Ordine în universul interior

H4 urtune in universul interior gheliei. Dar amorțeala minții duce la dezorganizarea totală a uni¬ versului interior. Eu înțeleg ce înseamnă succesul prematur, pentru că și eu am descoperit curând după treizeci de ani că mă bazasem pe talentul înnăscut, ignorând necesitatea dezvoltării intelectului. Mi-am dat seama că, dacă nu schimbam situația, mintea n-avea să mă mai slujească așa cum trebuie în anii următori, când voi dori să fiu la înălțime din punct de vedere intelectual și să dau ce am mai bun în mine. Pentru mine, asta însemna că, dacă voiam să devin un predica¬ tor mai eficient, cu o capacitate mai mare de a-i înțelege pe cei în suferință și un lider mai folositor, trebuia să iau în serios provoca¬ rea de a-mi spori capacitățile intelectuale, pentru a putea face față misiunii mele publice. Cu toate că nu-mi lăsasem cu totul mintea în amorțire, nu făceam un efort constant care să mă ajute să fiu spi¬ ritul creator, novator, de care credeam că Dumnezeu are nevoie. Nu-i de mirare că atunci când mă confruntam cu niște situa¬ ții care îmi depășeau puterea de înțelegere suportam consecințele lipsei de organizare. întocmai ca o persoană care are de ridicat o greutate prea mare, m-am pomenit încercând tot mai mult să „ri¬ dic” idei și probleme pe care, mental, nu eram suficient de puternic pentru a le dezlipi de pământ. Cu toate că evanghelicii susțin clar necesitatea educației crești¬ ne, nu s-a pus întotdeauna suficient accentul pe dezvoltarea minții. Puțini dintre noi au sesizat efectiv contrastul dintre „enciclopediile ambulante” și cei care știu să discearnă adevărul. Există oameni care știu câte puțin despre o mulțime de lucruri, dar asta nu garan¬ tează că pot să se gândească profund și matur la ceea ce știu. Am întâlnit oameni care și-au ticsit mintea cu enorme cantități de informații biblice. Au deprins un vocabular bogat în care predo¬ mină un jargon creștin corect. Rugăciunile lor sunt atât de mâng⬠ietoare, încât cei din jurul lor sunt plini de venerație. îi considerăm oameni spirituali. Dar, în alte situații, îi vedem rigizi și inflexibili, refractari la schimbare și inovație. Reacția lor față de orice provo¬ care la a gândi este fie o izbucnire de mânie, fie o acuzație. Ca și alții, am convingerea că noi, creștinii, ar trebui să avem gândirea dezvoltată, cuprinzătoare, creativă, mai mult decât ori¬

Cel mai bun a pierdut »5 cine altcineva. Pavel a spus că, în calitate de creștini, am primit gândul [„mintea”] lui Hristos. Din acest motiv avem o capacitate intelectuală de cuprindere pe care o minte neregenerată nu o are; putem gândi lucrurile dintr-o perspectivă atemporală, a eternit㬠ții. în Hristos găsim temelia adevărului care ar trebui să confere o forță nelimitată ideilor, judecăților de valoare și reformelor pe care le promovăm. Dar, din cauza unei inerții inerente și a dezorgani¬ zării universului interior din viețile multor creștini, realitatea nu e Întotdeauna aceasta. Noi pierdem imul dintre cele mai importante daruri pe care ni le-a făcut Dumnezeu prin Hristos. Misionarul-evanghelist Stanley Jones scria: Swami Shivananda, un vestit swami din India, le spunea dis¬ cipolilor săi: „Ucideți-vă mintea și atunci și numai atunci veți putea medita.” Punctul de vedere creștin este: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu tot cugetul tău” - intelectul, „cu toată inima ta” - simțirea, „cu tot sufletul tău” - voința, „cu toată puterea ta” - latura fizică. Deci e vorba de omul în¬ treg, cu intelect, sentimente, voință, putere. Dar „puterea” se poate referi și la puterea celorlalte trei. Unii îl iubesc cu puterea minții și sunt slab dezvoltați emoțional - creștinul rațional; unii îl iubesc cu puterea sentimentelor și sunt slabi din punct de vedere intelectual - creștinul sentimental; unii îl iubesc cu forța voinței, dar nu au forță afectivă - omul de fier, greu abordabil. Dar a-L iubi pe Dumnezeu cu puterea minții, a sentimentelor și a voinței, înseamnă a fi un creștin adevărat, un om echilibrat și cu un caracter cu adevărat pu¬ ternic. (s.n.)* Mulți ani, amiralul Hyman Rickover a fost comandantul mari¬ nei nucleare a Statelor Unite. Admiratorii și criticii săi aveau păreri contradictorii despre severitatea amiralului. Ani la rând, toți ofițe¬ rii de la bordul submarinelor nucleare erau intervievați și primeau rprobarea personală a lui Rickover. Cei care susțineau internul, ie obicei, ieșeau de acolo tremurând de frică, de furie sau total in­ rimidați. Printre ei, s-a numărat și fostul președinte Jimmy Carter E. Slanlev Jones, Song of Ascents, Abingdon, Nashville, 1968, p. 189.

n6 Ordine în universul interior care, cu ani în urmă, a dorit să servească sub comanda amiralului. Iată relatarea sa despre internul susținut cu Rickover: Am făcut cerere să fiu admis în cadrul programului de subma¬ rine nucleare, iar cel care trebuia să mă intervieveze era amira¬ lul Rickover. Era pentru prima dată când îl întâlneam; am luat loc într-o sală mare, doar noi doi, timp de mai bine de două ore, iar el m-a lăsat să aleg eu subiectele de discuție. Cu mare precauție, le-am ales pe cele în care aveam cunoștințele cele mai bune la acea vreme - evenimentele curente, viața pe mare, muzica, literatura, tactica navală, electronica, tactica artileriei - și el a început să-mi pună o serie de întrebări, din ce în ce mai grele. De fiecare dată, a reușit să-mi demonstreze curând că știam destul de puțin despre subiectele pe care le alesesem. Mă treceau toate nădușelile. Mă privea tot timpul drept în ochi și n-a zâmbit niciodată. Eram numai transpirații reci. în cele din urmă, mi-a pus o întrebare și eu credeam că mai pot salva ceva. „Cum te-ai descurcat la Academia Nava¬ lă?”, m-a întrebat. încheiasem al doilea an la Politehnica din Georgia cu rezultate foarte bune înainte de a intra la Acade¬ mia din Annapolis. Mi-am umflat pieptul de mândrie și am răspuns: „Domnule, am fost al cincizeci și nouălea dintr-o promoție de opt sute douăzeci!” Am așteptat felicitările, dar nici vorbă de așa ceva. în schimb, mi-a pus următoarea în¬ trebare: „Ai dat tot ce ai putut?” Eram pe punctul să răspund „Da, domnule”, dar mi-am adus aminte cu cine stăteam de vorbă și cât de multe ocazii am avut la Academie în care aș fi putut învăța mai multe despre aliații și dușmanii noștri, de¬ spre arme, strategie și altele. Eram și eu un om, la urma ur¬ melor. Am înghițit în sec și i-am spus: „Nu, domnule, n-am dat tot ce aș fi putut.” El m-a privit îndelung, apoi și-a rotit scaunul pentru a marca sfârșitul interviului. Mi-a mai pus o ultimă întrebare, pe care n-aveam s-o uit niciodată, dar la care nici n-am putut răspunde vreodată: „De ce?” Am stat așa un răstimp, dăr⬠mat, și apoi am părăsit încet încăperea.* * Norman Polmar și Thomas B. Allen, Rickover: Controvcrsy and Genius, Simen & Schuster, New York, 1982, p. 267.

Cel mai bun a pierdut 117 Această întâlnire a constituit punctul de plecare al cărții lui Carter: Why Not the Best? [De ce să nu fii cel mai bun?]. Povestea lui ne dă intr-adevăr de gândit. Oare nu e dator orice om care se pretinde creștin să-L slăvească pe Dumnezeu printr-o calitate su¬ perioară a gândirii? Gândirea este capacitatea uluitoare cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pentru a descoperi și observa creația, pentru a-i com¬ para elementele și pentru a le folosi, când e posibil, astfel, încât să reflecte gloria Creatorului. Gânditorii văd lucruri vechi într-o lumină nouă; ei analizează ipoteze, separând adevărul de minciu¬ nă. Uneori ei descriu adevăruri vechi în cuvinte noi și le dau altă formă; îi ajută pe alții să-și dea seama cum se pot pune în practică anumite lucruri. Gânditorii pot lua hotărâri îndrăznețe, ne ajută să descoperim perspective noi, să depășim obstacolele de pe căi nebătătorite. Toate acestea nu sunt apanajul exclusiv al celor cu totul deo¬ sebiți, al celor luminați. Ele sunt sarcinile oricărui om cu mintea întreagă. Ca și în cazul trupurilor noastre, unii pot fi mai puternici decât alții, dar acest lucru nu ne scutește de responsabilitatea de a ne pune la contribuție mintea și trupul. Se spune că, în ciuda faptului că a deținut peste o mie de pa¬ tente, Thomas Edison era de părere că nu-și poate aroga meritul originalității decât pentru o singură invenție - fonograful. Toate celelalte „invenții“ ale sale erau, după spusele lui, adaptări și îmbu¬ nătățiri ale ideilor pe care alții le-au lăsat neterminate. Ne-ar prinde bine să ne-nchipuim că suntem ca un burete. în tot cuprinsul creației, Dumnezeu a ascuns lucruri pe care oamenii trebuie să le descopere, să se bucure de ele, lucruri care să-i ajute să înțeleagă natura Creatorului însuși. Ar trebui să le „absorbim“ pe toate. Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor. (Proverbe 25:2) Sarcina primului bărbat și a primei femei a fost să descopere și să identifice lucrurile pe care le crease Dumnezeu. Datorită nesu¬ punerii față de legile lui Dumnezeu, ei și-au pierdut privilegiul de

«8 Ordine în universul interior a exercita în mod exclusiv o muncă atât de minunată. Trebuiau să se îngrijească mai mult de problema supraviețuirii într-o lume po¬ trivnică, decât de cea a explorării ei în continuare. Natura muncii lor s-a schimbat brusc. Sunt convins că viața cerească va recupera în vreun fel acel gen inițial de muncă. însă principiul și privilegiul descoperirii există încă într-o oa¬ recare măsură. Unele descoperiri, cum ar fi cea a aurului, se fac cu un efort fizic foarte mare. Altele se fac observând evoluția formelor de viață în regnul vegetal, animal sau uman. însă mare parte din explorarea creației are loc doar în sfera mentală. Săpăm, ca să spun așa, și descoperim idei și adevăruri; apoi le exprimăm artistic, cu venerație și inventivitate. A gândi este o muncă măreață. E un proces care se realizea¬ ză cel mai bine cu o minte antrenată, în formă, la fel cum, în ca¬ zul competițiilor sportive, corpul trebuie să fie antrenat și în plină formă. Procesul optim de gândire este asigurat de o atitudine de venerație față de domnia lui Dumnezeu asupra întregii creații. E trist să vezi cum oamenii pe care nu-i interesează să-L descopere pe Creator realizează lucruri de un mare rafinament intelectual și artistic. Toată activitatea lor are la bază dorința de afirmare sau aceea de a pune la punct un sistem social care are pretenția de a funcționa și fără Dumnezeu. Unor creștini pare să le fie frică să gândească. Ei confundă acu¬ mularea de date, de sisteme doctrinare și de liste cu reguli cu pro¬ cesul gândirii. Nu se simt în largul lor când se discută liber, fără prejudecăți. Și nu înțeleg de ce trebuie să-ți bați capul cu idei m㬠rețe, dacă nu ai pentru ele un răspuns gata fabricat. în consecință alunecă în mediocritate, pe plan individual și intelectual, și pierd, în mare măsură, ceea ce ne-a pus Dumnezeu la dispoziție în creația Sa, spre folosul și bucuria noastră. în aceste condiții, viața devine amuzament - activitate fără gândire. Creștinul care nu gândește se află în pericolul de a fi asimilat de civilizația în care trăiește, deși nu realizează acest lucru. Deoarece n-are obișnuința de a gândi și nu a acumulat suficiente cunoștin¬ țe, nu are capacitatea de a pune întrebări majore, întrebări atât de necesare în lumea noastră. Provocarea creștinului de azi, care trăiește într-o societate secularizată, poate fi să pună întrebări pro¬

Cel 7nai bun a pierdut 119 fetice înainte de a se ivi ocazia să ofere răspunsuri care să-L aibă în centrul lor pe Hristos. Uneori, datorită volumului imens de informații ce ne bombar¬ dează cu regularitate, creștinul care refuză să gândească tânjește să fugă într-un loc retras, lăsând întrebările complicate în seama liderilor creștini și a teologilor de elită. Harry Blamires, într-o carte valoroasă intitulată The Christi­ an Mind [Gândirea creștină], se întreabă unde sunt creștinii cu o gândire suficient de pătrunzătoare pentru a se opune unei culturi ce se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. El vorbește despre necesitatea existenței unor oameni care să gândească „creștinește* problemele morale majore. Teama lui, pe care o împărtășesc și eu, este că doar ne amăgim că gândim, când realitatea este cu totul alta. El se adresează creștinilor pe un ton aspru, mustrător: Creștinismul este secătuit de relevanța sa intelectuală. El r㬠mâne, probabil, un agent al spiritualității și al călăuzirii mo¬ rale la nivel individual; la nivel comunitar, nu prea depășește statutul de expresie a unei solidarități bazate pe considerente sentimentale.” Când mintea creștinului intră în amorțeală, el poate deveni vic¬ tima propagandei unui sistem necreștin, condus de oameni care nu și-au neglijat forța intelectuală - și care, pur și simplu, ne-au depășit prin gândirea lor. Așa cum antrenorul meu îmi spunea cândva să-mi antrenez corpul pentru a putea termina cursa, tot așa a trebuit să învăț ceea ce trebuie să învețe alții: că mintea trebuie și ea antrenată. Univer¬ sul interior al creștinului va fi fragil, lipsit de apărare și dezorgani¬ zat, dacă nu acordă atenție dezvoltării intelectului. Băiatul de la școala tehnică era un alergător mai bun, dar a pierdut. A pierdut, deoarece 100 de yarzi de talent nu sunt sufici¬ enți într-o cursă de 440 de yarzi. Când mi-am evaluat ordinea din sectorul intelectual al univer¬ sului meu interior, am realizat, din fericire, că niște daruri înnăs¬ cute sau câțiva ani de studii n-aveau cum să facă vreodată din mine Harry A. Blamires, The Clu'islicm Mind, Servant, Ann Arbor, 1978.

120 Ordine în universul interior omul pe care Dumnezeu voia să-l poată folosi în orice colț al lumii pentru lucrarea Sa. Dacă era să fac față presiunilor și să devin fo¬ lositor la nivelul potențialului meu, lucrul acesta nu avea să se în¬ tâmple pentru că eu eram dotat sau educat, ci pentru că învățasem să-mi lucrez „mușchii” minții și să-i mențin în formă. Trebuia să devin un om care gândește. Trebuia să cunosc ten¬ dințele istoriei contemporane. Trebuia să știu din ce perspectivă să abordez marile idei ale omenirii. Trebuia totodată să mă obișnuiesc să emit judecăți proprii despre tot ce vedeam. Sosise momentul să mă pun serios pe treabă. Alți alergători mă ajungeau din urmă, iar cursa era departe de a se sfârși. Nu-mi doream să fiu cel dintâi la prima turnantă și ultimul la linia de sosire pe motiv că aveam ta¬ lent, dar n-aveam suficientă rezistență.

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora faptului că încerc să pun în slujba oamenilor tot ce asimilez, așa cum a făcut Hristos.

99 Tristețea unei cărți necitite într-o zi, răsfoiam niște cărți într-un anticariat împreună cu soția mea, căutând printre cărțile de mâna a doua niște titluri deosebite, din acelea care, atunci când le descoperi, îți produc o mare încân¬ tare. Gail a găsit un exemplar al biografiei lui Daniel Webster, care fusese publicată pe la 1840. Părea interesantă și, pentru că ne plac biografiile, am cumpărat-o. Coperta părea destul de uzată, ca să-ți lase impresia că fuse¬ se citită și răscitită. Erai tentat să crezi că fusese o ediție aflată la loc de cinste în biblioteca mai multor generații ale unei familii din Noua Anglie. Poate că fusese dată cu împrumut de nenumărate ori și luminase sufletele multor cititori. Nici pomeneală! Când Gail a început să-i răsfoiască paginile, a descoperit că tipografia nu tăiase ca lumea paginile și multe din ele nu puteau fi desprinse decât folosind un cuțit. Paginile lipite erau o dovadă clară a faptului că biografia nu fusese citită niciodată! Pe dinafară arăta de parc-ar fi fost întrebuințată des. Dar în acest caz a fost folosită doar pentru a împodobi un raft dintr-o bibliotecă ori, mai degrabă, pentru a juca rolul de opritor de ușă sau de pernă pentru un copilaș care nu ajungea la masă să mănânce. Poate că volumul a fost folosit, dar era clar că nu fusese niciodată citit.

124 Ordine în universul interior Creștinul care nu-și dezvoltă capacitățile intelectuale se asea¬ mănă cu o carte ale cărei pagini au rămas nerăsfoite și necitite. Ca și cartea, el poate avea o anumită valoare, dar nu atât de mare ca valoarea pe care ar putea s-o aibă dacă s-ar hotărî să-și ascută și să-și dezvolte mintea. Perfecționarea deprinderii de a gândi în momentul în care un om se hotărăște să-și folosească mintea cu scopul de a-și dezvolta personalitatea, în universul lui interior se instalează o nouă ordine. Mintea - un organ foarte atrofiat în cazul multor oameni - reînvie cu noi posibilități când se ajunge la ceea ce eu numesc predispoziție spre dezvoltare. în dezvoltarea dimensiunii intelectuale a universului nostru interior există cel puțin trei obiective. Permiteți-mi să le prezint sub forma unui plan: Obiectivul 1: Mintea trebuie deprinsă să gândească din perspectivă creștină Eu înțeleg acest obiectiv, pentru că am crescut în mediu creștin și am beneficiat de toate avantajele învățăturii creștine încă de la o vârstă fragedă. A gândi din perspectivă creștină înseamnă a privi lumea prin prisma faptului că ea este creată și stăpânită de Dumnezeu, că va trebui să dăm socoteală pentru felul în care folosim creația și că este important să luăm hotărâri în conformitate cu legile lui Dum¬ nezeu. în limbaj biblic, aceasta se numește isprăvnicie. Gândirea creștină tratează toate subiectele și ideile din perspectiva voii lui Dumnezeu, țintind spre ceea ce I-ar aduce slavă. Cel care nu s-a bucurat de avantajul de a crește într-un mediu creștin nu-și poate însuși ușor acest tip de perspectivă. Dacă se convertește la creștinism la o vârstă adultă, va fi descurajat com­ parându-și pornirile și reacțiile proprii cu ale celor mai vechi în credință. Va tinde să se judece mai aspru, întrebându-se dacă va face vreodată progrese ca și creștin. Un astfel de om va trebui să-și gândească fiecare acțiune, nepu­ tându-se baza pe instinctul creștin. Cu alte cuvinte, reacția noului

Tristețea unei cărți necitite 125 convertit față de o problemă sau o șansă care i se oferă este, foarte probabil, una necreștină, pe care va trebui mai apoi să o recanali­ zeze și să o înlocuiască cu una creștină, cultivată. Cel ce gândește „creștinește41 datorită mediului în care s-a for¬ mat, reacționează așa cum trebuie, cu excepția situației în care optează pentru postura de rebel. Că atitudinea mentală creștină va fi urmată de o acțiune de același fel - asta e cu totul altceva. Descriu aceste două moduri de a gândi pentru că mi-am dat seama că multora le este de folos, în special creștinilor aflați la în¬ ceput de drum care se zbat să înțeleagă ce înseamnă creșterea spi¬ rituală și în ce constă ea. Se întreabă de ce sunt mereu cu un pas în urma creștinilor mai vechi și li se pare că nu îi vor ajunge nicioda¬ tă. Găsim adesea explicația în educația creștină care reprezintă cu siguranță un avantaj și este un argument în favoarea importanței familiei creștine. Acest tip de educație creștină devine tot mai spo¬ radic, în vreme ce lumea cade vertiginos pe panta seculară, înde­ părtându-se de calea lui Hristos. Pentru cel proaspăt convertit, dezvoltarea intelectuală va con¬ sta în parte în cultivarea perspectivei creștine, a atitudinii creștine față de viață și a sistemului creștin de valori. Pe cel mai vechi în credință îl frământă altele. Cu toate că re¬ acționează instinctiv ca un creștin în fața celor mai multe situații, poate fi lipsit de entuziasmul specific noului convertit. El pleacă de la premisa că mecanismele de orientare creștină vor funcționa de la sine. Cu timpul, acest lucru poate deveni foarte periculos. A gân¬ di creștinește, fără o reînnoire periodică a devotamentului față de Hristos, duce la o religie moartă, anostă și la o mărturie neputin­ ;ioasă. Iar noi, care am beneficiat de mici de Evanghelia lui Hris­ :os, trebuie să fim cu băgare de seamă pentru a evita acest lucru. Obifxtivul 2: Mintea trebuie deprinsă să observe și să interpreteze tot ce-a vrut să ne comunice Dumnezeu prin creația Lui „Cerurile spun slava lui Dumnezeu41 (Psalmul 19:1). Tot ce-a :reat Dumnezeu - inclusiv ființa umană - are în primul rând me¬ nirea de a reflecta slava lui Dumnezeu.

126 Ordine în universul interior Din nefericire, puterea păcatului a umbrit capacitatea unor aspecte ale creației de a-I reflecta slava. De fapt, se pare că păca¬ tul a avut un prim efect asupra omului; apoi, prin acesta, a afec¬ tat și restul creației. Dar acolo unde omul n-a încurcat lucrurile, creația continuă să-și strige mesajul: „Slavă lui Dumnezeu, Cre¬ atorul!” O gândire aflată în continuă dezvoltare, plină de dragostea lui Hristos, cercetează creația pentru a-i descifra tâlcurile. Datorită darurilor noastre spirituale și naturale, fiecare dintre noi le poa¬ te percepe în anumite domenii mai mult decât în altele. Suntem îndreptățiți să descoperim din ce e alcătuită creația, să o mode¬ lăm, să-i dăm o altă față sau să o punem în slujba noastră, spre slava lui Dumnezeu. Tâmplarul lucrează cu lemnul; medicul, cu corpul omenesc; muzicianul, cu sunetele; directorul, cu subalter¬ nii; profesorul îi educă pe tineri; cercetătorul studiază, inventează și-și pune în practică invențiile, ajutându-se de elementele lumii înconjurătoare. Toți ne antrenăm gândirea pentru diferite activități și ne bucu¬ răm de tot ce ne descoperă Dumnezeu, în marea Lui dragoste. Obiectivul 3: Mintea trebuie deprinsă să caute informații și să priceapă mai bine realitatea cu scopul de a-i ajuta pe cei din jur Dezvoltarea intelectului le dă oamenilor posibilitatea de a se face utili contemporanilor lor. Mă gândesc la contribuțiile medicu¬ lui misionar Paul Brand, căruia i se atribuie dezvoltarea tehnicilor chirurgicale care au făcut posibilă refacerea membrelor celor care suferă de boala lui Hansen (lepră). Cu toții am fost îmbogățiți prin opera literară a lui C. S. Lewis sau prin contribuția lui John Perkins în domeniul relațiilor interrasiale. Există oameni ale căror nume nu sunt la fel de bine cunoscute: un tânăr inginer constructor care își folosește capacitatea profesională pentru a ajuta la construirea unui baraj hidroenergetic în Ecuador; un contabil care-și sacrifică din timpul său prețios pentru a ajuta familii dezavantajate finan¬ ciar să se redreseze; un zidar care îi învață pe alții să renoveze și

Tristețea unei cărți necitite 127 să adapteze la condițiile de iarnă locuințele vechi; un operator pe computer care își face timp să-i învețe pe copiii imigranților să ci¬ tească. Toți aceștia își folosesc capacitățile intelectuale pentru a-și ajuta semenii. Ne cultivăm intelectul nu numai în scopul perfecționării indi¬ viduale, ci și pentru a ne pune în slujba celor din jur. Ori de câte ori pregătesc un material, îmi vine în minte acest gând: schițele din fața mea se vor închega într-o predică încurajatoare sau în so¬ luții pentru problemele unor semeni de-ai mei. Cu cât îmi dezvolt mai mult intelectul, cu atât pot contribui mai bine la progresul altora. Organizarea mentală în vederea dezvoltării intelectului Privindu-mi retrospectiv anii tinereții, îmi amintesc că odată m-am speriat când mi-am dat seama că, deși adunasem un bagaj enorm de informații din diferite domenii, nu prea îmi pusesem mintea la contribuție. De fapt, nu știu dacă ajunsesem vreodată să-mi placă să învăț. Pe parcursul anilor de școală, mă numărasem printre cei care încercau s-o scoată la capăt cu un efort minim. „Spune-mi de ce e nevoie ca să trec examenul, ziceam eu, și voi reuși.“ Cu rare excep­ :ii, am adoptat această filozofie în timpul liceului, colegiului și stu¬ diilor postuniversitare. Din când în când, aveam de a face cu câte un profesor care îmi intuia potențialul și care îmi pretindea mai mult. Nu m-am gândit niciodată de ce îi apreciam pe acei profesori mai mult decât pe ceilalți. Era distractiv să fiu stimulat să dau din mine mai mult decât obișnuiam. Dar, după ce mi-am încheiat studiile, n-a mai fost nimeni care să mă împingă de la spate, nimeni, în afară de mine, care să-mi pretindă mai mult și, în scurt timp, mi-am dat seama că va trebui să-mi asum întreaga responsabilitate pentru a progresa intelectu¬ al. Se poate spune că atunci am atins faza de „pubertate intelectua­ lă“. Pentru prima dată am început să iau în serios ce trebuia să fac pentru a învăța să gândesc singur.

128 Ordine în universul interior Cum trebuie acționat în procesul acesta de organizare intelec¬ tuală a universului interior? Voi enumera câteva modalități: Progresăm dacă învățăm să ascultăm Am început să mă organizez intelectual când am învățat să as¬ cult. Pentru cineva ca mine, căruia îi place să vorbească, e greu să învețe să asculte. Dar, dacă o persoană nu știe să asculte, ea își privează mintea de o sursă majoră de informații, extrem de utilă progresului. Poate că primul pas înspre a deveni un bun ascultător este acela de a învăța să pui întrebări. Rar am fost într-o situație sau am întâlnit un om de la care să nu fi avut ceva de învățat. De multe ori a trebuit să declanșez mecanismul ascultării punând întrebări. Aceasta presupunea să învăț să pun întrebări. întrebările bine for¬ mulate atrag după sine informații prețioase, utile în procesul de dezvoltare. îmi place să-i întreb pe oameni despre lucruri legate de serviciul lor, de locul unde și-au cunoscut partenerul de viață, de cărțile citite, de problemele cele mai mari cu care se confruntă, de părticica din viața lor unde îl simt cel mai pregnant pe Dumnezeu. Răspunsurile pe care le primesc îmi sunt întotdeauna de folos. încercând să devin un bun ascultător, mi-am dat seama că cei mai mulți oameni sunt dornici să povestească câte ceva despre ei. Mulți oameni în vârstă nu au decât rareori pe cineva care să-i as¬ culte și, de regulă, ei sunt o sursă nesecată de înțelepciune. Cei aflați în suferință, cei supuși stresului și tensiunii au multe de îm¬ părtășit celor care doresc să învețe să pună întrebări potrivite. Și întrebând nu numai că aflăm lucruri noi, dar avem și posibilitatea de a încuraja și de a ne arăta dragostea. Trebuie să învățăm să-i ascultăm în special pe oamenii în vâr¬ stă și pe copii. Și unii și alții au de spus câte ceva care ne poate îmbogăți mintea și sufletul. Copiii simplifică lucrurile, adesea, cu o sinceritate brutală. Cei în vârstă oferă o perspectivă proprie asupra lucrurilor, pe care și-au format-o în urma unei experiențe de-o viață. Omenii în suferință, de asemenea, ne pot învăța care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață. Avem câte ceva de învățat de la fiecare, numai să fim dispuși să le acordăm atenția

Tristețea unei cărți necitite 129 necesară și să ne „umilim” într-atât încât să punem întrebările care trebuie. O a doua modalitate de a progresa intelectual s-a dovedit a fi vizi¬ tarea oamenilor la locurile lor de muncă, pentru a vedea ce fac, pentru a le întâlni colegii de lucru și pentru a afla câte ceva din problemele cu care se confruntă. M-am străduit să privesc cu alți ochi contribuția diversă pe care și-o aduc cei din jur la lumea mea. îmi place să le pun întrebări legate de profesiile lor: „Spune-mi, de ce calități este nevoie pentru a fi foarte bun într-o muncă precum a ta? Care sunt marile probleme cu care te confrunți? în ce domeniu te confrunți cu probleme de etică și morală? Care este factorul care generează oboseală și descurajare în munca ta? Te întrebi vreodată în ce fel este prezent Dumnezeu în tot ce faci?“ O a treia modalitate de a progresa intervine când ne ascultăm mentorii. De a lungul vieții, Dumnezeu m-a înconjurat de oameni care au crezut în mine, au ținut la mine și au încercat să-și aducă o contribuție la valorificarea potențialului cu care El m-a înzestrat. Le simt recunoscător părinților mei pentru că rn-au învățat să-i ascult pe acești oameni, mai ales că mulți dintre colegii mei aveau tendința să desconsidere sfaturile și înțelepciunea unor asemenea mentori și astfel au pierdut informații valoroase. în al patrulea rând, aș adăuga că progresul intervine totdeauna când, de asemenea, îi ascultăm pe cei ce ne critică. Și asta nu e ușor pentru nici unul dintre noi. Dawson Trotman, fondatorul „Naviga¬ torilor”, avea o metodă sănătoasă de a aborda criticile la adresa lui. Oricât de nefondată ar fi putut părea critica, el se închidea în odaia lui, o aducea înaintea lui Dumnezeu, apoi zicea: „Doamne, arată-mi sâmburele de adevăr ascuns în această critică.” Desigur, adevărul poate fi uneori infim, dar întotdeauna merită să fie căutat și analizat. îi sunt recunoscător lui Dawson Trotman pentru că mi-a împărtășit secretul lui. M-a scutit de nenumărate momente penibile în care, probabil, aș fi fost tentat să mă apăr de acuzațiile care mi se aduceau. în schimb, am început să evoluez datorită criticilor mei. Rar am auzit o critică la adresa mea care să nu conțină un sâmbure de adevăr, de mare folos, oricât de neîn¬ semnat părea uneori.

130 Ordine în universul interior - Gordon, a spus el, materialul pe care l-ai citit în seara asta a fost bun, dar nu extraordinar. Vrei să știi de ce? Nu cred că eram prea curios să aflu, pentru că anticipam umi¬ lirea care avea să urmeze, dar am înghițit în sec și i-am spus dom¬ nului dr. Buker că vreau să-i cunosc părerea. - Materialul n-a fost extraordinar, a spus el în timp ce mă îm¬ pungea cu degetul pe piept, pentru că ai sacrificat munca de rutină pentru a-1 scrie. M-a durut observația lui, dar am învățat una dintre cele mai importante lecții de care am avut nevoie. în calitate de lider creș¬ tin, pot să dispun cum vreau de propriul meu timp, dar mi-ar fi foarte ușor să evit munca de rutină și îndatoririle plicticoase și să mă ocup numai de cele interesante. însă cea mai mare parte a vie¬ ții e rutină, și Buker avea dreptate: cel care învață să se împace cu responsabilitățile și obligațiile de rutină va aduce, în timp, contri¬ buțiile cele mai importante. Dar nu aș fi învățat această lecție și nu aș fi evoluat, cel puțin în acel moment al vieții mele, dacă nu ar fi existat un om gata să mă mustre și dacă nu aș fi fost gata să-l ascult și să învăț. Ne formăm prin ascultare, prin ascultarea activă: punând în¬ trebări, observând cu atenție ce se întâmplă în jurul nostru, ana¬ lizând consecințele pozitive sau negative ale deciziilor pe care oa¬ menii le iau. Progresăm citind O a doua cale de evoluție este lectura. în epoca expansiunii mijloacelor mass-media, generației tinere îi este tot mai greu să dobândească disciplina lecturii, și acest lucru constituie poate una dintre cele mai mari pierderi ale perioadei actuale. Nimic nu poate înlocui lectura. Pavel și-a dovedit interesul pentru lectură când i-a scris lui Ti­ motei, cerându-i pergamente și cărți. Chiar la acea vârstă înaintată era dornic să se perfecționeze. Unii dintre noi nu au o înclinație înnăscută spre lectură și ni se pare un lucru mai greu. Dar, oricât de mic ar fi interesul nostru pentru lectură, trebuie să ne formăm obiceiul de a citi sistematic.

Tristețea unei cărți necitite 131 împreună cu soția mea suntem pasionați de studierea biogra¬ fiilor marilor personalități și rareori se întâmplă să nu citim două, trei biografii în paralel. Aceste cărți au fost un izvor neprețuit de învățăminte. Alții se simt atrași de psihologie, de teologie, de istorie sau li¬ teratură bună. Dar cu toții trebuie să ne facem obiceiul de a avea mereu cel puțin o carte bună, dacă nu mai multe, în curs de lectu­ rare. Când fac vizite unor pastori care au probleme cu eficiența în lucrare, îi întreb adesea: „Ce ați mai citit în ultima vreme?“ Este aproape previzibil că, dacă un pastor are rezultate slabe în lucrare, nici măcar nu e în stare să numească un titlu sau un autor pe care l-a citit recent. Dacă nu citește, e foarte probabil că nici nu progre¬ sează. Și de-aici nu e decât un pas până la ineficiență. în timpul crizei ostaticilor din Iran, din cei cincizeci de pri¬ zonieri s-a remarcat în mod deosebit o femeie. Katherine Koob a fost un exemplu pentru cei de la ambasadă și de acasă, din Statele Unite. Când s-a întors în țară, a mărturisit că lecturile de-o viață și pasajele memorate au fost cele care au ajutat-o să reziste psi¬ hic și fizic în respectivele condiții grele. înmagazinase un volum imens de cunoștințe, din care și-a luat puterea și adevărul cu care i-a mângâiat pe cei din jur. în programul meu, am încercat să-mi rezerv zilnic cel puțin o oră pentru lectură. Am ajuns la concluzia că nimeni nu trebuie să citească fără un creion în mână pentru a sublinia pasajele mai im¬ portante și am inventat o serie de simboluri pentru a marca ideile sau pasajele care m-au impresionat și care merită să fie reținute și folosite ulterior. Pe măsură ce citesc, îmi notez ideile principale, care devin punctul de plecare pentru predici sau articole. De multe ori sesizez soluții care i-ar putea ajuta pe unii din jur. Am copiat câte un citat sau paragraf pe care l-am trimis apoi cuiva, însoțit de un sfat sau de o încurajare - o consider o formă de lucrare creștină. Dacă un anumit autor mi-a impulsionat mintea și inima, încerc să-i citesc toată opera. Și acord atenție deosebită bibliografiei, note¬ lor de subsol și indexului, selectând materialul care mă interesează. De a lungul anilor, m-am obișnuit să pun oricărui student sau fititor întrebarea: „Ce ai citit în ultima vreme?“ Dacă persoana

132 Ordine în universul interior respectivă poate enumera mai multe titluri, sunt foarte încântat și le trec pe lista mea de lecturi. Când cineva menționează titlul unei cărți valoroase, îi recunoști întotdeauna pe cititorii serioși din respectivul grup. Cei pasionați de lectură își vor scoate imediat carnețelele și își vor nota titlul cărții și autorul. Progresăm prin studiul organizat O a treia modalitate de dezvoltare intelectuală este cea a disci¬ plinei studiului. Timpul consacrat studiului variază de la o persoa¬ nă la alta, în funcție de profesie. Predicatorii trebuie să studieze, dacă doresc să-și îndeplinească cu succes slujba de „hrănire“ pen¬ tru care au fost chemați. La începutul lucrării, când nu îmi puneam problema progre¬ sului intelectual, eforturile mele se încadrau în categoria studiului defensiv. Prin acest fel de studiu înțeleg că citeam și căutam fre¬ netic doar pentru că urma să țin o predică sau un discurs. Și nu studiam decât în vederea ducerii la bun sfârșit a acelei sarcini. însă, mai târziu, am descoperit importanța a ceea ce acum numesc studiu ofensiv. Acesta are ca obiectiv stocarea unei can¬ tități mari de informație și idei din care se pot formula mai târziu predici și discursuri, cărți și articole. în cazul primului tip de stu¬ diu, există limita impusă de subiectul ales. în cel de-al doilea caz, se pot face cercetări, se poate răscoli printr-o sumedenie de surse în încercarea de a descoperi adevărul. Ambele forme de studiu îmi sunt necesare în activitate. Studiul ofensiv asigură perfecți¬ onarea intelectuală. El presupune lectură, diferite cursuri care ne solicită gândirea, acceptarea unor provocări care ne forțează să învățăm lucruri noi și explorarea diferitelor domenii pentru simpla plăcere de a afla mai multe despre lumea creată de Dum¬ nezeu. Mi-am dat seama că perioada cea mai propice studiului ofensiv este vara; nu iarna. în fiecare an îmi pun deoparte anumite cărți și proiecte cu care vreau să mă familiarizez, iar vara, când am timp, mă apuc de treabă. La sfârșitul verii pot intra în lunile grele care urmează cu un volum considerabil de material brut adunat în ve¬ derea predicilor și studiilor biblice.

Tristețea unei cărți necitite 1.33 După cum am menționat mai devreme, perioada propice stu¬ diului, în cazul meu, este dimineața devreme. Dar pot beneficia de orele respective doar pentru că am planificat cu mult timp înain¬ te ca respectivul interval să fie rezervat studiului. Dacă mă joc cu timpul meu, aproape întotdeauna sfârșesc prin a regreta. Această înțelegere cu mine însumi nu trebuie încălcată. Soția mea mă sprijină și mă încurajează să studiez, ceea ce o ajută în propria-i creștere spirituală. în primii ani de căsnicie și misiune, a trebuit să învețe și ea, ca și mine, de altfel, importanța studiului ofensiv și defensiv. Când eram tineri, iar eu stăteam la birou citind o carte, nu-și dădea seama că nu trebuie să mă în¬ trerupă. La urma urmelor, am zice, ce înseamnă o întrerupere de treizeci de secunde pentru o întrebare sau o pauză scurtă pentru a duce gunoiul? Dar Gail și-a dat seama că studiul îmi cerea un efort deose¬ bit, iar întreruperile îmi perturbau adesea firul raționamentului. Observând acest lucru, ea nu a devenit doar un supraveghetor al timpului meu, ci, în plus, îmi creează posibilități noi de a studia, admonestându-mă cu tact dacă trag de timp sau îmi amân lucrări¬ le. N-aș fi scris nici o carte dacă ea nu m-ar fi convins că asta este voia lui Dumnezeu și n-ar fi fost alături de mine pentru a-mi oferi iot sprijinul și a mă încuraja. Cu câteva luni în urmă, am condus un seminar pentru pastori pe tema predicării și am discutat problemele studiului și pregătirii. Pentru că erau prezente și câteva soții ale pastorilor, am spus gru¬ pului: „Unii dintre voi ar fi tentați să creadă că atunci când soțul sau soția citește, nu-și folosește timpul în mod adecvat. De aceea, poate vă simțiți îndreptățiți să-i întrerupeți când doriți. Trebuie să știți că ei trudesc la fel de greu ca tâmplarul care-și ascute ferăs¬ trăul. Trebuie nu doar să evitați să-i întrerupeți, ci să vă dați toată silința să le creați cadrul și liniștea necesară, dacă vreți să devină mai eficienți.“ După vreo două luni, mă aflam la o reuniune la care eram in¬ vitat să vorbesc când, brusc, doi tineri căsătoriți au venit la mine. Se țineau de mână și radiau de fericire. Tânărul mi-a întins mâna, spunându-mi: „Am venit să vă mulțumim pentru că ați reușit să iduceți o schimbare în viața noastră.

134 Ordine în universul interior Ciim nu-mi trecuse prin minte că pot schimba intr-atât viața unor oameni, eram curios să aflu despre ce era vorba. Mi-a răs¬ puns soția: „Am participat acum câteva luni la seminarul unde ați vorbit despre predicare și despre importanța lecturii și a studiului. Ați subliniat importanța respectării timpului celuilalt. Vă amintiți?” Desigur, îmi aminteam. „Mi-am dat seama, a continuat ea, că niciodată n-am privit ac¬ tivitatea soțului meu din perspectiva aceea. I-am promis Domnu¬ lui că am să procedez altfel când vom ajunge acasă.” „Și asta ne-a schimbat viața, a spus tânărul pastor. Vă suntem recunoscători.” Studiul implică elaborarea unui sistem de îndosariere a in¬ formațiilor pentru a nu se pierde. Implică sacrificii pentru a in¬ tra în posesia titlurilor de referință. Dar, în primul rând, implică hotărâre și disciplină. Iar rezultatul este, întotdeauna, perfecțio¬ narea. încă o observație cu privire la importanța studiului pentru noi toți. Am tratat în primul rând cazul pastorilor, pentru că ei fac par¬ te din universul meu și pentru că studiul este de mare importanță pentru ei. Dar, în principiu, mă adresez tuturor creștinilor, tutu¬ ror oamenilor. Mi-am dat seama că respectul acordat de soția mea orelor mele de studiu este la fel de important ca și propriul meu respect pentru studiul ei. Este vorba de o disciplinare reciprocă, pe care ne-o impunem, pentru că pe amândoi trebuie să ne preocupe progresul nostru mental. Țin să menționez că, în calitate de soți, e bine să ne întrebăm dacă știm să respectăm timpul afectat de soțiile noastre studiu¬ lui și lecturii. în activitatea de consiliere maritală întâlnesc multe perechi a căror problemă este diferența de nivel intelectual. După zece sau cincisprezece ani de căsnicie, imul dintre parteneri pro¬ gresează, iar celălalt nu. Sincer vorbind, problema cel mai des întâlnită e încercarea soției de a-și menține tonusul intelectual și după vârsta de patruzeci de ani, în timp ce soțul ei preferă să stea în fața televizorului. Dar și reciproca poate fi adevărată. îi recunoști pe cei care se consacră studiului individual prin faptul că ei au mereu câte ceva de notat. Cu mulți ani în urmă, Gail

Tristețea unei cărți necitite 135 și cu mine am adoptat un anume tip de carnețel și am cumpărat multe dosare cu foi volante. Toate notițele noastre se află în aceste dosare, clasate pe subiecte. Practic, nu plecăm nicăieri fără hârtie, astfel că suntem pregătiți să luăm notițe, dacă ne întâlnim cu cine¬ va care are de spus ceva semnificativ. Nu se știe niciodată când dai de o carte bună sau te confrunți cu o experiență demnă de consem¬ nat și folositoare pentru viitor. Creștinul care vrea să se perfecționeze va lua întotdeauna no¬ tițe când ascultă o predică sau când participă la o lecție biblică. E una dintre modalitățile concrete de a manifesta credința că Dum¬ nezeu va da ascultătorului ceva care-i va folosi în viitor pentru slu¬ jirea altora. Notițele bine luate sunt o cale de a stoca informațiile și ideile care ne asaltează constant și, implicit, o șansă de autoper­ fecționare. Ezra, cărturarul întâlnit în Vechiul Testament, credea în dez¬ voltarea capacității intelectuale. „Căci Ezra își pusese inima să adâncească și să împlinească Legea Domnului și să învețe pe oa¬ meni în mijlocul lui Israel legile și poruncile” (Ezra 7:10). Merită să fie reținută ordinea descrierii etapelor dezvoltării sale: a împli¬ nit ce-a învățat, a împărtășit și altora ce era de spus. Ezra era un autodidact, un fel de profesionist al studiului, consacrând acestei activități mult mai mult timp decât oricare dintre noi. Dar el ne lasă un model demn de urmat. Și, întrucât avea mintea și sufletul pline de Cuvântul sfânt, Dumnezeu l-a ales pe Ezra pentru gigan¬ tica misiune de a merge în fruntea unei mari mulțimi, prin deșert, pentru a reclădi Ierusalimul. Dacă ați veni azi la noi acasă și ați răsfoi străvechea biografie a lui Webster, ați descoperi că fiecare pagină a fost dezlipită ca să putem citi povestea acestui mare om. Cartea arată la fel de uzată, dar acum dintr-un motiv întemeiat: a fost, în sfârșit, citită! Mulți oameni poartă pecetea uzurii și a timpului asemenea căr¬ ții noastre. Dar, în interiorul lor, există spații întregi care au rămas neexplorate. Universul lor interior este dezorganizat pentru că ni¬ ciodată nu și-au pus mintea la lucru pentru a selecta informațiile și a decanta chestiunile majore ale epocii în care trăiesc. Ei nu au profitat de toate darurile pe care ni le-a oferit Dumnezeu spre a le descoperi, a ne bucura de ele și a le folosi.

136 Ordine in universul interior Dar, dacă tratăm cu toată seriozitatea evoluția noastră intelec¬ tuală, constatăm că se întâmplă un lucru minunat. Ajungem să îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și suntem mult mai folositori celor din jur, deoarece, având mintea ascuțită, reflectăm slava lui Dumnezeu, întocmai ca și creația la începuturile ei. Ce poate fi mai minunat decât să vezi în universul creat de Dumnezeu un om care, cu agerimea minții, deschide și cercetează fiecare pagină a vieții cu multă perspicacitate și putere de pătrun¬ dere?

Sectorul 4 Motivația Folosirea timpului <i Restaurarea . înțelepciunea Și cunoașterea Tăria spirituală

Notă pentru cei dezorganizați Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora hotărârii de a-mi îmbo¬ găți permanent centrul spiritual al vieții.

Ordine In grădină Howard Rutledge, pilot în aviația americană, a fost doborât în nordul Vietnamului la începutul războiului. Au urmat câțiva ani cumpliți de prizonierat până la sfârșitul războiului, care i-a adus eliberarea. în cartea sa intitulată In the Presence of Mine Enemies [în pre¬ zența dușmanilor mei], Rutledge vorbește despre resursele sale in¬ terioare, care l-au ajutat să supraviețuiască atunci când viața deve¬ nise de nesuportat. în timpul acelor lungi perioade de reflecție impusă, am reușit să separ mult mai ușor esențialul de neesențial, lucrurile de preț de cele inutile. De exemplu, în trecut lucram sau mă dis¬ tram duminica și nu aveam timp pentru biserică. Timp de mai mulți ani, Phyllis [soția sa] m-a încurajat să merg împreună cu familia la biserică. Ea nu m-a cicălit, nici nu m-a certat - a continuat să spere. Dar eu eram prea ocupat, prea preocupat, pentru a-mi găsi una sau două ore pe săptămână să mă gân¬ desc la lucrurile cu adevărat importante. Acum, priveliștea, sunetul și mirosul morții mă încon¬ jurau. în scurt timp, nevoia de hrană spirituală a întrecut foamea fizică. Voiam să știu mai multe despre acea parte din mine care nu moare. Voiam să vorbesc cu cineva despre

142 Ordine în universul interior Dumnezeu, despre Hristos și despre Biserică. Dar, la Heart­ break [Inimă Frântă - nume dat de prizonierii de război taberei lor] nu exista nici pastor, nici învățător de școală duminicală, nici Biblie, nici carte de imnuri, nici comuni¬ tate de credincioși care să mă călăuzească și să mă susțină. Neglijasem complet dimensiunea spirituală a vieții mele. A fost nevoie de experiența închisorii pentru a realiza cât de searbădă era viața mea fără Dumnezeu“ (s.n.).* A fost nevoie de duritatea vieții de prizonierat ca Rutledge să înțeleagă că există un centru al universului său interior pe care îl neglijase practic toată viața. îmi place să numesc acest centru spi¬ rit; alții îi spun suflet. Centrul spiritual al universului individual nu poate fi localizat fiziologic, dar există cu siguranță. El este veșnic și este locul în care noi comunicăm în modul cel mai intim cu Tatăl nostru ceresc. Spiritul nu își poate pierde niciodată natura sa eter¬ nă, dar poate fi afectat de lipsa organizării în asemenea măsură încât aproape să nu mai fie posibilă vreo comuniune cu Dumnezeu. Acest lucru conduce, de obicei, la haos general, afectând inevitabil toate celelalte componente ale universului interior. Din punct de vedere teologic creștinul este convins de existența sufletului. însă, mulți creștini au probleme ce țin de calitatea trăiri¬ lor în interiorul acestui centru. Cel puțin, aceasta este impresia pe care mi-am format-o ascultându-i îndelung pe cei dispuși să vor¬ bească despre semnificația activității spirituale interioare. Mulți su¬ feră și sunt profund nemulțumiți de calitatea relației lor cu Dumne¬ zeu. „Pur și simplu, simt de multe ori că nu pot stabili o comunicare cu Dumnezeu'* e una dintre remarcile cele mai frecvente. Adesea, un spirit dezorganizat se trădează prin absența liniștii interioare. Pentru unii, pacea interioară a fost înlocuită cu amorți¬ rea, cu o golire a sufletului. Alții sunt apăsați de neliniște, de senti¬ mentul că nu se vor putea ridica niciodată la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu. Unul dintre motivele frecvente de îngrijorare îl re¬ prezintă incapacitatea de a menține tonusul spiritual, incapacita¬ tea întreținerii unor atitudini și idealuri consecvente. „încep săp­ * Howard Rutledge și Phyllis Rutledge împreună cu Mei Whit și Lvla White, l'n the Pres­ ence of Mine Enemies, Fleming Revell, Old Tappan, N. Y., 1973, p. 34.

Ordine în grădină M3 lămâna pus pe fapte mari, îmi spunea un tânăr, dar, până miercuri dimineața, mi-am pierdut elanul. Nu mă simt în stare să duc o via¬ ță spirituală care să mă mulțumească. Și astfel ajung într-un punct in care obosesc să tot încerc. “ Soluția rapidă Când citesc despre sfinții amintiți în Biblie, simt că mă cuprinde invidia. Ne gândim la Moise care a văzut rugul aprins, la vedenia lui Isaia în Templu și la întâlnirea lui Pavel cu Isus pe drumul Da¬ mascului. Simtem tentați să spunem: „Dacă aș fi trăit și eu ceva asem㬠nător, n-aș mai avea probleme în viața spirituală.“ Noi credem că spiritualitatea noastră ar putea fi potențată de un eveniment spec¬ taculos care și-ar pune definitiv amprenta pe conștiința noastră. Astfel marcați de atingerea lui Dumnezeu, n-am mai avea nicioda¬ tă îndoieli de natură spirituală. Tocmai de aceea mulți dintre noi suntem tentați să găsim un fel de „soluție rapidă“ care să-L aducă pe Dumnezeu mai aproape și să-L facă mai real. Unii se simt foarte îmbogățiți spiritual dacă un predicator tună și fulgeră împotriva păcatului, făcându-i să se simtă grozav de vinovați. Alții aleargă după experiențe emoționale care să-i ridice pe culmile extazului. Mai sunt și din aceia care se avântă în nesfârșite cicluri de studii biblice și care fac din căutarea unei doctrine pure un mod de a-și găsi confortul sufletesc dat de apropierea de Dumnezeu. Alții caută spiritualitatea implicându-se în tot felul de activități în cadrul bisericii. De obicei, modul în care ne alegem căile de împlinire sufletească este condiționat de tem¬ peramentul nostru - de ceea ce ne mișcă mai profund și ne dă un sentiment de pace. Dar adevărul e că omul de rând - ca tine și ca mine - nu va avea parte de niște experiențe spirituale ieșite din comun; și cele de care au avut parte alții nu ne vor da nouă sentimentul de îm¬ plinire. Dacă vrem să avem o viață spirituală care să ne aducă un sentiment de mulțumire, trebuie să punem accent pe disciplina spirituală, așa cum sportivul pune accent pe antrenamentul fizic.

144 Online în universul interior Un lucru e sigur: dacă nu ne impunem o asemenea disciplină, va veni o zi - așa cum s-a întâmplat în cazul lui Howard Rutledge ­ când vom regreta că n-am profitat de ocazia pe care am avut-o. Cultivarea grădinii Cum am putea descrie acest centru, acest tărâm spiritual lăuntric unde experiențele sunt prea sfinte pentru a fi redate în cuvinte? în afara definițiilor teologice, nu ne rămâne decât să recurgem la un mănunchi de metafore. David gândea metaforic în Psalmi, imaginându-și sufletul ca pe o pășune spre care Dumnezeu, Păstorul, l-a călăuzit ca pe un miel. în această metaforă apar ape liniștite, pășuni verzi și mese îmbelșugate care-1 așteaptă, la adăpost de oricare dușmani. David spune că în acest loc sufletul său a regăsit pacea. William Cowper, un poet creștin care-a trăit în secolul XVIII, a folosit metafora apei liniștite: Doar zarvă și tumult viața-i pare Celui ce-n ochii semenilor dibaci o cârmuiește, înțelepciune-adevărată însă, Găsești numai în unda liniștită. (din The Task [Sarcina], cartea a treia) Pentru mine, cea mai potrivită metaforă pentru suflet îmi pare a fi grădina, un loc unde poți afla pacea și liniștea. Grădina este un loc în care Duhul lui Dumnezeu vine să Se descopere pe Sine, să ne dea înțelepciune, să ne întărească sau să ne mustre, să ne încuraje¬ ze și să ne călăuzească. Atunci când în grădină domnește ordinea, ea este un loc liniștit, fără zgomot sau tulburare. Grădina sufletului e un loc delicat, iar, dacă nu este întreținută cum se cuvine, va fi repede invadată de buruieni. Dumnezeu nu intră prea des în grădinile lăsate în paragină. Și de aceea se spune că grădinile lăsate la voia întâmplării sunt pustii. Asta-1 frământa și pe Howard Rutledge când tensiunea atingea cote maxime în închisoarea de la Heartbreak. Izolarea totală, băt㬠ile frecvente și sănătatea tot mai șubredă au făcut din lumea lui un

Ordine în grădină 145 ioc nesuferit. La ce resurse putea apela? După cum el însuși măr¬ turisea, dăduse cu piciorul ocaziilor de a acumula energie și de a-și ..rândui** grădina sufletului. „... eram prea ocupat, prea preocupat, pentru a-mi găsi una sau două ore pe săptămână să mă gândesc la lucrurile cu adevărat importante.** Cu toate acestea, s-a folosit de puținul pe care-1 acumulase în copilărie. Dintr-o dată, Dumnezeu a devenit o prezență vie, esențială în existența lui. A reinstaura ordinea în domeniul spiritual al universului inte¬ rior e sinonim cu a ne cultiva grădina sufletului. Este cultivarea cu atenție a laturii spirituale. Grădinarul desțelenește pământul, pli¬ vește buruienile, chibzuiește modul de folosire a terenului, sădește sămânța, o udă, îi pune îngrășăminte și mai târziu strânge recolta. Toate aceste acțiuni fac parte din ceea ce mulți au numit „discipli¬ na spirituală**. îmi plac cuvintele Fratelui Laurențiu, cărturar creștin care-a trăit în urmă cu sute de ani. El a ales metafora unei capele: Nu este neapărată nevoie să fim tot timpul în biserică pentru a fi cu Dumnezeu; putem face din inima noastră un sanctuar în care să ne retragem din când în când pentru a-I asculta glasul și a-I vorbi încetișor, smeriți și plini de iubire. Orice om este în stare să vorbească în acest fel cu Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin: El știe ce putem și ce nu. Să înfiripăm un astfel de dialog cu Dumnezeu; poate că El n-așteaptă din partea noastră decât o generoasă hotărâre. Curaj, ne-a mai rămas puțin timp de trăit (s. n.)* Să începem îndată, ne îndeamnă Fratele Laurențiu; vremea e scurtă! Disciplinarea spiritului trebuie să înceapă chiar acum. Privilegii pe care le putem pierde Dacă nu pornim la drum, pierdem multe privilegii pe care ni le-a acordat Dumnezeu pentru a ne trăi viața din plin. De exemplu, nu vom învăța niciodată să ne bucurăm de perspectiva eternă și infi­ + Fratele Laurențiu al învierii, Viata cu Dumnezeu, l^xicticarea prezenței divine în rutina cotidianului, DISCIPOLUL, Cluj-Napoca, 2006, p. 20-21.

146 Ordine în universul interior nită asupra realității cu care am fost inițial înzestrați. Capacitatea noastră de a judeca va fi mult redusă. David ne dezvăluie o fărâmă din perspectiva eternă când scrie despre „împărații pământului^ concepând planuri și stratageme prin care vor să-L răstoarne pe Dumnezeu (Psalmul 2:2). David s-ar fi înfricoșat de acei împărați și de planurile lor, dacă nu ar n avut perspectiva unui Dumnezeu veșnic și suveran, pe care el și-L închipuie stând în ceruri și râzând de mașinațiile zadarnice ale acestora. Concluzia? David nu s-a înspăimântat, cum poate ar fi făcut alții care nu vedeau lucrurile din perspectiva veșniciei. Dacă în centrul spiritual al universului nostru interior nu există disciplină, al doilea privilegiu pe care-1 vom pierde va fi acea relație cu Hristos din care izvorăște viața. Din nou, David a fost perfect conștient de pierderea unui astfel de contact cu Dumnezeul său atunci când a păcătuit cu Bat-Șeba. S-a chinuit o vreme în starea respectivă, apoi a alergat la Dumnezeu mărturisindu-și păcatul și cerându-și iertare. Pentru el, relația cu Dumnezeu însemna atât de mult, încât nu mai putea să rămână în starea în care era. Un al treilea privilegiu pe care îl pierd cei indisciplinați este teama de a da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Vom uita pe zi ce trece că tot ce suntem și tot ce avem vine din mâna Sa bună și vom cădea în greșeala de a crede că totul este al nostru. Acest lucru i s-a întâm¬ plat și lui Ozia, împăratul lui Iuda, care avusese o relație deosebit de bună cu Dumnezeu, pe care apoi n-a mai cultivat-o (2 Cronici 26). Rezultatul a fost apariția mândriei care l-a dus la o prăbușire rușinoasă. A început ca un erou și a sfârșit ca un nebun. Și asta din cauza haosului crescând din grădina sufletului lui. în al patrulea rând, lăsând în paragină centrul spiritual, uităm cât de mici suntem noi față de Creator și, mai mult, uităm ce însemnătate și ce mare preț avem în ochii Lui, ca și copii ai Săi. Uitând aceste lucruri, cădem în greșeala fiului risipitor și sfârșim luând hotărâri greșite care vor avea consecințe grave. în sfârșit, un centru spiritual neglijat și în care predomină dez¬ ordinea indică făptui că deținem puține resurse sau soluții pen¬ tru momentele de criză, cum ar fi eșecurile, umilințele, suferința, moartea cuiva drag sau singurătatea. Rutledge se afla într-un ase­

Ordine în grădină 147 menea moment de criză. La polul opus îl găsim pe Pavel în închi¬ soarea romană: toți îl părăsiseră, din motive mai mult sau mai pu¬ țin întemeiate; dar el era încredințat că n-a rămas singur. De unde venea această siguranță? Ea se datora anilor de practică spirituală, de cultivare atentă a unui tărâm pe care se putea întâlni cu Dum¬ nezeu, în ciuda ostilității lumii din afară. Care este prețul? Când ne cultivăm grădina spiritului ajutați de Duhul lui Dumne¬ zeu, recoltele sunt un lucru sigur. Care sunt roadele? Curajul, spe¬ ranța, dragostea, răbdarea, bucuria și adânca pace. Se dezvoltă, de asemenea, capacități neobișnuite de autocontrol, capacitatea de a discerne răul și de a descoperi adevărul. Sau, cum ar spune autorul Proverbelor: Căci înțelepciunea va veni în inima ta și cunoștința va fi desfătarea sufletului tău; chibzuință va veghea asupra ta, priceperea te va păzi, ca să te scape de calea cea rea, de omul care ține cuvântări stricate (Proverbe 2:10-12). Richard Foster îl citează pe Thomas Kelly, unul dintre autorii mei preferați: Simțim apăsarea multor obligații și încercăm să le ducem la îndeplinire pe toate. Suntem nefericiți, stresați, apăsați și ne e teamă să nu fim superficiali... Simțim că există un mod de viață mult mai bogat și mai adânc decât această existență grăbită, o viață caracterizată de seninătate netulburată, de pace și tărie. Măcar de-am ajunge odată la acel Centru! Am văzut și am cunoscut oameni care au găsit acest centru al vieții, unde agitația cotidiană dispare, unde și „da“ și „nu“ se pot rosti cu deplină încredere.* Ci Lai de Richard Foster în Frccdom of Simplicity, I larper & Row, New York, 1981, p. 78.

148 Ordine in universul interior Kelly exprimă bine această idee; ce bine ar fi dacă am găsi acel Centru! De a lungul secolelor, misticii creștini s-au preocupat foarte serios de disciplina spirituală. Au studiat-o, au practicat-o, mer¬ gând câteodată până la extreme nesănătoase și periculoase. însă ei credeau în necesitatea izolării de tumultul vieții, din când în când, pentru a-L căuta pe Dumnezeu în grădina interioară. Au fost primii care au observat că slujbele și ritualurile religioase erau departe de a fi mulțumitoare. Omul, spuneau ei, trebuie să-și construiască în adâncul sufletului o capelă, o întindere netulburată de apă liniștită sau o grădină. Nu exista altă soluție. Isus a urmărit cu siguranță disciplinarea spiritului. La fel și David, Moise, apostolii și Pavel, care scria despre sine: Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cum¬ va, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (1 Corinteni 9:26-27). Am nesocotit noi oare această disciplinare spirituală, aceas¬ tă cultivare a grădinii sufletului? Creștinii de azi vorbesc despre importanța „timpului de părtășie”, un program devoțional zilnic redus adesea la un sistem sau la o metodă rapidă și superficială. îl reducem la șapte sau la treizeci de minute, în funcție de cât timp avem la dispoziție. Folosim ghiduri pentru studiu biblic, ghiduri devoționale, broșuri devoționale și liste de rugăciune bine întoc¬ mite. Toate astea sunt bune - oricum, mai bine decât nimic dar nici pe departe nu se compară cu idealul spre care ținteau misticii. Un redactor de la o revistă creștină importantă mi-a telefonat într-o zi pentru a mă ruga să petrec o zi cu un lider creștin de seamă, din altă țară, care se afla în vizită la Boston. Voia, de fapt, să-i iau un interviu amplu pentru a face cunoscută cititorilor personalitatea lui. I-am făcut o vizită ca să-i cer permisiunea pentru intendu. - Și despre ce vom discuta? m-a întrebat el. - M-am gândit să discutăm despre activitatea dumneavoastră ca predicator, scriitor și teolog, am răspuns eu. Poate îmi veți îm­

Ordine în grădină 149 părtași viziunea dumneavoastră cu privire la familie, la prietenie și la disciplina spirituală personală... - Disciplina mea spirituală? ripostă el. - Da, am spus eu. Le-ar plăcea multora să știe cum se desf㬠șoară umblarea dumneavoastră cu Dumnezeu. N-am să uit niciodată răspunsul său: - Partea aceasta e mult prea intimă pentru a o împărtăși cuiva. Eu consider totuși că mulți dintre cei aflați la început de drum în lucrare ar fi avut de câștigat din experiența acestui om. în orice caz, am înțeles la ce se referea el. Acest compartiment al universu¬ lui său interior era strict personal. Se dezvoltase ascuns de orice privire și așa avea să rămână, între el și Dumnezeu - nimeni altci¬ neva. în nici un caz nu putea fi redus la un sistem. Oare ce anume ne-ar putea determina să ne cultivăm în mod organizat grădina spiritului? O suferință mare? Se pare că viața ne-a demonstrat-o de nenumărate ori: cei aflați la necaz îl caută pe Dumnezeu, pentru că nule-a mai rămas altceva. Cei copleșiți de ..binecuvântări11 au însă tendința de a se lăsa duși de val. De aceea, eu personal pun uneori la îndoială termenul de binecuvântare. Cu siguranță, ceea ce ne îndepărtează de cultivarea spiritului nu poate fi o binecuvântare. Vom reuși oare vreodată să apreciem cum se cuvine importan¬ ța acestui for interior, înainte de a simți aripa morții, înfrângerea sau umilința? Și, încă o dată, ne apar înaintea ochilor porunca și cazurile precedente din Scriptură și din relatările despre viețile sfinților. Cel care își pune în rânduială dimensiunea spirituală îi face loc lui Dumnezeu în sufletul său. Și, când ne va vorbi, glasul Lui nu va semăna cu nimic din tot ce-am auzit până atunci. Acest lucru l-a descoperit Howard Rutledge, însă nu înainte de a trece prin dureroasa experiență a prizonierului de război. Fratele Laurențiu ne spune să începem neîntârziat. Thomas Kelly ne sfătuiește: „Căutați Centrul!11 Hristos ne cheamă: „Veniți și învățați de la Mine!11 Dar, practic, cum are loc această disciplina¬ re a spiritului?

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora faptului că nu-mi este teamă să rămân singur și liniștit înaintea lui Hristos.

II ar :u*i wtu .mmm*.* a.. înv*. Ktfsj Fără proptele exterioare Aflat la anii bătrâneții, E. Stanley Jones, misionar metodist în In¬ dia, a avut un acces de slăbiciune în urma căruia a rămas parali¬ zat și incapabil să mai articuleze vreun sunet. Credința însă și-a păstrat-o intactă. „N-am nevoie de proptele exterioare pentru a-mi menține credința, scria el, pentru că tocmai ea e aceea care mă sus­ ține.“ Dar, plin de tristețe, a trebuit să constate că cei din jur nu simțeau ca el. Discutam într-o zi cu un episcop care se pensionase. Se sim¬ țea atât de inutil. De când încetase să mai fie sufletul epis¬ copiei, se simțea atât de abătut, lucru pe care mi l-a și măr¬ turisit. Voia să afle secretul unei vieți împlinite. I-am spus că el consta într-o abandonare de sine. Ceea ce l-ar fi putut schimba era supunerea totală în fața lui Isus. Dificultatea episcopului provenea din faptul că se agățase de lucrurile din afară. Și când suportul extern dispăruse prin pensiona¬ re, suportul interior nu a mai fost suficient de puternic pen¬ tru a-1 susține. După toate aparențele, aveam în față un om care își cultivase propria imagine mai mult decât pe Isus. Din fericire, în cazul meu, abandonarea în fața lui Isus a fost pe primul plan, iar în momentul în care corzile externe

154 Ordine în universul interior au fost tăiate de această lovitură, viața mea nu s-a zdrun¬ cinat (s. n.).* Jones a înțeles la ce s-a referit Thomas Kelly când vorbea despre găsirea „centrului11. Oricine și-ar dori să aibă perspectiva și răbda¬ rea lui Jones. Dar câți dintre noi nu suntem oare sortiți să cădem în aceeași cursă ca și episcopul care nu și-a cultivat spiritul? Cum ne putem cultiva grădina interioară a universului nostru intim? Deoarece lucrarea de față nu tratează doar disciplina spiritua¬ lă, nu pot descrie toate modalitățile pe care le-au aflat sfinții pen¬ tru a-și consolida viața spirituală. Am selectat însă patru „exerciții”1 spirituale de mare importanță, exerciții neglijate de foarte mulți creștini. Acestea sunt: cultivarea izolării și a liniștii; ascultarea în mod regulat a glasului lui Dumnezeu; contemplația și meditația; și rugăciunea ca închinare și mijlocire. Liniștea și izolarea Henri Nouwen ne vorbește despre pustnicii din trecut, care au în¬ țeles importanța unei ambianțe liniștite pentru cultivarea spiritu¬ lui, lucru demonstrat și de deviza lor: „Fuge, terche et quisset“ ­ liniște, izolare și pace interioară. Puțini dintre noi pot realiza pe de-a-ntregul „conspirația11 te¬ ribilă a zgomotelor din jur, zgomote care ne privează de liniștea și izolarea de care avem nevoie pentru cultivarea grădinii sufletului nostru. Nu ne-ar fi greu să ne-nchipuim că dușmanul dintotdeau­ na al lui Dumnezeu a plănuit în secret să ne înconjoare din toate părțile cu zgomotele civilizației care, necamuflate, reușesc îndeob¬ ște să acopere glasul lui Dumnezeu. Cel care-L cunoaște pe Dum¬ nezeu știe că, de obicei, El nu strigă pentru a Se face auzit. Așa cum a descoperit și Ilie, se pare că Dumnezeu preferă să șoptească. Am vizitat recent un centru misionar din America Latină unde niște muncitori construiau un studio pentru o stație radio. Ei luau măsuri deosebite pentru a izola fonic încăperile astfel în¬ * E. Stanley Jones, The Divine Yes, Abingdon, Nashville, 1975, p. 63.

Fără proptele exterioare 155 cât nici un zgomot al străzii să nu bruieze emisia și înregistrările făcute acolo. Trebuie să învățăm să ne izolăm fonic sufletul îm¬ potriva zgomotelor perturbatoare din afară, pentru a auzi ce are de spus Dumnezeu. îmi plac foarte mult cuvintele Maicii Tereza din Calcutta: Trebuie să-L găsim pe Dumnezeu, dar El nu poate fi aflat în mijlocul vacarmului și al agitației. Dumnezeu este prietenul liniștii. Uitați-vă cum natura întreagă - copacii, florile, iarba - crește în liniște; uitați-vă la stele, la lună și la soare, cum se mișcă în tăcere... cu cât primim mai mult prin rugăciune, în liniște, cu atât putem da mai mult în viața noastră activă. Avem nevoie de liniște ca să putem atinge sufletele oame¬ nilor. Esențialul nu se află în cuvintele noastre, ci în ceea ce Dumnezeu ne vorbește nouă și prin noi. Toate cuvintele noas¬ tre sunt fără rost dacă nu vin din interior - cuvintele care nu aduc cu ele lumina lui Hristos aduc întunericul (s. n.).~ Universul nostru interior este plin de zgomotele interminabi¬ le ale muzicii, pălăvrăgelilor și ale programelor de lucru supraîn¬ cărcate. în multe case există câte un casetofon aproape în fiecare cameră, în fiecare mașină, în fiecare birou, în lifturi. Acum observ că și dacă telefonez unui prieten la serviciu mi se pune muzică în receptor până când vine la telefon. Cu toată această poluare sono¬ ră, oare când ne mai putem retrage în noi înșine pentru a asculta glasul șoptit al lui Dumnezeu? Suntem atât de obișnuiți cu zgomotul încât fără el devenim agitați. Celor care se închină într-o biserică le este greu să stea în liniște timp de un minut sau două; parcă le lipsește ceva. Multora dintre noi le-ar fi foarte greu să reziste fie și o oră fără să spună ceva sau fără să audă o vorbă din partea altcuiva. La fel stau lucrurile și în cazul izolării. Nu numai că ne deran¬ jează liniștea, dar puțini dintre noi se simt în largul lor în clipele de singurătate. Trebuie să existe însă perioade frecvente de retragere. Trebuie să existe acele momente când ne rupem din mijlocul acti­ ‘ Malcolm Muggeridge, Somelhing Beuutifulfor God, Image, Garden C'ily, N. Y., 1977, p. 48.

156 Ordine în universul interior vităților de rutină, de contactul cu lumea din jur, de solicitările din afară pentru a ne întâlni în grădina sufletului cu El. Acest lucru nu se poate face în adunări publice mari sau în cadrul unor festivități. Nouwen îl citează pe Thomas Merton, un ucenic al misticilor din primele secole de creștinism, care împingeau adesea izolarea la extrem. Observațiile lui ne pot fi de mare folos. De ce căutau acești mistici singurătatea? Ei știau că nu pot face nimic bun pentru ceilalți atâta timp cât se zbat în mijlocul rămășițelor naufragiului [omenirii]. Dar, de îndată ce puneau piciorul pe pământ tare, lucrurile luau o altă întorsătură. Atunci dobândeau nu doar puterea, ci și obligația să aducă întreaga lume pe pământ sigur, al㬠turi de ei.* Este interesant că îngerul lui Dumnezeu a recurs la tăcere pen¬ tru a îndrepta neîncrederea bătrânului Zaharia care aflase că el și nevasta lui aveau să fie părinții lui Ioan Botezătorul. Neîncrezător în Cuvântul lui Dumnezeu, lui Zaharia i s-a luat graiul timp de c⬠teva luni, ca să aibă timp de gândire. Pe de altă parte, când Elisabe­ ta, nevasta lui, a înțeles ce se petrecea, s-a retras, spune Scriptura, în parte și pentru că era un obicei al femeilor însărcinate, dar, după părerea mea, și pentru că simțea nevoia să cugete la lucrurile ciu¬ date și de neînțeles ce se petreceau. Avem apoi exemplul Măriei care, atunci când a aflat de rolul pe care avea să-l joace în nașterea Domnului nostru, n-a zădăr¬ nicit planurile lui Dumnezeu, ci a preferat tăcerea. „Maria a ținut ascunse toate aceste lucruri, păstrându-le în inima ei“ (Luca 2:19). Venirea lui Hristos nu a fost vestită doar de cântările îngerilor, ci și de tăcerea oamenilor din jur care au avut nevoie de singurătate pentru a se gândi și pentru a prețui minunea în toată măreția ei. Wayne Oates ne spune: Liniștea nu este ceva obișnuit în lumea mea. Mai mult ca sigur, este ceva necunoscut și pentru tine. Dacă în sufletele noastre agresate de zgomot vom aduce liniștea, va trebui să o * Henri J. M. Nouwen, The Way ufthe Heart, Seabury, New York, 1981, p. 39.

Fără proptele exterioare T-57 cultivăm... Poți adânci liniștea în sufletul tău tulburat dacă o prețuiești, o cultivi și ești gata s-o întreții. '' Nu mi-a fost ușor să mă obișnuiesc cu tăcerea și singurătatea. Cândva le asociam cu lenea, cu lipsa de acțiune și neproductivita­ :ea. în momentul în care rămâneam singur, îmi veneau brusc în minte o mulțime de lucruri pe care trebuia să le fac: să dau telefoa¬ ne, să termin lucrări, să citesc cutare carte, să pregătesc predici, să fac vizite. Cel mai mic zgomot care se auzea dincolo de ușa biroului meu era o mare amenințare pentru concentrarea mea. Hipersensibilizat parcă la zgomote, puteam auzi conversații care aveau loc la capătul celălalt al casei în care locuiam. Curiozitatea mă împingea să ascult tot ce se discuta. Pentru că biroul meu este aproape de baia în care spălăm rufe, se pare că niciodată n-am ratat „ocazia'- ca, ori de câte ori eram prins într-o activitate spirituală, mașina de spălat să nu înceapă să huruie, semnalând cine știe ce defecțiune, pe care tot eu trebuia s-o rezolv, din moment ce toți ceilalți erau la etaj. Dar chiar și în momentele de liniște mi-era foarte greu să mă concentrez. Am descoperit că aveam nevoie de o „încălzire” preala¬ bilă, care să mă ajute să accept faptul că timp de vreo cincisprezece minute mintea mea va face tot ce va putea pentru a se opune izo¬ lării. Așa că, am început să citesc și să scriu despre căutările mele spirituale. Treptat, mintea mea a înțeles mesajul: noi (mintea mea și cu mine) urma să ne închinăm și să medităm și, cu cât mintea ajungea mai repede în contact cu grădina interioară, cu atât era mai bine. Cred că voi avea de luptat atât cât voi trăi pentru a mă obișnui pe deplin cu izolarea și liniștea. Vreau totuși să spun că, o dată cu trece¬ rea vremii și de când am început să culeg roadele timpului petrecut in tăcere, în mine a crescut dorința de a beneficia de mai multe clipe de felul acesta. Totuși, încă mă lupt cu inerția pe care trebuie s-o în¬ ving de fiecare dată. Când cineva are din naștere o fire activă, îi este foarte greu să se izoleze pentru un timp. Dar este un efort necesar. ~ Wayne E. Oul.es, Nurluring Silence in a Noisy Heart, Doubleday, Garden City, N. Y., 1979, P- 3­

158 Ordine în universul interior în ce mă privește, am parte de liniște și de singurătate în pri¬ mele ore ale dimineții. Așa că țin mult la aceste momente și am grijă ca în orele respective să nu-mi planific alte activități. Pentru unii, momentul cel mai potrivit pentru practica spirituală poate fi seara târziu. însă, oricine dorește să-și facă ordine în sfera spiri¬ tuală a universului interior trebuie să găsească locul și momentul optim din zi care să corespundă firii sale. Auzirea glasului lui Dumnezeu Cred că Moise a avut senzația unui duș rece în dimineața în care - coborând de pe munte după ce fusese în prezența lui Dumnezeu - a găsit poporul evreu dansând în jurul unui vițel de aur. Timp de mai multe zile, el trăise în prezența Celui Preasfânt și slava și ne­ prihănirea Lui și-au lăsat amprenta asupra sufletului său. Și, iată, acum acest spectacol! Inima îi era zdrobită. Cum s-au petrecut lucrurile? în timp ce Moise îl asculta pe Dumnezeu, fratele său Aaron, mare preot al poporului, pleca ure¬ chea la popor. Mesajul primit de Moise era total diferit de cel pri¬ mit de Aaron. Ascultând, Moise a primit de la Dumnezeu legea neprihănirii. Aaron, în schimb, a auzit doar plângeri, dorințe și pretenții. Moise a adus cu el etalonul perfect al cerului; Aaron s-a conformat capriciilor omenești. Problema se reducea la sursa de informație luată în seamă. Grădina sufletului se cultivă nu numai când ne retragem în sin¬ gurătate și tăcere, ci și când începem să practicăm, în acel cadru, disciplina ascultării. Am întâlnit puțini oameni care știu să ascul¬ te glasul lui Dumnezeu. Oamenii ocupați învață foarte greu lecția aceasta. Majoritatea creștinilor au învățat de mici cum să-I vor¬ bească lui Dumnezeu, dar nu au învățat și cum să-L asculte. Ascultăm de fiecare dată când deschidem Scriptura cu reverență și suntem atenți la spusele autorilor inspirați, care descifrează pen¬ tru noi misterele lui Dumnezeu. Ascultăm, așa cum voi arăta mai târziu, atimci când devenim receptivi la imboldul interior al Duhului lui Dumnezeu. Ascultăm și atunci când predicatorul sau învățătorul, înzestrat cu putere de Duhul lui Dumnezeu, ne dă învățătură.

Fără proptele exterioare 159 Toate aceste lucruri merită să fie discutate (ca să nu mai vor¬ bim de faptul că merită să fie puse în practică!). Dar acum aș dori să vorbesc despre o altă metodă, care poate forma o bază pentru toate celelalte modalități de ascultare. Jurnalul personal ­ o modalitate de a asculta glasul lui Dumnezeu Când i-am studiat pe creștinii mistici și contemplativi, mi-am dat seama că o modalitate practică de a învăța să-L ascult pe Dum¬ nezeu, când vorbește în grădina sufletului meu, este să țin un jurnal. Cu un creion în mână, pregătit să notez, am observat că apare un sentiment de așteptare, de receptivitate față de orice ar dori Dumne¬ zeu să-mi șoptească prin intermediul lecturilor și meditației mele. Am făcut această descoperire cu aproape douăzeci de ani în urmă, în timp ce citeam o biografie. Personajul principal al cărții își cultivase timp de-o viață obiceiul de a ține un jurnal al evoluției sale spirituale. Citindu-1, deveneam acum beneficiarul acțiunii sale, cu toate că autorul scrisese mai mult ca să se ajute pe sine, nu pe alții. Călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, făcuse însemnări amănunțite. Ce unealtă extraordinară trebuie să fi fost - ceva la care să te întorci iar și iar și să urmărești lucrarea lui Dumnezeu în viața ta! Am rămas foarte impresionat de faptul că mulți, foarte mulți sfinți, de a lungul secolelor, au avut jurnale personale și am înce¬ put să-mi pun întrebarea dacă nu cumva toți aceștia ajunseseră în posesia unui secret al creșterii spirituale. Pentru a-mi satisface curiozitatea, m-am decis să încerc aceeași experiență și să încep să țin și eu un jurnal personal. La început a fost greu. Mă simțeam stângaci, nesigur. Eram îngrijorat că voi pierde jurnalul sau că cineva se va uita pe furiș în el. Dar, cu timpul, aceste griji au dispărut și am început să notez in jurnal tot mai multe din gândurile care mă năpădeau. Î11 jurnal am scris lucruri privitoare la ceea ce simțeam, la temerile mele, la sentimentul de neputință, la speranțele mele, la ceea ce descope¬ ream cu privire la călăuzirea pe care-o aveam din partea lui Hris­ tos. Când mă simțeam gol pe dinăuntru sau înfrânt, înregistram și aceste sentimente în jurnal.

i6o Ordine în universul interior încet, încet, mi-am dat seama că jurnalul mă ajuta să mă re¬ găsesc pe mine, cel din interior, față de care nu fusesem niciodată pe deplin sincer. Nu mai puteam continua să țin în mine temeri și frământări fără să încerc să le clarific. începusem să le scot la su¬ prafață și să le înfrunt. Și, pas cu pas, mi-am dat seama că Duhul lui Dumnezeu îmi sugera multe dintre gândurile și ideile pe care le scriam. Mă simțeam foarte aproape de Domnul de când recurse¬ sem la jurnal. El mă ajuta „să îmi cercetez inima“, ca să folosesc o expresie de a lui David, mă îndemna să-mi exprim temerile în cu¬ vinte și să dau glas îndoielilor mele. Și, când eram cinstit cu mine însumi, din Scriptură sau din reflecțiile mele izvorau adesea în¬ curajările, mustrările și admonestările de care aveam atâta nevo¬ ie. Dar toate acestea au început doar când am început să folosesc jurnalul. Pentru că mi se părea că rugăciunile mele erau adesea incoeren¬ te și pentru că nu mă puteam concentra (sau chiar nu reușeam să mă mențin în starea de veghe), m-am întrebat dacă închinarea și mij¬ locirea mea aveau să capete vreodată vigoarea necesară. Din nou, jurnalul s-a dovedit un mijloc bun pentru a scrie rugăciunile atunci când cele exprimate prin viu grai nu erau coerente. Conținutul rug㬠ciunii s-a închegat în mod logic, iar eu eram mulțumit să consemnez un progres în calitate de credincios și ucenic al lui Hristos. Un alt rol pe care l-a jucat jurnalul a fost cel de „martor“ nu numai al momentelor bune, dar și al celor de criză. Când am trecut prin perioade de descurajare, de disperare chiar, am fost în stare să descriu tot ce simțeam și modul în care Duhul lui Dumnezeu a mijlocit pentru mine, ajutându-mă să mă întăresc. Pasajele respec¬ tive au devenit niște puncte de referință și le reciteam mereu; ele m-au ajutat să îmi amintesc de puterea lui Dumnezeu când eram cuprins de deznădejde. îmi amintesc că Domnul le-a spus odată israeliților să pună de¬ oparte „un omer plin cu mană“ (Exod 16:33) ca ceva palpabil, care să le amintească în permanență de grija pe care le-o purta. Jurna¬ lul a dobândit pentru mine semnificația acelui „omer“, pentru că el era pentru mine o mărturie necesară a credincioșiei lui Dumnezeu în viața mea. Acest proces de rememorare, pe care îl asigură un jurnal personal, are mare importanță.

Fără proptele exterioare 161 Astăzi, după douăzeci de ani de consemnări personale, mi-am format un obicei. Sunt rare diminețile în care să nu deschid jurna¬ lul ca să notez lucrurile pe care mi le spune Dumnezeu prin inter¬ mediul lecturilor, al momentelor de meditație și al întâmplărilor zilnice. O dată cu jurnalul îmi deschid și sufletul, gata să ascult. Dacă Dumnezeu vrea să-mi vorbească, sunt gata să ascult. în tinerețe W. E. Sangster - un pastor englez - a devenit tot mai preocupat de climatul spiritual din Biserica Metodistă a Angli¬ ei. Meditând la rolul său de viitor conducător în cadrul bisericii, a apelat la jurnal pentru a-și ascuți mintea. în acest jurnal și-a așter¬ nut cele mai adânci gânduri și reflecții, reușind să înțeleagă pentru ce-1 pregătea Dumnezeu. Citind însemnările lui, câteva decenii mai târziu, observăm modul în care un om s-a folosit de jurnalul său pentru a-și pune în ordine viața interioară, cu scopul de a aduce mai târziu ordine și în viața sa publică. Iată ce nota el într-o zi: Am încredințarea că trebuie să lucrez sub călăuzirea lui Dum¬ nezeu pentru trezirea spirituală a acestei ramuri a Bisericii Sale - fără să mă gândesc la reputația mea; indiferent de comen¬ tariile celor mai în vârstă sau ale celor invidioși. Am treizeci și șase de ani. Dacă e să-L slujesc pe Dumnezeu în acest mod, nu trebuie să mă mai eschivez, ci să fac ce am de făcut. Mi-am scrutat adâncul sufletului să văd dacă nu cumva sunt animat de ambiții personale. Sunt convins că nu e așa. Urăsc genul de critică de care voi vorbi mai jos și nu pot să su¬ făr bârfele celor din jur. Discreția, răsfoirea în tihnă a cărților și slujirea celor simpli, iată lucrurile care îmi plac - dar, prin voia lui Dumnezeu, aceasta este misiunea mea... Uluit și neîncrezător, am auzit glasul lui Dumnezeu spu­ nându-mi: „Vreau să fii instrumentul de care să Mă slujesc!” O, Doamne, oare a șovăit vreun apostol așa cum fac eu acum? Nu îndrăznesc să spun „Nu“, dar îmi vine să fug și să m-as­ cund ca Iona. Doamne, ajută-mă! Doamne, ajută-mă! Ce trebuie să fac mai întâi? Să readuc metodismul la ceea ce a fost la început?* Paul Sangster, Doctor Sangster, Epworth, New York, 1962, p. 109.

162 Ordine în universul interior Cuvintele lui Sangster sunt un exemplu minunat de om care ascultă glasul lui Dumnezeu în forul său interior, prin intermediul jurnalului personal. El și-a așternut visurile pe hârtie pentru a se¬ para ambițiile distructive de chemarea autentică. El a încercat să vadă în ce măsură gândurile sale erau în conformitate cu cele ale Părintelui Ceresc. S-a luptat cu îndoieli chiar față de propria per¬ soană. E interesant de observat cum își nota tot ce percepea din glasul șoptit al lui Dumnezeu. Cum să ții un jurnal Când am vorbit în public despre cum să ții un jurnal, mi-am dat seama că mulți oameni sunt foarte interesați de idee și că au multe întrebări. Curiozitatea lor inițială se axează mai ales pe pro¬ blemele tehnice privind organizarea jurnalului. Cum să arate un jurnal? Cât de des scrii în el? Ce fel de lucruri notezi? Nu e doar o consemnare a evenimentelor? îi dai voie soției să-ți citească jurna¬ lul? Cu toate că nu sunt un specialist în materie, încerc să răspund cât pot de bine. Jurnalele mele sunt caiete cu arc, pe care le cumpăr de la pa­ petărie. Nu au un aspect grozav. De obicei, completez un astfel de caiet în aproximativ trei luni de zile. Avantajul dimensiunilor lor reduse nu stă doar în faptul că pot fi transportate ușor, ci și în fap¬ tul că, dacă se pierde unul, nu dispare munca de un an de zile sau chiar mai mult. Scriu aproape zilnic în jurnal, dar nu intru-n panică dacă se întâmplă să treacă o zi fără să scriu nimic. M-am obișnuit să scriu când îmi încep disciplina spirituală zilnică, adică dimineața de¬ vreme. Ce scriu în jurnal? O relatare a celor realizate în ziua prece¬ dentă - oameni pe care i-am întâlnit, lucruri pe care le-am înv㬠țat, sentimente și impresii pe care cred că Dumnezeu a dorit să le trăiesc. Așa cum am mai spus, dacă simt că e nevoie, includ în jurnal și rugăciuni, idei care îmi vin din citirea Bibliei sau a altui text spiri¬ tual și tot ce mă frământă legat de comportamentul meu. îmi place să scriu lucruri pe care le observ la ceilalți membri ai familiei mele.

Fără proptele exterioare 163 Cred că într-o zi copiii noștri vor citi unele dintre aceste jurnale și, dacă îi pot încuraja, chiar postum, referitor la lucruri pe care le văd în perioada lor de dezvoltare, aceste jurnale vor fi o comoară pentru ei. Toate aceste lucruri țin de auzirea glasului lui Dumnezeu. în timp ce scriu, sunt conștient că poate fi chiar ceea ce vrea Dum¬ nezeu să îmi comunice. îndrăznesc să cred că Duhul Său veghează adesea când îmi aleg subiectele de gândire pe care apoi le notez. în acest caz, devine vitală o analiză interioară pentru a vedea conclu¬ ziile Duhului Sfânt, chestiunile pe care dorește El să mi le amin¬ tească, problemele pe care vrea să mi le aducă în atenție. Nu demult m-am aflat în fața unei mari dificultăți legate de slujirea mea. Iată ce-am notat cu acea ocazie în jurnalul meu: Doamne, ce știu eu de fapt despre puterea pe care mi-o dai? Mă simt atât de superficial în gândire, atât de slab spiritual, atât de dezordonat. Există oare în mine ceva de care să Te poți folosi? Am calități, dar alții au mai multe și le folosesc mai bine. Am experiență, dar alții au acumulat o experiență și mai vastă și au știut să profite mai mult de pe urma ei. Deci, ce-mi mai rămâne? Poate că răspunsul se află undeva în comentariul lui Hud­ son Taylor: „Dumnezeu Se folosește de oamenii slabi și sufici¬ ent de neputincioși ca să se bizuie pe El.“ Dar, Doamne, deși mă simt destul de slab, mi-e teamă uneori că nu voi fi destul de luminat ca să înțeleg de unde îmi vine ajutorul. Dacă m-ai ales pe mine să duc la îndeplinire acest lucru, ce anume mă va susține? Cum va fi în nopțile de nesomn, când mă voi simți atât de singur? O să mă amețească gândul de mărire? Voi cădea în ispita de a mă crede un mare lider? Ce îmi va menține judecata clară, mintea trează, sufletul plin? Acum întreb cinstit, pot să beau acest pahar? Cum voi reuși să conștientizez nevoia de Dumnezeu a celor pierduți? Cum mă voi menține receptiv față de nevoile celor sărmani? Ce mă va determina să ascult? Rugăciunea? Studiul? Smerenia? O, Doamne, nimic altceva decât prezența Ta. De obicei scriu pe fiecare pagină a jurnalului, dar, în același :imp, pornesc și invers, din spate, pentru a-mi nota nume de per¬

164 Ordine în universul interior soane și probleme pentru care să mijlocesc. în partea de sus a aces¬ tor pagini am scris întrebarea: „Reflectă oare lista mea de rugăciu¬ ne persoanele și programele cărora mi-am consacrat în principal activitatea?'1 Apoi, luând-o de la sfârșitul caietului spre mijloc, notez citate care m-au impresionat, din ceea ce citesc în perioada respectivă. Deseori, îmi fac timp să parcurg pur și simplu citatele pe care le-am notat. Ele pot fi rugăciuni, reflecții ale unor oameni ca sf. Toma, A.W. Tozer și Amy Carmichael sau pasaje din Scriptură. Când notele zilnice se întâlnesc cu paginile ce conțin citate, trec la următorul caiet. Am astfel încă un „document” care consemnea¬ ză evoluția mea spirituală, cu frământările și cu întâmplările ei pli¬ ne de învățăminte. Și maldărul de caiete continuă să crească. Dacă locuința noastră ar lua foc, cred că primul lucru pe care l-aș salva, după familie, bineînțeles, ar fi aceste jurnale. Vă-ntrebați dacă și soția mea are acces la aceste jurnale. Bănu¬ iesc că a mai aruncat din când în când câte o privire pe furiș. Dar eu scriu foarte urât și folosesc tot felul de prescurtări, deci presupun că i-ar da prea multă bătaie de cap să descifreze ce-am scris. în ori¬ ce caz, relația noastră este suficient de profundă, astfel că nu știu dac-ar putea găsi ceva care să o surprindă. Celor care se tem de indiscreția celor din jur, le sugerez să-și găsească un loc în care jurnalul poate fi încuiat și, deci, ținut depar¬ te de cei care nu trebuie să știe ce conține. Dacă vrei să-i păstrezi caracterul confidențial, vei găsi cu siguranță o modalitate de a-1 feri de ochii celorlalți. Teama c-ar putea cădea în mâini străine nu e un motiv suficient de întemeiat pentru a renunța la ideea de a ține un jurnal. A ține un jurnal va deveni un obicei pentru majoritatea oame¬ nilor dacă se vor strădui să continue notițele timp de un an. Cei mai mulți renunță prea repede și nu ajung, din păcate, să-și forme¬ ze un obicei. Jurnalul mă însoțește și în călătorii. Mă ajută să țin o evidență a oamenilor cu care mă întâlnesc astfel încât, atunci când mă în¬ torc în locuri pe care le-am mai vizitat, revăd notele făcute la vizita precedentă și-mi reactualizez relațiile stabilite atunci, dar între¬ rupte din cauza distanței.

Fără proptele exterioare 165 Discutând despre ținerea jurnalului, am ajuns și la avantaje¬ le care decurg de aici în ceea ce privește relațiile interpersonale. Aceste avantaje sunt, fără îndoială, mari, dar rolul de bază al jur¬ nalului este acela de instrument de ascultare a Glasului blând care se aude în grădina universului interior. Jurnalul e un mijloc mi¬ nunat de a ne retrage și de a intra în comuniune cu Tatăl. Când scriu, e ca și cum aș dialoga direct cu El. Și am sentimentul că în cuvintele pe care sunt îndemnat să le aștern pe hârtie, Duhul lui Dumnezeu lucrează în mod tainic și astfel are loc o comuniune și mai profundă. Gândul îmi zboară iarăși spre Howard Rutledge și lagărul de prizonieri. Toate glasurile din jurul lui erau ostile; orice sunet adu¬ cea cu sine prevestirea unei nenorociri. Exista oare vreun glas prie¬ tenos, răsuna în auz vreun sunet plăcut într-un loc atât de cumplit? Da, dacă urechile ar fi fost deprinse să asculte sunetele din grădina sufletului. Acolo poate fi auzit cel mai mărețe sunete: glasul Lui, al Celui care dorește tovărășia noastră și vrea să creștem spiritual. După cum spune un emoționant imn vechi: Vorbește El, iar glasu-I sun-așa de dulce Că păsările trilul își opresc. (C. Austin Miles, „în grădină”)

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora faptului că absorb în ființa mea cuvintele lui Hristos și le las să-mi determine compor­ tamentul și acțiunile.

12 Totul trebuie însușit E. Stanley Jones nu a fost dintotdeauna genul de om care să spună, pe patul morții: „Funiile interioare sunt cele mai tari. N-am nevo¬ ie de proptele exterioare pentru a-mi menține credința, pentru că tocmai ea e aceea care mă susține.” La începutul activității sale mi¬ sionare, a cunoscut un moment de cădere. Timp de mai bine de un an a suferit din cauza ineficienței sale atât spirituale, cât și fizice. ..Prăbușirea spirituală a atras-o după sine pe cea fizică”, scria el. „Prăbușirea exterioară a avut loc pentru că experiența acumulată în interior nu mi-a conferit suficientă rezistență. îmi făcusem o de¬ viză din a nu predica niciodată ceea ce eu însumi nu trăiam, așa că exteriorul și interiorul s-au prăbușit deodată.”* Disciplina spiritului - ceea ce eu am numit cultivarea grădinii sufletului - depinde de dorința credincioșilor de a căuta singurăta¬ tea și liniștea și de a asculta șoapta lui Dumnezeu. Dar lucrurile pe care le auzim în liniște și în singurătate tre¬ buie însușite. Scriu această carte folosindu-mă de un calculator și de un program de procesare a textului. Când am început să folo¬ sesc computerul, a trebuit să învăț funcția tastei „Enter”. Manualul + E. Stanley Jones, Sony o/Ascents, Abingdon, Nashville, 1968, p. 104.

170 Ordine în universul interior de utilizare îmi spunea că pot scrie orice pe ecranul calculatorului. Dar, până în clipa în care nu apăsam tasta respectivă, computerul nici nu voia să „audă“ sau să reacționeze la vreun cuvânt pe care-1 dactilografiam. Toate cuvintele mele, oricât de impresionant su¬ nau, rămâneau pe ecran până când le introduceam în interiorul computerului. Și noi suntem dotați cu capacitatea de a auzi anumite lucruri fără să le introducem neapărat în interiorul sufletului nostru. Ceea ce am în minte nu ajunge în mod obligatoriu și la inimă. Evanghelistul Samuel Logan Brengle, comisar în Armata Sal¬ vării, scria referitor la disciplina lui spirituală: Eu ascult foarte mult. Știți, rugăciunea nu e menită să fie un monolog, ci un dialog. Este o comuniune, o discuție priete¬ nească. în timp ce Domnul îmi vorbește, în primul rând prin intermediul Cuvântului Său, mă și îmbărbătează într-o ma¬ nieră directă. Prin „îmbărbătare” nu înțeleg un alint dulceag, ci încredere - încrederea că El e alături de mine și că modul în care îl slujesc e pe voia Sa. Este ca și îmbrățișarea pe care i-o dă un comandant soldatului sau trimisului într-o misiune grea: „Du-te, pune-ți armura, sunt cu ochii pe tine și îți voi trimite la timp întăririle de care o să ai nevoie.” Am nevoie de multe încurajări de-acest fel. Nu mă pot mulțumi doar să presupun că Dumnezeu este alături de mine și că e mulțumit de mine; am nevoie zilnic de atenție din partea Lui.* Biblia ne vorbește de un alt Samuel, un băiat care-și primea învățătura în Cort, sub îndrumarea lui Eli, marele preot. în timpul nopții, Samuel a auzit o voce care îl chema pe nume. Crezând ca Eli are să-i poruncească ceva, aleargă la patul acestuia. Dar nu Eli îl chemase, așa că băiatul s-a întors în camera lui. însă chemarea s-a repetat. Eli și-a dat seama ce anume se întâmpla și l-a învățat pe Samuel cum să răspundă data viitoare: „Samuele, când vei auzi din nou glasul, să răspunzi așa: «Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă!»” Cu alte cuvinte, apasă pe tasta „Enter”. * Clarence W. Hali, Samuel Logan Brende: Portrait of a Profet, Salvation Army Suppl; & Purchasing Depl., Chicago 1933, p. 185.