Comentariul biblic al credinciosului - Noul Testament

Romani 499 cărui rugăciuni şi milostenii s-au suit ca o Dacă ştie că e greşit ca cineva să fure nevasta aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. Apoi altuia, atunci ştie şi faptul că tot atât de greşit Dumnezeu l-a trimis pe Petru să-i arate cum este şi pentru el să fure nevasta altuia. Prin poate fi mântuit (Fapte 11:14). urmare, când cineva săvârşeşte chiar păcate­le Alţii cred că dacă cineva îşi pune încre­ pe care le condamnă la alţii, el însuşi nu mai derea în singurul Dumnezeu, Cel viu, aşa cum are nici o scuză. este El revelat în creaţie, dar moare înainte de Păcatele oamenilor cultivaţi sunt, în esenţă, a fi avut prilejul să audă Evan­ghelia, Dum- identice cu cele ale păgânilor. Deşi un mora- nezeu îl va mântui, pe temeiul lucrării lui list va argumenta că el nu a săvârş­it toate Cristos de la Calvar. Deşi omul respectiv nu păcatele de pe listă, el nu trebuie să uite ştia nimic despre lucrarea lui Cristos, Dum- următoarele fapte: nezeu îi trece valoarea acelei lucrări în contul 1. Este capabil să le săvârşească pe toate. lui, când el îşi pune încred­erea în Dumnezeu 2. Călcând doar o singură poruncă, el s-a pe temeiul luminii pe care a primit-o. Cei care susţin acest punct de vedere arată că aşa făcut vinovat de călcarea tuturor (Iac. 2:10). a mântuit Dumnezeu oamenii înainte de jertfa 3. El a săvârşit păcate ce ţin de gân­dire, pe Domnului Isus de la Calvar şi că aşa îi sal- vează El pe alie­naţii mintali, pe imbecili şi pe care poate că niciodată nu le-a săvârşit în copiii care mor înainte de a fi atins vârsta res- fapt, dar şi acestea sunt interzise de ponsabili­tăţii. Cuvântul lui Dumnezeu. De pildă, Isus ne Prima concepţie poate fi sprijinită prin spune că privirea plină de pofte este echiva- exemplul lui Corneliu. A doua este lipsită de lentă cu adulterul (Mat. 5:28). suport biblic pentru perioada următoare morţii 2:2 Trufaşul moralist are nevoie să i se şi învierii lui Cristos (epoca în care trăim), dea o lecţie cu privire la judecata lui constituind, în acelaşi timp, o dimi­nuare a Dumnezeu. Apostolul dă această lecţie în necesităţii activităţilor misionare intensive. ‡ versetele 2-16. Primul punct este că judecat­a Pavel a arătat că păgânii sunt pierduţi şi au lui Dumnezeu se face potrivit cu adev­ ărul. nevoie de Evanghelie. Acum el îşi în­dreaptă Nu se bazează pe probe incomplete, inexacte atenţia spre a doua categorie de oameni, a sau indirecte, „de circumstanţă“. Mai degrabă, căror identitate nu poate fi stabi­lită cu precizie. ea se întemeiază pe adevăr, pe întregul adevăr Noi credem că apostolul se referă aici la şi numai pe adevăr. oameni cu morală proprie, fie iudei, fie 2:3 În al doilea rând, de judecata lui Neamuri. Primul verset ne relevă morala lor Dumnezeu nu pot scăpa cei ce îi condam­nă proprie, prin felul în care con­damnă ei purta- pe alţii pentru înseşi păcatele pe care le practi- rea altora (deşi şi ei săvâr­şesc aceleaşi păcate). că chiar ei. Capacitatea lor de a-i judeca pe Versetele 9, 10, 12, 14 şi 15 arată că Pavel se alţii nu-i absolvă de vinovăţie, ci, dimpotrivă, referă atât la evrei, cât şi la Neamuri. Prin sporeşte condamnarea lor. urmare, între­barea aflată înaintea instanţei este Judecata lui Dumnezeu este inevitabilă, următoar­ea: Sunt oamenii care susţin că au dacă nu ne pocăim şi nu suntem iertaţi. morala lor proprie, fie iudei, fie Neamuri, de 2:4 Apoi aflăm că judecata lui Dumne­zeu asem­ enea pierduţi? Şi răspunsul, aşa cum vom este uneori amânată. Această amânare este o vedea, este: „Da, şi ei sunt pierduţi!“ dovadă a bunătăţii Sale, a îngădu­inţei şi înde- 2:1 A doua categorie este alcătuită din cei lungii Sale răbdări. Bunătatea Lui înseamnă care privesc păgânii de sus, considerând­u-se că El este binevoitor faţă de păcătoşi, deşi nu pe ei înşişi mai civilizaţi, mai educaţi şi mai şi faţă de păcatele lor. Îngăduinţa Lui se rafinaţi. Ei îi condamnă pe păgâni, pentru referă la faptul că Îşi opreşte pedeapsa pe care comportarea lor grosolană, dar şi ei sunt la fel o merită răutatea şi răzvrătirea omului. de vinovaţi – chiar dacă sunt mai sofisticaţi Îndelunga Sa răbda­re este extraordinara Sa decât păgânii. Omul căzut întotdeauna va reţinere, în pofida provocărilor permanente din vedea greşelile altora mai uşor decât pe ale partea omului. lui. Lucruri ascunse şi respingătoare din viaţa Bunătatea lui Dumnezeu, aşa cum se altora par cu totul respectabile la ei înşişi. Dar vede în providenţa Sa, în faptul că ne ocro­ faptul că el poate judeca păcatele la alţii arată teşte şi ne ţine în viaţă, are drept scop să-i că ştie să facă deosebire între bine şi rău. conducă pe oameni la pocăinţă. El doreşte ca „nimeni să nu piară, ci toţi să vină la pocăin- ţă“ (2 Pet. 3:9). Pocăinţa înseamnă o întoarcere de o sută

500 Romani optzeci de grade de pe drumul pe care mer- le lui Dumnez­eu?“, El le-a răspuns: „Aceasta geai şi pornirea în direcţia opusă. „Este o este lucra­rea lui Dumnezeu, ca voi să credeţi schimbare a minţii, care produce o schimb­are în El şi în Cel pe care L-a trimis El“ (Ioan a atitudinii şi rezultă într-o schimbare a 6:28, 29). Deci prima faptă bună pe care o ac­ţiunii“.4 Ea semnifică faptul că omul a trecut poate face cineva este să creadă în Domnul de partea lui Dumnezeu, împotriva lui însuşi Isus Cristos, şi nu trebuie să uităm niciodată şi a păcatelor sale. Este mai mult decât o că credinţa nu este o faptă meritorie prin care afirmare cu intelectul a faptului că este păcă- cineva poate câştiga mântuirea. Deci, dacă cei tos. Presupune participarea conş­tiinţei omului, nemântuiţi sunt judecaţi după faptele lor, se va după cum s-a exprimat John Newt­on: vedea că nu au nici un lucru de valoare pe „Conştiinţa mea a simţit şi a recunoscut vino- care să-l aducă ca probă. Se va vedea că toată văţia mea“. neprihănirea lor presupusă nu este decât o 2:5 Al patrulea lucru pe care-l aflăm des- grămadă de cârpe murdare (Isa. 64:6). Păcatul pre judecata lui Dumnezeu este faptul că este care-i va condamna este faptul că nu au cre- gradată, în funcţie de acumularea vinovăţiei. zut în Isus ca Domn (Ioan 3:18). Dincolo de Pavel îi înfăţişează pe păcătoşii împietriţi şi asta, faptele lor vor stabili gradul de pedeapsă nepocăiţi ca adunându-şi judecată pentru ei ce li se va aplica (Luca 12:47, 48). înşişi, ca şi când ar strânge aur şi argint. Dar Dacă credincioşii sunt judecaţi după fapte- ce comoară va fi asta în acea zi când mânia le lor, care va fi rezultatul? Evident, ei nu vor lui Dumnezeu se va descoperi, în fine, la putea să se prezinte cu fapte bune, prin care judecata Marel­ui Tron Alb (Apo. 20:11-15)! să merite sau să-şi câştige mântui­rea. Toate În ziua aceea, judecata lui Dumnezeu va fi faptele făcute de ei înainte de mântuire au fost văzută ca fiind absolut dreaptă, fără prejude- păcătoase. Dar sângele lui Cristos a şters tre- cată sau nedreptate de vreun fel. cutul. Acum Dumnezeu Însuşi nu poate găsi 2:6 În următoarele cinci versete Pavel ne nici o acuză împotriva lor, pentru care să-i aminteşte că judecata lui Dumnezeu va fi condamne la pedeapsa iadului. Odată ce au potrivit cu faptele cuiva. Un om se poate fost mântuiţi, ei încep să practice faptele bune lăuda cu bunătatea lui personală. El se poate – fapte care nu vor fi, întotdeauna, considerate bizui mult pe originea lui rasială sau naţio­nală. bune în ochii lumii, dar vor fi privite ca fapte El poate aduce în sprijinul argumentului său bune de Dumnezeu. Faptele lor bune constitu- faptul că strămoşii lui au fost oameni mari ai ie rezultatul mântuirii, nu cauza pentru care au lui Dumnezeu. Dar el va fi judecat după pro- fost mântuiţi. La Scaunul de Judecată al lui pria lui conduită, şi nu după toate celelalte Cristos, faptele lor vor fi trecute în revistă şi lucruri. Faptele lui vor constitui factorul deter- ei vor fi răsplătiţi pentru toată slujirea lor cre- minant. dincioasă. Dacă am lua versetele 6-11 izolat de restul Trebuie însă să avem mereu în minte fap- textului, ar fi uşor să conchidem că ele propa- tul că pasajul acesta nu se ocupă de credin- gă ideea mântuirii prin fapte. Căci, în­tr-adevăr, cioşi, ci de necredincioşi. ele par să spună că cei ce fac fapte bune vor 2:7 Explicând că judecata se va face după câştiga viaţa veşnică. fapte, Pavel spune că Dumnezeu va da viaţă Dar trebuie precizat că pasajul de faţă nu veşnică celor care prin stăruinţă în bine poate să însemne lucrul acesta, pentru că caută slavă, cinste şi nemurire. După cum atunci ar contrazice flagrant mărturia restul­ui am arătat, asta nu înseamnă că oamenii aceş- Scripturii, care spune că mântuirea este prin tia sunt mântuiţi prin stăruinţa lor în bine. credinţă, fără fapte. Chafer scoate în evidenţă Căci asta ar însemna că există o altă evanghe- că circa 150 de pasaje din Noul Testament lie. Nimeni nu ar putea trăi prin firea veche o condiţionează mântuirea doar de credinţa astfel de viaţă, nimeni nu ar putea să trăiască cuiva.5 Nici un pasaj, atunci când este înţeles astfel fără puterea divină. Orice persoană care cum se cuvine, nu poate contra­zice o mărturie se încadrează la această descriere a fost mân- atât de copleşitoare. tuită deja prin har, prin credinţă. Faptul că Atunci cum vom înţelege pasajul res­pectiv? acea persoană caută slavă, cinste şi nemurire Mai întâi, trebuie să înţelegem că faptele bune demon­strează că deja a fost născută din nou. nu încep decât după ce o persoană a fost năs- Întreaga orientare a vieţii sale arată că per­ cută din nou. Când oamenii L-au întrebat pe soana respectivă a fost deja convertită. Isus: „Ce să facem ca să putem săvârşi fapte- Omul acela caută slava cerului; cinstea

Romani 501 care provine doar de la Dumnezeu (Ioan 5:44); nimeni nu poate face binele, din punctul de nemurirea care caracterizează trupul învierii (1 vedere al lui Dumnezeu, decât dacă şi-a pus Cor. 15:53, 54); moştenirea cer­ească, nepieri- mai întâi încrederea şi credinţa în Domnul toare, neîntinată şi care nu se veştejeşte (1 Pet. Isus Cristos. 1:4). Expresia mai întâi iudeului şi apoi şi gre- Dumnezeu va dărui viaţă veşnică tutur­or cului nu poate fi considerată un indiciu al celor care exemplifică în viaţa lor aceste favoritismului, întrucât versetul următor arată dovezi ale experienţei convertirii. Viaţa veşni- că judecata lui Dumnezeu este impar­ţială. Prin că este descrisă în mai multe feluri în Noul urmare, expresia indică ordinea istorică în care Testament. Este o posesiune actuală, pe care o s-a răspândit Evanghelia, ca în 1:16. Ea a fost primim în clipa în care suntem convertiţi (Ioan mai întâi vestită iudeilor, după cum primii 5:24). Este o posesiune viitoare, de care vom credincioşii au fost, de asemenea, iudei. avea parte când vom primi trupurile noastre 2:11 Un alt adevăr privitor la judecata lui glorificate (aici şi la Rom. 6:22). Deşi este un Dumnezeu este faptul că ea se face fără să se dar care se prim­ eşte prin credinţă, uneori este ţină seama de faţa omului. În instan­ţele judecă- pus alături de răsplăţile primite pentru o viaţă toreşti ale oamenilor, se acordă prefe­rinţă celor de cred­incioşie (Marcu 10:30). Toţi credincioşii plăcuţi la înfăţişare, celor bogaţi şi influenţi. au viaţă veşnică, dar unii vor avea o ca­pacitate Dar Dumnezeu este total imparţial. Nu se mai mare de a se bucura de ea decât alţii. ţine seama de rasă, de locul de unde provine Această viaţă veşnică înseamnă mai mult decât cineva sau de faţa lui. Nici unul din aceste existenţă fără de sfârşit; este o calitate a vieţii, elemente nu-L va influenţa pe Dumnezeu. acea viaţă mai abundentă pe care a promis-o 2:12 După cum s-a arătat mai sus, versete- Mântuitorul la Ioan 10:10. Este însăşi viaţa lui le 12-16 sunt o extensie a faptului că judecata Cristos Însuşi (Col. 1:27). lui Dumnezeu se va face în funcţie de lumina 2:8 Celor care fac dezbinări şi nu ascultă primită. Se are în vedere existen­ţa a două de adevăr, ci de fărădelege, li se vor da categorii: cei care nu au legea (Neamurile) şi indignare şi mânie. Căci ei nu ascultă de cei care se află sub lege (iudeii). Aceste două adevăr şi niciodată nu au răs­puns la che­ categorii îi cuprind pe toţi oamenii, în afara marea Evangheliei. Mai degrabă, ei au ales să celor care aparţin bisericii lui Dumnezeu (vezi asculte de fărădelege, făcând din nedreptate 1 Cor. 10:32, unde omenirea este împărţită în stăpânul lor. Viaţa lor este caracterizată de aceste trei categorii). certuri, lupte şi neascultare – dovadă certă că Cei care au păcătuit fără lege vor pieri nu au fost niciodată mântuiţi. fără lege. Nu se spune că „vor fi judecaţi 2:9 Acum apostolul repetă verdictul lui fără lege“, ci că vor pieri fără lege. Ei vor fi Dumnezeu cu privire la cele două feluri de judecaţi în funcţie de revelaţ­ia pe care le-a lucrători şi faptele făcute de aceştia, numai că dăruit-o Domnul şi, întrucât nu au trăit pe de data aceasta o face în ordine inversă. măsura acelei revelaţii, ei vor pieri. Verdictul va fi: necaz şi strâmtorare pen- Cei care au păcătuit sub lege vor fi jude- tru toţi cei care fac răul. Din nou trebuie să caţi după lege şi, dacă nu au ascultat de ea, subliniem aici că aceste fapte rele trădează vor pieri şi ei. Legea reclamă ascul­tare totală. inima rea a necredinţei. Faptele sunt expresia 2:13 Simpla posedare a legii nu este sufi- exterioară a atitudinii unei persoane faţă de cientă. Legea reclamă o ascultare desă­vârşită Domnul. şi continuă. Nimeni nu este socotit neprihănit Expresia întâi peste iudeu, apoi peste grec doar pentru faptul că ştie ce spune legea. arată că judecata lui Dumnezeu se va face în Singurul mod în care se poate obţine îndreptă- funcţie de privilegiul sau lumina pe care a pri- ţirea (justificarea) sub lege ar fi dacă cineva ar mit-o cineva. Iudeii au fost primii în privinţa putea s-o respecte în toate privinţele. Dar, privilegiilor acordate, de popor ales al lui întrucât toţi oamenii sunt pă­că­toşi, le este cu Dumnezeu pe pământ. Prin urmare, ei vor fi neputinţă să facă acest lu­cru. Aşadar, versetul primii în ce priveşte res­ponsabilitatea. Acest acesta prezintă mai de­grabă o condiţie ideală, aspect al judecăţii lui Dumnezeu va fi dezvol- decât un lucru real­izabil prin forţele proprii ale tat în continuare în versetele 12-16. omului. 2:10 Verdictul va fi însă slavă, cinste şi Noul Testament ne spune în mod răspic­at pace pentru oricine – iudeu sau neiudeu – că omului îi este cu neputinţă să fie îndreptăţit care face ce este bine. Şi să nu uităm că prin ţinerea legii (vezi Fapte 13:39; Rom.

502 Romani 3:20; Gal. 2:16, 21; 3:11). Dumnezeu niciodată actuală va deveni un scandal public la Judecata nu a intenţionat ca cineva să fie mântuit prin Marelui Tron Alb. Judecătorul care va prezida lege. Chiar dacă ar putea cineva să respecte această judecată solemnă va fi Isus Cristos, legea de acum înainte, tot nu ar fi îndreptăţit, întrucât Tatăl I-a încredinţat Lui toată judecata întrucât Dumnezeu îl va trage la socoteală şi (Ioan 5:22). Când Pavel adaugă cuvintele: pentru faptele trecute. Prin urmare, când se după Evanghelia mea, el vrea să spună prin spune în versetul 13 că împlinitorii legii vor aceasta: „aşa ne învaţă evanghelia mea“. fi îndreptăţiţi, trebuie să înţelegem prin Evan­ghelia mea înseam­nă evanghelia pe care aceasta că legea reclamă ascultare şi că dacă a predicat-o Pavel, adică aceeaşi pe care au ar putea cineva să dea dovadă de ascultare predicat-o şi cei­lalţi apostoli. desăvârşită din ziua în care s-a născut, ar fi 2:17 Apostolul mai are o categorie de care îndreptăţit. Dar realitatea sumb­ră şi dură este trebuie să se ocupe; prin urmare, el pune că nimeni nu poate da dovadă de asemenea acum următoarea întrebare: Sunt iudeii, cărora ascultare. le-a fost dată legea, de ase­menea pierduţi? Şi 2:14 Versetele 14 şi 15 constituie o paran- răspunsul la întrebare este: „Bineînţeles, şi ei teză, privind în urmă la versetul 12a, unde am sunt pierduţi!“ aflat că Neamurile care păcătuiesc fără lege Nu este nici o îndoială că mulţi iudei s-au vor pieri fără lege. Acum Pavel explică faptul considerat imuni la judecata lui Dumnez­eu. că, deşi legea nu a fost dată Neamurilor, ele „Cum ar putea trimite Dumnezeu un iudeu posedă totuşi o cunoaştere înnăscută a binelui vreodată în iad?!“ – spuneau ei. Pe de altă şi a răului. Ele ştiu din instinct că este greşit parte, în concepţia lor, Neamurile erau numai să minţi, să furi, să comiţi adulter şi să ucizi. bune pentru flăcările iadului! Dar Pavel trebuie Singura poruncă pe care nu o cunosc ele din să distrugă această pret­enţie nerealistă, arătând intuiţie este cea privitoare la sabat – care, ori- că, în anumite împrejurări, Neamurile ar putea cum, este mai mult o chestiune de ri­tual, fi mai aproape de Dumnezeu decât iudeii. decât una morală. Mai întâi, el trece în revistă acele lu­cruri Prin urmare, rezumatul acestui pasaj îl con- pe care iudeul le consideră ca avantaj­ele sale stituie faptul că Neamurile, care nu au legea... principale, ce-i asigură o poziţie privilegiată în constituie o lege pentru ele însele. Ei îşi for- faţa lui Dumnezeu. El poartă numele de iudeu, mulează propriile coduri de dife­renţiere a com- deci de membru al popo­rului ales de portamentului corect faţă de cel greşit prin Dumnezeu să fie al Lui pe acest pământ. instinctele lor morale. Apoi iudeul se odihneşte în lege, care nu a 2:15 Ele arată că lucrarea legii este scrisă fost însă niciodată concepută să-i ofere omului în inimile lor. Nu legea însăşi este scrisă în odihnă, ci, dimpotrivă, să-i trezească conştiinţa inimile lor, ci lucrarea legii. Lucrarea pe care la realitatea păcătoşe­niei sale. Iudeul se bucură a avut legea menirea s-o înfăptuiască în vieţile în Dumnezeu, în singurul Dumnezeu adevă- israeliţilor se poate vedea, întrucâtva, în vieţile rat, care a intrat într-o relaţie unică de legă- Neamurilor. De pildă, faptul că ele ştiu că mânt cu naţiunea Israel. este drept să-ţi respecţi părinţii demonstrează 2:18 El ştie care este voia lui Dumnez­eu, că lucrarea legii este scrisă în inimile lor. Ele întrucât Scriptura îi prezintă acea voie în linii mai ştiu că anumite fapte sunt din capul locu- mari. El aprobă lucrurile care sunt excelente, lui greşite. Conştiinţa lor, îndeplinind rolul de întrucât legea îl învaţă cum să discearnă valo- moderator, confirmă această cunoaştere instinc- rile morale. tivă. Iar gândurile lor se pronunţă în perma- 2:19 El se laudă că este o călăuză pentru nenţă asupra corectitudinii sau inco­rectitudinii cei orbi din punct de vedere moral şi spiritual, acţiunilor lor, acuzând sau scuzând, interzi- o lumină pentru cei care zac în întunericul când sau permiţând un lucru. ignoranţei. 2:16 Versetul acesta este continuarea gân- 2:20 El se consideră calificat să-i corect­eze dului din versetul 12, în care ni se spune când pe cei fără minte sau neînvăţaţi şi să-i înveţe vor fi judecaţi cei fără lege şi cei aflaţi sub pe cei care sunt copii, întrucât legea îi oferă lege. Şi, procedând astfel, acest verset ne înva- lui, iudeului, o privire de ansamblu a cunoaş- ţă un adevăr final cu privire la judecata lui terii şi adevărului. Dumnezeu, anume faptul că ea va lua în consi- 2:21 Dar aceste lucruri cu care se mân­ derare şi secret­ele oamenilor, nu numai păca- dreşte iudeul nu i-au schimbat lui niciodată tele lor publice. Păcatul conside­rat secret la ora viaţa. Ele nu constituie decât o chestiune de

Romani 503 orgoliu, bazată pe apartenenţa la o anumită 2:26 Astfel, dacă un neevreu se confor­ rasă, religie şi cunoaştere, fără ca această con- mează moralităţii prescrise de lege, chiar dacă ştiinţă să se transpună în planul vieţii practice el însuşi nu se află sub lege, necirc­ umcizia printr-o trăire morală. Iudeul îi învaţă pe alţii, lui este mai acceptabilă decât circumcizia dar nu se alipeşte el însuşi de aceste învăţături iudeului, care calcă însă legea. În acest caz, în inima lui. El predică împotriva furtului, dar inima acelui neevreu este tăiată împrejur (cir- nu practică el însuşi ceea ce a predicat. cumcisă) şi acest lucru contează! 2:22 Când interzice adulterul, el aderă la 2:27 Comportamentul superior al neevreu- principiul: „Fă cum îţi spun, nu cum fac eu“. lui îl condamnă pe evreu, care, deşi posedă Când s-a întâmplat să deteste idolii, el nu s-a litera legii şi circumcizia, nu pă­zeşte legea şi dat totuşi în lături de la a jefui temple, pră- nu trăieşte o viaţă circumcisă, adică o viaţă de dând poate altarele păgâne. despărţire de tot ce este lum­ esc, o viaţă de 2:23 El s-a fălit cu faptul că posedă legea, sfinţenie. dar L-a dezonorat pe Dumnezeul care a dat 2:28 În modul lui Dumnezeu de a judeca această lege, călcându-i precep­tele sacre. lucrurile, un iudeu adevărat nu este doar cel 2:24 Această combinaţie nefastă de cuvinte în ale cărui vene curge sângele lui Avraam foarte înălţătoare, în paralel cu o purtare foarte sau care poartă în trupul său sem­nul circumci- josnică le-a făcut pe Neamuri să hulească ziei. O persoană poate avea ambele elemente, numele lui Dumnezeu. Ele L-au judecat pe şi totuşi să fie o persoană foarte decăzută pe Domnul, cum fac oamenii întotdeauna, prin plan moral. Domnul nu este impresionat de prisma celor care au pretins că sunt urmaşii considerentele externe, de rasă sau religie. El Lui. Aşa a fost pe vremea lui Isaia (Is. 52:5) doreşte să vadă la noi sinceritatea şi curăţia şi aşa este şi astăzi. Fiecare dintre noi trebuie care izvorăsc din lăuntrul inimii. să-şi pună întrebarea: 2:29 Un iudeu adevărat este cel care, pe lângă faptul că este un descendent al lui Dacă oamenii nu ar putea cunoaşte despre Cristos Avraam, în plus va da dovadă de trăirea u­nei decât ceea ce văd despre persoana şi caracterul vieţi evlavioase. Pasajul acesta nu ne în­vaţă că Lui în purtarea mea (inserează aici numele tău), toţi credincioşii sunt iudei sau că bi­serica este oare ce ar vedea ei? Israelul lui Dumnezeu. Pavel se ref­eră aici la cei care se nasc din părinţi ev­rei, dar sublinia- 2:25 Pe lângă lege, iudeul se mai laudă cu ză că simpla apartenenţă la ac­est popor, prin ritualul circumciziei – acea operaţie chirurgi- naştere, şi purtarea semnul­ui circumciziei nu cală minoră de tăiere împrejur a prepuţului sunt de ajuns, ci trebuie să existe în plus o oricărui iudeu de parte bărbăteas­că. Ritualul a realitate lăuntrică. fost instituit de Dumnezeu ca semn al legă- Adevărata circumcizie este o chestiune mântului încheiat de El cu Avraam (Gen. 17:9- care ţine de inimă – nu doar de tăierea fizică 14), exprimând separar­ea unui popor faţă de a unui organ al trupului, ci realitatea spirituală lume şi alipirea de Dumnezeu. După un timp, a îndepărtării chirurgicale a firii vechi, nenăs- iudeul a ajuns să se laude atât de mult cu cute din nou. faptul că a fost tăiat împrejur, încât i-a numit Cei care combină astfel semnul exterior cu pe ceilalţi oameni, pe neevrei, „netăierea harul interior vor avea parte de laudă din par- împrejur“. tea lui Dumnezeu, chiar dacă nu şi din partea Aici Pavel stabileşte o legătură între cir- oamenilor. cumcizie şi Legea lui Moise, arătând că În acest ultim verset avem de a face cu un aceasta era valabilă doar ca semn, când era joc de cuvinte – chiar dacă acest lucru e evi- combinată cu trăirea unei vieţi de ascultar­e. dent doar în textul original. Termenul „iudeu“ Dumnezeu nu este un aderent strict la ritualuri provine din „Iuda“ şi înseamnă laudă. Un lipsite de viaţă. El nu Se mulţu­meşte cu cere- iudeu adevărat este cel al cărui car­acter este moniile exterioare, dacă aces­tea nu sunt însoţi- de aşa natură, încât să primeasc­ă laudă din te de o sfinţenie lăuntrică. Prin urmare, un partea lui Dumnezeu. evreu circumcis, care calcă legea, nu se deose- 3:1 Pavel continuă să dezbată tema vino- beşte prea mult de un necircumcis. văţiei iudeilor, în primele opt versete din acest Când apostolul se referă la păzitorii sau capitol. În acest punct al dezbate­rii, apare împlinitorii legii, în acest pasaj, noi nu trebuie iudeul contestatar, care începe să-l chestioneze să luăm aceste cuvinte în sens absolut. pe apostol, după cum urmează:

504 Romani CONTESTATARUL: Dacă tot ce ai spus PAVEL: Dă-mi voie să te întrerup, pentru tu, Pavel, în versetele 2:17-29 este adevărat, a-ţi spune că unii oameni chiar ne acuză pe atunci care mai este avantajul de a fi un noi, creştinii, că am recurge la acest argument, iudeu şi care este folosul circumciziei? dar eu te asigur că această acuzaţie nu este 3:2 PAVEL: Iudeii au avut parte de multe adevărată! privilegii speciale. Cel mai important este fap- CONTESTATARUL: De ce nu ar fi logic tul că lor li s-au încredinţat oraco­lele [cuvin- să spunem: „Să facem răul, ca să vină bine- tele] lui Dumnezeu. Partea din Scriptură care le“? conţine Vechiul Testament a fost dată iudeilor PAVEL: Tot ce pot spune este: condam­ s-o redacteze şi s-o păstre­ze, dar cum a răs- narea unor oameni care vorbesc aşa este puns Israelul la acest extraordinar privilegiu? binemeritată! În cea mai mare parte, ei au dat dovadă de o (De fapt, acest ultim argument, oricât ar îngrozitoare lipsă de cre­dinţă. părea de stupid, este formulat mereu împo­triva 3:3 CONTESTATARUL: Da, e drept că nu Evangheliei harului lui Dumnezeu. Oamenii toţi iudeii au crezut, dar poate să însem­ne asta spun: „Dacă ai putea fi mântuit prin credinţa oare că Dumnezeu nu Îşi va res­pecta promi- în Cristos, atunci ai putea trăi cum vrei, chiar siunile? Oare nu El l-a ales pe Israel să-I fie în păcat, pentru că harul lui Dumnezeu cople- poporul Său? Oare nu a încheiat El legăminte şeşte păcatul omului. Prin urmare, cu cât păcă- speciale cu israeliţii? Poate necredinţa unora tuieşti mai mult, cu atât mai mult va abunda dintre ei să-L determine pe Dumnezeu să-Şi harul lui Dumnezeu“. Apostolul răspunde aces- calce cuvân­tul? tei obiecţii în capi­tolul 6.) 3:4 PAVEL: Răspunsul este categoric nu! 3:9 CONTESTATARUL: Atunci afirmi tu Ori de câte ori se ridică întrebarea dacă că noi, iudeii, suntem mai buni decât Dumnezeu sau omul are dreptate, porneşte Neamurile păcătoase? Sau, potrivit altor ver- întotdeauna de la premisa că Dumnezeu are siuni, întrebarea ar putea fi formulată cam aşa: dreptate şi că orice om este un mincinos. „Suntem noi, iudeii, mai răi decât Neamurile?“ Asta a şi spus, de altfel, David în Psalmul Răspunsul, în ambele cazuri, este că iudeii nu 51:4: „Justeţea deplină a tuturor spuselor Tale sunt nici mai buni, nici mai răi. Toţi sunt trebuie apărată. Tu trebuie să fii în­dreptăţit, ori păcătoşi. de câte ori omul păcătos înc­earcă să Te con- Asta ne conduce la următoarea întrebare teste“ (n.tr.: parafrazare). Pă­catele noastre nu din expunerea lui Pavel, constituind o paralelă fac altceva decât să con­firme justeţea şi veridi- la aceasta. Pavel a arătat că păgânii sunt pier- citatea cuvintelor lui Dumnezeu. duţi. Moraliştii, care cred că pose­dă neprihăni- 3:5 CONTESTATARUL: Dacă aşa stau rea lor proprie – fie că aceştia sunt iudei, fie lucrurile, de ce ne mai condamnă Dumne­zeu? Neamuri – sunt cu toţii pierduţi. Iudeii sunt şi Dacă nedreptatea noastră face ca dreptatea ei pierduţi. Întrebarea care se pune, atunci, este [neprihănirea] lui Dumnezeu să strălucească aceasta: Sunt oare toţi oamenii pierduţi? şi mai glorios, cum mai poate Dumnezeu Răspunsul este: „Da, am dovedit deja că să-Şi reverse mânia peste noi? (Pavel preci- toţi oamenii se află sub puterea păcatului“. zează aici că în citarea acestor cuvinte el Asta înseamnă că iudeii nu se deosebesc de recurge la modul de argumentare al oameni- Neamuri în această privinţă. lor.) 3:10 Dacă mai este nevoie de vreo dova- 3:6 PAVEL: Acest mod de argumentare nu dă, aceasta o găsim în Vechiul Testa­ment. Mai este vrednic de a fi luat în considerare. Dacă întâi, vedem că păcatul a afectat orice fiinţă ar exista posibilitatea ca Dumnezeu să fie omenească născută din alte fiinţe omeneşti nedrept, atunci cum ar mai putea fi El cal­ificat (3:10-12) şi apoi vedem că păcatul a afectat să judece lumea? Dar noi toţi recunoaştem că orice parte din om (3:13-18). Am putea para- El va judeca lumea. fraza această afirmaţie cam aşa: „Nu există 3:7 CONTESTATARUL: Dar dacă păcat­ul nici o singură persoană neprihănită (dreaptă)“ meu Îi aduce slavă lui Dumnezeu, dacă min- (Ps. 14:1). ciuna mea confirmă adevărul Lui, dacă El 3:11 „Nu există nici unul care să pose­de o face ca mânia omului să-I aducă laudă Lui, înţelegere corectă despre Dumnezeu. Nu este atunci cum mai poate El să-mi bage mereu nici unul care să-L caute pe Dum­nezeu“ (Ps. de vină, păcătosului de mine? 14:2). Dacă ar fi lăsat de capul lui, omul 3:8 De ce nu ar fi logic să spunem: căzut niciodată nu L-ar căuta pe Dumnezeu.

Romani 505 Întreaga omenire s-a stricat. Nu este nici unul cidere, asasinare, mutilare, hoţie, pătrundere care să trăiască o viaţă bună, nici măcar prin efracţie la domiciliul cuiva, delapidările de unul!“ (Ps. 14:3). bani, van­dalismul, darea şi luarea de mită şi 3:12 „Toţi s-au rătăcit, îndepărtându-se de corupţia. Apoi urmează păcatele comise cu Dumnezeu. Întreaga omenire este coruptă. Nu vorba: limbajul murdar (înjurăturile), glumele este nici unul care să trăiască o viaţă bună – cu substrat licenţios, limbajul senzual, bleste­ nu, nici unul“ (Ps. 14:3). mele, blasfemia, minciunile, vorbirea de rău, 3:13 „Gâtlejurile oamenilor sunt ca un „pe la spate“, bârfa, asasinarea carac­terului mormânt deschis. Vorbirea lor este mereu cuiva, bombănelile şi văicăreala. Alte păcate plină de vicleşug“ (Ps. 5:9). „Cuvintele rostite personale sunt: beţia, dependenţa de droguri, de ei ies de pe buze pline de otravă“ (Ps. mândria (orgoliul), lăcomia, ingrati­tudinea, per- 140:3). sistarea în gânduri murdare, ura şi amărăciu- 3:14 „Gurile lor sunt pline de blesteme şi nea. Lista ar putea continua la nesfârşit: polu- de ură“ (Ps. 10:7). area, aruncarea hârtiilor şi a deşeurilor în 3:15 „Picioarele lor se grăbesc să-i poarte locuri publice, rasismul, exp­loatarea, înşelăciu- la misiuni de ucidere“ (Is. 59:7). nea, trădarea, călcarea promisiunilor şi aşa mai 3:16 „Ei lasă în urma lor numai ruinare şi departe. De ce altă dovadă mai avem nevoie, mizerie“ (Is. 59:7). pentru a ne con­vinge de depravarea omenirii? 3:17 „Ei niciodată nu au ştiut cum să facă 3:19 Când Dumnezeu a dat Israelului legea, pace“ (Is. 59:8). El S-a folosit de Israel ca de o most­ră repre- 3:18 „Ei nu au nici un respect pentru zentativă a întregii omeniri. El a cons­tatat că Dumnezeu“ (Ps. 36:1). Israelul este un eşec şi apoi a aplicat constata- Prin urmare, aşa arată radiograma pe care rea făcută întregii omeniri. Este exact aşa cum o face Dumnezeu omenirii. Din ea rezultă un inspector de la Sanepid ar lua într-o eprube- nedreptatea universală (3:10); ignor­anţa şi inde- tă un eşantion din apa unei fântâni şi, după ce pendenţa faţă de Dumnezeu (3:11); încăpăţâ- ar verifica-o şi ar constata că este poluată, ar narea, netrebnicia şi lipsa oricărei bunătăţi declara că întreaga fântână este poluată. (3:12). Gâtlejul omului este plin de putreziciu- Tot aşa şi Pavel explică că atunci când ne, limba lui este înşelă­toare, iar buzele sale vorbeşte legea, ea le vorbeşte celor care sunt sunt pline de venin (3:13); picioarele lui sunt sub lege – adică israeliţilor – pentru ca orice îndreptate numai către ucidere (3:15); el lasă gură, şi a iudeilor, şi a Neamuri­lor, să fie astu- în urma lui necaz şi nimicire (3:16); el nu ştie pată şi toată lumea să fie găsită vinovată îna- să facă pacea (3:17); şi nu are nici o conside- intea lui Dumnezeu. raţie pentru Dumnezeu (3:18). Găsim aici 3:20 Nimeni nu poate fi îndreptăţit prin întrea­ga depravare a omului, prin care înţele- respectarea legii. Legea nu a fost dată pentru gem că păcatul a afectat întreaga omenire, a-i îndreptăţi pe oameni, ci pentru a produce afect­ând, în acelaşi timp, şi orice parte a fiinţei cunoştinţa despre păcat – nu conştiinţa mân- omului. Evident, nu toţi oamenii au comis tuirii, ci conştiinţa păcatului. toate păcatele care există, dar fiecare om are Niciodată n-am şti cum arată o linie frântă natura capabilă de a le comite pe toate. (strâmbă), dacă nu am poseda o linie dreaptă, Dacă Pavel ar fi dorit să prezinte un cata- cu care s-o comparăm. Or, legea este tocmai log mai complet al păcatelor, ar fi inclus în această linie dreaptă. Când oamenii se măsoa- această listă păcatele sexuale: adulterul, homo- ră în funcţie de ea, văd cât sunt de strâmbi. sexualitatea, lesbianismul, perversiunile, bestiali- Desigur, prin intermediul oglinzii putem tatea, prostituţia, vio­lul, lascivitatea, pornografia vedea că faţa ne este murdară, dar rolul oglin- şi toată murdă­ria sexuală. Apoi el ar fi putut zii nu este de a ne spăla faţa murdară. Un aminti păca­tele asociate cu războiul: distruge- termometru îi arată cuiva că are tempe­ratură rea celor nevinovaţi, comiterea de atrocităţi, ridicată, dar persoana respectivă nu se vindecă, came­rele de gazare, cuptoarele în care au fost dacă va înghiţi acel termometru. arşi oamenii, lagărele de concentrare, toate Legea este bună când este folosită pentru a mijloacele de tortură şi sadismul. El ar fi putut produce în noi convingerea şi mustrarea cu aminti apoi păcatele comise în fam­ ilie: infideli- privire la păcat, dar nu are nici o putere de tatea, divorţul, baterea soţiei, atitudinea de cru- a-l salva pe om de păcat. După cum s-a zime psihică şi abuzurile comise împotriva exprimat Luther: funcţia ei nu este de a cop­iilor. Adăugaţi la acestea crimele de omu- îndreptăţi, ci de a îngrozi.

506 Romani D. Temelia Evangheliei şi termenii ei dacă nu ar crede în El! Cred­inţa nu este (3:21-31) încercarea de a câştiga mântui­rea, ci simpla 3:21 Am ajuns acum la focarul scrisorii ac­ceptare a mântuirii pe care Dumnezeu o lui Pavel către Romani, în care el răspunde la oferă gratuit, în dar. întrebarea: Potrivit Evangheliei, cum pot păcă- Pavel continuă discuţia, arătându-ne că toşii răi să fie îndreptăţi de un Dumnezeu sfânt? mântuirea este către toţi şi peste toţi6 care Pavel îşi începe răspunsul, afirmând că cred. Este către toţi în sensul că este disponi- neprihănirea [dreptatea] lui Dumnezeu a bilă tuturor, fiindu-le oferită tutu­ror şi fiind fost revelată fără lege. Asta înseamnă că ne-­a suficientă pentru toţi. Dar ea este doar asupra fost dezvăluit un plan sau un program, prin celor care cred. Adică, este efectivă doar în intermediul căruia Dumnezeu îi poate mântui viaţa celor care Îl primesc pe Domnul Isus pe păcătoşii nedrepţi, fără ca prin aceasta să printr-un act liber consimţit al credinţei lor. calce dreptatea Sa. Şi acest plan nu constă în Iertarea este pentru toţi, dar ea devine operantă obligativitatea oamenilor de a păzi legea. în viaţa cuiva numai atunci când această per- Întrucât Dumnezeu este sfânt, El nu poate soană o acceptă. tolera păcatul, nu-l poate ignora şi nu Se poate Când Pavel spune că mântuirea este dispo- preface că nu-l vede, ci trebuie să-l pedepseas- nibilă tuturor, el cuprinde în această disponibi- că. Iar pedeapsa păcatului este moartea. Dar litate şi Neamurile, şi iudeii, pen­tru că nu este Dumnezeu îl iubeşte pe păcătos şi doreşte să-l nici o deosebire. Iudeul nu are nici un privile- mântuiască. Prin urmare, aici intervine dilema: giu special, iar neevreul nu este dezavantajat neprihănirea lui Dumnezeu reclamă moartea cu nimic. păcătosului, dar, în drag­ostea Lui, Dumnezeu 3:23 Disponibilitatea Evangheliei este la fel doreşte fericirea veşnică a păcătosului. de universală ca nevoia mântuirii. Iar nevoia Evanghelia ne descop­eră cum îi poate mântui este universală pentru că toţi au păcătuit7 şi Dumnez­eu pe păcătoşi, fără ca prin aceasta nu se ridică la înălţimea slavei lui Dumnezeu. să-Şi compromită dreptatea Sa. Toţi au păcătuit în Adam; când a păcătuit, el Planul drept este mărturisit de lege şi de a acţionat ca reprezentant al tuturor celor care profeţi. El a fost prezis în tipurile şi simbo­ aveau să descindă din el. Dar oamenii nu sunt lurile prezente în întregul sistem al jertfelor, păcă­toşi doar prin natura lor, ci sunt păcătoşi conform căruia, pentru ca să poată avea loc în virtutea faptului că practică păcatul. Ei nu ispăşirea, este nevoie de vărsare de sânge. se ridică la înălţimea slavei lui Dumnezeu în Planul acesta a fost însă vestit şi prin inter­ ei înşişi. mediul unor profeţii directe (vezi, de pildă, Is. 51:5, 6, 8; 56:1; Dan. 9:24). EXCURS PE TEMA PĂCATU­LUI 3:22 Versetul 21 ne-a spus că această mân- Păcatul este orice gând, cuvânt sau faptă tuire dreaptă nu se capătă prin ţinerea legii. care nu se ridică la înălţimea normelor de Acum apostolul ne spune cum se capătă ea – sfinţenie şi perfecţiune ale lui Dumnezeu. prin credinţa în Isus Cristos. Credinţa din Păcatul mai poate însemna neatingerea ţintei, acest verset înseamnă bizuirea în înt­regime pe nimerirea pe alături. Un amerindian care nu a Domnul Isus Cristos, ca singurul Mântuitor al reuşit să împlânte suliţa în centrul ţintei a fost cuiva de păcat şi singura nădej­de pe care o auzit, zicând: „Vai, am păcă­tuit!“ Pe limba are de a ajunge în rai. Ea se bazează pe reve- lui,8 se foloseşte acelaşi termen şi pentru a laţia Persoanei şi lucrării lui Cristos, aşa cum păcătui, şi pentru a nu nimeri ţinta. o găsim în Biblie. Păcatul este fărădelege (1 Ioan 3:4), adică Credinţa nu este un salt în gol, ci ea recla- răzvrătirea făpturii, a cărei voinţă se opune mă existenţa unor dovezi cât se poate de voinţei lui Dumnezeu. Păcatul nu este doar sigure, pe care le găseşte din plin în cuvântul comiterea de fapte greşite, ci şi eşecul de a negreşelnic al lui Dumnezeu. Credinţa nu este face ceea ce ştim că este bine (Iac. 4:17). Tot un lucru lipsit de logică sau de raţiune, căci ce nu vine din credinţă este păcat (Rom. ce poate fi mai raţional decât să vezi cum 14:23). Asta înseamnă că, dacă cineva săvâr- creatura se încrede în Creatorul ei? şeşte o faptă asupra căreia are îndoieli, a gre- Credinţa nu este lucrarea meritorie pe care şit. Dacă o va săvârşi, în pofida faptului că nu a săvârşit-o cineva, câştigând prin ac­east­a are cugetul curat cu privire la ea, va păcătui. dreptul la mântuire. Un om nu se poate lăuda „Orice nedreptate este păcat“ (1 Ioan 5:17). că a crezut în Domnul, ci ar fi un nechibzuit Şi gândul nechibzuinţei este păcat (Prov. 24:9).

Romani 507 Păcatul porneşte din mintea omului. Apoi, degrabă, Dumnezeu trece drep­tatea în contul după ce a fost încurajat şi promovat, el se credinciosului. După cum s-a exprimat şi A. T. răsfrânge în exterior, trans­formându-se în faptă Pierson: „În procesul îndreptăţirii păcătoşilor, păcătoasă, care duce la moarte. De multe ori, Dumnezeu îi nu­meşte drepţi, când, de fapt, ei păcatul pare atră­gător, la prima vedere, dar nu sunt aşa – căci El nu atribuie păcatul, mai apoi este dezvăluit în toată hidoşenia sa. acolo unde acesta desigur există, atribuind, în Uneori Pavel face distincţie între păcate şi schimb, dreptatea, acolo unde aceasta nu exis- păcat. „Păcate“ se referă la lucrurile greşite pe tă“.9 care le-am comis. „Păcatul“ se referă la natura O definiţie foarte des întâlnită a „în-­ noastră rea – adică la ceea ce suntem. Ceea dreptăţirii“ este redată prin sintagma: ca şi ce suntem este cu mult mai groaznic decât tot când nu aş fi păcătuit niciodată. Dar asta nu ce am făcut vreo­dată. Dumnezeu ne iartă merge suficient de adânc în esenţa chestiunii. păcatele, dar Biblia nu afirmă niciodată că ni Când Dumnezeu îl îndreptăţeşte pe păcătosul se iartă păcatul. Mai degrabă, El condamnă credincios, El nu numai că îl absolvă de orice sau judecă păcatul nostru în fire (Rom. 8:3). culpabilitate, ci îl şi îmbrac­ă cu propria Sa Mai există o deosebire, între păcat şi trans- dreptate, făcându-l, astfel, întru totul calificat gresie. Transgresia este o încălcare a unei legi pentru a merge în rai. „Îndreptăţirea merge cunoscute. Furtul este, în esenţă, o faptă păcă- mult mai departe decât simpla absolvire de toasă. Este un act rău, în el însuşi. Dar furtul vinovăţie, atingând nivelul aprobării. Ea depă- mai este şi o transgresie, atunci când există o şeşte faza simplei iertări, trecând la promova- lege care îl interzice. „Acolo unde nu este rea propriu-zisă“.10 Absolvirea de culpă lege nu este nici o transgresie“ (Rom. 4:15). înseamnă doar ştergerea acuzaţiei, achitarea Pavel a arătat că toţi oamenii au păcă­tuit şi persoanei. Dar îndreptăţirea subliniază şi cea- au eşuat în permanenţă în a fi pe măsura sla- laltă latură, pozitivă, în cadrul căreia persoanei vei lui Dumnezeu. Acum el prezintă reme- îndrep­tăţite i se atribuie dreptate (neprihănire). diul.‡ Motivul pentru care Dumnezeu îi poate 3:24 ...fiind îndreptăţiţi fără plată, prin declara drepţi (neprihăniţi) pe păcătoşii nele- harul Său. Evanghelia ne spune cum îi giuiţi este faptul că Domnul Isus Crist­os – îndreptăţeşte Dumnezeu pe păcătoşi, fără plată, prin moartea şi învierea Sa – a plătit preţul acordându-le o favoare nemeritată. Dar ce înţe- deplin pe care îl reclamau păcatele lor. Când legem prin această „îndreptăţire“ sau „justifica- păcătoşii Îl primesc pe Cristos prin credinţă, ei re“? sunt îndreptăţiţi. Verbul a îndreptăţi înseamnă a-l declara Când citim la Iacov că îndreptăţirea se sau a-l socoti pe cineva drept. De pildă, face prin fapte (Iac. 2:24), asta nu înseamnă Dumnezeu îl pronunţă pe un păcătos drept că suntem mântuiţi prin fapte bune sau prin atunci când acel păcătos crede în Domnul Isus formula: „credinţă plus fapte bune“, ci, mai Cristos. Cu această accepţie este între­buinţat degrabă, prin acel gen de credinţă care va termenul „îndreptăţire“ de cele mai multe ori avea ca urmare săvârşirea de fapte bune. în Noul Testament. Este important să ne dăm seama că îndrep- Dar un om Îl poate îndreptăţi pe Dum­ tăţirea este un proces de socotire care are loc nezeu (vezi Luca 7:29), atunci când crede şi în mintea lui Dumnezeu, nefiind un lucru pe împlineşte cuvântul lui Dumnezeu. Cu alte care îl simte credinciosul. Acesta ştie că a fost cuvinte, el declară că Dumnezeu este drept în îndreptăţit pentru că Biblia îi spune acest lucru, tot ce spune şi face. după cum s-a exprimat C.I. Scofield: Şi, desigur, un om se poate îndreptăţi pe „Îndreptăţirea este actul lui Dumnezeu, prin sine însuşi. Cu alte cuvinte, el poate să-şi sus- care El îi declară drepţi (neprihăniţi) pe toţi ţină propria sa dreptate (vezi Luca 10:29). Dar cei ce cred în Isus. Este un lucru care se asta nu e decât o formă de autoînşelare. petrece în mintea lui Dum­nezeu, nu în siste- A îndreptăţi nu înseamnă a-l face pe cine- mul nervos sau în struc­tura emotivă a credin- va cu adevărat drept. Pe Dumnezeu nu-L ciosului“. putem face drept, întrucât El deja este drept. Aici, la Romani 3:24, apostolul ne spune Dar noi Îl putem declara drept (pu­tem afirma că suntem îndreptăţiţi fără plată. Cu alte că este drept). Dumnezeu nu-l face pe credin- cuvinte, îndreptăţirea nu poate fi câştigată sau cios fără păcat sau drept în el însuşi. Mai cumpărată, ci este un lucru oferit în dar, gra- tuit.

508 Romani Apoi aflăm că suntem îndreptăţiţi... prin 3:25 Dumnezeu L-a rânduit pe Cristos harul lui Dumnezeu. Asta nu înseam­nă altce- Isus să fie ispăşire. Termenul ispăşire înseam- va decât că îndreptăţirea se efectu­ează în afara nă mijlocul prin care se satisfac ce­rinţele justi- oricărui merit posibil al nost­ru, că nu se ţiei, prin care este abătută mânia lui Dumnezeu, bazează pe nimic din ceea ce posedăm în noi putându-se arăta, în schimb, îndurarea, prin înşine, ci, în ce ne priveşte pe noi, nu me­rităm, intermediul unei jertfe accept­abile în faţa lui nu am căutat şi nu ne-am gândit la îndreptăţi- Dumnezeu. re. De trei ori în Noul Testament se spune Pentru e evita unele confuzii ce s-ar putea despre Cristos că este ispăşire. Aici la Romani ivi pe parcurs, cred că se cuvine să ne oprim 3:25 aflăm că cei care îşi pun încre­derea în aici şi să explicăm că există şase aspecte dife- Cristos capătă îndurare, în virtutea sângelui rite ale îndreptăţirii, în Noul Testament. Ni se Său vărsat. La 1 Ioan 2:2, Cristos este descris spune că suntem îndreptă­ţiţi prin har, prin ca ispăşirea pentru păcatele noastre şi pentru credinţă, prin sânge, prin putere, prin cele ale întregii lumi. Lucrarea Lui este sufi- Dumnezeu şi prin fapte. Cu toate acestea, nu cientă pentru întreaga lume, dar devine ope- există nici o contradicţie sau neconcordanţă în rantă doar pentru cei care şi-au pus încrederea această afirmaţie. în El. În fine, la 1 Ioan 4:10, dragostea lui Suntem îndreptăţiţi prin har – adică nu Dum­nezeu s-a arătat prin faptul că Dumnezeu merităm îndreptăţirea. L-a trimis pe Fiul Său să fie ispăşirea pentru Suntem îndreptăţiţi prin credinţă (Rom. 5:1) păcatele noastre. – adică trebuie să primim îndreptăţi­rea, cre- Rugăciunea vameşului de la Luca 18:13, zând în Domnul Isus Cristos. redată textual, a sunat în felul următor: Suntem îndreptăţiţi prin sânge (Rom. 5:9) „Dumnezeule, fii ispăşitor faţă de mine, păcă- – prin asta înţelegându-se preţul pe care l-a tosul“. El L-a rugat pe Dumnezeu să-Şi arate plătit Mântuitorul, pentru ca noi să putem fi îndurarea faţă de El în sensul de a nu-i cere îndreptăţiţi. să plătească plata (pedeapsa) pentru grava lui Suntem îndreptăţiţi prin putere (Rom. 4:24, vinovăţie. 25) – prin aceeaşi putere care L-a în­viat pe Termenul ispăşire apare şi la Evrei 2:17: Domnul Isus din morţi. „Prin urmare, în toate lucrurile El a trebuit să Suntem îndreptăţiţi prin sau de către fie făcut ca fraţii Lui, pentru ca El să fie un Dumnezeu (Rom. 8:33) – El este Cel care ne Mare Preot plin de îndurare şi credincios în socoteşte drepţi (neprihăniţi). lucrurile privitoare la Dumnez­eu, ca să facă Suntem îndreptăţiţi prin fapte (Iac. 2:24) – ispăşire pentru păcatele poporului“. Aici sin- neînţelegându-se prin asta că am putea câştiga tagma „să facă ispăşire“ înseamnă „să îndepăr- îndreptăţirea prin fapte bune, ci, mai degrabă, teze, prin achitarea costului penalizării“. că faptele bune sunt dovada faptul­ui că am Echivalentul termenului ispăşire în Vechiul fost îndreptăţiţi. Testament este capacul îndurării – cu alte Revenind la 3:24, citim că suntem îndrep- cuvinte, capacul chivotului. În Ziua Ispăşirii, tăţiţi prin răscumpărarea care este în Cristos marele preot stropea capacul îndurării cu sân- Isus. Răscumpărare înseamnă „cumpărarea gele animalului jertfit. Prin intermediul acestui înapoi“ prin achitarea unui preţ de răscumpă- act, greşelile marelui preot şi ale poporului rare. Domnul Isus ne-a „cumpărat înapoi“ – erau ispăşite sau acoperite. ne-a răscumpărat – de pe piaţa de sclavi a Când Cristos a făcut ispăşire pentru păcate- păcatului. Sângele Lui scump a fost preţul de le noastre, El a mers mult mai depart­e. El nu răscumpărare cu care s-au achitat toate cerinţe- numai că le-a acoperit, ci le-a şi îndepărtat cu le de sfinţenie şi dreptate ale lui Dumnezeu. desăvârşire. Dacă va întreba cineva: „Dar cui i s-a achitat Acum Pavel ne spune la 3:25 că Dum­ preţul de răscumpărare?“ asta înseamnă că nezeu L-a rânduit pe Cristos să fie ispăşi­re acea persoană nu a înţeles problema. Scriptura prin sângele Lui, prin credinţă. Nu ni se nu lasă să se înţeleagă nicăieri că s-ar fi efec- spune să ne punem credinţa în sângele Lui, tuat o plată anumită, fie lui Dumnezeu, fie întrucât Cristos Însuşi este obiectul credinţei Satanei. Preţul de răscumpărare nu a fost achi- noastre. Numai un Cristos înviat şi viu în veci tat către nimeni, ci a constituit o tranzacţie de veci putea să ne mântuiască. El este ispăşi- abstractă, care a asigurat baza de pe care rea. Credinţa în El este condi­ţia prin care noi Dumnezeu să-i poată mântui pe cei nelegiuiţi. ne prevalăm de ispăşire. Sângele Lui este

Romani 509 preţul care a fost plătit. titudini, El i-a mântuit pe credincioşii din Lucrarea isprăvită a lui Cristos declară Vechiul Tes­tam­ ent pe temeiul acesteia. neprihănirea (dreptatea) lui Dumnezeu pen- Aşadar, perioada Vechiului Testament a tru iertarea (ştergerea) păcatelor săvârş­ite în fost o perioadă marcată de îndelunga răb­ trecut. Asta se referă la păcatele comise înain- dare a lui Dumnezeu. Timp de cel puţin patru te de moartea lui Cristos. De la Adam la mii de ani El S-a reţinut pe Sine de la a Cristos, Cristos i-a mântuit pe cei ce şi-au pus judeca păcatul. Apoi, la împlinirea vremii, El încrederea în El, bazându-se pe rev­elaţia speci- L-a trimis pe Fiul Său să fie Purtătorul păca­ fică ce le-a încredinţat-o El. De pildă, Avraam tului. Când Domnul Isus a luat asupra Sa L-a crezut pe Dumnezeu şi asta i s-a socotit păcatele noastre, Dumnezeu a dezlănţuit toată neprihănire (dreptate) (Gen. 15:6). Dar cum forţa mâniei Sale drepte şi sfinte a­supra Fiului putea Dumnezeu să-l socotească drept şi să-Şi Său Preaiubit. respecte, în ace­laşi timp, standardele dreptăţii 3:26 Acum moartea lui Cristos declară Sale? Un Înlocuitor fără păcat nu fusese înjun- dreptatea (neprihănirea) lui Dumnezeu. ghiat încă. Sângele Jertfei desăvârşite nu fuse- Dumnezeu este drept, întrucât El a cerut se vărsat încă. Cu alte cuvinte, Cristos nu achitarea întregii penalizări a păcatului. Şi El murise încă. Datoria nu fusese achitată. poate să-i îndreptăţească pe oamenii nelegiuiţi, Cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu nu fuse­seră fără ca prin aceasta să le tolereze păcatul sau îndeplinite încă. Prin urmare, cum putea să-Şi compromită propriile sale norme de Dumnezeu să-i salveze pe păcătoşii credincioşi dreptate, deoarece un Înlocuitor desăvârşit a din perioada Vechiului Testa­ment? murit şi a înviat din morţi. Albert Midlane a Răspunsul este că, deşi Cristos nu mu­rise redat acest gând în versur­ile prezentate mai încă, Dumnezeu ştia că El va muri şi, prin jos, în traducere: urmare, i-a salvat pe oameni pe baza lucrării ce avea s-o săvârşească Cristos la o dată vii- Neprihănirea desăvârşită a lui Dumnezeu reiese toare. Chiar dacă sfinţii din Vechiul Testament din sângele Mântuitorului. În crucea lui Cristos nu ştiau despre Jertfa de pe Calvar, Dumnezeu vedem dreptatea Lui, dar şi harul Lui minunat. ştia! Şi El le-a trecut toată valoarea lucrării lui Dumnezeu nu putea trece pe lângă păcătos, căci Cristos în contul lor, atunci când L-au crezut păcatul acestuia reclama moartea sa. pe Dumnez­eu. În­tr-un sens foarte real, credin- Dar în crucea lui Cristos vedem cum Dumn­ezeu cioşii din Vechiul Testament au fost mântuiţi poate mântui, rămânând mai departe drept. „pe credit“. Ei au fost mântuiţi pe baza preţu- Păcatul a fost aşezat asupra Mântuitorului şi în lui ce urma să fie plătit la o dată viitoare. Ei sângele Lui a fost achitată plata păca­tul­ui. priveau înainte spre Calvar, în timp ce noi Rigorile justiţiei au fost astfel satisfăcute, îndura- privim în urmă, la Calvar. rea putându-se manifesta în voie. Asta vrea să spună Pavel când afirmă că Păcătosul care crede este liber, putând afirma: ispăşirea lui Cristos declară neprihănirea „Mântuito­rul a murit pentru mine“. (dreptatea) lui Dumnezeu, prin faptul că El El se va referi la sângele ispăşitor, zicând: „Asta trecuse peste păcatele făptuite mai înainte. a reali­zat pacea dintre Dumnezeu şi mine“. El nu se referă aici – cum cred unii, eronat, – la păcatele pe care le-a săvârşit cineva înain- 3:27 Unde este deci lauda în acest minu­ te de convertirea sa, întrucât asta ar însemna nat plan al mântuirii? Este exclusă – înlătura- că lucrarea lui Cristos a operat păcatele comi- tă, interzisă. Prin ce principiu a fost exclusă se înainte de naşterea din nou a cuiva, după lauda? Prin principiul faptelor? Nu. Căci acest mo­ment persoana respectivă urmând să dacă mântuirea s-ar realiza prin fapte, asta ar se descurce singură. Nicid­ecum! Ci Pavel crea teren prielnic unei sume­denii de autocon- explică aparenta blândeţe de care dă dova­dă gratulări. Dar când mântu­irea se întemeiază pe Dumnezeu, trecând, după cât se pare, cu vede- principiul credinţei, nu mai este loc pentru rea peste păcatele comise de cei care au fost lăudăroşenie. Pers­oana îndreptăţită spune: „Eu mântuiţi înainte de moartea Domnu­lui Isus pe am săvârşit toată păcătuirea, dar Isus a săvârşit cruce. Conform acestui raţionam­ ent, ar însem- toată mântuirea“. Credinţa autentică se dezice na că Dumn­ezeu scuză aceste păcate sau Se de orice ajutoare proprii, de orice autoperfec­ face că nu le vede. Nimic mai neadevărat, ţionare sau automântuire, privind numai şi afirmă Pavel. Domn­ul ştia că Cristos avea să numai la Cristos, ca singurul Mântuitor al facă ispăşire deplină şi, în virtutea acestei cer- acelei persoane, cum reiese şi din versurile de

510 Romani mai jos, traduse din engleză: tul că insistă ca toate cerinţele sale să fie res- pectate şi să se îndeplinească toate condiţiile Nu vin cu nici un dar în mână, puse de aceasta. F. Armonia Evangheliei cu Vechiul Ci mă agăţ doar de crucea Ta. Tes­tament (cap. 4) A cincea mare întrebare pe care o abor­ Gol, la Tine vin Doamne, ca tu să mă îmbraci. dează Pavel este următoarea: Este Evanghel­ia în concordanţă cu învăţăturile Vechiului Neajutorat, la Tine privesc să capăt har. Testament? Răspunsul la această întrebare ar fi de o deosebită importanţă pentru poporul Întinat, la izvorul tău alerg. evreu. Prin urmare, apostolul arată acum că între Evanghelia din Noul Testa­ment şi cea Căci de nu m-ai spăla Tu, Mântuitorule, aş pieri. din Vec­hiul Testament există o armonie desăvârş­i­tă; că îndreptăţirea s-a făcut întot­ – Augustus M. Toplady deauna pe ba­za credinţei. 4:1 Pavel îşi demonstrează teza referin­du- 3:28 Ca motiv pentru excluderea laudei, se la două dintre cele mai mari person­aje din Pavel repetă că omul este îndreptăţit prin istoria Israelului: Avraam şi David. Dum­nezeu credinţă, fără faptele legii. a încheiat legăminte extraordin­are cu fiecare 3:29 Cum Îl prezintă Evanghelia pe din aceşti bărbaţi. Primul a trăit cu secole Dumnezeu? Ca pe Dumnezeul exclusiv al înainte de a fi fost dată legea, iar al doilea a iudeilor? Nicidecum, ci El este şi Dumne­ trăit cu mulţi ani după ce fusese dată legea. zeul Neamurilor. Domnul Isus Cristos nu a Unul a fost justificat înain­te de a fi fost cir- murit pentru un singur popor din cadrul ome- cumcis, celălalt după ce fusese circumcis. nirii, ci pentru întreaga lume de păcăt­oşi. Iar Să ne oprim mai întâi asupra lui Avra­am, mântuirea deplină şi gratuită este oferită oricui pe care toţi evreii au motive să-l nu­mească este dispus s-o primească – fie evreu, fie nee- strămoşul lor. Care a fost experienţa lui după vreu. fire?12 Ce a găsit el, cu privire la modul în 3:30 Nu există doi Dumnezei – unul pen- care este îndreptăţit cineva? tru iudei şi altul pentru Neamuri. Nu există 4:2 Dacă Avram a fost îndreptăţit prin decât un singur Dumnezeu şi o singură cale fapte, atunci ar avea motive să se laude. Ar de mântuire pentru întreaga omenire. El îi putea să se felicite, pentru că a obţinut o îndreptăţeşte prin credinţă, pe cei circumcişi, po­ziţie dreaptă înaintea lui Dum­nezeu. Dar şi tot prin credinţă şi pe cei necircumcişi. lucrul acesta este absolut impos­ibil. Nimeni nu Chiar dacă s-au folosit două prepoziţii aici (by va putea să se laude vreo­dată în faţa lui şi through,11 doar în engleză, în română folo- Dumnezeu (Ef. 2:9). Nu găsim în Scriptură sindu-se aceeaşi prepoziţie, „prin“, n.tr.), nu nici un cuvânt din care să reiasă că Avraam a există nici o diferenţă în cazul instrumental al avut motive să se laude cu faptul că ar fi fost îndreptăţir­ii, care este credinţa, în ambele îndreptăţit prin faptele sale. cazuri. Dar ar putea spune cineva: „Oare nu afir- 3:31 Mai rămâne însă o întrebare im­por­ mă Iacov exact acest lucru, la 2:21, că Avraam tantă căreia trebuie să i se dea răspuns: Când a fost îndreptăţit prin fapte?“ Da, e adevărat spunem că mântuirea este prin credin­ţă, şi că se afirmă acest lucru, dar sensul e cu totul prin păzirea legii, afirmăm prin aceas­ta că altul. Avraam a fost în­dreptăţit prin credinţă, la legea ar fi lipsită de orice valoare, netrebuind Geneza 15:6, atunci când a crezut făgăduinţa să se ţină seama de ea? Înlătură oare Evan­ pe care i-a făcut-o Dumnez­eu cu privire la ghelia legea, ca şi când aceasta nu ar mai faptul că urmaşii lui vor fi fără număr. Abia avea nici un loc? Nicidecum! Dimp­ otrivă după treizeci de ani a fost el îndreptăţit (justifi­ Evanghelia întăreşte legea, în felul următor: cat) prin fapte, atunci când a purces să-l aducă Legea reclamă ascultare desăvârşită. pe Isaac ca jertfă de ardere-de-tot lui Pedeapsa pentru călcarea legii trebuie plă­tită şi Dumnezeu (Gen. 22). Actul acesta de ascul­ acea pedeapsă este MOARTEA. Dacă un căl- tare a demonstrat realitatea credinţei sale, con- cător al legii va plăti acea pedeapsă, în­seamnă stituind o dovadă vizibilă a faptului că fusese că va fi pierdut pe vecie. Evanghelia ne spune cu adevărat îndreptăţit prin credinţă. cum a murit Cristos, pentru a plăti pedeapsa pentru călcarea legii. El nu a tra­tat-o ca un lucru ce putea fi ignorat. El a plătit până la capăt întreaga datorie. Acum oricine a călcat legea se poate prevala de faptul că Cristos a plătit pedeapsa, în locul lui. Astfel, Evan­ghelia mântuirii prin credinţă susţine legea, prin fap-

Romani 511 4:3 Ce spune Scriptura cu privire la dreptate (neprihănire), făcându-l astfel apt îndreptăţirea lui Avraam? Spune că Avraam pentru cer. De acum încolo Dumnezeu îl vede „L-a crezut pe Domnul şi El i-a socotit lucrul în Cristos şi îl acceptă de pe această bază. acesta ca dreptate“ (Gen. 15:6). Dumn­ezeu S-a Rezumând, vom spune că îndreptăţirea este revelat pe Sine lui Avraam şi i-a promis că pentru păcătoşi, nu pentru oamenii buni. Este urmaşii lui vor fi fără număr. Patriarhul L-a o chestiune de har, nu de datorie. Şi se pri- crezut pe Domnul şi Dumne­zeu i-a trecut în meşte prin credinţă, nu prin fapte. cont neprihănirea. Cu alte cuvinte, Avraam a 4:6 În acest punct Pavel îşi îndreaptă aten- fost, pur şi simplu, în­dreptăţit prin credinţă, ţia spre David, pentru a-şi demonstra teza. fără ca faptele lui să fi jucat vreun rol în asta. Cuvintele tot astfel de la începutul versetului În fapt, ele nici nu sunt menţio­nate. arată că experienţa lui David a fost exact ca 4:4 Toate acestea ne conduc la una din aceea a lui Avraam. Neîntrec­utul cântăreţ al cele mai sublime declaraţii din toată Biblia, cu Israelului a afirmat că fericit este păcătosul privire la contrastul dintre fapte şi cred­inţă, cu căruia Dumnezeu îi soco­teşte drep­tatea fără referire la planul mântuirii. fapte. Deşi David nu a exprim­ at acest lucru Să ilustrăm principiul printr-un exemplu chiar în cuvintele acest­ea, a­pos­tolul derivă practic: când un om lucrează pentru a-şi câş- acest adevăr din Psalm­ ul 32, ver­setele 1 şi 2, tiga existenţa, primind la sfârşitul săptă­mânii, pe care le citează în urmă­toa­rele versete: la două săptămâni sau la patru săptă­mâni plata 4:7 Ferice de aceia ale căror fărădel­egi sunt pentru munca prestată, lui i se cuvine salariul respectiv, pe care l-a câştigat prin muncă. El iertate şi ale căror pă­cate sunt acoperite. nu trebuie să se aplece sau să se dea bine pe 4:8 Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine lângă patronul său sau să-i mulţumească aces- tuia pentru generozitatea de care a dat dovadă, în seamă păcatul. afirmând că nu o me­rită. Nu va face nici unul Ce a văzut Pavel în aceste versete? Mai din aceste lu­cruri, ci va băga banii în buzunar întâi, el a observat că David nu spune nimic şi se va duce acasă, împăcat cu gândul că a despre fapte; iertarea este o chestiune a harului fost plătit pentru timpul şi munca prestată. lui Dumnezeu, nu a eforturilor omu­lui. În al Dar nu aşa stau lucrurile pe planul doilea rând, el a văzut că dacă Dumnezeu nu înd­reptăţirii. ţine în seamă păcatul unui om, atunci persoa- 4:5 Oricât ar părea de şocant, omul îndrep- na aceea trebuie neapărat să aibă o poziţie tăţit este cel care, mai întâi de toate, nu dreaptă înaintea lui Dumnez­eu. În fine, el a lucrează. El renunţă la orice posibilitate de văzut că Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe cei a-şi câştiga mântuirea. El se dezice de orice păcătoşi; David însuşi se făcuse vinovat de merit personal sau bunătate proprie. El recu- adulter şi de omor, dar iată că în aceste verse- noaşte că toate eforturile sale, chiar cele mai te el gustă dulceaţa deplinei şi gratuitei iertări. nobile, niciodată nu ar putea împlini cer­inţele 4:9 Dar în mintea unor iudei încă mai dreptăţii lui Dumnezeu. stăruia gândul că poporul ales se bucură de Mai degrabă, el crede în Cel care îi îndrep- un privilegiu pe care nu-l au celelalte popoa­re, tăţeşte pe păcătoşi. El îşi pune încred­erea în cu privire la îndreptăţirea pe care o acor­dă Domnul, bizuindu-se numai pe El. El Îl ia pe Dumnezeu – anume că numai cei care sunt Dumnezeu pe cuvânt. Cum am văzut, aceasta circumcişi ar putea fi îndreptăţiţi. Apost­olul nu este o acţiune meritorie. Meritul nu constă revine la experienţa lui Avraam, pentru a în credinţa sa, ci în Obiec­tul credinţei sale. arăta că nu aşa stau lucrurile. El pune întreba- Observaţi că el crede în Cel care îi îndrep- rea: „Este dreptatea atribuită doar iudeilor, sau tăţeşte pe păcătoşi. El nu vine cu pledoaria că şi Neamurilor credincioase?“ Faptul că s-a şi-a dat toate străduinţele, că a trăit conform recurs doar la pilda lui Avraam ar putea suge- Regulii de aur sau că nu a fost atât de rău ca ra că dreptatea este atribuită doar iudeilor. alţii, ci vine în calitate de păcătos vinovat, 4:10 Aici Pavel remarcă un fapt istoric, ce agăţându-se de îndurarea lui Dumnezeu. ar fi fost trecut cu vederea de cei mai mulţi Şi care este urmarea? Credinţa îi este dintre noi. El arată că Avraam a fost îndreptă- socotită ca dreptate. Pentru că a venit cre- ţit (Gen. 15:6) înainte de a fi fost circumcis zând, mai degrabă decât lucrând, Dumne­zeu îi (Gen. 17:24). Dacă părintele poporului evreu a trece în cont dreptatea. Prin meritele putut fi îndreptăţit pe când era încă necir- Mântuitorului înviat, Dumnezeu îl îmbracă cu cumcis, atunci se pune întrebarea: „De ce nu pot fi îndreptăţiţi şi alţi oameni ne­circ­um­cişi?“ Într-un sens foarte real, Avraam a fost îndrep-

512 Romani tăţit pe când era pe terenul Neamurilor şi asta Există o deosebire între a fi descendenţii a deschis uşa larg ca şi celelalte persoane din- lui Avraam şi copiii lui Avraam. Isus le-a spus tre Neamuri să poat­ă fi îndreptăţite, cu totul, fariseilor: „Ştiu că sunteţi descendenţii lui fără circum­cizie. Avraam“ (Ioan 8:37), după care a adău­gat însă 4:11 Circumcizia, prin urmare, nu a fost următoarele cuvinte: „Dacă aţi fi copiii lui cauza instrumentală a îndreptăţirii lui Avraa­m, Avraam, aţi face faptele lui Avraa­m“ (Ioan ci doar un semn exterior în carnea sa, al fap- 8:39). Prin urmare, aici Pavel insistă că nu tului că fusese îndreptăţit prin credinţă. În circumcizia contează, ci în primul rând trebuie esenţă, circumcizia a fost semnul exterior al să existe credinţă în Dumnezeul cel viu. Cei legământului dintre Dumnezeu şi poporul ai circumciziei, care cred în Domnul Isus Is­rael; dar aici sensul ei este lărgit, cuprinzând Cristos, sunt adevăratul Israel al lui acum şi dreptatea pe care Dumnezeu a atri­ Dumnezeu. buit-o lui Avraam prin credinţă. Rezumând, vom spune că a existat în vre- Circumcizia a fost nu numai un semn, ci şi mea lui Avraam un timp când el a avut cre­ o pecete – pecetea dreptăţii credinţei, pe care dinţă, pe când era încă necircumcis, şi a o avea pe când era încă necircum­cis. Un semn mai existat un timp când a avut credinţă, pe indică totdeauna realitatea pe care o semnifică. când era deja circumcis. Ochiul de vultur al Un semn autentifică, con­firmă, certifică sau lui Pavel vede în acest fapt că atât Neamurile garantează veridicitatea realităţii pe care o sem- credincioase, cât şi iudeii credincioşi pot să-l nifică. Circumcizia i-a confirmat lui Avraam că revendice pe Avraam ca tată al lor, putând să era privit şi tratat de Dumnezeu ca neprihănit se identifice cu el, în calitate de copii ai săi. (drept) prin cre­dinţă. 4:13 „Argumentul continuă fără cruţare, Circumcizia a fost pecetea neprihănirii Pavel căutând să-i scoată la iveală pe orice (dreptăţii) credinţei lui Avraam. Asta ar putea contestatari posibili, cu orice logică şi cu orice însemna că credinţa sa a fost dreaptă sau ar verset din Scriptură“.13 Apostolul trebuie să se putea însemna că el a obţinut drepta­tea (nepri- ocupe acum de obiecţia ridicată de unii că hănirea) prin credinţă. Aproape sigur sensul binecuvântarea ar veni prin inter­mediul legii şi corect este acesta din urmă. Cir­cumcizia a că, prin urmare, Neamurile care nu au cunos- fost pecetea neprihănirii care aparţinea cre- cut legea au fost blestemate (vezi Ioan 7:49). dinţei sale sau pe care a obţi­nut-o pe baza Când Dumnezeu i-a promis lui Avraam şi credinţei. seminţei sale că el va fi moştenitorul lumii, Întrucât Avraam a fost îndreptăţit înainte de El nu a condiţionat această promisiu­ne de a fi circumcis, el poate fi tatăl celor ne­cir­ respectarea unui anumit cod juridic. (Legea cumcişi – adică al Neamurilor credin­cioa­se. însăşi nu a fost dată decât cu 430 de ani mai Ele pot fi îndreptăţite în acelaşi mod în care a târziu – Gal. 3:17.) Mai degrabă, a fost o fost îndreptăţit el: prin credinţă. făgăduinţă a harului, ce se primeşte prin Când se spune că Avraam este tatăl tut­u­ credinţă – prin acelaşi fel de credinţă prin ror Neamurilor credincioase, bineînţeles, nu se care obţinem noi astăzi dreptatea (neprihăni- pune deloc problema unei descendenţe fi­zice, rea) lui Dumnezeu. ci doar a faptului că aceşti credincioşi sunt Sintagma moştenitorul lumii înseamnă că copiii lui prin faptul că ele imită credinţa lui. el avea să fie şi tatăl Neamurilor credinc­ioase, Ei nu sunt copiii lui din naştere, ci dato­rită şi al iudeilor (4:11, 12), că avea să fie tatăl faptului că păşesc pe urmele sale, prin traseul multor naţiuni (4:17, 18), şi nu doar al poporu- şi exemplul vieţii lor. Tot aşa, textul de faţă lui evreu. În sensul său cel mai dep­lin, făgă- nu afirmă că Neamurile credincioase devin duinţa va fi împlinită atunci când Domnul Israelul lui Dumnezeu. Israelul lui Dum­ne­zeu Isus, sămânţa lui Avraam, va lua în mână este alcătuit din iudeii care Îl acceptă pe Isus, sceptrul imperiului universal, domnind ca Rege ca Mesia şi ca Domnul şi Mântuitorul lor. al regilor şi Domn al domnilor. 4:12 Avraam a primit semnul circumci­ 4:14 Dacă cei care caută binecuvântarea ziei şi dintr-un alt motiv – anume ca el să lui Dumnezeu, şi în special binecuvântarea poată fi tatăl acelor iudei care nu numai că îndreptăţirii, ar fi capabili s-o moştenească pe sunt circumcişi, ci şi merg pe urmele lui, îna- baza păzirii legii, atunci credinţa ar fi anulată, intând pe cărarea credinţei de genul celei pe iar făgăduinţa nu ar mai avea nici un efect. În care o avea Avraam pe când era încă necir- acest caz credinţa este dată la o parte, întrucât cumcis. credinţa este un principiu complet opus legii.

Romani 513 Credinţa este o acţiunea de a crede, în timp În al doilea rând, Dumnezeu vrea ca făgă- ce legea este ceva care trebuie făcut. duinţa să fie sigură întregii seminţe – nu Făgăduinţa ar fi atunci fără nici o val­oare, doar iudeilor, cărora le-a fost dată legea, ci şi întrucât s-ar baza pe condiţii pe care nimeni Neamurilor, care îşi pun încrederea în Domnul nu le poate întruni. în acelaşi mod în care a procedat şi Avraam. 4:15 Legea aduce mânia lui Dumnezeu, Avraam este tatăl nostru al tuturor – adică, iar nu binecuvântarea Lui. Ea îi condamnă pe al tuturor celor care cred, fie iudei, fie cei care nu reuşesc să păzească poruncile Sale Neamuri. în mod desăvârşit şi permanent. Şi, întrucât 4:17 Pentru a confirma că Avraam este nimeni nu poate face asta, toţi cei care sunt tatăl tuturor credincioşilor adevăraţi, Pavel sub lege sunt condamnaţi la moar­te. Este adaugă paranteza din Geneza 17:5: „Te-am imposibil să fii sub lege fără să fii şi sub făcut tatăl multor naţiuni“. Faptul că blestem. Dumnezeu a ales Israelul, ca membrii aces­tui Dar unde nu este lege nu este nici călcare popor al Său ales pe acest pământ nu de lege. Călcarea legii înseamnă violarea unei în­seamnă că harul şi îndurarea aveau să se legi cunoscute. Pavel nu spune că acolo unde limi­teze la ei. Apostolul citează cu multă nu este lege nu este nici păcat, întrucât o măiestrie o mulţime de versete din Vechiul faptă poate să fie inerent greşită, chiar dacă Testament, pentru a demonstra că Dumnezeu nu există lege care s-o condamne. Dar ea a hotărât dintotdeauna că va onora credinţa, devine călcare de lege (transgresie) atunci ori de câte ori şi oriunde o va întâlni. când, de pildă, întâlnim un semn de circulaţie, Sintagma: în prezenţa Celui în care a cre- pe care scrie: „Viteza maximă 35 km pe oră“, zut continuă gândul de la 4:16: „...Avra­am, iar noi circulăm cu 40 sau 50 km. care este tatăl nostru al tuturor“. Legă­tura con- Iudeii credeau că moşteneau binecuvân­tarea stă în aceasta: Avraam este tatăl nostru al prin faptul că aveau legea, dar tot ce au moş- tuturor în faţa Aceluia (Dumnezeu) în care el tenit ei a fost călcarea legii. Dumnezeu a dat (Avraam) a crezut, chiar Dumne­zeul care dă legea pentru ca păcatul să poată fi văzut ca o viaţă morţilor şi vorbeşte despre lucruri care călcare a legii sau, ca să ne expri­măm în alt nu există ca şi când ar exista deja. Pentru a mod, pentru ca păcatul să poată fi văzut în înţelege această descriere a lui Dumnezeu, nu toată păcătoşenia sa. El nu a rânduit niciodată trebuie decât să privim la versetele care urmea- ca legea să constituie calea mântuirii pentru ză. Dumnezeu dă viaţă morţilor – adică lui călcătorii păcătoşi ai legii! Avraam şi Sarei, căci, deşi nu erau încă morţi 4:16 Întrucât legea produce mânia lui fizic, ei erau fără copii şi trecuţi de vârsta la Dumnezeu, şi nu îndreptăţirea Sa, Dumnez­eu care ar mai fi putut avea copii (vezi 4:19). a rânduit ca El să-i mântuiască pe oa­meni Dumnezeu cheamă cele ce nu sunt ca şi cum prin har prin credinţă, urmând ca El să dăru- ar fi – adică urmaşi fără de număr, în care iască viaţa veşnică sub formă de dar nemeritat, aveau să fie cuprinse multe naţiuni (vezi dat păcătoşilor nelegiuiţi, care o primesc printr- 4:18). un simplu act de credinţă. 4:18 În versetele precedente, Pavel a subli- În felul acesta, făgăduinţa vieţii este niat că făgăduinţa i-a fost dată lui Avra­am si­gură pentru toată sămânţa. Trebuie să sub- prin credinţă, şi nu prin lege, pentru ca să fie liniem două cuvinte din acest text: sigură şi prin har şi să fie sigură pentru toată să­mânţa. toată. Mai întâi, Dumnezeu vrea ca făgă­ Asta ne conduce în mod foarte natu­ral la con- duinţa să fie sigură. Dacă îndreptăţirea ar siderarea credinţei lui Avraam în Dumnezeul depinde de faptele săvârşite de om după lege, învierii. Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam o el n-ar mai putea fi niciodată sigur, întrucât posteritate fără număr, ca stelele cerului şi ca niciodată n-ar şti dacă a săvârşit destule fapte nisipul. Omeneşte vorb­ind, şansele împlinirii bune sau dacă a făcut faptele considerate acestei promisiuni erau ca şi nule. Dar, con- bune. Nici o persoană care caută să câştige trar nădejdii omeneşti, Avraam a crezut, în mântuirea nu va putea să se bu­cure niciodată speranţ­a că va deveni tatăl multor naţiuni, de asigurare deplină. Dar atunci când mântui- după cum îi promisese Dumnezeu în Geneza rea este dăruită în dar celui care o primeşte 15:5: „Aşa vor fi descendenţii tăi“. prin credinţă, persoana respectivă poate fi sigu- 4:19 Când i s-a făcut prima oară lui ră că este mântuită pe baza autorităţii Avraam promisiunea că va avea un număr Cuvântului lui Dumnezeu. mare de urmaşi, el avea şaptezeci şi cinci de

514 Romani ani (Gen. 12:2-4). În vremea aceea era capa- 4:24 Dar această naraţiune a fost scrisă şi bil, din punct de vedere fizic, să devină tată, pentru noi. Credinţa noastră ne este socotită şi întrucât ulterior l-a procreat pe Işmael (Gen. nouă ca dreptate, atunci când credem în 16:1-11). Dar în versetul acesta Pavel se referă Dumnezeu, care L-a înviat pe Isus, Domnul la perioada în care Avraam avea 100 de ani, nostru, din morţi. Singura deosebire constă în când a fost reînnoită făgăduinţa (Gen. 17:15- aceasta: Avraam a crezut că Dumnezeu va da 21). Între timp dispăruse posibilitatea procre­ării viaţă morţilor (adică, trupului său slab şi pân- – cel puţin, fără intervenţia puterii miraculoase tecelui sterp al Sarei). Noi credem că a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu îi făgăduise Dumnezeu a dat viaţă morţilor, înviindu-L pe lui Avraam un fiu şi Avraam a crezut în făgă- Domnul Isus, cum arată şi C. H. Mackin­tosh: duinţa lui Dumnezeu! Fără să fie slab în credinţă, el nu14 s-a Avraam a fost chemat să creadă într-o făgă­duinţă, uitat la trupul său, care era deja mort, nici la pe când noi avem privilegiul de a crede într-un starea moartă a pântecelui Sarei. Ome­neşte fapt împlinit. El a fost chemat să priveas­că înain- vorbind, nu mai era nici o speranţă, dar te, spre un lucru ce urma să fie înfăptuit. Noi Avraam a avut credinţă. privim în urmă, spre ceva care este deja înfăptuit, 4:20 Aparenta imposibilitate a împlinirii adică răscumpărarea realizată deja, atestată prin fă­g­ă­duinţei nu l-a făcut pe Avraam să se realitatea Mântuit­orului înviat şi glorificat, stând la cla­tine. Dumnezeu a spus, Avraam a crezut dreapta măririi în ceruri.15 şi cu asta problema era de-acum rezolvată. În ce-l privea pe patriarh, nu era decât o 4:25 Domnul Isus a fost dat pentru greşe- singură imposibilitate: ca Dumnezeu să ros- lile noastre şi a înviat pentru îndrep­tăţirea tească vreo­dată vreo minciună! Credinţa lui noastră. Deşi prepoziţia pentru (în greacă: Avraa­m a fost puternică şi vibrantă. El a dat dia) e folosită aici în legătură cu păcatele slavă lui Dumnezeu, onorându-L ca pe Unul noastre, dar şi cu îndreptăţirea noastră, contex- pe care el putea conta că Îşi va ţine făgădu- tul reclamă o nuanţă semant­ică diferită în fie- inţa, în pofida tuturor legilor probabi­lităţii şi care caz individual. El a fost dat nu numai sfid­ând orice teorie a şanselor. din pricina greşelilor noastre, ci şi pentru a 4:21 Avraam nu a ştiut cum Îşi va îm­plini le îndepărta. El a fost înviat pentru îndreptă- Dumnezeu făgăduinţa, dar asta nu avea impor- ţirea noastră – adică, pentru a demonstra că tanţă. El Îl cunoştea pe Dumnezeu şi avea Dumnezeu era întru totul satisfăcut de lucrarea toată încrederea că Dumnezeu era întru totul lui Cristos, prin care suntem noi îndreptăţiţi. În capabil să facă ceea ce promisese. Înt­r-o pri- primul caz, greşelile noastre au constituit pro- vinţă, a fost vorba de o credinţă minu­nată, dar blema ce trebuia rezolvată. În al doilea caz, într-alta a fost şi lucrul cel mai raţional pe îndreptăţirea noastră este rezultatul, pe care care-l putea face, întrucât cuvân­tul lui l-a asigurat învierea lui Cristos. Nu putea exis- Dumnezeu este cel mai sigur lucru din uni­ ta nici o îndreptăţire, dacă Cristos rămânea în vers. Prin urmare, Avraam nu risca în nici un mormânt! Dar realitatea faptului că El a în­viat fel, dacă credea în cuvântul lui Dumne­zeu! ne spune că lucrarea s-a înche­iat, preţul a fost 4:22 Lui Dumnezeu I-a făcut şi-I face plătit, iar Dumnezeu este acum infinit de mul- plăcere întotdeauna să găsească un om care ţumit de lucrarea de ispăşire pentru păcat a să-L ia pe cuvânt. Şi astfel i-a trecut lui Mântuitorului. Avraam în cont dreptatea (neprihănirea). Unde mai înainte exista un sold de păcat şi F. Foloasele practice ale Evangheliei vinovăţie, acum nu mai era decât o poziţie (5:1-11) neprihănită (dreaptă) înaintea lui Dumnezeu. Apostolul face încă un pas important în Avraam fusese izbăvit de condamnare, fiind pledoaria sa pentru îndreptăţire, punând îndrept­ăţit de către un Dumnezeu sfânt, prin ur­mătoarea întrebare: Care sunt foloasele cre­dinţă. înd­ reptăţirii în viaţa credinciosului? Cu alte 4:23 Naraţiunea istorică a îndreptăţirii sale cu­vinte, dă ea rezultate? Se cunoaşte vreun prin credinţă nu a fost scrisă numai pentru el. ef­ect? Răspunsul lui este un răsunător da, Desigur, într-o privinţă, a fost scrisă pentru el ap­ostolul enumerând şapte binecuvântări majo- – ca document permanent, consemnând achita- re pe care le posedă fiecare credincios. rea sa şi poziţia nouă de desăvârşire înaintea Bi­necuvântările acestea se revarsă peste cre­ lui Dumnezeu. dincios prin Cristos. El este Mediatorul între

Romani 515 Dumnezeu şi om şi toate darurile lui Dum­ necaz. Am fost puşi la probă şi am fost apro- nezeu sunt canalizate prin Domnul Isus. baţi. Or, acest sentiment de aprobare ne umple 5:1 Primul beneficiu mare de care avem de nădejde. Ştim că El lucrează în viaţa parte toţi cei care am fost îndreptăţiţi prin noastră, dezvoltând caracterul nostru. Asta ne credinţă este pacea cu Dumnezeu prin dă încrederea că, odată ce a început o lucrare Domnul nostru Isus Cristos. Războiul s-a bună în noi, El o va duce negreşit la îndepli- sfârşit. Ostilităţile au încetat. Prin lucra­rea lui nire (Filip. 1:6). Cristos, toate pricinile de duşmănie dintre 5:5 Nădejdea nu dezamăgeşte. Dacă am sufletul nostru şi Dumnezeu au fost înlătura­te. nădăjdui într-un lucru, constatând mai târziu Noi am fost transformaţi din vrăjmaşi în prie- că nu vom obţine niciodată lucrul acela, nădej- teni, prin miracolul harului. dea noastră ar fi făcută de ruşine sau dezamă- 5:2 ...prin care ne bucurăm de acces la o gită. Dar nădejdea mântuirii noastre nu va fi poziţie de favoare indescriptibil de mare înain- făcută niciodată de ruşine. Noi nu vom fi nici- tea lui Dumnezeu. Noi suntem acceptaţi în odată dezamăgiţi şi nici­când nu vom constata Preaiubitul. Prin urmare, noi suntem atât de că ne-am pus încreder­ea într-o speranţă deşar- aproape de Dumnezeu şi atât de îndrăgiţi de tă. Cum putem fi atât de siguri? Pentru că El cât este Preaiubitul Său Fiu. Tatăl ne întin- dragostea lui Dumne­zeu a fost turnată în ini- de sceptrul Său de aur, primindu-ne cu braţele mile noastre. Drag­ ostea lui Dumnezeu ar deschise, ca pe fii ce sântem, şi nu ca pe putea însemna fie dragostea noastră pentru străini. Harul acesta – sau starea aceas­ta de Dumnezeu, fie dragostea Sa pentru noi. Aici favoare – îmbracă toate aspectele poziţiei noas- este sensul al doilea, întrucât versetele 6-20 tre înaintea lui Dumnezeu, poziţie care este tot reiterează câteva dintre marile dovezi ale dra- atât de perfectă şi perma­nentă ca a lui Cristos, gostei lui Dumnezeu pentru noi. Duhul Sfânt, întrucât noi suntem în El. care ne-a fost dat în clipa în care am crezut, Şi, ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, ne inundă inima cu aceste expresii ale iubirii ne bucurăm de asemenea în nădejdea slavei eterne a lui Dumnezeu şi prin acestea suntem lui Dumnezeu. Asta înseamnă că aşteptăm cu asiguraţi de faptul că El ne va duce fără greş bucurie vremea când, nu numai că vom privi în cer. După ce ai pri­mit Duhul, vei simţi că ţintă la splendoarea lui Dumnezeu, ci noi înşi- Dumnezeu te iubeşte. Acesta nu este un senti- ne vom fi manifestaţi în glorie (vezi Ioan ment vag, mistic, că „Cineva, acolo sus“ are 17:22; Col. 3:4). Noi nu putem pricepe de­plina grijă de omenire, ci o convingere lăunt­rică de semnificaţie a acelei speranţe cât suntem pe nezdruncinat că un Dumnezeu pers­onal te acest pământ, după cum nu vom înc­eta să ne iubeşte pe tine, ca individ. minunăm de ea, dincolo, de-a lungul întregii 5:6 În versetele 6-20, Pavel argumen­tează veşnicii. de la simplu la complex. Logica la care recur- 5:3 A patra binecuvântare ce decurge din ge el este următoarea: dacă dragos­tea lui îndreptăţire este faptul că ne bucurăm şi în Dumnezeu s-a revărsat peste noi pe când necazuri – nu atât în disconfortul pe care ni-l eram duşmanii Lui păcătoşi, oare nu ne va aduc acestea în prezent, cât în rezultatele lor păzi El, cu atât mai mult, acum, când suntem finale (vezi Ev. 12:11). Este unul din paradoxu- ai Lui? Cu asta am ajuns la cel de-al cinci­lea rile minunate ale credinţei creştine, ca bucuria bene­ficiu al îndreptăţirii noastre: noi avem sigu­ să coexiste cu suferinţa. Opusul bucuriei este ranţa veşnică în Cristos. În elabo­rarea aces­tei păcatul, nu suferinţa. Unul din produsele secun- teme, apostolul introduce cinci elemente, care dare ale necazurilor este faptul că acestea începe fiecare cu cuvintele: „cu atât mai produc perseverenţa sau statornicia. Niciodată mult“. nu am putea să dobând­im perseverenţa, dacă „Cu atât mai mult“ în ce priveşte izbăvi­rea vieţile noastre ar fi lipsite de necazuri. de mânie (5:9). 5:4 Pavel explică în continuare că perse­ „Cu atât mai mult“ în ce priveşte păstra­rea verenţa formează caracterul. Când Dumne­ noastră, prin viaţa Lui înviată (5:10). zeu vede cum răbdăm, atunci când trecem „Cu atât mai mult“ în ce priveşte darul prin încercări, ridicându-ne privirile spre El, harului (5:15). pentru ca El să-Şi aducă la îndeplinire planu­ „Cu atât mai mult“ faptul că credincioşii rile prin necazurile ce ni le hărăzeşte, atunci vor domni în viaţă (5:17). El ne premiază cu Pecetea Aprobării Sale, „Cu atât mai mult“ în ce priveşte harul pentru că am fost perseverenţi şi răbdători în abundent (5:20).

516 Romani În versetele 6, 7 şi 8, Pavel subliniază ce concepe oare că El ne va lăsa să pierim, până eram noi (păcătoşi neputincioşi şi nelegiuiţi), la urmă? când Cristos a murit pentru noi. În versetele 9 Mântuiţi de mânie ar putea însemna fie şi 10, el subliniază ce suntem în prezent „mântuiţi prin scoaterea noastră afară din (îndreptăţiţi prin sângele lui Cristos, împăcaţi mânie“, fie „izbăviţi de orice contact cu prin moartea Lui) şi certitudinea ce rezultă din mânia“. Aici credem că prepoziţia apo în toate acestea, cu privire la ceea ce va face greacă se referă la sensul al doilea – de mân- Mântuitorul pentru noi (adică, ne va izbăvi de tuire de orice contact cu mânia lui Dum­nezeu, mânie, ne va păstra şi păzi prin viaţa Lui). fie în timp, fie în eternitate. Mai întâi, ni se aminteşte că eram slabi, 5:10 Revenind la ceea ce eram odinioară neputincioşi, fără putere şi incapabili de a ne şi la ce suntem acum, gândiţi-vă la următorul mântui pe noi înşine. Dar la timpul pre­stabilit, lucru: Tocmai pe când eram duşmani am fost Domnul Isus Cristos a vizitat planeta noastră împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului şi a murit pentru oameni. Şi El nu a murit Său. Eram ostili faţă de Domnul şi împăcaţi pentru oamenii buni, cum ar putea presupune cu această stare. Lăsaţi în voia noastră, nu cineva, ci pentru păcătoşi. Nu era în noi nici simţeam deloc nevoia de a fi împăcaţi cu El. o virtute, nici o strălucire care să ne recoman- Gândiţi-vă: duşmani ai lui Dumnezeu! de în faţa lui Dumnezeu. Dim­po­trivă, noi Dar Dumnezeu nu a împărtăşit atitudinea eram total nevrednici, dar Cristos a murit noastră în această privinţă, ci a intervenit în pentru noi, în pofida aces­tui lucru. cadrul unei manifestări exclusive de har. 5:7 Acest act de iubire divină a fost unic Moartea substitu­ţionară a lui Cristos a înlăturat şi fără precedent în experienţa umană. Viaţa cauza ostilit­ăţii noastre faţă de Dumnezeu – celor mai mulţi oameni le este scumpă, şi adică, păcatele noastre. Prin credinţa în Cristos nimeni nu s-ar gândi să şi-o piardă pentru o am fost împăcaţi cu Dumnezeu. persoană nevrednică. De pildă, cei mai mulţi Dacă Dumnezeu ne-a cumpărat împăca­rea oameni nu ar muri pentru un ucigaş, pentru cu un preţ atât de mare, oare ne va lăsa El un adulter sau un gangster. De fapt, cei mai vreodată să pierim? Dacă am fost împă­caţi mulţi oameni nu ar muri nici pentru un om prin moartea Fiului Său, care este un simbol drept, adică pentru unul care este onest, vred- al totalei slăbiciuni, oare nu vom fi noi păziţi nic de încredere, dar nu neapărat un om cu până la sfârşit, prin viaţa actuală a lui Cristos inima caldă. Ar fi posibil, într-un caz ext­rem, – o viaţă de infinită putere – la dreapta lui ca cineva să moară pentru un om bun, adică Dumnezeu? Dacă moartea Lui a avut atâta unul cu inima bună, o persoană priete­noasă, putere să ne mântuiască, cu cât mai mult va iubitoare şi demnă de a fi iubită. avea viaţa Lui puterea de a ne păzi! 5:8 Dragostea lui Dumnezeu este comp­let 5:11 Şi acum am ajuns la al şaselea bene- supranaturală, nefiind din lumea aceasta. El ficiu al îndreptăţirii: De asemenea, ne bucu­ Şi-a demonstrat dragostea Sa minunată faţă de răm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus. noi, trimiţându-L pe Preaiubitul Său Fiu să Nu numai că ne bucurăm de darurile Lui, ci moară pentru noi, pe când eram noi încă ne bucurăm şi de Dătătorul acestor daruri! păcătoşi. Dacă întrebăm de ce a făcut El acest Înainte de a fi fost mântuiţi, ne găseam bucu- lucru, trebuie să căutăm răspunsul în voia ria în alte lucruri. Acum tresăltăm de bucurie suverană a lui Dumnezeu Însuşi. Căci nu era ori de câte ori ne amin­tim de El şi suntem nimic bun în noi, care să reclame o atare iubi- trişti ori de câte ori uităm de El. Care a fost re. factorul acestei extraordin­are transformări, ce 5:9 Acum există un nou set de condiţii. ne-a făcut să ne putem bucura atât de mult în Noi nu mai suntem socotiţi păcătoşi vinovaţi. Dumnezeu? A fost lucrarea Domnului Isus Cu preţul enorm de mare al sângelui Mântui­ Cristos. Ca în cazul tuturor celorlalte binecu- torului, pe care l-a vărsat pentru noi la Cal­var, vântări ale noastre, bucuria aceasta ne parvine noi am fost socotiţi neprihăniţi (drepţi) înaintea prin El. lui Dumnezeu. Întrucât El a plătit un preţ atât Al şaptelea beneficiu de care se bucură cei de mare ca să ne îndreptăţească pe când eram îndreptăţiţi îl găsim în cuvintele: Am primit noi păcătoşi, oare nu ne va mânt­ui El cu atât acum împăcarea.16 Împăcarea se referă la mai mult de mânie, prin Crist­os? Dacă El stabilirea armoniei între Dumnezeu şi om prin deja a plătit preţul cel mai mare, ca să ne lucrarea jertfitoare a Mântuitoru­lui. Pătrunderea aducă în starea de har înaintea Sa, mai putem păcatului (în fiinţa umană) a produs înstrăina-

Romani 517 re, alienare şi vrăjmăşie între om şi Dumnezeu. 14 arată că aici este vorba despre moartea Prin îndepărtarea păcatului, ce provocase alie- fizică.) narea, Domnul Isus i-a restabilit pe cei ce Când ajungem la acest pasaj din Scriptu­ră, încred în El la starea de armonie cu în mod inevitabil se ridică unele întrebări. E Dumnezeu. Observăm, în treacăt, că nu drept oare ca urmaşii lui Adam să fie conside- Dumnezeu trebuia să se împace, ci omul avea raţi păcătoşi, doar pentru că el a păcătuit? Îi nevoie să se împace, întrucât el era în vrăjmă- condamnă oare Dumnezeu pe oameni pentru şie cu Dumnezeu. că s-au născut păcătoşi, sau doar pentru acele G. Triumful lucrării lui Cristos asupra păca- păcate pe care le-au săvârş­it ei înşişi? Dacă oamenii se nasc cu o natură păcătoasă, şi tului lui Adam (5:12-21) dacă, în consecinţă, ei păcătuiesc pentru că 5:12 Restul capitolului 5 îndeplineşte rolul s-au născut păcătoşi, cum mai poate Dum­ de punte de legătură între prima parte a scriso- nezeu să-i facă răspunz­ători pentru faptele rii şi următoarele trei capitole. El se leagă de lor? prima parte prin faptul că reia tema condamnă- Învăţaţii Scripturii s-au muncit să găseas­că rii prin Adam, a îndreptăţirii prin Cristos şi prin răspuns la acestea şi la o mulţime de întrebări faptul că ne arată cum lucrar­ea lui Cristos similare, ajungând la o surprinzătoar­e varietate depăşeşte cu mult, prin bine­cuvântarea adusă, de concluzii. Totuşi, există anu­mite fapte de toată mizeria şi pierderea provocate de lucrarea care putem fi siguri. lui Adam. Această secţiune se leagă de capito- Mai întâi, Biblia ne învaţă că, într-adev­ăr, lele 6-8 prin tranzi­ţia de la îndreptăţire la sfinţi- toţi oamenii sunt păcătoşi, atât prin natură, cât re şi de la pă­catele individuale la păcatul din şi prin practică. Orice persoană născută din natura umană. părinţi umani moşteneşte păcatul lui Adam, pe Adam este înfăţişat în aceste versete drept de o parte, şi, în plus, păcătu­ieşte ca urmare a capul federal sau reprezentantul tuturor celor propriilor sale opţiuni. care se află în creaţia veche. Cristos este pre- În al doilea rând, ştim că plata păcatului zentat drept Capul Federal al tuturor celor care este moartea – atât moartea fizică, cât şi eter- se află în noua creaţie. O căpe­te­nie fed­erală na despărţire de Dumnezeu. acţionează în numele celor a­flaţi sub conduce- Dar nimeni nu este obligat să plătească rea sa. De pildă, când preş­edintele unei ţări plata păcatului, decât dacă el însuşi decide să promulgă prin semnă­tura sa un proiect de facă acest lucru. Acesta este un punct foarte lege, conferindu-i ca­racter juridic, legea intrând important. Cu un preţ enorm, Dumnezeu L-a astfel în vigoare, el acţionează în numele tutu- trimis pe Fiul Său să moară ca Înlocuitor pen- ror cetăţenilor acelei ţări. tru păcătoşi. Mântuirea de păcat şi de plata sa Asta s-a întâmplat şi în cazul lui Adam. Ca este oferită acum în dar, fără plată, prin cre­ urmare a păcatului său, moartea umană a intrat dinţa în Domnul Isus Cristos. în lume. Moartea a devenit soarta comună a Omul este condamnat pe baza a trei teme- tuturor descendenţilor lui Adam, întrucât toţi iuri: El posedă o natură păcătoasă, păcatul lui păcătuiseră în şi prin el. E drept că toţi au Adam îi este atribuit şi, în al treilea rând, el comis şi acte individuale de păcăt­uire, dar nu la însuşi este păcătos prin prac­tică. Dar vina lui asta se referă textul de faţă. Ideea subliniată de cea mai mare o constituie faptul că respinge Pavel este că păcatul lui Adam a fost un act mântuirea pe care i-a asig­urat-o Dumnezeu reprezentativ şi că ur­maşii lui sunt socotiţi ca (Ioan 3:18, 19, 36). unii care au păcătuit în el. „Bine, va întreba cineva, dar cum stăm cu Cineva ar putea obiecta, spunând că Eva a cei care nu au auzit niciodată Evanghe­lia?“ fost aceea care a comis primul păcat pe Un răspuns parţial la această întrebare îl găsim pământ, nu Adam. Lucrul acesta este adevă­rat, în capitolul 1. Dincolo de asta, ne putem odih- dar întrucât Adam a fost creat primul, lui i s-a ni, pe deplin asiguraţi, că Judecă­torul întregului acordat poziţia de cap. Prin urmare, se consi- pământ va proceda corect (Gen. 18:25). Că El deră că el a acţionat în numele tuturor descen- nu va acţiona niciodată în mod nedrept sau denţilor săi. nejust. Toate hotărârile Sale se bazează pe Când apostolul Pavel spune că moartea a echitate şi dreptate. Deşi anumite situaţii pre- trecut asupra tuturor oamenilor, el se referă zintă probleme pentru privirea noastră înceţo- la moartea fizică, chiar dacă păcatul lui Adam şată, pentru El acestea nu sunt deloc probleme. a adus şi moartea spirituală. (Vers­etele 13 şi Când va fi fost audiată ultima cauză şi uşile

518 Romani sălii de judecată se vor fi închis, nimeni nu va El a devenit posibil prin harul unui singur avea temei legitim de a ataca verdictul Său, Om, Isus Cristos. A fost o dovadă extraor­ prin recurs. dinară de har ca El să moară pentru creatu­rile 5:13 Pavel va demonstra acum că păcatul Sale răzvrătite. Prin moartea Sa jertfitoar­e de lui Adam a afectat întreaga omenire. Mai pe cruce, darul fără plată al vieţii veşn­ice este întâi, el arată că păcatul era în lume în pe- oferit celor mulţi. rioada de la Adam la darea legii pe Munt­ele Termenul mulţi apare de două ori în textul Sinai. Dar în timpul acela nu exista o lege a acesta, referindu-se, de fiecare dată, la altă lui Dumnezeu, precis revelată. Adam primise categorie de oameni. Prin primul mulţi se o poruncă orală clară din partea Dom­nului şi, înţelege întreaga categorie a celor care au cu multe veacuri mai târziu, Cele Zece Porunci devenit supuşi morţii, ca urmare a greşelii lui au constituit o revelaţie precisă a legii divine, Adam. Prin al doilea mulţi se înţelege cate­ redată în scris. Dar în intervalul dintre aceste goria tuturor celor care devin membri ai noii două puncte oamenii nu au avut un cod juri- creaţii, a cărei Căpetenii Federale este Cristos. dic din partea lui Dumnezeu. Prin urmare, În această categorie sunt incluşi doar cei peste deşi a existat păcat în această perioadă, nu a care a abundat harul lui Dumne­zeu – adică, existat călcare de lege, întrucât călcarea legii credincioşii adevăraţi. Deşi îndu­rarea lui este considerată violarea unei legi cunoscute. Dumnezeu se revarsă peste toţi, harul Lui este Dar păcatul nu este ţinut în seamă, ca o trans- însuşit doar de cei care îşi pun încrederea în gresie, câtă vreme nu este o lege, care să-l Mântuitorul. interzică. 5:16 Mai există un contrast important între 5:14 Totuşi moartea nu a plecat în con- păcatul lui Adam şi darul lui Cristos. Unica cediu în perioada în care n-a existat lege. Cu greşeală a lui Adam a adus judecata inevita- singura excepţie a lui Enoh, moartea a ţinut bilă, iar verdictul rostit a fost: „Cond­amnat“. omenirea în ghearele sale. Nu putem afirma Pe de altă parte, darul fără plată al lui Cristos că oamenii aceştia au murit pentru că au căl- s-a ocupat în mod eficient de multele greşeli, cat vreo poruncă clară a lui Dumnezeu, cum nu doar de una singură, av­ând drept urmare făcuse Adam. Atunci de ce au murit? verdictul: „Achitat“. Pavel subliniază diferenţa Răspunsul e uşor de dedus: au murit pentru dintre păcatul lui Adam şi darul lui Cristos, că păcătuiseră în Adam. Toţi cei care şi-au dintre groaznica perturb­are provocată de un pus credinţa în Domnul au fost salvaţi pe păcat şi extraor­dinara izbăvire de multe păcate, vecie. Cu toate acestea, ei au murit din punct realizată de Cris­tos. Iar în final face distincţie de vedere fizic şi motivul pentru care au murit între ver­dictul de condamnare şi cel de l-a constituit păcatul căpeteniei federa­le, Adam. îndreptă­ţire. În rolul său de căpetenie federală, Adam a 5:17 Prin greşeala unuia singur, moar­tea fost un tip al Celui care avea să vină – adică a domnit, ca un tiran crud. Dar prin darul al Dom­nului Isus Cristos. În versetele urmă- liber al dreptăţii – un dar de har copleşitor toare, Pavel va dezvolta tema acestor două de mare – toţi credincioşii dom­nesc în viaţă căpet­enii federale, dar mai mult prin contrastul prin acel Unul singur, Isus Cristos. dintre ele, decât prin asemănările dintre ele. El Ce har măreţ este acesta, ca noi să fim nu va arăta că: doar izbăviţi de sub dominaţia tiranică a mor- ţii asupra noastră, ci să domnim ca regi, bucu- În Cristos fiii lui Adam beneficiază de mai multe rându-ne de viaţă acum şi în veci de veci! binecuvântări decât cele pierdute de tatăl lor. Înţelegem noi oare acest lucru? Îl apreciem noi la justa lui valoare? Trăim noi oare ca o 5:15 Primul contrast este între greşeala lui spiţă regală a cerului, sau, mai degrabă, ne Adam şi darul fără plată al lui Cristos. Prin târâm în colbul acestei lumi? călcarea de lege a primului om, cei mulţi au 5:18 Greşeala lui Adam a adus con­ murit. „Cei mulţi“ se referă, desig­ur, la des- damnare pentru toţi oamenii, dar fapta de cendenţii lui Adam. Moartea de aici este atât dreptate a lui Cristos a adus îndreptăţirea fizică, cât şi spirituală. vieţii – adică îndreptăţirea care se transpu­ne Darul fără plată a fost dat cu mult mai printr-o viaţă – şi aceasta a fost adusă tuturor din belşug pentru cei mulţi. Darul fără plată oamenilor. este manifestarea minunată a harului lui Iarăşi, termenul toţi din acest verset nu se Dumnezeu, revărsat din plin peste păcătoşi. referă la o singură categorie de oameni. Pri­

Romani 519 mul toţi se referă la toţi cei care sunt în primit mai multă slavă şi omul a primit mai Ad­am. Al doilea toţi se referă la toţi cei care multe binecuvântări prin jertfa lui Cristos, sunt în Cristos. Lucrul acesta reiese clar din decât dacă păcatul nu ar fi pătruns niciodată cu­vintele versetului precedent: „cei care pri­ în lume. Noi suntem mai câştigaţi în Cristos mesc plinătatea harului şi darul liber al drep­ decât am fi putut fi vreo­dată în Adamul căzut. tăţii...“ Darul trebuie primit prin credinţ­ă. Dacă Adam nu ar fi păcătuit niciodată, el ar fi Nu­mai cei care se încred în Domnul primesc beneficiat de viaţă permanentă pe pământ în în­dreptăţirea vieţii. Grădina Eden. Dar el n-ar fi avut perspectiva 5:19 După cum prin neascultarea lui de a deveni un copil răscumpărat al lui Adam de porunca lui Dumnezeu cei mulţi au Dumnezeu, moşten­itor al lui Dumnezeu sau fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascul­tarea co-moştenitor cu Isus Cristos. El nu avea nici lui Cristos de Tatăl mulţi care se încred în El o făgăduinţă că va avea parte de un loc în cer sunt declaraţi drepţi. Ascultarea lui Cristos sau că va fi cu Cristos şi ca El, în veci de L-a condus la cruce, unde a purtat păcatul în veci. Binecuvânt­ările acestea se capătă doar locul nostru. prin lucrarea răscumpărătoare a lui Isus Este zadarnic efortul universaliştilor de a Cristos, Domnul nostru. încerca să dovedească, prin aceste versete, că H. Calea Evangheliei către o trăire sfântă toţi oamenii vor fi mântuiţi, până la urmă. Textul de faţă se ocupă de două căpetenii (cap. 6) fed­erale, fiind clar că, după cum păcatul lui Ceea ce a spus Pavel la încheierea capi­ A­dam îi afectează pe cei care sunt „în el“, tot tolului 5 – că harul s-a înmulţit cu mult mai aşa, de fapta dreaptă a lui Cristos benefi­ciază mult decât păcatul omului – dă naştere la o doar cei care sunt „în El“. altă întrebare, foarte importantă. Permite sau 5:20 Spusele lui Pavel de până acum îl încurajează învăţătura Evangheliei (că mân­ vor fi consternat pe contestatarul evreu de la tuirea este prin har) trăirea în păcat? început, pentru care totul gravitează în jurul Răspunsul este un categoric „nu!“, aşa cum legii. Acum acest contestatar află că păcatul şi reiese din capitolele 6-8. Aici în capitol­ul 6 mântuirea îşi au punctul de sprijin nu în lege, răspunsul e axat pe trei cuvinte cheie: a şti ci în cele două căpetenii federale. Dacă aşa (versetele 3 şi 6); a se socoti sau a se conside- stau lucrurile, el ar putea fi ispitit să întrebe: ra (v. 11); şi a da sau a prezenta (v. 13). „Atunci de ce a mai fost dată le­gea?“ La care Vom reuşi să înţelegem mai bine argu­ apostolul îi va răspunde: Legea a intervenit ca mentul la care recurge Pavel în acest capitol, să se înmulţească greşeala. Nu ea a generat dacă vom înţelege mai întâi deosebirea dintre păcatul, ci rolul ei a fost de a pune în eviden- poziţia credinciosului şi practica sa. Poziţia lui ţă greşeala comisă împotriva lui Dumnezeu. este locul pe care îl ocupă în Cristos. Practica Legea nu i-a salvat pe oameni de păcat, ci a se referă la ceea ce este sau ar trebui să fie în dezvăluit păcatul în toată hidoşenia lui. viaţa de zi cu zi. Dar harul lui Dumnezeu se dovedeşte a fi Harul ne aşază în poziţia pe care o ocu- cu mult mai mare decât păcatul omului. Unde păm, ca mântuiţi, înaintea lui Dumnezeu, după s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit care ne învaţă să umblăm într-un chip vrednic şi mai mult! de această poziţie. Poziţia noastră este absolut 5:21 Acum, după ce domnia păcatului, perfectă, întrucât suntem în Cristos. Practica care aduce moarte tuturor oamenilor, s-a noastră ar trebui să cores­pundă tot mai mult încheiat, harul domneşte prin dreptate, dând cu poziţia pe care o ocupăm. Deşi ea nu va viaţă veşnică prin Isus Cristos Domn­ ul nos- corespunde niciodată întru totul, până când Îl tru. Observaţi că harul domneşte prin drep- vom vedea pe Mântuitorul în cer, cât trăim pe tate. Toate cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu au acest păm­ ânt, ar trebui să ne conformăm tot fost întrunite, iar pedeapsa leg­ii a fost plătită, mai mult chi­pului Său. Dumnezeu putând acum să dea viaţă veşnică Apostolul prezintă mai întâi adevărul iden- tuturor celor care se apropie de El prin meritele tificării noastre cu Cristos prin moartea şi lui Cristos, Înlocuitorul lor. învierea Sa, după care ne îndeamnă să trăim Poate că în aceste versete găsim un răs- în lumina acestui mare adevăr. puns parţial la întrebarea atât de des întâlnită: 6:1 Contestatarul evreu vine în acest punct „De ce a permis Dumnezeu să pătrundă păca- cu un argument pe care îl consideră zdrobitor: tul în lume?“ Răspunsul este că Dumnezeu a Dacă Evanghelia harului ne învaţă că păcatul

520 Romani omului face posibilă o şi mai mare manifesta- care botez se referă el?“, ceea ce nec­esită o re a harului lui Dumnezeu, atunci nu sugerea- explicaţie. ză asta că noi ar trebui să contin­uăm să Când cineva este mântuit, el este botezat păcătuim, pentru ca harul să se înmulţească şi în Cristos Isus, în sensul că se identifică cu mai mult? Cristos prin moartea şi învierea Lui. Acesta Iată varianta modernă a acestui argu­ment: nu e totuna cu botezul în Duhul sau botezul „Tu spui că oamenii sunt mântuiţi prin har, Duhului, deşi ambele au loc simultan. Ulti­mul prin credinţă, fără lege. Dar dacă tot ce trebu- botez îl aşază pe credincios în trupul lui ie să faci pentru a fi mântuit este să crezi, Cristos (1 Cor. 12:13); nu este un botez în atunci poţi continua să trăieşti în pă­cat“. moarte. Botezul în Cristos înseamnă că, în Conform acestui argument, harul nu constituie socoteala lui Dumnezeu, credinciosul a murit o motivaţie suficient de mare pentru a trăi o cu Cristos şi a fost înviat cu El. viaţă de sfinţenie, ci oamenii trebuie puşi sub Prin referirea sa la botez în acest context, constrângerile legii. Pavel se gândeşte atât la identificarea noastră S-a făcut sugestia utilă că în capitol găsim spirituală cu Cristos, cât şi la zugrăvirea aces- patru răspunsuri la întrebarea: Să continuăm teia, prin botezul în apă. Dar, pe măsură ce îşi să păcătuim?, după cum ur­mează: dezvoltă argumentul, el pare să pună mai mult 1. Nu poţi să continui să păcătuieşti, întrucât accentul pe botezul cu apă, amint­indu-le citito- rilor săi cum au fost ei „îngro­paţi“ şi „sădiţi acum eşti unit cu Cristos. Nu este raţional împreună“ în „asemănarea“ morţii lui Cristos. (v. 1-11). Noul Testament nu concepe situaţia an­or­ 2. Nu mai este nevoie să trăieşti în păcat, întru- mală a credinciosului nebotezat. El presu­pune cât dominaţia păcatului a fost zdrobită prin că cei care sunt convertiţi se vor boteza ime- har. Acesta este elemen­tul „apel“ (versetele diat. Aşa se explică de ce Domnul rosteş­te 12-14). cuvintele credinţă şi botez în aceeaşi propozi- 3. Nu ai voie să mai trăieşti în păcat, întrucât ţie, fără nici o pauză între ele: „cine va crede păcătuind, ai lăsa din nou păcatul să fie şi va fi botezat va fi mântuit“ (Marc­u 16:16). stăpânul tău. Acesta este elementul „porun- Deşi botezul nu constituie o condiţie necesară că“ (versetele 15-19). mântuirii, el trebuie neapă­rat înfăptuit, ca un 4. Nu cumva să mai păcătuieşti, întrucât păcă- semn public al faptului că persoana respectivă tuirea te duce la dezastru. Acesta este ele- a fost mântuită. mentul „avertizare“ (v. 20-23).17 6:4 Botezul cu apă e o demonstraţie vizu- 6:2 Prin urmare, primul răspuns pe care îl ală a botezului în Cristos, prin care credincio- dă Pavel este că nu putem continua să păcătu- sul este înfăţişat cufundându-se în apele întu- im, întrucât am murit faţă de păcat. Acesta necate ale morţii (prin persoana Domnului este un adevăr care se referă la po­ziţia noas- Isus), acest botez zugrăvind şi noul om în tră. Când Isus a murit pentru păcat, El a Cristos, care iese din apă, pentru a trăi de murit ca Reprezentant al nostru. El a murit nu acum încolo noua viaţă în Cristos. Într-un fel, numai ca Înlocuitor al nostru – adică, pentru am putea spune că, atunci când se botează, noi sau în locul nostru – ci a murit şi ca credinciosul asistă la funeraliile vechiului său Reprezentant al nostru – adică, ca noi. Prin eu. Când intră sub apă, el spune: „Tot ce urmare, când a murit El, am murit şi noi. El eram, ca fiu păcătos al lui Adam, a fost dat a murit faţă de întreaga chestiune a păcatului, morţii pe cruce“. Iar când iese din apă, el rezolvând-o o dată pentru totdeauna. Toţi cei spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte care sunt în Crist­os sunt văzuţi de Dumnezeu în mine“ (vezi Gal. 2:20). ca unii care au murit faţă de păcat. Conybeare şi Howson afirmă că „pasajul Asta nu înseamnă că credinciosul este fără acesta nu poate fi înţeles dacă nu ţinem seama păcat. Ci înseamnă că el se identifică cu de faptul că botezul în perioada pri­mară a bise- Cristos în moartea Lui şi în tot ce înseamnă ricii se făcea prin cufundare în apă“. moartea Lui. Apostolul continuă apoi, afirmând că învie- 6:3 Primele cuvinte cu care îşi începe rea lui Cristos ne învredniceşte să umblăm în Pavel prezentarea sunt: NU ŞTIŢI. El intro­ înnoirea vieţii. El afirmă că Crist­os a fost duce tema botezului, pentru a arăta că este înviat din morţi prin gloria Tatălui. Asta incompatibil pentru credincioşi să continue în înseamnă că toate perfecţiunile divine ale lui păcat. Dar se ridică imediat întrebarea: „La Dumnezeu – dreptatea Sa, dragostea şi justiţia

Romani 521 – cereau ca El să-L învie pe Domnul Isus ca să nu mai fim robi ai păcatului. Tirania Cristos. Având în vedere ca­li­tăţile excelente ale păcatului asupra noastră a fost zdrobită. Persoanei Mântuitorului, nu ar fi fost în con- 6:7 Căci cel care a murit a fost eliberat de cordanţă cu caracterul lui Dumnezeu să-L lase păcat. Să luăm ca exemplu cazul unui om ce pe Mântui­torul în mormânt. Şi astfel, a fost condamnat la moarte prin elec­trocutare Dumnezeu L-a înviat. Iar noi, întrucât suntem pentru omorârea unui ofiţer de poliţie. De identificaţi cu Cristos prin învierea Sa, putem îndată ce moare acesta, el este eliberat (textu- şi trebuie să umblăm în noutatea vieţii. al: „îndreptăţit“) de păcatul acela. Pedeapsa a 6:5 După cum am fost uniţi cu Cristos, fost plătită, iar cazul este încheiat. printr-o asemănare cu moartea Lui, vom fi Şi noi am murit cu Cristos pe crucea una cu El şi prin asemănarea învierii Lui. Calvarului. Nu numai că pedeapsa ce o meri- Cuvintele asemănarea morţii Lui se referă la tam a fost plătită, ci şi strânsoarea păcat­ului amplasarea credinciosului sub apa botezul­ui. asupra vieţii noastre a fost zdrobită. Noi nu Unirea propriu-zisă a credinciosului cu Cristos mai suntem robi neputincioşi ai păcatului. a avut loc acum aproape două mii de ani, dar 6:8 Moartea noastră cu Cristos este doar botezul este „o asemănare“ a ceea ce s-a o latură a adevărului. Cealaltă este aceea că întâmplat atunci. vom şi trăi cu El. Noi am murit faţă de păcat, Noi nu numai că suntem cufundaţi sub iar acum trăim pentru neprihănire (dreptate). apă, ci şi ieşim din apă – aceasta fiind o ase- Stăpânirea păcatului asupra noast­ră a fost zdro- mănare a învierii Lui. Deşi este adevăr­at că bită. Acum noi avem parte de viaţa de după sintagma asemănarea nu face parte din textul înviere a lui Cristos, aici şi acum. Şi vom original, în a doua parte a versetu­lui, ea trebu- avea parte de ea de-a lungul întregii veşnicii, ie totuşi inclusă, pentru a com­pleta sensul. slăvit să fie Numele Lui! După cum am fost uniţi cu Cristos în ase- 6:9 Încrederea noastră se bazează pe faptul mănarea morţii Sale (prin cufundarea în apă), că Cristosul înviat nu va mai muri niciodată. tot aşa suntem uniţi cu El în asemă­narea învi- Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. erii Sale (fiind ridicaţi din apă). Cuvintele Moartea a avut stăpânire asupra Lui timp de vom fi nu presupun neapărat timpul viitor, trei zile şi trei nopţi, dar acum stăpânirea mor- după cum arată şi Hodge: ţii asupra Lui e, pe veci de veci, o chestiune încheiată, din domeniul trecutului. Cristos nu Nu este o referire la ceea ce urmează să se mai poate muri nicio­dată! întâmple în viitor, ci la certitudinea succesiunii 6:10 Când a murit Domnul Isus, El a sau la o legătură cauzală. Dacă are loc un eveni­ murit faţă de întreg subiectul păcatului, o dată ment, acesta va fi negreşit succedat de celălalt.18 pentru totdeauna. El a murit faţă de pretenţiile păcatului, faţă de plata păcatului, faţă de cerin- 6:6 Noi mărturisim prin botez că omul ţele păcatului şi faţă de pedeapsa păcatului. El nostru cel vechi a fost răstignit cu Cristos. a sfârşit lucrarea şi a achitat contul atât de Omul nostru cel vechi se referă la tot ce perfect, încât nu mai necesită nici o achitare eram în calitate de copii ai lui Adam – eul viitoare. Iar acum, când trăieşt­e, El trăieşte nostru vechi, nenăscut din nou, neregenerat, cu pentru Dumnezeu. Într-un sens, desigur, El a toate obiceiurile şi poftele sale vechi. La con- trăit întotdeauna pentru Dum­nezeu. Dar acum vertire noi ne dezbrăcăm de omul vechi, El trăieşte pentru Dumnez­eu în cadrul unei îmbrăcându-ne cu omul nou, ca şi când am noi relaţii, ca Cel Înviat, şi într-o nouă sferă, lepăda nişte haine murdare, îmbrăcându-ne cu în care nu mai poate păt­runde niciodată păca- haine curate, fără nici o pată (Col. 3:9, 10). tul. Răstignirea omului vechi pe crucea Înainte de a continua, să facem o recapi­tu­ Golgotei înseamnă că trupul păcatului a fost lare a primelor zece versete. Tema gene­rală scos din funcţie. Trupul păcatului nu se refe- este sfinţirea – metoda lui Dumnezeu prin ră la trupul fizic, ci înseamnă păcatul care care suntem învredniciţi să trăim o viaţă sfân- sălăşluieşte înăuntru, personificat printr-un tiran, tă. Cât priveşte starea noastră înaintea lui care domină persoana respectivă. Trupul acesta Dumnezeu, suntem văzuţi ca unii care am al păcatului a fost dezbrăcat de puterea lui murit cu Cristos şi am fost înviaţi cu El – adică anulat sau făcut inoper­ant, deposedat de stare înfăţişată de botez. Moartea noastră cu controlul ce-l deţinea asupra noastră. Ultima Cristos pune capăt istoriei noastre de bărbaţi şi propoziţie din frază arată că acesta este sensul: femei în Adam. Sentinţa pronunţată de

522 Romani Dumnezeu asupra omului nostru cel vechi nu 6:12 Am văzut în 6:6 că omul nostru cel a fost reformarea sa, ci moartea lui. Şi sentin- vechi a fost răstignit, pentru ca păcatul, tiranul ţa aceea a fost executată când noi am murit ce ne domina, să fie anihilat, iar noi să nu împreună cu Cristos. Acum suntem înviaţi cu mai fim robi neputincioşi ai păcatului. Acum Cristos şi umblăm în noua viaţă. Tirania păca- îndemnul practic se bazează pe ceea ce este tului asupra noastră a fost zdrob­ită, pentru că adevărat din punctul de vedere al poziţiei păcatul nu mai are nimic de spus pentru un noastre. Noi nu trebuie să lăsăm păcatul să om mort. Acum suntem liberi să trăim pentru mai domnească asupra trupului nostru muritor, Dumnezeu. prin ascultarea de dorinţele sale rele. La Calvar 6:11 Pavel a descris adevărul privitor la a luat sfârşit, prin moar­te, domnia păc­at­ului. poziţia noastră. Acum el se ocupă de evolu­ţia Se cere acum cooperar­ea noastră. Numai practică a acestui adevăr în viaţa noastră. Noi Dumnezeu poate să ne facă sfinţi, dar El nu o trebuie să NE SOCOTIM pe noi înşine va face fără implica­rea noastră benevolă. morţi faţă de păcat, dar vii faţă de Dum­nezeu 6:13 Cu asta ajungem la al treilea cuvânt în Cristos Isus Domnul nostru. cheie din acest capitol: ADUCEŢI (sau A ne socoti înseamnă aici a accepta ceea PREZENTAŢI). Noi nu trebuie să ne pre­ ce spune Dumnezeu despre noi, ca un lucru zentăm mădularele trupului nostru păcatului, adevărat, şi a trăi în lumina acestui adevăr, pentru a mai fi folosite ca arme sau instru­ după cum se exprimă Ruth Paxson: mente ale răutăţii. Obligaţia noastră solemnă este de a-I da lui Dumnezeu controlul asupra [Asta înseamnă] să credem ceea ce spune Dum­ mădularelor noastre, pentru ca ele să fie folo- nezeu la Romani 6:6 şi să ştim că este o realitate site pentru cauza dreptăţii (neprihănirii). La în propria noastră mântuire. Luc­rul acesta reclam­ ă urma urmelor, noi am fost înviaţi din morţi la un act concret de credin­ţă, care va avea drept viaţă şi, după cum ni se aminteşte la 6:4, tre- urmare o atitudine hotărâtă faţă de „omul cel buie să umblăm în viaţa cea nouă. vechi“. Noi ne vom vedea pe noi înşine acolo 6:14 Acum ni se dă un alt motiv pentru unde ne vede Dumnezeu – pe Cruce, daţi la care păcatul nu mai trebuie să aibă stăpânire moarte împreună cu Cristos. Credinţa va opera în asupra noastră, a credincioşilor. Primul motiv permanenţă, păstrându-ne acolo unde ne-a aşezat a fost acela că omul nostru cel vechi a fost harul. Asta ne antrenează foarte int­ens, întrucât răstignit cu Cristos (6:6). Al doilea motiv este înseamnă că ne-am dat consim­ţământul deplin la că noi nu suntem sub lege, ci sub har. condamnarea şi judecata pe care le aduce Păcatul deţine controlul asupra unei persoa- Dumnezeu peste omul nostru cel vechi, ca fiind ne aflate sub lege. De ce? Pentru că legea îi total nevrednic de a trăi şi depos­edat de orice spune ce să facă, dar nu-i dă şi put­erea să pretenţii asupra noastră. Primul pas este să înfăptuiască acest lucru. Iar legea stârneşte umblăm într-o sfinţenie practică, în acest proces dorinţe latente în natura umană decăzută, de a de socotire a vechiu­lui om ca fiind răstignit.19 face lucruri interzise. Este povestea veche de Ne socotim morţi faţă de păcat, când răs- când e lumea, că „fructul oprit este dulce“. pundem la ispită cum ar răspunde un om Păcatul nu are stăpânire asupra persoanei mort. Într-o zi Augustin a fost acostat de o aflate sub har. Credinciosul a murit faţă de femeie care fusese amanta lui înainte de con- păcat. El a primit Duhul Sfânt, care locuieşte în vertire. Când el a dat să treacă mai depart­e, el şi constituie puterea capabilă de a-l face să ea a strigat după el: „Augustine, nu mă mai trăiască o viaţă sfântă. Iar credinciosul aflat sub recunoşti? Sunt eu!“ La care Augustin a răs- har este motivat de dragostea sa pentru puns, iuţindu-şi paşii: „Ştiu că eşti tu, dar nu Mântuitorul, şi nu de frica de pedeaps­ă. Harul mai sunt eu!“20 Ceea ce a vrut să spună este singurul lucru care produce cu adevărat Augustin a fost că el era mort faţă de păcat şi sfinţenie. După cum s-a exprimat Denney: „Nu viu faţă de Dumnezeu. Un om mort nu mai constrângerea, ci inspiraţia este cea care ne eli- are nimic de a face cu imoralitatea, cu min­ berează de păcat. Nu Muntele Sinai, ci Muntele ciuna, cu înşelătoria, cu bârfa sau cu orice alt Calvarului este cel care ne face sfinţi“.21 păcat. 6:15 Cei care se tem de har insistă că Acum noi suntem vii faţă de Dumnezeu în acesta le-ar permite să trăiască în păcat. Pavel Cristos Isus. Asta înseamnă că am fost che- confruntă această opinie eronată pe faţă, maţi la sfinţenie, închinare, rugăciune, slujire şi punând întrebarea şi apoi răspunzând el însuşi rodnicie. printr-un răsunător NU. Noi suntem liberi de

Romani 523 lege, dar nu fără de lege. Harul înseamnă fie ilustrat, pentru a deveni in­teligibil. libertatea de a-L sluji pe Domnul, nu de a Înainte de convertirea lor, credincioşii îşi păcătui împotriva Lui. dăduseră trupurile lor, să fie sclave ale tuturor La 6:1 întrebarea a fost: „Să continuăm să formelor de necurăţie, dedându-se la tot felul păcătuim?“ Aici întrebarea este: „Să păcătuim de răutăţi. Acum ei trebuie să dedice aceleaşi numai puţin?“ În ambele cazuri, răspunsul este trupuri ca sclave ale neprihănirii, pentru ca un îngrozit: „Nicidecum!“ Căci Dum­nezeu nu vieţile lor să fie cu adevărat sfinte. poate tolera nici un păcat, oricât de mic. 16:20 Când erau sclavi ai păcatului, singu- 6:16 Este un fapt simplu al vieţii, că ­atunci ra libertate pe care o cunoşteau era lib­er­tatea când ne supunem în faţa cuiva, accept­ându-l sau detaşarea de neprihănire. Erau înt­r-o stare ca stăpân, am devenit sclavii acelei persoane. groaznică, legaţi de toate relele şi „li­beri“ doar Tot aşa, dacă ne vindem păcatului, devenim în sensul că nu făceau nimic bun! sclavii păcatului şi la capătul drum­ ului ne va 6:21 Pavel îi îndeamnă pe ei şi pe noi să aştepta moartea veşnică. Pe de altă parte, facem un inventar al roadelor vieţii dinainte de dacă ne hotărâm să ascultăm de Dumnezeu, mântuire – roade de care credincioşii se ruşi- rezultatul acestei acţiuni va fi o viaţă sfântă. nează acum. Marcus Rainsford a făcut un Sclavii păcatului sunt robiţi de vinovăţie, de asemenea inventar: frică şi de mizerie, dar slujitorii lui Dumnezeu sunt liberi să facă toate lucru­rile care îi sunt 1. Abuzarea de facultăţile noastre. 2. Călcar­ea în plăcute naturii noi. Oare se mai merită atunci picioare a afecţiunilor noastre. 3. Risipa de timp. să fii sclav, când poţi fi liber? 4. Folosirea greşită a influen­ţei. 5. Nedreptăţir­ea 6:17 „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu celor mai buni prieteni ai noştri. 6. Viol­area inte- că voi, care eraţi cândva slujitori ai păcatul­ui, reselor noastre supreme. 7. Ultra­gierea dragostei aţi răspuns sincer la impactul învăţăturii lui – în special a dragostei lui Dumne­zeu. Toate Cristos, când aţi intrat sub influenţa ei“ (JBP). acestea pot fi rezumate cu un singur cuvânt: Creştinii romani ascultaseră cu toată inima de RUŞINE.23 evanghelia harului faţă de care s-au angajat, precum şi de toată doctrina (învăţă­tura) pre- Sfârşitul acestor lucruri este moartea. zentată de Pavel în această scri­soare. „Orice păcat“, scrie A. T. Pierson, „tinde spre 6:18 Doctrina corectă ar trebui să con­ducă moarte, iar dacă se persistă în acel păcat, are la îndatoriri corecte. Răspunzând astfel adevăru- ca sfârşit, ca ţel şi roadă: moartea“.24 lui potrivit căruia ei au fost eliberaţi de sub 6:22 Convertirea transformă complet pozi- stăpânirea păcatului, ei au devenit sclavii nepri- ţia unui om. Acum el este liber de păcat, hănirii (dreptăţii). Sintagma elib­ eraţi de păcat acesta nemaifiind stăpânul lui, el devenind, de nu înseamnă că de acum ei nu mai au o natu- bunăvoie, un sclav al lui Dumnezeu. Ur­marea ră păcătoasă, după cum asta nu înseamnă că ei este o viaţă sfântă, acum şi în veşni­cie, la nu au mai săvârşit nici un păcat. Contextul capătul drumului. Desigur, cre­dincio­sul are arată că sintagma se referă la eliberarea de forţa viaţă veşnică încă de pe acum, dar acest ver- dominantă a păcatului în viaţa lor. set se referă la viaţă în toată plinătat­ea ei, 6:19 În versetul 18 apostolul s-a referit la inclusiv la trupul glorificat al învierii. sclavii neprihănirii, dar şi-a dat seama că cei 6:23 Apostolul face acum un rezumat al care trăiesc în neprihănire nu mai sunt sub temei discutate, prezentând o serie de con­traste robie. „Neprihănirea practică nu este sclavie, puternice: decât atunci când vorbim în felul oameni­ Doi stăpâni: păcatul şi Dumnezeu. lor“.22 Cei care practică păcatul sunt sclavii Două metode: plata şi darul fără plată. păcatului, dar cei pe care îi eliberează Fiul Două urmări: moartea şi viaţa veşnică. sunt liberi cu adevărat (Ioan 8:34, 36). Observaţi că viaţa veşnică este într-o Pavel explică că, prin folosirea analogiei cu Persoană şi că Persoana aceea este Cristos sclavii şi stăpânul el vorbeşte omeneşte, adică Isus, Domnul nostru. Toţi cei care sunt în foloseşte o ilustraţie luată din viaţa de toate Crist­os au viaţă veşnică. Atât şi nimic mai zilele. El procedează astfel din pricina slăbi- mult! ciunii firii lor – cu alte cuvinte, dato­rită nepu- tinţei lor intelectuale şi spirituale de a înţelege I. Locul legii în viaţa credinciosului adevărul, atunci când acesta este prezentat în (cap. 7) termeni generali. Adevărul ad­esea trebuie să Apostolul anticipează acum o întrebare ca­re

524 Romani se va ivi neapărat: Care este relaţia creş­t­inului lege, ci acum noi suntem legaţi de Cristos cel faţă de lege? Poate că Pavel i-a avut în vedere Înviat. O căsnicie a fost dizolvată prin moarte pe credincioşii evrei, când a răs­puns la această şi s-a întemeiat o nouă căsnicie. Şi acum, întrebare, întrucât legea a fost dată Israelului, după ce am fost eliberaţi de lege, putem să-I dar principiile ei se aplică în aceeaşi măsură şi aducem roadă lui Dumnezeu. la credincioşii dintre Neamuri care, fiind 7:5 Referirea la roadă ne aduce aminte de nechibzuiţi, dor­esc să se posteze din nou sub roadele pe care le aduceam pe când eram în stăpânirea le­gii în viaţa lor, după ce au fost fire. Expresia în fire nu înseamnă „în trup“. odată în­drept­ăţiţi. În fire descrie aici starea noastră înainte de a În capitolul 6 am văzut că moartea a pus fi fost mântuiţi. Pe vremea aceea, firea era capăt tiraniei naturii păcatului în viaţa co­pilului baza stării noastre înaintea lui Dumnezeu. Noi lui Dumnezeu. Acum vom vedea că moartea ne bizuiam pe ceea ce eram sau pe ce puteam pune, de asemenea, capăt stăpânirii legii, asu- face, pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu. pra celor care se aflau odinioară sub controlul În fire este o stare diametral opusă lui: „în ei. Cristos“. 7:1 Versetul acesta are legătură cu 6:14: Anterior convertirii noastre, noi eram domi- „Voi nu sunteţi sub lege, ci sub har“. Legăt­ur­a naţi de patimile păcătoase, care erau zgân- este aceasta: „Voi trebuie să ştiţi că nu sun­teţi dărite de lege. Nu se spune că legea le gene- sub lege – sau nu cumva sunteţi ig­noranţi cu ra, ci doar că, prin însuşi faptul că le pome- privire la faptul că legea are stă­pânire asupra nea şi apoi le interzicea, legea trezea în noi unui om numai atâta timp cât a­cesta este în dorinţa puternică de a le săvârşi! viaţă?“ Pavel le vorbeşte unora ca­re erau fami- Aceste patimi păcătoase şi-au găsit expre- liarizaţi cu principiile fundam­ ent­ale ale legii, sia în mădularele noastre fizice, şi at­unci când care trebu­iau deci să ştie că legea nu are ce cedam ispitei, făceam roade care duceau la să-i spună unui om mort. moarte. În alte locuri din Scrip­tură apostolul 7:2 Pentru a ilustra acest principiu, Pavel numeşte roada aceasta „faptele firii“: „adulte- arată cum dizolvă moartea contractul căsnic­iei. rul, curvia, necurăţia, lascivita­tea, idolatria, vră- O femeie este legată, prin legea căsnic­iei, de jitoria, ura, spiritul de cear­tă, geloziile, izbucni- soţul ei, atâta timp cât trăieşte acesta. Dar rile de mânie, ambiţiile egoiste, disensiunile, când moare soţul ei, ea este eliberată de legea ereziile, invidia, ucide­rile, beţia, chefurile“ (Gal. căsniciei. 5:19-21). 7:3 Dacă o femeie se căsătoreşte cu un alt 7:6 Printre numeroasele lucruri minunate bărbat, câtă vreme trăieşte soţul ei, ea se face care se întâmplă atunci când suntem conver­tiţi vinovată de adulter. Dar dacă soţul ei moare, este şi faptul că suntem izbăviţi de lege. ea este liberă să se căsătorească din nou, fără Aceasta este urmarea faptului că am murit cu nici o umbră de vinovăţie sau gând că ar Cristos. Întrucât El a murit în calitate de comite ceva greşit. Reprezentant al nostru, şi noi am murit 7:4 Aplicând ilustraţia aceasta, nu este bine împreună cu El. În moartea Sa El a împlinit să fim prea rigizi, încercând să aplicăm fiecare toate pretenţiile legii, plătind preţul integral al amănunt. De pildă, nici soţul, nici soţia nu groaznicei pedepse. Prin urmare, acum suntem reprezintă legea. Ideea ilustraţiei este că după liberi de lege şi de blestemul ei inev­itabil. Nu cum moartea dizolvă relaţia căsniciei, tot aşa mai putem fi condamnaţi de două ori pentru moartea credinciosului cu Cristos a dizolvat aceeaşi infracţiune. jurisdicţia legii asupra lui. Observaţi că Pavel nu spune că legea este Dumnezeu nu va cere plata de două ori – moartă. Legea continuă să aibă o lucrare val­abilă, în producerea acelei convingeri şi Mai întâi din mâna sângerândă a Mântuitorului mustrări faţă de păcat. Apoi nu uitaţi că pro- numele personal „noi“ din acest pasaj se refe- Şi apoi şi de la mine. ră la cei ce erau iudei, înainte de a fi venit la Cristos. – Augustus M. Toplady Noi am fost făcuţi morţi faţă de lege, prin trupul lui Cristos – trupul din acest context Noi suntem eliberaţi acum ca să slujim în fiind o referire la Trupul Său pe care L-a dat noutatea Duhului şi nu în vechimea literei. El la moarte. Noi nu mai suntem legaţi de Slujirea noastră este motivată de dragoste, nu de frică. Este o slujire izvorâtă din libertate, nu din robie. Nu se mai pune problema de a ne ţine cu minuţiozitate de detaliile unor ritua-

Romani 525 luri sau ceremonii, ci de a ne turna pe noi 7:9 Înainte de a fi fost mustrat cu privire înşine cu toată bucuria pentru slava lui la păcat, Pavel era viu; adică natura lui păcă- Dumnezeu şi binecuvântarea altora. toasă era relativ adormită, el fiind în totală 7:7 S-ar părea din cele spuse anterior că necunoştinţă cu privire la cumplita prăpastie Pavel are o atitudine critică faţă de lege. Doar de fărădelege din inima lui. afirmase că toţi credincioşii sunt morţi faţă de Dar când a venit porunca – adică atunci păcat şi morţi faţă de lege. Or, asta ar putea când a intervenit groaznicul sentiment de crea impresia că legea este rea. Dar nu aşta remuşcare – natura lui păcătoasă a fost aprin- stau lucrurile. să. Cu cât se străduia mai mult să ascult­e, cu La 7:7-13 el descrie în continuare rolul atât mai mult greşea. El a murit în ce priveşte important pe care l-a jucat legea în propria sa orice nădejde de a realiza mântuirea prin pro- viaţă, înainte de a fi mântuit. El subliniază că priul său caracter sau prin eforturile sale pro- legea în sine nu este păcătoasă, ci ea doar prii. El a murit faţă de orice gând cu privire descoperă păcatul din om. Legea a fost aceea la o presupusă bunătate inerentă pe care ar care l-a mustrat cu privire la groaznica depra- poseda-o. El a murit faţă de orice vis de a fi vare din inima lui. Atâta timp cât s-a compa- îndreptăţit prin păzirea legii. rat cu alţi oameni, s-a văzut pe sine destul de 7:10 El a constatat că porunca, care trebu- respectabil. Dar de îndată ce a fost copleşit de ia să dea viaţă, în realitate i-a adus moarte. pretenţiile legii lui Dumnezeu, a amuţit, sim- Dar ce înseamnă faptul că porunca trebuia să-i ţindu-se condamnat. dea viaţă? Asta e probabil o referire la Levitic Porunca care i-a dezvăluit cel mai mult 18:5, unde Dumnezeu spune: „Să păziţi legile păcatul din viaţa lui a fost a zecea: Să nu şi poruncile Mele: omul care le va împlini va pofteşti! Pofta se naşte mai întâi în minte. trăi prin ele. Eu sunt Domnul“. La modul Chiar dacă Pavel nu a comis alte păcate mai ideal legea promi­tea viaţă celor care o respec- revoltătoare, el şi-a dat acum seama că viaţa tau. În faţa unei cuşti în care se află un leu sa este coruptă. El a înţeles că gândurile rele stă scris: „Nu introduceţi mâna în interiorul sunt la fel de păcătoase ca faptele rele. Gân­ gratiilor!“ Dacă se respectă această poruncă, direa sa era poluată. Viaţa sa exterioară era ea aduce viaţă. Dar copilul care o nesocoteşte, probabil ireproşabilă, dar viaţa sa lăuntrică era încerc­ând să-l mângâie pe leu, va plăti cu bântuită de orori. viaţa această neascultare. 7:8 Dar păcatul, profitând de poruncă, a 7:11 Din nou Pavel subliniază că nu legea produs în mine tot felul de dorinţe rele. este de vină, ci tocmai păcatul dinăuntru este „Dorinţele rele“ înseamnă pofte. Când legea cel ce l-a aţâţat să facă ceea ce era interzis. interzice tot felul de pofte, natura stricată a Păcatul l-a păcălit să gândească că fructul omului îl aţâţă cu atât mai mult să transpună oprit nu era chiar atât de rău, şi că acesta îi în practică aceste dorinţe rele. De pildă, legea va aduce fericire şi că va putea scăpa nepe- spune, în esenţă, cam aşa: „Să nu-ţi plăsmu- depsit. Sugestia care s-a născut a fost că ieşti în mintea ta tot felul de relaţii sexuale Dumnezeu l-ar fi oprit de la plăceri legitime, plăcute. Să nu trăieşti într-o lume a fanteziilor care i-ar fi făcut bine. Astfel păca­tul l-a omo- sexuale“. Legea interzice complac­erea în gân- rât în sensul că a nimicit în el orice nădejde duri senzuale, murdare şi întinate. Dar, din de a mai merita sau de a putea câştiga mân- nefericire, ea nu ne dă şi puterea de a le tuirea. învinge. Şi astfel, urmarea e că oamenii aflaţi 7:12 Legea în sine este sfântă şi fiecare sub lege devin şi mai an­grenaţi în această poruncă este sfântă, dreaptă şi bună. În gândi- lume a fanteziei şi necură­ţiei sexuale. Ei ajung rea noastră, nu trebuie să pierdem ni­cio­dată să-şi dea seama că ori de câte ori se interzice din vedere faptul că legea nu are nici o hibă. săvârşirea unui act, cu atât mai mult va dori Ea a fost dată de Dumnezeu, ceea ce înseam- natura decăzută să-l săvârşească. „Apele furate nă că este perfectă, exprimând voia Sa pentru sunt dulci şi pâinea luată pe ascuns este plă- poporul Său. Slăbiciunea legii constă în „mate- cută“ (Prov. 9:17). ria primă“ cu care i s-a dat să luc­reze: ea a Fără lege păcatul este mort – la drept fost dată unor oameni care erau deja păcătoşi. vorbind. Natura păcătoasă este ca un câine Ei aveau nevoie de lege, pen­tru ca aceasta să adormit. Când vine legea şi spune: „Să nu le dezvăluie păcatul, dar din acel moment faci acest lucru!“, câinele se trezeşte şi face aveau nevoie de un Mântuitor, care să-i izbă- ravagii, săvârşind din plin tot ce este interzis. vească de pedeapsa şi de pute­rea păcatului.

526 Romani 7:13 Ceea ce era bun se referă la lege, păcatului. El se simte ca un sclav vândut, aşa cum se arată clar în versetul precedent. având ca stăpân păcatul. Pavel pune întrebarea: „A devenit legea moar- 7:15 Acum apostolul descrie lupta ce se tea pentru mine?“, adică „Este legea de vină, poartă în lăuntrul credinciosului care nu prin faptul că-l condamnă pe Pavel (şi pe noi cunoaşte adevărul identificării sale cu Crist­os toţi ceilalţi) la moarte?“ Răspunsul este, desi- prin moartea şi învierea Sa. Este conflic­tul gur, NU! Păcatul este de vină! Nu legea a dintre cele două firi, prezent în cel care urcă generat păcatul, ci a demascat păca­tul în toată pe Muntele Sinai, căutând sfinţirea. Harry hidoşenia sa. „Prin lege vine cunoştinţa păca- Foster explică: tului“ (3:20b). Dar lucrurile nu se opresc aici. Cum răspunde natura păcătoasă a omului când Iată un om care încerca să realizeze sfinţenia prin legea lui Dumnezeu îi interzice să facă un eforturile sale personale, luptându-se din răsputeri lucru? Răspunsul se cunoaşte prea bine: Ceea să împlinească poruncile „sfinte, neprihănite şi ce exista doar ca poftă latentă devine acum bune“ ale lui Dumnezeu (v. 12), doar pentru a patimă aprinsă. Astfel păcatul prin poruncă descoperi că, de fapt, cu cât se luptă mai mult, devine extrem de păcătos. cu atât mai tare se înrăutăţeş­te starea sa. Cu alte S-ar părea că există o contradicţie între cuvinte, e o luptă sortită eşecul­ui şi nu e de ceea ce spune Pavel aici şi la 7:10. Acolo el a mirare acest lucru, căci nu stă în puterea naturii constatat că legea aduce moarte. Aici el neagă decăzute a omului să biruiască păcatul şi să tră- că legea a devenit moarte pentru el. Soluţia iască în sfinţenie.25 dilemei constă în următoarele: Legea în sine nu poate nici ameliora natura veche, nici nu o Observaţi abundenţa de pronume perso­nale poate face să păcătuiască. Ea poate descoperi la persoana întâi: Eu, mine, meu, eu însumi, păcatul, după cum un termometru arată tempe- etc. În versetele 9-25 ele apar de patruzeci de ratura. Dar ea nu poate cont­rola păcatul, aşa ori (în versiunea engleză, n.tr.)! Cei care trec cum temperatura se reglea­ză de către termos- prin experienţa descrisă la Romani 7 trebuie să tat, nu de termometru. fi luat o doză excesivă de vitamina „Eu“, căci Dar iată ce se întâmplă. Natura decăzută a ei sunt introspecţi până în măduva oaselor, omului doreşte să facă ceea ce este greşit din căutând biruinţă în eul propriu – unde, desi- instinct. Şi astfel se foloseşte de lege pentru a gur, biruinţa nu poate fi găsită! trezi poftele adormite din viaţa păcătosului. Cu Ce trist e că majoritatea psihologilor creş- cât încearcă mai mult omul, cu atât mai rea tini de astăzi îndreaptă atenţia pacienţilor lor devine situaţia, până când, în cele din urmă, asupra lor înşişi, făcând să sporească proble- este adus în pragul disperării, pierzând­u-şi mele acestora, în loc să le uşureze necazurile. orice speranţă de îndreptare. Şi astfel păcatul Oamenii trebuie să ştie că au murit cu Cristos se foloseşte de lege pentru a omorî în el şi au înviat cu El, pentru a umbla în noutatea nădejdea unei îndreptări, în timp ce el vede vieţii. În acest caz, departe de a mai încerca groaznica păcătoşenie din firea lui veche, mai să amelioreze condiţia firii vechi, ei o vor da limpede decât oricând. la moarte, răstignind-o acolo unde a fost răs- 7:14 Până în acest punct, apostolul a tignit Isus. descris o experienţă din trecutul său – respec- Descriind lupta ce se dă între cele două tiv, traumatizanta criză prin care a trecut, când naturi, Pavel afirmă: ce fac nu înţeleg. Cu alte a ajuns să simtă mustrarea de păcat, prin cuvinte, el are o personalitate dublă – un gen lucrarea legii. de „doctorul Jekyll şi domnul Hyde“ (a­luzie la Acum el revine la timpul prezent, descrii­nd protagonistul nuvelei Ciudata po­veste a docto- experienţa pe care a avut-o de la naşterea sa rului Jekyll şi a domnului Hyde, de Robert din nou, anume conflictul dintre cele două firi Louis Stevenson, n.tr.). El se po­meneşte că se şi imposibilitatea de a găsi izbăvire de puterea complace în lucruri pe care nu dor­eşte să le păcatului dinăuntru, prin propriile sale eforturi. facă şi practică lucruri pe care le urăşte. Pavel recunoaşte că legea este spirituală – 7:16 Comiţând astfel de acte despre care adică sfântă în ea însăşi şi adaptată să fie de bunul lui simţ îi spune că sunt greşite, el se folos spiritual omului. Dar el îşi dă seama că situeaz­ă de partea legii, care îl condamnă, este pământesc (carnal, firesc) întrucât nu întrucât şi legea condamnă aceste fapte. Şi are parte de biruinţă asupra puterii păcatului astfel el concură în lăuntrul său cu verdictul ce sălăşluieşte în viaţa lui. El este vândut că legea este bună.

Romani 527 7:17 Asta ne conduce la concluzia că intenţiile sale bune să eşueze. Când el doreşt­e vinovat nu este omul cel nou din Cristos, ci să facă ceea ce este bine, sfârşeşte prin a firea coruptă şi păcătoasă ce locuieşte în el. păcătui. Trebuie să fim însă cu mare băgare de seamă 7:22 Cât priveşte firea lui nouă, el îşi aici, căci nu avem voie să scuzăm păcătuirea găseşte delectarea în legea lui Dumnezeu. El noastră, punând-o pe seama păcatului care ştie că legea este sfântă şi că este expresia sălăşluieşte în lăuntrul nostru. Noi înşine sun- voii lui Dumnezeu. El doreşte să facă voia lui tem răspunzători pentru ceea ce facem. Şi Dumnezeu. astfel nu ne putem scuza, în lumina acestui 7:23 Dar el observă că în viaţa lui acţio­ verset. Tot ce face Pavel aici este să localize­ze nează un principiu contrar, care se luptă împo- sursa acestui comportament păcătos, nu să-l triva firii noi, făcându-l rob păcatului ce sălăş- scuze. luieşte în lăuntrul lui, după cum s-a exprimat 7:18 Nu poate fi progres pe planul sfinţe­ George Cutting: niei, până nu am învăţat ceea ce a învăţat Pavel aici – că nimic bun nu locuieşte în Legea, deşi el îşi găseşte plăcerea în ea, după mine, adică în firea mea. Firea înseamnă aici om­ ul dinăuntru, nu îi dă nici o putere. Cu alte natura rea, stricată şi coruptă pe care am moş- cu­vinte, el încearcă să înfăptuiască un lucru despre tenit-o de la Adam şi pe care continuă s-o care Dumnezeu a afirmat că este o totală impo­ posede fiecare credincios. Ea este sursa orică- sibilitate – anume să facă firea veche să se su­pună rei acţiuni rele pe care o săvârşeşte cineva. În legii sfinte a lui Dumnezeu. Şi astfel el constată că ea nu se găseşte nimic bun. firea veche se ocupă de lucrurile firii vechi, fiind, Când ne-am însuşit acest adevăr, El ne va prin ea însăşi, duşmănie faţă de le­gea lui izbăvi de a mai privi vreun lucru din na­tura Dumnezeu şi chiar faţă de Dumnezeu În­suşi.26 noastră veche ca fiind bun. Ne va izbăvi de greşeala de a ne ocupa de noi înşine. Căci nu 7:24 În acest punct Pavel îşi exprimă fai- este nici o biruinţă în introsp­ecţie. După cum mosul, elocventul său oftat, deoarece are a afirmat acel sfânt din Scoţia, Robert Murray impresia că ar căra în spate un trup aflat în McCheyne: „Pentru fiecare privire pe care o descompunere. Desigur, prin acest trup se înţe- îndreptăm asupra noastră ar trebui să privim lege firea lui veche în toată stricăciunea sa. În de zece ori la Cristos“. nenorocirea sa, el recunoaşte că nu se poate Pentru a confirma zădărnicia firii vechi, izbăvi singur de această robie ofensatoare şi apostolul se tânguie că deşi are dorinţa de a respingătoare. Neapărat trebuie să aibă parte face ceea ce este bine, nu are în el însuşi de vreun ajutor provenit dintr-o sursă exterioa- resursele de a transpune în practică dorinţa sa. ră. Desigur, problema lui este că aruncă mreaja în 7:25 Explozia de mulţumire cu care înce- interiorul bărcii! pe versetul acesta ar putea fi înţeleasă în cel 7:19 Astfel, conflictul dintre cele două puţin două modalităţi: O dată, ar putea însem- naturi continuă să facă ravagii! El constată că na „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că nu reuşeşte să facă binele pe care ar dori să-l izbăvirea vine prin Isus Cristos Domnul nos- facă, ci, mai degrabă, face răul pe care îl dis- tru“ sau ar putea constitui o paranteză, în preţuieşte. El este astfel un pachet mare de cadrul căreia Pavel Îi mulţum­ eşte lui contradicţii şi paradoxuri. Dumnezeu prin Domnul Isus pentru faptul 7:20 Am putea parafraza versetul acesta în că nu mai este nenorocitul din versetul prece- felul următor: „Acum dacă Eu (firea veche) dent. fac ceea ce eu (firea nouă) nu vreau să fac, nu Restul versetului rezumă conflictul dintre mai sunt eu (persoana) care face acest lucru, cele două firi, înaintea de a fi intervenit izbă- ci păcatul care locuieşte în mine“. Din nou virea. Cu mintea reînnoită, sau cu firea sa trebuie precizat că Pavel nu se scuză pe el nouă, credinciosul slujeşte legii lui Dum­nezeu, însuşi şi nu se eschivează de responsabilitate, dar cu firea (sau cu natura cea veche) el slu- ci, pur şi simplu, afirmă că nu a găsit izbăvire jeşte legii păcatului. Abia când ajung­em la de puterea păcatului dinlăuntru şi că, atunci capitolul următor, ni se explică calea izbăvirii. când păcătuieşte, nu o face cu dorinţa omului nou. J. Duhul Sfânt – Puterea prin care se poate 7:21 El constată că în viaţa sa acţionează trăi o viaţă sfântă (cap. 8). un principiu sau o lege care face ca toate Se continuă aici tratarea temei unei vieţi

528 Romani sfinte. În capitolul 6, Pavel răspunsese la între- Isus ne-a eliberat de legea păcatului şi a mor- barea: „Ne permite oare sau ne încura­jează ţii. Acestea sunt două legi sau principii diame- învăţă­tura Evangheliei (că mântuirea este tral opuse. Principiul caracteristic al Duhului numai prin credinţă) să trăim în păcat? În Sfânt este de a-i învrednici pe cred­incioşi să capitolul 7 el s-a confruntat cu întrebarea: „Le trăiască o viaţă sfântă. Principiul caracteristic al spune creştinilor Evanghelia să ţină legea, pen- păcatului ce sălăşluieşte în lăuntrul omului este tru a trăi o viaţă sfântă?“ Acum se pune o de a-l târî la moarte. Este aidoma legii gravi- altă întrebare: Cum este învrednicit un creştin taţieii. Când arunci în aer o minge, ea revine să trăiască o viaţă sfântă? îndată la sol, deoarece este mai grea decât Observăm de la început că pronumele per- aerul pe care îl dislocă. Şi o pasăre vie este sonale atât de proeminente în capitolul 7 au mai grea decât aerul pe care îl dislocă, dar cam dispărut şi că Duhul Sfânt devine dacă o arunci în aer, ea zboară imediat, fără Persoana dominantă. Este important de să cadă la păm­ ânt. Legea vieţii din pasăre su­bliniat acest lucru, deoarece constituie cheia învinge legea gravita­ţiei. Tot aşa Duhul Sfânt înţelegerii pasajului. Biruinţa nu stă în noi ne asigură viaţa de după înviere a Domnului înşine, ci în Duhul Sfânt, care locuieşte în noi Isus, făcându-l pe credin­cios liber de legea înşine. A. J. Gordon enumeră şapte aj­utoare păcat­ului şi a mor­ţii. ale Duhului: libertatea de slujire (v. 2); puterea 8:3 Legea nu ar putea niciodată să-i pentru slujire (v. 11); victoria a­supra păcatului învrednicească pe oameni să împlinească cerin- (v. 13); călăuzirea în slujire (v. 14); mărturia că ţele sale sacre, dar harul a reuşit acolo unde suntem fiii Săi (v. 16); aju­t­o­ rul care ni se dă legea a dat greş. Să vedem cum: în timpul slujirii (v. 26); aj­­u­ torul pe care îl Legea nu putea produce o viaţă sfântă, primim în rugăciune (v. 26). pentru că era slabă prin fire. Necazul nu era 8:1 Din valea disperării şi înfrângerii, apos- în lege, ci în natura umană decăzută. Legea tolul urcă acum culmile cu un strigăt triumfă- le-a vorbit unor oameni care deja erau păcă­ tor: Prin urmare, nu mai este acum nici o toşi şi care nu aveau puterea să asculte. Dar a condamnare pentru cei ce sunt în Cristos intervenit Dumnezeu, trimiţându-L pe propriul Isus! – afirmaţie ce poate fi înţelea­să în două Său Fiu, în asemănarea firii păcătoas­e. moduri. Observaţi cu toată atenţia că Domnul Isus nu Mai întâi, nu mai este nici o condamnare a venit în însăşi firea păcătoasă, ci în ase­ divină, cât priveşte păcatul nostru, pentru că mănarea firii păcătoase. El nu a păcătuit (1 suntem în Cristos. Era însă condamnare câtă Pet. 2:22), El nu a cunoscut nici un păcat (2 vreme eram în căpetenia noastră federală, Cor. 5:21) şi în El nu s-a găsit nici un păcat Adam. Dar acum suntem în Cristos şi, prin (1 Ioan 3:5). Dar venind în lume şi luând chip urmare, suntem liberi de condamnare, în ace- uman, El S-a asemănat cu omenir­ea păcătoa- eaşi măsură în care este şi El. De aceea să. Ca jertfă pentru păcat, Cristos a condam- putem arunca provocarea: nat păcatul în fire. El a murit nu numai pen- tru păcatele pe care le săvârşim noi (1 Pe. Mai întâi trebuie să treci de binecuvântatul meu 3:18), ci şi pentru propria noastră natură păcă- Mântuitor; Lui să încerci să-I răpeşti stima de toasă. Cu alte cuvinte, El a murit în egală care se bucură înaintea lui Dumnezeu; măsură pentru ceea ce suntem, cât şi pentru Dovedeşte mai întâi o singură pată de păcat la ceea ce am săvârşit. Procedând astfel, El a El, şi abia atunci vino şi-mi spune că sunt necu­ condamnat păcatul în fire. Nicăieri nu se rat! – W. N. Tom­kins spune că natura noastră păcătoasă ar fi fost iertată, ci ea este condamnată. Păcatele pe Dar afirmaţia mai poate însemna şi faptul care le-am săvârşit – acestea sunt ier­tate! că nu mai există nevoia de acel fel de auto- 8:4 Acum a fost împlinită cerinţa dreaptă condamnare pe care a descris-o Pavel în capi- a legii, în noi, cei care nu mai umblăm după tolul 7. Noi putem trece prin experienţa din fire, ci după Duhul. Pe măsură ce Îi predăm capitolul 7, fiind neputincioşi de a îm­plini Duhului Sfânt controlul asupra vieţii noastre, cerinţele legii prin propriile noastre eforturi, El ne învredniceşte să-L iubim pe Dumnezeu dar nu e nevoie să rămânem la această expe- şi să ne iubim aproapele – căci asta cere, în rienţă. Versetul 2 ne explică de ce nu mai este esenţă, legea. condamnare.27 În aceste patru versete de la începutul capi- 8:2 Legea de viaţă a Duhului în Cristos tolului apostolul a legat mănunchiul argumen-

Romani 529 tului din 5:12 până la 7:25. În 5:12-21 el s-a nemântuită nu poate face absolut nici un lucru referit la cele două căpetenii federal­e: Adam şi care să-I fie plăcut lui Dumnezeu – nici o faptă Cristos. Acum, la 8:1 el arată că condamnarea bună, nici un ritual, nici o jertfă pe care s-o pe care am moştenit-o prin identificarea cu aducă, absolut nimic. Mai întâi, acea persoană Adam este înlăturată de identificarea noastră trebuie să ocupe locul păcătos­ului şi să-L pri- cu Cristos. În capitolele 6 şi 7 el a discutat mească pe Cristos, printr-un act hotărât de cre- groaznica problemă a păcatului în natură. dinţă. Numai atunci va putea câştiga aprobarea Acum el anunţă triumfă­tor că legea de viaţă a şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. Duhului în Cristos Isus ne-a eliberat de legea 8:9 Când se naşte cineva din nou, el nu păcatului şi a morţii. În capitolul 7 întreaga mai este în fire, ci în Duhul. El trăieşte într-o temă a legii a fost readusă pe tapet. Acum altă sferă. După cum peştele trăieşte în apă, aflăm că cerin­ţele legii sunt întrunite prin trăi- iar omul în aer, tot aşa credinciosul trăieşte în rea unei vieţi aflate sub stăpânirea Duhului. Duhul. Nu numai că el trăieşte în Duhul, ci şi 8:5 Cei care trăiesc potrivit cu firea păcă- Duhul trăieşte în el. De fapt, dacă nu locuieşte toasă – adică cei care sunt neconvertiţi – sunt în el Duhul lui Cristos, el nu Îi aparţine lui preocupaţi cu lucrurile firii. Ei ascultă de Cristos. Deşi nu se ştie dacă cuvintele Duhul impulsurile firii. Ei trăiesc doar pentru a-şi lui Cristos din acest verset sunt totuna cu satisface dorinţele firii lor corupt­e. Ei îşi Duhul Sfânt, se poate deduce că cei doi ter- sa­tisfac trupul, care peste câţiva ani, care vor meni sunt identici, întrucât cores­pund contextu- trece foarte repede, se va întoarce în ţărână. lui. Dar cei care trăiesc după îndemnurile 8:10 Prin lucrarea Duhului Sfânt, Cristos Duhului – adică credincioşii adevăraţi – se este realmente în credincios. Ce lucru uimi­tor ridică deasupra cărnii şi sângelui, trăind pentru este să ne dăm seama că Domnul vieţii şi al cele veşnice. Ei sunt ocupaţi cu Cu­vântul lui gloriei locuieşte în trupurile noastre, în special Dumnezeu, cu rugăciunea, cu închinarea şi cu când ne amintim că aceste trupuri sunt supuse slujirea creştină. morţii din pricina păcatului. Cineva ar putea 8:6 A avea o minte carnală („Cei care susţine că ele nu sunt încă moarte, cum pare sunt în firea pământească“) – adică a avea să indice versetul. Nu, dar forţele morţii lucrea- înclinaţia mentală a naturii păcătoase – este ză deja în aceste trupuri, şi ele vor muri moarte. Este moarte, atât cu privire la pre­ negreşit, dacă nu vine Dom­nul între timp. zenta delectare, cât şi cu privire la destinul În contrast cu trupul, duhul28 este viaţă final. Şi are potenţialul morţii în ea, ca o doză din pricina neprihănirii (dreptăţii). Deşi era excesivă de otravă. cândva mort faţă de Dumnezeu, el a fost Dar a avea o minte spirituală înseamnă făcut viu prin lucrarea dreaptă a Domnului pace şi viaţă. Duhul lui Dumnezeu este cheză- Isus Cristos prin moartea şi învierea Sa şi din şia unei vieţi adevărate, de pace cu Dumnezeu, pricina faptului că neprihănirea lui Dum­nezeu a unei vieţi senine. ne-a fost trecută în contul nostru, sub formă 8:7 Cadrul mental al firii este moartea, de credit. întrucât ea este duşmănie împotriva lui 8:11 Dar atenţionarea potrivit căreia tru­pul Dumnezeu. Păcătosul este un răzvrătit împo­ continuă să fie supus morţii nu ar trebui să ne triva lui Dumnezeu, aflându-se în stare de provoace o stare de nelinişte sau de di­sperare. ostilitate activă împotriva Sa. Dacă mai era Faptul că Duhul Sfânt locuieşt­e în lău­ntrul nevoie de vreo dovadă, lucrul acesta reiese cel trupului nostru constituie o chezăşie a faptului mai clar din răstignirea Domnului Isus Cristos. că, aşa după cum El L-a înviat pe Cristos din Mintea firii vechi nu se supune legii lui morţi, tot aşa El va da viaţă tru­purilor noas- Dumnezeu. Ea doreşte să-şi facă voia proprie, tre muritoare. Acesta va fi ac­tul final al răs- nu voia lui Dumnezeu. Ea doreşte să fie stă- cumpărării noastre – când trupurile noastre vor pânul ei propriu, nu să se supună domniei fi glorificate asemenea trupului de slavă al Sale. Prin însăşi natura ei, firea veche nu se Mântuitorului. poate supune legii lui Dumne­zeu. Nu lipseşte 8:12 Văzând dar contrastul puternic dintre doar înclinaţia, ci şi pute­rea. Firea este moar- fire şi Duhul, ce concluzie vom trage? Că nu tă faţă de Dumnezeu. datorăm nimic firii vechi, ca să mai trăim 8:8 Prin urmare, nu este de mirare că cei după cea ce ne dictează ea. Natura veche, rea care sunt în fire nu pot să-I fie plăcuţi lui şi coruptă nu a fost decât o pacos­te pentru Dumnezeu. Gândiţi-vă numai! O persoană noi. Ea nu ne-a adus nici un bine. Dacă

530 Romani Cristos nu ne-ar fi mântuit, firea ne-ar fi târât te duhul înfierii, adică este plasat în familia în jos, până în locurile cele mai abisal­e, mai lui Dumnezeu cu statutul de fiu matur. În întunecate şi mai încinse ale iadului. Aşadar, virtu­tea unui adevărat instinct spiritual, el îşi cum am mai putea să ne simţim obligaţi faţă ridică privirea spre Dumnezeu, spunându-I de un asemenea duşman? „Ava, Tată“. Ava este un termen aramaic, 8:13 Cei care trăiesc după îndemnurile care s-a modificat în cursul traducerii. Este firii vechi vor muri, negreşit, nu numai fizic, formula intimă de adresare a copilului către dar şi veşnic. A trăi după îndemnurile firii tatăl său, similară corespondentului modern vechi înseamnă a fi nemântuit. Lucrul acesta de „tăticule“. Deşi poate avem reţineri când reiese clar din 8:4 şi 5. Dar de ce adresează suntem îndemnaţi să ne adresăm lui Dumne­ Pavel aceste cuvinte unora care erau deja creş- zeu cu cuvinte atât de intime, nu greşim cu tini? Lasă el oare să se înţeleag­ă că unii din nimic, dacă le folosim, deoarece El este ei ar putea să se piardă, până la urmă? Nu, infinit de intim şi de apropiat faţă de noi. dar apostolul adesea include în scrisorile sale Sintagma Duhul29 înfierii ar putea fi o cuvinte de atenţionare şi de avertizare, menite referire la Duhul Sfânt în ipostaza Celui care să-i facă pe cititori să se cerceteze pe ei înşişi îl conştientizează pe credincios de demnitat­ea – asta pornind de la convingerea că în fiecare extraordinară de care se bucură, ca fiu. Sau ar adunare s-ar putea să existe unii care nu s-au putea constitui realizarea sau atitudi­nea de născut niciodată cu adevărat din nou. adopţie, în contrast cu duhul ro­biei. Restul versetului descrie trăsăturile care îi Înfierea apare în trei ipostaze diferite în caracterizează pe credincioşii autentici. Prin cartea Romani. Aici se referă la conştiinţa puterea care le-o dă Duhul Sfânt, ei dau la calităţii de fiu, pe care Duhul Sfânt o pro­duce moarte faptele trupului. Ei se bucur­ă de în viaţa credinciosului. La 8:23 înfierea priveş- viaţă veşnică, în momentul de faţă, urmând să te în viitor spre acea clipă când trupul credin- intre în deplinătatea acelei vieţi când vor pleca ciosului va fi răscumpărat sau glorifi­cat. La de pe acest pământ. 9:4 înfierea priveşte în urmă la data când 8:14 Un alt mod de a-i descrie pe credin­ Dumnezeu l-a desemnat pe Israel să-I fie fiu cioşi este de a spune că ei sunt călăuziţi de (Ex. 4:22). Duhul lui Dumnezeu. Pavel nu se referă aici La Galateni 4:5 şi Efeseni 1:5, termenul la cazuri spectaculoase de călăuzire în viaţa are sensul de „plasare în calitatea de fiu“ – unor creştini eminenţi. Mai degrabă, el se adică actul de plasament al tuturor credincio­ referă la o stare de fapt ce-i caracterizează pe şilor în poziţia de fii adulţi şi maturi, împreu­ toţi fiii adevăraţi ai lui Dumnezeu – adică nă cu toate privilegiile şi responsabilităţile ce faptul că sunt călăuziţi de Duhul lui le incumbă calitatea de fiu. Fiecare credin­cios Dumnezeu. Nu se pune problema gradului în este un copil al lui Dumnezeu, care se naşte care s-au predat Duhului Sfânt, ci relaţiei care într-o familie al cărei Tată este Dum­nezeu. are loc în momentul convertirii. Dar fiecare credincios mai este şi fiu – adică Calitatea de fiu presupune primirea în sânul beneficiază de un raport special, ce incumbă familiei lui Dumnezeu, împreună cu toate pri- privilegiile unuia care a ajuns la maturitatea vilegiile şi responsabilităţile ce decurg din deplină de bărbat. această primire, conform nivelu­lui de fii adulţi. În Noul Testament înfierea (sau adop­ţia) Un credincios convertit de curând nu trebuie nu are niciodată sensul contemporan de plasa- să aştepte o anumită per­ioadă de timp până re a unui copil în familia altui cuplu decât al când va beneficia de zestrea sa spirituală, ci părinţilor săi biologici. are acces la aceasta din clipa în care a fost 8:16 Credinciosul nou-născut posedă mântuit. Această zestre spirituală li se aplică instinctul de fiu al lui Dumnezeu. Duhul tuturor credincioş­ilor, de ambele sexe şi de Sfânt îi spune că este fiul lui Dumnezeu. toate vârstele. Duhul Însuşi depune mărturie împreună cu 8:15 Cei care trăiesc sub lege sunt ca duhul credinciosului că acesta este memb­ru nişte copii minori, cărora li se spune ce să al familiei lui Dumnezeu. În principal Duhul facă, asemenea slugilor, şi care trăiesc cu Sfânt realizează acest lucru prin Cuvântul lui teama de a fi pedepsiţi. Dar când se naşte Dumnezeu. Pe măsură ce creşti­nul citeşte cineva din nou, de la bun început s-a născut Biblia, Duhul îi confirmă adevărul că, întrucât liber de orice servitute. El nu este introdus şi-a pus încrederea în Mântuitor­ul, el este în familia lui Dumnezeu ca sclav, ci primeş- acum un copil al lui Dumnezeu.

Romani 531 8:17 Calitatea de membru în familia lui rite ca fiii lui Dumnezeu. Asta se va întâmpla Dumnezeu îi conferă unui credincios privile­gii atunci când Domnul Isus va reveni pentru a nebănuit de mari. Toţi copiii lui Dumnez­eu domni, iar noi vom domni împreună cu El. sunt moştenitori ai lui Dumnezeu. Desigur, Noi deja suntem fiii lui Dumnezeu, dar un moştenitor va moşteni, în final, averea tată- lumea nici nu ne recunoaşte, nici nu ne apre- lui său. Exact acesta este sensul avut în vedere ciază ca atare. Şi totuşi, lumea aşteaptă o zi aici. Tot ce are Tatăl este şi al nostru. Noi nu mai bună. Dar acea zi nu poate veni înainte am intrat încă în stăpânirea întregii moşteniri ca Regele să revină, pentru a domni împreună şi nu ne bucurăm încă deplin de ea, dar nimic cu toţi sfinţii Lui. „Întreaga creaţie aşteaptă în nu ne va despărţi de această moştenire în vii- vârful picioarelor, să vadă privel­iştea minunată tor. Şi suntem co-moştenitori cu Cristos. a fiilor lui Dumnezeu, luân­du-şi în primire Când va reveni El, să-Şi ia sceptrul guvernării moştenirea“ (JBP). universale, noi vom împărţi împreună cu El 8:20 Când Adam a păcătuit, fărădelegea titlul de propriet­ate asupra întregii bogăţii a lui nu a afectat doar omenirea, ci şi întreaga Tatălui. creaţie, atât cea însufleţită, cât şi cea neînsu­ Când Pavel adaugă cuvintele: dacă vom şi fleţită. Pământul este blestemat. Multe ani­male suferi împreună cu El, pentru ca să fim şi sălbatice mor de moarte cumplită. Maladiile glorificaţi împreună, el nu face din sufer­inţa afectează păsările şi animalele, precum şi peştii de erou o condiţie a mântuirii, după cum nu şi şerpii. Rezultatele păcatu­lui omului s-au descrie un grup intim de credincioşi de elită, repercutat ca nişte unde de şoc la toate nivele- care au fost biruitori, ieşind învingăt­ori din le creaţiei. mari suferinţe. Mai degrabă, el îi vede pe toţi Astfel, explică Pavel, creaţia a fost supusă credincioşii suferind alături de Cristos şi fiind zădărniciei, frustrării şi dezordinii, nu prin cu toţii glorificaţi împreună cu Cristos. propria sa opţiune, ci prin decretul lui Prepoziţia dacă de aici are sensul lui „întru- Dumnezeu, datorită neascultării primei căpete- cât“. Desigur, unii credincioşi suferă mai mult nii federale a omului. decât alţii, pentru cauza lui Cristos, ceea ce le Cuvintele în nădejde ce apar la sfârşitul va aduce un grad sporit de răsplată şi glorie. versetului 20 ar putea fi puse în legătură cu Dar toţi cei care Îl recu­nosc pe Isus ca Domn următorul verset: „în nădejdea că însăşi creaţia şi Mântuitor sunt văzuţi aici ca fiind confrun- va fi eliberată“ (NASB). taţi cu ostilitatea lumii, împreună cu toată 8:21 Creaţia priveşte în urmă, la condi­ţiile ruşinea şi ocara de care vor avea parte datorită existente în Grădina Eden. Apoi trece în revis- faptului că sunt credincioşi. tă dezastrul provocat de pătrunder­ea păcatului 8:18 Cea mai mare ruşine pe care am în lume. Dintotdeauna a existat nădejdea reve- putea-o îndura pentru Cristos aici pe pământ nirii la acea stare idilică, în care creaţia însăşi se va dovedi un fleac, când El ne va scoate în va fi izbăvită de robia stricăciunii, pentru a faţă şi ne va recunoaşte în faţa oştirilor ceru- se bucura de libertatea acelei ere de aur, când lui. Chiar durerile incredibil de mari prin care noi, copiii lui Dum­nezeu, vom fi descoperiţi au trecut martirii vor părea înţepături de ac, în slavă. când Mântuitorul le va aşeza pe frunte cununa 8:22 Trăim într-o lume plină de suferin­ţe, vieţii. În alte epistole ale sale Pavel numeşte de suspine şi de lacrimi. Întreaga creaţie suferinţele noastre actuale drept întristări de o geme şi suferă dureri asemănătoare durerilor clipă, descriind însă slava de care vom avea facerii. Natura cântă în acorduri minore. parte ca fiind o entitate veş­nică şi nespus de Pământul este devastat de cataclisme. Moart­ea mare (2 Cor. 4:17). Ori de câte ori descrie el şi-a pus amprenta peste orice fiinţă. slava viitoare, cuvintele par să se încovoaie, 8:23 Nici credincioşii nu sunt scutiţi de sub povara încărcăturii lor semantice.30 Dacă toate acestea. Deşi ei au roadele dintâi ale am putea aprecia la justa ei valoare slava de Duhului, care le garantează că în cele din care vom avea parte, a­tunci am privi suferin- urmă vor fi izbăviţi, totuşi şi ei suspină după ţele vremelnice de care avem acum parte, în ziua aceea de glorie. Duhul Sfânt Însuşi este drum spre acea slavă viitoare, ca pe un fleac! arvuna sau roadele dintâi. După cum primul 8:19 Aici, recurgând la o îndrăzneaţă fi­gură mănunchi de spice mănoase consti­tuie o făgă- de stil, Pavel personifică întreaga creaţie ca duinţă că va urma întreaga recoltă, tot aşa şi aşteptând cu înfrigurare vrem­ ea când noi Duhul Sfânt este făgăduinţa sau garanţia faptu- vom fi descoperiţi în faţa unei lumi înmărmu- lui că vom avea parte de toată moştenirea.

532 Romani Concret, El este chezăşia adopţiunii ce va următoarele versete. veni, a răscumpărării trupului (Ef. 1:4). Într-o 8:28 Dumnezeu lucrează în aşa fel încât privinţă, noi am fost deja adoptaţi (înf­iaţi), ceea toate lucrurile să fie spre binele celor care Îl ce înseamnă că am fost plasaţi în familia lui iubesc, care sunt chemaţi după planul Său. Dumnezeu, ca fii ai Săi. Dar într-un sens mai Nu întotdeauna lucrurile par să fie aşa! Uneori, deplin, adopţia noastră va fi desăvârşită atunci când suferim tragedii, dezamăgiri, frustrări, când vom primi trupurile noastre slăvite – ceea când inima ne este sfâşiată de durere, poate ce se numeşte în Scriptură răscumpărarea datorită pierderii unei fiinţe dragi, ne întrebăm: trupu­lui nostru. Duhul şi sufletul nostru au fost „Ce bine o mai putea ieşi şi din asta?“ Dar răscumpărate deja, iar trupurile noastre vor fi versetul următor ne oferă răspunsul: tot ce răscumpărate cu ocazia Răpirii (1 Tes. 4:13-18). îngăduie Dumnezeu să vină în viaţa noastră 8:24 Noi am fost salvaţi în această atitudi- are menirea să ne facă să ne asemănăm chi- ne de nădejde. Noi nu am primit toate pului Fiului Său. Când vedem acest lucru, be­neficiile mântuirii noastre, în clipa în care rugăciunile noastre nu se mai termină cu sem- am fost convertiţi. De la început am privit cu nul întrebării. Viaţa noastră nu este controlată bucurie spre clipa în care vom primi izbăvi­rea de forţe impersonale, cum ar fi întâmplarea, totală şi definitivă de păcat, suferinţă, boli şi norocul sau soarta, ci de Persoana Minunată a moarte. Dacă am fi primit deja aceste binecu- Domnului nostru, care „este prea plin de iubi- vântări, n-am mai nădăjdui că vom primi re pentru a putea fi vreodată nedrept cu noi, aceste lucruri. Căci nădejdea se referă neapărat şi prea înţelept pentru a putea greşi vreodată“. la un lucru pe care-l vom primi în viitor. 8:29 În continuare, Pavel urmăreşte 8:25 Nădejdea noastră că vom fi izbăviţi ma­iestuosul şi extraordinar de cuprinzătorul de prezenţa păcatului cu toate efectele sale pro­gram divin, menit să aducă mulţi fii la nocive se întemeiază pe făgăduinţa lui slavă. Dumnezeu şi, prin urmare, este tot atât de Mai întâi de toate, Dumnezeu ne-a ştiut sigură ca şi cum deja am fi primit-o. Aşadar, dinainte încă din trecutul etern. Nu a fost o aşteptăm cu înfrigurare şi perseverenţă. vorba doar de o cunoaştere intelectuală, căci 8:26 După cum noi suntem susţinuţi de în ce priveşte cunoaşterea de ordin general, această slăvită nădejde, tot aşa şi Duhul ne Dumnezeu i-a cunoscut pe toţi cei ce s-au susţine în slăbiciunile noastre. Adesea suntem născut sau se vor naşte vreodată. Dar cunoş­ perplecşi în rugăciunile noastre, căci nu ştim tinţa Sa prealabilă i-a îmbrăţişat pe toţi cei pe cum să ne rugăm. Ne rugăm egoist, îngust şi care El i-a rânduit dinainte sau i-a pre­destinat în necunoştinţă de cauză. Dar din nou Duhul să se conformeze... chipului Fiului Său. Prin vine şi ne ajută în slăbiciunile noastre, mijlo- urmare, a fost vorba de o cunoaşt­ere însoţită cind pentru noi cu suspine care nu-şi găsesc de un scop, a cărui împlinire nu poate fi exprimarea. În versetul acesta Duhul este Cel împiedicată nicidecum. Nu e de ajuns să spu- care suspină, nu noi, deşi şi noi suspinăm. nem că Dumnezeu i-a cunoscut dinainte pe Există aici o taină. Noi scrutăm zarea, cei despre care El Şi-a dat seama că într-o zi încercând să vedem nevăzutul, domeniul spiri- se vor pocăi şi vor crede. Mai degrabă, faptul tual în care o mare Persoană şi forţe mari sunt că El i-a cunoscut dina­inte a constituit garanţia angajate în acţiuni efectuate în folosul nostru. că ei se vor pocăi în cele din urmă şi vor Şi deşi nu putem înţelege, avem parte de o crede! mângâiere şi încurajare nesfârşite ştiind că un Faptul că păcătoşii care nu-L cunosc pe suspin poate constitui uneori cea mai spirituală Dumnezeu pot fi transformaţi într-o zi în chi- rugăciune. pul lui Cristos, printr-un miracol al haru­lui, 8:27 Dacă Dumnezeu cercetează inimile este unul dintre cele mai uluitoare adevă­ruri oamenilor, El poate să şi interpreteze mintea ale revelaţiei divine. Desigur, ideea care se Duhului, cu toate că acea minte îşi găseşte desprinde de aici nu este aceea că vom avea expresia doar în suspine. Important este faptul vreodată atributele Dumnezeirii, nici că vom că rugăciunile Duhului Sfânt în contul nostru poseda cândva trăsăturile fizionomice ale lui sunt făcute întotdeauna după voia lui Cristos, ci faptul că vom fi ca El din punct de Dumnezeu. Şi fiindcă ele sunt întotdeauna vedere moral, absolut total eliberaţi de păcat şi după voia lui Dumnezeu, ele sunt întotdeaun­a vom avea trupuri proslăvite ca al Lui. spre binele nostru. Asta e în măsură să explice În ziua aceea de slavă El va fi întâiul o mulţime de lucruri, aşa cum vom vedea în născut între mai mulţi fraţi. Întâi născut din

Romani 533 versetul acesta se referă la locul întâi în rang tru noi. sau onoare. El nu va fi doar Unul dintre mai Logica ce se desprinde de aici este imba­ mulţi egali, ci Cel care ocupă locul suprem de tabilă. Dacă Dumnezeu deja ne-a dat darul onoare între fraţii şi surorile Lui. Său suprem, mai poate exista oare vreun alt 8:30 Toţi cei care au fost predestinaţi în dar, mai mic, pe care El să nu ni-l dea? Dacă eternitate sunt chemaţi şi în timp. Asta El deja a plătit preţul cel mai mare, va ezita înseamnă că fiecare din ei, nu numai că va El oare să plătească un preţ mai mic? Dacă a auzi Evanghelia, ci va şi răspunde la chemar­ea mers El până acolo pentru a ne asigura mân- ei. Prin urmare, este o chemare efectivă. Toţi tuirea, oare ne va abandona El vreodată? sunt chemaţi; asta e chemarea generală (şi Oare cum nu ne va da El de asemenea, fără totuşi valabilă) a lui Dumnezeu. Dar numai plată, toate lucru­rile? puţini sunt cei care răspund la această chema- „Limbajul necredinţei“, scrie Mackint­osh, re! Asta este chemarea efectivă (producătoare se rezumă în cuvintele „Cum ne va?“, pe de convertire) a lui Dumnezeu. când limbajul credinţei afirmă: „Cum nu ne Toţi cei care răspund la chemare sunt şi va...“32 îndreptăţiţi, adică li se dăruieşte o poziţie de 8:33 Ne aflăm încă în atmosfera de tribu- totală neprihănire înaintea lui Dumnezeu. Ei nal, dar a intervenit o schimbare remarc­abilă. sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Dumnezeu Pe când păcătosul îndreptăţit stă înaintea prin meritele lui Cristos, fiind astfel adecvaţi instanţei, tuturor pârâşilor li se lansează apelul pentru prezenţa Domnului. să se prezinte. Numai că nu apare nici unul! Cei care sunt îndreptăţiţi sunt şi glorifi- Cum se face asta? Dacă Dumnezeu i-a îndrep- caţi. În fapt, încă nu suntem glorificaţi, dar tăţit deja pe aleşii Săi, cine mai poate aduce este un fapt atât de cert, încât Dumnezeu vreo pâră? poate descrie această acţiune la timpul trecut. Argumentarea din acest verset şi din urmă- Noi suntem atât de siguri de starea noastră torul va deveni mult mai clară, dacă vom glorificată ca şi când am fi şi primit-o deja! adăuga cuvintele: „Nimeni, întrucât...“ înaintea Este unul dintre cele mai puternice pa­saje fiecărui răspuns dat. În acest caz, versetul ar din Noul Testament privitoare la sigu­ranţa cre- suna astfel: Cine va aduce vreo pâră împotri- dinciosului. Pentru fiecare milion de oameni va aleşilor lui Dumnezeu? Nimeni, întrucât care sunt cunoscuţi dinainte şi sunt predesti- Dumnezeu este cel care îndreptăţeşte. Dacă naţi de Dumnezeu, fiecare din acei un milion nu adăugăm aceste cuvinte suplimentare, s-ar va fi chemat, justificat şi glorif­icat. Nici putea înţelege că Dumnezeu ar aduce vreo unul nu va lipsi! (Comparaţi cu termenul pâră împotriva aleşilor Săi – adică exact con- „toţi“ din Ioan 6:37.) trariul afirmaţiei lui Pavel! 8:31 Când luăm în considerare aceste 8:34 Acum se lansează o altă provocare: verigi indestructibile din lanţul de aur al răs- Există cineva care ar putea acuza? Nimeni, cumpărării, concluzia care se desprinde este deoarece Cristos deja a murit pentru acuzat, inevitabilă: Dacă Dumnezeu este pen­tru noi, a fost înviat din morţi şi se află în prezent la în sensul că ne-a marcat pentru El Însuşi, dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru el. atunci nimeni nu poate reuşi în vreun demers Dacă Domnul Isus, căruia I s-a încredinţat întreprins împotriva noastră.31 Dacă Cel toată judecata, nu pronunţă nici o sentinţă pen- Atotputernic lucrează spre binele nostru, nici o tru acuzat, ci, mai degrabă, Se roagă pentru el, altă putere, care este în mod necesar mai mică atunci nu mai există nici o persoa­nă care ar decât a Lui, nu poate învinge programul Său. mai putea avea vreun motiv vala­bil de a-l 8:32 Cel care nu Şi-a cruţat nici prop­ riul condamna. Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi. Ce minu- 8:35 Acum credinţa aruncă ultima provo­ nate cuvinte! Nu trebuie să lăsăm ca aceste care majoră: mai există cineva care poate să-i cuvinte, doar pentru faptul că ne sunt atât de smulgă pe cei îndreptăţiţi din dragostea lui binecunoscute, să-şi piardă din splen­doarea sau Cristos? După care se cercetează toate împre- forţa de a ne inspira la închină­ciune. Când o jurările nefavorabile posibile care au reuşit să lume pierdută a avut nevoie să fie mântuită de producă efectul de separare în alte domenii ale un Înlocuitor fără păcat, marele Dumnezeu al vieţii umane. Dar nu s-a găsit nici una care universului nu Şi-a precupeţit tot ce avea mai să-l poată despărţi pe credinc­ios de dragostea de preţ, însăşi Co­moara inimii Sale, ci L-a dat lui Cristos. Nici chinurile tribulaţiei, nici sufe- să moară o moarte ruşinoasă şi să sufere pen- rinţele, nici monstrul întris­tării, nici durerile

534 Romani extreme ale minţii sau trupului, nici brutalitatea lucruri care fac parte din tărâmul di­mensiunii prigoanelor, nici producerea unor suferinţe sau al spaţiului, inclusiv forţele oculte.34 Apoi, sau chiar a morţii asupra celor care au curajul pentru a se asigura că nu a lăsat afară vreun să se deosebeasc­ă de restul lumii. Nici chiar lucru, Pavel adaugă: spectrul foame­tei – până la transformarea fiin- nici orice alt lucru creat. ţei umane în piele şi oase. Nici goliciunea, cu Rezultatul cercetării întreprinse de Pavel tot ce poate să însemne ea pe planul privaţiu- este că nu a găsit nimic care să ne poată des- nilor sau lipsa de apărare faţă de intemperiile părţi de dragostea lui Dumnezeu care este în naturii. Nici chiar primejdiile – ameninţarea Cristos Isus Domnul nostru. unor peri­cole iminente şi groaznice. Nici sabia Ne e de mirare că aceste cuvinte de triumf – rece, necruţătoare şi aducătoare de moarte. au constituit cântarea celor care au murit 8:36 Dacă vreunul din aceste lucruri l-ar moarte de martir şi rapsodia celor care au trăit putea despărţi pe credincios de dragostea lui vieţi de martir! Cristos, atunci despărţirea aceasta fatală ar fi II. DISPENSAŢIE: EVANGHELIA ŞI avut loc cu mult timp în urmă, întrucât ca­rierea unui creştin este o moarte vie. Asta a ISRAELUL (cap. 9–11) vrut să spună psalmistul când a afirmat că, A. Trecutul Israelului (cap. 9) din pricina identificării noastre cu Domnul, În capitolele 9-11 facem cunoştinţă cu răs­ noi suntem omorâţi toată ziua şi suntem ca punsul dat de Pavel evreului care ridică urmă- oile, ce sunt condamnate la măcel (Ps. toarea obiecţie: Prin faptul că Evanghe­lia pro- 44:22). mite mântuire atât Neamurilor, cât şi iudeilor, 8:37 În loc să ne despartă de dragostea lui poate acest lucru să însemne că Dumnezeu şi-a Cristos, lucrurile acestea nu fac altceva decât călcat promisiunile pe care le-a făcut poporului să ne apropie şi mai mult de El. Noi nu sun- pe care Şi l-a ales pe acest pământ? Răspunsul tem doar biruitori, ci mai mult decât birui- lui Pavel acoperă trecutul Israelului (cap. 9), tori.33 Nu numai că suntem triumfători asupra prezentul (cap. 10) şi viitorul său (cap. 11). acestor forţe formidabile, ci făcând acest lucru, În secţiunea aceasta se pune un mare aducem slavă lui Dumnezeu, binecuvântare accent pe suveranitatea divină şi pe respon­ altora şi ne facem nouă înşine bine. Facem sabilitatea umană. Romani 9 este unul din sclavi din duşmani şi cărări din obstacolele ce pasajele de bază din Biblie privitoare la suve- ne sunt puse în cale. ranitatea lui Dumnezeu în privinţa ale­gerii. Dar nici unul din aceste lucruri nu se rea­ Capitolul următor expune apoi, cu ac­eeaşi lizează prin tăria noastră, ci numai prin Cel ce vigoare, celălalt adevăr complemen­tar, şi ne-a iubit. Numai puterea lui Cristos poate anume responsabilitatea omului. face ca amărăciunea să dea rod dulce, slăbi- ciunea să facă loc tăriei, tragedia să fie înlocu- SUVERANITATEA DIVINĂ ŞI ită cu triumful, iar durerea inimii să fie pre- RESPONSABILITATEA OMULUI schimbată în binecuvântare. Când spunem că Dumnezeu este suver­an, 8:38 Apostolul nu şi-a încheiat căutarea. El înţelegem prin asta că El poate face exact aşa cutreieră universul în căutarea vreunui lucru cum găseşte de cuviinţă. Afirm­ ând însă asta, care ar putea să ne despartă de dragos­tea lui ştim că, întrucât El este Dumnezeu, niciodată Dumnezeu, după care infirmă, una câte una, nu va face nici un lucru greşit, nedrept sau orice posibilitate ca acest lucru să se poată nelegiuit. Prin urmare, a spune că Dumnezeu vreodată întâmpla – este suveran nu înseamnă altceva decât a ne pune de acord cu adevărul potrivit căruia moartea cu toate grozăviile ei; Dumne­zeu este Dumnezeu. Nu trebuie să ne viaţa cu toate ademenirile ei; fie teamă de acest adevăr, după cum nu tre­ nici îngerii, nici principalităţile, cu toată buie să ne cerem scuze pentru el. Este un puterea şi cunoştinţele lor suprana­turale; adevăr glorios, care ar trebui să ne deter­mine puterile, fie tirani pământeşti, fie adver­ să ne închinăm. sari angelici; În suveranitatea Sa, Dumnezeu a ales anu- lucrurile actuale, care ne asaltează atât miţi indivizi care să-I aparţină Lui. Dar ace- de des; eaşi Biblie care ne învaţă despre actul suveran lucrurile viitoare, care trezesc gânduri al lui Dumnezeu de alegere a unora, ne învaţă rău prevestitoare; şi despre responsabilitatea omului. Deşi este 8:39 nici înălţimea, nici adâncimea, acele

Romani 535 adevărat că Dumnezeu îi alege pe oameni în ce se vor încrede în Mântuitorul, ci şi prede- vederea mântuirii, tot atât de adevărat este că termină rezultatul acesta, atrăgându-i pe anu- ei înşişi pot alege, optând să fie mântuiţi, prin- miţi indivizi la El. tr-un act hotărât al voinţei lor. Latura divină a Deşi Dumnezeu îi alege pe unii oameni să mântuirii se poate obser­va din cuvintele: „Toţi fie mântuiţi, El nu-l alege pe nimeni să fie cei pe care Tatăl Mi-i dă vor veni la Mine“. condamnat, sau, ca să ne exprimăm cu alte Latura umană o găsim în cuvintele care cuvinte: deşi Biblia propagă adevărul aleg­erii urmează: „şi pe cel ce vine la Mine cu nici suverane a lui Dumnezeu, ea nu ne învaţă un chip nu-L voi izgoni“ (Ioan 6:37). Noi, nicăieri că ar exista un principiu al lepădării credincioşii, ne bucurăm că Dumnezeu ne-a divine. Dar unii ar putea obiecta, spunând: ales în Cristos înainte de întemeierea lumii „Dacă Dumnezeu îi alege pe unii să aibă (Ef. 1:4). Dar credem cu aceeaşi certitudine că parte de binecuvântare, reiese că pe alţii îi oricine vrea poate să ia apa vieţii, fără plată alege în vederea pierzării“. Dar aceast­ă afirma- (Apo. 22:17). Dwight Lyman Moody a ilustrat ţie nu este adevărată! Întreaga omenire a fost aceste două adevăr­uri în felul următor: Când condamnată la pierzare, prin propriul ei păcat, ne apropiem de uşa mântuirii, vedem ţintuită şi nu prin vreun decret arbitrar al lui deasupra in­trării inscripţia: „Oricine vrea, poate Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar îngădui ca toţi intra“. După ce am trecut pragul şi privim oamenii să meargă în iad – acţiune pe care ar îndărăt, vedem deasupra uşii cuvintele: „Aleşi fi fost întru totul justificat s-o întreprindă – după cunoş­tinţa dinainte a lui Dumnezeu“. oamenii nu ar primi decât ceea ce au meritat. Astfel, adev­ărul responsabilităţii omului îi con- Întrebarea se pune: „Are Domnul suveran fruntă pe oameni când aceştia se apropie de dreptul de a Se coborî şi selecta o mână de uşa mânt­uirii. Adevărul alegerii suverane este oameni, care altminteri ar fi condamnaţi, să însă un adevăr rezervat membrilor familiei lui alcătuiască mireasa Fiului Său?“ Desigur, răs- Dumn­ezeu, care au intrat deja prin uşa mântu- punsul la această întrebare este afirmativ! Prin irii. urmare, lucrurile se prezintă astfel: dacă oame- Cum poate Dumnezeu să aleagă persoan­e nii sunt pierduţi, asta se datorează păcatului şi individuale care să-I aparţină şi, în acel­aşi răzvrătirii lor; iar dacă oamenii sunt mântuiţi, timp, să facă o ofertă autentică a mântui­rii asta se dato­rează harului suveran al lui destinate tuturor oamenilor, de pretutin­deni? Dumnezeu, în virtutea căruia El i-a ales. Cum vom putea împăca aceste două adevă- Pentru omul care este mântuit, tema alege- ruri? Adevărul este că nu le putem împăca. rii suverane a lui Dumnezeu ar trebui să fie Pentru mintea omenească, ele rămân ireconci- un prilej de necontenită uimire. Credinc­iosul liabile. Dar Biblia propagă ambele adevăruri, priveşte în jur şi, observând atâţia oameni cu ceea ce înseamnă că avem datoria să credem caractere mult mai nobile decât al lui, cu per- în fiecare din ele, mulţu­mindu-ne cu gândul sonalităţi mult mai echilibrate şi cu dispoziţii că dificultatea constă în incapaci­tatea minţii sufleteşti mult mai plăcute decât a sa, se noastre de a pricepe, ele fiind perfect reconci- întreabă: „Oare de ce m-a ales Domnul pe liabile la Dumnezeu. Aceste adevăruri comple- mine?“ mentare sunt ca două linii paralele, al căror punct de con­vergenţă este la infinit. De ce am fost făcut să-Ţi aud glasul Unii au încercat să reconcilieze alegerea Şi să intru cât mai este loc, suverană a lui Dumnezeu cu responsabilita­tea Când mii de oameni fac o alegere greşită, omului, afirmând că Dumnezeu îi cunoş­tea Preferând să moară de foame decât să intre? dinainte pe cei care aveau să se încreadă în Mântuitorul şi că aceştia ar fi cei pe care i-a –Isaac Watts ales El să fie mântuiţi. În sprijinul teoriei lor, ei citează Romani 8:29, unde se spune că „pe Cei nemântuiţi nu au voie să apeleze la ade- cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a şi vărul alegerii, pentru a-şi scuza necredin­ţa. Ei predestinat“, precum şi textul de la 1 Petru nu trebuie să spună: „Dacă nu am fost ales, 1:2, care spune: „aleşi după cunoştinţa mai înseamnă că lucrurile sunt independente de dinainte a lui Dumnezeu“. Dar această teorie voinţa mea, că nu pot schimba cu nimic ignoră faptul că cunoştinţa dinainte a lui această stare de lucruri“. Singurul mod în care Dumnezeu este determinativă. Cu alte cuvin­ vor şti vreodată dacă au fost aleşi sau nu este te, nu numai că El ştie dinainte care vor fi cei să se pocăiască de păcatele lor şi să-L pri- mească pe Domnul Isus Cristos ca Mânt­uitor

536 Romani al lor (1 Tes. 1:4-7). viaţa pentru prietenii săi (Ioan 15:13). Şi perce- Tot aşa, nici creştinii nu trebuie să recur­gă pem extraor­dinara po­vară pe care o resimte un la adevărul alegerii suverane a lui Dum­nezeu evreu convertit pentru convertirea concetăţeni- ca pretext pentru a lâncezi în râvna lor pentru lor săi. Asta ne aminteşte de rugăciunea lui evanghelizare. Noi nu avem voie să spunem: Moise pentru poporul său: „Iartă-le acum „Dacă sunt aleşi, vor fi mântuiţi, indiferent păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea dacă le vestim noi Evanghelia sau nu“. Numai Ta, pe care ai scris-o!“ (Ex. 32:32). Dumnezeu ştie cine sunt cei aleşi. Nouă ni se 9:4 Şi astfel, plângând pentru concetăţe­nii porunceşte să predicăm Evanghelia la toată săi, Pavel trece în revistă extraordinarele privi- lumea, întrucât Dumnez­eu oferă mântuirea legii de care au parte ei. În primul rând, sunt absolut tuturor oameni­lor. Dar aceştia resping israeliţi, membri ai străvechiului popor ales al Evanghelia din pri­cina împietririi inimii lor, nu lui Dumnezeu. pentru că oferta universală a mântuirii pe care Dumnezeu a înfiat acel popor ca fiu al o face Dumne­zeu ar fi nesinceră. Său (Ex. 4:22) şi Şi-a izbăvit poporul din Când ne ocupăm de această temă, trebuie Egipt (Os. 11:1). El a fost pentru Israel un să ne ferim de două pericole. Primul este Tată (Deut. 14:1), iar Efraim a fost întâiul Său acela de a susţine doar o latură a adevărului născut (Ier. 31:9). (Efraim este, în acest con- – de pildă, a crede în alegerea suverană a lui text, un nume alternativ al poporului Israel.) Dumnezeu şi a nega că omul ar avea vreo Şechina sau norul de slavă a simbolizat opţiune pe care trebuie s-o facă în legătură cu prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul israeliţi­lor, mântuirea sa. Celălalt pericol este de a pune călăuzindu-i şi ocrotindu-i. un accent prea mare asupra unui adevăr în Apoi Dumnezeu a încheiat legăminte cu detrimentul celuilalt. Metoda biblică este aceea Israel, nu cu Neamurile. Astfel, cu Israel a de a crede în alegerea suverană a lui încheiat El Legământul Palestinian, prin care li Dumnezeu şi de a crede, cu aceeaşi intensi­ s-a promis israeliţilor teritoriul ce se întin­de de tate, în responsabilitatea omu­lui. Numai proce- la Râul Egiptului până la Eufrat (Gen. 15:18). dând în felul acesta vom putea menţine echili- De asemenea, cu Israel va ratifica El, încă în brul biblic în care se află aceste doctri­ne.‡ viitor, Noul Legământ, făgăduind „perpetuitate, Să ne întoarcem acum la capitolul 9 din convertirea lor viitoare şi binecuvântarea peste Romani, în care preaiubitul apostol dezvoltă un Israel pocăit (Ier. 31:31-40)“.35 acest subiect: Lui Israel i s-a dat legea. Israeliţii au fost 9:1 Insistând că mântuirea este şi pentru singurii receptori ai legii. Neamuri, şi pentru iudei, Pavel a dat impre­sia Ritualurile încărcate de semnificaţie şi sluj- că ar fi fost, din punctul de vedere al Israelului, ba dumnezeiască legată de cortul din pustiu un trădător şi un renegat. Aşa se explică şi de templu au fost date Israelului, precum şi ardoarea cu care susţine el aici devo­tamentul preoţia. său profund faţă de poporul evreu, prin jură- Pe lângă legămintele menţionate mai sus, mântul la care recurge. El rosteşte adevărul. Dumnezeu a făcut făgăduinţe nenumărate El nu minte. Cugetul său, aflat în părtăşie cu Israelului, că-l va ocroti, că-i va dărui pace şi Duhul Sfânt, atestă adevărul spuselor sale. prosperitate. 9:2 Când se gândeşte el mai întâi, la glori- 9:5 Poporul evreu are toate motivele să oasa chemare a Israelului, şi nu la res­pingerea pretindă că lui îi aparţin patriarhii din vechi­ sa de către Dumnezeu, pentru faptul că L-a me: Avraam, Isaac şi Iacov, precum şi cei respins pe Mesia, inima lui este plină de o doisprezece fii ai lui Iacov – care sunt strămo- mare întristare şi mâhnire necontenită. şii neamului evreu. În plus, ei au avut parte 9:3 Ba chiar ar putea merge până acolo de cel mai mare privilegiu dintre toate câte au încât să dorească să fie el însuşi declarat ana- existat vreodată: din punctul de vedere al des- tema, adică să fie despărţit de Cristos, dacă ar cendenţei sale omeneşti, Mesia a fost un israe- putea, cumva, prin pierderea propriei sale mân- lit, cu toate că El mai este şi Suveranul uni- tuiri, să înlesnească mântuirea fra­ţilor săi evrei. versului, Dumnezeu în veci binecuvântat. În această puternică decla­raţie de abnegaţie şi Aici avem o declaraţie pozit­ivă a Dumnezeirii renunţare de sine, ne dăm seama că avem de şi umanităţii Mântuitoru­lui (Unele traduceri ale a face cu cea mai înaltă formă de iubire Bibliei diminuează forţa acestui verset. De umană – care îl determină pe cineva să-şi dea pildă, versiunea RSV sună astfel: „...şi rasa lor, după trup, este Cristosul. Dumnezeu care este

Romani 537 peste toţi să fie binecuvântat în veci. Amin“. făgăduindu-i că Se va întoarce la timpul rân- Pe plan gramatical, textul din greacă nu exclu- duit şi că Sara va avea un fiu. Desigur, fiul de varianta adoptată de traducerea Revised acela a fost Isaac, care a fost cu adevărat un Standard Version, dar principiul discernă­ copil al făgăduinţei şi un copil rezultat din­ mântului spiritual reclamă compararea unor tr-o naştere supranaturală. Scripturi cu alte Scripturi. Or, când se proce­ 9:10 Un alt exemplu de alegere suverană dează astfel, se vede că e de preferat modul îl găsim în cazul lui Iacov, ai cărui părinţi au în care au redat traducerile KJV şi NKJV fost, desigur, Isaac şi Rebeca. Dar Rebeca a acest text, precum şi alte traduceri conserva­ purtat în pântece doi prunci, nu doar unu! toare.)36 9:11 S-a rostit o hotărâre divină, încă îna- 9:6 Apostolul se confruntă acum cu o inte de a se naşte aceşti copii. Or, hotărâr­ea problemă teologică de mare profunzime. Dacă respectivă nu putea să aibă nimic de a face cu Dumnezeu le-a făcut israeliţilor, popor­ul Său meritele vreunuia dintre cei doi copii, ci depin- ales pe acest pământ, aceste făgădu­inţe, cum dea întru totul de alegerea lui Dumnezeu, putem reconcilia această stare de fapt cu actu- bazată pe voia Sa, şi nu pe caracterul sau ala lepădare a Israelului, în fol­osul Neamurilor, realizările vreunuia dintre cei doi prunci. care au fost aşezate în locul lor, la o poziţie Planul (scopul) lui Dumnezeu, potrivit alege- de binecuvântare? Pavel insistă că nu este rii înseamnă hotărârea Lui de a împărţi haru- vorba aici de nici o călcare a făgăduinţei din rile Sale în funcţie de voia Sa divină şi după partea lui Dumne­zeu, arătând în continuare că bunul Său plac. Dumnezeu a avut dintotdeauna un proces de Apropo, versetul acesta infirmă ideea alegere suve­rană, bazat pe făgăduinţă, şi nu pe po­trivit căreia faptul că Dumnezeu l-a ales pe descen­denţa dintr-o anumită spiţă. Doar pentru Iacov s-a bazat pe cunoaşterea Sa dinainte a că cineva s-a născut în sânul poporului Israel faptelor pe care avea să le săvârşească acesta. asta nu înseamnă că este, în mod automat, un Se afirmă răspicat că alegerea nu s-a făcut pe moştenitor al făgăduinţelor. În sânul poporul­ui baza faptelor! Israel Dumnezeu are o rămăşiţă de cred­incioşi 9:12 Dumnezeu a hotărât ca cel mai în adevăraţi. vârstă să slujească celui mai tânăr. Esau urma 9:7 Nu toţi descendenţii lui Avraam sunt să ocupe o poziţie subordonată lui Iacov. Iar consideraţi copiii Lui. De pildă, Işmael a fost acesta din urmă a fost ales să aibă parte de sămânţa lui Avraam. Dar firul promis­iunii slavă şi privilegii pământeşti. În mod normal, divine a trecut prin Isaac, nu prin Işmael. s-ar fi cuvenit ca lui Esau, întâiul născut dintre Promisiunea a fost: „În Isaac va fi chemată cei doi fraţi gemeni, să-i revină onorurile şi sămânţa ta“ (Gen. 21:12). După cum am privilegiile ce însoţesc această poziţie. Dar arătat la comentariile de la 4:12, Domnul Isus procesul selecţiei lui Dumnezeu l-a ignorat pe a făcut şi El această interesantă distinc­ţie, când el, oprindu-se asupra lui Iacov. a stat de vorbă cu iudeii necredin­cioşi la Ioan 9:13 Pentru a sublinia şi mai mult ideea 8:33-39. Aceştia I-au spus Domnului: „Noi suveranităţii lui Dumnezeu în procesul selec­ suntem descendenţii lui Avraam...“ (v. 33). Isus ţiei, Pavel citează textul de la Maleahi 1:2, 3: a recunoscut ac­est adevăr, spunând: „Ştiu că „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât“. sunteţi desc­endenţ­ii lui Avraam“ (v. 37). Dar Aici Dumnezeu Se referă la două naţiuni, când au spus ei: „Avraam este tatăl nostru“, Israel şi Edom, reprezentate de cele două Domnul a răsp­uns: „Dacă aţi fi copiii lui căpetenii: Iacov şi Esau. Dumnezeu a desem- Avraam, aţi face faptele lui Avraam“ (v. 39). nat Israelul să fie naţiunea căreia i-a promis El Cu alte cuvinte, ei descindeau din Avraam, dar pe Mesia şi împărăţia mesianică. În schimb, nu aveau credinţa lui Avraam şi, prin urmare, lui Edom nu i se face nici o promisiune de nu erau copiii lui spirituali. acest fel. Mai degrabă, munţii şi zestrea lui au 9:8 Nu descendenţa fizică este aceea care fost pustiite, fiind destinate şacalilor pustiului contează. Adevăratul Israel e alcătuit din acei (Mal. 1:3; vezi şi Ier. 49:17, 18; Ez. 35:7-9). iudei care au fost selectaţi de Dumnezeu şi Deşi este adevărat că citatul din Maleahi cărora El le-a făcut promisiunea concretă, 1:2, 3 descrie modul în care tratează Dumne­ desemnându-i să fie copiii Lui. Vedem acest zeu naţiunile, mai degrabă decât persoanele principiu al alegerii suverane în cazul lui Isaac individuale, el este citat în sprijinul afirmaţ­iei şi al lui Iacov. că Dumnezeu, în suveranitatea Lui, are dreptul 9:9 Dumnezeu i s-a arătat lui Avraam, de a alege şi persoane individuale.

538 Romani Cuvintele Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau păcătuit toată viaţa şi au respins Evanghelia. l-am urât trebuie înţelese în lumina decretului Cei care sunt aleşi pot să-I mulţumească lui suveran rostit de Dumnezeu: Cel mai vârstnic Dumnezeu pentru harul Lui. Cei care sunt îl va sluji pe cel mai tânăr. Preferinţa pentru pierduţi nu pot da vina pe nimeni, decât pe ei Iacov este interpretată ca un act de iubire, în înşişi. timp ce trecerea peste Esau este văzută ca ură, 9:16 Prin urmare, concluzia este că desti- prin comparaţie, şi nu că Dumnezeu l-ar fi nul final al oamenilor sau al naţiunilor nu stă urât pe Esau cu animozitate, cu spirit de răz- în tăria voinţei lor sau în intensitatea cu care bunare. Pur şi simplu El l-a iubit pe Esau mai îşi exercită această voinţă, ci în îndurarea lui puţin decât pe Iacov, cum reiese din faptul că, Dumnezeu. în suvera­nitatea Sa, l-a ales pe Iacov. Când afirmă Pavel că nu depinde de cel ce Textul acesta se referă la binecuvântări vrea, asta nu înseamnă că voinţa cuiva nu ar pământeşti, nu la viaţa veşnică. Ura lui juca un rol în mântuirea sa. Chemarea Dumnezeu faţă de Esau nu înseamnă că per- Evangheliei se adresează cu precădere voin­ţei soane individuale din rândul poporului edomit omului, aşa cum reiese din Apo. 22:17: nu ar putea fi mântuite, după cum dragostea „Oricine vrea, să ia apa vieţii fără plată“. Isus Sa pentru Israel nu exclude necesi­tatea ca i-a demascat pe iudei, arătând că aceştia nu iudeii să trebuiască să fie mântuiţi în mod erau dispuşi să vină la El (Ioan 5:40). Când individual. (A se observa şi faptul că Esau a spune Pavel: nici de cine aleargă, nu neagă primit totuşi unele binecuvântări pământeşti, prin aceasta că trebuie să ne luptăm să intrăm după cum mărturiseşte el însuşi la Gen. 33:9.) pe poarta strâmtă (Luca 13:24). Dimp­otrivă, se 9:14 Apostolul a avut dreptate când a anti- cere o anumită disponibilitate şi un grad de cipat că învăţătura lui asupra alegerii suverane râvnă spirituală. Dar voinţa om­ ului şi faptul că a lui Dumnezeu va stârni tot felul de obiecţii. aleargă nu sunt factorii determinanţi. Ceea ce Oamenii continuă să-L acuze pe Dumnezeu şi rămâne este faptul că mântuirea este de la azi că ar fi nedrept, afirmând că, din moment Domnul, după cum se exprimă şi Morgan: ce îi alege pe unii, neapărat pe ceilalţi îi con- damnă. Ei susţin că dacă Dumnezeu a presta- Nici o disponibilitate din partea noastră, nici o bilit toate lucrurile, atunci nimeni nu mai poate alergare nu ne poate procura mântuirea de care face nimic – ceea ce ar însemna că Dumnezeu avem trebuinţă, după cum nu ne poate învred­nici este nedrept când îi condamnă totuşi pe să ne însuşim binecuvântările pe care ni le asigu- oameni. ră ea... Lăsaţi de capul nostru, nu am simţi nicio- Pavel neagă răspicat orice posibilitate ca dată trebuinţa de mântu­ire şi nu am face nici un Dumnezeu să fie nedrept. Dar, în loc să dilu- efort în direcţia dobândirii ei. Tot ce ţine de mân- eze conceptul suveranităţii lui Dumne­zeu, pen- tuirea omu­lui începe cu Dum­nezeu.37 tru a-l face mai acceptabil pentru aceşti con- testatari, apostolul îl enunţă cu şi mai mare 9:17 Suveranitatea lui Dumnezeu se vede vigoare, fără nici un fel de scuză. nu numai în faptul că îşi arată îndurarea faţă 9:15 Mai întâi, el citează cuvântul adre­sat de unii, ci şi din faptul că-i împietreşte pe de Dumnezeu lui Moise: „Mă voi îndu­ra de alţii, în sprijinul acestui adevăr fiind citat cazul cine [Îmi va plăcea] să mă îndur şi voi avea lui Faraon. compasiune pentru cine [Îmi va plăcea] să Nu se face nici o sugestie aici că monar­ am compasiune“ (vezi Ex. 33:19). Cine ar hul egiptean ar fi fost sortit pieririi din pân­ putea cuteza să afirme că Cel Preaînalt, tecele mamei sale. Mai degrabă, iată ce s-a Domnul cerului şi al pământului, nu are drep- întâm­plat în realitate: Când a ajuns la matu­ tul să-Şi arată îndurarea şi com­pasiunea? ritate, el s-a dovedit a fi un om nespus de rău, Toţi oamenii sunt condamnaţi de propriul de crud şi de încăpăţânat. În pofida unor aver­ lor păcat şi de necredinţa lor. Dacă ar fi lăsaţi tismente cât se poate de solemne care i-au de capul lor, ar pieri cu toţii. Pe lângă faptul fost date, el a continuat să-şi împie­trească că face o invitaţie sinceră tuturor oamenilor, inima. Dumnezeu ar fi putut să-l ni­micească Dumnezeu îi alege pe unii din aceşti oameni pe loc, dar n-a făcut-o, ci l-a ţinut în viaţă ca condamnaţi să fie obiectele harului Său speci- să-Şi etaleze prin El puterea Sa şi pentru ca al. Dar asta nu înseamnă că El i-a ales în prin faraon Numele lui Dumnezeu să poată fi mod arbitrar pe ceilalţi să fie condamnaţi, căci cunoscut în toată lumea. ei sunt deja condamnaţi, prin faptul că au 9:18 Faraon şi-a împietrit de nenumărate

Romani 539 ori inima şi de fiecare dată când făcea aşa, necinste. În situaţia în care toţi sunt nevred- Dumnezeu îi împietrea şi mai mult inima, ca o nici, El Îşi poate revărsa binecuvântă­rile peste formă de judecată adusă peste el. Acelaşi cine decide El, nerevărsându-le peste alţii peste soare topeşte sloiul de gheaţă, dar şi usucă care a decis să nu le reverse. „Acolo unde toţi solul, făcându-l tare ca piatra. Ace­laşi soare sunt nevrednici“, scrie Barnes, „lucrul suprem albeşte pânza, dar bronzează pie­lea. Acelaşi la care ne putem aştepta este ca El să nu-i Dumnezeu Îşi arată îndurarea faţă de cei cu trateze pe nici unii cu nedreptate“.38 inima zdrobită, dar îi împiet­reşte pe cei nepo- 9:22 Pavel Îl prezintă pe Dumnezeu, căiţi. Respingerea harului atrage după sine Marele Olar, în poziţia în care ar fi confrun­tat refuzarea harului. cu un aparent conflict de interese. Pe de o Dumnezeu are dreptul de a-Şi arăta îndu- parte, El doreşte să-Şi arate mânia şi să-Şi rarea faţă de oricine doreşte şi de a-l împietri etaleze puterea prin pedepsirea păcatului. Iar pe oricine doreşte. Dar, întrucât este pe de altă parte, El doreşte să dea dovadă de Dumnezeu, niciodată nu va acţiona cu răbdare faţă de vasele mâniei pregătite pen- ned­reptate. tru nimicire. Este contrastul dintre as­­primea 9:19 Modul apăsat în care subliniază Pavel dreaptă a lui Dumnezeu, în primul rând, şi dreptul lui Dumnezeu de a face tot ce vrea îndelunga Sa răbdare, în al doilea rând. naşte obiecţia că, dacă aşa stau lucrur­ile, atunci Argumentul este următorul: „Dacă Dumnezeu nu ar mai trebui să bage de vină nimănui, ar fi justificat să-i pedepsească pe cei răi ime- întrucât nimeni nu a reuşit să se împotrivească diat, şi totuşi vedem că manifestă un grad voii Lui. Astfel, pentru cont­estatarul care for- foarte mare de răbdare faţă de ei, atunci cine mulează această obiecţie, omul nu ar fi decât mai poate să-L învinuiască de părtinire?“ un pion pe tabla de şah. Nici un lucru pe care Observaţi cu atenţie sintagma: vase ale ar putea să-l facă sau să-l rostească el nu i-ar mâniei pregătite pentru nimicire. Vasele putea schimba cu nimic soarta. mâniei sunt cei ale căror păcate îi supun 9:20 Mai întâi, apostolul mustră obrăznic­ia mâniei lui Dumnezeu. Ei sunt pregătiţi pen- oricărei creaturi care ar îndrăzni să-I bage de tru nimicire prin păcatul, neascultarea şi răz- vină Creatorului. Omul, mărginit şi împo­vărat vrătirea lor, şi nu prin vreun decret arbi­trar al de păcat, ignoranţă şi slăbiciune, nu are nici o lui Dumnezeu. cădere să-I poată întoarce lui Dumne­zeu vorba 9:23 Cine poate ridica vreo obiecţie, dacă sau să pună la îndoială înţelepciun­ea sau juste- Dumnezeu vrea să-Şi arate bogăţiile slavei ţea căilor Sale! Sale în cazul unor oameni faţă de care do­reşte 9:21 Apoi Pavel recurge la ilustraţia cu să-Şi arate îndurarea Sa – oameni pe care El olarul şi lutul, pentru a adeveri suveranita­tea i-a selectat mai dinainte pentru slava eternă? lui Dumne­zeu. Într-o zi, olarul intră în atelie- În acest punct, comentariile lui C. R. Erdman rul său şi zăreşte pe duşumea un mor­man de se vor dovedi deosebit de utile: lut, fără nici o formă. El ia o mână din acest lut, o aşază pe roata sa şi plăsmui­eşte un vas Suveranitatea lui Dumnezeu nu este nicio­dată de toată frumuseţea. Are el dreptul de a exercitată în direcţia condamnării oame­nilor care proce­da astfel? trebuie să fie mântuiţi, ci mai degrabă a condus Desigur, olarul este Dumnezeu, iar lutul la mântuirea unor oameni care trebuiau să fie este omenirea păcătoasă şi pierdută. Dacă ola- pierduţi.39 rul ar lăsa-o de capul ei, ea s-ar duce toată în iad. Şi, procedând aşa, ar fi absolut drept şi Dumnezeu nu pregăteşte vase ale mâniei echitabil. Dar Olarul, în suveranita­tea Sa, alege în vederea nimicirii, ci pregăteşte vase ale o mână de păcătoşi, îi mântui­eşte prin harul îndurării în vederea slavei. Său şi-i face să se confor­meze chipului Fiului 9:24 Pavel identifică vasele îndurării, ară- Său. Are El dreptul să procedeze astfel? Nu tând că noi suntem aceste vase, creştinii pe uitaţi că El nu-i con­damnă pe toţi în mod care Dumnezeu i-a chemat din lumea evreilor arbitrar să meargă în iad, întrucât ei deja sunt şi din cea a Neamurilor. Prin asta se aşază condamnaţi de propria lor încăpăţânare şi temelia pentru ceea ce va urma: lepădarea necredinţă. tuturor şi păstrarea unei rămăşiţe din naţiunea Dumnezeu are puterea şi autoritatea abso- Israel şi chemarea Neamurilor să ocupe poziţia lute să facă dintr-o parte a lutului un vas de privilegiată pe care o avuse­seră israeliţii. cinste, iar din altă parte a lutului un vas de 9:25 Apostolul citează două versete din

540 Romani Osea, pentru a arăta că chemarea Neamurilor – întreabă Pavel. Prima concluzie este că nu trebuie să-i surprindă pe iudei. Primul Neamurile, care, de obicei, nu căutau neprihă- este din Osea 2:23: „Îi voi numi «poporul nirea, ci răutatea şi care, negreşit, nu au urmă- Meu» pe cei ce nu erau poporul Meu şi rit o neprihănire a lor proprie, au găsit nepri- «preaiubită» pe cea care nu era preaiubi­tă“. hănirea prin credinţa în Domnul Isus Cristos. În contextul lor din cartea Osea, aceste cuvin- Nu toate Neamurile, desigur, ci numai acelea te se referă la Israel, nu la Neamuri. Ele care au crezut în Cristos au fost îndreptăţite. anticipează perioada când Israelul va fi resta- 9:31 Pe de altă parte, Israel, care a căutat bilit, ca popor al lui Dumnezeu, preaiu­bit de îndreptăţirea pe baza păzirii legii, nu a aflat El. Dar când sunt citate de Pavel ele se apli- niciodată legea prin care să poată dobândi că la chemarea Neamurilor. Cu ce drept face neprihănirea. Pavel o schimbare atât de radicală? Răspunsul 9:32 Motivul este clar: israeliţii au refuz­at îl constituie faptul că Duhul Sfânt, Care a să creadă că îndreptăţirea se obţine prin cre­ inspirat, de la bun început, aceste cuvinte are dinţa în Cristos, ci au continuat să încerce să dreptul de a le reinterpre­ta sau reaplica ulteri- ajungă la neprihănirea proprie, prin pro­priile or. lor merite. Ei s-au poticnit de piatra de potic- 9:26 Al doilea verset este din Osea 1:10: nire, adică de Cristos Isus Domnul. „Şi va fi aşa: în locul unde li s-a zis «Voi nu 9:33 Dar tocmai asta a prezis Domnul sunteţi poporul Meu,» acolo vor fi numiţi fii prin profetul Isaia că se va întâmpla. Venirea ai Dumnezeului Celui viu“. Din nou în con- lui Mesia la Ierusalim avea să aibă un efect textul iniţial al acestui verset din Vechiul dublu. Pentru unii El avea să se dovedească o Testament, el nu se referă la Nea­muri, ci piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere (Is. descrie restabilirea viitoare a Israe­lului şi redo- 8:14). Iar alţii aveau să creadă în El, negăsind bândirea de către el a bunăvoinţ­ei lui nici o pricină de ruşine, de cădere sau de dez- Dumnezeu. Dar Pavel îl aplică aici la recu- amăgire (Is. 28:18). noaşterea de către Dumnezeu a Neamur­ilor, ca B. Prezentul Israelului (cap. 10) fii ai Săi. Găsim aici o altă ilustrare a faptului 10:1 Învăţăturile lui Pavel au fost cât se că, atunci când Duhul Sfânt citează versete poate de respingătoare pentru iudeii necon­ din Vechiul Testament în Noul Testament, El vertiţi. Ei l-au considerat un trădător şi un le poate da o altă aplicaţie, de asemenea duşman al Israelului. Dar aici el îi asigură pe corectă, după cum găseşte El de cuviinţă. fraţii creştini cărora le-a adresat epistola de 9:27 Respingerea Israelului şi păstrarea faţă că lucrul care va aduce cea mai mare unei rămăşiţe din el sunt dezbătute la 9:27-29. desfătare inimii lui şi pentru care se roagă lui Isaia a prezis că doar o minoritate din copiii Dumnezeu cel mai fierbinte este ca Israelul să lui Israel vor fi mântuiţi, chiar dacă naţiunea fie mântuit. propriu-zisă s-ar dezvolta foarte mult la număr 10:2 Departe de a-i condamna pe israeliţi (Is. 10:22). pentru că ar fi fără Dumnezeu sau lipsiţi de 9:28 Când a spus Isaia: „Şi nimicirea religiozitate, apostolul depune mărturie că ei au aceasta, care a fost hotărâtă, Domnul, o râvnă pentru Dumnezeu – fapt care reiese Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndepli­ din minuţiozitatea cu care respectă ei ritualurile nire în toată ţara“ (Is. 10:23), el s-a referit la şi ceremoniile iudaismului şi din into­leranţa pe invadarea Palestinei de către forţele Babi­ care o manifestă faţă de orice doctrină contrară. lonului, urmată de exilul Israelului. Lucrarea Dar râvna nu este de a­juns. Ea trebuie îmbinată despre care este vorba aici este judecata adusă cu adevărul deoa­rece, în caz contrar, ea poate de Dumnezeu peste Israel. Citând aceste face mai mult rău, decât bine. cuvin­te, Pavel afirmă că ceea ce i s-a întâm­ 10:3 Tocmai aici au greşit ei, necunos­ plat Israelului în trecut ar putea să se întâm­ple când dreptatea lui Dumnezeu, necunosc­ ând din nou în vremea lui. faptul că Dumnezeu le atribuie oame­nilor 9:29 După cum a zis Isaia (într-o parte dreptatea (neprihănirea) pe baza principiului anterioară a profeţiei sale): Dacă nu... ar fi credinţei, şi nu al faptelor. În schimb, ei au lăsat Domnul Oştirilor cerului câţiva supra­ încercat să producă o neprihăn­ire a lor proprie, vieţuitori, Israelul ar fi fost şters pe de pe faţa prin păzirea legii. Au încercat să obţină bună- pământului, ca Sodoma şi Gomora (Is. 1:9). voinţa lui Dumnezeu prin pro­priile lor eforturi, 9:30 Care este concluzia tuturor acestor prin propriul lor caracter, prin propriile lor lucruri, cu privire la epoca actuală a Biseri­cii?

Romani 541 fapte bune şi au refuzat cu încăpăţânare să se Ceea ce este interesant este că, în context­ul supună planului lui Dumnezeu, prin care El îi lor din Deuteronom, aceste versete nu se refe- socoteşte drepţi pe păcătoşii care cred în Fiul ră deloc la credinţă şi la Evanghelie, ci la lege Său. în general, şi la porunca concretă... (Deut. 10:4 Dacă ar fi crezut în Cristos, ei ar fi 30:10b). Dumnezeu spune că legea nu este văzut că El este sfârşitul legii pentru dreptate ascunsă, distantă sau inaccesibilă. Nu e nevoie (neprihănire). Scopul legii este de a desco­peri ca un om să se urce până la cer sau să traver- păcatul, de a mustra şi de a-i condamna pe seze marea pentru a o găsi. Ea este aproape şi călcătorii de lege. Legea nu poate să-i confere tot ce trebuie să facă oamenii este să asculte nimănui neprihănirea (dreptatea). Pedeapsa de ea. pentru călcarea legii este moartea. Prin moar- Dar apostolul Pavel ia aceste cuvinte şi le tea Sa, Cristos a plătit pedeapsa pentru legea aplică la Evanghelie. El spune că limbajul pe care au călcat-o oamenii. Când un păcătos credinţei nu-i cere unui om să se suie în cer Îl primeşte pe Domnul Isus Cristos ca ca să-L aducă de acolo pe Cristos jos. În pri- Mântuitor al său, legea nu mai are nici un mul rând, asta ar fi total imposibil şi în al cuvânt de spus în privinţa lui. Prin moartea doilea rând ar fi inutil, întrucât Cristos deja Înlocuitorului său, păcătosul salvat a murit faţă S-a coborât pe pământ la Întruparea Sa! de lege. El a terminat cu legea şi cu orice 10:7 Când apostolul citează versetul 13 din încercări de a mai dobândi neprihăn­irea (drept- Deuteronom 13, el schimbă cuvintele „Cine va atea) prin această lege. traversa marea“ în „Cine se va coborî în 10:5 În vocabularul Vechiului Testam­ ent, adânc“. El scoate în evidenţă că Evanghelia putem distinge deosebirea dintre cuvintele legii nu le cere oamenilor să se coboar­e în mor- şi cuvintele credinţei. De pildă, la Levitic 18:5 mânt pentru a-L învia pe Cristos din morţi. Moise scrie că omul care do­bândeşte neprihă- Asta ar fi nu numai o imposibilit­ate, dar şi o nirea pe care o cere legea va trăi procedând totală inutilitate, întrucât Cristos a înviat deja aşa. Accentul e pus pe „dob­ândire“, nu pe din morţi. Observaţi că la 10:6, 7 avem două acţiunea sa. doctrine privitoare la Cristos, care sunt cele Desigur, această afirmaţie ne pune în faţa mai dificil de acceptat pentru iudeu – întrupa- unui ideal pe care nimeni nu-l poate realiza. rea Sa şi Învierea Sa. Totuşi el trebuie să le Tot ce spune textul este că, dacă cineva ar accepte, dacă doreşte să fie mântuit. Ne vom putea păzi cu desăvârşire şi în permanenţă întâlni din nou cu aceste doctrine la 10:9, 10. legea, nu ar fi condamnat la moarte. Dar 10:8 Dacă Evanghelia nu le spune oame­ legea a fost dată unor oameni care erau deja nilor să facă nici un lucru care este cu nepu­ păcătoşi, fiind deja condamnaţi la moarte. tinţă pentru oameni, după cum nu le spune să Chiar dacă ar fi reuşit să păzească legea cu facă ceea ce a fost deja înfăptuit de Dom­nul, desăvârşire, de atunci încolo, ei ar fi fost pier- atunci ce le spune să facă? duţi şi în acest caz, întrucât Dumnezeu cere Din nou, Pavel adaptează un verset din să se plătească şi pentru păcatele comise în Deuteronom 30, pentru a afirma că Evanghelia trecut. Orice nădejde pe care ar avea-o oame- este aproape, accesibilă, inteligibilă şi uşor de nii de a dobândi neprihănirea prin lege sunt dobândit. Ea poate fi exprimată în conversaţie sortite, din capul locului, eşecului. familiară (în ruga ta); şi poate fi lesne înţelea- 10:6 Pentru a arăta că limbajul credinţei se să cu mintea (în inima ta) (Deut. 30:14). Este deosebeşte radical de cel al legii, Pavel citează vestea bună a mântuirii prin credinţă, pe care mai întâi din Deuteronom 30:12, 13, care sună Pavel şi alţi apostoli au propovăduit-o. astfel: 10:9 Iată Evanghelia în esenţă: Mai întâi, Nu este în cer, ca să zici: trebuie să accepţi adevărul Întrupării, potri­vit „Cine se va sui pentru noi în cer şi să căruia Pruncul din ieslea Betleemului este ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împli­ Domnul vieţii şi slavei, şi că Isus din Noul nim?“ Testament este Domnul (Iehova) din Vec­hiul Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: Testament. „Cine va trece pentru noi dincolo de mare În al doilea rând, trebuie să accepţi ade­ şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o vărul învierii Sale, cu tot ce presupune acest­a. împli­nim?“ Dumnezeu L-a înviat din morţi ca dovadă că Cristos Şi-a încheiat lucrarea necesară pentru mântuirea noastră şi că Dumnezeu este mulţu-

542 Romani mit de această lucrare. Crezând acest lucru din crede şi se va boteza va fi mân­tuit.»“40 toată inima înseam­nă a crede cu toate capaci- Denney face următoarele comentarii pe aceeaşi tăţile mentale, emotive şi volitive ale unui om. temă: Prin urmare, cu gura mărturiseşti pe Domnul Isus şi crezi în inima ta că Dumne­ „O inimă care crede în vederea neprihănirii şi o zeu L-a înviat din morţi. Este o însuşire per- gură care mărturiseşte în vederea mânt­uirii nu sonală a Persoanei şi lucrării Domnului Isus sunt, în realitate, două lucruri dist­incte, ci unul şi Cristos. Asta este credinţa salvatoare. acelaşi lucru“.41 Întrebarea care se pune adesea este: „Poate o persoană să fie mântuită, accep­tându-L pe Întrebarea care se pune în acest punct este: Isus ca Mântuitor, fără să-L recunoască şi ca de ce apare mărturisirea pe primul loc la 10:9, Domn?“ Biblia nu îi oferă nici o încurajare fiind urmată de credinţă, pe când, la 10:10 unei persoane care crede cu anumite rezerve credinţa este aşezată pe locul întâi, fiind urma- mentale, de genul: „Îl iau pe Isus ca Mântuitor tă de mărturisire? Răspunsul nu este greu de al meu, dar nu vreau să-L încoronez ca Domn găsit. În versetul 9 accentul cade pe Întruparea al domnilor“. Pe de altă parte, cei care fac din şi Învierea Domnului, aceste doctrine fiind supunerea în faţa lui Isus ca Domn o condiţie menţionate în ordinea lor cronologică. a mântuirii vor fi confruntaţi cu altă problemă: Întruparea este prima – Isus este Domn. Apoi „Până unde trebuie recunoscut El ca Domn?“ învierea – Dumnezeu L-a înviat din morţi. În Puţini creştini pot declara că I s-au predat cu versetul 10 accentul cade pe ordinea evenimen- totul, în acest mod. Când vestim Evanghelia, telor în procesul mântui­rii păcătosului. Mai trebuie să subliniem mereu că credinţa este întâi, el crede, iar apoi depune o mărturie singura condiţie a îndreptăţirii. Dar trebuie să publică a mântuirii lui. le amintim fără încetare păcătoş­ilor şi sfinţilor 10:11 În acest punct din epistola sa, apos- că Isus Cristos este Domnul (Iehova- tolul Pavel citează din Isaia 28:16, pentru a Dumnezeu) şi că trebuie recunoscut ca atare. sublinia că oricine crede în El nu va fi dat de 10:10 În continuarea explicaţiei, Pavel scrie ruşine. Contemplarea mărturis­irii lui Cristos în că o persoană crede cu inima spre neprihănire public ar putea genera teama că vei fi făcut (dreptate). Nu este vorba doar de o încuviinţa- de ruşine, dar, în realit­ate, situaţia se prezintă re cu intelectul, ci o acceptare aut­entică, cu cu totul altfel. Actul nostru, prin care Îl mărtu- întreaga sa fiinţă. Când o pers­oană procedează risim aici pe pă­mânt, va fi urmat de actul astfel, este justificată imediat. Său, prin care El ne va mărturisi în cer. Noi Apoi cu gura se face mărturisire în vede­ avem o nădejde care nu va fi dezamăgită. rea mântuirii. Adică, credinciosul mărturi­seşte Cuvântul oricine constituie veriga de legă- public mântuirea pe care a primit-o deja. tură cu ceea ce urmează, anume că slăvita Mărturisirea nu este o condiţie a mân­tuirii, ci mântuire a lui Dumnezeu este destin­ată tutu- expresia exterioară inevitabilă a ceea ce s-a ror, atât Neamurilor, cât şi evreilor. petrecut deja înăuntru, sau cum spune versetul: 10:12 În Romani 3:23 am aflat că nu este “If on Jesus Christ you trust, speak for Him nici o deosebire între iudei şi Neamuri, în you surely must” (în traducer­e: „Dacă te privinţa mântuirii, căci toţi sunt păcătoşi. Acum încrezi în Isus Cristos, nu se va putea să nu-I aflăm că nu este nici o deosebire în ce pri- fii martor, să nu vorbeşti desp­re El“.). Când veşte disponibilitatea mântuirii. Dom­nul nu cineva crede cu adevărat într-un lucru, el va este un Dumnezeu exclusiv, ci Domn al tutu- dori să împărtăşească altora despre acest lucru. ror oamenilor. El este bogat faţă de toţi cei Tot aşa, când s-a născut cineva din nou, reali- care Îl cheamă. tatea acestui fapt extraordinar nu va putea să 10:13 Este citat textul din Ioel 2:32 pentru fie ţinută secretă, ci persoana respectivă Îl va a dovedi universalitatea Evangheliei. Nu cred mărturisi pe Cristos. că am găsi o exprimare mai simplă a căii Scriptura presupune că atunci când o per- mântuirii decât cea pe care o găsim în cuvin- soană este mântuită, ea va mărturisi în public tele: „Oricine va chema Numele Domnului mântuirea ei. Cele două elemente sunt inse­ va fi mântuit“. Numele Domnu­ lui sunt cuvin- parabile, după cum a remarcat Kelly: „Când te prin care este reprezentat Domnul Însuşi. nu există o mărturisire a lui Cristos Domnul 10:14 Dar o atare evanghelie presupune o cu gura, nici nu se poate vorbi de mântuire proclamare universală. De ce folos ar fi mân- sau, cum S-a exprimat Domnul: «Cine va tuirea oferită iudeilor şi Neamurilor, dacă ei

Romani 543 nu ar avea prilejul s-o audă? Aici este pulsul atunci când ei aud propovăduirea noastră des- misionarismului creştin! pre Domnul Isus Cristos, propovăduire bazată, Printr-o serie de trei întrebări prefaţate de desigur, pe cuvântul scris al lui Dumnezeu. termenul „cum“ (Cum vor chema... cum vor Dar nu este suficientă auzirea cu urec­hile. crede... cum vor auzi fără cineva care să le O persoană trebuie să audă cu inima şi min- predice), apostolul trece din nou în revistă tea deschise, dorind să i se arate adevărul lui etapele care duc la mântuirea iudeilor şi a Dumnezeu. Dacă va face acest lucru, va des- Neamurilor. Poate că acestea ne vor fi mai coperi că cuvântul acesta este adevărat şi că clare, dacă vom inversa ordinea: adevărul are capacitatea de a se confirma pe Dumnezeu îi trimite pe slujitorii Săi pe el însuşi. Apoi el va crede. Trebuie preci­zat teren. însă că auzirea la care se referă acest verset Aceştia predică vestea bună a mântuirii. nu presupune doar organul auzului, urechea. Păcătoşii aud despre oferta de viaţă în Asta pentru că cineva ar putea citi mesajul Cristos pe care le-o face Dumnezeu. Evangheliei, în loc să-l audă cu urechea. De Unii din cei care aud cred mesajul vestit. aceea vom spune că „a auzi“ înseamnă a Cei care cred cheamă Numele Domnului. primi cuvântul prin orice mijloa­ce posibile. Cei care cheamă Numele Domnului sunt 10:18 Atunci care a fost problema? Oare mântuiţi. nu au auzit şi iudeii şi Neamurile Evanghelia Hodge scoate în evidenţă că acest argu­ propovăduită? Ba da. Pavel împrumută ment se bazează pe principiul potrivit căruia cu­vintele din Psalmul 19:4, pentru a demon­stra dacă Dumnezeu dăruieşte voinţa înfăptuirii, El că ei au auzit, spunând: Desigur, căci „glas­ ul va asigura şi mijloacele prin care se va face lor a răsunat pe tot pământul şi cuvin­tele lor înfăptuirea.42 Cum am arătat, aceasta este au ajuns până la marginile lumii“. temelia pe care se întemeiază misiona­rismul Ceea ce este surprinzător este că aceste creştin. Pavel apără aici propovădu­irea cuvinte din Psalmul 19 nu se referă, în textul Evangheliei către Neamuri – fapt cu care original, la Evanghelie, ci descriu modul în iudeii necredincioşi nu erau de acord. care soarele, luna şi stelele mărturisesc slava 10:15 Dumnezeu este Cel care îi trimite lui Dumnezeu. Dar, aşa cum am arătat deja, pe vestitori. Cine sunt însă trimişii? Ce facem Pavel împrumută aceste cuvinte, demons­trând noi cu privire la acest lucru? Avem noi că ele se aplică în egală măsură la propovădu- picioarele frumoase pe care le atribuie Isaia irea Evangheliei în toată lumea, începând din celor care au vestit Evanghelia păcii, ale celor vremea sa. Acelaşi Duh care a dăruit cuvintele ce vestesc lucrurile bune (Is. 52:7)? Prin iniţiale are dreptul de a le da o aplicaţie supli- cuvintele: frumoase sunt pe munţi picioarele mentară, într-o altă perioadă a istoriei. celui ce aduce veşti bune Isaia se referă la 10:19 Chemarea Neamurilor şi respinge­rea Mesia. Aici la Romani 10:15 „El“ devine „ei“. evangheliei de către marea majoritate a iudei- El a venit, cu picioare frumoase, acum lor nu trebuia să fie o surpriză pentru poporul aproape două mii de ani. Acum noi avem Israel. Propriile lor Scripturi le-au spus dinain- privilegiul şi responsabilitatea de a aduce ves- te israeliţilor ce se va întâmpla. De pildă, tea cea bună unei lumi pierdute. Dumnezeu a avertizat că îl va provoca pe 10:16 Dar Pavel este mâhnit din nou la Israel la gelozie prin intermediul Nea­murilor şi gândul că nu toţi israeliţii au dat ascultare îl va mânia pe Israel printr-un popor idolatru Evangheliei. Isaia a profeţit acest lucru când a şi nechibzuit (Deut. 32:21). spus: „Doamne, cine a crezut cele auzite de la 10:20 Recurgând la cuvinte şi mai direct­e, noi?“ (Is. 53:1). Şi răspunsul pe care îl recla- Isaia spune că Domnul Se va lăsa găsit de mă întrebarea este: „Nu mulţi“. Când a fost Neam­ uri, care nu-L căutau şi Se va face adusă vestea primei veniri a lui Mesia, nu cunoscut celor care nu doreau să afle despre mulţi au fost cei care au răspuns. El (Is. 65:1). Luate integral, Neamurile nu 10:17 În acest citat din Isaia, Pavel obser- L-au căutat pe Dumnezeu, ci s-au mulţumit vă că credinţa la care se referă profetul izvo- cu religiile lor păgâne. Dar multe persoane răşte din mesajul auzit şi că acest mesaj a individuale dintre Neamuri au răspuns când venit prin cuvântul despre Mesia. Prin urma- au auzit evanghelia. În general vorbind, Nea­ re, el trage concluzia că credinţa vine prin murile au răspuns într-o măsură mai mare auzire, iar auzirea prin cuvântul lui decât iudeii. Dumnezeu. Credinţa le parvine oamenilor 10:21 Pe fundalul acesta al Nea­murilor

544 Romani care se îndreaptă în număr mare spre Iehova, lasă niciodată fără martori. Întotdeauna El are Isaia Îl înfăţişează pe Domnul stând toată ziua o rămăşiţă de credincioşi fideli, aleşi de El cu mâinile întinse, chemându-l pe Israe­l, dar ca obiecte speciale ale harului Său. răspunzându-I-se cu neascultare, încăp­ăţân­are 11:6 Dumnezeu nu alege această rămă­şiţă şi respingere. pe baza faptelor pe care le-ar putea face cre- C. Viitorul Israelului (cap. 11) dincioşii aceştia, ci pe baza alegerii harul­ui 11:1 Care este viitorul Israelului? Este oare Său suveran. Aceste două principii – harul şi adevărat, aşa cum susţin unii, că Dum­nezeu a faptele – se exclud reciproc. Un dar nu se terminat cu Israelul, că biserica este acum poate câştiga. Ceea ce este gratuit nu poate fi Israelul lui Dumnezeu şi că toate făgădu­inţele cumpărat. Nu poţi obţine prin merite un lucru date iniţial lui Israel se aplică acum Bisericii?43 nemeritat. Din fericire, alegerea lui Dum­nezeu Romani 11 constituie una din cele mai puter- s-a bazat pe har, nu pe fapte, căci altfel nice argumente din Biblie prin care este răs- nimeni n-ar mai fi fost ales. turnată această concepţie eron­ată. 11:7 Prin urmare, concluzia este că Israel Pavel începe printr-o întrebare: „A lepă­dat nu a obţinut neprihănirea, pentru că a căut­at-o Dumnezeu pe poporul Său?“ (sensul fiind: prin eforturile proprii, şi nu prin lucrarea ter- „l-a lepădat în întregime?“). Cu alte cuvinte, a minată a lui Cristos. Rămăşiţa aleasă de fost lepădat fiecare israelit în parte? Dumnezeu a reuşit însă să obţină neprihănirea Nicidecum! răspunde imediat Pavel. Adevărul (dreptatea) prin credinţa în Domnul Isus. În ce e că, deşi Dumnezeu a lepădat poporul Său, priveşte neamul Israel, acesta a suferit ceea ce cum se afirmă răspicat la 11:15, asta nu s-a numit „o orbire justiţiară“. Refuzul de a-L înseamnă că El i-a respins pe toţi membrii primi pe Mesia a dus la diminuarea capacităţii acestui popor. Pavel însuşi este o dovadă grăi- şi înclinaţiei de a-L primi. toare a faptului că această lepădare nu a fost 11:8 Dar exact asta a prezis Vechiul absolută. Căci nu era el oare un israelit, din Testament că se va întâmpla (Is. 29:10; Deut. sămânţa lui Avraam şi din seminţia lui 29:4). Dumnezeu i-a abandonat pe israeliţi, Beniamin? Acreditarea sa de iudeu era impe- lăsându-i într-o adormire caracteri­zată prin cabilă. faptul că au devenit insensibili la realităţile 11:2 Prin urmare, trebuie să înţelegem ast- spirituale. Pentru că au refuzat să vadă în fel prima parte a acestui verset: „Dumne­zeu Domnul Isus pe Mesia şi pe Mântui­torul, n-a lepădat complet pe poporul Său, pe care acum ei au pierdut puterea de a-L ved­ ea. l-a cunoscut mai dinainte“. Situa­ţia a fost Pentru că nu au voit să audă vocea plină de similară celei care a existat pe vremea lui Ilie. duioşie cu care Îi chema Dumnezeu, a­cum au Cei mai mulţi israeliţi se îndepărtaseră de fost loviţi de o surzenie spirituală. Ac­eastă Dumnezeu, căzând în idola­trie. Situaţia în care groaznică judecată continuă să-şi facă re­simţite se găseau ei era atât de rea, încât Ilie s-a efectele până în ziua de astăzi. rugat împotriva Israelului, nu în favoarea 11:9 Şi David a anticipat judecata pe care lui! avea s-o aducă Dumnezeu peste Israel. În 11:3 El I-a amintit Domnului că israeliţii Psalmul 69:22, 23 el L-a descris pe Mân­ reduseseră la tăcere profeţii, prin omorârea tuitorul respins în postura în care Îl roagă pe acestora, distrugând altarele lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu să transforme masa lor într-o Ilie i se părea că Dumnezeu nu mai avea alt cursă, într-un laţ şi într-un prilej de căde­re. glas de om credincios, care să vorbească în Prin masă aici se înţelege totalitatea pr­i­ Numele Lui, decât al lui şi că viaţa lui era în vilegiilor şi binecuvântărilor care s-au revărsat primejdie iminentă. peste ei prin Cristos. Ceea ce trebuia să fie o 11:4 Dar lucrurile nu erau chiar atât de binecuvântare s-a prefăcut într-un blestem. sumbre şi de deznădăjduite cum se temea Ilie. 11:10 În fragmentul din Psalmi, Mântui­ Dumnezeu i-a amintit profetului că El Şi-a torul suferind Îl mai roagă pe Dumnezeu să le rezervat şapte mii de bărbaţi care au refuzat întunece ochii ca să nu vadă şi trupurile să le până la capăt să meargă pe urmele concetăţe- fie încovoiate fie prin trudă, fie datorită vârstei nilor lor, care îmbrăţişaseră practica idolului (sau mijlocul să fie cuprins de un tremur per- Baal, căruia i se închinau. manent). 11:5 Ceea ce era valabil pe vremea aceea 11:11 Pavel pune o altă întrebare: Au alu- este valabil şi în prezent: Dumnezeu nu Se necat ei ca să cadă? Aici trebuie să adăugăm cuvintele: definitiv sau pe veci. S-au poticnit ei

Romani 545 oare pentru ca să cadă şi să nu mai fie resta- evident, numai El poate realiza. biliţi niciodată? Apostolul neagă categoric o 11:15 Versetul acesta redă argumentul de atare sugestie. Scopul urmărit de Dumnezeu la 11:12, sub altă formă. Când Israelul a fost este restaurarea. El a rânduit ca în urma căde- pus deoparte, ridicându-i-se statutul de popor rii lor, Neamurile să aibă parte de mântuire ales de El pe acest pământ, Neamurile au fost şi astfel să i se tre­zească gelo­zia Israelului. aşezate în locul lor, dându-li-se o poziţie favo- Această gelozie are menirea de a-l aduce pe rizată înaintea lui Dumnezeu, fiind astfel Israel, în cele din urmă, înapoi la Dumnezeu. „împăcate“ (reconciliate), în sens figurat. Când Pavel nu neagă că Israel a căzut, ci recu­ Israelul va fi restabilit, în timpul Domn­iei de noaşte pe faţă că aşa stau lucrurile chiar în o mie de ani a lui Cristos, aceasta se va tra- versetul de faţă: prin căderea lor a venit mân- duce pe plan mondial printr-o regener­are şi tuirea Neamurilor – şi în cel următor: „Dacă înviere globală. deci căderea lor a fost o bogăţie pentru lume“. Lucrul acesta poate fi ilustrat prin expe­ Dar el se opune categoric ideii că Dumnezeu rienţa lui Iona, care a fost un simbol al naţiu­ ar fi rupt definitiv relaţiile cu Israel. nii Israel. Când a fost aruncat Iona din cora­ 11:12 Ca urmare a respingerii Evanghel­iei bie, în timpul furtunii, lucrul acesta a dus la de către Israel, poporul acesta a fost pus deo- salvarea tuturor sufletelor Neamurilor de pe parte, iar Evanghelia s-a deplasat acum la corabia respectivă. Dar când Iona a fost redre- Neamuri. În această privinţă, căderea iude­ sat, propovăduind locuitorilor oraşului Ninive, ilor a însemnat bogăţii pentru lume, iar pier- lucrul acesta a dus la mântuirea unei întregi derea Israelului a constituit câştigul cetăţi de Neamuri! Tot aşa, lepădarea tempora- Neamurilor. ră de către Dumnezeu a Israelului a dus la Dar dacă lucrul acesta este adevărat, cu cât trimiterea Evangheliei către o mână de mai mult va aduce restabilirea Israelului bogă- Neamuri, ca să spunem aşa. Dar când va fi ţii nespus de mari pentru întreaga lume! Când restabilit Israelul, mulţimi uriaşe de Neamuri Israel se va întoarce la Domnul, la sfârşitul vor fi aduse în împărăţia lui Dumnezeu. Marii Tribulaţii, această naţiune va deveni 11:16 Aici Pavel recurge la două metafo­re. vadul prin care vor fi binecuvân­tate toate naţi- Prima se referă la roadele dintâi şi la plămă- unile. deală, iar a doua la rădăcină şi la ramuri. 11:13 Apostolul se adresează acum Roadele dintâi şi plămădeala se referă la Neamurilor (11:13-24). Unii cred că el se pârga plămădelii, nu la fructe. La Numeri referă aici la creştinii neevrei din Roma, dar 15:19-21 citim că o parte a acestei plămădeli contextul reclamă un auditoriu diferit, anume era dedicată Domnului, ca un dar ridicat. cel al Neamurilor în general, spre deosebire de Argumentul avut în vedere aici este că dacă o neamul Israel. Ne va fi mult mai uşor să înţe- parte a plămădelii este pusă deop­arte, fiind legem acest verset, dacă vom realiza că în închinată Domnului, toată plămă­deala din care aceste versete (13-24) Pavel se referă la Israel provine această parte este de asemenea dedica- ca popor, iar prin Neamuri, de asemen­ea, se tă Lui. înţelege conceptul de „naţiuni“ sau „pop­oare“. Cât priveşte aplicaţia, roadele dintâi se El nu se referă aici la biserica lui Dumnezeu, referă la Avraam. El a fost sfânt în sensul că întrucât atunci s-ar putea deduce din textul a fost pus deoparte pentru Dumnezeu. Dacă dezbătut că biserica ar putea fi lep­ădată lucrul acesta a fost valabil în cazul lui, este (11:22). Dar o atare concepţie este nebiblică. valabil şi în cazul posterităţii sale, al descen­ Fiind apostol al Neamurilor, lui Pavel îi denţilor săi. Aceştia sunt puşi deoparte, era cât se poate de uşor să li se adreseze rez­ervându-li-se o poziţie de privilegiu extern direct. Procedând astfel, el îşi împlinea sluj­ înaintea lui Dumnezeu. ba. A doua metaforă se referă la rădăcină şi 11:14 El a încercat prin toate mijloacele să la ramuri. Dacă rădăcina este pusă deoparte, provoace gelozia celor din cadrul poporu­lui tot aşa se întâmplă şi cu ramurile. Avraam său, pentru ca prin el unii din ei să poată fi este rădăcina în sensul că el a fost primul mântuiţi. Dar Pavel ştia ceea ce ştim şi noi, că care a fost pus deoparte, de Dumnezeu, ca să el însuşi nu putea să-l mântuiască pe nici unul formeze o nouă societate, distinctă de toate din ei. Dar Dumnezeul mântuirii Se identifică celelalte popoare. Dacă Avraam a fost pus pe Sine atât de mult cu slujitorii Săi încât le deoparte, tot aşa s-a întâmplat şi cu cei ce au permite să afirme că ei realizează ceea ce, descins din el, în cadrul spiţei alese.

546 Romani 11:17 Apostolul dezvoltă în continuare grăsime (sevă). Rădăcina ne aduce cu gândul metafora cu rădăcina şi cu ramurile. înapoi la Avraam, cu care începe seria celor Ramurile care au fost tăiate se referă la privilegiaţi. Grăsimea măslinului se referă la porţiunea necredincioasă din cele douăspre­zece rodnicia sa, la recolta bogată de măsline şi seminţii ale lui Israel. Din pricina res­pingerii untdelemn pe care o dă el. Aici grăsimea de către aceştia a lui Mesia, ei au fost scoşi înseamnă privilegiile care au decurs din conto- din poziţia de privilegiu, ca popor ales al lui pirea cu măslinul. Dumnezeu. Dar numai unele din ramuri au 11:18 Dar Neamurile nu trebuie să adop­te fost îndepărtate, căci o rămăşiţă a poporului o atitudine de superioritate faţă de iudei, ca şi Israel, din care făcea parte şi Pavel, L-a primit când ar fi mai sfinte decât ei. Oricine se laudă pe Domnul. în felul acesta demonstrează că nu ştie că nu Măslinul sălbatic se referă la Neamuri, cu el a început linia privilegiului, ci că a fost privite în totalitatea lor, ca un singur popor. aşezat în această linie a privilegiului, care exis- Ele au fost altoite pe măslin. ta înaintea sa. Lui i s-a dat doar favoarea de a Neamurile s-au înfruptat din rădăcină şi fi aşezat în această linie pri­vil­egiată. din grăsimea măslinului. Neamurile împărtă­ 11:19 Pavel anticipă afirmaţia pe care o va şesc acum poziţia favorizată de care avusese face, probabil, acest neevreu cu care a conver- iniţial parte Israelul şi de care continuă să se sat el de o bună bucată de timp, anume că bucure acea parte a Israelului care a crezut. „ramurile iudaice au fost tăiate, pentru ca eu şi În această ilustraţie este important să înţele- alte ramuri neevreieşti să putem fi introduse în gem că nu Israelul este tulpina măslin­ului, ci locul lor, prin altoire“. „linia privilegiului“, „spiţa de privi­le­giaţi“ ai 11:20 Apostolul recunoaşte că afirmaţia de lui Dumnezeu, de-a lungul tuturor timpurilor. mai sus este parţial adevărată. Ramurile iudaice Dacă Israel ar fi tulpina, atunci am avea ima- au fost tăiate, iar în locul lor au fost aduse, prin ginea bizară a Israelului fiind tăiat din Israel, altoire, ramurile Neamurilor. Dar asta s-a întâm- pentru a fi altoit din nou în Israel! plat datorită necredinţei Israel­ului, şi nu faptului Trebuie să ţinem seama şi de faptul că că Neamurile ar fi avut vreun motiv să pretindă ramura măslinului sălbatic nu este biserica, ci ceva de la Dumne­zeu. Neamurile au fost altoite Neamurile luate la un loc. Altminteri ar însem- pe tulpină pentru faptul că, luate ca un popor, na că adevăraţii credincioşi ar putea fi îndepăr- ele au stat în picioare prin credinţă. Sintagma taţi de bunăvoinţa lui Dumnezeu – fapt care, „tu stai în picioare prin credinţă“ pare să indice aşa cum a arătat deja Pavel, nu poate să se că Pavel se referă aici la credincioşii adevăr­aţi. întâmple niciodată (Rom. 8:38, 39). Dar nu acesta este sensul avut în vedere. Când spunem că tulpina pomului este Singurul mod în care Neamurile au stat în „linia de privilegiu“ din toate timpurile, ce se picioare prin credinţă a constat în faptul că, în înţelege prin această „linie“ sau „spiţă“ a pri- general, ele au dat dovadă de mai multă credin- vilegiului“? Dumnezeu a hotărât să pună deo- ţă decât iudeii, după cum reiese şi din cuvintele parte un popor, distinct de toate celelalte adresate de Isus sutaşului roman: „Nici chiar în popoare, care să ocupe o poziţie specială, foar- Israel n-am găsit o credinţă atât de mare!“ te apropiată de El. Membrii acestui popor (Luca 7:9). Iar Pavel le-a spus, mai târziu, iude- aveau să fie distincţi de restul lumii, bucurân- ilor de la Roma: „Să ştiţi, deci, că mântuirea du-se de privilegii speciale. Ei aveau să bene- aceasta a lui Dumnez­eu a fost trimisă ficieze de ceea ce s-a numit în vrem­ ea noas- Neamurilor şi ele o vor asculta!“ (Fapte 28:28). tră: „statutul naţiunii celei mai favorizate“. În Observaţi cuvintele: „ele o vor asculta“. Ca diverse perioade ale istoriei, Dumnezeu a avut popor ei sunt mai receptivi azi la Evanghelie un cerc intim de oameni ai Săi. decât Israelul. A sta în picioare este aici opusul Poporul Israel a fost primul din seria aces- verbului a cădea. Israel a căzut de la locul de tei „linii privilegiate“, membrii acestui popor privilegiu de care se bucura odinioară, constituind străvechiul popor ales al lui Neamurile fiind aduse în locul său. Dumnezeu. Datorită faptului că L-au respins Dar cel care stă în picioare trebuie să ia pe Mesia, unele din aceste ramuri au fost seama ca să nu cadă. Neamurile nu trebuie să tăi­ate, pierzându-şi astfel poziţia de „fiu favo- se îngâmfe, ci trebuie să se teamă. rit“. Neamurile au fost altoite în locul israeliţi- 11:21 Dacă Dumnezeu n-a cruţat ramuri- lor pe tulpina măslinului, devenind părtaşi, le fireşti, ci le-a tăiat din linia privi­legiului, nu alături de iudeii credincioşi, la rădă­cină şi la avem nici un motiv să ne îndoim de faptul că

Romani 547 nu va cruţa nici măslinul sălba­tic, în împreju- rul Israel. Taina constă în urmă­toarele: rări similare. O parte din Israel a căzut într-o orbire 11:22 Aşadar, în pilda măslinului vedem (împietrire). Deci această orbire nu a afectat două faţete contrastante ale caracterului lui întreaga naţiune Israel, ci doar segmentul celor Dumnezeu: bunătatea Lui şi asprimea Lui. necredincioşi. Asprimea Lui se manifestă prin faptul că l-a Orbirea aceasta este temporară şi va rămâ- îndepărtat pe Israel din locul privilegiat pe ne în vigoare până va intra plinătatea nea- care-l ocupa. Bunătatea Lui se arată prin fap- murilor. Plinătatea neamurilor se re­feră la tul că le-a adus Neamurilor Evanghelia (vezi momentul în care ultimul membru al bi­sericii Fapte 13:46; 18:6). Dar nu trebuie profitat de va fi convertit, după care, Trupul lui Cristos această bunătate, căci şi Neamu­rile ar putea fi fiind complet, va fi răpit la cer, adică mi­reasa tăiate, dacă nu vor rămâne în acea stare de va fi luată acasă. Trebuie făcut distincţie între relativă receptivitate, pe care a remarcat-o plinătatea neamurilor ş i vremurile Mântuitorul în timpul primei părţi a misiunii Neamurilor (Luca 21:24). Plinăta­tea neamu- Sale (Mat. 8:10; Luca 7:9). rilor coincide cu Răpirea, pe când „vremurile Nu trebuie să pierdem nicicând din vedere Neamurilor“ se referă la întreaga perioadă de faptul că Pavel nu se referă la bise­rică sau la dominaţie a Neamurilor peste iudei, începând credincioşi individuali, ci la Nea­muri, ca atare. cu captivitatea babilon­eană (2 Cron. 36:1-21) Nimic nu poate despărţi Trupul lui Cristos de şi încheindu-se odată cu revenirea lui Cristos Capul său, după cum nimic nu poate să-l des- pe pământ, ca să domnească. partă pe un credincios de dragostea lui 11:26 Deşi orbirea judiciară a Israelului va Dumnezeu. În schimb, Nea­murile, respectiv fi îndepărtată cu ocazia Răpirii, asta nu popoarele, pot fi înde­părtate din actuala poziţie înseamnă că tot Israelul va fi salvat imediat. privilegiată. Iudeii vor fi convertiţi pe tot parcursul 11:23 Iar despărţirea Israelului nu este Tribulaţiei, dar întreaga rămăşiţă nu va fi sal- definitivă. Dacă vor renunţa la necredinţa de vată decât atunci când va reveni Cristos pe care dau dovadă pe plan naţional, atunci există pământ, ca Rege al regilor şi Domn al domni- toate motivele să credem că Dumne­zeu îi va lor. repune la locul lor de privilegiu de care se Când Pavel spune că tot Israelul va fi bucurau odinioară. Nu ar fi deloc imposibil mântuit, el înţelege prin asta tot Israelul cre- pentru Dumnezeu să realizeze acest lucru. dincios. Segmentul necredincios al popo­rului 11:24 În realitate, ar fi un proces mult mai Israel va fi nimicit la a Doua Venire a lui lin ca Dumnezeu să-i repună pe israeliţi în Cristos (Zah. 13:8, 9). Numai cei care vor poziţia de popor favorit al Său, decât să le zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Num­ ele aşeze pe Neamuri în această poziţie. Memb­rii Domnului“ vor fi cruţaţi şi lăsaţi să intre în poporului Israel au constituit ramurile iniţiale împărăţie. din pomul bunăvoinţei lui Dumne­zeu, drept La asta s-a referit Isaia când a vorbit des- care au fost şi numite ramurile naturale. pre un Răscumpărător care vine din Sion şi Ramurile formate de Neamuri au provenit însă îndepărtează fărădelegea din Iacov (Is. 59.20). de la un smochin sălbatic. A altoi un smochin Observaţi că nu este vorba despre venirea lui cultivat cu o ramură de smochin sălbatic este Cristos la Betleem, ci de venirea Sa la Sion un proces nefiresc sau, cum se exprimă Pavel, – adică a Doua Sa Venire. este contrar firii. A altoi ramuri naturale pe 11:27 Este vorba de aceeaşi perioadă de măslinul iniţial, cultivat, este un proces cât se timp la care se referă şi Isaia 27:9 şi Ieremia poate de natu­ral. 31:33, 34, când Dumnezeu va lua păcatele lor, 11:25 În acest punct apostolul relevă că pe temeiul Noului Legământ. restabilirea viitoare a Israelului nu este doar o 11:28 Prin urmare, am putea rezuma statu- posibilitate, ci şi o certitudine. Ceea ce relevă tul actual al Israelului spunând mai întâi că în Pavel aici constituie o taină – adică un adevăr ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăj­maşi, spre necunoscut până acum, un adevăr ce nu putea binele vostru. Ei sunt vrăjmaşi în sensul că fi cunoscut de intelectul omului, fără să fi au fost daţi la o parte, înstrăinaţi de bunăvoin- primit ajutor din afară, dar care este acum ţa lui Dumnezeu, pentru ca Evanghelia să fie făcut cunoscut. Pavel îl prezintă, pent­ru ca adusă la Neamuri. credincioşii dintre Nea­muri să nu se socoteas- Dar asta nu e decât o jumătate a tablou­lui. că singuri înţelepţi şi să nu dispreţu­iască popo- În ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi din

548 Romani cauza părinţilor lor – adică Avraam, Isaac şi i-a închis în necredinţă, pentru ca, deşi s-a văzut Iacov. că nu au nici un merit şi au ratat toate pretenţiile 11:29 Motivul pentru care sunt încă iubiţi sau dreptu­rile pe care le-ar fi putut avea asupra este faptul că darurile de har şi che­marea lui bunăv­oinţei divine, prin bogăţiile nepătrunse ale Dumnezeu sunt fără schimbare, adică nu pot harului Său, El să se poată îndura de ei toţi.44 fi anulate. Dumnezeu nu îşi retrage darurile pe care le-a făcut. Odată ce a făcut El o promi- 11:33 Această doxologie de încheiere fa­ce siune necondiţionată, nu va reveni niciodată o recapitulare a întregului conţinut al epis­tolei asupra ei. El i-a dat Israelului priv­ilegiile spe- până în acest punct şi al minunate­lor adevăruri ciale enumerate la 9:4, 5. El l-a chemat pe divine ce au fost derulate. Pavel a expus pla- Israel să fie poporul Său pe acest pământ (Is. nul minunat al mântuirii, prin care un 48:12), despărţit de restul popoarelor, şi nimic Dumnezeu drept poate să-i salveze pe păcăto- nu va putea schimba planul Lui. şii nelegiuiţi, fără ca prin aceasta să-Şi ştir- 11:30 Neamurile erau odinioară un popor bească justiţia Sa. El a arătat că lucrarea lui neascultător, neîmblânzit, dar când Israel L-a Cristos I-a adus lui Dumnezeu mai multă respins pe Mesia şi Evanghelia mântuirii, slavă, iar oamenilor mai multe binecuvântări Dumnezeu S-a întors spre Neamuri, aducân­du- decât a pierdut Adam prin păcatul său. El a le îndurarea Sa. explicat apoi că harul pro­duce o viaţă de sfin- 11:31 O succesiune oarecum similară a ţenie, lucru pe care nu l-ar putea realiza nicio- evenimentelor va avea loc în viitor. Neascul­ dată legea. Apoi el a urmărit în retros­pectivă tarea Israelului va fi urmată de îndurare, planul neîntrerupt al lui Dumnezeu, de la când israeliţii vor fi provocaţi la gelozie prin cunoştinţa Sa mai dina­inte până la glorificarea îndurarea arătată Neamurilor. Unii susţin că finală. El a expus doctrina alege­rii suverane şi evreii vor fi câştigaţi prin faptul că Neamur­ile doctrina intrin­sec legată de aceasta a responsa- îşi vor arăta îndurarea faţă de ei, dar noi ştim bilităţii omul­ui. Apoi a urmărit justiţia şi armo- că nu este aşa. Restabilirea Israelului va fi nia modu­lui lui Dumn­ezeu de a trata cu efectuată prin a Doua Venire a Domnului Isus Israelul şi cu naţ­iunile, pot­rivit unor dispensa- (vezi 11:26, 27). ţii. Şi astf­el, după toate acestea, nimic nu 11:32 Când citim acest verset, poate sun- poate fi mai na­tu­ ral decât ca apostolul să tem ispitiţi să credem că Dumnezeu ar fi dat izbucnească în stri­găte de laudă şi închinare la dovadă de un gest arbitrar, condamn­ându-i atât adresa lui Dumnezeu. pe iudei, cât şi pe Neamuri la necredinţă şi că O, adâncul bogăţiilor înţelepciunii şi nu mai este nimic de făcut. Dar nu acesta cunoştinţei lui Dumnezeu! este gândul ce se desprinde din versetul de Bogăţiile lui Dumnezeu! El este bogat în faţă. Necredinţa a fost rezul­tatul propriilor ac- îndurare, iubire, har, credincioşie, putere şi ţiuni. Ceea ce spune verset­ul este că, întrucât bunătate. Dumnezeu a găsit atât iudeii, cât şi Neamurile Înţelepciunea lui Dumnezeu! Înţelepciu­nea neascultătoare, i-a întemniţat şi pe unii, şi pe lui Dumnezeu este infinită, de nepătruns, alţii în acea stare, pentru ca să nu poată ieşi incomparabilă şi invincibilă. din ea, decât în condiţiile stabilite de Cunoştinţa lui Dumnezeu! „Dumnezeu este Dumnezeu. atotştiitor“, scrie Arthur W. Pink. „El cunoaşte Neascultarea i-a asigurat lui Dumnezeu totul. Totul este posibil, totul este actual la El. prilejul de a Se îndura de toţi, şi de iudei, şi Toate evenimentele, toate creat­urile, din trecut, de Neamuri. Nu se sugerează aici ideea unei din prezent şi din viitor“.45 mântuiri universale. Dumnezeu Şi-a arătat Hotărârile Sale sunt de nepătruns: adică îndurarea faţă de Neamuri şi Îşi va arăta sunt prea profunde pentru a putea fi înţelese îndurarea şi faţă de iudei, dar asta nu de mintea omului muritor. Căile Sale în care îns­eamnă că absolut toţi vor fi mântuiţi. Avem a aranjat creaţia, istoria, răscumpărarea şi pro- aici o îndurare care se distribuie de-a lungul videnţa depăşesc puterea noastră de înţelegere. unor linii naţionale, după cum arată George 11:34 Nici o fiinţă creată nu poate Williams: cu­noaşte gândul [mintea] Domnului, decât în măsura în care binevoieşte Dumnezeu să dez- După ce Dumnezeu a pus la încercare atât popo- văluie acest gând. Dar chiar şi atunci noi rul evreu, cât şi celelalte naţiuni (Nea­muri­le), şi a vedem ca într-o oglindă aburită (1 Cor. 13:12). constatat că şi unii, şi alţii au căzut la probă, El Nimeni nu posedă calificarea de a-I da sfaturi