anumite atitudini, care tind să fie caracterizate ca abateri, dând astfel naştere la destulde multe tulburări. Pentru exercitarea spiritului, care a guvernat o anume societate, nu a contatnici sistemul politic, nici cel religios, nici administrativ. El, spiritul unei epoci, aformat baza mentalităţii, a influenţat hotărâtor sistemele filosofice şi a menţinutcoeziunea acţiunilor asupra Realităţii. Datorită spiritului dominant al epocii, omenireaa evoluat unitar – chiar dacă noi, din punctul în care am ajuns, remarcăm decalajeuriaşe ale evoluţiei sociale. Ce este fabulos pentru societatea actuală: coexistenţa manifestărilor maimultor stadii evolutive, de la „primitivismul” comunităţilor din teritoriile izolate, şiferite – încă - de contactul violent cu reflexele societăţii informaţionale, până la micilecolective de cercetători ai viitorului din comunităţile ştiinţifice, această ceexistenţă artrebui cultivată -, nu conservată, nu catalogată, nu studiată, ci cultivată. Tendinţele de aplatizare a evoluţiei prin standardizarea de tot felul, economică,politică, socială, filosofică, ideologică etc. nu înseamnă altceva decât o ajustarereducţionistă, ce promovează o degradare violentă, o decădere, o îngustare a spaţiuluievolutiv, din care ne putem extrage soluţii pentru viitor. Cultivarea fertilităţiifeluritelor expresii coexistente ale evoluţiei ar deschide teritorii proaspete, care ne-arpermite să ne manifestăm în mult mai bune condiţiuni forţa creativităţii. Din nefericire, societatea de astăzi poate fi caracterizată ca trăind din plin într-un complex Noe: sunt detectate pericole de tot felul, sunt definite, le sunt analizatesemnele ce dovedesc prezenţa, mai apropiată, sau mai depărtată a acestora, şi totuşicontinunăm să ne manifestăm din plin reflexele dobândite, preferând să ignorăm, săridiculizăm şi să aplatizăm. Aceasta este motivaţia pentru care cred că ar trebui să ne aplecăm un picasupra relaţiei dintre spiritul ce domină mentalitatea unei epoci şi modalităţile tehnicede a crea mijloace. Nu cred că este o legătură întâmplătoare, aşa cum nu cred de fel cămijloacele au modificat mentalitatea, ci dimpotrivă, că modificarea mentalităţii,derivată din revelarea unor noi teritorii ale Devenirii, a dus la apariţia unor mijloacenoi, care să adapteze existenţa la noile condiţiuni. O mentaliate colectivă formează omatrice care înglobează o sumă de mentalităţi individuale. La rândul ei mentalitateaindividuală rezultă din construcţia unei structuri de funcţii care are un anume specificîn reacţiile faţă de Realitate.
O Realitate – trebuie subliniat – este doar expresia unui nivel obiectiv limitat ,şi până la modificarea ei într-atât încât să reclame o atitudine nouă, nu va încurajadezvoltarea altor expresii, pentru că este lipsită de oportunităţile necesare, oportunităţicare să poată produce informaţii noi, capabile să amendeze această atitudine anume. Informaţiile pornite de la nivelul central al individului crează dezechilibre lanivelul fundamental al acestuia, aceste dezechilibre declanşează întreagafenomenologie care să pună individul în capacitatea sa de a se adapta condiţiilorRealităţii. Dar, acest lucru nu se poate face în mod dezordonat şi spectaculos, el estedoar un proces al legăturilor dintre condiţiile concrete în care se manifestă funcţiileindividului, începând cu cele superioare şi terminând cu cele fundamentale, dar şiinvers. Circuitele informaţionale, care conduc la crearea de memorii, sunt directdependente de acestea (memorii), de funcţiile pe care le-au creat. Nici o informaţie nu se poate naşte decât din acţiunea funcţilor ce au la bazămemoriile fundamentale, la rândul lor memoriile sunt dependente de forţa cu careinformaţiile crează dezechilibre. Din această cauză putem afirma că mentalitateacolectivă este dependentă direct de evoluţia mentalităţilor individuale. Acest proces,consfinţeşte o continuă stare de instabilitate, care ţine mentalitatea colectivă într-opermanentă fragilitate. Accentele de interes sunt alunecoase şi urmează tendinţa semnalată demanifestarea mentalităţii celei mai dezechilibrate. Nu trebuie de fel să înţelegemdezechilibrul ca o manifestare patologică, ci ca pe factorul care semnalează acut oanume stare a Realităţii. Pentru epoca spiritului natural, fundamental era să înţelegi şi să poţi imitaacţiunea elementelor prezente în Realitatea cosmică. Modul de manifestare, acţiunileacestora, a elementelor cosmice, tendinţele şi mecanismele intime ale lor impuneaugândirii umane. Chiar dacă, elemente ale unei epoci care va deveni dominantă cu multmai târziu, erau prezente şi active, aplecarea către înţelegerea modului de manifestarea Realităţii aşa cum se manifestă ea în mod direct, nemijlocit fundamenta mentalitateacomunităţilor sociale, şi hotăra direct cum anume se vor organiza respectivelecomunităţi. Individul, ca parte a comunităţii, nu era constrâns administrativ săpăstreze un contact profund cu prezenţa celorlalte elemente naturale manifeste. Acestfapt se producea pentru că exista o comunicare directă între spiritul elementelorRealităţii şi spiritul individului. Frazer ne relevă acest mecanism care a circulat pe ariigeografice extinse: „ Faptele care urmează vor lămuri aceste lucruri. Cu patru zile
înainte de însămânţare, pipilii din America Centrală se abţineau de la orice relaţii cusoţiile lor «pentru ca în noaptea dinaintea semănatului să se poată deda cu freneziepatimii; se spune chiar că anumite persoane ereau desemnate să îndeplinească actulsexual în clipa când se arunca prima sămânţă în pământ». Preoţii porunceaubărbaţilor să se culce cu femeile lor ca o îndatorire religioasă, în lipsa căreiasemănatul nu era legiuit. Singura explicaţie posibilă a acestui obicei pare să fieaceea că indienii confundau procedeul prin care fiinţele omeneşti îşi reproduc speciacu procedeul prin care plantele îndeplinesc aceeaşi funcţie, şi îşi îmchipuiau că,apelând la primul procedeu, îl promovau în acelaşi timp pe celălalt.”148 Nu era nevoie de un limbaj filosofic, religios, politic, administrativ pentruaceasta, iar Frazer descrie practici din cele mai diverse puncte ale pământului, princare oamenii încercau să se apropie cât mai mult de spiritul care guverna manifestareafenomenelor cosmice. Ei cred cu tărie că trebuie să elimine din practicile lor tot ceeace ar putea să modifice manifestarea nemijlocită a spiritului cosmic, natural şi săîntârzie Devenirea, pentru că aceasta – Devenirea – reprezintă esenţa dominantă aspiritualităţii omului arhaic. Oamenii trebuie să imite gesturi provenite din spaţiulcelorlalte Forme Materiale, sau din Haos, pentru a crea o mistică menită săprelungească forţa memoriilor fundamentale şi în existenţa cosmică. Pentru ei,memoria fundamentală are o reprezentare concretă, care trebuie să capete o formă saualta în directă dependenţă cu scopul acţiunilor ce înfruntă Realitatea, pentru că„Forma, care constă în coordonarea substanţelor, nu în subordonarea lor.”149 aremenirea de a încununa acţiunea şi de a o conduce spre finalitatea dorită. O acţiunecare a fost întreprinsă, şi prin care s-a obţinut finalitatea dorită, determină sentimentulDevenirii; îl adauce pe actant într-un teritoriu nou, într-o condiţie nouă. O astfel deacţiune trebuie sărbătorită, trebuie înscrisă într-o memorie activă care puncteze traseulDevenirii şi îl ajută pe omul arhaic să se păstreze într-o gestualitate de purificare amemoriilor ce trebuiesc trecute în Haos şi care dau siguranţă viitorului. „Temeiuloricărui lucru este necreat, necompus, independent, dincolo de conceptele mentale şi148 J.G. Frazer, Op.cit., vol II., p.6149 Apud I. Kant, vezi Martin Heidegger, Op.cit., p.94
de definiţia verbală.”150 , dar el stă la baza tuturor circuitelor şi, ca atare, trebuieşteîmplinită Devenirea pe care o presupune. Mentalitatea dominantă dictează ca elementele ce constituie Realitatea săcomunice la un nivel concret, direct, profund cu spiritul omului, dând naştere astfel lao legătură foarte strânsă între manifestarea perisabilului, într-un circuit menit săevolueze continuu sub influenţa directă a memoriilor, şi existenţa Cosmosului înîntregul său. Nu era, nici pe departe nevoie, de sisteme specializate de comunicare, de„ instrucţiuni de folosire” pentru ca individul să se adapteze unei nevoie sau alteia,unei situaţii sau alteia. Acest mod de comunicare îl remarcă din ce în ce mai multbiologii la diferitele specii de vieţuitoare care formează societăţile incapabile de a creaartefacte, adică societăţile care nu lasă alte mărturii decât propriile lor amprente.Ceea ce presupune că el a fost transmis omului, şi s-a manifestat puternic în practicileordinare ale acestuia, conservând legătura universală dintre om şi spiritul său.Sublinierea de mai sus vrea să remarce că va avea un anume rol în ceea ce urmează. Apariţia primelor elemente mecanice, care modifică existenţa individuală şicomunitară, se petrece destul de devreme în colectivităţile umane, dar ele vor fistrunite cu străşnicie în manifestările lor. Pârghia, roata, roata dinţată, angrenajul,scripetele etc. erau elemete mecanice care, cu toate că erau folosite în combinaţii maimult sau mai puţin sofisticate, nu aveau capacitatea de a crea o mentalitate. Erauelemente ale unei anume categorii, care forma o schismă încărcată de spririt esoteric,şi era privită ca atare în comunitatea respectivă. Nu faptul că ar fi fost greu de înţelesmodul de funcţioare al respectivelor elemente mecanice, constituia baza atitudinii, cimentalitatea generală a comunităţii, mentalitate care nu agrea forţa de agresiune aacestora. Se părea că, expresiile mecanice ale Realităţii incumbă o încercare dedesprindere din spiritul natural ce domina societatea unamă a acelor timpuri. Desigurcă se duce o luptă făţişă între cei care-şi doreau să beneficieze de expresii mecanicedin ce în ce mai sofisticate şi cei care încercau să împiedice acest lucrcu. Mărturiile istorice arată că progresul acestei forme de exprimare a inteligenţeicreative ar fi putut să se dezvolte cu mult mai repede şi mai radical, dacă încercărilenu ar fi fost drastic frânate de mentalitatea impusă de spiritul vremii. Iată de ce, cei cese dedică unor astfel de elemente sunt consideraţi indivizi speciali şi trataţi ca atare; la150 W.Z. Evans-Wentz, Op. Cit., p.29
rândul lor, aceştia încearcă să beneficieze cât mai mult de acest statut şi se înconjoarăde misterul binefăcător. Acţiunile lor conservă, într-un mediu subteran, informaţii,cunoştinţe care se întăresc în sisteme pregătite să creeze un nou climat atunci cândmentalitatea va suferi o mutaţie permisivă. Modul de manifestarea al spiritului fiecărie epoci despre care am pomenit maisus se supune raţionamentului lui Kant: „Dar judecata: voinţa îşi este, în toateacţiunile noastre, sie însăşi lege, indică numai principiul de a nu acţiona conformaltei maxime decât conform aceleia care se poate avea pe sine însăşi şi ca legeuniversală. Dar aceasta este tocmai formula imperativului categoric şi principiulmoralităţii: astfel o voinţă liberă şi o voinţă supusă legilor morale este acelaşilucru.”151 Iar conform acestui principiu, coexistenţa unor voinţe care se supuntendinţelor născute din înfruntarea: Formă Materială, Realitate exprimă capacitateaCosmosului de a acţiona pentru menţinerea Dezechilibului în parcursul Devenirii. Ori, pentru comunităţile arhaice, Devenirea este fundamental legată de modulde exprimare a întreg Cosmosului, care este o Formă, deci presupune o coordonare apărţilor, ce nu poate fi rezolvată prin acţiunile artificiale ale Artefactului. Principiul,de altfel, care îşi dovedeşte valabilitatea şi astăzi când Artefactul ne-a izolat încontactul nemijlocit cu Cosmosul şi începe să impună regulile unei alte Realităţi. Nu cred că este important să stabilim dacă acest fapt este bun sau rău, pentrucă el s-a consumat, şi se consumă punând în mişcare toată cohorta de consecinţe. Mise pare mai important ca, odată conştientizat să dea naştere acelor atitudini care potîndrepta lucrurile spre o direcţie corectată, care să reabiliteze o sumă dintre legăturiledeformate. Prezenţa Artefactului în existenţa cosmică este importantă şi, în multemomente esenţială, dar transformarea lui într-o altă Realitate, interpusă Realităţiiuniversale, creează abateri cu consecinţe incalculabile. Putem afirma că esenţa mentalităţii create de spiritul natural este sentimentulDevenirii. Lui i se datorează modul în care societatea umană îşi organizează acţiunileasupra Realităţii. Informaţiile născute astfel, se vor alcătui în sisteme de comunicarece vor ţine cont de comandamentele Devenirii; circuitele de memorii vor perfecţionacontinuu atitudinea indivizilor în înfruntările directe cu Nevoile specifice ale unuiDezechilibru dintr-o anume etapă. Toate mărturiile culese din nivelele istorice151 Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, traducere de Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Edituraştiinţifică, 1972, p.65
consumate, dovedesc acest lucru. Ele atestă legătura profundă dintre spiritul omuluiarhaic şi spiritul Cosmosului, legătură care organizează toate acţiunile comunităţilorce se formează, în acele unităţi de timp, pe toată suprafaţa planetei, şi care respectăprincipiul enunţat de Aristotel: „ Dar dacă nu există nimic veşnic, nu mai poate săaibă loc nici o devenire, căci trebuie să fie ceva care devine şi din care devine, iarultimul termen al seriei trebuie să fie ceva nedevenit.”152 Nici una dintre comunităţi nua creat mărturii care să poată fi acuzate că au depăşit limitele spiritului natural cedomina relaţiile dintre om şi Realitate. Unitatea de expresie ne arată nivelul de dezvoltare, de evoluţie a FormeiMateriale numită om. Ea a depăşit limita societăţii lipsite de mărturii şi s-a înscrisîntr-un prim nivel al societăţii creatoare de mărturii. Limitele evolutive erauaceleaşi pe toată suprafaţa planetei, ceea ce presupune că actele indivizilor, şi implicitale comunităţilor, sunt diferenţiate doar prin specificul dictat de condiţiile geografice.În rest, evoluţia planetei este unitară, fiecare nivel evolutiv sprijinindu-se pe celelalte,pe care le înglobează în proporţii diferite. Oricum informaţiile utile, ale fiecărui nivelevolutiv, sunt folosite de forma cea mai evoluată pentru a acţiona asupra Realităţii.Consecinţele specificului geografic, ne pun astăzi într-o grozavă încurcătură, pentrucă sub presiunea Dezmărginirii, acestea se modifică substanţial continuu, iar la oraanalizei, de mult nu mai ştim care au fost cele contemporane unor mărturii şi, mai alescum au influenţat ele legăturile dintre diferitele elemente ale Devenirii. Ceea ce putem înţelege şi cunoaşte, atunci când devenim conştienţi de faptulcă:”...el însuşi nu este nici trup, nici facultăţi mentale ale trupului, ci că şi unul şicelelalte nu sunt decât instrumente cu ajutorul cărora cel care ştie să le întrebuinţezecorect atinge cele mai sublime realizări...”153 sunt performanţele pe care le obţinem înînfruntarea istorică pe care o ducem cu Realitatea. Desigur Evans-Wentz se referă larealizările din practicile yoga, dar principiul rămâne valabil şi pentru tot ce înseamnărelaţia omului cu Realitatea. Dintr-o astfel de atitudine decurge relaţia profundă pecare anumiţi indivizi o au cu anumite aspecte particulare ale Realităţi, şi care suntcapabili să creeze condiţiile pentru apariţia unei mutaţii importante ce deschide unnou teritoriu şi crează un nou gen al Dezechilibrului. Putem bănui că acesta este152 Aristotel, Metafizica, p.99153 W.Z. Evans-Wentz, Op. Cit.,
modul prin care un nivel de evoluţie se consumă pe sine, îşi stabileşte informaţiileimportante, îşi perfecţionează circuitele de memorii, ca apoi să faciliteze apariţia uneimutaţii care va deschide o nouă nişă evolutivă. Între spiritul nivelului de evoluţie şi Formele Materiale ale acesteia este olegătură foarte strânsă, dar care nu pleacă nicidecum de la influenţa pe care o aumanifestările materiale asupra spiritului, ci de la mutaţia pe care acesta o cunoaşte laun anumit moment. Nu pentru că s-a inventat furculiţa îmi schimb atitudinea faţă demodul cum mănânc, ci invetenz furculiţa pentru că îmi doresc să am o altă atitudine.Dorinţa este o modalitate de exprimare a Nevoii, care îmi impune o Lipsă, iar Lipsava fi înlocuită printr-un anume gest, fie el material, sau nu. L. S. Vâgotski, analizânduna dintre teoriile lui E. Spranger, referitoare la dezvoltarea psihică a adolescentului,afirmă: „ Ea este asocială şi, deşi vorbeşte mult despre istorie, refuză să înţeleagăadevărul simplu că dezvoltarea istorică este dezvoltarea societăţii omeneşti şi nu aspiritului omenesc pur, că spiritul s-a dezvoltat împreună cu dezvoltarea societăţii.”154 Societatea umană şi spiritul omenesc sunt aidoma lui Ianus: fiecare ne arată oanume parte a unui tot viu, care se modifică într-o strictă dependenţă, doar că, atâtatimp cât o să ne dedăm unor speculaţii de tipul „oul, sau găina” avem să pierdem dinvedere aspecte esenţiale ale fenomenelor. Important ar fi să înţelegem că modul încare se exprimă fiecare Formă Materială este hotărât la nivel Inefabil, de cătredezechilibrele stârnite de contactul dintre aceasta (Forma Materială) şi Realitate.Informaţiile, astfel născute, se propagă generând dezechilibre în straturi din ce în cemai profunde, de aceea mai aproiate de expresia Inefabilului; organizând modurile decomunicare specifice de nivel, dar şi generând „trădările” caracterisitice, trădări cedau unicitatea fiecărei Forme Materiale. În acelaşi mod este organizat şi „răspunnsul” la informaţiile venite, doar cătotul se plămădeşte în sens invers până când se atinge nivelul de conştiinţă. În acelmoment, Forma Materială poate da o definiţie, poate trece informaţia formulată lanivelul lucid al expresiei. Ceea ce – în mod normal – ar acredita presupunerea căfiecare Formă Materială, ca să-şi poată păstra integritatea, trebuie să aibă un nivel deconştiinţă, doar calitatea acestora diferind, da la categorie la categorie. Chiar dacăvârfurile Materiei – reprezentate de Forme Materiale individuale, de indivizi154 L.S. Vâgotski, Opere psihologice alese, traducere de Valentin Radu, Ludmila Slifca,Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, p.27
spradotaţi ai speciei - se izolează, baza acesteia acţionează după principiul unităţii,păstrînd în funcţiune legile fundamentale ale Universului şi obligând astfel fiecareFormă Materială să-şi limiteze abaterile. La urma, urmei, fiecare Formă Materială este cuprinsă în acelaşi proces alDezmărginirii unui Univers care se defineşte continuu pe sine, în sine. Poate fi acestaunul dintre motivele pentru care evoluţia istorică a comunităţilor de Forme Materiale,a matricelor a avut un „acel” traseu şi nu altul. Legăturile pe care omul arhaic le-a avut cu Haosul, în timpul activităţii saleprin care tindea să păstreze puritatea spiritului Devenirii, a contribuit substanţial alnaşterea spritului mistic. Nu poţi să menţii o lume de memorii a lucrurilor pe care le vrei mai bune, maiprietenoase, mai accesibile, fără să creezi o mistică a acestora. Fiecare gest, cu careomul arhaic dorea să contribuie la purificarea memoriilor, se producea după o misticăanume, ce devenea tot mai sofisticată şi mai stabil organizată. În general, noi oameniicomunităţilor moderne avem tendinţa să translăm ritualuri din societatea noastră însocietăţile arhaice. Ba mai mult: automatisme, fobii, scopuri etc.; facem acest lucru,apoi analizăm acele comunităţi după grile ce nu le sunt deloc specifice. Multe dintremotivaţiile unor gesturi, sau acţiuni ale acelor oameni sunt departe de a fi corecte înceea ce s-a afirmat despre ele de către oameni profund cuprinşi în spiritul unor alt felde structuri comunitare. O comunitate arahaică este guvernată de cu totul alt fel de motivaţii, de altenevoi, lipsuri sau aspiraţii decât o comunitate contemporană. Diferenţele sunt radicalede multe ori, de cele mai multe ori contrare; fapt care generează structuri diferite deorganizare şi o mistică total diferită. Nu se poate nici decum alătura, şi deci, niciînţelege, mistica unui vânător cu suliţa cu cea unui broker, nici măcar cu cea a unuilucrător dintr-o forjă, sau a unui curelar dintr-o comunitate medievală, iar misticafaptelor constituie un fundament al mentalităţii. „ Între altele, cât timp stătuse laAnuncio fusese prădat. Făcuse cunoştinţă acolo cu un aventurier şi, din naivitate, îipovetise că iarna prinsese samuri pe râul Vaku şi că-i vânduse bine. Aventurierul l-apoftit într-o cârciumă şi i-a făcut cinste cu vin. Dersu a primit. Ameţit de băutură,goldul i-a dat noului său prieten toţi banii în păstrare. A doua zi, când s-a trezit,aventurierul dispăruse. Dersu nu pricepea deloc cum se putuse întâmpla asta.
Oamenii din tribul lui îşi lăsau totdeauna blănurile şi banii în păstrare şi niciodatănu le dispăruse nimic.”155 Nu cred că trebuie să comentăm în nici un fel acest citat, dar cu personajulDersu, bătrân vânător chinez din taigaua siberiană orientală, ne vom mai întâlni peparcursul acestei lucrări. Tot ce se poate face în aceste cazuri este să analizămmărturiile şi să presupunem un scop anume, dar motivaţiile adevărate ale unui gestsau altul vor rămâne necunoscute ce vor întări misterul evoluţiei. În materie de istorieeste foarte dificil să scoţi la lumină motivaţii din acţiunile trecutului apropiat, uneorichiar foarte apropiat sau contemporan, darmite ale unor timpuri istorice care s-au topitîn curgerea evoluţiei. De multe ori, subiecţii înşişi nu-şi pot defini motivaţiile, deoarceacestea sunt profund subiective şi au un grad înalt de volatilitate şi independenţă înmanifestare, ceea ce conduce la crearea unor legături specifice care motivează acţiunialtfel nejustificabile care nu depind nici de personalitate şi, mai ales, de adevăr sauminciună, de interes particular sau colectiv. O motivaţie comunitară este o motivaţie matricială care conţine expresiilemultor motivaţii individuale, dar, de cele mai multe ori, aceasta – motivaţiacomunitară – nu este dată de însumarea celor individuale, sau de suma celor maiputernice, ci devine o expresie a celei mai grave abateri, creatoarea celui mai staşnicdezechilibru, şi care, doar ea, va impune definind neadevărat un timp istoric anume. Întâmplarea cu Dersu, vânătorul chinez ne dovedeşte faptul că merită săaruncăm o privire asupra evoluţiei de la spiritului natural către un spirit mistic şi lamodul în care societatea omenească şi-a marcat traseul istoric, mai ales datorită acelorminţi care erau cu totul demne să fie:„.......................................................................................Din chinul întristării, urâtului, mâhnirii,Împovărat de ceasul de-acum şi-al aminitirii,Eu pizmuiesc pe omul ce-şi rupe din călcâiPământul, ca s-ajungă în ceruri cel dintâi;Pe cel cu gânduri zvelte, ca nişte ciocârliiCe-şi iau în zori avântul din scorburi spre Tării,155 V. K. Arseniev, Prin taigaua Extremului Orient, vol. II, traducere de Tatiana Medvedev,Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, p. 8
El înţelege graiul şi glasul, pe tăcute,Al florilor deschise şi-al lucrurilor mute.”156 Astfel de oameni fac diferenţa, dar să nu ne imaginăm vreo clipă că apariţiaunui moment important în evoluţie se datorează întâmplării şi hazardului. Totul estepregătit minuţios, de multă vreme, în infinite variante, care sunt în stare să dea pieptcu dezechilibrul Realităţii. Devine soluţie, acea variantă care acoperă cel mai completdiferenţa creată de dezechilibru, dar va urma un nou lung şir de forme evolutive carevor generaliza funcţiile impuse de varianta optimă şi vor asigura trecerea către o nouăNevoie care să adâncească forma unui nou dezechilibru, ce se va agrava continuu şiva reclama imperativ soluţii. Evoluţia este un proces care se plămădeşte în straturile Inefabile ale Materiei,ca răspuns la impulsurile pe care informaţiile Realităţii le pun în circulaţie. Ultimilecercetări ale geneticienilor au relevat faptul că fiecare informaţie este redusă până lastadiul de enzimă, care enzimă gestionează nivelul quantic şi hotărăşte configuraţiaunor radicali chimici în profund dezechilibru, ce au nevoie de o reacţie de răspuns, deechilibrare, pentru a putea reconfigura un anumit strat al Materiei. Este evident că,fără o acţiune agresivă de echilibrare, starea unui nou dezechilibru nu ar fi posibil.Lipsit de acţiunea echilibrării, Dezechilibrul ar rămâne veşnic în aceeaşi valoare,stopând evoluţia şi îngheţând circuitul memoriilor şi al informaţiilor. Prin acţiunea de echilibrare, de anulare a unei stări de dezechilibru, se oferăsoluţii pentru Nevoia şi Lipse-le degajate de aceasta. Totul se petrece la nivelul unuimicrocosmos foarte activ, capabil să extragă din Haos acele memorii care îi suntnecesare pentru a răspunde satisfăcător unei stări de dezechilibru. Desigur, pentru unspirit saturat de principiile mecanice, acest fapt este de domeniul unei misticiinacceptabile. Pentru un astfel de spirit, tot ce nu este eminamente masă, nu areexistenţă, ceea ce se dovedeşte a nu fi tocmai adevărat, iar ultmele stadii ale evoluţieiîncep să permită afirmaţii care fac loc prezenţei energiei în această ecuaţie. Devinedin ce în ce mai evident faptul că energia este indispensabilă în expresiile Realităţii,dar că ea a evoluat în conştiinţa omului indisolubil legată de fiecare formă culturală cea transformat umanitatea într-o societate a mărturiilor care îmbracă, de cele mai multeori, forma Artefactului.156 Baudelaire, Florile răului, traducere colectivă, Bucureşti, Editura Minerva, 1978, p 12.
Din nefericire, pe măsură ce astfel de mărturii s-au înmulţit, au devenit din ceîn ce mai sofisticate, legătura dintre om şi Cosmos a slăbit şi s-a modificat într-atât,încât se tinde către crearea unei anticamere a acestuia, în care mărturiile se manifestădupă propria lor legitate. Dar, până se se ajungă la acest stadiu, omul a fost, o lungăperioadă din evoluţia sa, legat direct de mecanismul subtil al prefacerilor cosmice, afost o componentă sensibilă la schimbările produse prin modificările naturale, ceea ceîncepe să nu mai fie valabil astăzi, de unde şi reacţiile paradoxale ale unei evoluţiidiferenţiate, rupte de relativitate. „În procesul dezvoltării istorice, omul socialschimbă modalităţile şi procedeele comportamentului său, transformă aptitudinile şifuncţiile naturale, elaborează şi creează noi forme de comportament – specificculturale.” 157 Acest proces este preparat cu foarte multă minuţie la nivelulmicrocosmosului, ca răspuns la nenumăratele informaţii care reclamă soluţii, şi caredevin baza pentru alte informaţii-răspuns menită să adapteze Forma MaterialăRealităţii. Argumentaţie se poate constitui într-o motivaţie pentru justificarea nevoiiomului de a aluneca treptat către esenţa spiritului natural care va capăta expresie într-un spirit mistic şi va dezvolta un sentiment religios. Nu spaimele, nu întrebările fără răspuns, nu neputinţele îl îndreaptă pe omcătre un spirit mistic, ci împlinirile, realizările, confirmările care îi vin acestuia odatăcu revenirea din Haos a unor memorii. Efectele gesturilor de purificare a unor obiecte,acţiunile idividuale sau comunitare, legăturile cu locuri, fiinţe etc., într-un cuvânt totceea ce omul face pentru ca memoria lor să ajungă în Haos eliberată de energiilenegative, aveau să i se releve într-un anumit moment al existenţei, confirmând omuluiarhaic justeţea procedurii şi transformând-o în ritual. Tot legătura trainică a omuluiarhaic cu haosul îl va aduce pe acesta la un moment când va da naştere semnului,element al evoluţiei care va aduce transformări esenţiale în parcursul Devenirii sale. Astfel toate gesturile devin parte a unui dialog care se poartă cu un partenercare nu se defineşte, dar care se manifestă. Legătura atât de strânsă dintre om şi Cosmos, la acel stadiu evolutiv, îl face săcreadă că eşecul gestului purificării, când acesta există, se datorează lui şi nucondiţiilor cosmice, precum şi că succesul vine tot din acea zonă.157 L.S. Vâgotski, Op. cit., p. 35
Omul arhaic este, mai întâi în categoria de Forme Materiale care nu producmărturii, iar mai apoi încă foarte aproape de condiţia unei astfel de societăţii, carepresupune o sumă de gesturi supuse întru-totul ritmului cosmic. Fiecare gest, care areca rezultat crearea unei anume mărturii, duce la naşterea unui complex declanşator deritualuri felurite, dar în primul rând la un conflict între bucuria izbânzii şiresponsabilitatea consecinţei, responsabilitate care impune ritualul de purificare amemoriei mărturiei, pentru ca acesta să nu aibă un efect negativ în viitor. „Cea de adoua ipoteză găseşte o cale şi mai uşoară de ieşire din această situaţie, adicăsoluţionează mai simplu problema. Ea desfiinţează pur şi simplu Problema ştiinţifică,transpunând rezolvarea acesteia în imperiul spiritului. Conţinutul ei constă în aceeacă, aşa cum consideră unii dintre cercetătorii culturii primitive, în realitate culturanu este alcătuită din fapte şi fenomene materiale, ci din forţele care provoacă acestefenomene – capacităţi spirituale, din funcţii ale conştiinţei în curs de desăvârşire. Dinacest punct de vedere, dezvoltarea psihică, fără modificarea tipului biologic, esteexplicată prin dezvoltarea de sine stătătoare a spiritului uman, sau, cum exprimăaceeaşi idee unul dintre cercetători – istoria culturii poate fi denumită istoriaspiritului uman.”158De aici nevoia unui proces social care să modifice mentalităţi,proces ce dă naştere unor serii de dualităţii care domină evoluţia prin alternanţă.„Pentru modern, omul nu poate fi creator decât în măsura în care este istoric; cu altecuvinte, orice creaţie îi este interzisă în afara celei care-şi află sursa în propria-ilibertate; şi, în consecinţă, totul îi este refuzat în afară de libertatea de a face istoriafacându-se pe sine.”159 Dar aceasta presupune existenţa unei forţe care să-l facă pesubiect să depăşească nevoia de a raporta totul la Eu. Fiecare formă materială esteaparţinătoare, face parte dintr-un sistem care există cu sau fără prezenţa ei. Prezenţaacestei forme şi nu a alteia dă specificul, nu şi condiţia existenţei. La nivel inefabilacest fapt este întipărit foarte exact şi impune spiritul unei anumite mistici specifice.La nivelul conştiinţei, există o sumă importantă de tradări care se datorează raportuluidintre specificul Formei Materiale şi Nevoia generatoare de Lipse. Fiecare spirit dominant al unei epoci din istoria omenirii a impusinstituţionalizarea unor atitudini. Fie el spirit natural, sau mistic, ori mecanic, fiecare158 Idem, p 34159 Mircea Eliade, Op. Cit., p.114
dintre acestea au generat instituţii care încearcă să conserve temeiurile capabile săguverneze etape de dezvoltare. Din fericire, fiecare dintre aceste instituţii seprăbuşesc sub povara inadaptabilităţii la sensibilităţile evolutive făcând posibilăapariţia unor modificări ca reacţie la noile dezechilibre. „Jennings a introdus înpsihologie noţiunea de sistem de activitate. Cu acest termen el marchează faptul cămodurile şi formele comportamentului (activităţii) de care dispune fiecare animal,reprezintă un sistem condiţionat de organele şi organizarea animalului.”160 La nivelul acestei mentalităţi, omul este dominat de nevoia de continuitate pecare o regăseşte atât în lumea vegetală, cât şi în lumea animală. Vegetaţia revinecontinuu consemnând cicluri repetate, animalele, la rândul lor, produc cicluri, ceea cefixează nevoia grijii pentru memoria mărturiilor dispărute Atâta vreme cît spiritulomului arhaic va rămâne legat de spiritul natural, el va încerca să înţeleagă modul defuncţionare a sistemului care-l cuprinde. El are sentimentul faptului că esteaparţinător, că face parte dintr-un sistem, care nu-i este nici ostil, nici prietenos. Acest sistem există – doar - şi-l cuprinde, în consecinţă el trebuie să cuprindăşi mărturiile pe care el, omul arahaic le creează, de aceea ele tind să respectecondiţiile impuse de existenţa cosmică. Nu se preocupă de nimic altceva, decât delegăturile care să-i conserve apartenenţa cât mai bine cu putinţă. Sensibilităţile, temerile, întrebările, îndoielile apar cu mult mai târziu, atuncicând s-a instalat deja o anume distanţare faţă de modelul natural. Legăturile directedintre Cosmos şi existenţa umană sunt atunci ameninţate, iar aceasta se reflectă înpreocupările omului de a găsi alt fel de căi de comunicare, menite să păstreze cât maifidel circulaţia informaţiilor. Orice formă perisabilă, pe timpul existenţei, realizează opunte între Haos şi Cosmos facilitând distilarea informaţiilor specifice şi generândsisteme de comunicare Haosul este teritoriul veşnic al funcţiilor universale care au nevoie deprepararea unor Forme Materiale capabile să le materializeze. Pentru ca o funcţie sădevină activă şi să se poată materializa într-o formă este nevoie de acţiunea unuiagent, adică a unei Forme Materiale care să extragă funcţia din Haos şi să omaterializeze, dar acest agent trebuie la rândul său preparat, iar pentru aceasta,Universul este în stare să lucreze foarte multă vreme.160 L. S. Vâgotski, Op. Cit., p.37
Odată materializat agentul, rolul acestuia este să extragă funcţia din starea saInefabilă şi să-i modeleze Forma Materială. Atâta timp cât agentul va rămâne uninstrument de extragere a unei funcţii din Haos şi nu se va abate de la aceasta,legătura sa cu esenţa cosmică va fi deosebit de puternică şi va domina existenţa saperisabilă. Pe măsură ce, acţiunile sale vor lăsa în urmă artefacte ce vor modifica relaţiadintre Forma Materială perisabilă şi Haos, legăturile cu esenţele cosmice vor fimodificate puternic şi vor apare noi funcţii, de data aceasta artificiale, şi de aceea, cumult mai imperative, dar care vor ascunde funcţiile fundamentale, ceea ce va duce laslăbirea legăturilor cu Haosul. În această a doua carte a lucrării, m-am străduit să descriu o anume structurăfuncţională a comunicării. Totul în Univers funcţionează sub forma unor sistemeunice, chiar dacă derivă dintr-o unitate materială. Amprenta fiecărui sistem aremenirea de a influenţa direct starea materiei prin acţiunile sale specifice. Iată de ce, cred că este important, nu atât să conving de adevărul, de dreptateape care o am, ci de funcţionalitatea unui sistem propus. Pe mine nu mă interesează să am dreptate. Nu mă interesează nici de cum săimpun necondiţionat anumite adevăruri, pentru că acestea sunt oricum perisabile şi sevor modifica într-un timp mai scurt sau mai lung. Mă interesează, în schimb săalcătuiesc imaginea unui sistem funcţional, un soi de model de studiu. Model din carecineva interesat să poată desprinde funcţii viabile, mecanisme, angrenaje care să-i fiefolositoare. Nu am scris această carte nici o clipă cu gândul de a deveni o autoritate, deaici şi îndemnul de la început de a nu te obosi s-o termini dacă nu-ţi foloseşte.Personal cred că sunt prea multe cărţi arogante, scrise doar cu pretenţia de a impuneautorităţi, fapt care duce la deformarea ab initio a mesajului. Acest fapt m-a determinat să încerc mereu să compun, cu câtă detaşare mi-adat pronia, un sistem, iară grija mea cea mai mare a fost, şi va fi în continuare săveghez la funcţionarea acestuia, ci nu la a-l transforma într-unul „adevărat”. Atâta vreme cât voi izbuti să termin această carte, sistemul va fi adevărat, darnu este de loc neapărat ca el să fie acceptat. Nici nu-şi propune acest lucru; el vreadoar să arate o anume Realitate în funcţiune, pentru ca cel ce se va osteni să parcurgă
demersul să-şi poată desprinde acel nivel, sau acel fragment care i se pare a fi înregulă. Sau poate, foarte bine, să respingă întregul, fără ca cineva să sufere prea mult.Fucţiile sale au fost îndeplinite oricum: eu am scăpat, scriind cartea de o obsesie, el s-a eliberat acceptând, sau negând. Iată o terapie completă. Următoarea carte: Pianul cu patru urechi se va preocupa de evoluţiacomunicării către sistemul de semne. Sistem care, după părerea mea, stă la bazadepărtării omului de celelalte lumi de Forme Materiale. Nu unealta, nu focul, nualimentul gătit l-a transformat pe om, ci semnul. Dar să nu ne grăbim, să procedăm cu temei, şi dacă până acuma am văzut căavem un sipet de zestre în care sunt toate bunurile noastre şi că Universul obligărealitatea să-i întreţină dezechilibrul punând în circulaţie informaţii, să aruncăm oprivire asupra modului cum se organizează comunicarea în lumea Formelor Materiale.
Cartea a III-a Pianul cupatru urechi
Neştiutul care ştie Fiecare Formă Materială este o structură de masă definită printr-un setinformaţional. De la cele mai simple, până la cele mai complexe Forme Materiale, setulinformaţional decide scopul, mai bine spus scopurile, pentru că ele sunt două: un scopprimordial pentru întreaga materie: Dezmărginirea universului; şi unul fundamentallumii Formelor Materiale: Devenirea. Dar să nu ne imaginăm vreo clipă că definirea scopului se face, aşa cumsuntem noi oamenii obişnuiţi, în urma analizei unor factori, şi a încercării de a domoliporniri subiective. Nici vorbă!; scopul unei Forme Materiale este imprimat acesteia deimpulsurile venite dintr-o stare de dezechilibru acut, stare care reclamă o acţiuneimpusă Formelor Materiale. Acţionând pentru stingerea dezechilibrului, FormeleMateriale vor crea, prin acţiunile lor, alte dezechilibre şi totul se comunică întreguluiCosmos. Ceea ce afirm acum pare aiuritor şi deşănţat, dar mai ales greu dedemonstrat. Şi cu toate acestea, comunicarea creată prin răspunsul la o stare dedezechilibru, este procesul care asigură capacitatea de adaptare a Formelor Materialela fiecare din stadiile Realităţii. Impulsul pe care un anume dezechilibru al Realităţii îl imprimă, printr-unsemnal, unei Forme Materiale se propagă cu repeziciune spre nivelele fundamentale,acţionând pentru activarea unor memorii şi aducerea acestora din starea lor inefabilădin Haos, pentru a fi materializate. În felul acesta, Forma Maerială dă naştere unei reacţii de răspuns şi acţioneazăpentru înlăturarea dezechilibrului, dar acţiunea ei va declanşa un nou dezechilibru,care se va propaga şi va întreţine tendinţa de Dezmărginire a Universului în sineînsuşi. Pentru noi, fiinţe care acţionăm – datorită perisabilităţii noastre – în interiorulunor dimensiuni este greu de imaginat cum poate Universul să Devină în interiorulDevenirii, să se dezmărginească în interiorul Dezmărginirii. Pentru ca acest lucru săfie posibil este neapărat necesar să fii lipsit de dimensiuni Să acceptăm, de dragul jocului, că acest punct de vedere este corect. El poatesă fie corect fundamental, aşa cum poate fi corect doar parţial. Oricum ar fi, pentru acrea un sistem operaţional trebuie să folosim anumiţi termeni cu care putem stimulafuncţionarea întregului Pentru împlinirea fiecăruia dintre aceste două scopuri, este necesară o coerenţăîn transmiterea informaţiilor esenţiale, ca şi în conservarea acestora, într-o modalitate
care să permită re-activarea la momentul oportun. Fiecare informaţie are nevoie decondiţii specifice pentru a putea pune în funcţiune un proces. Ca atare, stocareainformaţiilor nu se poate face oricum, ci într-o modalitate prin care sunt eliberate deorice rămăşiţă a unui proces trecut. Ele trebuie să fie neutre, indiferente, obiective în sine, în felul acesta potrămâne perfect active în aşteaptarea întrunirii condiţiilor optime pentru a redevenifuncţionale şi a activa o anume Formă Materială nouă, ca expresie a unei Nevoiexprimate. Doar în aceste condiţii, informaţia, fiind rezultatul unui anume proces dinRealitate, poate fi de fiecare dată reactualizată atunci când Realitatea reface procesulrespectiv. Cu alte cuvinte totul se petrece la nivelul fundamental, al microcosmosului,cel asupra căruia noi nu ne prea aplecăm cu osârdie. Dar nici fără osârdie. Din nefericire pentru noi, nivelul acesta al Universului este unul deosebit desensibil şi este practic inobservabil, imposibil de supus cunoaşterii, şi asta pentru căreacţionează la prezenţa observatorului care-i schimbă datele sisgtemului şi-i modificămodul de acţiune. Nivelul fundamental acţionează în strictă conformitate cu condiţiile Realităţii,iar atunci când un observator intră în câmpul de acţiune, fără îndoială schimbăcondiţiile şi, în mod necasar, forma reacţiilor. Pornind de la acest stadiu, informaţia se organizează în sisteme din ce în cemai complexe şi întreţine procese tot mai sofisticate, iar rezltatele din confruntarea cuRealitatea sunt din ce în ce mai spectaculoase. Procesul acesta de transmitere a informaţiilor îl numim îndeobşte informare şidevine din ce în ce mai limpede că el nu se rezumă doar la alcătuirea unui cod desemne ce are misiunea de a se lăsa decriptat de un observator. Parafrazându-l pePlanck, fenomenul concret, devine un fenomen gândit, ceea ce fixează esenţaconţinutului comunicării. Fenomenul concret se expune „simţurilor”, adicămodalităţilor de a fi perceput a celorlalte Forme Materiale, care transformăinformaţiile astfel primite într-o imagine a acestuia. Totul depinde însă de nivelul decomplexitate a organizării Formelor Materiale. Fenomenul este acelaşi pentru toatecategoriile de Forme Materiale, doar că informaţiile pot fi „citite” conform cucapacitatea de a-i percepe semnalul. Trebuie mereu sa revin asupra aroganţei omului, care şi astăzi mai crede cădoar ele este Forma Materială capabilă de Informare, ceea ce este un mare neadevăr.
Fiecare Formă Materială aparţinătoare Cosmosului dezvoltă modalităţi (specificenivelului) de interpretare şi de transmitere a informaţiilor, care informaţii devin bazăcomunicantă, dar şi comunicată – atât pe orizontală, între indivizii unei comunităţi,cât şi pe verticală, pentru generaţiile viitoare. Şi iarăşi trebuie să facem o precizare, şianume că, acest proces este valabil atât pentru materia anorganică cât şi pentru ceaorganică, doar complexitatea procesului este alta, proporţională cu nivelul dedezvoltare a modalităţilor de percepţie a unui fenomen sau altul. Esenţial este să înţelegem, dar şi să acceptăm, că Materia nu poate exista înafara funcţiilor. Odată ce funcţiile unei Forme Materiale, oricare ar fi ea, cât de simplăsau de complexă, dispar, începe un proces agresiv de descompunere şi reducţie, precescare tinde să aducă forma la nivelul elementelor primordiale pregătindu-le astfelpentru extragerea din Haos şi activarea unei alte funcţii. Descompunerea este procesul care asigură capacitatea Materiei de a extragefuncţii din Haos. La nivelul microcosmosului, acolo unde quantele există doar înstarea de instabilitate undă-materie, se declanşează marile procese care dau o anumităformă unei lumi sau alteia. Transferul pe care o quantă îl produce unei particule printranslaţie, dar şi schimbarea produsă în condiţia quantei în urma expulzării suntprocese care asigură capacitatea masei de a se organiza pentru naşterea unei funcţii. La acest nivel, schimbul nu se opreşte niciodată, procesul de translaţie ca şi celde expulzare asigurând permanent răspunsurile la dezechilibrele venite din nivelelesuperioare ale organizării materiei. Pentru aceasta quanta trebuie să fie o entitateperfect neutră, să-şi păstreze necontenit condiţia şi capacitatea de a modifica stareaunei particule, pe care, prin excitaţie s-o alăture unui anume sistem, care, la rândulsău, trebuie să-şi păstreze condiţia de instabilitate, pentru că la acest nivelinstabilitatea este stare fundamentală. Din această stare fundamentală de instabilitate, extrem de sensibilă lasemnalele dezechilibrelor din nivelele superioare, se extrag forme din ce în ce maistabile, capabile să participe la organizări cu funcţii complexe. Aceste organizări suntdatorate unor seturi de informaţii care se nasc din activitatea – la nivelul fundamental– al unor non-informaţii, entităţi indiferente, care sunt sensibile doar la prezenţa unordezechilibre. Astfel de entităţi sunt într-o permanentă stare de agitaţiei, ele nu se aflăniciodată într-un moment de repaos şi sunt „chemate” mereu de o stare dedezechilibru. „Nu există însă un sistem de referinţă inerţial în care fotonul să fie înstare de repaos: radiaţia electromagnetică se propagă cu viteza c faţă de orice
sistem de referinţă inerţial. Aşadar, conceptul de foton în repaos nu are sens.”161 Iarfotonul este o entitate indiferentă dar relativistă. În fapt, trebuie să gândim că întreagul Cosmos este supus acestui proces depermanentă instabilitate, doar că, atunci când obsrvăm lumea quantelor, nouăobservatorilor ni se pare că doar ea este în permanentă instabilitatea, pe când eu,observatorul, sunt o entitate stabilă. Ceea ce este profund fals; la rândul meu suntsupus aceluiaşi proces de instabilitatea, care mă face să vibrez alături de totalitatealumilor materiale, cărora le transmit dezechilibrele pe care le creez şi de la careprimesc semnalele dezechilibrelor lor, faţă de care reacţionez. Modul în care suntcuprins în Cosmos, ca şi modul în care cuprind Cosmosul, hotărăşte prioritateaschimbului de informaţii, stabileşte calitatea informării, sensul acesteia, dar şinivelul de perisabilitate. Totul petrecându-se pentru a asigura continuitatea procesuluide expansiune pe care-l impune Dezmărginirea. Dacă ceva ar întrerupe fluxul informării ce are loc între toate componenteleUniversului, Dezmărginirea şi-ar pierde forţa, iar Universul ar ieşi din starea dearmonie a dezechilibrului, ar pierde capacitatea de a crea şi, încetul cu încetul, ardeveni limitat de dimensiuni, ceea ce presupunere trecerea la starea de perisabilitate.Iată de ce informarea este condiţia fundamentală a Dezmărginirii; transferul deinformaţii, într-un sens şi celălat, asigură Uiversului calităţile Dezmărginirii,Devenirii şi Expansiunii, motiv pentru care îşi poate păstra condiţia ne-limitării,ubicuităţii şi permanenţei. Desigur, ceea ce nouă începe să ne devină oarecum clar acum, când am creatinstrumente ce pot simula condiţiile informării, care pun în altă lumină proceseinefabile, părea rezultatul unor acţiuni cu totul misterioase în epocile trecute.Important, însă, este faptul că reacţia la misterul inefabilului a creat mereu nevoia decreativitate pozitivă, chiar dacă în anumite momente istorice, dominantă a fost stareade agresivitate bigotă. Un diavol mic a împins anumite minţi să scormonească prin cotloaneletainelor, pentru a vedea dacă ceea ce se petrece este aidoma cu ceea ce se povesteşte.De cele mai multe ori, aceşti oameni neastâmpăraţi au descoperit că minunile sepetrec cu adevărat, dar că nu au decât slabe legături cu ceea ce se crede despre ele. Cu161 Eyvind H. Wichmann, Op. Cit. p. 158
cât misterul provenea din tărâmul legendar al inefabilului, cu atât se putea fabula maimult, întreţinând credinţe şi eresuri. Doar că, în cele din urmă, totul se dovedea a fidoar un proces care respectă cu stricteţe condiţia esenţială a existenţei: simplitatea. Iată de ce am putea afirma că inefabilul însuşi se produce la nivelul unuiproces fizic întreţinut mereu în straturile cele mai intime ale graniţei dintre masă şienergie. Graniţa aceasta dintre masă şi energeie este, se pare, un teritoriu la fel deinfinit ca şi marele Cosmos, şi asta pentru că el însuşi este conţinut în acest mareCosmos; în el se pot petrece procese deosebit de complexe, menite să contribuiemereu la fenomenul adaptării materiei la condiţiile propriei sale Realităţi. Pentru că Realitatea nu este un fenomen ce ne este impus de nişte condiţiiexterne, ci este rezultatul permanentelor acţiuni ale formelor existente ale materiei.Acestea şi doar acestea produc permanenţa Dezechilibrului general, şi, în consecinţăreclamă mereu extragerea din Haos a unor memorii sau a altora şi fac necesarăexistenţa Inefabilului. Acestui spaţiu, fizicienii îi acordă o atenţiei din ce în ce mai sporită, cu toatecă observarea necesită o muncă chinuitoare pentru crearea acelor instrumente deobservare care să nu influenţeze procesele. Şi mai este un lucru deosebit de important: totul se produce pornind de lacirculaţia informaţiei, fie într-un sens, cel definit de momentul dezechilibrului, fie încelălalt, adică răspunsul la nevoia creată de dezechilibru, Doar că trebuie să înţelegemcă informaţia nu se defineşte printr-un conţinut unic şi fix, ci mai degrabă printr-omatrice care declanşează reacţii în varii direcţii şi nivele, în funcţie de importanţacerinţelor conţinute. Fiecare informaţie se propagă în nivelele imediate sub formaunor diverse procese adaptate modului de organizare al Materiei, stârnind o undă carepoate avea cele mai neaşteptate consecinţe. Dacă privim lucrurile din punctul acesta de vedere, atunci vom ajunge laconcluzia că Universul este un întreg fundamental dependent de sine, în care fiecareacţiune crează ecouri importante pentru totalitatea sistemului. Ca atare nu mai putemafirma că omul este o entitate apărută în Univers datorită hazardului, ci că esteUniversul într-una dintre formele sale de fiinţare, o consecinţă a modului deorganizare a Materiei. Omul este o etapă în Devenirea Universului cu funcţii preciseîn Dezmărginirea acestuia. Cu alte cuvinte: omul reprezintă un moment din memoriaUniversului, el conservând informaţii fundamentale, pe care le activează ori de câte
ori Realitatea o impune, dar, la rândul său, şi el este dependent de alte nivele deorganizare a informaţiei. Nu putem şti, la acest moment, dacă celelalte nivele de organizare ainformaţiei sunt inferioare sau superioare, cred că nici măcar nu este important săorganizăm un clasament, important este să constatăm că există aceste nivele şi că noisuntem rezultatul acestora şi definitiv dependenţi de modul în care a evoluatorganizarea şi nu de conţinutul de informaţii.Şopteşte, să aud mai bine Vorbeam mai sus despre aparenţe, despre ceea ce se crede în anumite momenteşi despre ceea ce se ascunde, de fapt, în spatele afirmaţiilor sigure, tăioase şigălăgioase: anume un adevăr ce se strecoară spre suprafaţă încet, sensibil şi tăcut.Spun sensibil pentru că de multe ori poate fi abătut în alte teritorii ale aparenţei, faptcare contribuie din plin la întârzierea ridicării sale acolo unde îi este locul. De foartemulte ori, de prea multe ori afirmaţiile zgomotoase şi întreţinute spectaculos, s-audovedit a fi tot atâtea porniri subiective ce n-au făcut altceva decât să ascundă şi săîntârzie. Privit de departe, din liniştea dată de scurgerea anilor, de la depărtareatrecutului, tabloul pare surprinzător, de necrezut şi plin de umor. În fapt, cei care s-auînfruntat au dus o luptă tăioasă doar din convingere. Rar, foarte rar s-au luptatinteresele unui moment; de cele mai multe ori s-au înfruntat convingerile şi pentruacest lucru bătălia nu a cunoscut răgaz şi nici renunţări, ci doar victime ale pasiunii. Dincolo de toate acestea, faptul concret s-a impus încetul cu încetul, pemăsură ce Realitatea se organiza spre a impune anume acel fapt şi pentru a-i creacondiţiile de exprimare. El poate fi teoretizat cu mult înainte de apariţia materială,poate fi suportul unor viziuni, poate defini aspiraţii, dar nu poate să devinăobiectualitate decât atunci când sunt împlinite condiţiile din mediu. Şi de cele maimulte ori, atunci când apare se aşterne liniştea şi nimeni nu mai consideră că trebuiesă ţipe pentru a impune; totul devine o şoaptă fermă care se aude în deplinătateafiinţări sale. Sau cum spune Abid Ibn Al-Abras:„Cum zornăie preaplini şi scapăr’Margini de tunet, fulger teafăr,nori negri, împinşi de vânt în turme,vărsându-şi apa sub luceafărca laptele cămilei muls de
stăpân, când ugerul îl apăr’.Ce descărcare de luminăTufişul mistuind în flăcări!Umpluţi până la vârf, ei nu maiîndură, parcă,- atâta apă –Şi-i bate-n spate vânt din YemenVrând să-i conducă, să-i încapă,apoi un vânt din sud, mai blând,şi iată un fir de ploaie slabă!”162 Pentru mine acest traseu ascuns a devenit fascinant, încăpăţânarea cu care s-aorganizat în lungul veacurilor, modul în care a căutat continuu să simplificemijloacele până la atingerea esenţei, până la definirea celei mai simple forme aexistenţei, tocmai pentru a asigura trăinicia este exemplul cel mai bun cedemonstrează că Dezmărginirea nu se face în virtutea unui scop, ci doar pentru apermite Universului să expansioneze în Sine. Toate acestea au devenit motive ce m-au îndemnat să încerc a înţelege. O!, cusiguranţă că voi rămâne mereu foarte departe de ceea ce reprezintă cu adevărat:mijloace fundamentale, esenţă, simplitate etc., dar îmi este suficient şi doar imagineadepărtată a acestora, mai ales pentru că, pentru mine, ele s-au organizat într-un sistemce mă face să înţeleg şi să accept cu mai multă uşurinţă. Multe nu-mi plac, multe aş vrea să fie altfel, totul să se apropie mai mult desubiectivitatea mea, de credinţa, de nevoile pe care limitele mele le invocă, dar mămulţumesc şi cu faptul că măcar bănuiesc un parcurs ce se opreşte la fiinţa mea. Unparcurs care nu-mi aparţine, dar care mă obligă să-mi obiectivez existenţa, pentru cămă implică, lăsându-mi libertatea totală, în schimb, de a zburda scormonind înRealitate orice cotlon. Şi acesta ar fi unul dintre motivele care m-au decis să mă apuc de aceastăîntreprindere ce se numeşte „Ereziile de la Iaşi” , şi care nu întâmplător se numeşteaşa.Dar să mai lăsăm noi parantezele subiective şi să încercăm a descoase cum seorganizează în lungul existenţei sale Comunicarea - ce pune totul la cale, şi mişcă162 *** Antologie de poezie arabă, vol.I, traducere de Grete Tartler şi Nicolae Dobrişan,Bucureşti, Editura Minerva, p. 50
emoţiile spre a le transforma în informaţii - fără de care Materia ar fi doar un ghemcu care nici mâţele nu s-ar putea juca, pentru simplu motiv că nu ar fi apărut ideea demâţă. Evoluţioniştii au imaginat tot timpul un traseu de la simplu la complex. Putemspune chiar că au fost seduşi de acestă mod de a se organiza al Materiei, au avut ovoluptate a evoluţiei simplului către organizări din ce în ce mai complexe. Teoriile lor,însă înşiră momentele evoluţiei ca un şirag de mărgele pe o aţă. Fiecare dintreunităţile montate constituindu-se în tot atâte momente independente, care, odată ce aumoştenit sau împrumutat anumite dimensiuni de la etapele trecute se definesc înentităţi ce se separă de celelalte. O astfel de atitudine ne face să percepem Universulca pe o mulţime de lumi aflate într-o permanentă confruntare. Închise fiecare în limitele dimensiunilor lor, lumile Universului se confruntădatorită diferenţelor de tot felul. Şi de aici rezultă o întreagă literatură de extratereştriiostili, de fiinţe fabuloase ce pornesc conflicte şi atacă tot ce le iese în cale, deorganizări superioare şi inferioare, mânate doar de dorinţa de a domina. Şi toateacestea pentru că traseul imaginat de evoluţionişti nu are decât un singur sens:„înainte”. Adică spre forme din ce în ce mai complexe, care uită şi izolează ceea ce s-a întâmplat în planul trecutului. Cu alte cuvinte discriminează toate formele pe care le consideră „inferioare”,adică – după judecata lor – organizate într-un plan mai simplu, mai rudimentar, maiprimitiv. Mai simplu, mai rudimentar, mai primitiv - hotărât de cine? Cine a constituit instanţa care să alcătuiască aceste clasamente, în care omuleste mereu pe locul cel mai favorizat. Am putea afla oare şi punctul de vedere alcelorlalte Forme Materiale? Oare ele cum ar alcătui aceste clasamente? Mă tem căstrucutra piramidei s-ar modifica în favoarea formei care o alcătuieşte. Şi totuşiUniversul pare a se manifesta doar ca o singură lume de Forme Materiale ce nu seorganizează de loc piramidal, ci mai degrabă tinde către un informal întreţinut mereude comandamentele Dezmărginirii, mereu preocupat de expansiunea în propriul Sine. Un astfel de mod de a se manifesta reclamă Revenirea, Reluarea, Refacerea,cu alte cuvinte producerea de cicluri pornite mereu dintr-un moment matricial. Iarpentru ca acest lucru să fie posibil, Evoluţia nu poate avea doar un singur sens, ci seimpune o circulaţia în ambele sensuri: de la simplu la complex, ca şi de la complex lasimplu, facilitând circulaţia unor informaţii care să permită compunerea şi
descompunerea de forme care să împlinească mereu alte aspecte ale funcţiilorfundamentale. O informaţie ajunsă la stadiul ei cel mai complex nu poate evolua decâtproducând continuu informaţii menite să se descompună până ce va atinge nivelulgraniţei dintre Cosmos şi Haos, acolo alternanţa undă-particulă este deosebit desensibilă la orice fel de dezechilibru din mediu. Desigur, în condiţiile speciale alelaboratorului este foarte greu să stabileşti relaţiile produse de procesul alternanţeiundei, care sunt motivele pentru care acest proces se produce şi care sunt rezultatele.Datorită logicii impuse de spritul Epocii Mecanice, energia este asociată mişcării,deplasării. Pentru a deplasa oarece este nevoie de o anume cantitate de energie care săexecute efortul cerut. Pentru societatea umană, energia înseamnă în principal forţa cene ajută să ne mişcăm. În fapt, energia cunoaşte forme mult mai importante, dar şimult mai subtile şi care necesită organe de percepţie adecvate, organe pe care omul le-a pierdut în lungul evoluţiei sale până la forma actuală. Un lucru este sigur, însă, nici o acţiune produsă în acest spaţiu nu se face dinîntâmplare. Chiar dacă în aparenţă ar părea că hazardul joacă un rol preponderent, nueste deloc aşa. Fiecare proces consumat la acest nivel este un răspuns la excitaţiiledeclanşate de un dezechilibru într-un nivel superior organizat al Materiei, el arefuncţia de a organiza masa pentru a stinge Nevoia ce s-a născut din acel dezechilibru.Fenomenul de translaţie a unei undei asupra unui electron, sau a unui atom produceun transfer, care schimbă condiţia acestuia, punându-l în altă stare şi contribuind ladebutul unei serii de procese care va avea ca finalitate răspunsul la momentul cel maiacut al Dezechilibrului, moment care a contaminat masa şi a pus-o într-o stare deexcitare. Dacă vom analiza mereu momentul translaţiei în condiţii de laborator,izolată de restul masei contaminate, nu vom obţine altceva decât o sumă de procese cesunt produse la respectivul nivel. Or, important este răspunsul la contaminare şimodul cum se organizează acesta până la nivelul ultim, acolo unde s-a născutDezechilibrul şi care reclamă o soluţie. Tot acest lanţ, şi într-un sens şi în celălalt, seproduce atât de intim, încât este foarte greu de perceput ca fenomen în integralitateasa, mai ales în ramurile de ştiinţă care sunt preocupate de studiul unui anumefenomen. Psihologii, însă, au identificat existenţa acestui circuit cu dublu sens şi l-aunumit: „Schema S-R”, adică Stimul-Răspuns. Dar cu toate că au elaborat teoriideosebit de importante, „Schema S-R” este studiată tot separat, după criterii impusede cazuistică. Conform acestei scheme s-au relevat mecanisme şi structuri
importante: „În comportamentul său, individul manifestă, într-o formă stagnantădiversele faze de dezvoltare deja încheiate. Varietatea genetică de planuri alepersonalităţii, care conţine în sine straturi de vechime diferită, îi transmite ostructură neobişnuit de complexă, servind în acelaşi timp drept scară genetică careuneşte, printr-un şir întreg de forme tranzitorii, funcţiile superioare ale persoanei cucomportamentul primitiv din onto şi filogeneză. Prezenţa funcţiilor rudimentaredespre care vorbim tot timpul confirmă, cum nu se poate mai bine, ideea structuriigeologice a personalităţii, introducând-o în contextul genetic al istorieicomportamentului.”163 Două lucruri ar trebui remarcate după ce parcurgem aceastăafirmaţie a lui Vâgotski: a) structura revelată este comună tuturor formelor materialeexistente, nu numai omului; b) această schemă presupune că Formele Materiale autrebuit să dezvolte un mecanism de extragere a unor funcţii care să pună în mişcareprocesele de refacere a informaţiilor procesate. Altminteri, stocarea în formă materialăa informaţiilor ar fi dat naştere unor entităţi monstruoase, inoperabile şi greu deimaginat. Stimulul, însă, defineşte un rezultat al stării de dezechilibru şi reclamăextragerea anumitor funcţii, capabile să producă reacţii de anulare, ceea ce presupuneo anume activitate de organizare a masei în scopul de a pune în mişcare funcţianecesară. Pornind de la un astfel de raţionament, putem accepta descompunereainformaţiei-stimul, apărute în urma unei stări de dezechilibru, până la nivelul unuiproces fizic ce se petrece la nivelul undă-particulă, nivel la care se va crea un procesde răspuns ce va declanşa recompunerea informaţiei-răspuns de-a lungul lanţului denivele. Trebuie să recunosc faptul că este foarte greru de imaginat, şi mai ales deacceptat, unitatea, în întregimea ei, a Materiei ce formează Universul. Dar ceea cepare să frizeze limita absurdului este sugerarea că, prin această materie unitară circulăinformaţii care respectă „Schema S-R”, şi că ceea ce se dezechilibrează într-un anumepunct al Universului îşi atrage soluţia din cu totul altă dimensiune. Pare absurd,neverosimil şi, de ce nu, imposibil, doar dacă privim aceste legături ca fiind materiale,ca fiind un angrenaj ce presupune existenţa unor forme ce se exprimă în unităţi demasă şi care întreţin mecanisme directe.163 L.S. Vâgotski, Op. Cit., p.67
Dar lucrurile par a se schimba, dacă am accepta că în alcătuirea Universului:Haosul şi Cosmosul sunt co-existente; că Haosul constituie memoria Cosmosului, dincare acesta îşi extrage – la orice nivel – memoriile capabile să organizeze funcţiile şimasa pentru a alcătui modalităţile optime de răspuns la Nevoia impusă deDezechilibru. Teoria relativităţii afirmă că expresia unui fenomen este aceeaşi înorice sistem de referinţe, fenomenul nu-şi modifică modul de exprimare în funcţie decondiţiile sistmului, dar se pune în legătură cu efectele rezultate din respectivulsistem, astfel creând relaţii noi în condiţii noi. Adică dând mereu naştere unor funcţiinoi care depind de condiţiile sistemului. Or, acest lucru nu poate fi valabil decât dacăsistemul este excitat de impulsurile venite dintr-un dezechilibru care s-a creat înalcătuirea sa. Ne este greu să imaginăm aceste lucruri pentru că noi suntemdependenţi de dimensiuni şi este aproape imposibil să împingem un raţionamentspre un teritoriu lipsit de dimensiuni. Perisabilitatea pe care ne-o dă condiţia noastră de sisteme compuse seadaptează cu greu condiţiei unui sistem ne-compus. Chiar dacă, la o analizăsuperficială, putem fi înclinaţi să afirmăm că: dacă noi suntem sisteme compuse,atunci Universul este sistemul cel mai complex compus ce există, deci cel maiperisabil. Desigur, aceast fapt ar fi valabil cu condiţia să se manifeste într-un sistemdimensional, dar Universul există într-o totală lipsă de dimensiuni, şi deci, suntemîntr-un teritoriu unde nu putem vorbi de simplu, complex, perisabil, neperisabil,veşnic, trecător etc. Într-un astfel de sistem, fiecare Formă Materială reprezintă propria sa expresie,dar care există într-o dependenţă totală de evoluţia Dezmărginirii. Forma Materialăreprezintă un tot, atât în expresie cât şi în funcţii, doar că toate calităţile acestea suntextrase din tendinţa pe care o are Dezmărginirea de a defini funcţii şi teritorii noi.Dezmărginirea nu este valabilă pentru Formele Materiale ale Universului decât princantitatea de informaţii noi puse în circulaţie şi de noua Nevoie generatoare de Lipse.Iar toate acestea sunt valabile pentru întreaga Materie uiversală şi prin ele se menţineunitatea diversităţilor de expresie. Iată de ce, fundamentală pentru Materia Universului este Comunicarea,circulaţia emoţiilor, ca expresie a energiei modelatoare, conforme fiecărui nivel deexpresii ale Formelor Materiale. Tot ceea ce se întâmplă spectaculos în Univers este doar o aparenţă, estespectaculos pentru o anume categorie de Forme Materiale, şi atât. În fond evoluţia se
produce fără martori şi pe nesimţite. Ea este un proces atât de diafan încât este foartegreu să se categorisească trecerea de la un stadiu la altul. În cele mai multe cazuri,este definit un stadiu abia când acesta deja nu mai există, când deja a fost depăşit şipoate fi remarcat în integralitatea sa consumată. Forma Materială care remarcă un anume stadiu este deja angajată într-unproces superior care se edifică. Iată de ce, putem spune că Universul ne şopteştemereu pentru a auzi cu claritate regulile sale de bază, iar atunci când strigă o face doarca să ne lase să remarcăm un fapt pe care Devenirea l-a consumat deja. Formele Materiale ale Universului nu pot defini cu claritate prezentul, nu leeste permis accesul la totalitatea variantelor prin care o informaţie tinde să seîmplinească, nu au posibilitatea de a opta. Fiecare Formă Materială se constituieprintr-un set informaţional care va avea o anume evoluţie şi numai aceea, cu unanume rezultat şi numai acela. În matricea în care ele se dezvoltă există un schimb foarte activ de „impresii”care sunt avid prelucrate de catre setul informaţional de bază pentru a fi transformateîn elemente ale obţinereii scopului căruia Forma Materială a fost dedicat. Tot acestmecanism este deosebit de subtil, el se produce la nivele profunde, fundamentale, şiare un parcurs inefabil. În consecinţă, Forma Materială va acţiona întotdeauna în interiorul unor limiteenergetice şi nu doar fizice, iar datoria ei este să devină expresie a acelei variante deset informaţional ce se constituie ca origine. Iată de ce, în totalitatea sa, o informaţiedevine formă deplină abia după ce s-a consumat ca proces şi stadiu de masă şi s-atransformat într-o funcţie a memoriei depozitată în Haos, într-o matrice gata oricândsă redevină activă, atunci când apar condiţiile favorabile. Existenţa matricei are menirea de a întreţine spre activare acea variantă deinformaţie ce este optimă stării de dezechilibru ce o reclamă. Se întreţine, în felulacesta, jocul dezechilibru-echilibru, joc care forţează Materia să existe într-o continuămişcare. Practic, Materia universală nu poate exista într-o stare de echilibru în nici unmoment al evoluţiei. În conţinutul ei se exprimă tot timpul o sumă de stări dedezechilibru, la diverse nivele, dezechilibre ce se transmit în tot cuprinsul Uiversului,şi reclamând mereu reactivarea unor informaţii deja definite. Senzaţia că o stare de dezechilibru poate fi echilibrată, printr-o acţiune saualta, este falsă. Orice acţiune de echilibrare poartă în sine un impuls care duce lanaşterea unei noi stări de dezechilibru. Şi lucrul acesta începe chiar de la starea de
undă a particulei unde: „Formulăm următoarea întrebare: să presupunem că avem unpachet de radiaţie electromagnetică de frecvenţă w, care se propagă într-o direcţieoarecare cu viteza luminii c. Va transporta acest pachet şi impuls şi, dacă este aşa,care este valoarea impulsului? Dacă pachetul pe care îl numim foton, are uneleproprietăţi corpusculare, ne vom aştepta ca el să transporte impuls şi ne putem gândila experimente în care putem măsura impulsul direct.” 164 Tocmai datorită faptului căfotonul este purtător de impuls sunt posibile cele mai spectaculoase acţiuni cosmice,care-şi au originea la acest nivel de instabilitate a masei şi energiei. Acţiunile fotonului nu sunt deloc întâmplătoare, „haotice” ci ele suntreclamate de stări de dezechilibru care s-au produs în nivelele superior organizate alemateriei. Circulaţia fotonului este organizată artificial doar în condiţii de laborator,condiţii care reclamă o stare de studiere a limitelor între care acesta funcţionează. În starea sa naturală, fotonul acţionează pentru a stinge o vibraţie ajunsă laacest nivel de organizare al Materiei şi pornită de aiurea. Resimţind această vibraţiefotonul translează spre o particulă, imprimând la rându-i o anume vibraţie se se vapropaga şi amplifica în întreaga structură, remodelând-o. Acest proces de amplificarea unei unde energetice - pornită din straturile cele mai fundamentale - este resimţitde către strucutra materială a omului sub forma a ceea ce numim: emoţie. Ea, emoţiaeste cea care ne remodelează structura, menţinând-o într-o condiţie de armonie cuRealitatea modificată. De aceea emoţia este unul dintre cele mai importante procesepe care le cunoaşte fiinţa noastră, şi care induce efectul de comunicare, adică dealiniere a fiinţei noastre la condiţiile unui moment de Realitate. Realitatea cosmică nu este una care necesită siteme artificiale de semne pentrua se comunica, ci procese subtile, care extrag memorii din stratul Inefabil al Haosuluişi le propagă ca răspuns la o stăre de dezechilibru născut undeva în imensitateastrucutrii Universului. Răspunsul se organizează prin propagări ale energiei, prinunde ce vor inunda, sub diverse intesităţi, structurile cuprinse de dezechilibru şi le vorremodela în conformitate cu ceea ce impune noul moment de Realitate ivit din aceastare de dezechilibru. O astfel de stare a energie, de variată intesitate, resimţim noi şio numim: emoţie; iar stare sa de propagare o numim: comunicare.164 Eyvind H. Wichmann, Op. Cit. p. 156
Desigur, pare fabulos, de necrezut şi cu totul imposibil ca un foton să resimtă ostare de dezechilibru la nivelul superior organizat al Materiei universale. Şi este cutotul adevărat; el nu resimte dezechilibrul de la nivelul superior, ci rezultatul undeicare a descompus respectivul moment. Precum, şi procesul de translaţie pe care îliniţiază, nu reprezintă decât începutul unui efect de compunere ce se va propaga sprenivelele superioare ale structurii materiale. Acest lanţ al momentelor de compunereîmplinesc conţinutul emoţiei, adică al undei care remodelează o strucutră materialăpentru a o armoniza momentului de dezechilibru. Să încercăm a demonstra că este aşa procedând la scornirea unui exempluoarecare. Să presupunem că mie mi-e sete. Este acesta un moment de dezechilibru?:desigur. Setea este expresia unei Nevoi care generează o sumă de Lipse declanşate deabsenţa unor minerale şi substanţe active conţinute în lichide. Dar este propagatăaceastă stare în întreaga mea strucutră şi necesită ea un răspuns în aceleaşi condiţii? Se pare că este şi nu este aşa. Este aşa pentru că starea mea de dezechilibru creată de sete se descompunerepetat şi se transmite în nivelele inferioare, creând la rândul ei dezechilibre înacestea. Nu este aşa, pentru că fotonul nu este de fel interesat de starea mea de sete, cidoar de faptul că unda de dezechilibru, prin descompunere, a ajuns la nivelul undeeste reclamat impulsul pe care-l poate produce. Impulsul acesta va acţiona pentru reorganizarea structurii în condiţiile noi ce s-au ivit, iar acţiunea sa şi trecerea de la starea de undă la cea de particulă reprezintămodaliatea de extragere din Haos a unei funcţii ce se va organiza – prin compunere -în trepte până la nivelul: „mi-e sete”. Întreaga structură materială ce formează corpul meu se organizează continuupentru a răspunde unui stimul ce dezechilibrează funcţiile, iar aceşti stimuli nuîncetează – pe toată durata existenţei mele – să dezechilibreze. Datorită acestuimecanism Materia ce formează corpul meu se va reorganiza continuu sub presiuneastării de dezechilibru creată de lipsa apei. Cu cât această lipsă va fi mai lungă, cu atâtMateria se va reorganiza mai radical şi, în cele din urmă, pentru a fi salvate aceleformaţiuni ce pot exista şi eliberate din limitele impuse de existenţa mea ca FormăMaterială, vor fi oprite funcţiile mele vitale.
Tot acest proces este un întreg dute-vino de informaţii care se descompun şi secompun. Acest dute-vino este responsabil de fiecare etapă a protocolului careînseamnă, pe de o parte, continuarea existenţei mele, dacă setea este astâmpărată, pede alta, moartea mea dacă nu găsesc posibilitatea de a înlocui această Lipsă. Şi într-un caz şi în celălat, tot ce se întâmplă în interiorul meu este un procesindiferent la suferinţa mea. Părţile ce contribuie la diferitele etape ale Lipsei suntresponsabile doar de palierul pe care-l compun, ele acţionează în virtutea unui stimulce impune o anume stare de fapt şi doar aceea. Ceea ce se întâmplă în nivelelesuperioare sau inferioare nu poate fi „citit”, pentru că nu există modalităţi dereprezentare în respectivul palier. Ceea ce trebuie remarcat, la această stângacedemonstraţie pe care am încercat-o, este cantitatea imensă de inefabil ce se degajă. Practic, inefabilul este conduita care domină toate aceste procese. De lamomentul conştientizării senzaţiei de sete, până la înlocuirea acestei Lipse, într-un felsau altul, inefabilul impune circulaţia informaţiei, domină modul în care Materia seorganizează şi se reorganizează pentru a izbuti să rezolve dezechilibrul. Cu altecuvinte, inefabilul nu este o categorie exterioară Formei Materiale, nu este o stare cevine de undeva, mânată de hazard, sau impusă de fiinţa divină, ci este însăşiquintesenţa compuşilor care alcătuiesc Forma Materială. Este regula care guverneazăarmonia dintre aceşti compuşi, starea de energie care permite informaţiei sădescompună şi să se compună pentru a răspunde Dezechilibrului. Modul acesta de a funcţiona este valabil pentru toată Materia Universului, caatare Iinefabilul este categoria responsabilă de starea Materiei universale. Şi mai este un lucru important pe care Inefabilul îl permite: acesulnecondiţionat, instantaneu şi continuu la Haos, din care pot fi extrase funcţiile ce vorcontribui la formarea diferitelor soluţii la feluritele Lipse pe care le naşte Nevoiadesprinsă din Dezechilibru. Pentru că Materia este organizată matricial, Nevoia larândul său va genera matricii de Lipse. Conţinutul acestor matricii vor da naştere – înfinal - infinitelor soluţii de Înlocuiere a Lipsei , conducând spre diminuarea Nevoii şianularea Dezechilibrului.Fugi – să te prind iute Spiritul epocii mecanice a legat energia de mişcare. Nevoia de a creapermanent utilaje care să se mişte; fie pentru deplasare, fie pentru alte diferite
activităţi industriale, a impus preocuparea de a găsi acea formă a energiei capabile sădezvolte o forţă care să realizeze activitatea necesară. În fapt, însă, energia cunoşteforme cu mult mai subtile şi mai felurite, forme care întreţin infinitele expresii alemasei Procesul de decompunere şi compunere a informaţiei, în drumul ei cătrerealizarea informării, pune energia în cele mai diverse ipostaze datorită menirii ei de acrea funcţiile capabile să organizeze masa în nivelul corespunzător. Aparent, existenţafiecărui nivel nu are legături cu celelalte. Ar părea că fiecare formează un cosmoslipsit de legături cu celelalte, fiecare cu funcţiile sale, cu destinul său, cu dumnezeulsău. Singura care contrazice această părere, această iluzie alimentată de existenţadimensiunilor ce opresc cunoaşterea la un anume punct, este Teoria Relativităţii,teorie care exprimă limpede faptul că materia este unică şi unitară, constituind însuşiUniversul ca o entitate singulară. În această entitate, informaţia se compune şi se descompune, traversândnivelele de organizare ale materiei şi preparând-o pentru dubla sa funcţie impusă deDezmărginire: re-organizarea în urma unui Dezechilibru şi impunera unei noi stări deDezechilibru. Pentru aceasta, informaţia este purtătoare de impuls, adică o anumecantitate de energie ce este capabilă să depăşească starea de echilibru. Realitatea cotidiană a existenţei noastre ne dovedeşte că nimic din ceea cefacem nu se poate aşeza într-o stare de echilibru. Mai mult, condiţia fundamentală aexistenţei este împotriva echilibrului. Oricât de mult încercăm să oprim gesturilenoastre, gândurile, acţiunile pentru realizarea unei stabilităţi bine echilibrate, apare unimpuls care împinge Realitatea dicolo de limitele ei. Toate acţiunile sunt organizate înnumele echilibrului, dar rezultatul nu este altul decât depăşirea perpetuă a graniţeicare s-ar constitui în limita admisă. Dacă aceasta ar fi doar condiţia noastră, a oamenilor, am putea spune că proniaa fost nedreaptă, şi ne-a împins într-o zonă defavorizată, dar condiţia aceasta estefundamentală şi cuprinde întreaga mulţime de Forme Materiale ce plămădescUniversul. Mai mult chiar, este la originea însăşi a Creaţiei, a Naşterii şi vine dinmodul cum impulsul conţinut depăşeşte limita Realităţii, provocând apariţia unui noiRealităţi modificate, şi dă naştere acelei forme a Dezechilibrului necesară caDezmărginirea să fie transformată într-un nou Cosmos.
Impulsul este conţinut în propagarea, sub formă de undă, a quantei ce se vatransforma în particulă, pentru a participa la procesele prin care trebuie să treacă masapentru a întreţine prefacerile structurii alcătuite. La contactul dintre quantă şi un element primar al Cosmosului, cum ar fielectronul de exemplu, putem presupune un transfer fundamental de informaţii, prinprocesul de translaţie. Acest transfer duce la schimbarea radicală a stării elementuluiprimar, schimbare ce contribuie la declanşarea unui proces ce se propagă în nivelelesuperioare ale materiei, contribuind la compunerea unei informaţii până la starea sacompletă ce se va finaliza într-un anume punct al Universului. Starea limitată acuoaşterii nu ne permite să imaginăm până unde se compune respectiva informaţie,pentru că noi putem depune mărturie doar despre acele nivele pe care le putemobserva. Doar că procesul nu se opreşte acolo unde se opreşte şi observaţia noastră, cipropagarea compunerii continuă până la finalizarea ei. În sens invers, are loc şiprocesul de descompunere al informaţiei, care porneşte dintr-un anume punct alUniversului şi se propagă până la momentul transformării particulei în undă. Se poateafirma că, cele două stări ale Universului: Haosul şi Cosmosul se întrepătrundpermanent şi tot permanent trec dintr-o stare în cealaltă prin compunere şi des-compunere. Datorită acestui proces, întreaga varietate cosmică a Formelor Materialepoate fi într-un continuu contact indisolubil cu Realitatea şi îşi pot modifica stareapentru a se adapta momentelor noi ale dezechilibrului impus de Dezmărginire. FormaMaterială reacţionează – în limitele nivelului său – la procese declanşate într-unoarecare punct al Universului. Mai bine zis, ele reacţionează la informaţiile pe carerespectivul proces le-a generat şi care se propagă în diferitele nivele ale Materiei. Unastfel de fenomen asigură coeziunea şi menţinerea unităţii Materiei universale, care îşimodifică permanent starea sub presiunea informaţiilor puse în circulaţie de diferitelemomente ale Universului. O astfel de condiţie a materiei se cuprinde cu prisosinţă înexpresia: E=mc², exprimând faptul că energia nu este nici pe departe doar forţa princare se obţine doar mişcare, aceasta fiind o componentă conţinută în energie, alăturide o infinitate de forme de exprimare a acesteia, forme ce se pot armoniza oricăreiNevoi pe care Dezmărginirea o impune. Sau cum ar spune Nichita Stănescu:„Mişcam eu deci, lucios, din umeri,dar şi mai şi mişca fantoma.Eu mă-nclinam, ea mult mai amplu,dinspre Cartagina spre Roma.
Mişcam eu deci genunchiul soare,dar şi mai şi mişca fantoma.Dacă treceam, ea, mult mai amplu,trecea din ploaie în ninsoare.Inima-n pietre de-mi suna,mai tare, mult, bătea fantoma.La case, sus, plesneau ferestre,se zdrenţuia în brazi aroma.Mişcam eu deci trecutul meu,ca să-l ascult în vid cum saltă.Dar decât el era fantomacu mult mai tristă, mai înaltă.”165 „Fantoma” aceasta străbate Universul sub diferite forme, participând laCreaţie, contribuind decisiv la toate etapele Compunerii şi Des-compunerii Materiei.În felul acesta Forma Materială este menţinută într-o permanentă armonie cumomentele noi ale Dezechilibrului. Dezmărginirea nu poate surprinde sub nici oformă Materia sa, nu poate deci crea rupturi în continuitatea evoluţiei, iată de ce,Comunicarea este procesul fundamental al Devenirii, prin care se asigură circulaţiaenergiei în toate nivelele de organizare ale Materiei universale. Important pentruDevenire este un contact permanent cu o entitate comunicantă, pentru că aceastafurnizează informaţii noi, proaspete, informaţii care contribuie la formarea uneiatitudini în fiecare moment al unui nivel, în fiecare element al unei matrici. Dacăraportarea s-ar face la o entitate comunicată, care este deja revolută, desuetă, depăşită,în Materia s-ar induce un proces de întârziere şi de secesionare a frontului deinformaţii. Fiecare dintre acestea ar trebui să întreţină propriul conţinut, pierzând,încetul cu încetul, legătura cu celelalte informaţii ajunse mai târziu. Rezultatul ar fi oîmbătrânire rapidă a Universului şi stoparea procesul de Dezmărginire. EvoluţiaMateriei în sine nu s-ar mai produce atât de compact, sau poate nu s-ar mai produce165 Nichita Stănescu, op.cit., pp. 114 -115.
de fel. Oricum tabloul reprezentat de contactul cu o entitate comunicată nu estetocmai roz. Dar, de altfel, nici nu ar fi posibil un astfel de contact, atâta vreme cîtUniversul foloseşte de la fiecare entitate informaţia. Ceea ce presupune o prezenţăcontinuă şi permanentă a unor lumi comunicante, lumi care contribuie esenţial laalimentarea Dezmărginirii cu elementele definitorii, elemente care tot de naturăinformaţională sunt şi care menţin matricii de impulsuri necesare permanentuluiDezechilibru. Energia nu poate trece prin procesul de compunere-descompunere decât subformă de undă, o undă purtătoare de impuls; ceea ce de fapt constituie conţinutul săucare contribuie la reacţia unui moment al Realităţii. Fie că este reacţia de înlocuire aunei Nevoi impusă de Dezechilibru, fie că este semnalul unui moment nou careinduce Dezechilibru, energia, sub diversele sale forme trebuie să acceadă la toatemomentele Realităţii, iar acest lucru se poate face doar sub formă de undă, pentru căastfel se poate produce atât compunerea, cât şi descompunerea formelor demanifestare, pentru a putea fi asimilată în toate nivelele Materiei. Fiecare undă este asemeni unei amprente şi se diferenţiază prin frecvenţa datăde lungimea de undă. Aparatele de măsură evidenţiază matrici de lungimi de undă,benzi, grupuri în care componentele au frecvenţe asemănătoare. Asemănătoare dar nuidentice, iar acest fapt este deosebit de important pentru toate acţiunile ce presupuncontribuţia unei unde. Şi putem afirma că la graniţa dintre Haos şi Cosmos nimic nuse poate întâmpla fără contribuţia undelor. Trebuie să amintesc din nou că Haosul şiCosmosul nu au graniţe geografice, delimitate cu precizie şi care pot fi observateprintr-un mijloc sau altul. Graniţa dintre Haos şi Cosmos străbate subtil întreaga Materie, în toatenivelele sale şi se organizează după specificitatea nivelului la care a ajuns organizareaacesteia. Acestui fapt îi datorează informaţia capacitatea de a se compune şidescompune pentru a străbate întreaga strucutră de organizare a Materiei. Putem spune, cu alte cuvinte că, între energie şi masă alternanţa nu se producenumai la nivel de qunată, şi că organizarea masei şi energiei în nivele superioare alemateriei presupune o permanentă alternanţă masă-eneregie, alternanţă care presupunecirculaţia continuă a informaţiei despre starea fundamentală a Universului, în fiecemoment al existenţei sale. Desigur, nu putem vorbi despre un fel de buletin informaţinal din care fiecareîşi alege ştirea aşa cum o poate percepe, ci despre organizarea informaţiei, prin
compunere-descopunere, pentru ca ea să poată fi absorbită de nivelul specific fiecăruielement matricial. Mai mult, nu putem vorbi despre informaţie înţelegând conţinutulpe care-l acceptăm noi oamenii, ci ca despre o stare a energiei purtătoare de impuls ce,fie tinde să echilibreze, fie dezechilibrează un moment al Materiei. Funcţia de a purta impuls este fundamentală pentru informaţie, datorită acesteifuncţii ea poate fi contiuu: undă sau masă. Impulsul este acela care o aduce la stareade simpatie cu un anume moment al materiei, în componenţa căreia va intramodificând structura acesteia, pentru ca apoi, noua condiţie modificată, să oexpulzeze, iar ea să caute condiţiile unui alt moment de simpatie. Fiecare Formă Materială compusă a Universului este organizată ca o structurăde strucuturi a unor alte Forme Materiale compuse înglobate, fiecare cu funcţiispecifice. Pentru ca aceste funcţii să nu devină desuete şi să producă abaterei de lafuncţia generală a Formei Materiale, este nevoie de o circulaţie permanentă şi cât mairapidă a informaţiilor ce se nasc în oricare punct al structurii. Aceste informaţii se organizează ca o sumă de interferenţe şi au rolul de apăstra compuşii Formei Materiale în funcţii active, permanent informate despre stareagenerală a acesteia. Iată de ce, informaţiile în circulaţie nu au voie să fie nici arbitrareşi nici interpretabile. Fiecare informaţie poartă acel impuls specific necesar pentrumenţinerea actualităţii unei funcţii a compusului din structura Formei Materiale. Nici o clipă nu putem vorbi despre Forma Materială ca despre o structurăunitară, ci, dimpotrivă, aceasta poartă în ea tensiuni care duc la descopunerea sadeîndată ce funcţia generală încetează. Ori, această funcţie este dictată de un scop pecare Devenirea l-a imprimat Formei Materiale. Atunci când scopul a fost atins, funcţia generală a Formei Materiale începe săpiardă din forţă şi coeziune, informaţiile sale nu mai au impactul necesar, şi, din acelmoment, tensiunile de descopunere devin tot mai agresive. Devenirea este responsabilă pentru extragerea unei unde din Haos, din lipsa-de-dimensiuni şi transferul ei în particulă, în Cosmos, în spaţiul limitat de dimensiuni.Tot ea este responsabilă de organizarea în forme superioare şi tot mai sofisticatemenite să acţioneze asupra Realităţii cosmice. În momentul când forţa imprimată de Devenire slăbeşte, compuşii FormelorMateriale tind să ajungă din nou în lipsa-de-dimensiuni. Traseul parcurs de forţaDevenirii se împlineşte prin momente creatoare de funcţii noi, ce nu existau înmomentul naşterii sale, şi care porvin din noile teritorii pe care Dezmărginirea le
crează. Aceste funcţii, odată definite şi stabilizate, trec în Haos formând instrumenteleDevenirii. În fapt, cu fiecare funcţie extrasă de către Dezmărginire, Universul nu maieste acelaşi şi acest lucru produce informaţii ce se pun în circulaţie pentru ca fiecareelement al acestuia să suporte consecinţele. Putem afirma că datorită acestui porces,Universul este în acelaşi timp lipsit de dimensiuni, dar şi limitat, este materie dar şiundă, continuu în expansiune către propriul Haos care se cuprinde în Cosmos. Ciudată exprimare, nu-i aşa?! Şi de neconceput. Am putea spune că este plinăde cinism şi cu totul neadevărată. Toate ar fi bune şi frumoase, şi poate că nu aş fiîndrăznit niciodată să afirm astfel de lucruri despre dragul de Univers, dacă nu erainformaţia, pârdalnica de informaţie, care există şi nu există, care este şi undă şimaterie. Dar mai ales, care există strict legată de un porces pus în mişcare de o funcţiea Dezechilibrului, acest instrument radical al Dezmărginirii. Vorbeam mai sus despre faptul că o undă se transformă în particulă purtătoarede impuls şi „cade” pe un element primordial, un electron, să spunem. Consecinţa estecă impulsul schimbă condiţia electronului – acesta se va deplasa pe o orbităsuperioară – iar sistemul informaţional al structurii din care face parte suferămodificări substanţiale. Aşadar, prin tranaslaţie, unda a impus o informaţie nouă, iaraceasta nu se produce de loc întâmplător, cum s-a putea crede, ci datorită unui semnal,pe care structura din care face parte electronul respectiv îl emite. Deci tot oinformaţie. Unei informaţii-semnal îi revine o informaţie-răspuns. Datorită „căderii”quantei pe electronul din sistem au loc modificări ale acestuia, care modificări sepropagă în întreaga strucutră antrenând procese cu efect modificator la toate nivelele.Iată de ce, impactul dintre o quantă şi o particulă, fie ea atom, electron, nucleu etc., nuse poate produce întâmplător, ci în urma unui semnal ce vine din sistem. Efectul sepropagă în întreaga structură, urmând traseul slăbiciunilor, adică acele puncte ce suntvizate a fi modificate de reorganizarea cerută prin lansarea informaţiei respective.Odată procesul declanşat, sub presiunile sistemului, quanta este eliberată, nu fără asuferi, la rândul ei modificări ale lungimii sale de undă. Şi, astfel, orice proces, care începe la acest nivel fundamental, se amplificăprin interferare, căpătând capacitatea de a organiza masa Formei Materiale până înstructurile sale cele mai complexe. Prin interferenţă se produce un efect de compunerea informaţiei, care devine tot mai complex organizată şi, deci, capabilă să modificemomente superior organizate. Toată acestă „mişcare” ce se petrece în structura uneiForme Materiale este neîncetat activă şi pentru fiecare moment de compunere există
un moment de descompunere care informează nivelele inferioare de noua condiţie astrucutrii. Am pus noţiunea de mişcare în ghilimele, pentru că nu putem vorbi demişcare în sensul mecanic, adică o deplasare a unei particule între două puncte aleunui spaţiu. Informaţia nu se propagă de fel mecanic, ea poate fi definită ca o undă careproduce modificări de strucutră cu scopul de a ţine Forma Materială mereu pregătităpentru contactul său cu Realitatea. Aceasta, Realitatea, sub acţiunea FormelorMateriale se modifică constant şi continuu, ceea ce impune ca Formele Materialeconţinute să se modifice la rândul lor pentru a putea rămâne Realitate. Această condiţie a Realităţii face ca fiecare informaţie apărută aiurea în sistemsă producă aproape instantaneu procese de modificare într-un număr de puncte dinstructură, puncte care rezonează la vibraţiile schimbării. Aceste modificări vordeclanşa alte, şi alte procese de reorganizare. Practic modificările nu înceteazăniciodată, aşa cum nici rezonanţa nu încetează să provoace momente de modificare. Este ca şi cum, sunetul unui pian ar fi auzit de mai multe perechi de urechi, şiar stârni în cei care aud reacţii diferite, dar pornind de la acelaşi sunet. Un fel de pian cu patru urechi. Dacă privim lucrurile aşa, atunci Comunicarea este practic sistemul prin careCosmosul se controlează pe sine. Apariţia şi dispariţia unei anume Forme Materiale,dar şi evoluţia acesteia nu mai poate fi pusă pe seama hazardului, ci este rodul unuimoment al înfruntării dintre Formele Materiale şi Realitatea compusă din ele. Doardacă speciile Formelor Materiale sunt privite separat şi fără legături profunde întreele, fără convingerea că ele, în fapt, sunt, în fond, aceeaşi Materie universală – ceea ceeste tentaţia întregii concepţii actuale despre Realitate. Lucru, de altfel, ce esteprofund fals. Apariţia omului a fost impusă lent şi logic, ca şi transformarea materieianorganice în materie organică, ca şi apariţia primei structuri complexe de materievie. În fapt, avem de a face cu aceeaşi Materie oriunde am fi în Univers, doar nivelulde organizare în relaţia cu Realitatea diferă, şi acest lucru este posibil, datorită faptuluică orice informaţie apărută undeva în Univers se propagă în întreaga Materie aacestuia, iar reacţiile la această informaţie se structurează după specificul fiecăruinivel de organizare. Un moment de dezechilibru care declanşează o matrice informaţională induceun proces de reorganizare a întregii strucutri a Materiei, la orice nivel, cu orice
conţinut. Acestui moment de dezechilibru i se datorează actul comunicării. Diferenţade stări pe care o induce dezechilibrul dă naştere unei presiuni care provoacănecesitatea unei circulaţii rapide a informaţiilor care sunt emise pentru stabilizareaacesteia. Faptul acesta este cel mai bine ilustrat în mecanica fluidelor. Atunci cîndîntr-un sistem de fluid apare un minus, diferenţa creată determină deplasarea întregiimase de fluid pentru a echilibra sistemul. Privind din afară, vom observă o masă defluid care se deplasează, fără să ştim cu precizie ce a determinat acestă deplasare. În fapt însă, fiecare particulă a fluidului se deplaseză spre a ocupa loculeliberat de deplasarea alteia. Se crează, aparent, o mişcare haotică a particulelor defluid, ceea ce este doar o falsă impresie, pentru că mişcarea fiecărei particule se facedupă o logică extrem de precisă, născută din condiţii precis determinate. Mai mult,această stare a fluidului este permanentă, doar că există momente când ea devinetumultoasă şi se observă cu uşurinţă din afara sistemului, dar şi momente când totul sepetrece imperceptibil. Alegoria aceasta în care folosim fluidul, ne poate ajuta să neimaginăm ce se petrece cu Materia universului. Şi ne mai poate ajuta la ceva, şi anume să înţelegem că nu înseamnă doar odeplasare mecanică. O Formă Materială cuprinsă într-un compus şi care se deplaseazăîntre două puncte, face o mişcare mecanică, dar în întreaga masă a unei FormeMateriale se petrec interferenţe ce declanşează o altfel de mişcare, cu mult maiimportantă, cu mult mai esenţială, mişcare ce hotărăşte decisiv asupra condiţieirespectivei forme. Aceste condiţii impun şi logica după care se va desfăşura tot şirul deevenimente ce vor urma până la momentul în care s-ar echilibra sistemul. Doar că, pemăsură ce sistemul se apropie de momentul echilibrării, suma de impulsuri, ce provindin informaţiile în circulaţie, induc o nouă stare de dezechilibru. Iar starea dedezechilibru produce o sumă de informaţii menite să comunice sistemului nouasituaţia creată, ele vor modifica substanţial vechea condiţie a sistemului, prin apariţiaunei diferenţe de presiune, şi vor determina fiecare parte să-şi creeze o altă modalitatede fiinţare. Fie că modificată imperceptibil, fie modificată radical, totul depinzând degravitatea dezechilibrului. Acestă condiţie fundamentală a Materiei a fost înţeleasă foarte bine dealchimişti. Întreaga muncă, periculoasă şi rutinieră pe care o făceau aceştia, eramenită să distrugă vechile legături din substanţele pe care le prelucrau, să le pună într-o stare originară, din care să se nască o materie nouă.
Energia degajată din distrugerea sistemelor moleculare ale substanţelor eraabsorbită de alchimist, care, în felul acesta avea şansa să-şi întreţină sănătatea, săaspire la tinereţea veşnică, dar, mai ales, să se ferească de otrăvirile frecvente.Alchimistul nu ştia niciodată ce urmează să obţină, nici nu era interesat de acest lucru.Pentru el important era ca, în materia pe care o prelucra să se petreacă ceva, să seschimbe o stare, aceasta să-şi schimbe condiţia. În momentul în care, prin încălziri repetate şi lucru mecanic (frecarea dinmojar), ar fi ajuns să rupă legăturile moleculare, schimbând astfel starea iniţială asubstanţei, putea să spere în naşterea unor combinaţii insolite, ne mai întâlnite, de ovaloare fără precedent, dar fireşte aleatorii. Obţinerea aurului era un fel de parabolă avalorii pe care aceştia o căutau cu însetare. Pentru neaveniţi, aurul şi piatra filosofalăconstituiau valoarea supremă a efortului alchimistului, dar pentru alchimistul inţiatprovocarea ce măsura valoarea muncii sale era modelarea necunoscutului. Un fel dejoc de-a Universul născut dintr-un mojar. Este foarte adevărat că, cele cinci materii prime folosite puteau ajunge înmomente critice, momente foarte periculoase, atât pentru alchimist, cât şi pentrumediu, momente care puteau fi evitate doar de experienţă şi de înţelepciune. Faptul că alchimia a rămas o artă misterioasă şi, de multe ori tenebroasă, s-adatorat mai ales faptului că ceea ce era vizibil, arăta deploarbil şi dezamăgitor. Unmojar cu pulberi - în care nu se întâmplă nimic altceva decât efortul zadarnic, şisperanţa că vreodată un miracol va împlini visul - nu îl convinge pe un mirean demagia transformării. Trebuie să ai un anume profil psihic şi filosofic pentru a acceptaaceastă stare a lucrurilor, dar, mai ales îţi trebuie credinţa nestrămutată în miracol.Credinţă care este fundamentală, nu doar pentru alchimişti, ci pentru toţi acceia ce aubinecuvântat comunitatea Formei Materiale numită om, cu o schimbare de condiţie,cu înlocuirea unei Lipse, cu ostorirea unei Nevoi. Nu spune – fii Comunicarea trebuie să se producă şi ea pe mai multe nivele. Vorbim denivelele esenţiale, fundamentale, primare ce vor evolua progresiv către o organizaredin ce în ce mai rafinată şi mai complexă. Cu cât nivelul de organizare al Materiei vafi mai complex, cu atât sistemul de circulaţie al informaţiei îi va semăna. Informaţia,în sine, va fi de altă formă, va avea un alt conţinut, în mod firesc, legat indisolubil de
starea nivelului; funcţiile sale vor fi altele, iar impactul asupra Materiei se va produceîn forme complexe. Nivelele primordiale ale Comunicării nu au – aparent – nimic din ceea cenumim noi îndeobşte: Comunicare. În primul rând ele nu formează sisteme de semne, ci sunt, în acelaşi timp şicomunicat şi comunicant. Quanta care cade pe un electron, se comunică pe sine,schimbând prin excitaţie condiţia acestuia. Îl pune, deci, într-o stare de dezechilibru,care produce o modificare în strucutra atomului, care la rândul său devine excitat şimodifică structura superioară, molecula, pe care o pune într-o stare de dezechilibru.Procesul devine din ce în ce mai complex, începe să producă interferenţe şistructurează informaţii din ce în ce mai sofisticate, cu rezultate diferite, insolite faţăde ceea ce s-a întâmplat între o quantă şi un electron. De fapt, rezultatele nu mai audecât o vagă legătură cu translaţia efectuată de quantă asupra electronului, iar aceastas-a produs pentru că structura lansase către electron o anume informaţiei care-l puseseîn starea de a primi quanta. Scopul impactului dintre quantă şi electron era, de fapt,acela de a declanşa procesul de formare a unei/unor funcţii de răspuns, care săfaciliteze anume interferenţe menite să adapteze Întregul unei provocări venite dinRealitate. Momentul de impact dintre Realitate şi Forma Materială dă naştere uneimatrici informaţionale care se propagă în strucutra Formei Materiale prindescompunere, ajungând până la particula fundamentală. Avem de-a face un unfascicol de unde care se descompun pentru a deveni accesibile fiecărui nivel dinForma Materială. Procesul de compunere va fi finalizat cu un proces de adaptare aFormei Materiale la provocarea Realităţii. Acest proces de adaptare nu este doar unulpasiv, un fel de reacţie de apărare, ci unul deosebit de agresiv, care acţionează pentru amodifica Realitatea, pentru a obţine un avantaj asupra acesteia. Doar că, diferenţaapărută crează o nouă Realitate, cu dezechilibrele ei neaşteptate care produc noi stăride Comunicare în interiorul Formei Materiale. Desigur, vorbind mereu de Formă Materială, ca o categorie, folosind mereusingularul, ne este greu să ne imagnăm că în fapt avem de-a face cu o matrice careconţine o multitudine de momente particularizate. În matricea, denumită genereicFormă Materială, avem de-a face cu o sumă de individualităţi particularizate, care sedeosebesc insesizabil, dar care se deosebesc. Fiecare individualitate este menită săaducă din structura ei acea reacţie capabilă să acopere un mărunt fragment al
Realităţii. Acţiunea matricei nu se face în front, ci individualizat, fiecare individconţinut agreând un anume fragment de Realitate, asupra căruia acţionează şi de careeste excitat. Şi, din nou mă întorc şi spun: atunci când vorbesc de o matrice în care indiviziisunt insesizabil diferenţiaţi, mă refer la ceea ce este conţinut într-o specie a FormeiMateriale. Pentru că, diferenţele încep să devină vizibile atunci când ne referim laspecii, la genuri, la varietăţi etc. Şi nici de cum să nu vă imaginaţi că mă gândescdoar la materia organică; mă gândesc la întreaga varietate de forme pe care Materiaînţelege s-o împlinească pentru a forma Realitatea. Comunicarea se produce în întreaga Realitate, informaţiile se propagă înstructura întregului Univers, pentru a-i întreţine Dezmărginirea şi a-i putea facilitaExpansiunea în propriul său întreg. Din acest motiv putem afirma că Universul estedeopotrivă limitat şi nelimitat, existent şi ne-existent, dimensionat şi lipsit dedimensiuni. Totul în dependenţă cu condiţia Realităţii sale veşnice şi inexorabile. Este foarte adevărat că, de la punctul în care a ajuns evoluţia FormelorMateriale, de la punctul atât de complex care defineşte fiinţa umană, spre exemplu,este foarte greu să recompui – chiar şi teoretic – nivelele inferioare de organizare aleMateriei. Trebuie să recunosc faptul că, atât cât cunoaştem noi la ora actuală, omulrămâne forma de organizare cea mai complexă, superioară, ea rezultând din organizărirepetate ale materiei în impactul dur cu Realitatea. Dar nu este deloc neapărat să fieaşa, pot foarte bine să existe alte forme de organizare ale Materiei superioare celei aomului, dar pe care noi să nu le putem sesiza, pur şi simplu pentru că ele se manifestăîntr-un alt sistem de referinţă. Că omul este, în sistemul nostru de referinţă, cea mai complexă formă deorganizre pare de netăgăduit, dar ceea ce poate fi pus sub semnul îndoielii este cănaşterea omului în Univers s-a produs printr-un capriciu al Hazardului. Hazardul nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în Univers. El este doaro aparenţă care se impune datorită imposibilităţii cunoaşterii, limitelor care neîmpiedică să urmărim descompunerea unui traseu până la actului primordial, iniţial.Totul, dar absolut totul se petrece ca urmare a unui scop precis, şi fiecare FormaMaterială „nouă” care se iveşte în Univers este un derivat superior al celorlalte forme,în drumul lor către modificare optimă a Realităţii. Şi pentru ca acest proces să poată fiîntreţinut, este nevoie ca fiecare funcţie, ce se naşte sub presiunea unei Nevoi, să se
descompună până la trecerea în Haos, de unde să poată fi re-compusă atunci când onouă stare a Realităţii o va reclama. Or, acest lucru nu se poate face decât prin circulaţia unor informaţii capabile săse descompună, alimentând fiecare nivel al Realităţii. O informaţie, odată definită,este menită să se menţină capabilă să interfereze ori de câte ori este nevoie. Iar atuncicând prezenţa sa nu este necesară, când Nevoia nu impune activarea sa, informaţiadevine formă a Haosului. Adică, aparent, se transformă în Nimic, un nimic ce aşteaptăca în Cosmos să se producă acele condiţii favorabile pentru ca ea să se recompună şisă se materializeze. În aceste condiţii, informaţia devine componenta materializată aunei forme a Cosmosului şi capătă o funcţie precisă în destinul acesteia. Procesul nu este totuşi atât de simplu pe cât încerc să-l descriu, pentru cărespectiva Formă Materială este într-o înfruntare directă şi continuă cu Realitatea, faptpentru care fiecare informaţie trebuie să-şi modifice – evoluând, sau involuând –conţinutul. Pentru aceasta ea se descompune şi se recompune continuu, sau ori de câteori este nevoie, alimentând preocesele de adaptare la impactul cu Realitatea, care nupoate fi nici o clipă aceeaşi. Dacă există o diferenţă între om şi restul Formelor Materiale ale Cosmosului,aceasta ar putea fi definită prin interesul pe care el îl acordă proceselor de funcţionareale Realităţii. Pentru celealte Forme Materiale, procesul acesta nu pare să fie opreocupare, sau cel puţin nu suntem în stare, la ora actuală, să înţelegem forma în cares-ar manifesta. Aparenţa ne arată că, preocuparea primordială a celorlalte FormeMateriale ar fi adaptarea cât mai perfecţionată la Existenţă. Fiecare generaţie nouă deindivizi se constituie în matricii tot mai informate despre procesul de adaptare laExistenţă. Dovezile unui astfel de proces încep să fie evidenţiate de către biologi, careprobează tot mai mult că speciile inferioare omului cunosc şi ele o evoluţie în relaţiacu Realitatea, devenind tot mai capabile să-şi armonizeze acţiunile. Ceea ce probeazăfaptul că există un proces de comunicare şi o memorie a informaţiilor deosebit deimportante. Din nefericire, ele par să fie cu mult mai vulnerabile decât omul – dar nimeninu poate afirma acest lucru cu singuranţă -, pentru că informarea se face doar genetic,ceea ce presupune perioade de timp cu mult mai lungi, timp în care Realitatea poateajunge la stări ce se pot transforma în catastrofe pentru aceste categorii de FormeMateriale.
Mai mult decât atât, această capacitate a Formelor Materiale, de a transmiteinformaţii importante ce au fost dobândite în prin experienţa nemijlocită, este dublatăde o formă de verificare a condiţiilor din Realitate de care acestea au fost generate.Majoritatea informaţiilor nu devin active în prima generaţie de moştenitori. Există unmecanism care filtrează informaţiile; acestea trebuie să devină active în funcţie decondiţiile Realităţii, de persistenţa acestora ca formă a perisabilităţii. Dacă, cumva,unele condiţii ce au dat naştere unei matrice informaţionale s-au stins, aceasta vadeveni o formă a Haosului unde va „aştepta” refacerea condiţiilor din care s-au ivit.Am pus verbul „aştepta” în ghilimele pentru că el nu poate exista la nivelulinformaţiilor ajunse în Haos, deoarece sunt în afara dimensiunilor. În lipsa acestora, adimensiunilor, nu pot exista o multitudine de gesturi, altminteri fireşti într-un sistemdimensionat. A aştepta, a merge, a ajunge, a şti, a fi, sunt noţiuni pe care Haosul nu leconţine. O informaţie care a ajuns în Haos este şi nu este în acelaşi timp, pentru căexistenţa sa depinde doar de condiţiile ce se nasc undeva în străfundul complicat almecanismului cosmic. Respectiva informaţie devine existenţă atunci când funcţia pecare o reprezintă este reclamată de anumite condiţii ale Realităţii. Altminteri ea va ne-exista în Haos într-o totală lipsă de formă, într-o stare Inefabilă, cu totul în afaradimensiunilor. Înfruntarea permanentă dintre Materie şi Realitate şi expansiunea continuă aUniversului în propriul sine sunt pârghiile prin care informaţiile sunt împinse în Haossau extrase din acesta. Dacă Universul nu şi-ar expansiona continuu propriul sine, oinformaţie odată „consumată” ar fi abandonată, pentru că nu s-ar mai putea configuracondiţiile ce i-au dat naştere. Urmând acest model, Materia însăşi abandonează şireactivează mereu informaţii în funcţie de condiţiile impuse de Realitate. Iată de ce, mecanismul Comunicării trebuie să se organizeze pe nivele, ce potsă definească întreaga structură a Materiei universale. Spun „să definească” pentru căfiecare trecere a unei informaţii printr-un nivel înseamnă, în fapt, o reconfigurare aacestuia, dar şi modificarea informaţiei, ceea ce sfârşeşte cu o readucere laconfiguraţia de ultim stadiu al contactului Materie-Realitate. Materia, fiind însăşiRealitatea, trebuie să se reconfigureze permanent ţinând cont de evoluţiaDezmărginirii. Astfel, Materia este într-o continuă Devenire şi fiecare nivel alstructurii sale trebuie să fie informat pentru a se adapta Dezechilibrului adus deDezmărginire.
Dacă Materia nu ar tinde continuu să expansioneze propriul sine, modul deorganizare al Comunicării ar fi probabil altul. Dar, în condiţiile pe care expansiuneaUniversului le impune, fiecare funcţie pe care informaţia o aduce într-un sistem estepurtătoare unui impuls care se va repercuta asupra întregii Materii universale. Pentru Univers nu poate exista funcţie fără consecinţe în întreaga sa Materie.Că pentru un sistem oarecare, de aiurea, nu poate exista reprezentare a întregiiconsecinţe pe care impulsul unei funcţii o imprimă întregului, nu înseamnă că aceasta,cosecinţa, nu-şi răspândeşte seminţele asupra întregului. Este doar diferenţa care apareîntre sistemul dimensionat, limitat, perisabil şi întregul lipsit de dimensiuni, mereuDezmărginit, continuu în Devenire. Oricât aş fi de arogant şi oricât aş dori să pot face afirmaţii decisive, nu cred căeste posibil să pot imagina cum se manifestă impulsul unei informaţii în afarasistemului cunoaşterii mele. Tot ceea ce pot ar fi să încerc a reface traseul pe care oinformaţie o are de la nivelul cel mai simplu, acela fundamental, primordial, şi până laconsecinţa sa imaginabilă, cea care poate impune reguli creative. Restul aparţineteritoriului fabulaţiei nebune, care-şi permite orice şi care este importantă tocmaipentru acest fapt. Astfel putem stârni provocări al Realităţii cu care să-i smotocimfabulos, şi fabulatoriu, regulile prin care încearcă să ne aducă într-un echilibru menits-o încremenească. Pentru că Realitatea, nimic nu-şi doreşte mai mult decât să îngheţeîntr-un anumit stadiu, care să dăinuiască veci aşa, în care nimic să nu moară, şi, deci,nimic să nu nască, nimic să nu Devină şi, sub nici o formă, nimic să nu seDezmărginească. Doar că, presiunea Materiei, şi modul în care ea se organizează în nivele din ceîn ce mai performante, atinge forme de un inefabil nestăvilit. Iar Inefabilul estemijlocul prin care Haosul îşi poate activa funcţiile sale care fac materia să fie într-uncontinuu dezechilibru, deci să fie ea continuu alta. Când vorbim de Comunicare, trebuie să ţinem cont mereu de faptul că în oricesistem, fie el fundamental de simplu, fie el teribil de complex, important esteimpulsul cu care informaţiile imprimă modificarea acestuia, act generator de vibraţiice se propagă în întreaga masă a Materiei. Credă că unda, sau mai bine zis, undele acestea mereu venind din Haos,născătoare de modificări ce pun Realitatea în starea de dezechilibru, merită ceva maimuiltă atenţie.
Dar, desigur, asta este o problemă pentru alţi oameni, mai dedicaţi şi maiinteligenţi ca mine. Pe mine mă interesează speculaţia asupra modului în careInefabilul îşi imprimă impulsul asupra masei, cum acesta modifică starea unui sistem,cum sistemul respectiv imprimă o stare superioară a Inefabilului care se va propagarepetat, superior în alte sisteme şi va modifica alte stări. Într-un cuvânt, Inefabilulcomunică Începutului că undeva, în cel mai proaspăt strat al Realităţii s-au născutcondiţii noi, care au nevoie de începuturi, ca atare, acest dezechilibru ivit crează aceadepresiune ce pune în mişcare Materia. Pentru că este un tot, Materia nu se mişcă separat, nu se organizează izolat pesegmente, ci în întregimea ei. Senzaţia de izolare vine de la specific, pentru că fiecarenivel, fiecare modul de organizare se dezvoltă în interiorul unui anume specific. Acestlucru îl face pe cel care asistă la fenomen să aibă senzaţia că el nu are legătură cucelelalte, ce se petrec concomitent său care decurg a posteriori. În fapt tot ceea ce sepetrece în Univers este o cauză şi un efect, este o origine şi o consecinţă, iarmodificările ce se petrec sunt în strânsă legătură. Astel, Universul îşi poate păstracoeziunea şi evoluţia către esenţa propriului Sine. Totul trebuie să se reorganizeze, pentru ca Dezechilibrul să fie păstrat, pentruca Realitatea să nu poată îngheţa. Pentru ca expansiunea Materiei universale în sine sănu înceteze. Altminteri la ce ar mai folosi Comunicarea şi cum ar face informaţia dinom fiinţa care tinde să se extragă dintr-o condiţie şi să pătrundă într-un nivel superior,pe care nu-l poate înţelege deocamdată, nu-l poate imagina, aşa cum nu l-a înţelesniciodată cu adevărat, dar către care a fost mereu împins de tendinţa Expansiuni însine a Universului.Hop-hop, hop-hop. Comunicarea universală are o continuitate dobândită prin Inefabil. Aceastafiind starea prin care Materia îşi extrage din Haos, în totalitate, funcţiile. Inefabilul semanifestă în oricare structură materială, el coexistă pentru a permite pendulareafuncţiilor între Haos şi Cosmos. Fără această pendulare, totul ar încremeni într-unproiect îngheţat, lipsit de capacitatea de a crea. Nu s-ar mai naşte forme noi, pentru cănu ar mai exista o presiune a Formelor Materiale asupra Realităţii. Formele Materialenu ar putea acţiona în lipsa funcţiilor lor esenţiale, ce pot fi oricând reactivate dinHaos.
Ei bine, lucrurile acestea se ptrec, în primul rând sub semnul unei simplităţicovârşitoare, în al doilea rând datorită sensului pe care un dezechilibru anume îlimpune. Tot ce pare misterios, maiestos şi mistic este, în fapt, starea pe care o impuneo Nevoie, care imprimă Materiei propagarea unor Lipse specifice nivelelor deorganizare. Un fel de undă care străbate structurile compusului, o undă purtătoare deimpulsuri menite să aducă Inefabilul în momentul de extragere a unor anume funcţii.Treibil de simple funcţii, dar, în aceeaşi măsură, teribil de eficiente. Ar fi bine dacă ne-am întoarce puţin la quanta nostră buclucaşă. În sine, quanta este fascinantă doar pentru că este singura formă a energiei carese transformă în masă, în prezenţa unei particule. Quanta, sub formă de undăpurtătoare de impuls, se transformă în particulă, cade pe un electron, care va face unsalt pe un strat superior. În felul acesta legătura atomului cu un alt sistem atomicslăbeşte şi de aici începe un proces care are consecinţe importante. Dar, după ce amodificat starea eletronului, quanta se eliberează şi îşi continuă traiectoria,bineînţeles cu o stare modificată la rându-i sub acţiunea eletronului. Toate afirmaţiile sunt voit drastic simplificate pentru a contura o imagine şi aînţelege mecanismul. În ceea ce priveşte materia anorganică, acţiunea quantei asupra unei anumestructuri va provoca „smulgerea” unui electron şi eliberarea acestuia. Odată eliberatelectronul va „alerga” spre o nouă strucutră, ce se află deja în dezechilibru,participând astfel la crearea un flux electric cu sarcina negativă. Structura din careelectronul a fost smuls, ajunge în stare de excitare, îşi modifică comportamentul şicaută să-şi refacă modelul de echilibru relativ, comunicând prin vibraţiile emise acestlucru. Dar, odată ce acest model de echilibru a fost modificat, el nu va mai putea finiciodată refăcut identic. Strucutra materială care a intrat într-un astfel de proces se vamodifica continuu, în căutarea refacerii unei „amintiri”, fapt care necesită activarea anoi şi noi funcţii, ceea ce presupune punerea în circulaţie a unei mulţimi de informaţiice se propagă şi interferează. Unda, născută astfel, se va propaga în întreaga strucutră,şi cu cât ea este mai complexă, cu atât procesul devine mai amplu şi mai vizibil, doarcă un observator va vedea doar efectele, nu şi procesul în sine. Pentru că, procesul însine nici nu există. Cu ştiinţa acestui fapt, sau fără ştiinţă, alchimiştii mizau pe imposibilitatearefacerii identice a combinaţiilor dintre elementele materiilor pe care le prelucrau. Ei
scontau, ca odată distruse legăturile dintre compuşii materiilor, refacerea acestora săle aducă rezultate cu totul noi şi neaşteptate. În acest stadiu, atât electronul cât şi structura din care a fost smuls, îşimodifica frecvenţa ondulatorie, modificările apărute comunicând noua stare şinevoile degajate din aceasta. Procesul se va amplifica şi se va propaga în întreagamasă a structurii materiale, producând modificări mai grave sau mai puţin grave înfuncţie de dimensiunile fluxului de quante. Dar, odată ce procesul a început, el îşipropagă efectele şi va induce o activitate de modificare a tuturor frecvenţelor dinsistem. Iar acest lucru se va resimţi la nivelul întregii strucutri. Cu alte cuvinte,strucutra va informa Nevoia sa, provocând Întregul să acţioneze într-un fel sau altul,modificându-şi starea iniţială. Dacă vom accepta că Materia Universală este un tot, atunci putem presupunecă vibraţiile pornite de la nivelul impactului quantă-electron se vor propaga în Întregsub forme depedente de modul de organizare a fiecărei strucutri ce intră încomponenţa acestuia. Formele de propagare şi de modificare sunt direct dependentede modalitatea de interferare a diverselor informaţii. Interferenţele pot diminua sauamplifica efectul, în funcţie de simpatiile frecvenţelor, iar simpatiile frecvenţelordepind de gravitatea dezechilibrului indus. Desigur că o astfel de afirmaţie este greu de acceptat şi mai greu de probat,tocmai datorită faptului că – aparent - nu există legături vizibile, quantificabile întrediferitele forme de manifestare a vibraţiilor induse şi a consecinţelor acestora. La acest nivel, nici nu cred că are trebui să ne intereseze acest lucru, pentrumine important este faptul că într-o anume structură modificările de frecvenţă inducinformaţii despre starea acesteia, ceea ce înseamnă că materia începe să comunice. Spuneam că în sânul materiei anorganice, acţiunea quantei asupra electronuluiinformează întreaga strucutră materială despre noua stare. În materia organică,lucrurile sunt cu mult mai spectaculoase, pentru că smulgerea unui electron poatedeclanşa procese cu efecte categorice. Vezi cazul fotonului de ultraviolete de banda Ccare cauzează în ADN-ul celulei un fals efect de replicare ce are ca efect moarteaacesteia. Dar despre asta vom vorbi ceva mai jos. Efectul Compton ne demonstrează cu claritate că există atât o influenţă directăreciprocă între qunate şi strucutra materială, cât şi faptul că informaţiile nou create audestinaţii determinate. „La incidenţa unui fascicul de radiaţii X asupra unui difuzor,după trecerea acestora prin el, se observă radiaţii X difuzate în toate direcţiile.
Conform teoriei electromagnetice, undele electromagnetice de radiaţie X cu frecvenţăν provoacă oscilaţii forţate ale electronilor difuzorului, iar aceştia la rândul lor emitradiaţii electromagnetice secundare de aceeaşi frecvenţă în toate direcţiile.”166 Căexistă o influenţare reciprocă între fascicolul de quante şi electronii unei structuri, esterelevat de faptul că: „...măsurând lugimea de undă a radiaţiei difuzate, aceasta estemai mare decât lungimea de undă incidentă...”.167 Fizica quantică s-a ocupat şi se ocupă cu studierea în sine a fenomenului.Compton a studiat cu atenţie efectul pe care îl are fotonul asupra electronului dar şiinfluenţa acestuia din urmă asupra quantei. Planck defineşte intesintatea radiaţiei princonstanta care-i poartă numele, şi. toate acestea demonstrează că există o relaţiedinamică şi reciprocă între energia şi masa materiei. Apare însă o problemă pe care au sesizat-o atât vechi înţelepţi lamaici cât şipsihologii moderni: ”Analiza introspectivă a arătat deja că în reacţia alegeriiprocesele alegerii nu se produc, de fapt, în mod real. Putem considera definitivstabilit că reacţia alegerii nu cuprinde în sine, sub aspect psihologic, proceselealegerii, din care cauză ea poate servi ca exemplu perfect în demonstraţia căaparenţa exterioară a unui proces poate să nu coincidă de loc cu natura luipsihologică reală.”168 Poate că vă mai aduceţi aminte de afirmaţia citată mai sus din credinţele oraleale vechilor înţelepţi lamaici?: „Toate lucrurile sunt lipsite de ego (atman: eu sausuflet).Ceea ce înseamnă că dacă îndepărtăm elementele constitutive care formează ceea cenumim om, cal, copac, munte, stea sau orice altceva, dacă facem abstracţie decalităţile care ni le fac perceptibile, nu vom întâlni nimic distinct în afară de acesteelemente constitutive ale calităţilor, nu vom descoperi omul, calul, muntele în sine.Aceste cuvinte denumesc doar un grup de elemente.Exemplul clasic oferit de textele budiste e cel al carului format dintr-o îmbinare deroţi - cu spiţele şi butucul lor -, oişte etc., sau exemplul casei care constă într-o166 Ştefan Muscalu, Fizica atomică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980, p.55167 Ibidem168 L. S. Vâgotski, Op.cit., p.86
Search
Read the Text Version
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- 129
- 130
- 131
- 132
- 133
- 134
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- 140
- 141
- 142
- 143
- 144
- 145
- 146
- 147
- 148
- 149
- 150
- 151
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- 157
- 158
- 159
- 160
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- 167
- 168
- 169
- 170
- 171
- 172
- 173
- 174
- 175
- 176
- 177
- 178
- 179
- 180
- 181
- 182
- 183
- 184
- 185
- 186
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- 194
- 195
- 196
- 197
- 198
- 199
- 200
- 201
- 202
- 203
- 204
- 205
- 206
- 207
- 208
- 209
- 210
- 211
- 212
- 213
- 214
- 215
- 216
- 217
- 218
- 219
- 220
- 221
- 222
- 223
- 224
- 225
- 226
- 227
- 228
- 229
- 230
- 231
- 232
- 233
- 234
- 235
- 236
- 237
- 238
- 239
- 240
- 241
- 242
- 243
- 244
- 245
- 246
- 247
- 248
- 249
- 250
- 251
- 252
- 253
- 254
- 255
- 256
- 257
- 258
- 259
- 260
- 261
- 262
- 263
- 264
- 265
- 266
- 267
- 268
- 269
- 270
- 271
- 272
- 273
- 274
- 275
- 276
- 277
- 278
- 279
- 280
- 281
- 282
- 283
- 284
- 285
- 286
- 287
- 288
- 289
- 290
- 291
- 292
- 293
- 294
- 295
- 296
- 297
- 298
- 299
- 300
- 301
- 302
- 303
- 304
- 305
- 306
- 307
- 308
- 309
- 310
- 311
- 312
- 313
- 314
- 315
- 316
- 317
- 318
- 319
- 320
- 321
- 322
- 323
- 324
- 325
- 326
- 327
- 328
- 329
- 330
- 331
- 332
- 333
- 334
- 335
- 336
- 337
- 338
- 339
- 340
- 341
- 342
- 343
- 344
- 345
- 346
- 347
- 348
- 349
- 350
- 351
- 352
- 353
- 354
- 355
- 356
- 357
- 358
- 359
- 360
- 361
- 362
- 363
- 364
- 365
- 366
- 367
- 368
- 369
- 370
- 371
- 372
- 373
- 374
- 375
- 376
- 377
- 378
- 379
- 380
- 381
- 382
- 383
- 384
- 385
- 386
- 387
- 388
- 389
- 390
- 391
- 392
- 393
- 394
- 395
- 396
- 397
- 398
- 399
- 400
- 401
- 402
- 403
- 404
- 405
- 406
- 407
- 408
- 409
- 410
- 411
- 412
- 413
- 414
- 415
- 416
- 417
- 418
- 419
- 420
- 421
- 422
- 423
- 424
- 425
- 426
- 427
- 428
- 429
- 430
- 431
