ZAHARIA 14:4 cul său, în Ierusalim“. pentru că vorbeşti minciuni în 3 *Deut. 13.6; 7 Şi Domnul va salva corturile Numele Domnului“. Şi tatăl său 13.8; 18.20. lui Iuda întâi, pentru ca gloria şi mama sa, ei, care l-au născut, îl casei lui David şi gloria locui- vor străpunge* când va profeţi. torilor Ierusalimului să nu se ri- 4 Şi va fi aşa: în ziua aceea, dice peste Iuda. profeţii se vor ruşina* fiecare de 4 *Mica 3.6,7. 8 *Ioel 3.10. 8 În ziua aceea Domnul va apăra viziunea lui, când vor profeţi, şi **2 Împ. 1.8. pe locuitorii Ierusalimului; şi cel nu se vor mai îmbrăca în manta Is. 20.2. Mt. 3.4. care se clatinăa* între ei va fi în 5 de păr**, ca să înşele. Şi el* va 5 *Amos 7.14. ziua aceea ca David; şi casa lui zice: „Nu sunt profet, sunt lucră- David va fi ca Dumnezeu, ca În- tor al pământului, pentru că un 9 gerul Domnului înaintea lor. „Şi om m-a cumpărat ca rob din ti- 9 *Hag. 2.22. va fi aşa: în ziua aceea voi căuta 6 nereţea mea“. Şi i se va zice: „Ce Vers. 3. să nimicesc* toate naţiunile care sunt rănile acestea în mâinile vor veni împotriva Ierusalimului. tale?“ Şi el va zice: „Acelea cu Plângere 10 Şi voi turna* peste casa lui care am fost rănit în casa prie- pentru Cel David şi peste locuitorii Ierusa- tenilor mei“. pe care L-au limului duhul îndurării şi al ce- 7 „Trezeşte-te, sabie, împotriva Suferinţele rerilor; şi vor privi** spre Mine, păstorului* Meu şi împotriva păstorului străpuns Acela pe care L-au străpuns“; şi omului care este tovarăşul** Domnului vor boci pentru El, cum boceş- Meu“, zice Domnul oştirilor; „lo- 7 *Is. 40.11. 10 *Is. 44.3. te† cineva pentru singurul lui fiu, veşte† păstorul, şi oile se vor ri- Ier. 31.9; 50.4 şi se vor amărî pentru El, cum sipi; şi-Mi voi întoarce mâna a- Ezec. 34.23; Ezec. 39.29. este cineva în amărăciune pentru supra celor†† mici“. **Ioan 10.30; **Ioan 19.34; 14.10,11. 19.37. Filip. 2.6. Apoc. 1.7. †Mt. 26.31. †Ier. 6.26. ††Mt. 18.10. Amos 8.10. Lc. 12.32. 8 *Rom. 11.5. 11 *Fap. 2.37. 11 întâiul său născut. În ziua aceea 8 Şi va fi aşa: „În toată ţara“, **2 Împ. 23.29 va fi plângere mare* în Ierusalim, zice Domnul, „două părţi din ea 2 Cr. 35.24. ca plângerea din Hadadrimon în vor fi nimiciţi, vor muri, dar a 12 *Mt. 24.30. 12 valeab Meghidonului**. Şi ţara va treia* parte va rămâne în ea. Apoc. 1.7. boci, fiecare familie în parte*; 9 Şi voi duce această a treia par- **2 Sam. 5.14 familia casei lui David deoparte te în foc* şi îi voi lămuri cum se 9 *Is. 48.10. Lc. 3.31. **1 Pet. 1.6,7 şi soţiile lor deoparte; familia ca- lămureşte argintul şi îi voi încer- †Ps. 50.15; sei lui Natan** deoparte, şi soţiile ca** aşa cum se încearcă aurul. Ei 91.15. 13 lor deoparte; familia casei lui Levi Cap. 10.6. vor chema† Numele Meu şi Eu le ††Ps. 144.15 deoparte, şi soţiile lor deoparte; voi răspunde. Eu voi zice††: «Aces- Ier. 30.22. familia şimeiţilor deoparte, şi so- Ezec. 11.20. ta este poporul Meu!» Şi ei vor zice: Osea 2.23. 14 ţiile lor deoparte; toate celelalte «Domnul este Dumnezeul meu!»“ Cap. 8.8. familii, fiecare familie deoparte 14 Iată, vine o zi* a Domnului, Domnul şi soţiile lor deoparte. vine să 13Curăţirea În ziua aceea* se va deschi- şi prada ta va fi împărţită în împărăţească de** un izvor casei lui David şi mijlocul tău. de păcate 2 „Şi voi aduna* toate naţiunile 1 *Is. 13.9. la luptă împotriva Ierusalimului; Ioel 2.31. 1 *Cap. 12.3. locuitorilor Ierusalimului, pentru Fap. 2.20. **Ier. 2.13. †Ps. 51.2,7. păcat† şi pentru necurăţie††. şi cetatea va fi luată, şi casele** 2 *Ioel 3.2. Is. 1.16-18. 2 Şi va fi aşa: „În ziua aceea“, vor fi jefuite, şi femeile batjoco- Cap. 12.2,3. Ioan 1.29. zice Domnul oştirilor, „voi ni- rite; şi jumătate din cetate va **Is. 13.16. ††Num. 19.17 mici* din ţară numele idolilor şi merge în captivitate şi rămăşiţa Is. 4.4. Ezec. 36.25. ei nu vor mai fi amintiţi; şi voi poporului nu va fi nimicită din Ev. 9.14. scoate, de asemenea, din ţară pe cetate“. 2 *Ex. 23.13. 3 profeţi** şi duhul necurat“. Şi va 3 Şi Domnul va ieşi şi va lupta cu Ios. 23.7. fi aşa: dacă va mai profeţi cine- Ps. 16.4. va, tatăl său şi mama sa, care l-au naţiunile acelea, ca atunci când Ezec. 30.13. născut, îi vor zice: „Nu vei trăi, 4 a luptat în ziua bătăliei. Şi picioa- Osea 2.17. rele Lui vor sta în ziua aceea pe Mica 5.12,13 **2 Pet. 2.1. a Sau „se poticneşte“ b Sau „câmpia“ 987
ZAHARIA 14:5 4 *Ezec. 11.23. muntele* Măslinilor, care este ochii le vor putrezi în orbitele lor, Fap. 1.12. înaintea Ierusalimului, spre răsă- şi limba le va putrezi în gura lor. **Is. 64.1. rit. Şi muntele Măslinilor se va 13 Şi va fi aşa: în ziua aceea va Ezec. 47.1-10 despica** în mijlocul său spre fi de la Domnul o panică* mare Mica 1.4. răsărit şi spre apus: – va fi o vale printre ei; şi vor apuca** fiecare 13 *1 Sam. 14.15; Hab. 3.6. foarte mare; şi jumătate din mun- mâna aproapelui său, şi mâna lui 14.20. Cap. 4.7; te se va retrage spre nord şi ju- se va ridica împotriva mâinii aproa- **Jud. 7.22. 14.8. 2 Cr. 20.23. Ezec. 38.21. 5 *Amos 1.1. 5 mătate din el spre sud. „Şi voi veţi 14 pelui său. Şi Iuda va lupta şi el la 14 *Ezec. 39.10; **Ps. 96.13. fugi prin valea munţilor Mei, pen- Ierusalimf; şi vor fi adunate* bo- 39.17. Mt. 16.27; 24.30,31; tru că valea munţilor se va întinde găţiile tuturor naţiunilor din jur, 25.31. până la Aţel; şi veţi fugi, cum aţi aur şi argint şi haine foarte multe. †Iuda 14. Apoc. 1.7. fugit dinaintea cutremurului* în zi- 15 Şi aşa va fi plaga* calului, a ca- 15 *Vers. 12. lele lui Ozia, împăratul lui Iuda“. târului, a cămilei şi a măgarului Şi Domnul Dumnezeul meu va ve- şi a tuturor vitelor care vor fi în ni**, şi toţi sfinţii† împreună cu Ela. taberele acelea, ca plaga aceasta. 6 Şi va fi aşa: în ziua aceea 16 Şi va fi aşa: toţi câţi vor ră- 6 *Ioel 2.30,31 nu va fi lumină*; cei care strălu- mâne din toate naţiunile care au 16 *Is. 60.6,7,9; venit împotriva Ierusalimului se 66.23. 7 *Apoc. 22.5. 7 cesc se vor întunecab. Şi va fi o vor sui* din an în an, ca să se în- **Lev. 23.34; **Mt. 24.36. zi* deosebită cunoscută** Dom- chine Împăratului, Domnului oşti- 23.43. †Is. 30.26; nului, nu va fi nici zi, nici noapte; rilor, şi să ţină sărbătoarea** Neem. 8.14. 60.19,20. şi în timpul serii va fi† lumină. Osea 12.9. Apoc. 21.23. 17 Corturilor. Şi va fi aşa: cine nu se Ioan 7.2. 8 Şi va fi aşa: în ziua aceea vor va sui la Ierusalim din toate fa- 8 *Ezec. 47.1. izvorî ape* vii din Ierusalim: ju- miliile* pământului, ca să se în- 17 *Is. 60.12. Ioel 3.18. mătate din ele spre marea de ră- Apoc. 22.1. sărit şi jumătate din ele spre marea chine Împăratului, Domnului oşti- de apus; aşa va fi şi vara şi iarna. rilor, peste aceia nu va fi ploaie. 9 Şi Domnul va fi Împărat* 18 Şi, dacă familia Egiptului nu se 9 *Dan. 2.44. peste tot pământul. În ziua aceea va sui şi nu va veni, nici* peste 18 *Deut. 11.10. Apoc. 11.15. **Ef. 4.5,6. va fi un singur Domn** şi Numele ei nu va fi: va fi plaga cu care va Lui, unul singur. lovi Domnul naţiunile care nu se 10 Toată ţara, de la Gheba până vor sui să ţină sărbătoarea Cor- 10 *Is. 40.4. la Rimon, la sud de Ierusalim, se 19 turilor. Aceasta va fi pedeapsag **Cap. 12.6. †Neem. 3.1; va face ca Arabac*; şi Ierusalimul Egiptului şi pedeapsa tuturor na- 12.39. va fi înălţat şi va fi locuit** ped ţiunilor care nu se vor sui să ţină Ier. 31.38. locul său, de la Poarta lui Beni- sărbătoarea Corturilor. amin până la locul porţii întâi, 20 În ziua aceea va fi scris pe până la Poarta Unghiului şi de zurgălăiih cailor: „Sfinţenie* Dom- la Turnul† lui Hananeel până la nului!“ Şi oalele** din casa Dom- 20 *Ex. 28.36-38 11 *Ier. 31.40. 11 teascurile împăratului. Şi oa- nului vor fi ca farfuriile adâncii Is. 23.18. **Ezec. 46.20 **Ier. 23.6. meni vor locui în el şi nu va mai 21 înaintea altarului. Da, orice oală în 21 *Is. 35.8. fi blestem*, ci Ierusalimul va locui Ierusalim şi în Iuda va fi sfântă Ioel 3.17. Ţef. 1.11. în siguranţă**. pentru Domnul oştirilor. Şi toţi Apoc. 21.27; 12 Şi aceasta va fi plaga cu care cei care jertfesc vor veni şi vor 22.15. va lovi Domnul pe toate popoa- lua din ele şi vor fierbe în ele. rele care au luptat împotriva Ie- Şi în ziua aceea nu va mai fi* rusalimului: carnea lee va putrezi, nici un canaanitj în casa Domnu- stând ei încă pe picioarele lor, şi lui oştirilor. a Lit. „cu Tine“ b Sau „strălucirea se va micşora“; sau „lumina nu va fi strălucire şi întuneric“ c Sau „o câmpie“ d Sau „va rămâne la“ e Lit. „îi“ (în tot versetul) f Sau „împotriva Ierusalimului“ g Sau „păcatul“, „vina“ h Sau „frâul“ i Vase în care se aduna sângele stropirii j Sau „negustor“ 988
MALEAHI MALEAHIa 1Dragostea Profeţiab cuvântului Domnu- 10 „Cine este între voi care mă- 10 *Ier. 14.10. lui către Israel princ Maleahi. car uşile să le închidă? şi voi n-aţi **Is. 1.11,13 Domnului aprinde foc în zadar pe altarul Ier. 6.20; pentru Israel Meu! N-am plăcere* ded voi“, zice 14.12. 2 „Eu v-am iubit*“, zice Dom- Domnul oştirilor, „nici nu voi Amos 5.21. 2 *Deut. 7.8; nul, „dar voi ziceţi: «În ce ne-ai 10.15. **Rom. 9.13. iubit?» Nu era Esau fratele lui Iacov?“ zice Domnul, „totuşi Eu primi un dar de mâncare** din 3 *Ier. 49.18. 3 l-am iubit pe Iacov** şi l-am urât mâna voastră. 11 *Ps. 113.3. Ezec. 35.3,4; 11 Pentru că, de la răsăritul* soa- Is. 45.6; 35.7,9,14,15. pe Esau şi am făcut munţii* lui o relui chiar până la apusul lui, Nu- 59.19. Obad. 10. pustietate şi moştenirea lui am mele Meu va fi mare** printre **Is. 60.3,5; dat-o şacalilor pustiului“. naţiuni şi în orice loc† se va aduce 66.19,20. 4 Dacă Edomul va zice: „Sun- tămâie†† Numelui Meu şi un †Ioan 4.21,23 tem sfărâmaţi, dar vom construi dar de mâncare curat*†, pentru 1 Tim. 2.8. din nou locurile dărâmate!“, aşa că Numele Meu va fi mare prin- ††Apoc. 8.3. zice Domnul oştirilor: „Ei vor *†Is. 66.20. construi, iar Eu voi surpa. Şi oa- tre naţiuni“, ziceDomnul oştirilor. menii îi vor numi: «Ţinutul rău- 12 „Dar voi îl profanaţi prin a- tăţii!» şi «Poporul împotriva că- ceea că ziceţi: «Masa* Domnului 12 *Vers. 7. 5 *Ps. 35.27. ruia Domnul S-a mâniat pentru este întinată; şi rodul ei, mânca- 5 totdeauna!»“ Şi ochii voştri vor 13 rea ei, de dispreţuit!» Şi ziceţi: 13 *Lev. 6.4. vedea şi veţi zice: „Mărit* este «Iată, ce osteneală zadarnică!» **Lev. 22.20 Domnul dincolo de hotarul lui şi aţi dispreţuit-oe“, zice Domnul Israel!“ oştirilor, „şi aţi adus ce era Jertfe 6 „Un fiu onorează* pe tatăl său sfâşiatf* şi pe cea şchioapă şi pe neprimite şi un slujitor pe stăpânul său. cea bolnavă; aşa aduceţi voi darul Dacă deci Eu sunt Tată**, unde de mâncare! Să primesc** Eu 6 *Ex. 20.12. este onoarea Mea? Şi dacă sunt aceasta din mâna voastră?“ zice **Lc. 6.46. †Cap. 2.14; 2.17; 3.7,8; Domn, unde este temerea de 14 Domnul. „Da, blestemat fie înşe- 14 *Vers. 8. 3.13. Mine? zice Domnul oştirilor că- lătorul care are în turma sa o **Ps. 47.2. tre voi, preoţilor, care dispreţuiţi parte bărbătească şi face o pro- Zah. 14.9. Numele Meu şi ziceţi†: «Cu ce misiune şi jertfeşte Domnului ce 1 Tim. 6.15. 7 am dispreţuit Numele Tău?» Voi este stricat*! Pentru că Eu sunt un †Ţef. 2.11. aduceţi pâine* întinată pe alta- împărat** mare“, zice Domnul 7 *Deut. 15.21 rul Meu şi ziceţi: «Prin ce Te-am oştirilor, „şi Numele Meu este în- **Ezec. 41.22 Vers. 12. 8 *Lev. 22.22. întinat?» Prin aceea că ziceţi: fricoşător† printre naţiuni“. Mustrare Deut. 15.21. «Masa** Domnului este de dis- împotriva Vers. 14. 8 preţuit!» Şi când aduceţi* pe cea 2 „Şi acum voi, preoţilor, po- preoţilor **Iov 42.8. oarbă ca jertfă, nu este rău? Şi 2 *Lev. 26.14. când aduceţi pe cea şchioapă şi runca aceasta este pentru voi. bolnavă, nu este rău? Ia du-o 2 Dacă nu veţi asculta* şi dacă Deut. 28.15. nu veţi pune la inimă să daţi glo- rie Numelui Meu“, zice Domnul guvernatorului tău: îi vei fi tu oştirilor, „voi trimite chiar bles- plăcut? sau te va primi** el?“ zice temul asupra voastră şi voi bles- Domnul oştirilor. tema binecuvântările voastre. Da, 9 *Osea 13.9. 9 Şi acum deci rugaţi pe Dumne- le-am şi blestemat, pentru că nu zeu ca să Se îndure de noi. puneţi aceasta la inimă. „Aceasta a fost* din mâna voas- 3 Iată, voi mustra sămânţa voas- tră; va primi El pe vreunul din tră şi voi presăra balegă pe feţele voi?“ zice Domnul oştirilor. voastre, balega sărbătorilor voas- a Sau „MALACHI“: Solul Meu b Lit. „Povara“ c Lit. „prin mâna lui“ d Lit. „în“ e Lit. „aţi suflat deasupra“ f Sau „luat cu sila“ 989
MALEAHI 2:4 3 *1 Împ. 14.10. 4 tre; şi veţi fi luaţi* cu ea! Şi veţi mai uită la darul de mâncare şi cunoaşte că Eu v-am trimis po- nu-l primeşte cu satisfacţie din runca aceasta, pentru ca legă- 14 mâna voastră. Totuşi ziceţi: „De mântul Meu să fie cu Levi“, zice ce?“ Pentru că Domnul a fost mar- 14 *Is. 54.6. 5 Domnul oştirilor. „Legământul* tor între tine şi soţia tinereţii* tale, Pr. 5.18. 5 *Num. 25.12 Meu cu el era de viaţă şi de faţă de care te-ai purtat cu necre- **Ier. 9.2. Ezec. 34.25; Cap. 3.5. 37.26. †Pr. 2.17. **Deut. 33.8; pace. Şi le-am dat lui ca să se dincioşie**, deşi ea este tovarăşa 33.9. teamă; şi el s-a temut** de Mine ta şi soţia† legământului tău. şi a tremurat înaintea Numelui 15 Şi nu Unul singur i-a făcut*?c 15 *Gen. 2.24. 6 Meu. Legea* adevărului era în Şi rămăşiţa Duhului era a Sa. Şi Mt. 19.4,5. 6 *Deut. 33.10. gura lui şi nedreptate nu s-a gă- de ce Unul singur?d El căuta o **Rut 4.12. **Ier. 23.22. 1 Sam. 2.20. Iac. 5.20. Ezra 9.2. sit pe buzele lui; el a umblat cu sămânţă** a lui Dumnezeu. Deci 1 Cor. 7.14. Mine în pace şi dreptate şi a în- luaţi seama la duhul vostru; şi †Ex. 20.14. tors pe mulţi** de la nelegiuire. nimeni să nu se poarte cu necre- Lev. 20.14. 7 *Lev. 10.11. 7 Pentru că buzele* preotului dincioşie† faţă de soţia tinereţii lui. Deut. 17.9; trebuie să păstreze cunoştinţa şi 16 „Pentru că Eu urăsc* despăr- 17.10; 24.8. din gura lui se aşteaptă legea, ţireae“, zice Domnul Dumnezeul 16 *Deut. 24.1. Ezra 7.10. pentru că el** este solul Domnu- lui Israel; „şi el îşi acoperă cu Mt. 5.32; Hag. 2.11,12. 8 lui oştirilor. Dar voi v-aţi abătut violenţă haina“, zice Domnul oş- 19.8. **Gal. 4.14. tirilor; deci luaţi seama la duhul 8 *1 Sam. 2.17 din cale; i-aţi făcut pe mulţi* vostru, ca să nu vă purtaţi cu Ier. 18.15. să se poticnească de lege. Aţi **Neem.13.29 stricat** legământul lui Levi“, necredincioşie. 9 zice Domnul oştirilor. „Şi v-am 17 Voi L-aţi obosit* pe Domnul 9 *1 Sam. 2.30 făcut* şi Eu de dispreţuit şi înjo- cu vorbele voastre şi ziceţi: „Cu 17 *Is. 43.24. Amos 2.13. siţi înaintea întregului popor, ce L-am obosit?“ Prin aceea că Cap. 3.13-15. . pentru că n-aţi păzit căile Mele, ziceţi: „Oricine face rău este bun ci aţi fost părtinitori în adminis- în ochii Domnului şi în ei Îşi trarea legii“. găseşte plăcerea“; sau: „Unde Necredin- 10 Nu avem toţi* un singur Tată? este Dumnezeul judecăţii?“ cioşie în Nu ne-a creat** un singur Dum- închinare şi nezeu? De ce ne purtăm cu ne- 3 ! „Iată, trimit* pe solulf Meu Înainte- în căsătorie mergătorul 10 *Is. 63.16; credincioşie fiecare împotriva şi el va pregăti** calea înaintea lui Mesia. Mea. Şi Domnul pe care-L căutaţi Vestirea zilei 64.8. fratelui său, profanând legămân- va veni deodată la templul Său; Domnului Ier. 31.9. tul părinţilor noştri? şi Îngerul† legământului în Care 1 *Mt. 11.10. 1 Cor. 8.6. găsiţi plăcere: iatㆆ, vine“, zice Ef. 4.6. 11 Iuda s-a purtat cu necredin- Domnul oştirilor. **Is. 40.3. **Iov 31.15. cioşie şi o urâciune se comite în 2 Dar cine va putea îndurag ziua †Is. 63.9. 11 *Ezra 9.1; venirii* Lui şi cine va sta** în ††Hag. 2.7. 10.2. Israel şi în Ierusalim, pentru că picioare când Se va arăta El? 2 *Cap. 4.1. Neem. 13.23. Iuda a profanat locaşul sfânt al Pentru că El† va fi ca focul topi- **Apoc. 6.17 Domnului, pe care El l-a iubit, şi †Is. 4.4. s-a căsătorit* cu fiica unui dum- Mt. 3.10-12. 12 *Neem. 13.28; 12 nezeu străin. Domnul va nimici 3 torului şi ca leşia albitorilor; şi 3 *Is. 1.25. 13.29. din corturile lui Iacov pe omul El va şedea* ca acela care to- Zah. 13.9. care face* aceasta, pe cel care peşte şi purifică argintul; şi va **1 Pet. 2.5. strigăa şi pe cel care răspunde şi purifica pe fiii lui Levi şi-i va pe cel care aduce un dar de curăţi ca aurul şi argintul, şi vor mâncare Domnului oştirilor. aduce** Domnului un dar de 13 Şi acesta este un alt lucrub 4 mâncare în dreptate. Atunci da- 4 *Cap. 1.11. pe care îl faceţi: voi acoperiţi al- rul de mâncare al lui Iuda şi al tarul Domnului cu lacrimi, cu Ierusalimului va fi plăcut* Dom- plâns şi cu suspine, încât El nu Se nului, ca în zilele din vechime, a Lit. „trezeşte“ b Sau „un al doilea lucru“ c Sau „Şi nu i-a făcut El una?“ d Sau „Şi de ce una?“ e Sau „alungarea“ f Sau „îngerul“ g Sau „va fi bun pentru“ 990
MALEAHI 4:6 şi ca în anii de mai înainte. Lui şi să umblăm cu jale înaintea 5 *Zah. 5.4. 5 „Şi Eu Mă voi apropia de voi 15 Domnului oştirilor? Şi acum îi soco- 15 *Ps. 73.12. Iac. 5.4,12. la judecată şi voi fi un martor tim fericiţi* pe cei mândri; da, cei care Cap. 2.17. grabnic împotriva vrăjitorilor şi lucrează răutate sunt zidiţi; da, ei Îl **Ps. 95.9. împotriva adulterilor şi împo- ispitesc** pe Dumnezeu şi scap㻓. triva celor care jură* fals şi îm- 16 Atunci cei care se temeau* de O carte de potriva celor care asupresca pe Domnul vorbeau adesea unul cu aducere- salariat, în plata lui, pe văduvă şi altul; şi Domnul a luat aminte şi a aminte pe orfan şi pe cei care nedrep- ascultat**; şi o carte† de aducere- 16 *Ps. 66.16. tăţesc pe străinb şi nu se tem de aminte a fost scrisă înaintea Lui Cap. 4.2. Zeciuiala şi Mine“, ziceDomnul oştirilor. pentru cei care se temeau de Dom- **Ev. 3.13. binecuvân- 6 „Pentru că Eu, Domnul, nu nul şi se gândeau la Numele Lui. †Ps. 56.8. Mă schimb*; de aceea** voi, fii 17 „Şi ei vor fi* ai Mei, o comoa- Is. 65.6. tarea ai lui Iacov, nu sunteţi nimiciţi ră** deosebită“, zice Domnul oş- Apoc. 20.12. 6 *Num. 23.19. 7 de tot. Din zilele părinţilor voştri* tirilor, „în ziua pe care o pregă- 17 *Ex. 19.5. Ps. 135.4. Rom. 11.29. Tit 2.14. Iac. 1.17. voi v-aţi abătut de la rânduielile tesc. Şi-i voi cruţa†, cum cruţă un 1 Pet. 2.9. **Plân. 3.22. Mele şi nu le-aţi păzit. Întoar- om pe propriul său fiu care-i slu- **Is. 62.3. 7 *Fap. 7.51. ceţi-vă** la Mine şi Eu Mă voi 18 jeşte. Şi vă veţi întoarce* şi veţi †Ps. 103.13. **Zah. 1.3. întoarce la voi“, zice Domnul oş- deosebid între cel drept şi cel †Cap. 1.6. 18 *Ps. 58.11. tirilor. „Dar voi ziceţi†: «În ce fel rău, între cel care-I slujeşte lui să ne întoarcem?» Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte“. 8 *Neem. 13.10; 8 Va înşelac un om pe Dumne- 1 *Ioel 2.31. 13.12. 4 „Pentru că, iată, vine ziua* care Cap. 3.2. zeu? Totuşi voi Mă înşelaţi şi zi- 2 Pet. 3.7. ceţi: «În ce Te înşelăm?» În zeciu- va arde ca un cuptor; şi toţi **Cap. 3.18. cei mândri şi toţi cei care lucrea- ieli şi în darurile* ridicate. Sunteţi ză răutate** vor fi mirişte; şi 9 blestemaţi cu blestem şi pe Mine ziua care vine îi va arde“, zice Mă înşelaţi voi, naţiunea aceasta Domnul oştirilor, „încât nu le va 10 *Pr. 3.9,10. 10 întreagă! Aduceţi* toată zeciuiala lăsa nici rădăcină, nici ramură. **1 Cr. 26.20 în casa vistieriei**, ca să fie hrană 2 Şi vouă, care vă temeţi* de Nu- 2 *Cap. 3.16. 2 Cr. 31.11. în casa Mea; şi puneţi-Mă la în- mele Meu, vă va răsări Soarele **Lc. 1.78. Neem. 10.38; Ef. 5.14. 13.13. cercare acum prin aceasta“, zice dreptăţii** cu vindecarea în ari- 2 Pet. 1.19. †Gen. 7.11. Domnul oştirilor, „dacă nu vă voi pile Lui; şi veţi ieşi şi veţi zbur- Apoc. 2.28. 2 Împ. 7.2. deschide† ferestrele cerurilor şi nu 3 da ca viţeii de îngrăşate. Şi veţi 3 *2 Sam. 22.43 ††2 Cr. 31.10 voi turna†† peste voi o binecu- călca* în picioare pe cei răi, Mica 7.10. vântare până nu va mai fi loc pen- pentru că ei vor fi cenuşă sub Zah. 10.5. 11 *Amos 4.9. 11 tru ea. Şi voi mustra pentru voi tălpile picioarelor voastre în ziua pe cel care mănâncă*, şi el nu va pe care o pregătesc Eu“, zice distruge roadele pământului vos- Domnul oştirilor. tru, nici viţa voastră nu-şi va le- 4 „Aduceţi-vă aminte de legea 4 *Ex. 20.1. păda rodul înainte de vreme în lui Moise*, slujitorul Meu, pe care **Deut. 4.10 12 *Dan. 8.9. 12 câmp“, zice Domnul oştirilor. „Şi i-am poruncit-o în Horeb** pen- †Lev. 26.46. Ps. 78.5. toate naţiunile vă vor numi feri- tru tot Israelul†, de rânduieli şi ciţi, pentru că veţi fi o ţară* a de judecăţi. desfătării“, zice Domnul oştirilor. 5 Iată, Eu vi-l trimit pe profetul 13 *Cap. 2.17. 13 „Cuvintele* voastre s-au înăs- Ilie*, înainte** de a veni ziua 5 *Mt. 11.14; 17.11,12. prit împotriva Mea“, zice Dom- Domnului cea mare şi înfricoşă- Mc. 9.11-13. nul. „Dar voi ziceţi: «Ce am vor- 6 toare. Şi el va întoarce* inima **Ioel 2.31. bit noi împotriva Ta?» părinţilor către copii şi inima co- 6 *Lc. 1.17. 14 Voi ziceţi: «În zadar slujeşte piilor către părinţii lor, ca nu cum- **Is. 11.4. va să vin şi să lovesc** ţara cu Zah. 14.12. cineva lui Dumnezeu; şi ce câştig este să păzim cele de păzit ale blestem“. a Sau „înşală“ b Sau „sucesc judecata străinului“ c Lit. „Va fura“ d Sau „veţi deosebi din nou“ e Sau „din grajd“ 991
NOUL TESTAMENT
Ă Ş ĂĂ Ş 1
MATEI EVANGHELIA DUPĂ MATEI 1Genealogia Cartea genealogiei lui Isus bărbatul Mariei, din care S-a lui Isus Hristos, fiu* al lui David, fiu** al născut Isus, care Se numeşte Hristos Hristos. (Lc. 3.23-38) lui Avraam. 2 Avraam* a născut pe Isaac; şi 17 Deci toate generaţiile de la 1 *Ps. 132.11. Isaac** a născut pe Iacov; şi Avraam până la David sunt pai- Is. 11.1. Iacov† a născut pe Iuda şi pe fraţii sprezece generaţii; şi de la David Ier. 23.5. Cap. 22.42. 3 lui; şi Iuda* a născut pe Fares şi pe până la deportarea în Babilon, Ioan 7.42. Zara, din Tamar; şi Fares** a paisprezece generaţii; şi de la Fap. 2.30; născut pe Esrom; şi Esrom a născut deportarea în Babilon până la 13.23. Rom. 1.3. **Gen. 12.3; 22.18. 4 pe Aram; şi Aram a născut pe Hristos, paisprezece generaţii. Naşterea lui Gal. 3.16. Aminadab; şi Aminadab a născut 18 Iar naşterea lui Isus Hristosb Isus Hristos 2 *Gen. 21.2,3. pe Naason; şi Naason a născut pe (Lc. 1.26-38; **Gen. 25.26 a fost aşa: fiind logodită mama †Gen. 29.35. 5 Salmon; şi Salmon a născut pe Lui, cMaria, cu Iosif, înainte de a 2.1-7) 3 *Gen. 38.27. Boaz, din Rahav; şi Boaz a născut fi ei împreună, s-a aflat însărci- 18 *Lc. 1.35. **Rut 4.18. pe Obed, din Rut; şi Obed a născut 19 natăd de la* Duhul Sfânt. Dar 19 *Deut. 24.1. 1 Cr. 2.5,9. 6 *1 Sam.16.1; 6 pe Iese; şi Iese* a născut pe David, Iosif, soţul ei, fiind drept şi ne- 17.12. împăratul. vrând s-o expună* public, şi-a **2Sam.12.24 Şi Davida** a născut pe So- 20 propus s-o lase pe ascuns. Dar în lomon, din cea care fusese soţie a timp ce se gândea el la acestea, 7 *1 Cr. 3.5,10. 7 lui Urie; şi Solomon* a născut pe iată, un înger al Domnului i s-a Roboam; şi Roboam a născut pe arătat în vis, spunând: „Iosife, fiu Abia; şi Abia a născut pe Asa; al lui David, nu te teme să iei pe 8 şi Asa a născut pe Iosafat; şi Iosafat Maria, soţia ta, pentru că ce s-a a născut pe Ioram; şi Ioram a năs- zămislit în ea este de la Duhul 9 cut pe Ozia; şi Ozia a născut pe 21 Sfânt. Şi ea va naşte* un Fiu şi-I 21 *Lc. 1.31. Ioatam; şi Ioatam a născut pe Ahaz; vei pune numele Isus; pentru că **Fap. 4.12; 5.31; şi Ahaz a născut pe Ezechia; El** va mântui pe poporul Său de 13.23,38. 10 *2 Împ.20.21 10 şi Ezechia* a născut pe Manase; şi 22 păcatele salee“. Iar toate acestea 1 Cr. 3.13. Manase a născut pe Amon; şi au avut loc ca să se împlinească 11 *1 Cr.3.15,16 11 Amon a născut pe Iosia; şi Iosia* ce a fost spus de Domnul prin **2 Împ. 24. a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, 23 profetul care zice: „Iată*, fecioara 23 *Is. 7.14. 14-16; 25.11. pe timpul deportării** în Babilon. va fi însărcinată şi va naşte un 2 Cr.36.10,20 12 Şi, după deportarea în Babilon, Fiu şi-I vor pune numele Emanuel“, Ier. 27.20; Iehonia* a născut pe Salatiel; şi care tradus este: Dumnezeu cu noi. 39.9; 52.11; Salatiel a născut pe Zorobabel**; 24 Şi Iosif, trezindu-se din somn, a 52.15,28-30. Dan. 1.2. 12 *1Cr. 3.17,19 **Ezra 3.2; 13 şi Zorobabel a născut pe Abiud; făcut cum îi poruncise îngerul Dom- 5.2. şi Abiud a născut pe Eliachim; şi 25 nului; şi a luat la el pe soţia sa şi Neem. 12.1. 25 *Ex. 13.2. Hag. 1.1. 14 Eliachim a născut pe Azor; şi Azor n-a cunoscut-o până când ea L-a Lc. 2.7,21. a născut pe Sadoc; şi Sadoc a născut pe Fiul* ei cel întâi-năs- născut pe Achim; şi Achim a cutf; şi el I-a pus numele Isus. Vizita 15 născut pe Eliud; şi Eliud a născut 2 Iar după ce S-a născut* Isus în magilor pe Eleazar; şi Eleazar a născut pe Betleemul din Iudeea, în zilele Matan; şi Matan a născut pe împăratului Irod, iată, nişte magi 1 *Lc. 2.4,6,7. 16 Iacov; şi Iacov a născut pe Iosif, de la răsărit** au venit la **Gen. 10.30; 25.6. 1 Împ. 4.30. a Unele ms. ad. „împăratul“ b Unele ms. „Iar naşterea Hristosului“; alte ms. „Iar naşterea lui Hristos, Isus“; alte ms. „Iar naşterea Hristosului, Isus“ c Unele ms. ad. „adică“ d Lit. „având în pântece“ e Lit. „de păcatele lor“ f Unele ms. omit „cel întâi-născut“ 995
MATEI 2:2 2 *Lc. 2.11. 2 Ierusalim, spunând: „Unde* este când îţi voi spune; pentru că Irod **Num. 24.17. Împăratul iudeilor care tocmai S-a va căuta Copilaşul ca să-L omoa- Is. 60.3. născut?a pentru că I-am văzut 14 re“. Şi, ridicându-se, a luat Co- steaua** în răsărit şi am venit să pilaşul şi pe mama Lui, noaptea, ne închinăm Lui“. 15 şi a plecat în Egipt şi a rămasf 15 *Osea 11.1. 3 Dar Irod, împăratul, auzind, acolo până la moartea lui Irod, s-a tulburat, şi tot Ierusalimul îm- ca să se împlinească ce a fost 4 preună cu el. Şi, adunând pe toţi spus de Domnul prin profetul care 4 *2 Cr.36.14. preoţii* de seamă şi pe cărturarii** zice: „Am* chemat pe Fiul Meu **2 Cr.34.13. †Mal. 2.7. poporului, a căutat să afle† de la ei din Egipt“. unde urma să Se nască Hristosulb. 16 Atunci Irod, văzând că fusese Omorârea 5 Şi ei i-au spus: „În Betleemul din înşelat de magi, s-a mâniat foarte copilaşilor Iudeea, pentru că aşa este scris tare; şi a trimis şi a omorât pe toţi 6 prin profetul: «Şi tu, Betleeme*, ţară băieţii care erau în Betleem şi 6 *Mica 5.2. a lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai în toate ţinuturileg lui, de la doi Ioan 7.42. **Apoc.2.27. neînsemnată dintre căpeteniile lui ani în jos, după timpul pe care îl Iuda; pentru că din tine va ieşi un 17 aflase întocmai de la magi. Atunci Conducător care va păstori** pe s-a împlinit ce a fost spus prinh poporul Meu, Israel»“. 18 profetul Ieremia, care zice: „Un* 7 Atunci Irod, chemând pe magi glas s-a auzit în Rama, iplâns şi 18 *Ier. 31.15. în ascuns, a aflat întocmai de la jale mare: Rahela plângându-şi ei timpul când se arătase steauac. copiii şi nevrândj să fie mângâia- 8 Şi, trimiţându-i la Betleem, a tă, pentru că nu mai sunt“. spus: „Mergeţi, cercetaţi exact 19 Dar, după ce a murit Irod, iată, Întoarcerea despre Copilaş; şi, când Îl veţi un înger al Domnului se arată în la Nazaret găsi, daţi-mi de ştire, ca să vin 20 vis lui Iosif în Egipt, spunând: (Lc. 2.39) 9 şi eu să mă închin Lui“. Şi ei, „Ridică-te, ia Copilaşul şi pe ma- ascultând pe împăratul, au plecat; ma Lui şi mergi în ţara lui Israel; şi, iată, steaua pe care o văzuseră pentru că au murit cei care căutau în răsărit mergea înaintea lor, 21 viaţak Copilaşului“. Şi el, ridicân- până când a venit şi a stat dea- du-se, a luat Copilaşul şi pe mama 10 supra, unde era Copilaşul. Şi, Lui şi a venit în ţara lui Israel. când au văzut steaua, s-au bucurat 22 Dar, auzind că Arhelau împără- 11 *Ps. 72.10. 11 cu bucurie foarte mare. Şi, in- ţeşte peste Iudeea în locul lui Irod, 22 *Cap. 3.13. Is. 60.6. Lc. 2.39. trând în casă, au văzutd Copilaşul tatăl său, s-a temut să meargă a- cu Maria, mama Lui, şi, căzând la colo; şi, fiind divin înştiinţat în pământ, I s-au închinat; şi, des- 23 vis, a plecat în părţile* Galileii şi 23 *Ioan 1.45. chizându-şi comorile, I-au adus a venit şi a locuit într-o cetate nu- **Jud. 13.5. 12 *Cap. 1.20. 12 daruri*: aur şi tămâie şi smirnă. Şi, mită Nazaret*, ca să se împlineas- 1 Sam. 1.11. fiind divin înştiinţaţi în vis* să nu că ceea ce s-a spus** prin profeţi: se întoarcă la Irod, au plecat în El Se va chema Nazarinean. Fuga în ţara lor pe alt drum. Lucrarea lui Egipt 13 Iar după ce au plecat ei, iată, 3 Şi în zilele acelea ·a venit Ioan Ioan un înger al Domnului se arată în Botezătorul, predicând în* pustiul Botezătorul 2 Iudeii şil spunând: „Pocăiţi-vă, (Mc. 1.1-8; Lc. 3.1-18; vis lui Iosif, spunând: „Ridică-te, pentru că s-a apropiat Împărăţia* Ioan 1.6-8; ia Copilaşul şi pe mama Lui şi 3 cerurilor“. Pentru că acesta este 1.19-28) fugi în Egipt şi rămâie acolo până cel despre care s-a spus prin pro- 1 *Ios. 14.10. 2 *Cap. 4.17; a Sau „Unde este Cel care S-a născut Împărat al Iudeilor?“ b Articulat, se referă la Mesia, Unsul: atribut sau caracter al Domnului Isus; apare frecvent în evanghelii. Nearticulat, „Hristos“, se referă la Numele Său; apare frecvent în epistole. c Lit. „timpul stelei care se arăta“ d Unele ms. „au găsit“ e Lit. „fii“ f Lit. „a fost“ g Lit. „hotarele“ h Unele ms. „de către“ i Unele ms. ad. „tânguire şi“ j Lit. „nu vroia“ k Sau „sufletul“; în gr. acelaşi cuvânt înseamnă şi viaţă şi suflet l Unele ms. omit „şi“ 996
MATEI 4:13 3 *Is. 40.3. fetul Isaia, care zice: „Glas* al ce- ce a fost botezat, a ieşit îndată din 16 *Is. 11.2; Mc. 1.3. luia care strigă în pustiu: «Pregă- apă; şi, iată, cerurile I s-au deschis 42.1. Lc. 3.4. Ioan 1.23. tiţi** calea Domnului, neteziţi-I şi a văzut Duhul* lui Dumnezeu 17 *Ioan 12.28. **Lc. 1.76. 4 cărărileb»“. Şi acest Ioan* îşi coborând ca un porumbel şi venind **Ps. 2.7. 4 *Mc. 1.6. 17 peste El; şi iată un glas* din ceruri Cap. 12.18; **2 Împ. 1.8. avea** îmbrăcămintea din păr de spunând: „Acesta** este Fiul Meu 17.5. Zah. 13.4. cămilă şi un brâu din piele în ju- Preaiubitg, în care Îmi găsesc Lc. 9.35. †Lev. 11.22. rul mijlocului său; şi hrana lui era plăcerea“. Ef. 1.6. ††1Sam.14.25; lăcuste† şi miere†† sălbatică. Col. 1.13. 14.26. 2 Pet. 1.17. 5 *Mc. 1.5. 45 Atunci Ierusalimul* şi toată Atunci Isus a fost dus def Du- Ispitirea lui Lc. 3.7. hul* în pustiu, ca să fie ispitit de Isus Iudeea şi tot ţinutul din jurul Ior- 2 diavolul. Şi, după ce a postit pa- (Mc. 1.12-13; 6 *Fap. 19.4; 6 danului ieşeau la el; şi erau bote- truzeci de zile şi patruzeci de 19.18. 3 nopţi, la urmă a flămânzit. Şi is- Lc. 4.1-13) zaţi* de el înc Iordan, mărturisin- du-şi păcatele. 1 *1Împ. 18.12 Ezec. 3.14; 7 Dar, văzând pe mulţi dintre pititorul, apropiindu-se de El, I-a 8.3; 11.1,24; 7 *Cap. 12.34; farisei şi dintre saduchei venind spush: „Dacă eşti Fiu al lui Dum- 40.2; 43.5. 23.33. Fap. 8.39. Lc. 3.7-9. pentru botezul lui, le-a spus: „Pui nezeu, spune ca pietrele acestea **Rom. 5.9. de năpârci*, cine v-a înştiinţat să 4 să se facă pâinii“. Dar El, răspun- 4 *Deut. 8.3. 1 Tes. 1.10. 8 fugiţi de mânia** viitoare? Faceţi zând, i-a spus: „Este scris: «Omul* 9 *Ioan 8.33; 9 deci rod vrednicd de pocăinţă; şi nu nu va trăi numai cu pâine, ci cu 5 *Neem.11.1; 8.39. vă gândiţi să ziceţi în voi înşivă: orice cuvânt care iese dinj gura lui 11.18. Fap. 13.26. «Avem* pe Avraam ca tată!»; Dumnezeu»“. Is. 48.2; 52.1 Rom. 4.1,11; pentru că vă spun că Dumnezeu 5 Atunci diavolul ·L-a luat în Cap. 27.53. 4.16. sfânta* cetate şi ·L-a pus pe strea- 6 şina templuluik şi ·I-a spus: „Dacă poate din pietrele acestea să ridice 10 *Cap. 7.19. 10 copii lui Avraam. Şi securea este Lc. 13.7,9. deja înfiptăe chiar la rădăcina eşti Fiu al lui Dumnezeu, arun- Apoc. 11.2. Ioan 15.6. pomilor; deci orice pom* care nu că-Te jos, pentru că este scris: 6 *Ps.91.11,12 face rod bun este tăiat şi aruncat «Va* porunci îngerilor Săi pentru 11 *Mc. 1.8. 11 în foc. Eu, în adevăr, vă* botez în Tine şi Te vor purta pe mâini, ca Lc. 3.16. apă spre pocăinţă; dar Cel care nu cumva să-Ţi loveşti piciorul Ioan 1.15,26; vine după mine este mai puternic 7 de vreo piatr㻓. Isus i-a spus: 7 *Deut. 6.16. 1.33. Fap. 1.5; decât mine şi eu nu sunt vrednic „Din nou este scris: «Să* nu ispi- 11.16; 19.4. să-I duc sandalele; El** vă va teşti pe Domnul Dumnezeul tău»“. **Is.4.4;44.3. 12 boteza cuf Duh Sfânt şi cu foc: Cel 8 Din nou diavolul ·L-a luat pel Mal. 3.2. a cărui vânturătoare este în mâna un munte foarte înalt şi ·I-a arătat Fap. 2.3,4. toate împărăţiile lumii şi gloria 1 Cor. 12.13. 9 lor şi ·I-a spus: „Toate acestea Ţi 12 *Mal. 3.3. Sa*; şi Îşi va curăţa în întregime le voi da Ţie, dacă vei cădea la **Mal. 4.1. aria şi Îşi va aduna grâul în grâ- Cap. 13.30. nar, iar pleava o va arde** cu foc de nestins“. pământ şi Te vei închina mie“. Botezul lui 13 Atunci ·a venit Isus din Ga- 10 Atunci Isus ·i-a spus: „Pleacăm, 10 *Deut. 6.13; Isus lileea* la Iordan, la Ioan, ca să fie Satan, pentru că este scris: «Dom- 10.20. (Mc. 1.9-11; 14 botezat de el; dar Ioan Îl oprea, nului* Dumnezeului tău să te în- Ios. 24.14. Lc. 3.21-22; 1 Sam. 7.3. Ioan 1.29-34) spunând: „Eu am nevoie să fiu bo- chini şi numai Lui să-I slujeşti»“. 13 *Cap. 2.22. tezat de Tine, şi Tu vii la mine?“ 11 Atunci diavolul ·L-a lăsat; şi, iată, 11 *Ev. 1.14. 15 Şi Isus, răspunzând, i-a zis: „Lasă îngeri* s-au apropiat şi Îi slujeau. acum; pentru că aşa se cuvine, 12 Şin, auzind* că Ioan a fost în- Isus în să împlinim toată dreptatea“. 13 chiso, a plecat în Galileea; şi, pă- Capernaum 16 Atunci ·L-a lăsat. Şi Isus, după răsind Nazaretul, a venit şi a lo- (Mc. 1.14-15; Lc. 4.14-15) a Sau „unuia“ b Lit. „faceţi drepte cărările Lui“ c Unele ms. ad. „râul“ d Unele ms. „roade vrednice“ e Lit. „stă deja“ f Lit „în“, cu sensul de „în puterea Duhului Sfânt“, având natura sau caracterul Duhului Sfânt g Sau „cel Preaiubit“ h Unele ms. „apropiindu-se, I-a zis“ i Sau „pâine“ j Lit. „prin“ k Gr. „hieron“, ansamblul curţilor şi al clădirilor templului l Lit. „spre“ m Unele ms. „Înapoia Mea“; alte ms. „Pleacă înapoia Mea“ n Unele ms. ad. „Isus“ o Lit. „predat“ 997
MATEI 4:14 12 *Mc. 1.14. cuit în Capernaum, care este lân- 2 ucenicii Săi au venit la El; şi, Fericirile Lc. 3.20; gă marea, în ţinuturileb lui Za- deschizându-Şi gura, îi învăţa, (Lc. 6.20-23) 4.14,31. 14 bulon şi Neftali, ca să se împli- spunând: Ioan 4.43. 15 *Is. 9.1,2. nească ceea ce s-a spus prin pro- 3 „Ferice de cei săraci în duh, 3 *Ps. 51.17. 16 *Is. 42.7. 15 fetul Isaia, care zice: „Ţara* lui pentru că* a lor este Împărăţia Pr. 16.19; 29.23. Lc. 2.32. Zabulon şi ţara lui Neftali, pe 4 cerurilor. Ferice* de cei care Is. 57.15; calea mării, dincolo de Iordan, plâng, pentru că** ei vor fi mân- 66.2. 16 Galileea naţiunilor: poporul* care stătea în întuneric a văzut o lu- 5 gâiaţi. Ferice* de cei blânzi, 4 *Is. 61.2,3. pentru că ei vor moşteni** pă- **Ioan 16.20 2 Cor. 1.7. 6 mântulg. Ferice de cei flămânzi şi Apoc. 21.4. mină mare şi celor care stăteau în însetaţi după dreptate, pentru că* 5 *Ps. 37.11. ţinutul şi în umbra morţii le-a ră- **Rom. 4.13. 6 *Is. 55.1; sărit lumină“. 7 ei vor fi săturaţi. Ferice de cei 65.13. 17 *Mc.1.14,15. 17 De atunci* a început Isus să miloşi, pentru că* ei vor găsi milă. 7 *Ps. 41.1. **Cap. 3.2; predice şi să spună: „Pocăiţi-vă**, 8 Ferice* de cei cu inima curată, Cap. 6.14. 10.7. pentru că s-a apropiat Împărăţia† pentru că** ei vor vedea pe Mc. 11.25. †Dan. 2.44. 2 Tim. 1.16. cerurilor“. 9 Dumnezeu. Ferice de cei care fac Ev. 6.10. Chemarea 18 Şic, umblând pe lângă Marea pace, pentru că ei vor fi chemaţi Iac. 2.13. primilor Galileii, a văzut doi fraţi: pe 10 fii ai lui Dumnezeu. Ferice* de cei 8 *Ps. 15.2; ucenici Simon, care se numeşte Petru, şi persecutaţi pentru dreptate, pen- 24.4. (Mc. 1.16-20; **1Cor.13.12 Lc. 5.1-11; Ev. 12.14. Ioan 1.40-42) pe Andrei, fratele lui, aruncând tru că** a lor este Împărăţia ce- 1 Ioan 3.2,3. un năvod în mare, pentru că erau 11 rurilor. Fericiţi* sunteţi voi când 10 *1 Pet. 3.14. **2Cor. 4.17 19 pescari. Şi ·le-a spus: „Veniţi vă vor defăima şi vă vor persecu- 2 Tim. 2.12. după Mine şi vă voi face pescari ta şi, minţindf, vor spune împotri- 11 *1 Pet. 4.14. 20 *Mc. 10.28. 20 de oameni“. Şi ei, lăsând îndată* va voastră orice lucruf rău, din 12 *Fap. 5.41. Rom. 5.3. Lc. 18.28. 21 plasele, L-au urmat. Şi, mergând 12 cauza Mea. Bucuraţi-vă* şi vese- Iac. 1.2. de acolo mai departe, a văzut alţi liţi-văh, pentru că răsplata voastră 1 Pet. 4.13. **2Cr. 36.16 Neem. 9.26. doi fraţi: pe Iacov, al lui Zebedei, este mare în ceruri; pentru că Cap.23.34,37 şi pe Ioan, fratele lui, în corabie aşa** i-au persecutat pe profeţii Fap. 7.52. cu Zebedei, tatăl lor, reparân- care au fost mai înainte de voi. 1 Tes. 2.15. 22 du-şi plasele; şi i-a chemat. Şi ei, 13 Voi sunteţi sarea pământuluii; Sarea lăsând îndată corabia şi pe tatăl dar, dacă sarea* îşi pierde gustul, pământului şi Lucrarea în lor, L-au urmat. cu ce va fi sărată? Nu mai este lumina lumii Galileea 23 Şi Isus străbătea toatăd Ga- bună de nimic, decât să fie arun- (Lc. 11.33-36) lileea, învăţându-i* în sinagogile cată afară şi să fie călcată în pi- 13 *Mc. 9.50. (Mc. 3.7-12; lor şi predicând Evangheliae** 14 cioare de oameni. Voi* sunteţi lu- Lc. 6.17-19) Împărăţiei şi vindecând† orice mina lumii; o cetate aşezată pe Lc. 14.34,35. 23 *Cap. 9.35. 14 *Pr. 4.18. Mc. 1.21,39. boală şi orice slăbiciune trupească vârful unui munte nu poate fi Filip. 2.15. Lc. 4.15,44. 24 în popor. Şi faima Lui s-a răs- 15 ascunsă; nici nu se aprinde* o 15 *Mc. 4.21. **Cap. 24.14 pândit în toată Siria; şi au adus la lumină şi se pune sub baniţă, ci Lc. 8.16. Mc. 1.14. †Mc. 1.34. El pe toţi cei care erau bolnavi, în sfeşnic, şi luminează pentru toţi suferind de felurite boli şi chinuri, 16 cei care sunt în casă. Astfel 16 *1 Pet. 2.12. şif pe demonizaţi şi pe lunatici să lumineze lumina voastră îna- **Ioan 15.8. şi pe paralitici; şi El îi vindeca. intea oamenilor, încât să* vadă 1 Cor. 14.25. 25 *Mc. 3.7. 25 Şi mari mulţimi L-au urmat* din lucrările voastre cele bune şi să-L Galileea şi din Decapole şi din Ie- glorifice** pe Tatăl vostru care rusalim şi din Iudeea şi de dincolo este în ceruri. de Iordan. 17 Să* nu gândiţi că am venit Împlinirea 5PREDICA DE Şi, văzând mulţimile, El S-a să desfiinţez legea sau profeţii: legii şi a suit* pe munte şi, aşezându-Se, n-am venit să desfiinţez, ci să profeţiilor PE MUNTE 1 *Mc. 3.13. a Aici, Marea Galileii (Lacul Tiberiada sau Ghenezaret) b Lit. „hotarele“ c Unele ms. ad. „Isus“ d Unele ms. omit „toată“; alte ms. omit „Isus“ e Gr. „vestea bună a“ f Unele ms. omit g Sau „ţara“ h Lit. „Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie“ i Sau „ţării“ 998
MATEI 5:42 17 *Rom. 3.31; 18 împlinesca. Pentru că adevărat vă tău cel drept te face să te potic- 28 *Gen. 34.2. 10.4. spun: până* nu va trece cerul şi neşti, scoate-l** şi aruncă-l de la 2 Sam. 11.2. Gal. 3.24. pământul, nicidecum nu va trece tine; pentru că îţi este de folos să Iov 31.1. 18 *Lc. 16.17. o singură iotă sau o singură piară unul din mădularele tale şi Pr. 6.25. 19 *Iac. 2.10. frântură de literă din lege, până nu să nu-ţi fie aruncat tot trupul în 29 *Cap. 18.8,9. 19 se vor împlini toate. Deci oricine* 30 gheenă. Şi, dacă mâna ta cea va desfiinţab una din cele mai mici dreaptă te face să te poticneşti, Mc. 9.43-47 **Rom. 8.13 1 Cor. 9.27. Col. 3.5. din aceste porunci şi-i va învăţa pe taie-o şi arunc-o de la tine; pentru oameni în felul acesta va fi chemat că îţi este de folos să piară unul cel mai mic în Împărăţia cerurilor; din mădularele tale, şi să nu-ţi dar oricine le va împlini şi îi va în- fie aruncat tot trupul în gheenă. văţa pe alţii aşa, acela va fi chemat 31 De asemenea s-a spus: «Ori- 20 *Rom. 9.31; 20 mare în Împărăţia cerurilor. Pentru cine* îşi va lăsa soţia, să-i dea o 31 *Deut. 24.1. 10.3. că vă spun că, dacă dreptatea voas- 32 scrisoare de despărţire»; dar Eu Ier. 3.1,8. tră n-o va întrece* pe cea a cărtu- vă spun că oricine* îşi va lăsa 32 *Cap. 19.9. Rom. 7.3. rarilor şi a fariseilor, nicidecum nu soţia, în afară de motiv de curvie, 1 Cor. 7.10; veţi intra în Împărăţia cerurilor. o face să comită adulter; şi oricine 7.11. Uciderea 21 Aţi auzit că s-a spus celor din se căsătoreşte cu cea lăsată de 21 *Ex. 20.13. vechime: «Să* nu ucizic»; iar bărbat comite adulter. Deut. 5.17. oricine** va ucide va fi supus 33 Din nou aţi auzit că s-a spus **1 Ioan 3.15 judecăţii; dar Eu vă spun că Jurământul 22 *Gen. 2.20. 22 oricine se mânied pe fratele său celor din vechime: «Să* nu juri (Mt. 23.16-22) strâmb, ci să** împlineşti faţă de 33 *Ex. 20.7. va fi supus judecăţii; iar oricine* 34 Domnul jurămintele tale»; dar Eu va spune fratelui său: «Racae», va vă spun: Nu juraţi* deloc; nici pe Lev. 19.12. Num. 30.2. Deut. 5.11. fi supus judecăţii sinedriuluif; iar **Deut.23.23 23 *Cap. 8.4; oricine va spune: «Nebunule», va cer**, pentru că este tronul lui 34 *Iac. 5.12. 23.19. 35 Dumnezeu; nici pe pământ, pentru **Is. 66.1. 23 fi supus gheenei foculuig. Deci, 35 *Ps. 48.2; dacă* îţi vei aduce darul la altar că este aşternutul picioarelor Sale; 87.3. nici pe Ierusalim, pentru că este şi acolo îţi vei aminti că fratele 36 cetatea* marelui Împărat; nici pe 24 *Iov 42.8. 24 tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi* capul tău să nu juri, pentru că nu Cap. 18.19. darul acolo, înaintea altarului, şi poţi face un singur păr alb sau 1 Tim. 2.8. du-te, întâi împacă-te cu fratele 37 negru. Ci cuvântul* vostru să fie: 37 *Col. 4.6. 1 Pet. 3.7. tău şi apoi vino şi adu-ţi darul. «Da, da», «nu, nu»; iar ce este mai Iac. 5.12. 25 *Pr. 25.8. 25 Învoieşte-te* cu împotrivitorul tău mult decât acestea este de la cel rău. Iubirea Lc. 12.58,59. repede, cât** eşti pe drum cu el, 38 Aţi auzit că s-a spus: «Ochi* vrăjmaşilor **Ps. 32.6. ca nu cumva împotrivitorul să te dea (Lc. 6.27-36) Is. 55.6. pentru ochi şi dinte pentru dinte»; pe mâna judecătorului şi jude- 39 dar Eu vă spun: Nu* vă împo- 38 *Ex. 21.24. cătorul să te predea executorului şi triviţi răului; ci, oricui** te Lev. 24.20. 26 să fii aruncat în închisoare. Ade- loveştej peste obrazul drept, în- Deut. 19.21. 39 *Pr. 20.22; 24.29. vărat îţi spun, nicidecum nu vei 40 toarce-i şi pe celălalt; şi celui care Rom. 12.17; ieşi de acolo până nu vei plăti cel vrea să meargă la judecată cu tine 12.19. din urmă bănuţh. 1 Cor. 6.7. Adulterul 27 Aţi auzit că s-a spusi: «Să* 41 şi să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi haina; 1 Tes. 5.15. şi divorţul 28 nu comiţi adulter»; dar Eu vă spun şi oricine te va obliga* să mergi 1 Pet. 3.9. (Mt. 19.1-12; **Is. 50.6. Mc. 10.1-12; că oricine se uită* la o femeie ca 42 o milă, mergi cu el două. Celui Plân. 3.30. Lc. 16.18) s-o poftească a şi comis adulter care îţi cere, dă-i; şi nu te întoarce 41 *Cap. 27.32. 27 *Ex. 20.14. 29 cu ea în inima lui. Iar dacă* ochiul de la cel care doreşte să se Mc. 15.21. împrumute* de la tine. 42 *Deut. 15.8; Deut. 5.18. 15.10. a „Să arăt plinătatea“; Hristos vine ca o revelare a plinătăţii lui Dumnezeu prefigurată în lege şi în profeţi b Sau „va dezlega“, „va încălca“ c Să nu comiţi crimă d Unele ms. ad. „degeaba“ e Aram. „om de nimic“, „prost“ f Consiliul şi tribunalul suprem evreiesc g De la cuvântul ebr. „Ge-Hinnom“ (valea Tofet – 2 Împ. 23.10) h Gr. „kodrantes“, un sfert dintr-un „asarion“ i Unele ms. ad. „celor din vechime“ j Unele ms. „te va lovi“ 999
MATEI 5:43 43 *Lev. 19.18. 43 Aţi auzit că s-a spus: «Să* roagă-te Tatălui tău care este în **Deut. 23.6. iubeşti pe aproapele tău şi să** ascuns; şi Tatăl tău, care vede în Ps. 41.10. 44 urăşti pe vrăjmaşul tău»; dar Eu ascuns, îţi va răsplătij. 44 *Lc. 6.27,35. vă spun: Iubiţi* pe vrăjmaşii voş- 7 Iar când vă rugaţi, nu spuneţi* Rom. 12.14; aceleaşi vorbe fără rost, ca cei Tatăl nostru 12.20. dintre naţiuni; pentru că** ei (Lc. 11.1-4) **Lc. 23.34. tri, binecuvântaţi pe cei care vă gândesc că prin vorbirea lor multă 7 *Ecl. 5.2. Fap. 7.60. blestemă, faceţi bine celor care vă 8 vor fi ascultaţi. Deci nu vă asemă- 1 Cor.4.12,13 urăsca şi rugaţi-vă** pentru cei **1Împ.18.26; 1 Pet. 2.23; 18.29. 3.9. care se poartă rău cu voi şib vă 45 *Iov 25.3. 45 persecută, ca să fiţi fii ai Tatălui naţi cu ei; pentru că Tatăl vostru vostru care este în ceruri: pentru ştie de ce aveţi nevoie mai înainte că El face să răsară* soarele Său 9 de a-I cere voi. Voi deci rugaţi-vă peste cei răi şi peste cei buni şi astfel: «Tatăl nostru care eşti în trimite ploaie peste cei drepţi şi ceruri, sfinţească-se Numele Tău; 46 peste cei nedrepţi. Pentru că, dacă 10 viel Împărăţia Ta; facă-se* voia 10 *Cap. 26.39; 46 *Lc. 6.32. iubiţi* pe cei care vă iubesc, ce Ta, precum** în cer, aşa şi pe 26.42. Fap. 21.14. răsplată aveţi? Nu fac şi vameşiic 11 pământ; pâinea* noastră zil- **Ps. 103.20; 48 *Gen. 17.1. 47 la fel? Şi, dacă salutaţi numai pe 12 nicăm dă-ne-o nouă astăzi; şi ne 103.21. Lev. 11.44; 11 *Iov 23.12. 19.2. fraţii voştri, ce lucru neobişnuit iartă* nouă greşelilen noastre, Pr. 30.8. Col. 1.28; faceţi? Nu fac şi naţiuniled la fele? după cum şi noi iertăm celor care 12 *Cap. 18.21. 4.12. 13 *Cap. 26.41. Iac. 1.4. 48 Voi deci fiţi* desăvârşiţi, după 13 ne-au greşit; şi* nu ne duce în Lc. 22.40,46. 1Pet. 1.15,16 cum** Tatăl vostru cel cerescf este ispită, ci scapă-ne** de răuo». 1 Cor. 10.13. **Ef. 5.1. 2 Pet. 2.9. desăvârşit. 14 Pentru că, dacă* iertaţi oameni- Apoc. 3.10. 6Milostenia şi Fiţi atenţi, nu faceţi miloste- lor greşelile lor, şi vouă vi le va **Ioan 17.15 niag voastră înaintea oamenilor, ca 15 ierta Tatăl vostru cel ceresc; dar 14 *Mc. 11.25; rugăciunea 11.26. Ef. 4.32. să fiţi văzuţi de ei; altfel, nu aveţi dacă nu* iertaţi oamenilor greşe- Col. 3.13. răsplată la Tatăl vostru care este lile lorp, nici Tatăl vostru nu vă va 15 *Cap. 18.35. 2 *Rom. 12.8. 2 în ceruri. Deci, când faci* milos- ierta greşelile voastre. Iac. 2.13. tenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum 16 Iar când postiţi*, nu fiţi ca Postul fac făţarniciih în sinagogi şi pe făţarnicii, posomorâţi; pentru că 16 *Is. 58.5. străzi, ca să aibă glorie de la îşi schimonosesc feţele ca să se oameni; adevărat vă spun, şi-au arate oamenilor că postesc; adevă- 3 luat răsplata. Dar tu, când faci 17 rat vă spun, şi-au luat răsplata. Dar 17 *Rut 3.3. milostenie, să nu ştie stânga ta ce tu, când posteşti, unge-ţi* capul Dan. 10.3. 4 *Lc. 14.14. 4 face dreapta ta, astfel încât 18 şi spală-ţi faţa, ca să nu te arăţi milostenia ta să fie în ascuns; şi oamenilor că posteşti, ci Tatălui Tatăl tău, care vede în ascuns, iîţi tău, care este în ascuns; şi Tatăl va răsplătij*. tău, care vede în ascuns, îţi va 5 Şi, când te rogi, să nu fiik ca răsplătij. făţarnicii, pentru că lor le place 19 Nu vă strângeţi* comori pe Comori în cer să se roage stând în picioare în pământ, unde molia şi rugina stri- (Lc. 11.34-36; sinagogi şi la colţurile străzilor, 20 că şi unde hoţii spargq şi fură; ci* 12.33-34) 19 *Pr. 23.4. 1 Tim. 6.17. ca să se arate oamenilor; adevărat strângeţi-vă comori în cer, unde Ev. 13.5. 6 *2 Împ. 4.33. 6 vă spun, şi-au luat răsplata. Dar nici molia, nici rugina nu strică, şi Iac. 5.1. tu, când te rogi, intră* în cămă- unde hoţii nu spargq, nici nu fură. 20 *Cap. 19.21. ruţa ta şi, după ce ţi-ai închis uşa, 21 Pentru că unde este comoara tar, Lc. 18.22. 1 Pet. 1.4. a Unele ms. omit „binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc“ b Unele ms. omit „se poartă rău cu voi şi“ c Perceptori de tributuri cuvenite autorităţii romane de ocupaţie d Unele ms. „vameşii“ e Unele ms. „astfel“ f Unele ms. „care este în ceruri“ g Unele ms. „dreptatea“ h Gr. „hipokritees“, actori care jucau mai multe roluri într-o piesă de teatru i Unele ms. ad. „El“ j Unele ms. ad. „pe faţă“ k Unele ms. „când vă rugaţi, să nu fiţi“ l Să vină m Sau „cea necesară până mâine“ n Sau „datoriile“ o Unele ms. ad. „Pentru că a Ta este Împărăţia şi puterea şi gloria pentru totdeauna. Amin“ (1 Cr. 29.11) p Unele ms. omit „lor“ q Sau „sapă“ r Unele ms. „voastră“ 1000
MATEI 7:14 22 acolo va fi şi inima taa. Lumina 34 Nu vă îngrijoraţi deci pentru ziua trupului este ochiul; deci, dacă de mâine, pentru că ziua de mâine ochiul tău este curatb, tot trupul se va îngrijora de ea însăşig. 23 tău va fi plin de lumină; dar, dacă Ajunge zilei necazul ei. ochiul tău este rău, tot trupul tău 7 Nu* judecaţi, ca să nu fiţi Judecarea va fi plin de întuneric. Deci, 2 judecaţi; deoarece, cu ce judecată altora dacă lumina care este în tine este judecaţi, veţi fi judecaţi; şi* cu ce întuneric, ce mare este întuneri- măsură măsuraţi, vi se va mă- (Lc. 6.37-38; 24 *Lc. 16.13. 24 cul! Nimeni* nu poate slujic la doi 3 surah. Dar de ce vezi paiul care 6.41-42) **Gal. 1.10. 1 *Rom. 2.1; 1 Tim. 6.17. 14.3,4,10,13. Iac. 4.4. 1 Cor. 4.3,5. stăpâni; pentru că, sau va urî pe este în ochiul fratelui tău, şi nu Iac. 4.11,12. unul şi va iubi pe celălalt, sau se zăreşti bârna care este în ochiul 2 *Mc. 4.24. 1 Ioan 2.15. va alipi de unul şi va dispreţui 4 tău? Sau cum vei spune fratelui pe celălalt. Nu** puteţi slujic lui tău: «Lasă să scot paiul din ochiul Dumnezeu şi lui Mamona. tău», şi, iată, bârna este în ochiul Îngrijorările 25 De aceea vă spun: Nu* vă în- 5 tău? Făţarnicule, scoate întâi (Lc. 12.22-31) grijoraţi pentru viaţa voastră, ce bârna din ochiul tău şi atunci vei 25 *Ps. 55.22. veţi mânca şi ce veţi bea; nici pen- vedea limpede să scoţi paiul din Filip. 4.6. tru trupul vostru, ce veţi îmbrăca. ochiul fratelui tău. 1 Pet. 5.7. Nu este viaţa mai mult decât hra- 6 Nu* daţi ce este sfânt câinilor; 6 *Pr. 9.7,8; 26 *Iov 38.41. na, şi trupul mai mult decât îm- 23.9. Ps. 147.9. 26 brăcămintea? Uitaţi-vă* la păsă- nici nu aruncaţi perlele voastre îna- Fap. 13.45; rile cerului, că nu seamănă, nici intea porcilor, ca nu cumva să le 13.46. calce în picioare şi, întorcându-se, nu seceră, nici nu adună în grânare să vă sfâşie. şi Tatăl vostru cel ceresc le hră- 7 Cereţii* şi vi se va da! Căutaţi Cerere în neşte; nu sunteţi voi cu mult mai şi veţi găsi! Bateţi şi vi se va des- rugăciune 27 de preţ decât ele? Dar cine dintre 8 chide! Pentru că oricine* cere (Lc. 11.9-13) voi, îngrijorându-se, poate să ada- primeşte; şi cine caută găseşte; şi 7 *Cap. 21.22. uge un singur cot la staturad lui? celui care bate i se va deschide. Mc. 11.24. Lc. 18.1. 28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcă- 9 Sau cine este omul acela dintre Ioan 14.13; minte? Priviţi cu atenţiee crinii voi care, dacă îi va cere fiul său 15.7; câmpului cum cresc: ei nu trudesc, 10 pâinej, el îi va da o piatră? şi, dacă 16.23,24. Iac. 1.5,6. 29 nici nu torc; dar vă spun că nici îi va cere un peşte, îi va da un 1 Ioan 3.22; chiar Solomon, în toată gloria lui, 11 şarpe? Deci dacă voi, fiind* răi, 5.14,15. nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ştiţi să daţi daruri bune copiilor 8 *Pr. 8.17. Ier.29.12,13. 11 *Gen. 6.5; 30 aceştia. Iar dacă astfel îmbracă voştri, cu cât mai mult Tatăl vos- 8.21. Dumnezeu iarba câmpului, care tru care este în ceruri va da lu- astăzi este şi mâine se aruncă în cruri bune celor care Îi cer? 12 *Lc. 6.31. cuptor, oare nu cu mult mai mult 12 Toate deci* câte doriţi să vă facă **Lev. 19.18 vă va îmbrăca pe voi, puţin-cre- vouă oamenii, faceţi-le şi voi la Cap. 22.40. Rom.13.8-10 Gal. 5.14. 31 dincioşilor? Deci nu vă îngrijo- fel; pentru că în aceasta** este 1 Tim. 1.5. raţi, spunând: «Ce vom mânca?» legea şi profeţii. sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce 13 Intraţi pe poarta cea strâmtă! Poarta cea 32 ne vom îmbrăca?», pentru că toate pentru că lată este poarta şi largă strâmtă acestea naţiunile le caută; pentru este calea care duce la pieire şi (Lc. 13.24) că Tatăl vostru cel ceresc ştie că mulţi sunt cei care intră pe ea; aveţi nevoie de toate acestea. 14 pentru că strâmtă este poarta şi 33 *1 Împ.3.13. 33 Căutaţi* dar întâi Împărăţia lui îngustă este calea care duce la Ps. 37.25. Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate viaţă şi puţini sunt cei care o Mc. 10.30. acestea vi se vor da pe deasupraf. găsesc. 1 Tim. 4.8. a Unele ms. „voastră“ b Lit. „simplu“ c Slujire de rob d Sau „creşterea“, „vârsta“ e Ca să învăţaţi de la f Lit. „vi se vor adăuga“ g Unele ms. „de ale sale“ h Unele ms. ad. „în schimb“ i Cereţi stăruitor j Lit. „Sau cine este omul dintre voi, de la care, dacă fiul său va cere pâine“ 1001
MATEI 7:15 8Falşii profeţi Vindecarea unui lepros (Lc. 6.43-44) (Mc. 1.40–45; 15 Dar păziţi-vă* de falşii pro- Iar când a coborât de pe mun- Lc. 5.12–16) feţi, care** vin la voi în haine de 2 te, mari mulţimi L-au urmat. Şi 15 *Deut. 13.3. oi, dar pe dinăuntru sunt lupi† Ier. 23.16. 16 răpitori. După* roadele lor îi veţi iată, un lepros a venit la Eld şi I Cap. 24.4,11. s-a închinat, spunând: „Doamne, Mc. 13.22. cunoaşte; oare se culeg struguri dacă vrei, poţi să mă curăţeşti“. Rom. 16.17. din spini sau smochine din mără- 3 Şi Isuse, întinzând mâna, l-a atins, Ef. 5.6. Col. 2.8. 17 cini? Astfel, orice* pom bun face spunând: „Vreau, fii curăţit!“ 2 Pet. 2.1-3. roade bune, dar pomul răua face Şi îndată a fost curăţit de lepra lui. 1 Ioan 4.1. 18 roade rele. Un pom bun nu poate 4 Şi Isus ·i-a spus: „Vezi* să nu spui 4 *Cap. 9.30. **Mica 3.5. Mc. 5.43. 2 Tim. 3.5. **Lev. 14.3; †Fap. 20.29. să facă roade rele, nici un pom nimănui; ci mergi, arată-te** preo- 14.4,10. 16 *Cap. 12.33. 19 răua să facă roade bune. Orice* tului şi adu darul pe care l-a rân- 17 *Ier. 11.19. duit Moise, ca mărturie pentru ei“. Lc. 17.14. 19 *Cap. 3.10. pom care nu face rod bun este tă- 5 Şi, după ce a intratf în Caper- Vindecarea 20 iat şi aruncat în foc. Astfel, după slujitorului Lc. 3.9. unui centurion Ioan 15.2,6. roadele lor îi veţi cunoaşte. naum, a venit la El un centurion, 21 *Osea 8.2. 21 Nu oricine Îmi zice «Doam- 6 rugându-L şi spunând: „Doamne, (Lc. 7.1-10; Cap.25.11,12 ne*, Doamne!» va intra în Împă- slujitorul meu zace în casă pa- Ioan 4.43-54) Lc. 13.25. răţia cerurilor, ci cel care face voia ralizat, chinuindu-se cumplit“. Fap. 19.13. Rom. 2.13. Tatălui Meu care este în ceruri. 7 Şi Isus ·i-a spus: „Voi veni şi îl Iac. 1.22. 22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 8 voi vindeca“. Şi centurionul, răs- 22 *Num. 24.4. 8 *Lc. 15.19. Ioan 11.51. «Doamne, Doamne! nu în Numele punzând, a spus: „Doamne, nu* **Ps. 107.20. 1 Cor. 13.2. Tău am* profeţit şi nu în Numele sunt vrednic să intri sub acope- Tău am scos demoni şi nu în rişul meu; ci numai rosteşte** Numele Tău am făcut multe un cuvânt, şi slujitorul meu se 23 *2 Tim. 2.19. 23 lucrări de putere?» Şi atunci* le 9 va vindeca. Pentru că şi eu sunt **Ps. 5.5; voi spune deschis: «Niciodată nu om sub autoritate, având în sub- 6.8. v-am cunoscut; plecaţi** de la ordinea mea ostaşi; şi-i zic aces- Cap. 25.41. Mine, lucrători ai fărădelegii». tuia: «Du-te!» şi se duce; şi al- Casa zidită 24 Deci pe oricine aude aceste tuia: «Vino!» şi vine; şi robului pe stâncă cuvinte ale Mele şi le face, îl voi meu: «Fă aceasta!» şi face“. (Lc. 6.46-49) asemăna cu un om chibzuit, care 10 Şi Isus, auzind, S-a minunat şi le-a 25 şi-a zidit casa pe stâncă; şi a că- spus celor care-L urmau: „Ade- zut ploaia şi au venit şuvoaiele şi vărat vă spun, nici chiar în Israel 11 *Gen. 12.3. au suflat vânturile şi au bătut în 11 n-am găsit atâta credinţă. Dar vă Is. 2.2,3; casa aceea şi nu a căzut, pentru spun că vor veni mulţi* de la 11.10. Mal. 1.11. că fusese întemeiată pe stâncă. răsărit şi de la apus şi vor sta Lc. 13.29. 26 Şi oricine aude aceste cuvinte ale la masă cu Avraam şi Isaac şi Fap. 10.45; 11.18; 14.27. Mele şi nu le face va fi asemănat Iacov în Împărăţia cerurilor; Rom. 15.9. cu un om nechibzuit, care şi-a 12 iar* fiii Împărăţiei vor** fi arun- Ef. 3.6. 27 zidit casa pe nisip; şi a căzut caţi în întunericul de afarăg; acolo 12 *Cap. 21.43. **Cap.13.42; 13.50; 22.13; ploaia şi au venit şuvoaiele şi au vor fi plânsul şi scrâşnirea din- 24.51; 25.30. suflat vânturile şi au izbit în casa 13 ţilor“. Şi Isus i-a spus centurionu- Lc. 13.28. lui: „Du-te şie fie-ţi după cum ai 2 Pet. 2.17. aceea şi ea a căzut şi căderea ei a crezut“. Şi slujitorul lui a fost Iuda 13. fost mare“. 28 Şi a fost că, atunci când Isus a vindecat în ceasul acela. 28 *Cap. 13.54. sfârşit cuvintele acestea, mulţimi- 14 Şi, când a venit Isus în casa Vindecări în Mc. 1.22; le erau uimite* de învăţătura Lui; casa lui Petru 6.2. lui Petru, a văzut-o pe soacra* (Mc. 1.29-39; Lc. 4.32. 29 pentru că* El îi învăţa ca având 15 acestuia zăcând şi cu febră; şi i-a Lc. 4.38-44) autoritateb şi nu precum cărturarii atins mâna şi a lăsat-o febra; şi 29 *Ioan 7.46. lorc. ea s-a ridicat şi I-a slujith. 14 *1 Cor. 9.5. a Sau „stricat“, „putred“ b Sau „putere“ c Unele ms. omit „lor“; alte ms. „cărturarii şi fariseii lor“ d Unele ms. omit „la El“; alte ms. „venind, I se închina“ e Unele ms. omit f Unele ms. ad. „Isus“ g Sau „cel mai din afară“ h Unele ms. „le-a slujit“ 1002
MATEI 9:10 16 Şi, când s-a făcut seară, au zeu? Ai venit aici ca să ne chinu- adus la El mulţi demonizaţi. Şi 30 ieşti înainte de vreme?“ Şi, depar- El a scos duhurile prin cuvânta şi te de ei, era o turmă cu mulţi porci i-a vindecat pe toţi care erau 31 păscând. Şi demonii Îl rugau, 17 bolnavi; ca să se împlinească spunând: „Dacă ne scoţi afară, 17 *Is. 53.4. ceea ce s-a spus prin profetul Isa- 32 trimite-neg în turma de porci“. Şi 1 Pet. 2.24. ia, care zice: „El* Însuşi a luat El le-a spus: „Duceţi-vă!“ Şi ei, neputinţele noastre şi a purtat bo- ieşind, s-au dus în turma deh lile noastre“. porci; şi, iată, toată turmai s-a Cum să-L 18 Şi Isus, văzând mari mulţimi în repezit de pe malul abrupt în mare; urmăm pe jurul Său, a poruncitb să treacă de 33 şi a pierit în ape. Dar cei care îi Isus 19 partea cealaltă. Şi un cărturar, păşteau au fugit şi s-au dus în apropiindu-se, I-a spus: „Învăţă- cetate şi au spus tot, şi cele cu (Lc. 9.57-62) torule, Te voi urma oriunde vei 34 demonizaţii. Şi, iată, toată cetatea 34 *Deut. 5.25. 20 merge“. Şi Isus ·i-a spus: „Vulpile a ieşit în întâmpinarea lui Isus; 1 Împ. 17.18. au vizuini şi păsările cerului şi, văzându-L, L-au* rugat să ple- Lc. 5.8. au cuiburi, dar Fiul Omului n-are ce din ţinuturilej lor. Fap. 16.39. (9)21 *1 Împ.19.20 21 unde să-Şi plece capul“. Iar un Şi, intrând în corabie, a trecut Vindecarea altul, dintre ucenicii Săic, I-a spus: de cealaltă parte şi* a venit în unui paralitic „Doamne, dă-mi* voie întâi să 2 cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un (Mc. 2.1-12; merg şi să-l înmormântez pe tatăl paralitic, zăcând pe pat. Şi Isus, Lc. 5.17-26) 22 meu“. Dar Isus i-a spus: „Urmea- văzându-le* credinţa, i-a spus 1 *Cap. 4.13. ză-Mă! şi lasă morţii să-şi în- paraliticului: „Îndrăzneşte, copi- 2 *Cap. 8.10. mormânteze morţii“. le; iertate ksunt păcatele tale“. Potolirea 23 Şi, după ce a intrat în corabie, 3 Şi, iată, unii dintre cărturari au furtunii 24 ucenicii Săi L-au urmat. Şi, iată, zis în ei înşişi: „Acesta huleşte“. (Mc. 4.35-41; s-a stârnit o furtună puternică 4 Şi Isus, ştiindu-le* gândurile, le-a 4 *Ps. 139.2. Lc. 8.22-25) pe mare, încât corabia era aco- Cap. 12.25. spus: „De ce gândiţi voi rele în perită de valuri; iar El dormea. 5 inimile voastre? Pentru că ce este Mc. 12.15. 25 Şi uceniciid s-au apropiat şi L-au mai uşor, a spune: «Iertate-ţi sunt Lc. 6.8; 9.47; 11.17. trezit, spunând: „Doamne, sal- păcatelel», sau a spune: «Ridi- 26 *Ps. 65.7; 26 vează-ne, pierim!“ Şi El ·le-a 6 că-te şi umblă»? Dar, ca să ştiţi 89.9; 107.29. spus: „De ce sunteţi fricoşi, pu- că Fiul Omului are autoritatem ţin-credincioşilor?“ Apoi, ridi- pe pământ să ierte păcatele“, a- cându-Se*, a mustrat vânturile şi tunci ·i-a spus paraliticului: „Ridi- marea şi s-a făcut linişte mare. că-te, ia-ţi patul şi du-te acasă!“ 27 Iar oamenii se mirau, spunând: 7 Şi, după ce s-a ridicat, a plecat „Ce fel de Om este Acesta, că şi 8 acasă. Iar mulţimile, văzând aceas- vânturile şi marea ascultă de El?“ ta, s-au temutn şi L-au glorificat pe Vindecarea 28 Şi, când a venit El de partea Dumnezeu care a dat oamenilor o a doi cealaltă, în ţinutul ghergheseni- astfel de autoritatem. demonizaţi lore, L-au întâmpinat doi demoni- 9 Şi Isus, trecând de acolo mai Chemarea lui (Mc. 5.1-17; Matei Lc. 8.26-37) zaţi, ieşind din morminte, foarte departe, a văzut un om, numit Ma- (Mc. 2.13-17; furioşi, încât nimeni nu putea tei, şezând la vamă şi ·i-a spus: Lc. 5.27-32) 29 trece pe drumul acela; şi, iată, ei „Urmează-Mă!“ Şi el s-a ridicat şi au strigat, spunând: „Ce avem noi 10 L-a urmat. Şi a fost că, pe când a face cu Tine, f Fiu al lui Dumne- stăteao El la masă în casă, iată, a Sau „cu un cuvânt“ b Ucenicilor c Unele ms. omit d Unele ms. ad. „Săi“; alte ms. omit „ucenicii“ e Unele ms. „gadarenilor“; alte ms. „gherasenilor“ f Unele ms. ad. „Isuse“ g Unele ms. „dă-ne voie să mergem“ h Unele ms. omit „turma de“ i Unele ms. ad. „de porci“ j Lit. „hotarele“ k Unele ms. ad. „îţi“ l Unele ms. „Iertate sunt păcatele tale“ m Sau „putere“ n Unele ms. „s-au minunat“ o Stătea întins 1003
MATEI 9:11 mulţi vameşi şi păcătoşi au venit mai-marelui* sinagogii şi a văzut 23 *2 Cr. 35.25. şi au stat la masă cu Isus şi cu pe cei care cântau din fluier şi mul- 11 ucenicii Săi. Şi fariseii, văzând 24 ţimea tulburată, le-a spusl: „De- 11 *Cap. 11.19. acestea, au spus ucenicilor Săi: părtaţi-vă*, pentru că fetiţa n-a 24 *Fap. 20.10. Lc. 5.30. **Lc. 15.2. Gal. 2.15. „De ce mănâncă Învăţătorul vos- murit, ci doarme“. Şi râdeau de tru cu vameşii* şi cu păcătoşii**?“ 25 El. Dar, când mulţimea a fost scoasă 12 Iar Isusa, auzind, le-a spusb: „Nu afară, El a intrat, a apucat-o de cei sănătoşic au nevoie de doctor, 26 mână şi fetiţa s-a ridicat. Şi vestea 13 *Osea 6.6. 13 ci cei care sunt bolnavi. Mergeţi aceasta a ieşit în tot ţinutul acela. Mica 6.6-8. dar şi învăţaţi ce înseamnăd: 27 Şi, pe când trecea Isus de acolo Vindecarea Cap. 12.7. «Milă* voiesc, şi nu jertfă»; pen- mai departe, doi orbi L-au urmat, a doi orbi **1 Tim.1.15 tru că n-am venit să chem pe cei strigând şi spunând: „Ai milă de 27 *Cap. 15.22; drepţi, ci** pe păcătoşie“. 28 noi, Fiu* al lui David!“ Şi, când a 20.30,31. Postul 14 Atunci ucenicii lui Ioan ·au ve- intrat în casă, orbii au venit la El şi Mc.10.47,48. (Mc. 2.18-22; nit la El, spunând: „De ce* noi şi Isus ·le-a spus: „Credeţi că pot Lc. 18.38,39. Lc. 5.33-39) fariseii postim adesea, iar ucenicii face aceasta?“ Ei ·I-au spus: „Da, 14 *Lc. 18.12. 15 Tăi nu postesc?“ Şi Isus le-a spus: 29 Doamne“. Atunci le-a atins ochii, 15 *Ioan 3.29. „Se pot întrista prietenii* mireluif spunând: „Fie-vă după credinţa **Fap.13.2,3; în timp ce mirele este cu ei? Dar 30 voastră!“ Şi ochii lor s-au deschis; 30 *Cap. 8.4; 14.23. 1 Cor. 7.5. vor veni zile când mirele va fi luat şi Isus le-a poruncit cu tărie, spu- 12.16; 17.9. de la ei şi atunci** vor posti. nând: „Vedeţi*, nimeni să nu ştie!“ Lc. 5.14. 16 Nimeni dar nu pune un petic de 31 Dar* ei, când au ieşit, L-au făcut 31 *Mc. 7.36. stofă nouă la o haină veche; cunoscut în tot ţinutul acela. pentru că peticul ei rupe din haină 32 Şi, pe* când ieşeau ei, iată, Vindecarea şi se face o ruptură mai rea. I-au adus un om mut, demonizat. unui mut 17 Nici nu se pune vin nou în burdu- 33 Şi, după ce a fost scos demonul, posedat furi vechi; dacă s-ar pune, se mutul a vorbit; şi mulţimile se 32 *Cap. 12.22. spargg burdufurile şi vinul se var- minunau, spunând: „Niciodată nu Lc. 11.14. să şi burdufurile se vor strica; ci s-a văzut aşa ceva în Israel!“ se pune vin nou în burdufuri noi şi 34 Dar fariseii spuneau: „El* scoate 34 *Cap. 12.24. amândouă se păstrează împreună“. demonii prin căpetenia demo- Mc. 3.22. Vindecarea 18 În timp ce le vorbea acestea, nilor“. Lc. 11.15. unei femei iată, un mai-mare al sinagogii, 35 Şi Isus străbătea* toate cetă- Nevoia de şi învierea venindh, I s-a închinat, spunând: ţile şi satele, învăţându-i** în lucrători unei fetiţe (Mc. 5.21-43; „Fiica mea tocmai a murit; dar sinagogile lor şi predicând Evan- 35 *Mc. 6.6. Lc. 8.40-56) vino şi pune-Ţi mâna peste ea, şi ghelia Împărăţiei şi vindecând Lc. 13.22. **Cap. 4.23. 19 va trăi“. Şi Isus, ridicându-Se, l-a orice boală şi orice neputinţă tru- 20 urmat şi la fel şi ucenicii Săi. Şi, 36 peascăm. Dar, când* a văzut mul- iată, o femeie care avea de doispre- ţimile, I s-a făcut milă de ele, pentru 36 *Mc. 6.34. **Num.27.17 că erau necăjiten şi risipite ca** 1 Împ. 22.17. zece ani hemoragie, venind pe di- nişte oi fără păstor. Ezec. 34.5. napoi, a atins margineai hainei Zah. 10.2. 21 Lui; pentru că zicea în sinea ei: 37 Atunci El ·a spus ucenicilor 37 *Lc. 10.2. „Dacă voi atinge numai haina Lui, Săi: „Secerişul*, în adevăr, este Ioan 4.35. 22 voi fi vindecatăj“. Dar Isus, întor- 38 mare, dar lucrătorii, puţini; rugaţi 22 *Lc. 7.50; cându-Se şi văzând-o, a spus: „În- deci* pe Domnul secerişului să 38 *2 Tes. 3.1. 17.19; 18.42 drăzneşte, fiică; credinţa* ta te-a scoată lucrători la secerişul Său“. 10vindecatk“. Şi femeia a fost vin- Şi, chemând la Sine pe cei Trimiterea ce- doisprezece ucenici ai Săi, le-a lor doisprezece decată din ceasul acela. dat autoritateo asupra duhurilor (Mc. 6.7-11; 23 Şi, când a venit Isus la casa Lc. 9.1-6) a Unele ms. omit b Unele ms. „a spus“ c Sau „tari“ d Lit. „ce este“ e Unele ms. ad. „la pocăinţă“ f Lit. „fiii camerei de nuntă“ g Lit. „altfel se sparg“ h Sau „intrând“ i Sau „ciucurele“ j Sau „mântuită“ k Sau „te-a mântuit“ l Unele ms. „le spune“ m Unele ms. ad. „în popor“ n Unele ms. „obosite“ o Sau „putere“ 1004
MATEI 10:28 necurate, ca să le scoată afară Sodomei şi al Gomorei în ziua şi să vindece orice boală şi orice judecăţii, decât pentru cetatea neputinţă trupească. aceea. 2 Iar numele celor doisprezece* 16 Iată*, Eu vă trimit ca pe nişte Anunţarea 2 *Mc. 3.14. apostoli sunt acestea: primul, oi în mijlocul lupilor; fiţi** dar persecuţiilor Lc. 6.13. Simon**, care se numeşte Petru, şi prudenţi ca şerpii şi nevinovaţik† (Lc. 12.2-12) **Ioan 1.42. 16 *Lc.10.3. Andrei, fratele lui; Iacov al lui 17 ca porumbeii. Dar păziţi-vă de **Rom.16.19 3 Zebedei şi Ioan, fratele lui; Filip oameni; pentru că vă* vor preda Ef. 5.15. şi Bartolomeu; Toma şi Matei, sinedriilor şi vă** vor biciui în si- †1 Cor.14.20 Filip. 2.15. 17 *Cap. 24.9. 4 *Lc. 6.15. vameşul; Iacov al lui Alfeu 18 nagogile lor; şi veţi* fi aduşi îna- Mc. 13.9. 4 şi Lebeu, zis Tadeu; Simon* intea guvernatorilor şi a împăraţi- Lc. 21.12. Fap. 1.13. Canaanitula şi Iuda** Iscario- **Fap. 5.40. **Ioan 13.26 teanul, care L-a şi vândutb. lor pentru Mine, spre mărturie 18 *Fap. 12.1; 19 pentru ei şi pentru naţiuni. Iar* când 5 *Cap. 4.15. 24.10; 25.7; **2Împ.17.24. 5 Pe aceştia doisprezece i-a vă vor preda, nu vă îngrijoraţi 25.23. Ioan 4.9,20. trimis Isus, când le-a poruncit, cum sau ce veţi vorbi, pentru că 2 Tim. 4.16. 19 *Mc. 13.11. spunând*: „Nu mergeţi pe vreo vi** se va da în ceasul acela ce să Lc. 21.14,15. 6 *Cap. 15.24. cale a naţiunilorc şi nu intraţi în 20 vorbiţi; pentru că* nu voi sunteţi **Ex. 4.12. Fap. 13.46. vreo cetate a samaritenilord**, cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui Ier. 1.7. **Is. 53.6. 6 ci* mergeţi mai degrabă la oile** vostru care vorbeşte în voi. 20 *2 Sam.23.2. Ier. 50.6,17. 7 pierdute ale casei lui Israel. Şi, 21 Şi frate* va da la moarte pe Fap. 4.8;6.10 Ezec. 34.5; mergând, predicaţi, spunând: frate, şi tată pe copil; şi copiii se 2 Tim. 4.17. 34.6,16. «Împărăţia cerurilor este a- vor ridica împotriva părinţilor şi 21 *Mica 7.6. 1 Pet. 2.25. 8 proape!» Vindecaţi pe bolnavi, 22 vor face să fie omorâţil. Şi veţi fi Lc. 21.16. înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe urâţi de toţi, pentru Numele Meu; 22 *Dan. 12.12; 7 *Cap. 3.2; 12.13. 4.17. leproşie, scoateţi demoni; fără* Cap. 24.13. Lc. 10.9. plată aţi primit, fără plată daţi. Mc. 13.13. 8 *Fap. 8.18; 8.20. 9 Nu* vă luaţif aur, nici argint, nici dar* cine va răbda până la sfârşit, 23 *Cap. 2.13; 10 aramăg la brâiele voastre, nici acela va fi mântuit. 4.12; 12.15. 23 Iar, când* vă vor persecuta în Fap. 8.1; 9 *1 Sam. 9.7. cetatea aceasta, fugiţi în alta; 9.25; 14.6. Lc. 10.4; **Cap.16.28. 22.35. traistă pentru drum, nici două pentru că, adevărat vă spun, nu 10 *Lc. 10.7. haineh, nici încălţămintei, nici veţi sfârşi cetăţile lui Israel, 1 Cor. 9.7. 1 Tim. 5.18. toiag; pentru că* vrednic este până** când va veni Fiul Omului. 11 *Lc. 10.8. 11 lucrătorul de hrana lui. Dar în* 24 Nu* este ucenic mai presus decât 24 *Lc. 6.40. orice cetate sau sat intraţi, cer- învăţătorul său, nici rob mai pre- Ioan 13.16; cetaţi cine este vrednic acolo; şi 25 sus decât stăpânul său. Ajunge 15.20. 25 *Cap. 12.24. acolo rămâneţi până când veţi ucenicului să fie ca învăţătorul Mc. 3.22. 12 pleca. Şi, când intraţi în casă, său, şi robului ca stăpânul său. Lc. 11.15. 13 *Lc. 10.5. 13 salutaţi-o. Şi* dacă, în adevăr, Dacă pe* stăpânul casei L-au Ioan 8.48,52. **Ps. 35.13. casa este vrednică, pacea voastră numitm Beelzebuln, cu cât mai mult să vină peste ea; dar** dacă nu 26 pe cei din casa Lui? Deci nu vă 26 *Mc. 4.22. este vrednică, pacea voastră să se temeţi de ei; pentru că* nu este ni- Lc. 8.17. 14 *Lc. 10.10; 14 întoarcă la voi. Şi*, dacă cinevaj mic acoperit care nu va fi desco- 10.11. nu vă va primi, nici nu va asculta perit, nici ascuns care nu va fi cu- **Neem.5.13 cuvintele voastre, când plecaţi 27 noscut. Ce vă spun Eu la întuneric, Fap. 13.51; 18.6. din casa sau din cetatea aceea, vorbiţi la lumină; şi ce auziţi la ure- scuturaţi** praful de pe picioa- che, predicaţi de pe acoperişuri. 15 *Cap.11.22; 15 rele voastre. Adevărat vă spun că 28 Şi nu* vă temeţi de ceio care 28 *Is. 8.12,13. 11.24. va fi mai* uşor pentru ţinutul ucid trupul, dar nu pot ucide su- 1 Pet. 3.14. a Foarte probabil cuvântul ebraic pentru termenul grecesc „Zelotul“ b Lit. „predat“ c Gr. nearticulat: se referă la oricare dintre naţiuni d Sau „de samariteni“ e Unele ms. pun „curăţiţi pe leproşi“ înainte de „înviaţi pe cei morţi“; alte ms. omit „înviaţi pe cei morţi“ f Sau „Nu faceţi rost de“ g Bani de aramă h Sau „cămăşi“ i Lit. „sandale“ j Lit. „Şi oricine“ k Lit. „fără amestec“ l Prin instanţe juridice m Unele ms. „supranumit“ n Sau „Beelzebub“, căpetenia demonilor o Lit. „nu daţi înapoi de teama celor“ 1005
MATEI 10:29 fletul; ci temeţi-vă mai degrabă de ucenic, adevărat vă spun, nicide- Acela care poate să omoare şi cum nu-şi va pierde răsplata“. 29 sufletul şi trupul în gheenă. Nu se Mărturia lui 11 Şi a fost că, atunci când Isus Isus despre vând oare două vrăbii cu un bana? Şi nici una din ele nu va cădea pe terminase de poruncit celor doi- Ioan sprezece ucenici ai Săi, a plecat de Botezătorul pământ fără ştirea Tatălui vostru; acolo, ca să-i înveţe şi să predice (Lc. 7.18-35) 30 *1Sam. 14.45 30 dar vouă chiar perii* capului, toţi în cetăţile lor. 2 Sam. 14.11 31 vă sunt număraţi. Deci nu vă te- 2 Iar Ioan, auzind în* închisoa- Lc. 21.18. meţi! Voi sunteţi mai de preţ decât re despre lucrările lui Hristosc, 2 *Cap. 14.3. Fap. 27.34. 32 *Rom. 10.9; 32 multe vrăbii. Deci* pe oricine Mă 3 a trimis prin ucenicii săi şi I-a 3 *Gen. 49.10. 10.10. va mărturisi înaintea oamenilor, îl spusd: „Tu eşti Cel* care vine, sau Num. 24.17. **Apoc. 3.5. Dan. 9.24. voi mărturisi** şi Eu înaintea Ta- 4 să aşteptăm pe altul?“ Şi Isus, răs- Ioan 6.14. tălui Meu care este în ceruri. punzând, le-a spus: „Mergeţi şi 5 *Is. 29.18; 33 Dar* pe oricine Mă va tăgădui spuneţi lui Ioan ce auziţi şi vedeţi: 35.4-6; 42.7. 33 *Mc. 8.38. înaintea oamenilor, pe acela îl voi 5 orbiie* văd şi şchiopii umblă, le- Ioan 2.23; Lc. 9.26. 3.2; 5.36; 2 Tim. 2.12. tăgădui şi Eu înaintea Tatălui Meu proşii sunt curăţiţi şi surzii aud 10.25,38; care este în ceruri. şif morţii înviază şi săracilor** li 14.11. 34 Să nu* gândiţi că am venit să 6 se vesteşte Evanghelia; şi fericit **Ps. 22.26. aducb pace pe pământ; n-am ve- este oricine nu se va* poticni de Is. 61.1. 34 *Lc. 12.49; Lc. 4.18. 12.51-53. 35 nit să aducb pace, ci sabie. Pentru 7 Mine“. Iar pe când plecau, Isus a Iac. 2.5. că am venit să* întorc pe om început să vorbească mulţimilor 6 *Is. 8.14,15. 35 *Mica 7.6. împotriva tatălui său şi pe fiică despre Ioan: „Ce aţi ieşit să priviţi Cap. 13.57; împotriva mamei sale şi pe noră în pustiu? o trestie* clătinată de 24.10; 26.31. 36 *Ps. 41.9; Rom. 9.32,33 55.13. 36 împotriva soacrei sale; şi vrăj- 8 vânt? Dar ce aţi ieşit să vedeţi? 1 Cor. 1.23; Ioan 13.18. 2.14. 37 *Lc. 14.26. Gal. 5.11. un om îmbrăcat în hainef fine? Iată, 1 Pet. 2.8. maşi* ai omului vor fi cei din casa cei care poartă cele fine sunt în 7 *Ef. 4.14. 37 lui. Cine* iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine 9 casele împăraţilor. Dar ce aţi ieşit nu este vrednic de Mine; şi cine să vedeţi? un profet?g Da, vă spun, 9 *Cap. 14.5; iubeşte pe fiu sau pe fiică mai şi* mai mult decât un profet; 21.26. mult decât pe Mine nu este vred- 10 pentru căh acesta este cel despre 10 *Mal. 3.1. 38 *Cap. 16.24. 38 nic de Mine. Şi cine* nu-şi ia care este scris: «Iată*, Euf trimit Mc. 1.2. Mc. 8.34. crucea sa şi vine după Mine nu înaintea feţei Tale pe solul Meu, Lc. 1.76; Lc. 9.23; 39 este vrednic de Mine. Cine* îşi carei Îţi va pregăti calea înaintea 7.27. 14.27. găseşte viaţa o va pierde; şi cine 11 Ta». Adevărat vă spun că, între cei 39 *Cap. 16.25. Lc. 17.33. Ioan 12.25. îşi pierde viaţa pentru Mine o va născuţi din femei, nu s-a ridicat 40 găsi. Cine* vă primeşte pe voi pe unul mai mare decât Ioan Bote- 40 *Cap. 18.5. Mine Mă primeşte; şi cine Mă zătorul; dar cine este mai micj în 12 *Lc. 16.16. Lc. 9.48; primeşte pe Mine primeşte pe Cel Împărăţia cerurilor este mai mare 10.16. 12 decât el. Iar din* zilele lui Ioan Ioan 12.44; 41 care M-a trimis pe Mine. Cine* 13.20. Gal. 4.14. 41 *1Împ.17.10; primeşte un profet în numele unui Botezătorul până acum, Împărăţia profet va primi răsplata unui cerurilor este luată cu năvală şi 13 *Mal. 4.6. 18.4. 14 *Mal. 4.5. 2 Împ. 4.8. Cap. 17.12. profet; şi cine primeşte un om 13 cei năvalnici o apucă. Pentru că Lc. 1.17. drept în numele unui om drept va toţi* profeţii şi legea au profeţit 15 *Cap. 13.9. 42 primi răsplata unui om drept. Şi* 14 până la Ioan; şi, dacă vreţi să Lc. 8.8. 42 *Cap. 18.5,6; oricine va da de băut numai un primiţi, el este Ilie* care trebuie Apoc. 2.7,11; 25.40. 15 să vinăk. Cine* are urechi de auzit Mc. 9.41. pahar cu apă rece unuia din 16 să audă. Dar cu* cine voi asemăna 2.17,29; Ev. 6.10. micuţii aceştia, în numele unui 3.6,13,22. 16 *Lc. 7.31. a Gr. „asarion“, o monedă cu valoare foarte mică b Lit. „să arunc“ c Sau „Hristosului“ d Unele ms. „trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, I-a spus“ e Toate substantivele din v.5 în gr. sunt nearticulate f Unele ms. omit g Sau „Dar pentru ce aţi ieşit? să vedeţi un profet?“ h Unele ms. omit „pentru că“ i Unele ms. „şi“ j Sau „cel mai mic“ k Acela care avea această caracteristică pentru evrei, conform profeţiei. 1006
MATEI 12:13 generaţia aceasta? Este asemenea 28 vrea Fiul să i-L descopere. Veniţi unor copiia stând în pieţe şi la Mine toţi cei trudiţi şi împovă- strigând către tovarăşii lorb şi 29 raţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi 17 spunândc: «V-am cântat din fluier jugul Meu asupra voastră şi* în- 29 *Ioan 13.15. şi n-aţi jucat; v-am cântatd de jale văţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt Filip. 2.5. 18 şi nu v-aţi jelite». Pentru că a venit blând şi smerit** cu inima; şi† veţi 1 Pet. 2.21. Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei găsi odihnă pentru sufletele voas- 1 Ioan 2.6. 19 spun: «Are demon!» A venit Fiul 30 tre. Pentru că* jugul Meu este bunj **Zah. 9.9. 19 *Cap. 9.10. Omului, mâncând şi bând, şi ei spun: şi sarcina Mea este uşoară“. Filip. 2.7,8. †Ier. 6.16. «Iată un om mâncăcios şi băutor de 12 În timpul acela, Isus mergea* vin, prieten* al vameşilor şi al păcă- în sabat prin semănături; şi uceni- 30 *1 Ioan 5.3. toşilor». Şi înţelepciunea a fost cii Săi erau flămânzi şi au început Isus, Domn îndreptăţită de copiiif ei“. 2 să smulgă spice şi să mănânce. Iar al sabatului (Mc. 2.23-28; Lc. 6.1-5) Mustrarea 20 Atunci a început să mustre fariseii, văzând aceasta, I-au spus: 1 *Deut.23.25. cetăţilor cetăţile în care avuseseră loc cele „Iată, ucenicii Tăi fac ce nu este 3 *1 Sam.21.6. nepocăite mai multe din lucrările Lui de 3 permis a face în sabat“. Dar El le-a (Lc. 10.13-15) putere, pentru că nu se pocăiseră. spus: „N-aţi citit ce* a făcut David 21 *Ioan 8.7,8. 21 „Vai de tine, Horazine! Vai de când a flămânzit, elk şi cei care 4 *Ex. 25.30. tine, Betsaida! Pentru că, dacă în 4 erau cu el? cum a intrat în casa lui Lev. 24.5. Tir şi în Sidon ar fi avut loc **Ex.29.32; lucrările de putere care au avut loc Dumnezeu şi a mâncat pâinile* 29.33. în voi, de mult s-ar fi pocăit* în punerii înainte, pe care nu era per- Lev. 8.31; 22 sac şi cenuşă. Dar vă spun că mai* mis să le mănânce nici el, nici cei 24.9. 22 *Cap. 10.15. uşor va fi pentru Tir şi Sidon în împreună cu el, ci** numai preoţii? 5 Sau n-aţi citit în lege* că, în sa- 5 *Num.28.9. ziua judecăţii, decât pentru voi. bat, preoţii din templul profanează Ioan 7.22. 23 *Is. 14.13. 23 Şi tu, Capernaume, care ai fost 6 sabatul şi sunt nevinovaţi? Dar vă 6 *2 Cr. 6.18. Plân. 2.1. înălţat* până la cerg, vei fi cobo- spun că Unul m* mai mare decât Mal. 3.1. râth până la Locuinţa morţilori, 7 templull este aici. Dar, dacă aţi fi 7 *Osea 6.6. pentru că, dacă lucrările de putere cunoscutceînseamnăn:«Milă*voiesc, Mica 6.6-8. care au avut loc în tine ar fi avut şi nu jertfă», nu i-aţi fi condamnat pe Cap. 9.13. loc în Sodoma, ar fi rămas până 8 cei nevinovaţi. Pentru că Fiul 24 astăzi. Dar vă spun că mai uşor Omului este Domno al sabatului“. va fi pentru pământul Sodomei în 9 Şi, plecând de acolo, a intrat Omul cu ziua judecăţii, decât pentru tine“. 10 în sinagoga lor. Şi, iată, era un om mâna Isus laudă pe 25 În timpul acela, Isus, răspun- având mâna paralizatăp; şi L-au paralizată Tatăl. Chemarea zând, a spus: „Te laud, Tată, Domn întrebat, spunând: „Este permis* (Mc. 3.1-6; al cerului şi al pământului, pentru a vindeca în sabat?“, ca să-L poată Lc. 6.6-11) la odihnă (Lc. 10.21-22) 10 *Lc. 13.14; 14.3. 25 *Ps. 8.2. că* ai ascuns acestea de cei înţe- 11 acuza. Dar El le-a spus: „Cine este Ioan 9.16. 1 Cor. 1.19; lepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit omul dintre voi care are o singură 1.27; 2.8. 11 *Ex. 23.4,5. 2 Cor. 3.14. 26 pruncilor. Da, Tată, pentru că aşa oaie şi, dacă* aceasta cade în Deut. 22.4. 27 *Ioan 3.35; 27 a fost plăcut înaintea Ta. Toate* groapă în sabat, n-o va apuca şi 13.3; 17.2. 1 Cor. 15.27. Mi-au fost date de Tatăl Meu; şi 12 n-o va ridica? Cu atât mai de preţ **Ioan 1.18; nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, este deci un om decât o oaieq! Aşa 6.46; 10.15. în afară de Tatăl; nici** pe Tatăl că este permis a face bine în nu-L cunoaşte deplin cineva, în 13 sabat“. Atunci ·i-a spus omului: afară de Fiul şi de acela căruia „Întinde-ţi mâna!“ Şi el a întins-o a Unele ms. „copilaşi“ b Unele ms. omit „lor“ c Unele ms. „stând în pieţe, care, strigând către tovarăşii lor, spun“ d Unele ms. „am cântat“ e Sau „nu v-aţi bătut în piept“ f Unele ms. „din lucrările“ g Unele ms. „Şi tu, Capernaume, ai fost înălţat până la cer?“ h Unele ms. „vei coborî“ i Gr. „hades“, ebr. „şeol“, loc distinct de gheenă (loc al chinului) j Lit. „uşor de purtat“ k Unele ms. ad. „însuşi“ l Gr. „hieron“ m Unele ms. „Cel care este“ n Lit. „ce este“ o Unele ms. ad. „şi“ p Lit. „uscată“ q Sau „Cât de mult se deosebeşte deci un om de o oaie“ 1007
MATEI 12:14 14 *Cap. 27.1. şi s-a făcut sănătoasă ca cealal- bunurile, dacă nu va lega întâi Mc. 3.6. 14 tă. Dar fariseii*, ieşind, s-au pe cel tare? Şi atunci îi va jefui Lc. 6.11. sfătuit împotriva Lui cum să-L 30 casa. Cine nu este cu Mine este Ioan 5.18; 10.39; 11.53. omoare. împotriva Mea; şi cine nu adună Robul ales 15 Dar Isus, cunoscând aceasta, 31 cu Mine risipeşte. De aceea vă 31 *Ev. 6.4; şi preaiubit a plecat* de acolo; şi** mari spun: Orice* păcat şi orice hulă 10.26,29. mulţimi L-au urmat şi i-a vindecat vor fi iertate oamenilor; dar** 1 Ioan 5.16. al lui **Fap. 7.51. Dumnezeu 16 pe toţi; şi le-a poruncit* cu tărie hula împotriva Duhului nu va 15 *Cap. 10.23. să nu-L facă să fie cunoscut pu- 32 fi iertată oamenilore. Şi oricui 32 *Cap. 11.19; Mc. 3.7. **Cap. 19.2. 13.55. 16 *Cap. 9.30. 17 blic, ca să se împlinească ce a fost va rosti* un cuvânt împotriva Ioan 7.12,52. spus prin profetul Isaia, care zice: Fiului Omului, i se va ierta**; **1 Tim.1.13 18 *Is. 42.1. 18 „Iată* Robul Meu pe care L-am dar oricui va vorbi împotriva **Cap. 3.17; ales, Preaiubitul Meu în** care Duhului Sfânt, nu i se va ierta 17.5. sufletul Meu Îşi găseşte plăcerea. nici în veacul acesta, nici în cel Voi pune Duhul Meu peste El şi 33 viitor. Ori faceţi pomul* bun şi 33 *Cap. 7.17. 19 va vesti judecată naţiunilor. Nu Se rodul lui bun, ori faceţi pomul Lc. 6.43,44. va certa, nici nu va striga, nici nu-I răuf şi rodul lui răuf; pentru că va auzi cineva glasul pe străzi. după rod se cunoaşte pomul. 20 Nu va rupe o trestie frântă şi nu 34 Pui* de năpârci, cum puteţi voi 34 *Cap. 3.7; va stinge un fitil care fumegă, să vorbiţi cele bune, fiind răi? 23.33. până va aducea biruinţa judecăţii. Pentru că** din prisosul inimii **Lc. 6.45. 21 Şi naţiunile vor spera în Numele 35 vorbeşte gura. Omul bun scoate Lui“. cele bune din comoara bunăg; şi Vindecarea 22 Atunci* I s-a adus un demoni- omul rău scoate cele rele din unui demoni- zat orb şi mut; şi El l-a vindecat, 36 comoara rea. Dar vă spun că de zat orb şi mut încât mutul vorbea şi vedeab. orice cuvânt nefolositor, pe care-l (Mc. 3.20-30; Lc. 11.14-23; 23 Şi toate mulţimile erau uimite şi vor rosti oamenii, vor da so- 12.10) spuneau: „Oare Acesta este Fiul 37 coteală în ziua judecăţii. Pentru 22 *Cap. 9.32. 24 lui David?“ Dar fariseii, auzind, că din cuvintele tale vei Mc. 3.11. au spus*: „Acesta nu scoate fi îndreptăţit şi din cuvintele tale demonii decât prin Beelzebulc, vei fi condamnat“. 24 *Cap. 9.34. 25 *Cap. 9.4. 25 căpetenia demonilor“. Dar Eld, 38 Atunci* unii dintre cărturari Semnul lui Ioan 2.25. ştiindu-le* gândurile, le-a spus: şi dintre farisei I-au răspunsh, zi- Iona Apoc. 2.23. „Orice împărăţie dezbinată împo- când: „Învăţătorule, dorim să ve- triva ei însăşi este pustiită; şi orice (Lc. 11.29-32) cetate sau casă dezbinată îm- 39 dem un semn de la Tine“. Dar El, 38 *Cap. 16.1. potriva ei însăşi nu va dăinui. răspunzând, le-a spus: „O gene- raţie rea şi adulteră* cere un Mc. 8.11. 26 Şi, dacă Satan scoate afară pe semn; şi nu i se va da un alt semn, Lc. 11.16. Satan, el este dezbinat împotriva decât semnul profetului Iona. Ioan 2.18. 1 Cor. 1.22. 39 *Is. 57.3. Cap. 16.4. Mc. 8.38. Ioan 4.48. lui însuşi; deci cum va dăinui 40 Pentru că*, aşa cum Iona a 40 *Iona 1.17. 27 împărăţia lui? Şi, dacă Eu scot fost în pântecele peştelui celui demonii prin Beelzebulc, fiii mare trei zile şi trei nopţi, aşa voştri prin cine-i scot? De aceea, va fi Fiul Omului în inima pă- 28 ei vor fi judecătorii voştri. Dar, mântului trei zile şi trei nopţi. 28 *Dan. 2.44; dacă Eu scot demonii prin Duhul 41 Bărbaţi niniviteni se vor ridica 41 *Ier. 3.11. 7.14. Ezec. 16.52. Lc. 1.33; lui Dumnezeu, atunci Împărăţia* la judecată cu generaţia aceasta Rom. 2.27. 17.20,21. lui Dumnezeu a venit peste voi. şi* o vor condamna: pentru **Iona 3.5. 29 *Is. 49.24. 29 Sau* cum poate cineva să intre în că** ei s-au pocăit la vestirea lui Lc.11.21-23. casa celui tare şi să-i jefuiască Iona; şi, iată, aici este mai mult a Sau „va arăta“ (după ce a fost ţinută ascunsă un timp) b Unele ms. „cel orb şi mut şi vorbea şi vedea“ c Sau „Beelzebub“ d Unele ms. „Isus“ e Unele ms. omit f Sau „stricat“, „putred“ g Unele ms. ad. „a inimii“ h Unele ms. „au răspuns“ 1008
MATEI 13:21 42 *1 Împ.10.1. 42 decât Iona. O împărăteasă* din 6 aveau pământ adânc; dar, când . 2 Cr. 9.1. sud se va ridica la judecată cu a răsărit soarelec, au fost arse generaţia aceasta şi o va con- şi, pentru că nu aveau rădăcină, damna: pentru că ea a venit de la 7 s-au uscat. Şi altele au căzut între marginile pământului ca să audă spini şi spinii au crescut şi le-au înţelepciunea lui Solomon; şi, 8 înăbuşit. Şi altele au căzut pe 8 *Gen. 26.12. iată, aici este mai mult decât pământul cel bun şi au dat rod: Solomon. una o sută*, alta şaizeci şi alta Duhul 43 Iar când duhul necurat a ieşit 9 treizeci. Cine* are urechid să 9 *Cap. 11.15. necurat din om, umblă* prin locuri fără audă“. (Lc. 11.24-26) apă, căutând odihnă, şi nu găseşte. 10 Şi ucenicii s-au apropiat şi 43 *Iov 1.7. 44 Atunci spune: «Mă voi întoarce I-au spus: „De ce le vorbeşti în 1 Pet. 5.8. în casa mea, de unde am ieşit»; 11 parabole?“ Iar El, răspunzând, 11 *Cap. 11.25; şi, venind, o găseşte neocupatăa, le-a spus: „Pentru că vouă* vă 16.17. 45 *Ev. 6.4; 45 măturată şi împodobită. Atunci este dat să cunoaşteţi tainele 1 Cor. 2.10. 10.26. 1 Ioan 2.27. 2 Pet.2.20-22 merge şi ia cu sine alte şapte du- Împărăţiei cerurilor, dar lor nu le huri mai rele decât el şi, intrând, 12 este dat; pentru că* oricui are i 12 *Cap. 25.29. locuiesc acolo; şi* starea din urmă se va da şi va avea din belşug; Mc. 4.25. a acelui om devine mai rea decât iar oricui nu are, şi ceea ce are i Lc. 8.18; cea dintâi. Astfel va fi şi cu gene- 13 se va lua. De aceea le vorbesc în 19.26. raţia aceasta rea“. parabole, pentru că, văzând, ei nu Mama şi fraţii 46 Iar pe când vorbea El încă văd şi, auzind, nu aud, nici nu lui Isus mulţimilor, iată, mama şi fraţii 14 înţeleg. Şi în ei se împlineşte (Mc. 3.31-35; Lui stăteau afară, căutând să-I profeţia lui Isaia care zice: «Cu 14 *Is. 6.9. Lc. 8.19-21) 47 vorbească. Atunci cineva I-a spus: urechile veţi* auzi şi nicidecum Ezec. 12.2. „Iată, mama Ta şi fraţii* Tăi stau nu veţi înţelege; şi cu ochii veţi Ioan 12.40. 47 *Cap. 13.55. Fap. 28.26. Mc. 6.3. Rom. 11.8. Ioan 2.12; afară, căutând să-Ţi vorbească“. vedea şi nicidecum nu veţi cu- 2 Cor. 3.15. 7.3,5. 48 Dar El, răspunzând, a spus celui 15 noaşte. Pentru că inima acestui 15 *Ev. 5.11. Fap. 1.14. 1 Cor. 9.5. care I-a vorbit: „Cine este mama popor s-a împietrit şi au auzit Gal. 1.19. Mea şi cine sunt fraţii Mei?“ greu* cu urechile şi şi-au închis 49 Şi, întinzându-Şib mâna spre ochii; ca nu cumva să vadă cu ucenicii Săi, a spus: „Iată mama ochii şi să audă cu urechile şi să Mea şi fraţii Mei. Pentru că ori- înţeleagă cu inima şi să se întoar- 50 *Ioan 15.14. 50 cine* va face voia Tatălui Meu 16 căe şi să-i vindec». Dar ferice* de Gal. 5.6;6.15. Col. 3.11. care este în ceruri, acela Îmi este ochii voştri, pentru că văd; şi de 16 *Cap. 16.17. Ev. 2.11. urechile voastre, pentru că aud. Lc. 10.23,24. Ioan 20.29. frate sau soră sau mamă“. 13Parabola Şi, în ziua aceea, Isus a ieşit 17 Pentru că, adevărat vă spun, din casă şi şedea lângă mare. mulţi* profeţi şi oameni drepţi au 17 *Ev. 11.13. semănătorului 2 Şi s-au adunat la El mari mulţimi, dorit să vadă ceea ce vedeţi voi 1 Pet. 1.10. (Mc. 4.1-20; Lc. 8.4-15) 2 *Lc. 5.3. încât El, intrând* în corabie, şi n-au văzut; şi să audă ceea ce S-a aşezat; şi toată mulţimea 18 auziţi voi şi n-au auzit. Voi deci 3 stătea pe ţărm. Şi le-a vorbit multe ascultaţi parabola semănătorului. în parabole, spunând: „Iată, 19 Când aude cineva Cuvântul Împă- 19 *Cap. 4.23. 4 semănătorul a ieşit să semene. Şi, răţiei* şi nu-l înţelege, cel rău vine pe când semăna el, unele seminţe şi răpeşte ceea ce a fost semănat au căzut lângă drum; şi au venit în inima lui; acesta este cel semă- 5 păsările şi le-au mâncat. Şi altele 20 nat lângă drum. Iar cel semănat pe 20 *Is. 58.2. au căzut pe locurile stâncoase, locurile stâncoase, acesta este cel Ezec.33.32. unde nu aveau mult pământ; şi care aude Cuvântul şi îndată îl Ioan 5.35. îndată au răsărit, pentru că nu 21 primeşte* cu bucurie; dar nu are a Goală b Unele ms. „întinzând“ c Unele ms. „răsărind soarele“ d Unele ms. ad. „de auzit“ e Să se întoarcă la Dumnezeu 1009
MATEI 13:22 21 *Cap. 11.6. rădăcină în el însuşi, ci este numai păsările cerului vin şi se cuibăresc 2 Tim. 1.15. pentru un timp; şi când vine necaz în ramurile lui“. sau persecuţie din cauza Cu- 33 Le-a spus altă parabolă: „Îm- Parabola vântului, îndată se* poticneşte. părăţia cerurilor este asemenea aluatului 22 *Cap. 19.23. 22 Şi cel semănat* între** spini, unui aluat pe care l-a luat o feme- (Lc. 13.20-21) Mc. 10.23. acesta este cel care aude Cu- ie şi l-a ascuns în trei măsuri Lc. 18.24. vântul; şi grija veaculuia acestuiab de făină, până s-a dospit tot“. 1 Tim. 6.9. 2 Tim. 4.10. **Ier. 4.3. şi înşelăciunea bogăţiei înăbuşă 34 Toate acestea* le-a vorbit Isus 34 *Mc. 4.33; Cuvântul şi el devine neroditor. mulţimilor în parabole şi fără 4.34. 35 parabolă nu le vorbeae, ca să se 23 Dar cel semănat pe pământul cel împlinească ce a fost spus prin 35 *Ps. 78.2. bun, acesta este cel care aude Cu- **Rom.16.25; 16.26. vântul şi-l înţelege; care, în adevăr, profetul care zice: „Îmi voi* des- 1 Cor. 2.7. rodeşte şi face: unul o sută, altul chide gura în parabole, voi** rosti Ef. 3.9. şaizeci şi altul treizeci“. lucruri ascunse de la întemeierea Col. 1.26. Parabola 24 Le-a pus înainte altă parabolă, lumiib“. neghinei spunând: „Împărăţia cerurilor se 36 Apoi, dând drumul mulţimi- Explicarea aseamănă cu un om care seamă- lor, Elf a intrat în casă; şi ucenicii parabolei nă sămânţă bună în ogorul lui; Săi au venit la El, spunând: neghinei 25 dar, în timp ce oamenii dormeau, „Explică-ne parabola neghinei din 38 *Cap. 24.14; vrăjmaşul lui a venit şi a semănat 37 ogor“. Iar El, răspunzând, le-a 28.19. neghinăc printre grâu şi a plecat. spusg: „Cel care seamănă sămânţa Mc.16.15,20. Lc. 24.47. 26 Iar când a crescut firul şi a făcut 38 bună este Fiul Omului; şi ogorul* Rom. 10.18. rod, atunci s-a arătat şi neghina. este lumea; şi sămânţa bună, aceş- Col. 1.6. 27 Şi robii stăpânului casei au venit tia sunt fiii Împărăţiei; iar neghina **Gen. 3.15. Ioan 8.44. Fap. 13.10. şi i-au spus: «Domnule, n-ai 39 sunt fiii** celui rău; şi vrăjmaşul 1 Ioan 3.8. semănat sămânţă bună în ogorul care a semănat-o este diavolul; şi 39 *Ioel 3.13. tău? De unde are atunci neghi- secerişul* este sfârşitul veaculuih; Apoc.14.15. 28 năd?» Şi el le-a spus: «Un vrăjmaş 40 şi secerătorii sunt îngerii. Deci, a făcut aceasta». Şi robii i-au spus: după cum se adună neghina şi se «Vrei deci să mergem şi să o arde în foc, aşa va fi la sfârşitul 29 adunăm?» Dar el a spus: «Nu, ca 41 veaculuii. Fiul Omului va trimite 29 *Cap. 3.12. nu cumva, adunând neghina, să pe îngerii Săi şi* ei vor aduna din 41 *Cap. 18.7. 2 Pet. 2.12. smulgeţi şi grâul* odată cu ea. Împărăţia Sa toate prilejurile de 30 Lăsaţi-le să crească amândouă îm- poticnire şi pe cei care practică preună până la seceriş; şi, la timpul 42 nelegiuirea şi* îi vor arunca în 42 *Cap. 3.12. secerişului, voi spune secerăto- cuptorul de foc; acolo** va fi plân- Apoc. 19.20; 20.10. rilor: culegeţi întâi neghina şi le- 43 sul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci* **Cap. 8.12. gaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar cei drepţi vor străluci ca soarele grâul adunaţi-l în grânarul meu»“. în Împărăţia Tatălui lor. Cine are 43 *Dan. 12.3. 1 Cor. 15.42; Parabola 31 Le-a pus înainte altă parabolă, urechij să audă. 15.43,53. grăuntelui de spunând: „Împărăţia* cerurilor 44 kÎmpărăţia cerurilor este ase- Parabola muştar este asemenea unui grăunte de menea unei comori ascunse în comorii ascunse (Mc. 4.30-32; Lc. 13.18-19) muştar, pe care l-a luat un om şi ogor, pe care un om, găsind-o, a 32 l-a semănat în ogorul lui: el este, ascuns-o; şi, de bucuria eil, merge 44 *Filip. 3.7,8. 31 *Is. 2.2,3. în adevăr, mai mic decât toate se- şi vinde* tot ce are şi cumpără** **Is. 55.1. Mica 4.1. minţele, dar, după ce a crescut, ogorul acela. Apoc. 3.18. este mai mare decât verdeţurile 45 Din nou, Împărăţia cerurilor Parabola şi se face un copac, astfel încât este asemenea unui negustor care perlei a Cu sensul de „curs al evenimentelor“ b Unele ms. omit c Gr. „zizania“ d Unele ms. „neghina“ e Unele ms. ad. „nimic“ f Unele ms. „Isus“; alte ms. omit g Unele ms. „a spus“ h Gr. „aion“, perioadă de timp nedeterminată, având înţeles profetic i Unele ms. „acestui veac“ j Unele ms. ad. „de auzit“ k Unele ms. ad. „Din nou:“ l Unele ms. „lui“ 1010
MATEI 14:19 46 *Pr. 2.4; 46 caută perle frumoase; şi, găsinda 3 Pentru că Irod îl prinsese pe 3.14,15; o* perlă de mare valoare, a mers Ioan şi îl legase şi-l pusese în în- 8.10,19. şi a vândut tot ce avea şi a cum- chisoare, din cauza Irodiadei, so- părat-o. 4 ţia fratelui său, Filipc; pentru că 4 *Lev. 18.16; Parabola 47 Din nou, Împărăţia cerurilor Ioan îi spunea: „Nu-ţi* este per- 20.21. năvodului este asemenea unui năvod aruncat 5 mis s-o ai“. Şi, dorind să-l omoa- 5 *Cap. 21.26. în mare şi care a adunat* de toate; re, se temea de mulţime, pentru Lc. 20.6. 47 *Cap. 22.10. 48 din care, când s-a umplut, tră- că* ei îl considerau profet. gându-l pe ţărm şi stând jos, au 6 Dar, când s-a sărbătorit ziua adunat în vase pe cele bune şi au naşteriif lui Irod, fiica Irodiadei a aruncat afară pe cele rele. dansat în mijlocul lor şi a plăcut 49 Aşa va fi la sfârşitul veacului: 7 lui Irod. De aceea el a promis cu 49 *Cap. 25.32. îngerii vor ieşi şi vor despărţi* pe jurământ să-i dea orice ar cere. cei răi din mijlocul celor drepţi; 8 Dar ea, îndemnată de mama ei, 50 *Vers. 42. 50 şi* îi vor arunca în cuptorul de ·a spus: „Dă-mi aici, pe o farfurie, foc: acolo va fi plânsul şi scrâş- capul lui Ioan Botezătorul“. nirea dinţilor“. 9 Şi împăratul s-a întristat, dar, din 51 Isus le-a spusb: „Aţi înţeles cauza jurămintelor şi a celor care toate acestea?“ Ei ·I-au spus: „Da, stăteau la masă împreună cu el, a 52 *Cânt. 7.13. 52 Doamnec“. Şi El le-a spus: „De 10 poruncit să-i fie dat; şi a trimis şi aceea, orice cărturar care a fost a tăiat capul lui Ioan în închisoa- făcut ucenic pentrud Împărăţia 11 re. Şi capul lui a fost adus pe o cerurilor este asemenea unui farfurie şi a fost dat fetei; şi ea l-a stăpân al casei care scoate din 12 dus mamei sale. Şi ucenicii lui au comoara lui lucruri noi* şi vechi“. venit şi au luat trupul şi l-au în- Necredinţă 53 Şi a fost că, atunci când Isus a mormântat; şi au venit şi au dat de la Nazaret sfârşit parabolele acestea, a plecat ştire lui Isus. (Mc. 6.1-6; 54 de acolo; şi*, venind în patria Sa, 13 Şi Isus, când a auzit*, a plecat Prima Lc. 4.16-30) înmulţire a îi învăţa în sinagoga lor, astfel de acolo într-o corabie, spre un 54 *Cap. 2.23. încât ei erau uimiţi şi spuneau: loc pustiu, deoparte; şi mulţimile, pâinilor (Mc. 6.30-44; „De unde are Acesta înţelepciu- auzind, L-au urmat pe jos, din ce- Lc. 9.10-17; nea aceasta şi lucrările de putere? 14 tăţi. Şi, ieşind, Elg a văzut o mare Ioan 6.1-13) 55 Nu* este Acesta fiul tâmplarului? mulţime şi I* s-a făcut milă de ei 55 *Is. 49.7. Nu se numeşte mama Lui Maria, 15 şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar 13 *Cap. 10.23; Lc. 3.23. iar fraţii** Lui, Iacov† şi Iosife şi 12.15. Ioan 6.42. când s-a făcut seară, uceniciih au 14 *Cap. 9.36. **Cap.12.46. 56 Simon şi Iuda? Şi surorile Lui, nu venit la El, spunând: „Locul este †Mc. 15.40. sunt toate la noi? De unde are El pustiu şi timpul deja trecut; dă 57 *Cap. 11.6. 57 atunci toate acestea?“ Şi se potic- drumuli mulţimilor, ca să mear- **Ioan 4.44. neau* de El. Dar Isus le-a spus: gă în sate şi să-şi cumpere mân- „Un profet** nu este dispreţuit de- 16 care“. Dar Isus le-a spus: „N-au 58 cât în patria lui şi în casa lui“. Şi nevoie să meargă; daţi-le voi să n-a făcut multe lucrări de putere 17 mănânce“. Dar ei ·I-au spus: acolo, din cauza necredinţei lor. „N-avem aici decât cinci pâini şi 14Uciderea În timpul acela, tetrarhul 18 doi peşti“. Şi El le-a spus: „Adu- lui Ioan 2 Irod a auzit de faima lui Isus; şi 19 ceţi-le aici la Mine“. Şi, poruncind Botezătorul spunea slujitorilor săi: „Acesta mulţimilor să stea jos pe iarbă şic 19 *Cap. 15.36. (Mc. 6.14-29; Lc. 3.19-20; este Ioan Botezătorul; el a înviat luând cele cinci pâini şi cei doi 9.7-9) dintre cei morţi şi de aceea lucră- peşti, privind spre cer, a bine- rile de putere se manifestă prin el“. cuvântat* şi, frângând pâinile, a Unele ms. „care, găsind“ b Unele ms. omit „Isus le-a spus“; în greacă verbul este la timpul prezent c Unele ms. omit d Sau „în“ e Unele ms. „Iose“; alte ms. „Ioan“ f Unele ms. „Dar, când a venit sărbătoarea naşterii“ g Unele ms. „Isus“ h Unele ms. ad. „Săi“ i Unele ms. ad. „deci“ 1011
MATEI 14:20 le-a dat ucenicilor, şi ucenicii recunoscut, au trimis în tot ţinutul 20 mulţimilor. Şi toţi au mâncat şi acela şi au adus la El pe toţi aceia s-au săturat; şi au ridicat prisosul 36 care erau bolnavi; şi Îl rugau ca de firimituri, douăsprezece coş- numai să-I atingă margineah hainei; 36 *Cap. 9.20. 21 niţea pline. Iar cei care mâncaseră şi toţi câţi* s-au atins au fost Mc. 3.10. Lc. 6.19. Fap. 19.12. erau cam cinci mii de bărbaţi, în vindecaţi deplin. afară de femei şi de copii. 15 Atunci cărturarii şi fariseii din Fariseii şi Isus umblă 22 Şi îndată Elb i-a obligat pe Ierusalim ·au venit la Isus, spu- tradiţia pe mare ucenicii Săic să intre în corabie şi 2 nând: „De ce ucenicii Tăi încalcă (Mc. 7.1-13) (Mc. 6.45-52; să treacă înaintea Lui de cealaltă tradiţia* bătrânilori? pentru că nu 2 *Col. 2.8. Ioan 6.16-21) parte, până va dad drumul mulţi- îşi spală mâinile când mănâncă 23 milor. Şi, după ce a date drumul 3 pâine“. Iar El, răspunzând, le-a mulţimilor, S-a suit pe munte, spus: „Dar voi, de ce încălcaţi deoparte, ca să Se roage; şi, când porunca lui Dumnezeu pentru s-a făcut seară, era singur acolo, 4 tradiţia voastră? Pentru că Dum- 25 *Iov 9.8. 24 iar corabia era acum în mijlocul nezeu a poruncit, spunândj: «Ono- 4 *Ex. 20.12. rează* pe tată şi pe mamăk»; şi: Lev. 19.3. mării, bătută de valuri, pentru că «Cine** vorbeşte de răul pe tată Deut. 5.16. 25 vântul era împotrivă. Dar, la a sau pe mamă să moară negreşitm»; Pr. 23.22. Ef. 6.2. patra strajă din noapte, Elb a 5 dar voi spuneţi: «Oricine va spune **Ex. 21.17. pornit spre ei, umblând* pe mare. tatălui săuc sau mamei: Orice ai Lev. 20.9. 26 Şi ucenicii, văzându-L umblând putea folosi de la mine este con- Deut. 27.16. pe mare, s-au tulburat, spunând: Pr. 20.20; 30.17. „Este o nălucăf!“; şi, de frică, au 6 sacratn lui Dumnezeu!, onu va 27 strigat. Dar Isus le-a vorbit îndată, onorap nicidecum pe tatăl său spunând: „Îndrăzniţi; Eu sunt, nu sau pe mama sa»; şi aţi desfiinţat 28 vă temeţi!“ Şi Petru, răspunzân- poruncaq lui Dumnezeu pentru du-I, a spus: „Doamne, dacă eşti 7 tradiţia voastră. Făţarnicilor, bine Tu, porunceşte-mi să vin la Tine a profeţit Isaia despre voi, spu- 29 pe ape“. Şi El i-a spus: „Vino!“ Şi 8 nând: «Poporul* acestar Mă ono- 8 *Is. 29.13. Petru, coborând din corabie, rează cu buzele, dar inima luis este Ezec. 33.31. umbla pe ape, ca să vină la Isus. 9 departe de Mine; dar în zadar Mi 9 *Col. 2.18; 30 Dar, văzând vântul puternic, s-a se închină ei, învăţând* ca în- 2.22. temut; şi, începând să se afunde, văţături porunci ale oamenilor»“. Tit 1.14. a strigat, spunând: „Doamne, 10 Şi, chemând la Sine mulţimea, Lucrurile care 31 scapă-mă!“ Şi îndată Isus a întins le-a spus: „Ascultaţi şi înţelegeţi: întinează 33 *Ps. 2.7. mâna şi l-a apucat şi ·i-a spus: 11 Nu* ceea ce intră în gură întinează pe om Cap. 16.16; „Puţin-credinciosule, pentru ce 26.63. pe omt, ci ceea ce iese din gură, (Mc. 7.14-23) Mc. 1.1. 32 te-ai îndoit?“ Şi, când au intratg 12 aceea întinează pe omt“. Atunci 11 *Fap. 10.15. ei în corabie, vântul s-a potolit; ucenicii Săic, apropiindu-se, ·I-au Rom. 14.14; 14.17,20. Lc. 4.41. 1 Tim. 4.4. Ioan 1.49; 33 iar cei din corabie au venit şi I spus: „Ştii că fariseii, auzind Tit 1.15. 11.27. s-au* închinat, spunând: „Cu cuvântul acestac, s-au poticnit?“ Fap. 8.37. Rom. 1.4. adevărat eşti Fiu al lui Dum- 13 Iar El, răspunzând, a spus: „Ori- 13 *Ioan 15.2. nezeu!“ ce* plantă pe care n-a plantat-o 1 Cor. 3.12. Vindecări la 34 Şi, trecând dincolo, au venit Tatăl Meu cel ceresc va fi dez- 14 *Is. 9.16. Ghenezaret în ţinutul Ghenezaretului. Şi, când 14 rădăcinată. Lăsaţi-i; sunt* călăuze Mal. 2.8. (Mc. 6.53-56) 35 oamenii din locul acela L-au Cap. 23.16. oarbe ale orbilor: iar dacă un orb Lc. 6.39. a Coş de mână, pentru călătorie, în care poartă un om hrana pentru o zi b Unele ms. „Isus“ c Unele ms. omit d Lit. „va fi dat“ e Unele ms. ad. „deci“ f Gr. „fantasma“ g Unele ms. „s-au suit“ h Sau „ciucurii“ i Sau „ceea ce a fost dat de bătrâni“ j Unele ms. „Pentru că Dumnezeu a spus“ k Unele ms. „pe tatăl tău şi pe mama ta“ l Sau „blestemă“ m Lit. „de moarte să moară“ n Ebr. „corban“ – Lev. 1.2 o Unele ms. ad. „şi“ p Unele ms. „nu onorează“ q Unele ms. „legea“; alte ms. „Cuvântul“ r Unele ms. ad. „se apropie de Mine cu gura lor şi“ s Lit. „lor“ t Lit. „omul“ 1012
MATEI 16:4 călăuzeşte pe un orb, amândoi la El, având cu ei şchiopi, orbi, 30 *Is. 35.5,6. 15 vor cădea în groapă“. Şi Petru, muţi, ciungi şi mulţi alţii, şi i-au Lc. 7.22. răspunzând, I-a spus: „Explică-ne aruncat la picioarele Luii şi El i-a 16 *Cap. 16.9. 16 parabola aceastaa“. Iar Elb a spus: 31 vindecat; astfel că mulţimilej se „Şi* voi sunteţi tot fără pricepe- minunau văzând pe muţi vorbind, 17 *1 Cor. 6.13. 17 re? Încăa nu înţelegeţi că orice* pe ciungi sănătoşi, kpe şchiopi intră în gură trece în pântece şi se umblând şi pe orbi văzând; şi-L 18 aruncă în hazna? Dar* ceea ce iese glorificau pe Dumnezeul lui Is- 18 *Iac. 3.6. din gură vine din inimă şi acestea 32 rael. Dar Isus, chemând la Sine 19 *Gen. 6.5; 19 întinează pe omc. Pentru că* din pe ucenicii Săi, a spus: „Mi-e 8.21. inimă ies gânduri rele, ucideri, milă de mulţime, pentru că stau Pr. 6.14. Ier. 17.9. adultere, curvii, furturi, mărturii deja de trei zile cu Mine şi n-au 20 false, hule; acestea sunt cele care ce să mănânce; şi nu vreau să le întinează pe omc; dar a mânca dau drumul flămânzi, ca nu cum- având mâini nespălate nu înti- 33 va să leşine pe drum“. Şi uceni- 33 *2 Împ. 4.43. nează pe omc“. cii* Săia ·I-au spus: „De unde să Femeia 21 Şi Isus, ieşind de acolo, a avem noi atâtea pâini în pustiu, canaanită plecat în părţiled Tirului şi încât să săturăm o mulţime atât (Mc. 7.24-30) 22 ale Sidonului. Şi, iată, o femeie 34 de mare?“ Şi Isus ·le-a spus: canaanită, ieşind din acele ţi- „Câte pâini aveţi?“ Iar ei au spus: nuturie, a strigatf, spunându-I: „Ai 35 „Şapte şi câţiva peştişori“. Şi El milă de mine, Doamne, Fiu al lui a poruncit mulţimilor să se aşeze David! Fiica mea este chinuită 36 pe pământ; şi, luând* cele şapte 23 rău de un demon“. Dar El nu i-a pâini şi peştii, a mulţumit**, le-a 36 *Cap. 14.19. **1 Sam. 9.13 răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii frânt şi le-a dat ucenicilor Săia, Lc. 22.19. Săi s-au apropiat şi-L rugau, 37 şi ucenicii, mulţimii. Şi toţi au spunând: „Dă-i drumul, pentru că mâncat şi s-au săturat; şi au ri- 24 *Cap. 10.5,6. 24 strigă după noi“. Dar El, răs- dicat prisosul de firimituri, şapte Fap. 3.25,26; punzând, a spus*: „Nu sunt trimis 38 coşuril pline; iar cei care au 13.46. decât la oile pierdute ale casei mâncat erau patru mii de bărbaţi, Rom. 15.8. 25 lui Israel“. Dar ea a venit şi I 39 în afară de femei şi de copii. Şi*, 39 *Mc. 8.10. s-a închinat, spunând: „Doamne, dând drumul mulţimilor, a intrat 26 ajută-mă!“ Iar El, răspunzând, a în corabie şi a venit în ţinuturilem 26 *Cap. 7.6. spus: „Nu este bineg să iei pâi- Magdalan. Filip. 3.2. 16nea copiilor şi s-o arunci la Şi fariseii* şi saducheii, apro- Aluatul 27 căţeih*“. Dar ea a spus: „Da, piindu-se, I-au cerut, ispitindu-L, fariseilor şi al Doamne, dar şi căţeii mănâncă 2 să le arate un semn din cer. Iar El, saducheilor (Mc. 8.11-21; din firimiturile care cad de la răspunzând, le-a spus: „Când se Lc. 11.29) 28 masa stăpânilor lor“. Atunci Isus, face seară, voi spuneţi: «Timp bun, 1 *Cap. 12.38. răspunzând, i-a spus: „O, femeie, pentru că cerul este roşu»; şi dimi- Lc. 11.16; mare este credinţa ta; fie-ţi după 3 neaţa: «Furtună astăzi, pentru că 12.54-56. cum doreşti!“ Şi fiica ei a fost cerul este roşu-întunecat»; oînfăţi- 1 Cor. 1.22. A doua înmul- vindecată din ceasul acela. şarea cerului ştiţi să o deosebiţi, ţire a pâinilor 29 Şi Isus*, plecând de acolo, a dar semnele timpurilor nu le puteţi venit lângă** Marea Galileii; şi 4 deosebi?p O generaţie* rea şi 4 *Cap. 12.39. (Mc. 8.1-9) S-a suit pe munte şi a stat jos 29 *Mc. 7.31. adulteră cere un semn; şi nu i se 30 acolo. Şi* mari mulţimi au venit va da un alt semn, decât semnul **Cap. 4.18. a Unele ms. omit b Unele ms. „Isus“ c Lit. „omul“ d În vecinătatea e Lit. „hotare“ f Unele ms. ad. „către El“ g Unele ms. „drept“; alte ms. „potrivit“ h Gr. expresie mai dispreţuitoare decât „câini“ i Unele ms. „lui Isus“ j Unele ms. „mulţimea“ k Unele ms. ad. „şi“ l Coş mai mare, purtat de două persoane, folosit pentru a transporta peşte m Lit. „hotarele“ n Unele ms. „Magadan“; alte ms. „Magdalan“ o Unele ms. ad. „făţarnicilor“ p Unele ms. omit de la „Când“ din v.2 până la sfârşitul v.3. 1013
MATEI 16:5 lui Ionaa“. Şi i-a lăsat şi a plecat. 20 gatl în ceruri“. Atunci* a poruncit 20 *Cap. 17.9. 5 Şi, când ucenicii Săib au venit ucenicilor Săim să nu spună ni- pe celălalt ţărm, uitaseră să ia mănui că El esten Hristosul. 6 pâine. Şi Isus le-a spus: „Vedeţi* 21 De atunci, Isus a început să le Primul anunţ 6 *Lc. 12.1. şi fiţi atenţic la aluatul fariseilor arate* ucenicilor Săi că El trebuie al morţii şi al 7 şi al saducheilor“. Şi ei se gândeau să meargă la Ierusalim şi să su- învierii Sale (Mc. 8.31- în ei înşişi, spunând: „Pentru că fere multe de la bătrâni şi de la 9.1; Lc. 9.22- 8 n-am luat pâine“. Şi Isus, ştiind preoţii de seamă şi de la cărturari 27) aceasta, le-a spusd: „Pentru ce vă şi să fie omorât şi a treia zi să 21 *Cap. 20.17. Mc. 9.31; 10.33. gândiţi în voi înşivă, puţin-cre- 22 învieze. Şi Petru, luându-L deopar- Lc. 18.31; dincioşilor, că nu aţi luat pâine? te, a început să-L mustre, spunând: 24.6,7. 9 *Cap. 14.17. 9 Tot nu* înţelegeţi, nici nu vă „Dumnezeu să Se îndure de Tine, Ioan 6.9. amintiţi de cele cinci pâini ale Doamne! Nicidecum să nu Ţi se celor cinci mii şi câte coşniţe aţi 23 întâmple aşa cevao!“ Dar, întor- 10 *Cap. 15.34. 10 luat? Nici* de cele şapte pâini ale cându-Se, i-a spus lui Petru: „Plea- 23 *2Sam.19.22 celor patru mii şi câte coşuri aţi că înapoia Mea, Satan*! Tu** eşti **Rom. 8.7. 11 luat? Cum nu înţelegeţi că nu un prilej de poticnire pentru Mine, despre pâine v-am spus: «Fiţie pentru că gândurile tale nu sunt la atenţi la aluatul fariseilor şi al cele ale lui Dumnezeu, ci la cele 12 saducheilor»?“ Atunci au înţeles 24 aleoamenilor“.Atunci*Isusle-aspus că nu le-a spus să fie atenţi la alua- ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva 24 *Cap. 10.38. tul de pâinef, ci la învăţătura fa- Lc. 14.27. să vină după Mine, să se lepede Fap. 14.22. riseilor şi a saducheilor. de sine însuşi şi să-şi ia crucea şi 1 Tes. 3.3. Mărturia lui 13 Iar când a venit Isus în părţile 25 să Mă urmeze; pentru că oricine* 2 Tim. 3.12. Petru despre Cezareii lui Filip, i-a întrebat pe va vrea să-şi salveze viaţa o va 25 *Lc. 17.33. Isus ucenicii Săi, spunând: „Cine zic pierde; dar oricine îşi va pierde Ioan 12.25. (Mc. 8.27-30; oamenii că sunt Eu, Fiul Omu- 26 viaţa pentru Mine o va găsi; căci Lc. 9.18-21) 14 luig?“ Şi ei* au spus: „Unii, Ioan ce i-ar folosi unui om dacă ar 26 *Ps. 49.7,8. 14 *Cap. 14.2. Botezătorul; iar alţii, Ilie; iar alţii, câştiga toată lumea şi şi-ar 27 *Cap. 26.64. Lc. 9.7-9. Ieremia sau unul dintre profeţi“. pierde sufletul? Sau ce* va da un **Dan. 7.10. Zah. 14.5. 16 *Cap. 14.33. 15 El ·le-a spus: „Dar voi, cine ziceţi om în schimb pentru sufletul său? Cap. 25.31. Ioan 6.69; 16 că sunt Eu?“ Şi Simon Petru, 27 Pentru că Fiul* Omului va veni în Iuda 14. 11.27. †Iov 34.11. Fap. 8.37; răspunzând, a spus: „Tu* eşti gloria Tatălui Său, cu** îngerii Ps. 62.12. 9.20. Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Săi, şi† atunci va da fiecăruia Pr. 24.12. Ev. 1.2,5. Ier. 17.10; 1 Ioan 4.15; 17 viu“. Şi Isus, răspunzând, i-a spus: 28 după faptele lui. Adevărat vă spun, 32.19. 5.5. „Ferice de tine, Simone, fiul lui sunt unii dintre cei care stau aici Rom. 2.6. 17 *Ef. 2.8. 1 Cor. 3.8. **1 Cor.2.10 Iona, pentru că* nu carnea şi sân- care nicidecum nu vor gusta moar- 2 Cor. 5.10. Gal. 1.16. gele ţi-au descoperit aceasta, ci tea până nu vor vedea pe Fiul 1 Pet. 1.17. Tatăl** Meu care este în ceruri. Omului venind în Împărăţia Sa“. Apoc. 2.23; 18 *Ioan 1.42. 17 Şi, după şase zile, Isus ·i-a luat 22.12. **Ef. 2.20. Apoc. 21.14. 18 Şi Eu de asemenea îţi spun că tu* cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi Transfigurarea †Iov 38.17. eşti Petruh şi pe** această stâncăi pe Ioan, fratele lui, şi ·i-a dus pe (Mc. 9.2-13; Ps. 9.13; voi zidi Adunarea Mea şi† porţile 2 un munte înalt, deoparte. Şi a fost Lc. 9.28-36) 107.18. Locuinţei morţilorj nu o vor învin- Is. 38.10. 19 ge. Şi îţi* voi da cheile Împărăţiei transfiguratp înaintea lor şi faţa 19 *Cap. 18.18. cerurilor; şi orice vei lega pe pă- Lui a strălucit ca soarele, iar hai- mânt va fi legatk în ceruri şi orice nele Lui au devenit albe ca lumi- Ioan 20.23. vei dezlega pe pământ va fi dezle- 3 na. Şi, iată, Moise şi Ilie li s-au a Unele ms. ad. „profetul“ b Unele ms. omit „Săi“; un singur ms. omite „ucenicii Săi“ c Vegheaţi, ca să vă păziţi de d Unele ms. „a spus“ e Unele ms. „Să fiţi“ f Unele ms. „aluatul fariseilor şi al saducheilor“ g Unele ms. „că este Fiul Omului“ h Gr. „petros“ sau „o piatră“ i Gr. „petra“ j Gr. „hades“ k Sau „a fost deja legat“ l Sau „a fost deja dezlegat“ m Unele ms. omit n Unele ms. ad. „Isus“ o Sau „să nu-Ţi fie aceasta“ p Sau „S-a schimbat la faţă“ 1014
MATEI 18:3 arătat, vorbind cu El. Şi Petru, voi îngădui? Aduceţi-l aici la răspunzând, I-a spus lui Isus: 18 Mine!“ Şi Isus l-a mustrat şi de- „Doamne, este bine ca noi să fim monul a ieşit din el şi băiatul a aici; dacă vrei, să facem aici trei fost vindecat din ceasul acela. corturia: pentru Tine unul şi pentru 19 Atunci ucenicii, apropiindu-se de Moise unul şi unul pentru Ilie“. Isus, deoparte, au spus: „Noi de 5 *2 Pet. 1.17. 5 Pe când* vorbea el încă, iată, un ce n-am putut să-l scoatem?“ **Cap. 3.17. nor luminosb i-a umbrit; şi iată un 20 Şi Ele ·le-a spus: „Din cauza ne- Mc. 1.11. glas din nor, spunând: „Acesta** credinţei voastre. Pentru că, ade- 20 *Cap. 21.21. Lc. 3.22. Mc. 11.23. †Is. 42.1. este Fiul Meu Preaiubitc în† care Lc. 17.6. ††Deut.18.15; Îmi găsesc plăcerea; de†† El să vărat vă spun, dacă* veţi avea 1 Cor. 12.9; 18.19. credinţă cât un grăunte de muştar, 13.2. Fap. 3.22,23. 6 *2 Pet. 1.18. 6 ascultaţi!“ Şi* ucenicii, auzind, au veţi zice muntelui acestuia: «Mu- căzut cu faţa la pământ şi s-au tă-te de aici acolo!», şi se va 7 *Dan. 8.18; 7 temut foarte mult. Şi Isus, apro- muta; şi nimic nu vă va fi impo- 9.21; piindu-Se, i-a atins* şi le-a spus: 21 sibil. Dar acest fel de demoni nu 10.10,18. „Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!“ iese decât prin rugăciune şi post“.i Al doilea anunţ 8 Şi, ridicându-şi ochii, n-au văzut 22 Şi, pe când* locuiauj ei în Ga- al morţii şi al 9 *Cap. 16.20. pe nimeni, decât pe Isus singur. lileea, Isus le-a spus: „Fiul Omului învierii Sale Mc. 8.30. (Mc. 9.30-32; 9 Şi, pe când coborau de pe munte, 23 va fi dat în mâinile oamenilor; şi ei Lc. 9.43-45) Isus* le-a poruncit, zicând: „Nu Îl vor omorî şi a treia zi va învia“. 22 *Cap. 16.21; spuneţi nimănui viziunea, până va Şi ei s-au întristat foarte mult. 20.17. învia Fiul Omului dintre morţi“. 24 Şi, când au venit în Caperna- Mc. 8.31; 10.33 Lc. 9.22; 18.31; 24.6,7. 10 *Mal. 4.5. 10 Şi uceniciid L-au întrebat, zi- um, cei care strângeau didrah- Taxa pentru Cap. 11.14. când: „Atunci de ce* spun cărtu- melek au venit la Petru şi i-au templu rarii că trebuie să vină întâi Ilie?“ spus: „Învăţătorul vostru nu plăteş- 11 *Mal. 4.6. 11 Şi Ele, răspunzând, le-a spusf: 25 te didrahmele?“ El ·a spus: „Ba Lc. 1.16,17. „În adevăr, Ilie vine întâig şi va da!“ Şi, când a intrat în casă, Isus Fap. 3.21. 12 restabili* toate. Dar* Eu vă spun i-a luat-o înainte, spunând: „Ce gân- 12 *Cap. 11.14. **Cap.14.3,10 că Ilie a venit deja şi ei nu l-au deşti, Simone? Împăraţii pămân- †Cap. 16.21. cunoscut, ci** i-au făcut ce au tului de la cine primesc vamă sau vrut; tot astfel şi† Fiul Omului are taxă? De la fiii lor, sau de la stră- 13 să sufere din partea lor“. Atunci 26 ini?“ Petrul ·I-a spus: „De la stră- ucenicii au înţeles că le vorbea ini“. Isus i-a zis: „Deci fiii sunt despre Ioan Botezătorul. 27 scutiţi. Dar, ca să nu-i facem să Vindecarea 14 Şi, pe când veneau spre mul- se poticnească, mergi la mare şi unui lunatic ţime, s-a apropiat de El un om, a aruncă o undiţă şi ia primul peşte (Mc. 9.14-29; căzut în genunchi înaintea Lui şi care vine; şi, deschizându-i gura, Lc. 9.37-43) 15 a spus: „Doamne, ai milă de fiul vei găsi un staterm; ia-l şi dă-li-l meu, pentru că este lunatic şi lor pentru Mine şi pentru tine“. 18suferă răuh; pentru că deseori cade În ceasul acela*, ucenicii au Mai mare în venit la Isus, spunând: „Cine este Împărăţia 16 în foc şi deseori în apă. Şi l-am deci mai mare în Împărăţia ce- cerurilor adus la ucenicii Tăi şi ei n-au (Mc. 9.33-37; 17 putut să-l vindece“. Şi Isus, răs- 2 rurilor?“ Şi Isusn, chemând la Lc. 9.46-48) punzând, a spus: „O, generaţie Sine un copilaş, l-a pus în mijlocul 1 *Lc. 22.24. necredincioasă şi stricată, până 3 lor şi a spus: „Adevărat vă spun, 3 *Ps. 131.2. Lc. 18.16. când voi fi cu voi? până când vă dacă* nu vă veţi întoarce şi nu 1 Cor. 14.20. 1 Pet. 2.2. a Unele ms. „voi face aici trei corturi“; sau „trei colibe“ b Cuvânt folosit şi referitor la norul care acoperea şi umplea de glorie Cortul Întâlnirii cLit. „Fiul Meu cel Preaiubit“ dUnele ms. ad. „Săi“ e Unele ms. „Isus“ f Unele ms. „a spus“ g Unele ms. omit „întâi“; alte ms. pun „întâi“ după „va restabili“ h Unele ms. „este într-o stare rea“ i Unele ms. omit v. 21 j Sau „străbăteau“ k Două drahme constituiau taxa personală anuală pentru templu (cf. Ex. 30.13,16) l Unele ms. „el“ m Monedă de argint grecească, echivalentă cu două didrahme n Unele ms. „El“ 1015
MATEI 18:4 veţi fi precum copilaşii, nici- tru care este în ceruri ca unul din- decum nu veţi intra în Împărăţia tre aceşti micuţi să piară. 4 cerurilor. Oricine* deci se va smeri 15 Iar* dacă fratele tău va păcă- 4 *Cap. 20.27; ca acest copilaş, acela este mai tui împotriva tag, mergi şic mus- Disciplinarea 23.11. 5 mare în Împărăţia cerurilor. Şi ori- tră-lh între tine şi el singur. Dacă fratelui cine* va primi un astfel de copilaş va asculta de tine, ai** câştigat pe 5 *Cap. 10.42. în Numele Meu, pe Mine Mă 16 fratele tău. Dar, dacă nu tec va as- 15 *Lev. 19.17. primeşte. culta, ia cu tine încă unul sau doi, Lc. 17.3. Prilejuri de 6 Dar oricui va face să se potic- ca* «prin gura a doi martori sau a **Iac. 5.20. 1 Pet. 3.1. 16 *Deut. 17.6; 19.15. Ioan 8.17. poticnire 2 Cor. 13.1. (Mc. 9.42-48; nească unul singur din aceşti micuţi 17 trei» să fie întărită orice vorbă. Ev. 10.28. care cred în Mine, îi este de folos Iar dacă nu va asculta de ei, spu- 17 *Rom. 16.17. Lc. 17.1,2) 1 Cor. 5.9. să i se atârne de gât o piatră mare ne-l adunării; şi, dacă nu va asculta 2 Tes. 3.6,14. de moarăa şi să fie scufundat în nici de adunare, să-ţi* fie ca unul 2 Ioan 10. 7 adânculb mării. Vai de lume, din 18 dintre naţiuni sau vameş. Adevă- 7 *1 Cor.11.19. cauza prilejurilor* de poticnire; rat vă spun, orice* veţi lega pe pă- 18 *Cap. 16.19. **Cap.26.24. Ioan 20.23. pentru că trebuie să vină prilejuri mânt va fi legati în cer; şi orice 1 Cor. 5.4. de poticnire; dar vai** de omul veţi dezlega pe pământ va fi dez- acelac prin care vine prilejul de 19 legatj în cer. Din nou vă* spun că, 8 *Cap. 5.29; 8 poticnire! Şi, dacă* mâna ta dacă doi dintre voi se vor învoi 19 *Cap. 5.24. 5.30. **1Ioan3.22; sau piciorul tău te fac să te po- pe pământ asupra oricărui lucru, 5.14. ticneşti, taie-led şi aruncă-le de la orice ar cere, li se va facek** de tine; este mai bine pentru tine să la Tatăl Meu care este în ceruri. intri în viaţă ciung sau şchiop, 20 Pentru că unde sunt doi sau trei decât, având două mâini sau două adunaţi înl Numele Meu, acolo picioare, să fii aruncat în focul Eu sunt în mijlocul lor“. 9 etern. Şi, dacă ochiul tău te face 21 Atunci Petru, venind la El, I-a 21 *Lc. 17.4. să te poticneşti, scoate-l şi arun- spus: „Doamne, de câte ori va pă- că-l de la tine; este mai bine pen- cătui fratele meu împotriva mea, tru tine să intri în viaţă cu un şi eu îl voi ierta? până* la şapte singur ochi, decât, având doi ochi, 22 ori?“ Isus îi spune: „Nu îţi spun 22 *Cap. 6.14. să fii aruncat în gheena focului. până la şapte ori, ci* până la Mc. 11.25. Parabola 10 Vedeţi să nu dispreţuiţi pe şaptezeci de ori câte şapte. Col. 3.13. oii rătăcite vreunul din aceşti micuţi; pentru 23 De aceea, Împărăţia cerurilor Etapele (Lc. 15.4-7) că vă spun că îngerii* lor, în se aseamănă cu un împărat care a corectării 10 *Ps. 34.7. ceruri, privesc** neîncetat faţa vrut să se socotească cu robii săi. unui frate Zah. 13.7. Tatălui Meu care este în ceruri. 24 Şi, începând să facă socoteala, i-a Ev. 1.14. **Est. 1.14. 11 Pentru că* Fiul Omului a venit să fost adus unul care îi datora zece Lc. 1.19. mântuiască ce era pierdut.e 25 mii de talanţi. Dar, neavând cu ce 11 *Lc. 9.55; 12 Ce gândiţi? Dacă un om ar avea o să plătească, domnul luic a porun- 25 *2 Împ. 4.1. Neem. 5.8. 19.10. Ioan 3.17; 12.47. sută de oi şi una dintre ele s-ar cit să* fie vânduţi el şi soţia lui şi rătăci, nu merge el şi o caută pe copiii luic şi tot ce avea şi să se cea care s-a rătăcit, lăsându-le pe 26 plătească datoria. Robulm deci, cele nouăzeci şi nouă pe munţi? căzând la pământ, i s-a închinat, 13 Şi, dacă ar fi să o găsească, ade- spunând: «Doamnec, ai răbdare cu vărat vă spun că se bucură de 27 mine şi îţi voi plăti tot». Şi dom- ea mai mult decât de cele nouă- nul acelui rob, făcându-i-se milă, zeci şi nouă care nu s-au rătăcit. i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. 14 Tot aşa, nu este voiaf Tatălui vos- 28 Dar robul acela, ieşind, a găsit pe a Piatră de moară învârtită cu ajutorul unui măgar, mai mare decât piatra de moară învârtită manual b Unele ms. „adâncurile“ c Unele ms. omit d Unele ms. „taie-l“ e Unele ms. omit v.11 f Lit. „nu este voie înaintea“ ; şi unele ms. „Tatălui Meu“ g Sau „faţă de tine“; unele ms. omit „împotriva ta“ h Dovedeşte-i vina i Sau „a fost deja legat“ j Sau „a fost deja dezlegat“ k Sau „le va fi“ l Lit. „pentru“ m Unele ms. ad. „acela“ 1016
MATEI 19:19 unul dintre cei împreună-robi cu unitm Dumnezeu, omul să nu des- el, care îi datora o sută de dinari. 7 partă“. Ei ·I-au spus: „Atunci de 7 *Deut. 24.1. Şi, apucându-l, îl strângea de gât, ce* a poruncit Moise să-i dea o Cap. 5.31. spunând: «Plăteşte-mia ce eşti carte de despărţire şi să on lase?“ 29 datorb!» Deci cel împreună-rob cu 8 El ·le-a spus: „Din cauza împie- el, căzând la pământ, la picioa- tririi inimii voastre v-a permis rele luic, îl ruga, spunând: «Ai Moise să vă lăsaţi soţiile, dar de răbdared cu mine şi îţi voi plătie!» 9 la început nu a fost aşa. Dar Eu* 30 Dar el nu a vrut, ci a mers şi l-a a- vă spun că oricine îşi va lăsa 9 *Cap. 5.32. Lc. 16.18. 1 Cor. 7.10; runcat în închisoare, până va plăti soţia în afară de motiv de curvie 7.11. 31 ce datora. Dar cei împreună-robi şi se va căsători cu alta, comite cu el, văzând cele întâmplate, s-au adulter; şi cine se căsătoreşte cu întristat foarte mult şi au venit şi una lăsată de bărbat comite adul- i-au istorisit domnului lor tot ce se 10 ter“. Ucenicii Săin I-au spusx: 32 întâmplase. Atunci domnul lui, „Dacă* astfel este situaţia omului 10 *Pr. 21.19. chemându-l la sine, ·i-a spus: cu soţia luin, nu este de foloso să «Rob rău, eu ţi-am iertat toată da- 11 se căsătorească“. Şi El le-a spus: 11 *1 Cor. 7.2; toria aceea, pentru că m-ai rugat; „Nu* toţi pot primi cuvântul aces- 7.7,9,17. 33 n-ar fi trebuit ca şi tu să ai milă 12 ta, ci aceia cărora le este dat; pen- 12 *1 Cor. 7.32; de cel împreună-rob cu tine, după tru că sunt fameni care au fost năs- 7.34; 9.5,15. cum şi eu am avut milă de tine?» cuţi aşa din pântecele mamei; şi 34 Şi domnul său, mâniindu-se, l-a sunt fameni care au fost făcuţi fa- predat chinuitorilor, până va plăti meni de către oameni; şi sunt fa- 35 *Pr. 21.13. 35 tot ce îi datora. Tot astfel* vă va meni* care singuri s-au făcut Cap. 6.12. face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fameni pentru Împărăţia cerurilor. Mc. 11.26. nu veţi ierta, din inimile voastre, Cine poate primi, să primească“. Iac. 2.13. fiecare fratelui săuf“. 19Despre 13 Atunci I-au fost aduşi copilaşi Isus şi Şi a fost că, atunci* când Isus ca să-Şi punăp mâinile peste ei şi copilaşii căsătorie, a sfârşit cuvintele acestea, a ple- să Se roage; iar ucenicii i-au (Mc. 10.13-16; divorţ, cat din Galileea şi a venit în ţi- 14 mustrat. Dar Isus a spusj: „Lăsaţi Lc. 18.15-17) nuturileg Iudeii, dincolo de Iordan. copilaşii şi nu-i opriţi să vină la 14 *Cap. 18.3. necăsătorie (Mc. 10.1-12) 1 *Ioan 10.40. 2 Şi* mari mulţimi L-au urmat şi Mine, pentru că Împărăţia ceru- 2 *Cap. 12.15. El i-a vindecat acolo. 15 rilor este a* unora ca ei“. Şi, după 3 Şi au venit la El fariseiih, is- ce Şi-a pusq mâinile peste ei, a pitindu-L şi spunândi: „Este per- plecat de acolo. mis unui om să-şi lase soţia pentru 16 Şi, iată, un om, apropiindu-se, Isus şi bogatul 4 orice motiv?“ Iar El, răspunzând, I-a spus: „Învăţătoruler*, ce bines (Mc. 10.17-31; 4 *Gen. 1.27; a spusj: „Nu aţi citit că* Cel care să fac ca să am viaţă eternă?“ Lc. 18.18-30) 5.2. i-a făcut, de la început i-a făcutk 17 Şi El i-a zis: „Ce Mă întrebi de- 16 *Lc. 10.25. Mal. 2.15. 5 *Gen. 2.24. 5 bărbat şi femeie, şi a spus: «De spre bunătate? Unul singur este 18 *Ex. 20.13. Ef. 5.31. aceea* va lăsa omul pe tatăl său bunt. Dar, dacă vrei să intri în Deut. 5.17. **1 Cor. 6.16; 7.2. şi pe mama sa şi se va lipi de 18 viaţă, ţine poruncile“. El ·I-a spus: soţia sa şi cei** doi vor fi un sin- „Care?“ Şi Isus i-a spus: „Să* nu 6 gur trupl»? astfel că nu mai sunt ucizi, să nu comiţi adulter, să nu doi, ci un singur trup; deci ce a 19 furi, să nu mărturiseşti fals; ono- a Unele ms. „Plăteşte“ b Unele ms. „Plăteşte-mi, dacă (sau „pentru că“) eşti dator“ c Unele ms. omit „la picioarele lui“ d Lit. „îndelungă-răbdare“ (şi în v. 26) e Unele ms. ad. „tot“ f Unele ms. ad. „greşelile lor“ g Lit. „hotarele“ h Unele ms. „farisei“ i Unele ms. „spunându-I“ j Unele ms. „le-a spus“ k Sau „Cel care i-a făcut de la început, i-a făcut“ l Lit. „spre o singură carne“ m Lit. „ce a înjugat împreună“ n Unele ms. omit o Sau „nu este avantajos“, „nu este convenabil“ p Unele ms. „să pună“ q Unele ms. „a pus“ r Unele ms. „Bunule Învăţător“ s Sau „ce lucru bun“ t Unele ms. „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu“; alte ms. „Unul singur este Cel bun“ 1017
MATEI 19:20 19 *Cap. 15.4. rează* pe tatăl tău şi pe mama 2 pentru via sa. Şi, învoindu-se cu **Lev.19.18. taa; şi să** iubeşti pe aproapele lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a Cap. 22.39. 20 tău ca pe tine însuţi!“ Tânărul 3 trimis în via sa. Şi, ieşind pe la Rom. 13.9. ·I-a spus: „Toate acestea le-am ceasul al treileak, a văzut pe alţii Gal. 5.14. Iac. 2.8. 21 ţinutb; ce-mi mai lipseşte?“ Isus 4 stând în piaţă fără lucru; şi lor 21 *Cap. 6.20. le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi Lc. 12.33; vă voi da ce este drept». Şi ei 16.9. i-a spus: „Dacă vrei să fii desăvâr- Fap. 2.45; şit, du-te*, vinde ce ai şi dă la să- 5 s-au dus. Din nou, ieşind pe la cea- 4.34,35. raci şi vei avea comoară în cer; sul al şaselea şi al nouălea, a fă- 1 Tim. 6.18; 22 şi vino, urmează-Mă!“ Dar tână- 6.19. rul, când a auzit cuvântul acesta, a 6 cut la fel. Ieşind iar pe la ceasull plecat întristat, pentru că avea mul- al unsprezecelea, a găsit pe alţii 23 te proprietăţi. Şi Isus le-a spus stândm şi ·le-a spus: «De ce staţi 23 *Cap. 13.22. ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun: 7 aici toată ziua fără lucru?» Ei ·i-au 1 Cor. 1.26. 1 Tim. 6.9; Cu greu* va intra un bogat în Îm- spus: «Pentru că nu ne-a angajat 6.10. 24 părăţia cerurilor. Şi din nou vă spun: nimeni». El ·le-a spus: «Mergeţi Mai uşor este să treacăc o cămilă şi voi în vie şi veţi primi ce este printr-o ureche de ac, decât să 8 dreptn». Dar, când s-a făcut seară, intred un bogat în Împărăţia lui stăpânul viei ·i-a spus administra- 25 Dumnezeu“. Şi uceniciie, când au torului său: «Cheamă pe lucrători auzit, au fost foarte uimiţi, spu- şi dă-le platao, începând de la nând: „Cine deci poate fi mântuit?“ cei din urmă, până la cei dintâi». 26 *Gen. 18.14. 26 Dar Isus, privind la ei, le-a spus: 9 Şi, când au venit cei de pe la Iov 42.2. „La oameni, aceasta este imposi- ceasul al unsprezecelea, au primit Ier. 32.17. bil, dar* la Dumnezeu toate sunt 10 fiecare câte un dinar. Şi, când au Zah. 8.6. Lc. 1.37. 27 *Deut. 33.9. 27 posibile“. Atunci Petru, răspun- venit cei dintâi, gândeau că vor zând, I-a spus: „Iată, noi* am lăsat primi mai mult şi au primit şi ei Cap. 4.20. Lc. 5.11. toate şi Te-am urmat; ce va fi deci 11 câte un dinar. Şi, când l-au primit, 28 *Cap. 20.21. 28 cu noi?“ Şi Isus le-a spus: „Ade- murmurau împotriva stăpânului Lc. 22.28-30. vărat vă spun că voi, care M-aţi 12 casei, spunând: «Aceştia din urmă 1 Cor. 6.2,3. urmat, când Fiul Omului va şedea au lucrat un ceas şi i-ai făcut egali Apoc. 2.26. pe tronul Său de glorie, la în- cu noi, care am dus greul zilei şi ar- noireaf tuturor lucrurilor, veţi* 13 şiţa». Dar el, răspunzând, i-a spus şedea şi voi pe douăsprezece unuia dintre ei: «Prietene, nu te tronuri, judecând cele douăspre- nedreptăţesc; nu te-ai învoit cu 29 zece seminţii ale lui Israel. Şi ori- 14 mine pentru un dinar? Ia ce este cineg a lăsat case, sau fraţi, sau su- al tău şi pleacă! Dar vreaup să dau rori, sau tată, sau mamă, sau soţieh, 15 acestuia din urmă ca şi ţie. Nu-mi 15 *Rom. 9.2. sau copii, sau ogoare, pentru Nu- este permis* să fac ce vreau cu **Deut. 15.9. mele Meu, va primi însutiti şi va ale mele? qEste** ochiul tău rău Pr. 23.6. Cap. 6.23. 30 *Cap. 20.16; 30 moşteni viaţa eternă. Dar* mulţi 16 pentru că eu sunt bun?» Astfel* 16 *Cap. 19.30. 21.31,32. din cei dintâi vor fi cei din urmă vor fi cei din urmă întâi, şi cei din- **Cap.22.14. Lc. 13.30. şi cei din urmă vor fi cei dintâi. (20)Parabola tâi în urmă, pentru că** mulţi sunt Pentru că Împărăţia cerurilor chemaţi, dar puţini aleşir“. lucrătorilor este asemenea unui stăpân al 17 Şi* Isus, suindu-Se la Ierusa- Al treilea anunţ viei al morţii şi al caseij care a ieşit dis-de-dimi- lim, a luat la Sine pe cei doispre- învierii neaţă ca să angajeze lucrători zece ucenicil deoparte, pe drum, (Mc.10.32-34; Lc.18.31-34) a Lit. „pe tatăl şi pe mama“; alte ms. „pe tatăl tău şi pe mama“ b Unele ms. ad. „din tinereţea mea“ c Unele ms. „să intre“ d Unele ms. omit „să intre“ e Unele ms. ad. „Săi“ f Renaşterea g Lit. „oricine care“ h Unele ms. omit „sau soţie“ i Unele ms. „mult mai mult“ j Lit. „om stăpân de casă“ k Unele ms. „pe la al treilea ceas“ l Unele ms. omit m Unele ms. ad. „fără lucru“ n Unele ms. omit „şi veţi primi ce este drept“ o Unele ms. „dă plata“ p Sau „este voia mea“ q Unele ms. ad. „Sau“ r Unele ms. omit „pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi“ 1018
MATEI 21:11 17 *Ioan 12.12. 18 şi le-a spus: „Iată*, ne suim la milă de noi, Doamne, Fiu al lui 18 *Cap. 16.21. Ierusalim şi Fiul Omului va fi 32 David!“ Şi Isus, oprindu-Se, i-a predat preoţilor de seamă şi căr- chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să vă turarilor; şi Îl vor condamna la 33 fac?“ Ei ·I-au spus: „Doamne, să 19 *Cap. 27.2. 19 moarte şi* Îl vor preda naţiunilor 34 ni se deschidă ochii!“ Şi Isus, fă- Mc. 15.1,16. ca să-L batjocorească şi să-L bi- cându-I-se milă, le-a atins ochii; Lc. 23.1. Ioan 18.28. ciuiască şi să-L răstignească; şi şi îndată ochii lor şi-au primit Fap. 3.13. a treia zi va învia“. vedereag; şi L-au urmat. 21Cererea 20 Atunci a venit la El mama Şi, când s-au apropiat de Ie- Intrarea în mamei fiilor fiilor* lui Zebedei împreună cu fiii rusalim şi au venit la Betfaghe, Ierusalim lui Zebedei ei, închinându-se şi cerându-I ce- spre Muntele* Măslinilor, atunci (Mc. 11.1-11; (Mc. 10.35-45) Lc. 19.28-40; 21 va. Şi El i-a spus: „Ce vrei?“ Ea 2 Isus a trimis doi ucenici, spunân- Ioan 12.12-19) 20 *Cap. 4.21. ·I-a zis: „Spune ca să şadă* aceşti du-le: „Mergeţi în satul dinaintea 1 *Zah. 14.4. doi fii ai mei, unul la dreapta Taa voastră şi îndată veţi găsi o 21 *Cap. 19.28. şi altul la stânga Taa, în Împără- măgăriţă legată şi un măgăruş 22 *Cap. 26.39; 22 ţia Ta“. Şi Isus, răspunzând, a cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la 26.42. spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să 3 Mine. Şi, dacă vă va zice cineva Mc. 14.36. beţi paharul* pe care îl voi bea ceva, veţi spune: «Domnul are Lc. 22.42. 23 Eub?“ Ei ·I-au spus: „Putem“. Şia nevoie de ei»; şi îndată îi va Ioan 18.11. 4 trimite“. Dar aceastah s-a făcut ca 23 *Fap. 12.2. El ·le-a zis: „În adevăr*, veţi bea să se împlinească ce a fost spus Rom. 8.17. paharul Meuc, dar a şedea la 5 prin profetul care zice: „Spuneţi* 2 Cor. 1.7. dreapta Mea şi la stânga Meaa fiicei Sionului: «Iată, Împăratul 5 *Is. 62.11. Apoc. 1.9. Zah. 9.9. **Cap. 25.34. nu este al Meu să** dau, ci se va da acelora pentru care a fost tău vine la tine blând şi călare 24 pregătit de Tatăl Meu“. Şi cei pe măgar, chiar pei măgăruş, 24 *Mc. 10.41. zece, auzind*, s-au supărat pe cei 6 mânzul unei măgăriţej»“. Iar Lc. 22.24. 26 *1 Pet. 5.3. 25 doi fraţi. Dar Isus, chemându-i la ucenicii, mergând şi făcând cum **Cap. 23.11. Sine, a spus: „Ştiţi că stăpânitorii 7 le poruncise Isus, au adus măgări- Mc. 9.35. naţiunilor domnesc peste ele şi ţa şi măgăruşul, şi peste ei au* 7 *2 Împ. 9.13. 27 *Cap. 18.4. cei mari exercită autoritate asu- pus hainele lor, şi El S-a aşezatk 28 *Ioan 13.4. 26 pra lor. dÎntre* voi nu va fi aşa, 8 peste ele. Iar o mare parte din 8 *Lev. 23.40. **Filip. 2.7. ci oricine** va fie mare între voi mulţime şi-a aşternut hainele pe 9 *Ps. 118.25. †Lc. 22.27. va fif slujitorul vostru; şi* oricine drum şi alţii* tăiau ramuri din Ioan 13.14. va fi cel dintâi între voi să fie copaci şi le aşterneau pe drum. **Ps.118.26. ††Is.53.10,11 9 Şi mulţimile care mergeau înain- Cap. 23.39. Dan. 9.24,26. 27 tea Luia şi cele care mergeau Ioan 11.51,52 după El strigau, spunând: „Osa- 1 Tim. 2.6. 28 robul vostru; după* cum Fiul** nal* Fiului lui David; binecuvân- Tit 2.14. Omului n-a venit ca să I se slu- tat** fie Cel care vine în Numele 1 Pet. 1.19. *†Cap.26.28. jească, ci† ca El să slujească şi Rom.5.15,19. să-Şi†† dea viaţa ca răscumpăra- Ev. 9.28. re pentru*† mulţi“. Doi orbi 29 Şi, pe când ieşeau din Ierihon, Domnului; Osana în celem prea- vindecaţi o mare mulţime Îl urma. Şi, iată, 10 înalte!“ Şi, pe când* intra în (Mc. 10.46-52; 30 doi* orbi, şezând lângă drum, Ierusalim, toată cetatea a fost 10 *Mc. 11.15. Lc. 18.35-43) pusă în mişcare, spunând: „Cine Lc. 19.45. auzind că trece Isus, au strigat, Ioan 2.13,15. 30 *Cap. 9.27. spunând: „Ai milă de noi, Doam- 11 este Acesta?“ Şi mulţimile spu- 11 *Cap. 2.23. 31 ne, Fiu al lui David!“ Iar mulţi- neau: „Acesta este Isus, Pro- Lc. 7.16. mea îi mustra, ca să tacă. Dar ei fetul*, Cel din Nazaretul Ga- Ioan 6.14; strigau şi mai tare, spunând: „Ai lileii“. 7.40; 9.17. a Unele ms. omit b Unele ms. ad. „şi (alte ms. „sau“) să fiţi botezaţi cu botezul* cu care sunt botezat Eu“ (*Lc. 12.50) c Unele ms. ad. „şi (alte ms. „sau“) veţi fi botezaţi cu botezul cu care sunt botezat Eu“ d Unele ms. ad. „Dar“ e Sau „ar vrea să fie“ f Sau „să fie“ g Sau „îndată au văzut“; alte ms. „îndată ochii lor au văzut“ h Unele ms. ad. „toată“ i Lit. „şi pe“; unele ms. omit „pe“ j Lit. „fiul celei de sub jug“ k Unele ms. „ei L-au aşezat“ l Ebr. „Mântuieşte acum“ m Cerurile 1019
MATEI 21:12 Curăţirea 12 Şi Isus a intrat în templula lui Îmi veţi răspunde, vă voi spune şi templului Dumnezeub şi i-a scos afară pe Eu cu ce autoritate fac aceste lu- (Mc. 11.15-19; Lc. 19.45-47; toţi cei care vindeau şi cumpărau 25 cruri: Botezul lui Ioan de unde Ioan 2.14-16) în templua şi a răsturnat mesele era? din cer, sau de la oameni?“ Şi schimbătorilor* de bani şi scaune- ei se gândeau în ei înşişi, spunând: 12 *Deut. 14.25 le celor care vindeau porumbei. „Dacă vom zice: «Din cer», ne va 13 *Is. 56.7. 13 Şi ·le-a spus: „Este scris: «Casa* spune: «Atunci de ce nu l-aţi cre- **Ier. 7.11. Mea va fi numită casă de rugă- 26 zut?» Iar dacă vom zice: «De la ciune», dar** voi aţi făcutc din ea oameni», ne temem de mulţime, 26 *Cap. 14.5. Mc. 6.20. 14 «peşteră de tâlhari»“. Şi au venit la pentru că* toţi îl consideră pe Ioan El, în templua, orbi şi şchiopi, 27 profet“. Şi, răspunzând lui Isus, 15 şi El i-a vindecat. Şi, când preo- I-au spus: „Nu ştim“. El, de aseme- ţii de seamă şi cărturarii au văzut nea, le-a zis: „Nici Eu nu vă spun minunile pe care le făcea şi pe cu ce autoritate fac aceste lucruri. copii strigând în templua şi spu- 28 Dar ce gândiţi? Un om avea Parabola nând: „Osana Fiului lui David!“, doi copii şi, venind la cel dintâi, a celor doi fii 16 *Ps. 8.2. 16 s-au indignat; şi I-au zis: „Auzi spus: «Copile, du-te astăzi, lucrea- ce spun aceştia?“ Şi Isus ·le-a 29 ză în via meaf». Şi el, răspunzând, spus: „Da! N-aţi citit niciodată: a spus: «Nu vreau»; dar după «Din* gura pruncilor şi a sugarilor 30 aceea, părându-i rău, s-a dus. Şi, 17 *Mc. 11.11. 17 Ţi-ai pregătit laudă»?“ Şi, lăsân- venind la al doilea, a spus la fel; Ioan 11.18. du-i, a ieşit afară din cetate, spre şi el, răspunzând, a zis: «Eu, Betania*, şi a înnoptat acolo. domnule, mă duc», şi nu s-a dus. Smochinul 18 Iar dis-de-dimineaţă, pe când 31 Care dintre cei doi a făcut voia 31 *Lc. 7.29,50. neroditor Se întorcea în cetate, a flămânzit; tatălui?“ Ei ·I-au spusg: „Cel din- (Mc. 11.12-14; 19 şi, văzând un smochin lângă drum, tâi“. Isus ·le-a spus: „Adevărat* a venit la el şi n-a găsit nimic în vă spun că vameşii şi curvele merg 11.20-24) el decât numai frunze. Şi ·i-a zis: înaintea voastră în Împărăţia „dSă nu mai fie rod din tine nicio- 32 lui Dumnezeu. Pentru că Ioan* a dată!“ Şi smochinul s-a uscat în- venit la voi peh calea dreptăţii şi 32 *Cap. 3.1. **Lc. 3.12; 20 dată. Şi, când au văzut ucenicii a- nu l-aţi crezut, dar** vameşii şi 3.13. cest lucru, s-au minunat, spunând: curvele l-au crezut; iar voi aţi vă- „Cum s-a uscat smochinul îndată?“ zut lucrul acesta şi nu v-aţi căit 21 *Cap. 17.20. 21 Şi Isus, răspunzând, le-a spus: după aceea, ca să-l credeţi. Lc. 17.6. „Adevărat vă spun, dacă* aveţi cre- 33 Ascultaţi o altă parabolă. Era un Parabola **Iac. 1.6. †1 Cor. 13.2. dinţă şi nu** vă îndoiţi, veţi face nu stăpân al caseii care* a plantat o viticultorilor 22 *Cap. 7.7. numai ce s-a făcut smochinului, ci† vie şi a împrejmuit-o cu gard (Mc. 12.1-12; Mc. 11.24. chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: şi a săpat un teasc în ea şi a zidit Lc. 20.9-19) Lc. 11.9. «Ridică-te şi aruncă-te în mare», se un turn şi a arendat-o unor viti- 33 *Ps. 80.9. Cânt. 8.11. Iac. 5.16. Is. 5.1. 1 Ioan 3.22; 22 va face. Şi toate* câte veţi cere în 34 cultori şi a plecat** din ţară. Iar Ier. 2.21. 5.15. rugăciune, crezând, veţi primi“. când s-a apropiat timpul roade- **Cap.25.14; 23 Şi, când a venit în templua, pe 25.15. Autoritatea când îi învăţa, preoţii de seamă lor, a trimis pe robii săi la viticul- 34 *Cânt. 8.11; lui Isus şi bătrânii poporului s-au apropiat tori, ca* să primească roadele lui. 35 Şi viticultorii* au luat pe robii lui, 8.12. (Mc. 11.27-33; şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au 35 *2 Cr. 24.21; Lc. 20.1-8) 36.16. de El, spunând*: „Cu ce autorita- Neem. 9.26. 23 *Ex. 2.14. tee faci acestea? şi cine Ţi-a dat omorât şi pe altul l-au ucis cu Cap. 5.12; Fap. 4.7; 24 autoritatea aceasta?“ Şi Isus, răs- 36 pietre. A trimis din nou alţi robi, 23.34,37. 7.27. Fap. 7.52. punzând, le-a spus: „Vă voi între- mai mulţi decât cei dintâi, şi le-au 1 Tes. 2.15. ba şi Eu un singur lucru şi, dacă 37 făcut la fel. Şi, la urmă, l-a trimis Ev. 11.36,37. a Gr. „hieron“ b Unele ms. omit „lui Dumnezeu“ c Unele ms. „faceţi“ d Unele ms. ad. „De acum înainte“ e Sau „putere“ f Unele ms. omit g Unele ms. „spun“ h Lit. „în“ i Lit. „un om stăpân de casă“ 1020
MATEI 22:24 la ei pe fiul său, spunând: «Îl vor pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. 38 *Ps. 2.8. 38 respecta pe fiul meu». Dar viticul- 8 Atunci ·le-a spus robilor săi: «Nun- 8 *Cap. 10.11; Ev. 1.2. torii, văzând pe fiul, au zis între ta este gata, dar cei invitaţi n-au 10.13. **Ps. 2.2. 9 fost vrednici*. Mergeţi deci la răs- Fap. 13.46. Cap. 26.3,4; ei: «Acesta* este moştenitorul; 10 *Cap. 13.38; 27.1. veniţi**, să-l omorâm şi să luăm pântiile drumurilore şi, pe câţi îi 13.47. Ioan 11.53. în stăpânirea moştenirea lui!» 10 veţi găsi, invitaţi-i la nuntă». Şi Fap. 4.27. 39 *Cap. 26.50. 39 Şi* l-au luat şi l-au scos afară robii aceia au ieşit la drumurie şi Mc. 14.46. 40 din vie şi l-au omorât. Deci, când i-au* adunat pe toţi pe care i-au Lc. 22.54. va veni stăpânul viei, ce va face găsit, şi răi, şi buni, şi sala de Ioan 18.12. Fap. 2.23. 41 el viticultorilor acelora?“ Ei ·I-au 11 nuntăf s-a umplut cu oaspeţi. Şi 41 *Lc. 21.24. spus: „Pe cei răi, îngrozitor îi va împăratul, intrând să privească 11 *2 Cor. 5.3. Ef. 4.24. Ev. 2.3. **Fap. 13.46; Col. 3.10,12. 15.7; 18.6; omorî*, iar** via o va arenda altor oaspeţii, a văzut acolo un om care Apoc. 3.4; 28.28. viticultori, care îi vor da roadele nu era îmbrăcat* în haină de nuntă. 16.15; 19.8. Rom. 10.19; 42 la timpul lor“. Isus ·le-a spus: 12 Şi ·i-a spus: «Prietene, cum ai 11.11. „N-aţi* citit niciodată în Scripturi: intrat aici neavând haină de nun- 42 *Ps. 118.22. Is. 28.16. «Piatra pe care au lepădat-o 13 tă?» Iar el a amuţit. Atunci împă- Fap. 4.11. ziditorii, aceasta a ajunsb cap de ratul le-a spus slujitorilor: «Le- 13 *Cap. 8.12. Ef. 2.20. 1 Pet. 2.6,7. unghi; aceasta a fost de la Domnul gaţi-i picioarele şi mâinile şi luaţi-lg şi este minunată în ochii noştri»? şi aruncaţi-l* în întunericul de afară! 43 *Cap. 8.12. 43 De aceea vă spun că* Împărăţia Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea lui Dumnezeu va fi luată de la voi 14 dinţilor. Pentru că* mulţi sunt 14 *Cap. 20.16. şi va fi dată unei naţiuni care va chemaţi, dar puţini aleşi»“. 44 face roadele ei. Şi cine va* cădea 15 Atunci fariseii au mers şi s-au 44 *Is. 8.14,15. pe piatra aceasta va** fi sfărâmat; sfătuit cum să-L prindă cu vorba. Tributul Zah. 12.3. iar pe acela peste care va cădea Cezarului Rom. 9.33. 16 Şi ·au trimis la El pe ucenicii lor (Mc. 12.13-17; 1 Pet. 2.8. 45 ea, îl va spulbera“. Şi preoţii de cu irodianii, spunând: „Învăţătoru- Lc. 20.20-26) **Is. 60.12. Dan. 2.44. seamă şi fariseii, auzind parabo- le, ştim că eşti adevărat şi că îi lele Lui, au înţeles că despre ei înveţi calea lui Dumnezeu în ade- 46 *Vers. 11. 46 vorbeşte. Şi, căutând să-L prindă, văr şi că nu-Ţi pasă de nimeni, Lc. 7.16. s-au temut de mulţimi, pentru că* pentru că nu priveşti la înfăţişarea Ioan 7.40. Îl considerau profet. 17 oamenilor. Spune-ne deci ce gân- 22Parabola Şi Isus, răspunzând, le-a vor- deşti: se cuvine să dăm tribut bit* din nou în parabole, spunând: 18 Cezarului, sau nu?“ Dar Isus, cu- nunţii fiului de împărat (Lc. 14.16-24) 2 „Împărăţia cerurilor se aseamănă noscându-le răutatea, a spus: „Pen- 1 *Apoc.19.7,9 cu un împărat care a făcut nuntăc tru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Ară- 3 fiului său; şi a trimis pe robii săi 19 taţi-mi moneda pentru tribut“. Şi I-au să cheme pe cei invitaţi la nuntăc. 20 adus un dinar. Şi El ·le-a spus: „Ale 4 Şi ei n-au vrut să vină. A trimis cui sunt chipul acesta şi inscripţia?“ 4 *Pr. 9.2,3. din nou alţi robi, zicând: «Spuneţi 21 Ei ·I-au spus: „Ale Cezarului“. A- 21 *Cap. 17.25. celor invitaţi: Iată, am pregătit tunci El ·le-a zis: „Daţi* deci Ceza- Rom. 13.7. masa mea; boii* mei şi vitele mele rului cele ale Cezarului şi lui Dum- cele îngrăşate sunt înjunghiate şi nezeu cele ale lui Dumnezeu!“ toate sunt gata; veniţi la nuntă». 22 Şi, când au auzit, s-au minunat; şi 5 Dar ei, nesocotind aceasta, au L-au lăsat şi au plecat. plecat: unul la ogorul lui şi altul 23 În ziua aceea au venit la El Despre înviere 6 la negustoria lui. Iar ceilalţi, nişte saduchei, care* zic că nu (Mc. 12.18-27; punând mâna pe robii săi, s-au există înviere; şi L-au întrebat, Lc. 20.27-40) 7 *Dan. 9.26. purtat rău cu ei şi i-au omorât. 24 spunând: „Învăţătorule, Moise* a 23 *Fap. 23.8. 7 Şi împăratuld s-a mâniat şi, tri- spus: «Dacă va muri cineva ne- 24 *Deut. 25.5. Lc. 19.27. miţând armatele* sale, i-a omorât având copii, fratele său să ia în a Unele ms. „să avem noi“ b Sau „a fost făcută“ c Lit. „sărbătoare de nuntă“ d Unele ms. ad. „auzind“ e Drumuri mari f Lit. „şi nunta“ g Unele ms. omit „şi luaţi-l“ 1021
MATEI 22:25 căsătorie pe soţia lui şi să-i ridi- David, vorbind în Duh, Îl numeşte 25 ce urmaşa fratelui său». Şi erau la 44 Domn, spunând: «Domnul* a zis 44 *Ps. 110.1. noi şapte fraţi; şi cel dintâi, după Domnului meu: Şezi la dreapta Fap. 2.34. ce s-a căsătorit, a murit; şi, ne- Mea până voi pune pe vrăjmaşii 1 Cor. 15.25. având urmaş, a lăsat pe soţia lui 45 Tăi sub picioarelei Tale»? Deci, Ev. 1.13; 10.12,13. 26 fratelui său. În acelaşi fel şi al dacă David Îl numeşte Domn, doilea, şi al treilea, până la al 46 cum este El fiu al lui?“ Şi nimeni* 46 *Lc. 14.6. 27 şaptelea. Şi la urma tuturor a nu I-a putut răspunde un cuvânt; **Mc. 12.34. 28 murit şi femeia. Deci, la înviere, nici n-a** îndrăznit cineva, din Lc. 20.40. căruia dintre cei şapte îi va fi so- ziua aceea, să-L mai întrebe. (23)29 *Ioan 20.9. 29 ţie? pentru că toţi au avut-o“. Şi Atunci Isus a vorbit mulţimi- Mustrarea Isus, răspunzând, le-a spus: „Vă 2 lor şi ucenicilor Săi, spunând: „Pe cărturarilor rătăciţi, necunoscând* Scripturile, scaunul lui Moise s-au aşezat şi a fariseilor (Mc. 12.38-40; 30 nici puterea lui Dumnezeu. Pentru 3 cărturarii* şi fariseii. Deci toate Lc.20.45-47) 30 *1 Ioan 3.2. că la înviere nici nu se însoară, câte vă spun ei, faceţi şi ţineţij, dar 2 *Neem. 8.4,8 nici nu se mărită, ci sunt* ca în- nu faceţi după faptele lor, pentru Mal. 2.7. 31 geriib lui Dumnezeuc în cer. Iar de- 4 că ei* spun şi nu fac, cik* leagă 3 *Rom. 2.21. 4 *Lc. 11.46. spre învierea morţilor, n-aţi citit poveri grele şi greu de purtat şi le Fap. 15.10. ce vi s-a spus de către Dumnezeu, pun pe umerii oamenilor, dar ei Gal. 6.13. 32 *Ex. 3.6,16. 32 care zice: «Eu* sunt Dumnezeul lui nici cu degetul lor nu vor să le Fap. 7.32. Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi 5 mişte. Şi toate faptele lor le fac* Ev. 11.16. Dumnezeul lui Iacov»? Dumne- 5 *Cap. 6.1; ca să fie priviţi de oameni; pentru 6.2,5,16. zeud nu este Dumnezeu al celor căl îşi** lăţesc filacteriilem şi îşi **Num.15.38 33 *Cap. 7.28. 33 morţi, ci al celor vii“. Şi, când lărgesc marginilen hainelor loro; Deut. 6.8; 22.12. Pr. 3.3. mulţimile au auzit aceasta, au* 6 şi iubesc* locul de seamă la mese 6 *Lc. 11.43. fost uimite de învăţătura Lui. şi scaunele de seamă în sinagogi 3 Ioan 9. Porunca cea 34 Dar fariseii, auzind că El a 7 şi saluturile în pieţe şi să fie nu- mare închis gura saducheilor, s-au adu- 8 miţi de oameni: Rabip, Rabi; dar (Mc. 12.28-34; 35 nat. Şi unul dintre ei, învăţător al 8 *2 Cor. 1.24. Lc. 10.25-28) legii, L-a întrebat, ispitindu-L şi voi* să nu fiţi numiţi Rabi, pen- Iac. 3.1. tru că** unul singur este Îndru- 1 Pet. 5.3. 36 spunânde: „Învăţătorule, care po- mătorulq vostrur; şi voi toţi sun- **Mal. 1.6. runcă este cea mare în lege?“ 9 teţi fraţi. Şi nu numiţi tatăl vostru 37 Şi Elf i-a spus: «Să* iubeşti pe pe nimeni pe pământ, pentru că 37 *Deut. 6.5; Domnul Dumnezeul tău cu toată Unul singur este Tatăl vostru: 10.12; 30.6. inima ta şi cu tot sufletul tău şi 10 Acela care este în ceruri; nici să 38 cu tot cugetulg tău». Aceasta este nu vă numiţi îndrumători, pentru 39 *Lev. 19.18. porunca cea mare şi cea dintâih. că Unul singur este Îndrumătorul Cap. 19.19. 39 Şi o a doua asemenea ei este: «Să* 11 vostru: Hristosul. Iar cine* este Rom. 13.9. iubeşti pe aproapele tău ca pe tine mai mare între voi va fis slujitorul 11 *Cap. 20.26; Gal. 5.14. 20.27. Iac. 2.8. 40 *Cap. 7.12. 40 însuţi». De aceste* două porunci 12 vostru. Şi oricine* se va înălţa pe 12 *Iov 22.29. depind toată legea şi profeţii“. sine va fi smerit; şi oricine se va Pr. 15.33; 1 Tim. 1.5. 29.23. Lc. 14.11; Al cui fiu este 41 Şi fariseii fiind adunaţi, Isus smeri pe sine va fi înălţat. 18.14. Hristosul 42 i-a întrebat, spunând: „Ce gândiţi 13 Dar vai* de voi, cărturari şi Iac. 4.6. (Mc. 12.35-37; voi despre Hristos? Al cui fiu 1 Pet. 5.5. Lc. 20.41-44) este?“ Ei ·I-au spus: „Al lui Da- farisei, făţarnicilor! pentru că voi 13 *Lc. 11.52. închideţi Împărăţia cerurilor îna- 43 vid“. El ·le-a spus: „Cum atunci intea oamenilor; pentru că nici voi a Lit. „sămânţă“ b Lit. „îngeri ai“ c Unele ms. omit „lui Dumnezeu“ d Unele ms. „El“ e Unele ms. omit „şi spunând“ f Unele ms. „Isus“ g Minte, gândire, înţelegere h Unele ms. „cea dintâi şi cea mare“ i Unele ms. „ca aşternut al picioarelor“ j Unele ms. „toate câte vă spun ei să ţineţi, ţineţi şi faceţi“ k Unele ms. „pentru că ei“ l Unele ms. „şi“ m Cutii conţinând texte din Scriptură (Deut. 6.8; 11.18) n Sau „ciucurii“ o Unele ms. omit „hainelor lor“; alte ms. „marginile hainei“ p Lit. „Rabi, stăpânul meu“; unele ms. omit q Unele ms. „Învăţătorul“ r Unele ms. ad. „Hristosul“ s Sau „să fie“ 1022
MATEI 23:39 14 *2 Tim. 3.6. nu intraţi, nici pe cei care intră 27 Vai de voi, cărturari şi farisei, 27 *Lc. 11.44. 14 nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi, făţarnicilor! pentru că* sunteţi Fap. 23.3. Tit 1.11. cărturari şi farisei, făţarnicilor! ca mormintele văruite, care în pentru că* devoraţi casele vădu- afară se arată frumoase, dar înă- velor şi, de ochii lumii, vă rugaţi untru sunt pline de oasele morţilor îndelung; de aceea, veţi primi mai 28 şi de orice necurăţie. Aşa şi voi, 15 aspră sentinţă.a Vai de voi, căr- în afară vă arătaţi drepţi oame- turari şi farisei, făţarnicilor! nilor, dar înăuntru sunteţi plini de pentru că înconjuraţi marea şi 29 făţărnicie şi de nelegiuire. Vai de 29 *Lc. 11.47. uscatul ca să faceţi un singur voi, cărturari şi farisei, făţarni- prozelit şi, când s-a făcut, îl faceţi cilor! pentru că* voi zidiţi mor- fiu al gheenei de două ori mai mintele profeţilor şi împodobiţi 16 *Cap. 15.14. 16 mult decât voi. Vai de voi, călău- 30 monumentele celor drepţi şi spu- **Cap. 5.33; ze* oarbe, care spuneţi: «Orici- neţi: «Dacă am fi fost noi în zi- 5.34. ne** va jura pe templub nu este lele părinţilor noştri, n-am fi fost nimic; dar oricine va jura pe aurul părtaşi cu ei la sângele profeţilor». 17 *Ex. 30.29. 17 templuluib este datorc»! Nebuni şi 31 Astfel dar mărturisiţi despre voi 31 *Fap. 7.51; orbi! pentru că ce este mai mare, înşivă că sunteţi* fii ai celor care 7.52. aurul, sau* templulb care sfinţeşte 32 i-au omorât pe profeţi; şi voi* 1 Tes. 2.15. 32 *Gen. 15.16. 18 aurul? Şi: «Oricine va jura pe altar umpleţi măsura părinţilor voştri! 1 Tes. 2.16. nu este nimic; dar oricine va jura 33 Şerpi, pui* de năpârci! cum veţi 33 *Cap. 3.7; pe darul care este deasupra lui scăpa de judecata gheenei? 12.34. 19 *Ex. 29.37. 19 este dator». Nebuni şi orbi!d pentru 34 De aceea*, iată, Eu trimit la 34 *Cap. 21.34; că ce este mai mare, darul, sau al- voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; 21.35. şig pe** unii dintre ei îi veţi ucide Lc. 11.49. 21 *1 Împ. 8.13. 20 tarul* care sfinţeşte darul? Deci cine şi îi veţi răstigni şi pe† unii din- **Fap. 7.58; 2 Cr. 6.2. jură pe altar jură pe el şi pe toate 7.59. Ps. 26.8; †Cap. 10.17. 21 câte sunt deasupra lui. Şi cine jură tre ei îi veţi biciui în sinagogile Fap. 5.40; pe templub jură pe el şi pe Cel* voastre şi-i veţi persecuta din ce- 22.19. 132.14. 22 care locuieştee în el. Şi cine jură 35 tate în cetate; ca* să vină asupra 2 Cor. 11.24; 22 *Ps. 11.4. pe cer jură pe tronul* lui Dum- voastră tot sângele nevinovath 11.25. 35 *Apoc.18.24 Cap. 5.34. **Gen. 4.8. Fap. 7.49. nezeu şi pe Cel care stă pe el. Vai vărsat pe pământ, de la** sângele 1 Ioan 3.12. 23 *Lc. 11.42. 23 de voi, cărturari şi farisei, făţar- lui Abel, cel drept, până la sân- †2 Cr. 24.20; **1Sam.15.22 nicilor! pentru că* daţi zeciuială gele† lui Zaharia, fiul lui Bara- 24.21. Osea 6.6. din mentă şi din anason şi din chia, pe care l-aţi omorât între Mica 6.8. chimion şi aţi lăsat** deoparte 36 templub şi altar. Adevărat vă spun, Cap. 9.13; 12.7. cele mai grele lucruri ale legii: toate acestea vor veni peste ge- judecata şi mila şi credinţa; pe neraţia aceasta. acestea trebuia să le faceţi, şi 37 Ierusalime*, Ierusalime, ceta- Isus plânge pe acelea să nu le lăsaţi nefăcu- te care omoară pe profeţi şi** pentru 24 te. Călăuze oarbe, care strecuraţi ucide cu pietre pe cei trimişi la Ierusalim ţânţarul, dar înghiţiţi cămila! ea! De câte ori am vrut sㆠadun 37 *Lc. 13.34. 25 Vai de voi, cărturari şi farisei, pe copiii tăi cum îşi adună o **2 Cr.24.21 25 *Mc. 7.4. făţarnicilor! pentru că* voi cură- găină puii sub†† aripi, şi n-aţi †Deut.32.11; Lc. 11.39. 32.12. ţaţi exteriorul paharului şi al 38 vrut! Iată, vi se lasă casa pustie. ††Ps. 17.8; farfuriei, dar în interior sunt pline 39 Pentru că vă spun: Nicidecum nu 91.4. 39 *Ps. 118.26. de jefuire şi de necumpătaref. Mă veţi mai vedea de acum, Cap. 21.9. 26 Fariseu orb! curăţă întâi interio- până când veţi zice: «Binecuvân- rul paharului şi al farfuriei, pentru tat* fie Cel care vine în Numele ca şi exteriorul lor să fie curat. Domnului!»“ a Unele ms. omit v.14 b Gr. „naos“, templul propriu-zis c Obligat să ţină jurământul d Unele ms. „Orbilor!“ e Unele ms. „Şi-a stabilit locuinţa“ f Unele ms. „nedreptate“; alte ms. „necurăţie“ g Unele ms. omit h Lit. „drept“ 1023
MATEI 24:1 24Dărâmarea Şi Isus a ieşit şi a plecat de 16 gă), atunci cei care sunt în Iudeea la templua; şi ucenicii Săi s-au 17 să fugă în munţi; cine este pe templului şi apropiat ca să-I arate clădirile acoperiş să nu coboare ca să ia începutul 2 templului. Şi El, răspunzând, le-a 18 celeg din casa lui; şi cine este la durerilor (Mc. 13.1-37; Lc. 21.5-36) spusb: „Nu vedeţi voi toate aces- câmp să nu se întoarcă înapoi ca 2 *1 Împ. 9.7. tea? Adevărat vă spun*, nu va fi 19 să-şi ia hainah. Dar vai* de cele 19 *Lc. 23.29. Ier. 26.18. Mica 3.12. lăsată aici piatră pe piatră care însărcinate şi de cele care alăp- Lc. 19.44. 3 nu va fi dărâmată“. Şi, pe când şe- 20 tează în acele zile! Rugaţi-vă însă 3 *1 Tes. 5.1. dea El pe Muntele Măslinilor, ca fuga voastră să nu fie iarna, ucenicii au venit la El, deoparte, 21 nici în sabat; pentru că* atunci va 21 *Dan. 9.26; spunând: „Spune-ne* când vor fi fi necaz mare, aşa cum nu a fost 12.1. acestea şi care este semnul venirii de la începutul lumii până acum, Ioel 2.2. Tale şi al sfârşitului veaculuic“. 22 nici nu va mai fi vreodată. Şi, 22 *Is. 65.8,9. 4 *Ef. 5.6. 4 Şi Isus, răspunzând, le-a spus: dacă n-ar fi fost scurtate zilele Zah. 14.2,3. Col. 2.8,18. „Vedeţi* să nu vă amăgească acelea, n-ar fi fost mântuită nici o 2 Tes. 2.3. 5 cineva! Pentru că* mulţi vor veni făpturăi; însă*, datorită celor 1 Ioan 4.1. în Numele Meu, spunând: «Eu aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. 23 *Mc. 13.21. sunt Hristosul»; şi vor amăgi pe 23 Atunci*, dacă cineva vă va spune: Lc. 17.23; 5 *Ier. 14.14; 6 mulţi. Şi veţi auzi de războaie şi «Iată, aici este Hristosul», sau: 21.8. 23.21,25. Ioan 5.43. de zvonuri de războaie; vedeţi să 24 «Aici», să nu credeţi. Pentru că se* 24 *Deut. 13.1. nu vă tulburaţi, pentru că toated vor ridica falşi Hristoşi şi falşi 2 Tes.2.9-11. trebuie să fie. Dar nu este încă profeţi şi vor facej semne mari şi Apoc. 13.13. **Ioan 6.37; 10.28,29. 7 *2 Cr. 15.6. 7 sfârşitul. Pentru că se va ridica* minuni, ca să amăgească, dacă** Rom.8.28-30 Is. 19.2. naţiune contra naţiune şi împă- 25 este posibil, chiar pe cei aleşi. Iată, 2 Tim. 2.19. Hag. 2.22. Zah. 14.13. răţie contra împărăţie; şi vor fi 26 v-am spus dinainte. Deci, dacă ei foamete şi epidemiie, şi cutremure vă spun: «Iată, este în pustiu!», să 8 în diferite locuri. Dar toate acestea nu ieşiţi; «Iată-L în cămăruţe as- 9 *Cap. 10.17. 9 vor fi începutul durerilor. Atunci* cunsek!», să nu credeţi. Ioan 15.20; vă vor da necazului şi vă vor 27 Pentru că*, aşa cum iese ful- Venirea Fiului 16.2. ucide; şi veţi fi urâţi de toate gerul de la răsărit şi se arată până Omului Fap. 4.2,3; la apus, aşa va fil venirea Fiului 27 *Lc. 17.24. 7.59; 12.1. naţiunile pentru Numele Meu. 28 Omului. Pentru căm oriunde* este 28 *Iov 39.30. 1 Pet. 4.16. 10 Şi atunci mulţi se vor* poticni şi Apoc.2.10,13 10 *Cap. 11.6; se vor vinde unii pe alţii şi se cadavrul, acolo se vor aduna Lc. 17.37. 13.57. 11 vor urî unii pe alţii. Şi mulţi* falşi 29 vulturii. Iar îndată* după necazul 2 Tim. 1.15; 29 *Dan.7.11,12 4.10,16. profeţi se vor** ridica şi vor acelor zile, soarele** se va întu- **Is. 13.10. 11 *Cap. 7.15. Ezec. 32.7. Fap. 20.29. 12 amăgi pe mulţi. Şi, din cauză că necat şi luna nu-şi va da lumina Ioel 2.10,31; 2 Pet. 2.1. se va înmulţi nelegiuirea, dragos- şi stelele vor cădea din cer şi pu- 3.15. **1 Tim. 4.1. tea celor mai mulţi se va răci; 30 terile cerurilor vor fi clătinate. Şi Amos 5.20; 13 *Cap. 10.22. 13 dar* cine rabdă până la sfârşit, atunci* se va arăta semnul Fiului 8.9. Ev. 3.6,14. Mc. 13.24. Apoc. 2.10. Lc. 21.25. 14 *Cap. 4.23; 14 acela va fi mântuit. Şi această Omului în cer şi atunci toate** Fap. 2.20. 9.35. Evanghelie* a Împărăţiei va** fi seminţiile pământului se vor jeli Apoc. 6.12. **Rom.10.18 predicată în toată lumeaf, spre 30 *Dan. 7.13. Col. 1.6,23. mărturie pentru toate naţiunile; şi şi† vor vedea pe Fiul Omului **Zah.12.12. venind pe norii cerului cu putere †Cap. 16.27. Urâciunea atunci va veni sfârşitul. 31 şi cu glorie mare. Şi* va trimite Mc. 13.26. pustiirii 15 Când* veţi vedea deci urâciu- pe îngerii Săi cu sunet puternic Apoc. 1.7. 15 *Mc. 13.14. nea pustiirii, despre care s-a spus de trâmbiţă şi vor strânge pe 31 *Cap. 13.41. Lc. 21.20. prin profetul Daniel**, stând în aleşii Săi din cele patru vânturi, 1 Cor. 15.52. **Dan. 9.27; loc sfânt (cine† citeşte să înţelea- de la o margine a cerurilor până 1 Tes. 4.16. 12.11. †Dan.9.23,25 a Gr. „hieron“ b Unele ms. „Şi Isus le-a spus“ c Gr. „aion“, vezi adn. din Mt. 13.39 d Unele ms. omit; alte ms. „acestea“; alte ms. ad. „acestea“ e Unele ms. omit „şi epidemii“ f Lit. „în tot pământul locuit“ g Unele ms. „ceva“ h Unele ms. „hainele“ i Lit. „carne“ j Lit. „vor da“ k Unele ms. omit l Unele ms. ad. „şi“ m Unele ms. omit „Pentru că“ 1024
MATEI 25:14 la cealaltă margine a lor. 49 meu întârzie să vinăi», şi va în- 32 *Lc. 21.29. 32 Dar de* la smochin învăţaţi pa- cepe să-i bată pe cei împreu- **Iac. 5.9. rabola: când ramura lui este deja nă-robi cu el şi va mânca şi va fragedă şi dă frunze, cunoaşteţi că** 34 *Cap. 16.28; 33 vara este aproape. Aşa şi voi, când 50 beaj cu beţivii, domnul acelui rob 23.36. veţi vedea toate acestea, să ştiţi că va veni într-o zi în care el nu aş- Mc. 13.30. 34 estea aproape, la uşi. Adevărat vă teaptă şi într-un ceas pe care nu-l 51 *Cap. 8.12; Lc. 21.32. 25.30. 35 *Ps. 102.26. 51 ştie; şi îl va tăia în două şi îi va rân- Is. 51.6. spun: Nicidecum nu* va trece dui partea cu cei făţarnici; acolo* Parabola Ier. 31.35,36. această generaţie, până nu vor avea va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. celor zece Cap. 5.18. fecioare Mc. 13.31. 35 loc toate acestea. Cerul* şi pământul 25 Atunci Împărăţia cerurilor se 1 *Ef. 5.29,30. Lc. 21.33. vor trece, dar cuvintele Mele nicide- Ev. 1.11. va asemăna cu zece fecioare Apoc. 19.7; cum nu vor trece. care, luându-şi candelelek, au ieşit 21.2,9. Îndemn la 36 Dar despre* ziua aceea şi 2 în întâmpinarea mirelui*. Şi 2 *Cap. 13.47; veghere despre ceasul acelab, nimeni nu cinci* dintre ele erau chibzuite, şi 22.10. 36 *Mc. 13.32. ştie, nici îngerii cerurilorc, ci 3 cinci nechibzuitel. Cele nechibzui- Fap. 1.7. 37 numai** Tatăld. Şi cum au fost te şi-au luat candelele şi n-au 5 *1 Tes. 5.6. 1 Tes. 5.2. zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea 4 luat untdelemn cu ele, dar cele 6 *Cap. 24.31. 2 Pet. 3.10. 38 Fiului Omului. Pentru că, aşa chibzuite au luat untdelemn în **Zah. 14.7. cum* erau oamenii în zilele vasele lor, odată cu candelele lor. 1 Tes. 4.16. 38 *Gen. 6.3-5; 5 Dar mirele întârziind, ele au* 7 *Lc. 12.35. 6 aţipit toate şi au adormit. Dar la 7.5. miezul nopţii a fost un* strigăt: 10 *Lc. 13.25. Lc. 17.26. dinainte de potop, mâncând şi «Iată mirelem, ieşiţi-i în întâm- 11 *Cap.7.21-23 1 Pet. 3.20. bând, însurându-se şi măritân- 7 pinare!» Atunci toate fecioarele du-se, până în ziua când a intrat acelea s-au ridicat şi şi-au* pre- *Ps. 5.5. 39 Noe în corabie, şi n-au ştiut până 8 gătit candelele. Şi cele nechib- 12 Hab. 1.13. a venit potopul şi i-a luat pe zuite au spus celor chibzuite: toţi, aşa va fi şi venirea Fiului O- «Daţi-ne din untdelemnul vostru, Ioan 9.31. 40 *Lc. 17.36. 40 mului. Atunci* doi vor fi la câmp: pentru că ni se sting candelele». *Mc. 13.33; unul este luat şi unul este lăsat; 9 Dar cele chibzuite le-au răspuns, 13 13.35. 41 două măcinând la moară: una zicând: «Nu, ca nu cumva să nu Lc. 21.36. 42 *Cap. 25.13. 42 este luată şi una este lăsată. Ve- ne ajungă nici nouă, nici vouă; 1 Cor. 16.13. Mc. 13.33. gheaţi* deci, pentru că nu ştiţi nmergeţi mai bine la cei care vând 1 Tes. 5.6. Lc. 21.36. în care cease vine Domnul vostru. 10 şi cumpăraţi-vă». Dar, pe când 1 Pet. 5.8. 43 Dar să ştiţi* aceasta că, dacă ar fi mergeau ele să cumpere, a venit Apoc. 16.15. 43 *Lc. 12.39. mirele; şi cele care erau gata au Parabola 1 Tes. 5.2. intrat cu el la nuntăo şi uşa a talanţilor 2 Pet. 3.10. ştiut stăpânul casei la care strajă 11 fost* închisă. După aceea au 14 *Cap. 21.33. Apoc. 3.3; din noapte vine hoţul, ar fi vegheat venitx şi celelalte fecioare, spu- Lc. 19.12. 16.15. şi n-ar fi lăsat să i se spargăf casa. nând: «Doamne*, Doamne, des- 12 chide-ne!» Dar el, răspunzând, a 44 *1 Tes. 5.6. 44 De aceea* şi voi fiţi gata, pentru zis: «Adevărat vă spun, nu* vă că în ceasul în care nu gândiţi 13 cunosc». Vegheaţi* deci, pentru 45 vine Fiul Omului. Cine este atunci că nu ştiţi ziua, nici ceasulp. 45 *Lc. 12.42. robul* credincios şi chibzuit, pe 14 Pentru că* este ca un om care, Fap. 20.28. plecând din ţară, i-a chemat pe ro- 1 Cor. 4.2. care l-a pus stăpânul săug peste bii săi şi le-a încredinţat averea Ev. 3.5. servitorii săih, ca să le dea hrana 46 *Apoc.16.15. 46 la timp? Fericit* este robul acela pe care stăpânul lui, când va veni, 47 îl va găsi făcând aşa. Adevărat 47 *Cap. 25.21; vă spun că* îl va pune peste toată 25.23. Lc. 22.29. 48 averea lui. Dar, dacă robul acela rău va zice în inima lui: «Stăpânul a Sau „El este“ b Unele ms. omit „acela“ c Unele ms. ad. „nici Fiul“ d Unele ms. „Tatăl Meu“ e Unele ms. „zi“ f Lit. „să i se sape“ g Unele ms. omit h Gospodăria sa i Unele ms. omit „să vină“ j Unele ms. „să mănânce şi să bea“ k Sau „torţele“ l Unele ms. „cinci dintre ele erau nechibzuite, şi cinci chibzuite“ m Unele ms. ad. „vine“ n Unele ms. ad. „ci“ o Lit. „sărbătoarea de nuntă“ p Unele ms. ad. „în care vine Fiul Omului“ 1025
MATEI 25:15 15 *Rom. 12.6. 15 lui; şi unuia i-a dat cinci talanţi, 30 are i se va lua. Şi aruncaţi pe ro- 30 *Cap. 8.12; 1 Cor. 12.7; altuia doi şi altuia unul: fiecăruia* bul nefolositor în* întunericul de 24.51. 12.11,29. Ef. 4.11. după puterea lui; şi îndată a plecat afară. Acolo va fi plânsul şi 16 din ţară. Şi cel care primise cei scrâşnirea dinţilor». cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei 31 Dar, când* va venig Fiul şi a câştigata alţi cinci talanţib. Omului în gloria Sa, şi toţi îngeriih Judecata naţiunilor 17 Tot astfel şi cel care primise cei cu El, atunci va şedea pe tronul 31 *Zah. 14.5. 18 doi a câştigatc alţi doi. Dar cel 32 gloriei Sale; şi toate naţiunile vor* Cap. 16.27; care primise unul s-a dus şi a să- fi adunate înaintea Lui şi** le va 19.28. Mc. 8.38. pat în pământ şi a ascuns banuld Fap. 1.11. 19 stăpânului său. Şi, după mult timp, despărţi pe unele de altele, aşa 1 Tes. 4.16. cum desparte păstorul oile de 2 Tes. 1.7. Iuda 14. stăpânul robilor acelora vine şi se 33 capre; şi va pune oile la dreapta Apoc. 1.7. 20 socoteşte cu ei. Şi cel care primise 34 Sa şi caprele la stânga. Atunci 32 *Rom. 14.10. cei cinci talanţi s-a apropiat şi a Împăratul va spune celor de la 2 Cor. 5.10. adus alţi cinci talanţi, spunând: dreapta Sa: «Veniţi, binecuvân- Apoc. 20.12. **Ezec.20.38; «Doamne, mi-ai încredinţat cinci taţii Tatălui Meu, moşteniţi* 34.17,20. talanţi; iată, am câştigat alţi cinci Împărăţia** pregătită pentru voi Cap. 13.49. 21 talanţie». fStăpânul său i-a spus: 35 de la întemeierea lumii. Pentru 34 *Rom. 8.17. «Bine, rob bun şi credincios, ai că* am fost flămând şi Mi-aţi dat 1 Pet. 1.4,9; 21 *Cap. 24.47. 3.9. Vers. 34,46. Apoc. 21.7. Lc. 12.44; fost credincios peste* puţine, te să mănânc; am fost însetat şi **Cap.20.23. 22.29,30. voi pune peste multe; intră în Mi-aţi dat să beau; am fost stră- Mc. 10.40. **2Tim.2.12. 1 Cor. 2.9. Ev. 12.2. 22 bucuria** domnului tău». Şi cel 36 in** şi M-aţi primit; dezbrăcat* Ev. 11.16. 1 Pet. 1.8. care primiseb cei doi talanţi s-a şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav 35 *Is. 58.7. apropiat şi el şi a spus: «Doamne, şi M-aţi vizitat; am fost în** Ezec. 18.7. Iac. 1.27. **Ev. 13.2. mi-ai încredinţat doi talanţi; iată, închisoare şi aţi venit la Mine». 3 Ioan 5. am câştigat alţi doi talanţie». 37 Atunci cei drepţi Îi vor răspun- 36 *Iac.2.15,16. 23 Stăpânul său i-a spus: «Bine, rob de, spunând: «Doamne, când **2Tim.1.16. bun şi credincios, ai fost cre- Te-am văzut noi flămând şi Te-am dincios peste puţine, te voi pune hrănit? sau însetat şi Ţi-am dat peste multe; intră în bucuria dom- 38 să bei? Şi când Te-am văzut 24 nului tău». Şi cel care primise un noi străin şi Te-am primit? sau talant, apropiindu-se şi el, a spus: dezbrăcat şi Te-am îmbrăcat? «Doamne, te ştiam că eşti om 39 Şi când Te-am văzut noi bolnav aspru, care seceri unde n-ai se- sau în închisoare şi am venit la mănat şi aduni de unde n-ai 40 Tine?» Şi Împăratul, răspunzând, 40 *Pr. 14.31; 25 vânturat; şi, temându-mă, m-am le va zice: «Adevărat vă spun, 19.17. Cap. 10.42. dus şi am ascuns talantul tău în întrucât* aţi făcut acestea unuia Mc. 9.41. pământ; iată, ai ce este al tău». dintre aceşti foarte mici fraţi ai Ev. 6.10. 26 Şi stăpânul său, răspunzând, i-a 41 Mei, Mie Mi-aţi făcut». Atunci va 41 *Ps. 6.8. spus: «Rob rău şi leneş, ştiai că spune şi celor de la stânga: «Ple- Cap. 7.23. secer unde n-am semănat şi adun caţi* de la Mine, blestemaţilor, Lc. 13.27. **Cap.13.40; 13.42. 27 de unde n-am vânturat; se cuve- în** focul etern, pregătit pentru dia- †2 Pet. 2.4. nea deci ca tu să depui banuld 42 volul† şi îngerii lui. Pentru că am Iuda 6. meu la schimbătorii de bani şi eu, fost flămând şi nu Mi-aţi dat să venind, aş fi luat ce este al meu mănânc; am fost însetat şi nu Mi-aţi 28 cu dobândă. Luaţi-i deci talantul 43 dat să beau; am fost străin şi 29 *Cap. 13.12. şi daţi-l celui care are cei zece nu M-aţi primit; dezbrăcat şi nu Mc. 4.25. 29 talanţi. Pentru că* oricui are i se M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în Lc. 8.18; va da şi va avea din belşug, dar închisoare şi nu M-aţi vizitat». 19.26. de la cel care nu are, şi ceea ce 44 Atuncii vor răspunde şi ei, zicând: Ioan 15.2. a Unele ms. „a făcut“ b Unele ms. omit c Unele ms. ad. „şi el“ d Sau „argintul“ e Unele ms. ad. „pe lângă ei“ f Unele ms. ad. „Iar“ g Sau „va fi venit“ h Unele ms. „sfinţii îngeri“ i Unele ms. ad. „Îi“ 1026
MATEI 26:29 «Doamne, când Te-am văzut noi 14 Atunci* unul din cei doispre- Trădarea lui flămând, sau însetat, sau străin, zece, cel numit Iuda** Iscariotea- Iuda (Mc. 14.10-11; sau dezbrăcat, sau bolnav, sau în 15 nul, a mers la preoţii de seamă şi Lc. 22.3-6) închisoare şi nu Ţi-am slujit?» le-a spus: „Ce* vreţi să-mi daţi, 14 *Ioan13.2,30 45 *Pr. 14.31; 45 Atunci El le va răspunde, zicând: şi eu vi-L voi preda?“ Şi ei i-au **Cap. 10.4. 17.5. «Adevărat vă spun, întrucât* n-aţi 16 hotărâtf treizeci de arginţi. Şi de 15 *Zah. 11.12. Zah. 2.8. făcut unuia dintre aceştia foarte atunci căuta o ocazie potrivită ca Cap. 27.3. Fap. 9.5. mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut». să-L predea. 46 *Dan. 12.2. 46 Şi aceştiaa vor* merge la pedeap- 17 Iar în* cea dintâi zi a Azime- Sărbătorirea Ioan 5.29. să eternă, iar cei drepţi la viaţă lor, ucenicii au venit la Isus, spu- Paştelui Rom. 2.7,8. eternă“. nândg: „Unde vrei să-Ţi pregătim (Mc.14.12-21; Lc. 22.7-13; 26Sfat împotriva Şi a fost că, atunci când a 18 să mănânci paştele?“ Şi El a 22. 21-23; lui Isus sfârşit Isus toate cuvintele acestea, spus: „Mergeţi în cetate la cutare Ioan 13.21-30) (Mc. 14.1-2; Lc. 22.1-2; 2 a spus ucenicilor Săi: „Ştiţi* om şi spuneţi-i: «Învăţătorul zice: 17 *Ex. 12.6,18. Ioan 11.45-53) că după două zile este Paştele Timpul Meu este aproape; voi 2 *Ioan 13.1. şi Fiul Omului va fi datb să fie faceh Paştele în casa tai, cu uce- 3 *Ps. 2.2. 3 răstignit“. Atunci* preoţii de seamăc 19 nicii Mei»“. Şi ucenicii au făcut Ioan 11.47. şi bătrânii poporului s-au adunat cum le poruncise Isus şi au pre- Fap. 4.25; în curtea palatului marelui preot gătit paştele. 4.26. 4 care se numea Caiafa; şi au ţinut 20 Şi, când s-a făcut seară, El a Descoperirea sfat împreună, ca să-L prindă pe stat la masă cu cei doisprezecej. trădătorului Isus prin viclenie şi să-L omoare. 21 Şi, pe când mâncau, El a zis: (Mc. 14.17-21; Lc. 22.21-23; 5 Dar spuneau: „Nu în sărbătoare, „Adevărat vă spun că unul dintre Ioan 13.21-30) ca să nu fie tulburare în popor“. 22 voi Mă va preda“. Şi ei, întristân- Ungerea lui 6 Iar* Isus fiind în Betania**, în du-se foarte mult, au început să-I Isus la 7 casa lui Simon Leprosul, a venit spună fiecare: „Nu cumva sunt Betania la El o femeie având un vas de 23 eu, Doamne?“ Iar El, răspunzând, 23 *Ps. 41.9. (Mc. 14.3-9; alabastru cu mir foarte scump şi Ioan 12.1-8) a spus: „Cel* care a înmuiatk cu l-a turnat pe capul Lui, pe când Mine mâna în farfurie, acela Mă 6 *Ioan 11.1,2; 8 stătea la masă. Dar, când au văzut 24 va preda. Fiul Omului Se duce, în 24 *Ps. 22. **Cap.21.17. uceniciid acest lucru, s-au supărat, adevăr, după cum* este scris de- Is. 53. spunând: „Pentru ce risipa aceas- spre El; dar vai** de omul acela Dan. 9.26. 9 ta? Pentru căe acesta se putea vinde prin care este vândut Fiul Omului! Mc. 9.12. 10 cu mult şi să se dea săracilor“. Dar Bine ar fi fost pentru omul acela Lc. 24.25; 24.26,46. Fap. 17.2,3; Isus, cunoscând aceasta, le-a spus: 25 dacă nu s-ar fi născut“. Şi Iuda, cel 26.22,23. „De ce faceţi supărare femeii? Pen- care L-a predat, răspunzând, 1 Cor. 15.3. tru că ea a făcut o lucrare bună I-a zis: „Nu cumva sunt eu, Rabi?“ **Ioan 17.12 11 *Deut. 15.11. 11 faţă de Mine. Pentru că* pe săraci El ·i-a spus: „Tu ai zis“. Instituirea Ioan 12.8. întotdeauna îi aveţi cu voi, dar** 26 Şi, pe când mâncau ei, Isus, Cinei Domnului **Cap.18.20; (Mc. 14.22-25; 28.20. pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna. luând* pâinel şi binecuvântândm, Ioan 13.33; 12 Pentru că ea, turnând acest mir a frânt-o şi a dat-o ucenicilor şi a Lc. 22.15-20; 14.19; spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta** este 1 Cor. 11.23-25) 16.5,28; pe trupul Meu, a făcut-o pentru 27 trupul Meu“. Şi, luând paharuln şi 26 *1 Cor.11. 17.11. 13 înmormântarea Mea. Adevărat vă mulţumind, le-a dat, spunând: 23-25. spun, oriunde va fi predicată 28 „Beţi toţi din el; pentru că acesta* **1Cor.10.16 Evanghelia aceasta, în toată lu- 28 *Ex. 24.8. mea, se va vorbi şi despre ce a este sângele Meu, al** noului le- Lev. 17.11. făcut femeia aceasta, spre amin- gământo, cel care se varsă pentru† **Ier. 31.31. tirea ei“. 29 mulţi spre iertarea păcatelor. Dar †Cap. 20.28. Rom. 3.15. Ev. 9.22. a Cei de la stânga b Lit. „este predat“ c Unele ms. ad. „şi cărturarii“ d Unele ms. ad. „Săi“ e Unele ms. ad. „mirul“ f Sau „cântărit“ g Unele ms. „spunându-I“ h Unele ms. „fac“ i Unele ms. „la tine“ j Unele ms. ad. „ucenici“ k Sau „înmoaie“ l Unele ms. „pâinea“ m Sau „mulţumind“ n Unele ms. „un pahar“ o Unele ms. „al legământului“ 1027
MATEI 26:30 29 *Fap. 10.41. vă spun că de acum nicidecum nu din nou, a doua oară, Se ruga, spu- voi bea din acest rod al viţei, nând: „Tatăl Meu, dacă nu se poate până* în ziua aceea când îl voi bea să treacăh acestai fără să-l beau, fa- cu voi noua, în Împărăţia Tatălui 43 că-se voia Ta“. Şi, venind, i-a găsitj 30 *Mc. 14.26. 30 Meu“. Şi, după ce* au cântat o din nouk dormind, pentru că ochii cântare de laudăb, au ieşit spre 44 le erau îngreuiaţi. Şi, lăsându-i, a Muntele Măslinilor. mers din nou şi S-a rugat a treia Înştiinţarea 31 Atunci Isus ·le-a spus: „În noap- oară, spunând acelaşi cuvânt. ucenicilor tea aceasta toţi* vă veţi** poticni 45 Atunci ·a venit la ucenicil şi ·le-a (Mc. 14.27-31; de Mine, pentru că este scris: «Voi spus: „Dormiţi de acum şi odih- Lc. 22.31-34; Ioan 13.36-38) bate† păstorul şi oile turmei se vor niţi-vă; iată, s-a apropiat ceasul, şi 31 *Ioan 16.32. 32 risipi». Dar, după învierea Mea, Fiul Omului este dat în mâinile pă- **Cap. 11.6. voi* merge înaintea voastră în 46 cătoşilor. Ridicaţi-vă, să mergem! †Zah. 13.7. 32 *Cap. 28.7; 33 Galileea“. Şi Petru, răspunzând, I-a Iată, s-a apropiat cel care Mă vinde“. 28.10,16. spus: „Dacăc toţi se vor poticni de 47 Şi, pe când* vorbea El încă, Arestarea Mc. 16.7. Tine, eu niciodată nu mă voi potic- iată, a venit Iuda, unul din cei doi- lui Isus 34 ni“. Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun sprezece, şi cu el o mare mulţime (Mc. 14.43-50; Lc. 22.47-53; că, în noaptea aceasta, mai înainte cu săbii şi cu ciomege, de la preo- Ioan 18.3-11) de a cânta cocoşuld, de trei ori Mă ţii de seamă şi de la bătrânii po- 47 *Fap. 1.16. 35 vei tăgădui“. Petru ·I-a spus: „Chiar 48 porului. Iar cel care L-a vândut le dacă ar trebui să mor împreună cu dăduse un semn, spunând: „Pe Tine, nicidecum nu Te voi tăgădui“. care-L voi săruta, Acela este; a- Şi toţi ucenicii spuneau la fel. 49 pucaţi-L!“ Şi îndată, apropiin- Ghetsimani 36 Atunci* Isus ·a venit cu ei du-se de Isus, a spus: „Salutarem, 49 *2 Sam.20.9. (Mc. 14.32-42; într-un loc numit Ghetsimani şi 50 Rabi!“; şi L-a* sărutat multn. Dar Lc. 22.39-46) ·le-a spus ucenicilore: „Şedeţi aici Isus i-a spus: „Prietene, pentru ce 36 *Ioan 18.1. până voi merge să Mă rog acolo“. ai venit?“ Atunci ei, apropiin- 37 Şi, luând cu Sine pe Petru şi pe* du-se, au pus mâinile pe Isus şi 37 *Cap. 4.21. cei doi fii ai lui Zebedei, a început 51 L-au apucat. Şi, iată, unul dintre să Se întristeze şi să Se tulbure cei care erau cu Isus a întins 38 adânc. Atunci Elf ·le-a spus: „Su- mâna, şi-a scos sabia şi, lovind pe 38 *Ioan 12.27. fletul Meu este foarte întristat*, robul marelui preot, i-a tăiat ure- 39 *Ev. 5.7. până la moarte; rămâneţi aici şi 52 chea. Atunci Isus ·i-a spus: „Pu- 52 *Gen. 9.6. 39 vegheaţi împreună cu Mine“. Şi, ne-ţi sabia la locul ei, pentru că* Apoc. 13.10. **Cap.20.22. mergând puţin mai înainte, a căzut toţi cei care iau sabia, de sabie vor †Ioan 5.30; cu faţa la pământ, rugându-Se* şi 53 pieri. Sau gândeşti că nu pot să 53 *2 Împ. 6.17. 6.38. Filip. 2.8. spunând: „Tatăl Meu, dacă este rog acum pe Tatăl Meu, şi să-Mi Dan. 7.10. posibil, să treacă** de la Mine pună la îndemână mai* mult de paharul acesta; însă nu† cum vreau douăsprezece legiuni de îngeri? 40 Eu, ci cum vrei Tu“. Şi ·a venit la 54 Atunci cum se vor împlini Scrip- ucenici şi ·i-a găsit dormind şi ·i-a turile, care zic că* aşa trebuie să 54 *Is. 53.7. Vers. 24. Lc. 24.25; spus lui Petru: „Aşa, n-aţi fost în 55 fie?“ În ceasul acela, Isus a spus 24.44,46. stare un singur ceas să vegheaţi mulţimilor: „Aţi ieşit ca împotriva 41 împreună cu Mine? Vegheaţi* şi unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, 41 *Mc. 13.33. rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită; ca să Mă prindeţi? În fiecare zi Ef. 6.18. duhul, în adevăr, este plin de râvnăg, şedeam cu voio învăţându-vă în 42 dar carnea, fără putere“. Mergând 56 templup şi nu M-aţi prins. Dar a Nu din nou, ci într-un fel nou b Un psalm c Unele ms. „Chiar dacă“ d Lit. „cocoş“ (şi în v.74, 75) e Unele ms. ad. „Săi“ f Unele ms. „Isus“ g Lit. „gata“ h Unele ms. ad. „de la Mine“ i Unele ms. „acest pahar“ j Unele ms. „îi găseşte“ k Unele ms. „Şi, venind din nou, i-a găsit“ l Unele ms. „ucenicii Săi“ m Lit. „Bucură-Te“, formulă prescurtată de salut; aici cu sens dispreţuitor n Sau „L-a acoperit cu sărutări“ o Unele ms. omit „cu voi“ p Gr. „hieron“ 1028
MATEI 27:10 56 *Plân. 4.20. toate acestea au avut loc ca să celor de acolo: „Şi acesta era cu Vers. 54. se împlinească Scripturile* profe- 72 Isus Nazarineanul“. Şi din nou el **Ioan 18.15. ţilor“. Atunci** toţi ucenicii L-au a tăgăduit cu jurământ: „Nu cu- părăsit şi au fugit. 73 nosc pe Omul acesta“. Şi puţin Judecata 57 Iar cei care-L apucaseră pe Isus după aceea, cei care stăteau acolo înaintea L-au dus la Caiafa, marele preot, au venit şi i-au spus lui Petru: „Cu sinedriului unde erau adunaţi cărturarii şi adevărat şi tu eşti dintre ei, pentru (Mc. 14.53-65; Lc. 22.54,55; 58 bătrânii. Şi Petru Îl urma de de- că şi vorbirea ta te dă pe faţă“. 22.63-71; parte până la curtea marelui preot 74 Atunci el a început să se blesteme şi, intrând înăuntru, şedea cu slu- Ioan 18.12,13; şi să se jure: „Nu cunosc pe Omul 18.19-24) 59 jitorii, ca să vadă sfârşitul. Şi pre- acesta“. Şi îndată a cântat cocoşul. oţii de seamă şi bătrâniia şi tot 75 Şi Petru şi-a adus aminte de cu- sinedriul căutau mărturie falsă vântul lui Isus, careg spusese: 75 *Vers. 34. Mc. 14.30. împotriva lui Isus, ca să-L omoare. „Mai înainte* de a cânta cocoşul, Ioan 13.38. 60 *Ps. 27.12; 60 Şi n-au găsit nici unab, deşi au ve- de trei ori Mă vei tăgădui“. Şi a 35.11. nit mulţi* martori falşi. Dar la urmă ieşit afară şi a plâns cu amar. Mc. 14.55. 61 au venit doi** martori falşi şi au Isus dus la Pilat Fap. 6.13. 27 Şi, când s-a făcut dimineaţă, (Mc. 15.1; **Deut.19.15 spus: „Acesta a zis: «Eu pot* să dă- Lc. 23.1; 61 *Cap. 27.40. râm templulc lui Dumnezeu şi în toţi* preoţii de seamă şi bătrânii Ioan 2.19. 62 trei zile să-l zidesc»“. Şi marele poporului au ţinut sfat împotrivah Ioan 18.28-38) 2 lui Isus, ca să-L omoare. Şi, le- 1 *Ps. 2.2. preot, ridicându-se, I-a spus: „Nu gându-L, L-au dus şi L-au dat în răspunzi nimic? Ce mărturisesc mâna lui Ponţiui Pilat, guverna- Lc. 22.66. 2 *Cap. 20.19. Fap. 3.13. 63 *Is. 53.7. 63 aceştia împotriva Ta?“ Dar Isus* torul*. Sinuciderea Cap.27.12,14 tăcea. Şi marele preot, răspunzând, 3 Atunci* lui Iuda, care L-a vân- lui Iuda **Lev. 5.1. 1 Sam.14.24; I-a spus: „Te** jur pe Dumnezeul dut, văzând că a fost condamnat, (Fap. 1.16-19) 14.26. cel viu, să ne spui dacă Tu eşti i-a părut rău şi a restituit cei trei- 64 *Dan. 7.13. 3 *Cap. 26.14; Cap. 16.27; Hristosul, Fiul lui Dumnezeu“. zeci de arginţi preoţilor de seamă 26.15. 24.30; 25.31. 64 Isus ·i-a spus: „Tu ai zis. Mai 4 şi bătrânilor, spunând: „Am păcă- Lc. 21.27. mult, vă spun: de* acum veţi vedea tuit, dând sânge nevinovat“. Dar Ioan 1.51. pe Fiul Omului şezând** la dreapta ei i-au spus: „Ce ne pasă nouă? Te Rom. 14.10. 1 Tes. 4.16. puterii şi venind pe norii cerului“. 5 priveşte!“ Şi el, aruncând arginţii Apoc. 1.7. 65 Atunci* marele preot şi-a sfâşiat în templuc, a plecat; şi* s-a dus şi 5 *2Sam.17.23 **Ps. 110.1. 6 s-a spânzurat. Şi preoţii de seamă Fap. 1.18. Fap. 7.55. hainele, zicând: „A hulit! Ce nevo- au luat arginţii şi au spus: „Nu 65 *2Împ.18.37; ie mai avem de martori? Iată, acum este permis să-i punemj în vis- 19.1. 66 aţi auzit hulad. Ce gândiţi?“ Şi ei, tieriek, pentru că sunt preţ de 66 *Lev. 24.16. răspunzând, au spus*: „Este vino- 7 sânge“. Şi, ţinând sfat, au cumpărat Ioan 19.7. cu ei „Ogorul olarului“, ca loc de 67 *Is. 50.6; 67 vat de moarte!“ Atunci* L-au 53.3. scuipat în faţă şi L-au bătut cu 8 înmormântare pentru străini. De Cap. 27.30. pumnii şi unii L-au** pălmuite, **Ioan 19.3. 68 spunând: „Profeţeşte-ne, Hristoa- aceea, ogorul* acela a fost numit 8 *Fap. 1.19. se, cine este cel care Te-a lovit?“ „Ogorul sângelui“, până astăzi. Tăgăduirea 69 Dar Petru şedea afară, în cur- 9 Atunci s-a împlinit ce a fost spus lui Petru tea palatului; şi o servitoare a prin profetul Ieremia, care zice: „Şi 9 *Zah. 11.12; (Mc. 14.66-72; venit la el, spunând: „Şi tu erai am luatl cei treizeci de arginţi, pre- 11.13. Lc. 22.56-62; Ioan 18.15-18; 70 cu Isus Galileeanul“. Dar el a tă- ţul Celui preţuit, pe care L-au* 18.25-27) găduit înaintea tuturorf, spunând: 10 preţuit unii din fiii lui Israel, şi i-am 71 „Nu ştiu ce zici“. Şi, când a ieşit datm pentru «Ogorul olarului», după în pridvor, l-a văzut alta şi ·a spus cum mi-a poruncit Domnul“. a Unele ms. omit „şi bătrânii“ b Unele ms. ad. „şi“, repetând „n-au găsit nici una“ după „falşi“ c Gr. „naos“, templul propriu-zis d Unele ms. ad. „Lui“ e Sau „L-au lovit cu nuiele“ f Unele ms. „înaintea lor, a tuturor“ g Unele ms. ad. „îi“ h Sau „cu privire la“ i Unele ms. omit j Sau „să-i aruncăm“ k Gr. „corban“ l Sau „au luat“ m Unele ms. „i-au dat“ 1029
MATEI 27:11 Judecata 11 Iar Isus stătea înaintea guver- Lui fie asupra noastră şi asupra co- înaintea natorului; şi guvernatorul L-a în- 26 piilor noştri!“ Atunci le-a eliberat 26 *Is. 53.5. lui Pilat (Mc. 15.2-15; trebat, spunând: „Tu eşti Împăratul pe Baraba, iar pe Isus, după ce L-a Lc. 23.2-7; iudeilor?“ Şi Isus i-a spus*: „Tu biciuit*, L-a dat ca să fie răstignit. 23.13-25; 12 zici“. Şi, când era acuzat de preo- 27 Atunci ostaşii guvernatorului, Isus batjocorit Ioan 18.28-40; luând pe Isus cu ei în pretoriud, de ostaşi 19.1-16) ţii de seamă şi de bătrâni, nu au adunat în jurul Lui toată ceatae; (Mc. 15.16-20; 28 şi, dezbrăcându-L de haina Lui, Ioan 19.2-3) 11 *1 Tim.6.13. 13 răspundea nimic*. Atunci Pilat ·I-a L-au* îmbrăcat cuf o mantie sta- 28 *Lc. 23.11. 12 *Cap. 26.63. spus: „Nu auzi* câte mărturisesc Ioan 19.9. 14 ei împotriva Ta?“ Şi El nu i-a 13 *Cap. 26.62. Ioan 19.10. răspuns nici măcar un singur cu- 29 cojie. Şi, împletind* o cunună de 29 *Ps. 69.19. vânt, încât guvernatorul se mira spini, I-au pus-o pe cap, şi o tres- Is. 53.3. 15 foarte mult. Şi, la sărbătoare, gu- tie în mâna dreaptă. Şi îngenun- vernatorul obişnuia să elibereze cheau înaintea Lui şi îşi băteau mulţimii un întemniţat, pe care-l joc de El, spunând: „Salutareg, 16 voiau ei. Şi aveau atunci un în- 30 Împărate al iudeilor!“ Şi, scui- 30 *Is. 50.6. temniţat vestit, numit Baraba. pându-L*, luau trestia şi-L băteau Cap. 26.67. 17 Ei deci fiind adunaţi împreună, 31 peste cap. Şi, după ce şi-au bătut 31 *Is. 53.7. Pilat le-a spus: „Pe care vreţi să joc de El, L-au dezbrăcat de vi-l eliberez, pe Baraba, sau pe mantie şi L-au îmbrăcat cu hai- 18 Isus, Cel numit Hristos?“ pentru că nele Lui şi* L-au dus să-L răstig- ştia că din invidie Îl dăduseră în nească. 19 mâna lui. Iar pe când stătea el pe 32 Şi, pe când* ieşeau, au găsit Răstignirea scaun la judecată, soţia lui a trimis un om, un cirenean, cu numele (Mc. 15.21-32; la el, spunând: „Să n-ai nimic a Simon; pe el l-au obligat să Lc. 23.26-35; face cu Omul Acela drept, pentru meargă cu ei, ca să-I ducă crucea. Ioan 19.17-24) că am suferit mult astăzi 33 Şi, venind la un loc numit Gol- 32 *Num. 15.35. 1 Împ. 21.13. gota, care înseamnăh „Locul Că- Fap. 7.58. 20 *Mc. 15.11. 20 în vis pentru El“. Dar preoţii* de 34 păţânii“, I-au* dat să bea oţeti Ev. 13.12. Lc. 23.18. seamă şi bătrânii au convins mul- 34 *Ps. 69.21. Ioan 18.40. ţimile să ceară pe Baraba, iar amestecat cu fiere; şi, gustând, Vers. 48. Fap. 3.14. 21 pe Isus să-L omoare. Şi guverna- 35 n-a vrut să bea. Şi, după ce L-au 35 *Ps. 22.18. torul, răspunzând, le-a spus: „Pe răstignit, au împărţit* hainele Lui care din cei doi vreţi să vi-l eli- 36 între ei, aruncând sorţij. Şi*, stând 36 *Vers. 54. berez?“ Şi ei au spus: „Pe Baraba!“ 37 jos, Îl păzeau acolo. Şi au pus 22 Pilat ·le-a spus: „Ce să fac deci deasupra capului Său acuzaţia cu Isus, care Se numeşte Hristos?“ Lui scrisă: „Acesta este Isus, Împă- Ei toţi ·i-aua spus: „Să fie răstig- 38 ratul iudeilor“. Atunci ·au fost răs- 23 nit!“ Şi elb a spus: „Dar ce rău a tigniţi împreună* cu El doi tâlhari, 38 *Is. 53.12. făcut?“ Iar ei şi mai tare strigau, unul la dreapta şi unul la stânga. 24 *Deut. 21.6. 24 spunând: „Să fie răstignit!“ Şi Pi- 39 Iar trecătorii* Îl huleau, dând din 39 *Ps. 22.7; lat, văzând că nimic nu foloseşte, 40 capk şi spunând: „Tu*, Cel care 109.25. ci se face mai mare tulburare, a dărâmi templull şi îl zideşti în trei 40 *Cap. 26.61. Ioan 2.19. luat* apă, şi-a spălat mâinile îna- zile, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! **Cap.26.63. intea mulţimii şi a spus: „Sunt Dacă** eşti Fiu al lui Dumnezeu, 25 *Deut. 19.10. nevinovat de sângelec acestui 41 coboară de pe cruce!“ Şim la fel Ios. 2.19. 25 Drept. Vă priveşte!“ Şi tot popo- şi preoţiin de seamă, bătându-şi 2 Sam. 1.16. 1 Împ. 2.32. rul, răspunzând, a spus: „Sângele* joc de El, cu cărturarii şi cu Fap. 5.28. a Unele ms. „au“ b Unele ms. „guvernatorul“ c Unele ms. ad. „acesta“ şi omit „acestui Drept“ d Sala în care judeca guvernatorul roman e Lit. „cohorta“ f Lit. „I-au pus împrejur“ g Lit. „Bucură-Te“, formulă prescurtată de salut; aici cu sens dispreţuitor h Lit. „se numeşte“ i Unele ms. „vin“; băutura ostaşilor romani era vinul acrit j Unele ms. ad. „ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul: «Au împărţit hainele mele între ei şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi»“ k Lit. „clătinându-şi capetele“ l Gr. „naos“, templul propriu-zis m Unele ms. omit „Şi“ n Unele ms. „La fel preoţii“ 1030
MATEI 28:4 42 bătrâniia, spuneau: „Pe alţii Magdala şi Maria, mama lui Ia- i-a mântuit, pe Sine Însuşi nu Se cov şi a lui Iose, şi mama fiilor poate mântui! bEste Împăratul lui lui Zebedei. Israel: să coboare acum de pe 57 Şi, când s-a făcut seară, a venit Înmormân- 43 cruce şi vom crede în Elc! S-a* în- un om bogat din Arimateea, cu tarea lui Isus 43 *Ps. 22.8. crezut în Dumnezeu: să-L scape numele Iosif, care era şi el ucenic (Mc. 15.42-47; Lc. 23.50-56; acum, dacă-L vrea! Pentru că a 58 al lui Isus. Acesta, venind la Pilat, Ioan 19.38-42) spus: «Sunt Fiu al lui Dumnezeu»“. a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat 44 *Mc. 15.32. 44 Şi tâlharii care fuseseră răstig- 59 a poruncit să-i fie dat trupulh. Şi Lc. 23.39. niţi împreună cu El Îi aruncau Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat aceleaşi* insulted. 60 într-o pânză curată de in şi l-a* 60 *Is. 53.9. Moartea 45 Iar de la* ceasul al şaselea s-a pus în mormântul său nou, pe lui Isus făcut întuneric peste toată ţarae care-l săpase în stâncă. Şi, prăvă- (Mc. 15.33-41; 46 până la ceasul al nouălea. Şi, pe lind o piatră mare la uşa mormân- Lc. 23.44-49; Ioan 19.30) la ceasul al nouălea, Isus a* stri- 61 tului, a plecat. Şi erau acolo Maria gat cu glas tare, spunând: „Eli**, din Magdala şi cealaltă Marie, 45 *Amos 8.9. Eli, lama sabactani?“, adică: „Dum- stând în faţa mormântului. 46 *Ev. 5.7. **Ps. 22.1. nezeul Meu, Dumnezeul Meu, 62 Şi, a doua zi, care este după Păzirea 47 pentru ce M-ai părăsit?“ Şi unii Pregătire, preoţii de seamă şi mormântului dintre cei care stăteau acolo, când 63 fariseii s-au adunat la Pilat, spu- 48 *Ps. 69.21. au auzit, au spus: „Pe Ilie îl chea- nând: „Domnule, ne-am amintit 63 *Cap. 16.21; Lc. 23.36. 48 mă Acesta!“ Şi unul dintre ei, că înşelătorul Acela, când era încă 17.23; 20.19; Ioan 19.29. alergând îndată şi luând un bure- în viaţă, a spus: «După* trei zile 26.61. te, după ce l-a umplut* cu oţet şi 64 înviez». Porunceşte deci ca mor- Mc. 8.31; 10.34. Lc. 9.22; 18.33;24.6,7. l-a pus într-o trestie, Îi dădea să mântul să fie bine păzit până a Ioan 2.19. 49 bea. Dar ceilalţi spuneau: „Lasă, treia zi, ca nu cumva să vină să vedem dacă vine Ilie să-L ucenicii Luii şi să-L fure şi să 50 mântuiască!“ Şi Isus, strigând din spună poporului: «A înviat dintre nou cu glas tare, Şi-a dat duhul. cei morţi!», şi înşelăciunea din 51 *Ex. 26.31. 51 Şi, iată, perdeaua* templuluif s-a urmă să fie mai rea decât cea 2 Cr. 3.14. rupt în două, de sus până jos, şi 65 dintâi“. Şih Pilat le-a spus: „Aveţi pământul s-a cutremurat şi stân- o pază; mergeţi, asiguraţi-o cum 52 cile s-au despicat; şi mormintele 66 ştiţi“. Şi au mers şi au asigurat* 66 *Dan. 6.17. s-au deschis şi multe trupuri ale mormântul cu paza, după ce au sfinţilor care adormiseră au în- pecetluit piatra. 2853 viatg; şi, ieşind din morminte, Iar târziu, în sabat, pe când se Învierea lui după învierea Lui, au intrat în însera spre ziua întâi a săptămâ- Isus sfânta cetate şi s-au arătat multo- niij, Maria din Magdala şi* cea- (Mc. 16.1-11; 54 *Vers. 36. 54 ra. Iar centurionul* şi cei care-L laltă Marie au venit să vadă Lc. 24.1-12; păzeau pe Isus împreună cu el, mormântul. Ioan 20.1-18) văzând cutremurul şi cele ce s-au 2 Şi, iată, s-a făcut un mare cu- 1 *Cap. 27.56. întâmplat, s-au temut foarte mult, tremur; pentru că un înger al spunând: „Cu adevărat, Acesta Domnului, coborând din cer, a ve- era Fiu al lui Dumnezeu!“ nit şi a răsturnat piatrak şi şedea 55 *Lc. 8.2,3. 55 Şi erau acolo multe femei, 3 deasupra ei. Şi înfăţişarea* lui era 3 *Dan. 10.6. privind de departe, care-L* urma- ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui, seră pe Isus din Galileea, slujin- 4 albă ca zăpada. Şi, de frica lui, 56 du-I, între care erau Maria din paznicii s-au cutremurat şi au fost a Unele ms. ad. „şi cu fariseii“ b Unele ms. ad. „Dacă“ c Unele ms. „Îl vom crede“ d Unele ms. „Îl batjocoreau în acelaşi fel“ e Sau „peste tot pământul“ f Gr. „naos“ g Sau „s-au ridicat“ h Unele ms. omit i Unele ms. omit „Lui“; alte ms. ad. „noaptea“ j Sau „pe când era crepusculul zilei următoare după sabat“ k Unele ms. ad. „de la uşa mormântului“; alte ms. ad. „de la uşă“ 1031
MATEI 28:5 5 ca morţi. Şi îngerul, răspunzând, adunat cu bătrânii şi au ţinut sfat, le-a spus femeilor: „Nu vă temeţi; 13 au dat mulţi bani ostaşilor, zi- pentru că ştiu că voi Îl căutaţi pe când: „Spuneţi: «Ucenicii Săi, ve- 6 *Cap. 12.40; 6 Isus cel răstignit. Nu este aici, nind noaptea, L-au furat pe când 16.21; 17.23; pentru că a înviat, după cum* a 14 dormeam noi». Şi, dacă se va auzi 20.19. spus. Veniţi, vedeţi locul unde era aceasta la guvernator, îl vom con- 7 *Cap. 26.32. 7 pus Domnula. Şi mergeţi repede vinge noi şi vă vom scăpa de Mc. 16.7. şi spuneţi ucenicilor Săi că a 15 orice grijă“. Şi ei au luat banii şi înviat dintre cei morţi. Şi, iată, El au făcut după cum fuseseră învă- merge* înaintea voastră în Gali- ţaţi. Şi s-a răspândit vorba aceas- leea; acolo Îl veţi vedea. Iată, ta printre iudei până astăzi. 8 v-am spus“. Şi, plecând repede de 16 Dar cei unsprezece ucenici au Isus în la mormânt, cu teamă şi cu mare mers în Galileea, la muntele unde* Galileea bucurie, ele au alergat să dea de 17 le rânduise Isus. Şi, când L-au 9 veste ucenicilor Săi. Şib iată, Isus văzut, Id s-au închinat, dar unii 16 *Cap. 26.32. le-a şi întâmpinat, spunând: „Bu- 18 s-au îndoite. Şi Isus, apropiin- 18 *Dan 7.13,14 curaţi-văc!“ Şi ele, apropiindu-se, du-Se, le-a vorbit, spunând: „Toa- Cap. 11.27; 16.28. Lc. 1.32. I-au cuprins picioarele şi I s-au tă* putereaf Mi-a fost dată în cer Ioan 5.22. 10 *Ioan 20.17. 10 închinat. Atunci Isus ·le-a spus: 19 şi pe pământ. Mergeţig şi faceţi Fap. 2.36. Rom. 8.29. Rom. 14.9. Ev. 2.11. „Nu vă temeţi; mergeţi, daţi de ves- ucenici* din toate naţiunile, bote- Ef. 1.10,21. Filip. 2.9,10. te fraţilor* Mei ca să meargă în zându-i pentru Numele Tatălui şi Ev. 1.2; 2.8. Galileea şi acolo Mă vor vedea“. 20 al Fiului şi al Sfântului Duh, în- 1 Pet. 3.22. 11 Şi, pe când mergeau ele, iată, văţându-i* să păzească toate câte Apoc. 17.14. unii din pază au venit în cetate şi v-am poruncit! Şi, iată, Eu sunt 19 *Is. 52.10. Lc. 24.47. Fap. 2.38,39 au vestit preoţilor de seamă toate cu voi în toate zilele, până la sfâr- Rom. 10.18. 12 cele petrecute. Şi, după ce s-au şitul veaculuih“. Amind. Col. 1.23. 20 *Fap. 2.42. a Unele ms. „El“ b Unele ms. ad. „pe când mergeau ele să dea de veste ucenicilor Săi“ c Formulă prescurtată de salut d Unele ms. omit e Sau „nu ştiau ce să creadă“, „ezitau“ f Sau „autoritatea“ g Unele ms. ad. „deci“ h Gr. „aion“, vezi adn. Mt. 13.39 1032
MARCU EVANGHELIA DUPĂ MARCU 1Lucrarea Începutul Evangheliei lui 14 Şi, după ce Ioan a fost în- Chemarea pri- Isus Hristos, Fiu* al lui Dumne- chisl, Isus a venit în Galileea milor ucenici lui Ioan 2 zeua, după cum este scris în predicând* Evanghelia Împără- (Mt. 4.12-22; Botezătorul Isaia profetulb: „Iată*, Eu trimit 15 ţieim lui Dumnezeu şi spunând: Lc. 4.14-15; (Mt. 3.1-12; înaintea feţei Tale pe solul Meu, „S-a* împlinit timpul şi s-a 5.1-11; Lc. 3.1-18; Ioan 1.40-42) Ioan 1.19-28) 1 *Mt. 14.33. 3 care Îţi va pregăti caleac; glas* apropiat** Împărăţia lui Dum- 14 *Mt. 4.23. Lc. 1.35. al unuia care strigă în pustiu: nezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în 15 *Dan. 9.25. Ioan 1.34. 2 *Mal. 3.1. Gal. 4.4. Mt. 11.10. «Pregătiţi calea Domnului, nete- Evanghelie!“ Ef. 1.10. Lc. 7.27. ziţi-I cărăriled»“. 16 Şi, trecândn pe lângă Marea **Mt. 3.2; 3 *Is. 40.3. 4.17. Ioan 1.15,23. 4 A venit Ioan* botezând în Galileii, i-a văzut pe Simon şi pe pustiu şi predicânde un botez al Andrei, fratele lui Simonm, a- 4 *Ioan 3.23. pocăinţei spre iertarea păcatelor. runcând un năvod în mare, pen- 5 Şi tot ţinutul Iudeii şi toţi cei 17 tru că erau pescari. Şi Isus le-a din Ierusalim ieşeau la el şi erau spus: „Veniţi după Mine şi vă botezaţi de el în râul Iordan, voi face să deveniţi pescari de 6 mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan 18 oameni“. Şi îndată, lăsându-şi* 6 *Mt. 3.4. era îmbrăcat* cu o haină din păr 19 plasele, L-au urmat. Şi* mer- 18 *Mt. 19.27. **Lev. 11.22. de cămilă şi cu un brâu din piele 19 *Mt. 4.21. gând de acolo puţino mai de- în jurul mijlocului său şi mânca parte, i-a văzut pe Iacov, al lui Ze- lăcuste** şi miere sălbatică. bedei, şi pe Ioan, fratele lui; şi 7 *Mt. 3.11. 7 Şi predica, spunând: „După ei erau în corabie, reparând pla- Ioan 1.27. Fap. 13.25. mine vine* Cel care este mai 20 sele. Şi îndată i-a chemat; şi, puternic decât mine, căruia nu lăsându-l pe tatăl lor, Zebedei, în 8 *Fap. 1.5; sunt vrednic să mă plec să-I corabie, cu cei tocmiţi, au mers 11.16; 19.4. **Is. 44.3. Ioel 2.28. Fap. 2.4; 8 dezleg cureaua sandalelor. Eu*, după El. 10.45; în adevăr, v-am botezat în apă, 21 Şi ei* ·au mers în Capernaum. 11.15,16. dar El vă va boteza cuf** Duh Şi îndată, în sabat, intrând în Isus scoate un 1 Cor. 12.13. Sfânt“. 22 sinagogă, îi învăţap. Şi* erau duh necurat (Lc. 4.31-37) Botezul lui 9 Şi a fost că, în zilele acelea, uimiţi de învăţătura Lui, pentru 21 *Mt. 4.13. Isus Isus a venit din Nazaretul Gali- că El îi învăţa ca având auto- 22 *Mt. 7.28. (Mt. 3.13-17; leii şi a fost botezat de Ioan în Lc. 3.21-22; ritateq, şi nu în felul cărturari- Ioan 1.29-34) 10 Iordan. Şi îndată, ieşind din apă, 23 lor. Şi era în* sinagoga lor un a văzut cerurile deschiseg şi pe om cur duh necurat şi el striga, 23 *Lc. 4.33. 11 *Ps. 2.7. Duhul, ca un porumbel, cobo- 24 spunând: „Ah!m Ce* avem noi 24 *Mt. 8.29. Mt. 3.17. 11 rând peste El. Şi a venit un glas a face cu Tine, Isuse, Nazari- Cap. 9.7. din ceruri: „Tu* eşti Fiul Meu neanule? Ai venit ca să ne dis- Preaiubith, în Tinei Îmi găsesc trugi? Te ştiu Cine eşti: Sfântul plăcerea“. 25 lui Dumnezeu“. Şi Isus l-a* Ispitirea lui 12 Şi îndată Duhul L-a dusj afa- mustrat, spunând: „Taci şi ieşi 25 *Vers. 34. Isus 13 ră, în pustiu. Şi a fostk în pustiu 26 din el!“ Şi duhul necurat, după 26 *Cap. 9.20. (Mt. 4.1-11; patruzeci de zile, fiind ispitit de ce l-a scuturat* şi a strigat cu Lc. 4.1-13) Satan; şi era cu fiarele sălbati- 27 glas tare, a ieşit din el. Şi toţi 13 *Mt. 4.11. ce; şi îngerii Îi* slujeau. erau uimiţi, încât se întrebau a Unele ms. omit „Fiu al lui Dumnezeu“ b Unele ms. „în profeţi“ c Unele ms. ad. „înaintea Ta“ d Lit. „faceţi drepte cărările Lui“ e Unele ms. „A venit Ioan Botezătorul în pustiu, predicând“ f Lit. „în“, cu sensul de „în puterea Duhului Sfânt“, având natura sau caracterul Duhului Sfânt g Sau „despărţite“ h Sau „cel Preaiubit“ i Unele ms. „în care“ j Lit. „Îl duce“; sau „Îl mână“ k Unele ms. ad. „acolo“ l Lit. „predat“ m Unele ms. omit n Unele ms. „umblând“ o Unele ms. omit „puţin“; alte ms. omit „de acolo“ p Unele ms. „El, în sinagogă, îi învăţa“ q Sau „putere“ r Lit. „în“, cu sensul de „în puterea“ (şi în 5.2) 1033
MARCU 1:28 între ei, spunând: „Ce este „Vezi să nu spui nimănui nimic, ci 44 *Lev. 14.3; aceasta? ce învăţătură nouă este mergi, arată-te preotului şi adu 14.4,10. aceasta? pentru că El porunceşte pentru curăţirea ta ceea ce* a Lc. 5.14. cu autoritate şi duhurilor necuratea rânduit Moise, ca mărturie pentru 28 şi ele Îl ascultă!“ Şi faima Lui s-a 45 ei“. Dar* el, ieşind, a început să răspândit îndată în tot ţinutul din vestească multe şi să răspân- 45 *Lc. 5.15. jur al Galileii. dească lucrul acesta, încât El nu **Cap. 2.13. Vindecări în 29 Şi îndată, ieşind din sinago- mai pu-tea să intre pe faţă în cetate, casa lui Petru gă, au intrat în casa lui Simon şi a ci era afară, în locuri pustii; şi** (Mt. 8.14-17; lui Andrei, cu Iacov şi cu Ioan. veneau la El din toate părţile. Lc. 4.38-44) 30 Şi soacra lui Simon zăcea cu fe- 2 Şi a intrat din nou în Ca- bră; şi îndată ·I-au vorbit despre Vindecarea 31 ea; şi El S-a apropiat şi a ridica- pernaum, după câteva zile, şi s-a unui paralitic t-o, apucând-o de mână; şi îndatăb 2 auzit că este în casă. Şi îndată s-au (Mt. 9.1-8; adunat mulţi, încât nu mai era loc Lc. 5.17-26) a lăsat-o febra; şi ea le slujea. nici la uşă; şi El le vestea Cu- 32 Şi, când s-a făcut seară*, când 3 vântul. Şi ·au venit la El nişte 32 *Mt. 8.16. a apus soarele, au adus la El pe oameni aducând un paralitic pur- Lc. 4.40. toţi cei care erau bolnavi şi pe cei 4 tat de patru inşi; şi, neputând să 33 demonizaţi; şi toată cetatea era se apropie de El, prin mulţime, au 34 *Cap. 3.12. 34 adunată la uşă. Şi a vindecat pe descoperit acoperişul unde era Lc. 4.41. mulţi care sufereau de felurite El şi, desfăcându-l, au coborât Fap. 16.17; patulf pe care zăcea paraliticul. 16.18. boli; şi a scos mulţi demoni şi nu-i* lăsa pe demoni să vorbeas- 5 Iar Isus, văzându-le credinţa, ·i-a că, pentru că Îl ştiau. spus paraliticului: „Copile, păca- 35 Şi, trezindu-Se* dis-de-dimi- 6 tele taleg sunt iertate“. Dar erau 35 *Lc. 4.42. neaţă, pe când era încă noapte, acolo unii dintre cărturari, şezând a ieşit şi a mers într-un loc pustiu 7 şi gândind în inimile lor: „Pentru 7 *Iov 14.4. 36 şi Se ruga acolo. Şi Simon şi cei ce vorbeşte Acesta astfel? Hu- Is. 43.25. care erau cu el au mers după leşte!h Cine* poate să ierte pă- 37 El; şi, găsindu-L, ·I-au spus: „Toţi catele, decât Unul singur, Dum- 38 Te caută“. Şi El ·le-a spus: „Să* 8 nezeu?“ Şi îndată Isus, cunos- 38 *Lc. 4.43. mergem în altă partec, prin aşe- când* în duhul Său că astfel gân- 8 *Mt. 9.4. **Is. 61.1. Ioan 16.28; zările învecinate, ca să predic şi desc ei în sinea lor, le-a spus: 17.4. acolo, fiindcă pentru** aceasta am „De ce gândiţi acestea în inimile 39 *Mt. 4.23. 39 ieşit“. Şi predica* în sinagogile 9 voastre? Ce* este mai uşor, a spu- Lc. 4.44. lor, în toată Galileea, şi scotea ne paraliticului: «Iertate îţib sunt 9 *Mt. 9.5. demonii. păcatele», sau a spune: «Ridi- Vindecarea 40 Şi ·a venit la El un lepros, ru- că-te şib ia-ţi patul şi umblă»? unui lepros gându-L şi îngenunchind înaintea 10 Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului (Mt. 8.1-4; Lui şi spunându-I: „Dacă vrei, are autoritatei pe pământ să ierte Lc. 5.12-16) 41 poţi să mă curăţeşti“. Iar Isus, păcatele“, ·i-a zis paraliticului: făcându-I-se milă, întinzând mâ- 11 „Ţie îţi spun: «Ridică-te, jia-ţi pa- na, l-a atinsd şi ·i-a spus: „Vreau, 12 tul şi du-te acasă!»“ Şi s-a ri- 42 fii curăţit!“ Şi, pe când vorbea Ele, dicat îndată şi, luându-şik patul, îndată s-a depărtat lepra de la el a ieşit înaintea tuturor, încât 43 şi a fost curăţit. Şi, poruncindu-i toţi erau uimiţi şi-L glorificau pe 44 cu tărie, îndată l-a trimis şi ·i-a zis: Dumnezeu, spunând: „Niciodată a Multe ms. „O învăţătură nouă? El porunceşte şi duhurilor necurate cu autoritate“; sau „O învăţătură nouă cu autoritate? El porunceşte şi duhurilor necurate“ b Unele ms. omit c Unele ms. omit „în altă parte“ d Unele ms. „Şi, făcându-I-se milă, întinzând mâna, El l-a atins“ e Unele ms. omit „pe când vorbea El“ f Lit. „patul mic“ g Unele ms. ad. „îţi“ h Unele ms. „Pentru ce vorbeşte El hule astfel?“ i Sau „putere“ j Unele ms. ad. „şi“ k Unele ms. „luând“ 1034
MARCU 3:11 n-am văzut aşa ceva!“ 25 ce nu este permis?“ Şi El le-a 25 *1 Sam.21.6. Chemarea 13 Şi El a ieşit din nou lângă spus: „N-aţi citit niciodată ce* a lui Levi mare şi toată mulţimea venea făcut David, când a avut nevoie (Mt. 9.9-13; 14 la El şi El îi învăţa. Şi, trecând şi a flămânzit, el şi cei care erau Lc. 5.27-32) pe acolo, l-a văzut pe Levi, al lui 26 cu el? cum a intrat în casa lui 26 *Ex. 29.32; Alfeu, şezând la vamă, şi ·i-a spus: Dumnezeu, în zilele lui Abiatar, 29.33. „Urmează-Mă!“ Şi el s-a ridicat marele preoto, şi a mâncat pâinile Lev. 24.9. 15 *Mt. 9.10. 15 şi L-a urmat. Şi a fost că, pe* când punerii înainte, pe care* nu este stătea la masă în casa lui, mulţi permis să le mănânce decât preo- vameşi şi păcătoşi erau la masă ţii, şi a dat chiar şi celor care erau cu Isus şi cu ucenicii Săi; pentru 27 împreună cu el?“ Şi le-a spus: „Sa- 16 că erau mulţi şi Îl urmau. Şi batul a fost făcut pentru om, nu cărturarii şi fariseii, văzându-L 28 omul pentru sabat; aşa că Fiul O- 28 *Mt. 12.8. mâncând cu păcătoşii şi cu mului este Domn* şi al sabatului“. 3vameşiia, au spus ucenicilor Săi: Şi a intrat din nou în sinago- Omul cu mâna „De ce mănâncă şi beab cu vame- gă; şi acolo era un om având mâna paralizată 17 *Mt. 9.12; 17 şii şi păcătoşii?“ Şi Isus, auzind, 2 paralizatăp. Şi Îl pândeau dacă-l (Mt. 12.9-14; va vindeca în sabat, ca să-L poată Lc. 6.6-11) 9.13; 18.11. ·le-a spus: „Nu* cei sănătoşic Lc. 5.31,32; au nevoie de doctor, ci cei care 3 acuza. Şi El ·a spus omului care 19.10. sunt bolnavi. N-am venit să chem avea mâna paralizatăp: „Ridică-te 1 Tim. 1.15. pe cei drepţi, ci pe păcătoşid“. 4 şi vino în mijloc!“ Şi ·le-a zis: Postul 18 Şi ucenicii lui Ioan şi fariseiie „Este permis în sabat a face bine, (Mt. 9.14-17; posteau; şi ei ·au venit şi ·I-au sau a face rău? a salva un suflet, Lc. 5.33-39) spus: „De ce ucenicii lui Ioan şi sau a omorî?“ Dar ei tăceau. ucenicii fariseilorf postesc, iar 5 Şi, privind împrejur la ei cu mâ- 19 ucenicii Tăi nu postesc?“ Şi Isus nie, foarte întristat de împietri- le-a spus: „Pot să postească prie- rea inimii lor, ·a spus omului: „În- tenii mireluig în timp ce mirele tinde-ţi mâna!“ Şi a întins-o, şi este cu ei? Cât timp îl au pe mire 6 mâna lui s-a refăcutq. Şi fariseii*, 20 cu ei, nu pot să postească. Dar vor ieşind îndată, au ţinut sfat cu iro- 6 *Mt. 12.14. veni zile când mirele va fi luat de dianii** împotriva Lui, cum să-L **Mt. 22.16. la ei şi atunci vor posti în ziua omoare. 21 aceeah. Nimeni nu coase un petic 7 Şi Isus S-a retras cu ucenicii Felurite de stofă nouă la o haină veche; dacă Săi spre mare; şi o mare mulţime vindecări ar coasei, peticul nou rupe din cea din Galileea Îl urmar, şi din Iude- (Mt. 4.23-25; veche şi se face o ruptură mai rea. 8 ea, şi din Ierusalim, şi din Idume- Lc. 6.17-19) 22 Şi nimeni nu pune vin nou în bur- ea şi de dincolo de Iordan; şi cei dufuri vechi; dacă ar punei, vinulj din jurul Tirului şi Sidonului, o sparge burdufurile şi vinul se varsăk mare mulţime, auzind ce făcea, au şi burdufurile se vor distrugel; ci vi- 9 venit la El. Şi le-a spus ucenicilor nul nou se pune în burdufuri noim“. Săi să-I ţină la îndemână o coră- Isus, Domn 23 Şi a fost că, în sabat, El mer- bioară, din cauza mulţimii, ca să şi al gea prin semănături; şi ucenicii 10 nu-L îmbulzească; pentru că vin- sabatului Săi, făcându-şi drum, au început decase pe mulţi, încât toţi câţi 11 *Cap. 1.23; (Mt. 12.1-8; aveau bolis Îl împresurau, ca să-L 1.24. Lc. 6.1-5) 24 să smulgă* spicen. Şi fariseii I-au 23 *Deut. 23.25. spus: „Iată, de ce fac ei în sabat 11 atingă. Şi duhurile* necurate, când Lc. 4.41. a Unele ms. „cu vameşii şi păcătoşii“ b Unele ms. omit „şi bea“ c Sau „tari“ d Unele ms. ad. „la pocăinţă“ e Unele ms. „şi cei ai fariseilor“ f Unele ms. „şi ai fariseilor“ g Lit. „fiii camerei de nuntă“ h Unele ms. „în zilele acelea“ i Lit. „altfel“ j Unele ms. ad. „nou“ k Unele ms. „se pierde“ l Unele ms. „şi vinul se pierde, şi burdufurile“ m Unele ms. omit „ci vinul nou se pune în burdufuri noi“ n Sau „au început să meargă, smulgând spice“ o Unele ms. „mare preot“ p Lit. „uscată“ q Unele ms. „s-a făcut sănătoasă ca cealaltă“ r Unele ms. omit „Îl“; alte ms. omit „Îl urma“ s Sau „răni“ 1035
MARCU 3:12 11 **Mt. 14.33. Îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi 28 şi atunci îi va jefui casa. Ade- 28 *Mt. 12.31. Cap. 1.1. strigau, spunând: „Tu** eşti Fiul vărat* vă spun că toate păcatele Lc. 12.10. 1 Ioan 5.16. 12 *Mt. 12.16. lui Dumnezeu!“ Şi le* mustra mult, vor fi iertate fiilor oamenilor şi Cap. 1.25,34. 12 ca să nu-L facă să fie cunoscut. orice huleh cu care vor huli; Rânduirea celor 13 Şi* ·S-a suit la munte şi ·a 29 dar oricine va huli împotriva doisprezece chemat la Sine pe cine a vrut Duhului Sfânt nu va avea iertare (Mt. 10.1-4; 14 El. Şi au venit la El; şi a rânduit niciodată, ci este vinovat de un Lc. 6.12-16) doisprezece ca să fie cu El şi ca 30 păcat eterni“ (pentru că spuneau: 13 *Lc. 9.1. 15 să-i trimită să predice şi să aibă „Are duh necurat“). autoritatea să vindece bolile şib 31 Şij ·au venit fraţii Lui şi Mama şi fraţii 16 să scoată demonii. Şi a rânduit mama Luik şi, stând afară, au lui Isus 16 *Ioan 1.42. pe Simon, căruia i-a* dat numele 32 trimis la El ca să-L cheme. Şi (Mt. 12.46-50; Lc. 8.19-21) 17 Petru; şi pe Iacov, al lui Zebedei, mulţimea şedea împrejurul Lui. şi pe Ioan, fratele lui Iacov, şi Şi I-au spusl: „Iată, afară, mama le-a dat numele Boanerghes, a- 33 Ta şi fraţii Tăim, Te caută“. Şi 18 dică: „Fii ai tunetului“; şi pe An- El le-a răspuns, zicând: „Cine drei şi pe Filip şi pe Barto- este mama Mea sau fraţii Mei?“ lomeu şi pe Matei şi pe Toma 34 Şi, privind în jur la cei care şi pe Iacov, al lui Alfeu, şi pe şedeau împrejurul Lui, ·a spus: Tadeu şi pe Simon Canaanitulc „Iată mama Mea şi fraţii Mei: 19 şi pe Iuda Iscarioteanul, care L-a 35 pentru că oricine va face voia lui şi vândut. Dumnezeu, acela Îmi este frate 4Isus şi 20 Şi ·au intrat în casă. Şi din saun sorăo saun mamă“. Beelzebul nou mulţimead ·s-a adunat, în- Şi din nou a început să-i în- Parabola (Mt. 12.22-37; cât* ·nu puteau nici pâine să veţe lângă mare. Şi s-a adunat semănătorului Lc. 11.14-23; la El o mare mulţime, încât El, (Mt. 13.1-23; 12.10) 21 mănânce. Şi, când au auzit ai Lc. 8.4-15) Săie, au venit ca să-L prindă, intrând în corabie, S-a aşezat 20 *Cap. 6.31. pentru că* spuneau: „Şi-a ieşit în ea, pe mare; şi toată mulţimea 21 *Ioan 7.5; 10.20. 22 din minţi!“ Şi cărturarii, care co- era aproape de mare, pe ţărm. 22 *Mt. 9.34; borâseră de la Ierusalim, spu- 2 Şi îi învăţa multe în parabole şi, 2 *Cap. 12.38. neau: „Are* pe Beelzebulf“ şi: 10.25. „Prin căpetenia demonilor scoate în* învăţătura Sa, le spunea: Ioan 7.20; 3 „Ascultaţi! Iată, semănătorul a 8.48,52; 23 demonii“. Şi*, chemându-i la 4 ieşit să semene. Şi a fost că, pe 10.20. Sine, le-a spus în parabole: „Cum când semăna, una a căzut lângă 23 *Mt. 12.26. poate Satan să-l scoată afară pe drum, şi au venit păsărilep şi au 24 Satan? Şi dacă o împărăţie este 5 mâncat-o. Şi alta a căzut pe locul dezbinată împotriva ei însăşi, îm- stâncos, unde nu avea mult pă- părăţia aceea nu poate dăinui. mânt, şi îndată a răsărit, pentru că 25 Şi dacă o casă este dezbinată 6 nu avea pământ adânc; şi, când împotriva ei însăşi, casa aceea a răsărit soareleq, a fost arsă şi, 26 nu poate dăinui. Şi dacă Satan pentru că nu avea rădăcină, se ridică împotriva lui însuşi şi 7 s-a uscat. Şi alta a căzut între este dezbinat, nu poate dăinui, spini; şi spinii au crescut şi au înă- 27 ci are un sfârşit. Darg nimeni* 8 buşit-o şi n-a dat rod. Şi alta 27 *Is. 49.24. nu poate să jefuiască bunurile a căzut pe pământul cel bun şi 8 *Ioan 15.5. Mt. 12.29. celui tare, intrând în casa lui, a dat* rod, răsărind şi crescând; Col. 1.6. dacă nu va lega întâi pe cel tare; şi a adus: una treizeci, şi una a Sau „putere“ b Unele ms. omit „să vindece bolile şi“ c Foarte probabil cuvântul ebraic pentru termenul grecesc „Zelotul“ d Unele ms. „o mulţime“ e Sau „rudele Sale“ f Sau „Beelzebub“ g Unele ms. omit h Sau „toate hulele“ i Unele ms. „ci este supus la judecată eternă“ j Unele ms. „Atunci“ k Unele ms. „mama Lui şi fraţii Lui“; alte ms. omit „Lui“ l Unele ms. „Îi spun“ m Unele ms. ad. „şi surorile Tale“ n Lit. „şi“ o Unele ms. „sora Mea“ p Unele ms. ad. „cerului“ q Unele ms. „răsărind soarele“ 1036
Search
Read the Text Version
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20
- 21
- 22
- 23
- 24
- 25
- 26
- 27
- 28
- 29
- 30
- 31
- 32
- 33
- 34
- 35
- 36
- 37
- 38
- 39
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- 45
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- 53
- 54
- 55
- 56
- 57
- 58
- 59
- 60
- 61
- 62
- 63
- 64
- 65
- 66
- 67
- 68
- 69
- 70
- 71
- 72
- 73
- 74
- 75
- 76
- 77
- 78
- 79
- 80
- 81
- 82
- 83
- 84
- 85
- 86
- 87
- 88
- 89
- 90
- 91
- 92
- 93
- 94
- 95
- 96
- 97
- 98
- 99
- 100
- 101
- 102
- 103
- 104
- 105
- 106
- 107
- 108
- 109
- 110
- 111
- 112
- 113
- 114
- 115
- 116
- 117
- 118
- 119
- 120
- 121
- 122
- 123
- 124
- 125
- 126
- 127
- 128
- 129
- 130
- 131
- 132
- 133
- 134
- 135
- 136
- 137
- 138
- 139
- 140
- 141
- 142
- 143
- 144
- 145
- 146
- 147
- 148
- 149
- 150
- 151
- 152
- 153
- 154
- 155
- 156
- 157
- 158
- 159
- 160
- 161
- 162
- 163
- 164
- 165
- 166
- 167
- 168
- 169
- 170
- 171
- 172
- 173
- 174
- 175
- 176
- 177
- 178
- 179
- 180
- 181
- 182
- 183
- 184
- 185
- 186
- 187
- 188
- 189
- 190
- 191
- 192
- 193
- 194
- 195
- 196
- 197
- 198
- 199
- 200
- 201
- 202
- 203
- 204
- 205
- 206
- 207
- 208
- 209
- 210
- 211
- 212
- 213
- 214
- 215
- 216
- 217
- 218
- 219
- 220
- 221
- 222
- 223
- 224
- 225
- 226
- 227
- 228
- 229
- 230
- 231
- 232
- 233
- 234
- 235
- 236
- 237
- 238
- 239
- 240
- 241
- 242
- 243
- 244
- 245
- 246
- 247
- 248
- 249
- 250
- 251
- 252
- 253
- 254
- 255
- 256
- 257
- 258
- 259
- 260
- 261
- 262
- 263
- 264
- 265
- 266
- 267
- 268
- 269
- 270
- 271
- 272
- 273
- 274
- 275
- 276
- 277
- 278
- 279
- 280
- 281
- 282
- 283
- 284
- 285
- 286
- 287
- 288
- 289
- 290
- 291
- 292
- 293
- 294
- 295
- 296
- 297
- 298
- 299
- 300
- 301
- 302
- 303
- 304
- 305
- 306
- 307
- 308
- 309
- 310
- 311
- 312
- 313
- 314
- 315
- 316
- 317
- 318
- 319
- 320
- 321
- 322
- 323
- 324
- 325
- 326
- 327
- 328
- 329
- 330
- 331
- 332
- 333
- 334
- 335
- 336
- 337
- 338
- 339
- 340
- 341
- 342
- 343
- 344
- 345
- 346
- 347
- 348
- 349
- 350
- 351
- 352
- 353
- 354
- 355
- 356
- 357
- 358
- 359
- 360
- 361
- 362
- 363
- 364
- 365
- 366
- 367
- 368
- 369
- 370
- 371
- 372
- 373
- 374
- 375
- 376
- 377
- 378
- 379
- 380
- 381
- 382
- 383
- 384
- 385
- 386
- 387
- 388
- 389
- 390
- 391
- 392
- 393
- 394
- 395
- 396
- 397
- 398
- 399
- 400
- 401
- 402
- 403
- 404
- 405
- 406
- 407
- 408
- 409
- 410
- 411
- 412
- 413
- 414
- 415
- 416
- 417
- 418
- 419
- 420
- 421
- 422
- 423
- 424
- 425
- 426
- 427
- 428
- 429
- 430
- 431
- 432
- 433
- 434
- 435
- 436
- 437
- 438
- 439
- 440
- 441
- 442
- 443
- 444
- 445
- 446
- 447
- 448
- 449
- 450
- 451
- 452
- 453
- 454
- 455
- 456
- 457
- 458
- 459
- 460
- 461
- 462
- 463
- 464
- 465
- 466
- 467
- 468
- 469
- 470
- 471
- 472
- 473
- 474
- 475
- 476
- 477
- 478
- 479
- 480
- 481
- 482
- 483
- 484
- 485
- 486
- 487
- 488
- 489
- 490
- 491
- 492
- 493
- 494
- 495
- 496
- 497
- 498
- 499
- 500
- 501
- 502
- 503
- 504
- 505
- 506
- 507
- 508
- 509
- 510
- 511
- 512
- 513
- 514
- 515
- 516
- 517
- 518
- 519
- 520
- 521
- 522
- 523
- 524
- 525
- 526
- 527
- 528
- 529
- 530
- 531
- 532
- 533
- 534
- 535
- 536
- 537
- 538
- 539
- 540
- 541
- 542
- 543
- 544
- 545
- 546
- 547
- 548
- 549
- 550
- 551
- 552
- 553
- 554
- 555
- 556
- 557
- 558
- 559
- 560
- 561
- 562
- 563
- 564
- 565
- 566
- 567
- 568
- 569
- 570
- 571
- 572
- 573
- 574
- 575
- 576
- 577
- 578
- 579
- 580
- 581
- 582
- 583
- 584
- 585
- 586
- 587
- 588
- 589
- 590
- 591
- 592
- 593
- 594
- 595
- 596
- 597
- 598
- 599
- 600
- 601
- 602
- 603
- 604
- 605
- 606
- 607
- 608
- 609
- 610
- 611
- 612
- 613
- 614
- 615
- 616
- 617
- 618
- 619
- 620
- 621
- 622
- 623
- 624
- 625
- 626
- 627
- 628
- 629
- 630
- 631
- 632
- 633
- 634
- 635
- 636
- 637
- 638
- 639
- 640
- 641
- 642
- 643
- 644
- 645
- 646
- 647
- 648
- 649
- 650
- 651
- 652
- 653
- 654
- 655
- 656
- 657
- 658
- 659
- 660
- 661
- 662
- 663
- 664
- 665
- 666
- 667
- 668
- 669
- 670
- 671
- 672
- 673
- 674
- 675
- 676
- 677
- 678
- 679
- 680
- 681
- 682
- 683
- 684
- 685
- 686
- 687
- 688
- 689
- 690
- 691
- 692
- 693
- 694
- 695
- 696
- 697
- 698
- 699
- 700
- 701
- 702
- 703
- 704
- 705
- 706
- 707
- 708
- 709
- 710
- 711
- 712
- 713
- 714
- 715
- 716
- 717
- 718
- 719
- 720
- 721
- 722
- 723
- 724
- 725
- 726
- 727
- 728
- 729
- 730
- 731
- 732
- 733
- 734
- 735
- 736
- 737
- 738
- 739
- 740
- 741
- 742
- 743
- 744
- 745
- 746
- 747
- 748
- 749
- 750
- 751
- 752
- 753
- 754
- 755
- 756
- 757
- 758
- 759
- 760
- 761
- 762
- 763
- 764
- 765
- 766
- 767
- 768
- 769
- 770
- 771
- 772
- 773
- 774
- 775
- 776
- 777
- 778
- 779
- 780
- 781
- 782
- 783
- 784
- 785
- 786
- 787
- 788
- 789
- 790
- 791
- 792
- 793
- 794
- 795
- 796
- 797
- 798
- 799
- 800
- 801
- 802
- 803
- 804
- 805
- 806
- 807
- 808
- 809
- 810
- 811
- 812
- 813
- 814
- 815
- 816
- 817
- 818
- 819
- 820
- 821
- 822
- 823
- 824
- 825
- 826
- 827
- 828
- 829
- 830
- 831
- 832
- 833
- 834
- 835
- 836
- 837
- 838
- 839
- 840
- 841
- 842
- 843
- 844
- 845
- 846
- 847
- 848
- 849
- 850
- 851
- 852
- 853
- 854
- 855
- 856
- 857
- 858
- 859
- 860
- 861
- 862
- 863
- 864
- 865
- 866
- 867
- 868
- 869
- 870
- 871
- 872
- 873
- 874
- 875
- 876
- 877
- 878
- 879
- 880
- 881
- 882
- 883
- 884
- 885
- 886
- 887
- 888
- 889
- 890
- 891
- 892
- 893
- 894
- 895
- 896
- 897
- 898
- 899
- 900
- 901
- 902
- 903
- 904
- 905
- 906
- 907
- 908
- 909
- 910
- 911
- 912
- 913
- 914
- 915
- 916
- 917
- 918
- 919
- 920
- 921
- 922
- 923
- 924
- 925
- 926
- 927
- 928
- 929
- 930
- 931
- 932
- 933
- 934
- 935
- 936
- 937
- 938
- 939
- 940
- 941
- 942
- 943
- 944
- 945
- 946
- 947
- 948
- 949
- 950
- 951
- 952
- 953
- 954
- 955
- 956
- 957
- 958
- 959
- 960
- 961
- 962
- 963
- 964
- 965
- 966
- 967
- 968
- 969
- 970
- 971
- 972
- 973
- 974
- 975
- 976
- 977
- 978
- 979
- 980
- 981
- 982
- 983
- 984
- 985
- 986
- 987
- 988
- 989
- 990
- 991
- 992
- 993
- 994
- 995
- 996
- 997
- 998
- 999
- 1000
- 1001
- 1002
- 1003
- 1004
- 1005
- 1006
- 1007
- 1008
- 1009
- 1010
- 1011
- 1012
- 1013
- 1014
- 1015
- 1016
- 1017
- 1018
- 1019
- 1020
- 1021
- 1022
- 1023
- 1024
- 1025
- 1026
- 1027
- 1028
- 1029
- 1030
- 1031
- 1032
- 1033
- 1034
- 1035
- 1036
- 1037
- 1038
- 1039
- 1040
- 1041
- 1042
- 1043
- 1044
- 1045
- 1046
- 1047
- 1048
- 1049
- 1050
- 1051
- 1052
- 1053
- 1054
- 1055
- 1056
- 1057
- 1058
- 1059
- 1060
- 1061
- 1062
- 1063
- 1064
- 1065
- 1066
- 1067
- 1068
- 1069
- 1070
- 1071
- 1072
- 1073
- 1074
- 1075
- 1076
- 1077
- 1078
- 1079
- 1080
- 1081
- 1082
- 1083
- 1084
- 1085
- 1086
- 1087
- 1088
- 1089
- 1090
- 1091
- 1092
- 1093
- 1094
- 1095
- 1096
- 1097
- 1098
- 1099
- 1100
- 1101
- 1102
- 1103
- 1104
- 1105
- 1106
- 1107
- 1108
- 1109
- 1110
- 1111
- 1112
- 1113
- 1114
- 1115
- 1116
- 1117
- 1118
- 1119
- 1120
- 1121
- 1122
- 1123
- 1124
- 1125
- 1126
- 1127
- 1128
- 1129
- 1130
- 1131
- 1132
- 1133
- 1134
- 1135
- 1136
- 1137
- 1138
- 1139
- 1140
- 1141
- 1142
- 1143
- 1144
- 1145
- 1146
- 1147
- 1148
- 1149
- 1150
- 1151
- 1152
- 1153
- 1154
- 1155
- 1156
- 1157
- 1158
- 1159
- 1160
- 1161
- 1162
- 1163
- 1164
- 1165
- 1166
- 1167
- 1168
- 1169
- 1170
- 1171
- 1172
- 1173
- 1174
- 1175
- 1176
- 1177
- 1178
- 1179
- 1180
- 1181
- 1182
- 1183
- 1184
- 1185
- 1186
- 1187
- 1188
- 1189
- 1190
- 1191
- 1192
- 1193
- 1194
- 1195
- 1196
- 1197
- 1198
- 1199
- 1200
- 1201
- 1202
- 1203
- 1204
- 1205
- 1206
- 1207
- 1208
- 1209
- 1210
- 1211
- 1212
- 1213
- 1214
- 1215
- 1216
- 1217
- 1218
- 1219
- 1220
- 1221
- 1222
- 1223
- 1224
- 1225
- 1226
- 1227
- 1228
- 1229
- 1230
- 1231
- 1232
- 1233
- 1234
- 1235
- 1236
- 1237
- 1238
- 1239
- 1240
- 1241
- 1242
- 1243
- 1244
- 1245
- 1246
- 1247
- 1248
- 1249
- 1250
- 1251
- 1252
- 1253
- 1254
- 1255
- 1256
- 1257
- 1258
- 1259
- 1260
- 1261
- 1262
- 1263
- 1264
- 1265
- 1266
- 1267
- 1268
- 1269
- 1270
- 1271
- 1272
- 1273
- 1274
- 1275
- 1276
- 1277
- 1278
- 1279
- 1280
- 1281
- 1282
- 1283
- 1284
- 1285
- 1286
- 1287
- 1288
- 1289
- 1290
- 1291
- 1292
- 1293
- 1294
- 1295
- 1296
- 1297
- 1298
- 1299
- 1300
- 1301
- 1302
- 1303
- 1304
- 1305
- 1306
- 1307
- 1308
- 1309
- 1310
- 1311
- 1312
- 1313
- 1314
- 1315
- 1316
- 1 - 50
- 51 - 100
- 101 - 150
- 151 - 200
- 201 - 250
- 251 - 300
- 301 - 350
- 351 - 400
- 401 - 450
- 451 - 500
- 501 - 550
- 551 - 600
- 601 - 650
- 651 - 700
- 701 - 750
- 751 - 800
- 801 - 850
- 851 - 900
- 901 - 950
- 951 - 1000
- 1001 - 1050
- 1051 - 1100
- 1101 - 1150
- 1151 - 1200
- 1201 - 1250
- 1251 - 1300
- 1301 - 1316
Pages: