Exerciţii de trezire

Zsóka Banga, Otilia Bălașea, Daniela Borcan, Florina Caralicea, Iulia Crintea, Medana Croitoru, Laura Dali, Mirela și Viorel Dascălu, Sebastian Felea, Elena Goga, Alina Iacob, Judit Kovács, Anca Moldovan, Gabriela Selesi, Gabriela Ţuţuianu

Copyright 2003 Centrul de Resurse pentru Tineret Corectură: Medana Croitoru Tehnoredactare și copertă: Editura Prisma, Târgu Mureș Selecţie de culoare și tipar: Casa de editură Viaţă și Sănătate, București. ISBN 973-8302-17-x

MAREA TREZIRE Iarna, când stai cuminte încercând să-ţi ispășești condamnarea la som- nolenţă, ţi se face câteodată un dor de mângâierea soarelui, de câmpiile înflorite, de zbenguială și te tot întrebi când o să vină clipa aceea când o să-ţi dai jos straturile de haine, ca să te simţi într-un prim moment, im- ponderal, asemenea fluturilor. Nici un om, când a încercat să-și imagineze un tablou de primavară, nu a uitat de ţopăiala copiilor pe străzi și de pre- zenţa fluturilor. Jubilaţiile primăvaratice nu pot fi imaginate fără gingășia, graţia și frumuseţea acestora. Uneori e tare greu iarna fără fluturi, fără flori, când frigul uită că mai trebuie să plece, când zăpada încă se mai agaţă de străzi și case. Ar fi și mai greu dacă n-am avea imaginea primăverii, dacă n-am știi că va veni un timp când vor prinde viaţă toate mămăruţele, o vreme când vor înflori toate câmpiile, o clipă când toată firea se va trezi din nou. Rezistăm în iarnă prin chipul cunoscut al primăverii. Dăinuim pe pă- mânt printr-o imagine a cerului. Toată durerea, toate greutăţile devin mai ușor de suportat datorită speranţei în marea trezire. Deocamdată, cerul e pentru noi un lucru impalpabil, dar va veni o zi când ne vom plimba pe străzile lui, în pasul îngerilor, alături de Isus Hristos. N-ar fi frumos ca, până atunci, să facem câteva exerciţii?! Elena Goga 3

Despre autori În urmă cu un an, Centrul de Resurse pentru Tineret lansa o invitaţie pentru un concurs cu premii menit să ajute la descoperirea talentelor li- terare, invitaţie la care aveau să răspundă 60 de tineri din toată ţara, cu vârste cuprinse între 10 și... 63(!) de ani. Și, deși premiaţi au fost doar 11, câștigători au fost cu siguranţă toţi. Devoţionalele de anul acesta sunt semnate în cea mai mare parte de laureaţii acestui concurs care, după surpriza și bucuria premierii, și-au luat rolul în serios și au trecut la treabă, chiar dacă asta a însemnat pentru unii scurtarea vacanţei, iar pentru alţii limitarea timpului acordat învăţa- tului pentru admitere la liceu sau la facultate. Iată și numele celor premiaţi: - Premiul I - Bălașea Ana - Otilia, 14 ani, Băicoi (jud. Prahova) - Premiul II - Iacob Alina, 25 ani, Ruginoasa (jud. Iași) - Premiul III - Crintea Iulia - Roxana, 16 ani, București - Menţiuni Selesi Gabriela, 18 ani, Criștelec (jud. Sălaj) Felea Sebastian, 19 ani, Tecuci (jud. Galaţi) Borcan Daniela, 25 ani, Timișoara Kovacs Judit - Gherla (jud. Cluj) Moldovan Anca, 25 ani, Târnăveni (jud. Mureș) Ţuţuianu Gabriela, 20 ani, Jurilovca (jud. Tulcea) Caralicea Florina, 16 ani, Horezu (jud. Vâlcea) Premiul de popularitate obţinut în urma voturilor numeoase de pe website-ul concursului - Dali Laura, 15 ani, Reghin (jud. Mureș) 4

CINEVA ARE GRIJĂ DE TINE 1 IANUARIE Toate lucrurile din mediul înconjurător pe care noi le percepem, și anu- me ceea ce vedem, ceea ce auzim, mirosurile, simţul tactil, gustul, nu sunt decât niște informaţii care prin intermediul receptorilor și nervilor ajung la sistemul nervos unde sunt analizate și percepute în modul în care le percepem noi. Sistemul nervos funcţionează prin intermediul impulsu- rilor, acele semnale electrice care străbat neuronii. Informaţiile senzoriale sunt preluate cu viteză mare, fiind necesare câteva frânturi de secundă pentru declanșarea oricărei mișcări dorite. Viteza impulsului nervos atinge patru sute de km pe oră. Patru sute de km pe oră... Vă imaginaţi o mașină care să circule cu această viteză? Să fie această viteză, viteza cu care circulă gândurile? Din poveștile copilăriei ne amintim cum Făt-Frumos era întrebat de calul său năzdrăvan cum vrea să fie dus: ca vântul sau ca gândul? Și Făt- Frumos zbura ca gândul să împlinească treburile grele ale împărăţiei sau să scape pe fata lui Verde-Împărat din mâna zmeului. Iar gândurile noa- stre zburau și ele alături de imaginaţie și îi ţineau pumnii lui Făt-Frumos ca să răzbească în lupta cu zmeul rău. Gândurile omului curg asemenea unor râuri pe cărările cenușii ale neuronilor, necunoscute și aparent nebăgate în seamă. Există însă Cineva care este interesat de fiecare aspect al vieţii noastre, Cineva care știe totul despre noi, chiar și cele mai mici și neînsemnate aspecte ale cotidianului: Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol, și de departe îmi pătrunzi gândul. Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul. Dumnezeu nu numai că știe toate gândurile și acţiunile omului, ci se și apropie de om: Tu mă-nconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ţi pui mâna peste mine. (Psalmul 139:5) Ce lucru minunat ca Dumnezeu să-Și pună mâna peste tine! Cel care cunoaște gândurile omului înainte de a se înfiripa și acţiunile lui înainte de a le face este dispus să-l călăuzească și să-l ocrotească. Cine poate să facă acest lucru mai bine ca El? [Daniela] 5

2 IANUARIE ȘI TU, BRUTUS? Dar vai de omul acela, prin care este vândut Fiul omului! (Marcu 14: 21) Pe 15 martie, în anul 44 d.Hr., a avut loc asasinarea lui Iulius Cezar, împărat al Romei. Se spune că printre asasinii lui s-a numărat și Mar- cus Junius Brutus, care îi era împăratului copil de suflet. Cezar se încre- dea în el și îl iubea din toată inima. În clipa în care a fost atacat, Cezar a luat sabia, vrând să se apere. Însă în momentul în care l-a zărit pe Brutus cu sabia scoasă, a renunţat la luptă. Lovitura din suflet era atât de mare, încât s-a lăsat ucis. În acel moment, Cezar a pus o întrebare zguduitoare, devenită mai târziu o binecunoscută zicală: “Și tu, Brutus?”. Cu alte cu- vinte, “Am avut încredere în tine, Brutus. Te iubeam. Cum poţi să-mi faci asta? Tocmai TU?!”. Însă Cezar nu a rostit atâtea cuvinte inutile. El a pus o întrebare simplă, dar care a răscolit multe generaţii de oameni. De multe ori, și astăzi oameni sinceri sunt trădaţi de prietenii lor buni. Astăzi, în lumea noastră, nu poţi avea încredere aproape în nimeni. Ţi s-a întâmplat vreodată să fii trădat de cel mai bun prieten? Dacă da, atunci vei ști ce simte Dumnezeu la trădarea oamenilor pe care El i-a creat din dragoste. Isus, fiul Său, a murit pentru noi, numindu-ne fraţii Săi și copiii lui Dumnezeu. El a sacrificat ce a avut mai scump pentru noi. A părăsit strălucirea stelelor și a murit în chip josnic, pe o cruce, ca un om obișnuit, doar pentru ca noi să putem trăi, și nu oricum, ci veșnic! Iar mulţi, prin păcate lor, bat cuie în palmele Lui, drept răsplată. Gândește-te la Iuda, cel care L-a trădat pe Isus printr-o sărutare. La bara de judecată a lui Dumnezeu, lui i se va pune acea întrebare răscoli- toare: “Și tu, Iuda? Tu, ucenicul Meu?” Ţie ce ţi se va spune la judecată: acea întrebare grea sau “Intră în bucuria stăpânului tău”? Depinde ce vei alege tu, chiar tu, copilul Său de suflet... [Otilia] 6

CHIRIAȘUL FACE CURĂŢENIE 3 IANUARIE Sunt multe ziare în care poţi citi la mica publicitate anunţuri de genul „Fac curăţenia și menajul casei, contra cameră gratuită”, anunţuri date de către persoane care nu au o casă a lor, dar își oferă serviciile în schimbul unui acoperiș. Și în natură se întâmplă așa ceva. Unele animale fac pe „menajera” pentru a obţine un adăpost. Așa procedează viermele marin Nereis. Proprietarul, sensibil la propunerile lui, este racul Prido, locatarul unor încăpătoare cochilii de melci împodobite cu actinii. Viermele, adaptat acestui mod de viaţă, nu părăsește niciodată gazda. El este ceea ce zoologii numesc un „inquilo”, adică un chiriaș perpetuu. Proprietarul se poartă foarte gingaș și grijuliu cu chiriașul. El intră cu atenţie în cochilie, ca să nu-l strivească. Când se hrănește, îl lasă să-i șterpelească firmiturile cele mai gustoase. Dar ce foloase trage Prido de pe urma acestui locatar? Ţinând seama de faptul că Nereis își petrece tot timpul în căsuţa racului, oamenii de știinţă cred că viermele curăţă întreaga locuinţă de resturi și fiinţe microscopice. De asemenea, el curăţă chiar și abdomenul racului de eventualii paraziţi ce se aciuiesc pe el. Un alt exemplu ne este dat de către galera portugheză, o meduză cu văl uriașă, care are filamente urzicătoare foarte lungi și se poate deplasa cu mare viteză. Printre tentaculele ei se ascund peștișorii Nomeus. Traiul lor nu este de invidiat, deoarece ei stau ascunși ca într-o cameră din al cărui tavan coboară tot felul de fire electrice de înaltă tensiune. Peștișorii sunt atenţi să nu se lovească de circuitele ucigătoare, dar și meduzele au interesul să nu-i înţepe, deoarece peștișorii le scapă de niște mărunte crustacee parazite, care se înfig în corpul lor. Peștii extrag paraziţii din această gelatină vie și îi înghit. Ei se hrănesc și cu resturile de hrană ră- mase printre tentaculele meduzei. Astfel, peștișorii își curăţă protectorul de gunoaie. Acesta, în schimb, le oferă cea mai perfectă apărare împotriva peștilor răpitori, care nu se încumetă să se apropie de meduză. Există un „Chiriaș” ce ar vrea să facă curăţenie și în casa sufletului tău. Este nevoie de așa ceva chiar acum. Ești dispus să-L lași pe Isus să-ţi cureţe inima? Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20) [Mirela] 7

4 IANUARIE CUVINTE PLINE DE VIAŢĂ Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Psalmul 119:11) Cu ceva timp în urmă, într-o zi de Sabat, mă îndreptam către o oră de rugăciune mai repede decât de obicei. De cum am intrat, am întâlnit privirile umplute de surprindere ale unui bărbat pe care nu-l cunoașteam. Am dat mâna și, fără prea multe cuvinte introductive, noul meu prieten a început să-mi povestească experienţa sa. În școală a fost unul dintre cei mai slabi elevi. Nu era în stare să reţină nici o strofă din vreo poezie. Mai târziu a intrat într-un anturaj care l-a împins după gratiile închisorii pentru mulţi ani. În condiţiile acestea, el a primit o Biblie de la mesagerii Cerului trimiși în astfel de locuri, la astfel de oameni. Viaţa lui a fost schimbată, ca o minune a harului, lucru care i-a adus eliberare de sub păcat și chiar de gratiile temniţei. Era pe deplin conștient că a meritat acea pedeapsă. Isus îi salvase viaţa și pe acest Isus îl vestea cu toată puterea sufletului. În ziua aceea, el se rugase ca Domnul să trimită pe cineva cu care să discute din Cuvânt. Apariţia mea îl umpluse de uimire dar și de bucurie. Spre sfârșitul discuţiei noastre, prietenul meu mi-a cerut să îi îngădui să-mi recite un psalm care îi place în mod deosebit. “Sigur că da”, am spus, “chiar mi-ar face plăcere”! După 24 de versete pe care le spusese, s-a oprit și a precizat că e Psalmul 119. “Dar e doar o părticică”, am replicat prompt, ca un atotcunoscător. Vă- zând că sunt dispus să-l ascult, mi-a recitat întreg psalmul 119, fără nici o greșeală. Am fost adânc impresionat de valoarea pe care o dădea acest fost condamnat Sfintei Scripturi. Și era un om atât de simplu... Oare noi, cărora bunul Tată ceresc ne-a dat atâtea binecuvântări, în ce fel ar trebui să cunoaștem Cuvântul sfânt? “Biblia este vocea lui Dumnezeu care ne vorbește tot așa de sigur ca și cum L-am auzi cu urechile noastre. Dacă înţelegem acest lucru, cu ce veneraţie ar trebui să deschidem Cuvân- tul lui Dumnezeu și cu câtă ardoare ar trebui să cercetăm principiile Lui! Studiul și contemplarea Scripturilor ar fi privite ca o audienţă la Cel Ne- mărginit!” (Ellen White, M 6, p.393) [Sebastian] 8

UNDE-S DOI, PUTEREA CREȘTE 5 IANUARIE Fiecare proiect necesită investiţii de timp, de bani și de resurse umane. Și, cu cât investești mai mult, cu atât ceea ce va ieși va fi mai reușit. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că nu poţi face prea multe lucruri de unul singur. Mai ales atunci când vrei să faci o casă, nu poţi să lucrezi singur. Ai nevoie de ajutor fizic, intelectual și material. Proiectul departamentului de tineret din Conferinţa Moldova „O casă pentru că ne pasă” a solicitat și va mai solicita efortul fizic al tinerilor. Astfel, la Gâdinţi (lângă Roman, NT) s-au adunat, în două serii, câte 100 de tineri pentru a modifica o construcţie și a pune bazele unui centru de meserii. Într-o după-amiază, spre „bucuria” celor prezenţi, vine un camion (cu remorcă din aceea lungă) plin cu cărămizi. Șoferul știa foarte bine ce în- seamnă descărcarea câtorva mii de cărămizi. Și-a făcut planul pentru o lun- gă așteptare, dar n-a fost să fie așa. Tinerii, bine organizaţi de conducători, au făcut mai multe șiruri. Prin aceste lanţuri umane au trecut toate cărămi- zile în doar… o oră și un sfert. Șoferul camionului ne-a spus că, în cel mai fericit caz, descărcarea unei încărcături ca aceea dura cel puţin trei ore. Peste aproape o săptămână, s-a mai adus un camion plin cu cărămizi. Treaba a mers la fel de bine ca și prima dată, dar, în următoarea zi, nu a venit doar un TIR, ci două, în același timp. La vederea nenumăratelor că- rămizi și cei mai optimiști au început să murmure. Din nou lanţuri umane, și în doar două ore se descărcaseră toate cărămizile. Uimire amestecată cu satisfacţie și dureri de mâini. Ce înseamnă să nu fii singur! Gândește-te ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi fost singur și ar fi trebuit să descarci un camion plin cu cărămizi, ascuţite și fierbinţi! Ce ai fi făcut? Cât de bine este să ai ajutoare, cât mai multe și cât mai harnice! Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:9.12) Cu cine ai vrea să faci echipă? Cheamă-L azi pe Isus ca să-ţi fie partener în toate activităţile! [Viorel] 9

6 IANUARIE PERICOLUL ASCUNS Fiţi treji, și vegheaţi. Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târ- coale ca un leu și caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8) Gică nu este un căţel chiar obișnuit. În fiecare sâmbătă dimineaţa vine cu stăpânul său la biserică și stă până la ora 12:00, când se întoarce acasă. Pe toţi membrii îi întâmpină dând din coadă și se gudură pe lângă ei. Când vin vizitatori, are un simţ deosebit de selecţie. Dacă simte că acei oameni sunt beţi sau vin cu gânduri rele, îi latră, dacă nu, îi lasă în pace. Într-o sâmbătă dimineaţa, s-a hotărât să treacă de biserică și să vadă ce este mai departe. La nici 100 de m Gică s-a întâlnit cu bunele sale priete- ne, Eliza și Paula, care veneau ca de obicei la biserică. Dar tocmai atunci au apărut din senin șase câini care s-au năpustit asupra lui furioși că li s-a încălcat teritoriul. Speriat, Gică a încercat să se ascundă după Paula și Eliza, însă acestea erau mai speriate ca el. Au început să ţipe și încercau să se apere. Gică a încercat să fugă însă câinii l-au prins și l-au mușcat de urechi și de labe. Printr-o sforţare, Gică a ieșit din învălmășeală și a luat-o la fugă spre adunare. De abia când a ajuns la poarta bisericii a re- ușit să scape de urmăritori, intrând în curte. Tremurând, Paula și Eliza au ajuns la adunare pe un alt drum, spunând că nu vor uita niciodată această experienţă. Noi suntem ca și acest câine. Deși suntem niște creștini model ce mer- gem cu regularitate la biserică, avem impresia că suntem invicibili în faţa ispitelor lui Satan chiar și atunci când intrăm pe teritoriul lui. Noi uităm că Diavolul este ca un leu care încearcă să ne înghită și vrea să ne atragă pe cărările lui care la prima impresie dau fericirea, dar care de fapt duc la moarte. În naivitatea noastră, noi căutăm ajutor la oameni, în loc să ne îndreptăm privirea spre Cel care, în bunătatea Lui nemărginită, Și-a dat viaţa pentru noi. Singura noastră șansă în această lume plină de iluzii este de a rămâne lipiţi de Isus. În loc să căutăm desfătare în lucrurile trecă- toare, să ne aţintim privirea spre o lume care este veșnică și care ne este oferită gratuit! [Florina] 10

MENIU COMPLET 7 IANUARIE Să ne închipuim că ne aflăm într-o regiune aridă din America și nu avem ce să mâncăm. Sau, să spunem că avem câteva ingrediente prin rucsăce- lele noastre, dar am uitat acasă vasele în care să ne preparăm hrana. Ce crezi că putem face? Nu te îngrijora, pentru că indienii au găsit de mult soluţii pentru problemele noastre. Din familia cactușilor cu ţepi face parte unul care seamănă cu niște pe- peni galbeni. Coastele sunt adânci, muchiile ascuţite și poartă pe el mănun- chiuri de ţepi ascuţiţi. Poate atinge, în diametru, dimensiuni între 60 cm și 1 m. Indienii îl numesc „visnaga” și îl folosesc ca aliment sau îi dau diferite întrebuinţări casnice. Partea cea mai întrebuinţată ca hrană este carnea plan- tei, fragedă și cu gust acrișor. Călătorii care străbat regiunile populate de acest cactus recurg deseori la serviciile lui pentru a-și potoli setea. Tulpina, golită de conţinut și cură- ţată de resturile cărnoase, este folosită frecvent de către indienii papajo și yampai drept ceaun. Când fac vreun popas pentru a se odihni și a-și pregăti hrana, ei aleg un cactus de mărime medie, îi retează partea superioară, apoi îl scobesc, înlăturând miezul moale. Pun în interior carne, rădăcini, grăunţe și fructe, adică tot ce au la îndemână, după care adaugă apă și fierb ingre- dientele cu ajutorul unor pietre încinse pe care le introduc în cactusul folosit ca vas. Când pietrele se răcesc, le scot, le încing din nou, le pun în ceaun, și tot așa până ce conţinutul vasului a fiert. Alteori, curăţă cactusul de ţepi și coajă și îl taie în bucăţi, pe care le fierb într-un sirop făcut din sucul altui cactus, apoi pun totul la uscat. Astfel pre- parat, cactusul are gust și aromă de lămâie zaharisită. Tot din el se prepară și un compot numit „dulce de visnaga”. De asemenea, bucăţile de cactus, zaharisite în sirop de trestie de zahăr, capătă aspectul unor cristale de zahăr candel, putându-se păstra vreme îndelungată. Meniu complet, nu-i așa? Dumnezeu este o sursă inepuizabilă. El poate să ne ofere soluţii la toate nevoile noastre: fizice intelectuale și spirituale. Există însă o condiţie: De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrănește? De ce vă daţi câștigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, și veţi mânca ce este bun, și sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. (Isaia 55:2) Acum este momentul să-L ascultăm și să-I cerem hrana pe care vrea să ne-o ofere! [Mirela] 11

8 IANUARIE NU LĂSA PE MÂINE CE POŢI FACE AZI Te-ai gândit vreodată la adevărata semnificaţie a acestor vorbe, sau le- ai rostit pur și simplu din automatism? Încearcă să te gândești la lucrurile pe care ţi-ai propus să le faci „într- una din zilele următoare” sau poate „când voi avea chef”. Cum ai reacţiona dacă peste câteva zile ai fi obligat să te muţi pe o insulă pustie undeva în Oceanul Indian și să te desparţi pentru totdeauna de familie și prieteni? Poate că vei încerca, înainte de plecare, să îi strângi pe toţi la un loc și să le spui „ce ai pe suflet”. Poate vei încerca să le iei la fiecare câte un cadou pentru ca ei să nu te uite. Sau poate ar fi la fel de bine să iei câte un buchet de flori și să le faci tu vizite prietenilor. Dar dacă nu ţi s-ar spune nimic despre „exilarea” ta și într-o dimineaţă când te trezești nu ai mai fi în patul tău confortabil, ci aruncat undeva în sălbăticie și dormind pe frunze? Cum ai reacţiona? Ce ai regreta cel mai mult? Faptul că te-ai purtat urât cu colegii de clasă? Sau poate că nu i-ai mulţumit îndeajuns mamei pentru câtă grijă are de tine? Ar mai fi poate și doamna aceea în vârstă, vecina ta, care te-a rugat să îi cumperi pâine și ulei, iar tu i-ai răspuns că astăzi nu ai timp – și poate nici chef... o vei ajuta însă în altă zi. Ţi-ar părea rău și de faptul că nu ţi-ai făcut timp să îţi faci curat printre lucruri și să dăruiești din prisosul tău și copiilor care nu au atâtea binecuvântări materiale cum ai tu. Îţi mai pare rău și că nu ţi-ai făcut niciodată curaj să îi inviţi pe colegii de școală la biserica ta - de fiecare dată ai tot amânat invitaţia, iar acum nu vei mai avea ocazia să o faci. Și ar mai fi încă multe, multe lucruri pe care regreţi că nu le-ai făcut atunci când ai avut ocazia. M-am gândit cam ce părere aș avea eu dacă Dumnezeu ar răspunde ru- găciunilor mele, așa cum răspund eu, uneori, când mi se solicită ajutorul: „Da, sigur, am să te ajut, dar nu pot acum, voi vedea când voi avea timp și pentru tine.” Sau „Bineînţeles că mă voi ocupa și de problemele tale, dar poate luna viitoare, pentru că acum am agenda completă.” Mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a mai dat încă viaţă, așa că NU LĂSA PE MÂINE CE POŢI FACE AZI! Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile. (Evrei 4:7) [Iulia] 12

SPRECHEN SIE... LIMBA CERULUI? 9 IANUARIE Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dra- goste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. (1 Corinteni 13:1) Clasa a VI-a... prima oră de germană. Dăm un test. Având experienţa limbii franceze, am început care mai de care... Îţi poţi închipui ce a ieșit, nu? Cuvinte citite până la jumătate, încâlceli la pronunţare. Curând ne-am dat seama că nu e la fel!! A urmat artileria grea: gramatica germană cu sute de reguli și excepţii, cu forme neregulate, expresii diferite, schimbări de topică ș.a.m.d. Teo- ria ca teoria, da’ practica... Să citești în germană mai merge, dar când e vorba de... vorbă? Nu uita, îmi spuneam: în lb. germană “fată” e de genul neutru, “soarele” e feminin, nu masculin, “luna” e masculină, “viaţa” e neutră, după “von” urmează întodeauna dativul, atenţie la terminaţii!!! Râzi tu râzi, dar așa e la început. Tot cam așa e când începem să vorbim limba cerului; obișnuiţi să fo- losim din plin pronumele personal “eu”, ne vine foarte greu să vorbim și despre el sau ea. Iar când folosești dicţionarul = Biblia, afli că verbul “a iubi” e neregulat și are multe variante: poate însemna a asculta, a încuraja, a răbda și chiar a da totul. Obișnuiţi cu limbajul pământului, limba cerului ne pare... bolovănoasă și ni se cam împleticește limba... Are principii atât de diferite! A da e mai important decât a primi, iar a păstra înseamnă a pierde. Nu te descuraja dacă încă mai faci greșeli, articulând greșit pe... ci- neva sau accentuând prea mult defectele altcuiva. Doar exersând zi de zi poţi vorbi din ce în ce mai bine. În plus, îţi recomand un profesor de nota 10 - Isus. El vorbește perfect. Continuă să vorbești zi de zi limba... cerului! [Alina] 13

10 IANUARIE TALANŢII Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi, și le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, și altuia unul: fiecăruia după puterea lui... (Matei 25:14-15) Știi care sunt talanţii pe care ţi i-a încredinţat Dumnzeu? Mulţi creștini, în special tinerii, nu știu acest lucru; ori dacă nu ști ce posibilităţi ai, nu ai cum să le folosești. Dacă nu reușești să afli singur acest lucru, nu te des- curaja. Întreabă-ţi prietenii, familia, pastorul sau capelanul. La fel am făcut și eu și am fost uimită să descopăr calităţi despre care nu știam. “Toţi oamenii au fost răscumpăraţi cu un preţ nespus de mare. Revăr- sând întreaga comoară a cerului în această lume, dându-ne întreg cerul în Hristos, Dumnezeu a cumpărat voinţa, afecţiunea, mintea, sufletul și întrea- ga fiinţă omenească.” (E. White - Parabolele Domnului Hristos) Și eu și tu suntem proprietatea lui Dumnezeu și de modul în care administrăm bunuri- le pe care El ni le-a încredinţat vom răspunde în ziua judecăţii. “Cultivarea și creșterea tuturor puterilor este prima noastră datorie faţă de Dumnezeu și faţă de semenii noștri. Cel care nu crește, nu sporește zilnic capacitatea și utilitatea sa în folosul altora, nu împlinește scopul, raţiunea de a fi a vieţii.” (idem) Iată câţiva dintre talanţii care sunt neglijaţi: - capacitatea intelectuală: Dumnezeu dorește ca noi să dobândim cea mai completă educaţie posibilă, pentru a împărtăși cunoștinţa noastră și altora. - vorbirea: cultivarea și buna folosire a vocii sunt neglijate foarte mult. Sunt mulţi care citesc sau vorbesc (se roagă) așa de încet sau așa de repede, încât nu pot fi înţeleși. Unii se exprimă greu și neclar. - influenţa: fiecare suflet este înconjurat de o atmosferă proprie - încăr- cată cu puterea credinţei dătătoare de viaţă, de curaj, speranţă sau apăsătoa- re, rece, otrăvită de mânjitura aducătoare de moarte a păcatului preferat. - timpul: despre nici un talant pe care El ni l-a dat nu ne va cere o mai strictă socoteală ca despre timpul nostru. Sănătatea, banii și mulţi alţi talanţi așteaptă să fie folosiţi. Să ne con- sacrăm deci cu totul Domnului în fiecare zi, oră, clipă a vieţii noastre! [Daniela] 14

O ÎNTÂLNIRE MEMORABILĂ 11 IANUARIE Mă întorceam din tabără de la Ciobănuș. Eram obosit și drumul era rău, așa că mergeam destul de încet când, deodată, în faţa mașinii apare un râs. Da, un râs în carne și oase. Venea dinspre râu și se îndrepta spre o pădurice un pic mai deasă. Era pentru prima dată când la câţiva me- tri puteam să admir un astfel de animal. Nici nu știu când am oprit mașina și motorul. Interesant era faptul că felina nu se grăbea și nu s-a speriat. Era un mascul ce avea înălţimea cu puţin peste jumătate de metru, iar lungimea corpului era de aproximativ un metru. Spre deosebire de ceea ce văzusem la grădini zoologice, blana „panterei Carpaţilor” era brun- roșcată, dar viu colorată. Se vedeau foarte bine petele negre, iar coada era scurtă, mai închisă la culoare și cu vârful negru. De remarcat erau ciufii din vârful urechilor. „Întrevederea” a durat câteva minute. Râsul s-a oprit și mă privea des- tul de curios. Nu știu dacă voia doar să-mi arate cât este de frumos sau dacă mă considera un fel delicios de mâncare. L-am admirat până când, cu graţie și fără să se grăbească, a început să urce micul povârniș spre pădure. S-a mai uitat la mine de câteva ori înainte de a dispărea printre copacii ce-i ofereau un habitat minunat. Nu voi uita niciodată acele mo- mente. Am mai stat ceva timp, parcă așteptând să mai văd o dată ceea ce văzusem. Încet, gândul mi-a zburat spre acea zi când, fără frică, fără să fie periculos, vom putea pune mâna pe o mulţime de creaturi minunate. Abia aștept ziua aceea. Vreau să mă apropii de leu, de urs, de rinocer, de pantere și alte animale, să le vorbesc, să la ascult și să la mângâi. Ce frumos va fi! Nu vrei și tu să vezi și să ai parte de ceea ce a profetizat Domnul prin omul Său Isaia? Atunci lupul va locui împreună cu mielul, și pardosul se va culca îm- preună cu iedul; viţelul, puiul de leu, și vitele îngrășate, vor fi împreună, și le va mâna un copilaș. (Isaia 11:6) Astăzi, acum, este momentul să te rogi ca Dumnezeu să te ajute să fii acolo. Nu este greu! Ascultă de El și vei ajunge în Paradis! [Viorel] 15

12 IANUARIE ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. (Psalmul 55:22) Într-o vară, aflându-se la mare, un prieten de-al meu a mers la plajă, îm- preună cu părinţii săi. Marea era foarte învolburată, de aceea Radu nu a fost lăsat de către părinţi să meargă să înoate. La un moment dat, când părinţii lui nu erau atenţi, Radu și-a luat pluta și a mers “la întrecere” cu valurile, mândru că nu căzuse de pe plută. Chiar în acel moment un val a reușit să-l răstoarne și să-l ducă în larg. Radu era deja de mult dus în larg și striga mereu agitat după ajutor. Părinţii săi au văzut pe cineva strigând după ajutor, dar apoi și-au dat seama că era Radu, singurul lor copil. Radu era agitat, dădea din mâini și din picioare ca să nu ajungă la fund. De la o vreme, crezând că nu-l aude nimeni, s-a calmat și aștepta să se scufunde. În acel moment orice speranţă de a mai ajunge la mal s-a spulberat. Chiar în momentul când el se scufunda o mână puternică l-a apucat de mijloc și l-a ridicat la suprafaţă. Era tatăl său, un om care nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. Radu mi-a spus că a învăţat o lecţie foarte im- portantă și că niciodată nu va uita acea întâmplare. Așa suntem și noi; doar când greutăţile ne încearcă puternic și suntem duși în larg ne dăm seama de importanţa încrederii noastre în Dumnezeu. Doar atunci ne dăm seama cât de păcătoși suntem. Când credem că nu mai are rost să luptăm cu “valurile” acestei lumi, când avem impresia că nu mai rezistăm, cedăm crezând că nu mai avem șansa de a fi scoși din aceste greutăţi. Să nu uităm că braţul Domnului va veni chiar în clipa potrivită și ne va salva. [Laura] 16

SCHIMBARE DE NUME 13 IANUARIE Cum a ajuns crizantema în Europa? După părerea specialiștilor francezi, care s-au ocupat cel mai mult de istoria crizantemei, ea a poposit prin anul 1608, în Olanda, sub numele de Matricaria japonica. Cine a numit-o astfel, nimeni nu știe. După nume, se pare că cel care a dus-o era ori un căpitan de vas olandez, cu ceva cunoștinţe de botanică, care a luat-o cu el de prin vreo călătorie în Marea Japoniei, ori un naturalist amator. Trebuie să menţionez aici că olandezii erau pe vremea aceea cei mai întreprinzători cutreierători ai mărilor Extremului Orient și colonizatori de noi pământuri. După aspectul ei, olandezul și-a dat seama că este o plantă din familia composeelor, pentru că se aseamănă în ceea ce privește floarea cu margare- ta și mușeţelul, care face parte din genul Matricaria. A adăugat la denumirea generică pe aceea de japonica, pentru a da de înţeles că este vorba despre un fel de margaretă japoneză. Firește, toate acestea sunt numai presupuneri. În anul 1670, celebrul naturalist suedez Linné i-a dat actualul nume, plus calificativul nejustificat de indicum (Chrysanthemum indicum = floarea de aur indiană). Dar așa de mare era prestigiul marelui savant, încât nimeni nu a îndrăznit să obiecteze împotriva inexactităţii celei de a doua denumiri, căci crizantema nu are nimic de-a face cu India, unde nu crește sălbatică, nici măcar cu Java, posesiune olandeză botezată cu numele de Indiile Olan- deze. În realitate, ea este o plantă originară dintr-un climat temperat și nu tropical. Deoarece a poposit pentru prima oară în Olanda, toată lumea cre- dea că ea nu putea să vină decât din Java sau din India, ţările unde acostau cel mai frecvent vapoarele olandeze în căutarea mirodeniilor cu care făceau comerţ. De aceea, nici măcar un om atât de meticulos cum era Linné nu și-a pus problema verificării originii ei. De altfel, primele exemplare de crizan- temă aduse nu au rezistat, iar planta pe care a descris-o și botezat-o Linné era un exemplar presat, așezat într-un ierbar. Ai fost nemulţumit vreodată de numele tău? Nu cred că are rost. Nu contează foarte mult numele acesta. Dumnezeu îţi va da un alt nume, mai frumos și mai potrivit. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor.” (Geneza 32:28) [Mirela] 17

14 IANUARIE FIR FIRECT SPRE CER Rugaţi-vă neîncetat. (1 Tesaloniceni 5:1) Era o vară frumoasă, iar noi, grupa explo, mărșăluiam pe coastele mun- ţilor într-un traseu de verificare, în tabără. La un moment dat, uimiţi că nu se mai vedea panglica albă care ne indica drumul, am observat un mesaj pe un arbore în faţa noastră: “V-aţi rătăcit! Aplicaţi regulamentul internaţional în caz de rătăcire pe munte.” Ne-am privit speriaţi unul pe altul, dar apoi ne-am amintit că este doar o probă. Singurul lucru care ne-a trecut prin minte a fost codul de semna- lizare. Dar să vezi necaz: n-aveam fluiere, n-aveam nimic care ar fi putut să scoată semnale sonore! Deci ne-am rezumat la zgomote asurzitoare (obţinute prin lovirea lemnelor unele de altele!) repetate la intervalele convenţionale de timp. După câteva minute, am auzit un fluier. Bucuroși că reușiserăm să ne facem auziţi, am pornit în direcţia sunetelor. Însă entuziasmul nostru a slăbit considerabil când în faţa noastră a apărut un instructor privindu-ne mustrător. - Îmi pare rău, a spus el, dar nu prea v-aţi descurcat. Din câte reguli erau, n-aţi îndeplinit decât una, și aceea ca vai de ea. Primul lucru pe care trebuia să-l faceţi era să vă rugaţi. Regret, dar v-aţi descalificat! A fost o lecţie grea, dar o lecţie pe care grupa noastră n-a mai uitat-o niciodată. La fiecare probă de acest gen, ne plecam capetele în rugăciune, cerând ocrotirea lui Dumnezeu. A meritat, într-adevăr! Cum este cu viaţa ta de rugăciune? Ce-ar fi ca de astăzi să păstrezi mereu legătura cu cerul? Astfel vei reuși garantat în toate probele în care intri cât timp trăiești pe pământ. Dacă te-ai descalificat ieri, astăzi ai parte de o nouă probă, o nouă șansă. Și ar fi bine să n-o ratezi! [Otilia] 18

A ZICE ȘI A FACE! 15 IANUARIE Deci, cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat. (Iacov 4: 17) Toată lumea a auzit de jocurile olimpice ale grecilor. Aș vrea să vă spun o istorioară petrecută în timpul acestor jocuri. Însă mai întâi vreau să amintesc modul de educaţie a tinerilor atenieni și spartani. La atenieni, până la 7 ani, băieţi erau lăsaţi în grija mamelor, apoi erau trimiși la școală până la 18 ani. De la 20 de ani se făcea școala militară, însă băieţii nu erau obligaţi să stea în cazărmi, ci doar se prezentau la ora stabilită în locul de adunare. Tânărul perfect în concepţia atenienilor trebuia să fie rezervat, timid, iar în prezenţa celor mai în vârstă trebuia să tacă răspunzând doar când era întrebat. Educaţia spartană a ajuns deja legendară. De la 7 ani băieţii erau pre- luaţi de stat unde erau învăţaţi până la 20 de ani cu traiul auster, disciplina cuvântului și arta de a lupta. La 20 de ani spartanii deveneau cetăţeni soldaţi și intrau în armată, în care slujeau până la 60 de ani. Se spune că într-o zi a venit la jocurile olimpice ale grecilor antici un bătrân venerabil și foarte învăţat. Sosind cam târziu, toate locurile erau ocupate. Când a trecut prin dreptul tinerilor atenieni, toţi din acea tribună au început să-l aplaude voioși. Dar când a ajuns în dreptul tribunei ocu- pate de spartani, toţi tinerii s-au ridicat în semn de deosebit respect pentru acest bătrân și i-au făcut loc imediat. Văzând acest lucru, bătrânul a spus cu voce tare: “Atenienii știu ce e binele, spartanii însă îl fac.” Tot așa și noi înclinăm să ne purtăm ca atenienii. Știm ce este bine pentru noi, pentru sufletele noastre, însă uneori ne limităm doar la cu- noaștere în loc să punem în practică ceea ce am învăţat. Suntem de acord cu ce spune Biblia, dar ne mulţumim să aplaudăm ce scrie acolo și cam atât. Ce s-ar fi întâmplat dacă Domnul Isus nu s-ar fi jertfit pentru noi și totul ar fi rămas ca o promisiune fără acoperire? Noi știm că anumite alimente, orele pierdute în faţa televizorului sau calculatorului ne fac rău, însă nu facem nimic pentru a schimba situaţia. Putem ajunge ca tânărul bogat, care a știut modul în care poate fi mântuit, însă s-a limitat doar la aceasta, nepunând în practică vorbele lui Isus. [Florina] 19

16 IANUARIE BINECUVÂNTAŢI FIE OCHII MEI! Ferice de cine citește. (Apocalipsa 1:3) Cu siguranţă că foarte mulţi tineri creștini din biserica noastră au auzit de Ben Carson și i-au cunoscut biografia prin intermediul cărţilor sale educative. Doctorul Ben Carson e un neurochirurg de succes, dar mai ales un creștin adevărat. În cărţile sale pentru tineri el dezvăluie reţeta sa pentru a avea succes, ne sfătuiește cum să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a atinge perfecţiunea, cum să ne dedicăm pentru ceea ce merită, cum să ne declanșăm potenţialul pentru excelenţă. Ben Carson afirmă că un lucru important care l-a ajutat să ajungă la nivelul de acum este lectura. Îndemnat de mama sa, el a înţeles încă din copilărie că doar citind și învăţând din cărţi își poate dezvolta intelectul, își poate desăvârși educaţia și își poate stimula creierul. Copiii și tineri care nu au posibilităţi materiale sau care într-un fel sau altul suferă discriminări nu trebuie să se considere victime ale societăţii. Ei își pot depăși condiţia dacă se preocupă de educaţia lor și dacă au în- credere în forţele proprii. Cultura și cunoștinţele acumulate prin citit le pot deschide ușile prin care aleg să treacă. Cititul activează și antrenează mintea, ne învaţă să facem deosebiri, ne îndeamnă să ne folosim imagina- ţia și ne face mult mai creativi. Cărţile oferă cu credincioșie, tuturor celor care le folosesc, societatea, prezenţa spirituală a celor mai buni și mai mari oameni. Cititul este modul în care tinerii pot căpăta un loc în viaţă. În finalul sfatului său, Ben Carson afirmă: “Dacă ne angajăm să citim, aceasta va duce la creșterea cunoștinţelor și doar Dumnezeu va pune o limită pentru cât de departe putem ajunge în această lume.” Urmează și tu acest sfat, începând chiar de azi, și vei vedea că în curând vei avea puterea și capacitatea de a-ţi schimba viaţa în bine. Mul- ţumește-I lui Dumnezeu pentru că ai doi ochi cu care poţi vedea lumina din cărţile bune și folositoare, lumină care te va însoţi pe drumul vieţii. [Anca] 20

MAI PREŢIOȘI DECÂT VRĂBIILE... 17 IANUARIE Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Matei 6:26) Azi, ca de obicei, îmi începusem studiul de dimineaţă. Era o liniște plăcută când deodată am auzit o bufnitură în geam. Ciudat, nu prea suna a ciocănitura vreunui prieten. Și apoi, așa de dimineaţă... Ce să fie? Mă ridic și privesc afară: în copăcelul din faţa ferestrei mele, un pui de piţigoi stătea răsturnat cu capul în jos, respirând tare greu. Of, of! Ies afară și îi desprind gheruţele din rămurele, așezându-l în căușul palmei. Așa de mic și așa bufnitură! Oare îi va fi fatală? “Ce pot să fac pentru tine?” l-am întrebat. Am început să-l mângâi ușor și să-i vorbesc încet. După două minute s-a așezat mai bine în adăpostul palmei și... mă privea. Apoi s-a căţărat chiar pe cureaua ceasului meu. Câteva clipe mai târziu și-a luat zborul din nou. Oare nu ni se întâmplă și nouă adesea să ne izbim de ziduri și să pier- dem echilibrul? Descurajaţi, șocaţi încă de impactul loviturii, ne dorim atât de mult să fim luaţi în braţe, să fim încurajaţi, mângâiaţi sau pur și simplu ascultaţi până când respirăm din nou normal și putem să stăm pe picoare... Cât de mult înseamnă, când treci prin perioade de criză, să ai pe cineva alături care să te liniștească, să-ţi șteargă lacrimile sau, de ce nu, să plângă împreună cu tine! S-ar putea ca nu întotdeauna prietenii să-ţi poată fi alături, dar trebuie să știi și să nu uiţi niciodată că există cineva care îţi este ÎNTOTDEAU- NA alături. Mai ales când îţi este greu... El te ia în palma Lui, te mângâie și încurajează cu o dragoste deplină. El îţi alină toate rănile. El înţelege ceea ce simţi și vrea să știi că ești foarte important pentru El. El te poate face să zbori din nou. El, Tata. [Alina] 21

18 IANUARIE LUPTĂ DIN GREU! Pădurile tropicale adăpostesc foarte multe dintre plantele pe care sun- tem noi obișnuiţi să le avem în apartamente. Printre acestea se află și begoniile. Denumirea de „begonie” vine de la Pierre Begon, guvernator al statului Santo Domingo și botanist pasionat, căruia i-au fost dedicate. Foarte multe dintre begoniile ce trăiesc în junglă sunt colorate în roșu. Cea mai cunoscută dintre ele este chiar regina begoniilor (Begonia rex), ale cărei frunze mari, ca niște inimi asimetrice, sunt de culoare grena. Însă, eu știam că frunzele trebuie să fie verzi, deci să aibă clorofilă, pentru ca planta să se poată hrăni. Cum ar putea să-și agonisească hrana dacă nu ar avea clorofilă? Haide să facem un experiment, să rupem o frunză și să o scufundăm într-un vas cu apă clocotită. Ce se întâmplă? Apa se înroșește, iar frunza devine verde. Așadar, begonia nu este lipsită de clorofilă și se hrănește normal, ca toate celelalte plante verzi. Atunci, la ce-i slujește oare „masca” roșie? Substanţa care o colorează în roșu, pigmentul, o ajută să capteze mai multă lumină, de care are nevoie pentru fotosinteză. Pe de altă parte, ridicându-i temperatura, îi permite să transpire mai mult, ceea ce nu este un lucru ușor în junglă. Un savant a avut ideea să verifice dacă într-adevăr așa stau lucrurile. El a acoperit suprafaţa frunzelor roșii ale unei plante de Begonia rex și ale altor plante verzi cu unt de cacao, care se topește ușor. Cel mai repede a în- ceput să se scurgă untul de cacao de pe frunzele roșii ale begoniei. Acestea, captând mai multă lumină, o transformaseră în căldură și își ridicaseră tem- peratura cu aproximativ 20 mai mult decât plantele verzi. În același timp, având temperatura mai mare decât cea a aerului înconjurător, ele evaporă mai multă apă, iar încreţiturile frunzei măresc suprafaţa de evaporare. Un rol identic îl au și perișorii fragezi, aproape transparenţi, care acoperă faţa inferioară a frunzelor și codiţa. Iată deci o plantă care „transpiră” din greu ca să-și agonisească hrana! Nimic nu se poate realiza fără efort, fără perseverenţă și fără străduin- ţă. Trebuie să cauţi soluţiile cele mai bune. Doar așa se poate ajunge la biruinţă. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. (2 Timotei 4:7) Nu vrei și tu să lupţi așa cum a luptat apostolul Pavel? El a urmat exem- plul lui Isus și a biruit. Acum este rândul tău! [Mirela] 22

CU CEEA CE AI 19 IANUARIE Domnul S-a uitat la el, și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, și izbăvește pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, și eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, și vei bate pe Madian ca pe un sin- gur om”. (Judecători 6:14-16) De foarte multe ori, atunci când este ceva important de făcut, omul găsește diverse motivaţii pentru a demonstra că nu se poate face acel lucru. Oare așa să fie? Cristofor Columb, când a pornit pe oceanele lumii, avea la dispoziţie trei corăbii mici și neîncăpătoare. Dintre ele, Santa Maria era cea mai mare. Avea 39 m lungime, 7,5 m lăţime, deplasa aproape 100 de tone și putea adăposti maxim 52 de oameni. A doua era caravela Pinta cu toate coordona- tele sale la jumătate faţă de cele ce o caracterizau pe prima. A treia, numită Nina, putea fi considerată o barcă mai mare. Echipajul ei număra, ca și în cazul navei Pinta, maxim 18 persoane. O, am spus „echipaj”? Cum pot numi așa cele trei cete de desfrânaţi și ucigași, recrutaţi dintre pușcăriașii și criminalii de meserie din Spania, dintre locuitorii cocioabelor din Palos și dintre vagabonzii ce-și omorau timpul prin cârciumile întunecate? Ai pleca să traversezi oceanele furtunoase ale lumii cu asemenea mij- loace de transport? Ai avea curajul să faci echipă cu astfel de oameni? Și totuși Columb a făcut-o. Culmea a fost că prima navă scoasă din uz a fost... „marea corabie” Santa Maria. El s-a întors în Europa la bordul micuţei ca- ravele Nina, alături de Pinta, ușor avariată la cârmă. Atunci când Domnul a vorbit cu Ghedeon nu i-a promis ceva ieșit din comun. Domnul s-a folosit de ceea ce avea Ghedeon la îndemână, chiar dacă acesta ar fi putut să facă mofturi. Cred că este momentul să nu ne mai plângem de lipsa de interes a celor- lalţi, să nu mai vorbim de puţinele mijloace materiale și să nu-l mai „prea- mărim” pe diavol. Dumnezeu este infinit mai mare și ne poate ajuta, dacă și noi vrem. El ne zice: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai,…Eu voi fi cu tine, și vei bate pe Madian!” (a se citi: „vei bate pe Satan”). [Viorel] 23

20 IANUARIE UN MANUAL VECHI DE 6.000 DE ANI! La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. (Genesa 1:1) Tată, cine a adus atâta apă aici?... Cine are grijă de peștii ăștia să le dea de mâncare?” întrebă micuţul Robert mergând încet pe malul lacului. Acasă... alte întrebări: “Cine a învăţat-o pe rândunica asta cum să-și facă un cuib?” “De unde știe soarele când să meargă la culcare?”. Tatăl începe să-i explice că Dumnezeu le-a creat pe toate, le îngrijește și le spune ce să facă. Băieţelul dă din cap în semn că a înţeles. Dar aceste întrebări au răscolit inima tatălui. I-au amintit că Dumnezeu este Creato- rul și Susţinătorul Pământului. Seara nu l-a mai interesat televizorul. S-a retras în sufragerie, iar pe un raft a zărit Biblia. De mult timp n-o mai des- chisese. A șters-o de praf și a deschis-o. Primele pagini i-au amintit de co- pilărie, când mama îi povestea despre Creaţiune. Apoi a deschis-o la Psal- mul 104. Și aici L-a redescoperit pe Creator. A stat mult timp meditând. Simţea cum sufletul îi era hrănit, iar el se simţea mult mai în siguranţă. Un zgomot l-a făcut să privească la fereastră. A văzut luna. A stins lumina din cameră pentru a vedea bine și stelele. Gândurile lui erau acum unite cu cele ale psalmistului: “Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!...” a exclamat el. Din acea zi s-a hotărât să refacă legătura cu Creatorul său atât de înţelept. Natura s-a dovedit un excelent manual. Astăzi, și tu poţi folosi acest manual. O floare, un copac și chiar o frun- ză îţi pot vorbi. Cât de frumos vorbește Iov despre această revelaţie când spune: Întreabă dobitoacele, și te vor învăţa, păsările cerului și-ţi vor spune, vorbește pământului, și te va învăţa, și peștii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut aseme- nea lucruri? El ţine în mână sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc. (Iov 12:7-10) [Gabriela Ţ.] 24

IATĂ OMUL! 21 IANUARIE Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmul 139:14) Creierul uman este cea mai complexă și mai desăvârșită formă de orga- nizare a materiei, laboratorul activităţii psihice. Creierul, sub aspec- tul arhitectonicii, plasticităţii și activismului informaţional și creativ, se situează pe cea mai înaltă poziţie în cadrul marelui sistem reprezentat de organismul uman. Porţiunea creierului numită “blocul dinamic reglator” are funcţia de comandă și coordonare a actelor motorii, senzoriomotorii și intelective, și este responsabilă pentru intenţionalitate, caracteristică pentru conștiinţa umană. Un creier normal are capacitatea să proceseze două milioane de byţi de informaţii pe secundă. Cu vârsta, numărul celulelor din creier scade (după vârsta de 30 de ani, zilnic mor circa 5000). Creierul consumă până la 25% din cantitatea totală a oxigenului care pătrunde în organism. Prin arderea glucozei în creier se obţine o cantintate de energie ce reprezintă 15% din consumul energetic total al corpului omenesc. Toate acestea sunt îndeplinite cu succes de creierul nostru, iar noi habar nu avem. Creierul poate face simultan și alte lucruri complexe. Nici un computer nu poate fi atât de performant încât să poată sta alături de capacitatea creierului nostru. Creierul e un Everest ce nu poate fi escaladat niciodată, un Everest care urcă, înaintează odată cu noi. Când crezi că ai ajuns pe culme, dinco- lo de ea îţi apare o alta, mai ispititoare. Acest organ e un dar uriaș făcut de Dumnezeu, fiind cel mai complex sistem din întregul Univers. Așadar, cu un asemenea creier, cum poate îndrăzni cineva să spună “nu pot”? Trebuie să fim convinși de preţul darului pe care l-am primit și de potenţialul pus de Dumnezeu în fiecare dintre noi. În această zi, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ţi înţelegi valoarea și capacităţile. Mulţumește-I că ești o făptură minunată. [Anca] 25

22 IANUARIE RESPONSABILITATE Pentru întîiaș dată, ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia. (Fapte 11:26 u.p.) Ucenicii din Antiohia au cinstea de a fi fost primii urmași ai lui Hris- tos care să poarte numele de creștini. Mai mulţi cercetători biblici au studiat originea acestui nume, locul și perioada de origine, cât și folosirea lui ulterioară. Numele de creștin are la bază Însuși numele Mântuitorului. Elementul distinctiv al creștinismului era faptul că era centrat în jurul Per- soanei lui Hristos și, dacă numele Cristos era neinteligibil pentru majorita- tea păgânilor și ei îl confundau uneori cu numele obișnuit “Chrestos”, care înseamnă “bun, binevoitor”, aceasta a avut urmări pozitive. Souter afirmă că “christian” se poate să fi însemnat iniţial soldaţii lui Christus, Bickerman susţine traducerea de “familia lui Christus”. În Co- mentariul Cunoștinţelor Biblice, Stanley D. Toussaint a făcut o observaţie asupra terminaţiei “in” din acest cuvânt. Această terminaţie înseamnă “aparţinând partidei sau grupării lui... “, de aceea, creștinii sunt cei care aparţin partidei lui Isus Hristos. A fi identificat ca aparţinând partidei lui Isus Hristos nu este numai un privilegiu, ci și o responsabilitate. Se așteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru. În familia Lui nu există oi negre. Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de un comportament grosolan. La sfârșitul judecăţii, cuceritorul lumii l-a întrebat cum se numește. “Alexandru”, a răspuns soldatul. Împăratul a repetat în- trebarea. Același răspuns. Împăratul furios, a spus a treia oară: “Vreau să știu cum te cheamă!” Când soldatul a dat același răspuns pentru a treia oară, generalul de oști a replicat furios: “ Ești vinovat de învinuirile ce ţi se aduc și vei suporta consecinţele. Ori îţi schimbi comportamentul, ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru și să facă ceea ce ai făcut tu!” Dacă Alexandru cel Mare a fost ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cât mai mult este Hristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă Numele. Ești tu (sunt eu) la înălţimea Numelui ce-L purtăm? Este necesar oare ca Domnul Isus să ne spună “Schimbă-ţi comportamentul sau schimbă-ţi numele”? Ai vrea ca Isus să te reprezinte în același fel cum Îl reprezinţi tu? [Daniela] 26

AH, TIMPUL... 23 IANUARIE Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub soare își are ceasul lui. (Eclesiastul 3:1) Trăim în secolul vitezei. Avem atâtea lucruri de făcut și timpul este atât de scurt. Două cuvinte scurte le auzim din ce în ce mai des: N-AM TIMP. Folosim aceste cuvinte când, de obicei, ni se cere să facem un lucru pe care îl considerăm sau nu important dar nu și urgent. Lucrurile importante și urgente sunt, sau ar trebui să fie, în capul listei. Dar ce poţi spune despre timpul pe care vrei să-l petreci cu persoana iubită? Nu-i așa că ai timp? Renunţi la multe ca să poţi avea acel timp. Sau ce poţi spune despre timpul făcut pentru a vorbi cu Dumnezeu? Nu-i așa că renunţi la multe pentru a-ţi face acest timp? Dacă nu este așa, ar trebui să-ţi pui un semn de întrebare cu privire la relaţia ta cu El. Dacă te consideri un fiu sau fiică a lui Dumnezeu trebuie să ai timp special în care să-L asculţi și să-I vorbești. “Toţi cei care sunt învăţaţi de Dumnezeu au nevoie de ora liniștită de comuniune cu propriile lor inimi, cu natura și cu Dumnezeu. În ei trebuie să fie descoperită o viaţă care nu este în armonie cu lumea, cu obiceiurile sau cu practicile ei; și ei au nevoie de o experienţă personală în obţine- rea unei cunoașteri a voinţei lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individual adresându-se inimii. Când orice alt glas este redus la tăcere și așteptăm în liniște înaintea Sa, tăcerea scoate și mai mult în evidenţă glasul lui Dumnezeu. El ne poruncește: ”Staţi liniștiţi și să știţi că Eu sunt Dumnezeu.” (Psalmul 46:10) În mijlocul unei mulţimi grăbite și al încor- dării, în activităţile presante ale vieţii, cel care este împrospătat astfel va fi învăluit de o atmosferă de lumină și pace. El va primi o nouă provizie de tărie fizică și mintală...” (Divina vindecare, E. G. White) Vreau să fac parte din această categorie de oameni. Vrei și tu? Dacă da, hai să ne facem timp pentru asta și să nu așteptăm să găsim timp. [Gabriela Ţ.] 27

24 IANUARIE LECŢIA DE ARHEOLOGIE Răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aduce nădejde. (Romani 5,4) Tutan Kamon este unul dintre faraonii cei mai importanţi, sau mai bine spus unul dintre cei mai cunoscuţi. Și acest lucru se datorează nu vreunei bătălii importante câștigate de el, ci averii impresionante cu care a fost înmormântat. A murit la vârsta de 18 ani – domnia sa a fost scurtă, dar se pare că foarte interesantă. Se crede că a murit de o boală mai rar întâlnită, care a făcut ca trupul său, deși mumificat, să nu se păstreze prea bine. Interesant este cum arheologul Howard Carter a descoperit mormântul faraonului. El era finanţat de lordul Carnarvon, care era hotărât să opreas- că lucrările din Valea Regilor, fiind convins de faptul că Howard Carter nu va descoperi nimic interesant. După ce 5 ani a lucrat în zadar, arheologul a mai cerut răgaz încă un sezon, timp în care a început să sape sub adăposturile pe care le aveau muncitorii din Egiptul Antic. Aceste adăposturi au fost descoperite chiar lângă mormântul lui Ramses al IV-lea. Nimeni până la Carter nu le-a dat nici o importanţă acestor case, și de aceea nimeni până la el nu a continuat săpăturile în acel loc. Și iată că într-o zi cineva descoperă o treaptă! Unde duce ea oare? Au mai găsit o treaptă și apoi încă una și... în total sunt 16. Apare în faţa ochilor și prima ușă pe care scrie Tutan Kamon... Se pare că și în ziua de astăzi, atunci când arheologii descoperă ceva, se întreabă mereu dacă descoperirea lor este mai importantă decât a lui Howard Carter. Se pare că până în zilele noastre, mormântul lui Tutan Kamon este considerat cea mai importantă descoperire arheologică. Ce putem noi să învăţăm astăzi de la Carter? Că răbdarea aduce biruinţă. Dacă ţi se pare ceva greu de realizat, nu renunţa să lupţi. Dacă ţinta pe care ţi-ai pus-o este după voia lui Dumnezeu, roagă-te și insistă pentru că vei avea biruinţă. Nu renunţa de la primul eșec. Chiar dacă uneori colegii și prietenii râd de tine, ca de Noe atunci când își construia corabia, tu să știi că Tatăl Ceresc este cu tine și îţi dă răbdare și putere pentru ca să poţi ajunge la biruinţa pe care o dorești. [Iulia] 28

SALATĂ... DE FLORI 25 IANUARIE Cred că ţi-ai dat seama din titlu despre ce vreau să-ţi vorbesc acum: salata de flori. Dar, mai înainte de orice, atenţie! Nu orice floare poate fi folosită în acest scop. Unele pot fi foarte otrăvitoare. De asemenea, la unele plante doar anumite părţi sunt comestibile, pe când altele îţi pot face mult rău, așa că nu încerca să-ţi faci singur o astfel de salată. Bucătăria tradiţională chineză cuprinde o listă întreagă de flori folosite pentru prepararea diferitelor feluri de mâncare. Cea mai des folosită este crizantema comestibilă (Chrysanthemum coronarium). Frunzele ei, mai late, mai cărnoase și mai fragede decât ale crizantemelor ornamentale, care sunt în general aspre și păroase, sunt apreciate împreună cu tulpina fragedă, atât pentru aroma lor fină, cât și pentru conţinutul bogat în vita- mine și săruri minerale. Această crizantemă se prepară de obicei în felul următor: frunzele și tulpina se opăresc, se scurg de apă, se toacă mărunt, se condimentează și se servesc ca salată alături de alte feluri de mâncare. Alteori se servesc garnituri alcătuite din frunzele și tulpinile de crizante- mă înăbușite în ulei de soia. De altfel, folosirea numeroaselor garnituri sau salate gătite din flori nu este o raritate în arta culinară chineză. În mod special se folosesc câteva specii de crin: Lilium brownii, ai cărui bulbi se folosesc drept condiment, Lilium auratum, de la care pe lângă bulb se folosesc și florile pentru aro- matizarea mâncărurilor. În multe provincii din China se cultivă ca plantă alimentară falsul crin galben (Hemerocallis flava). Florile lui parfumate, bogate în caroten, vitamina PP, săruri de fier și fosfor, constituie în faza de boboc obiectul unor întrebuinţări variate în alimentaţie. Bobocii proas- peţi, muraţi, fierţi sau deshidrataţi, alcătuiesc garnituri foarte apreciate de chinezi. Parcă nu prea ţi-ar veni să crezi că vaza și-a pierdut din întrebuinţare, nu? Primești un buchet de crini la aniversare sau la un alt eveniment și în loc să le expui, tai florile, le așezi într-o salatieră, pui ulei și lămâie și… „poftă bună!”. Totuși, așa a fost la început și așa va fi o veșnicie întreagă. Încearcă să te gândești la lucrul acesta. Și Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă și care este pe faţa întregului pământ, și orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.” (Genesa 1:29) [Mirela] 29

26 IANUARIE UN PREŢ PREA MARE Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufle- tul? (Matei 16:26) Probabil că nu ţi-e străină acţiunea nuvelei intitulate, cu amară ironie, Moara cu noroc. O familie tânără și cu venituri modeste hotărăște, în ciuda sfaturilor bătrânei lor mame de a se mulţumi cu ce au, să ia în arendă un han aflat la răscruce de drumuri, care promitea o rotunjire fru- mușică a veniturilor într-un timp relativ scurt. Afacerea se dovedește a fi profitabilă, dar aduce cu ea nu numai sume tot mai mari de bani, ci și șan- taj, compromisuri, neliniști sufletești, certuri în familie, adulter și, în cele din urmă, chiar moartea ambilor soţi. Imaginea din final a bătrânei care-și jelește fiica și ginerele, alături de nepoţii rămași orfani, te îndeamnă să te întrebi: “A meritat preţul?”. Mi-am amintit această întâmplare în timp ce, participând la o reuniune de clasă, ascultam povestea mai multor foști colegi de liceu, ajunși la un moment dat directori economici ai unor firme importante. În ciuda faptu- lui că deţineau o funcţie invidiată de mulţi, ei au preferat să demisioneze în momentul când li s-a cerut să facă primul compromis. Știau că nu va fi ultimul. Ești tânăr și te afli la început de drum. Îţi dorești o situaţie materială cel puţin decentă, o carieră plină de succes și o familie fericită. Până aici, nimic rău. Ce te faci însă când pentru a le obţine ţi se cere să faci un mic compromis, să dai sau să primești un plic, să spui o minciună, să închizi ochii la o “mică” ilegalitate, cu alte cuvinte să renunţi (doar temporar) la principiile tale “prea înguste pentru vremurile pe care le trăim”? De ce? “Pentru că altfel, în ziua de azi, mori de foame”. Așa să fie oare? Vieţile unor personaje biblice ca Iosif sau Daniel vin să demonstreze că poţi avea succes și rămânând credincios principiilor. Cântărește bine ambele variante și vezi dacă merită să sacrifici liniștea interioară sau chiar mântuirea în schimbul unor bunuri sau poziţii trecătoa- re. Cere-I apoi lui Dumnezeu să te ajute “să atingi un ţel drept printr-un mij- loc drept, să fii iertător cu cel slab, să învingi și să rămâi curat” (V. Hugo). Și nu uita: sărac nu este cel care are puţin, ci cel care nu se poate mulţumi cu ceea ce are! [Medana] 30

AJUTOR LA NEVOIE! 27 IANUARIE Cereţi și vi se va da, căutaţi și veţi găsi, bateţi și vi se va deschide. (Matei 7:7) Onouă zi sosise peste orașul în vare eu m-am născut. Dimineaţa era destul de friguroasă pentru un sfârșit de primăvară, iar schimbările petrecute în natură spuneau că vara își cere drepturile. Oamenii își în- cepeau activităţile, iar soarele încerca să-și facă loc printre norii care se aflau pe cer. Vacanţa de vară sosise! Familia mea o ducea destul de greu cu banii, iar eu și sora mea trebuia să lucrăm. Eu mă ocupam de rondurile care se aflau în faţa blocului. Ca și ceilalţi membrii ai familiei, am plecat și eu la lucru. Eram tristă pentru că toţi prietenii mei plecaseră în vacanţă la mare, la munte sau în tabere, iar eu și sora mea trebuia să lucrăm. Totuși, speram că ziua aceea îmi va aduce ceva mai bun. Deci, iată-mă în faţa rondurilor de flori. M-am apucat de treabă, când gândurile mele au fost întrerupte de un mieunat jalnic. La început nu mi-a păsat deoarece eram obișnuită cu zgo- motele animalelor maidaneze. Dar acest mieunat era diferit de celelalte. M-am uitat în jur ca să văd cine era așa de supărat. Nu am văzut pe ni- meni, dar la doi metri de locul în care mă aflam, florile se mișcau. M-am apropiat și am văzut un ghemotoc de blăniţă de forma unei pisici, care deși se afla într-o situaţie destul de dificilă, arăta destul de bine. Ochișorii săi m-au fixat, iar mieunatul a încetat pentru o clipă, reîncepând atât de jalnic, încât semăna cu un strigăt de ajutor. L-am privit și i-am spus cu un glas liniștit: “Ai mieunat toată dimineaţa și ai continuat să speri că cineva va veni și te va lua cu el. Nu-ţi promit mâncare și confort costisitor, dar îţi promit că nu ai să suferi de foame, de frig și de lipsa de protecţie”. Atunci când suntem neajutoraţi și avem impresia că nu mai avem nici o scăpare, este Cineva care ne ascultă și este gata să ne ajute. El este unica noastră speranţă și este singurul loc de unde putem cere ajutor și putem fi siguri că ni se va răspunde. “Dacă simţi și știi că ești un păcătos, este destul de justificat să ceri iertarea și mila Sa. Condiţia conform căreia poţi veni la Dumnezeu nu este aceea de a fi un sfânt, ci aceea de a-L ruga pe El să te cureţe de orice păcat și întinăciune.” (E.G.White - Cugetări de pe muntele fericirilor) [Florina] 31

28 IANUARIE DOBORÂT, DAR NEÎNFRÂNT Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cum- pănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi la pământ, dar nu omorâţi. (2 Corinteni 4:8-9) Dintotdeauna am iubit nucul din colţul grădinii mele. Încă din copi- lărie, acolo a fost locul meu favorit. Și încă mai este. Frunzișul lui era minunat, trunchiul gros, și constituia cea mai bună ascunzătoare pe care o cunoșteam eu pe atunci. Într-un timp, chiar plantasem acolo salată și flori. Până într-o zi, când s-a întâmplat tragedia: o furtună teribilă s-a abătut asupra orașului nostru. Atmosfera de afară era de-a dreptul terifiantă. Șu- voaiele de apă măturau totul, iar vijelia rupea copaci și zbura acoperișuri- le vecinilor. Și aceasta a fost nimic, până am auzit o trosnitură puternică și prietenul meu, nucul, s-a prăbușit la pământ sub privirile mele îngrozite. După ce a trecut furtuna, am evaluat pagubele. Locul meu favorit dispă- ruse, iar eu nu mă împăcam cu pierderea! Nucul nostru cel mare căzuse peste gard și stătea sprijinit în el, iar jumătate din rădăcină era ieșită la suprafaţa pământului. Nici acum nu știu motivul pentru care ai mei au hotărât să lase copacul la locul lui; însă anul următor, spre marea noastră surpriză, a rodit exact ca în alţi ani. Uimitor! O parte din rădăcina lui a rămas în pământ, iar seva circulă normal și acum. Nucul cel prăbușit este și acum preferatul meu, și de fiecare dată când îl privesc, îmi amintesc lecţia preţioasă pe care am învăţat-o de la el. Ai momente în care ești și tu doborât în furtuna vieţii? Nu dispera! Rămâi conectat la Sursa vieţii, Isus, și vei aduce roade veșnice. Perseve- rează, nu renunţa, și în curând vei intra pe porţile Paradisului! [Otilia] 32

TUNELUL 29 IANUARIE Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proo- rocie, cu punerea mâinilor de către ceata presbiterilor. Fii cu luare amin- te asupra ta însuţi și asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruiește în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuţi și pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:14.16) Ai citit nuvela lui Fr. Dürrenmatt? Dacă nu, te ajut eu... Un tânăr de 24 de ani călătorește pe o rută binecunoscută, cu trenul. Acest tânăr, după spusele autorului, are capacitatea de a vedea răul din spatele cortinei. Paradoxal însă, el alege să-l ignore astupându-și ochii, gura, urechile. Trenul intră într-un tunel care se prelungește la ne- sfârșit, iar viteza crește înspăimântător. Singurul care observă că ceva nu e în regulă este tânărul și, deși încearcă acum să-i atenţioneze pe ceilalţi, nu obţine nici o reacţie. Fiecare continuă să-și vadă de treaba lui. Spre sfârșitul povestirii, destinul celor aflaţi în tren este sugerat: moartea. Un- deva, gonind spre măruntaiele pământului, trenul urmează să se izbească de pereţii de granit... Cum ţi se pare povestirea? Știinţifico-fantastică? Pentru mine, ea are un tâlc: prea de multe ori tânărul acesta întruchipează perfect atitudinea de nepăsare a noastră faţă de ceilalţi. Tatăl ceresc ne-a descoperit ce se află dincolo de realitatea obișnuită, lupta continuă între bine și rău, dar în loc să-i atenţionăm cu toată seriozitatea pe cei care călătoresc în același tren cu noi, tren numit viaţă, alegem să ne astupăm ochii, gura, urechile, ca și cum situaţia n-ar fi nici pe departe așa de gravă. “Să nu fim fanatici”, nu? În istoria pământului va veni cu siguranţă o zi numită sfârșit. Ocupaţi de noi înșine sau de alte “priorităţi” e ușor să pierdem din vedere mesajul pentru semenii noștri. Suntem responsabili pentru ceea ce știm și nu e de joacă. Indiferenţa nu este și nu a fost niciodată compatibilă conceptului de creștin. Alege azi să nu fii indiferent! [Alina] 33

30 IANUARIE MORT PENTRU... UN FLUTURE Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor să asculţi behăitul turmelor? La pâraiele lui Ruben mari au fost sfaturile! Galaadul de dincolo de Ior- dan nu și-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Așer a stat pe malul mării, și s-a odihnit în limanurile lui. (Judecători 5:16-17) Era pe vremea judecătorilor. Debora și Barac au plecat împreună cu o parte din seminţiile lui Israel ca să lupte împotriva lui Sisera (căpetenia oștirii dușmane). Iael, nevasta unui chenit, nu a ezitat să treacă de partea Domnului. Cu înţelepciune i-a întins o cursă lui Sisera și apoi l-a omorât. În ziua aceea, Dumnezeu a dat o mare victorie poporului Său. Oare ce se întâmpla în ţinuturile celor care nu au venit să lupte? Biblia ne dă răspunsul: Ruben – asculta behăitul oilor și făcea mari planuri de viitor (Judecători 5:15-16) Galaadul – s-a ascuns în casă, probabil de frică (Judecători 5:17) Dan – se plimba cu corabia sau pescuia liniștit (Judecători 5:17) Așer – se odihnea și făcea plajă la malul mării (Judecători 5:17) Meroza – stătea indiferentă (Judecători 5:23) Sunt foarte multe ocazii când omul nu se află acolo unde ar vrea Dum- nezeu. Găsim multe alte lucruri de făcut, dar nu facem ceea ce trebuie. Faptul acesta poate avea consecinţe dramatice. Printre generalii lui W. Churchill se afla și un mare colecţionar de flu- turi. În timpul luptelor din primul război mondial, deși era însoţit de com- pania sa, generalul a observat un fluture care-i lipsea din colecţie. Și-a scos plasa și a început să alerge după el pentru a-l prinde. Fără să-și dea seama, a înaintat până lângă liniile inamice. În timp ce generalul, plin de bucurie, a strigat: „L-am prins!”, un glonte german l-a răpus. A murit pentru... un fluture. Suntem pe terenul de luptă sau suntem în altă parte? Dar, dacă tot ne-am pornit la luptă, ce ne preocupă? E posibil ca „fluturii” să ne atragă în capca- nă. Nu da înapoi de pe terenul de luptă. Domnul Isus este înainte luptător. El a biruit deja! Este timpul cel mai bun ca, de dimineaţă, să cerem planul de luptă pentru ziua ce ne stă în faţă. Dumnezeu ne va ajuta să fim acolo unde este nevoie de noi! [Viorel] 34

CU OCHII SPRE CER 31 IANUARIE De la miazănoapte ne vine aurora. (Iov 37:22) Dacă ai avut până acum necazuri și probleme poate că deja ai pus în practică ceea ce vei citi în continuare. Dacă anii tăi tineri și lipsa experienţei de viaţă te-au ferit până acum de așa ceva, aș dori ca aceste gânduri să îţi fie de folos pentru mai târziu. Când sufletul ţi se rupe de durere și când totul se prăbușește e greu să crezi că în tot ce ţi se întâmplă e și o parte bună. Și totuși, e adevărat că suferinţa are marele avantaj de a te putea ajuta să fii într-o comuniune mai strânsă și mai adevărată cu Dumnezeu. Suferinţa te ajută să îţi înţelegi greșelile, să fii răbdător, te învaţă să aștepţi în timp rezolvarea problemei. Greutăţile te obligă să-ţi fixezi ţinte și să le atingi, îţi formează disciplina muncii, te determină să-ţi dezvolţi imaginaţia, te antrenează să cauţi ele- mente pozitive în situaţii negative. Iată o mulţime de motive care ne arată că și greutăţile ne sunt folositoare. Obișnuiește-te să consideri greutăţile ca fiind avantaje. Dacă nu poţi rezolva o situaţie problematică, încearcă să schimbi ceva în sufletul tău, și toată viaţa îţi va fi schimbată în bine. Mai important decât să învingi un necaz este să te raportezi la acel necaz într-un mod pozitiv și optimist. Să nu uiţi niciodată că aurora vine de la miazănoapte; o rază de soare își răspândește lumina chiar și în nordul cel mai întunecat. Așa cum spu- nea și multîncercatul Iov, trebuie doar să te uiţi spre cer și să privești căile minunate ale lui Dumnezeu în mijlocul furtunilor. [Anca] 35

1 FEBRUARIE NE CUNOAȘTEM…? Și viaţa veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dum- nezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu. (Ioan 17:3) Stăteam la masă și citeam, când deodată a sunat telefonul. “Surioară, ai devenit mătușă. În după-amiaza aceasta s-a născut Silvia”, auzeam vocea fericită a fratelui meu. Am ţâșnit din cameră și-am alergat pe hol strigând: “Am o nepoţică, am o nepoţică”. Bineînţeles, toţi m-au felicitat, dorind sănătate micuţei nou-venite. Au trecut câteva zile și câteva examene, apoi două-trei săptămâni, și fetele mă întrebau: “Ce-ţi face nepoţica? Ai văzut-o? Cum arată?”. “Nu știu cum arată. Încă n-am văzut-o. Am de gând s-o vizitez în vacanţa de după sesiune.” “O, dar cum reziști? Eu în locul tău aș fi mers s-o văd îndată ce s-a născut!” se mira una dintre colege. Să fiu sinceră, deși așteptam ziua întâlnirii cu micuţa Silvia, n-aș putea spune că nu mai puteam de dorul ei. N-o văzusem niciodată, cum să-mi fie dor de ea?! A trecut luna ianuarie, apoi în vacanţa din februarie iată-mă ajunsă în căminul fratelui meu. Nerăbdătoare, am pășit lângă pătuţul Silviei, și în sfârșit am putut să-i privesc faţa. Când am luat-o în braţe, am simţit că mă îndrăgostesc de ea pentru totdeauna. Nu m-am plicitisit să stau minute-n șir, chiar ore lângă pătuţul ei și s-o privesc cum doarme, cum se strâmbă sau privește-n jur cu mare interes faţă de orice obiect. Ce să vă mai zic? Mi-a fost atât de greu să mă despart de ea! O vedeam doar pe Silvia, nepoţica mea de care de două zile mă legau funiile cunoașterii și iubirii. Ce lecţie preţioasă am învăţat atunci! Nu poţi să iubești cu adevărat pe cineva dacă nu-l cunoști. Nu îţi poate fi dor de el, dacă nu l-ai văzut. Știi că într-o zi te vei întâlni cu El, și stai aproape nepăsător sau eventual curios. Dacă gândul revenirii lui Hristos nu te umple cu emoţii, cu nerăbdare, cu dor nespus, oprește-te și revizuiește-ţi atitudinea faţă de El. S-ar putea să nu-L cunoști personal, să nu fi stat niciodată în braţele Sale. Poate tot ce știi despre El este faptul că S-a născut și că trăiește undeva. N-ai vrea să te bucuri din plin de legătura strânsă cu El, de sosirea ta în familia Lui? Dacă vrei să-I vezi zâmbetul pe faţă și în același timp să fii și tu fericit, pornește astăzi la El. Mântuitorul tău te va cuprinde în braţele Sale pentru totdeauna. [Judit] 36

LUCRURI SLABE, LUCRURI TARI 2 FEBRUARIE Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. (1 Corinteni 1:27) Nu-mi amintesc acea excursie explo decât caracterizată printr-un singur cuvânt: infern. Sau, cu indulgenţă, anarhie. Era pe vremea când grupa noastră era compusă din exploratori energici, cu chef de șotii. Instructoarea noastră era epuizată de eforturile de a restabili liniștea și de a ne face să mergem în șir, pentru a fi demni de numele nostru, însă nimic nu a avut efect. Când am ajuns în vârful dealului, eram foarte bucuroși și gălăgioși, dar nu eram o formaţie ordonată, ci o turmă în adevăratul sens al cuvântu- lui. Însă priveliștea pe care am văzut-o ne-a șocat: în vale, în cadrul unui peisaj superb, un cârd de gâște mergea aliniat într-o perfectă ordine. Șirul era absolut perfect! Era de necrezut. Ne-am privit cu înţeles unii pe alţii, toţi fiind loviţi de uimitoarea demonstraţie mustrătoare din faţa noastră. Între membrii grupei au început șoapte de genul: “Avem de învăţat de la un cârd de gâște!” sau “Mult ne-a trebuit să pricepem asta!”. Poate că n-ai trăit o situaţie de acest gen, însă nici să nu ţi-o dorești. De multe ori, noi avem de învăţat de la “gâște”, de la persoane nu au atâtea cunoștinţe ca noi. Uneori ne credem superiori și atotștiutori, dar ne lovim de exemplul izbitor al unei persoane neînsemnate în ochii noștri. Vrei să nu trăiești situaţii neplăcute? Pune-ţi fiinţa în armonie cu Dumnezeu și atunci nu vei fi dat de rușine de niște... “gâște”. Iar eu să-mi termin povestirea. Câteva minute mai târziu, pe coama dealului se putea vedea un șir în perfectă ordine; nu de gâște, ci de ex- ploratori. [Otilia] 37

3 FEBRUARIE NAUFRAGIUL ZAMBILELOR Se povestește că zambilele au ajuns pentru prima dată în Olanda? într-un mod cu totul întâmplător. Un vapor genovez a naufragiat, iar încărcătura lui a fost adusă de valuri pe ţărmul olandez din apropierea locului unde se petrecuse nenorocirea. După câtva timp, ţărmul s-a aco- perit cu un covor de plante cu flori liliachii ce răspândeau un parfum suav, dar puternic. Frunzele plantelor semănau cu cele ale lalelelor, bine cunoscute olandezilor, numai că tulpina lor era acoperită de jos și până sus cu clopoţei gingași, ca niște crini mititei, prinși de codiţe mărunte și cărnoase, iar petalele lor erau viorii. Copiii care se jucau pe plajă le-au observat primii. Atrași de gălăgia lor, cei mari au alergat să vadă despre ce este vorba și au rămas uimiţi de aspectul florilor necunoscute. De unde apăruseră ele aici, pe ţărmul nisipos unde poposeau doar algele aduse de flux? Nimeni nu mai văzuse până atunci astfel de flori în Olanda. Doar când au dezgropat bulbii câ- torva plante și au găsit înfundate în nisip sfărâmături de lemn, resturi de lădiţe, au făcut legătura cu naufragiul petrecut cam cu o lună înainte și au înţeles că din rămășiţele încărcăturii vasului distrus proveneau și bulbii delicatelor flori. Nu știu dacă această întâmplare este adevărată sau doar o născocire, dar are o aplicaţie foarte importantă. Am auzit părinţi care spuneau: „Nu știu de unde a învăţat copilul meu să vorbească urât, să răspundă sau să fie obraznic; la noi în casă n-a văzut așa ceva.” Acești părinţi uită că apele lumii duc cu ele nenumărate seminţe ale răului. Odată găsit un teren pri- elnic, mica sămânţă încolţește și arată ce poate. Dar mai este ceva demn de luat în seamă: ce fel de seminţe purtăm în caracterul nostru? În momente critice acestea ies la iveală. Și astfel se vede ce fel de oameni suntem. Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. (1 Corinteni 4:9) Fie că vrem sau nu, suntem priviţi de cei din jurul nostru. Este deci timpul să fim atenţi la ceea ce încolţește în viaţa noastră. Într-o zi vom da socoteală. Totul va fi descoperit. [Mirela] 38

SINGURUL REMEDIU 4 FEBRUARIE ... în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. (Coloseni 1:14) Cu toţii am auzit de antibiotice - aceste medicamente care au salvat mii de vieţi omenești. Mai puţini sunt cei care știu că descoperirea lor a fost întâmplătoare. Alexander Fleming, bacteriolog de origine scoţiană, lucra la Univer- sitatea din Londra. Aici făcea experimente cu bacterii; pentru aceasta el însămânţa bacteriile în vase speciale de laborator. Într-o zi, a uitat în mod accidental o cultură de Stafilococi neacoperită. După câteva zile, întorcân- du-se, și-a dat seama de greșeală și a vrut să arunce acele vase, experimentul fiind compromis. Totuși, el a observat ceva ciudat: bacteriile nu creșteau în apropierea unei bucăţi de mucegai care se dezvoltase în vas datorită faptului că uitase vasul neacoperit. Fleming a bănuit că mucegaiul produce o substanţă chimică ce are o acţiune bacteriostatică și a întreprins o cercetare preliminară asupra naturii acestei substanţe. Aceasta se întâmpla în anul 1928. În anul următor, Fleming publică primul articol despre proprietăţile anti- bacteriene ale mucegaiului. A trebuit, însă, să treacă 10 ani până când aceste studii să fie luate în considerare. Astfel că în 1939, doi profesori de la univer- sitatea din Oxford au iniţiat un studiu detaliat al substanţelor descoperite, cu scopul de a vedea dacă pot fi folosite în tratamentul unor boli. În câteva luni s-a realizat un medicament ce a fost pus la dispoziţia pacienţilor, salvându-se astfel vieţile a mii de oameni. Să presupunem că cineva ar face o infecţie bacteriană gravă, dar refuză tratamentul cu antibiotice invocând diverse motive. Acest om este demn de milă, însă mulţi dintre noi suntem în postura lui. Locuitorii Terrei sunt bol- navi de o boală grea: păcatul: Singurul remediu este jertfa Domnului Isus Hristos. Mulţi refuză acest remediu, uneori fără să-și dea seama. Ei cred că balanţa păcatelor să fie echilibrată de faptele bune. Alţii cred că își pot schimba natura păcătoasă printr-o gândire pozitivă: librăriile abundă în cărţi ce promovează sinele și gândirea pozitivă. Nu vreau să spun că gândirea pozitivă este greșită. Greșeala este atunci când aceasta ia locul încrederii depline în Isus Hristos, singurul remediu pentru păcat. [Daniela] 39

5 FEBRUARIE NU EXISTĂ PIEDICI! Pe data de 16 iulie 1872 se năștea la Borge, Norvegia, unul dintre cei mai mari exploratori. Se numea Roald Engelbrekt Gravning Amundsen. Tatăl lui, un mic investitor proprietar de vase, moare când Roald începuse să studieze medicina. În acel moment, R. Amundsen se hotărăște să devină marinar. Renunţă la studii și se angajează ca matelot pe un vas de vânat foci. Se îndrăgostește irevocabil de mări și oceane. Astfel, participă la prima iernare a unor exploratori în Antarctica. Studiază la Hamburg, timp de jumătate de an, tot ceea ce se putea ști despre magnetismul terestru. Cu micile economii își cumpără mai întâi un vas numit „Gjoa” cu care reușește (pentru prima dată în istorie – august 1906) să treacă din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific prin nordul Americii. Apoi cumpără vaporul „Fram”, bătrân, dar nu de aruncat. Se îmbarcă împreună cu alţi exploratori, ia cu el 15 corturi, 10 sănii, câini și foarte multe provizii și ajunge primul la Polul Sud (14 decembrie 1911). Între iunie 1918 și august 1920, cu vasul „Maud”, reușește, tot în premieră, să facă ocolul complet al Oceanului Îngheţat. Peste câţiva ani încearcă să fie primul care zboară deasupra Polu- lui Nord. Din cauza condiţiilor meteo, este întrecut de americanul Richard Byrd. Amundsen și tovarășii săi reușesc totuși să efectueze primul zbor din Europa spre America pe deasupra Polului Nord (4000 de Km în 42 de ore). Astfel se demonstrează că nu există nici o palmă de pământ între Polul Nord și Alaska (mult timp s-a crezut că ar exista așa ceva – numita „Ţară a lui Harris”). Pe data de 18 iunie 1928, se prăbușește în mare cu avionul „Latham 47”. Plecase să salveze echipajul unui dirijabil care se prăbușise în nord-estul arhipelagului Spitzbergen. Un salvator ce nu a putut fi salvat. A fost un luptător până în ultima clipă. În decursul anilor, Amundsen a așternut pe hârtie foarte multe dintre greutăţile întâmpinate. Nimic nu l-a putut opri: lipsa banilor, gerurile po- lare, lipsa hranei, lipsa oamenilor. Ce ar putea sta în calea dezvoltării tale? Cine ar putea să te împiedice să fii primul? Nimeni! Deci, nu te opri niciodată! Astfel dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur… (Filipeni 2:12 p. p.) [Viorel] 40

INIMĂ DE CÂINE, INIMĂ DE OM 6 FEBRUARIE Întreabă dobitoacele, și te vor învăţa... (Iov 12:7 p.p.) Întâmplarea pe care doresc să o povestesc s-a petrecut într-o vară la stână. Stâna este locuinţa temporară a păstorilor situată în locul în care ciobanii își pasc turmele. La stână, păstorii au pe lângă ei și alte animale cum ar fi: măgari pentru cărat bagajele, câini pentru pază și câte o pisică pentru șoareci. La stâna aceasta locuiau Alexandru, Anuţa și alţi 3 păstori care aveau grijă de oi. Ei aveau o pisică numită Misi, care după toate aparenţele era protejata tuturor. Era iubită de câinii de la stână, dar în special de căţeaua Molda. Într-o zi, spre surpriza neplăcută a tuturor, Misi a dispărut. Păstorii au căutat-o peste tot dar în zadar. După 3 zile au găsit-o. Își făcuse adăpost în scorbura unei plute foarte înalte și acolo adusese pe lume 2 pisicuţi foarte frumoși. Toată lumea s-a bucurat, mai puţin Anuţa, care tot insista pe lângă Alexandru să omoare pisicuţii. Alexandru și ceilalţi păstori au hotărât ca Misi și puii ei să rămână în scorbura din plută până vor fi mai mari, și au început să-i hrănească. Într-o zi, zarvă mare la plută. Alexandru și ceilalţi păstori au alergat să vadă ce este: Misi încerca să urce în plută pe unul din puii ei, însă nu reușea pentru că era grăsuţ. Pisicuţul mieuna jalnic, Molda scheuna ușor, iar ceilalţi câini mai ziceau câte un “ham” încura- jator. Alexandru se tot mira cum a ajuns pisicuţul jos și imediat și-a dat seama că Anuţa nu era străină de ce se întâmplase. I-a cerut explicaţii și Anuţa a recunoscut că a luat pisicul, l-a dus undeva departe, la vreo 3 km, și l-a aruncat. Nu-și explica cum a ajuns pisicul înapoi pentru că ea avus- ese grijă să nu fie urmărită de Misi sau de altcineva. Privirea mustrătoare a Moldei a făcut-o să realizeze cine a adus înapoi pisicul. Când Anuţa a lăsat pisicul să moară, Molda a rămas lângă el. Atunci când Anuţa s-a îndepărtat, Molda a luat pisicul în gură cu grijă și l-a adus înapoi lângă plută. Alexandru și ceilalţi i-au interzis Anuţei să omoare pisicii. Inima animalelor este uneori mai plină de milă și bunătate decât a oamenilor. Noi oamenii ne grăbim să rostim sentinţe, animalele cer îndu- rare. Acest lucru ar trebui să fie o lecţie pentru fiecare. [Florina] 41

7 FEBRUARIE PEPENII VERZI ȘI ELEFANŢII Omul se uită la ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă. (1 Samuel 16:7 u.p.) Oasociere destul de stranie, nu-i așa? Oare ce au pepenii verzi în co- mun cu elefanţii? Sau poate ce au elefanţii contra pepenilor verzi? Hai, gândește-te bine, trebuie să fie ceva, dacă pun eu întrebarea asta! Am să îţi explic imediat: rândurile de mai sus sunt pentru a te de- ruta. Elefanţii nu au nimic cu pepenii verzi. Ai văzut tu vreun miting al elefanţilor contra culorii sau formei pepenilor? Nu, nu cred că ai avut vreo astfel de ocazie. Și totuși, ce legătură există între elefanţi și textul din dimineaţa aceasta? Foarte simplu: noi, oamenii, ne comportăm foarte rar ca pachi- dermele. Mereu avem ceva de comentat la adresa celor din jurul nostru. Suntem întotdeauna nemulţumiţi dacă un coleg trece pe lângă noi fără să ne salute respectuos. Dacă nu ni se recunosc anumite drepturi, nu numai că „tunăm”, dar mai și „fulgerăm”. Suntem obișnuiţi să punem oamenii în niște sertărașe bine definite în mintea noastră și singura calitate după care îi apreciem este aspectul ex- terior. În general, nu acordăm nici o șansă semenilor al căror aspect fizic nu ne atrage. Greșim! Biblia ne învaţă că „Domnul se uită la inimă.” Poate e greu, dar te rog, încearcă și tu! În prima săptămână crezi că nu poţi oricât te-ai strădui, dar apoi, după mai multe exerciţii, ai să te obișnuiești să nu îi mai judeci pe oameni după aspectul fizic, și abia atunci vei putea descoperi comorile care se ascund în inimile semenilor noștri. [Iulia] 42

CANTITATE SAU CALITATE? 8 FEBRUARIE Și Domnul a zis lui Samuel: ,,Nu te uita la înfăţișarea și înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul...” (1 Samuel 16:7 p.p.) Un cerb s-a dus la un pârâu să-și potolească setea. Văzându-și chipul oglindit în apă, s-a bucurat nespus de frumuseţea coarnelor sale, pen- tru că erau mari și rămuroase, dar când s-a uitat la picioare, i s-au părut că sunt cam slăbănoage și urâte. Însă contemplarea i-a fost întreruptă de un câine de vânătoare care s-a repezit asupra lui. Cerbul a luat-o la fugă și era cât pe ce să scape de urmăritor, dar s-a nimerit în drumul său o pădure. Coarnele i s-au încurcat în crengi, iar câinele a pus laba pe el. Vânătorul nu s-a lăsat nici el prea mult așteptat. În ceasul de pe urmă, cerbului i-a venit în minte tot ceea ce gândise la pârâu și și-a spus: “Ceea ce mi s-a părut slăbănog și urât era să-mi scape viaţa, iar ceea ce m-a bucurat prin frumuseţe, m-a adus mai aproape de sfârșit.” Fabula lui Tolstoi ne arată foarte bine unde putem ajunge dacă lăsăm ca viaţa noastră să fie condusă de aparenţe. Viaţa în sine este o artă, iar arta înseamnă mai mult decât “artele frumoase” care există pentru contemplare. Chiar și obiceiurile universale ale decorării se bazează pe preocupările noastre artistice înnăscute. Ne decorăm casele cu ajutorul vopselelor, tapetului, perdelelor etc. Ne alegem automobilul, apartamen- tul, obiectele pe care le cumpărăm în parte pentru că sunt atrăgătoare din punct de vedere estetic. Percepţia frumosului oferă bogăţie vieţii de fiecare zi. Viaţa noastră poate să fie asemănătoare coarnelor cerbului: frumoasă în exterior, dar când ajungi în pădurea problemelor, unde ar trebui să te ajute, îţi va aduce numai necazuri. Acest lucru se întâmplă pentru că percepţia fru- mosului nu este aceeași la toată lumea. Unora le plac coarnele frumoase și strălucitoare, altora le plac picioarele slăbănoage și urâte, dar rapide. Astfel, putem spune că frumosul nu cere cantitate, ci calitate. Viaţa nostră nu trebuie să aibă o frumuseţe orbitoare, dar lipsită de calitate, ci trebuie să se bazeze în primul și în primul rând pe principiile stabile ale lui Dum- nezeu care aduc calitatea. Astăzi încearcă să nu te uiţi la coarnele strălucitoare ale acestei vieţi pentru că îţi vor aduce numai necazuri, ci uită-te la acele picioare și mâini care au fost străpunse pentru ca tu să ai viaţa veșnică. [Zsóka] 43

9 FEBRUARIE ZAMBILA CU FLORI DUBLE După ce au fost aduse în Olanda, zambilele au aflat în această ţară, ca și lalelele, o a doua patrie, fiind cultivate și iubite de olandezi cu aceeași pasiune. Condiţiile de mediu diferite de cele din locurile de unde proveneau, nu numai că nu le-a dăunat, ci a dus la înmulţirea numărului de flori de pe o tulpină, la mărirea florilor, și la apariţia unei mari varietăţi de forme și culori. În anul 1612 a apărut pentru prima dată zambila cu flori duble (cu flori bătute). Cel care a obţinut acest soi era un bătrân grădinar din Haarlem, pe nume Peter Vorelm. Acest grădinar era renumit pentru mania ordinii, impusă de el nu numai celor din casă, ci și oaspeţilor grădinii sale. Aici, plantele trebuiau să stea aliniate și drepte. Cum i se părea că un lăstar sau o frunzuliţă nu crește cum trebuie, le tundea cu foarfecele de grădină. Orice boboc care nu se conforma ordinii, era de îndată înlăturat. Dar, Peter Vorelm era bătrân și, din când în când, îl chinuia guta. Ea îl ţintuia uneori la pat câte o săptămână. Așa se face că, la vremea când tocmai trebuiau să înflorească zambilele sale, de care era foarte mândru, Vorelm a zăcut mai bine de o săptămână, timp în care nu a putut să-și controleze straturile, să le pieptene și să înlăture tot ce i se părea suspect. Îi părea rău pentru că avea într-adevăr multe soiuri, dintre cele mai fru- moase. Când, într-un târziu, putu să se dea jos din pat, își luă bastonul și, sprijinit în el, începu să-și treacă în revistă comorile. Rămase uimit. Printre florile de pe strat se răsfăţa mândră o tulpină de zambilă acoperită toată cu pâlnioare duble, ca două pălării băgate una în alta. Olandezii susţin că aceasta a fost prima zambilă cu floare dublă. Pe la 1739 existau deja aproximativ 300 de soiuri de zambile cu floare dublă, în afară de cele peste 400 de soiuri cu flori simple. Unele lucruri, care par rele, Dumnezeu le poate converti în lucruri bune. Important este ca tu să nu te sperii. El știe ce este mai bine. Ceea ce poate părea la început un eșec, cu ajutorul Său poate să se transforme în biruinţă. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:28) [Mirela] 44

EVRIKA! 10 FEBRUARIE ... nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol. (Apocalipsa 3: 17 u.p.) Cu siguranţă aţi auzit povestea renumitului fizician Arhimede, care a observat plutirea corpurilor “pe propria piele”. Se spune că într-o zi, Hieron, regele Siracuzei, comandase unui meșter o coroană numai din aur pur. Bănuind că meșterul folosise și o cantitate de argint, i-a cerut lui Arhimede să cerceteze compoziţia coroanei, lăsând-o însă intactă. Într-o zi, pe când făcea baie, Arhimede a observat că membrele sale plutesc în apă și par mult mai ușoare; a intuit că un lichid acţionează asupra corpurilor introduse în el, reușind astfel să găsească soluţia pro- blemei. Foarte entuziasmat de descoperirea sa, a uitat că este dezbrăcat și a alergat în stradă strigând cât putea de tare: “Evrika! Evrika!” (ceea ce înseamnă “Am descoperit!”). Ce întâmplare! Cu toate că Arhimede a făcut o mare descoperire, care a revoluţionat lumea fizicii, strigătele sale de bucurie n-au avut nici un efect. Ba unii l-au crezut și nebun. De ce? Pur și simplu pentru că fizicianul uitase să se mai și îmbrace! Pare amuzant, însă acest lucru trebuie să ne dea de gândit. Ai încercat vreodată să le dai pritenilor tăi vestea cea bună a mântuirii, să le comunici marea ta descoperire, dar să observi că nu prezinţi nici un interes în ochii lor și ei chiar râd de tine? Ei bine, nimeni nu-ţi va critica bunele intenţii, dar dacă nu au nici un efect, asta e doar pentru că ai uitat să îmbraci haina albă a neprihănirii. Imaginea ta contează enorm de mult! Îmbracă-te acum cu acestă haină și vei putea să strigi cu bucurie: “Evrika!” Și garantat că va avea efect! [Otilia] 45

11 FEBRUARIE NICI STRĂINI, NICI OASPEŢI… Întotdeauna oaspeţii sau străinii sunt trataţi diferit de cei ai casei. De aceea gazdele, când află că vor veni musafiri deosebiţi, aproape că intră în panică. Se gândesc la un meniu excepţional și la o curăţenie exemplară. Stresul rezultat nu dispare până când nu pleacă oaspeţii. Dar să nu credeţi că cei veniţi nu sunt stresaţi și ei: alte mâncăruri, alt pat și alt mod de viaţă decât acasă la ei. E nevoie de un timp de acomodare. Într-o zi, fără nici o unealtă de pescuit, am prins niște pești indigeni (câţiva boișteni și un porcușor). I-am adus acasă și i-am pus în acvariu lângă celelalte specii de pești exotici. Imediat s-au dus spre partea inferioară a apei, iar ceilalţi pești stăteau în pătura superioară de apă, speriaţi și contrariaţi. Câteva ore nu au intrat în contact unii cu alţii. Dacă mă apropiam de acvariu, cu cea mai mare viteză înotau spre partea opusă, pentru a se ascunde printre filtrele de apă. A doua zi dimineaţă, când le-am dat mâncare, am constatat că nu mai erau așa de separaţi. Se obișnuiseră unii cu alţii. A treia zi, peștii nou veniţi căpătaseră deja din obiceiurile celor mai vechi. Nu se mai considerau oaspeţi. Când mă vedeau, înotau rapid spre locul de hrănire, iar când le dădeam mâncare, ajungeau înaintea celorlalţi. S-au acomodat perfect, parcă ar fi fost acolo de ani de zile, devenind apoi “de-ai casei”. Ca să te obișnuiești cu un alt mediu trebuie să treacă ceva timp. Aco- modarea nu are loc instantaneu. Poate că ești botezat de curând și te simţi cam stingher în Biserică. Te simţi străin și nu te-ai obișnuit cu toate practicile Bisericii. Nu dis- pera! Timpul de acomodare este foarte scurt dacă te rogi, studiezi și cânţi împreună cu cei mai vechi. Vei învăţa cântările pe care le știu ei, doar dacă le cânţi. Vei cunoaște Scriptura, cel puţin cât ei, doar dacă o studiezi. Vei ști să te rogi, doar dacă o vei face mai des și cu sinceritate. În lumea creștinilor adevăraţi nu te mai poţi considera străin. Dumne- zeu este Tatăl tuturor. Așadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu (Efeseni 2: 19) [Viorel] 46

MARTORI - TRIBUNAL - JUDECATĂ 12 FEBRUARIE Căci toţi trebuie să ne înfăţișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10) Egroaznic să fii în faţa unui judecător, să știi că ești vinovat și să nu mai ai apărător! Ce mai rămâne de făcut? Nici o speranţă. Doar o sentinţă aducătoare de pedeapsă. Așa mă gândeam admirând unul din cele mai frumoase peisaje sădite de Bunul Dumnezeu aproape de muntele Balota, situat în grupa munţilor Căpăţânii, din Carpaţii Meridionali. În partea de S-E a muntelui Balota se găsește o stâncă uriașă cu o formă ciudată, cunoscută de localnici sub numele de “Tribunal”. Lângă această stâncă uriașă se înalţă o stâncă mai mică, numită “Scaunul”. Ca să ajungi la “Tribunal trebuie să urci prin partea de vest, pe o potecă șerpuită printre brazi. Ici și colo, presărate, apar alte stânci mai mici, martori tăcuţi ai “Tribunalului”. Tribunalul arată ca o stâncă în trepte, iar în versantul estic este o prăpastie înspăimântătoare. Partea nordică și sudică indică doar marginile treptelor de pe partea vestică. Totuși, de ce poartă această stâncă un astfel de nume? Se povestește că în vechime, haiducii îi judecau în acest loc pe cei nedrepţi, lacomi și avari. Atunci când pedeapsa era rostită, erau aruncaţi în prăpastie de unde nu aveau posibilitate de scăpare. Accesul spre scaun se făcea prin partea de vest, judecătorul ocupa scaunul, iar acuzatul stătea pe trepte. Stâncile, brazii și munţii erau martori tăcuţi la tot ce se întâm- pla. Totul inspira o solemnitate deosebită. Privind la toate acestea parcă îi aveam în faţă pe haiducii împărţitori de dreptate, pe condamnatul vinovat și parcă vedeam și auzeam sentinţa. Apărător nu era! Fără să vreau, mi-am adus aminte că undeva, într-un loc mult mai solemn, se ţine o judecată. Fie că vrem, fie că nu, ne vom înfăţișa la jude- cata aceasta. Spre binele nostru, deosebirea este mare între aceste două cazuri. În acest caz se poate apela la un Apărător care este drept și care ne iubește. Pentru că ne iubește, El a murit pentru noi. A plătit vina noastră luând-o asupra Sa. Tot ce ne rămâne de făcut este să apelăm la El, să primim neprihănirea Sa și să-I dăm inima noastră. Atunci sentinţa nu va mai fi înspăimântătoare. Sângele Lui poate să ne spele de orice nelegiuire. [Florina] 47

13 FEBRUARIE O LALEA PENTRU O CASĂ Tot așa cum Fujy-Yama și crizantema sunt nelipsite de pe tablouri sau din motivele decorative japoneze, nimeni nu-și poate închipui Olanda fără vestitele ei câmpuri de lalele. Cu toate acestea, Franţa este ţara în care a luat naștere competiţia generată de pasiunea pentru frumoasa floare, dar și pentru veniturile aduse de cultura ei. Prin anul 1623 existau bulbi ce atingeau preţul de 7200 de franci. Câţiva ani mai târziu, un bulb din soiul Vice Roy a fost plătit cu fabuloasa sumă de 13.400 de franci, iar un altul din soiul Semper Augustus a ajuns să valoreze chiar 21.500 de franci. Dar apogeul maniei pentru lalele a fost atins în secolul al XVIII-lea în Olanda. Cultivatorii din Haarlem, Rotterdam și Amsterdam se ocupau numai de lalele. Bulbii deveniseră obiect de speculă. Ei treceau din mână în mână, putând să-și schimbe proprietarul de câteva ori în cursul aceleași zile, iar preţul lor sporea mereu, ca al acţiunilor la bursă. Pe un bulb, nu prea rar, se putea căpăta o casă, o moară sau chiar o fabrică. La Amsterdam, de exemplu, pe o casă de pe strada Goora, s-a păstrat multă vreme o placă dăltuită în piatră. Ea certifica faptul că pentru acea casă s-au plătit, în 1634, trei bulbi de lalea. Adesea, bulbii de lalea constituiau zestrea unei mirese. Cu alte cuvinte, își valorau greutatea în aur. Lucrurile căpătaseră o asemenea amploare, încât autorităţile laice și reli- gioase au socotit necesar să intervină, fiecare cu mijloacele care-i stăteau la îndemână, pentru a pune capăt acestei situaţii. Pastorii, socotind exagerată pasiunea pentru lalele, predicau de la amvon împotriva ei, iar guvernul a interzis specula cu bulbi de lalea sub ameninţarea unor pedepse foarte se- vere. Mania pentru lalele, ca de altfel orice modă, după ce și-a atins apogeul, s-a potolit treptat, luând sfârșit către anul 1637. A continuat însă cultivarea și selecţia diferitelor soiuri de lalele. Ai și tu vreun lucru la care ţii foarte mult? Ceea ce acum are valoare mare, peste ceva timp poate să nu mai fie preţuit în nici un fel. Doar anumite lucruri vor rămâne: cele veșnice. Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. (Matei 6:19-20) [Mirela] 48