Ordine în universul interior

Gordon MacDonald

Traducerea: Ion Lucian Editarea: Gabi Troc Corectura: Ancuța Oltean Titlul original în limba engleză: Ordering Your Private World by Gordon MacDonald Drepturile în limba engleză: © 1984 by Thomas Nelson Publishers Inc., USA Drepturile în limba română: © 2008 Editura MINISTERIUM, Cluj-Napoca, România Toate drepturile rezervate. Pentru reproducerea oricărei secțiuni din această carte, cu excepția unor citate succinte în revistele și articolele de specialitate, este necesar acordul scris al editorului. Toate citatele din Biblie, cu excepția locurilor precizate, sunt din Versiunea Dumitru Cornilescu 1923-24. MINISTERIUM CP. 714 OP. 5 400800 Cluj-Napoca, România tel. 0264-420025; fax 0264-420104 www.ministerium.ro / [email protected] MINISTERIUM este un imprint al S.C. Editura LOGOS S.R.L. ISBN: 973-9212-79-4 Tiparul executat la Imprimeria Ardealul, Cluj Napoca sub comanda nr. 80008/2008

Membrilor comunității Grace Chapel din Lexington, Massachusetts, fraților și surorilor mele, celor care au lucrat alături de mine și prietenilor mei. Multe din lucrurile tratate în această carte le-am învățat de la voi. Vă iubesc.



Cuprins Cuvânt înainte 9 Prefață: Notă pentru cei organizați 11 21.. SViendderroemduel p„epâplunniet”e 1297 Sectorul 1. Motivația 3. Prizonier într-o colivie de aur 37 4. care a reușit înPovestea tragică a unui vagabond afaceri 53 5. Viața trăită ca om chemat 63 Sectorul 2. Folosirea timpului 76. .MiR-a veăzcuat cpinetvua trimapruel?aNutșitimu unpdeul-laum ipu9s! 719 Sectorul 3. înțelepciunea și cunoașterea 8. Cel mai bun a pierdut 109 9. Tristețea unei cărți necitite 123

8 Ordine în universul interior Sectorul 4. Tăria spirituală 10. Ordine în grădină 141 11. Fără proptele exterioare 153 12. Totul trebuie însușit 169 13. Perspectiva lui Dumnezeu 177 Sectorul 5: Restaurarea 14. Odihna sabatică și simpla deconectare 197 Epilog: Roata de tors 213 Ghid de studiu, de Leslie H. Stobbe 219

Cuvânt înainte în puține cuvinte, pline însă de înțelepciune și profunzime, Gor­ don MacDonald a pătruns într-o zonă de mari frământări - lu¬ mea noastră interioară - abordând un subiect de mare actualitate - nevoia noastră de ordine. Am afirmat mai demult că ceea ce-1 caracterizează este o rară și fertilă îmbinare între o personalitate puternică, o remarcabilă integritate în interpretarea Scripturilor și un spirit practic. Cartea de față este o dovadă palpabilă a celor trei calități reunite. Slujind mulți ani ca pastor și călătorind mii de kilometri spre a întâlni și a ajuta un mare număr de oameni, au¬ torul și-a câștigat dreptul de a fi ascultat. Gândește cu luciditatea și idealismul unui profet, scrie cu realismul direct al unui om de afaceri, având totuși, în adâncul ființei sale, compasiunea plină de căldură a unui pastor. Nu este deloc neglijabil faptul că Gordon MacDonald punctează cu exemple din propria sa viață mesajul pe care-1 transmite cititorilor lui. Recomand cu multă căldură această carte celor care, ca și mine, au nevoie de ordine în universul lor interior. Chuck Swindoll Pastor și realizator al emisiunilor radio „îndemnuripentru viață“



Prefață: * Notă pentru cei dezorganizați „Sunt atât de dezorganizat!“ „Nimic nu-mi iese cum trebuie!“ „Viața mea interioară e un haos!“ „Viața mea particulară e un eșec!“ Am auzit de nenumărate ori astfel de cuvinte. în discuții la micul dejun, în biroul în care primeam oamenii în calitatea mea de pas¬ tor, în camera de zi de-acasă. Aceste cuvinte nu vin întotdeauna din partea unor oameni care și-au distrus viața sau sunt pe punctul de a și-o distruge, ci și din partea celor aparent realizați și extrem de capabili. Primele măr¬ turisiri de acest gen mi-au produs adevărate șocuri. Acum, după mulți ani, pot afirma cu certitudine că organizarea vieții particula¬ re este pentru toți oamenii o luptă. Civilizația occidentală ne pune la dispoziție un număr imens de cărți menite să ne ajute în organizarea muncii, a programului, a planurilor de producție, a studiilor și activității profesionale. Nu am întâlnit însă prea multe titluri care să abordeze direct problema ordonării universului interior sau spiritual, adică exact domeniul în care organizarea este o problemă acută.

12 Ordine în universul interior Oamenii de succes pe care i-am întâlnit, preocupați de atâta dezorganizare, vorbesc de obicei despre dimensiunea particulară a vieții lor. Latura ei publică este, în general, reușită. însă, dimen¬ siunea personală este cea pe care o cunoaștem cel mai bine: aici ia naștere respectul de sine, aici se iau hotărârile principale cu pri¬ vire la motivații, sisteme de valori și angajamente, aici intrăm în comuniune cu Dumnezeu. Mă voi referi la acest compartiment cu termenul de univers interior, considerând că starea sa ideală e una de ordine. Cunosc problemele pe care le ridică dezordinea universului in¬ terior, pentru că m-am luptat cu ele toată viața, ca mulți alții. Iar una din cele mai importante „bătălii“ ale vieții mele a fost cea a ordonării universului meu interior. Pentru că toată viața am trăit în contextul Evangheliei creștine, Isus Hristos nu a fost niciodată un străin pentru mine. Ceea ce nu înseamnă, însă, că am înțeles întotdeauna ce presupune domnia Lui. Chiar dacă, în general, L-am urmat, prea des am făcut-o de la distanță. Mi-a fost foarte greu să înțeleg ce-a vrut El să spună prin „r㬠mâneți în Mine'1, pentru că sunt un om care nu-și ia ușor angaja¬ mente. Nu mi-a fost ușor nici să înțeleg procesul și motivele da¬ torită cărora Hristos vrea să „rămână41 (Ioan 15:4) în lumea mea interioară. Sincer să fiu, mă simțeam adesea frustrat când vedeam oameni pentru care problema „rămânerii44 era cât se poate de clară și chiar părea să funcționeze. Treptat, după multe eșecuri, am descoperit că organizarea uni¬ versului interior, locul în care vrea Hristos să trăiască, este un pro¬ ces zilnic, ce ține toată viața. Ceva din interior - pe care Biblia îl numește păcat - se împotrivește atât ordinii pe care El o aduce, cât și rămânerii Sale în noi. Păcatul preferă adesea dezordinea, în care motivațiile și valorile negative pot fi ascunse și scoase la suprafață în momente de neatenție. Dezordinea este o problemă cu care ne confruntăm zilnic. Când eram copil, locuiam într-o casă cu dormitoare în care nu era mo¬ chetă pe jos și eram fascinat de micile rotocoale de praf care se adunau sub patul meu. Pentru mine, proveniența lor era un mis¬ ter. Era ca și cum o forță ciudată ar fi venit în timpul nopții și ar fi

Notă pentru cei dezorganizați 13 umplut podeaua cu acele rotocoale de praf în timp ce eu dormeam. Astăzi găsesc în fiecare zi „rotocoale de praf ‘ în viața mea interi¬ oară. Cum ajung ele acolo, n-aș putea să spun. Dar trebuie să le preîntâmpin prin disciplina zilnică care constă în ordonarea sferei interioare. Doresc să precizez faptul că în tratarea acestui subiect - al ordonării universului interior - plec de la premisa prezenței lui Hristos în noi, care, în mod misterios, dar sigur, intră în viața noastră, dacă îl invităm și ne angajăm să-L urmăm. Dacă renun¬ țăm la punctul esențial, la decizia personală de a-L urma, cea mai mare parte a acestei cărți își pierde sensul. A-ți ordona universul interior este echivalent cu a-I cere lui Hristos să stăpânească fie¬ care segment al existenței tale. în cazul meu, ordonarea vieții interioare a fost o luptă dusă de unul singur, pentru că, la drept vorbind, mi-am dat seama că există o reticență generală în ceea ce privește deschiderea și spiritul prac¬ tic în asemenea probleme. Majoritatea celor care predică despre acest subiect o fac în termeni elevați care au darul de a impresiona auditoriul, dar nu îl pot determina să acționeze în consecință. Mi s-a întâmplat nu o dată să citesc o carte sau să ascult o prelegere despre ordonarea vieții interioare, să fiu de acord cu fiecare cu¬ vânt, iar apoi să îmi dau seama că procesul sugerat era prezentat evaziv și imprecis. Oamenii ca mine, care au nevoie de modalități clare, palpabile, pentru a răspunde ofertei lui Hristos de a trăi în noi, trec prin mari frământări. Cu toate că am dus această luptă mai mult pe cont propriu, am găsit totuși sprijin atunci când am avut nevoie. Bineînțeles, am primit ajutor din Scriptură și din învățăturile strânse în tradiția creștină. Am fost încurajat de soția mea, Gail (a cărei viață este extrem de ordonată), de câțiva mentori care mi-au fost în preajmă încă din fragedă tinerețe și de mulți alții, pe care nu-i pot întâlni în viața aceasta pentru că nu mai sunt printre noi. I-am cunoscut însă citindu-le biografiile și am fost încântat să descopăr că mulți dintre ei s-au luptat cu problema ordonării existenței lor. Când am început să fac primele remarci publice cu privire la ordonarea vieții mele interioare am fost impresionat de numărul mare de oameni care au reacționat imediat: pastori, laici, oameni

14 Ordine în universul interior cu funcții de răspundere. „Mă confrunt cu aceleași probleme ca și dumneavoastră*', spuneau ei. „Dați-mi niște sfaturi.” Lumea interioară poate fi divizată în cinci sectoare. Primul se refe¬ ră la ceea ce ne împinge să acționăm într-un anumit fel - motivația noastră. Suntem noi oameni mânați de ambiție, purtați de tendin¬ țele actuale și siliți să ne conformăm sau să concurăm cu ceilalți? Sau suntem oameni care acționează în virtutea unei chemări, niște vase ale harului îmbelșugat al lui Hristos care promite să ne mo¬ deleze? Un alt sector al vieții noastre interioare are în vedere destinația pe care o dăm timpului limitat pe care îl avem la dispoziție pe p㬠mânt. Modul în care alocăm timp creșterii personale și slujirii al¬ tora constituie un factor-cheie pentru echilibrul nostru individual. Al treilea sector este cel intelectual: felul în care ne folosim mintea, acea parte remarcabilă din noi, capabilă să recepționeze și să pre¬ lucreze adevărul cu privire la creație. Al patrulea sector al vieții noastre interioare este, după păre¬ rea mea, sectorul spiritului. Fără a avea pretenția că lansez o mare idee teologică, aș spune că există un loc special, intim, unde se realizează acea comuniune cu Tatăl pe care nimeni altcineva nu o poate aprecia sau înțelege. Eu numesc acest loc al spiritului „grădi¬ na vieții noastre interioare”. în sfârșit, există în noi un sector care ne atrage spre odihnă, spre o pace ca aceea a Sabatului. Această pace este diferită de buna dispoziție pe care o întâlnim atât de des în lumea vizibilă din ju¬ rul nostru. Și ea este atât de importantă, încât cred că ar trebui să fie recunoscută drept sursă absolut esențială de organizare in¬ terioară. Printre numeroasele biografii pe care le-am studiat este și cea a lui Charles Cowman, pionier al activității misionare în Japonia și Coreea. Viața lui a fost o mărturie extraordinară în ceea ce privește devotamentul și sacrificiul personal. în ultimii ani de viață, sănăta¬ tea i s-a șubrezit, fiind silit să se retragă de timpuriu din activitate. Faptul că nu mai putea să predice și să îndrume lucrarea misionară a colegilor săi constituia o grea povară pentru el. Unul dintre prie¬ tenii săi spunea:

Notă pentru cei dezorganizați 15 Nimic nu m-a impresionat mai mult decât duhul liniștit al fratelui Cowman. Nu l-am văzut niciodată manifestându-și supărarea, deși câteodată jignirile suferite îi aduceau lacrimi în ochi. A fost un suflet sensibil și blând, iar crucea lui ascunsă s-a transformat într-o coroană.* Cowman a avut o viață ordonată nu doar pe plan public, ci și interior. Acesta este subiectul cărții de față. Voi încerca să fiu cât se poa¬ te de practic. Voi vorbi mult despre experiențele mele personale, nu pentru că aș fi un model demn de urmat în ce privește ordona¬ rea vieții interioare, ci pentru că mă consider un luptător alături de toți cei pentru care acest subiect prezintă importanță. Acolo unde a fost posibil, am apelat la Biblie pentru exemplifi¬ cări și motivații. Trebuie însă să adaug că nu am folosit prea multe argumente teologice, ci am scris pornind de la presupunerea că cel care dorește să mențină ordinea în viața sa interioară a luat deja hotărârea de a trăi în ascultare de Dumnezeu. Am presupus, de asemenea, o înțelegere și acceptare, fie chiar elementare, ale mo¬ dului de viață creștin. Dacă cititorul va găsi puncte în care este de acord cu modul în care am tratat acest subiect, va ajunge, probabil, la concluzia la care am ajuns și eu, și anume că o mare parte din tot ceea ce se afirmă și se predică astăzi este în vădită neconcordanță cu rea¬ litatea spirituală. Asta, deoarece eu cred că unele dintre subiectele pe care am încercat să le tratez în paginile care urmează sunt punc¬ tele fierbinți ale vieții. Ca să fiu sincer, cred că nu se discută sufici¬ ent această temă. Și aș fi încântat dacă unele dintre aceste gânduri, care pornesc din inimă sau sunt împrumutate de la alți gânditori și scriitori, vor constitui materialul unui dialog între cei interesați de aceste lucruri. Puțini autori își scriu singuri cărțile. Eu nu mă număr printre ei. în organizarea ideilor mele am beneficiat nu doar de ajutorul multor autori care mi-au stimulat gândirea, ci și de sprijinul atent Lettie B. Cowman, Charles E. Cowman, Orienlal Missionary Sociely, Los Angeles, 1928, p. 175.

16 Ordine în universul interior al soției mele, Gail, darul minunat pe care mi l-a făcut Dumnezeu. Ea a parcurs fiecare versiune a acestor capitole, a făcut nenum㬠rate observații pe marginea lor și m-a făcut să adopt un grad mai înalt de realism, insistând asupra laturii practice. Celor care au convingerea că viața lor interioară poate fi or¬ ganizată mai bine le adresez invitația de a mă însoți în această mini-aventură a cunoașterii. La sfârșitul ei, s-ar putea să găsiți o posibilitate de a vă adânci experiența relației cu Dumnezeu și de a înțelege misiunea care ne revine în calitate de slujitori ai Lui.

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora convingerii mele că viața spirituală, ascunsă privirilor, trebuie să guverneze viața exterioară, activă.

Sindromul „pâlnie” Nu demult locatarii unui bloc din Florida s-au trezit cu o priveliște înspăimântătoare chiar sub ferestrele lor. Terenul de sub strada care trecea prin fața clădirii se prăbușise literalmente, formând o depresiune adâncă, numită de localnici „pâlnie”. în groapa ce deve¬ nea tot mai adâncă se îngrămădeau automobilele, trotuarele și pe¬ luza cu tot ce era pe ea. Nici clădirea nu părea să mai reziste mult. Oamenii de știință spun că astfel de pâlnii apar în anotimpurile secetoase când pânzele de apă freatică seacă și astfel solul își pier¬ de stabilitatea. Dintr-odată totul se „scurge” înăuntru, generând teama că nimic - nici chiar pământul de sub picioare - nu mai reprezintă un suport sigur. Viața multor oameni este precum aceste pâlnii din Florida. Probabil că mulți dintre noi ne-am simțit, la un moment dat, pe marginea unei astfel de „pâlnii”. De câte ori am trăit senzația unei oboseli care ne amorțea, senzația ratării sau amara experiență a deziluziei, am avut tendința să abandonăm. Am simțit că suntem la un pas de o prăbușire care amenință să antreneze lumea noastră într-o cădere fără sfârșit. Uneori parcă nu era nimic de făcut pen¬ tru a o preveni. De ce toate astea? Dacă reflectăm serios la aceste lucruri, am putea descoperi existența unui spațiu interior - lumea noastră ascunsă - de a cărei

20 Ordine în universul interior existență nu eram conștienți înainte. Sper că, pe parcurs, va deve¬ ni evident că neglijarea acestei lumi interioare nu ușurează deloc depășirea greutății evenimentelor și presiunilor care o solicită din plin. Unii oameni sunt surprinși și profund tulburați când se des¬ coperă pe ei înșiși. își dau seama brusc de faptul că și-au consacrat cea mai mare parte a timpului și a energiei lor clădindu-și o viață la nivelul vizibil, la suprafață. Au acumulat o seamă de valori, ca de pildă diplome universitare, experiență profesională, relații în puncte-cheie, forță fizică sau frumusețe. Nu e nimic rău în toate acestea. Dar se descoperă, adesea prea târziu, că lumea interioară a persoanei în cauză este într-o stare de dezordine sau că e aproape inexistentă. Și, în asemenea cazuri, există pericolul apariției sindromului „pâlnie11. Trebuie să ajungem să ne dăm seama că fiecare dintre noi tr㬠im în două lumi foarte diferite. Lumea exterioară, sau viața publi¬ că, este mai ușor de supravegheat. Se poate evalua mult mai sim¬ plu, este vizibilă și poate include sfere tot mai largi. Ea cuprinde munca, distracțiile, bunurile pe care le agonisim și o mulțime de oameni pe care îi cunoaștem și care alcătuiesc o rețea socială. Este segmentul existenței noastre cel mai ușor de evaluat prin categorii cum sunt succesul, popularitatea, bogăția și frumusețea. însă via¬ ța noastră interioară are o natură spirituală. Este centrul în care se iau deciziile și unde se stabilesc valorile, unde se poate cultiva meditația și starea de singurătate. Este un loc al închinării și con­ fesării, o zonă liniștită în care poluarea morală și spirituală a zilelor noastre nu trebuie să pătrundă. Cei mai mulți dintre noi am fost bine instruiți pentru a reuși în viață, în latura ei socială. Desigur, va exista întotdeauna funcționa¬ rul pe care nu te poți bizui, casnica fără spirit gospodăresc sau per¬ soana ale cărei capacități sociale sunt atât de slab dezvoltate încât devine un încurcă-lume. Dar majoritatea dintre noi știm să respec¬ tăm un ordin, să ne organizăm și să dăm indicații. Știm exact ce sis¬ tem este cel mai bun pentru noi în ce privește domeniul profesional sau cel al relațiilor interpersonale. Alegem formele de petrecere a timpului liber și de distracție care ni se potrivesc. Avem capacitatea de a ne alege prietenii și știm să întreținem relațiile cu ei.

Sindromul ..pâlnie” 21 Viața socială ne solicită timpul, atenția, banii și energia. Și pen¬ tru că sectorul public al vieții este atât de vizibil, atât de real, trebu¬ ie să ne luptăm pentru a rezista tuturor ispitelor și solicitărilor care încearcă din răsputeri să ne atragă atenția și energia. Rezultatul acestei stări de lucruri este trădarea și neglijarea vieții noastre interioare, pentru că ea nu se manifestă la fel de zgo¬ motos. Poate fi ignorată total perioade mari de timp înainte să facă loc unei depresiuni de tip „pâlnie“. Oscar Wilde se număra printre cei ce nu acordau importanță vieții interioare. William Barclay citează mărturisirea lui Wilde: Zeii mi-au dăruit aproape totul. Dar eu m-am lăsat pentru mult timp în voia simțurilor, într-o nesăbuită lene. Obosit să fiu mereu pe culmi, m-am coborât de bunăvoie spre adâncuri în căutare de senzații noi. Ceea ce pentru mine era un paradox în domeniul gândirii a devenit perversitate în sfera pasiunii. Am început să fiu tot mai nepăsător față de cei din jur. Gus¬ tam plăcerea oriunde o întâlneam și porneam mai departe. Uitasem că orice acțiune măruntă de fiecare zi clădește sau dărâmă caracterul și că, prin urmare, tot ce face cineva în odăi ascunse va trebui strigat odată de pe acoperișul casei. Nu mai eram propriul meu stăpân. Nu mă mai aflam la cârma sufletu¬ lui meu și nici măcar nu-mi dădeam seama de asta. Am îng㬠duit plăcerii să mă domine, sfârșind în chip rușinos.* Când Wilde scrie „Nu mă mai aflam la cârma sufletului meu“, el descrie o persoană a cărei viață interioară e un haos, gata să se prăbușească. Cu toate că vorbele sale au uneori accente patetice, ele se aseamănă întrucâtva cu afirmațiile multora, care, ca și el, și-au ignorat universul interior. Eu cred că, în veacul nostru, unul dintre cele mai grele câm¬ puri de luptă este viața interioară a individului. Această bătălie sunt chemați să o dea mai ales cei ce se consideră creștini practi¬ canți. Există printre ei oameni care muncesc din greu și care duc pe umeri povara unor mari responsabilități acasă, la serviciu și la •' William Barclay, The LeLLers to Ihe GalcUians and Ephesicins, WeslminsLer, Philadel¬ phia, 1976, p. 100.

22 Ordine în universul interior biserică. Ei sunt oameni de nădejde, dar sunt foarte, foarte obo¬ siți! Și, în consecință, trăiesc adesea pe marginea unei „pâlnii11 gata să-i înghită. De ce? Pentru că, deși faptele lor sunt cu totul diferite de cele ale lui Wilde, asemeni lui, devin mult prea implicați în lu¬ mea exterioară, ignorând-o pe cea interioară până când, uneori, aproape că e prea târziu. Valorile civilizației occidentale ne-au făcut, într-o oarecare măsură, să devenim orbi față de această tendință. Suntem în mod naiv înclinați să credem că persoana cea mai activă pe plan public este și cea mai împlinită pe plan spiritual sau că binecuvântarea cerească este proporțională cu numărul de membri ai unei biserici sau că un om este cu atât mai aproape de Dumnezeu cu cât posedă un bagaj mai mare de cunoștințe biblice. Pentru că tindem să gândim astfel, există tentația de a acor¬ da mai multă atenție lumii exterioare în dauna celei interioare. Mai multe programe, mai multe întruniri, mai multe experiențe instructive, mai multe relații, o supraîncărcare a timpului; până când totul devine atât de apăsător la suprafața vieții, încât între¬ gul edificiu se clatină pe marginea prăpastiei. Oboseala, deziluzia, eșecul, toate devin posibilități înspăimântătoare. Lumea interioară neglijată nu mai rezistă sub această povară. Eram într-o zi la stadion, urmărind un meci de fotbal în care juca fiul meu. Lângă mine s-a așezat tatăl unui alt băiat din echipă. Știam că e creștin de mai bine de zece ani. în pauză, ne-am plimbat puțin și am stat de vorbă. Eu i-am pus una din acele întrebări pe care creștinii ar trebui să și le pună unul altuia, dar se jenează să o facă. - Cum o mai duceți din punct de vedere spiritual? l-am între¬ bat. Replica lui a fost: - Interesantă întrebare! Care ar fi răspunsul potrivit? Sunt bine, cred. Aș dori să pot spune că evoluez sau că mă simt mai aproape de Dumnezeu. Dar adevărul e că stau pe loc. Nu cred că am fost indiscret sau deplasat continuând discuția, deoarece omul părea sincer interesat de subiect. - Vă rezervați periodic timp pentru a vă ordona viața inte¬ rioară?

Sindromul „pâlnie“ 23 Omul s-a uitat la mine întrebător. Dacă aș fi spus: „Cum stați cu timpul personal de citire a Biblie și rugăciune?44, ar fi știut exact ce să răspundă. Acela se putea măsura, iar el ar fi putut răspunde concret, referindu-se la zile, ore și minute, metode și tehnici. Dar eu am întrebat despre ordinea vieții lui interioare. Cuvântiil-cheie este ordine, termen care ne duce cu gândul la calitate, nu la canti¬ tate. Când și-a dat seama la ce fac aluzie, s-a simțit stânjenit. - Când să mai apuce omul să-și facă ordine în viața interioa¬ ră?, a întrebat el. Nu-mi văd capul de lucru anul ăsta, iar în această săptămână toate serile îmi simt ocupate. Soția mă presează să îmi iau o săptămână liberă. Știți, trebuie să zugrăvim. Deci nu-mi r㬠mâne prea mult timp pentru a-mi ordona viața interioară, ca să mă exprim ca dumneavoastră. S-a oprit o clipă și apoi a întrebat: - Dar, în definitiv, ce este viața interioară? Am realizat imediat că aveam de a face cu un om care se pre¬ tindea creștin, care se învârtise ani de zile în cercuri creștine, își câștigase o reputație prin tot ce făcuse în această calitate, dar care nu înțelesese că, dincolo de orice acțiune și de bunele intenții de¬ clarate zgomotos, trebuia să existe ceva solid, ceva de care să te poți sprijini. Faptul că el se socotea prea ocupat pentru a mai da atenție vieții interioare și că nu era prea sigur ce însemna ea m-a făcut să-mi dau seama că era departe de a fi înțeles ideea de bază a unei vieți în comuniune cu Dumnezeu. Aveam multe de discutat împreună. Puțini oameni au trebuit să facă față unor presiuni atât de mari din afară ca Anne Morrow Lindberg, soția celebrului aviator. Ea și-a păzit cu strășnicie lumea interioară și a scris lucruri pline de miez despre ea, în cartea sa intitulată The Giftfrom the Sea [Darul din adâncul mării]: în primul rând... doresc să fiu împăcată cu mine însămi. Vreau ca privirea mea să nu trădeze gânduri ascunse, inima să-mi fie curată și viața mea să aibă acel filon central care să-mi dea pu¬ terea să-mi îndeplinesc obligațiile cât pot mai bine. De fapt, vreau să trăiesc în „har44, cum se spune în limbajul sfinților, cât mai mult timp posibil. Nu folosesc acest termen în sen¬

24 Ordine în universul interior sul său strict teologic. Prin har înțeleg o armonie interioară, de esență spirituală, care se poate manifesta sub forma unei armonii exterioare. Caut, probabil, ceea ce cerea Socrate în rugăciunea din Fedru când spunea: „Fie ca omul interior și cel exterior să fie una.“ Aș dori să dobândesc o stare de har spiritual interior care să-mi permită să fiu și să fac ceea ce mi-a hărăzit Dumnezeu de la început.* Fred Mitchell, lider în lucrarea misionară internațională, păs¬ tra pe birou următorul motto:,Atenție la golul pe care îl poate crea o viață agitată!“ Asta dovedea că și el era conștient de prăbușirea care poate surveni atunci când se ignoră viața interioară. Fenomenul „pâlnie“ din Florida este o imagine concretă a unei probleme spirituale pe care mulți creștini din lumea noastră tre¬ buie să o rezolve. Pe măsură ce, în anii următori, presiunea exte¬ rioară va crește, vor exista tot mai mulți oameni ale căror vieți se vor asemăna cu această „pâlnie” dacă nu se vor opri să privească în lăuntrul lor și să se întrebe: Există cumva o lume interioară, dinco¬ lo de zgomotul și agitația de la suprafață? Există cumva o lume ce trebuie explorată și conservată? Se pot oare dezvolta acea tărie și acea rezistență prin care să facem față presiunilor de la suprafață? Aflat la Washington, într-un moment de singurătate și tânjind de dorul celor de-acasă, John Quincy Adams a scris fiecăruia din¬ tre copiii săi o scrisoare plină de încurajări și sfaturi. Fiicei sale i-a scris despre perspectiva căsătoriei și despre bărbatul pe care se cădea să-l aleagă. Cuvintele sale subliniază importanța pe care o acorda unei vieți interioare ordonate: Fiica mea! Să-ți alegi un om cinstit și să veghezi să rămână astfel. Nu contează dacă e bogat sau nu, atâta vreme cât nu depinde de alții. Mai presus de orice altceva, să ții seama de onoarea și de integritatea lui. Să nu te gândești la altă noble¬ țe în afară de cea a sufletului și nici la altă bogăție în afară de cea a inimii.t * Anne Morrow Lindberg, The Giftfrom the Sea, Pantheon, New York, 1955, p. 23-24. + Dorothie Bobbe, Abigaii Adams, Putnam, New York, 1966, p. 206.

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va dator a faptului că îi „iau pulsuF zilnic.

Vedere de pe punte Am un prieten bun care a fost cândva ofițer în marina americană la bordul unui submarin nuclear. El mi-a povestit o întâmplare pe¬ trecută într-o zi când submarinul era într-o misiune în Meditera­ na. Pe mare navigau mai multe vapoare, iar submarinul trebuia să facă niște manevre rapide spre a evita posibilele coliziuni. în absența căpitanului, prietenul meu rămăsese ofițer de servi¬ ciu și preluase comanda submarinului. Datorită mișcărilor bruște și neobișnuite, căpitanul, care se afla în cabina sa, își făcu apariția pe punte și întrebă: „Totul e-n regulă?” „Da, domnule”, răspunse prietenul meu. Căpitanul aruncă o privire scurtă în jur și se pregătea să plece, înainte de a dispărea sub punte, mai spuse: „Da, se pare că totul e-n regulă.” Această întâlnire simplă, de rutină, dintre un comandant de vas și unul din ofițerii lui de încredere mi-a oferit o sugestivă imagine a ordinii care trebuie să domnească în viața interioară a fiecăruia. De peste tot pândea pericolul unei coliziuni. Existau suficiente motive pentru ca orice căpitan vigilent să fie alertat. Acel pericol era însă in afară. în interiorul submarinului exista un loc liniștit de unde traiectoria vasului se controla perfect și spre care s-a îndreptat in¬ stinctiv căpitanul.

28 Ordine în universul interior în acel punct de comandă nu era nici urmă de panică; doar calm și o succesiune de acțiuni duse la îndeplinire de un echipaj de marinari bine pregătiți. De aceea, când căpitanul a apărut pe punte pentru a se convinge de mersul lucrurilor, a găsit ordine. „Totul e-n ordine?14 a întrebat el. După ce s-a asigurat că așa era, a încuviințat spunând: „Da, se pare că totul e-n regulă.44 Venise la locul potrivit și primise răspunsul potrivit. Așa înțelegea căpitanul să organizeze activitatea pe submarin. Manevrele potrivite fuseseră executate de o mie de ori în situații în care nu exista nici un pericol. De aceea, când a sosit momentul să se acționeze într-o situație limită, căpitanul n-avea nici un motiv de panică. El putea anticipa o comportare excelentă a oamenilor de pe punte. Când acolo lucrurile merg bine, submarinul este în siguranță, indiferent ce se întâmplă afară. Dar au fost și situații în care aceste manevre au fost ignorate, poate fiindcă nu au fost exersate. Atunci poate apărea dezastrele ­ vapoarele se ciocnesc și se scufundă și se produc pagube imense. La fel se întâmplă și în viața omului atunci când lipsește organi¬ zarea pe „puntea44 universului interior. Accidentele care se produc aici se numesc epuizare, prăbușire sau dezintegrare. Una e când faci o greșeală sau ai un eșec. Cu toții învățăm din greșeli. Și alta e să vezi o viață de om distrugându-se sub ochii tăi datorită lipsei de resurse interioare cu care să facă față solicitărilor. Wall Street Journal a prezentat recent o serie de articole sub titlul Executivei Crisis [Criza managerului], iar unul dintre repor¬ taje i-a fost dedicat lui Jerald H. Maxwell, un tânăr întreprinzător care a fondat o companie de înaltă tehnologie. O vreme a fost con¬ siderat un geniu managerial și financiar. Asta însă n-a durat mult, pentru că a urmat o nenorocire, o prăbușire de tip „pâlnie44. Acea zi s-a întipărit în memoria lui Jerald H. Maxwell. Nici familia lui n-o s-o uite vreodată. Pentru ei a fost ziua în care el a început să plângă în camera lui, ziua în care exuberanta lui încredere în sine a dispărut lăsând loc depresiei, ziua în care lumea lui - și a lor - s-a prăbușit. Maxwell fusese concediat! Totul s-a destrămat, iar el n-a putut face față situației. Ziarul continua:

Vedere de pe punte 29 Pentru prima dată în viață, domnul Maxwell s-a simțit un ra¬ tat și asta l-a zguduit. Sentimentul propriei înfrângeri a dus la o prăbușire emoțională, a deteriorat legăturile care existau între el, soția sa și cei patru fii ai lor și l-a împins spre margi¬ nea prăpastiei... „Când totul s-a destrămat, ai mei s-au simțit atât de prost încât mi s-a făcut rușine“, își amintește domnul Maxwell. Se oprește cu un oftat, apoi continuă: „Se spune în Biblie că tot ce trebuie să faci e să ceri și ți se va da. Ei bine, eu am cerut de multe ori să mor.”* Cei mai mulți dintre noi n-am cerut să murim, cum a făcut Max¬ well, însă majoritatea am trăit aceeași presiune exercitată de lu¬ mea din afară care ne strivea atât de tare, încât ne întrebam dacă nu cumva urmează ceva asemănător morții. în astfel de momente ne punem problema trăiniciei resurselor noastre, ne întrebăm dacă putem merge mai departe sau nu, dacă merită să luptăm mai de¬ parte sau nu și dacă nu cumva e momentul să „dăm bir cu fugiții'4. Pe scurt, nu suntem siguri dacă avem suficientă energie spirituală, psihică sau fizică pentru a putea menține ritmul respectiv. Soluția la toate acestea constă în a face ceea ce a făcut căpitanul submarinului. Când a simțit pericolul exterior, s-a îndreptat spre punte pentru a verifica dacă lucrurile erau în ordine. El știa că nu poate găsi răspuns în altă parte. Și dacă acolo totul mergea bine, știa că se poate retrage liniștit în cabina lui. Vasul va rezista solici¬ tărilor dacă pe punte totul e în regulă. Una din povestirile mele preferate din Biblie vorbește despre după-amiaza în care ucenicii se aflau în mijlocul unei furtuni dez¬ lănțuite pe Marea Galileii. în scurt timp groaza i-a cuprins și toți și-au pierdut cumpătul. Erau aceiași pescari care străbătuseră ma¬ rea în lung și-n lat ani de zile, cu mrejele și cu corăbiile lor, și care mai văzuseră asemenea furtuni. Dar, din cine știe ce motiv, de data asta n-au fost în stare să facă față situației. Și, pe de altă parte, Isus adormise. Toți au fugit atunci la El, indignați că nu părea să-I pese de primejdia care le amenința viața. Dar poate că ar trebui să le recunoaștem măcar meritul că au știut încotro să alerge. * „Executive* Crisis“, Wall Street Journal, 12 martie 1982, p. 1.

30 Ordine în universul interior După ce Hristos a potolit furtuna, le-a pus întrebarea funda¬ mentală de care depindea creșterea lor personală și formarea lor ca și conducători spirituali: „Unde vă este credința?11 Ar fi putut întreba altfel dacă ar fi folosit limbajul meu: „De ce nu este mai multă ordine pe «puntea» vieții voastre?44 De ce oare atât de mulți oameni consideră că vor găsi soluția la tensiunile și problemele personale nu pe „puntea44 vieții, ci în încercarea de a alerga mai repede, de a protesta mai vehement, de a acumula mai mult, de a strânge mai multe date și a câștiga mai multă experiență? Trăim într-o epocă în care în mod instinctiv acordăm o atenție sporită oricărui lucru din afară, ignorând uni¬ versul interior - singurul loc unde putem găsi tăria de a înfrunta, sau chiar de a învinge, orice tulburare din exterior. Scriitorii biblici credeau în principiul deplasării pe punte; ei știau și îi învățau pe alții că dezvoltarea și păstrarea universului interior ar trebui să fie preocuparea noastră de bază. Acesta este unul din motivele pentru care lucrarea lor a transgresat timpul și spațiul. Pentru că tot ceea ce au scris le fusese dat de către Creator, care ne-a creat astfel încât funcționăm mai eficient dinspre inte¬ rior spre exterior. Unul dintre autorii Proverbelor a formulat astfel principiul lu¬ mii interioare: Păzește-ți inima mai mult de cât orice, căci din ea ies izvoare¬ le vieții (Proverbe 4:23). într-o formulare simplă, scriitorul ne-a revelat un adevăr ulu¬ itor. Ceea ce numesc eu „punte4', el numește „inimă44. Comparând inima cu un izvor, autorul sugerează că din el provin energia, în¬ țelepciunea și tăria cu care putem face față tulburărilor din afară. Păzește-ți inima, spune el, și ea va deveni un izvor de viață din care vei putea bea și tu, și alții. Dar ce înseamnă să-ți „păzești44 inima? în primul rând, autorul este în mod evident preocupat de apărarea inimii de influențele exterioare care i-ar putea amenința integritatea. El subliniază, de asemenea, strădania inimii de a instaura ordinea în viața cuiva. Dar, dincolo de aceste posibile lecții oferite de metaforă, aflăm că păstrarea sau păzirea inimii, „puntea44 vieții umane, este o ale¬

Vedere de pe punte 3t gere deliberată și de disciplinare pe care trebuie să o facă fiecare. Trebuie să alegem să ne păzim inima. Sănătatea și capacitatea ei de muncă nu trebuie asumate; ele trebuie în mod constant proteja¬ te și menținute. Din nou, trebuie să ne amintim ce a făcut căpitanul submarinului atunci când a simțit că se petrece ceva neobișnuit: s-a îndreptat imediat spre punte. De ce? Fiindcă știa că acolo se găsea întreaga capacitate de a face față pericolului. în Noul Testament, Pavel a făcut o afirmație asemănătoare atunci când le-a spus creștinilor: „nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre44 (Romani 12:2). J. B. Phillips a tradus cuvintele lui Pavel în felul următor: „Nu lăsați lumea să vă modeleze după calapodul ei.44 Apostolul a subliniat un adevăr atemporal. El ne-a îndrumat spre o decizie corectă. Vom ordona oare universul nostru interior astfel încât să aibă o influență asupra celui exterior? Sau îl vom ne¬ glija, permițând astfel lumii exterioare să ne modeleze? Aceasta e o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi din viața noastră. E un gând înțelept. E tocmai ideea care i-a lipsit managerului distrus, despre care era vorba în articolul din Wall Street Journal. Dovada? Prăbușirea sa atunci când lumea din jur l-a strivit cu po¬ vara ei. El nu poseda forța interioară necesară și nici în universul lui interior nu era ordine. Mary Slessor era o tânără necăsătorită care, la începutul secolu¬ lui, a părăsit Scoția plecând într-o zonă din Africa ce era bântuită de boli și plină de primejdii. Dar ea avea un spirit hotărât și continua să înainteze când alții mai slabi cedau și fugeau fără să se mai uite în urmă. Odată, după o zi deosebit de epuizantă, încerca să adoar¬ mă într-o colibă din junglă. Iată ce a scris despre seara aceea: De-o vreme nu-mi mai prea pasă unde dorm, dar când stau în¬ tinsă pe câteva scânduri murdare, acoperite cu un așternut de paie murdare, cu șobolani și insecte mișunând în voie, cu trei femei și un nou-născut de trei zile lângă mine, cu vreo zece oi, capre și vaci afară, nu-i de mirare că nu prea pot să dorm. Dar, în inima mea, am avut o noapte atât de liniștită! (s.n.)* James Buchan, The Inciomilahle Mary Slessor, Seabury, New York, 1981, p. 86.

32 Ordine în universul interior La o asemenea liniște ne gândim atunci când ne punem pro¬ blema ordinii universului nostru interior. Că îl numim „punte”, în limbaj marinăresc, sau „inimă”, în termeni biblici, ideea este ace¬ eași: trebuie să existe un loc liniștit, unde domnește ordinea, un loc de unde izvorăște o energie care poate învinge agitația și nu se lasă intimidată de ea. Putem verifica însușirea acestui principiu în momentul în care dezvoltarea și menținerea unei vieți interioare puternice ocupă lo¬ cul cel mai important în existența noastră. Atunci, când tensiunea crește, ne vom întreba: „Este în regulă totul?“ Și, văzând că totul e în ordine, putem spune din inimă: „Da, se pare că totul e-n regulă.”

Sectorul 1 Motivația Folosirea i timpului Restaurarea înțelepciunea Și \\cunoașterea/ Tăria spirituală

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora faptului că îmi recunosc tendința de a trăi conform unor tipare vechi, care însă nu sunt în concordanță cu cele ale lui Dumnezeu.

3 Prizonier într-o colivie de aur Cei doisprezece care L-au urmat pe Isus și apoi au fondat Biserica Sa formau un grup ciudat. Pe nici unul dintre ei (poate cu excepția lui Ioan, pe care îl găsesc la locul lui și nu constituie o amenințare pentru ideea mea) nu i-aș fi ales pentru a conduce o mișcare de proporția lucrării lui Hristos. Nu, sigur nu i-aș fi ales pe ei. Dar Isus i-a chemat și rezultatul îl știți. Ca să fiu sincer, unii din voluntarii pe care Isus i-a refuzat sunt pe placul meu mai mult decât aceștia. Erau oameni hotărâți; știau să recunoască un lucru bun când îl vedeau. Păreau să clocotească de entuziasm. Dar El i-a refuzat! De ce? Poate că Isus, cu percepția Sa extraordinară, le-a scrutat viața interioară și a observat semnele pericolului. Poate că El a văzut în ei ceea ce erau, de fapt: oameni mânați, în căutarea afirmării per¬ sonale. Și probabil că tocmai ceea ce îmi place mie la ei constituie, de fapt, neajunsul lor: doreau să aibă ei înșiși controlul asupra situației prin faptul că fixau momentul și locul începerii lucrării lor. Poate că, dacă ar fi fost acceptați (este o simplă speculație), am fi descoperit că ei urmăreau mai mult decât am fi crezut noi la prima vedere. Ne-am fi dat seama că erau oameni cu planuri, cu scopuri și idealuri proprii. Isus Hristos nu va face lucrări mari în

38 Oidine în universul interior lumea interioară a unor asemenea oameni. N-a făcut-o niciodată. Se pare că preferă să lucreze cu oameni pe care El îi cheamă. Aces¬ ta este motivul pentru care Biblia nu vorbește despre voluntari, ci doar despre cei chemați. în explorarea universului uman interior trebuie să existe un punct de pornire, iar eu am ales punctul din care se pare că a înce¬ put Isus, operând distincția dintre cei chemați și cei mânați. Cum¬ va, El deosebea oamenii pe baza tendinței lor de a fi mânați sau a disponibilității lor de a fi chemați. Cântărea motivațiile lor, sursa energiei lor spirituale și genul de recompensă la care se așteptau. El i-a chemat pe cei care erau atrași de El și i-a evitat pe cei mânați care voiau să-L folosească. Cum îl recunoaștem pe cel mânat? în zilele noastre este relativ ușor. Oamenii mânați sunt stresați. Căutați simptomele stresului și veți descoperi, probabil, oameni mânați. Lumea de astăzi acordă o mare atenție stresului. Acesta consti¬ tuie subiectul multor cărți, al muncii de cercetare, al examenelor clinice aproape de fiecare dată când cineva acuză dureri toracice sau de stomac. Mulți își dedică întreaga viață studiului stresului. Oamenii de știință îl măsoară în laboratoare, supunând diferite materiale unor serii de solicitări, la temperaturi și vibrații diferi¬ te. Inginerii îl monitorizează în cazul caroseriilor și motoarelor de automobile și avioane, conducând și pilotând în condiții extreme, pe distanțe de mii de kilometri. în cazul ființei umane, stresul este ținut sub observație strictă la zborurile în spațiu, în camera hiper­ barică pe fundul oceanului sau în cadrul examenelor din labora¬ toarele medicale. Un cunoscut de-al meu a proiectat un dispozitiv de măsură sensibil care urmărește undele emise de creier și poate informa cercetătorul asupra momentelor în care subiectul dep㬠șește pragul normal de stres. în deceniul trecut a început să devină evident faptul că mulți oameni se află sub influența constantă și distructivă a stresului, pentru ei viața ajungând la un ritm care lasă prea puțin timp pen¬ tru odihnă și refacere. Revista Time scria: în ultimii treizeci de ani, medicii și funcționarii din domeniul sănătății au fost martorii ravagiilor stresului care amenință sănătatea națiunii. Conform Academiei Americane a Medi­

Prizonier intr-o colivie de aur 39 cilor de Familie, două treimi din consultațiile efectuate de medicii curanți au de a face cu simptome legate de stres. în același timp, marii industriași sunt alarmați de costul imens al consecințelor stresului: absenteismul, cheltuielile medicale și productivitatea scăzută.* Articolul continua spunând că efectele stresului costă econo¬ mia americană între 50 și 75 de miliarde de dolari anual, adică mai mult de 750 de dolari pentru fiecare muncitor american. „Stresul, scrie Time, are o contribuție majoră, directă sau indirectă, la apa¬ riția bolilor coronare de inimă, a cancerului, a tulburărilor respira¬ torii, a accidentelor, a cirozei ficatului și a sinuciderilor.” Și acesta este doar începutul. Ce stă în spatele acestei stări de lucruri? Time îl citează pe doc¬ torul Joel Elkes de la Universitatea din Louisville: „Chiar modul nostru de viață, felul în care trăim, pare să fie azi cauza principală a bolii.” Suntem cu toții conștienți că există un tip de stres care este be¬ nefic pentru că stimulează artiștii, sportivii de performanță, fac¬ torii de decizie. Dar atenția noastră se îndreaptă acum spre acele tipuri de stres care mai degrabă diminuează capacitatea umană. Dr. Thomas Holmes a coordonat un studiu foarte interesant pe această temă. Holmes este cunoscut pentru elaborarea renumitei Scări a Coeficientului de Adaptare Socială, cunoscută de majori¬ tatea dintre noi sub denumirea de Diagrama Holmes a Stresului. Această diagramă este o tehnică simplă de măsurare care indică la ce presiuni este supusă probabil o persoană și cât este de aproape de consecințele fizice și psihice nefaste. După multe cercetări, diferitelor evenimente cu care suntem confruntați fiecare dintre noi li s-a asociat câte un punctaj. Fie¬ care punct a primit denumirea de „unitate de modificare a vieții”. O acumulare de mai mult de 200 de astfel de unități într-un an, sugerează Holmes, poate constitui semnalul de alarmă al unui po¬ tențial atac de cord, al stresului emoțional sau al diminuării capa¬ cității de a trăi ca o persoană sănătoasă. Moartea partenerului de ,,Stresul: îi putem face Time, 6 iunie 1983, p. 48-54.

40 Ordine in universul interior viață, de exemplu, are numărul maxim de unități de „modificare a vieții” - 100 de unități. O concediere echivalează cu 47 de unități, în timp ce apariția unui nou membru în familie corespunde altor 39 de unități. Nu toate evenimentele cauzatoare de stres enume¬ rate de Holmes sunt de natură negativă. Chiar și evenimentele fe¬ ricite, cum ar fi Crăciunul (12 puncte) sau concediile (13), creează stres. Din experiență pot spune că nu este un lucru neobișnuit să ai de a face cu persoane care au un punctaj total mult superior valorii de 200. De exemplu, m-a vizitat la birou un pastor care mi-a spus că punctajul său total este 324. Tensiunea i-a crescut îngrijorător; are în mod constant dureri de stomac, bănuiește c-ar fi ulcer, și nu poate dormi bine noaptea. într-o altă zi, am luat micul dejun cu un tânăr director care îmi spunea că, până nu demult, avea ambiția să adune un milion de dolari până la vârsta de treizeci și cinci de ani. Când și-a evaluat starea prin diagrama lui Holmes, a fost îngrozit să descopere un punctaj total de 412. Ce au în comun cei doi oa¬ meni, cel din lumea afacerilor și cel din lumea religioasă? Acești doi oameni fac parte din categoria celor pe care eu îi numesc mânați. Și solicitarea la care se supun îi costă enorm ­ punctajul este doar o reflectare numerică a acestui fapt. Folosesc expresia mânați, pentru că ea descrie nu doar modul în care în¬ țeleg ei viața, ci și modul în care majoritatea dintre noi, ceilalți, refuzăm să recunoaștem la ce ne supunem pe noi înșine. Adesea suntem mânați spre anumite scopuri și obiective, fără să înțele¬ gem întotdeauna de ce. Poate că de multe ori nu suntem conștienți de prețul pe care-1 vor plăti psihicul, organismul și, desigur, inima noastră. Prin inimă înțeleg acea parte din noi despre care vorbește Proverbe 4:23 - izvorul energiilor noastre vitale. Există mulți oameni mânați care fac lucruri foarte bune. Oame¬ nii mânați nu sunt neapărat oameni răi, deși consecințele faptului că sunt mânați pot fi nefericite. De fapt, oamenii mânați au avut adesea contribuții majore. Ei fondează organizații, asigură locuri de muncă și facilități, sunt adesea foarte inteligenți și adoptă solu¬ ții benefice pentru cei din jur. Dar, cu toate acestea, ei sunt oameni mânați și există motive de îngrijorare în ce privește capacitatea lor de a menține ritmul fără a se pune în pericol pe ei înșiși.

Prizonier într-o colivie ele aur 4i îi putem detecta pe acești oameni? Desigur. Sunt multe sim­ ptome'care indică un astfel de comportament. Printre cele pe care le-am întâlnit cel mai frecvent se numără următoarele: (1) Omul mânat este cel mai adesea satisfăcut doar de realizări. Undeva, în procesul de maturizare, el descoperă că numai acumu¬ lând realizări poate fi mulțumit de sine și de lumea lui. Acest lucru poate fi rezultatul influențelor educaționale la o vârstă fragedă; în copilărie a primit aprecieri și laude din partea unui părinte sau a unui mentor doar atunci când ducea ceva la bun sfârșit. Nu i s-a spus niciodată un cuvânt bun, până când sarcina încredințată nu a fost bine îndeplinită. Astfel singurul mod de a obține acceptarea și dragostea era să realizeze ceva. în astfel de condiții, se poate naște o mentalitate a lucrului bine făcut, a realizării. Un om începe să creadă că, dacă o realizare i-a atras laude și l-a făcut să crească în ochii celor din jur, atunci mai multe realizări ar putea aduce o abundență de sentimente pozitive și aprecieri. Deci, omul mânat începe să caute modalități de a ajunge la tot mai multe realizări. Curând va începe să facă două sau trei lucruri deodată, pentru că acest lucru începe să-i producă tot mai mult respectiva plăcere stranie. El demne genul de om care citește Întruna cărți ce promit să-l învețe să-și folosească timpul și mai eficient sau participă la seminarii de acest gen. De ce? Pentru că astfel va avea mai multe realizări care, în schimb, îi vor aduce o mai mare împlinire. Acesta este tipul de om care vede viața doar prin prisma re¬ zultatelor. în consecință, el nu prea apreciază procesul care duce la respectivele rezultate. E genul de om care s-ar deplasa bucuros de la New York la Los Angeles cu un avion supersonic, pentru că o călătorie cu mijloace terestre care i-ar îngădui să admire colinele din Pennsylvania, aurul grâului din Nebraska și Iowa, măreția Munților Stâncoși, deșerturile din Utah și Nevada ar fi o mare pierdere de timp. La sosirea în Los Angeles, după o călătorie ra¬ pidă de două ore, omul mânat va fi iritat la culme dacă va trebui să aștepte patru minute în plus ca să intre în aeroport. Sosirea e totul pentru omul însetat de realizări; călătoria nu înseamnă nimic.

42 Ordine în universul interior (2) Omul mânat este preocupat de simbolurile realizării. De obicei, el este conștient de semnificația conceptului de putere și dorește să o posede pentru a o folosi. Aceasta înseamnă că va fi conștient de sim¬ bolurile asociate statutului: titlurile, dimensiunea și amplasarea biro¬ ului, locul în schema de organizare la serviciu și privilegiile speciale. Există o preocupare generală cu privire la propria reputație în cazul celor mânați. Mereu se întreabă: Cine îmi cunoaște realizări¬ le? Cum pot menține relații mai strânse cu somitățile din domeniul meu? Iată întrebările care îl frământă pe cel mânat. (3) Omul mânat e dominat de o dorință necontrolată de expansi¬ une. Celor mânați le place să simtă că fac parte din ceva care ia am¬ ploare și are tot mai mult succes. Sunt mereu „în priză4-, căutând ocaziile cele mai bune și mai avantajoase. Rareori au timp să-și aprecieze realizările prezente. Charles Spurgeon, un predicator englez din secolul al XlX-lea, spunea odată: Succesul îl expune pe om presiunii maselor, ispitindu-1 astfel să se agațe de realizările lui prin metode și practici pământești și să se afle pe de-a-ntregul sub dominația pretențiilor dictatoriale ale unei expansiuni neîntrerupte. Succesul mi se poate urca la cap, dacă uit că Dumnezeu e Acela care face o lucrare, că El poate să o facă și fără ajutorul meu și că El Se descurcă și fără mine din momentul în care vrea să nu mai fiu părtaș la lucrarea Lui.* Acest principiu trist poate fi ușor observat în unele cariere pro¬ fesionale, dar și în contextul activității spirituale, care la rându-i își are oamenii mânați ai ei, niciodată mulțumiți de ceea ce sunt și nici de ceea ce realizează pe tărâmul lucrării religioase. Aceasta va fi implicit și atitudinea lor față de cei din jur. Rareori sunt mulțumiți de progresul colegilor sau al subalternilor. Trăiesc într-o continuă stare de tulburare și neliniște, căutând metode mai eficiente, rezul¬ tate mai bune, experiențe spirituale mai înalte. Nu există însă, de regulă, nici un semn că vor fi vreodată mulțumiți de ei înșiși sau de oricine altcineva. * Cilal de J. Oswaîd Sanders în Călcați pe urmele inele, LOGOS, Cluj-Napoca, 1993.

Prizonier intr-o colivie de aur 43 (4) Omul mânat are tendința de a nu acorda prea multă impor¬ tanță eticii și integrității. Preocuparea sa pentru succes și reali¬ zări e atât de acaparantă, încât are foarte puțin timp pentru a se întreba dacă ființa lui lăuntrică ține pasul cu procesul exterior. De obicei, nu reușește să păstreze ritmul și apare o discrepanță tot mai mare care îi subminează integritatea. Treptat, începe să-i inducă în eroare nu doar pe cei din jur, ci și pe sine însuși. în încerca¬ rea neobosită de a avansa, se minte cu privire la motivații; valorile și etica fac obiectul unor compromisuri. Scurtăturile spre succes devin o practică zilnică. Pentru că scopul este atât de important, etica rămâne undeva pe un plan secundar, iar omul mânat devine înspăimântător de pragmatic. (5) Omul mânat are capacități limitate sau puțin dezvoltate de a lucra cu oamenii. Nu se remarcă prin colegialitate. Și asta nu pentru că i-ar lipsi din naștere capacitatea de a se înțelege bine cu cei din jur, dar proiectele sunt mai importante pentru el decât oamenii. Deoarece mintea îi este mereu îndreptată spre proiecte și obiective, rareori îi observă pe cei din jur, cu excepția situației în care se poate folosi de ei pentru împlinirea vreunuia dintre scopu¬ rile sale. Dacă ceilalți nu se dovedesc folositori, pot fi percepuți ca obstacole sau concurenți. Există, de obicei, „un șir de cadavre” în urma omului mânat. Dacă la început este lăudat pentru aparenta lui capacitate de a con¬ duce, curând iese la iveală tot mai multă frustrare și opoziție, pe măsură ce devine evident că șeful mânat este prea puțin interesat de sănătatea și dezvoltarea celor din jurul său. Devine clar pentru toți că există niște obiective care trec înaintea oricăror consideren¬ te. Colegii și subalternii dau înapoi, rând pe rând, extenuați, sim­ țindu-se exploatați și înșelați în așteptări. Despre astfel de oameni se poate auzi adesea: „E groaznic să lucrezi cu el, dar e genul de om care duce lucrurile la capăt.” Aici e-aici! El duce lucrurile până la capăt, dar cu prețul distru¬ gerii unor oameni. Urâtă treabă! Culmea ironiei, care ar trebui să ne dea de gândit, e că în aproape orice organizație mai mare, religi¬ oasă sau nu, astfel de oameni pot fi găsiți în poziții-cheie. Cu toate că aduc cu ei dezastre în relațiile interumane, sunt adesea necesari ca oameni de acțiune.

44 Ordine în universul interior (6) Omul mânat e dominat de spiritul de competiție. El privește orice acțiune ca pe o partidă ce poate fi câștigată sau pierdută. Și, firește, omul mânat vrea să câștige, vrea să se etaleze în lumina cea mai favorabilă. Cu cât e mai mânat, cu atât vrea să câștige la un scor mai mare. Victoria îi asigură certitudinea după care tânjește: că el e cel care are dreptate, că este cel mai bun și cel mai impor¬ tant. în consecință, probabil că va vedea în ceilalți niște concurenți sau niște dușmani care trebuie înfrânți, dacă nu chiar umiliți. (7) Omul mânat e deseori cuprins de o furie de proporțiile unui vulcan ce poate erupe în orice moment, când simte că cineva îi opune rezistență sau că a fost trădat. Această furie se poate declan¬ șa când ceilalți nu sunt de acord, când vin cu altă soluție la vreo problemă sau fac o aluzie critică oricât de mică. Nu întotdeauna furia se exteriorizează sub forma violenței fi¬ zice, dar poate lua forma brutalității verbale: a injuriilor sau a in¬ sultelor, de exemplu. Furia își poate găsi expresia în acte de răzbu¬ nare, cum ar fi decizii de concediere, denigrare publică sau pur și simplu privarea celuilalt de niște lucruri la care acesta este îndrep¬ tățit: afecțiune, bani sau chiar companie. Un prieten apropiat îmi povestea că se afla în birou cu mai mulți colegi când șefa de birou, o doamnă care lucrase timp de cincispre¬ zece ani în cadrul acelei companii, l-a rugat pe șeful ei să-i acorde o săptămână liberă pentru a sta cu copilul ei bolnav. A făcut greșeala să izbucnească în lacrimi când șeful i-a refuzat cererea. Văzând-o plân¬ gând, i-a spus printre dinți: ,Adună-ți lucrurile de pe birou și pleacă; oricum, nu am nevoie de tine.” După ce femeia a plecat, el s-a întors spre cei care asistaseră uluiți la scena petrecută și le-a spus: „Vreau să vă fie clar: toți sunteți aici pentru un singur lucru - să faceți bani pentru mine. Și, dacă nu vă place, puteți pleca chiar acum!“ Mai trist e că mulți oameni cumsecade din preajma unor ase¬ menea indivizi sunt gata să acționeze ca un amortizor, preluând izbucnirile de furie cu toate că sunt profund jigniți, spunându-și că șeful sau liderul, după caz, e cel datorită căruia merge treaba bine, că el este binecuvântat de Dumnezeu sau că n-or să se pună în calea succesului. Uneori furia și consecințele ei nefaste simt su¬ portate din simplul motiv că nimeni n-are curajul sau putința de a înfrunta un astfel de om mânat.

Prizonier într-o colivie de aur 45 Recent cineva care face parte din comitetul unei mari organi¬ zații creștine mi-a povestit cum decurgeau ședințele cu directorul lor, inclusiv exploziile de furie și injuriile de care erau însoțite. Când l-am întrebat de ce membrii comitetului acceptau asemenea ieșiri, nici izolate, nici scuzabile, mi-a spus: „Cred că eram atât de impresionați de modul în care părea că îl folosește Dumnezeu în cadrul lucrării publice, încât priveam cu reticență o confruntare fățișă.” Ar mai fi ceva important de spus despre oamenii mânați, care numai simpatici nu s-au dovedit până acum? Da, un singur lucru: (8) Oamenii mânați sunt, de obicei, peste măsură de ocupați. Ei sunt prea ocupați pentru a întreține relațiile obișnuite, cum sunt cea de căsătorie, de familie, de prietenie sau chiar cea cu ei înșiși - ca să nu mai vorbim de cea cu Dumnezeu. Pentru că oamenii mânați cred aproape tot timpul că nu au realizat destul de mult, se agață de fiecare clipă pentru a participa la mai multe ședințe, pentru a studia mai mult material, pentru a iniția mai multe pro¬ iecte. Ei cred că renumele de om ocupat este un semn al succesului și al importanței pe scara valorilor umane. De aceea, încearcă să-i impresioneze pe ceilalți făcând caz de programul lor extrem de în¬ cărcat. Uneori îi auzi autocompătimindu-se, văitându-se că „sunt prinși ca-ntr-o cursă în noianul de responsabilități41, dorind să afle - chipurile - calea de a ieși din acest infern. E inutil să mai spun că orice încercare de a-i ajuta e sortită eșecului. Adevărul e că pentru ei cel mai rău lucru ar fi să li se ofere o cale de ieșire. N-ar ști ce să facă dacă n-ar mai avea o ocupa¬ ție. Activitatea neîntreruptă a devenit pentru ei ceva normal, o a doua natură, o filozofie de viață. Le place să se lamenteze și să fie compătimiți, însă, mai mult ca sigur, nu vor nici o schimbare, îndrăznește să spui asta unui om mânat și-ai să-l vezi ieșindu-și din fire. Cam așa arată omul mânat. Nu prea ne încântă, ce-i drept. Ceea :e mă deranjează pe mine în toată treaba asta e că mare parte din lumea noastră e condusă de astfel de oameni. Am creat un sistem la baza căruia se află acești indivizi. Și, fie că e vorba de economie, de biserici sau de propriul nostru cămin, creșterea ființei lăuntrice e sacrificată de dragul realizărilor și acumulării.

46 Ordine în universul interior Pastori mânați de ambiție s-au înconjurat de o armată întrea¬ gă de asistenți și lideri laici din dorința de a conduce organizații mai mari, mai grozave și mai renumite. Există oameni de afaceri care se pretind creștini și care au o bună reputație în biserică, dar sunt necruțători la serviciu, solicitând și storcând oamenii până la ultimul strop de energie, pentru ca ei să se poată bucura de laurii victoriei, să acumuleze mai mult sau să-și facă un renume. De curând, un om de afaceri s-a convertit prin mărturia unui credincios care îmi este bun prieten. Nu mult timp după ce s-a ho¬ tărât să-L urmeze pe Isus Hristos i-a trimis o scrisoare lungă celui care îl condusese la credință. în ea, îi descria dificultățile pe care i le crea firea lui ambițioasă. Am cerut permisiunea să dezvălui ci¬ titorilor o parte din scrisoarea lui, pentru că ilustrează atât de viu felul de a fi al omului mânat. Iată ce scria el: Cu câțiva ani în urmă traversam o perioadă de profundă ne­ împlinire. Cu toate că aveam o soție frumoasă și trei copii minunați, cariera mea era în declin. Aveam puțini prieteni, băiatul cel mare avea probleme cu învățătura - începea să neglijeze școala - eu sufeream de depresie, iar la noi în casă erau mari tensiuni și multă nemulțumire. Atunci mi s-a ivit posibilitatea să plec în străinătate, unde am rămas să lucrez pentru o companie. Această ocazie nouă era atât de bineveni¬ tă din punct de vedere financiar și profesional, încât i-am dat prioritate, lăsând toate celelalte pe locul doi. Am făcut multe lucruri greșite (adică păcătoase) pentru a fi promovat și pen¬ tru a reuși pe plan profesional. Le-am justificat prin avanta¬ jele ce reveneau familiei mele (bunăstare materială etc.) - și am ajuns să mă mint pe mine și pe ai mei și să îmbrățișez răul în multe feluri. Situația a devenit intolerabilă pentru soția mea care, îm¬ preună cu copiii, s-a întors în Statele Unite. Eu nici atunci nu m-am luminat, nu vedeam ce se petrecea cu mine. Succesul, salariul, cariera - toate erau în ascensiune. Eram prizonier într-o colivie de aur... (s.n.) Cu toate că atâtea lucruri bune se întâmplau în jurul meu, în mine totul se năruia. Luciditatea și capacitatea de a lua decizii îmi erau afectate. Evaluam alternativele, analizând

Prizonier într-o colivie de aur 47 în permanență diferitele opțiuni, încercând întotdeauna să o aleg pe cea care mă putea propulsa mai rapid spre reușită. Undeva, în sufletul meu, simțeam că greșesc. Mergeam la bi¬ serică, dar cuvintele treceau pe lângă mine fără să mă atingă. Eram prea prins de-ale mele. Cu câteva săptămâni în urmă, după un scandal de propor¬ ții în familie, am plecat fără să mai stau pe gânduri și m-am mutat la hotel unde timp de nouă zile m-am chinuit să găsesc o ieșire din impas. Cu cât mă străduiam mai mult, cu atât de¬ veneam mai agitat. Am început să-mi dau seama că, de fapt, nu mai eram un om viu, că mare parte din viața mea plutea de fapt în întuneric. Și, pe deasupra, nu vedeam nici o cale de ieșire. Singura soluție pe care o vedeam era să fug și să mă ascund, s-o iau de la început într-un alt loc, să rup toate leg㬠turile cu prezentul. Tragedia acestui om ajuns în fundul prăpastiei are totuși un final fericit. La scurt timp după întâmplarea de la hotel a desco¬ perit dragostea lui Dumnezeu și puterea ei de a-i schimba viața din temelii. Și omul, cândva mânat de propriile ambiții, a devenit ceea ce vom numi în capitolul următor un om chemat și a ieșit din colivia lui de aur. în Biblie întâlnim puțini oameni care să ilustreze mai bine omul mânat decât Saul, primul rege al Israelului. Spre deosebire de istorisirea precedentă, care a avut un final fericit, aceasta are un sfârșit tragic, pentru că Saul n-a scăpat niciodată din colivia lui de aur. Tot ce-a făcut a dus la creșterea stresului sub care se afla. Și în cele din urmă l-a distrus. Prezentarea pe care Biblia i-o face lui Saul trebuie să ne averti¬ zeze că acest individ avea anumite carențe care, dacă nu erau tra¬ tate în lumea sa interioară, urmau să îl facă nu peste multă vreme să piardă controlul asupra propriei persoane. Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare și voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr și frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Și-i întrecea pe toți în înălțime de la umăr în sus (1 Samuel 9:1-2).

48 Ordine in universul interior Când și-a început domnia, Saul poseda trei însușiri pentru care n-avea nici un merit personal. Ele puteau deveni fie un avantaj, fie un handicap. Totul depindea de felul în care înțelegea să le folo¬ sească, iar folosirea lor depindea de ordinea care-i guverna univer¬ sul interior. Care sunt cele trei însușiri? în primul rând, bogăția, în al doi¬ lea rând, o înfățișare atrăgătoare și, în al treilea rând, o statură falnică. Toate acestea țin de aspectul exterior. Deci, prima im¬ presie este că Saul era superior celorlalți. Toate cele trei însușiri atrăgeau atenția și îi aduceau avantaje imediate. (De fiecare dată când mă gândesc la darurile înnăscute ale lui Saul, îmi amintesc de președintele unei bănci care îmi spunea cu ani în urmă: „Mac­ Donald, ai face o carieră strălucită în afaceri, dacă ai fi cu 15 cen¬ timetri mai înalt.“) Și, ceea ce e și mai important, aceste însușiri i-au creat un farmec aparte care l-a ajutat să izbândească într-o primă etapă, fără a fi nevoit să-și cultive o inimă înțeleaptă sau o statură duhovnicească. El a fost ceea ce numim „un tânăr promi¬ țător”. Pe măsură ce se deapănă povestea lui Saul, aflăm și alte lucruri despre el, care ar fi putut fie să contribuie la reușita lui, fie să îi grăbească sfârșitul. Ni se spune, de pildă, că era un bun orator. Când i s-a dat șansa să vorbească mulțimilor, a fost cât se poate de convingător. Parcă totul fusese aranjat ca el să-și consolideze puterea și să primească recunoașterea propriei superiorități fără să trebuiască să-și dezvolte universul interior mai întâi. Ei bine, tocmai aici se ascunde pericolul care îl pândea! Când Saul a ajuns rege al Israelului, s-a bucurat prea mult de un succes rapid. Se pare că asta l-a făcut să uite că totul în viață are o limită. Nu s-a gândit că are nevoie de sfătuitori, că trebuie să-și clădească o relație cu Dumnezeu sau chiar că avea niște responsa¬ bilități față de supușii lui. Semnele caracteristice omului mânat au început să iasă la iveală. Saul a devenit un om ocupat; a început să dorească noi teri¬ torii. De aceea, când s-a aflat în fața unei bătălii cu filistenii, duș¬ manii cei mai mari ai Israelului în acea vreme, și profetul Samuel întârzia să apară pentru a aduce jertfele cuvenite la Ghilgal, Saul și-a pierdut răbdarea. Simțea că orice amânare i-ar fi dat planul

Piizanier înti'-o colivie de aur 49 peste cap. Și cum a găsit el de cuviință să procedeze? Aducând el însuși jertfele. Zis și făcut! Care a fost rezultatul? O încălcare gravă a legământului cu Dum¬ nezeu. Doar profeții, cum era Samuel, aveau dreptul să aducă jertfe¬ le, nicidecum regii, nici chiar marele Saul. Numai că el uitase acest lucru, pentru că s-a considerat o persoană foarte importantă. Din acel moment, domnia lui Saul a intrat în declin. „Dar acum domnia ta nu va dăinui. Domnul Și-a ales un om după inima Lui“ (1 Samuel 13:14). Acesta este sfârșitul de care au parte majoritatea oamenilor mânați de ambiție, de orgoliu. Lipsit, din acel moment, de binecuvântarea și ajutorul lui Dum¬ nezeu, firea independentă și ambițioasă a lui Saul a început să se vadă tot mai mult. Curând și-a irosit toată energia în încercarea de a-și păstra tronul în fața tânărului David, care-și atrăsese simpatia poporului. Scripturile menționează câteva dintre accesele de furie ale lui Saul, care l-au dus la manifestări necontrolate, dar și la autocom­ pătimire. Spre sfârșitul vieții, a ajuns să nu mai fie stăpân pe sine, vedea pretutindeni doar dușmani. De ce? Pentru că, de la început, el a fost un om mânat, care nu a cultivat niciodată ordinea în lumea sa lăuntrică. Mă întreb ce punctaj ar fi acumulat Saul pe diagrama lui Tho­ mas Holmes. înclin să cred că ar fi îngroșat rândurile victimelor atacului de cord. Dar el nu și-a analizat niciodată starea, fie prin intermediul unei diagrame, fie dând curs mustrărilor pe care Dum¬ nezeu ar fi dorit să le audă în forul său interior. Saul n-ar fi rezistat mult în grupul celor doisprezece ucenici aleși de Isus. Propriile lui porniri erau prea greu de ținut în frâu. Dorința lui de a deține toată puterea l-a făcut să întoarcă spatele celor mai apropiați susținători și l-a determinat să ia o serie de hotărâri pripite, conducându-1 în final spre o moarte umilitoare. A fost întruchiparea clasică a omu¬ lui mânat. în măsura în care ne recunoaștem în această descriere, trebuie să trecem la treabă în universul nostru interior. Căci o lume interi¬ oară măcinată de porniri nestăpânite nu va fi în măsură să distingă chemarea lui Hristos. Neliniștea și durerea pricinuite de stres vor fi prea mari.

50 Ordine în universul interior Din nefericire, societatea actuală este plină de oameni ca și Saul, prizonieri în colivii de aur, dornici să acumuleze, să se afir¬ me, oameni dornici de onoruri. Din păcate, și bisericile noastre sunt pline de astfel de oameni. Multe biserici au ajuns ca fântânile secate. în loc să fie izvoare dătătoare de energii vitale, care să-i ajute pe oameni să crească și să-și găsească bucuria urmând calea Domnului, ele devin surse de tensiuni. Lumea interioară a omului mânat este dezorganizată. Oricât de aurită i-ar fi colivia, tot o cursă rămâne; în interiorul ei nu există nimic care să dăinuiască.

Notă pentru cei dezorganizați: Dacă în universul meu interior va domni ordinea, lucrul acesta se va datora faptului că, după ce am re¬ cunoscut ce anume mă motivează, aștept liniștit să aud che¬ marea lui Hristos.

4 - **- '? wwx:r«szir>r.î^srttfrMiiM^« Povestea tragică a unui vagabond care a reușit In afaceri Când perechea despre care vă voi povesti a intrat în biroul meu, la prima vizită, cei doi s-au așezat pe scaune cât mai departe unul de celălalt. Era evident că nu se agreau deloc, cel puțin în mo¬ mentul respectiv. Și totuși, scopul nostru era să salvăm o căsnicie - a lor. Din câte am înțeles, ea îi cerea lui să părăsească locuința. Când am întrebat-o care e motivul, mi-a spus că era singura soluție pen¬ tru a fi pace în casă, permițând astfel restului familiei să ducă o viață normală. Nu se punea problema infidelității sau a certurilor. Pur și simplu nu era pregătită să trăiască alături de el tot restul vieții, date fiind temperamentul și sistemul lui de valori. Dar el nu voia să plece. De fapt, spunea că era uluit de conclu¬ zia la care ajunsese ea. La urma urmelor, el era cel care se îngrijea de bunăstarea familiei; casa lor era suficient de mare și era situată într-un cartier select. Copiii aveau tot ce-și doreau. Era foarte greu de înțeles, spunea el, de ce voia ea să pună capăt căsniciei lor. Unde mai pui că erau și creștini! El crezuse întotdeauna că, pentru ei, nici măcar nu se putea pune problema unui divorț. M-au întrebat dacă nu le puteam rezolva eu problema.

54 Ordine în universul interior Povestea a început să prindă contur. Mi-am dat seama că aveam în față un om mânat și pe soția sa. Prețul pe care îl plătea pentru comportamentul lui era familia, căsnicia, sănătatea. Lim¬ bajul trupului lor îmi spunea că aveau un mariaj practic terminat. Că familia lor era ruinată mi-am putut da seama din relatările cu privire la atitudinea copiilor. Iar faptul că sănătatea lui era ame¬ nințată reieșea clar din tot ce mi-a spus despre ulcerul lui, despre migrenele și durerile pe care le simțea uneori în piept. Povestea continua să se deruleze. Fiind proprietar de firmă, era liber să lucreze cât poftea: nou㬠sprezece, douăzeci de ore pe zi. Și, din cauza acestor responsabili¬ tăți, nu și-a prea făcut datoria de părinte. De obicei, pleca de-acasă înainte ca ceilalți să se fi sculat din pat și rareori venea acasă înain¬ te ca băiatul cel mic să fi adormit. Dacă lua parte la vreo masă în fa¬ milie, părea îmbufnat și preocupat. Nu era ceva neobișnuit ca el să fie sunat la telefon în timpul cinei și să fie ținut de vorbă timp de o oră, pentru a rezolva o problemă sau pentru a perfecta o vânzare. A recunoscut că, atunci când surveneau conflicte, era cuprins de accese de furie; în discuții, era tăios și îi intimida pe cei din jur. în societate, se plictisea repede și avea tendința de a se retrage și de a bea prea mult. Când era întrebat despre prieteni, nu putea da decât numele partenerilor de afaceri. Și, provocat la o discuție de¬ spre lucruri importante, în afară de munca sa, nu îi venea în minte altceva decât mașina lui sport, barca cu motor și biletele de meci la Red Sox - numai lucruri neînsuflețite, nici măcar un singur om. Și, culmea ironiei, de obicei era prea ocupat pentru a se putea bucura de toate aceste lucruri! Aveam de a face cu un om din al cărui univers interior lipsea cu desăvârșire ordinea. Exteriorul era mai important pentru el. Chiar el admitea faptul că viața lui era un șir de activități și realizări. Niciodată nu făcea destul; nu câștiga niciodată suficient pentru a fi mulțumit. Totul trebuia să sporească, să se îmbunătățească, să de¬ vină mai impresionant. Ce anume îl impulsiona? Exista oare vreo posibilitate să-și ordoneze viața interioară? După mai multe discuții, am început să-mi fac o idee despre energia extraordinară care îl determina să ducă o viață ce distru¬ gea tot ce era în jur. în mijlocul uneia dintre întâlnirile noastre,

Povestea tragică a unui vagabond 55 l-am întrebat despre tatăl lui. Dintr-o dată, s-a schimbat la față. Oricine ar fi putut observa că atinsesem un punct nevralgic. A urmat povestea unei mari suferințe. Am aflat că tatăl său fu¬ sese un om de un sarcasm și de-o ironie acerbe. Cât era ziua de lungă, îi spunea fiului său: „Ești un vagabond! N-o să se aleagă nimic de tine niciodată!“ Acest lucru a fost repetat de-atâtea ori, încât s-a întipărit în forul interior al tânărului ca o inscripție cu fierul înroșit. Acum aveam în față un om de patruzeci de ani, care făcuse în mod inconștient un legământ pe viață. El s-a ambiționat să dove¬ dească faptul că eticheta pe care i-o lipise tatăl lui nu era corectă. Trebuia să demonstreze, dincolo de orice umbră de îndoială, că nu era un vagabond. Aceasta a devenit preocuparea esențială a vieții sale, fără măcar să-și dea seama. Ca să contrazică părerea tatălui său trebuia să muncească pe brânci, să obțină venituri mari, într-un cuvânt, bunăstare. Toate acestea s-au conturat pentru tânăr într-un mănunchi de scopuri. El voia să demonstreze că era foarte muncitor prin faptul că era în stare să aibă propria companie, cea mai bună în branșa lui. Fir¬ ma îi aducea venituri importante, chiar dacă o parte din bani erau „murdari11. Vila, mașina sport, biletele în cele mai bune loje erau o dovadă palpabilă care infirma calificativul pus de tatăl său. Astfel a devenit interlocutorul meu un om mânat, împins de dorința de a câștiga respectul și dragostea tatălui său. Pentru că obiectivele sale ținteau spre exterior, nu apăruse ne¬ voia cultivării lumii interioare. Relațiile cu oamenii nu erau im¬ portante; totul era jertfit pe altarul victoriei. Sănătatea sufletului trecea pe plan secundar; tot ce conta era vigoarea fizică. Odihna nu era necesară; în schimb era necesar un program prelungit de muncă. Iar cunoașterea adecvată și înțelepciunea nu reprezentau o valoare; în schimb, metodele de vânzare și inovațiile asupra pro¬ duselor, da. El pretindea că toate făceau parte din dorința lui de a asigura cele necesare familiei. Dar, treptat, am început să descoperim îm¬ preună că, de fapt, el dorea să câștige aprecierea și acceptarea tatălui său. Dorea să-l audă în cele din urmă pe tatăl său spunând: „Fiule, nu ești un vagabond; m-am înșelat foarte tare în privința ta.“