Aripi de vise - Parole sulle ali dei sogni ~ antologie internaţională - antologia internazionale ~

Pe aripi de vise Ulise Ce faci atâtea nopţi fără mine prea neuitata clipei ce vine? O, cum te leagănă gândul meu singuratic, fir nevăzut în stratul freatic!... Cum caut umbra chipului tău care piere, pe holuri de vis, cu false unghere!... Și răsuflarea-mi străină se curmă pe ultima uşă trântită în urmă. Pereţii ovali se-ntorc în oglindă – vor în ghiocul lor să mă prindă. Și gâdnuri nătânge plutesc prin odaie, în cioburi de visuri rebele mă taie. De unde te ştiu şi câţi ani trecură în urbea în care norocul se fură? Ce daruri de preţ mai sunt prin vitrine, în şopul ornat cu lucruri străine? Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte și cum se mai vinde sticla de lapte? Ce mobile noi se mai urcă pe scară? Nici nu mai stiu, e iarnă e vară...?! O clipă se leagănă gândul alene, pe punte Ulise, vrăjit de sirene, adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă și visul îl poartă departe, spre casă. Vis rătăcit prin hăuri flămânde...! Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde? 49

Parole sulle ali dei sogni Epitaf fără cuvinte V-am explicat cândva, distinsă doamnă, că nu sunt eu acela care plânge cu lacrimile ploilor de toamnă căzând în suflete cu stropi de sânge. Nici cel dojenitor certând copacii că în răzoarele de lângă stradă au ofilit la umbra lor chiar macii plângând pe Minulescu-ntr-o baladă. Nu sunt nici vrăjitorul care poate să vindece iubirile pierdute întoarse cu regretele lăsate pe brâul rupt al marilor redute. Și nici groparul care duce-n spate pământul răscolitelor morminte unde își plâng amantele trădate iubirile-ngropate mai-nainte. Sunt numai scribul trist care traduce jurnalul scris cu vorbe nerostite de nevăzuții țintuiți pe cruce în Golgote din inimi părăsite. Acum, spre asfințit târziu de toamnă, când mă îndrept smerit spre cele sfinte, îți las un epitaf fără cuvinte, să îl păstrezi ca amintire, doamnă. 50

Pe aripi de vise Nocturnă la citadelă Revăd citadela pe vârful de stâncă, lumini sidefate în noapte aruncă și vorbe aud, din nespuse cuvinte, prin cărti neştiute citite-nainte – îmi toarnă otravă pe raze de lună, pereţii curbaţi în mijloc se-adună, iar noaptea deasupra se lasă opacă pe gândul rănit care-ncepe să zacă. Te rog, nu pleca acum prea departe, întoarsă-nlăuntru, deschide o carte, cuvinte de miere să curgă-n odaie, să cadă-n cadenţă, ca stropii de ploaie, surâsul pe buze să-ţi văd în oglindă, s-alunge tristeţea ce vrea să mă prindă și spune-mi, cu şoapte de dor încărcate, hai, vino aici, lângă mine, bărbate! Și-n brațele tale mă strânge mai tare să simt înlăuntru șuvoi de izvoare curgând încărcate cu grele ispite aduse din margini de visuri vrăjite. O noapte întreagă de-om fi împreună condei îmi voi face din raze de lună, să scriu către ziuă o ultimă odă pe trupu-ți vrăjit, prea frumoasă nagodă. 51

Parole sulle ali dei sogni Licornul cu frâu de argint Se lasă-nserarea şi ninge afară, cad fulgii de nea peste case dansând, mă uit pe fereastră – aş vrea să apară licornul cu frâu de-argint, galopând. Din hăuri de timp neştiute apare cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger, deasupra, pe şaua de aur călare, stă Zâna Zăpezii cu chip auster. Ajunge îndată cu frâul în mână şi bate la uşă c-un vânt hibernal, din zarea cernită cu biciul adună poveşti să le ţeasă pe geam în cristal. O chem înlăuntru, să vină aproape de soba încinsă, cu calul licorn, din vatră jăratec să-i dau să se-adape, cunună de aur să-i pun peste corn. Dar văd că licornul rămâne afară, iar zâna-i doar umbra iubirilor reci pierdute în gerul venit într-o seară când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci. 52

Pe aripi de vise La margini de vis Mă-ntorc peste vreme cu gându-napoi și zeci de-amintiri m-asaltează deodată cu mii de regrete vorbind despre noi în triste romanțe, pe-o harpă stricată. Romanțele-ajung dintr-un vechi labirint, trecând prin fereastra cu geamuri ovale, evocă licornul cu frâu de argint venit din trecut să te-aducă agale. Cad frunze uscate-n fereastră, pe rând, e toamnă târzie și parcă, de-afară, se-aude licornul sosind nechezând pe calea îngustă ce duce spre scară. Sau poate e numai un vânt din trecut la ușa închisă cândva într-o toamnă cu-n singur zăvor dintr-un dor neștiut lăsat pe uitarea ce-avea să se-aștearnă. Te-aștept la fereastră să vii din neant, la margini de vis să te văd împăcată, din harpă un ultim acord consonant să-mi spună că nu-o să mai pleci niciodată. 53

Parole sulle ali dei sogni Sfârşit de veac Atâtea cărţi am adunat o viaţă – de le privesc acum, îmi par străine, le-aş arunca în clipa care vine, dar, suspinând, de mine se agaţă şi îmi vorbesc de zilele trecute, de anii duşi, și de iubirea noastră, de chipul tău ce încă, la fereastră, se-ntoarce din neant să mă salute. Îmi vin în minte zilele de iarnă când îmi citeai povestea din Macondo, cu vocea ta plăcută intonând-o ca-n mine ea treptat să se aştearnă. Ne rătaceam prin veacul de iubire, Remedios ne aştepta pe scară, o admiram privind-o cum coboară, ea ne scălda în blânda sa privire. Acum, când veacul este pe sfârşite, te-aştept să vii în fiecare seară, când luna prin fereastră, de afară, se scurge-n cărți cu raze poleite. Vom termina povestea începută cândva, demult, în seara neuitată, ca la sfârşitul veacului redată, să fie-a noastră veşnică redută. 54

Pe aripi de vise Gară fantastică La marginea uitării începe să apară o umbră nevăzută venită din trecut cu dorurile toate lăsate într-o gară în seara fără miză de care m-am temut. Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită adusă într-o noapte, pe un peron rebel, cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită ce-și căuta în gară iubitul infidel. Îmi amintesc ursita, ea semăna cu tine, deși părea mai tristă, privită din profil, când cobora grăbită în gara fără șine având pe chipul tandru un zâmbet inutil. Ducea în spate banca croită din iluzii în nopțile cu lună, pe malul unui râu, de tristele himere născute din confuzii ajunse-n apa rece adâncă pân-la brâu. Erai și tu acolo cu hainele-aruncate pe-o piatră răsturnată, căzută de pe mal, te ridicai din apă mai plină de păcate, sedusă de un faun sub unda unui val. Plângeai, ieșind din apă, rănită de păcatul rămas înfipt în trupul pe care l-am iubit, iar eu, pe malul apei, eram precum soldatul, pe crucea suferinței în taină răstignit. 55

Parole sulle ali dei sogni Cântecul ursite Pe la miez de noapte cântecul ursitei, lângă poarta sorții, mă recheamă iar, să privesc prin vreme trupul Afroditei, ridicat din valuri de un zvon bizar… Se întinde zvonul dincolo de zare peste amintirea unui vis pierdut, iar în crucea nopții chipul tău apare aducând ispite scoase din trecut. Te zăresc departe, lângă o fântână, cu apa vrăjită de un mag pribeag, revenit în lume să găseasc-o zână rătăcită-n visuri lângă un drumeag. Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară, tu veneai spre mine, c-un surâs senin, umbrele-nserării se-ntindeau afară adunând sub ele tufe de pelin. Și gustând pelinul cu arome brute, lângă mine timpul parcă se oprea să primesc ofranda zânei neștiute care-n crucea nopții încă mă iubea. Mitul Afroditei stă acum de strajă să-mi aline trupul prea îmbătrânit, ascultând povestea, simt venind o vrajă care-mi cerne doruri dinspre infinit. 56

Pe aripi de vise Maria Ciobotariu CV M-am născut la data de 8 octombrie 1952, în comuna Păltiniş, judeţul Botoşani. Fiica lui Teodor și Maria Istin. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie şi Universitatea Cultural-Ştiinţifică Braşov Membru a Ligii Scriitorilor-Filiala Braşov. Volume de autor: – Volumul de poezii „Flăcări ascunse” – Editura Info RapArt – Galaţi, 2013 – Volumul de poezii „Ecoul timpului” – Editura Inspirescu – Satu Mare, 2014 – Volumul de poezii „Umbra unei iubiri” – Editura Grai Românesc – Buzău, 2015 – Volumul de poezii „Raze de speranță” – Editura PIM – Iași, 2017 – Volumul de poezii „Dincolo de noi” – Editura PIM – Iași, 2018. Are numeroase premii şi diplome. 57

Parole sulle ali dei sogni În liniştea serii E tărziu și pașii mei se pierd în umbra serii stropi de ploaie coboară pe alei într-o liniște deplină în curând vântul va aduna frunele căzute iar fulgi mari se vor așterne peste trecut gândurile noastre rătăcesc prin destine căutând un nou început simt firul ierbii cum alunecă pe gheață depănând amintirile, ca într-o poveste cerul-i o oglindă ce-mi reflectă visul șiraguri de mărgele adunâd din stele cred c-acolo, tu îmi ești lumină undeva departe... prin locuri fără de nume clipele timpului se schimbă mereu stropi de dor prefăcuți în ruină, când soarele apune în priviri. 58

Pe aripi de vise O văpaie de iubire Calci uneori prin vise și pașii tăi rămân adânci și reci în umbra gândurilor pierdute pe poteci scântei sub ploi ucise poeme-mpietrite de timp sunt atâtea iubiri adunate ce pot să aprindă o văpaie când nu mai există jăratic și vântul suflă șăgalnic în senina primăvară flori de măr încep să înflorescă puse-n suflet şi-n cuvânt razele soarelui ne-nvăluie într-o privire nu le-a oprit nici furtuna și nici ploaia... ne-a chemat, în anotimpuri aprinse de iubire. 59

Parole sulle ali dei sogni Muguri de timpuri Caut în nopțile târzii formele astrelor unde sunt închise visele și glasul viorilor de vânt ce trec dincolo de nori din muguri de timpuri pleoapele se-nchid când se risipesc cuvintele de dor sunt cele din urmă regrete din multe plecări și așteptări arse în pragul călătoriei tale din amintirile noastre în doi continui să pășesc înaintea soarelui cu picioarele goale prin iarba plină de rouă printre flori și fluturi albi nu știu unde au dispărut visele știu doar că fericirea nu ne va ocoli te înalț din gânduri curate în lumina din care Dumnezeu a creat pământul. 60

Pe aripi de vise Aş vrea să opresc... E dimineața când trandafirii înfloresc o caldă strălucire a soarelui de Mai ascult suave șoapte din trecerea timpului priviri senine mă înconjoară, sub un colț de cer clipe din simfonia iubirii... o lacrimă mai curge, pe chipul meu cuvinte stinse-n uitare pierdute-n valul vremii aduce în inimi nostalgii când seara lin coboară unde de lumină, luna își revărsă peste visul lumii pășim prin timp, desculți pe alei, prin zările senine aș vrea să opresc sărutul cald de vânt, să te alint cu lacrimile ploii raze de lumină, o aripă de stea culori de curcubeu, pe un pod de flori în umbra gândurilor călătoare. 61

Parole sulle ali dei sogni Un cântec de vioară S-a dus o noapte fără lună un zâmbet amar tresare sub pleoape știu, numai eu sunt de vină mi-ai spus cu vocea ta străină și-n parc se auzea melodia ultimei întâlniri priveam spre luna îndurerată tristă și înlăcrimată în amurgul trecător clipele le respiram cu gingășie, doar glasul tău răsuna mereu din zarea cu miros de vânt sub o lumină străvezie caldă și senină de atunci au trecut albe zile prin grădinile cu umbră și tăceri unde un vis s-a destrămat sub cupola cerului întunecat și nu mai știu, dacă trăiești cu-adevărat? întreb izvorul ce murmură neîncetat scriu poeme să-mi aduc aminte 62

Pe aripi de vise de luna nouă, într-o seară același gol în suflet simt, același cântec de vioară. În lumea de poveste Ne căutăm un loc la margini de cetate un adăpost, când nesfârşita ploaie ne adună pașii de pe drum în zori de zi, când cerul se înseninează pornim spre creste pe drumul pietruit, de parcă suntem în lumea de poveste un pui de căprioară înfăptuie minunea, de-a rupe tăcerea ce se așternuse oriunde ai privi e-o încântare timpul aleargă fără încetare iar bucuriile inundă toată zarea de pe o stâncă privim nemărginirea un șuvoi de ape-nvolburate unde-adânc ascunsă este veșniciea acelor vieţi pierdute de demult 63

Parole sulle ali dei sogni ce rătăcesc pe ţărmuri fără de cuvânt am învăţat curajul şi, mersul lin pe mare ascunzând lacrima pictată pe obraz şi-n legănul de valuri, cântul de dreptate din glasul sfânt al mamei. Dansăm prin timp Și azi dansăm iubite împreună Prin zăpezile căzute-n amurg Un vals al iernilor care se sting, Să trecem pragul primăverilor ce vin. La ora în care ziua trece-n înserare Senină-mi așez fruntea în palmele tale Să ascult cum trece vremea Tăcută printre noi, sub ploi de stele Te-am așteptat înflorindu-mi visul Și am simțit în zare, luna cum răsare Și coboară încet apusul... Te-am întâlnit într-o iarnă târzie, Din dor născut în depărtare Prin raza de lumină ce răsare Când se așterneau ninsorile între noi Pe lacrima zidită-n privire. 64

Pe aripi de vise Iubire sfântă Mă întreb dacă aș putea opri, pentru o clipă, lacrimile ploii când zorii se revarsă din umbre tremurânde și-n raze de lumină soarele răsare din visul fără nume tristețea să dispară cu o dulce rugăciune iubirea-n valuri mă înconjoară lângă voi, locul l-am găsit sufletul de dragoste-mi cântă adun parfum din stele brodez cu el apusul să gust răcoarea iernii am adunat flori pe care primăvara le-a așezat în drumul meu împrumutând raze de infinit să împart cu voi nesfârșite bucurii din ochii mei de mamă cu iubire sfântă. 65

Parole sulle ali dei sogni Călătoresc prin versuri Gândul călătorește prin univers răscolind prin labirintul timpului apus amintiri pline de dorințe cu un sfârșit nedorit din zori în asfințit trezindu-mă din vis prin ceața zilei îmbrăcându-mi suflul cu dorințe nemuritoare noi doi, două cântece pictate luminate de lună și stele sperând că totul se înfiripă privim deodată printre ele sub fiorii unei iubiri uitate călătoresc prin versuri cu emoția regăsirii într-o fericire trecătoare sper ca bobocii să înflorească ascultând sunetul plăpând arzând tăcut în întuneric în care inima îmi bate cu putere și se preling lacrimi înmiresmate tu, un soare ce-mi redai adevărul țesut de libertate. 66

Pe aripi de vise Salvatore Cappalonga CV Sono nato 61 anni fa a Mussomeli (CL). Fin da piccolo mi sono reso conto di amare ogni forma d’arte, poesia e commedia in particolare, così cominciai a scrivere poesie. Da giovane ho partecipato alla recita di parecchie commedie restandone molto attratto, e successivamente ho scritto diverse commedie in dialetto siciliano e attualmente ne sto scrivendo una in italiano e mi propongo di scrivere pure una tragedia che ho tutta in mente. Finita la prima repubblica e con l’avvento di Berlusconi ho scritto un poema di quasi 1.500 versi appunto che parla di me e del cavaliere. Agli inizi del nuovo millennio, ho scritto anche un altro poemetto di quasi 700 versi che parla di me, del mio lavoro e di tutti gli amici che ruotano attorno ad esso. In un breve intervallo della mia vita ho voluto scrivere un libro per bambini (Il gatto vegetariano) dove insegna ai più piccoli che non si devono avere pretese assurde anche perché la Natura è fatta così. Da quasi tre anni in qua, ho cominciato a postare le mie poesie su Facebook ottenendo un successo superiore a quello che io stesso mi aspettavo. 67

Parole sulle ali dei sogni Mi hanno anche aggiunto ad un gruppo di filastrocche prima e di ninne nanna dopo e ho imparato a scrivere anche queste forme d’arte. Mi sono iscritto al F.U.I.S. (Federazione Unitaria Italiana Scrittori) nel 2017 e mi sono Reso conto che le mie poesie di denuncia (quasi tutte) piacciono parecchio anche Perché dicono la verità. Non dà molto appartengo al gruppo dei poeti lilybetani di Marsala e quando mi hanno proposto di costituire „L’Accademia dei poeti siciliani FEDERICO II” non ci ho pensato due volte e sono uno dei soci fondatori e rappresento la provincia di Caltanissetta. Memoria Che resti nella storia Quella vita affranta Quel giorno di memoria Degli anni quaranta Di Davide la stella Sul petto bene in vista Che cosa brutta quella E come mi rattrista Quel lager com’è triste C’è scritto che il lavoro Da pane, da provviste E sfama con decoro 68

Pe aripi de vise La libertà poi dona Perché allor quella stella? La cosa un po’ mi stona La sera chiuse in cella Le docce d’acqua calda Pulir vostro sudore La bimba voi ben salda Stringete con amore Camere a gas subiste Fingeste non capire Che brutta storia triste Sapere di morire Capelli rasi a zero Hitler così ha deciso Lo scellerato nero Vi ha pure deriso Vi ha pure affamati Che occhi deprimenti Dopo vi ha denudati Venduto ha i vostri denti ... Sai in quegli anni tristi La testa era pazza In mente dei nazisti Purificar la razza 69

Parole sulle ali dei sogni E quel triste camino Son tante le persone Portate lì vicino Certo con costrizione Fumava tutto il giorno Puzza di carne umana Però nell’altoforno Non c’era gente ariana Tanti anni son passati Ancor noi ricordiamo Quando bravi soldati Venivano baciati Finita quella guerra ... Finite atrocità La pace sulla terra Speriamo durerà Vanessa La bilancia controllo tutti i giorni Lo specchio è una grande tortura I capelli li trovo poco adorni Per questo faccio spesso la tintura 70

Pe aripi de vise Si capisce che sono proprio grossa Anche se i miei dicono che son falsa Questa certo è una loro mossa Per farmi mangiare pasta e salsa La taglia trentotto certo è giusta Quaranta kili sono già parecchi Esser cicciona certo mi disgusta Non riuscirei a guardarmi negli specchi Non voglio più mangiare, ve lo giuro Ritengo che sono già abbondante Il mio corpo lo voglio snello e puro Non voglio diventare un elefante La pressione ce l’ho parecchio bassa La testa che mi gira spesso forte I farmaci son diventati tassa Nessuno ormai mi fa più la corte E stanco non appena faccio un passo Non capisco perché faccio fatica Di certo ho il corpo troppo grasso La mia amica cosa vuoi che dica Adesso ho capito come fare Ascolterò soltanto la mia testa So bene cosa devo mangiare Non voglio che nessuno mi calpesta* *Mentalmente 71

Parole sulle ali dei sogni Occidente Non voglio che vesti occidentale Che metti addirittura minigonna Tu sai che all’Islam poi fa male Non sarai rispettata come donna Per il tuo bene ti ORDINO adesso Di metterti il velo oppure il burka Abbandona l’occidente ed il progresso Ti ricordo che sei ragazza turca Il ragazzo che dici ti vuol bene È un INFEDELE, questo tu lo sai Se non mi ascolti uso le catene Per correggerti e non lasciarti nei guai Io son tuo PADRE, lui è tuo FRATELLO Mentre tu sei soltanto femminuccia Non voglio che attraversi quel cancello Prima che ti sparo una cartuccia Se non lo lasci giuro che ti ammazzo Non posso sopportar tale vergogna Non pensar che sia diventato pazzo Non puoi tu continuar con sta menzogna 72

Pe aripi de vise Non puoi frequentare gli INFEDELI In occidente tutti son corrotti Le donne sono tutti senza veli Si ritirano tardi nelle notti Tu pensi siamo come loro? Che vai facendo tu così ardita Noi abbiamo sai ben nostro decoro Se non lo Lasci ti tolgo la vita Capaci Che triste giorno quel 23 maggio... Giorno di lutto, dopo tanto pianto Molti amici mi sono stati accanto Per sollevarmi e farmi del coraggio Non era morto certo un mio parente Nemmeno avevo avuto cose storte Non avevo litigato con consorte Nemmeno avevo avuto un incidente Il mondo mi è crollato addosso Nel sapere quel fatto scellerato Giovanni Falcone assassinato Da „Totò” che veder certo non posso 73

Parole sulle ali dei sogni Giovanni ha lottato coi mafiosi Da giudice corretto che lui era È stato senza dubbio una bandiera Ma „Loro” eran sai tutti festosi Brutti mafiosi... quanto siete stolti Il vil denaro certo vi ha accecato Aiutati dall’Alto dallo Stato Visto che siete stati sempre assolti Il mondo intero ha pianto, l’Uomo giusto Ancora ricordiamo noi quell’anno Novantadue... ma che grave danno Ricordo e provo sai tanto disgusto Eroi „Anche quest’anno vinto lo scudetto Squadra di EROI tutti quanti sono” ... Dice un amico „Tanto mi emoziono Vinciamo tutto noi, come ho detto” „Un grande EROE sembrerà il tennista Come il ginnasta o il pugile prestante Oppure qualche splendido cantante Ben messo lui tra i primi della lista” 74

Pe aripi de vise „Questi certo son per me i veri EROI I primi della lista ma giusto in niente Mi passeranno tutti per la mente Ora dimmi chi sono i grandi tuoi?” „Falcone, Borsellino, Pio La Torre Questi i veri eroi che hanno dato La loro vita per servir lo Stato E certo non li trovi mai alle Azzorre” Per non parlare poi di Aldo Moro Oppure del maestro Dalla Chiesa Figli di quest’Italia mai arresa A cui non è rimasto che l’alloro Questi sono gli EROI no i calciatori Che cambiano casacca per denaro Anche se per tanti sono un faro Solo a costoro rendo fama e onori Via d’Amelio Nemmeno due mesi sono passati Si era giusto al diciannove luglio Quando in TV ho visto quel subbuglio Borsellino e sua scorta ammazzati 75

Parole sulle ali dei sogni Giovanni Falcone non è bastato... Assetato di sangue era Totò* Quindi un altro delitto ordinò Avallato stavolta dallo Stato *Totò Riina Il ministro, ricordo era Mastino* Trattava con Totò* quella carogna Non provando affatto la vergogna ... Persona dello Stato ma meschino *Nome di fantasia Borsellino caduto in un tranello Speravamo in quell’uomo dello Stato... Poi lo vidi a terra assassinato Col beneplacito del colonnello* *Il colonnello Cori Via D’Amelio... auto centoventisei Ovviamente imbottita di tritolo Saper di Paolo, sotto quel lenzuolo Imprecai contro Giuda e contro gli dei Che schifo, caro Stato, che hai fatto Accordarti coi mafiosi che vergogna Far capir non era vero... è menzogna Con la mafia hai stretto un vile patto 76

Pe aripi de vise Constantin Bidulescu CV Profesor de matematică, născut la 29 februarie 1944. Absolvent al Facultăţii de matematică din Universitatea Bucureşti în anul 1970, stabilit de 55 ani în Ploieşti. Am fost 42 de ani profesor la liceu, iar după pensionare am început să am preocupări literare. Am fost selecţionat şi inclus în peste 25 Antologii de poezie. Am obţinut un premiu I la Concursul de rondeluri, organizat de site-ul Negru pe alb, un premiu I şi un premiu II la concursul de epigrame organizat tot de acelaşi site, premiul III la Concursul – CENTENARUL UNIRII – STARPRESS 2018 secţia poezii cu rimă, o menţiune la Concursul literar internaţional de poezie şi proză „Magia sărbătorilor de iarnă”, premiul special la Concursul naţional ROMÂNIA la 100 + 100 şi premiul „Agatha Bacovia” (loc III din 250 de participanţi) la Festivalul internaţional de poezie şi epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil” – 2019 şi premiul I la Festivalul Concurs Naţional de Literatură „Ion Budai Deleanu” ediţia IX - 2019 Geoagiu Băi. Am publicat cinci cărţi: „Ecouri târzii” (2017) – Editura Genius, „Consonanţe – Umor” (2017) – Editura Sfântul Ierarh Nicolae, „Mică e... Vacanţa mare” (2017) – Editura Sfântul Ierarh Nicolae, „Forme fixe – Versuri” (2018) – Editura editgraph şi „Interviuri imaginare” (2018) – Editura Etnous. 77

Parole sulle ali dei sogni Poetul în toamnă (Rondel) Nu va mai scrie versuri să îşi aline dorul, E toamnă rece-n juru-i şi-i sufletul pustiu, Iar ploaia bate-n geamuri şi tot mai negru-i norul, Se-ntunecă devreme şi ceru-i fumuriu. Şi vântul se-nteţeşte şi-i tot mai trist decorul, Copacul din grădină, acum e arămiu, Nu va mai scrie versuri să îşi aline dorul, E toamnă rece-n juru-i şi-i sufletul pustiu. Şi frunze spulberate se-ntind precum covorul, Dar când iubirea-i bate în uşă mai târziu, Şuvoi de versuri caste îşi vor găsi izvorul, Iar lângă-a sa iubită şi ceru-i siniliu. Şi va mai scrie versuri ce proslăvesc amorul. Petale de iubire (Acrostih) Pe-alei cu trandafiri în parcul cu platani El şi ea de mână, visurile-şi plimbă, Toamna îşi revarsă prinosul peste ani Acuma când natura culorile le schimbă. La asfinţit, când ziua este pe sfârşite, Ei încă ard cuvintele iubirii nerostite. 78

Pe aripi de vise Din trandafirii albi se scutură petale Ele-s solia clipelor sentimentale. Iubirile sunt flăcări născute din pământ Uitate într-o vatră ascunsă sub stele, Bolerouri cântate sub vechi jurământ Iscate cu vântul ce-ţi suflă în vele, Roua de pe flori şi iarbă dimineaţa Este chiar minunea ce împodobeşte viaţa. Bătrâneţea Într-un sat deloc pustiu Un moşneag bătrân de tot Locuia cu al său fiu Cu nora şi un nepot. Într-o zi ei au vorbit Cum că moşul e-o povară Şi să-l mute negreşit În baraca de afară. Cum să meargă nu putea Ei au căutat degrabă, Singur chiar nu reuşea, Şi l-au transportat c-o roabă. 79

Parole sulle ali dei sogni – Fiule, roaba o lasă, De ce-ai adus-o înapoi? – O păstrez aici în casă Că bătrâni veţi fi şi voi. După lecţia amară Să aducă au ieşit Pe bătrânul de afară Şi-mpreună-au locuit. O concluzie apare Din aceste rânduleţe: Orice om de-i mic sau mare Nu scapă de bătrâneţe. Dum spiro, spero (terţină) Lumânările durerii stau în sfeşnice aprinse Se îndoaie, se apleacă, ca o pasăre rănită Se topesc la cântul popii şi de lacrime-s cuprinse. E o pierdere în toate, o durere infinită, Doar tristeţea mai uneşte sufletele rătăcite Care se întorc acasă chiar cu inima cernită. Şi de multe ori durerea o speranţă ne trimite Mai există o scăpare când credinţa îţi rămâne, De la naştere la moarte sunt şi clipe fericite. 80

Pe aripi de vise Când pansezi trecutul aspru scapi de gânduri ce-s păgâne Şi de vei privi în faţă şi constaţi că nu e bine Să privim atunci spre ceruri, tristeţea să o amâne. Iar de umbre nu te teme, că lumina le susţine, Plănuieşte viitorul, în curând va fi trecut, Astfel vei deschide ochii văzând arderea din tine. Bucurie şi tristeţe, nostalgii am cunoscut, Şi nu-i timp de disperare viaţa de va face valuri Ca şi undele ce tremur în prundişul cel tăcut. Doar speranţa ne mai ţine precum apa între maluri, Pusă cu înţelepciune de Atena în cutie Ca o lună aurie ce tronează între dealuri. Dar speranţa fără luptă e curată apatie, Cât de lungă este noaptea zorile tot or să vină, Faţa-ntoarce către soare, umbra-n spate să îţi fie. Iar destinul prinde formă când nădejdea nu se-nclină Optimismul netezeşte toate ridurile vieţii Chiar şi noaptea cea mai neagră va apare în lumină. Regăsind culori pierdute într-o toamnă-a bătrâneţii El deschide uşi în suflet înspre vârfuri neatinse Şi din zdrenţele de vise coase pânza frumuseţii. Lumânările durerii stau în sfeşnic... neaprinse? 81

Parole sulle ali dei sogni M-am risipit... (Pantum) M-am risipit în anii ce-au trecut, Cum visele se pierd în idealuri, În drumul spre un ţărm necunoscut Ca o furtună mistuită-n valuri. Cum visele se pierd în idealuri Tristeţile se-mprăştie-n pustiu Ca o furtună mistuită-n valuri Jucând al vieţii zar cât nu-i târziu. Tristeţile se-mprăştie-n pustiu Ca un nisip purtat de-un vânt măiastru, Jucând al vieţii zar cât nu-i târziu În cazinoul unui vis albastru. Ca un nisip purtat de-un vânt măiastru Închis în sine răscolesc dureri, În cazinoul unui vis albastru Se scurge timpul mistuind tăceri. Închis în sine răscolesc dureri Trecând ca umbra pe acest pământ Se scurge timpul mistuind tăceri Speranţa e cuprinsă în cuvânt. 82

Pe aripi de vise Trecând ca umbra pe acest pământ, De azi voi respira parfum divin Speranţa e cuprinsă în cuvânt, În geana unui gând eu mai suspin. De azi voi respira parfum divin Iar simţurile toate se implică, În geana unui gând eu mai suspin Când ceaţa îndoielii se ridică. Iar simţurile toate se implică Ca pulberea de stele-n amintire Când ceaţa îndoielii se ridică Eu sorb avid un strop de nemurire. Ca pulberea de stele-n amintire În suflet sub o mantie de har Eu sorb avid un strop de nemurire Din bobul de speranţă dulce-amar. În suflet sub o mantie de har Sub tâmpla argintie renăscut Din bobul de speranţă dulce-amar, Cât voi trăi, nimic nu e pierdut. M-am risipit în anii din trecut... 83

Parole sulle ali dei sogni Un pahar cu lapte Un tânăr sărac şi trist Şi student la medicină, Presta diferite munci Singur să se întreţină. Într-o zi mergând pe stradă Fără-un ban în buzunar A cerut de la o doamnă Nişte apă-ntr-un pahar. După ce-a băut din apă Doamna ceea l-a-ntrebat Sete mare văd ţi-a fost Dar ceva tu ai mâncat? Uite, ţi-am adus aicea, Bănuiesc că-ţi sunt pe plac Un pahar mare de lapte Şi un sfert de cozonac. Mai mi-am revenit puţin Pentru asta mulţumesc. Cât mă costă acest lapte? Daţi-mi ceva să muncesc. 84

Pe aripi de vise Nu-i nevoie să-mi plăteşti, Mama m-a-nvăţat pe mine Să ajut pe orice om Nevoiaş aşa ca tine. Apoi peste mai mulţi ani Tânărul a absolvit Şi-a ajuns, îl ştie lumea, Un chirurg foarte vestit. La o vizită-n saloane Vede-o doamnă internată Îşi aduce clar aminte Cum l-a omenit odată. După ce a operat-o Zilnic a venit la ea Cât a stat o săptămână El mereu o îngrijea. Dându-i fişa de ieşire Doamna noastră s-a gândit După-aşa un tratament Ce mult are de plătit. A văzut apoi chitanţa Scrisă de doctor azi-noapte: Totul este achitat De-un pahar mare cu lapte. 85

Parole sulle ali dei sogni Parfum de femeie (acrostih) Parfumul tău din nou mă-mbată, Acum mai mult ca niciodată, Romantic ca al florilor din glastre, Femeie dulce-a visurilor noastre. Un semn ce totdeauna-mi dă avânt, Minunea vieţii eşti pe-acest pământ. De nu-nţelegi nici-un minut femeia, Ea e ca focul, poţi să prinzi scânteia? Femeia este mamă sau iubită, Este frumoasă chiar când e mâhnită. Mai este soră, vară sau bunică, Ea în iubire zilnic se implică. Iubirea-i pentru cel ce-o preţuieşte, E ca un foc ce veşnic te-ncălzeşte. 86

Pe aripi de vise Alicja Maria Kuberska CV Alicja Maria Kuberska – awarded Polish poetess, novelist, journalist, editor. She is a member of the Polish Writers Associations in Warsaw, Poland and IWA Bogdani, Albania. She is also a member of directors’ board of Soflay Literature Foundation, Our Poetry Archive (India) and Cultural Ambassador for Poland (Inner Child Press, USA ) Her poems have been published in numerous anthologies and magazines in : Poland, Czech Republic, Slovakia, Hungary, Belgium, Bulgaria, Albania, Spain, the UK, Italy, the USA, Canada, the UK, Argentina, Chile, Peru, Israel, Turkey, India, Uzbekistan, South Korea, Taiwan, Australia, South Africa, Zambia, Nigeria She received two medals - the Nosside UNESCO Competition in Italy (2015) and European Academy of Science Arts and Letters in France (2017). Ahe also received a reward of international literary competition in Italy „ Tra le parole e ‘elfinito” (2018). She was announced a poet of the 2017 year by Soflay Literature Foundation (2018).She also received : Bolesław Prus Prize Poland (2019), Culture Animator Poland (2019) and first prize Premio Internazionale di Poesia Poseidonia- Paestrum Italy (2019). 87

Parole sulle ali dei sogni Prescription for a poem It is not easy to write a poem You have to gather your thoughts Swirling quickly like snowflakes during a blizzard Catch them before they melt and disappear into oblivion Later add fever of feelings and strength of emotion Decorate your sentences with your dreams collected from the silver dust of falling stars. You can also pick out a melancholy longing from the bottom of the lake and hang it on eyelashes to shine with tears Then collect the wet haze of sadness shimmering like drops of dew on calamus, add grayness of the November’ s landscape Season it with a bit of bitterness and regret Or you can Capture the laughter suspended by an echo Between high mountain peaks Catch the merry words in the net of butterflies carried by the warm breath of the wind Turn the rainbow over to add a smile to the sky Sprinkle it with a touch of humor and joy 88

Pe aripi de vise Finally, crazy metaphors must be released Let them draw colors from the imagination That the poem would acquire a transparent lightness and like a soup bubble rise above everyday life Allow it to fly off in an unknown direction We are all brothers Poem dedicated to Jean Henry Dunant Suffering and death have no nationality. Empathy does not allow indifference. Jean Henry Dunant saw suffering brothers in the wounded soldiers of the enemy army. The enormity of misfortune crushed hostility. The church in nearby Castiglione took in the dying and mutilated. The words 'tutti fratelli' were said there and blood soaking on the bandage made the sign of the cross. The book „Remembrance of Solferino” like the sound of a great bell woke up the dormant consciences. Belief in humanity returned and it called to the battlefields hosts of white angels. They brought hope for survival 89

Parole sulle ali dei sogni The man rich in spirit started to live in the shelter for the poor. Many beautiful ideas were struck down and poverty together with oblivion wrote a grim script The journalist's voice moved hearts. Ashamed Europe admitted the first Nobel Peace Prize. The next chance Carmine roses bloom in the midst of winter, Drowsy violets peak from under leaves And daisies stand white in the grass. The sun heats the earth And brightens short days with a warm glow. I notice a tenderly embraced couple in a park. Gracious fate gives them one more chance For an unexpected meeting. Eyes, surrounded by rays of wrinkles, laugh. Wind ruffles hair, tosses delicate Silver threads of gossamer. And so, unannounced, tardy love arrived They have a choice of a new path, 90

Pe aripi de vise Maybe the last chance for happiness. Life took away their naïve faith And burned away old feelings. It left them some dreams And much hope for a better tomorrow They are lost in thoughts Doubts and fears spring up From the shadows like ghouls The head says: no... it’s not worth it... think it over... The heart says-yes... go forwards... fall in love Nature stopped the hands of the clocks. Red flowers bloom Thief of dreams I was silent, smiling, undemanding. You did not expect that I would take without consent. I was too close, and everything was within the reach of my hand. Like a thief, I stole your glances and loneliness. Your thoughts, I tied in a myriad of knots, creating a dense net, And from dreams, I wove a gentle curve of a woman’s figure. I stoked the spark of passion in your eyes, and a fire erupted. I wrapped us in a sweet scent of flowers in my hair And we glided towards many, distant nights. 91

Parole sulle ali dei sogni Day has no right to enter the precipitous depth. It is a place, in which the contours of black shadows fall asleep. Only at the bottom of the abyss, can dreams and starlight be seen. You are from Mars, I am from Venus. Far planets are the bright points on a firmament of tenderness. Our words and hands attracts to the force of gravity of life. The train I got onto the train of life With nothing, Without clothes, Without feelings. A blank sheet of paper. Blotting-paper absorbing everything. I will get out burdened with bundles of Recollections and impressions. I packed them carefully. Some of them faded, like Ink from old letters. I tied them with ribbons of all colors. These white ones are my Inessential remembrances And black ones are heavy and traumatic. 92

Pe aripi de vise I met many passengers, Throughout this long journey And free-riders too, Who were picked up At different stops. Each meeting, Even this, the shortest one, Like a flash of sun or Flutter of butterfly wings Enriched and filled my bag of experiences The Chat I knocked at your mind. Let me in - I asked I have brought you something, My crazy thoughts and dreams, The works collected from The sources of creativity. Look how pretty they are, Even the smallest ones... Smaller than grains of sand. I do not want them - you answered My world is sterile, 93

Parole sulle ali dei sogni Arranged and known. Your every written poem Can ruin my calm, Which was built over years. The recognition can be painful Because of its insolence and ignorance. The questions wake up the sleeping fears. I prefer to stay safely in Well - known loneliness Conversion It is a pity that I cannot buy a new soul. In supermarkets, there are no special offers – New Soul! On sale! The old one is dysfunctional. It is much easier to have a simple vision of the world. Keep your feet on the ground and don’t have dreams. Being greedy protects the heart. Life has a physical dimension. Ideals hurt. Gain a prominent place in the rat race, Dispose of sentiments, tears. My soul is able to forgive. 94

Pe aripi de vise It cannot learn to trust again. It says it does not enter the same river twice. Unreasonable? Perhaps. It does not listen to reason. It pulls away from people It is she We pass each other nearly every day, Distance of fear between us. Life forces us to mutual disregard and acceptance. At times, like an unruly child, she will spoil something, To garner attention, to arrest with a gesture. I see her in the wind, which carelessly Turns over the withering leaves And standing proudly erect in stalks stiffened by frost. She paints shriveled trees gray, breaks limbs with a crack. She is mute in the clenched throats of birds, She stares with glassy eyes. She is all-around and she reminds us of her presence. She patiently explains the meaning of certainty. I know she does not allow us to take anything, When she plays the requiem and invites eternal sleep 95

Parole sulle ali dei sogni Sonnets to Laura in the museum of antiquities They wanted to live forever-among gods, equal to gods. They ordered their names incised in the stone of stelas, So they would endure enchanted in the hieroglyphs- Immune to rain and wind. They took necessary and valuable things on their last journey. Carefully prepared, they crossed the threshold of eternity. Dark, gazes, full of surprise, follow me from the sarcophagi. This is not how they imagined Eden and the meeting with fate. The Book of the Dead did not mention crowds of sightseers. Their jewels disappeared in display cases, and thieves’ pockets. Desiccated bodies and ancient linen wrappings, Remain the only souvenirs of life. No one knows exactly what she looked like or who she was. Was her hair flaxen? She did not know she would become the warm breath of a poem. He fell in eternal love with her. Life parted them, but not death. The song of sonnets erected an ephemeral monument, And bestowed immortality. The words of the songs remained more legible Than stone pyramids. She did not do anything, but exist 96

Pe aripi de vise Susy Gillo CV Susy Gillo laureata alla Facoltà di Lettere e Filosofia di Firenze in Scienze Umanistiche per la Comunicazione, vive e lavora a Pieve a Nievole. Al concorso di poesia „Versi in Libertà”si classifica al terzo posto; nel 2013 alla presenza dell’onorevole Valdo Spini le viene conferita la segnalazione d'onore per la Poesia. Presenterà „Spartiti Emozionali” a Viareggio, e a Pistoia con Carmen Pellegrino e Massimo Biagi. Ha pubblicato con Poeti e Poesia. Ha composto inoltre „Anime in Viaggio, „Pan Quotidian”. „Essenze Cromatiche” al concorso internazionale „Il carro delle muse” è stata premiata con il diploma di benemerito tra le prime dieci eccellenze. Al Concorso Letterario di Città di Castello 2016 è stata segnalata dalla giuria per il lavoro „Irrisolto”. Alcune poesie sono inserite nelle varie antologie Con la silloge „La vita dell’Idea” al Premio Letterario Internazionale Città di Latina 2018 le è stata conferita il diploma di merito. Al concorso letterario „Idea Donna „ di San Benedetto del Tronto le è stata assegnata un conferimento speciale quale „Protagonista Attivo Della Cultura”. Ha scritto”In Punta di Piedi”libro di poesie dedicato alle spose bambine sui matrimoni forzati infantili. Il suo ultimo lavoro è „Omaggio alla Dea Cupra. 97

Parole sulle ali dei sogni Vite Vite si alternano e si incontrano Nel momento l'assordante respiro si nutre Di selvatiche „distese” Fiori si liberano dei loro sbiaditi involucri E si scaraventano su passanti distratti Tamburi accendono follie irrisolte Nel turbine del tempo Fumi si muovono nell'aria in attesa di perdersi Io mi inabisso. Nell'eterno del nulla Piango l'urto di folli rinunce Muovo i miei vuoti desideri che si perdono nel sospeso dell'anima L'ossessione del domani si affaccia e si orpella Per non morire nelle braccia del nulla Ostili sornioni, desideri andati Emanano freddi sapori di immorali visioni Il pianto del mondo si confonde Nello spazio della vita Io nasco e muoio Tu con il martello della vita ferisci il tuo fardello Smuovi il tuo silenzio Nell'attesa di spazi migliori La musica continua a sferrare colpi di vita Nel' irrisorio del tempo Io mi coccolo alle tue scorrerie 98