Comentariul biblic al credinciosului - Noul Testament

750 Efeseni în vederea lucrării. Astfel Pavel spune că 15:14), o Mireasă pentru Fiul Lui. Tot ce este darul i-a fost dat potrivit lucrării eficace a implicat în acest plan este administraţia [ste­ puterii Lui. wardship (isprăvnicie) în textul marginal al 3:8 Apostolul se descrie pe sine ca fiind ediţiei NKJV19] tainei. Prin tuturor din acest mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii. verset se înţelege „toţi“ credincioşii. Nu ne-am Asta li s-ar putea părea unora ca o falsă putea aştepta ca oamenii nemântuiţi să înţelea­ modestie. În realitate, este adevărata părere gă adevăru­rile profunde implicate în această despre sine a unuia care este umplut cu Duhul taină (1 Cor. 2:14). Prin urmare, Pavel se Sfânt. Oricine Îl vede pe Cristos în slava Sa referă la toţi oamenii mântuiţi, de toate feluri­ îşi dă seama de propria sa păcătoşen­ie şi le – iudei şi neiudei, sclavi şi oameni liberi. netrebnicie. În cazul lui Pavel, mai era şi Taina fusese ascunsă de la începutul vea­ amintirea faptului că Îl persecutase pe Domnul curilor în Dumnezeu. Planul în sine se afla în Isus (Fapte 9:4) prin faptul că a persecutat mintea lui Dumnezeu din veşnicie, dar gândul biserica lui Dumnezeu (Gal. 1:13; Fil. 3:6). În care se desprinde de aici este că L-a ţinut pofida acestui lucru, Domnul i-a încredinţat secret în toate veacurile istoriei umane. Iarăşi misiunea specială de a transmite Evanghelia observăm atenţia pe care o acordă Duhul Neamurilor (Fapte 9:15; 13:47; 22:21; Gal. Sfânt pentru a imprima în noi faptul că adu­ 2:2, 8). Pavel era apostolul Neam­ urilor după narea sau biserica universală este o entitate cu cum Petru a fost apostolul iudeilor. Misiunea totul nouă, unică, fără preced­ent, ce nu a fost lui a avut două direcţii principale: mai întâi, cunoscută înainte decât de Dumnezeu. Secretul privea Evanghelia şi apoi privea biserica. Întâi, acesta a fost ascuns în Dumnezeu, care a el le-a spus oame­nilor că trebuie să fie mântu­ creat toate lucrurile. El a creat veacurile şi El iţi, apoi i-a condus la adevărul despre biserica a creat biserica – dar, în înţelepciunea Sa, El Noului Testament. Pentru el evanghelizarea nu a decis să ţină ascun­se toate cunoştinţele des­ era un scop în sine, ci doar un pas către pre această nouă creaţie până la prima venire stabili­rea şi consolidarea de biserici nou- a lui Cristos. testamen­tale indigene. 3:10 Unul din scopurile actuale urmărite Prima funcţie a misiunii sale a fost de a de Dumnezeu în legătură cu taina aceasta este predica între Neamuri bogăţiile de nepă­ să descopere înţelepciunea Sa nespus de felu­ truns ale lui Cristos. Blaikie se exprimă foarte rită oştilor de îngeri din cer. Pavel foloseşte bine aici: din nou metafora şcolii, în care Dumnezeu este Profesorul, iar universul este sala de cur­ Două cuvinte atrăgătoare: bogăţii şi nepătrunse, suri. Demnitarii îngereşti sunt studenţii, iar transmiţând ideea unor lucruri de un preţ extra­ lecţia este: Înţelepciunea nespus de felurită a ordinar de mare fiind puse la dispoziţie într-o lui Dumnezeu. Biserica este tema lecţiei. Din măsură abundentă. De obicei lucrurile de mare ceruri îngerii sunt nevoiţi să admire judecăţile preţ sunt rare; însuşi faptul că nu se găsesc cu Sale de nepătruns şi să se minuneze de căile uşurinţă le sporeşte valoarea; dar aici ceea ce este Sale cu neputinţă de pătruns. Ei văd cum de un preţ cât se poate de mare este, în acelaşi Dumnezeu a triumfat asupra păcatului, spre timp, şi nemărginit – bogăţii de compas­iune şi slava Sa. Ei văd cum i-a răscumpărat El pe dragoste, de merit, de putere sfinţitoare, mângâie­ vrăjmaşii Lui, cu un preţ enorm; cum i-a toare şi transformatoare, toate fără măsură şi cucerit prin dragoste şi i-a pregătit să fie capabile de a satisface toate nevoile, de a stâmpă­ Mireasa Fiului Său. Ei văd cum El i-a binecu­ ra orice dor al inimii, acum şi în veci de veci.18 vântat cu toate binecuvânt­ările spirituale în locurile cereşti. Şi mai văd că prin lucrarea Când îşi pune cineva încrederea în Domnul Domnului Isus pe cruce, Dumnezeu a avut Isus, imediat devine un miliardar; în Cristos el parte de mai multă slavă, iar iudeii credincioşi posedă comori inepuizabile. şi Neamurile credin­cioas­e au beneficiat de mai 3:9 A doua parte a slujirii lui Pavel a fost multe bine­cu­vântări, decât dacă nu i s-ar fi să-i facă pe toţi să vadă care este „adminis­ îngăduit păca­tului deloc să pătrundă în lume. traţia tainei“ (JND), cu alte cuvinte, să-i lumi­ Dumne­zeu a fost astfel răzbunat şi întru totul neze cu privire la modul în care se desfăşoară în­dreptăţit. Cristos a fost preamărit, iar Satan a pe plan practic taina. Planul lui Dumnezeu fost învins. În acelaşi timp, biserica a fost pentru epoca actuală este de a chema dintre întro­nată cu Cristos, pentru a împărţi slava Neamuri un popor pentru Numele Lui (Fapte Sa.

Efeseni 751 3:11 Taina propriu-zisă, ascunderea ei, unde apostolul arătase cum fuseseră Neamurile apoi, în cele din urmă, dezvăluirea ei, şi mani­ prin natura lor şi ce deveniseră ele prin unirea era în care etalează ea înţelepciunea lui cu Cristos. Extraordinara lor înălţare de la sta­ Dumnezeu sunt toate după planul veşnic pe rea de sărăcie şi moarte la bogăţiile şi gloria care l-a făcut El în Cristos Isus, Domnul nos­ cerească îl determină pe Pavel să se roage ca tru. Înainte de a fi fost creată lumea, aceşti neevrei să fie mereu plini de bucurie în Dumnezeu a ştiut că Satan va cădea şi că viaţa lor, pentru poziţia privilegiată în care au omul îl va urma, păcătuind. Şi El deja a pre­ fost aşezaţi. gătit o contra-strategie, un plan suveran, pe Ni se arată în ce poziţie se ruga aposto­lul: care l-a derulat prin întruparea, moartea, învie­ Îmi plec genunchii. Dacă fizic ne putem ruga rea, înălţarea şi proslăvirea lui Cristos. Întregul şi în altă postură, în sufletul nostru întotdeauna program a fost axat pe Cristos şi s-a realizat ar trebui să ne plecăm genun­chii, atunci când prin El. Acum Dumnezeu poate să-i salveze ne rugăm. Cu alte cuvinte, ne putem ruga şi pe iudeii nelegiuiţi şi pe Neamurile nelegiuite, când mergem sau stăm jos, chiar când stăm făcându-i şi pe unii şi pe alţii mădulare ale culcaţi, dar cu duhul întot­deauna trebuie să ne Trupului lui Cristos, onorân­du-i în chip unic plecăm, într-o stare de profundă smerenie şi ca Mireasă a Mirelui, în toată veşnicia. reverenţă. 3:12 Ca urmare a lucrării lui Cristos şi a Rugăciunea este adresată Tatălui. În sens unirii noastre cu El, acum noi avem privileg­iul general, Dumnezeu este Tatăl întregii omeniri, nespus de mare de a putea pătrunde oricând El fiind Creatorul tuturor oamenilor (Fapte în prezenţa lui Dumnezeu, cu încred­erea depli­ 17:28, 29). În sens mai restrâns, El este Tatăl nă că suntem ascultaţi şi fără nici o teamă că tuturor credincioşilor, în sensul că El i-a năs­ vom fi mustraţi (Iac. 1:5). În­drăzneala noas­ cut, introducându-i în familia Sa spirituală tră este atitudinea de respect şi absenţa fricii (Gal. 4:6). În sens unic, El este Tatăl de care dăm dovadă când ne adresăm lui Domnului nostru Isus Cristos, în sensul că Dumnezeu cum se adresează nişte copii Tatăl şi Fiul sunt pe picior de egalitate (Ioan Tatălui lor. Accesul nostru este libertatea de 5:18). a-I vorbi lui Dumnezeu în rugăciune. 3:15 Rolul particular al Tatălui pe care îl Încrederea noastră este asigurar­ea că suntem are Pavel aici în vedere este Acela din Care primiţi cu căldură, că suntem ascultaţi şi că îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe vom primi un răspuns înţelept şi plin de iubi­ pământ – sintagmă care poate să însem­ne re. Şi toate acestea se fac prin cred­ inţa în El următoarele lucruri: adică credinţa noastră în Domnul Isus 1. Toţi răscumpăraţii din ceruri şi de pe Cristos. pământ Îl consideră Capul familiei. 3:13 Având în vedere demnitatea slujbei 2. Toate fiinţele create, şi îngeri, şi oa­meni, sale şi rezultatele minunate ce au decurs din ea, Lui îi datorează existenţa, nu numai ca persoa­ Pavel i-a îndemnat pe sfinţi să nu cadă de obo­ ne individuale, ci şi ca familii. Famil­iile din seală în inimile lor, când se gândesc la suferin­ cer cuprind diversele trepte de crea­turi înge­ ţele sale, căci apostolul era bucuros să îndure reşti. Familiile de pe pământ sunt diversele necazuri în cursul efectuării misiunii sale către rase descinse din Noe, actualmente împărţite Neamuri. În loc să fie descurajaţi de necazurile în naţiunile de pe pământ. sale, el spune că ei ar trebui să fie mândri că 3. Orice paternitate din univers îşi derivă el a fost socotit vrednic să sufere pentru numele de la El. Paternitatea lui Dumnezeu Domnul Isus. Ei trebuie să se bucure gândindu- este cea iniţială şi ideală, constituind prototi­pul se la binefacerile pe care le aduc necazurile pentru orice altă relaţie de paternitate care sale lor şi celorlalţi credin­cioşi dintre Neamuri. există. Iată cum traduce Phillips acest verset: Ei trebuie să privească actuala lui întemniţare „de la care orice paternitate, pămân­tească sau drept slavă, iar nu dizgraţie. cerească, îşi derivă numele“. G. R ugăciunea lui Pavel pentru sfinţi 3:16 Ne uimeşte caracterul extrem de (3:14-19) cuprinzător al cererii lui Pavel: Ca, potrivit cu 3:14 Acum apostolul reia gândul început bogăţiile slavei Sale, să vă facă... El se roagă în versetul 1 şi întrerupt, pentru a face loc ca sfinţii să fie întăriţi duhovniceşte. Dar în ce parantezei despre taină. Prin urmare, cuvin­tele: măsură? Răspunsul ni-l oferă Jamieson, Fausset Iată de ce stabilesc legătura cu capitol­ul 2, şi Brown: „din abundenţă, în consonanţă cu bogăţiile slavei Sale; nu «potrivit cu» îngusti­

752 Efeseni mea inimilor noastre“.20 Predicatorii au obice­ Acesta e rezultatul reînvigorării aduse de iul de a face distincţie între cele două sintag­ Duhul. Cu alte cuvinte, noi suntem întăriţi pen­ me: „din bogăţiile...“ şi potrivit cu bogăţiile. tru ca Cristos să locuiască în inimile noastre. O persoană bogată ar putea face un mic În chip real, Domnul Isus Îşi stabileşte reşedin­ cadou, din bogăţiile lui multe, dar nu propor­ ţa personală în credincios, ­atunci când are loc ţional cu acestea! Pavel se roagă ca Dumnezeu convertirea acestuia (Ioan 14:23; Apo. 3:20). să le dea tărie potri­vit cu bogăţiile perfecţiu­ Dar nu aceasta e tema rugăciunii de faţă. Aici nilor Lui. Întrucât Domnul este infinit de nu se pune problema ca El să fie în credin­ bogat în glorie, sfinţii trebuie să se aştepte la cios, ci, mult mai mult – anume ca El să se un torent de bogăţii, de la El! Cu alte cuvinte, simtă ca la El acasă în credincios! El este un cum putem cere puţin, de la un Rege atât de Rezident permanent în fiecare persoană mântu­ mare? Când cineva îi cerea lui Napoleon o ită, dar apostolul se roagă ca El să aibă acces mare favoare, acesta i-o acorda imediat, întru­ deplin la absolut toate încăperile, cămăruţele şi cât, spunea Napoleon: „Acest om mă cinsteşte ungherele vieţii noastre; ca El să nu fie întristat prin magnitudinea cererii sale“. de cuvinte păcătoase rostite de noi, gânduri, motive sau fapte păcătoase ale noastre, ci să se Tu te apropii de un Rege, poată bucura de o părtăşie necurmată cu cre­ Deci adu-I petiţii mari, dinciosul. Şi astfel inima creştinului devine Harul şi puterea Lui întrec căminul lui Cristos, locul unde se simte Domnul bine – întocmai ca în cămi­nul cald al Tot ce ai putea cândva să-I ceri. familiei iubite din Betan­ia: Maria, Marta şi – John Newton Lazăr. Desigur, prin inimă se înţe­lege centrul vieţii spirituale, întrucât ea controlează orice Cu aceasta am ajuns la conţinutul concret aspect al com­portamentului nostru. De fapt, al cererilor lui Pavel. În loc să le tratăm ca pe apostolul se roagă ca domnia lui Cristos să se nişte cereri separate, ar trebui să le privim ca extindă şi asupra lecturii noastre, a cărţilor pe pe o progresie, în cadrul căreia fiecare cerere care le citim, asupra muncii pe care o efectu­ pune temelia celei care urmează. Imaginaţi-le ăm, alimentelor pe care le consumăm, banilor ca pe o piramidă: prima cerere este stratul de pe care îi cheltu­im şi cuvintelor pe care le piatră de la bază. Apoi, pe măsură ce înaintea­ rostim – altfel spus: asupra celor mai intime ză rugăciunea, Pavel clădeşte pe temelia de la detalii din viaţa noastră. început, până ajung­e la gloriosul punct culmi­ Cu cât suntem mai întăriţi de Duhul Sfânt, nant. cu atât mai mult ne vom asemăna chiar cu Prima cerere este ca ei să fie întăriţi în Domnul Isus. Şi cu cât ne vom asemăna mai putere, prin Duhul Lui, în omul dinăun­tru. mult cu El, cu atât mai mult El „Se va aşeza Binecuvântarea este putere spirituală. Nu şi se va simţi cu totul în largul Lui în inima puterea de a face minuni, ci vigoarea spir­ituală noastră“ (KSW). de care au nevoie creştinii maturi şi inteligenţi Noi suntem pătrunşi de bucuria prezenţei (adică în cunoştinţă de cauză, n.tr.). Cel care Sale în noi prin credinţă. Asta presupune o le dăruieşte această putere este Duhul Sfânt. permanentă bizuire pe El, să ne predăm Lui Desigur, El ne poate dărui tărie numai în clipă de clipă şi să recunoaştem încontinuu că măsura în care ne hrănim cu cuvântul lui El trebuie să Se simtă acasă în inima noas­tră. Dumnezeu, respirând aerul curat al rugăciunii Prin credinţă „practicăm prezenţa Lui“ – cum şi făcându-ne exerciţiile zilnice de slujire a s-a exprimat, atât de plastic, Fratele Lawrence. Domnului. Până în acest punct, rugăciunea lui Pavel a Această putere este cunoscută şi trăită în cuprins fiecare membru al Sfintei Treimi. omul dinăuntru, adică de partea sprituală a Astfel Tatăl este rugat (4. 14) să-i întărească naturii noastre. Omul dinăuntru este cel ce pe credincioşi prin Duhul Său (v. 16), aşa se desfată în legea lui Dumnezeu (Rom. 7:22). încât Cristos să Se simtă cu totul în largul Omul dinăuntru este cel ce se înno­ieşte zi Lui în inimile lor (v. 17). Unul din marile de zi, chiar dacă omul din afară se destramă, privilegii pe care ni le conferă rugăciunea este pe zi ce trece (2 Cor. 4:16). Deşi este din faptul că putem angaja Dumnezeirea la lucru Dumnezeu, omul nostru dinăuntru are nevo­ în folosul altora şi al nostru. ie de tărie, de creştere şi de dezvol­tare. Ca urmare a accesului total ce I se dă lui 3:17 Al doilea pas este: aşa încât Crist­os Cristos, creştinul devine înrădăcinat şi să locuiască în inimile voastre prin cred­ inţă.

Efeseni 753 înt­emeiat în dragoste. Aici Pavel împrumut­ă Lăţimea – lumea (Ioan 3:16) cuv­inte din vocabularul botanicii şi al indus­ Lungimea – pe veci (1 Cor. 13:8) triei de construcţii. Astfel rădăcina unei plante Adâncimea – chiar moartea pe cruce asigură substanţele nutritive necesare şi spriji­ nul de care e nevoie. Baza unei clă­diri este (Fil. 2:8) temelia pe care se reazemă aceasta sau, cum Înălţimea – cerul (1 Ioan 3:1-2) se exprimă Scroggie: „Dragostea este solul în 1. Lăţimea este descrisă la 2:11-18, fiind o care trebuie să-şi înfigă viaţa noastră rădăcini­ referire la gradul cuprinzător al harului lui le; este stânca pe care trebuie să se reazeme Dumnezeu, prin faptul că îi mântuie şi pe în permanenţă credinţa noas­tră“.21 A fi înră­ iudei, şi pe Neamuri, încorporându-i apoi în dăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste înseamnă a biserică. Taina cuprinde amândouă segmen­tele fi statorniciţi în dra­gos­te ca mod de viaţă, ca acestea ale omenirii. fel de vieţuire practică. O viaţă de dragoste 2. Lungimea este din eternitate în eterni­ este o viaţă de o­me­nie, bunătate, altruism, tate. Cât priveşte trecutul, credincioşii au fost zdrobire a inimii şi blândeţe. Este viaţa lui aleşi în Cristos înainte de întemeierea lumii Cristos care îşi găs­eşte expresia în credincios (1:4). Iar cât priveşte viitorul, veşnicia va con­ (1 Cor. 13:4-7). sta dintr-o necontenită derulare a bogăţii­lor 3:18 Cererile precedente au conturat un nespus de mari ale harului Său, în bunăt­atea program de creştere şi dezvoltare spirituală şi îndurarea manifestate de El faţă de noi prin care îl pregăteşte pe copilul lui Dumnezeu Cristos Isus (2:7). să-şi poată însuşi pe deplin, împreună cu toţi 3. Adâncimea este viu înfăţişată la 2:1-3. sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adânci­ Noi eram cufundaţi în mocirla nespus de grea mea şi înălţimea. şi apăsătoare a păcatului şi degradării. Cristos Înainte de a analiza dimensiunile pro­priu- a venit în această junglă a murdăriei şi corup­ zise, să ne oprim asupra sintagmei: împreună ţiei, pentru ca să moară în locul nostru. cu toţi sfinţii. Tema dezbătută este atât de 4. Înălţimea se poate vedea la 2:6, unde măreaţă încât nici un credincios nu va putea noi, nu numai că am fost înviaţi cu Cristos, ci să şi-o însuşească decât într-o măsură foarte şi aşezaţi cu El pe scaunul Său de domnie în mică. De unde, şi nevoia de a studia, de a locurile cereşti, ca să ne împărtăşim din slava discuta şi de a împărtăşi cu alţii. Duhul Sfânt Lui. poate folosi meditaţiile combi­nate ale unui Prin urmare, acestea sunt dimensiunile grup de credincioşi deprinşi cu exerciţiile spiri­ imensităţii – ba mai mult: ale nemărginirii. tuale pentru a arunca multă lumină suplimen­ Gândindu-ne la ele, „tot ce putem face“, spune tară asupra Scripturilor. Scroggie, „este să marcăm ordinea din cadrul În general se presupune că dimensiunile acestui tumult de cuvinte sfinte“. menţionate mai sus se referă la dragostea lui 3:19 Următoarea cerere a apostolului este Cristos, deşi textul nu precizează acest lucru. ca sfinţii să cunoască prin propria lor experi­ De fapt, dragostea lui Cristos este menţiona­tă enţă, dragostea lui Cristos care întrec­e orice separat, în următoarea sintagmă. Dacă sensul cunoştinţă. Deşi ei n-ar putea s-o pătrundă avut în vedere este dragostea lui Cristos, atunci nicicând în toată profunzimea ei, pentru că ea iată care ar fi legăturile rezul­tante: este un ocean neţărmurit, totuşi ei pot afla tot F. B. Meyer oferă următoarea explicaţie con­ mai mult despre ea, în expe­rienţa lor de zi cu cludentă: zi. Şi astfel, apostolul se roagă pentru credin­ cioşi ca ei să dobândeasc­ă o cunoaştere bazată Întotdeauna vom avea în faţă la fel de mult ori­ pe experienţă a dra­gostei minunatului nostru zont ca în spate. Şi după ce vom fi privit faţa lui Domn, bucurându-se de ea clipă de clipă. Isus mii şi mii de ani, frumuseţea ei va fi tot atât Punctul culminant al acestei rugăciuni mag­ de proaspătă, fascinantă şi de nepătruns ca at­unci nifice îl constituie momentul în care Pavel se când am privit-o prima oară de la poarta roagă ca voi să fiţi umpluţi cu (în greacă: eis, Raiului.22 întru sau spre) toată plinătatea lui Dumnezeu. Toată plinătatea Dumneze­irii Dar aceste dimensiuni se referă, probabil, şi locuieşte în Domnul Isus (Col. 2:9). Cu cât la taina – care ocupă un loc atât de im­portant locuieşte El mai deplin în inimi­le noastre prin în cartea Efeseni. De fapt, aceste di­mensiuni se credinţă, cu atât mai mult suntem um­pluţi regăsesc în chiar textul episto­lei: noi întru toată plinătatea lui Dumnez­ eu.

754 Efeseni Niciodată n-am putea fi umpluţi cu toată pli­ potrivim chipului lui Cristos, să fim tot mai nătatea lui Dumnezeu, ci aceasta este doar un mult ca El. ţel spre care năzuim. 3:21 A Lui să fie slava în biserică, prin Şi totuşi, după ce am explicat aceste lucruri, Cristos Isus în toate generaţiile, în vecii veci­ trebuie să recunoaştem că există în acest verset lor. Amin. Dumnezeu este Singurul vrednic înţelesuri atât de ascunse încât niciodată nu de toată slava veşnică. Înţelepciunea şi puterea le-am putea pătrunde. Când mânuim Cuvântul Lui sunt etalate în oştile îngereşti; în soare, în lui Dumnezeu, ne dăm seama că avem de a lună şi în stele; în animale, păsări şi peşti; în face cu adevăruri ce depăşesc capacitatea noastră foc, grindină, zăpadă şi ceaţă; în vânt; în de pricepere sau putinţa de a le explica. Desigur, munţi, dealuri, arbori; în regi şi în oamenii de am putea recurge la ilustraţii, prin care să arun­ rând, bătrâni şi tineri; în Israel şi în celelalte căm ceva lumină asupra acestui verset, cum ar naţiuni. Toate acestea au fost rânduite ca să fi imaginea degetarului cu care am încerca să aducă laudă Numelui Domnu­lui (Ps. 148). cuprindem oceanul, luând însă în degetar o păr­ Dar mai există un grup din partea căruia I ticică atât de neînsemnată din imensitatea lui! se va aduce glorie veşnică lui Dumnezeu: Astfel, după tot ce am spus, în cele precedente, biserica – cu Cristos, capul ei, şi cu credin­ taina rămâne, noi neputând face altceva decât să cioşii, trupul ei. Comunitatea aceasta de răs­ stăm plini de uimire şi adoraţie în faţa cuvântu­ cumpăraţi va fi martoră veşnică a harului Său lui lui Dumnezeu, minunându-ne de nemărgini­ incomparabil de minunat, după cum se expri­ rea sa. mă şi Williams: H. Doxologia lui Pavel (3:20, 21) Gloria eternă a lui Dumnezeu ca Dumnezeu şi 3:20 Rugăciunea se încheie cu o doxolo­gie Tată va fi făcută să poată fi văzută de-a lungul ce înalţă sufletul pe culmi de inspiraţie. tuturor veacurilor în biserică şi în Cristos Isus. Ce Cererile precedente au fost cuprinzătoare, afirmaţie uimitoare! Cristos şi biserica – un sin­ îndrăzneţe şi aparent imposibil de acordat. Dar gur trup, care va constit­ui vehiculul acelei demon­ Dumnezeu poate să facă mai mult în această straţii eterne.23 privinţă decât putem noi cere sau gândi. Spectrul puterii Sale se vede şi din maniera în Chiar în timpul de faţă, biserica are datoria care dispune Pavel cuvintele sub forma unei de a da slavă numelui Său „în cadrul unor piramide, prin care descrie binec­uvântările servicii de laudă, prin vieţi curate trăite de supraabundente revărsate asupra noastră: membrii ei, prin vestirea în toată lumea a Evangheliei şi prin slujirile sale faţă de neca­ Poate zurile şi nevoile omenirii“ (Erdman). Poate să facă Durata acestei laude este: în toate gene­ Poate să facă ceea ce cerem raţiile, în vecii vecilor. La auzul chemării lan­ Poate să facă ceea ce gândim sate de Pavel să-i fie adusă laudă veşnică lui Poate să facă tot ce cerem sau gândim Dumnezeu în biserică şi în Cristos Isus, inimi­ Poate să facă mai presus de tot ce cerem sau le noastre răspund printr-un călduros Amin! gândim noi Poate să facă din abundenţă mai presus de tot II. T RĂIREA PRACTICĂ A CREDIN­ ce cerem sau gândim noi CIOSULUI ÎN DOMNUL (cap. 4–6) Poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi A. Î ndemnul la unitate în părtăşia creşt­ină (4:1-6) Mijlocul prin care Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre îl găsim în sintagma: con­ 4:1 În acest punct din Efeseni intervine o form puterii care lucrează în noi. Asta se mare ruptură. Capitolele anterioare s-au ocupat referă la Duhul Sfânt, Care lucrează înconti­ de chemarea creştinului. În ultimele trei capi­ nuu în viaţa noastră, căutând să pro­ducă roada tole ale cărţii, creştinul este îndem­nat să unui caracter cristic în noi, mus­trându-ne pen­ umble într-un chip vrednic de che­marea sa. tru păcat, călăuzindu-ne în rugăciune, inspirân­ Poziţia la care am fost ridicaţi de har a consti­ du-ne şi îndemnându-ne să ne închin­ăm, tuit tema dominantă a textului de până acum. îndreptându-ne paşii să slujim cât mai mult. De aici încolo tema o va constit­ui trăirea în Cu cât ne predăm mai mult Lui, cu atât mai practică a acelei poziţii. Locul înălţat pe care mare va fi eficacitatea Lui în a ne face să ne îl ocupăm în Cristos reclamă o purtare evla-

Efeseni 755 vioasă, pe măsura privilegiului imens de care nându-le pe nume, Cel care păstrează puzderia de ne bucurăm. Prin urmare, dacă în primele trei constelaţii pe traiectoriile lor, Care măsoară mun­ capitole (1-3) Efeseni ne poartă în locurile ţii cu cumpăna Lui şi dealurile în al Său cântar, cereşti, în ultimele trei capitole (4-6) se trece Cel pentru care insulele sunt o nimica toată, Care la biserica locală, la familie şi la societate în ţine apele oceanului în palma mâinii Sale, înain­ general. După cum a arătat Stott, aceste capi­ tea Căruia toţi locuitorii pământului sunt ca nişte tole de încheiere ne învaţă că: „trebuie să lăcuste – când îmbracă El chip uman, Se descrie cultivăm unitatea în biserică, curăţia în viaţa pe Sine esenţialmente drept blând şi smerit cu noastră personală, armonia în familiile noastre inima. Trebuie să subliniem că El nu a creat aici şi statornicia în lupta noastră cu puterile rău­ un ideal uman desăvârşit, căruia să i se confor­ lui“. meze apoi, ci El Însuşi a fost aşa.24 Pentru a doua oară Pavel se numeşte pe sine întemniţat – de data asta adăugând: Îndelunga răbdare – o stare de spirit întemniţat al Domnului. Theodoret comen­ liniştită şi aşezată, un duh de răbdare, chiar tează pe această temă: „Ceea ce era pentru atunci când este confruntat cu provocări peste lume o ruşine, în ochii lui Pavel era conside­ limita îndurării. Trăsătură ilustrată prin imagi­ rată drept cea mai mare onoare, apostolul nea unui căţeluş care latră încontinuu şi se bucurându-se mai mult de lanţurile pe care le repede la dulăul de lângă el. Deşi l-ar putea purta pentru Cristos decât se bucura un rege sfâşia dintr-o îmbucătură, blândul patruped de diadema sa“. rabdă neastâmpărul frăţiorului său încă necopt, Ca unul care era întemniţat ca urmare a privindu-l cu blândeţe. credincioşiei şi ascultării sale de Domnul, Pa­vel Îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste – îşi îndeamnă cititorii să umble într-un chip adică, trecând cu vederea greşelile şi neajunsu­ vrednic de chemarea lor. El nu le po­runceşte rile altora, având îngăduinţă faţă de persoane acest lucru, nici nu le pune în vedere să proce­ cu diferite temperamente, personal­ităţi sau deze aşa, ci cu multă tandre­ţe şi gingăşie, îi capacităţi. Aici nu se pune problem­ a de a îndeamnă cu cuvinte drese cu har. menţine o faţadă de politeţe, în spatele căreia Termenul a umbla apare de şapte ori în lăuntrul nostru să fiarbă de resentimente şi această epistolă (2:2, 10; 4:1, 17; 5:2, 8, 15), mânie, ci suntem chemaţi să avem o dragoste descriind toată sfera comportamentelor unei reală, pozitivă, faţă de cei care ne irită, ne persoane, modul său de viaţă integru. O tulbură sau ne fac să ne simţim penibil. umblare vrednică este cea care corespunde cu 4:3 Căutând să păstraţi unitatea Du­hului poziţia de neasemuită demnitate de care se în legătura păcii. Când a înfiinţat biserica, bucură un creştin, ca mădular în Trupul lui Dumnezeu a eliminat cel mai mare zid des­ Cristos. părţitor ce a existat vreodată între fiinţele 4:2 În toate sferele vieţii, este important să umane – vrajba dintre evrei şi Neamuri. În demonstrăm un spirit cristic, marcat de urmă­ Cristos Isus toate deosebirile dintre aceste două toarele trăsături: grupuri de oameni au fost abrogate. Dar oare Smerenia – un duh de umilinţă adevă­rată, cum avea să se transpună pe plan practic eli­ ce decurge din asocierea noastră cu Domnul minarea acestui zid, în viaţa de zi cu zi a Isus. Smerenia ne face conştienţi de nimicni­ creştinilor proveniţi dintre Neamuri, ce trăi­au cia noastră, învrednicindu-ne să-i estimăm pe alături de evreii creştini? Oare aveau să iasă la alţii mai presus decât pe noi înşine. Este exact iveală antagonisme latente? Puteau apărea ten­ reversul îngâmfării şi aroganţei. dinţele formării unei „biserici iudaice a lui Blândeţea – acea atitudine de plecăciu­ne Cristos“, separat de altă „biser­ică a în faţa voii lui Dumnezeu, fără murmur, fără Neamurilor“? Pentru a preveni orice dezbinări răzvrătire, şi de linişte când suntem confrun­taţi sau animozităţi latente, Pavel lansează acum cu răutatea omului, fără să ne treacă prin cap un apel fierbin­te la unitate între creştini. să ne răzbunăm. Este o trăsă­tură exem­plificată Ei trebuie să-şi dea silinţa să menţină uni­ la modul sublim în viaţa Celui care a spus: tatea Duhului. Duhul Sfânt i-a făcut pe toţi „Eu sunt blând şi smerit cu inima“. Wright credincioşii una în Cristos; întreg Trupul este comentează pe această temă: locuit de un singur Duh. Este o unitate de bază, pe care nimeni şi nimic n-o poate dis­ Ce afirmaţie uluitoare! Cel care a creat lumile, truge. Dar atunci când credincioşii se ceartă şi Care a aşezat aştrii cereşti pe orbitele lor, spu­ se ciorovăiesc, purtarea lor ar putea lăsa să se

756 Efeseni înţeleagă că acest adevăr nu stă în picioare. A mis odată pentru totdeauna sfinţilor“ (Iuda 3) păstra unitatea Duhului îns­eamnă a trăi în şi păstrat pentru noi în Noul Testa­ment. pace unii cu alţii. Pacea este liantul ce-i leagă Un singur botez. Afirmaţia e valabilă în pe membrii Trupului lui Cristos laolaltă, în două sensuri: mai întâi, există un singur botez pofida deosebirilor natu­rale ce există între ei. prin Duhul, prin care cei ce se încred în Reacţia cea mai des întâlnită atunci când se Cristos sunt aşezaţi în Trupul lui Cristos (1 ivesc deosebiri de vederi este ca un grup să Cor. 12:13). Apoi există un singur botez prin se despartă de restul credincioşilor, formând o care convertiţii mărturisesc identificarea lor cu nouă partidă. Reacţia spirituală este următoa­ Cristos, în moarte, îngropare şi învie­re. Deşi rea: „În lucru­ri­le esenţiale: unitate. În chestiuni există mai multe modalităţi de botez în perioa­ disc­utabi­le: libertate. Peste toate lucrurile să da actuală, NT recunoaşte un singur botez al planeze în­să: dragostea“. În fiecare din noi credincioşilor, în numele Tatălui, al Fiului şi al există suf­i­cientă fire veche încât să dezbinăm Duhului Sfânt. Fiind botezaţi, ucenicii îşi expri­ orice bis­­erică locală sau să aducem prejudicii mă adeziunea faţă de Cris­tos, îngroparea faţă şi rui­nă oricărei lucrări a lui Dumnezeu. Prin de eul lor vechi şi hotă­rârea de a umbla în ur­mar­e, trebuie să ne suprimăm mofturile şi viaţa cea nouă. ca­p­riciile noastre, precum şi preferinţele noas­ 4:6 Un singur Dumnezeu. Fiecare copil tre personale, lucrând, în schimb, împreu­nă cu al lui Dumnezeu recunoaşte un singur ceilalţi credincioşi, în pace, pentru slava lui Dumnezeu şi Tatăl tuturor răscumpăraţi­lor, Dumnezeu şi binecuvântarea tutu­ror. Care este: 4:4 În loc să exagerăm deosebirile de Peste toţi – adică este Suveranul sup­rem al vederi, mai bine ar fi să avem în vedere cele universului. şapte realităţi pozitive, care alcătuiesc baza Prin toţi – El acţionează prin toţi, folosindu-se adevăratei unităţi creştine: de toate lucrurile pentru a-Şi aduce la îndepli­ Un singur trup. În pofida deosebirilor de nire planurile. rasă, culoare a pielii, naţionalitate, cultu­ră, În voi toţi – El locuieşte în toţi credinc­ioşii, limbă şi temperament, există numai un singur fiind prezent în toate locurile în ace­laşi timp. trup, alcătuit din toţi credincioşii de la Rusalii B. P rogramul de funcţionare corespunză­ la Răpire. Confesiunile, cultele, sectele şi parti­ dele pun obstacole în calea desăvârşirii în toare a mădularelor trupului (4:7-16) practică a acestui adevăr. Toate aceste diviziuni 4:7 Doctrina unităţii Trupului lui Cristos create de om vor fi înlăturate când va reveni este îngemănată cu celălalt adevăr comple­ Mântuitorul. Prin urmare, parola noastră, în mentar: diversitatea membrilor săi. Fiecare vremea de acum, trebuie să fie: „Toate denu­ membru are un rol binedefinit ce i s-a repar­ mirile şi sectele şi partidele să se destrame, în tizat. Nu există doi membri identici, după cum toţi şi-n toate doar Isus Cristos să troneze!“ nici unul nu va avea o funcţie identică cu a Un singur duh. Acelaşi Duh care locu­ieşte altuia de îndeplinit. Rolul pe care trebui­e să-l în fiecare credincios individual (1 Cor. 6:19) joace fiecare i-a fost repartizat după măsura locuieşte şi în Trupul lui Cristos (1 Cor. darului lui Cristos, adică El face aşa cum 3:16). găseşte El de cuviinţă. Dacă prin sintagma O singură nădejde. Fiecare membru al darul lui Cristos se înţelege aici „Duhul bisericii este chemat la acelaşi destin unic: să Sfânt“ (Ioan 14:16, 17; Fapte 2:38, 39), atunci fie cu Cristos, să fie ca El şi să împartă cu El gândul care se desprinde este că Duhul Sfânt slava Lui în veci de veci. Această nădejde este Cel care repartizează un anumit dar fiecă­ unică cuprinde tot ce-i aşteaptă pe sfinţi la rui sfânt, învrednicindu-l să exercite acel dar. Întoarcerea Domnului Isus şi după aceea. Pe măsură ce fiecare mem­bru îşi îndeplineşte 4:5 Un singur Domn. „Căci chiar dacă ar lucrarea încredinţată, Trupul lui Cristos creşte exista aşa-numiţi «dumnezei», fie în cer, fie spiritual şi numeric. pe pământ (ca şi cum ar fi mulţi «dumne­zei» 4:8 Pentru a-l ajuta pe fiecare copil al lui şi mulţi «domni»), totuşi pentru noi este un Dumnezeu să-şi găsească şi să-şi împli­neas­că singur Dumnezeu... şi un singur Domn: Isus funcţia repartizată, Domnul i-a dăruit daruri Cristos, prin Care sunt toate şi prin Care trăim speciale pentru slujbă sau pentru slujirea bise­ noi“ (1 Cor. 8:5, 6; vezi şi 1 Cor. 1:2). ricii. Acestea nu trebuiesc con­fundate cu daru­ O singură credinţă. Este credinţa creşti­ rile menţionate în versetul anterior. Fiecare nă, corpul de doctrină (sau învăţătură) „trans­ credincios are un anumit dar (v. 7), dar nu

Efeseni 757 fiecare este unul din daru­rile numite în ver­ existat în Vechiul Testament; căci dacă a exis­ setul 11, ci acestea sunt daruri speciale, tat, atunci înseamnă că a fost o biserică lipsită desemnate pentru creşterea trupului. de daruri. Mai întâi, constatăm că Dătătorul acestor 4:11 În acest punct sunt denumite daruri­le. daruri speciale este Domnul Isus Cristos, Cel Spre surprinderea noastră constatăm că ele înviat, înălţat la cer şi glorificat. Pavel citează sunt oameni, nu înzestrări naturale sau talent­e. Psalmul 68:18 ca profeţie potrivit căreia Mesia El Însuşi i-a dat pe unii apostoli, pe alţii pro­ Se va înălţa la cer, Îşi va cuceri duşmanii şi-i roci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi va face captivi, iar ca răsplată pentru victoria învăţători. Sa, va primi daruri pentru oameni. Apostolii au fost bărbaţii care au primit 4:9 Dar asta ridică o problemă! Cum a direct din partea Domnului misiunea de a putut Mesia să Se înalţe la cer? Doar nu trăi­ predica cuvântul şi de a sădi biserici. Au fost se El în cer cu Dumnezeu Tatăl, din vecii oameni care L-au văzut pe Cristos la învie­rea vecilor? Evident, pentru ca să Se poată sui în Sa (Fapte 2:22). Ei au avut puterea de a face cer, trebuie să Se fi coborât mai întâi din cer. minuni (2 Cor. 12:12), confirmând prin aceasta Profeţia Înălţării Sale din Psalmul 68:18 presu­ mesajul vestit de ei (Ev. 2:4). Împreu­nă cu pune o coborâre prealabilă. Prin urma­re, am profeţii din Noul Testament, slujba lor a con­ putea parafraza versetul 9 după cum urmează: stat în principal din punerea teme­liei bisericii „Acum când se spune în Psalmul 68 «El s-a (Ef. 2:20). Apostolii menţionaţi aici se referă suit» – ce înseamnă asta dacă nu că El mai doar la cei ce au fost apostoli după Înălţarea întâi S-a coborât în părţile mai de jos ale la cer a lui Cristos. pământului“. Noi ştim că exact aşa s-au Prorocii au fost purtători de cuvânt ai lui întâmplat lucrurile. Domnul Isus a coborât în Dumnezeu, care au primit revelaţii directe din ieslea din Betleem, apoi a murit pe cruce şi partea Domnului, pe care le-au transmis apoi după aceea a fost înmor­mântat. Părţile mai de mai departe bisericii. Ceea ce rosteau ei prin jos ale pământului au fost interpretate uneori Duhul Sfânt era cuvântul lui Dumnezeu. ca o referire la hades sau iad. Dar asta nu În sens primar, noi nu mai avem apostoli s-ar potrivi cu argumentul de aici: Înălţarea şi proroci în epoca actuală. Misiunea lor a Lui a necesitat o coborâre preal­abilă pe încetat, după ce a fost pusă temelia bisericii şi pământ, dar nu în iad. În plus, Scriptura arată s-a încheiat canonul Noului Testament. Deja că duhul lui Cristos s-a dus în cer, nu în iad, am subliniat că Pavel se referă aici la prorocii când a murit El pe cruce (Luca 23:43, 46). Noului Testament, care au fost daţi de Cristos Traducerea New English Bible redă astfel după Înălţarea Sa. A-i considera profeţi ai acest verset: „Acum cuvântul «a cobor­ât» presu­ Vechiului Testament nu ar face decât să com­ pune că el de asemenea S-a coborât la nivelul plice situaţia, introducând elemente absurde în cel mai de jos, chiar până pe păm­ ânt“. acest pasaj. 4:10 Profeţia din Psalmul 68:18 şi cobo­ Evangheliştii sunt cei ce predică vestea rârea pe care o presupune profeţia s-au împli­ bună a mântuirii. Ei sunt dotaţi în chip divin nit exact prin întruparea, moartea şi îngroparea pentru câştigarea de suflete pierdute la Cris­tos. Domnului Isus. Cel care a cobo­rât din cer Ei au capacitatea specială de a diagnostic­a este de asemenea Cel care a cucerit păcatul, condiţia unui păcătos, de a-i scormoni conşti­ pe Satan, demonii şi moartea şi care S-a suit inţa, de a răspunde la obiecţiile formul­ate de cu mult mai sus de cerurile atmosferice şi ste­ acesta, de a-i încuraja pe cei ce dor­esc să se lare, pentru ca să umple toate lucrurile. predea lui Cristos şi de a-i ajuta pe convertiţi El umple toate lucrurile în sensul că este să găsească asigurarea că sunt mântuiţi, din sursa oricărei binecuvântări, suma tuturor virtu­ Cuvântul lui Dumnezeu. Evang­heliştii trebuie ţilor şi Suveranul suprem deasupra tutur­or. să provină dintr-o biserică loc­ală, să predice „Nu este loc între adâncimea crucii şi culmile apoi cuvântul în lume, după care să-i îndrume gloriei pe care El să nu-l fi ocup­at“, scrie F. pe convertiţii rezul­taţi în urma propovăduirii W. Grant. 25 lor către o biserică locală, în care să fie hrăniţi Gândul principal care răzbate din verset­ele duhovniceşte şi încurajaţi. 8-10 este că Dătătorul darurilor este Cristosul Păstorii sunt bărbaţi care slujesc ca păstori înălţat. Nu existau asemenea daruri înainte de asistenţi ai oilor sub conducerea păstorului, a se fi întors El în cer. Asta dă şi mai mult Cristos. Ei călăuzesc şi hrănesc turma. Lor li temei concepţiei potrivit căreia biserica nu a s-a încredinţat misiu­nea de a da sfaturi înţe­

758 Efeseni lepte, de a îndrepta, de a încuraja şi de a înseamnă pur şi simplu slujire şi cuprinde mângâia. toate formele de slujire duhovnic­ească. Ceea Lucrarea păstorilor este strâns legată de ce ne învaţă acest verset este că toţi credincio­ aceea a prezbiterilor într-o biserică locală, deo­ şii trebuie să fie „in the minist­ry“ (adică, toţi sebirea principală dintre ei fiind că func­ţia trebuie să sluj­ească, făcând activităţi pe care le păstorului este considerată un dar, pe când îndepli­nesc de obicei clericii, n.tr.) prezbiterul ocupă un post. Noul Testa­ment Darurile sunt date pentru a-i desăvârşi sau înfăţişează o seamă de păstori în biseric­a loca­ echipa pe toţi creştinii, ca să-L slujească pe lă (vezi Fapte 20:17, 28: 1 Pet. 5:1, 2), mai Domnul şi astfel să zidească trupul lui degrabă decât un singur păstor sau un singur Cristos. Vance Havner explică în chip ini­ prezbiter care să prezideze. mitabil acest lucru: Învăţătorii sunt bărbaţi care au primit învrednicirea divină de a explica ce spune Fiecare creştin a primit împuternicirea, pentru că Biblia, de a interpreta ce înseamnă şi de a o fiecare creştin este misionar. S-a spus că Evan­ aplica la inimile şi conştiinţele sfinţilor. Pe ghelia nu este doar un lucru pe care îl auzim la când un evanghelist poate predica Evanghelia biserică, ci un lucru pe care trebuie să-l vestim dintr-un pasaj scos din contextul său, învăţă­ când plecăm de la biserică – şi la asta am fost torul caută să arate cum se potriveşte un pasaj rânduiţi cu toţii. S-a spus de asemenea că «creş­ în contextul său. tinismul a început cu o ceată de martori mireni; Pentru că între păstori şi învăţători se sta­ după care a devenit un carierism [textual: amvo­ bileşte o legătură în acest verset, unii au con­ nism, n.tr.] profesional, finanţat de spectatorii chis că ar fi vorba de o singură poziţie, aceea mireni!» Actualmente noi angajăm un personal al de învăţători-păstori sau păstori-învă­ţători. Dar bisericii, care să desfăşoare «muncă creştină cu lucrurile nu stau chiar aşa. E posibil ca cineva normă întreagă», în timp ce noi stăm comozi pe să aibă înzestrarea de a fi învăţător, fără să bancă în fiecare duminică, urmărind cum îşi des­ posede şi inima de păstor. Iar un păstor poate făşoară aceştia munca. Intenţia a fost însă ca fie­ folosi cuvântul, fără ca să fie ta­lentat în mod care creştin să fie angajat în slujire cu normă special pentru predarea lui. Dacă prin păstorii întreagă... Există într-adevăr o ministry (slujire, şi învăţătorii din versetul 11 se înţelege una dar şi profesia de cleric, n.tr.) pentru păstori, învă­ şi aceeaşi persoa­nă, atunci aceeaşi regulă gra­ ţători şi evanghelişti – dar cu ce scop? ....Pentru maticală26 dic­teaz­ă ca apostolii şi profeţii din desăvârşirea sfinţilor în vederea slujirii lor.27 2:20 să repre­zinte iarăşi o singură persoană. Un ultim cuvânt pe această temă: trebuie să Aceşti bărbaţi cu dăruire divină nu treb­uie fim atenţi să facem distincţie între darurile divi­ să slujească în aşa fel încât să-i facă pe ne şi talentele naturale. Nici o persoană nemân­ oameni să depindă în permanenţă de ei, ci tuită, indiferent cât ar fi de talentată, nu ar mai degrabă ar trebui să-şi dea silinţele ca putea fi evanghelist, păstor sau învăţăt­or în într-o zi sfinţii să fie în stare să-şi desfăşoare înţelesul Noului Testament. Nici chiar un creştin singuri lucrarea. Iată cum am putea ilustra nu poate fi nici unul din aceste lucruri, decât acest lucru: dacă a primit darul concret pentru una din aceste chemări. Darurile Duhului sunt suprana­ Punctul din centru reprezintă, să spunem, darul turale, învrednicindu-l pe cel care le posedă să unui învăţător. El îi slujeşte pe cei situaţi în facă ceea ce i-ar fi imposibil în mod omenesc. 4:12 Am ajuns acum la funcţia sau sco­pul darurilor, care este: pentru echiparea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, pentru edifica­ rea trupului lui Cristos. Procesul este următo­ rul: 1. Darurile îi echipează pe sfinţi. 2. Apoi sfinţii slujesc. 3. După aceea, trupul este zidit (edifi­cat). Slujirea (slujba) nu este o ocupaţie speci­ alizată, limitată la bărbaţi cu pregătire profesio­ nală în acest sens. Acest termen (ministry în engleză, n.tr.) rezervat de obicei clerului,

Efeseni 759 cercurile din jurul său, pentru ca aceştia să fie Instabilitatea. Un alt pericol este cel al echipaţi şi zidiţi în credinţă. La rândul lor nestatorniciei spirituale. Creştinii imaturi sunt aceştia se duc şi-i slujesc mai departe pe alţii, susceptibili la toate ciudăţeniile ce ies pe piaţă potrivit cu darurile pe care li le-a dat şi la toate scamatoriile şi înşelăciu­nile şarlata­ Dumnezeu. În felul acesta biserica creşte şi se nilor. Ei devin nişte vagabonzi relig­ioşi, ducân­ extinde. Este metoda divină de producere a du-se când încolo, când încoace, de la o fante­ creşterii în trupul lui Cristos, atât numer­­ic, zie care îi atrage la alta. cât şi spiritual. Credulitatea. Cel mai mare pericol este Limitarea slujirii creştine la o clasă selectă cel acela de a fi amăgiţi. Cei ce sunt sugari în de oameni împiedică dezvoltarea copiilor lui credinţă nu şi-au format deprinderea şi destoi­ Dumnezeu, înăbuşind cauza evanghelizării mon­ nicia în cuvântul neprihănirii, simţurile lor diale şi frânând dezvoltar­ea bisericii. Distincţia nefiind suficient de exersate pentru a putea dintre cler şi laici (sau mireni, n.tr.) este nebibli­ discerne între bine şi rău (Ev. 5:13, 14). În că, constituind, probabil, cea mai mare piedică mod inevitabil ei vor întâlni vreun membru al în calea răspândirii Evangheliei. unui cult deraiat, care îi va im­presiona cu 4:13 Versetul 13 răspunde la întrebarea: zelul şi sinceritatea sa aparentă. Doar pentru „Cât timp va continua acest proces de creşte­ acea persoană va uza de un limbaj religios, re?“ Răspunsul este: până vom ajunge toţi la credinciosul credul va crede că neapărat acea o stare de unitate, maturitate şi conformi­tate. persoană este un creştin adevărat. În schimb, Unitatea. Când Domnul îşi va lua acasă, dacă aceşti creştini creduli ar fi studiat ei înşişi în cer, biserica, noi vom fi ajuns la unita­tea... Biblia, ar fi putut detecta imed­iat această cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. Acum avem manipulare amăgit­oare a cuvintelor. Şi uite aşa păreri individuale despre Dom­nul, despre felul ei sunt purtaţi de acest vânt de învăţătură cum este El, despre implicaţ­iile învăţăturilor şi determinaţi de viclenia unor oameni fără Sale. Atunci însă Îl vom vedea aşa cum este scrupule să accepte această formă de rătăcire şi vom cunoaşte aşa cum suntem cunoscuţi ridicată la rang de sistem. noi înşine. 4:15 Ultimele două versete din acest para­ Maturitatea. La Răpire, noi vom ajunge graf descriu procesul corect de creştere în de asemenea la deplina maturitate sau creşte­re. cadrul Trupului lui Cristos. Mai întâi, este Atât ca indivizi, cât şi ca Trup al lui Cristos, nevoie de aderarea la doctrina corectă: ci, spu­ noi vom realiza perfecţiunea dezvol­tării spiritu­ nând adevărul... Nu are voie să existe nici ale. un compromis cu privire la princi­piile de bază Conformitatea. Şi vom fi conformaţi Lui ale credinţei. În al doilea rând, trebuie să exis­ (făcuţi asemenea Lui). Toţi vom fi din punct te un duh corespunzător: ci, spunând adevă­ de vedere moral ca Cristos. Iar biserica uni­ rul în dragoste. Dacă adev­ărul este rostit în versală va fi un Trup deplin dezvoltat, perfect orice alt fel, rezultatul va fi o mărturie unilate­ adecvat la Slăvitul său Cap. „Plinăta­tea lui rală, cum arată şi Blai­kie: Cristos este Biserica însăşi, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi“ (FWG). Măsura sta­ Adevărul este elementul în care trebuie să trăim, turii bisericii este dezvoltarea ei completă, să ne mişcăm şi să avem fiinţa... Dar adevărul împlinirea planului avut de Dum­nezeu în trebuie să fie împletit în chip inseparabil cu dra­ vedere pentru creşterea ei. gostea; o veste bună rostită pe un ton aspru nu 4:14 Când darurile operează în maniera mai este o veste bună. Farmecul mesajului va fi rânduită de Dumnezeu, iar sfinţii sunt activi în distrus atunci când solul îl va transmite cu un slujba Domnului, se evită trei pericole: imatu­ duh tulburat.28 ritatea, instabilitatea şi credulitatea. Imaturitatea. Credincioşii care nu se anga­ Apoi, pe măsură ce darurile îi echipează jează niciodată în slujirea lui Cristos cu toată pe sfinţi, iar sfinţii se angajează în slujire acti­ râvna nu ies niciodată din starea de copilărie vă, ei cresc în toate până la Cristos. Cristos spirituală. Ei rămân nedezvoltaţi, datorită lipsei este ţelul şi obiectivul creşterii lor, iar sfera de exerciţii. Tocmai unor asemenea creştini li creşterii e redată de cuvintele: în toate lucru­ s-a adresat scriitorul cărţii Evrei, când a spus: rile. În fiecare domeniu al vieţii ei vor deveni „Deşi deja la ora actuală voi ar trebui să fiţi tot mai asemănători cu El, tot mai mult ca El. învăţători, voi aveţi încă trebuinţă să vă înveţe Pe măsură ce Capul va fi lăsat să-şi spună cineva din nou...“ (Ev. 5:12). cuvântul în biserică şi voia Lui va fi aplicată,

760 Efeseni Trupul Lui va oferi lumii o reprezentare tot Neamurile. Ei nu mai erau Neamuri, ci creş­ mai exactă a Sa! tini. Prin urmare, trebuia să existe o schimbare 4:16 Domnul Isus nu este doar ţelul creş­ corespunzătoa­re în viaţa lor. Pavel vedea lumea terii, ci El este şi sursa creşterii. Din El tot păgână a Neamurilor fără Cristos cufundată în trupul este implicat în procesul creşterii. ignor­anţă şi degradare, fiind caracterizată de Minunata integrare a mădularelor în Trup este şapte groaznice atribute, după cum urmează: descrisă prin sintagma uniţi şi sudaţi laolaltă. Dezorientaţi. Ei umblau în deşertăciu­nea Asta înseamnă că fiecărui membru al Trupului gândurilor lor. Erau foarte ocupaţi, dar nu lui Cristos i s-a desemnat locul precis şi func­ înregistrau nici un progres. Ei alergau după ţia pe care trebuie s-o îndepli­nească, fiind ast­ himere, neglijând marile realităţi ale vieţii. fel perfect unit cu toţi ceil­alţi membri, pentru 4:18 Orbi. „Ei trăiesc legaţi la ochi, într-o a forma un organism complet şi viu. lume a iluziilor“ (JBP). Înţelegerea lor era Importanţa şi chiar indispen­sabilitatea fiecărui întunecată. Mai întâi, ei erau incapabili din membru se vede din expresia: unit şi sudat naştere să înţeleagă adevărurile spirituale şi laolaltă prin ceea ce dă fiecare încheietură. apoi, datorită faptului că au respins cunoaşte­ Trupul uman este alcătuit în mare din oase, rea adevăratului Dumnezeu, ei au orbit ca organe şi carne. Oasele sunt legate laolaltă de judecată din partea lui Dumnezeu. încheieturi şi ligamente, iar organele sunt ata­ Nelegiuiţi. Ei erau străini de viaţa lui şate de ligam­ ente. Fiecare încheietură şi liga­ Dumnezeu, sau foarte îndepărtaţi de El – în ment înde­plineşte un rol în cadrul creşterii şi urma ignoranţei lor voite şi adânc înrădă­cinate utilităţii trupului. Tot aşa este şi cu trupul lui şi a împietririi inimii lor. Ei respinse­seră lumi­ Cristos. Nici un membru nu este în plus sau na lui Dumnezeu dată la creaţie şi în conştiin­ de pris­os, ci chiar şi cel mai umil credincios ţa lor şi se dedaseră la idolatrie, după care este necesar. s-au cufundat tot mai adânc şi mai departe de Pe măsură ce credinciosul îşi împlineşte Dumnezeu. rolul ce i s-a dat, trupul creşte, devenind un 4:19 Neruşinaţi. Ei şi-au pierdut orice pic tot unitar, armonios şi bine articulat. În sens de simţire, cum se exprimă şi W. C. Wright: foarte real, trupul cauzează creşterea trupu­ lui (tradus după ediţia engleză, n.tr.), oricât de Ce expresiv traduce Moule acest pasaj: „au învins paradoxală ar părea această sintag­mă. Asta durerea“! Când treci prima oară peste glasul con­ înseamnă pur şi simplu că creşterea este sti­ ştiinţei, simţi o remuşcare, auzi cum protestează mulată chiar de trup, pe măsură ce mădularele cugetul tău. Dar dacă vei înăbuşi glasul acela, el se hrănesc din Cuvântul lui Dumnezeu, se se va stinge, cu timpul, pe măsu­ră ce vei înăbuşi roagă, se închină şi Îl vestec pe Cristos, măr­ protestul său. Curând mustrarea conştiinţei va fi turisindu-L. După cum s-a exprimat Chafer: tot mai slabă, până când, în cele din urmă, vei „Biserica, asemenea trupu­lui uman, are capaci­ reuşi „să învingi durerea“!29 tatea de autodezvoltar­e“. Pe lângă dezvoltarea sub raportul mări­mii, mai este o zidire în dra­ Sordizi. În mod conştient, ei s-au dedat la goste. Asta se referă la preocuparea reciprocă desfrânare, adică la o comportare ticăloa­să şi a membrilor unii pentru alţii. Pe măsură ce imorală. Păcatul numărul unu al Neam­ u­rilor creştinii rămân în Cristos, îndeplinindu-şi func­ era şi este imoralitatea sexuală. Ei s-au cufun­ ţia corespunză­toare ce li s-a repartizat în cadrul dat în grozăvii de nedescris de decădere şi bisericii, ei cresc, apropriindu-se tot mai mult depravare – aşa cum mărturis­esc zidurile ora­ unii de alţii în dragoste şi în unitate. şului Pompei (îngropat de cenuşa erupţiei vul­ C. Îndemnul la o nouă morală (4:17–5:21) canului Vezuviu şi exca­vat în perioada moder­ 4:17 Aici începe elocventul îndemn lansat nă), dezvăluind viaţa desfrânată şi neruşinată de apostol în vederea unei noi morale, îndemn pe care o trăiau locuitorii acestui oraş. Aceleaşi care se extinde până la 5:21. Mărtur­isind în trăsături caracterizează lumea Neamurilor de Domnul, adică prin autoritatea Domnului şi astăzi. prin inspiraţie divină, el îi îndeamnă pe creş­ Indecenţi. În păcatul lor sexual, ei prac­ tini să se dezbare de orice urmă a vieţii lor ticau orice fel de necurăţie, ca şi când ar fi anterioare, ca de o haină întinată, şi să se desfăşurat un comerţ sau o afacere cu des­ îmbrace, în schimb, cu virtuţile şi excelenţele frânarea Domnului Isus Cris­tos. Să nu mai trăiţi ca Nesătui. Cu lăcomie. Nimic nu le era de ajuns, niciodată nu se săturau. Păcatul lor crea

Efeseni 761 un apetit enorm după şi mai multe păcate, şi efesenii la picioarele lui Isus a fost că ei erau mai multe stricăciuni! în curs de reînnoire a duhului minţii lor. Asta 4:20 Cât de mult se deosebeau toate aces­ denotă o schimbare totală de macaz, o tea de Cristosul pe care ajunseseră efesenii în­toarcere de o sută optzeci de grade în gândi­ să-L cunoască şi să-L iubească! El era perso­ rea lor, o trecere de la impuritate mentală la nificarea purităţii şi castităţii. El nu a cunoscut sfinţenie. Duhul lui Dumnezeu influenţează nici un păcat, nu a comis nici un păcat şi în procesul gândirii, ajutându-ne să raţionăm, să El nu s-a găsit nici un păcat. vedem lucrurile din punctul de vedere al lui 4:21 Cuvântul dacă din sintagma: dacă Dumnezeu, iar nu din acela al oamenilor într-adevăr L-aţi ascultat şi aţi fost învă­ţaţi nemântuiţi. de El nu exprimă deloc îndoiala cu privire la 4:24 A treia lecţie constă în faptul că ei faptul că efesenii au fost convertiţi, ci, pur şi s-au îmbrăcat cu omul cel nou, odată pen­tru simplu, subliniază că toţi cei ce L-au auzit pe totdeauna. Omul cel nou este exact ceea ce Cristos şi au fost învăţaţi de El au ajuns să-L este un credincios în Cristos. Este o nouă cunoască pe El ca chintesenţa sfinţeniei şi creaţie, în care lucrurile vechi au trecut şi evlaviei. A-L fi auzit şi ascultat pe Cristos toate lucrurile s-au făcut noi (2 Cor. 5:17). înseamnă a-L fi ascultat cu ascul­tarea sau Acest om nou este după chipul lui Dumne­ auzirea credinţei – adică a-L fi acceptat pe El zeu, adică creat după asemănarea Lui, ca Domn şi Mântuitor. Sint­agma: învăţaţi de ma­nifestându-se în adevărata neprihănire şi El se referă la instrucţia pe care au primit-o sfinţenie. Prin neprihănire se înţelege com­ efesenii, pe măsură ce au umblat în părtăşie portarea corectă faţă de alţii. Sfinţenia este cu El după convertirea lor, cum arată şi „pioşenia faţă de Dumnezeu, care Îi acordă Blaikie: „Tot adevărul capătă o altă nuanţă şi Lui locul ce I se cuvine“, conform definiţiei un alt caracter, atunci când există o relaţie date de F. W. Grant. personală cu Isus. Adevărul, despărţit de 4:25 Pavel trece acum de la poziţia cre­ Persoana lui Cristos, nu are putere prea dincioşilor (în Cristos), la starea lor. Întrucât ei mare“.30 După cum este adevăr­ ul în Isus (sau s-au dezbrăcat de omul cel vechi şi s-au potrivit adevărului care este în Isus, n.tr.). El îmbrăcat cu omul cel nou, prin unirea lor cu nu numai că îi învaţă pe oameni adevărul, ci Cristos, ei trebuie să demonstreze în viaţa de este chiar El Însuşi adevărul întrupat (Ioan toate zilele această inversare extra­ordinară de 14:6). Numele Isus ne transportă în trecut, la poziţie şi de valori. viaţa Sa pe pământ, întrucât acesta este nume­ Ei pot realiza acest lucru mai întâi lep­ădând le Său la Încarnare. În viaţa aceea fără pată minciuna şi îmbrăcându-se cu adevărul, spu­ pe care a trăit-o El ca Om pe acest pământ, nând numai adevărul. Prin min­ciună se înţe­ noi vedem însăşi antit­eza modului de viaţă al lege aici orice formă de necinste, fie că e Neamurilor, cum ne arată apostolul Pavel. vorba de jumătăţi de adevăr, fie exagerări, 4:22 În şcoala lui Cristos noi învăţăm că înşelăciuni sau eşecul de a-ţi ţine promisiunea, la convertire ne dezbrăcăm de omul cel vechi, trădarea încrederii acordate, linguşeala sau care se strică după poftele înşelăt­oare. Omul denatura­rea faptelor pe formularul de plată a cel vechi se referă la tot ce era persoana impozit­elor. Cuvântul creştin­ului trebuie să fie respectivă înainte de convertirea sa, tot ce era întru totul vrednic de încredere. Da al lui tre­ ca un copil al lui Adam. Este stricat, ca buie să însemne da, iar nu, nu! Viaţa unui urmare a faptului că a cedat în faţa unor pofte creştin devine un libel mai degrabă decât un rele, înşelătoare, care la început par atrăgătoa­ Bible atunci când se dedă la orice formă de re, plăcute şi promit multă satisfac­ţie, dar care dena­turare a adevărului (joc de cuvinte realizat îşi arată apoi toată hidoşenia, dezamăgindu-l de autor între doi termeni cu aceeaşi rimă, pe cel ce a gustat din ele. În ce priveşte pozi­ primul, „libel“, însemnând: vorbire de rău, ţia sa în Cristos, omul cel vechi al credincio­ delaţiune şi, prin extensie, ceva fals, iar al doi­ sului a fost răst­ignit şi îngropat cu Cristos. lea înseamnă „Biblie“, n.tr.). Dar credinciosul trebuie să-l socotească mort Suntem datori să spunem adevărul tutur­or şi în practica vieţii de zi cu zi. Aici Pavel oamenilor. Dar prin aproapele Pavel se referă subliniază latura poziţională a adevărului – aici, mai cu seamă, la fraţii şi surorile noastre ne-am dezbrăcat de omul cel vechi odată de credinţă, după cum reiese din propoziţia pentru totdeauna! următoare: pentru că suntem mădulare unii 4:23 O a doua lecţie pe care au învăţat-o altora (cf. Rom. 12:5; 1 Cor. 12:12-27). Este

762 Efeseni de neconceput pentru un creştin să-l mintă pe „Cine fură să nu mai fure“ infirmă ideea alt creştin. E tot atât de nefiresc ca şi când un potrivit căreia creştinii sunt desăvârşiţi, în sen­ nerv din organism ar transmite în mod delibe­ sul că sunt fără păcat. Ei încă posedă natura rat un semnal fals creierului sau când ochiul veche, rea şi egoistă, pe care trebuie s-o con­ ar înşela încreder­ea restului trupului, nepreve­ sidere moartă în experienţa lor de zi cu zi. nindu-l de pericolul ce-l paşte. Furtul poate îmbrăca multe forme – de la 4:26 Al doilea domeniu în care trebuie să cazurile grosolane de jaf până la neac­hitarea aibă loc o reînnoire practică a vieţii noastre datoriilor sau acţiunea de a-L mărtu­risi pe este în legătură cu mânia păcătoasă şi cu Cristos în timpul ce-l datorăm patro­nului nos­ indignarea neprihănită. Există momente când tru, şi până la diversele forme de plagiat, apoi un credincios poate să fie indignat, cu justifi­ folosirea unor greutăţi şi măsurători inexacte, care neprihănită, cum ar fi situaţia în care precum şi trecerea unor date in­exacte în for­ car­acterul lui Dumnezeu ar fi atacat. În ase­ mele de decontare a cheltuielilor de deplasare. menea cazuri ni se porunceşte: Mâniaţi-vă! Desigur, interdicţia din acest verset de a nu Da, mânia împotriva răului poate fi neprihăni­ fura nu este nouă. Legea lui Moise interzicea tă. Dar sunt alte situaţii, în care mânia este furtul (Ex. 20:15). Abia restul versetului îi con­ păcătoasă. Când se exprimă prin sentimente feră un caracter creştin aparte. Noi nu numai de răutate, gelozie şi invidie, prin resentimente, că trebuie să ne ferim să furăm, ci trebuie să spirit răzbunător sau ură, pentru răul care ni ne angajăm într-o ocupaţie onorabilă, pentru a s-a făcut, mânia aceasta este interzisă. Aristotel putea să câştig­ăm suficient pentru a împărţi cu spunea: „Oricine se poate mânia – asta e alţii, mai nevoiaşi decât noi. Harul, nu legea, uşor; dar să te mânii pe persoana care trebuie, este cel care ne învredniceşte să trăim o viaţă în măsura care trebuie, pentru scopul care tre­ de sfinţenie. Numai puterea pozitivă a harului buie şi în modul care trebuie – ei bine, asta poate să-l transforme pe un hoţ într-un filan­ nu e deloc uşor“. trop. Dacă un credincios dă frâu liber mâniei Această învăţătură are un caracter radical şi sale nelegitime, el trebuie s-o mărtur­isească revoluţionar. Tendinţa naturală a oameni­lor este imediat şi să se lase de ea. Mărturi­sirea trebu­ să muncească pentru a-şi putea împlini nevoile ie făcută atât înaintea lui Dumnez­eu, cât şi a şi dorinţele lor proprii. Când creşte venitul lor, persoanei lezate de mânia cred­inciosului. Nu creşte şi nivelul lor de trai. Toate lucrurile din avem voie să adunăm resen­timente, nu trebuie viaţa lor se învârt în jurul eului lor. Dar verse­ să ţinem supărarea pentru iritarea ce ne-a fost tul acesta sugerează o concepţie mai nobilă, produs­ă. Să nu apună soarele peste mânia mai elevată asupra angajării înt­r-un serviciu voas­tră. Tot ce tulbură părtăşia noastră cu laic, considerându-l drept un mijloc de a ne Dum­nezeu sau cu fraţii şi surorile noastre tre­ câştiga un nivel de trai modest pentru familia buie să fie remediat de urgenţă. noastră, dar şi un prilej de a uşura nevoile 4:27 Păcatul nemărturisit al „enervării“ îi umane, de ordin spiritual şi vremelnic, atât pe asigură diavolului un punct de sprijin în noi, plan intern, cât şi extern. Şi ce vaste sunt un cap de pod, o bază de pe care să poată aceste nevoi! opera. El e suficient de abil să găseas­că destu­ 4:29 Apostolul se ocupă apoi de subiec­tul le asemenea prilejuri, fără să mai fie nevoie vorbirii, contrastând ceea ce este nefolo­sitor cu de ajutorul nostru! Prin urmare, nu trebuie să ceea ce este edificator. Vorbirea murdară scuzăm răutatea, maliţia, mânia, supărarea, înseamnă, în general, conversaţia care utilizea­ invidia, ura sau patima în viaţa noastră. Aceste ză cuvinte deşănţate, cu subînţe­lesuri dubioase. păcate discreditează mărturia creştină, îi fac pe Aici sunt incluse bancurile de­plasate, înjurături­ cei nemântuiţi să se potic­nească, îi ofensează le şi poveştile cu conţinut imoral. Dar, într-un pe credincioşi şi ne dăunează nouă înşine, pe înţeles mai larg, versetul poate să se refere la plan spiritual şi fizic. orice formă de convers­aţie frivolă, uşuratică, 4:28 În continuare, Pavel îşi îndreaptă aten­ lipsită de conţinut, nefolositoare şi la bârfă. ţia spre contrastul dintre modul de a se purta Pavel se ocupă de limbajul obscen şi murdar al omului vechi şi cel al omului nou. Cel la 5:4; aici el ne îndeamnă să ne debarasăm vechi fură dar cel nou împarte cu altul. de orice vorbire nefolositoare, înlocuind-o cu Dezbrăcaţi-vă de cel vechi şi îmbrăcaţi-vă cu un mod con­structiv de a conversa. Vorbirea cel nou – spune Pavel. Faptul că Pavel le creştinului trebuie să fie: adresează credincioşilor un îndemn de felul: Edificatoare. Trebuie să aibă ca urmare

Efeseni 763 zidirea ascultătorilor. Iuţimea – izbucnirile de furie, accesele de Adecvată. Trebuie să corespundă cu situa­ mânie, ieşirile violente. ţia dată. Mânia – supărarea, atitudinea morocă­ Dreasă cu har. Trebuie să dea har celor noasă, animozitatea, ostilitatea. care o aud. Strigarea – Urletele, vorbirea pe un ton 4:30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui răstit, ţipetele cauzate de furie, certurile, cioro­ Dumnezeu, prin care aţi fost pecetl­uiţi pen­ văielile, încercarea de a-l învinge pe oponent tru ziua răscumpărării. Dacă citim acest ver­ ţipând mai tare decât el. set în legătură cu cel anterior, atunci înseamnă Defăimarea – insultele, vorbirea de rău, că orice vorbire nefolositoar­e, orice flecăreală cuvintele care rănesc. Îl va întrista pe Duhul. De asemenea putem Răutatea – A-i dori cuiva rău, maliţio­ lega acest verset de versetel­e 25-28, unde ni zitatea, ciuda. se arată că orice minciună, orice mânie păcă­ 4:32 Toate aceste păcate legate de ieşirile toasă orice act de furt de asemenea Îl întris­ necontrolate trebuiesc lepădate, dar golul rămas tează pe Duhul. Sau, în sens mai cuprinzător, în urma eliminării lor trebuie umplut prin cul­ ni se spune că trebuie să ne abţinem de la tivarea unor calităţi creştine, căci păcatele enu­ orice lucru care Îl întris­teaz­ă pe Duhul Sfânt. merate mai sus sunt vicii ce izvorăsc în chip Sunt sugerate trei motive întemeiate: natural din firea veche, în timp ce virtuţile 1. El este Duhul Sfânt. Tot ce nu e sfânt enumerate în versetul 32 sunt supranaturale: Îi displace Duhului Sfânt. Bunătatea – o preocupare neegoistă pentru 2. El este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, bunăstarea altora şi dorinţa de a veni în ajutor, deci un membru al Sfintei Treimi. chiar cu preţul unor mari sacrificii personale. 3. Noi am fost pecetluiţi pentru ziua răs­ Mila („inima plină de tandreţe“) – o atitudi­ cumpărării. Cum am arătat înainte, pecetea ne de afecţiune, de înţelegere a situa­ţiei prin sau sigiliul denotă proprietatea sau securitatea. care trece cealaltă persoană, de interes pentru El este sigiliul care garantează faptul că vom soarta altora şi dorinţa de a pune umărul, aju­ fi păstraţi şi păziţi în siguranţă până când va tându-i să-şi ducă povara. reveni Cristos, când mântuirea noastră va fi Iertarea – disponibilitatea de a trece cu desăvârşită. Interesant că Pavel foloseşte aici vederea nedreptăţile ce ni se fac, de a nu argumentul siguranţei veşnice a credinciosului aduna în inima noastră dorinţa de a ne răzbu­ ca unul din cele mai puternic­e motive care ar na pentru răul ce ni s-a făcut. trebui să ne determine să nu păcătuim. Cea mai strălucită pildă de iertare ne-a Faptul că El poate fi întristat demonstrea­ză lăsat-o Dumnezeu Însuşi. Temelia de pe care că Duhul Sfânt este o Persoană, şi nu doar o ne iartă El o constituie lucrarea lui Cristos de influenţă. Mai înseamnă că El ne iubeşte, la Cruce, noi fiind beneficiarii nevrednici ai deoarece numai cineva care iubeşte poate fi acestei iertări. Dumnezeu nu putea ierta păca­ întristat. Lucrarea predilectă a Duhului lui tul fără îndeplinirea cerinţelor dreptăţii. El a Dumnezeu este de a-L slăvi pe Cristos şi de împlinit cerinţele dreptăţii Sale prin dragostea a-l transforma pe credincios, după chipul Lui de care a dat dovadă. În Cristos, adică în (2 Cor. 3:18). Când un creştin păcătuieşte, Persoana şi lucrarea Sa, Dumnezeu a găsit Duhul Sfânt trebuie să adopte slujba restau­ temelia dreptăţii, pe baza căreia să ne poată rării, căci Duhul Sfânt este întristat când vede ierta. că progresul spiritual al credinciosului este Întrucât El ne-a iertat, când noi înşine eram întrerupt de păcat. În acest caz, El trebu­ie să-l datori cu „milioane de dolari“, cum se expri­ conducă pe creştin către pocăinţă şi mărtu­ mă J. B. Phillips când traduce textul de la risirea păcatului. Matei 18:23-28, înseamnă că şi noi avem 4:31 Toate păcatele ce ţin de enervare şi datoria de a ierta pe cei ce ne datorează „doar de nestăpânirea limbii trebuie să fie lepădate. câţiva dolari“, aşa cum ne îndeamnă şi Apostolul enumeră câteva din aceste păcate. Lenski: Deşi nu este întotdeauna posibil să le preci­ zăm pe fiecare din ele, totuşi se pot stabili În clipa când cineva îmi face un rău sau mă liniile mari: ned­reptăţeşte în vreun fel, eu trebuie să-l iert, căci Amărăciunea – resentimentele, supărar­ea atunci sufletul meu este liber. Dacă îi ţin însă la mocnită, refuzul de a ierta şi sentimente­le de socoteală răul pe care mi l-a săvârşit, păcătuiesc asprime. împotriva lui Dumnezeu şi împotriva acelei per­

764 Efeseni soane, punându-mi în pericol propria mea iertare dându-se pe Sine pentru alţii. Morala care se în faţa lui Dumnezeu. Nu mai are import­anţă desprinde de aici este că şi noi putem să-I dacă omul respectiv se pocăieşte, caută să îndrep­ aducem bucurie lui Dumnezeu dăruindu-ne te răul făcut sau îmi cere iertare, căci eu l-am pentru alţii. iertat de la bun început, pe loc. În acest caz, omul care m-a nedreptăţit va trebui să stea în Alţii, Doamne, da, alţii, faţa lui Dumnezeu, dând socoteală pentru răul ce l-a comis. Dar asta nu e treaba mea, ci a lui şi a Acesta să-mi fie motoul! lui Dumnezeu. Eu doar atât trebuie să fac să-l ajut potrivit cu Matei 18:15 şi următoarele. Nu Ajută-mă pentru alţii să trăiesc, are importanţă dacă această lucrare va fi încunu­ nată de succes sau nu. De fapt, înainte de a fi Ca astfel să pot trăi ca Tine. declanş­ată această lucrare, eu trebuia să fi iertat deja persoana respectivă.32 – Charles D. Meigs 5:1 Pilda de iertare pe care ne-o dă 5:3 În versetele 3 şi 4 apostolul revine la Dumnezeu la 4:32 formează temeiul îndem­ tem­ a păcatelor sexuale, spunându-le categor­ic nului lui Pavel de aici. Iată în ce constă legă­ sfinţilor că acestea n-au ce căuta în viaţa lor. tura: Dumnezeu, în Cristos, v-a iertat. Acum Mai întâi, el enumeră diversele forme de imo­ fiţi imitatori ai lui Dumnezeu (sau „Urmaţi ralitate sexuală: exemplul lui Dumnezeu“), iertându-vă unii pe Desfrânarea. Ori de câte ori este men­ alţii. Un motiv special este redat de cuvintele: ţionată în acelaşi verset cu adulterul, desfrâ­ ca nişte copii iubiţi. În viaţa naturală, copiii narea înseamnă relaţii sexuale ilicite între per­ poartă semnalmentele famil­iei din care provin, soane necăsătorite. Dar în cazuri cum este asemănarea cu ceilalţi membri ai familiei, lor cel de faţă, când nu se face distincţie între revenindu-le îndator­irea de a nu ştirbi cu nimic desfrânare şi adulter, probabil se referă la bunul nume de care se bucură aceasta. În orice formă de imoralitate sexuală, cum de viaţa spirituală, noi trebuie să demonstrăm altfel îl şi traduce versiunea NKJV, de cele lumii trăsăturile Tată­lui nostru, căutând să mai multe ori. (Termenul modern de „porno­ umblăm vrednici de demnitatea noastră ca grafie“ sau, textual: „scriere cur­vească“ este nişte copii preaiubiţi ai Săi. înrudit cu termenul tradus prin desfrânare.) 5:2 O altă modalitate prin care trebuie să Necurăţie. Şi acest termen poate fi o refe­ ne asemănăm cu Domnul nostru este aceea a rire la acte imorale, incluzând însă şi imagini umblării în dragoste. Restul versetului arată că necurate, cărţi obscene şi alte mater­iale ce a umbla în dragoste înseamnă a ne dărui în stârnesc imaginaţia şi de obicei însoţesc o folosul altora. Asta a făcut Cristos – Pilda viaţă de indecenţă, stârnind pati­mile. noastră desăvârşită. Ce uimitor! El ne-a iubit. Lăcomia. Deşi de obicei asociem terme­ Dovada iubirii Sale constă în faptul că S-a dat nul cu lăcomia după bani, aici el se referă la pe Sine pentru noi în moar­tea Sa de pe dorinţa senzuală – pofta nestăpânită de a cruce. sa­tisface apetitul sexual în afara cadrului căsni­ Darul Lui este descris ca prinos şi ca o ciei. (Vezi Ex. 20:17: „Să nu pofteşti... soţia jertfă de bun miros lui Dumnezeu. Prin jertfă aproapelui tău...“) se subînţelege şi faptul că a murit pentru noi. Aceste lucruri nu trebuie nici să se El a fost adevărata jertfă a arderii de tot, Cel pom­ enească între creştini. E de prisos să mai care S-a dăruit cu totul voii lui Dumnezeu, spunem că niciodată nu ar trebui să se poată chiar până la moartea pe cruce. Jertfa Sa de spune că vreunul din acestea au fost vreodată un devotament nespus de mare este calificată comise de credincioşi. Ele nu trebuie nici aici ca fiind de bun miros sau de o aromă măcar discutate în vreun fel, pentru ca nu plăcut mirositoare. F. B. Meyer comentează în cumva prin asta să scadă gravitatea lor sau să acest sens: „O iubire fără margini, neţinând nu mai pară chiar atât de ruşinoase. Există cont de preţ, pentru cei care, din fire, nu meri­ întotdeauna pericolul cel mai mare în a vorbi tau nimic din toate acestea. Iată un spectacol cu uşurătate despre ele, îndreptăţindu-le, găsin­ care a umplut cerul de mireasmă şi inima lui du-le scuze sau neluându-le în serios sau dis­ Dumnezeu de bucurie!“ 33 cutând tot timpul despre ele. Pavel subliniază Domnul Isus S-a făcut plăcut Tatălui Său îndemnul acesta cu cuvintele: cum se cuvine unor sfinţi. Credincioşii au fost separaţi de stricăciunea care este în lume; acum ei trebuie să trăiască o viaţă de despărţire netă faţă de orice patimi, orice fapte ascunse, atât în practi­

Efeseni 765 că, cât şi în vor­bire. caracterizate de aceste păcate sunt pierduţi, se 5:4 Vorbirea lor trebuie să nu conţină nici află în păcatele lor şi se îndreaptă spre iad. Ei urmă din aceste lucruri: nu se află în împărăţia invizibi­lă în vremea Cuvinte murdare. Asta se referă la ban­ de acum şi nu vor fi în împărăţ­ie at­unci curi porcoase, povestiri deşănţate, cu subînţele­ când va veni Cristos a doua oară. Ei vor fi suri sexuale, şi toate formele de obscenitate şi ţinuţi pe veci afară din împărăţia veşnică a indecenţă. cerului. Apostolul nu spune că aceşti oameni Vorbe nechibzuite. Asta înseamnă vorbă­ sunt cei care, deşi se află în împărăţie, vor rie goală, dar se poate referi şi la lim­bajul de suferi pierdere la Scaunul de Judecată al lui stradă, de şanţ. Cristos. Subiectul este aici mântu­irea, nu răs­ Glume necuviincioase. Glume nesărate, plăţile. Ei nu au decât să spună că sunt creş­ cu înţelesuri ascunse. A vorbi despre aseme­ tini, dar prin viaţa lor dovedesc că nu au fost nea lucruri, a glumi cu ele sau a le introduce niciodată mântuiţi. Desigur, ei pot fi mântuiţi, în conversaţie înseamn­ă a le lăsa să ţi se cui­ prin pocăinţă şi prin credinţa în Domnul Isus. bărească în minte şi de acolo nu mai e decât Dar dacă sunt cu adevăraţi convertiţi, nu vor un pas până la a le transpune în practică. mai practica aceste păcate. Întotdeauna este periculos să glumeşti des­ Observaţi că Dumnezeirea lui Cristos reie­ pre păcat. În loc să folosească limba sa în se din sintagma: împărăţia lui Cristos şi a lui slujba unor conversaţii atât de nedemne şi Dumnezeu. Cristos este aşezat pe picior de necuviincioase, creştinul trebuie să-şi dea toate egalitate cu Dumnezeu Tatăl, ca Domnitor în străduinţele să cultive practica de a aduce împărăţie. mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate binecu­ 5:6 Mulţi oameni din lume adoptă o atitu­ vântările şi îndurările de care are parte în dine tot mai îngăduitoare faţă de imoral­itatea viaţă. Asta Îi face plăcere Domnului, fiind un sexuală, spunând că este doar o satisf­acere a bun exemplu pentru alţii şi de mare folos pen­ apetiturilor naturale ale trupului, având un efect tru propriul lui suflet. benefic asupra acestuia şi că orice suprimare a 5:5 Nu este nici o îndoială cu privire la instinctului sexual ar duce la formarea unei atitudinea lui Dumnezeu faţă de persoanele personalităţi deformate şi inhibate. Ei mai afir­ imorale: acestea n-au parte de moştenire în mă că morala este doar o chestiune ce ţine de împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu. cultura poporului în mijlocul căruia trăim şi Verdictul acesta se bate cap în cap cu actuala că, întrucât relaţiile sexuale „premar­itale“, atitudine a lumii, potrivit căreia infractorii „extramaritale“ şi „homosexuale“ (pe care sexuali ar fi bolnavi, care au nevoie de trata­ cuvântul lui Dum­nezeu le identifică şi le con­ ment psihiatric. Oamenii spun că imorali­tatea damnă ca fiind desfrânare, adulter şi perversiu­ este o boală, dar Dumnezeu o numeşte păcat. ne) au ajuns să fie acceptate în cultura actuală, Oamenii o tolerează, dar Dumnezeu o con­ ele ar trebui legalizate. Ceea ce e surprinzător damnă. Oamenii spun că soluţia ar consta în este faptul că printre exponenţii de frunte ai psihanaliză, dar Dumnezeu spune că singura mişcării de liberalizare şi legit­imizare a păcate­ soluţie este regenerarea (naşterea din nou). lor sexuale se află oameni ce deţin poziţii Trei infractori sunt menţionaţi, la fel ca în importante în ierarhiile şi structurile bisericeşti. versetul 3: desfrânatul, necuratul şi laco­ Şi aşa se face că „enoriaşii“, care au crezut mul. În plus se arată aici că lacomul este şi din totdeauna că imoralitatea este imorală, un idolatru (închinător la idoli). Un motiv acum primesc asigurări din partea unor feţe pentru care el este idolatru este faptul că are bisericeşti „de prestigiu“ că aceste atitudini ar impresia falsă despre Dumnezeu. Cu alte fi, chipurile, demodate! cuvinte, Îl concepe pe Dumnezeu ca pe o Creştinii nu trebuie să se lase înduioşaţi Fiinţă care ar aproba lăcomia senzuală – pen­ sau păcăliţi de aceste bărbi! Din cauza aces­ tru că altfel nu ar îndrăzni să fie lacom. Un tor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste alt motiv pentru care lăcomia este idola­trie îl fiii neascultării. Atitudinea Domnului faţă de constituie faptul că ea duce la închinar­ea în asemenea păcate cum ar fi desfrânar­ea şi faţa creaturii, mai degrabă decât în faţa adulterul se poate vedea desluşit de la Numeri Creatorului (Rom. 1:25). 25:1-9, când douăzeci şi patru de mii de isra­ Când Pavel spune că asemenea persoane eliţi au fost ucişi pentru că au păcătuit cu nu au nici o moştenire în împărăţie, asta nu e femeile moabite. Atitudinea Domnului faţă de nici o exagerare. Oamenii ale căror vieţi sunt homosexualitate a fost desluşit arătată când

766 Efeseni Sodoma şi Gomora au pierit mistuite de despre asta? Cum pare acest lucru în prezen­ţa pucioasă şi foc din cer (Gen. 19:24, 28). Lui? Toate compartimentele vieţii sunt astfel Dar mânia lui Dumnezeu se arată nu expuse reflectorului divin: conversaţia noastră, numai prin acte supranaturale de pedepsire, ci standardul de viaţă, hainele, cărţile, ocupaţia, aceia care practică păcatele sexuale trăiesc pe plăcerile, divertismentul nostru, mobila casei, pielea lor judecata Lui, în alte modalităţi. prietenii pe care ni-i alegem, concediile noas­ Există efecte fizice, cum ar fi bolile venerice tre, automobilul pe care îl cumpărăm şi spor­ şi SIDA. Apoi există tulburări mentale, psihice turile pe care le practicăm. şi emotive, care izvorăsc din sentim­ entul de 5:11 Credincioşii nu trebuie să ia deloc vinovăţie. Există modificări ale persona­lităţii – parte la lucrările neroditoare ale întunericu­lui. cei cu trăsături feminine cunosc o accentuare Interdicţia se referă nu numai la partici­parea a acestora (Rom. 1:27). Şi, desi­gur, asupra nemijlocită, ci şi la atitudinea prin care am desfrânaţilor şi adulterilor se va abate judecata putea indica faptul că le încuviinţăm. Aceste veşnică a lui Dumnezeu (Ev. 13:4). Nu li se fapte ale întunericului sunt nerodit­oare atât va arăta nici un pic de milă fiilor neascultării faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni. – celor care descind din Adamul neascultător Tocmai această trăsătură de totală nerodnicie şi care îl urmează de bună voie în neasculta­ l-a îndemnat pe Pavel odată să-i întrebe pe rea acestuia faţă de Dumnezeu (Apo. 21:8). creştinii romani: „Şi ce roade aduceaţi atunci? 5:7 Credincioşii sunt avertizaţi solemn să nu Roade de care acum vă este ruşine...“ (Rom. aibă nimic de a face cu purtări păcătoase şi 6:21). Apoi ele mai sunt şi fapte ale întuneri­ nelegiuite, ce nu-I aduc deloc cinste lui cului: ele aparţin lumii um­brelor şi încăperilor Dumnezeu; ce necinstesc Numele lui Cristos şi obscure, obloanelor tras­e, uşilor zăvorâte, cui­ năruie vieţi omeneşti, reducând la zero eficacita­ burilor unde se pun la cale tot felul de fapte tea mărturiei creştine pe care doreau s-o dea şi secrete. Ele reflectă preferinţa naturală a omu­ atrăgându-şi un potop de suferinţe şi pedepse. lui pentru întuner­ ic şi atitudinea sa refractară 5:8 Pentru a sublinia gravitatea şi impe­ra­ faţă de lumină, atunci când faptele sale sunt tivul avertismentului din versetul 7, apos­tolul rele (Ioan 3:19). Credinciosul este chemat nu prezintă aici un succint contrast între întune­ doar să se abţină de la faptele neroditoare ric şi lumină (versetele 8-14). Efesen­ii erau ale întune­ricului, ci în mod pozitiv este che­ odinioară întuneric, dar acum ei sunt lumi­ mat să le dea în vileag (să le demaşte, să le nă în Domnul. Pavel nu spune că ei erau în dezapro­be, să li se împotrivească, conform întuneric, ci că ei înşişi erau perso­nif­icarea altor versiuni, n.tr.). El face asta în două întunericului. Acum, prin unirea cu Domnul, modalit­ăţi: mai întâi, trăind o viaţă de sfinţenie ei au devenit lumină. El este lumi­nă; ei sunt şi, în al doilea rând, prin cuvinte de îndreptare, în El. Deci acum ei sunt lumină în Domnul. rostite la îndemnul Duhului Sfânt. Starea lor de fapt ar trebui să corespundă, prin 5:12 Acum apostolul explică de ce creş­ti­nul urmare, cu poziţia ocupată de ei. Ei trebuie să nu trebuie să fie complice la nici o for­mă de umble ca nişte copii ai luminii. stricăciune morală din jurul său şi de ce trebuie 5:9 Această paranteză explică tipul de s-o condamne. Păcatele grele comise de oameni roadă produs de cei ce umblă în lumină. în ascuns sunt atât de josnice încât este ruşine Roada Duhului34 e alcătuită din toate doar să fie menţion­ate, darmite să fie comise. for­mele de bunătate, neprihănire şi adevăr. Formele nefireşti de păcat pe care le-a născocit Bunătatea este aici termenul ce reuneşte toate mintea omen­ească sunt atât de stricate încât formele de excelenţă morală. Neprihă­nirea doar a le descrie ar însemna să fie întinate înseamnă integritate în toate relaţiile cu minţile celor care ascultă această descriere. Prin Dumnezeu şi cu oamenii. Adevărul este urmare, creşti­nul este îndemnat să se fe­rească onestitatea, echitatea şi realitatea. Adunate la chiar şi de a discuta despre ele. un loc, toate acestea dau lumina unei vieţi 5:13 Lumina dă pe faţă tot ceea ce este pline de Cristos, ce străluceşte în mijlocul unei în întuneric. Tot aşa viaţa de sfinţenie a unui stări pline de haos şi întuneric de nede­scris. creştin va pune în evidenţă, prin contrast, 5:10 Cei ce umblă în lumină nu numai că păcătoşenia unor oameni nenăscuţi din nou. produc tipul de roadă menţionat în versetul Iar cuvintele de mustrare, rostite pe tonul anterior, ci, în plus, află ce este plăcut îna­ cuvenit şi la timpul cuvenit, aduc la lumină intea Domnului. Ei supun la probă orice păcatul în adevăratul său caracter, după cum gând, cuvânt sau acţiune. Ce crede Domnul arată şi Blaikie:

Efeseni 767 Ca, de pildă, atunci când Domnul nostru a mus­ 5:16 Umblarea înţeleaptă ne cheamă să trat făţărnicia fariseilor – ale căror practici nu li răscumpărăm timpul sau să cumpărăm prile­ s-au părut până atunci ucenicilor din cale-afară de juri de slujire. Fiecare zi îşi are uşile sale păcătoase; dar atunci când Cristos a îndreptat deschise, potenţialul ei vast de lucru. Răs­ as­upra acestor fapte lumina pură a adevărului, ele cumpărarea timpului înseamnă trăirea unei au apărut dintr-odată cu adevăra­ta lor faţă. Ele au vieţi marcate de sfinţenie, de fapte de miloste­ apărut şi apar şi astăzi din cale-afară de rele, de-a nie şi cuvinte de îmbărbătare, de ajutor. Ceea dreptul odioase.35 ce imprimă un caracter de urgenţă întregii chestiuni este faptul că trăim zile grele, care Ultima parte a versetului 13 ar trebui tradu­ ne amintesc că Dumnezeu nu Se va lupta să astfel: căci tot ceea ce este arătat este lumi­ veşnic cu omul, că ziua harului s-ar putea să nă.36 Cu alte cuvinte, când creştinii îşi desfă­ se închidă în curând şi că prile­ju­rile de închi­ şoară slujba, ca lumină, alţii sunt aduşi la nare, mărturie şi slujire pe păm­ ânt s-ar putea lumină. Oamenii răi sunt transform­ aţi în copii sfârşi în curând, nemaifiin­du-ne date niciodată. ai luminii prin slujba de mus­trare a luminii. 5:17 Prin urmare, nu trebuie să fim nepri­ Desigur, asta nu e o regulă fără excepţii, cepuţi, ci să înţelegem care este voia căci nu toţi cei ce sunt expuşi la lumină devin Domnului. Aici este punctul esenţial. Dato­rită creştini. Dar e un principiu general pe plan răului copleşitor din lume şi timpului scurt spiritual că lumina are calitatea de a se repro­ care a mai rămas, am putea fi ispitiţi să ne duce. Principiul e ilustrat de textul de la 1 petrecem zilele în activităţi frenetice şi înfrigu­ Petru 3:1, unde soţiile credincioase sunt îndem­ rate, alese de noi. Dar asta nu ar ec­hivala nate să-şi câştige soţii necredincioşi la Cristos decât cu energii irosite în zadar. Imp­ortant este prin pilda vieţii trăite de ele: „Tot aşa şi voi, însă să aflăm personal voia lui Dumnezeu soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, pentru fiecare zi din viaţa noastră şi apoi s-o dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi înfăptuim. Asta e singura modalit­ate de a fi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor“. Astfel eficienţi şi rodnici. Căci, e trist, dar de atâtea lumina soţiilor creştine biruieşte întunericul ori se poate să desfăşur­ăm o activitate creşti­ soţilor păgâni, aceştia devenind lumină. nă, după propriile noastre idei şi cu propriile 5:14 Viaţa credinciosului trebuie să fie o noastre puteri, fiind însă cu totul în afara voii predică necurmată, dând mereu în vileag întu­ Domnului. Calea înţe­lepciunii este să discer­ nericul din jur şi lansând de-a pururea invitaţia nem voia lui Dumne­zeu pentru fiecare din către necredincioşi: noi personal şi apoi s-o împlinim pe deplin în viaţa noastră. „Scoală-te, tu, care dormi, 5:18 Şi nu vă îmbătaţi cu vin, în care este Trezeşte-te din morţi, destrăbălare. În cultura prevalentă în America Şi Cristos te va lumina“. de Nord (din care face parte autorul comenta­ Acesta e glasul luminii vorbindu-le celor riului, n.tr.), o atare poruncă şochea­ză, la prima care dorm în întuneric şi zac în somnul morţii vedere, părând chiar inutilă, întrucât majoritatea spirituale. Lumina îi cheamă la viaţă şi ilumi­ creştinilor de aici nu consumă băuturi alcooli­ nare. Dacă vor răspunde la chemare, Cristos ce. Dar să nu uităm că Biblia a fost scrisă va străluci asupra lor, dându-le lumină. pentru credincioşii din toate culturile şi în 5:15 În următoarele şapte versete, Pavel multe ţări la multe mese se serveşte, de regu­ contrastează paşii nechibzuiţi cu purtarea înţe­ lă, vin. Scriptura nu cond­amnă consumul leaptă, printr-o serie de îndemnuri privi­toare la vinului, dar negreşit cond­amnă abuzarea de lucruri care trebuie şi care nu trebuie făcute. această băutură. Folosi­rea vinului ca medica­ Primul este un îndemn general către cititorii ment este recomandată la Prov. 31:6 şi 1 Tim. săi, să nu umble ca nişte neînţelepţi, ci ca 5:23. Domnul Isus a făcut vin, pentru a fi nişte înţelepţi. După cum am arătat, umblarea consumat ca băutură la nunta din Cana Galileii este unul din cuvintele cheie ale acestei episto­ (Ioan 2:1-11). Dar consumul de vin devine un le, fiind menţionat de şapte ori cu înţelesul de: abuz în următoa­rele împrejurări, fiind, în acest „întreaga sferă a activităţilor vieţii cuiva“. A caz, interzis: umbla circumspect (sau „înţelept“) înseamnă 1. Când conduce la excese (Prov. 23:29-35). a trăi în lumina poziţiei pe care o ocupăm de 2. Când devine un obicei (1 Cor. 6:12b). copii ai lui Dumnezeu. A umbla însă ca nişte 3. Când îl face să se poticnească pe alt cre­ neînţelepţi înseamnă a ne coborî de la acest plan elevat la purtarea oamenilor din lume. dincios cu cugetul mai slab (Rom. 14:13; 1

768 Efeseni Cor. 8:9). nişte condiţii. Nu este o umplere automată, ci 4. Când dăunează mărturiei date de un creştin rezultatul ascultării. Din această cauză trebuie făcut distincţie în comunitatea sa şi când, evident, nu mai între umplerea Duhului şi alte manifestări ale este spre slava lui Dumnezeu (1 Cor. slujbei Sale. Nu este totuna cu următoarele 10:31). funcţii: 5. Când în mintea creştinului se iveşte cea 1. Botezul efectuat de Duhul Sfânt. Aceasta mai mică îndoială cu privire la consumul său (Rom. 14:23). este lucrarea Duhului, prin care acesta este Alternativa recomandată de Pavel faţă de încorporat în trupul lui Cristos (1 Cor. perspectiva îmbătării cu vin este: fiţi plini de 12:13). Duhul. Această conexiune din nou ar putea 2. Locuirea Duhului în lăuntrul credincio­sului. să ne şocheze la prima vedere, dar când com­ Prin această slujbă, Mântuitorul Îşi stabileş­ parăm şi contrastăm cele două stări, vedem de te reşedinţa în trupul creştinul­ui, dându-i ce le leagă apostolul în felul aces­ta. Mai întâi putere să trăiască o viaţă de sfinţe­nie, de există unele asemănări: închinare şi de slujire (Ioan 14:16). 1. În ambele condiţii, persoana se află sub 3. Ungerea. Duhul Însuşi este ungerea care îl influenţa unei puteri din afara sa. În primul învaţă pe copilul lui Dumnezeu lucru­rile caz este starea de ebrietate produ­să de Domnului (1 Ioan 2:27). alcool (numit uneori spirt sau bău­tură spir­ 4. Arvuna şi pecetea. Am văzut deja că toasă); în al doilea caz, este puterea Duhul Sfânt ca arvună garantează sfântu­lui Duhului. moştenirea, iar ca pecete El îl garant­ează 2. În ambele condiţii, persoana este fierbint­e. pe sfânt pentru moştenire (Ef. 1:13, 14). La Rusalii, această stare fierbinte produsă Iată câteva dintre slujbele Duhului, care de Duhul a fost greşit interpre­tată ca fiind sunt realizate într-o persoană în clipa când este rezultatul mustului (Fapte 2:13). mântuită. Toţi cei care sunt în Cristos în mod 3. În ambele condiţii, umblarea persoanei este automat au botezul, locuirea Duhului în lăun­ afectată – umblarea sa fizică în cazul beţiei trul lor, ungerea, arvuna şi pecetea. şi comportamentul său moral în cazul al Nu tot aşa stau lucrurile însă cu umple­rea, doilea. care nu este o experienţă crucială trăită odată Dar există două modalităţi prin care cele în viaţa de ucenic, ci, mai degrabă, un proces două condiţii se deosebesc radical: continuu. Traducerea literală a porun­cii ar fi: 1. În cazul beţiei, este destrăbălare şi des­ „Fiţi în permanenţă umpluţi cu Duhul“. frâu. În schimb, umplerea Duhului nu pro­ Umplerea poate începe printr-o experienţă cru­ duce niciodată aceste efecte. cială, dar ea trebuie să contin­ue după aceea ca 2. În cazul beţiei, persoana îşi pierde con­trolul proces permanent, clipă de clipă. Umplerea de de sine. Dar roada Duhului este stăpânirea azi nu va fi suficientă pentru ziua de mâine. de sine (Gal. 5:23). Un credin­cios umplut Şi, desigur, este o stare foarte de dorit. În fapt, cu Duhul nu este niciodată transportat în este condiţia ideală a credinciosului pe pământ. afara sa, până acolo încât să nu-şi mai Înseamnă că Duhul Sfânt are libertatea să poată controla acţiunile; duhul unui profet procedeze cum doreşte în viaţa creştinului, este întotdeauna supus profetului (1 Cor. nefiind aproape niciodată întristat de acesta şi 14:23). că, în acest caz, credinciosul îşi împlineşte Uneori în Biblie, umplerea cu Duhul pare rolul pe care i l-a rezervat Dumnezeu, în pla­ să fie prezentată ca dar suveran al lui nul Său, pen­tru acea perioadă. Dumnezeu. De pildă, Ioan Botezătorul a fost Aşadar, cum poate fi umplut cu Duhul un umplut cu Duhul Sfânt din pântecele mamei credincios? Apostolul Pavel nu ne spune aici (Luca 1:15). În acest caz, persoana primeşte în Efeseni, ci doar ne porunceşte să fim umplerea fără să fie necesară înde­plinirea unor umpluţi. Dar din alte părţi ale Cuvântului, ştim condiţii prealabile. Nu este un lucru pentru că pentru a fi umpluţi cu Duhul, noi trebuie care trebuie să depună eforturi sau să se să facem următoarele: roage, ci Domnul îi dăruieşte a­ceastă umplere 1. Să ne mărturisim şi să ne lepădăm de după cum găseşte de cuviin­ţă. Aici la Efeseni toate păcatele cunoscute din viaţa noastră (1 5:18 credinciosului i se porunceşte să fie Ioan 1:5-9). Este limpede că o Persoană atât umplut cu Duhul, ceea ce presupune o acţiu­ de sfântă nu poate lucra nestingherită într-o ne din partea sa, el trebuind să îndepli­nească viaţă în care păcatul este tolerat.

Efeseni 769 2. Să ne predăm pe de-a-ntregul Lui (Rom. În acelaşi timp, el poate să-şi dea seama că 12:1, 2). Asta presupune predarea voinţei noas­ Dumnezeu lucrează în viaţa lui şi prin viaţa lui. tre, intelectului nostru, trupului nostru, timpului El vede întâmplându-se lucruri supranaturale. nostru, talentelor noastre şi tuturor lucrurilor Împrejurările se desfăşoară în chip miraculos. sau persoanelor la care ţinem cel mai mult. În Vieţile oamenilor sunt atinse de Dumnezeu. toate compartimentele vieţii noastre trebuie să-I Evenimentele se derulează dup­ă programul divin. dăm acces liber, să aibă stăpânire deplină. Chiar forţele naturii sunt de partea sa, părând să 3. Cuvântul lui Cristos să locuiască din fie angrenate la roţile carului Domnului. belşug în noi (Col. 3:16). Asta presupune citi­ Credinciosul vede toate acestea şi îşi dă seama rea cuvântului lui Dumnezeu, studierea sa şi că Dumnezeu este la lucru pentru el şi prin el. ascultarea de el. Când cuvântul lui Cristos Şi totuşi, el se simte detaşat de toate acestea, locuieşte din plin în noi, vor decurge aceleaşi când e vorba să-şi asume vreun merit. În adân­ rezultate (Col. 3:16) care decurg din umpler­ea cul fiinţei sale lăuntrice, el îşi dă seama că toate Duhului (Ef. 5:19). acestea sunt lucrarea Domnului. 4. În fine, noi trebuie să ne golim de noi 5:19 Acum apostolul redă cele patru rezul­ înşine (de eul nostru) (Gal. 2:20). Pentru a tate ale umplerii cu Duhul. Mai întâi, creştinii putea fi umplută cu un alt conţinut, o ceaşcă umpluţi cu Duhul îşi vorbesc unii altora cu trebuie mai întâi să fie golită de primul ingre­ psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări dient. Pentru a putea fi umpluţi de El, noi duhovniceşti. Această umplere divină le des­ trebuie mai întâi să fim goliţi de noi înşine, chide gura să vorbească despre lucrur­ile cum arată şi acest autor anonim: Domnului, lărgindu-le inimile să împăr­tăşească aceste lucruri cu alţii. Deşi unii văd în toate După cum ai părăsit toată povara păcatului tău, aceste trei categorii părţi din Cartea Psalmilor, odihnindu-te pe lucrarea încheiată a lui Cristos, tot noi înţelegem că doar termenul psalmi din aşa lasă întreaga povară a vieţii şi slujirii tale, versetul 19 se referă la scrierile inspirate ale odihnindu-te pe lucrarea lăuntrică săvârşită de lui David, Asaf şi ceilalţi, în timp ce prin Duhul Sfânt în tine. Predă-te, în fiecare diminea­ţă, cântări de laudă se înţelege cântări apărute în Duhului Sfânt, lăsându-te călăuzit de El şi cântând rândurile copiilor Domnu­lui, în care aceştia Îl laude Domnului, odihnindu-te în El şi lăsându-L laudă direct pe Dumne­zeu şi I se închină, fără pe El să te conducă, să-ţi administreze activităţile ca aceste cântări să facă parte din scrierile şi viaţa. Cultivă obiceiul acesta pe tot parcursul inspirate. Cântările duhovniceşti sunt orice zilei, bizuindu-te cu bucurie pe Duhul Sfânt în alte compoziţii lirice cu teme spirituale, chiar orice clipă, ascultându-L, lăsându-L să te călăuzeas­ dacă nu sunt adre­sate direct lui Dumnezeu. că, să te lumineze, să te mustre, să te înveţe, să te O a doua dovadă a umplerii este bucuria folosească şi să facă în tine şi prin tine tot ceea ce lăuntrică şi lauda adresată lui Dumnezeu: doreşte. Contează pe lucra­rea Sa ca pe o realitate, lăudând şi cântând Domnului în inima voas­ separată de vederea sau de simţurile tale. Doar să tră. Viaţa umplută cu Duhul este o fântână credem şi să ascultăm pe Duhul Sfânt ca Domn în şiroind de bucurie (Fapte 13:52). Zaharia este viaţa noastră, şi vom înceta să purtăm povara de a un exemplu grăitor în acest sens: când a fost încerca să ne administrăm singuri viaţa; atunci se umplut cu Duhul Sfânt, a cântat cu toată va arăta în noi roada Duhului, după cum doreşte inima Domnului (Luca 1:67-79). El, spre slava lui Dumnezeu. 5:20 Un al treilea rezultat este mulţumi­rea: mulţumind totdeauna Celui care este Poate şti cineva când este umplut cu Dumnezeu şi Tatăl, pentru toate, în Nu­mele Duhul? În realitate, cu cât suntem mai aproa­ Domnului nostru Isus Cristos. Când Duhul pe de Domnul, cu atât mai conştienţi suntem este la cârmă, atunci credinciosul e plin de de totala noastră nevrednicie şi păcătoşenie (Is. recunoştinţă faţă de Dumnezeu, având un 6:1-5). În prezenţa Sa, nu găsim în noi înşine sentiment de profundă apreciere şi de expri­ nici un lucru cu care să ne mândrim (Luca mare spontană a acestei recunoştinţe, care nu 5:8). Nu suntem conştienţi de nici o superiori­ va se va manifesta doar în anumite ocazii, ci tate spirituală asupra altora, nu ne putem în în permanenţă. Nu numai în lucrur­ile plăcute, nici un sens considera ca unii care am fi ci Îi va mulţumi lui Dumnezeu pentru toate ajuns deja la ţintă. Credinciosul care este lucrurile. Oricine poate mulţumi pentru soare, umplut cu Duhul este ocupat cu Cristos, şi nu dar este nevoie de puterea Duhului ca să mul­ cu el însuşi. ţumeşti şi pentru furtunile vieţii. Cea mai

770 Efeseni scurtă şi mai sigură cale spre fericire deplină secţiune, există o legătură strânsă cu versetul este aceasta: precedent, în care Pavel enumerase supuner­ea unora faţă de alţii ca unul din rezultatele Fă-ţi o regulă din a-I mulţumi şi a-L lăuda pe umplerii divine. În secţiunea 5:22 la 6:9, el Dumnezeu în toate lucrurile care ţi se întâmplă. citează trei domenii concrete din familia creşti­ Căci este sigur că tot ceea ce ţi se pare calamita­ nă unde supunerea constituie voia lui te, dacă Îi vei mulţumi şi-L vei lăuda pe Dum­ Dumnezeu: nezeu pentru ea, se va transforma în binecuvân­ Soţiile trebuie să se supună soţilor lor. tare. Dacă ai putea săvârşi minuni, tot n-ai putea Copiii trebuie să se supună părinţilor lor. realiza mai mult pentru tine însuţi decât atunci Robii trebuie să se supună stăpânilor lor. când eşti plin de un duh de mulţumire: căci pen­ Faptul că toţi credincioşii sunt una în tru asta nu se cere să rosteşti nici un cuvânt, ci Cristos nu înseamnă că relaţiile pământeşti au oriunde vei merge şi de oricine te vei atinge, vei fost de-acum abolite. Noi trebuie să respectăm răspândi această fericire. (Selecţie) în continuare diversele forme de autoritate şi de guvernare pe care le-a instit­uit Dumnezeu. 5:21 Al patrulea test al umplerii cu Duhul Orice societate cu bune rânduieli se reazemă Sfânt este să vă supuneţi unii altora, în frica pe doi stâlpi de nădej­de: autoritatea şi supune­ lui Cristos, sau cum ne îndeamnă Erdman: rea. Trebuie să existe întotdeauna cineva care să exercite autoritate şi altcineva care să se Este o expresie adesea neglijată... denumind un supună acelei autorită­ţi. Principiul este atât de test de spiritualitate pe care creştinii prea arareo­ri ele­mentar încât se găseşte chiar în cadrul îl aplică... Multe persoane consideră că strigătele Dumn­ezeirii: „Dar vreau să ştiţi... capul lui de aleluia şi cântecele de bucurie, precum şi Crist­os este Dumne­zeu“ (1 Cor. 11:3). Dumne­ expresiile de laudă în limbi mai mult sau mai zeu a rânduit un guvern omenesc. Indiferent puţin necunoscute ar fi toate dovezi ale umplerii cât de rău ar putea fi un guvern, din punctul cu Duhul. Dar toate acestea pot fi false şi înşelă­ de vedere al lui Dumnezeu este mai bun toare sau fără sens. Supunerea noastră ca fraţi şi decât nici un guvern, iar noi trebuie să ascul­ surori unii altora, modestia în purtare, smerenia, tăm de acest guvern până unde se poate face reticenţa de a polemiza, îndelunga răbdare, blân­ acest lucru fără ca prin aceasta să fim neas­ deţea – iată dovezile de netăgăduit ale puterii cultători faţă de Domnul sau să ne lepădăm Duhului... O atare supunere reciprocă unii faţă de de El. Absen­ţa guvernului înseamnă anarhie. alţii trebuie făcută însă „în frica lui Cristos“, Or, nici o societate nu poate suprav­ieţui în adică în reverenţa faţă de Cel care este recunos­ condiţii de anarhie. cut ca Domn şi Stăpân al tuturor.37 Acelaşi lucru este valabil şi în cazul fa­miliei. Şi acolo trebuie să existe un cap, şi Prin urmare, acestea sunt cele patru ascultare faţă de acest cap. Dumnezeu a rân­ rez­ultate ale umplerii cu Duhul – vorbirea, duit ca poziţia de căpetenie să-i fie dată băr­ cân­tatul, mulţumitul şi supunerea. Dar mai batului. El a indicat acest lucru prin faptul că există cel puţin alte patru: l-a creat pe om primul, iar după aceea a creat 1. Îndrăzneala de a mustra păcatul (Fapte 13:9- femeia pentru bărbat. Astfel, atât în ce priveşte ordinea, cât şi scopul creaţiei, El l-a aşezat pe 12) şi de a depune mărturie pentru Domnul bărbat în poziţia de autoritate, iar pe femeie în (Fapte 4:8-12, 31; 13:52–14:3). aceea de supunere. 2. Puterea de a sluji (Fapte 1:8; 6:3, 8; Supunerea nu presupune niciodată infe­ 11:24). rioritate. Domnul Isus este supus lui Dumne­ 3. Generozitatea, iar nu egoismul (Fapte 4:31, zeu, Tatăl, fără ca în vreun fel să-I fie infer­­ior. 32). Tot aşa nici femeia nu este inferioară bărbatu­ 4. Preamărirea lui Cristos (Fapte 9:17, 20) şi a lui. În multe privinţe ea s-ar putea să fie chiar lui Dumnezeu (Fapte 2:4, 11; 10:44, 46). superioară: în devotament, în pute­rea de a Noi trebuie să dorim cu înfrigurare să fim înţelege prin ce trec alţii, în hărnicie în capaci­ umpluţi cu Duhul, dar numai pentru slava lui tatea de a îndura eroic. Dar soţiilor li se Dumnezeu, iar nu a noastră. porunceşte să se supună soţilor lor, ca Domnului. Supunându-se autorităţii soţului ei, D. Î ndemnul la evlavie personală în f­amilia soţia se supune autorităţii Domnului. Prin creştină (5:22–6:9) însuşi acest fapt ar trebui să dispară orice ati­ 5:22 Deşi în acest punct începe o nouă

Efeseni 771 tudine refractară sau răzvrătită. i-ar cere să-şi comprom­ ită loialit­atea faţă de Istoria este plină de exemple de haos ce a Domnul Isus. Dar în toate relaţiile normale ale decurs din neascultarea de modelul lăsat de vieţii, ea trebuie să asculte de soţul ei, chiar Dumnezeu. Prin uzurparea locului de condu­ dacă acesta este un necredincios. cere şi acţionarea în numele soţului ei, Eva a 5:25 Dacă instrucţiunile de mai sus adre­ int­rodus păcatul în cadrul omenirii, cu toate sate soţiilor nu ar fi însoţite de instruc­ţiune rez­ultatele ei catastrofale. În vremuri mai de mare răspundere adresate soţilor, atunci a­propiate de noi, multe dintre cultele deraiate prezentarea ar fi unilaterală, dacă nu chiar au fost înfiinţate de femei, care au uzurpat părtinitoare. Dar observaţi minunata echilibrare loc­ul de autoritate pe care Dumnezeu nu li l-a a adevărului în Scriptură şi stan­dardul cores­ rânduit niciodată lor. Femeile care îşi păr­ăsesc punzător care este cerut soţilor. Soţilor nu li sfera de activitate rânduită de Dumn­ezeu pot se spune să-şi ţină soţiile în supunere, ci li se ruina o biserică locală, pot distrug­e o căsnicie spune să-şi iubească soţiile cum şi-a iubit şi şi destrăma o familie. Cristos biserica. Bine a spus cineva că nici Pe de altă parte, nu există nimic mai atră­ unei soţii nu-i va veni greu să se supună unui gător decât să vezi cum o femeie îşi împlineş­ soţ care o iubeşt­e cât iubeşte şi Cristos bise­ te rolul pe care Dumnezeu i l-a încredinţat. rica. Cineva a relatat despre un om care se Un portret complet al unei asem­ enea femei îl temea că nu mai era pe placul lui Dumnezeu găsim la Proverbe 31 – un monument de veş­ deoarece îşi iubea soţia prea mult. Un lucrător nică aducere a minte a modelului de soţie şi creştin l-a întrebat dacă o iubea mai mult mamă care îi este plăcut Domnului. decât iubeşte Cristos biserica la care omul a 5:23 Motivul supunerii soţiei este că soţul răspuns că nu. „Num­ ai când vei depăşi acest ei este capul ei. El ocupă aceeaşi relaţie faţă nivel de iubi­re“, a spus lucrătorul creştin, „vei de ea pe care o ocupă şi Cristos faţă de biseri­ avea motive să te temi că îţi iubeşti soţia prea că. Cristos este capul bisericii, El, Mântuitorul mult“. Dra­gostea lui Cristos pentru biserică trupului. (Termenul „mân­tuitor“ din acest con­ este pre­zentată aici în trei mişcări maiestuoa­se, text ar putea avea sensul de „păstrător“, „păzi­ din trecut până în prezent. În trecut, El a tor“, ca la 1 Tim. 4:10, JND). Tot aşa soţul demon­strat dragostea Sa pentru biserică prin este capul soţiei şi, în acelaşi timp, păzitorul ei. faptul că S-a dat pe Sine pentru ea. Asta se Ca şi cap, el iubeş­te, conduce şi călăuzeşte; ca referă la moartea Sa jertfitoare pe cruce. Acolo păzitor, el asigură cele necesare traiului, o apără El a plătit preţul suprem, pentru a-Şi cumpăra şi are grijă de ea. o Mireasă. După cum Eva a fost luată din Ştim cu toţii că această învăţătură este coasta lui Adam, tot aşa, într-o privinţă, bise­ foarte detestată în prezent. Oamenii îl rica a fost creată din coasta rănită a acuză pe Pavel că ar fi fost un celibatar Mântuitorului. bigot, un male chauvinist, cum se spune 5:26 În vremea de acum dragostea Sa în engleză, şi un misogin. Sau alţii spun pentru biserică se arată prin lucrarea Sa de că vederile lui Pavel ar reflecta obiceiurile sfinţire: ca s-o sfinţească, curăţind-o prin spă­ sociale din vremea sa, care nu se mai larea cu apă prin Cuvânt. A sfinţi înseamnă aplică la perioada în care trăim. Desigur, a pune deoparte. Ca poziţie, biseric­a este deja asemenea afirmaţii nu sunt altceva decât sfinţită; pe plan practic, ea este pusă deoparte un atac făţiş la adresa inspiraţiei Scripturii. zi de zi. Ea trece printr-un proces de pregătire Ceea ce se ignoră este că aici nu avem morală şi spirituală, similar cursului de înfru­ doar cuvintele lui Pavel, ci ele sunt chiar museţare de un an, căruia s-a supus Estera cuvintele lui Dumnezeu. Or, a le respinge înainte de a fi înfăţi­şată regelui Ahaşveroş înseamnă a-L respinge pe El, invitând ast­ (Est. 2:12-16). Proce­sul de sfinţire este efectuat fel tot felul de greutăţi şi chiar dezastru. prin spălarea cu apă prin Cuvânt. Exprimat 5:24 Nimic nu poate eleva mai mult rolul mai simplu, acest lucru înseamnă că vieţile soţiei decât asemănarea lui cu rolul jucat de credincioşilor sunt curăţite pe măsură ce ei biserică în calitate de Mireasă a lui Cristos. aud cuvintele lui Cristos şi ascultă de ele, cum Supunerea bisericii este modelul pe care trebuie le-a spus Isus ucenicilor: „Acum voi sunteţi să-l urmeze soţia. Ea trebuie să fie supusă în curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am toate – adică în toate lucruril­e care sunt după spus“ (Ioan 15:3). El a corelat sfinţirea cu voia lui Dumnezeu. Nici unei soţii nu i se Cuvântul, în rugăciunea Sa preoţească: poate cere să asculte de soţul ei, dacă acesta „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău

772 Efeseni este adevărul“ (Ioan 17:17). După cum sângele soţ şi soţie. El spune că iubin­du-şi soţia un băr­ lui Cristos ne curăţeşte de orice vină şi bat îşi iubeşte, de fapt, propriul lui trup (v. 28a); pedeapsă a păcatului, tot aşa Cuvântul lui pe sine însuşi (v. 28b, 33); şi „trupul său“ (v. Dumnezeu ne curăţeşte încontinuu de întinarea 29). Întrucât căsătoria presupune adevărata unire şi poluarea păcatului. Textul de faţă ne învaţă a pers­oanelor, cei doi devenind un singur trup, că biserica este spălată la ora actuală nu cu un bărbat care-şi iubeşte soţia în sensul cel mai apa fizică, ci cu agentul curăţitor al Cuvântului adevărat se iubeşte pe sine însuşi. lui Dum­nezeu. 5:29 Omul se naşte cu instinctul de a avea 5:27 În trecut, dragostea lui Cristos s-a grijă de trupul lui. Astfel şi-l hrăneşte, îl spală, manifestat prin răscumpărarea noastră. În pre­ îl apără de elemente care-l tulbură, care-i pro­ zent, ea se vede prin sfinţirea noastră. În vii­ duc durere sau îl vatămă. Siguranţa şi supra­ tor, dragostea lui Cristos se va prezenta prin vieţuirea trupului depind de grija pe care i-o slăvirea noastră. El Însuşi Îşi va înfăţişa acordă omul. Acest interes al omului pentru această Biserică slăvită, fără pată, fără zbâr­ trupul său constituie o asemănare palidă a citură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi grijii pe care o manifestă Domnul pentru fără defect. Atunci ea va fi atins culmea fru­ biserică. museţii şi perfecţiunii spirituale, cum exclamă, 5:30 Pentru că noi suntem mădulare ale pe drept, A. T. Pierson: trupului Său. Harul lui Dumnezeu este uimitor de mare! Nu numai că ne mântuieşte de păcat Gândiţi-vă! Când ochiul atotştiutor ne va face şi de iad, dar ne încorporează în Cristos ca inspecţia definitivă, nu va găsi nici un lucru care, mădulare ale trupului Său mistic. Cât de în sfinţenia Sa imaculată, să poată echivala nici grăitoare sunt aceste cuvinte pentru dragostea măcar cu vreun pistrui sau vreo alu­niţă pe faţa Sa nespus de mare faţă de noi, prin faptul că umană. Incredibil!38 El ne hrăneşte, ne sfinţeşte şi ne instruieşte. Ce siguranţă deplină! Căci El nu va fi în rai Exclamaţie secondată de F. W. Grant: fără mădularele Sale! Noi suntem uniţi cu El printr-o viaţă comună. Tot ce afectează mădu­ Nici un semn de bătrâneţe, nici un defect; nimic larele (organele) trupului va afecta şi Capul. nu va fi pe placul Lui atunci decât floarea şi 5:31 Apostolul citează acum textul de la eternitatea unei tinereţi veşnice, prospeţimea afec­ Geneza 2:24, ca pe conceptul iniţial prin care ţiunilor ce nu se vor veşteji, ce nu pot putrezi. Dumnezeu a instituit relaţia din cadrul căsni­ Biserica va fi sfântă şi fără pată, atunci. Dar, ciei. Mai întâi, relaţia omului faţă de părinţii având în vedere tot ce am citit despre istoria ei lui este înlocuită de o loialitate mai mare: de până acum, asta ne-ar pune pe gânduri, dacă aceea faţă de soţia lui. Pentru a atinge idealul nu am şti cât de slăvit reuşeşte Dumnezeu să superior al relaţiei de căsnicie, el îi va lăsa pe triumfe asupra păcatului şi rău­lui.39 părinţii lui şi se va uni cu soţia lui. A doua însuşire este faptul că soţul şi soţia sa devin 5:28 După ce s-a înălţat pe culmile acestei un singur trup – adică se petrece o adevărată magnifice rapsodii, exprimând modul în care Îşi unire a celor două persoane. Dacă s-ar ţine iubeşte Cristos biserica, acum Pavel revine la cont de aceste două fapte elementar­e, ele ar tema începută anterior, amint­in­du-le soţilor că elimina necazurile ivite de atâtea ori din partea acesta e modelul pe care trebuie să-l aplice în socrilor sau ai familiei celuilalt dintre soţi, practică: Tot aşa sunt datori soţii să-şi iubească precum şi a luptelor din căsnicie. soţiile, ca pe trupurile lor. Imitând dragostea 5:32 Taina aceasta este mare, dar vorbesc lui Cristos, ei trebuie să-şi iubească soţiile ca despre Cristos şi despre Biserică. Discuţia lui şi când acestea ar fi propriile lor trupuri. Pavel despre căsătorie culmineaz­ă acum prin În greacă termenul „propriile“ apare de enunţarea acestui adevăr minu­nat, necunoscut şase ori în versetele 22-23. Această accentu­are, în trecut, potrivit căruia: cum este soţia faţă de prin folosirea cuvântului „propriu“ (sau soţul ei, aşa este bise­rica faţă de Cristos. „însuşi“) ne aminteşte că voia lui Dumnezeu Când Pavel afirmă că taina este mare, El pentru copiii Săi este ca ei să practice mono­ nu spune că este foarte misterioasă. Mai gamia. Deşi El a permis poligamia în Ve­chiul degrabă, el arată că implicaţiile acestui adevăr Testa­ment, niciodată nu a aprobat-o. sunt extraordinar de mari. Taina este scopul E interesant să remarcăm şi diversele moda­ minunat, ce fusese ascuns odinioară, în lităţi prin care Pavel descrie relaţia strânsă dintre Dumnezeu, în veacurile trecute, dar care a fost

Efeseni 773 revelată acum. Scopul este: chemarea din mij­ păcătuiască, desigur, nu li s-ar cere să se locul naţiunilor a unui popor care să devină supună, în acest caz, ci, cu respect, ei trebuie Trupul şi Mireasa slăvitului Său Fiu. Relaţia să refuze să asculte, suportând sme­riţi conse­ de căsnicie îşi găseşte astfel anti-tipul în relaţia cinţele, fără răzbunare. Dar în toate celelalte dintre Cristos şi biserică. cazuri, ei trebuie să asculte. Sunt enumerate patru motive pentru care ei Un duh cu Domnul: trebuie să asculte. Mai întâi, este drept. Cu Isus, proslăvitul, alte cuvinte, este un principiu intrinsec, întreţe­ Preţuieşte biserica sut în însăşi structura vieţii de familie, potrivit Pentru care Şi-a vărsat sângel­e – căruia cei ce sunt încă necopţi, ima­turi, impul­ Trupul şi mireasa Lui. sivi şi lipsiţi de exper­ienţă trebuie să se supu­ – Mary Bowley Peters nă autorităţii părinţil­or, care sunt mai vârstnici şi mai înţelepţi. 5:33 Acest ultim verset constituie rezu­ 6:2 Al doilea motiv pentru ascultare este matul cuvintelor adresate anterior de apostol faptul că ascultarea este biblică. În acest punct, soţilor şi soţiilor. Soţilor li se adresează un Pavel citează textul de la Exod 20:12: ultim îndemn: Fiecare din voi, fără excepţie, Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta (vezi şi Deut. să-şi iubească soţia ca pe sine (ca şi când ea 5:16). Porunca aceasta de a-i cinsti pe părinţi ar fi, şi este, parte din tine însuţi). Adică nu este prima din cele zece porunci căreia i se doar cum te-ai iubi pe tine însuţi, ci în semn alătură o făgăduinţă concretă de binecuvântare. de recunoaştere a faptului că ea este una cu Copiii sunt chemaţi să res­pecte, să iubească şi tine. Iar soţiilor li se adresează în­demnul: ai să asculte de părinţii lor. grijă să-ţi respecţi soţul şi să asculţ­i înconti­ 6:3 Al treilea motiv îl constituie faptul că nuu de soţul tău! Opriţi-vă, acum, şi gândiţi- este în interesul suprem al copiilor să proce­ vă la acest îndemn şi efecte­le extraordinare pe deze astfel: ca să-ţi meargă bine (să fii fericit, care le-ar produce dacă ar fi pus în practică! în alte versiuni, n.tr.). Gândiţi-vă ce s-ar întâm­ Ce s-ar întâmpla dacă aceste instrucţiuni divi­ pla cu un copil care nu ar primi nici un fel ne ar fi practicate pe scară largă în rândurile de îndrumări şi îndreptări din partea părinţilor creştinilor de azi? Răsp­unsul este cât se poate săi! Personal ar fi într-o stare deplorabilă şi de limpede: n-ar mai fi certuri, nu s-ar mai intolerabilă din punct de vedere social. produce despărţiri, nu ar mai exista divorţuri, Al patrulea motiv este faptul că asculta­rea ci în căminul şi în familiile noastre ar fi o promovează o viaţă deplină: ca să trăi­eşti fărâmă din rai, o anticipare a paradisului, într- mulţi ani pe pământ. În Vechiul Test­ament, o măsură mult mai mare decât sunt ele în copilul evreu care asculta de părinţi într-adevăr realitate. se bucura de o viaţă lungă. În epoca 6:1 În capitolul 5 am aflat că unul dintre Evangheliei, în care trăim, regula nu e lipsită rezultatele umplerii cu Duhul este supunerea de unele excepţii. Ascultarea de pă­rinţi nu este noastră reciprocă, a unora faţă de alţii. Am întotdeauna legată de longevita­te. Un fiu ascul­ văzut, de pildă, că o soţie plină de Duhul este tător poate muri uneori la o vârstă fragedă. supusă soţului ei. Acum aflăm că şi copiii Dar promisiunea este adevă­rată la modul gene­ umpluţi cu Duhul se supun de bună voie ral, în sensul că o viaţă de disciplină şi ascul­ autorităţii părinţilor lor. Datoria fundam­ ent­ală a tare va conduce la sănătate şi longevitate, pe tuturor copiilor este de a asculta de părinţii când o viaţă de răzvrătire şi risipă va duce la lor în Domnul. Nu are importan­ţă dacă copiii o moarte prematură. sunt creştini sau dacă părinţii sunt creştini. 6:4 Îndrumările date copiilor sunt contra­ Relaţia părinte-copil a fost rânduită pentru balansate acum de sfaturile adresate taţilor, întreaga omenire, nu doar pentru cred­incioşi. care nu trebuie să-şi provoace cop­iii la mânie, Porunca ascultaţi... în Domnul înseamnă, întâi cerându-le copiilor lor lucruri greu de de toate, că copiii trebuie să asculte pătrunşi în­deplinit sau nerezonabile sau cicălindu-i de atitudinea că, făcând aşa, ei ascultă de mereu sau fiind nejustificat de aspri cu ei. Domnul: ascultarea lor trebuie să fie ca şi Mai degrabă, copiii trebuie crescuţi în disci­ când Lui i-ar face acest lucru. În al doilea plina şi învăţătura Domnului. Prin discipli­ rând, înseamnă că ei trebuie să asculte în nă se înţelege îndreptarea lor, care se poate toate chestiunile care corespund cu voia lui face pe cale orală sau corporală. Prin învăţă­ Dumnezeu. Dacă părinţii lor le-ar porunci să tură se înţelege aici avertismente, preveniri,

774 Efeseni mustrări. Creşterea copiilor trebuie să se facă 6:6 Totdeauna trebuie să dăm dovadă de „în Domnul“, adică potrivit cu voia Sa, aşa hărnicie, nu numai când suntem priviţi de şef, cum este revelată aceasta în Biblie de cel conştienţi de faptul că Stăpânul nostru ceresc care îndeplineşte rolul de reprezentant al Său. ne priveşte încontinuu. Este o tendinţă naturală Susannah Wesley, mamă a şaptespre­zece a celor mai mulţi dintre noi să ne lăsăm pe copii, printre care John şi Charles, a scris: tânjală atunci când nu e de faţă şeful, dar şi asta e o formă de necinste. Normele de pre­ Părintele care îşi pune în gând să înfrângă îndă­ staţie a muncii creştinului nu trebuie să difere rătnicia copilului său conlucrează cu Dum­nezeu, în funcţie de poziţia geogra­fică a şefului. Un în reînnoirea şi salvarea unui suflet. Părintele care client l-a îndemnat odată pe un vânzător creş­ permite manifestarea îndărătniciei unui copil face tin să-i dea mai mult decât cantitatea pe care însă lucrarea diavolului, făcând religia impractică, o achitase, asigurân­du-l că patronul nu va şti mântuirea nerealizabilă şi, în general, făcând ca acest lucru. La care vânzătorul a răspuns: toate să-l osândească pe copil, cu sufletul şi cu „Stăpânul meu mă vede în permanenţă!“ Ca trupul, pe veci.40 slujitori ai lui Cristos, noi trebuie să facem voia lui Dum­nezeu din inimă, adică cu dorin­ 6:5 A treia şi ultima sferă a supunerii în ţa sinceră de a-I fi plăcuţi, cum spune şi familia creştină este aceea a slujitorilor şi robi­ Erdman: lor faţă de stăpânii lor. Termenul folosit de Pavel este robi sau sclavi, dar principiile se Munca este ridicată la un rang de nespusă dem­ aplică la slujitorii, angajaţii sau salariaţii din nitate când ţinem seama de asemenea conside­ toate timpurile. rente. Sarcina celui mai umil sclav poate fi înno­ Prima îndatorire a angajaţilor este faţă de bilată atunci când este prestată într-o manie­ră cei care sunt stăpânii lor pământeşti. Sintag­ma plăcută lui Cristos, cu voie bună, cu disponi­ „stăpâni pământeşti“ ne aminteşte că patronul bilitate şi râvnă care să se bucure de aprobarea sau administratorul are jurisdicţie în ce priveşte Domnului. 41 munca fizică sau mentală, dar că nu poate 6:7 Apoi trebuie să slujim cu bunăvo­inţă. dicta în chestiunile spirituale sau care ţin de Nu doar să ne conformăm pe dinafară ordine­ conştiinţă. lor primite, în timp ce înăuntru fier­bem, măci­ În al doilea rând, slujitorii trebuie să fie naţi de resentimente, ci să slujim de bună voie respectuoşi. Cu frică şi cutremur nu în­seamnă şi cu voie bună. Chiar dacă un şef este exce­ că trebuie să ne ploconim în faţa pa­tronilor siv de poruncitor, abu­ziv şi nerezonabil, şi sau să tremurăm de frică înaintea lor, ci doar atunci putem să ne facem datoria, muncind ca că le datorăm respectul, iar frică trebuie să ne Domnului, iar nu oamenilor. Este tipul de fie doar să nu-L supărăm pe Domnul şi pe comportare supra­naturală care grăieşte mult patronul sau şeful nostru. mai puternic decât cuvintele, în lumea în care În al treilea rând, trebuie să slujim cu con­ trăim. ştiinciozitate sau cu sinceritate în inimă. Cu 6:8 Un stimulent important de a face toa­te alte cuvinte, trebuie să prestăm şaizeci de acestea ca şi pentru Cristos este asigur­area că minute de muncă pentru fiecare oră de sa­lar­iu El va răsplăti toate aceste fapte bune. Dacă ce ni se plăteşte. cineva este sclav sau om liber, nu are impor­ Apoi munca noastră trebuie prestată ca tanţă. Domnul notează toate muncile, şi cele Domnului. Cuvintele acestea ne arată că nu plăcute, şi cele neplăcute, care sunt făcute pen­ trebuie făcută nici o distincţie între munca tru El şi îl va răsplăti pe fiecare lucrător. seculară şi cea sacră. Tot ceea ce facem trebu­ Înainte de a trece de la pasajul despre ie făcut ca pentru El – adică cu gândul de a-I sclavi, se cuvin făcute câteva comentarii: fi plăcuţi şi de a-L cinsti şi de a-i atrage pe 1. Noul Testament nu condamnă sclavia ca alţii la El. Cele mai banale şi apar­ent neîn­ atare. În fapt, îl aseamănă pe credinciosul ade­ semnate sarcini de lucru sunt înno­bilate şi vărat cu un rob al lui Cristos (v. 6). Dar abu­ elevate în demnitate atunci când sunt făcute zurile cauzate de sclavie au dispărut, oriunde a spre slava lui Dumnezeu – da, chiar şi spăla­ pătruns Evanghelia – în principal, prin reforma tul vaselor! De aceea, unele gospodine şi-au morală. atârnat următorul moto deasupra chiuvetei din 2. NT are mai multe de spus sclavilor bucătărie: „Aici se ţin trei servicii divine pe decât regilor. Asta ar putea fi o reflecţie a zi“. fap­tului că nu mulţi oameni înţelepţi, puter­nici

Efeseni 775 sau nobili sunt chemaţi (1 Cor. 1:26). Pro­babil viţi şi vrednici pentru puterea tăriei Lui. majoritatea creştinilor se situează în stra­turile 6:11 A doua poruncă are de a face cu mai de jos ale economiei şi societă­ţii. Accentul nevoia armurii divine. Credinciosul tre­buie să pus asupra sclavilor arată că cei mai umili se îmbrace cu toată armura lui Dumne­zeu, slujitori nu sunt excluşi deloc de la cele mai ca să poată sta împotriva uneltirilor (strata­ alese binecuvântări ale creştinismu­lui. gemelor) diavolului. Treb­uie să fim înarmaţi 3. Eficacitatea îndrumărilor adresate sclavi­ „până în dinţi“ – nu e de ajuns să purtăm lor se vede din faptul că, în primele zile ale doar una sau două din elementele armurii. creştinismului, sclavii creştini adesea se vin­ Numai armura com­pletă pe care ne-o pune deau la licitaţie cu preţuri mai mari decât robii Dumnezeu la dispo­ziţie ne va face invulnera­ păgâni. În mod corespunzător, ar trebui ca în bili. Diavolul dispune de diverse stratageme – vremea noastră salariaţii creştini să val­oreze descurajar­e, frustrare, confuz­ie, eşec moral şi mai mult pentru patronii lor decât cei ce n-au eroare doctrinară (rătăcire pe planul învăţăturii). fost atinşi niciodată de harul lui Dumnezeu. El ştie care e punctul nostru cel mai slab şi 6:9 Stăpânii trebuie să se călăuzească exact acolo va ţinti ata­cur­ile sale. Dacă nu ne după aceleaşi principii generale ca şi slujito­rii. poate incapacita printr-o metodă, atunci va Ei trebuie să fie drepţi, buni şi oneşti. Ei tre­ încerca prin alta. buie să fie cu deosebită băgare de seamă ca 6:12 Acest război nu constă în combate­rea să nu se poarte abuziv şi să nu recurgă la unor filosofi păgâni, a unor preoţi unşi cu ameninţări. Dacă îşi vor exercita dreptul de toate alifiile, a membrilor unor culte deraiate, disciplinare în acest domeniu, să nu recurgă care Îl tăgăduiesc pe Cristos sau împotriva niciodată la abuzuri de natură fizică împo­triva demnitarilor infideli. Ci bătălia se dă împo­triva slujitorilor lor. Şi niciodată să nu uite că şi ei forţelor demonice, împotriva batalioa­nelor de au un Stăpân, acelaşi Stăpân care este în cer îngeri căzuţi, împotriva duhurilor rele, care pe care îl au şi sclavii. Distincţiile pământeşti exercită o putere extraordinar de mare. Cu sunt nivelate în prezenţa Domnu­lui. Atât stăpâ­ toate că nu-i vedem cu ochiul liber, noi sun­ nul, cât şi slujitorul vor da într-o zi socoteală tem în permanenţă înconjuraţi de aceste fiinţe înaintea Lui. spirituale nevăzute, de o mare răutate. Deşi, e E. Îndemnuri privitoare la lupta creştină drept, că ele nu pot pătrunde în lăuntrul unui credincios, ele pot totuşi să-l apese, să-l opri­ (6:10-20) me şi să-l hărţuiască. Creştin­ul nu trebuie să 6:10 Pavel se apropie de încheierea episto­ se preocupe în mod morbid de demonism, lei sale. Adresându-se întregii familii a lui după cum nu trebuie să se teamă de demoni. Dumnezeu, el îi adresează un apel mişcăt­or, În armura lui Dumnezeu el găseşte toate ca unor ostaşi ai lui Cristos. Fiecare copil lucrurile de care are trebuinţă pentru a rezista adevărat al lui Dumnezeu curând va afla că atacurilor lor. Apostolul numeşte aceşti îngeri viaţa creştină este o luptă. Oştirile lui Satan căzuţi principalităţi („căpetenii“, în alte versi­ sunt hotărâte să împiedice şi să obs­trucţioneze uni, n.tr.), puteri (domnii) şi stăpânitori ai lucrarea lui Cristos, încercând să scoată din întunericului acestui veac şi oştilor de luptă pe fiecare ostaş individual al lui Cristos. duhuri ale răutăţ­ii din locurile cereşti. Noi Cu cât este mai eficace un cre­dincios în sluj­ nu dispunem de suficiente cunoştinţe pentru a ba sa pentru Cristos, cu atât va avea parte de putea identifi­ca corect fiecare din aceste cate­ atacuri mai furibunde din partea vrăjmaşului: gorii. Poate că ele se referă la demnitarii din diavolul nu-şi iroseşte muniţiile cu creştinii lumea spiritelor, cu diverse grade de autoritate, nominali. Mărginiţi la propriile noastre puteri, corespunzând, pe plan omenesc, cu preşe­dinţi, noi nu putem face faţă atacurilor diavolului. guvernatori, primari sau consilieri. Prin urmare, prima poruncă preparatorie este 6:13 În timp ce Pavel aşternea aceste cuvin­ să fim încontinuu întăriţi în Domnul şi în te în scris, era păzit, probabil, de un ostaş puterea tăriei resurselor Sale inepuizabile. roman, înarmat până în dinţi. Prin urmare, apos­ Ostaşii cei mai buni ai lui Dumnezeu sunt cei tolul nu pierde prilejul de a face aplicaţia la ce-şi cunosc propriile slăbiciuni şi ineficienţe, cele duhovniceşti, spunând că suntem flancaţi bizuin­du-se, în consecinţă, numai pe El. de duşmani formidabili şi, prin urmare, trebuie „Dum­nez­eu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să ne îmbrăcăm cu toată armura lui să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Cor. 1:27b). Dumnezeu, ca să putem să ne împotrivim Slăb­iciu­nea noastră ne face deosebiţi de potri­ atunci când conflictul se încinge, atingând inten­

776 Efeseni sitatea maximă, rămâ­nând în picioare după ce jurările sunt potrivnice, când eşti asal­tat de bătălia se va fi terminat. Ziua cea rea se referă, îndoieli, crezând că vei naufragia, cre­dinţa probabil, la orice mo­ment când vrăjmaşul ne este aceea care îţi ridică privirile spre împresoară ca un şuvoi. Opoziţia satanică pare Dumnezeu, ajutându-te să exclami: „Eu cred să vină în va­luri, atacurile fiind urmate de retra­ în Dumnezeu!“ geri. Chiar după ce a încercat să-L ispitească pe 6:17 Coiful pe care ni-l furnizează Dum­ Domnul nostru în pustiu, diavolul L-a părăsit nezeu este mântuirea (Isa. 59:17). Indiferent pentru o vreme (Luca 4:13). cât de crâncenă ar fi bătălia, creştinul e neîn­ 6:14 Primul element menţionat din ca­drul fricat, întrucât ştie că în final victoria ne este armurii este adevărul. Negreşit, noi trebuie să asigurată. Siguranţa izbăvirii finale îl apără şi-l fim credincioşi, ţinând sus, cu credincioşie împiedică de a se retrage sau de a se da adevărul cuvântului lui Dumne­zeu, dar şi bătut. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine adevărul trebuie să ne susţină pe noi, întrucât poate fi împotriva noastră?“ (Rom. 8:31) trebuie să-l aplicăm în viaţa noastră de fiecare În fine, ostaşul ia sabia Duhului, care este zi. Pe măsură ce măsurăm toate lucrurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Ilustraţia clasică a viaţa noastră în lumina etalonului adevărului, acestui adevăr o găsim în cazul folosirii săbiei găsim tărie şi protec­ţie în focul bătăliei. de către Domnul nostru, în confruntarea cu A doua piesă a armurii este platoşa nepri­ Satan. De trei ori El a citat cuvântul lui hănirii (dreptăţii). Fiecare credincios este Dumnezeu – nu doar versete luate la întâm­ îmbrăcat cu neprihănirea lui Dumnezeu (2 plare, ci exact versetele pe care I le-a dat Cor. 5:21), dar şi el trebuie să dea dovadă de Duhul Sfânt, expres pentru acele momente integritate şi corectitudine în viaţa sa persona­ (Luca 4:1-13). Cuvântul42 lui Dumnezeu din lă. Bine a spus cineva: „Când un om este acest verset nu înseamnă toată Biblia, ci doar îmbrăcat cu neprihănirea practică, este impreg­ acea porţiune din Biblie care se potriveşte cel nabil. Cuvintele nu sunt în stare să ne apere mai adecvat la situaţia dată, cum spune şi de învinuiri, dar o viaţă trăită frumos va putea David Watson: face aceasta“. Dacă conştiinţa noastră este curată atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi a Dumnezeu ne dă tuturor protecţia de care avem oamenilor, diavolul nu are cu ce ne lovi. nevoie. Noi trebuie să avem însă grijă ca umbla­ David s-a îmbrăcat cu platoşa neprihă­nirii în rea noastră cu Dumnezeu să sune adevărată, ca Psalmul 7:3-5. Domnul Isus a purtat-o tot tim­ vieţile noastre să fie drepte („neprihănite“) înain­ pul (Isa. 59:17). tea lui Dumnezeu şi în relaţiile dintre noi, pentru 6:15 Ostaşul trebuie să aibă picioarele ca noi să căutăm să facem pace oriunde mergem, încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Asta înălţând împreună scutul credinţei, pentru a stinge sugerează disponibilitatea şi pregătirea de a săgeţile arzătoare ale celui rău, ca minţile noastre porni, ducând vestea bună a păcii – ceea ce să fie apărate de temerile şi angoasele ce ne presupune o invazie a teritoriului inamicului. împresoară atât de lesne, aşa încât noi să mânuim Când ne relaxăm în corturile noastre, atunci cuvântul lui Dumnezeu cu eficacitate, în puterea suntem în cel mai mare pericol. Siguranţa Duhului. Să nu uităm că prin loviturile repetate noastră trebuie găsită mergând pe urmele paşi­ de spadă, având în mână sabia cuvântului lui lor minunaţi lăsate de Mântuitorul nostru, pe Dumnezeu, a putut Isus să-l învingă pe vrăjmaş munţi, ducând vestea bună şi proclamând în pustie. 4 3 pacea (Isa. 52:7; Rom. 10:15). 6:18 Rugăciunea nu este menţionată aici Ia-mi picioarele şi lasă-le să fie ca parte din armură, dar nu exagerăm cu nimic iuţi şi minunate pentru Tine. când afirmăm că importanţa ei pentru ostaş este – Frances Ridley Havergal ca aerul pe care îl respirăm şi care ne asigură însăşi existenţa. Este duhul în care trebuie să 6:16 În plus, ostaşul trebuie să ia scutul îmbrăcăm armura şi cu care tre­buie să-l înfrun­ credinţei, pentru ca atunci când este împroş­ tăm pe vrăşmaş. Rugăciu­nea trebuie să fie cat de săgeţile arzătoare ale celui rău, acestea neîntreruptă, iar nu spora­dică; un obicei bine să se lovească de scut şi să cadă la pământ, înrădăcinat, şi nu un act izol­at. Apoi ostaşul fără să-l vatăme. Credinţa din acest verset trebuie să utilizeze tot felul de rugăciuni: este încrederea fermă în Domnul şi în cuvân­ publice şi particulare; deliber­ate şi spontane; de tul Său. Când te macină ispitele, când împre­ cerere şi de mijlo­cire; de mărtu­risire şi de sme­

Efeseni 777 rire; de laudă şi de mulţumire. seamăn, având asupra sa acreditările unei autenti­ Iar rugăciunea trebuie făcută în Duhul, cităţi de netăgăduit, este ţinut în de­tenţie. 4 5 adică inspiraţi şi conduşi de El. Rugăciunile formale, rostite pe de rost (fără să ne gândim Elementul din mesajul lui Pavel care a la sensul cuvintelor) – de ce folos ar fi oare stârnit cel mai mult ostilitatea religionarilor acestea în lupta împotriva oştirilor iadului? înguşti a fost anunţul că iudeii credincioşi şi Apoi în rugăciune trebuie să dăm dovadă de Neamurile credincioase alcătuiesc acum o sin­ vigilenţă: Vegheaţi la aceasta. Trebuie să gură societate nouă, beneficiind de privil­egii veghem faţă de pericolul somnolenţei, ca gân­ egale şi recunoscându-L pe Cristos drept durile noastre să nu o ia razna şi să nu ne Căpetenie, Cap al lor. fure alte probleme. Rugăciunea necesită o acuitate spirituală, o mare stare de alertă şi F. S alutările personale ale lui Pavel concentrare. Apoi în rugăciune trebuie să dăm (6:21-24) dovadă de toată stăruinţa. Trebuie să cerem 6:21, 22 Pavel îl trimite pe Tihic din încontinuu, să căutăm încontinuu, să batem Roma la Efes, ca să le dea de ştire sfinţilor încontinuu (Luca 11:9). Trebuie să facem despre starea sa. El îl recomandă pe Tihic ca cereri pentru toţi sfinţii, căci şi ei sunt antre­ pe un frate preaiubit şi slujitor credincios în naţi în luptă, având nevoie să fie sprijiniţi în Domnul. În tot Noul Testament nu găsim rugăciune de camarazii lor de luptă. decât cinci referiri la acest om. Astfel el a 6:19 Cu privire la cererea personală for­ făcut parte din anturajul lui Pavel în călătoria mulată de Pavel în cuvintele: şi pentru mine, din Grecia în Asia (Fapte 20:4). A fost solul Blaikie face următoarele remarci: apostolului către creştinii din Colose (Col. 4:7); către Efes (cf. 6:21 cu 2 Tim. 4:12) şi probabil Observaţi cât de nepreoţească este această idee, către Tit în Creta (Tit 3:12). Misiun­ea lui căci Pavel, departe de a avea o cantitate proprie dublă de data aceasta a constat în a-i informa de har pentru toţi efesenii, afirmă limpede că şi pe sfinţi cu privire la situaţia lui Pavel în el are nevoie de rugăciunile lor, pentru ca şi unii, închisoare şi, de asemenea, de a-i îmbărbăta în şi alţii, hrănindu-se de la singura sursă inepui­ inimile lor, spulberând orice temeri inutile. zabilă [a harului Domnului], şi apostolului să i se 6:23 În versetele de încheiere, avem salu­ dea harul necesar.44 tările caracteristice ale lui Pavel: pace şi har. Combinând aceste două elemente, el le Pavel scria aceste cuvinte din închisoare. doreşte cititorilor săi suma tuturor binecu­ Cu toate acestea, el nu cere ca ei să se roage vântărilor. De asemenea, combinând doi ter­ pentru eliberarea sa neîntârziată din detenţie. meni tradiţionali, unul iudaic, altul din lumea Mai degrabă, a cerut să i se dea puterea ca, Neamurilor, s-ar putea ca apostolul să facă ori de câte ori îşi deschide gura, să poată vesti prin aceasta o ultimă referire voalată la taina fără frică taina Evangheliei. Este ulti­ma oară Evangheliei – evreul şi neevreul, fiind acum în această epistolă când Pavel men­ţionează una în Cristos. În versetul 23 el le doreşte taina. Aici ea este prezentată ca pricină a cititorilor săi să aibă pace şi dragost­e lanţurilor sale. Dar el nu regretă acest lucru, împreună cu credinţă. Pacea le va fi che­ ci, dimpotrivă, vrea să vestească şi mai mult zăşie şi pavăză în toate împrejurările vieţii. Evanghelia! Dragostea îi va învrednici să I se închine 6:20 Ambasadorii beneficiază, în gene­ral, lui Dumnezeu şi să conlucreze unii cu alţii. de imunitate diplomatică, neputând fi a­res­taţi Credinţa îi va împut­ernici în faptele lor de sau întemniţaţi în ţara în care slujesc. De obi­ vitejie, din cadrul luptei credinţei. Toate aces­ cei oamenii suportă aproape absolut ori­ce, te binecuvântări sunt de la Dum­nezeu, Tatăl numai de Evanghelie să nu audă. Nici un alt şi Domnul Isus Cristos, afir­maţie ce nu s-ar subiect nu stârneşte atâtea emoţii şi nu tre­zeşte putea face, dacă Cei doi nu ar fi egali. atâtea împotriviri şi suspiciuni, dec­lanşând pri­ 6:24 În fine, preaiubitul apostol le doreş­te goane crunte, ca Evanghelia! Aşa­dar reprezen­ har tuturor celor ce Îl iubesc pe Domnul nos­ tantul lui Cristos era un amba­sador în lan­ tru Isus Cristos, cu o dragoste sinceră, ţuri, cum se exprimă şi Eadie: in­coruptibilă. Adevărata dragoste creştină are calitatea permanenţei: flacăra ei poate oscila, Un ataşat trimis de Suveranul suveranilor, însărci­ uneori, ba chiar poate scădea, în anumite nat cu o misiune de o nobleţe şi însemnăt­ate fără momente, dar niciodată nu se va stinge.

778 Efeseni Temniţa romană ce-l ţinea legat pe nobil­ul demonstreze că vom fi atotştiutori în cer. Dar deţinut este de mult goală. Marele apostol a primul text se referă doar la capacitatea de a intrat în posesia răsplăţii lui, văzând faţa ne recunoaşte în cer, iar al doilea are de a Preaiubitului său Mântuitor. Dar Scrisoarea lui face cu asemănarea morală şi fizică cu ne este şi acum la îndemână – cu acee­aşi Cristos. prospeţime şi viaţă ca în ziua când a izvorât 14(2:18) Eadie, Ephesians, p. 187. din inima şi de sub pana apostolului. Acum la 15(2:21) Blaikie: “Ephesians,” XLVI:68. acest sfârşit de veac (şi de mileniu, n.tr.) ea 16(3:1) Ruth Paxson: The Wealth, Walk and continuă să ne vorbească, adresând­u-ne cuvinte Warfare of the Christian, p. 57. de îndrumare, inspiraţie, mus­trare şi îndemn. 17(3:4) Blaikie, “Ephesians,” XLVI:104. Încheind comentariul asupra epistolei 18(3:8) Ibid, XLVI:105, 106. Efeseni, ne aflăm în acord deplin cu cuvinte­le 19(3:9) Termenul din greacă pentru rostite de H. W. Webb-Peploe: isp­ răvnic­ ie sau dispensaţie, în special în literel­e de dimensiuni mari (unciale) ale manu­ Nu cred că găsim în Cartea lui Dumnezeu vreo scriselor mai vechi, ar putea fi uşor confun­dat scriere mai înălţătoare şi mai frumoasă. Prin urma­ cu termenul asemănător ca formă, însem­nând re, cât de neputincios este orice om, chiar un sol părtăşie (cf. OIKONOMIA şi KOINON­ IA). venit de la Dumnezeu Însuşi, să poată cuprinde Textul marginal este cel corect; vers­iunea tradi­ adevărurile ei profunde, în spaţiul ce ni s-a alocat! ţională este foarte greu de susţi­nut în lumina Nădăjduiesc însă că ne vom putea apropia de ea, faptelor lingvistice. doar cu gândul de a căuta înţele­surile privitoare la 20(3:16) Jamieson, Fausset şi Brown: Com­ sfinţenie, învăţăturile sale prin care vom putea păşi mentary Practical and Explanatory on the în fiecare zi, trăind o viaţă mai nobilă, pe un plan Whole Bible, VI:408. mai înalt, fiind astfel învredniciţi să-I aducem slavă 21(3:17) W. Graham Scroggie: “Paul’s lui Dumne­zeu. 46 Prison Prayers,” the Ministry of Keswick, Sec­ ond Series, p. 49. NOTE FINALE 22(3:18) Meyer: Key Words, p. 53, 54. 1(Intro) William G. Moorehead: Outline 23(3:21) George Williams: The Student’s Studies in Acts and the Epistles, p. 214. Commentary on the Holy Scriptures, p. 925. 2(1:3) Lewis Sperry Chafer: The Ephes­ ian 24(4:2) Walter C. Wright: Ephesians, p. Letter, p. 74. 85. 3(Excurs) W. G. Blaikie, “Ephesians,” în 25(4:10) F. W. Grant: “Ephesians,” The Pulpit Commentary, XLVI:3. Numerical Bible, Acts to 2 Corinthians, VI:341. 4(1:10) John G. Bellett: Brief Notes on the 26(4:11) Conform „Regulii lui Granville Epistle to the Ephesians, p. 6, 7. Sharp“, în greacă două substantive indicând 5(1:17) R. W. Dale: The Epistle to the Ephe­ funcţia, titlul sau calitatea, legate prin kai (şi), sians; Its Doctrines and Ethics, p. 133. din care doar primul poartă articolul hotărât, 6(1:18) Atât manuscrisele cele mai vechi, se referă la una şi aceeaşi persoană. Un exem­ cât şi majoritatea celor existente redau textul plu elocvent al acestei construcţii gramaticale îl drept: inimi (textual kardias, singular), nu constituie sintagma: „Dumnez­eul şi Mântuitorul înţelegere (dianoias). Astfel versiunea redată nostru Isus Cristos“ de la 2 Petru 1:1, unde în textul marginal este, fără îndoială, cea corec­ traducătorii liberali ai ediţiei RSV au fost con­ tă. strânşi de consideren­tele gramaticale să fie 7(1:19) F. B. Meyer: Key Words of the Inner chiar mai net în favoar­ea sublinierii Life, p. 92. Dumnezeirii lui Cristos decât traducătorii ediţi­ 8(1:19) Chafer: Ephesian Letter, p. 57. ei King James. (Regula gramaticală enunţată 9(1:20) Meyer: Key Words, p. 93. mai sus nu a fost clar definită decât spre sfâr­ 10(2:3) Ibid, p. 140. şitul veacului al optsprezecelea.) La plural, ca 11(2:4) John Eadie: Commentary on the în exemplul de faţă, regula nu se aplică întot­ Epistle to the Ephesians, p. 141. deauna, deşi con­strucţia stabileşte cel puţin o 12(2:5) A. T. Pierson: “The Work of Christ relaţie de asociere strânsă între cele două sub­ for the Believer,” The Ministry of Keswick, stantive (cf. „cărturari şi farisei“, etc.). First Series, p. 118, 119. 27(4:12) Vance Havner: Why Not Just Be 13(2:7) Uneori se recurge la 1 Corinteni Christians, p. 63. 13:12 şi 1 Ioan 3:2 pentru a se încerca să se 28(4:15) Blaikie: “Ephesians,” XLVI:150.

Efeseni 779 29(4:19) Wright: Ephesians, p. 100. of Keswick, First Series, p. 69. 30(4:21) Blaikie: “Ephesians,” XLVI:151. BIBLIOGRAFIE 31(4:24) Grant: “Ephesians,” p. 344. 32(4:32) R. C. H. Lenski: The Interpreta­ Bellet, John G. Brief Notes on the Epistle to the tion of St. Paul’s Epistles to the Galatians, to the Ephesians. Londra: G. Morrish, n.d. Ephesians, and to the Philippians, p. 588. 33(5:2) Meyer: The Heavenlies, p. 25. Blaikie, W. G. “Ephesians,” Pulpit 34(5:9) Textul NU redă: lumină (photos) în Commentary, Vol. XLVI. New York: Funk loc de Duh (Pneumatos). & Wagn­alls, n.d. 35(5:13) Blaikie: “Ephesians,” XLVI:209. 36(5:13) Episcopul Ellicott şi Diacon­ul Chafer, Lewis Sperry. The Ephesian Letter. Alford au preferat această tradu­cere. Findlay, Ohio: Dunham Publishing Com­pa­ 37(5:21) Charles R. Erdman: Ephesians, p. nay, 1935. 106. 38(5:27) Pierson: “The Work of Christ,” p. Dale, R. W. The Epistle to the Ephesians: Its 138. Doctrine and Ethics. Londra: Hodder and 39(5:27) Grant: “Ephesians,” VI:350. Stou­ghton, 1893. 40(6:4) Citat de William W. Orr în: Bible Hints on Rearing Children, p. 19. Eadie, John. Commentary on the Epistle to the 41(6:6) Erdman: Ephesians, p g. 119. Ephesians. Grand Rapids: Zondervan Pub­ 42(6:17) Pavel nu foloseşte aici cuvântul lish­ing House, 1957. foarte uzitat logos, ci rhema (înrudit cu ter­ menul cunoscut de noi, retorică), deci un Erdman, Charles R. The Epistle of Paul to the cuvânt sau o sintagmă expresă, iar în contex­ Ephesians. Philadelphia: Westmin­ster Press, tul nostru: un „cuvânt“ anumit, din partea lui 1931. Dumnezeu pentru o nevoie anumită. Uneori logos şi rhema sunt, practic, sinonime. Flint, V. Paul. Epistle to the Ephesians: To the 43(6:17) David Watson: Discipleship, p. Praise of His Glory. Oak Park, IL: Emm­ aus 183. Bible School, n.d. 44(6:19) Blaikie: “Ephesians,” XLVI:260. 45(6:20) Eadie: Ephesians, p. 480. Meyer, Frederick Brotherton. Key Words of the 46(6:24) H. W. Webb-Peploe: “Grace and Inner Life: Studies in the Epistle to the Ephe­ Peace in Four Pauline Epistles,” The Minis­try sians. Fleming H. Revell Com­pan­y, 1893. ___. The Heavenlies. Westchester, IL: Good News Publishers, n.d. Paxson, Ruth. The Wealth, Walk and Warfare of the Christian. New York: Flemi­ng H. Revell Co., 1939. Wright, Walter C. Ephesians. Chicago: Moody Press, 1954.

780 Efeseni

EPISTOLA CĂTRE FILIPENI Introducere „Un volumaş de neasemuită delicateţe, surprins între coperţile harului“. – J. H. Jowett I. Locul unic în Canon pământ, luând chip de Om – şi încă de rob! Aşa numita „Prima Biserică“ a unei confe- Fără să se mărginească la vindecările săvâr­şite siuni din orice sat sau oraş se bucură de un şi la învăţătura pe care a propovăduit-o, El a prestigiu foarte mare în ochii membrilor săi. mers până la moarte – şi încă moarte de Ei bine, închipuiţi-vă cât de mare a fost cruce. Filipeni 2:5-11 exprimă acest mare ade- im­portanţa primei biserici cunoscute – î­nainte văr într-un paragraf minunat despre care mulţi de a fi existat confesiuni sau culte sep­arate – cred că ar fi fost una din primele cân­tări creş- nu doar într-o singură localitate, ci în toată tine, citată de Pavel sau chiar comp­usă de el. Europa! Căci acesta a fost statutul o­cu­pat de Chiar şi acest pasaj a fost inclus pentru a ne adunarea de la Filipi, în Macedo­nia antică învăţa că unitatea se realizează prin smerenie. (astăzi nordul Greciei). Ce recunos­că­tori ar În Noul Testament nu se face niciodată sepa- trebui să fie creştinii din Occident (şi chiar raţie între doctrină şi datorie – cum procedea- necreştinii, dacă ar şti că multe din binefa­ ză unii membri ai biseric­ilor din vremea noas- cerile aflate la dispoziţia lor decurg, în realita- tră, spre paguba lor. te, din creştinism) pentru faptul că Pavel a dat Aceasta e, în linii mari, epistola către Fili­ ascultare „chemării macedonene“, cot­ind­-o spre peni, una din cele mai optimiste şi mai a­tră­gă­ apus, iar nu spre răsărit, în misiun­ea sa de toar­e cărţi din toată Biblia! evanghelizare a imperiului roman! Poate conti- II. Paternitatea nentul Asiei ar fi acela care ar trim­ ite azi Întrucât cei mai mulţi cărturari acceptă ca misionari în Europa şi în America de Nord, incontestabilă paternitatea paulină a cărţii iar nu viceversa, dacă Evanghelia nu ar fi Filipeni, vom cita dovezile acesteia doar pentru prins rădăcini în Europa [în acest mom­ ent completare. Unii cărturari cred că se pot între- crucial din istorie de care ne ocu­păm în zări în Filipeni urmele a două scris­ori combi- această carte]. nate sau că pasajul despre Rob de la 2:5-11 ar Membrii adunării din Filipi erau oameni fi fost interpolat. Nu există însă manuscrise în darnici, care i-au trimis de nenumărate ori sprijinul acestor teorii. ajutoare lui Pavel – ceea ce constituie, din Dovezile externe sunt puternice. Între cei punct de vedere omenesc, motivul redactării ce au citat scrisoarea către Filipeni, încă de la acestei „scrisori de mulţumire“. început, pomenindu-l pe Pavel ca autor, se Dar Filipeni este mai mult – mult mai numără: Ignat, Clement din Roma, Policarp, mult – decât o simplă scrisoare de mulţu­mire. Irineu, Clement din Alexandria şi Tertulian. Este, prin excelenţă, Epistola bucuriei, pe Atât „canonul“ lui Marcion, cât şi Canonul cuprinsul celor patru capitole ale ei cuv­ântul Muratorian i-o atribuie lui Pavel. „bucurie“ sau „bucuraţi-vă“, într-o formă sau Pe lângă referirea evidentă de la 1:1 la alta, apărând mai bine de două­sprezece ori. Pavel, stilul epistolei şi topica frazei sunt Pavel învăţase secretul de a se bucura şi când ca­racteristice scrierilor lui Pavel. Argumen­tele drumul era uşor, şi când era greu (4:11). for­mulate de unii împotriva paternităţii paul­ine Puţine controverse sau mustrări găsim în aceas- sunt neînsemnate. Vezi, de pildă, referi­rea la tă scrisoare plină de optimism. „episcopi şi diaconi“ de la 1:1, con­form căre- Motivul esenţial pentru care creştinii sunt ia, susţin aceştia, epistola nu putea fi scrisă capabili să se bucure este faptul că Fiul lui decât după moartea lui Pavel. Argum­ entul ar Dumnezeu a găsit cu cale să coboare pe 781

782 Filipeni sta în picioare, dacă i-am atribui termenului de în cadrul unei vedenii, aposto­lului i s-a arătat episcop sensul pe care l-a căpătat mai târziu. un om, care i-a spus: „Vino în Maced­onia şi Dar Pavel foloseşte term­ enul episcopi (în grea- ajută-ne!“ (Fapte 16:9). Imediat Pavel a aranjat că: episkopoi, având sensul de supraveghetori) să plece cu corabia în Mace­donia, împreună atât în epistolele pastorale, cât şi la Fapte cu Timotei, Luca şi Sila. Aceştia au debarcat 20:28 cu sensul sinonim de presbiteri. De pe pământul Euro­pei la Neapolis, după care asemenea, să nu se uite că, deşi mesajul este s-au deplasat în interio­rul teritoriului, ajungând adresat unei singure biserici, aceasta avea o la Filipi – oraş deţinând pe vremea statutul de plurali­tate de epis­copi. colonie roma­nă, guvernată de oficialităţi roma- H. A. A. Kennedy rezumă în termeni ne, care acord­au drepturi şi privilegii de cetăţe­ min­unaţi dovezile interne: nie locuito­rilor săi. Poate că nici o epistolă paulină nu poartă mai În ziua de sabat, predicatorii Evangheliei concludent amprenta autenticităţii (decât Fili­ s-au coborât până pe malul unui râu, unde peni). Există o lipsă de afectare, o delicateţe mai multe femei aveau obiceiul să se adune la de simţire, o revărsare sinceră a inimii, care rugăciune (Fapte 16:13). Una dintre aces­tea era nu pot fi simu­late.1 Lidia, vânzătoare de purpură din oraşul Tiatira. III. Data Primind Evanghelia, ea a devenit prima con- Asemenea epistolelor către Efeseni, vertită cunoscută la creşti­nism de pe continen- Coloseni şi Filimon, Filipeni a fost redactată tul european. în închisoare, de unde apartenenţa sa la cate- Dar şederea lui Pavel la Filipi nu s-a dove- goria „Epistolelor din Închisoare“ (sau din dit întru totul lipsită de primejdii. O femeie captivi­tate). Dar, dacă celelalte trei au fost posedată de un duh de ghicire (sau prev­estire scrise şi expediate aproape sigur în acelaşi a viitorului) i-a întâlnit pe slujitorii Domnului timp (prin anul 60 d.Cr.), Filipeni a fost şi s-a ţinut după aceştia, o vreme, strigând: redactată în mod sigur puţin mai târ­ziu. „Oamenii aceştia sunt slujitorii Dumnezeului Marcion afirmă concret că Pavel a scris epis- Celui Preaînalt, care ne vestesc calea mântui- tola către Filipe­ni de la Roma – fapt care rii“ (Fapte 16:17). Nevoind să accepte mărturia concordă cu versetele 1:13 şi 4:22, de unde unei persoane posedate de un duh rău, aposto- reiese că scrisoarea ar fi fost redactată la lul i-a poruncit demonului să iasă din ea. Roma. Pavel a petrecut doi ani sub arest la Când au văzut stăpânii ei ce s-a întâmplat, că Roma; anumite aluzii din cuprin­sul scriso­rii şi-au pierdut dintr-odată o sursă grasă de pro- sugerează că Filipeni a fost redactată către fituri, s-au înfuriat pe Pavel, târându-l împreună sfâr­şitul acelei perioade. De exemplu, 1:12-18 cu Sila în piaţa din centrul localităţii, să dea ar presupune trecerea unei anumite pe­rioade socoteală de fapta lor reprezentanţilor Romei. de timp în care Pavel să fi predicat de la sosi- La rândul lor, magistraţii au poruncit ca Pavel rea sa în Cetatea Eternă. Faptul că pric­ina lui şi Sila să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Pavel urma să fie adju­decată (probabil, în mod Ce s-a întâmplat în acea închisoare din favorabil) pare să fie indic­at de 1:12, 13, 19, Filipi este de-acum un fapt binecuno­scut. La 23-26. miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cânt­au Faptele acestea, împreună cu durata de laude lui Dumnezeu. Deodată s-a produs un timp pe care o presupune redactarea scri­ mare cutremur, toate uşile închis­orii deschizân- sorilor, efectuarea vizitelor, precum şi daru­rile du-se, iar lanţurile deţi­nuţi­lor fiind dezlegate. în bani la care face aluzie epistola, sunt în Crezând că deţinuţii au evad­at, temnicerul a măsură să sugereze anul 61 d.Cr. ca dată a fost cât pe aci să-şi ia viaţa, până când Pavel apariţiei scrisorii. l-a asigu­rat că nici un deţin­ut nu a fugit. IV. Fondul şi tema Atunci temnicerul a stri­gat: „Dom­ni­lor, ce să A fost o zi măreaţă în istoria misionaris- fac ca să fiu mântuit?“ (Fapte 16:31). Harul mului creştin când apostolul Pavel a ajuns lui Dumnez­eu a câştigat încă un suflet de până la Troa, cu prilejul celei de-a doua călă- preţ, în oraşul Filipi. Dimi­neaţa, autori­tăţile torii misionare a sa. Troa era situată pe coasta locale i-au îndemnat pe Pavel şi pe însoţitorii de nord-vest a Asiei Mici, de partea cealaltă a săi să părăsească de­grabă ora­şul – dorinţă Mării Egee, vis-a-vis de Grecia. Într-o noap­te, căreia Pavel nu i s-a conformat, amint­indu-le că au bătut şi întemn­iţat un cetăţean roman, fără ca acesta să fi fost judecat. După rugămin­ ţile stăruitoare ale magistraţilor ca Pavel şi

Filipeni 783 însoţitor­ii lui să părăsească oraşul, aceştia s-au fost aproape de moarte. Dar Dum­nezeu S-a lăsat înduple­caţi, trecând mai întâi pe la locu- îndurat de el, însănătoşindu-l. Iar acum inţa Lidiei, după care şi-au luat rămas bun de Epafrodit era gata să re­vină la Filipi, unde era la credin­cioşii din Filipi (Fapte 16:40). membru în adunar­ea locală. Prin urmare, apos- Circa zece ani mai târziu, Pavel le-a scris tolul îl trimite înapoi, dându-i această scrisoare filipenilor, pe când se afla din nou în închi­ de mulţu­mire. soare. Filipenii auziseră că Pavel era în temni- Filipeni este una din cele mai person­ale ţă, drept care i-au trimis un dar în bani. şi mai afectuoase din epistolele lui Pavel. Ea Epafrodit primise însărcinarea de a-i transm­ ite ne arată limpede că adunarea aceasta se lui Pavel acest dar. După ce l-a trans­mis, aces- bucura de stima şi preţuirea deo­sebită a ta s-a hotărât să mai stea, ajutându-l pe apos- apostolului. Când citim această epistolă, sesi- tol să se descurce, în necazurile prin care tre- zăm legătura foarte tandră ce exista între cea. Dar apoi chiar Epafrodit s-a îmbol­năvit, marele apostol şi biseric­a aceas­ta, pe care el în timp ce-şi desfă­şura misiu­nea. De fapt, a o înfiinţase. SCHIŢA I. SALUTUL LUI PAVEL, LAUDA ŞI RUGĂCIUNEA SA (1:1-11) II. ÎNTEMNIŢAREA LUI PAVEL, PERSPECTIVELE SALE ŞI ÎNDEMNUL LA PERSEVERENŢĂ (1:12-30) III. ÎNDEMNUL LA UNITATE, BAZAT PE PILDA LUI CRISTOS, DE SMERENIE ŞI JERTFIRE (2:1-16) IV. PILDA DE IMITARE A LUI CRISTOS, DATĂ DE PAVEL, TIMOTEI ŞI EPAFRODIT (2:17-30) V. AVERTISMENTUL ÎMPOTRIVA ÎNVĂŢĂTORILOR FALŞI (3:1-3) VI. MOŞTENIREA LUI PAVEL ŞI REALIZĂRILE SALE – LA CARE A RENUNŢAT DE DRAGUL LUI CRISTOS (3:4-14) VII. ÎNDEMNUL LA O UMBLARE CEREASCĂ, EXEMPLIFICATĂ DE APOSTOL (3:15-21) VIII. ÎNDEMNUL LA ARMONIE, AJUTORARE RECIPROCĂ, BUCURIE, ÎNGĂDU­ INŢĂ, SPIRIT RUGATIV ŞI O VIAŢĂ DISCIPLINATĂ A GÂNDURILOR (4:1-9) IX. MULŢUMIRILE LUI PAVEL PENTRU DARURILE FINANCIARE PRIMITE DIN PARTEA SFINŢILOR (4:10-20) X. SALUTĂRI DE ÎNCHEIERE (4:21-23) Comentariu I. S ALUTUL LUI PAVEL, LAUDA ŞI cum se exprimă Jowett: „E o contopire a RUGĂCIUNEA SA (1:1-11) primă­verii cu toamna; o armonizare a entu­ ziasmului cu exper­ienţa; a impuls­ului cu 1:1 Chiar de la începutul epistol­ei se stabi- înţelepciun­ea; a nădejdii şi seninăt­ăţii cu asi­ leşte legătura dintre Pavel şi Tim­ otei. Asta nu gurarea deplină“.2 înseamnă că Timotei l-a ajut­at pe Pavel să Ambii sunt descrişi drept robi ai lui Isus redacteze scrisoarea. El fu­se­se alăt­uri de Pavel Cristos. Ambii Îl iubeau pe Stăpânul lor. când acesta vizitase o­raş­ul Filipi prima oară, Legăturile Calvarului i-au ataşat pe veci slujirii deci era cu­noscut de sfinţii de acolo. Acum lor faţă de Mântuitorul. Timotei se află cu Pavel apostolul, la începu- Scrisoarea este adresată tuturor sfinţi­lor în tul acestei scri­sori. Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu Pavel era de-acum înaintat în vârstă (vezi episcopii şi diaconii. Termen­ul toţi apare des- Filimon 9), în timp ce Timotei era încă destul tul de frecvent în această epistolă, căci Pavel de tânăr. Astfel îi vedem pe reprez­entantul era plin de dragoste şi preocupare pentru toţi senec­tuţii şi pe cel al tinereţii înjugaţi împreu- copiii Domnului. nă în slujba Celui mai bun dintre stăpâni sau,

784 Filipeni Sfinţii în Cristos Isus care sunt în Filipi 1:4 În toate rugăciunile, el a făcut cereri descrie poziţia dublă deţinută de cre­din­cioşi: pentru filipeni, cu bucurie. Pentru el era o cât priveşte statutul lor spiritua­l, ei au fost puşi adevărată desfătare să se roage pentru ei, acest deoparte de Dum­nezeu în Cristos Isus. Dar în lucru nefiindu-i o povară. Din acest pasaj şi ce priveşte poziţia lor geo­grafică, ei se aflau la din multe alte scrieri ale lui Pavel aflăm că el Filipi. Cu alte cuvinte, se aflau în două locuri era un om al rugăciunii – ceea ce ne face să simul­tan! încetăm de a mai căuta motive suplimen­tare Apoi apostolul menţionează cuvintele epi- menite să explice de ce S-a folosit Dumnezeu scopi şi diaconi. Episcopii erau presbite­rii sau de el într-o măsură atât de mare. Dacă ţinem supraveghetorii din adunare – cei care aveau seama de amploarea călătoriilor sale şi de în grija lor pastorală turma lui Dumnezeu, sumedenia de creştini cu care a făcut conducând-o, prin pilda lor evlavioasă. Pe de cun­oştinţă pe parcurs, rămâ­nem uimiţi să con- altă parte, diaconii erau slujitorii bisericii care statăm ce legături strânse şi personale a păstrat se ocupau mai cu seamă de problemele mate- apos­tolul cu ei, intere­sân­d­u-se de soarta riale, cum ar fi finanţele, etc. fiecăru­ia în parte. Nu existau decât aceste trei grupuri în 1:5 Motivul concret al mulţumirilor lui cadrul bisericii: sfinţii, episcopii şi diacon­ ii! Pavel din acest verset l-a constituit părtăşia Căci dacă ar fi existat şi un „cleric“ peste lor în răsp­ândirea Evangheliei din prima zi şi credincioşii din Filipi, Pavel l-ar fi amintit. Dar până acum. Prin părtăşie s-ar putea înţele­ge şi iată că el se referă doar la episcopi (deci, asistenţă financiară, dar negreşit şi ajutor în plural) şi la diaconi (de asemenea la plural). rugăciune şi devotamentul loial pentru răspân- Aici avem o remarcabilă imagine a simpli- direa „veştii bune“. Când Pavel spune prima tăţii vieţii bisericii, în epoca ei prima­ră. Sfinţii zi, e normal să ne gândim dacă temnicerul în sunt menţionaţi primii, apoi călăuzele lor cauză mai trăia, când a fost citită scrisoarea spiritua­ le, iar la urmă slujitorii lor vremelnici. aceasta în auzul adunăr­ii de la Filipi. Dacă Şi atât! răspunsul e afirmativ, amint­irea acestor clipe 1:2 În cadrul salutului său caracteristic, de la început, când Pavel l-a prezentat pe noul Pavel le doreşte sfinţilor har... şi pace. Primul convertit credincio­şil­or din Filipi, va fi atins în termen nu reprezintă atât de mult harul dăruit mod special coarda inimii sale. unui păcătos la convertirea sa, cât harul pe 1:6 Gândindu-se la startul bun pe care l-au care trebuie să-l obţină în permanenţă de la făcut credincioşii în viaţa lor de credinţ­ă, Pavel tronul de har, care să-l ajute ori de câte ori este încrezător că Dumnezeu va duce la bun are nevoie de el (Ev. 4:16). Tot aşa, pacea sfârşit buna lucrare începută în ei. care le-o doreşte Pavel nu este atât de mult pacea cu Dum­nezeu, pe care oricum ei o Lucrarea începută de El, în bunătatea Sa, aveau deja, cât pacea lui Dumnezeu, care se Braţul tăriei Sale o va duce la bun sfârşit; obţine prin rugăciune şi mulţumire (4:6, 7). Făgăduinţa Lui este Da şi Amin, Ambele binecuvântări se capătă de la Ce nu va da greş niciodată. Dumnezeu Tatăl nostru şi Domnul Isus – Augustus M. Toplady Cristos. Apostolul Îl onorează pe Fiul în egală măsură cu Tatăl (Ioan 5:23). Pentru Buna lucrare se referă probabil la mântui­rea Pavel nu există nici o îndoială că Isus Cristos lor sau la participarea lor activă la răspândirea este Dumnezeu. Evangheliei. Ziua lui Isus Cristos se referă la 1:3 Acum Pavel izbucneşte într-o cânt­are de vremea revenirii Sale, pentru a-i duce cu El, mulţumire. Dar asta nu e o noutate pentru acasă în cer, pe copiii Lui, aici fiind cuprins apostol. Zidurile închisorii din Filipi răsunau de probabil şi Scaunul de Judecată al lui Cristos, cântările intonate de Pavel şi Sila, cu ocazia când va fi trecută în revistă slujirea noastră primei lor vizite în acel oraş. Când Pavel aşter- pentru El şi ni se vor împărţi răsplăţile. ne în scris aceste cuvinte, el se află probabil la 1:7 Pavel se simte îndreptăţit să mulţu­ Roma – unde conti­nuă să cânte „cântece de mească pentru filipeni. În inima lui el păs- seară“. Neînvinsul Pavel! Toată amintirea trează amintiri scumpe despre ataşamen­tul lor privi­toare la fili­peni i-a umplut inima de un val faţă de el, şi când a fost la proces, şi când a de mulţum­ ire, întrucât nu numai că aceşti cre- stat în închisoare sau a călătorit întru apăra- dincioşi erau copiii lui în credinţă, ci, în multe rea şi confirmarea Evangheliei. Apărarea pri­vinţe, se dovedi­seră o biserică model. Evangheliei se referă la slujba de a răspunde

Filipeni 785 criticilor, în timp ce confirma­rea Evangheliei luat sau îndreptând răul pricinuit. înseamnă consolidarea mesajului în inimile Ziua lui Cristos, cum este cea din versetul celor care sunt deja credincioşi. W. E. Vine 6, se referă la Răpire şi la judecata faptelor spune: „Pe de o parte, Evanghelia are darul de credinciosului ce va urma după aceea. a-i răsturna pe duşmani, iar pe de alta de a-i 1:11 Ultima cerere din rugăciunea apos­ întări pe amicii ei“.3 Harul de aici înseamnă tolului îi vrea pe creştini să fie ump­ luţi cu tărie nemeritată, pe care Dumnezeu ne-o roa­dele neprihănirii, adică cu roadele pro­ dăruieş­te pentru a putea duce la capăt lucrarea duse de neprihănire sau cu toate virtuţile creş­ Dom­nul­ui, chiar atunci când sun­tem con­ tine care alcătuiesc o viaţă neprihănită. Sursa fruntaţi cu împotriviri înverşunate. acestor virtuţi este Isus Cristos, iar obiectul 1:8 Amintirea colaborării lor fidele îl face lor este slava şi lauda lui Dumnez­ eu. Această pe apostol să dorească să fie din nou cu ei. cerere a lui Pavel constituie o para­lelă fidelă a El Îl ia pe Dumnezeu ca martor al dorului cuvintelor de la Isaia 61:3: „ca să fie numiţi fierbinte ce-l mistuie pe apostol după ei, cu o pomi ai neprihănirii (fiind umpluţi cu roada dragoste nespusă în Cris­tos Isus. Expresia de neprihănirii), un răsad al Domnului (care dragos­te a apostol­ului Pavel este cu atât mai este prin Isus Cristos), ca El să fie slăvit remarca­bilă cu cât ne amintim că el se născu- (spre slava şi lauda lui Dumnezeu.)“ se evreu, dar acum se adresa unor neevrei. „Cuvântul «road㻓, scrie Lehman Strauss, Harul lui Dumnez­eu surpase zidul de vrăjmă- „...este strâns asociat cu relaţia noastră cu şie străveche – şi unii, şi alţii fiind acum una Cristos şi ceea ce aşteaptă El de la noi. în Cristos. Ramurile unei viţe de vie sunt rân­duite să dea 1:9 Mulţumirile fac acum loc rugăciun­ii. rod“.5 Va cere oare Pavel ca lor să li se dărui­ască II. Î NTEMNIŢAREA LUI PAVEL, bogăţii, mângâieri sau scutirea de necazuri? Nicidecum, ci el se roagă ca dragostea lor să PERSPECTIVELE SALE ŞI crească încontinuu, în cunoaşterea deplină şi ÎNDEMNUL LA PERSEVERENŢĂ în orice pricepere. Scopul principal al vieţii (1:12-30) creştine este să-L iubim pe Dumnezeu şi să 1:12 Rugăciunea s-a încheiat. În contin­u­ ne iubim ap­roap­ele. Dar dragostea nu este are, Pavel repetă binecuvântările sau bin­e­­ doar o chestiune de emoţii. În slujirea eficien- facerile ce decurg din întemniţarea sa. Jowett tă pentru Dom­nul, noi trebuie să recurgem la numeşte acest fragment: „The For­tune of inteligenţa noastră, făcând uz de pricepere Misfortune“ (aproximativ: „fericirea nefericirii“, (discernăm­ ânt). Altfel eforturile noastre s-ar n.tr.). putea dovedi zadarnice. Prin urmare, Pavel se Apostolul vrea ca fraţii să ştie că luc­ rurile roagă acum nu numai ca fi­lipenii să contin­ue care i s-au întâmplat, adică proce­sul şi întem- să manifeste dragostea creştină, ci şi ca dra- niţarea sa, au dus la înain­tarea Evangheliei, gostea lor să se exprime în deplina cunoştinţă mai degrabă decât la împiedi­carea ei, cum ar şi pricepere. fi fost poate de aşteptat. Este un alt exemplu 1:10 Dragostea astfel iluminată îi va minunat al modului în care Dumnezeu răstoar- învrednici să discearnă toate lucrurile care sunt nă planu­rile rele ale demonilor şi ale oameni- mai alese. În toate domeniile vieţii, unele lor, făcând să triu­mfe chiar aparenta tragedie, lucruri sunt bune, în vreme ce altele sunt „şi din cenuşă răsărind o frumuseţe de mare preţ. mai bune“. Cele bune sunt adesea duşmanele „Omul cu răutatea lui, dar peste toate triumfă celor mai bune. Pentru a sluji cu eficienţă, calea lui Dumne­zeu!“ trebuie făcută această importantă distincţie. 1:13 Mai întâi de toate, lanţurile lui Pavel Dragostea astfel luminată îi va învredni­ci şi s-au arătat că sunt în Cristos, adică mulţi au să evite lucrurile discutabile sau cele de-a ajuns să cunoască că el a fost întemniţat ca dreptul greşite. Pavel vrea ca ei să fie sin- urmare a mărturiei sale pentru Cristos, iar nu ceri,4 adică curaţi, total transparenţi şi fără ca răufăcător sau infrac­tor. vină, având în vedere ziua lui Cristos. A fi Motivul real al lanţurilor sale a ajuns să fără vină nu înseamnă a fi fără păcat, căci cu fie cunoscut în tot pretoriul şi în alte locuri. toţii săvârşim păcate. Dar o persoa­nă fără vină Prin pretoriu se înţelege fie: (1) întreaga este cea care îşi mărturiseşte păcatul, se lasă gardă pretoriană, unde locuia împă­ratul, fie (2) de el şi îşi cere iertare de la cei cărora le-a întregul pretoriu propriu-zis. Pretoriul era pala- greşit, restituind, ori de câte ori posibil, lucrul tul, cuprinzând, în accep­ţiunea de aici, şi locu-

786 Filipeni itorii săi. În orice caz, Pavel spune că întemni- Pavel nu dă semne de auto­compăti­mire, nici ţarea lui a slujit de mărturie reprezentanţilor nu caută să fie oblojit de alţii, ci este plin de puterii romane imperiale, unde se afla el, cum bucuria Dom­nului, încurajân­du-i pe cititori să arată şi T. W. Drury: se bucure şi ei. 1:19 Perspectivele sunt, într-adevăr, încura- Însuşi lanţul, pe care reprezentantul Romei îl ni­­ jatoare. Apostolul ştie că întreg cursul tuia acum pe braţul distinsului deţinut, îi asigu­ra evenimentel­or va conduce la izbăvirea lui. apostolu­lui un auditoriu, putându-i vorbi a­cestui Izbăvire (în KJV „mântuire“) nu înseamnă om despre sufe­rinţa dusă până la capăt a lui aici mântuirea sufletului lui Pavel, ci elibe­rarea Cristos, urmând ca acesta să poată, probabil chiar din închisoare. Mijlocul de care se va folosi a doua zi, să ducă mai departe mesajul, ajungând Dumnezeu pentru a-l elibera din închisoare va chiar înaintea împă­ratului Nero.6 fi rugăciunea filipenilor şi slujba sau ajutorul Duhului lui Isus Cris­tos. Ce remarcabilă este 1:14 Un al doilea rezultat favorabil al importanţa pe care o acord­ă Pavel rugăciunilor întemniţării lui Pavel l-a constituit faptul că alţi unei mici cete de credincioşi! El îi vede sufi- creşt­ini au fost îmbărbătaţi să-L mărtur­isească cient de puter­nici pentru a putea zădărnici cu şi mai mare neînfricare pe Dom­nul Isus. planurile şi forţa înfricoşătoare a Romei. Şi Persecuţ­iile au adesea efectul de a transform­ a aşa şi este: creştinii pot influenţa destinul unor credincioşi molcomi şi timizi în martori neîn- naţiuni, schim­bând cursul istoriei, prin rugăciu- fricaţi. ne. 1:15 Motivul din inima unora era gelo­zia Prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos – şi rivalitatea. Ei Îl predicau pe Cristos din adică prin puterea Duhului Sfânt, manif­estată invidie şi spirit de ceartă. Alţii însă erau ani- în interesul lor, prin acea tărie pe care Duhul maţi de motive sincere şi curate, predicân­du-L i-o va pune la dispoziţie. În general, sintagma pe Cristos din bunăvoinţă, în efortul sincer se referă la „nemărginitel­e resurse pe care le de a-l ajuta pe apostol. asigură Duhul, ca să-i învredni­cească pe cre- 1:16 Predicatorii geloşi credeau că dacă dincioşi să rămână statornici, indiferent de procedau astfel puteau să îngreuneze şi mai împrejurările prin care trec“. mult soarta apostolului la puşcărie. Mesajul lor 1:20 Gândindu-se la rugăciunile creşti­nilor era bun, nu însă şi tempera­mentul. E trist să şi la ajutorul Duhului Sfânt, apostolul şi-a constatăm că slujirea creştină se poate face exprimat dorinţa fierbinte şi nădejdea că nici- uneori cu ener­gia firii vechi, din motive care odată nu va fi dat de ruşine, ci că întotdeauna ţin de lăcomie, ceartă, mân­drie şi invidie. Asta va avea o mărturie energică şi neînfricată pen- ne învaţă că trebuie să ve­ghem asupra motive­ tru Cristos. lor care ne deter­mină să-L slujim pe Domnul. Şi, indiferent de rezultatul procesului – fie Nu avem voie să-L vestim pe Cristos din că va fi eliberat, fie că va fi dat la moar­te – dorinţa de a ne afişa pe noi înşine, de a pro- dorinţa lui arzătoare era ca Cristos să fie prea­ mova interesele unei secte religioase sau din mărit în trupul lui. A preamări nu înseamnă dorinţa de a-i învin­ge pe alţi creştini. a-L face pe Cristos mai mare, căci El este Iată un bun exemplu al necesităţii de a deja mare şi nimic nu L-ar putea face mai exercita dragostea, în cunoştinţă de cauză şi cu mare. Ci „a prea­mări“ înseamnă a face ca pricepere. Cristos să fie stimat sau lăudat de alţii. Guy 1:17 Alţii predicau Evanghelia din dra­ King arată cum poate fi preamărit Cristos de goste sinceră şi curată, ştiind că Pavel era trupurile noastre, în viaţa de acum: hotărât să apere Evanghelia. În slujirea lor nu era nici un lucru egoist, sectar sau neomenos. ...preamărit de buze care Îi aduc o mărturie feri- Ei ştiau foarte bine că Pavel fu­sese întemniţat cită; preamărit de mâini angajate în slujirea Sa, datorită poziţiei ferme luate de el în favoarea cu scumpătate; preamărit de picioare gata oricând Evangheliei. Şi astfel ei erau hotărâţi să con- să-I facă comisioane; preamărit de genunchi înco- tinue lucrarea, în timpul detenţiei sale. voiaţi de bunăvoie în rugăciune, pentru împărăţia 1:18 Pavel refuză să se lase doborât de Lui; preamărit de umeri gata să poarte poverile motivele greşite care-i animă pe unii. Cris­tos altora, cum şi ale lor sunt purtate de alţii7. este vestit de ambele grupuri; or, asta îi pro- voacă apostolului o mare bucurie. Este demn Cristos poate fi preamărit în trupurile noas- de notat că, în aseme­nea împrej­urări dificile, tre şi prin moarte – adică prin tru­puri istovi-

Filipeni 787 te, mistuite sau consumate în slujba Sa; prin referire la suflet­ul lui. Ideea adormirii sufletu- trupuri străpunse de suliţe cumplite; prin tru- lui este o pură născocire. puri sfâşiate de pietre sau arse pe rug. Observaţi şi faptul că moartea nu tre­buie 1:21 Iată, aşadar, esenţa filosofiei de viaţă confundată cu venirea Mântuitorului. Când are a lui Pavel: el nu trăia pentru bani, faimă sau loc moartea, noi mergem la El, pe când la plăceri. Ţelul vieţii lui era să-L iubească, să I Răpire, El va veni la noi. se închine şi să-L slujească pe Domnul Isus. 1:24 Pentru filipeni, era mai de folos ca El dorea ca viaţa lui să fie aidoma vieţii lui Pavel să mai rămână pe pământ un timp. Nu Cristos. El dorea ca Mânt­uitorul să-Şi trăiască putem să nu rămânem impresionaţi de altruis- viaţa prin el. mul acestui om, cu o inimă atât de mare, care A muri este un câştig, pentru că a muri nu se gândeşte la tihna sau la confortul său, ci înseamnă a fi cu Cristos şi „ca El“ pe veci. doar la tot ce ar putea face să înainteze cauza Înseamnă a-L sluji pe El cu o inimă ce nu lui Cristos şi bunăstarea copiilor Săi. mai păcătuieşte, cu picioare ce nu se mai abat 1:25 Fiind încredinţat de faptul că încă de la calea cea dreaptă. În mod obişnuit, nu era nev­oie de el pentru a-i îndruma pe sfinţi, considerăm moartea un câştig. Trist e că azi a-i mângâia şi a-i îmbărbăta, Pavel ştia că nu pare să ne domine concepţia: „a trăi e un va fi omorât, de data aceasta. De unde ştia? mare câştig pe acest pământ, iar a muri Noi credem că el trăia atât de aproape de înseamnă a pierde acest câ­ştig“. Dar, arată Domnul, încât Duhul Sfânt putea să-i trans­ Jowett: „Pentru apostolul Pavel, moar­tea nu era mită aceste cunoştinţe. „Secretul Domn­ului o trecere sumbră, în care tot ce avem noi mai este cu cei ce se tem de El“ (Ps. 25:14, tradu- de preţ putrezeşte şi se strică dintr-odată, ci un cere după versiunea engleză, n.tr.). Cei ce sunt loc de dulce tranziţie, «o cale acoperită, ce ancoraţi adânc în Dumnez­eu, petrec­ând timp conduce spre lumină.»“8 îndelung în meditaţie şi în citirea cuvântului 1:22 Dacă voia lui Dumnezeu este ca Lui, aud sec­rete care pentru alţii sunt acoperite Pavel să mai trăiască o vreme în trup, ­atunci de zgomo­tele lumii, de agita­ţia şi trepida­ţia asta va însemna pentru el posibilita­tea de a vieţii. Ca să auzi, trebuie să fii aproape de El. lucra cu roade. Căci el va putea să-i ajute în Pavel era aproa­pe. continuare pe copiii Domnului. El era con- Rămânând în trup, Pavel putea urmări în fruntat însă cu o alternativă dificilă, trebuind continuare propăşirea lor duhovnicească, spo­­ să decidă dacă a venit clipa să meargă la rindu-le bucuria de care aveau parte, pu­nându- Mântuitorul, pe care Îl iubea atât de mult, sau şi încrede­rea în Dom­nul. să mai rămână pe pământ, în slujba Domn­ului 1:26 Prin faptul că Pavel era lăsat să tră­ – variantă care îl interesa în egală măsură. iască şi să slujească în continuare pe pământ, Deci nu ştia ce trebuie să aleagă. filipenii aveau motive suplimentare de a se 1:23 A fi strâns din două părţi în­seamnă bucura în Domn­ul, atunci când ap­os­tolul avea a fi obligat să decidă între două alternative să-i viziteze din nou. Ne ima­ginăm cum îl vor foarte dificile – una, de a merge acasă, în fi îmbrăţ­işat şi sărutat cred­incioşii pe Pavel la patria cerească, iar a doua de a mai zăbovi pe revenirea sa la Fi­lipi, lăudând şi slăvind pe pământ, ca apostol al lui Isus Cristos. Dumnezeu! Poate că îi vor fi spus: „Frate Pavel ardea de nerăbdare să se mute în Pavel, ne-am rugat pentru tine, dar nu ne-am cer, pentru a fi cu Cristos, această­ alternat­ivă aşteptat să te mai ved­em în viaţa de aici. fiind mult mai de dorit. Dacă s-ar fi gândit Acum însă Îl slăvim pe Dom­nul că ni te-a doar la interesele lui, atunci negreşit pe asta ar adus înapoi, teafăr!“ fi ales-o. 1:27 Aici Pavel adaugă un cuvânt de aten- Observaţi că Pavel nu credea în teoria ţionare: „Numai purtaţi-vă într-un chip vred- somnului sufletului, ci era convins că atunci nic de Evanghelia lui Cristos“. Creştinii tre- când are loc decesul, creşti­nul e dus în pre- buie să fie „Cristiani“ – adică asemenea lui zenţa lui Cristos, bucurându-se în mod con- Cristos! Cetăţenii cerului trebuie să se poarte ştient de El. Ce ridicol ar fi ca apostolul să pe măsura înaltei chem­ ări şi calit­ăţi ce o deţin. spună: „A trăi este Cristos; a dormi este un Cu alte cuvinte, noi trebuie să trăim confor- câş­tig“. Sau: „A pleca şi a dormi este cu mult mându-ne în prac­tică realităţii de care benefi­ mai bine“! Termenul „somn“ e folosit în NT ciem deja în ce priveşte poziţia noastră înain- cu refe­rire la trupul credinciosului când inter- tea lui Dumne­zeu, în Cristos. vine moartea (1 Tes. 4:14), şi niciodată cu Pe lângă acest îndemn la consecvenţă, apos-

788 Filipeni tolul face apel la statornicie. Concret, el doreşte bire de vederi între două femei, Evodia şi ca, fie că va veni la ei personal, fie că va lipsi Sintichia (4:2). E bine să avem lucrul acesta dintre ei, fie că va primi veşti despre ei, să ştie în vedere, deoarece în capitolul 2 apostolul se că ei rămân tari, uniţi în acelaşi duh, muncind ocupă de cauza şi de lecuirea certurilor din cu râvnă pentru cred­ inţa Evangheliei, adică rând­urile copiilor lui Dum­nezeu. credinţa creştină. Creştinii sunt confruntaţi cu un 2:1 Dacă din acest verset nu exprimă vrăjmaş comun. Prin urmare, ei nu trebuie să îndoiala, ci e un instrument retoric. Versetul se lupte între ei, ci să-şi unească forţele în lupta enumeră patru mari considerente care ar trebui împotriva acestui duşman. să-i facă pe credincioşi să se unească, trăind 1:28 De asemenea, ei nu trebuie să se lase într-o stare de armonie şi cooperare. Apostolul înspăimântaţi de vrăjmaşii Evangheliei. spune, de fapt: „Întrucât există atâta îmbăr­ Atitudinea neînfricată în faţa prigoanelor are bătare în Cristos, întrucât drag­ ostea Lui are un sens dublu. Mai întâi, acest curaj este un o putere de convingere atât de mare, întrucât semn prevestitor al nimicirii pentru cei ce Duhul Sfânt ne strânge la o părtăşie atât de luptă împotriva lui Dumnezeu. În al doilea minunată şi întrucât există atâta duioşie şi rând, este un semn de mântuire pentru cei ce îndurare în creştin­ism, noi ar trebui să fim în înfruntă mânia vrăjmaşului. Mântuirea din stare să ne înţelegem unii cu alţii, trăind în acest verset e folosită pro­babil la timpul viitor, armonie şi fericire“. F. B. Meyer descrie aces- referindu-se la izbăvi­rea finală a sfântului, cu te patru motive ma­jore: ocazia procesului său, şi la răscump­ărarea tru- 1. Puterea de convingere a lui Cristos. pului, dar şi a duhului şi sufle­tului său. 2. Grija şi duioşia pe care le transmite 1:29 Filipenii nu trebuie să uite că este un privilegiu a suferi pentru Cristos şi a crede în dragos­tea. El. 3. Împărtăşirea Duhului. Dr. Griffith John scrie că odată, când a 4. Omenie şi compasiune. 9 fost înconjurat de o gloată de păg­âni, fiind Este clar că apostolul lansează aici un apel bătut, a dus mâna la faţă, consta­tând că este la unitate bazat pe devotamentul co­mun faţă scăldată în sânge. „El a fost cuprins de un de Cristos şi pe posedarea comună a Duhului sentiment de exaltare extraor­dinară, bucurân- Sfânt. Având în vedere toate lucrurile pe care du-se că a fost socotit vred­nic să sufere le au în comun în Cristos, mădularele trupu- pentru Numele Lui“. Nu este oare remarca- lui Său ar trebui să aibă o unitate de scop, bil să observăm că până şi sufer­inţa este afecţiune, acord şi compa­siune. ridicată de creştinism la un rang atât de 2:2 Dacă aceste argumente expuse de înalt? Cu adevărat, până şi „ceea ce pare un Pavel au găsit înţelegere între filipeni, at­unci fleac este cuprins de flăcările nemur­itoare apostolul îi roagă stăruitor, ca pe baza lor, ei când intră în comun­iun­e cu Nemărgin­irea“. să-i împlinească bucuria. Până în acest punct, Crucea conferă dem­nitate şi înnobi­lează. filipenii îi făcuseră multe bucu­rii apostolului. 1:30 Legătura acestui verset cu cel anterior El nu neagă nici o clipă acest lucru, dar acum va fi înţeleasă mai bine dacă adău­găm cuvin- îi roagă să umple paharul bucuriei sale până tele complementare: „întrucât sunteţi angrenaţi la refuz. Acest lucru îl pot realiza având ace- în“: eaşi simţire, dragoste, suflet şi gând. Să însemne asta că toţi creştinii trebuie să Vi s-a dat privilegiul de a suferi pentru Cristos, gândească şi să acţioneze la fel? Cuvânt­ul lui întrucât sunteţi angrenaţi în acelaşi gen de con- Dumnezeu nu face niciodată o ase­menea afir- flict pe care l-aţi văzut la mine, când eram la maţie. Deşi se cuvine să fim de acord în pri- Filipi şi pe care aud că îl duceţi mai departe. vinţa marilor principii de bază ale cred­inţei creştine, este evident că în multe chestiuni III. ÎNDEMNUL LA UNITATE, BAZAT minore va exista un spectru larg de opinii PE PILDA LUI CRISTOS DE SMERE­ diferite. Uniformitatea şi unitatea nu sunt NIE ŞI JERTFIRE (2:1-16) unul şi acelaşi lucru, căci putem avea unitate, fără uniformitate! Deşi s-ar putea să fim de Deşi biserica din Filipi era o pildă în multe acord în chestiuni minore, putem renunţa la privinţe, şi Pavel a avut motive să-i elogieze propriile noastre opinii, atunci când nu este călduros pe sfinţi, exista între ei totuşi un implicat nici un principiu major, în favoarea curent subteran de disensiune. Exista o deose-

Filipeni 789 binelui altora. Ajută-mă pentru alţii să trăiesc, A avea aceeaşi simţire (în engleză: aceeaşi minte) înseamnă a avea gândul sau mintea lui Ca astfel să pot trăi ca Tine. Cristos, a vedea lucrurile cum le-ar vedea El şi a răspunde cum ar răspunde El. A avea – Charles D. Meigs aceeaşi dragoste înseamnă a demonstra aceeaşi dragoste pe care ne-a arătat-o şi Domnul, o 2:5 Să aveţi în voi gândul acesta, care era dragoste ce nu s-a uitat la preţ. A avea acelaşi şi în Cristos Isus. Pavel le va prezen­ta, în suflet (în engle­ză: a fi de acelaşi acord) continuare, filipenilor pilda lui Isus Cristos. Ce înseamnă a lucra împreună în armonie în sco- fel de atitudine a manifestat El? Ce a caracte- pul atingerii unui ţel comun. În fine, a avea rizat comportarea Sa faţă de alţii? Guy King a acelaşi gând înseamnă a acţiona unit, pentru a descris foarte bine gândul – sau mintea – demonstra că mintea sau gândirea lui Cristos Domnului Isus, după cum urmează: (1) mintea este cea care ne călăuzeşte acţiunile. altruistă; (2) mintea jertfitoare; (3) mintea sluji- 2:3 Absolut nimic nu trebuie făcut din toare. Domnul Isus S-a gândit mereu la ambiţie egoistă sau din slavă deşartă, întru­cât alţii.10 aceştia sunt doi dintre duşmanii cei mai mari ai unităţii în rândurile copiilor lui Dumnezeu. El n-a vărsat nici o lacrimă pentru propriile întris- Ambiţia egoistă este dorinţa de a fi numărul unu, indiferent de cost. Iar slava deşartă se tări, ci a sângerat doar de dragul meu. referă la mândrie sau la afişaj, la orgoliu şi aroganţă. Ori de câte ori veţi întâlni oameni – Charles H. Gabriel interesaţi în a-şi aduna în jurul lor o clică sau în a-şi promova propriile lor interese, acolo se 2:6 Când citim că Cristos Isus avea chi- află negreşit germenii disensiunilor şi dezbină- pul lui Dumnezeu, aflăm că El a existat din rilor. Rem­ ediul se găseşte în ultima parte a veşnicia veşniciilor ca Dumnezeu. Asta nu verse­tului: în smerenie fiecare să privească pe înseamnă doar faptul că S-a asemănat cu altul mai presus de el însuşi. Asta nu înseam- Dumnezeu, ci că El este Dumnezeu, în cel nă că trebuie să considerăm că nişte criminali mai adevărat sens al cuvântului. au caracter moral mai bun decât al nostru, ci, Totuşi El n-a socotit ca un lucru de apuc­ at mai degrabă, că trebuie să trăim pentru alţii în să fie deopotrivă cu Dumnezeu. Aici este mod altruist, punând interesele lor mai presus extraordi­nar de important să facem distincţie de ale noastre. Este uşor să citim un îndemn între egalitatea personală şi poziţ­ională cu ca acesta în cuvântul lui Dumnezeu, dar cu Dum­nezeu. Cât priveşte Persoana Sa, Cristos totul altul să apreciem semnificaţia sa adevăra- întotdeauna a fost, este şi va fi egal cu tă şi pune­rea sa în practică. A-i stima pe alţii Dumnezeu, căci Lui I-ar fi imposib­il să renun- şi a-i considera mai buni decât pe noi înşine ţe la aceasta. Dar El nu a con­siderat această este un concept cu totul străin minţii omeneşti. poziţie drept un lucru la care să ţină morţiş. Prin urmare, nu vom reuşi să aplicăm acest Când o lume pierdută a trebuit să fie răs­ principiu divin cu propriile noastre forţe. cumpărată, El a fost gata să renu­nţe la egalita- Numai atunci când suntem umpluţi şi împu­ tea Sa poziţio­nală cu Dumne­zeu – la toate terniciţi de Duhul Sfânt vom putea să-l apli- bucur­iile şi desfătă­rile cerului. El nu le-a căm în practică. consi­derat ca pe ceva de apucat şi reţin­ut, 2:4 Leacul pentru necazurile şi certurile indiferent de îm­pre­jurări. existente între copiii lui Dumnezeu este de a Astfel El a fost dispus să îndure împo­ te preocupa mai mult de interesele altora, trivirea păcătoşilor faţă de El. Dumnezeu Tatăl decât de lucrurile din propria ta viaţă. În sens nu a fost niciodată scuipat şi bătut sau răstig- foarte real, termenul alţii formează cheia aces- nit. În acest sens, Tatăl a fost mai mare decât tui capitol. Doar în măsura în care ne dăruim Fiul – nu mai mare decât Persoana Sa, ci, viaţa în slujirea devotată pentru alţii, ne vom mai degrabă, cu refe­rire la poziţia Sa şi mani- ridica deasupra frămân­tărilor egoiste ale oame- era în care a trăit. Isus a exprimat acest gând nilor. la Ioan 14:28: „Dacă M-aţi iubi, v-aţi bucura că v-am spus: «Mă duc la Tatăl», pentru că Alţii, Doamne, da, alţii, Tatăl Meu este mai mare decât Mine“. Cu Acesta să-mi fie motoul! alte cuvinte, ucenicii trebuiau să se fi bucurat când au aflat că El Se duce acasă, în cer. Cât timp a fost pe pă­mânt, El a fost maltratat şi lepă­dat, aflându-Se astfel în împrejurări mai umile decât Tatăl Său. În acest sens, Tatăl Lui

790 Filipeni a fost mai mare. Dar când S-a întors în cer, Deşi ascunsă, gloria era în continuare prezentă El a fost egal cu Tatăl, atât în împrejurările şi de câteva ori a ieşit la iveală, ca în cazul Sale, cât şi în Persoana Sa, după cum explică Schimbării la Faţă. Nu a existat însă nici o şi Gifford: clipă din viaţa Sa pământească în care El să nu fi posedat toate atributele Dumnezeirii. Astfel, nu natura sau esenţa... ci modul existen­ţei este descris în a doua propoziţie a frazei [„nu a El a pus deoparte divina Lui strălucire, considerat ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeirea ascunzând-o cu un văl de lut. Dumnezeu“]; şi un mod de existenţă poate fi Şi în acea îmbrăcăminte, schimbat cu altul, deşi natura esenţială rămâne Minunata Sa iubire Şi-a etalat-o, neschimbată. Să luăm chiar exemplul of­erit de Refăcând ce, de altfel, niciodată nu pier­duse. Sfântul Pavel, la 2 Cor. 8:9: „Deşi a fost bogat, totuşi, de dragul vostru, El S-a făcut sărac, pentru După cum am arătat, trebuie să fim cu ca voi, prin sărăcia Lui, să deven­iţi bogaţi“. Aici, mare băgare de seamă când explicăm în fiecare caz există o schimb­are a modului de cu­vintele: „S-a dezbrăcat [s-a golit] de Sine“. existenţă, dar nu şi a naturii. Când un om sărac Metoda cea mai puţin riscantă este să lăsăm devine bogat, modul lui de existenţă se schimbă, înseşi cuvintele din verset să ne dea expli­caţia. dar nu şi natura lui ca om. Tot aşa este şi cu El S-a dezbrăcat de Sine, luând chip de rob şi Fiul lui Dumnezeu: de la modul Său de existenţă făcându-Se asemenea oameni­lor. Cu alte bogată şi slăvită, ce era o manifestare adecvată a cuvinte, S-a golit pe Sine, îmbrăcându-Se cu naturii Sale div­ine, El a coborât, de dragul nostru, ceea ce nu avusese în prealabil: umanitatea în ce priveşte viaţa omenească, la modul de Sa. El nu S-a dezbrăc­at de Dumnezeirea Sa, existen­ţă, infinit mai de jos şi mai sărac pe care ci doar S-a detaşat de locul pe care Îl ocupa şi l-a asumat odată cu natura de om.11 în cer – dar şi de acesta doar pentru un timp. 2:7 Ci S-a dezbrăcat de Sine. Imediat se Dacă ar fi fost doar un om, nu ar fi fost ridică, în acest punct, întrebarea: „De ce S-a vorb­a de nici o golire. Căci noi nu ne go­lim dezbrăcat Domnul Isus?“ de faptul că ne-am născut pe lumea ac­easta. Când răspundem la această întrebare, trebu- Dar pentru ca Dumnezeu să poată de­veni Om, ie să fim cu mare băgare de seamă, întrucât a fost nevoie de această detaşa­re sau golire de încercările oamenilor de a defini această „dez- Sine, pe care numai Dumn­ezeu o putea reali- brăcare“ sau, mai precis, „go­lire de Sine“, au za. sfârşit adesea prin a-L deposeda pe Cristos de Luând chip de rob. Întruparea şi viaţa atributele Dumneze­irii Sale. Aşa, de pildă, unii Mântuitorului ar putea fi rezumate în cuvin­tele spun că atunci când Domnul Isus S-a aflat pe minunate de la Ioan 13:4: „Isus... S-a dezbră- pământ, nu a mai dispus de atotştiinţa şi atot- cat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a puternicia Sa. Că nu Se mai afla în toate încins cu el“. Ştergarul sau şorţul este simbo- locurile în orice clipă. Ei susţin că Domnul ar lul slujirii, ce-i caracteriza pe sclavi. Tot aşa fi ren­unţat de bunăvoie la aceste atribute ale Domnul nostru binecuvântat S-a folosit de el, Dumnezeirii, când a luat chip de Om, venind pentru că Isus nu a venit să I se slujească, ci în lume. Unii merg până acolo încât spun că El Însuşi să slujească şi să-Şi dea viaţa ca El a fost supus limitărilor proprii fiinţei umane, preţ de răscumpărare pentru mulţi“ (Mat. că ar fi devenit supus greşeli­lor şi că ar fi 20:28). Dar să ne oprim puţin asupra acestor acceptat opiniile şi miturile care circulau în cuvinte, pentru a relua firul gândurilor din vremea Sa! acest pasaj. Între sfinţii de la Filipi existau Noi respingem categoric asemenea opinii. disensiuni. Pavel îi îndeamnă să-şi însuşească Domnul Isus nu a renunţat la nici unul din modul de a gândi al lui Cristos. Argumentarea atributele Dumnezeirii Sale, când a venit în în acest punct ar consta, pe scurt, din faptul lume. că dacă creştin­ii sunt dispuşi să ocupe locul Ci El a fost şi atunci atotştiitor. umil, de slujire a altora, de dăruire a vieţii în A fost şi atunci omniprezent şi slujba altora, atunci nu vor mai fi certuri. A fost şi atunci omnipotent. Oamenii care sunt dispuşi să moară pentru alţii Ceea ce a făcut El însă a fost să Se dezbrace în general nu se vor certa cu aceştia. de egalitatea poziţională cu Dum­nezeu, învălu- Cristos a existat din totdeauna, dar a venit indu-Şi Dumnezeirea în trupul de carne umană. în lume asemenea oamenilor, respectiv „ca

Filipeni 791 Omul adevărat“. Umanitatea Domnului este la suntem chemaţi să ne înălţăm pe noi înşine, ci fel de reală ca Dumnezeirea Sa. El este să-i slujim pe alţii, pentru ca Dumnezeu să ne Dumnezeul cel adevărat şi Omul cel adevăr­at. poată înălţa, la vremea cuvenită. Ce taină se ascunde în aceste cu­vinte – taină Dumnezeu L-a înălţat pe Cristos, înviin­ pe care nici o minte creată nu va putea s-o du-L din morţi şi deschizând cerurile ca să-L înţeleagă vreodată pe deplin! primească înapoi, pentru ca El să Se aşeze la 2:8 Fiecare secţiune din acest pasaj descrie dreapta Sa – Dumnezeu I-a dat Numele care profunzimea tot mai mare a umilirii preaiubi- este mai presus de orice nume. tului Fiu al lui Dumnezeu. Astfel, nu numai Cercetătorii Scripturilor sunt împărţiţi în că El a fost dispus să lase slava cerului, nu privinţa identităţii acestui nume. Unii spun că numai că S-a dezbrăcat de Sine, luând chip este numele Isus, care conţine şi numele de rob şi devenind Om, ci, după cum citim Iehova. La Isaia 45:22, 23 găsim decretul aici, S-a smerit! Cu alte cuvinte, nu a fost potrivit căruia orice genunchi se va pleca în adâncime la care să nu Se coboar­e El, pentru faţa numelui lui Iehova (Dumnezeu). a putea mântui suflete­le vino­va­te. Binecuvântat Alţii sunt de părere că numele care este fie slăvitul Său nume, în vecii vecilor! mai presus de orice nume ar fi doar o expri- S-a smerit prin faptul că S-a făcut ascul- mare la figurat a locului de maximă suprema- tător până la moarte. Asta e minunat în ochii ţie şi stăpânire din univers. Evident, ambele noştri, că El a ascultat, chiar atunci când interpretări sunt valabile. această ascultare L-a costat însăşi viaţa Sa. 2:10 Dumnezeu a fost atât de mulţu­mit de Ascultător până la moarte îns­eamnă că a lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos, încât a ascultat până la capăt. Cu adevărat El a fost hotărât ca orice genunchi să se plece în faţa Neguţătorul care s-a dus şi a vândut tot ce Lui – şi al fiinţelor din ceruri, şi al celor de avea, pentru a cumpăra mărgăritarul de mare pe pământ şi de sub pământ. Asta nu înseam- preţ (Mat. 13:46). nă că toate fiinţele vor fi mântuite. Cei care Şi încă moarte de cruce. Moartea prin răs- nu-şi pleacă ge­nunchiul de bună voie în faţa tignire a fost cea mai ruşinoasă formă de Lui, acum, vor fi forţaţi să şi-l plece în­tr-o zi. execuţie – comparabilă, într-o anumită măsu­ră, Cei care nu vor să fie împăcaţi în ziua harului deşi mult mai gravă şi mai durer­oasă decât Său vor fi subjugaţi în ziua judecăţii. spânzurătoarea, cu scaunul electric sau camera 2:11 În harul Său nespus de mare, Dom­­ de gazare, pedepse rezervate azi numai în nul a străbătut drumul ce duce de la Betl­ee­m cazul celor găsiţi vinovaţi de omor. Ei bine, la Ghetsimani şi apoi la Golgota. La rân­dul aceasta a fost moartea rezervată Celui care Lui, Dumnezeu Îl va onora cu oma­giu univer- reprezenta Întruchipa­rea perfectă a Cerului, sal şi cu recunoaşterea uni­versală a domniei când a venit pe lume. Lui nu I s-a permis să Sale. Cei care au respins preten­ţi­ile Sale vor moară de moarte naturală, în pat. După cum recunoaşte într-o zi că au fost nec­hibzuiţi, că nu a murit în mod accidental, ci a trebuit să au greşit cumplit şi că Isus din Nazaret este, moară o moarte ruşinoasă, pe cruce. într-adevăr, Dom­nul sla­vei. 2:9 În acest punct intervine o schimbare Înainte de a ne despărţi de acest pasaj bruscă. Versetele anterioare descriu ceea ce a minunat privitor la Persoana şi lucrarea făcut Domnul Isus. El a urmat calea re­nunţ­ării Domnului Isus, trebuie să o spunem din nou de Sine. El nu a umblat după faimă, ci S-a că a fost prilejuit de o problemă mino­ră ce smer­it. s-a ivit la biserica din Filipi. Pavel nu îşi Dar acum atenţia ne este îndreptată spre propu­sese în acest punct să compună un tratat ceea ce a făcut Dumnezeu. Dacă Mântuitor­ul despre Domnul, încercând doar să corecteze S-a smerit pe Sine, şi Dumnezeu L-a înălţat duhul de egoism şi de partidă ce se manifes- foarte sus şi I-a dat Numele care este mai tase la sfinţi. Gândul lui Cristos era ca starea presus de orice nume. Dacă Şi-a plecat lor să se îndrepte. Şi astfel observăm cum genunchii, slujindu-i pe alţii, Dumnezeu a Pavel în orice situaţie Îl aduce pe Cristos. decretat ca orice genunchi să se plece în faţa „Chiar atunci când se ocupă de chestiuni cât Lui. se poate de delicate, de dureroase sau de Ce învăţăminte se desprind pentru filipeni neplăcute“, scrie Erdm­ an, „el ştie să prezinte şi pentru noi din acest pasaj? Întâi, faptul că adevărul în termeni atât de minun­aţi încât drumul către cele de sus pare a fi îndreptat acesta să pară un giuvaier de preţ într-un bul- aici pe pământ în jos, adică spre slujire. Nu găr de ţărână“.12

792 Filipeni 2:12 După ce a prezentat pilda lui Cristos plinire. în culori atât de vii, apostolul este gata acum Din nou, avem aici minunata îngemăna­re a să ofere cititorilor îndemnul ce decurge din elementului divin cu cel uman. Într-un sens, aceasta. noi suntem chemaţi să ne ducem la bun sfâr- Filipenii totdeauna au fost ascultători, şit mântuirea noastră. În alt sens, numai când Pavel era de faţă. Acum, când nu mai Dumnezeu este Cel care ne poate învrednici era între ei, cu atât mai mult se impunea ca ei să facem acest lucru. Noi trebuie să ne facem să ducă până la capăt mân­tuirea lor, cu frică partea, în timp ce Dumnezeu negreşit Îşi va şi cutremur. Din nou, am ajuns la un text face partea. (Dar asta nu se aplică la iertarea din Scriptură asupra căruia există multe incer- păcatelor sau la naşte­rea din nou. Răs­ titudini. De la bun început însă trebuie să cumpărarea este în întreg­ime lucrarea lui precizăm că Pavel nu propagă deloc ideea Dumnezeu. Noi doar credem şi ne însuşim potrivit căreia mântuirea s-ar putea câştig­a prin această răscumpărare.) fapte. În toate scrieri­le sale, el a subli­niat de 2:14 Împlinirea voii Sale, după buna Lui repetate ori că mântu­irea nu se capătă prin plăcere, trebuie să se facă fără cârtire şi fără fapte, ci prin credinţa în Dom­nul Isus Cristos. şovăieli – „nu oricum, ci în mod triumf­ător“. Atunci care este sensul acestui verset? Asta pentru că atitudinea de cârtire şi şovăială 1. O tălmăcire a versetului ar fi aceea că duce la păcate şi mai grave. noi avem datoria de a duce până la capăt 2:15 Abţinându-ne de la cârteli şi cioro­ mântuirea pe care Dumnezeu a aşez­at-o în văieli, noi putem fi fără prihană şi curaţi noi. Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică în dar, (adică sinceri şi fără vicleşug). A fi fără priha- dar noi trebuie s-o transpun­em în practică, nă înseamnă a nu ţi se putea aduce nici un printr-o trăire sfântă. reproş (vezi Dan. 6:4). O persoană fără priha- 2. Mântuirea din acest verset ar putea nă poate păcătui, dar acea persoa­nă va cere însemna rezolvarea problemei cu care se con- iertare, va mărturisi şi va îndrept­a răul comis, fruntau cei de la Filipi, adică certurile şi dezbi- ori de câte ori este posibil. A fi fără prihană nările ce făceau ravagii între ei. Apost­olul le înseamnă aici a fi sincer şi fără dedesubturi. oferă aici remediul. Acum ei aveau datoria să Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie fără aplice remediul, înarmân­du-se cu gândirea lui vină în mijlocul unei generaţii stri­cate şi per- Cristos. Şi astfel ei vor duce până la capăt verse. Prin trăirea unei vieţi neprihănite, copiii mântuirea lor, respectiv, soluţia de rezolvare a lui Dumnezeu strălucesc, ieşind în evidenţă cu dificultăţilor lor. cât este mai mare întunericul din jurul lor. Mântuirea din acest verset nu este mântu- Asta îl determină pe Pavel să-i compare cu irea sufletului, ci izbăvirea de cursele care îl lumini aprinse în bezna nopţii. Cu cât este împiedică pe creştin să facă voia lui mai întunecată noaptea, cu atât mai strălucitoa- Dumnezeu. În mod similar, Vine descrie re va fi lumina. Creştinii sunt lumini sau această mântuire ca fiind actuala experienţă purtători de lumină. Ei nu pot crea lumina, totală de izbăvire de rău. dar pot reflecta slava Domnu­lui, pentru ca alţii Mântuirea are multe sensuri în Noul să-L vadă pe Domnul în ei. Testament. Am remarcat deja că la 1:19 ea are 2:16 Ţinând sus Cuvântul vieţii. Ca sensul de izbăvire din închisoare. Iar la 1:28 lumini, noi strălucim, dar asta nu ne scuteş­te se referă la mântuirea finală a trupuri­lor noas- de datoria de a mărturisi şi prin viu grai. tre de însăşi prezenţa păcatului. În orice situa- Trebuie să existe o mărturie dublă: a vieţii şi ţie, sensul trebuie căutat, cel puţin parţial, în apoi a buzelor noastre. funcţie de context. Noi credem că în pasajul Dacă filipenii vor aduce la îndeplinire aces- acesta mântuirea înseamnă rezolvarea proble- te îndatoriri, apostolul ştie că va avea motive mei care îi tulbura pe fil­ipeni, adică certurile să se mândrească cu ei în ziua lui Cristos. Cu din mijlo­cul lor. alte cuvinte, el se simte răspun­zător nu numai 2:13 Acum Pavel le aminteşte că este să se asigure că sufletele lor vor fi mântuite, posibil ca ei să ducă până la capăt mântuir­ea ci şi ca fiecare om să fie înfăţişat înaintea lui lor, pentru că Dumnezeu este Cel care lucrea- Cristos desăvârşit (Col. 1:28). ză în ei şi voinţa, şi înfăptuirea. Adică Ziua lui Cristos se referă la perioada reve- Dumnezeu este Cel care, de la bun început, nirii Sale şi la judecarea slujirii credin­ciosului pune în noi dorinţa de a face voia Lui. Apoi (1:6, 10). Dacă filipenii vor fi cred­incioşi în El ne dăruieşte şi puterea de a o duce la înde- trudirea lor pentru Domnul, a­tunci lucrul aces-

Filipeni 793 ta se va vedea în ziua aceea, demonstrând că altruism: a lui Timotei şi a lui Epafrodit. slujirea lui Pavel nu a fost în zadar. Apostolul speră să-l poată trimite pe Timotei la Filipi, în viitorul apropiat, pentru ca IV. PILDA DE IMITARE A LUI CRIST­ OS, acesta să fie îmbărbătat de veştile privitoare la DATĂ DE PAVEL, TI­MOT­ EI ŞI ei. EPAFRODIT (2:17-30) 2:20 Printre însoţitorii lui Pavel, Timo­tei ocupa un loc unic datorită grijii sale altruiste În pasajul anterior, Pavel L-a înfăţişat pe pentru starea spirituală a filipenilor. Pe nimeni Domnul Isus ca pilda supremă de smere­nie. altul nu-l putea trimite Pavel cu aceeaşi Întrucât unii ar fi ispitiţi să spună: „Da, dar El încreder­e. Ce recomandare înaltă, pentru o este Dumnezeu, iar noi doar nişte muritori de persoană atât de tânără ca Timotei! rând“, Pavel prezintă acum trei exemple de 2:21 Ceilalţi se angrenaseră în oceanul oameni care au etalat gân­direa lui Cristos – el propriilor interese, fiind copleşiţi de grijile însuşi, Timot­ei şi Epafro­dit. Dacă Cristos este acestei vieţi, nemaiavând timp pentru lucrur­ile soarele, atunci aceştia trei sunt luni, ce reflectă lui Isus Cristos. Oare nu este acesta un mesaj gloria soare­lui, lumini radiind într-o lume întu­ foarte nimerit pentru noi, cei de azi, care trăim necată. atât de robiţi de casele noastre, de frigide­rele, 2:17 Apostolul recurge la o ilustraţie de televizoarele şi de cele­lal­te lucruri ale minun­ată pentru a descrie slujirea filipenilor şi noast­re? (vezi Luca 8:14) a lui însuşi, împrumutând o imagine din prac- 2:22 Timotei este copilul apostolului în tica atât de comună la evreii şi chiar la păgâ- credinţă, cel care şi-a îndeplinit rolul cu a­dev­ă­ nii din vrem­ ea aceea, respectiv turnarea unei ra­tă credincioşie. Ei îi cunoşteau ca­racterul ofrande de băutură sau libaţiuni peste jertfa dovedit – adevărata lui valoar­e, faptul că, adusă. după cum un fiu îşi slujeşte tatăl, tot aşa şi Filipenii sunt cei ce aduc jertfa – spun­e Timotei l-a slujit pe Pavel în lucrarea de pro- Pavel. Iar jertfa este însăşi credinţa lor. Pa­vel povăduire a Evangheliei. însuşi este ofranda de băutură. Cu al­te cuvinte, 2:23, 24 Pentru că Timotei s-a dovedit pe el ar fi fericit să fie turnat, prin mar­tiraj, ca sine în aşa manieră, Pavel a sperat să-l poată ofrandă de băutură peste jertfa şi slujirea cre- trimite la filipeni de îndată ce va fi aflat rezul- dinţei lor, cum arată şi Wil­liams: tatul apelului înaintat de el Ceza­rului. Negreşit acesta e sensul sintagmei folosite de apostol: Apostolul compară jertfirea de sine şi ener­gia de îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua filipenilor cu propria sa jertfire şi energ­ie, prea- lucrurile cu mine. El speră că apelul lui va m­ărindu-le pe ale lor şi minimaliz­ându-le pe ale avea câştig de cauză şi, prin urmare, va fi eli- sale. Şi filipenii, şi Pavel îşi jertfeau viaţa întru berat, pentru a-i putea vizita din nou pe fili- propăşirea Evangheliei, dar apos­tolul consideră peni. acţiunea lor drept jertfa cea mare, iar a lui doar 2:25 În continuare vedem gândirea lui o ofrandă de băutură, turnată peste această jertfă. Cristos în Epafrodit. Nu putem şti dacă este Astfel, prin interm­ ediul acestui limb­aj figurat, de vorba de aceeaşi persoană ca Epafras din toată frumuse­ţea, apostolul abordează tema posi- Coloseni 4:12. Un lucru ştim, că Epa­fras locu- bilei sale treceri în veşnicii, prin moartea de ia la Filipi şi era solul adunării de acolo. martir.13 Pavel îl defineşte în următorii termeni: (1) fratele meu (2) tovarăşul meu de lucru şi Dacă acesta-i va fi sfârşitul pe acest (3) de luptă. Primul titlu se referă la afec­ pământ, apostolul nu are nici un regret, ci ţiune, al doilea la muncă grea, iar al treilea la numai bucurie. conflict. Epafras era un om care era capabil să 2:18 Din aceeaşi pricină, filipenii trebu­ie să lucreze cu alţii, aceasta fiind neîndoios o trăsă- se bucure împreună cu Pavel. Ei nu trebuie să tură esenţială din viaţa şi slujirea creştină. Una privească posibilitatea martiriului lui Pavel ca pe este ca un credincios să lucre­ze independent, o nenorocire, ci trebuie să-l felicite pentru că dirijând singur cursul tutu­ror lucrărilor, şi alta are parte de o intrare atât de triumfăto­are în este ca un credincios să adopte lucrarea mult patria ce­reasc­ă. mai dificilă, de conlucrare cu alţii, de a fi 2:19 Până în acest punct, Pavel a citat „vioa­ra a doua“, de a nu se împotrivi deo­ două pilde de iubire jertfitoare – a Dom­nului sebiri­lor individuale, de a-şi subordona proprii- şi a lui. Ambii au fost gata să se jertfească le dorinţe şi opinii binelui colectiv. Să fim, până la moarte. Mai rămân două pilde de

794 Filipeni prim urmare, con­lucrători şi co-ostaşi! aibă întristare peste întristar­ e. Apostolul avu- În plus, Pavel îl defineşte drept: trimi­sul şi sese parte de destulă întristare în legătură cu slujitorul vostru pentru nevoile mele – oferin- întemniţarea sa. Dacă Epafrodit ar fi murit, du-ne prilejul de a cunoaşte altă faţetă a per- întristarea lui ar fi sporit şi mai mult. sonalităţii sale, anume dis­ponibilitatea de a se 2:28 Acum, după ce Epafrodit s-a însă­ angaja în munca aşa-zisă „de jos“. Mulţi nătoşit atât de frumos, Pavel l-a trimis înapoi oameni din vremea noastră vor să execute cu şi mai multă bucurie, ştiind că filipenii se doar munci plăcute, ocupând doar funcţii vor bucura să-l aibă din nou printre ei pe publice, cu mare vază. Ce recunoştinţă trebuie preaiubitul lor frate. Asta avea darul să micşo- să manifestăm faţă de cei ce-şi fac însă dato- reze întristarea lui Pavel. ria, cuminţi şi liniştiţi, de cele mai multe ori 2:29 Nu numai că filipenii îl vor primi pe în obscuritat­e! Efectuând această muncă grea, Epafrodit cu bucurie, dar îl vor şi stima pe Epafrodit s-a smerit pe sine. Dar Dumnezeu acest om scump al lui Dumnezeu. Este o l-a înălţ­at, consemnându-i slujirea plină de mare demnitate şi un privilegiu deosebit să fii credin­cioşie la Filipeni capitolul 2, pentru ca angajat în slujirea Domnului. Sfinţii trebuie să toate generaţiile viitoare să poată lua cunoştin- acorde preţuire celor angajaţi în această slujbă, ţă de ea. chiar atunci când aceştia sunt oameni din 2:26 Sfinţii îl trimiseseră pe Epafrodit să-i anturajul lor, cu care se cunosc foarte bine. fie de ajutor lui Pavel – ceea ce a în­semnat 2:30 Aşa cum s-a arătat înainte, boala lui efectuarea unui drum de 1.126 km. În conse- Epafrodit a fost legată direct de slujirea lui cinţă, solul credincios s-a îmbolnăvit foarte neobosită pentru Cristos. Acest lucru preţuieşte tare, fiind pe moarte. El s-a îngrijorat foarte foarte mult în ochii Domnului. Este mai bine mult, nu atât pentru el însuşi, cât la gândul că să te consumi pentru Cristos, decât să rugi- sfinţii ar putea afla, reproşându-şi astfel că l-au neşti pentru El. Mai bine să mori în slujba lui trimis într-o călătorie atât de primejdioasă. Isus, decât să fii trecut în rândul statisticilor Negreşit în Epafrodit vedem „o inimă altruistă celor care mor răpuşi de diverse boli sau acci- prin excelenţă“. dente. Mulţi creştini au obiceiul neinspirat de a Sugerează oare sintagma: „ca să împli­ discuta la nesfârşit despre bolile şi opera­ţiile nească ce lipsea slujbei voastre pentru mine“ prin care au trecut. De cele mai multe ori faptul că filipenii l-ar fi neglijat pe Pavel şi că, acest lucru e un simptom al a unor păcate ce prin urmare, Epafrodit, ar fi făcut ceea ce tre- ţin de manifestările eului: compă­timire de sine, buia să facă ei înşişi? Nu pare verosimilă preocupare de sine şi afişare de sine! această explicaţie, întrucât tocmai sfinţii de la 2:27 Epafrodit fusese bolnav şi foarte Filipi au fost aceia care l-au trim­ is, din capul aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut locului, pe Epafrodit la Pavel. milă de el. Acest pasaj ne este de mare folos Noi credem că „ceea ce lipsea slujbei“ se prin faptul că aruncă lumină asupra temei referă la incapacitatea lor de a-l vizita pe vindecării divine: Pavel în persoană, datorită distanţei mari care 1. Mai întâi de toate, boala nu este întot- îi despărţea de Roma. În loc să-i mus­tre, deauna rezultatul păcatului. Avem aici un om apostolul se mulţumeşte doar să afirme că care s-a îmbolnăvit în cursul îndeplin­irii cu Epafrodit a făcut, în calitate de repre­zentant al credincioşie a îndatoririlor sale (vezi v. 30), lor, ceea ce nu putuseră face ei în persoană. „Căci pentru lucrul lui Crist­os a fost el V. AVERTISMENTUL ÎMPOTRIVA aproape de moarte“. 2. În al doilea rând, aflăm că nu este întot- ÎNVĂŢĂTORILOR FALŞI (3:1-3) deauna voia lui Dumnezeu să vindece instan- 3:1 Spunând: Încolo, fraţii mei (în en­gleză: taneu şi miraculos. Se pare că boala lui „În fine...) nu înseamnă că Pavel e pe punctul Epafrodit a fost de lungă durată, iar refacerea de a-şi încheia epistola. Sensul literal al terme- sa treptată (vezi şi 2 Tim. 4:20; 3 Ioan 2). nului, care apare din nou la 4:8, este: „Cât 3. În al treilea rând, aflăm că vindecarea priveşte celelalte...“ este un gest de îndurare din partea lui Dum­ El îi îndeamnă să se bucure în Domnul. nezeu, iar nu un lucru pe care să-l putem Creş­tinul poate găsi întotdeauna bucurie a­de­ pretinde automat de la El, ca pe un drept. vărată în Domnul, indiferent în ce îm­pre­jurări Pavel adaugă că Dumnezeu a avut milă nu s-ar afla. „Sursa tuturor cântărilor sa­le se află doar de Epafrodit, ci şi de el în­suşi, ca să nu sus în cer“. Nimic nu poate a­fecta bucuria lui,

Filipeni 795 decât dacă mai întâi l-ar pu­tea deposeda de Insistând asupra actului circumciziei, aceşti Mântuitorul său. Or, ac­est lucru este imposibil. învăţători dădeau frâu liber firii vechi, nerecu- Fericirea naturală e afecată de durere, de întris- noscând că aceasta fusese răstignită pe cruce. tare, de boli, de săr­ăcie şi de tragedii. Dar Pavel îi numeşte mutilatori ai cărnii, care nu bucuria creştin­ă se ridică cu mult peste toate făceau distincţie între ceremonie şi sensul talazurile vieţii. Dov­ada acesteia o găsim în ascuns pe care îl exprima. acest îndemn lansat de Pavel din închisoare. 3:3 În contrast cu aceştia, Pavel afirmă că Putem primi fără re­zerve sfaturi de la un ase- noi (credincioşii adevăraţi) suntem circumci- menea om! zia – nu cei ce s-au întâmplat să se nască din Lui nu-i este greu să se repete faţă de fi­­ părinţi evrei, nici cei ce au fost circumcişi în lipeni, întrucât ştie că este spre binele lor. Dar mod fizic, ci cei ce îşi dau seama că firea cum se repetă? Revine el la sintagma an­­ veche (carnea) nu este de nici un folos, că terioară, în care îi îndemna să se bucure în omul nu poate face nimic, prin eforturile pro- Domnul? Sau repetiţia se referă la verse­te­le­ prii, pentru a câşti­ga aprobarea lui Dumnezeu. următoare, în care îi previne cu privire la peri- Apoi Pavel enu­meră trei elemente care îi colul iudaizatorilor? Noi credem că var­­ianta caracterizează pe cei din categoria adevăratei din urmă este cea valabilă. De trei ori în ver- circumcizii: setul 2 el foloseşte termenul „Păz­iţ­i­-vă“. Lui 1. Ei se închină lui Dumnezeu prin Duhul. nu-i este greu să recurgă la ac­eastă repetiţie, Adică închinarea lor este duhovnic­ească, iar nu ce pentru ei este o pavă­ză bună. una bazată pe ceremonii. Adevăratul înc­hinător 3:2 Ei trebuie să se păzească de câini... de pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu prin cre- lucrătorii răi şi de mutilare. Toate trei sintag- dinţă, vărsându-şi toată iubirea, lauda, adorarea mele se referă probabil la acelaşi grup de şi omagiul inimii sale înaintea Lui. Pe de altă oameni: la învăţătorii falşi, care căutau să-i parte, închinătorul suf­letesc este preocupat de supună pe creştini legilor iudaismului, propo- clădiri frumoase, de mobilierul ecleziastic, de văduind că neprihănirea se poate obţine prin ceremoniile fastuoase, de odăjdiile preo­ţeşti şi păzirea legii şi prin datini. de tot ce animă emoţiile. Mai întâi, ei erau câini. În Biblie câinii 2. Cei ce aparţin adevăratei circumcizii se sunt animale necurate. Termenul era folosit de bucură (sau se laudă) în Cristos Isus. Numai evrei când se refereau la neevrei! În ţările din El este temelia laudei lor. Ei nu se laudă cu răsărit câinii erau fiinţe lipsite de adăpost, care ei înşişi sau cu realizările lor, nici cu fondul umblau liberi pe străzi, cule­gând hrana din cultural din care provin şi, desi­gur, nu se gunoaiele pe care le puteau găsi. Aici Pavel laudă cu credincioşia îndeplinirii sacramente- răstoarnă imaginea, apli­când-o la acei învăţă- lor. tori iudei falşi care căutau să corupă biserica. 3. Ei nu se încred în firea veche. De la Ei erau cei ce trăiau în afară, încercând să-şi bun început, ei nu cred că pot fi mântuiţi prin întemeieze existenţa pe ritualuri şi ceremonii. eforturile fireşti, nici că firea veche ar putea în Ei „culeg­eau firimiturile, când, de fapt, ar fi vreun fel să le păstreze mântuirea. Ei nu putut să se aşeze la un ospăţ“. aşteaptă nimic bun de la firea lor adamică şi, În al doilea rând, ei erau lucrători răi. prin urmare, nu sunt dezamăgiţi când constată Susţinând că erau credincioşi adevăraţi, ei au că aceasta nu are nimic bun să le ofere! fost primiţi în rândurile creştinilor, la părtăşia VI. MOŞTENIREA LUI PAVEL ŞI lor, după care au început să răspân­dească învăţături greşite. Rezultatele lucrării lor nu RE­ALIZĂRILE SALE – LA CARE A puteau fi decât rele. RENUNŢAT DE DRA­GUL LUI Apoi Pavel îi numeşte mutilarea. Este un CRIST­OS (3:4-14) termen sarcastic, prin care este descrisă atitudi- 3:4 Negreşit un zâmbet va fi apărut pe nea lor faţă de circumcizie. Negreşit aceşti buzele lui Pavel, când s-a gândit cum oame­nii învăţători falşi insistau ca o persoană să fie aceştia se laudă cu avantajele şi realizăr­ile lor circumcisă, pentru a putea fi mântu­ită. Dar ei pământeşti. Dacă ei au găsit cu cale să se nu se refereau decât la actul fizic al circumci- laude, atunci Pavel are şi mai multe motive să ziei, nefiind preocupaţi de înţele­sul ei spiritual. se laude! În următoarele două versete, el arată Circumcizia simbolizează moartea faţă de firea că şi din acest punct de vedere el posedă veche. Înseamnă că pretenţiile naturii cărnii nu acele înzestrări naturale cu care oamenii se mai au voie să domnească în viaţa noastră.

796 Filipeni laudă de obicei. „El pare să fi aparţinut orică- cat­egoria câştiguri a trecut un singur cuvânt: rei aristocraţii care animă visurile şi aspiraţiile Cristos. Cu alte cuvinte, toate avantajele apa- oamenilor“. rente nu sunt decât pierderi, când sunt puse Referitor la aceste două versete, Arnot are alături de comoara pe care o găsise în Cristos. următoarele de spus: „Aici se face inventarul El le-a considerat pe toate o pierdere pentru tuturor bunurilor cu care se laudă fariseul plin Crist­os. Guy King spune: „Toate câştigurile de neprihănire proprie, căruia îi place să-şi financiare, intelectuale, morale şi religioase – etaleze zdrenţele sale murdare, expunându-le toate acestea nu sunt câştiguri dacă le punem privi­rilor tuturor“. alături de Marele Câştig“.14 Observaţi că Pavel evidenţiază aici: mân- Atâta timp cât el se încredea în aceste dria fondului etnic (v. 5a); mândria ortodo­xiei lucruri, nu putea fi mântuit. Dar de îndată ce (v. 5b); mândria activit­ăţii (v. 6a); mândria a fost mântuit, ele nu au mai avut nici o moralei (v. 6b). însemnătate pentru el, întrucât acum a văzut 3:5 Iată, dar, lista avantajelor naturale şi gloria Domnului, faţă de care toate celelalte fireşti pe care le poseda Pavel: glorii erau jalnice şi palide. circumcis a opta zi – era iudeu din naşte- 3:8 Venind la Cristos ca să fie mântuit, re, nu işmaelit sau convertit la iuda­ism. Pavel a renunţat la toate lucrurile şi le-a din neamul lui Israel – membru al popo- socotit fără valoare când sunt puse alături de rului ales al lui Dumnezeu. excelenţa cunoaşterii lui Cristos Isus, din seminţia lui Beniamin – seminţie con- Domnul lui. Excelenţa cunoaşterii este siderată fruntaşă şi aristocratică (Jud. 5:14), modul în care se exprimă în limba ebraică care a dăruit Israelului primul său rege. ideea de cunoaştere supremă sau cunoaşter­ea evreu dintre evrei – el aparţinea acelui care întrece orice cunoaştere. segment al naţiunii care şi-a păstrat limba, Fondul etnic, naţionalitatea, cultura, presti- tradiţiile şi datinile. giul, educaţia, religia, realizările person­ale – la în ce priveşte legea, fariseu – fariseii toate acestea apostolul a renunţat definitiv, rămăseseră ortodocşi în convingerile lor, pe nemailăudându-se cu ele. Ba mai mult, le-a când saducheii renunţaseră la doctrina învierii. socotit gunoaie, pentru ca să-L poată câştiga 3:6 în ce priveşte râvna, prigonitor al pe Cristos. Bisericii – Pavel crezuse sincer că face o Deşi în versetul de faţă şi în cel următ­or, slujb­ă pentru Dumnezeu când a încercat să Pavel foloseşte timpul prezent, el face o privi- elimine „secta“ creştinilor. Căci el vedea în re retrospectivă, examinând converti­rea sa. aceasta o ameninţare la adresa propriei sale Pentru a-L câştiga pe Cristos, el a trebuit să religii, prin urmare, considerând că este nevoie întoarcă spatele lucrurilor pe care fusese învă- s-o extermine. ţat din fragedă pruncie să le preţuiască. Dacă cu privire la dreptatea care este prin lege, dorea să-L câştige pe Cristos, atunci trebuia fără vină – asta nu poate însemna că Pavel să-şi ia rămas bun de la religia mamei sale, păzise legea cu desăvârşire, căci el mărturiseş- de la moştenirea tatălui său şi de la propriile te la Romani 7:9, 10 că nu a reuşit să facă sale realizări, cum a şi procedat, de altfel, acest lucru. El afirmă doar că a fost fără vină, Pavel, renunţ­ând complet la legăturile sale cu nu fără păcat. Nu putem conchide decât că iudaismul, ca nădejde a mântuirii. Procedând atunci când Pavel a încălcat vreo parte din astfel, apostolul a fost dezm­ oşt­enit de rudele lege, el a avut grijă să aducă jertfa cerută. Cu sale, repudiat de foştii lui prieteni şi prigonit alte cuvinte, a fost minuţios în respectarea de concetăţenii săi. El literalmente a suferit „literei“ reguli­lor proprii iudaismului. pierderea tuturor lucrurilor când a devenit creş- Astfel, cât priveşte naşterea sa, moştenir­ea, tin. descendenţa, ortodoxia convingerilor, râvna şi Întrucât în versetul 8 se foloseşte timpul neprihănirea personală, Saul din Tars era un prezent, s-ar putea înţelege că Pavel încă căuta om remarcabil. să-L câştige pe Cristos. În realitate, el Îl câşti- 3:7 Dar acum citim despre actul de extra- gase pe Cristos când L-a recunoscut prima ordinară renunţare la care a recurs apostolul. oară ca Domn şi Mântuitor al său. Dar timpul Avem aici ceea ce s-ar putea numi bilanţul prezent indică faptul că aceasta continuă să fie activelor şi pasivelor lui Pavel. Pe de o parte, atitudinea sa – anume că încă socoteşte toate el enumeră elementele menţionate mai sus, celelalte lucruri un gunoi, când le pune alături lucrurile care îi fusese­ră un câştig. Iar în de valoarea cunoaşterii Domnului Isus. Marea

Filipeni 797 dorinţă a inimii lui este ca Cristos să-i fie moartea şi învierea nu sunt luate textual, ci câştigul lui. Nu aurul, nici argintul, nici reputa- figurat, susţinându-se că ar reprez­enta nişte ţia religioasă, ci numai Cristos! experienţe duhovniceşti, respec­tiv suferinţe 3:9 Şi să fiu găsit în El. Iarăşi s-ar pu­tea mentale, moartea faţă de pret­enţiile eului la deduce de aici că Pavel căuta mai dep­arte să modul figurat şi trăirea mentală a vieţii înviate, fie găsit în Cristos. Dar el nu face altceva etc. Noi însă dorim să subliniem că pasajul decât să privească în trecut la extra­ordina­ra trebuie luat în sens literal. Pavel afirmă că decizie cu care a fost con­fruntat înainte de a doreşte să trăiască aşa cum a trăit Cristos. A fi mântuit. Era el dispus să renunţe la prop­riile suferit oare Isus? Da, a suferit. Atunci şi Pavel sale eforturi de a dobân­di mântui­rea, punându- vrea să sufere. Oare n-a murit Isus? Ba da. şi, în schimb, încred­erea în Cristos? El făcuse Atunci şi Pavel vrea să moară moarte de mar- această opţiune. Renunţ­ase la toate celelalte cu tir în slujba lui Cristos. A înviat Cristos din scopul de a fi găsit în Cristos. În clipa în care morţi? Desigur că a înviat. Deci şi Pavel vrea a crezut în Dom­nul Isus, s-a si­tuat pe o pozi- să învie, căci el şi-a dat seama că robul nu ţie total diferită înaintea lui Dumne­zeu. Nu este mai presus de Stăpânul lui. Astfel, el mai era văzut acum ca un copil al păcătosului dorea să-L urmeze pe Cristos în suferinţele, Adam, ci era privit ca fiind în Cristos, bucu- moartea şi învierea Sa. El nu spune că toţi rându-se de toată favoarea de care se bucură trebuie să adopte punctul lui de vedere, doar Domnul Isus înaintea lui Dumnezeu Tatăl. că în ce-l priveşte pe el, nu poate exista altă Tot aşa el a renunţat la zdrenţele murd­are cale. ale propriei sale neprihăniri, pe care căutase Ca să-L cunosc pe El. A-l cunoaşte pe El s-o obţină prin respectarea legii, alegând, în înseamnă a dobândi o cunoaştere practi­că, de schimb, neprihănirea lui Dumn­ ezeu, care zi cu zi, a Sa, într-un mod atât de intim încât este dăruită tuturor celor ce-L primesc pe chiar apostolul să devină mai cristic. El doreş- Mântuitorul. Neprihănirea de aici este te ca viaţa lui Cristos să se reproducă în el. des­crisă în termenii unei haine sau aco­ Şi puterea învierii Lui. Puterea care L-a perământ. Omul are nevoie de neprihăn­ire înviat pe Domnul din morţi este pre­zenta­tă în pentru a putea sta înaintea lui Dumne­zeu, Scriptură drept cea mai mare mani­festare de beneficiind de bunăvoinţa Sa. Dar omul nu forţă pe care a văzut-o vreodată univers­ul (Ef. poate produce această neprihănire. Prin urma- 1:19, 20). Se părea că toate hoardel­e răului erau re, Dumnezeu dăruieşte propria Sa neprihă- hotărâte să ţină trupul lui Cristos în mormânt. nire celor care Îl primesc pe Fiul Lui ca Puterea nemărginită a lui Dumne­zeu a înfrânt Domn şi Mântuitor. „El (Dumn­ezeu) L-a făcut însă această arma­tă infernală, înviindu-L pe pe El (pe Cristos) care n-a cunoscut nici un Domnul Isus din morţi, a treia zi. Aceeaşi păcat să fie păcat pentru noi, pentru ca noi să putere este pusă la dispoziţia tuturor credincio- putem deveni neprihă­nirea lui Dumnezeu în şilor (Ef. 1:19), pentru ca aceştia să şi-o însu- El“ (2 Cor. 5:21). şească prin credinţă. Pavel reliefează ambiţia sa Din nou am dori să subliniem că verse­tele de a cunoaşte experienţa acestei puteri în viaţa 8 şi 9 nu sugerează deloc faptul că Pavel nu şi mărturia lui. ar fi primit deja neprihănirea lui Dumnez­eu. Şi părtăşia suferinţelor Lui. E nevoie de Dimpotrivă, ea a devenit com­ oara lui, atunci tărie divină pentru a suferi pentru Crist­os. De când a fost născut din nou pe drumul aceea, puterea învierii Lui este aşezată înain- Damascului. Se foloseşte timpul prezent doar tea părtăşiei suferinţelor Lui. pentru a sublinia că rezultatele acestui eveni- În viaţa Domnului, suferinţa a precedat glo- ment crucial au continuat să se mani­feste până ria. Tot aşa trebuie să fie şi în viaţa lui Pavel. în momentul când Pavel scria aceste cuvinte, El trebuie să aibă parte de suferin­ţele lui când Pavel, desigur, continua să creadă că Cristos. El şi-a dat seama că în suferinţele sale Cristos este cu mult mai de preţ decât orice nu va fi nici o valoare ispăşitoare cum a fost în lucru la care a renunţat el. cazul suferinţelor lui Cristos, dar mai ştia şi 3:10 Citind acest verset, ajungem la emo- aceea că ar fi fost nepotrivit ca apostolul să ţia supremă din viaţa apostolului, pe care F. trăiască în lux şi în confort, într-o lume în care B. Meyer o numeşte „Căutarea sufletului după Domnul său fusese respins, biciuit şi răstignit, Cristosul personal“. aşa cum arată Jowett: „El nu s-a mulţumit să De cele mai multe ori pasajul acesta este se înfrupte din triumful Muntelui Măslinilor, ci tratat în mod spiritualizat, adică sufe­rinţele, a dorit să aibă parte şi din cumplita sfâşiere

798 Filipeni sufletească, glaciala zbuciumare şi singură­tate a Cun­oaştem noi multe despre păr­tăşia Lui în acest Ghetsi­man­e­lui“.15 fel? Nu există doi Cristoşi – un Cristos comod Fiind făcut asemenea morţii Lui. După pentru creştinii comozi şi un Cristos suferind şi cum am arătat anterior, de obicei aceste cuvin- truditor, pentru credinc­ioşii de excepţie. Ci există te sunt interpretate în sensul că Pavel dorea să un singur Crist­os. Sunt­em noi dispuşi să rămâ- trăiască viaţa răstignită, să moară practic faţă nem în El, dând astfel roadă?17 de păcat, de eul propriu şi faţă de lume. Dar noi credem că o atare interpretare goleşte ver- În fine, C. A. Coates spune: setul de forţa sa extraordinară. Desigur, verse- tul are şi sensul acesta, dar înţelesul lui e mult Cunoaşterea lui Cristos în slavă a fost dorinţa mai profund. Pavel era un adept pasionat al su­premă a inimii lui Pavel. Or, această do­rinţă nu Celui care a murit pe crucea Calvarului. Nu putea exista fără să fi produs şi dorul nes­tins de numai atât, însă el a fost prezent atunci când a fi cu El acolo unde se află Cristos. De aici primul martir al bisericii creştine şi-a dat viaţa. urmează că inima care arde de dor pent­ru De fapt, a fost complice la asasinarea acestuia! Domnul se îndreaptă instinctiv spre căr­area prin Noi credem că Pavel a fost realmente dor­nic care El a atins acel loc din slavă, dor­ind din să-şi verse viaţa pentru Domnul, într-o manieră răsput­eri să I se alăture prin aceeaşi că­rare pe similară cu a lui Ştefan, deoarece poate i-ar fi care a păşit şi El. Inima întreabă: „Cum a ajuns fost ruşine să-l întâlnească pe acesta în cer, El la acea slavă? Oare prin în­viere? Dar oare dacă ar fi ajuns acolo pe o cale mai uşoară învierea Sa n-a fost precedată de suferinţe şi decât aceea a martirajului, cum subliniază şi moarte?“ La care inima răspun­de: „Nimic nu Jowett: mi-ar face mai mare plăcere de­cât să mă alătur Lui, în slava învierii, pe a­ceeaşi cale care L-a dus Mulţi creştini se mulţumesc cu eforturi din pe El acolo“. Acesta e duhul de martir. Pavel care lipseşte „vărsarea de sânge“. Ei renunţă la dorea să păşească cu paşi de martir pe cărarea lu­cruri de care se pot lesne lipsi. Darurile lor sufe­rinţelor şi a morţ­ii, pentru ca să ajungă la sunt lucruri de care se pot detaşa, renunţarea la înviere şi la slavă prin aceeaşi cale pe care a ele nepresupunând nici o vărsare de sânge. Ei se ajuns acolo şi Bin­ecuvântatul [Mânt­uitor], care i-a angajează în jertfire, atâta timp cât aceasta nu câştigat i­nim­ a.18 atinge viaţa; când însă se cere un lucru vit­al, ei se fac nevăzuţi. Creştinii aceştia sunt prim­ ii la 3:11 Din nou aici suntem confruntaţi cu o toate intrările triumfale, fiind dispuşi să con­tribuie chestiune de interpretare. Trebuie să luăm ver- cu câţiva bănuţi la înfrumuseţări fi­zi­ce, cum ar fi setul acesta textual, sau trebuie să-l spirituali- niscaiva lozinci, câteva ramuri de fi­nic, etc. Dar zăm? S-au propus diverse interpret­ări, pe care când strigătele de „Ura!“ şi „Osana“ se prefac în le rezumăm mai jos: murmure îndârjite şi amen­inţări colţoase, la ori- 1. Pavel nu era sigur că va fi înviat din zont prefigurându-se Calv­arul, aceştia se fac morţi. Prin urmare, se străduia cu toate ener­ numaidecât nevăzuţi, retrăg­ând­u-se în locuri adă- giile să-şi asigure partea la înviere. Desigur, o postite. atare interpretare este total neverosimilă! Pavel Iată însă un apostol care anticipează cu întotdeauna a crezut că învierea se capătă prin bu­curie această cerinţă supremă, de import­anţă har, iar nu prin faptele săvârşite de om. În cruc­ială. Ba, chiar pare supărat pe încetineala cu plus, el şi-a exprimat, cu altă ocazie (2 Cor. care se consumă energia lui sângerândă în slujba 5:1-8) încrederea deplină că va avea parte de intereselor împărăţiei, dorind să-şi verse pe de-a- înviere. ntregul această energie [pentru Dom­nul]!16 2. O altă interpretare afirmă că Pavel nu s-ar referi aici la învierea fizică, ci la dorin­ţa Pe aceeaşi temă, Hudson Taylor scrie de a trăi viaţa asociată cu învierea aici pe următoarele: pământ. După câte se pare este interpretarea predilectă a celor mai mulţi comentatori. Este necesar să ne dăruim pe noi înşine pentru 3. Conform acestei interpretări, Pavel s-a viaţa lumii... Rodnicia presupune purtarea cruc­ii. referit la învierea fizică, dar nu şi-a exprim­ at „Dacă un grăunte de grâu nu cade în păm­ ânt şi îndoiala cu privire la faptul că va avea parte nu moare, rămâne singur“. Ştim că Dom­nul Isus de ea. Mai degrabă, el a spus că nu-i pasă de a devenit rodnic – nu doar prin purt­area crucii suferinţele prin care va trebui să treacă în Lui, ci şi prin moartea Sa pe a­ceastă cruce. drum spre această înviere, ci era dispus să

Filipeni 799 îndure grele prigoane şi încerc­ări, dacă până să se adâncească în el. să ajungă la înviere drumul său trebuia să 3:13 Omul acesta, care învăţase să fie treacă prin acestea. Sintagma: „ca să ajung cu mulţumit cu orice lucruri materiale de care orice chip, dacă voi putea“ nu exprimă neapă- avea parte (4:11), nu putea, în schimb, să rat îndoiala (vezi Fapte 27:12; Rom. 1:10; ajungă niciodată la poziţia în care să consi­dere 11:14), ci dorinţa arzătoare sau perspectiva că nu mai e loc pentru înaintare du­hovnicească. care-l determină pe Pavel să nu ia în seamă Cu alte cuvinte, cum am spune noi azi, el nu cât îl va costa ca să ajungă acolo. se considera un reali­zat. Ce face Pavel, atunci? Noi suntem de acord cu a treia interpre­ Răspunsul: tare. Apostolul dorea să se conformeze lui Una fac. Pavel era un om cu un scop pre- Cristos. Or, întrucât Cristos suferise, murise şi cis în viaţă, dominat de o singură viziu­ne, de fusese înviat din morţi, Pavel nu-şi dorea alt­ o singură ambiţie, asemănându-se, în această ceva pentru sine. Tare ne este teamă că do­rinţa privinţă, cu David, care a spus: „Un lucru noastră de a avea parte aici de o viaţă de doresc de la Domnul“. confort, lux şi tihnă adesea ştirbeşt­e tăişul Uitând ce este în urma mea – prin care se unora din versetele pe care le citim în Biblie. înţelege nu numai păcatele şi eşecu­rile lui, ci Oare nu ne-am situa însă pe un te­ren mai şi privilegiile, realizările şi succe­sele vieţii sigur dacă am lua aceste versete la justa lor pământeşti, pe care le-a descris la începutul valoare – adică în mod literal, cum sunt pre- acestui capitol, ba chiar şi izbânz­ile sale zentate – dacă nu există în Biblie alte versete duhovniceşti. care să ne împiedice să le interpretăm astfel? Şi aruncându-mă spre ce este înainte: Înainte de a trece de acest verset, trebu­ie adică, privilegiile şi responsabilităţile vieţii să remarcăm că Pavel se referă la învie­rea creştine, fie că e vorba despre închinare, sluji- dintre cei morţi. Cu alte cuvinte, aceas­ta nu e re, fie de dezvoltarea personală a caract­erului învierea tuturor morţilor, ci se referă la o anu- creştin. mită înviere, de care vor avea parte doar unii, 3:14 Privindu-se ca un alergător la o cursă ceilalţi rămânând în mormânt. Ştim de la 1 atletică, Pavel se descrie pe sine ca unul care Tesaloniceni 4:13-18 şi 1 Corinteni 15:51-57 că depune toate eforturile pentru a ajunge la ţintă, credincioşii vor fi înviaţi la venirea lui Cristos la premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în (unii la Răpire, iar alţii la sfârşitul Marii Cristos Isus. Strâmtorări), dar că restul morţilor nu vor fi Ţelul este linia de sosire de la sfârşitul înviaţi decât după Domnia de o mie de ani a cursei de alergări. Premiul este răsplata dată lui Cristos pe pământ; vezi şi Apo. 20:5. câştigătorului. Aici ţelul ar fi să ajungă cu 3:12 Apostolul nu a considerat că a ajuns bine la sfârşitul cursei vieţii şi, mai cu seamă, deja desăvârşit. Prin desăvârşit nu se înţele- se pare, la Scaunul de judecată al lui Cristos. ge învierea din versetul precedent, ci întreaga Premiul ar fi cununa neprihăni­rii, pe care în temă a conformării cu Cristos. El nu concepea alt loc Pavel o descrie ca premiul pentru care că se poate atinge o stare de totală absenţă a a alergat atât de vârtos (2 Tim. 4:8). păcatului sau la un punct din această viaţă în Spre premiul chemăr­ ii cereşti [în sus] a care nu se mai poate realiza nici un progres. lui Dumnezeu în Cristos Isus cuprinde toat­e Se pare că apostolul era conştient de zicala: scopurile pe care le-a avut Dumnezeu în vede- „Satisfac­ţia este mormântul progresului“. re, când ne-a mântuit, inclusiv mân­tui­r­ea, Astfel el se avânta înainte, întru împlinir­ea conformar­ea la Cristos, moştenirea împ­reună scopului pentru care Domnul Isus l-a mântuit, cu El, un loc în patria cerească şi o sumede- pentru ca acest scop să se poată împlini în el. nie de alte binecuvân­tări duhovnic­eşti. Apostolul fusese prins de Cristos Isus pe dru- VII. Î NDEMNUL LA O UMBLARE mul către Damasc. Care a fost scopul acestei întâlniri extraordinare? Acela de a face din CEREASCĂ, EXEMPLIFICATĂ DE Pavel un sfânt model, prin care Dumnezeu să APOSTOL (3:15-21) demonstreze ce poate realiza prin viaţa unui 3:15 Toţi cei se sunt maturi (în român­eşte: om [predat Lui]. Nu, Pavel nu era încă ase- „desăvârşiţi“) trebuie să fie dispuşi şi ei să menea lui Cristos, ci procesul conformării îşi sufere şi să moară pentru Cristos şi să nu desfăşur­a în contin­uare lucrarea, Pavel depu- precupeţească nici un efort în dorinţa de a nând toate eforturile pentru ca această lucrare deveni tot mai mult asemenea Domnului Isus. a harului lui Dumnezeu să poată continua şi Aceasta înseamnă să fii matur în cred­inţa creş-