CLEVETIREA 201 „Dacă mănânc, aducând mulţumiri; de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulţumesc?” (I Corinteni 10:30). De multe ori, pentru astfel de diferenţe, de obicei minore, se nasc clevetiri, pe seama celorlalţi. În I Timotei 6:4 este arătată natura celor ce provoacă la clevetire: „… este plin de mândrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost ... din care se naşte ... clevetirile şi bănuielile rele”. Când o biserică se dezbină, încep să se dezvolte partidele, căci campania electorală este purtată prin clevetire. Nu-i poţi dezbina pe doi fraţi, decât dacă îl vorbeşti de rău pe unul dintre ei! Trebuie să înţelegem lucrurile acestea, pentru ca Satan să nu ne găsească slabi de înger la capitolul acesta şi să ne dezbine. Solomon scrie în Proverbele 26:20 - „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte”. Clevetirea întreţine cearta. Multe conflicte s-ar opri, dacă nu ar fi cine să clevetească, să aducă lemne de afară. Mai citim la Proverbele 30:10 - „Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui, ca să nu te blesteme şi să te faci vinovat”. În Biblie scrie că doar blestemul neîntemeiat nu prinde căci nu degeaba este scris să nu blestemăm. De ce sunt unii slujitori vorbiţi de rău la stăpânii lor? Pentru că cineva vrea să le ia postul, sau sunt anumite interese în joc. Nu-l cleveti pe un slujitor stăpânului lui, că nu ştii dacă stăpânul este un om înţelept sau unul ca Potifar şi poate ajunge în temniţă, ca Iosif. Clevetirea este o împotrivire faţă de adevăr, de aceea trebuie să trăim: „având un cuget curat: pentru ca cei care bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău” (I Petru 3:16). Există posibilitatea să ai o purtare bună în Hristos şi să fii clevetit, vorbit de rău: dar în această situaţie, va veni vremea când cei care te clevetesc vor rămâne de ruşine. „Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare şi să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? …” (I Petru 2:19-20). Dacă eşti vorbit de rău pentru o faptă bună, pentru că eşti un om evlavios, pentru o purtare deosebită, nu-ţi face probleme. Dar dacă clevetirea este întemeiată, atunci teme-te sau cel puţin suferă rigorile şi efectele păcatelor tale. Oricum cel care vrea să clevetească nu are nevoie de un exemplu negativ pentru aceasta, poate cleveti şi pentru o faptă bună.
202 Lecţia 9 Chiar dacă cineva a făcut rău şi este vorbit pe drept, apostolul îndeamnă în I Timotei 6:1 - „Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău”. Trebuie să ne comportăm în aşa fel încât să nu creăm situaţii pentru care am putea fi vorbiţi de rău, pe drept. Dar unii cred că dacă cineva a făcut un lucru rău şi ei vorbesc numai despre lucrul acesta, aceasta nu este clevetire. Răspunsul este în Iacov 4:11 - „Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor. Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea, sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea nu eşti un împlinitor al legii, ci un judecător al ei”. Chiar dacă cineva a făcut un lucru rău şi dacă am vorbi, pe drept, nu este de competenţa noastră să-l vorbim rău, chiar dacă a făcut rău. Clevetirea nu este un dar de la Dumnezeu, nici o slujbă duhovnicească, ci o îndeletnicire demonică. Doamne, scapă-ne de aşa ceva! B. Efectele clevetirii În Proverbele 10:18 este scris: „… cine răspândeşte bârfeli este un nebun” şi în 11:12 - „Cine defaimă pe aproapele său este fără minte…”. Biblia îi cataloghează pe oamenii bârfitori şi clevetitori, numindu-i, pe scurt, nebuni. Dacă ai auzi un om care cleveteşte şi i-ai spune: „Eşti fără minte”, te-ar crede ipocrit, dar este definiţia dată de Scriptură. Cine defaimă este un nebun. Un om înţelept nu defaimă, pentru că ştie că din clevetire se naşte cearta, prin vorbirea de rău se pierd prieteniile, se rup relaţiile, iar lui Dumnezeu nu-I face plăcere. Am notat trei efecte negative ale clevetirii. În primul rând, clevetirea distruge credincioşia, încrederea dintre oameni. În Proverbele 11:13 citim: „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse: dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. Clevetitorii vorbesc, în general, ceea ce nu trebuie vorbit, cu efecte nedorite. „Vântul de miazănoapte aduce ploaie şi limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită” (Proverbele 25:23). Un al doilea efect: clevetirea afectează în mod negativ
CLEVETIREA 203 Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrarea din biserică. În Tit 2:5 este scris că femeile trebuie „să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu”. Iată un exemplu, a unei familii în care, când copiii au ajuns mari, li s-a spus: „Haideţi la biserică” „Dar ce să facem acolo?” „Să auziţi cum predică păstorul, cum cântă corul...” „Cine? Păstorul? Nu este el aşa şi aşa?” „Dar de unde ştiţi asta?” „N-ai vorbit tu aşa cu tata? Nu i-ai spus aşa mamei?”. Dacă noi dăm pe faţă lucruri ascunse, greşeli de-ale altora, faţă de copiii noştri sau faţă de cei din afară, nu facem un lucru bun. Oare era cazul să ştie cei de afară aceste lucruri? De ce să-i facem o bucurie Diavolului? Sau am uitat că dragostea suferă totul, acoperă totul şi nădăjduieşte totul? Un al treilea efect distructiv, cu efect doar asupra celor care clevetesc: clevetirea aduce pierderea mântuirii – moartea. „Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac astfel de lucruri (inclusiv cei care clevetesc) sunt vrednici de moarte totuşi ei nu numai că le fac, dar îi şi găsesc de buni pe cei ce le fac” (Romani 1:32). Nu vom scăpa de clevetitori în întregime, dar avem o făgăduinţă. David a avut foarte mulţi clevetitori, dar el a înţeles un lucru din ceea ce a realizat Dumnezeu în timpul vieţii sale. În Psalmul 31:20 el spune despre cei ce se tem de Domnul: „Tu îi ascunzi la adăpostul feţei Tale de cei ce-i prigonesc. Îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care îi clevetesc”. Până va veni vremea să fie eliminaţi, Domnul ne păzeşte în cortul Său de limbile care ne clevetesc, ne apără de oamenii care ne prigonesc. Numele Domnului să fie binecuvântat! C. Eliminarea clevetirii Să analizăm modul în care putem elimina clevetirea, atât din viaţa noastră cât şi din biserică, având în vedere efectele sale, care ne separă pe unul de celălalt, care ponegresc Numele Domnului şi opresc înaintarea Evangheliei, efecte care, în final, vor aduce moartea celor care practică clevetirea. Încă din Vechiul Testament este consfinţită, prin cea de-a treia
204 Lecţia 9 poruncă, interzicerea clevetirii. O primă etapă şi cea mai puternică în eliminarea clevetirii, este interzicerea ei prin lege. Ce fel de lege? Legea dată de către conducerea statului, a bisericii sau familia. În porunca a treia citim: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui” (Exodul 20:7). În Psalmul 101:5, despre David, care spunea că nu vrea să aibă pe lângă el oameni care clevetesc: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său îl voi nimici”. Ca şi cum ar face nişte razii şi pe cei pe care îi prinde, să-i pedepsească potrivit cu ceea ce merită să primească. Noi ce facem cu astfel de oameni? Îi stopăm? Îi radiem de pe lista prietenilor noştri sau le dăm concursul ca cei din Romani 1:32? Ar fi bine la nivel naţional dacă s-ar face aşa cum a făcut Nebucadneţar, după ce a împărtăşit experienţa cu cei trei tineri în cuptorul cu foc: Daniel 3:28-29 - „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi I-a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, … Iată acum porunca pe care o dau: orice om, din orice popor sau limbă, care ar vorbi de rău pe Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed- Nego, va fi făcut bucăţi, şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este nici un alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El”. Dacă ar fi interzisă clevetirea prin lege, cel puţin făţiş, ea nu s-ar mai putea desfăşura. Un al doilea mod de eliminare a clevetirii este ruperea relaţiilor cu cei care clevetesc. Nu în sensul să nu mai umblăm împreună cu ei, ci să nu discutăm cu ei astfel de lucruri. Să nu accepţi să ai o discuţie vinovată. „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţinea gura să nu te amesteci” (Proverbele 20:19). Să nu intri într-o relaţie strânsă cu el. Atenţie şi la cele scrise în Eclesiastul 7:20-21 -„Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva să auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău”. Nu te însoţi cu omul clevetitor, iar dacă din întâmplare îţi cade la ureche o anumită clevetire, nu o înregistra. Fă-te că nu ai auzit, pentru a fi ruptă legătura atât cu clevetitorii, cât şi cu clevetirea. O a treia formă de eliminare: renunţarea totală şi hotărâtă la acest obicei. „Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău ...” (Leviticul 19:16). Poporul tău, poate fi cel român, sau al Domnului. Foarte mulţi pleacă de-
CLEVETIREA 205 acasă cu ele în geantă. Lasă-le acasă! îngroapă-le undeva, nu umbla cu bârfeli. Când ajungi la cineva şi te întreabă: „Ce ştii despre cutare?”. Răspunde-i: „Îmi pare rău, nu am luat bagajele astea la mine.”. Fii un om care te debarasezi total şi categoric de clevetire. La fel suntem învăţaţi în Coloseni 3:8 - „Dar acum, lăsaţi-vă de toate acestea... de clevetire”. Citim în Efeseni 4:31: „Orice ... clevetire … să piară din mijlocul vostru”. Să dea Domnul să piară, căci dacă nu va pieri clevetirea dintre noi, cei în sânul cărora se va găsi clevetire vor pieri şi ei în ziua aceea. Ce vrei, să piară clevetirea de la tine sau tu împreună cu clevetirea? În cazul unui naufragiu, oamenii aruncă tot ce au, chiar şi aurul de pe vas, numai să-şi scape viaţa. Chiar şi pe o scândură, dacă eşti, viaţa este mai scumpă decât o corabie. N-ar trebui să gândim şi noi la fel? II. EXEMPLE BIBLICE A. Exemple negative Aaron şi Maria – vorbe nechibzuite Numeri 12:1-2 - „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise, din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă … – vedeţi, aveau o pricină –„Şi au zis: «Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?» – clevetirea era îmbinată cu gelozia – Şi Domnul a auzit- o”. Nu Moise a auzit-o, ci Domnul. Dacă crezi că Domnul nu te aude când cleveteşti, încearcă numai. Iar în versetul 9 citim: „Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat”. Unii întreabă: „Unde-i Domnul? De ce lucrurile merg aşa?”. Domnul, te-a auzit că ai cleveti, s-a mâniat şi a plecat! Şi acum cine trebuie să se roage pentru tine? Cine s-a rugat pentru prietenii lui Iov? Iov. Dar pentru Maria cine s-a rugat? Moise. Smereşte-te, mărturiseşte-te şi cere ajutorul celui ce l-ai clevetit. Gaal, fiul Ebed – învinuiri vinovate Judecătorii 9:26-27 - „Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi, au trecut la Sihem, .. Au ieşit la câmp, ... au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat, au băut şi au blestemat pe Abimelec”. L-au vorbit de rău pe
206 Lecţia 9 Abimelec. Dar Abimelec era un om peste măsură de rău, care si-a omorât 68 de fraţi – deci era vorbit de rău pe drept. El a zis: „«Oh, dacă aş fi eu stăpânul acestui popor, aş răsturna pe acest Abimelec». Şi despre Abimelec zicea: «Strângeţi oştirea şi ieşi»” (versetul 29). Numai că lucrurile s-au derulat în aşa fel încât: „Zebul – cârmuitorul cetăţii – i-a răspuns : «Unde îţi este acum gura cu care ziceai: ‘Cine-i Abimelec, ca să-i slujim?’ Mergi acum şi luptă-te cu el» Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului şi s-a luptat cu Abimelec... a luat-o la fugă dinaintea lui şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii”. (versetele 38-40). Pedeapsa pentru clevetire este moartea. Nu era Abimelec vrednic de a fi vorbit de rău? El era rău, dar nu era cazul să-l vorbească de rău, căci nici Gaal nu era mai bun de aceea şi-a primit pedeapsa în scurt timp. Ţiba – clevetirea celui lacom II Samuel 16:3-4 - „Împăratul a zis lui Ţiba: «Unde este fiul stăpânului tău?» ... «Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: ‘Astăzi, casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu’» împăratul i-a zis lui Ţiba: «Tot ce este al lui Mefiboşet este al tău» şi Ţiba a zis: «Mă închin cu plecăciune»” – bine că nu s-a scăpat să şi zâmbească – „Să capăt trecerea înaintea ta, împărate, domnul meu”. Şi lucrurile au rămas pentru puţin aşa, numai că Dumnezeu nu doarme. Citim în II Samuel 19:24-30 că „Mefiboşet, fiul lui Saul... s-a pogorât şi el înaintea împăratului ... «împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înşelat...»... Dar domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede. Căci toţi cei din casa tatălui meu au fost nişte oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu … - împăratul nu mai ştia cum să rezolve cazul, aşa că i-a spus - Tu şi Ţiba veţi împărţi pământurile”. Să ştiţi că nu toţi oamenii sunt atât de negri cum îi ştiţi; numai Diavolul e negru, chiar dacă mai îmbracă haine albe uneori. Oamenii nu sunt atât de negri, dar cineva i-a colorat în negru. Ţiba l-a colorat pe Mefiboşet cu negru. Nu era destul că era olog, dar pe deasupra l-a şi ponegrit. Se întâmplă şi asemenea situaţii. Nu crede o vorbă rea despre cineva. Verifică la faţa locului, poate nu este aşa. Sunt unii care sunt specialişti în minciună. Sunt atât de versaţi, încât cred şi ei pe jumătate. Dacă asculţi aceeaşi mărturie din două părţi şi fiecare îşi susţine cu patos mărturia, îţi vine să spui că fiecare are dreptate, iar dacă le dai dreptate tuturor, îi vei crede pe toţi
CLEVETIREA 207 clevetitorii. Duşmanii lui David – oameni răi Psalmul 31:13-17 - „Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, când se sfătuiesc împreună şi uneltesc să-mi ia viaţa. Dar eu mă încred în Tine, Doamne şi zic: Tu eşti Dumnezeul meu. Soarta mea e în mâna Ta; … Fă să lumineze faţa Ta peste robul Tău şi scapă-mă. Doamne, să nu rămân de ruşine, ci să rămână de ruşine cei răi” „Vrăjmaşii mei zic cu răutate despre mine: «Când va muri? Când îi va pieri numele?» Dacă vine cineva să mă vadă vorbeşte neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău. Şi când pleacă, mă vorbeşte de rău pe- afară. Toţi vrăjmaşii mei şoptesc. Şi cred că nenorocirea îmi va aduce pieirea. «E atins rău de tot zic ei. Iată-l culcat, n-are să se mai scoale»” (Psalmul 41:5-8). Dar David s-a sculat şi s-au „culcat” ceilalţi. Căci aşa zice Psalmul 20: „Noi ne ridicăm, şi rămânem în picioare, dar ei se îndoaie şi cad.”. De multe ori clevetitorii nu au de-a face cu rele efective, ci o fac pentru că nu pot suporta binele şi adevărul. Duşmanii lui Daniel au avut motive? Nu, dar au stors ei cumva legea, ca şi în cazul din Ieremia 18:18-23 - „Veniţi să urzim rele ... Dar Tu, Doamne, cunoşti toate uneltirile lor …”. Iudeii - clevetitorii Domnul Isus Ioan 7:12 - „Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: «Este un om bun.» Alţii ziceau: «Nu, ci duce norodul în rătăcire»”. Alţii ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?” (Ioan 10:20). Se vorbea mult şi chiar Domnul şi-a întrebat ucenicii: „Ce zic oamenii despre Mine?”. Iudeizatorii – împotrivitorii Evangheliei Mulţi oameni îl vorbeau de rău pe Pavel. El a încercat să iniţieze o mişcare de convertire în sinagoga din Efes. „Dar fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei. (ruperea legăturii cu clevetitorii) I-a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran” (Fapte 19:9). „De fapt, zic ei; epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi, este moale, şi cuvântul lui n-are nici o greutate” (II Corinteni 10:10). Vedeţi ce motive găseau ei! Nu aveau ce spune, ceva concret, căci Pavel nu era un om căruia să-i găseştiuşor cusururi în slujire.
208 Lecţia 9 Apostolul cunoscând situaţia îi atenţiona pe ucenici în II Corinteni 12:20 - „Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum nu aş vrea ... dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări”. Dacă pe Pavel îl vorbeau de rău, credeţi că între ei nu se vorbeau de rău? Imposibil! Cine cleveteşte pe cei din frunte, credeţi că pe ceilalţi nu-i cleveteşte? Cine este nemulţumit de preşedinte şi de tot parlamentul, credeţi că de primarul din sat este mulţumit? El le găseşte vină la toţi – aceasta e atitudinea lui! Mai avem câteva cazuri, se pare, de persoane mai de frunte. Diavolul şi-a ales slujitori la clevetire din toate păturile sociale, din toate categoriile profesionale şi eclesiastice, de aceea Pavel scria în II Timotei 2:16-17- „Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu”. Clevetirea ta nu-i înjoseşte numai pe oamenii aceştia, ci chiar lucrarea lui Dumnezeu. ... Din numărul acestora sunt Imineu şi Filet”. Nu aş vrea ca vreunul dintre noi să fie găsit pe lista aceea cu Imeneu, Filet şi cu Alexandru Căldărarul. Diotref – răutatea clevetitorului III Ioan 1:9-10 – „Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, ci îi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică”. Clevetitorul făcea disciplină şi dădea afară pe nu intra în tagma lui. B. Exemple pozitive Domnul Isus – modelul desăvârşit El a zis: „Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul dintre aceşti micuţi. Căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri. Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut” (Matei 18:10-11). Clevetirea pierde, nu mântuieşte. Aceasta a fost învăţătura Domnului, iar prin poziţia personală
CLEVETIREA 209 faţă, S-a împăcat cu gândul a ceea ce avea să I se întâmple. Ştia din start că avea să fie defăimat, aşa cum le-a zis în Marcu 9:12 - „… Ilie va veni întâi; şi va aşeza dinnou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat”. Uneori trebuie să te împaci cu gândul că vei fi defăimat. Acceptă această idee şi nu-ţi face probleme. Doar atât să te păzeşti: să nu fii defăimat pe drept şi nu defăimezi şi tu, ca răspuns la o altă defăimare. Să nu le dai apă la moară altor defăimători. Iată cum a trăit Domnul, fără clevetire: Ioan 8:26 - „Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi. – reţineţi, cei care aveţi multe de zis despre noi sau despre alţii – Dar Cel ce M-a trimis, este adevărat; şi Eu, ce-am auzit de la El, aceea spun lumii”. Nu trebuie să vorbeşti tot ceea ce ştii, numai ce-ţi spune Domnul să vorbeşti din ceea ce ştii. Amin! Cum spunea un frate: „Ai un giuvaier de dat, dă-l, dacă nu ai, taci din gură”. Doamne, ajută-ne să-L luăm pe Domnul Isus ca model. Să învăţăm interzicerea defăimării, să acceptăm dacă vom fi defăimaţi, iar noi să nu defăimăm, chiar dacă aparent avem motive să o facem! Balaam – o imagine prin Duhul Domnului Numeri 23:7-9 - „Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: «Balac m- a adus din Aram (Mesopotamia). Împăratul Moabului m-a chemat din munţii Răsăritului zicând: ‘Vino, şi blestemă pe Iacov! Vino şi defaimă pe Israel! Cum să blestem pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? Îl văd din vârful stâncilor, îl privesc de la înălţimea dealurilor. Este un popor care locuieşte deoparte, nu face parte dintre neamuri»”. „«Iată, că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat şi eu nu pot întoarce. El nu vede nici o fărădelege în Iacov. – oare nu era nici o fărădelege în Iacov? Dar unul care nu a venit să defaime nu le vede – Nu vede nici o răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui şi veselia lui»”. (versetele 20-21). Prin ochii dragostei şi în familie, atunci când îţi iubeşti partenerul, nu vei accepta ceea ce vrea să spună un defăimător despre el sau despre un frate pe care îl iubeşti, ţi se pare că sunt minciuni. Noi am fost chemaţi să binecuvântăm, nu să blestemăm, nici să defăimăm. Doamne, ajută-ne! Moise – a ierta cu iubire Dumnezeu i- a dat Mariei, ca pedeapsă pentru clevetire, boala leprei. Dar Moise s-a rugat: „Doamne, vindecă-o!” (Numeri 12:13).
210 Lecţia 9 Îndrăznesc să spun că Dumnezeu l-a ascultat pe Moise, la o rugăciune atât de scurtă, pentru că a fost făcută din toată inima şi cu credinţă. Dacă auzi că cineva te-a defăimat, ce faci? Te rogi pentru persoana respectivă? Sau te lauzi şi spui: „Domnul ştie că sunt nevinovat, el este vinovat, îşi va purta osânda - şi astfel, îi dai replica”. Înţelepţii ştiu ce trebuie să facă, ceilalţi, nici dacă le-am scrie negru pe alb! Pavel – o slujire în orice condiţii II Corinteni 12:10 - „De aceea simt plăcere în ... defăimări”. El nu sărea în sus când era defăimat. Pentru el, aceasta era ceva normal. „Trebuie să trec pe aici”. Totuşi, el spunea în II Corinteni 6:3 - „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată”. Trebuie să ne purtăm cu toată atenţia, în toate activităţile, să nu creăm noi înşine motivul de defăimare. „În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defaime cu privire la acest belşug de ajutoare de care îngrijim” (II Corinteni 8:20). Atât în lucrarea spirituală, cât şi în cea materială, Pavel depunea tot efortul să nu aibă nimeni motive de defăimare. Dar dacă totuşi apărea vreunul, el simţea plăcere că, în acele momente, Duhul lui Dumnezeu Se odihnea peste cei prigoniţi. Ioan, apostolul iubirii – o atitudine părintească III Ioan 1:5-12 - „Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta ... Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, ... Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu. Cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. Toţi, chiar şi adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie şi noi mărturisim despre el şi ştiţi că mărturia noastră este adevărată”. Credeţi că Ioan nu avea motive să spună despre unul şi despre altul ce fac şi câte fac? Dar el şi-a ales doi oameni despre care să scrie cu scop de zidire. Amintesc un exemplu, din contemporaneitate: Nişte fraţi mergeau în drum spre o biserică. Unul dintre ei îl întreabă pe celălalt, care era din localitatea unde mergeau: „Ce spui despre fratele cutare? Eşti păstor acolo” „Da, este un frate cu familie credincioasă” „Dar mai dăm nişte amănunte despre el.” „Are copii credincioşi şi slujesc în biserică” „Dar el?” „Şi el vine la biserică”. În urma acestui răspuns, fratele a
CLEVETIREA 211 început să plângă, spunând: „Eu sunt încredinţat că tu ştii cât rău a făcut omul acesta, chiar recent. Totuşi, ai găsit să spui lucruri frumoase şi despre el...”. Să urmăm exemplele frumoase din Biblie în viaţa de zi cu zi. Să-i apreciem pe cei care ştiu să vorbească frumos şi să găsească chiar puţinul farmec la o persoană. Poate cineva are multe lucruri negative în el, dar ceva frumos tot are. De exemplu: dacă vezi o rablă de maşină, nici n-o bagi în seamă, dar uită-te mai bine, poate vezi ceva frumos la ea. Aşa este şi omul: Dacă este îmbrăcat prost, nu este apreciat, dar poate are dinţi frumoş, apreciază-l măcar pentru aceasta. Toate cuvintele bune ne dau o nouă putere de viaţă, pe când clevetirea ne dărâmă. Este una dintre strategiile Diavolului, aceea de a torpila şi de a distruge totul în jur. Doamne, păzeşte-ne de toate acestea! ÎNCHEIERE Amintim spre încredinţare ce scrie David în Psalmul 15:1-3 - „Doamne, cine va locui în cortul Tău? … Acela nu cleveteşte cu limba lui”. Pe limba celui care sunt clevetiri nu va fi acea cântare nouă despre care ne spune Apocalipsa. De aceea Pavel scria în Tit 3:1-2 - „Adu-le aminte: … Să nu vorbească de rău pe nimeni – nici măcar pe cine considerăm că merită. – Să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii”. Iar alt apostol îndemna: „Lepădaţi dar … orice fel de clevetire;...” (I Petru 2:1), din viaţa voastră, iar cât priveşte viaţa celorlalţi la care avem un acces limitat, să nu uităm acele etape de eliminare a clevetirii. Ce avem de făcut când suntem clevetiţi, când nu-i putem opri pe cei care clevetesc? „Când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm” (I Corinteni 4:13). Cel puţin atât putem face pentru ceilalţi. Domnul Isus spunea în Luca 6:28 - „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care se poartă rău cu voi”. Viaţa e atât de scumpă şi de scurtă, încât nu-i timp pentru clevetire. Vremea când se vor enumera păcatele este a judecăţii, dar noi nu suntem în postura de judecători. Să ne rugăm şi pentru cei din jur, ca Domnul să-i elibereze de duhurile de clevetire.
212 Lecţia 10 MINCIUNA INTRODUCERE 1. Minciuna este un neadevăr, o declaraţie falsă cu scopul de a înşela pe cineva (Isaia 28:15; Proverbe 14:25), condamnată de porunca a IX- a (Exodul 20:16) 2. Minciuna din Eden (Genesa 3:4), de la Diavolul (Ioan 8:44), se formează în inimă (Matei 15:19) 3. Dumnezeu nu poate să mintă (Tit 1:2), El este adevărul (Numeri 23:19) I. PREZENTARE A. Forme ale minciunii (fenomen de masă - Osea 4:2; în creştere - Osea 12:1) 1. Mărturie mincinoasă (Exodul 23:1; Proverbe 12:17; 14:5, 25); jurăminte mincinoase (Psalmul 139:20) 2. Proorocie mincinoasă (Isaia 9:15; Ezechiel 13:6; Ieremia 14:14; Matei 24:11; II Petru 2:1); profeţii mincinoşi sunt vorbiţi de bine şi creează o imagine falsă (Luca 6:26; Ieremia 28:15; Mica 2:11; 3. Hristoşi mincinoşi (Matei 24:24); apostoli mincinoşi (II Corinteni 11:13); învăţători mincinoşi (II Petru 2:1); evanghelişti „mincinoşi” (Galateni 1:7-9; Proverbe 30:6) 4. Afaceri mincinoase - cântar fals (Proverbe 11:18; 20:23; 21:6; Osea 12:7; Mica 6:10-13) 5. Fariseismul - falsa neprihănire (I Ioan 1:10; 2:4; Iacov 3:14); slujirea fariseică (Ezechel 13:19) 6. Prietenii false - spionaj, încredere trădată (Proverbe 10:18; 27:6; 31:30; Exodul 22:16) 7. Literatură mitologică, basme (Ieremia 8:8) 8. Divertisment (Proverbe 20:17; Osea 7:3); idoli mincinoşi (Habacuc 2:18; Ieremia 10:14; Romani 1:25) B. Efectele minciunii (avantaje şi dezavantaje - Osea 10:13) 1. Se transmite ereditar (Ieremia 16:19; Psalmul 58:3) şi se cultivă (Psalmul 24:4; Proverbe 29:12) 2. Aduce avantaje imediate, dar efemere (Proverbe 20:17; Isaia 32:6,7,10; Proverbe 12:19) 3. Atrage pedepsa divină - moartea (Proverbe 12:19; 19:5,9; Ezechiel 13:9; Psalmul 5:6; Apocalipsa 21:8)
MINCIUNA 213 4. Înşeală – lovesc ca un buzdugan, ca o sabie sau ca o săgeată (Proverbe 25:18; Ieremia 9:3,8; II Corinteni 11:26). Cauzează autoînşelare (II Timotei 3:13). Uneori adevărul e considerat minciună (II Împăraţi 9:12; II Cronici 6:8) II. ELIMINARE A. Din viaţa personală (inimă - Ieremia 17:9) 1. Urăşte minciuna! (Proverbe 13:5; Psalmul 119:104, 163) 2. Lasă-te de ea! (Efeseni 4:25; Coloseni 3:9), cu desăvârşire (I Ioan 2:21; Psalmul 34:13; Proverbe 24:28) B. Din comunitate, societate (păziti-vă Matei 7:15) 1. Promovarea adevărului (Proverbe 12:17; Romani 1:28,29), dezaprobarea minciunii (Proverbe 19:22) 2. Disciplinare (Deuteronomul 19:14-21; Proverbe 29:12) 3. Judecata divină (Apocalipsa 21:8, 27 ; 22:15) III. EXEMPLE BIBLICE A. Exemple negative (de minciună) 1. Satan – tatăl minciunii (Ioan 8:44; Genesa 3:4) 2. Cain – minciuna criminalului (I Ioan 3:12; Genesa 4:9) 3. Avraam – o minciună pe jumătate (Genesa 20:2, 10- 12) 4. Isaac - o minciună moştenită (Genesa 26:7) 5. Rebeca şi Iacov – minciuni în familie (Genesa 27:12,13,24,36) 6. Laban – o înşelare pentru un mincinos (Genesa 29:23) 7. Faraon – promisiuni nerespectate (Exodul 7-9; 8:29) 8. Acan – minciuna lăcomiei (Iosua 7:11, 20-21) 9. Gabaoniţii – a minţi de frică (Iosua 9: 6-24) 10. Samson – minciuna în ziua ispitei (Judecători 16:10,13) 11. Prorocul din Betel – minciuni „binevoitoare” (I Împăraţi 13:18) 12. Duhuri de minciună/prorocii lui Ahab – proroci plătiţi ( I Împăraţi 22:22,23; II Cronici 18:21,22) 13. Hanania – un proroc „bun” (Ieremia 28:2-4,15-17) 14. Petru – slăbiciunea omenească (Matei 26:69-75) 15. Anania şi Safira – minciuna premeditată (Faptele Apostolilor 5:1-11) 16. Prorocul mincinos – o minciună pentru toată lumea (II Tesaloniceni 2:11; Apocalipsa 13:14) B. Exemple pozitive (eliminare, protecţie - Proverbe 6:19; 12:22) 1. Dumnezeu nu minte (I Samuel 15:29), ştie când se minte (II Corinteni 11:31) şi pedepseşte (Psalmul 5:6)
214 Lecţia 10 2. Iov – omul care s-a angajat să nu mintă (Iov 24:25; 42:7) 3. Isus Hristos - Adevărul (Matei 22:16; Ioan 7:6,10; 18:37-38; 19:9) 4. Pavel – o conştiinţă curată (Romani 9:1; I Timotei 2:7) 5. Cei 144000 – oamenii adevărului (Apocalipsa 14:5) ÎNCHEIERE 1. Trăim în lumea minciunii, dar trebuie să ieşim din ea, desfăcându-ne legăturile (Isaia 5:18); Diavolul este tata, iar oamenii mama minciunii (Ioan 8:44; Apocalipsa 22:15) 2. Trebuie să renunţăm total la minciună (Efeseni 4:25; II Ioan 1:4; Proverbe 17:7)
MINCIUNA 215 MINCIUNA INTRODUCERE Minciuna este unul dintre cele mai răspândite păcate, o roadă a firii pământeşti al cărei gust îl cunoaşte oricine. Şi tocmai pentru că este atât de frecventă, cei mai mulţi oameni s-au obişnuit cu ea, pentru unii a minţi sau a respira e la fel de normal. După unii minciuna este un păcat neînsemnat care poate fi uşor trecut cu vederea, scuzabil în anumite circumstanţe. Dumnezeu însă condamnă minciuna care e socotită la fel de gravă ca şi crima, de exemplu. Răsplata minciunii ca a tuturor păcatelor, de altfel, este moartea. În Proverbe 6:17-19 minciuna este pusă la loc de frunte între lucrurile pe care Dumnezeu le urăşte: „ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat”. Din cele şapte păcate pe care Dumnezeu le detestă două se referă la minciună: „limba mincinoasă” şi „martorul mincinos care spune minciuni…”. Să mai observăm şi faptul că „limba mincinoasă” e aşezată înaintea „mâinilor care varsă sânge” pe această listă neagră a faptelor umane. Minciuna este, în primul rând, absenţa adevărului. În Isaia 28:15b ni se spune că unii oamenii „au ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost, minciuna”. Mai concret minciuna ar putea fi definită ca o declaraţie, falsă făcută cu scopul de a înşela pe cineva. În Proverbe 14:25 aflăm că „Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni”. Minciuna şi înşelăciunea merg mână în mână
216 Lecţia 10 completându-se reciproc. În al treilea rând, minciuna este o încălcare evidentă a Legii lui Dumnezeu. A noua poruncă din Decalog interzice mărturia mincinoasă: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Exodul 20:16). Istoria minciunii coincide cu istoria umană. Prima minciună a fost rostită chiar în Eden, când şarpele a îndrăznit să contrazică afirmaţiile lui Dumnezeu. „Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri»” (Geneza 3:4). Minciuna din Eden a fost prima dintr-un fir infinit de declaraţii false. Foarte curând în capitolul 4 din Geneza vedem că minciuna s-a transmis oamenilor. În versetul 9, Cain îl minte chiar pe Dumnezeu afirmând că nu ştie unde este Abel, deşi ştia foarte bine. De la Cain minciuna s-a perpetuat până în zilele noastre şi va continua, culminând cu aceea lucrare din Apocalipsa,a prorocului mincinos. Părintele minciunii este însuşi diavolul. În Ioan 8:44, Domnul Isus le spunea Iudeilor: „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. Diavolul este originea minciunii , susţinătorul minciunii în lume. La polul opus se situează Dumnezeu despre care Pavel spune că „…nu poate să mintă” (Tit 1:2) iar profetul Balaam declară în faţa lui Balac şi a poporului că „Dumnezeu nu este un om ca să mintă…” (Numeri 23:19). Pe oameni diavolul a reuşit să-i corupă, să-i determine să mintă, dar în conformitate cu caracterul Său, Dumnezeu nu poate să mintă.
MINCIUNA 217 I. MINCIUNA – PREZENTARE A. Forme ale minciunii Minciuna este un fenomen de masă care îi ispiteşte pe toţi oamenii. În Osea 4:2 ni se spune că „Fiecare jură strâmb şi minte…”, fără excepţii. Minciuna este de asemeni, un proces în evoluţie. Tot în Osea 12:1 aflăm că Efraim „…zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria…”. Flagelul minciunii a contaminat orice domeniu al vieţii umane: social, economic, cultural, sentimental, spiritual, etc. în viaţa cotidiană o întâlnim sub diferite forme: mai evidente sau mai subtile. În continuare vom analiza câteva din formele pe care minciuna le ia între oameni. În Exodul 23:1 Dumnezeu porunceşte poporului său: „…Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el”. De remarcat faptul că, unindu-te cu cel bun acest pericol nu există. De obicei mărturisirea mincinoasă se asociază cu prieteniile rele, cu oameni răi, care au nevoie de un „serviciu”, de o scuză care să le ascundă faptele rele. Dacă eşti prieten cu astfel de oameni va trebui să minţi pentru ei. Dar în Proverbe 12:17 aflăm că „Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune”. Iar în Proverbe 14:5 - „Un martor credincios nu minte dar un martor mincinos spune minciuni”. Mărturia mincinoasă nu se referă doar la neadevărurile spuse în faţa unui complet de judecată, ci şi la cele strecurate în discuţiile dintre oameni. Minţim ori de câte ori în mod conştient afirmăm un lucru fals. Mărturia mincinoasă se referă chiar şi la zvonurile pe care le transmitem fără să le verificăm, fără să avem vreo bază pentru ceea ce spunem. Exodul 23:1 interzice în mod clar acest lucru: „Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate…”. Chiar dacă nu noi am inventat zvonul respectiv suntem complici activi la perpetuarea unei minciuni. Un lucru şi mai trist este că alături de mărturii mincinoase, apar chiar şi jurăminte mincinoase care, culmea, se folosesc de numele sfânt al lui Dumnezeu. „Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, îţi iau Numele ca să mintă, ei vrăjmaşii Tăi!” (Psalmul 139:20). Cutezanţa oamenilor depăşeşte uneori orice limită. Spiritul minciunii umane merge până acolo
218 Lecţia 10 încât îl face pe Dumnezeu garant al minciunii. Paginile Vechiului Testament abundă în exemple de proroci şi prorocii mincinoase. O descriere a acestor categorii de profeţi apare în Ezechiel 13:6 - „Vedeniile lor sunt înşelătoare, şi prorociile lor sunt mincinoase. Ei zic: «Aşa vorbeşte Domnul!», măcar că Domnul nu i-a trimes şi fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvântul lor”. O prezentare asemănătoare avem în cartea profetului Ieremia 14:14 - „…Prorocii lor prorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimes, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă prorocesc nişte vedenii mincinoase, prorociri deşarte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor”. Mai grav este că prorocia mincinoasă nu s-a încheiat o dată cu Vechiul Testament. Domnul Isus îi avertizează pe ucenicii Săi în predica de pe munte: „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori” (Matei 7:15). Un neadevăr îngrijorător e prezentat în Matei 24:5 - „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!». Şi vor înşela pe mulţi”. Prorocii aceştia sunt, deci, mulţi, dar cei înşelaţi sunt şi mai mulţi. De aceea e indicat să fim atenţi şi să utilizăm metoda de identificare indicată de Domnul Isus „Îi veţi cunoaşte după roadele lor…” (Matei 7:16). Atenţia noastră trebuie sporită deoarece aceşti proroci sunt foarte convingători şi sunt pe placul oamenilor. Luca 6:26, însă, avertizează: „Vai de voi când toţi oamenii vă vor grăi de bine, fiindcă tot aşa făceau şi părinţi lor cu prorocii mincinoşi” Proroci mincinoşi sunt crezuţi şi vorbiţi de bine. Împăratul Ahab, de exemplu, îi vorbea de bine pe prorocii lui, dar pe Mica îl ura, nu îl agrea. Acest lucru se datorează mai ales faptului că prorociile false sunt optimiste, plăcute, creează o nădejde falsă, fără suport real. Concludentă este în acest sens comparaţia între situaţia prorocului Ieremia care este urât de popor şi de împărat pentru că vestea lucruri nedorite. Cu toate acestea el transmitea exact mesajul lui Dumnezeu către popor exact ceea ce urma să se întâmple. Profetul Hanania în schimb anunţă lucruri care plăceau poporului şi insufla o speranţă falsă în inimile lor. Profeţiile lui erau foarte încurajatoare dar erau mincinoase. De aceea Domnul îl mustră prin Ieremia: „…Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimes, ci tu insufli poporului o încredere
MINCIUNA 219 mincinoasă” (Ieremia 28:15). Oamenii în general sunt tentaţi să primească mai bine profeţiile favorabile lor. În Mica 2:11 este descrisă această situaţie: „Da dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni şi ar zice «Îţi voi prorocii despre vin şi despre băuturi tari!» acela ar fi un proroc pentru poporul acesta!” Indirect suntem avertizaţi că nu întotdeauna lucrurile plăcute sunt şi adevărate. Chiar dacă sunt spuse de la amvon, chiar dacă sunt însoţite de un „Aşa vorbeşte Domnul”, prorociile trebuie privite cu discernământ pentru că prorocii mincinoşi sunt mulţi şi pot înşela pe mulţi, aşa cum spunea Domnul Isus. Paleta profeţilor mincinoşi este completată cu câteva categorii auxiliare. În Matei 24:24 apare categoria „Hristoşilor mincinoşi”: „Căci se vor scula mulţi Hristoşi mincinoşi… până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. În II Corinteni 11:13 Pavel identifică un alt fel de înşelători: apostolii mincinoşi: „Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos”, iar Petru completează lista cu „învăţătorii mincinoşi”, un termen poate mai actual, mai familiar nouă: „În norod s- au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare…”(II Petru 2:1). Să reţinem din acest verset şi faptul că învăţăturile mincinoase sunt strecurate „pe furiş”. Diavolul nu ne pune în faţă o minciună sută la sută, ci vine cu un aliaj de minciună şi adevăr. O minciună „gogonată” ar fi uşor depistată, dar, când minciuna e subtilă şi acoperită cu o poleială de adevăr, duce mult mai uşor în eroare. Să ne păzim de minciuna care are mult adevăr în ea! Există şi evanghelişti mincinoşi, după cum ni se sugerează în Galateni 1:7 - „Nu doar că este o altă Evanghelie, dar sunt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos”. E destul de greu să accepţi că un evanghelist, un predicator ar putea să devină mincinos. Totuşi orice adăugire la Cuvântul Lui Dumnezeu este o minciună. În Proverbe 30:6 sunt avertizaţi toţi slujitorii Cuvântului lui Dumnezeu: „N- adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească, şi să fii găsit mincinos”. Deci nu e necesar ca un învăţător să mintă intr- un domeniu oarecare; e suficient ca el să omită sau să adauge ceva la Cuvântul Scripturii pentru a fi găsit mincinos şi ameninţat de o aspră pedeapsă.
220 Lecţia 10 Un alt domeniu vinovat sunt afacerile mincinoase. Ne vom referi aici mai ales la minciunile legate de domeniul economic al societăţii. Înşelătoria în afaceri este un lucru urât şi pedepsit de Dumnezeu. În Proverbe 20:23 ni se spune că „Domnul urăşte două feluri de greutăţi; şi cântarul mincinos nu este un lucru bun”. De asemenea în Proverbe 21:6 sunt condamnate bogăţiile câştigate în acest fel: „Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte”. Pentru bani, pentru un câştig, pentru un salariu, omul poate recurge la minciună, dar Dumnezeu urăşte acest lucru, îl ia în considerare şi-l pedepseşte la vremea cuvenită. Prin minciună, unii fie pe cale judecătorească, fie pe alte căi, ajung să intre în posesia unor averi, a unor moşteniri. Aceste lucruri sunt o deşertăciune şi duc la moarte. Tot în legătură cu afacerile mincinoase vom selecta două exemple din profeţii mici. Într-o vreme când în Israel înşelătoria şi minciuna făceau ravagii, profetul Osea 12:7, spunea „Efraim este un negustor care are în mână o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele”. Iniţial Efraim fusese destinat să fie un popor sfânt, dar a decăzut atât de mult încât înşelătoria devenise o delectare pentru el „Îi place să înşele!”. Profetul Mica (Mica 6:10-13) anunţă pedeapsa lui Dumnezeu asupra poporului pentru că utilizau acelaşi „cântar mincinos”: „Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite şi blestemata efă mică? Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac? Pentru că bogaţii lui sunt plini de sâlnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea şi Eu te voi lovi cu suferinţă…”. Uneori suntem loviţi şi suferim, fie în familie, fie în viaţa personală, fie în biserică. Poate ne considerăm nedreptăţiţi, dar există posibilitatea să fim loviţi tocmai pentru câştigurile nelegiuite. O biserică din Ardeal a fost vizitată de un frate proroc şi predicator în acelaşi timp. Fratele a fost invitat să predice, dar n-a putut scoate nici un cuvânt. Apoi a început să vorbească cuvinte care nu erau dictate de mintea lui ci insuflate de Duhul Sfânt. Într-un ritm sacadat, el a început să vorbească despre unii fraţi care primesc Biblii, din străinătate pentru a le distribui gratuit. „Ei însă, le vând pe bani. Apoi, conştiinţa îi mustră, cumpără din aceşti bani o motocicletă pe care o folosesc pentru misiune. Dar, cum banii sunt mai mulţi, aceşti fraţi, mustraţi iar în
MINCIUNA 221 conştiinţa lor, îi dau bisericii pentru a cumpăra lemne. În timp ce lemnele sunt depozitate se produce un accident. Soţia fratelui respectiv este lovită de un lemn, care îi sparge ochiul”. Când a rostit ultimele cuvinte toată adunarea clocotea. Era chiar cazul unui frate din conducerea bisericii locale. Fraţii din biserică nu ştiau nimic despre Biblii sau despre motocicletă, dar cunoşteau cazul soţiei accidentate. Dumnezeu pedepseşte aspru minciuna folosită pentru a obţine un câştig nedrept. Noi, oamenii, îi putem minţi pe fraţii, pe angajaţii, pe şefii, pe judecători chiar, dar nu-l putem minţi pe Dumnezeu. Ipocrizia este o formă de minciună foarte răspândită în toate domeniile vieţii umane, dar mai ales în religie. Ea izvorăşte din dorinţa noastră de a ne înălţa propria persoană în ochii altora, dorinţa de a părea mai sfinţi. I Ioan 1:6 se referă tocmai la acest aspect: „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul”. Dacă cineva nu trăieşte neprihănirea, dar susţine că are părtăşie cu Dumnezeu, e o mare minciună. O afirmaţie similară avem în versetul 8 din acelaşi capitol: „Dacă zicem că n- avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”. Iar în I Ioan 2:4 - „Cine zice «Îl cunosc», şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el”. Dacă susţinem că n-am păcătuit niciodată, negăm cuvintele lui Dumnezeu, îl facem mincinos, dar, de fapt, noi suntem cei care minţim. Poate că noi nu afirmăm că n-am păcătuit niciodată; nu îndrăznim atât de mult şi, oricum, nimeni nu ne va crede. Dar, poate că de la amvon sau în diferite discuţii, spunem că suntem pocăiţi, că avem o relaţie bună cu Dumnezeu şi în realitate nu este aşa. Dacă te ştii vinovat de anumite păcate, dacă ştii că viaţa nu-ţi este în rânduială, e mai bine să spui adevărul sau cel puţin să taci. Să n-adăugăm şi păcatul minciunii pe lângă celelalte pe care le avem deja. Apostolul Iacov ne sfătuieşte: „Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului” (Iacov 3:14). Poate că Dumnezeu ar fi mai indulgent cu scăpările acestor oameni, dacă i-ar vedea umiliţi, sinceri, recunoscându-şi starea. Dar, fiindcă ei pozează ca neprihăniţi în faţa oamenilor, pedeapsa este mult mai mare. Conducătorii religioşi pot cădea de asemenea, în greşeala de a ne învăţa că trăind oricum vom ajunge totuşi în Rai. Aceasta este tot o
222 Lecţia 10 minciună. De exemplu, cei puşi în fruntea bisericilor au uneori tendinţa de a trece cu vederea neregulile din viaţa membrilor mai însemnaţi, mai bogaţi. În felul acesta ei nu-şi fac datoria de a-i avertiza sau de a-i disciplina, şi indirect le strecoară acestora în suflete, convingerea că sunt pe calea cea bună. O astfel de situaţie e condamnată în Ezechiel 13:19 - „Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu, pentru câţiva pumni de orz şi câteva bucăţi de pâine, ucigând nişte suflete care n-ar trebui să moară, şi făcând să trăiască nişte suflete care n-ar trebui să trăiască, înşelând astfel pe poporul meu care ascultă minciunile voastre”. Când propovăduim şi afirmăm că păcatul nu este păcat, când acuzăm pe cel nevinovat şi achităm pe cel vinovat, din interes, este tot o minciună care va fi pedepsită de Dumnezeu. Un alt capitol se referă la prieteniile menţinute din interes, la prieteniile mincinoase, care, de cele mai multe ori, nu sunt decât duşmănii deghizate. E posibil ca la suprafaţă lucrurile să meargă bine; se poate ca manifestările amiciţiei să fie evidente, dar, se poate ca o îmbrăţişare sau un sărut să ascundă o trădare dureroasă. În Proverbe 27:6 ni se formulează un mare adevăr: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăşmaş sunt mincinoase”. Nu toţi cei care ne îmbrăţişează ne sunt prieteni adevăraţi. Sunt unii care urăsc, dar mint şi declară că iubesc. Dar Dumnezeu contabilizează ura interioară, chiar dacă nu e exteriorizată. Mai ales tinerii sunt în pericol de a fi prinşi în astfel de prietenii false. De multe ori unii îţi vorbesc prieteneşte, par foarte amabili, ştiu să te îmbrăţişeze sau chiar să te sărute, dar la spate au o sabie cu care te vor lovi când te aştepţi mai puţin. Înţeleptul Solomon avertizează în Proverbe 31:30: „Dezmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă…”. Atenţie, deci! Dovezile de afecţiune pot fi mincinoase, şi poate că mulţi cunosc deja acest lucru, din proprie experienţă. Ne referim acum şi la mitologia antică, la basmele populare sau culte, la literatura ştiinţifico-fantastică etc. Ieremia 8:8 vorbeşte despre „…pana mincinoasă a cărturarilor”. Multe cărţi cuprind minciuni. Atunci când spui copilului tău o poveste, te va întreba imediat: „E adevărat?”. El pune această întrebare pentru că de mic este obişnuit cu minciunile. În numele artei, al literaturii, multe cărţi propagă minciuni. Există o singură carte care spune adevărul, dar tocmai pe aceasta oamenii
MINCIUNA 223 n-o citesc, ci se hrănesc mai mult cu ceea ce a născocit „pana mincinoasă a cărturarilor”. Este o delectare pentru oameni să spună glume între ei, numai că, de obicei, aceste glume nu sunt decât nişte minciuni comice. „Pâinea minciunii este dulce omului…” se spune în Proverbe 20:17; minciunile acestea creează chiar bună dispoziţie (firii pământeşti). Osea 7:3 se referă la clovni care aveau datoria să-l distreze pe împărat prin acest mijloc: „Ei veselesc pe împărat cu răutatea lor, şi pe căpetenii cu minciunile lor”. În Habacuc 2: 18 se vorbeşte despre „…un chip turnat care învaţă pe oameni minciuni…”. Un astfel de idol mincinos ar putea fi considerat televizorul din zilele noastre, care ne oferă o mulţime de minciuni deghizate sub formă de ştiri, filme, emisiuni de divertisment. Ce să mai vorbim despre previziunile astrale sau despre sfaturile vrăjitoarelor! În mod evident minciuna e una din armele de bază ale diavolului şi atât timp cât el e stăpânitorul acestei lumi ne vom confrunta mereu cu ea. Efectele minciunii În Osea 10:13 aflăm că poporul neascultător după ce a arat răul a secerat nelegiuirea, a ajuns să mănânce „rodul minciunii”. Aceasta ne spune nouă că minciuna rodeşte. Fructele minciunii sunt dulci la gust, dar otrăvitoare. Din Proverbe 20:17 aflăm că: „Pâinea minciunii este dulce omului, dar pe urmă gura îi este plină de pietriş”. Chiar dacă la început pare că ne ajută, în timp, minciuna are consecinţe nefaste. Iată câteva dintre ele: În Ieremia 16:19 ni se spune că neamurile pământului se plâng că „Părinţii noştri n-au moştenit decât minciuna,…”, iar în Psalmul 58:3 David susţine că: „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor”. Orice părinte ştie că un copil nu trebuie învăţat să mintă, deoarece el are această tendinţă în el şi o va folosi mai devreme sau mai târziu. Părinţii însă pot să-l dezveţe de a minţi prin disciplinare şi
224 Lecţia 10 mai ales prin exemplul personal. Dar dacă un părinte este mincinos, şi copiilor nu le scapă acest lucru, atunci fiul său îl va copia pentru că, pe lângă tendinţa transmisă genetic el a fost şi educat în a minţi. În timp omul se deprinde cu minciuna. Dacă la început are mustrări de conştiinţă sau se teme, cu vremea, obiceiul acesta i se pare tot mai natural. Psalmul 24:4 ne spune că la muntele Domnului va ajunge „…cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună şi nu jură ca să înşele”. Noi trebuie să luptăm împotriva tendinţei noastre fireşti de a minţi, nu să ne îndeletnicim cu ea. Pentru că de la început, unii nu s-au opus minciunii din viaţa lor, mai târziu au ajuns să mintă din obişnuinţă, s- au deprins să nu spună adevărul. În plus, minciuna nu se transmite doar ereditar, ci este şi contagioasă, trece de la om la om. Dacă cel ce minte prosperă şi totul îi merge bine, ceilalţi îi vor împrumuta metoda. Aşa s-a întâmplat şi în cazul fetelor lui Lot (Geneza 19:30-38). Prima, uzând de minciună, a avut succes, iar a doua, văzând acest lucru s-a grăbit s-o imite. Acest lucru e încurajat uneori şi de cei sus puşi, care permit ca subalternii lor să mintă şi chiar îi promovează pe această bază. În Proverbe 29:12 spune: „Când cel ce stăpâneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, tot slujitorii lui sunt nişte răi”. Dacă minciuna este tolerată, oamenii se obişnuiesc cu ea iar fenomenul acesta se extinde permanent. Avantajele minciunii acţionează doar pe un termen scurt. Un proverb românesc spune că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, iar textul din Proverbe 20:17, pe care l-am mai citat anterior, spune că: „Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş”. Minciuna este ca şi gumă de mestecat, care la început este aromată, dar curând trebuie să o arunci. Diferenţa este însă că minciuna nu o poţi arunca atât de simplu, căci consecinţele ei te urmăresc. „Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă” (Proverbe 12:19). Mincinosului îi merge bine astăzi. Dar mâine? De altfel ca şi orice alt păcat, minciuna presupune o plăcere momentană, un avantaj de-o clipă, superficial, cu care diavolul ne amăgeşte. Ultimele versete din Vechiul Testament zugrăvesc această stare de lucruri: „Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu şi scapă” (Maleahi 3:15) dar apoi, „…iată
MINCIUNA 225 vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea…” (Maleahi 4:1). „Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu slujeşte” (Maleahi 3:18). Minciuna este o cursă, o capcană primejdioasă. În Proverbe 25:18 minciuna este comparată pe rând cu un buzdugan, cu o sabie şi cu o săgeată. Când cineva minte te loveşte cu una din acestea. În Ieremia 9:3 sunt condamnaţi cei ce „Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna…”. Unii mint ca şi cu buzduganul, adică îţi aruncă o lovitură grea de la distanţă, alţii mint ca şi cu sabia, te lovesc de aproape, deci stau în apropierea ta, alţii îţi aruncă minciuni subtile, dar usturătoare, în punctele sensibile, ca nişte săgeţi bine ţintite. În II Corinteni 11:26 Pavel enumeră primejdiile prin care a trecut ca slujitor al lui Hristos. Alături de pericole ca: tâlharii, păgânii, râuri, mări e pusă primejdia „fraţii mincinoşi”. Lângă un om mincinos eşti întotdeauna în primejdie, deoarece nu ştii niciodată când te loveşte, te poţi aştepta la orice. Cu atât mai trist când cel ce te ameninţă îţi este „frate în Domnul”. Dar cei ce mint nu sunt doar o primejdie pentru alţii ci şi pentru ei înşişi. Cei ce obişnuiesc să mintă se vor minţi şi pe ei, cine înşeală pe alţii se înşeală, de fapt, pe sine. În II Timotei 3:13 spune că „Dar oamenii răi şi înşelători… se vor amăgi şi pe ei înşişi”. Înşelăciunea este atât de mare încât uneori chiar adevărul e suspectat drept minciună. Într-o lume de minciuni e greu să mai crezi un adevăr. În piaţă toţi îşi laudă marfa, toate magazinele dispun, de reclame foarte bine puse la punct, când studiezi o doctrină, toţi teologii par să aibă dreptate, încât te întrebi cum pot să coexiste atâtea „dreptăţi”, atâtea „adevăruri”. Minciuna a pătruns peste tot: în religie, în economie, în cultură. Conştienţi de acest lucru oamenii nu mai cred adevărul, ei nu pot uşor distinge între ceea ce eeste adevărat şi ceea ce este fals. Un exemplu concludent avem în II Împăraţi 9 Elisei trimite un proroc la Iehu ca să-l ungă ca împărat. El era prorocul Domnului dar când a plecat, prietenii lui Iehu l-au întrebat imediat: „…Pentru ce a venit nebunul acesta la tine?…” (versetul 11), iar când Iehu le-a relatat cuvintele prorocului ei au replicat imediat: „Minciună!”. obişnuiţi cu minciunile lui Ahab şi ale Izabelei şi cu o mulţime de proroci mincinoşi,
226 Lecţia 10 ei nu mai credeau că cineva poate spune adevărul. Într-o lume plină de minciuni chiar adevărul e catalogat drept minciună. În II Corinteni 6:8 Pavel ne spune că uneori chiar propovăduitorii adevăraţi, sinceri, sunt luaţi drept mincinoşi „Suntem primiţi ca nişte mincinoşi deşi nu spunem decât adevărul”. Totuşi, cu vremea, acest adevăr va fi autentificat de Cel care este Adevărul însuşi. Conform Bibliei, plata oricărui păcat este moartea. (Romani 6:23) minciuna atrage după sine pedeapsa capitală care va surveni mai devreme sau mai târziu. În Proverbe 19:5 aflăm că „Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit şi cel ce spune minciuni nu va scăpa”. Se pare că este un adevăr foarte important de vreme ce Solomon îl repetă în versetul 9. Ezechiel 13:9 avertizează de asemenea „Mânia mea va fi împotriva prorocilor a căror vedenii sunt înşelătoare şi ale căror prorocii sunt mincinoase. Ei nu vor rămânea în adunarea poporului Meu, nu vor fi scrişi în cartea casei lui Israel, nici nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu”. Mânia lui Dumnezeu este împotriva prorocilor mincinoşi şi împotriva tuturor mincinoşilor cu atât mai mult când ei mint în adunare şi pretind că vorbesc din partea lui Dumnezeu. Nu trebuie să comiţi un alt păcat. E suficient să minţi ca să fii alungat din adunarea Domnului, să fii şters din Cartea Vieţii şi să nu ajungi în adevărata patrie cerească. Nu întâmplător în capitolele finale ale Apocalipsei se menţionează de trei ori că mincinoşi nu vor intra în cer: „Dar cât despre fricoşi… şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21:8). Se specifică aici că toţi mincinoşi vor fi pedepsiţi, nu doar una dintre cele opt categorii de mincinoşi, prezentate anterior, ci toate. Apoi în versetul 27 se reia această afirmaţie: „Nimic întinat nu va intra în ea (Cetatea Sfântă), nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună…”. Şi în sfârşit Apocalipsa 22:15 care declară categoric: „Afară sunt câinii … şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună”. Psalmul 5:6 completează această imagine a pedepsei pentru minciună afirmând că Domnul pierde pe oamenii mincinoşi. Pe cei ce nu se vor pierde pe drum din cauza minciunii lor, Domnul îi va pierde în final. Orice text din Biblie, referitor la minciună, e însoţit de o anunţare a
MINCIUNA 227 pedepsei. Acest lucru ne arată că Dumnezeu vrea ca noi să ne lepădăm de minciună cu orice preţ. De multe ori omul minte cu gândul că nu poţi trăi fără minciună, dar adevărul e că nu poţi trăi cu minciuna, deoarece ea aduce cu sine moartea. II. MINCIUNA-ELIMINARE A. Din viata personala Aceasta este partea cea mai importantă a studiului despre minciună, deoarece conţine aplicaţiile practice ale cuvintelor scrise până aici. Există câteva mijloace de eliminare a minciunii din noi şi, implicit, a minciunii din familie, din biserică, din societate. Curăţirea trebuie să înceapă la nivel individual, mai precis la nivelul inimii omului. În Matei 15:19 ni se spune că minciuna izvorăşte din „inimă”: „Căci din inimă ies… mărturiile mincinoase…”. Înainte de a fi rostite, minciunile îşi fac cuib în inima noastră. Discutând cu cineva te trezeşti că spui dintr-o dată o minciună, fără ca să fie premeditat acest lucru. Dar Biblia afirmă că gura vorbeşte din prisosul inimii. Deci aceea minciună „scăpată” printre buze, era deja în inima noastră, ba încă prisosea, nu mai încăpea în inimă. Ieremia 17:9 afirmă un mare adevăr „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea…”. Spuneam anterior că minciuna se moşteneşte. Noi nu ne dăm seama câtă minciună avem în noi. Inima e un depozit de minciuni şi lucruri rele foarte bine aprovizionat. De aceea, eliminarea minciunii trebuie să înceapă de la inimă. Exterminarea minciunii din noi presupune mai mulţi paşi: Să urăşti minciuna! În Proverbe 13:5 aflăm că „Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase…”. Psalmul 119:104 este şi mai categoric: „Prin cuvintele Tale mă fac mai priceput de aceea urăsc orice cale a minciunii”, iar versetul 163 „Urăsc şi nu pot suferi minciuna…”. Dacă nu urâm minciuna şi o tolerăm, nu vom scăpa de ea. Când un tânăr iubeşte o fată iar cei din familie (biserică) îi cer să se despartă de ea, el, chiar dacă le dă dreptate, nu va putea să o părăsească deoarece o iubeşte. În Apocalipsa 22:15 ni se spune că unii iubesc minciuna. Cum ar
228 Lecţia 10 putea ei să renunţe la minciună? Nu poţi ucide ceea ce iubeşti. Să iubeşti adevărul! Efeseni 4:25 situează adevărul şi minciuna în tabere adverse: „De aceea lăsaţi-vă de minciună. Fiecare din voi să spună… adevărul…”. Ca să renunţi la minciună trebuie să treci de partea adevărului. Dacă iubim adevărul vom urî minciuna pentru că „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celălalt” (Matei 6:24). Când spunem adevărul nu minţim. De aceea trebuie să căutăm adevărul pentru ca să nu ne mai stăpânească minciuna. I Ioan 2:21 clarifică foarte bine acest lucru „V-am scris nu pentru că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr”. Când eşti al Adevărului, a lui Dumnezeu, nu minţi. Când minţi eşti al Diavolului pentru că el este tatăl minciunii. Psalmul 34:13 ne sfătuieşte : „Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare” iar Proverbe 24:28 de asemenea ne îndeamnă: „Nu vorbi în chip uşuratic împotriva aproapelui tău, ori ai vrea să înşeli cu buzele tale?” La întrebarea din finalul acestui verset nimeni nu răspunde: „Da, vreau să înşel!” Se pare că cei mai mulţi nu-şi propun să înşele, dar când sunt puşi în anumite situaţii ispititoare apelează la această metodă. B. Din comunitate, societate Minciuna este mult mai greu de controlat atunci când avem de-a face cu grupuri de oameni: în familie, în biserică, în societate. În acest cadru, dacă suntem realişti, nici nu putem vorbi de eliminarea minciunii, ci doar de diminuarea ei. Sunt totuşi câteva metode prin care putem să participăm efectiv la reducerea minciunii din lume: Promovarea adevărului trebuie să devină o prioritate. Întregul nostru comportament trebuie să demonstreze dragoste de adevăr şi ură faţă de minciună. De asemenea, noi trebuie să avem discernământ, să nu ne lăsăm induşi în eroare de „prorocii mincinoşi”, atât în problemele spirituale cât şi în cele materiale. Noi trebuie să dovedim discernământ faţă de astfel de oameni. Ei par foarte credibili: nu sunt timizi de loc, sunt convingători, îţi dau senzaţia că urmăresc binele altora,
MINCIUNA 229 dar noi trebuie să vedem dincolo de aparenţe. Uneori ne păzeşte Dumnezeu de prorocii mincinoşi, dar sunt situaţii în care ne lasă să ne păzim singuri. Porunca ne este adresată nouă: „Păziţi-vă de prorocii mincinoşi…” (Matei 7:15) – ca să nu cădem pe mâna celor ce proclamă cu abilitate minciuni. Vorbirea noastră trebuie, de asemenea, să promoveze adevărul. În Proverbe 12:5 se spune că: „Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune”. Dacă cineva proclamă lucruri greşite nu-l lăsa să vorbească el. ci sfătuieşte tu , spre bine. Această metodă se aplică foarte bine în familie. Copiii noştri primesc tot felul de influenţe din exterior, dar noi ca părinţi, trebuie să-i sfătuim pe copiii noştri, să-i educăm în spiritul adevărului. Unul dintre băieţii mei a minţit într-o zi şi mi-a venit ideea să-i citesc ce spune Biblia despre minciună. Am pus-o pe sora lui mai mare să- i citească Apocalipsa 21:8. Apoi I-am spus: „Ai auzit că pedeapsa pentru mincinoşi este iazul cu foc. Pentru că ai început să minţi trebuie să începi să fii ars. Uite, pune degetul aici – aveam în curte un foc care ardea destul de puternic”. Deşi au trecut aproximativ 2 ani, copilul meu n-a uitat acel text. Când a aflat că alcătuiesc un studiu despre minciună, mi-a spus repede: „Eu ştiu un text despre minciună: Apocalipsa 21:8 - «Mincinoşii vor arde în foc!»”. Deci arătând care sunt efectele minciunii, proclamând adevărul, dezaprobând minciuna, aducem un serviciu în lupta de eliminare a minciunii; dacă tolerăm minciuna, fără să luăm poziţie, minciuna va progresa. O vorbă înţeleaptă spune: „pentru ca răul să înainteze, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”, să nu protesteze, să lase răul să- şi facă lucrarea distructivă. Promovarea adevărului se poate face şi prin dezaprobarea minciunii şi a mincinoşilor. În Proverbe 19:22b ni se spune că „…mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos”. Dacă minciuna este dezaprobată, dacă mincinoşii sunt desconsideraţi şi pedepsiţi, aceasta îi va determina să se îndrepte, să se lase de minciună. În Romani 1:28-29 ni se face din nou clar că dacă nu propovăduim Evanghelia, minciuna va avansa: „fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu (Adevărul) în conştiinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire … de înşelăciune…”. Oamenii care nu au contact cu
230 Lecţia 10 Adevărul – nu citesc Biblia, nu ascultă Cuvântul – nu sunt mustraţi prea mult în conştiinţa lor, dar „cine umblă cu înţelepţi se face şi el înţelept”. Cu cine umblăm noi? Şi ce devin cei care umblă cu noi? Disciplinarea mincinoşilor este o altă etapă în eliminarea minciunii. În poporul Israel minciuna era foarte aspru pedepsită. Pentru a evita mărturiile mincinoase, orice lucru trebuia susţinut cu doi sau trei martori. Când un martor era prins cu minciuna pedeapsa era să i se facă aşa cum avea el de gând să-i facă aproapelui său. (Deuteronom 19:19). Cunosc un caz recent în care un mincinos a fost pedepsit de Dumnezeu conform acestui verset: „să-i faci cum avea de gând să facă”. Într-o comună, un om a mărturisit la tribunal că fiul lui este nebun, pentru a-l scăpa de pedeapsă. Când s-a întors de la proces copilul său era într-adevăr nebun. Nu a primit decât ceea ce singur a mărturisit. Într-o altă situaţie, în vremea regimului comunist, a avut loc un proces în care un frate, a fost acuzat de cineva că i-a rupt piciorul, deşi nu era adevărat. Pentru a fi mai convingător s-a prezentat la proces cu piciorul în gips. Înainte ca procesul să se finalizeze însă, acel om şi-a rupt ambele picioare. Uneori, Dumnezeu pedepseşte pe loc, vizibil, ca oamenii să înţeleagă adevărul şi să se îndrepte. Alteori însă competenţa de a disciplina este dată oamenilor, mai ales celor puşi în funcţii de conducere. Textul din Proverbe 29:12 – „Când cel ce stăpâneşte dă ascultare cuvintelor mincinoase, toţi slujitorii lui sunt nişte răi” – afirmă indirect că un conducător trebuie să cerceteze dacă ceea ce i se spune este adevărat. Principiul acesta a fost împrumutat şi de Dreptul roman, practicat astăzi în justiţie. Când şi acuzatul şi acuzatorul mint, datoria justiţiei este de a căuta cât mai multe dovezi, de- a face cât mai multe cercetări. În cadrul bisericii de asemenea e nevoie de discernământ, iar când probele sunt greu de găsit e nevoie chiar să ceri ajutorul Domnului, ca El, care singur cunoaşte adevărul deplin să arate cine are dreptate. În orice caz cei ce conduc trebuie să folosească metoda disciplinării, deoarece, dacă nu se ia atitudine minciuna se va extinde. Sigur că nu stă în puterea noastră să elucidăm toate cazurile de minciună, pe cele ce rămân nerezolvate Dumnezeu le va scoate la lumină şi le va pedepsi atunci când vrea El. Oricum, în final mincinoşii nu vor avea alt loc pregătit decât „iazul de foc” (Apocalipsa 21:8). Prin promovarea
MINCIUNA 231 adevărului şi disciplinarea mincinoşilor, noi putem reduce minciuna din lume, iar partea care rămâne va fi exterminată şi pedepsită de Dumnezeu la Judecata de Apoi. III.EXEMPLE BIBLICE A. Exemple negative Satan – tatăl minciunii Ioan 8:44 - „Voi aveţi de tată pe diavolul (prin aceasta nu vroia să spună că diavolul i-a creat sau i-a născut, ci că s-au lăsat adoptaţi de diavolul în momentul în care au început să-i facă voia) şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru ... el este mincinos şi tatăl minciunii”. Ori de câte ori minţim preluăm tehnica diavolului şi intrăm pe domeniul lui căci. Încă de la început diavolul s-a prezentat oamenilor cu o minciună. În Geneza 3:4 el îi spune Evei „…Hotărât nu veţi muri”, o minciună pe ton categoric prin care nega cuvintele lui Dumnezeu. Totuşi, Eva l-a crezut şi consecinţele neascultării ei sunt cunoscute de noi toţi. Deşi cunosc însă consecinţele minciunii, oamenii n-au tras învăţămintele necesare. În Geneza 4:9 Cain foloseşte o minciună cu efecte similare. A încercat să-l mintă pe Dumnezeu dar a trebuit curând să-şi dea seama de faptul că Dumnezeu nu poate fi minţit. Rebeca şi Iacov – minciuni în familie Rebeca, o femeie deosebită, soţia lui Isaac, frumoasă şi inteligentă, s-a lăsat prinsă în acelaşi laţ satanic al minciunii. Rebeca dorea cu orice preţ să-i creeze un viitor strălucit fiului său favorit, Iacov. Greşeala ei a fost însă că a ales o cale necinstită pentru a- şi atinge scopul, dar în Împărăţia lui Dumnezeu scopul nu scuză mijloacele. Relatarea faptelor o avem în Geneza 27. mama îşi sfătuieşte fiul să profite de faptul că Isaac era orb şi să-i ceară binecuvântarea, pe care tatăl vroia s- o dea lui Esau. Iacov însă ştia că minciuna aduce cu sine pedeapsa şi de aceea obiectează: „Poate că tatăl meu mă va pipăi, şi voi trece drept mincinos înaintea lui, şi, în loc de binecuvântare, voi face să
232 Lecţia 10 vină peste mine blestemul” (versetul 12). Fiul a ajuns să dea învăţătură sănătoasă mamei. Cât este de trist când părinţii îşi învaţă copii să mintă pentru a-şi atinge scopurile. Şi ca şi cum n-ar şti cu cine are de-a face, Rebeca îi răspunde fiului său: „…Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine!…” (versetul 13). Câtă nesăbuinţă! Se pare că Dumnezeu i-a împlinit această „dorinţă”, deoarece ea a murit nefericită, lipsită de fiul ei drag tot restul vieţii. În plus a avut de suferit toată viaţa din pricina soţiilor lui Esau, pentru că multă vreme Esau a rămas aproape de ea. Dumnezeu avea oricum un plan măreţ cu Iacov. Înainte ca cei doi gemeni să se nască, Domnul i-a prezis că: „…cel mai mare va sluji celui mai mic” (Geneza 25:23). Cu siguranţă însă că Domnul ar fi găsit metode mai potrivite pentru a-şi duce planul la îndeplinire. Rebeca însă a vrut să rezolve problema cu propriile-i puteri. Dumnezeu n-are nevoie de minciună şi nu se poate folosi de minciună în împlinirea planurilor sale. În I Ioan 2:21 se afirmă că „nici o minciună nu vine din adevăr”. Uneori oamenii împrumută metode diabolice pentru a împlini voia lui Dumnezeu, dar Dumnezeu îşi poate susţine lucrarea prin adevăr, fără minciună. Iacov, este o dovadă clară a faptului că minciuna se transmite ereditar şi prin influenţa de mediu. După ce am studiat cazul mamei, avem aici cazul fiului. Iacov l-a minţit pe tatăl său, dându-se drept Esau. Sfatul fusese al mamei sale, dar responsabilitatea pentru minciună îi aparţine în întregime. S-ar putea ca şi noi să ajungem să minţim la indicaţia cuiva, dar aceasta nu ne scuteşte de vinovăţie. Iacov şi-a primit curând răsplata pentru minciună. În Geneza 27:41 aflăm că Iacov a fost silit să fugă pentru a scăpa de răzbunarea lui Esau. Apoi este silit să experimenteze pe proprie piele cât de dureros este să fii înşelat de cineva. După ce lucrează ca rob timp de 7 ani pentru Rahela, se trezeşte căsătorit cu Lea. Atunci Iacov se revoltă: Geneza 29:25) - „…Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”. Iacov a fost foarte nemulţumit dar, de fapt, i s- a făcut aşa cum a făcut el fratelui său: Iacov şi-a înşelat tatăl, dându-se drept Esau, acum Laban l-a înşelat, deghizând-o pe Lea drept Rahela. În momentul în care minţi îţi anunţi pedeapsa. Faraon – promisiuni nerespecate Exod 7, 8 şi 9. Faraon promite în câteva rânduri că va elibera
MINCIUNA 233 poporul lui Israel, că-i va lăsa să plece din Egipt. Selectăm doar un exemplu dintre ele. În Exodul 8:8 Faraon declară lui Moise şi Aaron: „…Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului”. În versetul 15 însă, aflăm că, deşi condiţiile i-au fost îndeplinite, „Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima, şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul”. Făgăduinţa lui Faraon a fost călcată în mod repetat. Prin aceasta ,promisiunea a devenit minciună. Faraon se grăbea să promită când era la strâmtorare, apoi retracta cele spuse. În Eclesiastul ni se spune să nu facem juruinţe pripite dar „Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi să o împlineşti…” (Eclesiastul 5:4). Astfel Dumnezeu ne va pedepsi aşa cum l-a pedepsit şi pe Faraon. Minciuni ca ale lui Faraon putem spune şi noi astăzi. Promitem cuiva: un obiect, un ajutor, o vizită dar tot de atâtea ori nu ne ţinem promisiunea. Nu sunt acestea minciuni? Cât valorează pentru noi cuvântul dat? „…da, al vostru să fie da…” (Iacov 5:12), „…ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). Şi de la cel rău nu vin decât minciuni. De aceea e foarte important să cântărim fiecare cuvânt spus, fiecare promisiune făcută, fiecare afirmaţie rostită deoarece Domnul Isus ne avertizează în Matei 12:36 că „…în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit”. Acan – minciuna lăcomiei Acan este un alt mincinos reprezentativ pentru categoria din care face parte. În Iosua 7:11 aflăm că Dumnezeu era supărat pe popor şi pentru că Iosua nu înţelegea motivul, Domnul îi explică: „Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor”. De regulă furtul şi minciuna lucrează în echipă. Minciuna vine să acopere furtul. La fel s-a întâmplat şi cu Acan; el a furat lucruri care erau destinate nimicirii şi, pentru a- şi ascunde fapta a început să mintă. Probabil că Acan a fost întrebat personal de Iosua sau poate că Iosua a întrebat tot poporul dacă a furat. În rând cu ceilalţi Acan a răspuns: nu! Dar, dacă Iosua şi poporul au putut fi înşelaţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Acan a fost pedepsit. Furtul şi minciuna lui Acan au stagnat înaintarea spre Canaan şi l-a dus pe Acan la moarte. Păcatul
234 Lecţia 10 furtului a fost agravat de minciună. A existat cu siguranţă un răgaz în care Acan ar fi putut să-şi recunoască vina, dar el a stăruit în minciună. Dacă şi-ar fi recunoscut vina probabil că Dumnezeu ar fi fost mai îngăduitor cu el, dar el a sfidat poporul şi a vrut să-l sfideze şi pe Dumnezeu. Biblia ne spune că „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (I Ioan 1:9). Dar dacă nu le mărturisim şi aşteptăm ca sorţul să ne dea de gol (ca pe Acan) atunci, să ne aşteptăm ca şi pedeapsa să fie una exemplară, ca tot poporul să ia aminte. Gabaoniţii – a minţii de frică Tot în cartea Iosua facem cunoştinţă cu un popor de mincinoşi. Gabaoniţii s-au dus la Iosua, la Ghilgal, declarând că vin dintr- o ţară îndepărtată şi le-au cerut israeliţilor că facă legământ că nu-i vor nimicii. Minciuna lor era susţinută cu probe palpabile: pâine mucegăită, haine rupte etc. Induşi în eroare de aceste aparenţe, bărbaţii lui Israel n-au întrebat pe Domnul au luat din merinda lor, iar apoi au aflat ce greşeală au comis. Solii erau de fapt din Gabaon, o cetate din imediata apropiere (Iosua 9:3-27). Israeliţii s-au dovedit mult prea creduli. Ei s-au lăsat influenţaţi de dovezile gabaoniţilor şi de cuvintele lor spuse, măgulitoare. La început, când israeliţii au vrut să respingă cererea lor, gabaoniţii au intervenit umili: „Noi suntem robii voştri”, alimentând orgoliul evreilor. De multe ori ne lăsăm amăgiţi de ambalajul strălucitor al minciunii. Mai ales dacă minciuna este însoţită de cuvinte măgulitoare pentru noi, de daruri, atenţia noastră este adormită repede. Prima minciună, cea din Eden, se ascundea după o promisiune extraordinară „Veţi fi ca Dumnezeu!” Aceste cuvinte au plăcut mai mult Evei decât porunca lui Dumnezeu. Ne trebuie mult ajutor din partea lui Dumnezeu şi veghere continuă pentru a putea depista minciuna. Samson – minciuna în ziua ispitei Există o vorbă în care se spune că „Samson a dus-o bine câtă vreme a minţit, dar cum a spus adevărul Dumnezeu l-a părăsit”. Privind lucrurile superficial afirmaţia pare adevărată. Până a minţit că puterea îi poate fi luată cu şapte funii groase sau cu urzeala ţesăturii nu i s-a întâmplat nimic. Când a spus adevărul despre sursa puterii sale, şi-a pierdut puterea. Această istorie a lui Samson şi a Dalilei o avem relatată în Judecători 16. Dacă privim în urmă cu două capitole însă, vedem că
MINCIUNA 235 Samson trăia de mult timp în minciună, din momentul în care inima i s-a îndreptat către femeile filistence. La început s-a îndrăgostit de o tânără filisteancă dorind s-o ia de nevastă. Apoi minciunile s-au ţinut lanţ până la momentul pedepsei. Chiar atunci când a mărturisit adevărul despre puterea lui, el încălca un legământ, deoarece, ca nazireu, el trebuia să păstreze secretul puterii sale. Divulgându-l el transforma legământul de nazireu într-un jurământ mincinos. În cazul său minciuna a funcţionat ca un lanţ. Fiecare minciună urmărea să o acopere pe cea anterioară. Acest lanţ al răului îl experimentăm şi noi când minţim: prima minciună ne „scapă” dintr-o situaţie dificilă, a doua ne scapă de efectele primei minciuni, a treia o spunem pentru ca cea dinainte să pară mai convingătoare şi aşa mai departe, ca în următorul caz: O mămică fiind bolnavă şi-a trimis băiatul la adunare. El însă a rătăcit prin alte păr, iar când s-a întors acasă, mama a început să-i pună o mulţime de întrebări: – Ai fost la biserică? – Da! (prima minciună, minciuna de bază) – Cine a predicat? – X şi Y. (altă minciună care trebuia să o completeze pe prima) – Sora Z a fost la biserică? – Da! (minciună cu acelaşi scop) – Au fost mulţi fraţi? – Da! – Foarte mulţi? – Da! (pe un ton foarte sigur) – Cine a cântat? – Corul şi fanfara. – Şi fanfara? – Da, da! (minciună repetată, accentuată pentru a fi mai credibilă) Ceva asemănător s-a întâmplat cu un frate a fost invitat de un oarecare la un pahar de băutură: – Ce doriţi să beţi? l-a întrebat. – Nu beau, mulţumesc, i-a răspuns fratele nostru. – Dar de ce? – Mă doare stomacul. (fratele nu vroia să recunoască faptul că e pocăit)
236 Lecţia 10 – Dar n-aţi băut niciodată? – Oh, ba da. (dacă ar fi recunoscut că nu a băut niciodată ar fi devenit suspect) – Dar ce vă place mai mult? – Vinul alb, a răspuns fratele. (chiar dacă nu-i cunoştea gustul, dar, socotea el, că nu trebuie să pară un necunoscător) Când porneşti la drum cu o minciună, va trebui să depui un mare efort de a găsi o serie de minciuni plauzibile, care să nu se contrazică, ci să se susţină între ele. Când minţi eşti legat cu „funiile minciunii” (Isaia 5:18). Când pui în faţă adevărul, nu te temi, nu trebuie să-ţi confecţionezi alibiuri, nu trebuie să stai cu frica-n sân că vei fi descoperit. Adevărul te face liber! (Ioan 8:32). Avraam – o minciună pe jmătate Avraam, marele om al credinţei a fost atins şi el de microbul minciunii. Apare în postura de mincinos de două ori, în condiţii identice: (Geneza 12:10-20; 20:1-18) în Egipt, când intră în conflict cu Faraon şi în Gherar, când are probleme cu Abimelec, din cauza minciunii sale. În Geneza 20 ni se relatează plecarea lui Avraam în Gherar. Pentru ca frumuseţea soţiei sale să nu-i creeze duşmani, Avraam spune tuturor că Sara este sora lui. A învăţat-o şi pe Sara să mintă (Geneza 12:13) şi se credea acum în siguranţă, la adăpostul minciunii. Numai că Sara a plăcut tocmai împăratului (Faraon şi respectiv, Abimelec, a doua oară) care s-a hotărât s-o ia de nevastă pe „sora” lui Avraam, făcând o mulţime de favoruri şi fratelui ei. Curând, Dumnezeu l-a pedepsit pe Faraon şi apoi pe Abimelec din cauza Sarei. Faraon i-a reproşat lui Avraam: „…Ce mi- ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevastă-ta?… Acum, iată-ţi nevasta, ia-o şi pleacă!” (versetele 18-19). Un împărat păgân îi dă o lecţie de demnitate şi onestitate lui Avraam, evreul. În paranteză fie spus, de câte ori nu primim noi lecţii de sfinţenie de la oameni nepocăiţi! O mustrare asemănătoare primeşte Avraam şi de al Abimelec, Genesa 20:9 „Ce ne-ai făcut? Şi ce-am păcătuit eu împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum făcute!” La aceste cuvinte, Avraam ar fi trebuit să „intre în pământ” de ruşine. El răspunde cam cu jumătate de gură: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi au să mă omoare din pricina nevestei mele”
MINCIUNA 237 (versetul 11). Cu alte cuvinte, a minţit de frică, a minţit ca să scape. Ca şi cum nu ar fi avut un Dumnezeu de a cărui protecţie a avut parte de atâtea ori! Apoi, Avraam continuă să răspundă, încercând „să o scalde”: „De altfel e adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu, numai că nu-i fiica mamei mele şi a ajuns să-mi fie nevastă” (versetul 12). Minciuna lui Avraam se transformă în semiminciună. Şi noi utilizăm deseori aceşti hibrizi de minciună cu adevăr: cu puţină abilitate, cu un vocabular bogat şi nuanţat, reuşim să ne situăm la mijloc: nici cu adevărul, nici cu minciuna, ci între ele; dăm răspunsuri interpretabile, elastice şi, atunci când suntem descoperiţi negăm: „A, nu, nu asta am vrut să spun…”. Tot legat de cazul lui Avraam se întâlneşte aici încă o dovadă că minciuna se moşteneşte. În Geneza 26:7 este o situaţie aproape identică cu cele din Geneza 12şi 20. „Eroii” sunt Isaac şi Rebeca. Isaac a utilizat exact acelaşi tip de minciună ca şi Avraam, numai că de această dată nu mai e doar o semiminciună. Minciuna s-a moştenit, dar a şi evoluat, aşa cum spuneam în capitolul despre consecinţele minciunii. Poate părea curios faptul că nu Avraam a fost pedepsit, ci Abimelec. În schimb, Anania şi Safira au fost pedepsiţi pe loc. În Matei 26 avem cazul lui Petru. Lepădarea sa se concretizează în minciună: „…Nu cunosc pe omul acesta (Isus)…” (Matei 26:74). Nici Petru n-a fost pedepsit, sau cel puţin, nu în mod vizibil pentru cei din jur. Sentinţa lui Petru a fost rostită astfel de un cocoş, nu de un complet de judecată. Se pare că Dumnezeu are propriile sale unităţi de măsură atunci când este vorba de un păcat. El analizează problemele mai profund decât noi. E posibil ca Avraam să fi minţit efectiv din frică, dar să fi avut şi o mulţime de mustrări în conştiinţa lui, gândindu-se la păcatul său. Pe Petru Domnul Isus l-a avertizat că se va lepăda (Matei 26:34) dar tot El i-a spus: „Dar eu m-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 21:32). Dumnezeu avea un plan special cu Petru şi de asemenea cu Avraam. Ei s- au ridicat după ce au păcătuit şi au devenit mari oameni ai credinţei. Se pare că aceeaşi situaţie e şi în cazul lui David şi Saul. Aparent, David era mai vinovat: preacurvia şi crima sunt nişte capete de acuzare foarte grele, în timp ce păcatele lui Saul ar putea fi considerate mai uşoare: neascultarea acoperită cu jertfe bogate, ceva trufie, impulsivitate… Totuşi Saul s-a prăbuşit pentru că nu a vrut să renunţe la
238 Lecţia 10 aceste păcate „mici”, în timp ce David a avut o revenire extraordinară şi decisivă. Încercarea l-a făcut şi mai dedicat lui Dumnezeu. Dumnezeu consideră altfel păcatele şi priveşte viaţa omului în ansamblul ei. Pentru Avraam, pentru Petru şi pentru David s-a meritat ca Dumnezeu să le mai dea o şansă, în schimb Saul, deşi lăsat să trăiască, s-a dovedit irecuperabil iar Anania şi Safira erau în aceeaşi situaţie, cu inima posedată de Diavolul (Fapte 5:3). Prorocul din Betel – minciuni „binevoitoare” Un om al lui Dumnezeu, un proroc a fost trimis în Iuda la Betel, ca să prorocească împotriva împăratului şi împotriva altarului şi să plece apoi fără să bea şi să mănânce în ţinutul acela. Prorocul şi-a îndeplinit misiunea şi a plecat, dar un alt proroc bătrân l-a invitat în casa lui ca să mănânce şi să bea. La început omul lui Dumnezeu l-a refuzat: „căci mi s- a spus ...: «Să nu mănânci pâine şi să nu bei apă acolo şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce»” (atunci prorocul mai bătrân i-a adus un argument foarte convingător) ... «Şi eu sunt proroc ca tine; şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: ‚Adu-l cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă’. (dar scriitorul cărţii Împăraţi adaugă) Îl minţea»” (I Împăraţi 13:17-18). Poate că minciuna lui nu era rău intenţionată. Poate că dorea să fie ospitalier sau îşi dorea să-l aibă în casa lui pe omul lui Dumnezeu. Problema era că a minţit şi a luat în deşert Numele Domnului. Cuvintele lui erau în contradicţie cu poruncile pe care Dumnezeu le dăduse prorocului musafir. Domnul i-a poruncit să nu se oprească să mănânce, iar acum „un înger al Domnului” îi spunea să intre în casa acelui om. Poate că profetului îi plăcea mai mult porunca aceasta din urmă pentru că era flămând şi obosit. Pedeapsa însă a fost cruntă. A fost omorât pe drum de un leu, pentru că a ascultat mai mult de cuvintele unui om decât de porunca lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim atenţi la ceea ce ni se spune. Nu toate profeţiile vin din partea lui Dumnezeu, chiar dacă aşa pretind respectivii proroci. Mulţi „prorocesc” altora ce trebuie să facă în viitor, cu cine să se căsătorească, să plece în străinătate etc. Într-o biserică din zona de frontieră a ţării „un proroc” i-a spus unui tânăr să plece în străinătate ilegal. „Du-te” i-a spus el „căci Domnul este cu tine”. La următoarea întâlnire din biserică tânărul n-a mai venit, iar „prorocul” se lăuda tuturor că tânărul l-a ascultat şi a fugit. Dar cineva i-a şoptit: „Mai bine i-ai face
MINCIUNA 239 o vizită căci prorocia ta l-a dus la închisoare”. Suntem deseori tentaţi să ascultăm cuvintele altora, dar nu îl întrebăm pe Dumnezeu şi nu verificăm dacă ceea ce ni se spune e în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Prorocii lui Ahab – proroci plătiţi Istoria e relatată în I Împăraţi 22:1-28. Toţi profeţii lui Israel îl sfătuiau pe Ahab să lupte împotriva Ramotului, căci va câştiga. Numai profetul Mica prorocea contrariul. Împăratul i-a cerut lui Mica să-şi explice această poziţie. Explicaţia lui Mica a fost uluitoare. Toţi ceilalţi profeţi erau inspiraţi de un duh de minciună, trimis chiar de Dumnezeu, pentru a-l înşela pe Ahab. E oare posibil ca prin gura profeţilor Domnului să vorbească duhul minciunii? Apostolul Iacov spune că din aceeaşi vână a izvorului nu poate să ţâşnească şi apă dulce şi apă amară (Iacov 3:11). De ce duhul de minciună n-a vorbit prin Mica? Fiindcă ceilalţi nu erau „prorocii Domnului”, ci „prorocii lui Ahab”. Astfel de proroci sunt destul de răspândiţi şi astăzi, aici şi oriunde. Sunt proroci care transmit mesaje optimiste, care plac oamenilor, dar care nu vin de la Dumnezeu. Aceste profeţii nu se împlinesc apoi, şi numele prorocilor, al creştinilor sunt batjocorite pentru aceste profeţii neîmplinite. Exemplific acest lucru cu un caz concret. Într-o comună, un tânăr s-a întors din armată foarte grav bolnav. Mulţi fraţi s-au adunat, s- au rugat şi apoi au răspândit vestea că Dumnezeu îl va vindeca. S-a făcut mult zgomot în jurul acestui caz, dar tânărul a murit. Astfel de profeţii nu sunt greşeli de interpretare a vocii Domnului, ci sunt pur şi simplu minciuni. Hanania – un proroc „bun” În Numele Domnului el prorocea lucruri care plăceau poporului: prosperitate, libertate, pedepse pentru duşmani… La auzul acestor cuvinte triumfătoare, Ieremia, profetul Domnului, răspunde ironic: „…Amin! Aşa să facă Domnul!…” (Ierenia 28:6), dar continuă: „…Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimes, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Iată te izgonesc de pe pământ şi vei muri chiar în anul acesta…»” (versetele 15-16). Profeţia lui Hanania era optimistă, dar mincinoasă. Ea nu s-a împlinit. În schimb, s-a împlinit profeţia tristă a lui Ieremia. Unii profeţi caută să devină populari prin ceea ce spun, transmiţând o încredere falsă poporului
240 Lecţia 10 care-i ascultă; spun numai lucruri frumoase dar „încrederea mincinoasă” pe care ei o răspândesc nu ajută nimănui, chiar dacă intenţiile lor sunt nobile. În ţara noastră, într-o zonă există un proroc cunoscut. La un moment dat el a căzut în păcat şi fraţii i-au interzis să mai prorocească. Totuşi, el continuă să prorocească „în Numele Domnului”. La mustrările fraţilor el a răspuns „Ce să fac? Vin mereu oameni la mine şi mă roagă să le prorocesc. Ca să nu-i supăr, prorocesc!”. Ce profanare a acestei lucrări sacre: prorocia! Un frate păţit spunea odată „Până la urmă rămânem numai cu prorocii din Biblie!”. Personal, cred că există şi proroci adevăraţi dar sunt şi multe duhuri de minciună, de aceea noi avem nevoie de mult discernământ pentru a deosebi vocea lui Dumnezeu de vocea Diavolului. Anania şi Safira – minciuna premeditată În biserica primară „…toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor…” (Fapte 4:34-35). Pentru a nu se lăsa mai prejos Anania şi Safira au vândut o „moşioară”. Au oprit o parte din bani, iar pe cealaltă au dat-o apostolilor, minţind că aceasta era preţul întregii moşii. Minciuna lor a fost un complot, o minciună premeditată, nu una scăpată din greşeală sau de teamă. Petru îl mustră pe Anania: „…Anania, pentru ce ţi-a umplut Satan inima că minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?”. Inima lui Anania era umplută de Diavolul într- atât încât el a îndrăznit să mintă pe Duhul Sfânt. De fapt, orice minciună e, în primul rând un atac la adresa lui Dumnezeu pentru că El este susţinătorul adevărului în această lume. Când minţim, trecem în tabăra adversă, a diavolului şi suntem în război cu adevărul, cu Dumnezeu. Pdeapsa nemiloasă pe care au primit-o Anania şi Safira, pentru minciuna lor premeditată, cutezătoare L-a supărat foarte tare pe Dumnezeu. În plus pedeapsa lor a fost una exemplară pentru ceilalţi membrii din biserică. Ei au fost siliţi să recunoască faptul că nu se pot juca cu păcatul. Dacă Dumnezeu ar fi trecut cu vederea păcatul lor, probabil că ei ar fi format un nucleu vinovat, de înşelare în centrul bisericii, şi acest nucleu s-ar fi extins în timp. Prorocul mincinos – o minciună pentru toată lumea Seria profeţilor mincinoşi din Biblie se încheie cu imaginea
MINCIUNA 241 acestei fiare din Apocalipsa care nu e altceva decât cel mai temut profet mincinos. Ea va duce în rătăcire pe mulţi oameni. Minciunile ei vor fi greu de depistat deoarece „Săvârşea semne mari până acolo că făcea să se pogoare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor” (Apocalipsa 13:13). Fiara va fi foarte convingătoare şi mulţi din locuitorii pământului vor fi amăgiţi (versetul 14). Despre aceeaşi fiară vorbeşte şi Pavel în II Tesaloniceni 2, numind-o „cel nelegiuit”. Cuvintele lui mincinoase vor fi o amăgire doar pentru cei ce „…n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire…” (versetul 12). „Noi însă fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu … cari de la început ne-a ales pentru mântuire…” (versetul 13). Acestea sunt cuvintele de încurajare ale lui Pavel pentru tesaloniceni şi pentru noi. Oricât va fi de subtilă lucrarea fiarei, ea nu-i va putea amăgii pe cei ce sunt ai lui Dumnezeu B. Exemple pozitive Dacă seria exemplelor rele începeau cu „tatăl minciunii”, seria exemplelor pozitive nu poate începe decât cu Cel care este Adevărul Însuşi. Dumnezeu – Cel ce nu poate să mintă Tit 1:2 ni se spune că Dumnezeu „…nu poate să mintă”. De asemenea în I Ioan 3 sunt mai multe versete care susţin că cei ce sunt născuţi din Dumnezeu nu pot păcătui, în timp ce acei ce păcătuiesc sunt fii diavolului. Fii păstrează caracteristicile părinţilor. Deci, dacă un fiu „nu păcătuieşte (versetele 6, 8), cu atât mai mult Tatăl, adică Dumnezeu nu păcătuieşte. Nici un păcat nu poate fi pus în legătură cu caracterul lui Dumnezeu deci nici minciuna”. I Samuel 15:29 specifică acest lucru: „Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu se căieşte, căci nu este un om care să-i pară rău”. Deci Dumnezeu nu poate să mintă, mai mult el nici nu poate să fie minţit. Exemplele negative anterioare sunt argumente în acest sens. Oamenii se pot minţii între ei, îşi pot minţi familia, biserica, poporul, dar nu-l pot minţi pe Dumnezeu. Se poate ca oamenii să nu descopere vreo dată că i-am minţit dar Dumnezeu cunoaşte fiecare
242 Lecţia 10 minciună şi fiecare cuvânt nefolositor pe care-l rostim. Dumnezeu susţine Adevărul în această lume a minciunii şi îi apără pe cei ce trăiesc în Adevăr. „…Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea şi pierzi pe cei mincinoşi…” (Psalmul 5:5-6), „…Tu-mi sprijineşti dreptatea şi pricina mea şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un judecător drept” (Psalmul 9:4). Domnul Isus - Adevărul El, ca Adevăr întrupat, a venit să locuiască într-o lume a minciunii „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr…” (Ioan 1:14). El a trăit în aceeaşi lume plină de minciună în care trăim şi noi. Diferenţa constă în faptul că El nu s-a lăsat influenţat de minciuna lumii, ci a răspândit adevărul. În Matei 22:16 fariseii sunt siliţi să recunoască: „…Învăţătorule, ştim că eşti adevărat…”. Iată ce reclamă- i fac duşmanii săi. Dar ce spun duşmanii tăi despre tine? De câte ori nu suntem acuzaţi pe bună dreptate?! De câte ori nu suntem siliţi să plecăm privirile în pământ deoarece acuzele aduse nouă sunt adevărate!? Chiar şi în situaţiile dificile prin care a trecut Domnul Isus a rămas de partea adevărului. Uneori răspunsurile sunt mai greu de interpretat, cu înţeles adânc, dar sunt întotdeauna adevărate. De exemplu în Ioan 7:1-9 Isus e sfătuit de fraţii lui să plece din Galilea în Iudeea pentru a se face cunoscut şi acolo dar Domnul Isus le răspunde: „…Vreme Mea n-a sosit încă … suiţi-vă voi la praznicul acesta. Eu încă nu mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu mi s-a împlinit încă vremea … S-a suit şi el, dar nu pe faţă ci pe ascuns”(Ioan 7:6-10). Acest lucru e în deplină concordanţă cu ceea ce spusese mai devreme. Nu-i venise încă vremea, deci nu vroia să meargă însoţit de alaiuri, ci singu, necunoscut. Pe de altă parte, el a spus că nu se suie „încă” la praznicul acela; nu a spus că nu va merge deloc. Unii vor să-l facă pe Domnul Isus mincinos cu orice preţ. Acest text din Ioan 7 este un argument al lor, dar privind în profunzime vom vedea că nu e nici o minciună a Domnului în acest text. Un alt moment din viaţa Domnului Isus care merită a fi menţionat aici este relatat în Ioan 18. Isus este anchetat de către Pilat din Pont. Pentru că Pilat nu înţelegea care era vina lui Isus şi ce fel de împărat este El, Isus a recunoscut că este împăratul unei împărăţii nepământeşti, iar apoi a spus despre Sine: „«…Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din Adevăr ascultă
MINCIUNA 243 glasul Meu». Pilat I-a zis «Ce este adevărul?»” (versetele 36-37). La care Isus nu mai răspunde nimic. Unii se tem că nu ar şti ce să răspundă dacă s-ar afla în faţa unor autorităţi răuvoitoare. În primul rând avem promisiunea că în astfel de situaţii Dumnezeu ne va da ce să vorbim. Uneori Dumnezeu a pus în gura aleşilor Săi răspunsuri atât de profunde încât chiar şi cei mai inteligenţi oameni au fost încurcaţi. Răspunsurile acestea i-au ajutat să iasă biruitori din orice situaţie critică fără ca să se compromită sau să se alieze cu Diavolul. În orice caz avem întotdeauna cu noi şi o a treia variantă: aceea de a tăcea. Dacă crezi că adevărul nu trebuie spus într-un anumit context, şi totuşi nu vrei să minţi atunci nu spune nimic. Uneori tăcerea e mai elocventă decât un discurs aprins. În Apocalipsa 19:11 Domnul Isus este numit „Cel Adevărat”. După ce a trăit într- o lume a minciunii, Domnul Isus a rămas „Cel Adevărat” şi este glorificat împreună cu Tatăl. Iov – omul care s-a angajat să nu mintă El este unul dintre puţinii oameni care merită să fie trecuţi pe lista exemplelor pozitive de oameni care au ales să trăiască în adevăr, nu în minciună. Dumnezeu însuşi a garantat pentru neprihănirea lui. Dacă Iov ar fi minţit credeţi că diavolului i-ar fi scăpat acest lucru? Nicidecum. Dar când Dumnezeu afirmă că „…este un om fără prihană şi curat la suflet…” (Iov 1:8). Diavolul nu are replică. Aceasta este situaţia la începutul cărţii Iov. Frumuseţea este însă că şi la sfârşitul cărţii după ce suferinţe cumplite l-au lovit pe acest om părerea lui Dumnezeu a rămas aceeaşi. În Iov 42:7-8 Domnul îi mustră pe prietenii lui Iov „…Mânia mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov, să se roage pentru voi şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră, căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine cum a vorbit robul meu Iov” Părerea lui Dumnezeu despre Iov nu s-a schimbat deoarece acesta I-a rămas credincios chiar dacă nu a înţeles de ce a trebuit să sufere atât de mult. Pavel o conştiinţă curată În Romani 9:1 el declară: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu luminat de Duhul Sfânt îmi este martor”. Sunt cuvintele unui om cu inima şi conştiinţa curată. Câţi dintre noi ar putea să pună aceeaşi
244 Lecţia 10 declaraţie în faţa cuvintelor pe care le rostesc într-o zi sau într-o oră? De multe ori facem declaraţii amabile frumoase, însă sunt mincinoase: „Te iubesc”, „Îmi pare rău” , „Mă voi ruga pentru tine”, „Mă bucur pentru tine”. Spunem lucruri atât de mari fără ca măcar să le percepem sensul real. L-am putea lua pe Dumnezeu drept martor al cuvintelor noastre? Pavel a îndrăznit să spună: „Spun adevărul în Hristos. Nu mint!”. Cei 144000 – oamenii adevărului În Apocalipsa se vorbeşte despre o mulţime de oameni neprihăniţi, despre care ni se spune că: „În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:5). Şi totuşi ei „au fost răscumpăraţi dintre oameni”, adică din lumea noastră, din lumea minciunii. Deci nu este imposibil să trăieşti în lume şi totuşi să fii sfânt. Lista exemplelor pozitive se încheie aici, ea nu este exhaustivă. Cu siguranţă, Dumnezeu are şi el o listă a Lui, care poate fi completată cu numele noastre. Cei citaţi mai sus sunt martori ai faptului că se poate trăi şi fără minciună. Noi putem fi trecuţi în cartea celor sfinţi dacă ne lepădăm de minciună. ÎNCHEIERE În Proverbe 17:17 se spune: „Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun cu atât mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viaţă aleasă”. Nu există o viaţă mai aleasă, un titlu mai nobil, mai celebru decât acela de a fi „fiu al Celui prea Înalt”. De aceea, Domnul Isus ne învaţă „Voi fiţi dar desăvârşiţi după cum şi tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48). Nu se potriveşte ca pe un beţiv să-l vezi citind pasaje biblice sau făcând vreo altă lucrare sfântă, cu atât mai puţin este să vezi un sfânt cu o minciună în gură scoasă din vistieria inimii, în care trebuie să locuiască adevărul. De aceea fie urmat sfatul apostolului Pavel din Efeseni 4:25 - „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul…”. Să trăim pentru adevăr, „pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac” ( II Ioan 1:2). Aşadar un adevăr veşnic, dintr-un Dumnezeu veşnic, pentru cei care vor moşteni veşnicia.
Search
Read the Text Version
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- 129
- 130
- 131
- 132
- 133
- 134
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- 140
- 141
- 142
- 143
- 144
- 145
- 146
- 147
- 148
- 149
- 150
- 151
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- 157
- 158
- 159
- 160
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- 167
- 168
- 169
- 170
- 171
- 172
- 173
- 174
- 175
- 176
- 177
- 178
- 179
- 180
- 181
- 182
- 183
- 184
- 185
- 186
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- 194
- 195
- 196
- 197
- 198
- 199
- 200
- 201
- 202
- 203
- 204
- 205
- 206
- 207
- 208
- 209
- 210
- 211
- 212
- 213
- 214
- 215
- 216
- 217
- 218
- 219
- 220
- 221
- 222
- 223
- 224
- 225
- 226
- 227
- 228
- 229
- 230
- 231
- 232
- 233
- 234
- 235
- 236
- 237
- 238
- 239
- 240
- 241
- 242
- 243
- 244
- 245
- 246
