Testamentul filozofic, autor Mihai Ganea

Cet: Eu i-am spus să nu-l lase în continuare peGheorghiu şi că dosarul de la Procuratură nu esteîmpotriva lui Ganea ci împotriva lui Gheorghiu.Soţia: dar cu banii? (de pe perioada cît obiectivul astat acasă).Cet: Nu renunţaţi la ei, ca de altă dată să nu mai aibecurajul să mai procedeze aşa.Soţia: Şi Secară vrea să-i impute aceşti bani la totC.O.M.ul.Ob: Treaba lor, numai să vă dea banii.În încheiere discută obiectivul cu Radu Macovei. Sestabileşte ca vineri să vină Radu Macovei la Tecucişi împreună să poarte o discuţie cu dr. Maftei.Obiectivul se arată bucuros că atît expertiza de laIaşi cît şi contraexpertiza de la Bucureşti atestă că îlexclude ca autor în procesul de partenitate. 09.12.1988 Redat: T.G.

REDAT DIN L. ROMÂNĂSTRICT SECRETPOSTUL:29- I.C.T. EX. UNICNR. FILE: 1 DATA: 08.12.1988NR. 0023691 INDICATIV:1/B.I. „GURĂU Ora 2110, obiectivul discută cu NeculaIonel (de la Casa de Cultură Tecuci): Ob: ... În urma expertizei şi contraexpertizei,cred că procesul e gata. Am fost la Iaşi la proces şiatît avocatul meu cît şi procurorul au concluzionatdosarul ca teminat şi excluderea mea ca fiind autorla paternitate. Nu am mai stat să iau pronunţarea şiurmează să mi-o trimită prin poştă, după care i-otrimit lui dna Călin. O să le-o arăt şi ăstora de aicipentru a nu mă avea de rău. Am trecut şi pe la „Convorbiri literare” şi„Junimea” şi în curînd o să-mi apară o carte. Deja eîn faza finală, de redacţie. Dar nu mai spune lanimeni, pentru ca nu cumva să-mi facă cinevaanonime la editură.Cet N: Nu ai nici o grijă. Dar cum facem să-l găsimpe Genoiu de la „Ateneu”? (Bacău).Ob: El va veni zilele acestea pe la mine şi o să techem aici la mine să facem o masă rotundă.

Cet N: Chiar aş vrea să discut cu el pentru că la Casade Cultură de aici îi pun o piesă în scenă. Aş dori să-i cer nişte sfaturi încă din faza de repetiţie.Ob: Ce piesă îi pui?Cet N: „Drumul încrederii”.09.12.1988Redat: T.G.

REDAT DIN L. ROMÂNĂSTRICT SECRETPOSTUL:29- I.C.T. EX. UNICNR. FILE: 2 DATA: 14.12.1988NR. 0023691 INDICATIV:1/B.I. „GURĂU”Ora 1910, obiectivul îl sună pe Radu Macovei laGalaţi – 55374:Ob: Cum a rămas pînă la urmă?Cet: Venise şi Secară şi nu puteam să discut cuMaftei. Dacă a văzut că nu deschid discuţia, Secarăs-a retras şi apoi am putut vorbi cu Maftei. L-amîntrebat care e situaţia aici, că mă interesează şioficial şi neoficial, cît şi din partea dnei Călin, cădacă venirea lui este bine văzută aici pentruinstituţie, că dacă se face dreptatea cuvenită:El mi-a zis că aici est un conflict între generaţii şi căva pune la punct un sistem de rotaţie la secția dechirurgie, acceptabil pentru toată lumea.L-am întrebat că după plecarea lui 01 ianuarie, se vacontinua ca şi acum? Mi-a zis că nu poate facepronosticuri şi că depinde cine vine în locul lui.Ob: Trebuie să stăm neapărat de vorbă cu doamnaCălin, pentru că Spitalul a cerut amînare şi luni am

proces cu ei. Şi aş fi vrut să ştiu ce mă sfătuieştedoamna.Cet: O să mă duc vineri pe la ea şi apoi îţi spun.Ob: Sigur, că în fond nu s-a schimbat cu nimic şi căsituaţia e ca şi mai înainte, poate mai rău.Mie de ce mi se pun beţe în roate să nu-mi de secţia?Că nu sînt medic primar? Să pună postul la concursşi să vedem care îl ia.Că dacă dr. Gheorghiu este acum aşa cum este, epentru că prin operaţii a fost pe lîngă mine. Înultimul timp nu l-am mai luat pe lîngă mine laoperaţii. Dacă voia, putea să intre în sală, nu-lopream. Chiar azi am rezolvat un caz de pancreatităfără să vină să mă asiste. Mai degrabă am apelat la ostagiară. Dacă pînă acum am luptat pînă la jumătate,eu zic să nu ne dăm bătuţi.Acum dr. Gheorghiu e în concediu numai ca Mafteisă nu observe cît de prost este şi va veni dinconcediu exact după plecarea lui Maftei.Cet R: Şi Maftei nu l-a văzut pe dr. Gheorghiu cumlucrează?Ob: Numai zece zile, dar nu şi-a putut face oimagine cum lucrează, că mai mult am operat eu şidr. Hîncu. Plus că de cînd cu procesul, dr. Gheorghiue mai tracasat, a slăbit, i s-a accentuat ateroscleroza,plus că e nevăzător!Cet R: Am reţinut ce mi-ai spus şi o să discut cu dneCălin.Ob: Eu spun că dacă Maftei m-ar propune ca şef, aşaar rămîne. Cam aşa aş vrea să mai discuţi cu Maftei.

Cet R: Eu am încercat să-l tatonez, dat tipul e plin deeschive. Totuşi aş căuta să aflu opinia lui prinaltcineva.Ob: Vezi că tipul e fricos şi cel mai bun lucru e cadna Călin să-l provoace la discuţii.Cet R: cam aşa şi vreu să fac. Dar nu ştiu dacă ea arvrea să-l abordeze.Ob: Insistă, altă soluţie nu mai avem. Mai insistă şipe lîngă Mocanu, că iniţial aşa ar fi vrut, dar Bejan agăsit soluţia cealaltă. Mocanu să mă susţină şi dacăface acest lucru, nu mai am treabă cu dr. Gheorghiuşi sînt fair-play.Cet R: Am reţinut, o să discut aşa cum mi-ai spus şisă văd ce răspuns o să primesc.17.12.1988Redat: T.G.

TV/S/ 00299/din 15.dec. 1988Nr ex. 2 ex. nr. 1 la I.BI s.indesc32 NOTĂ Sursa vă informează că Dr. GANEA MIHAI dinTecuci, str. 7 Nov. Nr. 27 ap 9, i-a spus lui AugustinBuzura- scriitor şi fost coleg de şcoală din Cluj, str.Ponorului nr. 8 că din cauza unui accident de schi n-a putut merge la Cluj şi acasă. După Congresul Uniunii Medicale Balcanice aavut mult de scris şi aşteaptă sărbătorile de iarnă casă-l viziteze, dar a intervenit accidentul care l-aimobilizat 3 luni. I-a transmis prin Dl Uricaru salutările sale de lareuniunile Ateneului. Îi trimite câteva poezii dintr-un volum care este laUlici. Au trecut 30 de ani de la terminarea liceului. Dr. Ganea a cerut audienţă la Ministerul Sănătăţiicu prioritate spunând că-şi asumă responsabilitateapentru oportunitatea audienţei şi a insistenţei cu careo solicită.

REDAT DIN L. ROMÂNĂSTRICT SECRETPOSTUL:29- I.C.T. EX. UNICNR. FILE: 1 DATA: 15.12.1988NR. 0023691 INDICATIV:1/B.I. „GURĂU” Ora 1420, obiectivul o sună pe soţie laserviciu (12113): Ob: ... Cred că o să pot pune mîna pe şefie,pentru că tataia a trecut la atac şi m-a întrebat: „ce s-a rezolvat cu Gheorghiu? Că văd că îl laşi în pace”. I-am zis că n-am ce-i face, că e în concediu...la care el mi-a zis: „să şti că el are 18 la dioptri; celcare i-a adus lentilele din Israel, îmi este prieten şimi-a zis, iar cu ochiul stîng nu vede deloc. Că doarse vede fără aparat şi dacă te uiţi la el, vezi o albeaţă,adică e opac cristalinul. Deci e nevăzător ”. Aşa cănu are 10 dioptri la ochiul stîng cum se spunea. După aceasta să fi văzut ce criză de nervi m-aapucat. Aşa că o să insist printr-o telegramă lacomandant, că m-au pus pe pistă greşită. Ăsta mi-a şi spus pe cine are pilă dr.Gheorghiu şi îl cheamă Cristea Cicerone şi e fiulunui preot ce a avut biserică lîngă spital. Acest Cristea Cicerone este medicoftalmolog la Bucureşti şi el i-a aranjat pila! Deci

expertiza nu s-a făcut la Minovici, ci la CristeaCicerone, care i-a scris că are 10 dioptrii, la limită,iar la celălalt ochi minus 12 dioptrii şi dezlipire deretină. Soţia: Bun. Ob: Aşa că vreau să-l trimit pe Macovei laMocanu cu această trebă. Soţia: Şi tataia e de partea ta? Să rămîneţiamîndoi în secţie? (Tataia este Dr. Hîncu?) Ob: Da, aşa ar fi şi frumos. Chiar i-am şispus lui („Tataia”): „domnule doctor, nu vreţi sărămîneţi şef?”, şi mi-a zis că nu vrea.Soţia: Şi dacă aduce pe altul? Ob: Am auzit că ar veni Atanasiu pe timpulcît la el spitalul e în renovare. Dar Atanasiu e mainehalit decît Trăistaru. Cel mai bine ar fi ca dr. Gheorghiu să treacăla policlinică, iar eu şi „tataia” în spital. Toate acestea le relatez şi în scris dnei Călin.Văd că „tataia” era pornit asupra lui Gheorghiu i-amcerut să-mi dea numele ăluia din Israel care i-a aduslentilele şi nu mi-a zis. Soţia: Nu contează. Bine că se ştie că arepeste 12 dioptrii. Ob: Da. Deci acţionăm . Mergem la Radu laGalaţi, pentru ca el să vorbească foarte serios cuMocanu. Soţia: Ai putea să vorbeşti direct lui Mocanudespre chestia cu dioptriile, că totul a fost teatru. Ob: În fine, ne mai gîndim ca să facem treabacu tact. Mai bine ar fi să te duci la Galaţi să-i daiacestea în scris şi dnei Călin.

Soţia: În fine, mai vedem noi. *Din exploatarea mijlocului T.O. a mai rezultat căobiectivul se laudă soţiei că a adus acasă câtevapăsări vii după ce şi-a reluat serviciul. ŞEFUL SEC. MUNICIP. OF. OPERATIV Col . HUHULEA MIHĂIŢĂMr. Baciu Ion17.12.1988Redat: T.G. *

REDAT DIN L. ROMÂNĂSTRICT SECRETPOSTUL:29- I.C.T. EX. UNICNR. FILE: 1 DATA: 17.12.1988NR. 0023691 INDICATIV:1/B.I. „GURĂU” Ora 1950, obiectivul îl sună pe Radu Macoveila Galaţi şi îi relatează ultimele informaţii referitoarela dr. Gheorghiu cu dioptriile, precum şi intenţia de amerge amîndoi la dna Călin să o pună la curent cuacetsea. Radu Macovei este de acord. Ob: ... Am discutat cu dna contabil şef de lanoi şi mi-a zis că după cît bănuieşte ea, intenţia estede a-l menţine pe dr. Gheorghiu ca şef, iat Maftei pepost de mediator. Cet: Părerea mea e să ai răbdare şi pînă lasfîrşitul anului să nu te cerţi cu Maftei. Ob: Da, n-am nimic cu el. El nu are nici opreocupare, decît să-şi umple portbagajul în fiecarezi! I-am şi spus că n-are să facă decît ce vrea, că înrest mă ocup eu de secţie, de la şmotru pînă lachirurgie! Cet: Iar din partea lui să nu ai decît opretenţie: să te ateste preofesional ca bun în faţa luiMocanu.

Ob: Da, dar mai trebuie vorbit înainte cuMaftei. Cet: Da, o să-l chem pînă la dna Călin. Ea afost de bună credinţă şi cred că va fi şi în continuare. Ob: Bun, am mare încredere în ea. Cet: Dacă o găsesc, te mai sun luni dupăamiază. Din exploatarea mijlocului T.O. a mairezultat că obiectivul şi soţia au plecat în aceastănoapte la schi la Sinaia pentru o zi.18.12.1988Redat: T.G. *

REDAT DIN L. ROMÂNĂSTRICT SECRETPOSTUL:29- I.C.T. EX. UNICNR. FILE: 1 DATA: 19.12.1988NR. 0023691 INDICATIV:1/B.I. „GURĂU”Ora 1715, obiectivul este sunat de avocatul SUSANUENE:(N.L. – Obiectivul a avut chemare la Tribunal înprocesul său cu Spitalul): Cet S: După ce am ieşit de la arhivă, te-amcăutat şi nu te-am mai găsit. Ob: După ce am ieşit (din sală), am venitacasă cu Brebu. (avocatul să de la Bîrlad). El m-aînvăţat să insist pe Legea 18 chiar dacă s-ar supăradoamna. Dar nu prin mine, ci prin ministrul definanţe. Cet S: Da, e bine, dar mai discutăm noi. Azicum a fost? Ob: Ăsta a zis tot ce a avut de zis (Barbu),procurorul a aprobat, iar Nicolau (avocatulSpitalului?) a înghiţit în sec, spunînd că în faţaacestei situaţii nu are ce să mai zică. Cet S: Cine a fost procuror? Ob: Moroşanu. A rămas să se deapronunţarea. 20.12.1988 Redat: T.G.

MINISTERUL DE INTERNESTRICT SECRETINSPECTORATUL JUDEŢEAN GALAŢIex.nr.2SECURITATEA MUNICIPALĂ TECUCI .Nr.1/BI/ 00125987din 23.12. 1988 CĂTRE,INSPECTORATUL JUDEŢEAN IAŞI SECURITATE Rugăm a ne comunica dacă la redacţia de larevistele „ JUNIMEA” şi „ CONVORBIRILITERARE” este în curs de apariţie a unui volumavând ca autor pe numitul GANEA MIHAI dinTecuci. Întrucât susnumitul este în atenţia organuluinostru rugăm ca răspunsul să ne fie trimis în timputil.ŞEFUL SECURITĂŢII JUDEŢENE ŞEFULSECURITĂŢII MUNICIPALELT.COL. s.indesc.COLONEL s.indesc.DUMITRU VASILEHUHULEA MIHĂIŢĂN:L.Ganea Mihai este lucrat prin D.U.I. Nota se confirmă şi din alte surse şi va fiexploatată la D.U.I. şi ca material de verificare. s.indesc.

POSTUL:29- I.C.T. EX. UNICNR. FILE: 5 DATA: 29.12.1988NR. 0023691 INDICATIV:1/B.I. „GURĂU” Din exploatarea mijlocului T.O. a rezultat căobiectivul este în relaţii bune cu profesoulAndronache Ştefan – directorul bibliotecii. Laurmătoarea întîlnire, obiectivul îi va relata totprocesul ca l-a avut cu spitalul şi doctorulGheorghiu. La ora 2040, obiectivul a fost sunat din BaiaMare de către Robert – fiu, care spune că a primitînştiinţare să se prezinte mîine la ComisariatulMilitar Baia Mare pentru incorporare. Obiectivulpromite că va aranja să nu fie incorporat. Prin intermediul lui Genoiu de la Bacău,obiectivul sună pe tov. Col. Olaru Mircea la Bacău –tel. 22336 şi îl roagă să intervină la Baia Marepentru ca fiul lui să nu fie incorporat şi să fie lăsatanul acesta acasă pentru a se pregăti la examenul dinvară la facultate.

La ora 2100, obiectivul îl sună pe cetăţeanulBUJDEI – redactor la Ed.”Junimea” Iaşi, pe care îlroagă să-l susţină la publicarea unei cărţi. Din discuţie mai rezultă că obiectivul a aflatcă Bujdei a fost cu Sevastre şi Ghica Vasile laGalaţi, unde l-a prezentat într-un cerc mai larg înavanpremieră ca autor de aforisme într-o carte ce vaapărea în curînd. Obiectivul se arată invidios peSevastre şi pentru a nu rămîne mai prejos, îi cerepermisiunea lui Bujdei să vină să-i dea cîte ceva(mici atenţii) de sărbători, pentru a-l susţine laeditare.04.01.1989 Redat: T.G.

TV/S/ 001023 din 30.XII.1988Nr ex.2 ex.1 la I / BI s.indesc. NOTĂSursa vă informează că dr. GANEA MIHAI dinTecuci str. V. I. Lenin nr.59 i-a spus lui GANEAGHEORGHE din comuna Corod că a trimis o cererepentru recurs extraordinară la Procuratura Generală,Direcţia Judiciară pentru cauze civile Bucureşti,fiind nemulţumit de hotărârile instanţelor locale pecare le consideră nelegale şi incomplete deoarece n-au soluţionat restituirea diferenţei de salariu de 1521lei –prin reducerea programului său de lucru prinneîncadrarea sa în gărzi pe luna mai.Afirmă că Tribunalul Judeţean Galaţi i-a răspunscă dacă are dreptate numai recursul extraordinar i-opoate da legal. Nici până azi nu a primit suma de1521 lei din partea unităţii.A anexat şi copii de pe adresele spitalului şi DeciziaTrib. Jud. Galaţi.

Ministerul de InterneInspectoratul Judeţean Galaţi Strict secretSecuritatea Municipiului Tecuci Ex. unic Nr. 002691Nr. 0023691Din 30.12.1988 SE APROBĂ: RAPORT Rog a se aproba prelungirea exploatăriimijlocului „T.O.” la obiectivul I.C.T. 29„GURĂU” de la data de 01.01.1989 pînă la datade 30.03.1989. Prelungirea este necesară pentruclarificarea intenţiilor de penetrare a sistemuluide securitate şi gardă, preocupări de scrieriliterare.ŞEFUL SEC. MUNICIPALEOFIŢER OPERATIVCOLONELMR.HUHULEA MIHAIŢĂBACIU IONSE APROBĂ

JURNALUL REVOLUȚIEIRevoluția a trecut pe lângă mine neobservată. Nimicdin preocupările mele de atunci nu aducea arevoluție. Cu atât mai puțin, nu am avut nimic de-aface cu lovitura de stat bucureșteană din 1989. Auplecat ai noștri, au venit ai noștri. Tot comuniști șiunii și alții. Mereu mă gândesc la asta. Unde eram euși unde era revoluția ? Ce inspirație ! Nu știu cummi-a venit, așa deodată, să scriu apoape zilnic cefăceam. Acum îmi dau seama perfect. Scriampropria mea revoluție. Asta era ! O făceam fără să-mi dau seama. Cele câteva rânduri scrise într-uncarnet albastru stau mărturie certă că așa a fost. Credcă au mers în paralel: revoluția mea și revoluțiasitemului lor. Las generațiilor viitoare să apreciezeposibilitațile de a identifica unde se interpătrundcăile și imixtiunile inerente. Războiul meu, luptamea, jurnalul meu, jurnalul revoluției române.6 decembrie 1989. Am ajuns la Iași în jurul oreinouă. În mașina pusă la dispoziție de către Livia,fusese frig. Profesorul Teodorovici mă aștepta. Amdat drumul imediat șoferului să se întoarcă la Tecuci,iar eu i-am expus profesorului motivele venirii meleaici. Ca de obicei, acesta a priceput totul de laînceput, lucru care m-a scutit de explicațiisuplimentare și stufoase. Era clar. Voi lucra laClinica de chirurgie cu profesorul Strat trei luni. Lasfârșitul stagiului voi avea nevoie de o caracterizare.Voiam o recomandare. O vorbă bună acolo, pentruun regim mai blând, mai lejer. Profesorul era blocatacasă. Era ziua nevestei. Așa am aflat că azi este

Sfântul Nicolae. Trebuia să-mi dau seama dupăzăpada care cădea pe șosea la intrarea în Iași. Darmai ales după zarva și forfota trecătorilor prinmagazine și restaurante. Un ceai cald, câțiva biscuițiși niște șuncă de Praga, servite de către profesor, auconstituit micul meu dejun. Apoi am plecat laClinică. Mersul pe jos m-a înviorat mult. Am găsit șispitalul. Încă de la intrare, o secretară amabilă mi s-arecomandat că este vrânceancă. Apoi m-a condus laasistenta șefă. O cheamă, domnișoara Viorica și estetrecută de 30 de ani. O femeie voinică și energică.Am așteptat în birou două ceasuri încheiate.Profesorul avea program operator. Două guși. Ceade a doua mergea mai greu. Iată și întâlnirea cuprofesorul. Amabil și înțelegător, m-a trimis laDirecția Sanitară după o specificație pe adresa de laminister către clinica sa. Am rezolvat repede și m-am întors. Între timp, plecase toată lumea acasă.Asistenta șefă m-a primit ceva mai rece. În final, mi-a promis sprijin în vederea obținerii unui dulap învestiar. Veșnica problemă a nou veniților într-oclinică. Am plecat acasă la Hotel Traian. Aici în salaalbă, am servit prânzul. Dar, înainte de asta, amtrecut pe la Editura Junimea. Aici am o carte deversuri la doamna Doina Florea. Doina, esteardeleancă și o scriitoare de talent. M-a condus ladirector. Domnul Andy Andrieș. Trebuie să dauexplicații despre implicarea unor factori desecuritate la Tecuci care au împiedecat desfășurareaunei întruniri la mine acasă cu cei din conducereaediturii. Livia îmi spusese că a fost chemată lasecuritate de către tovarășul maior Măgdălinoiu și i

s-a recomandat să nu găzduim o întrunire acasă lanoi cu cei de la ”Junimea”. Sper că am fostconvingător. Apoi, am vorbit mult cu Doina care m-a condus apoi la domnul Cuțitaru, redactorul șef alediturii. Domnul Virgil Cuțitaru este la „cuțite” cudirectorul editurii și nu prea vorbește cu nimenidespre asta. A fost la Tecuci și a stat la mine douăzile. Mi-a promis că-mi publică un volum de proză,dar nu l-am crezut. Prea mă lăuda, prea mă flata iareu m-am simțit stingherit, jignit chiar. Cum măpoate crede cineva așa de prost? I-am dat totușidarurile ce i se cuveneau. In fond, cine nu-i coruptastăzi? Ciudate vremuri. Am luat flori și am mers laCostache Pricop și soția lui, poeta Mariana Codruț.El este redactor la Convorbiri Literare iar ea,secretar literar la Teatrul Național. Oameni ciudați,oameni complexați. Nu mi-au deschis. Unul din ei,era sigur acasă. Cred că era Costache. Era seară. Ammers la cinematograf. Rula „Păsările”. Păsările luiHitchcock. La ieșire, am văzut pe clădirea hoteluluipuzderie de ciori. Exact ca în film. Așteptau parcă săatace. M-am vârât în pat și am adormit imediat. Adoua zi, m-am trezit la ora 6,3o. Camera mea faceparte dintr-un apartament cu patru camere. Baia estedeci comună, iar vecinii, pasageri de o zi. În tranzit.Ieri, am vorbit cu șeful hotelului pentru o camerăseparată și cu un oarecare confort asigurat.Promisiuni. Toată lumea așteaptă ciubuc. Eu, fărămașină. Sunt ca mort. Nu am cu ce să car de acasănimic. Azi o să iau legătura cu Dan Munteanu,prieten de al lui Ulici, pentru mașina pe care o am descos de la București.

Am fost devreme la Clinică. M-am echipat și amintrat în sala de lectură. Aici se ține raportul degardă. Am evitat să mă așez undeva. Nu se știe al cuieste locul, iar prima impresie contează foarte mult.Au venit toți. Și profesorul. M-a prezentatcolectivului clinicii. Căutam să-i intuiesc pe cei maiimportanți. Conferențiarul, șeful de lucrări, mediciiprimari, asistenții universitari, medicii secun-dari,stagiarii și alții. Din cauza ne promovărilor, demultneefectuate, toată lumea este din punct de vederescriptic, cu o treaptă mai jos. Profesorul este de faptconferențiar. Conferențiarul este şef de lucrări și așamai departe. Nu l-am văzut pe profesorul Lazăr. Estepensionat și nu mai lucrează. Am observat că estenedorit, bârfit chiar. Asta m-a bucurat mult. Nimeninu știe că eu, datorită acestui om sunt aici. Că amcreat această conjunctură datorită situației acestuia,pentru a realiza o victorie pe propriul sau teren. Mi-am propus să vorbesc cât mai puțin. Totuși amgreșit. Se discuta despre lucrările științifice aleclinicii, comunicate, publicate, tipărite. Am reținutcă erau doar câteva pe acest an. Și eu, care am dejatrei lucrări, nu m-am putut abține să nu amintesc deele. Ba am mai amintit și despre lucrarea mea despreevaluarea bolnavilor chirurgicali prin neurometriecomputerizată. Am reuşit să stârnesc curiozitate, darși interes pentru cercetarea mea. Iată că m-au invitatpoimâine să prezint lucrarea. Va trebui să merg laTecuci după manuscris, diapozitive și aparate. Cechestie. Nu am reușit nimic cu dulapul. A trebuit sămă schimb în biroul asistentei șefe. Am vizitatclinica. Cele două nivele și blocurile operatorii.

Clădirea este veche, saloanele mari. Mi-au plăcutsălile de operații și secția de terapie intensivă. M-amagățat de profesor ca o umbră. L-am urmărit cândpansează. Ciudat mod de a pansa. Mult, foarte multmaterial de pansat și vată, foarte multă vată. Iarpeste toate, aleze. Câmpuri bine strânse cu șireturisemănând cu niște corsete. Profesorul era amabil.Îmi explica ca unui coleg, ca unui specialist. Acestlucru m-a bucurat. Chirurgii sunt din cale afară devanitoși. Trebuie să recunosc că și eu sunt. Dar cubun simț . Respect ierarhia, mai ales când aceastaeste realizată pe criteriul valorii profesionale. In salatrei, opera doctorul Veisa. Cu un secundar. Operau ogușă. Am stat cu ei toată operația. Mi-a plăcut.Sincer mi-a plăcut operația. Mai puțin cea de a doua.O hernie inghinală la o tânără de 16 ani. Secționarealigamentului rotund, nu mi s-a părut chiar oportună.Am plecat spre sălile de la etaj. Doctorul Chifan,opera un rect. Lucrează bine. Ajutorul său deasemenea. Cred că sunt o echipă. În sala doi, sefăcea o vagotomie cu hemigastrotomie. Tocmai seînchidea tranșa anterioară. Operatorul mi-a plăcut.Aerisit, bine pregătit, cu o gândire clinică deprofunzime și orientat în actualitate. Era ajutat de ofemeie. Am aflat că este secundar cu postul laFocșani. Femeia era din Firiza. Consăteană, cum s-arzice. Nu mi-a plăcut deloc. Am spus și o repet,chirurgia nu este pentru femei. Chirurg cumenstruație? Nu merge. Este împotriva firii.Excepție? Da! Admit, dar nu a se face o regulă. A daacces liber spre această misiune, pentru că închirurgie vorbim nu de o profesie ci de o misiune,

este o eroare iar eroarea poate naște, la rândul ei, alteerori. Despre acest lucru se poate vorbi mult dar nuaici. Abia la ora 15 am ajuns la hotel. Aceeașicameră, aceleași condiții. Telefonul nu merge. Estefrig, iar hrana necorespunzătoare. Am ieșit în oraș.Am cumpărat de la librăria „Junimea” două cărți dematematică. M-am întâlnit cu Mariana Codruț. Eraschimbată și bolnavă. Căuta să scape de mine. Arătamizerabil, iar scuzele sale, întregul săucomportament, erau de asemeni, mizerabile. Amplecat repede de acolo. Deodată, în fața mea a apărutCătălina, fina mea și a Liviei, fiica scriitoruluiSergiu Adam, studentă în anul VI la facultatea demedicină. Am întrebat-o unde este soțul iar ea mi-arăspuns că este singură. Atunci, am invitat-o la oPizza și ne-am plimbat prin Iași o bucată bună devreme. Este o fată frumoasă și blândă. Păcat că estefoarte bolnavă. I-am dat adresa mea și am invitat-osă mă mai caute împreună cu soțul ei.Ora 18,oo! Contravizita. O manieră ciudată de tipicuniversitar. O discuție despre tablouri, în deschidere,apoi s-au discutat filmele radiologice. Profesorul avăzut, apoi, salon cu salon, bolnav cu bolnav, toatăclinica. În mod special, mi-a prezentat toți bolnavii,punând accent pe cazurile deosebite. Am reținutcâteva cazuri interesante cum ar fi, o anastomozăspleno-renală, un neoplasm de colon drept, și fistulemultiple pancreatice cu localizare retroperitoneală,secundare probabil unui proces necrotic acut. S-afăcut programul pentru mâine și echipele operatorii.Doctorul Veisa mi-a atras atenția că trebuie să mădeplasez la Tecuci după materialul ce-l voi prezenta.

Am vorbit cu Livia. Bineînțeles, a dormit cu Liviu înciuda recomandărilor mele că în absența mea să nudoarmă cu copilul. Are 14 ani și nu se cade. Veștiproaste cu mașina. Individul vrea cincizeci de mii leiciubuc. Mari escroci sunt literații noștri. Trebuie săai tupeu să ceri atâta unui intelectual, unui confrate.Ce golan. Trebuie să găsesc un om cinstit pentruaceastă afacere. I-am amintit telefonic Liviei. Apoiam cinat ca vai de mine. Sunt obosit și este ora23,oo. Citesc puțin și mă culc. Imposibil. Hoteluleste plin de străini. Ruși, polonezi, naiba știe. Facscandal, chefuiesc. Afară, s-a dezlănțuit un vântteribil care pătrunde până în cameră prin crăpăturileferestrei.8 decembrie 1989. Am ajuns la clinică în ultimulmoment. După raport, am plecat în oraș pentru aaranja cu o cazare. Se pare că voi părăsi acest hotel.Am încercat la ”Continental”. Aici, șef este ofemeie. Cu femeile este mai ușor să te înțelegi. Știuce vor și au vedere în perspectivă. De mâine, îmiaduc aici lucrurile. L-am căutat pe dr. Neamțu de lacercetare științifică Institutul de Medicină șiFarnacie, catedra de fiziologie. Nu-i de găsit. La elam lucrarea pentru referat. S-a făcut ora 13 și amplecat la gară. Vreme frumoasă, parcă nu ar fi iarnă.În accelerat, m-am întâlnit cu Fredy. Un coleg careface secundariat pentru boli interne. Soția lui, Mona,tot medic, a rămas în Germania Federală. S -a dussă-și trateze o boală la ochi și acolo a rămas. A scrisșefei policlinicii, tovarășei doctor sanepidist Diaciuc,că a părăsit ţara din cauza sa a și a mafioților sanitaricomuniști. Fredy a rămas cu doi copilași aici. Vrea

să meargă și el. Eu l-am avertizat că trebuie să-șitermine secundariatul mai întâi. Am ajuns la Tecuci.Aici nu e nimeni. Fac focurile în camere și o așteptpe Livia. E seară. E seară și ne strângem toți acasă.Cinăm și ne culcăm devreme. La ora trei trebuie sămă trezesc. Un funcționar de la Livia merge la Iași.Are doi copii studenți acolo. Le duce de mâncare.Îmi strâng și eu lucrurile, aparatele, lucrarea. Amnoroc. Adorm repede.9 decembrie 1989. Am ajuns la clinică la timp. Amluat lucrarea de la hotel. După raportul de gardă, amfost anunțat că la ora 10.3o voi susține lucrarea.Profesorul s-a interesat despre subiectul acesteia. I-am explicat pe scurt ideea și opinia mea asuprafenomenului intitulat „Momentul Magellan almedicinei”. Criza modelului molecular deinterpretare a fenomenului biologic. Părea curios.Secretara avea emoții pentru mine. Eu de asemenea.Doream un aspectomat. Mi s-a adus unul defect. Amrenunțat. Era ora zece și a început să se adunelumea. Erau studenții anului patru. Apoi au apărutstagiarii, secundarii și în sfârșit, conferențiarul,profesorul și secretara. Aceasta din urmă a cerutpermisiunea să asiste. Imi ura succes. Mi-a spus căține foarte mult la mine și că toți ceilalți sunt nișteticăloși. Nu înțeleg de ce. Apoi, am începutexpunerea. Am uitat de toate și m-am concentrat petext. Citeam, vorbeam liber, selectam căutând săcomprim monografia mea în circa 20-30 minute deexpunere pe care o doream convingătoare. Am simțitcă le stârneam curiozitate. Pentru chirurgi, obișnuițicu aspectul descriptiv al fenomenului patologic,

diagnosticul și tratamentul prin energie, incita șistârnea în același timp mai ales că, deși inspirată dinmetodologia și conceptele tradiționale orientale,problemele erau expuse în manieră occidentală iarmotivația conform principiului modelului molecularpe care m-am ferit să-l critic, doar l-am completat cuo nouă viitoare presupusă rutină de diagnostic șiterapie. In final, profesorul a discutat desprechestiunea termodinamicii și radiațiilorelectromagnetice la nivelul celular, iar eu am înțelescă nu era străin de această problemă și m-ambucurat. Chiar și conferențiarul era interesat. Spremarea mea uimire, mi s-a cerut o demonstrație. Amacceptat cu plăcere. Un student s-a oferit ca subiect.Am efectuat măsurătorile energetice și am făcutbilanțul neurometric. Era normal. Avuse în iarnaprecedentă o confirmare pentru ulcer duodenal. I-amexplicat că la ora actuală nu sunt elemente care săpledeze pentru modificări în sfera energetică astomacului sau, în cel mai bun caz, sunt compensate.În timpul expunerii, a apărut profesorul Teodorovicicare mă căutase la hotel. A vorbit cu profesorulStrat. Desigur, m-a lăudat. Secretara era foartefericită. I-am sărutat mâna. La hotel, mă așteptadomnul Popescu, un coleg de-al Liviei. DomnulPopescu era cu copiii. Studenți anul doi. Gemeni. Unbăiat și o fată. Mi-a comunicat că îi duce pe băiat laBacău iar de acolo, pe fată o duce la Moinești. Mi-asurâs ideea unui voiaj atât de lung cu mașina. Amintrat în restaurant. Am mâncat o „pizza” proastă șio prăjitură. Am lăsat 20 litri de benzină șefeihotelului. Așa se fac afacerile. Peste o jumătate de

oră plecam. Ieșeam din Iași spre Târgul Frumos...Era cald, era soare, eram mulțumit. La Trei Iazuri,am găsit pește proaspăt prăjit cu mămăliguță șimujdei de usturoi. Am mâncat bine și apoi ne-amcontinuat drumul. La Bacău am oprit doar sădebarcăm băiatul. La Moinești, fata. Fata erafâșneață, nu mi s-a părut proastă. Băiatului i-ampromis că o să-l învăț să cânte la chitară. Seîntunecase și uite aș a am ajuns la Tecuci în jurulorei 18. Livia cu Bebe și cu Liviu erau acasă. Urmao seară în familie. Este momentul cel mai drag mie.Sunt obosit. După telejurnal voi adormi imediat.10 decembrie 1989. Este duminică. Stau acasă cucopiii și Livia. Au ieșit și băieții mei din cazarmă,Bebe și Robi. Robi s-a dus la Barcea la Mihaela. Mi-a cerut 200 lei, iar eu i-am dat. Imi era rușine că nuam putut să-i dau mai mult. Imi era rușine că suntașa de sărac ca medic chirurg la aproape 50 de ani șicu toate titlurile profesionale la zi, cu toată valoareamea. Asta este! Ziua a trecut repede. Băieții s-auîntors la unitate seara. Eu am încercat să dormpentru că la ora 03,1o, am tren spre Iași. Se pare cănu pot achiziționa o mașină nouă. A fost frig în tren.La hotel mi s-a dat camera 204. Acceptabilă. La ora7.3o eram la clinică.11 decembrie 1989. O zi obișnuită de clinică. Amurmat pe profesor la vizită și în sala de operații. Deobicei operează ajutat de o doctoriță despre care amaflat că este secretara de partid comunist pe clinică.Pare robustă, la prima vedere. Puțin înaltă și brunetă.Palidă însă, plăcută în general. Orientată în plagă.

Prima femeie chirurg care îmi place la sală. Îl ajutăpe profesor la o colecistectomie. Un colecist litiazic.Caz obișnuit. Al doilea caz, este tot un colecist. Amreținut preferința pentru abordul pe linia mediană.Operatorul principal era de data aceasta doctorițaajutată de către profesor. M-a surprins insuficientainvestigație preoperatorie a cazului. Nu aveadiagnostic complet. Cel de icter mecanic era preasumar și slab argumentat pentru un caz chirurgical lanivel de clinică universitară. Surpriza care a urmat,absența calculilor și aspectul de ciroză a ficatului,mi-a întărit convingerea că se fac economii lacapitolul investigații paraclinice din rațiunifinanciare, dar asta nu scuză restul și mai alescompetența clinică universitară deficitară. Operațiamergea greu. Canalul cistic era lung și paralel cucoledocul. Papila era complezentă. În final, au pusun tub Kher iar eu am plecat în sala II unde operadoctorul Chifan. Un bărbat voinic, obez, cu o față deom cumsecade. Brațe scurte, degete mari,butucănoase. Și totuși. Mâinile acelea se mișcau cugrație și îndemânare. Doctorul Chifan era un bunmanualist și cu gândire clinică sănătoasă. Amdescoperit că în această clinică, atmosfera este ceaintuită de mine, iar gândirea, concepția clinică și deperspectivă în chirurgia modernă, coincid întru totulcu aspirațiile și conceptele mele asupra fenomenuluipatologic și chirurgical actual. Sera, la contravizită,profesorul mi-a sugerat să aplic terapia prin energiela un caz de migrenă în postoperator a șasea zi dupăo colecistectomie pentru colesteroloză. Am acceptat

cu plăcere. Seara la hotel era cald. Am adormitimediat.12 decembrie 1989. Accesul la Cantina CaseiUniversitarilor mi-a pricinuit plăcere dar șidezamăgire. Multă lume, neuniversitară, se perindăpe aici. Iar unii universitari, sunt vulgari și parrătăciți acolo. Ca pretutindeni, la această oră, se faceși aici ”trotuarul” de către unii. La clinică, am aplicatmăsurători neurometrice bolnavei cu migrene. Apoi,am efectuat două dispersii în zonele cu excesenergetic pe tegument în zona corespunzândproiecției metametrice a stomacului și vezicii biliare.Am dat câteva recomandări pacientei, am vorbit șicu celelalte bolnave din salon, am dat explicațiile derigoare unei grupe de studenți care mă asistau. Amconstatat că mi-ar plăcea să lucrez cu studenți. Uniisunt chiar interesați. Mi-am amintit că profesorulMarinescu m-a invitat odată să țin niște prelegeri laIași. O să-l vizitez zilele acestea. Am trecut prinsălile de operaț ii. Am discutat cu doctorul R.Simpatic, dar plin de sine. Anastomoza spleno-renală ce o efectuase, mergea bine. A trecut cazuldin terapie intensivă în salon. Am apreciat deciziasa. In secția de reanimare cazul părea neglijat. Amurmărit operând un abces la o mână. De fapt,urmăream studenta care îl ajuta. O specie maiinteresantă de animal de rasă. Înainte de a pleca dinclinică, secretara care mă simpatiza, mi-a prezentat otânără doctoriță care pleca a doua zi în Maramureș.Repartizată la Baia Mare. Tânăra este din Iași șiscrie poezii. Mi-a plăcut. Am discutat cu ea. Ogâsculiță, fiică de medic. I-am dat o recomandare

pentru contabilul șef al spitalului județean, fost colegde liceu. M-a sunat seara și mi -a promis că mă vacăuta la întoarcere. Dar eu nu mai eram în formă.Sunt sigur că se răcorise înainte de plecare cuprietenul său. Femeilor acestea le lipseşte, instinctulde orientare. De aici nefericirea și frustrările lorsentimentale. O experiență sexuală nu poate supliniemoția și trăirea unui sentiment autentic. La ora șaseam făcut contravizita. Profesorul a sesizat rezultatulpozitiv al terapiei cu energie la cazul cu migrenă. Acercetat chiar buletinul de măsurători neurometrice.Am vorbit la telefon cu Livia. Sunt speranțe pentrusăptămâna viitoare cu mașina. Bineînțeles, tot cu 40mii de lei ciubuc. O duc greu cu mâncarea, hainele,și altele prin faptul că, nu am cu ce să le car de laTecuci la Iași. În plus, nu am cu ce transportaciubucurile, fără de care nu se poate trăi în țaraaceasta. Am urmărit și cuvântarea „bătrânuluipreședinte” la televizor. Am discutat cu șefahotelului. Bine orientată în timp și spațiu. Parcă azim-am simțit mai bine. Mâine voi trece pe laInstitutul de Medicină și Farmacie. Mă caută șefulde lucrări de la catedra de fiziologie pentru carteamea de neurometrie.13 decembrie 1989. După raportul de gardă am mersimediat în sala întâia de operații. Știam că profesorulare slăbiciune pentru cazurile de gușă și gât. Sepregătea o femeie cu un sindrom de coastă cervicalădreaptă. Am studiat documentația. Foaia deobservație și radiografiile. Am efectuat înainte deacesta ședința mea de cinci minute terapie cu energiede reglare la pacienta cu migrene. M-a rugat să vin și

după amiază. Se simțea mai bine. Am remarcat căstudenții erau ”absenți”. Erau în salon, dar discutaupe la colțuri tot soiul de banalități domestice. Nu-iinteresa stagiul. Am mai avut o discuție cu mediculprimar, fost coleg cu profesorul. Bun chirurg, darpuțin lăudăros. Opera un stomac ulceros împreunăcu secundara de la Baia Mare cu postul la Focșani.Chinuită ființă mai este și această doctoriță. A optatpentru chirurgie numai ca să se afle și ea înspecialitate. În sala întâia, se poziționa bolnava. M-am așezat la căpătâiul acesteia. Profesorul, împreunăcu doctorița secretară de partid, așezau câmpurile.Meticulos și din abundență. Îmi plăcea totuși. Aurmat incizia. Expozantă, contentă și topografică.Hemostază dificilă. Multe, multe vase. Vene dediferite calibre și o jugulară dreaptă mai mediană. Adurat mult până la descoperirea scalenului,secționarea lui și evidențierea coastei cervicale. Aurmat rezecția acesteia și simpatectomia periarterialăa trunchiului principal. Sincer să fiu, mi-a plăcutprofesorul. Și ajutorul său. Se vedea, cât colo, căsunt o echipă. O echipă ce durează mai demult. Amplecat la IMF (Institutul de Medicină și Farmacie).Șeful de lucrării de la catedra de fiziologie era custudenții. O asistentă universitară, blondă, foartefrumoasă, m-a condus la el. Aflând cum mă cheamă,mi-a spus zâmbind. – Am citit lucrareadumneavoastră! Acest lucru m-a flatat oarecum. Iarcând doctorul Nemțeanu a urcat, împreună cu mine,scările spre cabinetul și laboratorul său, am fost de-adreptul încântat. Mi-a arătat un exemplar dinreferatul pe care l-a făcut cărții mele. Două

exemplare, le-am predat profesorului Teodorovicicare pleca la Piatra Neamț. Mi-a recomandat să țincont de unele adnotări, concentrate pe două fileanexă referatului. Eu i-am răspuns că, sigur, voi ținecont de acest lucru. Am lăsat o carte de vizită șiadresa de la Hotel apoi, am plecat la masă la CasaUniversitarilor. După masă, am mers la un film cuUrsula Andres. La ora 18, contravizita. Încep să-miînsușesc tipicul clinicii. Bolnava cu Terapia prinenergie, voia să-mi facă un cadou. Am refuzatcategoric. Nu de asta îmi arde mie aici. Am cinat totla Casa Universitarilor. Atmosferă de cârciumă. Sebea mult vin. Cineva cânta răgușit ”deșteaptă-teromâne” și dădea cu pumnul în masă. Mi-am amintitcă azi am văzut un tablou de Liviu Suhar. Frumoasălucrare. M-am interesat unde are atelierul. Măgândesc să iau legătura cu Valentin Ciucă pentru aperfecta o achiziție. Chirurgii au o mare slăbiciunepentru tablouri. La hotel mă aștepta o veste de laLivia. Sunase și lăsase vorbă că va reveni la oranouă seara. Abia am așteptat. Când a sunat telefonul,primul lucru de care m-am interesat a fost mașina.Vești despre acesta, abia luni voi primi. Luni seara.Nu este sigură nici că va veni mâine la mine. Măchinuie lipsa mașinii enorm. Nu știu ce să spun șidespre aceste „confesiuni”. Încă nu am amintit nimicdespre situația mea. In general, despre RĂZBOIULMEU. Marele meu război. Am mers pentru a douaoară la magazinul cu ochelari. Acolo, o tehnicianădrăguță, mi -a promis niște rame. De data aceasta,doream o intervenție pentru copiatorul Xerox dealături. Aveam nevoie pentru multiplicarea unor

documente. Femeia era frumoasă. Nu știu de ce, peparcursul unei relații, de câte ori îmi place o femeie,constat că e proastă. Cred că și cu asta așa va fi. I-am scris lui Loli. Azi am mai pălăvrăgit puțin cusecretara. Flirturi, flirturi banale. Dacă ar ști Livia,ar râde de mine În hotel e multă animație. Multtineret. Polonezi în excursie. Am câteva casete bunede muzică „disco” Televizorul merge prost, iar pecanalul rușilor deloc. Cred că sunt puțin obosit.14 decembrie 1989. M-am trezit mai devreme ca deobicei. M-am trezit cu o senzație puternică deanxietate. Camera în care locuiesc este, așa cum amspus, acceptabilă. Spațioasă, mobilată cu gust șifuncțională. Holul și baia de asemenea. Personaluleste drăguț cu mine. Hotelul este mereu plin deturiști. Ruși, polonezi și de-ai noștri, cu treburi.Când merge liftul, se zguduie întreg etajul. Amcâteva casete cu Elvis Presley. Dau drumulaparatului și ascult muzică. Când voi avea mașina,voi aduce de acasă mai multe lucruri. Îmbrăcăminteam, doar ce-i pe mine. Livia nu a sunat. Însemnă cănu a făcut rost de mașină. Aș putea merge eu acasă,dar mi-e groază de cele trei ore de mers cu trenul,mai ales la întoarcere, noaptea. Azi trebuie să iaulegătura cu profesorul Teodorovici. Să dau ceva lacopiat pe Xerox. Aseară, l-am văzut pentru întâiaoară pe profesorul Lazăr. Solicita sprijin la șefulclinicii în vederea obținerii unor ghete îmblănite.Spunea că-i îngheață picioarele. A primit asigurărică i se va rezolva doleanța printr-un telefon la PiatraNeamț. Mi s-a părut ridicol acest bătrân. Stăteamlângă el și mă gândeam că nu mă cunoaște și totuși

el este cel care a declanșat necazurile mele în ultimavreme. A plecat apoi pentru că profesorul Stratîncepea raportul de contravizită. Pentru toți, era unstrăin. Un străin antipatic. O antipatie pe care niciacea puțină curtoazie elementară necesară într-orelație ierarhică de conjunctură nu o poate estompa.Un om rău, am conchis eu. Naiv și rău. Aceștia suntindivizii naivi care cred că răutatea lor este culmeanobleței. Poate azi, poate altădată, voi aminti și decazul meu. Deocamdată nu am reușit să mă adun. Sămă concentrez puternic pe situație. Trebuie să mergla clinică. Este ora șapte. Am telefonat la profesorulTeodorovici. Mi-a dat la ora 16,oo întâlnire lainstitut. La clinică, după raportul de gardă, amurmărit puțin o rezecție gastrică efectuată de cătredomnul profesor și ajutoarea sa. Un ulcer jos situatîn vecinătatea papilei. Totuși, au făcut o rezecție detip Pean. Am reținut preferința serviciului pentruacest gen de anastomoză. Personal îmi displace, deșieste rapidă, ușor de executat și funcțională. Statisticacomplicațiilor postoperatorii însă este dură.Experiența majorității chirurgilor pledează pentrugastroenteroanastomoza transmezocolică. Operațiemai grea, mai lungă, dar cu rare complicațiipostoperatorii severe. Nu am avut niciodatăprobleme după o asemenea operație. Cu excepțiacancerului gastric. În fine, am plecat în biroulsecretarei, unde doctorul Georgescu s-a oferit să măînsoțească la copiatorul universității cu volumul detehnici chirurgicale în imagini a lui Magendik pentrumultiplicare. Doctorul Georgescu este ploieștean darde douăzeci de ani locuiește în Moldova. Nu

simpatizează cu moldovenii. Este un tip aerisit și unfoarte bun chirurg. Miercuri, sunt gata exemplarelexeroxate. Am mâncat la restaurant. Prost. Prost șiscump. Am revenit la clinică. Secretara dorea să măprezinte soțului și eventual, să facem o plimbare laTecuci cu mașina lor. Soțul ei are permisul deconducere suspendat. La ea era o studentă. Camdurdulie, dar acceptabilă. Cam gâsculiță. Am spus căeu caut o fată care nu are prieten. Asta în ideea cătoate fetele au un prieten. Am plecat la un film. Oviață. După Maupassant. Cu Antonella Lualdi. Laterminarea filmului, am intrat imediat în atelierul deochelari unde lucrează acea femeie care îmi place,așa mai mult pentru complexele sale. Inteligentă,frumoasă, dar complexată. Mi s-a părut nepotrivităpentru locul acela de muncă. Merita mai mult. M-adus la vecinul ei cu xeroxul. Mi-a tras imediat treiexemplare din Decizia de condamnare a luiGheorghiu. Acceptabile. Urmează să mai multiplicși alte documente pentru ca imediat ce voi aveaautomobilul, să mă deplasez în scopul de a repara totce a stricat ”meduza gorgonă” în războiul meu cuTICĂLOȘII și pentru a tenta intrarea mea într-unclimat de liniște și calm profesional, etic șideontologic. Am stat mai bine de o oră cu fata. Aretreizeci de ani și trăiește singură. Își așteaptă soramai mică și cumnatul, stabiliți la Bistrița. Au șiapărut, de altfel, iar eu am plecat la IMF unde amstat puțin cu profesorul Teodorovici. Mi-a datreferatele și lucrarea însoțite de niște recomandăriale șefului de lucrări de la catedra de fiziologie decare voi ține cont neapărat. Mi-a propus publicarea

lucrării în opt pagini de revistă, revista MedicoChirurgicală din Iași. Eu i-am vorbit și despreintenția mea de a face o monografie pe care să opredau Editurii Medicale. Referatul era măgulitor.Tonul serios, oficial chiar. „Apreciem că tehnicafolosită de autor, precum și experiența sa merită dinplin a fi cunoscută de către medicii practicieni dintoate specialitățile și extinsă în cadrul unor nucleesau centre de cercetare și terapie”. Sunt foartemulțumit. Revista nu a apărut încă. Lipsește cleiulpentru copertă. Ce chestie. L-am condus pe profesorla o ședință. În ușa amfiteatrului de la catedra deștiințe sociale, mi-a prezentat câteva personalități aleInstitutului de Medicină și Farmacie, IMF Iași.Profesori, conferențiari, șefi de lucrări. La unmoment dat, cineva m-a salutat și zâmbit scoțându-șipălăria. Era domnul rector. Profesorul Scripcaru. Ceom minunat, am gândit! Eram foarte emoționat.Abia aștept să am mașină. Să mă deplasez la Galațipentru a demara procedura de trimitere a dosarului„Iftimie Anica” la Iași. Voi cere reconsiderareacazului în lumina punctului de vedere a lui Mondorasupra peritonitelor. „Tratamentul chirurgical aplicatîn prima zi poate salva bolnavul, din a doua zi dășanse, iar din a treia zi, totul este pierdut”. Pacientade la Tecuci – Galați, a fost ținută cu diagnosticul deperitonită nouă zile de la debut. Purtată prin alteservicii și trimisă la mine în stare foarte gravă. Operitonită declanșată de un avort autoprovocatempiric. În fața unei peritonite de nouă zile nuputeam face altceva decât să aplic un drenajperitoneal și să recomand antibioterapie pentru

infecția parietală. Șefii mei ierarhici au tergiversattrimiterea cazului la un eșalon superior până ladeprecierea sa cu scopul de a-l repartiza mie într-ogardă. Îmi amintesc de cuvintele profesoruluiStăncescu de la Spitalul Republican Fundeni dinBucurești. Era seară, eram cu Livia, eram numai noitrei. – Domnule profesor Stăncescu! i-am zisemoționat. Este posibil ca unul sau mai mulți colegisă omoare un bolnav numai și numai cu scopul de acompromite un coleg incomod partidului șisecurității? Este posibil să o facă la comandă saupentru a se remarca în fața partidului si a organelorde securitate? Este posibil ca medicul să devină maicriminal decât criminalul de drept comun, punând labaza crimei sale exercițiul și experiența științifică?Vă rog să-mi răspundeți numai printr-o mișcare acapului, poate ne înregistrează cineva fără să știm.Răspunsul profesorului Stăncescu a fost pentru noiatunci istorie. O istorie a medicinii și chirurgieiromânești din ”epoca de aur”. A vorbit. A vorbit cași cum s-ar fi adresat unui microfon nevăzut. – Da!Doctore. Bineînțeles! Apoi a adăugat. – Păzește-țibine pacienții, păzește-i bine, chiar și dupăexternare. Am mers la contravizită. L-am însoțit peprofesor prin saloane și la Reanimare. Am urmăritbolnavii operați după ce s-a făcut listarecomandărilor radiologice și de investigațiiparaclinice a bolnavilor și s-a întocmit programuloperator. Ne-am retras cu profesorul Strat în sala depansamente de la etajul doi. Aici am întocmit listade operații și echipele operatorii. Spre marea meauimire, doctorul Veisa m-a rugat să-l ajut mâine la

efectuarea programului său de operații. Înainte deasta, l-am auzit cum invitase studenții să asiste laoperația unui caz de apendicită la un pacient tânăr cuhemiplegie în anestezie locală. Pentru mine a fost unșoc. Cred că sunt cunoscut în clinică din punct devedere al activității mele științifice, publicistice șiteoretice profesionale după dialogurile mai lungi saumai scurte pe diverse probleme de patologie șiterapeutică, dar marea caracteristică pentru unchirurg o constituie manualitatea sa. Tehnicitatea,cum s-ar spune. Aceasta, deoarece actul chirurgicalpresupune manualitate și tehnicitate. Eu am tracpână la incizie. După incizie, operația mă absoarbecu totul. Operând, sunt în elementul meu. Mâine, vafi botezul focului. Voi intra în plagă ca specialist cuexperiență, într-o clinică universitară de prim rang șide tradiție. Voi opera într-o clinică de prestigiu. Înafară de mine, nimeni nu realizează aceasta înmaniera descrisă. Va fi un precedent, totuși. Astapentru că presimt că după acest eveniment voi fisolicitat mereu să operez, iar asta nu-mi convine înacest moment. Eu doresc să asist la programulprofesorului. De pe margine, însă. A mă bloca într-osală de operație cu altcineva, nu-mi surâde ideea.Voi fi nevoit să-mi aduc pacienți de la Tecuci. Celpuțin să operez eu cazurile mele. O să văd eu ce voiface pe parcurs. Am războiul meu și nu pot să mădispersez. Ținta mea este distrugerea „gorgonelorsanitare comuniste”. Nu mă pot îndepărta de acestideal propus. Doamne ajută-mă! Ajută-mă Doamnemâine. Mâine și întotdeauna.

15 decembrie 1989. După raportul de gardă am statla secretariat și am cochetat cu doamna Viorica,secretara. La secretariat, mereu vine cineva în vizită.Mai ales studenții și stagiarii. Mi-a vorbit despredoctorița proaspăt plecată la Baia Mare. Luminița.Sâmbătă se întoarce. Dar eu voi fi plecat. Ca să fiusincer, nu sunt amator de experiențe erotice. Maiales cu doctorițe. Mă gândeam la lucrarea mea.Profesorul Teodorovici, mi-a propus să o public înrevistă unde îmi rezerva opt pagini. Apoi, referatulcatedrei de fiziologie, referat care mă umple demulțumire. Mă gândesc la dușmanii mei. Unde sunt„gorgonele”? Unde sunt jegurile sanitare caredeclanșaseră un Comitet al Oamenilor Muncii, dincare făcea parte și șeful garajului de autosanitare, unanalfabet cu studii elementare, tovarășul Negrea șicare declarase lucrările mele științifice mostre deincompetență profesională. Mă gândeam la AlexisCarrel, nevoit să părăsească Franța, Franța care a datlumii întregi comunismul, iar în SUA, acest minunatchirurg a pus bazele Institutului Rockefeller. Măgândeam deci la dușmanii mei. Cât de departe suntticăloșii. Voi multiplica referatul. Voi aștepta revista„Ateneu” în care s-a și publicat un articol desprecercetările mele științifice. Am să comunic totulprocurorului șef al județului Galați. Mă voi pregătipentru o întrevedere cu Ministrul Sănătății. Deodată,mi-am adus aminte că sunt pe programul operator.Am alergat la sala trei. Doctorul Veisa se spăla. Măcăutase, la rândul său. Mi-am îmbrăcat bluza. Bluzamea albastră și boneta. Am început să mă spăl pemâini. Elegant, fără să stropesc, convins că fiecare

mișcare de-a mea, era supravegheată și monitorizată.Doctorul Veisa așeza câmpurile. Făcuse puncțialombară. Anestezia rachidiană. Folosise un acmontat pe o seringă de cinci centimetri cubi.Instrumentele și câmpurile le manevra fără mânuși.În sfârșit, a îmbrăcat și mânușile. Pe mâna stângă, amai pus o mănușă de bumbac. A dublat-o pe cea decauciuc cu bumbac. Am observat această manieră șila profesor, și la conferențiar. Am îmbrăcat și eumănușile, minus bumbacul. Am luat poziție în fațabătrânului chirurg și l-am ajutat la o hernieinghinală. Am constatat că nu o execută ca mine. Eramai greoi, lucra cu mai puțină acuratețe. Acesteconstatări m-au umplut de plăcere. Apoi, amschimbat rolurile. Mi-a dat să execut o apendicităcronică. M-a rugat să fac anestezia. Am efectuat-o înmaniera mea. Cu acul detașat. Cu eleganță. Amizolat câmpul operator și am efectuat incizia. –Mică! mi-a șoptit. Să fie mică... În asta constareputația sa. M-am lămurit. Dacă este dominat de oasemenea concepție chirurgicală, păcat că aîmbătrânit în chirurgie. Am efectuat operația întipicul meu. Cu gesturi puține, cu eleganță șieficiență. Luxarea în plagă a organului, ligaturamezoului, a bazei de implantare, bursa seroasei,rezecția și înfundarea bontului restant cumezoplastie. Ligatura cu ață nu cu catgut. Amamintit că prima înfundare a făcut-o Murfhy și faptulcă prost executată, dă peritonita secundarăpostoperatorie severă. Bomba lui Murphy. Cea carea stârnit multe controverse. Și tot așa explicând, amînchis plaga și am pansat totul. În particular, l-am

asigurat pe acest chirurg primar că eu am venit înaceastă clinică să învăț, nu să câștig bani. A urmatdoctorul Georgescu. O asistentă tânără rugaseprofesorul să fie operată de către acesta. M-asolicitat să-l ajut. Am acceptat cu plăcere. Se pare căîn clinică lumea se convinsese și de manualitateamea. Veniseră și studenții. Intr-adins lucram elegant.Făceam nodurile în manieră Pauche iar foarfeca, oțineam în mâna dreaptă în timp ce efectuamligaturile și tăiam firul într-un anumit fel care aduceaa spectacol. Știu că sunt îndemânatic că suntînzestrat cu manualitate că în alte condiții derepartizare puteam deveni un mare chirurg, dar oarecercetările mele ar mai fi existat? Eu pot să fac, înparalel multe lucruri, mai mult în medicină decât caun simplu chirurg manualist. Am discutat cudoctorul Georgescu care este un dur. Îl luase pebătrân în focuri. – Ești cel mai mare escroc! îi zicearâzând. Faptul că te-ai născut cu 50 de ani maidevreme ca mine nu este o calitate. Iar bătrânul îirăspundea pe loc. – Da nici la tine că ești mai tânăr.La vârsta ta, am operat mai mult ca tine la aceeașivârstă. Maestrul vostru vă ține departe de sala deoperații... Doctorul Veisa pleca supărat. Eu m-amîmbrăcat și am plecat la secretară. Era și o studentăacolo, Meda și o asistentă, Liliana. Două gâsculițeinsignifiante. Am pălăvrăgit puțin și am plecat cuasistenta. În fața institutului de medicină i-ampropus să mai rămână. – Imposibil! mi-a răspuns.Tata este un tiran. – Regret. I-am răspuns și amplecat să mănânc la restaurant. Prânz sărac. Nu segăsește nimic de mâncare în oraș. La ora unu, m-am

prezenta la atelierul de ochelari. Riginela era acolo.Am scos referatul și i l-am dat pentru multiplicareaalături, la xerox. S-a rezolvat imediat. Nu-mi veneasă plec. Îmi place această femeie. Seamănă mult cuLivia. Firește, nu este atât de frumoasă și niciaerisită, dar îmi amintește de ea și mă relaxează. M-ainvitat în spațiul productiv, cum s-ar zice. Estecaustică și afurisită. Dar știe ce vrea. O las să creadăcă îi aparține inițiativa, dar este pierdută. Deși i-amvorbit mult despre mine și chiar poemul meu despreghepard, nu a reținut că este o biată gazelă. Mi s-apărut, mai ales când m-am dus să-mi repar la eaochelarii, că își fă cuse o impresie despre mine. Nutocmai bună, se înțelege și asta m -a dezamăgit. Dece trebuie să-și facă neapărat o impresie despre unclient care intră nevinovat în atelier? Nu trebuia să-șifacă impresii, iar dacă și -a făcut, o privește. M-astârnit. Am insistat să ne vedem la ora șapte. Nuputea. Nu putea pentru că sora ei era acasă. Sora eicare nu mă agrea. Nu mă înghite această fetișcanămăritată cu un puțoi. I-am răspuns că nici mie nu mi-a făcut o impresie specială surioara. Am rămasa sătrec săpt ămâna viitoare. Dar nu voi trece. I-am lăsato carte de vizită cu rugămintea de a mă anunțaatunci când va avea rame pentru ochelarii mei. Ramedrăguțe. Era o șansă. Nu o voi căuta niciodată.Depinde de ea. Am depășit demult timpulexperiențelor erotice. Vreau mai mult. Ce ar mairâde Livia de mine. Ea a ș tiut să mă rețină. Cum?Simplu, prin sinceritate și corectitudine. Nu estenevoie să iubești mult pe cineva. Este suficient să ficorect și cinstit pentru ca să compensezi totul. La

clinică, puțină lume. L-am urmărit pe profesor.Apoi, m-a invitat să rămân. L-am urmat înbibliotecă. Veniseră și studenții anului IV. Doi băieții și restul fete. Datorită modului inadecvat depromovare în învățământul superior medical, fetelefac față mai ușor la admitere în comparaț ie cubăieții. Se pare că în curând vom avea în medicinaromânească numai femei. Medicina va fi o profesiecare va aparține în exclusivitate femeilor. Se vedecât colo că accesul la studii superioare în medicinaromânească este rezervat copiilor de personalități șioameni politici. Fetele lor se integrează mai greu înrigorile cerute de institutele de teatru, cinematografiesau muzică. Ori artistă ori medic și dacă se poatechirurg. Obrăznicia gineceului politic este denotorietate. Chiar secretarul de partid al clinicii estefemeie și este chirurg. Fără să fiu misogin amremarcat încă din studenție fenomenul. Când eramstudent la Cluj circula vorba ” are mama două fete,una-i frumoasă iar cealaltă, studentă la medicina”. Înbiblioteca clinicii era multă animație. Două fete cuchitara au dat tonul. Alte două cu niște clopoțeiarginti și glasuri tinere, au cântat decent urărilecuvenite sărbătorilor de iarnă ce vor veni. La sfârșits-au oferit prăjituri și cafea. După ce au plecat,profesorul Lazăr care asistase și el a pomenit deghete. I-am promis că-i fac eu rost. Am începutdemersurile. La hotel a telefonat Livia. Nu vinemâine, dar îmi trimite o mașină cu benzină și vin.Văd eu cui le dau. Apoi voi merge acasă. I-am spussă-mi trimită televizorul și să urgentezeachiziționarea automobilului. Presimt că se

împotmolește mașina mea pe undeva. Am nevoie demașină pentru războiul meu. Abia atunci îmi voiaduce mașina de scris. Încep să schițez planul deacțiune. Consolidarea poziției pe frontul unde amfost puternic. Organele de procuratură și securitatetrebuie să înțeleagă odată că ticăloșii sunt ticăloși,iar personalitatea și probitatea mea profesională numai pot fi puse sub semnul întrebării. Asta cât mairepede. Profesorul Lazăr și Scripcaru să-șireconsidere poziția în cazul ”Iftimie Anica” Săterminăm odată cu făcătura asta comandată dejegurile politice sanitare corupte și incompetente.Mafia albă comunistă. De asemenea ColegiulMedicilor, colegiul central de disciplină și chiarMinistrul Sănătății să ia măsurile ce se impunpunând la punct capitularea necondiționată a”gorgonelor sanitare”. Ce vis frumos. Ce bine ar fi.În seara asta, pentru prima oară mă simt bine în Iași.Mi-e dor de Livia, de copii, de liniște.16 decembrie 1989. Am constatat că numărulmedicilor care participă la raportul de gardădimineața este din ce în ce mai redus. Vin sărbătorilede iarnă. Toți doresc concediu. Profesorul esteîngrijorat. Cine va sigura serviciul în aceastăperioadă? Apoi se discută problema lucrărilorștiințifice. Doctorul Georgescu este pesimist. Nu s-afăcut nimic. Nici măcar nu s-a repartizat programulde fișare a materialelor. Subiectul încă nu estedefinitivat. Pancreas, căi biliare, ficat tumoral. Seamână după sărbători. Se anunță vacanța studențilorși a personalului didactic. Urmează vizita în saloane.Eu mă opresc la rezerva 16 unde fac terapie prin

energie bolnavei cu migrene. Nu mai are migrene.Raportez colegului care a operat-o Încerc să leexplic studenților principul metodei. Li s-a spus cavor da un extemporal. Studenții țin la mine. Leexplic lucruri pe care nu le predă nimeni. Levorbesc despre demnitate profesională, desprestatutul lor de cetățeni academici, despre calitateamedicului ca om de știință și intelectual autentic, înfine, despre etică și deontologie. Cobor la parter.Secretara și-a luat liber. Un secundar mă anunță cămă caută profesorul. Merg acolo. Aștept puțin.Apare încurcat parcă. S-a telefonat de la Galați. Dela Direcția Sanitară Galați, Comitetul OamenilorMuncii a medicilor și sanitarilor comuniști gălățeni.Se pomenește de profesorul Prișcu de la SpitalulMunicipal București Zic. – Niște răi! O să vă expliceu. Deocamdată sunt aici în urma dispoziției unui forministerial iar, celor de la București, angajați înslujba gorgonelor, le-am scăpat printre degete.Amânăm discuția pe luni. Apare profesorul Lazăr.Îmi zâmbește. Are chef de conversație. Ar vrea chiarsă mă invite la dânsul, să-i văd colecția de canari șialte păsări mici. Se aud în tot sectorul unde își arecabinetul la parterul clădirii. Amân discuția. Asta,așa ca să creez suspans. Îi spun că doresc, la rândulmeu, să-l vizitez pentru a discuta un caz. Îi promitghetele mult visate. Livia le are deja la Tecuci.Amân totul pentru luni. Nu mă simt bine. Telefonulacela care îmi amintește de luptele mele, asemeniluptelor din Pacific, mă avertiza că inamicul este iarîn fața mea. Că își desfășoară forțe grele. Mașinăriidiabolice, pe când navele mele sunt împrăștiate și

vulnerabile. Ah! De ce nu am mașina. Fără mașinăpierd teren. Toată ”flota” mea este în radă. Mașinaînseamnă scoaterea flotei în larg, ocupare de pozițiepe vastă suprafaţă și acțiunii de contraatac. Victorieasupra inamicului. Este ora 11,oo. La hotel, așteptmașina de la Livia cu benzină și vin, pe care ledăruiesc celor de aici. Apoi plec spre Tecuci. Băiețiide la Livia, au făcut cumpărături. Numai lucruri pesub mână. Un aragaz, un pick-up nemțesc, diverseobiecte. Mai toate de proveniență străină. Scumpe șiobținute prin relații. Mi-am dat seama că se fură dingreu de la schela petrolieră. Livia este o naivă.Băieții ăștia trăiesc pe picior mare, iar ea șefa, șefatuturor, este o calică. Trăiește din salariul ei. E maisigur și mai mult. Mai mult decât al meu care, estetot timpul dijmuit cu tot felul de penalizări. Drumula durat două ore și ceva. Șoseaua bună. Am ajuns laLivia, la Berheci. Era obosită. Se muncea cu planulde extracție. Am așteptat să dea raportul și uneleindicații privind producția de mâine apoi am plecatcu una din mașini acasă. În oraș, ne- am oprit lamagazinul lui Isac. De aici am luat două perechi decizmulițe din piele căptușite cu blăniță. Una pentrumine și una pentru profesorul Lazăr. Acasă, altăsurpriză. Livia îmi comandase o geacă de piele dinimport. Scumpă și asta. A apărut și cumnatul meu dela Bacău cu băieții gemeni. Elevi în clasa întâia.Livia ne-a anunțat că muncitorii de la un parc desonde, au aranjat o masă festivă, în cinstea ei laZăvoiul. Pe malul Siretului. A venit Clemance,soacra mea care a luat gemenii. Livia a rămas acasăiar noi, cu o mașină de serviciu, am fost transportați

la Zăvoiu. 15 kilometri. Am intrat printr-o păduriceîn spate așa ca să nu ne vadă nimeni. Băieții aceștiasunt isteți. Aici, în spatele restaurantului, pe malulSiretului, în clădirile anexe, câteva camere alepersonalului adăposteau masa organizată de ei. Erași Florin. Omul nostru de la un parc. Acesta prinseseo căprioară. Toți veniseră cu nevestele. Numai Raduera singur. Radu era inginer. Necăsătorit încă. Dan,cumnatul meu era mulțumit. Scăpase de gemeni șidăduse în schimb peste un chef. Dan este directorultehnic al combinatului de hârtie și celuloză de laLetea din Bacău. Venise să-mi ceară clăparii șischiurile Liviei. Mergea la Brașov. Mie nu-mi placesă-mi dau lucrurile de calitate împrumut, dar de dataacesta i le-am promis cu plăcere. Când am aflat cănu puteam părăsi locul decât la cinci dimineața, mi-avenit să-i iau la bătaie. Eu venisem acasă, nu la chef.Eu nu beau, nu fumez și nici nu agreez lumevulgară. M-am certat cu Livia. Programul videopregătit de băieții de la sonde nu era grozav. Muzicaera proastă. M-am retras cu Livia într-o cămăruțăcaldă ca să discutăm în voie. Dar numai zece minute.Apoi eu am revenit cu picioarele pe pământ, ca deobicei, aducând situația la normal. E greu și pentruea. Duce tot greul casei și al situației de conjunctură.Ea este cea care rezolvă toate problemele. Abiarezistă. M-am uitat la ea. Este atât de frumoasă. Ammângâiat-o pe obraji și am sărutat-o. Mi-era dor deea. Am început să o dezbrac. Mă ajuta și ea. Era atâtde caldă și mă simțeam tulburat. Ce bine era cu ea.Mi se lipea gura de buzele ei. Și așa am stat multăvreme pe întuneric și fericiți. Totul se încheiase cu

bine. Aș fi adormit dacă nu ar fi făcut tărăboi băiețiicu mesele pe care le scoteau afară pentru a creaspațiu pentru dans. Am mers și noi. Am dansat.Florin mi-a spus că arăt ca un băiat de douăzeci deani. Era băut. Am râs. Pe jumătate numai. Îmilipsesc niște dinți pe laterale și mereu jur că voirezolva problema danturii, dar nu o fac niciodată. Atrecut noaptea cu cheful. Dimineața am ajuns acasăși în pat. Am adormit cu Livia în brațe. Obosiți șigoi. Până la ora zece.17 decembrie 1989. Duminica asta cu Dan la noi afost caldă și senină. Eu am plecat la moș Gheorghiudupă două canistre militare noi. Costă 30 de litri devin alb. Sunt greu de procurat asemenea recipiente.Livia a râs. Zicea ea că acum, dacă am potcoavele,calul nu-i departe. I- am amintit ca mâine trebuie săfiu la Galați să prezint documentele la DirecțiaSanitară. Să caut să ajung la procurorul șef aljudețului Ana Călin. Gorgonele se agită din nou.Mereu trebuie să fiu cu ochii pe ele. Am reparat cevala combina muzicală. Mi-am pus la punctdocumentele pentru copiat. De mâine începcontraofensiva. Voi monta focoase nucleare pecâteva torpile. Dacă îl las pe Gheorghiu fără permisde conducere auto pe motiv că este inapt fiindnevăzător, îl scot și din chirurgie unde, nu a fostniciodată decât pe post de curvă. Curvă politică șiparșivă. Curvă criminală. A plecat Dan. E seară. Măculc pentru că la ora 02,15 mă va trezi telefonul.Plec la Iași cu acceleratul.18 decembrie 1989. Drumul cu trenul este mizerabil.Nu se mai respectă disciplina de tren. Omul nostru

nu mai este reverențios și vădește tendință spreanarhie și violență. După trecerea conductorului,jumătate din pasageri erau fără bilet corespunzător.Cu toate că au fost evacuați, unii au revenit. Chiar șidupă trecerea șefului de tren prin vagon. Mă refer lavagonul de clasa întâia. În Iași era cald. La hotel, deasemenea. Doamna de la recepție mi-a oferit o altăcameră. Mai bună și la etajul unu. Mă voi muta laprânz. Am alergat la clinică. După raport i-amprezentat profesorului tematica propusă de minepentru perfecționare. I-am explicat că am extras-odin programul aprobat de minister pentru concursulde promovare în funcția de medic primar șef desecție. Am mers la atelierul de optică. Mai aveam decopiat la xerox ceva pentru dosarul „Pacific”. Fataaceea, pe care nici acum nu știu cum o cheamă, mi-amijlocit, din nou, xeroxarea. Am stat acolo în spațiulproductiv până a închis și am stabilit să ne vedemdupă amiază la ora 19,3o în fața Filarmonicii. Eu ammers la hotel, m-am aranjat în noua cameră, apoi, laora 18 am mers la clinică. Ca de obicei, amparticipat la contravizita profesorului. Acesta erasupărat. Cei de la clinica Medicală, nu trimit cazurilela el, ci la clinica profesorului Dolinescu adică, lachirurgie III. Tare se mai necăjește omul pentru niștefleacuri. La ora 19,3o am fost în fața Filarmonicii.Lumea forfotea prin stația de tramvai. Mi-am amintitcă la amiază, fata venise până în holul hotelului, darnu a vrut să urce. Mi-a spus că nu locuiește la mamasa, ci are un apartament în alt cartier. Eu chiar că nuam înțeles nimic. Eu nu doresc un flirt sau oexperiență sexuală. Am nevoie de ea pentru xeroxat