: „Daţi-mi o sută de oameni care să-L vrea doar pe Dumnezeuşi nimic altcevaşi vom întoarce Anglia spre Dumnezeu. Prin faptul că nu s-au închinat cei trei la idoli au întors conducerea imperiului babilonian cu faţa spre Dumnezeul cel adevărat, prezent lângă slujitorii Săi devotaţi în cuptor. Biserica – o istorie a alegerilor spirituale Ultimul exemplu este dat de Biserică în vremurile apocaliptice, când toţi au un gând unanim de închinare (Apocalipsa 17:13). Cei scrişi sau cei ce vor să fie scrişi în Cartea Vieţii - dacă izbăvirea din Valea Dura nu se mai repetă, trebuie să dea dovadă că nu acceptă închinarea la idoli, cu riscul vieţii, înfometării sau scoateri de la anumite drepturi (Apocalipsa 13:15-17). Satan va fi ultimul idol: Apocalipsa 13:4 - „Şi au început să se închine balaurului …”. El va recurge la metode similare celor din Babilon: în primul rând în politica internaţională se încearcă o centralizare orientată spre un singur „chip” (Daniel 3:2); în al doilea rând este prezent la „sfinţirea diavolului“, elementul religios cu caracter ecumenic (Daniel 3:2b). A urmat efectul cultural, muzical: un crainic profesionist şi o muzică „demonică” cum începe să pătrundă astăzi chiar în viaţa religioasă, o combinaţie a muzicii creştine cu cea lumească; o uniformizare în toate. În final în se va proceda ca-n Babilon, recurgerea la forţă, cuptorul (Apocalipsa 13:17). Oricum suferinţa
Search
Read the Text Version
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- 129
- 130
- 131
- 132
- 133
- 134
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- 140
- 141
- 142
- 143
- 144
- 145
- 146
- 147
- 148
- 149
- 150
- 151
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- 157
- 158
- 159
- 160
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- 167
- 168
- 169
- 170
- 171
- 172
- 173
- 174
- 175
- 176
- 177
- 178
- 179
- 180
- 181
- 182
- 183
- 184
- 185
- 186
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- 194
- 195
- 196
- 197
- 198
- 199
- 200
- 201
- 202
- 203
- 204
- 205
- 206
- 207
- 208
- 209
- 210
- 211
- 212
- 213
- 214
- 215
- 216
- 217
- 218
- 219
- 220
- 221
- 222
- 223
- 224
- 225
- 226
- 227
- 228
- 229
- 230
- 231
- 232
- 233
- 234
- 235
- 236
- 237
- 238
- 239
- 240
- 241
- 242
- 243
- 244
- 245
- 246
