Citiri şi tâlcuiri din Biblie

2 Părintele IOSIF TRIFA

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 3 Preot IOSIF TRIFA CITIRI ŞI TÂLCUIRI DIN BIBLIE ADÂNCIRI SUFLETEŞTI ÎN SFINTELE SCRIPTURI

4 Părintele IOSIF TRIFA

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 5 Cartea I

6 Părintele IOSIF TRIFA

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 7 Cuvânt înainte Cărţile acestea au început a ieşi întâia dată la 1 decembrie 1924. Prima carte a trecut în câteva luni. Semn bun. O sete şi însetoşare a cuprins parcă sufletul poporului după Cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi, după învăţături de mântuire sufle- tească. Parcă s-a împlinit în zilele noastre prorocia de la Amos proorocul, ce zice că va fi foamete pe pământ, dar nu foame- te de pâine, nici sete de apă, ci foame de a auzi cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). De cinci ani de zile, «Lumina Satelor» împarte şi ea – după ajutorul ce-l are de la Dumnezeu – pâine şi apă sufletească poporului flămând şi însetat. Această foame şi sete sufletească o astâmpără şi cărţile de faţă. Dar mai ales am scos aceste citiri şi tâlcuiri ca să trezesc cu ele dragostea şi dorinţa oamenilor după Biblie, după cu- noaşterea şi citirea Bibliei, după căutarea şi aflarea comorilor sufleteşti ce sunt în ea. Biblia este Cartea lui Dumnezeu lăsată oamenilor pe pământ, să afle din ea planul mântuirii lor sufle- teşti; şi eu mă înfiorez când mă gândesc că sunt atâţia „creş- tini” care trăiesc şi mor fără ca să deschidă această carte. Eu mă înfiorez şi ochii mi se umplu de lacrimi când mă gândesc că sunt atâţia creştini care nu doresc să aibă şi să citească măcar Noul Testament, adică învăţăturile Mântuitorului şi ale apostolilor. Un creştin fără Biblie e cu adevărat ca o cătană fără puşcă, ca un plugar fără plug şi ca un călător fără cale. Englezii şi americanii stau în fruntea tuturor popoarelor din

8 Părintele IOSIF TRIFA lume tocmai pentru că nici o altă naţie nu citeşte Biblia cu atâta dragoste ca englezul din Anglia sau din America. Un veac nou se va deschide şi în istoria neamului nostru când şi românul nostru, în duminici şi sărbători, nu va deschide nu- mai uşa crâşmelor, ca să bea rachiu şi să înjure, ci va deschide Cartea Vieţii, Biblia, ca să bea din ea ca dintr-un izvor al vieţii învăţăturile mântuirii sufleteşti. Când va fi gata împărţirea moşiilor şi împroprietărirea sătenilor, poporul nostru, negreşit, va ieşi mai întărit şi înstărit economiceşte, dar eu zic că deplin tare şi puternic va fi numai atunci când va fi gata şi împroprietărirea cea sufletească în Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. Această împro- prietărire o ajută şi cărţile de faţă. Mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a ajutat să fac şi lu- crul acesta într-o vreme când slova tipărită costă averi întregi – şi eu n-am avut de nicăieri nici un ajutor. Am cerut însă aju- tor de la Domnul şi de câte ori am cerut de la El ceva, nicio- dată „n-am ieşit ruşinat”. Pe El Îl rog să mă ajute să pot duce mai departe lucrul Lui şi Îl rog să-i binecuvânteze cu folos de mântuire sufletească pe cei ce vor citi aceste cărţi. Sibiu, la 1 decembrie 1926 Iosif Trifa, preot, redactorul gazetei «Lumina Satelor»

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 9 „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc despre Mine” Chipul aceasta ni-L arată pe Iisus la vârsta de 12 ani, când „L-au aflat părinţii Lui în templul din Ierusalim, şezând în mijlocul dascălilor, ascultându-i şi întrebându-i pe ei. Şi

10 Părintele IOSIF TRIFA se minunau toţi de priceperea şi de răspunsurile Lui” (Lc 2, 46-48). Şi cu alte prilejuri ne spun Evangheliile că intra Iisus în sina- gogă (biserica iudeilor) şi tâlcuia Scripturile. Aşa Evanghelia de la Luca ne spune într-alt loc (4, 16-17) că, „intrând, după datina Sa, în sinagogă, S-a sculat să citească şi I S-a dat Lui cartea lui Isaia proorocul”. „Şi se minunau toţi de învăţătura Lui, că era învăţân- du-i pe ei ca unul ce are putere, şi nu ca fariseii şi cărturarii” (Mc 1, 22). „Au nu era inima noastră întru noi arzând când El (Iisus) ne tâlcuia Scripturile?” (Lc 24, 32), au zis cei doi învăţăcei după ce Iisus le tâlcuise Scripturile pe drumul Emausului. Cu toate prilejurile, Mântuitorul îi îndemna pe iudei, zi- cându-le: „Cercetaţi Scripturile, căci acelea mărturisesc des- pre Mine şi întru dânsele socotiţi a avea viaţă veşnică” (In 5, 39). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul îi îndemna pe iudei să ci- tească Biblia Vechiului Testament: cărţile lui Moise, prorocii şi psalmii care Îl profeţeau şi Îl arătau pe Mântuitorul (însă iudeii n‑aveau ochii sufleteşti să-L vadă). Această Biblie a Vechiului Testament, pe urmă, s-a sporit cu Noul Testament, care cuprin- de Evangheliile (învăţăturile) Mântuitorului şi ale apostolilor. Dacă Mântuitorul îi îndemna cu stăruinţă pe iudei să cerceteze Scripturile Vechiul­ui Testament, care cuprindeau încă numai umbra harului, cu atât mai vârtos trebuie să cercetăm şi noi aceste Scripturi şi mai ales pe cele ale Noului Testament, care cuprind lumina cea mare: învăţăturile Mântuitorului. De la cititorii foii «Lumina Satelor» primesc neîncetat în- trebări despre tainele mântuirii sufleteşti. La toat­e întrebările cititorilor eu răspund cu cuvintele Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile”... Cercetaţi Script­urile, căci în ele a spus şi a pus Dumnezeu planul cel mare al mântuirii sufleteşti. Cercetaţi Scripturile, căci această carte este Cartea lui Dumnezeu lă-

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 11 sată oamenilor pe pământ. Cercetaţi Scripturile, căci Însuşi Dumnezeu a scris această carte, insuflându-i cu puterea şi darul Duhului Sfânt pe scriitorii ei. „Toată Scriptura de Dumnezeu este insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, ca să fie omul deplin lui Dumnezeu” (II Tim 3, 16). Dar Biblia nu este numai o carte plină de învăţături bune şi sfaturi înţelepte, ci, mai presus de aceasta, Biblia este o car- te plină de putere, de dar şi har. Cercetaţi Scripturile, căci în cuvintele ei este ceva ce nu se poate spune, ci numai se simte. În cuvintele Scripturii este o putere, este un dar, este ceva din Duhul lui Dumnezeu, este Dumnezeu Însuşi. Prorocul Ieremia spunea că simte Cuvântul lui Dumnezeu ca pe „un foc închis în oasele lui” (Ier 20, 9). „«Au nu sunt cuvintele Mele ca fo- cul?», zice Domnul” (Ier 23, 29). Cuvintele Scrip­turilor sunt cu adevărat ca un foc ce „aprinde inima şi rărunchii” (Ps 26). Cuvântul Scripturilor e ca ploaia ce se pogoară din cer şi nu se întoarce până nu adapă pământul şi-l face de rodeşte” (Is 55, 10). Când citeşti Scripturile cu credinţă şi cu dor de mântuire sufletească, stai sub ploaia darului de sus, stai sub o revărsare de dar, stai sub o putere ce lucrează în tine. „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, în- cheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândirile inimii” (Evrei 4, 12). Acest cuvânt „viu şi lucrător” se află în Scriptură şi cine se hrăneşte cu el capătă dar şi putere. Pe vremea Mântuitorului, Evangheliile ne spun că oame- nii umblau zile întregi după Iisus să-I poată asculta cuvântul. „Gloata era uimită de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere” (Lc 4, 32). „Nici­odată om n-a grăit ca omul aces- ta” (In 7, 46), ziceau cei ce-L ascultau. Dar acest cuvânt nu numai plăcea, ci şi lucra în sufletul oamenilor. Scotea păcătoşi din pierzare, tămăduia bolnavi, îi învia pe cei morţi etc. Acest cuvânt după care alerga gloata şi care făcea minuni se află şi

12 Părintele IOSIF TRIFA azi, tot acelaşi şi tot cu acea putere, în Noul Testament. Nu este pe suprafaţa pământului o carte mai „cu putere” decât Noul Testament, învăţăturile Mântuitorului şi ale apostolilor. Şi to- tuşi sunt atât de puţini acei creştini care au această carte şi se adapă cu sufletul însetat din puterea ei. Eu zic că nu este sub soare un lucru mai dureros decât un creştin care ştie citi, dar nu are în casa lui măcar Noul Testament şi nu citeşte regulat în el, ca să ia din el dar şi putere. Despre creştinii cei dintâi, spune Biblia că „în fiecare zi erau cercetând Scripturile” (Fapte 1, 11), de aceea era atâ- ta putere în viaţa lor. Biblia e o hrană zilnică a sufletului. Eu citesc în fiecare zi în Biblie, pentru că ea este o lipsă a vieţii mele întocmai ca apa ce o beau, aerul ce-l răsuflu şi pâinea ce o mănânc. Câţi însă dintre creştinii de azi au Biblia în casa lor şi citesc regulat în ea? Biblia e o carte cu mare putere de mântuire sufletească şi tocmai de aceea şi diavolul în fel şi chip încearcă să-i ţină pe oameni departe de ea. Diavolul a scornit şi minciuna că Biblia e „o carte pocăită”. Un cititor îmi spunea astă-vară că, de când citeşte în Noul Testament, oamenii îi zic „pocăit”; iar altul îmi spunea că şi palme a căpătat (Biblia e şi azi o carte persecuta- tă). Un om din popor îmi spunea că „Biblia-i plugul popii” şi îi treaba lui să citească în ea. O, ce amăgire diav­ olească! Căci Biblia trebuie să fie plugul fiecărui creştin. Ceea ce este plugul pentru plugar, acul pentru croitor, ciocanul pentru fierar, puşca pentru militar trebuie să fie şi Biblia pentru un creştin care-şi ţine „meseria” de creştin adevărat. Înfiorat de gândul cât de puţini creştini plugăresc în Biblie, eu strig de aici din această carte cuvintele Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile”! Eu cred că n-am de la Domnul o altă poruncă mai mare decât cuvintele Lui: „Cercetaţi Scripturile”. Eu simt cum mă apasă ca un munte de piatră datoria să strig neîncetat porunca Mântuitorului: „Cercetaţi Scripturile”!...

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 13 „Şi învăţa Ezdra şi le tâlcuia învăţătura Domnului” „Şi s-a adunat tot poporul la piaţa cea dinaintea porţii apei şi a citit Ezdra în cartea legii de dimineaţă până la amiazi în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare să înţeleagă şi tot poporul asculta cu luare-aminte cartea legii... Şi învăţa Ezdra şi le tâlcuia învăţătura Domnului şi înţelegea

14 Părintele IOSIF TRIFA poporul cele ce se citea... şi tot poporul plângea când a auzit cuvintele legii” (Citiţi pe larg în cartea lui Neemia, cap. 8.) Vă place, nu-i aşa, cum Ezdra tâlcuia Scripturile şi învă- ţa poporul? Dar atâta încă nu-i destul, că ne place. Trebuie să facem şi noi aşa. „Cartea legii” din care învăţa şi tâlcuia Ezdra se află şi azi (Vechiul Testament), cu deosebirea că i s-a mai adăugat şi lumina cea mare, soarele cel sufletesc, adică în- văţăturile Mântuitorului şi ale apostolilor (Testamentul Nou). Această Biblie e lăsată să citim şi noi în ea şi să sorbim putere şi viaţă din ea. Câţi însă fac acest lucru? Uitaţi-vă bine în imaginea de alături. În fundalul acesteia se vede cum, în vreme ce Ezdra citeşte şi tâlcuieşte Scriptura, o grămadă de oameni trec nepăsători în drumul lor şi cu ne- gustoriile lor. Aşa e şi azi. Lângă Cuvântul lui Dumnezeu se strânge şi azi numai o mică ceată de creştini. Cei mai mulţi trec nepăsători, cufundaţi în vârtejul afacerilor şi daraver­elor lumeşti. Tu dintre care eşti? „Şi tot poporul plângea când a auzit cuvintele legii”... aşa ne spune mai departe Biblia. O minunată însuşire a Bibliei este aceasta că fiecare îşi vede în ea ca într-o oglindă starea sa cea păcătoasă şi vrednică de plâns. Şi eu plâng de câte ori citesc în Biblie. Plâng de durere când mă gândesc câţi creştini trăiesc şi mor fără să fi gustat niciodată din izvoarele cele de viaţă dătătoare ale Bibliei. Ai tu, dragă cititorule, Biblia în casa ta şi citeşti regulat în ea? Biblia cuprinde comori nebănuite. Mie, de câte ori citesc Biblia, mi se pare că am intrat într-o mină de metale scumpe. Din ce intru şi sap mai adânc în citirea şi adâncirea ei, dau peste noi şi noi comori. Biblia este legătura mea zilnică cu Mântuitorul. De câte ori o deschid şi citesc în ea, simt ceva ce trece din ea în mine şi îmi umple casa sufletului meu cu

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 15 lumină, cu putere, cu tărie şi bucurie sufletească. Prin citirea Bibliei, în toată ziua mă întâlnesc cu Mântuitorul meu Iisus Hristos şi stau de vorbă cu El şi El cu mine. Tot ce sunt şi tot ce am este al Bibliei. Luaţi-mi Biblia – mi-aţi luat totul. Luaţi-mi totul şi îmi lăsaţi Biblia – n-am pierdut nimic. Biblia e cea mai răspândită carte din lume Peste 780 de societăţi creştine se ocupă cu tipărirea şi răspân- direa Bibliei. Cea mai mare dintre aceste societăţi este aşa-numi- ta „Societate Britanică din Londra”. Această societate tipăreşte şi răspândeşte Biblia la preţuri ieftine, între toate popoarele lu- mii. Până acum a ajuns să tipărească Biblia în 570 de limbi şi să o răspândească într-un miliard de exemplare. Mulţumită acestei societăţi, şi cele mai sălbatice popoare din Africa îşi au Biblia ti- părită în limba lor. Chiar şi această minunată răspândire a Bibliei arată că această carte nu este ca oricare alta, ci ea este Cartea lui Dumnezeu şi ea se răspândeşte spre împlinirea scripturii ce zice: „şi se va predica această evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile”... Care aveţi o ţigară? Este atât de cunoscută această întrebare, încât chiar şi copiii de 14-15 ani, când aud aceste vorbe, îşi bagă mâinile în buzunare să scoată tabac. Dar dacă acum v‑aş întreba care aveţi o Biblie sau care a citit cândva Biblia? Cei mai mulţi la această întrebare aţi râde. Nu-i aşa? Şi e rău că-i aşa, pentru că Biblia ar trebui să fie pentru oameni ceea ce este astăzi tabacul şi băutura. Plăcerea ce o au oamenii de azi pentru tabac şi băutură ar trebui să o aibă pen- tru Biblie, pentru frumuseţile, pentru comorile, plăcerile şi foloase- le sufleteşti ce le dă Biblia aceluia care citeşte în ea cu regularitate, cu credinţă şi stăruinţă.

16 Părintele IOSIF TRIFA Un creştin fără Biblie este ca un soldat fără puşcă şi ca un călător fără cale. Ai tu, cititorule, Biblia în casa ta? Şi dacă o ai, citeşti regulat în ea? Cum e alcătuită Biblia Biblia este alcătuită dintr-un mănunchi de cărţi care s-au scris nu toate deodată, ci într-un răstimp de şaisprezece veacuri. Cei cari au scris Biblia au fost oameni feluriţi: prooroci, păstori, pes- cari, învăţaţi, preoţi, împăraţi, meşteşugari şi alţii. Dar, cu toate acestea, cărţile Bibliei alcătuiesc un întreg bine închegat, pentru că ele cuprind planul lui Dumnezeu despre mântuirea oamenilor. Biblia întreagă este alcătuită din 79 de cărţi şi este împărţi- tă în două părţi mari: în Vechiul Testament şi în Noul Testament. Vechiul Testament cuprinde, în 52 de cărţi, pregătirile pentru primirea lui Hristos; iar Noul Testament cuprinde învăţăturile Mântuitorului Hristos cuprinse în cele 4 Evanghelii şi în cele 21 de Epistole ale apostolilor. Toate cărţile se învechesc… Toate cărţile se învechesc şi ies din folosire. Luaţi, spre pildă, o carte de medicină de acum o sută de ani. Nu mai face două parale. Cărţi care au făcut odinioară răsunet mare în toată lumea azi nu le mai citeşte nimeni; nu mai valorează nimic. Numai Biblia nu s-a învechit. Ea îşi păstrează valoarea peste toate veacurile şi timpuri- le. Ea va rămâne până la sfârşitul veacurilor, spre plinirea cuvinte- lor Mântuitorului: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu”. „Dă-mi cartea!…” Un învăţat, zăcând bolnav în pat, îi strigă fiului său: – Fiule, dă-mi cartea!

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 17 – Ce carte să-ţi dau, tată dragă? răspunse fiul, deschizând bi- blioteca. – Fiule, grăi tatăl, nu este decât o singură carte: Biblia. Într-un sat cu 5000 de suflete Astă-vară m-am odihnit într-un sat de frunte, cu peste 5000 de suflete. Voind să fac o tâlcuire pentru «Lumina Satelor», am căutat în sat o Biblie. Dar în tot satul n-am aflat nici una (era însă tot în a treia casă cazan de fiert rachiu). Nici în satele vecine n-am aflat o Biblie. Într-un ţinut întreg n-am aflat nici o Biblie. Cu lacrimi în ochi am suspinat, întrebându-mă: Oare, Doamne, în Africa mă aflu aici, ori într-o ţară de creştini? Biblia este cartea lui Dumnezeu Dumnezeu are o carte în care vorbeşte despre El şi despre pla- nurile Sale. Această carte este Sfânta Scriptură. E adevărat că oa- menii au scris această carte, dar au scris-o insuflaţi de Dumnezeu. Când însă cineva ia în mână Biblia, trebuie să o ia ca pe o car- te, ca pe o scrisoare a lui Dumnezeu. Când vă veţi înfăţişa la jude- cată înaintea lui Dumnezeu, eu socotesc că una din întrebări va fi şi aceasta: „Þi-am trimis o scrisoare în care te înştiinţam despre starea păcatului şi despre iertarea ce ţi se dă prin sângele Fiului Meu. Îţi arătam în acea carte cum să trăieşti ca un fiu al Meu. Ai citit tu această scrisoare?” „Doamne, vei răspunde tu, am auzit că Tu ai avut o carte pe pământ, dar eu n-am deschis-o niciodată.” Vai va fi ţie, cititorule, de nu vei putea da un alt răspuns.

18 Părintele IOSIF TRIFA Ziua Domnului... ziua sufletului... „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrurile Sale care a făcut (facerea lumii) şi S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucru- rile Sale câte a făcut şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o pe ea”... (Fac 2, 1-3). Despre această zi i-a porun- cit Dumnezeu lui Moise, zicându-i: „În şase zile veţi lucra, iar a şaptea zi este zi de odihnă, închinată Domnului; tot cel care va

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 19 lucra în ziua odihnei va fi omorât” (Ieşire 31, 15). „Ziua a şaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău: să nu faci întru aceea nici un lucru, nici tu, nici feciorul tău, nici fata ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău”... (Ieşire 20, 10). Această poruncă a Domnului a pus-o şi Biserica în a patra poruncă bisericească: „Adă-ţi aminte de ziua duminicii şi o sfinţeşte pe ea”. Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat vremea şi diavolul, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe aceasta. Duminicile şi sărbătorile, aşa cum se ţin astăzi, stau mai mult de jumătate în slujba diavolului decât în slujba măririi lui Dumnezeu. Biblia şi Biserica ne spun că ziua a şaptea – duminica – este ziua Domnului; dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui e această zi. „A mea este ziua a şaptea – zice diavolul – pentru că în această zi aleargă oamenii să-şi isprăveas- că daraverele şi fac negustorii şi târguri de unde nu lipseşte fiica mea Înşelăciunea. În această zi se strâng oamenii să facă clevete, minciuni, fălii şi mai ales în această zi intră în casa şi biserica mea, în crâşmă, unde mă preamăresc cu sudălmi, beţii, jocuri şi destră- bălări. Ziua a şaptea e ziua mea – zice satana – pentru că în această zi îmi slujesc mie omenii mai mult ca oricând”... Despre creştinii cei dintâi, Scripturile ne spun că ziua Domnului o „petreceau întru învăţătura apostolilor şi în ru- găciuni, şi fapte bune” (Fapte 2, 42). Dar satana a tot stricat mereu sărbătorile până am ajuns la cele de azi despre care zice Domnul prin Amos proorocul: „urăsc sărbătorile voastre”. Ziua Domnului ar trebui să fie ziua de laudă şi mărire lui Dumnezeu, aşa cum arată chipul de mai sus. În această zi ar trebui să cânte cerul şi pământul (sau, mai bine zis, şi pămân- tul cu cerul): „Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El soarele şi luna, stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El împăraţii pă- mântului şi popoarele... că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit

20 Părintele IOSIF TRIFA şi s-au zidit”... (Ps 148). Dar, în loc de această cântare de mă- rire lui Dumnezeu, duminica răsună crâşmele, jocurile, clăcile, balurile, ospeţele şi toate tămbălăurile şi păcatele. O, ce nărav urât şi păgân am apucat noi creştinii de azi, că toate desfătările cele lumeşti şi de suflet stricătoare le facem duminica, în ziua Domnului, în ziua sufletului. Biblia ne spune că odinioară Antioh, împăratul păgân, l-a trimis pe căpitanul Apolonie să-i măcelărească pe locui- torii Ierusalimului. Şi sosind Apolonie cu oaste la Ierusalim, s-a făţărnicit a fi de pace şi a aşteptat sărbătoarea Sâmbetei, când tot poporul era la plimbare pe uliţe şi la petreceri. Atunci ieşi Apolonie fără veste cu ostaşii pe uliţă şi umplu de sânge şi ucidere uliţele Ierusalimului (II Macabei, cap. 5). Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi dia- volul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Crâşmele, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în toată duminica şi sărbă- toarea se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satana cu oastea lui i-a rănit şi omorât. Cititorule! Cum prăznuieşti tu şi cu ce folos sufletesc prăznuieşti tu ziua Domnului, ziua sufletului? Cerşetorul ce fură al şaptelea leu Cine nu cinsteşte ziua Domnului e la fel cu un cerşetor care, mergând în calea sa de cerşire, întâlneşte un om milostiv ce are 7 lei în punga sa. Omul cel milostiv îi dă cerşetorului 6 lei şi îşi lasă numai unul, dar cerşetorul se face obraznic, sare la om şi îi fură şi leul al şaptelea. Aşa şi Dumnezeu cel milostiv dă omului şase zile pentru grijile şi lucrurile sale, dar omul sare să fure şi ziua a şaptea, care este ziua Domnului.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 21 Cel ce nu-şi închide oile noaptea Ioan întrebă pe Domnul, zicând: – Spune-mi despre sfânta duminică. Şi Domnul zise: – Ascultă, Ioane drepte: duminica este Domnul şi Domnul este duminica. Cel ce cinsteşte duminica cinst­ it va fi de Domnul înaintea îngerilor şi a oamenilor. Dumnezeu binecuvântează casa şi lucrurile celui ce cu toţi ai săi cinsteşte duminica. Şi Ioan zise: – Dacă un om posteşte şi se roagă în cele şase zile, dar nu cinsteşte sfânta duminică, ce va pătimi? – Ascultă, Ioane drepte: dacă un om paşte oile sale toată ziua, dar noaptea nu le închide, ce i-a folosit? Aşa-i şi cu omul care se roagă şi posteşte, dar sfânta duminică nu o păzeşte. Şi tot cel ce zice că-L iubeşte pe Dumnezeu, şi nu păzeşte sfatul duminicii, mincinos este... (Dintr-o carte veche) O statistică despre când se întâmplă cele mai multe bătăi şi omoruri Cârmuitorii ţărilor au făcut statistică, să afle când se întâm- plă între oameni cele mai multe bătăi şi omoruri. Statistica a ieşit aşa cum o arată scara din chipul de mai jos. Cuţitul cel mai mare

22 Părintele IOSIF TRIFA şi mai plin de sânge e în ziua duminicii. Adică în ziua Domnului, în ziua sufletului – şi în sărbători – se fac cele mai multe bătăi şi omoruri. Asta pentru că atunci merg oamenii pe la crâşme şi, după ce se îmbată, s-apucă de bătăi şi scot cuţitele. Iată cum a stricat diavolul, cu ajutorul băuturilor, ziua Domnului şi a făcut din ea ziua morţii trupeşti şi sufleteşti.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 23 Întoarcerea lui Saul pe drumul Damascului... Chipul de mai sus arată cunoscuta întoarcere a lui Saul pe drumul Damascului, când din Saul s-a făcut Pavel şi din prigonitor al Evangheliei un apostol al lui Hristos. Iată cum istoriseşte Apostolul Pavel această întoarcere şi chemare la a sa apostolie: „Eu am prigonit învăţătura cea nouă (a lui Hristos), le- gând şi ducând în temniţă bărbaţi şi femei. Am luat chiar şi

24 Părintele IOSIF TRIFA scrisori de la soborul bătrânilor (iudeilor din Ierusalim), să merg la Damasc, ca şi pe cei ce erau acolo să-i aduc legaţi la Ierusalim. Şi a fost când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, deodată pe la amiază a strălucit împrejurul meu o lumină mare care venea din cer. Şi am căzut la pământ şi am auzit glas zicându-mi: «Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?». Iar eu am răspuns: «Cine eşti, Doamne?». Şi a zis către mine: «Eu sunt Iisus Nazarineanul pe Care Îl prigoneşti». Şi cei ce erau cu mine lumina au văzut-o şi s-au înfricoşat, dar glasul nu l-au auzit”... Şi aşa mai departe ne spun Scripturile cum s-a întors Saul la Domnul din calea pieirii sufleteşti. (Citiţi mai pe larg în- toarcerea lui Saul în Faptele Apostolilor, cap. 9, 22, 26 şi în Galateni, cap. 1). O, ce învăţătură adâncă este în această întoarcere a lui Saul! Tuturor celor care vor să se hotărască contra păcatelor, tuturor ostaşilor din Oastea Domnului, tuturor care doresc să apuce pe calea mântuirii sufleteşti le recomand să citească în Sfânta Scriptură cu luare-amint­e întoarcerea lui Saul şi să ju- dece adânc asupra ei. Saul alerga înainte pe calea pieirii su- fleteşti. Alerga grăbit pe această cale, pentru că nu-L cunoştea pe Iisus Mântuitorul. „Cine eşti, Doamne?” a întrebat Saul când lumina l‑a doborât la pământ… Cine eşti, căci eu nu Te cunosc. „Eu sunt Iisus Nazarineanul pe Care Îl prigoneşti”, a răspuns Mântuitorul… „Eu sunt Iisus, Care atâta bine în lume am adus, însă voi oamenii, drept răsplătire, pe cruce între tâl- hari M-aţi pus… Eu sunt Iisus, în contra Căruia şi tu, Saule, alergi aşa grăbit, să-L legi în lanţuri… Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” Iată-l pe Saul faţă în faţă cu Mântuitorul. O lumină l-a pus în faţa Crucii, în faţa Mântuitorului şi din aceast­ă în-

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 25 făţişare Saul se ridică schimbat cu totul pentru Evanghelia Domnului. Această minunată schimbare trebuie să se petreacă tot aşa şi în viaţa noastră cea sufletească. Minunea de pe drumul Damascului o poţi şi tu, iubite cititorule, avea şi simţi atunci când stai în faţa Domnului, când stai în faţa Crucii, când stai faţă-n faţă cu Domnul, când cunoşti cine este pentru tine Mântuitorul şi ce a făcut Mântuitorul pentru tine şi pentru ier- tarea ta. Pune-ţi în faţa Domnului, în faţa Crucii Lui viaţa ta şi, dacă ai urechi sufleteşti, îndată vei auzi glasul Lui: „Eu sunt Iisus Nazarineanul, Care M-am răstignit pentru tine… Eu sunt Iisus, Care atâtea chinuri am răbdat şi atâta sânge am vărsat pentru tine… Eu sunt Iisus pe Care tu Îl loveşti acum cu su- dălmile, beţiile, desfrânările, strâmbătăţile şi răutăţile tale… Omule, omule, de ce Mă prigoneşti?”… Când astfel stai în faţa Mântuitorului şi în faţa Crucii, atunci, ca şi Saul, deodată cazi la pământ doborât de groaza pieirii sufleteşti. Atunci deodată te ridici cuprins de hotărârea să trăieşti o viaţă schimbată, o viaţă nouă cu Domnul, să tră- ieşti o viaţă de mântuire sufletească. O, ce viaţă minunată ar trăi oamenii când şi-ar pune me- reu viaţa în faţa Mântuitorului – însă cei mai mulţi nici habar n-au de aşa ceva, ci aleargă în galop pe drumul răutăţilor. În calea acestora, Iisus Mântuitorul – în a Sa iubire de oameni – iese şi în alt chip, aşa cum a ieşit în calea lui Saul. Când o boală soseşte şi te doboară la pat, să ştii, dragă cititorule, că această boală este chemarea Domnului să te opreşti din dru- mul Damascului celui rău. Când atare necaz mare poposeşte la tine, ia seama că şi acesta strigă să te întorci înapoi. În atâtea chipuri şi feluri ne iese lumina şi chemarea lui Hristos în calea vieţii noastre! Fiecare om are în viaţa lui o minune oarecare, o întâmplare grea când Domnul a vorbit cu el şi l-a

26 Părintele IOSIF TRIFA chemat să se întoarcă din drumul răutăţilor. Un om din popor îmi spunea că el Îl cunoaşte pe Mântuitorul numai de când a fost odată greu bolnav. De atunci se ţine de El şi trăieşte o viaţă nouă cu El. Sunt însă destui pe care nici astfel de che- mări cereşti nu-i pot opri din calea răutăţilor. Aceştia sunt pierduţi pe vecie. Dragă cititorule! Bagă de seamă. Şi tu eşti un Saul dacă porţi numai un nume de creştin, dar în faptele tale eşti păgân. Beţivii, suduitorii, desfrânaţii, hoţii, trufaşii etc., sunt tot atâţia Sauli ce aleargă pe drumul cel rău al Damascului. Din această cale a pieirii trebuie să te întorci la viaţă aşa cum s-a întors Saul: mai întâi să te întâlneşti cu Domnul, să stai faţă-n faţă cu El, să asculţi chemarea Lui şi să primeşti lumina Lui. Despre Saul ne spun Scripturile că s-a schimbat cu totul după ce s-a întâlnit cu Iisus pe drumul Damascului. Şi-a schimbat Saul nu numai numele, ci şi purtările, vorbele şi toată viaţa lui. Întâlnirea cu Mântuitorul pe drumul Damascului i-a dat alţi ochi şi altă vede- re, altă inimă şi alte cugete, altă gură şi alte vorbe, alte picioare şi alte umblări. I-a schimbat cu desăvârşire toată viaţa. Această mi- nunată schimbare o poţi avea şi tu când cu adevărat te întâlneşti cu Mântuitorul şi stai în faţa Lui şi în lumina Lui. Când viaţa ta stă în lumina Evangheliei, atunci ochii tăi deodată se deschid ca să vezi altcum, să simţi altcum, să judeci altcum şi să trăieşti alt- cum. Un ostaş din Oastea Domnului îmi scrie că un vecin al lui îl tot cheamă la crâşmă, zicându-i: „Da’ ce? Te-a oprit «Lum­ ina Satelor» să bei?” Ostaşul nostru însă i-a răspuns foarte cuminte aşa: „Pe mine, vecine drag­ ă, nu m-a oprit «Lumina Satelor», ci mi s-au deschis ochii ca lui Saul pe drumul Damascului, să văd viaţa în lumina lui Hristos…” O, ce minunată schimbare se petrece şi azi în viaţa celor care se întâlnesc într-adevăr cu Mântuitorul şi cu lumina Lui! Oameni prăpădiţi, pătimaşi, păcătoşi îşi schimbă cu totul via-

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 27 ţa când au ajuns să-L cunoască cu adevărat pe Mântuitorul şi lumina Lui. Urechi mântuite... În ţările răsăritului este o poveste veche care spune că un sfânt profet, ajungând în rai, a văzut pe acolo, între altele, şi o grămadă de urechi strânse la un loc. – Ce înseamnă această grămadă de urechi? a întrebat profe- tul pe păzitorul raiului. – Acestea sunt urechile oamenilor care au ascultat cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-au făcut. Urechile cari au ascul- tat, iată, s-au mântuit şi au ajuns în rai, dar stăpânii urechilor se chinuiesc acolo jos în focul iadului, a răspuns păzitorul raiului. Această povestire este plină de adevăr şi învăţătură pentru noi creştinii. Ea ne învaţă ceea ce ne poruncesc toate Scripturile: să fim creştini nu numai cu numele şi cu urechile, ci şi cu faptele cele bune, pentru că scris este: „cei ce ascultă cuvântul şi îl fac, aceia se vor mântui”. „Fiţi făcătorii cuvântului şi nu numai ascul- tătorii lui”, zice Apostolul Iacob (1, 22). Cititorule! Eşti tu un creştin numai cu urechile sau şi cu faptele tale? Fă-ţi tu singur socoata! „Rotarii să păşească înainte” Un căpitan mi-a spus zilele trecute următoarea întâmplare: „Eram la un regiment de recruţi încorporaţi numai de câteva zile. Într-o dimineaţă, am pus regimentul la rând, ca să-i aleg pe cei care cunosc ceva meserie. Am socotit să încep cu meşterii pri- cepuţi la rotărit şi am strigat: «Rotarii să păşească înainte!» Vreo zece, cincisprezece feciori au păşit înainte. L‑am întrebat pe cel dintâi: «De unde ai învăţat rotăritul?» Mi-a răspuns îndată speri- at: «Io, domnule, nu-s rotar, mă cheamă numai Ioan Rotaru, dar de cându-s n-am lucrat pe roţi...»”

28 Părintele IOSIF TRIFA Căpitanul râdea de această întâmplare, dar eu am văzut în ea un înţeles adânc pentru noi creştinii. Şi dintre oamenii de azi, pe mulţi îi cheamă numai „creşt­ ini”, dar pentru Hristos şi Evanghelia Lui lucrează tot atât de mult cât a lucrat „rotarul” din armată la roţi.Tu, cititorule, ce fel de creştin eşti? * „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Mt 7, 13-14).

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 29 Un alt Saul pe drumul Damascului... Chipul de mai sus arată o întâmplare luată din viaţ­a Apos­ tolului Filip. În drumul Ierusalimului, Apostolul Filip l-a întâlnit pe un dregător (sfetnic) mare al împărătesei etiopienilor. Acest dregător era un evreu prozelit şi se întorcea cu suita lui de la tem- plul din Ierusalim unde fusese să se închine. Pe drum, dregătorul deschisese Biblia şi citea cu glas tare la proorocul Isaia, unde zice: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus şi ca un miel înaintea

30 Părintele IOSIF TRIFA celui ce‑L tunde pe El, fără de glas, aşa nu-Şi deschide gura Sa”... (Is 53). Atunci Filip apostolul, apropiindu-se de trăsură şi auzindu-l, îl întrebă: „Oare înţelegi cele ce citeşti?” „Cum aş putea înţelege de nu-mi va arăta cineva?” – răspunse dregăto- rul (asta înseamnă că Script­urile trebuie tâlcuite oamenilor) şi „îl rugă pe Filip să şadă cu dânsul în trăsură”. Şi suindu-se, Filip începu a-i „binevesti pe Iisus”, arătând că proorocul Isaia vorbeşte despre Iisus Hristos Care ne-a mântuit prin patimile şi Jertfa Lui. Dregătorul a primit învăţătura şi, poruncind slugilor să oprească în loc trăsura, s‑a încreştinat, primind credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Fapte 8, 26-40). În această istorie este multă învăţătură. Dregătorul citea în Biblie despre Jertfa Domnului, dar citea în zadar, căci, ci- tind, alerga înainte cu căruţa pe calea sa de posibil hulitor al lui Iisus Hristos. În chipul acesta suntem şi noi când învăţătu- ra cea mare şi sfântă despre patimile, moartea şi învierea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, nu face nici o schimbare sufletească în noi şi în purtările noastre, ci alergăm înainte pe căile păca- telor şi fărădelegilor. O, de câte ori suntem şi noi ca dregătorul din căruţă! Un morar îmi spunea odată despre o femeie ca- re-şi aştepta măcinişul citind în Acatistier lângă coşul morii. Frumos lucru, dar, vai, când citea mai tare îşi împlânta mâinile în măcinişul altora. Şi eu am cunoscut o femeie care se scula dis-de-dimineaţă şi citea în cărţile de rugăciuni de numai ce răsuna; dar, vai, citind din carte, punea mâna pe ce putea. Sunt destui oameni evlavioşi la vedere, dar în viaţa lor şi în faptele lor nu este nici o putere creştinească. Asta vine de acolo că n-au aflat şi nu cunosc oamenii cu adevărat Crucea şi Jertfa Mântuitorului. Minunea cea mare a schimbării unei vieţi păcătoase, minunea cea mare a schim-

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 31 bării păcătoşilor pe drumul Damascului, se petrece şi se poa- te petrece numai la picioarele Crucii. Stând cu adevărat sub braţele Crucii, o putere de sus îţi umple viaţa cu dar şi putere. O putere de sus îţi schimbă urechile, ochii, vorbele şi purtă- rile. Numai darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii pot face din Sauli Paveli. Dregătorul, când a auzit vestea cea bună despre Iisus Care S-a jertfit pentru mântuirea lui, s-a oprit numaidecât în loc din goana cailor şi, după ce s-a încreştinat, s-a întors aca- să ca un om schimbat şi mântuit. Întocmai ca Saul pe drumul Damascului, aşa şi dregătorul pe drumul Ierusalimului a înviat la o viaţă nouă, s-a schimbat din „Saul” în „Pavel”, din ne- creştin în creştin, din necredincios în credincios, dintr-un om pierdut într-un om „aflat” şi mântuit. Aşa trebuie să ne schimbe şi pe noi înţelegerea adevărată a Jertfei Mântuitorului. Nu-i destul că citim în Biblie, citim în Acatistier, mergem la biserică (aşa, din când în când!), ci tre- buie să ne oprim şi din calea răutăţilor. În zadar purtăm nume frumoase de creştini, dar facem fapte urâte de păgâni. Dragă cititorule! Această carte de citiri şi tâlcuiri biblice se suie acum lângă tine ca un mic Filip şi îţi zice: „Omule! N-ajunge nimic citirea ta dacă nu L-ai primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui şi nu te-ai oprit cu ajutorul Lui din drumul răutăţilor”. Peştii cei vii şi cei morţi Prin apele râurilor aţi văzut cum peştii cei vii înoată totdeau- na împotriva apei şi a valurilor ei. Numai peştii cei morţi se duc cu apa în jos, adică îi duce apa cu ea în jos. Aşa, iubite cititorule, sunt şi creştinii. Creştinul cel viu trebuie să înainteze totdeauna împotriva valurilor lumii acesteia. Numai creştinul cel mort se lasă dus şi târât de apele şi păcatele lumii.

32 Părintele IOSIF TRIFA Tu, cititorule, ce fel de creştin eşti? Eşti tu un creştin viu sau un creştin mort? „Cornuri calde!” Ieri pe stradă, un băiat vindea cornuri şi striga cât îl ţinea gura: – Cornuri calde! Haideţi la cornuri calde! M-am dus şi eu să-mi cumpăr un corn cald, dar, când colo, de cornuri nici vorbă nu era să fie calde. – De ce strigi aşa? îl întreb pe băiat, că, iată, cornurile sunt reci de tot. – Aşa li se zice... cornuri calde, răspunse băiatul. Numai li se zice aşa, dar ele au fost făcute de aseară şi s-au răcit de mult. Aşa şi cu cei mai mulţi oameni, li se zice numai „creştini”, dar dragostea, duhul şi căldura unei vieţi cu adevărat creştineşti s-a stins şi s-a răcit de mult în ei.

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 33 „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta!”... Chipul de mai sus ne arată scăparea lui Lot din Sodoma şi Gomora. Doi îngeri se arătară lui Lot în chip de bărbaţi şi îi ziseră: „«Scoate pe ginerii tăi şi pe fetele tale din acest loc, că noi voim să stricăm locul acesta, pentru că mare este striga- rea păcatului înaintea Domnului... sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, pentru că Domnul vrea să piardă cetatea.» Şi ginerilor lui Lot li se părură o glumă aceste vorbe. Iar dacă s-a făcut de

34 Părintele IOSIF TRIFA dimineaţă, grăbeau bărbaţii (îngerii) pe Lot, zicând: «Scoală- te, ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale…» Dar Lot zăbovea şi cei doi bărbaţi l-au apucat de mână pe el şi pe soţia lui şi pe cele două fete (ginerii au rămas în foc) şi scoţându-i afară, au zis: «Mân­tuieşte-ţi sufletul! Să nu te uiţi înapoi şi nici să nu stai în loc...» Şi Domnul a plouat peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din cer… Şi s-a uitat femeia lui Lot, Sara, îna- poi şi s-a făcut stâlp de sare” (Citiţi pe larg această istorisire la Facere, cap. 19). Când eram prunc la şcoală, mă îngrozeam de focul care a ars Sodoma şi Gomora. Parcă auzeam casele troznind şi parcă- i vedeam pe oameni fugind şi alergând să scape de pieire. Azi însă am o altă spaimă şi groază când mă uit la chipul de mai sus. În chipul de mai sus şi în istoria lui parcă văd o Sodomă şi Gomoră din zilele noastre. Când mă uit în lume, parcă văd o Sodomă şi o Gomoră sufletească mai grozave ca acelea din Biblie. Parcă văd cum troznesc în toate părţile casele (clădiri- le) sufleteşti ale oamenilor de azi şi văd focul pieirii sufleteşti cum se întinde dus de vânturile răutăţilor... văd suflete pierind în foc şi mă îngrozesc... mă înfiorez. Da, da, mă îngrozesc, dar nu de foc, ci de nepăsarea ce o văd cum stau oamenii liniştiţi, iar sufletul lor arde în focul răutăţilor. Da, da, lumea de azi e o Sodomă şi o Gomoră sufletească. Parcă niciodată n-au fost atâtea răutăţi în lume ca azi. În mij- locul acestor răutăţi, se aude un glas chemător. Auzi tu, dragă cititorule, acest glas? E glasul Domnului, care te strigă pe tine şi pe mine ca odinioară pe Lot şi ne zice: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta!”... „Sculaţi-vă şi ieşiţi din răutăţi!”... „Mântuiţi-vă sufletul!” Dar ne spune Biblia că „Lot zăbovea să plece”. Auzea de groaza pustiirii şi tot întârzia; vedea focul aprins şi tot nu pleca. Aşa-i omul şi azi. Aude că trebuie să-şi scape sufletul,

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 35 vede focul ispitelor aprins şi tot întârzie a pleca pe calea mântu- irii. Lot, cu zăbava lui, ar fi pierit în foc, de nu-l luau îngerii de mână să-l pornească pe calea mântuirii. Iată, vedeţi, Dumnezeu nu numai că l-a chemat pe Lot la mântuire, ci i-a dat şi un ajutor. Aşa-i, dragă cititorule, şi cu noi. Dumnezeu ne dă şi nouă ajutor care să ne scoată din focul pieirii sufleteşti. Ştii tu care este acest ajutor? E Iisus Mântuitorul, trimisul Tatălui Ceresc. El singur ne poate ajuta să scăpăm din pieire sufletească. O, ce bun este acest Mântuitor! El stă gata să te scoată din Sodoma şi Gomora. Tu, dragă suflete, nimic altceva nu trebuie să faci decât să-ţi întinzi mâna spre El, să-I dai Lui mâna ta şi încrederea ta, strigând: „Scapă-mă, Doamne, mântuieşte-mă, Doamne!” Biblia ne spune că ginerilor lui Lot li se părea că glumeşte trimisul lui Dumnezeu care-i chema să iasă din cetate. Aşa şi celor mai mulţi oameni de azi li se pare o glumă chemarea la mântuire sufletească. Ba unii încă şi râd şi batjocoresc când îi îndemni să iasă din Gomora, din răutăţi. Un ostaş din Oastea Domnului îmi spunea că, de câte ori îl văd oamenii cu medalia crucii pe piept şi cu Testamentul în buzunar, aceştia râd şi fac glume de „mântuirea” lui. Aşa-s oamenii: când te hotărăşti şi ieşi din Sodoma şi Gomora răutăţilor, râd de tine şi când îi chemi şi pe ei să iasă din răutăţi, iarăşi râd. Li se pare o glumă această chemare, ca şi ginerilor lui Lot. Dragă cititorule şi scumpă cititoare! O Sodomă şi Gomoră sufletească e lumea de azi. Auzi tu glasul Domnului, care te strigă pe tine şi pe mine: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta... Sculaţi-vă şi ieşiţi din răutăţi... Mântuiţi-vă sufletul!”? O întâmplare ca pe vremea Sodomei În asemănarea ginerilor lui Lot s-a petrecut anul trecut o în- tâmplare într-un teatru din Germania. Se juca o piesă de teatru de

36 Părintele IOSIF TRIFA râs şi de petrecere şi teatrul era căptuşit de lume. Dar afară, într-o parte teatrul luase foc. Atunci unul din actori a început a striga: „Foc! Foc!”. Dar lumea credea că aceste vorbe se ţin şi ele de glu- mele reprezentaţiei şi actorul vrea să facă o glumă şi mai mare, ca să râdă apoi de spaima publicului. A strigat şi directorul că „arde teatrul”, dar lumea râdea înainte. Abia când s-au ivit flăcările, lu- mea a început a fugi îngrozită. Dar atunci era prea târziu. Aproape toţi s-au prăpădit în foc. Cam aşa se întâmplă şi în viaţa oamenilor. Pentru cei mai mulţi, viaţa aceasta e un teatru de râs şi de petreceri şi când le spui să iasă din focul răutăţilor, din focul pieirii sufleteşti, râd de tine şi te batjocoresc. Abia pe patul morţii văd focul pieirii sufleteşti, dar atunci e prea târziu, e prea târziu... Lăcomia lui Adam După ce i-a scos Dumnezeu pe Adam şi pe Eva afară din rai, a zis aşa: – Adame, să ari atâta cât îi duce într-o zi o brazdă înainte şi înapoi şi vei avea pâine destulă pe un an de zile. Dar Adam n-a ascultat de poruncă. Văzând el înaintea lui atâta pământ, s-a apucat să are mai mult şi să înconjure locul cât ai brăzda într-o zi. Văzând Tatăl Ceresc una ca asta, i-a zis cu bu- nătate: – Apoi Adame, dacă nu m-ai ascultat, ară tu cât îi putea, că Eu ţi-oi da cât voi vrea. Şi chiar aşa a rămas până astăzi. Marea Moartă şi „stânca femeii lui Lot!” Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, am văzut şi Marea Moartă. O, ce fioroasă este această mare! E cea mai joasă dintre toate apele din lume; cea mai sărată şi cea mai plină de otravă. De departe miroase a catran şi pieire. Nici un fel de vietate nu trăieşte

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 37 în ea. Nici un fel de verdeaţă nu creşte în jurul ei. Din toate părţile o înconjură o pustietate ce împrăştie fior de moarte. În partea su- dică se vede în apele mării o stâncă de sare petrificată. Arabii îi zic „stânca lui Lot”. Aici s-a prefăcut în stâlp de sare soţia lui Lot. O, ce înfiorător e acest ţinut! Doar nicăieri în lume nu se văd urmele păcatului aşa de înfiorător ca la Marea Moartă. (Acest loc se află pe larg istorisit în cartea „Însemnări din călătoria la Ierusalim”.)

38 Părintele IOSIF TRIFA Pâine (mană) din cer şi apă din stâncă… Chipul de mai sus ne arată întâmplarea israel­iţilor în pus- tie, când Dumnezeu le-a dat mană din cer şi apă din stâncă. „Şi a cârtit toată adunarea fiilor lui Israel împotriva lui Moise, zicând: «Mai bine am fi murit bătuţi de Domnul în pă- mântul Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne şi mân- cam de ne săturam, decât să murim în pustia asta». Şi a zis

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 39 Domnul către Moise: «Iată, Eu voi face să plouă pâine din cer…» Şi s-a făcut seară, iar dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberei. Când s-a luat roua, iată, pe faţa pusti- ei era ceva mărunt ca nişte grăunţe… Şi fiii lui Israel întreba- ră: «Ce este aceasta?» Şi Moise zise: «Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Dumnezeu spre mâncare…»” Moise a poruncit să strângă mană fiecare câtă îi trebuie pe o zi. Unii însă au strâns mai multă, dar aceasta „a făcut viermi şi s-a împuţit. Şi a zis Moise: «Şase zile veţi aduna mană, dar a şaptea zi nu veţi afla». Şi au ieşit unii din popor să adune – în ziua Domnului – şi n-au aflat”. Pe urmă, poporul murmura, căci n-avea apă. Şi Dumnezeu îi zise lui Moise: „Loveşte cu toiagul piatra Horeb şi Eu voi sta acolo şi vei lovi piatra şi va ieşi dintr-însa apă. Şi Moise a făcut aşa”… (Citiţi pe larg la Ieşire, cap. 16 şi 17.) E plină de învăţătură sufletească această istorie. Spre Canaan, spre ţara făgăduinţei, mergeau israeliţii şi în această călătorie s-au hrănit cu pâine din cer şi cu apă din stâncă. De nu le venea această mâncare cerească, ar fi pierit cu toţii, căci de jur-împrejurul lor era pustia goală. Canaanul era încă depar- te, undeva înainte, iar înapoia lor era Egiptul cu jugul iobăgiei din care abia scăpaseră. Singura lor nădejde era cerul de sus şi de acolo le-a venit, la vreme, mâncare şi băutură cerească şi cu acest ajutor au putut merge înspre Canaanul cel ceresc. Şi că- lătoria noastră trece prin pustie. Toată lumea aceasta e o pustie mare pentru sufletul nostru, căci hrană sufletească nu este în ea. Pentru hrana sufletului, pentru foamea şi setea sufletului nostru, trebuie să cerem şi să primim şi noi ca israeliţii pâine şi apă cerească. Pâinea şi apa sufletului nostru vin şi azi de sus, din cer. „Mana cerească” e şi azi hrana celor care înaintează spre mântuire. Ştii tu care este această mană? Iată, ţi-o spu-

40 Părintele IOSIF TRIFA ne aşa de frumos Iisus Hristos. „Eu sunt pâinea vieţii – a zis Iisus – Eu sunt pâinea cea vie care S-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, în veac va fi viu” (In 6, 35, 51). „De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In 7, 37-38). Aceasta este şi azi „mana” celor care înaintează spre patria cerească. Fără de această mană „ce vine de sus” nu putem înainta spre mântuire. Mana ce cădea din cer ca un fel de rouă închipuie darul şi harul Duhului Sfânt, care se pogoară din cer peste cei care L-au primit cu adevărat pe Mântuitorul şi trăiesc o viaţă cu El. Minunată este această mană: ea e şi azi o minune mare, o taină mare, o putere nespusă pentru cine o cunoaşte şi mănâncă din ea. Păcătoşii nu o înţeleg, pentru că n-au gustat din ea şi de aceea ei râd de cei care se hrănesc cu ea şi se laudă cu mântuirea sufletului. O, dragă cititorule! Îţi hrăneşti tu sufletul cu mană ce- rească sau, ca nebunul cel din evanghelie, îţi îmbii sufletul cu mâncări şi băuturi, zicându-i: „Suflete, ai de toate… Bea, mă- nâncă şi te veseleşte”. Biblia ne spune că israeliţii îl mustrau pe Moise că i-a scos din iobăgia Egiptului „unde şedeau lângă oalele cu carne şi mâncau de se săturau”. Aşa sunt şi cei ce nu se doresc după Canaanul făgăduinţei, după ţara cerească, ci mai bucuros rămân în iobăgia păcatelor, lângă oalele pline cu carnea patimilor şi plăcerilor acestei lumi. Şi încă ceva să învăţăm din istoria de mai sus. Moise le-a dat ordin israeliţilor să strângă mană numai pentru o zi, dar pe unii lăcomia i-a îndemnat să strângă mai multă. N-au avut însă folos de ea, căci „a făcut viermi şi s-a împuţit”. Când Domnul îţi dă cele de lipsă, de ce asculţi de acea lăcomie care te în- deamnă să nu mai fii nicio­ dată mulţumit şi îndestulat cu soarta şi cu starea ta? Şi încă o poruncă le-a dat Moise israeliţilor: să nu strângă

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 41 mană în ziua Domnului. Dar păcatul lăcomiei i‑a scos pe unii să strângă mană şi în ziua Domnului. N‑au aflat însă nimic. Dumnezeu trăsese darul din calea lacomilor. Lăcomia îi în- deamnă şi azi pe unii să nu cruţe nici ziua Domnului de lucruri şi alergări, iar alţii se bagă pe la crâşme (după mana cea ame- ţitoare de cap, a diavolului). Dar precum israeliţii cei lacomi n-au aflat mană în ziua Domnului, aşa şi alergările şi lucrările din sărbători nu dau nici un câştig, ci numai păcat. Iată, dragă cititorule, câte învăţături frumoase ne dă citirea biblică de mai sus. Pune-le pe sufletul tău! „Mâncarea” unei femei evlavioase Un vestit predicator din Anglia istorisea următoarea întâm- plare: Într-o zi m-am abătut pe la casa unei femei sărace, să-i dau ceva ajutor dintr-o colectă. Am aflat-o tocmai mâncând de amia- ză. Avea o masă de tot subţire: o bucată de pâine, o zeamă goală şi un ulcior cu apă. – Numai atât? am întrebat-o eu. – Ba, mai am ceva, a răspuns văduva. Şi, întinzând­ u-şi mâini- le într-un dulap, a scos o Psaltire. Mâncarea mea cea mai aleasă e aceasta, a zis femeia. O, de am înţelege şi noi cuvintele Mântuitorului, că „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu”. Câţi cunosc însă această mâncare? „Mana” din ziua de azi Şi viaţa noastră e o pustie plină de necazuri, lipsuri şi greu- tăţi. Ca să putem înainta prin ea, ne trebuie şi nouă, ca oarecând israeliţilor, mană de sus din cer: ajutor de la Dumnezeu, dar şi har de la Duhul Sfânt. Însă creştinii de azi au aflat o altfel de „mană”:

42 Părintele IOSIF TRIFA alcoolul – „mana” pe care a scornit-o diavolul. Cu această „mană” umblă omul să se „întărească” atunci când e necăjit, când e obo- sit, când e bolnav, când e păgubit, când e sănătos şi voios, adică totdeauna. Dar vai de „tăria” ce o dă această „mană”! Roadele ei sunt grozave. Cei care se hrănesc cu această „mană” înaintează mereu spre „canaanul” diavolului, spre pieire trupească şi sufle- tească… spre iad. Semnul bolii e greaţa de mâncare Semnul cel mai bun al bolii e pierderea poftei de mâncare, e greaţa de mâncare. Iar semnul tămăduirii e recăpătarea poftei de mâncare. Aşa e şi cu sănătatea cea sufletească. Credinciosul are poftă de mâncare sufletească. Nu poate trăi fără hrana su- fletească. Dar păcătosul nu poate suferi Cuvântul lui Dumnezeu. Are greaţă de orice hrană sufletească. Nu-i trebuie, nu-i place, o respinge, în semn că sufere de o grea boală sufletească. Cei mai mulţi păcătoşi mor în această boală. Şcoala lăcomiei Lăcomia de bani şi avuţii are o şcoală deschisă aşa de mare şi largă pe cât e de mare pământul şi lumea şi atâţia şcolari are, aproape câţi oameni sunt pe pământ. Această şcoală n-are zi de sărbătoare sau încetare de la învăţătură şi totuşi oamenii se îm- bulzesc la didahia ei, ca să înveţe pricopseli de a face câştiguri şi dobândă. În şcoala lăcomiei, şi cei cu capul slab şi nătângi sunt plini de minte şi iscusiţi a prinde învăţăturile ce le dă dăscăliţa cea rea a iubirii de bani şi avuţie. (Dintr-o cazanie bătrână)

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 43 „Şi a băut Noe din vin şi s‑a îmbătat”… Chipul de mai sus arată o întâmplare pe care o cunoaştem încă din pruncie, de când umblam la şcoală. E întâmplarea cu Noe când s-a îmbătat. Despre Noe ne spune Biblia că, după ce a scăpat de potop şi a ieşit din corabie, „s-a făcut lucră- tor de pământ şi a sădit vie”. Scăpat din potop şi împăcat cu Dumnezeu, Noe şi feciorii lui trăiau în pace şi fericire. Dar într-o zi ce s-a întâmplat? „Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbă-

44 Părintele IOSIF TRIFA tat”, ne spune Biblia. Şi din această beţie ce a ieşit? Ham a râs de goliciunea tatălui său şi pentru asta Noe l‑a blestemat, zicând: „Blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi”. (Citiţi pe larg în Biblie, la Facere 9, 20-28.) Când eram la şcoală, dascălul stăruia asupra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat. Dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică. Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în vorbele: „şi s-a îmbătat Noe”; pentru că, de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema. Auzi tu, dragă cititorule… Noe blestemă. Blestemă Noe? De necrezut. Noe, alesul Domnului, s-a apucat să blesteme. Noe, pe care Dumnezeu l-a făcut un al doilea Adam al ome- nirii, a ajuns să blesteme. Noe, cel scăpat din potop, Noe, cel care s-a rugat atât de frumos când a ieşit din corabia mântuirii, s-a apucat să blesteme? Da, da! Noe blestemă; şi blestemul a ieşit din beţia lui. Dar urmările beţiei lui Noe nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi” şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi buna înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă” şi „stăpân”; şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că urmaşii lui Noe „s-au împărţit peste tot pământul” şi „din neamurile feciorilor lui Noe s‑au împărţit hotarele neamurilor pe pământ” (Fac 9, 15 şi 10, 5). Blestemul izvorât din beţia lui Noe a rămas până azi: pofta popoarelor de a se stăpâni şi asupri

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 45 unele pe altele. Iată, vedeţi, Noe s-a îmbătat o singură dată şi urmările cele rele ale beţiei lui au rămas până azi. Din beţie izvorăsc şi azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot fe- lul de fărădelegi şi păcate: desfrânări, bătăi, omoruri, sudălmi, mânii etc. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei: blestemă prunc pe tată şi tată pe prunc, soţ pe soţie etc. Beţia sparge şi azi pacea şi buna înţelegere din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică şi credincioasă ca băutura şi beţia, cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăţia iadului. Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci mai ales vă temeţi de cel ce poate să omoare şi sufletul şi să-l arunce în iad” (Mt 10, 28). Un astfel de duşman, care omoară şi trupul, şi sufletul omului, e alcoolul, băutura, beţia. O poveste despre Noe După ce a scăpat Noe din potop şi a ieşit din corabie, a înce- put a lucra pământul. Umblând şi lucrând încoace şi încolo, îi veni în minte să sădească şi vie. Dar via nu se prindea şi lui Noe îi era necaz. Atunci, iacă vine dracul şi îl îmbie pe Noe să-l bage şi pe el ortac la lucru, că el ştie ceva de care via se prinde. Noe se învoi şi rămase ca agoniseala s-o împartă în două, după dreptate. Atunci necuratul luă sânge de leu, de porc şi de maimuţă şi stropi butucii viei şi via înda- tă se prinse şi aduse rod. La cules, necuratul şi-a luat partea sa cu prisosinţă. Şi cu toate că Noe a murit de mult, dracul îşi ţine şi acum partea sa întreagă (ba, parcă, a mai luat şi din a lui Noe). Şi de când a uns necuratul butucii viei cu cele trei feluri de sânge, aşa a rămas până azi, că băutura îl face mai întâi pe om curajos ca un leu, mai apoi porc ce se tăvăleşte în noroi şi pe urmă maimuţă de care râd şi pruncii şi râde uliţa satului când beatul iese din crâşmă şi începe a „măsura” calea spre casă.

46 Părintele IOSIF TRIFA Ce a cerut diavolul Dracul se întâlni odată într-o pădure cu un om şi îi zise: – Am să te omor. Numai aşa îţi mai las viaţa, dacă-l omori pe tatăl tău sau o baţi pe soră-ta, sau te îmbeţi. „Ce să fac? îşi zise omul. Să-l omor pe tatăl meu care m-a fă- cut e cu neputinţă. Să o bat pe soră-mea e ceva groaznic. Iacă mă voi îmbăta o dată şi îmi voi scăpa viaţa.” Şi s-a coborât omul în sat, a tras la o crâşmă şi s-a îmbătat una bună. Dar, mergând acasă şi îngroş­ ându‑se cearta, a bătut-o pe soră-sa şi l-a omorât pe tatăl său. Într-o carte veche am citit această istorioară; şi cine a scris-o a pus mult adevăr în ea, deoarece, cu adevărat, beţia este un izvor de rele şi fărădelegi. Noe, plânge-ţi fiii! Tulpina unor popoare a răsărit din cei trei fii ai lui Noe. Din Sem se trag popoarele din Asia. Din Ham se trag popoarele negre de prin Africa, iar din Iafet ne tragem noi, popoarele din Europa. Cum o duc urmaşii fiilor lui Noe? Vai de traiul lor. Priveşte, Noe, şi vezi ce au ajuns urmaşii fiilor tăi! Un blestem parcă-i urmăreşte. Se ceartă, se bat, se urăsc şi, mai ales, se îmba- tă pe întrecute. Blestemată a fost clipa în care te-ai îmbătat, căci din acea clipă parcă un blestem îi urmăreşte şi pe urmaşii fiilor tăi. Uită‑te, Noe, ce roade bogate culege satana pe urma beţiilor! Noe! Plânge-ţi fiii şi, mai ales, plânge-ţi clipa în care te-ai îmbătat. O poveste de la Ierusalim Când am fost în pelerinaj la Ierusalim, în ţara arabilor, am au- zit o poveste de-a lor. Se zice că, văzând credincioşii lui Mohamed- profetul cât de repede se lăţeşte Evanghelia lui Hristos, au mers la un mare vrăjitor de-al lor care se pricepea la făcutul a fel de fel de

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 47 vrăji şi otrăvuri şi l-au rugat să facă ceva pentru slăbirea creştină- tăţii, căci altcum semiluna (legea lor) e pierdută. Vrăjitorul deschise atunci o ladă şi scoase o căldare mare ce avea nişte ţevi încârligate, de credeai că un şarpe şade deasupra ei. – Daţi acest vas, în dar, creştinilor, zise vrăjitorul, şi nu vă mai temeţi de ei. Aşa s-a şi întâmplat. Creştinii au apucat a fierbe şi a bea alco- ol. Lupta lor pentru răspândirea Evangheliei a încetat. Evanghelia lui Hristos n-a putut cuceri păgânătatea… O, ce urmări grozave a avut alcoolul asupra creştinătăţii!

48 Părintele IOSIF TRIFA „Noe! Fă-ţi corabie din lemne ce nu putrezesc”... În chipul de mai sus se vede cum îi arată Dumnezeu lui Noe să-şi facă corabie de mântuire şi de scăpare din potop. „Şi a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: «Umplutu-s-a pă- mântul de nedreptate şi, iată, voi pierde pe oameni şi pământul. Iar tu fă-ţi corabie din lemne neputrezitoare, în patru muchii…

Citiri şi tâlcuiri din Biblie 49 Şi aşa vei face corabia: de trei sute de coţi va fi lungimea şi de cincizeci de coţi lăţimea şi de treizeci de coţi înălţimea; şi o fereastră să faci corăbiei…» Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit lui Domnul Dumnezeu şi scăpă din potop… (Citiţi pe larg această istorie la Facere, cap. 6.) Să luăm aminte că istoria lui Noe cu clădirea corăb­ iei este plină de învăţătură sufletească pentru noi. Şi tu, dragă citito- rule, trebuie să fii un Noe clăditor de corabie. Întocmai cum a clădit Noe corabie să scape de potop, aşa trebuie să lucrezi şi tu la corabia mântuirii tale sufleteşti, ca să fii gata pe când vine potopul morţii şi să poţi scăpa de pieire sufletească. Lui Noe îi arăta Dumnezeu în amănunt cum să-şi lucreze corabia mântuirii. Tot aşa şi ţie, şi mie, iubite cititorule, Dumnezeu ne arată amănunţit cum să ne lucrăm corabia mântuirii sufleteşti. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie, din Evan­ghelie, din biseri- că ne spune şi nouă şi ne arată lămurit cum să clădim bârnă de bârnă şi cui de cui corabia mântuirii sufleteşti. Planul mântuirii noastre sufleteşti se află spus aşa de frumos, de limpede şi de amănunţit în Biblie, în cartea pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ; şi tu, cititorule, nu citeşti acest plan, nu vrei să-l afli şi nu vrei să te apuci de lucru? Noe a lucrat o viaţă întreagă la corabia mântuirii lui din potop. Aşa şi tu, zi de zi, an de an, o viaţă întreagă trebuie să lucrezi mereu la corabia mântuirii tale sufleteşti printr-o viaţă pusă şi trăită în slujba Domnului. În fiecare seară din zilele vieţii tale trebuie să-ţi faci un examen şi să te întrebi: Oare ce am mai lucrat azi la corabia mântuirii mele sufleteşti? Taina cea mare a mântuirii sufleteşti tocmai în aceasta stă: să nu stai pe loc, ci să înaintezi în lucrul Domnului. Zi de zi şi an de an, tot mai mare, mai frumoasă şi mai gata să ţi se facă corabia mântuirii. O, ce bucurie mare este

50 Părintele IOSIF TRIFA aceasta, să-ţi vezi isprăvindu-se corabia mântuirii tale sufle- teşti, să te ştii scăpat pe când vine moartea. Dar vai, sunt aşa de puţini cei care simt această bucurie şi care umblă după această bucurie! Cei mai mulţi se înşeală cu diavoleasca înşelăciune că „mai au vreme” şi numai când încep ploile potopului, adi- că beteşugul morţii, atunci aleargă în toate părţile; şi s-ar ţine şi de un pai, numai să scape, dar e prea târziu… Sunt, iarăşi, alţii care ascultă chemarea lui Dumnezeu şi se apucă de lucrul mântuirii, dar lucrul lor nu merge înainte tocmai din pricină că lasă ca păcatul să strice ce au lucrat, întocmai cum muncitorul beţiv bea duminica tot ce a câştigat într-o săptămână. Să ştii, dragă cititorule, că orice păcat înseamnă o lovitură de topor în corabia mântuirii tale sufleteşti. Orice păcat face o spărtură în corabie şi, dacă n-o astupi în grabă cu căinţă şi rugăciuni, mântuirea ta este pierdută. În tabloul de mai sus se văd şi fel de fel de unelte cu care lucra Noe şi familia lui. La orice meşteşug trebuie unelte şi deprindere. Asta o ştie tot omul, dar aşa de puţini înţeleg că şi pentru lucrul mântuirii sufleteşti trebuie unelte şi deprindere. O astfel de unealtă este, spre pildă, Cuvântul lui Dumnezeu, care „taie ca sabia cea ascuţită” (Evrei 4, 12) şi „sfarmă ca ciocanul” (Ier 23, 29). Şi câte alte unelte nu mai sunt pentru lucrul mântuirii sufleteşti! Dumnezeu îţi arată nu numai cum să lucrezi, ci îţi dă şi uneltele de lipsă. Şi tu tot nu vrei să te apuci de lucru? „Fă-ţi corabie din lemne ce nu putrezesc”, i-a zis Domnul lui Noe. Fă-ţi şi tu, cititorule, corabia din lemne ce nu putre- zesc: credinţă, dragoste, fapte bune. Nu folosi material ce pu- trezeşte după ce vei muri: pofte, patimi, bani, haine… Eu te întreb, iubite cititorule, unde ai ajuns tu cu lucrul mântuirii sufleteşti? Ori poate nu te-ai apucat încă de lucru?… Ce mai aştepţi? Potopul, moartea? Ia seama, Domnul îţi strigă