Omul spiritual

Normalitatea duhului 249 modul în care păstrăm duhul potolit este locul ce i se cuvine, devenind pa­ralizat şi prin menţinerea acestei despărţiri între incapabil de a mai urma călăuzirea omul dinăuntru şi cel din afară. O per- Duhului Sfânt. Când este apăsat de vreo soană cu un duh imperturbabil cunoaşte povară grea, duhul îşi pierde supleţea, o experienţă echiva­lând cu imposibilitatea libertatea şi vioiciunea. Curând după de a fi influenţat sau atins. Oricât de aceea va abandona poziţia ascendentă. Iar haotică s-ar prezenta situaţia din afară, el dacă această perioadă de întristare se pre- nu-şi pierde calmul sau pacea sa lăuntri- lungeşte, prejudiciul pentru viaţa spirituală că. Chiar dacă un munte s-ar prăbuşi va fi incalculabil de mare. Nimic nu va înaintea lui, el îşi va păstra cumpătul. O putea salva situaţia decât bucuria în atare cumpătare nu se realizează prin Domnul – bucurie pentru ceea ce este metode artificiale de ameliorare a eului, Dumnezeu şi pentru că este Mântuitorul ci prin revelaţia Du­hului, care descoperă nostru. Din duhul credinciosului nu trebu- realitatea tuturor lucrurilor, şi prin contro- ie să lipsească intonarea chiotelor de lul pe care-l exerc­ită credinciosul asupra bucurie, încununate de „aleluia“. sufletului său, aşa încât acesta să nu mai influenţeze duhul său. Un duh de putere Prin urmare cheia succesului o consti- „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de tuie stăpânirea voinţei. Duhul nostru tre- frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzu- buie să accepte această stăpânire. Râvna inţă“ (2 Tim. 1:7). reprezintă dorinţa noastră, dar tot aşa e şi A fi timid nu înseamnă a fi smerit. cu duhul potolit. Nu trebuie să permitem Dacă smerenia este o uitare totală de niciodată duhului nostru să fie într-o ast- sine – adică o uitare atât a slăbiciunii, cât fel de condiţie încât să depă­şească stăpâ- şi a tăriei – timiditatea rememorează toate nirea voinţei. Trebuie să voim ca ambele slăbiciunile, fiind, prin urmare, o amintire să aibă un duh de râvnă pentru lucrarea a eului. Dumnezeu însă nu-Şi găseşte Domnului şi să menţină un duh potolit plăcerea în laşitatea sau reticenţa noastră. în aducerea la îndeplinire a acestei Pe de o parte, El doreşte să tremurăm lucrări. înaintea Lui din pricina golic­iunii noastre. Dar pe de altă parte, El doreşte să păşim Un duh de bucurie înainte cu curaj, în puterea tăriei Sale. El „Şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, ne cere să ducem mărturia Sa fără pre- Mântuitorul meu“ (Luca 1:47) get, să suferim durere şi ruşine pentru El, Faţă de el însuşi, creştinul trebuie să fără să ne temem; să acceptăm pierderea aibă un duh zdrobit (Ps. 51:7), dar faţă tuturor lucrurilor cu curaj şi să ne bizuim de Dumnezeu trebuie să se bucure mereu cu toată încrederea pe dragostea, înţelep­ în El. Credinciosul se bucură nu doar de ciunea, puterea şi credincioşia Dom­nului. dragul de a se bucura, nici doar pentru Ori de câte ori constatăm că am dat îna- că a avut o experienţă deosebită, o lucra- poi, nemaimărturisind-L pe Domn­ul cum re, o binecuvântare sau împrejurare ferici- făceam odinioară sau retrăgându-ne în tă, ci exclusiv pentru faptul că Dumnezeu vreo altă privinţă în care ni se cere este centrul fiinţei sale. Într-adevăr, nici îndrăzneală, trebuie să ne dăm seama că un sfânt nu se poate bucura cu adevărat duhul nostru şi-a părăsit starea normală. pentru nici o altă cauză decât pentru Numai că noi trebuie să-l păstrăm într-o Dumnezeu Însuşi. stare de „neînfricare“. Dacă duhul nostru este oprimat, din Trebuie, de asemenea, să avem un pricina îngrijorărilor, poverilor sau întristă- duh de putere, dragoste şi stăpânire de rilor de tot felul, curând va începe să fie sine. Duhul trebuie să fie puternic, dar iresponsabil, pentru ca apoi să se prăbu- nu într-atât încât să-i lipsească drag­ostea. şească şi, în cele din urmă, să-şi piardă De asemenea, este absolut oblig­atoriu să

250 Omul spiritual, volumul II fie liniştit şi controlat, să nu se aprindă Un duh nou uşor. Trebuie să avem un duh puternic faţă de vrăjmaş, un duh de dragoste faţă „Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi de oameni şi un duh de stăpânire de sine faţă de noi înşine. suntem morţi faţă de Legea aceasta, care Un duh liniştit ne ţinea robi, ca să slujim lui Dumnezeu „...ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi într-un duh nou, iar nu după vechea slovă“ liniştit, care este de mare preţ înaintea lui (Rom. 7:6). Dumnezeu“ (1 Petru 3:4). Acesta e un alt aspect important al E drept că acest verset se adresează în vieţii şi lucrării spirituale. Un duh învechit primul rând surorilor, dar pe plan duhov- nu-i poate inspira pe oameni. În cel mai nicesc li se poate aplica şi fraţilor. bun caz, singurul lucru pe care-l va putea „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi“ (1 Tes. face este să transmită altora câte un gând. 4:11). Toţi creştinii au datoria să se poar- Dar chiar şi atunci, va fi ne­putincios în a te astfel. Creştinii din vremea noastră stimula o cântărire ser­ioasă a lucrurilor. vorbesc prea mult. Uneori cuvintele lor Un duh învechit nu poate produce decât nerostite le întrec la număr pe cele rostite. gânduri învechite. Dintr-un duh învechit Gânduri confuze şi vorbărie ne­sfârşită fac nu va ţâşni niciodată şuvoiul de viaţă duhul nostru să deraieze, ieşind de sub plină de dinamism. Tot ce izvorăşte dintr- controlul voinţei. Adesea un duh nesupus un duh anchilozat (cuvinte, învăţături, îi va face pe oameni să umble călăuziţi maniere, gânduri sau înseşi crâmpeie de de firea veche. Cât de greu le este cre- viaţă) va fi învechit, stătut şi tributar tra- dincioşilor să se înf­râneze şi să nu păcă- diţiei. Poate că multe doctrine reuşesc să tuiască, atunci când duhul lor iese de sub atingă mintea altor credincioşi, dar ele nu control! Un duh greşit va duce inevitabil prind rădăcină în duh. În consecinţă, este la o purtare greşită. imposibil să fie atins duhul altora, deoare- Înainte de a putea avea o vorbire liniş- ce în spatele învăţăturii nu este duh. E tită, trebuie să posedăm un duh liniştit, posibil ca cel ce adăposteşte un duh înve- căci gura vorbeşte din prisosul duhului. chit să aibă ceva cunoştinţe despre anu- Trebuie să fim cu băgare de seamă să mite adevăruri, dar acestea au devenit, păstrăm duhul nostru într-o stare de seni- între timp, doar nişte amintiri din trecut, nătate. Chiar în vremuri de mare confuzie simple gânduri frumoase despre ceea ce omul nostru lăuntric trebuie să fie în stare a fost cândva o realitate. Aceste adevăruri să rămână independent de restul fiinţei, au fost transferate din duh în domeniul într-o stare de linişte. Un duh liniştit este minţii. Sau poate că ele nu au fost decât esenţial pentru toţi cei ce doresc să umble idei pe care mintea sa le-a conceput şi, călăuziţi de duhul. Fără aceasta, vom întrucât nu sunt confirmate în viaţă, ele cădea uşor în păcat. Dacă duhul nostru nu transmit auditoriului pecetea unui duh este liniştit, vom putea auzi acolo vocea proaspăt. Duhului Sfânt, vom da ascultare voii lui De atâtea ori întâlnim diverşi creştini Dum­nezeu şi vom înţelege ceea nu am care, de obicei, transmit câte un lucru putea înţelege atunci când suntem tulbu- nou primit de la Domnul. Când ne aflăm raţi. O astfel de viaţă lăuntrică plină de în prezenţa lor, avem impresia că aceştia linişte şi pace constituie podoaba creştinu- tocmai au avut o nouă întâlnire cu lui, care se manifestă în afară, printr-o Domnul, de la care au primit mesajul, purtare adecvată. fiind gata să ne aducă şi pe noi în pre- zenţa Sa. Asta se înţelege printr-un duh nou. Toate celelalte sunt lucruri vechi. Aceşti creştini par să fie mereu umpluţi cu o nouă tărie, înălţându-se pe culmi, ca vulturii, alergând cu vigoarea celor tineri. În loc să transmită minţii oamenilor o

Normalitatea duhului 251 mană uscată, alterată şi mâncată de rea răului comis de alţii, lipsa de dragos- viermi, oamenii aceştia te invită să te te, logoreea, criticile înţepate, neprihănirea înfrupţi din bucate proaspete, te îmbie să de sine, refuzul de a te lăsa înduplecat, guşti peşte şi pâine coaptă pe jarul duhu- gelozia, orgoliul şi aşa mai departe – ei lui. Gândurile, oricât de profunde sau bine, toate acestea pot întina duhul. Un măiestre ar fi, nu vor putea mişca oame- duh nesfânt nu poate fi proaspăt şi nou. nii cum o poate face un duh proaspăt. În aspiraţia noastră către o viaţă spi­ În permanenţă trebuie să avem un rituală, nu avem voie să tolerăm nici un duh proaspăt. Cum vom putea să-i con- păcat, deoarece păcatul ne vatămă mai fruntăm pe oameni, dacă omul nostru mult decât orice altceva. Chiar dacă am dinăuntru nu va da impresia că a stat din învăţat deja cum să fim izbăviţi de păcat nou în prezenţa Domnului, fiind iarăşi şi cum să umblăm călăuziţi de duhul, binecuvântat de Domnul? Absolut totul totuşi trebuie să ne păzim de pericolul de – fie viaţă, fie gânduri, fie experienţe – a reveni, din nebăgare de seamă, la ce a fost redus la nivel de amintire din vechile năravuri. Căci o atare revenire va trecut este învechit, anchilozat. Clipă de face imposibilă umblarea prin duhul. Prin clipă noi trebuie să primim totul din nou urmare, copilul lui Dumnezeu trebuie să de la Domnul. Este interzis a imita expe- păstreze o atitudine de moarte faţă de rienţele altora, fără ca noi înşine să fi păcat, pentru ca nu cumva acesta să-l trecut prin aceste experienţe. Dar la fel biruie şi să-i otrăvească duhul. Fără sfin- de zadarnic ar fi să copiem din relicvele ţenie nimeni nu va putea vedea pe propriilor noastre experienţe trecute. Astfel Domnul (Evr. 12:14). putem să ne dăm seama într-o anumită măsură de importanţa adevărului enunţat Un duh tare de Cristos la Ioan 6:57: „Eu trăiesc prin „Se întărea în duh“ (Luca 1:80). Duhul Tatăl“ (sau „datorită Tatălui“, n.tr.). Omul nostru este capabil să crească şi trebuie nostru dinăuntru va rămâne pururea să devină treptat tot mai tare. Aceasta e proaspăt dacă mereu ne împrospătăm din o cerinţă indispensabilă pentru viaţa spiri- viaţa Tatălui, făcând din ea însăşi viaţa tuală. De câte ori nu sesizăm că duhul noastră. Un duh stătut nu produce nici o nostru nu este suficient de put­ernic pen- roadă, nu inspiră pe nimeni să umble tru a ţine în frâu sufletul şi trupul nostru, după călăuzirea duhului şi nu câştigă nici în special în clipa în care sufletul este o biruinţă pe câmpul de luptă. Un duh stimulat sau trupul este slăbit! Uneori, învechit nu poate sta faţă în faţă cu alţii când le venim în ajutor altora, vedem cât pentru că nu a stat faţă în faţă cu Dom­ de împovăraţi sunt ei în duhul lor. Dar nul. Pentru a avea parte de un duh ce constatăm că şi duhul nostru este lipsit este întotdeauna proaspăt şi nou, fiinţa de puterea de a-i elib­era. Sau când ne noastră lăuntrică trebuie să fie mer­eu în războim cu vrăjmaşul, descoperim că ne legătură cu Dumnezeu. lipseşte tăria spirituală suficientă pentru a continua lupta până la obţinerea biruinţei Un duh sfânt depline asupra adversarului. De atâtea ori „...ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu simţim că duhul alunecă, că trebuie să duhul“ (1 Cor. 7:34). „preaiubiţilor, să ne ne impunem să mergem mai departe în curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a viaţa şi în lucrarea noastră. Ce mult tân- duhului“ (2 Cor. 7:1). jim în asemenea clipe după un om lăun- Oricine doreşte să umble în chip spi­ tric mai viguros! ritual trebuie să-şi păstreze duhul sfânt în Pe măsură ce duhul se întăreşte, spo- orice clipă. Un duh nesfânt îi duce pe reşte şi capacitatea de intuiţie şi discernă- oameni în rătăcire. Gândurile dezordonate mânt. Suntem învredniciţi să ne împotri- cu privire la oameni sau lucruri, evalua- vim oricărui lucru care nu este din duhul.

252 Omul spiritual, volumul II Unii care doresc să umble călăuz­iţi de măsură ce un credincios se mulează tot duhul nu pot, deoarece omului lor lăuntric mai mult după mişcările duhului, el va îi lipseşte tăria de a ţine în stăpânire sufle- dobândi putere sporită de la Duhul Sfânt, tul şi trupul. Nu ne putem aştepta ca omul său lăuntric întărindu-se în mod Duhul Sfânt să facă vreun lucru pentru corespunzător. Creştinul trebuie să-şi păs­ noi. Mai degrabă, duhul nostru regenerat treze duhul în starea de tărie în orice trebuie să coopereze cu El. Trebuie să clipă, pentru ca nu cumva, când are mai învăţăm să ne exersăm duhul şi să ne mare nevoie de tărie, să nu facă faţă situ- folosim de el până la limita înţelegerii aţiei de criză. noastre. Prin intermediul exerciţiului, acesta se va întări tot mai mult, până când va Un singur duh dobândi tăria de a eli­mina toate obstacole- „...să aud despre voi că rămâneţi tari în le din calea Duhului Sfânt – cum ar fi o acelaşi duh“ (Filipeni 1:27). voinţă îndărătnică, o minte încâlcită sau Am văzut în paginile anterioare că emoţii nedisciplinate. viaţa unui om spiritual curge pe aceeaşi „Duhul omului îl sprijineşte la boală; albie cu aceea a altor creştini. Unitatea în dar duhul doborât de întristare, cine-l va duhul este o chestiune cât se poate de ridica?“ (Prov. 18:14). E limpede că duhul importantă. Dacă, prin Duhul Său, poate fi frânt sau rănit. Un duh rănit va fi Dumnezeu locuieşte în duhul credinciosu- şi un duh slab. Dacă duhul nostru ar fi lui, unindu-Se pe deplin cu acesta, atunci puternic, am fi în stare să îndurăm sti­ cum poate duhul credinciosului să nu fie mulările sufletului, fără ca acestea să ne una cu alţi credincioşi? Un om spiritual clatine. De obicei ni se dă exemplul nu este doar una cu Cristos în Dumnezeu, duhului lui Moise, care era foarte puternic. ci şi una cu Dumnezeu în modul în care Dar din pricina faptului că nu a reuşit să El locuieşte în fiecare din copiii Săi. şi-l menţină mereu într-o poziţie de tărie, a Dacă un creştin va permite gândurilor sau constatat că israeliţii „i-au amărât duhul“ sentimentelor să pună stăpânire pe duhul (Ps. 106:33), urmarea fiind faptul că el a său, acesta nu va mai fi una cu duhul păcătuit. Dacă omul nostru dinăuntru îşi altor sfinţi. Numai ­atunci când mintea şi păst­rează vigoarea, vom put­ea fi biruitori emoţiile sunt supuse stăpânirii duhului în Cristos, oricât de mult ar suferi trupul poate el nesocoti sau înfrâna deosebirile nostru sau de câte întristări ar avea parte de gândire sau simţire, pentru a fi una cu sufletul. toţi copiii lui Dumnezeu. Creştinul este Numai Duhul Sfânt ne poate dărui chemat să păzească tot timpul această tăria pe care o reclamă omul dinăuntru. În unitate în duh cu toţi credincioşii. Noi nu consecinţă, tăria duhului nostru derivă din suntem uniţi cu un grup mic al acelora puterea Duhului lui Dumnezeu. Dar şi care împărtăşesc împreună cu noi aceeaşi duhul nostru trebuie să fie instruit. După interpretare şi concepţie, ci cu însuşi tru- ce a învăţat să um­ble călăuzit de du­hul, pul lui Cristos. Duhul nostru nu are voie credinciosul va şti apoi cum să trăiască în să nutrească nici asprime, nici amărăciu- virtutea vieţii acestuia, iar nu prin viaţa ne, nici înrobire, ci să fie cu totul deschis sufletului; cum să facă uz de puterea şi despovărat, ca să nu se interpună nici duhului, în locul puterii sale na­turale, în un zid în calea contactului nostru cu toţi aducerea la îndeplinire a lucrării lui ceilalţi fraţi. Dumnezeu, şi cum să aplice tăria duhului, mai degrabă decât tăria sufletului în lupta Un duh plin de har împotriva vrăjma­şului. Evident, creştinul „Harul Domnului nostru Isus Cristos să va acumula aceste ex­perienţe treptat, însu­ fie cu duhul vostru!“ (Gal. 6:18). „Harul şindu-şi-le în ma­nieră progresivă. Dar Domnului nostru Isus Cristos să fie cu principiul este cât se poate de limpede: pe duhul vostru!“ (Filimon 25).

Normalitatea duhului 253 Harul Domnului Isus Cristos este credinciosului pare să fie mereu într-o nespus de scump duhului nostru. Aici stare de răpire. Astfel, credinciosul respec- găsim harul Domnului care să ne ajute tiv nu numai că va crede în întoarcerea în timp de nevoie. Cuvintele din versetele Domnului, dar va fi el însuşi într-o stare citate fac parte dintr-o benedicţie. Dar ele de răpire. Răpirea este mai mult decât un mai reprezintă culmea pe care o poate principiu de credinţă sau o dogmă. Pentru atinge vreodată duhul credinciosului. acest credincios, ea este o realitate, un Întotdeauna trebuie să dregem duhul nos- fapt. După cum Simion, prin revelaţia tru cu harul preaiubitului nostru Domn şi Duhului Sfânt, a fost convins că nu va Mântuitor. gusta moartea până ce nu-L va vedea pe Cristosul Domnului (Luca 2:26), tot aşa Un duh de răpire şi credincioşii de astăzi trebuie să aibă în O altă faţetă a duhului normal trebuie duhul lor asigurarea că şi ei vor fi stră- să fie discutată, pe lângă aspectele menţi- mutaţi şi duşi în prezenţa Domnului îna- onate deja. Este ceea ce am numi drept inte de a muri. O asemenea credinţă este duhul de răpire. Creştinii ar trebui să credinţa unui Enoh. Trebuie precizat că aibă un duh care să fie mereu într-un nu suntem superstiţioşi în acest punct sau extaz sfânt, din altă lume, ce se înalţă în altele, dar dacă suntem în viaţă când necontenit spre zările cereşti. Un aseme- are loc răpirea, cum am putea duce lipsă nea duh este mai adânc decât unul de de o atare credinţă? Căci această credinţă ascensiune, deoarece creştinii dominaţi de ne va ajuta să înţelegem mai profund duhul de răpire nu numai că trăiesc pe ceea ce face Dumnezeu în veacul actual pământ ca şi când ar fi în cer, dar sunt, şi să primim puterea de sus pentru a ne în acelaşi timp, cu adevărat călău­ziţi de desfăşura lucrarea pe care ne-a încre­ Domnul să aştepte revenirea Sa şi propria dinţat-o Domnul. lor răpire. Când duhul unui cred­incios Cu alte cuvinte, dacă spiritul unui este unit cu al Domnului, ei devenind un creştin se află într-o stare de răpire, el va singur duh, credinciosul va începe să tră- fi mai ceresc în orientare, fără să creadă iască în această lume ca străin şi călător, că drumul său spre cer trebuie să treacă gustând deja experienţa reală a cetăţeanu- neapărat prin valea morţii. lui ceresc. În urma acestei experienţe, De câtre ori un copil al lui Dumne­ Duhul Sfânt îl va chema să facă încă un zeu, când este angajat într-o lucrare spi­ pas, dăruindu-i duhul de răpire. Odinioară rituală, are multe aşteptări, speranţe şi ordinea înaintării era „Porneşte înainte!“, planuri. El este plin de Duhul Sfânt, de dar acum este „Suie-te aici!“ Totul în înţelepciune şi de putere. El crede că viaţa şi fiinţa acestuia se înalţă spre cer. Dumnezeu îl va folosi cu multă putere şi Duhul de răpire este acel duh care a se aşteaptă ca nu după mult timp truda gustat puterile veacului viitor (Evr. 6:5). lui să-i fie încununată cu succes, adu­când Nu toţi cei ce acceptă adevărul celei mult rod. Dar, chiar în mijlocul acestui de-a Doua Veniri a Domnului Isus pose- belşug, Domnul îl copleşeşte dintr-o dată, dă acest duh de răpire. E posibil ca unii sugerându-i că trebuie să-şi încheie toată să creadă în revenirea Domnului, să pre­ lucrarea şi să fie gata să se îmbarce pe o dice despre a Doua Sa Venire, să se nouă traiectorie. Acest lucru îl miră pe roage pentru revenirea Sa, şi totuşi să nu om. Evident, el se va întreba de ce? aibă acest duh. Nici chiar cei maturi în Oare nu pentru lucru mi s-a dat puterea? cred­inţă nu au neapărat acest duh. Duhul Nu este de ajutor pentru alţii profunda răpirii este un dar de la Dumnezeu, care mea cunoştinţă? Să pun oare capăt ime- este uneori dăruit de El ca răspuns la diat tuturor acestor lucruri? Dar sub călă- rugăciunile făcute cu credinţă. Când este uzire credinciosul va învăţa că planul lui stăpânită de acest duh, fiinţa lăuntrică a Dumnezeu pentru viaţa sa presupune o

254 Omul spiritual, volumul II modificare de traiectorie. Anterior totul ciunii şi în urma unor strădanii serioase. era în plin avânt, totul mergea înainte. De Prin urmare, trebuie să-L rugăm pe acum totul trebuie să ia un curs ascen- Duhul Sfânt să ne înveţe cum se poate dent. Asta nu înseamnă că nu va mai fi păstra acest duh. O astfel de rugăciune de lucru, ci doar faptul că această lucra- ne va conduce, de obicei, să căutăm rea se poate încheia oricând. „lucrurile de sus“ (Col. 3:2), aceasta Dumnezeu Se foloseşte mereu de fiind una din condiţiile prealabile pentru împrejurări cum ar fi prigoanele, opoz­iţia, a putea păstra acest duh. jaful etc., pentru a-i face pe sfinţi să pri- Întrucât acum el stă la uşa cerului, ceapă că dorinţa Lui pentru ei este ca putând fi strămutat în orice clipă, creş­ aceştia să aibă un duh de răpire, mai tinul trebuie să opteze pentru a purta degrabă decât să înregistreze progrese în haina albă a cerului, săvârşind o lucrare lucrarea de pe pământ. Domnul doreşte o cerească. O astfel de nădejde îl va des- schimbare de curs la copiii Săi, dar mulţi părţi de lucrurile pământeşti, în acelaşi dintre ei nu-şi dau seama că asta este o timp unindu-l cu cele cereşti. stare mai de dorit decât duhul de răpire. Faptul că Dumnezeu doreşte ca cel Acest duh va avea negreşit o în­râurire credincios să caute răpirea nu înseamnă asupra vieţii. Înainte de a-şi însuşi acest că trebuie să se preocupe doar de răpirea duh, experienţa lui se modifică mereu. sa şi să uite de restul lucrării pe care Dar după ce a primit mărturia şi asigura- Dumnezeu i-a încredinţat-o. În realitate, rea răpirii în duhul său, viaţa şi lucrar­ea ceea ce doreşte Dumnezeu să-i transmită sa vor fi susţinute la un nivel vrednic de este că nu are voie să permită ca lucrarea acest gen de duh, pregătindu-l astfel pen- pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu să tru întoarcerea Domnului. O atare pregăti- împiedice răpirea sa. Atât în umblarea, re cuprinde mai mult decât o simplă cât şi în lucrarea sa, atracţia cerului trebu- îmbunătăţire în exterior. Ea presupune ie să fie întotdeauna mai mare decât gra- pregătirea duhului, sufletului şi trupului vitaţia pământului. Copilul lui Dumnezeu credinciosului ca să-L întâm­pine pe trebuie să înveţe să trăiască pentru slujba Domnul. pe care i-a încre­dinţat-o Domnul, dar şi De unde rezultă că trebuie să ne mai mult pentru ca Domnul să-l primeas- rugăm şi să stăruim pe lîngă Duhul Sfânt că. Dea Domnul ca duhul nostru să fie ca să ne arate cum să dobândim duhul înălţat zilnic, ca să-L aşteptăm pe Domnul de răpire şi cum să-l păstrăm. Trebuie să să vină. Fie ca lucrurile acestei lumi să-şi credem şi apoi să fim gata să eliminăm piardă puterea de atracţie asupra noastră, toate obstacolele din calea dobândirii ca să nu mai dorim să fim nici câtuşi de acestui duh. Iar după ce l-am dobândit, puţin „lumeşti“. Ba mai mult, să nici nu trebuie să verificăm în permanenţă viaţa mai dorim să fim „în lume“. Dea şi lucrarea noastră în lumina acestuia. În Domnul ca duhul nostru să se înalţe zil- cazul în care am pierdut acest duh, trebu- nic, cerând să fie cât mai repede în pre- ie să stabilim numai­decât cum l-am pier- zenţa Sa. Să căutăm lucrurile de sus, aşa dut şi cum se poate redobândi. Odată încât nici chiar cele mai alese dintre obţinut, un asemenea duh se poate pier- lucrurile de pe pământ să nu ne atragă, de destul de uşor. În principal, asta se să nu ne fure inima. Fie ca de acum datorează ignoranţei noastre (în acest înainte să ne rugăm în duh şi cu pricepe- stadiu al vieţii noastre) cu privire la re, zicând: „Vino, Doamne Isuse!“ (Apo. modul în care putem menţine această 22:20). poziţie cerească prin intermediul rugă-

PARTEA A ŞAPTEA ANALIZA SUFLETULUI: EMOŢIILE 1. Credinciosul şi emoţiile 2. Afecţiunea 3. Dorinţa 4. O viaţă stăpânită de simţuri 5. Viaţa de credinţă CAPITOLUL 1 CREDINCIOSUL ŞI EMOŢIILE Deşi e posibil ca un creştin să fi organul gândirii, raţiunii şi voinţei, al cunoscut cu adevărat izbăvirea de păcat, opţiunilor şi deciziilor noastre. În afară el va continua să fie sufletesc – adică de gândirea şi intenţiile noastre, şi de incapabil de a-şi birui viaţa sa naturală lucrările lor conexe, toate celelalte ope- – dacă nu va face un pas mai departe, raţii izvorăsc din emoţii. Mult­it­udinea şi trăind şi experienţa lucrării profunde a diversitatea simţurilor noastre sunt mijlo- crucii, realizate de Duhul Sfânt. O cul prin care se manifestă emoţiile noas- descriere limitată a vieţii şi lucrării creş- tre. Simţirea cuprinde o arie atât de tinilor sufleteşti a fost deja prezentată vastă a existenţei noastre încât cei mai cititorului. Un studiu atent al credincio- mulţi creştini fac parte din categoria şilor sufleteşti relevă că purtarea şi acti- celor emotivi. vitatea acestora izvorăsc cu precădere Viaţa senzorială a omului este cât se din emoţiile lor. Deşi sufletul posedă poate de cuprinzătoare şi, implicit, com- trei funcţii principale, creştinii sufleteşti plexă. Pentru a-i ajuta pe credincioşi s-o sau carnali fac parte din această catego- înţeleagă, ne va fi de folos dacă vom rie a celor emotivi. Întreaga lor viaţă împărţi diversele ei forme de exprimare pare să graviteze în mare măsură în în trei categorii: (1) afecţiu­nea, (2) jurul impulsurilor emoţiilor. În chestiuni- dorinţa şi (3) simţirea. Aceste categorii le omeneşti ele par să ocupe un loc cuprind cele trei aspecte ale modului de mai important decât mintea şi voinţa. funcţionare a emoţiilor. Sfântul care le Emoţiile pare să joace un rol mai mare va birui pe toate trei se va putea consi- în viaţa de zi cu zi decât alte părţi ale dera că a păşit pe o cale cu adevărat sufletului. În consecinţă, toate practicile spirituală. celor sufleteşti îşi au originea în emoţii. Să fim înţeleşi: emoţiile omului nu sunt altceva decât gama de mare diver- Funcţia emoţiilor sitate a sentimentelor omului, simţurile Emoţiile noastre emit bucurie, ferici- cu care este el înzestrat în natura sa. re, voioşie, exaltare, încântare, stim­ ul­are, Fie că este plin de iubire, fie de ură, de deznădejde, durere, întristare, melancolie, bucurie sau de întristare; plin de încân- deprimare, jale, dezamăgire, confuzie, tare sau, dimpotrivă, de deprimare; inte- nelinişte, zel, răceală, afecţiune, aspiraţie, resat sau dezinteresat – ei bine, toate lăcomie, compas­iune, amabilitate, prefe- acestea sunt manifestări ale sentimente- rinţe, interese, aşteptări, mândrie, teamă, lor sale, exprimând ceea ce simte el. remuşcări, ură şi altele. Mintea este Dacă vom avea răbdare să ne supunem 225555

256 OOmmuul spiritual, vvoolluummuullIIII autoexaminării, o primă constatare pe umblarea sa continuă să fie emoţia, care o vom face este că sentimentele deoarece nu şi-a dat-o la moarte pe noastre sunt foarte schimbătoare. Puţine cruce, duhul său nu va primi nici o lucruri pe lume sunt atât de schimbă- întărire a Duhului Sfânt. De aceea, toare ca emoţiile. Acum ne simţim într- duh­ul acestui credincios este slab, nepu­ un fel, pentru ca în clipa următoare să tând să supună emoţia şi prin asta să avem cu totul alte sentimente. Emoţiile guverneze întregul om. Dar dacă, prin se schimbă în funcţie de sentimente, şi puterea Duhului Sfânt, credinciosul lasă cât de repede se schimbă acestea! Prin să-i fie crucificată viaţa emoţion­ală, urmare, cel ce trăieşte călăuzit de emo- acceptând ca Duhul Sfânt să fie Domn ţii trăieşte o viaţă neprincipială. peste toate lucrurile, atunci el va putea Emoţiile omului adesea manifestă un cu siguranţă să evite acest fel de exis- lanţ de reacţii: o perioadă de activitate tenţă oscilantă. într-o direcţie va produce uneori o reac- Putem afirma că emoţiile sunt cel ţie opusă. De pildă, o durere cumplită mai puternic duşman pentru viaţa unui urmează unei bucuri debordante. O creştin spiritual. Ştim că un copil al lui mare deprimare se succede unor clipe Dumnezeu trebuie să umble călăuzit de palpitante. Iar entuziasmul cuceritor duhul. Pentru a putea umbla în felul poate fi urmat de o perioadă de retrage- acesta, el trebuie să ţină seama de toate re. Chiar în ce priveşte dragostea, chiar îndrumările pe care i le dă omul dină- dacă la început s-a putut numi aşa, la untru. Mai ştim însă şi faptul că per- sfârşit poate să se termine cu ură, a cepţia duhului este delicată, dar foarte cărei intensitate să depăşească nivelul acută. Astfel, în cazul în care copilul lui iniţial al iubirii. Dumnezeu nu va aştepta cu atenţie să primească revelaţia în intuiţia sa, nu va Viaţa emoţională a credinciosului putea obţine călăuzirea duhului său. În Cu cât vom cerceta mai stăruitor consecinţă, condiţia esenţială pentru mecanismele vieţii emotive, cu atât mai umblarea prin duhul este aceea de tota- convinşi vom fi de caracterul ei schim- lă tăcere. De câte ori nu este mişcarea bător şi instabil. Nimeni să nu se mire sa plăpândă şi delicată tulburată şi de faptul că un copil al lui Dumnezeu copleşită de bubu­itoarele sale emoţii! care este călăuzit în viaţă de emoţii, Sub nici o formă nu putem da vina pe mai degrabă decât de duhul se compor- duh pentru susurul său, cum că ar fi tă, de obicei, într-o manieră oscilantă. prea scăzut şi că de aceea nu-i putem El îşi va compătimi existenţa pentru că auzi glasul, deoarece am fost înzestraţi aceasta e atât de instabilă. Uneori s-ar cu capacitatea de a recepta acest glas. părea că trăieşte în al treilea cer, pe Nicid­ecum, ci amestecul altor voci este plan transcendental, pentru ca alteori să cauza pentru care nu poate creştinul se cufunde într-o existenţă cât se poate să-şi audă duhul când acesta vorbeşte. de omenească, de supusă slăbiciunilor. Dar pentru cel ce ştie să-şi ţină sub Experienţa sa este presărată cu suişuri tăcere emoţiile, glasul intuiţiei poate fi şi coborâşuri. Nici nu e nevoie de prea auzit cu uşurinţă. mari evenimente pentru ca traiectoria lui Fluxul şi refluxul sentimentelor nu să se schimbe radical, pentru că el este numai că-l descalifică pe un credincios incapabil să reziste chiar celor mai mici de a umbla călăuzit de duhul, ci îl şi neajunsuri din cadrul existenţei sale. face ca, în mod nemijlocit, să umble Aceste fenomene îşi datorează exis- călăuzit de firea veche. Dacă nu va tenţa faptului că persoana respectivă putea umbla călăuzit de duhul, evident este stăpânită de simţuri, iar nu de va umbla călăuzit de fire. Deoarece este duhul. Întrucât impulsul dominant din inapt de a urma călăuzirea duhului său,

Credinciosul ºşi emoþţiile 257 el se va îndrepta spre impulsurile sale re, poate face progrese reale, dar în emoţionale. Trebuie să înţelegem, prin absenţa acestor stimulente, se usucă. urmare, că atunci când duhul încetează Inspiraţia însă nu are nevoie de nici un să conducă, emoţiile vor prelua contro- ajutor din afară. Dimpotrivă, ea este lul. În acest timp, credinciosul va inter- încurcată şi nedumerită, când este influ- preta impulsurile emotive ca pe nişte enţată necorespunzător de mediul încon- mişcări ale inspiraţiei. Un creştin emotiv jurător. se poate compara cu o baltă plină de Copiii Domnului trebuie să fie cu nisip şi mâl. Câtă vreme nimeni nu băgare de seamă ca nu cumva să cadă tulbură apa, balta pare curată, având apă în greşeala de a considera răceala şi limpede. Dar de îndată ce este agitată, absenţa unei reţineri drept barometrul îşi relevă caracterul noroios. prin care se măsoară spiritualitatea. O atare presupunere este cât se poate de Inspiraţia şi emoţiile contrară adevărului. Oare nu ştim noi că Mulţi sfinţi sunt incapabili de a face semnele prin care se manifestă emoţia distincţie între inspiraţie şi emoţie. De sunt, la un pol, deprimarea, iar la celă- fapt, cele două elemente pot fi definite lalt sentimentele palpitante? Când emoţia cu uşurinţă. Emoţia întotdeauna pătrun- îl cuprinde pe un om, acesta se simte de în om din afară, pe când inspiraţia pe culmi, dar când nivelul ei scade, îşi are originea în Duhul Sfânt din omul se simte deprimat. Mânat de emo- duhul omului. Când un cre­dincios admi- ţii puternice, creştinul comite multe gre- ră frumuseţea naturii, în mod natural el şeli. Când realizează acest lucru, tendin- va simţi o bucurie care ţâşneşte din ţa sa este de a-şi suprima toate senti- adâncul fiinţei sale. Admirând fermecă- mentele, crezând că acum este cu ade- torul peisaj, el este total încântat. vărat spi­ritual. Dar ceea ce nu realizează Aceasta este emoţia. Sau când se întâl- el este că acesta este doar un impuls neşte cu aleasa inimii sale, fiinţa îi este contrar al aceleiaşi emoţii care, în faza pătrunsă de un sentiment de nespusă anterioară, l-a calmat şi că, după o peri- bucurie, transformată de o forţă irezisti- oadă palpitantă, automat va urma o stare bilă. Şi în acest caz avem de a face tot emotivă diferită, de depresie. Astfel, cu emoţia. Atât peisajul încântător, cât când intervin aceste stări de răceală şi şi persoana iubită se află în afara omu- indiferenţă, credinciosul îşi pierde intere- lui. Prin urmare, ma­nifestările generate sul pentru lucrarea lui Dumn­ezeu. De aparţin emoţiei. Pe de altă parte însă, asemenea, el este deposedat de dragos- inspiraţia este diametral opusă, fiind tea sa pentru copiii Domn­ului. Din pri- exclusiv cauzată de Duhul Sfânt dină- cina reticenţei omului din afară de a untrul omului. Numai Duhul Sfânt lucra, omul lăuntric al credinciosului inspiră. Întrucât El locuieşte în duhul este întemniţat, iar viaţa duhului este omului, inspiraţia trebuie să vină dină- neputincioasă în a se revărsa în afară. untru. Inspiraţia poate să fie transmisă În timpul acestei faze, s-ar putea ca credinciosului chiar şi în cele mai reci sfântul să creadă despre el că umblă şi pasive dintre medii. Nu este nevoie călăuzit de duhul, căci, îşi zice el, nu de nici o încurajare din partea vreunui sunt eu oare astăzi o persoană extrem peisaj sau de prezenţa unei persoane de rece, care nu mai arde cu pasiune ca iubite. Emoţia este diametral opusă. Ea în trecut? În realitate, acest credincios se ofileşte de îndată ce încetează stimu- habar nu are că, de fapt, el continuă să lentul din afară. Şi astfel o persoană umble sub impe­riul emoţiei, dar că emoţională propăşeşte atâta timp cât acum este polul opus al emoţiei! mediul înconjurător este prielnic. Când Puţine sunt însă cazurile de creştini are parte de stimulentele corespunzătoa- care se răcesc. Cei mai mulţi continuă

258 OOmmuul spiritual, vvoolluummuullIIII să fie propulsaţi de efervescenţa emo­ rece par a fi aproape identice. Din pri- ţiilor lor. În acele clipe în care sunt cina lipsei de cunoştinţă, sfinţii pot fi plini de exaltare ei săvârşesc multe înşelaţi. Şi, în consecinţă, e posibil ca lucruri dincolo de limitele normalului, ei să manifeste o mulţime de acţ­iuni acţiuni pe care ei înşişi le-ar considera carnale. deplasate şi vrednice de luat în râs, în Să nu uităm că în umblarea după alte momente, când ar fi mai ponderaţi. călăuzirea duhului toate acţiunile noas­tre Faptele săvârşite sub imperiul emoţiilor trebuie să fie guvernate de prin­cipii, adesea produc regrete şi rem­ uşcări, când întrucât duhul îşi are prop­riile sale legi sunt privite în retrospectivă. Ce trist e şi principii. A umbla călăuzit de duhul să vedem cum creşt­inilor le lipseşte înseamnă a umbla după legile sale. În adesea tăria spirituală de a da la moarte contextul în care se ţine cont de princi- sentimentele lor de­zordonate şi de a nu piile spirituale, totul capătă contur, totul le lăsa să-i stăpâ­nească! este bine definit. Există un standard clar Două ar putea fi motivele pentru ce stabileşte ce e bine şi ce e rău. care mulţi umblă stăpâniţi de emoţiile Dacă este „da“, a­tunci „da“ să fie, şi lor. Mai întâi, întrucât ei nu înţeleg ce când e cerul însorit, şi când e înnorat. este umblarea după îndemnurile duhului Iar dacă este „nu“, atunci „nu“ să fie, şi niciodată nu s-au străduit să umble şi când suntem exaltaţi, şi când suntem astfel, urmarea este faptul că vor umbla deprimaţi. Umb­larea creştinului trebuie călăuziţi de emoţii. Întrucât n-au învăţat să urme­ze un principiu călăuzitor lim- cum să se lepede de agitaţia emoţiilor, pede. Dar dacă emoţiile sale nu au fost ei sunt asaltaţi, luaţi pe sus de aceste date la moarte, el nu va putea adera la emoţii, săvârşind lucruri pe care n-ar un standard permanent, ci va trăi în trebui să le săvârşească. Probabil că funcţie de sentimentele lui schimbătoare percepţia lor spirituală va obiecta faţă şi capricioase, iar nu după un principiu de aceste acţiuni, dar aceşti indivizi sunt permanent. O viaţă principială se deo­se­ atât de lipsiţi de forţă spirituală, încât beşte radical de o viaţă emoţion­ală. vor nesocoti cu totul aceste obiecţii, Oricine acţionează sub impulsul emo­ dând, mai degrabă, as­cultare sentimente- ţiilor este neinteresat de raţiune sau de lor lor. Acestea din urmă bat tot mai principii. Tot ce-l preocupă este cum se tare în pieptul lor, până când îi cuce- simte el. Dacă se întâmplă să fie fericit resc cu totul. Şi astfel aceşti credincioşi sau încântat, atunci va fi, probabil, ispi- fac ceea ce n-ar trebui să facă. Iar după tit să se angajeze în acţiuni pe care, în ce au făcut aceste lucruri, se pocăiesc. mod obişnuit, le-ar considera iraţionale. În al doilea rând, chiar cei ce au expe- Dar când se simte rece, melancolic sau rimentat desp­ărţirea duhului de suflet, descurajat, nu-şi mai face nici măcar care recun­osc palpitaţiile emoţiei, ca datoria, deoarece sentimentele nu par fiind de origine sufletească, şi se împo- să-l ajute. O, de-ar lua creştinii aminte, trivesc îndată acestor sentimente, totuşi ţinând cont de emoţiile lor, ar putea se lasă călăuziţi, în umblarea lor, de vedea cât de schimbătoare sunt acestea emoţii. Asta se datorează succesului şi cât de periculos este, prin urmare, să repurtat de falsuri, de plastografiile aşa- umblăm călăuziţi de ele! Şi astfel atitu- zise spirituale. Înainte ca cineva să devi- dinea lor este ur­mătoarea: dacă este nă spiritual, el este copleşit de Cuvântul lui Dum­nezeu (principiul spi- put­ernicele sale sentimente şi emoţii. ritual) în acord cu simţurile lor, atunci Dar după ce a devenit spiritual, emoţiile îi vor da ascultare. În schimb, dacă nu adesea se vor manifesta de parcă ar fi este în acord cu simţurile lor, nu vor percepţia lui spirituală. În exterior, aces- asculta de el. Ce mare duşman poate fi tea două sunt greu de diferenţiat, deoa- emoţia pentru viaţa spirituală! Toţi cei

Credinciosul ºşi emoþţiile 259 ce doresc să fie spirituali trebuie să se a se opune unor atari sentimente, punân- comporte zilnic conform acestui princi- du-le capăt imediat. Doar atunci când piu. emoţiile sale nu-i mai dau târcoale, când O calitate ce caracterizează o persoană nu mai sunt în clocot, ci într-o stare de spirituală este calmul desăvârşit de care calm desăvârşit va putea el să decidă ce dă dovadă în orice împrejurare. Orice s-ar trebuie făcut. întâmpla în jurul său, oricât de mult ar fi Tot aşa, trebuie să ne ferim de orice provocat, el va accepta orice situaţie în ne-ar putea stârni emoţiile în mod inutil. linişte, etalând o natură de neclintit. El Uneori ele sunt liniştite şi paşn­ice, dar este cel ce poate să-şi regleze orice senti- ulterior, în urma unei ac­ţiuni săvârşite ment, deoarece emoţ­iile sale au fost răs- de noi, emoţiile sunt imediat activate şi tignite, iar voinţa şi duhul său sunt străbă- suprasolicitate. Aceste ca­zuri sunt frec- tute de puterea Duhului Sfânt. Nici o vente, cu consecinţe nefavorabile asupra provocare, oricât de perversă, nu-l poate vieţii noastre spi­rituale. Trebuie să ne scoate de pe linia de plutire. Dar dacă lepădăm de tot ce tulbură pacea sufle- cineva nu a acceptat lucrarea crucii asu- tului nostru. Nu numai că nu trebuie să pra emoţiilor sale, atunci va fi uşor de facem nimic atunci când suntem sub influenţat, stimulat, tulburat şi chiar guver- imperiul emoţiilor, dar trebuie să ne nat de lumea exterioară. El va fi în per- ferim să facem vreun lucru care poate manenţă supus schimbării, căci emoţiile declanşa această criză emoţională. Putem sunt foarte instabile. Cea mai mică ame- oare trage concluzia că opusul este vala- ninţare din exterior sau cea mai mică bil, respectiv că nu putem greşi deloc, mărire a volumului de lucru îl vor deran- dacă ceea ce am decis sau am făcut a ja, făcându-l neputincios. Oricine doreşte fost într-o perioadă de calm emotiv? cu adevărat să fie desăvârşit trebuie să Nicidecum, deoarece în loc să fim călă- permită crucii să taie cât mai adânc în uziţi de duhul, s-ar putea să fim călău- emoţiile sale. ziţi, din nefericire, de „emoţiile noastre O, de-ar ţine creştinul cont de faptul reci“. Dacă aşa stau lucrurile, lucrarea că Dumnezeu nu-l călăuzeşte pe nici un pe care o facem va declanşa, în curând, om tulburat, ar fi scutit de multe căderi! emoţiile noastre „calde“. Cei care au Niciodată să nu iei nici o decizie şi să avut experienţe de acest fel îşi vor nu iniţiezi nici o acţiune atâta timp cât aminti cum, atunci când scriau o scri- emoţiile îţi sunt agitate, ca valul mării soare sau aveau o întrevedere cu cineva, spumegânde. Tocmai în momentele de emoţiile lor au început să se agite, mare agitaţie emoţion­ale se fac greşeli dovedind că ceea ce făceau nu era după mari, cât ai clipi din ochi. În asemenea voia lui Dumnezeu. clipe nici pe mintea noastră nu ne mai putem bizui, deoarece a ajuns să fie Emoţiile şi lucrarea puternic influenţată de sentimente. Or, Până aici am accentuat adevărul cu o minte neputincioasă, cum am putea potrivit căruia numai duhul poate execu- face deosebirea dintre bine şi rău? În ta lucrarea spirituală, aşa încât orice asemenea clipe, chiar şi conştiinţa noas- lucrare nerealizată de el nu valorează tră devine instabilă. Sub imperiul emoţi- nimic. Acest adevăr este de o importan- ilor, mintea este înşelată, iar conştiinţei i ţă atât de vitală încât simţim că trebuie se neagă standardul după care să poată să-l subliniem din nou, mai amănunţit. face judecăţi de valoare. Tot ce se deci- În zilele noastre oamenii acordă de şi se face în asemenea împrejurări e multă atenţie psihologiei. Ba chiar mulţi sortit eşecului, soldând­u-se cu multe dintre cei care slujesc Domnului simt că lacrimi ulterioare de re­gret. Un credin- trebuie să studieze cu tot dichisul psi- cios trebuie să-şi exer­seze voinţa pentru hologia. Ei cred că dacă vor reuşi ca vorbele lor, învăţăturile, prezentările,

260 OOmmuul spiritual, vvoolluummuullIIII manierele şi interpretările lor să fie atră- Cristos, să-l facă să caute strângerea gătoare pentru oameni, mulţi se vor legăturilor cu creştinii sau să fie milos- întoarce la Cristos. Fireşte, multe din tiv faţă de săraci. Ba chiar s-ar putea elementele psihologiei se ocupă cu să-l facem să se simtă fericit în săvârşi- modul de funcţionare a emoţiilor omu- rea acestor fapte. Totul va fi însă în lui. E drept că uneori emoţiile pot fi de zadar, căci nu-l vom putea regenera. folos, dar un copil al lui Dumnezeu Întrucât preocuparea, în­tristarea, ruşinea, care se bizuie pe emoţii nu poate aduce teama, admiraţia, aspiraţia, compătimirea nici un rod în lucrarea Domnului. şi bucuria nu sunt altceva decât impul- Am recunoscut deja că regenerarea suri ale emoţiei, omul poate experimen- duhului este nevoia capitală a omului. ta toate acestea, iar duhul său să fie în Orice lucrare ce nu e în stare să tre- conti­nuare mort, pentru că el încă nu zească la viaţă duhul mort al omului, L-a perceput (apucat) pe Dumnezeu pe ce nu îi transmite omului viaţa necreată cale intuitivă. Din punct de vedere ome- a lui Dumnezeu şi nu-i dă Duhul Sfânt, nesc, oare n-am fi ispitiţi să afirmăm că care să locuiască în lăuntrul său rege­ dacă cineva posedă toate aceste calităţi, nerat, este cu totul zadarnică. Nici psi- trebuie să fie neapărat un creştin de hologia noastră, nici cea a necredincio- mâna întâi? Dar acestea nu sunt altceva şilor nu le poate da viaţă. Dacă nu decât manifestări ale emoţiei. Ele nu săvârşeşte lucrarea Însuşi Duhul Sfânt, dov­edesc regenerarea. Primul şi cel mai totul este în zadar. evident semn al naşterii din nou la Un creştin trebuie să înţeleagă că orice persoană este faptul că el sau ea emoţiile sale sunt în întregime naturale. Îl cunoaşte pe Dumnezeu în mod intui- Ele nu sunt sursa vieţii lui Dumn­ezeu. tiv, întrucât duhul său a fost înviat. Să Dacă el va recunoaşte faptul că în emo- nu fim duşi în eroare şi să nu fim mul- ţiile sale nu rezidă nici o fărâmă din ţumiţi de lucrarea noastră, dacă oamenii viaţa lui Dumnezeu, el nu va încerca îşi vor schimba atitudinea faţă de noi, niciodată să realizeze mântuirea dacă vor fi dintr-o dată priet­enoşi şi vor oa­menilor prin intermediul forţei sale etala atitudinile mai sus enumerate. emotive, cu ajutorul lacrimilor, feţei Aceasta nu este naşterea din nou! posomorâte, strigătelor sau altor trucuri Dacă toţi cei ce-I slujesc Domnului similare. Nici un efort al emoţiilor sale ar pune la inimă astăzi faptul că scopul nu va putea afecta câtuşi de puţin întu- nostru este de a-i ajuta pe oameni să nericul din duhul omenesc. Dacă Duhul primească viaţa lui Cristos, atunci nici Sfânt nu dăruieşte viaţa, omul nu are unul nu ar recurge la metoda emoţio­nală ce să dea. Nu în el e viaţa. Dacă nu pentru a obţine aprobarea oamenilor pen- ne bizuim pe Duhul, ci recurgem la tru învăţătura lui Cristos şi a le câştiga emoţii, lucrarea noastră va fi lipsită de adeziunea la creştinism. Numai dacă absolut orice roade. vom recunoaşte pe deplin faptul că omul Cei ce trudesc pe ogorul Domnului din zilele noastre are nevoie de viaţa lui trebuie să vadă cât se poate de limpede Dumnezeu – învierea duhului – numai că nimic din om nu poate genera viaţa atunci ne vom da seama cât de zadarni- lui Dumnezeu. Am putea epuiza toate că este orice lucrare pe care o facem pe metodele psihologice menite să stâr­ cont propriu. Indiferent cât de profundă nească emoţiile omului, să-i trezească ar fi schimbarea prin care ar trece un interesul pentru religie, să-l determine om, această modificare realizată de emo- să regrete şi să-i fie ruşine pentru trecu- ţii se petrece strict la nivelul „eului“, tul său păcătos, să genereze în el o nedepăşind acel hotar şi neben­ef­iciind de teamă pentru perspectiva pedepsei vii- viaţa lui Dumnezeu care să-i fie dată în toare, să aprindă admiraţia pentru schimbul vieţii sale. Bine am face să

Credinciosul ºşi emoþţiile 261 apreciem la justa valoare fapt­ul că scopu- mod similar, dacă vom da atenţie absen- rile spirituale sunt atinse prin mijloace ţei capacităţii de atracţie, vom înceta de spirituale. Scopul nostru spir­itual trebuie a mai umbla călăuziţi de duhul. Cel să fie de a obţine regen­erarea omului, iar mai indicat este să nu ne gândim deloc pentru a realiza a­ceas­tă transformare va la acest lucru. trebui să utilizăm mijloace spirituale. De Ce urmăresc slujitorii Domnului din aceea, emoţiile sunt absolut inutile în vremea noastră? Atâţia aspiră să aibă acest scop. putere spirituală! Dar această putere se Apostolul Pavel ne spune că orice capătă doar atunci când plătim un preţ. femeie care se roagă sau proroceşte tre- Dacă creştinul va fi dispus să moară buie să aibă capul acoperit (vezi 1 Cor. faţă de emoţiile sale, el va poseda pute- 11). Multe şi diverse sunt interpretările re spirituală. Tocmai pentru că se reaze- oferite pe această temă. Nu avem nici o mă prea mult pe emo­ţiile sale, fiind intenţie de a intra în această dispută prea dependent de dorinţele sale, afecţi- prin adoptarea unei anumite interpretări. unile şi sentimentele sale, îşi ratează De un lucru putem fi siguri însă: anume creştinul şansa de a avea putere reală. faptul că apostolul doreşte să fie restrân- Numai o lucrare mai profundă a crucii să acti­vitatea emoţiilor. El lasă să se ne va putea umple cu forţă spirituală de înţeleagă că tot ce pune în mişcare un mare dinamism. Pe nici o altă cale emoţia trebuie să fie acoperit cu un văl. nu se poate dobândi puterea spirituală. Mai cu seamă femeilor le vine foarte Când crucea acţionează asupra dorinţei uşor să stârnească emoţiile oamenilor noastre, învrednicin­du-ne să trăim cu când predică. Din punct de vedere fizic, totul pentru Dumne­zeu, puterea spiritua- doar capul este acoperit. Dar pe plan lă se va face sim­ţită în noi numaidecât. spiritual tot ce ţine de sentiment trebuie Emoţiile unui credincios, dacă nu dat la moarte. Deşi Biblia nu-i cheamă sunt biruite, vor fi un alt factor de pe fraţi să-şi acopere fizic capul, din îngreunare a lucrării spirituale. Atâta punct de vedere spiritual şi ei trebuie să timp cât influenţa lor primează, duhul fie la fel de acoperiţi ca şi surorile. credinciosului va fi neputincios de a le Pavel nu ar avea nevoie să rostească ţine în frâu şi astfel el nu va fi învred- o atare prohibiţie, dacă emoţiile nu ar fi nicit de a împlini voia supremă a lui atât de pregnant manifestate în lucrarea Dumnezeu. Să luăm, de pildă, obos­eala Domnului. La ora actuală forţa de atrac- fizică. Trebuie să învăţăm să distingem ţie a devenit cea mai mare pro­blemă în următoarele: (1) nevoia de a ne odihni, aşa-numita slujire spirituală. Cei înzes- datorită unei extenuări fizice trupeşti; (2) traţi în mod natural cu capacitatea de a nevoia de odihnă şi re­facere în urma fi plăcuţi înre­gistrează mai multe succe- unei extenuări de natură emoţională şi se în această privinţă, faţă de cei cu o (3) nevoia de odih­nă pentru ambele mai mică forţă de atracţie. Totuşi apos- cauze. Dumne­zeu nu doreşte să ne exte- tolul insistă ca tot ce aparţine sufletului, nuăm. El doreşte să ne odihnim când fie că e, fie că nu e atrăgător de la suntem cu adevărat obosiţi. Trebuie să natură, să fie acoperit. Toţi slujitorii înţelegem însă când avem nevoie de Domnului să înveţe această lecţie de la odihnă dacă acest lucru se datoreşte surori! Puterea noastră naturală de atrac- extenuării fizice, emotive sau şi uneia, şi ţie nu ne ajută în lucrarea spirituală, alteia. De multe ori ceea ce definim după cum nu ne va împiedica absenţa drept odihnă este, de fapt, lene. Trupul unei forţe de atracţie naturală. Vom nostru are ne­voie de repaus. La fel şi renunţa la bizuirea din toată inima pe mintea şi duhul nostru. Dar niciodată nu Domnul, dacă vom pune accent pe trebuie să ne odihnim din motive de capacitatea de a-i atrage pe oameni. În lene, care îşi are originea în natura rea

262 OOmmuul spiritual, vvoolluummuullIIII a emoţ­iilor noastre. De câte ori nu se lui morţii pe cruce, ei nu înţeleg ce întâmplă ca lenea şi lipsa de apetit înseamnă să dai emoţiile la moarte şi emoţion­al pentru lucru să-şi dea mâna, să trăieşti călăuzit de duhul. Noi nu invocând scuza ieftină a unei presupuse spunem că, pentru a fi spiritual, creşti- oboseli fizice! Întrucât emoţiile omului nul trebuie să devină de o duritate cum tind să facă pe placul eului, credincioşii e cremenea, lipsit de orice sentiment de trebuie să se fer­ească de lene, ca nu afecţiune, ca nişte obiecte neanimate, ca cumva aceasta să ia locul unei adevăra- şi când a fi spir­itual înseamnă a fi golit te odihne, cu totul justificate. de orice sentimente. Exact opusul este adevărat. Omul cel mai calm, milostiv Întrebuinţarea corectă a emoţiilor şi iubitor dintre toţi este un om spiritu- Când copiii lui Dumnezeu vor permi- al. A fi în întregime spiritual, prin fap- te crucii să-şi facă lucrarea profundă asu- tul că-şi supune emoţiile lucrării crucii, pra emoţiilor lor, ei vor constata apoi că nu înseamnă deloc că de acum încolo ele nu mai obstrucţionează, ci ajută va fi total lipsit de sentimente. Am duhul lor. Crucea s-a ocupat de viaţa urmărit mulţi sfinţi şi am văzut că dra- naturală din cadrul emoţiilor, le-a înnoit gostea lor este mai mare decât a altora, şi a făcut din ele un canal pentru expri- ceea ce demonstrează că un om spiritu- marea duhului. Aşa cum am arătat, un al nu este lipsit de emoţii, dar că aces- om spiritual nu este un spirit. Totodată tea se deosebesc de cele ale omului de el nu este o persoană lipsită de emoţii. rând. Dimpotrivă, omul spiritual se va folosi Încredinţând sufletul nostru lucrării de simţurile sale pentru a exprima viaţa crucii, trebuie să ţinem cont de faptul divină din el. Înainte de a fi atinse de că ceea ce se pierde este viaţa sufletu- Dumnezeu, emoţiile îşi fac de cap. Prin lui, nu funcţia sa. Dacă ceea ce s-ar urmare, de cele mai multe ori ele nu ţintui pe cruce ar fi funcţia sufletului, sunt un instrument al duhului. Dar de atunci ar însemna că nu am mai putea îndată ce au fost curăţite, ele pot sluji ca gândi, opta sau simţi. Prin urmare, să mijloc de exprimare a duhului. Omul ţinem cont de acest fapt de bază: a dinăuntru are nevoie de emoţii prin care renunţa la viaţa sufletului înseamnă a să-şi manifeste viaţa. Are nevoie de renunţa încontinuu, cu stăruinţă, fără emoţii pentru a-şi face cunoscută dragos- preget, la puterea naturală, umblând, în tea şi înţelegerea faţă de cei ce suferă. schimb, exclusiv prin puterea lui De asemenea are nevoie de emoţii pen- Dumnezeu. Înseamnă a nu mai trăi tru a percepe mişcarea intuiţiei. Percepţia după îndemnurile şi dorinţele eului, ci spirituală se realizează de obicei când a-l supune fără excepţie voii lui credinciosul resimte o emoţie calmă şi Dumnezeu. Mai mult, crucea şi în­vierea maleabilă. Dacă emoţia este maleabilă şi sunt două realităţi inseparabile: „În ade- supusă duhului, acesta, prin intermediul văr, dacă ne-am făcut una cu El, printr- emoţiei, va iubi sau detesta exact ceea o moarte asemănătoare cu a Lui, vom ce iubeşte sau detestă Dumnezeu. fi una cu El şi printr-o înviere asemă- Unii creştini, după ce au descoperit nătoare cu a Lui“ (Rom. 6:5). Moartea că nu trebuie să trăiască după călă­u­ pe cruce nu are conotaţia de anihilare. zirea sentimentelor, fac greşeala să pre- De aici urmează că emoţia, mintea şi supună că viaţa spirituală este total lip- voinţa sufletului nu sunt stinse când sită de sentimente. Prin urmare, ei vor trec pe la cruce, ci doar îşi leapădă încerca să nimicească orice manifestare viaţa naturală, în moartea Domnului, a sentimentului, încercând să devină la fiind înviate în El, prin viaţa Sa de fel de pasivi şi insensibili ca lemnul după înviere. O atare moarte şi înviere sau piatra. Datorită necu­noaşterii sensu- determină diversele organe ale sufletului

263 Credinciosul ºşi emoþţiile 263 să-şi piardă viaţa lor proprie, să fie teoriei sale, iar nu experienţei, deoarece înnoite şi să poată fi folosite de aceasta va mărturisi adevărul. Domnul. În consecinţă, un om spiritual Emoţiile trebuie să treacă prin lucra- nu este total lipsit de emoţii. Mai degra- rea crucii (Mat. 10:38-39) pentru a i se bă, emoţiile sale sunt cât de poate de distruge natura fioroasă, cu starea ei de nobile, desăvârşite, de parcă ar fi fost confuzie, şi a o supune în întregime total recreate de mâna lui Dumnezeu. duhului. Crucea urmăreşte să-i acorde Pe scurt, dacă cineva întâmpină proble- duhului autoritatea de a stăpâni peste me în acest punct, aceasta se datorează orice activitate a emoţiei.

CAPITOLUL 2 AFECŢIUNEA Ce cere Dumnezeu tră. Fireşte, acest lucru dă o lovitură de Faptul de a-i ceda Domnului afecţi- moarte vieţii sufletului din noi. Domnul unea sa poate fi privit de creştin drept o ne roagă să ne despărţim de toate lucruri- sarcină cât se poate de grea, totuşi pe le de care ne agăţăm, deoarece ele fac Domnul Îl preocupă afecţiunea omului inima să fie împărţită. El ne cere să-L mai mult decât orice altă chestiune. El îi iubim total şi să-L urmăm în întregime, cere omului să-I dăruiască afecţiunea în cu dragoste: „Să iubeşti pe Domnul, întregime, lăsându-L să domnească asupra Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot ei. Domnul pretinde locul întâi în cadrul sufletul tău, şi cu tot cugetul tău“ (Mat. afecţiunilor noastre. Adesea îi auzim pe 22:37). Prin „tot“ se înţelege tot ce sun- unii vorbind despre consacrare, dar pasul tem, tot ce avem, până la ultima suflare acesta e doar primul din umblarea spiritu- – totul pentru Cristos. El ne îndeamnă să ală a cuiva. Cons­acrarea nu este destinaţia nu precupeţim nimic, nici măcar o fărâ- spiritualităţii, ci doar începutul ei. Ea îl mă din afecţiunea noastră pe care o conduce pe un credincios la o poziţie putem dirija. El ne cheamă să I-o dăm sfinţită. Într-un cu­vânt, fără consacrare nu Lui toată, căci El este un Dumnezeu poate exista viaţă spirituală. Dar chiar şi gelos (Ex. 20:5). Prin ur­mare, El nu per- aşa, nimic nu este de o importanţă mai mite nimănui să răpească dragostea copii- mare în consacrarea cuiva decât afec­ lor Săi. ţiunea sa. Dacă aceasta a fost sau nu Dar ce mulţi sunt aceia care au pus predată, va stabili adevărul sau falsitatea stăpânire pe afecţiunile credinciosului, în consacrării credinciosului. Piatra de încer- afară de Dumnezeu! Poate un Isaac, un care a consacrării este afecţiunea. Este Ionatan sau o Rahelă. De aceea, destul de uşor să ne predăm timpul nos- Dumnezeu insistă să-i aducem pe cei tru, banii, puterea noastră şi o mulţime de iubiţi ai noştri pe altar. El nu poate tolera alte lucruri. Dar să ne oferim afecţiunea nici o concurenţă. Tot ce suntem şi ce – asta este cu mult mai greu. A nu se avem trebuie pus pe altar. Aceasta este înţelege prin asta că nu-L iubim pe calea creştinului spre putere spirituală. Şi Cristos. Poate că Îl iubim pe Domnul astfel, curând după ce a fost aşezată jertfa foarte mult. Dar dacă îi acordăm altuia pe altar, de fapt, după ce a fost aşezată şi locul întâi în afecţiunile noastre, ultima jertfă, se va pogorî foc din cer. împ­ingându-L pe Cristos pe locul doi, Fără altar, nu poate fi nici un foc din cer. sau dacă iubim pe altcineva în timp ce-L Atunci cum va putea cineva să aibă parte iubim pe Domnul, sau dacă noi înşine de puterea Duhului Sfânt, dacă nu-şi ia dirijăm afecţiunea noastră, atunci ceea ce crucea şi nu-I închină Domnului pe toţi am oferit nu se cheamă consacrare, căci cei pe care-i iubeşte? Acesta nu este un nu ne-am predat afecţiunea noastră. Toţi altar gol, deoarece focul mistuie jertfa de credincioşii spirituali recunosc că afecţiu- pe el. Ce poate să mistuie însă focul, nea trebuie oferită prima. Căci fără aceas- dacă nu e nici o jertfă? Fraţilor, nici înţe- ta, nu se oferă nimic. legerea mentală a crucii, nici interminabi- Dumnezeu Tatăl cere dragoste absolută lele noastre discuţii în legătură cu ea nu de la copiii Săi. El nu este dispus să sunt de natură să ne dăruiască puterea împartă inima noastră cu nimeni şi cu Duhului Sfânt. Numai dacă aşezăm totul nimic. Chiar dacă I s-ar acorda partea cea pe altar vom avea putere. Dacă vom con- mai mare, tot nu ar accepta aceasta. tinua să ascundem vreo sfoară netăiată, Dumnezeu pretinde toată dragostea noas- dacă inima noastră va tăinui ceva boi şi 264

265 Afecþţiunea 265 oi, ba chiar şi un Agag pe-acolo, încă tot re de dragoste pentru El? Dea Domnul nu vom experimenta manifestarea puterii să avem o inimă întreagă, desăvârşită Duhului Sfânt în viaţa noastră. pentru scumpul şi preaiubitul nostru O, cât de mult a suferit lucrarea lui Domn! Dumnezeu din pricina eşecului nostru de Copiii lui Dumnezeu nu au înţeles a-L lăsa pe Domnul să fie Domnul afec- niciodată modul în care preaiubiţii noştri ţiunilor noastre! Mulţi părinţi se agaţă cu pot să împiedice dezvoltarea lor spirituală. tot dinadinsul de copiii lor, permiţând Pe măsură ce începem să avem alte iubiri împărăţiei lui Dumnezeu să sufere. O, pe lângă iubirea rezervată Dom­nului, vom câţi soţi şi câte soţii există, care nu sunt descoperi însă că El Îşi va pierde din dispuşi să jertfească şi astfel secerişul însemnătate pentru noi. Şi chiar dacă rămâne necules! Numeroşi creştini sunt preaiubiţii noştri Îl iubesc pe Domnul, atât de ataşaţi de prietenii lor, încât s-au probabil că noi Îl vom iubi din pricina dat la o parte, lăsându-i pe fraţii lor să preaiubiţilor noştri, iar nu pentru lupte singuri pe câmpul de bătălie. Este Dumnezeu Însuşi. Şi astfel relaţia noastră deplorabil de mare numărul celor care cu Dumnezeu va coborî de la nivelul cred că pot să-i iubească pe cei dragi ai spiritual la cel carnal. Niciodată nu avem lor şi pe Domnul în acelaşi timp, nereali- voie să-L iubim pe Dumnezeu de dragul zând că iubindu-i pe aceştia, nu-L pot altei persoane sau altui lucru. Trebuie iubi pe Domnul. Noi persistăm să trăim să-L iubim pe El doar de dragul Lui. în suflet, dacă nu putem afirma împreună Căci dacă un credincios Îl va iubi pe cu Asaf: „Pe cine altul am eu în cer în Domnul din pricina celor dragi ai săi, afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc devotamentul său faţă de El va fi guver- plăcerea în nimeni decât în Tine“ (Ps. nat de cel pe care-l iubeşte. Şi astfel, lui 73:25). Dumnezeu I s-a făcut un hatâr prin faptul Nu putem sublinia îndeajuns importan- că celui iubit îi revine meritul de a fi ţa de a-L iubi pe Domnul cu toată inima. îndreptat dragostea credinciosului către Nimic nu-I împlineşte dorul inimii Sale Dumnezeu. Şi astfel Dumnezeu devine cum o face dragostea noastră. Ceea ce îndatorat acelui iubit pentru devotamentul aşteaptă Domnul de la noi nu este de a ce-l primeşte din partea credinciosului. trudi pentru El, ci de a-L iubi. Biserica Astăzi, cel iubit îl propulsează pe credin- din Efes, ni se spune în capitolul 2 din cios să-L iubească pe Dumnezeu. Mâine, Apocalipsa, munceşte de zor pentru s-ar putea ca aceeaşi persoană să-l deter- Domnul, chiar trudeşte, dar Lui nu-I face mine pe credincios să renunţe la dragos- plăcere deoarece aceşti creştini şi-au pier- tea sa pentru Dumnezeu. dut dragostea dintâi. Dacă slujba noastră Mai mult, când suntem înclinaţi către este făcută de drag­ul iubirii, aceasta Îi va cineva, greu ne va fi să păstrăm inima face plăcere Domn­ului. Dar ce folos Îi va într-o stare de calm. De obicei vom fi aduce Dom­nului dacă ne angajăm să pătrunşi de sentimentul de a căuta să-i lucrăm pentru El, fără ca inima noastră fim cât mai plăcuţi. E foarte probabil că să ardă pentru El? Trebuie să fim conşti- dorinţa de a ne apropia de Dumnezeu va enţi de faptul că este foarte posibil să fi diminuată de dorinţa de a ne apropia trudim pentru Domnul, şi totuşi să nu-L de persoana iubită. În acest caz, creştinul iubim. Să-L rugăm pe Dumnezeu să va manifesta, cum ne-am aştepta, un inte- arunce lumină asupra motivaţiei noastre, res diminuat pentru lucrurile spirituale. În asupra raţiunii activităţii noastre. Este oare exterior, nimic nu pare să se fi schimbat. drag­ostea noastră pentru Domnul puterni- Dar pe plan lăuntric, inima sa va fi prin- că în noi? Ce rost are să zicem „Doamne, să ca într-un cleşte de dra­gostea pentru Doamne“, şi să lucrăm cu sârguinţă pen- cel îndrăgit. Interesul spir­itual, dacă nu tru El, în timp ce inima noastră nu tresa- cumva s-a pierdut de tot, atunci negreşit

266 Omul spiritual, volumul II va fi mult diminuat. Ba mai mult, aspira- adevărat moartea, nu vom mai fi ataşaţi ţia creştinului după slava deşartă a lumii de nimeni, ci vom fi călăuziţi doar de acesteia va fi stârnită peste măsură. Pentru porunca lui Dumnezeu. Viaţa sufletului a dobândi atenţia celui iubit, el va căuta din noi, când este supusă morţii, îşi pier- să-l impresioneze cu lucruri, cu modă, cu de puterea şi devine ca şi moartă în frumuseţe, cu glorie şi cu alte aspecte ale chestiunea afecţiunii. Dumn­ezeu ne va acestei lumi. Iar Dumnezeu şi pretenţiile arăta apoi cum putem înnoi în El dragos- Sale vor deveni chestiuni secundare. Prin tea noastră pentru oameni. Dumnezeu urmare, să se ştie că omul nu poate iubi doreşte să creăm în El o relaţie nouă cu decât o singură persoană o dată şi nu cei pe care-i iubeam odinioară. Toate poate sluji decât unui singur stăpân în relaţiile naturale au fost întrerupte. acelaşi timp. Dacă-l va iubi pe om, nu-L Relaţiile noi se stabilesc prin moarte şi va putea iubi pe Dumnezeu. Trebuie să înviere. întrerupem toate legăturile cu omul. Cât de contrar li se pare un asemenea De fapt, numai Dumnezeu poate să drum creştinilor, şi totuşi ce binecuvânta- împlinească năzuinţele inimii unui creştin. re este pentru cei ce-l cunosc în trăirea Eşecul multora constă în faptul că ei practică! Pentru a face să fie substanţială caută să obţină de la om ceea ce se şi transpusă în practică consacrarea cre- poate afla doar la Dumnezeu. Orice afec- dinciosului faţă de Dum­nezeu – spre ţiune omenească este searbădă. Numai binele său – adesea Dum­nezeu îl va dragostea lui Dumnezeu este în stare să deposeda de tot ce-i este drag. Dumnezeu împlinească dorul inimii cuiva. În clipa Se străduieşte fie să-Şi asigure dragostea în care un creştin caută dra­gostea în noastră faţă de El, fie că ne deposedeze afara lui Dumnezeu, viaţa lui spirituală se de dragostea noastră. Când recurge la prăbuşeşte numaidecât. Nu putem trăi metoda a doua, ori va face pe cei iubiţi decât prin dragostea lui Dumnezeu. ai noştri să-şi schimbe atitudinea faţă de Atunci ce e de făcut? Înseamnă oare noi, ori va lucra în aşa fel, încât să nu-i că nu trebuie să-l iubim pe om? Biblia ne mai putem iubi, punând obstacole în spune de repetate ori că trebuie să-i iubim calea noastră, cum ar fi mutarea sau tre- pe fraţi; ba chiar şi pe vrăjmaşi avem cerea lor în veşnicie. Dacă inima noastră datoria să-i iubim. În consecinţă, noi ştim este sinceră în consacrarea ei faţă de că nu este voia lui Dumnezeu să nu-l Dumnezeu, Dum­nezeu ne va deposeda iubim pe om, dar El doreşte să gestioneze de tot ce aveam, pentru ca El să rămână afecţiunea noastră faţă de toţi oamenii. singura noastră comoară. Pentru a poseda Dumnezeu nu doreşte să-i iubim pe alţii viaţa spirituală în realitate, va trebui să de dragul nostru, ci să-i iubim de dragul fim dispuşi să renunţăm la tot şi la toţi Lui şi în El. Simpatiile şi antipatiile noas- pe care îi iubim. Orice intră în conflict tre nu au ce căuta aici. Afecţiunea naturală cu dra­gostea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să-şi piardă forţa. Dumnezeu ne – Domnul ne cere să renunţăm la aces- vrea, de dragul iubirii, să acceptăm stăpâ- tea. Tot ce este greşit în afecţiunea noas- nirea Sa. Când doreşte El să iubim pe tră – fie că e vorba de o eroare de cineva, vom fi în stare să facem acest intenţie, fie de scop sau un exces – este lucru fără întârziere. Tot aşa, dacă doreşte judecat de Dumnezeu ca fiind tot atât de să întrerupem relaţiile cu cineva, vom fi greşit cum ar fi un act de ură din partea învredniciţi să facem acest lucru. noastră. Dragostea şi ura, când izvorăsc Aceasta e cărarea crucii. Doar în din noi înşine, sunt tot atât de întinate în măsura în care îi permitem să taie adânc, faţa lui Dumnezeu. până acolo încât sufletul să ne fie dat la De îndată ce credinciosul a trecut prin moarte, vom putea scăpa de eul din afec- procesul de purificare, el va observa cât ţiunile noastre. Dacă am experimentat cu de pură este acum dragostea sa faţă de

Afecþţiunea 267 oameni. De acum în dragostea sa eul nu În zilele noastre, copiii Domnului va mai participa. Totul este pentru recurg la forţele sufletului lor pentru a Dumnezeu şi totul este în Dum­nezeu. În absorbi lucrurile lui Dumnezeu. Ei se afecţiunea pe care o avea odi­nioară, el îi referă la Dumnezeu, numindu-L Tatăl iubea pe alţii, dar se iubea pe sine mai lor; Îl numesc pe Domnul Preaiubitul mult, deoarece se considera pe sine mai lor şi meditează la suferinţele Lui. important decât alţii. Dar acum el poate Făcând aşa, inimile lor sunt umplute cu împărtăşi durerea şi bucuria altora; e în bucurie, făcându-i să simtă că acum Îl stare să poarte poverile lor şi să-i slujeas- iubesc pe Domnul. Ei conchid că acest că prin dragostea sa. Acum nu mai iubeş- sentiment este de la Dumnezeu. Uneori, te ceea ce iubeşte eul său, ci îi iubeşte în timp ce meditează asupra crucii pe cei pe care îi iubeşte Dumnezeu. Nu Domnului, îi podidesc lacrimile, părând se mai consideră pe sine mai presus de a fi zguduiţi de o nespusă şi arzătoare alţii, ci îi priveşte ca pe sine. Acum el dragoste pentru Domnul Isus. Dar aceste este în Dumnezeu şi se iubeşte pe sine şi sentimente străbat viaţa lor ca nişte coră- pe alţii de dragul lui Dumnezeu. De bii pe va­lurile mării, nelăsând nici o aceea îi poate iubi el pe alţii ca pe sine urmă viz­ibilă în urma lor. Aşa este dra- însuşi. gostea celor mai mulţi credincioşi. La Să înţelegem că domnia lui Dum­ urma urmelor, ce este acest fel de dra- nezeu asupra afecţiunii noastre este o goste? Este dragostea al cărei singur cerinţă indispensabilă pentru creşterea spi- scop este de a-i face pe ei înşişi să se rituală. Cât de nedisciplinată şi dezordo- simtă fericiţi. Au vizualizat suferinţele nată este afecţiunea noastră! Dacă nu se Domnului şi asta pare să le fi atins supune voii lui Dumnezeu, ne va primej- inima, dar adevărul mai profund care se dui întotdeauna umblarea spirituală. Un ascund în spatele acestei vizualizări nu gând greşit poate fi lesne corectat, dar o le-a afectat viaţa. afecţiune ieşită de sub control este aproa- Cât de neputincioasă este suferinţa pe imposibil de strunit. Tre­buie să-L Domnului în inima unui credincios, când iubim pe Domnul cu toată inima, permi- este concepută doar la nivel mental sau ţându-I să dirijeze dra­gostea noastră. emoţional! În însuşi actul contemplării suferinţelor Sale, persoana respectivă se Iubindu-L pe Domnul sufleteşte îngâmfă şi se semeţeşte, crezând că-L Este important să tragem un semnal iubeşte pe Domnul mai mult decât alţii. de alarmă în acest punct. Să nu credem Un astfel de om va vorbi ca şi când ar niciodată că avem în noi înşine capacita- fi un om ceresc, când, în realitate, el nu tea de a-L iubi pe Domnul. Tot ce provi- s-a depărtat cu nici cu o suflare de jalni- ne de la noi înşine este respins de El. cul său eu! El lasă impresia că-L iubeşte Nici măcar atunci când Îl iubim pe El nespus de mult pe Domnul şi din aceas- prin noi înşine nu suntem acceptaţi. Pe tă pricină alţii îl admiră. El se gândeşte de o parte, absenţa unei afecţiuni profun- la Domnul, discută despre El şi tânjeşte de faţă de Domnul Îl întristează foarte după El doar pentru că, procedând aşa, îl mult. Pe de altă parte, nici să-L iubim în face să se simtă fericit. Nu de dragul puterea sufletului nu este aprobat de El. Domnului face el aceste lucruri, ci mot­i­ Afecţiunea noastră, chiar a­tunci când este vaţia care-l animă este să obţină cât mai canalizată pentru a-L iubi pe Domnul, multă plăcere. O astfel de medit­aţie îi trebuie să se facă în întreg­ime sub con- asigură un sentiment confortabil şi plăcut, trolul duhului. Prea mulţi Îl iubesc pe ceea ce-l determină să continue această Domnul cu o dra­gostea lu­mească şi prea meditaţie. Toate acestea sunt lucruri sufle- puţini cu dragostea curată a lui teşti şi pământeşti, nefiind nici de la Dumnezeu! Dumnezeu, nici din duh.

268 Omul spiritual, volumul II Aşadar, care este deosebirea dintre dobândi plăcerea scontată, deoarece Îl dragostea spirituală faţă de Dumnezeu şi iubim pe Dumnezeu cu propria noastră cea sufletească? Privite din exterior, nu e dragoste şi de dragul nostru, pentru noi tocmai uşor să le deosebim, dar în inte­ înşine. Dacă ar fi dragostea lui Dumnezeu, rior, fiecare creştin e în stare să depisteze ar dăinui neabătută, noi continuând să-L adevărata sursă a iubirii sale. După cum iubim in orice împrejurări. „...Căci dra- sufletul este însuşi eul nostru, tot aşa, tot gostea este tare ca moartea şi gelozia ce îi aparţine este legat de el şi nu se este neînduplecată ca locuinţa morţilor... poate detaşa de el. O afecţiune sufleteas- Apele cele mari nu pot să stingă dragos- că este aceea în care eul este la lucru. tea“ (Cânt. Cântărilor 8:6, 7). Credinciosul A-L iubi pe Dumnezeu de dragul propri- care-L iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu ei delectări înseamnă a iubi cu o dragos- va persista în a-L iubi, indiferent de te carnală. Dar când dragostea este spiri- condi­ţiile pe care le va întâmpina sau de tuală, Îl vom iubi pe Dumnezeu fără nici sentimentele ce-l vor asalta. O afecţiune un amestec din partea eului. A-L iubi pe sufletească va înceta de îndată ce va Dumnezeu spiritual înseamnă a-L iubi pe înc­eta şi impulsul emotiv care a declan­ Dumnezeu de dragul Lui. Orice afecţiune şat-o. Dar afecţiunea spirituală este traini- care este total sau parţial destinată propri- că, ba chiar neînduplecată, căci niciodată ei noastre delectări sau din alte motive nu se dă bătută. decât exclusiv cele închinate Domnului Adesea Domnul îl trece pe sfânt prin emană din suflet. experienţe dureroase, pentru ca acesta să Un alt mod de a desluşi sursa iubirii nu-L iubească pe Domnul de dragul său. este să examinăm rezultatele ei. Dacă Când cineva iubeşte cu afecţiunea proprie dragostea cuiva este sufletească, ea nu-l şi de dragul său, el va putea iubi doar va învrednici să fie izbăvit definitiv de atunci când va sesiza afecţiunea Domnului. lume. Credinciosul va fi nevoit să se Dar cine iubeşte cu dragostea lui îngrijoreze şi să se lupte în continuare Dumnezeu şi de dragul Său va fi învred- pentru a se smulge din strânsoarea lumii, nicit de Dumnezeu să creadă în dragostea pentru a scăpa de atracţia ei. Nu tot aşa Sa, mai degrabă decât s-o simtă. La înce- este cu dragostea spirituală. În cazul aces- putul vieţii creştine Domnul Se foloseşte teia, lucrurile lumii vor păli de la sine. de multe modalităţi pentru a-l atrage pe Cel ce împărtăşeşte o astfel de dragoste credincios şi a-L asigura de dragostea Sa. va dispreţui lumea, consi­de­rând lucrurile Mai târziu, El va dori să-l călăuzească ei detestabile şi abom­ i­nabile. Odată mai departe, retrăgând sentimentul de dra- cuprins de dragostea spir­ituală, el nu va goste şi conducându-l spre faza următoare, mai vedea lumea, deoarece slava lui în care credinciosul va crede în inima Sa Dumnezeu i-a orbit ochii fizici. Mai mult, iubitoare. Vă rog să notaţi că este nevoie o persoană care experimentează o aseme- de acest prim pas de a-l atrage prin sim- nea dragoste devine smerită, de parcă ţământul dragostei Domnului, pentru ca s-ar fi ofilit în faţa oamenilor. ulterior credinciosul să poată avea o Natura dragostei lui Dumnezeu este umblare mai profundă cu Domnul. Asta neschimbătoare, pe când a noastră osci- deoarece dacă nu a fost credinciosul atras lează tot timpul. Dacă avem obiceiul de de dragostea Domnului, nu va putea să a-L iubi pe Dumnezeu cu propria noastră părăsească totul şi pe toţi şi să-L urmeze afecţiune, ne vom răci faţă de El ori de pe El. În faza iniţială a umblării spirituale cate ori vom fi nefericiţi. Ne vom pierde a credinciosului, este vital şi util ca el să dragostea proprie, dacă va fi să trecem simtă dragostea Domnului; este un lucru prin perioade îndelungate de încercare. care trebuie căutat cu stăruinţă. Dar după Afecţiunea noastră faţă de Dumnezeu va ce a trecut suficient timp, el nu mai tre- regresa, ori de cate ori nu vom putea buie să se agaţe de acest sentiment,

Afecþţiunea 269 deoarece dacă ar proceda aşa, şi-ar dăuna nenta fizică, ci şi cea psihologică. Dar o vieţii spirituale. Diverse experienţe spiritua- atare atracţie este din domeniul sufletului. le sunt repartizate pentru multitudinea de Este naturală şi trebuie să ne lepădăm de faze din umblarea noastră spirituală. A ea. E un fapt dovedit că persoanele de avea parte de o anumită experienţă într-o sex opus sunt capabile să stimuleze cu anumită fază a vieţii este deo­potrivă nor- uşurinţă afecţ­iu­nea. Stimularea produsă de mal şi folositor. Dar a tânji din nou după persoane de acelaşi sex este mult mai rar acele experienţe începătoare când am întâlnită decât aceea produsă de persoanele ajuns deja într-o fază avansată a umblării de sex opus. Din anumite raţiuni ce ţin noastre ar însemna să dăm înapoi, să de psihologie, atracţia sexului opus este dovedim că suntem retardaţi. După ce mult mai mare. Este o tendinţă comună şi Domnul a făcut pe cineva să-I simtă dra- naturală. La cea mai mică stimulare pro- gostea, El doreşte de-acum ca acesta să dusă de sexul opus de obicei sunt stârnite creadă în dragostea Sa. Prin urmare, când put­ernice sentimente de afec­ţiune. cineva a cunoscut dra­gostea Domnului o Evident tot ce am afirmat mai sus se bucată bună de timp în cadrul emoţiilor referă la tendinţa naturală a omului. Dar sale, Dumnezeu va lua de la el acest sen- chiar acesta este motivul pentru care un timent (deşi nu imediat), cu scopul de a creştin care doreşte să umble călăuzit de crea în el convingerea esenţială că dragos- duhul trebuie să ţină cont de ea. În legă- tea Domnului nu se schimbă niciodată. În turile pe care le avem cu oamenii, în consecinţă, să nu se mire acel om dacă, special în chestiunile legate de dragoste, după o perioadă de timp în care a simţit dacă tratăm persoanele de acelaşi sex într- dragostea Domnului, nu mai are acest un fel, purtându-ne, în schimb, cu persoa- simţământ. A sosit vremea ca el să creadă nele de sex opus într-alt fel, înseamnă că în dragostea lui Dumnezeu. deja suntem sub influenţa sufletului. Dacă le tratăm diferenţiat, doar pentru că sunt Să ne păzim de un lucru de sex opus, atunci afecţiunea noastră Am învăţat că în umblarea după rămâne neutră. Să fim înţeleşi: o atare îndemnurile duhului trebuie să păstrăm stimulare cauzată de sexul opus poate fi emoţiile noastre într-o stare de calm şi de combinată cu motive vrednice. Totuşi linişte. Altminteri nu vom putea auzi gla- creştinul trebuie să admită că, dacă inter- sul intuiţiei. Dacă nu este afecţiunea noas- vin în cadrul prieteniei asemenea motive tră cu totul redusă la tăcere sub voia lui mixte, relaţiile sale sociale cu persoana Dumnezeu, inima noastră va fi tulburată respectivă nu mai sunt exclusiv spirituale. din când în când, iar călăuzirea duhului Când suntem la serviciu trebuie să ve­­ va fi, în consecinţă, întreruptă. Un credin- ghem pentru ca să nu ne fie invadată cios are întotdeauna datoria să observe în mintea de gânduri legate de sexul opus. duhul său care este persoana sau lucrul Trebuie să ne împotrivim oricăror do­rinţe de natură să-i stârnească afecţiunea. Când de a fi apreciaţi de persoane de sex opus. Satan nu va putea să-l biruie pe credin- Toate cuvintele şi gesturile determinate de cios în nici un alt fel, el îl va ispiti prin prezenţa persoanelor de sex opus secătu- acest mod de angrenare a afecţiunii sale. iesc puterea spirituală. Totul trebuie să se Nenumăraţi creştini au căzut tocmai în facă în linişte, din motive curate. Să nu acest punct, ceea ce înseamnă că trebuie uităm că nu numai păcatul întinează, ci şi să fim cu deosebită băgare de seamă la tot ce izvorăşte din suflet poate de ase- acest capitol. menea să ne întineze. Nimic nu va angrena afecţiunea noas- Să însemne oare aceasta că un cre­ tră cum o vor face prietenii, iar printre dincios nu are voie să aibă prieteni de aceştia, şi mai tare o vor face prie­tenii de sex opus? Biblia nu propovăduieşte acest sex opus. Aici intervine nu numai compo- lucru. Când a umblat printre oa­meni, pe

270 Omul spiritual, volumul II pământ, Domnul nostru a avut relaţii de Samson nu este unic în istoria omenirii părtăşie şi prietenie cu Marta, cu Maria şi prin eşecul său în această privinţă. Şi cu alte femei. Prin urmare, întrebarea de astăzi mai taie Dalila pletele bărbatului! căpetenie pe care trebuie să ne-o punem Am afirmat anterior că cel mai greu este următoarea: se află afecţiunea noastră este pentru credincios să-şi predea afecţiu- în întregime sub controlul lui Dumnezeu? nea. Dar şi reversul este valabil: consacra- Sau se constată imixtiunea din partea firii rea rezultată în urma predării afecţiunii vechi? Este absolut normal ca fraţii şi este semnul unei spiritualităţi autentice. surorile să aibă părtăşie. Cu condiţia să De unde rezultă că acesta este şi cel mai nu intervină lucrarea sufletului. greu test. Cine nu a murit faţă de afecţi- Recapitulând, vom spune că afecţiu­nea unea naturală nu a murit faţă de nimic. unui credincios trebuie dăruită integral lui Moartea faţă de afecţiunea naturală Dumnezeu. Ori de câte ori rea­lizăm că demonstrează moartea faţă de lume. A este prea greu să predăm pe cineva lui lăcomi şi a pofti potrivit afecţiunii ome- Dumnezeu, vom şti îndată că în acel neşti demonstrează că acel creştin încă nu punct suntem dominaţi de viaţa sufletului. a murit faţă de viaţa eului. Moartea sa Când afecţiunea noastră nu se poate faţă de viaţa sufletului se concretizează supune în întregime lui Dumn­ezeu, e prin faptul că s-a lepădat de toate afecţiu- semn că acolo avem multă imixtiune nile, cu excepţia celei rezervate exclusiv neduhovnicească. Toate afec­ţiunile sufle- lui Dumnezeu. Cât de transcendent este teşti ne conduc la păcat, apropriindu-ne un om spiritual! Umblarea sa este cu de lume. O afecţiune ce nu e inspirată de mult deasupra afecţiunii omeneşti. Domnul se va transforma rapid în poftă.

CAPITOLUL 3 DORINŢA Dorinţa ocupă cea mai mare parte a ar fi, sunt prizoniere domeniului eului. vieţii noastre emoţionale, unindu-şi forţele Toate! Dacă nu sunt pe placul eului, cu voinţa noastră, pentru a se răzvrăti atunci au rol de slăvire de sine. Cum împotriva voii lui Dumnezeu. poate un creştin să trăiască în duhul, dacă Nenumăratele noastre dorinţe creează sen- este împresurat în felul acesta? timente atât de confuze în noi încât cu anevoie putem urma călăuzirea duhului. Dorinţele naturale ale credinciosului Ele trezesc sentimentele noastre şi dau Mândria izvorăşte din dorinţă. Omul naştere multor experienţe tulburătoare. aspiră să obţină un loc aparte pentru el Înainte de a fi eliberat credinciosul de însuşi, să se simtă onorat înaintea oame- puterea păcatului, dorinţele sale se uneau nilor. Toate lăudăroşeniile sale secrete cu cu păcatul, făcându-l să iubească păcatul privire la poziţie, familie, sănătate, tempe- şi privând omul nou de libertatea sa. rament, capacitate, înfăţişare şi putere După ce este eliberat de manifestările izvorăsc din dorinţa naturală a omului. A exterioare ale păcatului, aceeaşi dorinţă îl fi preocupat de felul diferit în care trăieş- împinge acum să urmărească, în scop­uri te cineva, cum se îmbracă sau ce mănân- personale, pentru el însuşi, multe lucruri că şi a se simţi plin de încre­dere în sine care nu sunt de la Dumnezeu. Şi, câtă cu privire la acest fel diferit este de ase- vreme cineva rămâne într-o stare senti- menea lucrarea emoţiilor. Chiar şi apreci- mentală, este controlat, în principal, de erea darului pe care îl primeşte cineva de dorinţa sa. Abia atunci când crucea şi-a la Dumnezeu ca fiind superior faţă de al făcut lucrarea mai profundă şi do­rinţa altora este inspirată tot de dorinţa natura- cuiva a fost judecată în lumina crucii, va lă. putea el să trăiască în duhul şi pentru Cât de mult ajunge un credincios Dumnezeu. emoţional să se etaleze pe sine! Lui îi Când un credincios rămâne carnal, el place să vadă şi să fie văzut. El nu poate este puternic stăpânit de do­rinţe. Toate suferi restricţiile pe care i le impune dorinţele naturale sau sufleteşti şi ambiţiile Dum­nezeu. Va încerca pe orice cale posi- sale sunt legate de viaţa eului său. Ele bilă să dea din coate, până ajunge în faţă. sunt pentru eu, prin eu şi după călăuzirea El nu poate să fie ascuns după voia lui eului. Câtă vreme cineva este carnal, Dumnezeu şi să se lepede de sine când voinţa sa nu este predată cu totul este ascuns. El doreşte să fie observat de Domnului şi astfel el posedă o mulţime alţii. Când nu i se acordă respectul cuve- de idei proprii. Dorinţa lui lucrează apoi nit, dorinţa sa de dragoste de sine suferă împreună cu ideile sale, pentru a-l face o mare jignire. Dar dacă este admirat de să-şi găsească plăcerea în ceea ce voieşte oameni, inima i se revarsă de bucurie. Îi el să aibă şi să se aştepte să-şi vadă ide- place să audă diverse voci care-l laudă şi ile realizate. Toate formele de delectare le consideră justificate şi adevărate. De de sine, slavă de sine, preamărire de sine, asemenea, se străduieşte să se înalţe cât iubire de sine, autocompătimire şi impor- mai mult în lucrarea sa, fie în predicare, tanţă de sine izvorăsc din dorinţa omului, fie în scris, căci motivul tainic al eului făcând din eu centrul tuturor lucrurilor. său îi dă necontenit ghes. Într-un cuvânt, Ne putem imagina vreun lucru pe care omul acesta nu a murit încă faţă de omul însuşi să-l dorească şi care să nu dorinţa după slavă deşartă. El caută încă fie legat de eul său? Dacă ne cercetăm în ceea ce doreşte el şi ceea ce poate să-l lumina Domnului, vom vedea că toate umfle pe el. aspiraţ­iile noastre, indiferent cât de nobile O atare înclinaţie naturală îl face pe 227711

272 Omul spiritual, volumul II credincios ambiţios. Ambiţia se înfiripă în că acestea sunt chestiuni relativ minore, momentul declanşării înclinaţiilor noastre dar toţi cei ce umblă fideli după călăuzi- naturale şi dorinţelor noastre. Toate ambi- rea duhului îşi dau seama ce neputincioşi ţiile de a i se răspândi faima, de a-i sunt de a umbla aşa, dacă vor fi propul- întrece pe cei din jur prin real­izările sale, saţi în aceste chestiuni de dorinţa lor de a atrage admiraţia lumii provin din sufletească. Creştinul nu trebuie să uite viaţa sentimentelor. Adesea în lucrarea că în lucrurile spirituale orice lucru, cât spirituală aspiraţiile după succes, roade, de mic, poate împiedica progresul său. putere şi utilitate nu sunt, în realitate, Cu cât este o persoană mai spirituală, decât intenţii mascate de autoproslăvire. cu atât mai reală va deveni, căci a fost Străduinţa de a creşte, de a fi mai pro- unită cu Dumnezeu, aflându-se acum fund şi de a avea experienţe mai adânci într-o stare de odihnă. Dar când cineva sunt adesea doar o alergare după împlini- este încolţit de viaţa sa naturală, el de­vine rea plăcerilor de sine, o câştigare a admi- foarte pretenţios. Manifestă un duh de raţiei altora. Dacă urmă­rim cursul vieţii şi nepăsare, plăcându-i să facă lucruri cute- lucrării noastre, merg­ând pe fir până la zătoare pentru propria lui satisfacţie şi sursa lor, s-ar putea să fim surprinşi să pentru a-i impresiona pe alţii. Se vede descoperim că dorinţele noastre au fost, cât de colo că se dă drept un credincios de fapt, mobilurile care au iniţ­iat multe matur şi înţelept, când, în realitate, este din lucrările noastre. O, ce mult trăim şi imatur în multe din faptele sale. S-ar lucrăm pentru noi înşine! putea ca mai târziu să regrete prefăcătoria Oricât de bună, demnă de lăudat şi sa, dar deocamdată se simte nemai­ eficace ar părea umblarea sau truda noas- pomenit. Oricine urmăreşte asem­ e­n­ea tră, dacă acestea sunt motivate de ambi- dorinţe nu va putea să nu evite abaterea ţie, Dumnezeu le socoteşte drept lemn, de la calea dreaptă. fân şi paie. O atare conduită, un aseme- O altă manifestare proeminentă a cre- nea exerciţiu nu sunt de nici o valoare dinciosului stăpânit de simţuri este iubirea spirituală. Dumnezeu consideră pofta cre- plăcer­ilor. Emoţiile noastre nu pot suferi dinciosului după faimă spirituală tot atât traiul în exclusivitate pentru Dumnezeu. de coruptă pe cât dorinţele sale păcătoa- De cele mai multe ori, ele se vor revolta se. Dacă cineva umblă călăuzit de încli- împotriva acestei statornicii. Când o per- naţiile sale naturale, se va stima şi aprecia soană acceptă pretenţiile crucii, dând în tot ce va face. Dar lui Dumnezeu nu-I emoţiile sale sufleteşti la moarte ca să face deloc plăcere acest „eu“. poată trăi în întregime pentru Domnul, va Această dorinţă naturală este la fel de descoperi în experienţa sa practică cum activă în celelalte aspecte ale umblării se smiorcăie emoţiile sale, trăgând sforile sale. Viaţa lui sufletească tânjeşte după şi recurgând la tot felul de subterfugii, recunoaştere din partea lumii, vrea să doar-doar li se va acorda puţin teren de converseze cu societatea şi să citească activitate. Tocmai din această pricină, lucruri pe care n-ar trebui să le citească. numeroşi creştini sunt neputincioşi de a S-ar putea să nu facă aceste lucruri în umbla întru totul călăuziţi de Domnul. mod obişnuit, dar, din pricina unei De pildă, câţi creştini pot să se înroleze pu­ternice porniri din lăuntrul fiinţei sale, în lupta şi stăruinţa în rugăciune, câte o zi uneori va face ceea ce nu ar trebui să întreagă, fără să-şi rezerve nici un timp facă. Dorinţa sufletească se poate depista pentru recreerea şi înviorarea emoţiilor şi în atitudinea cuiva. Caracterul său lor? Ne este greu să trăim în duhul o zi sufletesc se poate zări din însăşi gesticu- întreagă. Întotdeauna ne programăm un laţia sa, de pildă, în felul în care umblă. timp în care să stăm de vorbă cu Indiscutabil aceasta se va vedea limpede oa­menii, pentru a ne uşura tensiunea din din cuvintele şi faptele sale. Da, e drept emoţiile noastre. Numai atunci când sun-

Dorinþţa 273 tem închişi de către Dumnezeu – ca să „Emoţia îmi dă ghes, ca să mă grăbesc. nu vedem nici un suflet sau lumina soa- O, Doamne, lasă crucea Ta să intervină relui, trăind doar în duhul şi slujind­u-L aici!“ Cel ce umblă călăuzit de duhul nu înaintea tronului – începem să ne dăm are voie să se grăbească. seama ce mari sunt pretenţiile emoţiilor Dumnezeu nu găseşte nici o plăcere asupra noastră, cât de imperfect am murit în ceea ce facem noi înşine, dar este faţă de ele şi cât de mult depindem încă încântat când Îl aşteptăm pe El, ca să de ele! primim de la El ordinul de a purcede la Dorinţa sau tendinţa de a se grăbi este lucru. Acţiunile noastre trebuie să fie un alt simptom al creştinului călăuzit de comandate de El. Numai ceea ce se simţuri. Cine operează în virtutea simţuri- săvârşeşte în duhul este lucrarea Lui! Cât lor sale naturale nu ştie să aştepte până de neputincios este, prin urmare, credin- când Dumnezeu va interveni şi nu este ciosul să facă acest lucru, dacă este tribu- fami­liarizat cu călăuzirea Duhului Sfânt. tar propriilor sale înclinaţii! Chiar atunci Emoţiile sunt, de obicei, marcate de când doreşte să facă voia lui Dumnezeu, grabă. Un creştin ale cărui simţuri sunt dă dovadă de o foarte mare nerăbdare. El stârnite se pripeşte. Îi vine foarte greu să nu pricepe că Dumnezeu are nu numai aştepte pe Domnul, să cunoască voia lui voinţa Sa, ci şi timpul Său! De multe ori Dum­nezeu şi să umble, pas cu pas, în El ne dezvăluie planul Său (mintea, gân- această voie. De fapt copiii Domnului dul Său), dar ne roagă să aşteptăm niţel, sunt incapabili de a urma călăuzirea până când soseşte clipa stabilită de El. duhului dacă emoţiile lor nu au fost pre- Firea nu poate tolera această aşteptare. Pe date lucrării crucii. Să nu uităm că dintr- măsură ce înaintează copilul lui Dumnezeu o sută de acţiuni impulsive arareori se pe plan spi­ritual, va des­coperi că timpul întâmplă ca măcar una din ele să consti- Domnului este la fel de important ca şi tuie voia lui Dumnezeu. voia Domnului. Nu te grăbi să dai naşte- Judecând după timpul necesar de a ne re unui Işmael, pentru ca nu cumva să ruga, de a ne pregăti, de a aştepta şi a fi de­vină cel mai mare duşman pentru reumpluţi cu puterea Duhului Sfânt, mai Isaac! Cei care nu pot să se supună tim- putem noi fi ireproşabili, dacă procedăm pului stabilit de Dumnez­eu nu pot să impulsiv? Întrucât El cunoaşte impe­ asculte de voia lui Dumnezeu. tuozitatea firii noastre vechi, Dum­nezeu Datorită dorinţelor sale egocentrice, un adesea Se foloseşte de colegii noştri de credincios emotiv nu poate să aştepte serviciu, de fraţi, de membri ai familiei, după Dumnezeu. Indiferent de ce lucrare de împrejurări şi de alţi factori materiali s-ar apuca, lui îi place s-o facă singur, pentru a ne face să ajungem la capătul căci nu e în stare să se încreadă în puterilor noastre. El doreşte ca pripeala Dumnezeu, să fie convins că va lucra noastră să moară, pentru ca El să poată pentru el. Nu ştie să încredinţeze o pro­ lucra în favoarea noastră. Dumn­ezeu nu blemă cu totul în mâna Domnului şi să face niciodată nici un lucru în grabă. În se abţină de la recurgerea la forţele sale consecinţă, El nu va încredinţa puterea Sa proprii. Încrederea în Domnul îi scapă, celor nerăbdători. Cel care doreşte să acţi- deoarece pentru asta se cere lepădare de oneze impulsiv trebuie să se descurce sine. Până ce nu va fi îngrădită dorinţa singur, cu propriile sale pu­teri. Graba este, sa, eul lui va fi foarte activ. Şi ce dornic în mod vădit, lucrarea cărnii. Întrucât este acesta de a veni în ajutorul lui Dumnezeu doreşte ca nimeni să nu umble Dumnezeu! Ce încet lucrează Dumnez­eu, călăuzit de firea veche, creştinul trebuie îşi zice el, prin urmare, trebuie să-I dau o să dea la moarte emo­ţiile sale precipitate. mână de ajutor! Aşa procedează sufletul, De fiecare dată când emoţia ne zoreşte, motivat de dorinţa naturală. Adesea trebuie să ne spunem nouă înşine: Dumnezeu face ca lucrarea credinciosului

274 Omul spiritual, volumul II să fie ineficace, prin aceasta încercând simte nevoia imperioasă de a se confesa, să-l determine să se lepede se sine. de a împărtăşi cuiva povara ce-l apasă, Autojustificarea este un simptom frec- grija ce-l frământă, pentru a se despovăra. vent printre creştinii emotivi. Copiii Înclinaţia sufletească a omului este de a Domnului sunt adesea neînţeleşi, sunt le spune altora ce-l apasă, crezând că greşit înţeleşi. Uneori El le cere să-şi astfel greutatea nu-l va mai apăsa aşa de explice poziţia. Dar dacă nu a fost expres tare. Printr-o asemenea acţiune, individul instruit să facă acest lucru, explicaţiile încearcă să stoarcă lacrimi de compa­ credinciosului nu sunt altceva decât agita- siune, să fie mângâiat de interlocutorul ţiile sufletului său. De cele mai multe ori său. El tânjeşte după compătimirea şi Domnul doreşte ca ai Săi să predea toate părerile de rău al interlocutorilor săi, chestiunile în mâna Sa şi să nu se apere deoarece acestea vor produce în el o tai- singuri. O, ce mult ne place să vorbim nică satisfacţie. Asta pentru că nu ştie să despre noi înşine, să ne justificăm! Cât găsească satisfacţie în Dumnezeu, mulţu- de mult ne doare când suntem înţeleşi mindu-se cu convingerea că e de ajuns greşit! Ne taie din galoane şi ne răneşte dacă I-a spus Lui problema sa. El nu în amorul propriu. poate să-I încre­dinţeze doar lui Dumnezeu Eul din om nu poate tăcea când i se poverile sale, aşteptând în linişte ca El impută pe nedrept o faptă rea. El nu să-L conducă la o moarte mai profundă poate accepta ce primeşte din mâna lui prin aceste împrejurări. El caută mai asi- Dumnezeu, după cum nu are răbdare să duu mângâierea omului, decât mângâierea aştepte ca Dumnezeu să-i facă dreptate. I lui Dumnezeu Însuşi. Viaţa eului său este se pare că îndreptăţirea din partea avidă după ceea ce poate să-i dea omul, Domnului vine prea târziu. De aceea, Îi dispreţuind, în schimb, ordinea pe care o cere Domnului să intervină numaidecât şi imprimă Dumnezeu evenimentelor. să-l îndreptăţească, pentru ca toţi să poată Credincioşii trebuie să priceapă că viaţa admira neprihănirea sa incontestabilă! sufletului lor nu se va pierde niciodată Toate acestea nu sunt altceva decât izvo- prin intermed­iul compătimirii exprimate dirile dorinţei sufleteşti. Dacă ar fi dispus de om şi al mâng­ âierii sale. Dimpotrivă, credinciosul să se smerească sub mâna acestea nu fac altceva decât să stimuleze tare a lui Dumnezeu, când e supus unor şi mai mult viaţa eului. Viaţa în duhul interpretări greşite, ar descoperi că începe cu Dumnezeu şi găseşte în El Dumnezeu doreşte să Se folosească acest împlinirea tuturor nevoilor sale. Puterea prilej pentru a-l întări pe credincios, ca de a saluta şi a îndura clipele de singură- acesta să fie în stare să se lepede se sine tate este puterea duhului. Când găsim mai vârtos – adică, să tăgăduiască din modalităţi omeneşti prin care să ne uşu- nou dorinţa lui sufletească. Aceasta este, răm greutatea poverilor, dăm ghes sufle- practic, crucea credinciosului! De fiecare tului nostru. Dumnezeu doreşte să tăcem, dată când va accepta o cruce, va trăi şi lăsând ca acele cruci pe care ni le-a rân- mai profund răstignirea sa. Dacă va ceda duit El să împlinească planul Său în instinctului său natural, grăbindu-se să se viaţa noastră. De fiecare dată când refu- apere, va constata că puterea eului va fi zăm să ne deschidem gura când suferim, şi mai fioroasă când va fi chemat din avem prilejul să vedem lucrarea concretă nou să se supună. a crucii în viaţa noastră. Da, crucea Înainte ca dorinţa lui naturală să sufe- înseamnă să fii mut! Cel ce nu-şi dezlea- re operaţia crucii, cu siguranţă el îşi va gă limba îi gustă cu adevărat amărăciu- vărsa inima înaintea unei persoane apro- nea! Dar viaţa lui spirituală este înnobila- piate, când vine ceasul suferinţei, neplăce- tă de cruce! rii sau deznădejdii. Emoţiile din lăuntrul său au fost stârnite, drept care acum

Dorinþţa 275 Ţelul urmărit de Dumnezeu dorinţa noastră. Căci dacă ni se va per- Dumnezeu urmăreşte să-i facă pe mite să dăm curs aspiraţiilor noastre bune, copiii Săi să trăiască exclusiv în duhul, să nu va mai rămâne oare loc pentru „eul“ fie dispuşi să dea viaţa sufletului lor la nostru? moarte fără rezerve. Pentru a atinge acest În pofida faptului că uneori dorinţele ţel, El va trebui să atingă serios dorinţa noastre sunt în acord cu voia Sa, lui lor naturală. Dumnezeu vrea să le distru- Dumnezeu nu-I sunt plăcute, întrucât tot gă înclinaţiile naturale. De câte ori nu se ale noastre rămân! El ne porunceşte s-o întâmplă ca El să nu-i permită copilului rupem definitiv cu tânjirile noastre după Său să facă sau să aibă lucruri ce nu orice altceva decât după El Însuşi. Acest sunt greşite în ele însele (în realitate, pot „orice“ poate cuprinde dorinţe cât se fi lucruri întru totul legitime şi demne de poate de alese, pe care însă El nu le va posedat), pentru simplul motiv că acestea accepta, dacă sunt independente de ce sunt dorite de credincios sub impuls emo- doreşte El pentru noi. În toate privinţele tiv, ca să fie ale lui în exclusivitate! Dacă trebuie să ne bizuim pe El. Tot ce nu un creştin va umbla potrivit aspiraţiilor rezultă din dependenţa de El va fi respins sale person­ale, nu va putea evita să nu se de Domnul. Pas cu pas, El ne conduce răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. în aşa fel încât să ne lepădăm de viaţa Ţelul urmărit de Domnul nostru este de a sufletului nostru. nimici în credincios setea acestuia după Dacă cineva doreşte să nu se abată de orice alt lucru în afară de El Însuşi. Pe la o traiectorie cu adevărat spirituală, va Domnul nu-L interesează natura lucrului trebuie să coopereze cu Dumnezeu, dând respectiv. El doar o întrebare pune: Ce-l la moarte propria sa dorinţă. Toate intere- mână pe creştin spre acel lucru? Propria sele, înclinaţiile şi preferinţele sale trebuie sa dorinţă, sau voia lui Dumnezeu? Chiar lepădate. Trebuie să primim cu bucurie şi cea mai frumoasă lucrare sau umblare, orice contrazicere, orice act de dispreţ, de dacă izvorăşte din propria sa dorinţă, iar dezapreciere, de interpretare greşită şi nu din revelaţia intuitivă, nu este de abso- orice critici înţepate la adresa noastră, lut nici un preţ înaintea lui Dumnezeu. permiţând acestor lucruri, care sunt atât Multe lucrări spre care Dumnezeu intenţi- de antagonice dorinţei naturale, să se ona să-l conducă pe copilul Său va tre- ocupe de viaţa sufletului. Trebuie să învă- bui să le suspende acum, deoarece acesta ţăm cum să primim suferinţe, dureri sau este motivat de propria sa dorinţă. Dum­ un loc umil, luându-le ca din mâna nezeu va începe din nou să-l conducă pe Domnului, care ni le-a rânduit. Oricât de copilul Său către aceste lucrări de îndată mult ne-ar durea viaţa eului sau cât ar ce acesta I s-a predat cu totul. Dumne­zeu suferi simţurile noastre naturale, trebuie să doreşte cu tot dinadinsul ca voia Sa (ce le răbdăm fără murmur. Dacă ne vom ne este adusă la cunoştinţă în intuiţia purta crucea în chestiuni practice, curând noastră) să fie principiul călăuzitor în vom vedea cum este răstignită viaţa eului viaţa şi truda noastră. El nu vrea ca noi nostru pe crucea ce o purtăm. Asta deoa- să dăm curs propensiunii noastre (natura- rece a purta crucea presupune că suntem le), chiar atunci când aceasta pare să fie şi crucificaţi pe ea. De fiecare dată când în ton cu planul Său. Doar de voia acceptăm în linişte ceea ce se opune dis- Domnului trebuie să ţinem cont. Iar de poziţiei noastre nat­urale, mai primim un lepădat trebuie să ne lepădăm de propria cui, care ţintuieşte şi mai temeinic viaţa noastră dorinţă. Aici este înţelepciunea lui sufletului nostru pe această cruce. Orice Dumnezeu. De ce ne interzice El să dăm urmă de slavă deş­artă trebuie să moară. curs înclinaţiei noastre, chiar şi atunci Dorinţa noastră aprinsă de a fi remarcaţi, când aceasta coincide cu voia Sa? respectaţi, adoraţi, preamăriţi şi proclamaţi Deoarece aceasta rămâne în continuare trebuie să fie răstignită. Tot ce este iniţiat

276 Omul spiritual, volumul II de noi în­şine este întinat înaintea lui moarte prevesteşte încetarea vieţii sale Dum­nezeu. sufleteşti, pentru ca el să poată trăi în Crucea practică pe care ne-o dă exclusivitate în Dumnezeu. Pentru a reali- Domnul este diametral opusă dorinţelor za această moarte în viaţa creştinului, noastre. Crucea urmăreşte răstignirea lor. Dumnezeu a depus de multă vreme efor- Nimic din structura noastră nu suferă mai turi asidue. Ce nechibzuit a fost, prin crunt sub biciul crucii decât emoţiile noas- urmare, creştinul când s-a împotri­vit atâta tre. Crucea taie adânc în tot ce ţine de timp acestui curs! Căci nu este oare ade- noi înşine. Atunci cum poate emoţia noas- vărat că după ce a trecut prin această tră să fie fericită, când dor­inţa noastră moarte totul se va sfârşi cu bine, iar este pe moarte? Răs­cumpărarea lui creştinul va vedea împlinirea planului lui Dumnezeu ne cheamă să punem deop­arte Dumnezeu cu el? După aceea va putea fără rezerve vechea creaţie. Voia lui înainta rapid în creşterea spirituală. Dumnezeu şi delectarea sufletului nostru sunt incompatibile. Pentru ca cineva să De îndată ce şi-a pierdut apetitul facă voia Domnului este nevoie să fie (inima) pentru „eul“ său, credinciosul potrivnic propriei sale do­rinţe. poate fi cu totul al Domnului. El este Întrucât acesta este planul lui Dum­ acum gata să fie mulat după cum doreşte nezeu, înseamnă că El aranjează în aşa Dumnezeu. Dorinţa sa nu se mai răz­ fel lucrurile încât copiii Săi să aibă parte boieşte cu Dumnezeu. Dimpotrivă, nu de cât mai multe încercări de foc, aşa mai are altă desfătare decât Dum­nezeu încât toate aceste scursuri ale dorinţei să Însuşi. Viaţa lui a devenit acum foarte fie mistuite de focul suferinţei. Un creştin simplă: nu mai are aspiraţii, cereri, ambi- poate aspira după o poziţie sus-pusă, dar ţii sau altceva de felul acestora, decât să Domnul îl va trage în jos. O fi având el asculte cu toată râvna de voia Domnului. tot felul de speranţe, dar constată că O viaţă de ascultare de voia Sa este cea Domnul nu-i face parte de nici un succes mai simplă viaţă de pe pământ, deoarece în tot ce întreprinde. Poate că încă mai cel care trăieşte astfel nu caută altceva găseşte desfătare în multe lucruri, dar iată decât să-L urmeze în linişte pe că Domnul i le ia şi pe acestea, unul Dumnezeu. câte unul, până când n-a mai rămas nici unul. Credinciosul tânjeşte după slavă, în După ce s-a lepădat cineva de timp ce Domnul aduce peste el tot felul do­rinţele sale nestăvilite, va dobândi o de umiliri. Nimic din ceea ce-i rânduieşte viaţ­ă cu adevărat odihnitoare. Înainte avea Dumnezeu nu pare să coincidă cu aştep- un permanent neastâmpăr. Încercând me­­ tările sale. Totul pare să se abată asupra reu să pună lucrurile la cale, era mereu lui cu forţa unui bici nemilos. Deşi se agitat, dorind să-şi atingă scop­urile pro- luptă din răsputeri, curând constată că se prii. Când era înfrânt, îl cuprindea deznă- îndreaptă direct spre moarte. La început, dejdea, din pricina eşecului de a realiza el nu pricepe că Domnul este Acela care ce şi-a propus. Dar orice făcea, odihnă îl conduce spre acest deznodământ apa- tot nu avea! Mai mult, persoana care nu rent cutremurător. Totul pare să sublinieze a renunţat la ce este al său şi nu a pre- neputinţa sa, spulberându-i orice nădej­de dat ce este al lui Dumnezeu nu va putea de viaţă. Totul îl anunţă că va muri. În să nu fie atinsă de mediul înconjurător. această perioadă în care nu poate scăpa Atitudinile capricioase ale oamenilor, de moarte, el începe să realizeze că toc- schimbările intervenite în mediul înconju- mai acest sfârşit I-l datorează lui rător, singurătatea şi multe alte elemente Dumnezeu şi astfel, în cele din urmă, din lumea exterioară vor conlucra pentru cedează, acceptând acest deznodământ a-l târî într-o stare de melancolie. Aceasta fără să se mai frământe. Dar această este o stare foarte des întâlnită la sfinţii emotivi. Dar dorinţa naturală poate să trezească, în acelaşi timp, şi mânia la

Dorinþţa 277 aceşti creştini. Când elementele exterioare cu bucurie opoziţia păcătoşilor. Isus mai ies altfel de cum ar fi dorit el, de fapt, este şi smerit. El Se smereşte bucuros. exact pe dos, când lucrurile i se par Nu are ambiţii proprii. Cei cu ambiţii pot nedrepte şi contrare oricărei raţiuini, el e fi lesne ofensaţi, mâniaţi sau descumpă- tulburat, îngrijorat şi furios. Aceste mani- niţi, când nu li se împlinesc dorinţele. festări emotive atât de diverse sunt provo- Dar Cristos trăieşte în orice clipă plin de cate de cauze externe. O, cât de uşor pot blândeţe şi smerenie pe pământ. În con- fi influenţate sentimentele – fie înăbuşite, secinţă, nu vor fi deloc ocazii în care fie perturbate sau rănite! Astfel, dorinţa emoţiile Sale să fie în clocot, gata să na­turală a unui om urmăreşte să aibă izbucnească. El ne spune că trebuie să parte de dragostea umană, de respect, de învăţăm de la El, că trebuie să fim blânzi înţelegere şi de intimitate. Dar dacă nu şi smeriţi cu inima, cum este El. Ne va reuşi să-şi vadă dorinţa împlinită, va îndeamnă să luăm asupra noastră jugul cârti împotriva cerului şi va vocifera Său, supunându-ne de bunăvoie înfrânări- împotriva oamenilor. Oare este cineva lor. Şi El poartă un jug, chiar jugul lui scutit de o asemenea întristare şi durere? Dumnezeu. Îşi găseşte mulţumirea numai Trăind în lumea aceasta plină de amără- în voia Tatălui Său. De vreme ce Tatăl Îl ciune, de care toţi avem parte, poate cunoaşte şi-L înţelege, ce rost mai are să cineva să se aştepte să i se împlinească se îngrijoreze cu privire la împotrivirea cu adevărat această dorinţă? Nu, nu poate! din partea unora? El este dispus să accep- Dar copilul lui Dumnezeu care urmează te îngrădirile impuse de Dumnezeu. Şi cu stricteţe călăuzirea duhului, necăutând noi trebuie să purtăm jugul Său – ne împlinirea propriei sale plăceri, este mul- explică El – trebuind să acceptăm îngră- ţumit cu ce-i dă Dumn­ezeu, drept care, dirile Sale, să facem voia Sa şi să nu neastâmpărul lui încetează îndată. umblăm după li­bertate pentru firea veche. Dacă vom face aşa, atunci nimic nu va Domnul Isus le spune ucenicilor Săi: putea tulbura sau provoca emoţiile noas- „Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învă- tre. Asta e crucea! Dacă cineva este dis- ţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi pus să primească crucea lui Cristos şi să smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pen- se predea în întregime Domnului, va găsi tru sufletele voastre“ (Mat. 11:29). odih­nă pentru emoţiile sale. „Sufletul“ din acest verset se referă mai ales la acea componentă emotivă a fiinţei Da, aceasta este o viaţă cu adevărat noastre. Domnul ştie că noi, cop­iii Săi, satisfăcută! Creştinul nu pune preţ decât trebuie să trecem prin multe încercări, că pe Dumnezeu. De acum încolo el este Tatăl din cer va aranja lucrurile de aşa mulţumit cu voia Sa. Dumnezeu Însuşi natură încât noi să se simţim uneori sin- i-a împlinit dorinţa. El consideră tot ce guri, părăsiţi şi neînţeleşi. După cum Dumnezeu i-a aranjat sau dăruit, i-a cerut nimeni nu-L înţelege decât Tatăl, tot aşa sau i-a poruncit ca fiind bun. Doar dacă nimeni nu-i va înţelege pe ucenicii Săi (v. va putea urma voia lui Dumnezeu, inima 27). Isus ştie că Tatăl ceresc trebuie să lui va fi mulţumită. El nu mai caută plă- îngăduie să vină peste credincioşi multe cerea sa, şi asta nu din oblig­aţie, ci pen- întâmplări neplăcute, pentru ca aceştia să tru că voia lui Dumnezeu l-a satisfăcut fie înţărcaţi de colaborarea cu lumea. De pe deplin. Întrucât de-acum este împlinit, asemenea, El ştie ce simţăminte le vor nu mai are cereri. O asemenea viaţă încerca sufletele când vor trece prin văpa- poate fi rezumată într-un singur cuvânt: ia focului. Din această pricină, El le satisfăcută. Trăsătura dominantă a vieţii spune dinainte să înveţe de la El, pentru spirituale este satisfacţia, mulţumirea – nu ca să poată afla odihnă pentru emoţiile în sensul egocentrismului, al suficienţei de lor. Isus este blând. El poate primi orice sine sau al împlinirii dorinţelor eului, ci tratament din partea oamenilor. El acceptă în faptul că persoana respectivă constată

278 Omul spiritual, volumul II că toate nevoile i-au fost împlinite în găseşte desfătarea. Dacă Dumnezeu doreş- Dumnezeu. Pentru el voia lui Dumnezeu te să-l treacă pe robul Său prin încercări, este binele suprem, culmea mulţumirii. de bunăvoie va căuta aceste încercări. Îi Ce şi-ar mai dori? Ce-ar mai putea cere? plac încercările mai mult decât tămăduiri- Numai creştinii sentimentali Îi bagă de le. Dacă Dumnezeu doreşte să-l smereas- vină lui Dumnezeu pentru felul cum a că, cu bucurie va coopera cu El în pro- aranjat lucrurile, în timp ce ei aspiră să pria lui smerire. Toată plăcerea şi-o va acapareze tot mai mult, concepând în găsi doar în ceea ce-I face plăcere lui inima lor tot felul de speranţe deşarte. Dumnezeu. El nu lăcomeşte după nici un Dar cel care i-a dat voie Duhului Sfânt lucru ce se află în afara lui Dumnezeu. să-şi facă adânc lucrarea în el prin inter- El nu se aşteaptă la nici o înălţare, dacă mediul crucii nu mai tânjeşte după nimic Dumne­zeu nu doreşte acest lucru. El nu în folosul lui. Dorinţa lui este deja împli­ se împotriveşte lui Dumnezeu, ci, mai nită în Dumnezeu. deg­rabă, salută tot ce îngăduie Dumnezeu să vină peste el – fie dulce, fie amar. În acest punct, dorinţa credinciosului este total înnoită (asta nu înseamnă însă Crucea dă roade! Fiecare răstignire ne că de acum nu mai poate cădea); ea este aduce rodul vieţii lui Dumnezeu. Toţi cei una cu dorinţa lui Dumnezeu. Nu numai care sunt dispuşi să accepte crucea practi- că nu se mai împotriveşte Domnului, în că pe care le-o dă Dumnezeu vor con- latura negativă, ci, mai mult, trece în latu- stata că trăiesc o viaţă cu adevărat spiritu- ra pozitivă, găsindu-şi desfătarea în acele ală. Zilnic ne stă în faţă crucea practică lucruri care-I plac lui Dumnezeu. El nu-şi pe care Dumnezeu doreşte s-o purtăm. suprimă dorinţele, ci, pur şi simplu, este Fiecare cruce îşi are misiunea proprie de încântat de ceea ce cere Dumnezeu de la a îndeplini o anumită lucrare în viaţa el. Dacă Dumnezeu găseşte cu cale ca el noastră. Dea Domnul ca nici o cruce să să sufere, atunci îi cere Domnului sufe- nu fie în zadar în viaţa noastră! rinţă. Şi în mijlocul acestei suferinţe, îşi

CAPITOLUL 4 O VIAŢĂ STĂPÂNITĂ DE SIMŢURI Experienţa unui credincios O, dacă ar putea închide uşa cămăruţei Când creştinii se ataşează de Domnul sale, rămânând pe veci în prezenţa cu afecţiune, de obicei ei experiment­ează Domnului, bucuria lui ar fi de­plină, căci o viaţă de simţire. O atare experienţă este nici o limbă nu va putea des­crie şi nici o pentru ei cât se poate de pre­ţioasă. Ei pană nu va putea aşterne pe hârtie bucu- intră în această fază a umblării lor creşti- ria care-l aşteaptă acolo! Odinioară era ne în general după ce au fost eliberaţi de foarte volubil, de parcă interacţiunea cu păcat şi înainte de a intra în faza unei mulţimi mari de oameni sau cu persoane vieţi cu adevărat spirituale. Deoarece le individuale ar fi putut să-i împlinească lipseşte cunoştinţa spirituală, creştinii aceş- nevoile. Acum însă el pune mare preţ pe tia adesea presupun că această experienţă singurătate, deoarece tot ce primea de la emotivă este cât se poate de spirituală şi oameni nu se poate compara cu bucuria cerească, întrucât au parte de ea cel mai ce o primeşte când petrece timp în părtă- adesea după eli­berarea de păcat şi le pri- şie numai cu Domnul său. El va prefera lejuieşte o mare bucurie. Desfătarea pe timpul de părtăşie individuală cu Domnul care o aduce este atât de mare încât le unei părtăşii în comun cu credincioşii, de vine greu să se despartă de ea şi s-o dea teamă ca nu cumva atunci când se află uitării. în prezenţa altora să-şi piardă bucuria. În această perioadă, credinciosul Ba mai mult, slujirea va căpăta o anu- se­sizează apropierea de Domnul, El fiind mită spontaneitate. De unde până mai atât de aproape încât aproape Îl pot atin- adineaori nu părea să aibă nimic de spus, ge. El este receptiv la dulceaţa iubirii lui acum însă, cuprins de focul iubirii ce-i Cristos şi captivat de propria sa iubire dud­­uie în inimă, credinciosul va cun­oaşte fierbinte faţă de Domnul. În inimă pare o bucurie negrăită să le spună altora des- că arde un foc, care-i prilejuieşte o bucu- pre Domnul. Cu cât va vorbi mai mult, rie nespus de mare, de parcă s-ar afla cu atât mai însufleţit va fi. A suferi pen- deja în cer. Din piept i se înalţă un sim- tru Domnul i se va părea un lucru de ţământ înălţător de de­lectare ce cu greu mare preţ. Întrucât acum Îl simte pe poate fi descris, ca şi când ar fi intrat în Domnul atât de aproape şi-i este atât de posesia unei comori nepreţuite. Senzaţia drag, va îmbrăţişa cu uşurinţă ideea de aceasta nu-l părăs­eşte pe cred­incios nici martiraj. Toate pover­ile se vor transforma în timpul său de lucru, nici în cel de în sarcini uşor de purtat şi toate greutăţile repaus. Ori de câte ori credinciosul trece de odinioară i se vor părea uşoare. prin acest gen de experienţă, el se întrea- Cu o conştienţă atât de mare a apro- bă unde îi este locuinţa, deoarece are pierii Domnului, conduita exterioară a impresia că a părăsit deja cortul acesta creştinului va trece şi ea printr-o mare pământesc, suindu-se pe înălţimi împreu- transformare. Odinioară îi plăcea să vor- nă cu îngerii. bească, dar acum e foarte fericit doar să În acest timp, citirea Bibliei devine o tacă. În inima sa s-ar putea chiar să-i adevărată desfătare. Cu cât citeşte mai critice pe alţii care par să vorbească tot mult, cu atât mai tare străluceşte lumina timpul. Altă dată era puţin uşuratic, dar din cer. El este învrednicit să ia multe astăzi este serios. Este foarte afectat de decizii în faţa Domnului din care reiese orice lipsă de evlavie pe care o remarcă cât de mult Îl iubeşte pe Domnul. Mare la alţi fraţi, fapt pentru care îi judecă este dorinţa sa de a petrece timp de păr- foarte aspru. Într-un cuvânt, în această tăşie numai în prezenţa lui Dumnez­eu! fază, creştinul este tot mai atent la com- 227799

280 Omul spiritual, volumul II portarea sa exterioară, fiind, în acelaşi după ce abia a reuşit să spună câteva timp, şi mai conştient de neajunsurile cuvinte. Pe scurt, în timpul acestui episod altora. totul i se pare întunecat, uscat, rece şi O astfel de persoană îi va compătimi mort. Credinciosului i se pare că a fost în ascuns pe cei care nu au parte de părăsit de Domnul, uitat într-un mormânt. experienţa sa. El consideră că bucuria sa Nimic nu mai poate să-i mângâie inima. este dintre cele mai alese. Prin urmare, Speranţele de odinioară că starea de feri- ce jalnică trebuie să fie starea fraţilor săi cire va dăinui s-au năruit. care nu cunosc o asemenea experienţă! În acest punct, copilul lui Dumnezeu Privindu-şi fraţii şi surorile cum Îl slujesc va presupune, cum e şi normal, că negre- pe Domnul tăcuţi şi lipsiţi de căldura pe şit a păcătuit şi că, în consecinţă, Domnul care o are el, va considera viaţa acestora l-a părăsit (căci, dacă nu ar fi păcătuit, îşi drept searbădă. În definitiv, nu este oare spune creştinul, Domnul nu Şi-ar fi retras viaţa lui trăită la cel mai înalt nivel, din prezenta de la el, nu-i aşa?). În consecin- moment ce este atât de plină de bucuria ţă, probabil el va începe să-şi analizeze Domnului? I se va părea că el însuşi minuţios conduita recentă, încercând să pluteşte pe nori, deasupra piscurilor seme- stabilească în ce fel a păcătuit împotriva ţe, în timp ce sfinţii de rând înaintează Domnului. El speră că, prin mărturisirea anevoie prin văile întunecate. sa, Domnul va reveni şi-L va umple din Dar oare durează mult o asemenea nou cu sen­tim­ entul de intimitate şi înălţa- experienţă? Poate cineva să fie cuprins de re. Exam­ inându-se însă, nu va putea aşa o exaltare zi de zi, fiind fericit o depista nici un păcat deosebit. Totul îi va viaţă întreagă? Cei mai mulţi dintre noi părea ca mai înainte. Şi astfel, credincio- nu putem întreţine acest gen de experien- sul va relua cercetarea sa lăuntrică. Dacă ţă prea mult timp. Şi astfel ceea ce-l starea mea actuală Îl determină pe întristează cel mai mult pe credincios este Domnul să Se depărteze de mine, se va că, după ce s-a bucurat de o atare expe- întreba el, a­tunci de ce nu m-a părăsit în rienţă, în genere vreo lună, două, nespusa trecut? Cred­inciosul este zăpăcit de-a lui bucurie dispare dintr-o dată. Într-o binelea. Singura concluzie pe care o bună dimineaţă se va scula să citească poate trage este că trebuie neapărat să fi Biblia şi nu va mai găsi dulceaţa ce păcătuit împotriva Domnului în vreun fel, însoţea până mai deunăzi această îndelet- aceasta fiind cauza actualei stări de nicire. Se va ruga ca de obicei, dar se va lucruri. Şi Satan îl va acuza în acest simţi epuizat după numai câteva cuvinte. punct, ranforsând ideea falsă că omul Va avea impresia că a pierdut ceva. Cu respectiv neapărat trebuie să fi păcătuit. puţin timp în urmă îi judeca pe alţii pen- Prin urmare, credinciosul va plânge în tru că au rămas atât de codaşi în alerga- rugăciune înaintea Domnului, rugându-se rea spirituală, dar acum i se pare că el să fie iertat şi sperând să recâştige ceea însuşi e unul dintre ei. Inima i s-a răcit. ce a pierdut. Văpaia ce-i mistuia lăuntrul nu cu mult Totuşi, rugăciunea credinciosului este timp în urmă s-a stins. Nu mai este con- lipsită de putere. Nu numai că nu este în ştient de prezenţa şi apropierea Domnului. stare să repete experienţa ce o avusese în Mai degrabă, Domnul i se pare a fi trecut, dar, pe zi ce trece, este tot mai departe de el. Ba a început să se întrebe rece şi mai arid în simţirile sale. Îşi pier- unde S-a dus Domnul. Iar în privinţa de interesul pentru toate lucrurile. Dacă suferinţei, aceasta a devenit cât se poate alteori putea să se roage ore întregi, astăzi de reală, deoarece nu mai simte vechea chiar şi o rugăciune de câteva minute i bucurie ce însoţea suferinţa sa. Şi încă se pare obositoare. De fapt, nu mai are ceva: nu-l mai atrage ideea de a predica. nici o înclinaţie pentru rugă­ciune. Lectura Nu se mai simte îndemnat să continue, Bibliei, care în trecut îi prilejuia mari

O viaþţãă stãăpânitãă de simþţuri 281 bucurii, acum i se pare o piatră uriaşă să-şi impună să se poarte bine, inima îl care nu-l mai poate hrăni. Iar în ce pri- va condamna, în taină, că e făţarnic. În veşte părtăşia cu alţi credincioşi, nu-şi aceste condiţii, orice izbândă va veni ane- mai găseşte plăcerea de odin­ioară, nici nu voie, cărarea fiindu-i presărată cu eşecuri. e dornic să se angajeze în nici o lucrare. Evident, asta va spori suferinţa sa. Dacă Dacă face vreo lucrare, o face doar din cineva îl va elogia, în această perioadă, se sentimentul datoriei, pentru că aşa trebuie va simţi de-a dreptul încurcat, zicându-şi, să procedeze creştinii. Totul este forţat şi în sinea lui: „O, dacă ar şti ce nenorocit şters în viaţa sa. sunt!“ Pe de altă parte, dacă cineva îl va Confruntaţi cu atari senzaţii, unii creş- mustra, creştinul îi va da dreptate, conşti- tini – dar nu toţi! – se dau la fund. ent fiind de slăbic­iunea sa. Pe cei care Multe chestiuni, despre care ştiu precis că fac progrese în Domnul îi admiră sincer; fac parte din voia lui Dumnezeu pentru la fel şi pe cei ce se bucură de o aleasă ei, sunt abandonate, pentru simplul motiv părtăşie cu Domnul. Pe toţi cei din jurul că creştinul respectiv a căzut în deprima- său îi priveşte ca fiind mai buni decât el, re. Multe îndatoriri rămân neîndeplinite. întrucât aceştia au în ei destule părţi bune, Vechile apucături, pentru care aceşti cre- pe când la el nu remarcă absolut nimic dincioşi primiseră puterea de a le corecta bun. în perioadele de extaz, revin acum în Oare va continua această stare de lân- viaţa lor. Ceea ce compătimeau la alţii a cezeală la nesfârşit? Sau va putea el să-şi devenit între timp parte din propria lor găsească din nou echilibrul? Ceea ce se experienţă. Ei adoptă atitudini uşuratice, întâmplă aici este următorul lucru: după o în vorbirea lor – glume proaste, cuvinte bucată de timp, poate peste câteva săptă- cu două înţelesuri, o tendinţă de a căuta mâni, mult-râvnitul simţământ îl va cople- distracţii cu orice chip. Deşi aceşti creştini şi din nou. Asta se va întâmpla, probabil, au trăit, negreş­it, o schimbare, ea nu a în timp ce ascultă o predică sau după o durat foarte mult. rugăciune fierbinte rostită dis-de-diminea- Când un copil al lui Dumnezeu este ţă, în timpul devoţiunii matinale sau în golit de sentimentul său de bucurie, îşi timpul meditaţiei de la miezul nopţii. Nu spune că totul este în zadar. Întrucât nu are importanţă când anume. Important mai simte prezenţa Domnului, el conchi- este că bucuria revine în viaţa sa. În tim- de că precis Domnul nu mai este alături pul acestui reviriment al condiţiei credin- de el. Dacă nu mai simte afecţiun­ea ciosului, tot ce a pierdut în trecut este caldă a Domnului, îşi spune că sigur a acum recâştigat. Prezenţa Domnului este făcut ceva care nu I-a fost pe plac la fel de preţioasă ca mai înainte. Căldura Domnului. Şi, pe măsură ce se prelungeş- dragostei îi va însufleţi din nou fiinţa. te această experienţă, credinciosul pare să Rugăciunea şi lectura Bibliei vor fi la fel piardă chiar conştienţa prezenţei lui de gustate cum erau odinioară. Iar Dumnezeu. Prin urmare, el îşi va da toate Domnul este atât de scump pentru el, Îl silinţele să recupereze ceea ce a pierdut, simte atât de aproape, încât pare să-L atâta timp cât nu va cădea de oboseală în poată atinge aievea. A se apropia de El inima lui. Oare nu-L iubeşte el pe nu este o povară, ci desfătarea inimii sale. Dumnezeu? Oare n-a tânjit el de dor să Gata cu bezna din inima sa, cu suferinţa fie aproape de Domnul? Cum poate să şi uscăciunea! Totul este acum plin de sufere el să trăiască fără să simtă dragos- lumină, bucurie şi în­viorare. Deoarece el tea lui Dumnezeu? va da vina pe necredincioşia sa pentru Şi astfel, el se va strădui să-L gă­sească depărtarea Domnului de el, de acum din nou pe Dumnezeu. Se va sili să încolo va face tot posibilul să nu mai scape de această stare de pustiire, dar piardă ceea ce a recâştigat, ca nu cumva fără succes! Chiar atunci când va reuşi să rateze din nou această viaţă a simţirii.

282 Omul spiritual, volumul II Conduita sa exterioară va fi acum cât se situaţie frecvent întâlnită printre creştini. poate de atentă. Îl va sluji pe Domnul Dar oare este ea veridică? Nu este! Dacă zilnic, cu toată tăria, sperând să poată nu vom înţelege în ce constă defectul întreţine această bucurie şi să nu mai acestei aprecieri, vom suferi înfrângere cadă niciodată. după înfrângere, până la sfârşit. Şi totuşi, oricât de ciudat ar părea, în Un creştin trebuie să realizeze că pofida celor mai bune eforturi ale sale de „simţirea“ este exclusiv domeniul sufletu- a fi credincios, la scurt timp după asta lui. Cât timp va trăi în virtutea simţămin- Domnul îl va părăsi din nou pe sfânt. telor – indiferent de natura lor – va fi Fiorul bucuriei se va evapora. Din nou sufletesc. În perioada aceasta în care va credinciosul alunecă în cumplite fră­ resimţi bucurie şi Îl va iubi pe Domnul, mântări, în beznă şi-ntr-o stare de nerod- va umbla, de fapt, în virtutea simţăminte- nicie. Dacă vom cerceta biografia multor lor. Tot aşa, în intervalul în care va simţi creştini, vom descoperi că mulţi dintre ei exact opusul, va umbla tot prin simţuri. au parte de această experienţă după ce Pe cât de sufletesc este cel a cărui viaţă au fost izbăviţi de păcat şi s-au întâlnit şi lucrare sunt dictate de simţăminte de cu Dumnezeu ca Persoană. Iniţial, înviorare, bucurie şi lumină, pe atât de Domnul îi lasă să-I simtă drag­ostea, pre- sufletesc este cel a cărui umblare şi lucra- zenţa şi bucuria. Dar curând acest simţă- re sunt determinate de un simţământ de mânt dispare. Apoi revine, inun­dându-le uscăciune, întune­cime şi amărăciune. O de bucurie viaţa. Mai târz­iu, nu după viaţă cu adevărat spirituală nu este nicio- mult timp, creştinul îşi pierde din nou dată dominată de simţăminte şi nu este bucuria. Şi uite aşa, de cel puţin câteva trăită în virtutea acestora. Dimpotrivă, o ori, creştinul va trece prin aceste cicluri. viaţă spirituală reglează simţămintele. În Curios că asemenea fenomene nu aveau vremea noastră, creştinii fac greşeala de a loc înainte, câtă vreme el era carnal, până confunda o viaţă a simţămintelor cu o ce nu se deprinsese să-L iubească pe experienţă spirituală. Asta pentru că mulţi Domnul. Abia după ce a făcut oarecare nu au ajuns niciodată la stadiul de adevă- progres spiritual şi a început să-L iubeas- rată spiritualitate, drept care, orice senzaţie că pe Domnul va avea el parte de aceas- de fericire o vor interpreta drept o expe- tă experienţă. rienţă spirituală. Ei nu ştiu că aceste simţăminte tot sufleteşti sunt. Numai ceea Semnificaţia acestei experienţe ce are loc în intuiţie este o experienţă După câte îşi dă seama credinciosul, spirituală. Restul e doar activitate sufle- el se află pe o culme spirituală, atâta tească. timp cât este pătruns de un simţământ Exact în punctul acesta creştinii comit minunat, iar când nu are acest sim­ţământ, una din cele mai mari greşeli. Sub impul- se consideră în punctul cel mai scăzut. sul sentimentelor, un copil al lui Adesea îşi va descrie umblarea drept o Dumnezeu s-ar putea să se simtă atât de serie de suişuri şi coborâşuri. Prin asta el înălţat, de parcă s-ar fi suit în cer. Dar el înţelege că, atâta timp cât simte bucurie, nu realizează că acest lucru are loc doar iubindu-L pe Domnul şi sesizându-I pre- la nivelul simţirii. El crede că viaţa sa zenţa, de bună seamă trebuie să fie în este plină de Domnul ori de câte ori este cea mai bună formă spirituală. Dar dacă conştient de prezenţa Sa, dar i se pare că această senzaţie lăuntrică este searbădă şi L-a pierdut pe Domnul ori de câte ori chiar dureroasă, va conchide că se află nu-L mai simte. Din nou, el nu ştie că într-un declin spiritual. Cu alte cuvinte, totul se petrece la nivelul simţurilor. De este spiritual atâta timp cât focul iubirii pildă, simte că Îl iubeşte cu adevărat pe arde cu putere în inima sa, dar sufletesc, Domnul când este cuprins de un senti- când inima este din nou glacială. Este o ment de bucurie în inimă. Dar dacă este

O viaþţãă stãăpânitãă de simþţuri 283 lipsit de această căldură a simţurilor, va corupţi, goi, păcătoşi şi pustii suntem. conchide că realmente şi-a pierdut dragos- Este o lecţie pe care trebuie să ne-o însu- tea pentru Domnul, iarăşi fiind inconştient şim pe tot parcursul vieţii. Cu cât învăţăm de faptul că acestea nu sunt decât senti- mai profund această lecţie, cu atât mai mentele sale. Ştim că realitatea s-ar putea mult înţelegem adâncimea de necurăţie a să nu corespundă simţurilor, deoarece vieţii şi naturii noastre în ochii Domnului. acestea sunt extrem de nestatornice. În Dar aceasta nu este o lecţie pe care să realitate, fie că simte ceva, fie că nu ne-o însuşim cu bucurie, viaţa noastră simte nimic, realitatea este că el rămâne naturală nefiind, de fapt, în stare să şi-o neschimbat. Poate simte că face progrese, însuşească. Printre nume­roa­sele metode când, în realitate, să nu progreseze deloc. pe care le foloseşte El, cea mai importan- Sau să simtă că regresează, dar, dimpotri- tă este de a ne dărui simţăminte de bucu- vă, să nu regreseze nici un pic. Acestea rie, pentru ca apoi să ni le răpească. Prin nu sunt altceva decât simţăminte. Când intermediul acestui tratament, e posibil ca este plin de calde sentimente ce-i inundă cineva să înceapă să vadă cât de corupt fiinţa, concluzia pe care o trage este că, este. În starea de uscăciune, s-ar putea ca negreşit, face progrese spirituale. Dar el să ajungă să vadă cum, în vremurile aceasta nu este altceva decât o perioadă de odinioară, când beneficia de bucurie, de exaltare emoţională, care va reveni nesocotea darul lui Dumnezeu, înălţându- curând după aceea la starea iniţială. se pe sine şi dispreţuindu-i pe alţii; cum, Lucrarea sim­ţurilor pare să-i ajute pe cre- de multe ori, acţiona în virtutea înflăcără- dincioşii sufleteşti să progreseze, dar rii cauzate de emoţie, mai degrabă decât lucrarea Duhului este cea care îi face pe de duhul. O atare rememorare va genera cei spi­rituali să înainteze. Progresul celor smerenie în lăuntrul său. Dacă ar fi înţe- dintâi este fals. Numai ceea ce se reali- les că experienţa sa este lăsată de zează în puterea Duhului Sfânt este real. Dumnezeu cu scopul de a-l ajuta să se cunoască pe sine, poate că nu ar fi fost Ţelurile urmărite de Dumnezeu atât de asiduu angajat în căutarea unor Prin urmare, de ce dăruieşte Dum­ne­ senzaţii de exaltare, de parcă s-ar afla pe zeu, pentru ca apoi să ia de la noi ase- culme. Dumnezeu vrea să recunoaştem menea simţăminte? Pentru că are o serie că suntem la fel de pasibili de a necinsti de ţeluri pe care doreşte să le atingă. numele Său când suntem extaziaţi pe cât Mai întâi. Dumnezeu le dăruieşte cre- suntem când ne cuprinde deznădejd­ea. dincioşilor dragoste, ca să-i atragă mai Nu progresăm cu nimic mai mult nici în aproape de El. Se foloseşte de darurile zilele cu soare, nici în cele posomorâte. Sale pentru a-i atrage pe oameni la Sine Viaţa noastră este la fel de stricată şi-ntr- şi aşteaptă de la copiii Săi să creadă în un caz, şi-n celălalt. iubirea Sa în toate împrejurările, având în În al treilea rând. Dumnezeu urmăr­eşte vedere că El le-a demonstrat cât de alea- să-i ajute pe copiii Săi să-şi învingă să şi reală este dragostea Sa pentru ei. mediul înconjurător. Un creştin nu trebuie Din nefericire, creştinii Îl iubesc pe să permită împrejurărilor şi mediului în Dumnezeu doar atunci când Îi simt iubi- care vieţuieşte să-i modifice viaţa. Cel a rea, uitând de El în clipa în care nu mai cărui cărare este abătută în funcţie de simt această iubire. mediul înconjurător nu a cunoscut încă o În al doilea rând. Dumnezeu Se poartă experienţă profundă cu Domnul. Am cu noi în acest fel pentru a ne ajuta să învăţat deja că ceea ce poate fi afectat de ne înţelegem pe noi înşine. Ne dăm mediul înconjurător este sentimentul sau seama că cea mai grea lecţie de învăţat emoţia. Tocmai atunci când emo­ţiile noas- este aceea de a ne cunoaşte pe noi înşine tre sunt influenţate de mediu viaţa noastră – de a aprecia la justa valoare cât de suferă transformări. Prin urmare, cât de

284 Omul spiritual, volumul II important este să avem biruinţă asupra împrejurări. Cel care nu reuşeşte să-şi emoţiilor noastre, dacă dorim să biruim învingă mediul înconjurător nu va reuşi mediul înconjurător! Pentru a fi învingă- să-şi subjuge nici simţurile. tor asupra mediului înconjurător, creştinul În al patrulea rând. Dumnezeu are trebuie să iasă triumfător în lupta împo- încă un obiectiv în vedere. Scopul urmă- triva întregului evantai de sentimente şi rit de El este să instruiască voinţa noas- senzaţii. Dacă nu va reuşi să-şi învingă tră. O viaţă autentic spirituală nu este una simţurile, cele atât de schimbătoare, cum dominată de simţuri, ci o viaţă aflată sub va putea să-şi învingă mediul înconjură- stăpânirea voinţei. Voinţa unui om spiritu- tor? Simţă­mintele noastre sunt cele care al a fost deja înnoită de către Duhul reacţ­io­nează viu la orice schimbare surve- Sfânt. Acum ea aşteaptă revelaţia duhului nită în mediul înconjurător, modificându- înainte de a emite vreo comandă către se după calapodul acestor schimbări. întreaga fiinţă. Din nefericire, voinţa mul- Dacă nu ne ridicăm deasupra senzaţiilor tor sfinţi este atât de slabă, încât aceasta re­simţite de noi, viaţa noastră va oscila fie că nu poate duce la îndeplinire porun- după orice vânt al schimbăcioaselor sen- cile primite, fie, sub influenţa emoţiilor, zaţii. De aici, nevoia de a ne câştiga respinge voia lui Dumnezeu. Aşadar, for- biruinţa asupra simţămintelor, înainte de a marea şi întărirea voinţei devine un pas fi învingători asupra mediului înconjură- de importanţă primordială. tor. Un creştin care este exaltat poate îna- Aşa se explică de ce Domnul ne călă- inta foarte uşor, deoarece beneficiază de uzeşte printr-o gamă variată de sentimen- sprijinul simţurilor. Dar dacă va cădea în te, pentru ca să învăţăm cum să subju- descurajare, mersul îi va fi anevoios, găm aceste sentimente, obţinând astfel deoarece nu va avea pe ce să se bizuie biruinţa asupra mediului înconjurător. decât pe voinţa sa. Dumnezeu doreşte să Dacă va putea credinciosul să-şi înfrângă facă voinţa puternică, dar nu să stârneas- aceste senzaţii, atât de puternice şi de că sentimentele. Din când în când El îi variate, negreşit va fi în stare să facă faţă permite copilului Său să experimenteze atmosferei mereu schimbătoare din jurul un simţământ de sfâr­şeală şi ariditate, său. Astfel va atinge faza unei umblări ceva insipid, pentru a-l determina să facă statornice şi line, nemai­lăsându-se dus de uz de voinţa sa, în tăria duhului, făcând valul împrejurărilor. Dumnezeu doreşte exact acelaşi lucru pe care l-ar face sub să-l vadă pe copilul Său că rămâne ace- stimulentul emoţiei. Când este stimulată, laşi şi că nu se lasă clătinat de sentimen- emoţia preia controlul. Dar acum te tulburătoare. El aşteaptă de la copilul Dumnezeu vrea ca voinţa credinciosului Său să aibă comuniune cu El şi să-L să ia locul emoţiei, făcându-şi lucrarea sa. slujească plin de credincioşie, indiferent Voinţa poate fi întărită treptat prin exerci- cum s-ar simţi acesta: fie că e fericit, fie ţii doar în perioade în care nu primeşte că e trist. Copilul lui Dumnezeu nu tre- nici un ajutor de la simţuri. O, cât de buie să-şi plieze viaţa în funcţie de sim- mulţi sunt cei ce confundă adevărata ţămintele sale. Dacă Îl slujeşte pe Domnul măsură a vieţii spirituale cu ceea ce simt cu cre­dincioşie şi mijloceşte pentru alţii, ei, cu senzaţia. În mod eronat, ei cred că a­tunci trebuie să facă asta cu statornicie, ceasul unor puternice sentimente este, de şi când e bucuros, şi când e întristat. Nu fapt, apogeul lor spiritual, iar ceasul în are voie să slujească doar atunci când se care nu simt acest lucru drept o pierdere simte revigorat, încetând slujirea când este spi­rituală! Ei nu par a fi conştienţi de uscat. Dacă nu vom putea să ne subju- faptul că adevărata lor viaţă este trăită de găm această mare şi variată gamă de senzaţii, atunci cu nici un chip nu vom către duhul lor prin intermediul voinţei. putea avea izbândă asupra diverselor Poziţia la care se înalţă voinţa lor în cea- sul unor senzaţii de ariditate reprezintă o

O viaþţãă stãăpânitãă de simþţuri 285 adevărată realizare pentru creştin. Mod­ul vârşit pe care îl admiră şi-l caută cu tot în care se comportă el în timpul acestei dinadinsul de atâta timp. Dar după o secete este adevărata sa viaţă! vreme, această împrejurare nouă şi feri­cită În al cincilea rând. Prin această deodată se evaporă. Şi împreună cu ea, şi căl­ăuzire Dumnezeu doreşte cu ardoare bucuria şi sentimentul unei vieţi spirituale să-l călăuzească pe creştin spre un nivel superioare. Cei mai mulţi dintre ei sfâr- superior de existenţă. Dacă vom examina şesc prin a cădea de oboseală. Acum se cu atenţia umblarea creştinului, vom consideră necalificaţi pentru o sfinţire observa că, de fiecare dată când Domnul desăvârşită, nedemni de viaţa mai abun- a dorit să-i conducă pe ai Săi la un nivel dentă de care beneficiază alţii. Judecata mai înalt, mai întâi El le-a dat prilejul să lor se bazează pe faptul că ei au pierdut guste acea viaţă prin intermediul simţă- ceea ce admiraseră de atâta amar de mintelor lor. Am putea afirma că de fie- vreme şi, de fapt, chiar avuseseră pentru care dată când cineva experimentează o câteva clipe. Ce nu realizează ei este însă viaţă a simţămintelor, acea persoană a faptul că de câtva timp încoace ei trăiesc atins o nouă piatră de hotar în umblarea realitatea uneia din legile spir­ituale vitale sa spirituală. Dumnezeu îi dăruieşte în ale lui Dumnezeu, care sună astfel: ceea avanpremieră ceea ce intenţionează să-i dea mai târziu. Mai întâi, aranjează ca ce s-a câştigat pe pla­nul sentimentelor tre- acest creştin să re­simtă acest lucru, după care retrage senzaţia, pentru ca el să buie păstrat acum la nivelul voinţei; iar poată reţine ceea ce a simţit prin interme- diul duhului său. Apoi, dacă duhul vine ceea ce s-a reţinut la nivelul voinţei devine în ajutor prin voinţa sa, prin faptul că nu parte integrantă din viaţa cuiva. Dumnezeu ţine cont de emoţiile sale, creştinul va nu a retras decât simţământul. El vrea ca vedea că a făcut un progres real în noi să ne exersăm voinţa, pentru a face umblarea sa. Faptul acesta este confirmat ceea ce fuseserăm anterior stimulaţi să în experienţa noastră de toate zilele. În facem prin intermediul simţurilor noastre. timp ce ne desfăşurăm existenţa de toate Şi, nu după mult timp, vom descoperi că zilele, cu suişuri şi coborâşuri, de obicei ceea ce s-a pierdut în simţurile noastre a tragem concluzia că n-am înaintat deloc. devenit între timp, pe nesimţite, o parte Conchidem astfel că în timpul acestor integrantă a vieţii noastre. Aceasta este o luni sau ani am mers fie înainte, fie îna- viaţă spirituală. Este de dorit să ţinem poi sau mai întâi înapoi, şi apoi înainte. cont de acest lucru, pentru ca să nu Dar dacă ar fi să comparăm actuala noas- cădem de oboseală. tră stare spirituală cu cea de la începutul Prin urmare, totul se roteşte în jurul acestor fluctuaţii, am descoperi că, de voinţei. Este oare voinţa noastră predată fapt, am făcut totuşi unele progrese. Am Domnului? Este ea liberă să urmeze călă- înaintat fără să ne fi dat seama de acest uzirea duhului, cum făcea mai înainte? lucru. Dacă da, atunci oricât de mult s-ar fi Mulţi greşesc pentru simplul fapt că schimbat simţămintele, nu are nici o nu şi-au însuşit această învăţătură. După importanţă. Ceea ce trebuie să ne preo- ce s-au predat cu totul Domnului, după cupe întotdeauna trebuie să fie următorul ce au atins un nou stadiu de umblare lucru: urmează voinţa noastră călăuzirea cum ar fi sfinţirea sau biruinţa asupra duhului? Să nu ne complacem în simţuri- păcatului, hotărât ei păşesc într-o nouă le noastre. Mai degrabă, să fim înţelepţi, viaţă. Ei cred că au făcut progrese, deoa- luând în seamă ceea ce se întâmplă în rece sunt plini de bucurie şi lumină, des- legătură cu experienţa naşterii din nou. cătuşaţi şi degajaţi. Ei se socotesc ca unii Cu acea ocazie, credinciosul este, de obi- care posedă deja acel fel de vieţuire desă- cei, plin de sentimente de bucurie, dar curând ele dispar. Să însemne oare asta că el s-a pierdut din nou? Bineînţeles că nu! Deja el a primit viaţă în duhul său.

286 Omul spiritual, volumul II Cum se simte el ulterior nu are absolut spirituală a credinciosului va suferi, cum nici o importanţă. este de aşteptat, un regres tot mai mare, până când credinciosului i se va părea că Pericolul acestei vieţi ori de câte ori emoţia lipseşte, viaţa spiri- Nu există absolut nici un pericol dacă, tuală lipseşte cu desăvârşire. Funcţio­narea în timp ce avem o astfel de experienţă, îi emoţiei a devenit astfel un opium pentru înţelegem sensul şi mergem mai departe, toţi aceşti oameni. Ce trist e să consta- în conformitate cu voia lui Dumnezeu. tăm că unii rămân inconştienţi de acest Dar ar putea fi un pericol pentru viaţa fapt, crezând că viaţa lor spirituală ar fi spirituală dacă nu vom înţelege voia lui cea mai puternică atunci când sentimente- Dumnezeu şi nu vom reuşi să ne împo- le lor sunt înfierbântate la maximum! trivim unei trăiri dominate de simţuri. Cu Cauza care stă la baza acestei erori alte cuvinte, când suntem stăpâniţi de un este înşelăciunea pe care o produc simţă- sentiment înălţător, vom înainta fără ezi- mintele. În clipa în care trăieşte clipe de tare, dar în absenţa unui astfel de simţă- extaz, copilul lui Dumnezeu nu numai că mânt, vom refuza să facem un singur simte o intensă iubire din partea pas. Cei care fac din simţuri principiul Domnului către el, ci şi propria sa iubire lor de viaţă se expun la multe pericole. faţă de Domnul. Va trebui oare să ne Oricine umblă călăuzit de emoţiile sale lepădăm de acest sentiment de iubire faţă de bucurie are, de obicei, o voinţă slabă, de Domnul? Ar putea oare o afecţiun­e instabilă, când este vorba să urmeze călă- atât de fierbinte faţă de El să ne dăune- uzirea duhului. Dezvoltarea percepţiei spi- ze? Prin însuşi faptul că pun o asemenea rituale a credinciosului este îngreunată întrebare, sfinţii din această categorie îşi prin înlocu­irea intuiţiei duhului cu senti- trădează nechibzuinţa. mentele sale. Şi astfel, el va umbla călău- Iată întrebarea pe care trebuie s-o zit de sentimentele sale. punem: iubeşte cineva cu adevărat pe Pe de o parte, intuiţia sa este supri- Domnul când este cuprins de exaltare? mată de emoţie, iar de pe alta, este neu- Sau, mai degrabă, persoana respectivă tilizată. Şi astfel, ea nu se dezvoltă aproa- iubeşte însuşi sentimentul de exaltare? pe deloc. Dar intuiţia este activă exclusiv Desigur, trebuie să recunoaştem că în condiţiile în care emoţia este redusă la Dumnezeu este Cel care ne dăruieşte tăcere. Numai atunci va putea ea să-i această bucurie. Dar oare nu tot transmită omului gândul ei. Ea devine tot Dumnezeu este Cel care ne-o răpeşte? mai puternică pe măsură ce este exersată. Dacă L-am iubit cu adevărat, atunci tre- Dar voinţa acelei persoane care se bizuie buie să continuăm să-L iubim în orice pe simţuri este deposedată de puterea sa condiţii sau împrejurări am fi aşezaţi de suverană. Intuiţia sa este înăbuşită, nepu- El. Dacă dragostea noastră este prezentă tând transmite mesajul cu o voce clară. doar atunci când simţurile sunt la lucru, De aceea, întrucât voinţa alunecă în probabil asta înseamnă că Îl iubim nu pe această stare de uscăciune, credinciosul Dumnezeu, ci aceste sentimente. va avea nevoie de şi mai mult ajutor din Ba mai mult, cineva ar putea interpre- partea simţurilor pentru a determina ta greşit acest sentiment, crezând că aici voinţa să funcţio­neze. Voinţa e acţionată ar fi chiar Dumnezeu Însuşi, fără să rea- de simţuri. Dacă acestea din urmă sunt lizeze că există o diferenţă uriaşă între vii, voinţa va fi activă. Pe când dacă Dumnezeu şi bucuria lui Dum­nezeu. simţurile şi-au redus intensitatea, voinţa Abia când revine sentimentul de uscăciu- îşi va suspenda activitatea. Ea este inca- ne va putea Duhul Sfânt să-i arate aces- pabilă de a face ceva pe cont propriu. Ea tui credincios că ceea ce a căutat el cu depinde de activarea emoţiei, care are atâta înfrigurare nu a fost Dumnezeu rolul de a o declanşa. Între timp, viaţa Însuşi, ci bucuria Sa. Nu pe Dumnezeu

O viaþţãă stãăpânitãă de simþţuri 287 îl iubeşte, de fapt, credinciosul, ci senti- iubim este doar bucuria ca atare, chiar mentul care-l face bucuros. E drept că dacă e bucuria Domnului! senzaţia îi conferă sentimentul iubirii şi Asta demonstrează că preţuim mai prezenţei lui Dumnezeu, dar el nu-L mult darul lui Dumnezeu, decât pe iubeşte pe Dumnezeu pentru ceea ce este Dumnezeu Dătătorul! În plus, prin asta El, ci credinciosul iubeşte pentru faptul că dovedim că am continuat să umblăm în se simte înviorat, luminat şi înălţat. Astfel virtutea vieţii sufletului nostru, nefiind în el va pofti din nou acest sentiment până stare să apreciem la justa valoare adevăra- când acesta va scădea în intensitate. Ceea ta viaţă spirituală. Noi zeificăm sentimen- ce-i provoacă bucurie este bucuria tul de bucurie, considerându-l, incorect, Domnului, nu Domnul Însuşi! Dacă L-ar drept delectabil. Pentru a-i lecui pe copiii iubi cu adevărat pe Dumnezeu Însuşi, Săi de această greşeală, Dumnezeu le iubirea sa faţă de El ar continua chiar retrage sentimentul de bucurie, când dacă ar trebui să sufere „apele cele mari“ găseşte El de cuviinţă, îngăduindu-le să şi „râurile“ (Cânt. Cânt. 8:7). cadă în suferinţă, pentru ca să-şi găsească Desigur, aceasta este o lecţie cât se toată desfătarea numai în El, nu în bucu- poate de dificil de învăţat. Negreşit trebu- ria Lui. Dacă vor face cu adevărat din ie să avem bucurie şi Domnului Îi place Dumnezeu culmea bucuriei lor, atunci Îl să ne dăruiască bucurie. Dacă savurăm vor preamări şi iubi chiar şi-n ceasul bucuria potrivit cu voia Sa, o atare delec- suferinţei. Alt­minteri, se vor cufunda în tare ne va fi de folos, iar nu dăunătoare. beznă. Pro­cedând astfel, Dumnezeu nu (Asta înseamnă că nu căutăm noi înşine urmăreşte să ne distrugă viaţa spirituală, această bucurie, deşi, dacă Dumnezeu ci, mai degrabă, să distrugă toţi idolii binevoieşte să ne-o dea, Îi mulţumim. cărora ne închinăm, uitând că avem dato- Dar şi dacă Dumnezeu ar găsi cu cale să ria de a ne închina doar Lui. El doreşte ne lipsească de ea, tot mulţumitori am fi. să elimine orice obstacol din umblarea Nu vom forţa lucrurile). Totuşi, dacă ne noastră spi­rituală. El vrea să trăim în El, vom ataşa atât de mult de această bucu- nu în simţurile noastre. rie, căutând s-o avem cu orice preţ, în Un alt pericol ce se poate ivi pentru fiecare zi, atunci înseamnă că deja L-am cei ce trăiesc mânaţi de simţuri, mai părăsit pe Domnul, în favoarea bucuriei degrabă decât de duhul, prin intermediul pe care ne-o dăruieşte El. Acest simţă- voinţei, este următorul: aceştia pot fi înşe- mânt de bucurie pe care-l dăruieşte laţi de Satan. Este o problemă as­upra Dumnezeu nu poate nicidecum să fie căreia trebuie să fim în deplină cunoştinţă despărţit de Dumnezeu Însuşi, Dătătorul. de cauză. Satan dă dovadă de o veritabilă Dacă vom încerca să savurăm această dibăcie în falsificarea sentimentelor ce vin senzaţie delectabilă pe care o dăruieşte El, de la Dumnezeu. Dacă, prin intermediul dar fără El Însuşi, înseamnă că viaţa unei game felurite de senzaţii, încearcă noastră spirituală este în pericol. Cu alte să-i zăpăcească pe creştini să umble cu cuvinte, nu putem înainta spiritual dacă totul după că­lăuzirea duhului, atunci cu ne găsim satisfacţia în bucuria pe care o cât mai abitir le joacă el feste celor ce se dăruieşte Dumnezeu, mai degrabă decât lasă călăuziţi de simţurile lor. Umblând în Dumn­ezeu, Cel care ar trebui să con- călăuziţi de simţuri, aceştia cad direct în stituie bucuria noastră. O, ce trist e că de mâna lui Satan, căruia îi face o plăcere atâtea ori Îl iubim nu pentru ceea ce este deos­ebită să-i alimenteze cu tot fel de El, ci din interesul nostru propriu. Iubim, sentimente pe care aceştia cred că le-au deoarece iubindu-L pe Dumnez­eu pri­mit de la Dumnezeu. ex­perimentăm un fel de bucurie în inimă. Duhul rău e capabil să-i înflăcăreze Asta relevă însă cu precizie faptul că, de sau să-i deprime pe oameni. De îndată ce fapt, nu-L iubim pe El Însuşi. Ceea ce a acceptat cineva sentimentul furnizat de

288 Omul spiritual, volumul II Satan, a şi cedat teren vrăjmaşului în în 90 la sută din cazuri, de la duhul rău. sufletul său. El va continua să fie înşelat De ce au căzut atâţia în această cursă? în continuare până când Satan a dobândit Pur şi simplu pentru că nu trăiesc în controlul asupra mai tuturor sim­ţămintelor duh, ci le place să trăiască în simţurile sale. Ba uneori Satan îl va face să aibă lor! În consecinţă, ei acordă forţei rele experienţe supranaturale, să tremure, să prilejul de a le juca feste. Creştinii trebu- simtă fiori electrizanţi, sau să îngheţe, să ie să înveţe să se lepede de viaţa lor dea în clocot, să plutească în aer, sau să sentimentală, deoarece, în caz contrar, vor fie cuprins de o flacără intensă, din cap ceda teren vrăjmaşului, pentru ca acesta până în picioare, care să-i mistuie, chipu- să-i amăgească. rile, toate necurăţia, ş.a.m.d. Când a ajuns Trebuie să avertizăm cu toată serio­ cineva să fie atât de amăgit, întreaga lui zitatea pe toţi copiii lui Dumnezeu să ia fiinţă va depinde de sentimente, voinţa seama la simţurile lor trupeşti. Nicio­dată fiindu-i paralizată, iar intuiţia total împre- nu avem voie să permitem nici unui duh surată. El va vieţui integral în omul din să creeze vreun simţământ în trupul nos- afară, omul dinăuntru fiind complet imo- tru împotriva voinţei noastre. Treb­uie să bilizat. În această fază, el va face voia lui ne împotrivim oricărui sim­ţământ fizic de Satan în mai toate privinţele, căci tot ce acest gen. Nu avem voie să dăm crezare va avea vrăjmaşul de făcut va fi să-i nici uneia din aceste senzaţii trupeşti. În furnizeze creştinului un anumit simţă- loc să le dăm curs, trebuie să le condam- mânt, prin care să-l dirijeze să facă voia năm, să refuzăm să le acordăm loc în sa. Din nefericire, cred­inciosul nu-şi dă fiinţa noastră, deoarece prin ele îşi declan- seama că este amăgit de Satan. El îşi şează vrăjmaşul întotdeauna înşelăciunea. imaginează că este mai spiritual decât Intuiţiei din străfundul fiinţei noastre tre- alţii, de vreme ce are parte de atari expe- buie să-i dăm ascultare. rienţe supranaturale. O examinare atentă a vieţii sentimen- Fenomene supranaturale ca cele descri- tale a creştinului ar putea da la iveală un se mai sus vatămă viaţa spirituală a mul- principiu bine mascat: anume faptul că o tor creştini de azi în modul cel mai grav e o viaţă axată pe satisfacerea dorinţelor cu putinţă. O, cât de mulţi din cop­iii lui eului. În definitiv, de ce este căutată o Dumnezeu au căzut în această groapă! Ei senzaţie de bucurie cu atâta ardoare? consideră aceste fenomene supranaturale Pentru că place eului! De ce este uscă­ – care le conferă o senzaţie fizică de ciun­ea atât de evitată? Pentru că îi displa- putere a spiritului, făcân­du-i fericiţi sau ce eului. De ce dorim să avem parte de trişti, în clocot sau glaciali, zâmbitori sau senzaţii trupeşti? Iarăşi, din pricina eului. posomorâţi şi care le furnizează vedenii, De ce ne dăm în vânt după experienţe visuri, glasuri, focuri sau chiar senzaţii de supranaturale? Tot pentru a fi pe placul o frumuseţe inexprimabilă – ca fiind nea- eului. Dea Domnul ca Duhul Sfânt să ne părat dăruite de Duhul Sfânt, reprezen- deschidă ochii să vedem cât de plină de tând astfel cea mai mare realizare a unui „eu“ este aşa-numita viaţă „spirituală“ a creştin. Astfel ei nu recunosc defel că simţurilor! Fie ca Domnul să ne arate că acestea nu sunt altceva decât lucrările atunci când suntem plini de sentimente duhului rău. Ei nu vor să accepte în rup- de bucurie, de fapt, tot pe eu este axată tul capului că atari lucrări pot fi săvârşite viaţa noastră! Este o umblare ahtiată după atât de duhul rău, cât şi de Duhul Sfânt. satisfacerea plăce­rilor eului! Realitatea sau Sunt cu totul incon­ştienţi de faptul că falsitatea vieţii spi­rituale se pot măsura Duhul Sfânt lucrează în duhul oamenilor. prin modul în care tratăm eul. Tot ce generează simţăminte în trup vine,

CAPITOLUL 5 VIAŢA DE CREDINŢĂ Biblia ne dezvăluie calea normală a într-o continuă alternanţă. umblării creştinului în texte cum sunt Dumnezeu aşteaptă de la copiii Săi ca următoarele: „Cel neprihănit va trăi prin aceştia să nu facă din delectare scopul credinţă“; „viaţa pe care o trăiesc acum vieţii lor. Dumnezeu vrea ca ei să umble în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui crezând în El. În timp ce îşi parcurg aler­ Dumnezeu“; şi „noi umblăm prin cre­ garea spirituală, ei trebuie să meargă îna­ dinţă, nu prin vedere“ (Rom. 1:17; Gal. inte, fie că se simt confortabil, fie că sunt 2:20; 2 Cor. 5:7;). Prin credinţă trebuie strâmtoraţi. Ei nu trebuie să-şi mo­difice să trăim! Deşi principiul acesta poate fi atitudinea faţă de Dumnezeu în funcţie înţeles destul de lesne cu mintea, nu tot de senzaţiile lor. Oricât de mare ar fi atât de uşor este să-l trăim în practică. uscăciunea din jurul lor, oricât de ingrată Viaţa de credinţă nu numai că se deo­ situaţia cu care sunt confruntaţi, oricât de sebeşte radical de viaţa simţurilor, ci este întuneric ar fi, ei continuă să meargă îna­ diametral opusă acesteia. Cel care trăieşte inte, încrezându-se în Dum­nez­eu şi înain­ călăuzit de simţuri poate urma voia lui tând, atâta timp cât ştiu că aceasta e voia Dumnezeu sau căuta lucrurile de sus cu lui Dumnezeu. Deseori simţ­urile lor par uşurinţă atunci când este plin de entuzi­ să se răzvrătească îm­potriva acestei înain­ asm. Dar dacă acest sentiment înălţător tări. Ei devin extrem de îndureraţi, melan­ încetează, toate activităţile încetează. Nu colici şi deznădăjduiţi, de parcă sentimen­ tot aşa este cu umblarea prin credinţă. tele lor i-ar ruga stăr­uitor s-o lase mai Credinţa este ancorată în Cel în Care moale cu aceste acti­vităţi spirituale. Totuşi crede credinciosul, mai degrabă în cel ei merg înainte, ca de obicei, ignorând care face uz de actul cred­inţei, adică în aceste sentimente potrivnice, deoarece sunt credinciosul însuşi. Cred­inţa nu priveşte la convinşi că lu­crarea trebuie făcută. ceea ce i se întâmplă, ci la Cel în Care Aceasta este calea credinţei, care nu ia în crede. Deşi credinciosul ar putea să se seamă sentimentele, ci are în vedere doar schimbe complet, totuşi, Cel în care îşi planul lui Dumnezeu. Dacă credem că un pune el încrederea niciodată nu Se schim­ lucru este avut în vedere de Dumnezeu, bă. Prin urmare, credinciosul poate să atunci oricât de neinteresant ar fi pentru înainteze fără nici o teamă. Credinţa îşi simţuri, îl vom duce la îndeplinire. Cel stabileşte relaţia cu Dumnezeu. Ea nu care trăieşte în virtutea simţurilor se anga­ priveşte la sentimente, pentru că este jează să facă doar ceea ce-l interesează. ancorată în Dumnezeu. Credinţa merge Dar cel ce umblă prin credinţă ascultă pe urmele Celui în care crede, pe când întru totul de voia lui Dumnezeu, neţi­ sentimentul depinde de simţuri. Credinţa nând deloc seama de propriul său interes Îl priveşte pe Dumnez­eu, pe când senti­ sau de indiferenţa sa. mentele privesc eul. Dumnezeu nu Se Viaţa simţurilor îi îndepărtează pe schimbă. El este acelaşi Dumnezeu şi în oameni de poziţia de rămânere necurmată zilele înnorate, şi în cele însorite. În con­ în Domnul, pentru ca ei să poată găsi secinţă, cel care trăieşte prin credinţă este satisfacţie în bucurie, pe când viaţa de la fel de neschimbător ca Dumnezeu. El credinţă îi atrage pe credincioşi spre pozi­ exprimă acelaşi gen de viaţă, şi prin ţia de a-şi găsi toată satisfacţia în beznă, şi prin lumină. Dar cel care trăieş­ Dumnezeu, prin credinţă. Întrucât ei L-au te călăuzit de sentimente trebuie să se găsit pe Dumnezeu, sentimentele lor de conformeze unei vieţi pline de suişuri şi bucurie nu sporesc cu nimic bucuria lor, coborâşuri, deoarece simţurile sale sunt după cum nici senzaţiile lor de durere 289

290 Omul spiritual, volumul II nu-i doboară de întristare. O viaţă domi­ pricina lui Dumnezeu şi a faptului că este nată de simţuri îl va face pe sfânt să aproape de noi (iar nu din pricina unor trăiască pentru el însuşi, dar o viaţă de lucruri carnale sau pământeşti), ţelul credinţă îl va învrednici să trăiască pentru urmărit de Dumnezeu pentru noi nu este Dumnezeu şi să nu cedeze deloc vieţii acela de a ne bucura de bucuria propriu- eului din el. Când ne ocupăm de eul zisă, ci de a asculta de voia Sa. Crucea nostru, făcându-i pe plac, nu mai trăim o trebuie să continue să-şi facă lucrarea viaţă de credinţă, ci, pur şi simplu, o până când nu a mai rămas decât voia viaţă a simţurilor. Sentimentele de mare Sa. Dacă ne desfătăm în căldura cu care satisfacţie sunt, într-adevăr, plăcute eului. ne învăluie Dumnezeu, atunci mai avem Dacă umblă cineva călăuzit de senzaţii, de gustat circumcizia mai profundă a cru­ acesta e un indiciu că nu şi-a predat viaţa cii. naturală, nu a supus-o lucrării crucii. El Mare este contrastul dintre voia lui încă mai are în el un loc aparte rezervat Dumnezeu şi bucuria lui Dumnezeu! eului, ca să-i fie plăcut şi să-i dea satis­ Prima este mereu prezentă, deoarece noi facţie, deşi în realitate continuă să păşeas­ putem cunoaşte mintea (gândul) lui Dum­ că pe calea spirituală. nezeu, în modul providenţial în care aran­ Experienţa creştină, de la început şi jează evenimentele. Dar a doua nu este până la sfârşit, este un drum al credinţei. întotdeauna prezentă, fiind experimentată Prin ea noi ajungem să dobândim o viaţă doar în anumite împrejurări şi în anumite nouă şi tot prin credinţă ne trăim această momente. Când un creştin caută bucuria viaţă nouă. Desigur, toţi sfinţii recunosc lui Dumnezeu, el pur şi simplu alege că aşa stau lucrurile. Dar, nu ştiu cum acea parte a planului lui Dumnezeu care-i se face, că mulţi par să uite sau să negli­ surâde; el nu do­reşte întreaga voie a lui jeze acest adevăr în experienţa lor. Ei uită Dumnezeu, ci decide să asculte de planul că a trăi şi a înainta în virtutea simţurilor lui Dumn­ezeu doar atunci când Dumnezeu sau a senzaţiilor de fericire înseamnă a îl face fericit. Dar dacă îl face să sufere, umbla prin vedere, şi nu prin credinţă. Ce dintr-o dată credinciosul se revoltă împo­ este viaţa de credinţă? Este o viaţă trăită triva voii Sale. Dar persoana care-şi dedi­ în contrast cu viaţa simţurilor, deoarece că viaţa ascultării de voia Sa va as­culta pe acestea le nesocoteşte întru totul. Dacă de Domnul, indiferent ce sim­ţăminte îngă­ creştinii doresc să trăiască în virtutea duie El să vină peste el. El poate sesiza acestui principiu, ei nu trebuie să-şi planul lui Dumnezeu şi în bucurie, şi în schimbe înfăţişarea sau să plângă cu suferinţă. amar, ca şi când ar fi total lipsiţi de viaţă În faza iniţială a experienţei unui creş­ spirituală, ori de câte ori se simt reci, tin, Dumnezeu îi permite să-şi găs­ească uscaţi, goi sau îndureraţi. Noi trăim prin desfătare în bucuria pe care i-o dăruieşte. credinţă, nu prin bucurie. După ce a înaintat puţin pe cărarea spiri­ tuală, Dumnezeu îi retrage bucuria, întru­ Lucrarea mai profundă a crucii cât acest lucru este de folos pentru cre­ Când renunţăm la fericirea fizică şi la dincios. Dumnezeu consideră că dacă plăcerile mondene, suntem ispitiţi să con­ creştinul ar umbla după această bucurie chidem că deja crucea şi-ar fi închei­at şi ar savura-o prea mult timp, n-ar mai lucrarea desăvârşită în noi. Noi n-am putea trăi prin orice cuvânt ce iese din priceput că, în lucrarea lui Dumnezeu de gura Sa, ci ar trăi întru totul călăuzit de anulare a vechii creaţii din noi, mai acel cuvânt care-i aduce bucurie. În acest răm­ âne o cruce, mult mai profundă, care caz, el ar trăi în mângâierea lui ne aşteaptă. Dumnezeu doreşte să mur­im Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul Care faţă de bucuria Sa şi să trăim prin voia dăruieşte mângâiere. Din această pricină, Sa. Chiar dacă ne simţim bucuroşi din Dumnezeu este nevoit să ia de la noi

O viaţă de credinţă 291 aceste senzaţii plăcute, pentru ca noi, mângâierea şi desfătarea pe care i le copiii Săi, să putem trăi exclusiv prin El. dăruise în ceasul suferinţei şi ascultării. Ştim că Domnul, la începutul um­blării Acum creştinul trebuie să sufere fără noastre spirituale, cum e şi normal, ne lucrarea produsă de mângâierea lui mângâie atunci când suferim pentru El, Dumnezeu. El suferă în exterior, pe când făcându-ne să-I simţim pre­zenţa, să-I în lăuntrul său este plin de amărăciune. vedem faţa zâmbitoare, să-I cunoaştem Căci i se cere să facă voia lui Dumnezeu dragostea şi să avem parte de grija Sa fără să i se dea nici cel mai mic lucru deosebită, ca nu cumva să cădem de care să-i trezească interesul. De fapt, totul oboseală. Când credinciosul şi-a însuşit este uscat şi lipsit de interes. Prin acest gândirea (mintea) Domnului, călăuzindu- proces, Dumnezeu va afla precis motivul se după aceasta, de obicei, Domnul îi pentru care suferă credinciosul pentru El dăruieşte o mare plăcere. Deşi credincio­ şi ascultă de voia Sa. Dumnezeu îl întrea­ sul a plătit un preţ pentru că L-a urmat bă: eşti tu gata să înduri chiar şi fără a fi pe Domnul, totuşi bucuria pe care o compensat de mângâierea Mea? Eşti tu capătă întrece cu mult ceea ce a pierdut, dispus să trudeşti, făcând lucruri care nu de unde şi desfătarea pe care o resimte te interesează nici câtuşi de puţin? Poţi tu credinciosul de a asculta de voia Sa. Dar face acest lucru doar pentru că acesta Domnul întrevede că aici ne poate paşte este planul Meu? Vei putea tu face un pericol, prin faptul că, după ce am lucrul Meu când te simţi deprimat, gol şi experimentat mângâierea Sa în suferinţă uscat? Vei putea tu să faci acest lucru şi fericirea de a urma călăuzirea Sa, e pentru simplul motiv că aceasta este normal ca un copil al lui Dumnezeu să lucrarea Mea? Eşti tu în stare să accepţi caute în continuare ase­menea mângâiere cu bucurie suferinţa fizică, fără să ai şi bucurie data viit­oar­e când trece prin parte de vreo compensaţie sub formă de suferinţă sau ascultă de voia Domnului înviorare? Vei putea tu accepta asta doar sau când se aşteaptă să fie ajutat numai­ pentru că vine din mâna Mea? decât de mângâierea şi de bucuria Sa. În Aceasta este o cruce practică, prin consecinţă, el suferă sau face voia care Domnul ne descoperă dacă trăim Domnului nu din motivaţia pură de a pentru El prin credinţă sau, dimpotrivă, face acest lucru de dra­gul Domnului, ci, dacă trăim pentru noi înşine, prin simţuri. în plus, din dorinţa de a fi răsplătit cu De câte ori nu i-am auzit pe atâţia mângâiere şi fericire. Fără aceste cârje, el zicând: „Eu trăiesc pentru Cristos“! Dar nu mai poate continua. Voia Domnului ce înseamnă oare acest lucru? Mulţi sfin­ devine inferioară bucu­riei pe care o dăru­ ţi presupun că, dacă trudesc pentru ieşte El în clipa ascultării. Domnul sau dacă Îl iubesc pe Domnul, Dumnezeu ştie că copilul Său este cât înseamnă că trăiesc pentru Cristos. Din se poate de dornic să sufere dacă este păcate, lucrurile nu stau tocmai aşa. A mângâiat, fiind încântat să facă voia Sa, trăi pentru Domnul înseamnă a trăi pen­ dacă primeşte, în schimb, bucurie. Dar tru voia Sa, pentru interesele Sale şi acum Dumnezeu doreşte să afle ce pentru împărăţia Sa. Şi, ca atare, nu mai anume îl motivează pe credincios: suferă e nici un loc pentru eul propriu, nu mai el exclusiv de dragul Domnului sau de încape loc pentru nici cea mai mică pur­ dragul de a fi consolat? Ascultă el de tare de grijă pentru confortul personal, voia (mintea) lui Dumnezeu pentru că bucuria personală sau gloria personală. A trebuie să asculte de ea, sau pentru că în face voia lui Dumnezeu din pricina con­ însuşi actul ascultării rezidă bucuria sa? fortului sau al bucuriei este strict interzis. Din această pricină, după ce un creştin a Dar tot atât de interzis este de a ne da făcut unele progrese pe plan spiritual, înapoi din faţa voii lui Dumnezeu, de a Dumnezeu începe să retragă de la el înceta să ascultăm sau de a întârzia să

292 Omul spiritual, volumul II ascultăm de voia Sa, doar pentru că ne Se cuvine să întrebăm din nou: ce simţim deprimaţi, serbezi sau dezamăgiţi. este viaţa de credinţă? Este viaţa trăită Ar trebui să ştim că suferinţa fizică în prin credinţa în Dumnezeu în toate împre- sine nu înseamnă neapărat a îndura pen­ jurările: „Dacă mă va ucide“, spune Iov, tru Domnul, căci adesea trupul nostru e „eu totuşi mă voi încrede în El“ (Iov supus durerilor, în timp ce inima noastră 13:15, versiunea Darby). Aceasta este cre­ e plină de bucurie. Dacă realmente sufe­ dinţa. Pentru că o dată am L-am crezut rim pentru El, atunci nu numai că trupul pe Dumnezeu, L-am iubit şi mi-am pus nostru suferă, ci şi inima ne este îndure­ încrederea în El, voi crede în El, Îl voi rară. Deşi suntem lipsiţi de cea mai uşoa­ iubi şi-mi voi pune încrederea în El ori­ ră adiere de bucurie, totuşi, mergem îna­ unde m-ar aşeza şi oricum ar suferi inima inte. Să înţelegem că a trăi pentru şi trupul meu! În zilele noastre oamenii Domnul înseamnă a nu mai reţine nimic lui Dumnezeu se aşteaptă să fie plini de pentru eul nostru, ci a da, de bunăvoie, pace chiar în clipele de durere fizică. totul la moarte. Cel care e în stare să Cine este cel care ar îndrăzni să renunţe accepte cu bucurie totul din mâna la această mângâiere a inimii de dragul Domnului – inclusiv întunericul, uscă­ciu­ credinţei în Dumnezeu? Cine poate accep­ nea, lipsa oricărei adieri – şi totuşi să nu ta voia lui Dumnezeu cu bucurie, predân­ poarte deloc de grijă eului său, ei bine, du-se necurmat Lui, deşi simte că acesta este cel care trăieşte pentru Dumnezeu îl urăşte şi ar vrea să-l ucidă? Domnul! Aceasta este viaţa trăită la cel mai înalt Dacă însă vom umbla călăuziţi de nivel! Desigur, Dumnezeu niciodată nu sentimente, vom putea face ceea ce doreş­ ne-ar trata în felul acesta. Totuşi, în te Dumnezeu numai atunci când suntem umblarea celor mai mulţi creştini care au animaţi de sentimente de buc­urie. Dacă înaintat mult pe cărarea credinţei se simte însă vom trăi prin credinţă, vom putea uneori această aparentă părăsire din partea asculta de Domnul în toate privinţele. De Domnului. Am putea noi oare rămâne câte ori nu se întâmplă oare să ne dăm neclintiţi în credinţa noastră în Dumne­ seama despre un lucru că este voia lui zeu, dacă ne-am simţi aşa? Să luăm Dumnezeu, dar să nu avem totuşi nici un seama la ceea ce a declarat John Bunyan, interes pentru acest lucru?! Şi astfel, ne autorul clasicei lucrări „Căl­ătoria vom simţi secătuiţi şi uscaţi când vom Creştinului“ când oamenii au căutat să-i încerca să-l ducem la îndeplinire. Nu vom ia viaţa, spânzurându-l: „Dacă Dumnezeu simţi nici o confirmare că Domnului îi nu va interveni, voi face un salt în eterni­ este plăcut, după cum nu vom experi­ tate, cu o credinţă oarbă, vie ce-o veni – menta binecuvântarea sau întărirea Sa. raiul sau iadul!“ Iată un erou al credinţei! Mai degrabă, ne vom simţi de parcă am În ceasul disperării, am putea şi noi să străbate valea umbrei morţii, căci vrăjma­ spunem: „O, Doamne, chiar dacă m-ai şul se va lupta pe tot parcursul cu noi. Şi părăsi, eu tot aş crede în Tine!“ Emoţiile ce trist e să constatăm că, exceptându-i încep să se clatine, îndoiala se strecoară chiar pe acei credincioşi din zilele noastre în suflet, când simţim apropierea întuneri­ care nici măcar nu încearcă să facă voia cului, pe când credinţa se ţine strâns de lui Dumnezeu, îi avem însă pe cei puţini Dum­nezeu, chiar în faţa morţii. la număr care aleg din acea voie a lui Ce puţini sunt cei ce au atins un ast­ Dumnezeu partea care le convine lor. Ei fel de nivel! O, cât de mult se împo­ ascultă de gândul lui Dumnezeu doar triveşte firea noastră veche unei astfel de atunci când le este lor convenabil, când umblări numai şi numai cu Dumnezeu! corespunde cu emoţiile şi dorinţele lor! Lipsa apetitului natural pentru purtarea Dacă nu vom înainta prin credinţă, vom crucii a îngreunat progresul spiritual al fugi în Tarşiş (vezi Iona 1:3, 4:2). multora. Aceştia au tendinţa de a-şi

O viaţă de credinţă 293 rez­erva puţină plăcere, pentru delectarea rie pe care s-o poată simţi. Dar cei cre­ lor proprie. A pierde totul în Domnul, dincioşi sunt cond­uşi de Dumnezeu la o chiar plăcerea proprie, este o moarte prea viaţă spirituală autentică. Ce evlavioasă costisitoare, o crucea prea greu de purtat! este umblarea lor! Când privesc aceştia în Da, s-ar putea ca aceştia să fie cu totul urmă la experienţele pe care le-au avut, consacraţi Domnului, să sufere nespuse recunosc pe dată că felul cum aranjează dureri pentru El, ba chiar să plătească un Domnul evenimentele în viaţa lor este preţ pentru că fac voia Domnului, totuşi desăvârşit. Căci numai prin aceste experi­ ei nu sunt în stare să se lase de acel enţe au fost ei învredniciţi să renunţe la sentiment (evident neînsemnat, spun unii!) viaţa lor sufletească. Strigătoare la cer de plăcere de sine. Mulţi pun mare preţ este astăzi nevoia credincioşilor de a se pe acest confort de o clipă. Viaţa lor preda pe ei înşişi cu totul lui Dumnezeu, spirituală se bizuie pe această senzaţie ignorân­du-şi simţurile. aproape imperceptibilă de autosatisfacţie. Asta nu trebuie deloc interpretat în sen­ Dacă ar face uz de curajul de a se jertfi, sul că de acum încolo vom deveni persoa­ lăsându-se mistuiţi de cuptorul de foc al ne lipsite de bucurie. „Bucuria în Duhul lui Dumnezeu, purtându-se fără milă cu Sfânt“ este cea mai mare binecuvântare în eul lor, refuzând să şi-l iubească, ar face împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14:17). Ba paşi însemnaţi pe cărarea spirituală. Dar mai mult, roada Du­hului Sfânt este bucu­ prea mulţi dintre copiii lui Dumnezeu ria (Gal. 5:22). Dacă aşa stau lucrurile, rămân tributari vieţii lor naturale, încrezân­ atunci cum vom explica această aparentă du-se în ceea ce se poate vedea şi simţi, inconsecvenţă? Foar­te simplu, trebuie să când doresc să se simtă în siguranţă, la ajungem să înţele­gem că, deşi ne vom adăpost. Ei n-au nici curajul, nici cre­dinţa pierde negreş­it buc­ur­ia în simţămintele de a explora nevăzutul, domeniul impal­ noastre, totuşi, bu­curia pe care o vom câş­ pabil, terenul necălcat de talpa vreunui tiga va izvorî dintr-o credinţă curată şi picior omenesc. Deja ei şi-au trasat un indest­ructibilă. Bucuria de acest calibru cerc în jurul lor. Bucuria sau întristarea este mult mai profundă decât emoţia. lor atârnă de o brumă de câştig ici, şi un Deve­nind spirituali, noi renunţăm la vechea pic de pierdere colo. Nu pot primi nimic dorinţă a plă­cerii de sine şi, prin aceasta, mai înălţător. Şi astfel ei sunt încercuiţi şi şi la vechea alergare febrilă după fericire. strâmtoraţi de propriul lor eu meschin. Dar pacea şi bucuria în duh, care izvorăsc Dacă însă creştinul ar recunoaşte fap­ din cre­dinţă, sunt trainice – ele rămân în tul că Dumnezeu doreşte din partea lui veac. să umble prin credinţă, n-ar mai cârti împotriva lui Dumnezeu atât de des, După călăuzirea duhului după cum n-ar lăsa să i se mai înfiripe Pentru a umbla călăuzit de duhul, un aceste gânduri de nemulţumire. Ce rapid creştin trebuie să renunţe la orice doză, ar fi îndepărtată viaţa naturală prin ope­ oricât de mică, a vieţii sale senzoriale. El raţia crucii, dacă sfântul ar accepta simţă­ trebuie să înainteze prin credinţă, descoto­ mântul de uscăciune pe care Dumnezeu i rosindu-se de cârjele senzaţiilor plăcute, l-a dat, socotind tot ce primeşte din mâna de care firea veche se agaţă cu disperare. lui Dumnezeu ca fiind excelent! Dacă la Când urmează călăuzirea duhului, el nu mijloc nu ar fi ignoranţa sau refuzul său, se teme nici dacă nu primeşte nici un asemenea experienţe i-ar trata sufletul ajutor din partea simţurilor, nici dacă într-un chip cât se poate de practic, acestea îi sunt potrivnice. Dar când cre­ învrednicindu-l să trăiască în duhul. Ce dinţa sa este slabă, iar el nu urmează trist e că atâţia nu reuşesc să agonisească călăuzirea duhului, atunci se va bizui pe în viaţa aceasta nimic mai presus de un ajutorul venit din domeniul vizibil, din pic de confort sufletesc, oleacă de bucu­ percepţia senzorială şi din ceea ce poate

294 Omul spiritual, volumul II fi pipăit. În procesul de călăuzire, intuiţia Sa doar când avem senzaţii plăcute. A va fi întotdeauna înlocuită cu sentimentul, proceda astfel înseamnă doar că ne-am ori de câte ori viaţa spirituală este slăbită. lăsat înduplecaţi de bucuria Domnului, Cel care rămâne pe tărâmul sim­ţurilor va nefiind mânaţi de aspiraţia izvorâtă din ajunge să-şi dea seama că, după ce a adâncul inimii de a face voia Sa. Doar umblat atâta timp după senzaţii plăcute, atunci când credinciosul nu simte nici o curând va face un pas mai departe, solici­ bucurie şi nu e mânat de nici un senti­ tând ajutorul lumii, deo­arece pe ce se ment de plăcere sau delectare, şi totuşi se bizuie simţurile, dacă nu pe ajutorul hotărăşte să facă voia lui Dumnezeu, lumii! Un creştin emotiv adesea va recur­ poate fi considerată ascultarea sa cu ade­ ge la metodele sale proprii şi la ajutorul vărat vrednică, deoarece ea izvorăşte din omului. A urma călăuzirea duhului nece­ inima sa sinceră şi exprimă respectul său sită credinţă, deoarece, de obicei, duhul pentru Dumnezeu, conjugat cu nesocoti­ este contrar simţurilor. Fără credinţă rea eului său. Tocmai în asta constă deo­ nimeni nu poate face prea mulţi paşi sebirea dintre creştinul spiritual şi cel înainte. O persoană sufletească va înceta sufletesc! Cel sufletesc se are în vedere, să-I slujească lui Dumnezeu în clipa în de cele mai multe ori, pe el însuşi, ascul­ care va fi deprimată. Pe de altă parte, tând astfel de Dumnezeu doar când simte cine trăieşte prin credinţă nu va aştepta să că dorinţa i-a fost satisfăcută. În schimb, înceapă să-I slujească lui Dumnezeu până cel spiritual posedă voinţa de a coopera când va fi cuprins de bucurie, ci va păşi pe deplin cu Dumnezeu, acceptând, prin înainte, rugându-L pe Dumnezeu să urmare, felul cum aranjează El lucrurile, mărească forţa duhului său, ca să poată fără şovăire, chiar atunci când nu benefi­ învinge orice simţământ de deprimare ce ciază de nici un ajutor sau stim­ ul din ar putea veni peste el. afară. Cu ce ne mai putem lăuda, dacă vom Viaţa voinţei asculta de Dumnezeu doar atunci când Viaţa de credinţă se poate numi viaţa vom experimenta bucurie în trupurile voinţei, deoarece credinţa este neinfluenţa­ noastre? Sau ne mai putem oare făli dacă tă de modul în care se simte cineva, savurăm încurajarea Domnului când sun­ fiind, în schimb, mânată de tenacitatea de tem în suferinţă? Ce scumpă este această a asculta de gândul (mintea) lui Dum­ atitudine a noastră în ochii lui Dumnezeu, nezeu. Deşi s-ar putea ca creştinul să nu când ne hotărâm să ascultăm de voia se simtă înclinat să asculte de Dumn­ezeu, (mintea) Sa şi să suferim pentru El, chiar totuşi, el va voi să asculte de El. În viaţă atunci când suntem lipsiţi de mângâierea, întâlnim două tipuri de creştini, diametral dragostea, ajutorul, prez­enţa şi bucuria opuse: cei care depind de emoţii, şi cei­ Domnului! lalţi, care se bizuie pe voinţa lor înnoită. Mulţi credincioşi sunt inconştienţi de Un creştin care-şi pune încrederea în sim­ faptul că a umbla călăuziţi de duhul ţăminte poate să asculte de Dumnezeu înseamnă a umbla călăuziţi de voinţă, doar atunci când poate să-şi tragă seva care este unită cu Dumnezeu. (O voinţă din senzaţiile plăcute de exaltare pe care care nu este astfel unită este nevrednică le resimte. Dar celălalt, care se bizuie pe de încredere şi inconsecventă. Este nevoie voinţă, este hotărât să-I slujească lui de o voinţă ce este pe deplin predată Dumnezeu indiferent de împrejurările în Domnului, pentru a putea alege întotdeau­ care s-ar afla, oricum s-ar simţi. Voia sa na ceea ce doreşte duhul.) În fazele tim­ reflectă opinia sa reală, pe când simţurile purii ale experienţei lor creştine, ei au sale sunt determinate de stimuli din afară. auzit de unii sfinţi care se bucură de o Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, stare inexprimabilă de bucurie, când aceş­ nu se câştigă prea mult dacă facem voia tia ascultă de Domnul sau suferă pentru

O viaţă de credinţă 295 El. Ei au admirat şi au dorit o asemenea însă cineva doreşte să fie credincios viaţă, drept care şi ei s-au adus pe ei Domnului până la moarte, indiferent cât înşişi înaintea Domnului, ca să fie exclu­ de uscat s-ar simţi, traiectoria lui spiritua­ siv ai Săi, în speranţa că şi ei ar putea lă va fi dintre cele mai nobile. avea parte de această viaţă „mai înaltă“. Spiritualitatea se măsoară prin voinţa În realitate, după ce a avut loc predarea noastră, deoarece aceasta dez­văluie condi­ (consacrarea) lor, ei au experimentat într- ţia noastră reală, neretuşată. Când opţiuni­ adevăr de multe ori căldura părtăşiei inti­ le şi deciziile noastre au fost predate me a Domnului, dragostea Sa, ceea ce Domnului, putem afirma cu destul temei i-a determinat să conchidă că aşteptările că ne-am predat lui Dumn­ezeu şi nu mai lor au fost împlinite. Dar prea curând acţionăm ca suverani ai propriei noastre după aceea au constatat că aceste experi­ fiinţe. Eul este diametral opus vieţii noas­ enţe minunate au devenit ceva de dome­ tre spirituale. Când eul este frânt, viaţa niul trecutului. începe să se dezvolte. Dacă însă eul va Pentru că sunt inconştienţi cu privire rămâne puternic, viaţa respectivă va avea la faptul că exprimarea adevăratei vieţi de suferit. Prin urmare, putem cântări spirituale izvorăşte nu din simţuri, ci din spiritualitatea cuiva aruncând o privire voinţă, mulţi suferă cumplite dureri, deoa­ asupra voinţei sale. Dimpotrivă, sim­ţurile rece consideră că şi-au pierdut viaţa spiri­ sunt total diferite. Căci şi dacă suntem tuală în clipa în care nu mai simt nici o cuprinşi de cele mai glorioase senzaţii, în senzaţie de plăcere. Or, aceştia, când sunt realitate, tot de eul nostru suntem plini, doborâţi de întristare, trebuie să se cerce­ având un pronunţat simţ de mulţumire şi teze să vadă dacă la început inima lor a satisfacţie de sine. fost cu adevărat cuprinsă de o adevărată Să nu se înşele cei ce se străduiesc consacrare, dacă mai doresc încă să facă sincer să crească spiritual să creadă că voia lui Dumnezeu. Sunt ei dispuşi să simţămintele constituie principiul lor de sufere pentru El? Sau a intervenit vreo viaţă, deoarece asta îi va ademeni să fie schimbare în dispoziţia lor de a face mereu atenţi la senzaţiile ce-i gâdilă. Mai orice, de a merge oriunde pentru degrabă, ei trebuie să se asigure că voin­ Domnul? Dacă acestea nu s-au schimbat ţa lor este predată cu totul lui Dumnezeu. deloc, atunci înseamnă că viaţa lor spi­ Nu trebuie să fie preocupaţi de faptul că rituală nu a scăzut. Dar dacă a interven­it au sau nu parte de bucurie. Dumnezeu vreo schimbare în aceste comandamente, doreşte să trăim exclusiv prin credinţă. viaţa lor spirituală a scăzut într-adevăr. Dacă El rânduieşte ca noi să trăim prin După cum regresul cuiva nu se dato­ credinţă şi să ne mulţumim doar cu voia rează vreunei pierderi de bucurie, ci slă­ Sa, fără nici un sentiment de mângâiere birii voinţei sale, în ce priveşte asc­ultarea sau înălţare o perioadă îndelungată de de Dumnezeu, tot aşa progresul său nu timp, vom fi noi oare dis­puşi să trăim în are loc pentru că el posedă în prezent felul acesta? Desfătarea noastră trebuie să multe simţiri plăcute pe care nu le avea provină din convingerea că am ascultat în trecut, ci din pricina unei uniri mai de mintea (voia) lui Dumnezeu, nu că ni profunde a voinţei sale cu Dumne­zeu. s-a acordat vreo bucurie deosebită. Numai Tocmai asta îl face să fie mai înclinat să voia lui Dumnezeu trebuie să ne fie urmeze voia lui Dumnezeu, mai maleabil îndeajuns pentru a fi plini de bucurie. faţă de dorinţele Sale. Piatra de încercare a adevăratei vieţi spirituale este: cât de Datoria omului mult este contopită voinţa cuiva cu voinţa Când un credincios este guvernat pri­ lui Dumnezeu; senzaţia bună sau rea, mordial de sentimentele sale, în mod ine­ sentimentul de fericire ori de tristeţe – vitabil el îşi va neglija îndatoririle faţă de acestea nu constituie nici un indiciu. Dacă semeni. Asta pentru că el face din el

296 Omul spiritual, volumul II însuşi centrul universului său, fiind, în al. Motivul pentru această abordare nee­ consecinţă, incapabil de a se preocupa de chilibrată este eşecul cred­inciosului de a nevoile altora. Pentru ca un creştin să-şi umbla prin credinţă. Acesta continuă să poată face datoria, este nevoie de credinţă caute sprijin din lăuntrul eului său pro­ şi de voinţă. Responsabilitatea ignoră sen­ priu. El nu a fost unit pe deplin cu timentele. Datoria noastră faţă de oameni Dumnezeu. De aici şi nevoia sa de un este bine precizată, iar responsabilitatea timp special şi de un loc special pentru noastră în chestiunile mondene ale vieţii comuniune cu Dumnez­eu. El nu a învăţat este fără echivoc. Acestea nu pot fi modi­ să-L recunoască pe Domnul în toate ficate după sentimentele noastre schimbă­ chestiunile, cooperând, în consecinţă, cu toare. Datoria trebuie înde­plinită după El. El nu ştie cum să fie unit cu Domnul principiul care o guver­nează. în detaliile vieţii de zi cu zi. Experienţa În perioada în care un creştin cunoaşte sa cu privire la Dumnezeu e concentrată adevărul doar în simţurile sale, îi va fi în doar în simţurile sale. Şi astfel, lui îi mod cert imposibil să-şi facă datoria. El place să ridice un cort pe munte în care va fi atât de preocupat de bucuria ce să locuiască permanent cu Domnul, derivă din părtăşia cu Domnul, încât nu neconvenindu-i însă să cob­oare la şes, ca va mai urmări altceva. Ispita lui cea mai să scoată afară demonul. mare va fi să nu facă nimic, ci doar să Chiar şi cea mai înălţătoare experienţă petreacă timp în părtăşie cu Domnul, creştină nu este niciodată în contradicţie lăfăindu-se în bucuria care se revarsă din cu îndatoririle vieţii noastre mondene. această părtăşie. Nu-i place lucrarea în Citind epistolele către Rom­ ani, Coloseni care era angajat înainte, deoarece asta şi Efeseni, vedem lămurit cât de perfect nu-i oferă decât perspectiva altor încercări trebuie să-şi îndeplin­ească un creştin dato­ şi necazuri. Când stă faţă în faţă cu ria faţă de semeni. Viaţa lui cea mai Domnul, simte o puternică sfinţenie şi o înălţătoare nu necesită nici un ceas speci­ mare biruinţă, dar când iese din prezenţa al, nici o situaţie specială pentru a se Domnului, pentru a-şi duce la îndeplinire putea manifesta. Ea se poate exprima îndatorir­ile de zi cu zi, se vede la fel de limpede în orice timp şi-n orice loc. La înfrânt şi întinat ca mai înainte. El vrea Domnul nu este nici o dichotomie între cu orice chip să scape de îndatoririle sale. treburile casei şi predicare sau rugăciune. Şi astfel speră că, zăbovind vreme înde­ Viaţa lui Cristos se poate etala prin tot lungată în prezenţa Domnului, va putea felul de activităţi. prelungi durata sfinţeniei şi biruinţei sale. Ca urmare a faptului că trăim o viaţă El priveşte aceste chestiuni, cum ar fi guvernată de simţuri, devenim nemulţu­ îndatoririle sale, drept lucruri pământeşti miţi cu situaţia noastră actuală, fiind­u-ne şi nevrednice de a reţine atenţia unei per­ lehamite să ne îndeplinim îndatoririle ce soane atât de curate şi biruitoare ca el. incumbă ace­lei poziţii. Şi astfel ne revol­ Deoarece ţine atât de mult la timpul şi tăm, deoarece nu găsim absolut nici o locul în care să poată avea comuniune cu satisfacţie în aceste îndatoriri. Dar viaţa Domnul, detestând atât de mult acele tre­ noastră nu are ca scop plăcerea. Atunci buri pe care are datoria să le facă, fireşte, de ce o căutăm? Calea simţurilor ne va neglija nevoile şi bunăstarea celor din îndeamnă să ne neglijăm îndatoririle. jur. Părinţii şi servitorii care gândesc în Calea credinţei ne cheamă să nu uităm felul acesta, în genere, nu au grijă cum de îndatoririle noastre, şi cele faţă de pri­ se cuvine de copiii lor şi nu-şi servesc eteni, şi faţă de duşmani. Dacă suntem stăpânii cum ar trebui s-o facă, fiindcă, în uniţi cu Dumnezeu în toate aspectele vie­ opinia lor, acestea sunt treburi lumeşti şi, ţii, vom şti care ne sunt sarcinile şi cum prin urmare, de o valoare minimă. Ei trebuie să ne achităm în mod corespun­ cred că trebuie să caute ceva mai spiritu­ zător de ele.

O viaţă de credinţă 297 În lucrarea lui Dumnezeu Domnul şi a trudit opt sau zece ani fără A ne lepăda de viaţa sentimentelor şi să fi obţinut nici un rezultat. Va putea el a trăi exclusiv prin credinţă este una din să continue să lucreze cu credincioşie, cerinţele primordiale de a-L sluji pe doar pentru că aşa i-a poruncit Dumnezeu? Dumnezeu. Un credincios emotiv este Oare cât de mulţi sfinţi sunt care slujesc nefolositor în mâna lui Dumnezeu. Cel doar pentru că Domnul le-a poruncit să care umblă călăuzit de simţuri ştie cum facă aşa? Sau câţi slujesc doar pentru a să savureze plăcerea, dar nu şi cum să da roade? Întrucât lucrarea lui Dumnezeu lucreze pentru Dumnezeu. El încă nu a este de natură eternă, El le pretinde oame­ atins stadiul de lucrător, întrucât trăieşte nilor credinţei să munc­ească pentru El. pentru el însuşi, şi nu pentru Dumnezeu. Fiinţelor omeneşti care trăiesc ancorate în A trăi pentru Domnul este o condiţie sine timp le este greu să priceapă lucrarea lui qua non pentru a putea lucra pentru El. Dumnezeu, deoar­ec­e ea este pătrunsă de Un creştin trebuie să promoveze pe caracterul etern. Prin urmare, cum vor calea credinţei, înainte de a putea fi un putea cei care trăiesc mânaţi de simţuri să instrument util în mâna lui Dumnezeu, se alăture lucrării lui Dumnezeu, având în putând efectua lucrarea Lui. Altminteri, vedere că nimic din asta nu poate fi plă­ ţelul său în viaţă este plăcerea. El va cut simţurilor lor? Dacă moartea crucii nu lucra de dragul de a simţi şi tot din taie adânc în sufletul unui credincios, aşa această pricină va înceta să lucreze. Inima încât acesta să nu-şi mai rezerve nimic sa va fi plină peste măsură cu iubire de pentru el, atunci nu va putea să-L urmeze sine. Dacă va fi aşezat de Domnul într- pe Domnul în lucrare decât într-o măsură un câmp de lucru plin de suferinţe fizice limitată. Dincolo de asta el nu va putea şi emoţionale, va începe să se vaite şi, nu trece. Dumnezeu le cere oamenilor care după mult timp, se va lăsa de lucru. Dar sunt total frânţi şi care-L vor urma până după cum lucrarea Domnului Isus a fost la moarte să lucreze pentru El. lucrarea crucii, exact aşa trebuie să fie şi lucrarea creştinului. Ce plăcere este într-o În bătălia împotriva duşmanului astfel de lucrare? Dacă creştinii nu-şi vor Cei care trăiesc călăuziţi de sim­ încredinţa integral emoţiile şi inima lor ţăminte sunt şi mai nevrednici în răz­boiul plină de iubire de sine lucrării morţii, spiritual, deoarece, ca să poţi lupta împo­ greu Îi va fi lui Dumnezeu să găsească triva vrăjmaşului în rugăciune, este nevo­ lucrători adevăraţi! ie de multă lepădare de sine. Şi ce sufe­ În vremea de acum Domnul are nevo­ rinţe incalculabil de mari sunt implicate! ie de oameni care să-L urmeze pân­ă la Nimic din ce poate satisface eul nu se capăt. Prea mulţi sfinţi lucrează pentru găseşte aici. Mai degrabă, înseamnă a ne Domnul doar atunci când lucrar­ea este vărsa cu tot ce avem şi suntem pentru prosperă, când corespunde intereselor lor trupul lui Cristos şi împărăţia lui sau nu le periclitează simţurile. Dar ia Dumnezeu. Cât de insuportabilă trebuie să-i vezi ce repede se retrag, când vine să fie această împotrivire şi luptă în crucea peste ei, cerându-le să moară; când duhul! Ce plăcere poate fi pentru duh să nu mai au nici o altă cale decât să moară fie împovărat cu o povară de nedescris şi când de nicăieri nu le vine nici un de dragul lui Dumnezeu? Este interesant ajutor, singurul lucru care le mai rămâne să atacăm duhul rău cu fiecare fărâmă de fiind acela de a se ţine cu tot dinadinsul tărie la care putem face apel? Aceasta de Dumn­ezeu prin credinţă! Ştim că dacă este o luptă spirituală a rugăciunii. Dar o lucrare este realizată cu adevărat de pentru cine se roagă credinciosul? Dumnezeu, în mod sigur rezultatele nu Des­igur, nu pentru el însuşi, ci pentru vor întârzia să se arate. Totuşi, să presu­ lucrarea lui Dumnezeu. O atare rugăc­iune punem că cineva a fost împuternicit de este pentru lupta spirituală, nep­rezentând interesul obişnuit ce este trezit de obicei

298 Omul spiritual, volumul II în timpul rugăciunii comune de către cei părăsit de Dumnezeu şi uitat de oameni, ce se roagă. Este oare ceva în asta care el rămâne la datorie, de veghe la postul să poată să-l facă confortabil când trebuie său. Este un luptător în rugăciune. Este să agonizeze în sufletul său şi să se biruitor al lui Satan! roage atât pentru dărâmare, cât şi pentru zidire? Nici un element din lupta spiritua­ Odihnă lă nu poate fi pe placul firii vechi – După ce un credincios a fost astfel decât, desigur, dacă nu cumva lupta se transformat, el poate începe umblarea cre­ duce doar în imaginaţie! dinţei, care este adevărata viaţă spirituală. Un creştin emotiv va fi învins cu uşu­ Iar cel care atinge acest stadiu intră într-o rinţă în conflictul cu Satan. În timp ce se viaţă de odihnă. Focul crucii i-a mistuit roagă pentru a ataca vrăjmaşul, acesta din orice preocupare marcată de lăcomie. Cel urmă, prin duhul său rău, va ataca emoţi­ puţin el şi-a învăţat lecţia. El recunoaşte ile creştinului. Satan îl va determina pe că doar voia lui Dumn­ezeu este cea care creştin să simtă că o asemenea luptă este contează! Toate celelalte, deşi par lucruri dureroasă şi că o atare rugăciune este de dorit, din punct de vedere natural, sunt lipsită de viaţă. Şi astfel, pe măsură ce însă incompatibile cu viaţa cea mai înaltă credinciosul se întristează, devenind insi­ a lui Dumnezeu. Acum el se bucură să pid, posomorât şi uscat, va înceta imediat renunţe la totul. Tot ce găseşte Dumn­ezeu să mai lupte. Dacă emoţiile sale nu au cu cale să-i retragă el Îi va îngădui cu experimentat moartea, s-ar putea să-i dea bucurie s-o facă. Gemetele, jalea şi întris­ lui Satan prilejul să atace în orice clipă. tarea ce răzbăteau din el, gândin­du-se la De fiecare dată când credinciosul se va ce-l aşteaptă, şi orice frământări şi căutări ridica, pentru a i se împotrivi vrăjma­şului, au dispărut între timp cu totul. Creştinul va fi înfrânt de o influenţă satanică asu­ realizează că viaţa cea mai înălţătoare este pra sentimentelor sale. Poate cineva să se cea trăită pentru Dumne­zeu, în ascultare aştepte la biruinţă asupra lui Satan, dacă de voia Sa. Deşi el a pierdut totul, este pe nu şi-a învins mai întâi viaţa simţurilor? deplin mulţumit cu împlinirea planului lui Prin urmare, războiul spiritual rec­lamă Dum­nezeu. Atâta timp cât Domnul Îşi o atitudine de moarte totală şi de încrede­ gă­seşte plăcerea în el, lui nu-i pasă nici re absolută în Dumnezeu. Numai o per­ câtuşi de puţin de ce i se va întâmpla. soană înarmată cu o astfel de atitudine va Acum el are odihnă desăvârşită. Nici un putea să reziste singur şi să nu caute lucru din exterior nu-l mai poate stimula. ajutorul altor persoane sau aprobarea Curând copilul lui Dumnezeu va avea omului în lupta împotriva vrăjmaşului. o voinţă ce este unită cu Domnul. Voinţa Numai creştinul de acest calibru va putea sa, plină acum de tărie spirituală, este purcede sub presiunea a tot felul de sen­ întru totul capabilă să-şi ţină sub control timente potrivnice. Lui nu-i pasă deloc de emoţiile. Umblarea sa este statornică, viaţa sa, nici de moarte. Singurul lucru fermă şi odihnitoare. Fosta situaţie în care care-l interesează este să se ştie călăuzit se afla, cu suişuri şi cobor­âşuri, a dispă­ de Dumnezeu. El nu e legat de nici un rut. Dar chiar şi acum, nu trebuie să ne interes personal, de vreo dorinţă sau pre­ pripim să conchidem că de acum încolo ferinţă proprie. El s-a predat pe sine deja nu vom mai fi dominaţi de simţuri, căci morţii, pentru ca apoi să trăiască exclusiv înainte de a intra chiar în cer, o atare pentru Dumnezeu. El nici nu dă vina pe stare de perfecţiune nu este posibilă aici Dumnezeu, nici nu interpretează greşit pe pământ. Totuşi, comparându-şi actuala mesajul Său, deoar­ece, pentru acest creş­ stare cu fosta lui condiţie, despre acest tin, toate căile Sale sunt pline de dragos­ creştin se poate spune că într-adevăr are te. Acesta este genul de creştin care poate odihnă, că este statornic şi că înaintează sta la spărtură. Deşi s-ar părea că este cu paşi siguri. El nu mai suferă de veşni­