Omul spiritual

Comuniunea 199 lucru pentru care e bine să ne rugăm. descoperit de Dum­nezeu duhului nostru, Duhul de revelaţie presupune că Dum­ vom putea noi vorbi cu deosebită tărie. nezeu face descoperiri în duhul. Du­hul de Tot ce acumulăm în exterior, fără înţelepciune şi revelaţie arată unde Se des­ corespondent interior, va fi lipsit de coperă Dumnezeu şi cum ne dăruieşte pu­tere, incapabil de a ne mişca pe noi înţelepciune. Nu trebuie să interpretăm un înşine sau pe cei din jur. Numai revelaţia gând impulsiv ca aparţ­inând duhului de în duhul nostru este capabilă de a mani­ revelaţie. Numai ceea ce cunoaştem pe festa puterea spirituală. A avea com­ uniune cale intuitivă despre mintea lui Dumnezeu cu Dumnezeu înseamnă a avea parte de prin lucrarea Duhului Sfânt în duhul nos­ revelaţia Sa în duhul nostru. Des­cop­eririle tru este cu adevărat duhul de revelaţie. pe care ni le dăruieşte Dumne­zeu multo­ Acolo are Dumnezeu comu­niune cu noi, ra dintre noi sunt rare, deoarece rareori Îl şi numai acolo! aşteptăm pe El, bizuindu-ne pe El ca să Duhul de înţelepciune şi revelaţie ne le primim. Cum putem compara o viaţă acordă singurul mod de a-L cunoaşte pe naturală, plină de preocupări, cu o viaţă Dumnezeu. Orice altceva este superficial, în care umblăm potrivit revelaţiei? Dar imaginar, iluzoriu şi, prin urmare, fals. dacă suntem disp­uşi să-I acordăm lui Vorbim adesea despre sfinţenia lui Dumnezeu prilejul, nu de puţine ori vom Dumnezeu, despre neprihănirea şi primi re­velaţie. Viaţa apostolilor atestă din înd­urarea Sa, precum şi despre alte vir­ belşug justeţea acestei afirmaţii. tuţi. Mintea omului este capabilă de a concepe aceste atri­bute ale lui Dumne­ Înţelegerea spirituală zeu, dar această cu­noştinţă mentală e ca Există o înţelepciune sufletească, du­pă şi când am privi printr-un zid de piatră. cum există o înţelepciune spirituală. Prima Dar când un cred­incios primeşte revelaţie provine din mintea omului, pe când a de la Dumne­zeu cu privire la sfinţenia doua îi este asigurată duhului de către Sa, el se vede corupt până la măduvă şi Dumnezeu. E posibil ca prin educaţie, lipsit cu desăvârşite de orice curăţie îna­ orice deficienţe de înţelegere şi înţelepciu­ intea luminii lui Dumnezeu, Cel care ne să fie remediate în omul natural, dar loc­uieşte într-o lumină de care nu te poţi acest proces nu va fi în stare să modifice apropia, de care nici un om păcătos, în înzestrarea lui spirituală. În schimb, înţe­ starea sa naturală, nu se poate apropia. lepciunea spirituală se do­bândeşte prin Dea Domnul ca multora dintre noi să ni rugăciunea rostită cu cre­dinţă (Iacov 1:5). se dăruiască o astfel de experienţă! În Nu trebuie însă să scăpăm din vedere consecinţă, să comparăm pe cel care a faptul că în chest­iunea răscumpărării primit o atare dezvăluire din partea lui „Dumnezeu nu dă dovadă de nici o păr­ Dumnezeu cu celălalt, care nu posedă o tinire“ (Fapte 10:34). El îi aşază pe toţi astfel de experienţă, şi totuşi, vorbeşte cu păcătoşii, înţelepţi sau neînţelepţi, pe atâta uşurinţă de sfinţenia Sa. S-ar putea picior de egalitate, conferindu-le şi unora, ca şi unul, şi altul să recurgă la acelaşi şi altora aceeaşi mântuire. După cum vocabular, dar cuvintele articulate de pri­ întreaga fiinţă a celor înţelepţi este total mul par să aibă o mult mai mare greuta­ coruptă, aşa este şi cea a celor neînţe­ te decât ale celui de-al doilea. Primul lepţi. Înaintea lui Dumnezeu mintea celor pare a vorbi cu toată fiinţa sa, nu doar înţelepţi este tot atât de lipsită de eficaci­ cu buzele. Numai duhul de revelaţie tate cum este şi cea a celor neînţelepţi. poate să explice de ce este aşa. Şi asta Şi unii, şi alţii au nevoie de regenerarea se aplică deopotrivă la alte adevăruri din duhului. Dar chiar şi după aceea, nu este Biblie. Uneori în­ţelegem un anumit ade­ cu nimic mai uşor pentru cel înţelept să văr, recun­osc­ându-i importanţa, dar numai discearnă cuvintele lui Dumnezeu decât după ce acel adevăr îi este, treptat-treptat, este pentru cel neînţelept. Desigur, este

200 Omul spiritual, volumul II foarte dificil pentru o persoană foarte Domnul, întru totul plăcută Lui; (2) rodi­ neînţeleaptă să-L cunoască pe Dumnezeu. rea în orice lucrare bună; şi (3) sporirea Dar pentru unul înţelept, chiar cel mai în cunoaşterea lui Dumnezeu. înţelept, este oare mai uşor? Nicidecum, Oricât de bună ar fi zestrea naturală a deoarece cu toţii trebuie să-L cunoaştem omului, el nu poate cunoaşte voia lui pe Dumnezeu în duhul nostru. Minţile Dumnezeu pe această cale. E nevoie de unora pot să fie foarte diferite, dar şi comprehensiune spirituală pentru a cunoaş­ duhul unora, şi al altora este mort; prin te voia Sa şi a avea comuniune cu El. urmare, la fel de nepriceput şi stângaci în Numai înţelegerea spirituală poate să pene­ cele divine. Deşteptăciunea naturală a treze până în domeniul spiritual. Cei fireşti omului nu-l ajută să-L cunoască pe vor apuca din zbor unele învăţături, dar Dumnezeu şi adevărul Său. Negreşit, este acestea vor rămâne în dom­ eniul minţii, mai uşor să-l convingi pe cel înţelept, neputând ţâşni sub formă de viaţă. Întrucât care va pricepe mult mai rep­ede, dar înţelegerea spi­rituală purcede din duh, ea această înţelegere se va mărgini strict la poate prelua ceea ce s-a înţeles, transfor­ domeniul minţii, fiind total contrară mând aceasta în viaţă. Am înţeles noi cunoaşterii intuitive. oare, în sfârşit, că orice cun­oştinţă adevă­ Să nu credeţi că după regenerare cei rată provine din duh? Duhul de revelaţie înţelepţi ar deţine vreun avantaj asupra acţionează mână în mână cu înţelegerea celor nepricepuţi, în ce priveşte progresul spirituală. Dum­nezeu ne dăruieşte duhul spiritual. Dacă nu vor fi mai predaţi şi de înţelepciune şi revelaţie, după cum ne mai plini de credincioşie, capacitatea lor dăruieşte duhul de comprehensiune. intelectuală superioară nu va spori cu Înţelepciunea şi rev­elaţia pe care o obţi­ nimic cunoştinţa lor intuitivă. Vechea cre­ nem în duh trebuie înţelese în chip spiri­ aţie a omului nu constituie niciodată sursa tual. Revelaţie este ceea ce primim de la noii creaţii. Progresul spiritual se măsoară Dumnezeu. Înţele­gerea ne ajută, dăruindu- în funcţie de ascultarea plină de credin­ ne comprehensiunea lucrurilor ce ne-au cioşie. Înzestrarea naturală nu afectează fost revelate. Înţelegerea spirituală ne fur­ cu nimic viaţa spirituală, deşi firii vechi îi nizează înţelesul tuturor mişcărilor din cedează prioritatea. În experienţa spirituală lăuntrul duhului nostru, pentru ca să înţe­ toţi pornesc din acelaşi punct, trec prin legem voia lui Dumnezeu. Comun­iunea aceleaşi procese şi obţin aceleaşi rezultate. cu Dum­nezeu cuprinde şi primirea revela­ Toţi credincioşii reg­eneraţi, inclusiv cei ţiei Sale în duhul nostru, adică în intuiţia neînţelepţi în firea lor veche, trebuie, prin duhului, după care are loc perceperea sen­ urmare, să caute să dobândească înţelege­ sului acestei revelaţii prin interme­diul înţe­ rea spirituală, fără de care nimeni nu legerii spirituale. Comp­rehe­ns­iunea noastră poate menţine o părtăşie normală cu nu izvorăşte de la sine, pe cale naturală, ci Dum­nezeu. Nimic nu poate înlocui înţe­le­ este luminată de duhul. gerea spirituală. E limpede din aceste două versete din „Ca să fiţi umpluţi cu cunoştinţa voii Coloseni că dacă dorim să-I fim plăcuţi Sale în toată înţelepciunea şi înţelegerea lui Dumnezeu şi să dăm rod, e nevoie să spirituală, ca să duceţi o viaţă vrednică de cunoaştem voia lui Dumnezeu în duhul Domnul, fiindu-I pe deplin plăcuţi, rodind nostru. Relaţia duhului nostru cu în orice lucrare bună şi sporind în cunoaş­ Dumnezeu stă la temelia stării de a-I fi terea lui Dumnezeu“ (Col. 1:9-10). Iată ce plăcuţi şi de a da rod. Cât de zadarnic s-a rugat Pavel pentru sfinţii din Colose! este să ne aşteptăm să-I fim plăcuţi lui În rugăciunea aceasta aflăm că adevărata Dumnezeu, atâta timp cât umblăm după cunoaştere a voii lui Dumnezeu este pre­ îndemnurile sufletului! Lui Dumnezeu cedată de înţelegerea spirituală şi urmată nu-I este plăcută decât voia Sa. Nimic de: (1) trăirea unei vieţi vrednice de altceva nu va fi pe placul inimii Lui.

Comuniunea 201 Neliniştea noastră provine din faptul că voltarea întregii vieţi spirituale a credin­ nu cunoaştem voia lui Dumnezeu. ciosului. Orice comuniune adevărată cu Căutăm cu înfrigurare şi ne muncim, în Dumnezeu de care avem parte ne condi­ gândurile noastre, neizbutind însă să înţe­ ţionează să avem o comuniune şi mai legem ce voieşte El de la noi. Prin plenară data viitoare. Trebuie să ne stră­ urmare, să nu uităm că singura cale de a duim să fim desăvârşiţi. Prin urmare, cunoaşte mintea lui Dumnezeu nu constă trebuie să prindem orice prilej de a con­ atât de mult în vreo căutare febrilă şi diţiona duhul nostru ca să-L cunoască pe cumpănire a lucrurilor, cât în înţelegerea Dumnezeu mai bine. Nevoia stringentă spirituală. Nimic altceva nu va putea de care avem nevoie în prezent este de cumpăni voia lui Dumnezeu în afară de a-L cunoaşte cu adevărat pe El, de a duhul omului, căci doar acesta dispune ni-L însuşi în străfundul fiinţei noastre. de puterea intuitivă de a discerne mişca­ De câte ori nu ni se întâmplă să credem rea Sa. că am deprins voia Sa, pentru ca apoi să Dacă în felul acesta Îl vom percepe descoperim că ne-am înşelat! Întrucât pe Dumnezeu necurmat, vom spori în avem nevoie să-L cunoaştem pe cunoaşterea Sa. Intuiţia e capabilă de o Dumnezeu şi voia Sa, să ne străduim să continuă creştere, necunoscând nici un fim umpluţi cu cunoştinţa voii Lui, în hotar. Dezvoltarea ei echivalează cu dez­ orice înţelegere spirituală!

CAPITOLUL 3 CONŞTIINŢA Pe lângă funcţiile intuiţiei şi comu­niu­ oameni la Dumnezeu. Aşa moartă cum nii, duhul nostru efectuează o altă sarcină este, Dumnezeu aşteaptă de la conştiinţă importantă: aceea de a corecta şi mustra, să efectueze o muncă, fie ea şi firavă, în cu scopul de a ne face să nu ne simţim inima omului. Aşadar conştiinţa duhului în largul nostru când am eşuat în efortul mort din om pare să efectueze totuşi ceva de a atinge standardul slavei lui în omul al cărui duh este mort – oricum, Dumnezeu. Această capacitate o numim mai mult decât alte funcţii ale duhului. conştiinţa. După cum sfinţenia lui Dum­ Moartea intuiţiei şi comuniunii pare să fie nezeu condamnă răul şi justifică binele, mai mare decât aceea a conştiinţei. tot aşa conştiinţa unui credincios mustră Desigur, există un motiv pentru această păcatul şi aprobă neprihănirea. Conş­tiinţa deosebire. De îndată ce Adam a mâncat este punctul în care Dumnezeu Îşi expri­ din fructul pomului cunoştinţei binelui şi mă sfinţenia. Dacă dorim să urmăm călă­ răului, intuiţia şi comuniunea sa au murit uzirea duhului (şi întrucât niciodată nu complet faţă de Dumnezeu, dar puterea atingem starea de infailibilitate), trebuie să sa de a face deosebirea dintre bine şi rău dăm ascultare glasului nostru lăuntric, (care e o funcţie a conştiinţei) a sporit. ţinând cont de ceea ce ne spune monito­ Chiar şi astăzi, pe când intuiţia şi comu­ rul nostru interior cu privire la înclinaţia, niunea unui păcătos sunt cu totul moarte dar şi la săvârşirea unei ac­ţiuni concrete. faţă de Dumnezeu, conştiinţa sa reţine Asta deoarece acţiunea conştiinţei ar fi ceva din acţiunea sa. Conştiinţa omului incompletă, dacă ne-ar mustra abia după nu este însă vie, deoarece, după Biblie, ce am săvârşit o faptă rea. Dar noi ne viu este considerat doar ceea ce are viaţa dăm seama chiar înainte de a face un de la Dumnezeu. Tot ce e lipsit de viaţa singur pas, pe când doar cântărim ce lui Dumnezeu este considerat mort. acţiune să întreprindem, că ceva nu este Întrucât conştiinţa unui păcătos nu îmbră­ în ordine, că suntem mustraţi în cugetul ţişează viaţa lui Dumnezeu, este conside­ nostru. Conştiinţa noastră, împreună cu rată moartă, chiar dacă ea îi pare omului intuiţia noastră vor protesta numaidecât, activă, pentru că aşa simte el. O astfel de provocându-ne un sentiment de nelinişte activitate a conştiinţei nu face altceva faţă de orice gând sau înclinaţie care ar decât să sporească starea de angoasă a putea să nu fie pe placul Duhului Sfânt. unui păcătos. Dacă am fi mai dispuşi în ziua de azi să Când iniţiază lucrarea Sa de mântuire, luăm seama la glasul conştiinţei, nu am primul pas pe care-l face Duhul Sfânt avea parte de atâtea înfrângeri. este de a trezi această conştiinţă aflată în stare de comă. El Se foloseşte de tunetele Conştiinţa şi mântuirea şi fulgerele Muntelui Sinai pentru a scu­ Pe când eram păcătoşi, duhul nostru tura şi lumina această con­ştiinţă întuneca­ era în întregime mort; conştiinţa noastră tă, pentru a-l convinge pe păcătos că a era, prin urmare, moartă şi ea, nefiind în încălcat legea lui Dumn­ezeu şi că nu stare să funcţioneze normal. Asta nu poate să îndeplinească cerinţele de nepri­ înseamnă că în cazul unui necredincios hănire ale lui Dumne­zeu, în plus mus­ conştiinţa sa încetează definitiv să funcţio­ trându-l ca pe unul care este condamnat neze. Dimpotrivă, ea continuă să funcţio­ şi care nu merită decât pierzarea. Când neze, dar într-o stare de comă. Ori de conştiinţa cuiva este gata să mărturisească câte ori iese din comă, ea nu face altceva tot ce a păcătuit, inclusiv păcatul necre­ decât să-l condamne pe păcătos. Ea nu dinţei, ea va fi cuprinsă de întristarea are nici o putere de a-i conduce pe după voia lui Dumnezeu, dorind cu înfri­ 202

Conştiinţa 203 gurare să aibă parte de mila Sa. Vameşul lucrarea de regenerare prin sângele din pilda Domnului, care s-a suit la tem­ scump, dacă nu s-a produs mai întâi con­ plu să se roage, ilustrează o astfel de vingerea de păcat în lăuntrul con­ştiinţei. lucrare a Duhului Sfânt. Asta a vrut să Trebuie să subliniem sângele scump şi spună Domnul Isus prin cuvintele: „Când conştiinţa în mod proporţional. Unii insis­ va veni (Duhul Sfânt), va convinge lumea tă cu vehemenţă asupra celui de-al doilea de păcat şi de neprihănire şi de judecată“ element, nesocotindu-l pe primul. În con­ (Ioan 16:8). În schimb, dacă cineva are o secinţă, păcătoşii încearcă din răsputeri să conştiinţă închisă la orice mustrare şi se pocăiască şi să facă binele, sperând că convingere de păcat, acea persoană nu în felul acesta va fi potolită mânia lui poate fi mântuită. Dumnezeu prin propriile lor merite. Alţii Duhul Sfânt luminează conştiinţa unui subliniază sângele scump, neglijând, în păcătos cu lumina legii lui Dum­nezeu, schimb, conştiinţa. Asta va duce la o pentru a-l convinge de păcat. Acelaşi acceptare mentală a sângelui şi la o „cre­ Duh luminează conştiinţa omului cu dinţă“ fără rădăcini, deoarece conştiinţa lumina Evangheliei pentru a-l salva. Dacă lor nu a fost atinsă de Duhul Sfânt. un păcătos, atunci când este convins de Astfel, aceste entităţi trebuie să fie pre­ păcat şi aude Evanghelia harului lui zentate în mod echilibrat. Oricine este Dumnezeu, este dispus să accepte conştient de o con­ştiinţă rea va accepta Evanghelia şi, prin credinţă, să şi-o însu­ sensul deplin al sângelui scump. şească, el va vedea cum scump­ul sânge al Domnului Isus va răspunde la toate Conştiinţa şi comuniunea acuzaţiile conştiinţei sale. Fără îndoială că „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, există păcat, dar sângele Domnului Isus a care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe fost vărsat. Ce temei de acuzare a mai Sine însuşi jertfă fără pată lui Dum­nezeu, rămas, când pedeapsa pentru păcat a fost vă va curăţi cugetul vostru de faptele ispăşită în întregime? Sângele Domnului moarte, ca să slujiţi Dumnez­eului celui a ispăşit pentru toate păcatele credincio­ viu!“ (Ev. 9:14). Pentru a avea comuniu­ sului. Re­zultă că nu mai este nici o con­ ne cu Dumnezeu şi a-I sluji, trebuie să ţi damnare în conştiinţa sa; „...dacă se curăţească mai întâi conştiinţa prin în­chinătorii ar fi fost curăţiţi o dată, ei nu sângele scump. Fiindu-i curăţită conştiin­ ar mai avea conştiinţa păcatului“ (Ev. ţa, omul este regenerat. Potrivit Scripturii, 10:2). Noi put­em sta înaintea lui curăţirea prin sânge şi regenerarea duhu­ Dumnezeu fără frică şi cutremur, din lui au loc simultan. Aici suntem infor­ pricina faptului că sângele lui Cristos a maţi că înainte ca ci­neva să-I poată sluji fost stropit peste conştiinţa noastră (Ev. lui Dumnezeu, el trebuie să primească o 9:14) Mântuirea noastră e confirmată prin viaţă nouă, fiindu-i înviată intuiţia, prin faptul că sângele scump a redus la tăcere curăţirea con­ştiinţei efectuată de sânge. O vocea condamnării. conştiinţă astfel curăţită ajută intuiţia Întrucât ambele luminează asupra sa duhului să-I slujească lui Dumnezeu. – şi cumplita lumină a legii, şi lumina Conştiinţa şi intuiţia sunt inseparabile. în­durătoare a Evangheliei – cum mai „Să ne apropiem cu o inimă curată, putem noi oare îndrăzni să nesocotim cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi conştiinţa omului când predicăm curăţite de un cuget rău, şi cu trupul Cu­vântul? În predicare scopul nostru este spălat cu apă curată“ (Ev. 10:22). Noi nu oare doar acela de a-i face pe oameni să ne apropiem de Dumnezeu fizic, cum înţeleagă cu mintea, să fie mişcaţi în făceau cei din Vechiul Testament, deoare­ emoţiile lor şi să ia decizii cu voinţa lor, ce sanctuarul nostru este în cer; tot aşa, fără să le fie atinsă câtuşi de puţin con­ nu ne apropiem cu sufletul, cu gândurile ştiinţa? Duhul Sfânt nu poate săvârşi şi sentimentele noastre, în­trucât aceste

204 Omul spiritual, volumul II organe nu vor putea niciodată să aibă int­ercorelate. Dacă un copil al lui Dum­ comuniune cu Dum­nezeu. Numai duhul nezeu doreşte să fie umplut cu Duhul, să regenerat se poate apropia de El. fie sfinţit şi să ducă o viaţă întru totul Credincioşii I se închină lui Dumn­ezeu în după voia lui Dumnezeu, el va trebui să intuiţia lor înviată. Versetul citat adineaori asculte de glasul conştiinţei sale. Dacă afirmă că o conştiinţă stropită este temelia însă nu-i va acorda locul ce i se cuvine, comuniunii cu Dumnezeu pe cale intuiti­ va aluneca inevitabil în umblarea după vă. O conştiinţă întinată de păcat este în îndemnurile firii vechi. Credincioşia faţă permanenţă sub acuzare. Asta va avea de conştiinţa cuiva este primul pas spre neapărat înrâurire asupra intuiţiei, ce este sfinţire. A da ascultare vocii acesteia este atât de strâns legată de conştiinţă, descu­ un semn de adevărată spiritualitate. Dacă rajând efortul ei de a se apropia de un creştin nu o va lăsa să-şi să­vârşească Dumnezeu, ba chiar paralizând funcţio­ lucrarea, se va văduvi de accesul la tărâ­ narea ei normală. Prin urmare, cât de mul spiritual. Chiar dacă se va privi pe nespus de mare este nevoia de a avea „o sine (şi va fi privit de alţii) ca fiind spiri­ inimă curată, cu cred­inţă deplină“ în tual, „spiritualitatea“ sa va fi lip­sită de comuniunea credinciosului cu Dumne­zeu! profunzime, nu va avea temelia corespun­ Când conştiinţa nu este curată, modul zătoare. Dacă păcatul sau alte chestiuni cuiva de a se apropia de Dum­nezeu este contrare voii lui Dumnezeu şi nepotrivite forţat: nu este autentic, deoarece el nu ţinutei unui sfânt nu vor fi îngrădite, după poate crede întru totul că Dumnezeu este cum dict­ează glasul cugetului, atunci tot de partea sa şi că nu are nimic împotriva ce s-a suprapus prin teorii spirituale se sa. O atare frică şi îndoială subminează va prăbuşi, în cele din urmă, din pricina funcţionarea normală a intuiţiei, depose­ absenţei unei temelii autentice. dând-o de libertatea de a avea părtăşie Conştiinţa depune mărturie asupra fap­ nestingherită cu Dumnezeu. Creştinul nu tului că suntem sau nu în ordine cu trebuie să aibă nici cea mai mică acuzaţie Dumnezeu sau cu oamenii, stabilind, de în conştiinţa sa; el trebuie să fie asigurat asemenea, dacă gândurile şi faptele noas­ că toate păc­atele îi sunt ispăşite prin sân­ tre sunt conforme voii lui Dumne­zeu, iar gele Domn­ului şi că acum nu mai este nu rebele faţă de Cristos. Pe măsură ce formulată nici o plângere împotriva sa creştinii înaintează pe plan spiritual, măr­ (Rom. 8:33-34). Chiar şi un singur cap turia conştiinţei şi mărturia Duhului Sfânt de acuzare ce l-ar avea pe conştiinţă ar par să facă front comun. Asta deoarece putea suprima şi suspenda funcţionarea conştiinţa, fiind total sub controlul Duhului normală a intuiţiei în procesul comuniunii Sfânt, devine pe zi ce trece tot mai sensi­ cu Dumne­zeu, deoarece, de îndată ce un bilă, până când ajunge să fie acordată credincios devine conştient de păcat, perfect la glasul Duhului. Prin urmare, duhul său va apela la toată tăria sa pentru Duhul Sfânt poate să le vorbească credin­ a elimina acel păcat, el nemaiputând să cioşilor prin conştiinţa lor. Cuvintele apos­ se înalţe către cer. tolului: „cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor“ (Rom. 9:1) încap­ Conştiinţa unui credincios sulează acest înţeles. Conştiinţa unui credincios este tre­zită Dacă monitorul nostru lăuntric consta­ la viaţă atunci când duhul său este rege­ tă că am greşit, atunci evident am greşit! nerat. Sângele scump al Domnului Isus îi Când ne simţim condamnaţi de cugetul curăţeşte conştiinţa, dăruindu-i, prin nostru, să ne pocăim neîntârziat. Nu avem urm­ are, un foarte acut simţ al recu­ voie niciodată să încercăm să ne acope­ noaşterii voii Duhului Sfânt. Lucrarea de rim păcatul sau să ne amăgim conştiinţa. sfinţire a Duhului Sfânt în om şi lucrarea „Ori de câte ori ne condamnă inima con­ştiinţei din om sunt strâns înrudite şi noastră“ am putea noi oare să fim mai

Conştiinţa 205 puţin condamnaţi de către Dumnez­eu, cuprinzând şi ceea ce este de la având în vedere că „Dumnezeu este mai Dumnezeu şi ce nu. Deşi multe lucruri mare decât inimile noastre“ (1 Ioan par bune în ochii omului, ele sunt totuşi 3:20)? Tot ce condamnă conştiinţa noas­ condamnate de conştiinţă, pentru faptul tră este condamnat de către Dumnezeu. că nu izvorăsc din revelaţia lui Dum­ Poate oare sfinţenia lui Dumnezeu să nezeu, fiind, mai degrabă, rodul propriei adere la un standard inferior celui stabilit iniţiative a creştinului. de cugetul nostru? De îndată ce conştiin­ Cealaltă metodă este de a estompa gla­ ţa susţine că am greşit, nu mai este sul conştiinţei cu un potop de cu­vinte. În putinţă de tăgadă. efortul de a rezolva dilema ref­uzului de a Ce trebuie să facem când am greşit? asculta de glasul lăuntric al acuzării, pe de Să încetăm să persistăm în lucrul respec­ o parte, continuând însă să se teamă de tiv, care este greşit, dacă nu l-am şi condamnarea sa, pe de altă parte, cre­ săvârşit cumva; să ne pocăim, să mărtu­ dincioşii recurg la multe fapte bune. Ei risim şi să cerem să fim curăţiţi prin înlocuiesc voia lui Dum­nezeu cu fapte sângele scump, dacă am săvârşit deja lăudabile. Deşi nu au dat ascultare glasului această faptă greşită. E regretabil că atâţia lui Dumnezeu, ei susţin însă că ceea ce creştini din ziua de astăzi nu urmează fac în prezent este tot de atât de bun cât aceste reguli. De îndată ce sunt mustraţi ceea ce li s-a revelat, ba, poate chiar mai de glasul lăuntric, ei se gândesc cum să bun, mai cup­rinzător, mai de folos, cu o reducă la tăcere protestele cugetului, folo­ mai mare capacitate de a influenţa. O, ce sind în acest scop două metode: una este mare preţ pun ei pe aceste fapte! În ochii de a contesta glasul conştiinţei, încercând lui Dum­nezeu însă ele nu sunt de nici un să invoce o serie de motive. Procedează folos spiritual. El nu se uită nici la plusul astfel din convingerea că, din moment ce de grăsime, nici la numărul de jertfe de un lucru este rezonabil, trebuie neapărat ardere-de-tot, ci doar la rezultatul net al să fie după voia lui Dumnezeu şi, în ascultării de El. Oricât de lăudabilă ar fi consecinţă, va fi tolerat de conştiinţa lor. intenţia cu care a fost săvârşit un lucru, el Ceea ce nu înţeleg ei însă este că nicio­ nu poate mişca deloc inima lui Dum­ dată con­ştiinţa nu se târguieşte, nu stă la nezeu, dacă în cursul acestei ac­ţiuni a fost toc­meală. Ea discerne voia lui Dumn­ezeu neglijată revelaţia pe care o dăruieşte El în prin intermediul intuiţiei, condamnând tot duh. Chiar dacă ne-am dubla râvna, nu ce nu este după voia Sa. Conştiinţa este vom putea înăbuşi gla­sul conştiinţei, în purtătorul de cuvânt al voii lui Dumnezeu, acest caz. Singura ie­şire din încurcătură iar nu al raţiunii. Creştinii nu trebuie să este să dăm asc­ultare glasului conştiinţei. umble călăuziţi de raţiune, ci de voia lui Doar asta, şi numai asta, poate să fie plă­ Dumnezeu, aşa cum le este aceasta des­ cut în ochii lui Dumnezeu! Conştiinţa nu coperită în intuiţia lor. Ori de câte ori ei se dă băt­ută, ci pretinde întotdeauna să i nesocotesc glasul con­ştiinţei, ea le va se dea ascultare. În slujirea lui Dumnezeu vorbi cu şi mai multă condamnare. ea nu ne pretinde nici o acţiune spectacu­ Explicaţiile pot fi acceptate de către loasă. minte, dar ele nu vor putea sta în picioa­ Prin urmare, să nu ne amăgim. re înaintea conştiinţei. Atâta timp cât Um­blând după călăuzirea duhului, vom chestiunea aflată sub condamnare nu este auzi îndrumările conştiinţei. Să nu încer­ înlăturată, conştiinţa nu va înceta să con­ căm să scăpăm de dojana ei lăuntrică. damne. În faza de înc­eput a umblării Mai degrabă, să luăm seama la glasul ei. creştine, conştiinţa se mărgineşte la a da Umblând necurmat în duhul, vom fi con­ mărturie doar pentru ceea ce e bine şi ce strânşi să ne smerim şi să ne lăsăm e rău. Pe măsură ce viaţa spirituală se îndreptaţi de conştiinţă. Copiii lui Dum­ dezvoltă, mărturia conştiinţei se extinde, nezeu nu trebuie să facă o mărtur­isire cu

206 Omul spiritual, volumul II caracter general, recunoscând­u-şi vag noastră este reală sau închipuită, desăvâr­ numeroasele păcate, deoarece o atare măr­ şită sau incompletă. Dacă încă mai sun­ turisire nu-i dă conştiinţei prilejul de a-şi tem prinşi în mrejele păcatului, fără să ne efectua lucrarea des­ăvârşită. Mai degrabă, fi despărţit net de el, atunci s-ar prea ei trebuie să-I permită Duhului Sfânt, prin putea ca spiritualitatea noastră să fie doar intermediul conştiinţei lor, să le scoată în o declaraţie de formă. Credinciosul care evidenţă păcatele, unul câte unul. Cu nu este în stare să-şi urmeze în întregime smerenie şi linişte, într-un duh de asculta­ con­ştiinţa este necalificat să umble călău­ re, ei trebuie să-i permită conştiinţei să-i zit de duhul. Înainte ca să-şi vadă conşti­ mustre şi să-i condamne pentru fiecare inţa realizată cererea, ce va anima şi din aceste păcate în parte. Creştinii trebu­ călăuzi omul respectiv decât un duh ima­ ie să accepte mustrarea cugetului, fiind ginar, de vreme ce adevăratul duh din el gata, în urma călăuzirii minţii Duhului, să continuă să stăruie de el să asculte de elimine tot ce este contrar voii lui glasul său lăuntric? Consacrarea, râvna şi Dumnezeu. S-ar putea să nu fii dispus să slujirea sa, reale sau închipuite, depind de laşi conştiinţa să-ţi cerceteze viaţa. Ba cât de dispus este el să asculte de poate că nu ai curajul s-o laşi să-ţi explo­ Domnul – atât în ce priveşte poruncile reze adevărata stare. Vei fi tu în stare să-i Sale, cât şi mustrările Sale. permiţi cugetului să-ţi deruleze, unul câte unul, toate lucrurile din viaţa ta aşa cum După ce i-am permis conştiinţei să sunt ele văzute de Dumnezeu? Îi vei înceapă să funcţioneze, acum trebuie să-i acorda tu conştiinţei dreptul de a diseca dăm prilejul să-şi desăvârşească lucrarea. orice păcat din viaţa ta? Dacă nu ai cura­ Păcatele trebuie tratate în ma­nieră progre­ jul să faci acest lucru, dacă nu eşti dispus sivă, unul câte unul, până când au fost să te laşi examinat atât de profund, oare eliminate cu totul. Dacă un copil al lui nu este această reţinere un semn evident Dumnezeu este consecvent în tratarea că mai sunt multe lucruri în viaţa ta ce păcatului, urmând cu credincioşie glasul nu au fost încă judecate şi predate lucrării conştiinţei sale, el va primi tot mai multă crucii, aşa cum s-ar fi cuvenit? Înseamnă lumină din cer, fiind învrednicit să-şi vadă că mai sunt lucruri în privinţa cărora nu păcatele ce stăteau în trecut ascunse. ai ascultat întru totul de Dumnezeu, după Duhul Sfânt îl va învrednici să citească şi cum nu ai urmat deplina călăuzire a să înţeleagă mai mult din legea scrisă în duhului. În acest caz, reiese că unele însăşi inima sa. Astfel, el este condus să chestiuni te împiedică în continuare de a cunoască ce este sfinţenia, neprihănirea, avea părtăşie desăvârşită cu Dumnezeu. curăţia şi onestitatea, despre care înainte Dacă aşa stau lucrurile, tu nu te poţi el avea doar o idee vagă. În plus, intuiţia certa, susţinând înaintea lui Dumnezeu: sa este mult întărită prin capacitatea de a „nu este nimic între Tine şi mine.“ cunoaşte năzuinţa (mintea) Duhului Sfânt. Numai o acceptare necondiţionată, fără Ori de câte ori un credincios este astfel rezerve, a mustrării conştiinţei, cu dispozi­ mustrat de conştiinţa sa răspunsul lui ţia corespunzătoare de a face ceea ce ni imediat ar trebui să fie: „Doamne, sunt s-a revelat că trebuie să facem, poate să gata să ascult.“ Din nou, el trebuie să-L ne arate cât de desăvârşită este râvna lase pe Cristos să fie Domnul vieţii lui. noastră, cât de mult urâm păcatul şi cât El trebuie să se lase învăţat şi, mai ales, de sinceri suntem când spunem că dorim învăţat de către Duhul Sfânt. Duhul să facem voia lui Dumnezeu. Adesea negreşit va veni în ajutor, dacă cineva se dorim să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu, să ocupă cu seriozitate de conştiinţa sa. ascultăm de Domnul, să ne lăsăm călău­ Conştiinţa este ca o fereastră către ziţi de îndemnurile Duhului. Iată, aşadar, duhul credinciosului. Prin ea razele cer­ului testul care ne va descoperi dacă dorinţa strălucesc asupra duhului, inund­ând întrea­ ga fiinţă cu lumină. Lumina cerească

Conştiinţa 207 pătrunde prin con­ştiinţă, dez­văluind gre­ care dată când un cre­dincios refuză să şelile şi condamnând eşec­urile, ori de asculte de conştiinţă el dăunează umblării câte ori gândim sau vorbim greşit sau sale spirituale. Dacă această autorănire a acţionăm în vreo manieră necorespunză­ vieţii sale spi­rituale va continua nestin­ toare pentru sfinţi. Dar dacă vom da gherită, persoana respectivă se va coborî ascultare vocii sale şi vom elimina păca­ la starea de om firesc. Îşi va pierde orice tul înfie­rat, permiţând con­ştiinţei să-şi dezgust ce-l avea odinioară faţă de păcat, facă lucrarea, lumina din cer va străluci nemaigustând fiorul biruinţei. Până când şi mai puternic data viitoare. Dacă însă nu vom fi în stare să privim faţă în faţă nu ne mărturisim păcatul şi nu-l extir­ mustrările lansate de conştiinţă, nu vom păm, conştiinţa noastră va fi coruptă de putea aprecia cât de mult ar putea bene­ acesta (Tit 1:15), deoarece nu am umblat ficia umblarea noastră spirituală dacă am potrivit cu învăţ­ătura pe care ne-a dăruit- asculta de glasul conştiinţei. o Dumnezeu prin lumina Sa. Pe măsură ce se acumulează păcatul, conştiinţa, cu O conştiinţă bună rolul său de fereastră, devine tot mai „...am vieţuit cu toată curăţia cugetului înceţoşată, până când lumina abia va mai meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua putea penetra duhul. Şi astfel va veni o aceasta“ (Fapte 23:1). Acesta a fost secre­ zi când credinciosul va putea păcătui fără tul vieţii lui Pavel. Cugetul la care se nici o mustrare de cuget, fără nici o referă el nu este cel al unei persoane întristare, întrucât conştiinţa a fost de mult neregenerate, ci cugetul sau conştiinţa parali­zată, iar intuiţia tocită de păcat. Cu unei persoane umplute cu Duhul Sfânt. cât este mai spiritual un cred­incios, cu Plină de încredere în apropierea de atât mai alert va fi faţă de barometrul Dumnezeu, bucurându-se de părtăşie per­ său lăuntric. Nici un creştin nu poate fi fectă cu El, conştiinţa regenerată a apos­ atât de spiritual încât să nu mai aibă tolului nu a avut ce să-i reproşeze. Totul nevoie să-şi mărturisească păcatele. se face la apostol după călăuzirea conşti­ Negreşit el e decăzut spiritual, dacă con­ inţei. El nu face nici un lucru care să fie ştiinţa sa este tocită şi insensibilă. Un condamnat de con­ştiinţă, după cum nu grad superior de cunoaştere, o râvnă permite în viaţa sa nici un lucru pe care excesivă, sentimente exaltate şi o voinţă conştiinţa îl dezaprobă. Prin urmare, el puternică – ei bine, toate acestea pălesc este plin de îndrăzneală înaintea lui când sunt puse alături de o conştiinţă Dumnezeu şi înaintea omului. Ne pier­ sensibilă. Cel care refuză să dea ascultare dem încrederea când cugetul ne este vocii sale, silindu-se, în schimb, să pro­ înceţoşat. Apostolul s-a străduit să aibă greseze pe plan mental şi senzorial, va întotdeauna un cuget curat faţă de constata că, de fapt, a regresat pe plan Dumnezeu şi faţă de oameni (Fapte spiritual. 24:16), căci „dacă inima nu ne condam­ Sensibilitatea conştiinţei poate fi spori­ nă, avem încred­ere înaintea lui Dumne­ tă sau, dimpotrivă, diminuată. Dacă i se zeu şi primim de la El tot ce cerem, va da conştiinţei libertatea de a funcţiona deoarece păzim poruncile Sale şi facem plenar, fereastra duhului din acel om va ce-I este plăcut“ (1 Ioan 3:21-22). face să pătrundă şi mai multă lumină Credincioşii nu-şi dau seama cât de data viitoare; dacă însă omul respectiv va importantă este, de fapt, conştiinţa lor. nesocoti glasul conştiinţei sau îi va răs­ Mulţi cred că, atâta timp cât umblă după punde prin raţionamente sau fapte, oco­ îndemnurile duhului, totul este în or­dine. lind cerinţele specifice ale conştiinţei, gla­ Ei nu ştiu că o conştiinţă tulbure înseam­ sul ei se va auzi tot mai estompat, de nă pierderea încrederii de a ne apropia fiecare dată când va fi nesocotit, până de Dumnezeu şi că această pierdere, la când va înceta să mai vorbească. De fie­ rândul ei, duce la perturbarea părtăşiei cu

208 Omul spiritual, volumul II El. De fapt, o con­ştiinţă tulbure sau nostru trez­it. Trebuie să fim cu foarte încărcată poate îm­piedica comuniunea mare băgare de seamă faţă de mărturia noastră intuitivă cu Dumnezeu mai mult pe care ne-o dă el. Cum ne cotează? decât orice altceva. Dacă nu vom reuşi Ne condamnă oare pentru ipocrizia noas­ să păzim poruncile Sale şi nu vom face tră? Sau mărturiseşte că am umblat prin­ ce-I este plăcut Lui, evident, monitorul tre oameni în sfinţenie şi curăţie de cuget, sau barometrul nostru lăuntric ne va mus­ cu sinceritate? Afirmă conştiinţa că am tra, făcându-ne să ne temem înaintea lui umblat pe măsura întregii lumini de care Dumnezeu şi, prin urmare, împiedicându- dispunem? ne să primim ceea ce cerem. Putem să-I Care este mărturia conştiinţei lui slujim lui Dumnezeu doar cu un cuget Pavel? Ei bine, ea îi spune că s-a purtat curat (2 Tim. 1:3). O conştiinţă împovă­ în lume... nu printr-o înţelepciune rată ne va determina să ne retragem lu­mească, ci prin harul lui Dumnezeu. intuitiv din faţa lui Dumnezeu. De fapt, conştiinţa nu mărturiseşte de­spre „Lauda noastră este mărturia pe care nimic altceva. Ceea ce susţine ea cu tărie ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în este ca un credincios să-şi trăi­ască viaţa lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţe­ prin harul lui Dumnezeu, iar nu prin nie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, înţelepciunea omenească. Înţel­epciunea bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumeas­ omenească este total nulă în ce priveşte că, ci pe harul lui Dumne­zeu“ (2 voia lui Dumnezeu şi luc­rarea Sa. Tot Corinteni 1:12). Textul acesta se referă la aşa, ea nu este de nici un folos în viaţa mărturia conştiinţei. Numai o conştiinţă spirituală a credinciosului. Mintea omului neîmpovărată poate mărturisi în favoarea este total inutilă în co­muniunea sa cu unui credincios. E bine să ai mărturia Dumnezeu. Ba chiar în comunicarea cu altora, dar cu cât mai bine este să ai lumea materială mintea ocupă un rol mărturia propriei tale conştiinţe. Apostolul secundar. Un copil al lui Dumnezeu tră­ afirmă că acesta este lucrul cu care are ieşte pe pământ exclusiv prin harul lui el dreptul să se laude aici. În umblarea Dumnezeu. Or, harul presupune ceva rea­ noastră după îndemnurile duhului, avem lizat exclusiv de El, fără ca omul să aibă nevoie în permanenţă de o astfel de măr­ vreun rol în asta (Rom. 11:6). Numai turie. Ceea ce spun alţii este pasibil de când cineva trăieşte exclusiv prin eroare, deoarece ei n-au de unde şti cum Dumnezeu, neîng­ăduindu-şi nici o iniţiati­ ne-a călăuzit Dumnez­eu. E posibil ca ei vă proprie şi ne­perm­ iţând minţii sale să să greşească în felul în care ne percep aibă stăpân­ire asupra sa, va putea acea sau ne judecă, aşa cum au fost greşit persoană să declare că trăieşte în această înţeleşi şi judecaţi apostolii de către cre­ lume în sfinţenie şi curăţie de inimă, cu dincioşii din vremea lor. Ba alte ori s-ar evlavie. Cu alte cuvinte, ea operează putea ca ei să ne elogieze peste măsură, împreună cu intuiţia. Conştiinţa dă mărtu­ să ne supraaprecieze. De multe ori oame­ rie cu privire la tot ce se face conform nii ne critică atunci când, de fapt, noi nu revelaţiei, în intuiţie, dar se opune oricărei facem altceva decât să ascultăm de acţiuni contrare intuiţiei, indiferent cât de Domnul, urmând voia Lui. Alteori ei ne compatibilă ar fi aceasta cu înţelepciunea laudă pentru ceea ce văd în noi, deşi omenească. Rezu­mând, vom spune că acel lucru este – în mare măsură – rezul­ conş­tiinţa aprobă numai revelaţia intuiţiei. tatul unei explozii emotive vremelnice Intuiţia îi conduce pe credincioşi, pe când sau a unui gând meşteşugit din partea conştiinţa îi constrânge să dea curs noastră. De aici rezultă că laudele sau îndemnurilor intuiţiei. criticile ce le primim din partea altora O conştiinţă nepătată, ce confirmă sunt lipsite de importanţă; ceea ce con­ faptul că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea tează cu adevărat este mărturia cugetului în credinciosul respectiv (întrucât nu este

Conştiinţa 209 nimic între el şi Dumnezeu), este absolut fund îngemănate. Dacă dorim să ne păs­ esenţială pentru o viaţă trăită după îndem­ trăm un cuget curat faţă de oameni, mai nurile duhului. Această confirmare trebuie întâi trebuie să ne punem în ordine înain­ să fie ţelul urmărit de credincios, acesta tea lui Dumnezeu. Un cuget pătat înain­ neavând voie să accepte nimic mai pre­ tea lui Dumnezeu ne va determina auto­ jos. Asta ne arată care ar trebui să fie mat să avem un cuget pătat faţă de viaţa normală a creştinului – adică exact oameni. În consecinţă, toţi cei ce doresc aşa cum a mărturisit apostolul Pavel, tot să trăi­ască o viaţă spirituală trebuie să se aşa trebuie să fie şi mărturia noastră. străduiască să aibă un cuget curat faţă de Enoh a fost un om cu conştiinţa curată, Dumnezeu (1 Petru 3:21). Asta nu conştient că Dumnezeu Îşi găsea plăcerea în­seamnă deloc că ar fi lipsit de impor­ în El. Această confirmare a faptului că tanţă să avem un cuget curat înaintea Dumnezeu este încântat de noi ne ajută oamenilor. Dimpotrivă, sunt multe luc­ru­ să înaintăm. Trebuie să fim însă foarte rile care pot fi făcute faţă de Dumnez­eu, atenţi în acest punct, ca nu cumva să ne dar nu şi faţă de oameni. Numai o con­ preamărim „eul“ nostru, ca şi când nouă ştiinţă curată faţă de oam­ eni ne asig­ură o ne-ar aparţine meritul de a-I fi plăcuţi. mărturie bună înaintea lor. Perc­epţia gre­ Lui I se cuvine toată slava. Trebuie să ne şită a omului nu afectează mărt­uria care străduim din răsputeri ca întotdeauna să glăsuieşte astfel: „să aveţi un cuget curat, avem un cuget curat. Iar dacă ne este pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră cugetul curat, trebuie să ne ferim ca nu bună în Cristos să rămână de ruşine toc­ cumva să intervină firea veche. mai în lucrurile în care vă vorbesc de Dacă în permanenţă conştiinţa noastră rău“ (1 Petru 3:16). Purtarea bună nu ne asigură că Îi suntem plăcuţi lui poate aplana neliniştea pe care ne-o dă o Dumnezeu, atunci vom avea îndrăzn­eala conştiinţă pătată. Tot aşa, oricâte ocări am de a ne îndrepta privirea spre sângele avea din partea oamenilor, un cuget curat Domnului Isus, ca acesta să ne cureţe, nu va putea să fie umbrit. ori de câte ori – regretabil – am greşit. În plus, un cuget curat ne ajută să ne Pentru a avea un cuget curat, nu avem însuşim făgăduinţele lui Dumnezeu. voie să ne depărtăm nici o clipă de sân­ Creştinii de astăzi se plâng adesea că gele acesta, care ne curăţeşte în continuu mica loc credinţă este cauza eşecului lor şi pe veci. Mai mult, întrucât natura de a trăi o viaţă spirituală desăvârşită. Un noastră păcătoasă încă sălăşluieşte în noi, cuget curat este nedespărţit de o credinţă rezultă că nu vom fi în stare să recu­ mare. În clipa în care cugetul este împo­ noaştem multe din lucrările ascunse ale vărat, credinţa este automat slăbită. Să firii vechi, decât atunci când ne-am matu­ vedem cum face Biblia jonc­ţiune între rizat din punct de vedere spiritual. Ceea aceste două elemente: „Ţinta poruncii ce consideram înainte drept inofensiv este dragostea, care vine dintr-o inimă acum s-ar putea să ne apară, în realitate, curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o cre­ un lucru cu adevărat păcătos. Fără curăţi­ dinţă neprefăcută“ (1 Tim. 1:5). Şi iarăşi: rea efectuată de sângele scump nu am „şi să păstrezi credinţa şi un cuget avea niciodată pace. Dar de îndată ce curat…“ (1 Tim. 1:19). Conştiinţa este conştiinţa noastră este stropită cu sângele organul credinţei noastre. Dumnezeu urăş­ scump, acesta va contin­ua să-şi desfăşoa­ te aprig păcatul – culmea gloriei lui re necurmat lucrarea de curăţire. Dumnezeu este sfinţenia. Or, sfinţenia Sa Apostolul mărturiseşte că ceea ce nu poate tolera păcatul, nici o clipă. Dacă urmăreşte el este să aibă o conştiinţă un credincios nu elimină, după cum îi bună faţă de Dumnezeu şi faţă de dictează conştiinţa, tot ce este contrar oam­ eni. Aceste două deziderate – către minţii lui Dumnezeu, va pierde imediat Dum­n­ezeu şi către oameni – sunt pro­ părtăşia cu Dumnezeu. Toate promisiunile

210 Omul spiritual, volumul II pe care ni le dăruieşte Dumnezeu în lăsat un exemplu bun prin faptul că întot­ Biblie ar putea fi considerate condiţionate. deauna a avut un cuget curat. Iată secre­ Nici una nu este dăruită pentru a satisfa­ tul: prin asta vom menţine părtăşia neîn­ ce pofta firii pământeşti. Nimeni nu va treruptă cu Dumnezeu. trăi experienţa Duhului Sfânt, comuniunea cu Dumnezeu şi răspunsul la rugăciune, Conştiinţa şi cunoştinţa dacă nu se ocupă de păcat şi de firea Rămânând alături de duh şi ascultând pământească. Cum putem să ne însuşim glasul conştiinţei, trebuie, de asemenea, să făgăduinţa lui Dumnezeu cu încredere, ţinem seama de un lucru important: con­ dacă vocea din lăuntrul nostru ne acuză? ştiinţa este limitată de cunoştinţă. Este Cum poate cineva, a cărui conştiinţă nu organul prin care deosebim binele de rău, mărturiseşte împreună cu el că a trăit pe ceea ce înseamnă că ea ne dăruieşte pământ în sfinţenie, evlavie şi sinceritate, cunoştinţa binelui şi răului. Această să fie un om al rugăciunii, care să poată cunoştinţă diferă de la creştin la creştin. cere de la Dumnezeu binecuvântări Unii au mai multă cunoştinţă, alţii mai nemărginite? Ce rost are rugăciunea, dacă puţină. Gradul de cunoaştere poate fi monitorul nostru lăuntric ne mustră în determinat de mediul în care vieţuieşte momentul în care ne ridicăm mâinile individul respectiv sau poate de învăţătura către Dumnezeu? Mai întâi trebuie să ne pe care a primit-o. Astfel, nu putem trăi lepădăm de păcat şi să fim curăţiţi, înain­ în funcţie de standardele altora, după cum tea de a ne putea ruga cu credinţă. nu putem să le cerem altora să trăiască Trebuie să avem un cuget liber de după lumina pe care o avem noi înşine. orice vină, nu în sensul că ar fi mai bun În părtăşia unui creştin cu Dumnezeu, un decât înainte sau că mult rău ar fi fost păcat necunoscut nu împiedică părtăşia. înlăturat, ci că este fără vină şi plin de Oricine aplică toată voia lui Dumnezeu încredere înaintea lui Dumnezeu. Ac­easta ce-i este cunoscută în viaţa sa, lepădând ar trebui să fie condiţia normală a conşti­ tot ce ştie că este condamnat de inţei noastre. Dacă ne prosternăm înaintea Dumnezeu, este calificat să se bucure de sa şi-i permitem să ne mustre; dacă ne părtăşie desăvârşită cu El. Creştinul tânăr aducem pe noi înşine cu totul înaintea în credinţă adesea conchide că, datorită Domnului, fiind gata să îndep­linim tot ce lipsei sale de cunoştinţă, este cu neputinţă a rânduit El pentru noi, atunci încrederea ca el să-I fie plăcut lui Dumnezeu. noastră va spori, până când vom putea să Cunoştinţa spirituală este, într-adevăr, ne privim conştiinţa ca fiind eliberată de foarte importantă, dar noi ştim, de ase­ vină. Vom îndrăzni să-I spunem lui menea, că o atare lipsă de cunoştinţă nu Dumnezeu că acum nu mai avem nimic împiedică părtăşia cuiva cu Dumnezeu. ascuns de El. În ce ne priveşte, nu ştim În chestiunea părtăşiei, Dumnezeu nu pri­ să existe nimic între noi şi El. Umblând veşte la cât din voia Sa am reuşit să prin duhul, nu avem voie să permitem captăm, ci, mai degrabă, la atitudinea nici unei întinări, oricât de mici, să ne noastră faţă de voia Sa. Dacă vom căuta, tulbure conştiinţa. Tot ce este condamnat cu sinceritate, din toată inima, să ascul­ de conştiinţă trebuie mărturisit imediat, tăm de dorinţele Sale, părtăşia noastră va curăţit de sângele scump şi dat uitării, rămâne neîntreruptă, chiar dacă s-ar putea lepădat, pentru ca să nu mai rămână nici să existe încă multe păcate necunoscute o urmă. În fiecare zi trebuie să căutăm în viaţa noastră. Dacă părtăşia ar fi deter­ să avem un cuget curat, o conştiinţă minată de sfinţenia lui Dumnezeu, care bună, deoarece, oricât de scurt ar fi tim­ dintre chiar şi cei mai sfinţi din trecut şi pul în care conştiinţa este împovărată, din prezent ar putea fi considerat vrednic pierderile sunt imense pentru duh iar pre­ chiar de o singură clipă de părtăşie desă­ judiciul foarte mare. Apostolul Pavel ne-a vârşită cu El? Am fi izgoniţi zilnic dina­

Conştiinţa 211 intea feţei Domnului şi dinaintea slavei curăţi, dacă vom umbla potrivit luminii tăriei Lui. Acel păcat necunoscut de noi pe care o avem deja. Poate că sunt încă se află sub acoperirea sângelui scump. unele păcate care nu au fost îndepărtate Pe de altă parte, dacă am permite să din viaţa noastră, dar noi nu suntem con­ rămână chiar şi cel mai mic păcat despre ştienţi de ele. În consecinţă, ne putem care ştim că a fost condamnat de con­ bucura în continuare de părtăşie cu ştiinţa noastră, pe dată am pierde acea Dumnezeu în prezent. Să nu uităm că, părtăşie desăvârşită cu Dumnezeu. După oricât de importantă ar fi conş­tiinţa, ea cum o scamă sau orice impuritate din nu este standardul nostru de sfinţenie, ochiul nostru ne împiedică să vedem, tot deoarece ea este strâns corelată cu cunoş­ aşa, păcatul cunoscut de noi, indiferent cât tinţa. Cristos Însuşi este sing­urul nostru de infinitezimal de mic ar fi, ascunde standard de sfinţenie. Dar în chestiunea zâmbetul feţei lui Dumnezeu de noi. În părtăşiei cu Dumn­e­zeu, singura condiţie clipa în care conştiinţa este împovărată, pe care o pune El este aceasta: ne-am părtăşia este numaidecât afectată. Un păcat păstrat noi oare o conştiinţă liberă de necunoscut de un sfânt poate să persiste vină? Avem noi un cuget curat? Şi totuşi, vreme îndelungată în viaţa sa, fără să afec­ chiar după ce am ascultat de ce ne dic­ teze părtăşia sa cu Dumne­zeu. Însă de tează conştiinţa, nu trebuie să ne privim îndată ce lumina (cunoaş­te­rea) îi năpădeşte ca fiind, de acum, „desăvârşiţi“. O conşti­ fiinţa, creştinul respectiv îşi pierde părtăşia inţă curată nu face altceva decât să ne cu El pentru fiecare zi în care permite asigure că, după câte ştim noi, suntem acelui păcat să rămână. Dum­nezeu are desăv­ârşiţi, adică am atins ţelul imediat, părtăşie cu noi potrivit cu nivelul de dar nu şi pe cel final. cunoştinţă din conştiinţa noastră. Vom fi Aşa stând lucrurile, norma noastră de foarte nechibz­uiţi dacă vom presupune că, conduită se înalţă tot mai sus, pe măsură întrucât o anumită chest­iune nu ne-a ce vom cunoaşte tot mai profund împiedicat să avem părtăşie cu Dumnezeu Scripturile şi va creşte experienţa noastră atâţia ani de zile, în mod sigur ea nu spirituală. Numai atunci când viaţa noas­ poate să fie prea gravă. tră va deveni mai sfântă, pe măsură ce Este aşa deoarece conştiinţa poate să lumina va înainta tot mai mult în noi, condamne doar în măsura luminii celei vom fi în stare să ne păstrăm o conştiinţă mai recente pe care a primit-o. Ea nu eliberată de orice vină. În mod inevitabil poate să judece ca fiind păcătos vreun ea ne va acuza, dacă vom pune alături lucru de care nu este conştientă. Pe măsu­ cunoştinţa şi experienţa acumulate în cur­ ră ce creşte cunoştinţa unui credincios, sul anului acesta cu purtarea noastră din creşte şi conştienţa din cugetul său. Cu anul trecut. Dumnezeu nu Şi-a întrerupt cât înaintează cunoştinţa, cu atât mai mult părtăşia Sa cu noi anul trecut din pricina va judeca conştiinţa sa. Nu trebuie să ne păcatelor pe care nu le-am cunoscut preocupăm cu privire la ceea ce nu atunci. Dar negreşit El Îşi va întrerupe cunoaştem, dacă urmăm întru totul ceea părtăşia dacă nu ne lepădăm de păcatele ce deja cunoaştem. „Dacă umblăm în necunoscute anul trecut însă scoase la lumină“, adică dacă umblăm în lumina pe iveală şi cunoscute anul acesta. Conştiinţa care o avem deja, „după cum El Însuşi este standardul actual de sfinţenie dăruit este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; de Dumnezeu. Se presupune că oricine a şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne încălcat acest standard a comis păcat. curăţeşte de orice păcat“ – 1 Ioan 1:7 Domnul are multe cuvinte pentru noi, (chiar dacă mai rămân încă multe lucruri dar din pricina lipsei noastre de maturitate necunoscute de noi). Dumnezeu dispune în înţelegerea noastră spirituală, El e de lumină nelimitată. Deşi lumina noastră nevoit să aştepte. Dumnezeu Se poartă cu este limitată, vom trăi în părtăşie cu copiii Săi potrivit cu condiţiile specifice Dumnezeu, iar sângele Fiului Său ne va ale acestora. Datorită gradelor diferite de

212 Omul spiritual, volumul II cunoştinţă în cugetul nostru, unii nu sunt problemă pentru cel care este dispus să conştienţi de păcate pe care fraţii lor de umble prin duhul. credinţă le consideră foarte mari. De unde şi importanţa de a nu ne judeca unii pe Un cuget slab (o conştiinţă slabă) alţii. Numai Tatăl ştie cum să Se poarte Cu câteva clipe în urmă am remarcat cu copiii Săi. El nu Se aşteaptă să găseas­ că standardul nostru de trăire sfântă este că tăria „tinerilor“ la „copilaşii Săi“, nici Cristos, nu conştiinţa, deşi aceasta din experienţa „taţilor“ la „tineri“, dar El urmă este foarte importantă. Ea mărturi­ negreşit Se aşteaptă ca fiecare din copiii seşte dacă suntem sau nu plăcuţi lui Lui să asculte de El potrivit cu măsura Dumnezeu în viaţa de fiecare zi. În con­ cunoştinţei pe care o posedă deja. Dacă secinţă, ea joacă rolul de criteriu pentru am şti sigur (ceea ce nu este deloc uşor) gradul actual de sfinţenie. Dacă trăim în că Dumnezeu i-a vorbit fratelui nostru funcţie de lucrurile pe care ni le-a trans­ într-o anumită chestiune şi că fratele nos­ mis conştiinţa, am ajuns la stadiul în care tru a refuzat să asculte, atunci l-am putea trebuie să fim în clipa de faţă. Prin convinge să asculte. Cu toate acestea, nu urmare este un factor primordial în avem însă voie să-l forţăm pe fratele nos­ umb­larea noastră zilnică după îndemnurile tru să dea curs căii pe care conştiinţa duhului. În orice privinţă în care am noastră ne-a descoperit-o nouă. Dacă nesocotit ceea ce ne-a dictat conştiinţa Dumnezeul sfinţeniei perfecte nu ne res­ noastră, tot conştiinţa este aceea care ne pinge din pricina păcatelor necunoscute va mustra. Urmarea va fi faptul că ne de noi în trecut, cum am putea noi, ple­ vom pierde pacea şi vom fi despărţiţi, un când de la standardul nostru actual, să-l timp, de părtăşia cu Dumnezeu. Nu înca­ judecăm pe fratele nostru, care nu ştie pe nici o îndoială că trebuie să dăm decât ce ştiam noi anul trecut? ascultare cerinţei conştiinţei. Dar cât de De fapt, ajutându-i pe alţii, noi nu perfectă este cer­inţa sa rămâne încă un trebuie să obţinem cu forţa ascultare din semn de întrebare. partea lor în chestiuni mărunte, ci doar Cum am văzut, conştiinţa este limitată să-i sfătuim să urmeze cu credincioşie de cunoştinţă. Ea ne poate călăuzi doar ceea ce le dictează propria lor conştiinţă. în funcţie de cunoaşterea pe care o pose­ Dacă voinţa lor cedează în faţa lui dă. Ea condamnă orice act de neascultare Dumnezeu, ei vor asculta de El când de ceea ce cunoaşte ea, dar nu poate Duhul Sfânt va lumina cuvintele scrise condamna ceea ce ea însăşi nu cunoaşte. limpede în Biblie. Atâta timp cât voinţa De aici rezultă că există o mare prăpastie sa este predată, credinciosul va da curs între măsura conştiinţei şi măsura sfinţeni­ dorinţei lui Dumnezeu în clipa în care ei lui Dumnezeu. Or, tocmai aici găsim conştiinţa sa va primi lumină. Acelaşi cel puţin două defecte. Mai întâi, o con­ lucru se aplică şi în cazul nostru. Nu ştiinţă ce posedă cunoştinţă limitată va trebuie să ne extenuăm, până acolo încât condamna doar ceea ce cunoaşte ea însăşi să ne supralicităm tăria sufletului nostru, ca fiind greşit, lăsând neatinse în viaţa pentru a înţelege adevăruri ce depăşesc noastră o mulţime de chestiuni ce nu capacitatea noastră actuală. Dacă suntem sunt după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu dispuşi să ascultăm de glasul lui şi sfinţii mai maturi ştiu cât de imperfecţi Dumnezeu astăzi, suntem consideraţi suntem, şi totuşi noi continuăm să acceptabili. Pe de altă parte, nu trebuie să umblăm ca mai înainte, deoarece ne lip­ ne reţinem de la nici o căutare a oricărui seşte o lumină nouă. adevăr pe care Duhul Sfânt ne va călăuzi Nu este oare acesta un defect enorm? intuitiv să-l cercetăm. O atare reţinere ar Această imperfecţiune este totuşi supor­ echivala cu o scădere a standardului de tabilă întrucât Dumnezeu nu judecă ceea sfinţenie. Într-un cuvânt, nu există nici o ce nu ştim. În pofida acestui neajuns, noi

Conştiinţa 213 putem avea părtăşie cu El, fiind acceptaţi, posedă cunoştinţă au o con­ştiinţă mai cu condiţia să ascultăm de tot ce ne dic­ puternică şi, prin urmare, se bucură de o tează conştiinţa. mai mare libertate. În schimb, cei lipsiţi Dar al doilea defect, spre deosebire de de cunoştinţă adăpostesc în ei o conştiin­ primul, afectează părtăşia noastră cu ţă mai slabă, trăind, în consecinţă, experi­ Dumnezeu. După cum o cunoştinţă enţa unui grad ridicat de robie. lim­ itată nu va reuşi să judece ceea ce Lucrul acesta este foarte clar ilustrat trebuie judecat, tot aşa o atare cunoştinţă în prima epistolă către Corinteni. Între va judeca ceea ce nu trebuie judecat. creştinii din Corint exista un mare grad Înseamnă oare că e defectuoasă conş­tiinţa de neînţelegere cu privire la consumul în călăuzirea ce ne-o oferă? Nicid­ecum! alimentelor închinate idolilor. Unii din ei Călăuzirea conştiinţei este corectă şi tre­ considerau că idolii nu posedă o existenţă buie să i se dea ascultare de către toţi reală, întrucât nu există decât un singur credincioşii. Dar există diferite grade de Dumnezeu (1 Cor. 8:4). Deci, pentru ei cunoaştere între sfinţi. Multe lucruri ce nu putea fi nici o deosebire între hrana pot fi făcute cu ştiinţă sunt condamnate închinată idolilor şi hrana obişnuită. drept păcate de conştiinţa celor lipsiţi de Pentru ei ambele alimente puteau fi con­ cunoştinţă. Aceasta scoate în evidenţă sumate, fără nici o mustrare de conştiinţă. imaturitatea credincioşilor. Taţii pot săvâr­ Dar alţii, ce au avut o îndelungată expe­ şi multe lucruri, cu libertate desăvârşită, rienţă în cele idoleşti, nu puteau să nu datorită cunoş­tinţei lor avansate, experien­ privească hrana aceasta ca fiind oferită ţei şi poziţiei pe care o ocupă. Dar pen­ unui idol, fiindu-le greu s-o consume. tru copilaşi ar fi total greşit să facă aceste Deoarece cugetul lor era slab în timp ce lucruri, deoarece ei, pur şi simplu, nu consumau această hrană, ei erau întinaţi posedă atari cunoştinţe, experienţă sau (v. 7). Apostolul a tratat această deosebire poziţie. Asta nu înseamnă că există două de vederi ca pe o chestiune de cunoştinţă norme de conduită creştină, ci ne arată (v. 7). Primii aveau lumină şi astfel nu că norma prin care se stabileşte ce e păcătuiau când consumau această mânca­ bine şi ce e rău e strâns legată de poziţia re, deoarece conştiinţa lor nu-i mustra. În pe care o ocupă fiecare. Legea se aplică schimb, credincioşii din a doua categorie atât la ce este pământesc, cât şi la ce e nu posedau această cunoştinţă şi astfel se spiritual. Multe lucruri sunt perfect con­ simţeau mustraţi când mâncau, fiind, în forme voii lui Dumnezeu, când sunt consecinţă, vinovaţi. Vedem de aici cât săvârşite de către credincioşii maturi, dar de importantă este cunoştinţa. O creştere aceleaşi lucruri pot fi considerate păcate, a acesteia duce uneori la o creştere a dacă sunt copiate de către cei imaturi. condamnării din partea conştiinţei, dar Motivul pentru această diferenţă stă în uneori ea poate duce şi la o scădere a faptul că există diverse grade de cunoş­ condamnării sale. tinţă în conştiinţa noastră. Când un cre­ Este recomandabil să stăruim înaintea dincios face ceea ce consideră con­ştiinţa Domnului, rugându-L să ne dăr­u­iască sa că este bine, el ascultă de voia lui mai multă cunoştinţă, pentru a nu fi Dumnezeu; dar conştiinţa altuia s-ar putea legaţi într-o măsură prea mare, dar aceas­ să judece acelaşi lucru ca fiind rău şi, tă cunoaştere trebuie păstrată în smerenie, evident, acea persoană va păcătui împotri­ pentru ca nu cumva, asemenea corinteni­ va lui Dumnezeu, dacă va face lucrul lor, să cădem şi noi înapoi în fire. În respectiv. Voia lui Dumnezeu ab­solută cazul în care cunoştinţa noastră este ina­ este întotdeauna aceeaşi, dar El Îşi desco­ decvată, iar conştiinţa contin­uă să ne cen­ peră mintea sau gândirea Sa fiecărei per­ zureze, trebuie să dăm neapărat ascultare soane potrivit cu limitele poziţiei spiritua­ glasului său, oricât ne-ar costa acest lucru. le ocupate de acea persoană. Cei ce Niciodată nu trebuie să ne permitem să

214 Omul spiritual, volumul II filozofăm că, întrucât acest lucru nu este de multă cunoştinţă am poseda, să avem greşit potrivit celui mai înalt standard al grijă ca nu cumva s-o urmăm pe aceasta, lui Dumn­ezeu, putem să-l facem liniştiţi, ci să dăm ascultare doar conştiinţei din chiar dacă altceva ne transmite con­ştiinţa duhul nostru. noastră. Să nu uităm: conştiinţa noastră Dacă vom nesocoti ceea ce este con­ este standardul nostru actual de călău­zire damnat în mod intuitiv de către con­ştiinţa din partea lui Dumnezeu. Treb­uie să ne noastră, luând cunoştinţa noastră drept supunem în faţa ei, altminteri păcătuim. standard de conduită, înseamnă că deja Dumnezeu judecă ceea ce judecă, de ne-am acomodat trăirii după îndemnurile fapt, şi conştiinţa. firii. Oare nu se întâmplă ca uneori con­ Ceea ce am discutat noi aici priveşte ştiinţa noastră să fie foarte tulburată, când doar chestiunile exterioare, cum ar fi ne propunem să facem un lucru absolut hrana. În chestiunile de natură spir­ituală legitim, potrivit adevărului pe care-l nu poate exista nici o astfel de deosebire cunoaştem? Ceea ce condamnă conştiinţa de libertate şi robie, oricât de mult ar este socotit a fi contrar voii lui Dumnezeu, creşte cunoştinţa noastră. Numai în ches- chiar dacă, în lumina cun­oştinţei minţii tiuni externe, de natură fizică, Se ocupă noastre, este un lucru bun. Asta deoarece Dumnezeu de noi potrivit cu vâr­sta noas­ cunoştinţa noastră este dobândită în urma tră. La credincioşii tineri El acordă multă cercetării efectuate de intelectul nostru, iar atenţie alimentaţiei lor, îmb­răcăminţii lor nu prin revelaţiile intuiţiei noastre. De aici şi altor chestiuni externe, deoarece doreşte rezultă că între călăuzirea conştiinţei şi să fie date la moarte faptele rele ale tru­ cunoştinţă poate să existe un conflict. pului. Dacă tinerii au cu adevărat o inimă Pavel arată că viaţa spirituală a unui sinceră de a-L urma pe Domnul, vom om poate fi grav periclitată, dacă acesta constata că El îi cheam­ ă deseori prin con­ va nesocoti mustrările conştiinţei, dând, în ştiinţa duhului lor să se predea în aceste schimb, curs cunoştinţei minţii sale. „Căci chestiuni. Dar cei ce posedă o experienţă dacă te va vedea cineva pe tine, un om mai profundă în Domnul par să benefi- cu cunoştinţă, stând la masă în templul cieze de mai multă libertate în conştiinţa unui idol, oare nu va fi încurajat acel om, lor cu privire la aceste chestiuni, deoarece dacă are un cuget slab, să mănânce hrană aceştia deja au învăţat să asculte de El. închinată idolilor? Şi astfel, prin cunoştin­ Şi totuşi, cei mai înaintaţi sunt confrun­ ţa ta, acest om slab este distrus, fratele taţi cu unul din cele mai mari pericole în pentru care a murit Cristos“ (1 Cor. 8:10- acest punct. Conştiinţa lor devine atât de 11, traducere textuală după versiunea puternică, încât alunecă într-o amorţire engleză, n.tr.). Văzând un cred­incios cu indiferentă. Creştinii tineri care-l urmează cunoştinţă mâncând hrană oferită idolilor, pe Domnul cu toată inima ascultă de El cel lipsit de cunoştinţă va avea tendinţa în multe puncte, deoarece conştiinţa lor să creadă că şi el are voie să mănânce. este sensibilă şi uşor mişcată de Duhul Dar dacă acesta din urmă mănâncă împo­ Sfânt. Pe de altă parte, credincioşii mai triva vocii conştiinţei sale, el cade în înaintaţi în vârstă posedă atâta cunoştinţă, păcat. Prin urmare, să nu umblăm nici o încât tind să-şi dezvolte peste măsură min­ clipă după cunoştinţa pe care o avem. tea, până acolo încât îşi amorţesc sensibili­ Oricât de multă cunoştinţă am fi dobân­ tatea con­ştiinţei lor. Ei sunt ispitiţi să facă dit, noi trebuie să ascultăm de intuiţia şi lucrurile potrivit cu cunoştinţa minţii lor, de conştiinţa duhului. E posibil ca cunoş­ aparent nerăspunzând la îndemnurile tinţa să influenţeze conştiinţa. Dar chiar şi Duhului Sfânt. Aceasta e o lovitură fatală aşa avem datoria să urmăm numai îndem­ pentru viaţa spirituală, eliminând pros­ nul conştiinţei noastre. Dumnezeu caută peţimea din umblarea unui credincios, să vadă la noi mai multă ascultare de îm­bătrânindu-l şi ofilindu-l. Indiferent cât voia Sa, decât „corectitudinea“ purtării

Conştiinţa 215 noastre. As­cultarea noastră de glasul con­ să ne preocupăm de alte chestiuni. Să ştiinţei va garanta autenticitatea caracteru­ menţinem în permanenţă conştiinţa noastră lui nostru de consacrare şi ascultare. Prin într-o condiţie sănătoasă. Nu permite nici conş­tiinţa noastră, Dumnezeu exam­ inează unui păcat să ştirbească vocea conştiinţei. motivaţia noastră – dacă dorim cu adevă­ Dacă la un moment dat descoperim că ni rat să ascultăm de El sau, dimpotrivă, s-a răcit conştiinţa şi s-a împietrit, încât dacă dorim altceva. nimic nu mai pare să ne mişte, să recu­ Un alt lucru de care trebuie să ne noaştem prin aceasta că am căzut adânc păzim este pericolul blocării conştiinţei în firea veche. În acest caz, toate cunoş­ noastre. Uneori cugetul nostru nu mai tinţele din Biblie le-am acumulat doar în funcţionează cum trebuie datorită unui mintea firii noastre vechi, ele fiind astfel anumit blocaj. Când suntem înconjuraţi lipsite de puterea vie. Noi trebuie să dăm de cei a căror conştiinţă este amorţită de fără încetare curs intuiţiei duhului nostru, moarte, şi conştiinţa noastră poate fi fiind umpluţi cu Duhul Sfânt, încât conşti­ amorţită prin argumentele la care recurg inţa noastră să crească zilnic în sensibilita­ aceştia, prin conversaţia, învăţătura, persu­ te, iar pocăinţa noastră să fie tot atât de asiunea sau exemplul oferit de aceştia. rapidă şi instantanee pe cât este şi cunoş­ Feriţi-vă de învăţătorii cu conştiinţa împie­ tinţa noastră cu privire la orice lucru rău trită. Feriţi-vă de conştiinţe făurite de om. dintre noi şi Dumnezeu. Să nu te preo­ Respingeţi orice încercări ale omului de a cupi doar de minte, în detrimentul conşti­ vă modela propria voastră conştiinţă. inţei intuitive. Gradul de spiritualitate se Conştiinţa noastră trebuie să răspundă măsoară prin sensibil­itatea faţă de conşti­ doar la îndemnurile lui Dumn­ezeu, în inţa noastră. Sunt nen­umăraţi creştinii care toate privinţele. Noi în­şine trebuie să şi-au neglijat conştiinţa în trecut, fiind cunoaştem voia Sa şi să fim responsabili acum lipsiţi de vioiciune spirituală, pose­ pentru a o duce la îndep­linire. Vom da dând doar o cunoştinţă moartă în creierul greş, dacă vom neglija conş­tiinţa noastră, lor. Să veg­hem neîncetat, ca să nu cădem ascultând, în schimb, de a altuia. în aceeaşi cursă. Să nu-ţi fie teamă de a Să recapitulăm: Conştiinţa credinciosu­ fi mişcat lăuntric cu uşurinţă. Niciodată să lui constituie una din facultăţile indispen­ nu te temi că ţi-ai exercitat conştiinţa prea sabile ale duhului său. Trebuie să ne stră­ mult. Teme-te doar că nu ţi-ai exercitat-o duim să urmăm în întregime călău­zirea îndeajuns. Conştiinţa are rolul de monitor sa. Deşi este influenţată de cu­noaştere, pentru Dumnezeu. Ea ne informează că vocea sa reprezintă totuşi voia supremă a ceva s-a stricat sau că trebuie reparat. lui Dumnezeu pentru copiii Săi în vremea Vom putea evita multe consecinţe dezas­ de acum. Este bine să dobândim culmea truoase, dacă vom asculta din timp de supremă pentru ziua de azi. Nu e nevoie conştiinţă.

216 Omul spiritual, volumul II

PARTEA A ŞASEA UMBLAREA DUPĂ ÎNDEMNURILE DUHULUI 1. Pericolele vieţii spirituale 2. Legile duhului 3. Principiul minţii care vine în ajutorul duhului 4. Normalitate duhului CAPITOLUL 1 PERICOLELE VIEŢII SPIRITUALE Nimic nu este mai vital pentru viaţa lui. Dar trăirea în practică după îndemnu- creştină decât o umblare zilnică după rile sale este adesea o acţiune sporadică, îndemnurile duhului. Aceasta este cea deoarece ei nu au înţeles încă pe deplin care menţine creştinul într-o stare spiritua- toate legile care guvernează funcţionarea lă permanentă, îl izbăveşte de sub puterea sa. Dar în condiţiile în care intuiţia lor ar firii, îl ajută să asculte întotdeauna de fi dezvoltată adecvat, ei ar putea umbla legea lui Dumnezeu şi-l ocroteşte de ata- statornic după călău­zirea duhului, fără nici cul lui Satan. Acum, după ce am ajuns o interferenţă din afară (nota bene: tot ce să înţelegem modul de funcţionare a este în afara duhului este considerat duhului nostru, trebuie imediat să înce- domeniul exterior). Dar, întrucât nu şi-au pem să ne lăsăm călăuziţi de el. Aceasta însuşit legile duhului, ei interpretează viaţa este o activitate ce trebuie să aibă loc în duhul ca fiind oscilantă, lipsită de clipă de clipă, ce nu trebuie să slăbească reguli şi foarte anev­oios de pus în practi- nici un pic. În zilele acestea în care trăim că. Mulţi sunt ho­tărâţi să asculte de voia trebuie să fim foarte atenţi şi veghetori lui Dumnezeu şi să urmeze călăuzirea faţă de pericolul de a primi învăţătura Duhului Sfânt, dar le lipseşte o inimă Duhului Sfânt, pentru ca apoi să respin- care să le imprime avântul necesar, deoa- gem călăuzirea Sa. Tocmai în acest punct rece ei nu sunt si­guri că se pot bizui cu s-au poticnit şi au căzut mulţi sfinţi. Nu e totul pe călăuzirea intuiţiei lor. Ei mai au suficient să acumulăm învăţătură; trebuie încă de învăţat cum trebuie să înţeleagă să fim pregătiţi să acceptăm şi călăuzirea. indicaţiile transmise de intuiţia lor, potrivit Nu trebuie să ne mulţumim doar cu cărora trebuie să înainteze sau să rămână învăţătura spirituală, ci trebuie să preţuim, pe loc. În plus, ei nu ştiu care ar trebui de asemenea, şi umblarea după călăuzirea să fie starea normală a duhului, fiind ast- duhului. Adesea îi auzim pe oameni fel împiedicaţi să urmeze în continuu zicând cu uşurinţă: „calea crucii“; dar ce că­lăuzirea sa. Adesea omul lor lăuntric îşi este ea, de fapt? În realitate, nu este alt- pierde capacitatea de a funcţiona pentru ceva decât umblarea după îndemnurile simplul motiv că nu ştiu cum să-l menţi- duhului, întrucât a umbla în această ma- nă în starea corespunzătoare. Deşi uneori nieră reclamă din partea noastră să dăm cunosc experienţa revelaţiei în intuiţia lor, toate ideile noastre, dorinţele şi gândurile totuşi ei se întreabă cum se face că, de noastre la moarte. A urma zilnic exclusiv vreme ce caută cu înfrigurare, uneori călăuzirea intuiţiei şi revelaţia duhului ne intuiţia lor primeşte revelaţie, iar alteori obligă să ne purtăm crucea zilnic. nu. Desigur aceasta se întâmplă deoar­ece Toţi credincioşii spirituali cunosc câte uneori ei umblă fără să-şi dea seama ceva despre modul de funcţionare a duhu- după legea duhului, obţinând astfel 217

218 Omul spiritual, volumul II rev­elaţie, pe când alteori, deşi cer, ei nu animă lucrarea lor. Numai astfel vor putea cer conform acestei legi şi, prin urmare, ei urma îndemnurile duhului. nu dobândesc revelaţia solicitată. În Noi ştim că sufletul ne pune la dispo­ schimb, dacă ar umbla în permanenţă ziţie conştiinţa de sine. Un aspect al con­ după legea duhului, în loc să-i urmeze ştiinţei de sine este cercetarea de sine, care călăuzirea doar intermitent şi fără să-şi este o activitate cât se poate de per­iculoasă, dea seama, ar primi întotdeauna revelaţia. deoarece ne face să ne aţintim privirile Din nefericire ei sunt inconştienţi faţă de asupra noastră, sporind astfel dezvoltarea această posibilitate. Totuşi este sigur că vieţii eului. De câte ori nu sunt autoexalta- pentru a putea avea mereu experienţa rea şi mândria conse­cinţele unei atari auto- revelaţiei noi trebuie să cun­oaştem legile cercetări! Există însă un fel de analiză de duhului şi voia lui Dumn­ezeu, făcând o incalculabilă valoare pentru peregrinarea acele lucruri care-I sunt plăcute. Întrucât noastră spirituală. Fără aceasta vom fi inca- toate mişcările dinăuntrul duhului sunt pabili de a cunoaşte cine suntem cu ade- importante, trebuie să învăţăm semnifica- vărat şi ce urmăm de fapt. Auto­examinarea ţia lor, dacă dorim să umblăm cu credin- păgu­boasă gravitează în jurul succesului cioşie. Prin urmare, înţelegerea legilor sau eşecului pe are îl are persoana respec- duhului este indispensabilă. tivă, stimulând astfel atitudinile de orgoliu Sunt foarte mulţi acei creştini care sau autocompătimire. Analiza folositoare consideră că lucrarea ocazională a Duhului este cea care cerc­etează doar sursa gându- Sfânt în duhul lor este cea mai sublimă lui, sentimentului sau dorinţei. Dumnez­eu experienţă din viaţa lor. Ei nu se aşteaptă doreşte să fim izbăviţi de conştiinţa de să aibă în fiecare zi o astfel de experien- sine, dar, în acelaşi timp, evident, El nu ţă, deoarece cred că un eveniment atât de doreşte să trăim pe păm­ ânt ca oameni neobişnuit nu poate avea loc decât de lipsiţi de conştienţă inteligentă. Nu trebuie câteva ori în viaţă. Dar dacă aceştia ar să alunecăm pe panta de a fi prea conşti- trăi după călăuzirea duhului, ar descoperi enţi de sine, dar trebuie totuşi să depistăm că acestea sunt experienţe ce pot avea loc adevărata condiţie a organelor noastre lăun- în fiecare zi. Ceea ce consideră ei extra- trice, prin intermediul cunoştinţei puse la ordinar – adică un lucru ce nu poate fi dispoziţia noastră de Duhul Sfânt. Este susţinut în permanenţă – este, de fapt, absolut necesar să ne exa­minăm acti­vităţile experienţa obişnuită a credincioşilor. Cum inimii. spuneam, este într-adevăr „extraordinară“ Mulţi credincioşi regeneraţi par a fi dacă credincioşii pără­sesc această expe- inconştienţi de faptul că posedă un duh, rienţă obişnuită de viaţă, rămânând în adică un spirit. Deşi, negreşit, ei posedă întuneric. un duh, pur şi simplu, ei nu sunt conşti- Să presupunem că primim un anumit enţi de el. Poate că au o percepţie spiritu- gând. Vom fi noi oare în stare să discer- ală, dar nu realizează că aceasta izvorăşte nem dacă acesta provine din duhul sau din duhul lor. În trăirea sa, fiecare credin- din sufletul nostru? Unele gânduri ard în cios trebuie să se bizuie pe viaţa duhului. duh, pe când altele îmbujorează sufletul. Dacă dorim să ne lăsăm învăţaţi, vom Credincioşii trebuie să înţeleagă cum cunoaşte acest simţ al duhului, această funcţionează diversele componente ale percepţie spirituală. Un lucru este sigur: fiinţei lor, fiindcă altfel nu vor fi în stare sufletul este afectat de influenţe din afară, să deosebească spiritualul de sufletesc. nu însă şi duhul. De exemplu, când sufle- Când gândesc, ei trebuie să recunoască tului îi este pusă la dispoziţie o imagine sursa gândului lor. Iar în privinţa simţuri- minunată din natură, un peisaj de nease- lor, ei trebuie să depisteze direcţia din muită frumuseţe, ori o muzică plină de care vin aceste sentimente. Iar în ce pri- inspiraţie sau multe alte fen­omene aparţi- veşte activitatea, ei trebuie să ştie ce forţă nând lumii exterioare, el poate fi mişcat

Pericolele vieţii spirituale 219 imediat, reacţionând prompt. Nu tot aşa de ignoranţi cu privire la faptul că inver- este cu duhul. Dacă duhul credincioşilor sarea de poziţie a emoţiei cu raţiunea este inundat de puterea Duhului Sfânt, nu-i face să fie cu nici un pic mai puţin aceasta se face independent de suflet. sufleteşti. Prin urmare, să ne reamintim Spre deosebire de acesta, duhul nu nece- care sunt funcţiile duhului. Toată cunoş- sită stimuli externi care să-l activeze, ci tinţa spirituală, comuniunea şi conştiinţa poate activa din proprie iniţiativă. E capa- le parvin pe calea intuiţiei. Ei nu au bil de a se mişca în orice împrejurări. De nevoie să dezlege ei singuri misterul, să aici rezultă că cei ce sunt cu adevărat afle ce este cu adevărat spir­itual. Tot ce spirituali pot fi activi, indiferent dacă li se cere este să rămână în intuiţia lor. sufletul lor este sau nu animat de senti- Ca să ascultăm de Duhul, trebuie să mente sau dacă trupul lor are sau nu prindem năzuinţa Sa pe cale intuitivă. tărie. Aceştia trăiesc după călăuzirea Unii caută darurile Duhului Sfânt cu duhului lor pururea activ. ardoare sinceră. Dar ceea ce urmăresc ei Trebuie să subliniem că percepţia de cele mai multe ori este să obţină sufletului şi intuiţia duhului sunt diametral bucurie, căci „eul“ este foarte vizibil în opuse. Totuşi, uneori ele pot fi atât de căutarea lor. Ei cred că dacă pot simţi apropiate, încât să pară similare. În ase- cum Duhul Sfânt Se coboară peste ei mănarea lor, ele pot să-l inducă în eroare sau dacă văd cum vreo altă forţă exteri- pe credincios. Dacă acesta se va grăbi să oară le ia în stăpânire trupul sau sunt acţioneze, nu va putea evita cu uşurinţă cuprinşi de văpaia unui foc arzător din amăgirea, când va fi confruntat cu aceste creştet până-l tălpi, atunci – îşi zic ei – situaţii similare. Dar dacă va aştepta în negreşit au fost botezaţi cu Duhul. Oricât răbdare, punând la încercare sursa senti- de adevărat este că uneori El le permite mentelor sale de repetate ori, i se va oamenilor să-L simtă astfel, este însă dezvălui adevărata sursă de către Duhul foarte păgubitor pentru oameni să-L caute Sfânt, la timpul potrivit. În umblarea prin intermediul emoţiilor. Căci asta nu după îndemnurile duhului nu trebuie să numai că ar putea stârni viaţa lor sufle- ne pripim niciodată. tească, dar, ceea ce este şi mai grav, ar În general, creştinii sufleteşti înclină în putea stârni o lucrare falsă în ei, declan- anumite direcţii. Cei mai mulţi dintre ei şată de cel rău. Ceea ce are cu adevărat tind să fie ba în favoarea emoţ­iilor, ba a valoare înaintea lui Dumn­ezeu nu este raţiunii. Dar când oamenii aceştia devin cât de mult simţim prezenţa Domnului spirituali, ei tind să se deplaseze exact în pe cale emotivă sau cât de arzătoare sim- direcţia opusă celei în care înclinau înain- ţim că este dragostea noastră faţă de El. te. Persoanele emotive vor fi atunci tenta- Mai degrabă, important este cum urmăm te să se bizuie pe propria lor raţiune călăuzirea Duhului Sfânt şi cum trăim pe rece, ca îndreptar pentru du­hul lor. măsura descoperirii Lui El în duhul nos- Întrucât lor le este uşor să înţeleagă cât tru. De câte ori nu întâlnim oameni de de sufletească era în trecut viaţa lor acest fel, „botezaţi cu Duhul Sfânt“, care dominată de pasiuni, ei confundă raţiunea continuă însă să trăiască după îndemnuri- lor cu activitatea duhului. Tot aşa, cei ce le vieţii lor naturale, iar nu după călăuzi- erau odinioară credincioşi raţionali pot fi rea duhului lor! Lor le lipseşte o intuiţie acum induşi în eroare să creadă că flacă- sensibilă, capabilă să-i ajute să discearnă ra râvnei lor este totuna cu călăuzirea lumea spirituală. Nu emoţiile, ci comuni- Duhului Sfânt. Şi ei sunt conştienţi de unea cu Domnul în duhul este ceea ce turnura sufletească a vieţii lor, ce până contează, fiind de preţ înaintea lui Dum­ acum fusese foarte liniştită. În consecinţă, nezeu! acum ei interpretează emoţiile lor ca fiind În urma abordării acestei discuţii în­de­ activitatea duhului. Dar aceştia sunt la fel lungate despre funcţiile duhului, aşa cum

220 Omul spiritual, volumul II le descrie Biblia, acum putem să ne dăm moment, vestirea lui Isus Cristos seama că duhul poate fi deopotrivă cald, Neamurilor a fost un punct de cotitură. ca emoţiile, şi rece ca raţiunea. Numai Desigur, sufletul omului ar fi căutat mai acei oameni care au experienţe cu întâi să obţină informaţii suplimentare, ba Domnul pot face distincţie între ceea ce să se consulte în preal­abil cu cei ce vine din duh şi ceea ce izvorăşte din aveau mai multă experienţă în predicarea suflet. Cei care încearcă să explice pe Evangheliei, aflând opiniile lor. Dar Pavel calea raţiunii mişcarea Duhului Sfânt sau, nu a urmat decât călăuzirea duhului. Lui cum se întâmplă de multe ori, se strădu- nu i-a păsat de ce spuneau oamenii, nici iesc să-I simtă mişcarea, mai degrabă chiar cei mai spi­rituali dintre apostoli. decât să-L cunoască cu adevărat pe Tot aşa ar trebui să urmăm şi noi Dumnezeu în intuiţia lor, umblând pe călăuzirea Domnului în duhul nostru, măsura acestei cunoaşteri, se angajează, mai degrabă decât cuvintele oamenilor de fapt, să trăiască după îndemnurile firii spirituali. Să însemne oare acest lucru omeneşti. Ei permit vieţii lor spirituale să că vorbele rostite de părinţii spirituali se piardă cu totul. sunt nefolositoare? Nicidecum! Ele sunt Ne va fi mai uşor să înţelegem semni- cât se poate de folositoare. Îndemnurile ficaţia urmării călăuzirii intuiţiei dacă vom şi învăţăturile părinţilor spirituali sunt analiza viaţa lui Pavel. Dumnezeu „a găsit cât se poate de utile, dar şi în acest caz cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, avem datoria să „cântărim ceea ce se ca să-L vestesc între Nea­muri... îndată eu spune“ (1 Cor. 14:29). Noi trebuie să nu m-am sfătuit cu carnea şi sângele, nici fim instruiţi de Domnul direct în duhul nu m-am suit la Ierusalim la cei ce erau nostru. Când suntem nesiguri dacă o apostoli înaintea mea, ci m-am dus în mişcare în duhul este cu adevărat de la Arabia. Apoi m-am întors din nou la Dumnezeu sau nu, putem căpăta mult Damasc“ (Gal. 1:15-17). ajutor de la cei ce au fost învăţaţi pro- Aşa cum am arătat, revelaţia este fund în Domnul. Dar dacă deja am dăruită de Dumnezeu şi primită de cre- cunoscut cu certitudine – cum a cunos- dincios în duhul său. Când apostolul Ioan cut Pavel – că aşa ne-a descoperit a primit revelaţia să scrie, el şi-a asigurat- Dumnezeu mintea sau năzuinţa Sa, o, şi-a consolidat-o în duh (Apo. 1:10). atunci nu mai trebuie să-i întrebăm pe Biblia mărturiseşte fără încetare că revela- oameni, nici chiar pe apostoli, dacă ţia este ceva care are loc în duhul credin- aceştia ar mai trăi în vremea noastră. ciosului. Acum apostolul Pavel ne infor- Din contextul acestui pasaj vedem că mează aici că el umbla în duhul, când a apostolul subliniază că Evanghelia pe care primit revelaţia în duhul său de a-L o predica el i-a fost dezvăluită de cunoaşte pe Domnul Isus şi de a fi trimis Dumnezeu, iar nu transmisă prin interme- la Neamuri. El nu s-a sfătuit cu carnea şi diul altor oameni. Este un punct extrem sângele, deoarece el n-a mai avut nevoie de important, ce trebuie subli­niat. să asculte opinia omului, gândurile sau Evanghelia pe care o predicăm nu trebuie argumentele sale. El nu s-a dus la să fie doar ceea ce auzim de la oameni Ierusalim ca să-i vadă pe cei ce erau mai sau citim în cărţi, nici chiar ceea ce obţi- înaintaţi decât el în cele spirituale, pentru nem în urma meditaţiei. Dacă nu ne este ca să afle opinia lor. El doar a urmat transmisă de către Dumnezeu, ea nu călăuzirea duhului său. Întrucât el primise poate să ne fie de nici un folos. Tinerii revelaţia lui Dumnezeu în intuiţia sa şi din vremea noastră salută ideea unor cunoscuse voia lui Dum­ne­zeu, el n-a mai „instructori“, iar cei maturi spirituali căutat alte probe, ci a considerat că reve- doresc să transmită generaţiei mai tinere laţia pe care a primit-o în duhul său era o credinţă autentică. Dar cine ştie de suficientă pentru călăuzire. În acel unde provin adevăratele valori spirituale?

Pericolele vieţii spirituale 221 Dacă ceea ce credem şi predicăm nu-şi Or, când sunt într-o stare de confuzie, are originea în revelaţie, nu prea contea- copiii lui Dumnezeu nu pot sesiza sursa ză. Putem culege din gândirea altora acestor activităţi – ce provine din duh şi unele gânduri cu adevărat frumoase; ce provine din suflet. Satan ştie prea bine totuşi duhul nostru rămâne sărac şi gol. că biruinţele credincioşilor se întemeiază Evident nu trebuie să aşteptăm să auzim pe capacitatea lor de a şti „să citească“ o nouă Evanghelie, nici să bag­atelizăm percepţia lor spirituală (dar, vai, ce mulţi ceea ce ne predau slujitorii lui Dumnezeu, sunt cei ce nu cunosc deloc acest impor- căci Biblia ne îndeamnă să nu dispreţuim tant princip­iu!). Şi astfel vrăjmaşul va profeţiile (1 Tes. 5:20). Mai degrabă, noi pune în mişcare toate forţele sale pentru subliniem necesitatea revelaţiei. a ataca duhul credinciosului. Fără revelaţie, tot ce s-a scris până Să recapitulăm: în această luptă spi­ acum e în zadar. Dacă dorim să fim efi- rituală creştinii nu au voie să facă nici o cienţi pe plan spiritual, în predicarea noas- mişcare ca răspuns la sentimentele sau tră, de la bun început trebuie să percepem gândurile lor trecătoare. Să nu presupu- adevărul lui Dumnezeu în duhul nostru. neţi niciodată că asemenea gânduri n-au Revelaţia în duhul trebuie să ocupe un loc cum să fie greşite, din moment ce deja primordial în viaţa slujito­rului creştin. De ne-am rugat. Este o greşeală să credem fapt, este prima calitate pe care trebuie s-o că orice idee care ne parvine în rugăciu- întrunească un lucrător creştin. Ele­mentul ne este de la Dumnezeu. În nai­vitatea acesta are darul de a-l învrednici să săvâr- noastră, uneori credem că rugă­ciunea şească lucrarea spi­rituală şi să umble călă- poate îndrepta orice rău şi că orice lucru uzit de duhul. O, ce mulţi sunt acei pentru care ne-am rugat se va sfârşi cu lucrători care-şi pun încrederea în propriul bine. Da, e adevărat că am căutat voia lor in­telect, în capacita­tea minţii lor, pentru lui Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că a săvârşi lucrarea spirituală! Chiar printre neapărat am şi cunoscut deja voia Sa. cei mai evan­ghelici dintre credincioşi avem Dumnezeu Îşi face cunoscută voia în de a face mai degrabă cu o acc­eptare duhul nostru, nu în mintea noastră. mentală a adevărului, care e egală cu zero Satan recurge la metode şi mai drasti- şi echivalează cu moartea. Oare nu ar tre- ce de luptă împotriva credincioşilor decât bui să ne întrebăm dacă ceea ce predicăm acelea de a-i ispiti să trăiască după călău- provine din revelaţia primită de la Dum­ zirea sufletului, în loc de a urma îndem- nezeu, sau, dimpotrivă, de la oameni? nurile duhului. După ce a reuşit să-i înduplece, prin gândurile şi sentimentele Atacurile lui Satan lor, să trăiască prin omul din afară, Satan Având în vedere importanţa duhului trece la următorul atac din strategia sa, nostru, sediul comuniunii dintre Duhul dându-se drept el însuşi un duh în lăun- Sfânt şi sfinţi, mai trebuie să ne mirăm trul credinciosului. El va crea multe sen- dacă Satan caută să ne împiedice să timente amăgitoare în credincioşi, cu sco- cunoaştem funcţiile duhului nostru, de pul de a-i dezorienta şi a le toci simţul teamă ca nu cumva să urmăm călăuzirea spiritual. Dacă vor fi în necunoştinţă cu duhului? Vrăjmaşul tinde să mărgi­nească privire la uneltirile vrăjmaşului, s-ar putea viaţa sfântului la domeniul sufletului, să permită suprimarea duhului lor, până încercând să suprime activitatea duhului acolo încât acesta va înceta să funcţione- său. Astfel, Satan va crea tot felul de ze. Urmarea va fi faptul că vor da ascul- senzaţii fizice ciudate în credincioşi, tare acestui sentiment fals, ca şi când umplându-le mintea cu tot felul de gân- încă ar asculta de duhul lor. De îndată duri fără noimă. Intenţia vrăjmaşului este ce duhul lor îşi pierde acuitatea, Satan ca noi să confundăm perspicacitatea noas- face pasul următor, în lucrarea sa de tră spirituală cu aceste senzaţii şi gânduri. amăgire. El va injecta în mintea lor gân-

222 Omul spiritual, volumul II dul că acum Dumnezeu îi călăuzeşte Dumnezeu sau de la ei înşişi. Înclinaţia după mintea lor reînnoită, ascunzând ast- naturală este de a o lua uşurel, de a căuta fel cu abilitate greşeala oamenilor de a o viaţă mai puţin dificilă, de a ne adapta nu recurge la duh, cât şi mascarea propri- la orice situaţii se ivesc. Dacă aşa stau ei lucrări a vrăjmaşului. De îndată ce lucrurile, atunci înseamnă că de multe ori duhul omului încetează să funcţioneze, vom saluta ceea ce a pregătit vrăjmaşul. Duhul Sfânt nu mai are nici un element De obicei, noi nu cercetăm aceste lucruri, din om cu care să coopereze. Evident, în dar Scriptura ne po­runc­eşte să punem acest caz toate resursele de la Dumnezeu toate lucrurile la încercare (1 Tes. 5:21). sunt blocate. Prin urmare, va fi imposibil Or, tocmai aici rezidă o trăsătură şi un ca aceşti credincioşi să trăiască în conti- punct forte al credincioşilor spirituali. Ei nuare experienţa unei vieţi spirituale. interpretează adevărurile spirituale în lim- Când creştinii sunt inconştienţi cu pri- baj spiritual (1 Cor. 2:13, text marginal, vire la starea lor spirituală, Satan îi atacă versiunea RSV). Termenul „a interpreta“ cu şi mai mare îndârjire. Atunci el fie că înseamnă aici, în originalul grec, „a com- îi va induce în eroare (într-un moment în para“ (text marginal RSV), „a amesteca“, care nu sunt conştienţi de prezenţa lui „a alătura“ sau „a stabili“ (notă explicati- Dumnezeu), făcându-i să creadă că trăiesc vă în versiunea Darby). Duhul Sfânt prin credinţă, fie îi va face să sufere fără int­en­ţionat le dăruieşte credincioşilor motiv, sub iluzia că, de fapt, ar suferi această putere pentru ca ei să pună la împreună cu Cristos în duhul lor. Şi ast- încercare tot ce pătrunde în viaţa lor. fel, Satan, prin intermediul unui duh min- Altminteri, sub presiunea feluritelor amă- cinos, îi înşală pe credincioşi să se supu- giri ale duhului rău, traiul ar fi foarte nă voii sale. Atari experienţe li se întâm- dificil. plă creştinilor spir­ituali, dar lipsiţi de dis- cernământ. Acuzaţiile lui Satan Cei spirituali ar trebui să posede Satan are încă un mod de a-i ataca pe cunoştinţe spirituale, aşa încât toate miş- cei ce urmează călăuzirea intuiţiei duhu- cările lor să fie guvernate de raţionamen- lui. Acest lucru se realizează prin contra- tul spiritual. Ei nu au voie să acţioneze facerea sau reprezentarea eronată a conşti- impulsiv, sub imboldul unei emoţii de inţei cuiva, inundând-o cu tot felul de moment sau al unui gând răzleţ ce le acuzaţii. Pentru a ne păstra conştiinţa trece prin minte. Niciodată nu trebuie să curată, trebuie să fim gata să acceptăm se grăbească. Orice acţiune trebuie exami- mustrările ei, ocupându-ne de toate nată cu toată atenţia, prin barometrul spi- lu­crurile pe care le condamnă ea. Vrăj­ ritual, pentru ca doar ceea ce aprobă în maşul profită de această dorinţă a noastră final cunoştinţa intuitivă a duhului să fie de a ne păstra conştiinţa fără pată, acu- îngăduit. Nimic nu trebuie să se facă în zându-ne de tot felul de lucruri. Când urma impulsului sentimentelor exaltate confundăm atari acuzaţii, presupunând că sau al gândurilor de moment. Totul trebu- ar izvorî din conştiinţa noastră, adesea ne ie analizat la rece, cu toată atenţia, înainte pierdem pacea, obosind în încercarea de a de a fi pus în practică. ţine pasul cu acuzaţiile false şi astfel A examina şi a pune la probă umbla- încetând să progresăm cu încredere pe rea noastră este un element foarte impor- plan spiritual. tant în urmarea călăuzirii duhului. Cre­ Cei care sunt spirituali ar trebui să fie dincioşii nu au voie să-şi irosească viaţa conştienţi că Satan nu numai că ne acuză spirituală, nu trebuie să fie nechibzuiţi. Ei înaintea lui Dumnezeu, dar şi înaintea trebuie să-şi analizeze cu atenţie gândurile noastră. El face asta pentru a ne tulbura şi sentimentele care le parvin, pentru a şi amăgi să credem că suferim o pedeap- discerne dacă acestea provin de la să pentru că am greşit. El este foarte

Pericolele vieţii spirituale 223 conştient de faptul că copiii lui Dum­ nu păcatul, atunci, înainte de a-l mărturisi nezeu nu pot face nici un progres spiritu- înaintea lui Dumnezeu, mai întâi trebuie al dacă nu au o inimă plină de încredere; să aflăm, prin învăţătura Bibliei şi călău- în consecinţă, el falsifică acuzaţiile conşti- zirea intuiţiei, dacă lucrul respectiv este inţei, făcându-i să cre­a­dă că au păcătuit. sau nu rău. Altminteri, deşi nu am păcă- Urmarea este între­ruperea părtăşiei cu tuit, Satan ne va face să suferim pentru Dumnezeu. Pro­blema credincioşilor este el ca şi când am fi păcătuit cu adevărat. că nu ştiu să distingă între condamnarea Vrăjmaşul se pricepe de minune să iniţiată de duhul rău şi mustrarea lansată inculce în oameni tot felul de sentimente. de conş­tiinţă. Adesea, din teama de a-L Astfel, el îi poate face să se simtă cople- supăra pe Dumnezeu, ei confundă acuza- şiţi de vinovăţie sau, dimpotrivă, absolviţi ţia unui duh rău cu mustrarea conştiinţei. de orice vină. Dar un copil al lui Această acuzaţie este tot mai intensă, Dumnezeu trebuie să înţeleagă că acest până când poate scăpa de sub control, sentiment nu este neapărat exact când dacă nu este luată în seamă. Astfel, pe crede că nu a greşit, căci adesea el se lângă dorinţa lor de a răspunde la mus- simte în ordine, când, de fapt, a greşit. În trarea conştiinţei, cre­dincioşii spirituali tre- plus, s-ar putea să nu fi greşit chiar buie, de asemenea, să înveţe cum să dis- a­tunci când sentimentele îi transmit un cearnă acuzaţia vrăjmaşului. mesaj diametral opus. La mijloc s-ar S-ar putea ca vrăjmaşul să-i acuze pe putea să fie doar sentimentele sale, sim­ sfinţi de păcate reale, deşi cel mai adesea ţurile, realitatea fiind cu totul alta. acestea sunt doar imaginare – cu alte Indiferent cum s-ar simţi, el trebuie să cuvinte, duhul rău îi face să se simtă ca şi pună totul la încercare, ca să ştie exact când ar fi păcătuit. Dacă însă au păcătuit pe ce poziţie se află. Copilul lui Dum­ cu adevărat, trebuie să mărturisească ime- nezeu trebuie să adopte o atitudine neutră diat păcatul respectiv înaintea lui faţă de orice acuzaţie. Şi nu trebuie să Dumnezeu, cerând să fie curăţiţi de sânge- acţioneze înainte de a stabili sursa acuza- le scump (1 Ioan 1:9). Dacă vocea acu­za­ ţiei. Nu are voie să se grăbească, ci tre- toare va continua să se facă auzită, atunci buie să aştepte în linişte ca să primească negreşit ea provine de la duhul rău. asigurarea că într-adevăr este vorba de Iată o chestiune extrem de importantă: mustrarea Duhului Sfânt, iar nu de o înainte de a putea face deosebirea între acuzaţie a duhului rău. Dacă vine de la mustrarea conştiinţei şi acuzaţia vrăjmaşu- Duhul Sfânt, atunci o va trata onest. lui, credinciosul trebuie să se întrebe dacă Actuala aşteptare a credinciosului se dato- detestă cu adevărat păcatul. Dacă lucrul rează incertitudinii sale, nu răzv­rătirii sale. respectiv este cu adevărat rău, sunt eu Totuşi el trebuie să se opună din răspu- oare dispus să-mi mărturi­sesc păcatul şi teri oricărei ispite de a face tot felul de să-l elimin din viaţa mea? Dacă dorim mărturisiri oamenilor, care sunt motivate cu adevărat să facem voia lui Dumnezeu de forţe exterioare, căci vrăjmaşul va şi încă nu am ascultat de glasul acuzator, încerca de multe ori să-l determine să putem avea pace în cugetul nostru, căci procedeze exact aşa. nu dorim să ne răzvrătim împotriva lui Adevărata mustrare şi convingere de Dumnezeu. Apoi, după ce ne-am decis păcat provenind de la Duhul Sfânt ne că vom face voia lui Dumnezeu, trebuie conduce la sfinţenie, pe când ţelul urmă- să ne cercetăm să vedem dacă am păcă- rit de Satan este, pur şi simplu, de a ne tuit sau nu. Trebuie să ştim dincolo de face să ne osândim pe noi înşine. orice îndoială dacă am săvârşit sau nu Motivaţia sa este să ne facă să suferim. păcatul respectiv, deoarece duhul rău ade- Uneori, după ce am acceptat osânda lui sea ne acuză de multe lucruri fără nici o Satan, vrăjmaşul ne va umple cu o pace legătură cu păcatul. Dacă am săvârşit sau falsă. Acesta este un pericol cât se poate

224 Omul spiritual, volumul II de mare, deoarece îl privează pe credin- trăirea lor practică, ce este şi ce nu este cios de necesitatea de a se întrista în intuiţie autentică. Ce uşor ne este, de urma oricărei înfrângeri. Mustrarea conşti- îndată ce am înţeles importanţa urmării inţei încetează, de îndată ce păca­tul a fost călăuzirii intuiţiei, să nesocotim faptul că mărturisit şi curăţit de sângele scump, dar există simţiri şi în alte componente ale vrăjmaşul va continua să ne acuze chiar fiinţei noastre, în afară de duh. De fapt, după ce chestiunea osândită a fost rezol- viaţa spirituală nu este nici atât de com- vată. Mustrarea conştiinţei ne conduce la plicată, nici atât de simplă pe cât îşi sângele scump. În schimb, acuzaţia vrăj- imaginează oamenii. maşului ne împinge la disperare, făcându- Iată, aşadar, două posibile semnale de ne să ne simţim irecuperabili. Scopul lui alarmă: mai întâi, pericolul de a percepe Satan este de a pune la cale căderea greşit alte simţuri, crezând că ar fi vorba noastră prin intermediul acuzaţiilor: „Dacă de intuiţia duhului. Al doilea este perico- tot nu pot fi de­să­vârşit“, suspină credin- lul de a confunda mesajul transmis de ciosul, cu re­semnare, „ce rost mai are să intuiţie. Ne lovim de aceste două pericole încerc?“ în fiecare zi. De aici şi importanţa învăţă- Uneori acuzaţiile lui Satan sunt adăugate turii Sfintelor Scripturi. Pentru a confirma la mustrarea conştiinţei. Păcatul este real, dar dacă suntem mişcaţi sau nu de Duhul chiar şi după ce a fost tratat conform minţii Sfânt, dacă umblăm sau nu călăuziţi de (năzuinţei) Duhului Sfânt, acuzaţia continuă, Duhul Sfânt, trebuie să verificăm dacă deoarece duhul rău a adăugat această acuza- orice lucru se armonizează cu învăţătura ţie la mustrarea conştiinţei. Prin urmare, este Bibliei. Duhul Sfânt niciodată nu i-a miş- extrem de important să avem o atitudine cat pe profeţii din vechime să scrie într- necompromiţătoare faţă de păcat – nu doar un fel, pentru ca apoi pe noi, cei din prin faptul că nu-i cedăm nici un centimetru vremea noastră, să ne mişte într-alt fel. vrăjmaşului şi nu lăsăm să ne osândească, Este categoric imposibil ca Duhul Sfânt ci şi prin recunoaşterea deosebirii dintre să-i fi instruit pe oamenii din trecut, spu- mustrarea Duhului Sfânt şi acuzaţia duhului nându-le ce nu trebuie să facă, pentru ca rău; de asemenea, distincţia dintre ceea ce apoi, pe noi cei din vremea noastră, să este exclusiv pâra vrăjmaşului şi ce este o ne înveţe că, dimpotrivă, ar trebui să acuză amestecată cu mustrarea conştiinţei. facem aceste lucruri. Trebuie să înţelegem cât se poate de bine Ceea ce primim în intuiţia duhului că Duhul Sfânt nu ne mai mustră niciodată, trebuie să fie adeverit de învăţătura după ce păcatul a fost curăţit de sângele Cuvântului lui Dumnezeu. A urma exclu- scump şi credinciosul s-a lăsat de acest siv intuiţia fără a ţine cont de Cuvântul păcat. Sfânt, Scriptura, înseamnă a ne duce ine- vitabil în rătăcire. Revelaţia Duhului Sfânt, Alte pericole percepută de duhul nostru, trebuie să Alte pericole ne pasc pe calea urmării coincidă cu revelaţia Duhului Sfânt în călăuzirii duhului, pe lângă falsurile şi Scriptură. atacurile lui Satan. Adesea sufletul nostru Întrucât firea noastră veche este în va născoci un sentiment menit să ne permanenţă activă, trebuie să fim cu deo- determine să trecem la acţiune. Creştinul sebită băgare de seamă ca nu cumva ea nu are voie să uite niciodată că nu tot ce să intervină în păzirea de către noi, cu simte provine din duhul său, deoarece sfinţenie, a învăţăturii Sfintelor Scrip­turi. trupul, sufletul şi duhul îşi au fiecare sim- Ştim că Biblia ne descoperă mintea ţurile lor. Este extrem de important să nu (năzuinţa) Duhului Sfânt. Dar dacă ar fi interpretăm simţurile sufleteşti sau fizice să respectăm Biblia în chip perfect, asta ca fiind intuiţia duhului. Copiii lui nu înseamnă că neapărat am urma călău- Dumnezeu trebuie să înveţe zilnic, prin zirea minţii Duhului Sfânt. De ce? Pentru

Pericolele vieţii spirituale 225 că adesea noi cercetăm nume­roasele învă- Domnului sunt în necun­oştinţă cu privire ţături ale Scripturii cu min­tea noastră la duhul omului şi modul său de funcţio- naturală, împlinindu-le apoi cu propria nare ne-am permis să prezentăm în aces- noastră tărie. Deşi ceea ce înţelegem şi te pagini o relatare atât de amănunţită. facem este în deplin acord cu Scripturile, Desigur, asta nu înseamnă că poziţia totuşi aceasta se face fără totală bizuire Duhului Sfânt în om ar fi inferioară celei pe Duhul Sfânt. Întreaga chestiune a ocupate de duhul său. Scopul înţelegerii rămas pe tărâmul firii vechi. Prin urmare, acestei fac­ultăţi a omului este de a ne nu doar ceea ce cunoaştem în duhul nos- ajuta să-L ascultăm şi să-L preamărim tru trebuie confruntat cu Scriptura, ci şi tot mai mult. ceea ce cunoaştem din Scriptură trebuie Acest lucru ar trebui să aibă o mare săvârşit prin duhul nostru. Oare nu ne înrâurire asupra călăuzirii noastre. Duhul dăm seama că firea pretinde să i se dea Sfânt este dăruit, în principal, pentru a fi prior­itate, chiar în ce priveşte păzirea de folos întregului Trup al lui Cristos. El Cuv­ântului lui Dumn­ezeu? Duhul posedă locuieşte în fiecare individ deoarece El intuiţie, dar şi putere. Prin urmare, este sălăşluieşte în întregul Trup al lui Cristos nul şi neavenit dacă percepem vreo doc- şi fiecare este un mădular în acest Trup. trină cu mintea noastră, pentru ca aceasta Lucrarea Duhului este de natură colectivă să rămână, în acelaşi timp, nepusă în (1 Cor. 12:12-13). El îi călăuzeşte pe indi- aplicare prin puterea duhului. vizi pentru că El căl­ăuzeşte întregul Trup. Încă o chestiune se cere examinată: El ne că­lăuzeşte pe fiecare în parte din un mare pericol ne paşte dacă trăim şi pricina Trupului. Mişcarea fiecărui mem- umblăm prin duhul prea mult. Deşi bru implică întregul trup. Călăuzirea Cuvântul, într-adevăr, subliniază duhul Duhului Sfânt în duhul nostru individual personal al credinciosului, în acelaşi timp este legată de celelalte mădulare. Cuvântul ne informează că importanţa Călăuzirea spirituală este călăuzirea duhului omului se datorează faptului că Trupului. Prin urmare, pentru ca mişcările Duhul Sfânt locuieşte în el. Moti­vul pen- noastre să fie armonizate cu cele ale tru care trebuie să umblăm şi să trăim în Trupului, trebuie să solicităm aprobarea şi duhul nostru este că, întrucât Duhul lui acordul din duhul a „doi sau trei“ alţi Dumnezeu loc­uieşte în duhul nostru, membri, chiar după ce am primit perso- acolo Îşi exp­rimă El năzuinţa sau mintea nal călăuzirea în duhul nostru. Acest Sa. Călăuzirea şi disciplina pe care le principiu nu trebuie neglijat în lucrarea prim­ im acolo sunt călăuzirea şi disciplina spirituală. Multe înfrângeri, frecuşuri, şi Sa. Subliniind importanţa Duhului Sfânt, nu puţină ură, dezbinare, ruşine şi durere în acelaşi timp noi subliniem duhul nos- s-au datorat mişcărilor independente din tru, întrucât acesta constituie domeniul partea celor animaţi de intenţii bune, dar Său de acţiune. Pericolul în care putem care s-au lăsat călăuziţi doar de duhul cădea este ca, după ce am perceput lucra- lor. Toţi cei ce urmează călăuzirea duhu- rea şi funcţia duhului omului, să uităm lui trebuie, prin urmare, să pună la încer- apoi că el nu este altceva decât slujitorul care călăuzirea lor prin raportare la relaţia Duhului Sfânt. Duhul lui Dumnezeu, iar cu trupul spiritual, ca să stabilească dacă nu duhul nostru, este Cel pe care ne este sau nu de la Duhul Sfânt. Orice bizuim să ne călăuzească în tot adevărul. lucrare – cât de mică – sau comportare, Dacă duhul omului este despărţit de credinţă sau învăţătură trebuie să fie Duhul divin, el va deveni la fel de nefo- reglementată şi coordonată prin prisma lositor ca oricare alt mădular al omului. acelei relaţii de „mădulare unii altora“ Niciodată nu avem voie să inversăm ordi- (Rom. 12:5). nea duhului omului şi a Duhului Sfânt. În încheiere vom spune, deci, că pe Tocmai pentru că mulţi dintre copiii cărarea spirituală ne pândesc multe curse.

226 Omul spiritual, volumul II Doar puţină neatenţie şi, gata, am şi fost personală nemijlocită. Înaintaşii noştri nu învinşi! Dar nu este altă cale. Nu putem pot decât să ne prevină cu privire la peri- s-o luăm pe scurtătură, după cum nu colele ce ne pasc, ca să nu cădem în putem ocoli acest drum. Nu ne putem aceste laţuri. Dacă intenţionăm să ocolim considera de acum asiguraţi şi protejaţi, o parte din acest traseu, vom fi dezamă- doar pentru că am dobândit deja ceva giţi. În schimb, cei ce-L urmează pe cunoştinţe. Dimpotrivă, e nevoie să trăim Domnul cu credincioşie vor fi învredniciţi totul noi înşine, prin experienţa noastră să evite multe înfrângeri.

CAPITOLUL 2 LEGILE DUHULUI Un copil al lui Dumnezeu trebuie să Creştinul trebuie să ştie care sunt pover­ile înveţe să recunoască simţul conştienţei ce apasă asupra duhului său. Adesea el fiinţei sale lăuntrice, aceasta fiind prima simte că sufletul îi este împovărat, ca şi condiţie pentru o viaţă trăită după îndem- când asupra sa ar apăsa o greutate de o nurile duhului. Dacă nu discerne care este mie de kilograme. Dar nu va putea simţul duhului şi, în plus, simţul sufletu- iden­tifica nici o cauză a acestei împo­ lui, e clar că nu va reuşi să facă ceea vărări, care apare ca din senin. Aici este ce-i cere duhul. De pildă, când avem mâna vrăjmaşului, menită să-l hăr­ţuiască senzaţia de foame, ştim că a sosit timpul pe cel duhovnicesc, văduvindu-l de bucu- să mâncăm. Iar când ne este frig, ne rie şi vioiciune, în acelaşi timp blocându-i îmbrăcăm corespunzător. Simţurile noastre duhul de a mai putea conlucra cu Duhul exprimă nevoi şi cerinţe. Prin urmare, Sfânt. Dacă nu va recunoaşte sursa aces- trebuie să ştim ce mesaj ne transmit sim- tei împovărări şi semnificaţia apăsării din ţurile noastre fizice, înainte de a le putea duhul său, nu va putea să se ocupe ime- satisface prin mijloace fi­zice. Şi în dome- diat de ea şi, prin urmare, nu va reuşi niul spiritual, trebuie să fim în stare să să-şi readucă duhul la starea sa normală. descifrăm sensurile diverselor simţuri ale Credinciosul va fi, probabil, mirat de duhului, precum şi modalitatea de a le această senzaţie, interpretând-o ca pe ceva împlini. natural sau ocazional. În consecinţă, nu-i Sunt câteva legi ale duhului cu care va da, aproape sigur, imp­ortanţă, permi- fiecare creştin trebuie să se familiari­zeze. ţând astfel duhului său să cadă sub o stare Dacă nu va înţelege aceste legi sau nu va de oprimare. O, de câte ori nu va conti- aprecia corespunzător importanţa recu- nua el să lucreze, fără să dea atenţia cuve- noaşterii senzaţiilor duhului, îi vor scăpa nită acestei poveri, cedându-i astfel teren multe din mişcările sale. Eşecul său de a vrăjmaşului să-şi facă jocul cu el. De discerne simţurile duhului său va submina multe ori, când acest creştin ar trebui să se locul ce i se cuvine duhului în umblarea lase folosit de Dumnezeu, în realitate, el sa zilnică. De aici rezultă că odată ce am va fi neputincios în lucrarea lui Dumnezeu, cunoscut diversele funcţii ale omului dină- din cauză că este împovărat. Conştienţa untru, cum ar fi intuiţia, comuniunea şi duhului său este tot mai tocită, sub această conştiinţa, va trebui să le identificăm miş- povară. Aşa se explică de ce Satan şi cările, ceea ce, la rândul său, ne va putea cohortele sale de duhuri rele îşi concen- învrednici să umblăm călăuziţi de duhul. trează atacurile asupra duhului credinciosu- Fiind umplut cu Duhul Sfânt, duhul nos- lui, îngreunându-i-l. Vai, ce stare grea este tru va fi într-o stare de funcţionare activă. aceasta pentru copilul lui Dumnezeu, deoa- Dar vom suferi pierderi dacă vom neglija rece de multe ori el nu realizează că sursa aceste mişcări. Creştinul trebuie să împovărării sale este de natură satanică! Şi cunoască mai mult despre funcţionarea chiar dacă şi-ar da seama, n-ar avea putere duhului său decât despre activitatea min- să se îm­po­trivească. ţii. Şi astfel, sub această povară ce apasă asupra duhului său, creştinul va suferi, (1) Poverile ce apasă asupra duhului ine­vitabil, înfrângeri. Dacă e lovit de Duhul trebuie ţinut într-o stare de această împovărare la începutul zilei şi nu lib­ertate desăvârşită. Întotdeauna trebuie se ocupă de ea imediat, riscă să aibă să rămână neîmpovărat, ca şi când ar parte numai de înfrângeri toată ziua. Un pluti în aer. Numai aşa se va putea dez- duh lipsit de împovărare este cheia biru- volta viaţa şi lucrarea va putea înaintea. inţei. Pentru a putea lupta împotriva vrăj- 227

228 Omul spiritual, volumul II maşului şi a trăi viaţa lui Dumnezeu, aibă un administrator şi un servitor care trebuie să avem un duh total despovărat. să-i ducă la îndeplinire dorinţele. De ase- Când este apăsat, creştinului îi este ră­pită menea, poate fi comparat cu curentul capacitatea de discernământ, acesta, evi- electric, care are nevoie de un fir, prin dent, namaivând parte de o căl­ăuzire care să se transmită electricitatea necesară autentică din partea Domnu­lui. Ori de aprinderii luminii. Dacă se întâmplă ca câte ori duhul suferă de apăsare, mintea trupul şi sufletul să-şi piardă starea nor- nu mai poate funcţiona corespunzător. mală, sub furia atacului vrăjmaşului, duhul Totul se împotmoleşte sau se destramă. va fi claustrat, refuzându-i-se mij­loacele Este extrem de important să ne ocu- de exprimare. Vrăjmaşul cu­noaşte foarte păm de această povară sau apăsare a bine cerinţele duhului. Prin urmare, el va duhului imediat. Nu avem voie să adop- acţiona de multe ori împ­otriva sufletului tăm o atitudine de indiferenţă, pentru că şi trupului credinciosului. Când aceste dacă vom proceda astfel vom suferi. organe încetează să funcţioneze normal, Greutatea va fi tot mai apăsătoare. Iar duhului i se răpeşte mijlocul de exprima- dacă nu va fi tratată, va deveni o parte re şi astfel i se re­fuză poziţia biruitoare. din viaţa ta. După care veţi privi toate În timpul acestei perioade, mintea poate chestiunile spirituale ca pe ceva amar sau fi într-o stare de confuzie, emoţiile pertur- acru, ceea ce va îngreuna înaintarea ta. bate, iar voinţa omului obosită, ne­maiputând spirituală. În cazul în care nu veţi trata să guverneze activ întreaga fiinţă a credin- povara de prima dată când apare, ea va ciosului; iar trupul va fi istovit, intrând deveni şi mai grea data viitoare. Modul într-o stare de lenevie temp­orară. de a ne ocupa de ea este de a pune Credinciosul va trebui să se împotrivească capăt acestei lucrări de la bun început, cu imediat acestor simptome. Altfel, duhul său toată voinţa, exersându-ne du­hul pentru a va fi blocat, nemaip­utând să se angajeze ne putea împotrivi. Uneori va trebui să în bătălia cu vrăjmaşul sau să rămână pe rostiţi cu glas tare cuvinte de împotrivire. terenul biruinţei. Alteori prin puterea duhului, va trebui să Curând după ce duhul său va fi vă împotriviţi în rugăciune. închistat, credinciosul îşi va pierde vioiciu­ De asemenea este absolut esenţial să nea. Va fi sfios din cale-afară, va căuta ne ocupăm de cauza care generează aceas- să se ascundă şi rareori se va angaja să tă povară, deoarece apăsarea va ră­mâne cât facă ceva în public. Astfel, credinciosul va timp nu ne ocupăm de motivul care stă la prefera să se retragă, să se dea la fund, baza apariţiei ei. Dacă însă vei reuşi, îţi nevoind să fie văzut. Poate că îşi va vei redobândi locul pe care-l aveai anterior închipui că a descoperit ceva însemnat, şi pe care l-ai cedat vrăjmaşului. Dacă ai pe cont propriu, fără să-şi dea seama că puterea de discernământ, vei putea afla duhul său este blocat. După toate apa­ dacă problema se datorează eşecului tău renţele nu va mai avea nici un interes de a coo­pe­ra cu Dumnezeu la un moment pentru citirea Bibliei, după cum rugă­ dat, cu privire la o anumită chestiune în ciunile sale par să fi secat. Lucrarea sau care vrăjmaşul a avut câştig de cauză, experienţele sale din trecut, dacă îşi mai reuşind să te zdrobească, apăsându-te cu o aduce aminte de ele, i se vor părea lipsite pov­ară grea. Terenul pierdut trebuie de sens, ba chiar ridicole. În predică se re­câştigat. Dacă te vei împotrivi vrăjm­ aş­u­ va simţi total lipsit de putere, ca şi când lui, desc­operind cauza care a făcut posibilă ar face de formă această activitate. Dacă înaintarea sa, negreşit el va fugi de la va permite acestui blocaj al duhului să tine. persiste, credinciosul va fi atacat şi mai furibund de vrăjmaş. Dacă nu ar interveni (2) Blocarea duhului Dumnezeu, în urma rugăciunilor credin- Duhul cere să se exprime prin suflet ciosului sau ale altora, cre­dinciosul ar fi şi trup. Este ca o stăpână, ce trebuie să

Legile duhului 229 sufocat duhovniceşte. Din ignoranţă reac- extrem de riscant să acceptăm fără nici o ţia sa s-ar putea să fie una de mirare, obiecţie, fără să ridicăm nici un semn de adoptând astfel o atitudine atât de des întrebare, fără împ­otrivire orice întristare întâlnită, respectiv indife­renţa, renunţarea care se abate asupra noastră, luând drept la orice efort de a fi biruitor. Dar, întru- un fapt de la sine înţeles că acestea sunt cât nici o experienţă spirituală sau simţă- sentimente naturale care ne aparţin. Dar mânt nu apar fără o cauză binedetermi- noi nu am examinat sursa acestor senti- nată, avem datoria să cer­cetăm cauza şi mente, după cum nu am opus nici o să nu permitem nici unei poveri să ne rezistenţă. Să fim cu băgare de seamă şi apese. să nu acceptăm nici un gând şi nici un Satan încearcă să întemniţeze duhul sentiment cu uşurinţă! Dacă dorim să într-o încăpere întunecată, pentru ca sufle- umblăm călăuz­iţi de duhul, trebuie să tul să fie deposedat de călăuzirea duhului. veghem în toate privinţele, căutând să Dar, de îndată ce este ridicat blocajul, depistăm în primul rând sursa oricărui credinciosul poate respira din nou în voie, gând şi a oricărui sentiment. fiind readus la starea sa normală de vioi- Uneori Satan ne provoacă, reuşind să ciune. ne facă se ne împietrim duhul, care îşi Ori de câte ori un copil al lui pierde din supleţe, devenind îngust şi Dumnezeu se află într-o astfel de strâm- egoist. Un asemenea duh nu poate conlu- torare, este vital să apeleze la voinţa sa, cra cu Dumnezeu, nici nu poate face rostind cu voce tare cuvinte împotriva voia Sa. Şi astfel credinciosul va renunţa vrăjmaşului, înălţându-şi glasul pentru a la dragostea sa pentru semenii săi. Se va vesti biruinţa crucii şi înfrângerea vrăjma- dezbăra de orice delicateţe, căldură şi şului. El trebuie să se împotrivească din duioşie faţă de alţii. Întrucât el a pierdut toată inima lucrării vrăjmaşului atât cu generozitatea Domnului, trasând în jurul sufletul, cât şi cu trupul. După această său un cerc, oare cum va mai putea vestire, el va trebui să facă uz de voinţa Duhul Sfânt să se folosească de el cu sa, împotrivindu-se energic blocajului. putere? Rugăciunea este un mijloc prin care se De multe ori vrăjmaşul îi ademeneşte va putea realiza deblocarea duhului. Dar, pe creştini să aibă un duh neiertător – un având în vedere situaţia descrisă mai sus, simptom foarte frecvent în mijlocul copi- va fi necesar ca acest creştin să se roage ilor lui Dumnezeu. Probabil căderea creş- cu glas tare. Cel mai indicat este ca tinilor spirituali poate fi pusă pe seama acest sfânt să cheme numele biruitor al acestei cauze. O atare amără­ciune şi Domnului Isus peste orice atac al vrăj- băgare de vină, însoţită de un duh de maşului. Pe lângă rugăciune, el va trebui vrăjmăşie, dau o lovitură puternică vieţii să-şi exerseze duhul, demolând blocada, spirituale. În cazul în care creştinii nu pentru ca să poată ieşi la loc larg. observă că o astfel de atitudine provine în mod cert de la vrăjmaşul, iar nu de la (3) Otrăvirea duhului ei înşişi, ei nu vor fi niciodată izbăviţi de Duhul nostru poate fi otrăvit de către duhul de ură. duhul rău. Această otravă este săgeata Iar alteori Satan va determina duhul arzătoare a vrăjmaşului, îndreptată direct copiilor lui Dumnezeu să fie îngust şi împotriva duhului nostru. În acesta duş- închistat. El îi va înşela pe aceşti creş­tini manul ne loveşte cu întristări, jale, fră- să se separe de alţii, trăgând linii de mântări, sfâşieri de inimă sau deznădejdi demarcaţie între ei şi ceilalţi. Dacă cineva pentru a ne face să avem „un duh întris- este orb faţă de conceptul de biserică, cu tat“ (1 Sam. 1:15, versiunea ASV). Or, sensul de entitate ce reprezintă trupul cum citim la Proverbe 18:14 „duhul dobo- Domn­ului, atunci va fi devotat „cercului rât de întristare cine-l va ridica?“ Este său restrâns“, dovedind că duhul său este

230 Omul spiritual, volumul II deja doborât. Cel spiritual însă nu consi- se afirmă prin tonul vocii. Uneori cuvin- deră lucrurile lui Dumnezeu ca fiind ale tele sunt corecte, dar tonul nu este cel sale, ci în inima sa iubeşte întreaga bise- potrivit. Pentru a ne asigura de biruinţă, rică. Dacă duhul este deschis, din el va trebuie să veghem chiar şi asupra tonului ţâşni râul vieţii. Dar dacă duhul său este vorbirii noastre. De îndată ce duhul rău a închistat, el va împiedica desfăşurarea atins duhul nostru, glasul nu mai este lucrării lui Dumnezeu, diminuându-şi uti- blând. Cuvintele aspre, semănând mai litatea. Un duh care nu este suficient de mult cu ţipete, nu vin de la Duhul Sfânt, cuprinzător ca să-i îmbrăţişeze pe toţi ci, pur şi simplu, relevă că cel ce rosteşte copiii lui Dumnezeu este, de fapt, un duh a şi fost otrăvit de Satan. ce a şi fost otrăvit. Cum vorbim noi de obicei? Putem Adeseori Satan injectează mândrie în noi să ne referim la alte persoane fără duhul credinciosului, stârnind în el o ati- umbră de condamnare? În realitate, cuvin- tudine de importanţă de sine şi auto­ tele noastre s-ar putea să fie adevărate, amăgire. Astfel, Satan îl face pe credin- dar în spatele acestor cuvinte adevărate se cios să se supraestimeze, să se simtă o ascunde, de multe ori, un duh de critică, persoană foarte importantă, fără de care un spirit de condamnare, de mânie sau nu s-ar putea realiza lucrarea lui Dum­ de gelozie. Dar Scriptura ne învaţă că nezeu. Un astfel de spirit constituie unul trebuie să rostim adevărul în dragoste. din principalele motive pentru căderea Dacă duhul nostru este curat şi blând, credincioşilor – „mândria merge înaintea atunci vom fi în stare să exprim­ ăm ade- pieirii şi trufia merge înaintea că­derii“ vărul. Dar dacă suntem cup­rinşi de un (Prov. 16:18). duh de condamnare, deja am păcătuit. Păcatul nu este doar o acţ­iun­e, ci şi o Duhul rău infectează duhul credincio- condiţie. Ceea ce se ascunde în spatele sului cu acestea şi cu alte veninuri. Dacă lucrurilor este ceea ce contează cel mai aceste otrăvi nu sunt combătute imediat, mult. De câte ori nu păcătuim în timp ce curând ele devin „faptele firii vechi“ (Gal. suntem angajaţi într-o lucrare pentru 5:19). La început acestea sunt doar otrăvi Dumnezeu sau pentru oameni, deoarece din partea lui Satan, dar ele se pot trans- în spatele acestor acţiuni se ascunde un forma în păcate ale firii, dacă creştinul le duh de necredinţă, de lehamite sau de va accepta, chiar inconştient, mai degrabă bombăneală! decât să li se împotrivească. Trebuie să păstrăm duhul nostru într-o Dacă veninul din duh nu este tratat stare de dulceaţă şi gingăşie. Con­siderăm imediat, va deveni numaidecât păcat al noi oare un duh greşit drept un păcat? duhului, respectiv un păcat mai grav decât Ştim noi oare când ne-a atacat vrăjmaşul altele. Iacov şi Ioan au tunat şi fulgerat, duhul? Sau când duhul nostru a fost otră- zicând: „Doamne, vrei să porunc­im să se vit? Să presupunem că ştim acest lucru. pogoare foc din cer şi să-i mistuie?... Isus Ei bine, suntem noi suficient de smeriţi S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: pentru a elimina un astfel de păcat? În Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi“ clipa în care observăm că tonul vocii (Luca 9:54, 55). Este cât se poate de noastre a căpătat accente dure, trebuie să important să ştim de ce duh suntem însu- ne oprim imediat. Fără nici o şovăială fleţiţi. De multe ori nu ne dăm seama că trebuie să privim în lăuntrul nostru şi să duhul nostru a căzut pradă atacului vrăj- spunem: „Sunt eu oare dispus să vorbesc maşului. Totul este greşit dacă acesta este dintr-un duh curat? Sunt eu gata să mă greşit. Din experienţa acestor doi ucenici împotrivesc vrăjmaşului?“ Dacă nu sun- observăm că un duh greşit se poate tem dispuşi să le spunem fraţilor noştri: manifesta prin cuvintele rostite. Ba, mai „Am greşit“, duhul nostru va rămâne mult, cuvintele rostite s-ar putea să nu cuprins de păcatul ce-l înfăşoară atât de dezvăluie nici pe departe ceea ce, de fapt,

Legile duhului 231 lesne. Copiii lui Dumnezeu trebuie să Credincioşii mai pot fi amăgiţi şi pe înveţe să-şi păzească duhul, ca acesta să altă cale, duhul lor prăbuşindu-se, astfel, nu fie înţepat de vrăjmaş. De asemenea, în suflet, când ei nu înţeleg poziţia ocu- ei au datoria să ştie cum să şi-l păstreze pată de Cristos. Duhul Sfânt locuieşte în într-o atmosferă de dulceaţă şi tandreţe. copilul lui Dumnezeu, ca să-L etaleze în În vremuri obişnuite, copiii Domn­ului el pe Cristos întronat. Cărţile Faptele trebuie să se echipeze din timp cu scutul Apostolilor, Efeseni şi Evrei relevă cât se credinţei, care stinge toate săgeţile arză- poate de elocvent poziţia ocupată de toare ale celui rău. Asta presupune că Cristos în prezent: în locurile cereşti. trebuie să exercităm neîntâr­ziat o credinţă Duhul credinciosului este alipit de vie, căutând ocrotirea lui Dumnezeu şi Cristosul ceresc. Dar din pricina ignoran- împotrivindu-ne atacului vrăjmaşului. ţei sale, creştinul priveşte înăuntrul său Credinţa este scutul nostru, care nu lasă pentru a-L afla pe Cristos. El doreşte să să pătrundă săgeţile în carne, iar nu fie unit cu Cristos, care este în el. instrumentul care le extrage. Credinţa este Urmarea este faptul că duhul său nu se arma prin care stingem săgeţile arzătoare, va putea înălţa deasupra norilor, ci va iar nu aceea care le scoate după ce ne-au rămâne asuprit, rostogolindu-se în rănit deja. Dar dacă se întâmplă ca cine- dom­ eniul sufletesc. va să fie înţepat de o săgeată arzătoare, Toate aceste operaţii îl ispitesc pe imediat el va trebui să elimine motivul individ să trăiască prin simţurile sale, iar care a permis înţepătura. El trebuie să nu prin duhul său. El trebuie să cun­oască menţină o atitudine de rezistenţă, lepă- acest lucru, că înainte de a dev­eni spiritu- dându-se de tot ce vine de la Satan şi al şi a umbla efectiv în duhul, vrăjmaşul rugându-se să fie curăţit. nu va fi nevoit în nici o clipă să recurgă la falsuri. Însă de îndată ce omul respec- (4) Prăbuşirea duhului tiv a cunoscut revărsarea puterii Duhului Prăbuşirea duhului se datorează unei Sfânt în duhul său, el va fi dintr-o dată cotituri de o sută optzeci de grade către confruntat cu o lume cu totul nouă, noi înşine. Cauza o poate constitui o ati- nemaiîntâlnită. Şi tocmai aici intervine tudine posesivă faţă de toate celelalte semnalul de alarmă, deoarece vrăjmaşul experienţe pe care le-am avut sau o inv­a­ va încerca să-l facă să nu mai rămână în zie a puterii întunericului sau egocentris- duhul. Dacă va reuşi, credinciosul va mul în rugăciune şi închinare. Când suferi o mare pierdere. Tactica adversaru- duhul cuiva este înclinat spre interior, iar lui este de a-l amăgi, prin sim­ţurile sufle- nu spre exterior, puterea lui Dumnez­eu tului şi ale trupului, să creadă că acestea este scurtcircuitată dintr-o dată, iar duhul sunt nişte experienţe spirituale pe care le va fi, în curând, înconjurat sau împresurat poate savura. de suflet. Mulţi dintre cei ce au început să tră­ Uneori această cufundare a duhului în iască pe tărâmul spiritual vor suferi suflet este precipitată de amăgirea vrăj- în­frângeri din pricina necunoaşterii legilor maşului, care-l alimentează pe cred­incios duhului. Duşmanul generează în lăuntrul cu totul felul de senzaţii fizice şi cu o lor tot felul de senzaţii fizice şi experien- sumedenie de experienţe foarte plăcute. ţe supranaturale. În cazul în care credin- Iar acesta nu-şi va da seama că toate cioşii se vor bizui pe aceste fenomene acestea izvorăsc din duhul rău, ci le va supranaturale sau pe alte palpitaţii senzo- considera ca venite de la Dumne­zeu. Şi riale ce provin din exterior, viaţa lor în astfel, fără să-şi dea seama, va ajunge să duhul va fi obstrucţionată. În acest caz ei vieţuiască într-o lume a simţurilor, în vor trăi în exterior, deci în suflet sau în care duhul său este înecat de către trup, duhului refuzân­du-i-se, astfel, puterea suflet. de a coopera cu Dumnezeu. Fireşte,

232 Omul spiritual, volumul II sufletul şi trupul se vor înălţa iarăşi, redo- canal al Său prin care să se reverse viaţa bândindu-şi autoritatea pierdută anterior, lui Dumnezeu. cufundând duhul în întregime. Orice creştin trebuie să stabilească ce Câtă vreme duhul este prăbuşit, capa­ anume a determinat spiritul său să se cităţile sale senzoriale sunt reduse la zero. prăbuşească, readucându-l apoi la starea Când se întâmplă acest lucru, creş­tinii sa iniţială. De îndată ce a descoperit o spirituali au senzaţia că şi-au pierdut scurgere a puterii duhului său, el trebuie duhul. Sufletul şi trupul ocupă un loc atât să încerce să redreseze neîntârziat situa- de proeminent, încât întreaga fiinţă poate ţia. să trăiască prin senzaţiile produse de ele. Organele senzoriale ale omului ajung să (5) Sarcinile duhului înlocuiască funcţion­area duhului. Mişcările Sarcinile duhului diferă de poverile duhului sunt îngropate sub potopul de duhului. Acestea din urmă provin de la senzaţii izbucnite din suflet şi din trup. Satan, cu scopul de a-l zdrobi pe cre­ Astfel, în cele din urmă, orice semn de dincios şi a-i cauza suferinţă, dar cele viaţă şi lucrare spirituale încetează cu dintâi provin de la Dumnezeu, exp­rimând desăvârşire. A îngădui acestei stări de dorinţa Sa de a-i face cunoscută creştinu- lucruri să persiste vreme îndelungată echi- lui voia, pentru ca acesta să poată coope- valează cu o cădere gravă din partea cre- ra cu El. Orice povară din duhul său nu dinciosului. În fapt, s-ar putea ca acesta are alt scop decât de a-l asupri. Prin să fie posedat de duhul rău. urmare, de obicei ea nu îndeplineşte nici Prin urmare, tot ce este capabil de a un scop util şi nu produce nici o roadă. periclita conştienţa spirituală trebuie res- Pe de altă parte, o sarcină a duhului este pins. Trebuie să evităm excesele de râs, dată de Dum­nezeu copilului Său cu sco- plânsul cu obidă şi, în general, orice ieşi- pul de a-l chema la lucru, la rugăciune re emotivă de ordin fizic. Trupul trebuie sau la vestirea Cuv­ântului lui Dumnezeu. păstrat într-o stare de calm desăvârşit. Este o sarc­ină cu rostul ei, cu propria-i Trebuie să respingem senzaţiile supranatu- raţiune, menită să fie de folos pe plan rale sau naturale ieşite din comun, deoa- duhovn­icesc. Trebuie să învăţăm să facem rece acestea determină mintea să se ia distincţie între povara duhului şi sarcina după trup, şi nu după duh. Niciodată să duhului. nu permitem nici unui lucru să ne împie- Satan nu aşază nici un fel de sarcini dice de a percepe acel susur fin al duhu- asupra creştinilor, ci doar le încolţeşte lui. duhul, asuprindu-l cu poveri apăsătoare. O Având în vedere faptul că atunci când atare greutate leagă duhul şi sugrumă duhul începe să se scufunde, sufletul îl mintea, curmându-i buna funcţionare. Cel năpădeşte, reducându-l la starea de servi- ce are o sarcină sau o preocupare de la tute, copilul lui Dumnezeu trebuie să Dumnezeu se mulţumeşte s-o poarte. În înveţe să-şi menţină duhul într-o stare de schimb, cel oprimat de Satan constată că permanent avânt, nepermiţându-i să stag- întreaga-i fiinţă i-a fost paralizată. Odată neze. Căci dacă duhul nu se lansează în cu apariţia puterii întunericului, credincio- atacuri împotriva lui Satan, acesta negreşit sul îşi pierde pe dată libertatea. În schimb, va ataca duhul, făcându-l să se prăbuşeas- sarcina pe care o aşază Dumnezeu asupra că. Numai în măsura în care duhul nostru credinciosului se manifestă diametral opus. se revarsă în afară va putea Duhul Sfânt Oricât de grea ar fi, această preocupare să-i inunde credinciosului viaţa. În clipa pe care i-o dă El nu este niciodată atât în care cineva se interio­rizează, lăsându-şi de grea încât să-l împiedice să se roage. duhul să se scufunde, şuvoiul torenţial al Libertatea de a ne ruga nu ne-o pierdem spiritului divin încetează imediat. El Se niciodată când purtăm vreo sarcină de la foloseşte de duhul credinciosului ca de un Dum­nezeu. Dar povara vrăjmaşului ce se

Legile duhului 233 instaurează asupra duhului credinciosului de la Dumnezeu, adesea credinciosul în mod inevitabil îi va răpi libertatea de constată că este dureros de împovărat zile a se ruga. Sarcina dată de Dumnezeu la rând. În această perioadă Dumnezeu este ridicată de îndată ce ne-am rugat, nu poate să-i transmită o nouă sarcină. În dar apăsarea provenită de la vrăjmaş nu consecinţă, este foarte important să cău- poate fi ridicată decât dacă luptăm şi ne tăm să desluşim sensul unei sarcini prin împotrivim în rugăciune. Greutatea ce intermediul rugăciunii, cu ajutorul Duhului apasă asupra duhului se strecoară, pe Sfânt şi prin exercitarea minţii. nesimţite, în timp ce preocuparea din De multe ori sarcina sau preocuparea lăuntrul duhului este urmarea lucrării din lăuntrul duhului este în vederea rugă- Duhului lui Dumnezeu în duhul nostru. ciunii (Col. 4:12). De fapt, noi nici nu ne Povara ce apasă asupra duhului este greu putem ruga mai presus de sarcina noas- de suportat, aducând multă asu­prire, pe tră. A continua să ne rugăm fără această când sarcina duhului este un prilej de sarcină va fi o lucrare zadarnică, deoare- bucurie (desigur, firea veche va avea o ce rugăciunea trebuie să emane din min- altă părere şi aici), deoarece ea ne chea- tea noastră. Dar sarcina rugăciunii din mă să umblăm cu Dumnezeu (vezi Matei duh poate fi uşurată doar prin rugăciune. 11:30). Sarcina ni se va părea amară Ori de câte ori Dumnezeu stârneşte preo- doar dacă ne împotrivim şi nu-i îndepli- cuparea noastră cu privire la un lucru, nim cerinţele. cum ar fi rugăciunea, predicarea Orice lucrare adevărată începe cu sar- Cuvântului şi aşa mai departe, singurul cini sau preocupări resimţite în duh. mod de a uşura preocuparea respectivă (Desigur, când duhul e lipsit de preocu- este de a face ceea ce ni se cere. Sarcina pare, trebuie să ne exersăm mintea.) Când rugăciunii din duhul nostru este singura Dumnezeu doreşte să lucrăm sau să vor- care ne învredniceşte să ne rugăm în bim sau să ne rugăm, mai întâi El Duhul Sfânt cu suspine negrăite. Când implantează o sarcină în duhul nostru. duhul nostru este preocupat de sarcina Acum însă dacă suntem familiarizaţi cu rugăciunii, nimic nu va putea ridica acea legile duhului, nu vom continuă fără să sarcină decât rugăc­iunea. Sarcina va fi ne pese în lucrarea în care suntem anga- ridicată de îndată ce s-a săvârşit lucrarea jaţi la momentul respectiv, permiţând ast- indicată. fel sarcinii să crească. De asemenea, nu Din pricina acumulării unui număr vom neglija povara, până în clipa în care mare de sarcini de rugăciune, adesea ne nu va mai fi sesizată. Imediat va trebui vine greu să ne rugăm, la început, dar cu să punem deoparte orice altă lucrare, pen- cât ne rugăm mai mult, cu atât duhul tru a putea desluşi sensul sarcinii. De nostru va răspunde cu „amin“-uri. Trebuie îndată ce am înţeles ce înseamnă ea, să ne dăm toate silinţele să ne des­ putem trece la acţiune, procedând în con- povărăm de toate greutăţile ce apasă asu- secinţă. De îndată ce lucrarea la care am pra duhului prin rugăciune, până când fost chemaţi este săvârşită, sarcina ne va vom fi cu adevărat eliberaţi. Cu cât se părăsi. revarsă mai multă viaţă prin rugăc­iune, Pentru a primi sarcini de la Dumnezeu cu atât mai fericiţi vom fi. Mereu însă duhul nostru trebuie să fie păstrat în per- ne va paşte ispita de a înceta să ne manenţă liber şi necotropit. Numai un rugăm înainte de a fi fost ridicată sar­cina. duh destins poate detecta mişcarea Când începem să ne simţi înălţaţi în Duhului Sfânt. Orice duh ce este deja duhul nostru, suntem ispitiţi să credem plin de îngrijorare şi-a pierdut acuitatea că rugăciunea a fost ascultată, fără să intuitivă, nemaiputând fi un bun vas con- realizăm că, în realitate, abia ne-am anga- ducător. Datorită eşecului de a acţiona în jat în lucrarea spirituală. Dacă în clipa funcţie de sarcina pe care a primit-o deja respectivă ni se distrage atenţia, ca să ne

234 Omul spiritual, volumul II ocupăm de alte chestiuni, lucrarea spiritu- Noi trebuie să cunoaştem legile duhu- ală va suferi mari pierderi. lui, precum şi modul în care trebuie să Un credincios nu trebuie să considere cooperăm cu Dumnezeu. Altfel s-ar putea truda spirituală întotdeauna ca pe o lucra- să prelungim durata sarcinii, în dauna re plină de bucurie şi tres­ăltare, ca şi noastră, sau să pierdem prilejul de a con- când prezenţa unei sar­cini îl va deposeda lucra cu Dumnezeu. De fiecare dată când de ceea ce crede el că este o experienţă primim o sarcină în duh, trebuie să aflăm spirituală. Jalnic este cel ce nu-şi dă imediat prin rugăciune în ce constă aceas- seama cum se manifestă adevărata exerci- tă sarcină. Dacă e vorba de o chemare la tare spirituală a sarcinii duhului! Cel ce luptă, atunci trebuie să pornim la atac. este dispus să sufere pentru Dumnezeu şi Dacă este o chemare de a vesti pentru oameni nu mai trăieşte pentru el Evanghelia, atunci trebuie s-o vestim. Iar însuşi. În schimb, cei ce caută zilnic plă- dacă e o chemare la rugăc­iune, trebuie să ceri cu care să-şi gâdile simţurile, îngrijo- începem imediat să ne rugăm. Să deslu- rându-se că ar putea să li se ceară să şim cât mai bine cum să conlucrăm cu poarte sarcini pentru Dumnezeu şi pentru Dumnezeu! De îndată ce ne-am achitat biserică, nu fac altceva decât să trăiască de o sarcină, să ne însuşim alta! pentru ei înşişi. Acum însă, în lumina celor spuse până aici, nu trebuie să ne (6) Refluxul duhului considerăm căzuţi sau deraiaţi ori de câte Viaţa şi puterea lui Dumnezeu din ori Dumnezeu ne dă o sarcină. Lui Satan duhul nostru pot să scadă, asemenea îi face o plăcere deosebită dacă vom re­fluxului. Suntem de acord că orice creş­ adopta o atare interpretare, deoarece el va tin sufletesc de obicei consideră că viaţa scăpa astfel de atacurile noastre. Să nu ne sa spirituală este în flux, în creştere când înţelegem greşit. Şi să nu dăm ascultare el simte prezenţa lui Dumnezeu. Dar lui Satan, căci dacă vom face acest lucru, dacă se simte doborât, neroditor şi uscat, vom fi acuzaţi şi chinuiţi în continuare. atunci va crede că este în reflux. Des­igur, Adevărata lucrare spirituală este agresi- acestea sunt doar sentimente, care nu vă faţă de Satan, iar credincioşii o vor reprezintă realitatea vieţii spirituale. resimţi ca pe durerile naşterii. Nicidecum Totuşi viaţa spirituală trece uneori prin nu vor putea fi definite drept agreabile perioade de declin, deşi ceea ce percepe aceste strădanii, căci acestea vor reclama credinciosul în duhul său e total diferit de din partea noastră o şi mai profundă simţurile sufletului. După ce un credincios moarte faţă de eul nostru. Aşa se explică a fost umplut cu Duhul Sfânt, el înaintea- de ce nici un credincios sufletesc nu este ză o vreme destul de bine, dar apoi, trep- în stare să se angajeze în eforturi spiritu- tat-treptat, nu dintr-o dată, viaţa sa spiri- ale autentice. A beneficia zilnic de simţă- tuală scade în intensitate. Iată în ce constă minte agreabile nu e o dovadă de spiritu- deosebirea dintre declinul pe planul simţu- alitate. Dimpotrivă, cei care merg mai rilor şi declinul spiritual: primul declin departe cu Dumnezeu, nesocotindu-şi este de obicei brusc, pe când cel de-al simţămintele, sunt cei cu adevărat spiritu- doilea este treptat. Un credincios poate ali. Când cel ce crede în realitatea sarcinii deveni conştient de faptul că viaţa şi pute- se luptă cu vrăjmaşul, adesea el doreşte rea de la Dumnezeu pe care le primea să fie singur, izolat de orice legături ome- odinioară au început să scadă, să intre în neşti, pentru a se putea concentra asupra reflux. Asta îl va face, probabil, să-şi piar- bătăliei spirituale. Câtă vreme bătălia este dă bucuria, pacea şi puterea – adică starea în toi, arareori se va schiţa vreun zâmbet normală pe care duhul său este chemat pe chipul său. Creştinul spiritual trebuie s-o menţină. Cu fiecare zi ce trece, el să salute orice sarcină pe care i-o trimite devine tot mai slab. În această fază el Dumnezeu. pare să-şi piardă gustul pentru părtăşia cu

Legile duhului 235 Dumnezeu. Citirea Bibliei se face de să se înalţe iarăşi, după ce a scăzut, ci formă. Arareori îi este atinsă inima de cum o putem face să curgă. Izvorul vieţii vreun mesaj sau verset special. Ba mai rămâne pururea în credincios, deşi acum mult, rugăciunile sale s-au uscat, devenind este blocat. Nu la sursă e problema, ci la seci, fără vlagă, lipsite de sens. Nu-i mai gura de scurgere. Când gura de scurgere vin cuvintele potrivite. Iar dacă mai depu- a fost curăţită, apa vieţii va curge fără ne, din când în când, mărturie pentru nici o oprelişte. Prin urmare, un credin- Domnul, o face forţat, de silă, fără vigoa- cios are nevoie nu de mai multă viaţă, ci rea dinainte. Cu alte cuvinte, viaţa din el de un curs mai liber al vieţii. nu mai vibrează; s-a slăbănogit de tot, De îndată ce a sesizat o diminuare a şi-a pierdut vigoarea şi suflul de odinioa- vieţii spirituale, un copil al lui Dumne­zeu ră. A dispărut bucuria. Totul pare să fi ar trebui să-şi dea automat seama că pe intrat în declin, în reflux. parcurs s-a ivit un blocaj, cursul apei a După cum se ştie, mareele sunt alcă- fost împiedicat. Satan te va acuza de tuite din două faze: fluxul şi refluxul. Pot regres spiritual; alţii te vor judeca, spu- oare viaţa şi puterea lui Dumn­ezeu din nând că ţi-ai pierdut puterea. Şi chiar tu duhul nostru să fie caracterizate de ase- însuţi îţi vei imagina că ai comis vreun menea fenomene? Nicid­ecum! Viaţa lui păcat grav. Toate cele de mai sus s-ar Dumnezeu nu cun­oaşte deloc vreun putea să fie adevărate, dar nu cuprind reflux, întrucât ea curge neîntrerupt, se întregul adevăr. În realitate, o asemenea revarsă întruna. Nu urcă şi coboară ase- situaţie se datorează în mare măsură, dar menea valurilor mării, ci este ca un râu, nu integral, faptului că nu ştii cum să ca un fluviu, ce curge încontinuu, cu apă cooperezi cu Dumnezeu în privinţa împli- vie (Ioan 7:38). Viaţa lui Dumn­ezeu din nirii condiţiilor puse de El pentru certitu- noi nu se aseamănă deloc cu mareele, dinea unui curs neîntrerupt al apei. care la un moment dat intră în reflux. Nechibzuinţa este o primă cauză. De Asta deoarece sursa vieţii noastre lăuntri- unde rezultă că cel credincios trebuie ce este în Dumnezeu, „în care nu este imediat să se roage şi să mediteze, cău- nici schimbare, nici umbră de mutare“ tând să afle cauza acestui reflux. Trebuie (Iacov 1:17). Prin urmare, viaţa din duhul să aştepte ajutorul de la Dumnezeu, nostru trebuie să curgă asemenea unui rugându-L pe Duhul Său cel Sfânt să-i râu, necontenit şi chiar să se reverse. dezvăluie motivul. Între timp, el trebuie Aşadar, dacă cineva constată că viaţa să încerce să descopere punctul sau punc- sa este în retragere, asta nu înseamnă că tele în care a eşuat în înde­plinirea condi- viaţa sa s-a diminuat, ci, pur şi simplu, a ţiei necesare curgerii ne­stăvilite a şuvoiu- încetat să curgă. El trebuie să mai ştie şi lui vieţii. aceea că un atare reflux este total inutil, Nu numai că trebuie să mărturiseşti că ar putea fi evitat. Să nu ne lăsăm că ai dat înapoi (o atare mărturisire este niciodată atât de înşelaţi de Satan încât importantă), ci mai trebuie şi să găseşti să credem că este imposibil pentru cineva explicaţia regresului. Deşi nu te poţi bizui care se află în trup să fie umplut în per- pe opiniile lui Satan, ale altora, ba nici manenţă cu viaţa lui Dumnezeu. Viaţa chiar pe alte tale, totuşi aceste opinii tre- lui Dumnezeu este prezentă în noi ca un buie luate în seamă, deoarece uneori sunt râu de apă vie. Dacă nu este zăgăzuită, valabile. După ce ai descoperit cau­za, ea va curge neîntrerupt. Un creştin poate trebuie să treci numaidecât la rez­olvarea experimenta o viaţă ce curge încontinuu. problemei. Viaţa nu va curge până când Prin urmare, refluxul nu este doar inutil, nu vei fi îndepărtat cauza care a produs ci şi anormal. blocajul. Întrebarea care decurge de aici este nu În consecinţă, la fiecare reflux al vieţii atât cum putem determina viaţa spir­ituală spirituale trebuie identificată imediat

236 Omul spiritual, volumul II cauza, prin rugăciune, meditaţie şi cerce- de a respinge ispitele zilei şi de a face tare. Străduieşte-te să cunoşti legea cursu- faţă lucrărilor ce se cer executate în acea lui vieţii lui Dumnezeu. Respinge orice zi. Imediat el va trebui să caute cauza atac al vrăjmaşului. Apoi viaţa va curge reală, deoarece duhul trebuie să fie activ din nou, mai năvalnic decât înainte, sfărâ- şi suficient de puternic pentru a ţine sub mând din calea ei orice fortăreaţă a duş- control trupul şi a nu fi influenţat negativ manului. de el. El va trebui să recunoască faptul că duhul său, care a fost atacat de vrăj- (7) Iresponsabilitatea duhului maş, a devenit iresponsabil. El va trebui Duhul omului poate fi comparat cu numaidecât să găsească un remediu, un bec. Când este în contact cu Duhul deoarece altminteri va fi înfrânt de primul Sfânt, acesta luminează. Dar dacă este om ce-i va ieşi în cale. Nu permiteţi nici- deconectat de la reţea, se va cufunda în odată ca starea de iresponsabilitate a întuneric. „Duhul omului este lampa duhului pe care o sesizaţi la începutul Domnului“ (Prov. 20:27, traducere după zilei să continue şi după amiază, deoarece versiunea engleză, n.tr.). Scopul urmărit aceasta ar fi o formulă sigură de înfrân- de Dumnezeu este de a umple duhul gere. omenesc cu lumină. Cu toate acestea, De îndată ce şi-a dat seama că duhul duhul credinciosului este uneori întu­necat. său a fost iresponsabil, credinciosul va De ce? Pentru că a pierdut legătura cu trebui să se împotrivească neîntârziat tutu- Duhul Sfânt. Pentru a pricepe dacă duhul ror lucrărilor vrăjmaşului, precum şi cau- nostru este conectat sau nu la Duhul zelor care stau în spatele lucrării vrăjma- Sfânt, nu trebuie să ştim decât dacă lumi- şului. Dacă este vorba de un simplu atac nează. al duşmanului, duhul îşi va redobândi Am afirmat anterior că Duhul lui libertatea, după ce s-a împotrivit. Dar Dumnezeu locuieşte în om, iar acesta dacă acest atac este îndreptăţit, adică dacă cooperează cu El prin propriul său duh. persoana respectivă a cedat teren duşma- Dacă duhul omului a fost văduvit de nului, atunci va trebui să descopere moti- condiţia sa normală, va părea deconectat vul şi să se ocupe de acesta. De obicei de la Duhul Sfânt, pierzându-şi capacita- motivul este legat de activităţi din trecutul tea de a ilumina. În acest caz este foarte credinciosului. El va trebui să se roage necesar să menţinem duhul nostru într-o pentru chestiuni cum ar fi mediul, fami- stare de linişte sănătoasă, pentru a asigura lia, rudele, prietenii, serviciul şi aşa mai cooperarea sa cu Duhul Sfânt. Dacă va fi departe. Când duhul sesizează o elibe­rare, tulburat de forţe externe, autom­ at îşi va după ce ne-am rugat pentru această ches- pierde puterea de a coopera cu Duhul tiune, atunci înseamnă că am izolat cauza Sfânt, cufundându-se în întuneric. atacului vrăjmaşului. La scurt timp după Aceste fenomene fac duhul să eşueze ce ne-am ocupat de această chestiune, în responsabilitatea de a coopera cu duhul nostru va fi eliberat şi readus la Duhul Sfânt. Câtă vreme este irespon­ starea normală de funcţionare. sabil, credinciosul va fi lipsit de biruinţă. Uneori însă iresponsabilitatea duhului Să presupunem că cineva, după ce s-a se datorează faptului că creştinul a scăpat sculat, are sentimentul că şi-a pierdut hăţurile, permiţând duhului să se îndepăr- duhul. Vrăjmaşul probabil va induce în el teze de la calea dreaptă. Dar, cum obser- convingerea că aceasta se datorează unei văm din Cuvântul lui Dumn­ezeu, „duhu- stări de neputinţă fizică, cauzată de supra- rile proorocilor le sunt supuse proorocilor“ licitarea de ieri. Dacă va accepta sugestia (1 Cor. 14:32) şi, cum este scris, „Vai de vrăjmaşului fără s-o pună la încercare, proorocii fără minte, care umblă după permiţându-i duhului său să devină ires- duhul lor“ (Ezechiel 13:3). Cât de esenţial ponsabil, va fi deposedat de orice putere este ca un creştin să-şi ţină în stăpânire

Legile duhului 237 duhul, prin exercitarea voinţei sale, aşa această stare de lucruri. El va trebui să-şi încât duhul său să coopereze cu păzească duhul cu toată atenţia, pentru Dumnezeu. Duhul omului poate s-o ia a-l ocroti de tulburări, atât din partea razna. De unde şi apariţia expresiei „un vrăjmaşului, cât şi a propriei sale vieţi a duh trufaş“ în textul de la Proverbe 16:18. eului, şi să-i asigure o comuniune plină Duhul omului poate să se angajeze în de pace cu Dumnezeu. acţiuni independente de Duhul lui Dumnezeu, dacă credinciosul nu-l va ţine (8) Stările duhului în stă­pânire, supunându-L voii lui Să rezumăm. Un credincios trebuie să Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să cunoască toate legile duhului, dacă doreş- veg­hem pentru ca nu cumva duhul nos- te să trăiască după călăuzirea sa. Dacă tru să iasă din orbita lui Dumnezeu, nu veghează şi pierde astfel coope­rarea pierzându-şi acea comuniune plină de duhului său cu Dumnezeu, atunci negre- pace şi linişte cu Dumnezeu, găsindu-se şit a căzut. A discerne condiţia concretă în incapacitatea de a mai lucra cu El. în care se află omul său lăuntric este una Uneori iresponsabilitatea duhului se din legile principale privitoare la duh. Tot datorează împietririi sale. Dumnezeu are ce am discutat în capitolul de faţă este nevoie de un duh mlădios şi tandru, pen- cuprins în această lege. tru a-Şi putea exprima gândul (mintea). Dar dacă va deveni aspru şi neînduplecat, Un copil al lui Dumnezeu trebuie să funcţionarea normală a Duhului Sfânt va ştie care este condiţia normală a duhului fi perturbată. Numai un duh predat poate său şi care este cea anormală. Întrucât împlini gândul Duhului divin: „şi toţi cei trebuie să aibă autoritate asupra sufletului al căror duh i-a înduplecat...“ (Ex. 35:21, şi trupului, ocupând cea mai elevată pozi- ASV). Un creştin trebuie să fie în stare ţie din el, posedând cea mai mare putere, să I se predea Duhului Sfânt numaidecât. creştinul trebuie să ştie dacă aşa stau Duhul său trebuie să fie cât se poate de lucrurile cu el sau nu. El trebuie să ştie sensibil, pentru a putea detecta acel susur dacă duhul său – în cazul în care acesta blând al lui Dumnezeu, răspunzând fără şi-a pierdut starea normală – şi-a pierdut- întârziere. Dar dacă va fi împietrit, copi- o datorită mediului. Stările du­hului se lul lui Dumnezeu nu numai că va fi fără împart, conform unei caracte­rizări genera- putere de a-I face voia, ci şi netrebnic de le, în patru categorii: a auzi glasul Duhului Sfânt în duhul său. (a) Duhul este apăsat şi, prin urmare, În consecinţă, trebuie să menţ­inem duhul se află în declin. într-o stare de maleab­ilitate şi tandreţe, (b) Duhul este constrâns şi astfel este pentru a fi învredniciţi să urmăm delica- forţat să intre într-o stare de activitate tul său susur lăuntric. Asta a vrut să dezordonată. spună apostolul când a afirmat: „Nu stin- (c) Duhul este întinat (2 Cor. 7:1) din geţi Duhul“ (1 Tes. 5:19). Creştinul trebu- pricina faptului că a cedat păcatului. ie să ia seama la fiecare cuvânt, mişcare (d) Duhul este liniştit şi viguros, întru- şi sesizare din omul său lăuntric. cât ocupă poziţia ce i se cuvine. Procedând aşa, conştienţa sa spirituală i Un creştin trebuie să cunoască cel se va acutiza, iar Dumnezeu va putea puţin aceste patru stări şi să înţeleagă să-Şi facă cunoscută voia unui astfel de cum să răspundă la fiecare din aceste credincios. situaţii diferite, dacă este nevoie. Adesea Dacă cineva doreşte să umble călău­zit duhul cuiva se prăbuşeşte, fiind dat la o de duhul său, el va trebui să ştie când parte, prin propria sa neatenţie sau igno- acesta a devenit iresponsabil, nemaip­utând ranţă faţă de atacul vrăjmaşului. În această să coopereze cu Duhul Sfânt sau să-şi perioadă el pare să-şi fi pierdut poziţia sa dea seama de cauza care a determinat cerească, împreună cu strălucirea şi biruin- ţa ce o însoţesc, simţindu-se, prin urmare,

238 Omul Lspeigriilteudaul,hvuoluluimul II 238 rece şi uscat. Datorită tristeţii din duhul înfrângere. său sau unei serii în­tregi de motive, omul Alteori duhul nici nu se cufundă prea său lăuntric este trântit la pământ, refu- jos, nici nu se înalţă prea sus, ci este, pur zându-i-se bucuria de a trăi deasupra liniei şi simplu, întinat. Întinarea se poate de plutire. Când duhul este asuprit în dat­ora atitudinii de împietrire sau nepre­ acest mod, el va coborî sub nivelul său dare. Sau unor păcate cum ar fi mând­ria, normal. gelozia şi altele. Sau imixtiunii în duhul Alteori duhul ar putea fi constrâns să său a unor funcţii sufleteşti cum ar fi iasă din matcă. O persoană poate fi atât afecţiunea naturală, sentimentele, gânduri- de stimulată de sufletul său încât duhul le şi aşa mai departe. Duhul trebuie să să-i fie încolţit, negându-i-se astfel starea fie curăţit de orice întinare (2 Cor. 7:1; 1 sa de linişte. Din pricina acestei alergări Ioan 1:9). după activităţi ale creaturii, e posibil ca Dacă un creştin doreşte să umble omul respectiv să constate că duhul său călăuzit de duhul, va trebui să discearnă a devenit „de necontrolat“. Prea mult râs care este condiţia exactă în care se află sau o mulţime de alte ac­ţiuni similare acesta, dacă îşi ocupă în linişte poziţia care pot provoca duhul să fie greu de ce i se cuvine, dacă a decăzut prea mult, stăpânit. O prelungire prea mare a con- dacă s-a înălţat prea mult sau dacă este, flictului cu vrăjmaşul poate determina pur şi simplu, întinat. El va trebui să duhul să devină prea activ. Sfântul va afle, dacă se cere, cum să-şi ridice duhul constata că duhul său este suprasolicitat, asuprit, pentru ca acesta să fie pe măsura nemaiputând fi oprit. Sau s-ar putea ca standardului lăsat de Duhul Sfânt; cum vrăjmaşul să-i strecoare idei sau senti- să-şi exercite voinţa, pentru a împiedica mente ciudate, menite să-i ispitească omul duhul său să devină prea activ sau de a-l lăuntric să depăşească limitele permise şi readuce la starea sa normală, dacă este sfatul corect al minţii sau voinţei sale. prea activ; cum să-şi cureţe duhul întinat, Ori de câte ori cineva a ajuns să nu-şi ca acesta să poată conlucra din nou cu mai poată stăpâni duhul este pasibil de Dumnezeu.

CAPITOLUL 3 PRINCIPIUL MINŢII VENIND ÎN AJUTORUL DUHULUI Dacă un creştin doreşte să umble după „Nu“. Sub nici o formă nu ne putem călăuzirea duhului, el trebuie să înţeleagă permite să pierdem timpul. Dar dacă toate legile sale. Fără această cunoaştere facem ceva în această perioadă, nu va deplină el nu va fi în stare să prindă însemna asta oare că lucrăm prin puterea toate sensurile diverselor simţuri spirituale firii pământeşti, şi nu după călăuzirea şi, evident, nu va putea face tot ce i se duhului? cere. Cerinţele duhului sunt exprimate cu Dar tocmai acesta este momentul în toate prin mişcările duhului. A desconsi- care trebuie să aplicăm principiul minţii dera mişcările spirituale în­seamn­­ă a igno- ce vine în sprijinul duhului. Dar cum? ra cerinţele spirituale, căci tocmai acestea Când duhul doarme, mintea trebuie să stabilesc prioritatea cunoaşterii legilor intervină, preluând lucrul duhului. ªi nu duhului în viaţa noastră spirituală. peste mult timp vom constata că însuşi Dar mai este un lucru la fel de impor- duhul se va alătura acestei lucrări. Min­tea tant pentru oricine doreşte să umble după şi duhul sunt strâns înrudite, între ele călăuzirea duhului: principiul minţ­ii venind existând o relaţie de întrajutorare. De în ajutorul duhului sau asistându-l. multe duhul sesizează un lucru pe care Principiul acesta se cere aplicat în perma- mintea este ajutată să-l înţeleagă, după nenţă. Multe înfrângeri în viaţa spirituală care se trece la acţiune. În schimb, altăda- pot fi puse pe seama necu­noaşterii aces- tă, duhul este nemişcat, având nevoie să tui principiu, chiar atunci când se cunosc fie trezit prin activitatea minţii. Dacă legile duhului. De ce? Pentru că doar duhul este inactiv, mintea îl poate deter- legile acestea ne pot explica sensul miş- mina să se mişte. Odată mişcat, credin- cării duhului, punându-ne la dispoziţie ciosul trebuie să urmeze călăuzirea duhu- modalităţile de a le satisface cerinţele. Ori lui. Or, tocmai această stimulare a duhu- de câte ori duhul sesizează ceva, suntem lui de către minte o numim princip­iul echipaţi, prin cunoaşterea acestor legi, să sau legea minţii care vine în ajutorul îndeplinim ceea ce ni s-a cerut. Dacă duhului. În viaţa spirituală există un prin- suntem într-o stare normală, atunci vom cipiu care susţine că la început trebuie să umbla în mod corespunzător. Iar dacă ne exercităm percepţia spirituală, pentru a avem de a face cu o contare anormală, ne însuşi cunoştinţele pe care ni le trans- atunci putem s-o îndreptăm. Însă în acest mite Dumnezeu, dar după aceea trebuie punct se iveşte o problemă, anume faptul continuăm să folosim aceste cunoştinţe că nu beneficiem mereu de asemenea prin intermediul minţii. De pildă, ai mişcări spirituale. S-ar putea ca duhul, observat că se semnalează o mare nevoie pur şi simplu, să nu se exprime. Mulţi au într-un anumit loc. Potrivit cunoştinţei pe experimentat o tăcere totală timp de multe care ai prim­ it-o de la Dumnezeu, îţi dai zile. În aceste momente, duhul pare să seama că trebuie să te rogi şi să ceri să tacă. Se poate oare afirma că în zilele poată fi împlinită această nevoie. Dar în acestea, când duhul nostru este inactiv, momentul în care semnalezi nevoia, duhul putem rămâne pasivi? E voie oare să tău nu se simte îndemnat să se roage. Ce stăm cu mâinile în sân zile întregi, fără e de făcut în acest caz? Trebuie să te să ne rugăm sau să citim Biblia şi fără rogi cu mintea, în loc să aştepţi să se să desfăşurăm nici o lucrare? Bunul simţ mişte duhul. Orice nevoie este o chemare spiritual ne va răspunde printr-un hotărât la rugăciune. Deşi la început te rogi în 239

240 Omul spiritual, volumul II pofida tăcerii din duhul tău, continuând va conchide că trebuie să aştepte până însă să te rogi, vei constata nu după mult când această chestiune va deveni arzătoa- timp că ceva se înalţă din fiinţa ta. Asta re, abia­­at­unci crezând că trebuie să e confirmarea faptului că duhul tău s-a înceapă să se roage împotriva vrăjmaşu- alăturat, în sfârşit, acestei lucrări de rugă- lui. Astfel credinciosul nu-şi dă seama că ciune. dacă va începe să se roage cu mintea, Uneori omul nostru lăuntric este atât duhul său va sesiza numaidecât războiul. de apăsat de Satan sau tulburat de viaţa Întrucât ştim cât de pervers este duhul naturală, încât nu-i mai putem re­cu­noaşte rău şi cum îi molestează pe copiii prezenţa. S-a prăbuşit atât de mult încât Domnului, precum şi pe fiii oamenilor în pare să-şi fi pierdut conştienţa de sine. general, şi întrucât trebuie să mai ştim şi Vom continua însă să simţim prezenţa faptul că e necesar să ne rugăm împotri- sufletului şi trupului nostru, chiar dacă va sa, pentru a-l trimite cât mai curând duhul pare să lipsească. Dacă vom aştep- posibil în abis, atunci cum se explică ta până când acesta va da un semn de faptul că întârziem să ne rugăm, aştep- viaţă înainte de a ne ruga, pro­babil că nu tând ca mai întâi să fim atenţionaţi de vom mai apuca să ne rugăm, iar duhul duhul nostru? Deşi încă nu suntem con- nu-şi va redobândi libertatea. Ceea ce ştienţi de urgenţa şi gravitatea războiului, trebuie să facem este să ne rugăm cu trebuie totuşi să ne rugăm. Începe a te acele cuvinte de care mintea îşi aduce ruga cu mintea. Blestemă duhul rău cu aminte că sunt adevărul pe care l-am cuvintele pe care le-ai învăţat deja. ªi, primit cândva şi în acea rugăciune trebuie curând, duhul nostru va fi rapid activat, să ne opunem puterii întunericului. Dacă dând putere acestor cuvinte de blestem. vreodată încetăm să sesizăm duhul, va Să ilustrăm acest lucru: Să presupunem trebui să ne rugăm cu mintea. O atare că dis-de-dim­ ineaţă Duhul Sfânt te va activitate mentală va stârni, în cele din unge din plin, ca să poţi să-l blestemi pe urmă, duhul să acţioneze. vrăjmaş cu duhul tău, dar pe la amiază „Rugându-ne cu mintea“ (1 Cor. 14:15) pari să-ţi fi pierdut din suflu, să mai poate să ducă la reactivarea duhului. Deşi man­ifeşti acest duh. Ce e de făcut? Cu la început ni se va părea, probabil, că ne mintea trebuie să faci ceea ce făcuse rugăm cu cuvinte seci, golite de orice duhul în prima parte a zilei. Principiul sens, totuşi, pe măsură ce vom continua spiritual stipulează că tot ce se obţine în să ne rugăm cu mintea şi să ne împotri- duhul trebuie păstrat şi folosit de către vim în rugăciune, duhul nostru se va minte. înălţa la scurt timp după aceasta. După care atât duhul, cât şi mintea vor lucra Răpirea împreună. ªi, de îndată ce duhul va fi Chestiunea credinţei cu privire la activat, rugăciunea va prinde sens, cur- „răpire“: La început te încălzeşte „duhul gând liber. Cooperarea dintre aceste două de răpire,“ dar mai târziu te simţi ca şi elemente desemnează starea normală a când eşti golit de conştienţa privitoare la vieţii spirituale. apropierea venirii Domnului şi realitatea răpirii tale. În ceasul acela trebuie să-ţi Războiul spiritual aduci aminte de legea minţii care vine în În acest război spiritual, dacă un cre- ajutorul duhului. Trebuie să te rogi cu dincios va neglija legea conlucrării duhu- mintea, chiar atunci când percepţia ta lui cu mintea, va aştepta în permanenţă spirituală este nulă. Dacă te mulţumeşti să primească sarcina de la Dumne­zeu, în doar să aştepţi ca să ţi se umple din nou loc să lupte necontenit împotriva vrăjma- duhul cu aprecierea răpirii, niciodată n-o şului. Întrucât în prezent nu e deloc con- vei redobândi. Dar dacă vei face uz de ştient de iminenţa războiului, credinciosul mintea ta pentru a te gândi şi a te ruga,

Principiul minţii venind în ajutorul duhuului 241 curând vei fi umplut cu conştienţa spiri- măsură ce-ţi vei aminti de fiecare dintre tuală pe care o aveai odinioară. ei, mijloceşte pentru ei. Dacă în timp ce vei mijloci pentru ei duhul tău va rămâne Predicarea rece şi uscat, atunci vei şti că nu trebuie Acest principiu este vital pentru predi- să te rogi pentru ei. Dar să presupunem carea adevărului. Adevărurile însu­şite în că, în acelaşi timp, îţi aduci aminte de o trecut sunt acum înmagazinate în creierul anumită nevoie din biserica ta locală sau tău. A comunica altora doar cu mintea de o seamă de ispite cu care se confrun- ceea ce este înmagazinat în mintea noas- tă biserica sau de piedici în calea lucrării tră nu va da absolut nici un rezultat. Fără Domnului într-un anumit domeniu sau îndoială, la început am cunoscut aceste unele adevăruri distincte pe care copiii adevăruri în duhul nostru, dar în prezent Domnului trebuie să le cunoască astăzi. duhul pare să se fi retras, tot ce ne-a mai În acest caz, va trebui să mijloceşti pen- rămas fiind amintiri. Atunci cum va fi tru fiecare din aceste chestiuni, una câte reîmprospătat duhul nostru cu aceste ade- una, de îndată ce intră în vizorul atenţiei văruri, pentru ca să le putem transmite tale. Dacă, după ce te-ai rugat o bucată prin duhul şi altora? Prin exercitarea min- de vreme asupra acestor chestiuni, duhul ţii! Trebuie să medităm iarăşi asupra aces- tău tot nu răspunde, în timp ce te rogi tor adevăruri înaintea lui Dumnezeu, cu mintea, atunci vei realiza din nou că rugân­du-ne pentru ele din nou. Cu alte acestea nu sunt lucrurile pentru care cuvinte, trebuie să luăm aceste adevăruri doreşte Domnul să te rogi astăzi. Dar să ca pe nişte stâlpi în jurul cărora trebuie să presupunem că de îndată ce abordezi se concentreze rugăciunea noastră. La anumite chestiuni în rugăciune, simţi că scurt timp după aceasta vom constata că Duhul Sfânt te unge şi duhul tău pare să duhul nostru a fost iarăşi pătruns de aces- răspundă; ei bine, tocmai în acest timp îţi te adevăruri care erau odată pre­zente. dai seama că, în sfârşit, mijloceşti pentru Iniţial acestea sunt însuşite în duhul, dar ceea ce are Domnul pe inimă. În conse- mai târziu sunt înmagazinate în mintea cinţă, principiul reclamă exercit­ar­ea minţii, credinciosului, pătrunzând acum din nou pentru a ajuta duhul să-şi găsească făga- în duhul său prin rugă­ciunea făcută cu şul. mintea. Astfel suntem învredniciţi să pre- De multe ori, o uşoară exercitare a dicăm adevărurile pe care le-am cunoscut minţii va atrage o reacţie din partea cândva în duhul nostru. duhului, dar alteori – datorită îngustimii noastre de gândire sau tocirii acuităţii Mijlocirea noastre mentale – s-ar putea să fie nevoie Apreciem cu toţii importanţa mijl­ocirii. de mai mult timp înainte de a obţine ªi totuşi, când avem timp să mij­locim, cooperarea duhului. De exemplu, s-ar duhul nostru este inactiv şi încetează să putea ca Dumnezeu să dorească să lăr- ne pună la dispoziţie subiecte pentru gească aria rugăciunilor noastre, ca noi să rugăciunea de mijlocire. Asta nu înseam- ne rugăm chiar şi pentru naţiuni, să fie nă că nu e nevoie să ne rugăm cu acel înfrânte toate lucrările din culise ale lui prilej sau că putem utiliza timpul respec- Satan. Sau s-ar putea ca El să ne vrea să tiv în alte scopuri. Dim­potrivă, trebuie mijlocim pentru toţi păcătoşii din lume să-l luăm ca pe un imbold să mijlocim sau pentru întreaga biserică. Dar mintea în rugăciune cu mintea şi să sperăm cu ta se concentrează doar asupra clipei pre- toată încrederea că duhul va fi activat şi zente, asupra evenimentelor imediate. Va determinat să participe. În consecinţă, va trebui să treacă ceva timp până ce mintea trebui să-ţi exersezi mintea pentru a-ţi noastră va fi pregătită să ia în considera- aminti de prie­teni, rude şi colegi de lucru, re aceste chestiuni atotcuprinzătoare şi să căutând să afli dacă sunt în nevoie. Pe înceapă să se roage rugăciunea Duhului

242 Omul spiritual, volumul II Sfânt. Dar, de îndată ce duhul nostru se apelezi la minte. Nu este nevoie ca aceas- alătură, noi putem şi trebuie să descărcăm ta să-şi dea concursul, dacă duhul îşi toate sarcinile pe care le poartă acesta cu exprimă gândul încontinuu. Numai dacă privire la această chestiune. Trebuie să ne duhul tace trebuie să intervină mintea. rugăm cu atenţie şi profunzime pentru În astfel de situaţii credinciosul trebuie fiecare aspect individual al acestei chesti- să-şi exercite mintea, cumpănind problema uni, până când duhul nostru este degajat nerezolvată înaintea lui Dumnezeu. Deşi o de sarcina sa. Numai după aceea vom atare rugăciune şi consideraţie izvorăsc din putea să ne îndreptăm spre mijlocirea minte, curând duhul va colabora, aducân- pentru alte chestiuni. Acesta este un prin- du-şi contribuţia la rugăciune şi considera- cipiu cât se poate de important în viaţa ţie. Duhul său, pe care credinciosul nu-l noastră spirituală. Ori de câte ori sesiza înainte, va fi re­simţit acum şi curând Dumnezeu ne dă noi rugăciuni, ele sunt se va observa că Duhul Sfânt îl călăuzeşte de obicei primite în duhul nostru, dar pe credincios în lăuntrul duhului său. după aceea nu putem să ne aşteptăm ca Niciodată nu trebuie să ne lăsăm pe tânja- Dumnezeu să umple din nou duhul nos- lă, doar pentru că iniţial nu sesizăm nici o tru cu aceste rugăciuni. Mai degrabă, tre- mişcare în duhul nostru. Mai degrabă, tre- buie să apelăm la mintea noastră pentru a buie să apelăm la mintea noastră, pentru a ne ruga încontinuu pentru ele, până când scoate duhul din starea de inactivitate şi a duhul nostru îşi va restabili sarcinile. afla dacă această chestiune vine de la Dumnezeu sau nu. Cunoaşterea voii lui Dumnezeu Călăuzirea lui Dumnezeu nu ne parvi- Principiul care guvernează activitatea ne întotdeauna în mod direct, ci adesea duhului indirect. În călăuzirea directă sau nemijlo- În experienţa noastră spirituală, funcţi- cită, Duhul lui Dumnezeu acţ­ionează în onarea minţii este indispensabilă. Spre duhul nostru, învrednicin­du-ne să cunoaş- deosebire de maree, duhul nu este umplut tem voia Sa. Dar în diversele aspecte ale la comandă, asemenea fluxului şi refluxu- vieţii, Dumnezeu nu ne va spune neapă- lui. Pentru a fi umplut, este nevoie mai rat prea multe lucruri în manieră directă. întâi să îndeplinim condiţiile umplerii. Pot să existe nevoi despre care noi înşine Tocmai în acest punct mintea îşi asumă să avem cunoştinţă. Ce e de făcut în responsabilitatea de a pune în mişcare cazul acestor nevoi de care suntem con- ceea ce duhul va prelua şi duce mai ştienţi? Apoi s-ar putea să fim invitaţi să departe pe cont propriu. Dacă mereu lucrăm undeva sau s-ar putea să intervină aşteptăm să sesizăm pătrunderea duhului, dintr-odată un lucru neaşteptat. Evident, curând vom fi dezamăgiţi. Pe de altă asemenea chestiuni nu sunt iniţiate direct parte, nu trebuie să supraestimăm lucrarea de duhul nostru, deoarece ele ne parvin minţii. Se cuvine să ne fi însuşit deja prin intermediul altor oameni. Mintea adevărul potrivit căruia dacă acţiu­nea noastră percepe nevoia rezol­vării urgente noastră nu izvorăşte din duh, nu este de a acestor probleme, dar duhul nu răspun- nici un folos. Nu trebuie să umblăm călă- de. Cum vom putea experimenta călăuzi- uziţi de minte. Dar atunci de ce este rea lui Dumnezeu, în acest caz? Ei bine, necesară activitatea ei? Ei bine, mintea nu când întâlnim o situaţie de acest fel, tre- este exersată în scopurile ei proprii, ci cu buie să-L rugăm pe Dumnezeu cu mintea scopul de a determina intervenţia duh­ului. noastră să ne conducă în duh. Procedând Prin urmare, vom continua să-i acor­dăm aşa vom experimenta căl­ăuzirea indirectă minţii importanţa ce i se cuv­i­ne. Acum a lui Dumnezeu. Acum a venit timpul ca însă, dacă mintea noastră funcţionează de mintea să vină în ajutorul duhului. Când o bucată bună de timp, dar duhul conti- observi că duhul este inactiv, trebuie să nuă să fie pasiv, ca şi când n-ar exista

Principiul minţii venind în ajutorul duhuului 243 nici o ungere, va trebui să încetăm să înălţa din nou, redobândindu-şi libertatea. apelăm la mintea noastră. Dacă vom O minte spir­ ituală poate menţine duhul depista în cadrul conflictului spiritual o într-o stare constantă de stabilitate. De perioadă prelungită de goli­ciune în stră- asemenea, poate împiedica duhul de a fi fundul fiinţei noastre, timp în care duhul prea activ sau, dimpotrivă, poate ridica nu va sesiza nici o mişcare, va trebui să duhul din căderea sa. punem capăt activităţii min­ţii. Totuşi nu Să dezvoltăm puţin această idee. După trebuie să încetăm activ­i­tatea ei doar pen- cum am afirmat, duhul poate fi revigorat tru că firea veche ne îndeamnă să proce- doar prin slujba minţii spirituale. Principiul dăm aşa. Uneori ne simţim obosiţi, dar stipulează că în toate chestiunile în care ştim că trebuie să mer­gem mai departe. duhul avea odinioară o contribuţie mintea Alteori ştim că trebuie să încetăm orice este acum aceea care trebuie să acţione- activitate. În chestiunile spirituale nu există ze. Dacă Duhul Sfânt dăruieşte ulterior o reguli rigide. ungere, El îţi confirmă astfel că lucrarea Principiul minţii care vine în ajutorul în care eşti angajat este săvârşită în duhului poate fi comparat cu activitatea duhul. La început nu s-a sesizat nimic unei pompe de mână. La unele din aces- spiritual în legătură cu ea, dar acum per- te dispozitive trebuie turnată mai întâi o cepţia omului lăuntric te asigură că de la ceaşcă de apă, pentru a determina absorb- început a fost vorba de o lucrare spiritua- ţia necesară declanşării fluxului de apă. lă. Duhul nu avea nici o putere de a o Relaţia dintre mintea noastră şi duhul duce la îndeplinire, pentru că era prea nostru este similară acestei legături dintre slab. Dar acum, cu ajutorul minţii, va fi ceaşca de apă iniţială şi funcţionarea învrednic­it să exprime ceea ce la început pompei de apă. Funcţio­narea pompei este nu putea exprima. Vom putea realiza tot condiţionată de turnarea acestei ceşti iniţi- ce ştim că trebuie să realizăm în duhul, ale de apă. Tot aşa, duhul nostru nu se dacă vom cumpăni şi ne vom ruga cu va înălţa, dacă nu vom apela mai întâi la mintea. Asta ne va face să fim reumpluţi minte. A nu ne ruga cu mintea, cu sco- în duhul nostru. pul de a stimula duhul, este totuna cu a O altă idee se cere subliniată aici: În neglija să turnăm acea cantitate iniţială de lupta spirituală, un duh se luptă împotriva apă în pompă pentru a o determina să altui duh. Dar toate forţele fiinţei omului funcţioneze, afirmând, eronat, după ce am trebuie să se unească cu duhul, în lupta pompat de câteva ori în zadar, că în fân- împotriva vrăjmaşului. Dintre aceste forţe tână nu s-ar afla apă. mintea este cea mai importantă. Duhul şi Cât de variate sunt lucrările duhului! mintea îşi unesc forţele pe câmpul de Adesea duhul este ca un leu falnic, pe luptă. Dacă se va întâmpla ca duhul să-şi când alteori este ca un bebeluş, lipsit de piardă capacitatea de a se împotrivi vrăj- voinţă proprie. Când este slab şi neajuto- maşului, mintea va fi chemată să poarte rat, mintea trebuie să intervină, pentru a-l stindardul, luptând şi în locul duhului. ªi ajuta. Mintea nu poate înlocui niciodată astfel, în timp ce mintea se va împotrivi duhul, rolul ei fiind doar acela de a-l vrăjmaşului în rugăciune, duhul va fi activa. În cazul în care duhul în­cetează revigorat, putând din nou să facă faţă să-şi afirme rolul conducător, credinciosul situaţiei. trebuie să facă uz de puterea minţii sale în rugăciune, pentru a determina reafir- Starea minţii marea duhului. Dacă duh­ul s-a prăbuşit, Deşi este inferioară duhului, mintea îi ca urmare a opri­mă­rii, credinciosul trebu- poate fi însă de ajutor acestuia. Pe lângă ie să facă uz de mintea sa, constatând faptul că întăreşte un duh slăb­ănogit, starea actuală a lucrurilor, iar apoi rugân- mintea mai are şi capacitatea de a citi şi du-se fierbinte până când duhul se va proba gândul duhului. Prin ur­mare, cât

244 Omul spiritual, volumul II de mare este nevoia ca mintea să fie Pentru a umbla în duhul, un credincios ţinută într-o stare de normalitate! După trebuie să-şi împiedice mintea de a se cum mişcările duhului îşi au legile pro- agita necontenit. Astfel, în cazul în care prii, tot aşa activitatea minţii este guver- gravitează prea mult în jurul unui subiect, nată de legi precise. Mintea care poate îngrijorându-se sau întristându-se prea să-şi desfăşoare ne­stingherită lucrarea este intens pentru anumite lucruri, ba chiar o minte degajată, vioaie şi activă. Dar cugetând prea adânc în căutarea de a afla dacă este prea activă, atunci, asemenea voia lui Dumnezeu, ei bine, atunci ea va unui arc încordat prea tare, îşi va pierde deveni insuportabilă, nemaifuncţionând eficacitatea de a realiza o lucrare bună. cum trebuie. Mintea trebuie menţinută Evident, vrăjmaşul ştie că duhul nostru într-o stare de siguranţă şi stabilitate per- are nevoie de sprijinul minţii, pentru ca manente. noi să putem umbla călăuziţi de duh. Întrucât mintea ocupă o poziţie atât Prin urmare, adesea el ne va determina de importantă, când lucrează cot la cot să abuzăm de minte, până când aceasta cu alţii, creştinul trebuie să fie atent să nu va mai fi în stare să funcţioneze nor- nu invadeze gândirea fratelui său de cre- mal, nemaip­utând, astfel, revigora duhul dinţă, căci o atare acţiune ar provoca când acesta este slăbit. suferinţă minţii. Când gândurile sale sunt Mintea noastră este însă cu mult mai călăuzite şi conduse de Duhul, credincio- mult decât un simplu organ ce acordă sul se păzeşte cu străşnicie de orice imix- ajutor duhului. Ea este, în acelaşi timp, şi tiune. Orice amestec de acest fel va locul în care ni se acordă lumină. Duhul curma gândul său, provocând o supralici- lui Dumnezeu dăruieşte lumină minţii tare a minţii sale şi punere a acesteia în prin intermediul duhului. Dacă mintea situaţia de a nu mai putea coopera cu este supralicitată, ea îşi va pierde capaci- Duhul Sfânt. În consecinţă, e nevoie nu tatea de a primi lumina Sa. Vrăjmaşul doar să ne păstrăm mintea liberă, ci, în ştie că dacă mintea noastră este întuneca- plus, mai trebuie să avem respect pentru tă, întreaga fiinţă ne va fi cufundată în mintea fratelui nostru. Întâi trebuie să beznă. În consecinţă, el se va strădui din aflăm traiectoria gândului fratelui nostru, toate puterile să determine mintea noastră înainte de a-i putea da răspuns. Altminteri, să intre într-o stare febrilă de gândire, îi vom provoca acelui frate o suferinţă încât să nu mai poată lucra în tihnă. nedorită.

CAPITOLUL 4 NORMALITATEA DUHULUI Un duh greşit este de multe ori de maturi au experimentat adevărurile propo- vină pentru o mare parte a comportamen- văduite de Scriptură pe această temă. Ei telor noastre incorecte. Dacă cineva doreş- recunosc că pentru a-şi păstra poziţia de te să umble într-o manieră spirituală, biruinţă şi a coopera cu Dumnezeu, ei trebuie să se menţină mereu într-o stare trebuie să-şi menţină duhul în condiţiile corespunzătoare. După cum mintea poate corespunzătoare prescrise în Cuvântul lui scăpa de sub control, semeţindu-se sau, Dumnezeu. Vom vedea în curând ce dimpotrivă, dând dovadă de reticenţă, tot înseamnă pentru un creştin să fie stăpânit aşa se poate întâmpla şi cu duhul. Dacă de voinţa sa înnoită. Acesta este un prin- nu este păstrat în Duhul Sfânt, atunci cipiu foarte însemnat, căci prin voinţa sa înseamnă că va fi înfrânt, iar conduita sa un credincios poate să-şi ţină duhul la exterioară va suferi, de asemenea, înfrân- locul cuvenit. gere. Trebuie să înţe­legem că numeroase- le înfrângeri pe plan exterior izvorăsc din Un duh căit eşecul pe plan lăuntric, în duhul. Dacă „Domnul este aproape de cei cu inima lăuntrul cuiva ar fi puternic şi viguros, zdrobită şi-i mântuieşte pe cei cu un duh atunci ar putea ţine în stăpânire sufletul şi căit“ (Ps. 34:18 ASV). trupul, putând în orice împrejurare să ţină „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a în frâu orice deplasare a acestora. Dar cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume dacă suntem slabi, sufletul şi trupul vor este Sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi oprima duhul, provocând căderea noastră. sfânt, dar şi cu cel cu duhul căit şi smerit“ Pe Dumnezeu Îl interesează duhul (Is. 57:15). nostru. Acolo locuieşte viaţa nouă, acolo Copiii lui Dumnezeu adesea cad în lucrează Duhul Sfânt, acolo avem noi eroarea de a crede că au nevoie de un părtăşie cu El, acolo cunoaştem voia Lui, duh de căinţă doar atunci când se pocă­ acolo primim revelaţia de la Duhul Sfânt, iesc şi cred în Domnul sau ori de câte acolo suntem instruiţi, acolo ne maturi- ori cad în păcat. Dar şi după aceea trebu- zăm, acolo ne împotrivim atacu­rilor vrăş- ie să ştim că Dumnezeu doreşte să păs- maşului, acolo primim autoritatea de a-l trăm duhul nostru într-o stare permanentă birui pe diavolul şi oştirea sa şi tot acolo de căinţă, deoarece firea veche este încă suntem întăriţi cu puterea de a-L sluji pe prezentă şi poate să se trezească în orice Domnul. Tocmai prin viaţa asigurată de clipă. Această căinţă ne ajută să fim înviere în duhul nostru va fi, în cele din mereu într-o stare de veghere. Niciodată urmă, şi trupul nostru transformat într-un nu trebuie să păcătuim. Dar întotdeauna trup al învierii. Cum este starea duhului trebuie să fim cuprinşi de întristare pentru nostru, aşa este starea vieţii noastre spiri- păcat. Prezenţa lui Dumnezeu este resim- tuale. Cât de esenţial este să ne păstrăm ţită într-un astfel de duh. duhul într-o stare de normalitate! Ceea Lui Dumnezeu nu-I face nici o plăce- ce-L interesează pe Domnul îndeosebi la re să ne vadă pocăindu-ne la infinit, ca şi creştin nu este omul său din afară, nici când asta ar fi de ajuns. Mai degrabă, El sufletul, ci omul dinăuntru, duhul. doreşte să fim într-o conti­nuă stare de Indiferent cât de dezvoltat ar fi omul din căinţă. Numai un astfel de duh poate să afară, dacă latura sa interioară este anor- ne echipeze să depistăm şi să plângem mală, toată umblarea lui va suferi. imediat pentru orice lucru care este în Biblia nu ocoleşte tema normalităţii contradicţie cu Duhul Sfânt, în purtarea duhului credinciosului. Mulţi credincioşi şi în faptele noastre. De asemenea, ne 245

246 Omul spiritual, volumul II ajută să ne recunoaştem greş­elile, când respect şi reverenţă faţă de Domnul. Orice ne sunt scoase în evidenţă. Duhul de bizuire pe noi înşine şi orice îngâmfare căinţă este foarte necesar, întrucât, deşi o trebuie zdrobite fără milă. Cuvântul lui persoană a fost unită cu Domnul într-un Dumnezeu trebuie acceptat ca singurul singur duh, ea nu este de-acum pe veci nostru îndreptar. Cred­in­ciosul trebuie să infailibilă. Duh­ul poate să greşească (Is. posede în el o teamă sfântă. El nu are 29:24). Chiar dacă nu a greşit, mintea voie să aibă absolut nici o încredere în el poate fi atât de confuză şi paralizată însuşi. Trebuie să fie ca unul al cărui duh încât să nu mai poată executa gândul a fost atât de lovit încât nu îndrăzneşte duhului. O viaţă lăuntrică marcată de să-şi ridice capul, ci urmează întocmai căinţă ne ajută să ne mărturisim instan- porunca lui Dumnez­eu. Un duh împietrit taneu greşelile şi să nu ascundem nici şi înfumurat este mereu opus smereniei. chiar acele mici neajunsuri pe care alţii Însă atunci când crucea îşi face profund le-au observat la noi ca fiind nedemne lucrarea, credinciosul va ajunge să se de viaţa noastră în Domnul. Dumnezeu cunoască pe sine. El îşi va da seama cât îi salvează pe cei ce sunt stăpâniţi de un de şubrede sunt ideile, sentimentele şi duh de căinţă. Pe alţii nu-i poate salva, dorinţele sale. În consecinţă, nu va mai deoarece se cere căinţă pentru a cunoaş- avea încredere în el însuşi, ci se va cutre- te mintea Lui. Oamenii care îşi ascund mura din toată fiinţa, recunoscând că dacă greşelile şi le scuză nu au un duh pocă- nu ar fi susţinut de puterea lui Dumnezeu, it. Prin urmare, Dumnezeu nu-i poate ar cădea numaidecât. Nicio­dată nu avem salva pe deplin. O, cât de mare nevoie voie să trăim independent de Dumnezeu. avem de un duh dispus să se lase În clipa în care duhul nostru încetează să îndreptat atât de Duhul Sfânt, cât şi de tremure înaintea Lui, în clipa aceea îşi oameni, un duh gata să admită când a declară independenţa faţă de El. trăit necorespunzător! Şi astfel vom Dacă nu resimţim cât de neajutoraţi experimenta zilnic mântuirea Domnu­lui. suntem, niciodată nu ne vom pune încre- derea în Dumnezeu. Un duh care tremură Un duh zdrobit înaintea Lui îl păzeşte pe cred­incios de „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un înfrângere şi-l ajută să-L cunoască pe duh zdrobit“ (Ps. 51:17) Dumnezeu. Un duh zdrobit este cel care se teme de Dumnezeu. Unii creştini nu simt nici Un duh smerit o tulburare sau nelinişte în omul lor dină- „Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, untru când păcătuiesc. Un duh sănătos va decât să împarţi prada cu cei mândri“ fi zdrobit înaintea lui Dumnezeu – cum a (Prov. 16:19) „...cine este smerit cu duhul fost duhul lui David, după ce a păcătuit. capătă cinste“ (Prov. 29:23). „Eu locuiesc Nu este greu pentru cei ce au un duh în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu zdrobit să fie readuşi la Dumnezeu. omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhu- rile smerite şi să îmbărbătez inimile zdro- Un duh mâhnit bite“ (Is. 57:17). „Iată spre cine Îmi voi îndrepta priviri- Smerenia nu este o înjosire de sine, le: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, nu înseamnă să ne privim de sus, ci să spre cel ce se teme de cuvântul Meu“ (Is. nu ne privim deloc eul nostru! De îndată 66:2) ce duhul credinciosului se îngâmfă, este Duhul care Îi face plăcere lui pasibil de cădere. Smerenia se manifestă Dumnezeu este unul mâhnit, deoarece are nu doar către Dumnezeu, ci şi în relaţia un respect profund pentru El şi se cutre- cu oamenii. Un duh smerit poate fi mură în faţa Cuvântului Său. Duhul nos- demonstrat atunci când ne asociem cu cei tru trebuie să fie în permanenţă plin de săraci. Doar duhul acesta ne ajută să nu-i

Normalitatea duhului 247 dispreţuim pe cei ce sunt creaţi de expresiei „a fi sărac“? A fi sărac înseam- Dumnezeu. Prezenţa şi slava lui Dum­ nă a nu avea nimic. Dacă cineva reflectă nezeu sunt manifestate în viaţa celor fără încetare la experienţa profundă pe smeriţi pe plan duhovnicesc. care a avut-o, curând aceasta se va trans- O persoană smerită este o persoană forma într-un bun, devenind o cursă. Un maleabilă, care se lasă învăţată; care duh golit îl va ajuta pe credincios să se poate fi înduplecată, fiind dispusă să piardă în Dumnezeu, pe când un duh asculte explicaţiile ce i se oferă. Multe bogat îl va face să devină egocentrist. duhuri sunt prea arogante. Ele pot să-i Mântuirea deplină îl izbăveşte pe creştin înveţe pe alţii, dar nu pot fi ele însele de el însuşi, aducându-l, în schimb, la învăţate. Mulţi posedă un duh de încăpă- Dumnezeu. Dacă un credincios îşi va ţânare. Ei nu renunţă la ideile lor nici în reţine ceva pentru el însuşi, duhul său se ruptul capului, chiar atunci când ştiu că va îndrepta spre el însuşi, se va interio­ nu au dreptate. Mulţi au un duh atât de riza, nemaiputând să depăşească obstaco- împietrit, încât nu mai vor să asculte nici lele şi să se piardă în Dumnezeu. chiar atunci când li se explică cât de greşiţi sunt. Numai cei smeriţi pot da Un duh blând dovadă de răbdare şi de îndelungă răbda- „Cu duhul blândeţii“ (Gal. 6:1). re. Dumnezeu are nev­oie de un om sme- Blândeţea este o trăsătură cât se poate rit ca să-Şi exprime virtutea Sa. Cum de necesară pentru omul dinăuntru. Este poate un om mândru să audă glasul exact opusul asprimii. Dumnezeu ne cere Duhului Sfânt, pentru ca apoi să coope- să cultivăm un duh blând. În iureşul reze cu Dumnezeu? Nici o urmă de celei mai rodnice lucrări, oricine are un mândrie n-are ce căuta în duhul nostru. duh blând poate să se oprească imediat, Starea sa normală trebuie să fie una de când Dumnezeu îi spune, exact aşa cum delicateţe şi maleabilitate! O urmă cât de a procedat şi Filip, când a fost trimis din mică de asprime în omul dinăuntru poate Samaria în pustiu. Un duh blând se împiedica părtăşia cu Domnul, deoarece îndreaptă cu uşurinţă, în mâna Domn­ului, această atitudine este contrară Lui. Pentru încotro doreşte El. Un astfel de duh nu a umbla cu Domnul, duhul trebuie să fie ştie să se împotrivească lui Dumnezeu, smerit, pururea aşteptându-L pe El, puru- nici să-şi facă propria sa voie. De un rea lipsit de orice împotrivire faţă de El. astfel de duh predat are nevoie Dumnezeu pentru a-Şi duce la îndeplinire planurile. Săraci în duh Un duh blând nu e cu nimic mai neîn- „Binecuvântaţi sunt cei săraci în duh“ semnat în relaţiile dintre oameni. Duhul (Mat. 5:3). crucii este caracterizat de un duh de Cel sărac în duh se vede pe sine ca miel. „Când era batjocorit, nu răspundea unul care nu posedă nimic. Pericolul cre- cu batj­ocuri; şi, când era chinuit, nu dinciosului constă în a avea prea multe ameninţa, ci Se supunea dreptului lucruri în duh. Numai cei săraci în duh Judecător“ (1 Petru 2:23). Este definiţia pot fi smeriţi. De câte ori experienţa, unui duh blând. O atare blândeţe este creşterea şi înaintarea unui creştin devin gata să sufere o pierdere. Deşi are pute- atât de scumpe acestuia încât acesta îşi rea să se răzbune şi este ocrotit de lege, pierde smerenia. Cel mai periculos dintre totuşi nu doreşte să se răzbune singur, toate pericolele ce-l pasc pe un sfânt este prin puterea firii vechi, a cărnii. Este un acela de a-şi trece în revistă lucrurile pe duh care, atunci când suferă, nu face care le-a acumulat şi de a da atenţie nimănui nici un rău. Cel ce se poate experienţelor trăite. Uneori credinciosul se mândri cu un astfel de duh trăieşte el va angaja în această activitate fără să-şi însuşi în neprihănire, deşi nu pretinde dea seama. Care este, atunci, sensul neprihănire din partea altora. Este plin de

248 Omul spiritual, volumul II dragoste şi îndurare. De aceea, el poate Un duh potolit să înmoaie inima celor din jur. „Cine are duhul potolit este un om pri- Un duh de râvnă ceput“ (Prov. 17:27) „În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini Duhul nostru trebuie să fie plin de râvnă, dar şi potolit. Râvna este legată de de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului“ slujirea Domnului, pe când duhul potolit (Rom. 12:11) are de-a face cu cunoştinţa. Dacă duhul nostru nu este potolit, Un timp, firea poate fi plină de râvnă, adesea vom întreprinde acţiuni dezordona- când se află sub imperiul emo­ţiilor, dar te. Vrăjmaşul urmăreşte să ne scoată de această râvnă nu durează mult. Chiar pe făgaş, pentru ca duhul nostru să fie atunci când firea pare plină de sârguinţă, privat de contactul cu Duhul Sfânt. în realitate, ea s-ar putea să fie foarte Adesea îi vedem pe unii sfinţi care, într- leneşă, întrucât este plină de râvnă doar un ceas de mare râvnă a duhului, îşi în acele lucruri cu care este de acord. modifică viaţa lor principială, lăsând-o să Prin urmare, firea (carnea) este impulsio- alunece în senzaţionalism. Duhul este nată de emoţii. Ea nu poate să-I slujească întreţesut cu mintea, fiind strâns legat de lui Dumnezeu în chestiuni care nu o aceasta. În clipa în care duhul îşi pierde atrag, după cum nu poate sluji când emo- cumpătul, mintea se agită. Când mintea ţiile sunt reci, când nivelul acestora a se aprinde, conduita credinciosului devine scăzut. Când vremea e mo­horâtă, este anormală, ieşind din matcă. În consecinţă, imposibil ca firea să colaboreze cu este totdeauna de folos să păstrăm omul Domnul cu aceeaşi intensitate cu care dinăuntru într-o stare de calm, de recule- lucra pe când cerul era însorit. Nu va gere. Nesocotind ardoa­rea emoţiilor, accepta să înainteze pas cu pas, încet dar impulsul dorinţelor sau confuzia gânduri- sigur. A fi plin de râvnă în duhul este o lor şi măsurând orice problemă după eta- trăsătură permanentă. Prin urmare, cel ce lonul unui duh potolit, vom rămâne pe posedă acest duh este ca­lificat să-I slu- cărarea Dom­nului, făcând paşi siguri pe jească Domnului la nesfârşit. Trebuie să ea. Orice acţiune întreprinsă când duhul evităm orice formă de râvnă a cărnii, nostru este aprins are toate şansele să fie lăsând, în schimb, ca Duhul Sfânt să ne împotriva voii lui Dumnezeu. umple omul dinăuntru, aşa încât El să-l Cunoaşterea lui Dumnezeu, a eului păstreze într-o stare permanentă de râvnă. propriu, a lui Satan şi a tuturor lucrurilor Atunci duhul nostru nu se va răci când e de natură să calmeze duhul nostru. emoţiile noastre vor scădea în intensitate, Această cunoaştere are drept rezultat un după cum lucrarea Domnului nu va încre- fel de duh pe care creştinii sufleteşti nu îl meni într-o stare de inactivitate. cunosc niciodată. Duhul Sfânt trebuie să umple omul nostru lăuntric, în timp ce Ceea ce subliniază apostolul aici echi- omul din afară trebuie dat cu totul la valează cu o poruncă. Această por­uncă moarte. Atunci duhul se va bucura de un trebuie însuşită de voinţa noastră înnoită. calm desăvârşit. Nici sufletul, nici trupul, Trebuie să apelăm la ea pentru a fi plini nici mediul mereu schimbător nu pot răpi de râvnă. Trebuie să ne spunem: „Doresc această stare de linişte. Este ca un ocean. ca duhul meu să fie plin de râvnă, nu Deşi valurile spumegă la suprafaţă, în rece şi nepăsător.“ Nu trebuie să ne lăsăm adânc marea rămâne netulburată. Înainte copleşiţi de sentimente de răceală sau ca un creştin să fi cunoscut despărţirea indiferenţă. Mai degrabă, trebuie să per- sufletului de duh, el va fi tulburat şi mitem duhului nostru de râvnă să ţină zdruncinat imediat de cea mai mică per- totul în stăpânire, chiar în acele domenii turbaţie. Acest lucru se datorează lipsei în care emoţiile noastre sunt total neanga- de cunoaştere spirituală. În consecinţă, jate. Semnul unui duh de râvnă este să slujim Domnului întotdeauna.