Lenuş lungu (coord.) - Ziditori în abstract (antologie)

Zidirori în abstract Lilioara Macovei Apărut cu proză în revista de cultură editată de Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români „Destine literare”, anul 9,nr.73-75, ian.martie-2016 Ilustrat cartea, inclusiv coperta (I-IV), „Cine sunt eu?” semnată de Stelu Pop, carte apărută la editura Eikon-acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Știinţifice din România (CNCS) şi apărută în mai 2016. Apărut în Antologia Scriitorilor Români „Dor de Dor”, StarPress, editura Olimpias, martie 2016 Premiul ll (ex.aequo pentru lucrările „Ieri şi azi” – poezie şi „Zorele” – planşă hârtie colorată, la concursul „Aripi de primăvară” primul concurs de creaţie artistică organizat de către Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureş în colaborare cu Fundaţia ALPHA Transilvană Tg.Mureş. Apărut în revista „Porţile Nordului”, nr.4,2016, iulie, Anul III, revistă de cultură şi civilizaţie a Centrului de Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşt, Baia Mare, Maramureş, cu proză. Premiul I – proză scurtă la Concursul de proză scurtă şi poezie „Universul satului românesc” organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Spiritului Rural, localitatea Dor-Mărunt, judeţul Călăraşi, iulie 2017 Obţinut punctaj 9,36 (loc.IV) 151

Biblioteca Cronopedia Menţiune specială la concursul internaţional de poezie „Sub zodia poeziei” organizat de revista „Contraste culturale”, iulie, 2017 Participat la Concursul literar „Sfântul grai românesc” pe tema limbii române şi a poporului român organizat de ASOCIAŢIA „CLUBUL EXPRESIA IDEII” şi REVISTA „EXPRESIA IDEII”, august, 2017. Trofeul la secţiunea „Pictură” din cadrul concursului internaţional Univers Românesc XXL ediţia a III -a, 2017, București Participat la concursul Poezia de dragoste ediţia a II a 2017- 2018, organizat de Editura ART Creativ București, cu poezie, diplomă de participare Apărut în Antologia „Florenţa Albu” cu proză, ianuarie, 2018. Mă-mbrac în prag de iarnă cu iluzii Mă-mbrac în prag de iarnă cu iluzii. Mi- acopăr nuditatea gândurilor fanteziste tocmai la graniţa cu toamna trecută emblematic printre frunze, dar cu ce scop? Eii! Întrebări. Toată viaţa mi-a aşternut confuzii colorate doar m-oi linişti să nu mai arunc priviri de după tocul uşii pătând pardoseala din lemn secular cu mustul de idei în fierbere. Nu caut scuze, dar instalarea unui frig de cerc polar, încearcă să mă agonizeze într-un anotimp nedefinit cumva în mintea mea doar aici, acum... cu toate că vrerea mea este alta. Nu pot decripta însemnele albului aşternut peste tot. Boala de răsărit portocaliu nu se poate 152

Zidirori în abstract vindeca. Hipnotizarea prin săruturi de lumină, aprinde subconştientul unei netratate de verde. L-aştept pe el să se întoarcă în clepsidră şi ce să crezi? Miroase a iarnă. Imensitatea de alb mă face stingheră pe o bancă împărţită în uimire şi neputinţă. Cine să te cheme şi unde? Porţile sunt deschise. Lumina felinarelor este slabă şi încet deraiezi spre griul din ce în ce mai închis. Tu nu asta vrei, tu a-i vrea să sugrumi iarna, dar este încă lumină şi te-ar descoperi imediat căutătorii criminalului. Cum să fie iarna moartă? Poate... cu vreun cuvânt să o năuceşti, dar oare câţi au mai făcut-o? Din sens opus nu vine niciun tren, dar nici invers, şi-apoi cum să urc? Nu este scară, gara este goală, aş fi singură la drum... aş fi singură la drum? – Care tren, de unde, când? Mecanicul a murit, acarul a fugit, şina a rămas imaginară... Of! Hipnotică iarnă, cu gară cu tot! Nu te-am chemat, nu vreau să te cunosc, nu ştiu ce vrei, ce cauţi tocmai pe lângă mine? Frământarea mi-e tot mai fără rezultat. Zgomotele sunt tot mai surde şi nu prezintă parcă nicio curiozitate. Fâlfâitul aripilor de porumbei este o plictiseală tangibilă cu somnul îndopatului cu pastile. Moş Crăciun bate cu toiagul în geam. Râde ca un bezmetic şi nu are nicio oboseală. Ochii lui cuprind copilul dornic de a şti ce i-a adus 153

Biblioteca Cronopedia moşul. Scotoceşte prin gând două strofe cu zăpadă şi-alte două cu Moşul Darnic, apoi cu îndrăzneala împinsă de necesitate, se pune pe turuială. Gata! Şi primeşte cutia. Mânuţe mici şi grăbite scot păpuşa de cârpă cu faţa frumoasă şi papuci albi, vreo zece bomboane învelite în staniol, o crenguţă de brad, două globuri albe cu steluţe aurii şi două globuri roşii cu steluţe albe şi se termină agitaţia. Se uită la moş şi parcă are ochii tatei, dar... nu, tata nu are barbă albă. Mulţumeşte şi cu „săru' mâna” spusă tuturor se urcă pe pat. Păpuşa are acelaşi zâmbet dulce. Copilul mai mulţumeşte cu voce tare mamei şi tatei pentru că au scris scrisoare moşului. Se bifurcă drumul. Unul mergea spre iarnă, celălalt spre iarnă. Două ierni diferite cu miros de altfel de colaci, altfel de vin fiert, altfel de cântec. Aştept să se întoarcă anotimpul. Îmi va fi de vreun folos? Mă-mbrac în prag de iarnă cu iluzii. M-am întors în mine cu fantezii cuminţi şi nu este prima oară. În taină am privit un timp şi... temporar îmi vin fiori de gustătoare a lui. Îmi place rătăcirea asta şi semnele de „stop” demult le ignor. Am mai gustat un must în fierbere, acum cu iz de nimicit un anotimp. 154

Zidirori în abstract Recompensa prin uitare Întindea mâinile spre masă şi căuta acel ceva de care nu se putea lipsi. Visele nu se derulau mai departe şi a doua zi suferea îngrozitor. De câteva zile toate erau grămadă pe capul ei plin de gânduri. A vărsat paharul cu apă şi zgomotul de pârâu cuminte o ducea lin spre veşnica masă cu multe cărţi. Păşea cu grijă şi doar foşnetul rochiei de mătase îi spunea ce frumoasă şi răcoroasă este iarba. De mult nu mai simţise mirosul acela de săpun bun cu care îi erau spălate rufele. Stăteau la soare sau la ger şi aduse în casă, ţi se umpleau plămânii cu miros de viaţă, de zbor, de călătorii deasupra lumii. Ultima vreme pentru ea fusese o luptă contratimp. Se frământa şi ziua şi noaptea pentru a da randament. Nu dormea decât câteva ore pe noapte, restul erau ocupate cu începuturi de povestiri, desene de biserici, rememorări din cărţi şi până în zori la o nouă aţipire, nimic nu se lega. Ziua era o fugă, mereu o alergătură, refăcea lucrul din ziua precedentă şi cerinţele creşteau. Modestia însă, îi pregătea inima să primească adevărul. Asta va descoperi mai târziu, acum mintea era încăpătoare pentru cunoaştere. Aflase atâtea în ultima vreme, că mulţumea în gând mereu pentru oportunitate şi cumva plutea într-un 155

Biblioteca Cronopedia câmp benefic sufletului ei. Era terapia pe care de un timp o aplica de capul ei, funcţiona cumva, stagna de multe ori într-un anotimp al amintirilor vii, repornea şi vedea cum se îndreaptă spre ceva mai bun. Estimările pe care şi le făcea, erau nemulţumitoare pentru un moment, bune pentru altul şi mereu lăsa loc pentru o încurajare de înălţare pe alte trepte. – E-adevărat că toate începuturile faptelor mari trebuie să fie modeste, altfel cad în derizoriu? Şi din nou îşi relua căutarea. Toate erau condensate într-un timp anapoda de scurt. Parcă nu avea cum să gândească în amănunt ceea ce trebuia să înfăptuiască. Trăgea din greu la scris şi citit de parcă trebuie să recupereze vreo douăzeci de ani, dar altfel nu se putea. Era doar în competiţie cu timpul. Sau poate că nu. Mai era ceva. Nu a vrut să-l spună, dar am înţeles abia când a spus că „nu existam?”. Ştia că munca nu ucide dacă o faci din plăcere şi ea, asta făcea. Era nobilă treaba asta, o dorea, o simţea atractivă, credea că mulţumea şi înveselea, îmbogăţea pe cel care îi va vedea osteneala, dar ceva s-a uitat. Poate că alţii din jurul ei erau disponibili în a face o astfel de „corvoadă plăcută”, dar oferta lor era drămuită cot la cot cu un ban. Nu era timp de pierdut, toate 156

Zidirori în abstract costau ceva, la ea nu erau limite, nu erau conversaţii despre dat şi primit, toate pe faţă. Dădea şi nu primea, nu primea pentru că nici nu i se dădea şi în general nu voia să aibă parte de o dăruire de sută la sută din obligaţie profesională, dar acel „mulţumesc” pe care îl visa, a lipsit din convorbiri. Imaginea ei a devenit o uitare şi pentru că nu era acolo. Aşa s-a născut „hai să ne vedem de ale noastre”. Aşa a văzut cel mai dulce mod de distrugere a unei munci. Iată, un leac jignitor! Nu a avut timp de gestionare a timpului şi nici pentru alţii nu a constituit vreo problemă. Ea nu voia faimă decât acolo în lumea ei, dar parcă prea desăvârşită a fost uitarea asta. Întindea mâinile spre masa aceea din lemn de nuc, plină ochi de cărţi. Nu erau ale ei, ea doar le „cuminţea” pe paginile multe şi uneori neprimitoare. Pe când se apucase de umblătura asta, a avut o străfulgerare. Era ca o urcare pe un munte abrupt şi plin de copaci agăţători. Cu mâinile goale şi cu ideile imprevizibile, reuşea să ajungă sus. Niciodată nu i se părea că era aşa greu, simţea că de câte ori cere ajutorul Lui, toate se făceau. Murea în fiecare zi şi reînvia, dar mângâierile unor rânduri erau doctorii de prelungire a finalului final. A trecut sub tăcere totul. Nu cred că se va repara ceva, ea nu va spune nimic şi nici nu se 157

Biblioteca Cronopedia ştie ce ştie ea, ce o ucide şi cine poate face vreo scară de urcare spre normal. Este iarăşi noapte. Nu se mai aude niciun zgomot de paşi, nu mai cântă nicio bufniţă. De undeva vine un miros de săpun bun şi reînvie ceva din amintirile de pe atunci. Copacul din faţă se clatină şi frunzele-i cad ca gândurile. Parcă se aude totuşi un glas stins. Ca într-un film alb negru, apare o adiere de perdea şi un „mulţumesc” ajunge la ea. Se flutură o mână. – Doamnă, mulţumesc pentru carte! O să o aduc mâine, a fost formidabilă. Mi s-au sinucis toate crizantemele. Erau alături de mine. Nu le-am putut împiedica, scriam testamentul. Şi ceaşca de cafea are gust de uitare. Fug către o vară cu caise integre şi caut miros de crin imperial. Această imigrare îmi duce gândul la fantezii cu ploi de vară şi câmpuri cu floarea soarelui. A izbucnit un plâns de toamnă gri şi nu am remedii să-l opresc. Am auzit că se va linişti de la sine pentru că nu toate sunt perfecte. Mă sugrumă minusurile din jur şi degeaba alerg printre galaxii cu număr impar. Nu prea aduc noroc călătoriile astea, doar că lipsesc puţin de lângă ei. Ce să risc? Se scade puţin din numărul de clipe. Nu mai intentez niciun proces, simt cum mă inundă albul. 158

Zidirori în abstract Chemarea În zilele cu zbucium în limite normale parcă nu mai am dorinţe reale, dar în nopţile cu altfel de frământări, bat toate infiniturile. Nu reuşesc să cunosc vreunul aşa cum aş vrea, dar aşa trec peste poduri pe care, nu credeam că le voi avea în obiectiv atât de repede. Am pierdut atâtea şi cu asemenea minus tot încerc să reîncarc, să adun, dar din toate rămân cu dorinţe şi cu suspine. Nimeni nu poate să mă înduplece cu ceva din acest capitol, nu ştie, nu are cum, nu am timp de ascultat, nu pot. Mă dor palmele de necuprindere, mă dor tâmplele de neastâmpăr, mă dor cuvintele de dor. Nopţile îmi sunt surse de dor şi zbucium. Nu le vreau aşa, sunt epuizată, aproape nu mă recunosc, dar te poţi opune gândurilor? Acum nu mă aşteptam să fiu la casa noastră. M-am luat cu pomenirile şi cu postul. Poate asta a fost. Eram acolo ca după foarte puţin timp. Mă bucuram că este vară, plecasem din iarnă şi cu toate că trebuia să fie şi acolo aşa, fără a avea vreo surprindere, am acceptat anotimpul fără a vorbi. 159

Biblioteca Cronopedia Toate faptele pline de veselie se întâmplau după casă. Acolo erau scaune mici, masa puţin înclinată de atâta povară, era fum de la lemnele putregăite şi mirosea ca primăvara când făceam curat în ogradă.Era soare şi uneori cu crengi de salcâm ne protejam doar aşa de amuzament. Puneam prosoape umede pe cap doar să avem motiv de râs mai consistent. Aici, beam apa de la fântână cu cana de lut şi ne grăbeam unii pe alţii de parcă plecam la armată. Acum, vorbeam şi nu ştiam cuvintele. Nu aveam subiecte puse în discuţie, dar acceptam orice spunea fiecare. Oare cum era timpul? Concentrat, diluat? Mi- a dispărut imaginea de-acolo şi-am ajuns cumva la colţul casei. Mama era pregătită cu o lopăţică şi o găleată mai mică, îmbrăcată foarte curat şi surâdea. Eu cu sora mea ne-am dus pe aleea din faţa casei să luăm ceva. M-am uitat la o pereche de cizme mari şi nerecunoscându-le, mi-am văzut de treabă. Vorbeam şi nu mai ştiu ce anume. Aveam şi eu ceva în mână, avea şi sora mea şi după ce am intrat în casă, mi-am adus aminte că îmi trebuia ceva să pun pe cap. Baticul acela de mers la cimitir, unde o fi? 160

Zidirori în abstract Şi l-am căutat că eram aşteptată. Cunoşteam toate cotloanele din casă şi numai că nu găseam îmbrobodeala aceea decentă pentru asemenea treabă. Şi nu m-am dus nicăieri. Stăteam în uşă şi vedeam cum crengile prunilor bătrâni şi uscaţi pe ici pe colo, se mişcau nervoase. Frunzele verzi mă priveau pe furiş, confundându-se cu ochii mei înceţoşaţi de atâta dor. Credeam că voi lua foc. Mă revoltam că oportunitatea a fost scurtă şi n- am ştiut să vorbesc. Am dat vina pe inopinaţie. Nu-mi trece nimic cu timpul. Apăsările şi neputinţele fac ce vor şi nu am niciun nerv treaz. Vreau să mă graţieze dorul, dar atâta putere are, că şi chiar dacă ar spune ceva în acest sens, nu aş putea crede. În zilele cu zbucium, în limite normale parcă nu mai am dorinţe reale, dar în nopţile cu altfel de frământări, bat toate infiniturile. Nu reuşesc să cunosc vreunul aşa cum aş vrea, dar aşa trec peste poduri pe care, nu credeam că le voi avea în obiectiv atât de repede. Uneori mi-e dor de un anotimp, acela al reîntâlnirilor cu toţii. 161

Biblioteca Cronopedia 162

Zidirori în abstract Luciana Ianculescu Data și locul nașterii: 17mai, anul 1951, Arad. Studii:Conservatorul„George Dima”, Cluj-Napoca. Activitate literară: „Tăcere după ploi”,Editura Multimedia, Arad, an 1989, poeme. „Sine nomine”,Editura Marineasa, Timișoara, an 2000, poeme. „Târziu în inima mea”, Editura Eurobit,Timișoara, an 2002, poeme. „Hoţul de vise ” ,Editura Solness, Timișoara, an 2003, poeme. „Fluturi răniţi ”,Editura Aprilia Print,Timișoara, an 2005, poeme. „Ion Românu-muzica, pasiune de o viaţă”,Editura Mirton,Timișoara, an 2008, proză. „Însemn în inima cetăţii,” Editura Quatro,Timișoara, an 2010, proză. „Tandreţea neângăduită a toamnei”,Editura Quatro,Timișoara, an 2012, proză. „Abisul dintr-o literă uitată”,Editura Quatro,Timișoara, an 2013, poeme. „Dumbrăviţa - vatră de civilzaţie într-un colţ de rai”, Editura Quatro, Timișoara, an 2012. Monografie. „Timișoara e poate cea de totdeauna”. Editura Eurostampa, an, 2018. Proză. 163

Biblioteca Cronopedia Cd-ul „Dincolo de miezul nopţii”, versuri Luciana Ianculescu, fundal sonor susţinut de pianiștii Adriana și Sorin Dogariu, coperta realizată de pictorul Nicu Dărăștean. Publicaţii la care am colaborat: Revista „Arca”, Arad, redactor, poet Vasile Dan. Revista „Orientul Latin”,redactor, scriitor Nina Ceranu. Am publicat în Antologia „Inefabilul Iubirii”, Editura Ispirescu, Satu Mare, an 2015, poeme. *** Am închis cartea noastră și am plecat din ea. Uitată pe o bancă într-un parc, ploaia a șters povestea. *** Mi-ai legat inima la ochi să nu vadă privirea străină, ascunsă în mângâierea ta. 164

Am vrut să fii Zidirori în abstract iubirea mea de o vară. *** Și în noaptea în care doarme cerul, *** o stea să-mi dăruiești, să cred iar, în povești. Din amintiri am furat un sărut și l-am trimis către tine. Târziu, în noapte, o mângâiere pe obraz... 165

Biblioteca Cronopedia *** *** Pleacă toamna și îndrăgostit de ea îi trimiţi cocorii din inima mea. În urma lor, cerul brăzdat de aripa rănită. M-am oprit în sufletul tău, dar nu ne-am întâlnit. Călător mereu, trăiai în altă iubire. Vorbele tale, măști de carnaval. 166

Zidirori în abstract Maria Călinescu Data şi locul naşterii: 7.01.1954, com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi; Studii: Liceul Pedagogic”Costachi Negri”, Galaţi; – Membră a USELR-Filiala Moldova; – Membră UIOC, Chișinău; – Membră ASCIOR- Buzău; Debut literar: 2013-Volumul de poezii „Podul de lacrimi”- editura PIM, sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei-Iaşi; 2017 – Volumul de poezii „Focul din beznă”– editura Izvorul cuvântului. Antologii:„Întâlniri afective”– Editura, InfoRapART– coordonator Cezarina Adamescu, 2013;„Catalogul scriitorilor romani apăruţi după anul 1989”– Editura Socrate; „Poesis și creaţie – coordonator Marin Toma”; Vitalitet Artistik, coordonator-Baki Ymeri; „Eminescu geniul stelelor”, site literar, „Negru pe Alb”; Antologie de literatură religioasă – „Lumina din noi” – Editura Ispirescu; Antologie de literatură contemporană – „Lyric et prosa”,( vol I-II) – Editura Naţiunea; Antologie 2017, 2018 – „Poeţi si prozatori contemporani în Regal Eminescian”, coordonator Eugenia Gavrilescu, Editura Editgraph- Buzău; Antologie, „Treptele cuvântului” – Universul Prieteniei – Editura Pim, coordonator Rodica Rodean; „Antologia Prieteniei”, vol II – Editura Izvorul Cuvântului; Antologie, „Versuri pentru Eminescu”, coordonator Maria Filipoiu, Editura Dandes Press; „Mi-s muza, muzul 167

Biblioteca Cronopedia poesiei, prosei, coordonator Romeo Tarhon; Antologia Eminesciana, coordonator Mihai Catruna, etc. Reviste: Revista USE „Cenaclul”– editura Socrate, Revista, „Cahulul literar şi artistic” sub egida Asociaţiei „Pro Cultura Sud”2014; Revista, „DOR de DOR”, Revista, „Negru pe Alb”; Revista, „Cronos – Peniţa de aur”; Revista, „Cuvinte sculpate”– Editura Editgraph, Buzau; Revista, „Contraste Culturale; Revista Eminesciana – coordonator Mihai Catruna; Revista, Orizontul bucuriei – ASCIOR – Buzau; Revista „Salonul literar” Focşani, în paginile „Literatura de azi” şi în foarte multe reviste online din ţară şi de peste hotare; Sub semnul echilibrului fragmente de timp se aliniază să formeze întregul printre razele răsfirate se strecoară bucăţi de linişti într-un amestec de tăcere şi lumină pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare fire de infinit ţesute de o mână tremurandă se întind pe pântecul sângeriu al amurgului opresc căderea stelelor fără cer micşorează distanţa dintre mine cea de ieri şi eu cea de azi vântul alungă norii trişti şi murdari 168

Zidirori în abstract lasă lumina să pătrundă ca un alint temător vagi amintiri tulbură victoria care va defini simţirea când mâna nopţii mângâie pleoapele lăsate totul devine linear şi calm ca o efuziune prin sita timpului da, e o senzaţie nouă îngheaţă trecutul în clepsidră mii de culori mă învăluie spre întregire o singură stea încolţeşte cu o neînţeleasă fericire în locul în care credeam că e prea târziu timpul iese din timp ninge cu vise. E noapte întunericul se scurge ca lava unui vulcan ca o smoală revărsată de oceanul rece cuprinde umerii pământului cu braţe invizibile înaintează silenţios peste lumea vie nu-şi caută drum se aşterne ca o haină peste trecerea timpului o vezi o poţi respira 169

Biblioteca Cronopedia dar nu o poţi atinge prinde între palmele ce ascund căutări ochii minţii licărind de atâtea întrebări străpung flacăra arzândă a sufletului unde iubirea seamană a renaştere adăposteşte pulsul repezit al luminii unui nou început. Linişte şi visare Lumina tremură în aşternutul zorilor îmbracă în culoare Noul An timpul rămas în calendare învaţă să tacă liniştea are o altfel de mască palmele cerului risipesc pulberi diamantine peste dorurile din tăcerile curate dincolo de singurătaţile lumii din universul văzut şi nevăzut alungă norii care opresc lumina nuanţe nepământene creionează nerostitele cuvinte cu miros de vâsc umbrele lichefiate ale zborului îngeresc 170

Zidirori în abstract agaţă mugurii stelari de aripile de plumb cad peste bucăţile de suflet umple clepsidra timpului viitor cu frumos ca un act dorit ce îmbie la visare. Strigătul în limbajul aştrilor Sunt lut în clipa tainicei regăsiri mă reconstruiesc în ploaia de stele retrăiesc zborul din vâltoarea viselor zorii devorează întunericul răsăritul ia forma vieţii cioburi de dor tatuează zbuciumul inimii sângerează la porţile dorinţelor o fărâmă dintr-un nimic cu chip de ecou se risipeşte peste umbre şi tăceri încetineşte fuga din nesomn cuprind cu braţele chemarea cerului fac timpul şi spaţiul să devină reale strig în limbajul aştrilor în freamătul cerului desluşesc o armură închide timpul ce urzeşte spaţiile sufletului spre adăpostire să nu apună prea timpuriu într-o tăcere neterminată. 171

Biblioteca Cronopedia Remediile naturii Oricând, peste lumina feţii, o mască umedă s-aşterne, s-aştepţi ca zorii dimineţii să şteargă vălul de pe gene. De te-amăgeşte amintirea, cu mângâieri fără de viaţă, tu reaprinde-ţi iar privirea, nu lăsa ochii trişti, îngheaţă. Ferestrele deschide-n grabă, şi soarbe-un fir de aer rece, desfă-ţi a inimii tarabă, priveşte timpul, care trece. Întinde-o mâna spre uitare, simţi-vei adierea-i lină, te-or încălzi raze de soare, ca o mătase albă, fină. Alearg-afară, iarna-i crudă, dară ninsoarea-i un alint, de vezi lumina ce inundă, află-i sortită, doar, de zenit. 172

Zidirori în abstract În jocul ei să-i simţi îndemul, că toate-n viaţă au un rost, şi, că, de nu ar fi eternul, nimic, n-ar mai avea un cost. De vezi un pom alb la culoare, respiră-i albul, este divin, şi ve-i simţi, nimic nu doare, în suflet fi-va, doar, senin. Natura totul dăruieşte, nimic nu cere însă în schimb, e singura care iubeşte şi are har sfinţit, de nimb. Ia viaţa toată iar în piept, o altă zi aşteaptă-ncepe, o rugă-nalţă, Cel înţelept e bun mereu, totul percepe. Popas între extreme Veninul pare dulce, împărţit la doi Şi nu-i atât de-amar şi verde ca-n trifoi, Pe templul nemuririi ne uneşte-un dor, Chiar şi în tăcere, în vers eşti ziditor. 173

Biblioteca Cronopedia Miroase a verde acum până şi-n artere, Pe-amândoi ne leagă visul, el nu piere, În miros de nuferi, învăluiri de ape Dorinţele ne ard, să fim mai aproape. Această iarnă-ntinde braţele spre noi, Să ne-ascundă‘n umbra viselor, în doi Fost-am vechi ecouri prin lacrimă şi ploi Ninsoarea, azi, ne-aduce visele-napoi. Suntem între extreme, şi nu e târziu Las gândurile calde, curgă, eu îţi scriu, Îmi miroase-a iarna, ce a fost odată, – Să fie aievea? Pare-adevarată! Doresc o altă iarnă Încărunţit e cerul, liniştea-i profundă, de i-am şti misterul luminii ce abundă? Copaci-s goi, dar albi, sloi îmi e simţirea, alte ierni trecute inundă amintirea. Din caruselul vremii revine rând pe rând ca freamătul năvalnic ce zace în gând, Îmblânzeşte zâmbet ce-n agonii pulsează, ca seninul aprig mă vrea mereu, tot trează. 174

Zidirori în abstract Încărunţit e cerul, liniştea-i profundă, de i-am şti misterul luminii ce abundă? Cade peste creste, par cuşme argintate, ca-n basmele croite de amintirea surdă. În frigul ei zac lacrimi şi tot ce am pierdut, doresc o altă iarnă, la fel ca la-nceput, de-albește clepsidra în anii ce urmează să nu mă-ngheţe gerul, chiar, de-i Bobotează. 175

Biblioteca Cronopedia 176

Zidirori în abstract Marin Anghelescu De pe meleaguri bănăţene s-a născut la 22 februarie 1972 şi în prezent sălăşluieşte în Italia, desfăşurându-şi activitatea într-un club de „fiţe”. Cant-autor şi scriitor amator a debutat totuşi literar în mini- concursurile cronopediene. Poeme într-un vers Adăpost umed Rumenite frunze dezlipite de gâze înfrigurate pe crengi fără veşmânt. Purta toamna Geacă de piele îndoită, pe stradă pantaloni tomnii de vânt. 177

Biblioteca Cronopedia Aproape toamna Scurte ziele cu miros de fructe plângeau lacrimi mărunte. Toamnă, ieri Ciulini fugăriţi în panică turnară bruma arămie cu voci tiranice. Belşug O fi fost un sac cu nuci burduşite la răscruci ramuri îmbrumărite cu solzi mărunţi să fi fost zburlite de clăpăuge frunze Clacă cu lacrimi de brumar torc caleaşca de aramă a grădinilor 178

Zidirori în abstract octombrie foşneam plumburiu mângâieri amorţite, roşiatice rochii, dulci miezuri de lumină astă-toamnă galben-arămiu hambarele strânseseră oameni şi recolte din valuri de belşug venit-a toamna ploua întruna peste plopii scuturaţi, în vizuini puf galben rumenit cineva voi găsi pe cineva cine știe că sunt trist doar prin schimbarea de ton din voce voi fi cu cineva care iubește ce urăsc cel mai mult 179

Biblioteca Cronopedia se va îndrăgosti cineva care arată ca tine și știe că nu doresc pe altcineva ca oarecine 180

Zidirori în abstract Matei Ioaniţiu S-a născut la 11 noiembrie 1971, în Piteşti, unde se află şi în prezent. Este hostess, entertainer, clip girl la o firmă de turism internaţională, activând sezonier în locaţiile acesteia din România. A debutat ca cititor al reţelei Cronopedia, a fost co-optat corector şi tehnoredactor al revistelor şi apoi chiar şi ilustrator al acestora şi al cărţilor fiind un veşnic ucenic al mentorului său Ioan Muntean. A publicat ocazional în paginile revistelor Cronos şi Taifas literar şi ale reţelei Cronopedia. (trupul meu e-o carte) îmi place că mi-ai citit trupul că ţi-ai aprins ochii la scrisorile mele că te gândești la mine în timp ce mângâi novice cuvintele mele îmi place atingerea degetelor tale 181

Biblioteca Cronopedia bine în paginile mele de piele scrisă 182 parfumul meu de carte poetică inspirat de nasul tău gingaş îmi place să fiu poezie pe gura ta în timp ce bei cafeaua și-o amesteci cu bezele din gât îţi zboară gândul între strofe şi versuri ataşate trupului meu carte a senzaţiilor tale hei tu da tu. persoana drăguţă care citește acum da ştiu nu mă crezi dar ascultă puţin te iubesc lucrurile sunt în regulă știi asta și știu și vom trece prin asta ștergeţi aceste lacrimi

Zidirori în abstract pune-ţi zâmbetul râzi puţin traieşte putin iubeşte mult dar nu prea mult nu prea repede odată ce știi că e sigur du-te fugind dar nu te las să pleci te iubesc bine sunt aici va fi tot timpul întotdeauna am fost deschide-ţi ochii și vezi cât de mult te iubesc pentru mine în mod evident te iubesc și evident că mă iubești aşa că să trecem prin asta împreună bine te iubesc scrisori și figuri mâinile care scriu nopţile mele nedormite suspinul tăcut sunt 183

Biblioteca Cronopedia în gâtul meu degete deștepte pentru vânt șoptesc și șuieră mângăindu-ţi respiraţia o bătaie de inimă păcătoasă în piept sub sânul tău mistuie urmele unei pasiuni ardente ce se mângâie pe corp un număr ca o proeminenţă totul a fost lucrat bine deși nu se vedea în cazul în care la hotarul de nord al trupului se întrezărea un număr cu siguranţă dar roșu m-a oprit roșul unei flori sălbatice o floare roșie într-un câmp alb 184

păcat că nu putem Zidirori în abstract mânca de aceea m-ai trezit întotdeauna la această oră mi-e foame de numărul trupului tău m-ai trezit când mă căutai luându-mi dorinţa vei fi găsit doza perfectă de cuvinte și mângâieri înfierbântând pielea mea cu mâinile și îmbrăţişările tale iar gura mea sprintează buzelor tale oprindu-se între sânii tăi deveniţi perverşi incitând bătăile inimii în atingerea dulce cu corpul tău trezit în poftire 185

Biblioteca Cronopedia suntem doi nebuni suntem doi nebuni sărutându-ne cu pasiuni selenare într-o trudă sărată două palpitante atingeri pe gât le bem demenţial în cazul în care buzele ating limbile noastre goale despărţind sărutul ăsta oftat tandru cu miros nebun de îndoire vreau să-ţi scriu așadar vreau să-ţi scriu să-ţi fur versuri şi să dansez cu tine în timp ce luna este aprinsă lasă-mă să-ţi fiu în gură furtună dulce să-ţi sărut strângerea buzelor 186

Zidirori în abstract să beau și să te ating cu limba să-ţi simt gâtul în palmă și să luminez mângâierea cu degetele mele ce-ţi scriu taine de învăluire cu noaptea m-am familiarizat cu noaptea plecând în ploaie m-am întors în ploaie depăşind luminile îndepărtate ale oraşului şi m-am oprit şi am oprit sunetul picioarelor goale lângă un strigăt întrerupt departe venit peste casele de pe altă stradă nu m-ai chemat înapoi nici să-mi iau rămas bun mai mult la o înălţime neamenajată luminător un ceas împotriva cerului s-a proclamat timp negreşit nedrept 187

Biblioteca Cronopedia şi m-am familiarizat cu noaptea sunt din cartea ta în cartea ta sunt linia perversă între versurile tale mă citeşti liniştită dacă sunt în mâinile tale mă şopteşti interesată între degetele tale trăieşte extazul printre scrisori eşti muza care inspiră femeia care provoacă răsărit şi gemete pe gura mea 188

Zidirori în abstract Mircea Gordan M-am născut în cea mai grea iarnă a secolului XX și am copilărit în lumea satului, apoi am urmat școli tehnice la oraș. Cu biblioteci citite și multe amintiri în dotare, când am alunecat pe panta vieţii, m-a prins febra scrisului. Am publicat întâi pe internet, apoi în antologii sau volume colective, poezii și proză scurtă. Nuiaua din pod și alte povestiri Meliţa Astă iarnă, stăteam pe lângă mama și-i admiram priceperea la torsul fuiorului. Cu sfoara, de la capătul furcii de tors, înfășura caierul în spirală, la fel ca pe copii mici. Cu trei degete de la mâna stângă învârtea fusul, pentru a se răsuci firul din firele de fuior trase din caier cu degetele de la cealaltă mână, apoi îl bobina pe mosorul de pe fus. 189

Biblioteca Cronopedia La întrebarea mea, de unde are caierul?, a zâmbit cu afecţiune, m-a mângâiat pe cap și a spus: – Eu l-am făcut, din cânepă. O să-ţi arăt la vară... Spre sfârșitul verii ne-am dus să adunăm cânepa (semănată în primăvară). M-au uimit cât erau de înalte tulpinile de cânepă, cu “spice” de seminţe în vârf! Erau mai înalte ca mama și groase cât un deget al mamei. Mama a smuls tulpinile, eu, fiind prea mic, nu am avut forţa necesară smulgerii, apoi le-a scuturat, pentru desprinderea pământului de pe rădăcini și, cu un topor, le-a retezat rădăcinile. Cu un mai, a bătut spicele pe o pânză, pentru desprinderea seminţelor și le-a selectat printr-o sită, iar tulpinile le-a legat în mănunchiuri. Mama, ajutată de un căruţaș, au încărcat cânepa în căruţă, apoi au descărcat-o lângă locul de „îmbăiere” (topire). Pe luncă, parcă de nicăieri, pornește un pârâu, în apropierea Crișului, lat cam de trei-patru pași și adânc de o palmă. Practic e un tău, căci deplasarea apei este insesizabilă. Acolo, mama a pus mănunchiurile unul lângă altul și le-a apăsat cu scânduri, peste care a pus bolovani. Apa din pârâu era caldă, deci era plăcut să stai în ea. Am ajutat-o și eu, cum am putut, mai ţinând de capăt mănunchiurile, mai cărând pietre de pe 190

Zidirori în abstract malul Crișului. Din când în când, mama se punea pup și mă cuprindea în braţe, cu capul lipit de al meu, și spunea: – Puiuţul meu drag. Ce pui harnic are mama! Eram în al nouălea cer, de fericire, și nu simţeam oboseala. Pentru ea, aș fi trecut și prin foc! Asta mi-a fost o lecţie pentru toată viaţa, de a-l încuraja pe cel harnic. O vorbă bună e un tonic. Luat cu preocupările zilnice, am uitat de cânepă, până într-o zi, când mama m-a chemat să scoatem cânepa de la topit. Ude, mănunchiurile erau mai grele, așa că eu am fost de ajutor doar... moral. Mama și tata au scos mănunchiurile și le-au așezat “în picioare”, rezemate de trunchiurile groase ale răchiţilor și aninilor care străjuiau malul apei. Aduse acasă, mănunchiurile de cânepă au fost înșirate pe lângă pereţii grajdului, la uscat. În câteva zile, după uscare, tulpinile aveau o culoare albă ca varul. Totuși, mă întrebam eu, unde o fi ascuns fuiorul?, așa că am întrebat-o pe mama. – Ai răbdare, mi-a răspuns, în curând o să apară! Te pomenești că mama a aflat secretele Samantei și o să facă una dintre celebrele ei minuni?, mă minunam eu. 191

Biblioteca Cronopedia În curte a apărut un animal ciudat din lemn cu patru picioare, cu o sabie prinsă într-o articulaţie dintre două scânduri paralele. Mama m-a lămurit că ciudăţenia se cheamă meliţă. A luat un mănunchi uscat și l-a frânt peste mijlocul meliţei, apoi l-a pus cu mijlocul în gura meliţei și, ţinând-o de mâner, a coborât sabia cu forţă peste el, mărunt-mărunt, până la capăt. Săreau bucăţi de așchii albe și atunci s-a petrecut minunea: din tulpini a apărut un mănunchi de fuior! A repetat tocarea (meliţarea) și a celeilate jumătăţi, ieșind și de aici restul de fuior. Ţinând fuiorul, pe rând de câte un capăt, a dat cu el de meliţă, de câteva ori, ca să se desprindă și restul de așchii mari. – Ce frumos! Ai făcut o minune, i-am spus mamei, în timp ce o aplaudam. Bag-sama, multe minuni vor mai face părinţii și bunicii, dar am viaţa înainte și o să le aflu, pe rând! Cloșca După ce am aflat secretul cânepii, am lăsat-o pe mama în pace, să meliţe și restul cânepii și am pornit într-o nouă aventură, să descopăr ce minuni mai ascunde curtea noastră. Am intrat în poiată (grajd) și l-am mângâiat pe cap, apoi i-am dat un pupic, pe botic, viţelului Porumbei. 192

Zidirori în abstract Porumba era plecată la păscut. Viţelul a fost tare încântat și mi-a mulţumit cu un: muuu! Cocoșul conducea ţanţoș cârdul de găini. S-a ridicat, ca pentru a-și lua zborul și a început să bată din aripi, a întins gâtul și a scos un: cucuriguu!, ca să anunţe că acolo el era șeful. Am intrat apoi în colniţă (grajdul oilor), din grinzi de lemn, netencuit – oile au lâna, care le protejează la frig). Fiind vară, până toamna- târziu, oile sunt cu turma pe deal, așa că prin ieslea de fân și-au făcut cuibare găinile. Acestea cotcodăceau vesele după ce lăsau ofranda, oul zilnic. Mă învăţasem să le urmăresc, să le iau oul abia ouat, cald încă, și să-l duc, triumfător, mamei. Ea mă răsfăţa cu obișnuitul “puiuţ drag” și mă strângea la piept, cu afecţiune. Într-un cuibar, o găină stătea suspect de mult, de câteva zile și nu anunţa că-mi lasă oul- trofeu. Ciudat, îmi spun, ia să caut eu sub ea! și, cînd intind mâna, să-mi pun în practică intenţia, găina a scos un sunet de dezaprobare și a dat cu ciocul ca să mă lovească. – Ei, fir-ai să fii!, am spus și am prins-o de aripi, cu ambele mâini, să o ridic. Tare s-a mai înfuriat și a început să cotcodăcească a pericol și să dea din gheare și din din aripi, ca să se apere. Am apucat să văd cuibarul plin cu ouă, așa că am 193

Biblioteca Cronopedia lăsat-o și s-a așezat iar pe cuibar, scoţând un sunet ciudat de protest. Auzind plânsul disperat al găinii, mama s-a oprit din meliţat și a alergat într-un suflet, spunând: – Ce trăznaie ai mai făcut? – Păi are cuibarul plin de ouă și nu mă lasă să le iau, i-am răspuns. A început să râdă, amuzată. M-a luat în braţe, m-a mângâiat pe cap și mi-a spus: – Of, puiuţul meu drag, multe mai ai de învăţat! Îţi plac preparatele cu ouă și cu carne de găină, nu-i așa? – Sigur că-mi plac, am replicat. – Găinile sunt păsări domestice, adică trăiesc în curţile oamenilor. La fel, sunt raţe și gâște domestice, dar și sălbatice. Păsările domestice nu mai zboară, cum fac cele sălbatice, și le creștem pentru ouăle, penele și carnea lor. Găina aceasta este o cloșcă. Câteodată, păsările sunt cuprinse de o stare de vrajă și clocesc pe un cuibar cu oule ouate în câteva zile. Din ouăle clocite, adică în căldura asigurată de pasărea care stă pe ele, ies pui. Așteaptă și, când o fi vremea, o să vezi! – Mare minune!, mi-am spus eu! După un timp, mama a început să aducă niște încântătoare păpușele vii, cu puf galben, 194

Zidirori în abstract care alergau vesele prin împrejmuirea făcută în târnaţ, puii de care pomenise. Izvorul – Bună dimineaţa, bunicule! – Bună dimineaţa, nepoate! Da, ce te-ai sculat așa de dimineaţă?, mi-a spus cu un glas de mustrare-aprobare. – Păi, mi-ai spus că azi mergem pe deal, la coasă și m-a sculat nerăbdarea. Am luat trăistuţa frumos colorată, din material ţesut în război, cu fuior de cânepă și lână, în care mama a pus o ceapă și doi castraveţi, sare într-o cutie de chibrituri și puţin oţet într-o sticluţă. Am pus-o la spate, cu șnurul trecut peste cap. Bunicul a luat pe spinare o traista mai mare, în care a pus mâncarea, pâine și clisă (slănină), vase și tacâmuri și o traistă din pânză cu sculele pentru coasă. Când soarele a strecurat raze peste orizont, bunicul a pus coasa pe umăr și am pornit la drum. Pentru mine, era o nouă aventură. Și Bircușel, lăsat liber, alerga vesel înaintea nostră, se mai oprea și dădea o tură în jurul nostru. Am urcat pe platoul de pe Dâmb, am traversat Iertoiul cu pantă lină, locul ideal pentru dat cu sania sau pentru schiat iarna și, pe sub poala pădurii Iclejia, pe la Cheţelești, am ocolit pe sub poale dealul 195

Biblioteca Cronopedia Săcătura (un deal sterp, cum îi spune și numele), apoi am traversat platoul de la Ciboaie, am coborât și am traversat pârâiașul Sturzului (nume primit de la numele familiei pe lângă casa căreia traversează satul) și am ajuns la bunica Ileana, cumnata bunicului. Bunica a crescut singură cei șapte copii, după ce bunicul s-a stins cu mulţi ani în urmă,copii care acum aveau familiile lor. Acum locuia singură în căsuţa de pe deal. Tare s-a bucurat, văzându-mă și m-a strâns în braţe cu multă afecţiune! Ne-a servit cu vestiţii ei scrobi, clătitele care ea știa că-mi plac așa de mult. Și Burcuș s-a bucurat când m-a văzut! S-a ales cu o îmbrăţișare. Am simţit cum tremură de fericire.Tare s-a mai bucurat și Burcușel și s-au hârjonit împreună. L-am lăsat acolo, să se joace împreună. Bunicul a împrumutat o săpăligă (o sapă mai mică). Văzând nedumerirea mea, mi-a spus că vrea să folosească săpăliga ca să sape și să descopere un izvor. Am urcat dealul până la ultima casă, a lui Cocoș, apoi am urmat cărarea prin pădurea Știubei și am coborât până la pârâul Vlădicului (nume dat tot după numele proprietarului casei pe lângă care traversează satul). L-am traversat ca 196

Zidirori în abstract să aprovizionăm cu apă de la izvorul din pădurea de brazi, izvor de la care se aproviziona și bunica. Fiind ostenit puţin, am băut o gură din apa limpede a izvorului, foarte rece, un deliciu. Pădurea era rară și brazii falnici și aveau așternut la „picioare” un covor verde de iarbă și mușchi și plin de niște arătări ciudate, înalte cât o pisică, cu o pălărie cât a mea și sprijinită pe un băţ gros, care era piciorul acesteia. Am smuls una și l-am întrebat pe bunicul ce este? Mi-a spus că sunt pitoance bolunde (hribe) și că nu sunt bune de măncat. Se deosebesc de cele bune de mâncat având băţul de sprijin subţiat spre pălăria maronie și un strat galben sub pălărie, al celor bune de mâncat fiind alb. Ne-am continuat urcarea pe cărarea de lângă pârâu, pe sub poala pădurii de fag, în continuarea celei de brad și am ajuns la o poiană cu iarbă și flori încântătoare, un gol în pădure, în stânga pârâului, până aproape de vârful dealului. – Am ajuns, a spus bunicul, și a pus jos straiţa (traista) și sculele, lângă un fag izolat în mijlocul poianei, lângă pârâiaș. Osteniţi de drum, ne-am întins pe covorul verde și ne-am odihnit puţin. Urechile ne erau plăcut gâdilate de cântecul greierașilor din iarbă și trilurile păsărilor. Mulţime de fluturași vizitau florile. Din când în când izbucnea cearta brotacilor din balta de la marginea pădurii. 197

Biblioteca Cronopedia Bunicul a atârnat traistele cu mâncare de o creangă a fagului și a pus sticla cu apă la umbră, în tufișul de lângă fag. A marcat terenul nostru, călcând iarba pe partea din stânga, dreapta fiind mărgintă de pădure. A traversat pârâul Vlădicului pe partea cealaltă, călcând iarba până în vârful acelui deal golaș, fără pădure, pe vârf fiind acoperit cu un stufăriș de brusturi. Din cauza expunerii la intemperii, fiind fără pădure, apăreau pete roșiatice de piatră roasă, ca urmare a aluncărilor de teren. Și iarba era rară, dominând pelinii și alte buruieni cu tulpini groase. Iarbă mai deasă era doar în apropierea pârâului. Bunicul a luat apă din pârâu în tocul ce-i atârna la curea, a scos de aici arcerul (piatra abrazivă) umezit și a mângâiat gura coasei, apoi a început să tragă o brazdă pe marginea terenului nostru. Alături mai erau două terenuri, ca și al nostru de întinse. Mă uitam cu admiraţie cum se pleacă iarba în faţa bunicului și așteptam să cresc și eu ca să ajung un magician ca bunicul. A continuat să cosească bălăriile de pe zona mlăștinoasă de la marginea pădurii, lată de cinci- șase pași și din care, prin scurgerea apei s-a format șantul unui pârâiaș care se scurge în pârâul care ne taie terenul nostru în două, pentru a se zvânta puţin. 198

Zidirori în abstract S-a oprit din cosit și, cu ajutorul săpăligii, a săpat o groapă la marginea de sus a mlaștinii, o groapă lată de un pas și adâncă de o palmă. Atunci, a apărut minunea: a descoperit izvorul, groapa umplându-se repede cu apă tulbure. La marginea de din jos a izvorului a făcut un mic șanţ de scurgere a surplusului. Încet, încet apa tulbure s-a scurs și a făcut loc unei ape limpezi, bună pentru băut. Așa, bunicul a mai făcut o minune și pe terenul nostru a apărut un izvor. Bomboana Bunicul a contiunuat să înșire brazde, iar eu am primit sarcina de a căuta lemne uscate în pădure. Sosind amiaza, bunicul, obosit, a pus coasa la... odihnă. Întins pe covorul de iarbă, bunicul a aţipit. Până când bunicul s-a odihnit, eu am adunat o grămăjoară de crengi uscate. Bunicul a curăţat ceapa și castraveţii, le-a spălat și le-a mărunţit într-un bol de tablă, apoi a pus sare și oţet și le-a amestecat. A clădit lemnele în piramidă și le-a dat foc, apoi a tăiat două crengi subţiri și le-a ascuţit la un capăt, frigările în care a pus clisa (slănina) crestată. A feliat apoi pâinea pe o ștergură, pâine pe care am picurat unsoarea de la slănina prăjită deasupra flăcării. Când slănina a fost gata prăjită, am feliat-o pe pâine și am 199

Biblioteca Cronopedia servit-o, ca niște lupi flămânzi, cu legumele din bol. Bunicul s-a întins din nou să se odihnească așa că eu am facut o vizită într-un tufiș, unde văzusem o pasăre într-un cuib. Văzându-mă, pasărea a scos un ţipăt de disperare și s-a îndepărtat. Curiozitatea m-a împins să văd cum arată căsuţa ei, asemenea unui cuibar al găinilor și, surpriză, în cuib erau niște bile mici, colorate, bomboane am crezut eu. Am crezut că le-a furat de undeva și că acestea sunt hrana lor zilnică, așa că am luat unul și i l-am arătat bunicului. – Uite, bunicule, am găsit o bomboană în cuibul păsării. Asta mănâncă ea? Bunicul s-a întunecat la faţă, dar văzând isprava mea nevinovată, a spus: – Ei, nepoate, am stabilit că păsăsrile sunt doctorii pădurii? – Da, bunicule! am răspuns. – Ei, acestea nu sunt bomboane, ci ouăle păsăricii, din care vor ieși puiuţii care să continue a curăţa copacii de dăunători și care constituie una dintre sursele de hrană ale păsării. Du-te și pune oul înapoi în cuib, cu grijă, să nu-l spargi! Protejând păsările, protejăm și pădurea care, altminteri, poate să se ususce. 200