În care, Păcală, autor Nick Sava

primeşte răsplatăuşa se prăvăli pe-o parte. Fraţii cei mari se agăţară fiecare decâte-o cracă, dar Păcală abia avu timp să prindă uşa. - Bre, ajutaţi-mă la uşă, că nu o mai pot ţine! gâfâiPăcală abia ţinându-se. Fumul îl orbea cu totul şi îl apucaseşi tusea. Dar fraţii, orbiţi ca şi el, înnebuniţi de poftă şi foame,atârnaţi de crăci ca vai de lume, nu aveau timp de Păcală... - Bă,’i dau drumu’! Să ştiţi că-i dau drumu’! I-am datdrumu’! Cu zgomot de crengi rupte, căzu uşa din pom şi, buf!în foc, între tâlhari. Zbură proţapul cât colo, săriră tăciuniiaprinşi care-ncotro... O zbughiră tâlharii fără să se mai uiteînapoi, încredinţaţi fiind că dăduse potera peste ei. Coborâră fraţii din copac. După ce înfulecară din mie-lul nu tocmai prăjit, arzându-şi degetele şi gura, se uitară lalucrurile din jur. Cei mari se apucară să aleagă una alta, cecrezură ei că e mai de preţ, şi fură gata de drum. Le era teamăcă se vor întoarce tâlharii... - Băi Păcală, zise cel mare, eu zic că ce-i prea mult,nici lui Dumnezeu nu-i place. Ni s-a acrit de frăţia noastră cade mere pădureţe. Până aici a fost să fie. Tu o iei într-o parte,noi o luăm într-alta, şi să ne mai vedem sănătoşi la Paştelecailor, de-o da Domnul să ne mai întâlnim. - Cum vreţi voi, fraţilor, zise Păcală întristat. Da’ eunu cred că faceţi bine. Mai bine ne ajutăm aşa, în trei, printrestrăini... - Numai năzdrăvănii faci. Ne-am pierdut casa, o săne pierdem şi capul dacă mai stăm cu tine. Ne-a ajuns cuţitulla os! Noi plecăm pe drumul ăsta - arătă el spre o cărare maibătută, care spera că-i va scoate în lume mai curând - tu nuai decât să stai aici, dacă vrei, sau să pleci în lumea ta. Numaidupă noi să nu te ţii! 51

În care Păcalăspre cer 52

primeşte răsplată Îi privi Păcală cu tristeţe cum dispar sub poale de codru,cu saci grei în spinare. În felul lui, ţinea la ei. Erau ei maiînceţi la minte, dar tot era mai bine să nu fi singur... Oftând,începu să caute şi el printre saci. Dădu peste tămâie. - Ia să aduc o rugăciune lui Dumnezeu, îşi zise el. Să–mi păzească fraţii, că cine ştie drăcie mai fac în neghiobialor! Zis şi făcut! Dar cum tot nu avea de gând să umblecu sacul cu tămâie în spinare, turnă peste jar toată tămâia.Un fum negru şi mirositor se ridică spre cer. Şi se ridică, şise ridică, până ajunse în Rai. Umplu Raiul cu miroznă, caniciodată. Trase Dumnezeu mirosul pe nări şi se bucură. Îlchemă la el pe Sânpetru. - Petre, ce zici tu de mireasmă? - Păi, ce să zic, Doamne?! Mă bucur şi eu. Că popiipun câte-o fărâmă de tămâie în cădelniţă, abia se ridică niscaifum... - Ia dă tu fuga, Petre, până jos la Păcală, şi mulţu-meşte-i! Dă-i şi un dar, pe măsură. Ia cu tine „cimpoiul dinţânţar”, ţi-o prinde bine... Se trezi Păcală deodată în faţă cu un bătrân încă verde,înalt şi vânjos, cu barbă albă şi stufoasă. Ştiu el că nu-i lucrupământesc. - Mirosul jertfei tale a ajuns la Dumnezeu, fiule.Multă bucurie ne-ai făcut! Ce răsplată ceri? - Răsplată? Ce răsplată?! Doar nu am făcut jertfa cugândul la răsplată... Sănătos să fiu şi cu noroc, că în rest... Şimintea de mi-o dădu Ăl Sfânt să nu mă lase... - Păcală, eu îţi văd inima şi mintea şi ştiu că nu esteurmă de gând necurat în ele. Dar răsplată tot trebuie să pri-meşti, căci fiecărui om îi este dat să fie răsplătit după faptelesale, bune sau rele. 53

În care Păcală - Păi, să găsească fraţii mei înţelegere şi ajutor de laCer... - Nu, Păcală, îţi spusei că fiecăruia îi este dat dupăfaptă şi credinţă. Ei vor răspunde pentru faptele lor, tu pentruale tale. Vrei avere? - Avere? Nuuuu... dădu Păcală din cap. Avea chimirulplin, niciodată nu fusese aşa bogat. Avusese şi mai mult, darrămăsese în urmă, ducându-se pe apa Sâmbetei... Ce-i trebuiaavere? - Poate vrei putere? Îţi dau o împărăţie... - Nuuuu... se împotrivi din nou Păcală. Nu putusesă ţină în frâu doi fraţi, dar-mi-te-o ţară... Păcală-împărat.Sună ca naiba! O să râdă şi curcile de mine. - Atunci, ce să-ţi dau? Chiar numai viaţă fără demoarte nu-ţi pot da, dar nici nu ţi-ai dori aşa ceva...” - Aici te cred, râse Păcală. Să văd cum se duc toţi ceidragi, să rămân numai eu ca prepeleacul din gard... Nu ştiael că Domnul chiar asta-i menise, să rămână în memoriaromânilor veşnic tânăr şi nemuritor! - Atunci, zi ce-ţi doreşti tu mai mult şi mai mult. - Dacă mă gândesc bine, dintotdeauna mi-am doritun cimpoi ca a lui nenea Ichim. Fluieraşe mi-am făcut singur,ca tot românul, încă de copil, dar de cimpoi nu am avut parte.Când aud oamenii cimpoiul lui Ichim, uită de toate cele şise apucă în joc. Parcă ciubotele le joacă singu-re, iar cămaşale saltă pe spinare... Aşa ceva mi-aş dori... Văzu Sâmpetru că Dumnezeu citise bine inima flăcăului.Aşa că scoase din mânecă cimpoiul din ţânţar, mic cât o palmă- dar altfel întocmit taman ca un cimpoi. - Iată, Păcală, darul Domnului. Un cimpoi dupăvrerea ta, mai ceva ca cimpoiul lui Ichim. Când îl vei ducela gură, nimic, nici fiinţă omenească, nici animal, nici pasăre, 54

primeşte răsplatăba nici plantă, nu o să se poată opri din joc, cât timp veicânta... Păcală, bucuros nevoie mare! Luă cimpoiul din mânasfântului şi, până să apuce să-i mulţumească, îl şi duse la buze.Sâmpetru nici nu încercă să-l oprească, ci se făcu nevăzutîntr-o clipită. Când se înfăţişă Domnu-lui, picioarele i semişcau încă singure, ca la horă... - Îţi îndeplini porunca, Doamne! Dar crezi că e binecă am dat aşa sculă pe mâna împieliţatului? - Voia mea se face pe căi minunate, Petre. Să vedem,dar, cum va folosi Păcală darul Nostru... 55

7 În care Păcală îşi face prieten ântă Păcală aşa, o vreme, dar gândul că tâl- harii s-ar putea întoarce îl făcu în cele din urmă să îşi bage cimpoiul în buzunar, lăsând bietele vieţuitoare ale pădurii să-şi tragă sufletul. O porni pe o cărare opusă celei pe care plecaseră fraţii lui şi merse, şi merse, camtoată ziua. Se culcă la poala unui stejar şi dormi neîntors pânăla ziuă. Când se trezi, îi căzu ochii pe un copac: era plin degogoşi. La fel, copacii din jur. Se apucă de umplu traista cugogoşi, tot era goală. Şi plecă mai departe, cu traista de gât.Nu mai merse prea mult şi dădu peste un drum mai bătut,care se părea că l-ar scoate într-un sat. Când colo, iată pedrum venind agale un român, cu un sac în spinare. - Bună vreme, drumeţule, îl salută Păcală, bucuroscă mai vede faţă omenească. - Bună să-ţi fie şi ţie, precum ţi-e inima, vericule, 56

îşi face prietenrăspunse străinul bucuros. Cu ce treabă prin codru? - Ia, mai nimica. Fusei în târg, dincolo de pădure.Cumpărai o traiţă de nuci, mi-o face femeia nişte cozonacila iarnă. - Buni cozonacii, mai ales cu o cană de vin negrualături. - Da’ tu, încotro? - Ia şi eu, spre târg. Tunsei oile, să dau femeii să-miîmpletească câte ceva peste iarnă. Da’ ea o zâs că mai bineduc lâna la vânzare, că mai avem ceva lână de mai an. Cicăsă cumpăr una alta, mai nimica, poate nişte nuci... - Apăi, nuci nu ştiu dacă or mai fi la târg. Luai euultima baniţă... Dacă nu aveam poruncă de la muiere să fiugrabnic acasă, m-aş fi întors să-mi vând batăr jumătate dinnuci, căci le sărise preţul până să plec. Aş mai fi luat, poate,şi ceva lână muierii, de când îmi tot zice că are de umplut odulamă... - Ce zici, vere? Aşaaa.... păru drumeţul a cade pegânduri. Ştii ce? Eu am lână, tu ai nuci. După cum zici, preţulla nuci o crescut, aşa că nu m-oi uita eu la o nucă-două maipuţine. Îţi dau sacul cu lână, îmi dai traiţa cu nuci... Ce zici,batem palma? - Ştiu eu?! se arătă Păcală nehotărât. Şi cum rămânecu cozonacii de Crăciun? E drept, dacă îi dau de lucru, poatemai lasă cea caţă să se hodinească... - Păi e lână destulă în sac. Dai o parte din lână penuci, în drum spre casă. - Că bine zici! Iată traiţa! - Iată sacul! Schimbară repede nucile pe lână, îşi luară veseli rămasbun, şi-şi văzură fiecare de drum, pierzându-se iute printrecopaci. Abia dispăru străinul din vedere, că Păcală şi desfăcu 57

În care Păcalăîmpreună 58

îşi face prietensacul la gură. Era plin cu muşchi uscat, de pădure! No, asta nu-i bine.Se porni după străin. Nu merse mult, căci acesta se întorcea din drum,furios. - M-ai înşelat! strigă acesta de departe. - M-ai pungăşit! răspunse Păcală. - Ai zis că ai nuci! - Iar tu, că ai lână! - Cozonaci, ai? De Crăciun... cu vin alături... Se priviră în ochi şi îşi văzură unul celuilalt lucirile şugubeţe ce leluceau în ochi. Pufniră amândoi în râs. - Tu cine-oi fi, vericule? - Păcală mi se zice. Da’ tu? - Tândală îmi zic megieşii. - Suntem de-un soi. Hai să ne-nfrăţim! Se făcură fraţi de cruce. Stătură împreună sub un pom, de îmbucarăcâte ceva: Tândală avea oarece de-ale gurii într-o bocceluţă şi împărţicu Păcală merindea. Schimbară din nou sacul pe traistă şi îşi luară iarăşirămas bun. De data asta îşi văzură fiecare de drumul său. În timp ceTândală se afunda în codru, Păcală începuse să coboare dealul printrefâneţe, către un sat ce se zărea în vale. 59

8 În care Păcală se mărită ată că îi ieşi în cale un alai, urcând pe drumul ce şerpuia printre dealuri. Pasămite sosise sâmbăta de când cei trei fraţi fugiseră de acasă, iar alaiul întâlnit erau nişte nuntaşi din satul din vale. Nuntaşi veseli, ca tot românul când se veseleşte cu plosca de ţuică în mână şi cu lăutarii alături. Între ei, într-un car fru-mos împodobit, tras de boi bouleni cu coarne aurite, stăteaumirii: el vesel, gras şi cam bătrâior, ea tânără şi frumoasă, cuo coroniţă de lămâiţă pe marama de borangic, plângând submarama trasă adânc pe faţă. - Sănătate, drumeţule! îi dădu vătăşelul bineţe luiPăcală. Ia de aici o ploscă şi cinsteşte pentru miri şi pentrununtaşi. - Multă sănătate şi bucurie la toată lumea, iar miriloro viaţă îmbelşugată trăită în dragoste şi înţelegere. Casă de 60

se mărităpiatră şi o puzderie de urmaşi! ură cuviincios Păcală, şter-gându-se la gură şi înapoind plosca vătăşelului. Văd că aveţipetrecere mare...- De ce să nu avem? Mirele este bogat şi harnic, el aplătit toată nunta!Va ţine trei zile şi trei nopţi, cum e obiceiul la români. Totsatul se veseleşte...- Mireasa-i cam tristă.- Aşa se şi cade să fie. Ştii ce se zice, şi aici începu săurle cu un glas răguşit de cât strigase de dimineaţa: I-aţi, mireasă, ziua bună, De la tată, de la mumă....- E tânără şi frumoasă şi harnică nevoie mare, adăugăal doilea vătăşel, întinzând şi el o ploscă spre Păcală. Păcalănu-l refuză, ci gâlgâi din vin. Cam sărăcuţă, biata de ea. Da’nu-i nimic, că are Vasile destul pentru amândoi. A dat zestrebani de-o moară socrilor. Bani mulţi, dar Ioana merită fiecareleţcaie.- Dar tu, care ţie felul? urlă mirele buhăit de pe loitracarului. Hai şi tu cu noi, că e de unde...- Apăi mulţumesc pentru chemare, să vă dea Domnulnumai bine! Numai nu pot. Am cules ceva ouă şi musai săfiu cu ele acasă până deseară. S-or apucat de-alde naşă-measă frământe oareşce colaci pentru o nuntă şi nu are ouă des-tule...- Ce ouă, bre? Nici noi nu stăm prea bine cu colaciila nuntă, în ultima vreme găinile au fost cam sărace cu ouăle.O fi de la secetă...- Păi, de aceea m-am şi dus eu în codru, zise Păcală.Sunt acolo nişte pomi de ouă, se pare că lor le-a priit seceta.S-au făcut ouă ca niciodată...- Ce ouă, bă, eşti nebun? se burzului mirele. Cine a 61

În care Păcalămai auzit de ouă care cresc în copaci? - Voi dacă vreţi, mă credeţi, dacă nu, pace bună! Eumi-am adunat o traiţă şi îmi văd de drum, ce am eu cu voi?Să fie într-un ceas bun, şi cu multă veselie. Acestea zise, Păcală îşi trase cu grijă traista pe umăr şi por-ni pe drum la vale, trecând liniştit pe lângă carul cu miri. - Stai, bre, nu fi mofluz! Hai că te credem, te vedemom de treabă... Arată-ne şi nouă unde sunt copacii cu pricina.Mai ia de aici o ploscuţă cu ţuică... - Mulţam de ţuică, îi bună la drum lung. Apoi, copa-cii nu sunt prea departe, numai trebuie să ieşiţi din drum şisă intraţi în codru, aşa, mai pe coastă... Vedeţi că pădurea estecam deasă, şi râpa cam rea... adăugă el în urma lor, pentru căîntr-un moment toţi o luară la fugă pe coastă la deal, care cuun sac, care cu un coş, care cu ce-i căzuse în mâna. Nu aveauîncredere, vezi bine, să trimită numai vreo câţiva după ouă,iar restul să îşi vadă de nuntă şi petrecere. În fruntea tuturoralerga mirele, în ciuda burdihanului revărsat peste chimir. Numai mireasa rămăsese singură în car, plângând subnăframă. Se apropie Păcală de ea şi o întrebă cu glas blând: - De ce plângi, mireasă frumoasă? - Cum să nu plâng, când mă vândură ai mei ca pe ovită, urâtului?! Am iubit şi eu un flăcău din sat, tânăr, frumos,voinic, harnic ca nimeni altul, dar sărac, argat pe la alţii... Şinu avui parte de cine îmi fu drag... - Deci, tu nu îl vrei pe Vasile de bărbat? - Îl vrea Nevoia, şi tătuţa, că-i dădu zestre o moară...Două neveste a băgat în mormânt până acum. Mi-o venit şimie rândul, că eu viaţă cu el n-oi avea! - De ce nu fugi, dacă nu-l vrei? - Unde să fug? Cu ce? Se iau nuntaşii după mine,legată mă duc la altar. Tătuţa o fi în frunte, de mult îşi doreşte 62

se măritămoară...” - Atunci, să faci cum îţi zic eu. Hai să schimbămhainele, să nu vadă nuntaşii că ai fugit. Du-te şi ia-ţi pe celdrag, şi plecaţi în lume. Vi s-or pierde urmele. Veţi muncicum aţi muncit şi până acum şi veţi fi fericiţi împreună. - Cum rămâne cu dumneata? - Nu-ţi bate tu capul cu asta, m-oi descurca eu cum-va! Zis şi făcut. Se dădu Păcală de o latură a carului, mireasade cealaltă, se dezbrăcară la repezeală şi schimbară hainele.Cu părul strâns sub căciulă, devenise fata un flăcăiaş subţirel,frumuşel, cu bujori în obraji, mai mare dragul să-l priveşti. IarPăcală devenise o mireasă frumuşică, zveltă şi vânjoasă; camarsă la faţă însă, şi cu mustăcioară ca pana corbului... Aşa căîşi trase năframa mai adânc pe faţă, să ascundă schimbarea. - Ia de aici traista asta. Am aruncat din ea gogoşile şiam umplut-o cu ceva marafeturi din zestrea ta, v-or prindebine. În chimir o să găseşti ceva galbeni, să aveţi cu ce văîncepe o gospodărie. Să fiţi fericiţi şi sănătoşi şi să vă iubiţitoată viaţa, că nu o să vă aveţi decât pe voi. Acum, vezi-ţi dedrum, până nu se întorc nuntaşii... Îi pupă fata mâna lui Păcală şi îi mulţumi cu lacrimi înochi, după care fugi sprintenă şi fericită spre sat. Iar Păcalăsăltă în car pe loitre, în locul miresei, şi se puse pe aşteptat. Se întoarseră şi nuntaşii într-o vreme, năduşiţi, cu hainelesfâşiate de mărăcini, înjurându-l de mama focului pe drume-ţul mincinos. Se urcă mirele în car, gâfâind şi înjurând maivârtos decât toţi ceilalţi, şi plecară repede spre casa mirelui,să continue nunta. Hei, şi se veseliră cu toţii uitând de păţania cu ouăle,chiar dacă nu erau îndeajuns colaci. Curgea ţuica şi vinul caapa! Spre seară se cam ameţiseră nuntaşii: care cântau, care 63

În care Păcalăvorbeau în legea lor, care jucau împleticit... Numai mireasastătea tristă în capul mesei, cu marama trasă în jos pe fruntede nici nasul nu i se zărea, fără ca aceasta să o împiedicesă golească câte un păhărel de ţuică din când în când, maimereu. - Arată-ţi faţa, miresico, să cinsteşti nuntaşii, răgeamirele ca un buhai, cu inima înmuiată de atâta băutură înspremare dragoste... - Dă-mi pace să-mi ogoiesc amarul, murmura Păcală,mai golind un păhărel. - Parcă nu aveai pielea aşa de neagră... bâiguia mirele,privind cu ochi înceţoşaţi de prea mult vin spre mâna caremuncea harnic cu păhărelul. - Asta-i pentru că m-ai lăsat să aştept toată ziua însoare, în timp ce voi alergaţi ca bezmeticii pe coclauri dupăpotcoave de cai morţi. - Uliuuuu! Dacă pun mâna pe mişel, îi iau pielea!Toarnă, vătăşele, ţuică în căni. Toarnă şi lui tata socru, cămi-a dat mireasă frumoasă... Băură aşa până mai spre ziurel, când mirelui i se făcu dedrăgostit. Dădu poruncă să se desfunde o nouă bute pentrununtaşi, iar el îşi luă mireasa în iatac. - Dă, miresică, cea broboadă... - Of, of, că m-am născut fără noroc în lume... - Ce noroc, fă? Unde-ai mai găsi tu mire bogat şifrumos ca mine? Lasă mofturile! - Bărbate, dă-mi voie numai să mă mai rog o datămândrei Luni, aşa cum m-am juruit măicuţei. - Lunii, zici?! Nu-ţi dau voie. Crezi că-s beat? Tu vreisă fugi... - Nu fug, bărbate. Oi duce ce mi-o dat soarta. Darînainte de a-mi pierde fecioria, lasă-mă să mă mai închin o 64

se mărită nuntaşii 65

În care Păcalădată Lunii, că numai ea mi-o văzut goliciunea până acum.Nu stau mult... - Umbli cu înşelăciuni, muiere! - Nu umblu. Uite, leagă-mă cu frânghia asta demijloc. Când mă vrei înapoi în casă, trage numai de ea şi oiveni. Numai lasă-mă să mă închin şi să-mi plâng amarul... - Bine, bine, hai să te leg, că nu mai ajungem în patpână la ziuă. Da’ să nu stai mult, că mă arde dorul de tine cajarul... Legă Vasile mireasa cu o sfoară de brâu şi se puse pe aş-teptat, sugând dintr-o ploscuţă. După o vreme, văzând că numai vine, se uită afară pe fereastră. Iată mireasa, îngenunchiatăsub un gard, bătând mătănii şi închinân-du-se. - Hai, muiere, mugi Vasile, trăgând de sfoară. Mireasănumai ce scutura din cap, sub năframă, bătând mătănii şisunând dintr-un clopoţel, ca la sfânta slujbă. O mai lăsă ovreme. - N’apoi vii, au ce mai faci acolo? îşi pierdu mirelerăbdarea. Mireasa dădu numai din cap, sunând din clopo-ţel... - Da’ vină o dată, femeie, că apune luna mai amu! sesupără Vasile de tot şi începu să tragă de sfoară. Mireasă nuse lăsa trasă... Înfuriat, se opinti mirele cu toată puterea şiîncet, încet, târî mireasa în prag. Când colo... Sub maramă se iţeau ochii holbaţi şi botul bărbos a uneicapre! Căzu Vasile la pământ ca fulgerat, scăpând frânghiadin mână. Veni capra deasupra lui şi îl mirosi, curioasă. UrlăVasile ca înjunghiat, de săriră toţi nuntaşii care se mai ţineaupe picioare. Puseră mâna pe capră, care acum se cam speriase şiea de întâmplare. Avea într-un corn înfipt un petec de hârtie,pe care scria: „La un cap de ţap, o capră mireasă. Păcală” Pricepură nuntaşii ce şi cum şi îi înecă râsul. Se sparse 66

se măritănunta şi plecară cu toţi acasă, lăsând mirele cu capra Dardin acel moment începu să meargă vorba din sat în sat desprepăţania mirelui cel bogat şi a miresei frumoase, dar mai alesdespre isteţimea lui Păcală, care îndreptase lucrurile. Despre Ioana şi flăcăul ei cel harnic nu se mai auzi nimicîn satul de sub dealuri. Chiar printre străini, or fi trăind eimulţi ani fericiţi în pace şi înţelegere, aşa cum se cade sătrăiască cei care se iau la bine şi la rău din dragoste. Iar Păcală? După ce legase sfoara de gâtul caprei şipuse biletul în cornul acesteia, căută până găsi prin celelăzi nişte straie bărbăteşti pe măsură. Îşi schimbă repedestraiele de mireasă, puse galbenii rămaşi în chimir şi plecăfluierând voios pe uliţa pustie a satului. Din casa mirelui seauzeau încă nuntaşii petrecând... 67

9 În care Păcală vede o găină A colindat Păcală timp de câteva săptămâni prin satele de sub pădure. Lucra când ici, când colo, ca argat cu ziua, şi cum era harnic şi priceput şi mereu cu râsul şi cântecul pe buze, nu ducea lipsă de lucru. De fiecare dată însă pleca mai departe, cu dorinţa dea colinda cât mai mult prin ţară. Lăsa în urmă tristeţe atâtfoştilor stăpâni, care cu greu se despărţeau de un argat aşade bun, cât mai ales codanelor, care priveau cu dor în urmaflăcăului. Şi iată că într-o bună zi soseşte el într-un sat. Acum, acelsat era ca un muşuroi de furnici stârnite. Toţi sătenii erau înuliţă şi vorbeau cu glasuri mâniate, privindu-se cu frunţileîncruntate unii pe alţii. - Ziua bună, oameni buni! le dădu bineţe Păcală,cuviincios. 68

vede o găină - Mulţumim dumitale, drumeţule, îi răspunse unsătean mai zdrahon, cu o mustaţă neagră şi stufoasă lăsatăoală peste buzele strânse a supărare. - Da’ ce s-a-ntâmplat, nenică? Cine v–a supărat? Audat lupii iama în turmă, au intrat vulpile prin coteţe, v-aufurat turcii nişte codane? - Ba de nici unele, că a avut Sfântul grijă de noi,mormăi mustăciosul. Numai un ticălos de drumeţ mincinos,care a încercat să-şi bată joc de întreaga suflare a satului! - Da’ ia spune-mi despre ce este vorba, om bun. Căcisă nu găseşti vină la toţi drumeţii, sunt şi ei ca toţi românii,ba mai buni, ba mai ticăloşi. - Aşa o fi, precum spui. Doar n-oi umbla şi tu cuşoalda că, iată! – mai este loc la zdup, iar copacul de colo aredestule crăci să vă atârnăm pe amândoi! - Ce vorbeşti, om bun?! E rău destul că vreţi să spân-zuraţi un om, nu-i nevoie să mă suiţi şi pe mine în funie. Da’ia spune-mi despre omul acela. - Păi ce să spui? Sosise mai ieri în sat, şedea şi el la oţuică în crâşmă. Eram mai mulţi acolo, după ce ne întorsesemde la câmp. Şi Ifrim, starostele satului, şi Marin, şi... Ei, şivorbeam despre ouăle Ioanei. Are Ioana nişte ouă, cât unpumn de haiduc! Nu se găsesc aşa ouă pe acest pământ! Cucâte două gălbenuşuri cât nişte pietroaie de mari, galbeneca păpădia în primăvară. Faci dintr-un ou o papară cât opălărie! - Mdaa, ouă... încuviinţă Păcală. - Aşa-i? Ai mai văzut matale aşa ouă la cineva, vreo-dată? - N-am văzut, unde să văd aşa ceva?! - Ei, şi ticălosul acela de Tândală, că aşa îl cheamă pevenetic, nu stă locului ci se bagă în vorbă. Poate că dăduse 69

În care Păcalăun pahar prea mult peste cap, poate că ţuica noastră-i maitare ca în alte părţi... Zice: „Or fi ăstea ouă o dată, dar eu amvăzut un ou mai mare...” Auzi colo, un ou mai mare decâtouăle Ioanei! Se făcuse o linişte în crâşmă, de auzeai muştelecăcându-se pe pereţi! După care întreabă Ifrim cu grijă, aşa,ca să nu-l supere pe drumeţ: „Ai văzut ouăle Ioanei?” „N-amvăzut, recunoaşte terche-berchea. Dar cât de mari or fi ele,nu-s aşa de mari precum era oul de-l văzui în satul de peluncă.” Ei, aici Ifrim a tras aer în piept şi s-a făcut ca raculopărit, semn la el de mare mânie. Dar tot a apucat de a pusmâna pe umărul meu, ştiind că Tândală era în mare pericoldacă nu eram oprit... „Străine, îi zice el lui Tândală, plăteşte-ţifrumos ţuica de-i beut-o şi cată-ţi de drum, atâta-ţi spun! Şisatul acesta să-l ocoleşti de acum înainte...” Dar smintitul deTândală nu are stare, dă din gură: „Da’ spune-şi şi voi, un oucât un bou se poate compara cu un ou cât un pumn? Chiarde-ar fi pumnul lui Baba Novac...” Aici nu ştim ce a vrut sămai spună. Moş Ifrim se înecase de obidă şi nu a mai reuşit samă ţină... Aşa că după aceea a trebuit să-l ducem pe Tândalăpe sus la agie, că nu-l ţineau picioarele... - Mda... mormăi Păcală, privind cu respect la pumniimari şi ciolănoşi ai mustăciosului, probabil tot atât de mariprecât ai haiducului de legendă... Un ghiont mai vânătdovedea că povestea spusă până aici era cât se poate de ade-vărată. - Dimineaţa s-a dus moş Ifrim la el. Zicea că poatese trezise şi îi pare rău de cele rostite fără rost. Era destul sărecunoască că ouă ca ale Ioanei nu se mai află... Când colo,el nu şi nu, că oul văzut de el era cât un bou! Că poate deacolo, din satul acela de pe luncă, vine vorba precum că cinefură azi un ou, fură un bou... Şi atunci moş Ifrim s-a supă-rat straşnic, a scrâşnit din măselele ce le mai are şi a hotărât 70

vede o găinăsă-l suim pe ticălos în ştreang. Aici ne-ai găsit tu. Spune, îndrumurile tale ai văzut tu un ou cât un bou? - N-am văzut, ce-i drept. Dacă n-am văzut, n-amvăzut, l-aş supăra pe Dumnezeu să zic că am văzut ce n-amvăzut... - Păi vezi?! se bucură mustăciosul. Ouă ca ale Ioanein-au asemănare pe lume! - Da’ ia spune-mi, cât de mari sunt găinile Ioanei?întrebă Păcală, parcă amintindu-şi de ceva. - Păi, găini... - Aha... Ştiţi, îmi amintii – dar nu vreau să vă supăr...Mai bine nu vă spui! - Hai zi, ce ţi-ai amintit? îl îndemnă zdrahonul,curios. - Ei... am văzut... Da’ sigur nu vă supăraţi? GăinileIoanei nu sunt cele mai grozave găini din lume?... - Nu-ţi zisei, bre? Găini ca toate găinile. Te şi miri căface ouă aşa de mari. - Bine, atunci vă spui! Găina de-o văzui mai zileletrecute era cam ca... - Aici Păcală căută cu privirea în jur,încercând să găsească ceva cu ce să compare găina. Mustă-ciosul începu să caute şi el cu Păcală, deşi nu înţelegea preabine despre ce este vorba. Ţăranii din jurul lor tăcură întretimp, încercând să audă schimbul lor de cuvinte - ...cam ca...crâşma? - Crâşma? - Ba nu, ceva mai mare. Cam ca... - Cam ca?... - Biserica? Ba mai mică, aş zice... - Mai mică? Cine e mai mică? - Găina, nu-ţi zisei? Găina de-o văzui mai zileletrecute. 71

În care Păcalăo găină 72

vede o găină - Cât biserica? Găina? - Nuuuu, mai mică, nu-ţi zisei? Poate aşa, cât crâşma,dacă nu mai mare... - Taci bre, că te văd român cu capul pe umeri! Cumo găină cât o biserică?! - Mai mică, nu-ţi zisei? Ceva mai mică... - Mai mică... - Da’ n-am văzut-o ouând. Poate nici nu ouă în fiecarezi ca toate găinile, poate doar la săptămână o dată... - Şi ce ou o fi ouând găina aceea!? zise un sătean maiîn vârstă, proptit într-un toiag. - Că bine zice starostele Ifrim, murmurară niştesăteni. - Un ou cât un... bou, îşi duse Ifrim gândul maideparte. După care rămase înţepenit, venindu-i mintea depe urmă. Păi, atunci Tândală n-a minţit! - A minţit? îl întrebă mustăciosul pe Păcală, încurcat,încercând parcă să-şi găsească un aliat. - Ştiu eu? N-am văzut un ou cât un bou, numai ogăină... - Ştiu, ştiu, cât o biserică. - Mai mică... - Bre, Tândală nu are nici o vină! răcni starostele săfie auzit de toata lumea. O zis şi el ce-o văzut... Aşa că nefacem păcat cu el, punându-i ştreangul de gât degeaba. - Ba l-am mai ţinut şi la răcoare o noapte! completămustăciosul, turnând gaz pe foc. Şi i-am tras şi un pumn...recunoscu cam cu jumătate de gură. - Ia scoateţi-l degrabă de la zdup! îşi arătă starostelevrednicia. Aduceţi-l încoace, iute-iute! Îl aduseră pe Tândală, care clipea orbit de soare. Nici nuştia la ce să se aştepte... 73

În care Păcală - Tândală, am gândit bine şi am hotărât. - Poate am sărit puţin calul... începu Tândală să sedezvinovăţească. - Ei, da, puţin... admise Ifrim, mărinimos. Nu puteaisă spui şi tu că oul nu era chiar cât un bou? Aşa, mai micceva... cam cât un cal?... - Cât un cal? Tândală nu mai înţelegea nimic. Maiales că între timp îl zărise şi pe Păcală, stând între ţărani şizâmbind mânzeşte. A văzut şi el oul? întrebă Tândală, arătândspre acesta. - Nuuuu, el a văzut găina. Ne cerem iertare că te-ambănuit degeaba. Să spânzurăm românul pentru un ou! - Să-l spânzuraţi? îngăimă Tândală speriat, ducându-şimâna la gât, de parcă simţea deja strânsoarea funiei. - Chiar aşa, comentă Păcală. Când or auzi sătenii deprin alte locuri că în satul ăsta se spânzură oameni pentr-unsingur ou... - Păi, de ce să audă? se vârî în vorbă mustăciosul. Nuau de unde auzi. - Şi că m-aţi bătut şi vârât la zdup! Şi m-aţi ţinutacolo o noapte-ntreagă! Pentru un ou, pe care nici măcar nul-am furat... Tândală era în plină vervă acum, când prinseseînţelesul vorbelor lui Păcală. Mi-or da cu toţii de băut, numaisă audă aşa poveste. - De băut putem da şi noi, sări starostele. Îţi dămbani să bei un an întreg, să nu trebuiască să povesteşti nimicla nimeni. - Chiar şi eu aş putea povesti, zise Păcală, gânditor.Asta e mai ceva decât găina... Ce să mai lungim povestea? Aruncă starostele Ifrim opungă burduşită cu galbeni în palma lui Păcală, să-şi împartăcei doi călători banii când or vrea. Şi să-i mai lase în pace 74

vede o găinăcălătorii cu pricina, căci aşa zice o vorbă înţeleaptă din bătrâni:călătorului îi cam stă bine cu drumul... Bate şaua să priceapă iapa! Înţeleseră cei doi aluzia şiîşi luară cuviincios rămas bun. Numai Păcală mai avu cevade zis: - Haideţi să ne arătaţi şi nouă ouăle Ioanei... - Ce, ălea-s ouă? săriră oamenii din jur. Ptiu! Maibine şi-ar tăia găinile, că ne face satul de râs cu ouăle ei! Plecară cei doi râzând de fudulia prostească a oamenilor.Se opriră la o răscruce şi se apucară să împartă banii. - Să-i împărţim frăţeşte, zise Tândală. - Ba mai bine juma-juma, zise Păcală, păţit. Aşa că începură să-i numere: - Unul ţie, unul mie... Rămase la sfârşit un galben. Ce să facă acum cu el? - Ia-l tu, băi Păcală, zise la urmă Tândală. Ne-om maivedea noi, mi-i da tu partea mea... Îşi luară rămas bun unul de la celălalt şi porniră fiecareîn drumul său. Ştiau ei că viaţa îi va aduce iar împreunăodată şi-odată. 75

10 În care Păcală se bagă argat erse aşa Păcală până ce dădu de un sat. Lu- mea mohorâtă de pe uliţă abia de-i răspunse la bineţe. - Ce-o fi asta, oameni buni? Cine vă supără? - Apoi ia, hapsânul de popă, seplânse un moş uscăţiv, cu părul albit de tot. Ne face satul depomină! - Dar ce s-a întâmplat, tăicuţă? Ia spune-mi şi mie. - Păi, stai să vezi. Hâtrul de popă ne-a tot înşelatşi batjocorit de când a ajuns în satul nostru, luând loculpărintelui Eftimie, ţine-l Doamne la sânul Tău, că bun popăa fost! Şi popa ăsta, Priboi îl cheamă, a început să ne catepricină, că-i ciufut şi ticălos ce nu s–a pomenit. Şi ne puneasă ne prindem la înţelegere cu el şi ne păcălea de-i munceamdegeaba, ba mai şi pierdeam care o sfoară de pământ, care o 76

se bagă argatvită...” - Şi n-aţi putut face nimic cu dânsul? - Ce puteam face? dădu moşul trist din mână a pa-gubă. L-am spus la boier, l-am spus la mitropolie... Ne-amdus la Domnie cu paie aprinse în cap,prins semn de mare durere! Geaba, tot hoţul de popă a ieşitdeasupra. Noi ne-am ales cu harapnice pe spinare şi ne-amînglodat în datorii. De atunci îl ferim ca pe Ducă-se pe Pus-tii... Pe noi nu ne mai prinde să ne înşele! - Şi acum, care-i pătărania? - Apoi, stai să vezi, oftă din nou moşneagul. Văzând căpe noi nu ne mai poate înşela, a început să-nşele bieţii oamenicare umblă pe drumuri după o coajă de pâine. Acum ne faceşi satul de râs, de-am ajuns să ne ocolească toţi călătorii. Iacă,numai azi a tăiat nasul la doi dintre ei, vai de amarul lor! - Cum aşa, tătucă? Asta nu se poate! - Ba iaca se poate! Vezi chiar tu pe bieţii oameniticăloşiţi, colo la fântână. Se duse Păcală la fântâna, pe de o parte neîncrezător încele auzite, pe de alta înfuriat pe popa cel nemilos. Şi acolodădu peste doi ţărani plângând, cu feţele ascunse în ştergareînsângerate. - Ce-aţi păţit, oameni buni? îi întrebă Păcală cu milăîn glas. - Ăsta-i Păcală, mormăi unul de sub ştergar. - Parcă nu eram destul de amărâţi şi aşa! gemu celde-al doilea, izbucnind în plâns icnit. - Valeo, fraţilor, ce-i cu voi? întrebă Păcală lămurit. - Ia, ne-o pocit ticalosul de popă! - Mi-or zis mie oamenii, dar nu am putut crede... - Să vezi şi să crezi, izbucni şi fratele mai mare înlacrimi, dând ştergarul la o parte şi arătându-şi faţa pocită, 77

În care Păcalăla fântână 78

se bagă argatcu vârful nasului ciupit de custură. - Spuneţi-mi şi mie cum aţi ajuns la aşa obidă. - Stai să-ţi spunem. Când am fugit cu aurul prinpădure, ne-am rătăcit şi au dat tâlharii peste noi. Ne-or luattotul tot, chiar şi banii noştri din găleată! Şi ne-or bătut dene-or lăsat mai mult morţi decât vii. Mai bine ne tăiau gâtulatunci, să nu ajungem ticăloşiţi ca acuma! - Lasă că puteţi trăi cu nasul tăiat. Cu gâtul tăiat, maigreu... - Când ne-am putut ridica, am luat-o prin sate. Amlucrat ba la unii, ba la alţii, când pe mâncare, când pe vreohaină... Oameni săraci, românii, stau pe ei boierii şi cei dela Domnie ca nişte căpuşe... Până am ajuns în satul ista. Amajuns pe înserate, oamenii erau pe la casele lor. Oof! Numaipopa era în uliţă. L-am întrebat cuviincioşi dacă are nevoiede argaţi şi ticălosul s–a arătat vesel şi bun la inimă. Ne-amînţeles cu el, ca oamenii. - Şi cum aţi ajuns să vă taie nasul? - Am ascultat ca proştii la vorbele lui mieroase şi ve-sele şi ne-am prins să nu ne supărăm. Am bătut palma şi ne-atrimis la muncă... Două zile i-am muncit, din zori până înseară, fără mâncare, fără apă... Când ne-am cerut banii, ne-adat bice. Şi ne-a întrebat rânjind: „Au v-aţi supărat?”... - Şi voi vă supărarăţi... - Cum să nu ne supărăm, că-i muncirăm ca nişterobi pe nimic?! Şi a scos custura şi ne-a însemnat la nas, cape tâlhari. Acu’ ce ne facem, ticăloşii de noi? Şi se puserăamândoi din nou pe plâns. - Măi fraţilor, eu nasurile nu vi le pot pune la loc.Nici acasă nu ştiu dacă puteţi merge sau nu. Da’ iată aici câtezece galbeni pentru fiecare. Mergeţi voi şi vă aşezaţi într-unsat, cumpăraţi-vă câte o casă şi ceva pământ şi vedeţi-vă de 79

În care Păcalăviaţa voastră. De veţi fi harnici, şi ştiu că sunteţi, v-o merebine. S-or găsi şi nişte muieri pentru voi...” - Hai cu noi, Păcală. Nu te-am ascultat şi uite ce ampăţit. Să stăm cu toţii împreună, ne-o fi mai bine... - Asta nu se mai poate, fraţilor. Iar acum am altcevade facut. Am o vorbă cu ăl popă. Să vedem care o fi ăl maivesel dintre noi! - Nu te prinde, Păcală. Popa este hapsân şi are avere,iar stăpânirea stă în spatele lui. Corb la corb nu-şi scoateochii, ştii cum se zice. Lasă-l în păcatele lui! - L-aş lăsa, măi fraţilor, dar nu-i lasă el pe amărâţi.Am numai o vorbă cu el şi pe urmă îmi văd şi eu de drum.Voi rămâneţi cu bine! Şi fără a mai pierde timpul, se îndreptă hotărât sprebiserică. - Un’ te duci, flăcăule? îl întrebă moşneagul, ajunsdin urmă. - Să-l întreb pe popa dacă nu vrea vr’un argat... - Du-te şi cată-ţi de drum, drumeţule, că eşti tânărşi voinic. Te ologeşte şi pe tine, ticălosul! - Cum mi-o fi dat, tăicuţă. De-o fi voia lui Dumnezeusă rămân fără nas, aşa o fi, cu popă sau fără popă. Şi rămâicu bine... Ajunse la casa popii şi bătu în poartă. Ieşi sus, în pridvor,un popă înalt şi burduhănos, cu barba roşie lăsată peste guşi,oleacă pleşuv la frunte, cu dinţii cam rari şi galbeni, privindcrunt la el. - Ce vrei, bă? - Bună ziua, părinte. - Bună, bună... Şi ce dacă? - Auzii că-i avea trebuinţă de un argat... - Aşaaa.... se lumină popa la faţă. Păi aş cam avea. Te 80

se bagă argatsimţi tu în stare? - De ce nu?! Tânăr sunt, voinic sunt... Ştiu toate celede trebuinţă prin ogradă şi pe câmp, sunt vesel... - Aşaaa... Şi cât ceri? - Păi, cât te-o lăsa inima. Eşti om bun, omul luiDumnezeu, cum se zice, şi aici îi făcu popii prieteneşte cuochiul. Ştiu că mă vei plăti cum se cuvine. - Aşaaa... Atunci e bine. Ne prindem. Da’ şi eu suntom vesel, nu-mi place să văd oameni supăraţi în jurul meu.Cum se supără cineva, cum văd negru în faţa ochilor! - Şi drept este să vezi negru, părinte! Nimeni nutrebuie să fie supărat, ci numai vesel, că ne-o dat Cel Sfântviaţă pe acest pământ şi acum veghează asupra noastră. - Aşaaa... Aşaaa... Apăi, dacă oamenii în ticăloşia lornu vor să fie veseli, hulind astfel împotriva lui Dumnezeu,drept este să fie pedepsiţi! Să-şi piardă nasul, ca tâlharii! - Să şi-l piardă, părinte, să şi-l piardă! - Aşaaa... Te prinzi, deci? Dacă te-oi supăra vreodatăpe mine, să-ţi pierzi nasul! - Să-l pierd, părinte! Cine-o fi supărat pe celălalt, să-şipiardă nasul. Aşa şi matale... - Aşaaa... Eu ce? - „Pierzi nasul, dacă te superi...” - Aşaaa... Bine, năzdrăvanule, cum zici. Şi cât îi staargat la mine? Un an? O vară? - Cât o vrea sfinţia ta, părinte, şi până o cânta cuculîn mărul ăsta, arătă Păcală spre un nuc mare şi stufos dinbătătura bisericii. - Aşaaa... Că bine zici. Când o cânta cucul aici înmăr. Bătură deci palma. Îşi frecă popa voios mâinile de bucu-rie – în gând. Se alesese cu un argat tânăr, voinic şi priceput, 81

În care Păcalăpe mai nimica - că doar nu avea să-i dea ceva!? Iar când ofi să scape de el, îl va face el cumva să-şi piardă şi nasul, caatâţi alţii înaintea lui! - Atunci, părinte, să-mi arăţi ce am de făcut. - Apoi, mai nimic. La mine mai mult stai decât mun-ceşti. Te scoli de dimineaţă, mulgi vacile, dai la animale, leadapi, le cureţi, le ţesăli... şi stai! Râneşti prin grajd, cureţi laporci, la găini, pui fân în iesle... şi stai! Dai vacile la ciurdă,oile şi caprele la ciobani la turmă, caii la stavă... şi stai! Mairepari câte ceva prin ogradă, vezi de grădină, de stupi şi delivadă... şi stai! Peste zi te duci la câmp, unde o fi nevoie,la arat, semănat, udat, căpălit, cosit, întors fânul, secerat,strâns... şi stai! Seara vezi iarăşi de animale... - Şi stau... - Aşaaa... Văd că ai priceput. - Am priceput, stăpâne. Mie că de atâta stat să nu măapuce urâtul! Astea zise, se apucă Păcală de treabă, lăsându-l pe popăîntrebându-se dacă noul argat îşi bate joc de el, ori este maiprostălău decât se arată... 82

11 În care Păcală vinde grâu unci vesel Păcală în seara aceea până mai târziu. Văzu de vite şi de celelalte animale, facu ordine în coşar, ţesălă caii... Era avut popa, nici vorbă! Animale multe şi frumoase. Când gătă treaba, se culcă în fân – popa nu-l chemase în casă, nici la masă, nici nu-l pre-zentase familiei. Din casă venea miros plăcut de carne prăjităşi de lapte fiert şi auzea glasul chelălăitor al unei femei rele degură. Din când în când şi cel tunător al popii. Pe când Păcalăajunse în fân, ferestrele la casă erau de mult întunecate. Dimineaţa îl găsi cu treaba gata înainte de a ieşi soare-le. Era harnic Păcală nevoie mare, mai ales când îşi puneaîn minte să fie! Popa scoase capul ciufulit, fără potcap, pefereastră şi îi spuse printre căscături: - Azi te duci la seceră. Am o sfoară de pământ cu grâudincolo de sat, pe lunca din sus de moară. Ţi-o arăta morarul 83

În care Păcalăcare e... - Ceva de-ale gurii? întrebă Păcală, nemâncat de-ozi. - O face ceva preoteasa, când s-o scula. O trimit săîţi aducă mâncare pe câmp. Să nu vii până nu termini... - Bine, stăpâne, aşa oi face. Plecă Păcală, fluierind. Popa se culcă la loc lângă preo-teasă, tot nu avea ce face. Se sculară mai spre prânz, mâncară,îşi găsiră una-alta de făcut - uitară cu totul de argat. Cândmai spre seara, dădură numai ochii de el, vedea fluierindvoios de animale. - Ce faci, Păcală? - Săru-mina, părinte! Ia, văd de cele animale, ca m-auînebunit urlând după cină... - Cum e cu grâul? - Bine, cum să fie?! L-am secerat tot, stăpâne, l-ampus snopi frumos... Când s-o usca o ţâră, l-om aduce acasă,să-l treierăm. Frumos grâu, stăpâne, de mult n-am văzut aşaceva! La fel zicea şi morarul... - Aşaaa... Morarul? Da’ ce treabă are el? - Om bun, morarul. - Da, da... Da’ se pare că am uitat să-i spun coaneipreotese să-ţi aducă merinde la dejun... Ba, nici la prânz separe că nu ţi-a adus nimica... - Nu-i bai, stăpâne. Să fiţi voi sănătoşi! - Aşaaa... Deci, nu te-ai supărat... - Cum o sa mă supăr, părinte?! Mi-am zis eu că v-aţiluat cu treaba şi aţi uitat de mine, doar nu îl aveţi în cap doarpe Păcală... - Aşaaa... Se pare că nici acum nu prea avem ce îţipune în faţă, am cam gătat tot ce pregătise coana soacră... - Nu-i nici un bai, stăpâne. Îs sătul, ia uite colea! – să 84

vinde grâustriveşti un purice pe pântecele meu! - Aşaaa... Păi cum aşa? - Nu-ţi spusei? Om bun morarul, el mi-o ajutat... - Ţi-o dat el de prinz? De cină? - Oh, nici vorbă! Da’ el mi-o măcinat grâul şi mi-ozis de Ana lui Ciuculete. Face Ana nişte bucate ce nu s-apomenit! - Aşaaa... Ia stai putin, Păcală, că nu mai înţelegnimic... - D’apăi, ce nu e de înţeles? Treabă simplă: ceac-pac!După ce am secerat ce am secerat, m-am dat puţin la umbră,aşteptând să apară coana preoteasă cu oarece bucate. Să nustau degeaba, am treierat şi eu un snop de grâu, am umpluto traistă de boabe aurii... Şi văzând că s-a luat cucoana cutreaba şi a cam uitat de mine, am dat o fugă până la moară.Moş Achim mi-o măcinat traista de grâu – i-am dat jumătatedin făină şi toate tărâţele, că nu era să rod la ele ca porcii... - Jumătate! se înecă popa de furie. - Jumătate. Iar cu restul m-am repezit până la Ana,mi-o arătat moş Achim unde şade. Harnică muiere Ana, nus-a pomenit! Imediat mi-o făcut nişte plăcinţele, a rupt gâtulla un pui mai mărişor şi l-a rumenit, ba a găsit şi o sticluţăcu vin... Am mâncat să plesnesc, nu alta! Am muncit mai cuspor după aceea, am dat secerişul gata înainte de chindie. - Chindie? - Aşaaa... zâmbi vesel Păcală, folosind vorba popii. Şivăzând că tot nu mai ajunge coana preoteasă, iarăşi: ceac-pac!Traista cu grâu treierat, dus la moară, fuga la Ana, mâncat pesăturate... Aici Păcală se scobi liniştit cu unghia printre dinţi,după urme de carne de pui. - Săturate? Două traiste de grâu pentru un prânz şi-ocină? Îţi baţi joc de averea mea, ticălosule? Faţa popii se făcuse 85

În care Păcalăfuga 86

vinde grâustacojie, de ziceai că-l loveşte damblaua acolo unde stătea. - Apoi, ce supărare, stăpâne? Chiar te poti supăra pemine pentru o traistă-două de grâu? - Supărat? luă aminte popa. Cum o să mă supăr, cândte văd vesel, mâncat, voinic şi sănătos? Dă-l încolo de grâu,că de la Dumnezeu vine. Ziceam doar că în loc să te fi dus laAna, mai bine veneai acasă... Doar şi preoteasa face mâncarebună... - Aşaaa... Păi, eu de un’ să ştiu? Că de ieri nu am pusnimic gătit de cucoana printre dinţi. Da’ aşa o fi, tu ştii maibine. Totuşi, până să îmi dai bucate făcute de dumneaei, eutot pe la Ana trag... - Nu, nuuu... O să am grijă de acum încolo să ai întraistă de-ale gurii, să nu te mai prind pe la Ana! - Aşaaa... Cum vrei tu, stăpâne, zise Păcală cam cuîndoială în glas. Acu’ te las, că am multe de făcut. Pe urmămai stau... Şi îşi văzu vesel de treabă. Iar popa o zbughi spre casă,simţind că-i vine să-şi ia de gât netrebnica de slugă. Trânti uşadupă el şi şopti printre măsele nevestei şi mamei soacre: - Nu mă las până nu-i iau capul ticălosului ăsta! 87

12 În care Păcală mănâncă un caş recură aşa vreo câteva zile. Popa îl cam ocolea pe Păcală, de câte ori îl vedea i se suia sângele la cap... Iar Păcală îşi vedea vesel de treabă prin gospodăria popii. Avea acum popa grijă să-i lase câte o traistă cu de-ale gurii, sau s-o trimită pe coana preoteasă la câmp cu oarece merinde. Seara venea mama soacrăcu câte un blid de supă lungă la Păcală, cina cică... Păcalăîncă nu călcase în casa popii, dormea în pătul sub car, pefân proaspăt şi frumos mirositor. Era încă vară frumoasă, cucerul spuzit de stele. Dar popii îi cocea în minte cum să facă să-l lase pe argatfără nas, chiar fără cap dacă se putea. Şi într-o dimineaţă îlchemă la el pe Păcală. - ’Neaţa, Păcală! - ’Neaţa, sfinţia ta. 88

mănâncâ un caş - Azi te duci la pădure. Avem noi acolo un loc cetrebuie cosit. Drum lung până acolo şi o groază de iarbă. Nuvii înapoi până nu gaţi, dormi acolo peste noapte.” - Şi animalele? - Lasă animalele. Om vedea noi de ele, că nu suntemologi. - Cum porunceşti, stăpâne. Numai să nu facă coanapreoteasă scurtă la picior bătând drumul până la pădure... - Pen’ce să vină la pădure? Nu vine, că-i departe. - Şi cu hrana? - Apoi, ţi-oi da hrană pe trei zile. Uite aici, o pâinemare şi frumoasă, a copt-o mama soacră seara trecută, şicăşuţul acesta dolofan. Caş de mai an. Să tot mănânci la ele!Să nu zici că-s calic la inimă, hehe. - Nu eşti, cum o să fi?! Inimă ca la matale... Ptiu,drace! sudui Păcală, dând după găini să nu intre în tindă. - Aşaaa... se prefăcu popa că nu aude ocara. Ia de-acilea. Numai o poruncă am la tine: să mi le aduci întregicum ţi le-am dat. Aşa de frumos e caşul ăsta, galben şi gras,cu soarele şi funia împletită apăsate pe o parte, că n-aş vreasă se prăpădească. Şi pita asta coaptă de mama soacră, uite laea ce coajă frumoasă are, să ţii pita s-o arăţi şi la nepoţi... Aiînţeles? - Am înţeles, stăpâne. Aşa cum zici, ar fi păcat să taiaşa minunăţie de caş şi de pită. Cum mi le dai, aşa ţi le-oiaduce înapoi! - Aşaaa... Nici o supărare? Că uite briciul! - De unde supărare, stăpâne?! Spune-i cucoanei că-iaduc pita şi caşul întregi înapoi, să le poată arăta şi la nepoţiide nu-i are... Vârî vesel pita şi caşul în traistă, alături de un ciocănelde bătut coasa, îşi puse la brâu toporişca şi o cute şi plecă 89

În care Păcalăfluierând vesel spre pădure, cu coasa în spinare şi traistaatârnată de ea. - Păcală, să-mi asculţi porunca, că îţi iau gâtul de nu!strigă popa în urma lui - Nici o grijă, stăpâne. Gâtul să mi-l iei de ţi-oiprăpădi minunăţiile. Marş, javră! dădu el după câinii care seluaseră după el, lătrând. - L-am prins, coană mare! începu popa să joace veselîn tindă, mişcându-şi pântecele mari ca nişte foale în ritm dehoră. Capul i-l iau acu’, că s-a prins la înţelegere. I s-o facefoame, n-o avea încotro şi o mânca din caş şi din pită. - Dacă o găsi vreo cale să ne înşele, ticălosul? îşi arătăpreoteasa îndoiala. Că-i isteţ, mânca-l-ar ciorile să-l mănân-ce! - N-are cum! Ce să ducă la Ana? Lemne? Al meu este!I s-o face foame numai mergând spre codru, dar-mi-te dândla coasă două zile? Şi se puse popa pe aşteptat, numărând orele până s-oîntoarce Păcală. Când, a treia zi mai spre seară, iată şi pe argatpăşind voios pe poartă în curte, cu toporul şi cutea la brâu, cucoasa şi sumanul în spinare, cu traista plină atârnată de gât. - Bună seara, părinte. Jât, lighioană! dădu Păcală dupăun porc scăpat prin curte, care se apropiase să-l miroasă. Vădcă stai... Bine stai, o răsări minteni luna. - Aşaaa... Te văd vesel, Păcală. - Păi, sunt vesel, stăpâne. De ce-oi fi trist?! Viaţa-ifrumoasă, în pădure nu-s oameni să mă supere... - Aşaaa... Cum o fost caşul? - Buuun, săru-mâna pentru întrebare. Gras şi gustos,se vede că ai oi bune. De mult n-am mâncat un caş aşa debun! - Aşaaa... L-ai mâncat, deci. 90

mănâncâ un caş pita şi caşul 91

În care Păcală - Cum o să-l mănânc, stăpâne?! Doară nu mi-aiporuncit tu să-ţi aduc caşul întreg acasă? Iată caşul! Şi scoasePăcală caşul mare şi frumos din traistă, întreg şi frumos, cumi-l dăduse popa. - Şi pita! Să-i dea Dumnezeu sănătate coanei soacre,că bună pită o făcut! Mare, frumoasă, rumenă, şi buuună...Iat-acilea, s-o ţineţi s-o arătaţi şi urmaşilor. - Aşaaa... Văd că-s întregi... mârâi popa, dezamăgit,luând pita şi caşul de la Păcală. - Întregi, întregi, cum ai poruncit. Şi eu sătul... - Şi ce ai mâncat toate zilele astea? - Pită cu caş. Bună hrană, nimic de zis... numai cădupă trei zile parcă ai mai pune şi altceva printre dinţi, vreoslană, ceva... - Aşaaa... Da’, bre Păcală, caşul parcă-i mai greu decâtţi l-am dat, iar pita-i mai uşoară... mârâi popa, cântărindu-leîn palmă. -„Sigur ca da, îl aprobă Păcală, dând viguros din cap.Caşu-i mai greu, că doară îi umplut cu pământ. Iar pita-igoală pe dinăuntru, aşa că-i cam uşurică... - Cum aşa? icni popa, scăpându-le din mână. Ce-aifăcut, împieliţatule?! - Păi ce era să fac, stăpâne? Cum mi-ai poruncit. Ammâncat caş cu pită pe săturate, aducându-ţi-le înapoi întregi.Am tăiat cu grijă câte un dop în coaja lor şi am scos tot mie-zul afară, de am mâncat pe săturate. Dar coaja ţi-am adus-oîntreagă şi frumoasă înapoi, să te tot uiţi cu tot neamul tăula ele... Dar ai grijă să nu le spargi!... Nu cumva te-ai supărat,părinte? Că te vad cam roşu la faţă... - Nu, nuuuu... hârâi popa, ţinându-se de gât. Cumo să mă supăr? Ba chiar mă bucur. Da, mă bucur, de aceeasunt aşa de roşu.... Văd că mi-ai ghicit cimilitura, haram de 92

mănâncâ un caştine, băi Păcală! După care o zbughi pe uşă în casă, iar Păcală nu-l maivăzu mai toată săptămâna. Duminică, la sfânta slujbă, popatot bufni şi afurisi tot satul, de se întrebau sărmanii oamenice-o fi cu el. Era popa negru-n cerul gurii şi ursuz, dar parcăniciodată nu fusese aşa. Iar Păcală îşi vedea vesel de argăsit, fluierând voiostoată ziua, de se mira tot satul. 93

13 În care Păcală zice o cântare l chemă popa, morocănos, pe Păcală într-o dimineaţă şi îi zise: - De azi te duci cu oile şi caprele la păscut. Treaba câmpului e cam terminată până în toamnă, când o fi de adunat. Tot nu prea ai ce face... - Aşa-i, stau mai tot timpul... - Aşaaa... La căpălit te duci când ai timp... Ce săplătim ciobani degeaba când te avem pe tine pe aici?! Adevărul adevărat este că popii îi stătea Păcală ca unghimpe în ochi. De câte ori îl vedea trebăluind, fluierândvoios prin ogradă, vedea negru înaintea ochilor. Las’ să fugătoată ziua după oi şi după capre, să vină frânt de obosealăacasă, să vedem dacă îi mai arde de fluierat. Şi poate dă dracu’şi pierde vreo oaie sau vreo capră, să vezi atunci! - Câini nu am de unde îţi da, completă popa, rân- 94

zice o cântarejind. - Ştiu, ştiu. Javrele alea două nu sunt bune decât să sescarpine de pureci... Între Păcală şi cei doi câini ai popii erao antipatie reciprocă. Bănuind parcă duşmănia popii faţă deargat, câinii îl mârâiau necontenit. Ar fi sărit ei la argat, dardupă o astfel de încercare îl mârâiau de departe: Păcală dădusecu ei de pământ, de umblară ologi vreo câteva zile... Aşa că plecă Păcală cu oile spre imaş. Multe capre, vreoşapte, şi încă mai multe oi, multe din ele cu miei, şi toatenărăvaşe şi zburdalnice. Fără un câine care să le ţină adunate,alerga Păcală după ele de se luă de gânduri. Aşa că se puse elsub un copac, la umbră, scoase din sân cimpoiul ce-l primiseîn dar de la Dumnezeu şi prinse să le zică o cântare animalelor.Se adunară cu toate în jurul lui Păcală, oi, capre, miei, iezi...şi începură să joace cu foc. Iar când luă Păcală cimpoiul de lagură, lăsând bietele animale să-şi mai tragă sufletul, acesteafură atât de obosite încât nici să meargă nu mai putură, dar-mi-te să mai alerge... Seara o luară domol spre sat, cătândcu grijă spre noul cioban. Aşa şi a doua zi, şi a treia... Păcalăavea acum linişte, trebuia însă să cânte mai toată ziua. Deatâta cântat, învăţase câteva cântece noi. Dar oile şi capreleîncepură să se topească pe picioare. Jucate toată ziua şi fărăpoftă de păscut, nici nu era de mirare. Intră popa la bănuială. - Ce-o fi, măi Păcală, cu animalele? Le văd tot maislabe. Aş zice că nu-s mâncate, dar vin acasă şi nici nu se atingde fân. Or fi bolnave!? - Nici vorbă, stăpâne. De le-ai vedea cum sar toatăziua, nu te-ai gândi că-s bolnave. - Aşaaa... Bine Păcală, o fi cum zici tu. Dar îşi zisenăduful preotesei. - E ceva necurat la mijloc. În loc să fie Păcală obosit 95

În care Păcalăde atâta alergat, animalele sunt obosite! De abia îşi târăscpicioarele când se întorc de la păscut. Nici mâncare nu letrebuie! - Păi, ce-ar putea să le facă, împieliţatul? - Nu ştiu. Mâine mă iau după el, dau eu de fundullucrăturii. Zis şi făcut. Când popa îl văzu pe Păcală îndepărtân-du-se de sat, mânând din urmă turma de oi şi capre, se luătiptil după el. Şi merse el aşa ce merse, până văzu pe Păcalăoprind turma într-o poiană cu rugi de muri, înconjuraţi cuiarbă verde şi grasă... Păcală trase liniştit sub un alun, lăsândturma să pască, iar popa se apropie tiptil până ajunse într-un loc de unde putea vedea şi auzi totul. Acolo, se ascunseîntr-o tufă de rugi. Nu trecu mult şi animalele începură să se îndepărteze,păscând din iarba proaspătă, umedă încă de rouă. Ca totanimalul, li se părea probabil că iarba de mai încolo este maiverde şi mai proaspătă decât cea de sub nasul lor... Aşa căPăcală scoase cimpoiul din sân şi începu să le cânte. Acum,minune mare! Începură toate animalele să joace, mai ceva caoamenii la nuntă. Să-şi facă popa cruce şi alta nu - dacă nuar fi simţit că-i joacă şi lui picioarele sub el, de la ele voinţă.Şi începu popa să joace, de nici ghimpii rugului nu-i maisimţea! S-ar fi oprit el din joc, nici vorbă, mai ales că de lao vreme începuse să gâfâie şi vedea că anteriul este sfâşiat deghimpi, dar pas să te poţi opri!? Încercă el să strige la Păcalăsă se oprească o clipă, dar din gură îi ieşeau chiuituri ca lajoc... Iar Păcală se făcea că nu-l vede şi nu-l aude şi cântă, şicântă, până mai spre prânz, când se opri şi îşi scoase liniştitmerindea din traistă. Animalele se lungiră pe pământ, gâfâindşi cu limba atârnându-le din gură, ca la ogarii ce alergaserămai toată ziua după nişte căprioare iuţi de picior. 96

zice o cântare popa 97

În care Păcală Popa o luă şchiopătând către sat, abia ţinându-şi sufle-tul de oboseală. Începuse acum să-si simtă pielea sfâşiată deghimpi. Când îl văzu preoteasa aşa, cu hainele rupte, cu pieleazgâriată, plin de sânge, abia târându-se, sări cu gura pe el: - Ce-ai făcut? Ce-ai păţit? Te-oi fi dat la vreo muiere,animalule, de te-a alungat bărbatul cu câinii!... - Taci, muiere, şopti stins popa. Vorbeşti cu păcat. Evorba de Păcală... - Cum, Păcală? El nu are nici câini, nici muiere... - Ce muiere? Ce vorbeşti tu acolo? Iaca, m-am ascunsîntr-un mur să văd ce face blestematul, şi a început Păcalăsă cânte. Aşa cântă Păcală, de nu te poţi opri din joc. Şi oilejoacă, şi caprele, de aia sunt aşa de obosite. - Te-ai prostit de tot! Cine a mai auzit de aşa ceva?Umbli cu minciuna, să nu aflu pe unde mi-ai umblat.” Şi dă-i, şi dă-i... Avea preoteasa o gură de băga tot satulîn dambla. Ei i se alătură în curând şi mama soacră. Se vedepe cine moştenise preoteasa! Aşa că popa tăcu, ştia el că nu lepoate dovedi pe amândouă doar cu gura, şi era prea obosit săfolosească pumnul. Aşteptă, dar, să apară Păcală. Spre seara, iată şi turma umblând ca oloagă, cu Păcalăfluierând vesel din urmă. - Păcală, am o rugăminte, îi zise popa de cum îl văzucă intră pe poartă. Cântă cucoanei din cimpoi, că nu vreasă mă creadă ce i-am spus. Cică aş fi umblat prin vecini, lamuieri streine... - Părinte, eu zic că nu-i bine ce vrei. Lasă pe coanapreoteasa, că-i trece. - Ba nu, musai să cânţi! M-or bolunzit toată ziua lacap, şi ea şi mumă-sa, nu vor nicidecum să mă creadă că nute poţi opri la cântarea ta! Vină, preoteasă, aicea, să auzi pePăcală cum cântă! 98

zice o cântare - Ce să cânte, împieliţaţilor? Amândoi, o apă şi-unpământ! Ai auzit corb la corb să-şi scoată ochii? Aşa şi voi,bărbaţii, vă acoperiţi blestemăţiile unul altuia... - Ba zău, muiere. Vină-aici! Cântă, Păcală, să audă şisă creadă! - Parinte, nu faci bine. Lasă lucrurile în pace, că iesebucluc şi te-i căii... - Cântă, Păcală, îţi poruncesc! - Cum vrei tu, stăpâne. Şi începu Păcală să cânte. Începură oile şi caprele săjoace, aşa obosite cum erau. Jucau câinii, mârâind la argat,jucau găinile, raţele, vacile şi caii în grajd, porcii în cocinăşi pisica pe vatră. Mai ales juca popa, ţinându-se de scară,şi preoteasa, ţinându-se de mijlocul popii. Iar sus, în pod,unde se suise să scoată nişte straie dintr-o ladă, să le pună laaerisit, juca mama soacră. - Uiuiuiuiuiuiu, haide fă sa rupem cuiu, chiuiau cala nuntă popa şi preoteasa, jucând în bătătură. - Uiuiuiuiu, se auzea înfundat glasul soacrei din pod.Mai ales se auzea tropăitul ciubotelor ei pe scândurile podului.Şi tropa-tropa, tropa-tropa, până când: buf! căzu baba prindeschizătura podului. Se opri Păcală din cântat. Se repeziră popa şi preoteasa, gâfâind, în casa. La piciorulscării zăcea soacra, moartă. - Ce-ai făcut, ticălosule? Ai omorât pe mama! urlăpreoteasa. - Mi-ai omorât soacra, adăugă şi popa, mai puţinsupărat. Într-un fel, scăpase de-o belea... sau era poate maiobosit, jucase de două ori în ziua aceea. - Apoi, stăpâne, tu mi-ai poruncit să cânt. Ţi-am ziscă te-i căii. Da’ mi se pare mie, sau te văd supărat? - Supărat?! Da’ de unde?! se dezvinovăţi popa, privind 99

În care Păcalăpe furiş spre preoteasa şi coborând vocea. Dar aceasta boceacu glas mare, smulgându-şi părul. Numai că acum, înţelegi?- nu mai poţi sta pe aici, nu mai avem trai bun cu coanapreoteasă... - Apoi, nu pot să plec, părinte. Înţelegerea esteînţelegere, oi pleca când o cânta cucul în mărul acela. Pânăatunci... - Fie cum zici... acceptă popa, amărât. Începuse să-şiintre la griji, vedea că ticălosul de Păcală iese mereu deasupra,ca undelemnul pe apă, şi începuse să-si teamă nasul. Dar iatăcă nu putea scăpa de împieliţat... N-avu popa ce face şi trebui să lase lucrurile să curgăca mai înainte. O îngropară pe mama soacră cu alai. Nu oplânseră prea mulţi în sat, că era femeie rea şi certăreaţă. Darmai toţi se minunau ce-o fi fost la casa popii. Auziseră chiui-turi ca la nuntă şi, când colo: soacra moartă. Să nu aibă popafrica de Dumnezeu, să cânte şi să joace la moartea soacrei?O fi fost ea rea şi caţă, dar chiar să te bucuri fără ruşine, nuse mai auzise! Iar Păcală scăpă de ciobănit. Popa angajă din nouciobani la turmă, să nu-si vadă oile şi caprele prăpădite, aşacă argatul nu mai avu nevoie de cimpoi pentru o vreme... 100